Sunteți pe pagina 1din 4

CURS MONONUCLEOZA INFECŢIOASĂ

(febră ganglionară, boala sărutului)

1. DEFINIŢIE
Este o boală infecto-contagioasă acută determinată de virusul Ebstein Barr, caracterizată
clinic prin febră neregulată, angină, adenopatie, hepato-splenomegalie, leucocitoză cu
predominanţă mononucleară, în parte atipice.
Afecţiunea apare frecvent, peste 90% din populaţia adultă având anticorpi pentru infecţia
cu virusul Ebstein-Barr. Cele mai multe infecţii sunt inaparente, boala apărând mai frecvent la
adolescenţi şi adulţii tineri.
Este universal raspandita, cu o frecventa mai ridicata in tarile slab dezvoltate.

2. ETIOLOGIE
- virusul Ebstein-Barr, este unul dintre cele mai contagioase virusuri herpetice, din familia
Herpesviridae in 90% din cazuri. In restul cazurilor este determinata de citomegal virus. Virusul
se gaseste in secretiile bucale si in scretiile genitale.

3. DATE EPIDEMIOLOGICE
Factorii epidemiologici principali
1. Izvorul de infecţie
bolnavul cu formă tipică sau atipică (infectii inaparente) de mononucleoză infecţioasă,
2. Transmiterea
Virusul Epstein-Barr (VEB) se inmulteste la nivelul nasului si gatului.
aeriană, prin picături;
direct, prin sărut;
alimentarea copilului cu hrana masticata in prealabil de catre mama
prin obiecte contaminate recent cu secreţii (prin folosirea in comun a obiectelor sanitare,
tacamurilor, veselei, periutei de dinti sau chiar si ruj, luciu de buze);
prin transfuzii, manevre invazive, transplant de organe, rar.
pe cale sexuala
transplacentar (daca infectia mamei se produce in timpul sarcinii).
3. Receptivitate
generală, crescută pentru formele inaparente
primoinfectia cu VEB in copilarie ramane inaparenta clinic, dar confera o imunitate solida
frecventa mai mare la adolescenti si adultii tineri, care nu au fost expusi in copilarie
rareori apare la varstnici
4. Imunitate
virusul poate persista în stare de latenţă în organismul uman.
imunitatea apare dupa trecerea prin boala, indiferent daca au existat sau nu simptome, si
este puternica si de durata
Manifestarea procesului epidemiologic – infectia nu are caracter epidemic.

4. DIAGNOSTIC CLINIC
Mononucleoza infecţioasă are un tablou clinic polimorf, uneori cu predominanţă unuia
sau altuia din simptome, alteori îmbracă o formă monosindromică.
Incubaţia: 4-6 săptămâni (30-50 de zile).
Debutul poate fi brusc sau lent, cu cefalee, febră, frison, anorexie, astenie, angina.
Perioada de stare este caracterizată prin:
- febră 39-40°C care persistă până la 10-14 zile, mai scăzută la copil, mai înaltă şi mai
prelungită la adolescent;
- angina eritematoasa (rosu un gat), prezentă in 80 % din cazuri, cu amigdale
hipertrofice, congestionate, frecvent cu exudat bogat, alb-cenusiu, cremos, confluent, asemănător
falselor membrane şi care se însoţeşte de durere la deglutiţie şi halenă. Dureaza intre 2 zile si 2
saptamani. Între ziua 3-7 este prezent un enantem cu picheteu hemoragic pe palat şi pe frâul
limbii în circa 25 % din cazuri;

- adenopatie generalizata (inflamatia ganglionilor) prezentă în 100 % din cazuri, cu


ganglioni hipertrofiaţi, de dimensiuni variabile, cu senzaţie de tensiune dureroasă, fermi, duri la
palpare, fără tendintă la supuraţie. Pot fi afectate toate grupele ganglionare (cel mai frecvent
ganglionii cervicali, in special laterocervicali). Limfadenopatia poate persista câteva 2-3
săptămâni; dispar lent.

- splenomegalia moderată, prezentă în 70-80 % din cazuri, atinge dimensiunile maxime


la începutul săptămânii a doua, regresând în următoarele 7-10 zile;
-hepatomegalia relativ frecventă, e diagnosticată mai ales prin teste de laborator. În cca
10 % din cazuri afectarea hepatică e cu icter;
-edem palpebral în peste 1/3 din cazuri;
-erupţia cutanata care poate fi asemanatoare cu cea din rujeola, rubeolă sau
scarlatiniformă, uneori peteşială, poate fi indusă prin administrarea de ampicilină sau
amoxicilină;
-afectare pulmonară cu tuse uscată, paroxistică ce însoţeşte o pneumonie interstiţială
mononucleozică;
-afectare cardiacă (6%) cu modificări ECG uşoare (alungirea PR, ST
sub/supradenivelat);
-afectare renală (6%) cu albuminurie şi hematurie uneori persistente.
Perioada de convalescenta:
 febra remite in cateva zile, rar persista 1-2 saptamani;
 se amelioreaza durerile de gat;
 poate persista oboseala, durerile musculare sau cele articulare, afectarea hepatica
si/sau splenica.
 vindecarea clinica (absenta simptomatologiei) survine in marea majoritate a cazurilor
in 3-4 saptamani.

4.2. DIAGNOSTICUL DE LABORATOR, este esenţial.


 hemoleucograma: cresterea numarului total de leucocite, cu predominanta
limfocitelor si monocitelor; poate sa apara in grad variabil scaderea hemoglobinei (anemie)
sau a numarului de trombocite;
 cresterea transaminazelor (ASAT/ALAT) care indica afectarea hepatica;
 cresterea bilirubinei secundar de asemenea afectarii hepatice;
 diagnosticul de certitudine este insa stabilit prin determinarea anticorpilor impotriva
virusului; in primele saptamani apare o crestere a anticorpilor ce indica infectia
acuta(IgM); in timp acestia vor scadea si pana la urma vor deveni negativi insa vor creste
anticorpii ce atesta trecerea prin infectie(IgG) care persista toata viata;
 uneori sunt necesare si alte testari suplimentare, in functie de severitatea infectiei (
VSH si PCR daca se suspicioneaza o suprainfectie bacteriana, secretie faringiana, ecografie
abdominala, testari serologice pentru alte infectii hepatice: virusul A,B,C, virusul CMV, etc).

5. TRATAMENT
a) Regim igieno-dietetic:
 izolare la domiciliu si repaus la pat pentru 7-14 zile, in functie de severitatea infectiei;
 consum crescut de lichide;
 regim alimentar avand in vedere afectarea hepatica care poate fi extins 3-6 luni in
functie de severitate:evitarea excesului de grasimi, dulciuri; se evita prajelile, afumaturile,
mezelurile, maioneza,etc;
 temperatura ambientala optima cu o umiditate corespunzatoare;
b) Tratamentul simptomelor:
 antitermice: mai ales in primele zile cand este prezenta febra; se pot utiliza preparate
pe baza de paracetamol, algocalmin
 antiinflamataoare nesteroidiene: Ibuprofen
 corticoterapie, in functie de severitate;
 hepatoprotectoare: Liv-52, Silimarina, Lagosa, etc;
c)Tratament adjuvant:
 suplimente alimentare: vitamina C, A, E, zinc, seleniu, avand in vedere afectarea
globala a sistemului imunitar;
 tratament substitutiv cu fier daca analizele evidentiaza prezenta anemiei;
 pre/probiotice: pentru a creste capacitatea de aparare la nivel intestinal;
d) Tratamentul complicatiilor:
 antibiotice in cazul unei suprainfectari bacteriene;
 tratament specific fiecarei complicatii in parte;

6. Profilaxie şi combatere
1. Măsuri faţă de izvorul de infecţie
izolarea cazurilor grave în spital,
raportare numerică.
2. Măsuri faţă de căile de transmitere
se recomandă păstrarea igienei corespunzătoare individuale şi colective
spalare frecventa pe maini cu apa calda si sapun
evitarea locurilor aglomerate si a spatiilor inchise
curatarea si dezinfectarea periodica a jucariilor, mai ales a celor din crese si gradinite
evitarea folosirii in comun a obiectelor personale (tacamuri, cani, periute de dinti,
prosoape, etc);
3. Măsuri faţă de receptivi
nu există un vaccin eficient împotriva acestei infecţii.