Sunteți pe pagina 1din 9

Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Facultatea de Educație Fizică și Sport


Specializarea Kinetoterapia în Traumatologia Sportivă

Inteligența emoțională în
relațiile interumane
profesionale și sociale

Profesor: Conf. univ. dr. Popescu Veronica


Student:Vîrlan Ana Maria
INTRODUCERE

Multă vreme psihologia nu a ştiut aproape nimic despre mecanica emoţiilor.


În ultimii 20 de ani, în urmă progreselor neurobiologice s-a înţeles mai clar felul cum funcţionează
emoţiile, acest lucru aducând în prim plan noi remedii pentru crizele emoţionale colective. În viaţa de
zi cu zi, oamenii cu un Q.I. ridicat s-a întâmplat să nu facă faţă greutăţilor în timp ce alţii cu un Q.I.
modest să se descurce surprinzător de bine. Factorul care face diferenţa dintre ei se pare că este adesea
capacitatea numită inteligenţa emoţională, care include autocontrolul, zelul, perseverenţa şi capacitatea
de automotivare. Toate aceste aptitudini pot fi insuflate copiilor (deci pot fi învăţate), fapt care dă o
şansă mai mare de reuşită în viaţa individului, independent de potenţialul intelectual primit pe linie
genetică.

În lumea de azi inteligenţa emoţională poate fi un element esenţial al legăturii dintre sentimente,
caracter şi instincte morale. Cei care sunt sclavii impulsurilor (cei lipsiţi de autocontrol) au mult de
suferit din punct de vedere moral. Capacitatea de a controla impulsurile stă la baza voinţei şi a
caracterului, iar rădăcina altruismului se găseşte în empatie (capacitatea de a citi emoţiile celorlalţi).
Există dovezi că sentimentele sunt cele mai importante resurse cu care este înzestrata fiinţa umană; ele
ne dau conştiinţa de sine, nevoia autoconservării, ne ajută să ne cunoaştem pe noi înşine şi pe ceilalţi,
ne spun care sunt lucrurile esenţiale în viaţă.

Majoritatea oamenilor, ca urmare a educaţiei primite sunt predispuşi să venereze intelectul şi să


desconsidere emoţiile. Dar, oricât de inteligenţi am fi, fără o conştientizare a emoţiilor noastre, fără o
recunoaştere şi evaluare a sentimentelor şi fără un comportament pe măsura acestor sentimente nu
putem avea relaţii armonioase cu ceilalţi oameni, nu ne vom putea croi un drum în viaţă.Se poate
spune că atunci când, instinctiv, ascultăm ce ne spune inima nu greşim cu nimic, deşi avem senzaţia că
procedând astfel greşim.

CREIERUL EMOŢIONAL

Emoţiile ne călăuzesc în înfruntarea situaţiilor dificile şi a îndatoririlor mult prea importante pentru a
fi lăsate în grija intelectului: primejdia, o pierdere dureroasă, perseverarea în atingerea unui scop în
ciuda frustrărilor, legătura cu un partener de viaţă, clădirea unei familii etc.

Fiecare emoţie ne dă impulsul de a acţiona într-o direcţie distinctă, fiecare ne indică direcţia cea bună
în rezolvarea situaţiilor problematice şi cum aceste situaţii s-au repetat mereu în decursul istoriei
evoluţiei noastre s-a format un repertoriu emoţional imprimat în structura nervoasă ca nişte tendinţe
automate, înnăscute ale sufletului omenesc.De multe ori, la bine şi la rău, inteligentă poate să nu mai
aibă nici o importanţă, atunci când sentimentele îi iau locul. Aceste reacţii emoţionale sunt gravate în
sistemul nostru nervos, deoarece pentru o lungă şi crucială perioadă din preistoria umană au asigurat
supravieţuirea. Totuşi, în zilele noastre, ca urmare a realităţilor sociale apărute cu repeziciune, evoluţia
nu mai ţine pasul cu ceea ce se întâmpla în jur. A apărut o inadecvare a reacţiilor emoţionale la
situaţiile concrete. Ca urmare societatea a trebuit să emită şi să întărească anumite legi pentru a putea
stăpâni excesele emoţionale, care altfel ar fi fost mult prea nesăbuite, căci nu rareori ne confruntăm cu
un repertoriu emoţional modelat de nevoile imediate. În esenţă emoţiile sunt impulsuri care ne
determină să acţionăm, sunt planuri imediate de abordare a vieţii, planuri pe care le avem înnăscute.
Fiecare emoţie joacă un rol unic, fiecare pregătind corpul pentru o reacţie diferită. Înclinaţiile biologice
de a acţiona sunt modelate şi de experienţa de viaţă şi de cultura noastră. (Anexa1)

Cu timpul, ameninţările care au creat reacţiile noastre emoţionale atât de preţioase pentru supravieţuire
au început să fie stăpânite, dar a început să dispară şi armonia părţilor repertoriului nostru sentimental.
Avem de fapt, două minţi, una care gândeşte şi una care simte. Aceste două moduri fundamental
diferite de cunoaştere interacţionează pentru a crea viaţa noastră mintală. Cele două minţi acţionează
de cele mai multe ori în strânsa armonie (deşi sunt facultăţi semi-independente), împletindu-şi căile
atât de diferite pentru a ne călăuzi prin lume. Cunoaşterea felului în care a evoluat creierul ne ajuta să
înţelegem puterea pe care o au emoţiile asupra gândirii. De-a lungul evoluţiei creierul a crescut de la
bază spre vârf, centrii superiori dezvoltându-se mai târziu ca o prelucrare a celor de jos, mult mai
vechi. Creierul primitiv nu ajută la gândire sau la învăţare, el este programat dinainte să regleze
funcţionarea corpului ca atare şi să reacţioneze pentru a asigura supravieţuirea. Din forma cea mai
veche primitivă, trunchiul creierului, au apărut centrii emoţionali, deci a existat un creier emoţional cu
mult înainte să existe cel raţional. (Anexa 4)

Cea mai veche rădăcină a vieţii noastre emoţionale stă în simţul olfactiv (lobul olfactiv), deoarece, în
vremurile primitive, mirosul era un simţ de o importanţă capitală pentru supravieţuire. Ulterior, a
apărut la primele mamifere sistemul limbic sau creierul emoţional, dispus în jurul trunchiului cerebral
şi care pe măsura evoluţiei şi-a rafinat două instrumente extrem de eficiente: învăţatul şi memoria. La
om s-au dezvoltat emisferele cerebrale şi neocortexul, care reprezintă creierul raţional. Acesta a reuşit
să asigure o mai bună adaptabilitate şi supravieţuire prin crearea de strategii şi planificări pe termen
lung, a permis nuanţări în viaţa emoţională.

Datorită faptului că zonele emoţionale sunt rădăcină de la care s-a dezvoltat noul creier, acest lucru dă
o putere enormă centrilor emoţionali, putând astfel să influenţeze restul creierului - inclusiv a centrilor
nervoşi. În unele situaţii, un anumit centru din creierul limbic declară că este vorba de o urgenţă,
concentrând tot restul creierului asupra acestei realităţi care nu suferă amânare. Apare astfel un blocaj,
declanşând o reacţie dramatică (o explozie emoţională) înainte ca neocortexul, creierul care gândeşte,
să reuşească în acel timp scurt să analizeze ce se întâmpla şi să hotărască ce e de făcut ( Anexa2 ).
Această preluare a controlului îşi are originea în nucleul amigdalian, un centru al sistemului limbic
(considerat ca sediu al vieţii emoţionale), denumit " magazin al memoriei emoţionale" (D.Goleman).
Acest nucleu acţionează la nivelul memoriei afective, fără nucleul amigdalian viaţa este lipsită de sens
personal.

S-a descoperit că în momentele în care reacţia impulsivă o copleşeşte pe cea logică, nucleul amigdalian
are un rol crucial. El este un fel de" santinelă" psihologică, ce înfruntă toate situaţiile, toate percepţiile
şi care în situaţiile de criză trimite semnale către toate părţile importante ale creierului ducând la reacţii
de apărare. Mai mult, el primeşte informaţii directe de la simţuri prin intermediul unui grup mic de
neuroni care face legătura cu talamusul, lucru care îi permite să aibă o reacţie înainte ca ele să fie
înregistrate complet de către neocortex (Anexa 3).Se poate spune că emoţiile noastre au o minte
proprie, una care susţine puncte de vedere independent de mintea noastră raţională. În creier exista
două sisteme de memorie, unul pentru faptele oarecare şi unul pentru cele cu încărcătură emoţională.

Reacţiile care apar ca răspuns la o situaţie prezenta ce seamănă cu ceva din trecut poate să nu fie
adecvată, deoarece apare înaintea unei confirmări complete.

Drumul direct pe care se transmite mesajul senzorial de la talamus la nucleul amigdalian permite
reacţii rapide şi opţiuni care economisesc câteva fracţiuni de secundă cruciale în reacţia faţă de pericol.
Formaţiunea corticală cu rol în temperarea reacţiilor emoţionale prea puternice este cea a lobilor
prefrontali: cel stâng este comutatorul care " stinge" emoţiile tulburătoare, iar cei drepţi sunt locul unde
se găsesc sentimentele negative precum frica şi agresivitatea.

Există o permanentă influenţă între sistemul limbic şi neocortex care se poate concretiza într-o
colaborare său dimpotrivă. Astfel, emoţiile contează într-un raţionament, capacitatea emoţională ne
călăuzeşte hotărârile de moment aşa cum şi creierul gândirii joacă un rol conducător la nivelul
emoţiilor, mai puţin în momentele când acestea scapă de sub control. Într-un fel avem două creiere,
două minţi şi două feluri de inteligenţă: cea raţională şi cea emoţională, iar felul cum reuşim în viaţă
este determinat de ambele. (Anexa 6)

Iată cum ilustrează Robert Stenberg diferenţa dintre Inteligenţa Emoţională EQ şi Intelect IQ.
„Doi copii se plimbau printr-o pădure. Unul dintre ei era foarte bun la învăţătură, premiant, foarte
apreciat de adulţi (IQ). Celălalt era un şmecheraş, slab la învăţătură dar foarte descurcăreţ în viaţa de zi
cu zi (una dintre caracteristicile persoanelor inteligente emoţional).
Celor doi copii le iese un urs în faţă. Primul face repede nişte calcule şi dezamăgit ajunge la concluzia
că nu poate scăpa cu fuga din faţa ursului. Celălalt, foarte calm, se apleacă, îşi verifică pantofii şi îşi
strânge mai bine şireturile.
Primul, foarte trist, spune că a făcut calcule şi nu au nicio şansă să scape de urs, dacă o vor lua la
fugă. Cel de-al doilea îi răspunde, cu calm: Te înşeli! Tot ce trebuie să fac este să fiu cu un pas înaintea
ta.”

DEFINIREA ŞI CARACTERIZAREA INTELIGENŢEI EMOŢIONALE

Termenul "inteligenţă emoţională" a fost formulat pentru prima dată într-o teză de doctorat, în S.U.A.,
în 1985, de către Wayne Leon Payne care considera că aceasta este o abilitate care implică o
relaţionare creativă cu stările de teamă, durere şi dorinţă. D. Wechsler a remarcat că adaptarea
individului la mediul în care trăieşte se realizează atât prin elementele cognitive, cât şi prin cele non-
cognitive. Aspectele non-cognitive ale inteligenţei include factori de ordin afectiv, personal şi social,
fiind esenţiale pentru reuşita în viaţă a individului. Studiile privind inteligenţa emoţională sunt relativ
recente, ele debutând în jurul anilor 90. S-au conturat trei mari direcţii în definirea inteligentei
emoţionale, reprezentate de: John D. Mayer şi Peter Salovey; Reuven Bar-On; D.Goleman.

1. Mayer şi Salovey (1990, 1993) consideră că inteligenţa emoţională implică:


- Abilitatea de a percepe cât mai corect emoţiile şi de a le exprima;
- Abilitatea de a accede sau genera sentimente atunci când ele facilitează gândirea;
- Abilitatea de a cunoaşte şi înţelege emoţiile şi de a le regulariza pentru a promova dezvoltarea
emoţională şi intelectuală.
Prin această definiţie autorii evidenţiază intercondiţionările pozitive între emoţie şi gândire.

2. Reuven Bar-On, doctor la Universitatea din Tel Aviv, în 1992, a stabilit componentele inteligenţei
emoţionale grupate astfel:
a) Aspectul intrapersonal
- Conştientizarea propriilor emoţii;
- Optimism (asertivitate);
- Respect - consideraţie pentru propria persoană;
- Autorealizare;
- Independenţă.
B) Aspectul interpersonal
- Empatie;
- Relaţii interpersonale;
- Responsabilitate socială.
C) Adaptabilitate
- Rezolvarea problemelor;
- Testarea realităţii;
- Flexibilitate.
D) Controlul stresului
- Toleranţă la stres;
- Controlul impulsurilor.
E) Dispoziţie generală: fericire şi optimism.

3. A treia direcţie în abordarea inteligenţei emoţionale este reprezentată de D. Goleman (1995). A fost
preocupat de studiul creierului, creativităţii şi comportamentului. În viziunea acestuia, constructele ce
compun această formă a inteligenţei sunt:
- Conştiinţa de sine, încrederea în sine, auto-controlul;
- dorinţa de adevăr, conştiinciozitatea, adaptabilitatea, inovarea;
- Motivaţia - dorinţa de a cuceri, dăruirea, iniţiativa, optimismul;
- Empatia - a-i înţelege pe alţii, diversitatea, capacitatea politică;
- Aptitudinile sociale - influenţa, comunicarea, managementul conflictului, conducerea, stabilirea de
relaţii, colaborarea, cooperarea, capacitatea de lucru în echipă.

D. Goleman şi-a formulat definiţia inteligenţei emoţionale pe baza lucrării lui Mayer şi a lui
Salovey din 1990. Aceştia şi-au actualizat definiţia dată inteligenţei emoţionale în cartea din 1997 (în
care vorbesc despre interacţiunile dintre emoţionalitate şi raţionalitate).
Steve Hein (1996) încearcă o prezentare a inteligenţei emoţionale pe baza consultării celor mai
recente lucrări. Cartea sa din 1996 oferă câteva definiţii alternative (asemenea celorlalţi autori care au
adăugat propria lor contribuţie"confuziei" referitoare la inteligenţa emoţională). Inteligenţa emoţională
înseamnă:
- Să fii conştient de ceea ce simţi tu şi de ceea ce simt alţii şi să ştii ce să faci în legătură cu acestea;
- Să ştii să deosebeşti ce-ţi face bine şi ce-ţi face rău şi cum să treci de la rău la bine;
- Să ai conştiinţă emoţională, sensibilitate şi capacitate de conducere care să te ajute să maximizezi pe
termen lung fericirea şi supravieţuirea.

Componentele specifice inteligenţei emoţionale au fost preluate din lucrările lui Mayer şi ale lui
Salovey:
- Conştiinţa de sine;
- Să fii cunoscător din punct de vedere emoţional;
- Capacitatea de a fi empatic;
- Capacitatea de a lua decizii înţelepte;
- Capacitatea de a reuşi să-ţi asumi responsabilitatea pentru propriile emoţii.
În prezent, există un dezacord dacă inteligenţa emoţională e mai mult un potenţial înnăscut ori dacă
reprezintă un set de abilităţi, competenţe sau îndemnuri învăţate. Goleman (1998) susţine că "spre
deosebire de gradul de inteligenta, care rămâne acelaşi de-a lungul vieţii sau de personalitate care nu se
modifică, competenţele bazate pe inteligenţă emoţională sunt abilităţi învăţate". Cu alte cuvinte, în
opinia acestuia, orice om îşi poate ridica gradul de inteligenţa emoţională prin educaţie şi exerciţii, dar
unele componente ale inteligenţei emoţionale sunt tratate ca însuşiri de personalitate şi deci nu s-ar
putea modifica pe parcursul vieţii individului. Ridicarea nivelului inteligenţei emoţionale şi a "culturii
emoţionale" presupune, după S.Hein, parcurgerea mai multor etape (faze). În prima fază este necesară
identificarea propriilor emoţii, unde este recomandabilă folosirea listei de cuvinte care desemnează
sentimente (lista întocmita de Hein). Apoi urmează faza de asumare a responsabilităţii pentru emoţiile
identificate.
Etapele următoare sunt din ce în ce mai grele, presupunând învăţarea compasiunii şi empatiei şi
încercarea de a le aplica în practica zi de zi. Ca elemente ajutătoare, autorul recomandă citirea cât mai
multor lucrări despre emoţii, găsirea unui loc sigur (de exemplu, un jurnal personal) pentru exprimarea
adevăratelor sentimente, lecturarea a numeroase cărţi şi vizionarea filmelor de factură emoţională,
etichetarea sentimentelor, trăirea ("simţirea") propriilor sentimente, evitarea oamenilor care te
desconsideră, te socotesc neînsemnat.

Mayer şi Salovey au încercat să pună în evidenţă mai multe niveluri ale formării inteligenţei
emoţionale şi anume:
1. Evaluarea perceptivă şi exprimarea emoţiei.
Acest prim nivel se referă la acurateţea cu care un individ poate identifica emoţiile şi conţinutul
emoţional, atât la propria persoană, cât şi la cei din jurul său, la acurateţea exprimării şi manifestării
emoţiilor.

2. Facilitarea emoţională a gândirii.


La acest nivel emoţia influenţează pozitiv gândirea. Dacă în primii ani de viaţă emoţia acţionează ca
modalitate de semnalizare şi de alertare a individului, asigurându-i supravieţuirea, pe măsură ce omul
se maturizează emoţiile încep să-i modeleze gândirea, să o influenţeze, atrăgându-i atenţia asupra
modificărilor importante din interiorul său şi din mediul înconjurător, modificări necesare unei bune
adaptări. Abilitatea de a genera emoţii poate facilita gândirea, în sensul că anticiparea modului în care
s-ar putea simţi un individ în anumite situaţii poate să-l ajute în luarea deciziilor, în orientarea
comportamentului său într-o direcţie sau alta.Pe de altă parte, starea emoţională a unei persoane
determină un anumit fel de a privi lucrurile. Astfel, o dispoziţie emoţională pozitivă duce la o gândire
optimistă, pe când dispoziţia negativă generează pesimism. Dacă oamenii conştientizează acest lucru,
vor reuşi să-şi schimbe starea afectivă de moment şi indirect, viziunea asupra situaţiei, modul de a
acţiona şi de a reacţiona.

3. Înţelegerea şi analizarea emoţiilor şi utilizarea cunoştinţelor emoţionale.


Acest nivel se referă la: capacitatea de a înţelege emoţiile; recunoaşterea asemănărilor şi diferenţelor
dintre stările emoţionale; cunoaşterea semnificaţiei stărilor emoţionale funcţie de situaţiile şi relaţiile
complexe în care se produc; recunoaşterea emoţiilor complexe, amestecurilor şi combinaţiilor de
emoţii; cunoaşterea modului de evoluţie şi de transformare a emoţiilor în funcţie de situaţii; capacitatea
de a interpreta sensul emoţiilor, de a înţelege sentimentele complexe şi de a recunoaşte tranzitul posibil
de la o emoţie la alta.

4. Reglarea emoţiilor pentru a promova creşterea emoţională şi intelectuală


Presupune: capacitatea de a fi deschis (de a accepta atât sentimente plăcute cât şi neplăcute); de a
utiliza sau de a se elibera de o emoţie; de a monitoriza emoţiile în raport cu sine şi cu ceilalţi; de a
manipula atât emoţia proprie cât şi pe a celorlalţi.
Jeanne Segal (1999) a pus în evidenţă patru componente ale inteligenţei emoţionale şi anume:
conştiinţa emoţională, acceptarea, conştiinţa emoţională activă şi empatia.
Prima componentă vizează trăirea în mod autentic a tuturor emoţiilor care ne încearcă, lăsând deoparte
deprinderile intelectuale prin intermediul cărora avem tendinţa să gândim emoţiile. Pentru a dezvolta
autocontrolul emoţiilor, autoarea recomandă exerciţii specifice de conştientizare a senzaţiilor corporale
şi a emoţiilor. Cea de-a două componentă presupune acceptarea emoţiilor conştientizate, adică
asumarea responsabilităţii propriilor trăiri afective. Acestea nu înseamnă resemnare şi pasivitate faţă de
emoţii, ci deschidere atât faţă de cele plăcute, cât şi faţă de cele neplăcute.
Conştientizarea emoţională activă înseamnă să trăieşti experienţa prezentă şi nu ceea ce ai simţit în
trecut. Această componentă presupune conştientizarea a tot ceea ce simţi, a cauzelor emoţiei, a
realităţii şi a situaţiei în care te afli, pentru a putea fi echilibrat, a gândi limpede şi a nu fi influenţat de
emoţiile trecute.

EMPATIA CĂ TRĂSĂTURĂ A INTELIGENŢEI EMOŢIONALE

Empatia constituie una dintre dimensiunile semnificative ale inteligenţei emoţionale. S. Mărcuş
(1997) o defineşte ca fiind " un fenomen psihic de retrăire a stărilor, gândurilor şi acţiunilor celuilalt,
dobândit prin transpunerea psihologică a eului într-un model obiectiv de comportament uman,
permiţând înţelegerea modului în care celălalt interpretează lumea".
Empatia se construieşte pe deschiderea spre sentimentele celorlalţi, pe abilitatea de a citi
informaţiile primite pe cale nonverbală.S. Mărcuş apreciază că punctul nodal al conceptului empatic îl
reprezintă conduita retrăirii stărilor, gândurilor, acţiunilor celuilalt de către propria persoană prin
intermediul unui proces de transpunere substitutivă în psihologia partenerului. Empatia este realizată
prin transpunerea imaginativ-ideativă în sistemul de referinţă al altuia - respectiv preluarea modului de
a gândi şi de a realiza rolul social - şi transpunerea emoţională, acţiunea de activare a unei experienţe,
de substituire în trăirile lui menţionate prin identificarea afectivă a partenerului, preluarea stării lui de
spirit.
S. Mărcuş a sistematizat ipostazele sub care se prezintă empatia:
- Fenomen psihic;
- Proces psihic;
- Produs psihic - concretizat în retrăirea gândurilor, emoţiilor, acţiunilor celorlalţi;
- Însuşire psihică - trăsătura de personalitate, aptitudine a individului;
- Construct multidimensional de personalitate.
Empatia ca dimensiune a inteligenţei emoţionale se manifestă în special sub forma unei
trăsături de personalitate. Trăsăturile definitorii ale stilului empatic de personalitate constau în
capacitatea de transpunere în psihologia modelului extern (al altei persoane) sau de proiecţie atitudinal-
afectivă îmbinata cu perceperea realităţii din perspectiva acestui model extern, ca şi cum ar fi cealaltă
persoană. Persoanele cu un înalt nivel al empatiei îmbina experienţa afectivă cu flexibilitatea în planul
cognitiv.
Persoanele înalt empatice sunt altruiste, generoase, tind să acorde ajutor persoanelor care le
înconjoară, au un comportament prosocial bine conturat, sunt bine adaptate social şi în general puţin
anxioase.

EDUCAREA INTELIGENŢEI EMOŢIONALE

Pentru a reuşi în viaţă Goleman consideră că fiecare dintre noi ar trebui să înveţe şi să exerseze
principalele dimensiuni ale inteligenţei emoţionale:
A) Conştiinţa propriilor emoţii:
- Să fii capabil să le recunoşti şi să le numeşti;
- Să fii în stare să înţelegi cauza lor;
- Să recunoşti diferenţele dintre sentimente şi acţiuni.
B) Controlul emoţiilor:
- Să fii în stare să-ţi stăpâneşti mânia şi să-ţi tolerezi frustrările;
- Să fii în stare să-ţi exprimi furia natural, potrivit fără agresiune;
- Să fii în stare să nu te autodistrugi, să te respecţi, să poţi să ai sentimente pozitive faţă de tine, de
şcoală şi familie;
- Să-ţi poţi manipula stresul;
- Să ai capacitatea de a scăpa de singurătate şi de anxietatea socială.
C) Motivarea personală (exploatarea, utilizarea emoţiilor în mod productiv):
- Să fii mai responsabil;
- Să fii capabil să te concentrezi asupra unei sarcini şi să îţi menţii atenţia asupra ei;
- Să fii mai puţin impulsiv şi mai puţin autocontrolat;
- Să-ţi îmbunătăţeşti scorurile la testele de creaţie (realizare).
D) Empatia - citirea emoţiilor:
- Să fii în stare să priveşti din perspectiva celuilalt;
- Să înveţi să-i asculţi pe ceilalţi;
- Să îţi îmbunătăţeşti empatia şi sensibilitatea la sentimentele celorlalţi.
E) Dirijarea (conducerea) relaţiilor interpersonale:
- Să-ţi dezvolţi abilităţile de a analiza şi înţelege relaţiile interpersonale;
- Să-ţi poţi rezolva conflictele şi să negociezi neînţelegerile;
- Să soluţionezi problemele din relaţiile interpersonale;
- Să fii mai deschis (asertiv, pozitiv) şi abil în comunicare;
- Să fii mai popular şi deschis, prietenos şi implicat în mod echilibrat;
- Să fii mai implicat şi plin de tact (delicat, atent, politicos);
- Să fii prosocial şi să te integrezi armonios în grup;
- Să fii mai cooperant, participant, serviabil, de nădejde, îndatoritor;
- Să fii mai democratic în relaţiile de afaceri, în modul de a te purta cu alţii, în modul de a-i trata.
Abilitatea emoţională trebuie să fie dezvoltată astfel încât coeficientul de emoţionalitate să reuşească
să se ridice peste medie.

ROLUL INTELIGENŢEI EMOŢIONALE în DIRIJAREA, CONDUCEREA şi CONTROLUL


RELAŢIILOR INTERPERSONALE

Goleman concluzionează ca pentru a manifesta o putere interpersonală trebuie să deţii


autocontrolul şi să ai capacitatea de a trece peste anxietate şi stres. După autor, cea mai bună artă de
relaţionare se bazează pe dirijarea propriilor emoţii şi pe empatie, competenţa socială prin care
persoana reuşeşte să se înţeleagă uşor cu oamenii şi să îndrepte "nepotrivirile" din mediul social. Pe
fondul lipsei acestei calităţi, excelenţa intelectuală face persoana în cauza mai aroganta şi mai
insensibilă. Această abilitate socială facilitează contactele umane.
În cadrul relaţiilor interpersonale autorul vorbeşte despre rolul expresivităţii şi contagiunii
emoţionale. Contagiunea emoţională este o parte subtilă a unor schimburi care au loc în orice întâlnire.
Noi transmitem şi ne însuşim dispoziţii, stări de la ceilalţi, schimbul emoţional fiind subtil şi în cea
mai mare parte petrecându-se la un nivel imperceptibil. Explicaţia, spune Goleman, ar fi ca noi imităm
inconştient emoţiile pe care le vedem la ceilalţi, nefiind conştienţi de mimica a expresiei faciale, a
gestului, a tonului vocii şi a altor aspecte nonverbale. Astfel, persoana recreează în ea dispoziţia
celeilalte persoane.
Goleman a observat ca atunci când două persoane interacţionează, direcţia dispoziţiei psihice se
transferă de la persoana care este mult mai puternică în exprimarea sentimentelor la cea care este mai
pasivă în acest sens.
J. Kacioppo, psihofiziolog, spune ca există un "dans", o sincronicitate a transmisiei emoţionale.
Preluându-i ideile lui D. Stern, el demonstrează ca această sincronicitate se întâlneşte între persoane
care au raporturi emoţionale foarte puternice. Ea pare să faciliteze trimiterea şi receptarea dispoziţiilor.
Există sincronicitate între partenerii unui cuplu, între profesori şi studenţi, între orator şi mulţime.
Th. Hatch şi H. Gardner consideră ca arta de a conduce este o formă sui-generis a inteligenţei
sociale care constă în recunoaşterea sentimentelor celorlalţi şi în capacitatea de a face rapide conexiuni
cu ei. În opinia acestora, componenţele inteligenţei sociale ar fi:
- Organizarea grupului - abilitate a liderului de a iniţia şi coordona efortul membrilor grupului;
- Negocierea soluţiilor - talent de mediator;
- Conexiunile personale - relaţionarea cu ceilalţi;
- Analiza socială - capacitatea de a detecta ceea ce se află în spatele sentimentelor, motivelor şi grijilor
personale.
Între noi şi ceilalţi au loc permanente schimburi emoţionale, multe dintre ele de "emoţii subliminale"
care se realizează la niveluri imperceptibile, dar influenţând în mare măsură comportamentele
partenerilor. Inteligenţa emoţională presupune controlul acestor schimbări imperceptibile şi subtile,
adică abilităţi de recuplare a semnalelor dominant nonverbale.

CONCLUZII

Sistemul educaţional uman pune în mod tradiţional accentul pe cele trei activităţi fundamentale - scris,
citit, socotit - toate caracteristice emisferei stângi (dominată de raţionalitate), excluzând aproape
educarea facultăţilor emisferei drepte care este sediul imaginaţiei, orientării spaţiale, decodării muzicii,
culorii, ritmului, creativităţii (dominanţa sa fiind intuiţia).
Cercetările din ultimul deceniu acceptă alături de IQ (coeficientul de inteligenţă) şi EQ (coeficientul
emoţional). Aceştia se află într-o relaţie de interdependentă, fiind incompleţi şi ineficienţi unul fără
celălalt. EQ ridicat face să trăim intens ceea ce ni se întâmpla şi să ne cunoaştem mai bine, pe noi şi pe
ceilalţi.

„Trebuie să ceri de fiecare dată ceea ce poate fiecare să dea.“


(Antoine de Saint-Exupery)
Bibliografie

1. Goleman Daniel., Inteligenţa emoţională, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2001 ;


2. Roco Mihaela, Creativitate şi inteligenţă emoţională, Editura Polirom, Iasi 2001;
3. Walter Anderson, Curs practic de încredere în sine, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2000;
4. Cosmovici Andrei, Luminiţa Iacob, Psihologie şcolară, Editura Polirom, Iaşi, 1999;
5. Cosmovici Andrei, Luminiţa Iacob, Psihologie generală, Editura Polirom, Iaşi, 1999;
6. Les Giblin, Arta relaţiilor interumane, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2000;
7. ION RADU-TOMSA,, Sănătate şi succes prin optimizarea stresului, Ed. A.I.S.M., 2002
8. JEANNE SEGAL, Dezvoltarea inteligenţei emoţionale, Ed. Teora, 2000
9. https://programarea-succesului.ro/inteligenta-emotionala/
10. https://www.paulolteanu.ro/2015/10/25/ce-inseamna-de-fapt-inteligenta-emotionala/
11. https://edoc.pub/maturitatea-emotionala-pdf-free.html
12. https://www.academia.edu/26431165/INTELIGENTA_EMOTIONALA.ppt