Ororile foametei din anii 46-47, văzute prin ochii personajelor literare

Caracterul global al colectării produselor alimentare de la populația rurală, sub

forma unei impuneri economice foarte mari ce includea prestări ce nu puteau fi
acoperite de gospodăriile țărănești, a dus la epuizarea oricărei surse de
existență. Situația a fost și mai grea în partea de sud, unde atât seceta a fost
mai puternică cât și recoltele mai mici.
Rezervele de grâu au fost epuizate încă din 1945. Comisarii au măturat în toamna
anului 1946 toate produsele alimentare din podurile și hambarele cetățenilor.
Conducerea URSS considera că respectivele măsuri nu sunt îndeajuns de stricte,
astfel gospodăriile țărănești avînd așa-numite „datorii” de predare a produselor
către stat către anul 1947, cu adevărat colosale.
Numărul oamenilor care au murit de foame și boli între decembrie 1946 și august
1947 în RSSM este variabil, unele surse dau un minim de 115.000 de oameni care au
decedat, altele menționează cifra de 216.000, 250.000[3] și 300.000[4]; la aceștia
adăugându-se alți 350.000 de oameni, care au fost afectați de malnutriție, dar care
au supraviețuit.[5].
În timpul foametei, au fost înregistrate 39 cazuri de canibalism