Virginia Satir

VIRGINIA SATIR
Terapia familiei
Traducere din engleză
de Cristian Constantinescu
A
TR ei
Editori:
SILVIU DRAGOMIR
VAS1LE DEM. ZAM FIRESCU
Director editorial:
M AG D ALEN A M ĂRCULESCU
Director producţie:
CRISTIAN CLAUDIU COBAN
Coperta:
FABER STUDIO
Redactor:
RALUCA HURDUC
Dtp:
OFELIA COŞMAN
Corectură:
EUGENIA ŢARĂLUNGĂ, ROXANA SAM OILESCU
Descrierea OP a Bibliotecii Naţionale a României

SATIR, VIRGINIA
Terapia familiei / Virginia S atir; trad.:
Cristian Constantinescu. - Bucureşti: Editura Trei, 2011
Bibliogr.
ISBN 9 7 8 -9 7 3 -7 0 7 -4 8 2 -9
I. Constantinescu, Cristian (trad.)
821.113.3-31=135.1
Titlul original: Conjoint Family Therapy

Autor: Virginia Satir
Copyright © 1983 by Science and Behavior Books, Inc.
Copyright © Editura Trei, 2011,

pentru ediţia în lim ba română
C.P. 27-0490, Bucureşti

Tel./Fax: +4 0 2 1 3 0 0 6 0 9 0
e-m ail: com enzi@ edituratrei.ro
www.edituratrei.ro
ISBN 821.113.3-31=135.1
Cuprins
7 Prefaţă
13 Mulţumiri
16 Abrevieri
17 Partea I
Teoria familiei
19 Capitolul 1. De ce terapia familiei?
29 Capitolul 2. Stima scăzută de sine şi alegerea
partenerului
35 Ca pito IUI3. Alteritate şineînţelegeri
48 Capitolul 4 . Factori de stres care afectează familia
modernă
60 Capitolul 5. Dezamăgirea maritală şi consecinţele ei
pentru copil
89 Capitolul 6. Lucrurile de care au toţi copiii nevoie
pentru a avea stimă de sine
106 Capitolul 7. Triunghiul familial: o scurtă digresiune
119 Partea a Il-a

Teoria Comunicării
121 Capitolul 8 . Comunicarea: Un proces de oferire
şi de primire a informaţiei
139 Capitolul 9. Comunicarea: Un proces verbal
şi nonverbal de formulare a cererilor
de către receptor
165 Partea a IlI-a

Teoria şi practica terapiei
167 Capitolul 10. Concepte ale terapiei
195 Capitolul 11. începând tratamentul
204 Capitolul 12. Utilizarea unei cronologii
a vieţii de familie
246 Capitolul 13. Includerea copiilor
în terapia familiei
284 Capitolul 14. Rolul şi tehnica terapeutului
314 Capitolul 15. Integrând modele şi discipline
335 Partea a IV-a

Când întâlnesc o persoană
361 Partea a V-a

Implicând sistemul mai mare
377 Nota autorului

381 Bibliografie
Prefaţă
Bine aţi venit la cea de-a treia ediţie a Terapiei Familiei. Această
ediţie este în acelaşi timp o revizuire şi un vehicul pentru material
nou. Părţile de la I la a IlI-a (cartea originală) sunt în mare nemodi
ficate, cu excepţia capitolului 12, „Utilizarea unei cronologii a vieţii
de familie" — care a fost extins şi uşor modificat — şi a capitolu
lui 15, „Integrând modele şi discipline", care a fost adus la zi.
Partea a IV-a se prezintă cu două noi capitole. Primul, „Când
întâlnesc o persoană", este o descriere subiectivă a interviului meu
iniţial cu o familie. Capitolul răspunde multor întrebări care mi
se pun adeseori, şi cred că terapeuţii îl vor găsi foarte interesant.
Acest capitol de asemenea face trecerea către recenta mea carte,
Arta de a fauri oameni. Atitudinile şi pattemurile de comunicare
pe care le descriu în Arta de afauri oameni joacă un rol important
în percepţia mea iniţială asupra acestei familii. Recunoaşterea
acestor posturi de comunicare mă ajută să realizez exerciţii şi
intervenţii adecvate. Odată ce membrii familiei simt conştienţi
de posturile lor, au deschis uşa către schimbare.
Al doilea capitol nou descrie o nouă dimensiune în experienţa
mea cu terapia familiei. La fel cum această carte a crescut la ori
gine din ideea, pe atunci revoluţionară, că indivizii ar fi putut fi
trataţi în prezenţa familiilor lor, „Implicând sistemul mai mare"
Terapia fam iliei ■ Prefaţă

relatează un proiect în care 60 de familii au fost tratate în contextul
propriilor lor comunităţi. Din moment ce sponsorul proiectului,
Statul Virginia, continuă să conducă studii de folow-up, raportul
meu nu este o analiză finală. în schimb, redă emoţia mea legată
de modul de abordare şi de munca pe care am făcut-o cu ceilalţi
9 membri ai echipei. Rezultatele proiectului vor avea multe impli
caţii pentru terapeuţii familiei, iar cititorii ar putea folosi abor
darea „sisteme mai mari" dacă au oportunitatea.
O „Notă a autorului" şi o nouă bibliografie completează această
nouă ediţie. Nota descrie celelalte materiale de formare ale mele
şi modul în care acestea pot fi folosite în conjuncţie cu această
carte. De asemenea, furnizează informaţii despre Avanta, un pro
gram de formare pe care eu l-am creat.
*
Această carte s-a năcut din solicitările de materiale de suport

pentru predarea unui curs de Dinamici Familiale pe care l-am
predat rezidenţilor în psihiatrie de la Institutul de Psihiatrie al
Statului Illinois din Chicago, în perioada 1955-1958. Din acel
moment, mai mulţi colegi din domeniile medicină, psihiatrie,
psihologie, asistenţă socială şi medicală, educaţie, antropologie
şi sociologie şi-au exprimat interesul pentru programele mele de
formare în terapia familiei şi m-au încurajat să-mi extind prin
cipiile iniţiale din programele de formare şi să le transpun în
forma unei cărţi. Această carte este rezultatul şi reprezintă con
cluziile la care am ajuns în momentul de faţă referitor la dificilul
şi provocatorul subiect al terapiei familiei.
Mai multe contribuţii majore au fost aduse folosirii familiei
ca unitate terapeutică de către persoane care au considerat
comportamentul ca fiind un rezultat al experienţelor de inter
acţiune care se adaugă forţelor intrapsihice. Am fost unul dintre
VIRGINIA SATIR
numeroşii cercetători care au experimentat observarea persoanei 9
etichetate „schizofrenă" în prezenţafamiliei sale, mai degrabă decât

numai tratamentul individual.
Germenele teoriei şi practicii mele particulare a crescut dintr-o
reevaluare a semnificaţiei apelurilor primite din partea rudelor
„pacienţilor" pe care îi consultam. Aceste apeluri aveau aparent
forma unor plângeri referitoare la pacient, sau referitoare la
abordarea mea, sau rapoarte despre lucruri pe care ei s-au gândit
că ar trebui să le ştiu. în practica psihoterapiei tradiţionale, am
fost învăţată să consider orice încercare din partea rudelor de a
comunica cu terapeutul ca un potenţial obstacol periculos în
relaţia terapeutică. Pe măsură ce am început să înţeleg semnificaţia
acestor apeluri, am văzut că erau cel puţin două mesaje trans
mise în ele: unul referitor la suferinţa sau problema pe care ruda
a observat-o la pacient şi unul referitor la suferinţa şi problema
rudei înseşi.
Următorul pas a fost să văd că apelul conţinea nu numai o
ofertă de a ajuta pacientul, dar şi o cerere de ajutor pentru rudă,
deghizată într-o ameninţare. A fost atunci imposibil să nu recu
nosc că exista o relaţie esenţială între pacient şi familia sa. Deşi
ştiam asta la un anumit nivel, acum devenise explicit. Mai mult,
a devenit clar că orice comportament al unui individ este un
răspuns la un set complex de „reguli" fixe şi predictibile care
guvernează grupul său familial, deşi aceste reguli pot să nu fie
cunoscute în mod conştient de către el sau de către familie. Din
acest punct de vedere, putem începe să ne oprim să mai vedem
activităţile rudelor drept pericole şi să le privim ca forţe de
dezvoltare şi indicaţii despre puterea tranzacţiilor interacţionale,
în relaţie cu configurarea comportamentelor indivizilor care sunt
parte a acelui sistem familial.

io Cei mai mulţi dintre terapeuţii familiei de azi sunt de acord
mai mult sau mai puţin cu modul în care funcţionează sistemele
de familie. Totuşi, acum există vaste diferenţe între modurile de
a modifica aceste sisteme. De fapt, astăzi — după 30 de ani de la
apariţia terapiei familiei — auzim vorbindu-se despre „şcoli" de
terapie a familiei. Acestea simt reminiscenţe ale zilelor în care un
cercetător al comportamentului uman trebuia să aleagă dacă îl
va urma pe Freud, Jung sau Adler. în acea perioadă (cu 40 de
ani în urmă), folosirea de către cineva a oricărei idei care nu era
parte a metodei sau abordării „liderului" său era considerată
neprofesională. Era rău să fii eclectic. Noi nu mai suntem atât de
rigizi astăzi. Ultimul cuvânt în materie de terapie a familiei nu
a fost încă rostit. S-ar cuveni ca noi toţi să continuăm să studiem.
Recomandarea mea este să ne eliberăm, pentru a putea privi în
orice direcţie şi pentru a folosi ceea ce pare că se potriveşte. Asta
face din fiecare dintre noi o entitate în continuă dezvoltare.
A
In acest spirit, vreau să accentuez că ofer această carte mai

degrabă ca un cadru conceptual în jurul căruia impresiile şi datele
voastre pot fi organizate, decât ca pe ceva ce trebuie memorat şi
urmat întocmai, ca şi cum ar fi o reţetă. Este o cale sugerată. Cea
mai bună abordare a fiecărei situaţii va fi determinată de cir
cumstanţele particulare ale acesteia. Este foarte important ca
terapeuţii să fie flexibili şi liberi să adopte orice este necesar şi
adecvat în acele circumstanţe.
Această carte are în primul rând intenţia de a pregăti per
soanele în formare pentru activitatea efectivă în terapia familiei
şi de a reîmprospăta memoria „bătrânilor profesionişti" referitoare
la părţi care sunt uşor de uitat. Pentru acest motiv, am păstrat,
ca format al cărţii, profilul manualului de formare în care cartea
îşi are originea. Din acest punct, terapia familiei a fost îndelung
VIRGINIA SATIR
explorată ulterior. Am ajuns mult mai departe şi în ceea ce priveşte 11
cunoaşterea despre cum funcţionează sistemele familiale şi sper
că această carte poate servi şi drept catalizator pentru inovaţii în
practica clinică şi în cercetare.
Virginia S. Satir

Mulţum iri
Niciun om nu se dezvoltă de unul singur. Evoluţia acestei cărţi

şi a ideilor conţinute în ea reprezintă un exemplu concret al acestui
fapt. De aceea, le transmit mulţumiri tuturor persoanelor cu care
am avut de-a lungul vieţii mele experienţa unei interacţiuni din
care am ieşit îmbogăţită.
Au fost multe şi bogate oportunităţi pentru clarificarea gândirii
mele prin intermediul întrebărilor persoanelor care au optat să
participe la seminariile mele de pregătire sau care m-au invitat,
în calitate de consultant, pe întregul teritoriu al SUA şi pe încă
patru continente. Persoanelor care s-au îndreptat spre serviciile
mele de tratament, în ultimii patruzeci şi unu de ani, le transmit,
în mod special, mulţumiri. Fără ele, nu aş fi avut nicio cale de a
afla dacă ideile mele aveau vreo relevanţă specială.
Pentru încurajarea primită în timp ce predam la Institutul de
Psihiatrie al Statului Illinois, Chicago, aş vrea să îi mulţumesc
domnului Dr. Kalman Gyarfas, pe atunci director al institutului,
şi domnişoarei Pauline Peters, director de asistenţă socială la Spi
talul de Stat din Chicago, unde nou formatul institut era găzduit.
Ideile mele originale s-au extins mult şi s-au modificat prin
asocierea profesională strânsă cu Dr. Don Jackson, Gregory
Bateson, Jay Haley, John Weakland, Dr. William Fry, Dr. Jules
Terapia fam iliei ■ Mulţumiri

14 Riskin, Dr. Robert Spitzer şi cu alţi colegi de la Mental Research
Institute (Institutul de Cercetări Mentale) din Palo Alto, California.
Faţă de mulţi alţi colegi care erau de asemenea angajaţi în
activitatea stimulantă de studiu al interacţiunilor familiale şi al
legăturilor acestora cu dezvoltarea sănătăţii şi bolii, doresc să îmi
exprim aprecierea pentru disponibilitatea de a-mi oferi rezultatele
cercetărilor lor. Printre aceste multe persoane se numără: Dr.
Murray Bowen, Dr. Warren Brodey, Dr. Victor Freeman, Dr. S.
Minuchin, Dr. E. Auerswald, Dr. Otto Pollack, Dr. Eric Beme şi
Dr. S.I. Hayakawa.
în completare, mi-ar face plăcere să mulţumesc, pentru gene
rosul sprijin financiar acordat primei ediţii a acestei cărţi, urmă
toarelor fundaţii: National Institute of Mental Health (Institutul
Naţional pentru Sănătate Mentală) pentru subvenţiile Small Grant
şi Training Grant, dnei. H.L. Mclntyre pentru donaţia sa din
partea Fundaţiei Robert C. Wheeler şi Fundaţiei Familiei Louis
W. şi Maud Hill pentru donaţia ei către Proiectul Familiei.
Prima ediţie nu s-ar fi născut niciodată fără asistenţa calificată
a Barbarei Francisco, care a petrecut multe ore, într-o perioadă
de doi ani, ascultând casete cu cursurile mele şi şedinţele de tera
pie, pentru a putea strânge toate materialele. Lui Lynn Hoffman,
care şi-a folosit excelentele calităţi redacţionale pentru a aduce
manuscrisul într-o formă finală, şi Camillei Ball, care şi-a oferit
voluntar sprijinul pentru culegerea textului, le mulţumesc în mod
special. Doresc de asemenea să mulţumesc doamnei Dee Barlow
Krueger pentru contribuţia la pregătirea şi redactarea ediţiei
revizuite.
De la prima publicare a acestei cărţi, am călătorit mult şi am
împărtăşit experienţe cu mulţi oameni. Mulţumirile mele merg
VIRGINIA SATIR
către toţi aceştia, şi în particular către Ruth Topping, Fritz Perls, 15
Michael Murphy şi Richard Price.
Cum experienţa mea internaţională a continuat să se adân
cească, să se lărgească şi să se extindă, am avut privilegiul să fiu
în contact cu liderii emergenţi din domeniul sănătăţii holistice,
care ne deschid perspective pe care nici nu le visam înainte. Brugh
Joy, M.D.; Ken Pelletier, Ph.D; Irving Ogle, M.D.; Norman Shealy,
M.D.; Cari Simonton, M.D., şi Stephanie Simonton; Elisabeth
Kubler-Ross, M.D.; Al Huang; Stan Grof, M.D.; Bob Omstein,
Ph.D.; Lama Govinda; Alyce şi Elmer Green, Ph.D.s; Jack Schwarz;
Ida Rolf; Fredrik Lionel; Karl Pribram şi Marcel Vogel se remarcă
dintre cei care m-au influenţat în mod special, informându-mă
şi stimulându-mă către noi descoperiri şi posibilităţi.
Vreau să transmit mulţumiri speciale lui Robert Spitzer, M.D.,
şi experimentatului său redactor, Rain Blockley, care m-au supra
vegheat, literalmente, pentru a-mi găsi timp să termin această
ediţie revizuită.
A
In final, simt o adâncă recunoştinţă pentru sprijinul şi stimu

larea din partea membrilor Avanta şi ai International Human
Leaming Resource Network (IHLRN), care s-au alăturat visului
de a ajuta oamenii să devină mai pe deplin umani.
Terapia fam iliei ■ Mulţumiri

Abrevieri
Următoarele abrevieri au fost folosite pe parcursul

întregului text:
P.I. — Pacientul Identificat

T — Terapeut
Referinţele citate sunt incluse în bibliografia nume-

A
rotată. In text, aceste surse sunt indicate prin numă

rul lor bibliografic (trecut în paranteză), pentru un
acces uşor.
VIRGINIA SATIR
Partea I
Teoria fam iliei
CAPITOLUL 1
De ce terapia familiei?
1. Terapeuţii familiei tratează cu durerea familiei.

a. Când o persoană dintr-o familie (pacientul) are dureri
care apar sub forma simptomelor, toţi membrii familiei
simt această durere într-un anume fel.
b. Mulţi terapeuţi au considerat că este mai util să nu
mească membrul familiei care are simptomul „pacientul
identificat" sau „P.I.", decât să se alăture familiei
numindu-1 „cel bolnav", sau „cel care este diferit", sau
„cel care este de vină."
c. Asta pentru că terapeutul vede simptomele pacientului
identificat ca având o funcţionare în familie, la fel de
bine ca o funcţionare individuală.
2. Studii numeroase au arătat că familia se comportă ca şi cum
ar fi o unitate. în 1954, Jackson a introdus termenul de „homeo-
stază familială" pentru a se referi la acest comportament (39).
a. Conform teoriei homeostazei familiale, familia acţio
nează pentru a realiza un echilibru în relaţii.
b. Membrii familiei ajută la păstrarea acestui echilibru în
mod deschis sau în mod implicit.
Terapia famiNei ■ De ce terapia familiei?

20 c. Pattemurile de comunicare familiale repetitive, circulare
şi predictibile dezvăluie acest echilibru.
d. Când echilibrul familiei este precar, membrii acesteia
fac mult efort pentru a menţine acest echilibru.
3. Relaţia maritală influenţează caracterul homeostazei fami
liale.
a. Relaţia maritală este axa în jurul căreia se formează toate
celelalte relaţii familiale. Partenerii sunt „arhitecţii"
familiei.
b. O relaţie maritală în suferinţă tinde să producă un pa-
rentaj disfuncţional.
4. Pacientul identificat este membrul familiei cel mai vizibil
afectat de relaţia maritală în suferinţă şi cel mai expus la
parentajul disfuncţional.
a. Simptomele sale sunt un „SOS" privind durerea
părinţilor lui şi dezechilibrul familial rezultat.
b. Simptomele sale sunt un mesaj că el îşi distorsionează
propria dezvoltare, ca rezultat al încercării de a ame
liora şi absorbi durerea părinţilor săi.
5. Multe abordări terapeutice sunt numite „terapie de familie",
dar diferă de definiţia care va fi prezentată aici, din moment
ce ele sunt orientate în primul rând către membrii familiei
ca indivizi şi mai puţin către familia ca unitate. De exemplu:
a. Fiecare membru al familiei poate avea propriul său
terapeut.
b. Sau membrii familiei pot împărţi acelaşi terapeut, dar
terapeutul se întâlneşte cu fiecare membru separat.
VIRGINIA SATIR
c. Sau pacientul poate avea un terapeut care, ocazional, 21
consultă alţi membri ai familiei „pentru binele"
pacientului.
6. Un număr în continuă creştere de observaţii clinice a dus la

concluzia că terapia familiei trebuie orientată către familie
ca întreg. Această convingere era iniţial susţinută de obser
vaţii care arătau cum răspundeau membrii familiei la tra
tamentul individual al unui membru al familiei etichetat ca
„schizofrenic". Dar studii ulterioare au arătat că familiile cu
un membru delincvent răspund în moduri similare la trata
mentul individual al acestui membru. în ambele cazuri s-a
constatat că:
a. Alţi membri ai familiei au interferat cu, au încercat să
devină parte din, sau au sabotat tratamentul individual
al membrului „bolnav", ca şi cum familia ar fi avut o
miză în boala sa.
b. Pacientul spitalizat sau închis s-a simţit mai rău sau a
regresat după o vizită a membrilor familiei, ca şi cum
interacţiunea familială ar fi avut o legătură directă cu
simptomele lui.
c. Starea altor membri ai familiei s-a înrăutăţit de îndată
ce starea pacientului s-a îmbunătăţit, de parcă boala
unuia dintre membrii familiei ar fi fost esenţială pentru
modul de funcţionare al familiei.
7. Aceste observaţii au condus mulţi psihiatri şi cercetători
orientaţi asupra individului să reevalueze şi să pună sub
semnul întrebării câteva ipoteze (109,110,114,140,142).
Terapia fam iliei ■ De ce terapia familiei?

22 a. Au observat că, atunci când pacientul era privit ca vie
timă a familiei sale, era foarte uşor să te supraidentifici
cu el şi să-l supraprotejezi, trecând cu vederea faptul că*
— Pacienţii sunt şi ei adepţii victimizării unui alt
membru al familiei.
— Pacienţii ajută în perpetuarea rolului lor de bolnavi
diferiţi sau de vinovaţi.
b. Au observat cât de multă încredere era acordată trans

ferului, pentru a produce schimbarea.
— Şi totuşi, poate mult din aşa-zisul transfer al
pacientului era de fapt o reacţie adecvată la com
portamentul terapeutului în cadrul situaţiei tera
peutice nereale şi noninteractive.
— în plus, erau mai multe şanse ca situaţia terapeutică
să perpetueze patologia, în loc să prezinte o nouă
stare a lucrurilor care să introducă dubii în ceea ce
priveşte percepţiile.
— Dacă unele dintre comportamentele pacientului au
reprezentat un transfer (adică, felul său caracteristic
de a relaţiona cu m am a sau cu tatăl său), de ce nu
ar trebui ca terapeutul să îl ajute pe pacient să
trateze cu familia în mod mult mai direct, văzân-
du-i împreună, atât pe pacient cât şi pe familia sa?
c. Au observat că terapeutul tindea să fie m ai interesat de

viaţa fantasmatică a pacientului decât de viaţa sa reala.
Dar chiar dacă era interesat de viaţa reală a pacientului/
atâta timp cât el vedea doar pacientul în terapie, trebuia
să se încreadă în versiunea acestuia asupra acelei vieţi
şi să încerce să ghicească ce se petrece în viaţa sa.
VIRGINIA SATIR
d. Au observat că, încercând să schimbe modul de func- 23
ţionare al unui membru al familiei, ei încercau de fapt
să schimbe modul de funcţionare al întregii familii.
— Acest fapt pune sarcina de agent de schimbare a
familiei pe umerii pacientului în exclusivitate, în loc
de a o pune pe umerii tuturor membrilor familiei.
— Pacientul era deja membrul familiei care încerca să
schimbe modul de funcţionare al familiei, deci,
atunci când a fost solicitat să-şi intensifice eforturile,
a primit critici şi mai intense din partea familiei.
Aceasta l-a făcut să se simtă şi mai împovărat şi mai
puţin capabil.
8. Pe lângă toate aceste observaţii, odată ce terapeuţii au început
să trateze familiile împreună, au fost aduse la lumină alte
aspecte ale vieţii de familie care produceau simptome care,
în mare măsură, fuseseră trecute cu vederea. Alţi investigatori
ai interacţiunilor familiale au făcut descoperiri similare. După
cum spune Warren Brodey, partenerii acţionează diferit cu
frăţiorul normal şi cu frăţiorul care prezintă simptome (27).
„.. .Părinţii, aflaţi în prezenţa frăţiorului «normal»

sunt capabili să relaţioneze cu o libertate, flexibili
tate şi largheţe a conştiinţei greu de crezut, luând
în considerare limitările care există în relaţia
dintre părinţi atunci când se implică în relaţia cu
frăţiorul care prezintă simptome. Modurile patolo
gice de relaţionare par să fie focalizate în relaţia cu
membrul care prezintă simptome. Ne întrebăm
cum de s-a ajuns aici."
Terapia famiKei ■ De ce terapia familiei?

24 9. Dar acei psihiatri care au devenit din ce în ce mai devotaţi
terapiei familiei nu au fost primii care au recunoscut natura
interpersonală a bolii mentale. Sullivan şi Fromm-Reichmartrt
împreună cu mulţi alţi psihiatri, psihologi şi lucrători în
asistenţa socială, au făcut pionierat în această zonă de explo
rare. Mişcarea pentru îndrumarea Copilului (The Child
Guidance Movement) a fost o altă dezvoltare importantă,
care a ajutat la întreruperea tradiţiei de a selecta numai un
membru al familiei pentru tratament (41).
a. Terapeuţii din îndrumarea Copilului au inclus în
tratament atât mama cât şi copilul, chiar dacă încă au
avut tendinţa de a se întâlni cu mama şi copilul în
şedinţe de tratament separate.
b. De asemenea, ei au recunoscut din ce în ce mai mult
importanţa includerii tatălui în terapie, deşi au observat
că era greu de abordat şi, în general, au eşuat în a-1
angaja în procesul terapeutic.
— Terapeuţii au arătat că tatăl simţea că grija părin
tească era mai degrabă sarcina soţiei lui decât sar
cina lui; dacă copilul dădea semne de tulburare,
soţia era cea care trebuia abordată.
— Terapeuţii din îndrumarea Copilului, fiind oricum
orientaţi spre relaţia mamă-copil, au înclinat să fie
de acord cu raţionamentul tatălui, astfel încât nu
au putut să îl convingă cu uşurinţă de faptul că
rolul lui în familie este important pentru sănătatea
copilului său.
Clinicile de îndrumarea Copilului au rămas axate
în principal pe matemaj (mothering), chiar dacă au
VIRGINIA SATIR
recunoscut tot mai mult importanţa patemajului 25
(fathering). Şi, chiar dacă au introdus sau nu tatăl

în gândirea lor, au continuat să-şi concentreze
atenţia pe soţ şi soţie ca părinţi ai copilului şi mai
puţin ca parteneri unul pentru celălalt. Şi totuşi, a
fost menţionat în mod repetat cât de critic afectează
relaţia maritală parentajul. Murray Bowen scrie,
spre exemplu (25):
Observaţia izbitoare a fost că, atunci când părinţii

erau apropiaţi emoţional şi investeau mai mult
unul în celălalt decât oricare dintre ei în pacient,
pacientul se simţea mai bine. Când oricare părinte
investea emoţional mai mult în pacient decât în
celălalt părinte, pacientul, imediat şi în mod auto
mat, regresa. Când părinţii erau emoţional apro
piaţi, nu puteau greşi în modul de a „gestiona"
pacientul. Pacientul răspundea bine la fermitate,
permisivitate, pedeapsă, „discuţii" sau orice altă
abordare de administrare. Când părinţii erau „divor
ţaţi emoţional", orice „abordare de gestionare" se
dovedea în mod egal un eşec.
10. Terapeuţii familiei şi-au dat seama că este mai uşor să cointe
reseze soţul în terapia familiei decât în terapia individuală.
Asta este pentru că terapeutul familiei este el însuşi convins
că amândoi arhitecţii familiei trebuie să fie prezenţi.
a. De îndată ce terapeutul îl convinge pe soţ că este esenţial

în procesul terapeutic şi că nimeni nu poate vorbi pentru
el sau nu îi poate lua locul în terapie sau în viaţa de
familie, el intră pregătit în terapie.
Terapia famiNei ■ De ce terapia familiei?

b. Soţia (în rolul ei de m am ă) poate iniţia terapia familiei, dar
odată ce terapia îşi începe cursul, soţul devine la fel de
implicat ca şi ea.
c. Terapia familiei pare să aibă sens pentru întreaga familie

Soţul şi soţia spun: „A cum , în sfârşit, suntem împreună şi
putem să îi dăm de cap ăt."
11. Chiar de la prim ul contact, terapeuţii familiei operează cu

ipoteze privind m otivul pentru care un membru al familiei
a căutat ajutor terapeutic.
a. în mod obişnuit, primul contact este iniţiat datorită fap

tului că cineva din afara familiei l-a etichetat pe Johnny
drept tulburat. Acest prim contact va fi probabil făcut
de către o soţie anxioasă (o vom num i M ary Jones), ju
când rolul mamei unui copil cu o tulburare, Johnny.
Copilul are o tulburare, deci ea, m am a, trebuie să fie
de vină.
b. Dar Johnny probabil că m anifesta o tulburare de com

portam ent cu mult înainte de a fi etichetat ca având o
tulburare de cineva din afara familiei.
c. Până când cineva din afară (adeseori un profesor) să îl

fi etichetat pe Johnny ca având o tulburare, membrii
familiei Jones s-au com portat ca şi cum nu ar fi remarcat
com portam entul lui Johnny; com portam entul lui era
adecvat, deoarece deservea o funcţie în familie.
d. De obicei au apărut unele evenim ente care au precipitat

manifestarea simptomelor la Johnny, simptome care au
făcut vizibil pentru cei din afară faptul că băiatul are o
tulburare. Aceste evenim ente sunt:
VIRGINIA SATIR
— Schimbări din afara familiei nucleare: război, criză 27
economică etc.
— Schimbări în cele două familii de origine: îmbol
năvirea unei bunici, problemele financiare ale unui
bunic etc.
— Cineva intră în familia nucleară sau o părăseşte:
bunica vine să locuiască cu familia, familia primeşte
un chiriaş, familiei i se mai adaugă un membru prin
naşterea unui nou copil, una dintre fiice se căsătoreşte.
— Schimbări biologice: un copil ajunge la vârsta ado
lescenţei, mama ajunge la menopauză, tatăl este
spitalizat.
— Schimbări sociale majore: un copil părăseşte casa
pentru a merge la şcoală, familia se mută într-un
nou cartier, tatăl primeşte o promovare la serviciu,
fiul merge la facultate.
e. Aceste evenimente pot precipita simptomele, deoarece
ele cer partenerilor să integreze schimbările. Această
nouă solicitare supune la un efort suplimentar relaţia
maritală, deoarece atrage după sine redefinirea relaţiilor
familiale şi astfel afectează echilibrul familial existent.
f. Homeostaza familială poate fi funcţională sau „potri
vită" pentru membri în anumite perioade ale vieţii de
familie şi nefuncţională în altele, deci evenimentele
afectează membrii în mod diferit, la momente diferite.
g. Dar dacă un membru este afectat de un eveniment, toţi
sunt, mai mult sau mai puţin, afectaţi.
12. După primul contact cu Mary Jones, terapeutul poate specula
despre relaţia dintre Mary şi soţul său, pe care îl vom numi
Terapia fam iliei ■ De ce terapia familiei?

28 Joe. Dacă este corect să presupună că o relaţie maritală
disfuncţională este principalul factor al simptomelor unui
copil, atunci relaţia dintre parteneri va fi prima preocupare
a terapeutului.
a. Ce fel de oameni sunt Mary şi Joe? Din ce tip de familii

vin ei?
— înainte de a se cunoaşte, ei erau două persoane
separate venind din două medii familiale diferite.
— Acum ei sunt arhitecţii noii lor familii.
b. De ce, din toate persoanele de pe pământ, s-au ales unul

pe celălalt ca parteneri?
— Modul în care s-au ales unul pe celălalt oferă indicii
despre motivele care-i fac să fie dezamăgiţi unul
de celălalt.
— Modul în care îşi manifestă dezamăgirea unul faţă
de celălalt oferă indicii despre motivul pentru care
Johnny simte nevoia să manifeste simptome pentru
a menţine familia Jones împreună.
VIRGINIA SATIR
CAPITOLUL 2
Stima scăzută de sine

şi alegerea partenerului
1. O persoană cu stimă scăzută de sine are un pronunţat sen

timent de anxietate şi nesiguranţă relativă la sine.
a. Stima sa de sine se bazează într-o măsură extremă pe
ceea ce persoana gândeşte că alţii gândesc despre ea.
b. Dependenţa de alţii în ceea ce priveşte stima sa de sine
îi paralizează autonomia şi individualitatea.
c. Aceasta îşi va ascunde faţă de alţii stima sa de sine scă
zută, în mod special atunci când vrea să îi impresioneze.
d. Stima sa de sine scăzută vine de la experienţele de
creştere care nu au făcut-o niciodată să simtă că este bine
să fii o persoană de un anumit sex în relaţie cu o
persoană de celălalt sex.
e. Aceasta nu s-a separat niciodată în mod real de părinţi,
ceea ce înseamnă că nu a ajuns la o relaţie de egalitate
cu ei.
2. O persoană cu stimă de sine scăzută are speranţe mari cu
privire la ceea ce se poate aştepta de la ceilalţi, dar are în
Terapia fam iliei ■ Stima scăzută de sine şi alegerea partenerului

30
acelaşi timp şi m ari tem eri; este prea pregătită să aştepte
dezam ăgiri şi să fie neîncrezătoare în oameni.
a. în m om entul în care M ary şi Joe intră în terapie, tera

peutul va încerca să afle la ce au sperat şi de ce s-au
temut fiecare, în raport cu celălalt, în perioada de curtare
de la începutul relaţiei, deoarece:
— N u a fost un accident faptul că ei s-au selectat unul
pe celălalt ca parteneri; ei au văzut unul în celălalt
ceva care a p ăru t să se potrivească cu aşteptările
lor înalte.
— De asem enea, ei au văzut unul în celălalt (dar nu
şi-au permis lor înşile să adm ită în mod deschis)
ceva care părea să coroboreze fricile şi neîncrederile
lor. Terapeutul va descoperi aceste lucruri indu
când în celălalt com portam entul tem ut şi aşteptat,
ca şi cum ei ar fi încercat să depăşească nesiguranţa
(ca şi cum ei ar fi încercat să îşi împlinească pro
priile lor profeţii).
— Relaţia lor m aritală va fi, din m ulte puncte de ve
dere, duplicatul sau total opusul relaţiei pe care fie
care dintre ei a văzut-o existând între propriii părinţi.
3. Poate şi Mary, şi Joe au văzut în celălalt ceea ce spera fiecare

să găsească, deoarece fiecare dintre ei se com porta la nivelul
apărărilor sale, mai degrabă decât la nivelul sentimentelor.
a. Joe juca în exterior rolul unei persoane încrezătoare în

sine şi puternice, dar pe dinăuntru se simţea nesigur
neajutorat şi speriat. Când M ary l-a privit pe Joe, ea
a spus: „Iată o persoană puternică, care poate avea grijă
de mine."
VIRGINIA SATIR
b. Mary juca în exterior rolul unei persoane sigure pe sine, 31
extrovertită, vorbăreaţă, dar se simţea nesigură, neaju
torată şi înspăimântată pe dinăuntru. Când Joe a privit-o
pe Mary, el a spuns: „Iată o persoană puternică, care
poate avea grijă de mine/'
c. După căsătorie, fiecare a descoperit că celălalt nu este

persoana puternică la care sperase. Frustrarea, dezamă
girea, furia urmau să apară.
Este de mirare cum de au reuşit Mary şi Joe să găsească un
partener dacă aveau o stimă de sine atât de scăzută şi atât
de puţină încredere.
a. Odată ce pubertatea a adus sexualitatea adultă în prim
plan, ei şi-au încercat şansele în a relaţiona, în ciuda
tuturor fricilor.
b. De asemenea, ei erau îndrăgostiţi, ceea ce, pentru mo
ment, le-a îmbunătăţit stima de sine şi i-a făcut pe fiecare
dintre ei să se simtă împlinit. Fiecare a spus: „Tu pari
să mă valorizezi... Sunt norocos să te am... Am nevoie
de tine pentru a supravieţui... Sunt împlinit dacă tu eşti
în preajmă."
c. Amândoi au sfârşit trăind pentru celălalt şi, făcând aşa,
au intrat într-un „pact pentru supravieţuire". Fiecare îşi
spunea: „Dacă rămân fără provizii, voi lua de la tine.
Tu vei avea suficiente, în caz de urgenţă, pentru a ne
servi pe amândoi."
Problema a fost că, atunci când s-au ales ca parteneri, Mary
Şi Joe nu şi-au comunicat fricile unul celuilalt.

32 a. Joe s-a temut că M ary nu îl va iubi dacă ar şti despre
lipsa lui de valoare (şi viceversa).
— Este ca şi cum Joe şi-ar fi spus: „Nu trebuie să
dezvălui că nu reprezint nimic. Nici faptul că, în
secret, mă aştept ca toate femeile să fie nedrepte
iraţionale, sarcastice, încăpăţânate, dominatoare
Nu trebuie să destăinui credinţa mea că singura
cale de a supravieţui cu o femeie este să mă retrag
de pe scenă şi să o las să conducă spectacolul."
— Este ca şi cum M ary şi-ar fi spus: „Nu trebuie să
dezvălui că nu reprezint nimic. Nici faptul că, în
secret mă aştept ca toţi bărbaţii să fie zgârciţi, ires
ponsabili, indecişi, slabi şi să lase femeile să care
povara. Nu trebuie să destăinui credinţa mea că
singura cale de a supravieţui cu un bărbat este să
fii gata să pui umărul şi să preiei povara în mo
mentul în care el se plânge."
b. Şi totuşi, în ciuda a tot ceea ce fiecare se aştepta de la

celălalt şi gândea despre sine, fiecare a simţit, de ase
menea, că trebuie să fie ceea ce se gândea că celălalt a
văzut în el, pentru că fiecare l-a făcut pe celălalt respon
sabil pentru stima de sine a fiecăruia.
— Când M ary i-a arătat lui Joe că îl vede ca fiind
puternic, în primul rând Joe a resimţit percepţia lui
M ary ca pe ceva care îl întăreşte; el s-a putut simţi
puternic pentru că ea îl vedea ca fiind puternic (şi
viceversa).
Acest tip de relaţie poate fi m enţinută până în mo
mentul în care un factor de stres cauzat de mediu
VIRGINIA SATIR
sau solicitarea de a lua o decizie pune la încercare 33
abilităţile lui Mary şi Joe de a face faţă. Doar atunci
puterea începe să semene cu o acoperire pentru
slăbiciune sau cu dominarea.
c. Nici Mary şi nici Joe nu pot întreba ce aşteaptă celălalt,

la ce speră, de ce îi este teamă celuilalt, deoarece amân
doi simt că se presupune că ar trebui să ghicească ce se
petrece în interiorul celuilalt. (Cu alte cuvinte, este ca
şi cum amândoi ar trăi cu un glob de cristal.)
d. Din moment ce fiecare acţionează plecând de la premisa
că trebuie să îl mulţumească pe celălalt, niciunul nu
poate comunica când este nemulţumit de celălalt şi nici
nu poate accepta neînţelegeri sau critici adresate direct.
Ei acţionează ca şi cum trebuie să fie imposibil de distins
unul de celălalt. Ei trăiesc ca şi cum sunt pe acelaşi circuit
sanguin, pe aceeaşi conductă care asigură supravie
ţuirea. De exemplu, odată am avut un cuplu căsătorit,
care a stat la masa de terapie cu braţele împletite pe tot
parcursul primelor două şedinţe, în timp ce copilul,
trăind experienţa tragediei întregii situaţii, s-a aşezat în
partea opusă părinţilor, halucinând.
în concluzie, Mary şi Joe s-au căsătorit ca să „primească."
a. Fiecare şi-a dorit să primească stima celuilalt pentru sine.
(Amândoi şi-au dorit, de asemenea, stima societăţii pentru
ei: „Fiecare ar trebui să se căsătorească. Acum am reuşit.")
b. Fiecare a vrut calităţile celuilalt, calităţi care simţea că
îi lipsesc (calităţi pe care fiecare a încercat să le facă o
parte din sine).

c. Fiecare şi-a dorit o extensie a propriei persoane.
d. Fiecare şi-a dorit în celălalt un părinte „bun , omni

potent, omniscient şi altruist, şi-a dorit să evite părintele
„rău ", omniscient şi omnipotent.
VIRGINIA SATIR
C A PIT O LU L 3
Alteritate şi neînţelegeri
1. Când M ary şi Joe s-au căsătorit, nu au realizat că, pe lângă

faptul de a primi, vor trebui să şi „ofere".
a. Fiecare a simţit că nu are ce să ofere.
b. Fiecare a simţit că celălalt nu ar trebui să se aştepte ca
el să ofere ceva, pentru că celălalt este o extensie a sinelui.
c. Dacă unul dintre ei a oferit ceva, a făcut-o încărcat de
anxietate sau sacrificându-se pe sine, deoarece niciunul
nu se aştepta cu adevărat că va primi.
2. Când Maria şi Joe au descoperit, după căsătorie, că celălalt
este „diferit" de ceea ce fiecare îşi imagina în perioada de
curtare, au fost deziluzionaţi. Ceea ce văd ei actualmente în
celălalt sunt caracteristicile, acum vizibile douăzeci şi patru
de ore pe zi, care nu apar de obicei în perioada de curtare,
şi în consecinţă nu corespund aşteptărilor lor.
a. M ary îşi pune părul pe bigudiuri când m erge noaptea
la culcare.
b. M ary insistă să servească la m asă fasole fiartă excesiv.
c. Joe îşi lasă ciorapii m urdari presăraţi prin toată casa.
d. Joe sforăie noaptea.
Terapia fam ilie i ■ Alteritate şi neînţelegeri

36 3. Când Mary şi Joe descoperă, după căsătorie, că sunt diferiţi
în moduri care par mai degrabă să îi lipsească de ceva decât
să aducă ceva în plus, ei se privesc într-o nouă lumină.
a. „Alteritatea" arată rău pentru că duce la neînţelegeri.
b. Neînţelegerile le aduc aminte amândurora că celălalt nu

este o extensie a sinelui, ci există separat.
4. Folosesc termenul „alteritate" pentru a acoperi tot domeniul

individualităţii, al modului în care fiecare persoană este în
mod inerent diferită faţă de oricare altă persoană.
a. Oamenii pot fi diferiţi din punct de vedere fizic (A este

înalt, B scund; A este bărbat, B femeie).
b. Oamenii pot avea personalităţi sau temperamente dife

rite (A este excitabil şi sociabil, B este placid şi rezervat).
c. Oamenii pot avea educaţie şi abilităţi diferite (A ştie

fizică, B se pricepe la muzică; A are o bună dexteritate în
ceea ce priveşte prelucrarea materialelor, B ştie să cânte).
d. Prezenţa alterităţii în celălalt poate fi folosită mai curând

distructiv, decât ca oportunitate de îmbogăţire.
5. Modurile particulare de alteritate care îi deranjează pe Mary

şi pe Joe sunt:
a. Preferinţele diferite, dorinţele, obişnuinţele, gusturile

(Lui A îi place să m eargă la pescuit, B urăşte pescuitul;
lui A îi place să doarm ă cu fereastra deschisă noaptea,
lui B îi place cu ea închisă).
VIRGINIA SATIR
b. Opinii şi aşteptări diferite (A se aşteaptă ca femeile să 37
fie puternice, B se aşteaptă ca bărbaţii să fie puternici;
A are convingeri religioase, B nu are).
6. Alteritatea care duce la un conflict de interese (neînţelegere)
este văzută ca o insultă şi ca o evidenţă a faptului de a fi
neiubit.
a. Pare să ameninţe autonomia şi stima de sine.
b. Este posibil ca unul să trebuiască să dea, în timp ce
celălalt primeşte. Totuşi, nu este suficient pentru toată
lumea. Cine va primi ceea ce este disponibil?
c. înainte de căsătorie, fiecare credea că celălalt are sufi
cient cât pentru două persoane. Acum, când neînţele
gerea a apărut, pare că e posibil să nu fie de ajuns nici
măcar pentru unul singur.
7. Dacă Mary şi Joe ar fi avut stimă de sine, fiecare ar fi putut
să aibă încredere în celălalt.
a. Fiecare s-ar simţi încrezător în ceea ce priveşte capa
citatea proprie de a lua de la celălalt.
b. Fiecare s-ar putea chiar aştepta să primească.
c. Fiecare ar putea să dea celuilalt fără a se simţi el însuşi
jefuit.
d. Fiecare ar putea folosi alteritatea celuilalt ca oportunitate
de creştere.
8* Lui Mary şi Joe le lipseşte încrederea.
a* Fiecare simte că de-abia are suficient pentru a-şi susţine
propria viaţă, fără să mai vorbească de viaţa celuilalt.
Terapia familiei ■ Alteritate şi neînţelegeri

38
b. Fiecare se com portă ca şi cum ar spune: „Eu nu sunt
nim ic. Voi trăi pentru tine." D ar, de asemenea, fiecare
se com portă ca şi cum ar spune: „Eu nu sunt nimic, aşa
încât, te rog, trăieşte pentru m in e."
9. Pentru că le lipseşte încrederea, anum ite domenii ale vieţii

îm preună, care le pun la încercare, în m od special, capacitatea
de a ţine cont de individualitatea celuilalt, sunt în mod deose
bit ameninţătoare pentru ei. Aceste domenii sunt: banii, mân
carea, sexualitatea, recreerea, m unca, creşterea şi educarea
copiilor, relaţiile cu socrii.
10. Chiar dacă ei ar fi avut încredere unul în celălalt, faptul de

a locui împreună îi forţează să ia decizii despre când să oferi,
când să iei, în contextul realităţii de m om ent. Ei trebuie să
decidă:
a. Ce vor împărţi sau vor face îm preună (cât de dependenţi

vor fi).
b. Ce nu vor îm părţi sau vor face separat (cât de inde

pendenţi vor fi).
11. Ei trebuie să atingă un fel de echilibru, în realitatea curentă,

în ceea ce priveşte:
a. Ceea ce doreşte A şi ceea ce doreşte B.
b. Ceea ce A face cel m ai bine şi B face cel m ai bine.
c. Ceea ce gândeşte A şi ceea ce gândeşte B.
d. Cum va face A faţă responsabilităţilor şi cum va face B

faţă responsabilităţilor.
VIRGINIA SATIR
12 . Ei au nevoie să înveţe cum să îşi exprime gândurile, dorinţele, 39
emoţiile şi cunoaşterea fără să-l distrugă, invadeze sau anu
leze pe celălalt, în acelaşi timp venind cu un rezultat comun,
care să li se potrivească amândurora.
a. Dacă sunt capabili să realizeze o relaţie funcţională, ei

vor spune: „Gândesc ceea ce gândesc, simt ceea ce simt,
ştiu ceea ce ştiu. Eu sunt eînsumi
ţesc pentru faptul că eşti tu. Ceea ce ai tu de oferit este
binevenit. Haide să vedem amândoi ce putem şi ce ar
fi cel mai realist să facem."
b. Dar dacă nu pot să realizeze o relaţie funcţională, ei vor
spune: „Fii ca mine; fii una cu mine. Eşti rău dacă nu
eşti de acord cu mine. Realitatea şi alteritatea ta sunt
neimportante."
13. Să luăm un exemplu banal al modului în care două persoane
„funcţionale" simt în dezacord. Să spunem că un cuplu deja
înţelege şi acceptă faptul că ar fi drăguţ să ia cina împreună.
Dar, de asemenea, vom spune că A doreşte să iasă pentru o
cină cu hamburgheri, iar B vrea să iasă pentru o cină cu pui.
Locul care serveşte hamburgher nu serveşte pui, iar locul care
serveşte pui nu serveşte hamburgher.
a. Fiecare poate încerca să convingă: „Te rog, mănâncă
hamburgheri."
b. Fiecare poate încerca să facă cu schimbul: „Haide să
mâncăm pui de data asta şi hamburgher data viitoare."
c. Ei pot încerca să găsească o alternativă care îi mulţu

meşte pe amândoi: „Amândurora ne place friptura de
Terapia fam iliei ■ Alteritate şi neînţelegeri

40
porc, aşa încât hai să m âncăm o friptură" sau „Hai să
găsim un alt restaurant care serveşte hamburgher şi pui."
d. Ei pot lua în calcul o problemă care cântăreşte mai greu

decât dorinţele lor separate: „Din m om ent ce locul cu
hamburgheri este mai aproape, şi cum noi ne grăbim,
hai să mâncăm ham burgher."
e. Ei pot încerca să pună în balanţă dorinţele lor separate,

împotriva dorinţei de a fi îm preună: „Tu mănânci ham
burgher, din moment ce îţi place atât de mult, iar eu voi
mânca pui şi ne vedem mai târziu ." Ei reuşesc să se
separe temporar şi să găsească soluţii independente
atunci când independenţa este fezabilă.
f. Ca un ultim efort, ei pot folosi o a treia persoană care

să decidă pentru ei: „Charlie vrea să m ănânce cu noi.
Hai să-l întrebăm pe Charlie unde doreşte să m eargă."
14. Să luăm acelaşi exemplu şi să vedem cum sunt persoanele

„disfuncţionale" în dezacord. Ele acţionează conform prin
cipiului că iubirea propune faptul de a fi total de acord. în
consecinţă, îi vedem :
a. Ezitând şi am ânând: „Hai să decidem m ai târziu ce să

m âncăm " (şi uneori nici nu m ai iau deloc cina).
b. încercând să forţeze: „Vom m ânca ham burgheri!7/

A
c. încercând să se am ăgească unul pe celălalt: „Ambele

sunt m âncare, deci hai să m ân căm h am bu rgher."
d. încercând să se submineze unul p e celălalt: „în realitate,

ţie nu-ţi place p u iu l" sau „Trebuie să fii nebun să îţi
placă pu iu l."
VIRGINIA SATIR
e. Mereu acuzându-se şi făcând judecăţi morale: „Eşti rău 41
şi egoist că nu vrei să mănânci hamburgher. Nu faci
niciodată ce vreau eu. Eşti meschin cu mine."
15 . Mary şi Joe, mergând până în punctul de a fi disfuncţionali,

sunt de fapt în dezacord, spunând: „Dacă mă iubeai, ai fi
făcut ceea ce îmi doresc." Ei nu folosesc niciodată tehnica
separării şi găsirii de soluţii independente; independenţa
agreată de ambele părţi nu este niciodată fezabilă.
16. Mary şi Joe se acuză unul pe celălalt pentru că sunt dezamă

giţi şi răniţi; ei se aşteptau la o înţelegere totală.
a. Ei se aşteptau să fie valorizaţi de către celălalt şi, în

schimb, se văd primind acuzaţii.
b. Ei se aşteptau să fie una cu celălalt şi, în schimb, se văd

primind separare şi alteritate.
17. Totuşi, dacă Mary şi Joe acuză într-un mod prea direct, sunt
anticipate o serie de consecinţe groaznice. Joe se comportă
ca şi cum şi-ar spune:
„Dacă o acuz pe Mary, Mary va fi distrusă. Nu o

pot lăsa pe Mary să fie distrusă, pentru că am ne
voie de ea să mă valorizeze. Dar dacă Mary va
refuza să fie distrusă, pentru că în realitate ea nu
mă valorizează? Şi dacă, în schimb, Mary mă acuză,
mă răneşte, mă alungă în separare şi moarte psiho
logică şi mă distruge?"
„Nu, asta nu trebuie să se întâmple! Mary are
nevoie de mine. Sunt responsabil pentru ea. Nu
Terapia fam iliei ■ Alteritate şi neînţelegeri

I
42 trebuie să o acuz pe M ary, altfel ea va fi distrusă

Dacă acuz, trebuie să o fac cu m are atenţie."
M ary face acelaşi lucru.
18. Procesul de neînţelegere reciprocă dintre M ary şi Joe trebuie

să continue subteran. (La urm a urm elor, cea mai mare parte
a comunicării funcţionează subteran, adică devine acoperită.)
a. C ând Joe şi Mary vor să se acuze reciproc pentru că nu

dau nimic celuilalt, ei trebuie să îşi m ascheze acuzaţiile
şi, de aici, comunicarea acoperită.
b. Când ei vor să ceară ceva, ei trebuie să mascheze cererea

şi, de aici, comunicarea acoperită.
19. Iată un exemplu despre cum sună o cerere acoperită. Să

spunem că Mary vrea să vadă un film.
a. în loc ca Mary să spună: „Aş vrea să văd un film. Tu

vrei?" ea ar putea să îi spună lui Joe: „Ai vrea să vezi
un film, nu-i aşa că ai vrea?" sau „Ţi-ar face bine să vezi
un film."
b. Dacă trebuie să îşi m ascheze cererea şi mai mult (dacă,

spre exemplu, ea este ceea ce num im „schizofrenă"), ea
poate spune: „S-a deschis un nou cinema mai jos pe
strada noastră" sau „îmi place aerul condiţionat."
20. Iată un exemplu de cum sună acuzaţiile acoperite. Să presu

punem că Joe nu răspunde cererii lui M ary.
/V
a. In loc ca M ary să spună: „Nu m ă auzi când cer ceva.

Eşti un tâm pit!" M ary spune: „Oamenii nu îmi dau
atenţie niciodată."
VIRGINIA SATIR
I
b. Sau, dacă ea trebuie să îşi acopere acuzaţiile şi mai mult 43
(ca în cazul unui schizofren), ea poate spune: „Lumea
nu are urechi."
21. Când cererile şi acuzaţiile devin atât de acoperite, o a treia

persoană care urmăreşte devine confuză şi întreabă: „Cine
vrea ce de la cine? Cine a făcut ce cui?"
a. Un copil în această familie poate deveni confuz.
b. Un terapeut poate deveni confuz dacă nu are grijă ca

dorinţele şi acuzaţiile să fie în mod clar denumite ca
venind de la cineva şi îndreptându-se către cineva.
22. După cum se poate observa de-a lungul continuum-ului de

la cel mai funcţional la cel mai puţin funcţional, dorinţele şi
acuzaţiile au din ce în ce mai puţini proprietari.
a. Acestea ajung să fie adresate mai degrabă celei mai

apropiate planete decât celei mai apropiate persoane.
b. Răspunsurile la cereri şi acuzaţii devin din ce în ce mai

evazive.
— Mesajele sunt trimise în afară, ca şi cum nu ar fi
pentru nimeni.
— Răspunsurile sunt de asemenea retumate, ca şi cum
nu ar fi pentru nimeni.
23. Mary şi Joe pot evita cererile şi acuzaţiile prin retragerea din
situaţie. în acelaşi timp, ei transformă retragerea lor vizibilă
într-o acuzaţie acoperită.
a- Se pot retrage în atâtea feluri: „Fă ce-ţi place... Fă cum
vrei... Tu, dragă, ai întotdeauna dreptate.
Alteritateşi neînţelegeri
Terapia familiei ■
44 b. Se pot retrage fără cuvinte, părăsind literalmente tere
nul în mijlocul perioadelor unor decizii cruciale, şi o pot
face spunând într-un m od criptat: „Fă ce-ţi place. Tre
buie să fiu absent pentru a trăi cu tine."
c. Se pot retrage folosind medicamente, somn, alcool, lipsă

de atenţie, „prostie", caz în care ei spun: „Fă ce vrei.
Trebuie să fiu semiconştient pentru a trăi cu tine."
d. Se pot retrage prin intermediul suferinţei fizice, caz în

care ei spun: „Fă ce vrei. Trebuie să fiu bolnav ca să pot
trăi cu tine."
e. în ultimă instanţă, ei se pot retrage prin intermediul bolii

mintale, caz în care ei spun: „Fă ce vrei. Trebui să fiu
nebun pentru a trăi cu tine."
24. Sub toată evaziunea şi ambiguitatea, Mary şi Joe încă încearcă
să îşi rezolve sentimentele contradictorii în legătură cu in
certitudinea dacă sunt sau nu iubiţi.
a. Fiecare încearcă să-şi acopere dezamăgirea.
b. Fiecare încearcă să îl împace, protejeze şi mulţumească

pe celălalt, pentru că fiecare are nevoie de celălalt pentru
a supravieţui.
c. Orice ar face, modul în care o fac spune cât de dezamă

giţi, martirizaţi şi furaţi se simt.
25. Ca terapeut, am descoperit că, cu cât persoanele comunică

mai acoperit şi mai indirect, este probabil ca ele să fie cu atât
mai disfuncţionale. Totuşi, nu am spus nimic despre cuplu
rile care îşi încearcă forţele în ceea ce num esc „sindromul
balansoar."
VIRGINIA SATIR
a. Fiecare spune: „Eu am dreptate!", „Ba nu, eu am 45
dreptate!" „Eşti un tâm pit!", „ Ba nu, tu eşti un tâmpit!"
b. Cel puţin, cuplurile balansoar îşi încearcă forţele la lu

mina zilei.
— Ei nu au, în acelaşi timp, acorduri de suprafaţă şi
neînţelegeri implicite.
— Niciun partener nu va face confuzie între dorinţele
sale şi dorinţele celuilalt. Fiecare poate auzi
dorinţele celuilalt destul de uşor, deoarece acestea
sunt de regulă strigate.
— Orice terţă persoană poate vedea cu uşurinţă că
aceştia doi nu se înţeleg, poate de asemenea co
menta asupra acestui fapt, iar cei doi pot fi de acord
în privinţa comentariului.
— Bărbatul balansoar şi femeia balansoar nu se înşală
pe ei înşişi, între ei, pe alţii, despre cât de dezam ă
giţi se simt. Totuşi, sentimentele lor personale de
stimă de sine scăzută creează în fiecare o nevoie
m utuală de celălalt şi ei se simt prinşi. Ei pot recu
noaşte alteritatea, dar nu separarea.
26. Pentru a recapitula, dacă M ary şi Joe sunt disfuncţionali

într-un grad extrem (părinţi ai unui copil cu o tulburare
severă), ei vor avea stim ă de sine scăzută, speranţe extrem
de înalte şi puţină încredere. Astfel, ei pot cimenta foarte uşor
o relaţie în care şinele şi celălalt devin imposibil de distins
la suprafaţă. Unicitatea sinelui poate fi recunoscută numai
într-un m od acoperit.
a. Este ca şi cum Joe îşi spune: „M ary are nevoie de mine,

eu sunt responsabil pentru ea. N u trebuie să fiu în
Terap ia fa m ilie i ■ A lteritate şi neînţelegeri

46 dezacord cu ea, altfel ea va fi distrusă. M ary şi cu
nu suntem diferiţi. Şi nu trebuie să arătăm niciun
dezacord, cu excepţia un or neînţelegeri pentru lucruri
m inore. Simte cum sim t şi eu, îi place ceea ce îmi place
şi m ie, gândeşte ce gândesc şi eu. Acelaşi sânge curge
în venele noastre, trăim unul pentru celălalt."
b. Fiecare încearcă atât de tare să îl mulţumească şi

protejeze pe celălalt, încât sfârşeşte trăind ceea ce el
gândeşte că celălalt doreşte de la el.
— Fiecare îi dă celuilalt controlul asupra sa, chiar dacă
are resentimente.
— Fiecare, de asem enea, acceptă responsabilitatea de
a -1 controla pe celălalt, chiar dacă are resentimente.
27. De fapt, fiecare sfârşeşte prin a se com porta ca un părinte

pentru un minut şi ca un copil în urm ătorul minut.
a. Fiecare spune: „Poftim, adm inistrează-m i viaţa (şi totuşi,

mi-aş dori să nu o faci)."
b. Fiecare spune de asemenea: „în regulă, îţi voi administra

viaţa (şi totuşi, mi-aş dori să te poţi descurca singur)-
c. Fiecare face cu schimbul şi este ori cel puternic, adec

vat, ori cel neajutorat sau neadecvat. în relaţie este loc
numai pentru o singură persoană puternică şi adecvata.
d. Fiecare acţionează ca şi cu m a fi o individualitate ş ia

fi soţ sau soţie sunt incompatibile; de parcă individuali
tatea şi căsătoria nu m erg îm preună.
28. înainte de căsătorie, M ary şi Joe nu s-au manifestat niciodată
complet ca indivizi.
VIRGINIA SATIR
a. Acum, după căsătorie, ei încearcă să nu arate cât de 47
puţină individualitate au manifestat în prealabil, pentru
a putea prelua rolul marital.
b. Acum, la suprafaţă, ei încearcă să fie doar parteneri care
trăiesc unul pentru celălalt.
c. în ascuns, ei încă încearcă să se manifeste ca indi
vidualităţi.
29. Mary şi Joe continuă în acest fel de relaţie pentru că nu s-au
aşteptat în mod real la un alt fel de relaţie.
a. Ei pot spera mereu că pentru ei va fi diferit (în viaţă se
întâmplă cum s-a mai întâmplat — pe de altă parte,
poate nu este aşa!)
— Mary poate spera că Joe nu este ceea ce ea se aştepta
de la un bărbat.
— Joe poate spera că Mary nu este ceea ce el se aştepta
de la o femeie.
b. între timp, Mary trebuie să se apere împotriva fricilor
ei, utilizând aceleaşi tactici pe care părinţii săi le-au
utilizat unul împotriva celuilalt, pentru că nu cunoaşte
alt tip. (Joe face acelaşi lucru.)
30. Once fel de relaţie ar fi creat Mary şi Joe, ei sunt nemulţumiţi
cu ceea ce au obţinut.
a. în curând ei vor adăuga rolul parental la ceea ce a mai
rămas din rolurile lor individuale şi la ceea ce au încercat
să dezvolte ca roluri maritale.
b* Dacă li s-a părut greu să integreze rolul de individ cu
acela de partener, li se va părea la fel de dificil să
integreze rolul de părinte.
Terapia famiHei - Atentate şi neînţelegeri

C A P IT O L U L 4
Factori de stres care afectează

fa m ilia m odernă
1. C ând Johnny intră în lum ea familiei Jones, aşteptările şi

nevoile părinţilor sunt acolo pentru a -1 întâmpina.
a. Johnny, prin chiar existenţa sa, le oferă lui Mary şi Joe

o altă şansă de a „prim i", o altă şansă de a se simţi
adecvaţi, atrăgători, doriţi, puternici, compleţi.
b. Johnny le oferă părinţilor şansa de a obţine o adevărată

extensie a lor înşişi, form ată din propria lor came şi
propriul sânge.
2. Problema este că Johnny are câteva dorinţe proprii imediate.
a. Im ediat după naştere, el face să devină foarte clar ca e

acţionează pentru a lua, din m om ent ce el este neajuto
rat fizic, iar, din punct de vedere psihologic, fără legături
şi nesocializat.
b. Dar pentru că este neajutorat, propriile lui nevoi legp
de supravieţuire trebuie să fie satisfăcute în ca ^
nevoilor şi aşteptărilor părinţilor săi. Dacă va prinu c
ce are nevoie, cererea lui trebuie să se acordeze cu
ce părinţii lui vor şi pot să îi ofere.
VIRGINIA SATIR
3. Când Mary şi Joe au adăugat rolul parental la rolurile indi 49
vidual şi marital, ei s-au definit, din punct de vedere socio
logic, ca familie. înainte de a lua în discuţie familia Jones,
poate fi profitabil să ne amintim ce au decis sociologii şi
antropologii că ar fi familiile, şi ce funcţii îndeplinesc acestea
în calitate de subunităţi cruciale ale oricărei societăţi.
a. Ei par să fie de acord în general că familia nucleară (com

pusă din părinţi şi copii) se găseşte în toate societăţile.
b. Ei definesc familia ca un grup compus din adulţi de

ambele sexe, dintre care doi (partenerii) trăiesc sub ace
laşi acoperiş şi menţin o relaţie sexuală acceptată social.
c. Familiile includ de asemenea copii creaţi sau adoptaţi

de aceşti parteneri.
A
4. In calitate de instituţie socială, un astfel de grup de indivizi

este păstrat îm preună prin funcţii de sprijin reciproc. Aceste
funcţii sunt:
a. Să ofere o experienţă genitală heterosexuală pentru

parteneri.
b. Să contribuie la continuitatea rasei prin producerea şi

creşterea copiilor.
c. Să coopereze econom ic prin diviziunea muncii între

adulţi, ţinând cont de sex, de interese, de precedente şi
prin diviziunea între adulţi şi copii, ţinând cont de vârsta
şi sexul copilului.
d. Să menţină o frontieră (prin tabuu-ul incestului) între

generaţii, astfel încât buna funcţionare a sarcinilor şi
stabilitatea relaţiilor să poată fi menţinute.
T erap ia fa m ilie i ■ Factori de stres care afectează familia modernă

50 e. Să transm ită cultură copiilor prin învăţătura parentalg
— Să-i înveţe „roluri" sau m oduri acceptate social de
a se com porta cu ceilalţi în diferite situaţii sociale
(Aceste roluri variază în funcţie de vârsta şi sexul
copilului.)
— Să-i înveţe cum să se descurce cu mediul neîrisu-
fleţit.
— Să-i înveţe cum să com unice; cum să folosească
cuvinte şi gesturi, astfel încât acestea să aibă uu
înţeles general acceptat pentru ceilalţi.
— Să-i înveţe cum şi când să exprim e emoţii, ghidând
în general reactivitatea em oţională a copilului.
(Familia îl învaţă pe copil, făcând apel la iubirea
lui şi la frica lui, com unicând cu el verbal, nonver-
bal şi prin exemplu.)
f. Să recunoască momentul în care unul dintre membrii

familiei nu mai este copil, ci a devenit adult, capabil de
a executa roluri şi funcţiuni adulte.
g. Să se pregătească pentru eventuala îngrijire a părinţilor

de către copiii lor.
5. Aceasta este o sarcină extrem de dificilă pentru familii, în

special pentru parteneri. De ce vor partenerii să îşi asume
astfel de obligaţii? Deoarece copiii reprezintă capital econo
mic? Deoarece copiii reprezintă capital emoţional? Răspunsul
la această întrebare este determ inat cultural. în cultura
noastră, predom ină valoarea em oţională a copiilor.
a. Joe (şi ceea ce u rm ează este a d e v ă ra t şi pentru

Mary) poate simţi că a reuşit să îm plinească aşteptările
VIRGINIA SATIR
societăţii: „Adulţii au copii. Eu am, de asemenea 51
un copil."
b. Joc poate caştiga un sentiment do perpetuitate prin

faptul că lasă pe cineva care este sânge din sângele lui
să trăiască în urm a lui.
c. Joe se poate bucura, încă o dată, de părţi din propriul

său trecut, experimentând indirect descoperirile, bucu
riile şi uimirea copilului său.
d. Joe poate încerca să corecteze durerile şi greşelile sale

trecute, încercând să-şi ajute copilul să evite ceea ce
poate fi evitat şi să anticipeze problemele viitoare.
e. Joe se simte mult mai util când vede cât de important

este el pentru copil. Trebuie să aibă grijă de el, să-l
protejeze, să-l ghideze, să fie responsabil pentru copilul
lui, pentru că el, tatăl, este în mod clar mai înţelept, mai
realizat, autoritatea, cel cu adevărat puternic.
f. Joe se poate simţi unit cu Mary şi Mary se poate simţi

unită cu Joe.
— A fost nevoie de amândoi partenerii pentru a
produce acest copil; niciunul dintre ei nu ar fi putut
realiza această ispravă de unul singur.
— Va fi nevoie de eforturile comune ale amândurora
pentru a-şi îngriji şi educa toţi copiii. Când un
singur părinte creşte un copil, acel părinte are de
făcut o m uncă dublă şi trebuie să compenseze
oarecum pierderea celuilalt părinte.
6- Dar, de asemenea, există deficite în parentaj, care îi pot umple

pe noii părinţi de sentimente contradictorii.
care afectează familia modernă

Terapia fa m ilie i ■ Factori de stres
52 a. E posibil ca Joe şi M ary să nu fi plănuit să fie părinţi în
momentul în care ei au conceput copilul. Poate ca tot
ceea ce se gândeau să obţină era gratificarea sexuală pe
care o prim eau unul de la celălalt.
b. Este posibil să nu fi fost pregătiţi econom ic pentru a-şi

asum a responsabilităţile de a hrăni, îm brăca şi oferi un
cămin.
— Joe poate vedea copilul ca cerând un sprijin eco
nomic pe care el se simte incapabil să îl ofere.
— Mary poate avea o slujbă care aduce venituri fami
liei (şi care îi face şi plăcere), şi care acum trebuie
abandonată pentru binele copilului.
c. Ei pot fi nepregătiţi emoţional să adauge un al treilea

membru, un membru dependent, şi să devină o familie.
— Joe poate privi copilul ca pe cineva care va dimi

nua interesul lui M ary pentru el.
— Mary poate privi copilul ca pe cineva care deviază
interesul lui Joe de la ea.
— Mary care, în mod necesar, va avea partea leului
din parentajul timpuriu, poate, de asem enea, privi
copilul ca pe o creatură care o solicită în întregime
şi dă prea puţin în schimb, cerându-i să se izoleze
de adulţi toată ziua, în timp ce îi satisface lui toate
nevoile.
Amândoi pot fi foarte înspăim ântaţi de responsa
bilitatea totală pe care au fost obligaţi să şi-o asume.
Amândoi se pot întreba, acum că un al treilea mem
bru creează un triunghi familial, dacă nu cumva
VIRGINIA SATIR
cineva va fi, m ai devrem e sau m ai târziu, lăsat pe 53
dinafară.
7 Dar acestea nu sunt problem e pe care le au numai M ary şi

j 0 e. Toate familiile din lum ea occidentală au trecut prin (şi
încă reacţionează la) câteva influenţe materiale şi filozofice
care au afectat societatea în întregul ei.
8. Revoluţia industrială a afectat profund familia m odernă,

eliberând partenerii de m ulte poveri şi totuşi supunându-i
la presiuni suplimentare. Efectele acestei revoluţii sunt bine
cunoscute, dar pot să fie repetate pe scurt aici:
a. A mecanizat şi depersonalizat lum ea muncii, lăsându-1

pe bărbat să se simtă ca un autom at fără sens, trudind
la sarcini care erau doar o parte m inusculă dintr-un
întreg gigantic, incomprehensibil şi fără valoare.
b. A condus la calcularea valorii indivizilor în funcţie de

venitul câştigat, lăsând femeia în inferioritate, ea nepu
tând primi salariu pentru întreţinerea casei şi creşterea
copiilor.
c. Poate că ea nu a ales să-şi câştige traiul, dar a ales să

stea acasă în rolul de soţie şi m am ă. Făcând asta, ea
a descoperit că m ulte funcţii ale familiei au fost pre
luate de instituţii exterioare: educaţie, prepararea m ân
cării etc.
d. Revoluţia industrială a accentuat mobilitatea individuală

ca o condiţie esenţială a dezvoltării, cerând ca familii
întregi să-l urm eze pe cel care câştigă bani, din com u
nitate în com unitate, lăsând prieteni vechi în urmă.
Terapia fam iliei ■ Factori de stres care afectează fam ilia modernă
54 e. A ajutat la separarea părinţilor de bunici, în acelaşi timp
eşuând în găsirea unor înlocuitori pentru funcţiile pe
care bunicii le realizau înainte pentru familiile nucleare
(cum ar fi îngrijire postnatală la domiciliu, babysitting,
asistenţă financiară de urgenţă).
f. Com plexul industrial a făcut obligatorie creşterea spe

cializării în toate domeniile vieţii, făcând individul să
se simtă lipsit de putere în influenţarea evenimentelor
din afară (la nivel local, naţional, internaţional). Exte
riorul a devenit o sursă de forţe, potenţial periculoasă,
pe care el cu greu o putea înţelege şi asupra căreia el
simţea că nu are niciun control.
9. Influenţele intelectuale şi sociale revoluţionare au afectat de

asemenea familia modernă, punând sub semnul întrebării
vechi ipoteze, noţiuni absolute, norme, valori.
a. Rolul unei persoane a încetat să mai fie ceva automat,

nesupus întrebării, pre-determ inat de o ordine socială
statică şi de obiceiuri şi comportamente aranjate dinainte.
b. Rolurile, adesea, au trebuit să fie învăţate din nou pentru

noi situaţii.
c. Valoarea a trebuit să fie câştigată; nu a venit ca un drept

din naştere. Chiar dacă a venit ca urm are a câştigării ei,
era încă nesigură, „relativă".
d. Vechile definiţii patriarhale ale bărbatului ca şef ^

casei şi ale femeii ca aparţinând casei au trecut printr-o
re-evaluare. Bărbaţi şi femei confuze, reacţionând la
noile idealuri egalitariste, s-au trezit întrebându-se şi
VIRGINIA SATIR
făcându-şi griji în legătură cu sarcinile şi rolurile fami 55
liale de fiecare zi.
20 Psihanaliza, de asem enea, a afectat profund conceptele de

comportament um an „norm al", m otivaţie, învăţare. A con
dus oamenii spre reexam inarea şi îngrijorarea cu privire la
toate aspectele existenţei, în special cu privire la modul
adecvat de creştere a copiilor.
a. Teoria i-a forţat implicit pe părinţi să dea copilului liber

tate pentru a evita perturbarea dezvoltării sale psihice.
b. Aplicate excesiv (duse până la o concluzie logică) ase

menea idei au imobilizat părinţii şi le-au indus confuzie.
Să-i dea sau nu o palm ă la fund copilului? Să-i pună
limite de vreun fel? Viaţa de familie a devenit din ce în
ce mai democratică, copiilor de toate vârstele dându-li-se
cuvântul şi autoritatea în ce priveşte propria lor
dezvoltare.
11. Toate aceste tendinţe filosofice şi econom ice i-au lăsat pe

bărbaţi şi pe femei confuzi şi lipsiţi de im portanţă.
a. Viaţa de familie a bărbaţilor a devenit atât de separată

de viaţa profesională, încât ei aproape au ajuns să
trăiască în două lumi diferite.
— în vieţile lor profesionale, m utând, în spatele unui
birou, hârtii fără num ăr, sau fixând în spatele unei
maşini un num ăr infinit de şuruburi, ei s-au simţit
mici, neajutoraţi, ignoraţi şi nesiguri.
— Tot ce au reuşit să câştige, familiile au înfulecat
imediat.
Terapia fam iliei ■ Factori de stres care afectează fam ilia modernă
56 — în viaţa lor de familie, s-au simţit adesea ca ajutorul
m amei sau ca forţa disciplinară auxiliară a mamei
— Şi-au dorit adesea ca familia să fie m ai mult angre-
nată în propriile lor nevoi. Ei erau obosiţi, descu
rajaţi şi epuizaţi din cauza deciziilor zilnice. Ei ar
putea să se descurce cu o familie transformată în
casă de odihnă sau sanatoriu liniştit.
— Fiilor, în special, un tată absent, preocupat, obosit
sau degradat, li se părea o figură incertă după care
să îşi m odeleze viaţa.
b. Femeile, trăind în oraşe, în „cutii suspendate", sau

ascunse în suburbii, s-au simţit separate de agitaţia şi
de „adevăratul scop" al lumii m odem e.
— Ele au fost educate pentru alte sarcini, decât a avea
grijă de casă şi a creşte copii, şi învăţate să fie con
ştiente de evenimentele ştiinţifice şi culturale care
se petrec în afara cercului familial. Ele s-au văzut
acum pierzând experienţa de m uncă, poziţia înaltă
şi încrederea în sine, pe m ăsură ce s-au focalizat
numai pe rolurile de soţie şi m am ă.
— Concentrându-se asupra casei şi creşterii copiilor,
societatea, în schimb, le-a degrevat de multe din
treburile gospodăreşti sau le-a uşu rat sarcinile
menajere, făcându-le astfel m ai uşor de îndeplinit.
— Unele dintre femei au ieşit să m uncească în afara
casei, trimiţându-şi copiii la creşe sau lăsându-i cu
vecini sau cu o serie de persoane de îngrijire. Unele
au rămas acasă şi s-au consum at, exercitându-şi
rolul de părinte într-un m od indiferent, cu jumătate
VIRGINIA SATIR
de inimă şi cu mintea absentă. Unele au rămas 57
acasă şi au transformat creşterea copiilor într-o
ocupaţie supraintensă, compensând sentimentul de
inutilitate şi senzaţia că viaţa trece pe lângă ele.
12. Nu este o coincidenţă că ideile dragostei romantice şi ale

fericirii personale au devenit populare în cultura vestică în
acelaşi timp cu schimbarea şi estomparea vechilor convingeri
despre a fi bărbat, a fi femeie, a fi o persoană.
a. Când oamenii s-au simţit de „nimic", ei au fost cu atât

mai pregătiţi să se simtă ca fiind „totul" pentru cineva.
b. Când oamenii şi-au putut alege un partener care să le

garanteze fericirea personală şi divorţul a putut să
încheie oricând relaţia, fiecare zi a putut deveni o zi de
felul oare-să-rămânem-căsătoriţi-sau-să-ne-despărţim?
c. Când oamenii au putut începe o relaţie cu o atitudine

ipotetică de efemeritate, au devenit atât de ocupaţi să-şi
măsoare pulsul pe scara fericirii, încât au avut foarte
puţin timp pentru a se bucura de o relaţie.
13. Nathan Ackerman, discutând modul în care condiţiile sociale

generale au afectat familia, spune (20 ):
„Semnul distinctiv al timpului nostru este deosebita

dizarmonie a relaţiei individului cu nivelurile mai
largi ale societăţii. O varietate de ipoteze ne vin în
minte; ipoteza lui Durkheim despre anomie, accen
tul pus de From m pe tendinţa alienării, teoria lui
Riesman a omului direcţionat-de-celălalt. Orice ter
men am folosi, toţi suntem de acord cu tendinţa
care afectează familia modernă

Terapia fam iliei ■ Factori de stres
58 către un sentim ent de pierdere, singurătate, COn
fuzie a identităţii personale şi cu o căutare obsesivj
a acceptării prin conform itate. U n efect al aceste’
tendinţe spre dezorientare este că aruncă fiecare
persoană înapoi în grupul familial pentru restaura
rea unui sentim ent al secu rităţii, aparţinerii
dem nităţii şi valorii. Fam ilia este chemată să se
revanşeze faţă de membrii săi individuali, pr^
afecţiune şi apropiere, pentru anxietatea şi neferi
cirea care este rezultatul eşecului de a găsi un loc
sigur în lumea largă. Indivizii se aruncă înapoi în
familiile lor pentru a se reasigura în ceea ce priveşte
atractivitatea şi valoarea lor. A ceastă presiune de
a oferi compensaţii m em brilor individuali, prin
securitate şi afecţiune specială, im pune familiei o
sarcină psihică suplim entară. Este familia contem
porană echipată pentru a căra această greutate supli
m entară? Nu — nu foarte bine! Familia încearcă,
dar obţine în cel mai bun caz un succes precar; de
multe ori, nu reu şeşte/'
14. Odată ce Al Doilea Război M ondial a continuat să dezilu

zioneze bărbaţii şi femeile, ei s-au îndreptat înspre a construi
o familie ca spre un scop com plet al vieţii.
a. Creşterea copiilor a devenit o afacere şi o preocupare

majoră a bărbaţilor şi fem eilor deopotrivă.
b. A-i face pe copii fericiţi a devenit o tem ă majoră.
c. A le da copiilor ceea ce părinţii nu au avu t niciodată a

devenit o necesitate.
VIRGINIA SATIR
d. Creşterea, dezvoltarea şi realizările unui copil au deve
59
nit o modalitate majoră prin care părinţii îşi pot valida
propria valoare.
e. Atitudinea copilului faţă de părinţii săi no . -

mare m ăsură, să creeze san .. 1 Poate' mtr-o
acestora de stimă de sine lstrugă sentimentul
15. Rolul parental a devenit predominant, odată ce bărbaţii si
celalalt drept spinoase „ a m ^ t ” ^ de
a. Deziluziona,! unul de altul, ei au căzut de acord să

„traiasca pentru copil."
b. Totuşi ei au cerut implicit copilului să trăiască pentru

ei; el este cel important, cel care are puterea, responsa
bilitatea, m andatul de a-i face fericiţi pe părinţii săi.
afectează familia modernă

Terapia fam iliei ■ Factori de stres care
CAPITO LU L 5
Dezam ăgirea m aritală şi

consecinţele ei pentru copil
1. Toate familiile m oderne trec prin stresul şi solicitările socie

tăţii m odem e. Şi totuşi unele familii reuşesc să producă copii
încrezători în sine, care reuşesc să facă faţă cu succes unui
mediu dificil.
a. Sociologii arată că un rol major în producerea delinc-

venţei juvenile este jucat de cartierele cu un grad mare
de delincvenţă. Şi, totuşi, m ulte familii trăiesc în aceste
cartiere şi nu produc delincvenţi, în timp ce altele pro
duc o mulţime de delincvenţi.
b. Psihiatria încearcă în general să explice aceste rezultate

diferite spunând că delincvent devine acel copil care are
o deficienţă în funcţionarea psihică: o deficienţă în dezvol
tarea Eului sau în funcţiile de control ale Supraeului.
c. Aceia dintre noi care au studiat interacţiunea familială,

în aspectele care afectează com portam entul copiilor, nu
se pot împiedica să nu se întrebe de ce profesiile tera
peutice au omis atât de m ult timp să considere familia
VIRGINIA SATIR
ca fiind variabila cu intervenţie critică între societate şi 61
individual.
— Sistemul familial este principalul context al învăţării
pentru comportamentul individual, gânduri şi emoţii.
— Cum îşi educă părinţii copilul este la fel de impor
tant ca şi ce îl învaţă.
— De asemenea, din moment ce doi părinţi îl învaţă
pe copil, trebuie să studiem interacţiunea familială
dacă vrem să înţelegem ce înseamnă contextul
învăţării familiale.
2. Teoria familiei postulează că forţele exterioare sunt impor
tante în primul rând pentru că afectează părinţii.
a. Părinţii, care educă prin cuvinte şi prin demonstraţie,
sunt cei care traduc copilului semnificaţia majoră pe care
forţele exterioare o vor avea pentru familie.
b. Dacă părinţii, ca parteneri, sunt dezamăgiţi unul de
celălalt, simţindu-se de aceea supăraţi, confuzi, goliţi,
disperaţi, orice stres exterior va da o nouă lovitură.
c. Dacă partenerii, ca indivizi, nu au integrat ceea ce au
învăţat în familiile lor, vor găsi că este extrem de dificil
să obţină o integrare maritală astfel încât să poată da
mesaje clare şi consistente copiilor lor.
d. De asemenea, ei vor distorsiona şi interpreta greşit

influenţa mediului exterior, pentru a menţine o stimă
de sine instabilă.
3. Relaţia maritală dintre Mary şi Joe este disfuncţională. După
cum am scris, Mary şi Joe au o stimă de sine scăzută. Ei s-au
Terapia familiei ■ Dezamăgirea maritală şi consecinţele ei pentru copil

62 ales unul pe celălalt pentru a-şi îm bunătăţi stima de sine D
pentru că fiecare l-a văzut pe celălalt ca pe o extensie a sin **
fiecare a eşu at în a da celuilalt, la fel ca şi în a primi d ?
celălalt A şa că relaţia lor a crescu t d o ar emoţiile negată
ale stim ei de sine scăzute. A m ând oi au devenit deziluzion *
şi dezam ăgiţi. întreb area răm ân e: C um se descurcă ei
^ ca
părinţi? Pen tru a răsp u n d e la această întrebare, trebuie
să ne întrebăm de asem enea: C um îşi văd ei copilul? Ei îl
v o r vedea:
a. Ca un vehicul care reprezintă valoarea lor în comunitate,

pentru m enţinerea stim ei de sine şi a stimei faţă de
familie.
„El citeşte cel m ai bine din clasă."

i//
//,Toţi spun că ea este cel m ai cum inte copil!'
//
,A m
//j dorit ca el să fie ce noi nu am putut fi.'
b. Ca un vehicul pentru m enţinerea stimei de sine ca

oameni, şi în m od special ca părinţi. Ei au nevoie sa se
simtă plăcuţi de copil.
^ g A*
— Dacă, prin com portam entul său, copilul arata ca u

dezaprobă, ei sunt dezam ăgiţi.
— Aceasta face dificilă disciplinarea copilului.
c. Ca o extensie a sinelui.
— Ca pe cineva care doreşte ceea ce ei doreau când
erau tineri. Dacă el nu vrea aceleaşi lucruri, ei sunt
dezam ăgiţi.
vede
Ca pe cineva care gândeşte ceea ce gândesc ei,
ce văd ei. Dacă nu, ei sunt dezam ăgiţi.
VIRGINIA SATIR
__ Ca pe cineva căruia trebuie să i se dea totul ca o 63
revanşă pentru lipsurile îndurate de ei. Dacă nu
este recunoscător, ei sunt dezamăgiţi.
— Ca pe cineva care va face ce vor ei, când vor ei.
— Ca pe cineva care va fi un bun părinte pentru ei.
„De-abia am aşteptat ca ea să crească mare."
„Mi-am dorit companie."
„Am sperat că, atunci când va fi mare, vom fi mereu
prietene apropiate, adevărate."
4. Dar acestea sunt vise pe care fiecare părinte le are despre
copilul său. Probleme apar când fiecare părinte se împotri
veşte dorinţelor celuilalt partener. Copilul se vede prins între
cereri contradictorii. Fiecare părinte vede acum copilul ca un
potenţial:
a. Aliat împotriva celuilalt partener.
b. Mesager prin intermediul căruia poate comunica cu
celălalt partener.
c. împăciuitor al celuilalt partener.
5. Cu alte cuvinte, dorinţa fiecărui părinte de a avea o exten
sie a sinelui este blocată sau contestată de dorinţele celuilalt
părinte.
a. Motivaţiile parentale individuale se amestecă cu
conflictul marital.
b- „Fii ca mine" devine asociat cu „Fii de partea mea".
c- Amândoi părinţii se luptă pentru a fi preferatul copi
lului, în principal pentru că niciunul nu se simte asigurat
Terapia fam iliei ■ Dezamăgirea maritală şi consecinţele ei pentru copil

64 în v reu n fel că este preferatul celuilalt partener. (Am
observat adeseori p reo cu p area foarte m are pe care
aceşti părinţi o arată problem ei cui i-a zâm bit copilul
prim a dată.)
6. Problem a este că, prin virtu tea faptului de a fi ori de sex

m asculin, ori de sex feminin, copilul seam ănă deja cu unul
dintre părinţi şi este deosebit de celălalt. El este deja identi
ficat din p u n ct de vedere sexual cu un părinte.
a. Partenerii îi pot răspunde la început ca unui al treilea

m em bru al triunghiului, relativ lipsit sex, şi ca unui vehi
cul prin care ei îşi pot exprim a dorinţele extensiei de sine.
b. D ar copilul nu răm âne „asexu at" m ult tim p, am bii pă
rinţi încercând să răspundă fricii de a fi m em brul lăsat
în afara triunghiului.
— Părintele de acelaşi sex îl v a ved ea pe copil,
„aparţinându-i" potenţial m ai m ult.
— Părintele de sex opus va vedea potenţial copilul
devenind ca şi partenerul său şi se va tem e ca nu
cum va şi copilul să nu se întoarcă îm potriva sa. Aşa
încât va m unci din greu pentru a câştiga copilul de
partea sa şi pentru a se revanşa p en tru deficienţele
din relaţia m aritală.
— C u m părintele de sex opus în cearcă să folosească
copilul d rep t un p arten er de înlocuire, copilul
devine pion într-un război sexual. Părintele de
acelaşi sex v a avea tendinţa să îl p erceap ă pe copil
ca pe un potenţial com petitor. („El este ca m ine, dar
îi place de celălalt m ai m u lt.")*
Joc de cuvinte intraductibil: „he is like m e b u t likes the oth er b e st!" (N. t.).
VIRGINIA SATIR
— Asta este în mod special adevărat în familiile 65
disfuncţionale, pentru că ambii parteneri se simt
deja nesiguri cu privire la valoarea lor în ochii
celuilalt şi, ca atare, mult mai temători de a nu fi
lăsaţi afară.
în situaţia dată, dacă un copil pare să fie de partea unui

părinte, el riscă să-l piardă pe celălalt părinte. Din moment
ce el are nevoie de ambii părinţi, o astfel de alegere îl va răni
inevitabil.
a. Părintele „lăsat pe dinafară" se poate retrage şi poate

dispreţui atât pe copil, cât şi pe părintele „ales", şi, de
asemenea, poate neglija îndeplinirea funcţiilor parentale
de bază.
— Dacă un băiat pare că va fi de partea tatălui, mama

poate spune, în mod direct sau ocolit:
„La ce te poţi aştepta de la bărbaţi!"
„Eşti exact la fel ca tatăl tău."
„Trebuia să am o fată."
— Dacă o fată pare să fie de partea mamei ei, tatăl

poate spune:
„Tu şi cu femeile tale!"
„Eşti exact la fel ca mama ta."
„Trebuia să am un băiat."
— Dacă un băiat pare să fie de partea mamei, tatăl
poate spune:
maritală şi consecinţele ei pentru copil

Terapia fam iliei ■ Dezamăgirea
66
„Tu şi m am a ta sunteţi pur şi simplu la fel."
„Dă-i înainte. Fii băiatul m am ei!"
„Cărui bărbat cu sânge roşu îi plac păpuşile?!"

— Dacă o fată pare să fie de partea tatălui, mama poate
spune:
„Poţi fi isteaţă, dar îţi va fi greu cu băieţii."
„Căror fete le place m atem atica!"
„în regulă, eşti fata tăticului tău."

(Ar trebui să adaug, totuşi, că, atunci când un
părinte de acelaşi sex dispreţuieşte un copil pentru
a fi dat semne de alianţă cu părintele de sex opus,
el nu răspunde num ai din gelozie. El încearcă să
ajute copilul să dezvolte com portam entele care par
să fie cele mai adecvate sexului său. El încearcă de
fapt să fie un părinte bun.)
b. Un copil este afectat în m od serios când un părinte îl

dispreţuieşte fie pe el, fie pe celălalt părinte, sau când
un părinte îi cere să fie de partea lui îm potriva celuilalt
părinte. în capitolul urm ător, voi discuta dezvoltarea
identităţii sexuale, dezvoltare care devine mai dificilă
sau este în m od serios deformată atunci când unul dintre
părinţi, indiferent de sex, îl include pe copil în relaţia
m aritală.
8. Dincolo de problem a cine v a fi de partea cui în cadrul tri

unghiului familial, am descoperit că partenerii înşişi par să
îm părtăşească aceleaşi conflicte de bază, chiar dacă pot apărea
adesea la poli opuşi în relaţia cu celălalt.
VIRGINIA SATIR
a. Fiecare poate proiecta propriile antipatii faţă de atitu 67
dini şi comportamente, care reprezintă o jumătate a
conflictului asupra celuilalt părinte sau asupra copilului,
şi se poate confrunta cu ele în aceştia.
b. Sau, împreună, ei pot lupta cu o jumătate a conflictului
prin inducerea în copil a traducerii în act a conflictului
şi apoi prin pedepsirea acestuia dacă o face.
c. Sau un părinte poate alege să fie de o parte a unui
conflict, celălalt părinte să fie de cealaltă parte, şi, în acest
fel, să se atace unul pe celălalt prin copil.
d. De aceea trebuie să privim felul în care ambii părinţi se
comportă unul cu celălalt şi cu copilul.
9. Părinţii găsesc că este mai puţin ameninţător să folosească
copilul pentru a ţine sub „supraveghere încrucişată" con
flictele maritale, adică pentru ca acesta să fie vehiculul prin
care ostilitatea poate fi transmisă indirect celuilalt partener.
a. Dacă părinţii îşi arată ostilitatea unul faţă de celălalt în
mod vizibil, există riscul de a invita la represalii. (Copilul
nu se poate răzbuna la fel de eficient.)
b. Dacă părinţii încearcă să-şi exprime dezamăgirea unuia
faţă de celălalt prin considerarea mediului ca fiind ţapul
ispăşitor, ei pot pierde acordul comunităţii şi riscă un
atac asupra stimei de sine.
10- Dacă partenerii împărtăşesc aceleaşi conflicte, dar sunt în
conflict permanent unul cu celălalt, regulile parentale despre
cum ar trebui să fie un copil sau ce ar trebui să facă nu mai
pot ajuta, ci vor fi afectate. Regulile însele nu se mai potrivesc
Terapia famiNei ■ Dezamăgirea maritală şi consecinţele ei pentru copil

68 unele cu altele şi im punerea respectării lor se face într-o
manieră inconsecventă.
a. Un observator al interacţiunii familiale poate ajunge la

nişte concluzii suficient de sigure despre care sunt regu
lile şi cât de consecvente sunt acestea, notând activităţile
care sunt încurajate, perm ise, descurajate, interzise.
b. U n observator poate de asem enea nota dacă amândoi

părinţii critică în m od explicit com portam entul copilu
lui, încurajându-1 în acelaşi timp. A m ândoi pot spune,
de fapt: „Poftim costumul de baie. Nu te duce lângă apă."
11. Com portam entul copilului, în timp ce încearcă să răspundă

la dorinţele nenumite şi contradictorii ale părinţilor săi,
reflectă şi caricaturizează conflictele nerezolvate existente în
interiorul şi între parteneri.
a. Niciun părinte, când foloseşte copilul pentru aceste sco

puri, nu îi răspunde copilului aşa cum răspunde copilul.
După cum au notat Theodore Lidz şi colegii lui (45):
A
„Intr-adevăr... astfel de părinţi pot răspunde copi

lului numai în termenii propriilor lor nevoi de
plasate asupra copilului, creând astfel un întreg
model de interacţiuni m aladaptative."
b. Astfel, copilul este incapabil să distingă care dintre

reacţiile părinţilor săi i se adresează cu adevărat lui şi
care se referă la unul dintre ei sau la amândoi.
c. Am putea de asem enea să spunem că la momentul în

care un copil a trăit suficient de m ult într-un asemenea
mediu de învăţare, el devine ceea ce părinţii văd în el-
VIRGINIA SATIR
Regulile parentale, despre ce trebuie să facă şi să devină 69
el, devin propriile lui reguli.
12. Procesul prin care părinţii îi induc unui copil traducerea în

act a propriilor lor dorinţe conflictuale, ţinute împreună, este
bineînţeles, aproape în întregime inconştient.
a. Dacă fiecare părinte ar fi fost conştient de cât de mult

îl influenţează pe copil, ar fi trebuit să fie conştient de
copil, ca fiind separat de el însuşi.
b. Datorită stimei de sine scăzute, mulţi părinţi nu se

consideră pe sine ca având suficientă importanţă pentru
a fi un factor de influenţă asupra copilului: „S-a născut
în felul acela."
c. După cum formulează Jackson (36):

„Noi toţi suntem cam prea dornici să negăm efectul
pe care îl avem asupra copiilor noştri şi asupra
celorlalţi din jurul nostru — la fel cum avem prea
puţine ezitări să îl învinovăţim pe celălalt. Nu e de
mirare că părinţii sunt mai intrigaţi de explicaţiile
ereditare şi chimice ale problemelor emoţionale ale
copilului lor şi de aceea devine neplăcută dar nece
sară sarcina psihiatrului de a evalua responsabili
tatea fără a acuza."
13. în general, odată ce părinţii şi-au focalizat atenţia asupra
unui copil într-un mod disfuncţional, ei îl pot folosi mai
degrabă aşa cum este folosit un simbol în vis. Totuşi, după
cum arată Bell şi Vogel, simbolul P.I. este diferit de un simbol
din vis (69):

70 „în timp ce, în vise, orice reprezentare simbolică
este deschisă visătorului, în familie, doar un foarte
mic num ăr de copii sunt disponibili pentru a fi
folosiţi ca ţapi ispăşitori. Aşadar, când este o pro
blemă serioasă şi niciun copil nu este un simbol
adecvat pentru acea problemă, trebuie să existe o
distorsionare cognitivă considerabilă pentru a per
mite folosirea celui mai adecvat copil disponibil pe
post de ţap ispăşitor."
14. Când vedem că un copil este folosit în mod inconştient în

moduri disfuncţionale, mai multe întrebări ne apar în minte:
a. Şi dacă într-o familie sunt mai mulţi copii? Pe care îl aleg

partenerii în mod inconştient pentru a servi diverselor
scopuri, în calitate de P.I.?
b. Acelaşi copil continuă rolul de P.I. toată viaţa, sau un

alt copil preia câteodată rolul?
c. Există o legătură între sexul copilului şi atribuirea

rolului?
d. Există familii în care sunt mai mulţi P.I.?
e. Fiecare copil poate fi văzut ca formând al treilea vârf

în triunghiul copil-părinţi. Copiii care nu îndeplinesc
o funcţie de P.I. sunt totuşi afectaţi de faptul că trăiesc
într-o familie care are un triunghi copil-părinţi disfunc-
ţional (un triunghi care include în el un P.I.)?
15. Nu avem răspunsuri verificate de cercetare despre motivul

pentru care cuplurile căsătorite aleg un anumit copil ca P i
şi nu altul. Dar, din observaţiile clinice repetate, avem câteva
VIRGINIA SATIR
ipoteze provizorii despre motivele alegerii. Alegerea de 71
pinde, m ăcar în parte, de tipul de conflicte care au loc între
parteneri.
a. Trăsăturile întâm plătoare ale diferiţilor copii pot

stimula conflictele în parteneri.
— Copilul poate fi urât, diform fizic sau adoptat. Un
astfel de copil va creşte stima de sine scăzută a
părinţilor şi de asemenea va stimula orice moda
litate pe care o au partenerii pentru a trata ceea ce
este diferit (alteritatea). Un astfel de copil ameninţă
nevoia parentală de a impresiona mediul exterior,
deoarece copilul poate deveni obiectul ridiculi
zărilor sau curiozităţilor vecinilor. Părinţii răspund
mai mult pentru a-şi proteja stima de sine, decât
pentru a proteja copilul.
— Copilul poate fi extrem de frumos sau de inteligent.
Un astfel de copil poate creşte stima de sine a
părinţilor, în acelaşi timp diminuând-o, datorită
contrastului dintre părinţi şi copil.
— Copilul poate arăta sau se poate com porta ca imul
dintre părinţii lui sau ca unul dintre bunici etc.
După cum arată Bell şi Vogel (69):
/V
„Intr-o familie, în m od special, acest model era

izbitor. Tatăl şi copilul cel mai mare aveau trăsături
fizice foarte asemănătoare. N u numai că aveau ace
laşi prenum e, dar amândoi erau strigaţi cu acelaşi
diminutiv de către m am ă... îngrijorările soţiei faţă
de inadecvarea profesională a soţului nu era abor
date direct, dar afectul ei era concentrat asupra
copilului şi perform anţei sale şcolare."
Terapia fam iliei ■ Dezamăgirea maritală şi consecinţele ei pentru copil

72 b. Ordinea la naştere a copilului poate stimula conflicte în
parteneri.
— Un părinte a avut problem e fiind copil mijlociu în
propria familie, şi acum se va concentra asupra
copilului său m ijlociu într-u n m od special,
favorizând rivalitatea fraţilor şi implicând copilul
în relaţia m aritală. Şi, aşa cum am notat în mod
repetat, când un părinte are aceste probleme, celă
lalt părinte pare să le aibă şi el.
— Sau prim ul copil poate deveni P.I. doar pentru că
el este prim ul disponibil; el este prim a alternativă
pentru parteneri, odată ce dezam ăgirea maritală s-a
instalat.
c. Sexul copilului poate stim ula conflicte în parteneri.
Părinţii pot folosi un copil de un anum it sex de la naş
tere sau pot folosi acest copil num ai după ce el a parcurs
etape de dezvoltare care aduc la suprafaţă conflictele
dintre parteneri.
d. Vârsta copilului poate stim ula conflicte în parteneri fie

şi deoarece, cu cât copilul creşte în vârstă, cu atât inten
sifică încercările de a obţine independenţa faţă de contro
lul parental. Un copil poate să nu devină P.I. până nu
atinge vârsta rebeliunii adolescentine. D acă partenerii
au conflicte despre cât de m ultă independenţă este per
misă în propria lor relaţie, fiecare copil ajuns la adoles
cenţă va fi vizat de focalizarea parentală disfuncţională.
e. Simpla disponibilitate a copilului îl poate face să devină

alegerea potrivită pentru rolul de P.I. U n copil poate fi
acasă când evenim entele pun o presiune suplimentară
VIRGINIA SATIR
asupra relaţiei maritale. Copilul care este departe de 73
casă, fiind la şcoală, poate scăpa neatins de focalizarea
disfuncţională.
16. în unele familii, acelaşi copil rămâne P.I. încă de Ia naştere,

dar în altele, rolul poate fi împărţit sau transmis de la un copil
la altul.
a. în unele familii, toţi copiii de sex feminin (sau toţi copiii

de sex masculin) vor deveni la un moment dat P.I.
b. în unele familii, fiecare copil devine P.I. când ajunge la

adolescenţă.
A
c. In unele familii, doi sau mai mulţi copii îndeplinesc

simultan funcţia de P.I. Sau pe rând. Sau unul poate
prelua unul dintre polii conflictului marital, pentru a-1
traduce în act, iar un altul poate prelua celălalt pol.
17. Este de asemenea probabil ca ceilalţi copii să fie afectaţi de
faptul de a privi triunghiul familiei P.I. în acţiune, chiar dacă
ei înşişi nu au fost niciodată subiectul focalizării parentale
disfuncţionale.
a. După cum am spus mai devreme, dacă un membru al
familiei are o durere care este exprimată în simptome,
toţi membrii vor reacţiona, într-un anumit grad, la
această durere. Ei nu pot să nu reacţioneze.
b. Un copil învaţă despre oameni şi despre sine interacţio-

nând cu ei şi privindu-i cum interacţionează. Datorită
acestui fapt eu numesc orice familie care are un mem
bru P.I., familie disfuncţională.

74 18. Urm ătoarea întrebare pusă este: C um fac partenerii să inducă
inconştient unui copil un com p ortam en t de o aşa manieră
încât acesta să fie în final identificat ca „pacient"? Cum arată
şi cum sună de fapt procesul de inducţie? Aici trebuie să
u rm ăm un drum întortocheat care ne conduce în zona
com plexă, unde com unicarea şi dezvoltarea simptomului
interacţionează.
a. Cu toţii am avut experienţa recepţionării unui mesaj

dublu de la o altă persoană care nu a reuşit să se facă
înţeleasă, (vezi Cap. VIII, 4 -5 ).
— Dacă expresia şi cuvintele unei persoane sunt
disparate, dacă spune un lucru şi pare să dea de
înţeles un altul, prin vocea şi gesturile sale, ea pre
zintă o manifestare incronguentă, iar persoana căreia
îi vorbeşte prim eşte un mesaj cu două niveluri.
— N um esc întreaga interacţiune nesatisfăcătoare o
„discrepanţă", ce poate fi foarte uşor rezolvată dacă
persoanele sunt capabile să fie explicite.
— „Ce ai vrut să spui de fapt?" sau „N u arăţi ca şi cum
ai crede cu adevărat în ceea ce ai sp u s" sim t pro
poziţii des întâlnite despre discrepanţe şi, de obicei,
persoana care este întrebată reuşeşte să fie explicită,
iar mesajul dublu-nivel este clarificat.*
b. Astfel, în sine, com unicarea dublu-nivel nu conduce în

m od necesar la com portam ent sim ptom atic. Dar în
întregul subiect al com unicării incongruente, central pentru această carte, va fi tratat
pe larg în capitolele despre teoria com unicării şi referiri la el se vor face în mod repetat
în cadrul capitolelor despre analiza interacţiunii familiale şi intervenţia terapeutică,
din Partea a treia.
VIRGINIA SATIR
anumite condiţii, în m od special când sunt implicaţi 75
copiii, poate p ro d u ce un efect situaţional de tip
prins-în-cleşte, care a fost num it cu termenul de „dublă
legătură//(23).
Ce condiţii trebuie să fie prezente pentru ca un copil să simtă

presiunile asociate cu dubla legătură?
a. în primul rând, copilul trebuie să fie expus la mesaje

dublu-nivel în m od repetat şi pentru o lungă perioadă
de timp.
b. în al doilea rând, acestea trebuie să vină de la persoane

care au importantă pentru supravieţuirea copilului.
— Părinţii sunt autom at figuri ale supravieţuirii
deoarece copilul depinde literalmente de ei pentru
asigurarea vieţii fizice; ulterior, nevoia sa de dra
goste şi de aprobare din partea lor devine înves
tită cu aceeaşi im portanţă.
/V
— In plus, m odul în care părinţii îşi structurează

mesajele către copil va determina tehnicile sale de
a-şi stăpâni m ediul. N u numai supravieţuirea lui
prezentă, dar şi cea viitoare stă în mâinile lor.
— De aici rezultă că el nu poate ignora mesajele venite
din partea lor, oricât de confuze.
A
c. In al treilea rând, poate cel mai im portant dintre toate,

el trebuie să fie condiţionat de la o vârstă fragedă să nu
întrebe: „Ai vrut să spui acel lucru sau acel lu cru ?", dar
trebuie să accepte mesajele contradictorii ale părinţilor
săi în toată imposibilitatea lor. El trebuie să fie pus în
faţa sarcinii fără speranţă de a le traduce într-un singur
fel de com portam ent.
Terapia fam iliei ■ Dezam ăgirea m aritală şi consecinţele ei pentru copil

76 20. Aici sunt câteva exemple descriptive ale tipului de mesaje
contradictorii, explicit-implicite, care facilitează inducţia
com portam entului deviant:
a. O mamă îi spune fiicei ei să fie o „mică doamnă". Totuşi,

primul cadou pe care i-1 trimite la un centru de detenţie
pentru minore este un set de şapte sutiene sexy, de
diferite culori.
b. Un tată îi spune fiului că n-ar trebui să-l înfrunte. Dar

se plânge de asemenea că fiul lui nu stă drept în faţa
lui, ca un bărbat.
c. O m amă şi un tată insistă ca fiica lor să stea departe de
petrecerile sălbatice. Dar ei îi perm it să m eargă la acest
tip de petreceri. Apoi, când fata îl sună pe tatăl ei şi îl
roagă să o aducă acasă, mama şi tatăl iau peste picior
„frica" ei, într-o manieră provocatoare şi umilitoare.
21. Dacă mesajele părinţilor către copil sunt majoritar de tipul
celor descrise mai sus şi dacă acesta nu şi-a însuşit mijloacele
prin care să le poată combate, copilul este ameninţat în
mod vital.
a. El este ameninţat în dependenţa lui din prezent, pen

tru că nu se poate supune unui nivel al semnificaţiei fără
a-1 ignora pe celălalt, astfel provocând mereu respin
gerea parentală.
b. Este ameninţat ca viitor adult, deoarece îşi va forma

stilurile de a negocia cu lumea după modelul contradic
toriu şi de autoînşelare cu care l-au obişnuit părinţii săi.
c. Deoarece conflictul din interiorul mesajelor este implicit
şi copilul a fost antrenat să nu îl „vadă" ca pe sursa
VIRGINIA SATIR
tulburării sale, el întoarce învinuirea împotriva lui însuşi n
(mişcare în care este susţinut de părinţii săi, care pot nu
„vedea" în această chestiune mai mult decât poate
copilul). El spune: „Nu pot niciodată să fac ce este bine.
Probabil că sunt rău/'
d. Pe de altă parte, la nivelul implicit corespunzător, el este
destul de conştient de situaţia imposibilă în care a fost
plasat. Ca un ultim mijloc, copilul poate să răspundă el
însuşi acoperit, folosind limbajul protestului mascat pe
care societatea îl numeşte comportament de „nebun"
sau de „bolnav".
22. Totuşi, poate dura mult timp înainte ca modul de com
portament al copilului să devină atât de exagerat încât este
recunoscut de societate ca deviant.
a. Am vorbit deja de homeostaza familială, un proces prin
care familia echilibrează forţele din interiorul său, pentru
a obţine unitate şi ordine funcţională.
b. Modurile de acţiune care nu ar avea niciun sens în afara
familiei, cum ar fi comportamentul unui copil problemă,
pot fi eminamente funcţionale în interiorul familiei,
pentru că permit partenerilor maritali să îşi păstreze
atenţia focalizată asupra copilului, ca aducător de
necazuri, şi să distragă atenţia de la adevăratul aducător
de necazuri, care este propria lor relaţie conflictuală.
c* Un comportament deviant al unui copil poate fi astfel
comportament funcţional în interiorul unui sistem
familial disfuncţional. (De aceea, dacă terapeutul înţe-
lege percepţiile şi regulile după care partenerii maritali
funcţionează, tot comportamentul familial are un sens.)

78 23. Din m om ent ce, pentru părinţi, existenţa „copilului pro
blem ă" este profund funcţională, nu este ciudat că ei sunt
incapabili să evalueze gradul de tulburare al copilului şi vor
încerca să protejeze şi să perpetueze comportamentul lui. Dar
ei m erg pe un teren minat. La urm a urmelor, este vorba
despre un copil care are puterea de a păstra sau de a rupe
cercul magic al echilibrului familial şi, în consecinţă, el trebuie
tratat cu grijă.
A
a. In orice direcţie s-ar întoarce, el se va întâlni cu frustra

rea. El nu poate face niciodată ceea ce este corect din
cauza comportamentului contradictoriu care i se cere,
şi nu poate face niciodată ceva reuşit deoarece i se dau
reguli atât de contradictorii, pentru a-şi atinge scopurile.
b. Dacă devine prea supărat, el poate produce un simptom

atât de mişcător, încât să nu m ai poată fi ascuns în inte
riorul familiei sau încorporat în funcţionarea familiei.
c. Deci el trebuie, în mod ascuns, recom pensat suficient

pentru comportamentul său tulburat, pentru a contra
balansa dezaprobarea oficială pe care o primeşte dato
rită acestuia şi pentru a-i echilibra frustrarea în general.
După cum afirmă Bell şi Vogel (69):
în toate cazurile, în timp ce părinţii criticau

copilul în m od explicit şi din când în când chiar îl
pedepseau, ei sprijineau într-un fel, de obicei impli-
cit, perpetuarea a însuşi comportamentului criticat.
Această permisiune lua forme variate: eşecul de a
m erge până la capăt cu ameninţările, întârzierea
pedepsei, indiferenţă faţă de simptom şi acceptarea
VIRGINIA SATIR
simptomului, interes neobişnuit pentru simptom 79
sau gratificaţii secundare consistente oferite copi
lului pentru simptomul său."
d. Aici vedem supleţea şi manevrabilitatea unor reguli

dublu-nivel. Nu numai că îl plasează pe copil în poziţia
de a fi „cel rău , „ratatul , dar îi permite ridicarea şi uşu
rarea propriilor presiuni, atunci când acestea devin prea
grele pentru a fi suportate. Şi toate acestea pot fi realizate
camuflat, sub nivelul de conştient al părintelui şi al
copilului.
24. Astfel, sistemul homeostatic care include un Pacient Iden

tificat poate rămâne relativ stabil pentru un timp îndelungat.
a. Aşa cum am văzut, aşteptările părinţilor creează un
sistem circular. P.I. traduce în act conflictul major din
interiorul părinţilor şi dintre părinţii săi. Când el preia
acele caracteristici pe care părinţii şi le-au indus şi de
care s-au temut, în ei înşişi şi în celălalt, copilul devine
obiectul anxietăţii lor şi face ca aşteptările lor să se
adeverească.
b. în următorul pasaj, Brodey descrie cum un copil răs
punde comportamentului unui părinte (27). Aici el
vorbeşte despre relaţia mamă-copil, nediscutând influ
enţa pe care o relaţie maritală care nu oferă gratificări
o poate avea asupra matemajului:
„Copilul mic va învăţa poate că supravieţuirea în
cadrul relaţiei a depins de exprimarea propriilor
sale nevoi, într-un fel şi într-un moment care să se
conformeze cu aşteptările proiectate ale mamei.
Terapia familiei ■ Dezamăgirea maritală şi consecinţele ei pent

80 Fixarea pe termen lung a nevoilor care s-a întâmplat
să corespundă cu cele ale m am ei şi frustrarea ne
voilor omise de m am ă vor altera apoi comporta
m entul copilului în direcţia validării proiecţiei
mamei. O astfel de relaţie între o m am ă şi imaginea
ei internă a «copilului ei», acum proiectată pe un
copil real care se conformează activ acestei imagini,
oferă realism conceptului de sim bioză, pentru că
acel copil căruia mama îi răspunde este o parte a ei."
25. Eventual, chiar mediul confirmă eticheta P.I. răspunzându-i

oficial lui P.I. ca unuia diferit, delincvent sau bolnav. P.I. este
chiar epuizat din cauza atenţiei şi ajutorului, ca şi cum pro
blema ar fi în m od principal a sa.
a. Un asem enea proces de definire şi tratam ent ajută în

primul rând numai la menţinerea sistemului, încurajând
părinţii să raţionalizeze şi să proiecteze chiar m ai mult.
b. Ei doar îşi sporesc focalizarea asupra P.I., de vrem e ce

se simt acum inadecvaţi şi se tem de critică şi blam:
„A avut mai m ult decât am avu t eu vreod ată."
„El este rău pentru că vrea să fie."
„Nici şcoala nu se descurcă cu el."
„Tinerii din ziua de azi sunt diferiţi."
„S-a încurcat cu gaşca cu care nu trebuia."
„El nu este m em bru al acestei fam ilii."
c. C om unitatea răspunde cu sim patie părinţilor, ceea ce

nu face altceva decât să întărească credinţa parentală că
VIRGINIA SATIR
P.I. este, într-adevăr, cineva pentru care trebuie să îşi 81
facă griji.
Dar, deoarece comunitatea vede din ce în ce mai multe
aspecte ale comportamentului copilului, începe să examineze
competenţa parentală. Degetul arătător fiind îndreptat
înspre părinţi, homeostaza familială începe să nu mai
funcţioneze sau nu mai are nicio valoare. Degetul acuzator
se mută de la copil la părinţi, ca şi cum ar fi o chestiune
sau/sau.
a. în primul rând, P.I. îşi victimizează părinţii.
— El solicită de la ei atenţie suplimentară şi recom
pense suplimentare pentru isteria sa, perioadele de
retragere, evadările, episoadele psihotice etc. Asta
îi dă cel puţin gratificarea efemeră de a fi în centrul
preocupărilor parentale.
— El cere tratament special ca pentru cel bolnav,
diferit, sau cel rău. După cum spune Murray
Bowen (25):
„Copilul exprimă solicitările emoţionale şi verbale
... prin exploatarea poziţiei de neajutorare, care
stârneşte milă. Pacienţii sunt adepţii trezirii în
ceilalţi a simpatiei şi ajutorului exagerat. Toate
familiile din cercetare şi-au găsit în final casele
angrenate în solicitările pacienţilor. Părinţii sunt la
fel de neajutoraţi să ia o poziţie împotriva pacien
tului cum este şi pacientul să ia poziţie împotriva
părinţilor."
El reuşeşte să fie scutit de responsabilităţi, să fie
degrevat de necesitatea de a negocia cu realitatea

82 care se află dincolo de limitele pe care familia le-a
stabilit pentru el.
b. în al doilea rând, com portam entul său accentuează

conflictul soţ-soţie.
— Fiii primesc atenţie suplimentară de la mame, fiicele
de la taţi. Deci dinam ica de bază a triunghiului
familial a devenit exacerbată.
— Partenerii sfârşesc prin a se învinovăţi unul pe
celălalt. După cum arată Bell şi V ogel (69), părinţii
se consideră, fără să m ărtu risească, cel puţin
parţial responsabili pentru copil:
„Astfel, tulburarea copilului se răsfrânge asupra

problem elor cărora părinţii trebuie să le facă faţă
şi părinţii proiectează deseori responsabilitatea
pentru tulburarea copilului unul asup ra celuilalt."
A
c. In cele din urm ă, probabil, co m u n itatea îl ia pe P.I. de

lângă familie sau re co m a n d ă /in sistă p en tru terapia
familiei. Acest fapt pune sub sem nul întrebării echilibrul
hom eostatic şi de asem enea ad ecvarea părinţilor la rolul
de părinte. D upă cum rem arcă H aley (desp re un P.I.
psihotic) (33):
„Deşi com portam entul psihotic poate servi o funcţie

într-un sistem fam ilial, u n risc este totuşi implicat.
Pacientul poate av ea n ev o ia d e a fi separat de
familie prin spitalizare şi astfel sp arge sistemul, sau
p oate intra în terapie şi se p o ate schim ba şi astfel
poate părăsi sistem ul. De obicei, părinţii par să con
sidere binevenită spitalizarea n u m ai dacă pacientul
VIRGINIA SATIR
le este încă accesibil şi consideră terapia binevenită 83
pentru pacient până în momentul în care acesta
începe să se schimbe şi să încalce regulile familiale/'
27. în orice privinţă, o relaţie maritală care are nevoie de un P.I.

nu poate face altceva decât să aducă dezamăgire, destruc-
tivitate şi durere tuturor celor trei persoane.
a. Speranţele parentale, de a mulţumi şi impresiona comu

nitatea prin intermediul unui copil care reprezintă
idealurile familiei, pot fi năruite peste noapte de com
portamentul P.I.
b. Speranţele unui părinte de a fi plăcut de copilul său pot

fi distruse de furia şi revolta P.I.
c. Speranţele că un copil va împlini propriile ambiţii ale

părinţilor se pot nărui când P.I. părăseşte şcoala sau este
exmatriculat.
d. Speranţele că un copil îşi va ajuta părinţii să se apropie

şi să fie îm preună pot fi năruite când copilul sfârşeşte
prin a accentua dificultăţile maritale.
e. De fiecare dată, conflictele maritale nerezolvate au efect

de bum erang asupra partenerilor în momentul în care
aceştia încearcă în m od curajos să fie părinţi buni. Iar
asemenea conflicte nu pot ajuta ci, dimpotrivă, afectează
întreaga familie. După cum descrie Lidz în m od
dram atic (44):
. .aceste căsătorii... indică absenţa virtuală a com

plem entarităţii... Soţul şi soţia nu îşi oferă imul
altuia susţin ere pen tru nevoile personale şi
Terapia fam iliei ■ Dezamăgirea maritală şi consecinţele ei pentru c p

84 interacţiunea m aritală sporeşte problemele emo
ţionale ale am ândurora, privează soţii de orice
sentiment de împlinire în viaţă şi se deteriorează
până la confruntare ostilă în care am ândoi pierd,
în locul unui schimb reciproc, între a da şi a primi,
există cerere şi sfidare care conduc la schisma parte
nerilor şi la divizarea întregii familii, lăsând copiii
sfâşiaţi între ataşamente şi loialităţi contradictorii/'
28. Totuşi, Pacientul Identificat suferă cel m ai m ult, în ciuda

faptului că uneori primeşte o uşurare ocazională în rolul său
sau recompense secundare ocazionale.
a. El intemalizează conflictele maritale, ceea ce îi face dificil

să menţină relaţii fem eie-bărbat satisfăcătoare. El va
continua să trăiască dram a familiei cu alţi bărbaţi şi
femei, mult timp după ce ceilalţi doi participanţi în
această dram ă au murit.
b. El simte o stimă scăzută de sine. Eticheta sa de cel rău,

cel diferit sau cel bolnav nu fac decât să îi întărească
credinţa în lipsa sa de valoare.
c. El este insuficient antrenat pentru a se descurca în afara

familiei. După cum observă Lidz despre familia schizo-
frenului (45):
„Lumea, aşa cum ar trebui să fie percepută de copil,

este negată. Conceptualizările lor [părinţilor] asupra
mediului nu simt nici instrum entale, pentru a
permite o înţelegere consecventă şi stăpânirea eve
nimentelor, em oţiilor şi persoanelor, şi nici con
forme cu ceea ce experim entează oamenii din
VIRGINIA SATIR
celelalte familii. Faptele au fost consecvent alterate 85
pentru a se potrivi nevoilor emoţionale determi
nate. A cceptarea experienţelor mutual contradic
torii cere o gândire paralogică. Mediul îşi permite
să form eze în domeniul iraţionalului."
29. Urmează un scurt extras dintr-o şedinţă de terapie a fami

liei care ne ajută să arătăm cum conflictul între soţ şi soţie
produce com portam ent simptomatic în copil.
a. în acest extras, procesul de inducţie este demonstrat

indirect, prin conversaţia partenerilor.
b. Cuplul căsătorit este pe cale să înţeleagă cum afectează

copilul conflictul marital.
c. Ei sunt de asem enea capabili să discute relaţia maritală

ca fiind relativ separată de copil. (Asta contrastează
puternic cu inabilitatea părinţilor unui copil schizofrenic
de a discuta relaţia lor ca atare.)
d. Odată ce terapeutul familiei îi poate ajuta pe parteneri

să interacţioneze într-un mod mai satisfăcător, el îi ajută
să se elibereze pentru a-şi vedea copilul aşa cum este
el. Recompensele vor urm a atât pentru copil, cât şi
pentru părinţi, de vrem e ce copiii îşi doresc cu disperare
să-i m ulţumească pe părinţi, iar părinţii doresc, esenţial-
mente, să se sim tă bine lângă copilul lor.
Extras:
Soţie: Cu copiii, trebuie să îi pun şi pe ei pe un standard

dublu.
T: Ei bine, de ce?
nţele ei pentru copil

Terapia fam iliei ■ D e zam ăg irea m aritală şi co n seci
86 Soţie: Ei bine, pentru că soţul m eu poate să facă anumite
lucruri, să îşi piardă cum pătul şi lucruri din astea,
în timp ce lor nu le este perm is. Vreau să spun
că el poate să îi atingă sau pocnească câteodată,
în timp ce ei nu au voie să se ciupească sau să se
lovească imul pe altul când sunt iritaţi.
T: Asta în m od clar introduce o problem ă care cred...
Soţie: Cum pot, adică, să îi spun lui H arry , sau câteo

dată lui George, să nu ciupească, să nu pocnească,
când soţul m eu îi face asta lui H arry ?
T: Cum te descurci?
Soţie: In anumite zile nu m ă descurc. D ar îl tot împung

pe soţul m eu despre problem ele astea, în timp ce
el îşi va pierde cum pătul, dar pentru că îl împung
el nu îşi va pierde cum pătu l şi eu ştiu asta. Dar
totuşi simt că, neieşindu-şi din fire, el devine
calm , în tim p ce, odată şi-a ieşit din fire din ace
eaşi cauză fără ca eu să îm i d oresc de fapt ca el
să devină furios, d ar totuşi, e u ...
T: Vrei să îi plăteşti soţului tău cu aceeaşi monedă.
Soţul: A sta vrea să facă.
Soţia: îm i place să îl v ăd , o f ...
Soţul: A sta v rea să facă.
Soţia. îm i place să îl v ăd , v re a u să îl v ă d că se stăpâ

neşte. îm i place, of, eu nu ...
VIRGINIA SATIR
T: M-aş gândi că ai vrea să îi plăteşti cu aceeaşi 87
monedă.
Soţul: Asta face.

Soţia: Şi fac asta destul de des.
T: Sigur, în regulă, deci hai să vedem. El te provoacă;

tu vrei să îţi iei revanşa. Tu îl provoci; el vrea să
îşi ia revanşa. Eu cred că ceea ce am văzut aici
este cam aşa, într-un fel sau în altul, din motive
pe care nu le-aţi înţeles, dar cred că asta s-a
întâmplat aici. (pauză) Nu cred că aţi înţeles.
Soţul: Vezi, tu eşti, adică, eu simt că este, este, cu alte
cuvinte tu spui că iritarea pe care am simţit-o în
relaţia noastră am descărcat-o pe Harry?
T: Aha. Fără să fi vrut. El este câmpul de bătaie

pentru amândoi.
Soţul: Bine, ai dreptate şi eu simt de acord. Am simţit
asta de mult timp.
Procesul de inducţie, aşa cum l-am descris, poate părea unora
dintre cititori în întregime prea unilateral.
a. Ce rol joacă copilul în toate astea? Sau sunt copiii simple

foi albe pe care scriu părinţii lor?
b. Copilul are cumva de ales dacă acceptă sau nu rolul
de P.I.?
c. Pentru a facilita răspunsul la aceste întrebări, trebuie să
ne întrebăm de asemenea: Ce nevoi au toţi copiii din

88 partea familiilor lor pentru a putea ajunge să fie adulţi
funcţionali?
d. în urm ătorul capitol, vom încerca să privim lumea nu aşa
cum o văd adulţii, ci din punctul de vedere al unui copil.
VIRGINIA SATIR
CAPITOLUL 6
Lucrurile de care au to ţi co p iii

nevoie pen tru a avea stim ă de sin e
1. Am descris felul în care disfuncţia maritală afectează pa-

rentajul a cel puţin unui copil dintr-o familie, copilul care
va deveni Pacientul Identificat.
a. Dacă partenerii au o stimă scăzută de sine şi puţină

încredere unul în celălalt, ei vor aştepta de la copil să
le îmbunătăţească stima de sine, să fie o extensie a lor
şi să îndeplinească unele funcţii cruciale de îndepărtare
a durerii din relaţia maritală.
b. Dar asta sună în întregime mult prea unilateral, de parcă

un copil nu are de ales decât să accepte rolul pe care
părinţii îi cer să îl joace, sau ca şi când copiii sunt simple
foi de hârtie albă pe care scriu părinţii lor.
— Copiii nu sunt simple foi de hârtie albă. Ei vin pe
A.
lume cu diferenţe constituţionale distincte. (In ter

meni de „reactivitate a corpului", copiii nou-născuţi
sunt considerabil diferiţi.) Ei vin de asemenea
pe lume, din punct de vedere biologic, fie bărbaţi,
fie femei.
Terapia familiei ■ Lucrurile de care au toţi copiii nevoie pentru a avea...

90 — Totuşi, copiii vin pe lum e neajutoraţi. Tot ceea ce
au nevoie pen tru a supravieţui trebuie să le fie dat
sau învăţat. N iciun copil nu vine pe lume cu o
schiţă a ceea ce trebuie să facă şi să fie. Asta poate
proveni num ai de la persoanele cu care el trăieşte,
şi pe care, din acest m otiv, eu le num esc figuri de
supravieţuire.
2. De la naştere, de exem plu, un copil are nevoie de confort.

El are nevoie să fie hrănit şi încălzit, astfel în cât tranziţia din
uter către casă să fie cât de lină se poate.
3. De la naştere, un copil are de asem enea nevoie de conti

nuitate în relaţii.
a. C ând vin m âncarea şi căldura, el are nevoie ca aceeaşi

persoană să le aducă, să îl atingă şi să vorbească cu el.
b. El are nevoie să fie aceeaşi voce şi atingere um ană care

să îi facă cunoştinţă cu existenţa şi predictibilitatea unui
„celălalt".
c. Chiar şi când este hrănit şi încălzit, el în vaţă să ceară

prezenţa fizică a m am ei; el învaţă să solicite relaţia
per se.
4. U n copil are nevoie să înveţe cum să influenţeze şi să prezică

răspunsurile celorlalţi.
a. După cum copilul învaţă să diferenţieze m am a de toţi

ceilalţi, el învaţă de asem enea să dezvolte răspunsuri
diferite de influenţare a m am ei.
Atunci când plânge, sosesc, de obicei, mâncare,
căldură şi contact corporal. Şi, totuşi, uneori nu
sosesc.
VIRGINIA SATIR
— Anumite feluri speciale de a plânge funcţionează
mai bine decât altele, pentru a o aduce pe mamă.
— Zâmbetele aduc tratam ent extra-special din partea
mamei.
b. Când copilul învaţă să-l includă pe tată ca figură de

supravieţuire, el va dezvolta de asemenea răspunsuri
speciale de influenţare a tatălui.
5. Un copil are nevoie să înveţe cum să structureze lumea.
a. Cu ajutorul limbajului, el învaţă cum să diferenţieze şi

să clasifice dincolo de lumea sinelui, tatălui şi mamei.
El învaţă să clasifice câini şi pisici, adulţi şi copii, bărbaţi
şi femei, familie şi non-familie.
b. De la părinţii săi, el învaţă nu numai cum să clasifice,

ci şi cum să evalueze şi să facă predicţii. El învaţă să
diferenţieze între sentimente „bune" şi sentimente
„rele", com portam ent bun şi comportament rău etc.
6. Un copil are nevoie să se stimeze pe sine în două domenii:
cel al abilităţilor şi cel sexu al/ El îşi va dezvolta stima de sine
ca o persoană stăpână pe sine (o persoană care are capacitatea
să se descurce singură), dacă cel puţin un părinte îi validează
dezvoltarea.
Am ales să separ stim a de sine datorată abilităţilor, de stima datorată sexualităţii, din
două motive. în prim ul rând, sunt o serie de abilităţi şi activităţi care nu sunt legate
în mod necesar de sexualitatea unei persoane. Atât bărbaţii cât şi femeile învaţă să
muncească, să gândească, citească, să rezolve probleme, să experimenteze. (Bineînţeles,
pentru că aceste capacităţi sunt împărtăşite, ele servesc de asemenea îmbogăţirii relaţiei
bărbat-femeie.) în al doilea rând, am observat cum anumite persoane pot avea stimă
de sine într-unul dintre cele două domenii, dar nu în celălalt. Adulţii pot relaţiona
sexual cu celălalt sex şi să fie în acelaşi timp incapabili să se stăpânească pe ei înşişi
sau controleze mediul şi viceversa.
Terapia fam iliei ■ Lucrurile de care au toţi copiii nevoie pentru a

92 a. U n părinte validează această dezvoltare când:
__ Observă existenţa dezvoltării.
— C om unică verbal sau nonverbal că a observat.
— Dă copilului oportunităţi crescute de a manifesta
şi exersa noile abilităţi care rezultă din procesul de
dezvoltare.
b. Pe m ăsură ce copilul creşte şi învaţă, el devine tot mai

capabil să facă lucruri pentru el însuşi, să aibă grijă de
el însuşi.
— El poate să se hrănească singur, să m earg ă singur
la toaletă, să-şi încalţe pantofii, să anticipeze şi să
evite obiectele periculoase; cu alte cuvinte, el îşi
poate m anevra propriul corp în relaţie cu mediul
şi poate m anipula obiecte.
— Deprinderile cresc până la includerea abilităţii de
a lua decizii, de a raţiona, de a crea, de a lega
şi păstra relaţii, de a tem poriza nevoile în relaţie
cu realitatea, de a planifica, de a tolera eşecul şi
dezam ăgirea.
c. Pentru a valida abilităţile dobândite, părinţii trebuie să

poată recunoaşte când anum e un stadiu de dezvoltare
a fost atins şi astfel să poată sincroniza validarea.
— Ei nu trebuie să se aştepte de la copil să aibă cinci
ani când el are opt, sau opt, cân d el are cinci.
Altfel spus, pentru ca valid area să fie validare,
trebuie să se potrivească nevoilor, abilităţilor şi
disponibilităţii copilului. Iar recunoaşterea acestei
validări trebuie să fie clară, directă şi precisă.
VIRGINIA SATIR
d. Validarea parentală nu implică aprobarea necritică a 93
orice copilul doreşte să facă. Părinţii sunt socializatorii;
ei trebuie să îl înveţe pe copil că el nu este centrul lumii
lor, sau al lumii în general.
— El trebuie să înveţe cum să se adapteze cerinţelor
traiului familiei, cum să găsească un echilibru între
nevoile sale şi nevoile celorlalţi, cum să se adapteze
cerinţelor culturale.
— El are nevoie să dezvolte abilităţi pentru a se
descurca cu şi a păstra echilibrul între cerinţele lui
tu, eu şi ale contextului, în acest m om ent, în aceste
circumstanţe.
— El poate ţipa şi se poate plânge de restricţii sau
reguli, dar acceptarea restricţiilor şi învăţarea
regulilor este parte din procesul de maturizare.
„Restricţii" şi „validare" nu simt termeni opuşi.
— Nici validarea parentală nu înseamnă atenţie in
tensă, excesiv de plină de solicitudine, pentru fie
care nevoie a copilului. Părinţii simt şi ei oameni.
Johnny poate fi gata de plimbare, datorită încura
jărilor m amei, dar mama, în acel m oment, poate fi
ocupată cu gătitul.
— Validarea parentală este cea mai eficientă atunci
când este administrată într-un m od relativ realist.
e. Dacă un părinte nu validează abilităţile unui copil, sau

validarea este neadecvată tem poral, copilul are pro
bleme în a integra abilitatea. Rămâne un aspect frag
mentat al lui „eu, cel neim portant" sau „cel inadecvat"
sau „cel secret." Părinţii pot:
Terapia fam iliei ■ Lucrurile d e ca re au toţi copiii nevoie pentru a avea...

94
— Eşua să vadă abilităţile când acestea sunt evidente,
sau să nu ofere nicio şansă pentru exprim area aces
tora, sau să nu arate nici aprobare, nici dezaprobare,
când copilul le m anifestă.
— Vedea abilităţile prem atur şi forţa, nerăbdători,
exprim area lor.
— Vedea abilităţile incorect (abilităţi care pur şi simplu
nu sunt acolo) şi forţa, nerăbdători, exprim area lor.
— Vedea abilităţi, dar descuraja şi pedepsi exprima
rea lor.
f. Dacă, atunci când un părinte validează abilităţile copi

lului, celălalt părinte contrazice valid area, procesul de
învăţare al copilului va fi m ult m ai dificil şi el va mani
festa ce ştie într-un m od m ult m ai inconsecvent.
— Un părinte poate aştepta m ult de la un copil, celălalt
părinte, puţin.
— Deci, un terapeut al familiei trebuie să fie atent la
felul în care ambii părinţi se rap ortează la validarea
fiecărei abilităţi a copilului.
g. Dacă părinţii nu validează o abilitate (dacă nu o văd sau

dacă o pedepsesc), copilul tot v a continu a să crească,
din m om ent ce to ată viaţa este an g ren ată într-o
dezvoltare continuă. Totuşi:
— El poate să nu îşi dea voie să m anifeste această
abilitate.
— O poate m anifesta în secret.
O poate m anifesta într-o m anieră distorsionată sau
deghizată.
VIRGINIA SATIR
__ în orice caz, abilitatea sa nu va contribui la stima
de sine.
Un copil va dezvolta stim ă de sine ca persoană cu identi

tate sexuală num ai dacă am ândoi părinţii îi validează
sexualitatea.
a. El trebuie să se identifice cu propriul lui sex însă această

identificare trebuie să includă acceptarea celuilalt sex.
— Bărbaţii validează femeile ca femei, femeile vali
dează bărbaţii ca bărbaţi.
— Identificarea, în acest sens, este o afacere bilaterală:
„Eu simt un bărbat în relaţie cu femeile. Este bine
să fii un bărbat, datorită a ceea ce sunt fem eile."
b. Identificarea sexuală este un rezultat al unui sistem de

învăţare com pus din trei persoane. Părinţii validează
sexualitatea unui copil prin felul în care îl tratează ca
mică persoană cu identitate sexuală. Dar ei validează
în principal servind drept m odele într-o relaţie
bărbat-femeie, funcţională, gratificantă.
— Contextul pentru a învăţa stim a pentru propria
sexualitate poate fi pus în urm ătoarea diagram ă:
Tatăl (bărbatul m are)________M am a (femeia m are)
A B C
Copilul (bărbatul mic)
A şi C sunt, ambele, interacţiuni. B reprezintă

dem onstrarea de către soţ şi soţie (cum sunt obser
vate de către băiat) a relaţiilor adulte bărbat-femeie.
Demonstraţia are o greutate m ai m are. (De notat
Terapia fam iliei ■ Lucrurile de care au toţi copiii nevoie pentru a

96 că am specificat că acest copil este un mic bărbat
şi că părinţii săi sunt un bărbat m are şi o femeie
m are.)
c. Multe persoane, când se gândesc la familii, le văd mai
mult ca pe mici grupuri form ate din indivizi care inter
pretează funcţii de rol similare sau interschimbabile.
— Membrii familiei nu sunt corpuri fără sex, fără
vârstă, în interacţiune. Ei sunt bărbaţi şi femei
adulte interacţionând cu mici bărbaţi şi femei.
— întreaga lume este alcătuită din bărbaţi şi femei.
Cele mai influente, din punct de vedere psihologic,
roluri pe care oamenii le interpretează sunt rolurile
legate de sexualitate. Bărbaţii sunt băiatul cuiva,
fratele cuiva, iubitul cuiva, soţul cuiva, tatăl cuiva
etc. Femeile sunt fiica cuiva etc.
— Bărbaţii şi femeile intră de asem enea în roluri care
nu au legătură cu sexualitatea, cum ar fi şeful cuiva,
profesorul cuiva. Dar, de obicei, sexul acelui şef sau
profesor este încărcat cu o însem nătate specială,
derivată din relaţii timpurii legate de sexualitate.
d. Dacă un copil are nevoie de am ândouă modelele sexuale,

ce se întâmplă dacă tatăl unui băiat m oare când copilul
se naşte şi m am a nu se recăsătoreşte? înseam nă asta că
băiatul nu va dezvolta o stim ă de sine ca bărbat?
— N u, pentru că copiii sunt ingenioşi în crearea cu
m aterial luat din m ediul înconjurător a orice lip'
seşte în viaţa de familie. Ei folosesc unchi, bunici,
fraţi m ai m ari, vecini, profesori, orice bărbat mai
în vârstă, disponibil.
VIRGINIA SATIR
__ Chiar şi copiii din orfelinate iau ca m odele pe băie- 97
ţii sau fetele m ai m ari, sau pe adm inistratoare şi pe
__ Copiii v o r alcătui de asem enea o im agine a felului

în care arăta tatăl din toate frânturile şi bucăţile de
informaţii despre tată pe care ei le pot prim i de la
mamă, bunică, bunic etc.
— Copilul va putea să folosească m odele m asculine
dacă el prim eşte de la m am ă mesajul că bărbaţii
sunt valoroşi. D acă prim eşte mesajul că bărbaţii nu
simt valoroşi şi că pe m am ă o doare când el caută
modele, atunci el va folosi m odelele disponibile
într-o m anieră implicită şi distorsionată.
8. Când părinţii nu se pot valida unul pe celălalt ca persoane

sexuale, ei nu vor putea nici să îl valideze pe copil ca per
soană sexuală.
a. Dacă între ei va continua discreditarea, fie ea vizibilă

sau implicită, atunci ei nu vor putea furniza modele ale
unei relaţii bărbat-fem eie funcţionale, satisfăcătoare.
»
b. Mai mult decât atât, dacă ei sunt în conflict unul cu altul,

vor fi în conflict cu copilul, de asemenea. Astfel, el va
primi mesaje contradictorii de la ei, referitoare la ce ar
trebui să facă şi să fie. Lui i se va cere să meargă în nord
şi în sud în acelaşi timp.
c- De asemenea, părinţii vor folosi copilul ca pe un pion

în conflictul parental. Ei îi vor cere să ia partea cuiva în
acest conflict. El se va găsi deseori, alternativ, dispreţuit
de unul dintre părinţi şi validat de către celălalt.
Terapia familiei ■ Lucrurile de care au toţi copiii nevoie pentru a avea...

98 d. Una peste alta, el va fi subiectul unor experienţe extrem
de contradictorii şi discrepante.
9. Pentru a ilustra, haideţi să spargem interacţiunea familială
într-o serie de întrebări pe care un copil de sex masculin şi
le-ar putea pune. Răspunsurile la aceste întrebări vor forma
baza identificării sale sexuale.
a. C um o tratează tata (bărbatul m are) pe m am a (femeia
m are)?
Cum m ă tratează tata pe m ine (bărbatul m ic)?
Cum îmi spune tata să o tratez pe m am a?
Cum îl tratează m am a (fem eia m are) pe tata (bărbatul
m are)?
Cum m ă tratează m am a pe m ine (bărbatul mic)?
C um îmi spune m am a să îl tratez pe tata?
b. Voi încerca să arăt, în dreptul fiecărei întrebări, câteva

feluri foarte simple de contradicţii care pot fi prezentate.
10. C um m ă tratează m am a?
C um m ă tratează tata?
a. Copilul se întreabă, de fapt: C u m reacţionează mama

(sau tata) la faptul că am organ e genitale, că experi
m entez senzaţii sexuale (în m asturbare, emisii nocturne,
erecţii etc.), că îm i m anifest sexualitatea către ceilalţi (în
jocuri sexuale, pupături, atingeri, şi, m ai târziu, în con
tact sexual)? C u m reacţio n ează m a m a (sau tata) la
interesul m eu în jucării, preferinţele m ele în ceea ce
priveşte hainele, luptele m ele cu băieţii?
b. A sta copilul poate m ăsu ra sin gu r, d eo arece ţine de o

experienţă destul de directă.
VIRGINIA SATIR
— El ascultă ceea ce îi spune fiecare. M am a îi poate 99
spune că nu este natural să se m asturbeze. Tatăl îi
poate spune că nu e niciun rău în asta.
■— El asculta ceea ce îşi spun unul altuia referitor la
el. Tatăl poate spune: „Johnny este un m olâu."
M am a poate spune: „N u este. E doar un băieţel."
— El observă cu m se com portă fiecare cu el. Tatăl
poate râde când el se aleargă cu fetele. M ama îl
poate certa pen tru sărutarea oricărei fete.
— El observă cu m reacţionează fiecare la com porta
mentul celuilalt faţă de el. Tatăl îl poate lua la palme
când stă afară până târziu. M am a îl poate certa pe
tată pentru că este prea strict.
— El observă cum îi cere fiecare să se comporte şi cum
se com portă fiecare la rândul lui. Tatăl îi poate
spune să nu fure, dar poate înşela cu mândrie fiscul,
neplătind im pozit pe venit. M am a îi poate spune
să nu m intă şi totuşi îi poate perm ite să treacă
drept copil de 12 ani, în loc de 14 ani, atunci când
m erge la film.
c. Trebuie să reţinem în continuare faptul că cei mai mulţi

dintre copii au experienţa de a fi în prezenţa ambilor
părinţi. Astfel, ocaziile de inconsecvenţă se înmulţesc.
11- Cum se tratează reciproc, m am a şi tata?
a- Aici, băiatul nu are întotdeauna experienţe directe care

să îl ghideze.
— M odul în care m am a şi tatăl se tratează unul pe
celălalt include şi felul în care se angajează în con
tactul sexual. A sta, de obicei, nu poate fi observat
nevoie pentru a avea...

Terapia fam iliei ■ Lucrurile de care au toţi copiii
100
de către băiat decât dacă are şansa de a face cer
cetare prin „gaura cheii".*
— Chiar dacă băiatului i se întâm plă să-i observe pe
părinţii lui făcând dragoste, el nu este apt să
înţeleagă actul în semnificaţia sa adultă; pentru el
arată ca şi cum tatăl îi face rău m am ei. Acest act
va fi, deci, o informaţie despre a răni în loc de a iubi.
b. Tot ceea ce copilul poate observa direct este cum părinţii

par să se înţeleagă unul cu altul zi de zi. Asta, de
asemenea, poate crea confuzie.
— El îi poate vedea cum se ceartă ziua, şi totuşi dorm
în acelaşi pat noaptea.
— El îi poate auzi plângându-se despre „legat în
lanţuri" sau „ghiulea la picioare", şi totuşi îl vede
pe fiecare m âhnit când celălalt este plecat.
— El poate să nu-i vadă luptând deschis, şi totuşi să
observe, din comportamentul lor, că sunt tensionaţi
şi furioşi unul pe celălalt.
— El îi poate vedea arătând ca fiind răniţi pe vecie şi
să nu ştie despre ce rană este vorba.
c. Pentru a amplifica posibila confuzie, copilul trebuie să

integreze felul în care părinţii se tratează unul pe celălalt
cu felul în care ei îl tratează pe el. C onştient sau incon
ştient, el trebuie să descopere:
Adulţii, în cultura noastră, nu îşi dem onstrează sexualitatea în faţa copiilor, ci do#
fac ocazional aluzii la asta, în glum e, îm brăţişări, săru tări etc. Şi nici eu nu recomand
ca ei să o dem onstreze. D ar este interesant de observat cum copiii eschimoşi, spn?
exem plu, nu par să sufere datorită frecventelor dem onstraţii ale sexualităţii părinţilor
VIRGINIA SATIR
— Cum este posibil ca m am a să îl anunţe când se
simte rănită sau tristă, şi totuşi niciodată nu îl
anunţă pe tată?
— Cum este posibil ca tatăl să îi perm ită să aibă tot
ce îşi doreşte, şi totuşi se plânge de fiecare dată când
m am a cum pără o rochie nouă?
— Cum este posibil ca m am a să îl îm pingă să fie cel
mai dur bărbat din cartier, şi totuşi insistă ca tatăl
să îşi păstreze calm ul?
12. Cum îmi spune m am a să îl tratez pe tata?

Cum îmi spune tata să o tratez pe m am a?
a. Copilul întreabă: M am a îl vorbeşte de rău pe tata, dar

mie îmi spune să îl tratez cu respect? Tata o bate pe
m am a, dar îm i spune mie să o tratez cu respect?
b. Multe dintre aceste experienţe contradictorii ar putea

şi ar trebui explicate într-o familie funcţională deoarece
copilul ar putea întreba despre ele. Copilul ar putea
învăţa atunci că fiecare experienţă are propriul ei set de
variabile şi nu este în m od necesar legată de un set
similar.
a
c. Intr-o familie disfuncţională, copiii au im presia că

nu pot adresa întrebări. întrebările ar putea duce la dis
cutarea relaţiei m aritale, iar partenerii se simt m ult
prea răniţi în această relaţie pentru a o putea discuta
deschis.
Astfel, când copilul este lăsat cu contradicţii neexplicate, el

Va încerca să şi le explice, venind deseori cu concluzii incom
plete sau incorecte.
Terap ia fa m ilie i ■ Lucrurile de care au toţi copiii nevoie pentru

102 a. Pentru a ajunge la concluzii, el poate distorsiona într-un
m od periculos sau respinge fără m ilă evenimente din
experienţa sa.
b. De exem plu, el p oate decide d esp re relaţia bărbat-fe-
m eie că:
— D acă cineva este „în d u rerat", celălalt „provoacă
d u rerea".
— D acă cineva este „slăbit", celălalt este „puternic".
— D acă cineva „p ierd e", celălalt „câştig ă".
— D acă cineva este „bun", celălalt este „rău".
c. Astfel de concluzii în alb şi n egru , m ult prea simple, fac

ca integrarea m odelelor să fie extrem de dificilă şi împie
dică dezvoltarea stim ei de sine. De exem plu:
— Băiatul poate încerca să respingă un părinte (pe care
îl vom numi „nord") şi să-l aleagă pe celălalt („sud").
Făcând aşa, el neglijează considerarea ambelor sexe
ca modele. Din m om ent ce nu poate să ia o asemenea
decizie, fără a fi am bivalent, excluderea unui sex
va răm âne incom pletă.
— El poate încerca să respingă atât nordul, cât şi sudul.
Făcând aşa, el va eşua în considerarea ambelor sexe
ca m odele. El refuză să in tegreze bărbaţi în relaţie
cu fem ei şi fem ei în relaţie cu bărbaţi, dar un astfel
de refuz este de asem enea incom plet.
El poate încerca să integreze ceea ce nu poate fi
integrat, încercând să m eargă spre nord şi spre sud
în acelaşi tim p. Făcând aşa, el v a răm âne im ob ilii
în eforturile sale de a folosi vreunul dintre cele două
sexe ca m odel.
VIRGINIA SATIR
d. Stima de sine a unui băiat ca bărbat va suferi cel mai 103
mult dacă tatăl lui pare să fie cel mai rănit, minimalizat,
depreciat în relaţia maritală. Stima de sine a unei fete
va suferi dacă mama sa pare să fie cea mai rănită.
— Aceasta poate fi cauza pentru care vedem atât de
des patologie legată de sex în familiile unde toţi
bărbaţii sau toate femeile manifestă în mod deschis
durerea prin simptome. (Bineînţeles, ceilalţi copii
in familii ca acestea simt de asemenea durerea,
chiar dacă durerea lor nu poate fi etichetată ca
patologică.)
— Din moment ce copiii tind foarte uşor să se identi
fice cu părintele de acelaşi sex (identificare în sensul
în care se percep pe ei înşişi, din punct de vedere
genital, ca unul dintre ei, şi diferiţi de celălalt), este
înspăimântător să vezi părintele de acelaşi sex fie
producând durere, fie fiind rănit.
— Dintre cele două, totuşi, gândul de a fi rănit este
mai înspăimântător. („Asta mi se va întâmpla şi
m ie!")
— în ciuda altor caracteristici care stimulează tendinţa
de a se vedea mai mult ca asemănător unui anumit
părinte, similaritatea genitală poartă cu ea un destin
similar în relaţie cu celălalt sex.
14. Dacă părinţii arată într-un mod consecvent că ei îl consideră
pe copilul lor o persoană cu autoritate, o persoană aptă sexual
şi dacă ei demonstrează de asemenea o relaţie satisfăcătoare,
funcţională, între un bărbat şi femeie, copilul dobândeşte
stimă de sine şi devine din ce în ce mai independent de
Părinţii săi.
Terapia fomiNei ■ Lucrurile de care au toţi copiii nevoie pentru

104 a. Când vine vrem ea ca el să părăsească parţial casa pentru
a m erge la şcoală, el este în crezăto r (şi este încurajat să
fie aşa de părinţii săi). El p oate profita de figurile pa
rentale substitut (profesorii) pen tru o bună parte din
edu caţia care u rm ează.
b. De asem enea, cu cât câştigă în m aturitate sexuală, el este

capabil să se în dep ărteze de fam ilie, să-şi caute un
p arten er sexual pentru el însuşi şi să-şi întem eize pro
pria sa viaţă independentă.
c. în alegerea partenerului, el nu cau tă (aşa cum au făcut

M ary şi Joe) pe cineva cu care să se sim tă în siguranţă
sau care îi va sprijini stim a de sine. D eoarece el se
stim ează deja, este relativ independent faţă de ceea ce
cred ceilalţi (inclusiv partenerul lui) despre el. Deci el
poate lua în considerare individualitatea partenerului
său fără să ceară, pentru propria lui siguranţă, ca
partenerul său să fie o prelungire a lui.
d. In tot cazul, stim a faţă de sine, independenţa şi unici

tatea individuală m erg îm preună.
15. Relaţia strânsă între validarea parentală, stim a de sine, inde

pendenţă şi unicitate iese la iveală când se observă cum o
persoană disfuncţională (un copil nevalidat care este acum
un adult) încă se agaţă de părinţii săi sau de figurile parentale
substitut, sau relaţionează cu partenerul său sexual ca şi cum
acel partener ar fi, de fapt, un părinte.
a. U n astfel de adult răm âne în casa parentală m ult după

ce s-a m aturizat din pu nct de ved ere fizic.
VIRGINIA SATIR
b. Sau continuă să fie implicat îndeaproape în viaţa părin 105
ţilor lui. Ulterior, el se va muta înapoi la ei. Sau locuieşte
lângă ei, imediat după colţ, şi îi vede atât de des, încât
îi este adesea dificil să distingă între casa lui şi a lor.
c. Sau se desparte de părinţi, dar continuă să caute validare
de la figuri parentale sustitut din afara casei (de la un
patron, prieten mai vechi etc.). El poate denumi o ase
menea figură drept „partener" şi se poate căsători cu
ea, dar relaţiona cu ea ca şi cu un părinte.
16. înseamnă asta că, atunci când vedem părinţi care nu au reuşit
să-şi valideze copiii, putem presupune că nu au dorit ca
aceştia să devină independenţi de ei? Este doar parţial aşa,
dar este un mod mult prea simplist de a explica motivaţiile
complexe implicate în parentalitatea disfuncţională.
a. Părinţii care nu reuşesc să îşi valideze copiii sunt de
obicei prea dezamăgiţi în relaţia lor maritală şi prea
implicaţi în satisfacerea propriilor nevoi pentru a-şi
vedea copiii ca indivizi, şi cu atât mai puţin văd nevoile
lor. Ei sunt, la rândul lor, produsele unui parentaj
disfuncţional.
b. Eşecul validării este mai mult un act de omisiune decât
unul de comitere. Ei doresc cu disperare să fie părinţi
buni.
c. Pentru că părinţii disfuncţionali văd „parentajul" ca
neinfluenţat de durerile propriei relaţii maritale, ei nu
sunt conştienţi de faptul că ceea ce construiesc cu o
mână, dărâmă cu cealaltă.
Terapia fam iliei ■ Lucrurile de care au toţi copiii nevoie pentru a ave
C A P IT O L U L 7
Triunghiul fam ilial:

o scurtă digresiune
1. Trebuie să facem o scurtă p au ză, înainte de a trece la

capitolele despre com unicare, p en tru a evalua un anumit
com portam ent familial care pare să con trazică teza conform
căreia un copil are nevoie de părinţii săi p en tru o relaţie
funcţională, satisfăcătoare, şi v a reuşi au tom at dacă aceştia
au o astfel de relaţie.
a. Extrase transcrise din şedinţe de în cep u t ale terapiei

familiei arată că:
— Când soţul şi soţia încep să se certe, P.I. intervine
şi le deviază atenţia către el însuşi.
— în acelaşi fel, când soţul şi soţia încep să se înţeleagă
prieteneşte, P.I. intervine şi d eviază interesul lor
către el însuşi.
b. Mulţi psihologi au v ăzu t acest com p ortam en t ca pro

venind din dorinţele sexuale ale copilului faţă de părin
tele de sex opus. D orinţa aceasta îl con d u ce continuu
la încercarea de separare a p ărin ţilor, în acelaşi timp
conducându-1 spre încercarea de a-i m enţine împreună,
VIRGINIA SATIR
parţial pentru că se teme de castrare şi parţial pentru 107
că are nevoie de amândoi.
2. Propria mea interpretare este întrucâtva diferită. Pentru în

ceput, eu nu postulez sexul ca fiind pulsiunea umană ele
mentară. Din câte am observat, pulsiunea sexuală este
continuu subordonată şi folosită în scopul îmbunătăţirii
stimei de sine şi apărării împotriva ameninţărilor la adresa
stimei de sine.
a. Este adevărat că două persoane care au o stimă de sine

crescută, şi care, în mod deschis, se comportă în acord
cu propia lor unicitate, vor apărea ca având o identitate
sexuală, ca fiind oameni cu autoritate, creativi.
b. Totuşi, nevoia de a simţi stimă de sine este atât de

importantă, încât partenerii adulţi se vor descurca fără
satisfacţia sexuală sau vor evita să o ceară într-o relaţie
vitală, dacă comportamentul sexual sau cererile pentru
un asemenea comportament pot reprezenta ameninţări
la adresa stimei de sine. Se poate vedea acest lucru
mereu, atunci când consiliem cupluri căsătorite.
c. Nevoia de satisfacţie sexuală continuă să amplifice pro

blemele în relaţia maritală, dar, în ciuda acestui fapt,
partenerii continuă relaţia; nevoia de a proteja stima de
sine, după cum este demonstrat de aceste soluţii mari
tale, capătă întâietate în faţa nevoii sexuale.
Explic comportamentul P.I. în terapie după cum urmează.
a- Când părinţii băiatului se ceartă, băiatul se teme că unul

dintre ei sau amândoi ar putea fi distruşi în proces.
scurtă digresiune
Terapia fam iliei «Triunghiul fa milialro
108 — El nu vrea să p iardă niciun p ărin te; el îi iubeşte şi
are nevoie de am ândoi.
— El a învăţat că, atunci când le deviază atenţia asupra
lui însuşi, părinţii se o p resc din ceartă.
b. C ând, în terapia fam iliei, p ărin ţii copilului încep să se

înţeleagă am ical, copilul are în faţă o situaţie în între
gim e nouă.
— Un băiat într-o fam ilie disfuncţională nu a avut
niciodată experienţa un or p ărin ţi uniţi. De fiecare
dată când ei au în cercat să ap ară uniţi, el a ştiut
întotdeauna că nu erau de fap t aşa. A cum , când ei
ar putea de fapt să facă prim ii paşi spre împrie
tenire, el nu are nicio exp erien ţă p rin care ar putea
să evalueze com portam entu l lor.
— De asem enea, până acum , nevoile sale au fost satis
făcute num ai prin nevoile lor. D acă părinţii se
unesc, ei îl pot ignora în în tregim e; el poate fi
abandonat. El nu a trăit n iciod ată experienţa de a
fi lăsat în afara relaţiei m aritale şi în acelaşi timp
să îi fi fost asigurat un parentaj corespunzător.
— Deşi rolul său actual de P.I. este unul apăsător, el
nu cunoaşte un alt rol fam ilial, şi, la fel ca şi părinţii
săi, se tem e de schim bare. A tât el, cât şi părinţii săi,
cooperează activ pen tru a p ăstra terapia familiei
focalizată asupra relaţiei p ărin te-co p il.
c. Am fost în repetate rându ri frap ată de cât de repede

renunţă P.I. la rolul său de intervenţionist, pe măsură
ce terapia fam iliei îşi u rm ează cursul. O dată ce el este
asigurat că certurile nu distrug şi că apropierea maritală
VIRGINIA SATIR
va micşora pretenţiile parentale la adresa lui, P.I. va ajuta 109
în mod activ terapeutul să îi ajute pe părinţi ca parteneri,
în acelaşi timp el încearcă să-i facă pe părinţii săi să-l
recunoască drept individ separat, cu propriile sale nevoi.
La urma urm elor, P.I. este adesea foarte util ca „asistent
al consilierului m arital".
4. întrebarea poate fi totuşi pusă: De ce vedem relaţii su p rad i

mensionate tată-fiică, m am ă-fiu, apărând în mod repetat în
familii disfuncţionale?
a. Nu dovedeşte asta că fiecare copil joacă rolul unui pă

rinte; nu numai că porneşte să facă asta, dar, într-un
anume sens, chiar şi reuşeşte? Şi că, atunci când se
gândeşte că a reuşit, el manifestă simptome?
b. Simptomele pot, într-un anume grad, să izvorască din

conflictul oedipian. Dar întrebarea mea este: Cum a
apărut acest conflict?
5. Cred că dezvoltarea oedipiană devine un „conflict" oedipian

numai atunci când individul nu poate integra o imagine
adecvată a propriului sex cu o imagine compatibilă a celuilalt
sex. Acest lucru depinde de cât de expliciţi, direcţi şi precişi
sunt părinţii în relaţie cu alteritatea şi unicitatea lor.
a- Copiii sunt născuţi cu abilitatea de a exprima sentimente

legate de sexualitatea lor, faţă de oricine, fără a se simţi
vinovaţi.
b. Dar copiii sunt născuţi într-o lume care impune tabuuri

foarte stricte asupra unor anumite expresii şi compor
tamente care privesc sexualitatea. Cel mai important
Terapia fam iliei ■ Triunghiul familial: o scurtă digresiune

110 dintre acestea este tabuul incestului, im pus pentru a
proteja copilul şi pentru a proteja relaţia sexuală adultă.
c. Copiii învaţă că tabuul incestului există, atunci când ei

îşi exprim ă sentim entele către părintele de celălalt sex
şi prim esc dezaprobarea care induce vinovăţie şi teamă,
am eninţându-le stim a de sine.
6. Dar vinovăţia şi frica singure nu duc la o d ezvoltare oedipi-

ană deform antă.
a. Copiii din familiile funcţionale prim esc adm onestări

neechivoce şi consecvente privind faptul că niciunul
dintre părinţi nu este un obiect p otrivit pentru senti
mentele sexuale din ce în ce m ai puternice ale copilului.
b. Copilul unor asem enea părinţi se va sim ţi „contradic

toriu" din cauza acestor adm onestări, în aceeaşi măsură
în care este determ inat să se sim tă contradictoriu de
orice lim itare pusă dorinţelor sale egoiste fără sfârşit.
c. Sentimentele sexuale ale copilului, per se, nu sunt

dezaprobate. El este asigurat că aceste sentim ente nu cer
decât să fie exprim ate în altă p arte.
7. Tabuul incestului devine ceva ce stârneşte conflicte puternice

atunci când am ândoi părinţii îl im pun inconsecvent, şi unul
dintre părinţi încurajează în m od pozitiv copilul să încerce
să îl încalce.
a. în familiile disfuncţionale, părintele de celălalt sex încu

rajează sentim entele incestuoase, prin aşteptări şi cereri
exprim ate în m od deschis.
VIRGINIA SATIR
b. Părintele de acelaşi sex încurajează sentim entul de in
vinovăţie faţă de asem enea sentim ente atunci când
omite să intervină faţă de partener sau faţă de copil şi,
în acelaşi tim p, dispreţuieşte copilul şi se retrage de
lângă el, cauzân du-i acestuia o alunecare cu atât mai
m are către părintele seductiv.
c. Tabuul incestului, în sine, cauzează doar conflicte mi

nore în copil. Inconsecvenţa părinţilor referitoare la tabu
este cea care, în acelaşi tim p, stim ulează sentim entele
sexuale şi creşte sentim entul de vinovăţie.
După cum am spus înainte, în fiecare triunghi, toţi cei trei

membri pot avea tem erea de a nu fi lăsaţi pe dinafară.
a. In opinia m ea, o relaţie între trei persoane nu există.

Există num ai relaţii schim bătoare între două persoane,
cu un al treilea m em bru în rolul observatorului.
- A
b. Intr-un triunghi fam ilial, soţia se tem e că soţul ei va fi

mai puţin interesat de ea, soţul se tem e că soţia va fi mai
puţin interesată de el, iar copilul (când devine conştient
de tatăl său) se tem e că nu va m ai fi centrul lumii
părinţilor săi.
c* La vârsta de doi ani, un copil este categoric conştient

de tatăl său ca persoană care este plecată toată ziua, dar
care vine noaptea acasă, cerând atenţie soţiei sale.
— Copiii de am bele sexe răspund venirii tatălui cu
interes şi frică. Ei trebuie acum să înţeleagă unde
se p ot potrivi cu doi ceilalţi sem nificativi.
Un copil încearcă să rezolve dilem a ori alergând de
la im ul la celălalt, ori făcându-i pe am ândoi, ca pe
o unitate, să se concentreze asupra lui.
T e rap ia fa m ilie i ■ Triunghiul fam ilial: o scurtă digresiune

112 9. în triunghiul fam ilial funcţional, partenerii sunt încrezători
în propria lor relaţie m aritală şi deci sunt capabili, într-o
m anieră sigură, să aibă grijă de frica copilului de a nu fi lăsat
deoparte.
a. M am a poate perm ite copilului o relaţie tată-copil.
b. Tatăl poate perm ite copilului o relaţie m am ă-copil.
c. Şi totuşi, am ândoi partenerii îi arată cât se poate de clar

copilului că el nu va putea fi niciodată inclus în relaţia
lor de parteneri.
A
10. In triunghiul familial disfuncţional, partenerii nu sunt siguri

de propria lor relaţie m aritală.
a. Fiecare se sim te deja neglijat de către celălalt. (La urma

urm elor, imul dintre principiile cu care funcţionează toţi
m em brii unei astfel de familii este: N u este suficient
pentru fiecare. Cine va prim i ce este disponibil?) Ambii
parteneri aşteaptă de la copil să le satisfacă dorinţele
neîm plinite în relaţia m aritală.
— Pentru că sunt dezam ăgiţi unul de celălalt şi impli
caţi într-un război m arital, ei am ândoi cer copilului
să fie de partea lor. (A ceasta înseam nă să fie împo
triva celuilalt părinte.)
— M am a, în eforturile ei de a transform a băiatul
într-un aliat şi partener de substituţie, va căuta sa-i
câştige folosind seducţia şi oferindu-i un plus de
stim ulare. (Un tată va face acelaşi lucru cu fiica sa.)
— Băiatul, fiind o persoană sexuală, va răspunde afec
ţiunii m am ei sale cu aceeaşi monedă. El va face asta,
la început, fără niciun sentim ent de vinovăţie/
VIRGINIA SATIR
co m p o rtam en tu l m am ei v a sem ăn a p u r şi sim plu 113
cu un co m p o rtam en t d e ap ro b are: „E a m ă p la ce ."
__ T atăl v a reacţio n a la relaţia strân să m a m ă -fiu cu
d ezap rob are, d isp reţ şi retrag ere. B ăiatul p rim eşte
m e sa ju l: „T ata n u m ă p la ce ."
— Iar când b ăiatu l observă cu m m am a îl discreditează
pe p arten eru l său şi în acelaşi tim p îl con firm ă pe
el, el p rim eşte u n alt m esaj: „M am a m ă p lace pe
m ine m ai m u lt d ecât p e ta ta ."
— Băiatul iu b eşte şi are n evoie d e am bii p ărin ţi. E l
nu p oate d ecât să se sim tă co n trad icto riu din cau za
iubirii m am ei sale: „Iubirea m am ei mi-1 p ierd e
pe T a ta ."
b. Terorile in cestu lu i ap ar în realitate ca răsp u n su ri în v ă

ţate, ad resate un ui an u m it m ediu.
— M am a devin e geloasă pe Johnny atu n ci cân d
Johnny p are să se alătu re tatălui.
— T atăl devin e gelos pe Johnny cân d m am a îl invită
pe Johnny să devină p arten er de substituţie şi aliat.
— Şi totu şi, am ân d oi p ărin ţii îi p erm it lui Johnny să
gân d ească că el este esenţial p en tru relaţia lor
m aritală. C ân d el în cearcă să evite să se alătu re
uneia d in tre p ărţi sau să se ferească să fie folosit
în războiul lo r sexu al, ei am ân d oi continu ă să îl
im plice.
A
— In ceea ce p riveşte fricile de castrare ale Ini Johnny,

el are u n m otiv bu n de a se tem e că îşi v a pierde
penisul. Din m om ent ce fem eile nu au unul, penisul
ajunge să arate ca cev a care ar fi p u tu t să fie înde
părtat de o persoană furioasă. (Şi, de cele m ai m ulte
T e ra p ia fa m ilie i ■ T riu ng h iu l fam ilial: o scurtă digresiune

114 ori, el prim eşte tocm ai asem enea ameninţări,
vizibile sau voalate, de la unul sau de la amândoi
părinţii.)
11. A r trebui să adau g că, deşi un fiu p oate apărea m ai apropiat

şi aliat cu m am a (după cum o fiică poate apărea mai apro
piată şi aliată cu tatăl ei), o astfel de alianţă este iluzorie.
a. O astfel de relaţie poate fi in terp retată de către mamă

şi de către tată ca secundară, d ar, în ceea ce-1 priveşte
pe băiat, nu este secundară.
b. Copiii nu pot să sprijine neam bivalent pe unul dintre

cei doi părinţi.
c. Copiii îşi doresc şi au nevoie de o relaţie acceptată cu

fiecare părinte. A ceasta este una dintre căile prin care
autoritatea şi sexualitatea lor sim t validate.
d. O altă cale este prin exem plu. O m am ă nu trebuie să se

angajeze într-un raport sexual sau în seducţie cu băiatul
ei, pentru a-1 asigura de valoarea sa ca bărbat. Ea îl
validează indirect, angajându-se în relaţie cu soţul ei şi
neascunzând că se bucură şi că îl aprobă pe soţul ei ca
persoană de sex m asculin. E a îl valid ează de asemenea
pe fiul ei, transm iţându-i că îi aprobă sexualitatea şi
eventuala căutare a unui p arten er sexu al al lui.
12. D eoarece am ândoi partenerii dintr-o fam ilie disfuncţională

sunt în m od particular sensibili faţă de excludere, copilul/
de fapt, sfârşeşte prin a pierde unul dintre părinţi, dacă nu
poate să-i reasigure pe ambii părinţi, m ergând pe o frânghie
precară între ei.
VIRGINIA SATIR
a Fiul sfârşeşte prin a avea o relaţie distantă cu tatăl. 115
b. Fiica sfârşeşte prin a avea o relaţie distantă cu mama.
Un copil care devine P.I. într-o familie disfuncţională este

încărcat cu mult mai mult decât dorinţe incestuoase şi frici
de castrare.
a. El este încărcat cu sarcina de a crede că el chiar îi ţine

pe părinţi împreună. El învaţă că îi poate uni într-o anu
mită manieră, cel puţin atrăgându-le atenţia asupra lui.
— Aceasta se întâmplă natural, el ricoşând de la
dorinţele de extensie a sinelui ale unui părinte la
dorinţele celuilalt.
— Aceasta se întâmplă şi când el încearcă să obţină
validarea ca individ cu nevoi ale lui şi aceste
eforturi sunt percepute drept comportament rebel
şi lipsit de iubire.
— Din moment ce el nu poate mulţumi pe amândoi
părinţii şi, de asemenea, pe sine însuşi, el va mani
festa un comportament din ce în ce mai contra
dictoriu şi extravagant.
— Un astfel de comportament rău, diferit, nebunesc
sau bolnav îi face pe părinţii lui să se unească şi mai
mult într-o concentrare intensă asupra lui.
b. Dar o astfel de unire a părinţilor nu înlătură în mod real
durerea maritală şi nici nu îl include vreodată în mod
real pe P.I. în relaţia maritală. El suferă de iluzia
aPăsătoare că el este „omul din interior". (într-o familie
funcţională, o astfel de iluzie ar fi, într-un mod cât se
poate de firesc, risipită.)
Terapia fam iliei ■ Triunghiul familial: o scurtă digresiune

116
__ p.I. nu o p reşte d u rerea p ărin ţilo r săi. T ot ce face el
este să d evieze exp rim area acesteia asu p ra lui.
— El n u este o p arte au ten tică a relaţiei maritale.
A ceastă relaţie este u n sistem în ch is, fizic şi psiho
logic. C op ilul este m ai m ic d e câ t su n t părinţii, nu
ştie ceea ce ei ştiu , n u p o ate face ceea ce pot face
ei. în niciun caz nu p o ate relaţio n a cu unul dintre
ei la fel cu m p ot ei relaţion a u n u l cu celălalt. El nu
este egalul lor, din p u n ct d e v e d e re sexual sau în
orice altă privinţă.
— C hiar şi ca o „persoană din a fa ră ", lui P.I. îi lipseşte
experienţa sau ju d ecata d esp re ceea ce reprezintă
durerea, astfel încât tot ce face el p en tru a îndepărta
d u rerea este, h o tărât, n ep o triv it şi fără succes. (De
exem plu, adulţii p o t m an ifesta d u rerea în diferite
m oduri. Tatăl îşi poate m anifesta d u rerea printr-un
com portam ent u rât faţă de m am ă. M am a îşi poate
arăta d u rerea plângând . P en tru u n copil, mama
p are astfel să fie m ai în d u rerată în relaţia maritală
d ecât este tatăl. C um p oate el în ţelege pe deplin
suferinţa lor m u tu ală, cân d el îşi ved e părinţii
printr-o lentilă aşa de sim p lă?)
c. C hiar d acă P .1. nu p oate în d ep ărta d u rerea, părinţii îi

perm it să cread ă că p o ate, şi că , astfel, el este esenţial
pentru relaţia m aritală. Deci el suferă de o altă iluzie care
îl îm povărează: aceea că este om nipotent.
De ce i-ar răsp u n d e am ân d oi a tâ t de atent, daca cl
nu ar fi foarte im p ortan t?
De ce i-ar cere am ândoi sprijinul, d acă nu ar fi cga'
Iul lor?
VIRGINIA SATIR
__ De ce s-ar baza am ândoi pe el pentru a le valida U7
stima de sine şi pentru a reprezenta familia în
societate, dacă el nu ar fi atotputernic?
__ De ce s-ar baza ei pe el pentru a ţine îm preună
relaţia m aritală, dacă el nu ar fi o parte din aceasta?
— Cine, dacă nu un rege om nipotent şi omniscient,
ar fi tratat în asem enea feluri?
P.I. este, de fapt, îm povărat cu responsabilitatea de a trăi

pentru părinţii săi. Propriile sale nevoi sim t ignorate şi
el nu a găsit niciodată o cale de a le duce la îndeplinire.
— Ca rezultat, el oscilează de la om nipotenţă la neaju-
torare, de la grandoare la abnegaţie.
— El dezvoltă puţine abilităţi de predicţie în domeniul
relaţiilor.
— Şi, pentru că nevoile sale răm ân nevalidate, el este
neîncrezător în alţii, şi totuşi dependent, într-un
grad invalidant, de ceea ce gândesc alţii despre el.
Terap ia fa m ilie i ■ Triunghiul familial: o scurtă digresiune

Partea a Il-a
Teoria Com unicării

CAPrroiuL8
Comunicarea: Un proces de oferire

şi de primire a inform aţiei
1. Ce înţelegem prin „com unicare"? Nu este studierea modului

în care oamenii com unică aproape similară cu studierea
felului în care ei traversează o cam eră? Nu echivalează asta
cu ignorarea proceselor mai profunde de care ar trebui să
se ocupe psihiatria?
a. „A com unica" este în general înţeles ca făcând referire

atât la com portam entul nonverbal cât şi la cel verbal,
într-un context social. Astfel, „com unicarea" poate în
sem na „interacţiune" sau „tranzacţie". „Com unicarea"
include de asemenea toate acele simboluri şi indicii
folosite de persoane în oferirea şi primirea unui sens.
b. Luate în acest sens, tehnicile de com unicare pe care le

folosesc oam enii pot fi văzute ca indicatori fiabili ai
funcţionării interpersonale.
c. Ca un ajutor în terapie, un studiu al com unicării poate

ajuta la acoperirea breşelor dintre inferenţă şi observaţie
şi, de asem enea, poate ajuta la docum entarea relaţiei
Terapia fa m ilie i ■ CcirriOnicarea: Un proces de oferire şi de primire...

între m odelele de com u n icare şi com portam entul
122
sim ptom atic.
Persoanele trebuie să com unice în m od neechivoc, dacă vor
2.
să obţină inform aţia de care au nevoie de la ceilalţi. Fără
com unicare, noi, ca fiinţe um ane, nu am p u tea supravieţui.
A
a. A vem nevoie să aflăm despre lum e. în v ăţăm să dife-

renţiem şi să ne relaţionăm cu obiectele învăţând cum
să le num im şi învăţând, prin interm ediul cuvintelor şi
experienţei, la ce ne putem aştep ta de la ele.
b. A vem nevoie să aflăm despre alte p ersoan e şi despre

natura relaţiilor.
— C are sunt, spre exem plu, m od u rile de acţiune
aprobate de societate, m odurile la care se aşteaptă
ceilalţi?
— Ce com portam ent v a p lăcea sau v a displăcea
altora?
— De ce răspund ceilalţi în felul în care răspund? Ce
urm ăresc? C are sim t intenţiile lo r în ceea ce ne
priveşte? Ce rap ortează desp re ei înşişi?
— Cum le apărem noi altora? C um ne v ăd alţii pe noi,
cum ne evaluează, cum reacţio n ează la noi?
c. Prim im această inform aţie vitală în d o u ă m oduri de

bază:
— Cerem răspunsuri verbale.
Observam de asem enea com portam entul nonverbal.
Jackson, Riskin şi cu mine am dem onstrat asta cu câţiva ani în u rm ă, într-o lucrare
care analiza cinci minute ale unei înregistrări a unei conversaţii de familie, înregistrare
care ne fusese trimisă fără date de identificare de către D r. L y m an W ynne (40).
VIRGINIA SATIR
3. Persoanele trebuie să com unice neechivoc, dacă vor să fie 123
capabile să ofere inform aţie altora. Este nevoie să le arătăm
celorlalţi ce se petrece în interiorul nostru.
a. Ce am învăţat sau ce credem că ştim.
b. Ce aşteptăm de la ceilalţi.
c. Cum interpretăm ce fac ceilalţi.
d. Ce com portam ent ne place, ne displace.
e. Care sunt propriile noastre intenţii.
f. Cum ne apar ceilalţi.
4. Haideţi să exam inăm în acest capitol dificultăţile puse de

simpla com unicare verbală.
A
a. In prim ul rând, acelaşi cuvânt poate avea diferite

sensuri, diferite denotaţii.
— De exem plu, dacă B ne întreabă „în ce clasă eşti?"
nu este clar dacă el ne întreabă ce şcoală facem sau
ce statut social avem .
— în Statele Unite „Let's table that m otion" („Hai să
punem chestiunea pe m asă.") înseamnă „Hai să
lăsăm chestiunea deoparte." în Anglia, aceaşi frază
înseam nă „Hai să o luăm în discuţie."
b. în al doilea rând, acelaşi cuvânt poate avea conotaţii

diferite.
— De exem plu, „m am ă" este o femeie care este însăr
cinată şi/sau creşte un copil (denotaţie). Dar „mama"
poate fi o femeie caldă, care acceptă, hrănitoare, sau
o femeie rece, obositoare şi apatică (conotaţie).
Terapia fa m ilie i ■ Comunicarea: Un proces de oferire şi de primire...

124 — Când B foloseşte cuvântul „m am ă", ce conotaţie
poartă cuvântul pentru el?
c. Cuvintele sunt abstracţii, sim boluri care d oar ţin locul refe
rinţelor, ceea ce com plică problem a.
— Simbolul nu este acelaşi lucru cu „lucrul" sau
„ideea" sau „observaţia" pe care o reprezintă (deşi
adesea, noi ne com portăm verbal ca şi cum sim
bolurile sunt literalm ente ceea ce simbolizează).
Foarte des, se presuspune că sim bolul şi înţelesul
său sunt sinonime.
— De asem enea, cuvintele sunt plasate la diverse ni
veluri de abstracţiune. A vem cuvinte despre obiec
te, cuvinte despre relaţii între obiecte, cuvinte
despre stări interioare, cuvinte despre alte cuvinte,
cuvinte despre cuvintele despre cuvinte.
— Pe m ăsură ce cuvintele devin m ai abstracte, înţe
lesurile lor pot deveni din ce în ce m ai obscure.
— In final, sunt m ulte aspecte ale experienţei care nu
pot fi descrise prin cuvinte.
5. Acest aspect elementar al com unicării, „înţelesul cuvintelor",

este foarte im portant, deoarece oam enii foarte adesea se
încurcă unul pe celălalt doar pentru că A folosea un cuvânt
într-un fel şi B a prim it cuvântul ca şi cum ar fi însem nat ceva
în întregim e diferit.
a. Un exem plu excelent al acestui fapt poate fi când A

spune „Am întârziat doar puţin" , şi B spune „ Ba nu\°
b. Deoarece cuvintele în sine sunt adesea neclare, este

im portant pentru fiecare persoană să clarifice şi să
VIRGINIA SATIR
definească ce spune, şi să îi roage pe ceilalţi să facă la 125
fel când se vor găsi nedum eriţi sau confuzi.
6. Cuvintele sunt instrum ente pe care oamenii le folosesc pentru

a oferi şi a prim i inform aţie. Dacă nu izbutim să realizăm
că cuvintele sim t num ai abstracţiuni, vom tinde să supra-
generalizăm , şi vom cădea în eroarea de a face urm ătoarele
supoziţii:*
a. Vom presupune că un caz este un exem plu pentru toate

cazurile. N e va fi neclar, în special, m odul în care-1 folosim
pe cine, ce, unde şi când.
— Putem folosi conceptul cine, după cum urm ează:
„Toată lumea este aşa."
„Nimeni nu m ă place."
„Toatefemeile su n t..."
„Bărbaţii s u n t..."
— Putem folosi conceptul ce, după cum urm ează:
„Nimic nu iese bine."
„Totul este confuz."
— Ea poate folosi conceptul unde după cum urm ează:
„Oriunde m ă duc, asta se întâm plă."
„Nicăieri nu este cu nim ic diferit."
— Putem folosi conceptul când, după cum urm ează:
Aici sunt îndatorată articolului lui William Pem berton, „Non-Directive Reorientation
in Counselling" (Reorientarea non-directivă în consiliere) (52).
T e rap ia fa m ilie i ■ Com unicarea: Un proces de oferire şi de primire...

126 „Niciodată nu e cu nim ic d iferit/'
„întotdeauna mi se întâm plă la fel."
b. V om presupune că alte persoane ne îm p ărtăşesc emo

ţiile, gândurile, percepţiile:
„C um îţi poate plăcea p eştele?"
„De ce nu ai făcut-o cum trebuie?"
„ Bineînţeles că el nu ar vrea asta! "
c. Vom presupune că percepţiile şi judecăţile noastre sunt

com plete:
„ Da, ştiu deja de acest lu cru ."
d. Vom presupune că ceea ce percepem sau judecăm nu
se va schim ba:
„Aşa este ea."
„Aşa am fost d intotdeau na."
„A sta-i viaţa."
e. Presupunem că sunt posibile num ai d ou ă alternative

atunci când evaluăm percepţii sau ju d ecăţi; vom face
dihotom ii sau vom gândi în term eni de alb sau negru:
„Ori m ă iubeşte, ori n u ."
„A sta ori îl fericeşte, ori îl n en o ro ceşte."
„Ori eşti cu m ine, ori eşti îm p otriva m ea."

f. Presupunem că anum ite caracteristici pe care le atribuim
lucrurilor şi oam enilor sunt p arte a acelor lucruri sau
oam eni:
VIRGINIA SATIR
„A cea fotografie este u râtă." 127
„El este egoist."
„Ea este ostilă."
g. P resu p u n em că p u tem in tra în m intea altcu iva.

Funcţionăm ca şi cum am avea un „glob de cristal" şi
ne com p ortăm ca un pu rtător de cuvânt pentru alţii:
„Ştiu la ce te gândeşti."
„Ştiu ce vrea să spună cu adevărat."

/V
„Iţi voi spune ce sim ţea ea."
„A sta este starea prin care trecea el."
h. Presupunem de asem enea că celălalt poate intra în

m intea noastră. Presupunem că celălalt are de asemenea
un glob de cristal. Perm item celuilalt să fie purtător de
cu vân t pentru noi:
„Ea ştie ce gândesc."
„Tu ştii ce vreau eu să spun cu adevărat."
„El îţi poate spune prin ce am trecut."
D acă receptorul acestor mesaje este un com unicator la fel de

disfuncţional ca şi transm iţătorul, el va răspunde ori fiind
de acord , ori nefiind de acord.
a. D acă este de acord, nu va fi avut loc o com unicare

neechivocă, din m om ent ce el nu poate fi sigur ce este
acel lucru cu care el este de acord. El poate spune:
„A ceastă im agine este u râtă, nu-i aşa?"
Terap ia fa m ilie i ■ Com unicarea: Un proces de oferire şi de primire...

128
„Ea este egoistă, nu-i aşa?"
„Da, ea chiar sim ţea aşa şi pe dincolo."
„Da, femeile sunt aşa."

„Aceea este cu siguranţă m etoda p otrivită."
b. D acă nu este de acord, el încă nu poate fi sigur cu ce

nu este de acord. Totuşi, faptul că nu este de acord îl
poate stim ula pe el sau pe transm iţătorul mesajului să
îşi clarifice ulterior m esajele. El poate spune:
„Acea im agine nu este urâtă. Este frum oasă."
„Ea nu e egoistă. Este foarte g en eroasă."

„N u, ea nu sim ţea asta. C eea ce sim ţea e r a ..."
„N u, femeile nu sunt aşa. Ele s u n t..."
„N u, aceea nu este m etoda corectă. Asta este

m etoda co rectă."
8. D acă receptorul, în acest interschim b, este un com unicator

funcţional, el nu se va opri la sim plul fapt de a fi de acord
sau de a nu fi de acord. El va cere în prim ul rând transmiţă-
torului să clarifice şi să definească. El poate spune:
„Ce înţelegi când spui că p ictu ra este u râtă?"
„ Ce anum e face ea de o găseşti egoistă?"
„Cum poţi spune la ce m ă gândesc? Tu nu eşti eu/'
„Ce înţelegi prin «toată lum ea» este aşa? Vrei să

spui soţia ta, şeful tău , sau cin e?"
A
„înţelegi prin asta toate fem eile sau doar femeile pe

care le-ai cu n o scu t?"
VIRGINIA SATIR
„Ce nu iese bine? Ce anume?" 129
„Unde, exact, ţi s-au întâmplat asemenea lucruri?

Acasă? La serviciu?"
„De ce te surprinde că îmi place peştele? Ţie nu îţi

place, dar asta nu înseamnă că mie nu îmi place."
„Ce înţelegi prin a face ceva într-un mod «corect»?

înţelegi prin asta modul tău, sau ce?"
9. Odată ce transmiţătorul primeşte asemenea cereri de a clari

fica şi defini, cum le va răspunde el?
a. Dacă este un transm iţător funcţional, el poate spune:
„Lasă-m ă să încerc să reformulez asta în alt fel."
„Poate ar trebui să dau nişte exemple."
„Acţionez sub impulsul unei presupuneri despre

asta, cred. Iată ce trebuie că presupun..."
„Am suprageneralizat, nu-i aşa? Am să încerc să

precizez lucrurile un pic mai bine."
„M i-am exprim at impresiile. Poate tu nu le

îm părtăşeşti. Cum vezi tu lucrurile?"
b. Dacă transmiţătorul iniţial este un transmiţător disfunc-

ţional, el poate răspunde la cererile de clarificare şi
definire într-o multitudine de moduri diferite. Dar toate
aceste m oduri tind să blocheze feedbackul celuilalt.
— El poate foarte deschis să respingă asemenea cereri:
„Ştii perfect ce vreau să spun."
Terapia fam iliei ■ Comunicarea: Un proces de oferire şi de primire...

130 „Nu am putut fi m ai clar decât atât."
„M -ai auzit."
— El îşi poate reafirm a punctul de vedere fără a-1

m odifica:
„După cum am spus, femeile s u n t..."
— El îşi poate accentua din nou punctul de vedere,

fără a-1 modifica:
„Femeile nu numai că sunt X , ci şi Y ."
„Această imagine nu este num ai urâtă, este în mod

categoric revoltătoare."
— El îl poate acuza pe cel ce întreabă:
„De ce eşti aşa de pedant?"
„Tu nu înţelegi limbajul sim plu."
„Trebuie neapărat să «scoţi ochii»?"
— El poate evita întrebarea, (vezi paragrafele 9-14

din prezentul capitol pentru o elaborare a acestei
tehnici)
10. Dacă transm iţătorul original răspunde într-un mod func

ţional la cererile de clarificare şi definire, atunci receptorul
mesajului său are idee o m ai bună despre ce se discută.
Atunci, el poate spune:
„Oh, asta ai vru t să spui! Te-am înţeles greşit."
„Ei bine, avem idei diferite despre asta. Hai să

vedem cum a ajuns fiecare la ele."
VIRGINIA SATIR
„Nu îţi îm părtăşesc experienţele, bănuiesc/' 131
„Da, am avut experienţe similare, dar am ajuns la

concluzii puţin diferite. Iată ce am d e cis..."
„Poate suntem încă agăţaţi la nivelul cuvintelor.
Uite ce înţeleg p rin ..."
11. Dacă transm iţătorul şi-ar fi clarificat şi definit mesajele de

la început, interschimbul ar fi avut mai puţine şanse de a se
distorsiona. El ar fi putut spune:
„Multe persoane, cel puţin cei pe care i-am cunos
cut, par aşa."
„Asta mi se întâmplă des, în special la m uncă."
„Mi se pare greu să înţeleg cum ar putea să-i placă
cuiva peştele. Poate din cauză că eu îl urăsc."
„Aşa a funcţionat pentru mine. Poate ar funcţiona
şi pentru tine."
„Nu m -aş fi aşteptat de la el să dorească acel lucru.
Eu însumi nu l-aş fi dorit."
„Aş numi-o egoistă, dar probabil că este diferită cu
alte persoane. Cum este cu tine?"
„Pentru mine, femeile sunt aşa şi pe dincolo. Eşti
de acord ?"
„Am avut im presia, din ce ai spus, că ai vrut să faci
aşa şi pe dincolo. Te-am înţeles bine?"
12. Pentru a recapitula, o persoană care com unică într-un mod

funcţional:
a* îşi poate susţine cu ferm itate punctul de vedere,

132 b. totuşi, în acelaşi timp, clarifică şi defineşte ceea ce a spus,
c. de asemenea cere feedback,
d. şi este receptivă la feedback atunci când îl primeşte.
13. Dacă se vrea o comunicare verbală rezonabil de limpede, atât
transmiţătorul unui mesaj, cât şi receptorul au responsabili
tatea de a o face să fie aşa.
a. Clarificarea şi definirea mutuală reduc generalizările.
— Permit ambelor părţi să fie exacte şi să aducă dovezi
în sprijinul aserţiunilor lor.
— Permit unei persoane să îşi verifice „realitatea"
proprie în faţa „realităţii" celeilalte persoane.
b. Ajută de asemenea la separarea celui care percepe de
ceea ce este perceput.
— Reduc tendinţa de a proiecta propriile dorinţe,
gânduri, percepţii asupra celorlalţi.
— Reduc eforturile de a vorbi pentru altă persoană.
14. Desigur, nimeni dintre noi nu comunică atât de ideal sau de
intelectual.
a. Noi toţi generalizăm când comunicăm.
b. Oricine ar clarifica şi defini perm anent ar părea la fel
de disfuncţional ca persoana care face rar asta. El l-ar
putea chiar face pe receptor să se întrebe dacă, în
interacţiune, există cineva cu care să interacţioneze.
c. Un transmiţător care cere în perm anenţă receptorului
un feedback s-ar pune pe sine în situaţia de a fi copfeŞ^
de acesta şi de a nu mai putea să îşi formuleze niciodată
propriul punct de vedere.
VIRGINIA SATIR
d. Un receptor care cere în permanenţă transmiţătorului 133
să clarifice ar părea că testează, este necooperant şi
iritant.
15. Generalizările sunt periculoase, dacă sunt folosite exagerat,

dar sunt şi scurtături indispensabile.
a. Ne ajută să ne organizăm experienţa.
b. Ne ajută să vorbim dintr-odată despre o mulţime de
observaţii diferite.
c. Ne eliberează de necesitatea de a evalua fiecare nou

eveniment ca şi cum ar fi complet nou.
d. Teoria în sine este un corp de generalizări. Ca atare, a
fost un instrument util în toate ştiinţele.
16. Dar persoana care comunică disfuncţional se comportă ca
şi cum nu este conştientă de faptul că generalizează sau
funcţionează având la bază presupuneri.
a. Verifică foarte rar sau specifică cum ea sau alte persoane
folosesc cuvintele.
b. Suprageneralizează.
c. Tehnicile sale de comunicare servesc numai pentru a
obnubila sensul şi pare că persoana nu are nicio cale de
a reveni pe firul comunicării atunci când îl pierde.
17. Persoanele disfuncţionale trimit de asemenea mesaje in

complete.
a- Ele nu completează propriile propoziţii, dar se bazează

pe receptor ca să le completeze:
Terapia famiNei ■ Comunicarea: Un proces de oferire şi de primire...

134 „El nu este foarte... ştii tu."
„După cum poţi vedea..., ei bine, este clar."
b. Ei folosesc pronumele intr-un mod vag. (Asemenea pro

bleme de comunicare apar repetat în terapia familiei.)
Soţie: Noi am plecat, aşa că s-au supărat.
T: Stai o secundă. Cine a plecat unde? Cine s-a supărat?
Soţie: Ei bine, H arry şi cu mine am m ers acasă la mama

lui, înţelegi — casa m am ei lui H arry. Copiii au
vrut să m eargă, dar H arry şi cu mine am vrut
să mergem singuri. Deci copiii au plâns când noi
am ieşit din casă.
c. Ei omit conexiuni întregi în mesajele lor.
T: (soţiei) îmi pare rău că am întârziat la întâlnirea
de astăzi.
Soţia: O, este în regulă. M ark alerga prin cartier.
Completat, un astfel de mesaj devine:
Este în regulă. Câinele m eu a ieşit din casă (numele

câinelui m eu este M ark) şi alerga prin cartier. A
trebuit să alerg după el. A d u rat ceva timp să-l
prind. Aşa că şi eu am întârziat la întâlnire.
d. Adesea, ei nu trim it deloc un m esaj, d ar se comportă,

în relaţia cu ceilalţi, ca şi cum ar fi făcut-o. (Asta apare
repetat în terapie, şi este de obicei legată de o dorinţă
din interior, care nu ajunge niciodată în cuvinte.)
M ama: Ei nu ajută niciodată prin casă.
VIRGINIA SATIR
T: A cum vă referiţi la copii? 135
M: Da.
T: Le-aţi spus ce vreţi să facă?
M: Ei bine, cred că da. Ei ar trebui să ştie.

T: Dar le-aţi spus?
M: Ei bine, nu.
* * * * * *
Soţia: N u am avut pâine pentru cină. El a uitat.

T: Vrei să spui soţul tău?
Soţia: Da.
T: (soţului) Ai ştiut că aţi răm as fără pâine în casă?

Soţul: N u, la naiba, nu am ştiut.
T: îţi aminteşti ca ea să îţi fi spus?
Soţul: N u. N u, nu mi-a spus. Dacă aş fi ştiut, aş fi luat
ceva în drum spre casă.
T: (soţiei) îţi aminteşti să-i fi spus lui că aţi răm as

fără pâine şi să-i fi cerut să cum pere?
Soţia: Ei bine, poate nu i-am spus. N u, poate nu am

făcut-o. Dar m -am gândit că ar trebui să ştie.
Acesta este un exem plu care include o ceartă asupra

definiţiei unui cuvânt:
Soţ: Ea nu vine niciodată la mine să mă sărute. Eu sunt

m ereu cel care face avansuri.

136 T: A cesta este felul în care te vezi pe tine pur-
tându-te cu soţul tău?
Soţia: D a, aş spune că el este cel d em on strativ. N u am

ştiut că voia ca eu să am iniţiativa.
T: I-ai spus soţiei că ţi-ar p lăcea asta de la ea o

m anifestare m ai deschisă a d rag o stei?
Soţul: Ei bine nu, m -am gândit că ar trebui să ştie.
Soţia: N u, cum aş putea să ştiu? Tu m ereu ai spus că

nu ţi-au plăcut fem eile agresive.
Soţul: N u, nu îm i plac fem eile dominatoare.
Soţia: Bine, m -am gândit că vrei să spui fem ei care fac

avansuri. Cum era să ştiu ce v rei tu?
T: Ţi-ai fi putut face o idee m ai bu n ă d acă el ar fi

putut să îţi spună.
18. După cum am spus înainte, o com unicare absolut neechivocă

este imposibil de obţinut deoarece com u n icarea este, prin
însăşi natura ei, incom pletă. D ar există grad e de incom pleti-
tudine. Transm iţătorul disfuncţional îl lasă pe recep tor să
bâjbâie şi să ghicească ce are el în m inte sau în suflet.
a. El nu num ai că îl lasă pe recep tor să bâjbâie şi să ghi

cească; el pleacă de la prem isa că el, de fapt, a comunicat.
b. Receptorul, în schim b, pleacă de la ce bănuieşte.
c. Este uşor să nu se înţeleagă unul pe celălalt.
d. Este dificil să ajungă la scopuri sau rezultate planificate.
VIRGINIA SATIR
e. Oamenii au nevoie de mijloace de a-şi completa comu- 137
nicarea cât de m ult este posibil dacă vor să ajungă la
rezultate com une, de la activitatea vieţii de fiecare zi şi
asigurarea pâinii zilnice, până la capacitatea de a te
bucura de relaţii sexuale reciproc satisfăcătoare.
19. Asta nu înseam nă să spunem că toate mesajele incomplete

sunt disfuncţionale. Pot fi funcţionale şi amuzante.
a. Codurile, de exem plu, sunt mesaje intenţionat incom

plete.
— Ele reprezintă prescurtări împărtăşite ale unei sem
nificaţii.
— Cei care îm părtăşesc un cod, îm părtăşesc ceva
special îm preună.
b. Dar utilizatorii unui cod trebuie să fie transparenţi

referitor la înţelesul acestuia. Când ei rătăcesc firul
comunicării utilizând coduri, ei trebuie să-l poată regăsi,
fiind capabili să stabilească momentul când jocul s-a
term inat.
c. Când oam enii au experienţe îm părtăşite, ei tind să con

denseze m ulte dintre ele în coduri. Terapeuţii fac asta
cu pacienţii. „O, este în regulă. Mark alerga prin cartier",
a devenit un cod între familie şi mine, un cod la care
m -am referit când m em brii familiei nu au reuşit să îşi
com pleteze mesajele. L-am utilizat de asemenea pentru
a dem onstra că aceste coduri pot fi folosite funcţional,
dacă fiecare dintre cei pe care îi priveşte are o înţelegere
com pletă a sem nificaţiei. A cest cod a fost scurtat la „II
ştii pe M ark" sau chiar num ai „M ark".
Terap ia fa m ilie i ■ Com unicarea: Un proces de oferire şi de primire...

138 d. A ceasta este o poveste despre cod u ri, pe care o spun
deseori pacienţilor atunci când ei pierd firul com unicării
unul cu celălalt:
Un reporter a vizitat un căm in de bătrâni şi a obser

v at un grup de persoane în su fragerie. U n a dintre
acestea a spus „27" şi toţi au în cep u t „ha ha h a".
Apoi o alta a spus „15" şi toţi au în cep u t „ha ha
h a." Apoi alta a spus „36" şi a fost linişte.
- Ce se întâm plă aici? l-a în treb at rep o rteru l pe

director, în tim p ce acesta îi arăta îm prejurim ile.
Auzi toate aceste num ere şi apoi fiecare râd e.
- Oh, a spus directorul, vedeţi, aceste persoane sunt

aici de m ult tim p şi îşi cun osc glu m ele unul altuia
atât de bine, încât în loc să le spună m ereu şi m ereu,
ele doar dau num ărul.
—Bine, a întrebat reporterul, atunci ce s-a întâm plat

cu num ărul 36?
—Oh, acea persoană! a răspuns d irectoru l. A cela nu

a putut niciodată spune o glum ă.
VIRGINIA SATIR
CAPITOLUL 9
Comunicarea: Un proces verbal şi

nonverbal de formulare a cererilor
de către receptor
1. Când judecăm dacă comunicarea este neechivocă, trebuie de

asemenea să ne amintim că oamenii comunică într-o varie
tate de feluri, pe lângă folosirea cuvintelor.
a. O persoană comunică simultan prin gesturile sale, expre
sia facială, postura şi mişcările corporale, tonul vocii şi
chiar modul în care ea este îmbrăcată.
b. Şi toată această comunicare apare într-un context. Când
are aceasta loc? Unde? Cu cine? în ce circumstanţe?
Care este contractul dintre persoanele care desfăşoară
schimbul?
2. Datorită tuturor acestor factori, comunicarea este o afacere
complexă. Receptorul trebuie să evalueze toate felurile dife
rite în care transmiţătorul trimite mesaje, şi de asemenea, să
fie conştient de propriul sistem de receptare, adică de pro
priul său sistem de interpretare.
Terapia fam iliei ■ Comunicarea: Un proces verbal şi nonverbal de formulare...

140 a. C ând A vorbeşte, B evaluează înţelesul verb al al m esa
jului lui A.
b. El ascultă de asem enea tonul vocii cu care A vorbeşte.
c. El urm ăreşte de asem enea ce face A ; el n otează „lim

bajul corpului" şi expresiile faciale care acom paniază
mesajul lui A.
d. El evaluează de asem enea ce spu ne A p rin prism a
contextului social. C ontextul p oate fi cu m l-a v ăzu t B
pe A răspunzându-i lui şi răsp u n zân d u -le altora în
trecut. Poate fi de asem enea con stitu it de aştep tările lui
B referitoare la cerinţele m om entului.
e. Cu alte cuvinte, receptorul (B) este o cu p at cu evaluarea

atât a conţinutului verbal, cât şi a celui nonverbal al
mesajului lui A, astfel încât el poate ajunge la o oarecare
concluzie despre ce anum e v rea A să tran sm ită prin
această com unicare.
3. Despre ce vrea A să transm ită prin com u n icarea sa, se poate

spune că are cel puţin două niveluri:
a. Nivelul denotativ: conţinutul textu al.
b. Nivelul tuetucovnunicutiv: un com en tariu asu p ra conţinu

tului textual, la fel ca şi unul asu p ra natu rii relaţiei între
persoanele im plicate.
4. Şi alte animale în afara om ului pot transm ite m etacom unicări.

De exem plu, după cum descrie G regory B ateson:
a. Pisicile pot p arcu rge toată b ateria de m işcări de luptă

şi, totuşi, în acelaşi tim p, să-şi ţină gh earele retrase.
VIRGINIA SATIR
b. Prin această m etacom unicare, pisica oferă indicii altor 141
pisici, precum şi oam enilor despre faptul că ea nu se
luptă „de-adevăratelea", ea se joacă de-a lupta (22).
5. M etacom unicarea este un mesaj despre un mesaj.
a. Com unică atitudinea transm iţătorului privitoare la

mesajul pe care de-abia l-a trimis: „Mesajul trimis a fost
unul prietenos."
b. Com unică atitudinea transm iţătorului faţă de el însuşi:

„Sunt o persoană prietenoasă."
c. Com unică atitudinea, emoţiile, intenţiile transm iţă

torului faţă de receptor: „Te văd ca pe cineva cu care
poţi fi prietenos."
6. Fiinţele um ane sunt în m od special versatile în m etacom u

nicare.
a. Fiinţele umane, ca şi alte animale, pot trimite metacomu-

nicări nonverbale. Dar varietatea acestora este largă;
fiinţele um ane se pot încrunta, pot face grim ase, pot
zâm bi, se pot îndrepta, se pot prăbuşi. Şi contextul în
care fiinţele um ane com unică este, în sine, o cale de
com unicare.
b. De fapt, fiinţele um ane nu pot com unica fără ca, în
acelaşi tim p, să m etacom unice. Fiinţele umane nu pot
să nu m etacom unice.
c. Fiinţele umane pot de asemenea trimite metacomunicări

verbale. Pot explica verbal trim iterea mesajelor.
7. Când o persoană explică verbal trim iterea mesajelor, ea

vorbeşte astfel denota tiv, la un nivel m etacom urucativ. Iar
Terapia fa m ilie i ■ Comunicarea: Un proces verbal şi nonverbal de formulare...

142
aceste m etacom u nicări verbale su n t, ele în sele, la diverse
n ivelu ri de abstracţie.
a. O persoană poate eticheta tipul d e m esaj p e care îl va

trim ite spunând recep toru lu i câ t d e serio s îşi doreşte să
fie receptat şi cum ar treb u i să ră sp u n d ă la acesta. Ea
poate spune:
„A fost o g lu m ă." (p oţi râd e)
„A fost d oar o re m a rcă ." (ig n o r-o )
„A fost o în treb are." (răsp u n d e la ea)
„A fost o ru g ăm in te." (ia-o în co n sid erare)
„A fost un o rd in ." (su p u n e-te)

b. Poate spune de ce a trim is m esajul, referin d u -se la ceea
ce a făcut celălalt.
„M -ai lovit. Deci am să te lo vesc şi e u ."
„Ai fost am abil cu m ine. îţi în to rceam favoarea."
c. Poate spune de ce a trim is m esajul, referin d u -se la cum

gândeşte ea că sunt d orin ţele, sen tim en tele şi intenţiile
celuilalt faţă de ea.
„M -am gândit că erai su p ărat p e m ine şi voiai să-mi

faci ră u ."
„M -am gândit că erai obosit şi ai fi v ru t să te ajut."
„M -am gândit că erai d escu rajat şi av eai nevoie de

reasigurări din p artea m e a ."
d. Poate spune de ce a trim is m esajul, referind u-se la o

cerere făcută de celălalt:
VIRGINIA SATIR
A
„îm i ordonai să fac ceva, şi eu nu primesc ordine." 143
„Cereai ceva de la m ine, şi eu mă gândeam ."
e. Poate spune de ce a trimis mesajul, referindu-se la tipul

de răspuns pe care ea încerca să îl obţină de la celălalt:
„încercam să te enervez."
„încercam să te fac să mă iubeşti."

A
„încercam să te fac să vorb eşti/'

A
„încercam să te fac să râzi."

A
„încercam să te fac să fii de acord cu m ine."
f. Poate spune de ce a trimis mesajul, referindu-se exact

la ceea ce încerca să-l determ ine pe celălalt să facă sau
să spună, sau să nu facă şi să nu spună:
„A m vrut să te duci la m agazin pentru m ine."
„Te rugam să o suni pe ea pentru m ine."
„Te rugam să părăseşti cam era."
„N u am vru t să-i spui ei despre suferinţa m ea."
„Am vru t să-i spui lui că eram acasă."
Din m om ent ce fiinţele um ane pot m etacom unica atât verbal

cât şi nonverbal, ele p ot da receptorului un sortim ent destul
de bogat de m esaje de triat şi cântărit, pe m ăsură ce acesta
încearcă să îşi dea seam a ce se doreşte prin com unicare.
a- Poate că A face urm ătoarea declaraţie denotativă: „Câi

nele este pe can ap ea."
Terap ia fa m ilie i ■ Com unicarea: Un proces verbal şi nonverbal de formulare...

144 b. El com entează autom at, nonverbal, d esp re declaraţie,
prin tonul iritat în care o face.
c. A poi el poate explica verbal ce înţelege prin ceea ce a
spus. Din m ultitudinea de alegeri, el p o ate spune: „Am
vru t să iei câinele de pe can ap ea.
9. Receptorul acestor mesaje (B) trebuie să p u n ă în balanţă ceea
ce A a spus, cu m odul în care a sp u s, şi cu ceea ce a spus
despre aceasta.
a. B va cântări m etacom unicările nonverbale şi verbale (din
context) şi le va com para cu d eclaraţia den otativă.
b. D acă toate acestea sunt co n g ru en te (p ar să fie în acord

unele cu altele), el va avea pu ţin e d ificu ltăţi în a decide
că A a vru t să transm ită ceea ce a sp u s că a vru t să
transm ită.
c. Fie că se potrivesc sau nu, el v a d a m ai m u ltă atenţie

m etacom unicărilor nonverbale şi co n textu lu i decât
m etacom unicărilor verbale. în prim ul rân d , nonverbalul
este o com unicare m ai puţin clară sau exp licită, d ed cere
o m ai m are atenţie.
10. De câte ori o persoan ă v a co m u n ica, ea v a face n u doar o

declaraţie, ci va şi cere cev a de la re ce p to r şi v a încerca să
influenţeze recep toru l să îi d ea ceea ce v re a . A cesta este
„aspectul de com an d ă al un ui m esaj. A sem en ea cereri,
totuşi, p o t avea g rad e v ariate d e cla rita te şi intensitate.
a. Transmiţătorul poate cere pur şi simplu receptorului să-i

arate, p rin răsp u n s, că m esaju l să u a fo st au zit: „Doar
ascu ltă-m ă."
VIRGINIA SATIR
b. Sau el poate cere un anum it tip de răspuns: „Spune-mi 145
unde este m agazinul" sau, „Du-te la m agazin pentru
m ine."
11. Receptorul, în schimb, trebuie să răspundă, pentru că oam e

nii nu pot să nu com unice.
a. Chiar dacă receptorul rămâne tăcut, el totuşi va comunica.
b. Şi, incidental, sim ptom ele sunt o cale de comunicare

intr-un m od nonverbal.
12. Dar chiar dacă toate mesajele conţin în ele cereri, acestea nu
sunt întotdeauna exprim ate verbal. Astfel, receptorul trebuie
să se bazeze pe m etacom unicări pentru a avea indicii despre
ce vrea transm iţătorul. El se întreabă pe sine:
a. Ce spune verbal transm iţătorul?
b. Ce cere, m ai exact, transm iţătorul? Este cererea expri

m ată com plet la nivel denotativ?
c. Dacă nu, poate modul în care el com unică şi contextul

în care el com unică îmi vor da indicii despre ce anume
vrea de la mine.
13. Dacă com unicarea sau mesajul, şi m etacom unicarea sau

metamesajul nu se potrivesc, receptorul trebuie să traducă
cum va acest lucru într-un singur mesaj. Pentru a face asta
într-un m od satisfăcător, el are nevoie să poată com enta
despre prezenţa discrepanţei. Haideţi să luăm un exemplu
banal. Un soţ care lucrează la un accesoriu gospodăresc
spune, pe un ton iritat, „La naiba, s-a rupt piesa!" Soţia,
în această relaţie, poate traversa urm ătorul proces (cu o

146
agilitate şi viteză m ai m are, bineînţeles, decât viteza de melc
descrisă aici):
a. El îmi spune despre starea unui accesoriu electric la care

lucrează.
b. D ar el face m ai m ult decât atât. îm i spune că este iritat.

„La naiba"-ul lui, îm preună cu tonul, m ă ajută să decid
asta.
c. El m ă critică pe mine? îm i spione că sunt responsabilă

pentru starea acelui accesoriu?
d. Dacă m ă critică, ce vrea să fac? Să preiau sarcina pentru

el? Să îmi cer scuze? Sau ce?
e. Sau se critică pe sine, iritat că are m om ente frustrante

cu această m uncă şi că nu poate da vina pe altcineva
decât pe el însuşi pentru faptul că acea piesă a cedat?
f. Dacă el se critică pe sine în prim ul rând, ce îm i cere mie

să fac? Să sim patizez cu el? Să-l ascult? Sau ce?
g. Ştiu, din convieţuirea cu el, că se m ândreşte cu dexteri

tatea de a m anevra unelte şi că el consideră mentenanţa
electrică punctul lui forte. Evident, părerea lui despre
sine este pusă la încercare. Deci el ar trebui să-şi facă
autocritica. Şi în prim ul rând ar trebui să îm i ceară să
sim patizez cu el.
h. D ar să sim patizez cum? V rea să îl ajut, să-i aduc cafea,

sau ce? Ce com portam ent din partea m ea, pe care ar
putea să-l vad ă sau audă, ar putea însem na pentru el
că eu sim patizez cu el?
VIRGINIA SATIR
14. Să luăm un alt exemplu. Un soţ spune, pe un ton iritat
„Câinele este pe canapea." Soţia, în această relaţie, poate trece
prin următorul proces:
a. El îmi spune unde este câinele.
b. Dar face mai mult decât atât. El pare iritat.

c. De ce îmi spune despre iritarea lui? Mă critică pentru
faptul că animalul este pe canapea?
d. Dacă nu mă critică pe mine, ce vrea să fac? Doar să-l
ascult? Să simpatizez cu iritarea lui? Să iau câinele de
pe canapea? Sau ce?
e. Eu am vrut un câine. El nu. Am mers mai departe şi am

cumpărat unul fără acordul lui. Acum, când îşi arată
iritarea faţă de câine, el se plânge referitor la ceea ce am
făcut eu. Mă critică pentru că nu l-am ascultat. Fără
îndoială că vrea să iau câinele de pe canapea, dar oare
vrea şi să scap de câine şi să îi cer scuze pentru că m-am
împotrivit dorinţelor lui?
15. Haideţi să ne întoarcem la primul exemplu. în loc să spună
„La naiba, s-a rupt piesa", soţul ar fi putut spune, „La naiba,
merge greu cu treaba. Adu-mi o cană cu cafea." Soţia, în acest
caz, n-ar fi avut multe probleme în evaluarea mesajului lui.
El i-ar fi spus deschis ce vrea de la ea şi de ce. Cu alte cuvinte,
cererea lui ca ea să simpatizeze cu el, aducându-i cafea,
ar fi fost clară.
16. în al doilea exemplu, în loc să spună „Câinele este pe cana
pea," soţul ar fi putut spune „Ia câinele de pe canapea şi scapă
de el. Nu ar fi trebuit niciodată să cumperi un câine. Ţi-am
Terapia fam iliei ■ Comunicarea: Un proces verbal şi nonverbal de formulare.

148 spus că nu vreau niciunul." în acest caz, soţia ar fi avut mai
puţine probleme să-i evalueze mesajul.
a. El i-ar fi spus exact ce vrea de la ea şi de ce. Cu alte
cuvinte, cererea lui ca ea să fie de acord să-l asculte ar
fi fost clară.
b. în ambele cazuri, soţia este încă în poziţia de a decide
dacă să fie sau nu de acord cu cererea soţului ca ea să
îl asculte. Dar cel puţin ea nu este în dubiu despre ce
anume soţul vrea de la ea.
17. Cu alte cuvinte, cererea, care este parte a fiecărui mesaj, poate
sau nu să fie exprimată denotativ. Şi există mai multe grade
în care cererile pot fi explicate denotativ.
a. „La naiba, s-a rupt piesa" şi „Câinele este pe canapea"
sunt cereri foarte indirecte, cereri neexprimate la
nivelul denotativ.
b. „Adu-mi o cană cu cafea" şi „Ia câinele de pe canapea
şi scapă de el" sunt cereri directe, cereri exprimate la
nivel denotativ.
c. Sau, dacă aceste cereri concrete ar fi fost exprimate la

un nivel mai abstract, ar fi fost de asemenea limpezi:
„Simpatizează cu mine" sau „Fă ce vreau eu."
18. Totuşi, toate mesajele, când sunt văzute la cel mai înalt nivel
de abstractizare, pot fi caracterizate ca mesaje de tipul „Vali-
dează-mă . Ele sunt în mod frecvent interpretate ca „Fii de
acord cu mine , „Fii de partea m ea", „Validează-mă simpati
zând cu mine , sau „Validează-mă arătându-mi că mă
valorizezi pe mine şi ideile mele".
VIRGINIA SATIR
19. Când oamenii comunică, rareori se explică verbal cerând ca 149
ceilalţi să fie de acord cu ei sau cerând ca ceilalţi să vrea ceea
ce ei vor. Ei nu fac asta, deoarece sunt forţaţi de dorinţa de
a fi valorizaţi şi de dorinţa de cooperare, să convingă sau cel
puţin să încerce să provoace răspunsul dorit. Multe persoane
se simt jenate de dorinţa lor de a primi validare din afară.
a. După cum am spus, comunicarea este un proces în mod
necesar incomplet. Dar noi putem vedea acum de ce
acest proces devine chiar mai incomplet decât ar putea
să dicteze pura logică sau inadecvarea cuvintelor.
b. Comunicarea incompletă (indirectă) poate servi multor
scopuri interpersonale care nu sunt în mod necesar
disfuncţionale.
— Poate ajuta la camuflarea anumitor cereri.
— Poate preveni stânjeneala în cazul în care cererile
(de orice tip) ale cuiva sunt refuzate.
20. Până acum, am discutat problemele puse receptorilor umani
de complexitatea şi de incompletitudinea comunicării umane.
a. întrucât comunicarea este complexă şi incompletă în
diferite grade, tuturor receptorilor li se cere să umple
sau să completeze mesajul transmiţătorului prin clar
viziune sau ghicire.
b. Receptorii pot obţine şi chiar obţin aceasta, uneori cu o
incredibilă acurateţe, ţinând cont de toate manevrele
delicate prin care trebuie să treacă.
c. Dar sunt momente când chiar şi cel mai clarvăzător
dintre receptori va ghici incorect. Când se întâmplă acest

150 lucru, de obicei urm ătorul m esaj al trirruţătorului îl va
inform a despre eroarea sa.
21. Mesajele pe care le-am listat în acest capitol au fost toate
relativ congruente în context; s-au potrivit unele cu altele.
a. O comunicare congruentă este una în care două sau mai
multe mesaje sunt transmise la niveluri diferite, dar
niciunul dintre aceste mesaje nu îl contrazice serios
pe un altul. De exemplu soţul spune „Câinele este pe
canapea", pe un ton iritat, într-un context care îi spune
soţiei că el este iritat şi de ce este iritat.
b. O comunicare incongruentă este aceea în care două sau
mai multe mesaje, trimise la diferite niveluri, se contra
zic în mod serios unele cu celelalte. Un nivel al comu
nicării este însuşi contextul. De exemplu soţul spune,
pe un ton fericit, „Câinele este pe canapea", dar din
context soţia cunoaşte că el urăşte câinii; fie ei pe cana
pea, fie oriunde altundeva.
22. Comunicarea contradictorie simplă este acolo unde două sau
mai multe mesaje sunt trimise într-o secvenţă la acelaşi nivel
de comunicare şi se opun unul altuia.
a. E posibil ca A să spună următoarele:
„Vino aici... Nu, pleacă de aici."
„Te iubesc... Nu, te urăsc."
„Sunt fericit... Nu, sunt trist."
„Soţia mea e înaltă... Nu, soţia mea e scundă."
b. Este posibil ca A să facă următoarele:
VIRGINIA SATIR
— îl împinge pe B cât colo. îl trage pe B înapoi. 151
— Cumpără un bilet la film, dar nu se duce să îl vadă.
— îm bracă haina, apoi o dă jos.
23. Dar asemenea simple contradicţii nu pot apărea fără a fi

acompaniate de unele elemente de metacomunicare, din
moment ce nu se poate să nu se metacomunice.
a. Cu toate că autocontrazicerile listate mai sus sunt relativ

clare, ele sunt de asemenea acompaniate de zâmbete sau
încrunătri sau tonul vocii, şi într-un context.
b. Când contradicţiile apar între diferite niveluri ale comu

nicării, ele devin incongruente *
24. Mesajele diferă din punctul de vedere al gradului în care sunt

incongruente. Comunicarea incongruentă relativ simplă sună
şi arată în felul urm ător:
a. A spune „Este frig aici" şi îşi scoate haina.
b. A spune „Te urăsc" şi zâmbeşte.
c. A poartă o rochie de seară la o înmormântare.

d. A poartă tenişi la o şedinţă a comitetului director.
e. A spune „Vino mai aproape, dragule" şi apoi devine

rigidă.
25. Comunicarea incongruentă poate deveni chiar mai incon
gruentă atunci când metacomunicarea nonverbală a trans-
miţătorului nu se potriveşte cu comunicarea sa verbală.
//Incongruent" se referă la o discrepanţă între aspectele de raport şi comandă ale

mesajului; pentru sistemul de analiză a acesteia conceput de Bateson, Jackson, Haley
Şi Weakland, vezi 23, 32, 37 şi 40 în bibliografie.
Terapia fam iNei ■ Comunicarea: Un proces verbal şi nonverbal de formulare...

152 a. Transm iţătorul poate spune „Vino m ai ap roap e, dra
g u le", apoi poate deveni rigid ă, şi ap oi p o ate spune
„Vreau să facem d rag o ste."
— în acest caz, ar trebui ca recep to ru l să răsp u n d ă la
declaraţia denotativă a transm iţătorului („Vino mai
aproape, d ragu le")?
— Sau ar trebui să răspundă la d eclaraţia nonverbală
a transm iţătorului (rigiditatea)?
— Sau ar trebui să răspundă la cu vin tele transm i
ţătorului explicând intenţiile sale („V reau să facem
dragoste")?
— Asta se num eşte a ţi se face cad o u un mesaj
dublu-nivel.
b. Ca de obicei, receptorul se b azează fo arte m ult pe

context şi pe sem nalele nonverbale, să-l ajute în pro
cesul său de clarviziune. în acest ca z , sem nalele
nonverbale şi contextul se contrazic recip roc. D ar, fiind
un receptor extrem de în crezător şi cu rajo s, el îşi va
spune sieşi:
„Hai să vedem. Transm iţătorul şi cu m ine ne facem

curte. Totuşi, alte persoane sunt în p reajm ă."
„Am învăţat din experienţe trecute cu transmi-

ţătorul că pe ea o em oţionează să-şi arate senti
mentele de iubire în public. D ar asta nu înseamnă
că ea nu are sentim ente de iubire faţă de mine."
„Voi trăi periculos şi voi ignora m etacom unicarea
ei nonverbală în acest caz. M ă voi baza numai pe
context şi voi accepta intenţia ei declarată verbal."
VIRGINIA SATIR
„Cu alte cuvinte, declaraţia ei verbală «Vreau să 153
facem dragoste» are mai multă greutate pentru
mine. Tot ce trebuie să fac este să adaug o corecţie
pe care ea nu a adăugat-o: «.. .dar alţi oameni sunt
în preajmă, aşa că sunt doar emoţionată.» Cu alte
cuvinte, transmiţătorul vrea să fie emoţionat, cu
puţină asistenţă."
c. Libertatea de a comenta şi de a întreba imediat îl scoate

pe receptor din dilema clarviziunii. Când această
libertate nu este prezentă, şansele pentru neînţelegeri
A
sunt mari. In cazul unui copil, după cum am văzut,

există probabilitatea ca astfel de mesaje să fie folosite
în construcţii mergând până la apariţia „dublei legături"
(vezi cap.V, 18).
26. Comunicarea incongruentă, ca cea descrisă mai sus, pune o
povară suplimentară pe umerii receptorului. Dar, indiferent
dacă mesajul transmiţătorului este sau nu incongruent,
receptorul poate totuşi urma diferite proceduri de verificare
pentru a afla ce este raportat, ce este cerut şi de ce.
a. De exemplu, când soţia l-a auzit pe soţ spunând, pe un

ton iritat, „La naiba, piesa s-a rupt", ea ar fi putut să
decidă că nu are încă suficiente date, din conţinutul
mesajului, pentru a afla ce îi cerea soţul ei şi de ce.
b. Ar fi putut merge lângă el şi rămâne acolo pentru un

minut, continuând să culeagă indicii de la el.
— Dacă ar fi făcut asta, ea ar fi comunicat cu el. Prin
prezenţa ei i-ar fi spus: „Te-am auzit. Sunt aici."

154 — De asemenea, el ar fi continuat să com unice cu ea,
în timp ce ar fi lovit piesa, ar fi m orm ăit, oftat etc.
c. Soţia ar fi putut atunci să întrebe: „Pot să te ajut cu

ceva?"
— în momentul în care ar fi făcut asta, i-ar fi cerut
soţului să spună clar ce anum e îi cerea.
— Probabil că el ar fi spus: „Nu, trebuie doar să rezolv."
— Prin acest răspuns, soţia ar fi reuşit să restrângă
numărul de necunoscute. A r fi fost atunci mai
sigură că el este nem ulţum it de el însuşi, dar
totuşi nu ar fi putut fi sigură ce anum e voia de la
ea. Voia ca ea să îl asculte? Să îl asiste? Să simpa
tizeze cu el?
d. Soţia ar fi putut să m eargă mai departe şi să întrebe „Ai
vrea o cană cu cafea?" Şi el ar fi putut să răspundă „Da,
la naiba, aş vrea." Secvenţa de com unicare ar fi fost
acum relativ închisă sau completă. (Bineînţeles, este mult
mai completă dacă ea aduce realm ente cafeaua!)
27. Dacă, în schimb, soţia ar fi fost destul de încrezătoare în
clarviziunea sa, ea ar fi putut să presupună pur şi simplu că
ştie care era cererea lui implicită. Ea ar fi putut să o pună în
cuvinte şi ar fi văzut cum va reacţiona el.
a. Ea ar fi putut pune o întrebare clară: „Ai vrea o cană

cu cafea?" şi el ar fi putut spune: „Da, la naiba, aş vrea/'
Dacă ea ar fi ghicit suficient de corect, secvenţa ar fi fost
relativ închisă.
b. Dar el ar fi putut spune, „La dracu, nu, pentru ce aş vrea

o cafea într-un m om ent ca ăsta?" A tunci ea ar fi ştiut
VIRGINIA SATIR
că procesul ei de clarviziune nu a funcţionat foarte bine. 155
Ea ar fi trebuit să verifice ulterior, poate trecând prin

procedurile de strângere a indiciilor descrise m ai sus.
28. Receptorii variază în ceea ce priveşte abilitatea lor de a

percepe nevoile şi dorinţele altora.
a. Cu toate că toţi receptorii acordă o m are im portanţă

aspectelor m etacom unicative, ei variază în funcţie de
abilităţile lor de a evalua ceea ce transm iţătorul cere
de la ei.
— Soţia poate lua din greşeală iritarea soţului faţă de
sine însuşi drept o critică adusă ei şi poate sfârşi
încercând să preia lucrul început de el, în loc de a
simpatiza cu el.
— Soţia poate lua din greşeală criticile aduse ei drept
iritare faţă de comportamentul specific al câinelui
şi poate sfârşi încercând să simpatizeze cu soţul, în
loc să ia câinele de pe canapea sau să scape de câine.
— Iubitul, în cel de-al treilea exemplu, poate lua din
greşeală rigiditatea femeii drept antipatie şi să sfâr
şească respingând-o, în loc să facă dragoste.
b. Noi avem denumiri psihiatrice pentru persoane care nu

sunt capabile să cântărească cu acurateţe un mesaj
pentru a-i afla semnificaţia. Astfel de oameni nu simt
capabili să ghicească cu acurateţe atitudini, intenţii,
em oţii (după cum sunt exprim ate în m etacom unicare).
c. D acă această soţie, în toate contextele, în toate rela

ţiile şi în toate m om entele unei relaţii, ar decide că

156 transm iţătorii o critică pe ea sau o laudă pe ea, am
eticheta-o im ediat drept paranoică sau egocentrică.
d. De asem enea, cu toate că receptorii acordă o mare

im portanţă aspectelor m etacom um cative care îi ajută,
spunându-le ce anume cere transm iţătorul, ei variază
în funcţie de abilitatea lor de a ţine cont de denotaţie,
în ciuda metacomunicării sau îm preună cu ea. De exem
plu, poate că o persoană asistă la o prezentare în scopul
primirii de conţinut denota tiv de la vorbitor. Dar poate
că vorbitorul vorbeşte pe un ton atât de înspăim ântat,
încât receptorul nu poate auzi ce spune vorbitorul pen
tru că este mai preocupat cu frica vorbitorului.
29. Transm iţătorii variază în funcţie de abilitatea lor de a trans

mite cereri clare, astfel încât receptorii să trebuiască să
ghicească cât mai puţin posibil.
a. De exem plu, să spunem că o soţie vrea să vadă un film

cu soţul ei. Dacă ea com unică într-un fel funcţional, va
spune „Hai să vedem un film " sau, şi m ai clar, „Aş vrea
să văd un film cu tine".
b. Dar dacă ea comunică într-un fel disfuncţional, ar putea

spune oricare dintre urm ătoarele lucruri:
„Ai vrea să vezi un film, nu-i aşa că ai vrea?"
„Ţi-ar prinde bine să vezi un film ."
„Dacă vrei să vezi un film , vom vedea u n u l/7
„Am putea foarte bine vedea un film. Este sâmbătă

seară."
VIRGINIA SATIR
//S-a deschis un nou cinema pe strada noastră." 157
„Vocile mele îmi ordonă să văd un film."

30. Acestea sunt câteva dintre modurile implicite în care aceas
tă soţie poate cere ceva de la soţul ei fără a recunoaşte că ea
face cererea.
a. Ea nu îşi etichetează în mod clar dorinţa care este în

spatele cererii, ca fiind dorinţa ei.
b. Sau ea poate că nu reuşeşte să-şi eticheteze dorinţa ca

dorinţă. Aceasta devine nu o dorinţă, ci ceva ce
„trebuie", ceva pe care îl faci la comandă. (Cel care
comandă poate fi cealaltă persoană sau persoane în
general, sau „datoria cuiva", sau „vocile", sau ceva
străin în interiorul sinelui.)
c. Sau, ea îşi poate eticheta dorinţa nu ca pe o dorinţă, ci
ca „pe cel mai mic dintre două rele."
31. Soţul, în acest caz, poate să facă nişte cercetări. El poate
spune: „Tu vrei să vezi un film?" sau „Vrei să vezi un film
cu mine?"
a. Dar iată ceea ce se poate întâmpla dacă soţul îşi întreabă
soţia ce a vrut să spună cu comunicarea ei. Ea ar putea
să continue să explice mesajul ei prin oricare dintre
urm ătoarele afirmaţii:
„Nu, m -am gândit că tu ai vrut să mergi."
„Nu, m -am gândit doar că noi ar trebui."
„Nu, eu nu vreau să merg neapărat. Vreau să fac

ce vrei tu ."

158 „Sunt m om ente când vreau să văd un film, dar
acum nu este un astfel de m om ent.
„Nu ţin să m erg în m od special. V ocile mele uni
ordonă."
32. N egând că a avut o dorinţă, soţia neagă de asem enea că
dorinţa sa a fost exprim ată către soţul ei. Ea neagă că ea a
transm is o cerere către el. Dacă el continuă cu întrebările, ea
poate continua să nege:
„Poţi m erge sau nu. N u îm i p a să ."
„Dacă vrei să fii casnic, asta e treaba ta ."
„Dacă te duci la filme, atunci te d u ci."
„Nimeni nu ţi-a cerut să te duci. D acă vrei să te

duci, du-te."
33. Soţia, când va răspunde cerinţelor soţului ei (în acest caz,

o cerere de clarificare), va nega oricare sau toate părţile
mesajului său.
a. Grupul Bateson, şi Jan H aley, în m od special, au definit

patru părţi ale fiecărui mesaj:
— Eu (transm iţătorul)
— spun ceva (mesajul)
— ţie (receptorul)
— în această situaţie (context) (33).
b' T° a[e ™esajele sunt cereri> totuşi soţia p o ate nega asta,
m atat de m ulte cuvinte, spunând:
„Nu m i-a păsat dacă e intr-un fel sau în altul." (Eu

nu am cerut nim ic.)
VIRGINIA SATIR
i
„Eu doar am aruncat o sugestie pentru orice 159
consideri tu că ar m erita/' (Eu nu am cerut nimic.)
„Că te duci sau că nu te duci la film este ceva

im aterial pentru m ine." (Eu nu am cerut nim ic de
la tine.)
„La un m om ent dat, poate că aş fi vrut să m erg cu

tine. Dar acum ştiu mai bine." (Eu nu am cerut
nimic de la tine acum.)
34. N otăm cât de defensivă este soţia, când ea trimite mesajele

extrem de incomplete. (Aceste mesaje sunt incomplete pentru
că ele nu specifică clar „Eu vreau asta de la tine, în această
situaţie.") Ea face să îi fie foarte greu soţului să descopere
ce vrea ea.
a. Ea se ascunde pe sine când îşi trimite cererea, aproape
ca şi cum ar fi anticipat refuzul.
— „Vocile îmi ordonă..."
— „Fac asta pentru tine..."
— „Este un nou cinema pe strada noastră."
b. Ea se ascunde pe sine după ce i s-a cerut să clarifice:

„M -am gânditcăfuaivrutcaeusăm erg" sau, „Nimeni-
nuţiacerutsăm ergi."
35. N otăm , de asem enea, cât de ofensivă este soţia când îşi
trimite cererile şi răspunsurile la cererile de clarificare. Ea
face ca soţului să-i fie greu să vrea să facă ceea ce ea vrea.
a. Ea îl va dispreţui, anticipându-i refuzul:
„Dacă cineva pretinde că are cultură, ar trebui să

vadă cel puţin un film pe lună."

160 „Am putea la fel de bine să vedem un film. Sunt
plictisită."
b. Ea îl va dispreţul după ce el o va ruga să clarifice (şi chiar
acest dispreţ îi dem onstrează dezam ăgirea referitoare
la faptul că el nu pare influenţabil).
„Nu pot să te conving să faci n im ic."
„Tu vei face exact ce simţi că ai face."

„Să cer ceva de la tine? Eu ştiu m ai bine!
36. Ne-am putea decide, la prim a vedere, că soţia este un comu

nicator disfuncţional şi că ea aşază sarcini care nu sunt
necesare pe umerii soţului ei funcţional care, în acest caz,
încearcă să verifice înţelesul m esajului ei.
a. Dar, când oamenii com unică, ei trim it un mesaj unui
receptor.
b. Soţia croieşte mesajul după m odul în care gândeşte că

soţul ei va răspunde acestui mesaj.
c. Odată ce vom nota m odul în care el îi răspunde, vom

vedea că mesajele sunt croite pe un tip de răspuns pe
care ea a învăţat să îl aştepte de la soţul ei.
d. Soţul ei, în răspunsul lui, face la fel.
37. Nu putem privi mesajele separat de interacţiune, aşa cum

am făcut eu, şi să vedem întreaga im agine.
a. Trebuie m ăcar să observăm ce zice A , cum răspunde B,

cum A răspunde răspunsului lui B. C om unicarea este
o afacere între două părţi; transm iţătorii sunt receptori,
receptorii sunt şi transm iţători.
VIRGINIA SATIR
b. Trebuie să observăm dacă aceste secvenţe de interacţiu- 161
ne se repetă sau nu în timp şi în diferite domenii ale
conţinutului.
c. Dacă se repetă, aceste secvenţe reprezintă modul ca

racteristic în care aceste persoane comunică una cu
cealaltă.
38. Totuşi, înainte de analizarea interacţiunii, se poate profita

de analizarea mesajelor izolate. O asemenea analiză:
a. Scoate în evidenţă diferite principii despre mesaje şi
trim iterea de mesaje.
b. Scoate în evidenţă acel tip de probleme pe care o com u

nicare extrem de defensivă le pune pentru receptor.
c. Ajută la docum entarea inferenţelor despre ceea ce
dictează dorinţele şi fricile lăuntrice şi modul în care
perpetuează ele comunicarea disfuncţională.
39. Com unicarea acestui soţ are ceva de a face cu felul carac
teristic soţiei de a cere ceva de la el.
a. Dar, chiar înainte de a analiza asta, putem ghici că
această soţie se teme că soţul ei îi va respinge cererea.
b. în spatele negării ei că are o dorinţă, şi că a cerut ceva,

este dorinţa ca soţul ei nu numai să vrea să meargă la
film cu ea, dar şi să vrea să facă ceea ce ea vrea, pentru
că o iubeşte: „Vei face ceea ce simţi că ai face".
c. Nu e neobişnuit pentru ea să aibă această dorinţă. Dar,
dacă nu poate cădea de acord cu dorinţa, ea poate foarte
uşor să fie prinsă, îm preună cu soţul ei, într-o dilemă
imposibil de rezolvat:
Terapia fam iNei ■ Comunicarea: Un proces verbal şi nonverbal de formulare...

162 — N u există două persoane care să gândească la fel
despre totul.
— N u există două persoane care să sim tă la fel în toate
m om entele din cadrul unei relaţii.
— N u există două persoane care să v rea aceleaşi lu
cru ri sau care să le vrea în acelaşi m om en t. Oame
nii funcţionează după calen d are o rare diferite.
— N oi suntem , de fapt, fiinţe au ton om e, diferite, şi
unice. Şi totuşi suntem , în acelaşi tim p, dependenţi
de ceilalţi. A vem nevoie de ei să ne ajute să ne
procurăm m ulte dintre lu cru rile p e care le vrem
(sau să nu ne îm piedice să le av em ). Suntem de
asem enea dependenţi de alţii p en tru a ne valida
existenţa şi valoarea.
40. De aceea, chiar dacă oam enii ad resează cereri alto ra, când
com unică, există unele lucruri care nu p o t fi ceru te. Totuşi
acestea sunt chiar lucrurile pe care oam enii le v or.
a. N u le putem cere celorlalţi să sim tă cu m sim ţim noi sau

cum ne dorim noi să sim tă. D upă cu m au arătat Bateson
şi W atzlaw ick, em oţiile sun t sp on tan e; ele nu depind
de cereri adresate sieşi sau de cereri ad resate celorlalţi
(22, 38).
Tot ce putem face este să în cercăm să trezim
em oţiile.
D acă eşuăm , putem să ne accep tăm dezam ăgirea
şi să încercăm din nou.
b. N u le putem cere celorlalţi să gân d ească la fel ca noi.

G ândurile nu depind de cererile celorlalţi.
VIRGINIA SATIR
— Tot ce putem face este să încercăm să îi convingem 163
pe ceilalţi şi să ne prezentăm argum entele în cea
m ai clară şi m ai convingătoare form ă posibilă.
— N ereuşind să convingem , putem accepta propria
d ezam ăgire şi un eventual com prom is, sau
„puteam cădea de acord asupra faptului că nu
putem ajunge la un acord ".
c. Putem , bineînţeles, solicita insistent ca ceilalţi să spună

sau să facă (sau să nu spună sau să nu facă) ceea ce vrem
noi. Dar, dacă vom reuşi în această direcţie, succesul
nostru va fi sub sem nul întrebării.
— Ne vom fi validat puterea, dar nu calitatea de a
putea fi iubit sau apreciat, din m om ent ce „a trebuit
să cerem ".
— De asem enea, din m om ent ce o asem enea tactică
pune la îndoială autonom ia celuilalt, este de pre
supus că acesta se va simţi devalorizat şi va încerca,
la rândul lui, să ne devalorizeze.
A
In mod evident, om ul este insaţiabil. El nu poate fi niciodată

iubit suficient, valorizat suficient. Totuşi, nici nu poate fi
suficient de sigur, sau suficient de puternic.
a* Aceste două dorinţe sunt contradictorii dacă sunt văzute
pe acelaşi continuum . Omul pare să aibă un potenţial
intrinsec de a se învinge pe sine.
— Dacă el vede aceste două nevoi ca pe o propunere
de tipul o ri/o ri, el le pune în conflict una cu cealaltă
şi pierde pe am bele planuri.
— Dacă le perm ite să coexiste, fiecare la timpul şi locul
potrivit ei, nu num ai că le va câştiga pe amândouă,
dar va afla că fiecare o potenţează pe cealaltă.

164 b. Modul în care el comunică cu alte persoane va lua forma
uneia dintre cele două abordări pe care o va adopta.
— Dacă el alege prima abordare, aceasta este o indi
caţie că el va aborda alteritatea celorlalţi în termeni
de război şi cine are dreptate.
— Dacă o alege pe a doua, el va aborda alteritatea pe
baza explorării şi a ce se potriveşte.
— Prima conduce la şah-m at, retardare şi patologie.
— de-a doua conduce la dezvoltare, individuali
tate şi creativitate.
c. în capitolul urm ător, voi discuta problem atica referi
toare la cum anume comunicarea disfuncţională şi func
ţională exprimă şi influenţează patologia şi sănătatea.
VIRGINIA SATIR
Partea a treia
Teoria şi practica terapiei
CAPITOLUL 10
Concepte a le t e r a p ie i
1. în acest capitol, aş vrea să reiau, într-o form ă m ai generală,

câteva dintre ideile desp re sănătatea şi boala psihică discu
tate anterior, pentru a putea arăta care este relevanţa acestora
în ceea ce priveşte abordarea interacţională a terapiei fam i
liei. Vreau, de asem enea, să prezint propria im agine despre
ce este şi face un terapeut de fam ilie, din m om ent ce el
devine, într-un grad destul de im portant, un m odel pentru
comportamentul subsecvent al pacienţilor săi.
Nu încerc să prezint o „filosofie a terap iei". A ceste idei îmi

apar mai degrabă ca instrum ente de lucru, care m ă ajută să
frni organizez propriul m od de a trata terapia, sau ca un miez
conceptual, în jurul căruia dezvoltările terapeutice pot fi
structurate, decât ca un sistem de gândire care posedă valoare
şi pentru sine însuşi.
A
In cele din urm ă, aş vrea să spun că această discuţie despre

teorie este în m od asum at schem atică şi incom pletă. Inten-
ţjonez să continui acest volum cu un altul, în care să îmi
ustrez principiul de operare cu m ai m ulte exem ple din
Sltuaţiile familiale actuale.
Terapia fa m ilie i ■ Concepte ale terapiei

168 2. Cel m ai im portant concept în terapie, pentru că este piatra
de încercare pentru toate celelalte, este acela de maturizare.
a. M aturitatea este stadiul în care o anum ită fiinţă umană

este com plet responsabilă pentru ea însăşi.
b. O persoană m atură este aceea care, atingând vârsta

m ajoratului, are capacitatea de a face alegeri şi de a lua
decizii pe baza unor percepţii corecte despre sine însăşi,
despre ceilalţi şi despre contextul în care se găseşte, care
recunoaşte aceste alegeri şi decizii ca fiind ale sale şi care
acceptă responsabilitatea pentru rezultatul acestora.
3. Num im pattem urile com portam entale care caracterizează o

persoană m atură funcţionale, deoarece ele îi perm it acesteia
să negocieze cu o relativă com petenţă şi precizie cu lumea
în care trăieşte. O astfel de persoană:
a. Se va m anifesta cu claritate către ceilalţi.
b. Va fi în contact cu sem nalele care vin dinspre şinele

intern, perm iţându-şi astfel să fie deschisă pentru a
cunoaşte ceea ce gândeşte şi sim te.
c. Va fi capabilă să vadă şi să audă ceea ce este în afara ei

însăşi, ca fiind diferenţiat de ea însăşi şi com plet diferit
de orice altceva.
d. Va trata o altă persoană ca fiind sep arată de ea însăşi

şi unică.
e. Va trata prezenţa alterităţii m ai degrabă ca pe o opor

tunitate de a învăţa şi explora d ecât ca pe o ameninţare
sau un sem nal de conflict.
VIRGINIA SATIR
f. Va relaţiona cu persoane şi situaţii în contextul acestora, 169
mai degrabă în term eni de tipul „cum este", decât îrl
felul în care şi-ar fi dorit să fie sau se aşteaptă să fie
situaţia.
g. Va accepta m ai degrabă responsabilitatea pentru ceea

ce sun te, gândeşte, aude sau vede decât să-şi nege
responsabilitatea sau să o atribuie altora.
h. Va fi în posesia unor tehnici pentru negocierea deschisă

a actelor de a da, a prim i şi a verifica înţelesul între ea
însăşi şi ceilalţi*.
4. Numim un anum it individ „disfuncţional" când acesta nu

a învăţat să com unice adecvat. Dacă el nu îşi manifestă
intenţia de a se percepe şi interpreta corect pe sine însuşi sau
de a interpreta corect mesajele din afară, presupunerile pe
care se bazează acţiunile sale vor fi eronate şi eforturile sale
de a se adapta realităţii vor fi confuze şi improprii.
a. După cum am văzu t, problemele de comunicare ale unui

individ îşi au rădăcinile în zona complexă a comporta
mentului fam ilial în care acesta a trăit ca şi copil. Adulţii din
familie furnizează schiţa după care copilul creşte din fragedă
pruncie până la m aturitate.
b- Dacă bărbatul şi fem eia care reprezintă figurile de care este
legată sup ravieţuirea lui nu au reuşit împreună, dacă mesa
jele lor ad resate celuilalt sau copilului au fost neclare sau
m ai degrabă pe abilităţile sociale şi de

Această descriere a m aturităţii pune accentu
realizările recunoscute, care, în opinia
com unicare d ecât pe achiziţia d e cunoştinţe şi
mea, derivă din prim ele două.
Terapia fam iK ei ■ Concepte ale terapiei

170 contradictorii, el însuşi va învăţa să com unice într-o manieră
neclară şi contradictorie.
5. O persoană disfuncţională se va m anifesta incongruent, adică
va adresa mesaje conflictuale, la diferite niveluri de comuni
care şi utilizând sem nale diferite.
a. De exem plu, să luăm com portam entu l părinţilor unui
copil tulburat, în timpul prim ului interviu cu terapeutul.
Când terapeutul întreabă care p are să fie problem a, ei
practic neagă că ar exista vreu na.
M (am a): Ei bine, nu ştiu. M ă gân d esc că problemele
financiare m ai m ult decât o rice..., în afară de asta
suntem o familie foarte im ită.
T(atăl): Facem totul îm preună. V reau să spun, nu su
portăm să lăsăm copiii singuri. C ân d mergem
undeva, luăm copiii cu noi. în ceea ce priveşte
lucrurile pe care le facem îm p reu n ă ca o familie,
încercăm m ereu să facem asta m ăcar o dată
pe săptăm ână, de exem plu d u m in ica, duminica
după-am iaza, m otiv pen tru care m ereu încercăm
să-i luăm pe copii şi să-i sco atem afară la o plim
bare în parc sau ceva de genul ăsta.
b. Cu alte cuvinte, ei lasă să se înţeleagă că nu există nidun

m otiv pentru care ar trebui să fie în cabinetul unui
terapeut. D ar prezenţa lor şi aco rd u l p e care deja şi l-au
dat pentru a intra în terapie ech iv alează cu a admite
contrariul. Iar tatăl prezintă o con trad icţie suplimentară
atunci când reduce p reten ţia că fam ilia face „totul"
îm preună la o frază despre ieşirile p e care le face dumi*
nică după-am iază.
VIRGINIA SATIR
6. în plus, un individ disfuncţional va fi incapabil să îşi adap 171
teze interpretările contextului prezent.
a. El va tinde să vadă situaţia „aici şi acum " prin inter

mediul etichetelor care au fost fixate pentru totdeauna
în mintea sa, în partea de început a vieţii, când toate
mesajele aveau semnificaţia supravieţuirii. Orice folosire
subsecventă a etichetei îi va întări realitatea.
b. De aceea, este posibil ca el să impună prezentului ceea

ce corespunde trecutului sau ceea ce el aşteaptă de la
viitor, negând astfel oportunitatea de a obţine o per
spectivă asupra trecutului sau de a crea în mod realist
viitorul.
— De exem plu, o fată de vârstă şcolară a fost adusă
în terapie pentru că se com porta straniu şi vorbea
enigm atic. Când mama a fost întrebată „Când aţi
observat că fata dumnevoastră nu se dezvoltă cum
ar trebui? " ea a răspuns: „Ei bine, când avea 7 luni
a stat în incubator timp de 6 săptăm âni." Dificul
tăţile trecute şi prezente ale copilului erau astfel
conectate într-o manieră extrem de ilogică.*
— U lterior, ea a spus că după ce a adus bebeluşul
acasă de la spital, „nu îmi arăta nicio reacţie, de
parcă nu ar fi putut auzi. Şi o luam la plimbare şi
Aspectele de com unicare ale acestei situaţii au fost numite de Jackson „comutări
trecut-prezent". Astfel, răspunsul la întrebarea terapeutului „Cum, din milioanele de
oameni de pe planetă, voi doi v-aţi găsit unul pe celălalt? poate fi la fel de util în
diagnosticul familial ca şi în testarea psihologică. Această întrebare le permite soţilor
să-şi descrie relaţia prezentă sub acoperirea faptului că vorbesc despre trecut. Despre
mai m ulte exem ple ale acestui fenomen, vezi W atzlawick, „An Anthology of Human
Communication" (138).
Terapia fam iliei ■ Concepte ale terapiei

172 o ţineam lângă m ine, şi ea nu îm i dădea niciun fel
de atenţie, şi ştiu că asta m -a su p ărat, şi l-am
întrebat pe doctor şi el a spus că nu avea nim ic, era
doar încăpăţânată — ăsta este un lucru care s-a fixat
în m intea m ea în ceea ce o p riv e şte /'
— Folosind cuvântului „în căp ăţân at" pentru indife
renţa bebeluşului, m am a i-a atribuit bebeluşului o
etichetă care nu se potriveşte contextului vârstei de
sugar. Asta im plică faptul că nou-n ăscutul poate
fi făcut responsabil pentru că refuză voluntar să
răspundă dragostei m aterne. M ai târziu , mama
aplică aceeaşi explicaţie şi com portam entului ciu
dat al copilului.
— Prin folosirea etichetei „în căp ăţân at" şi prin su
gerarea, în prim a propoziţie, a faptului că difi
cultăţile copilului au o cau ză fizică, m am a este
capabilă să se absolve pe sine de orice răspundere;
de fapt, ea are o dublă acoperire. E ste greu pentru
o astfel de m am ă să vad ă problem ele prezente ale
copilului în m od obiectiv, pen tru că ea şi-a impus
deja propria interpretare asu p ra lor.
7. în cele din urm ă, un individ disfuncţional nu v a fi capabil

să îndeplinească cea m ai im portantă funcţie a com unicării:
„exam inarea" propriilor percepţii p en tru a ved ea dacă ele
concordă cu situaţia, aşa cum este aceasta, sau corespund
sensului intenţionat al alteia. C ând niciuna dintre două per
soane nu este capabilă să exam ineze m esajele adresate celei
lalte, rezultatul poate sem ăna cu o com edie a erorilor — cu
final tragic. Iată una dintre posibilele neînţelegeri dintre un
soţ şi o soţie:
VIRGINIA SATIR
Raport: Soţie: „El întotdeauna ţip ă." Soţ: „Eu nu 173
ţip."
Explicaţie: Soţie: „Eu nu fac lucruri ca să-i convină

lui." Soţ: „Eu nu fac lucruri ca să-i convină ei."
Interpretare: Soţie: „Lui nu-i pasă de m ine." Soţ: „Ei

nu-i pasă de m ine."
Concluzie: Soţie: „îl părăsesc." Soţ: „O părăsesc."
Manifestare: Soţia foloseşte invective, vocea este

ridicată şi stridentă, ochii ard, m uşchii sunt în
cordaţi la baza gâtului, gura este deschisă, nările
sunt dilatate, foloseşte m işcări excesive. Soţul nu
spune nimic, priveşte în jos, gura strânsă, corpul
contractat.
Rezultat: Soţia consultă un avocat specializat în

divorţuri. Soţul înaintează o contraacţiune în
instanţă.
Dificultatea în com unicare este strâns legată de concepţia

despre sine a unui individ, adică de imaginea sa despre sine
şi de stim a sa de sine.
a. Părinţii acestuia nu numai că i-ar fi putut da modele

inadecvate pentru metodele de com unicare, dar şi con
ţinutul m esajelor lor către el ar fi putut fi depreciativ
(vezi Capitolul 6).
b. Pentru a-şi form a propria im agine despre sine, copilul

are o sarcină care îl solicită. El trebuie să integreze mesaje
de la ambii părinţi (separat şi îm preună), care îi spun
Terap ia fa m ilie i ■ Concepte ale terapiei

174 ce să facă în diverse aspecte ale vieţii cum ar fi depen
denţa, autoritatea, sexualitatea şi codarea sau etichetarea
(cogniţia).
c. D acă atitudinile părinţilor sunt incerte sau dacă aceştia

nu se înţeleg între ei, mesajele prim ite de copil vor fi
de asem enea confuze. Copilul va în cerca să integreze
ceea ce nu poate fi integrat, pe baza un or date incon
secvente şi insuficiente. N ereuşind, el v a sfârşi prin a
avea o imagine incompletă despre sine şi o stim ă de sine
scăzută.
d. în plus, părinţii copilului pot dim inua stim a de sine a
copilului mult mai direct. El se b azează pe validarea,
de către aceştia, a paşilor săi în dezvoltare; dacă aceşti
paşi nu sunt recunoscuţi în m om entul în care apar, sau
dacă ei sunt recunoscuţi cu un mesaj concom itent de
dezgust, dezaprobare, stânjeneală, indiferenţă sau sufe
rinţă, stima de sine a copilului va suferi în m od natural.
9. Stima de sine scăzută conduce la com unicare disfuncţională:
a. In cazul unui conflict de interese. O rice relaţie presu

pune un angajament pentru un rezu ltat com un, un
acord în care fiecare partener va renunţa la puţin din
interesele proprii pentru a putea atinge un beneficiu mai
m are pentru am ândoi.
Acest rezultat este cea m ai bună realitate obiectivă
la care se poate ajunge în term eni de lucruri posi
bile, realizabile, care se potrivesc cel m ai bine cu
tot ceea ce este în jur.
Procesul folosit pentru a atinge acest rezultat de
pinde de concepţiile despre sine ale persoanelor
VIRGINIA SATIR
im plicate în el. D acă stim a d e sine a acesto ra este 175
scăzu tă, astfel în cât orice sacrificiu de sine p are

intolerabil, e probabil ca p rocesu l să se b azeze p e
o anum ită form ă de a decid e „cine are d re p ta te ",
„cine va câ ştig a ", „cine este cel m ai iu b it", „cine va
înnebuni". E u num esc această situaţie „sindrom ul
răzb oiu lu i".
— D acă cin eva funcţionează folosind acest sindrom
al războiului, este inevitabil ca abilitatea sa de a
căuta inform aţie obiectivă şi de a ajunge la concluzii
obiective despre ce anum e se potriveşte să fie afec
tată extrem de m ult.
Disfuncţia în com unicare va avea loc, de asem enea, când

individul nu este capabil să facă faţă alterităţii.
— D upă cu m am văzu t în Capitolul III, un individ
care nu a ajuns la un sine independent va lua foarte
des orice d ovad ă a alterităţii, din cineva apropiat
lui, ca p e o insultă sau un sem n că este neiubit.
— A ceasta, pentru că este puternic dependent de
cealaltă p ersoan ă, pentru a-şi creşte valoarea per
sonală şi de a-şi valida im aginea despre sine. Orice
ream intire a faptului că celălalt este, la urm a
urm elor, o fiinţă separată, capabilă de a fi devotată
şi de a trăd a, îl um ple de frică şi neîncredere.
— U nii parteneri îşi exprim ă obiecţiile referitoare la
alteritatea celuilalt deschis şi cu voce tare (vezi
sindrom ul balansoarului, C ap. 3 ,1 3 ), dar alţii, mai
puţin siguri în acest dom eniu, preferă să pretindă
că alteritatea nu există.

176 — Cu asemenea cupluri, com unicarea devine implicită.
O rice mesaj care poate atrage atenţia asupra sine
lui ca agent privat, cu atracţiile şi antipatiile, cu
plăcerile şi neplăcerile sale proprii, este blocat sau
schim bat. Dorinţele şi deciziile sunt prezentate ca
şi cum ar fi em anat de oriunde altundeva decât din
interiorul vorbitorului; propoziţiile sunt deghizate
ca expresii sim bolice; m esajele sunt lăsate incom
plete sau nu sunt exprim ate deloc, de către un
transm iţător care, pentru a le transm ite celuilalt, se
bazează pe telepatia m entală (C ap. 8, 6, g, h). De
exem plu, un cuplu, care aparent se com porta ca şi
cum nu avea absolut nicio problem ă, a răspuns în
terapie la întrebarea „Cum v-aţi cu n oscu t?" după
cum urm ează:
Soţul: „Ei bine, am crescut în acelaşi cartier."
Soţia: „Nu chiar acelaşi cartier." (râde)
Această uşoară m odificare din p artea soţiei a

prevestit m ulte relevări ale unei serioase divizări
între ei.
10. Până acum , am vorbit m ai degrabă despre comportamentul

disfuncţional decât despre sim ptom ul care atrage atenţia
asupra lui. Care este legătura dintre ele?
a. Com portam entul disfuncţional este, după cum am

văzut, legat de sentimente de stim ă de sine scăzută. Este,
de fapt, o apărare îm potriva perceperii acestor senti*
m ente. A părările, în schim b, sunt m oduri care dau
posibilitatea persoanei cu o stim ă de sine scăzută sa
VIRGINIA SATIR
funcţioneze fără un simptom. Persoanei în sine, şi lumii 177
din afară, li se poate părea că nimic nu este în neregulă.
b. Dar dacă persoana este am eninţată de un eveniment

perceput ca având o semnificaţie legată de supravieţuire,
o întâm plare care îi spune „Tu nu contezi; nu eşti demn
de iubire, eşti un nimic , apărarea se poate dovedi
insuficientă pentru a o proteja, şi un simptom îi va lua
locul.
c. De obicei, num ai în acel moment individul şi comu

nitatea din care face parte vor observa că el este „bolnav"
şi va adm ite că are nevoie de ajutor.
11. Cum, în aceste condiţii, definim terapia?
a. Dacă boala este văzută ca derivând din metode neadec

vate de com unicare (prin care înţelegem toate com
portam entele interacţionale), concluzia este că terapia
va fi văzută ca o încercare de a îmbunătăţi aceste
m etode. După cum se va vedea în capitolele despre
terapie, accentul va fi pus pe corectarea discrepanţelor
din com unicare şi pe învăţarea modalităţilor de a ajunge
la rezultate com une m ai potrivite.
b. A ceastă abordare a terapiei depinde de trei credinţe

prim are despre natura um ană:
— în prim ul rând, fiecare individ este adaptat pentru
supravieţuire, dezvoltare şi apropierea de ceilalţi
şi tot com portam entul său exprimă aceste obiective,
oricât ar putea părea de distorsionat. Chiar şi o
persoană extrem de tulburată va fi, fundamental,
de partea terapeutului.

178 — în al doilea rând, ceea ce societatea num eşte com
portam ent bolnav, nebun, p rostesc sap rău este în
realitate o în cercare din p a rte a persoanei în
suferinţă de a sem naliza prezenţa unei tulburări şi
de a cere ajutor. în acest sens, la urm a urmelor,
poate că individul nu este atât de bolnav, nebun,
prost sau rău.
— în al treilea rând, fiinţele um ane sunt limitate numai
de întinderea cunoştinţelor lor, de m odurile de a
se înţelege pe sine şi de abilitatea de a „cădea
de acord" cu ceilalţi. G ândul şi sentim entul sunt
inextricabil legate îm preună; nu este nevoie ca indi
vidul să răm ână prizonierul sentim entelor sale, ci
el poate folosi com ponenta cognitivă a sentimen
telor sale pentru a se elibera. A ceasta este baza
pentru credinţa că o fiinţă um ană poate învăţa ce
nu ştie şi poate schim ba felul de a com enta şi
înţelege care nu este potrivit.
12. Asta ne aduce la discuţia despre rolul terapeutului. Cum va

acţiona el? Ce im agine va avea el despre sine?
a. Poate cel m ai bun fel în care el se p oate vedea pe sine

este acela de persoană resursă. El nu este om nipotent. El
nu este Dum nezeu, părinte sau judecător. Problema
dificilă pentru toţi terapeuţii este cu m p oate terapeutul
să fie expert fără să apară pacientului ca fiind atot
puternic, om niscient sau crezând că ştie întotdeauna ce
este corect şi ce este greşit.
b. Terapeutul are un avantaj special în studierea situaţiei

familiale a pacientului ca un observator experimentat,
VIRGINIA SATIR
răm ânând, în acelaşi tim p, în afara acesteia, deasupra 179
luptei pentru putere, ca să spunem aşa. Ca un aparat
de fotografiat cu obiectiv cu deschidere m are, el poate
vedea lucrurile din poziţia fiecărei persoane prezente
şi acţiona ca reprezentant al fiecăruia. El va vedea atât
tranzacţiile, cât şi indivizii im plicaţi şi va avea astfel un
punct de vedere unic.
c. Din această cau ză, familia îi poate acorda încrederea ei

în calitatea sa de „observator oficial", un observator care
poate raporta im parţial despre ceea ce vede şi aude.
Dincolo de orice, el poate raporta despre ceea ce familia
nu poate vedea şi nu poate raporta.
Terapeutul trebuie de asem enea să se vadă pe sine ca pe un

model de comunicare.
a
a. întâi de toate, el va trebui să aibă grijă să fie conştient

de propriile prejudecăţi şi credinţe inconştiente, astfel
încât să nu cadă în capcana despre care îi avertizează
pe ceilalţi, aceea de a adapta realitatea la propria sa
m ăsură. Lipsa de frică în a se prezenta pe sine fără
ascunzişuri poate fi prim a experienţă pe care familia o
are cu com unicarea clară.
b. în plus, m odul în care el interpretează şi structurează
acţiunea terapiei, încă de la început, este primul pas în
prezentarea noilor tehnici de comunicare familiei.
c. Iată un exem plu de mod în care terapeutul clarifică unei
familii procesul interacţiunii:
T: (soţului) Observ că ţi-ai încreţit fruntea, Ralph.
A sta înseam nă că eşti nervos în acest moment.

180 Soţul: N u am ştiu t că fruntea m ea era în creţită.
T: Uneori o persoană poate arăta, sau vocea sa poate

suna, într-un fel de care aceasta nu este conştientă.
Din câte ne poţi spune, ce gândeai şi sim ţeai chiar
acum ?
Soţul: M ă gândeam la ce a spus ea (soţia sa).
T: La care dintre lucrurile p e care ea le-a spus te

gândeai?
Soţul: Când ea a spus că atunci când vorbea atât de tare,
îşi dorea ca eu să-i fi atras atenţia.
T: Ce te gândeai referitor la asta?
Soţul: N iciodată nu m -am gândit să-i fi spus. M -am

gândit că ar înnebuni-o.
T: Aha, atunci poate cuta aceea a însem nat că erai

surprins pentru că soţia ta sp era că tu vei face
ceva şi tu nu ai ştiut că ea avea această aşteptare.
Crezi că, încreţindu-ţi fruntea, sem nalai faptul că
erai surprins?
Soţul: Da, aşa cred.
T: Din câte ştii, ai m ai fost înainte în aceeaşi situaţie,

adică, în situaţia în care să fi fost surprins de ceva
ce a spus sau a făcut A lice?
Soţul: La naiba, da, de m ulte ori.
T. I-ai spus vreod ată lui A lice, atunci când erai sur-
prins, că eşti surprins?
VIRGINIA SATIR
Soţia: El nu spune niciodată nim ic. 181
T: (zâm bind, către A lice) O clipă, Alice, lasă-m ă să

aud de la Ralph care este ideea lui despre ce face
el. Ralph, cum crezi tu că i-ai arătat lui Alice că
erai surprins?
Soţul: C red că ştie.
T: Ei bine, hai să vedem . Să presupunem că o întrebi

pe Alice dacă ştie.
Soţul: A sta e o prostie.
T: (zâm bind) Cred că poate părea aşa în această

situaţie, pentru că Alice este chiar aici şi sigur a
auzit care este întrebarea ta. Ea ştie deja care este
întrebarea. Bănuiesc totuşi că nici tu şi nici Alice
nu sunteţi foarte siguri despre ce anume aşteaptă
celălalt şi m ă gândesc că nu aţi dezvoltat moda
lităţi în care să aflaţi asta. Alice, hai să ne întoar
cem la m om entul în care am comentat despre
cuta de pe fruntea lui Ralph. Ţi s-a întâmplat şi
ţie să o observi?
Soţia: (plângându-se) Da, arată mereu aşa.
T: Ce tip de mesaj ai prim it de la acea cută de pe

frunte?
Soţia: N u vrea să fie aici. Lui nu îi pasă. Nu vorbeşte
niciodată. Doar se uită la televizor sau nu este acasa.
T: Simt curios. Vrei să spui că atunci când Ralph are

o cută pe frunte iei asta ca fiind felul în care Ralph

182 îţi spune „N u te iubesc, A lice. N u îm i p asă de
tine, A lice."
Soţia: (exasp erată, înlăcrim ată) N u ştiu.
T: Bine, poate nu aţi ajuns la nişte m od alităţi foarte

clare de a vă transm ite unul altu ia iubirea şi va
loarea prin m esaje. Fiecare are n evoie de feluri
extrem de clare de a transm ite m esajele de va
loare. (către fiu) Ce ştii tu , Jim , d esp re cum dai
tu mesaje de valoare părinţilor tăi?
Fiul: N u înţeleg ce vrei să spui.
T: Bine, cum anume îi arăţi m am ei tale, de exem plu,

că îţi place de ea, când sim ţi în felul ăsta? Fiecare
sim te diferite lucruri în m om ente diferite. Când
te sim ţi bucuros pentru că m am a ta este prin
preajm ă, cum îi arăţi asta?
Fiul: Fac ceea ce ea îm i spune să fac. M un că şi chestii.
T: înţeleg, deci când îţi faci treab a acasă transm iţi

prin asta un mesaj către m am a ta, că eşti bucuros
că ea este prin preajm ă.
Fiul: N u e chiar aşa.
T: A tunci vrei să spui că dai un m esaj diferit, (către

Alice) Bine, A lice, ai luat acest m esaj de la Jim ca
fiind un mesaj de iubire? (către Jim ) Ce faci ca să
îi dai tatălui tău un m esaj că îl placi?
Fiul: (după o pauză) N u m ă p ot gândi la nim ic.
VIRGINIA SATIR
T: Hai să-ţi spun altfel. Ce ştii cu cea mai mare 183
siguranţă că ai putea face şi ar aduce un zâmbet
pe faţa tatălui tău?
Fiul: Aş putea lua note mai bune la şcoală.
T: Hai să verificăm asta şi să vedem dacă percepi

clar. Alice, prim eşti un mesaj de iubire de la Jim
când el m unceşte prin jurul casei?
Soţia: C red ... el nu face prea multe.
T: Deci, de acolo de unde stai, Alice, nu primeşti

foarte multe mesaje de iubire de la Jim. Spune-mi,
Alice, are Jim orice altă m odalitate, la care poate
nu se gândeşte acum, şi care ţie îţi spune că el este
fericit când tu eşti prin preajmă?
Soţia: (încet) într-o zi el mi-a spus că arătam drăguţ.
T: C ât despre tine, Ralph, este percepţia lui Jim

corectă, că dacă el ia note mai bune la şcoală tu
vei zâmbi?
Soţul: N u îmi imaginez că voi zâmbi.
T: Am auzit că tu nu consideri că el ia note bune,

dar ai zâm bi dacă ar face-o?
Soţul: Bineînţeles, la naiba, aş fi bucuros.
T: Când te gândeşti la treaba asta, cum crezi că i-ai

arăta-o?
Soţia: N u poţi şti niciodată dacă îl poţi mulţumi
vreodată.

184 T: N oi am d escop erit deja că tu şi Ralph nu aţi
dezvoltat m odalităţi extrem de clare de a vă arăta
sentim ente de valoare unul altuia. Poate tu Alice,
observi acu m asta între Jim şi Ralph. Ce crezi
R alph? C rezi că ar fi g reu p en tru Jim să îşi dea
seam a când a reuşit să te m ulţum ească?
14. T erapeutul n u num ai că v a exem plifica ce înţelege prin

com unicare clară, d ar îi va învăţa pe pacienţi cu m să o obţină
ei înşişi.
a. El v a explica detaliat şi îngrijit regulile p en tru comuni

carea clară. în special, el v a accen tu a necesitatea pune
rii de acord a sem nificaţiei transmise cu semnificaţia
primită. El se va asigura că pacientul p ăstrează în minte
urm ătorul set com plicat de im agini oglindă:
— Ideea sinelui (cum m ă v ăd pe m ine).
— Ideea sinelui despre celălalt (cu m te v ăd pe tine).
— Ideea sinelui despre ideea celuilalt despre mine
(cum te văd văzându-m ă).
— Ideea sinelui despre ideea celuilalt despre ideea
sinelui despre celălalt (C um te v ăd văzându-m ă
văzându-te).
N um ai când o persoană este capabilă să verifice

înapoi şi înainte de-a lungul liniilor de comunicare,
poate fi sigură că a realizat un schim b clar.
b. Terapeutul îl v a ajuta pe pacien t să fie conştient de

m esajele care sim t incongruente, confuze sau implicite
(vezi cap. 1 2 ,5 2 -5 5 pentru exem ple).
VIRGINIA SATIR
c. în acelaşi tim p, terap eu tu l v a arăta pacien tu lui cu m să 185
verifice presup unerile in valid e, care sim t folosite ca
fapte. El ştie că m em b rilor fam iliilor disfuncţionale le
e team ă să se chestioneze recip ro c p en tru a afla ce vrea
fiecare să spună cu ad ev ărat. Ei p ar să-şi spu nă unul
celuilalt: „N u îţi p o t arăta ce văd şi ce au d , ce gân d esc
şi sim t, d acă fac asta vei căd ea m ort, m ă vei ataca sau
m ă vei p ă ră si". D rept rezu ltat, fiecare funcţionează
pornind de la propriile credinţe, pe care el le prim eşte
de la m anifestările celeilalte persoane, du pă care le
tratează ca fapte. T erapeutul foloseşte o v arietate de
întrebări p en tru a descoperi aceste ipoteze nevalide, ca
de exem plu:
„C e ai spus? Ce m -ai auzit sp u n ân d ?"
„Ce anum e din ce ai văzu t sau auzit te-a condus

la concluzia pe care ai tras-o? "
„Ce m esaj ai intenţionat să transm iţi?"
„D acă aş fi fost acolo, ce aş fi văzu t sau auzit?"
„De unde ştii? C um poţi afla?"
„A răţi calm , d ar cum te sim ţi cu stom acul?"
Ca orice profesor bun, terapeutul va încerca să fie extrem

de clar.
— El îşi v a rep eta, reafirm a şi accentua propriile
observaţii, uneori până în punctul în care pare că
este red u n d an t şi sim plu. Va face acelaşi lucru cu
observaţiile făcute de m em brii fam iliei.
T e ra p ia fa m ilie i ■ Concepte ale terapiei

186 — Va fi, de asem enea, atent să ofere m otivele pentru
care a ajuns la fiecare concluzie. Dacă pacientul este
încu rcat de oricare dintre afirm aţiile terapeutului
şi nu ştie m otivaţiile din spatele acesteia, acest lucru
nu va face d ecât să crească sentim entul de nepu
tinţă al pacientului.
15. Terapeutul va fi conştient de m ultele posibilităţi de a interac-

ţiona în terapie.
a. în situaţia terapeutică, prezenţa terapeutului adaugă

atâtea diade (sistem e form ate din două persoane) câte
persoane sunt în familie, din m om ent ce el relaţionează
cu fiecare m em bru. Terapeutul, ca oricare persoană
prezentă, funcţionează ca un m em bru al m ai multor
diade dar, de asemenea, ca observator al celorlalte diade.
A ceste schim bări de poziţie ar putea crea confuzie
pentru el şi pentru familie. D acă, spre exem plu, el a luat
partea cuiva, ar trebui să afirm e foarte clar că face asta.
b. Terapeutul clarifică natura interschim burilor făcute în

tim pul terapiei, dar el trebuie să le selecteze pe acelea
care sim t reprezentative, din m om ent ce nu este posibil
ca el să poată să ţină pasul cu tot ce se spune. Din fericire,
secvenţele familiale pot fi redundante, astfel încât clari
ficarea uneia poate servi unui nu m ăr de schimburi.
c. Iată o ilustrare a felului în care terapeutul izolează şi

subliniază fiecare schim b.
— Când terapeutul afirm ă „C ând tu , Ralph, ai spus
că erai sup ărat, am observat că tu, A lice, aveai o
privire în cru n tată", acesta este un exem plu în care
VIRGINIA SATIR
terapeutul se p rezin tă ca o m onadă („Eu te văd pe 187
tine, A lice; Eu te aud pe tine, R alp h "), şi se rapor
tează la Ralph şi A lice ca fiind m onade (folosirea
pronum elui „tin e" u rm at de num ele persoanei).
A poi, prin folosirea de către tearpeut a cuvântului
când, el stabileşte că este o conexiune între m odurile
de p rezen tare a soţului şi a soţiei, validând astfel
prezenţa unei interacţiuni.
— D acă terapeutul se întoarce m ai apoi către fiul cel
m are, Jim , şi spune „Ce faci tu, Jim , cu ceea ce abia
s-a întâm plat între m am a ta şi tatăl tău?", terapeutul
îi acord ă lui Jim rolul de observator, din m om ent
ce m em brii fam iliei pot uita că îşi m onitorizează
unul altuia com portam entul.
— C ând Jim răspunde, fiecare ştie care este percepţia
sa. D acă reiese că descrierea lui Jim nu se potriveşte
cu ceea ce ori Alice, ori Ralph au intenţionat, atunci
există o oportunitate pentru a afla care a fost in
tenţia, ce a priceput Jim şi de ce a interpretat el în
felul acesta.
16. Etichetarea unei suferinţe este o parte a terapiei pe care un
terapeut trebuie să o abordeze cu o grijă deosebită.
a. U n terap eu t, când tratează un pacient, se confruntă cu

o persoană care a fost etichetată de ceilalţi sau de către
sine ca având tulburări em oţionale, fizice sau sociale.
U nui observator neterapeutic, com portam entul care
sem nalizează prezenţa unei tulburări îi apare de obicei
ca purtând eticheta de „p rost", „nebun , „bolnav
sau „rău ".

188 b. Terapeutul v a folosi alţi term eni, cu m ar fi „deficienţă
m intală", „subdezvoltare", „schizofrenie", „maniac-de-
p re siv ", „p sih o so m atic", „so cio p a t". A ceştia sunt
term enii folosiţi de clinicieni pentru a descrie com
portam entul v ăzu t ca fiind deviant: deviant de la restul
caracterului persoanei, deviant de la aşteptările celorlalţi
şi deviant de la contextul în care se găseşte persoana.
c. O bservaţiile făcute de clinicieni de-a lungul anilor au

fost aduse la un num itor com un în cad ru l unui sistem
de etichetare stand ard izată, num it „nomenclatorul
psihiatric". Este o m etodă stenografică folosită de clini
cieni pentru a descrie com portam entul deviant.
d. A ceastă term inologie presupune adeseori o duplicare

exactă a tuturor indivizilor etichetaţi ca atare. De-a
lungul anilor, fiecăreia dintre denum iri i-a fost dată o
identitate, cu prognoză şi im plicaţii de tratam ent, bazate
pe dim ensiunile acelei identităţi.
e. Dacă un terapeut a etichetat o p ersoană drept „schi

zofrenică", de exem plu, el ar fi p u tu t să îşi bazeze
prognoza referitoare la acea p ersoană m ai degrabă pe
ideile sale despre schizofrenie, d ecât pe o observare a
persoanei care, printre alte titlu ri ca „fiinţă umană",
„Jim ", „so ţ", „tată", „chim ist", îl are şi pe acela de „schi
zofren ic".
f. D ar nici clinicianul şi nicio altă p ersoan ă nu au dreptul

să îl trateze pe p acien t num ai în term enii de „schizo
frenic", pierzând din vedere im aginea sa ca fiinţă umană
com pletă. N icio etichetă nu este infailibilă, pentru că
VIRGINIA SATIR
nidun diagnostic nu este infailibil, dar, prin identificarea 189
persoanei cu eticheta, terapeutul îşi închide m intea în
faţa posibilităţii unor interpretări diferite, către care ar
putea să ducă dovezi diferite.
8* Terapeutul ar trebui sa-i spună pacientului său, de fapt.*

Tu te com porţi acum într-un fel pe care eu, ca şi clinician,
a num esc „schizofrenie". Dar această etichetă se aplică
num ai în acest moment, în acest loc şi în acest context.
M om entele, locurile şi contextele viitoare pot arăta ceva
destul de diferit.
H aideţi să încheiem discuţia despre rolul terapeutului luând

în consid erare unele avantaje specifice pe care le va avea
terapia de fam ilie în com paraţie cu terapia individuală sau
de grup.
a. în terapia de familie, terapeutul va avea o mai mare

oportunitate de a observa obiectiv. în terapia indivi
du ală, din m om ent ce nu sunt decât două persoane,
terapeutul este parte din interacţiune. Este greu pentru
el să fie im parţial. în plus, el trebuie să separe reacţiile
şi sentim entele proprii ale pacientului de acelea care ar
p u tea să fie un răspuns la probleme venite din partea
terapeutului.
b. T erapeutul familiei va putea să obţină cunoştinţe de
prim ă m ână despre pacient, în două domenii foarte
im portante.
— O bservând individul în familia sa, terapeutul
poate vedea unde se află acesta în term eni de nivel
de dezvoltare prezent.
Terapia familiei ■ Concepte ale terapiei

190 __ O bservând un copil în gru p u l fam iliei, terapeutul
poate afla cum a in terven it h an dicapul în funcţio
n area sa. Poate v ed ea el însuşi cu m soţul şi soţia
relaţionează unul cu celălalt şi cu m relaţionează
am ândoi cu copilul.
— A cest tip de cun oaştere la p rim a m ân ă nu este
posibilă în terapia individuală, şi nici chiar în
terapia de grup, unde individul este cu membrii
grupului de colegi şi tipul de in teracţiu n e care
poate fi studiat este lim itat la acest sin gu r aspect.
18. C a terapeut, am găsit utile câteva con cep te, de tipul unor
instrum ente de m ăsură, pentru d eterm in area naturii şi
întinderii disfuncţiei dintr-o fam ilie.
a. Eu fac o analiză a tehnicilor folosite de fiecare m em bru

al familiei pentru a se descurca în prezenţa alterităţii.
Reacţia unei persoane în faţa alterităţii este un indice
al abilităţii sale de a se adap ta creşterii şi schim bării. Ea
indică de asem enea ce atitudini v a avea el faţă de alţi
m em bri ai familiei sale, şi d acă v a fi capabil sau nu să
exprim e lim pede aceste atitudini.
— M em brii oricărei fam ilii au nevoie să găsească
m oduri de a afla despre şi a face loc p en tru alteri-
tatea lor. Asta cere ca fiecare să descrie, sieşi şi celui
lalt, ceea ce percepe despre sine şi ceilalţi.
Exem plu: Janet şi-a p ierd u t acu l de pălărie. Ea ar
trebui să spună „A m nevoie de acu l de pălărie
(lim pede), despre care îţi spun ţie, B etty, (direct),
şi este acel ac pe care îl folosesc p en tru singura
pălărie neagră pe care o am (d eterm in at)/' Şi nu:
VIRGINIA SATIR
„De ce nu îmi laşi pălăria în p ace?" sau „Este ceva 191
despre care ai vrea să îm i sp u i?" sau m ergând în

cam era lui Betty şi întorcând lucrurile cu susul în
jos (neclar, indirect şi nedeterm inat).
— După cum am spus m ai devrem e, când unul dintre
partenerii unui cuplu căsătorit se confruntă în
celălalt cu o alteritate la care nu se aştepta sau
despre care nu ştia, este im portant ca el să o trateze
m ai degrabă ca pe o oportunitate de a explora şi
de a înţelege, decât ca pe un semnal de război.
— Dacă tehnicile de a se descurca cu alteritatea se
bazează pe determ inarea celui care are dreptate
(război), sau pe pretenţia că alteritatea nu există
(negare), atunci există un potenţial pentru com por
tam ent patologic la fiecare membru al familiei, dar
în m od special la copii.
b. Eu fac ceea ce se numeşte o analiza afuncţiei de rol pentru

a afla în ce m ăsură membrii familiei joacă roluri diferite
de cele pe care poziţia lor în cadrul familiei le cere să
le joace (vezi Cap. 12, 52).
— Dacă două persoane au intrat în viaţa de cuplu
căsătorit cu speranţa de a se extinde pe sine, fiecare
este de fapt făcută responsabilă pentru cealaltă,
creând astfel un soi de relaţie parazitară reciprocă.
— A ceastă relaţie va fi eventual transform ată în ceva
ce pare să fie o relaţie părinte-copil. Adulţii, numiţi
„soţ" şi „soţie", pot în realitate funcţiona ca fiu şi
m am ă, tată şi fiică sau ca fraţi, creând confuzie
pentru restul familiei şi, nu în ultimul rând, pen
tru ei înşişi.

192 — Iată un exem plu suprasim plificat despre cum pot
evolua lucrurile într-o astfel de fam ilie:
Presupunem că M ary preia rolul de părinte unic

cu soţul ei Joe, care joacă rolul copilului ei. Apoi
Joe joacă roul de frate p en tru cei doi copii ai lor,
John şi Patty, cu care rivalizează p en tru afecţiunea
m am ei lor. Pentru a face faţă rivalităţii şi a-şi păstra
locul, el poate începe să bea excesiv sau se poate
îngropa în m uncă, pen tru a evita să vină acasă.
M ary, părăsită, se poate în to arce înspre John
într-un fel în care să îl facă să sim tă că trebuie să
ia locul tatălui său. D orind să facă asta, dar în
realitate nefiind capabil, John p oate deveni delinc
vent, întorcându-se îm potriva m am ei şi alegând pe
cineva din afară. Sau el p oate accep ta invitaţia
m am ei sale, care ar fi aceea de a renunţa la a mai
fi bărbat şi a deveni hom osexual. Patty poate
regresa sau răm âne infantilă p en tru a-şi păstra
locul. Joe poate căp ăta ulcer. M ary poate deveni
psihotică.
— A cestea sunt câteva dintre posibilităţile de pertur

bare într-o fam ilie care a fost dislocată de jocuri de
rol incongruente.
c. Eu fac o analiză a manifestării sinelui pentru fiecare mem

bru al unei fam ilii. D acă ceea ce spune o persoană nu
se potriveşte cu m odul în care aceasta arată, vorbeşte
sau se com p ortă, sau d acă aceasta îşi descrie dorinţele
şi em oţiile ca aparţinând altcu iva sau ca venind de
altundeva, ştiu că această p ersoan ă nu va reuşi să
VIRGINIA SATIR
producă rep ere de încredere pentru nicio altă persoană 193
care interacţionează cu ea. C ând un asem enea com por
tam ent, pe care îl nu m esc „incongruenţă manifestă", este
prezent la m em brii unei familii într-un grad oricât de
m are, atunci există un potenţial pentru dezvoltarea unei
patologii.
d. Pentru a afla cu m anum e viaţa tim purie a fiecărui

m em bru al fam iliei a afectat felul său de a se com porta
în prezent, eu fac ceea ce num esc o analiză model (vezi
C ap. 12, 50)
A ceasta înseam nă că încerc să descopăr cine au fost
(sau sunt) m odelele care au influenţat fiecare
m em bru al familiei în viaţa sa timpurie; cine i-a dat
fiecăruia m esaje despre existenţa şi dezirabilitatea
dezvoltării; cine i-a dat fiecăruia schiţa după care
fiecare a în v ăţat să evalueze şi să acţioneze asupra
noilor experienţe; cine i-a arătat fiecăruia cum să
devină ap rop iat de ceilalţi.
— Pentru că aceste mesaje au semnificaţie pentru
supravieţuire, felul în care sunt transmise va deter
m ina în m od autom at felul în care individul va
interpreta ulterior mesajele de la ceilalţi adulţi, care
pot să nu fie im plicaţi în supravieţuire, dar care pot
fi învestiţi cu sem nificaţie pentru supravieţuire,
cum ar fi soţii, socrii sau şefii.
Deci există conexiuni evidente între această teorie şi atât conceptul psihanalitic al
transferului, cât şi conceptul sullivanian al distorsiunii parataxice, există totuşi şi
diferenţe. în special, în locul inferării, din transfer, a naturii probabUe a m ediului
individual tim puriu, eu folosesc informaţia despre trecutul unui individ pentru a evalua
semnificaţia m esajelor sale curente pentru supravieţuire.

194 19. Ideile din acest capitol au fost discutate în afara contextului
unui proces terapeutic de care ele aparţin. în următoarele trei
capitole, sper să arăt foarte detaliat cum eu, ca terapeut, le
încorporez în acţiunea terapiei, din prim ul m om ent în care
văd o familie şi până la term inarea tratam entului.
VIRGINIA SATIR
CAPITOLUL 11
începând tratam entul
1. A r trebui să m erg în spatele scenei şi să descriu în detaliu

tehnicile pe care le-am găsit cele m ai utile pentru practicarea
terapiei de fam ilie. D eşi eu cred în m od natural în propriile
mele m etode, şi sper ca alţii să poată găsi util să citească
despre ele, nu vreau să sugerez că ele sunt ultimul şi singurul
cuvânt în p ro ced u ra terapeutică.
A ceasta p en tru că sim t cu tărie că fiecare terapeut trebuie

să îşi găsească felul său unic şi individual de a-şi practica
m eşteşugul. C ând tratează pacienţii, el nu ar trebui să-şi
sacrifice trăsătu rile personale în favoarea unui fel de ideal
profesional, im personal. După cum veţi vedea, oriunde am
putut m i-am p ăstrat stilul de frazare (ca de pildă întrebând
o familie „C e d o a re ?"), idiom urile favorite sau felurile de
a glum i.
De asem enea am aflat că o m anieră informală şi individuală
ajută în p ăstrarea unui interviu terapeutic departe de un
ritual funerar sau de o sală de judecată şi stabileşte o atmosferă
care încurajează speranţa şi bunăvoinţa.
Terapia fa m ilie i ■ începând tratamentul

196 în această secţiune, am inclus exem ple de tipuri de întrebări
pe care le folosesc pentru a scoate oamenii afară din cochiliile
lor şi a-i face conştienţi de propria lor com unicare. Acestea
pot părea uneori nenecesar de repetitive şi sim ple, sau chiar
poate părea că terapeutul a stat prost cu auzul. Totuşi, trebuie
să ne amintim că, atunci când tratăm mai m ult de o persoană
şi când aceste persoane nu ştiu încă cum să exprim e ceea ce
gândesc sau să întrebe ce gândesc ceilalţi, această repeti-
tivitate şi sim plificare este o parte centrală a procesului
terapeutic. Este adesea suprinzător pentru un terapeut ne
experim entat cât de frecvent m em brii fam iliei nu-şi pot
adresa întrebări unul altuia, chiar şi întrebări simple, de
stabilire a faptelor, şi trebuie să li se arate cum .
Un alt m otiv pentru a pune atât de m ulte întrebări şi de a

le repeta pentru fiecare persoană din fam ilie este de a da
celeilalte persoane prezente o nouă şi p oate ilum inată per
spectivă asupra m odului în care arată sau au arătat lucrurile
pentru vorbitor.
2. Putem începe acum cu prim ul contact pe care terapeutul îl

are cu un m em bru al familiei, care probabil că va fi un apel
telefonic. în acest prim contact, terapeutul se va concentra
pe patru lucruri:
a. Va încerca să afle din cine este com pusă fam ilia Jones.
— De exem plu, are Johnny fraţi sau surori? Dacă da,
câţi ani au ei? Bunica locuieşte chiar după colţ?
D acă da, cât de des este ea im plicată în viaţa de
fam ilie?
A apărut cineva sau a ieşit cineva recent din familie?
D acă da, cine? Bunicul? U n nou copil? U n chiriaş?
VIRGINIA SATIR
El va încerca să afle vârstele m em brilor familiei, pentru 197
că astfel de inform aţii îi spun unde este de aşteptat să
se situeze ei în m aturitatea lor cronologică. De asemenea,
îi spun ce tip de sarcină parentală duc partenerii.
— De exem plu, au M ary şi soţul ei, Joe, 20, 30 sau
50 de am ? Este o familie tânără sau mai în vârstă?
— Ce vârstă are Johnny? Unde este el acum pe drumul
dezvoltării sale spre m aturitate? (Terapeutul poate
nu va afla toate aceste lucruri de la primul contact,
dar el ţine aceste întrebări în minte când vorbeşte
cu M ary Jones la telefon.)
El îi face lui M ary Jones o introducere în abordarea tera

piei familiei, explicându-i foarte clar că este important
ca soţul ei să ia parte la terapie.
Iniţial, el vorbeşte cu M ary despre ea şi Joe ca părinţi

ai lui Johnny mai mult decât ca parteneri unul pentru
celălalt. în acest fel el se alătură temporar concentrării
lor pe Johnny, ca problemă; ca „motiv pentru care noi
ne-am decis să cerem ajutorul .
Iată un exem plu al unui prim contact la telefon:
Soţia: Sunt doam na Jones. Am auzit despre ideea tera

piei familiei şi m -am întrebat dacă ne-aţi putea
ajuta.
T: C are pare să fie problema?

Soţia: Păi, avem probleme cu băiatul meu, Johnny. Nu
se descurcă deloc bine la şcoală. De fapt el... el
nu a fost deloc un copil foarte dificil până acum.
Terapia fam iliei ■ începând tratam entul

198
D ar are un profesor nou care îl presează destul
de tare. N u ştiu. N u este cum inte, şi am prim it
câteva plângeri de la şcoală. Ei spun că este destul
de tensionat, şi cred că el este.
T: înţeleg. Profesorii s-au plâns de com portam entul

lui Johnny la şcoală. Este tensionat. C um arată
faptul că este tensionat? C um spun ei că el arată
când este tensionat?
Soţia: Păi, se prosteşte o bună bucată de vrem e şi nu se

astâm pără, şi ei spun că este greu de stăpânit. Nu
prea înţeleg asta. Sincer, nu m ă duce capul. El nu
îmi spune ce nu este în regu lă, şi m -am gândit
poate dum neavoastră aţi p u tea... d acă este ceva
ce noi g reşim ...
T: Cu siguranţă sună ca şi cum lucrurile nu merg

cum aţi fi sperat. Putem să ne uităm şi să vedem
cum a apărut asta şi să încercăm să înţelegm mai
bine.
Soţia: Noi am făcut tot ce am pu tu t. I-am d at tot ceea

ce şi-ar putea dori un copil.
T: Sunt sigur că este destul de n eclar pentru dum

neavoastră şi vă străduiţi din greu pentru a
înţelege ceva. După cum ştiţi, noi facem muncă
de familie aici, şi cred că ar trebui să începem cu
dvs. şi cu soţul dvs. Eu cred că ar fi cel mai bine.
Dvs. sunteţi adulţii din fam ilie. Spuneţi-m i cine
sunt cei din fam ilia voastră?
VIRGINIA SATIR
Soţia: Păi, sunt Johnny şi Patty. Şi soţul m eu, Joe, şi cu 199
m ine. D oar p atru cu toţii.
T: Sunteţi p atru . N um ele soţului este Joe. Şi Johnny

şi P atty, care sunt vârstele lor?
Soţia: Johnny are zece. P atty m erge pe 7.
T. Johnny are zece. Patty are aproape 7. Altcineva

în fam ilie?
Soţia: N u.
T: Păi, cum am spus, noi facem m uncă de familie

aici. Deci ar trebui să începem cu cei doi adulţi.
V -aş face cu plăcere o program are dvs. şi soţului
dvs. A poi m ai târziu, putem vorbi despre cum îi
putem adu ce şi pe copii.
Soţia: Păi, eu ..., bine, nu sunt sigură. Joe ar... Nu sunt

sigură că ar vrea să facă asta. Nu l-am întrebat,
d ar el e s te ...
T: A vem nevoie de informaţii de la soţul dvs. pe care

num ai el le poate da. Este foarte im portant să vă
văd pe am ândoi. Spuneţi-i soţului dvs. că o fami
lie nu este o fam ilie fără ca tatăl şi m am a să fie
prezenţi. Este foarte im portant să avem oportuni
tatea să prim im contribuţia lui la asta.
Soţia: Păi, eu îi spun. D ar nu ştiu. El e destul de... nu e

prea în ţelegător... este, of...
T: Spuneţi-i soţului dvs. că avem nevoie de contri
buţia lui. A vem nevoie să vedem punctul lui de
Terap ia fa m ilie i ■ începând tratamentul

ved ere asu p ra situ aţiei, în calitatea lui de bărbat
200
ad u lt din fam ilie. A v em n evoie de toate infor
m aţiile pe ca re le p u tem strân g e, iar contribuţia
un ui ta tă este fo arte im p o rtan tă. N um ai el
p o ate vorb i p en tru el. N im en i altu l nu poate da
ce p o ate d a el.
Soţia: Bine, o să în cerc. C ân d n e -a ţi p u tea vedea?
Joe v a veni cu soţia sa la p rim a în tâln ire. Cu acest

tip de ab ord are, so ţu l, în ro lu l său d e tată, foarte
rar v a refu za să răsp u n d ă. A cce n tu l pu s de tera
peu t p are să-i co n fere so ţu lu i o n o u ă importanţă
în ochii soţiei.
3. în prim ul interviu, terap eu tu l v a în cep e p rin a pune între

bări, pentru a stabili ce d o reşte şi a şte a p tă fam ilia de la
tratam ent.
a. El va întreba pe fiecare p e rso a n ă p re z e n tă , deşi nu în

m od n ecesar cu aceste cu v in te:
„C um s-a în tâm p lat să v ii a ic i? "
„C e te aştep ţi să se în tâm p le a ic i? "
„C e sp eri să reu şeşti a ic i? "
b. T erapeutul v a exp lica ap o i n a tu ra terap iei familiei: El

p oate spu ne:
Fam ilia fu n cţio n ează d u p ă reg u li d esp re care se

p o ate ca m em b rii să n ici n u ştie. E u v reau să ştiu
cu m fu n cţio n ează a ce a stă fam ilie a v o astră.
VIRGINIA SATIR
— Fiecare membru al familiei trebuie să facă ceva când 201
vede prezenţa durerii într-un alt membru. Am
nevoie să aflu ce face fiecare dintre voi.
— N icio persoană nu poate vedea întreaga imagine
pentru că este lim itată la propria sa perspectivă.
A vându-vă pe toţi împreună, putem vedea întreaga
im agine m ult m ai clar. Fiecare persoană are o
contribuţie unică, care nu poate fi copiată de nimeni
altcineva.
c. Terapeutul va pune apoi fiecărui membru al familiei

câteva întrebări pentru a afla despre simptom şi
semnificaţiile lui, cum ar fi:
„Spune-m i, ce vezi tu ca fiind durerea în această

fam ilie?"
„Oricine cu o problemă are dureri într-un anume

fel. Poţi să îmi spui unde este durerea?"
„Ce «doare» în această familie?"
Fiecare dintre aceste întrebări introduce ideea că

fam ilia, ca familie, are dureri. Fiecare începe să
m ute accentul, de la Pacientul Identificat la familie,
ca întreg. Fiecare membru al familiei are o şansă
de a identifica, pentru sine, domeniul problematic.
d. Părinţii răspund de obicei că Pacientul Identificat este

problem a şi terapeutul se orientează rapid pe problema
aşa cum o văd părinţii:
„Când aţi observat prim a dată acest simptom?
Terapia fam ilie i ■ în ce p â n d tra ta m e n tu l

202 „Aţi discutat între voi?"
„Ce paşi aţi urm at pentru a încerca să-l rezolvaţi?"
„Ce s-a întâm plat cu aceste în cercări?"
Aceste întrebări perm it părinţilor să spună cum au

încercat să fie părinţi buni şi să se prezinte pe ei
înşişi, cu claritate, ca fiind confuzi. A ceste întrebări
îl ajută de asem enea pe terap eu t să obţină primele
indicii despre o serie de lucruri: Cine vorbeşte
pentru cine? Cine face regulile fam iliei? Cine face
planurile? Cine le execută? C ât de clar sunt comu
nicate planurile? Cine vorbeşte cel m ai m ult? Cine
vorbeşte cel mai puţin? C are este ritm ul şi tonul
general al com unicării fam iliale? C ât de clară şi
directă este com unicarea fam ilială? Cum răspunde
familia crizelor? în ce dom eniu com portam ental se
manifestă sim ptom ul (IQ, corp oral, emoţional, so
cial)? Care erau circum stanţele prezente la momen
tul declanşării sim ptom ului? Ce distanţă a existat
între declanşarea şi etichetarea sim ptom ului? Cine
sau ce a fost blam at pentru existenţa simptomului
(vecinii, profesorii, D um nezeu, ereditatea)? Cărui
scop îi serveşte sim ptom ul în fam ilie?
e. Terapeutul scade am eninţarea vinovăţiei, accentuând

ideea confuziei şi ideea bunelor intenţii:
A sta trebuie să vă fi încu rcat, pentru că aţi făcut
toate astea şi totuşi nim ic nu părea să se rezolve aşa
cum aţi sperat.
VIRGINIA SATIR
— Suntem cu toţii oam eni. Facem ce putem m ai bine. 203
Trebuie să vă fi sim ţit confuzi când, cu toate aceste
eforturi, nim ic nu părea să m eargă bine.
Apoi terapeutul face o punte de legătură pentru a putea

începe studierea familiei. El poate spune:
— Sună ca şi cum voi toţi aţi fost încurcaţi de m odul
în care a apărut această dificultate a voastră.
— O dată, nimeni din această cam eră nu ştia pe celă
lalt. Poate acel m om ent este greu de am intit, şi
poate părea că voi vă cunoaşteţi dintotdeauna. Asta
nu este aşa. Voi aţi ajuns îm preună unul câte imul.
De fiecare dată cineva nou a venit, iar cei care erau
deja acolo au trebuit să găsească m odalităţi în care
să facă spaţiu pentru cel nou-venit.
— Acum haideţi să vedem care sunt persoanele care
au creat această familie.
Terapia fa m ilie i ■ în ce p â n d tra ta m e n tu l

CAPITOLUL 12
Utilizarea unei cronologii

a vieţii de fam ilie
I
1. C ând m ă nit la o fam ilie, văd trei generaţii diferite.
a. în m intea m ea, văd părinţii d rep t cop ii, trăind şi cres

când cu părinţii lor (care sunt acu m b u n ici), învăţând
atât reguli im plicite, cât şi explicite desp re cu m să abor
deze viaţa.
b. V ăd părinţii ca arhitecţi ai prezentei fam ilii. Ei pun

îm preună ceea ce au în văţat în propriile lor familii,
am estecându-le, conştient şi inconştient, pentru a for
m a contextul fam iliei lor.
c. A treia fam ilie este un fapt d acă există copii căsătoriţi.

D acă nu, a „treia fam ilie" este o viitoare familie constru
ită pe baza experienţelor curente ale prezentei familii,
în orice situaţie, copiii în vaţă cu m să devină adulţi, fie
că form ează sau nu o fam ilie.
2. A sta înseam nă că fam ilia este com pusă din părinţi, bunici
şi copii. Fiecare generaţie reprezintă un context diferit, într-un
timp şi loc diferit. C ircum stanţele, contextul şi tim pul în care
această familie curentă se adună (şi din care m em brii ei ies
VIRGINIA SATIR
şi în care intră) este teritoriul pe care îl folosesc ca bază pentru 205
descoperirea d ezvoltării acestei fam ilii distincte.
a. Fiecare fam ilie are o istorie unică, cu propriile sale sem

nificaţii şi in terp retări ale fiecărui m em bru.
b. Fiecare fam ilie are propriul set de reguli im plicite şi

explicite despre cum să abordeze viaţa. O privire asupra
oricăreia dintre fam iliile trigeneraţionale va arăta foarte
rapid cum au fost ţesute aceste reguli implicite şi expli
cite în com poziţia actuală a vieţii lor de familie:
— direct
— prin ignorarea evidentă a existenţei lor, proiectând
regulile asu p ra altor lucruri
— negându-le existenţa şi făcând contrariul
— distorsionând regulile într-un anume fel, sau
— prin renun ţarea confortabilă la toate regulile.
Terapeutul fam iliei începe şedinţa ştiind puţine sau nimic

deosebit despre fam ilie.
a. Se poate şti cine este Pacientul Identificat şi ce simptome
sim t m anifeste, d ar de obicei cam asta este totul.
O bţinerea de indicii despre semnificaţia simptomului
în acel sistem fam ilial va fi începutul explorării.
b. Poate exista suspiciunea că există durerea în relaţia
m aritală. Este im portant să se afle în ce fel se prezintă
durerea. Este nevoie să se exploreze cum au încercat
partenerii să-şi rezolve problemele.
c. Terapeutul fam iliei va şti că ambii parteneri funcţio
nează, în m are, pe baza „modelelor derivate din ceea
ce au văzut întâm plandu-se (sau neîntam plandu-se)
Terapia fa m ilie i ■ U tilizarea u nei cron o logii a vieţii d e fa m ilie

206
între propriii părinţi. Este necesar pentru el să afle
m odul în care aceste modele au influenţat aşteptările
fiecărui partener despre cum să fii un partener şi cum
să fii un părinte.
4. Terapeutul familiei începe o şedinţă, ştiind că familia a avut

o istorie. Cronologia vieţii de familie este esenţialmente o
istorie a evenimentelor care au avut loc atât în lumea internă,
cât şi în cea exterioară familiei. De asem enea ea destăinuie
m odul în care membrii familiei au interpretat şi au răspuns
acestor evenimente.
a. Exem ple ale evenim entelor familiale interne: naşterea
sau m ortea unui copil, sau divorţul sau m oartea unui
părinte sau unui bunic care se m ută cu familia sau pără
seşte familia.
b. Exem ple ale evenim entelor lumii exterioare sunt: un
război, o criză econom ică, o nouă lege rigidă sau o
schimbare m arcantă în situaţia econom ică a familiei (ori
în bine, ori în rău).
c. Când într-o familie s-au petrecut o m ulţim e de frag

mentări şi distrageri de-a lungul m ultor ani, structurarea
unei cronologii ajută terapeutul fam iliei să aibă o
perspectivă asupra familiei.
5. Unul dintre principalele lucruri de care un terapeut al familiei

are nevoie să afle este cum s-au descurcat oam enii cu lucru
rile care s-au întâm plat.
a. M odul în care se descurcă cineva este o funcţie a stimei

de sine. De asem enea, oferă un indiciu al regulilor emo
ţionale im plicite din fam ilie.
VIRGINIA SATIR
b. C ronologia m om en telor şi locurilor evenim entelor îi 207
perm ite unui terap eu t să „sim tă" călătoria reală pe care
această fam ilie a întreprins-o.
6. Modul m eu de a obţine inform aţii este accentuarea aprecierii

faţă de m etoda de cop in g a fiecărei persoane şi faţă de acel
lucru cu care au av u t d e-a face.
a. A m d escop erit cu m u lt tim p în urm ă că oamenii fac

întotdeauna câ t de bine pot lucrurile la un anumit
m om ent, deşi p o ate că nu este cea m ai bună m etodă,
dacă priveşti în u rm ă sau dacă priveşti din punctul de
vedere al unui ob servator.
b. O rice ar face o p ersoan ă reprezintă aspectele la care ea

este atentă, cum experim entează ea un fapt, cum îl inter
p retează şi ce acţiuni asociază cu această interpretare.
c. A ceasta constituie direcţia tuturor lucrurilor care ţin de

coping. Schim barea felului sau obiectivului abordării,
găsirea de n oi posibilităţi şi interpretări, descoperirea
unor opţiuni diferite va conduce autom at spre o nouă
abordare.
7. Membrii familiei intră în terapie cu destul de multă teamă.
a. M embrii fam iliei se sim t deseori vinovaţi, în secret,

pentru faptul că nim ic nu pare să fi ieşit bine (chiar dacă
ei acuză public Pacientul Identificat sau celălalt partener).
b- Părinţii, în special, au nevoie să sim tă că au făcut lucru

rile cât au p u tu t de bine ca părinţi. Ei au nevoie să îi
spună terapeutului: „D in cauza asta am făcut ce am
făcut. A sta este ce s-a întâm plat cu m in e /'
T e ra p ia fa m ilie i ■ U tilizarea u n ei cro n o lo g ii a vieţii d e fa m ilie

208 c. O cronologie a vieţii de familie, care tratează cu fapte
ca nume, date, relaţii etichetate, m utări etc. pare să placă
familiei. Se pun întrebări la care m embrii pot răspunde,
întrebări care sunt aparent neam eninţătoare. Tratează
cu viaţa în felul în care o înţelege familia.
8. Obişnuiam să văd cronologia într-un fel destul de rigid.

A cum petrec m ai mult timp stabilind un contact iniţial, aici
şi acum , cu membrii familiei.
a. După ce realizez contactul iniţial cu m em brii familiei,

desenez o hartă pe tablă. Asta este pur şi simplu o moda
litate de a afla cine şi când a fost în familie.
b. Sortarea informaţiei factuale despre prezenţa şi absenţa

membrilor familiei pare să fie m ai puţin am eninţătoare,
în acest m om ent de început, decât dacă ar fi făcută mai
târziu. în acest m om ent de început, desenarea hărţii
poate fi com parată cu întrebările despre sănătatea cuiva
şi despre semnele vitale. Din m om ent ce este informaţie
factuală, poate fi dată fără prea m ult ap ort em oţional.
c. în această m anieră inform ativă, de colectare a faptelor,

terapeutul familiei poate aduna cele m ai m ulte dintre
indiciile care ajută la înţelegerea procesului familial:
Cine este tatăl cui? Dacă există o m am ă vitregă, unde
este m am a naturală a copiilor? etc.
d. Terapeutul ar trebui să urm ărească reacţiile altor membri

ai familiei când o persoană oferă inform aţii. Aceste
reacţii pot fi îndosariate pentru o referire ulterioară sau
terapeutul le poate folosi im ediat cum apar.
VIRGINIA SATIR
o în m omentul în care am term in at h arta, am definit această 209
familie. Am răspuns, de asem enea, inform aţiei factuale. A m
modelat o experienţă în spiritul neînvinovăţirii.
a. Spre exem plu, aflu că bărbatul din faţa m ea este tatăl

vitreg. Apoi întreb: „Pe care dintre copiii de faţă i-ai adus
în căsn icie?"A sta îm i lasă spaţiu pentru a-1 întreba pe
copilul în cau ză: „O , tu ai treisprezece ani acum . De cât
timp eşti în această nouă fam ilie?" întrebarea duce cu
ea m esajul im plicit că acest copil a avut o nouă expe
rienţă. Accentul nu este pus pe tipul de experienţă avută,
ci doar pe faptul că acolo a avut loc o experienţă.
b. Aş putea, de asem enea, să întreb unde este m am a. Sau

aş putea să întreb copilul: „C um e ste ... să prim eşti o
nouă persoană în calitate de m am ă?" C u câteva între
bări, bine plasate, de acest tip, pot pătrunde în miezul
problem ei fam iliale.
c. D acă descop ăr că una dintre persoanele prezente este

o bunică, care a intrat în familie la două săptămâni după
m oartea soţului ei, voi şti că acolo se petrece un travaliu
de doliu. A cest doliu înseam nă ceva pentru părintele
al cărui tată a m urit, pentru copiii al căror bunic a m urit
şi pentru fem eia care şi-a pierdut soţul.
— D acă Pacientul Identificat de familie este, la acest
punct, un copil, pot să întreb natural cum erau
lucrurile între acel copil şi bunic.
— Pentru a nu deveni prea evidentă, aş putea să pun
aceeaşi întrebare şi altui m em bru al familiei.
Terapia fa m ilie i ■ U tilizarea u nei cronologii a vieţii d e fa m ilie

210 10. T erapeutul fam iliei are nevoie să judece câ t de m ultă atenţie
este d ată fiecărei porţiuni din cronologie.
a. Scopul este de a avea şi de a oferi o perspectivă familiei.
b. T erap eu tu l trebuie să fie foarte aten t la procesele de

co p in g pe care le folosesc m em brii fam iliei când îşi
relatează istoriile.
c. T erap eu tu l ar trebui să p ăstreze în m inte, de asemenea,

anu m ite caracteristici ale fam iliilor care vin în terapie.
U rm ăto arele reprezintă câteva lu cru ri speciale de care
sim t în perm anenţă conştientă când lu crez pentru a
descop eri fam ilia pe care o am în faţă.
d. M em brii fam iliei intră în terapie cu o m are încărcătură

de disperare. Structurarea făcu tă de terap eu t ajută la
stim ularea speranţei.
— în ceea ce îi priveşte pe m em brii fam iliei, eveni
m entele trecute sim t p arte din ei. A cu m ei pot
spune terapeutului: „A m existat." Şi m ai pot spune:
„N u sun t d oar un m are sac plin cu patologie. Am
reuşit să depăşesc m ulte h an d icap u ri."
— D acă fam ilia ar fi ştiut ce în treb ări a r fi trebuit să
îşi pună, nu ar fi avu t nevoie să vină în terapie. Ded
terapeutul nu va spune: „Spuneţi-m i ce vreţi să îmi
sp u n eţi." M em brii fam iliei v o r spune terapeutului
pu r şi sim plu ce anu m e şi-au sp u s lor înşişi de am
de zile. întrebarea terap eu tu lu i înseam nă: „Ştiu ce
întrebaţi. îm i asum responsab ilitatea de a vă înţe
lege. V om m erge îm p reu n ă în aceeaşi d irecţie."
V1RGINIA SATIR
e. Terapeutul fam iliei ştie de asem enea că, într-o anum e 211
m ăsură, fam ilia s-a con cen trat asupra Pacientului Iden
tificat, pentru a alina d u rerea m aritală. El ştie de asem e
nea că, într-o anum ită m ăsură, familia va rezista tuturor
eforturilor de a schim ba această focalizare. A lcătuirea
unei cronologii a vieţii de fam ilie este o cale eficientă,
neam eninţătoare de a m uta accentul de la un m em bru
al familiei „bolnav" sau „rău " la relaţia m aritală.
f. C ronologia vieţii de fam ilie serveşte şi altor scopuri

terapeutice utile, printre care oferirea unui cadru în care
procesul de reed u care poate avea loc. După cum am
spus, terapeutul serveşte ca m odel prin felul în care veri
fică inform aţia sau corectează tehnicile de com unicare,
iar felul în care îşi plasează întrebările şi solicită răspun
surile îi perm ite să înceapă acest proces. în plus,
cân d terapeutul aşază elem entele cronologic, el poate
introduce într-o m anieră relativ neînspăim ântătoare
câteva dintre conceptele cruciale prin care speră să
inducă schim barea.
11. Din cronologia vieţii de fam ilie, terapeutul capătă primele

indicii despre cât de disfuncţională este relaţia m aritală.
a. D acă, spre exem plu, în tim p ce răspund întrebărilor

terapeutului, partenerii pot vorbi cu uşurinţă despre
durerea din propria relaţie m aritală, prognoza pentru
un rezultat rapid în terapie este bună.
b. Dar dacă, în tim pul cronologiei, partenerii nu pot vorbi

cu uşurinţă despre relaţia m aritală, dar insistă să se
concentreze asupra Pacientului Identificat şi asupra lor
Terap ia fa m ilie i ■ U tilizarea u nei cron o logii a vieţii de fam ilie

212 ca părinţi ai unui copil bolnav şi rău , prognoza pentru
un rezultat rapid în terapie nu este la fel de bună.
c. De asem enea, dacă copilul (P.I.) îşi ajută părinţii să

păstreze atenţia asupra lui însuşi (schizofrenicii şi delinc
venţii fac asta), terapeutul va avea o sarcină suplimen
tară, încercând să-l reasigure pe P.I. că este în siguranţă
să se vorbească despre suferinţa dintre părinţii săi, în
acelaşi timp reasigurându-i pe parteneri de acelaşi lucru.
12. Terapia familiei este, într-un anum e sens, o form ă de terapie

m aritală, chiar dacă terapeutul familiei tratează cu partenerii
şi în rolurile lor parentale.
a. D ar felul în care terapeutul gestionează rolurile paren

tale depinde de vârsta copiilor. D upă cum văd eu, rolul
parental există num ai în relaţie cu copiii care sunt încă
în familie şi nu au încă vârsta m ajoratului. D upă ce un
copil îm plineşte 18 ani, el trebuie tratat ca un alt adult,
pentru că aceasta este realitatea pe care el şi părinţii lui
trebuie educaţi să o accepte, dacă nu au fost capabili să
o accepte până acum (vezi C ap. 1 0 ,1 8 ).
b. Terapia familiei trebuie să se concentreze în prim ul rând

asupra partenerilor ca parteneri, deoarece durerea lor
m aritală i-a îm piedicat să-i acorde asistenţă parentală
copilului în concordanţă cu nevoile sale de dezvoltare.
Ei au fost părinţi în concordanţă cu propriile lor nevoi.
c. Terapia familiei trebuie să se concentreze în prim ul rând

asupra partenerilor ca parteneri, datorită faptului că ei
sim t conectaţi extrem de acut la d u rerea lor m aritală şi,
VIRGINIA SATIR
din cauza acestei dureri, suferă Pacientul Identificat şi 213
toţi ceilalţi copii din fam ilie.
— Părinţii care sunt nefericiţi im ul cu celălalt nu p ot
da copilului sentim entul că baza căm inului lui este
sigură.
— Ei nu pot nici să fie modele utile pentru copil în ceea
ce ar trebui să fie o relaţie bărbat-fem eie conforta
bilă, plină de satisfacţii.
13. Odată ce terapeutul a abordat pe scurt problem a aşa cum o

defineşte familia, el se va ocupa apoi cu cronologia, începând
cu partenerii.*
a. Partenerii au fost acolo prim ii; ei sunt, de fapt, arhitecţii

familiei.
— A bordându-i întâi pe parteneri, terapeutul începe
şi să schiţeze relaţia m aritală.
— El ajută de asem enea copilul să-şi vadă părinţii ca
oam eni care au avut vieţile lor cu m ult înainte ca
el să se nască.
b. El începe cu partenerii, chiar dacă familia, ca familie,

nu a început să existe până la sosirea primului copil.
Dacă ar începe cu relaţia fiecărui părinte cu copilul lui,
ar fi ca şi cum ar pune căruţa înaintea cailor.
“e măsură ce face asta/ terapeutul poate lua notiţe, ori pentru a-şi reîmprospăta
memoria, din motive legate de cercetare, ori pentru a arata familiei că le ia istoria în
serios. Pe de altă parte, m ulţi terapeuţi vor înregistra şedinţele sau vor considera că
făptui de a lua notiţe subm inează relaţia. Această problemă, începând cu momentul
remarcilor timpurii ale lui Freud asupra acestui subiect, a răm as o chestiune
individuală.
Terap ia fa m ilie i ■ U tilizarea u n ei cro n o lo g ii a vieţii d e fa m ilie

214 14. N u cleu l gru pului fam ilial ulterior a în cep u t să existe atunci
cân d p arten erii şi-au aţintit p rivirea unul asu p ra celuilalt şi
s-au decis să continue relaţia.
A
a. In această etapă, h om eostaza m aritală de bază (sau

definiţia relaţiei) a încep ut să se form eze. O rice crono
logie trebuie să înceapă aşad ar cu această prim ă întâl
nire între cei doi viitori p arten eri.
b. Bărbatul şi femeia care au decis să continue relaţia poate

au stat ceva tim p îm preună în cercân d să formeze o
relaţie înainte de a se căsători. O rice cronologie trebuie
să acopere aşad ar p erioad a dintre prim a întâlnire şi
căsătorie.
c. Bărbatul şi femeia care au devenit parteneri probabil au
trăit îm preună, pentru o vrem e, ca un cuplu fără copii.
O rice cronologie trebuie să aco p ere aşad ar perioada de
dinaintea asum ării rolului p aren tal.
d. De asem enea, am ândoi p arten erii au crescut, ei înşişi,

într-o familie. Orice cronologie trebuie să includă aşadar
nişte im agini despre cu m era v iaţa în ambele medii
fam iliale originale. (D eşi această inform aţie aparţine
începutului cronologiei, terapeutul trebuie să fie orientat
asupra familiei prezente, deci el începe cu perioada când
partenerii s-au întâlnit p en tru p rim a oară; el începe cu
începutul prezentei fam ilii.)
15. înainte de a trece la întrebările actu ale pe care terapeutul le

poate pune şi la ordinea în care el le p oate pune, aş vrea sa
accentuez m an iera, spiritul sau stilul în care terapeutul tre
buie să pună întrebările.
VIRGINIA SATIR
a. Terapeutul familiei tratează cronologia vieţii de fami- 215
lie într-o m anieră obişnuită, dar totuşi atentă (vezi
Cap. 1 2 ,2 9 )
b. El se com portă ca şi cum ar fi un cronicar al familiei,

colectând fapte din viaţa familiei. El face asta într-o
atm osferă de descoperire plină de speranţă; familia şi
el, îm preună, vor zugrăvi o im agine a trecutului. Toţi
membrii vor avea de oferit percepţii ale evenim entelor,
chiar dacă percepţiile unei persoane ar putea să nu se
potrivească cu cele ale altei persoane.
c. El nu se va com porta ca un colector de taxe, un director

de pom pe funebre sau ca un procuror districtual intero-
gând acuzaţii. El şi familia simt oameni de ştiinţă,
lucrând îm preună la o sarcină. De exem plu, terapeutul
poate spune:
„Apoi Bunica revine în cadru. Este corect? Când s-a

A
întâm plat asta, după câte vă puteţi aminti? înainte

sau după ce Suzie, aici de faţă, a apărut pe scenă?"
Terapeutul va obţine înainte de toate ceea ce numesc o

distribuţie, ca şi cum s-ar orienta într-o piesă de teatru:
„A cum , pentru a avea o im agine com pletă, spu-

neţi-m i cine este în familia voastră."
„Care sunt num ele copiilor voştri? Unde sunt ei

acum ? C are sunt vârstele lor?"
Este înţelept să ne ream intim că ar putea fi şi alţi copii în

familie, în afară de cei prezenţi în cabinetul de terapie.
Terap ia fa m ilie i ■ U tilizarea u nei cron o logii a vieţii d e fa m ilie

216 17. D acă terapeutul află că unul sau am ândoi partenerii au avut
m ariaje anterioare, el se opreşte pentru a întreba numele
vârstele, dom iciliul partenerilor anteriori şi ale copiilor din
căsătoriile anterioare. El poate de asem enea cere datele căsă
toriei anterioare, d ata divorţului sau a m orţii partenerului
anterior.
„înţeleg. Deci ai m ai fost căsătorit înainte. Atunci

această familie este com pusă şi din copiii din aceas
tă căsătorie an terio ară/'
„Când te-ai căsătorit pentru prim a d ată?"
„Ce a condus la d esp ărţire?"
A deseori tatăl din cabinetul de terapie este în realitate un

tată vitreg sau adoptiv. Astfel de întrebări despre distribuţie
pot scoate repede în evidenţă posibile dom enii problematice
în familia prezentă.
18. Terapeutul va afla dacă altcineva locuieşte în prezent cu

fam ilia, persoane ca socri sau fraţi vitregi, chiriaşi, mătuşi
etc. El va întreba de asem enea despre persoanele care nu fac
încă parte din fam ilie, dar au prim it sau au contribuit la
hrănire, suport financiar sau direcţionare (ghidare-disdplină)
în trecut.
„Sunt alte persoane care locuiesc cu voi acum?''
„Sunt alte persoane care la un m om ent dat au fost

m em bri ai acestei fam ilii?"
„Când s-a alăturat fiecare persoană aceastei familii?
„Care a fost m otivul pentru care fiecare persoana

s-a alăturat acestei fam ilii?"
VIRGINIA SATIR
„D e unde a v en it fiecare?" 217
„C ând a p ărăsit fiecare fam ilia?"
„C are a fost m otivul p en tru p ărăsirea fam iliei?"
„U nde a p lecat fiecare?"
„U nde este fiecare dintre aceste p ersoan e?"
„Care este acum contactul între fiecare dintre aceste

persoane şi fiecare dintre m em brii familiei din
p rezen t?"
„înţeleg, acum vedem toate persoanele care au
făcut sau fac p arte din această fam ilie."
Prin repetarea constantă a ideii „acestei familii , terapeutul

ajută fam ilia (în special părinţii) să vadă că ea este, de fapt,
o unitate singulară. De asem enea, prin cercetarea locurilor
în care se află toţi m em brii familiei, terapeutul poate desco
peri că o fată este într-un spital de boli m entale din vecină^
tate şi că părinţii unuia dintre parteneri locuiesc imediat upa
colţ. Cu alte cuvinte, m ulte persoane care nu sunt în cabine
de terapie pot fi foarte prezente în cadru. Terapeu tre
să ştie despre ele.
19. Terapeutul defineşte apoi scopul terapiei, aducând p p
sa orientare:
„După cum ştiţi, noi lucrăm aici cu familu. Şi am
aflat că, atunci când un membru are o durere, toţi
îm părtăşesc cum va durerea aceasta. Sarcina noastră
este să găsim m oduri în care fiecare poate obţine
m ai m ultă plăcere din viaţa de familie. Pentru că
Terapia fam iliei ■ U tilizarea unei cronologii a vieţii d e fa m ilie

218 sunt sigur că, odată, această familie a avut momente
m ai b u n e."
Vorbind în general, terapeutul evită ca un anum it membru

al fam iliei să se sim tă responsabil pen tru nefericirea din
fam ilie.
De asem enea, accen tu ân d ideea plăcerii ca scop al terapiei,

terap eu tu l continuă să dim inueze team a şi să sporească
speranţa.
în final, vorbind despre „ce ved em " în fam ilii, terapeutul îşi
foloseşte cunoaşterea specială despre fam ilii pentru a ajuta
membrii familiei să nu se perceapă pe ei înşişi ca fiind deosebit
de răi sau fără speranţă.
20. Terapeutul trece apoi la parteneri, ca lideri ai familiei:
„Ei bine, acum , voi doi nu aţi fost părinţi toată viaţa
voastră. V-aţi cunoscut cu m ult înainte ca «acesta»
(P.I.) să apară. Spuneţi-m i, cum s-a întâm plat ca voi
doi să vă alegeţi unul pe celălalt ca parteneri?"
M utându-se într-o perioadă p reced en tă, pen tru a aborda

relaţia m aritală, terapeutul continuă să dim inueze amenin
ţarea. Perioada despre care el întreabă este perioada în care
am ândoi partenerii s-au sim ţit m ai optim işti decât acum. Şi,
cu întrebări ulterioare, terapeutul urm ează să extindă cunoaş
terea prim elor aşteptări:
„Ce ai v ăzu t la ea şi te-a făcut să spui «Ea este

pentru m in e»?"
„Sigur, erau şi alţi bărbaţi care dansau la petrecere.

De ce tocm ai el în m od sp ecial?"
VIRGINIA SATIR
21. T®r^Peutu^întreabă despre paşii făcuţi pentru continuarea 219
relaţiei:
„Deci când v-aţi văzut din nou? Cine a făcut acel

pas urm ător foarte important? Cum s-a ajuns la el?"
„Deci el te-a chemat. Tu ce ai făcut? Te aşteaptai

ca el să facă asta? Tu la ce te aşteptai din partea ei?"
„Şi apoi ce s-a întâm plat?"
„Când aţi căzut amândoi de acord că doriţi să

continuaţi relaţia?"
„Când aţi anunţat pe toată lumea că ceea ce se

petrecea între voi doi este ceva serios?"
De obicei, cei doi parteneri se implică foarte repede în dis
cuţia despre acest moment aproape uitat. Iar copilul, lăsat
în rolul potrivit, de observator, are oportunitatea să-şi vadă
părinţii ca pe două persoane care au trăit înainte ca el să
trăiască şi au avut odată o relaţie mai fericită unul cu celălalt.
întrebările despre această perioadă continuă să contureze

profilul partenerilor ca parteneri, şi pe fiecare partener ca pe
un individ care a luat o decizie să trăiască alături de celălalt,
în căsătorie. Efectul acestor întrebări referitoare la parteneri
pare să fie „Eram fericiţi odată. Putem fi din nou. Efectul
acestor întrebări asupra copilului pare să fie: „Părinţii mei
erau odată fericiţi. Poate ar putea fi din nou."
22* Terapeutul se întoarce înspre copil (sau P.1.) în mod repetat,

în tim pul acestei poveşti despre întâlnire şi căsătorie, şi îl
întreabă dacă ştia despre această perioadă din vieţile parin
ţilor lui:
Terapia fa m iliei ■ U tilizarea unei cronologii a vieţii de fam ilie

220 „Poate este greu de crezu t că la un anum it moment
părinţii tăi nici m ăcar nu se cunoşteau unul pe
celălalt."
„Ai ştiut asta desp re tăticul tău ? Că se străduia să

câştige suficienţi bani pentru a se putea căsători cu
m am a ta ?"
„Ai ştiut că m am a ta se desconsidera atât de mult

încât credea că niciun b ărbat nu v a vrea să se
căsătorească cu ea?"
Chiar dacă copilul refuză să răspundă terapeutului, aceste

întrebări vor continua. Vorbind copilului în faţa părinţilor
(un „ap arte"), terapeutul poate începe să ofere interpretări
nu num ai copilului, ci şi indirect părinţilor săi. El începe să
com unice viziunea sa asupra a ceea ce este valoros la ei, în
acelaşi timp notând cronologia.
23. Terapeutul întreabă despre decizia şi planurile de căsătorie:
„Când v-aţi decis să vă căsătoriţi? Cum v-aţi ocupat

de planificarea nunţii?"
„Cum a fost cerem onia de căsătorie? Cine a fost

prezent?"
„Ce obstacole au stat între voi şi căsătorie?"
Aceste întrebări scot la suprafaţă detalii realiste despre venit,

război, schim barea locului de m uncă, m oartea sau boala
părinţilor etc. Ele accentuează şi ideea că am ândoi partenerii
se aleg unul pe celălalt; căsătoria lor nu este doar ceva care
s-a întâm plat.
virginia satir
întrebările aduc în prim-plan problemele pe care unul sau 221
amândoi parteneri le-au avut în separarea de propriii lor
părinţi, încercând totuşi să-i mulţumească pe aceştia. (De
exemplu, putem deseori afla că partenerii au trecut prin două
ceremonii de căsătorie pentru a le face pe plac părinţilor lor.)
Aceste întrebări îi oferă, de asemenea, P.I. o poveste coerentă

despre dezvoltarea naturală a familiei. Această lămurire a
trecutului ajută la nedistorsionarea realităţii.
24. Terapeutul cere fiecărui partener să-i spună ce anume a

gândit despre răspunsul celuilalt partener atunci când a
apărut ideea căsătoriei:
„Când a fost discutată prima dată ideea căsătoriei?

în ce context? Cum a fost comunicată ideea? Ce s-a
spus? Cine a menţionat-o primul?"
„Care a fost impresia ta (a soţului) despre răspunsul
soţiei tale?"
„Care a fost impresia ta (a soţiei) despre răspunsul
soţului tău?"
„Ce te gândeai şi ce simţeai când soţul tău ţi-a cerut
să te măriţi cu el? Tu (soţul) ce ai simţit?
25- Dacă sunt discrepanţe între cele două imagini, terapeutul
încearcă să le aducă la lumină şi să le interpreteze. El foloseşte
acest moment pentru a începe să prezinte cuplului ideea că
este posibil ca fiecare dintre parteneri să funcţioneze cu o
înţelegere insuficientă a celuilalt şi că exista cai pentru a
corecta aceste neînţelegeri. El afirmă.
Terapia fam iliei ■ Utilizarea unei cronologii a vieţii de familie

222 „Tu (soţia) simţeai şi gândeai ceva diferit de ceea
ce soţul tău credea că tu ai simţi şi ai gândi."
„Cum îţi explici că soţul tău şi-a făcut o imagine

despre ce simţeai şi gândeai, imagine care era
diferită faţă de ceea ce tu simţeai şi gândeai de
fapt?"
„Cum îţi explici tu (soţul) că ţi-ai făcut o imagine
diferită faţă de ceea ce simţea şi gândea soţia ta şi
faţă de ceea ce ai intenţionat?"
„S-a întâmplat vreodată invers, ca tu (soţia) să îţi
faci o imagine diferită faţă de ceea ce tu (soţul)
intenţionai?"
„Ce se întâmplă când fiecare observă că celălalt nu
a primit mesajul pe care i l-ai trimis? Asta bindnţeles
că se întâmplă fiecăruia. Fiecare are nevoie de tehnici
de a se descurca cu acest lucru."
„Ce se întâmplă când fiecare vine cu imagini dife
rite ale unui lucru probabil asem ănător?"
„Ce tehnici cunoaşteţi tu (soţie) şi tu (soţ) sau aţi
dezvoltat pentru a face faţă situaţiei?"
„Asta ar putea părea câteodată ca şi când cineva

ar minţi, sau ar fi rău, prost, bolnav sau nebun."
„Cred că ăsta este un domeniu unde trebuie să
facem ceva treabă. Acum, să ne întoarcem !"
26. Terapeutul întreabă apoi despre reacţiile parentale la decizia
partenerilor de a se căsători:
VIRGINIA SATIR
„Cum au reacţionat părinţii voştri la faptul că vă 223
făceaţi curte şi că aţi decis să vă căsătoriţi?"
„Unde locuiau părinţii voştri în acel moment? Unde

locuiaţi voi în acel moment?"
Aceste întrebări duc, în mod natural, către informaţii despre

relaţia fiecărui partener cu propriii lui părinţi. De obicei,
această zonă este încărcată emoţional şi conduce, de ase
menea, la conflicte maritale timpurii.
Terapeutul cuplează cronologia şi răspunsurile primite de

la familie. Dacă unul sau amândoi partenerii îşi arată inte
resul pentru discutarea vieţilor lor premaritale, terapeutul
face o pauză în cronologia evenimentelor familiei nucleare
şi se concentrează asupra cronologiei vieţii fiecărui partener
în familia sa de origine. O asemenea abatere va contura în
continuare profilul fiecărui partener ca individ cu o viaţă
proprie premaritală separată.
27. rapeutul merge apoi mai departe în relaţia dintre perechea
jodită şi viitorii lor socri. El direcţionează următoarea serie
întrebări către soţie şi le repetă pentru soţ.
„Ce ştii tu (soţia) despre ce simţea tatăl tău despre
căsătoria cu soţul tău? Cum ai aflat asta.
„Ce ştii despre ce simţea mama ta despre casatona
cu soţul tău? Cum ai aflat asta.
CesHi despre ce simtea mama soţului tău despre
„ ce şui despre <-c > noră? Cum ai ajuns
faptul de a a te avea pe tme ca nora. v_ j
ca af l i a c f a ? ^
Utilizarea unei cronologii a vieţii de familie

Terapia familiei ■
224 „C e ştii d esp re cum se sim ţea tatăl soţului tău în
legătu ră cu faptul de a te avea pe tine ca noră? "
„Tu (soţul) a av u t aceeaşi im presie ca soţia ta?"

(d acă im presia este diferită, terapeutul va nota
faptul că există o diferenţă şi va nota care este
diferenţa.)
„C um anum e vă explicaţi diferenţa dintre impre

siile v o astre?"
28. T erapeutul m erge m ai departe şi întreabă despre relaţia

prezentă a partenerilor cuplului cu socrii lor:
„Cum stau lucrurile acum între tine (soţie) şi mama

ta soacră, tatăl socru, m am a şi tatăl tău ?"
„Cum stau lucrurile acum între tine (soţ) şi mama

şi tatăl tău, tatăl şi m am a so acră?"
„V-ar plăcea ca lucrurile să fie diferite?"
29. Terapeutul extinde acum distribuţia pentru a include fraţii,

surorile, m am a, tatăl, m ătuşa etc. fiecărui partener.
„Amândoi aţi venit din propriile voastre medii

familiale. Mai bine ne-am face o im agine a cui este
în aceste fam ilii."
„Aveţi fraţi şi surori? C ât de în vârstă sunt ei? Mai

tineri sau m ai în vârstă ca v o i?"
„Atunci asta te face cel m ai în vârstă din familie."
„Care sunt num ele lor? Unde locuiesc ei acum?

Sunt căsătoriţi? Au copii? Ce vârste au copiii lor?"
VIRGINIA SATIR
„U nde locuiesc părinţii voştri acum ? Ce vârstă au 225
ei? C um îşi câştigă tatăl tău existenţa?"
Pentru că această zonă este de obicei încărcată, terapeutul

se concentrează asupra faptelor: num e, vârste, sex, domiciliul
m em brilor fam iliei. în acest fel, el îşi face o imagine despre
cum trebuie să fi arătat m ediul familial al fiecăruia dintre
parteneri. El lasă d eoparte detaliile privitoare la relaţii şi
emoţii, până când are un cadru destul de larg în care să le
introducă. Terapeutul nu încurajează un membru al familiei
să se afunde în em oţii până când el nu are o idee despre
lucrurile la care se referă aceste em oţii. El va pune constant
în relaţie em oţiile şi percepţiile cu momentul temporal, locul
şi contextul.
Aceste întrebări despre m ediul prem arital al fiecărui parte

ner oferă, de asem enea, indicii terapeutului despre per
soanele din fam ilia extinsă sau din familia de origine care
au avut o influenţă în vieţile persoanelor din familia nucleară.
Aceste întrebări arată, de asem enea, răspândirea geografică
şi m odul de gru pare a acestor persoane influente.
30. După extinderea distribuţiei pentru a include cele două fa

milii de origine, terapeutul roagă pe fiecare partener să i
descrie pe cei doi părinţi ai săi.
„D acă ar fi să m ă întâlnesc cu mama ta (a soţului)
într-o staţie de tren, cum aş recunoaşte-o? Cum l-aş
recunoaşte pe tatăl tău?
„D acă aş fi avut ocazia să vorbesc cu m ama ta (a
soţiei), ce m i-ar fi spus despre felul în care mâncarea,
Terapia fam ilie i ■ U tilizarea unei cronologii a vieţii d e fam ilie

banii, sexu l, problem a copiilor şi distracţiei erau
tratate în fam ilia ta? C e m i-ar fi spus tatăl tău?"
Punând întrebări perceptu ale, terapeutul poate ajuta fiecare

p arten er să ofere inform aţii despre relaţia sa cu părinţii, fără
să stârn ească an xietate. Şi terapeutul poate primi mai multe
indicii d esp re m odelele după care funcţionează amândoi
p arten erii.
31. Pe m ăsură ce se concentrează asupra relaţiei fiecărui partener

cu p rop riii părinţi, terapeutul poate introduce câteva noi
con cep te în ideologia familiei şi le poate introduce în modul
cel m ai puţin am eninţător, din m om ent ce partenerii sunt cu
un p as m ai departe de familia nucleară. A ici, el va introduce
conceptul că oam enii sunt diferiţi. El le spune pe rând,
fiecărui partener:
„Am observat, în tim p ce vorbeai, că mama ta şi
tatăl tău erau asem ănători în aceste privinţe şi
diferiţi în aceste alte p riv in ţe ." (Şi numeşte
diferenţele.)
„C um i-ai văzu t tu încercând să trăiască cu aceste
diferenţe?"
32. A lteritatea este un aspect extrem de încărcat în familiile dis-
funcţionale. Ream intindu-le partenerilor că erau copii odini
oară şi cum îşi observau părinţii ca fiind deosebiţi, terapeutul
începe să introducă ideea că şi copilul lor îi percepe pe ei ca
fiind deosebiţi. C ă este în regulă să fii diferit. Terapeutul
poate spune:
„Fiecare dintre noi are nevoie de modalităţi de a trata
prezenţa diferenţelor. Se pare că, în familia ta (a soţiei,
VIRGINIA SATIR
era tratată aşa. în familia ta (a soţului), era tratată 227
în felul acesta."
„Cum te vezi tu (soţia) asemănătoare soţului tău?"
„Cum te vezi pe tine diferită de soţul tău?"
„Cum te vezi tu (soţul) asemănător soţiei tale?"
„Cum te vezi pe tine diferit de soţia ta?"
„Ce m etode aţi pus la punct pentru a putea trăi cu

diferenţele dintre voi?"
„Cum funcţionează aceste m etode?"
Terapeutul va conchide arătând faptul că metodele de a

gestiona alteritatea soţului sau soţiei nu sunt adecvate:
„A rată ca şi cum amândoi aţi fi încercat să folosiţi

aceleaşi căi pe care le-au folosit părinţii voştri."
„D esigur, tu (soţia) nu semeni cu nimeni altcineva
şi tu (soţul) nu semeni cu nimeni altcineva. Toate
persoanele sunt diferite. Nimeni nu copiază exact
pe altcineva."
„Pare ca şi cum căile pe care le folosiţi li s-au potri
vit foarte bine părinţilor voştri, la momentul acela
şi în acel loc, dar ele nu vi se potrivesc vouă avem
nevoie să găsim m oduri care să vi se potrivească
vouă, aşa cum sunteţi voi am ândoi."
„Poate, fără să o ştiţi, tu (soţul) te-ai purtat cu soţia

ta ca şi cum ea ar fi fost m am a ta, şi tu (soţia) te-ai
purtat cu soţul tău ca şi cum el ar fi fost tatăl tău.
Terapia fa m ilie i ■ U tilizarea unei cronologii a vieţii de fam ilie

22 8 „Poate, fără să o ştiţi, tu (soţul) te-ai aştep tat ca soţia
să răsp u n d ă ca m am a ta şi te-ai co m p o rtat cu ea
în co n secin ţă. Şi tu (so ţia) p o ate că te-ai aştep tat ca
soţu l tău să-ţi răsp u n d ă ca tatăl tău şi astfel te-ai
co m p o rta t faţă d e el în c o n se c in ţă /'
„Părinţii noştri sunt primii noştri profesori. Noi ne luăm

ideile despre cum să ne comportăm din ceea ce vedem,
ceea ce experimentăm şi ceea ce ni se spune, iar toate
acestea ne vin de la primii noştri profesori. Voi v-aţi luat
ideile de la primii voştri profesori."
34. T erapeutul introduce ideea că oam enii au d ezaco rd u ri. El

întreabă pe fiecare p arten er:
„Bineînţeles, cu toţii av em n eîn ţeleg eri câteod ată.

E rau m am a şi tatăl tău cap ab ili să se co n trazică în
m od d esch is?"
„C um i-ai v ăzu t pe m am a şi tatăl tău rezistând

neînţelegerilor?"
A m ândoi partenerii suferă în că, d ato rită u n or g rad e diferite

de interdicţie a com entariilor legate de suferinţele pe care
le-au văzut apărând între cei doi părinţi. Terapeutul nu numai
că prim eşte indicii legate de nivelul de in terd icţie, ci începe
şi să îi elibereze pe p arten eri de aceasta.
35. Terapeutul va introduce ideea că suferinţa p o ate fi privită

şi com entată:
„Ai observat suferinţa p ărin ţilor tă i?"
„Erai capabilă să le alini d u rerea?"
VIRGINIA SATIR
„Cum te-ai ocupat de durerea lor? " 229
„Cum a răspuns m am a când tu ai încercat să ajuţi?"
„Cum a răsp u n s tatăl când ai în cercat să aju ţi?"
Aceste întrebări con tin u ă să le ream in tească p arten erilor că

odinioară erau copii şi îşi observau propriii părinţi. U n p ă
rinte disfuncţional are dificultăţi să-şi v ad ă copilul aşa cum
este el. Terapeutul începe să stim uleze această conştientizare,
reamintind părintelui cu m s-a sim ţit el ca şi copil, ajutându-1
pe părinte să intre, tem p o rar, înapoi în pielea copilului. D ar
el stimulează această conştientizare într-un loc sigur, un pas
mai departe de fam ilia n u cleară prezentă.
36. Terapeutul introduce ideea că oam enii se p o t d istra:
„Ce făceau părin ţii tăi pen tru a se d istra?"
Persoanele disfuncţionale au la fel de multe probleme să

vorbească despre plăcere ca şi să vorbească despre durere.
37. Terapeutul, obţinând informaţii despre viaţa premaritală

a fiecărui partener, ajută la evidenţierea discrepanţelor
dintre ceea ce părinţii au făcut şi ceea ce le-au spus copiilor
să facă:
„ Cum ai văzut-o tu (soţia) pe mama ta tratându-1

pe tatăl tău? "
«Cum ai văzut-o pe mama ta tratându-te pe tine?"
«Cum ţi-a spus mama ta să-l tratezi pe tatăl tău?"
«Cum ţi-ai explicat diferenţa?"
T e ra p ia fa m ilie i ■ U tilizarea u n ei cro n o lo g ii a vieţii d e fa m ilie

Terapeutul repetă aceste întrebări soţului. Aceste întrebări
arată indirect partenerilor tipul de întrebări pe care copilu]
lor le-ar putea adresa lor.
38. T erapeutu l, obţinând inform aţii despre m ediul prem arital

al fiecărui partener, arată că evenim entele familiale afectează
diferiţi m em bri:
„Deci tatăl tău şi-a pierdut slujba chiar în momentul

când tu sperai să te duci la colegiu? Cum s-a
descurcat familia cu această problemă?"
39. T erapeutul, obţinând inform aţii despre fiecare partener,

încearcă să m eargă înainte şi înapoi, între cei doi parteneri,
pentru a păstra inform aţia la nivelul aceleiaşi perioade de
tim p şi de dezvoltare:
„Să vedem , atunci, în m om entul în care tu reuşiseşi

să intri la colegiu, soţia ta, de faţă, trebuie să fi
început liceul. H ai să aflăm ce făcea ea în această
p erioad ă."
40. Terapeutul com pară, de asem enea, experienţa unui partener

cu experienţa celuilalt partener:
„Ei bine, acum , evident că tu (soţul) l-ai văzut pe

tatăl tău plecând de acasă când se certa cu mama
ta. Ce l-ai v ăzu t tu (soţia) făcând pe tatăl tău?"
„înţeleg că lucrurile în casa ta (a soţului) păreau

tensionate, dar liniştite, în timp ce în casa ta (a soţiei)
oam enii se certau deschis tot tim pul. E corect?"
41. Uneori o poveste prem aritală a unui partener va fi mal

extinsă şi m ai productivă pentru terapie, deci terapeutul va
VIRGINIA SATIR
continua să se con cen treze asu p ra acelui parten er. D acă este 2Bi
aşa, el se va în to arce către celălalt p arten er şi va spune:
„N e în to arcem la tine d ata v iitoare, bănuiesc, şi

vom v ed ea cu m stăteau lucrurile p en tru tine în
această p e rio a d ă ."
De fapt, terap eu tu l spune: „Este destul tim p pentru a putea

explora. Fiecare va avea şansa de a-şi spune povestea. Fiecare
va fi inclus în terap ie."
42. Terapeutul ad u ce cron ologia am bilor parteneri până în

m om entul căsătoriei. A p oi el accen tu ează ideea că suntem
influenţaţi de m odele din trecut şi cere inform aţii despre cum
au tradus p arten erii ceea ce au învăţat:
„Ei bine, acu m , avem o idee despre fiecare dintre

m odelele v oastre. H aideţi să vedem cum v-au
influenţat aceste experienţe cu care aţi crescut
m odul în care v-aţi im plicat în căsătorie."
La început, el îi va întreba pe parteneri ce planuri pentru

viitoarea lor viaţă erau deja făcute în m om entul căsătoriei
lor şi ce idei aveau desp re asta:
„U nde plănu iaţi să locu iţi?"
„C are erau planurile pentru felul în care urm a vă

d escu rcaţi?"
„C are erau planu rile despre felul în care u rm a să

îm părţiţi sarcinile gospodăreşti? "
„C are erau planurile pen tru câştigarea, îm p ărţirea

şi cheltuirea banilor? "
T e ra p ia fa m ilie i ■ U tilizare a u n ei c ro n o lo g ii a v ie ţii d e f a m ilie

232 „C e aranjam ente aţi făcut pen tru certurile şi neînţe
legerile p e care oricine ap ro p iat de altcineva este
fo rţat să le aibă din cân d în cân d ?"
„C um aţi aranjat fiecare pen tru a perm ite interesele

in d ivid u ale ale celu ilalt?"
„C ând aţi planificat să aveţi un copil sau copii?"
„C âţi aţi v ru t?"
„ C e sex aţi sperat să aibă co p iii?"
„Ce planuri aţi făcut p en tru a v ă d istra ?"
„Ce s-a gândit fiecare dintre voi d esp re unde veţi

fi, ce veţi face, şi cum veţi a ră ta la zece am după
căsătorie? Dar după d ou zeci de ani de căsătorie?"
43. A poi terapeutul va întreba ce s-a în tâm p lat de fapt. De

exem plu, el va întreba despre prim ele zile ale căsătoriei:
„Aţi avut o lună de m iere? U n d e? C ât de lungă?

C um a m ers?"
„U nde v-aţi stabilit cu ca sa ?"
„A continuat vreunul dintre voi studiile după ce

v-aţi căsăto rit?"
„Lucraţi? U n d e?"
„Ai fost în arm ată în acel m om ent? Când a fost asta?

/V
înainte sau după ce m am a ta s-a m u tat cu voi?"
Terapeutul urm ăreşte vârsta fiecărei persoane, înaintând de

la m om entul căsătoriei până în p rezen t. C um apare câte un
eveniment, el va întreba cum a apărut acesta, cine a menţionat
VIRGINIA SATIR
prim ul ideea şi în ce circu m stan ţe. El află astfel ce a gândit 233
celălalt şi cum a răsp u n s el la această idee. El constată cine
a venit în fam ilie, cine a p lecat. T erapeutu l va folosi aceste
întrebări p en tru a crea o im agine secvenţială a trecutului,
făcând referiri încrucişate la întreaga informaţie. EI le va folosi
şi pentru a defini dom enii problem atice şi domenii de succes.
Deseori, asem enea întrebări nu trebuie puse; partenerii vor
oferi voluntar răspunsurile.
44. Procesul de a obţine inform aţiile serveşte şi altor scopuri ale

terapiei.
a. Concentrându-se asupra partenerilor în perioada lor fără

copii, terapeutul va accentua în continuare ideea că
partenerii au o relaţie separată de rolul parental.
b. De asem enea, accentuând influenţa trecutului, el va

continua să dim inueze vina şi am eninţarea. El va face
astfel încât com portam entul trecut şi prezent să fie mai
inteligibil.
45. Terapeutul va întreba fiecare partener ce a aşteptat de la

căsătorie:
„C um ai vru t să fie căsătoria ta?" Această întrebare

va ajuta terapeutul să afle ce distorsiuni va trebui
să facă fiecare partener pentru a da o explicaţie
dezam ăgirii. De exem plu, soţia căuta la început un
acoperiş deasupra capului? Sau pe cineva care să
o consoleze? Sau căuta îngheţata din care nu a
m âncat destul când era copil? Soţul căuta iniţial să
aibă suficientă m âncare? Devoţiune necritică? Cio
rapi cusuţi cu re g u la rita te
Terapia fam iliei ■ U tilizarea u nei cron o log ii a vieţii d e fa m ilie

234 46. T erapeutu l v a verifica d acă aştep tările, speranţele, temerile
au fost com unicate:
„I-ai spus şi ei asta? C ă m ân carea era foarte impor

tantă pentru tine? Ea ştia că te-ai tem ut întotdeauna
că ai p u tea să flăm ân zeşti?"
„Tu i-ai spus lui că o casă înseam nă ceva special

pen tru tin e?"
47. Terapeutul va întreba fiecare p arten er ce lu cru ri apreciază

în m od special la celălalt şi dacă fiecare a av u t şi are un fel
clar de a exprim a aceste em oţii. El îl va întreba asta pe soţ
(şi apoi va pune aceeaşi serie de întrebări soţiei):
„Ce anum e îţi am inteşti că ai găsit p lăcu t şi satis

făcător la soţia ta? "
„Tu (soţia) ai ştiut că el gândea lucrurile astea

despre tine?"
„Dacă ştiai, cum ai ajuns să afli asta?"
„Dacă nu ai ştiut, cum poţi tu (soţul) explica că ea

nu a ştiut?"
„Asta pentru că tu (soţia) nu ai întrebat sau pentru

că tu (soţul) nu ai spus?"
„Tu (soţia) ştii despre gândurile soţului tău legate

de asta acum ?"
48. Terapeutul va aduce din nou conceptul alterităţii, de această

dată în contextul prezentului. El va întreba fiecare partener
ce anume nu i-a plăcut la celălalt şi cum anum e a plănuit să
VIRGINIA SATIR
gestioneze aceste calităţi neplăcute. (Următoarele întrebări 235
simt ulterior direcţionate către celălalt partener.)
„C e lu cru ri v ă am intiţi că d esco p ereaţi despre

celălalt, lucruri care erau neplăcute, noi, diferite, sau
ch iar rele? Exista întotdeauna im perfecţ
şi fiecare este diferit de celălalt?"
«Tu (so ţu l) ai ştiu t că soţia sim ţea asta referitor

la tin e ?"
„ D acă d a, cu m ai aflat?"
„D acă n u , cu m îţi explici tu (soţia) că soţul tău nu

a ştiu t?"
A
„In ce fel te-ai gândit tu (soţia) să gestionezi ceea

ce ai v ăzu t că era neplăcut (sau «diferit» sau «rău»)
la e l?"
„C um au funcţionat aceste soluţii?"
„Tu (soţul) ştii care sunt gândurile soţiei tale în

leg ătu ră cu asta acu m ?"
49. Terapeutul p u n ctează discrepanţele şi cere partenerilor să

explice cu m anu m e le-au integrat. Cicăleala soţiei părea să
fie p ro tecto are înaintea căsătoriei. A cum este văzută ca
dom inare. N eglijenţa soţului părea atrăgătoare înainte de
căsătorie. A cu m este văzu tă ca iresponsabilă. Şi fiecare a
crezut că iubirea şi tim pul vor învinge totul.
„C um ţi-ai explicat ţie însăţi că anum ite lucruri pe

care le-ai sp erat nu s-au realizat?
Terapia fam iliei ■ U tilizarea u n ei cro n o lo g ii a vieţii d e fa m ilie

236
„C um ţi-ai exp licat ţie însuţi că ai nevoie să ai
suficientă m âncare şi totuşi ai ales o soţie care
u răşte să g ătească?"
„C um se p oate ca tu să ai n evoie să te sim ţi în

siguranţă având o casă, şi totu şi ai ales un soţ care
urăşte să stea într-un sin gu r lo c?"
A ceste întrebări îl ajută pe terap eu t să afle câ t d e m u lt a fost

b azată relaţia pe speranţe n ecom u n icate şi nu p e o testare a
realităţii com unicate. C om entariile terap eu tu lu i, care scot în
evid en ţă discrepanţele dintre sp eran ţe şi alegerile m aritale,
arată fiecărui p arten er că a av u t p ro p ria responsab ilitate în
alegerea m aritală.
50. T erapeutul va explica discrepanţele, referin d u -se la m odele
din trecutul fiecărui partener, şi, de asem en ea, p rin accen
tuarea nevoii pen tru com unicare clară:
„Bănuiesc că s-a în tâm p lat aici cev a ca re te-a făcut

să te gândeşti că nu poţi cere ceea ce d oreşti. Poate
ai sim ţit că trebuie să te ascu n zi ca m am a ta ."
„Bănuiesc că te-ai gândit că trebuie să le m ulţum eşti

p e doam ne de fiecare d ată. A sta l-ai v ă z u t făcând
p e tatăl tău. P oate de aceea n u ai p u tu t cere ceea
ce v o iai."
A ceste afirm aţii continuă să p u n ă în relaţie trecu tu l cu pre

zentul. D ar ele im plică şi faptul că trecu tu l n u are nevoie să
continue să influenţeze prezentul şi că oam enii se p o t sm ulge
de sub această influenţă.
VIRGINIA SATIR
51 Terapeutul va continua cronologia, pentru a include planurile 237
şi sosirea fiecărui copil. El va explora şi circum stanţele fizice
la momentul naşterii. El va repeta întrebările sale pentru
fiecare copil, din m om ent ce fiecare copil în parte este o expe
rienţă diferită pentru părinţi. De obicei, partenerii au avut
cea mai simplă noţiune despre modalitatea în care le va afecta
vieţile faptul că devin părinţi, în special felul în care le va
afecta relaţia ca parteneri.
„Când aţi decis am ândoi să includeţi componenta

parentală în vieţile voastre?"
„Ce sex ai sperat că va avea prim ul copil?" (fie

căruia)
„Unde s-a întâm plat asta?"
„Cum a m ers naşterea?" (soţiei)
„Unde erai tu ?" (soţului)
„Când s-a decis fiecare dintre voi că vrea să devină

părinte?"
„Care crezi că a fost m otivul pentru care ai vrut să
devii părinte în acel m om ent?" (fiecăruia)
„Cât a d u rat de la m om entul deciziei până când a

avut loc concep ţia?"
„Ce credeţi că v-a stat în cale?" (dacă a fost o peri
oadă lungă)
„Ce fel de schim bări te-ai gândit că vor apărea când
se va naşte copilul?" (fiecăruia)
Terapia fam iliei ■ U tilizarea u nei cronologii a vieţii d e fam ilie

238 A ici terap eu tu l ad u ce un „ad ev ăr u n iv ersal": „întotdeauna
apar schim bări când vine pe lum e un co p il", pentru a sugera
că nu este neobişnuit ca un cuplu să considere că un nou-năs-
cu t este un efort. A poi:
„C um ai planificat aceste sch im b ări?" (fiecăruia)
„C um au funcţionat aceste p lan u ri?"
„Ce fel de schim bări s-au p etrecu t de fapt la voi?"
52. T erapeutul v a trece la întrebări despre copiii m ai mici,

neuitând că pot fi şi alţi copii dintr-o căsătorie anterioară,
locuind acum în altă parte:
„Ai şi alţi copii?" (fiecăruia)
„H aideţi să vedem — când v -aţi decis să aveţi

urm ătorul copil?"
„îţi aduci am inte la ce te-ai gândit când ţi-ai văzut
pentru prim a dată prim ul copil? D ar pe al doilea?"
(fiecăruia)
„îţi aminteşti ce fel de adult ai sperat că va fi copilul

tău ?" (fiecăruia)
„Ce fel de planuri aţi făcut pentru îngrijirea pri

m ului copil în m om entul în care al doilea copil îşi
făcea intrarea în lum e?"
„Cum a m ers?"
„Acum , aveţi doi copii, un băiat de trei ani şi o

bebeluşă?"
„Ce ai observat despre felul în care prim ul copil l-a

întâm pinat pe cel de-al doilea?" (fiecăruia)
VIRGINIA SATIR
"C u m l-aţi p reg ătit pe prim ul copil pentru venirea 239
celui d e-al doilea co p il?"
„In acest m om ent, care dintre copii seam ănă cel mai
m ult cu tin e?" (fiecăruia)
„C are d in tre ei p are cel m ai diferit de tine?" (fie

căru ia)
„Este cin eva in fam iliile voastre cu care vreunul

dintre copii să sem ene m ai m ult decât voi? Cine
este acea p erso an ă?"
Terapeutul, p rin aceste întrebări, face referiri încrucişate la

inform aţiile pe care le-a prim it, pentru a scoate în evidenţă
grijile reale pe care noile familii le au atunci când îşi asumă
rolul parental. De fapt, el le arată părinţilor că îi percepe ca
având şi alte griji pe lângă acelea parentale, şi ca trebuind
să jongleze cu m ai m ulte tipuri de necesităţi ale vieţii. El va
primi şi indicii despre felul în care a integrat fiecare partener
propriile aştep tări de la copil cu ceea ce aştepta celălalt
partener.
53. Terapeutul v a în cerca să îşi facă o imagine despre cât timp

petrec m em brii fam iliei îm preună:
„H ai să vedem cum trece o zi în casa voastră? Cine
se trezeşte prim ul?"
„A poi, cine este urm ătorul care se trezeşte?
„Pe cine vede acea persoană când se trezeşte?
„A poi pe cine vede acea persoană? Dacă celelalte
persoane din casă sunt plecate, unde şi când au
p lecat?" -
Terapia fam iliei ■ U tilizarea u n ei cro n o lo g ii a vieţii d e fa m ilie

240 Terapeutul va repeta asta până când fiecare dintre cei ai casei
s-a trezit, apoi el îi v a p u rta de-a lungul unei zile până la
culcare. A poi el va face o afirm aţie referitoare la timpul
efectiv pe care îl are fiecare pentru con tactu l faţă-în-faţă. El
va întreba ce m ijloace are fiecare de a transm ite celorlalţi ce
se petrece în viaţa lui în absenţa contactului faţă-în-faţă. Dacă
nu există astfel de m ijloace, atunci el v a sugera că fiecare
persoană are o idee despre ce anum e fac ceilalţi în timpul
absenţei lor. El află care sunt aceste idei şi verifică îm preună
cu ceilalţi acurateţea acestor idei.
54. Terapeutul va încerca acum să îşi facă o im agine despre casă.

El va întreba cine doarm e unde? Cine m ănâncă îm preună?
C ând e gata m asa? El va încerca să-şi facă o idee despre
atm osfera vieţii lor de familie. Va putea întreba de exem plu:
„D acă aş fi în casa voastră în tim pul unei cine sau al unui
m ic dejun, ce aş vedea şi aş au zi?" (el va întreba asta pe
fiecare m em bru al familiei, începând cu soţul şi soţia, apoi
trecând la copii, la început cei m ari.)
55. Terapeutul va începe acum să repete întrebările pe care le

adresase părinţilor, pentru a obţine efectul de ecou, punând
unele dintre întrebări copiilor lor (şi îşi v a însoţi întrebările
cu afirm aţii de încurajare sau interpretare):
„Crezi că părinţii tăi pot să se distreze? Ce îi vezi

făcând distractiv?"
„Ce diferenţe vezi la părinţii tăi? (U n lucru ştim cu

siguranţă: Taţi este bărbat şi m am i este fem eie.)"
„Crezi că părinţii tăi se pot contrazice deschis? Cum
îi vezi procedând?"
VIRGINIA SATIR
//Poţi să le alini suferinţa? C um răspunde tati când 24i
în cerci? C um răsp u n d e m am i când în cerci?"
în acest m om en t al cron ologiei, terapeutul a con stru it (să

sperăm ) un cad ru sig u r, b azat pe înţelegere, în care copilul
şi partenerii v o r p u tea să com enteze ceea ce văd şi aud. Dar
terap eu tu l în că lu cre a z ă îm p o triv a m u ltor dificultăţi
îm preună cu copilul: copilul va răspunde la interdicţiile
privind com en tariile sau ch iar faptul de a pune întrebări.
Terapeutul v a continua să accentueze m ai degrabă „sufe

rinţa" decât să insiste asupra „cine a făcut ce cui?" El va lucra
în m od deschis la eliberarea copilului de interdicţiile paren
tale privind com entariile. De asem enea, cerând copilului să-şi
com unice percepţiile sale asupra părinţilor, terapeutul va
ajuta părinţii să prim ească un punct de vedere diferit despre
ei înşişi. C opiii sunt foarte protectori cu părinţii lor. Cu cât
este m ai disfuncţională fam ilia, cu atât copiii vor fi m ai pro
tectori. Deci, orice vor spune copiii va fi spus cu mare atenţie.
Deseori părinţii reacţionează spunând, „Nu am ştiut nicio
dată că el era conştient de toate astea!"
56. Dacă un copil are dificultăţi să com enteze, terapeutul îl va

ajuta şi va interpreta pen tru el:
„Poate că îţi este frică să nu-i răneşti pe m am a şi
pe tata d acă le arăţi că vezi suferinţa lor."
„Poate te gândeşti că, dacă pur şi simplu comunici

ceea ce vezi şi auzi, m am a şi tata vor simţi mai
m ultă d u rere."
„Eu cred că tu chiar vezi suferinţa părinţilor tăi. Dar
p oate sim ţi că nu poţi com enta."
Terapia fam iliei ■ U tilizarea u nei cronologii a vieţii de fam ilie

24 2 „Sunt sig u r că m am a şi tata d o resc să ştie ce vezi
şi ce au zi tu. D ar p o ate că ei g ân d esc că nu vrei să
le sp u i."
57. în acest m o m en t, in terviu l se ap ro p ie d e sfârşit. Terapeutul

an u n ţă în ch eierea şi, în acelaşi tim p , în cu rajează speranţa.
„Ei b in e, p are clar că fiecare în cearcă să mulţu

m ească pe ceilalţi, d ar nim eni nu p are să aibă succes
în treab a asta. C um p o ate fi aşa? T rebuie să lucrăm
la a sta !"
„O dată ce adu năm toate p iesele îm p reu n ă astfel

încât să aibă sens, acest tip de fu rt n u v a m ai trebui
să se con tin u e."
„Sim t că puteam ajunge la idei n oi p e tem a asta."
„Vom vedea ce altceva p u tem în v ăţa d esp re toate

astea. A m im presia că, o d ată to ate aceste lucruri
puse la locul lor, nu v a m ai fi niciu n fel de durere
în p lu s."
Oamenii nu îndrăznesc să plece, din zonele pe care le cunosc,

către necunoscut, fără sp eran ţă, m ai ales d acă funcţionează
în cadrul unui m ediu plin de tem eri şi critici.
58. Cronologia vieţii de familie, aşa cum a fost schiţată aici, arată
m ult prea ordonat.
a. Interviurile nu sunt, desigu r, n iciod ată atât de structu

rate sau atât de ordonate.
b. N ici terapeutul nu va săp a aten t num ai la cronologic,

fără să ţină seam a de tipul de răspun suri pe care le pri"
m eşte de la fam ilie.
VIRGINIA SATIR
C. La urm a u rm elor, unul dintre m otivele introducerii cro- 243
nologiei este sch im b area focalizării, de pe Pacientul
Identificat, asu p ra relaţiei m aritale, în m aniera cea m ai
puţin d u rero asă.
d. D acă p arten erii su n t atât de tem ători încât rezistă unei

schim bări de acest fel, terapeutul trebuie să schimbe
încet ordinea şi accentul.
59. Cronologia listată aici este în m od real un plan general de

la care terapeutul va devia, în funcţie de răspunsurile pe care
le prim eşte la întrebări.
a. U rm ând acest plan, el introduce concepte noi în ideo

logia fam iliei, concepte la care se va întoarce în şedinţe
ulterioare.
b. U rm ând acest plan, el se poate mişca repede dar sigur

în rolul său de terapeut, poate afla asupra căror lucruri
este nevoie să lucreze la început şi ce anume poate
aştepta.
— El se com portă ca un dentist care întreabă pacientul
„U nde te d o are?" şi apoi va începe să se uite acolo
unde arată pacientul şi să exploreze în continuare.
— El se bazează pe familie să îl ajute, dar nu uita
niciodată că el este liderul procesului terapeutic.
Terapia familiei ■ U tilizarea unei cronologii a vieţii de fam ilie

piuxul p rin cip al al cro n o lo g iei v ie ţii de fam ilie
FAMILIA CA ÎNTREG:
T erapeutul întreabă d esp re problem ă
PARTENERII:
Terapeutul îi întreabă cum s-au întâlnit, cân d au decis să

se căsătorescă etc.
SOŢIA: SOŢUL:
O întreabă cum îşi vedea îl întreabă cum îşi vedea

părinţii, fraţii, viaţa de părinţii, fraţii, viaţa de
familie. familie.
Se întoarce în momentul Se întoarce în momentul când

când ea l-a întâlnit pe soţul ei. el a întâlnit-o pe soţia lui.
întreabă despre aşteptările întreabă despre aşteptările

ei legate de căsătorie. ^ lui legate de căsătorie.
PARTENERII:
îi întreabă despre viaţa la începutul

căsătoriei.
Com entează influenţele trecutului.
PARTENERII CA PĂRINŢI:
îi întreabă despre aşteptările legate de rolul

de părinte. Com entează influenţa trecutului.
VIRGINIA SATIR
COPILUL:
245
întreabă despre opiniile lui despre părinţi,

m odul în care el îi vede distrându-se,
contrazicându -se etc.
FAMILIA CA ÎNTREG:
Reasigură fam ilia că a com enta este în regulă.

A ccentuează nevoia de a comunica
transparent. Realizează încheierea şedinţei,
indică o nouă şedinţă, oferă speranţă.
Terapia familiei ■ U tilizarea u nei cronologii a vieţii d e fa m ilie

CAPITOLUL 13
Includerea c o p iilo rîn terapia fam iliei
1. M ulţi terapeuţi se întreabă cum să introduci copiii în terapia

familiei.
a. Chiar şi un terapeut care a avu t experinţă cu cupluri
căsătorite care vin îm preună în terapie este adesea
îngrijorat referitor la introducerea copiilor. Pare o sarcină
destul de dificilă să lucrezi cu un cuplu căsătorit neferi
cit, darăm ite cu două generaţii în acelaşi tim p.
b. Prezenţa copiilor poate în schim b prod u ce anarhie în

cadrul procesului terapeutic.
— Copiii, în special cei m ici, pot fi atenţi doar peri
oade lim itate de tim p şi acţionează im pulsiv.
— Cum poate un proces care se desfăşoară verbal, ca
terapia, să le păstreze interesul?
— Cum ne putem aştepta ca un copil să stea liniştit
timp de o oră sau m ai m ult?
2. Chiar dacă ideea terapiei familiei pare să aibă sens pentru
un terapeut, el se poate încă întreba ce reguli ar trebui să
urm eze.
a. A r trebui ca el să includă toţi copiii care sunt în familie,

chiar şi pe cei mici?
VIRGINIA SATIR
b. Sau ar trebui să lim iteze terap ia la cei doi părinţi şi la 247
copilul care se întâm plă să aibă sim ptom e?
c. Ar trebui să includă copiii chiar de la început? D acă nu,

atunci când ar trebui să îi invite?
d. O dată aduşi în terap ie, cât tim p ar trebui să răm ână

copiii în terapie?
e. O dată în terapie, ce ghid de proceduri ar trebui să

urm eze terapeutul pentru a putea să păstreze controlul
asupra procesului terapeutic?
f. Prezenţa copiilor transform ă terapia familiei în terapia

copilului?
3. Am să încerc să explic cum m i-am răspuns la aceste întrebări.

Am să ofer o im agine a felului în care am procedat eu, ca
terapeut. Să spunem că Johnny este P.I. El are o soră, Patty,
o m am ă şi un tată care se num esc M ary şi Joe.
a. Johnny, prin com portam entul său, trimite semnale

S.O.S. despre suferinţa familiei.
b. După cum am spus înainte, eu îl includ pe Johnny în

terapia cu părinţii săi, pentru că eu văd simptomele ca
pe un fenom en familial care trebuie tratat printr-o abor
dare fam ilială.
4. Dar cum răm âne cu ceilalţi copii din familie, în acest caz
Patty? D acă Patty nu are niciun simptom, eu totuşi o mclud
în terapie?
a. Unii terapeuţi ai familiei nu o vor include pe Patty decât
dacă şi ea începe să manifeste comportament simptomatic.
Terapia familiei ■ In clu d erea c o p iilo rîn te ra p ia fam iliei

248 b. Eu o voi include pe Patty, pentru că P atty face încă parte
din hom eostaza fam ilială, chiar d acă ea nu îndeplineşte
o funcţie de P.I.
c. Eu plec de la prem isa că, atu n ci cân d există o suferinţă
în fam ilie, toţi m em brii fam iliei o sim t într-un anumit
fel. P atty, de asem enea, este afectată de suferinţa exis
tentă între părinţii ei, şi chiar d acă acu m nu arată niciun
sim ptom , este posibil să o facă m ai târziu .
d. C red că terapeutul fam iliei p oate face o im portantă

m uncă de prevenire, prin includerea tu tu ro r copiilor în
procesul terapeutic.
— Cum terapeutul lucrează p en tru a ajuta familia să
îşi redefinească relaţiile sale, P atty p oate deveni
foarte im plicată şi poate beneficia de terapie la fel
de m ult ca şi fratele ei.
— Şi, pentru că fiecare m em bru al fam iliei are pro
priile sale percepţii despre ceea ce se întâm plă în
fam ilie, Patty va avea o contribuţie la fel de mare
la procesul terapeutic ca şi fratele ei.
5. D acă Johnny şi Patty sunt foarte m ici, este totuşi im portant

să îi includem în terapie? La urm a urm elor, s-ar putea spune
că, din m om ent ce problem a există în prim ul rând între
partenerii cuplului m arital, P atty şi Johnny v o r beneficia la
fel de mult dacă stau acasă în tim p ce părinţii se duc la terapie
m aritală. în plus, orice problem ă pe care aceşti copii o au este
posibil să nu fie încă „in tem alizată", deci o schimbare în
m ediul familial ar trebui să producă schim bări în copii, chiar
dacă ei nu sim t prezenţi în şedinţele de terapie.
VIRGINIA SATIR
a. Este ad ev ărat că P atty şi Johnny v o r beneficia dacă m ă 249
întâlnesc d oar cu părinţii lor în şedinţe de terapie
m aritală. De aceea uneori, eu văd num ai cuplul m arital
atunci când copii au p atru ani sau sunt m ai m ici.
b. D ar îm i prop u n totuşi să aduc toţi copiii în terapie

pentru cel puţin două şedinţe, astfel încât să pot vedea
cu ochii m ei cu m funcţionează fam ilia, ca un întreg.
6. De obicei eu m ă întâlnesc la început cu cuplul m arital, în cel

puţin două şedinţe. Fac asta pentru că eu consider potrivit
să dem arez terapia fam iliei cu partenerii cuplului m arital.
a. C erând să îi văd pe părinţi prim ii, eu spun, de fapt: „Eu

vă percep ca pe liderii autorizaţi ai acestei familii. Vă
percep, de asem enea, separat de copii, ca parteneri."
— De obicei, în familiile disfuncţionale, partenerii nu
m ai speră în rolurile m aritale sau le-au abandonat
şi au devenit doar părinţi, centraţi asupra copiilor,
pentru că nu îndrăznesc să se concentreze asupra
celuilalt.
— în m om entul în care un asemenea cuplu vine la
m ine cerând ajutor pentru copil, foarte puţin din
ceea ce eu num esc „a fi tu însuţi" şi din ceea ce
num esc „a fi soţ" şi „a fi soţie" este evident în
com portam entul lor. „A fi m am ă" şi „a fi tată
predom ină într-un fel sau altul.
— Pare potrivit, de aceea, să începi cu terapia maritală
m ai degrabă decât cu terapia familială, pentru a
ream inti partenerilor cuplului că ei simt în egală
m ăsură indivizi şi parteneri, în egală m ăsură par
teneri şi părinţi.
Terapia fam iliei ■ In clu d ere a copiilor în terapia fam iliei

250 b. D acă o fam ilie este atât de disfuncţională, încât par
tenerii nu sup ortă să îşi p rivească propria lor relaţie şi
trebuie să aibă copilul acolo pentru a se putea concentra,
găsesc că este cel m ai bine să nu se înceapă cu terapia
m aritală, ci să se includă copiii chiar de la început. Deşi
nu o consid er p otrivită, aceasta este o excepţie pe care
uneori trebuie să o fac.
c. V ârsta copilului m ă ajută să hotărâm dacă îl voi include

de la început sau îl voi aduce ulterior. De exemplu, îl
voi include de la început pe un P.I. „copil" care are peste
18 ani.
— M ulte cazuri de schizofrenie sunt de acest tip.
— Deşi părinţii încă îl privesc pe P.I. ca pe un copil,
acest lucru este în sine o parte a patologiei fami
liale şi eu nu vreau să o întăresc.
— Terapeuţii trebuie să fie m ereu de partea realităţii.
Am grijă să-i văd im ediat, îm preună, pe acest
„copil" şi pe părinţii săi, pentru că ştiu că simp-
tomele copilului îndeplinesc o funcţie familială.
— Le explic că m ă întâlnesc cu trei adulţi care se află
pe picior de egalitate unul cu celălalt. Eu spun, prin
com portam entul m eu: „Eu nu îi văd pe mama şi
pe tatăl tău ca fiind încă responsabili de tine. Mama
ta, tatăl tău şi cu mine nu ne vom întâlni întâi
separat pentru a decide ce să facem în privinţa ta."
7. Odată ce i-am invitat, cât timp răm ân copiii în terapia familiei?
a. După cum notam anterior, acolo unde copiii au sub patru

am, îi aduc în terapie pentru cel puţin două dintre şedin
ţele iniţiale. Altfel, eu lucrez cu cuplul marital. Ulterior,
VIRGINIA SATIR
totuşi, p ot cere să îl rein clu d em pe P.I. pentru a con- 251
solida îm preună cu copilul ceea ce partenerii au învăţat
de la terap ia lo r m aritală.
b. D acă copiii au p este p atru ani, ei v o r răm ân e în terapia

fam iliei pen tru cele m ai m ulte şedinţe. O ricum , eu cer
de obicei câtev a şedinţe doar cu partenerii m aritali, sau
cu alte gru p ări sau indivizi (Cap. 12, 3 7 -4 2 )
c. Cel m ai probabil, şi copiii care au m ai m ult de 18 ani

vor răm âne în terap ia familiei pentru cele mai m ulte
şedinţe.
— Scopul m eu este, desigur, să aduc un asem enea
„cop il" şi părinţii săi îm preună, astfel încât să pot
ajuta în cele din urm ă la separarea lor.
— Din nefericire, aproape întotdeauna atingerea acestui
scop d u rează m ulte şedinţe de terapie a familiei.
— într-o asem enea fam ilie, se presupune că niciodată
copilul nu va deveni un adult.
8- Acum voi descrie cum procedez ca terapeut, odată ce copiii

au fost incluşi în procesul de terapie.
a- înainte de toate, în tim pul şedinţelor de terapie m ari

tală, încerc să p regătesc părinţii pentru introducerea
copiilor.
—■ Părinţii tineri, în m od special, sunt înclinaţi să se
team ă. Ei se întreabă cum se vor com porta copii lor.
Ei se întreabă ce voi crede eu despre ei ca părinţi.
Eu încerc să îi reasigur, com entând că, desigur, un
copil de 7 ani se va com porta ca unul de 7 am , deci
de ce ar trebui să fie diferiţi copiii lor?
Terapia fam iliei ■ In clu d ere a co p iilo r în te ra p ia fa m ilie i

252 b. Adesea îi întreb pe părinţi cum plănuiesc să le spună co
piilor lor despre urm ătoarele şedinţe ale terapiei familiei.
__ M ary poate plănui să spună: „Vom m erge să ne
întâlnim cu o doam nă şi să vorbim despre familie."
__ joe poate plănui sa spună. „M ergem cu toţii la o
plim bare cu m aşina.
__ Chiar această chestiune desp re cum anum e Mary
şi Joe le com unică planurile copiilor p oate pregăti
terenul pentru a explora u lterior câ t de clar sau
neclar îşi fac ei înţelese m esajele în fam ilie.
— în şedinţele noastre de terapie m aritală, eu intro
dusesem deja ideea că M ary şi Joe nu sunt foarte
buni în ce priveşte com unicarea unul cu celălalt,
deci ei vor fi pregătiţi când le voi aplica acest
concept în calitate de părinţi.
9. Acum vine ziua prim ului interviu cu în treaga familie. Să
spunem că va fi un interviu cu copii foarte m ici. Cum îi va
ţine terapeutul sub control? Cum va preveni el situaţia în care
aceştia produc anarhie în procesul terap eu tic? A m să încerc
să clarific acest aspect im ediat, descriind situaţii din inter
viuri actuale. Pentru m om ent, voi în cerca să generalizez
principala mea abordare terapeutică.
a. Am descoperit că un terapeut are foarte puţine probleme

de control dacă îşi asum ă în m od activ responsabilitatea
procesului terapeutic. D acă ştie cu m să facă asta, copiii
răspund la fel de p rom p t ca şi părinţii lor.
Există, desigur, câteva problem e legate de control.

Patty vrea să lovească rad iatoru l. Johnny doreşte
să se ducă m ereu la toaletă sau la ţâşnitoare.
VIRGINIA SATIR
— A m ândoi îşi în treru p con stan t părinţii, îl întrerup 253
pe terapeut şi se întrerup unul pe altul, într-o cursă
nebună p en tru m onopolizarea undelor sonore.
c. Politica m ea generală este, desigur, să îi aştept pe părinţi

să intervină cu controlul.
— M am a şi tatăl sunt cei care răspund cererilor şi
stabilesc lim ite pentru com portam entul copiilor lor.
— La urm a u rm elor, dacă eu aş prelua acest rol aş
pierde chiar oportunitatea pe care o caut, oportuni
tatea de a observa cum îşi exercită m am a şi tatăl
funcţiile parentale.
d. Totuşi, îm i asum responsabilitatea de a com unica clar

regulile de com portam ent care se aplică pe terenul meu,
cabinetul de terapie.
— N im eni nu are voie să lovească sau să se joace cu
m icrofonul sau cu echipamentul de înregistrare, de
exem plu.
— N im eni nu are voie să distrugă niciun scaun, nicio
jaluzea, faţă de m asă etc.
— N im ănui (inclusiv părinţii lor) nu îi este permis să
vorbească pentru alţii.
— Fiecare trebuie să vorbească astfel încât să poată fi
auzit.
— Fiecare trebuie să facă în aşa fel încât să fie posibil
pen tru ca ceilalţi să fie auziţi. Voi spune: „Mă dor
urech ile" sau „Trebuie să vorbiţi pe rând ca să pot
să îm i fac treab a".
— Părinţii îmi cer des voie să stabilesc o regulă pentru
p ărăsirea cabinetului de terapie. M am a m ă va
Terapia fam iliei ■ In c lu d e re a co p iilo r în te ra p ia fa m ilie i

254 întreba „Este în regu lă d acă el iese?" şi eu îi spun
„D a" şi apoi îl instruiesc pe copil despre cum să
găsească ţâşn itoarea sau toaleta.
— Stabilesc de asem enea reguli despre cât de des un
copil p oate p ărăsi cabinetul de terapie. De obicei
o excu rsie până la toaletă şi una până la ţâşnitoare
le v o r oferi lui Johnny şi Patty toate şansele de care
au nevoie pentru a explora.
— De asem enea, voi scu rta du rata şedinţelor de tera
pie pentru a m ă conform a vârstelor copiilor.
e. D ar, după cum am sugerat deja, este foarte puţină

nevoie de control dacă terapeutul transm ite clar, chiar
de la început, că el se îndreaptă într-o direcţie. Copiii
pot fi prinşi în procesul terapeutic; ei p ot deveni la fel
de absorbiţi în acest proces ca şi părinţii lor.
10. De exem plu, sunt câteva lucruri pe care vreau să le fac de

la începutul terapiei familiei. V reau să folosesc şedinţele
introductive pentru diagnostic, dar vreau să le folosesc şi
pentru terapie. De aceea, eu încerc să introduc im ediat anu
mite concepte care de obicei le sunt străine familiilor disfunc-
ţionale. Aceste concepte vă sunt, de acum , probabil familiare,
dar cred că pot fi repetate. Eu vreau ca m em brii familiei:
a. Să recunoască faptul că ei sunt individualităţi separate

şi că sunt diferiţi unul de celălalt.
— O parte sunt bărbaţi, o parte sunt femei. O parte
au părul roşu, o parte şaten. Unora le place friptura
de vită, celorlalţi le displace. Unii sunt tineri, ceilalţi
sunt în vârstă.
VIRGINIA SATIR
— Familiile disfuncţionale au m ari probleme să accepte 255
alteritatea sau individualitatea. în asemenea familii,
să fii diferit înseam nă să fii rău şi insuflă faptul de
a fi neiubit.
b. Să recunoască faptul că au şi neînţelegeri.

— U nora li se p are că o anum ită im agine este fru
m oasă, celorlalţi li se pare urâtă. Unii gândesc că
un anum it com portam ent este dezirabil, altora li
se pare indezirabil.
— Fam iliile disfuncţionale încearcă adesea să treacă
cu vederea sau să îşi estompeze neînţelegerile,
indiferent dacă aceste neînţelegeri privesc percepţia
sau opinia.
c. Să com unice unul cu celălalt mai clar; să spună ce văd,

gândesc, sim t; să vorbească deschis despre neînţelege
rile lor.
— Eu vreau în m od special ca partenerii să vadă unde
au trimis mesaje conflictuale copiilor lor şi celuilalt.
Com unicarea m aritală stabileşte standardul pentru
com unicarea parentală şi pentru toată comunicarea
între m em brii familiei.
— Eu m ai vreau ca şi copiii, şi părinţii să poată recu
noaşte şi com enta suferinţa existentă între parte
nerii m aritali.
— Eu m ai vreau să-i ajut pe membrii familiei să comu
nice despre com portam entul care le face plăcere.
După cum am spus, familiile disfuncţionale au la
fel de m ulte dificultăţi să comunice despre plăcere
ca şi să com unice despre suferinţă.
Terapia familiei ■ In clu d erea cop iilor în te ra p ia fam iliei

256 11. Iată o im agine m ai d egrabă sch em atică a prim ului interviu
în care sim t prezenţi copiii, cu principalele accente.
a. A cop erirea p u n ctelor din listă p oate dura o şedinţă, cu

copiii m ici m ai d ezvoltaţi verb al, sau poate dura două
sau m ai m ulte.
b. D acă sim pla citire ch iar şi a acestu i rezum at pare să

d u reze m ult, este pen tru că rezu m atu l este descris aici
cu încetinitorul.
c. Indiferent cât va du ra până când îmi voi atinge primele

scop u ri terapeutice, voi pune întrebările într-o manieră
cald ă, p recisă şi obişnuită.
— E u pun m ulte întrebări şi cred că întrebările sunt
în ele însele terapeutice. A ceasta poate fi prima dată
când copiii sunt trataţi ca persoane cu percepţii şi
opinii.
— Şi, în tim p ce eu, în prim ul interviu al familiei, mă
concentrez cel m ai m ult asupra copiilor, vorbesc
indirect şi părinţilor.
12. C um poate terapeutul să integreze copiii în terapia familiei:
a. Terapeutul introduce ideea individualităţii.

— El va întâm pina fiecare copil separat şi îl va striga
pe num e.
— El va diferenţia fiecare copil în funcţie de ordinea
la naştere şi sex:
„Să vedem acum . Tu eşti John. Eşti cel m ai mare
din fam ilie."
— El repetă ce spune fiecare copil, pentru a arăta că
îl ascultă pe copil:
VIRGIN1A SATIR
T: C âţi an i ai tu , P atty ?
257
Fiica: Şapte.
T: A i şap te ani.
El v a pune întrebări m ereu şi m ereu (în m od spedal

co p iilo r m ai m ici) pentru a afirm a: „Chiar stau de
v o rb ă cu tin e." A d esea copiii vor spune că nu ştiu
sâu. Cei nu îşi am intesc sau nu vor da niciun răspuns.
D ar ei v o r d a terapeutului indicii despre răspunsul
lo r, p rin ceea ce fac. Terapeutul nu va lăsa nicio
în treb are la care nu s-a răspuns fără o încheiere.
El v a spune:
„V ăd că nu eşti pregătit să îmi spui deocamdată.

N e v o m în toarce la tine mai târziu. Am observat
că te uitai la m am a ta şi te-ai încruntat. Poate că eşti
în grijorat de ce va spune m am a."
El ia în considerare toate întrebările venite de la

copii, pen tru a arăta că întrebările nu sunt o bătaie
de cap şi nelegitim e, că oamenii pot pune întrebări
d esp re ceea ce nu ştiu.
Fiica: (şoptind către Johnny) Câţi ani are tata?
M am a: Şi i-am spus că se poate juca afara d aca...
T- Scuză-m ă un minut. Patty are o întrebare,

cred Tu te întrebai câţi ani are tata? Bine,
tata poate să îţi spună. Este în regulă să
întrebi. Dacă tata nu vrea să îţi zică, poate
Terapia fam iliei ■ In clu d ere a c o p iilo rîn te ra p ia fa m ilie i

258
să spu nă asta. C u m este cu asta, tati? Vrei
ca P atty să ştie?
__ El cred e că copiii ch iar a u d , su n t interesaţi şi sunt

capabili să înţeleagă. Ei nu su n t m ici şi de aceea răi.
El îşi v a verb aliza p ro p riile a ştep tări, astfel încât
copiii să se rid ice la în ălţim ea lor.
M am a: El nu ascu ltă. M ereu e aşa.
T: N u sim t sigură. A cest b ăiat are capul pe

um eri. Ştie ce se p etrece. D ar hai să
verificăm cu el.
b. Terapeutul va introduce ideea com unicării:
— El va întreba fiecare copil (ţinând cont de ordinea

naşterii) ce idee are despre m otivul pen tru care se
află acolo. (Copiii m ai m ici se sim t dom inaţi.)
T: (lui Johnny) Ce idee ţi-ai făcut despre

locul unde urm a să vii astăzi?
Fiul: Nu ştiu.
T: Trebuie să fi avut ceva idei despre asta.

Ce ţi-a spus m am a despre asta? Ce a spus
tata? Trebuie să-ţi fi făcut o idee oarecare
despre asta tu însuţi.
El va repeta ce spune fiecare copil (cu interpretări

clarificatoare) şi va trece la copilul urm ător. (Dar
nu înainte de a avea un anum it răspuns de la fie
care copil.)
VIRGINIA SATIR
T: (lui P atty) Te gândeai că urm a să stai de 259
vorb ă? D espre ce anum e te-ai gândit că
urm a să stai de vorbă?
Fiica: O h, d esp re familie.
T: Ai înţeles că urm a ca noi să stăm de vorbă

d esp re fam ilie. Şi Johnny, tu la ce te-ai
gândit?
El v a relua răspunsurile prim ite de la copii în

funcţie de cât de clar păreau să exprim e motivul
pentru care se aflau în cabinetul de terapie:
„D eci Johnny a crezu t că m erge într-o plimbare.

Patty a crezut că urm a să vorbească despre familie.
D eci voi am ândoi aţi avut ceva idei despre asta."
El v a întreba fiecare copil de unde a înţeles motivul
pen tru care se află aici. Cine i-a spus? Ce anume
s-a spus?
Fiica: M am a a spus că vom vorbi despre pro
blemele de familie.
T: D ar tata? Ţi-a spus el acelaşi lucru?
Fiica: N u.
T: C e a spus tata?
Fiica: El a spus că vom m erge la plimbare.
T: înţeleg. Deci tu ai prim it unele informaţii

de la m am a şi unele informaţii de la tata.
C ât despre tine, Johnny? De unde ai obţi-
nut inform aţia?
Terapia femiNei ■ In clu d e re a c o p iilo r în terap ia fa m ilie i

260 Fiul: N u îm i am in tesc.
T: N u îţi am in teşti cine ţi-a sp u s?
M am a: N u cred că i-am sp u s cev a lui, d acă stau

să m ă gân d esc. N u era p rin preajm ă în
acel m om en t, cred .
T: D ar tu , tati? Tu i-ai spus ceva lui Johnny?
T ata: N u, am crezu t că M arry i-a spus.
T: (lui Johnny) Ei bine, cu m ai fi p u tu t să îţi

am inteşti dacă nu ţi s-a sp u s nim ic?
Fiul: P atty a spus că urm a să m ergem să vor

bim cu o doam nă desp re fam ilie.
T: înţeleg. Deci tu ai prim it inform aţii de la

sora ta, în tim p ce Patty a prim it un mesaj
clar atât de la m am a, cât şi de la tata.
— El va întreba cum s-au descurcat cu diferenţele între

mesajele prim ite de la părinţii lor:
Fiul: Tata i-a spus lui Patty că urm a să m ergem

la plim bare.
T: Şi m am a i-a spus lui P atty că urm a să

vorbiţi cu o doam nă despre fam ilie.
Fiul: M da.
T: Deci ce ai făcut tu cu asta? Tata spune un

lucru şi m am a spune un altul? Trebuie să
îţi dai seam a de asta. Ce ai făcut cu asta?
VIRGINIA SATIR
Fiul: M -am gândit că v o m m erge la o plim bare. 261
Şi, ăă, v o m v ed ea o d o am n ă sau c e v a ...
T: în ţeleg. T e-ai d ecis că veţi face am bele

lucruri. D eci în acest caz, ai p u tu t să p otri
v eşti aceste lu cru ri îm p reu n ă — ceea ce
m am a şi tata i-au spu s lui Patty.
Fiul: Îhî.
El îi v a întreba pe m am ă şi pe tată ce îşi aduc aminte

să fi spu s:
T: C e zici de asta, m am ă? D acă aţi fi p u tu t

tu şi cu tata să rezolvaţi asta îm preună —
ce le-aţi fi spus copiilor?
M am a: Ei bine, ştii, cred că asta este una dintre

problem ele noastre. El face ceva cu ei şi
eu fac altceva.
T ata: C red că acesta este un lucru destul de

lipsit de im portanţă pentru a-ţi face griji.
T: Bineînţeles că este, într-un fel. Dar noi îl

putem folosi pentru a vedea cum se trans
m it m esajele în familie.
El v a face rem arci generale despre com unicare:
„U nul dintre aspectele la care lucrăm în familii este

m odul în care com unică m em brii familiei cât de
clar îşi transm it ei m esajele. Va trebui să vedem
cum. p ot căd ea de acord m am a şi tata, astfel m eat
Johnny şi P atty să prim ească un mesaj clar.
Terapia fa m ilie i ■ Includerea copiilor în terapia familiei

262
c. Terapeutul va introduce rapid ideea că membrii familiei
pot recunoaşte durerea părinţilor.
— El va explica copiilor de ce au venit aici mama şi

tatăl lor:
„Bun, acum , vă voi spune de ce m am a şi tata au

venit aici. Au venit aici pentru că erau nefericiţi din
cauza felului cum m ergeau lucrurile în familie şi
vor să descopere căi prin care fiecare să obţină mai
m ultă fericire şi plăcere din viaţa de fam ilie."
— El va întreba fiecare copil dacă a observat că mama

şi tatăl lor erau nefericiţi şi va cere dovezi în
sprijinul acestei percepţii:
T: Patty, ai observat că m am a şi tata erau
nefericiţi?
Fiica: Da, puţin.
T: Bun, mă gândesc că ai văzut când mama
şi tata sufereau. Ce ai observat în legătură
cu asta?
Fiica: Mama plânge uneori.
T: M ama plânge uneori. Şi, bineînţeles,
lacrimile înseam nă că m am a resimte
suferinţă.
Fiica: Mama nu plânge foarte des, totuşi.
T: Bineînţeles, m am a are şi momentele ei
bune. Dar tata? Ai observat când tata
suferă?
VIRGINIA SATIR
— El va rezum a ceea ce a spus fiecare copil şi părăseşte 263
subiectul pen tru m om ent:
„Deci Patty ştie extrem de clar când m am a suferă,

dar nu este la fel de sigură despre tata. Johnny
spune că el n u a observat nicio suferinţă, cu excep
ţia m om entului în care tata se înfurie pe el. Vom
afla m ai m ult despre asta m ai târziu ."
d. Terapeutul se întoarce la ideea că m embrii familiei pot

recunoaşte alteritatea, în special alteritatea sexuală, în
timp ce continuă în paralel să stabilească un raport cu
fiecare copil.
— El va cere fiecărui copil inform aţii mai detaliate

despre el însuşi:
/V
T: In regulă, ştim că Johnny este cel mai

m are. El este şi singurul băiat. în ce clasă
eşti, Johhny?
Fiul: A şasea.
T: Ce îţi place la şcoală?
Fiul: Baseballul. Joc în prim a divizie.
T: D eci avem un jucător de baseball în fa

m ilie. Ce ştii de tata, joacă şi el baseball?
Fiul: O, e le în regu lă...
Tatăl: O bişnuiam să joc un pic.
T: D eci aveţi asta în com un. Ce altceva îţi

m ai place la şcoală?
Terapia fam iNei ■ Includerea copiilor în terapia fam iliei

264
- El v a face com en tarii g en erale, ad resate fiecărui
copil, legate de p rob lem ele de v â rstă pe care este
probabil ca fiecare să le aibă în relaţie cu celălalt
frate:
„El stă pe capul tău câ te o d a tă ?"
„C âteodată nu te slăbeşte o clip ă?"
„M -aş aştepta ca un b ăiat de zece ani să nu vrea

fetiţe m ici prin p reajm ă."
— El va pune în lum ină echilibrul sexelor în familie:
„A tunci asta este o fam ilie în care sun t două femei

şi doi bărbaţi. Astfel nim eni nu p oate fi depăşit
num eric în familia asta!"
„Deci, într-un fel tu şi tata apăraţi poziţia masculină

în familie."
— El va cere fiecărui părinte să descrie fiecare copil,

pentru a-i ajuta să recunoască alteritatea:
Mama: Ea e mult m ai liniştită decât el. Ea tinde

să fie mai serioasă.
T: O vezi pe Patty ca pe cea liniştită şi seri

oasă. Dar tu, tati? A sta este ce vezi diferit
la cei doi copii?
Tata: Da, ea este mai m ult ca m am a ei. Johnny

nu seamănă cu nimeni din familie.
T. Johnny pare atât de diferit, încât nici nu
seamănă cu un membru al familiei.
VIRGINIA SATIR
Tata: în cea m ai m are p arte din tim p, în felul
în care se co m p o rtă, da.
— El va ajuta copiii să recu n oască alteritatea firească

a p ărin ţilor lor:
T: C u m sun t diferiţi m am a şi tatăl tău,

Johnny?
Fiul: N u ştiu.
T: Ei bine, ei trebuie să fie diferiţi, ştii? N u

există doi oam eni la fel. Un lucru îl ştim
precis, tata e bărbat, m am a e femeie. A sta
e o m are diferenţă.
Terapeutul v a introduce ideea că părinţii pot avea

diferenţe de opinie şi neînţelegeri şi că pot simţi furie
faţă de copiii lor.
— El v a întreba pe fiecare copil cum ştie când tata este

furios:
T: (către Johnny) C um face tata să îşi arate

furia?
Fiul: E d o ar foarte furios.
T: Bineînţeles că este. Toţi ne m ai enervăm

câteodată. M i-ar plăcea ca tata să găsească
un fel să v ă anu nţe când nu e m ulţum it
cu ceva din ce faceţi. C um arată că e foarte
n erv o s?
El va întreba acelaşi lu cru d esp re m am ă:
T e ra p ia fa m ilie i ■ In c lu d e re a c o p iilo r în te ra p ia fa r
266 T: C um ştii tu , P atty , când m am a este su
p ărată pe tine?
Fiica: O , ştiu.
T: A tu n ci în seam n ă că m am a te poate
anunţa destul de clar?
Fiica: îm i dă o palm ă la fund.
T: îţi dă o palm ă la fund. Poţi să spui

dinainte când o să-ţi d ea m am a palma?
Fiica: Când fac ceva rău .
T: Cum ar fi?
Fiica: Dacă distrug păpuşa. D acă sar în strad ă...
— El va com para cele d ouă m od u ri în care părinţii îşi

arată furia:
„A ha, deci tata tace din g u ră şi nu m ai vorbeşte

cu tine? Tu ştii că ceva se p etrece, d ar poate nu eşti
sigur ce anum e. M am a îţi sp u n e im ediat ce nu îi
place. Eşti sigur că ştii din ce m otiv este supărat
tata? Pari să ştii ce îi d isp lace m am ei."
— El va întreba ce lu cru ri îi înfurie pe fiecare dintre

părinţi:
T: Ce ştii foarte sigu r că îl v a face pe tata să-i

sară ţan d ăra?
Fiul: D acă m ă joc cu scu lele lui.
T: D acă te joci cu scu lele lui. C e altceva?
VIRGINIA SATIR
— El va întreba cum decide fiecare copil ce să facă, 267
dacă părinţii lui nu sunt de acord între ei cu ceea
ce ar trebui făcut:
T: M am a spune că tu trebuie să te joci în

cam era ta. Tata spune să te joci afară.
A stea sunt două lucruri diferite. Cum ştii
ce să faci?
Fiul: Ă ... e u ..., ă ...
T: Cum poţi şti ce să faci?
M ama: Când doi se ceartă, al treilea câştigă. Asta

face.
T: S-ar putea ca el să aibă o problemă aici.

Poate că, dacă face ceea ce vrea tata, va
fi ca şi cum el nu o iubeşte pe mama. Ar
putea avea o problemă aici cu ceea ce ar
trebui să facă.
Terapeutul va introduce ideea că părinţii pot avea

diferenţe de opinie şi pot simţi furie unul faţă de celălalt.
— El va întreba fiecare copil cum îşi asumă părinţii

neînţelegerile:
T: Bineînţeles, toţi avem neînţelegeri din
când în când. Haide să vedem acum, dacă
aş fi la tine acasă şi mama şi tata ar fi
foarte furioşi unul pe celălalt, ce aş vedea?
Fiul: M am a m erge în camera ei.
Fiica: M am a plânge.
Terapia familiei ■ Includerea copiilor în terapia familiei

268 T: M am a a r fi în cam era ei plângând. Şi
u n d e a r fi tata?
Fiul: T ata d e obicei d isp are.
T: T ata în cearcă să rezolve lucrurile plecând

de acasă?
Fiica: T ata se înfurie cân d m am a plânge.
T: C u m ştii că este aşa? C ă tata este furios

p en tru că m am a p lân ge?
Fiica: El trân teşte uşa.
T: înţeleg. M am a p lân ge în cam era ei. Ce

vezi tu, Johnny, că se întâm plă?
— El va ruga fiecare p arten er să spună cum îşi dă

seam a că celălalt este furios sau nem ulţum it:
T: C e spui de asta, tati? Lacrim ile te ener

vează? Sau tu eşti deja furios pe M ary
pentru ceva şi apoi M ary plânge?
Tata: C u m v a ... nu ş tiu ... cu m v a are felul

acesta de a m ă face să sim t că eu su n t...
că eu sunt cel c a re ...
T: Lacrim ile lui M ary te fac să sim ţi că tu ai

fost acela care a greşit, nu-i aşa? Te simţi
vinovat?
Tata: E xact. Ea nu m ă ascu ltă când încerc să-i

explic.
T: D ar tu, M ary? C um ştii când Joe este ne

m ulţum it?
VIRGINIA SATIR
M am a: Dă televizorul atât de tare, că îl poţi auzi 269
din spălătorie.
T: A tunci el îşi arată furia lăsându-te pe

afară, nu-i aşa? Şi ea îşi arată furia lăsân-
du-te pe afară cu lacrimile ei. Şi în oricare
caz, nu puteţi găsi o cale de a vă apropia
suficient pentru a rezolva lucrurile.
El va întreba fiecare partener ce face când celălalt

este furios şi cum încearcă el să rezolve neînţe
legerea:
Tata: Eu cedez. A sta fac.
M am a: A sta e ceea ce crezi tu. Eşti la fel de

încăpăţânat ca şi ei.
Tata: Cum ? Cum sunt eu mai încăpăţânat decât
tine?
M am a: în multe m om ente am venit lângă tine.
T: C red c ă ...
Fiul: Taţi, când m ergem la plajă? Ne-ai promis
că vom putea m erge, dar nu mergem
niciodată.
Tata: Im ediat ce e m ai cald vom merge. E prea
frig să m ergem pe plajă.
M am a: Bineînţeles că le-am prom is...
T: C red că ar trebui...
Fiica: A i spus că putem merge acum cateva
săptăm âni.
Terapia fa m ilie i ■ Includerea copiilor în terapia familiei

T: E u cred că am ân d oi copiii se su p ără când
m am a şi tatăl lo r n u se în ţeleg. P o ate că
ei cred că cin ev a v a fi răn it. D ar v ăd că
nu a m u rit nim eni prin ap ro p iere, nu-i
aşa? M am a p are să fie în treagă. T ata pare
în treg.
M am a: Ei se su p ără. în cercăm să n u ne certăm în

faţa copiilor.
T: D ar, d esigu r, ei ştiu cân d p ărin ţii lor

suferă. L u cru l im p ortan t su n t căile care
pot fi găsite pentru a rezolva asta. De asta
suntem aici, p en tru a găsi m od u ri de a
rezolva asta.
g. Terapeutul va încheia p rim u l in terv iu , in tro d u cân d

ideea că fiecare m em bru al fam iliei treb u ie să arate
când este m ulţum it de ceea ce face v reu n u l dintre
ceilalţi.
— El va întreba fiecare copil ce anum e din ce poate
face el îi m ulţum eşte pe m am a şi pe tatăl lui.
— El va întreba fiecare părinte ce anum e din ce poate
face el îi m ulţum eşte pe fiecare dintre copii.
— El va întreba fiecare partener ce anum e din ce poate
face el îl m ulţum eşte pe celălalt partener.
— El va com enta despre inform aţia prim ită:
„în regulă, atunci, se pare că fiecare ştie cu clari

tate cum să om oare capra celuilalt, d ar nim eni nu
ştie cum să-l m ulţum ească pe celălalt. A sta este
groaznic. Va trebui să lucrăm la treaba asta!"
VIRGINIA SATIR
13. Atât despre o imagine de ansamblu a primului interviu 271
familial cu copii mici. Acum haideţi să privim în interiorul
mai multor momente din interviurile familiale ulterioare,
pentru a vedea ce se întâmplă. Ce face acum terapeutul
familiei? Ce mai face familia?
a. Terapeutul încă lucrează pentru a descâlci relaţiile

disfuncţionale care există în familiile nefericite şi care
se manifestă, în primul rând, datorită faptului că relaţia
maritală nu este armonioasă.
— Părinţii abandonează parentajul.
— Părinţii se com portă ca fraţii copiilor lor, luptând
pentru atenţia celuilalt partener.
— Copiii îşi „parentează" părinţii.
— Copiii se com portă ca parteneri surogat ai părin
ţilor lor.
— C opiii pun sub sem nul întrebării autoritatea
parentală.
b. Orice ar face membrii familiei, homeostaza familială este
precară şi toţi m em brii familiei se simt dezamăgiţi şi
dezorientaţi.
— N im ic nu pare să se dovedească bun.
— N iciodată, nim ic nu pare să fie suficient pentru a
satisface pe toată lumea.
— O rice relaţie între doi membri ai familiei îi face pe
ceilalţi să se sim tă lăsaţi pe dinafară.
— Sunt atribuite fiecăruia motivaţii încărcate cu răutate.
— Fiecare se sim te înşelat.
c* Şi/ totuşi, în ciuda acestor condiţii, familia ca întreg re
zistă eforturilor oricărui membru al familiei ea

272 modul de funcţionare familial. Este nevoie de multe
intervenţii ale terapeutului pentru a aduce puţină plă
cere în viaţa familiei.
14. C um p o ate terap eu tu l să facă înţeles m em brilor familiei

com p ortam en tu l p aren tal şi com p ortam en tu l copilului.
a. Terapeutul va ajuta părinţii să-i înţeleagă pe copiii lor

şi să primească „feedback" de la aceştia.
— El va ruga părinţii să explice comportamentul

copilului, astfel făcând vizibile explicaţiile implicite,
astfel încât să se poată lucra cu ele. El va pune sub
semnul întrebării toate interpretările exclusiv
negative şi va răspunde întrebărilor implicite pe
care părinţii le pun despre copiii lor.
Mama: Plăcerea lui este să facă lucruri cu care ştie

că mă face să explodez. în fiecare minut
în care este în casă... constant.
T: Nu este nicio plăcere în asta, draga mea.
Mama: Ei bine, este pentru el.
T: Nu. Nu îi poţi vedea gândurile. Nu poţi

intra în pielea lui. Nu poţi vorbi decât
despre ceea ce vezi şi auzi. Poţi spune că
p a re că îi face plăc
Mama: E în ordine. Bine, pare că, şi aşa pare mereu.
T: Ştii, el ar putea să încerce să îţi atragă

atenţia. Este foarte important pentru
Johnny ce gândeşte mama.
VIRGINIA SATIR
El va cere cop iilor să explice propriul lor com - 273
portam ent:
Tata: V reau să spun, el nu a v ru t niciodată

ca eu să stau şi să-l privesc când juca
baseball.
T: Spune-m i, cum ţi-ai explicat asta? De ce

crezi că nu a vru t ca tu să îl priveşti?
Tata: Ei bine, asta-i problem a, nu am putut

niciodată să-m i explic.
T: în regulă, o cale de a afla este să întrebi.

H aide să-l întrebăm pe Johnny. El îţi
poate spune. Poate că este neliniştit când
tata este prin preajm ă.
Fiul: M -am simţi prost, uneori.
T: Te-ai sim ţit prost.

Fiul: Îhî. Pentru că Patty era cu el şi Patty e
întotdeauna agitată. Ceilalţi băieţi ar
râ d e ...
El îi va ajuta pe copii să exprime frustrarea şi funa
şi să descrie situaţii care precipită furia:
T: Te înfurii intr-un fel pe tata când el este
furios pe tine?
Fiul: Da, şi câteodată se înfurie de-adevăratelea
şi m ă trage de urechi.
T: Te trage de urechi. Simţi că îţi vine să-l
loveşti şi tu?
Terapia familiei ■ In clu d erea cop iilor în te ra p ia fam iliei

Fiul: D a, un eori m ă înfurii d e-a binelea.
274
T: Şi ce te ţine să nu-1 loveşti?
Fiul: Bine, el e, ăă, el e m ai m are d ecât mine.
b. Terapeutul ajută copiii să îşi în ţeleagă părinţii şi să se

înţeleagă pe ei.
— El va ruga copiii să explice com portam entul părin
ţilor pentru a pu tea pune sub sem nul întrebării
interpretările exclusiv negative şi pentru a adăuga
alte interpretări posibile.
T: Johnny, de ce crezi că m am a ta vrea ca tu
să m ănânci?
Fiul: N u ştiu. Ea m ă forţează m ereu să mănânc
lucruri.
T: Ştii ce? H ai să-ţi spun ceva despre mame.
M amele îşi storc m inţile încercând să afle
ce le-ar m ulţum i fam ilia. A poi, la m asă,
când tu îţi întorci nasul şi spui „Asta! Nu
o să m ănânc!" ce trebuie să facă mama?
Tu îi spui: „Ia-ţi m âncarea. Păstreaz-o, nu
îmi place." A tunci, m am a sim te: „Ce pot
eu să fac? N u ştiu cum să te m ulţum esc,
în regulă, nu voi m ai încerca deloc. Nu
te pot m ulţum i, deci nu o să m ai încerc."
El va ruga părinţii să-şi explice propriul comporta
m ent adresat copiilor:
T: Spune-m i, de ce nu vrei ca el să mănânce
dulciuri?
VIRGINIA SATIR
M am a: N u m ă su p ăr d acă el m ănâncă dulciuri,
d ar nu p oate trăi dintr-o dietă com pusă
num ai din dulciuri.
T: Bine, d ar de ce? Mă gândeam că fiecare

a trăit cu o dietă form ată din dulciuri. N u
este înţelept?
M am a: N u, şi în special la vârsta asta. Faţa se

um ple de coşuri şi m ulte altele.
T: De ce nu îl laşi să se um ple de coşuri? De
ce îţi pasă? Pentru ce îţi pasă aşa?
M am a: Ei bine, nu ştiu ...

T: Vezi, eu cre d ...
M am a: Tot ce face e l... este că doarm e în casa

noastră şi mănâncă atunci când îi face
plăcere, şi asta-i tot.
T: A uzi în vocea mamei tale iritarea pe care

o are când vorbeşte?
Fiul: Da.
T: Simţi de asemenea că asta e un fel de

disperare? Ea se gândeşte: „Cum am să
reuşesc să-l cresc pe tipul acesta? Va
creşte fără dinţi, plin de coşuri şi slab, şi
eu nu pot să fac nimic în legătură cu asta."
(părinţii râd)
El va ajuta copiii să exprime deschis, şi pe părinţi
să răspundă, întrebări implicite pe care le pun copiii:

276 T: (Ivii Johnny) N u eşti cu ad ev ărat sigur de
ce te-a ad o p tat ta ta , n u -i aşa?
A v v
Fiul: A a a ...
T: C e?
Fiul: N u m -am g ân d it la asta.
T: E u cred că ar treb u i, p en tru că eu cred că

te gândeşti că el a făcu t asta d oar pentru
că m am a ta l-a d eterm in at să o facă.
Fiul: E a nu p oate să îl determ in e pe el să facă

nim ic.
T: Bineînţeles că nu! D ar atunci, ştii, de ce

făcut-o atunci?
Fiul: N u ştiu.
T: Bine, d ar trebuie să găseşti o explicaţie,

pentru că tatăl tău este un tip destul de
sensibil şi el nu-şi schim bă opinia de azi
pe m âin e...
Fiul: El trebuie să ştie de ce a făcut-o.
T: El trebuie să ştie?
Fiul: Da.
T: H ai să îl întrebăm pe el. (pauză) Sigur că

el ştie de ce a făcut-o, d ar m ă întreb dacă
tu ştii.
VIRGINIA SATIR
Fiul: N u ştiu.
T: (tatălu i) Spune-i din nou. De ce l-ai

ad o p tat pe tipul ăsta?
c. Terapeutul sprijină autoritatea parentală, în acelaşi timp

recunoscând capacitatea din ce în ce mai m are a copiilor
de a face judecăţi bune şi de a lua decizii pentru ei înşişi.
— El recunoaşte că părinţii au dreptul şi responsabili

tatea să fie părin ţi pentru copiii lor:
„Tu eşti m am a. T u ştii care este cea m ai bună oră

de cu lcare pen tru copiii de 7 ani."
— El consid eră că copiii pot să îşi asum e responsa

bilitatea pentru ceea ce fac:
T: A fost clar pentru tine când ar fi trebuit să fii acasă,

Johnny. C e te-a îm piedicat să fii acasă la ora aceea?
Fiica: N u am vrut să îl lovesc cu piciorul.

T: H ai să vedem acum , Patty. Piciorul tău a
aterizat peste piciorul lui. Cum poate un
picior să facă asta de unul singur? Asta
e foarte curios.
— El va verifica toate regulile fairulale.
T: C are este regula familială despre privitul
la televizor?
M am a: Ei p ot să vadă anumite programe m fie
care seară, până la aproape 9.
Terapia familiei ■ Includerea copiilor tn terapia fam iliei

ţ - Deci aveţi reguli definite despre asta?
278
Mama: Oh, da.
T: Care sunt câteva reguli? Johnny, spune-mi

tu despre ce reguli ştii.
Mama: N u se mănâncă în sufragerie. N u se arun

că hainele. N u se lasă câinele în casă.
T: Atunci aceste reguli simt foarte clare

pentru voi? Cum e cu regula că nu se
mănâncă în sufragerie? Asta sună un pic
ciudat pentru mine.
M am a: N oi, înţelegi, m ân căm d e obicei în bu

c ă tă rie ...
Tata: N oi folosim su frageria p en tru oaspeţi.

/V
T: înţeleg. Deci fam ilia v o astră are o cam eră

foarte specială p en tru m om en tele când
vin oaspeţii.
El va verifica m odul în care su n t im puse regulile

familiale:
T: C um m erge în fam ilie cu disciplina?

Tata: Oh, nu ştiu, eu, a h ...
M am a. încercăm să ne ţinem de cu vân t când

prom item ceva.
Tata: Ă ă ...
T. în am bele sensuri?
VIRGINIA SATIR
Tata: Ihm.
Mama: Bine sau rău.
Tata: Bine sau rău. Da.
T: Simţi o oarecare rezistenţă câteodată să

faci asta?
Mama: Nu.
Tata: Eu, ah, încerc să o ţin aşa, ah, dacă îi spun

lui că nu se va uita la televizor... Desigur,
el se uită, el doar, ah, asta-i altceva. I-am
spus că două săptămâni nu se mai uită la
televizor; ce-a făcut primul lucru: l-au
găsit uitându-se la televizor.
El va arăta cum neînţelegerile maritale produc d ificu ltă ţi

în funcţia parentaj.
Terapeutul va ajuta partenerii să restructureze relaţiile

familiale în jurul unei relaţii maritale bine definite.
— El va ajuta părinţii să se separe de propriii lor

părinţi:
T: Erai tipul de fată care îi puteai spune

mamei tale: „Acum mama, sunt matură.
Ajunge cu asta!"?
Mama: Nu, nu, nu îi pot răspunde agresiv mamei

mele.
T: Asta înseamnă să răspunzi agresiv, sau
înseamnă să afirmi un fapt simplu?
Terapia fam iliei ■ Includerea copiilor în terapia familiei

280 M am a: N u, nu am p u tu t concepe să fac asta.
M am a s-ar fi înfuriat foarte tare.
T: C red că asta a fost o problem ă în această

fam ilie.
Tata: Da. O problem ă prea m are.
— El va ajuta partenerii să întărească relaţia maritală:
T: Ce ai vrea să faci?
M am a: A aah, să petrec m ai m ult tim p cu el. Eu,

eu sunt m ulţum ită p u r şi sim plu când
vine acasă; nu trebuie să vorbim în mod
sp ecial... îmi place d oar să fiu cu el.
Tata: Ne place să facem cam ping.
M ama: Şi ne place să facem cam ping.
T: E într-un fel norm al, ştiţi.
M ama: Da! (râs scurt)
T: Dar o spui într-un fel care spune că te
simţi tristă că nu se întâm plă m ai des.
Mama: Sunt tristă! (tăcere lungă)
T: Bine, poate că acesta este un domeniu
unde fiecare poate creşte un pic, astfel
încât să aveţi mai m ulte oportunităţi.
El va ajuta la egalizarea responsabilităţilor parentale:
T: Simţi că îţi este mai uşor să-ţi faci înţelese
mesajele către copii când tu şi tata sunteţi
împreună acasă?
VIRGINIA SATIR
Mama: Da.
T: A i vreo idee de ce e aşa?
Mama: Mmm, nu ştiu. Poate el înţelege că, dacă

tata vede că asta încetează, indiferent ce...
T: îţi trece prin cap că trebuie să fie îngro

zitor de greu pentru o femeie să aibă
responsabilitatea completă pentru o
familie? Orice femeie ar simţi foarte mult
lipsa unui soţ în timpul săptămânii.
El va ajuta la întărirea relaţiilor dintre părinţii şi

copiii de acelaşi sex:
T: (către Johnny) Vrei să spui că fa c i nişte
rafturi?
Fiul: Da.
T: Le faci cu tata?
Fiul: Nu, mă uitam într-o zi. Şi facem multe
treburi de exploratori, şi am făcut această
mică cutie de scrisori.
T: E bine pentru tine şi tatăl tău, că aveţi

aceste momente împreună.
El va încuraja indirect relaţiile dintre părinţi şi copiii
de acelaşi sex, chestionând relaţiile de sex opus,
supradezvoltate:
T: Vrei să spui că este cunoscut în familie că
tu şi Patty aţi fost întotdeauna destul de
apropiaţi?

Tata: C h iar ap rop iaţi, foarte ap rop iaţi.
T: (m am ei) D ar fiul tău ? A re acelaşi tip de

relaţie cu tine?
Tata: D a, oh da.
M am a: (m oale) D a, este co rect.
T: E ste aşa? G enul de relaţie m am a cu băia

tul şi tata cu fiica?
El va ajuta partenerii să aibă m ai m ultă grijă unul

de altul şi m ai puţin de copii:
T: Ştiţi, voi am ândoi v ă daţi peste cap atât
de m ult pentru copiii voştri, încât nu mai
aveţi tim p pentru voi înşivă.
M ama: N u cred că noi facem m ai m ult decât ar
trebui să facă părinţii.
T: Bine, spuneţi-m i ceva. Ce v -ar plăcea
vouă să faceţi îm preună?
Fiul: Tocm ai ce am făcut o alergie de la steja
rul otrăvitor.
T: Ce este asta?
Fiul: De abia am făcut o alergie de la stejarul
otrăvitor cu puţin tim p în urm ă.
Tata: Unul dintre pericolele cam pării.
Mama: Da, într-adevăr.
Fiul: Am făcut-o în cam pingul de ultima dată.
VIRGINIA SATIR
M am a: D e-asta a pierdut două zile de şcoală 283
ultim a săptăm ână.
T: Şi aţi m ers la cam ping toată perioada

aceea?
Fiul: Îhî.
ţ . Ce v-ar plăcea să faceţi dacă plecaţi în
v acan ţă sau când petreceţi timpul
îm preună?
M am a: El cu mine?
T: D oar tu şi George, da.
M am a: N u plecăm doar noi doi de regulă.
Tata: Am făcut asta o dată cred, ăă, ştii data
trecută când am mers în sud am mers la...
M am a: Oh, bine, bine, a trebuit să, aaah.. .
Tata: Am m ers la o înmormântare.
15. Teoretic, a întâlni familiile reunite în terapie are

sens pentru cea m ai m are parte dintre t e r a p e u ^ £ £
încă nesiguri despre felul m care tre uie P incompietă, va
această descriere, în m od necesar S ^ at| terapia familiei.
oferi ceva idei despre cum poate fi
„ a, h.„rpm cu vederea este
a. U n fapt pe care nu putem sa ^ familia însăşi.
că terapia familiei pare sa alba P
- ^H irin e la acest fel de terapie.
b. Soţii, în special, sunt gata sa parti pe .
Ar fi trebuit sa facem
c. Atât soţul cât şi soţia spim mer
asta cu m ult tim p în urm ă.
includerea copiilor în terapia familiei

Terapia fainiitei ■
CAPITOLUL 14
Rolul şi tehnica terapeutului
1. T erap eu tu l trebuie să creeze m ai în tâi u n ca d ru în care

oam enii p o t, p o ate p en tru p rim a d a tă , să îşi asu m e riscu l de
a se u ita clar şi obiectiv la ei înşişi şi acţiu n ile lo r.
a. El trebuie să se con cen treze p e a le d a în cre d e re , a le

red u ce frica, şi a-i face să se sim tă co n fo rtab il şi în cre
zăto ri în leg ătu ră cu p ro cesu l terap eu tic.
b. El trebuie să arate că are o d irecţie, că m erg e u n d eva.

Pacienţii lui au ven it la el p en tru că este u n e xp ert, deci
el trebuie să accep te etich eta şi să se sim tă confortabil
cu rolul său.
c. D incolo de orice, el trebuie să arate p acien ţilo r săi că îşi

poate structura întrebările pentru a afla ceea ce au nevoie
să ştie atât el, cât şi ei.
2. Pacientului îi este frică. El nu în d răzn eşte să în treb e despre

ce nu ştie; el se sim te m ic, singur şi sp eriat.
a. El suferă de „sindrom ul sferei de crista l": „A r trebui să

ştiu. Dar sunt m ic şi nu pot să întreb. C u toate astea, sunt
m are şi om niscient; p o t ghici. T u, terap eu tu l, ar trebui
să fii capabil să ghiceşti şi tu ."
VIRGINIA SATIR
b. El suferă d e „sin d ro m u l frag ilităţii": „D acă întreb, celă- 285
lalt v a fi d istru s. D acă în treb , v o i prim i un răsp u n s care
mă v a d istru g e ."
c. E l su feră d e „frică d e n ecu n o scu t". Frân tu ri din trecu t

lipsesc sau nu p o t fi p rivite. U nele lucruri sunt teritoriu
interzis.
d. El nu ştie ceea ce nu ştie; se sim te lipsit de speranţă.

Funcţionează pe baza inform aţiilor insuficiente de multă
v rem e. Sim te că nu are sens să continue lupta.
e. El nu p o ate întreba desp re ceea ce nu ştie; se sim te

neajutorat. O am enii bolnavi nu p o t fi direcţi în legătură
cu ceea ce v o r. Ei îţi p o t spune despre ce îi doare, dar
nu d esp re ceea ce este greşit.
A
f. Ii e team ă că terapeutul îl va minţi; el e bănuitor. El crede

că alţii ştiu şi nu vor spune; că alţii văd şi aud orice.
(„M am a ştia întotdeauna când eu scotoceam în vasul cu
prăjituri. D eci alţii ştiu ce este înăuntrul m eu.")
T erapeutului nu îi este team ă.
a. El are curaj să pu nă întrebări, şi m odul în care le pune

în co n text îl ajută pe pacient să fie şi el m ai puţin
în sp ăim ân tat.
— T erap eu tu l pune întrebări la care pacientul poate
răsp u n d e, iar pacientul se sim te com petent şi
p ro d u ctiv .
— Terapeutul angajează pacientul într-o procedură de
alcătu ire a istoricului pen tru a scoate la lumină
detalii d esp re viaţa fam iliei. A sta îl face pe pacient
Terapia fam iliei ■ Rolul şi tehnica terapeutului

286 să sim tă că ştie lucruri pe care terapeutul nu le ştie,
că astfel are cu ce să contribuie. (Pacienţii se implică
extrem de tare în co n stru irea istoriei faptelor pro
priului lor trecu t. Ei se co n trazic im ul pe celălalt
cu p rivire la fapte, îl co rectează pe terap eu t şi aşa
m ai d ep arte.)
— T erap eu tu l pune întrebări la care pacientul poate
răspun de em oţional în acel m om en t, astfel încât
pacientul p oate sim ţi că el are con trolu l.
b. T erapeutul nu ştie ce anum e nu ştie, d ar el ştie cum să

afle şi cum anum e să-şi verifice cunoştinţele.
— Terapeutul nu face presupuneri desp re nim ic. El
nu trebuie să gândească că ştie m ai m u lt d ecât ştie
în realitate. Tot ce poate şti este că în faţa lui se află
un corp; acesta respiră; este un bărbat sau o femeie
de o anum e vârstă.
— Dacă terapeutul funcţionează pe baza unor premise
neverificate, el greşeşte adesea. El trebuie să-şi
chestioneze constant pacienţii:
„îi place să fie bătută, sau n u ?"
„Ei au fost la filme v reo d ată?"
„Ce înseam nă «într-un fel»?"
— El trebuie să-şi chestioneze şi propriile premise,

întârzierile lor la şedinţe înseam nă că ei au „rezis
tenţe" sau nu? (Cineva a fost acu zat de terapeut că
„rezistă" terapiei pentru că a ajuns târziu la şedinţa
de terapie. Mai târziu, terapeutul a descoperit
VIRGINIA SATIR
că o m u l a fo st re ţin u t d e u n a ccid e n t serio s pe 287
a u to s tra d ă .)
T erap eu tu l p o a te în treb a d esp re ceea ce n u ştie; el ştie

cu m să o b ţin ă fap te.
— In fo rm aţii d e sp re p ro ced u rile d e p lan ificare: „A ţi
ajuns la film co n fo rm p lan ificării?" sau „P ân ă la
u rm ă , a ţi a v u t p â in e ?"
— Inform aţii care sco t la iveală om isiuni în planificare.
D e e x e m p lu , m am a se p lân ge că copiii nu îşi în
d ep lin esc sarcin ile zilnice. T erapeutul află, punând
în treb ări, că ea n u le spune n icio d ată ce să facă;
to ate in stru cţiu n ile su n t în cap u l ei.
— In fo rm aţii d esp re p ercep ţia d esp re sine şi d esp re
alţii: „C u m te-ai aştep tat ca el să reacţio n eze?" sau
„C e ai cre z u t că g ân d ea?"
— In form aţii d esp re perceperea rolurilor şi a m ode
lelor: „C ine şi ce face la voi acasă?" sau „C um se
d e scu rca tatăl tău cu banii?"
— In form aţii d esp re tehnici de com unicare:
„N u ai fost sigu ră ce a v ru t el să spună? Ce anum e

din co m p o rtam en tu l său te-a făcut nesigur?"
„C e i-ai sp u s lui? Tu ce i-ai răspuns ei?"
„C uvintele pe care le-a spus se potriveau cu expre

sia lu i?"
„A i în cercat să-ţi clarifici punctul de vedere? Cum ?
A p oi ce ai fă cu t?"
— Inform aţii d esp re felul în care m em brii familiei
îşi exp rim ă em oţiile sexuale şi le traduc în act.

288 T erapeutu l n u v a d a m esaje dublu-nivel pacienţi
lor, care să tran sm ită că el v rea în realitate să audă
m ai m ult despre aceste subiecte decât toate celelalte,
întrebările lui p rivesc viaţa de fiecare zi, incluzând
activităţile sexuale şi perioadele d e traducere în act.
C ân d se d iscu tă m aterialul sexu al, terapeutul face
asta într-o m anieră deschisă, con cretă, obişnuită. El
tratează subiectul ca pe o ricare altul. El spune:
„C um vine asta?" şi nu „Cine e v in o v at?" ; „Cum
m erg e?" şi nu „De ce nu răsp u n zi?"
d. T erap eu tu l nu se tem e că p acien tu l îl m inte; el nu

este suspicios. E l realizează că p acien tu l nu reţine sau
falsifică inform aţii în m od d elib erat, ci răsp u n d e la o
frică neclară de a fi blam at şi la o v alo rizare de sine
scăzu tă.
4. Terapeutul îi arată pacientului cum este v ăzu t de ceilalţi:
a. Terapeutul se ridică deasupra interdicţiei culturale de

a le spune celorlalţi cum se m anifestă:
„îţi sângerează nasu l."
„Ţi se vede slipul."
„Pari că vrei să fii prietenă cu el, d ar nu te comporţi

în felul în care spui că sim ţi."
„Pari că vrei să reuşeşti, d ar te com porţi ca şi cum

ţi-ar fi frică să încerci."
b. Terapeutul realizează că oam enii sunt recunoscători să

li se spună cum se m anifestă.
V1RGINIA SATIR
„Noi toţi avem nevoie de oglinzi triple. Totuşi 289
credem că ceilalţi văd în noi ce sim ţim noi că
m an ifestăm /'
„Putem da inform aţii, dacă o facem cu un astfel de

ton în cât buna n o astră intenţie să fie clară.
C laritatea intenţiei este transm isă dacă cuvintele,
expresia, tonul vocii concordă toate."
Dar asem enea inform aţii trebuie date şi într-un

context potrivit, într-o relaţie potrivită. N u trebuie
afirm ate într-un m od exagerat, iar lucrurile bune
trebuie şi ele spuse. De exem plu, un soţ avea pan
tofii stropiţi cu ceva. El şi soţia sa au stat îm preună
cu m ine o întreagă şedinţă de terapie. La sfârşit,
soţia i-a atras atenţia soţului. El a întrebat-o de ce
nu i-a spus m ai devrem e, şi ea a spus că nu a vru t
să-l stânjenească sau să-l rănească. De asem enea,
ea a crezut că el ştie despre asta. El era furios că
ea nu îi spusese. Chiar dacă informaţiile pe care
le prim im de la alţii pot fi inconfortabile, preferăm
acest lucru situaţiei în care nu ştim ce impresie
facem .
Terapeutul poate da reportofonului cu care înregistrează

şedinţele o bună întrebuinţare. Ascultarea unor înre
gistrări ale conversaţiilor precedente (care au fost înre
gistrate cu acord u l pacienţilor) poate fi o bună m etodă
de a le arăta oam enilor cum sună şi arată în ochii altora,
şi, la fel de bine, poate uşura pacientului şi terapeutului
studierea interacţiunilor din terapie. în plus, m utările

290
pozitive ale pacienţilor p ot să le fie p u nctate acestora,
Jjy tim p ce se urm ăresc înregistrările.
5 Când terapeutul cere şi oferă inform aţii, el o face într-un fel

firesc, fără a judeca, cu uşurinţă şi congruenţă.
a. Terapeutul recreează verbal situaţii, pen tru a colecta

inform aţii despre evenim ente. El are un fler pentru
accep tare şi im aginaţie:
T: A cum să înţeleg. N u era pâine. Ce aţi

făcut ca să aveţi pâine în seara aceea?
Soţia: N u am avut deloc.
T: A tunci nu aţi av u t d estu lă m âncare.

A cum hai să vedem ce în cercaţi să faceţi.
Tu voiai m âncare pe m asă şi nu era acolo.
Şi tu te gândeai că H arry u rm a să o aducă.
Soţul tău îţi spune că tu n u îl inform ezi
constant, iar tu îi spui că lui n u îi pasă ce
se întâm plă în casă, ce ţi se întâm plă ţie.
Hai să vedem unde au început toate astea.
Iată-te pe tine, H arry , ajungând la uşă
întrebându-te d acă cin a este gătită. Şi
soţia se g ân d eşte „N u av em deloc
p â in e ..."
b. A rătând că se sim te în largu l său oferind şi prim ind

inform aţii, terapeutul face să îi p ară sim plu pacientului
să se sim tă la fel.
— E u p ot să întreb — d eci şi tu p oţi.
— E u p ot da inform aţii — d eci şi tu poţi.
VIRGINIA SATIR
— Eu p ot prim i inform aţii — deci şi tu poţi. 291
— Eu p ot da un m esaj clar — deci şi tu poţi.
(D ar terapeutul trebuie să fie atent la m odurile

nepotrivite de folosire a atingerilor uşoare. O dată,
o terapeută în form are a afişat un zâm bet în timp
ce un pacient îi spunea despre un material foarte
d u reros. C onsultantul-observator al terapeutei
i-a arătat asta după ce şedinţa s-a terminat. Ea nu
fusese conştientă că făcea asta şi a spus că bănu
ieşte că zâm bea întotdeauna când lucrurile erau
dureroase, pentru a acoperi ceea ce simţea înăuntru.
Terapeutul trebuie să fie congruent în com porta
m entul său.)
Terapeutul construieşte stima de sine.
a. Terapeutul va face, constant de-a lungul terapiei, comen

tarii de tipul „Eu te apreciez/' (Eşti valorors pentru mine):
„Eşti o persoană responsabilă."
„Ştii, şi tu ai sentim ente."
„Poţi să vrei lucruri şi pentru tine, nu-i aşa?
b. Terapeutul etichetează resursele. Pacientul este într-o

situaţie sim ilară cu cea a unui magazin alimentar după
un cutrem ur, cu bunuri fără etichetă aruncate peste tot.
Terapeutul ţine evidenţa pentru pacient; ce lucrun are
pe stoc, cum ar trebui să fie vândute. Terapeutul spune.
„Ai arătat că poţi face asta destul de bine.
„N u ţi-ai perm is să dezvolţi asta, nu-i aşa.
Terapia familiei ■ Rolul şi tehnica terapeutului

292 c. Terapeutul pune pacientului întrebări la care acesta să
poată răspundă.
d. Terapeutul accentuează faptul că el şi pacientul învaţă

în mod egal.
— Purtând în treb ări, el îi sp u n e p acien tu lu i: „Tu
con trib u i la ceea ce ştiu ." (M em brii fam iliei îşi
verifică unul celu ilalt even im en tele şi ace st lucru
ar trebui să fie în cu rajat.)
— El adm ite că p oate face greşeli: „A m făcu t o gafă.
îm i p are ră u " sau: „A m u itat. A fost n eaten ţie din
p artea m ea. A r fi trebuit să îm i a m in te sc."
A
— Prin acţiunile sale, el îi spune p acien tu lu i: „îm păr

tăşesc ceea ce ştiu cu tine." Terapeutul îm părtăşeşte
cât de m ulte poate din ip otezele şi cunoştinţele
sale, dar la m om entul p o triv it şi în tr-o m anieră
potrivită.
e. Terapeutul se include pe sine p rin tre persoanele ale

căror mesaje pot fi verificate: „Voi în cerca să fiu extrem
de clar. Dacă nu m ă puteţi urm ări, în treru p eţi-m ă."
f. Terapeutul prim eşte istoria familiei şi va nota realizările

trecute.
g. Terapeutul începe să accentueze ideea bunelor intenţii,

dar proastei com unicări:
„Cred că m am a şi tata vo r foarte m ult să-şi trans

m ită mesajele, dar cum va, ceva pare să stea în
calea lor."
VIRGINIA SATIR
„în această fam ilie, văd că fiecare vrea să descrie 293
ce vede şi aude sau ceea ce vrea, dar cum va se
com portă ca şi cum ceilalţi nu ar au zi."
„Nu lipsesc bunele intenţii, dorinţele bune în aceas

tă familie. Dar cum va, fiecare pare să aibă probleme
să exprim e aceste dorinţe cu claritate."
„Nu cred niciun minut că cineva din această familie

doreşte să producă durere celorlalţi. Dar, când se
fac com entarii, întotdeauna par să fie făcute în
form a unor acuzaţii."
„De ce membrii acestei familii nu p ar să poată să-şi

spună deschis unul altuia ce văd şi ce au d ?"
Terapeutul îl va întreba pe fiecare membru al familiei

ce poate face pentru a-i face plăcere unui alt membru:
„Ce poţi face tu, Joe, şi ştii dinainte că îi va face

plăcere lui M ary?" (şi viceversa)
„Ce poţi face tu Johnny, care să aducă zâmbetul cel

m ai m are pe chipul m am ei?"
Prin aceste întrebări, terapeutul nu num ai că defi

neşte regulile familiei, dar ajută fiecare membru să
se vad ă pe sine aşa cum îl văd ceilalţi. Poate că
Johnny va spune (despre tatăl său): „Nu pot face
nim ic să-l m ulţum esc." Poate Joe va spune (despre
ceea ce se gândeşte că soţia vrea de la el): „Doar
adu b an i." Poate că M ary va spune (despre ceea ce
Joe vrea de la ea): „D oar dă-i de m âncare."

i Terapeutul este uman, limpede, direct. Iubirea nu este
de ajuns. Terapeutul lucrează pentru a obţine o maximă
adaptabilitate, prin ajutarea membrilor familiei să
simtă că pot fi iubiţi.
7. Terapeutul diminuează ameninţarea prin stabilirea regulilor
interacţiunii.
a. T erapeutul se asigu ră că toţi su n t prezenţi: „Avem
nevoie de reacţia şi exp erien ţa v o a stră în legătură cu
asta" sau „D oar tu ne poţi sp u n e ce ai v ăzu t sau auzit."
b. El spune clar că nim eni n u treb u ie să îi întrerupă pe

ceilalţi:
„Fiecare vorbeşte pe rân d . N u p o t să au d ."
„Cred că Johnny v a trebui să v o rb ească cinci mi

nute, apoi Patty p oate vorbi cinci m in u te."
„Mă dor urechile."
c. El accentuează că nim eni nu p oate să îşi trad u că în act

em oţiile sau să facă com unicarea im posibilă în timpul
şedinţei:
„Trebuie să aud, pentru a-m i p u tea face treaba."

„Ai fost destul de clar. A cum să ne întoarcem la
treabă."
„Nu e de m irare că nu aţi p u tu t că rezolvaţi asta.

Nimeni nu îl ascultă pe celălalt."
„Acum ştiu cât de profund sim ţi asta. N u mai e

nevoie să îmi arăţi."
VIRGINIA SATIR
„C ând puteţi vorbi ca nişte adulţi, reveniţi şi ne 295
putem ap u ca de m uncă. Până atunci va trebui să
oprim terap ia."
El stabileşte faptul ca nim ănui nu-i este perm is să

vorbească pentru altcineva:
„Când vorbeşti, vorbeşte numai pentru tine."
„Lasă-1 pe Johnny să vorbească pentru el însuşi. Nu

poţi fi autoritatea care ştie totul despre Johnny."
„Te-ai strecurat vreodată înăuntrul capului altcuiva

şi te-ai uitat la vreun gând? Nu poţi să o faci. Nici
eu nu pot. Trebuie să verificăm ."
„Poţi colecta dovezi despre com portam entul lui şi

despre ceea ce zice şi poţi vedea dacă se potrivesc.
A poi poţi întreba despre asta. Dar numai el poate
explica de ce mesajele nu s-au potrivit."
„Ai întrebat vreodată ce anume înţelege el prin ceea

ce a spus? Sau doar ai ghicit?"
El încearcă să facă pe fiecare să vorbească clar, astfel

încât să poată fi auzit.
El cere în m od direct tuturor să vorbească tare.
„Sunt puţin surdă. Nu foarte surdă, doar puţin

surdă. V a trebui să vorbiţi tare.
„N u vrem să pierdem ce aveţi de spus.
„P oate că sim ţi că ceea ce trebuie să spui nu este
im p o rtan t."

g. El glum eşte:
„Ţi-a m ân cat p isica lim b a?"
„C unoşti lim ba en g leză?"
„Ai nevoie să exersezi b u za in ferio ară."
h. El leagă tăcerea de con trolu l im plicit:
„Te-am v ăzu t u itân d u -te la m am a. Te gân d eai că

ea nu a v ru t ca tu să v o rb eşti?"
„Poate că te gândeşti că, dacă vorbeşti, vei fi atacat."
„Va trebui să aflăm ce anum e face să fie atât de

nesigur să vorb eşti."
8. Terapeutul dim inuează am eninţarea p rin m od u l în care

structurează interviurile:
a. Terapeutul anunţă că terapia are un scop co n cret şi va

avea un sfârşit definit.
— Chiar de la început, el stabileşte lim itele: „A cesta
nu va fi un proces cu sfârşit deschis, unul care se
poate întinde pe o d u rată nedefinită de tim p. N u
m ărul total de şedinţe în cad ru l căro ra v o m încer
ca să lucrăm v a f i...."
— El poate stabili de asem enea m ai m ulte term ene
lim ită: „La sfârşitul a cinci şedinţe, v o m încerca să
reevaluam situaţia pentru a ved ea ce s-a realizat,
încotro avem nevoie să m ergem ."
b. Terapeutul planifică interviurile, astfel încât fam ilia va

înţelege că el îi vede pe toţi ca pe o familie şi nu este de
partea nimănui:
VIRGINIA SATIR
El p o ate în cep e terap ia p rin întâlniri cu cei doi
p arten eri, „arh itecţii" fam iliei, sau poate întâlni în
treaga fam ilie îm preună. D ar, de fiecare dată când
începe cu o nou ă fam ilie, el vrea să îi vadă p e toţi
îm preună cel p u ţin o dată, chiar când copiii sunt
prea m ici pentru a intra în terapie, pentru a înţelege
cum fu ncţionează familia şi care este locul fiecărei
persoan e în aceasta.
El nu se întâlneşte niciodată doar cu P.I. şi cu pă
rinţii săi, d eoarece aceasta ar face doar să reîntă-
rească presup unerea com ună că P.I. este rădăcina
problem ei fam iliei.
El nu întâlneşte niciodată alte persoane sau un alt
gru p , în afara cuplului părinţilor, până în mo
m entul în care el şi familia văd foarte clar întregul
m od de funcţionare a familiei. A face asta înainte
de obţinerea acestei înţelegeri îl poate face pe
terap eu t să apară ca parte dintr-o coaliţie cu anu
m iţi m em bri ai familiei, sau să pară că adună
inform aţii privilegiate, care sunt ascunse de ceilalţi
m em bri. Terapeutul trebuie să se ferească de orice
acţiune care poate fi interpretată de familie ca un
m esaj despre „cine e vinovat", „cine e cel mai
iu b it", „cine este bolnav" etc.
După ce funcţionarea familiei devine explicită pen
tru terapeut şi familie, el îi poate întâlni individual,
într-o schem ă înţeleasă de fiecare ca aparţinând de
m etodele de lucru cu un cuplu marital, un individ,
grupul de fraţi şi aşa mai departe.
Terapia fa m ilie i ■ Rolul şi te h n ic a te ra p e u tu lu i

_ T erapeutul sep ară indivizi sau g ru p u ri atu n ci când
este p ractic sau fezabil. U n eo ri, m em b rii fam iliei
sunt p lecaţi cu treb u ri sau în tab ără şi e n o rm al să
întâlneşti sep arat in d ivizi sau g ru p u ri. D acă el
întâlneşte p e cin eva se p a ra t, a ce a sta se în tâm p lă
întotdeaun a în ideea d e a ra p o rta gru p u lu i fam iliei
ce anum e el şi ei au „ d e sco p e rit".
9. Terapeutul red u ce am en in ţarea p rin re d u ce re a nevoii de

apărări.
a. în opinia m ea, fam ilia d isfu n cţion ală activ ează în

cadrul unui regim al terorii, cu toţi m em b rii tem ându-se
că vor fi răniţi şi cu toţi m em brii tem ân d u -se că îi v o r
răni pe ceilalţi. Toate com en tariile su n t lu ate ca atacu ri
la adresa stim ei de sine. De aceea, terap eu tu l trebuie să
reducă teroarea. A p ărările, aşa cu m le v ăd eu , sunt
m oduri sim ple de a îm bunătăţi stim a d e sine şi a se
apăra îm potriva atacu rilor asu p ra stim ei de sine. A şa
încât terapeutul nu va trebui să „d istru g ă'' ap ărările
pentru a produce schim barea. El îşi în d reap tă toate
eforturile spre reducerea terorii, red u cân d astfel n ece
sitatea apărărilor.
b. Terapeutul îl întreabă pe fiecare m em b ru al fam iliei ce

anum e din ceea ce face el trezeşte furia unei alte
persoane:
„Ce anum e din ce faci ştii m ai m u lt d ecât sigur că

îl va scoate din sărite pe ta ta ?"
„Ce anum e din ce faci tu, M ary, îl poate face pe Joe

extrem de furios?"
VIRGINIA SATIR
A sem enea întrebări definesc în continuare regulile 299
şi interdicţiile fam iliale. Ele ajută m em brii familiei
să facă vizibile regulile im plicite. Ele continuă, de
asem en ea, să red u că tem erile legate de m anifesta
rea furiei.
c. T erapeutu l in terp retează furia ca pe o rană:
„în ceea ce m ă p riveşte, când cineva îşi arată furia,

asta înseam nă p u r şi sim plu că el sim te durere în
interior. în tr-u n anum e fel, el sim te că stim a sa de
sine este în p erico l."
„Va trebui să găsim soluţii p en tru ca toţi să puteţi

da m esaje foarte clare, fără a sim ţi că veţi răni
sentim entele altor p ersoane."
„T ata poate părea furios, dar el sim te în realitate

un fel de durere sau rană. El va trebui să dea un
m esaj m ult m ai clar despre durerea sa, astfel încât
ceilalţi vor şti ce anum e se petrece în interiorul lui."
d. T erapeutu l consid eră furia ca pe o apărare şi tratează

d u rerea:
Soţul: Este tot ce pot face ca să nu te om or!
Soţia: E şti un om m eschin şi bătrân!
T: A cu m ştiu cât de adânc dezam ăgiţi sun

teţi am ândoi. Lucrurile au evoluat atât de
diferit faţă de ceea ce aţi sperat. H ai să
v ed em ce anum e s-a întâm plat şi v-a
îm p ied icat pe am ândoi să aveţi bucurie
şi p lăcere în viaţa voastră.
T e ra p ia fam iN e i ■ Rolul şi te h n ic a te ra p e u tu lu i
300 e. T erapeutul arată că este în reg u lă să p riveşti durerea '
ceea ce este interzis: 1
„Ai văzut suferinţa p ărin ţilor tăi? Puteai să o alini?"
„D eci tatăl tău av ea un p icio r d e lem n. N u puteai

să vorbeşti d esp re asta, n u -i a şa ? E ra dureros pen
tru fam ilia ta să v o rb ească d esp re asta? De ce?"
„Deci R oger a fost ad o p tat? A i ştiu t asta, Roger?

Ce ţi-a spus m am a d esp re asta? De ce nu ai putut,
m am i, să îi spui d esp re asta lui R o g er?"
f. Terapeutul parodiază tem erile p rim are ale familiei:
„M ama şi tata nu vor căd ea m orţi prin simplul fapt

că tu com entezi despre ceea ce vezi şi au zi."
„Cred că gândeşti că m am a şi tata sunt creaturi

destul de fragile. D ar m ie îm i p a r nişte persoane
destul de p u tern ice."
„Mary, pari să te com porţi ca şi cum Joe va fi distrus

prm sim plul fapt că vei spu ne ce ai ob servat."
arodiind sau m ergând până la absurd, terapeutul ajută

sca erea în intensitate a sentim entelor suprapro-
astfpfre ^ 3 ®fntim entel ° r de om n ip oten ţă, reducând
astfel nevoia de apărări. V V
10. Terapeutul va dim inua am eninţarea, p rin m anevrarea
m are grijă a m aterialului în cărcat em oţional.
a. El m anevrează m aterialul u
mero-anH r\t* i . lul P rm tr“0 aten tă tem porizare,
la cele m ai în că rca tT *1616 ^ pUţin în cărcate P * *
VIRGINIA SATIR
— El p leacă d e la o p o v este din trecu t, despre cum
s-au întâln it p arten erii p rim a d ată, ce anum e au
v ă z u t unul la celălalt, şi ajunge la interacţiunea
p rezen tă.
— El începe cu o discuţie despre părinţi, aşa cum erau
la în cep u t, şi continu ă cu o discuţie despre părinţii
p rezenţi.
— P ro g ram area întrebărilor este dată de ordinea în
care sunt ele puse în tim pul culegerii datelor istori
cului personal:
„C e făceau părinţii tăi ca să se d istreze?"

A
„In ce sens erau părinţii tăi diferiţi unul de celălalt?"
„Puteau părinţii tăi să fie în d ezaco rd ?"
„C um anum e arătau neînţelegerile între părinţii

tă i?"
„C e faceţi voi ca să vă distraţi?"
T erapeutul se m ută spre m ateriale m ai puţin încărcate

atunci cân d lucrurile se încing.
— Spre un anum it subiect, mai degrabă decât spre
altul (asta depinde de care m aterial este, într-o
anum ită fam ilie, cel m ai încărcat).
— Spre trecu t m ai degrabă decât spre prezent. „Cum
anum e se întâm pla gestionarea banilor în familia
ta, când erai cop il?"
Terapeutul manevrează materialele încărcate emoţional
prin generalizarea a ceea ce cu toţii ne aşteptam să
vedem în familie:
Terapia fam iN ei ■ Rolul şi te h n ic a te ra p e u tu lu i

302
N u este neobişnuit ca fam iliile să aibă răni, dureri,
să aibă problem e şi lu p te."
„Când o persoană din fam ilie are o durere (sau este

furios sau înfricoşat) toţi sim t în acelaşi fel."
d. Terapeutul m an evrează m aterialele în cărcate prin rela-

ţionarea em oţiilor cu faptele.
— El va cere date specifice, exem ple, docum entaţii:
„Te bate uneori? C ât de d e s?" sau „în tr-u n fel
trişează? Ce vrei să sp u i?"
— El cere date pe care pacienţii le folosesc p en tru a-şi
întem eia percepţiile: „C um ştii că ei nu îi p asă de
ce faci tu ?" sau „Ce anum e din face el te face să
sim ţi că este m eschin?"
— Dar el nu ignoră lucrurile reale la care pacienţii
răspund. El trebuie să aibă grijă să nu analizeze o
percepţie fără a o verifica prin co m p ararea cu
realitatea.
— El nici nu se va lăsa copleşit de em oţie şi nici nu îi
va lăsa pe ceilalţi să facă asta. El trebuie, de ase
menea, să se ferească de analiza em oţiilor desprinse
de contextul interacţiunii.
e. Terapeutul va m anevra m aterialele în cărcate prin folo

sirea idiomului său personal.
— El foloseşte slangul: „Taţi a sărit în sus, e h ?" sau
„Cred că v-au m ers fulgii atu n ci."
— El foloseşte vulgaritatea: „în regulă. Deci el s-a
comportat ca un tâm pit în acel m om ent" sau „ Cred
că ai fost nervos ca d racu '."
VIRGINIA SATIR
— El evită cuvintele pedante şi jargonul psihiatric. El 303
foloseşte „stim a faţă de sine" în loc de „identitate
sexu ală", „luat în co n sid erare" şi „valorizat" în
loc de „accep tab il"; „dem n de a fi iubit" în loc de
„iubit" etc.
f. El m anevrează m aterialul încărcat prin traducerea

com portam entelor şi sentim entelor ostile:
„Deci te-ai sim ţit n eatrăgător."
„Deci te-ai sim ţit atacat."
„Deci ce ţi-a ieşit pe gură nu s-a potrivit cu durerea

dinăuntru. Cum asta?"
g* El m anevrează m aterialul încărcat prin prevenirea

închiderii definitive a episoadelor şi nem ulţum irilor (în
plus, de multe ori el nu are suficiente date pe baza cărora
să evalueze despre ce emoţii este vorba): „Pe m ăsură
ce înaintăm , asta va deveni mai clar" sau „Putem să
aflăm m ai m ulte despre asta."
Haideţi să vedem cum anume reeducă terapeutul pacienţii

pentru viaţa adultă, pentru responsabilitate.
a- Pacientul dă semne, în mod constant, că nu se simte
responsabil:
„N u p ot să o fac." (Sunt m ic, insignifiant.)
„Ei nu m ă vor lăsa să o fac." (Ceilalţi sunt mai mari

d ecât m ine. Eu sunt o victim ă.)
„Tu m -ai îm pins să fac asta." (îţi pasez responsa
bilitatea ţie.)

304 „D a, o fac, d ar nu m ă p ot abţine. N u ştiu de ce."
(Stabilesc că responsabilitatea este în interiorul
m eu, d ar eu nu sunt în relaţie cu m ine.)
„A m făcut-o pentru că eram b ău t (am nezic, ne

b u n )." (N u eram eu.)
„N u am intenţionat să o f a c /' (N u eram eu.)
„Am făcut-o pentru că te iu b esc." („Sindromul

şantajului")
b. Terapeutul foloseşte anum ite tehnici pentru a reface

sentim entul de responsabilitate al pacientului.
— El îi aduce am inte pacientului abilitatea sa de a se

conduce:
„Cine m ănâncă pentru tine?"
„Cine m erge la toaletă pentru tine?"
„Tu poţi decide, ştii asta."
„Nu trebuie să îţi furi căciula singur." (Unui pacient
care vrea să abandoneze şcoala.)
„Cum de s-a întâm plat, din m om ent ce nu ai vrut
să o faci?"
„Ceilalţi nu pot vedea dorinţa ta interioară. Ei pot
vedea doar com portam entul exterior, care le oferă
indicii despre dorinţă. Trebuie să exprim i clar
dorinţele."
„Ai investit acea persoană cu autoritate asupra ta.
De ce ai cedat autoritatea?"
VIRGINIA SATIR
„Ai făcut o înţelegere cu el ca el să te controleze. 305
A sta trebuie să co n tin u e?"
„Ce anum e stă între tine şi abilitatea ta de a o

controla pe M ary ?"
Terapeutul verifică întotdeauna pronum ele pentru

a vedea cine a făcut, ce a făcut şi cui. Schizofrenii,
de exem plu, nu spun niciodată cine şi ce a făcut.
Ei spun: „Copiii nu ar trebui să facă asta şi cealaltă."
Terapeutul defineşte im ediat intenţiile pacientului:
„Vrei să spui Johnnie?" Terapeutul transform ă acu
zaţiile implicite ale pacientului în acuzaţii dovedite,
astfel încât ele să poată fi discutate şi astfel încât
el să poată verifica dacă pronum ele sunt folosite
cu acurateţe.
Terapeutul tratează cu pârâcioşii:
Fiul: (m amei) O să te pârăsc.
T: A cum m ă gândesc că vrei să îi faci pro

bleme m am ei. A sta se întâm plă acasă?
Cum se face că voi, părinţii, sunteţi într-o
poziţie în care copiii voştri pot să vă facă
problem e unuia dintre voi?
* * * * * *
M am a: Soţul m eu bea.
T: * (m ută atenţia la ceea ce soţia poate spune

despre ea însăşi) Tu bei?
* * * * * *
Terapia familiei ■ Rolul şi te h n ic a te ra p e u tu lu i

Fiica: (ob servator al discrepanţelor) El prim eşte
zece cenţi. E u p rim esc d o ar cinci.
T: V rei să te asiguri că prim eşti p artea ta din

fiecare lu cru . C ă n u eşti jefuită sau lăsată
pe d in afară.
— T erap eu tu l tratează cu p u rtăto ru l de cuvânt:
„C um de eşti p u rtăto r de cu v ân t pen tru Johnny?

El poate vorb i p en tru el. H ai să-l întrebăm despre
a sta ."
„Se întâm plă asta acasă? Persoane care vorbesc pen

tru alte persoane? C um cred eţi că s-a ajuns aici?"
— Terapeutul gestionează traducerea în act a copiilor.

El nu se ad resează părinţilor. întreabă copilul:
„Cum aşa?" El ream inteşte copilului că poate alege
cum să se poarte. El nu este o victim ă. El îşi poate
influenţa m ediul.
Relaţia în sine p acien t-terap eu t scoate în evidenţă pro

blem e de responsabilitate.
— Pacientul se com portă într-un anum e fel. Se com
portă ca şi cum ar fi blocat în acest com portam ent,
nu se poate abţine. Dacă şi terapeutul tratează acest
com portam ent ca fiind sep arat de persoană, el îi
spune pacientului: „M ă aştep t să nu ai control."
Astfel el scoate în evidenţă com portam entul ca
aparţinând persoanei şi stabileşte scopuri ale tra
tam entului com portam entului.
— Pacientul se aşteaptă ca terapeutul să fie „m arele
tată alb" sau „m area m am ă alb ă" de la care să
p orn ească toate lucrurile. El aşteaptă ca terapeutul 307
să îşi asum e responsab ilitatea. Terapeutul îşi asu
m ă resp on sab ilitatea, d ar nu tratează pacientul ca
pe un copil şi nu se aşteaptă ca acesta să se com
p orte ca un copil. El îl tratează pe pacient ca pe un
adult şi se aşteaptă ca el să se com porte ca un adult.
El nu d istru ge eticheta de adult.
— T erapeutu l nu este indispensabil pacientului, deşi
ar p u tea avea nevoie să gândească că este. El nu
este ca părintele persoanei schizofrene care spune:
„N u te poţi hrăni. Ai nevoie de mine ca să trăieşti."
A stfel el nu oferă pacienţilor hrană şi băutură. El
le face doar posibil să îşi ofere singuri şi să ia de
la alţi m em bri ai familiei.
Terapeutul îl ajută pe pacient să vadă cum modelele din

trecut îi influenţează aşteptările şi comportamentul.
a. El le ream inteşte pacienţilor că acţionează pe baza unor
m odele trecute:
„M -aş aştepta ca tu să fii îngrijorat în legătură cu
asta. D upă cum ai spus, tatăl tău n iciod ată..."
„M am a ta s-a ocupat de bani în felul acela. Cum

ai fi putut învăţa alte m odalităţi? "
„A cum m i se pare că sună ca şi cum tu îi dai lui

acelaşi m esaj pe care ai văzu t că m am a ta i 1 dă ea
tatălui tău. Totuşi nu ţi-a plăcut felul în care mama
ta şi tatăl tău s-au descurcat cu treburile astea şi te
străduieşti m ult să te descurci într-un m od diferit.
H ai să vedem ce anum e ar putea să-ţi stea în drum.
T e ra p ia fa m ilie i ■ Rolul şi te h n ic a terap eu tu lu i

308 b. T erapeutu l p u n e sub sem nul întrebării, în m od deschis,
cred in ţele şi aştep tările: „C h iar cred eţi că toţi copiii ar
trebui să fie d ato ri p ărin ţilo r lo r? "
c. T erap eu tu l le ream in teşte p acien ţilo r că s-au căsătorit

unul cu celălalt exact p en tru calităţile d esp re care se
p lân g acu m . „A sta este ceea ce ai sp u s că ţi-a p lăcu t la
soţia ta. M ă întreb de ce n u -ţi m ai p lace a cu m ?"
d. T erap eu tu l accen tu ează aştep tările, co m p letân d com u

n icarea:
T: (către Johnny) îţi p lace sp an acu l?
Fiul: N u.
T: Ai ştiut că m am a ta se g ân d ea că ţie îţi

place span acu l?
Fiul: N u, dar nu am v ru t să o răn esc.
T: (către m am ă) L -ai în treb at v re o d a tă d acă

îi place span acul?
M am a: N u, m -am gân d it că tu tu ro r b ărb aţilo r le

place. T atălui m eu îi p lăcea.
e. Terapeutul accentuează credinţele, exagerându-le: „Tată

lui tău îi p lăcea, deci e natural să le p lacă tu tu ro r b ăr
b aţilor!"
13. Terapeutul defineşte roluri şi funcţii.
a. Terapeutul recunoaşte el însuşi rolurile, când se adre

sează unei familii şi o tratează.
El se adresează cu p lu rilor folosind apelativul
„m am ă" şi „ ta tă ", cân d se referă la ei ca p ărinţi, şi
VIRGINIA SATIR
folosind num ele lor m ic, când se referă la ei ca 309
indivizi sau ca so ţ şi soţie.
— A poi el îl ia pe fratele m ai m are prim ul, spunând
celor m ai m ici: „A şteptaţi un pic. Voi nu aţi ajuns
încă. N u v-aţi născut în că!"
b. T erapeutul îi întreabă pe pacienţi despre rolurile lor:
„P u rtaţi trei pălării — individuală, m aritală,

p arentală. O pot vedea pe cea parentală, d ar unde
sunt celelalte două?"
A
„înainte de căsătorie tu erai domnişoara cutare. Ce

s-a întâm plat cu ea?"
„De ce trebuie să ceri perm isiunea?"
„Eşti soţia lui tati?"
c* Terapeutul îi poate învăţa explicit despre roluri. El va

lista trei roluri pe tablă: individual, marital, parental. El
face asta, astfel încât pacienţii vor vedea că au de făcut
o alegere privind modul în care se vor trata unul pe altul.
Dacă terapeutul îi face pe pacienţi să fie conştienţi de
felul în care răspund şi le arată alte moduri de a
răspunde, ei p ot alege între aceste m oduri. A trăi creativ
înseam nă a avea o gam ă m ai largă de alternative.
Terapeutul com pletează golurile din comunicare şi inter

pretează mesajele.
a* Terapeutul separă partea relaţională a mesajului de con

ţinutul acestuia. Pacienţii confundă de obicei aceste două
asPecte şi vorbesc despre relaţii în termeni de „conţinut .
Te rap ia fa m ilie i ■ Rolul şi te h n ic a tera p eu tu lu i

310 __ „C afeau a asta n u e b u n ă" este o m od alitate a
p acien tu lu i de a spu ne că „Tu nu eşti b u n ."
— „O chelarii se m u rd ă re sc" este m odul în care un
schizofren spune: „Tu nu p oţi ved ea b in e."
b. T erap eu tu l sep ară com entariile d esp re sine de com en

tariile despre alţii. Pacienţii le confundă de obicei pe cele
două şi nu p ot să deosebească care p a rte dintr-un inter-
schimb le spune ceva despre vorbitor şi care parte le este
ad resată lor.
— „Sunt obosit" poate fi o p ro p o ziţie care vorbeşte
despre oboseala vorbitorului. P oate fi de asem enea
o întrebare: „Şi tu ?" Poate fi, de asem enea, o cerere:
„A jută-m ă!"
— Astfel încât, atunci când pacientul îi spune tera
peutului ce a spus B, terapeutul întreabă ce anum e
a reţinut pacientul din m esajul lui B.
c. Terapeutul sem nalează discrepanţe sem nificative în

com unicare:
Tatăl: Mă sim t bine.
T: A răţi groaznic. C um de spui că te simţi

bine când arăţi groaznic? N u poţi să îţi dai
voie să te sim ţi ca naiba?
Tatăl: (către copil, al cărui simptom este legat de

com portam entul delincvent al tatălui) Fii
fată cum inte şi am să m ă întorc imediat.
VIRGINIA SATIR
T: (că tre tată) C red că erau două părţi ale
m esajului care p o ate că i-au creat con
fu zie. I-ai sp u s să fie cu m in te foarte tare
şi clar, d a r n u i-ai sp u s unde te duci şi
când te vei întoarce. Cel de-ai doilea mesaj
s-a transm is la fel de tare şi clar?
T erapeutu l p u n e în cuvinte com unicarea nonverbală:
T: (către Johnny) Te-ai uitat întâi la m am a

ta, înainte de a răspunde. Mă întreb dacă
sim ţi că trebuie să obţii perm isiunea de
a vorbi.
T: (către Patty, care îl ia de m ână pe tată în

tim pul unei dispute între m am a ei şi tatăl
ei) îi spui tatălui tău că sim patizezi cu el?
T: (referitor la pattem ul după care pacienţii

se aşază) Vă com portaţi cu toţii de parcă
aţi vrea să vă aşezaţi cât puteţi de departe
de el (de mine, de ea).
Terapeutul va pune în cuvinte mesajele „dublu nivel

Fiica: (către m amă) Pot să mă duc la şcoală?
M am a: (către fiică) Când eram fetiţă, nu am

prim it niciodată educaţie.
T: (către m amă) Acum fiica ta te-a întrebat
dacă poate să se ducă la şcoală şi mă

întreb d acă a prim it un răspuns de la
tine. A r trebui ca ea să se ducă la şcoală
sau nu?
15. în general, iată criteriile m ele pentru term inarea trata

m entului.
a. T ratam entul este com plet:
— C ând m em brii fam iliei p o t înch eia tranzacţii,

verifica, cere, întreba.
— C ând ei pot interpreta ostilitatea.
— Când ei pot vedea cum îi văd ceilalţi.
— Când ei pot vedea cum anum e se văd ei pe ei înşişi.
— Când un membru îi poate spune altuia cum anum e
se m anifestă el însuşi.
— Când un membru îi poate spune altuia ce speră, de
ce se tem e, şi ce aşteaptă de la el.
— Când ei pot avea neînţelegeri.
— Când ei pot face alegeri.
— Când ei pot învăţa din experienţă.
— Când ei se pot elibera pe ei înşişi de efectele nocive
ale m odelelor trecutului.
— Când ei pot da un mesaj clar, adică pot fi congru
enţi în com portam entul lor, cu o diferenţă minimă
între emoţii şi com unicarea lor, şi cu un minimum
de mesaje implicite.
b. Un alt set de criterii pentru term inarea tratam entului este

atunci când bărbatul şi femeia adulţi, ca soţ şi soţie, pot:
— fi direcţi, folosind persoana întâi „eu" urm ată de
afirmaţiile sau întrebările care:
VIRGINIA SATIR
Critică G ăsesc o greşeală 313
Evaluează Transm it iritarea
Adm it o observaţie R ecunosc faptul de fi confuz
— fi precişi, folosind un limbaj care arată clar că „Eu

sunt eu " şi „Tu eşti tu ." „Eu sunt separat şi distinct
de tine şi eu îmi recunosc trăsăturile ca aparţinân-
du-m i m ie. Tu eşti tu, separat şi distinct de mine,
şi îţi recunosc trăsăturile ca aparţinându-ţi ţie."
— fi clari, folosind întrebări şi afirmaţii care reflectă
orientare şi capacitatea de a putea cunoaşte afir
m aţiile altcuiva, direcţiile sau intenţiile acestuia,
pentru a putea obţine un rezultat.
Pe scu rt, tratam entul este com plet când fiecare aflat în
terapie poate folosi prim a persoană „Eu" urmată de un
verb activ şi term inându-se cu un obiect clar.
T e rap ia fa m ilie i ■ Rolul şi te h n ic a terap eu tu lu i

CAPITO LU L 15
Integrând m odele şi discipline
1. Deşi am descris concepţiile şi practicile mele personale în

această carte despre terapia familiei, nu doresc ca cititorul
să o vadă ca pe un alt model rigid care nu poate fi modificat
sau variat. Am încercat să depăşesc barierele dintre disci
pline, forme şi modele, şi să privesc procesul fundamental care
apare în toate relaţiile care implică fiinţele um ane, cu un
accent special pus pe relaţiile terapeutice şi de familie.
2. Nu este nimic sacru într-o formulă sau într-un model. Lucrul

important este întotdeauna înţelegerea şi utilizarea formulei
aici şi acum . Form a nu este acelaşi lucru cu procesul.
a. Procesul implică mişcare. Este dinam ic, nu static.
b. Procesul nu se axează pe activitatea per se, ci pe conti

nuarea activităţii.
c. Procesul este mai mult o chestiune de tipul „cum " decât

de tipul „ce"; forma şi conţinutul sunt mai mult chesti
uni de tipul „ce" decât de tipul „cum ."
d. Unul dintre motivele pentru care etichetele diagnostice

pot deveni destructive este că ele pot foarte uşor deveni
VIRGINIA SATIR
profeţii autoîm plinite, care tind să îngheţe procesul în 315
rezultat.
e. Procesul evită dihotom iile, din m om ent ce o persoană

poate fi X la un m om ent dat şi Y în alt moment.
f. Procesul este cel mai bine descris cu verbe care au

term inaţia -and.
3. Procesul fundamental care apare în fiecare relaţie, indiferent

de conţinut, structură sau formă, este:
a. O întâlnire
i A
b. Intre două persoane
c. La un anum it moment.
4- Viitorul disciplinelor şi modalităţilor relaţiilor umane stă în

integrarea viziunilor lor parţiale asupra omului cu cele cinci
părţi de bază ale sinelui, care sunt:
a. M intea
b. C orpul
c. Partea spirituală a sinelui
d. Semnalele simţurilor (interacţiunea dintre minte şi corp),
Şi
e- Interacţiunea cu ceilalţi (relaţiile sociale).
5- Noi toţi operăm în cadrul unor sisteme relaţionale multiple,

iar concepţiile şi imaginile noastre despre sine simt derivate
din contextul sistemului în care suntem la un moment dat.
Asta înseamnă că identitatea este dinamică, constant în
Terapia fa m ilie i ■ In tegrân d m o d ele şi discipline

316 schimbare, şi că individul are un potenţial extrem de larg şi
posibilităţi contingente care sunt neglijate prin interdicţii şi
sancţiuni care împiedică explorarea de sine şi schimbarea.
Individul limitat are o imagine de sine limitată, derivată
dintr-un context limitat, care împiedică dezvoltarea.
6. D acă terapia se abordează dintr-un punct de vedere integra-
ţional, devine clar că m ulte dom enii, nedenum ite discipline
ale „relaţiilor um ane", au avut multe de spus despre gestaltul
um an, cu m ult înainte ca domeniile relaţiilor um ane să apară.
A
In terapia şi form area m ea, folosesc principii şi idei strânse

din disciplinele dansului, dram aturgiei, religiei, medicinei,
com unicaţiilor, educaţiei, limbajului, ştiinţelor com porta
mentale — şi ale ştiinţelor fizice, de la care a derivat la început
„conceptul sistem elor" (pe care se bazează practica m ea)/
Integrarea, în teorie şi practică, a tuturor instrumentelor care
le stau la dispoziţie oam enilor pentru dezvoltare este nece
sară înainte ca noi să începem să tratăm de fapt cu „persoana
totală."
7. Proscrise, practicile psihoterapeutice rigide sunt inadecvate

nevoilor de dezvoltare în continuă schim bare ale fiinţelor
um ane. A devărul acestei afirmaţii este evident din punctele
pe care le-am accentuat de-a lungul întregii cărţi, şi anume:
a. N evoia individului de a se observa pe el însuşi în

interacţiune, incluzând rolul pe care îl joacă în sistemul
familial,
* Pentru o explicare completă a conceptului sistemelor, vezi Watzlawick, P.,Beavin, J.

şi Jackson, D., Pragmatics of Humati Communication, New York: W .W . Norton, 1967.
VIRGINIA SATIR
b. Nevoia de a realiza cum anume comportamentul său 317
şi concepţia sa despre sine sunt circumscrise de

sistemul însuşi, şi
c. Nevoia de reîntărire terapeutică care să pună această

cunoaştere la dispoziţia membrilor familiei şi să-i ajute
să experimenteze şi să practice comportamente
interacţionale noi.
A
In propriile mele şedinţe de terapie, îmi adaptez tratamentul,

pentru a aborda nevoile familiei.
a. V ariez tim pul, de la un interviu iniţial care poate dura
o oră şi jum ătate la şedinţe care durează m ai m ulte ore.
R ecent, m -am b azat din ce în ce mai m ult pe şedinţe
m araton care înseam nă a petrece un weekend sau mai
m ulte cu una sau câteva familii, pentru a avea un contact
continu u într-o varietate de contexte. Cu alte cuvinte,
timpul este flexibil şi variabil.
b. Eu întâlnesc familii şi indivizi în cabinetul meu, în aer

liber, în casele lor, la locul lor de muncă şi de recreere,
ad ică, în orice loc în care este posibil să experimentăm
noi con texte şi relaţionări. Vizitez şcoala şi grădiniţa,
d acă este indicat. Pe scurt, locul este flexibil şi variabil.
c. O dată, am întâlnit fam ilia îm preună, suficient de mult

pentru a avea o înţelegere bună şi completă a întregimii
sistem familial. Pot întâlni un anumit membru al familiei
într-o şedinţă individuală sau pot vedea anumite dia e
sau triad e fam iliale sau pot modifica şedinţele pen
a întâlni întreaga fam ilie din nou, adesea într-un singur
interviu. V ariez şedinţele în funcţie de nevoi şi
Terapia fam iliei ■ Integrând modele şi discipline

318
analizele m ele asu p ra sistem u lu i fam ilial. A d esea, văd
m ai m ult de o fam ilie îm preună. C u alte cuvinte, modelul
p ersoan elor v ă z u te este flexibil şi variab il.
d. U n eori, g ăsesc că este util să u tilizez u n co terap eu t sau

m ai m ulţi, fie de acelaşi s e x , fie d e sex op u s. De aceea,
m odelul terapeuţilor im p licaţi este flexibil şi variabil.
e. în plus, pentru a varia p attem u rile teh n icilor şi cadrului

tem p oral, eu folosesc m u lte m ijloace m ecan ice ca aju
toare nepreţuite în terapie şi fo rm are. F o lo sesc m ijloace
audio şi video de în registrare, p en tru a d a u n feedback
im ediat sau pentru a revedea episoade din interacţiunile
tim purii, sau fotografiez p erso an a ca re se în d oieşte că
arată furioasă sau d ep resivă sau ca re d ă alte m esaje
inconştiente, nonverbale celo r cu care in teracţion ează.
A m utilizat din ce în ce m ai m u lt d an su l, exerciţiile de
m işcare corporală, m uzica, arta, d ram a şi jocu rile pen
tru a pune la dispoziţia fam iliei d iferite experienţe
variate de atingere, ved ere, ascu ltare, sim ţire şi expri
m are. Pe scu rt, tehnicile şi instrumentele p en tru experi
m entare sunt flexibile şi variabile.
9. Desigur, niciuna dintre aceste tehnici nu s-a doved it „ideală"

sau „cea mai dezirabilă" şi m ulte alte tehnici de suport, altele
decât cele pe care le-am d escris, fără îndoială că vor fi
dezvoltate în viitor. Cel m ai im p ortan t lu cru este acela că,
indiferent ce tehnici sunt folosite, atenţia trebuie să fie
focalizată asupra furnizării experienţei unei noi dezvoltări
pentru familie sau pentru individ. A ceasta înseam nă că tera
peutul trebuie să fie o persoană şi un tovarăş pentru familie
VIRGINIA SATIR
şi nu figură asemănătoare unui dumnezeu care încearcă să 319
se păstreze în afara sistemului de relaţii.
10. Modus operandi terapeutic, care guvernează măsura în care

terapeutul îşi permite să fie implicat şi modalitatea, depinde
în cea mai mare măsură de modelele şi credinţele tera
peutului în legătură cu:
a. Ce cauzează b oala,
b. Ce face suferinţa să dipară, şi
c. Ce face oam enii să se dezvolte.
11. Psihoterapia de azi poate fi văzută ca fiind în general bazată

pe una dintre cele două m odele:
a- M odelul m edical sau
b. M odelul dezvoltării.
12. în m odelul m edical, se crede că presupusa cauză a bolii îşi

are locul în pacientul însuşi. Se crede că boala este îndepărtată
Rădicând sursa acesteia din interiorul pacientului. Dez
voltarea este aşteptată să apară spontan, odată ce cauza bolii
a fost îndep ărtată, eliberând astfel energia înnăbuşită, pen
tru dezvoltare. în acest m odel, folosirea atingerii sau apro-
pierii terapeutice este irelevantă, din m om ent ce problema
este în interiorul pacientului. M odelul psihanalitic este un
exemplu perfect al m odelului m edical, pentru că aici paci
entul se întinde pe can ap ea, vorbeşte din psihicul său „cel
adânc" şi nu are nici m ăcar contact vizual cu terapeutul.
acă analistul ad eră strict la tehnicile „nondirective, orien-
ate pe p acien t", chiar şi contactul verbal este strict lim itat.
Terapia fam iliei ■ Integrând modele şi discipline

320 Ipoteza este aceea că „eu, terapeutul, nu fac nim ic pentru a
te stim ula, deci tot ce sim ţi şi faci îţi este in eren t/' Din
m om ent ce este im posibil să nu com unici, totuşi, această
ipoteză este un m it.
13. M odelul dezvoltării se bazează pe noţiunea că întregul

com portam ent um an se transform ă în cadrul unui proces şi
că procesul este reprezentat de tranzacţii cu alte persoane
şi cu diverse părţi ale sinelui propriu. Se crede că boala este
un răspuns, com unicat adecvat, dat unui sistem disfuncţional
existent în individ şi în celelalte persoane în contextul fami
lial. Se crede, de aceea, că sănătatea se dezvoltă când sistemul
este schim bat, pentru a perm ite răspunsuri sănătoase şi
comunicare. Terapeutul, fiind o parte integrantă a sistemului
terapeutic, este im plicat intim în tranzacţii şi orice oferă el
pacientului sau pacienţilor, pentru a accelera învăţarea sau
schimbul, este utilizat pentru a-i ajuta să se dezvolte în
contextul relaţiei.
14. Dacă utilizezi modelul dezvoltării, trebuie să fii dispus să

experimentezi mai mult şi să fii mai spontan decât sunt mulţi
alţi terapeuţi. Necesitatea flexibilităţii în tehnică şi abordare,
incluzând contactul deosebit de direct, intim , dintre pacient
şi terapeut, este gândită ca fiind fundam entală.
A
a. In terapia dezvoltării, tehnicile nu sunt utilizate pentru

a realiza anumite obiective, cum ar fi îmbunătăţirea
câştigurilor anuale ale tatălui sau asigurarea intrării la
facultate a juniorului.
b. Terapia dezvoltării se bazează pe prem isa că oamenii
pot fi învăţaţi să fie congruenţi, să vorbească direct şi
VIRGINIA SATIR
limpede şi să-şi comunice cu acurateţe emoţiile, gân- 321
durile şi dorinţele pentru a face faţă situaţiilor.
15. Pentru a compara aceste modele în acţiune, să ne imaginăm,
de exemplu, că un pacient ar întreba cum se distrează
terapeutul.
A
a. In modelul medical, întrebarea ar fi considerată irele-

vantă.
A
b. In modelul dezvoltării, întrebarea ar fi considerată o

cerere legitimă de informaţie.
A
16. In modelul dezvoltării, prin propriul său com portam ent,

terapeutul îşi susţine teza că nu există nimic care să nu poată
fi tratat cu deschidere şi onestitate şi că nu există niciun
substitut, în terapie sau în orice altă relaţie umană, pentru
învăţarea de către fiinţa umană a modului de a se pune la
dispoziţie pe sine şi propria sa personalitate — nu numai de
a se angaja pe sine pentru a-i influenţa pe alţii ci, când este
potrivit, a se lăsa la o parte pe sine şi a fi influenţat de ceilalţi.
17. Terapeutul, pentru că este o persoană intim implicată în

sistemul relaţional, furnizează un exemplu de dezvoltare, fie
pozitiv, fie negativ.
a- Viziunea prezentată de analistul tradiţional este aceea

a retragerii, neim plicării, neangajării şi a eliminării vir
tuale a privitului, a vorbitului şi atingerii ca mijloace
eficiente de com unicare în relaţie.
b* în m odelul dezvoltării, terapeutul reprezintă exemplul

unei fiinţe um ane active, care învaţă, este supusă gre
şelii şi care doreşte să facă faţă cu onestitate şi
Terapia familiei ■ Integrând modele şi discipline

322
responsabilitate tu tu ro r situ aţiilor cu care se confruntă,
inclusiv p ro p riilo r sale vulnerabilităţi.
18. Pentru a în văţa şi a d em on stra ce i se întâm plă unui com por

tam ent individual cân d o p erează în co n textu l unuia dintre
cele dou ă m odele d escrise, în ultim ii ani, am folosit din ce
în ce m ai m u lt jocurile — atât în terap ia fam iliei, cât şi în
form area profesioniştilor din diverse discipline ale relaţiilor
um ane. Jocurile im portan te pe care le-am d ezv o ltat pen tru
acest scop sim t:
a. Sim ularea fam iliei,
b. Jocul sistem elor fam iliale şi
c. Jocuri de com unicare.
Simularea familiei
1. G rupul Bateson, lucrând în Palo A lto în 1954, a ajuns la
concluzia că familiile sunt constrânse de m odele co m p o rta
m entale redundante care nu sunt conştientizate de fam ilie,
în încercarea de a dem onstra acest lucru prin utilizarea jocu
lui de rol printre membrii grupului (Bateson, Jackson, H aley
şi W eakland), aceştia au fost surprinşi să v ad ă că ei înşişi
dezvoltaseră emoţii puternice legate de com portam entele pe
care doar le jucau, în rolul unui anum it m em bru al „fam i
liei' . Ulterior, ei au putut să arate că, urm ând câteva reguli
simple, au putut să sim uleze, de exem plu, familia unui
bolnav cronic de schizofrenie într-o asem enea m ăsură încât
înregistrarea acestor şedinţe, trim isă pentru diagnostic „în
orb la diverşi alţi cercetători din ţară, a fost considerată ca
VIRGINIA SATIR
fiind o casetă a unei fam ilii schizofrene reale Nici m -
323
vodie cercetătorilor (care erau bine cunoscute c e lo r la W
cetăton) nu au fost recunoscute, deşi nicio schimbare de voce
nu a fost intenţionată de cei care au „jucat rolul"
2. Am experim entat utilizarea tehnicilor „simulării fam iliale"

cu sute de publicuri diferite şi cu multe grupuri profesionale
diferite, de la m edici la lucrători sociali, profesori şi asistente.
Un com entariu ar trebui făcut despre folosirea jocurilor
pentru scopurile formării. O reacţie comună a profesioniştilor
care nu au participat la asem enea jocuri este aceea că este
„joc de rol" şi, de aceea, nereal. în toate experienţele mele,
în care am folosit aceste jocuri cu m ulte grupuri din toată
ţara, nu am întâlnit niciodată o persoană care să nu dezvolte,
odată im plicată în sistem ul unui joc, „reacţii viscerale" vii
faţă de rolurile pe care le joacă, în special faţă de acele roluri
care sunt con trare propriei imagini despre sine. Este foarte
comun pentru cineva să spună, după un anumit joc, „Acum
ştiu cum sim te doam na X şi îi pot înţelege problema ulceru
lui! A sta sună exact ca ea. După cinci minute din astea,
>ropriul meu stomac se agită .
3.
ntr-o anumită ocazie memorabilă, Stt-o
i jucat rolul unei fete care era Pacien^ ” generalist,
mumită familie simulată, m. ^ t2 ei simulat. La sfârşitul
nteresat în terapia fa m ilie ^ ^ familială,
i aproape patruzeci de după umerii omului
,&ca" s-a ridicat, şi-a aruncat bmţel^ şi el/ cu
nai în vârstă şi a afirmat „ e prima dată când am
acrimicurgându-ipefaţă,a nierdut, neavând o fiică",
iimţit cu adevărat câte lucruri a p
Terapia fa m ilie i a Integrând modele şi discipline

în m od n o rm al, teh n ica sim u lării fam iliale n u este folosită
doar ca m ijloc d id actic p en tru te ra p e u ţi, ci este n ep reţu ită
în văţarea fam iliilor d esp re ele în sele. A sta p o ate fi făcută
<s <s
două m od alităţi p rim are:
a. Terapeutul p oate folosi sistem ul în care fiecare m em bru

de fam ilie sim u lează co m p o rtam en tu l celuilalt. De
exem plu, m am a se p oate com p orta aşa cu m se gândeşte
că face tatăl, în tim p ce tatăl p o ate ju ca rolu l fiicei lui,
iar fiul poate traduce în act concepţia lui desp re com por
tam entul m am ei.
b. Terapeutul poate folosi sistem ul în ca re m em brii fam i

liei se joacă pe ei înşişi în tr-o situ aţie sim u lată, cum ar
fi una pe care terapeutul o con stru ieşte porn in d de la
înţelegerea sa asupra sistem ului lor fam ilial specific. De
exem plu, într-o familie în care pacien tu l este ţap ispă
şitor, m embrilor li se poate cere să pună în scenă o piesă
de teatru în care ei trebuie să se p refacă că su n t o altă
familie, una în care m icul Johnny este favoritul. M am a
este acea care este m ereu solicitată intens d e ceilalţi
membri ai familiei, iar ea intră în joc ca un m artir. A poi
familia se poate întâlni cu propriul com portam ent cu
ajutorul înregistrărilor audio-video, care le sunt arătate,
iar atât familia, cât şi terapeutul discută cât de diferite
sau cât de similare au fost com portam entele diferiţilor
membri ai familiei în com paraţie cu com portam entul lor
obişnuit.
jocurile sistemice 325
1. Un foarte util instrum ent pentru form are şi pentru terapie

este ceea ce num esc „jocurile sistem elor fam iliale". Le-am
dezvoltat pe baza observaţiei m ele îndelungate că sistemele
pot fi clasificate fie ca sistem e deschise, fie ca sisteme închise.
a. Sistem ele închise sunt acelea în care fiecare membru

participant trebuie să fie foarte atent la ceea ce va spune.
Principala regulă pare să fie că fiecăruia i se cere să aibă
aceleaşi opinii, sentimente şi dorinţe, indiferent dacă asta
este sau nu realitatea. în sistemele închise, exprimarea
de sine onestă este imposibilă, şi dacă aceasta se în
tâm plă, exprim area este percepută ca deviantă sau „bol
n avă" sau „nebună" de către ceilalţi membri ai grupului
sau familiei. Diferenţele sunt tratate ca fiind periculoase,
o situaţie care rezultă în atitudinea unuia sau mai multor
m em bri de „a fi m orţi pentru ei înşişi", la figurat, dacă
vor să răm ână în sistem. Limitările impuse dezvoltării
şi sănătăţii individuale în aceste grupuri sunt evidente
şi am descoperit că tulburările emoţionale şi comporta
m entale sunt un semn sigur că persoana tulburată este
un m em bru al unui sistem familial închis.
b. Un sistem deschis permite exprimarea de sine onestă

m em brilor participanţi. într-un astfel de grup sau fami
lie, diferenţele sunt văzute ca naturale, şi negocien
deschise apar pentru a rezolva diferendun prin „com
p rom is", „cădem de acord că nu suntem de acor , „a
face cu schim bul" etc. în sistemele deschise, individul
poate spune ce sim te şi gândeşte şi îşi poate negoc
Terapia familiei ■ Integrând modele şi discipline

326
realitatea şi d ezv o ltarea p erso n ală fără a se d istru g e pe
sine sau p e alţii din sistem .
2. Prin folosirea celo r cin ci „ reg u li" d e b ază ale m odelelor

in teracţion ale p u se în joc de triad a fam ilială o rig in ară (tatăl,
m am a şi copilul) sau de către cei aflaţi în fo rm are, care joacă
aceste ro lu ri, am d escop erit că este posibil să sim ulezi
ap roap e orice fel de sistem fam ilial, închis sau d esch is, şi să
înveţi în tim pul acestui p roces.
a. Prim a regu lă interacţională cere ca o p erso an ă să facă

faţă diferenţelor, prin p ro p ria sa elim in are. C u alte
cuvinte, ea va fi întotdeaun a de acord cu ceilalţi din
sistem , indiferent de cum anu m e se sim te cu ad ev ărat.
b. A doua regulă este aceea în care se p o ate face faţă

diferenţelor prin elim inarea celorlalţi, prin a nu f i de acord
niciodată, prin a găsi greşeli şi a în vin ovăţi.
c. In cea de-a treia regulă, persoana se elim ină a tâ t p e sine,

cât şi pe celălalt, predicând ş i/s a u raţion alizân d , fiind
foarte atentă să poarte o m ască a nem işcării şi a neim pli-
cării em oţionale astfel încât să se cread ă că diferenţele
sunt tratate pe o bază „raţion ală".
d. în cea de-a p atra regulă, p ersoana se elim ină p e sine, îl

elimină pe celălalt şi contextul ca fiind irelevant, schim
bând subiectul etc., astfel în cât atât ea, cât şi celălalt
găsesc că este imposibil să negocieze deschis diferenţele.
e. Cea de-a cincea regulă perm ite includerea atât a sinelui,

cât şi a celuilalt în sistem , adică o p ersoană negociază
deschis şi clar şi perm ite şi altora să facă la fel.
VIRGINIA SATIR
Pe baza acestor cinci regu li, am con stru it cinci seturi de jocuri 327
pentru sim u larea, p rin m u ta re a p ărţilo r com p on en te, a ori

cărui sistem de in teracţiu n e.
a. Prim ul set se ch eam ă jocuri de salvare, în ca re sim t p u se

în joc regu lile cu n u m erele unu, doi şi p a tru , ad ică, un
m em b ru al triad ei originale fam iliare este întotdeaun a
de aco rd , un ul nu este niciodată de aco rd , iar al treilea
găseşte m ereu că este irelevant. în cele m ai m ulte sisteme
interacţionale, o persoan ă v a pune în joc aceeaşi regulă,
în cea m ai m are p arte din tim p. C ine joacă un anum it
tip de regu lă v ariază, adică tata p oate fi cel care este
de aco rd , m am a cea care nu este de aco rd , iar copilul,
cel care schim bă subiectul; sau m am a p oate fi cea care
consideră că este irelevant, copilul, cel care este de acord
şi tatăl, cel care nu este de acord. A cest m odel de
interacţiune este foarte com un în fam iliile care prod u c
un m em bru schizofren.
b. Al doilea set de jocuri se cheam ă jocuri de coalizare, care

se b azează pe regulile num erele unu şi doi. Cu alte
cu vin te, două persoane sunt întotdeauna de acord şi a
treia nu este de acord sau două persoane nu sim t de
aco rd şi cea d e-a treia este. Im plicaţiile pentru parti
cipanţii la acest joc sunt evidente. Este nevoie de puţin
„com p ortam en t tu lb u rat" pentru ca cineva să nu fie de
acord cu două persoane, când una dintre acestea este de
acord şi una nu este de acord, sau pentru ca cineva să
fie de acord cu două persoane care nu sunt de acord etc.
c* A l treilea set de jocuri, num ite jocuri letale, se bazează

în întregim e pe regu la num ărul unu. în tr-u n asem enea
Terapia fam iliei ■ Integrând m odele şi d isciplin e

328 sistem , fiecare este de aco rd cu to ată lum ea, cu preţul
propriilor lui n evoi şi satisfacţii. A cesta este un m odel
de interacţiune în fam iliile care d ezvoltă o incidenţă
crescu tă a bolilor psih osom atice.
d. A l p atru lea set de jocuri se ch eam ă jocuri „potrivit si

corect" . în ele fiecare încearcă să fie rezonabil, indiferent
de ceea ce sim te.
e. Al cincilea set de jocuri este com pus în întregim e din

regula num ărul cinci, şi îl num esc jocuri de dezvoltare si
vitalitate. într-un asem enea sistem , fiecare persoană se
include pe sine şi pe celălalt în interacţiune, expri-
m ându-se pe sine şi perm iţând celorlalţi să se exprim e
pe ei înşişi.
4. Este evident că jocul de dezvoltare şi vitalitate nu se desfăşoară

pe acelaşi nivel ca prim ele patru jocuri. Prim ele p atru jocuri
sunt jocuri de supravieţuire, şi cel de-al cincilea apare pur
şi simplu la nivelul conţinut-realitate m ai degrabă decât la
nivelul de supravieţuire. într-un asem enea joc, persoanele
pot ori să fie de acord, ori să nu fie de acord, în concordanţă
cu realitatea lor experienţială, şi, totuşi, să răm ână o parte
a sistemului.
5. Eu folosesc aceste jocuri în tratam ent şi în form are. Ele sunt

nepreţuite din urm ătoarele trei m otive:
a. Ele ajută familii reale sau „sim ulate" să vadă şi să înţe

leagă natura propriului lor sistem familial.
b. Ele permit familiei şi celor aflaţi în formare să experimen
teze noi tipare de interacţiune (în timp ce experimentează
noi comportamente în tiparele lor individuale de reacţie).
VIRGINIA SATIR
C. Când o fam ilie participă la întreaga serie de jocuri, 329
membrii ei pot nu num ai să identifice locul unde sunt,
dar şi direcţia în care este posibil să m eargă. Făcând
sistemele să fie explicite şi încheind cu „jocul dezvoltare
şi vitalitate", familiile şi profesioniştii aflaţi în formare
pot experimenta trecerea de la un sistem patologic de
interacţiune la unul care produce creştere.
6. Aceste jocuri nu sunt fixe şi invariabile. în cadrul general,

părţile şi variabilele pot fi m utate şi rearanjate pentru a
corespunde necesităţilor diferitelor ocazii.
a. Sunt de obicei necesare instrucţiunile, cum ar fi atri

buirea rolurilor şi descrierea a ceea ce trebuie să facă
participanţii (de exem plu, să fie întotdeauna de acord
cu orice se spune fără a folosi cuvintele „Sunt de acord").
Eu, de obicei, atribui o sarcină de îndeplinit unui grup,
cum ar fi „Plănuiţi ceva ce puteţi face împreună ca o
fam ilie" sau „Folosind aceste reguli, spuneţi-vă unul
celuilalt cum vă sim ţiţi." De aici înainte, ei duc mingea
în orice direcţie pot.
b. Uneori m ă alătur lor ca participant; alteori, observ.
Uneori, întrerup sau dau noi instrucţiuni, şoptite indi
vizilor sau cu voce tare întregii familii. Alteori, şoptesc
Oschim bare de rol unui m embru, astfel încât familia sa
vadă ce se întâm plă unui sistem când un m em ru îşi
schim bă regulile de com portam ent fără a i înştiinţa pe
ceilalţi m em bri.
c- Desigur, este foarte im portant ca familia să discute sen
tim entele, gândurile şi reacţiile în timpul şi/sa u după
Terapia fam iN ei ■ In teg rân d m o d e le şi d iscip lin e

330 joc. U n accent im portant este pus pe „emoţiile viscerale",
adică, pe reacţiile fizice, corporale faţă de rolul care este
jucat. De exem plu, când un individ trebuie să fie mereu
de acord , el p oate experim enta tensiuni corporale, să i
se strângă stom acul, să m anifeste furie profundă etc.
C ineva care „este m ereu în d ezaco rd " poate experi
m enta încălzirea corpului, trem or şi dureri de cap. Cel
„superrezonabil" se poate sim ţi secătuit. „Cel lipsit de
relevan ţă" se poate sim ţi „nebun".
Jocuri de comunicare
1. A treia categorie majoră de jocuri pe care le-am dezvoltat este
o serie de tehnici de interacţiune care sunt extraordinare
pentru a învăţa oamenii să com unice m ai eficient şi con
gruent. Până acum , jocurile comunicaţionale au fost folosite în
mod primar cu diade, dar nu este dificil să ne imaginăm extin
derea ideii pentru a încorpora diverse tehnici operaţionale.
2. Insist asupra acestor jocuri, datorită observaţiei m ele repe

tate că, atunci când o persoană furnizează un mesaj in
congruent sau m ixt, ea nu este de obicei „în con tact" cu cel
care ascultă, respectiv se manifestă prea puţin contact de tipul
atingerii sau contact vizual. Am descoperit, după câteva
experim entări, că oamenii găsesc aproape imposibilă trim i
terea unui mesaj incongruent dacă se ating şi/sa u au contact
vizual stabil cu cel care ascultă. în eforturile mele de a-mi
învăţa pacienţii şi pe cei aflaţi în form are să îşi îm bunătă
ţească com unicarea, am dezvoltat urm ătoarele tehnici. Ele
sunt gândite pentru a fi folosite în general ca o serie de
VIRGINIA SATIR
interacţiuni, p en tru a arăta oam enilor în m od concret şi 331
experienţial ce se în tâm p lă cân d ei p rivesc sau nu, ating şi
vorbesc în tr-o m an ieră con gru en tă.
a. Eu plasez două p ersoan e (m am a şi tatăl, tatăl şi copi

lul, două p ersoan e aflate în form are etc.) spate în spate
şi le rog să vorbească. A sta este similară ca formă cu ceva
din com u n icarea de acasă, cu soţia care găteşte în
bu cătărie, în tim p ce soţul ei încearcă să discute despre
finanţe cu ea.
b. A poi îi întorc faţă în faţă şi le cer să îşi „arunce" priviri

fără să se atingă sau să vorbească. Când se discută
această interacţiune, se învaţă foarte m ulte despre pre
supoziţiile pe care persoanele le fac despre gândurile
şi sentim entele celuilalt, atunci când com unicarea este
lim itată din punct de vedere verbal şi senzorial.
c. Apoi le cer celor doi să îşi „arunce" priviri şi să se atingă

unul pe celălalt, fără să vorbească.
d. A poi le cer să atingă (de exemplu să se ţină de mână)

cu ochii închişi şi fără să vorbească.
e. A poi ei îşi „aru n că" priviri şi vorbesc fără să se atingă.
f. în final, cer cuplului să vorbească şi să atingă şi să

„aru n ce" priviri şi să încerce să se certe unul cu celălalt.
Ei găsesc asta im posibil. Ei ori se bucură de efort, ori
sunt forţaţi să se retragă fizic şi să-şi întoarcă pnvirea,
pen tru a se enerva. Este de asemenea foarte dificil să
transm iţi un mesaj incongruent când vorbeşti, atingi şi
priveşti pe cel care ascultă.
Terapia fam iNei ■ In teg rân d m od ele şi discip line

332 3. C ea m ai im p ortan tă p arte a acestor jocuri rezidă în inter
venţiile terap eu tu lu i şi în discuţiile din tim pul şi de după
seria de jocuri, legate de em oţiile, răspunsurile, şi reacţiile
viscerale (corp orale) ale celor doi, în relaţie cu ei înşişi, cu
ceilalţi şi cu interacţiunea în sine.
4. O variaţie de final pe care am să o d escriu aici este ceea ce

eu num esc „călătoria oarb ă". A ceastă tehnică im plică faptul
ca o persoană (de exem plu, soţia) să ia pe altcineva (soţ, copil
etc.) la plim bare, în tim p ce cel de-al doilea îşi ţine ochii
închişi. Rog persoana „responsabilă" să facă p lim b area câ t
de interesantă posibil (de exem plu, făcând p ersoana „o arb ă"
să se aşeze, să se ridice, să sim tă obiecte etc.) şi să îşi folo
sească în m od liber corpul pentru a direcţiona partenerul fără
nicio posibilă rănire. Lor nu le este perm is să v o rb ească în
tim pul plimbării. După care, discutăm despre em oţiile lor —
frici, îndoieli, sentim entul încrederii, bu cu ria etc. P en tru
cupluri care au problem e serioase de „în cred ere" şi „d ep en
d en ţă", acest joc poate fi în m od special folositor.
5. Toate jocurile descrise pot fi folositoare sau n efolositoare în

terapie, în funcţie de abilitatea terapeutului de a in tra în
sistemul relaţional în mod deschis şi flexibil. Dincolo de orice,
terapeutul trebuie să arate entuziasm ul şi angajarea personală
necesare pentru a-şi atrage pacienţii în spiritul în văţării,
experim entării şi a unei evaluări serioase, n ecesare p en tru
a face din jocuri o nouă experienţă vie în interacţiune.
6. Repet încă o dată faptul ca aceste jocuri nu trebuie să fie

reificate sau etichetate ca tehnici aplicabile num ai în „liber
tatea inovaţi vă a însoritei C alifornii". Ele p ot prim i şi ad ău
giri, pot fi abreviate sau revizuite, în con cord an ţă cu
VIRGINIA SATIR
idiosincraziile p erso n alităţii terap eu tu lu i şi cu nevoile, 333
problem ele şi d orin ţele p articu lare ale clienţilor săi. Ele sunt
form ele, şi nu p ro cesu l, terap iei. L a u rm a u rm elo r, procesul
este — şi m ereu v a fi — relaţia dintre tine şi mine, aici şi acum.
Terapia fam iliei ■ In te g râ n d m o d e le şi d is c ip lin e

partea a IV-a*
Când întâlnesc o persoană*
' Acest capitol se bazează pe a rtic o l ^ ^to'. Science

and Joy, editat de Robert S. Spitzer,
Lumea m ă întreabă adesea cum privesc oamenii şi ce văd când
îi privesc. De m ulte ori, cred că oamenii întreabă de fapt ce tip
de credinţe am desp re oam eni. Am să încerc să răspund într-un
fel care cred că ar pu tea să îi ajute pe oameni să înţeleagă mai
multe despre lucrurile pe care le fac atunci când lucrez cu cineva.
Voi trata asta într-o m anieră spontană, încercând să adun tot ceea
ce fac, pe m ăsură ce apar anum ite gânduri. Sunt destul de con
ştientă că felurile în care sim t şi lucrurile pe care le fac pot să nu
fie tot ce este acolo, d ar voi îm părtăşi cu voi cele mai bune lucruri
pe care le ştiu în acest m om ent.
Aş dori să încep cu ceea ce se petrece în mine, când mă gândesc
^ mă folosesc pe m ine ca ajutor pentru o altă persoană. în primul
rand, persoana şi fam ilia ei — pentru că, aproape de fiecare dată,
gândesc în contextul fam ilial — nu ar fi venit la mine dacă nu ar
avut un fel de d u rere sau de problem ă pe care să vrea să o
°Ave. Intr-un anum e fel îi percep pe oam eni ca şi cum şi-ar fi
^Pus lor înşile (sau i-ar fi spus altcuiva): „N e-am epuizat capaci-
ea de a ne d escurca şi căutăm o m odalitate de a ne descurca
ine. N u întotdeauna situaţia este exprim ată în aceste
gre ^ neori ei spun doar: „M ă d oare" sau „Cineva face ceva
^ * au asta ca pe o cău tare a unei noi abilităţi de a se
Terapia fa m ilie i ■ Când întâlnesc o persoană

338 descu rca m ai bine cu viaţa lor şi de a avea m ai m ultă bucurie şi
plăcere, m ai puţină du rere şi p oate m ai m ultă productivitate.
Eu văd toţi oam enii ca rep rezen tări ale vieţii, în orice formă
s-ar întâm pla asta. C ând oam enii au o nevoie sau un anume tip
de problem ă, m anifestarea lor — m odul în care arată şi vorbesc —
poate fi destul de u râtă, destul de fru m oasă sau destul de
du reroasă. Sub toate astea eu văd om ul viu care, sim t eu, s-ar
angaja diferit dacă ar fi în con tact cu viaţa care este în el şi pe
care o are. A şad ar, cu fiecare fiinţă um ană cu care m ă întâlnesc,
eu încerc să înlătur în m intea m ea învelişul exterio r al acesteia
şi să văd în interior, acea parte a sinelui pe care o num esc valoarea
de sine sau stim a de sine, şi căreia i-am d at num ele plin de
afecţiune de „creuzet". A cest „creuzet" caută o cale de a se m ani
festa pe sine, iar eu întâlnesc o persoană cu această conştiinţă.
Există în acea persoană ceva ce probabil ea nu a atins. A cea
persoană nu num ai că nu a ajuns la acel lucru — ea nici nu ştie
m ăcar că ceva este acolo. Eu ştiu că este acolo. A ceastă convin
gere din m ine este atât de puternică, încât rep rezin tă ceva de la
sine înţeles. N u întreb niciodată dacă p ersoana are viaţă; întreb
num ai cum se poate ajunge la ea.
Ieri am avut un interviu cu o fam ilie, interviu care este încă
proaspăt în m intea m ea în acest m om ent. C eea ce u rm ează să
încerc să fac este să descriu în cel m ai bun m od cu p u tin ţă ce s-a
întâm plat între familie şi mine. Voi furniza înţelegerea m ea despre
tot ceea ce s-a petrecut în m ine şi despre cu m am folosit această
înţelegere pentru a ajunge la valoarea de sine a fiecărui m em bru
al familiei. A ceastă familie era com pusă dintr-un bărbat adult şi
o femeie adultă, care erau soţ şi soţie. A ceşti doi adulţi erau de
asemenea tată şi m am ă a cinci copii, dintre care cel m ai m are avea
VIRGINIA SATIR
optsprezece ani şi cel m ai m ic cinci. D esigur, ei aveau o anum ită 339
problemă, altfel nu ar fi venit p en tru tratam ent.
Pentru început, nu am fost atât de m ult interesată de o pro
blemă, cât de a încerca să înţeleg şi să aflu despre cum anum e
fiecare persoană din această fam ilie şi-a trăit viaţa, atât cu ceilalţi,
cât şi cu sine însăşi. Pentru m ine, există două vieţi care se desfă
şoară tot tim pul — a m ea cu m ine însăm i şi a m ea cu celelalte
persoane sem nificative pentru m ine. Când am întâlnit această
familie, nu ştiam ce urm a să găsesc. Nu am ştiut cum urm au să
se manifeste aceşti m em bri ai fam iliei; eu ştiam num ai că ceva îi
durea şi că aveau în ei înşişi ceva care putea fi atins şi dezvoltat
şi care putea creşte.
Primul lucru pe care l-am făcut a fost să m ă întâlnesc cu fiecare.
Sunt destul de conştientă că oam enii nu se referă la ei înşişi ca
la persoane de valoare. Simt că nicio schim bare nu se poate face
în oameni până ce ei nu încep să se simtă ca având valoare şi că
eu, ca terapeut, devin cel dintâi mijloc prin care cineva vine în
contact cu sentim entele sale privind propria valoare. întâlnirea
mea cu această familie a reprezentat un început. I-am întins mâna
soţului-tată, şi im ediat am făcut acelaşi lucru cu tot restul familiei.
Aş dori să spun câte ceva despre cum anume m -am simţit
când am făcut asta. în prim ul rând — şi aţi putea să gândiţi
împreună cu m ine — să presupunem că sunteţi cineva pe care
de-abia l-am întâlnit. Sunteţi cu un grup de persoane, poate mem
bri ai familiei d u m n eavoastră, iar eu stau în faţa dum neavoastră
Şl vă întind m âna la nivelul braţului. Pe m ăsură ce vă întind mâna
Şl dum neavoastră îm i d aţi m âna, eu sim t o conexiune. în acel
moment, m ă uit la d u m n eavoastră; sunt în contact cu senzaţiile
pielii dum neavoastră şi cu senzaţiile pielii mele şi, în acel moment,
U este nim eni pe lum e d ecât dum neavoastră şi cu mine.
Terapia femiNei ■ Când în tâ ln e s c o p erso an ă

340 Sunteţi receptorul întregii m ele atenţii în acel m om ent. Puteţi simţi
că eu sun t co n ectată la p erso n alitatea d u m n eavo astră, iar eu sim t
că v ă îm p ru m u t p erso n alitatea m ea d u m n eav o astră. U n zâm bet
aco m p an iază asta, iar zâm b etu l m eu v ă spu ne „b u n ă" dum nea
v o astră şi vieţii d u m n eav o astră, ca rep rezen tare a întregii vieţi.
A cest tip de exp erien ţă face posibil p en tru m ine să sim t că sunt
co n ectată cu o altă form ă de v iaţă, o altă m an ifestare a vieţii —
a d u m n eav o astră. E u p rivesc m an ifestarea vieţii ca b ază a ceea
ce rep rezin tă cu ad ev ărat p erson alitatea.
Pe m ăsu ră ce fac asta cu fiecare m em b ru al fam iliei d u m n ea
v o astră, eu sunt conştientă în interioru l m eu că m ă b u cu r de
con tact — con tact deplin — care în tr-u n an u m e fel m ă afirm ă şi
pe m ine. Sunt o fiinţă vie con ectată cu o altă fiinţă vie. E ste ca
platform a sau baza de la care u rm ează să p lecăm . D e aceea, eu
nu încep şedinţa de tratam ent cu o discu ţie a p rob lem ei, ci m ai
degrabă stabilesc această conexiune de b ază, la un n ivel um an,
cu fiecare. D esigur, oam enii vin p en tru aju tor; d acă a r fi ştiu t ce
anum e tip de ajutor aveau nevoie, ei şi l-ar fi a co rd a t probabil
singuri şi nu m -ar fi căutat pe mine. Ei au venit la cap ătu l puterilor
şi vor ajutor, dar probabil că nu sunt conştienţi d ecât d e faptul
că au o durere.
Pe m ăsură ce stabilesc prim ul contact cu ei, le ascu lt răspunsu
rile adresate m ie. în câteva m om ente, voi au zi răsp u n su rile lor,
adresate unul altuia. încep să sim t ceva p en tru ceea ce au reuşit
să facă, pentru m odul în care şi-au folosit experienţele din m om en
tul în care au ieşit din uter şi până acum . Unii din tre dum nea
voastră puteţi fi fam iliarizaţi cu form ulele pe care le folosesc în
scopul prescurtării — felul în care oam enii com unică unul cu
celălalt, răspunsurile pe care le-am etich etat d rep t împăciuitoare,
pacificatoare, acuzatoare, hiperraţionale, confuze şi curgătoare. La
VIRGINIA SATIR
începutul tratam en tu lui, nu m ă aştep t ca fam ilia să arate m ulte 341
răspunsuri curgătoare, pentru că faptul că nu au ajuns încă în acest

punct este probabil unul dintre m otivele pentru care ei se descurcă
în acest fel. Eu v reau să subliniez şi faptul că îi văd p e cei din
faţa mea ca făcând tot ce p ot cu ceea ce au în văţat; şi cred că ceea
ce au învăţat reprezintă cea m ai bună m odalitate în care ei ştiu
cum să supravieţuiască. Poate că unii dintre dum neavoastră ştiţi
că am tradus diferitele tipuri de răspunsuri în poziţii corporale,
în câteva m om ente, creez im agini m entale ale persoanelor aflate
în faţa m ea şi le trad u c în posturi fizice care reprezintă felurile
lor de a com unica.
De exem plu, în fam ilia pe care am v ăzu t-o ieri, am v ăzu t
bărbatul ca dând răspunsuri hiperraţionale. A sta a însem nat că,
în imaginaţia m ea, el stătea acolo foarte drept, m işcându-se foarte
puţin, vorbind într-un fel mai degrabă monoton. A m văzut femeia
îngenunchind în faţa lui, într-o poziţie îm păciuitoare, d ar în
acelaşi tim p — prin spatele lui — îndreptând un deget acu zator
către el. Am văzu t-o pe fiica cea m ai m are stând dreaptă şi fiind
hiperraţională ca tatăl ei, neprivind spre niciun părinte, dar cu
indexul foarte puţin ridicat, îndreptat spre tatăl ei. Am văzut
următoarea fiică îndreptând degetul arătător către m am a ei,
intr-un m od deliberat şi foarte evident. U rm ătorul copil era un
băieţel. L-am v ăzu t stând foarte aproape de m am a lui şi îm pă-
când-o. Apoi am văzu t urm ătorul copil dând răspunsuri irele-
Vante, m işcându-se peste tot şi neputând să se fixeze de nimeni.
L am văzu t de asem enea pe copilul cel mai m ic, o fetiţă de cinci
aril/ ca fiind de asem enea irelevant.
Văzând aceste im agini în m intea m ea, era im portant să le
esPect ca reprezentând cele m ai bune m odalităţi pe care aceste
Persoane le dezvoltaseră pentru a se descurca. Felul lor de a
342 îm p ăca, acu za, de a fi h ip erraţion ale sau confuzi form aseră un
sistem care însem na că nim eni din fam ilie nu ar fi p u tu t să abor
deze cu ad ev ărat p erson alitatea altcu iva. E ra foarte probabil să
se înţeleagă greşit unul pe celălalt; ei v ed eau m ai degrabă roluri
d ecât p ersoan e reale. A şad ar, cercetarea şi eforturile m ele ar fi
trebuit direcţion ate spre a-i ajuta pe aceşti oam eni să devină reali
unul cu celălalt. A m p rivit această fam ilie şi, în interiorul m eu,
am sim ţit că m em brii ei răspund con tactu lu i m eu. C ontactul
deplin p o artă m esajul grijii — grijă în tr-u n sens foarte profund,
personal — , iar eu privesc acel con tact ca o b ază vitală pentru
d ezvoltarea oricăror schim bări. Trebuie să existe încredere la
superlativ. D acă persoanele din grupul fam ilial nu m ă găsesc
dem nă de încredere, nu cred că vom p u tea să facem nicio schim
bare. îm i aduc am inte că, în m om entul în care am intrat în cam eră
ieri, fam ilia era răspândită de jur îm prejur pe scau n e, sem ănând
foarte m ult cu nişte ţinte dintr-un poligon de trageri. în faţa lor
era o m asă. Privind la această scenă, am sim ţit că ar fi foarte ciudat
să lucrez în acest context. Simt extrem de puternic că locul în care
stau oam enii (departe şi despărţiţi sau apropiaţi şi îm p reu n ă) şi
m odul în care se aşază sunt foarte im portante. A m nevoie să fac
spaţiul în care lucrez confortabil — adică, să îl aranjez astfel încât
să-l pot vedea pe fiecare. Mă poziţionez la o lungim e de b raţ de
fiecare persoană. Trebuie să fie suficient spaţiu pen tru ca eu şi
celelalte persoane să ne m işcăm . A cest spaţiu este necesar pentru
că, uneori îi voi pune pe m em brii fam iliei să lucreze pe perechi
sau voi face „scu lp tură" sau alt tip de activitate care necesită
spaţiu. O m asă sau alte obstacole fac m işcarea dificilă. Ieri am
m utat m asa şi am fixat-o astfel încât eram la d oar un m ic pas
distanţă de contactul fizic cu fiecare din grup.
VIRGINIA SATIR
Fetiţa de cinci ani era în dreapta mea. La un moment h *
343
observat că ea se dădea un pic înapoi. în acest moment,
a era pnvtta ca careva care creează probleme in familie si era ma
degraba lasata pe dmafară. Mi-am pus mâna pe spatele a' - aTea
“ - * am constatat că sim,eam bucuria
de a Oatmge. Cred ca a srmjit asta ca pe un mesaj de încurajare
“ f " 0 ţ’arte a SruPului. D e-a lungul interviului am folosit mult
mai mult acest gest. Poţi atinge în tot felul de moduri. în formarea
terapeuţilor, le-am sp u s că a-şi form a „ochi şi urechi m degete
este foarte im p ortan t. O am enii se ating în familii tot timpul —
pălmuind, îm pingând, înghiontind, strângând. Sunt sigur că ştiţi
cu toţii că atingerile au diverse semnificaţii. Deci nu este vor a
despre a atinge; este vorba despre mesajul din atingere. a ^
referit m ai devrem e la dezvoltarea încrederii. Aceasta mseamn
că, datorită încrederii, atm osfera trebuie să fie astfel mea
să înceapă să vorb ească despre ceea ce eu n u m e sc^
nerostit" — lucrurile care sunt închise m afirma
îngrijorările lor, de ce se tem şi la ce spera. " oamenii
« a suficient d e puternic. Pentru ^ ' ^ “ rtan. decât rr
spun ce era od ată de nerostit es e oamenii să aibă senti-
spun. U neori d u rează puţin timp p înţeles. Nu trebuie să
mentul că orice spun ei poate 1 auzi ^ spună ceea ce este
treacă prin niciun sistem de cenzur cineva să ajungă la
bine. N u cunosc nicio altă cale e a eiit>era în exterior ceea ce
sine însuşi în afara aceleia de a pu ® .t ^ această societate,
este acolo. A cesta nu este un luCf“ ă cunosC fără îndoială. Dar
după cum m ulţi dintre dumneavo ^ funcţională pentru ca
Pentru a crea contextul Ş1 m°rP că nimeni nu poate fi penalizat
schimbarea să aibă loc, mi se __cej puţin nu de către mine.
m niciun fel pentru ceea ce spun
Terapia fam iliei ■ Când întâlnesc o persoană

344 în schim b, eu trebuie să p rim esc to t ce îm i spune cineva şi să iau
asta ca pe o d escriere vie a locului unde se află persoana în acel
m om ent. C eea ce p ersoan a spune trebuie înţeles la fel de bine de
către ea ca de oricine altcineva. A sta înseam nă că m ulte clarifi
cări trebuie să se p etreacă astfel în cât o fam ilie să p oată înţelege
ceea ce fiecare m em bru în cearcă să spună cu ad ev ărat.
Pe m ăsu ră ce interviul de ieri m ergea m ai d ep arte, am pus o
întrebare fiecărei persoane din familie: „Ce speri că se va întâm pla
cu tine ca rezultat al venirii tale aici?". Presupun că întrebarea
obişnuită pe care un terapeut ar putea să o pună este „C are este
problem a?". Eu sunt interesată să aflu unde sunt blocaţi oam enii,
dar sim t, de asem enea, că felul m eu de a întreba desp re asta şi
ceea ce întreb ajută persoana să se centreze m ai m ult pe ea însăşi.
A sta ajută şi la dim inuarea „vibraţiilor" negative care sunt de
obicei acolo — de obicei, sub form a „Dacă el ar fi fost m ai bine,
eu aş fi m ai bine", sau ceva asem ănător.
în acest caz, am început cu fiica cea mai m are. în acest m om ent,
nu ştiu de ce am început aşa, exceptând faptul că atunci m i s-a
părut a fi locul potrivit pentru a începe. Ea m i-a spus că i-ar plăcea
să vadă că famila „nu se luptă atât de m u lt". A m continuat cu
sora ei, care a spus acelaşi lucru. A m întrebat ceilalţi m em bri ai
familiei dacă au observat că au loc m ulte conflicte. Fiecare a recu
noscut asta. U rm ătoarea im agine care a ap ăru t în m intea m ea a
fost aceea a celor două fete m ai m ari, în conflict una cu cealaltă.
Părea în acel m om ent că ele erau centrul în jurul căruia se focali
zau problemele familiei. Argum entul era că, dacă aceste două fete
nu s-ar fi certat, atunci familia ar fi m ai bine. C eea ce a introdus
această situaţie a fost m odul în care m em brii acestei familii s-ar
simţi confortabil în legătură cu exprim area furiei lor. Când i-am
adresat întrebarea tatălui, răspunsul a fost că fam ilia sa a avut
VIRGINIA SATIR
nevoie să fie ed u cată în leg ătu ră cu unele lucruri pe care nu le 345
cunoştea înainte.
Pentru că îm i place să am o im agine „vie" cât de repede posibil,

mi s-a părut natural în acest m om ent să le rog pe cele două fete
mai mari să se ridice şi să-şi îndrepte indexul una către cealalta,
pentru a vedea ce v o r face ceilalţi m em bri ai familiei când se
întâmplă acest lu cru . C onsider că, atunci când există o imagine,
cuvintele sunt m ai folositoare; num esc asta „sculptare sau
„poziţionare". A m v ăzu t că, atunci când am cerut celor două fete
să îndrepte degetul arătător una către cealaltă, ele s-au mipo ivi
destul de m ult. A u vorbit despre cum s-au certat, dar, punandu-se
în poziţia de „lu p tă", au făcut ca totul să para mu t mai rea .
L u m e im portante pe « * - * . * £ -
Să ajut oamenii să fie liberi. (Eu folosesc „liber ^ cu sens ^
opţiuni şi a putea alege.) încurajez oameiui sa m p a
cu noi idei desp re com portam entu ^ ^
trece peste tabuurile lor. Din m om e ărea sa fre Cea mai
stânjenite, m -am aşezat în spatele etei care ^ ^ ^ luându-i
stânjenită şi am sprijinit-o stând aproap făcut
irtaţnl, am ajutat-o să-l îndrepte în d i r e c ţ i a p a s
acelaşi lucru cu cealaltă fată. In esenţa, ^ ^ nu trebuie să fii
âspre încălcarea regulii fam iliei care sPUn nume fac ceilalţi din
^rios. Apoi, asta a cond us la P ^ ^ ^ ă fete stăteau şi arătau
familie atunci când este o cearta. văzuse asta înainte.
una spre cealaltă, iar fiecare din „am|^.uj_tată a fost: „Ce faci
Următoarea m ea întrebare adresat so spună fetelor
fu când se întâm plă asta?" El a spus ca m ^ yină cu degetul
să se oprească, dar nu ajuta la nimic, a
Terap ia fa m ilie i ■ Când întâlnesc o persoană

346 lui arătăto r în d rep tat înspre fete şi, cân d a v ăzu t că nici asta nu
îm bunătăţea cu nim ic situ aţia, el a cob orât braţu l şi s-a aşezat.
Una dintre fete a spus că soţia-m am ă „intervine cu ceva m ai multă
p u tere", deci am ru g at-o pe soţia-m am ă să vină cu degetul ară
tător îndreptat însp re ele. A m întrebat câţiv a dintre ceilalţi copii
ce se întâm pla de obicei. Ei au spus că în cercau să nu se bage în
asta. Băiatul cel m are a trecu t acum de p artea m am ei, deci a
intervenit ca un tată auxiliar, încercând să o ajute cu problem a
dintre cele două fete.
A cest tip de sculptare are valoare, d eoarece exp licitează ceea
ce se întâm plă. De asem enea, dă viaţă im aginii procesului prezent
(dar nu conştientizat) al familiei. A ceastă im agine nu trebuie să
arate cât de răi sunt oam enii, ci să le arate ce se în tâm p lă. Există
adeseori destul um or în asta. îm i am intesc că, la un m om en t dat,
am rugat-o pe fata cea m are să îşi îndrepte d egetu l sp re cineva.
M âna îi trem ura puţin, aşa încât am susţin ut-o şi i-am ceru t să
pretindă că, la capătul ei, are un pistol ad ev ărat. L u cru ri spuse
cu inima uşoară ca acestea tind să ajute la n eu tralizarea efectului
valorii de sine negative şi să sporească abilitatea p ersoan ei de a
privi şi vedea. Pentru m ine, este foarte im p ortan t să sep ar între
persoană, valorile sale şi m odul în care p ersoan a se foloseşte pe
sine. Eu aduc oam enii în contact cu diferitele m od u ri în care ei
se utilizează şi, de asem enea, cu m odul în care ei p o t să se facă
folositori. Fac asta pe căi care le cresc sentim entul valorii de sine.
A desea sim t întrebată dacă m ă sim t obosită du pă un interviu.
Răspunsul m eu este „N u ". Aş f i obosită d acă m i-aş pune încon
tinuu întrebări de tipul „Fac bine ce fac? M ă v o r plăcea oam enii?
Voi găsi o soluţie vin d ecătoare?" D acă aş începe să fac asta (ceea
ce eu numesc „a lucra la vasul m eu "), aş pierde direcţia sistemului
VIRGINIA SATIR
şi procesului care se d esfăşo ară şi aş fi în povestea m ea, m ai 347
degrabă d ecât în p o v estea fam iliei.

Asta m ă d u ce la altcev a. M ă consid er conducătorul procesului
din cadrul interviului, d a r nu conducătorul oamenilor. Verific orice
lucru pe care îl fac cu ei, înainte de a-1 face. Sunt un conducător
puternic al p rocesu lu i. A sta se bazează pe faptul că eu sunt cea
care ştie totul despre procesul pe care încerc să îl produc. Eu vreau
să îi ajut pe oam eni să devină propriii lor designeri, făcând
propriile lor alegeri; înainte de a putea face asta, ei au nevoie să
fie liberi să-şi asum e riscuri. Verificarea dorinţei lor de a-şi asum a
ceva nou este o piesă foarte im portantă a acestei interacţiuni şi
îi avertizează referitor la experienţa asumării riscurilor. Dacă am
ceva să vă ofer, am nevoie să vă spun despre asta; am nevoie să
vă arăt; am nevoie să vă întreb dacă ceea ce vă ofer are vreo
valoare pentru voi. Im portant este că, dacă eu vă prezint ceva nou
şi vă întreb prea devrem e dacă vreţi să faceţi asta adică, înainte
să fi căpătat în ţelegerea, încrederea, şi acceptarea voastră de a vă
asuma riscuri — , atunci voi nu veţi fi într-un loc unde simţiţi ca
Puteţi risca.
Adesea m i se spune: „Dacă ceea ce faci se ^ toa^ \ C ge
bum erang?" E u răspun d: „Nu este neobişnuit. Es e c
^tâm p lă în viaţă când încerci ceva ce nu funcţionează. W
^ is tă câteva posibilităţi. Poţi să te J ^ n ţ ă de viaţă şi

cercat sau p oţi să foloseşti totul ca p P ^ _ pentru
c ă d e ţ i ^ aSta- N im iC nU “ " 'f l u x Acesta este tot sensul. Ca

t e pare că am fost în acelaşi A • ^ ge ^ ^ 5 şi să
Peut, în cerc să fiu conştienta evidenţa a ceea
Păstrez cu rgerea d ecât să încerc conţinu pn
e este bine sau este greşit.
ia fa m ilie i ■ Când întâlnesc o persoană

Terapia
348 A ici p are să fie u n lo c p o triv it să sp u n că , atu n ci când vorbesc
cu o fam ilie, eu nu în cerc să so lu ţio n ez o anu m ită problem ă, dacă
a r trebui să d iv o rţeze sau d acă a r trebui să aibă un copil. Eu lucrez
p en tru a ajuta o am en ii să g ă se a scă o m o d alitate diferită a pro
cesu lu i de co p in g . N u m ă v ă d p e m in e suficient de înţeleaptă
p en tru a şti ce este cel m ai bine p en tru o p erso an ă să facă. Ar
treb u i ca so ţia să o ro a g e p e so a cră să p lece? A r trebui ca soţia
să-i ceară să p lece? A r treb u i ca so ţia să-şi lase so ţu l d acă soacra
n u p leacă? A ceste tip u ri d e în treb ări n u su n t ale m ele (pentru a
p u tea răsp u n d e la ele). S arcin a m ea este să ajut fiecare persoană
p en tru a face faţă cu su cces, astfel în cât ea să p o ată d ecid e să facă
lu cru rile care fu n cţion ează p en tru ea.
In fam ilia de ieri, a reieşit că cea de-a d ou a fată vo rb ea din când
în cân d d esp re sin u cid ere. F o arte m u lte răsp u n su ri p lin e de ură
av eau loc în tre ea şi m am a ei. în loc să răsp u n d acelei u ri, am
citit în in terioru l m eu că aceste d o u ă p erso an e îşi d o reau foarte
m u lt să stabilească o con exiu n e, d a r existau to t felul d e b ariere
în tre ele. A flasem înainte că so ţia-m am ă a v ă z u t a ce st cop il ca
av ân d aceleaşi prob lem e pe care le av u sese, şi se sim ţea foarte
rău v ăzân d u -le în copilul ei. A p aren t, m am a în cerca să rezolve
problem ele din ea însăşi, încercând să le rezolve în fiica ei. A ceasta,
bineînţeles, exp lică de ce ele d o u ă n u p u teau fi îm p reu n ă. L e-am
ceru t am ân d u rora să se ap rop ie u n a de cealaltă, p en tru că, în acel
m om en t, nivelul de în cred ere era su ficien t stab ilizat, astfel în cât
ele să d o rească să îşi asu m e riscu l. în p rim u l rân d , le-am ru gat
să se m işte în p oziţia din care să se p o a tă v ed ea u n a p e cealaltă
în m od clar, ap ro xim ativ la o lu n gim e d e b ra ţ, una d e alta şi apoi
le-am ru g at să se p riv ească. A p oi le-am ru g a t să îşi închidă
ochii şi să-m i sp u n ă ce a v ă z u t fiecare. A fost fo arte interesant.
Soţia-m am ă a spu s că a v ăzu t un copil m ic d e care n u a av u t grijă
foarte bine şi că se sim ţea foarte vin ovată. A început să suspine 349
un pic. Când am întrebat fiica ce a v ăzu t, ea a spus m ai întâi că

a văzut-o doar pe m am a ei. A p oi, du pă ce m am a a vorbit, fata
a spus: „Păi, ea m ereu m ă v ed e ca pe un copil m ic."
Am fost conştientă, în acest m om ent, de faptul că ele două nu
se vedau una pe cealaltă aşa cum erau în realitate în prezent; ele
se vedeau una pe cealaltă în term enii experienţei trecute. Dacă
ele nu s-ar fi schim bat, ar fi continuat să se vadă una pe cealaltă
în acest fel şi problem ele dintre ele ar fi escaladat.
Una dintre criticile pe care fiica le adusese mai devrem e fusese
că mama ei a tratat-o întotdeauna ca pe un copil mic. După această
dezvăluire, i-am arătat m am ei că ea o vedea într-adevăr pe această
fiică a ei de treisprezece ani ca pe un copil m ic. A m afirm at că
existau aceste două doamne (am folosit acest cuvânt), Cynthia şi
June, care se p riveau una pe cealaltă. M -am întrebat cu voce tare
dacă ele se văd una pe cealaltă ca Cynthia şi June. Apoi le-am
cerut să privească din nou şi să-mi spună, după ce îşi închid ochii,
t Când ţune (mama)

- a u văzut. aduse La zi • . ^rp7ece ani,
fuseseră ceea ce uum ^ ^ vârstă d e^ ea. F» ca
a vorbit, a spus ca a v compêtn° . . . : caXe părea
atractivă, şi că asta era o pe •si privirea din o c „ /ţ n acel m o-
a zis că a văzu t-o p e m a103 ^ a de care i-a Piaa ,. ţ una cu
să fie o privire căreia îi p ăsa de ea. ^ complet diferit
ment, am ândouă au spus ca prau imp^ca^
C6alaltă- •rătte o altă situaţie în care^ ^ tatăl
Familia s-a mutat apoi ca nr0ape optspre că acest
^ e a cea m are şi tatăl ei. Ea ?'*f*/û «'acasă- S"a fe ric e 'n u aiuri-
« mcă insista ca ea sa vuia d lholo g i« 5 '1 ,e să-şi
i'arbat, datorită problem elor sa Y - vedea ca P
Sese încă într-o poziţie de un e s
T erap ia fa m ilie i ■ Când întâlnesc o persoană

350 întreţină fam ilia n u m ai p rin m u n ca sa. Soţia m u n cea de la ora
2.30 după-am iaza p ân ă ap roap e de m iezul nopţii, ceea ce însem na
că cea m ai m are p arte a m an ag em en tu lu i fam iliei era în m âinile
soţului. El stabilise cu fiica m ai m are ca ea să g ătească cina. Din
câte se p are, ea făcea şi cu m p ărătu rile. El îi cerea să vină acasă
devrem e, ceea ce ea resim ţea ca pe un afront — un fel de invadare.
L e-am ceru t celo r doi să se aşeze un ul în faţa celuilalt şi să
în cerce d o ar să se au d ă unul pe celălalt. L e-am în d ru m at ascul
tarea şi i-am aju tat să v ad ă că n u v o rb eau u n u l cu celălalt în
term enii a ceea ce spu nea celălalt, ci n u m ai în term en ii în care
fiecare voia să îl con troleze pe celălalt. D u p ă a sta , a p ă ru t că fiica
şi tatăl au ajuns la o n ouă în ţelegere.
E ra destul de clar, în acest p u n ct, că a tâ t so ţu l câ t şi soţia se
tem eau foarte m ult în legătu ră cu ce s-a r p u tea în tâm p la copiilor
lor. O altă inform aţie care a ap ăru t a fost că am ân d o i au av u t
părinţi care i-au p ărăsit d evrem e. A m ân d oi au fo st crescu ţi de
bunici care, în ap aren ţă, erau foarte an xioşi în ceea ce-i p riv ea.
A ceastă anxietate s-a transm is. F ără ca asta să fi fo st cla r în ain te,
cei m ai m ulţi dintre copiii fam iliei au p ercep u t efo rtu rile p ărin
ţilor de a avea grijă de ei ca pe cev a în d rep tat îm p o triv a lo r. Ei
nu au fost în con tact cu acest alt asp ect. în acelaşi tim p , p ărin ţii
şi-au perceput copiii ca fiind agresivi şi nerecun oscători. A m p u tu t
să facem câteva conexiuni noi.
Pe tot p arcu rsu l interviului, im agin ea m ea m en tală a fost una
a conţinutului care izvorăşte şi a con exiu n ilo r ca re se stabilesc.
Angaj ându-m ă în tr-o m anieră foarte activ ă, am p u tu t p ercep e
m om entele (ca cel dintre m am ă şi fiică) în ca re să fac n oi con exi
uni. în tim pul fluxului de atin gere d in fam ilie, m am a a sp u s că
spera ca fiul ei cel m ai m ic să o îm b răţişeze. C ân d au ajuns acasă,
el i-a d at doar o „m ică îm brăţişare v ech e" şi ea s-a sim ţit înşelată.
VIRGINIA SATIR
Fusese rid icată în tre a g a p ro b lem ă a afecţiunii în familie şi cum 351
ar putea oam enii să fie afectu o şi. C h estiu n ea aceasta fusese tabu.
La sfârşitul in terv iu lu i — p en tru că îm i p lăcu se fam ilia şi avu
sesem sentim ente afectu o ase p en tru m em brii ei — a fost natural
pentru m ine să-i îm b răţişez pe m em brii fam iliei. Im ediat după
ce am im b răţişat-o p e m am a şi am m ers sp re cele două surori,
am auzit râsete în fu n d ate dinspre cei doi băieţi, cel de optsprezece'
şi cel de doisprezece ani. M i-a trecut prin m inte că aceşti doi băieţi
erau într-o p erio ad ă în care a r putea fi ciu d at pentru ei să se
angajeze în astfel d e lu cru ri, ch iar d acă am sim ţit că îşi doreau
să-mi exprim în tr-u n an u m e fel afecţiunea faţă de ei. C ând m -am
întors spre p rim u l d in tre ei, am com entat că am auzit râsetele şi
ca poate asta era u n p ic p rea m u lt pentru ei, d ar voiam să ştie că
^ avut aceste sentim ente. A poi le-am oferit fiecăruia o strângere
de m ână foarte căld u ro asă şi o bătaie pe um ăr, încercând să
respect unde an u m e se aflau ei în acel punct şi, în acelaşi timp,
sa uni transm it m esajul. C e a fost, de asem enea, interesant este
că tatăl a fost u ltim u l la care am ajuns; am avut senzaţia că el
aproape stătea la rân d aşteptând şi că şi-ar fi dorit să ne îmbră
ţişăm, nefiind în sta re să ceară asta. Când l-am abordat, el a venit
Pregătit p en tru a fi îm brăţişat. Ştiu că, în trecut, adeseori nu era
considerat b ărb ăteşte ca bărbaţii să facă experienţa unor aseme
nea em oţii, astfel în cât m -am trezit spunându-i tatălui ca Bob
n °P e vorbise cu m u lţi ani în urm ă despre un individ care „nu a
fost încălzit la p iep t şi a în gh eţat". A sta l-a ajutat pe tata sa dea
0 ^ â ţ i ş a r e accep tab iiă acestei m anifestări de afecţiune^
, Observatorii ca re au u rm ărit familia ieri au putut vedea viaţa
mcePând să fie m u lt m ai vizibilă în aceste persoane. Sim t conşh-
acum că , atu n ci cân d m ă gândesc la şedinţele m ele de trata-
ment' m ă gân d esc la ele ca la experienţe ale contactului um an
Terapia fam iliei ■ C ând Î n tâ ln e s c o p e rs o a n ă

352 ca re __ fără să fiu în n id u n sens m istică — îm i creează sentim entul
că am avu t o călăto rie şi o av en tu ră cu alte fiinţe u m an e. C a
rezultat al călătoriei n o astre, eu sp er ca o am en ii să se sim tă m ai
vii, m ai atractivi, m ai p lin i de sp eran ţă, m ai creativ i şi să v ad ă
noi căi de a se face utili şi d e a se co n ecta unul cu celălalt. D eseori,
eu întâlnesc p ersoan e o sin gu ră d ată. S p eran ţa m ea este că fiecare
interviu v a crea o n ou ă fereastră p e care fiecare p ersoan ă să poată
p rivi, obţinând rezu ltatu l d e a se sim ţi m ai bine în p ro p ria piele
şi de a căp ăta abilitatea de a face lu cru rile m ai creativ cu ceilalţi
m em bri ai fam iliei sale. A sta în ţeleg cân d sp u n că am d e-a face
m ai degrabă cu un p ro ces de cop in g d ecât cu un p ro ces de re
zolvare a problem elor.
A ş v rea să m ă în torc la felul în care eu folosesc posturile din
com unicare ca ajutoare p en tru d ezv o ltarea sch im bărilor în p ro
cesul de coping. A m m enţionat cele patru posturi pe care m ă aştept
să le v ăd , în diferite com binaţii, la toţi cei care experim entează
problem e de coping. R ăspunsurile îm p ăciu ito are, acu zatoare,
hiperraţionale sau confuze au ap ăru t to ate în fam ilia de ieri.
Incidental, unul dintre lu cru rile de care am d even it din ce în ce
m ai conştientă este că visul am erican desp re ce anum e ar trebui
să fie o persoană se p otriveşte cu categ o ria răsp u n su lu i hiper-
raţional. A cest răspuns este: „Pentru num ele lui D um nezeu, nu
arăta nicio em oţie!" P en tru m ine este trist, d ar este şi adevărat.
A cum voi face o digresiune şi voi afirm a că posturile nu sunt
rigide şi de nem odificat. Fiecare dintre aceste m oduri de com uni
care poate fi „ren ovat". D acă îţi gestionezi răspunsurile aplanând
lucrurile, unul dintre ravagiile care se p etrec în interiorul tău este
că vei continua să îţi dai m esaje că tu nu eşti p rea valoros. Totuşi,
dacă ştii cum , poţi ren ova această abilitate de a fi tandru şi o poţi
VIRGINIA SATIR
conştientiza, în loc să simţi doar un impuls automat, de a treb ' 353
să-i mulţumeşti pe toţi. ' 111

Renovarea acuzării devine abilitatea ta de a te apăra singur
Fiecare are nevoie să poată să facă asta, dar trebuie să o faci într-un
mod realist şi conştient, mai degrabă decât automat.
Renovarea hiperraţionalizării devine folosirea creativă a inteli
genţei. Folosirea inteligenţei este plină de satisfacţii; dar, dacă este
folosită numai pentru a te proteja pe tine, devine mai degrabă
abilitatea fa de a fi spontan ,1 de
fam ilia d e ieri - terapeutul înfrunt* o p ro b an ta dm b

. • a -ai
Q r o i hinerrationali stau foarte luuştiţi şi rigizi,
cele mm dificile. C ei iT m o bU e vocile lor sunt de o
feţele sunt extrem de puţm ™ ' rez0nabil. Ai senzaţia că per-
tone şi întotdeaun a vorbesc ^ ^ întregim e închisă. După
soana respectivă este secătui , ^ d a m e n ta lis t şi el avea
cum am aflat, tatal fusese ^ P , eea ce era corect şi greşit. Am
sentimente foarte puternice taţ , 5 .. meie — strângerea
observat că el a răsp u n s la toate a ° r ie_airi făcut— în acelaşi
de mână, întrebările şi afirm aţi e pe c întotdeauna sigură că
fel. Am sim ţit că a ascu ltat, d ar nu am . __ c - cej care îşi organi-
a înţeles. A m aflat — şi continui sa va ^ ^ ^ e de cuvinte
zează răspunsurile în acest m o ° pentru mine să încerc
Pentru a spune lu cru rile. Este im por ^ atingă persoana,
să mă acordez fin, oriunde, într-o maru ^ osirea unor cuvinte
Şi atunci când cin eva se organizează p nune să intru pe
^ a ri şi fiind hiperraţional, este natura ^ persoanele care
acel nivel. A deseori terapeuţii sunt p 1 ' ca ei să vorbească
vorbesc foarte m ult. T otuşi, eu am n
Terapia fam iliei ■ Când în tâ ln e s c o p ersoan ă

354 suficient, astfel încât să p o t înţelege ce anum e spun la acel m eta-
nivel. în cazu l acestui om , el nu-a spus despre eforturile sale
repetate de a face ceea ce d orea să facă şi cum aceste eforturi au
continuat să eşueze. Din nou , aceste lucruri fuseseră spuse cu
vocea lui secătu ită, m ai degrabă p rozaică. în tim p ce îl ascultam ,
am devenit conştientă că suna ca şi cum el încetase să m ai încerce.
L -am întrebat ce se întâm plase cu visele lui. A m început să văd
o lum ină în ochii săi. Jum ătatea de jos a feţei lui nu s-a schimbat
în m od special, d ar ochii săi au devenit un pic m ai m ari şi o mică
lum ină a ap ăru t în ei. A spus că era ad ev ărat că el nu m ai avea
niciun vis. T oate visele îi erau m oarte.
în m intea m ea, l-am vizualizat acum în tr-o sculptură — un
corp interior lipsit de viaţă, cu o cochilie exterioară dură. Folosesc
aceste posturi şi m oduri de com unicare pe care le aud şi le văd
în m intea m ea ca pe ghiduri pentru tipurile m ele de intervenţii
cu oam enii. D acă aceste lucruri au loc într-un con text definit de
încredere, înţelegere, auzire, atunci ap ar noi înţelegeri. La sfâr
şitul interviului de ieri, întreaga figură a soţului începea să răs
pundă, nu num ai ochii.
A ş pu tea spune aici — cred că este ad ev ărat atât în privinţa
m ea, cât şi a celorlalţi, atunci când ascult o p ersoan ă, o şi privesc
şi sim t conştientă de toate părţile în m işcare ale acelei persoane.
Sim t conştientă de toate m odificările care s-ar pu tea petrece.
A scult cu întreaga m ea fiinţă, cu toate sim ţurile m ele.
Este un elem ent im portant, pe care aş v rea să îl m enţionez. îl
num esc „câm pul de en ergie". C red că este im portant, pentru că
însoţeşte atingerea. In jurul oricărei persoane bine integrate există
un câm p circu lar, care are cam 1 m etru diam etru. L a m arginea
acestui câm p, poţi sim ţi vibraţiile — cel puţin eu pot! Aceste vibra
ţii sim t ca liniile teritoriale neconştientizate din jurul persoanei.
VIRGINIA SATIR
Când o p ersoană este relativ bine în ch egată, sim ţi că acele linii 355
sunt elastice. D acă te în tâln eşti cu ele, întâi de toate le poţi sim ţi
fizic; poţi sim ţi că te izbeşti de cev a. D acă se sim t elastice, ştii că
ai ajuns acolo şi că poţi trece dincolo. Eu resp ect aceste linii. Din
această cauză, stau la o lungim e de braţ. Dacă m ă duc m ai aproape
de o persoană, am exp erim en tat deja faptul că lim itele sale m ă
vor lăsa sau nu să intru. P are să existe o relaţie între dezvoltarea
încrederii şi elasticitatea lim itelor.
Când am de-a face cu persoane care sunt foarte, foarte departe
de contact cu ele însele, câm pul lor energetic are un diam etru de
numai câţiva centim etri. Trebuie să parcurg un drum lung înainte
de a putea sim ţi vreu n tip de vibraţie. Este un soi de m oarte. Eu
sunt, virtual, faţă în faţă cu ei, înainte de a prim i orice fel d e
senzaţie de prezenţă. C ând interiorul persoanelor este extrem d e
violent, câm pul lor se extinde la aproape doi m etri şi sunt foarte
conştientă de asta. N oi tindem să întrebuinţăm excesiv cuvântul
vibraţii; dar eu ştiu cum stau lucrurile, şi sim t foarte respectuoasă
acest hotar. Este im aginar, dar eu îl pot simţi în corpul meu.
Când sunt în preajm a oam enilor în care este multă violenţă, nu
nrâ apropii niciodată până nu încep să sim t elasticitatea. Nu ştiu
dacă explic asta pe înţeles, dar este cam ca şi când ai încerca să-ţi
foloseşti corpul pen tru a determ ina cât de departe poţi merge.
Asta este foarte relevan t pentru întregul domeniu al contactului
pentru că atingerea m ea nu are loc decât dacă ştiu că limita
celeilalte persoane este elastică.
Vederea este şi ea parte din asta. Distanţa de la care poţi vedea
Pe cineva - de la care îl poţi vedea cu adevărat - este probabil
y ei metri. La trei m etri silueta este prezentă; nuanţele, nu. Poţi
edea destul de bine la doi m etri; la un m etru poţi vedea m ult
ai bine. Vreau să ajung de îndată ce pot acolo unde pot fi văzută
Terapia fam iliei ■ Când în tâ ln e s c o p e rso a n ă

şi auzită. Procesul apropierii este, de m ulte ori, şi procesul
conectării — calea lentă. N u poţi judeca asta prin ceea ce ar trebui
să faci; trebuie să judeci prin ceea ce sim ţi. A num ite persoane care
m -au văzut lucrând cu o fam ilie şi m -au v ăzu t atingând oamenii
au spus: „Aha! înţeleg! Tot ce trebuie să faci este să atingi!"
Răspunsul m eu a fost că atingerea trebuie să fie folosită cu la fel
de m ultă grijă ca şi atingerea unei sobe fierbinţi. Poţi simţi literal
m ente drum ul. A cesta este unul dintre m otivele pentru care,
atunci când lucrez cu terapeuţi în form are, încerc să le antrenez
conştientizarea corpului. De exem plu, când oam enii sim t cuprinşi
de furii crim inale, aceasta m ă ajută să fiu într-o poziţie în care să
îi ajut fără să îi presez. C onexiunea atingerii nu cred că funcţio
nează în asem enea cazuri. Poate unii dintre dum neavoastră aţi
observat că, atunci când o persoană este furioasă şi o atingeţi, s-ar
putea să fiţi loviţi. Lovitura nu este pentru că persoana doreşte
să ucidă (deşi ar putea), ci pentru că, în acel m om ent, frontierele
au fost violate.
M i-am pus apoi întrebări despre ceilalţi m em bri ai fam iliei de
ieri şi despre visele lor. Pentru câteva m om ente, am vorbit despre
vise care nu au căpătat viaţă. Visul soţiei era de a p u tea să aibă
îm preună cu soţul ei o viaţă diferită de cea pe care a avu t-o. Ea
a spus că a pornit în căsnicie încercând m ereu să fie pe placul
soţului. Asta fusese învăţată să facă. A cum era obosită. A m între
bat-o dacă ar dori să facem îm preună o m ică com poziţie. A fost
de acord. Am rugat-o să se aşeze în genunchi şi să se uite în sus
la soţul ei, pe care l-am rugat să stea pe un scaun. A poi am între
bat-o pe soţie dacă, făcând acestea, sim ţea lucruri asem ănătoare
cu ceea ce simţise altădată. A confirm at, dar a spus că nu m ai
dorea să se întâm ple acest lucru. A poi l-am întrebat pe soţul ei
cum s-a simţit acolo sus, iar el a spus că nu i-a plăcut că ea era
VIRGINIA SATIR
357
, ios Şi că el era deasupra. A poi i-am rugat să aranjeze lucrurile
3Crfpl încât să se sim tă am ân d oi confortabil. D esigur, ei au sfârşit
n a se privi ochi în o ch i, am ân d oi la acelaşi nivel. Abia ulterior
acestui m om ent, au în cep u t să ap ară pe feţele lor oarecari expresii
^ Ceea ce v reau să accen tu ez aici este că, dacă aud o persoana

tratându-şi răsp u n su rile în tr-o m anieră hiperraţionala, m a
acordez la acel nivel al intelectului dar, într-un asem enea fel, meat
să-i ofer p ersoan ei exp erien ţa de a fi fost cu adevărat auzita şi
văzută. D acă m ă dep lasez la o persoană care cazul soţiei
ieri _ este îm păciuitoare, încerc să intru în contact cu ceea ce spe
ea să obţină p en tru sine şi să o conduc spre a vor 1 espre
dintre dorurile şi singurătăţile ei. Soţia a făcut asta, ar a
nu ar fi ap ăru t d acă nu aş fi întrebat. a „
La acuzatori — cazul celui de-al doilea copil m ordinea descres
. • ^ intru în contact cu dorinţa profunda
catoare a vârstei - trebuie sa ^ m ea ieri când/ *m ioc să
de a fi con ectat. A ceasta a fost concentrat în schimb
tratez cu toate sentim entele de ura, dorinţa ei de a se
pe sentim entele fetei despre ea arecaZ/ încercam să
conecta cu m am a sa. A m observa ca, agta cu 0 atingere
ajut persoana să se stabilizeze. U neon am într-un moment
* n a n a . sau p oate d o ar prin ad u cere,
de liniştire fizică, n ecesară pentru a se CO? nneavoastră pentru
Este im p ortan t să îm p ărtăşesc asta cu ţ . spune o mulţime
ca' în tim p ce sun t cu o fam ilie, corpu m ^ limitele lor. De
de lucruri d esp re u n d e sun t oam enii şi ^ persoană hiper-
exemplu, graniţa este foarte, foarte apropia a pentru care
raţională. A cesta este probabil im ul dintre m disponibila"-
° amenii spun că p erso an a hiperraţională nu e " distrusă;
^ran iţa din jurul unei p ersoan e irelevante es
Când întâlnesc o persoană

Terapia fam iliei ■
358 nu poţi spune unde este. G raniţa d in jurul unei persoane care
învinovăţeşte este îm pinsă in afara şi co lţu ro asa. Persoana împă
ciuitoare este o p ersoan ă foarte in teresan tă. Frontiera sa este
com pusă din lichid — din frişcă ce a în cep u t să se topească. Este
acolo, d ar nu poţi spune p rea m u lte d esp re ea. D eşi aceasta este
o m odalitate o arecu m p ictu rală de a vorb i d esp re o persoană şi
despre prezen ţa sa, este ceva de care eu su n t foarte conştientă şi
accep t asta. P oate o m od alitate p oetică de a spune acest lucru ar
fi u rm ătoarea: C eea ce sim ţi în orice m om en t este cât anum e din
viaţa unui om v rea să se facă cu n oscu tă p e sine, şi cu câtă team ă,
cu câtă protecţie. D acă vrei să te con ectezi la asta, trebuie să poţi
să o respecţi.
M âinile m ele sunt cel m ai valoros in stru m en t de tratam ent al
m eu. De asem enea, corpul m eu şi pielea m ea, p en tru a sim ţi ceea
ce se petrece. Şi ochii m ei pentru a v ed ea; şi conexiun ile pe care
toate acestea le realizează. Mâinile sunt atât de im portante! Acesta
este unul dintre m otivele pentru care eu în cerc să ajut oam enii
să îşi educe m âinile. în relaţiile calde cu oam enii în cerc să-i ajut
să-şi educe corpurile şi, de asem enea, să fie conştienţi de spaţiu
şi de graniţe. Sunt destul de convinsă că asta înseam nă cu adevărat
să creezi conexiuni. A ceste lucruri m enţionate aici m ă ajută să
creez definiţia intimităţii. Este pur şi simplu libertatea de a respecta
spaţiile dintre oam eni — să pătrunzi într-un sp aţiu cân d există
o invitaţie şi să nu invadezi când nu există aceată invitaţie. Aceasta
este intim itatea adevărată.
Sunt întrebată adesea: „Cât de lung este un interviu ?" Durează
atât cât este necesar să găseşti şi să deschizi o nouă fereastră,
pentru ca persoanele să poată privi dincolo. U n interviu poate
dura oricât între două şi trei ore. Eu nu m ai fac p ractică de birou;
când făceam, aveam trei ore ca timp minim pentru interviul iniţial.
VIRGINIA SATIR
Voiam ca oam enii să plece de la interviu cu ceva nou, pe care să 359
îl poată experim enta şi cu care să trăiască. A sta înseam nă să plece

din cabinetul m eu cu o nouă conştientizare p e care să o p o ată
folosi. Poate fi m are sau m ica, dar acea conştiinţă d u ce cu ea un
fel de speranţă — speranţa că ei pot face ceva diferit p en tru sine,
că viaţa poate fi diferită pentru ei, într-un anum e fel.
Am planificat şedinţele urm ătoare să aibă loc de fiecare dată
când se pregătea un alt pas. Acest model nu este rigid. Mă gândesc
că fiecare interviu are o viaţă în sine. Nimic nu spune că eu voi
fi prin preajm ă m âine, să vă văd din nou, sau că voi veţi fi prin
preajmă. Eu lucrez în direcţia unei noi posibilităţi şi avem o înche
iere atunci când familia şi cu mine ne despărţim. Asta nu în
seamnă că toată m unca este finalizată. Nu înseamnă niciodată
asta, pentru că putem continua să creştem la nesfârşit. Dar înseam
nă că, la sfârşitul interviului, avem ceva nou care poate fi util.
De exemplu, în cazul familiei pe care am întalnit-o ieri, sfârşitul
pentru mine a fost când le-am spus că mi-a făcut plăcere să fiu
cu ei şi să fac parte din viaţa lor pentru două ore; şi că nii-ar fi
plăcut cu ad evărat să pot continua să fac parte, dar necesităţile
vieţii mele nu fac posibil acest lucru. Dacă întâmplarea ar vrea
să ne întâlnim din nou, m i-ar face o deosebită plăcere. Ideea este
că interviul are o viaţă a sa şi că următorul interviu va avea, din
n°u, o altă viaţă. Pentru că, dacă te dezvolţi în mod real, fiecare
interviu va avea o altă viaţă. Pentru că, dacă te ezvo ^
J® ** fiecare interviu este total diferit. Oamenii se afla m momente
diferite şi terapeutul este într-un moment difent. In once caz, ş
11111 place mie să îl privesc. - i •
E m is iu n e a pe care le-o fac oamenilor este aceea ca le voi
S " * >»t ce pot şi le voi arăta tot ceea ce pot. N o le pot prom ite
le voi spune totceea ce este în mine, pentru ca nu ştiu a
Terapia familiei ■ Când întâlnesc o persoană

360 Vă pot spune numai ce ştiu că este acolo. Mulţi dintre cei care
citiţi puteţi auzi lucruri pe care nu le-am intenţionat niciodată,
dar care pot fi acolo totuşi. Speranţa mea pentru voi este că poate
aţi găsit noi ferestre. La fel cum am făcut cu familia de ieri, am
încercat aici să deschid câteva uşi pentru voi. Sper că va fi util.
VIRGINIA SATIR
Partea a V-a:
Implicând sistem ul mai mare

O p ro v ocare in teresan tă d e anul trecu t (1981) m i-a p erm is să
promovez schim barea m u lt m ai cup rin zător d ecât am scris despre
asta până în acest m om ent. A fost o şansă să m erg dincolo de tradi
ţionala terapie a fam iliei reunite şi să im plic com unitatea m ai m are.
Prin interm ediul Institutului Fam iliei din V irginia — sub coor
donarea d oam n ei Joan W in ter, M .S.W . (m aşter în asistenţă soci
ală) — , D epartam entul C orecţional din statul Virginia a desfăşurat
un proiect extin s p en tru stud ierea eficacităţii terapiei fam iliei în
tratarea delincvenţei juvenile. Ei au ales trei cunoscuţi terapeuţi
ai familiei* care au rep rezen tat şcoli diferite de terapia familiei.
Fiecare dintre noi trebuia să proiecteze un program de tratam ent,
sa âcă o listă cu terap eu ţii pe care îi form ase şi să supervizeze
unplem entarea p ro g ram u lu i propriu. E rau şaizeci de familii în
fiecare dintre aceste trei p ro g ram e şi, de asem enea, exista şi un
de control.
wCâteva din întrebările la care acest studiu spera să poată
aspunde prin co lectarea de d ate erau:
Ceilaiţi doi terapeu ţi au fost D r. M u rray Bow en (de la C entrul de Psihiatrie a Fam iliei
G eorgetow n) şi Jay H aley (de la Institutul de Terapia Fam iliei din
T e ra p ia fa m ilie i ■ Im p licâ n d s iste m u l m ai m are

364 1. A r p u tea terap ia fam iliei să fie eficien tă în tra ta re a delinc
ventei juvenile? Şi d acă d a , cu m ?
2 T erapeuţii p e ca re i-am se le cta t au d iferit în m o d categoric
unul de celălalt? C u alte cu v in te, au a v u t stud enţii care s-au
în d rep tat către d iv erse şco li d e terap ie p rofile psihologice
diferite?
3. C u ce ar p u tea co n trib u i fiecare d in tre cele trei orien tări la
tratam en tu l d elin cven tu lu i ju ven il şi al fam iliei sale?
4. R euşesc terap eu ţii să în d ep lin ească ceea ce şi-au p rop u s să
facă? (D in m om en t ce to ate şed in ţele n o astre erau film ate,
am p u tu t să co m p arăm d iv ersele in terv en ţii cu intenţia lor
iniţială.)
U n proiect de acest tip are an u m ite asp ecte d e p oten ţială

com petiţie şi am sim ţit că era im p o rtan t să ev ităm a sta , p en tru
a ne putea concentra în schim b asu p ra co n trib u ţiilor. A m recu
noscut dorinţa sinceră a dep artam anetului d e ju stiţie ju v en ilă de
a afla cum ar putea să ofere servicii sem nificative p e n tru clienţii
lor. De asem enea a fost o extraordin ară op ortu n itate p en tru m ine
să văd noi orizonturi. A m putut să-m i văd m unca în tr-o p ersp ec
tivă m ai largă.
N iciunul dintre coordonatori nu ar fi u rm at să facă terap ie.
M unca noastră era să proiectăm p rogram u l de tratam en t şi să ne
supervizăm terapeuţii. M i-am p ro iectat p ro g ram u l p en tru a
încorpora un contact regulat, săptăm ânal, cu ofiţerii de probatoriu,
judecătorii şi alte resurse ale com unităţii p en tru că am crezu t că
o contactare a tuturor punctelor din sistem ul com unitar ar fi adus
beneficii. N u părea să aibă prea m ult sens să vezi fam ilii, fără a
fi în contact cu acest context m ai larg şi cu to ate variabilele care
au un anum it im pact asupra acestor fam ilii.
VIRGINIA SATIR
Pentru şedinţele de terapie individuală şi de familie, am ales 365
şase terapeuţi* care au studiat cu m ine: trei bărbaţi şi trei femei
formaţi în terapia familiei şi cu experienţă de viaţă — „structuraţi"
de viaţă, ca să m ă exprim aşa. I-am văzut de asem enea ca fiind
capabili să relaţioneze rapid şi puternic cu oam eni tineri. Aceşti
şase au făcut o treabă la superlativ.
In afară de aceşti şase terapeuţi, am mai avut încă trei persoane
în echipă. O persoană era un pediatru cu experienţă în terapia
familiei. Am dorit ca un m edic generalist să participe în calitate
de coterapeut şi consultant, în special în cazul în care membrii
familiei ar fi răspuns cu sim ptom e psihosom atice la schimbarea
sistemului familial. A m vrut, de asemenea, să descopăr dacă există
o legătură între com portam entul delincvent şi sănătate şi dacă
sănătatea m em brilor familiei se îm bunătăţeşte pe m ăsură ce
comunicarea din interiorul familiei se îmbunătăţeşte. Cred că,
deseori, corpul spune ceea ce gura nu poate spune.
Cel de-al optulea m em bru al echipei*** a avut un interes special
pentru dezvoltarea organizaţională şi a lucrat cu mine pe măsură
ce am contactat sistem ul justiţiei juvenile şi alte instituţii. Această
Persoană a acţionat şi ca legătură între partea mea de proiect şi
directorul proiectului.
^ terapeuţi, ca şi ceilalţi membri ai echipei mele, erau membri ai Avanta

te 0tK un program de form are pe care l-am creat cu cinci ani în urm ă. Cei şase
^ rapeuţi erau: Ken Block, A.C.S. W. obţinut la Santa Cruz, California; Catherine Bond,
Qaj^ obfmut la C entrul pentru Consiliere şi Psihoterapie din Santa Monica,
Oîa^H^3, Jack Dennis din San Diego, California; William Nerin, M.A. obţinut la
^ aTKu>lt*a O klahom a; Anne Robertson, Ph.D. obţinut la Tiburon, California şi
C°unser*ta Ûarez' R .N ., M .A . obţinute la N orthw est Center for Personal and Family
Jo^thailH ?' ^nCv W ashington.
pediatrie . to*tzenberg , M .D ., cu practică privată în H artford, Connecticut, în
UniversităH^cîcina dezvoltării şi com portam entului, şi cadru didactic la facultatea
fean Pickerui ^ e<^*caê din Connecticut.
g/ M.S.VV. obţinut la Chapel H ill, C arolina de N ord.
Terap ia fa m ilie i ■ Im p licân d siste m u l m ai m are

366 Cel de-al nouălea m em bru al echipei a fost responsabil cu
logistica furnizării sistemelor suport pentru participanţii la proiect
Cea mai solicitantă parte din acest p ro iect a fost coordonarea
înregistrăm video. Tot ce am făcut a fost în registrat video, iar
familiile au fost încurajate să îşi v ad ă înregistrările şedinţelor.
Caseta video „Familie în criză", care arată cum lucrez cu o familie,
a fost de asem enea disponibilă acesto r fam ilii. A ceasta a fost o
altă cale de a-i ajuta pe oam eni să prim ească inform aţii şi să capete
încredere în tratam entul care se d esfăşu ra.
Datorită propriilor mele constrângeri de ordin tem poral şi fap
tului că biroul m eu este în M enlo Park, C alifornia, m i-am stabilit
program ul astfel încât echipa m ea să p o ată veni la Richm ond,
Virginia, pentru o perioadă de p atru săptăm âni şi să trateze toate
cele şaizeci de familii intensiv, să facă o pau ză de p atru săptăm âni
şi apoi să revină pentru un program de urm ărire. Sim t, în general,
că munca intensivă pe o perioadă scurtă de tim p este m ai eficientă
decât interviurile regulate de-a lungul unei p erio ad e m ai lungi,
care este modelul tradiţional.
Cum nu aveam niciun spaţiu al m eu la d isp oziţie în Virginia,
toate şedinţele de familie au avut loc în tr-o casă m are închiriată.
Noi, cei zece din echipa m ea, am locuit de asem enea acolo. Acest
aranjament a facilitat consultaţia şi coterap ia. T raiu l în tr-o astfel
de proximitate a uşurat m enţinerea funcţionării relaţiilor. A oferit,
de asem enea, o atm osferă de căm in fam iliilor: ele au av u t spaţiu
pentru a se relaxa. Ceai, cafea, lapte şi b ău tu ri răco rito are erau
întotdeauna disponibile. C red că un co n text de căm in, prim itor
şi relaxat este un accesoriu valoros p en tru terap ie
Convingerea m ea este că un grup care lu crează îm preună are
nevoie să se întâlnească frecvent p en tru creşterea personală şi
Vem on Sparks, M .A. obţinut la A nnapolis, M aryland.
VIRGINIA SATIR
ofesională a m em brilor lui. D acă m em brii grupului sim t
deschişi şi disponibili unul faţă de celălalt, aceasta se reflectă într-o
calitate pronunţat m ai bună a terapiei. A ceasta ar pu tea fi valabil
pentru personalul clinicilor de sănătate m intală, al agenţiilor
sociale şi al altor gru puri de servicii com unitare.
Mă simt bine referitor la selecţia celor şase terapeuţi, referitor
la modul în care am locuit şi m uncit îm preună şi referitor la
accentul pus pe gru pul nostru de suport. A fost oferita o terapie
a familiei bună, solidă. Cronologia evenim entelor familiale şi
hărţile fam iliale au fost utile în tratament şi în supervizarea
cazurilor. Sculptarea familiei a fost folosită foarte m ult. Totuşi,
fiecare terapeut a avu t propriul stil. Flexibilitatea - a face ce este
nevoie la m om entul terapiei — se evidenţiază m mintea m ea ca
fiind probabil cel mai im portant fact
oferim transport, am ofent; daca a fos ^ ^ fecem
în casele lor, am făcut şi asta. Am fa - dezvolte
pentru a aduce familiile într-un proiect şi a le a,ut
Din m om ent ce am sim ţit că o experienţa a
ar îmbogăţi pentru familii şedinţele ^ ^ ^ J J ^ k e n d u r i . Aceste
întâlnit cu fam M leîn tt-u n s e m m ^ a r ^ ^ proiect:
weekenduri au fost deschise tutu , . judecătorii şi
familiile aflate în tratam ent, ofiţerii de pro ' af entru
alte persoane interesate. Am organizat şi un se
întreaga com unitate, cu durata de o mari întâlniri
Sunt frecvent întrebată cum am con trei sute de persoane
weekend, la care au participat oua^ ^ ca ^ cu a^ e \ucruri
Şl care au durat între patru şi Şase oamenii veneau pentru
care le încep, am pornit de la pre informaţii sau aveau
Ca v°iau ceva. Poate erau cunoş , prim ească
nevoie de ajutor. Orice ar fi fost, doream sa a,ut p
Terapia fam ilie i ■ Im plicân d siste m u l

368 ceea ce voiau . A m av u t o atitu d in e plină de sp eran ţă încă de la
început. Indiferent d acă erau co n ştien ţi de p rezen ţa speranţei în
ei, eu am v ăzu t sp eran ţa din ei. A m p u tu t fi d esch isă, iubitoare
şi directă cu ei. A titu d in ea m ea d e sp eran ţă funcţionează extrem
de m ult în direcţia ajutorării oam enilor să se transform e. A ceasta
constă în co n ectarea lor cu p rop riile resu rse in terioare. A ceasta
este sarcina terap eu tică.
A m av u t un avantaj în aceea că, înainte de p rim a întâlnire a
acestui grup fam ilial aflat în tratam en t, nicio p erso an ă nu mă
întâlnise înainte şi nici nu auzise de m ine. Fam iliilor aflate în
tratam ent le fusese trim isă cartea m ea, Arta de a fa u ri oameni, cea
m ai bună carte care tratează ideile m ele d esp re fam ilii. Dacă
familiile ar fi citit Arta de a făuri oameni sau a r fi au zit de ea,
ştiau că nu vor fi învinovăţiţi; cărţile m ele nu în vin ovăţesc pe
nim eni — şi, cu siguranţă, nu pe părinţi — şi asta dă oam enilor
un sentim ent m ai bun legat de participarea la şedinţele de grup.
Este o atitudine care recunoaşte că tratez cu oam eni inteligenţi,
cum cred că sunt cei m ai m ulţi dintre oam eni (num ai că ei nu
acţionează întotdeauna inteligent).
A
întâlnirile au fost ţinute într-o sală m are a unei biserici locale.

Am avut scaune mobile şi foarte m ult spaţiu. în deschidere, i-am
întâm pinat printr-un discurs călduros în care am spus cât de
bucuroasă eram să văd pe toată lum ea şi că speram să putem face
câteva lucruri îm preună şi să învăţăm despre cum funcţionează
familiile. Problem a abordată în aceste w eekenduri a fost să învă
ţăm cum anum e să trăim m ai bine în interiorul fam iliei.
Când am bianţa a perm is, am întrebat dacă dorea cineva să
spună ceva, să facă ceva sau să afle ceva. A poi am aşteptat: în
primele şaizeci de secunde, de obicei, nu era niciun răspuns. Am
încurajat participarea adăugând: „Ştiţi, pun pariu că nimeni nu
VIRGINIA SATIR
v-a mai pus niciodată această întrebare înainte. Ce vă doriţi? 369
Ce doriţi pentru v o i?" (De obicei, întrebarea este „Ce vă doriţi
pentru altcineva?")
O persoană curajoasă a spus: „A ş vrea să fac ceva cu fiul m eu"
(sau cu soţia, soţul, m am a sau altcineva). A m acceptat toate între
bările şi am reform ulat, pentru a transform a totul într-o situaţie
generală, din care să înveţe întregul grup.
L-am invitat pe cel care a pus întrebarea să vină în faţă, alături
de mine. Aflându-ne la o distanţă de o strângere de m ână unul
de celălalt, ne-a dat posibilitatea să experimentăm fiecare prezenţa
celuilalt. Apoi am dezvoltat o interacţiune, al cărei metamesaj era
acceptarea acelei persoane. De exemplu, un bărbat s-a ridicat
şi a spus: „Soţia m ea şi cu mine nu ne înţelegem foarte bine." Am
explicitat mesajul de valorizare de sine spunând, „Mai înainte de
toate, aş dori să te feliciţi singur pentru că ai spus ce ai spus."
Articularea sentim entelor tale este primul pas înspre educarea
stimei de sine.
Apoi, pentru a m ă conecta la audienţă, am întrebat: „Sunt
curioasă dacă persoanele din acest grup au avut vreodată o
Problemă de acest fel — dumneavoastră bărbaţii, cu soţiile dum
neavoastră? (sau viceversa)?" Multe mâini s-au ridicat. Cred că
rădăcinile tuturor problemelor umane sunt universale. Par să nu
^ excepţii, indiferent de rasa, naţionalitatea sau statutul social
al oamenilor.
Pentru a folosi asta într-o experienţă utilă de învăţare şi, de
O m en ea, pentru a proceda terapeutic, i-am spus acestui bărbat:
"Ei bine, nu eşti singur, deci dacă faci ceva, celelalte persoane vor
mv*ţa şi ele cev a." Am văzut că şi atunci când membrii grupului
nu lucrează în special asupra lor înşişi, în ei se petrec multe
schimbări.
Terapia fam iliei ■ Im p licân d siste m u l m ai m are

370 Apoi m ă îndrept asupra lucrurilor particulare. „A cum , spune-mi
num ele tă u /7 El se num ea C ari. I-am strân s m ân a, fiind conştientă
de ce anum e am sim ţit in strân g erea de m ân a. M om entul când
atingi şi locul unde atin gi un străin im p lică o conştientizare
delicată a sincronizării şi a p ercep erii d orin ţei acelei persoane de
a-şi asu m a riscu ri. A tin g erea n u este o teh n ică; este conectare
in teru m an ă (v ezi ca p ito lu l p re ce d e n t, „C ân d întâlnesc o
p erso an ă").
C a răspun s la în treb area „C um v ă sim ţiţi ch iar acum?" cei mai
m ulţi dintre volu n tari m i-au spu s că se sim ţeau nervoşi. Am
întrebat: „U nde sim ţi n erv o zitate?" R ăsp unsul lo r a fost că le tre
m urau genunchii. A şad ar, am p u tu t spu ne: „In regu lă, hai să îi
scu tu răm foarte bine. M ă întreb d acă altcin ev a ştie cum este să
te sim ţi n erv o s?" Bineînţeles, fiecare a fost n erv o s. „Şi eu ştiu, aşa
că hai să ne scu tu răm gen u n ch ii." A m ân d oi n e-am scuturat
genunchii; eu am făcut-o atât de vigu ros, ca un exem p lu de a face
ceea ce este interzis şi înfricoşător, în tr-u n m od g ro sier (într-un
spirit ludic). A sta ne-a perm is să ad u cem la su p rafaţă anxietatea,
să o scu tu răm afară din noi, şi să term in ăm cu ea.
— C um te sim ţi acum ?
— M ai bine.
Bine. A cum , ce anum e ai spus că ai fi v ru t să faci?
— Ei bine, soţia m e a ...
ce nu o rogi să vină şi să ţi se alătu re? am întrebat eu.
în acel m om ent, soţia era com plet p reg ătită să se alăture.
Când ea a venit, i-am spus soţului:
înainte de a m erge m ai d ep arte cu tine, v reau să îţi cunosc
soţia.
M -am întors spre ea, am zâm bit, şi am întrebat-o care e
num ele ei.
VIRGINIA SATIR
— Salut, Sally. C u m te-ai sim ţit cân d soţu l tău a venit aici şi 371
a făcut toate lu cru rile astea?

Nu am în treb at-o cu m s-a sim ţit în legătu ră cu faptul că el a
venit pentru a vorbi d esp re „o p ro b lem ă", d ar în schim b am
întrebat ce a sim ţit în leg ătu ră cu ceea ce a făcu t el aici cu m ine.
Adesea, răspunsul ar p u tea fi ceva de genul:
— Nu am v ăzu t n iciod ată asta în el.
— Este într-un fel interesant, am spus. Poate sunt alte părţi pe
care nu le-ai ob servat niciodată. Eu observ că asta se întâm plă
de multe ori.
Apoi am vorb it cu C ari:
— Crezi că ar putea fi lucruri pe care nu le-ai observat niciodată
la soţia ta? El a fost de acord că ar putea fi.
Iu acest m om ent, aranjam scena pentru trezirea resurselor
interioare. Până acu m , fusese stabilit un ton al descoperirii (mai
degrabă decât unul al învinovăţirii). Deci am întrebat:
— Ei bine, C ari, care era lucrul pe care tu voiai să îl lucrezi?
" Are de-a face cu m unca ei până noaptea târziu.
— Ce înseamnă asta? am R e z e c e ,iar eu ajung

— Păi, ajunge acasă la uia*P rebuie să mă trezesc a p
ea doarme până la şapte şi w ate
Am sPus: eţi prea mult timp să spui?
^ discutaţi chiar şi în să spun. taw baie fun-

— O parte din ceea ce ^ am găsi ?
Am continuat să explorez P ^ ă de el în realrtabeâun.
damentală, dar nerostită: îi P« fi w t sChimba ore e
lâcă îi păsa cu adevărat, ea a până la un ruv
(Problema coboară aproape mtotde
Terapia fam iK ei ■ Im p licân d s is te m u l m ai m a re

372 faţă de sine: „Dacă faci ceea ce vreau eu să faci, înseamnă că mă
iubeşti.")
Răspunsul soţiei sale a fost sim ilar:
— Dacă îi păsa de mine, nu m-ar fi provocat atât. în plus,
câteodată el bea prea mult.
Periodic, mă opream pentru a întreba grupul:
— Ştiţi ceva despre asta? Bineînţeles, 99% ştiau câte ceva despre
fiecare lucru despre care vorbeau Sally şi Cari.
A
In acest moment, am ales să sculptez comunicarea. Am intro

dus asta spunând:
— A m o idee. V reţi să în cercaţi cev a cu m in e?
C u aco rd u l cu p lu lu i, am spu s:
— A m o b serv at ceva în co m u n icarea v o a stră , cev a ce aş vrea
să v ă arăt. Voi face acea im agine cu co rp u rile v o astre. Daţi-mi
m ie corp u rile v o astre p en tru o secu n d ă şi vi le voi d a înapoi.
Folosesc mult u m or în to t ce fac. P u n ân d u -i p e fiecare dintre
ei în poziţia fizică de învinovăţire, i-am întrebat:
— Se p otriveşte asta cu ceea ce se întâm plă?
— O , da.
în tim p ce ei erau în aceste poziţii, i-am în treb at p e fiecare
dintre ei:
— C um se sim te corpul tău acum ?
C um se întâm plă cu cele m ai m ulte p ersoan e, ei au descris
tensiuni corporale, întinderi, frică, dim inuarea respiraţiei etc. (Eu
cred că trupul este o m etaforă pen tru expresia em oţională.)
A poi am întrebat:
— Ce se întâm plă ca să întrerupă acest lucru?
— Păi, a spus C ari, copiii p ot opri asta. Sau eu încep să mă
sim t vinovat.
— Sunt copiii voştri aici?
VIRGINIA SATIR
373
— Da.
- P5i' “ < * ! !mrebăm dacă le-ar plăcea să ni se alăture.
Copia au fost d e acord. După ce m-am întâlnit şi m-am conectat
lafiecare dmtte ei, am continuat cu sculptam, familiei. Apoi
întrebat pe fiecare copil: F
— bai văzut vreodată pe mama şi pe tatăl tău aşa?
- Ce face fiecare dintre voi când se întâmplă aşa?

. ...n C?piI s' a dus lânSă mama sa. Celălalt s-a dus pe partea
tatălui său. Celălalt a spus:
~~ Eu fug afară la vecini.
Fiecare a avut acum o imagine g r a fic ă a acestei părţi a inter-
punn fam iliale. A fost la fel de clar cum putea să îi bage în
uc uc acest tip de comunicare.

Am continuat sculptarea, schimbând p o z iţiile şi v o rb in d
^pre felul în care s-a simţit fiecare persoană. Eu lucram cu
arr'uia/ cu procesuj familiei, şi, la un alt nivel, cu întregul g r u p .
Umorul este o parte foarte importantă a muncii mele. Eu vin
m cadrul grupului cu un sentiment real — până în măduva
oaselor — că voi întâlni oameni, iar oamenii, după mine, sunt
^Pabili de tot felul de transformări. Eu cred că fiecare poate (i
^ ă ţa t. Modelez constant modalităţi în care lucrurile dificile pot
h discutate cu uşurinţă. Dacă simt că o poveste, o analogie sau
° oaricatură ar putea f i folositoare, mă opresc şi o împărtăşesc.
i desea, pot transmite un mesaj mult mai e fic ie n t decât dialo-
direct.
8^1W eţesute cu munca personală în aceste g r u p u n ia rg i, am făcut
^ te exerciţii. A m aran£t grupul în perechi, triade sau gnrprm
^ Un rezultat al acestor exerciţii este acela ca oamenu mtra
m c°ntact cu alte persoane şi se simt sprijiniţi; în acelaşr timp,
Terapia famiHei ■ Implicând s is te m u l m ai m a re

374 ei în v aţă noi m odalităţi de a avea exp erien ţe cu sine şi cu ceilalţi.
A m m u lte exerciţii şi m ă sim t liberă să creez orice cred că se
v a potrivi.*
în tr-u n anum it m om ent, îi con d u c pe m em brii fiecărui semi
nar într-un exerciţiu de centrare pe care îl num esc în diverse feluri:
relaxare, reducere a stresului sau m editaţie. Le cer oamenilor să
îşi aleagă o poziţie corp orală confortabilă, să închidă ochii şi să
fie în contact cu respiraţia lor, iar eu conduc în tr-o călătorie creată
spre a le oferi sentim ente bune despre ei înşişi. C red că oamenii
p ot aborda problem ele dure m ai creativ atunci cân d se simt bine
în ceea ce-i priveşte. (Am aflat că este la fel de util să fac exerciţiul
acesta în şedinţele cu familii individuale.) E ste o m odalitate bună
de a începe şi de a term ina şedinţele de gru p .
M unca făcută în grupurile lărgite de w eekend din Virginia
a autentificat m unca din şedinţele cu fam iliile individuale.
Participarea voluntară a fost încurajată; ap roap e 35% dintre
familiile aflate în tratam ent au asistat cu regu laritate. Scriu cu un
oarecare grad de detaliere despre grupruile lărgite pentru că nu
le-am descris nicăieri altundeva, şi m -am gândit că ar putea fi ceva
nou pentru mulţi dintre dum neavoastră. întâlnirea grupului lărgit
ridică greutatea de pe um erii pacientului şi fam iliei sale, deoare
ce problem a devine universală: dom eniile valorii de sine, com u
nicării şi aprecierii diferenţelor interesează întregul grup. Sper
ca şi alţii să experim enteze cu ajutorul acestei m odalităţi.
Rezultatele finale ale proiectului din Richm ond, Virginia, nu
sim t încă disponibile. Va urm a un program de foliow -up de doi
ani şi, în final, am putea învăţa m ult m ai m ulte decât am scris
Vezi N ota autorului la sfârşitul acestei cărţi, în ceea ce priveşte casetele mele video
referitoare la com unicare, casete care conţin m ulte exerciţii.
VIRGINIA SATIR
eu aici. Totuşi, am p u tu t vedea că gru pul m eu a avut un im pact
enorm asupra fam iliilor, asu p ra sistem ului judiciar juvenil şi,
într-o anum ită m ăsu ră, asu p ra com unităţii, care ne-a dat un
răspuns foarte bun: ziarele locale şi posturile de radio ne-au făcut
multă publicitate şi m ulte persoane din rândul publicului larg au
participat la sem inar ii.
Am sentim ente bune faţă de decizia noastră de a lucra intensiv
pe o perioadă scurtă de tim p. Cred că am declanşat nişte schimbări
care vor evolua pe co n t propriu. Aş fi vru t să continui mai mult.
Totuşi, din pu nctul de vedere al cercetării, am putea învăţa m ai
mult despre această ab ord are intensivă, de scurtă durată, care ar
putea să ne ajute să afirm ăm puterea inerentă a familiilor, m ai
ales când sistem ul m ai m are a fost m odificat.
Sunt, de asem enea, bucuroasă că studiul a fost atât de com plet
Şi a avut un profil de cercetare atât de bine gândit. Cred că rezul
tatele vor arăta că am avu t un im pact enorm asupra nivelurilor
individual, fam ilial, instituţional şi al comunităţii. Dacă impresiile
mele sunt con firm ate, p oate că vor exista replicări şi în alte state,
precum şi exten sii ale acestei abordări.
T e ra p ia fa m ilie i ■ Im p licâ n d s is te m u l m ai
Nota autorului
Unii dintre d u m n eavoastră s-ar putea să vrea să ştie mai multe

despre teoria şi p ractica m ea. Cei care au citit cartea aceasta m-
treabă deseori: „C e fac în continuare?
Am p red at terap ia fam iliei o m are parte din viaţa mea profe
sională, d ar n u am scris cărţi sau produs m atern
un form at gen eral, care să ^ * * £ ^ £ £ £ 2
nivel avansat în teorie şi P raC* ? fi ide£ ^ fapt/unele dintre
predat, am şi învăţat şi m i-am modifi ^ £ formare şi în
cele m ai im portan te procese pe car . . ^ jntâl-
practica terap iei, cu m ar fi istfel încât
nirii părţilor (P arts P artlcsi' " “ ‘™ 1 s „ r j j adun acest mate-
Să fie puse la dispoziţia publicului l a » P sfatul meu
rial m ai avansat în viitorul apropia • la ora actuală,
despre ce se p oate face cu ceea ce es fâuri oameni (dacă
Vă recom and să citiţi cartea mea voltarea personala, cat
nu cum va aţi citit-o deja) atat Pen menţionate doar pe scurt
Şi pentru a învăţa posturile conU^ terii dezvoltării persona ein
în această carte. Experienţierea continuă de-a lungul m
timpul învăţării unor anumite ^.ândouă sunt esenţiale. Oricând
gu mele activităţi didactice. 0 op0rtunitate pentru a
este posibil, încerc să ofer s
Terapia familiei a Nota autorului

378 experim enta ce încerc să-l învăţ. Ca un exem plu în această pri
vinţă, veţi găsi un num ăr de exerciţii de com unicare în Arta de a
făuri oameni. Vă rog să le realizaţi cu familia dum neavoastră, dacă
este posibil.
U rm ătoarele recom andări nu sunt într-o ordine specifică. Aţi
putea vrea să citiţi Changing with Families („Schim barea odată cu
familiile") pe care am scris-o îm preună cu Richard Bandler şi John
Grinder. Acum m ă gândesc la acea carte ca la o elaborare a unora
dintre ideile pe care le-am prezentat în Terapia Familiei (în special
în capitolele 9 şi 10).
în cartea Helping Families to Change („A jutând familiile să se
schim be") pe care am scris-o îm preună cu Jam es Stachowiak şi
H arvey Taschm an, veţi găsi un capitol despre familii simulate,
folositor în m od special în activitatea didactică.
Family in Crisis* este o casetă video care urm ăreşte tratamentul
unei familii de-a lungul unei perioade de opt luni. A ccentul este
pus pe prim a mea şedinţă cu familia, şedinţă în care Pacientul
Identificat are un atac de epilepsie care pare în m od clar declanşat
de schimbările pe care eu le aduc în sistemul familial. Caseta arată
o formă de coterapie: Dr. Dewitt (Bud) Baldwin şi cu m ine am
lucrat împreună.
Casetele mele video Comunicarea T şi Comunicarea II* au fost
produse ca urm are a seminariilor pe care le-a oferit la U niver
sitatea din Manitoba. Ele acoperă multe dintre ideile care le vor
fi familiare celor care au citit Terapia Familiei Reunite şi Arta de a
fauri oameni, cum ar fi „vasul" individual, gradul de conştientizare
şi de acceptare a emoţiilor şi relaţia lor cu com unicarea, congru
enţa, mesajele dublu-nivel, „pălăriile care atârn ă", spaţiul de
periferie, „făurirea sensului" şi aşa mai departe. Mai mult, casetele
arată un num ăr de experienţe foarte utile. Eu îm part num ărul
Disponibilă la Science and Behavior Books, Inc.
VIRGINIA SATIR
mare de studenţi in grupuri mici pentru experienţierea personală 379
a unora, drnlre aceste concepte, iar m etodele pe care l f S Î

pot fi adap tate la m ulte situatli didactice. Ele vă pot sd m u lT d l
^ ,K ,r i a *
c o n ^ u l1 ”S ^ ■“ ! o0” " ' * “ * * Q m ,M - (-Realizarea

contactului ) Seif Esteem („Stima de sine") şi Y o u r Faces
(„Multele noastre feţe"). Sunt relativ necostisitoare şi familiile le
pot găsi utile.
Michele Baldwin şi cu mine colaborăm actualmente cu Bud
Baldwin la o carte intitulată provizoriu Satir Step by Step („Satir
pas cu pas"). Cartea urmăreşte transcrierea unei şedinţe de terapie
şi, aşa cum sugerează titlul, explicitează ceea ce fac eu. Studenţii
şi terapeuţii deopotrivă ar putea să o găsească constructivă şi utilă.
La un anum it m om ent, poate după ce veţi citi Arta de a fauri
oameni, aţi putea decide să începeţi o formare intensivă în metoda
mea. Vă recom and să scrieţi biroului Avanta la P.O. Box 7402,
Menlo Park, CA 94025, pentru a afla despre oportunităţile de
formare cu form atori ai Avanta Network (iniţial Humana
NetWork). A cesta este un proiect pe care l-am fondat în 1976,
datorită m ai m ultor cereri pe care le-am primit referitoare la un
program de form are. Membrii Avanta sunt extrem de bine
formaţi, profesori com petenţi ai sistemelor familiale; unu dintre
ei pot fi disponibili în comunităţile dumneavoastră.
Dacă este posibil, încercaţi să asistaţi la o Comunitate de Proces
(Process C om m unity). A cesta este un program Avanta de trei
Până la patru săptăm âni. Form area intensivă a acestui program
combină dezvoltarea personală cu studierea tehnicilor specifice
?i utilizează jocul întâlnirii Echipele părţilor, reconstrucţia fami-
lială, şi experienţa de a lucra în triade şi cu grupuri numeroase.
După cum puteţi vedea, nu recomand un anumit orar pentru
foate acestea. Luaţi ce vi se potriveşte, pe măsură ce simţiţi nevoia.
Terapia familiei ■ Nota autorului

Bibliografie
Consider cărţile ca inspiraţie pentru noi posibilităţi, ram pă de

lansare pentru a încerca noi lucruri şi resurse care pot fi adăugate
inform aţiei. Prin natura lucrurilor, cărţile reprezintă partea din
lume pe care scriitorul o vede şi m odul în care această lume este
interpretată. Mă bucur văzând moduri diferite în care oamenii
văd aceleaşi lucruri.
Suplim entar faţă de referinţele citate în această carte, aceasta
listă de lecturi selectate include cărţi şi articole care au fort m m od
irţcniMt can irigau informat. Le am
special interesante, care m -au m p ă teţi localiza
grupat astfel încât dumneavoastră, cititor , P
mai repede interesul special.
Copii
. » Rasor. S u r v iv in g San Luis
1. Bartz, Wayne R. şi Richard g
Obispo, CA: Im pact * * * * * * Dad fl D isease. Newport
2- Black, Claudia. My D ad 1979.
3 M Br h' CA: AlCOhr ; Torbet. H o w to F ig h t F a ir w ith Y o u r K ids

3. Nicholson, Luree şi Laur ţovanovich, 1980.
a n d W in . New York: Harcourt, Brace, jovan
Terapia fam iliei ■ B ibliografie

382 4. Pearce, Joseph Childton. T h e M a gica l C h ild : R ed isco v erin g N a tu re's Plan
fo r O u r C h ild ren . N ew York: E. P. D utton, 1977.
5. Percy, Bemard, ed. H ow to Grozu a C hild. Los Angeles, CA: Price/ Stein/
Sloan, 1978.
6. Rose, A nthony L. şi A ndre Auw. G ro w in g U p H u m a n . New York:
H arper & Row , 1974.
Relaţii de cuplu
7. Brandon, Nathaniel. T he P sychology o f R om antic Love. Los Angeles, CA:

J.P. Tarcher, 1980.
8. Garland, Diana R. C ouples C o m m un ica tio n a n d N egotia tio n Skills.
W orkshop M odels for Family Life Education Series. N ew York:
Fam ily Service Assn. of America, 1978.
9. Kilgore, Jam es E. T ry M a rria ge before D iv o rce. W aco, TX: W ord Books,
1978.
10. Koch, Joanne şi Lou Koch. T he M a rria ge Sav ers. N ew York: Coward,
M cCann & Geoghegan, 1976.
11. Lederer, William J. şi Don D. Jackson. M ira ges o f M a rria ge. New York:
Norton, 1968.
12. M iller, Sherod; Elam W. Nunnally şi Danile B. W ackman. A liv e and
Azvare. Minneapolis, MN: Interpersonal Communication Programs,
1975.
13. Pelton, Charles L. T h e S ex Book fo r Those W ho T hin k T h ey K now It AU.
Aberdeen, SD: C.L. Pelton, 1980.
14. Shostrom, Everett şi Jam es Kavanaugh. B etw een M a n A n d W om an:
T he D ynam ics o f In terperso na l R elationships. Los Angeles, CA: Nash
Publishing, 1971.
15. Smith, Gerald Walker. H id den M ea n in gs. New York: Peter FI. Widen,
1975.
VIRGINIA SATIR
383
Divorţ
16. Coogler, O. J. S tru ctu re M ediation in D ivorce Settîem ents: A Handbook

fo r M arital M ediators. Lexington, MA: Lexington Books, 1978.
17. Gettleman, Susan şi Janet Markowitz. The C ourage to D ivorce. New
York: Simon & Schuster, 1974.
18. Haynes, John M. D ivo rce M ediation: A Practicai G uide fo r Therapists
and C ounselors. New York: Springer Publishing, 1981.
19. Smoke, Jim. G ro w in g through D ivorce. Irvine, CA: Harvest House,
1976.
Procesul familial şi terapia de familie
20. Ackerman, Nathan. Psychodynam ics o f Fam ily Life. New York: Basic
Books, 1958.
21. _______ . "Behavior Trends and Disturbances of the Contemporary
Family " în I. Galdston, ed., TheFamily in Contemp
York: International Universities Press, 1958.
22. Bateson, G. "A Theory of Play and Fantasy." Psychiat. Res. Rep. 2
23. — 9 5 5 ;D 9D5 Jackson; J. Haley şi J. H. Weakland. "Toward a Theory

of Schizophrenia." Behav. Sci. 1 (1956). 2 5 1 -6 4 - Theravu
24. Borzormengi, Nagy, ed. şi James L. Tramo. Family Therapy.
New York: Harper & Row, 1965. , ţn n
25. Bowen, Murray A. "A Fa^y C^ 2
Jackson, ed., T he Etiology o f Schizop
fl° New York: Basic Books,
1960.
26. ■. Fam ily Therapy in Clinical Practice. New York: Aronson, Jason,
1978.
27. Brodey, Warren M. "Som e Family Operations of Schizophrenia: A
Study of Five Hospitalized Families Each with a Schizophrenic
Member." A rch . G en. Psychiat. 1 (1959): 3 7 9 ^ 0 2 .
Terapia fam iHei ■ Bibliografie

384 28. Cantor, David şi William Lehr. Inside Fam ily. San Francisco, CA:
Jossey-Bass, 1975.
29. Corales, Ramon şi Charles B. Bemard. Theory and o f Family
T herapy.Springfield, IL: Charles C. Thomas, 1979.
30. Dodson, Laura Sue. F am ily C o u n selin g : A System s
DeWayne Kurpius, ed. Muncie, IN: Accelerated Development,
1977.
31. Grindler, John; Richard Bandler şi Virginia Satir. C h a n gin g
Fam ilies. Palo Alto, CA: Science & Behavior Books, 1976.
32. Haley, Jay. "Control in the Psychotherapy of Schizophrenics." A rch.
G en. Psychiat. 5 (1961): 340-53.
33. -------- . "The Family of the Schizophrenia A Model System." J. Nerv.
Ment. Dis. 129 (1959): 357-74.
3 4 . --------- . "An Interactional Description of Schizophrenia." Psychiatry
22 (1959): 321-32.
3 5 . ---------. Uncom m on Therapy: The Psychiatric T ech n iq u es o fM ilto n H.
Erickson, M .D . New York: Norton, 1977.
36. Jackson, Don D. "Action for Mental Illness — W hat K ind?" Stanford
M edical Bulletin 20 (1962): 77-80.
3 7 . --------- . "Family Interaction, Family H om eostatis, and Some
Implications for Conjoint Family Psychotherapy" în J. Masserman,
ed., Individual and Familial D ynam ics. New York; Grune & Stratton,
1959.
38. . A Note on the Genesis of Trauma in Schizophrenia."
Psychiatry 20 (1957): 181-84.
39---------- •"The Question of Family Homeostasis." Psychiat Quart. Suppl
31 (1957): 79-90; first presented at APA, St. Louis, 1954.
Rlskin şi Virginia Satir. "A Method of Analysis of a Family
Interview." A rch. G en. Psychiat. 5 (1961): 321-39.
4L ~ Ş1 Virginia Satir. "Family Diagnosis and Family Therapy,"
m N. Ackerman et al., E xp lo rin g the B a sefo r Fam ily Therapy. New
York: Family Service Assn., 1961.
VIRGINIA SATIR
42. -------- Şi J* H - W eaklan d . "C o n jo in t Fam ily Therapy: Some
385
Considerations on T heory, T echnique, and Results." Psychiatry 24
(1961), suppl. to N o. 2 :3 0 -45.
43. Lewis, O. T h e C h ild ren o f S a n ch ez : A u to b io gra p h y o f a M ex ica n Fam ily.
New York: R andom H ouse, 1961.
44. Lidz, Theodore; A. C om elison; S. Fleck şi D. Terry. "The Intrafamilial
Environment of Schizophrenic Patients: II. Marital Schism and
Marital Skew ." A m e r. J. P sychiat. 114 (1959): 241-48.
4 5 . --------- . " T h e Intrafam ilial Environment of Schizophrenic Patients:
VI. Transm ission of Irrationality." A rch . N eurol. Psychiat. 79 (1958):
305-16.
46. Luthman, Shirley şi M artin Kirschenbaum. The D ynam ic Fam ily. Palo
Alto, CA: Science & Behavior Books, 1974.
47. MacGregor, Robert; Agnes M. Ritchie; Alberto C. Serrano şi Franklin
P. Schuster, Jr. M u ltip le-Im pa ct Therapy xvith Families. New York:
McGraw H ill, 1964.
48. Minuchin, Salvador. Fam ilies and Fam ily Therapy. Cam n ge,
Harvard U niversity Press,1974. ^ u rh irp
49._________ el al. Families o f Iho S l u m : A n E ip ln rm m o f t a r S M u r o
T reatm ent. N ew York: Basic Books,1967. Tprhniaues
50. ------------- and H . Charles Flshman. Famtly * r « W TecK n,
Cambridge, M A: Harvard in Context

51. ----------. Psychosomatic Families.
Cambridge, M A: H ^ ^ ^ ^ J t o n i n C o u n s e l i n g . " ETC
52. Pemberton, W.H. "Nondirective Reonen
16 (1959):407-16.
53. Perls, Frederick S. G estalt Therapy Verbatim. Moab, UT: Real People
Press, 1969. . , Eue Witness to Therapy New York:

54. Perls, Fritz. T h e Gestalt ApProac^t an^ ^ "
Bantam Books, 1976. . ţqarvey A. Taschman. He p in g
55. Satir, Virginia; James Stac owi ^ tronson, 1977.
Fam ilies to C h an ge. New °
Terapia fam iliei ■ Bibliografie

386 56. Scheflen, Albert E. Levels o f Schizophrenia. New York: Brunner-Mazel,
1981.
57. W egscheider, Sharon. A n o th er C h a n ce: H o p e a n d H ealth fo r Alcoholic
Fam ilies. Palo Alto, CA: Science & Behavior Books, 1981.
58. Wittaker, Cari şi Augustus Y. Napier. T he Fam ily C rucible: A n Intensive
E x p erien ce in F a m ily T h era p y . N ew York: H arper & Row, 1978.
Sănătate holistică
59. Brown, Barbara. S u p erm in d : T h e U ltim ate E n e rg y . New York: Harper

& Row, 1980.
60. Cousins, Norman. T he A natom y o f an Illness. New York: W.W. Norton,
1979.
6 1 . ----------. T he C elebration o f L ife: D ialo gue on Im m ortality and Infinity.
New York: Harper & Row, 1974.
62. Green, Elmer şi Alyce Green. Beyond Biofeedback. New York: Delacorte,
1977.
63. Ostrander, Sheila; Lynn Schroeder; cu N ancy Ostrander. Super-
lea m in g . New York: D elacorte/Confucian, 1979.
64. Pelletier, Kenneth R. H olistic M ed icin e. New York: Delacorte, 1980.
6 5 . ---------. M in d as H ealer, M in d as Slayer: A H olistic A pproach to Preventing
Stress D isorders. New York: D elacorte/D elta, 1977.
66. Shealy, Norman. N inety D ays to S e if H ealth: Biogenics. New York: Dial,
1977.
67. Simonton, Cari şi Stephanie Simonton. G etting W ell A gain . New York:
Bantam, 1980.
Problemele generale: familia
68. Bateson, G. "Language and Psychotherapy: Frieda Fronun-

Reichmann's Last Project." P sychiatry 21 (1958):96-100.
69. Bell, N.W. şi E.F. Vogel, eds. The Fam ily. Glencoe, IL: Free Press, 1960.
VIRGINIA SATIR
70. Beme, E. Transactional A nalysis. New York: Grove Press, 1961. 387
71. Benson, Jeanette şi Jack L. Hilyard. B ecom ing Fam ily. Winoana,
MN: St. M ary's College Press, 1978.
72. Boston W omen's Health Collective. O urselves, O u r C hildren. New
York: Random House, 1978.
73. Davis, Bruce şi Jenny Wright. H u gs and Kisses. New York: Workman,
1977.
74. Fromm, E. T he A rt o fL o v in g . New York: Harper & Row, 1956.
75. Kilgore, James cu Don Highlander. G etting M ore Fam ily out o fY o u r
Dollar. Irvine, CA: Harvest House, 1974.
76. LeBoyer, Frederick. In n er Beauty, în n er Light. New York: Knopf, 1978.
77. Montague, Ashley. T ouching: The H um an Significance ofthe Skin . New
York: Columbia University Press, 1971.
78. Schwab, Johanna. Fam ily Com m unication Program . Menlo Park, CA:
California National Family Communication Center, 1972.
79. Stinnett, Nick şi James Walter. Relationships in M arriage and Family.
New York: Macmillan, 1977. ,.
80. Wegscheider, Don. IfO n ly M y Family Understood e ... P
MN: CompCare Publications, 1979.
Familii mixte
, , ^ m ilie s- The Secând Time. Atlanta, CA:
81. Lewis, Helen C. A II A bout Fa
Peachtree Publishers,1 9 8 0 . DlvorCe. Waco, TX: Word Books,

82. Kilgore, James. T ry h/larriage b f
1978. XT „ York: Free Press, 1964.
83. Kirk, H. David. S hared Fate^ e , H ouse: Making Joint Custody Wor .
84. Ricci, Isolina. M o m 's H ouse, Dad n
New York: MacmiUan' ^9 pa,nily Indianapolis, IN. Odyssey
85. Simon, Ann W. Stepchild tn tne
Press / Bobbs-M errill, 1964.
Terapia fam iliei « B ib lio g ra fie

388 86. Thom son, Helen. T h e S u ccessfu l S tep pa rent. N ew York: Harper & Row,
1966.
87. Visher, Em ily B. şi John S. Visher. Stepfamilies. N ew York: B ru n n er/
M azel Pubishing, 1979.
Familii monoparentale
88. Gately, Richard şi D avid Koulack. T h e S in g le F a th er's H andbook. New

York: A n ch o r/D o u bled ay , 1979.
Dezvoltarea personală
89. Assagioli, Roberto. A c t o f WiU. N ew York: Penguin, 1974.

90. Barbach, Lonnie Garfield. F o r Y o u rself. N ew York: D oubleday, 1975.
91. Bem hard, Yetta. H ow to B e Som ebody. M illbrae, CA: C elestial Arts,
1975.
9 2 . ------------ . S elf-C a re. M illbrae, CA: Celestial A rts, 1975.
93. Berzon, Betty şi Robert Leighton. P ositively G ay. M illbrae, CA:
Celestial Arts, 1979.
94. Bonny, H elen şi Lou Savory. M u s ic a n d Y o u r M in d : L is te n in g w ith a
N ew C o n scio u sn ess. N ew York: H arper & Row , 1973.
95. Boren, Jam es H. W hen in D o u b t, M u m b le: A B u re a u cra t's H andbook.
New York: Van N ostrand Reinhold, 1972.
96. Bresler, David şi Richard Trubo. F re e Y o u rs e lf fro n t P a in . N ew York:
Pocket Books, 1980.
97. Briggs, Dorothy Corkille. C elebra te Y o u rself. N ew York: D oubleday,
1977.
98. Buzan, Tony. U se Both S ides o f Y o u r B ra in . N ew York: E. P. Dutton,
1974.
99. Cârmei, Reva şi Hila M ichaelsen. F irts T im e O u t: S k illsfo r L iv in g Awcty
fro m H om e. Sacram ento, CA: Jalm ar Press, 1980.
100. Clark, Don. L o v in g S om eo ne G ay. M illbrae, CA: C elestial Arts, 1977.
VIRGINIA SATIR
101. Colton, Helen. A d u lts N eeds S ex E ducation, Too. Los Angeles CA* 389
Family Forum (1539 Courtney Avenue, CA 90046), n.d.
102. de Castillejo, Irene Claremont. K noiving W oman: A Fem inine
Psychology. New York: Harper & Row/Colophon, 1973.
103. Edwards, Betty. D ra w in g on the R ight Side o f the Brain: A course in
Enhancing Creativity and A rtistic Confidence. Los Angeles: J.P. Tarcher
1979.
104. Enelow, Gertrude. T he ]oy o f Physical Freedom . Chicago, IL: Henry
Regnery CO., 1973.
105. Gale, Raymond F. Who A re Y ou? Englewood Cliffs, NJ: Prentice Hali,
1976.
106. Greenwald, Jery. Be the Person You W ere M eant to Be: Antidotes to
Toxic L iving. New York: Simon & Schuster, 1973.
107. Hayakawa, S.I. Sym bol, Status and Personality. New York: Harcourt,
Brace & W orld, 1963.
1 0 8 . --------- . T he U se and M isu se ofL anguage. Greenwich, CT: Fawcett
Publications/Prem ier Books, 1962.
109. Huxley, A. T h e A rt o f S eeing. New York: Harper, 1942.
110. James, Muriel şi Dorothy Jongeward. Born to W in. Menlo Park, CA:
Addison-Wesley, 1971.
111. Jampolsky, Gerald. Love Is Letting Go o f Fear. New York: Bantam,
1981.
112. Johnson, Vem on E. I'll Q uit Tomorrow. New York:
1973.
113. Kubler-Ross, Elizabeth. O n Death and D ying. New Y
1969
114. Lair, Jess. I A in 't M u ch Baby, But AH I Got. Garden City, NY:
115. io Goi Control o f Y o u r T r m . n i Y onr Life. New

York: N A L/Signet, 1974.
116. Larsen, Tony. T ru st Y ourself. San Luis Obispo, CA Impact
Publishers, 1979.

390 117. Leite, Evelyn. To B e Som ebody. Center City, MN: Hazelden
Foundation, 1979.
118. MacKenzie, Alee. The T im e T rap. New York: McGraw-Hill, 1975.
119. Masters, Robert şi Jean Houston. L isten in g to the Body: The
Psychological W ay to H ealth and Azvareness. New York: Delta Books/
Dell, 1978.
120. Mendino, O.G. T he G reatest G ift in the W orld. New York: Frederick
Fell, 1968.
121. Paulist, Trina. H o p efo r the Flow ers. New York: Paulist Press, 1972.
122. Rainwater, Janette. Y o u 're in C harge. Los Angeles, CA: Guild of
Tutors Press, 1979.
123. Rama, Swami; Rudolph Ballentine şi Alan Hymes. S cien ce ofB reath:
A Practicai G uide. Honesdale, PA: Himalayan Institute of Yoga
Science & Philosophy, 1979.
124. Satir, Virginia. M aking Contact. Millbrae, CA: Celestial Arts, 1976.
1 2 5 . -------- . A rta de a fa u ri oam eni. Bucureşti: Editura Trei, 2010.
1 2 6 . -------- . Self-Esteem . Millbrae, CA: Celestial Arts, 1975.
127. -------- . Y o u r M any Faces. Millbrae, CA: Celestial Arts, 1978.
128. Scheele, Adele M. Skills fo r S uccess: A G uide to the Top. New York:
William Morrow, 1979.
129. Schwartz, Jackie. L etting Go o f Stress. New York: Pinnacle, 1982.
130. Schwarz, Jack. Path o f A ction. New York: Dutton, 1977.
131. Selye, Hans. Stress without Distress. Philadelphia, PA: J.B. Lippincott,
1974.
132. --------- . The Stress o f Life. Philadelphia, PA: J.B. Lippincott, 1956.
133. Shelly, Maynard şi Johanna Buck. How to Be H appy , H appier, Happiest.
New York: Chatham Square Press, 1977.
134. Phelps, Stanlee şi Nancy Austin. T he A ssertive W om an. Fredericks-
burg, VA: Book Crafters, 1975.
135. Virshup, Evelyn. Right Brain People in a Left Brain W orld. Los Angeles,
CA: Guild of Tutors Press, 1978.
VIRGINIA SATIR
136. Watts, A.W. Nature, M a n a nd W om an. New York: Pantheon Books, 391
1958.
1 3 7 . --------- - P sychotherapy East a nd W est. New York: Pantheon Books,
1961.
138. Watzlawick, P. A n A ntology o fH u m a n C om m unication. P alo A lto > CA:
Science & Behavior Books, 1963.
139. --------- ; J. Beavin; D. Jackson. Pragm atics o fH u m a n C om m unication.
New York: W.W. Norton, 1967.
140. W ood, John T. Hozv Do You F eel? Englewood Cliffs, NJ:
Prentice-Hall, 1974.
1 4 1 . --------- . W hat A re Y o u A fraid O/? Englewood Cliffs, NJ:
Prentice-Hall, 1976.
142. Wysor, Bettie. The Lesbian M yth: Insights and Conversation. New York:
Random House, 1974.

Virginia Satir - Terapia Familiei PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Virginia Satir - Terapia Familiei PDF

Titlu original:

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Descrierea OP a Bibliotecii Naţionale a României

I. Constantinescu, Cristian (trad.)

Titlul original: Conjoint Family Therapy

Copyright © 1983 by Science and Behavior Books, Inc.

Copyright © Editura Trei, 2011,

C.P. 27-0490, Bucureşti

119 Partea a Il-a

165 Partea a IlI-a

335 Partea a IV-a

361 Partea a V-a

377 Nota autorului

Terapia fam iliei ■ Prefaţă

Această carte s-a năcut din solicitările de materiale de suport

etichetate „schizofrenă" în prezenţafamiliei sale, mai degrabă decât

Terapia fam iliei ■ Prefaţă

In acest spirit, vreau să accentuez că ofer această carte mai

Terapia fam iliei ■ Prefaţă

Niciun om nu se dezvoltă de unul singur. Evoluţia acestei cărţi

Terapia fam iliei ■ Mulţumiri

In final, simt o adâncă recunoştinţă pentru sprijinul şi stimu­

Terapia fam iliei ■ Mulţumiri

Următoarele abrevieri au fost folosite pe parcursul

P.I. — Pacientul Identificat

Referinţele citate sunt incluse în bibliografia nume-

rotată. In text, aceste surse sunt indicate prin numă­

1. Terapeuţii familiei tratează cu durerea familiei.

Terapia famiNei ■ De ce terapia familiei?

6. Un număr în continuă creştere de observaţii clinice a dus la

Terapia fam iliei ■ De ce terapia familiei?

b. Au observat cât de multă încredere era acordată trans­

c. Au observat că terapeutul tindea să fie m ai interesat de

„.. .Părinţii, aflaţi în prezenţa frăţiorului «normal»

Terapia famiKei ■ De ce terapia familiei?

(fathering). Şi, chiar dacă au introdus sau nu tatăl

Observaţia izbitoare a fost că, atunci când părinţii

a. De îndată ce terapeutul îl convinge pe soţ că este esenţial

Terapia famiNei ■ De ce terapia familiei?

c. Terapia familiei pare să aibă sens pentru întreaga familie

11. Chiar de la prim ul contact, terapeuţii familiei operează cu

a. în mod obişnuit, primul contact este iniţiat datorită fap­

b. Dar Johnny probabil că m anifesta o tulburare de com­

c. Până când cineva din afară (adeseori un profesor) să îl

d. De obicei au apărut unele evenim ente care au precipitat

Terapia fam iliei ■ De ce terapia familiei?

a. Ce fel de oameni sunt Mary şi Joe? Din ce tip de familii

b. De ce, din toate persoanele de pe pământ, s-au ales unul

Stima scăzută de sine

1. O persoană cu stimă scăzută de sine are un pronunţat sen­

Terapia fam iliei ■ Stima scăzută de sine şi alegerea partenerului

a. în m om entul în care M ary şi Joe intră în terapie, tera

3. Poate şi Mary, şi Joe au văzut în celălalt ceea ce spera fiecare

a. Joe juca în exterior rolul unei persoane încrezătoare în

c. După căsătorie, fiecare a descoperit că celălalt nu este

Terapia fam iliei ■ Stima scăzută de sine şi alegerea partenerului

b. Şi totuşi, în ciuda a tot ceea ce fiecare se aştepta de la

c. Nici Mary şi nici Joe nu pot întreba ce aşteaptă celălalt,

Terapia fam iliei ■ Stima scăzută de sine şi alegerea partenerului

d. Fiecare şi-a dorit în celălalt un părinte „bun , omni­

1. Când M ary şi Joe s-au căsătorit, nu au realizat că, pe lângă

Terapia fam ilie i ■ Alteritate şi neînţelegeri

a. „Alteritatea" arată rău pentru că duce la neînţelegeri.

In final, simt o adâncă recunoştinţă pentru sprijinul şi stimu

rotată. In text, aceste surse sunt indicate prin numă

b. Au observat cât de multă încredere era acordată trans

a. în mod obişnuit, primul contact este iniţiat datorită fap

b. Dar Johnny probabil că m anifesta o tulburare de com

1. O persoană cu stimă scăzută de sine are un pronunţat sen

d. Fiecare şi-a dorit în celălalt un părinte „bun , omni

b. Oamenii pot avea personalităţi sau temperamente dife

b. Ce nu vor îm părţi sau vor face separat (cât de inde

c. Ei pot încerca să găsească o alternativă care îi mulţu

16. Mary şi Joe se acuză unul pe celălalt pentru că sunt dezamă

20. Iată un exemplu de cum sună acuzaţiile acoperite. Să presu

c. Orice ar face, modul în care o fac spune cât de dezamă

b. Cel puţin, cuplurile balansoar îşi încearcă forţele la lu

c. Fiecare face cu schimbul şi este ori cel puternic, adec