CURS PEDODONŢIE-An V, Ianuarie 2010-

AFECŢIUNI ALE MUCOASEI ORALE

LA COPIL ŞI ADOLESCENT

La copil şi adolescent, afecţiunile dobândite ale mucoasei orale pot fi:

 boli infecţioase: - virale
- bacteriene
- micotice

 boli neinfecţioase: - afte recidivante

- limbă geografică
- leziuni traumatice
- granulomul piogen.

INFECŢIILE VIRALE

Bolile virale sunt determinate de:

1. Virusuri herpetice
a. v. herpes simplex tip I produce: - gingivostomatita herpetică primară
- herpesul secundar (recurent) cu
localizare labială sau orală
- panariţiul herpetic (la degete)
- ocazional, localizare genitală.

b. v. herpes simplex tip II produce herpes genital; ocazional boala poate

avea localizare orală.

c. v. varicelo-zosterian produce varicela (primoinfecţie) şi zona zoster

1
 (recurenţă)
d. v. Epstein-Barr produce: - mononucleoza infecţioasă
- leucoplazia păroasă.

e. citomegalovirusurile produc boli ale glandelor salivare.

2. Picornavirusuri
a. V. Coxsackie produc - boala mână-picior-gură
- herpangina.
b. rinovirusuri

3. Paramixovirusuri
a. V. rujeolei
b. V. urlian - produce oreion
c. V.parainfluenza - produce infecţii respiratorii

1. INFECŢIILE CU VIRUSURI HERPETICE

1.1 Infecţiile cu virus herpes simplex tipul I

Mod de transmitere: contact direct al persoanei infectate cu cea sănătoasă
Primoinfecţia devine evidentă sub forma unor manifestări clinice la un număr
scăzut de indivizi. Forma subclinică o fac majoritatea indivizilor.
Semnele clinice apar după o perioadă de incubaţie de 6-14 zile cu erupţie
specifică, vezicule ce se ulcerează. Apar pe ţesuturile orale şi periorale. După
perioada de evoluţie, virusul se deplasează pe direcţia nervului V (trigemen) şi
rămâne latent în ganglionul trigeminal Gasser.
In anumite situaţii virusul se reactivează, stimulat de expunerea la soare, frig,
traumatisme, stări de stress. In aceste situaţii, particulele virale ajung la tegument sau
mucoasa orală pe traiectul nervului V şi produc o erupţie veziculoasă ce se va ulcera
ulterior. Manifestarea este strict locală, limitată ca întindere, fără simptome generale

2
(primoinfecţia se însoţeşte de simptomatologie generală zgomotoasă) pentru că după
primul contact cu virusul herpetic se dezvoltă mecanisme de apărare tisulare şi
umorale.
Virusul herpex simplex I produce de regulă infectare de la talie spre extremitatea
cefalică, iar tipul II produce infecţia de la talie în jos.
In perioada neonatală (prima lună de la naştere) nou-născutul poate face boala
prin infectare in timpul naşterii daca mama are o infecţie vaginala cu HSV tip II.

Gingivostomatita primară herpetică

Apare de regulă la copilul sub vârsta de 5 ani, frecvenţa creşte de la vârsta de 6
luni şi atinge maximum la vârsta de 2-4 ani.
Incubaţia este de 6-7 zile, maximum 2 săpt.
Local, boala debuteaza brusc, fără semne prodromale, prin apariţia unor vezicule
pe piele, rosul buzelor sau oriunde pe mucoasa orală (nu au o zonă de predilecţie). La
nivelul cavităţii bucale, pacientul poate prezenta tumefacţie pe marginea gingivală şi
gingia fixă, eritem, precum şi vezicule la orice nivel.
Veziculele sunt mici, cu conţinut lichidian gălbui sau alb, cu dimensiuni de 1-3
mm. Aceste vezicule se sparg după cîteva zile, lăsînd ulceraţii dureroase cu diametru
de 1-3 mm acoperite de o membrană gri-albicioasă. Veziculele prezintă de jur
împrejur un halou roşu, în rest mucoasa are aspect normal.
Semnele locale se asociază cu semne generale: febră, dureri articulare, cefalee,
stare generală alterată, adenopatie cervicală/geniană, durere la ingerarea de alimente
sau lichide cu conţinut acid.
La indivizii imunosupresaţi pot apărea ulceraţii trenante pe limbă.
Boala durează 1 săptămână - 10 zile (12-20 zile), in funcţie de virulenţă şi starea
generală a pacientului.
Leziunile se vindecă fără să lase cicatrici ( leziunile sunt superficiale,
intraepiteliale).
Virusul migrează apoi pe calea nervului V până în ganglionul trigeminal.

3
Infecţia recurentă
- chiar şi unele manevre stomatologice pot determina recurenţa: anestezia, aplicarea
digăi
- alţi factori care pot provoca recurenţa: febra, expunerea la soare sau frig,
traumatismele
- există semne prodromale: apariţia la locul unde se va dezvolta leziunea a unei
senzaţii de furnicătură, arsură, durere, cu câteva ore inainte de apariţia veziculelor
- leziunile sunt vezicule multiple, fragile, cu viaţă scurtă, apoi se ulcerează,
ulceraţiile rotund-ovalare confluează şi dau naştere unor ulceraţii cu dimensiuni
mai mari, ca o hartă (cu contur neregulat). Acestea se pustulizează şi se acoperă
cu cruste, vindecându-se fără cicatrici.
- locurile de predilecţie: la tegumente, zonele de trecere (zona de trecere tegument-
roşul buzei), perioral + vermillion, perinazal
- leziunea se dezvoltă şi la nivelul cavităţii bucale, în zone de predilecţie: palatul
dur şi gingia (fibromucoasa)
- la pacienţii cu stare generală compromisă leziunile se vindecă mai greu
- la tinereţe, frecvenţa recurenţelor este mai mare şi scade odată cu vârsta
- infecţia secundară apare în acelaşi loc de fiecare dată
- recurenţa nu se însoţeşte de semne generale.

Panariţiul herpetic
- o primoinfecţie sau infecţie secundară, periunghială
- leziuni: roşeaţă, tumefacţie, vezicule sau pustule dureroase ce se rup în final şi se
transformă în ulceraţii. Se însoţesc de adenopatie axilară sau epitrohleară
- evoluţia leziunilor durează 4-6 săpt
- se poate modifica şi starea generală
- pot apărea recidive în acelaşi loc.

4
Diagnosticul diferential al gingivostomatitei herpetice primare se face cu:
1) Faringita streptococica
- ulceratiile nu sunt precedate de vezicule
- leziunile nu intereseaza buzele si tesuturile periorale
2) Eritemul polimorf
- bule urmate la scurt timp de eroziuni care se acopera cu membrane gri-albe
- buzele prezinta fisuri si cruste hematice caracteristice
- ulceratiile orale sunt mai mari decat cele din herpes, nu sunt precedate de
vezicule, intereseaza mai putin probabil gingia
3) Gingivita acuta ulcero-necrotica (infectia Vincent)
- intalnita rar la prescolari, mai frecventa la adolescenti
- infectie bacteriana produsa de Spirochete si Prevortella intermedia
- favorizata de: infectii virale (inclusiv HIV), malnutritie, stari emotionale, perioade
scurte de somn, unele boli generale
- leziunile se localizeaza la nivelul papilelor interdentare si marginii gingivale la
nivelul cărora se produce necroza tisulara si ulceratii (neprecedate de vezicule!)
- febra, dureri acute gingivale, halena
- cedeaza in 48 de ore dupa imbunatatirea igienei orale si clatiri cu apa oxigenata
diluata sau alti agenti oxidanti
Diagnosticul diferential al herpesului secundar cu localizare intraorala se face cu:
- stomatita aftoasa
- ulceratii postraumatice
- arsuri chimice
- alergia de contact.
Diagnosticul diferential al herpesului secundar labial se face cu pustulele intalnite
in impetigo, infectie cutanata cu bacterii piogene. Este o piodermita superficiala,
contagiosa. Apar vezicule sau bule pe o baza eritematoasa care se rup si lasa
suprafetele denudate. Prin uscarea exudatului se formeaza cruste
melicerice.Veziculele se extind periferic si se vindeca central (eruptie cu aspect
cincinat).

5
 Zonele de electie sunt fata (perinazal, perioral) si membrele. Se produce vindecare
spontana in 2-3 saptamani.

Tratamentul gingivostomatitei herpetice

In faza acuta se urmareste:
- Calmarea simptomatologiei acute pentru a permite alimentarea pacientului prin:
 aplicatii locale de anestezice usoare iniantea orelor de masa care vor reduce
temporar durerea si permit alimentarea cu alimente moi (dyclonina
hidroclorica 0,5%; lidocaina)
 se da copilului o lingurita de anestezic pe care o tine in gura timp de 2-3
minute si apoi scuipa
 amestec de benadril (anestezic usor) (elixir de diphenilhydramine) cu caolin-
pectat (cu rolul de a proteja leziunea) in parti egale – la copiii foarte mici care
nu stiu sa scuipe
- Pentru prevenirea infectiei secundare: aplicatii locale de tetraciclina dupa fiecare
masa folosindu-se pudra din capsula de antibiotic cu aplicatoare umezite (macar
cateva zile pentru a nu produce coloratii intrinseci la dintii in formare)
 In ulceratia herpetica severa se mai recomanda un amestec de 10 ml
tetraciclina hidroclorica (250 mg tetraciclina), solutia se tine in gura 2-3
minute, de 3 ori pe zi, timp de 3 zile; amestecul nu se inghite. Se face
pauza 3 zile pentru a evita aparitia candidozei orale, putându-se repeta
tratamentul daca este nevoie.
- In toata perioada bolii copilul trebuie vitaminizat; sucurile acide sau acre nu sunt
tolerate;
- La copiii mai agitati se administreaza antihistaminice in doza minima eficienta
pentrua produce o stare de confort si toropeala;
- Repaus la pat in camere curate, aerisite, izolate fata de ceilalti copii din familie;
- Medicatie antivirala administrata pe cale generala, asociata cu analgezice:
Acyclovir (Zovirax), fie capsule : 1000 mg/zi in 5 prize, 10 zile, fie sub forma de
suspensie orala: 15ml/kg corp de 5 ori/zi. La copilul mic, pentru ca eficienţa

6
 tratamentului să crească se recomandă ca administrarea suspensiei de Acyclovir să
înceapă în primele 3 zile de la debutul bolii.

1.2 Infecţia cu Virusul Varicela Zoster

Virusul Varicela Zoster (v VZ) face parte din familia virusurilor herpetice. Infecţia
primară produce varicela. După primoinfecţie virusurile migrează pe traseul nervos şi
rămân latente. Reactivarea v VZ produce herpesul zoster afectiune mai frecvent întâlnită
la populaţia adultă în vârstă şi la indivizii cu răspuns imun compromis. Leziunile
reactivate au localizare cutanată sau mucoasă.
Varicela, infectarea primară cu v VZ, este o afecţiune întâlnită mai frecvent în
copilărie. Infectarea se face prin inspirarea picăturilor contaminate cu virus şi mai puţin
obişnuit prin contact direct.

7
La circa 25 – 50 % dintre bolnavi, la unirea palatului dur cu cel moale se întâlnesc
congestie difuză şi peteşii sau macule roşii rare, izolate.

8
9
 3. INFECŢIILE CU PARAMIXOVIRUSURI

3.1 Rujeola
- este determinata de virusul rujeolei
- are caracter epidemic: apare iarna si primavara
- perioada de incubatie: 7-14 zile
- simptomatologie: catar precoce, stranut, rinoree, tuse, fotofobie, febra, stare de
indispozitie
- in cavitatea bucala apare semnul KOPLIK: pete albe, de dimensiunea unei gamalii de
ac, proeminente pe fond eritematos pe mucoasa jugala in dreptul premolarilor sau
molarilor temporari (aspect de “sare grunjoasa”). Semnul Koplik precede eruptia
tegumentara.
- din a 4-a zi apare eruptia tegumentara maculo-papuloasa rosie, confluenta neregulat.
Incepe din spatele urechilor, pe fata si gat si se extinde pe jos pe corp. Dupa 1-2 zile,
leziunile se decoloreaza si starea generala se imbunatateste.
- complicatii: - bronhopneumonie
- otita medie
- tratamentul : - profilactic: vaccin

10
 - simptomatic: izolare la domiciliu 14 zile, regim alimentar corespunzator,
analgezice.
Trebuie deosebită rujeola de rubeolă. Rubeola, cunoscută sub denumirea de “german
measles” (“pojarul german”) nu este determinată de un paramixovirus ca rujeola, ci de un
virus din familia togavirusuri. Simptomatologia şi evoluţia rubeolei sunt mult mai uşoare
decât cele întâlnite în rujeolă. Eruptia tegumentara dureaza mai putin (36 ore) si are
nuante mai deschise. De asemenea, lipseste semnul Koplik. Trebuie să se sublinieze că
rubeola contactată de femeia gravida poate determina malformatii ale fatului,gravitatea
acestora fiind în funcţie de vârsta sarcinii la care este contactată boala.

3.2 Parotidita epidemica (oreion)

- este determinata de virusul urlian
- este mai frecventa la copiii sub 14 ani
- este mai frecventa iarna si primavara
- perioada de incubatie: 14-18 zile
- simptomatologie: - febra, stare generala usor alterata, cefalee, dureri in gat,
exacerbate de gustul acru, dureri la vorbire, masticatie si deglutitie
- marirea de volum a glandei parotide – initial intereseaza o glanda,
dar se poate extinde si la cealalta. Tumefactia este situata retroauricular si in jos spre gat,
astfel ca se percepe greu mandibula la palpare. Urechea este deplasata in sus si in afara.
- senzatia de gura uscata, papila canalului Stenon poate fi
congestionata (roşie) şi mărită de volum, iar canalul Stenon poate fi blocat partial prin
tumefactia glandei
- boala dureaza 5-7 zile, este autolimitanta
- complicatii: - pancreatita
- orhita, ce poate duce la sterilitate
- tratament: izolare 14 zile, repaus la pat, dieta moale, analgezice.

11
 4. INFECŢIILE BACTERIENE

La copii, între afecţuinile bacteriene cu simptomatologie în cavitatea bucală, se

citează: scarlatina, sifilisul , actinomicoza, tuberculoza. În cele ce urmează se va descrie
doar scarlatina.
Scarlatina
Este produsă prin infectarea cu Streptococ beta-hemolitic care secretă o toxină
eritrogenă. Boala este predomonanată în lunile de iarnă. Are un debut brusc. Ca semne
generale se citează: cefalee, febra, voma, stare moderată de rău general. Pacientul
prezintă amigdalită, faringită severă. De asemenea, apar modificări la nivelul mucoasei
orale care poate fi congestionată. Limba suferă modificări caracteristice sub forma unui
ciclu lingual: limba la inceput este saburala, apoi se descuameaza de la varf si margini
catre baza pana in a 5-a zi, cand tot epiteliul superficial se deprinde, ramanand
proeminente papilele linguale pe un fond rosu- intens (“limba zmeurie”).
Erupţia tegumentara este de culoare stacojie stralucitoare, spre violet.
Complicatii: - reumatism articular acut
- glomerulonefrita
- endocardita
Tratament: pacientul necesită internare si administrare de antibiotice (Penicilina).

5. INFECŢIILE FUNGICE

Candidoza orala
Candidoza este inclusa in categoria leziunilor albe (in grupa leziunilor alb-galbene
neepiteliale).
Factorul determinant este Candida albicans, o ciuperca saprofita. Aceasta devine
patogena cand mecanismele de aparare ale gazdei sunt perturbate.

12
Factori predispozanti:
1. imaturitatea imunologica a nou-nascutului
2. tulburari endocrine: diabet zaharat, hipoparatiroidism, sarcina, terapii sistemice cu
steroizi
3. malignitatea avansata
4. malabsorbtia, malnutritia
5. terapia cu antibiotice pe cale generala (un antibiotic cu spectru larg sau mai multe
antibiotice cu spectru redus)
6. chimioterapia
7. SIDA.

Forme clinice:
A. Candidoza acuta pseudomembranoasa (muguet, margaritarel)
Este forma obisnuita la sugar si copilul mic, precum si la persoanele cu imunitate
scazuta. La aceştia apar pete sau pseudomembrane moi, cremoase, mici, albe,
laptoase, confluente, care acopera obrajii, palatul moale, limba si mucoasa labiala.
Pseudomembranele se pot indeparta, lasand o suprafata eritematoasa, erodata, care
sangereaza usor. Simptomatologia este de obicei uşoară, durerea fiind de cele mai
multe ori absentă. Copilul poate prezenta dificultăţi de hrănire şi iritabilitate.
B. Candidoza acuta atrofica
- este legata de terapia cu antibiotice
- mucoasa este rosie, edematiata, dureroasa. Uneori la periferia acestor leziuni se
pot decela zone mici de muguet.
Tratament:
1. a) Nistatin – solutie a 100.000 UI/ml, dupa mese. Se administreaza 1ml de solutie
de 4 ori/zi, pe care copilul o tine in gura si apoi o scuipa. Tratamentul se continua
3 zile dupa disparitia petelor
b) Nistatin – unguent pentru leziunile periorale- 100.000 IU/gram. Se fac aplicatii de
2-4 ori/zi. Se continua timp de o saptamana dup ace leziunile s-au vindecat.
2. Amfotericina B
3. Ketoconazol / Clotrimazol

13
 6. BOLILE NEINFECŢIOASE

1. Leziunile aftoase (ulceraţiile aftoase)

- reprezintă tipul cel mai frecvent de ulceraţii orale întâlnite la copii;
- pot recidiva după o perioadă variabilă de timp;
- grupa de vârstă cea mai afectată: 10-19 ani (spre deosebire de cele virale);
- la fete se produc de 2 ori mai frecvent decât la băieţi;
- cauza nu este bine precizată; se incriminează o serie de factori:
o imunologici: rolul neutrofilelor;
o microbiologici, datorită unor similitudini între leziunile orale de aici şi
cele de la Herpes simplex;
o de nutriţie: deficienţe ale vitaminei B12, acid folic, fier (s-a constatat că
prin administrarea lor leziunile se reduc);
o modificări hormonale;
o stress, traumă;
o alergii alimentare: ciocolată, gluten, nuci, alune;
- forme clinice: există 3 forme importante:
a) aftele minore;
b) aftele majore;
c) aftele herpetiforme.
Diferenţele clinice se datorează gradului de severitate a bolii, dar toate cele 3 forme
au:
o etiologie comună;
o leziunile sunt ulceraţii dureroase, recurente;
o există semne prodromale;
o ulceraţiile nu sunt precedate de vezicule;
o apar în zone predilecte;
o numai în anumite condiţii apar pe mucoasa gingivală fixă şi pe palatul dur
(diagnostic diferenţial cu gingivostomatita herpetică, forma secundară).

14
a) Aftele minore
- ulceraţiile au formă rotundă sau ovală. Forma ovală se întâlneşte când leziunea
este localizată la nivelul şanţurilor;
- sunt leziuni superficiale;
- leziunea se prezintă ca o depresiune cu baza crateriformă, cu margini mai
indurate, de culoare roşie;
- ulceraţia prezintă o zonă centrală acoperită de un depozit galben-gri şi este
înconjurată de un halou eritematos;
- ţesuturile din jur au aspect sănătos;
- dimensiunea: 2 - 4 mm (rar peste 1 cm);
- apar de la 1 la 4 leziuni odată, sunt foarte dureroase;
- frecvent se vindecă fără cicatrice în 7-14 zile;
- leziunile prezintă semne prodromale cu 1-2 zile înainte de apariţie: senzaţie de
arsură pe mucoasă, indurarea locului unde apare leziunea;
- localizare:
o mucoasa labială;
o mucoasa vestibulară;
o limbă;
o mai rar pe palat şi foarte rar pe gingie;
- poate recidiva la intervale largi: la unii pacienţi apar ciclic, regulat, cu un interval
precis, la alţii neregulat.

b) Aftele majore
- sunt mai mari decât aftele minore, depăşind frecvent 1cm în diametru;
- au aceleaşi caracteristici ale leziunilor;
- localizare: oriunde la nivelul mucoasei bucale:
o de predilecţie: buze, palat moale, pilieri amigdalieni;
o ocazional: orofaringe;
- vindecarea se face într-o perioadă mai lungă de timp - 6 săptămâni;
- pot lăsa cicatrici care pot duce la deformări tisulare.

15
 c) Aftele herpetiforme
- clinic seamănă cu leziunile herpetice ;
- leziunile sunt mici, de 1 mm sau mai puţin în diametru; sunt atât de mici încât pot
trece neobservate;
- au culoare galbenă;
- sunt foarte numeroase (uneori pot apărea până la 100 de ulceraţii);
- sunt foarte dureroase (există o disproporţie între caracterul durerii şi mărimea
leziunii);
- leziunile pot conflua, rezultând o ulceraţie mare, cu margini anfractuoase,
neregulate (spre deosebire de primele 2 forme);
- localizarea: în partea anterioară a gurii:
o caracteristic: pe feţele laterale şI faţa ventrală ale limbii, planşeul bucal;
o frecvent: în mucoasa mobilă;
o rar: palatul dur, mucoasa gingivală;
- vindecarea este dificilă, se produce în 1-2 până la câteva săptămâni, în funcţie de
numărul leziunilor;
- ocazional pot ramâne cicatrici (mai ales când ulceraţiile au fuzionat);

Diagnosticul diferential:
a) ulceraţii produse în urma diferitelor traumatisme ale mucoasei bucale:
accidentale sau autoinduse;
b) ulceraţii multiple orale care apar în boli virale:
o stomatita herpetică primară;
o herpangina;
o boala mână-picior-gură.
Diagnosticul diferenţial se bazează pe:
- localizare;
- dimensiunea leziunilor;
- în aceste boli virale vezicula precede ulceraţia;

16
 - stare generală alterată (în stomatita herpetică);
- leziuni periorale (în stomatita herpetică) sau pe tegumente (în
boala mână-picior-gură);
c) ulceraţii din diferite tulburări gastro-intestinale: boala celiacă (Crohn);
d) deficite de fier, acid folic sau vitamina B12;
e) discrazii sanguine;
f) afecţiuni dermatologice.

Tratamentul aftelor recidivante la copil urmăreşte combaterea simptomatologiei

(tratament simptomatic) şi combaterea infecţiei secundare. Se pot folosi:
1. Paste protectoare şi analgezice:
a. Pastă gelatinoasă de carboximetilceluloză (de exemplu produsul
ORABASE al firmei SQUIBB);
b. Geluri anestezice topice care conţin lidocaină sau salicilat (antiinflamator
nesteroidian).
Pasta se aplică peste ulceraţie, înaintea orei de masă, cu ajutorul unui aplicator sau
cu degetul curat. În prealabil, mucoasa gingivală sau orală trebuie uscată. La copilul mic,
aplicarea este greu de realizat.
O atenţie deosebită trebuie acordată utilizării gelurilor pe bază de salicilat. Ele nu
trebuie aplicate în cantităţi excesive!
2. Ape de gură şi spray-uri analgezice
Conţin clorhidrat de benzydamină (de exemplu preparatul DIFFLAM al firmei
RIKER).
Apele de gură, sub formă de clătiri înaintea orelor de masă, sunt utile pentru
copilul mai mare cu afte recurente. Pentru copilul mai mic se recomandă folosirea sub
formă de spray. Spray-ul poate fi folosit şi la pacienţii cu ulceraţii oro-faringiene.
3. Apele de gură antiseptice cu gluconat de clorhexidină (0,2%)
Se folosesc pentru a combate infecţia secundară bacteriană şi pentru controlul
plăcii bacteriene în condiţiile în care periajul dentar nu poate fi efectuat datorită durerilor
generate de ulceraţiile aftoase. La copilul mai mare de 7-8 ani se utilizează sub formă de
clătiri. La copilul cu o vârstă mai mică de 7-8 ani, datorită greutăţii efectuării clătirilor,

17
părinţii aplică antisepticul peste leziuni cu ajutorul aplicatoarelor, dar se consideră că
metoda nu este satisfăcătoare.
PARKIN recomandă utilizarea gelului de gluconat de clorhexidină în concentraţie
de 1% sub formă de periaj dentar, de două ori pe zi. Sub formă de soluţie (concentraţie
2%), recomandă clătiri de 4 ori pe zi. Utilizarea clorhexidinei îmbunătăţeşte igiena orală,
reduce indicele de placă şi favorizează vindecarea în infecţiile orale în situaţiile în care
periajul dentar este imposibil.
Utilizarea îndelungată a clorhexidinei poate duce la apariţia unei coloraţii dentare
extrinseci care dispare prin efectuarea unui periaj profesional, bine-înţeles după
vindecarea leziunilor de pe mucoasă.
4. Clătiri cu soluţii de tetraciclină
Sunt utile în ulceraţiile herpetiforme, la copiii mai mari de 7-8 ani. Sunt
contraindicate la copiii mai mici de această vârstă deoarece pot genera coloraţii intrinseci
prin încorporarea tetraciclinei în dentina dinţilor în formare.
5. Aplicaţii locale de corticosteroizi
Se folosesc pentru a calma simptomatologia şi pentru a reduce durata aftelor
minore. Pentru ca efectul să fie optim, aplicaţiile trebuie făcute în faza prodromală. Se
recomandă:
- Triamcinolon acetonid (0,1%) sub formă de unguent
(ADCORTYL în ORABASE, firma SQUIBB) – aplicat pe
leziune în cantitate foarte mică de 2-4 ori pe zi.
- Discuri de hidrocortizon succinat de sodiu (2,5mg)
(preparatul CORLAN al firmei GLAXO) – se dizolvă lent
în gură, în vecinătatea leziunii, de 4 ori pe zi. Discurile nu
se recomandă la copilul mai mic de 7-8 ani.
Ulceraţiile herpetiforme nu răspund la aplicaţiile topice de corticosteroizi.
Majoritatea autorilor arată că la copiii mai mari cu afte minore, evoluţia este
favorabilă în cazul folosirii clătirilor orale cu clorhexidină 0,2% suplimentate înaintea
orelor de masă cu o apă de gură analgezică (DIFFLAM) în situaţiile clinice care impun
calmarea durerii. Numai rareori este utilă pasta cu triamcinolon. La copiii mai mici,
părinţii pot aplica paste protectoare, cu sau fără triamcinolon sau gel de lidocaină.

18
 În cazul aftelor severe, mai rare din fericire, este foarte important tratamentul de
susţinere. În aceste cazuri se recomandă:
- repaos la pat;
- administrarea de lichide pentru menţinerea balanţei hidrice;
- analgezice sub formă de elixir de paracetamol fără zahăr;
- sedative pediatrice (promethasină), folosite pe perioade scurte, dacă somnul
este perturbat.
În situaţiile în care se impune tratament pe cale generală cu steroizi sau alte forme
de imunosupresoare, se indică spitalizarea pentru o scurtă perioadă de timp.
În cazul ulceraţiilor orale, ele nu trebuie neglijate, fiecare copil trebuind să fie
investigat în întregime.

2. Limba geografică
Limba geografică, numită şi eritem migrator sau glosită benignă migratorie, este o
afecţiune a cărei etiologie este necunoscută. S-a presupus că un rol în declanşarea
modificărilor mucoasei linguale l-ar putea avea stress-ul emoţional, infecţiile fungice şi
bacteriene. De asemenea s-a constatat că afecţiunea are un caracter familial (o
componentă genetică).
Ca frecvenţă, limba geografică se întâlneşte la 1-1,5-2% din populaţie, mai
afectate fiind persoanele de sex feminin.
Boala se caracterizează prin apariţia şi dispariţia unor zone roşii cu tipar circinat
neregulat, cu sediu variabil. La marginea zonei de culoare roşie se poate întâlni o linie
subţire albă sau galbenă de demarcare. Zona de culoare roşie apare datorită descuamării
papilelor filiforme, iar linia albă de demarcaţie, datorită papilelor filiforme albe,
hipertrofice, cheratinizate din vecinătate.
Boala evoluează în general asimptomatic. Unii pacienţi pot prezenta o uşoară
senzaţie de arsură şi glosodinie.
Tratamentul nu este necesar, datorită tendinţei de autolimitare şi evoluţiei, de cele
mai multe ori, asimptomatice. De obicei, în cazul familiilor în care se întâlneşte această
afecţiune, ea este cunoscută şi nu nelinişteşte pe nimeni. În celelalte cazuri trebuie
explicat că este o afecţiune benignă, fără semnificaţie importantă.

19
 Dacă afecţiunea este însoţită de semne subiective, tratamentul aplicat este empiric
şi simptomatic. REGEZI consideră că pot fi utile aplicaţii locale de steroizi la care se
asociază şi un antifungic.

3. Leziunile traumatice ale mucoasei orale

Leziunile traumatice ale mucoasei orale se prezintă sub forma unor ulceraţii
traumatice sau eroziuni. De obicei aceste ulceraţii sunt unice, au forme variabile, au
marginile neregulate, prezintă o suprafaţă pseudomembranoasă roşie sau galbenă şi sunt
dureroase. Pot fi superficiale sau profunde. Se pot întâlni pe feţele laterale ale limbii, pe
mucoasa jugală, pe buze, pe mucoasa palatinală.
Cauzele sunt reprezentate de injurii de natură mecanică (traumatică), chimică,
termică, electrică.
a) Leziunile traumatice sunt generate de:
- căderi sau alte accidente care produc deteriorări întinse ale ţesuturilor
moi şi dure;
- muşcarea mucoasei orale jugale sau labiale, după insensibilizarea prin
anestezie locală; ca urmare apar ulceraţii cu contur neregulat;
- muşcarea părţilor moi la copii cu handicap motor;
- prezenţa incisivilor temporari inferiori ca dinţi natali sau neonatali duce
la lezarea frenului lingual şi a feţei ventrale a vârfului limbii cu apariţia
de ulceraţii în aceste zone (boala RIGA-FEDE);
- periaj dentar intempestiv;
- tulburări emoţionale care duc la apariţia unor leziuni gingivale
autoprovocate (în special în timpul orelor la şcoală, cu unghia sau cu
creionul, copilul îşi traumatizează gingia într-o anumită zonă);
- automutilări în cazul unor afecţiuni generale (de exemplu sindromul
LESCH-NYHAM, boala HALLERVORDEN-SPATZ).
Sindromul LESCH-NYHAM este o boală metabolică rară, cu transmitere recesivă
legată de sex. În această afecţiune este perturbat metabolismul purinei. Pacientul prezintă
simptome generate de hiperuricemie (gută), retard mental, anemie megaloblastică,
automutilare. Atutomutilarea este unul din semnele importante ale sindromului şi constă,

20
în esenţă, în muşcarea unei părţi a corpului sau în lovirea capului. Într-un studiu efectuat
pe 14 pacienţi cu vârste cuprinse între 5 şi 28 de ani s-a arătat că cele mai obişnuite injurii
sunt muşcarea degetelor, a buzei inferioare, a limbii şi a obrajilor. 93% dintre pacienţi
prezentau o deteriorare permanentă a buzei inferioare (MANIERE şi col., 1999).
Boala HALLERVORDEN-SPATZ este o afecţiune neurodegenerativă progresivă
rară, concretizată prin depozite de fier anormal de mari la nivelul creierului. Boala are o
transmitere autozomal recesivă. Tabloul clinic este variabil şi include:
- distonie progresivă;
- rigiditate;
- coreoatetoză;
- deteriorare mentală;
- spasticitate, convulsii;
- deteriorarea retinei şi/sau atrofie optică;
- disartrie;
- automutilare cu apariţia unor ulceraţii persistente la nivelul
părţilor moi ale cavităţii orale (buză inferioară, limbă).
În cazul sindromului LESCH-NYHAM, pentru prevenirea automutilării se aplică
metode care nu sunt foarte eficiente:
- administrarea pe cale generală a benzodiazepinei;
- aplicarea de protectori orali, metodă eficientă cu caracter temporar, dar
nesatisfăcătoare pe termen lung;
- în unele situaţii, singura metodă de tratament eficientă este reprezentată
de extracţia dentară.
În boala HALLERVORDEN-SPATZ se recomandă confecţionarea unor gutiere
din polivinil moale pe toată arcada, care sunt purtate în perioadele de spasm intens oro-
facial.
b) Injuriile de natură chimică apar în diferite situaţii:
- aplicaţii locale de substanţe chimice (aspirină, agenţi caustici). Este
cunoscut obiceiul de a ţine o tabletă de aspirină pe mucoasa orală lângă
o zonă dureroasă (dinte cu pulpită, pericoronarita molarului de minte,
etc.);

21
 - accidente în cabinetul stomatologic prin utilizarea incorectă a soluţiei
sau gelului de H3PO4;
- folosirea exagerată a apelor de gură care conţin alcool;
Ca urmare a acesto injurii chimice apar leziuni cu caractere clinice diferite, în
funcţie de timpul de contact cu mucoasa orală şi de concentraţia substanţei respective:
- eritem uşor localizat – apare după o expunere de scurtă durată la agenţi
capabili să producă necroză tisulară;
- necroză de coagulare superficială, urmată de o ulceraţie albă în cazul
creşterii concentraţiei substanţei şi a timpului de contact. Sub membrana
care acoperă ulceraţia, suprafaţa mucoasei este friabilă, dureroasă şi
sângerează uşor la atingere.
c) În urma injuriilor termice apar aşa-numitele arsuri termice întâlnite în mod
obişnuit pe mucoasa palatului dur (prin ingestie de alimente mai consistente
gen sticks), pe limbă sau pe palatul moale (prin ingestia de lichide fierbinţi).
Leziunile sunt în general eritematoase. Ele trebuie deosebite de leziunile de
necroză produse prin arsuri chimice, care sunt leziuni albe.
d) Leziunile prin muşcarea unor cabluri electrice întâlnite la copiii preşcolari
seamănă cu cele produse prin injurii termice, producând acelaşi răspuns
tisular.
Arsurile electrice se caracterizează prin existenţa unei zone declive, alb-cenuşii,
coagulate, cu margini eritematoase. Spre deosebire de arsurile termice, în arsurile
electrice, distrucţia este mai profundă decât este evidenţiată clinic; în jurul marginilor de
ţesut necrotic inflamaţia este minimă. Leziunea este nedureroasă şi este însoţită de efecte
sistemice minime. Se produce o pierdere minimă de plasmă şi de electroliţi, iar
epitelizarea se produce mai lent.
Tratamentul leziunilor traumatice ale mucoasei orale constă, în general, în
tratament simptomatic şi în îndepărtarea cauzei, atunci când ea este cunoscută.
În cazul leziunilor traumatice autoinduse pe un fond de tulburări emoţionale, rolul
psihologului sau medicului psihiatru este important. Decondiţionarea factorului psihic va
duce în final la asigurarea condiţiilor necesare pentru vindecarea leziunii mucozale. În
absenţa acestei decondiţionări, orice tratament local va recidiva.

22
 În leziunile mucoasei induse de insulte chimice sau termice, tratamentul
simptomatic local se va aplica cu sau fără administrare de analgezice pe cale generală.
Pentru reducerea simptomatologiei se administrează acetat de hidrocortizon cu sau fără
benzocaină şi soluţii diluate de anestezice topice (de exemplu clorhidrat de dyclonină 1%
- DYCLONE).
În arsurile electrice trebuie luate măsuri pentru păstrarea normală a deschiderii
gurii cu evitarea formării cicatricilor mutilante la acest nivel.

4. Granulomul piogen
Granulomul piogen apare ca urmare a unei reacţii tisulare exagerate faţă de iritanţi
de natură nespecifică de obicei. El poate fi întâlnit pe gingie, buze, limbă. Mai frecvent se
localizează pe gingie la maxilar, în regiunea anterioară, pe faţa vestibulară, cu punct de
plecare papila interdentară. Este o leziune moale de tip vascular, pediculată sau sesilă, cu
suprafaţa verucoasă sau ulcerată. Simptomul cel mai obişnuit este sângerarea.
Din punct de vedere histologic, leziunea este alcătuită din ţesut de granulaţie
foarte vascularizat, cu infiltrat inflamator celular intens.
În absenţa tratamentului, leziunile capătă un aspect mai fibros asemănător
epulisului fibros.
Tratamentul constă în excizie chirurgicală. În cazul exciziei incomplete sau
persistenţei factorilor locali predispozanţi se produce recidiva.

5. Chisturile gingivale ale nou-născutului

Chisturile gingivale ale nou-născutului sunt chisturi de dezvoltare şi nu au
semnificaţie patologică. Ele trebuie cunoscute, deoarece mulţi părinţi se adresează
îngrijoraţi stomatologului pedodont.
Aceste chisturi au frecvenţa cea mai mare în perioada neonatală apoi involuează
spontan; fie se rup, fie se exfoliază.
Chisturile gingivale localizate de-a lungul crestei gingivale poartă numele de
noduli BOHN, iar chisturile localizate pe linia mediană a palatului poartă numele de
perlele lui EPSTEIN.

23
 Nodulii lui BOHN provin din resturile lamei dentare primare (lama dentară din
care se formează mugurii dinţilor temporari). Dezintegrarea acestei lame dentare este
evidentă spre sfârşitul săptămânii a douăsprezecea de viaţă intrauterină. Chisturile
gingivale sunt numeroase la fetus şi la nou-născut. La nou-născut se prezintă sub forma
unor noduli albicioşi cu baza lăţită, cu diametrul de aproximativ 2 mm. Se pot întâlni
unul sau mai mulţi noduli la nivelul crestei alveolare.
Perlele lui EPSTEIN rezultă din resturile epiteliale prinse pe linia mediană în
procesul de fuziune a palatului. Ele se întâlnesc de-a lungul rafeului median spre
joncţiunea palatului dur cu palatul moale.

24