Comunicarea si rolul ei in relatia asistent de farmacie pacient

Farmacistul prima veriga in actul terapeutic al pacientului.

Farmacistul trebuie să se asigure că pacientul sau împuternicitul iese din farmacie lămurit de
acțiunea medicamentului folosit, modul de administrare, efectele nedorite ale acestuia, durata
tratamentului și interacțiunile cu alte medicamente. Stilul de comunicare al farmacistului poate
să-i facă pe bolnavi să fie mai atenți la tratament sau, dimpotrivă, să-l refuze, să-l ignore astfel
urmând tratamentul după un ritm propriu.
Relația farmacist-pacient trebuie să fie una de colaborare, bazată pe respect, blândețe, onestitate
și încredere reciprocă. Pacientul trebuie să fie tratat așa cum farmacistul ar dori să fie tratat el
însuși, câștigând astfel încrederea pacientului.
Comunicarea reprezinta un proces complex si activ de transmitere si receptionare de informatii,
in care cel putin unul dintre partenerii de comunicare trebuie sa aiba abilitati de:
 Ascultare activa;
 Intelegere a mesajului si de a raspunde unor intrebari;
 Interpretare a mesajului nonverbal;
 Motivare a interlocutorului pentru ca acesta sa sustina conversatia.

Comunicarea cu pacientii are drept scop: asigurarea ca medicamentele sunt administrate

corect si in conditii de siguranta; discutarea problemelor care le afecteaza starea de sanatate;
contribuirea la ameliorarea simptomelor, etc.
Avantajele unei bune comunicari constau in:
• Evitarea neintelegerilor sau a perceperii gresite a unor informatii de catre pacient;
• Dezvoltarea unei relatii farmacist- pacient de incredere;
• Cresterea increderii pacientului in tratament;
• Informarea pacientului asupra posibilitatii aparitiei unor reactii adverse, interactiuni
medicament-medicament sau medicament-aliment si oferirea de solutii pentru evitarea acestora.
Una dintre modalitatile simple utilizate ca tehnica de comunicare cu pacientul este oferirea de
informatii.
Informatiile oferite pacientului trebuie sa fie atat retrospective (cauza bolii, necesitatea
medicatiei) cat si prospective(durata, efectele sau momentul intreruperii tratamentului, etc). Este
de dorit ca pacientul sa primeasca in scris unele informatii (modul de administrare al
medicamentelor) pentru a putea citi si intelege in ritmul sau informatiile care il intereseaza.
De cele mai multe ori, oferirea informatiilor in scris sau verbal nu este suficienta, fiind nevoie de
o discutie cu pacientul, in care sa i se ofere posibilitatea de a adresa intrebari lamuritoare.
Pe langa o cunoastere solida a medicamentelor, farmacistul trebuie sa aiba si abilitatea de a:
 Oferi explicatii in mod clar si in termeni usor de inteles pentru pacienti, indiferent de
nivelul lor de pregatire;
 Adresa intrebari pacientilor fara a-i indeparta si fara a crea discomfort;
 Asculta pacientul.

Farmacistii isi exerseaza zilnic abilitatile de comunicare cu clientii. Stilul lor de a comunica
poate sa-i faca pe bolnavi sa fie mai atenti la tratament sau, dimpotriva, sa-l ignore, sa-l refuze,
sa-l urmeze dupa un ritm propriu
Relatia farmacist - pacient trebuie sa fie de colaborare. Ambii fac schimb de informatii si
increderea reciproca este esentiala. Pe de o parte, pacientul trebuie sa aiba incredere in
profesionalismul farmacistului pentru a putea accepta o eventuala schimbare a medicatiei, iar
farmacistul trebuie sa aiba incredere in informatiile furnizate de pacient cu privire la simptomele
sale, investigatiile medicale facute si recomandarile medicului pe care l-a consultat.
Pe parcursul explicatiei farmacistul trebuie sa-si adapteze limbajul in functie de partenerul de
discutie, tinand cont de varsta, cunostintele acestuia dar si de capacitatea sa intelectuala. Se pot
folosi urmatoarele expresii “tensiune crescuta” in loc de “hipertensiune” sau “impotriva durerii”
in loc de “analgezice”.
Este de preferat ca sesiunea de comunicare sa inceapa cu cele mai importante puncte ale
discutiei, punand accent pe aspectele cheie.
Se ofera instructiuni specifice si concrete, reducand mesajul la ceea ce este esential.
Oamenii vor sa inteleaga de ce au nevoie de un anumit tratament, ce alte solutii mai sunt, la ce ar
trebui sa se astepte. Chiar daca nu spun aceste lucruri atunci cand intra intr-o farmacie, ei au
nevoie ca cineva sa le implineasca nevoia de constientizare a situatiei si de implicare in
rezolvarea ei.
Probabil unele lucruri le-au aflat deja de la medicul pe care l-au vizitat inainte de a veni la
farmacie, totusi psihologii sunt de parere ca oamenii au, in general, nevoie sa auda un lucru de
mai multe ori pentru a-l intelege si integra. Asa ajunge sa fie informati, sa respecte, sa fie atenti
la posibile reactii adverse. Farmacistul poate intari aceste informatii si bineinteles poate consilia
bolnavul in legatura cu alte optiuni de tratament. Relatia farmacist – pacient trebuie sa fie de
colaborare. Ambii fac schimb de informatii si increderea reciproca este esentiala. Pe de o parte,
pacientul trebuie sa aiba incredere in profesionalismul farmacistului pentru a putea accepta o
eventuala schimbare a medicatiei, iar farmacistul trebuie sa aiba incredere in informatiile
furnizate de pacient cu privire la simptomele sale, investigatiile medicale facute si recomandarile
medicului pe care l-a consultat.
Farmacistul educa, informeaza, intervieveaza si consiliaza pacientul. Consilierea este una dintre
sarcinile de baza ale farmacistului. El ii spune cumparatorului cum anume trebuie luate
medicamentele (doze, interval), interactiuni intre medicamente, ce rezultate ar trebui sa obtina si
ce efecte secundare ar putea interveni. Consilierea trebuie facuta cu ajutorul unui limbaj adecvat
gradului de informare al clientului si prin evitarea termenilor specifici. Pe langa mesajul propriu-
zis, farmacistul trebuie sa nu neglijeze si alte aspecte care pot completa comunicarea si pot intari
puterea de convingere sau dimpotriva pot afecta relatia specialist-pacient.
O bună comunicare cu pacientul este o condiție absolut necesară pentru ca acesta
să aibă acces la o îngrijire farmaceutică de calitate, la standarde moderne! În mod
obișnuit, comunicarea se definește ca schimbul de informație între două sau mai multe
părți.
Comunicarea cu pacientul este mai mult decât
importantă, este, aș putea spune, vitală.
Farmacistul nu este un simplu vânzător la tejghea,
el trebuie să identi fi ce foarte bine nevoile
pacientului, să dispună de un arsenal de
instrumente de comunicare performante și să le
aplice de fi ecare dată când în faţa sa se afl ă un
pacient care nu-și poate defi ni foarte bine
nevoile, iar mai apoi să-i explice pe înţelesul
acestuia modul de administrare, efecte secundare
etc. Dacă un medicament are efecte secundare de
ti pul somnolenţei și de aceea se ia la culcare,
trebuie explicat acest lucru. Altf el, un pacient își ia
conști incios medicamentul la ora 22.00 și apoi
pleacă cu mașina sa la un prieten de la aeroport și adoarme
la volan. E greșit să presupunem că pacienţii citesc
prospectul – mai mult de două treimi nu citesc niciodată
prospectele medicamentelor.
În primul rând este o obligaţie legală a specialistului în
sănătate să comunice pacientului care sunt implicaţiile
tratamentului și care sunt alternati vele, lăsându-l pe pacient
apoi să aleagă în cunoști nţă de cauză. Ce se întâmplă în
general, pacientului i se dictează ce anume are de făcut, fără
să i se dea sufi ciente informaţii și fără să i se ofere
alternati vele terapeuti ce. Și nu e vorba numai de efectele
secundare ale tratamentului recomandat, ci de toate
aspectele medicale, inclusiv eventuale analize de efectuat
sau manevre diagnosti ce. Dacă pacientului nu i se pun la
dispoziţie aceste informaţii, se poate ajunge la aspecte legale
pe care nimeni nu și le dorește.