Sunteți pe pagina 1din 26

Capitolul 1.

SCURT ISTORIC

Din punct de vedere istoric, instituția extrădării a cunoscut o continuă


evoluție, de la extrădarea ca act disciplinar, al suveranului (sec.XII), la o
procedură aproape exclusiv juridică, aşa cum este reglementată de decizia Cadru
a Consiliului Uniunii Europene, privind mandatul European de arestare şi
procedurile de predare intre statele membre ale Uniunii Europene.
Jurisdicția extrădării reprezintă un act de asistență juridică pe care statele și-
o acordă reciproc în vederea combaterii criminalității. Fără această asistență nu
s-ar putea aplica legea penală în cazurile în care după săvârşirea infracțiunii
făptuitorul poate să părăsească teritoriul țării.
Protocolul Adițional la Convenţia Europeană de extrădare (Strasbourg, 15
octombrie 1975), în TITLUL III Articolul 3, prevede:
1. Este deschis semnării de către statele membre ale Consiliului Europei, care au
semnat convenția. El va fi acceptat sau ratificat. Instrumentele de ratificare, de
coperare sau de aprobare se vor depune pe lângă secretariatul general al
Consiliului Europei.
2. Protocolul va intra în vigoare după 90 de zile de la data depunerii celui de-al
treilea instrument de ratificare, de acceptare sau de aprobare.
3. El va intra în vigoare față de orice stat semnatar, care îl va ratifica, accepta
sau aproba ulterior, după 90 de zile de la data depunerii instrumentului sau de
ratificare, de acceptare sau de aprobare.
Extrădarea este o formă deosebit de importantă a coperarii internaționale a
statelor în lupta împotriva criminalității.
Nimeni nu trebuie să scape de răspundere penală atunci când a săvârşit o
infracțiune și aceasta este considerentul pentru care s-a creat instituția extrădării.
Actuala constituție, a cărei revizuire s-a impus, din perspectiva intrării țării
noastre în structurile Uniunii Europene, a adus modificări de substanţă,
inclusiv în această materie, art. 19, alin(4) se referă la formularea unei cereri
de extrădare să fie luată tot de instanţă de judecată.
Extrădarea constă în predarea la cerere, de către un stat (statul solicitat) a
unei persoane aflate pe teritoriul său, către un alt stat (statul solicitant) pentru

1
ca aceasta să fie judecată sau pentru a executa o pedeapsă la care a fost deja
condamnată în acel stat.
Ca natură juridică, spre deosebire de expulzare, extrădarea reprezintă un act
de asistență juridică internațională în lupta împotriva criminalității.

Capitolul 2. Noțiunea de extrădare

Extrădarea este actul prin care un stat predă, la cererea altui stat, o persoană
aflată pe teritoriul său, presupusă a fi autorul unei infracţiuni, pentru a fi
judecată sau pentru a executa o pedeapsă la care a fost condamnată anterior. Ca
regulă, cetăţenii proprii nu se extrădează.
Într-o concepţie internă, se stabileşte că extrădarea “este actul prin care un
stat, solicitat, predă unui alt stat, solicitant, un infractor care a săvârşit o
infracţiune de o anumită gravitate, pe teritoriul acestui stat sau îndreptată
împotriva intereselor acestuia, ori când infractorul este cetăţean al statului
solicitant”.
În doctrina de specialitate, aceasta nu apare numai ca o “măsură” ci şi ca un
“act de asistenţă judiciară” astfel că extrădarea este “un act de asistenţă judiciară
interstatală în materie penală care urmăreşte transferul unui individ urmărit sau
condamnat penal, din domeniul suveranităţii judiciare a unui stat în domeniul
celuilalt stat” sau ca un act de asistenţă juridică în domeniul dreptului penl, fiind
definită că “actul prin care statul pe teritoriul căruia s-a refugiat o persoană
urmărită penal sau condamnată într-un alt stat remite, la cererea statului interesat,
acea persoană pentru a fi judecată sau pentru a executa pedeapsa la care a fost
condamnat. Din aceasta deducem că rolul principal al extrădării este acela de a
asigura fiecărui stat condiţii optime de realizare a justiţiei, prin represiunea
infracţiunilor.
Extrădarea este o instituţie juridică atât a dreptului intern cât şi a dreptului
internaţional prin care persoanele vinovate de săvârşirea unor infracţiuni
internaţionale sunt predate statelor îndreptăţite a le judeca şi condamna ori a le
obliga să execute o pedeapsă la care au fost condamnate.
Din perspectiva dreptului internaţional , extrădarea “reprezintă un atribut al
suveranităţii statului care o acordă” statele fiind îndreptăţite să aprecieze dacă un
asemenea act se impune ca necesar ori să-l refuze în caz contrar.

2
De asemenea, într-o altă concepţie, extrădarea este definită ca fiind „actul prin
care un stat remite altui stat un individ urmărit sau condamnat pentru o altă
infracţiune la legile ţării reclamante.
În art. 4 din Legea nr. 296/2001 privind extrădarea se dispune că sunt supuse
extrădării persoanele a căror predare este solicitată de un alt stat în care sunt
urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni ori
sunt căutate în vederea executării unei pedepse penale.
Într-o definiţie, pe care o considerăm mai exactă în raport cu realităţile
contemporane, extrădarea este un act juridic internaţional, bilateral, care constă
în acceptarea remiterii unei persoane, presupusă ca autor al unei infracţiuni de
către statul solicitat în vederea judecării acesteia sau pentru a executa o pedeapsă
la care a fost condamnată anterior.
Fiind o instituție juridică, extrădarea prezintă și un pronunţat conţinut politic
întrucât se realizează pe baza voinţei liber exprimate a statelor cu respectarea
suveranităţii şi independenţei lor.
Legea nr. 18 din 9 mai 1977 pentru ratificarea Convenției Europene, încheiată
la Paris, la 13 decembrie 1957 și a protocoalelor sale adițonale, încheiate la
Strasbourg la 15 octombrie 1975 şi la 17 martie 1978, prevede, în art. 3 ca
extrădarea va fi cerută și, respectiv acordată de România , în vederea urmăririi
sau judecării, numai pentru fapte a căror săvârșire, atrage, potrivit legislației
părții solicitante și a părții solicitate, o pedeapsă privativă de libertate mai mare
de 2 ani sau o pedeapsă mai severă, iar în vederea executării pedepsei; numai dacă
pedeapsă privativă de libertate este mai mare de un an sau mai severă.
În materie de extrădare sunt cunoscute trei sisteme:
- sistemul politic sau guvernamental;
- sistemul jurisdicţional;
- sistemul mix.
Sistemul politic prevede că extrădarea este considerată ca un act cu caracter
politic, pentru că admiterea sau respingerea cererii se face de guvern, pe baza
datelor culese de la organele administrative sau judiciare. Decizia guvernului nu
este supusă controlului justiției. Caracterul politic rezulta din faptul că
extrădarea se realizează pe baza voinței liber exprimate a statelor, respectându-se
suveranitatea și independența lor.

3
În sistemul jurisdicțional, Codul penal, în art. 14 alin.1 prevede că
extrădarea poate fi acordată sau solicitată pe bază de convenție internațională ori
pe bază de reciprocitate. În alin. (2) Condiţiile în care se acorda sau se solicita
extrădarea prevăzute în convenții internaţionale sau declarații de reciprocitate se
completează cu cele prevăzute în legea specială.
În cazul sistemului mixt, instanţele judecătoreşti sunt cele care se pronunță
asupra admisibilității și temeiniciei cererii de extrădare, hotărârea nu este
obligatorie, guvernul putând să se conformeze sau nu, decizia lui, neputând fi
atacată în justiţie. Dacă instanța hotărește să respingă cererea de extrădare, soluția
este obligatorie pentru guvern.

Capitolul 3. Condițiile extrădării

3.1. Condiții referitoare la persoană


Din analiza reglementarilor cuprinse în convențiile internaționale, pentru
realizarea extrădării trebuie îndeplinite anumite condiții referitoare la: persoană,
faptă, pedeapsă, procedură.
Legea stabilește patru catogorii de persone care nu poţi fi extrădate:
1. cetățenii români, interdicţie înscrisă și în Constituție;
2. persoanele cărora li s-a acordat dreptul de azil în România;
3. persoanele străine care se bucură în România de imunitate de juridictie în
condițiile și în limitele conferite prin convenții sau prin alte înțelegeri
Internaționale;
4. persoanele străine citate în străinătate în vederea audierii ca părți, martori sau
experți în fața unei autorități judiciare romane solicitante, în limitele imunităților
conferite prin convenţia internațională.
Extrădarea unei persoane care a format obiectul unei judecăţi definitive într-
un stat terţ parte contractantă la convenţie, pentru fapta sau faptele în vederea
cărora este prezentată, aceasta nu se va acorda:
a) când menţionată judecata, a pronunţat achitarea sa;
b) când pedeapsă privativă de libertate sau altă măsură aplicată:
(i) a fost executată integral
4
(îi) a format obiectul unei graţieri sau amnistitii, purtând asupra totalităţii sale
sau asupra partii neexecutate;
c) când judecătorul a constatat vinovăţia autorului infracţiunii fără să pronunţe
vreo sancţiune.
Totuşi, în cazurile prevăzute în paragraful 2, extrădarea va putea fi acordată:
a) dacă fapta care a dat loc judecăţii a fost comisă împotriva unei persoane,
instituţii sau bun având character public în statul solicitant;
b) dacă persoana care a format obiectul judecăţii avea ea însăşi un caracter
public în statul solicitant;
c) dacă fapta care a dat loc judecăţii a fost comisă în totul sau în parte pe
teritoriul statului solicitant sau într-un loc asimilat teritoriului sau.
Există şi posibilitatea refuzului sau amânării extrădării dacă predarea acelei
persoane ar fi susceptibilă să aibă consecinţe de o gravitate deosebită pentru cauza
vârstei sau a stării de sănătate.
3.2 Condiţii referitoare la faptă
Extrădarea exista dacă există și dubla incriminare, adică fapta pentru care se
cere extrădarea este prevăzută ca infracţiune atât în legea statului solicitant cât
şi în legea statului solicitat.
Extrădarea nu se acorda pentru următoarele categorii de infracţiuni:
4. Infracţiuni politice sau fapte conexe unor asemenea infracţiuni
Extrădarea nu se va acorda, dacă infracţiunea pentru care este cerută, este
considerată de partea solicitată ca infracţiune politică sau ca faptă conexă a unei
asemenea infracţiuni .
2. Infracţiuni militare care nu constituie infracţiuni de drept comun;
Se aplică dacă partea solicitată are motive temeinice de a crede că cererea de
extrădare motivată printr-o infracțiune de drept comun a fost prezentată în
vederea urmăririi sau pedepsirii unei persoane cosiderente de rasă, de religie, de
naționalitate sau de opinii politice, ori ca situaţia acestei personane riscă să fie
agravată pentru unul sau altul dintre aceste motive.
3. Infracţiuni motivate ca fiind de drept comun dar care urmăresc pedepsirea unor
persoane din considerente de rasă, de religie, de naționalitae sau de opinii politice.

5
În aplicarea prezentei convenţii, atentatul la viaţa unui şef de stat sau a unui
membru al familiei nu va fi considerată ca infracţiune politică.
4. Infracţiuni militare
Extrădarea motivată de infracţiuni militare care nu constituie infracţiuni de
drept comun este exclusă din câmpul de aplicare al prezentei convenţii.
5. Infracţiuni fiscale
În materie de taxe şi impozite, de vamă şi de schimb valutar, extrădarea va fi
acordată între statele părţi la Convenţia Europeană de extrădare şi la protocoalele
sale, potrivit dispoziţiilor acestor înţelegeri internaţionale, pentru fapte cărora le
corespund, conform legii statului solicitat, infracţiuni de aceeaşi natură .
Extrădarea nu poate fi refuzată pentru motivul că legislaţia statului solicitat
nu impune acelaşi tip de taxe sau de impozite ori nu cuprinde acelaşi tip de
reglementare în materie de taxe şi impozite, de vamă sau de schimb valutar ca
legislaţia statului solicitant.
3.3 Condiţii referitoare la pedeapsă
În articolul 2, paragraful 1 din Convenţia Europeană de extrădare se prevede
că extrădarea va fi cerută şi respectiv, acordată de România în vederea
urmăririi sau judecării, numai pentru fapte a căror savârșire atrage, potrivit
legislaţiei părții solicitante, o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 2 ani
sau o pedeapsă mai severă, iar în vederea executării pedepsei; numai dacă
pedeapsă privativă de libertate este mai mare de un an sau mai severă.
Dacă fapta pentru care se solicită extradarea este pedepsită în statul solicitant
cu moartea, extrădarea se va acorda în schimbul unor asigurări că aceasta nu se
va executa şi va fi comutată .
După 1 ianuarie 2007 toate instanţele judecătoreşti desemnate potrivit legii
ca autorităţi judiciare emitente, vor trebui să aplice, de asemenea, în cazul
persoanelor care se sustrag de la urmărirea penală, judecată sau executarea
pedepsei închisorii pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene,
prevederile Titlului Legii 302/ 2004 .
Dacă fapta pentru care se cere extrădarea este pedepsită cu pedeapsa capitală
de către legea părții solicitante şi dacă, în acest caz, această pedeapsă nu este
prevăzută de legislaţia părții solicitate, sau în mod normal aici nu este executată,
extrădarea nu va putea să fie acordată decât cu condiţia ca partea solicitantă să

6
dea asigurări considerate ca îndestulătoare de către partea solicitată, că pedeapsa
capitală nu se va executa .
3.4 Condiţii privitoare la competență
În cazul condiţiilor privitoare la competență există două situații:
1. Dacă infracţiunea pentru care se cere extrădarea a fost săvârşită în tot sau în
parte pe teritoriul statului român, se poate refuza extrădarea. În acest caz se aplică
principiul teritorialismului .
2. Când infracţiunea care face obiectul cererii de extrădare a fost săvârşită în afara
statului solicitant. În acest caz, extrădarea, poate fi refuzată numai dacă legislaţia
statului român nu autorizează urmărirea bunei infracţiuni de acelaşi fel, săvârşită
în afara teritoriului sau nu autorizează extrădarea pentru infracţiunea care face
obiectul cererii.
În ambele situaţii, statul român are obligaţia să ia măsuri de urmărire şi
judecarea acelor infracţiuni care au refuzat extrădarea .
3.5 Condiții privitoare la procedură
Extrădarea se mai acordă dacă:
1. acţiunea penală în ambele țări, se pune în mişcare la plângerea prealabilă a
persoanei vătămate;
2. a intervenit amnistia faptei printr-un act de chemare dat de organul puterii
legislative al statului solicitat;
3. a trecut termenul de prescripţie a raspundesrii penale sau a executării
pedepsei;
4. există autoritatea de lucru judecat, adică persoana pentru care se cere extrădarea
a mai fost judecată pentru acceași infracţiune: autoritatea de lucru judecat
operează chiar dacă faptei definitive judecate i s-ar da o altă încadrare judiciară.
Regula specificităţii este o regulă importantă în materia extrădării, care
înseamnă că persoana care va fi predată nu va fi nici urmărită, nici judecată pentru
altă infracţiune, nici deţinută în vederea executării unei alte pedepse, existând
unele excepţii. Mai există posibilitatea existenţei unui concurs de cereri de
extrădare, atunci când aceeași persoană este cerută de mai multe state. Hotărârea
căruia dintre state îi va fi admisă, mai întâi cererea aparţine statului solicitat, care
se va baza pe o serie de criterii precum: gravitatea faptei, locul săvârşirii, datele

7
cererilor, naţionalitatea reclamantului şi posibilitatea extrădării ulterioare către alt
stat .
3.6 Condițiile predării și regulile de procedură
Condiţiile de predare în baza unui mandat de arestare european şi regulile de
predare în noul sistem sunt similare cu cele din sistemul “clasic” de extrădare.
Astfel, condiţiile privitoare la persoană, la fapte, la pedeapsă şi motivele
obligatorii şi facultative de refuz ale predării sunt, în general aceleaşi (de
exemplu, limita minimă a pedepsei, de cel puţin 12 luni, regula dublei
încriminări), ca şi procedură în faţa autorităţii judiciare competente solicitate şi
garanţiile procesuale conferite persoanei care face obiectul unei cereri de predare
în baza unui mandat european de extrădare.
Se regăsesc şi în noul sistem, regula specialităţii şi garanţiile cerute în cazul
în care hotărârea de condamnare a fost pronunţată în lipsă, cu deosebirea că
asigurarea persoanei predate va beneficia de o nouă procedură de judecată, este
dată de autoritatea judiciară emitentă şi nu de autoritatea centrală.
O deosebire importantă faţă de sistemul clasic nu poate trece însă
neobservată, în ceea ce priveşte condiţiile privitoare la faptă: noul sistem instituie
anumite excepţii de la regula dublei încriminări. Astfel, în cazul unor infracţiuni
foarte grave, menţionate la articolul 2, într-o listă care poate fi completată ulterior
de Consiliu, (între care: participarea la o organizaţie criminală, terorismul,
traficul de persoane, traficul ilicit de droguri, etc.), predarea poate fi acordată fără
a se verifica existenţa dublei încriminări.
În noul sistem, se reglementează o durată limită a procedurii de predare,
spre deosebire de procedura de extrădare, în cadrul căreia nu se prevede o limită
în timp pentru o asemenea procedură. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 17 din
decizia – cadru, un mandat de arestare european va fi tratat şi executat de
urgenţă, termenul limită fiind de 10 zile, în cazul în care persoana a cărei predare
este solicitată consimte la predare, respectiv 60 de zile, în celelalte cazuri, cu
posibilitatea prelungirii cu 30 de zile. De asemenea, pentru predarea efectivă a
persoanei care face obiectul unui mandat de arestare european, articolul 23
instituie o limită de timp scurtă, de 10 zile, cu posibilitatea prelungirii, în anumite
circumstanţe.

8
Capitolul 4. Felurile extrădării

Extrădarea poate fi activă și pasivă:


Extrădarea activă (atunci când România este stat solicitant)
Prin modificarea art. 66 din Legea nr. 302/2004, s-a revenit la competenţa
Ministerului Justiţiei de a întocmi cererea de extrădare. Trebuie subliniat însă că,
Ministerul Justiţiei întocmeşte cererea de extrădare numai pe baza unei încheieri
motivate a instanţei judecătoreşti competente, care stabileşte că sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute în prezenta lege pentru a se solicita extrădarea.
Prin art. 661 s-a reglementat o procedură clară de dare în urmărire
internaţională. Astfel, în cazul în care un mandat de arestare preventivă sau de
executare a pedepsei, nu poate fi adus la îndeplinire, întrucât inculpatul ori
condamnatul nu se mai află pe teritoriul României, instanţa care a emis mandatul
de arestare preventivă sau instanţa de executare, după caz, la propunerea
procurorului sesizat în acest scop de către organele de poliţie, emite un mandat
de urmărire internaţională în vederea extrădării, care se transmite Centrului de
Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Administraţiei şi
Internelor, în vederea difuzării prin canalele specifice.
Mandatul de urmărire internaţională în vederea extrădării trebuie să conţină
toate elementele necesare identificării persoanei urmărite (incluzând fotografii,
impresiuni digitale, etc.), o expunere sumară a situaţiei de fapt şi date privind
încadrarea juridică a faptelor.
Despre localizarea pe teritoriul unui stat străin a unei persoane date în
urmărire internaţională sau căutate de autorităţile judiciare române pentru
aducerea la îndeplinire a unui mandat de executare a pedepsei închisorii sau a
unui mandat de arestare preventivă, instanţa poate fi informată nu numai de
Biroul Naţional Interpol, ci şi de o altă structură în cadrul C.C.P.I., dar şi de
Ministerul Justiţiei, prin orice mijloc care lasă o urmă scrisă şi a cărui autenticitate
poate fi verificată (art. 67 alin. 1).
Instanţa de executare sau instanţa care a emis mandatul de arestare preventivă
stabileşte, printr-o încheiere motivată, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute
în prezenţa lege pentru a se solicita extrădarea (art. 67 alin. 1).
Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională, prin structura specializată,
are obligaţia de a informa instanţa de executare sau instanţa emitentă a
mandatului de arestare preventivă de îndată ce Biroul Central Naţional Interpol
9
corespondent îi notifică faptul că persoana care face obiectul mandatului a fost
localizată. Informarea va fi transmisă direct, cu o copie la Ministerul Justiţiei. (
art. 67 alin. 2).
Instanţa se pronunţă prin încheiere, în Camera de Consiliu, dată de un singur
judecător, cu participarea procurorului şi fără citarea părţilor. Încheierea nu se
pronunţă în şedinţă publică şi se consemnează într-un registru special, pentru a se
respecta confidenţialitatea procedurii (deşi era prevăzută şi de legea iniţială,
confidenţialitatea era deseori încălcată);
Încheierea prevăzută la alin. (3) poate fi atacată cu recurs de procuror, în
termen de 24 ore de la pronunţare. Dosarul cauzei este înaintat instanţei de recurs
în termen de 24 de ore. Recursul se judecă în termen de cel mult 3 zile, de către
instanţa superioară în grad. Instanţa de recurs va restitui dosarul primei instanţe
în termen de 24 de ore de la soluţionarea recursului. (art. 67 alin. 4).
În termen de 48 de ore de la primirea încheierii prin care s-a constatat că sunt
întrunite condiţiile pentru solicitarea extrădării şi a actelor anexe, Ministerul
Justiţiei, prin direcţia de specialitate, efectuează un examen de regularitate
internaţională, în condiţiile prevăzute la art. 40, care se aplică în mod
corespunzător (art. 67 alin. 6);
Art. 40 prevede că examenul de regularitate internaţională are ca scop
verificarea conformităţii cererii de extrădare şi a actelor anexate acesteia cu
dispoziţiile tratatelor internaţionale aplicabile, inclusiv cu declaraţiile formulate
de România în baza dispoziţiilor unor convenţii multilaterale.
Ministerul Justiţiei, prin direcţia de specialitate, efectuează, în termen de 3 zile
lucrătoare de la data primirii cererii, examenul de regularitate internaţională spre
a constata dacă:
a) între România şi statul solicitant există norme convenţionale ori reciprocitate
pentru extrădare;
b) la cererea de extrădare sunt anexate actele prevăzute de tratatul internaţional
aplicabil;
c) cererea şi actele anexate acesteia sunt însoţite de traduceri;
d) există una dintre limitele acordării cooperării judiciare.
De asemenea, în cadrul examenului de regularitate internaţională, Ministerul
Justiţiei verifică existenţa reciprocităţii în privinţa extrădării propriilor cetăţeni,
în cazul în care se solicită extrădarea unui cetăţean român.
10
În cazul în care, potrivit atribuţiilor care îi revin, direcţia de specialitate a
Ministerului Justiţiei constată că nu sunt întrunite condiţiile de regularitate
internaţională pentru a se întocmi şi transmite cererea de extrădare, ministrul
justiţiei îl sesizează pe procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie, în vederea iniţierii procedurii de revizuire a încheierii
definitive prin care s-a dispus solicitarea extrădării, informând în ambele situaţii
Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului
Administraţiei şi Internelor.
De aceea, prin modificarea adusă Legii nr. 302/2004 în această privinţă, s-a
optat pentru procedura extraordinară a revizuirii. Este de subliniat că, potrivit art.
67 alin. (8), ministrul justiţiei nu poate solicita iniţierea procedurii revizuirii
pentru alte motive decât cele legate de concluziile examenului de regularitate
internaţională;
Instanţa, dacă constată că cererea de revizuire este întemeiată, anulează
încheierea atacată şi dacă constată că este neîntemeiată, o respinge, menţinând
încheierea atacată. Hotărârea instanţei de revizuire este definitivă şi se comunică
în termen de 24 de ore de la pronunţarea ministrului justiţiei şi procurorului
general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (art. 67 alin.
10). Astfel, în ambele situaţii, hotărârea finală revine instanţei, astfel încât se
elimină orice eventuală critică de neconstituţionalitate care ar fi putut fi adusă
vechii proceduri.
Totodată, prin modificările aduse legii s-a prevăzut şi posibilitatea ca, în cazul
în care constată că actele sunt incomplete, înainte de a întocmi şi transmite cererea
de extrădare, direcţia de specialitate a Ministerului Justiţiei să poată solicita
instanţei competente să îi transmită, în cel mult 72 de ore, actele suplimentare
necesare potrivit tratatului internaţional aplicabil. Acest lucru se întâmplă în
practică, dar nu era reglementat expres (art. 67 alin. 7).
Încheierea prin care se constată că sunt întrunite condiţiile pentru a se solicita
extrădarea se transmite Ministerului Justiţiei – Direcţia Drept Internaţional şi
Tratate, Serviciul drept internaţional public şi cooperare judiciară internaţională
în materie penală în termenele scurte prevăzute de lege (art. 66 modificat, art. 67
modificat).
Extrădare pasivă (atunci când România este stat solicitat)
Pentru ca extrădarea pasivă să poată exista trebuie să se îndeplinească anumite
condiţii, de exemplu, doar anumite persoane pot fi supuse extrădării.

11
Pot fi extrădate din România, în condiţiile legii, la cererea unui stat străin,
persoanele care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârşirea
unei infracţiuni ori sunt căutate în vederea executării unei pedepse sau a unei
măsuri de siguranţă în statul solicitant (art. 22).
Anumite persoane sunt exceptate de la extrădare şi acest lucru este prevăzut
expres în art. 23 alin 1 din legea nr. 302/2004 astfel: nu pot fi extrădaţi din
România: cetăţenii români, dacă nu sunt întrunite condiţiile strict prevăzute în
lege; persoanele cărora li s-a acordat dreptul de azil în România; persoanele
străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicţie, în condiţiile şi în
limitele stabilite prin convenţii sau prin alte înţelegeri internaţionale; persoanele
străine citate din străinătate în vederea audierii ca părţi, martori sau experţi în faţa
unei autorităţi judiciare române solicitante, în limitele imunităţilor conferite prin
convenţie internaţională.
Calitatea de cetăţean român sau de refugiat politic în România se apreciază la
data rămânerii definitive a hotărârii asupra extrădării. Dacă această calitate este
recunoscută între data rămânerii definitive a hotărârii de extrădare şi data
convenită pentru predare, se va pronunţa o nouă hotărâre în cauză (art. 23, alin.2).
Totuşi, dacă sunt întrunite anumite condiţii se pot extrăda şi cetăţeni români,
adică aceştia pot fi extrădaţi din România în baza convenţiilor internaţionale
multilaterale la care aceasta este parte şi pe bază de reciprocitate, dacă este
îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii: persoana extrădabilă
domiciliază pe teritoriul statului solicitant la data formulării cererii de extrădare;
persoana extrădabilă are şi cetăţenia statului solicitant; persoana extrădabilă a
comis fapta pe teritoriul său împotriva unui cetăţean al unui stat membru al
Uniunii Europene, dacă statul solicitant este membru al Uniunii Europene (art.
24, alin. 1).
În anumite situaţii atunci când extrădarea se solicită în vederea efectuării
urmăririi penale sau a judecăţii, o condiţie suplimentară este ca statul solicitant
să dea asigurări considerate ca suficiente că, în cazul condamnării la o pedeapsă
privativă de libertate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, persoana
extrădată va fi transferată în vederea executării pedepsei în România.
De asemenea, cetăţenii români pot fi extrădaţi în baza dispoziţiilor tratatelor
bilaterale şi pe bază de reciprocitate.

12
În scopul constatării îndeplinirii condiţiilor prevăzute mai sus Ministerul
Justiţiei poate solicita prezentarea unui act emis de autoritatea competentă a
statului solicitant (art. 24).
În lege sunt prevăzute atât motive obligatorii cât şi motive opţionale de refuz
al extrădării.
Motivele obligatorii pentru care extrădarea va fi refuzată sunt:
a) nu a fost respectat dreptul la un proces echitabil în sensul Convenţiei europene
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată la
Roma la 4 noiembrie 1950, sau al oricărui alt instrument internaţional pertinent
în domeniu, ratificat de România;
b) există motive serioase să se creadă că extrădarea este solicitată în scopul
urmăririi sau pedepsirii unei persoane pe motive de rasă, religie, sex,
naţionalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenenţă la un anumit
grup social;
c) situaţia persoanei riscă să se agraveze din unul dintre motivele enunţate la lit.
B);
d) cererea este formulată într-o cauză aflată pe rolul unor tribunale extraordinare,
altele decât cele constituite prin instrumentele internaţionale pertinente, sau în
vederea executării unei pedepse aplicate de un asemenea tribunal;
e) se referă la o infracţiune de natură politică sau la o infracţiune conexă unei
infracţiuni politice;
f) se referă la o infracţiune militară care nu constituie infracţiune de drept comun.
Motivele opţionale pentru care extrădarea va fi refuzată sunt :
a) extrădarea poate fi refuzată atunci când fapta care motivează cererea face
obiectul unui proces penal în curs sau atunci când această faptă poate face
obiectul unui proces penal în România;
b) extrădarea unei persoane poate fi refuzată sau amânată, dacă predarea acesteia
este susceptibilă să aibă consecinţe de o gravitate deosebită pentru ea, în special
din cauza vârstei sau a stării sale de sănătate.

13
Capitolul 5. Practica Judiciară

EXTRĂDARE ACTIVA. CONDIŢIILE DE PROCEDURA ȘI DE


SOLICITARE A EXTRĂDĂRII.
Extrădarea activă.- Legea nr. 302/2004, art. 64 – art. 66 privind cooperarea
judiciară în materie penală.
De îndată ce este informată, prin orice mijloc care lasa o urmă scrisă şi a
cărui autenticitate poate fi verificată, de către Centrul de Cooperare Poliţieneasca
Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, prin
structura specializată, sau de Ministerul Justiţiei, despre localizarea pe teritoriul
unui stat străin a unei persoane date în urmărire internaţională sau căutate de
autorităţile judiciare române pentru ducerea la îndeplinire a unui mandat de
executare a pedepsei închisorii sau a unui mandat de arestare preventivă, instanţă
de executare sau instanţă care a emis mandatul de arestare preventivă stabileşte,
printr-o încheiere motivată, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în prezenţa
lege pentru a se solicita extrădarea.
Judecata se face de urgenţă şi cu precădere, în camera de consiliu, de un
complet format dintr-un singur judecător, cu participarea procurorului şi fără
citarea părţilor. Judecătorul se pronunţa prin încheiere motivată, dată în camera
de consiliu.
Prin referat, Compartimentul Executări Penale din cadrul Tribunalului
Ialomiţa a sesizat instanţă de judecata să se pronunţe prin încheiere motivată dacă
sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea
judiciară internaţională în materie penală pentru a se solicita extrădarea
inulpatului C.A, localizată pe teritoriul Elveţiei.
Această solicitare a fost înregistrata pe rolul Tribunalului Ialomiţa sub nr.
XXXXX din data de 20.03.2012.
În drept, au fost invocate prevederile art. 68 alin. 1-2 din Legea nr.
302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
A fost ataşat dosarul nr. XXX (aferent mandatului european de arestare).
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţă reţine următoarele :

14
Prin încheierea nr. 6/A din 02.03.2012 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa,
definitiva prin încheierea nr.95/R/09.03.2012 a C.A.B.-sectia I penală privind pe
inculpatul C.A – (date), s-au dispus următoarele:
S-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomiţa.
În baza art. 149 ind. 1 raportat la art. 150 Cod procedura penală, s-a dispus
arestarea preventivă a inculpatului C.A – (date), pe o durată de 30 zile, de la data
prinderii şi emiterea mandatului de arestare preventivă.
În această încheiere s-a reţinut în fapt ca în după amiaza zilei de
01.01.2012, a participat la scandalul public produs pe o stradă din localitatea B.,
judeţul Ialomiţa, şi fiind înarmat cu o bâta împreuna cu inculpaţii R.N. şi V.L., a
pătruns fără drept în curtea numitului R.A., participând la agresarea fizică a părţii
vătămate R.L. alături de ceilalţi doi inculpaţi, pe care a lovit-o cu bâta pe care o
avea asupra sa, împrejurare în care acesteia i-au produs mai multe leziuni
traumatice în zone vitale ale corpului.
Încheierea nr. 6/A din 02.03.2012 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, a
rămas definitiva prin încheierea nr. 95/R/09.03.2012 a C.A.B.-sectia I penală.
A fost emis mandatul de arestare preventivă nr.14/UP/02.03.2012.
La data de 15.03.2012, la solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul
Ialomiţa a fost emis de către Tribunalul Ialomiţa pe numele inculpatului C.A,
mandatul european de arestare nr. 3/15.03.2012, precum şi mandatul de urmărire
internaţională nr. 2/2012.
Prin adresa nr. XXX/SIRENE/FAM din data de 19.03.2012, Biroul
SIRENE a comunicat faptul că numitul C.A., a fost arestat în Elveţia la data de
17.03.2012, în vederea predării către România, situaţie fata de care, conform
dispoziţiilor art. 68 alin. 1-2 din Legea nr.302/2004 republicata, privind
cooperarea judiciară internaţională în materie penală s-a solicitat stabilirea printr-
o încheiere motivată dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru a se
solicita extrădarea.
Fata de dispoziţiile art. 66 alin. 1-5 din Legea nr.302/2004 privind
cooperarea judiciară internaţională în materie penală, cu aplicarea dispoziţiilor
Convenţiei europene de extrădare, încheiata la Paris la 13.12.1957, ratificată de
România prin Legea nr. 80/1997, instanţă de judecată a fost sesizată să se
pronunţe printr-o încheiere motivată, în sensul de a se stabili dacă sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute de prezenţa lege pentru a se solicita extrădarea.

15
Cu privire la îndeplinirea condiţiilor pentru solicitarea extrădării
inculpatului C.A., instanţă constata următoarele:
Conform art. 62 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală „Extrădarea unei persoane împotriva căreia
autorităţile judiciare române competente au emis un mandat de arestare
preventivă sau un mandat de executare a pedepsei închisorii ori căreia i s-a aplicat
o măsură de siguranţă va fi solicitata statului străin pe teritoriul căreia aceasta a
fost localizată în toate cazurile în care sunt întrunite condiţiile prevăzute de
prezenţa lege”. Se constată că, în prezenţa cauza, această condiţie esteîndeplinita,
având în vedere mandatul de arestare preventivă nr. 14/UP/02.03.2012, emis de
Tribunalul Ialomiţa pe numele inculpatului C.A..
În condiţiile în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile reţinute
în sarcina inculpatului C.A. prin încheierea nr. 6/A din 02.03.2012 pronunţată de
Tribunalul Ialomiţa, definitiva prin încheierea nr.95/R/09.03.2012 a C.A.B.-
sectia I penala este mai mare de un an, se constată îndeplinita şi condiţia gravitaţii
pedepsei (potrivit art. 26 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală „extrădarea este acordată de România, în vederea
urmăririi penale sau a judecăţii, pentru fapte a căror săvârşire atrage potrivit
legislaţiei statului solicitant şi legii române o pedeapsă privativă de libertate de
cel puţin un an…”, ori în prezenţa cauza, fără niciun dubiu, este îndeplinita şi
această cerinţă a legii, pedepsele fiind peste un an).
Potrivit art. 63 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, dispoziţiile secţiunii 1 a
capitolului I din Titlul II (dispoziţii privitoare la condiţiile pentru extrădarea
pasivă), se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care, România are calitate
de stat solicitant, fapt pentru care instanţă va analiza dacă sunt întrunite aceste
condiţii.
Instanţa a constatat că inculpatul C.A. este căutat în vederea executării unui
mandat de arestare preventivă, emis în baza unei încheieri a Tribunalului Ialomiţa
(nr. 6/A/02.03.2012 a Tribunalului Ialomiţa, definitiva prin încheierea nr.
95/R/09.03.2012 a C.A.B.-sectia I penală), conform art. 18; ca persoana a cărei
extrădare se cere, nu se încadrează în prevederile art. 19, alin. 1 lit. A, b, c şi d
din Legea nr. 302/2004 (nefăcând parte din rândul persoanelor exceptate de la
extrădare); că numitul C.A. este cetăţean român, domiciliind pe teritoriul
României, iar faptele au fost săvârşite pe teritoriul României.

16
Capitolul 6. Reguli comune ale extrădării și expulzării.
Respectarea drepturilor fundamentale

Tendința actuală a dreptului internațional este de a nu se permite expulzarea


sau extrădarea persoanelor către state unde integritatea lor fizică și psihică ar avea
de suferit.
În acest sens, amintim comentariul general nr. 20, elaborat de către Comitetul
Onu pentru Drepturile Omului, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la
drepturile civile și politice, care interzice tortura sau alte tratamente crude,
inumane sau degradante și care prevede în mod expres că statele părți nu trebuie
să-și expună indivizii la pericolul torturii sau tratamentelor ori pedepselor crude,
inumane sau degradantre la întoarcerea acestora în altă țară prin expulzare,
extrădare sau returnare, statele părți trebuind să indicie în rapoartele lor ce măsuri
au adoptat în acest sens.
În consecință, îndepărtarea unor persoane străine de pe teritoriul statului
pentru a se proteja ordinea publică și predarea unei persoane către autoritățile
altor state spre a fi judecate sau pentru a executa o pedeapsă, trebuie să fie în
concordanță cu principiul fundamnetal al dreptului internațional public.
Astfel, statul solicitat poate refuza acordarea extrădării dacă persoana în
cauză va fi supusă pedepsei capitale, pe care el a abolit-o sau dacă există riscul
ca persoana în cauză să fie suspusă unor acte de tortură sau tratamentelor
degradante .

Capitolul 7. Mandatul European de Arestare

Definiția și principalele caracteristici ale MEA


MEA reprezintă o decizie judiciară executorie în Uniune, emisă de un stat
membru și executată în alt stat membru, pe baza principiului recunoașterii
reciproce.
Mandatul European de Arestare a înlocuit sistemul tradițional de extrădare cu
un mecanism mai simplu și mai rapid de predare a persoanelor căutate în vederea
derulării urmăririi penale sau a executării unei pedepse sau măsuri de siguranță
privative de libertate.

17
Un mandat poate fi emis:
(a) pentru efectuarea urmăririi penale în legătură cu fapte care se pedepsesc în
temeiul dreptului intern cu o pedeapsă sau o măsură de siguranță privativă de
libertate al cărei prag maxim este de cel puțin 12 luni (pe parcursul cercetării
penale, al audierilor şi al etapelor procesului, până când condamnarea devine
definitivă);
(b) pentru executarea unei condamnări sau a unei măsuri de siguranță de cel puțin
patru luni.
EMITEREA MEA
2. CERINȚELE EMITERII UNUI MEA
2.1. Domeniul de aplicare al MEA
O autoritate judiciară poate emite un MEA în două scopuri [articolul 1
alineatul (1) din Decizia-cadru privind MEA]:
(a) urmărirea penală;
(b) executarea unei pedepse sau măsuri de siguranță privative de libertate.
Litera (a) se referă la procedurile penale atunci când persoana căutată poate fi
urmărită penal.
Litera (b) se referă la pedepse privative de libertate executorii în cazul săvârșirii
de infracțiuni penale sau la măsuri de siguranță privative de libertate pronunțate
de o instanță. Un MEA nu poate fi emis pentru orice infracțiune, ci se limitează
la cele cu un grad suficient de gravitate
2.1.1. Emiterea unui MEA în scopul efectuării urmăririi penale
Un MEA poate fi emis în scopul efectuării urmăririi penale pentru fapte
pedepsite de dreptul intern cu o pedeapsă sau o măsură de siguranță privativă de
libertate al cărei prag maxim este de cel puțin 12 luni [articolul 2 alineatul (1) din
Decizia-cadru privind MEA].
Acest termen se referă la limita maximă a pedepsei prevăzută în legislația
națională a statului membru emitent pentru acea infracțiune. Limita maximă a
pedepsei prevăzută în legislația națională a statului membru de executare este
irelevantă în această privință.
2.1.2. Emiterea unui MEA în scopul executării unei pedepse sau a unei
măsuri de siguranță privative de libertate
18
Un MEA poate fi emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri de
siguranță de cel puțin patru luni [articolul 2 alineatul (1) din Decizia-cadru
privind MEA]. Cu toate acestea, în situațiile în care rămâne de executat doar o
perioadă scurtă de timp din pedeapsă, autoritățile judiciare competente sunt
invitate să analizeze dacă emiterea unui MEA ar fi o măsură proporțională
Normele interne privind liberarea condiționată, probațiunea sau alte norme
similare, având drept rezultat o perioadă efectivă de încarcerare mai scurtă după
predarea către statul membru emitent nu sunt relevante atunci când se stabilește
perioada minimă de patru luni.
Nu există nicio legătură între durata pedepsei efective și a celei potențiale.
Acest lucru înseamnă că, în cazul în care o persoană a fost deja condamnată la o
pedeapsă cu închisoarea pentru mai multe infracțiuni și această pedeapsă este de
patru luni sau mai mare, poate fi emis un MEA fără a se ține seama de pedeapsa
maximă posibilă pentru fiecare dintre diferitele infracțiuni.
În cazul în care se cunoaște faptul că persoana în cauză locuiește în alt stat
membru, autoritățile competente din statul membru emitent sunt sfătuite să ia în
considerare posibilitatea ca, în locul emiterii unui MEA, să transfere pedeapsa în
statul membru de reședință, luând în considerare legăturile sociale și șansele mai
bune de reabilitare în statul membru respectiv și alte cerințe, în conformitate cu
Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind
aplicarea principiului recunoașterii reciproce în cazul hotărârilor judecătorești în
materie penală care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul
executării lor în Uniunea Europeană.
2.2. Lista celor 32 de infracțiuni care duc la predare fără verificarea dublei
incriminări
Înainte de emiterea MEA, autoritatea judiciară competentă ar trebui să
stabilească dacă una sau mai multe dintre infracțiuni se încadrează în cele 32 de
categorii pentru care nu efectuează o verificare a dublei incriminări.
Următoarele infracțiuni, în cazul în care sunt pedepsite în statul membru
emitent cu o pedeapsă sau o măsură de siguranță privative de libertate a căror
durată maximă este de cel puțin trei ani, astfel cum sunt definite acestea de dreptul
statului membru emitent, duc la predarea pe baza unui mandat european de
arestare, în condițiile prezentei decizii-cadru și fără verificarea dublei incriminări
a faptei:
— apartenența la o organizație criminală;
19
— terorismul;
— traficul de persoane;
— exploatarea sexuală a copiilor și pornografia infantilă ;
— traficul ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope;
— traficul ilicit de arme, muniție și materiale explozive;
— corupția;
— frauda, inclusiv frauda care aduce atingere intereselor financiare ale
Comunităților Europene, în sensul Convenției privind protejarea intereselor
financiare ale Comunităților Europene din 26 iulie 1995;
— spălarea produselor infracțiunii;
— falsificarea, inclusiv falsificarea monedei euro;
— criminalitatea informatică;
— infracțiunile împotriva mediului, inclusiv traficul ilicit de specii animale pe
cale de dispariție și traficul ilicit de specii și soiuri de plante pe cale de
dispariție;
— facilitarea intrării și a șederii ilegale;
— omuciderea voluntară, loviturile și vătămările corporale grave;
— traficul ilicit de organe și țesuturi umane;
— răpirea, sechestrarea și luarea de ostateci;
— rasismul și xenofobia;
— jafurile organizate sau armate;
— traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichitățile și operele de artă;
— înșelăciunea;
— racketul și extorcarea de fonduri;
— contrafacerea și pirateria produselor;
— falsificarea de documente administrative și traficul de falsuri;
— falsificarea mijloacelor de plată;
— traficul ilicit de substanțe hormonale și de alți factori de creștere;

20
— traficul ilicit de materiale nucleare și radioactive;
— traficul de vehicule furate;
— violul;
— incendierea cu intenție;
— infracțiunile de competența Curții Penale Internaționale;
— sechestrarea ilegală de aeronave și nave;
— sabotajul.

EXECUTAREA UNUI MEA


4. PROCEDURA DE EXECUTARE A UNUI MEA
4.1. Termenul de luare a deciziei privind executarea MEA
Există termene stricte pentru executarea unui MEA. Termenele depind de
existența sau nu a consimțământului persoanei căutate pentru predarea sa. Se
subliniază faptul că, indiferent de termene, toate MEA trebuie să fie prelucrate și
executate în regim de urgență [articolul 17 alineatul (1) din Decizia-cadru privind
MEA].
În cazul în care persoana căutată consimte să fie predată, decizia definitivă
privind executarea MEA ar trebui luată în termen de 10 zile de la exprimarea
consimțământului menționat anterior [articolul 17 alineatul (2) din Decizia-cadru
privind MEA].
În cazul în care persoana căutată nu consimte să fie predată, decizia definitivă
privind executarea MEA ar trebui luată în termen de 60 zile de la arestarea
persoanei căutate [articolul 17 alineatul (3) din Decizia-cadru privind MEA].
În conformitate cu Decizia-cadru privind MEA, în principiu, consimțământul
nu poate fi revocat. Fiecare stat membru poate să prevadă însă că acest
consimțământ și, după caz, renunțarea la beneficiul principiului specialității, pot
fi revocate, în conformitate cu normele aplicabile în dreptul intern. În cazul în
care persoana respectivă își retrage consimțământul, termenul inițial de 10 zile nu
se mai aplică și devine de 60 de zile, începând să curgă de la data arestării
[articolul 13 alineatul (4) din Decizia-cadru privind MEA]. La stabilirea
termenului respectiv, nu se ține seama de perioada cuprinsă între data
consimțământului și cea a revocării acestuia.
21
În mod excepțional, atunci când, într-un caz specific, MEA nu poate fi executat
în termenele aplicabile, termenele pot fi prelungite cu 30 de zile suplimentare. În
această ipoteză, autoritatea judiciară de executare are obligația de a informa de
îndată autoritatea judiciară emitentă cu privire la prelungire și de a justifica
întârzierea [articolul 17 alineatul (4) din Decizia-cadru privind MEA].
Motive de neexecutare (de refuz)
Obligația generală de a executa MEA [consacrată la articolul 1 alineatul (2) din
Decizia-cadru privind MEA] este limitată de motivele de neexecutare obligatorie
și facultativă a MEA, și anume motivele de refuz (articolele 3, 4 și 4a din Decizia-
cadru privind MEA). Este important de observat că, în conformitate cu Decizia-
cadru privind MEA, aceste motive sunt singurele pe care autoritatea judiciară de
executare le poate invoca ca temei de neexecutare. În ceea ce privește motivele
de neexecutare facultativă, autoritatea judiciară de executare nu le poate invoca
decât pe cele care sunt transpuse în legislația sa națională. Curtea de Justiție a
clarificat faptul că lista motivelor este exhaustivă [în special Hotărârile
pronunțate în cauza C-123/08, Wolzenburg, punctul 57 și în cauzele conexate C-
404/15 și C-659/15 PPU, Aranyosi și Căldăraru, punctul 8032].
Autoritatea judiciară de executare poate contacta autoritatea judiciară emitentă
înainte de a decide să refuze predarea. Acest lucru ar putea fi recomandabil atunci
când există incertitudini cu privire la aplicarea motivelor de neexecutare. Înainte
de a lua decizia de respingere, autoritatea judiciară de executare poate iniția
contacte referitoare și la posibilitatea de a aplica alte măsuri, cum ar fi transferul
de deținuți.
După ce s-a luat decizia de a refuza predarea, persoana căutată nu mai poate fi
menținută în detenție în temeiul MEA.
Motive de neexecutare obligatorie
În cazul în care se aplică unul sau mai multe dintre motivele de neexecutare
obligatorie, autoritatea judiciară de executare trebuie să refuze executarea MEA
(articolul 3 din Decizia-cadru privind MEA). Prin urmare, din momentul în care
autoritatea judiciară de executare a stabilit că se aplică unul dintre aceste motive,
trebuie să refuze executarea. Aceste motive sunt prevăzute în articolul 3 din
Decizia-cadru privind MEA.
Amnistia [articolul 3 alineatul (1)]

22
Infracțiunea care se află la baza mandatului de arestare este acoperită de amnistie
în statul membru de executare. Este de asemenea necesar ca statul membru de
executare să fie competent, în temeiul dreptului său penal, să înceapă urmărirea
penală în legătură cu infracțiunea
Motive de neexecutare facultativă
În cazul în care nu se aplică niciunul dintre motivele de neexecutare facultativă
care sunt transpuse în legislația națională, autoritatea judiciară de executare poate
refuza executarea MEA în funcție de circumstanțele cazului. Aceste motive sunt
prevăzute în articolul 4 din Decizia-cadru privind MEA.
Lipsa dublei incriminări [articolul 4 alineatul (1)]
Fapta care stă la baza MEA nu constituie o infracțiune, în conformitate cu
dreptul statului membru de executare.
Această posibilitate există doar în cazul infracțiunilor care nu sunt menționate
în lista de la articolul 2 alineatul (2) din Decizia-cadru privind MEA, pentru care
verificarea dublei incriminări este eliminată. Cu toate acestea, chiar și în cazul în
care fapta corespunde uneia dintre cele enumerate la articolul 2 alineatul (2) din
Decizia-cadru privind MEA, dar aceasta se pedepsește cu o pedeapsă sau cu o
măsură de siguranță privativă de libertate al cărei prag maxim este de mai puțin
de trei ani în dreptul statului membru emitent și fapta nu constituie o infracțiune
în conformitate cu dreptul statului membru de executare, se poate aplica acest
motiv de neexecutare facultativă. În hotărârea pronunțată în cauza C-289/15,
Grundza, Curtea de Justiție a clarificat modul în care trebuie analizată condiția
dublei incriminări.
În privința infracțiunilor în materie de taxe sau impozite, de vamă și de schimb,
executarea unui MEA nu poate fi refuzată pe motivul că legislația statului
membru de executare nu impune același tip de taxe sau impozite sau nu conține
același tip de reglementări în materie de taxe sau impozite, de vamă sau de schimb
ca legislația statului membru emitent.
Urmărire penală pendinte în statul membru de executare [articolul 4 alineatul
(2)]
Persoana care face obiectul mandatului european de arestare este urmărită penal
în statul membru de executare pentru aceeaşi faptă care stă la baza mandatului
european de arestare.

23
Nu se poate efectua urmărirea penală pentru aceeaşi faptă în statul membru de
executare [articolul 4 alineatul (3)]
Autoritățile judiciare ale statului membru de executare au decis fie să nu
înceapă urmărirea penală pentru infracțiunea care face obiectul MEA, fie să îi
pună capăt atunci când persoana căutată a făcut obiectul unei decizii definitive
într-un stat membru pentru aceleași fapte, ceea ce împiedică desfășurarea
ulterioară a procedurilor.

Capitolul 8. Concluzia

Extrădarea reprezintă un act de asistență juridică internațională pe care


statele, și-o acordă reciproc in vederea combaterii criminalitații. Ea poate fi
acordată numai in baza unei convenții internaționale sau în condiții de
reciprocitate. Fără această asistență juridică pe care o reprezintă extrădarea nu
s-ar putea aplica legea penală în cazurile în care după săvârșirea infracțiunii,
făptuitorul reușește să părăească teritoriul țării.
Extrădarea este o instituție juridică având un pronunțat conținut politic,
întrucât ea se realizează pe baza voinței liber exprimate a statelor
respectându-se suveranitatea și independența lor.
Lupta contra infracțiunilor este o problemă care interesează nu numai un
stat, ci și alte state. De multe ori, efectele infracțiunii săvârșite într-un stat se
răsfrâng, într-un fel sau altul si asupra altor state.
Există numeroase situații când anumiți infractori, după ce au comis
infracțiuni sau după ce au fost condamnați pe teritoriul unui stat, se refugiază în
alt stat, căutând in acest fel, să scape de urmărire sau condamnare, ori de
executarea pedepsei. Statul pe teritoriul căruia s-a refugiat infractorul va trebui
ca, pe baza solicitării adresate, să-l predea statului pe teritoriul căruia s-a comis
fapta sau acelui care a fost lezat prin infracțiune, ori al cărui cetățean este
făptuitorul, în vederea judecării, condamnării sau executării pedepsei,
contribuind astfel la lupta comună dusă pe plan internațional împotriva
criminalității.

24
Pentru ușurarea realizării unor astfel de relații între state a fost creată
instituția extrădării. Extrădarea este consecința teritorialității legii penale și se
bazează pe colaborarea internațională ce privește asistența juridică între state.
În știința dreptului penal român extrădarea este definită ca fiind un act
bilateral, politic si juridic prin care statul, pe al cărui teritoriu se află un infractor
străin, predă pe acesta statului unde s-a săvârșit infracțiunea ori statului ale cărei
interese au fost afectate prin comiterea faptei sau al cărui cetățean este, în vederea
tragerii la raspundere penală ori a executării pedepsei la care a fost condamnat
printr-o hotărâre definitivă.
Dreptul internațional definește extrădarea ca fiind un act de asistență juridică
interstatală, în materie penală, care urmărește transferul unui individ urmărit sau
condamnat penal, din domeniul suveranității judiciare a unui stat in domeniul
celuilalt stat.
Sub raportul finalității sale, extrădarea este un act de reciprocă asistență
juridică internațională și poate fi acordată numai în baza unei convenții
internaționale sau in condiții de reciprocitate.

25
Bibliografie

1. Aurora Ciucă, Drept internațional public, Editura Lumen, 2018


2. A. T. Moldovan, Expulzarea, extrădarea și readmisia în dreptul
internațional, Editura All Beck, București 2004
3. Carmen Moldovan, Drept internațional public, Editura Hamangiu,
București, 2015
4. Mihai Bârsan, Procedura extrădării
5. https://eur-lex.europa.eu
6. https://e-justice.europa.eu

26

S-ar putea să vă placă și