Sunteți pe pagina 1din 6

Conceptul de valoare

Definirea conceptului de valoare a stârnit mereu dificultăţi. Una dintre cauze


o constituie sensurile diferite atribuite noţiunii de valoare în alte discipline. În
estetică sau filozofie, conceptul de valoare are o conotaţie normativă, valorile fiind
criterii pe baza cărora se face distincţia între bine şi rău,între frumos şi urât (Ester,
Halman, de Moor, 1994).(1)

Conotaţia normativă se păstrează şi în cazul folosirii termenului valoare în


limbajul cotidian. „Valoarea” trimite cu gândul la criterii care ajută să ne orientăm,
la linii de demarcaţie între ceea ce este permis sau dezirabil din punct de vedere
social şi ceea ce nu este.Ştiinţele sociale care se ocupă de studiul valorilor nu au
ajuns la stabilirea unui consens în ceea ce priveşte definirea acestora. Aşa cum
arată van Deth şi Scarbrough (1995), psihologia vede valoarea ca pe „o modalitate
de orientare selectivă legată de preferinţele, motivele, nevoile şi atitudinile
individuale” , în timp ce sociologia „leagă valoarea de norme, obiceiuri,ideologii”.
Dezbaterea cu privire la caracterul individual sau social al valorilor rămâne în
continuare deschisă între cele două ştiinţe.Una dintre definiţiile care se bucură de o
largă acceptare în sfera sociologiei ii aparţine lui Kluckhohn. Pentru acesta
valoarea reprezintă“o concepţie, explicită sau implicită, distinctivă pentru un
individ sau caracteristică pentru un grup, cu privire la ceea ce este dezirabil, care
influenţează selecţia modurilor, mijloacelor şi scopurilor disponibile ale acţiunii”
(1951).Adiacent noţiunii de valoare, autorul citat defineşte şi noţiunea de orientare
valorică în termeni de„concepţie organizată şi generalizată, influenţând
comportamentul, cu privire la natură, la locul omului în ea, la relaţiile omului cu
ceilalţi şi cu privire la dezirabil şi indezirabil, aşa cum pot fi acestea legate de
mediu şi de relaţiile interumane” . (2)

La rândul lor, van Deth şi Scarbrough (1995), pornind de la definiţiile date de


către McLaughlin şi Thomas şi Znaniecki, conceptualizează noţiunea de valoare
prin trei propoziţii de bază: „valorile nu pot fi direct observate; valorile implică
consideraţii morale; valorile sunt concepţii despre ceea ce este dezirabil”. Prima
propoziţie enunţă un fapt care are consecinţe foarte importante asupra studierii
valorilor şi anume că valorile nu pot fi observate de sine stătătoare, deoarece sunt
incluse în altceva – în comportament, decizii, atitudini. Astfel, autorii arată că
valorile pot fi conceptualizate separat dar nu pot fi „văzute” separat. Din acest
motiv măsurarea valorilor în cadrul cercetării sociale ridică o serie de probleme. În
plus, Deth şi Scarbrough subliniază faptul că valorile nu constituie moduri de
acţiune, ci principii care stau la baza acestora, orientându-le.

Milton Rokeach (1973) vorbeşte despre sistem de valori, propunând o teorie cu


privire la valori şi la modul în care acestea se constituie într-un sistem. Autorul
defineşte valoarea ca pe o„credinţă de durată ,ca o anumită cale sau un scop al
existenţei sunt de preferat din punct de vedere social sau personal faţă de o cale sau
un scop opuse”. În cadrul sistemului fiecare valoare este orientat prioritar în funcţie
de celelalte valori, astfel că la un anumit moment dat o anumită valoare poate să fie
prioritară. Schimbarea valorilor presupune reordonarea priorităţilor în cadrul
sistemului valoric individual. Astfel că, sistemul de valori este „suficient de stabil
ca să reflecte personalitatea individului”, însăşi „suficient de instabil ca să permită
rearanjările priorităţilor valorice ca rezultat al schimbărilor survenite în cultură,
societate, experienţă personală” .

Această stabilitate crescută a sistemului de valori a individului se traduce în plan


social prin persistenţa ridicată a orientărilor valorice împărtăşite la un moment dat
de către membrii societăţii.Astfel că, aşa cum arată Inglehart (1990), schimbarea
valorică la nivelul unei societăţi apare atuncicând cohortele tinere încep să
înlocuiască în populaţie pe cele vârstnice. Practic, la nivel social,schimbarea
valorică se produce mai degrabă prin înlocuirea generaţiilor vârstnice cu cele mai
tinere,decât prin modificarea valorilor pe care le împărtăşesc indivizii.(3)

Se impune realizarea unei delimitări conceptuale între valori şi atitudini. Fishbein


şi Ajzen(1975) definesc atitudinea ca pe o „predispoziţie învăţată de a răspunde
într-un mod consistent,favorabil sau defavorabil, cu privire la un anumit obiect” .
Diferenţele dintre atitudini şi valori pot fi surprinse atunci când ne oprim asupra
câtorva dimensiuni: gradul de generalitate,stabilitatea în timp, locul în structura
sistemelor cognitiv şi de personalitate. Spre deosebire devalori care se situează la
un grad mare de generalitate, depăşind obiectele şi situaţiile, atitudinile vizează
obiecte, contexte specifice. O altă diferenţă între cele două concepte o constituie
stabilitatea în timp. Valorile au un grad crescut de stabilitate în timp, sistemul
valoric fiind suficient de stabil,în timp ce atitudinile sunt fluctuante, variază de la o
situaţie la alta, fiind direct legate de obiectul /contextul respectiv. În plus, valorile
ocupă un loc central în cadrul sistemelor cognitiv şi de personalitate, în comparaţie
cu atitudinile care le sunt subordonate. Cu toate acestea, există o relaţie logică între
anumite valori şi atitudini (Rokeach, 1973),valorile dintr-un anumit domeniu fiind
direct legate de atitudinile şi comportamentele incluse în sfera respectivă. De
exemplu, valorile religioase explică cel mai bine comportamentele
religioase.Această legătură dintre atitudini şi valori are o importanţă crescută,
deoarece valorile pot fi conceptualizate separat, dar nu pot fi studiate separat.
Practic, valorile reprezintă o „realitate latentă”, aflată în spatele faptelor direct
observabile, care nu poate fi accesibilă studierii decât prin intermediul atitudinilor
sau comportamentelor directe.(4)

Un grup important în studiul valorilor îl reprezintă cel dezvoltat în jurul


psihologului social Shalom Schwartz. Conceptual, el discută despre valori şi
cultură, căutând acele valori recunoscute universal.Lucrările sale iniţiale
(Schwartz, 1994)discuta despre 10 valori de bază, structurate pe două axe:
deschidere la schimbare versus conservatorism şi concentrare asupra sinelui
(hedonism, putere, auto-realizare) versus universalism, benevolenţă, preocupare
(transcendentă) pentru ceilalţi.(5)Ulterior, Schwartz (2004) regrupează cele 10
valori în şapte dimensiuni importante, definite valoric de către orientarea către ele:
egalitarism (egalitate şi justiţie socială), autonomia intelectuală (deschidere,
curiozitate), autonomia afectivă(hedonism, căutarea calităţii vieţii), dominarea
mediului, preferinţa pentru ierarhii (şi autoritate), dependenţa de societate(ordine
socială strictă,obedienţă faţă de cei cu status superior şi respect pentru tradiţii),
armonia (unitatea cu natura, pacea mondială etc.). Revăzând cele şapte dimensiuni,
pot fi observate în fapt polarităţile induse de procesele de modernizare şi
postmodernizare.(6)

Alt grup influent de teorii este cel dezvoltat în principal de Hofstede (1980,
2001). Teoria lui Hofstede asupra valorilor este una derivată mai degrabă empiric.
Pentru Hofstede, cultura este definită în mod universal prin cinci orientări de
valoare:

1.Distanţa socială, inegalitatea, dar definită de jos în sus, ca şi grad de acceptare al


celor aflaţi pe trepte inferioare că inegalitatea este firească.

2.Individualism
3.Masculinitatea se referă la susţinerea principiului că bărbaţii sunt mai îndreptăţiţi
să ocupe funcţii de conducere decât femeile.

4.Evitarea incertitudinii,riscului,constă în orientarea către obişnuinţă, evitarea


noului etc.

5.Orientarea către viitor este definită drept cumpătare, planificare, perseverenţă, ca


opusă prevalenţei respectului pentru tradiţie, îndeplinirea obligaţilor sociale.(7)

Studiile lui Hofstede,realizate în principal în interiorul unei corporaţii multi-


naţionale sunt importante mai ales prinfaptul că arată că, în condiţiile unui mediul
globalizator, valorile angajaţilor depind de cultura colectivităţii în care trăiesc.
Pentru Hofstede, această dependenţă nu este una locală, ci reprezintă o
determinarea a culturii „naţionale” asupra orientărilor de valoare a
indivizilor.Toate aceste abordări descrise până acum caută să reducă spaţiul
complex al valorilor,încercând să construiască teoretic şi/sau empiric un număr
redus de dimensiuni, mai uşor de analizat şi de interpretat.(8)

Valoarea crește în omul erudit, care este conștient de gândirea lui înaltă și de
ideile înnobilatoare transpuse în acte creatoare. Acumulând cunoștințe din diverse
domenii, omul cultivat își creează din conștiință un spot luminos care-i proiectează
idealurile clare într-un viitor pe care-l percepe ca o ecuație cu n variabile.
Rezolvând prin logică și deducție fiecare variabilă în parte, își poate predetermina
destinul și-l poate construi plecând de la prezent, ca o matrice existențială .Omul
intelectual își transfigurează vocația de „a fi oricum” în sublimul de „a fi în sens
pozitiv”, valorificând aspectele ontologice.În cazul său, el transformă întâmplările
și evenimentele fortuite în fapte responsabile.Voința sa îl ghidează înspre
perfectibil, intuind divinul în manifestările naturii .Prin cunoaștere rațională își
creează o filozofie a vieții formată prin generalizarea și dezvoltarea principiilor
adevărului, ale mândriei și ale dreptății.
Valoarea văzută ca o sumă de pozitivități, devine parte indestructibilă a imanenței
sale, pe care și-o conștientizează observând și analizând defectele celorlalți.
Omul filozof, cel care gândește fiecare corpuscul al realității, care judecă imparțial
oamenii și în același timp se judecă sever pe sine însuși, se află mereu în căutarea
fericirii.
Conceptul de nonvaloare
Non-valoarea, cu consecințele ei nefaste și negative, își poartă cohorta
deziluziilor și dezamăgirilor..Devierile de la axa verticală a existenței au
repercursiuni asupra percepțiilor clare ale realului, iar individul afectat de angoase
rătăcește în jurul non-valorii, pe care o văd ca un blazon al incapacității de adaptare
la fenomenele complexe, care creează dimensiuni noi unei existențe obturate de
echivocuri și incertitudini.Gândirea „0” creează cu materia deșertăciunii „non-
valoarea” și, implementată în om, face din acesta un specimen ce stârnește uneori
mila, alteori râsul.Tipologia omului „zero”, ce intră în categoriile „non-valorii”,
caracterizează involuția și se încadrează în segmentele unei lumi degradante, în
declin, cu idealuri inverse, absorbind neantul.Oamenii fiind împărțiți în mai multe
niveluri, caracterizând superioritatea sau inferioritatea lor, calitățile sau defectele
fiecăruia, puterea sau neputința indivizilor.

Cu alaiul de calități și defecte prezentate anterior, valoarea și non-valoarea nu


se pot combina, căci ele diferențiază oamenii între ei și stabilesc treptele ierarhiei
în societate.
Referințe:
1.Ester, Peter, Loek Halman, Ruud de Moor. 1994.The Individualizing Society. Value Change in
Europe and North America,Tilburg University Press.

2. Kluckhohn, Clyde. 1951.Values and Value Orientations in the Theory of Action, în Parsons,
Talcott, Edward Shils(coord.) – Toward a General theory of Action, Harper & Row Publishers,
New York, 1951.

3. Inglehart, Ronald, 1990.Culture Shift in Advanced Industrial Societies, Princeton University


Press.

4. Fjellvang, Tormod. 2010. 'Socialization Values, Cultural-religious Zones and Modernization


Theory'. European Sociological Review . DOI: 10.1093/esr/jcq00

5. Schwartz, Shalom. 1994. Are there Universal Aspects în the Content and Structure of Values?,
Journal of Social Issues, 50, p. 19-45

6. Schwartz, Shalom. 2004. Mapping and Interpreting Cultural Differences around the World, în
Vinken s.a., eds.,2004, p. 43-73

7.Hofstede, Geert. 1980.Culture's Consequences, International Differences in Work-Related


Values, Beverly Hills:Sage.

8.Hofstede, Geert. 2001.Culture's Consequences, Comparing Values, Behaviors, Institutions, and


Organizations Across Nations, Thousand Oaks: Sage Publications