Caiet Seminar-2 PDF

Caiet de istorie
contemporană universală
‐ suport de seminar -
Mihai Croitor
Manuela Marin
CLUJ‐NAPOCA
2007
Mihai Croitor , Manuela Marin – Caiet de istorie contemporană universală
Precizări generale
I Modul de evaluare:
- examen scris din temele cursului şi bibliografia obligatorie: 60%

- elaborarea unei prezentări de seminar, precum și a unui referat: 20%
- prezenţa şi activitatea la seminar: 20%
- referatele se întocmesc pentru seminariile 4 şi 5 ; 13 şi 14 şi se predau
profesorului responsabil cu activitatea de seminar cu o săptămână înainte de
seminarul 4 şi 13.
II Detalii organizatorice, gestionarea situaţiilor excepţionale:

- prezenţa la seminarii este obligatorie. Frecvenţa minimă pentru acceptarea la
examinarea scrisă este de 75% din orele de seminar.
- plagiatul este interzis şi se pedepseşte în acord cu reglementările prezente în Carta
UBB.
- orice încercare de fraudă la examen sau la verificările pe parcurs duce la aplicarea
reglementărilor de contractul de studii şi Carta UBB.
III Tematica şi bibliografia seminarului de istorie contemporană

universală
SEMINAR NR. 1
- organizarea activităţilor de seminar ; prezentarea temelor şi
bibliografiei ; metodologia şi sursele istoriei contemporane ; definirea
diacronică, epistemologică şi structurală a problemelor ce urmează a
fi studiate.
SEMINAR NR. 2
* pentru uz intern 1
Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920). Sistemul tratatelor de la Versailles

• Organizarea Conferinţei de pace şi relaţiile dintre statele participante. Organisme de
lucru în cadrul conferinţei
• Tratatele de pace (Versailles, Saint-Germain, Sevres, Trianon, Paris)
• Pactul Ligii Naţiunilor - Societatea Naţiunilor şi principiile care au guvernat relaţiile
internaţionale după Primul Război Mondial
Bibliografie:
Ch. Zorgbibe, Histoire des relations internationales, Paris, 1994, vol. II (De la paix de
Versailles à la Grande Alliance contre Hitler 1918-1945), p. 4-94. (BIG 11554)
M. Iacobescu, România la Societatea Naţiunilor, Bucureşti, 1988, p. 16-56, 68-78. (F
3237 a/b)
Pierre Gerbert (coord.), Société des Nations et Organisation des Nations Unies, Paris,
Edition Richelieu, 1973, p. 5-30. (BIG 10209)
SEMINAR NR. 3
Relaţiile internaţionale în perioada interbelică. 1919-1939

• Conferinţa de la Washington 1921-1922
• Relaţiile sovieto-germane: tratatul de la Rapallo, 1922; tratatul de la
Berlin, 1926 - semnificaţia
• Problema dezarmării in deceniul III al sec. XX - Geneva, 1924-1925;
Pactul Briand Kellogg, 1928
• Acordurile de la Locarno (1925) şi restabilirea echilibrului politic în
Europa
• Marea criză economică şi impactul său asupra relaţiilor internaţionale
• Proiecte ale Ligii Naţiunilor: conferinţa dezarmării de la Geneva 1932-
1934
• Proiecte ale statelor revizioniste: agresiunile Japoniei în Extremul
Orient, ale Germaniei naziste în Europa (reintroducerea serviciului
militar obligatoriu, remilitarizarea Renaniei, Anschluss-ul şi

dezmembrarea Cehoslovaciei), şi ale Italiei fasciste în Africa (Etiopia)
Bibliografie:
Charles Zorgbibe, op. cit., p. 97-109, 177-184, 193-240.
Paul Kennedy, The Rise and Fall of the Great Powers, London, 1988, p. 296-353.
P. Milza, S. Berstein, Istoria secolului XX, Bucureşti, 1999, vol. I. (BIG 12215) (paginile
referitoare la problematică)
Jean- Baptiste Duroselle, Istoria relaţiilor internaţionale 1919-1947, vol.I, Editura
Ştiinţelor Sociale şi Poltice, Bucureşti, 2006 (paginile referitoare la problematică)
SEMINAR NR. 4 ŞI 5
Regimurile politice interbelice: democraţie liberală versus totalitarism

• Ideologie şi regim politic
• State democratice: ideologie, regim politic, caracteristici, studii de caz (SUA, Europa
Occidentală, Europa Centrală)
• State autoritare, dictatoriale şi totalitare (Europa Occidentală, Europa Centrală,
URSS, Asia)
Studii de caz : Marea Britanie (sistemul constituţional; evoluţia regimului politic –

monarhia, partidele politice, guvernele interbelice; imperiul britanic); Franţa (sistemul
constituţional; partidele politice, etapele guvernării şi activitatea guvernelor); Republica
de la Weimar (regimul politic – preşedinţia, partidele politice, guvernele şi activitatea
lor); SUA (evoluţii politice în “era prosperităţii”; marea criză economică şi consecinţele
sale; evoluţii politice în deceniul patru); Italia fascistă, Germania nazistă, URSS în
perioada interbelică (caracteristicile şi evoluţia regimului-ideologia, instituţiile şi
funcţionarea acestora-perspectivă comparativă).
Bibliografie generală:
Paul Johnson, Histoire du monde moderne, 1980, tome I. (paginile referitoare la

problematică)
P. Milza, S. Berstein, op. cit., vol. I. (BIG 12215) (paginile referitoare la problematică)
Politics in Western Europe, St. 1991. (BIG 10797) (paginile referitoare la problematică)
P. Kenedy, op. cit. (paginile referitoare la tematică-ideologia regimurilor politice)
E. Hobsbawm, O istorie a secolului XX. Era extremelor. 1914-1991, Chişinău, Editura
Cartier, 1999.
Bibliografie suplimentară pt. studiile de caz:

A.J.P. Taylor, English History: 1914-1945, New York, 1965, 708 p. (BIG 13041)
(paginile referitoare la problematică)
André Maurois, Istoria Angliei, Bucureşti, Editura Orizonturi, 1996, 704 p. (BIG 11063)
David Lindsay Keir, The Constitutional History of Modern Britain: 1485-1937, London,
1947, 568 p. (BIG 9256) (paginile referitoare la problematică)
G.M. Trevelyan, Istoria ilustrată a Angliei, Bucureşti, Ed. Ştiinţifică, 1975, 869 p. (BIG
72211) (paginile referitoare la problematică)
G. Brown Tindall, E. David Shi, America: o istorie narativă, Bucureşti, Editura

Enciclopedică, 1996, vol. III (BIG 11392)
René Rémond, Istoria Statelor Unite ale Americii, Corint, 1999, p. 108-133. (BIG 12708)
Scurtă istorie a Statelor Unite ale Americii, Bucureşti, Silex, 1995, 192 p. (BIG 10781)
Henry F. Graff, History of the USA, vol. 10, 11, BIG 6019.
Jacques Néré, La troisième Republique 1919-1940, Paris, A. Colin, 1965 (BIG 9709)
Jacques Madaule, Istoria Franţei, Bucureşti, Editura politică, 1973, vol. III (De la
Republica a III-a la Republica a V-a) (857670, BIG 6955)
Jacques Droz, Istoria Germaniei, Corint, 2000, cap. V : Republica de la Weimar ; cap.
VI : Germania hitleristă. (BIG 12814)
Claude David, Hitler şi nazismul, Corint, 2002, partea I-ascensiunea lui Hither şi a
nazismului, Germania 1919-1933 (p. 7-77); partea a II-a: Hitlerismul la putere (1934-
1945) : stuctura statului : puterea centrală, statele, partidul, poliţii şi organizaţii militare,
Lagăre de concentrare, Instituţii fundamentale ale statului (justiţia, propaganda, formarea
tineretului, organizarea muncii. Politica socială) (p. 79-91) ; Politica economică (p. 93-
102) ; Politica internă. Persecuţii şi crize (p. 103-130).
Max Gallo, Italia lui Mussolini, Bucureşti, 1969. (BIG 6292, 854487)
Giuliano Procacci, Istoria italienilor, Bucureşti, Editura politică, 1975, p. 431-438, 452-
468. (BIG 7194)
Martin Clark, Modern Italy: 1871-1982, London, New York: Longman, 1993 (BIG
11319) (paginile referitoare la tematică)
Michael Lynch, Stalin şi Huşciov URSS, 1924-1964, Bucureşti, BIC ALL, 1991.
N. Werth, Istoria Uniunii Sovietice de la Lenin la Stalin (1917-1953), Bucureşti, Corint,
2000. (paginile referitoare la problematică)
Facultativ :
Chantal Millon-Delsol, Ideile politice ale secolului XX, Iaşi, Polirom, 2002, p. 24-51; p.
53-91; p. 118-121.
Gh. Rădulescu, Spania, Bucureşti, 1997, p. 210-216, 225-254, 266-273. (761900)
A. H. de Oliveira Marques, Istoria Portugaliei, Bucureşti, 1996, p. 145-172. (725024)
J. Gernet, Lumea chineză, vol. II, Bucureşti, Editura Meridiane, 1985 (BIG 8176)
Hani Goro, Istoria poporului japonez, Bucureşti, Editura politică, 1964 (BIG 5543)
V. Cristian, Istoria Asiei, Corint, 2002. (paginile referitoare la problematică)
SEMINAR NR. 6
Evoluţia relaţiilor interaliate în timpul celui de-al doilea război mondial:

1939-1945
- relaţiile anglo-americane. Semnarea Cartei Atlanticului, 14 august 1941

- relaţiile Marii Britanii şi ale SUA cu URSS: Declaraţia Naţiunilor Unite,
ianuarie 1942:
° tratatul anglo-rus, 26 mai 1942
° tratatul americano-rus, 11 iunie 1942
- conferinţe interaliate:
° Casablanca şi ideea capitulării necondiţionate a puterilor Axei
(13-24 ianuarie 1943)
° Moscova, Cairo, Teheran (1943) şi problema deschiderii celui
de-al doilea front
° Yalta (4-11 februarie 1945)
° San Francisco şi constituirea ONU
° Potsdam (17 iulie-2 august 1945) şi adâncirea crizei în interiorul
coaliţiei anglo- americano-sovietice
Bibliografie:
Leonida Loghin, Mari conferinţe internaţionale 1939-1945, Bucureşti, Editura Politică,
1989 (paginile referitoare la problematică)
Ch. Zorgbibe, op. cit., vol. II, p. 273-295, vol. III (Du system de Ialta aux missiles de
Cuba 1945-1962), p. 7-39.
Marea conflagraţie a secolului XX, p. 188-197. (BIG 6611 a/b)
R. G. Feltham, Diplomatic Handbook, London and New York, 1982, p. 61-85. (BIG
9786)
Pierre Gerbert (coord.), op. cit., (BIG 10209) (paginile referitoare la problematică)
SEMINAR NR. 7
Relaţiile dintre foştii aliaţi şi debutul războiului rece 1945-1947.

• Definirea războiului rece
• Fundamentele ideologice ale războiului rece şi expresia lor politică în documentele
marilor puteri:
• Discursul lui Stalin, 9 februarie 1946
• Discursul lui Churchill de la Fulton, 5 martie 1946
• Telegrama cea lungă a lui G. Kennan şi doctrina de containment
• Telegrama Novikov
• Doctrina Truman, 12 martie 1947
• Planul Marshall
• Crearea Cominformului (septembrie 1947) şi teoria lui Jdanov privind
împărţirea lumii în cele două blocuri
Bibliografie:
Ch. Zorgbibe, op. cit., vol. III, p. 7-65.
H. Kissinger, Diplomaţia, Bucureşti, 1998, p. 385-429 (BIG12223)
André Fontaine, Istoria războiului rece : de la Revoluţia din Octombrie la războiul din
Coreea : 1917-1950, Bucureşti, Editura militară, 1991, vol. III (BIG 10175/723483)
SEMINAR NR. 8
Evoluţii în perioada războiului rece (1948-1962)

• Definirea sferelor de influenţă în Europa central-estică. Satelizarea. Convenţiile
de armistiţiu ; Conferinţa de pace de la Paris (1946-1947) ; tratatele bilaterale
între URSS şi sateliţi ;
• Sovietizarea - mecanisme şi instituţii
• Formarea blocului vestic: OECD, NATO
Bibliografie:
Hugh Seton-Watson, The East European Revolution, London, 1991. (BIG 5346) (paginile
referitoare la problematică)
Peter Calvocoressi, Politica mondială după 1945 , Editura ALLFA , Bucureşti , 2000
Joseph Rothschild, Întoarcerea la diversitate. Istoria politică a Europei Centrale şi de
Est după al Doilea Război Mondial, Oradea, Editura Antet, 1997, cap. 3 (Comuniştii
preiau puterea), cap. 4 (Dialectica stalinismului şi a titoismului)
SEMINAR NR. 9
Crizele războiului rece (1948-1962). Evoluţii în blocul comunist

- conceptul de criza şi expresia ei politică în relaţiile dintre marile puteri:
• Crizele din blocul estic: crizele Berlinului ; Polonia şi Ungaria, 1956
• Defecţiunea iugoslavă
• Crearea CAER
Bibliografie:
André Fontaine, op. cit., vol. IV, De la Războiul din Coreea la criza alianţelor: 1950-
1967, Bucureşti, 1994. (BIG 10175/723483) (paginile referitoare la problematică)
Ch. Zorgbibe, op. cit., vol. III, p. 67-128, 166-187.
H. Kissinger, op. cit., p. 429-538, 586-589.
Jean-Louis Dufour, Crizele internaţionale. De la Beijing (1900) la Kosovo (1999),
Corint, 2002. [Blocada Berlinului (1948-1949) (p. 93-96) ; Insurecţia ungară (1956) (p.
96-98) ;
SEMINAR NR. 10
- conceptul de criza şi expresia ei politică în relaţiile dintre marile puteri:

• Războiul din Coreea
• Criza Suezului, 1956
• Destinderea relativă şi definirea regulilor de funcţionare a bipolarismului-mecanisme

de comunicarea şi reglementare în perioada destinderii relative: Kennedy şi riposta
graduală şi flexibilă
• Criza cubaneză şi necesitatea destinderii
Bibliografie:
André Fontaine, op. cit., vol. IV, De la Războiul din Coreea la criza alianţelor: 1950-
1967, Bucureşti, 1994. (BIG 10175/723483) (paginile referitoare la problematică)
Ch. Zorgbibe, op. cit., vol. III, p. 67-128, 166-187.
H. Kissinger, op. cit., p. 429-538, 586-589.
Jean-Louis Dufour, op. cit., [Naţionalizarea Companiei Universale a canalului Suez
(1956) (p. 98-101) ; Rachetele din Cuba (1962) (p. 115-117)
SEMINAR NR. 11
Evoluţii în perioada războiului rece 1962-1989---perioada destinderii
- 1962-1975: De la criza rachetelor din Cuba la Actul final de la Helsinki.

° Instituţionalizarea destinderii:
• Tentativele de limitare a folosirii şi experimentării armamentului
nuclear: SALT I şi II
° Crize periferice şi de sistem: rolul Chinei în confruntarea celor două
puteri, SUA şi URSS, conflictele din Orientul Apropiat şi crizele energiei
(1973, 1978), războiul din Vietnam
° Criza cehoslovacă şi “suveranitatea limitată” în blocul estic
° De la Ostpolitik la Actul final de la Helsinki
Bibliografie:
Henry Kissinger, op. cit., p. 538-689.
Ch. Zorgbibe, op. cit., vol. III, p. 307-326, vol. IV (Du schisme Moscou-Pékin à l’après
guerre froide : 1962 à nos jours), p. 7-11, 51-64, 142-144, 178-211.
André Fontaine, op. cit., vol. IV. (BIG 10175/723483) (paginile referitoare la
problematică)
Jean-Louis Dufour, op. cit., [Războiul de şase zile şi reacţiile comunităţii internaţionale
(1967) (p. 120-122) ; Primăvara de la Praga şi intervenţia sovietică (1968) (p. 122-125) ;
Urmările internaţionale ale Războiului de Yom Kippur (1973) (p. 127-130)
SEMINAR NR. 12
Evoluţii în perioada războiului rece 1962-1989-sfârşitul războiului rece
• 1975-1989: Tensionarea relaţiilor Est-Vest şi politica ripostei totale a lui

Ronald Reagan
• Intervenţia militară sovietică în Afganistan – 1979 şi riposta americană
(Războiul stelelor)
• Evoluţii în blocul comunist în deceniile VIII-IX
Bibliografie:
Henry Kissinger, op. cit., p. 689-727.
Françoise Thom, Sfârşiturile comunismului, Polirom, Iaşi, p. 35-91.
Joseph Rothschild, op. cit., cap. 7 (Finaluri de partidă), cap. 8 (Epilog)
Peter Calvocoressi, op. cit. (paginile referitoare la problematică)
Ch. Zorgbibe, op. cit., vol. IV, p. 341-350.
Jean-Louis Dufour, op. cit., [Intervenţia sovietică în Afganistan (1979) (p. 154-156) ;
Stare de război în Polonia (1981) (p. 159-162)]
SEMINAR NR. 13 ŞI NR. 14
Caracteristicile generale ale regimurilor politice postbelice
° State democratice şi totalitare

° Ideologie şi regim politic
Studii de caz : URSS după al doilea război mondial, China, Europa de Est, Europa
de Vest, , SUA,
Bibliografie generală:
Paul Johnson, op. cit., vol. II. (paginile referitoare la problematică)
Norman Davis, Europe A History, Oxford and New York Univ. Press, p. 1057-1137 (cap.
12) (BIG 12476)
Pierre Milza, S. Berstein, op. cit., vol. II, vol. III. (paginile referitoare la problematică)
Peter Calvocoressi, op. cit. (paginile referitoare la problematică)
Bibliografie pt. studiile de caz:

André Maurois, op.cit., (BIG 11063) (paginile referitoare la problematică)
G.M. Trevelyan, op. cit., (BIG 72211) (paginile referitoare la problematică)
C.J. Bartlett, A history of postwar Britain 1945-1974, London, Longman, 1977 (BIG
7660)
René duc de Castris, Histoire de la France : des origines à 1981, p. 575-599. (BIG 9859)
J. Madaule, op. cit., vol. III. (paginile referitoare la tematică)
P. Courtier, La quatrième republique, Paris, 1989, 126 p. (BIG 9025)
H. Mendras, La séconde revolution française : 1965-1984, Paris, Gallimard, 1988 (BIG
9498)
Allan M. Winkler , Trecutul apropiat, eseuri si documente despre America dupa al doilea
razboi mondial,
Garson Robert, The Uncertain Power : A Political History of the USA since 1929, (BIG
9777)
G. Brown Tindall, E. David Shi, America: o istorie narativă, Bucureşti, Editura
Enciclopedică, 1996, vol. III (BIG 11392)
André Kaspi, Histoire des Etats Unis de l’Amerique, p. 383-547
Camil Mureşan, Al. Vianu, Preşedinte la Casa Albă, Bucureşti, Editura politică, 1974, p.
525-637. (BIG 7091)
René Rémond, Istoria Statelor Unite ale Americii, Corint, 1999, p. 135-148.
Michael Lynch, Stalin şi Huşciov URSS, 1924-1964, Bucureşti, BIC ALL, 1991.
N. Werth, Istoria Uniunii Sovietice de la Lenin la Stalin (1917-1953), Corint, 2000.
Nicolas Werth, Istoria Uniunii Sovietice de la Hruşciov la Gorbaciov (1953-1985),
Bucureşti, Corint, 2000.
Pascal Lorot, Perestroika. URSS sub Gorbaciov (1985-1991), Bucureşti, Corint, 2002.
Jacques Droz, Istoria Germaniei, Corint, 2000, cap. VII: Germania divizată, cap. VIII:
Reunificarea
Martin Clark, op. cit. (paginile referitoare la tematică)
Seminar nr. 2
Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920). Sistemul tratatelor

de la Versailles
I Încheierea ostilităţilor militare:
FRONTUL DE EST: EFECTELE IEŞIRII RUSIEI DIN RĂZBOI

A. RUSIA, tratative la Brest-Litovsk din 15 decembrie 1917, finalizate prin Tratatul
încheiat la 3 martie 1918;
B. România, preliminarii semnate la Buftea în 5 martie 1918, Tratatul semnat la
Bucureşti, 7 mai 1918.
FRONTUL DE VEST ŞI SUD-EST
a. BULGARIA, 29-30 SEPTEMBRIE 1918, SALONIC
b. TURCIA, 30-31 OCTOMBRIE 1918, MOUDROS
c. AUSTRO-UNGARIA, 3-4 NOIEMBRIE 1918, VILA GIUSTI lângă PADOVA
d. GERMANIA, 11 NOIEMBRIE 1918, PARIS
II. Negocierea păcii la Paris, Versailles
- noua diplomaţie, noul tip de negociere, perspectivele naţionale asupra păcii.

a. pregătirea, deschiderea, definirea organizării şi procedurilor de lucru 18 ianuarie -
7 mai 1919.
b. 27 de puteri prezente la Paris, 70 de reprezentanţi ai puterilor învingătoare, aliate
şi asociate; neoficial alte 15 state au avut reprezentanţi; statele învinse nu au fost
invitate la negocieri.
c. Prima fază a conferinţei: 18 ianuarie-15 februarie: pregătirea proiectului
statutului Ligii (Societăţii) Naţiunilor în cadrul Consiliului celor 10 (Clemenceau
şi Pichon pentru Franţa, Wilson şi colonelul House pentru SUA, Lloyd George şi
Balfour pentru Anglia, Orlando şi Sonnino pentru Italia, Saionji şi Makino pentru
Japonia).
d. Fiecare delegaţie a fost însoţită de numeroşi experţi şi profesionişti, care aveau
misiunea de a prepara tehnic negocierea tratatelor.
e. Au funcţionat 52 de comisii pentru reglementarea problemelor specifice: Liga
Naţiunilor, Responsabilitatea pentru Război şi Garanţii, Reparaţii, pentru
minorităţi, Oraganizaţia Internaţională a Muncii, etc. Toate erau subordonate şi
coordinate de Consiliul celor zece
f. A doua fază a conferinţei: 14 martie- sfârşitul lunii aprilie 1919
g. Pregătirea şi adoptarea formei finale a Statutului (Conventului) Ligii Naţiunilor,
negocierea termenilor tratatului de la Versailles.
h. Coordonarea activităţilor a fost transferată Consiliului celor 4, apoi – după criza
din Fiume – celor 3, care a luat toate deciziile finale pentru cele cinic tratate de
pace.
i. Crize apărute în negociere între puterile aliate: statutul zonei Rhin-ului, a oraşului
Fiume sau asupra Shantungului.
j. Pregătirea tratatelor dificilă: multe comisii de specialitate implicate, lipsă de
coordonare între acestea: muncă laborioasă şi dificil de evaluat la nivelul ultim
decizional: exemplu, Tratatul cu Germania, 200 pagini, 440 articole organizate în
15 capitole, fiecare dependent de munca mai multor comisii. Ca urmare, Consiliul
celor 4 nu a văzut textul în întregime decât în 7 mai 1919 doar cu puţine ore
înainte de transmiterea acestuia către delegaţia germană.
k. Semnarea tratatului de la Versailles a încheiat misiunea principală a Conferinţei;
de acum preparativele pentru încheierea tratatelor cu Austria, Ungaria, Bulgaria a
fost lăsată în sarcina Consiliului Suprem organizat la Versailles; termenii
tratatului cu Turcia au fost precizaţi la Londra şi semnarea a avut loc la Sevres, 20
august 1920.
III. Tratatele de Pace
a. Germania, Versailles, 28 iunie 1919

- preambul, convenantul Ligii Naţiunilor, care devinea responsabilă pentru
aplicarea unora dintre clause: organizarea plebiscitelor, numirea
administraţiei în Saar şi Danzig; mandatele şi statutul minorităţilor;
- frontierele Germaniei în Europa şi lume: Belgia primea teritorii în zona
Malmedy şi Eupen; Alsacia şi Lorena revin Franţei; situaţia Rhine-
landului; independenţa Austriei; Cehoslovacia a primit o zonă restrânsă
lângă Tropau; cedarea coridorului Poloniei, a regiunii Poznan şi a unei
mari părţi din vestul Prusiei; Germania obligată să renunţe la toate
drepturile şi titlurile avute în lume; Memel şi Danzig devineau oraşe
libere; se vor ţine plebiscite în Silezia superioară, Estul Prusiei, Schleswig
pentru determinarea frontierelor cu Danemarca.
- Dezarmarea, reducerea armatei la mai puţin de 100 000 oameni, pe baze
voluntare pe o perioadă de 12 ani; producerea muniţiei şi a armamentului
proporţională cu mărimea armatei; 10 vase de luptă, şase crucişătoare
uşoare, 12 distrugătoare şi 12 torpiloare urmau să compună flota
Germaniei (interdicţie pentru submarine).
- Reparaţii, penalităţi şi reparaţii pentru agresiuni şi distrugeri; 20 miliarde
mărci germane către Puterile aliate până în mai 1921; materii prime,
cărbune, lemn pentru Franţa şi Belgia; nave pentru Marea Britanie;
libertatea de circulaţie pe râurile şi în porturile germane.
- Garanţii, ocuparea Rhin-landului pentru 15 ani, reducerea prezenţei
armate aliate la cinci ani sub condiţia îndeplinirii clauzelor din tratat, etc.
b. Austria, St. Germain, 10 septembrie 1919
- delegaţia Austriei ajunge la St. Germain en Laye, 14 mai 1919
- problema definirii Austriei
- clauze modelate după tratatul de la Versailles: de ilustrat – frontiere, dezarmare,
reparaţii, etc.
c. Bulgaria, Neuilly sur Seine, 27 noiembrie 1919

reparaţii, etc.
d. Ungaria, Trianon, 4 iunie 1920

reparaţii, etc.
- poziţia delegaţiei României faţă de acest tratat
e. Turcia, Sevres, 10 august 1920

reparaţii, etc.
- poziţia Turciei faţă de conţinutul tratatului
- evidenţierea cauzelor care au determinat înlocuirea acestui tratat cu cel de la
Lausanne (24 iulie 1923); de ilustrat principalele prevederile ale acestui nou tratat semnat
de Turcia.
f. Problema mandatelor coloniale

- evidenţierea principalelor puteri care au obţinut mandate asupra unor teritorii
coloniale.
IV. Liga / Societatea Naţiunilor
A) Formarea Societăţii Naţiunilor
- această organizaţie este menţionată în ultimul punct din cele 14 evidenţiate de

preşedintele american Woodrow Wilson în discursul său din 1918
- planuri pentru crearea Societăţii Naţiunilor:
a) planul Hoause–Wilson: multiplicarea instituţiilor internaţionale după modelul
statelor naţiune, având un parlament, guvern etc.
b) planul britanic Phillimore: o alianţă diplomatică întărită de un sistem de arbitraj
c) planul francez Leon Bourgeois: crearea unei forţe militare internaţionale , având un
stat major permanent
- Comisia pentru Societatea Naţiunilor a acceptat proiectul comun anglo – american
Hurst – Miller, ca bază a discuţiilor
- 28 aprilie 1919 - acceptarea regulamentului Societăţii Naţiunilor prin adunarea
plenară a Conferinţei de pace de la Versailles
- 28 iunie 1919 – semnarea regulamentului alcătuit din 26 de articole de către statele
fondatoare, care sunt şi semnatare ale tratatului de pace. Regulamentul devine parte
integrantă a Tratatului de la Versailles
- ianuarie 1920 Societatea Naţiunilor îşi începe activitatea.
B) Structura:
1) Adunarea generală
- se întruneşte o dată pe an la Geneva
- în cadrul ei, fiecare stat are drept de vot
2) Consiliul:
- alcătuit iniţial din 5 membri permanenţi şi 4 membrii provizorii aleşi de Adunarea
generală
- Germania intră în Societatea Naţiunilor în 1926 şi tot atunci devine membru
permanent; după retragerea sa în 1933, locul său este preluat de Uniunea Sovietică
- creşte numărul membrilor provizorii de la 6 în 1922, la 9 în 1926 pentru ca în 1936,
numărul lor să ajungă la 11
- atribuţii: decide în caz de conflict care este agresorul şi preconizează eventualele
sancţiuni
3) Secretariatul general
- condus de un secretar general permanent
- pregăteşte documentele şi rapoartele pentru Adunarea generală şi Consiliu
4) Curtea permanentă de justiţiei internaţională de la Haga

- constituită în 1922
- formată din 21 de magistraţii, aleşi din toate naţiunile, numiţi pe o durată de 9 ani,
reeligibili
- judeca diferendele cu caracter internaţional supuse ei de părţile în litigiu
- au existat o serie de organizaţii specializate alipite Societăţii Naţiunilor care erau

însărcinate să extindă cooperarea internaţională în domeniul problemelor sociale
(Biroul Internaţional al Muncii), financiare (Banca Reglementărilor Internaţionale),
intelectuale (Centrul Internaţional de Cooperare Intelectuală), precum şi o serie de
comisii de studiu (de exemplu, comisia dezarmării)
C ) Scopul:
- crearea şi garantarea securităţii colective prin mijloace specifice specificate în
statutul Societăţii (arbitraj, sancţiuni morale, economice, militare)
- dezvoltarea cooperării între state
- reducerea înarmărilor
D ) Eşecul Societăţii Naţiunilor:

- evidenţierea cauzelor eşecului Societăţii Naţiunilor
- poziţia Societăţii Naţiunilor faţă de:
° problema securităţii colective (Protocolul de la Geneva din 1924)
° problema dezarmării (Conferinţa de la Geneva 1932-1934)
° agresiunea Japoniei în Manciuria (septembrie 1931)
° agresiunea Italiei în Abisinia (octombrie 1935)
° Germania părăseşte Societatea Naţiunilor (19 octombrie 1933)
° primirea Uniunii Sovietice în Societatea Naţiunilor (18 septembrie 1934)
° Italia părăseşte Societatea Naţiunilor (1937)
° neintervenţia Societăţii Naţiunii împotriva politicii expansioniste a
Germaniei ( reintroducerea serviciului militar obligatoriu, 16 martie 1935;
remilitarizarea Renaniei, 7 martie 1936; anexarea Austriei sau Anschluss,

martie 1938; dezmembrarea Cehoslovaciei)
° dizolvarea Societăţii Naţiunilor prin hotărârea Adunării generale (18 aprilie
1946)
Dicţionar:
armistiţiu: suspendarea temporară a acţiunilor militare în urma unui acord încheiat
între părţile beligerante
clauză: dispoziţie prevăzută într-o convenţie sau tratat
demilitarizare: desfiinţarea, în urma unei convenţii sau a unui tratat, a oricărei
armate şi excluderea armamentului sau a instalaţiilor militare de pe un anumit
teritoriu
plebiscit / referendum: consultarea prealabilă a cetăţenilor, care urmează să se
pronunţe prin „da” sau „nu” asupra unui act de stat de importanţă deosebită
preambul: parte introductivă a unui act important, a unui tratat internaţional, care
lămureşte utilitatea sau necesitatea lui sau care prezintă sumar dispoziţiile lui
generale; expunere de motive (a unui proiect de lege)
reparaţii de război: despăgubiri plătite pentru compensarea pagubelor economice
datorate unui război
securitate colectivă: componentă a relaţiilor internaţionale, concretizată prin măsuri
comune, luate de către toate statele şi care vizează menţinerea păcii şi respectarea
angajamentelor
teritoriu sub mandat: teritoriu administrat de o ţară străină în baza hotărârii unui for
internaţional
tratat: înţelegere scrisă încheiată între două sau mai multe state, în vederea
determinării, într-un anumit domeniu, a drepturilor şi a obligaţiilor părţilor
contractante sau în scopul stabilirii unor norme juridice; acord internaţional,
convenţie internaţională
V Suport documentar
Document 1: Cele 14 puncte ale preşedintelui Woodrow Wilson , 8 ianuarie 1918
1. Convenţii de pace publice, încheiate deschis, după care nu vor mai exista acorduri
internaţionale private de nici un fel, ci o diplomaţie care va acţiona întotdeauna cu
sinceritate în văzul tuturor.
2. Libertatea absolută de navigaţie pe mări în afara apelor teritoriale, atât pe timp de pace
cât şi în timp de război, în afară de mările care ar putea fi închise total sau în parte printr-
o acţiune internaţională în vederea executării acordurilor internaţionale.
3. Suprimarea, atât cât va fi posibil, a tuturor barierelor economice; stabilirea de condiţii
comerciale egale între toate naţiunile care sunt de acord cu pacea şi se asociază pentru a o
menţine.
4. Garanţii convenabile, date şi luate, că armamentele naţionale vor fi reduse până la
ultimul punct compatibil cu securitatea ţării.
5. Înţelegerea liberă, într-un spirit larg şi absolut a tuturor revendicărilor coloniale, bazată
pe respectarea şi pe principiul strict că, în fixarea tuturor chestiunilor de suveranitate,
interesele populaţiilor în cauză vor trebui să aibă o pondere egală cu aceea a cererilor
echitabile ale guvernului al cărui titlu trebuie să fie hotărât.
6. Evacuarea tuturor teritoriilor ruse şi reglementarea tuturor chestiunilor privitoare la
Rusia, care vor asigura cea mai buna şi mai liberă cooperare a celorlalte naţiuni, pentru a
da Rusiei prilejul să hotărască, fără să fie împiedicată sau stânjenită, pentru independenţa
propriei sale dezvoltări şi a politicii sale naţionale şi pentru a i se asigura o sinceră bună
primire în Societatea naţiunilor libere, sub instituţiile alese de ea singură şi, mai mult
decât o primire, întregul ajutor de care ea ar avea nevoie şi pe care l-ar dori.
Tratamentul acordat Rusiei de către naţiunile surori în lunile ce urmează va fi piatra de
încercare a bunăvoinţei lor şi a înţelegerii nevoilor ei, abstracţie făcând de propriile lor
interese şi de simpatia lor dezinteresată.
7. Belgia. Întreaga lume va fi de acord că ea trebuie evacuată şi restaurată fără nici o

tentativă de a limita suveranitatea de care ea se bucură împreună cu alte naţiuni libere.
Nici un act nu va servi atât ca acela al restabilirii încrederii printre naţiuni în legile pe
care le-au stabilit şi fixat ele însele pentru a dirigui relaţiile dintre ele. Fără acest act
salutar, orice structură, precum şi validitatea legilor internaţionale vor fi pentru totdeauna
slăbite.
8. Întregul teritoriu francez va trebui să fie liber şi regiunile invadate vor trebui restaurate.
Răul făcut Franţei de către Prusia în 1871, în ce priveşte Alsacia – Lorena, care a tulburat
pacea lumii vreme de aproape cincizeci de ani, va trebui să fie reparat, astfel ca pacea să
poată, odată mai mult, să fie asigurată în interesul tuturor.
9. O reglementare a frontierei italiene va trebui să fie efectuată de-a lungul liniilor
naţionalităţilor clar recognoscibile.
10. Popoarele Austro – Ungariei, cărora noi dorim să le vedem locul salvat şi asigurat
printre naţiuni, va trebui să li se dea mai larg ocazia unei dezvoltări autonome.
11. România, Serbia şi Muntenegru vor trebui să fie evacuate, şi teritoriile lor ocupate vor
trebui să fie restituite; Serbiei va trebui să i se acorde acces liber şi sigur la mare; şi
relaţiile între diverse state balcanice vor trebui să fie fixate la sfaturile prieteneşti ale
Puterilor şi după liniile stabilite istoriceşte: credinţă şi naţionalitate. Se vor da acestor
State balcanice garanţii de independenţă politică şi economică şi de integrare a teritoriile
lor.
12. O suveranitate certă va trebui să fie asigurată părţilor turceşti ale Imperiului otoman
actual, dar celelalte naţionalităţi care se află, în acest moment, sub dominaţie turcă vor
trebui să fie asigurate de o securitate neîndoielnică a vieţii şi de posibilitatea neîngrădită
de a se dezvolta în mod autonom. Dardanele vor trebuie să fie deschise, în permanenţă,
constituind o trecere liberă pentru navale şi comerţul tuturor naţiunilor, sub garanţii
internaţionale.
13. Un stat polonez independent va trebui creat. El va trebui să cuprindă teritoriile locuite
indiscutabil de populaţiile poloneze, căruia trebuie să i se asigure accesul liber la mare şi
a cărui independenţă politică şi economică, ca şi integritate teritorială, va trebui să fie
garantată printr-un acord internaţional.
14. O asociaţie generală de naţiuni va trebui să fie formată prin convenţii speciale, în
scopul de a da garanţii mutuale de independenţă politică şi integritate teritorială statelor
mari, ca şi celor mici.
SURSA: Alexandru Vianu, Zorin Zamfir, Constantin Buşe, Gheorghe
Bădescu, Relaţii internaţionale în acte şi documente, vol.I (1917-1939), Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1974, pp.12- 14
Document 2: Tratatul de pace cu Germania de la Versailles , 28 iunie 1919 (excerpt)
Partea I
Pactul Societăţii Naţiunilor
Înaltele părţi contractante, considerând că, pentru a dezvolta cooperarea între naţiuni şi
pentru a le garanta pacea şi siguranţa, este necesar să se accepte anumite obligaţiuni, de a
nu recurge la război, să se întreţină la lumina zilei relaţiuni internaţionale bazate pe
justiţie şi onoare, să se observe riguros prescripţiunile dreptului internaţional, recunoscute
aici înainte ca regulă efectivă a guvernelor, să se facă să domnească dreptatea şi să se
respecte cu sfinţenie toate obligaţiile tratatelor, în raporturile mutuale dintre popoarele
organizate.
Adoptă prezentul pact, care instituie Societatea Naţiunilor.
Articolul 1
Sunt membri originari ai Societăţii Naţiunilor, acei dintre semnatari al căror nume
figurează în anexa prezentului Pact, precum şi statele, de asemenea numite în Anexă, care
vor fi aderat la prezentul Pact fără nici o rezervă, prin declaraţiune, depusă la Secretariat,
în cursul celor două luni de la intrarea în vigoare a Pactului şi despre care se va face
notificare celorlalţi membri ai societăţii.
Orice stat, dominion sau colonie care se guvernează liber şi care nu este menţionat în
anexă, poate deveni membru al Societăţii, dacă admiterea sa este pronunţată de cele două
treimi ale adunării, cu condiţia să dea garanţii efective de intenţia sa sinceră de a observa
angajamentele sale internaţionale şi de a accepta regulamentul stabilit de Societate, în
ceea ce priveşte forţele şi armamentele sale militare, navale şi aeriene.
Orice membru al Societăţii poate, după o prealabilă înştiinţare făcută cu doi ani înainte,
să se retragă din Societate, cu condiţia de a fi îndeplinit, în acel moment, toate
obligaţiunile sale internaţionale, inclusiv cele prevăzute în prezentul Pact.
Articolul 2
Acţiunea Societăţii, astfel cum este definită în prezentul Pact, se exercită de o Adunare şi
de un Consiliu asistaţi de un secretariat permanent.
Articolul 3
Adunarea se compune din reprezentanţi ai membrilor Societăţii. Ea se întruneşte la epoci
fixate şi la orice moment, dacă împrejurările o cer, la sediul Societăţii sau în vreun alt loc
care ar putea fi desemnat.
Adunarea are căderea de a se pronunţa asupra oricărei chestiuni care intră în sfera de
activitate a Societăţii sau care atinge pacea lumii.
Fiecare membru al Societăţii nu poate avea mai mult de trei reprezentanţi în Adunare şi
nu dispune decât de un vot.
Articolul 4
Consiliul se compune din reprezentanţi ai principalelor Puteri aliate şi asociate, precum şi
din reprezentanţi ai altor patru membri ai Societăţii. Aceşti patru membrii sunt desemnaţi
în mod liber, de Adunare, şi la datele ce se va crede de cuviinţă. (...)
Cu aprobarea majorităţii Adunării, Consiliul poate desemna pe alţi membrii ai Societăţii a
căror reprezentare va fi de aici înainte permanentă.
El poate, cu aceeaşi aprobare, să sporească numărul membrilor Societăţii care vor fi aleşi
de adunare pentru a fi reprezentaţi în Consiliu.
Consiliul se întruneşte când o cer împrejurările şi cel puţin o dată pe an, la sediul
Societăţii, sau în orice alt loc care ar putea fi desemnat.
Orice chestiune intrând în sfera de activitate a Societăţii sau privitoare la pacea lumii e de
căderea Consiliului.
Orice membru al Societăţii care nu este reprezentat în Consiliu este invitat să trimită un
reprezentant, spre a lua parte în Consiliu, atunci când o chestiune care îl interesează în
particular e adusă înaintea Consiliului.
Fiecare membru al Societăţii reprezentat în Consiliu nu dispune decât de un vot şi nu are
decât un singur reprezentant.
Articolul 5
Afară de vreo dispoziţiune hotărâtă contra acestui Pact, sau clauzelor prezentului tratat,
hotărârile Adunării sau ale Consiliului sunt date de unanimitatea membrilor Societăţii
reprezentanţi în Adunare. (...)
Articolul 6
Secretariatul permanent este stabilit la sediul societăţii. El se compune dintr-un Secretar
general, din secretari şi din personalul necesar. (...)
Articolul 7
Sediul Societăţii este stabilit la Geneva. (...)
Articolul 8
Membrii Societăţii recunosc că menţinerea păcii cere reducerea armamentului naţional la
minimul compatibil cu siguranţa naţională şi cu executarea obligaţiunilor internaţionale
impuse printr-o acţiune comună. (...)
După adoptarea lor de diversele guverne, limita armamentelor astfel fixate nu poate fi
depăşită fără consimţământul Consiliului. (...)
Articolul 10
Membrii Societăţii îşi iau îndatorirea să respecte şi să menţină în contra oricărei
agresiuni externe integritatea teritorială şi independenţa politică existentă a tuturor
membrilor Societăţii. În caz de agresiune, Consiliul avizează asupra mijloacelor de a

asigura executarea acestei obligaţiuni.
Articolul 11
Se declară în mod hotărât că orice război sau ameninţare de război, fie că ar atinge direct
sau indirect pe unul dintre membrii Societăţii, interesează întreaga Societate şi că aceasta
trebuie să ia măsurile proprii pentru a salva în mod eficace pacea Naţiunilor. În asemenea
caz, Secretariatul general convoacă imediat Consiliul, la cererea oricărui membru al
Societăţii.
În afară de aceasta se mai declară că orice membru al Societăţii are dreptul să atragă, în
mod amical, atenţiunea Adunări sau a Consiliului asupra oricărei împrejurări de natură să
atingă relaţiunile internaţionale şi care ameninţă în urmă să tulbure pacea, sau buna
înţelegere între naţiuni, de care depinde pacea.
Articolul 12
Toţi membrii societăţii convin că, dacă se iveşte între ei un diferend susceptibil să aducă
o ruptură, îl vor supune fie procedurii arbitrajului, fie examinării Consiliului. Ei mai
convin că, în nici un caz, nu trebuie să recurgă la război înainte de expirarea unui termen
de trei luni după darea sentinţei arbitrilor sau după raportul Consiliului. (...)
Articolul 13
Membrii Societăţii convin că dacă s-ar ivi între ei un diferend susceptibil, după părerea
lor, de o soluţie arbitrară şi dacă acestui diferend nu i se poate pune capăt în mod
satisfăcător, pe cale diplomatică, chestiunea va fi supusă în întregime arbitrajului.
Printre diferendele care sunt în general susceptibile de o soluţie arbitrară se declară: toate
diferendele privitoare la interpretarea unui tratat, la orice chestiune de drept internaţional,
al orice fapt care dacă s-ar realiza ar constitui ruptura unui angajament internaţional,
precum şi diferendele relative la întinderea sau la natura reparaţiilor datorate pentru o
asemenea ruptură.
Articolul 14
Consiliul este însărcinat să prepare un proiect de Curtea permanentă de justiţie
internaţională şi să-l supună membrilor Societăţii. Această Curte va fi competentă de a
judeca toate diferendele cu caracter internaţional ce părţile i le vor supune. Ea va da, de
asemenea, avize consultative asupra oricărui diferend sau oricărui punct ce va fi adus
înaintea ei de către Consiliu sau de Adunare.
Articolul 15
Dacă se iveşte între membrii societăţii un diferend susceptibil a atrage după sine o ruptură
şi dacă acest diferend nu este supus arbitrajului prevăzut prin articolul 13, membrii
Societăţii convin să-l aducă în faţa Consiliului. În acest scop este de ajuns ca unul dintre
ei să aducă acest diferend la cunoştinţa Secretariatului general, care ia orice dispoziţiuni
în vederea unei anchete şi a unei examinări complete. (...)
Articolul 16
Dacă un membru al Societăţii recurge la război contra angajamentelor luate prin
articolele 12, 13 sau 15 este de ipso facto considerat că a comis un act de război în contra
tuturor celorlalţi membri ai Societăţii. Aceştia se îndatorează să rupă imediat cu el orice
relaţiuni comerciale sau financiare, să interzică orice raporturi între naţionali lor şi aceia
ai statului care a călcat Pactul, şi să facă să înceteze orice comunicaţiuni financiare,
comerciale sau personale între naţionalii acestui stat şi aceia a oricărui alt stat sau nu al
societăţii.
În acest caz, Consiliul are datoria de a recomanda diferitelor guverne interesate efectivele
militare, navale sau aeriene cu care membrii Societăţii vor contribui, fiecare în parte, la
forţele armate destinate respectării angajamentelor Societăţii.
Membrii Societăţii mai convin, în afară de aceasta, de a-şi da sprijin reciproc pentru
aplicarea măsurilor economice şi financiare ce urmează a se lua în virtutea prezentului
articol, pentru a reduce la minimum pierderile şi neajunsurile ce ar putea rezulta. Îşi dau,
de asemenea, sprijin reciproc pentru a rezista împotriva oricărei măsuri speciale
îndreptate în contra unuia dintre ei, de către statul care a călcat Pactul.
Ei iau dispoziţiunile necesare pentru a înlesni trecerea prin teritoriul lor a forţelor oricărui
membru al Societăţii, care ia parte la o acţiune comună pentru a obţine respectarea
angajamentelor luate de Societate.
Poate fi exclus din Societate orice membru care s-a făcut vinovat de violarea vreunuia din
angajamentele ce rezultă din Pact. Excluderea este pronunţată prin votul tuturor celorlalţi
membrii ai Societăţii reprezentaţi în Consiliu.
Articolul 17
În caz de diferend între două state, dintre care numai unul singur este membru al
Societăţii sau între două state care nu fac parte din Societate, statul sau statele care nu
sunt membrii si Societăţii sunt invitate să se supună obligaţiunilor impuse membrilor ei,
pentru soluţionarea diferendului în condiţiile socotite drepte de Consiliu. Dacă această
invitaţie este primită, dispoziţiunile articolelor 12-16 se aplică sub rezerva modificărilor
considerate ca necesare de Consiliu.
Din momentul trimiterii acestei invitaţiuni, Consiliul deschide o anchetă asupra
împrejurărilor diferendului şi propune măsura care i se pare cea mai nimerită şi cea mai
eficace în acea împrejurare.
Dacă statul invitat refuză să primească obligaţiunile de membru al societăţii, în scopul
soluţionării diferendului şi recurge la război în contra vreunui membru al Societăţii, îi
sunt aplicabile dispoziţiunile articolului 16.
Dacă cele două părţi invitate refuză să primească obligaţiunile de membri ai societăţii, în
scopul soluţionării diferendului, Consiliul poate să ai toate măsurile şi să facă propuneri
de natură a preveni ostilităţile şi a pune capăt conflictului.
Articolul 18
Orice tratat sau angajament internaţional încheiat în viitor de un membru al Societăţii va
trebui imediat înregistrat de Secretariat şi publicat de el cât mai curând posibil. Nici unul
dintre aceste tratate sau angajamente nu va fi obligatoriu înainte de a fi fost înregistrat.
(...)
Articolul 20
Membrii Societăţii recunosc, fiecare în ce-l priveşte, că prezentul Pact abrogă orice
obligaţiuni sau înţelegeri „inter se”, incompatibile cu dispoziţiunile sale şi se leagă în
mod solemn să nu mai contracteze în viitor altele de acest fel.
Dacă înainte de intrarea sa în Societate un membru a luat asupră-şi obligaţiuni
incompatibile cu dispoziţiunile Pactului, dânsul trebuie să ia măsuri imediate pentru a se
desface de aceste obligaţiuni.(...)
Articolul 21
Principiile următoare se aplică coloniilor şi teritoriilor care în urma războiului au încetat a
fi sub suveranitatea Statelor care le guvernau mai înainte şi care sunt locuite de popoare
încă incapabile de a se conduce ele însele, date fiind condiţiunile deosebit de grele ale
lumii moderne. Bunăstarea şi dezvoltarea acestor popoare formând o misiune sfântă a
civilizaţiei, este necesar să se încorporeze în prezentul Pact garanţii pentru îndeplinirea
acestei misiuni.
Cea mai bună metodă pentru realizarea în mod practic a acestui principiu este de a
încredinţa tutela acestor popoare naţiunilor mai înaintate care, prin resursele, experienţa
sau poziţiunea lor geografică sunt cele mai în măsură să-şi ia această răspundere şi care
consimt să o primească: ele ar exercita această tutelă în calitate de mandatare şi în numele
Societăţii.
Caracterul mandatului trebuie să difere, după gradul de dezvoltare al poporului, după
situaţia geografică a teritoriului, după orice alte circumstanţe asemănătoare (....)
Articolul 26
Modificările Pactului de faţă vor intra în vigoare din momentul ratificării lor de către
membrii Societăţii, ai cărei reprezentanţi compun Consiliul, şi de către majoritatea
acelora ai cărei reprezentanţi formează Adunarea.
Orice membru al societăţii este liber a nu primi amendamentele aduse Pactului, în care
caz el încetează a mai face parte din Societate.
Partea a II-a
Tratatul de pace cu Germania
Partea a III-a
Clauze politice europene
Secţiunea I – Belgia
Articolul 32
Germania recunoaşte deplina suveranitate a Belgiei asupra ansamblului teritoriului
contestat Moresnet (zis Moresnet neutru) (...)
Articolul 33
Germania renunţă în favoarea Belgiei la orice drept şi titlu asupra teritoriilor ce cuprind
ansamblul ţinuturilor (Kreise) Eupen şi Malmedy. (...)
Secţiunea a II-a – Luxemburg
Articolul 40
Germania recunoaşte că Marele Ducat de Luxemburg a încetat a mai face parte din
Uniunea vamală germană, cu începere de la 1 ianuarie 1919; renunţă la orice drepturi
asupra căilor ferate; aderă la abrogarea regimului de neutralitate a Marelui Ducat şi
acceptă dinainte toate aranjamentele internaţionale încheiate de către Puterile aliate şi
asociate cu privire la Marele Ducat (...).
Secţiunea a III-a – Malul stâng al Rinului
Articolul 42
Se interzice Germaniei de a menţine sau de a construi fortificaţii, fie pe malul stâng al

Rinului, fie pe malul drept, la vest de o linie trasată la 50 de km de acest fluviu.
Articolul 43
Sunt de asemenea interzise, în zona definită de articolul 42, întreţinerea sau adunarea de
forţe armate, fie cu caracter permanent, fie cu caracter temporar, precum şi orice manevre
militare, de orice natură ar fi, şi menţinerea oricăror mijloace materiale de mobilizare.
Secţiunea a III-a –Bazinul Saar

Articolul 45
În compensarea minelor de cărbuni distruse în Nordul Franţei şi în contul sumei de
reparaţii, pentru pagube de război, datorate de Germania, aceasta cedează Franţei
proprietatea integrală şi absolută, liberă de orice datorii sau sarcini, cu dreptul exclusiv de
exploatare a minelor de cărbuni situate în bazinul Saar. (...)
Articolul 49
Germania renunţă în favoarea Societăţii Naţiunilor (...)la guvernarea teritoriului specificat
mai sus.
După expirarea unui termen de 15 ani, socotit de la data intrării în vigoare a prezentului
tratat, populaţia sus – zisului teritoriu va fi chemată să se pronunţe asupra suveranităţii
sub care ar dori să fie pusă.
Secţiunea a V-a – Alsacia - Lorena
Articolul 51
Teritoriile cedate Germaniei [ Alsacia şi Lorena ] în virtutea Preliminariilor de pace
semnate la Versailles la 26 februarie 1871 şi Tratatului de la Frankfurt de la 10 mai 1871,
se reintegrează în suveranitatea franceză, cu începere de la armistiţiul din 11 noiembrie
1918. (...)
Secţiunea a VI-a – Austria
Articolul 80
Germania recunoaşte şi va respecta cu stricteţe independenţa Austriei, între frontierele
care se vor fixa printr-un tratat ce se va încheia între această ţară şi principalele Puteri
aliate şi asociate.
Secţiunea a VII-a – Statul cehoslovac
Articolul 8
Germania recunoaşte, după cum au făcut-o de acum Puterile aliate şi asociate, completa
independenţă a statului cehoslovac (...). Ea declară că este de acord cu frontierele acestui
stat, aşa cum vor fi ele determinate de către principalele Puteri aliate şi asociate, si
celelalte state interesate.
Articolul 83
Germania renunţă în favoarea statului cehoslovac la toate drepturile şi titlurile sale asupra
părţii din teritoriul silezian (...).
Secţiunea a VIII-a – Polonia
Articolul 87
Germania recunoaşte, după cum au făcut-o de acum Puterile aliate şi asociate, completa
independenţă a Poloniei şi renunţă în favoarea Poloniei la orice drepturi şi titluri asupra
teritoriilor delimitate de Marea Baltică, frontiera estică a Germaniei (...).
Partea a IV-a
Drepturile şi interesele germane în afara Germaniei
Secţiunea I – Coloniile germane
Articolul 119
Germania renunţă în favoarea principalelor Puteri aliate şi asociate la toate drepturile şi
titlurile sale asupra posesiunilor sale de peste mare.(...)
Partea a V-a
Clauze militare, navale şi aeriene
Articolul 160
Cu începere de la 31 martie 1920 cel mai târziu, armata germană nu va trebui să cuprindă
mai mult de şapte divizii de infanterie şi trei divizii de cavalerie.
Începând din acest moment, totalul efectivelor armatei statelor care constituie Germania
nu va trebui să depăşească o sută de mii de oameni, inclusiv ofiţeri şi necombatanţi, şi va
fi destinată exclusiv la menţinerea ordinii pe teritoriu şi la poliţia frontierelor.
Efectivul total de ofiţeri, inclusiv personalul Statelor majore, oricare ar fi alcătuirea
acestora, nu va trebui să depăşească patru mii (...) Marele Stat major german şi alte
formaţiuni similare vor fi dizolvate şi nu vor putea fi reconstituite sub nici o formă (...).
Articolul 173
Orice fel de serviciu militar obligatoriu va fi desfiinţat în Germania. Armata germană nu
va putea fi construită şi recrutată decât prin angajări voluntare.(...)
Articolul 180
Toate fortificaţiile, fortăreţele şi locurile întărite, situate pe teritoriul german, la vestul
unei linii trasate de 50 km est de Rin, vor fi dezarmate şi dărmate (...)
Articolul 181
După expirarea unui termen de două luni, socotit de la punerea în vigoare a Tratatului,
forţele flotei de război germane nu vor trebui să depăşească în nave înarmate:6 cuirasate,
6 crucişătoare uşoare, 12 distrugătoare, 12 torpilatoare sau un număr egal de vase de
înlocuire (...). Ele nu vor trebui să includă nici un vas submarin.(...)
Articolul 191
Construcţia şi achiziţia oricărui fel de vas submarin, chiar de comerţ, vor fi interzise în
Germania. (...)
Articolul 198
Forţele militare ale Germaniei nu vor trebui să cuprindă nici o aviaţie militară sau
marină.(...)
Secţiunea a VI-a – Comisiuni interaliate de control
Articolul 203
Toate clauzele militare, navale şi aeronautice conţinute în prezentul Tratat şi pentru
executarea cărora s-a fixat o limită de timp vor fi executate de Germania sub controlul
unor Comisiuni interaliate, special numite în acest scop de către principalele Puteri aliate
şi asociate (...)
Partea a VIII-a
Reparaţii
Articolul 231
Guvernele aliate şi asociate declară, iar Germania recunoaşte, că Germania şi aliaţii săi
sunt răspunzători – pentru că le-au cauzat - de toate pierderile şi de toate daunele suferite
de guvernele aliate şi asociate, precum şi de naţionalii lor, ca urmare a războiului ce le-a

fost impus prin agresiunea Germaniei şi a aliaţilor săi (...).
Articolul 233
Valoarea pagubelor sus – menţionate, pentru care Germania datorează reparaţii, va fi
fixată de o Comisie interaliată, care va lua denumirea de Comisiunea reparaţiilor (...)
Comisiunea va stabili un stat de plată, prevăzând termenele şi modalităţile de achitare de
către Germania a întregii sale datorii, în decursul unei perioade de 30 de ani, cu începere
de la 1 mai 1921. (...)
Articolul 235
(...) în cursul anilor 1919 şi 1920, precum şi în primele patru luni ale anului 1921,
Germania va plăti echivalentul a 20 miliarde mărci aur, în vărsăminte şi în condiţiile pe
care le va fixa Comisiunea reparaţiilor (în aur, mărfuri, vapoare, hârtii de valoare saul
altfel) (...)
Articolul 249
Costul total al întreţinerii tuturor armatelor aliate şi asociate în teritoriile germane ocupate
va fi în sarcina Germaniei cu începere de la semnarea armistiţiului de la 11 noiembrie
1918 (...).
Partea a XII-a
Porturi, căi fluviale şi căi ferate
Articolul 331
Sunt declarate internaţionale: Elba (...), Oder (...), Niemen (...), Dunărea (...).
Partea a XIV-a
Garanţii de executare
Articolul 428
Drept garanţie pentru executarea prezentului Tratat de către Germania, teritoriile germane
aflate la Vest de Rin, împreună cu capetele de pod, vor fi ocupate de trupele Puterilor
aliate şi asociate timp de 15 ani, socotiţi de la intrarea în vigoare a prezentului Tratat (...)
Articolul 430
În cazul în care, fie în timpul ocupaţiei, fie după expirarea celor 15 ani sus arătaţi,
Comisia reparaţiilor ar recunoaşte ca Germania refuză să respecte în totul sau în parte
obligaţiunile ce rezultă pentru ea din prezentul Tratat cu privire la reparaţii, întreaga sau o
parte din zona specificată (...) va fi imediat ocupată din nou de către forţele aliate şi
asociate.
Articolul 431
Dacă Germania îşi va îndeplini toate angajamentele pe care şi le-a luat prin prezentul
Tratat, înainte de expirarea perioadei de 15 ani, trupele de ocupaţie vor fi retrase imediat
(...).
Secţiunea a II-a – Europa Orientală
Articolul 433
Drept garanţie pentru executarea dispoziţiunilor prezentului tratat, prin care Germania
recunoaşte în mod definitiv abrogarea Tratatului de la Brest – Litovsk şi a tuturor
tratatelor, convenţiilor şi aranjamentelor pe care le-a încheiat cu guvernul maximalist din
Rusia, precum şi în vederea asigurării restabilirii păcii şi a unui guvern bun în provinciile
baltice şi în Lituania, - toate trupele germane, care se află actualmente în menţionatele
teritorii, se vor înapoia între hotarele Germaniei de îndată ce guvernele principalelor
Puteri aliate şi asociate vor socoti că este momentul potrivit, faţă de situaţia internă din
aceste teritorii.
SURSA: Al. Vianu, Zorin Zamfir, C-tin Buşe, Relaţii internaţionale în acte şi
documente, vol. I (1917-1939), Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1974, pp. 27- 32.
Document 3: Tratatul de pace cu Austria (excerpt)
Saint – Germain en Laye, 10 septembrie 1919
(...)
Articolul 59
Austria renunţă, în ce-o priveşte, în favoarea României la orice drepturi şi titluri asupra
părţii din fostul ducat al Bucovinei aflată dincoace de frontierele României, aşa cum vor
fi fixate ulterior de către principalele Puteri aliate şi asociate.(...)
Articolul 87
Austria recunoaşte şi se angajează să respecte, ca permanentă şi inalienabilă,
independenţa tuturor teritoriilor ce făceau parte din fostul imperiu al Rusiei la 1 august
1914 (...)
Articolul 88
Independenţa Austriei este inalienabilă numai cu consimţământul Consiliului Societăţii
Naţiunilor. În consecinţă, Austria se angajează să se abţină – în afară de cazul când ar
avea consimţământul zisului Consiliu (...)
Austria declară de pe acum că recunoaşte şi acceptă frontierele Bulgariei, Greciei,
Ungariei, Poloniei, României, ale Statului Sârbo- Croato- Sloven şi ale Statului
cehoslovac, aşa cum aceste vor fi stabilite de către principalele Puteri aliate şi
asociate.(...)
Articolul 120
Numărul total al forţelor militare în armata austriacă nu va trebui să depăşească 30.000 de
oameni, inclusiv ofiţeri şi trupe auxiliare.(...)
Armata austriacă va trebui să fie folosită în mod exclusiv la menţinerea ordinii pe
întinderea teritoriului Austriei şi la poliţia frontierelor sale (...)
Articolul 177
Guvernele aliate şi asociate declară, şi Austria recunoaşte, că Austria şi aliaţii săi sunt
răspunzători – pentru a le fi cauzat – de pierderile şi pagubele suferite de Guvernele aliate
şi asociate şi naţionalii lor, ca urmare a războiului ce le-a fost impus prin agresiunea
Austro – Ungariei şi a aliaţilor săi. (...)
SURSA: Alexandru Vianu, Zorin Zamfir, Constantin Buşe, Gheorghe Bădescu, Relaţii
internaţionale în acte şi documente, vol.I (1917-1939), Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1974, pp.35-36.
Document 4: Tratatul de pace cu Bulgaria (excerpt)
Neuilly sur Seine, 27 noiembrie 1919
(...)
Articolul 27
Frontierele Bulgariei vor fi stabilite după cum urmează: cu România: de la Marea Neagră
până la Dunăre – frontiera aşa cum era la 1 august 1914; de acolo până la confluenţa
Timocului cu Dunărea; partea principală de navigaţie a Dunării în amont (...).
Articolul 36
Bulgaria recunoaşte, aşa cum au făcut-o deja Puterile aliate şi asociate, Statul Sârbo-
Croato- Sloven (...).
Articolul 48
(...) Puterile aliate şi asociate se angajează ca libertatea accesului economic al Bulgariei la
Marea Egee să fie garantată. (...)
[Ulterior Tracia a fost cedată Greciei, iar Bulgaria a pierdut ieşirea la Marea Egee ]
Articolul 66
(...) Numărul total al forţelor militare în armata bulgară nu va trebui să depăşească 20.000
de oameni, inclusiv ofiţeri şi trupele auxiliare (...).
Articolul 122
Bulgaria recunoaşte că, alăturându-se războiului de agresiune pe care Germania şi
Austro-Ungaria le-au pornit împotriva Puterilor aliate şi asociate, le-a cauzat acestora din
urmă pierderi şi sacrificii de tot felul (...).
În consecinţă, Bulgaria se angajează să plătească (...) suma de două miliarde două sute
cincizeci milioane franci aur, reprezentând reparaţiile(...). Plata acestei sume se va face
prin vărsăminte semestriale (...) fiecare cuprinzând (...)suma necesară amortizării în 37 de
ani (...) a sumei datorate de Bulgaria (...).
Bucureşti, 1974, pp.37-38
Document 5: Tratatul de pace cu Ungaria (excerpt)
Trianon, 4 iunie 1920
(...)
Articolul 45
Ungaria renunţă, în ce-o priveşte, în favoarea României, la orice drepturi şi titluri asupra
teritoriilor din fosta monarhie austro –ungară, situate dincolo de frontierele Ungariei (...).
Articolul 73
Ungaria declară de pe acum că recunoaşte şi primeşte fruntariile Austriei, Bulgariei,
Greciei, Poloniei, României, Statului Sârbo – Croato – Sloven şi ale Statului Cehoslovac,
astfel cum aceste fruntarii vor fi fixate de către Principalele puteri aliate şi asociate.
Articolul 104
(...) Numărul total al forţelor militare în armata ungară nu va trebui să depăşească 30.000
de oameni, inclusiv ofiţeri şi trupele auxiliare (...).
Articolul 161
Ungaria recunoaşte că ea şi aliaţii săi sunt răspunzători, pentru a le fi cauzat, de pierderile
şi pagubele suferite de Guvernele aliate şi asociate şi de către conaţionalii lor, ca urmare a
războiului care le-a fost impus, prin agresiunea Austro – Ungaria şi a aliaţilor săi (...).
Bucureşti, 1974, pp.39-40
Seminar nr. 3
Relaţiile internaţionale în perioada interbelică. 1919-1939
I Conferinţa de la Washington, 12 noiembrie 1921- 6 februarie 1922
- 24 august 1921- Statele Unite au semnat un tratat de pace separat cu Germania

- scopul conferinţei :
- dezarmarea generală, şi în special dezarmarea navală
- soluţionarea problemelor din zona Pacificului şi Extremului Orient
- s-au încheiat 3 tratate, după cum urmează:
I. Tratatul celor Patru Puteri (Anglia, Franţa, Japonia, SUA), 13 decembrie 1921,
valabil pe o perioadă de 6 ani
- părţile semnatare conveneau să-şi respecte reciproc posesiunile din Pacific şi să supună
consultărilor orice dispute sau ameninţări din exterior
* De ilustrat principalele prevederi, precum şi semnificaţia tratatului pentru evoluţia
ulterioară a evenimentelor
II. Tratatul naval al celor cinci puteri sau tratatul asupra limitării armamentului
naval (Anglia, Franţa, Japonia, SUA, Italia), 6 februarie 1922, valabil pe o perioadă de
15 ani
- stabilea un sistem de limitare a tonajelor flotelor
- părţile semnatare se angajau să menţină status-quo-ul în zona Pacificului
* De ilustrat principalele prevederi, precum şi semnificaţia tratatului pentru evoluţia
ulterioară a evenimentelor
III. Tratatul celor nouă (Anglia, Franţa, Japonia, SUA, Italia, China, Belgia, Olanda,
Portugalia)
- garanta independenţa Chinei
- Japonia retroceda Chinei Shandong şi Kiaochou
- angajamentul formal al părţilor de a sprijini politica porţilor deschise
II Relaţiile sovieto-germane
Acord comercial, 6 mai 1921

- prin acest acord Republica de la Weimar recunoştea pe cea a Sovietelor şi iniţia legături
comerciale cu aceasta
Tratatul de la Rapallo, 16 aprilie 1922

- semnarea acestui tratat a marcat sfârşitul izolării Uniunii Sovietice şi a Germaniei
pe plan economic şi politico-diplomatic
- tratatul prevedea restabilirea relaţiilor diplomatice şi renunţarea reciprocă la
despăgubirile de război
° de ilustrat contextul în care s-a semnat tratatul, principale prevederi, precum şi
semnificaţia sa
Tratatul de la Berlin, 1926

- pact de prietenie germano - rus
- urmează linia începută la Rapallo
- se ajunge la o înţelegere în probleme de politică şi economie, partenerii îşi promit
neutralitatea în cazul atacului din partea unei terţe puteri
Pactul Ribbentrop – Molotov, 23 august 1939

- a fost un tratat de neagresiune germano – sovietic
- cele două părţi se angajau să se abţină de la violenţă şi de la orice atac îndreptat
împotriva celeilalte
- conţinea un protocol adiţional secret prin care erau stabilite sferele de influenţă
* De ilustrat contextul în care s-a semnat tratatul, principalele prevederi, precum şi
semnificaţia sa pentru evoluţia ulterioară a evenimentelor
Pactul germano – sovietic de prietenie şi frontieră, 28 septembrie 1939

- URSS şi Germania îţi împărţeau Polonia şi stabileau dispariţia ei de pe harta politică a
Europei
*De ilustrat contextul în care s-a semnat tratatul, principalele prevederi, precum şi
semnificaţia sa pentru evoluţia ulterioară a evenimentelor
III Problema dezarmării
Geneva, 1924-1925
- Protocolul de la Geneva sau Protocolul pentru reglementarea paşnică a diferendelor
dintre state viza:
- realizarea securităţii colective prin dezarmare
- introducea un element nou: arbitrajul obligatoriu
- stabilea o legătură între cei trei termeni: arbitraj, securitate, dezarmare
° De ilustrat contextul în care s-a a fost elaborat documentul, principalele prevederi,
cauzele eşecului acestei iniţiative
Pactul Briand-Kellogg (sau pactul de renunţare la război), Paris, 27 august 1928

- pactul obliga părţile semnatare să renunţe la război ca instrument al politicii
naţionale şi ca mijloc de reglementare a litigiilor internaţionale, angajându-se să
rezolve diferendele dintre ele numai prin mijloace paşnice
* De ilustrat părţile semnatare, contextul în care a fost elaborat documentul,
principalele prevederi, eventualele lipsuri ale noului act
Protocolul Litvinov sau acordul de la Moscova, 9 februarie 1929

- o aplicare, pe plan regional a Pactului Briand-Kellogg
- a fost o propunere sovietică: ministrul de externe sovietic, Maxim Litvinov, a

propus un document pe aceeaşi idee a renunţării la război ca mijloc de reglementare
a conflictelor, următoarelor state: România, Polonia, Estonia şi Letonia
IV Problema reparaţiilor
- a revenit unei Comisii a reparaţiilor, care trebuia să urmărească modul în care Germania
îşi onorează obligaţiile asumate
- Germania intră în incapacitate de plată a datoriilor sale  problema datoriilor germane
a fost discutată la Conferinţa de la Spaa din iulie 1920
Conferinţa de la Spaa
- a stabilit cotele ce trebuiau să revină fiecărui învingător
- distribuia cotele care cădeau în sarcina Austriei, Ungariei, Bulgariei şi Turciei
*De ilustrat principalele hotărâri ale conferinţei
- Comisia de reparaţii (Londra, aprilie – mai 1921) a fixat cuantumul reparaţiilor datorate
de Germania la suma de 132 miliarde mărci aur  sub ameninţarea ocupării Ruhrului de
către trupele aliate, guvernul german este nevoit să accepte această decizie, fără a putea
achita tranşeele respective  11 ianuarie 1923 trupele franceze şi belgiene ocupă bazinul
carbonifer al Ruhrului
- rezolvarea crizei Ruhrului s-a realizat prin planul Dawes, 1924
Planul Dawes
- se preconiza:
1) o reeşalonare a datoriilor Germaniei pe 5 ani
2) depunerile germane erau garantate printr-o ipotecă asupra căilor ferate şi industriei
* De ilustrat principalele prevederi ale planului
- între 1 iulie – 17 august 1925 trupele belgine şi cele franceze au evacuat zona Ruhrului
- planul Dawes este înlocuit cu planul Young, 1930
Planul Young
- se prevedea reducerea datoriilor Germaniei la 38 miliarde mărci aur, plătibile în 59 de
ani
* De ilustrat principalele prevederi ale planului
- moratoriu Hoover, 1931– prevedea suspendarea pe o durată de un an a plăţii tuturor
reparaţiilor de război
- Conferinţa de la Laussane, 16 iunie – 19 iulie 1932, care a marcat sfârşitul problemei
reparaţiilor pentru că Germaniei i s-a impus să plătească doar 3 miliarde mărci aur şi
numai în măsura în care situaţia ei economică îi permitea acest lucru
V Acordurile de la Locarno (5 -16 octombrie 1925)
- s-au semnat mai multe documente, după cum urmează:

°„Pactul renan de garanţie” care asigura inviolabilitatea graniţelor franco – germano –
belgiene, garantată de Marea Britanie şi Italia
° convenţii de arbitraj între Germania, pe de o parte, şi Franţa, Belgia, Polonia,
Cehoslovacia, pe de altă parte
° tratate de alianţă franco – polonez, respectiv franco - cehoslovac
* De ilustrat contextul evenimentului, principalele prevederi, precum şi semnificaţia
acestor documente pentru evoluţia ulterioară a evenimentelor
VI Marea criză economică
- s-a declanşat în SUA în octombrie 1929

- debutează printr-un crah bursier şi se transformă într-o criză economică
a) cauzele crizei economice

- agricultura suferă din cauza scăderii preţurilor la produsele agricole determinată
de o supraproducţie, în timp ce preţurile pentru maşinile agricole continuă să crească »
pentru că veniturile lor scad, agricultorii contractează împrumuturi
- contractarea unor credite de către personale fizice pentru satisfacerea nevoilor
personale
- saturarea pieţei de produse industriale (automobile, produse electronice) ceea ce
dă naştere unui dezechilibru între producţie şi consum
- ţările care importau mărfuri din SUA achitau deseori contravaloarea acestora cu
bani împrumutaţi de la băncile americane
- creşterea speculaţilor bursiere care în 1929 ating o cifră record
- creşterea artificială a cursului unor acţiuni
b) declanşarea crizei economice

- marea criză economică a debutat pe fondul unei scăderi a preţurilor la minereurile de
fier, la oţel, dar şi a unei reduceri a beneficilor industriale nete în sectorul construcţiilor
de maşini
- speculanţii bursieri au încercat să-şi vândă titlurile imediat şi la un curs cât se poate de
mare
- pe 24 octombrie 1929 are loc o acumulare a ordinelor de vânzare, care determină
prăbuşirea cursurilor
c) efectele crizei economice

- primele semne ale crizei se resimt în SUA:
► prăbuşirea sistemului de credit
► supraproducţia devine considerabilă în condiţiile scăderii drastice a cererii
interne şi a restrângerii posibilităţilor de împrumuturi
► supraproducţia determină falimentul a numeroase întreprinderi, o creştere a
ratei şomajului şi o nouă scădere a consumului
- mondializarea crizei economice este determinată de:

► retragerea capitalurilor europene de către băncile americane care a determinat
falimentul băncilor austriece şi germane
► reducerea exportului european către SUA datorită diminuării cererii de produse
şi întărirea măsurilor protecţioniste americane
- efectele crizei în domeniul economic:
► scăderea preţurilor
► scăderea producţiei
►prăbuşirea comerţului internaţional evidenţiată de scăderea valorii schimburilor
internaţionale, care dă naştere la importante deficite bugetare
► renunţarea la etalonul aur de către toate statele afectate de criză
- efectele crizei în domeniul social:

► creşterea şomajului
► pauperizarea agricultorilor cărora băncile le confiscă terenurile cu care au girat
împrumuturile
► scădere demografică
► manifestări de violenţă (greve, marşuri ale foamei)
- efectele crizei în domeniul politic:
► liberalismul economic şi regimul democratic devin ţinta unei profunde
neîncrederi
► instaurarea unor regimuri autoritare ⁄ totalitare ca o alternativă credibilă la
sistemul democratic care eşuase
► ascensiunea mişcărilor de extremă dreapta (a se vedea de exemplu, cazul
Germaniei)
► ascensiunea stângii politice pe plan european
d) lupta împotriva crizei
* politica de tip liberal

- urmăreşte o redresare pe termen scurt şi mediu
- consideră că lucrurile ar trebui să meargă de la sine: scăderea preţurilor materiilor prime

şi utilajelor, a salariilor (rezultat al creşterii şomajului) şi a dobânzilor (băncile nu mai au
cui să împrumute iar dobânzile scad automat), concentrarea întreprinderilor
- rolul statutului este redus la restabilirea echilibrului bugetar (diminuând cheltuielile
publice) şi la impunerea scăderilor salariale necesare reducerii costurilor de producţie ale
întreprinderilor
- nu se bucură de succes pentru că pieţele externe sunt blocate şi nu face altceva decât să
diminueze şi mai mult puterea de cumpărare pe plan intern
* politica de tip keynesian

- J.M. Keynes în lucrarea sa „Teoria generală a folosirii forţei de muncă, a dobânzii şi a
banilor” a teoretizat necesitatea intervenţiei statului în rezolvarea crizei economice
- în opinia acestui economist, rezolvarea crizei depinde de relansarea consumului: statul
trebuie să adopte o politică de lucrări ample (capabilă să ofere locuri de muncă), să dea
ajutor de şomaj, să fixeze un salariu minim pentru a relansa puterea de cumpărare;
acceptarea deficitului bugetar; devalorizarea monedei pentru a facilita exportul
- aplicată în SUA – politica „New Deal”
* politica de tip fascist

- statul intervine pentru a:
► lansa o politică prin care se încurajează lucrările de amploare
► dezvolta industria de armament
► determina scăderi substanţiale ale salariilor muncitorilor care să permită
întreprinderilor să-şi sporească veniturile
- necesarul de materii prime, găsirea unor pieţe de desfacere pentru produsele lor,
găsirea unor soluţii pentru rezolvarea problemelor bugetare au determinat
angajarea statelor în urmărirea unei politici expansioniste
VII Conferinţa dezarmării de la Geneva, 1932-1934
- s-a deschis la 2 februarie 1932, cu participarea a 62 de state

- în ciuda scopului proclamat al conferinţei, marile puteri doreau să-şi justifice politica în
domeniul militar şi al înarmărilor
- au fost prezentate mai multe planuri pentru realizarea dezarmării:
a) Planul Tardieu care viza crearea unei forţe multinaţionale aflate sub egida Societăţii
Naţiunilor, precum şi acordarea unor garanţii de securitate
b) Planul Hoover – propunere de reducere a armamentului: efectivele terestre urmau a fi
reduse cu o treime (tancurile şi artileria grea urmau a fi eliminate total); pe mare,
reducerea cu o treime a tonajului şi numărului de cuirasate , crucişătoare şi
contratorpiloare; forţele aeriene – eliminarea avioanelor de bombardament
- 16 septembrie 1932, Germania, pretinzând că egalitatea drepturilor în domeniul

dezarmării nu era acordată, părăseşte conferinţa
- la 11 decembrie 1932, o conferinţă a celor cinci (Franţa, Anglia, Germania, Italia, SUA)
recunoaşte Germaniei „egalitatea în drepturi într-un sistem care să asigure securitatea
tuturor naţiunilor”
- la noua sesiune a conferinţei au fost prezentate din nou două planuri:
1) planul francez Herriot – Bancour care prevedea reducerea tuturor armatelor
europene la un tip uniform de poliţie
2) planul englez MacDonald care fixa la 200.000 de oameni efectivele armate ale
principalelor ţări de pe continent
- planul britanic este acceptat, în principiu de Hitler, în discursul său din 17 mai 1933
- la reluarea conferinţei, Franţa şi Anglia au susţinut ideea că dezarmarea trebuia
precedată de un control al armamentelor
- teza germană era, dimpotrivă, că trebuia să se înceapă cu dezarmarea, apoi să se treacă
la controlul armelor
- poziţia ireconciliabilă a celor două părţi a determinat retragerea Germaniei de la
conferinţă, iar la 19 octombrie 1933 din Societatea Naţiunilor
- eşecul conferinţei
VIII Proiectul Pactul oriental (aprilie 1934)
- după retragerea Germaniei din Societatea Naţiunilor, Franţa a încercat să organizeze un

sistem de securitate colectivă prin Pactul Oriental, iniţiativa aparţinând ministrului de
externe francez, Louis Barthou
- în aprilie 1934, acesta a propus URSS proiectul unui Pact care să grupeze URSS,
Finlanda, Estonia, Polonia şi Cehoslovacia
*De ilustrat contextul propunerii franceze, principalele prevederi ale proiectului şi
cauzele eşecului său
IX Acordurile de la Stresa, aprilie – mai 1935
- acordurile de la Stresa au fost o reacţie faţă de reintroducerea, în martie 1935, a

serviciul militar obligatoriu în Germania
- s-au semnat trei acorduri internaţionale:
1) 11aprilie 1935- acord franco–anglo–italian care viza constituirea unui front antigerman
de către aceste trei
2) 2 mai 1935 – tratatul franco – sovietic
3) 16 mai 1935 - tratatul sovieto – cehoslovac
- prăbuşirea sistemului creat la Stresa a fost generată de două evenimente:
a) tratatul anglo –american prin care se permitea flotei germane să-şi ridice tonajul flotei
b) agresiunea Italiei în Etiopia
*De ilustrat contextul semnării acestor acorduri şi principalele prevederi ale acestora
X Agresiunea Germaniei asupra Austriei (sau Anschluss-ul)
- agresiunea finală a Germaniei asupra Austriei a fost precedată de câteva tentative

nereuşite:
a) 14 martie 1931, ministrul de externe german, Curtius şi cel austriac, Schober, au
semnat un proiect privind „asimilarea condiţiilor vamale şi politic – comerciale între
Germania şi Austria”
b) asasinarea cancelarului austriac Dollfuss de către un comando de nazişti austrieci,

iunie 1934  în 1936, ambasadorul german în Austria, von Papen, va încheia cu
cancelarul austriac Schusnigg, „a gentlemen`s agreement ”
c) memorandumul Hossbach din 5 noiembrie 1937: stenogramă unei şedinţei lui Hitler
cu o serie de consilieri, în timpul căreia liderul german ar fi vorbit despre planurile de
cucerire a lumii, propunând mai întâi cucerirea Cehoslovacia şi doar apoi a Austriei
- pregătirile Germaniei pentru Anschluss
- tatonarea poziţiei aliatului italian: la 6 noiembrie 1937, întâlnire dintre Mussolini
şi Ribbentrop
- noiembrie 1937: întâlnirea dintre lordul Halifax şi Hitler la Berchtesgaden
- ianuarie 1938, în timpul unei percheziţii la sediile naziste au fost descoperite
planuri de rebeliune militară ale naziştilor austrieci
- 13 februarie 1938 cancelarul austriac, Schuschnigg, se întâlneşte cu Hitler la
Berchtesgaden; ultimatumul lui Hitler
- martie 1938 cancelarul austriac, Schuschnigg anunţă organizarea unui plebiscit
pentru independenţa Austriei  precipitarea evenimentelor şi ocuparea Austriei de către
trupele germane
-12 martie 1938 Hitler declara, la Linz, în mod oficial, alipirea Austriei la
Germania, confirmată şi printr-un plebiscit
* De ilustrat pe larg conţinutul fiecărei etape a agresiunii Germaniei asupra Austriei,
precum şi reacţia marilor puteri.
XI Agresiunea Germaniei asupra Cehoslovaciei
- memorandumul Hossbach din 5 noiembrie 1937: în timpul unei şedinţe Hitler cu o serie
de consilieri, acesta ar fi vorbit despre planurile de cucerire a lumii, propunând mai întâi
cucerirea Cehoslovacia şi doar apoi a Austriei
- lipsa unei coeziuni interne a statului generată de nemulţumirile minorităţilor naţionale
- poziţia geografică nefavorabilă a ţării în contextul unui conflict
- existenţa unei mişcări a germanilor din regiunea sudetă
-24 aprilie 1938, Programul de la Karlsbad  lipsa de reacţie a Franţei şi, implicit a
URSS
- Marea Britanie trimite ca mediator pe lordul Runciman
- 1 septembrie 1938 Hitler îl primeşte pe Konrad Helein, liderul germanilor sudeţi şi îi
vorbeşte acestuia despre „armonia perfectă între opiniile lor”
- 4 septembrie 1938 are loc o întâlnire între Benes şi liderii germanilor sudeţi
- 12 septembrie 1938, discursul lui Hitler de la Nürnberg  13 septembrie, liderii
germani sudeţi au întrerupt convorbirile cu autorităţile cehoslovace şi au încercat o
revoltă, care a fost rapid reprimată de guvernul cehoslovac
- 15 septembrie 1938 Chamberlain şi Sir Horace Wilson s-au întâlnit cu Hitler la
Berchtesgaden
- pe 20 septembrie 1938, guvernul cehoslovac a respins memoriu franco – britanic
privind împărţirea ţării
- pe 21 septembrie 1938, guvernul cehoslovac acceptă condiţiile impuse, ca urmarea a
unui ultimatum franco – britanic
- 22 septembrie 1938, Chamberlain s-a întâlnit din nou cu Hitler, la Godesberg, liderul
german declarând că nu este de acord cu condiţiile primite, germanii sudeţi fiind
maltrataţi, regiunea trebuia anexată Germaniei
- 29 septembrie 1938 Conferinţa de la München şi împărţirea statului cehoslovac 
apogeul conciliatorismului
- 30 septembrie 1938 Chamberlain şi Hitler au semnat o declaraţie de neagresiune
considerată de toată lumea ca menit să aducă pacea în Europa
- la 2 octombrie 1938 Polonia colonelului Beck a ocupat regiunea Teschen
-la 2 noiembrie 1938, în urma primul dictat de la Viena, Ungaria primeşte sudul Slovaciei
- martie 1939, preşedintele cehoslovac Hacha (succesorul lui Benes) se întâlneşte cu
Hitler şi sub presiune, acceptă protectoratul german asupra Boemiei şi Moraviei
- 15 martie 1939, Slovacia îşi declară independenţa, iar la 16 martie 1939 acceptă
protectoratul german
* De ilustrat pe larg conţinutul fiecărei etape a agresiunii Germaniei asupra
Cehoslovaciei, precum şi reacţia marilor puteri.
XII Agresiunea Japoniei în Extremul Orient
- în contextul unei crize economice resimţite de Japonia, militarii niponi propun ca soluţie
la această situaţie o politică de cuceriri  profitând de un incident minor la căile ferate
japoneze (18 septembrie 1931), trupele japoneze au ocupat principalele oraşe din
Manciuria, o bogată regiune minieră şi agricolă din nordul Chinei
- guvernul chinez refuză să negocieze, face apel la Societatea Naţiunilor, ordonă boicot
împotriva mărfurilor japoneze, dar nu declară război Japoniei, din cauza pregătirilor
militare insuficiente
- septembrie – decembrie 1931, Consiliul Societăţii Naţiunilor a examinat plângerea
chineză  decembrie 1931 s-a creat comisia Laytton,
- între timp continuă agresiunea japoneză în China, ocupând noi provincii şi afectând, în
acest mod, interesele americane şi engleze  doctrina Stimson, prin care făcea cunoscută
decizia SUA de a nu recunoaşte nici un fel de anexări teritoriale sau tratate ⁄acorduri care
ar consimţi aceste contropiri; de asemenea, în notă se protesta împotriva oricăror măsuri
care ar leza interesele americane în China sau ar veni în contradicţie cu principiul porţilor
deschise
- la 18 februarie 1832, japonezii au proclamat independenţa Manciuriei, sub numele de
Manciuko
- la 9 martie 1932, în fruntea statutului marionetă creat de japonezi era impus ca regent,
apoi încoronat ca împărat la 1 mai 1932, Pu I (cel care fusese forţat să abdice de pe tronul
Chinei în 1912)
- septembrie 1932, Comisia Laytton şi–a prezentat raportul, discutat în Adunarea
Generală a Societăţii Naţiunilor  după dezbateri prelungite, la 24 februarie 1933 s-a
adoptat o rezoluţie în spiritul recomandărilor Comisiei Laytton:
- nu se aplicau nici un fel de sancţiuni Japoniei agresive
- se recunoşteau aşa – zisele drepturi şi interese speciale ale acesteia în nord –
estul Chinei
- se constata încălcarea de către Japonia a Tratatului celor nouă puteri
- nu se recunoştea existenţa statului Manciuko
- la 27 martie 1933, Japonia părăseşte Societatea Naţiunilor, nemulţumită de conţinutul

rezoluţiei Adunării Generale
- Japonia invadează Jehol, o regiune din China cuprinsă între Manciuria şi Marele Zid
Chinezesc
- la 7 iulie 1936, trupele japoneze lansează o nouă ofensivă în China: după cucerirea
Pekinului (26-27 iulie), ele invadează China de nord – est
- la sfârşitul anului 1937, trupele japonez controlează porturile importante, prin care
Shanghai
- singura regiune care le scapă japonezilor este cea din centrul ţării, controlată de armate
a lui Jiang Jieshi (Chiang Kai – shek), are a făcut din oraşul Chongqing (Tchoung King)
capitala sa provizorie
- japonezii decid să pună capăt rezistenţei chineze, tăind drumurile prin care aceasta
primea arme din URSS (până în 1938), apoi din SUA
*De ilustrat pe larg conţinutul fiecărei etape a agresiunii Japoniei asupra Chinei
XIII Agresiunea Italiei în Albania
- Ahmed Zogu, protejat iugoslav, s-a alăturat italienilor, după ce l-a izgonit pe
predecesorul său
- ales preşedinte pe 7 ani, acesta l-a informat pe Mussolini, în ianuarie 1925, că intenţiona
să realizeze un guvern solid în Albania pentru a contribui la pacea din Balcani, iar liderul
fascist italian l-a recunoscut imediat
- 27 noiembrie 1926 s-a semnat primul tratat italo-albanez, în fapt „un pact de prietenie şi
securitate”
- Mussolini a perceput Acordul de la Paris dintre Iugoslavia şi Franţa (11 noiembrie
1927) ca fiind unul îndreptat împotriva Italiei 22 noiembrie 1927, Mussolini a ripostat,
semnând cu Albania un al doilea tratat la Tirana
- în septembrie 1928, Ahmed Zogu a fost încoronat regele al albanezilor, cu aprobarea
Italiei
- la 7 aprilie 1939, urmând exemplul lui Hitler, Mussolini a ordonat trupelor sale să
invadeze Albania
- regele Zogu a părăsit ţara

- la 8 aprilie 1939, Albania a devenit protectorat italian şi, la cererea albanezilor italofili,
cele două Coroane au fost unite
* De ilustrat pe larg conţinutul fiecărei etape a agresiunii Italiei asupra Albaniei
XIV Agresiunea Italiei în Etiopia
- Etiopia era un stat independent african, membru al Societăţii Naţiunilor din 1923,
admiterea sa fiind susţinută de Franţa şi Italia un acord privind zonele de influenţă în
Etiopia, plecând mai degrabă de la o serie de considerente de ordin economic
- Franţa a protestat împotriva acestui acord în numele unui tratat din 1906, care prevedea
menţinerea drepturilor suverane ale împăratului Etiopiei
- în iunie 1926, Etiopia a protestat, la rândul ei, pe lângă Societatea Naţiunilor, declarând
că acordul este o ameninţare pentru suveranitatea etiopiană
- Italia reuşeşte să liniştească guvernul etiopian şi să semneze împreună pe 2 august 1928
un tratat de prietenie, de conciliere şi arbitraj
- ideea lui Mussolini de a cuceri Etiopia datează cel puţin din toamna anului 1933
- incidentul de care s-a servit Mussolini s-a desfăşurat la Ual-Ual, la 5 decembrie 1934, la
frontiera dintre Eritreea şi Etiopia
- guvernul etiopian a propus ca incidentul să fie supus arbitrajului, conform tratatului din
1928, însă Italia a refuzat (15 decembrie 1934)
- imediat guvernul etiopian a făcut la Societatea Naţiunilor; în aceste condiţii, guvernul
italian a revenit asupra deciziei sale şi a acceptat arbitrajul, da acesta a eşuat
- pentru că pregătirile militare ale Italiei în Eritreea au căpătat dimensiuni considerabile,
la 17 martie 1935, Etiopia a făcut din nou apel la Societatea Naţiunilor
- poziţia dificilă a guvernelor englez şi francez generată de reînarmarea Germaniei şi de
interesele lor specifice legate de această zonă
- negocierile stagnau
- încercările de compromis ale lui Eden, ale conferinţei tripartite franco – anglo- italiană,
ale Consiliul Societăţii Naţiunilor respinse de Mussolini
- cu toate manevrele de intimidare ale Marii Britanii în Mediterana şi conştient de voinţa

pacifistă a guvernului englez, la 3 octombrie 1935, Mussolini a început operaţiunile
militare în Etiopia
- Franţa şi Anglia au încercat o soluţie proprie pentru a pune capăt crizei etiopiene: planul
Laval – Hoare (decembrie 1935)
- Mussolini acceptă în principiu planul, dar acesta eşuează din cauza protestelor opiniei
publice engleze informată asupra prevederilor panului
- la iniţiativa statelor democratice, Societatea Naţiunilor hotărăşte să impună sancţiuni
economice Italiei (ridicate în 1936), în vreme ce Germania îi furnizează Italiei cărbunele
de care are nevoie, iar SUA petrolul necesar marinei şi aviaţiei
- la 28 decembrie 1935 Mussolini a denunţat acordurile de la Stresa şi Roma
- la 5 mai 1936, Negusul Etiopiei a cerut pacea după victoria italiană de la lacul Achianga
- la 7 martie 1936, Mussolini s-a arătat dispus să negocieze, dar denunţarea tratatului de
la Locarno de către Germania în aceeaşi zi, a distras atenţia internaţională de la afacerea
etiopiană şi i-a permis Ducelui să obţină victoria
- la 9 mai 1936, un decret al lui Mussolini proclama anexarea Etiopiei de către Italia, iar
regele Italiei devenea „împăratul Etiopiei”
- la 4 iulie 1936, Adunarea Naţiunilor Unite a votat o rezoluţie prin care erau ridicate
sancţiunile economice şi financiare luate împotriva Italiei
*De ilustrat pe larg conţinutul fiecărei etape a agresiunii Italiei asupra Etiopiei
XV Războiul civil din Spania
- în 1931 Spania devine republică

- alegerile din februarie 1936 sunt câştigate de Frontul Popular constituit din forţele de
stânga spaniole  imediat se declanşează un val de greve revoluţionare, ţăranii ocupă
pământurile, violenţele se generalizează
- la 13 iulie 1936 liderul monarhist Calvo Sotelo este asasinat, ceea ce a dat semnalul
loviturii militare de stat, Franco devenind şeful mişcării naţionaliste
- va începe un război civil ce va dura 3 ani, în care s-au confruntat două tabere:
a) naţionaliştii sprijiniţi de armata permanentă, de Falangă, de majoritatea clerului catolic

şi de clasa conducătoare
b) republicanii susţinuţi de muncitori, de mica burghezie radicală, de o parte a ţărănimii
- în aprilie 1938, Franco reuşeşte să izoleze Madridul de Barcelona, pe 28 martie 1939 va
ocupa Madridul, unde în octombrie îşi va instala propriul guvern
- războiul din Spania s-a transformat într-un conflict internaţional, o adevărată „repetiţie
generală” a războiului mondial
* De ilustrat această ultimă idee, în fapt, poziţia marilor puteri faţă de conflictul din
Spania, precum şi posibilele consecinţe pe plan internaţional ale acestui conflict
XVI Alianţe
- formarea Micii Înţelegeri (Cehoslovacia, Iugoslavia, România), 1921 – de ilustrat

scopurile constituirii acestei alianţe
- 9 februarie 1934, la Atena, a fost semnat Pactul Înţelegerii Balcanice (Turcia,
Iugoslavia, România, Grecia) - de ilustrat scopurile constituirii acestei alianţe
- Axa Berlin – Roma – Tokio:
octombrie 1936 – protocol semnat între Germania şi Italia
25 noiembrie 1936 – Germania şi Japonia semnau Pactul Anticomintern
6 noiembrie 1937 – Italia aderă la Pactul Anticomintern
24 februarie 1939 – Ungaria şi statul Manciuko se alătură Pactului Anticomintern
27 februarie 1939 – Spania se alătură Pactului Anticomintern
* De ilustrat principalele prevederi, precum şi semnificaţia acestor documente pentru
evoluţia ulterioară a evenimentelor
Dicţionar:
conciliatorism: atitudine care duce spre împăcare, spre realizarea unui acord sau a unui
compromis
crah: fenomen economic manifestat prin lipsa acută a creditului pe piaţă, prin scăderea
bruscă a cursului acţiunilor la bursă şi prin devalorizarea monedei
credit: capital provenit prin împrumut, pe baza încrederii şi solvabilităţii
deficit bugetar: sumă cu care cheltuielile depăşesc veniturile
moratoriu: amânarea plăţii datoriilor unui debitor; amânarea legală a executării
obligaţiilor financiare internaţionale, determinate de o situaţie excepţională (criză
economică, război etc.)
pact de neagresiune: tratat prin care două sau mai multe state se obligă să nu întreprindă
acţiuni duşmănoase unul faţă de celălalt
securitate colectivă: componentă a relaţiilor internaţionale, concretizată prin măsuri
comune, luate de către toate statele şi care vizează menţinerea păcii şi respectarea
angajamentelor
reparaţii de război: despăgubiri plătite pentru compensarea pagubelor economice
datorate unui război
revizionism: curent politic care şi propune modificarea (revizuirea) unor tratate
internaţionale
XVII Suport documentar
Document 1: Moratoriu Hoover – Declaraţia preşedintelui Herbert Hoover , 20

iunie 1931 (excerpt)
Guvernul american propune amânarea pe o durată de un an a tuturor plăţilor

datoriilor interguvernamentale, a datoriilor reparaţiilor şi a celor contractate în virtutea
împrumuturilor pentru ajutor de după război (...)
Eu nu aprob deloc, chiar în sensul cel mai larg, anularea datoriilor care ni se
cuvin. Încrederea internaţională nu ar spori prin aceasta. Nici una din naţiunile care ne
sunt debitoare nu a sugerat-o vreodată, dar acum baza reglementării acestor datorii constă
în capacitatea de plată a debitorilor în condiţii normale, noi acţionăm în deplină
concordanţă cu politica şi principiile noastre, luând în consideraţie situaţia anormală
existentă actualmente în lume.
Esenţa prezentei propuneri este de a da răgaz guvernelor debitoare, să-şi refacă
prosperitatea naţională. (...)
SURSA: Alexandru Vianu, Zorin Zamfir, Constantin Buşe, Gheorghe Bădescu,

Relaţii internaţionale în acte şi documente, vol.I (1917-1939), Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1974, Vol.I, p.74
Document 2: Tratatul de la Rapallo între Republica Sovietică Federativă Rusă şi

Germania , 16 aprilie 1922 (excerpt)
Articolul 1
Cele două guverne sunt de acord ca divergenţele dintre Germania şi Republica Sovietică
Rusă, în probleme ce au apărut în timpul când aceste state au fost în stare de război, să se
reglementeze pe următoarele baze:
a) Statul german şi RSFSR renunţă, în mod reciproc, la despăgubirea pentru cheltuielile
de război, precum şi la dezdăunarea pagubelor de război, adică a acelor pagube care le-a
fost cauzate, lor şi cetăţenilor respectivi, în regiunile operaţiunilor de război şi ca urmare
a măsurilor de război, inclusiv rechiziţiile făcute pe teritoriul Părţii potrivnice.
Ambele părţi renunţă, de asemenea, la dezdăunarea pagubelor cauzate cetăţenilor unei
din Părţi, nu de război, ci prin aşa-numitele legi excepţionale de război şi prin măsurile
forţate luate de organele de stat ale celeilalte Părţi.
b) Germania şi Rusia renunţă, în mod reciproc, la despăgubiri pentru cheltuielile ce le-au
avut cu prizonierii de război. Guvernul german renunţă, de asemenea, la despăgubiri,
pentru cheltuielile făcute cu internarea în Germania a unei părţi din Armata Roşie.
Guvernul rus renunţă, la rândul său, la restituirea sumelor câştigate de Germania din
vânzarea bunurilor militare introduse de Germania de către unităţile internate.
Articolul 2
Germania renunţă la pretenţiile izvorând din faptul aplicării, până în prezent, a legilor şi
măsurilor RSFSR unor cetăţeni germani şi drepturilor lor private, precum şi drepturile
Germaniei şi ale statelor germane faţă de Rusia; de asemenea renunţă la pretenţiunile ce
izvorăsc, în general, din măsurile luate de RSFSR sau de organele ei faţă de cetăţenii
germani sau faţă de drepturile lor private, - sub condiţia că guvernul RSFSR nu va
satisface pretenţiuni analoge ale altor state.
Articolul 3
Relaţiile diplomatice şi consulare între Germania şi R.S.F.S.R. se reiau fără întârziere.
Articolul 4
Ambele guverne sunt de acord mai departe să aplice clauza naţiunii celei mai favorizate,
cu privire la situaţia juridică generală a cetăţenilor uneia din Părţi pe teritoriul celeilalte şi
în reglementarea generală a relaţiilor economice şi comerciale reciproce.
Articolul 5
Cele două guverne vor lua în considerare cu bunăvoinţă, în mod reciproc, nevoile
economice ale ambelor părţi.
Guvernul german se declară gata să sprijine, pe cât posibil, convenţiile proiectate de
unele firme particulare, - care i-au fost aduse la cunoştinţă în ultima vreme, şi să
înlesnească executarea lor (...).
Bucureşti, 1974, Vol.I, pp. 98-99.
Document 3: Pactul Ribbentrop – Molotov ( Pactul de neagresiune germano -

sovietic) , 23 august 1939
Articolul 1
Ambele părţi contractante se obligă a se abţine de la orice violenţă, de la orice acţiune
agresivă şi orice atac una împotriva celeilalte, atât izolat, cât şi în comun cu alte puteri.
Articolul 2
În cazul când una din Părţile contractante devine obiect al acţiunilor militare din partea
unei terţe puteri, cealaltă parte contractantă nu va susţine sub nici o formă această putere.
Articolul 3
Guvernele ambelor Părţi contractante rămân să ţină contact între ele pe viitor pentru
consultaţii, ca să se informeze reciproc asupra chestiunilor ce privesc interesele lor
comune.
Articolul 4
Nici una din Părţile contractante nu va participa la orice grupare de puteri îndreptată,
direct sau indirect, împotriva altei părţi.
Articolul 5
În caz de izbucnire a litigiilor sau conflictelor între părţile contractante într-un fel sau
altul de chestiuni, ambele părţi vor rezolva aceste litigii şi conflicte exclusiv pe cale
paşnică, făcând schimb prietenesc de opinii sau, în cazuri necesare, pe calea creării unei
comisii pentru aplanarea conflictului.
Articolul 6
Tratatul de faţă este încheiat pe un termen de zece ani. Dacă una din părţile contractante
nu-l va denunţa cu un an înainte de expirarea termenului, durata pactului să fie
considerată în mod automat pe următorii cinci ani.
Articolul 7
Tratatul de faţă urmează să fie ratificat într-un termen cât mai scurt posibil. Schimbul de
instrumente de ratificare trebuie să aibă loc la Berlin. Tratatul întră în vigoare imediat
după semnarea lui.
Protocolul adiţional secret
Cu ocazia semnării Tratatului de neagresiune dintre Reichul german şi Uniunea

Republicilor Sovietice Socialiste, plenipotenţiarii semnatari din partea celor două părţi
au discutat, în cadrul unor convorbiri strict confidenţiale, problema delimitării sferelor
lor respective de interes în Europa Răsăriteană. Aceste convorbiri au dus la următorul
rezultat:
1. În cazul unor transformări teritoriale şi politice ale teritoriilor aparţinând
statelor baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), frontiera nordică a Lituaniei va
reprezenta frontiera sferelor de interes atât ale Germaniei, cât şi ale URSS. În legătură cu
aceasta, interesul Lituaniei faţă de teritoriul Vilno este recunoscut de ambele părţi.
2. În cazul unor transformări teritoriale şi politice ale teritoriilor aparţinând
statului polonez, sferele de interes, atât ale Germaniei, cât şi ale URSS, vor fi delimitate
aproximativ pe linia râurilor Narev, Vistula şi San.
Problema dacă în interesele ambelor părţi ar fi de dorit menţinerea unui stat
polonez şi independent şi a modului în care vor fi trasate frontierele acestui stat poate fi
soluţionată definitiv numai în cursul evenimentelor politice ulterioare.
În orice caz, ambele guverne vor rezolva această problemă pe calea unor
înţelegeri prieteneşti.
3. În privinţa Europei de Sud – Est, partea sovietică subliniază interesul pe care-l

manifestă pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres faţă de aceste
teritorii.
4. Acest protocol va fi considerat de ambele părţi ca strict secret.
SURSA: Gheorghe Onişoru, Istoria contemporană universală 1917 – 1945, Editura

Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti 2005, pp.43-45.
Document 4: Pactul germano – sovietic de prietenie şi frontieră , Moscova, 28

septembrie 1939 (excerpt)
Articolul 1
Guvernul URSS şi guvernul german stabilesc ca frontierele între cele două state
interesate, pe teritoriul fostului stat polonez, linia trasată pe harta alăturată, ce va fi
descrisă mai amănunţit în protocolul suplimentar (...).
Articolul 3
Reconstruirea de stat necesară pe teritoriul de vest de la linia arătată la articolul 1 o va
face guvernul german, pe teritoriul de la răsărit de această linie - guvernul URSS.
SURSA: Alexandru Vianu, Constantin Buşe, Zorin Zamfir, Gheorghe Bădescu, Relaţii
internaţionale în acte şi documente, Vol. II (1939-1945), Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1976, p.19.
Document 5: Pactul Briand – Kellogg sau Pactul de la Paris , 27 august 1928

(excerpt)
Articolul 1
Înaltele părţi contractante declară solemn în numele popoarelor lor respective că
condamnă recursul la război pentru regularea diferendelor internaţionale şi renunţă la el
ca instrument de politică naţională în relaţiunile lor mutuale
Articolul 2
Înaltele părţi contractante recunosc că regularea sau rezolvarea tuturor diferendelor sau
conflictelor de orice natură sau de orice origine ar fi ele care se vor putea ivi între ele, nu
va trebui niciodată urmărită decât prin mijloace pacifiste.
(...)
Bucureşti, 1974, p.134.
Document 6: Tratatele de la Locarno cu privire la garantarea frontierelor germano

– franceze şi germano – belgiene, 16 octombrie 1925 (excerpt)
Pactul de garanţie renan

Articolul 1
Înaltele părţi contractante garantează fiecare pentru sine şi toate împreună (...)
menţinerea statu – qou-ului teritorial care rezultă din frontierele dintre Germania şi
Franţa, inviolabilitatea acestor frontiere, aşa cum au fost stabilite prin Tratatul de pace
semnat la Versailles la 28 iunie 1919, sau aşa cum au fost stabilite în executarea acestuia,
precum şi respectarea prevederilor articolelor 42 şi 43 din menţionatul tratat, referitoare
la zona demilitarizată.
Articolul 2
Germania şi Belgia, precum şi Germania şi Franţa se obligă în mod reciproc ca, în
raporturile lor, să nu recurgă în nici un caz la agresiune şi cotropire şi să nu recurgă la
război una împotriva celeilalte (...).
Articolul 3
Faţă de obligaţiile reciproce pe care şi le-au asumat prin articolul 2, Germania şi Belgia,
precum şi Germania şi Franţa, se obligă să rezolve pe cale paşnică toate problemele, de
orice natură ar fi, care le despart şi care ar putea fi soluţionate prin obişnuitele căi
diplomatice (...).
Articolul 4
În cazul unei încălcări a articolului 2 din prezentul tratat sau a nerespectării vădite a
articolelor 42 sau 43 din Tratatul de la Versailles, de către una din Înaltele părţi
contractante, fiecare din celelalte Puteri contractante se obligă de pe acum ca, de îndată
ce va afla că acea încălcare sau nerespectare constituie un act de agresiune neprovocat şi
că sunt necesare acţiuni imediate din cauza trecerii frontierei, sau a începerii acţiunilor de
război, sau a concentrării de forţe armate în zona demilitarizată, să acorde fără întârziere
sprijinul său acelei Părţi faţă de care s-a săvârşit o astfel de încălcare sau o astfel de
încălcare (...).
Articolul 5
Dispoziţia din articolul 3 al prezentului tratat se pune sub garanţia Înaltelor părţi
contractante, după cum urmează:
În cazul în care una din Puterile indicate în articolul 3 refuză să se conformeze regulilor
paşnice sau să execute o hotărâre arbitrală sau judecătorească, şi ar viola articolul 3 al
prezentului tratat, sau nu ar respecta articolele 42 sau 43 din Tratatul de la Versailles, ea
va fi supusă aplicării prevederilor din articolul 4 al prezentului tratat (...).
Articolul 6
Dispoziţiunile prezentului Tratat nu aduc nici o atingere drepturilor şi obligaţiunilor ce
decurg pentru Înaltele părţi contractante din Tratatul de pace de la Versailles, precum şi
din convenţiile complementare, inclusiv aceea din 30 august 1924 semnată la Londra (...).
Tratatul între Franţa şi Polonia (sau tratat de garanţie franco - polon)
Articolul 1
În cazul în care Polonia sau Franţa ar avea de suferit de pe urma nerespectării
angajamentelor, intervenite astăzi între ele şi Germania în vederea menţinerii păcii
generale, Franţa, şi în mod reciproc Polonia, acţionând în aplicarea articolul 16 din Pactul
Societăţii Naţiunilor, se angajează să-şi dea imediat ajutor şi asistenţă, dacă o asemenea
nerespectare va fi însoţită de o folosire a armelor ce n-ar fi fost provocată (...).
Pedagogică, Bucureşti, 1976, pp. p.113-115
Seminarul nr. 6
Evoluţia relaţiilor interaliate în timpul celui de-al doilea război

mondial: 1939-1945
I Formarea coaliţiei Naţiunilor Unite
1) 22 iunie 1941, discursul lui Winston Churchill la radio prin care făcea cunoscută
poporului englez, agresiunea Germaniei împotriva Uniunii Sovietice şi justifica, din
perspectiva necesităţii eliminării agresiunii militare fasciste, alianţa cu URSS, depăşind
astfel orice diferenţe ideologice
2) 12 iulie 1941, la Moscova era semnat acordul sovieto – englez, intitulat „Cu privire la
acţiunile comune de război împotriva Germaniei”
3) stabilirea modalităţilor concrete de ajutorare a Uniunii Sovietice – misiunea H.

Hopkins, schimbul de scrisori între Stalin şi Franklin Roosevelt din 30 octombrie,
respectiv 6 noiembrie 1941
4) 14 august 1941, Carta Atlanticului
5) 24 septembrie 1941 URSS aderă la Carta Atlanticului
6) conferinţa de la Moscova (29 septembrie – 1 octombrie 1941) care a stabilit

modalităţile de realizare şi proporţiile colaborării între URSS şi aliaţii săi anglo-saxoni
7) la începutul lunii noiembrie 1941, Congresul american a hotărât să extindă prevederile

legii lend and lease şi asupra schimburilor făcute cu SUA de către URSS, şi în acest
scop, a acordat un credit iniţial de 1 miliard de dolari, iar în februarie 1942, un alt fond de
aceeaşi valoare
8) colaborarea anglo – sovietică din Iran

- refuzul Şahul Reza, cunoscut pentru poziţia sa progermană, de a expulza pe resortisanţii
germani, poziţia strategică a Iranului pentru frontul sovietic, precum şi interesele
economice britanice în această ţară, au constituit principale motive ale atacării Iranului de
către trupele sovietice şi engleze (vara – toamna 1941)
- ocuparea Iranului nu a fost însoţită de încercări de subminare a integrităţii teritoriale,
suveranităţii şi independenţei sale politice
9) a doua zi după atacul de la Pearl Harbour, la 8 decembrie 1941 SUA şi Anglia au

declarat război Japoniei
10) 11 decembrie 1941, Germania şi Italia au declarat război SUA
11) 1 ianuarie 1942 a fost semnată la Casa Albă, Declaraţia Naţiunilor Unite de către
reprezentanţii celor 26 de state care au participat la Conferinţa de la Washington (22
decembrie 1941 – 14 ianuarie 1942)
12) 26 mai 1942 s-a semnat la Londra, tratatul de alianţă anglo – sovietic, intitulat „Cu
privire la principiile ajutorului reciproc în războiul împotriva agresorului”
13) 11 iunie 1942 s-a semnat la Washington acordul sovieto – american care reglementa
relaţiile economice şi financiare pe baza legii lend and lease
‫ ٭‬De ilustrat, pe larg, conţinutul fiecărei etape, din formarea coaliţiei Naţiunilor Unite.
II Formarea alianţei anglo – americane
- în perioada „războiului ciudat”, SUA au susţinut pasivitatea manifestată de

guvernele francez, englez împotriva Germaniei şi au fost de acord cu planuri de
operaţii pentru ajutorarea Finlandei împotriva URSS
- în februarie 1940, preşedintele american F. Roosevelt l-a trimis pe Summer
Welles, adjunct al Secretarului de Stat, în Europa, pentru a sonda posibilitatea ca
Anglia şi Franţa să încheie pace cu Germania  misiunea eşuează
- victoriile obţinute de alianţa fascistă şi capitularea Franţei au determinat
Congresul SUA să acorde de urgenţă credite sporite pentru armament
- între iunie 1940 – iulie 1941 au fost livrate Angliei de către SUA cantităţi
importante de arme, muniţie, avioane
- 2 septembrie 1940 s-a semnat un tratat anglo – american prin care Marea
Britanie, în schimbul a 50 de crucişătoare americane şi a obligaţiei SUA de a apăra
posesiunile engleze în emisfera occidentală, arenda Statelor Unite, pe termen de 99
de ani, baze în insulele Newfoundland, Bermude, Bahamas, Jamaica, Santa Lucia,
Trinităţii, Antigua, pe litoralul Guineiei britanice
- 15 iunie 1940, F. Roosevelt a semnat ordinul de creare a Comitetului pentru
cercetările în domeniul folosirii energiei atomice în scopuri militare
- 16 septembrie 1940 SUA au adoptat legea privind obligativitatea serviciului
militar obligatoriu
- 6 ianuarie 1941, în mesajul pe care preşedintele american F. Roosevelt l-a adresat
Congresului, a propus adoptarea legii lend and lease
- 11 martie 1941 a intrat în vigoare legea lend and lease
‫ ٭‬De ilustrat, pe larg, conţinutul fiecărei etape, din formarea coaliţiei anglo-americane.
III Conferinţele interaliate
1) Conferinţa de la Casablanca (13-24 ianuarie 1943)
- au participat premierul britanic, Winston Churchill şi preşedintele american,

Franklin Roosevelt
- se amână deschiderea celui de al doilea front pentru primăvara anului 1944
- s-a hotărât ca după încheierea operaţiunilor din Africa de Nord să se pună în
aplicare planul de debarcare a trupelor anglo – americane în Sicilia
- pentru a amâna impresia defavorabilă lăsată de această nouă amânare s-a adoptat
principiul capitulării necondiţionate pentru puterile Axei
2) Conferinţa de Quebec (august 1943)
- redactat un proiect comun de declaraţie a celor patru puteri (SUA, URSS, Marea
Britanie, China)
- s-a confirmat decizia de fixare a deschiderii celui de al doilea front în Franţa la 1
mai 1944
- s-a fixat o operaţiune de debarcare în sudul Franţei, aşa- numita operaţiune Anvil
- problema războiului din Pacific – s-a aprobat planul de operaţiuni americane
pentru perioada 1943-1944, care prevedea ocuparea arhipelagurilor Marshall,
Caroline, Mariane
- august 1943 – s-a semnat un acord anglo-american în domeniul cercetării atomice
3) Conferinţa de la Moscova (19-30 octombrie 1943)
- o conferinţă a miniştrilor de externe ai Marii Britanii, Uniunii Sovietice şi Statelor

Unite ale Americii
- au fost date din nou asigurări ca în mai 1944 se va deschide cel de al doilea front
- delegaţii britanici şi americani au propus unele proiecte de federalizare a ţărilor

mici din Europa centrală, de sud – est  respinse de guvernul sovietic
- au fost adoptate:
° Declaraţia cu privire la Austria
° Declaraţia cu privire la Italia
° Declaraţia cu privire la răspunderea naziştilor pentru atrocităţilor comise
° Declaraţia celor patru
4) Conferinţa de la Cairo (26-27 noiembrie 1943)
- premierul britanic, Winston Churchill şi preşedintele american, Franklin

Roosevelt s-au întâlnit la Cairo
- la 1 decembrie 1943, aceştia, împreună cu Chiang Kai -shek, au dat publicităţii
Declaraţia tripartită anglo – americano – chineză în legăturile cu reglementările
din Extremul Orient
5) Conferinţa de la Teheran (28 noiembrie – 1 decembrie 1943)
- reprezentanţii sovietici au insistat asupra oportunităţii unor operaţiuni de

anvergură în Occident, peste Canalul Mânecii, ca soluţie pentru grăbirea înfrângerii
Germaniei şi scurtarea duratei războiului
- Chruchill a susţinut „varianta balcanică”: un avans rapid al aliaţilor în Italia, care
ar fi adus războiul în regiunea Bosforului sau în Balcani  respinsă de Roosevelt şi
Stalin
- Stalin a insistat să se acorde prioritate debarcării în Franţa, adică operaţiunilor
Overlord şi Anvil
- s-a discutat statutul postbelic al Germaniei:
a) Roosevelt a prezentat un plan de împărţire a Germaniei în cinci state autonome
sub control internaţional
b) Churchill a propus:
° separarea Prusiei militariste de restul ţării
° desprinderea unor regiuni din sudul Germaniei pentru includerea lor, alături de alte
state din Europa Centrală în o Federaţie dunăreană  guvernul sovietic s-a opus, iar
preşedintele american a propus ca problema să fie discutată în Comisia consultativă
europeană
- în ceea ce priveşte chestiunea poloneză, Churchill a acceptat soluţia „de a împinge
Polonia spre vest”, teritoriul polonez trebuind a fi delimitat de linia Curzon şi Oder,
inclusiv Prusia Orientală şi Oppeln  URSS încorpora teritoriile atribuite prin
acordul germano – sovietic din 1939, iar Polonia primea în schimb, în compensaţie,
Prusia Orientală, Pomerania, Silezia
- Finlanda – Stalin a arătat că Finlanda
° trebuia să revină la frontierele din 1940
° să cedeze Uniunii Sovietice, Petsamo
° să alunge trupele germane de pe teritoriul său
° să plătească Uniunii Sovietice, reparaţii de război
- Oceanul Pacific – URSS a considerat că este posibil să înceapă operaţiunile
militare împotriva Japoniei, la 6 luni după terminarea conflictului din Europa
- organizarea securităţii colective:
a) Churchill a propus un sistem „regionalist” construit în jurul a trei organisme
continentale din Europa, Asia şi America
b) Stalin a imaginat o instituţie mondială cu trei nivele de operaţionalizare:
° o adunare, la care să participe toate statele suverane
° un comitet executiv care să administreze serviciile publice internaţionale
° un directoriat al celor patru mari puteri (SUA, URSS, Anglia, China)
care să menţină ordinea internaţională
- a fost adoptată: Declaraţia cu privire la Iran (1 decembrie 1943)
7) Conferinţa de la Moscova (9-18 octombrie 1944)

- în cursul acestei întâlniri, Churchill i-a propus lui Stalin să stabilească sferele de
influenţă în Balcani  aşa – numitul acord al procentajelor:
România 90% sovieticii Grecia 90% Marea Britanie

10% alţii 10% Uniunea Sovietică
Ungaria şi Iugoslavia 50% influenţă occidentală

50% influenţă sovietică
Bulgaria 75% influenţă occidentală

25% influenţă sovietică
8) Conferinţa de la Yalta (4-11 februarie 1945)
- au participat Stalin, Franklin Roosevelt, Churchill, miniştrii de externe american

şi englez, consilieri militari
- s-au luat decizii referitoare la:
A) problema germană
- principiul capitulării necondiţionate
- punerea Germaniei în imposibilitatea de a mai provoca război
a) împărţirea Germaniei şi conducerea acesteia în perioada postbelică
b) stabilirea plăţii unor reparaţii de război
° delegaţia sovietică a prezentat câteva principii privind perceperea reparaţiilor în
natură, nu în bani, prin confiscarea de maşini de maşini şi utilaje, prin livrări anuale de
mărfuri, termenul de lichidare fiind fixat la 10 ani
° nu s-a ajuns la un acord în privinţa reparaţiilor  rezolvarea problemei a fost
încredinţată unei comisii de reparaţii cu sediul la Moscova, incluzând trei reprezentanţi
(englez, sovietic şi american)
° propunerea sovietică: comisia de reparaţii cu sediul la Moscova trebuia să aibă ca
bază de discuţie suma totală de 22 de miliarde de dolari, din care jumătate trebuia să
revină Uniunii Sovietice, urmând a fi acoperită din producţia curentă, utilaj industrial
demontat din zona sovietică şi occidentală, proprietăţile germane din afara teritoriului
german, folosirea mânii de lucru germane
B) problema poloneză
- problema constituirii unui guvern polonez
- stabilirea frontierelor statului polonez
C) problema iugoslavă
- problema constituirii unui guvern iugoslav
D) problema strâmtorilor
E) problema Japoniei
F) Declaraţia Europei eliberate
G) Organizaţia mondială
- s-a stabilit convocarea unei conferinţe a Naţiunilor Unite pentru constituirea unei
organizaţii mondiale la data de 25 aprilie 1945 în Statele Unite ale Americii
9) Conferinţa de la Postdam ( 17 iulie – 2 august 1945)

- au participat Stalin, Truman, Churchill, înlocuit cu Atlee
- scopul conferinţei era acela de a stabili organizarea postbelică a lumii:
a) s-a creat un Consiliu al miniştrilor de Externe englez, francez, chinez, american şi

sovietic
b) problema germană
- organizarea postbelică a Germaniei prin împărţirea ei în zone de ocupaţie
- transformarea Germaniei într-un stat democratic şi paşnic prin:
° denazificare
° democratizare
° demilitarizare
- stabilirea modului de percepere a reparaţiilor germane de către URSS, Marea

Britanie, SUA
c) problema Italiei
- preşedintele american Truman a propus încheierea cât mai repede posibil a păcii
cu Italia pentru a se putea începe cât mai repede procesul de refacere şi edificare a
vieţii statele democratice
- Churchill s-a opus acestei propuneri, amintind că Italia a fost multă vreme în
tabăra fascistă
d) problema poloneză
- problema tezaurului aflat al Londra: Churchill a afirmat că valoarea sa nu
acoperea cheltuielile făcute de Marea Britanie pentru organizarea şi întreţinerea
trupelor poloneze, pentru întreţinerea guvernului polonez aflat în exil şi a emigraţiei
- problema frontierelor:
° anglo – saxonii au promis să sprijine transferul către URSS a oraşului
Koenigsberg şi a unei părţi din Prusia orientală
° cealaltă parte a Prusiei Orientale şi oraşul Danzig trebuiau să revină Poloniei
° teritoriul de la est de linia Oder-Neisse să fie administrată provizoriu de Polonia
e) strămutarea populaţiilor germane în Germania din Prusia Orientală, Polonia,

Cehoslovacia, Ungaria
f) s-a adoptat o declaraţie comună anglo – americano – chineză prin care se cerea
Japoniei să capituleze necondiţionat, căreia i se va alătura, ulterior, şi partea sovietică
‫ ٭‬De ilustrat, pe baza documentelor incluse în acest caiet de seminar, deciziile luate în
cursul conferinţelor interaliate asupra problemelor identificate mai sus.
IV Crearea Organizaţiei Naţiunilor Unite
Geneza:
- în ianuarie 1941, în mesajul său adresat Congresul SUA, preşedintele american
Roosevelt proclama cele patru drepturi:
° dreptul la expresie şi de opinie
° dreptul de liberă exercitare a credinţei
° dreptul de a fi ferit de sărăcie
° dreptul de a fi ferit de teroare
- 14 august 1941, Carta Atlanticului  realizarea unui „sistem mai larg şi
permanent de securitate generală”
- 1 ianuarie 1942 a fost semnată la Casa Albă, Declaraţia Naţiunilor Unite de către
reprezentanţii celor 26 de state care au participat la Conferinţa de la Washington
(22 decembrie 1941 – 14 ianuarie 1942); Aliaţii îşi spun pentru prima oară
Naţiunile Unite
- 1943 Conferinţa miniştrilor de Externe de la Washington a hotărât crearea unui
organism internaţional pentru asigurarea păcii şi securităţii
- între 21 august -7 octombrie 1944 s-a desfăşurat Conferinţa de la Dumbarton
Oaks, în cadrul căreia s-au elaborat propunerile privind statutul O.N.U. şi s-au
stabilit principiile generale de organizare
- la Conferinţa de la Yalta din 4-11 februarie 1945 s-a stabilit, printre altele:
° că membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate primesc drept de veto
° convocarea unei conferinţe a Naţiunilor Unite privind constituirea organizaţiei mondiale
la data de 25 aprilie 1945 în Statele Unite ale Americii
- la 26 aprilie 1945 s-a deschis Conferinţa de la San Francisco, cu participarea a 50

de state
- după negocierile din cadrul acestei conferinţe (aprilie – iunie 1945), la 26 iunie
1945, întemeierea O.N.U.: reprezentanţii celor 50 de state au semnat Carta
Naţiunilor Unite
- la 15 octombrie 1945, Polonia (al 51-lea stat fondator) ratifică Carta
- 24 octombrie 1945, Carta intră în vigoare („Ziua Naţiunilor Unite”)
Organizaţia Naţiunilor Unite
- funcţionarea şi activitatea ei este reglementată pe baza Cartei O.N.U.

- obiectivele organizaţiei
- membrii
° calitatea de membru
° obligaţiile membrilor
° numărul statelor membre: în 1945 erau 51 de state membre, cărora li s-au
adăugat ţările din Africa şi din Asia, care şi-au dobândit independenţa, foştii aliaţi ai
Germaniei (1955 - 1956), apoi China comunistă (1971), cele două state germane (1973),
statele rezultate în urma desfiinţării URSS
- organizarea:
1) Adunarea Generală
2) Consiliul de Securitate
3) Secretarul General
4) Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga
5) Consiliul de Tutelă
6) Consiliul Economic şi Social (ECOSOC)

- se ocupă de creşterea generală a nivelului de trai, servindu-se în acest, scop de alte
agenţii şi comisii speciale ale O.N.U.:
- O.M.S. (Organizaţia Mondială a Sănătăţii), cu sediul la Geneva
- O.I.M. (Organizaţia Internaţională a Muncii), cu sediul la Geneva
- F.M.I. (Fondul Monetar Internaţional), cu sediul la Washington
- F.A.O. (Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură), cu sediul la Roma

- U.N.I.C.E.F. (Fondul Internaţional pentru Urgenţe ale Copiilor al Naţiunilor
Unite), cu sediul la New -York
- U.N.E.S.C.O. (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură),
cu sediul la Paris
- B.I.R.D. (Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare)
-U.N.C.T.A.D. (Comisia Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare)
* De ilustrat principalele atribuţii ale organismelor O.N.U., menţionate mai sus.
V Suport documentar
Document 1: Winston Churchill despre agresiunea Germaniei împotriva Uniunii

Sovietice (excerpt)
Londra, 22 iunie 1944
Nimeni mai mult decât mine nu a fost un adversar mai statornic al comunismului, în
cursul ultimilor 25 de ani. Nu voi retrage nici un cuvânt din cele ce am spus despre acest
subiect (...).
Nu avem decât un singur ţel, un singur scop irevocabil. Suntem hotărâţi să distrugem pe
Hitler şi orice urmă de a regimului nazist. Nimic nu ne va îndepărta de la această hotărâre
– nimic! (...) orice om şi orice stat care luptă împotriva nazismului va avea sprijinul
nostru. Orice om şi orice stat care merge cu Hitler este duşmanul nostru (...).
Pedagogică, Bucureşti, 1976, pp.91-92.
Document 2: Acord între guvernele URSS şi Marii Britanii cu privire la acţiunile

comune împotriva Germaniei (excerpt)
Moscova, 12 iulie 1941
(...) Guvernul URSS şi guvernul Majestăţii Sale a Regatului Unit au încheiat prezentul
acord şi declară următoarele:
1. Ambele guverne se obligă reciproc să-şi acorde unul altuia ajutor şi sprijin de orice
natură în actualul război împotriva Germaniei hitleriste.
2. Ele se obligă de asemenea ca în continuarea acestui război să nu ducă tratative, să nu

încheie armistiţiu sau tratat de pace fără acordul celuilalt (...).
Document 3:Carta Atlanticului
14 august 1941
Preşedintele Statelor Unite ale Americii şi Dl. Churchill, prim –ministru, reprezentând
guvernul Majestăţii Sale în Regatul Unit, întâlnindu-se pe mare, consideră că trebuie
făcute cunoscute unele dintre principiile pe care îşi bazează speranţele într-u viitor mai
bun pentru omenire şi care sunt comune politicii naţionale a ţărilor respective.
1. Ţările lor nu urmăresc nici o mărire teritorială sau de altă natură.
2. Ei nu doresc să vadă nici o modificare teritorială care să nu fie în acord cu voinţele
liber exprimate ale popoarelor interesate.
3. Ei respectă dreptul ce are fiecare popor de a alege forma de guvernământ sub care vrea
să trăiască; ei doresc să fie redate drepturile suverane şi liberul exerciţiu de guvernare
celor care au fost privaţi de ele prin forţă.
4. Ei se străduiesc, ţinând seama de obligaţiile pe care şi le-au asumat deja, să deschidă
tuturor statelor, mari sau mici, învingători sau învinşi, accesul la materii prime ale lumii
şi tranzacţiilor comerciale care sunt necesare prosperităţii lor.
5. Ei doresc să realizeze între toate naţiunile colaborarea cea mai completă în domeniul
economic, cu scopul de a garanta tuturor ameliorarea condiţiei muncii, progresul
economic şi securitatea socială.
6. După distrugerea finală a tiraniei naziste, ei speră să vadă stabilindu-se o pace care va
permite tuturor naţiunilor să se afle în securitate în interiorul propriilor lor frontiere şi va
garanta tuturor oamenilor din toate ţările o existenţă eliberată de orice teamă şi de lipsuri.
7. O asemenea pace va permite tuturor oamenilor să navigheze fără frică pe mare.
8. Ei sunt convinşi că toate naţiunile lumii, atât din motive de ordin practic cât şi de ordin
spiritual, vor trebui să renunţe în cele din urmă la folosirea forţei. Şi din moment ce este
imposibil de a salva pacea viitoare atâta vreme cât unele naţiuni care o ameninţă – sau ar
putea să o ameninţe – posedă arme pe mare, pe uscat şi în aer, ei consideră că, aşteptând
să poate stabili un sistem larg şi permanent de securitate generală, dezarmarea acestor
naţiuni se impune. Totodată, ei vor ajuta şi încuraja toate celelalte măsuri susceptibile să
uşureze povara zdrobitoare a armamentelor care copleşeşte popoarele paşnice.
Document 4 :Declaraţia Naţiunilor Unite
Washington 1 ianuarie 1942
Guvernele semnatare,
Subscriind la principiile şi obiectivele definite în programul comun, cuprins în Declaraţia

comună a Preşedintelui Statelor Unite ale Americii şi a primului Ministru al Regatului
Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, cu data de 14 august 1941, Declaraţia
cunoscută sub numele de Carta Atlanticului.
Convinşi că victoria completă asupra inamicilor este indispensabilă apărării existenţei lor,
a libertăţii, a independenţei şi a libertăţii religioase, precum şi a apărării drepturilor şi
dreptăţii omeneşti, atât în ţările lor, cât şi în celelalte ţări, convinşi de asemenea că ei sunt
angajaţi într-o luptă comună contra forţelor sălbatice şi brutale care încearcă să
aservească lumea.
1) Fiecare guvern se angajează să întrebuinţează toate resursele sale, militare sau
economice, contra acelor membri ai Pactului Tripartit şi contra acelor aderenţi ai acestui
din urmă Pact, cu care unul din aceste guvernele semnatare se găseşte în stare de război.
2) Fiecare guvern se angajează să colaboreze cu guvernele semnatare şi se obligă să nu
semneze cu inamicul un armistiţiu separat sau o pace separată.
Toate naţiunile care dau sau vor da asistenţă, care dau sau vor da contribuţia lor la lupta
pentru victoria asupra hitlerismului, vor putea adera la prezenta declaraţie.
Document 5: Twenty-Year Mutual Assistance Agreement Between the United

Kingdom and the Union of Soviet Socialist Republics : May 26, 1942 (excerpt)
London, May 26, 1942
HIS MAJESTY THE KING OF GREAT BRITAIN, IRELAND AND BRITISH

DOMINIONS BEYOND THE SEAS, EMPEROR OF INDIA, AND THE PRESIDIUM
OF THE SUPREME COUNCIL OF THE UNION OF SOVIET SOCIALIST
REPUBLICS:
Desiring to confirm the stipulations of the agreement between His Majesty's
Government in the United Kingdom and the Government of the Union of Soviet Socialist
Republics for joint action in the war against Germany signed at Moscow, July 12, 1941,
and to replace them by formal treaty (…)
PART ONE
ARTICLE I
In virtue of the alliance established between the United Kingdom and the Union of
Soviet Socialist Republics, the high contracting parties mutually undertake to afford one
another military and other assistance and support of all kinds in war against Germany and
all those States which are associated with her in acts of aggression in Europe.
ARTICLE II
The high contracting parties undertake not to enter into any negotiations with the
Hitlerite Government or any other government in Germany that does not clearly renounce
all aggression intentions, and not to negotiate or conclude, except by mutual consent, any
armistice or peace treaty with Germany or any other State associated with her in acts of
aggression in Europe.
PART TWO
ARTICLE III
1. The high contracting parties declare their desire to unite with other like-minded
States in adopting proposals for common action to preserve peace and resist aggression in
the post-war period.
2. Pending adoption of such proposals, they will after termination of hostilities take all
measures in their power to render impossible the repetition of aggression and violation of
peace by Germany or any of the States associated with her in acts of aggression in
Europe.
ARTICLE IV
Should either of the high contracting parties during the postwar period become
involved in hostilities with Germany or any of the States mentioned in Article III, Section
2, in consequence of the attack by that State against that party, the other high contracting
party will at once give to the contracting party so involved in hostilities all military and
other support and assistance in his power. (…)
ARTICLE V
The high contracting parties, having regard to the interests of security of each of them,
agree to work together in close and friendly collaboration after re-establishment of peace
for the organization of security and economic prosperity in Europe.
They will take into account the interests of the United Nations in these objects and
they will act in accordance with the two principles of not seeking territorial
aggrandizement for themselves and of non-interference in the internal affairs of other
States.
ARTICLE VI
The high contracting parties agree to render one another all possible economic
assistance after the war.
ARTICLE VII
Each contracting party undertakes not to conclude any alliance and not to take part in
any coalition directed against the other high contracting party.
SURSA: http://www.yale.edu/lawweb/avalon/wwii/brsov42.htm , 15.01.2007
Document 6: Acord între guvernele URSS şi SUA asupra principiilor aplicabile

ajutorului reciproc în vederea războiului împotriva agresiunii
Washington, 11 iunie 1942
Articolul 1
Guvernul SUA va continua să aprovizioneze guvernul URSS cu acele materiale de
apărare, de asistenţă medicală şi informaţii pe care preşedintele SUA a dispus să i le
transmită sau să i le pună la dispoziţie.
Articolul 2
Guvernul URSS va continua să contribuie la apărarea SUA şi la întărirea lor şi să le
furnizeze materiale, asistenţă, avantaje şi informaţii în măsura posibilităţilor sale (...).
Document 7: Legea de împrumut şi închiriere (excerpt)
Washington, 11 martie 1941
Se stabileşte prin prezenta, că această lege se va numi „Legea despre întărirea apărării
Statelor Unite” (...).
Secţiunea 3
a) Independent de prevederile cuprinse în orice altă lege, preşedintele poate, atunci când
socoate ca necesar, în interesele apărării naţionale, să împuternicească pe Secretarul de
război, Secretarul flotei maritime de război sau pe conducătorul oricărui alt minister sau
instituţie guvernamentală:
1) În limitele mijloacelor alocate pentru acest scop, sau contractelor aprobate din
timp de către Congres, să producă în arsenalele, fabricile şi şantierele aflate în subordinea
lor sau să procure pe orice altă cale orice materiale de apărare pentru guvernul fiecărei
ţări a cărui apărare preşedintele o consideră vital necesară pentru securitatea Statelor
Unite.
2) Să vândă, să transfere dreptul, să schimbe, să dea în arendă, să dea în folosinţă
sau să predea în orice alt mod unui astfel de guvern orice materiale de apărare care nu
sunt produse şi procurate în conformitate cu paragraful 1(...).
b) Termenele şi condiţiile în care oricare astfel de guvern străin va primi oricare din
ajutoarele autorizate conform cu subsecţiunea a) vor fi stabilite de către preşedinte;
pentru livrările efectuate, Statele Unite vor primi plata sau compensarea fie direct sub
forma de sume de bani, fie sub forma de orice fel de proprietate pe care le va stabili
preşedintele (...).
Pedagogică, Bucureşti, 1976, pp. 81-83 .
Document 8: Casablanca Conference 1943 (excerpt)
Feb 12, 1943
(…)
We have lately concluded a long, hard battle in the Southwest Pacific and we have
made notable gains. That battle started in the Solomons and New Guinea last summer. It
has demonstrated our superior power in planes and, most importantly, in the fighting
qualities of our individual soldiers and sailors.
American armed forces in the Southwest Pacific are receiving powerful aid from
Australia and New Zealand and also directly from the British themselves.
We do not expect to spend the time it would take to bring Japan to final defeat merely
by inching our way forward from island to island across the vast expanse of the Pacific.
Great and decisive actions against the Japanese will be taken to drive the invader from
the soil of China. Important actions will be taken in the skies over China-and over Japan
itself.
The discussions at Casablanca have been continued in Chungking with the
Generalissimo by General Arnold and have resulted in definite plans for offensive
operations.
There are many roads which lead right to Tokyo. We shall neglect none of them.
In an attempt to ward off the inevitable disaster, the Axis propagandists are trying all
of their old tricks in order to divide the United Nations. They seek to create the idea that
if we win this war, Russia, England, China, and the United States are going to get into a
cat-and-dog fight.
This is their final effort to turn one nation against another, in the vain hope that they
may settle with one or two at a time-that any of us may be so gullible and so forgetful as
to be duped into making "deals" at the expense of our Allies.
To these panicky attempts to escape the consequences of their crimes we say-all the
United Nations say-that the only terms on which we shall deal with an Axis government
or any Axis factions are the terms proclaimed at Casablanca: "Unconditional Surrender."
In our uncompromising policy we mean no harm to the common people of the Axis
nations. But we do mean to impose punishment and retribution in full upon their guilty,
barbaric leaders...
In the years of the American and French revolutions the fundamental principle guiding
our democracies was established. The cornerstone of our whole democratic edifice was
the principle that from the people and the people alone flows the authority of
government.
It is one of our war aims, as expressed in the Atlantic Charter, that the conquered
populations of today be again the masters of their destiny. There must be no doubt
anywhere that it is the unalterable purpose of the United Nations to restore to conquered
peoples their sacred rights.
SURSA: Casablanca Conference 1943 ,

http://www.yale.edu/lawweb/avalon/wwii/casablan.htm , 15.01.2007
Document 9 :The Quebec Conference, August 17-24, 1943
Joint Statement by Prime Minister Churchill and President Roosevelt, August At,
1943
The Anglo-American war conference, which opened at Quebec on August 11, under
the hospitable auspices of the Canadian Government, has now concluded its work.
The whole field of world operations has been surveyed in the light of the many
gratifying events which have taken place since the meeting of the President and the Prime
Minister in Washington at the end of May, and the necessary decisions have been taken
to provide for the forward action of the fleets, armies, and air forces of the two nations.
Considering that these forces are intermingled in continuous action against the enemy
in several quarters of the globe, it is indispensable that entire unity of aim and method
should be maintained at the summit of the war direction.
Further conferences will be needed, probably at shorter intervals than before, as the
war effort of the United States and British Commonwealth and Empire against the enemy
spreads and deepens.
It would not be helpful to the fighting troops to make any announcement of the
decisions which have been reached. These can only emerge in action.
It may, however, be stated that the military discussions of the chiefs of staff turned
very largely upon the war against Japan and the bringing of effective aid to China. Dr. T.
V. Soong, representing the Generalissimo Kai-shek, was a party to the discussions. In this
field, as in the European, the President and the Prime Minister were able to receive and
approve the unanimous recommendation of the Combined Chiefs of Staff. Agreements
were also reached upon the political issues underlying or arising out of the military
operations.
It was resolved to hold another conference before the end of the year between the
British and American authorities, in addition to any tri-partite meeting which it may be
possible to arrange with Soviet Russia. Full reports of the decisions so far as they affect
the war against Germany and Italy will be furnished to the Soviet Government.
Consideration has been given during the Conference to the question of relations with
the French Committee of Liberation, and it is understood that an announcement by a
number of governments will be made in the latter part of the week.
SURSA: The Quebec Conference, August 17-24, 1943 ,

http://www.yale.edu/lawweb/avalon/decade/decade06.htm , 15.01.2007
Document 10:The Moscow Conference; October 1943 (excerpt)
JOINT FOUR-NATION DECLARATION
The governments of the United States of America, United Kingdom, the Soviet Union,
and China;
United in their determination, in accordance with the declaration by the United
Nations of January, 1942, and subsequent declarations, to continue hostilities against
those Axis powers with which they respectively are at war until such powers have laid
down their arms on the basis of unconditional surrender;
Conscious of their responsibility to secure the liberation of themselves and the peoples
allied with them from the menace of aggression;
Recognizing the necessity of insuring a rapid and orderly transition from war to peace
and of establishing and maintaining international peace and security with the least
diversion of the world's human and economic resources for armaments;
Jointly declare:
1. That their united action, pledged for the prosecution of the war against their
respective enemies, will be continued for the organization and maintenance of peace and
security.
2. That those of them at war with a common enemy will act together in all matters
relating to the surrender and disarmament of that enemy.
3. That they will take all measures deemed by them to be necessary to provide against
any violation of the terms imposed upon the enemy.
4. That they recognize the necessity of establishing at the earliest practicable date a
general international organization, based on the principle of the sovereign equality of all
peace-loving states, and open to membership by all such states, large and small, for the
maintenance of international peace and security.
5. That for the purpose of maintaining international peace and security pending the re-
establishment of law and order and the inauguration of a system of general security they
will consult with one another and as occasion requires with other members of the United
Nations, with a view to joint action on behalf of the community of nations.
6. That after the termination of hostilities they will not employ their military forces
within the territories of other states except for the purposes envisaged in this declaration
and after joint consultation.
7. That they will confer and cooperate with one another and with other members of the
United Nations to bring about a practicable general agreement with respect to the
regulation of armaments in the post-war period.
DECLARATION REGARDING ITALY
The Foreign Secretaries of the United States, the United Kingdom and the Soviet
Union have established that their three governments are in complete agreement that
Allied policy toward Italy must be based upon the fundamental principle that Fascism
and all its evil influence and configuration shall be completely destroyed and that the
Italian people shall be given every opportunity to establish governmental and other
institutions based on democratic principles. (…)
In furtherance of this policy in the future the Foreign Secretaries of the three
governments are agreed that the following measures are important and should be put into
effect:
1. It is essential that the Italian Government should be made more democratic by
inclusion of representatives of those sections of the Italian people who have always
opposed Fascism.
2. Freedom of speech, of religious worship, of political belief, of press and of public
meeting, shall be restored in full measure to the Italian people, who shall be entitled to
form anti-Fascist political groups.
3. All institutions and organizations created by the Fascist regime shall be suppressed.
4. All Fascist or pro-Fascist elements shall be removed from the administration and
from institutions and organizations of a public character.
5. All political prisoners of the Fascist regime shall be released and accorded full
amnesty.
6. Democratic organs of local government shall be created.
7. Fascist chiefs and army generals known or suspected to be war criminals shall be
arrested and handed over to justice. (…)
DECLARATION ON AUSTRIA
The governments of the United Kingdom, the Soviet Union and the United States of
America are agreed that Austria, the first free country to fall a victim to Hitlerite
aggression, shall be liberated from German domination.
They regard the annexation imposed on Austria by Germany on March 15, 1938, as
null and void. They consider themselves as in no way bound by any charges effected in
Austria since that date. They declare that they wish to see re-established a free and
independent Austria and thereby to open the way for the Austrian people themselves, as
well as those neighboring States which will be face with similar problems, to find that
political and economic security which is the only basis for lasting peace. Austria is
reminded, however that she has a responsibility, which she cannot evade, for
participation in the war at the side of Hitlerite Germany, and that in the final settlement
account will inevitably be taken of her own contribution to her liberation.
STATEMENT ON ATROCITIES
Signed by President Roosevelt, Prime Minister Churchill and Premier Stalin.
The United Kingdom, the United States and the Soviet Union have received from
many quarters evidence of atrocities, massacres and cold-blooded mass executions which
are being perpetrated by Hitlerite forces in many of the countries they have overrun and
from which they are now being steadily expelled. (…)
Accordingly, the aforesaid three Allied powers, speaking in the interest of the thirty-
two United Nations, hereby solemnly declare and give full warning of their declaration as
follows:
At the time of granting of any armistice to any government which may be set up in
Germany, those German officers and men and members of the Nazi party who have been
responsible for or have taken a consenting part in the above atrocities, massacres and
executions will be sent back to the countries in which their abominable deeds were done
in order that they may be judged and punished according to the laws of these liberated
countries and of free governments which will be erected therein. (…)
SURSA: The Moscow Conference; October 1943

http://www.yale.edu/lawweb/avalon/wwii/moscow.htm , 15.01.2007
Document 11: Cairo Conference 1943 , November, 1943 , Released December 1,

1943
The several military missions have agreed upon future military operations against
Japan. The Three Great Allies expressed their resolve to bring unrelenting pressure
against their brutal enemies by sea, land, and air. This pressure is already mounting.
The Three Great Allies are fighting this war to restrain and punish the aggression of
Japan. They covet no gain for themselves and have no thought of territorial expansion.
It is their purpose that Japan shall be stripped of all the islands in the Pacific which
she has seized or occupied since the beginning of the first World War in 1914, and that
all the territories Japan has stolen form the Chinese, such as Manchuria, Formosa, and the
Pescadores, shall be restored to the Republic of China.
Japan will also be expelled from all other territories which she has taken by violence
and greed. The aforesaid three great powers, mindful of the enslavement of the people of
Korea, are determined that in due course Korea shall become free and independent.
With these objects in view the three Allies, in harmony with those of the United
Nations at war with Japan, will continue to persevere in the serious and prolonged
operations necessary to procure the unconditional surrender of Japan.
SURSA: : Cairo Conference 1943 , November, 1943 , Released December 1, 1943

http://www.yale.edu/lawweb/avalon/wwii/cairo.htm , 15.01.2007
Document 12:The Tehran Conference
THE TEHRAN CONFERENCE, NOVEMBER 28-DECEMBER 1, 1943
(a) Declaration of the Three Powers, December 1, 1943
We the President of the United States, the Prime Minister of Great Britain, and the
Premier of the Soviet Union, have met these four days past, in this, the Capital of our
Ally, Iran, and have shaped and confirmed our common policy.
We express our determination that our nations shall work together in war and in the
peace that will follow..
As to war-our military staffs have joined in our round table discussions, and we have
concerted our plans for the destruction of the German forces. We have reached complete
agreement as to the scope and timing of the operations to be undertaken from the east,
west and south. (…)
No power on earth can prevent our destroying the German armies by land, their U
Boats by sea, and their war plants from the air.
Our attack will be relentless and increasing.
Emerging from these cordial conferences we look with confidence to the day when all
peoples of the world may live free lives, untouched by tyranny, and according to their
varying desires and their own consciences.
We came here with hope and determination. We leave here, friends in fact, in spirit
and in purpose.
ROOSEVELT, CHHRCHILL and STALIN
Signed at Tehran, December 1, 1943
(b) Declaration of the Three Powers Regarding Iran, December 1, 1943
The President of the United States, the Premier of the U. S. S. R. and the Prime
Minister of the United Kingdom, having consulted with each other and with the Prime
Minister of Iran, desire to declare the mutual agreement of their three Governments
regarding their relations with Iran.
The Governments of the United States, the U. S. S. R., and the United Kingdom
recognize the assistance which Iran has given in the prosecution of the war against the
common enemy, particularly by facilitating the transportation of supplies from overseas
to the Soviet Union.
The Three Governments realize that the war has caused special economic difficulties
for Iran, and they are agreed that they will continue to make available to the Government
of Iran such economic assistance as may be possible, having regard to the heavy demands
made upon them by their world-wide military operations, and to the world-wide shortage
of transport, raw materials, and supplies for civilian consumption.
With respect to the post-war period, the Governments of the United States, the U. S. S.
R., and the United Kingdom are in accord with the Government of Iran that any
economic problems confronting Iran at the close of hostilities should receive full
consideration, along with those of other members of the United Nations, by conferences
or international agencies held or created to deal with international economic matters.
The Governments of the United States, the U. S. S. R., and the United Kingdom are at
one with the Government of Iran in their desire for the maintenance of the independence,
sovereignty and territorial integrity of Iran They count upon the participation of Iran,
together with all other peace-loving nations, in the establishment of international peace,
security and prosperity after the war, in accordance with the principles of the Atlantic
Charter, to which all four Governments have subscribed.
WINSTON S.CHURCHILL
J. STALIN
FRANKLIN D ROOSEVELT
(c) Military Conclusions of the Tehran Conference
The Conference:-
(1) Agreed that the Partisans in Yugoslavia should be supported by supplies and
equipment to the greatest possible extent, and also by commando operations (…)
(4) Took note that Operation OVERLORD would be launched during May 1944, in
conjunction with an operation against Southern France. (…)
FRANKLIN D. ROOSEVELT
JOSEPH V. STALIN
WINSTON S. CHURCHILL
TEHRAN, December 1, 1943.
SURSA: The Tehran Conference , http://www.yale.edu/lawweb/avalon/wwii/tehran.htm ,

15.01.2007
Documentul 13:The Yalta Conference

February, 1945
Washington, March 24 - The text of the agreements reached at the Crimea (Yalta)
Conference between President Roosevelt, Prime Minister Churchill and Generalissimo
Stalin, as released by the State Department today, follows:
PROTOCOL OF PROCEEDINGS OF CRIMEA CONFERENCE

The Crimea Conference of the heads of the Governments of the United States of
America, the United Kingdom, and the Union of Soviet Socialist Republics, which took
place from Feb. 4 to 11, came to the following conclusions:
I. WORLD ORGANIZATION
It was decided:
1. That a United Nations conference on the proposed world organization should be
summoned for Wednesday, 25 April, 1945, and should be held in the United States of
America.
2. The nations to be invited to this conference should be:
(a) the United Nations as they existed on 8 Feb., 1945; and
(b) Such of the Associated Nations as have declared war on the common enemy by 1
March, 1945. (For this purpose, by the term "Associated Nations" was meant the eight
Associated Nations and Turkey.) When the conference on world organization is held, the
delegates of the United Kingdom and United State of America will support a proposal to
admit to original membership two Soviet Socialist Republics, i.e., the Ukraine and White
Russia.
3. That the United States Government, on behalf of the three powers, should consult
the Government of China and the French Provisional Government in regard to decisions
taken at the present conference concerning the proposed world organization.
4. That the text of the invitation to be issued to all the nations which would take part
in the United Nations conference should be as follows:
"The Government of the United States of America, on behalf of itself and of the
Governments of the United Kingdom, the Union of Soviet Socialistic Republics and the
Republic of China and of the Provisional Government of the French Republic invite the
Government of -------- to send representatives to a conference to be held on 25 April,
1945, or soon thereafter , at San Francisco, in the United States of America, to prepare a
charter for a general international organization for the maintenance of international peace
and security.
"The above-named Governments suggest that the conference consider as affording a
basis for such a Charter the proposals for the establishment of a general international
organization which were made public last October as a result of the Dumbarton Oaks
conference and which have now been supplemented by the following provisions for
Section C of Chapter VI:
C. Voting
"1. Each member of the Security Council should have one vote.
"2. Decisions of the Security Council on procedural matters should be made by an
affirmative vote of seven members.
"3. Decisions of the Security Council on all matters should be made by an affirmative
vote of seven members, including the concurring votes of the permanent members;
provided that, in decisions under Chapter VIII, Section A and under the second sentence
of Paragraph 1 of Chapter VIII, Section C, a party to a dispute should abstain from

voting.'
"Further information as to arrangements will be transmitted subsequently.
"In the event that the Government of -------- desires in advance of the conference to
present views or comments concerning the proposals, the Government of the United
States of America will be pleased to transmit such views and comments to the other
participating Governments."
Territorial trusteeship:
It was agreed that the five nations which will have permanent seats on the Security
Council should consult each other prior to the United Nations conference on the question
of territorial trusteeship.
The acceptance of this recommendation is subject to its being made clear that
territorial trusteeship will only apply to
(a) existing mandates of the League of Nations;
(b) territories detached from the enemy as a result of the present war;
(c) any other territory which might voluntarily be placed under trusteeship;
and
(d) no discussion of actual territories is contemplated at the forthcoming
United Nations conference or in the preliminary consultations, and it will be a
matter for subsequent agreement which territories within the above categories
will be place under trusteeship.
II. Declaraţia asupra Europei eliberate
Următoarea declaraţie a fost aprobată:

Preşedintele Consiliului de Miniştri ai URSS, primul Ministru al Regatului Unit şi
Preşedintele SUA s-au consultat în interesul comun al popoarelor ţărilor lor şi al tuturor
popoarelor Europei eliberate. Ei afirmă acordul comun de a duce o politică comună din
partea celor trei guverne ale lor în timpul perioadei temporare de instabilitate în Europa
eliberată şi acela de a ajuta popoarele Europei eliberate de sub dominaţia Germaniei
naziste şi popoarele fostelor state satelite ale Axei, să rezolve prin mijloace democratice
probleme lor politice şi economice cel mai urgente.
Stabilirea ordinii în Europa şi reconstrucţia economiei naţionale trebuie să fie realizată
prin mijloace care să permită popoarelor eliberate de a lichida ultimele vestigii ale
nazismului şi fascismului, de a stabili instituţii democratice alese de ele. Acestea
corespund principiilor Cartei Atlanticului – dreptul tuturor popoarelor de a-şi alege forma
de guvernământ în care doresc să trăiască – restaurarea drepturilor suverane şi de
autoguvernare în profitul popoarelor care au fost private de aceste drepturi prin acte de
agresiune.
În scopul de a crea condiţiile în care popoarele eliberate să poată să-şi exercite aceste
drepturi, cele trei guverne vor asiste împreună popoarele oricărui stat european, fost
satelit al Axei, de fiecare dată când ele vor crede că situaţia o impune:
a) crearea condiţiilor de pace internă;
b) să ia masurile de urgenţă pentru a ajuta popoarele aflate în pericol;
c) să constituie autorităţi guvernamentale provizorii în mod larg reprezentative ale tuturor
forţelor democratice ale acestor populaţii şi care se vor angaja să stabilească, cât mai
curând posibil, prin alegeri libere, guverne care să fie expresia voinţei popoarelor şi,
d) să faciliteze, oriunde va fi necesar, astfel de alegeri.
Cele trei guverne vor constata că situaţia dintr-un stat eliberat din europa sau într-un fost
satelit al axei, impune o asemenea acţiune necesară, ele se vor consulta asupra măsurilor
de luat pentru a-şi asuma răspunderea comună definită prin prezenta declaraţie.
III. DISMEMBERMENT OF GERMANY
(…) "The United Kingdom, the United States of America and the Union of Soviet
Socialist Republics shall possess supreme authority with respect to Germany. In the
exercise of such authority they will take such steps, including the complete
dismemberment of Germany as they deem requisite for future peace and security."
The study of the procedure of the dismemberment of Germany was referred to a
committee consisting of Mr. Anthony Eden, Mr. John Winant, and Mr. Fedor T. Gusev.
This body would consider the desirability of associating with it a French representative.
IV. ZONE OF OCCUPATION FOR THE FRENCH AND CONTROL COUNCIL

FOR GERMANY.
It was agreed that a zone in Germany, to be occupied by the French forces, should be
allocated France. This zone would be formed out of the British and American zones and
its extent would be settled by the British and Americans in consultation with the French
Provisional Government.
It was also agreed that the French Provisional Government should be invited to
become a member of the Allied Control Council for Germany.
V. REPARATION
The following protocol has been approved:

Protocol
On the Talks between the Heads of Three Governments at the Crimean Conference on
the Question of the German Reparations in Kind
1. Germany must pay in kind for the losses caused by her to the Allied nations in the
course of the war. Reparations are to be received in the first instance by those countries
which have borne the main burden of the war, have suffered the heaviest losses and have
organized victory over the enemy.
2. Reparation in kind is to be exacted from Germany in three following forms:
(a) Removals within two years from the surrender of Germany or the cessation
of organized resistance from the national wealth of Germany located on the
territory of Germany herself as well as outside her territory (equipment,
machine tools, ships, rolling stock, German investments abroad, shares of
industrial, transport and other enterprises in Germany, etc.), these removals to

be carried out chiefly for the purpose of destroying the war potential of
Germany.
(b) Annual deliveries of goods from current production for a period to be
fixed.
(c) Use of German labor.
3. For the working out on the above principles of a detailed plan for exaction of
reparation from Germany an Allied reparation commission will be set up in Moscow. It
will consist of three representatives - one from the Union of Soviet Socialist Republics,
one from the United Kingdom and one from the United States of America.
4. With regard to the fixing of the total sum of the reparation as well as the
distribution of it among the countries which suffered from the German aggression, the
Soviet and American delegations agreed as follows:
"The Moscow reparation commission should take in its initial studies as a basis for
discussion the suggestion of the Soviet Government that the total sum of the reparation in
accordance with the points (a) and (b) of the Paragraph 2 should be 22 billion dollars and
that 50 per cent should go to the Union of Soviet Socialist Republics."
The British delegation was of the opinion that, pending consideration of the reparation
question by the Moscow reparation commission, no figures of reparation should be
mentioned.
The above Soviet-American proposal has been passed to the Moscow reparation
commission as one of the proposals to be considered by the commission.
VI. MAJOR WAR CRIMINALS

The conference agreed that the question of the major war criminals should be the
subject of inquiry by the three Foreign Secretaries for report in due course after the close
of the conference.
VII. POLAND
(….)The Provisional Government which is now functioning in Poland should

therefore be reorganized on a broader democratic basis with the inclusion of democratic
leaders from Poland itself and from Poles abroad. This new Government should then be
called the Polish Provisional Government of National Unity.
(…)This Polish Provisional Government of National Unity shall be pledged to the
holding of free and unfettered elections as soon as possible on the basis of universal
suffrage and secret ballot. In these elections all democratic and anti-Nazi parties shall
have the right to take part and to put forward candidates. (…)
"The three heads of Government consider that the eastern frontier of Poland should
follow the Curzon Line with digressions from it in some regions of five to eight
kilometers in favor of Poland. They recognize that Poland must receive substantial
accessions in territory in the north and west. They feel that the opinion of the new Polish
Provisional Government of National Unity should be sought in due course of the extent
of these accessions and that the final delimitation of the western frontier of Poland should
thereafter await the peace conference."
VIII. YUGOSLAVIA
It was agreed to recommend to Marshal Tito and to Dr. Ivan Subasitch: (…)
(b) That as soon as the new Government has been formed it should declare:
(I) That the Anti-Fascist Assembly of the National Liberation (AVNOJ) will be extended
to include members of the last Yugoslav Skupstina who have not compromised
themselves by collaboration with the enemy, thus forming a body to be known as a
temporary Parliament and
(II) That legislative acts passed by the Anti-Fascist Assembly of the National Liberation
(AVNOJ) will be subject to subsequent ratification by a Constituent Assembly; and that
this statement should be published in the communiqué of the conference.
(…)

XI. SOUTHEASTERN EUROPE
The British delegation put in notes for the consideration of their colleagues on the
following subjects:
(a) The Control Commission in Bulgaria.
(b) Greek claims upon Bulgaria, more particularly with reference to
reparations.
(c) Oil equipment in Rumania.
(…..)
XIV. THE MONTREAUX CONVENTION AND THE STRAITS

It was agreed that at the next meeting of the three Foreign Secretaries to be held in
London, they should consider proposals which it was understood the Soviet Government
would put forward in relation to the Montreaux Convention, and report to their
Governments. The Turkish Government should be informed at the appropriate moment.
The forgoing protocol was approved and signed by the three Foreign Secretaries at the
Crimean Conference Feb. 11, 1945.
E. R. Stettinius Jr.
M. Molotov
Anthony Eden
AGREEMENT REGARDING JAPAN
The leaders of the three great powers – the Soviet Union, the United States of America
and Great Britain – have agreed that in two or three months after Germany has
surrendered and the war in Europe is terminated, the Soviet Union shall enter into war
against Japan on the side of the Allies on condition that:
1. The status quo in Outer Mongolia (the Mongolian People’s Republic) shall
be preserved.

2. The former rights of Russia violated by the treacherous attack of Japan in

1904 shall be restored, viz.:
(a) The southern part of Sakhalin as well as the islands adjacent to it shall be
returned to the Soviet Union;
(b) The commercial port of Dairen shall be internationalized, the pre-eminent
interests of the Soviet Union in this port being safeguarded, and the lease of
Port Arthur as a naval base of the U.S.S.R. restored;
© The Chinese-Eastern Railroad and the South Manchurian Railroad, which
provide an outlet to Dairen, shall be jointly operated by the establishment of a
joint Soviet-Chinese company, it being understood that the pre-eminent
interests of the Soviet Union shall be safeguarded and that China shall retain
sovereignty in Manchuria;
3. The Kurile Islands shall be handed over to the Soviet Union.
(….)
Joseph Stalin
Franklin D. Roosevelt
Winston S. Churchill
February 11, 1945.
SURSA: The Yalta Conference, http://www.yale.edu/lawweb/avalon/wwii/yalta.htm ,

15.01.2007
Document 14: Potsdam Conference (excerpt)
July 17-August 2, 1945
(…)
I. ESTABLISHMENT OF A COUNCIL OF FOREIGN MINISTERS.
A. The Conference reached the following agreement for the establishment of a Council of
Foreign Ministers to do the necessary preparatory work for the peace settlements:

" (1) There shall be established a Council composed of the Foreign Ministers of the
United Kingdom, the Union of Soviet Socialist Republics, China, France, and the United
States.
"(2) (i) The Council shall normally meet in London which shall be the permanent seat
of the joint Secretariat which the Council will form. Each of the Foreign Ministers will be
accompanied by a high-ranking Deputy, duly authorized to carry on the work of the
Council in the absence of his Foreign Ministers, and by a small staff of technical
advisers.
" (ii) The first meeting of the Council shall be held in London not later than September
1st 1945. Meetings may be held by common agreement in other capitals as may be agreed
from time to time.
" (3) (i) As its immediate important task, the Council shall be authorized to draw up,
with a view to their submission to the United Nations, treaties of peace with Italy,
Rumania, Bulgaria, Hungary and Finland, and to propose settlements of territorial
questions outstanding on the termination of the war in Europe. The Council shall be
utilized for the preparation of a peace settlement for Germany to be accepted by the
Government of Germany when a government adequate for the purpose is established.
(…)
II. THE PRINCIPLES TO GOVERN THE TREATMENT OF GERMANY IN THE

INITIAL CONTROL PERIOD
A. POLITICAL PRINCIPLES.
1. In accordance with the Agreement on Control Machinery in Germany, supreme
authority in Germany is exercised, on instructions from their respective Governments, by
the Commanders-in-Chief of the armed forces of the United States of America, the
United Kingdom, the Union of Soviet Socialist Republics, and the French Republic, each
in his own zone of occupation, and also jointly, in matters affecting Germany as a whole,
in their capacity as members of the Control Council.
2. So far as is practicable, there shall be uniformity of treatment of the German
population throughout Germany.

3. The purposes of the occupation of Germany by which the Control Council shall be
guided are:
(i) The complete disarmament and demilitarization of Germany and the elimination or
control of all German industry that could be used for military production. To these ends:-
(a) All German land, naval and air forces, the SS., SA., SD., and Gestapo, with all
their organizations, staffs and institutions, including the General Staff, the Officers'
Corps, Reserve Corps, military schools, war veterans' organizations and all other military
and semi-military organizations, together with all clubs and associations which serve to
keep alive the military tradition in Germany, shall be completely and finally abolished in
such manner as permanently to prevent the revival or reorganization of German
militarism and Nazism;
(b) All arms, ammunition and implements of war and all specialized facilities for their
production shall be held at the disposal of the Allies or destroyed. The maintenance and
production of all aircraft and all arms. ammunition and implements of war shall be
prevented.
(ii) To convince the German people that they have suffered a total military defeat and
that they cannot escape responsibility for what they have brought upon themselves, since
their own ruthless warfare and the fanatical Nazi resistance have destroyed German
economy and made chaos and suffering inevitable.
(iii) To destroy the National Socialist Party and its affiliated and supervised
organizations, to dissolve all Nazi institutions, to ensure that they are not revived in any
form, and to prevent all Nazi and militarist activity or propaganda.
(iv) To prepare for the eventual reconstruction of German political life on a
democratic basis and for eventual peaceful cooperation in international life by Germany.
4. All Nazi laws which provided the basis of the Hitler regime or established
discriminations on grounds of race, creed, or political opinion shall be abolished. No such
discriminations, whether legal, administrative or otherwise, shall be tolerated.
5. War criminals and those who have participated in planning or carrying out Nazi
enterprises involving or resulting in atrocities or war crimes shall be arrested and brought
to judgment. Nazi leaders, influential Nazi supporters and high officials of Nazi

organizations and institutions and any other persons dangerous to the occupation or its
objectives shall be arrested and interned.
6. All members of the Nazi Party who have been more than nominal participants in its
activities and all other persons hostile to Allied purposes shall be removed from public
and semi-public office, and from positions of responsibility in important private
undertakings. Such persons shall be replaced by persons who, by their political and moral
qualities, are deemed capable of assisting in developing genuine democratic institutions
in Germany.
7. German education shall be so controlled as completely to eliminate Nazi and
militarist doctrines and to make possible the successful development of democratic ideas.
8. The judicial system will be reorganized in accordance with the principles of
democracy, of justice under law, and of equal rights for all citizens without distinction of
race, nationality or religion.
9. The administration in Germany should be directed towards the decentralization of
the political structure and the development of local responsibility. To this end:-
(i) local self-government shall be restored throughout Germany on democratic
principles and in particular through elective councils as rapidly as is consistent with
military security and the purposes of military occupation;
(ii) all democratic political parties with rights of assembly and of public discussion
shall be allowed and encouraged throughout Germany;
(iii) representative and elective principles shall be introduced into regional, provincial
and state (Land) administration as rapidly as may be justified by the successful
application of these principles in local self-government;
(iv) for the time being, no central German Government shall be established.
Notwithstanding this, however, certain essential central German administrative
departments, headed by State Secretaries, shall be established, particularly in the fields of
finance, transport, communications, foreign trade and industry. Such departments will act
under the direction of the Control Council.
10. Subject to the necessity for maintaining military security, freedom of speech, press
and religion shall be permitted, and religious institutions shall be respected. Subject

likewise to the maintenance of military security, the formation of free trade unions shall
be permitted.
B. ECONOMIC PRINCIPLES.
11. In order to eliminate Germany's war potential, the production of arms, ammunition
and implements of war as well as all types of aircraft and sea-going ships shall be
prohibited and prevented. Production of metals, chemicals, machinery and other items
that are directly necessary to a war economy shall be rigidly controlled and restricted to
Germany's approved post-war peacetime needs to meet the objectives stated in Paragraph
15. Productive capacity not needed for permitted production shall be removed in
accordance with the reparations plan recommended by the Allied Commission on
Reparations and approved by the Governments concerned or if not removed shall be
destroyed.
12. At the earliest practicable date, the German economy shall be decentralized for the
purpose of eliminating the present excessive concentration of economic power as
exemplified in particular by cartels, syndicates, trusts and other monopolistic
arrangements.
13. In organizing the German Economy, primary emphasis shall be given to the
development of agriculture and peaceful domestic industries. (…)
III. REPARATIONS FROM GERMANY.

1. Reparation claims of the U. S. S. R. shall be met by removals from the zone of
Germany occupied by the U. S. S. R., and from appropriate German external assets.
2. The U. S. S. R. undertakes to settle the reparation claims of Poland from its own
share of reparations.
3. The reparation claims of the United States, the United Kingdom and other countries
entitled to reparations shall be met from the Western Zones and from appropriate German
external assets.
4. In addition to the reparations to be taken by the U. S. S. R. from its own zone of
occupation, the U. S. S. R. shall receive additionally from the Western Zones:

(a) 15 per cent of such usable and complete industrial capital equipment, in the first
place from the metallurgical, chemical and machine manufacturing industries as is
unnecessary for the German peace economy and should be removed from the Western
Zones of Germany, in exchange for an equivalent value of food, coal, potash, zinc,
timber, clay products, petroleum products, and such other commodities as may be agreed
upon.
(b) 10 per cent of such industrial capital equipment as is unnecessary for the German
peace economy and should be removed from the Western Zones, to be transferred to the
Soviet Government on reparations account without payment or exchange of any kind in
return.
Removals of equipment as provided in (a) and (b) above shall be made
simultaneously. (…)
8. The Soviet Government renounces all claims in respect of reparations to shares of
German enterprises which are located in the Western Zones of Germany as well as to
German foreign assets in all countries except those specified in paragraph 9 below.
9. The Governments of the U. K. and U. S. A. renounce all claims in respect of
reparations to shares of German enterprises which are located in the Eastern Zone of
occupation in Germany, as well as to German foreign assets in Bulgaria, Finland,
Hungary, Rumania and Eastern Austria.
10. The Soviet Government makes no claims to gold captured by the Allied troops in
Germany.
IV. DISPOSAL OF THE GERMAN NAVY AND MERCHANT MARINE

A. The following principles for the distribution of the German Navy were agreed:
(1) The total strength of the German surface navy, excluding ships sunk and those
taken over from Allied Nations, but including ships under construction or repair, shall be
divided equally among the U. S. S. R., U. K., and U. S. A.
(2) Ships under construction or repair mean those ships whose construction or repair
may be (3) The larger part of the German submarine fleet shall be sunk. Not more than
thirty submarines shall be preserved and divided equally between the U. S. S. R., U.
K., and U. S. A. for experimental and technical purposes.

(4) All stocks of armament, ammunition and supplies of the German Navy
appertaining to the vessels transferred pursuant to paragraphs (1) and (3) hereof shall be
handed over to the respective powers receiving such ships. (…)
B. The following principles for the distribution of the German Merchant Marine were
agreed:-
(1) The German Merchant Marine, surrendered to the Three Powers and wherever
located, shall be divided equally among the U. S. S. R., the U. K., and the U. S. A. (…)
V. CITY 0F KOENIGSBERG AND THE ADJACENT AREA.

(…)The Conference has agreed in principle to the proposal of the Soviet Government
concerning the ultimate transfer to the Soviet Union of the City of Koenigsberg and the
area adjacent (…)
The President of the United States and the British Prime Minister have declared that
they will support the proposal of the Conference at the forthcoming peace settlement.
VI. WAR CRIMINALS.

(…) The Three Governments reaffirm their intention to bring these criminals to swift
and sure justice. They hope that the negotiations in London will result in speedy
agreement being reached for this purpose, and they regard it as a matter of great
importance that the trial of these major criminals should begin at the earliest possible
date. The first list of defendants will be published before 1st September.
VII. AUSTRIA.
The Conference examined a proposal by the Soviet Government on the extension of

the authority of the Austrian Provisional Government to all of Austria. (…)
It was agreed that reparations should not be exacted from Austria.
VIII. POLAND.
A. DECLARATION.
We have taken note with pleasure of the agreement reached among representative
Poles from Poland and abroad which has made possible the formation, in accordance with

the decisions reached at the Crimea Conference, of a Polish Provisional Government of

National Unity recognized by the Three Powers. (…)
The Three Powers are anxious to assist the Polish Provisional Government of National
Unity in facilitating the return to Poland as soon as practicable of all Poles abroad who
wish to go, including members of the Polish Armed Forces and the Merchant Marine.
They expect that those Poles who return home shall be accorded personal and property
rights on the same basis as all Polish citizens
The Three Powers note that the Polish Provisional Government of National Unity, in
accordance with the decisions of the Crimea Conference, has agreed to the holding of
free and unfettered elections as soon as possible on the basis of universal suffrage and
secret ballot in which all democratic and anti-Nazi parties shall have the right to take part
and to put forward candidates, and that representatives of the Allied press shall enjoy full
freedom to report to the world upon developments in Poland before and during the
elections.
B. WESTERN FRONTIER OF POLAND.

(…) The three Heads of Government reaffirm their opinion that the final delimitation
of the western frontier of Poland should await the peace settlement.
The three Heads of Government agree that, pending the final determination of
Poland's western frontier, the former German territories cast of a line running from the
Baltic Sea immediately west of Swinamunde, and thence along the Oder River to the
confluence of the western Neisse River and along the Western Neisse to the
Czechoslovak frontier, including that portion of East Prussia not placed under the
administration of the Union of Soviet Socialist Republics in accordance with the
understanding reached at this conference and including the area of the former free city of
Danzig, shall be under the administration of the Polish State and for such purposes should
not be considered as part of the Soviet zone of occupation in Germany.

IX. CONCLUSION on PEACE TREATIES AND ADMISSION TO THE UNITED

NATIONS ORGANIZATION.
(…)The three Governments have also charged the Council of Foreign Ministers with
the task of preparing Peace Treaties for Bulgaria, Finland, Hungary and Rumania. The
conclusion of Peace Treaties with recognized democratic governments in these States
will also enable the three Governments to support applications from them for
membership of the United Nations. The three Governments agree to examine each
separately in the near future in the light of the conditions then prevailing, the
establishment of diplomatic relations with Finland, Rumania, Bulgaria, and Hungary to
the extent possible prior to the conclusion of peace treaties with those countries.
The three Governments have no doubt that in view of the changed conditions resulting
from the termination of the war in Europe, representatives of the Allied press will enjoy
full freedom to report to the world upon developments in Rumania, Bulgaria, Hungary
and Finland.
As regards the admission of other States into the United Nations Organization, Article
4 of the Charter of the United Nations declares that:
1. Membership in the United Nations is open to all other peace-loving States who
accept the obligations contained in the present Charter and, in the judgment of the
organization, are able and willing to carry out these obligations;
2. The admission of any such State to membership in the United Nations will be
effected by a decision of the General Assembly upon the recommendation of the Security
Council.
The three Governments, so far as they are concerned, will support applications for
membership from those States which have remained neutral during the war and which
fulfill the qualifications set out above. (…)
XII. ORDERLY TRANSFER OF GERMAN POPULATIONS.

The Three Governments, having considered the question in all its aspects, recognize
that the transfer to Germany of German populations, or elements thereof, remaining in

Poland, Czechoslovakia and Hungary, will have to be undertaken. They agree that any
transfers that take place should be effected in an orderly and humane manner. (…)
XIV. IRAN.
It was agreed that Allied troops should be withdrawn immediately from Tehran, and
that further stages of the withdrawal of troops from Iran should be considered at the
meeting of the Council of Foreign Ministers to be held in London in September, 1945.
XVI. THE BLACK SEA STRAITS.

The Three Governments recognized that the Convention concluded at Montreux
should be revised as failing to meet present-day conditions.
It was agreed that as the next step the matter should be the subject of direct
conversations between each of the three Governments and the Turkish Government. (…)
SURSA: Potsdam Conference,

http://www.yale.edu/lawweb/avalon/decade/decade17.htm , 15.01.2007
Document 15: Charter of the United Nations; June 26, 1945 (excerpt)
CHAPTER I
PURPOSES AND PRINCIPLES
Article 1
The Purposes of the United Nations are:
1. To maintain international peace and security, and to that end: to take effective
collective measures for the prevention and removal of threats to the peace, and for the
suppression of acts of aggression or other breaches of the peace, and to bring about by
peaceful means, and in conformity with the principles of justice and international law,
adjustment or settlement of international disputes or situations which might lead to a
breach of the peace;

2. To develop friendly relations among nations based on respect for the principle of
equal rights and self-determination of peoples, and to take other appropriate measures to
strengthen universal peace;
3. To achieve international co-operation in solving international problems of an
economic, social, cultural, or humanitarian character, and in promoting and encouraging
respect for human rights and for fundamental freedoms for all without distinction as to
race, sex, language, or religion; and
4. To be a centre for harmonizing the actions of nations in the attainment of these
common ends.
Article 2
The Organization and its Members, in pursuit of the Purposes stated in Article 1,
shall act in accordance with the following Principles.
1. The Organization is based on the principle of the sovereign equality of all its
Members.
2. All Members, in order to ensure to all of them the rights and benefits resulting from
membership, shall fulfill in good faith the obligations assumed by them in accordance
with the present Charter.
3. All Members shall settle their international disputes by peaceful means in such a
manner that international peace and security, and. justice, are not endangered.
4. All Members shall refrain in their international relations from the threat or use of
force against the territorial integrity or political independence of any state, or in any other
manner inconsistent with the Purposes of the United Nations.
5. All Members shall give the United Nations every assistance in any action it takes in
accordance with the present Charter, and shall refrain from giving assistance to any state
against which the United Nations is taking preventive or enforcement action.
6. The Organization shall ensure that states which are not Members of the United
Nations act in accordance with these Principles so far as may be necessary for the
maintenance of international peace and security.
7. Nothing contained in the present Charter shall authorize the United Nations to
intervene in matters which are essentially within the domestic jurisdiction of any state or

shall require the Members to submit such matters to settlement under the present Charter;
but this principle shall not prejudice the application of enforcement measures under
CHAPTER II
MEMBERSHIP
(…)
Article 4
1. Membership in the United Nations is open to a other peace-loving states which
accept the obligations contained in the present Charter and, in the judgment of the
Organization, are able and willing to carry out these obligations. (…)
CHAPTER III
ORGANS
Article 7
1. There are established as the principal organs of the United Nations: a General
Assembly, a Security Council, an Economic and Social Council, a Trusteeship Council,
an International Court of Justice, and a Secretariat.
2. Such subsidiary organs as may be found necessary may be established in
accordance with the present Charter. (…)
CHAPTER IV
THE GENERAL ASSEMBLY
Composition
Article 9
1. The General Assembly shall consist of all the Members of the United Nations.
2. Each Member shall have not more than five representatives in the General
Assembly.

Functions and Powers
(…)
Article 11
1. The General Assembly may consider the general principles of co-operation in the
maintenance of international peace and security, including the principles governing
disarmament and the regulation of armaments, and may make recommendations with
regard to such principles to the Members or to the Security Council or to both.
2. The General Assembly may discuss any questions relating to the maintenance of
international peace and security brought before it by any Member of the United Nations,
or by the Security Council, or by a state which is not a Member of the United (…) may
make recommendations with regard to any such questions to the state or states concerned
or to the Security Council or to both. (…)
Voting
Article 18
1. Each member of the General Assembly shall have one vote.
2. Decisions of the General Assembly on important questions shall be made by a two-
thirds majority of the members present and voting. These questions shall include:
recommendations with respect to the maintenance of international peace and security, the
election of the non-permanent members of the Security Council, the election of the
members of the Economic and Social Council, (…) the admission of new Members to
the United Nations, the suspension of the rights and privileges of membership, the
expulsion of Members, questions relating to the operation of the trusteeship system, and
budgetary questions.
Procedure
Article 20
The General Assembly shall meet in regular annual sessions and in such special
sessions as occasion may require. Special sessions shall be convoked by the Secretary-

General at the request of the Security Council or of a majority of the Members of the
United Nations.
Article 21
The General Assembly shall adopt its own rules of procedure. It shall elect its
President for each session.
Article 22
The General Assembly may establish such subsidiary organs as it deems necessary for
the performance of its functions.
CHAPTER V
THE SECURITY COUNCIL
Composition
Article 23
1. The Security Council shall consist of fifteen Members of the United Nations. The
Republic of China, France, the Union of Soviet Socialist , the United Kingdom of Great
Britain and Northern Ireland, and the United States of America shall be permanent
members of the Security Council. The General Assembly shall elect ten other Members
of the United Nations to be non-permanent members of the Security Council (…).
2. The non-permanent members of the Security Council shall be elected for a term of
two years. In the first election of the non- permanent members after the increase of the
membership of the Security Council from eleven to fifteen, two of the four additional
members shall be chosen for a term of one year. A retiring member shall not be eligible
for immediate re-election.
3. Each member of the Security Council shall have one representative.


Article 24
1. In order to ensure prompt and effective action by the United Nations, its Members
confer on the Security Council primary responsibility for the maintenance of international
peace and security, and agree that in carrying out its duties under this responsibility the
Security Council acts on their behalf. (…)
Voting
Article 27
1. Each member of the Security Council shall have one vote.
2. Decisions of the Security Council on procedural matters shall be made by an
affirmative vote of nine members. (…)
Procedure
Article 28
1. The Security Council shall be so organized as to be able to function continuously.
Each member of the Security Council shall for this purpose be represented at times at the
seat of the Organization. (…)
CAPTER VI
PACIFIC SETTLEMENT OF DISPUTES
Article 33
1. The parties to any dispute, the continuance of which is likely to endanger the
maintenance of international peace and security, shall, first of a, seek a solution by
negotiation, enquiry, mediation, conciliation, arbitration, judicial settlement, resort to
regional agencies or arrangements, or other peaceful means of their own choice.

2. The Security Council shall, when it deems necessary, call upon the parties to settle
their dispute by such means.
Article 34
The Security Council may investigate any dispute, or any situation which might lead
to international friction or give rise to a dispute, in order to determine whether the
continuance of the dispute or situation is likely to endanger the maintenance of
international peace and security.
Article 35
l. Any Member of the United Nations may bring any dispute, or any situation of the
nature referred to in Article 34, to the attention of the Security Council or of the General
Assembly.
2. A state which is not a Member of the United Nations may bring to the attention of
the Security Council or of the General Assembly any dispute to which it is a party if it
accepts in advance, for the purposes of the dispute, the obligations of pacific settlement
provided in the present Charter. (…)
CHAPTER VII
ACTION WITH RESPECT TO THREATS TO THE PEACE, BREACHES OF

THE PEACE, AND ACTS OF AGGRESSION
(…)
Article 44
When Security Council has decided to use force it shall, before calling upon a
Member not represented on it to provide armed forces in fulfilment of the obligations
assumed under Article 43, invite that Member, if the Member so desires, to participate in
the decisions of the Security Council concerning the employment of contingents of that
Member's armed forces.

Article 45
In order to enable the Nations to take urgent military measures, Members shall hold
immediately available national air-force contingents for combined international
enforcement action. (…)
Article 46
Plans for the application of armed force shall be made by the Security Council with
the assistance of the Military Staff Committee. (….)
Article 48
1. The action required to carry out the decisions of the Security Council for the
maintenance of international peace and security shall be taken by all the Members of the
United Nations or by some of them, as the Security Council may determine.
2. Such decisions shall be carried out by the Members of the United Nations directly
and through their action in the appropriate international agencies of which they are
members.
Article 49
The Members of the United Nations shall join in affording mutual assistance in
carrying out the measures decided upon by the Security Council. (…)
CHAPTER X
THE ECONOMIC AND SOCIAL COUNCIL
Composition
Article 61
1. The Economic and Social Council shall consist of fifty-four Members of the United
Nations elected by the General Assembly.

2. (…) eighteen members of the Economic and Social Council shall be elected each
year for a term of three years. A retiring member shall be eligible for immediate re-
election. (…)
4. Each member of the Economic and Social Council shall have one representative.
Article 62
1. The Economic and Social Council may make or initiate studies and reports with
respect to international economic, social, cultural, educational, health, and related matters
and may make recommendations with respect to any such matters to the General
Assembly, to the Members of the United Nations, and to the specialized agencies
concerned. (…)
Voting
Article 67
1. Each member of the Economic and Social Council shall have one vote.
2. Decisions of the Economic and Social Council shall be made by a majority of the
members present and voting. (…)
CHAPTER XIV
THE INTERNATIONAL COURT OF JUSTICE
Article 92
The International Court of Justice shall be the principal judicial organ of the United
Nations.(…)
Article 96
1. The General Assembly or the Security Council may request the International Court
of Justice to give an advisory opinion on any legal question.

2. Other organs of the United Nations and specialized agencies, which may at any
time be so authorized by the General Assembly, may also request advisory opinions of
the Court on legal questions arising within the scope of their activities.
CHAPTER XV
THE SECRETARIAT
Article 97
The Secretariat shall comprise a Secretary- General and such staff as the Organization
may require. The Secretary-General shall be appointed by the General Assembly upon
the recommendation of the Security Council. He shall be the chief administrative officer
of the Organization.
Article 98
The Secretary-General shall act in that capacity in all meetings of the General
Assembly, of the Security Council, of the Economic and Social Council, and of the
Trusteeship Council, and shall perform such other functions as are entrusted to him by
these organs. The Secretary-General shall make an annual report to the General
Assembly on the work of the Organization.
Article 99
The Secretary-General may bring to the attention of the Security Council any matter
which in his opinion may threaten the maintenance of international peace and security.
(…)
SURSA: Charter of the United Nations; June 26, 1945,

http://www.yale.edu/lawweb/avalon/un/unchart.htm , 15.01.2007

Seminar nr. 7
Relaţiile dintre foştii aliaţi şi debutul războiului rece 1945-1947
I Definirea războiului rece
- termen general acceptat , desemnând conflictul ideologic , politic , psihologic

şi militar de după 1945 dintre aliaţii occidentali ( conduşi de SUA ) pe de o
parte şi blocul comunist ( în frunte cu URSS ) pe de altă parte.
- paternitatea expresiei în cauză este atribuită regentului Castiliei şi Leonului ,
prinţul Juan Manuel , care în secolul al XIV - lea a utilizat sintagma de război
rece pentru a descrie conflictul din Spania , dintre creştini şi musulmani. Spre
deosebire de războaiele clasice , un atare război începe fără o declaraţie de
război şi se încheie fără un tratat de pace.
- reactualizarea termenului de Război Rece , o datorăm jurnalistului american
Walter Lippmann , care în 1947 publică o carte cu acelaşi nume.
‫ ٭‬De ilustrat, pe larg , principalele teorii privitoare la originile războiului rece.
II Fundamentele ideologice ale războiului rece şi expresia lor politică în

documentele marilor puteri
A. Discursul lui Stalin, 9 februarie 1946
- un discurs electoral
- Stalin aducea elogii sistemului sovietic care a ieşit învingător din război, fapt
care demonstra, din perspectiva sa, că sistemul social sovietic era o formă de
organizare mai bună decât orice alt sistem social ne-sovietic
- descriind cauzele celui de al doilea război mondial, liderul sovietic invoca o
normă comunistă clasică, şi anume că războiul nu ar fi fost provocat de Hitler

sau de alţi şefi de stat, ci de funcţionarea defectuoasă, generatoare de

inegalităţi economice a sistemului de tip capitalist
- liderul sovietic sublinia inevitabilitatea unui nou război cu ţările din sistemul
capitalist şi în acest context, el afirma necesitatea întăririi interne a Uniunii
Sovietice pentru a putea face faţă acestui nou conflict
B. Discursul lui Churchill de la Fulton , Missouri , 5 martie 1946

- încă din 12 mai 1945 , într-o telegramă adresată preşedintelui Truman ( care îi
succedase lui Roosevelt la 12 aprilie 1945 ) , Winston Churchill îşi exprima
îngrijorarea cu privire la lipsa de transparenţă din zonele ocupate de sovietici ,
afirmând : a fost trasă o cortină de fier în faţa aliaţilor vestici.
- în timpul Conferinţei de la Potsdam , Churchill , utilizând o expresie
metaforică , protestează faţă de împrejmuirea de către sovietici , cu un gard de
fier , a misiunii britanice din România. În iulie 1945 , în urma alegerilor
generale din Marea Britanie , la mijlocul Conferinţei de la Potsdam , Winston
Churchill este înlocuit de noul prim-ministru Clement Attlee.
- 5 martie 1946 - invitat la Westminister College , Winston Churchill utilizează
pentru prima dată , în public , sintagma cortină de fier, afirmând : De la
Stettin , de pe coasta Balticii până la Triest , de pe coasta Adriaticii , o
cortină de fier a coborât tăind în două continentul. ( … )
- reacţiile la discursul rostit de Churchill nu au întârziat să apară. Guvernul
britanic, condus de Attlee a dezavuat discursul fostului prim ministru britanic.
La 15 martie 1946 , a urmat replica sovietică , prin discursul rostit de Stalin .
Vizibil deranjat de discursul de la Fulton , liderul de la Kremlin a ţinut să
precizeze că ascensiunea comuniştilor în sud-estul Europei nu este una
accidentală, ci o consecinţă firească a sacrificiului pe care aceştia l-au dovedit
în lupta cu regimurile fasciste.
‫ ٭‬De ilustrat , pe larg , semnificaţiile discursului de la Fulton.

C. Telegrama cea lungă a lui G. Kennan şi doctrina de containment

- diplomat de carieră , în 1944 George Kennan se reîntoarce la Moscova ( unde
activase anterior între 1933-1937 ) , în calitate de ministru-consilier , devenind
unul dintre consultaţii ambasadorului Averell Harriman.
- 22 februarie 1946 - Kennan expediază telegrama cea lungă - un studiu de
8 000 de cuvinte, pe parcursul căruia realizează o radiografie totală a
comportamentului şi politicii externe promovate de Stalin.
- iulie 1947 - trimestrialul Foreign Affairs publică Articolul X, Factorii care
determină comportamentul sovietic , sub semnătura X. Noul document
elaborat de Kennan prezenta necesitatea aplicării doctrinei de containment
(stăvilire) şi a devenit imediat un punct de reper pentru susţinătorii acesteia. În
esenţă, doctrina de containment viza o politică fermă din partea SUA, care să
nu permită sovieticilor obţinerea unor noi poziţii.
‫ ٭‬De ilustrat relevanţa prezentei telegrame , în conturarea politicii externe americane.
D. Telegrama Novikov
- septembrie 1946 - ambasadorul sovietic la Washington , Nikolai Novikov
elaborează o telegramă în care atrăgea atenţia factorilor politici de la Moscova
asupra pericolului politicii americane de dominare economică şi militară a
lumii.
E. Doctrina Truman , 12 martie 1947

- 21 februarie 1947 - cabinetul britanic , condus de Clement Attlee , îl
informează pe preşedintele Truman de faptul că partea britanică se află în
imposibilitatea de a-şi mai onora angajamentele luate faţă de Grecia şi Turcia.
- 24 februarie 1947 - preşedintele Truman ia hotărârea ca aceste angajamente să
fie preluate de SUA.
- 26 februarie 1947 – are loc o întâlnire tensionată în Biroul Oval , între
preşedintele Truman şi principalii congresmeni ( la întâlnire au luat parte şi
gen. George C. Marshall şi secretarul de stat Dean Acheson ). În cursul

întâlnirii , preşedintele american şi-a prezentat intenţia de a prelua

angajamentele britanicilor din Mediterana Răsăriteană , justificându-şi poziţia
prin necesitatea stopării expansionismului sovietic.
- 12 martie 1947 – în faţa Congresului , preşedintele Truman solicită un ajutor
economic de 400 mil. $ pentru ajutorarea celor două ţări , precum şi trimiterea
de experţi civili şi militari americani.
‫ ٭‬De ilustrat importanţa acestei doctrine , din perspectiva izolaţionismului american.
F. Planul Marshall , 5 iunie 1947

- la începutul anului 1947 , datorită acţiunilor energice promovate de George C.
Marshall şi Dean Acheson , factorii politici americani conştientizează faptul
că situaţia economică disperată din Europa cerea un ajutor american de
avergură.
- în cadrul Departatmentului de Stat se constituie un grup de specialişti , sub
conducerea şefului nou-creatului Oficiu de Planificare Politică , George
Kennan , cu scopul de găsii soluţii viabile pentru îmbunătăţirea situaţiei
economice a Europei. Raportul înaintat de Kennan susţinea necesitatea unui
ajutor din partea SUA pentru însănătoşirea economică a Europei.
- 5 iunie 1947 – prin discursul său de la Universitatea Harvard , George
Marshall anunţă noul proiect.
- deşi adresat tuturor ţărilor europene , ţările din sfera de influenţă sovietică au
declinat propunerea americană ( deşi Polonia şi Cehoslovacia îşi
manifestaseră iniţial intenţia de a participa la discuţii , reacţia URSS a
determinat abandonarea acestei intenţii ).
- programul a început în iulie 1948 , a continuat până în 1952 şi a costat
guvernul american 10,2 miliarde $ .
‫ ٭‬De ilustrat rezultatele implementării Planului Marshall

G. Crearea Cominformului (septembrie 1947) şi teoria lui Jdanov privind

împărţirea lumii în cele două blocuri
- 1943 – din ordinul lui Stalin Comintern-ul este desfiinţat , această măsură ,
aparent radicală , având menirea de a-i convinge pe aliaţii occidentali de
faptul că URSS a renunţat la ideea revoluţiei mondiale.
- 22 septembrie 1947 – este creat Cominformul . În discursul inaugural , Andrei
Jdanov , după ce prezintă Cominform-ul drept o reacţie directă la propunerea
de acceptare a Planului Marshall , proclamă împărţirea oficială a lumii în două
tabere:
° tabăra imperialistă şi antidemocratică al cărei
scop rezidă în sprijinirea regimurilor
reacţionare şi pro-faciste.
° tabăra antiimperialistă şi democratică , având
drept scop consolidarea democraţiei , eliminarea
ultimelor vestigii ale fascismului , rezistând
totodată expansiunii imperialiste.
- ulterior a avut menirea de a pregăti terenul extirpării abcesului titoist.
III Suport documentar
Document 1: Discursul lui Stalin , 9 februarie 1946 (excerpt)
Comrades!
(…)
It would be wrong to believe that the Second War broke out accidentally or as a
result of the mistakes of some or other statesmen, through mistakes certainly were made.
In reality, the war broke out as an inevitable result of the development of the world
economic and political forces on the basis of modern monopoly capitalism.

Marxists have stated more than once that the capitalist system of world economy
conceals in itself the elements of general crisis and military clashes, that in view of this in
our time the development of world capitalism takes place not as a smooth and even
advance but through crises and war catastrophes.
The reason is that the unevenness of the development of capitalist countries
usually results, as time passes, in an abrupt disruption of the equilibrium within the world
system of capitalism, and that a group of capitalist countries which believes itself to be
less supplied with raw materials and markets usually attempts to alter the situation and
re-divide the “spheres of influence” in its own favour by means of armed forces.
This results in the splitting of the capitalist world in two hostile camps and in war
between them. (…)
Thus the first crisis of the capitalist system of the world economy resulted in the
First World War, and the second crisis resulted in the Second World War.
This does not mean, of course, that the Second World War was an exact replica of the
first. On the contrary, the Second World War substantially differs in its nature from the
first. (…)
The Second World War from the very outset assumed the nature of an anti –
Fascist war, a war of liberation, one of the tasks of which was also to reestablish
democratic liberties. The entry of the Soviet Union into the war against the Axis States
could only strengthen –and actually did strengthen – the anti – fascist and liberating
character of the Second World War.
It was on this basis that the anti-fascist coalition of the Soviet Union, the United
States of America, Great Britain and other freedom – loving States took shape, a collation
which later played a decisive part in routing the armed forces of the Axis States. This is
how matters stand with regard to the question of the origin and nature of the Second
World War. (…)
But the war was not only a curse. It was at the same time a great school in which
all the forces of the people were tried and tested. The war laid bare all the facts and
events in the rear and at the front, it mercilessly tore off the veils and covers which had
concealed the true faces of the States, governments, and parties, and placed them on the
stage without masks, without embellishments, with all their shortcomings and virtues.

The war set something in the nature of an examination for our Soviet system, our State,
our Government, our Communist Party, and summed up the results of their work as if
telling us: here they are, your people and organizations, their deeds and days – look at
them closely and reward them according to their deserts. This is one of the positive
aspects of the war. (…)
There is one main result which served as a basis for all other results. This result is
that at the end of the war the enemies suffered defeat and we, together with our Allies,
emerged as victors. We ended the war in complete victory over the enemy – this is the
principal result of the war. But this is too general as a result, and we cannot stop at that.
(…)
Our victory means, in the first place, that our Soviet social system has won, that
the Soviet social system successfully withstood the trial in the flames of war and proved
its perfect viability. (…) The war has shown that the Soviet social system is a truly
popular system, which has grown from the people and enjoys its powerful support, that
the Soviet social system is a perfectly viable and stable from of organization of society.
More that that, the point is now not whether the Soviet social system is viable or not,
since after the objective lessons of the war no single skeptic now ventures to come out
with doubts concerning the viability of the Soviet social system. The point is that the
Soviet social system has proved more viable and stable that a non-Soviet social system,
that the Soviet social system is a better form of organization of society than any non-
Soviet social system. (…)
Secondly, our victory means that our Soviet State System has won, that our multi-
national Soviet State withstood all the trials of war and proved its viability. (…)
Thirdly, or victory means that the Soviet armed forces have won, that our Red Army has
won, that the Red Army heroically withstood all the adversities of war, utterly routed the
armies of our enemies and emerged from the war as victor. (…)
These are the main results of the war.
SURSA: Stalin’s Speech , 9 Febrary , 1946

http://humanities.uwe.ac.uk/corehistorians/powers/twxt/s28stali.htm, accesat 12 august
2001.

Document 2 , Discursul lui Churchill de la Fulton , Missouri , 5 martie 1946

(excerpt)
( … ) A shadow has fallen upon the scenes so lately light by the Allied victory.
Nobody knows what Soviet Russia and its Communist international organization intends
to do in the immediate future, or what are the limits, if any, to their expansive and
proselytizing tendencies. I have a strong admiration and regard for the valiant Russian
people and for my wartime comrade, Marshall Stalin. There is deep sympathy and
goodwill in Britain -- and I doubt not here also -- towards the peoples of all the Russias
and a resolve to persevere through many differences and rebuffs in establishing lasting
friendships. We understand the Russian need to be secure on her western frontiers by the
removal of all possibility of German aggression. We welcome Russia to her rightful place
among the leading nations of the world. We welcome her flag upon the seas. Above all,
we welcome, or should welcome, constant, frequent and growing contacts between the
Russian people and our own people on both sides of the Atlantic. It is my duty however,
for I am sure you would wish me to state the facts as I see them to you. It is my duty to
place before you certain facts about the present position in Europe.
From Stettin in the Baltic to Trieste in the Adriatic an iron curtain has descended
across the Continent. Behind that line lie all the capitals of the ancient states of Central
and Eastern Europe. Warsaw, Berlin, Prague, Vienna, Budapest, Belgrade, Bucharest
and Sofia, all these famous cities and the populations around them lie in what I must call
the Soviet sphere, and all are subject in one form or another, not only to Soviet influence
but to a very high and, in some cases, increasing measure of control from Moscow.
Athens alone -- Greece with its immortal glories -- is free to decide its future at an
election under British, American and French observation. The Russian-dominated Polish
Government has been encouraged to make enormous and wrongful inroads upon
Germany, and mass expulsions of millions of Germans on a scale grievous and
undreamed-of are now taking place. The Communist parties, which were very small in all
these Eastern States of Europe, have been raised to pre-eminence and power far beyond
their numbers and are seeking everywhere to obtain totalitarian control. Police

governments are prevailing in nearly every case, and so far, except in Czechoslovakia,
there is no true democracy.
Turkey and Persia are both profoundly alarmed and disturbed at the claims which
are being made upon them and at the pressure being exerted by the Moscow Government.
An attempt is being made by the Russians in Berlin to build up a quasi-Communist party
in their zone of occupied Germany by showing special favors to groups of left-wing
German leaders. At the end of the fighting last June, the American and British Armies
withdrew westward, in accordance with an earlier agreement, to a depth at some points of
150 miles upon a front of nearly four hundred miles, in order to allow our Russian allies
to occupy this vast expanse of territory which the Western Democracies had conquered.
If no the Soviet Government tries, by separate action , to build up a pro-
Communist Germany in their areas, this will cause new serious difficulties in the
American and British zones, and will give the defeated Germans the power of putting
themselves up to auction between the Soviets and the Western Democracies. Whatever
conclusions may be drawn from these facts -- and facts they are -- this is certainly not the
Liberated Europe we fought to build up. Nor is it one which contains the essentials of
permanent peace. ( … )
SURSA: Winston Churchill's Iron Curtain Speech,

http://www.historyguide.org/europe/churchill.html , 12.01.2007
Document 3 , Percepţia lui Stalin asupra discursului de la Fulton ( excerpt )
( … ) In substance , Mr. Churchill now stands in the position of a firebrand of

war. And Mr. Churchill is not alone. He has friends not only in England but also in the
United States of America.
In this respect , one is reminded remarkably of Hitler and his friends. Hitler began
to set war loose by announcing his racial theory , declaring that only people speaking the
German language represent a fully valuable nation. Mr. Churchill begins to set war loose,

also by racial theory , maintaining that only nations speaking the English language are
fully valuable nations , called upon to decide the destinies of the entire world.
( … ) As a result of the German invasion , the Soviet Union has irrevocably lost in
battles with the Germans , and also during the German ocupation and through the
expulsion of Soviet citizens to German slave labor camps , about 7 000 000 people. In
other words , the Soviet Union has lost in men several times more then Britain and the
United States together.
It may be that some quarters are trying to push into oblivion these sacrifices of the
Soviet people which insured the liberation of Europe frome the Hitlerite yoke.
But the Soviet Union cannot forget them. One can ask therefore , what can be
surprising in the fact that the Soviet Union , in a desire to ensure its security for the
future, tries to achieve that these countries should have governments whose relations to
the Soviet Union are loyal? How can one , without having lost one’s reason , qualify this
peaceful aspirations of the Soviet Union as “expansionist tendencies” of our
Government?
( … ) Mr. Churchill wanders around the truth when he speaks of the growth of the
influence of the Communist parties in Easter Europe ( … ) The growth of the influence of
the Communism cannot be considered accidental. It is a normal function. The influence
of the Comunists grew because during the hard years of the mastery of fascism in Europe
, Communists showed themselves to be reliable , daring and self-sacrificing fighters
against fascist regimes for the liberty of peoples.
SURSA: Jussi Hanhimaki , Odd Arne Westad , The Cold War , A History in
Documents and Eyewitness Accounts , Oxford University Press , 2004 , p.48-49
Document 4 , Telegrama cea lungă a lui G. Kennan , 22 februarie 1946 ( excerpt )
( … ) In summary, we have here a political force committed fanatically to the

belief that with US there can be no permanent modus vivendi that it is desirable and
necessary that the internal harmony of our society be disrupted, our traditional way of life

be destroyed, the international authority of our state be broken, if Soviet power is to be

secure. This political force has complete power of disposition over energies of one of
world's greatest peoples and resources of world's richest national territory, and is borne
along by deep and powerful currents of Russian nationalism. In addition, it has an
elaborate and far flung apparatus for exertion of its influence in other countries, an
apparatus of amazing flexibility and versatility, managed by people whose experience
and skill in underground methods are presumably without parallel in history. Finally, it is
seemingly inaccessible to considerations of reality in its basic reactions. For it, the vast
fund of objective fact about human society is not, as with us, the measure against which
outlook is constantly being tested and re-formed, but a grab bag from which individual
items are selected arbitrarily and tendenciously to bolster an outlook already
preconceived. This is admittedly not a pleasant picture. Problem of how to cope with this
force in [is] undoubtedly greatest task our diplomacy has ever faced and probably
greatest it will ever have to face. It should be point of departure from which our political
general staff work at present juncture should proceed. It should be approached with same
thoroughness and care as solution of major strategic problem in war, and if necessary,
with no smaller outlay in planning effort. I cannot attempt to suggest all answers here.
But I would like to record my conviction that problem is within our power to solve--and
that without recourse to any general military conflict.. And in support of this conviction
there are certain observations of a more encouraging nature I should like to make:
(1) Soviet power, unlike that of Hitlerite Germany, is neither schematic nor
adventunstic. It does not work by fixed plans. It does not take unnecessary risks.
Impervious to logic of reason, and it is highly sensitive to logic of force. For this reason it
can easily withdraw--and usually does when strong resistance is encountered at any point.
Thus, if the adversary has sufficient force and makes clear his readiness to use it, he
rarely has to do so. If situations are properly handled there need be no prestige-engaging
showdowns.
(2) Gauged against Western World as a whole, Soviets are still by far the weaker
force. Thus, their success will really depend on degree of cohesion, firmness and vigor
which Western World can muster. And this is factor which it is within our power to
influence.

(3) Success of Soviet system, as form of internal power, is not yet finally proven.
It has yet to be demonstrated that it can survive supreme test of successive transfer of
power from one individual or group to another. Lenin's death was first such transfer, and
its effects wracked Soviet state for 15 years. After Stalin's death or retirement will be
second. But even this will not be final test. Soviet internal system will now be subjected,
by virtue of recent territorial expansions, to series of additional strains which once proved
severe tax on Tsardom. We here are convinced that never since termination of civil war
have mass of Russian people been emotionally farther removed from doctrines of
Communist Party than they are today. In Russia, party has now become a great and--for
the moment--highly successful apparatus of dictatorial administration, but it has ceased to
be a source of emotional inspiration. Thus, internal soundness and permanence of
movement need not yet be regarded as assured.
(4) All Soviet propaganda beyond Soviet security sphere is basically negative and
destructive. It should therefore be relatively easy to combat it by any intelligent and
really constructive program.
For those reasons I think we may approach calmly and with good heart problem
of how to deal with Russia. As to how this approach should be made, I only wish to
advance, by way of conclusion, following comments:
(1) Our first step must be to apprehend, and recognize for what it is, the nature of
the movement with which we are dealing. We must study it with same courage,
detachment, objectivity, and same determination not to be emotionally provoked or
unseated by it, with which doctor studies unruly and unreasonable individual.
(2) We must see that our public is educated to realities of Russian situation. I
cannot over-emphasize importance of this. Press cannot do this alone. It must be done
mainly by Government, which is necessarily more experienced and better informed on
practical problems involved. In this we need not be deterred by [ugliness?] of picture. I
am convinced that there would be far less hysterical anti-Sovietism in our country today
if realities of this situation were better understood by our people. There is nothing as
dangerous or as terrifying as the unknown. It may also be argued that to reveal more
information on our difficulties with Russia would reflect unfavorably on Russian-
American relations. I feel that if there is any real risk here involved, it is one which we

should have courage to face, and sooner the better. But I cannot see what we would be
risking. Our stake in this country, even coming on heels of tremendous demonstrations of
our friendship for Russian people, is remarkably small. We have here no investments to
guard, no actual trade to lose, virtually no citizens to protect, few cultural contacts to
preserve. Our only stake lies in what we hope rather than what we have; and I am
convinced we have better chance of realizing those hopes if our public is enlightened and
if our dealings with Russians are placed entirely on realistic and matter-of-fact basis.
(3) Much depends on health and vigor of our own society. World communism is
like malignant parasite which feeds only on diseased tissue. This is point at which
domestic and foreign policies meets Every courageous and incisive measure to solve
internal problems of our own society, to improve self-confidence, discipline, morale and
community spirit of our own people, is a diplomatic victory over Moscow worth a
thousand diplomatic notes and joint communiqués. If we cannot abandon fatalism and
indifference in face of deficiencies of our own society, Moscow will profit--Moscow
cannot help profiting by them in its foreign policies.
(4) We must formulate and put forward for other nations a much more positive
and constructive picture of sort of world we would like to see than we have put forward
in past. It is not enough to urge people to develop political processes similar to our own.
Many foreign peoples, in Europe at least, are tired and frightened by experiences of past,
and are less interested in abstract freedom than in security. They are seeking guidance
rather than responsibilities. We should be better able than Russians to give them this. And
unless we do, Russians certainly will.
(5) Finally we must have courage and self-confidence to cling to our own
methods and conceptions of human society. After Al, the greatest danger that can befall
us in coping with this problem of Soviet communism, is that we shall allow ourselves to
become like those with whom we are coping.
SURSA: The Charge in the Soviet Union (Kennan) to the Secretary of State ,
http://www.gwu.edu/~nsarchiv/coldwar/documents/episode-1/kennan.htm , 12.01.2007

Document 5 , George Kennan , Sursele comportamentului sovietic , iulie 1947 ,

(excerpt )
( … ) In these circumstances it is clear that the main element of any United States
policy toward the Soviet Union must be that of long-term, patient but firm and vigilant
containment of Russian expansive tendencies. It is important to note, however, that such
a policy has nothing to do with outward histrionics: with threats or blustering or
superfluous gestures of outward "toughness." While the Kremlin is basically flexible in
its reaction to political realities, it is by no means unamenable to considerations of
prestige. Like almost any other government, it can be placed by tactless and threatening
gestures in a position where it cannot afford to yield even though this might be dictated
by its sense of realism. The Russian leaders are keen judges of human psychology, and as
such they are highly conscious that loss of temper and of self-control is never a source of
strength in political affairs. They are quick to exploit such evidences of weakness. For
these reasons it is a sine qua non of successful dealing with Russia that the foreign
government in question should remain at all times cool and collected and that its demands
on Russian policy should be put forward in such a manner as to leave the way open for a
compliance not too detrimental to Russian prestige.
In the light of the above, it will be clearly seen that the Soviet pressure against the
free institutions of the western world is something that can be contained by the adroit and
vigilant application of counter-force at a series of constantly shifting geographical and
political points, corresponding to the shifts and maneuvers of Soviet policy, but which
cannot be charmed or talked out of existence. The Russians look forward to a duel of
infinite duration, and they see that already they have scored great successes. It must be
borne in mind that there was a time when the Communist Party represented far more of a
minority in the sphere of Russian national life than Soviet power today represents in the
world community.
But if the ideology convinces the rulers of Russia that truth is on their side and
they they can therefore afford to wait, those of us on whom that ideology has no claim are
free to examine objectively the validity of that premise. The Soviet thesis not only

implies complete lack of control by the west over its own economic destiny, it likewise
assumes Russian unity, discipline and patience over an infinite period. Let us bring this
apocalyptic vision down to earth, and suppose that the western world finds the strength
and resourcefulness to contain Soviet power over a period of ten to fifteen years. What
does that spell for Russia itself?
The Soviet leaders, taking advantage of the contributions of modern techniques to
the arts of despotism, have solved the question of obedience within the confines of their
power. Few challenge their authority; and even those who do are unable to make that
challenge valid as against the organs of suppression of the state.
The Kremlin has also proved able to accomplish its purpose of building up
Russia, regardless of the interests of the inhabitants, and industrial foundation of heavy
metallurgy, which is, to be sure, not yet complete but which is nevertheless continuing to
grow and is approaching those of the other major industrial countries. All of this,
however, both the maintenance of internal political security and the building of heavy
industry, has been carried out at a terrible cost in human life and in human hopes and
energies. It has necessitated the use of forced labor on a scale unprecedented in modern
times under conditions of peace. It has involved the neglect or abuse of other phases of
Soviet economic life, particularly agriculture, consumers' goods production, housing and
transportation.
To all that, the war has added its tremendous toll of destruction, death and human
exhaustion. In consequence of this, we have in Russia today a population which is
physically and spiritually tired. The mass of the people are disillusioned, skeptical and no
longer as accessible as they once were to the magical attraction which Soviet power still
radiates to its followers abroad. The avidity with which people seized upon the slight
respite accorded to the Church for tactical reasons during the war was eloquent testimony
to the fact that their capacity for faith and devotion found little expression in the purposes
of the regime.
In these circumstances, there are limits to the physical and nervous strength of
people themselves. These limits are absolute ones, and are binding even for the cruelest
dictatorship, because beyond them people cannot be driven. The forced labor camps and
the other agencies of constraint provide temporary means of compelling people to work

longer hours than their own volition or mere economic pressure would dictate; but if
people survive them at all they become old before their time and must be considered as
human casualties to the demands of dictatorship. In either case their best powers are no
longer available to society and can no longer be enlisted in the service of the state.
………………………………………………………………………………………………
It is clear that the United States cannot expect in the foreseeable future to enjoy
political intimacy with the Soviet regime. It must continue to regard the Soviet Union as a
rival, not a partner, in the political arena. It must continue to expect that Soviet policies
will reflect no abstract love of peace and stability, no real faith in the possibility of a
permanent happy coexistence of the Socialist and capitalist worlds, but rather a cautious,
persistent pressure toward the disruption and, weakening of all rival influence and rival
power.
Balanced against this are the facts that Russia, as opposed to the western world in
general, is still by far the weaker party, that Soviet policy is highly flexible, and that
Soviet society may well contain deficiencies which will eventually weaken its own total
potential. This would of itself warrant the United States entering with reasonable
confidence upon a policy of firm containment, designed to confront the Russians with
unalterable counter-force at every point where they show signs of encroaching upon he
interests of a peaceful and stable world. (…)
SURSA: George Kennan , The Sources of Soviet Conduct ,

http://www.historyguide.org/europe/kennan.html,
12.01.2007
Document 6 , Telegrama lui Novikov , septembrie 1946 (excerpt )
The foreign policy of the United States, which reflects the imperialist tendencies
of American monopolistic capital, is characterized in the postwar period by a striving for

world supremacy. This is the real meaning of the many statements by President Truman
and other representatives of American ruling circles; that the United States has the right
to lead the world. All the forces of American diplomacy -- the army, the air force, the
navy, industry, and science -- are enlisted in the service of this foreign policy. For this
purpose broad plans for expansion have been developed and are being implemented
through diplomacy and the establishment of a system of naval and air bases stretching far
beyond the boundaries of the United States, through the arms race, and through the
creation of ever newer types of weapons.
1. a) The foreign policy of the United States is conducted now in a situation that
differs greatly from the one that existed in the prewar period. This situation does not fully
conform to the calculations of those reactionary circles which hoped that during the
Second World War they would succeed in avoiding, at least for a long time, the main
battles in Europe and Asia. They calculated that the United States of America, if it was
unsuccessful in completely avoiding direct participation in the war, would enter it only at
the last minute, when it could easily affect the outcome of the war, completely ensuring
its interests.
In this regard, it was thought that the main competitors of the United States would
be crushed or greatly weakened in the war, and the United States by virtue of this
circumstance would assume the role of the most powerful factor in resolving the
fundamental questions of the postwar world. These calculations were also based on the
assumption, which was very widespread in the United States in the initial stages of the
war, that the Soviet Union, which had been subjected to the attack of German Fascism in
June 1941, would also be exhausted or even completely destroyed as a result of the war.
Reality did not bear out the calculations of the American imperialists.
b) The two main aggressive powers, fascist Germany and militarist Japan, which
were at the same time the main competitors of the United States in both the economic and
foreign policy fields, were thoroughly defeated. The third great power, Great Britain,
which had taken heavy blows during the war, now faces enormous economic and political
difficulties. The political foundations of the British Empire were appreciably shaken, and
crises arose, for example, in India, Palestine, and Egypt.

Europe has come out of the war with a completely dislocated economy, and the
economic devastation that occurred in the course of the war cannot be overcome in a
short time. All of the countries of Europe and Asia are experiencing a colossal need for
consumer goods, industrial and transportation equipment, etc. Such a situation provides
American monopolistic capital with prospects for enormous shipments of goods and the
importation of capital into these countries -- a circumstance that would permit it to
infiltrate their national economies.
Such a development would mean a serious strengthening of the economic position
of the United States in the whole world and would be a stage on the road to world
domination by the United States.
…………………………………………………………………………………………
3. Obvious indications of the U.S. effort to establish world dominance are also to be
found in the increase in military potential in peacetime and in the establishment of a large
number of naval and air bases both in the United States and beyond its borders.
In the summer of 1946, for the first time in the history of the country, Congress
passed a law on the establishment of a peacetime army, not on a volunteer basis but on
the basis of universal military service. The size of the army, which is supposed to amount
to about one million persons as of July 1, 1947, was also increased significantly. The size
of the navy at the conclusion of the war decreased quite insignificantly in comparison
with wartime. At the present time, the American navy occupies first place in the world,
leaving England's navy far behind, to say nothing of those of other countries.
Expenditures on the army and navy have risen colossally, amounting to $13
billion according to the budget for 1946-47 (about 40 percent of the total budget of $36
billion). This is more than 10 times greater than corresponding expenditures in the budget
for 1938, which did not amount to even $1 billion.
…………………………………………………………………………………………...
In recent years American capital has penetrated very intensively into the economy
of the Near Eastern countries, in particular into the oil industry. At present there are
American oil concessions in all of the Near Eastern countries that have oil deposits (Iraq,
Bahrain, Kuwait, Egypt, and Saudi Arabia). American capital, which made its first
appearance in the oil industry of the Near East, only in 1927, now controls 42 percent of

all proven reserves in the Near East, excluding Iran. Of the total proven reserves of 26.8
billion barrels, over 11 billion barrels are owned by U.S. concessions. Striving to ensure
further development of their concessions in different countries (which are often very
large--Saudi Arabia, for example), the American oil companies plan to build a trans-
Arabian pipeline to transport oil from the American concession in Saudi Arabia and in
other countries on the southeastern shore of the Mediterranean Sea to ports in Palestine
and Egypt.
In expanding in the Near East, American capital has English capital as its greatest
and most stubborn competitor. The fierce competition between them is the chief factor
preventing England and the United States from reaching an understanding on the division
of spheres of influence in the Near East, a division of that can occur only at the expense
of direct British interests in this region. ( … )
SURSA: The Novikov Telegram,

http://www.cnn.com/SPECIALS/cold.war/episodes/02/documents/novikov/, 12.01.2007
Document 7 , Discursul preşedintelui Harry S. Truman , 12 martie 1947
The gravity of the situation which confronts the world today necessitates my
appearance before a joint session of the Congress. The foreign policy and the national
security of this country are involved.
One aspect of the present situation, which I wish to present to you at this time for your
consideration and decision, concerns Greece and Turkey.
The United States has received from the Greek Government an urgent appeal for
financial and economic assistance. Preliminary reports from the American Economic
Mission now in Greece and reports from the American Ambassador in Greece
corroborate the statement of the Greek Government that assistance is imperative if
Greece is to survive as a free nation.
I do not believe that the American people and the Congress wish to turn a deaf ear to
the appeal of the Greek Government.

Greece is not a rich country. Lack of sufficient natural resources has always forced the
Greek people to work hard to make both ends meet. Since 1940, this industrious and
peace loving country has suffered invasion, four years of cruel enemy occupation, and
bitter internal strife.
When forces of liberation entered Greece they found that the retreating Germans had
destroyed virtually all the railways, roads, port facilities, communications, and merchant
marine. More than a thousand villages had been burned. Eighty-five per cent of the
children were tubercular. Livestock, poultry, and draft animals had almost disappeared.
Inflation had wiped out practically all savings.
As a result of these tragic conditions, a militant minority, exploiting human want and
misery, was able to create political chaos which, until now, has made economic recovery
impossible.
Greece is today without funds to finance the importation of those goods which are
essential to bare subsistence. Under these circumstances the people of Greece cannot
make progress in solving their problems of reconstruction. Greece is in desperate need of
financial and economic assistance to enable it to resume purchases of food, clothing, fuel
and seeds. These are indispensable for the subsistence of its people and are obtainable
only from abroad. Greece must have help to import the goods necessary to restore
internal order and security, so essential for economic and political recovery.
The Greek Government has also asked for the assistance of experienced American
administrators, economists and technicians to insure that the financial and other aid given
to Greece shall be used effectively in creating a stable and self-sustaining economy and in
improving its public administration.
The very existence of the Greek state is today threatened by the terrorist activities of
several thousand armed men, led by Communists, who defy the government's authority at
a number of points, particularly along the northern boundaries. A Commission appointed
by the United Nations security Council is at present investigating disturbed conditions in
northern Greece and alleged border violations along the frontier between Greece on the
one hand and Albania, Bulgaria, and Yugoslavia on the other.
................................................................................................................................................
Greece's neighbor, Turkey, also deserves our attention.

The future of Turkey as an independent and economically sound state is clearly no

less important to the freedom-loving peoples of the world than the future of Greece. The
circumstances in which Turkey finds itself today are considerably different from those of
Greece. Turkey has been spared the disasters that have beset Greece. And during the war,
the United States and Great Britain furnished Turkey with material aid.
Nevertheless, Turkey now needs our support.
Since the war Turkey has sought financial assistance from Great Britain and the
United States for the purpose of effecting that modernization necessary for the
maintenance of its national integrity.
That integrity is essential to the preservation of order in the Middle East.
The British government has informed us that, owing to its own difficulties can no
longer extend financial or economic aid to Turkey.
As in the case of Greece, if Turkey is to have the assistance it needs, the United States
must supply it. We are the only country able to provide that help.
I am fully aware of the broad implications involved if the United States extends
assistance to Greece and Turkey, and I shall discuss these implications with you at this
time.
………………………………………………………………………………………………
I therefore ask the Congress to provide authority for assistance to Greece and Turkey
in the amount of $400,000,000 for the period ending June 30, 1948. In requesting these
funds, I have taken into consideration the maximum amount of relief assistance which
would be furnished to Greece out of the $350,000,000 which I recently requested that the
Congress authorize for the prevention of starvation and suffering in countries devastated
by the war.
In addition to funds, I ask the Congress to authorize the detail of American civilian
and military personnel to Greece and Turkey, at the request of those countries, to assist in
the tasks of reconstruction, and for the purpose of supervising the use of such financial
and material assistance as may be furnished. I recommend that authority also be provided
for the instruction and training of selected Greek and Turkish personnel.

Finally, I ask that the Congress provide authority which will permit the speediest and
most effective use, in terms of needed commodities, supplies, and equipment, of such
funds as may be authorized. ( … )
SURSA: President Harry S. Truman's address before a Joint Session of Congress,

March 12, 1947 , http://www.yale.edu/lawweb/avalon/trudoc.htm , 12.01.2007.
Document 8 , Discursul de la Harvard al generalului Marshall (5 iunie 1947)
Nu trebuie să vă spun, Domnilor, că situaţia mondială este foarte gravă. Acest

lucru este absolut evident pentru orice om inteligent. Cred că una dintre cele mai serioase
dificultăţi este că problema e de o atât de mare complexitate încât chiar masa faptelor
prezentate publicului prin presă şi radio fac extrem de dificilă pentru omul de pe stradă o
evaluare clară a situaţiei. În plus, populaţia acestei ţări se află foarte departe de regiunile
întunecate ale globului şi este foarte greu să-ţi imagineze mizeria, reacţiile ce o însoţesc
la popoarele care au suferit îndelung şi efectul pe care aceste reacţii îl au asupra
guvernelor în cursul încercărilor noastre de a restabili pacea în lume.
Atunci când am cercetat necesarul pentru reconstrucţia Europei, pierderile în vieţi
omeneşti, distrugerea satelor, uzinelor, minelor şi a căilor ferate au fost estimate destul de
exact, însă a devenit evident, în cursul lunilor care tocmai s-au scurs, că aceste distrugeri
vizibile sunt probabil mai puţin grave decât dislocarea întregii structuri a economiei
europene. De zece ani, situaţia este absolut anormală. Pregătirile febrile pentru război şi
activitatea şi mai febrilă pentru susţinerea efortului de război au distrus toate ramurile
economiilor naţionale. Utilajul industrial n-a fost întreţinut, a fost deteriorat sau este
complet depăşit. Sub dominaţia arbitrară şi distrugătoare a naziştilor, aproape toate
întreprinderile au fost înhămate la maşina de război germană. Vechile relaţii comerciale,
instituţiile private, băncile, companiile de asigurări şi companiile de navigaţie au dispărut,
din lipsă de capital, ca urmare a absorbirii lor atunci când au fost naţionalizate sau pentru

că au fost pur şi simplu distruse. În multe ţări, încrederea în moneda natională a fost grav
zdruncinată. Prăbuşirea structurii comerciale a Europei s-a produs în timpul războiului.
Reînvierea economică a fost serios întârziată datorită faptului că doi ani după
încetarea ostilităţilor acordul cu privire la tratatele de pace cu Germania şi Austria n-a
fost încă stabilit. Unul dintre aspectele acestei probleme este în acelaşi timp interesant şi
grav: fermierul a produs întotdeauna bunuri alimentare pe care le poate schimba cu
orăşenii contra altor lucruri necesare vietii. Această diviziune a muncii reprezintă baza
civilizatiei moderne. La ora actuală, ea e ameninţată de ruină. lndustriile oraşelor nu
produc suficiente mărfuri necesare schimbului cu fermierii producători de produse
alimentare. Lipsesc materiile prime şi combustibilul. Utilajul industrial lipseşte sau este
prea uzat. Fermierul şi ţăranul nu pot să găsească pe piaţă mărfurile pe care vor să le
cumpere, astfel încât vânzarea produselor lor în schimbul banilor pe care nu pot să-i
utilizeze le pare o tranzactie lipsită de interes. Deci, ei au încetat să mai cultive intensiv
câmpul pentru a obţine nutreţ în ciuda faptului că le lipseşte îmbrăcămintea şi alte
produse ale civilizaţiei. În acelaşi timp, locuitorilor oraşelor le lipsesc hrana şi
combustibilul. Guvernele sunt deci forţate să se servească de resursele în devize străine şi
de credite pentru a cumpăra din străinătate aceste produse indispensabile, epuizând astfel
fondurile de care au o nevoie urgentă pentru reconstrucţie. Deci, se creează rapid o
situaţie foarte gravă care este de rău augur pentru întreaga lume. Sistemul modern care se
bazează pe diviziunea muncii şi pe schimbul de produse este în pericol de a se prăbuşi.
Adevărul este că nevoile Europei de hrană şi de alte produse esenţiale importate
din străinătate - şi mai ales din America - pentru următorii trei sau patru ani sunt mult mai
mari decât capacitatea sa actuală de plată, încât ea va trebui să primească un ajutor
suplimentar foarte important sau să se expună unei dislocări economice, sociale şi
politice foarte grave.
Remediul acestei situaţii constă în sfărâmarea cercului vicios şi în restaurarea
încrederii locuitorilor întregii Europe. Fabricantul şi fermierul din multe regiuni trebuie
să poată şi să vrea să-şi schimbe produsele contra monede a căror valoare constantă să fie
fără dubiu.
În afară de efectul demoralizant pe care disperarea popoarelor în chestiune o are
asupra întregii lumi şi a tulburărilor pe care aceasta le poate provoca, ar trebui să fie

evidente pentru toţi şi consecinţele acestei situaţii pentru economia Statelor Unite. Este
logic că Statele Unite ar trebui să facă tot ceea ce pot pentru a sprijini restabilirea
sănătăţii economice a lumii, în lipsa căreia stabilitatea politică şi pacea sunt imposibile.
Politica noastră nu este dirijată împotriva nici unei ţări, împotriva nici unei doctrine ci
contra foametei, sărăciei, disperării şi haosului. Scopul său trebuie să fie renaşterea unei
economii active în lume pentru a crea condiţiile politice şi sociale în care să poată să
existe instituţii libere. Acest ajutor, sunt convins, nu trebuie acordat cu zgârcenie, de
fiecare dată când survin crize. Orice ajutor pe care acest guvern ar putea să-l dea în viitor
ar trebui să fie mai mult un remediu decât un simplu paleativ. Orice guvern care vrea să
sprijine relansarea economică se va bucura, sunt sigur de acest lucru, de întreaga
cooperare din partea guvernului Statelor Unite. Orice guvern care va încerca împiedicarea
relansării economice a altor ţări nu poate spera să primească ajutorul nostru. În plus,
guvernele, partidele şi grupările politice care caută să perpetueze mizeria umană pentru a
avea un profit pe plan politic sau pe alte planuri se vor ciocni de opoziţia Statelor Unite.
Este deja evident că înainte ca guvernul Statelor Unite să poată să continue
eforturile pentru remedierea situaţiei şi sprijinirea Europei pe calea însănătoşirii, ar trebui
să se realizeze un acord de către ţările Europei, asupra nevoilor lor actuale şi asupra ceea
ce aceste ţări ale Europei vor face ele însele pentru a eficientiza toate măsurile pe care
acest guvern ar putea să le ia. Nu ar fi nici bine, nici util ca guvernul Statelor Unite să
stabilească el însuşi un program destinat punerii pe picioare a economiei europene.
Aceasta este problema europenilor. După părerea mea, iniţiativa trebuie să vină din partea
Europei.
Rolul Americii trebuie să constea în oferirea unui ajutor prietenesc la stabilirea
unui program european şi să ajute apoi la aplicarea acestuia în măsura în care va fi posibil
să o facă. Acest program va trebui să fie unul general, stabilit în comun măcar de către un
mare număr de naţiuni europene, dacă nu de toate.
SURSA: Charles Zorgbibe, Construcţia europeană. Trecut, prezent, viitor, Ed. Trei,
Bucureşti, 1998 , p. 26-28.

Document 9 , Discursul lui Andrei Jdanov la şedinţa inaugurală a Cominform-ului
Andrei Zhdanov September 22, 1947

The fundamental changes caused by the war on the international scene and in the
position of individual countries has entirely changed the political landscape of the world.
A new alignment of political forces has arisen. The more the war recedes into the past,
the more distinct becomes two major trends in postwar international policy,
corresponding to the division of the political forces operating on the international arena
into two major camps: the imperialist and anti-democratic camp, on the one hand, and
the anti-imperialist and democratic camp, on the other. The principal driving force of the
imperialist camp is the U.S.A. Allied with it are Great Britain and France. ... The
imperialist camp is also supported by colony-owning countries, such as Belgium and
Holland, by countries with reactionary anti-democratic regimes, such as Turkey and
Greece, and by countries politically and economically dependent upon the United States,
such as the Near Eastern and South American countries and China.
The cardinal purpose of the imperialist camp is to strengthen imperialism, to
hatch a new imperialist war, to combat socialism and democracy, and to support
reactionary and anti-democratic pro-fascist regimes and movements everywhere.
In the pursuit of these ends the imperialist camp is prepared to rely on reactionary
and anti-democratic forces in all countries, and to support its former adversaries in the
war against its wartime allies.
The anti-fascist forces comprise the second camp. This camp is based on the
U.S.S.R. and the new democracies. It also includes countries that have broken with
imperialism and have firmly set foot on the path of democratic development, such as
Rumania, Hungary and Finland. Indonesia and Vietnam are associated with it; it has the
sympathy of India, Egypt and Syria. The anti-imperialist camp is backed by the labor and
democratic movement and by the fraternal Communist parties in all countries, by the
fighters for national liberation in the colonies and dependencies, by all progressive and
democratic forces in every country. The purpose of this camp is to resist the threat of new
wars and imperialist expansion, to strengthen democracy and to extirpate the vestiges of
fascism.

The end of the Second World War confronted all the freedom-loving nations with
the cardinal task of securing a lasting democratic peace sealing victory over fascism. In
the accomplishment of this fundamental task of the postwar period the Soviet Union and
its foreign policy are playing a leading role. This follows from the very nature of the
Soviet socialist state, to which motives of aggression and exploitation are utterly alien,
and which is interested in creating the most favorable conditions for the building of a
communist society. One of these conditions is external peace. As embodiment of a new
and superior social system, the Soviet Union reflects in its foreign policy the aspirations
of progressive mankind, which desires lasting peace and has nothing to gain from a new
war hatched by capitalism. The Soviet Union is a staunch champion of liberty and
independence of all nations, and a foe of national and racial oppression and colonial
exploitation in any shape or form. The change in the general alignment of forces between
the capitalist world and the socialist world brought about by the war has still further
enhanced the significance of the foreign policy of the Soviet state and enlarged the scope
of its activity on the international arena.
The successes and the growing international prestige of the democratic camp were
not to the liking of the imperialists. Even while World War II was still on, reactionary
forces in Great Britain and the United States became increasingly active, striving to
prevent concerted action by the Allied powers, to protract the war, to bleed the U.S.S.R.,
and to save the fascist aggressors from utter defeat. The sabotage of the Second Front by
the Anglo-Saxon imperialists, headed by Churchill, was a clear reflection of this
tendency, which was in point of fact a continuation of the Munich policy in the new and
changed conditions. But while the war was still in progress British and American
reactionary circles did not venture to come out openly against the Soviet Union and the
democratic countries, realizing that they had the undivided sympathy of the masses all
over the world. But in the concluding months of the war the situation began to change.
The British and American imperialists already manifested their willingness to respect the
legitimate interests of the Soviet Union and the democratic countries at the Potsdam
tripartite conference in July 1945.
The foreign policy of the Soviet Union and the democratic countries in these two
past years has been a policy of consistently working for the observance of the democratic

principles in the postwar settlement. The countries of the anti-imperialist camp have
loyally and consistently striven for the implementation of these principles, without
deviating from them one iota. Consequently, the major objective of the postwar foreign
policy of the democratic states has been a democratic peace, the eradication of the
vestiges of fascism and the prevention of a resurgence of fascist imperialist aggression,
the recognition of the principle of the equality of nations and respect for their
sovereignty, and general reduction of all armaments and the outlawing of the most
destructive weapons, those designed for the mass slaughter of the civilian population. ...
Of immense importance are the joint efforts of the diplomacy of the U.S.S.R. and
that of the other democratic countries to secure a reduction of armaments and the
outlawing of the most destructive of them -- the atomic bomb.
Soviet foreign policy proceeds from the fact of the coexistence for a long period of
the two systems -- capitalism and socialism. From this it follows that cooperation
between the U.S.S.R. and countries with other systems is possible, provided that the
principle of reciprocity is observed and that obligations once assumed are honored.
Everyone knows that the U.S.S.R. has always honored the obligations it has assumed. The
Soviet Union has demonstrated its will and desire for cooperation.
SURSA: Report on the international situation to the Cominform ,

http://www.cnn.com/SPECIALS/cold.war/episodes/04/documents/cominform.html,
12.01.2007

Seminar nr. 8
Evoluţii în perioada războiului rece (1948-1962)
I Procesul de sovietizare şi satelizare
- din punctul de vedere al evoluţiei comunismului, perioada 1944-1948 a marcat

trecerea de la stadiul de socialism într-o singură ţară la cel de socialism într-o singură
regiune
- au existat două procese prin care sovieticii şi-au subordonat întregul spaţiu al
Europei Centrale şi de Est, procese care s-au desfăşurat simultan:
A) satelizare:
- procesul prin care ţările din această regiune s-au subordonat intereselor politicii
externe sovietice
- a început odată cu intrarea Armatei Roşii în regiune în 1944 şi a continuat cu
a) semnarea tratatelor de pace şi colaborare dintre aceste ţări, devenite democraţii
populare, şi Uniunea Sovietică
b) prin închegarea tot mai coerentă a blocului, prin constituirea în septembrie 1947, a
Cominformului
B) sovietizare:
- a început în 1944 /1945
- a cunoscut o definire treptată în funcţie de evoluţiile internaţionale
- a constat în impunerea şi acceptarea transformării statelor după modelul sovietic
vizând regimul politic, valorile societăţii, economia, structurile sociale, instituţiile, omul
- impunerea modelului sovietic a fost legat de prezenţa Armatei Roşii, cu excepţia
Iugoslaviei şi Albaniei

- Virgiliu Ţârău a introdus termenul de fidelizare pentru a desemna „instituirea unei

hegemonii sovietice în planul politicii externe (satelizare), ci şi adoptarea unor instituţii,
mecanisme şi procese politice similare cu cele din Uniunea Sovietică”
- Hugh Seaton-Watson menţionează 3 etape ale procesului de comunizare ţinând seama

de particularităţile statelor:
I. coaliţia veritabilă
- presupune existenţa unor multor partide politice
- o colaborare veritabilă a comuniştilor cu partidele necomuniste
- controlul comunist asupra puterii este foarte scăzut
- menţinerea libertăţii cuvântului şi întrunirilor
- cenzura politică este redusă
II. coaliţia mlăştinoasă

- hărţuirea şi marginalizarea partidelor politice necomuniste
- folosirea de către comunişti în relaţiile lor cu celelalte partide politice a două tactici:
„tactica salamului” şi „tactica calului troian”
- guvernul este format din comunişti şi necomunişti selectaţi de către comunişti
- extinderea controlului asupra puterii
- restrângerea libertăţii presei, a cuvântului şi întrunirilor
III. apariţia blocului monolitic

- suprimarea opoziţiei prin exilarea şi arestarea liderilor ei
- afirmarea frontului condus de comunişti
- lichidarea democraţiei burgheze
- această etapă se încheie prin instaurarea unor regimuri staliniste, prin acapararea puterii
depline de către partidele comuniste, prin impunerea regimului democraţiei populare,
organizarea unor epurări în partidele comuniste

- România, Bulgaria – I –III

- Iugoslavia, Albania – III
- Polonia – II-III
- Ungaria, Cehoslovacia – I-II
- Sten Berglund şi Frank Aarebot au identificat 4 submodele angajate de sovietici în
procesul de comunizare, caracterizate de elemente structurale legate de: efectele
războiului asupra societăţii, asupra economiei, poziţiei elitelor politice tradiţionale şi
poziţia Partidului Comunist şi de considerentele externe ale procesului:
Modelul de preluare Structura modelului Poziţia Partidului Ţara

a puterii Comunist
Război, criză
economică, conflicte Puternic
Modelul lui Lenin Cehoslovacia
inter-elitare
Război, criză
economică, forţele Slab, suport puternic al
Modelul regimului Estonia, Letonia,
politice de centru şi de Armatei Roşii
marionetă Lituania, RDG
dreapta sunt lipsite de
legitimitate
Modelul imperialist Război, criză Polonia, Ungaria,

economică, conflicte Slab, suport puternic al
sovietic: democraţie România, Bulgaria
între elitele politice Armatei Roşii
ghidată
Război, criză
economică, vechile elite Puternic, control prin
Modelul Iugoslavia şi
decimate şi delegitimate armata de partizani
partizanilor Albania
de război sau de asupra societăţii
epurările de după
(Sten Berglund şi Frank Aarebot, The Political History of the Eastern Europe in the 20th
Century. The Struggle between Democracy and Dictatorship, Edward Elgar, Celtenham
UK, 1997, p.65 apud. Virgiliu Ţârău, Alegeri fără opţiune. Primele scrutinuri
parlamentare din Centrul şi Estul Europei după cel de-al Doilea Război Mondial,
Editura Eikon, Cluj Napoca, 2005, p.55 )

* De ilustrat, plecând de la modele teoretice menţionate mai sus şi pe baza bibliografiei

indicate, modul de preluare a puterii de către comunişti în Europa de Centrală şi de Est.
A) satelizare:
- etape:
a) semnarea convenţiilor de armistiţiu
Armistiţiu cu Italia, septembrie 1943
Armistiţiu cu România, 12 septembrie 1944
Armistiţiu cu Bulgaria, 28 octombrie 1944
* De ilustrat structura acestor convenţii de armistiţiu şi rolul lor în mecanismul de
sovietizare
b) Conferinţa de pace de la Paris (1946-1947)

- s-a deschis la 26 iulie 1946, în Palatul Luxemburg
- au participat reprezentanţii celor cinci mari puteri, 16 state care îşi trimiseră trupe în
Europa, precum Cehoslovacia, şi un număr de state invitate; au participat şi delegaţii ale
Italiei, Finlandei, Bulgariei, României şi Ungariei
- au fost semnate tratatele de pace pe baza proiectelor întocmite de Consiliul Miniştrilor
de Externe
- structura tratatelor:
° clauze politice: vizau excluderea organizaţiilor fasciste şi crearea unui cadrul
democratic
° clauze economice: se referă la reparaţii şi restituiri
° clauze militare cu privire la prizonieri, dezarmare, reducerea armatei, aviaţiei
etc.; URSS îşi rezerva dreptul de a-şi menţine forţele militare în vederea asigurării
liniilor de comunicaţii cu zonele sovietice de ocupaţie din Austria
° clauze teritoriale
- nu s-a semnat un tratat de pace cu Germania
- Japonia: 1951, Statele Unite ale Americii a organizat o Conferinţă de pace, la care nu au
participat Uniunii Sovietice şi statele satelit; SUA şi Marea Britanie au semnat un tratat,
Japoniei fiindu-i recunoscută independenţă şi suveranitatea; Statele Unite aveau dreptul

de a păstra armata în Okinawa, iar Japonia îşi lua obligaţia de a renunţa la forţă şi la
ameninţarea cu forţa
- 14 mai 1955, Viena s-a semnat tratatul de pace cu Austria
* De ilustrat structura cu date concrete conţinutul clauzelor tratatelor şi rolul lor în
mecanismul de sovietizare
c) tratatele bilaterale între URSS şi sateliţi

- semnate între URSS cu Cehoslovacia (12 decembrie 1943), cu Iugoslavia (12 aprilie
1945), cu Polonia (21 aprilie 1945), România (4 februarie 1948), cu Ungaria (18
februarie 1948), cu Bulgaria (18 martie 1948)
- aceste tratate prevedeau organizarea unei apărări comune împotriva Germaniei, erau
orientate împotriva puterilor occidentale şi urmăreau întărirea militară şi diplomatică a
blocului sovietic european
B) sovietizare:
- transformarea internă a societăţilor din Europa de Centrală şi de Est s-a bazat pe tiparele
staliniste aplicate de în URSS, în anii 1930
-Zbigniev Brzezinski: Stalin căuta securitatea, în faţa unui posibil conflict cu Occidentul,
în aplicarea rigidă a experienţei sale trecute la fiecare nouă situaţie, crezând că
loialitatea va fi obţinută într-o măsură mai mare prin duplicarea structurii sovietice în
Europa Centrală şi de Est
a) viaţa politică:
- partidele socialiste au fost absorbite de către partidele comuniste
- opoziţia deschisă a fost dispersată, închisă sau lichidată
- partidele non – comuniste au fost dizolvate sau incluse în fronturile patriotice şi
naţionale
- creşterea numerică iniţială a partidelor comuniste a fost urmată de epurări în
masă a membrilor de partid, dar şi a unor lideri de partid, care făceau parte din diferite
fracţiuni ale aceluiaşi partid comunist
- impunerea regimului politic de democraţie populară

b) viaţa culturală:
- controlul comunist asupra sistemului de învăţământ  epurarea corpului
profesoral, eliminarea unor discipline şi introducerea unora noi (de exemplu, cursurile de
marxism -leninism)
- realismul socialist a fost proclamat ca normă în artă, arhitectură etc.
c) viaţa economică:
- naţionalizarea principalelor mijloace de producţie
- colectivizarea forţată a agriculturii
- adoptarea unui model de industrializare rapidă, de inspiraţie sovietică bazat pe:
° impunerea unui model centralizat de planificare
° predominarea sectorului de stat
° accentul pus pe industria grea
° dezvoltarea sistemului comercial între statele blocului sovietic
d) viaţa socială:
- apariţia unui clase muncitoare antrenate în domeniul industriei, extrase în marea
sa majoritate din mediul rural
- modelul urbanizării comuniste: construirea de oraşe în jurul marilor centre
industriale, cu un aspect arhitectural specific generat de nevoia stringentă de locuinţe
- conflictul red (membrii de partid) versus expert (intelectualitatea tehnică)
- crearea unor organizaţii de masă specializate pentru fiecare categorie socială în
parte (femei, copii, tinere etc.)
- eforturi pentru crearea unui tip de om nou, socialist
II. OCDE
- acordarea ajutorului prevăzut în planul Marshall era condiţionată de întocmirea

unui plan general de reconstrucţie a continentului

- la 16 aprilie 1948 s-a creat, printr-o convenţie, Organizaţia Europeană de

Cooperare Economică (OECE)
- OECE va fi înlocuită în 1961 de OCDE (Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare
Economică), compusă din SUA, Canada, Japonia şi Europa Occidentală
III. NATO
- etapele constituirii Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord
1) tratatul de la Dunkerque, martie 1947: semnat între Marea Britanie şi Franţa
2) lărgirea pactului de alianţă din martie 1947  la 17 martie 1948, la Bruxelles s-a
semnat un nou tratat între Marea Britanie, Franţa, Belgia, Olanda, Luxemburg
3) 11 iunie 1948 – rezoluţia Vandenberg care permitea Statelor Unite să intre într-un
sistem de alianţă în afara continentului
4) 4 aprilie 1949 – s-a semnat, la Washington, Tratatul Atlanticului de Nord, de

reprezentanţii a 12 ţări (SUA, Canada, Marea Britanie, Franţa, Italia, Islanda, Belgia,
Olanda, Luxemburg, Norvegia, Danemarca, Portugalia)
- structura Tratatului Atlanticului de Nord:
a) preambul
b) 14 articole
* De ilustrat principalele prevederi ale Tratatului Atlanticului de Nord
IV. Alte alianţe defensive:
a) Pactul Pacificului (ANZUS)

- septembrie 1951, San Francisco, s-a semnat Pactul Pacificului (ANZUS), de către
Australia, Noua Zeelandă şi SUA
- alianţă defensivă îndreptată împotriva atacurilor, respectiv agresiunilor japoneze

b) Organizaţia Asiei de SE (SEATO)

- septembrie 1954, la Manila, formată din fostele ţări din ANZUS şi Pakistan, Filipine,
Thailanda, Anglia şi Franţa
- viza: - apărarea, inclusiv, a statelor care nu fac parte din SEATO
- consultare în cazul infiltrării comuniste
- manevre militare comune
- organizare:
a) Consiliu permanent al miniştrilor, având un Secretariat executiv (Bangkok)
b) un organism de planificare militară
c) serviciu de cercetare pentru monitorizarea subversiunii comuniste
- în 1958 stabileşte contacte cu NATO şi CENTO
c) Organizaţia Tratatului Central (CENTO)

- 1955, format din Anglia, Turcia, Iran, Irak, Pakistan
- prevedea pentru statele membre, cooperarea şi asistenţă reciprocă, ca şi angajamentul de
a nu interveni în politica internă a celorlalte state;
- viza îndiguirea Uniunii Sovietice prin crearea unei linii de state puternice de –a lungul
frontierei sud – vestice a acesteia
- nu a dispus de o structură de comandă militară unificată

V Suport documentar
Document 1: Tratatul de pace cu Italia ( excerpt )

Paris, 10 februarie 1947
(...)
Articolul 21
I. Teritoriul liber al Triestului se recunoaşte de către Puterile Aliate şi Unite şi Italia, care
sunt de acord că integritatea şi independenţa lui trebuie asigurate de către Consiliu de
Securitate al Naţiunilor Unite (...).
Articolul 23
I. Italia renunţă la toate drepturile şi legitimităţile sale asupra posesiunilor teritoriale
italiene din Africa şi anume: Libia, Eritreea şi Somalia Italiană. (...)
Articolul 27
Italia recunoaşte şi se obligă să respecte suveranitatea şi independenţa statului albanez.
(...)
Articolul 33
Italia recunoaşte şi se obligă să respecte suveranitatea şi independenţa statului etiopian.
(...)
SURSA: Constantin Buşe, Zorin Zamfir, Alexandru Vianu, Gheorghe Bădescu, Relaţii
internaţionale în acte şi documente, vol. III (1945-1982), Editura Didactică şi

Document 2 : Tratatul de pace cu Bulgaria ( excerpt )

Paris, 10 februarie 1947
Partea I
Graniţele Bulgariei
Articolul 1
Graniţele Bulgariei (...) vor fi aceleaşi care existau la 1 ianuarie 1941.(...)
Partea a IV-a
Retragerea trupelor aliate (...)
Articolul 2
Toate forţele Puterilor aliate şi Unite vor fi retrase din Bulgaria în cel mai scurt timp
posibil şi în orice caz la nu mai mult de 90 de zile din ziua intrării în vigoare a
prezentului Tratat (...).
Document 3: Tratatul de pace cu Japonia (excerpt)

San Francisco, 8 septembrie 1951
(...)
Articolul 2
a) Japonia, recunoscând independenţa Coreei, renunţă la toate drepturile, temeiurile
pentru drepturile şi pretenţiile asupra Coreei, incluzând insulele: Quelpart, portul
Hamilton şi Dagelet.
b) Japonia renunţă la toate drepturile, temeiurile pentru drepturi şi pretenţii asupra
Formozei şi insulelor Pescadores.

c) Japonia renunţă la toate drepturile, temeiurile pentru drepturi şi pretenţiile asupra

insulelor Kurile şi asupra acelei părţi a Sahalinului şi a insulelor învecinate cu el a căror
suveranitate Japonia a dobândit-o prin tratatul de la Portsmouth din 5 septembrie 1905.
(...)
Articolul 6
a) Toate trupele de ocupaţie ale Puterilor Aliate vor fi retrase din Japonia în cel mai scurt
timp posibil după intrarea în vigoare a prezentului Tratat şi în orice caz la nu mai mult de
90 de zile din ziua intrării în vigoare a prezentului Tratat (...).
Documentul 4: Tratatul de pace cu Austria ( excerpt )
Viena, 15 mai 1955
(...)
Articolul 1
Restaurarea Austriei ca stat liber şi independent
Puterile Aliate şi Unite recunosc că Austria se reconstituie ca stat suveran, independent şi
democratic. (...)
Articolul 4
Puterile Aliate şi Unite declară că uniunea politică sau economică între Austria şi
Germania este interzisă. (...)

Articolul 8
Instituţii democratice
Austria va avea un guvern democratic, ales în baza dreptului de vot general, liber, egal şi
secret al cetăţenilor (...).
Articolul 9
1. Austria trebuie să desăvârşească măsurile începute prin introducerea legilor
corespunzătoare, aprobate de Comisia Aliată pentru Austria, privind lichidarea partidului
naţional – socialist şi a organizaţiilor afiliate lui, ori aflate sub controlul acestui partid
(...).
Document 5: North Atlantic Treaty ( excerpt )

Washington DC, 4th April 1949
(...)
ARTICLE 1
The Parties undertake, as set forth in the Charter of the United Nations, to settle any
international dispute in which they may be involved by peaceful means in such a manner
that international peace and security and justice are not endangered, and to refrain in their
international relations from the threat or use of force in any manner inconsistent with the
purposes of the United Nations.
ARTICLE 2
The Parties will contribute toward the further development of peaceful and friendly
international relations by strengthening their free institutions, by bringing about a better
understanding of the principles upon which these institutions are founded, and by

promoting conditions of stability and well-being. They will seek to eliminate conflict in
their international economic policies and will encourage economic collaboration between
any or all of them.
ARTICLE 3
In order more effectively to achieve the objectives of this Treaty, the Parties,
separately and jointly, by means of continuous and effective self-help and mutual aid,
will maintain and develop their individual and collective capacity to resist armed attack.
ARTICLE 4
The Parties will consult together whenever, in the opinion of any of them, the
territorial integrity, political independence or security of any of the Parties is threatened.
ARTICLE 5
The Parties agree that an armed attack against one or more of them in Europe or North
America shall be considered an attack against them all, and consequently they agree that,
if such an armed attack occurs, each of them, in exercise of the right of individual or
collective selfdefence recognised by Article 51 of the Charter of the United Nations, will
assist the Party or Parties so attacked by taking forthwith, individually, and in concert
with the other Parties, such action as it deems necessary, including the use of armed
force, to restore and maintain the security of the North Atlantic area.
Any such armed attack and all measures taken as a result thereof shall immediately be
reported to the Security Council. Such measures shall be terminated when the Security
Council has taken the measures necessary to restore and maintain international peace and
security.
ARTICLE 6
For the purpose of Article 5, an armed attack on one or more of the Parties is deemed
to include an armed attack:
- on the territory of any of the Parties in Europe or North America, on the Algerian
Departments of France, on the territory of Turkey or on the islands under the jurisdiction
of any of the Parties in the North Atlantic area north of the Tropic of Cancer;

- on the forces, vessels, or aircraft of any of the Parties, when in or over these territories
or any area in Europe in which occupation forces of any of the Parties were stationed on
the date when the Treaty entered into force or the Mediterranean Sea or the North
Atlantic area north of the Tropic of Cancer.
ARTICLE 7
The Treaty does not effect, and shall not be interpreted as affecting, in any way the
rights and obligations under the Charter of the Parties which are members of the United
Nations, or the primary responsibility of the Security Council for the maintenance of
international peace and security.
ARTICLE 8
Each Party declares that none of the international engagements now in force between
it and any other of the Parties or any third State is in conflict with the provisions of this
Treaty, and undertakes not to enter into any international engagement in conflict with this
Treaty.
ARTICLE 9
The Parties hereby establish a Council, on which each of them shall be represented to
consider matters concerning the implementation of this Treaty. The Council shall be so
organized as to be able to meet promptly at any time. The Council shall set up such
subsidiary bodies as may be necessary; in particular it shall establish immediately a
defence committee which shall recommend measures for the implementation of Articles
3 and 5.
ARTICLE 10
The Parties may, by unanimous agreement, invite any other European State in a
position to further the principles of this Treaty and to contribute to the security of the
North Atlantic area to accede to this Treaty. Any State so invited may become a party to
the Treaty by depositing its instrument of accession with the Government of the United

States of America. The Government of the United States of America will inform each of
the Parties of the deposit of each such instrument of accession.
ARTICLE 11
This Treaty shall be ratified and its provisions carried out by the Parties in accordance
with their respective constitutional processes. The instruments of ratification shall be
deposited as soon as possible with the Government of the United States of America,
which will notify all the other signatories of each deposit. The Treaty shall enter into
force between the States which have ratified it as soon as the ratification of the majority
of the signatories, including the ratifications of Belgium, Canada, France, Luxembourg,
the Netherlands, the United Kingdom and the United States, have been deposited and
shall come into effect with respect to other States on the date of the deposit of their
ratifications.
ARTICLE 12
After the Treaty has been in force for ten years, or at any time thereafter, the Parties
shall, if any of them so requests, consult together for the purpose of reviewing the Treaty,
having regard for the factors then affecting peace and security in the North Atlantic area
including the development of universal as well as regional arrangements under the
Charter of the United Nations for the maintenance of international peace and security.
ARTICLE 13
After the Treaty has been in force for twenty years, any Party may cease to be a Party
one year after its notice of denunciation has been given to the Government of the United
States of America, which will inform the Governments of the other Parties of the deposit
of each notice of denunciation.
ARTICLE 14
This Treaty, of which the English and French texts are equally authentic, shall be
deposited in the archives of the Government of the United States of America. Duly

certified copies will be transmitted by that government to the governments of the other
signatories.
SURSA: North Atlantic Treaty , http://www.yale.edu/lawweb/avalon/nato.htm ,

15.01.2007
Document 6 Tratatul încheiat între SUA, Australia şi Noua Zeelandă (excerpt)

San Francisco, 1 septembrie 1951
(...)
Articolul 1
Părţile îşi iau obligaţia, în conformitate cu Carta ONU, să soluţioneze prin mijloace
paşnice orice litigiu internaţional în care ar fi implicate şi să se abţină în relaţiile lor
internaţionale de la folosirea forţei în orice mod care nu este compatibil cu ţelurile ONU.
Articolul 2
Pentru a îndeplini mai efectiv ţelul acestui tratat, Părţile separat sau împreună pe calea
unui neîntrerupt şi efectiv ajutor propriu şi a ajutorului reciproc, vor continua să
întărească capacitatea lor proprie şi colectivă de a se opune unei invazii armate. (...)

Seminar nr. 9
Crizele războiului rece (1948-1962). Evoluţii în blocul comunist
Conceptul de criza şi expresia ei politică în relaţiile

dintre marile puteri ( I )
I Crizele din blocul estic
A. Crizele Berlinului
1) Blocada Berlinului (1948-1949)
- 1945 – Berlinul este administrat în comun de cele patru puteri aliate

(SUA, Marea Britanie , Franţa şi URSS ). Se înfiinţează Kommandatura ,
alcătuită din patru comandanţi ( câte unul pentru fiecare putere aliată)
- 2 decembrie 1946 – acord americano-britanic privind crearea unei uniuni
economice în zona de ocupaţie ( Bizonia ) – intră în vigoare la 1 ianuarie
1947
- iunie 1948 – Conferinţa de la Londra – americanii, britanicii şi francezii
hotărăsc unirea celor trei zone de ocupaţie , organizarea de alegeri pentru
o adunare constituantă. Totodată pentru stoparea inflaţiei galopante , se ia
hotărârea instituirii unei monede comune – marca germană. O atare
orientare contravine intereselor sovietice
- 24 iunie 1948 – sovieticii blochează toate căile terestre de acces spre
Berlinul de Vest

- răspunsul occidentalilor constă în organizarea unui pod aerian de

anvergură ( 4 000 – 10 000 t de mărfuri erau aduse zilnic , pe calea
aerului, în Berlinul de Vest )
- 26 septembrie 1948 – occidentalii supun chestiunea crizei Berlinului în
Consiliul de Securitate
- 25 octombrie 1948 – URSS uzează de dreptul său de veto
- 12 mai 1949 – în faţa succesului incontestabil al podului aerian , sovieticii
renunţă la blocadă
- 7 septembrie 1949 – Republica Federală Germania ( RFG )
- 7 octombrie 1949 – Republica Democrată Germania ( RDG )
2) A doua criză a Berlinului (1953)
- 16 iunie 1953 – în Berlinul de Vest au loc manifestaţii împotriva măsurilor

guvernamentale de intensificare a producţiei în industrie
- 17 iunie 1953 – datorită lipsurilor alimentare , protestele degenerează în
revoltă
- sovieticii intervin militar şi restabilesc ordinea ( bilanţul – 25 de
demonstranţi ucişi şi 378 răniţi )
3) A treia criză a Berlinului (1958-1961)
- 27 noiembrie 1958 - Nikita Hruşciov declară că URSS doreşte să transfere

guvernului est-german toate responsabilităţile guvernului sovietic în
termen de 6 luni
- 31 decembrie 1958 – aliaţii occidentali resping propunerea sovietică
- 1961 – creşterea masivă a exodului est-german spre Berlinul de Vest
(numai în luna iulie au trecut aprox. 30 000 de est-germani)
- august 1961 – autorităţile est-germane încep construcţia Zidului
Berlinului, din blocuri de zgură şi sârmă ghimpată ( au fost păstrate 13
puncte de trecere oficială)

- 26 iunie 1963 , aflat în vizită în Berlinul de Vest , JF Kennedy rosteşte

celebra sintagmă: Ich bin ein Berliner!
B. Revolta poloneză ( 1956 )
- 12 martie 1956 – Boleslav Bierut moare , fiind înlocuit în fruntea

partidului de Edward Ochab
- 28-29 iunie 1956 – are loc revolta muncitorilor de la Poznan , desfăşurată
sub lozincile: Jos comunismul ! , Vrem pâine !
- cauze ale revoltei:
° lipsa de alimente şi bunuri de consum
° condiţii insalubre de locuit
° reducerea salariului real
° practicile birocratice
- armata poloneză condusă de generalul Konstantin Rokossovsky (sovietic)
a intervenit în forţă. Intervenţia s-a soldat cu morţi şi răniţi în rândurile
protestatarilor.
- în faţa presiunii sociale natoliştii ( nucleul moscovit al comuniştilor
polonezi) au propus cooptarea lui Wladyslaw Gomulka în Biroul Politic.
Gomulka refuză!
- octombrie 1956 – vizita lui Nikita Hruşciov în Polonia. Gomulka este
readus la putere, devenind premier al Poloniei. Din această postură ,
Gomulka a oprit colectivizarea agriculturii. Generalul Rokossovsky a fost
chemat la Moscova. În schimbul indulgenţei Moscovei , Gomulka se
angaja să păstreze monopolul comunist al puterii.
C. Revoluţia din Ungaria (1956)
- 17 iulie 1956 – Anastas Mikoian , asistat telefonic de Nikita Hruşciov , îl

convinge pe Rakosi să demisioneze din funcţia de prim-secretar (motivul

oficial invocat a fost de natură medicală – hipertensiune ). în locul lui

Rakosi este numit Erno Gero
- 6 octombrie 1956 – au loc funeraliile naţionale ale lui Laszlo Rajk (fost
ministru de interne , spânzurat în 1949 , din ordinul lui Stalin , sub
acuzaţia de titoism ) la care participă 300 000 de oameni
- 22 octombrie 1956 – vestea succesului obţinut de polonezi şi revenirea la
putere a lui Wladyslaw Gomulka au creat la Budapesta impresia
posibilităţii creării unei căi maghiare spre socialism
- 23 octombrie 1956 - studenţii din Budapesta organizează o manifestaţie
de solidaritate cu Polonia
- 23-31 octombrie 1956 – prima fază a revoluţiei maghiare. Revendicările
studenţilor:
° revenirea la putere a lui Imre Nagy
° libertatea cuvântului
° alegeri libere
° suprimarea simbolurilor comuniste
- 24 octombrie 1956 – trupele sovietice deschid focul asupra
demonstranţilor , crezând că muncitorii nu se vor solidariza cu
studenţii.Înşelându-se au oprit intervenţia.
- 24 octombrie 1956 – Imre Nagy este numit premier şi se solidarizează cu
manifestanţii
- 25 octombrie 1956 - Erno Gero este înlocuit cu Janos Kadar
- 30 octombrie 1956 – trupele sovietice se retrag din Budapesta
- 2 noiembrie 1956 – Imre Nagy anunţă:
° alegeri libere şi sfârşitul partidului unic
° retragerea Ungariei din Tratatul de la Varşovia
° proclamă neutralitatea ţării şi solicită protecţia
Naţiunilor Unite
- 4 noiembrie 1956 – sovieticii declanşează intervenţia militară ( bilanţul –
2 000 de morţi în Budapesta şi aprox. 700 în restul ţării )

- Imre Nagy şi colaboratorii săi s-au refugiat la Ambasada Iugoslavă din

Budapesta. Dându-i-se asigurări că poate ieşi în siguranţă , Nagy a plecat
în România. A fost arestat şi trimis în Ungaria. În 1958 , guvernul maghiar
a anunţat execuţia lui Imre Nagy. La 31 iulie 1989 , guvernul de la
Budapesta i-a organizat acestuia funeralii naţionale.
‫ ٭‬De relevat impactul acestor crize asupra sistemului internaţional
D. Defecţiunea iugoslavă
- cauze:
° refuzul lui Iosip Broz Tito de a fi considerat vasal al Moscovei
° sprijinul pe care iugoslavii l-au acordat comuniştilor greci în timpul
războiului civil
° patronarea iugoslavă a proiectului unei mari federaţii balcanice , ce
urma să includă Ungaria , România , Iugoslavia , Bulgaria , Albania ,
posibil şi Grecia
- 10 februarie 1948 – Kremlin – întâlnirea delegaţiilor de partid sovietică ,
iugoslavă şi bulgară. Stalin ordonă crearea unei federaţii iugoslavo-
bulgare ( raţiunea unui atare ordin rezidă în docilitatea faţă de Moscova a
liderilor comunişti bulgari )
- 1 martie 1948 – Comitetul Central al Partidului Comunist Iugoslav
respinge propunerea sovietică
- 18 martie 1948 – Moscova îşi retrage consilierii militari şi civili din
Iugoslavia
- 27 martie 1948 – într-o scrisoare , Moscova îşi motiva retragerea
consilierilor:
° aceştia fuseseră trataţi de iugoslavi cu ostilitate şi
agresivitate

° Partidul Comunist Iugoslav căzuse pradă ereziei

ideologice
° comuniştii iugoslavi erau intimidaţi de serviciile de
securitate
° conducerea iugoslavă se autoinstituise , fără a fi aleasă în
mod democratic
- 13 aprilie 1948 – răspunsul iugoslav, structurat pe 4 puncte:
° Stalin era victima unor dezinformări
° comuniştii iugoslavi nu erau intimidaţi de serviciile de
securitate , relaţiile dintre aceştia fiind solid fundamentate
° Partidul Comunist Iugoslav le inoculase maselor iubirea
faţă de URSS , proces deloc uşor de realizat
° construiau socialismul după un model diferit de URSS ,
însă nu mai puţin legitim
- 4 mai 1948 - reacţia sovietică – atitudinea iugoslavă a fost catalogată
drept puerilă şi arogantă
- 28 iunie 1948 – excluderea Iugoslaviei din Cominform
II Crearea CAER
- CAER – Consiliu de Ajutor Economic Reciproc

- răspunsul sovietic la Planul Marshall s-a concretizat în următoarele
organizaţii: Planul Molotov , Cominform şi CAER
- creat în ianuarie 1949 , CAER-ul avea misiunea de a stimula comerţul
dintre ţările din blocul estic. În realitate , URSS nu a putut oferi ţărilor
comuniste un ajutor comparabil cu cel acordat de SUA ţărilor occidentale

III Suport documentar
Document 1: Raport sovietic cu privire la revolta berlinezilor din 16-19 iunie 1958
(excerpt)
I. The course of events in the GDR

on 17-19 June.
2. Events in Berlin on 16-19 June
( … ) During the day of 16 June, there was a marked increase in the activity of
small groups of provocateurs in various parts of East Berlin, carrying out anti-democratic
agitation amongst the populace. In a number of enterprises in East Berlin and in GDR a
slogan was sent forth from West Berlin calling for an immediate strike in solidarity with
the construction workers of Berlin, as well as a slogan calling for a general strike on 17
June. In the evening of 16 June an extra edition of the evening paper “Dernbend” was
published in West Berlin, with calls for a general strike in the Eastern zone of Germany.
Solidarity strikes started to spread throughout a number of enterprises towards the day’s
end on 16 June.
In the evening of 16 June the situation in Berlin became more difficult. At 20.00
an extraordinary session of the most active members of the Berlin SED organizations was
held, where, in the presence of the entire CC SED Politburo, Ulbricht and Grotewohl
gave speeches on the new political course of the party and government. The mood of the
active party members, according to members of the Politburo, was good. However, the
GDR leadership said not a word of the strikes that were taking place in the city, and gave
no indication as to what course the active party members ought to take in the near future.
During this time crowds of West Berliners, consisting mostly of youth, began to arrive on
city railcars and other means of transportation as well as on foot. A crowd of some 4-5
thousand people moved in the direction of the Friedrichstadtpalast where a session of the
active members of the party was taking place, thus creating a possible danger that the

members of the CC SED Politburo could become hostages. At the same time, in the
centre of the city at Stalinallee, a crowd of West Berliners numbering some 2 thousand
began throwing rocks at the monument of comr. Stalin, and calling for the overthrow of
the GDR government. The were also shouts by isolated provocateurs, calling for the
killing of Russians.
The GDR police, acting on their instructions, did not actively intervene in these
events. The measures that we undertook (the dispatch of police reserves to the
Friedrichstadtpalast), were
enough to disperse the crowd that was moving in the direction of Friedrichstadtpalast, as
well as the mob at Stalinallee. Following this, various groups of provocateurs and
bandits, principally from West Berlin, took to rioting in various places in the Soviet
sector of Berlin, overturning automobiles, looting shops and apartments of SED activists
on Stalinallee, stopping street traffic, trying to break into the [natural] gas plant and other
important city enterprises. These acts of outrage were carried out by groups that together
numbered approximately 1.5-2 thousand people.
Late in the evening of 16 June, we met with the leadership of CC SED
(Grotewohl, Ulbricht, [secret police chief Wilhelm] Zaisser, [SED Politburo member
Rudolf] Herrnstadt). We turned their attention to the seemingly serious nature of the
disorders that had taken place in the city, pointing out that the slogans thrown out by the
provocateurs at the end of the day calling for a general strike were finding a positive
response within the enterprises of East Berlin and in some other places in GDR, and also
pointing out that it is necessary to take the most decisive measures to maintain order in
the city on 17 June, since one could expect a massive influx into East Berlin of
provocateur bands from West Berlin. We informed our friends of our decision to send
Soviet forces into Berlin. Our friends announced that they did not believe the situation so
serious as to warrant such extraordinary measures, and that, in their opinion, one should
not expect serious unrest in the city on 17 June, though they did not rule out the
possibility of a slight increase in unrest as compared to 16 June. They evaluated the
situation in GDR rather optimistically. We pointed out to the GDR leadership that it is
necessary to be highly prepared and we proposed that detachments of German barracks-
based police from Potsdam and Oranienburg be called out, which they did by the

morning of 17 June. During the day of 16 June we sent a warning telegram to our
regional representatives informing them of the unrest in Berlin and recommending that
they take urgent preventive and preparatory steps to tackle unrest in the regions of
GDR.We advised the friends /Ulbricht/ to also warn the regions about this through CC
SED channels, but they could not think of anything better than to call first secretaries of
regional committees to Berlin on 17 June “for instruction,” and as a result, during the
unrest of 17 June the regions were left with practically no top party leaders.
At about 7 o’clock in the morning of 17 June, in East Berlin and in many cities in
the western and southern parts of GDR, there took place simultaneous mass strikes that
turned into demonstrations, which, in a number of cities /Berlin, Magdeburg, Herlitz, and
others/, in turn became riots.
The provocateurs were not able to call out a general strike in Berlin. However,
according to preliminary figures, on 17 June 80 thousand workers, out of a total number
of 200 thousand, did strike. In addition, the largest enterprises participated in the strike:
the Stalin electrical machinery factory, the “Bergman-Borzig” factory, the Soviet
enterprises of “Siemens-Planya,” cable factories, and others.
After stopping work, many workers proceeded in columns towards the city centre
to Straussbergerplatz, where, the day before, the provocateurs called a general city
meeting. At 7:30 about 10 thousand people gathered at this plaza, who proceeded in
separate columns towards the GDR Statehouse, carrying banners
“Down with the government,” “We demand a decrease of norms,” “We demand a
decrease of prices at KhO by 40%,” “We demand free elections.” At 9 in the morning a
crowd of 30 thousand people gathered outside the GDR Statehouse, a significant part of
which was made up of West Berlin residents, who were the main organizers of the
provocations.
The insurgents were able to break through the line of steadfast policemen, who
did not use weapons during this time, and after throwing rocks at them, they broke into
the Statehouse where a pogrom was committed. The police security force of the
Statehouse was reinforced, and at the time of the attack numbered 500 men.
The Statehouse was recaptured only upon the arrival of the Soviet forces, in
concert with which,

by the way, the German police, having been partially beaten by the crowd, actively
participated
in the reestablishment of order.
At the same time, in the region of Aleksandrplatz (the centre of Berlin) large
columns of demonstrators came together from the regions of Pankov, Vaisenzee, and
Köpenich (the Soviet sector of Berlin).The crowds of demonstrators, with the active
participation of provocateurs, besieged the CC SED building, the Berlin
Polizeipresidium, the main telegraph, the city trade-union administration and other
buildings. At the Aleksandrplatz and in the Pankow region, the demonstrators built
barricades and obstructions. Windows were smashed in a number of GDR government
buildings.
………………………………………………………………………………………………
Overall, approximately 66 thousand people, including some 10 thousand West
Berliners, took part in the street demonstrations in East Berlin on 17 June. In addition to
the workers, the demonstration included artisans, merchants, and other members of the
petit bourgeoisie.
During the course of the day on 17 June, there appeared over various parts of the
Soviet sector of Berlin American planes, from which were dropped leaflets containing
calls to the population to participate in the strikes and the unrest, and to work to
overthrow the Government of GDR. On the sector border mobile loudspeakers appeared
on several occasions over which the
insurgents were given orders. After the deployment of guards on the sector border,
several large groups of provocateurs and hooligans from West Berlin broke through to
the Soviet sector. In the
streets Braunekstrasse and Bernauerstrasse, these bands started an exchange of fire with
the German police, as a result of which there were casualties.
In the evening of 17 June, the American radio station RIAS in its transmissions
recommended that the insurgents submit to the orders of Soviet officials, and not clash
with Soviet forces.
On 18 June in Berlin, under the presence of the military situation, many factories
continued to strike. In a number of places there were attempts to resume the

demonstrations and to form picket lines of strikers, which were suppressed by the
decisive actions of the German police and, in part, by the Soviet forces, which secured all
points of importance in the eastern part of the city. In the relations between the populace
and the Soviet military there was [a] significant feeling of alienation; in fact, not until 22
June did the party organize any campaign to
reestablish friendly ties between the populace and our military.
By 19-20 June the strikes in Berlin began to decline sharply and normalcy was
established. (…)
SURSA: “ The course of events in the GDR on 17-19 June ” în Cold War International
History Project Bulletin , Nr. 5 , Woodrow Wilson International Center for Scholars ,
Washington DC, Spring 1995 , p.17-19
Document 2 : Telegramă , N. Firiubin către ministrul de externe sovietic , 4

Noiembrie 1956
Strictly secret
Copying is forbidden
Coded Telegram
From BELGRADE
PRIORITY
Kardelj informed me that on the night of November 4, they got in touch with Imre
Nagy, as had been agreed upon with comrade Khrushchev. Imre Nagy, Santo Zoltan and
11 more Hungarian communists are located in the Yugoslav embassy in Budapest. It is
not yet known, Kardelj said, whether Nagy Imre made his last statement in the name of
the government in Budapest. If he made this statement, they, the Yugoslavs, will try to
get him to announce that he did so under reactionary pressure [nazhim reaktsiia]. They
also intend to come to an agreement with Imre Nagy so that he will make a statement
supporting the government headed by Kadar in Sol’nok.
In Kardelj’s words, such an announcement would facilitate the discussion of the
Hungarian issue in the Security Council and the recognition of Kadar’s government as

the legal government. Kardelj, on Tito’s instructions, requested the advice of the CPSU
and the Soviet government as to whether to continue further talks with Imre Nagy. Tito
also asked the Soviet government to convey to Kadar’s government the request that they
not repress those communists who did not immediately take the correct line during the
recent events in Hungary. Tito, in Kardelj’s words, also asked the Soviet government to
take measures to protect the Yugoslav embassy from possible attacks on it, especially if
reactionaries find out that Nagy, who is located in the embassy, is supporting Kadar’s
government.
4/XI-56 N. FIRIUBIN
SURSA: “ Cable, N. Firiubin to Soviet Foreign Ministry , 4 November 1956 “ în Cold

War International History Project Bulletin , Nr. 10 Woodrow Wilson International
Center for Scholars , Washington DC , March 1998 , p.143-144
Document 3 : Statutul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc ( excerpt )
(…)
Articolul I
Obiective şi principii
1. Consiliu de Ajutor Economic Recirpoc are ca scop să contribuie , prin unirea şi
coordonarea eforturilor ţărilor-membre ale Consiliului de dezvoltare planică a
economiei naţionale , la ridicarea nivelului industrializării ţărilor cu o industrie
mai puţin dezvoltată, la creşterea continuă a productivităţii muncii şi la ridicarea
neîncetată a bunăstării popoarelor ţărilor-membre ale Consiliului.
2. Consiliul de Ajutor Economic Reciproc este format pe baza egalităţii suverane a
tuturor ţărilor-membre ale consiliului.
Colaborarea economică şi tehnico-ştiinţifică a ţărilor-membre ale consiliului se
desfăşoară potrivit principiilor egalităţii depline în drepturi, respectării
suveranităţii şi intereselor naţionale , ale avantajului reciproc tovărăşesc.

Articolul II
Calitatea de membru
1. Membrii iniţiali ai Consiliului de Ajutor Economic Reciproc sunt ţările care au
semnatz prezentul statut.
2. Primirea în calitate de membru al Consiliului este deschisă pentru alte ţări
europene care împărtăşesc scopurile şi principiile Consiliului şi şi-au exprimat
acordul de a-şi asuma obligaţiile cuprinse în prezentul Statut
Primirea de noi membrii se face prin hotărârea Sesiunii Consiliului , pe baza
cererilor oficiale ale ţărilor de a fi primite ca membrii ai Consiliului.
3. Fiecare ţară-membră a Consiliului poate să iasă din Consiliu , înştiinţând despre
aceasta pe depozitarul prezentului Statut. Această înştiinţare intră în vigoare după
şase luni de la data primirii ei de către depozitar. După primirea unei asemenea
înştiinţări , depozitarul va încunoştinţa despre aceasta ţările-membre
4. Ţările-membre ale Consiliului convin:
a) să asigure îndeplinirea recomandărilor organelor Consiliului, adoptate de ele;
b) să acorde Consiliului şi funcţionarilor acestuia sprijinul necesar în îndeplinirea
de către aceştia a atribuţilor prevăzute în prezentul Statut;
c) să prezinte Consiliului materialele şi informaţiile necesare pentru realizarea
sarcinilor ce-i sunt încredinţate;
d) să informeze Consiliul asupra mersului îndeplinirii recomandărilor adoptate în
Consiliu.
(…)
Articolul V
Organe
1. Pentru îndeplinirea atribuţiilor şi împuternicirilor menţionate in articolul III al
prezentului Statut , Consiliul de Ajutor Economic Reciproc are următoarele
organe de bază:
Sesiunea Consiliului,
Consfătuirea Reprezentanţilor ţărilor în Consiliu,
Comisiile permanente,

Secretariatul
2. Alte organe , care se pot dovedi necesare , se instituie potrivit prezentului Statut
(…)
SURSA: Aurel Preda-Mătăsaru , Tratat de Relaţii internaţionale moderne şi
contemporane, vol. III , Ed. Lumina Lex , Bucureşti , 2005, p.137-139

Seminar nr. 10
Conceptul de criza şi expresia ei politică în relaţiile

dintre marile puteri ( II )
I Războiul din Coreea
- Declaraţia de la Cairo, semnată de Roosevelt, Churchill şi Chiang Kai-shek

promitea Coreei, după încheierea războiului, independenţa
- după capitularea trupelor japoneze, trupele sovietice s-au deplasat de urgenţă la
nord de paralela 38, pe 14 august 1945, fiind urmate abia în septembrie 1945 de
instalarea trupelor americane la sud de paralela 38
- în 1948, Naţiunile Unite au adoptat propunerea americană care susţinea alegeri
libere în întreaga Coree, alegeri care urmau a decide soarta viitorului stat
- nordul Coreei, aflat sub tutelă sovietică a declinat propunerea americană, în timp
ce în Sud s-au organizat alegeri libere, Syngman Rhee fiind ales în funcţia de
preşedinte
- Răspunsul sovietic nu a întârziat să apară, în nord fiind proclamată Republica
Democrată Populară Coreea (RDPC)
- aceiaşi hotărâre a Naţiunilor Unite solicita şi retragerea trupelor aflate în Coreea.
Atât SUA cât şi URSS şi-au retras propriile trupe, dar nu integral, ambele lăsând
în Coreea grupuri de consilieri
- la începutul anului 1950, administraţia Truman considera Coreea de Sud ca fiind
insuficient de importantă din punct de vedere strategic pentru a mandata o actiune
militară americană care să prevină o eventuală invazie din partea Coreei de Nord.
Generalul Mac Arthur şi Secretarul de Stat Dean Achenson au ilustrat noua situaţie
prin definirea “perimetrului de apărare” al Statelor Unite ale Americii, perimetru
din care atât Coreea cât şi Taiwan-ul erau excluse.

- 14 aprilie 1950 – NSC-68 - definea clar determinarea americană de a îngrădi

răspândirea comunismului, afirmând explicit că SUA nu va tolera nici o agresiune
din partea Uniunii Sovietice, indiferent unde această agresiune s-ar produce
- 25 iunie 1950 - la ora 4:40 a.m. atacul Armatei Populare Nord Coreene (APNC)
asupra Coreei de Sud a început. În ciuda realului devotament profesat de ARC
(Armata Republicii Coreea ), APNC profitând de deficienţele militare ale sud-
coreenilor au ocupat capitala Seul pe 29 iunie 1950
- 27 iunie , Washington – decizie referitoare la intervenţia militară a SUA în Coreea
(preşedintele Truman a ordonat forţelor militare aeriene şi navale ale SUA să
sprijine eforturile de rezistenţă ale ARC şi Flotei a 7-a să ocupe poziţii în preajma
strâmtorilor Taiwan-ului)
- printr-o surpriză totală, Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite a votat
susţinerea eforturilor SUA de a sprijini Coreea de Sud. Aceasta fusese posibilă
datorită absenţei reprezentantului URSS, care astfel nu a putut uza de dreptul său
de veto. La 7 iulie 1950, Generalul MacArthur a primit comanda Forţelor
Naţiunilor Unite (FNU) din Coreea. După ce Syngman Rhee a transferat comanda
trupelor sud-coreene lui MacArthur, acesta a devenit comandantul militar suprem
din Coreea de Sud
- 4 iulie 1950 - forţele militare americane s-au angajat în lupta cu APNC , însă
rezultatele au fost sub aşteptări. Lipsa de experienţă a armatei americane,
echipamentul militar depăşit şi strategia eronată de luptă au avut drept rezultat o
victorie categorică a nord-coreenilor. În următoarele două luni, armata americană
s-a retras aprox. 150 de mile.
- 15 septembrie 1950 - asaltul FNU de la Inchon , reuşind să încercuiască şi să
anihileze Armata 1 şi Armata 2 a APNC, nu mai puţin de 14 divizii nord-coreene
fiind distruse, FNU cucerind Seulul.
- 14 octombrie 1950 – după mai multe ezitări , Republica Populară China ia decizia
trimiterii în Peninsula Coreana a voluntarilor chinezi ( 200 000 de voluntari
chinezi intră în luptă , la 1 noiembrie )
- 26 noiembrie 1950 – trupele chineze ating paralela 38 - 4 ianuarie 1951 –
cuceresc Seul-ul

- 14 martie 1951 – Mac Arthur organizează contraofensiva americană reuşind să

cucerească Seulul şi să-i împingă pe comunişti spre paralela 38
- 10 aprilie 1951 – Generalul Mac Arthur , datorită unor declaraţii hazardate
referitoare la politica externă a SUA ( posibilitatea folosirii armei atomice ) este
înlocuit cu Generalul Matthew B Ridgeway
- 8 iulie – 23 august 1951 – tratative la Kaesong între părţile beligerante – eşuează
- 28 aprilie 1952 – Generalul Matthew B. Ridgeway este înlocuit de Generalul
Mark Clark
- 8 octombrie 1952 – un nou set de tratative eşuează
- 26 aprilie – 27 iulie – discuţii finalizate cu semnarea armistiţiului de la
Panmunjon
- semnarea armistiţiului, mult dorit de ambele părţi , la 27 iulie 1953, în
Panmunjom, va face ca graniţa dintre cele două state coreene să fie marcată în
acest sat printr-o fâşie de beton vopsit, lată de un picior
II Criza Suezului
- iulie 1956 – secretarul de stat John Foster Dulles anunţă faptul că SUA îşi
retrag sprijinul financiar pe care-l promiseseră autorităţilor egiptene pentru
construirea barajului de la Assuan.
- 26 iulie 1956 – Abdel Gamal Nasser ( venit la putere în 1954 ) hotărăşte
naţionalizarea Companiei Universale a Canalului Suez ( companie cu
capital majoritar francez şi englez )
- naţionalizarea canalului provoacă la Paris şi Londra indignare. Britanicii
şi francezii , împreună cu israelienii , elaborează planul unei riposte:
armata israeliană urma să invadeze Egiptul, extinzându-şi controlul asupra
Peninsulei Sinai. Odată declanşat conflictul , Franţa şi Marea Britanie
urmau să trimită în zonă trupe de menţinere a păcii.
- 29 octombrie 1956 – armata israeliană atacă Egiptul

- 30 octombrie 1956 – Londra şi Parisul lansează un ultimatum potrivit

căruia părţile beligerante trebuiau să-şi retragă trupele la 16 Km de canal.
Israelul se conformează imediat.
- 31 octombrie 1956 – aviaţia britanică şi franceză bombardează bazele
aeriene egiptene.
- 5 noiembrie 1956 – intră în acţiune trupele franco-britanice , atacând
oraşul Port Said
- URSS reacţionează împotriva intervenţiei franco-britanice , punând în
discuţie şi posibilitatea unor represalii nucleare
- SUA , nemulţumite că nu au fost consultate anterior de francezi şi englezi,
solicită încetarea imediată a ostilităţilor
- 6 noiembrie 1956 – britanicii renunţă , fiind urmaţi aproape imediat şi de
francezi
- Criza Suezului consacră noul statut al Marii Britanii şi Franţei – puteri de
rangul II
III Destinderea relativă şi definirea regulilor de funcţionare a

bipolarismului-mecanisme de comunicarea şi reglementare în perioada
destinderii relative: Kennedy şi riposta graduală şi flexibilă
A. Massive Retaliation – represalii masive
- 12 ianuarie 1954 – secretarul de stat John Foster Dulles declară în faţa

Consiliului pentru Relaţii Externe faptul că SUA posedau mijlocul de
descurajare , care este capacitatea de a trece la represalii masive.
B. Flexible Response – riposta graduală şi flexibilă
- 1959 – Maxwell Taylor publică The Uncertain Trumpet , carte în care

dezvoltă doctrina ripostei graduale şi flexibile

- 1962 – este numit preşedinte al Comitetului Unificat al Şefilor de Stat-

Major
- ideile formulate de M. Taylor aduceau în discuţie posibilitatea unui
răspuns diferenţiat şi a unui război limitat.
* De ilustrat detaliat regulile de funcţionare a bipolarismului
IV Criza rachetelor din Cuba ( 1962 )
- Cuba – insulă situată la 180 Km de coastele Floridei

- 15 aprilie 1961 – bombardiere americane B-26 , camuflate în avioane
cubaneze , bombardează insula
- 17 aprilie 1961 – câteva sute de cubanezi debarcă în Bahia de Cochinos
(Golful Porcilor) – operaţiunea militară eşuează
- 14 octombrie 1962 – un avion american U-2F , survolând insula la mare
înălţime , a fotografiat amplasamentele de lansare a rachetelor SS4 şi SS5

- 16 octombrie 1962 – preşedintele Kennedy e informat şi au loc dezbateri

cu privire la răspunsul ce trebuia dat acţiunilor sovietice din Cuba. Două
opinii au fost preliminate:
° o intervenţie chirurgicală , respectiv lovirea
amplasamentelor de lansare a rachetelor – opinie
susţinută de generalul Maxwell Taylor
° blocada Cubei – idee susţinută de George Ball
- s-a optat pentru a doua variantă , instituindu-se o carantină în jurul Cubei
(carantină – termen lipsit de nuanţă belicoasă)
- 22 octombrie 1962 – într-un discurs televizat , preşedintele Kennedy face
public diferendul americano-sovietic , şi afirmă că orice atac din Cuba
asupra oricărei ţări din Emisfera Vestică va fi considerat drept un atac
URSS împotriva SUA
- 26 octombrie 1962 – într-un mesaj adresat preşedintelui SUA , Hruşciov
propune o soluţie de compromis: sovieticii îşi vor retrage rachetele din
Cuba sub condiţia ca SUA să se angajeze că nu va întreprinde nici un atac
împotriva Cubei
- 27 octombrie 1962 – un alt mesaj trimis de Hruşciov , complica lucrurile:
sovieticii solicitau şi retragerea rachetelor americane Jupiter din Turcia. În
aceiaşi zi , un avion american U-2F , ce zbura la joasă înălţime , a fost
doborât de o rachetă sovietică – incident major
- 27 octombrie 1962 – Kennedy îi răspunde lui Hruşciov , dându-şi acordul
pentru suspendarea carantinei şi dând asigurări că SUA nu vor invada
Cuba
- 28 octombrie 1962 – Hruşciov anunţă că sovieticii vor renunţa la
amplasarea rachetelor în Cuba
- SUA i-au informat pe sovietici că rachetele americane din Turcia vor fi
retrase , dar că această chestiune nu poate fi menţionată în nici un acord
(de altfel autorităţile americane stabiliseră retragerea acestor rachete
înainte de izbucnirea crizei rachetelor din Cuba , din simplul motiv că

dezvoltarea tehnologiei producţiei de rachete permitea acum lansarea

acestora şi de pe submarine)
- 7 noiembrie 1962 – SUA şi URSS au ajuns la un acord , potrivit căruia
navelor americane le era permisă inspecţia vaselor sovietice aflate în drum
spre casă.
- ca urmare a prezentei crize este instituit un telefon roşu între Moscova şi
Washington
‫ ٭‬De relevat impactul acestor crize asupra sistemului internaţional
V Suport documentar
Document 1: Telegramă , Mao Zedong către Stalin , 2/3 octombrie - neexpediată
(1) We have decided to send a portion of our troops, under the name of [the
Chinese] Volunteers, to Korea, assisting the Korean comrades to fight the troops of the
United States and its running dog Syngman Rhee. We regarded the mission as necessary.
If Korea were completely occupied by the Americans and the Korean revolutionary force
were fundamentally destroyed, the American invaders would be more rampant, and such
a situation would be very unfavorable to the whole East.
(2) We realize that since we have decided to send Chinese troops to Korea to fight
the Americans, we must first be able to solve the problem, that is, we are prepared to
wipe out the invaders from the United States and from other countries, and [thus] drive
them out [of Korea]; second, since Chinese troops will fight American troops in Korea
(although we will use the name of the Chinese Volunteers), we must be prepared for an
American declaration of war on China. We must be prepared for the possible
bombardments by American air forces of many Chinese cities and industrial bases, and
for attacks by American naval forces on China's coastal areas.

(3) Of the two questions, the first one is whether the Chinese troops would be able
to wipe out American troops in Korea, thus effectively resolving the Korean problem. If
our troops could annihilate American troops in Korea, especially the Eighth Army (a
competent veteran U.S. army), the whole situation would become favorable to the
revolutionary front and China, even though the second question (that the United States
declares war on China) would still remain as a serious question. In other words, the
Korean problem will end in fact with the defeat of American troops (although the war
might not end in name, because the United States would not recognize the victory of
Korea for a long period). If so, even though the Untied States declared war on China, the
confrontation would not be a large-scale one, nor would it last very long. We consider
that the most unfavorable situation would be that the Chinese forces fail to destroy
American troops in large numbers in Korea, thus resulting in a stalemate, and that, at the
same time, the United States openly declares war on China, which would be detrimental
to China's economic reconstruction already under way and would cause dissatisfaction
among the national bourgeoisie and some other sectors of the people (who are absolutely
afraid of war).
(4) Under the current situation, we have decided, starting on October 15, to move
the twelve divisions, which have been earlier transferred to southern Manchuria, into
suitable areas in North Korea (not necessarily close to the 38th parallel); these troops will
only fight the enemy that venture to attack areas north of the 38th parallel; our troops will
maintain a defensive warfare, while fighting with small groups of enemies and learning
about the situation in every respect. Meanwhile, our troops will be awaiting the arrival of
Soviet weapons and to be equipped with those weapons. Only then will our troops, in
cooperation with the Korean comrades, launch a counter-offensive to destroy the
invading American forces.
(5) According to our information, every U.S. army (two infantry divisions and
one mechanized division) is armed with 1500 pieces of artillery of various calibers
ranging from 70mm to 240mm, including tank guns and anti-aircraft guns, while each of
our armies (three divisions) is equipped with only 36 pieces of such artillery. The enemy
would control the air while our air force, which has just started its training, will not be
able to enter the war with some 300 planes until February 1951. Therefore, at present, we

are not assured that our troops are able to wipe out an entire U. S. army once and for all.
But since we have decided to go into the war against the Americans, we should be
prepared so that, when the U.S. high command musters up one complete army to fight us
in one campaign, we should be able to concentrate our forces four times larger than the
enemy (that is, to use four of our armies to fight against one enemy army) and to use a
firing power one and a half to two times stronger than that of the enemy (that is, to use
2200 to 3000 pieces of artillery of 70mm caliber and upward to deal with the enemy's
1500 pieces of artillery of the same calibers), so that we can guarantee a complete and
thorough destruction of one enemy army.
(6) In addition to the above-mentioned twelve divisions, we are transferring
another twenty-four divisions, as the second and third echelons to assist Korea, from the
south of the Yangzi River and the Shannxi-Ganshu areas to the Long-hai, Tianjin-Pukou,
and Beijing-Southern Manchuria railways; we expect to gradually apply these divisions
next spring and summer in accordance with the situation of the time.
SURSA: Chen Jian , China’s Road to the Korean War , Columbia University Press, New
York , 1994 , http://www.ciaonet.org/book/chen/auth.html , 15.02.2005
Document 2 : Telegrama cifrată , Roshchin către Stalin , 3 octombrie 1950
Pentru FILIPPOV ( Stalin )

Vă transmit răspunsul lui Mao Zedong la telegrama dumneavoastră nr. 4581:
“ Am primit telegrama dumneavoastră din 1.10.50 (1 octombrie 1950 – n.a.). Noi
iniţial am plănuit să trimitem câteva divizii de voluntari în Coreea de Nord pentru a oferi
asistenţă tovarăşilor coreeni atunci când inamicul va avansa la nord de paralela 38.
Cu toate acestea , după o analiză profundă, acum considerăm că asemenea acţiuni
ar putea avea consecinţe serioase.
În primul rând e foarte dificil să rezolvăm problema coreană cu câteva divizii
(trupele noastre sunt extrem de prost echipate, şi nu există încredere în succesul

operaţiunilor militare împotriva trupelor americane), iar inamicul ne poate obliga să ne

retragem.
În al doilea rând e foarte posibil ca aceasta să provoace un conflict deschis între
SUA şi China, şi ca o consecinţă şi Uniunea Sovietică poate fi târâtă şi ea în război, iar
problema va deveni astfel extrem de garvă.
Mulţi tovarăşi din CC al PCC (Comitetul Central al Partidului Comunist Chinez –
n.a.) consideră că este necesar să dăm dovadă de precauţie aici.
Desigur, netrimiterea trupelor pentru a oferi asistenţă tovarăşilor coreeni are un
efect negativ, aceştia aflându-se într-o mare dificultate, pe care o simţim şi noi profund ;
dar dacă noi trimitem câteva divizii şi inamicul ne forţează să ne retragem ; şi aceasta în
plus va provoca un conflict deschis între SUA şi China, atunci întregul nostru plan de
reconstrucţie paşnică va fi distrus şi o buna parte a populaţiei din ţară va fi nemulţumită
(rănile inoculate de război populaţiei încă nu s-au vindecat, noi avem nevoie de pace).
Prin urmare e mai bine să dăm dovadă de răbdare acum , să ne abţinem de la
trimiterea trupelor şi să ne pregătim activ forţele noastre , ceea ce va aduce un avantaj în
războiul cu inamicul.
Coreea , cât timp va suferi o înfrângere temporară, îşi va schimba tactica de luptă
spre războiul de partizani.
Vom stabili o întâlnire a CC , la care vor fi prezenţi principalii tovarăşi din
diferitele structuri politice. O decizie finală , referitoare la această problemă , nu a fost
încă luată. Aceasta este o telegramă preliminară, noi dorind să ne consultăm cu
dumneavoastră. Dacă sunteţi de acord , noi suntem pregătiţi să trimitem imediat , pe calea
aerului , pe tovarăşii Zhou Enlai şi Lin Biao să discute cu dumneavoastră această
problemă şi să raporteze evoluţiile discuţiilor în China şi Corea.
Aşteptăm răspunsul dumneavoastră ”
MAO ZEDONG 2.10.50
1. Din punctul nostru de vedere, răspunsul lui Mao Zedong indică o schimbare în
poziţia iniţială , referitoare la chestiunea coreană , a conducerii chineze. Aceasta
contrazice poziţia anterioară, exprimată în discuţiile lui Mao Zedong cu Yudin, Kotov şi
Konnov şi în discuţiile lui Liu Shaoqi cu mine. În aceste discuţii aceştia au afirmat că
AEP este pregătită să ajute poporul corean, că moralul AEP este ridicat şi că aceasta este

capabilă, dacă e necesar să învingă trupele americane, privite ca fiind mai slabe decât cele
japoneze.
2. Guvernul chinez, poate trimite , fără îndoială , nu doar cinci-şase divizii ci chiar
mai multe. Şi aceasta fără a spune că trupele chineze au nevoie de echipament tehnic în
domeniile antitanc şi artilerie.
Motivele acestor schimbări de poziţie a chinezilor nu ne sunt clare. Putem
presupune că au fost influenţaţi de situaţia internaţională , de înrăutăţirea poziţiei Coreei
şi de intrigile blocului anglo-american prin intermediul ( prim-ministrului indian
Jawaharlal – n.a.) Nehru , care i-a îndrumat pe chinezi la răbdare ( în privinţa
intervenţiei) , pentru a evita o catastrofă.
ROSHCHIN
Nr. 2270 3.10
SURSA: „ Document 12 : Ciphered Telegram from Roshchin in Beijing to

Filippov (Stalin), 3 October 1950 conveying 2 October 1950 message from Mao to
Stalin” în Cold War International History Project Bulletin , ... nr. 6-7, 1995-1996, p. 114-
116
Document 3 : Telegramă , Roschin către Stalin , 7 octombrie 1950
Răspunsul la nr. 4676

Pe 6 octombrie la 22:30, ora Beijingului , l-am vizitat pe Mao Zedong şi i-am
înmânat răspunsul dumneavoastră.
După ce m-a ascultat Mao Zedong a declarat că:
1 El este complet de acord cu evaluarea dumneavoastră a situaţiei internaţionale
prezente şi cu perspectivele posibile ale evoluţiei ei.

2 El e foarte bucuros că răspunsul dumneavoastră vorbeşte despre o luptă comună a

Chinei şi URSS împotriva americanilor. El a subliniat faptul că dacă cineva merge la
război, atunci fără nici un dubiu acel cineva ar trebui să meargă la război acum. El a mai
adăugat că tocmai a prezentat o idee analogă la sesiunea Biroului Politic CC al PCC.
3 Cât priveşte trimiterea trupelor chineze în Coreea, Mao Zedong consideră că
trebuiesc trimise nu doar cinci-şase divizii ci cel puţin nouă divizii. Cu toate acestea el a
subliniat nivelul extrem de scăzut al echipamentului militar al acestor divizii, ele deţinând
doar 108 piese de artilerie şi nici un tanc.
Mao Zedong de asemenea a remarcat, referindu-se la informaţiile primite de la
prietenii coreeni , că în cazul corpurilor de armată SUA ( trei divizii ) aceste deţin în jur
de 1 500 de piese de artilerie, de diferite calibre, inclusiv tancuri.
Mao Zedong consideră că pentru a înfrânge corpurile de armată americane,
chinezii ar trebui să aibă o superioritate de patru la unu în privinţa forţei umane şi de trei
la unu în privinţa echipamentului militar .
Mao Zedong a subliniat faptul că el poate rezolva uşor problema infanteriei ,
datorită rezervelor disponibile, dar în ceea ce priveşte echipamentul tehnologic al trupelor
chineze el se bazează categoric pe asistenţa Uniunii Sovietice.
El a mai precizat că în prezent ei nu au cadre antrenate pentru unităţile de artilerie,
tancuri şi alte mijloace tehnice.
În ceea ce priveşte chestiunea momentului intrării trupelor chineze Mao Zedong a
afirmat că ei sunt gata să-şi deplaseze diviziile în zilele următoare, dar el crede că nu
trebuie să se facă în grabă aceasta; ar fi mai bine să se dea şansa americanilor de a înainta
mai adânc în nord, deoarece acesta ar duce la dispersarea lor şi ar facilita înfrângerea lor
pe părţi de către chinezi.
4 Mao Zedong a acordat o atenţie deosebită problemei aviaţiei. El a subliniat faptul
că potrivit datelor primite de la prietenii coreeni, americanii au în jur de 1 000 de avioane
pe câmpul de luptă corean , în timp ce chinezii încă nu au aviaţie. În opinia lui Mao
Zedong aviaţia e necesară pentru:
a) acoperirea trupelor chineze de uscat ce vor fi trimise în Coreea ;
b) pentru operaţiunile de luptă de pe front ;

c) pentru acoperirea centrelor industriale mari: Shanghai , Tianjin , Beijing,

Mukden ( Anshan , Fushun ).
Mao Zedong crede că americanii pot , la început , să distrugă din aer baza
industrială chineză , să dezorganizeze viaţa economică şi să încurce comunicaţiile. O
asemenea situaţie , a spus Mao Zedong , ar putea crea o nemulţumire serioasă în ţară ,
mai ales din partea burgheziei naţionale , şi să pună guvernământul popular într-o poziţie
extrem de dificilă. Mao Zedong a declarat faptul că guvernul chinez nu poate asigura
singur acoperirea aeriană a trupelor şi a centrelor industriale şi că echipamentul din
Uniunea Sovietică e esenţial.
1 Mao Zedong a atras atenţia asupra faptului că în Coreea drumurile şi
comunicaţiile sunt distruse şi aceasta complică misiunea de aprovizionare a armatei. În
acest caz , a spus el , chinezii se pot baza numai pe asistenţa sovietică în furnizarea
mijloacelor de transport
2 Mao Zedong a declarat faptul că guvernul chinez nu posedă suficiente fonduri
pentru achiziţionarea armamentului cerut , pentru aviaţie şi muniţie. Întregul buget pe
1951 este de două miliarde două sute de milioane de dolari americani , din care numai
două sute de milioane ar putea fi direcţionate pentru armament.
3 După ce a afirmat cele de mai sus , Mao Zedong a spus că este necesară
trimiterea imediată a lui Zhou Enlai şi a lui Lin Biao pentru a vă raporta toate evoluţiile şi
consideraţiile prietenilor chinezi. Zhou Enlai şi Lin Biao vor putea pleca pe calea aerului
pe 8 octombrie. Ei vor zbura la Beijing la Irkutsk. Avionul nostru special e cerut în
Irkutsk.
Mao Zedong şi-a exprimat dorinţa ca Zhou Enlai şi Lin Biao să fie însoţiţi de Shi
Zhe şi Fedorenko. Au fost prezenţi la conversaţie: Zhou Enali, U Su Xian şi Fedorenko.
Conversaţia a durat 1 oră şi 45 de minute.
Aştept instrucţiunile dumneavoastră.
Roshchin
No. 2318
7.10.50

SURSA: James G. Hershberg , Vladislav Zubok „ Russian Documents on the

Korean War, 1950-53 ” , „ Document No. 7 : Telegram from Soviet Ambassador to
China N.V. Roshchin , to Stalin , 7 October 1950 ” în Cold War International History
Project Bulletin , ... nr. 14-15, 2003-2004 , p. 377-378
Document 4: Telegrama cifrată , Roshchin către Stalin , 14 octombrie 1950
În completarea telegramei nr. 2406 , Mao Zedong a afirmat:

Tovarăşii noştri consideră că dacă trupele americane înaintează spre graniţa
Chinei, atunci Coreea va deveni o pată neagră pentru noi şi nord-estul (Chinei – n. a.) se
va afla sub o constantă ameninţare.
Ezitările anterioare ale tovarăşilor noştri s-au produs datorită faptului că
problemele legate de situaţia internaţională, problemele legate de asistenţa sovietică
pentru noi şi problemele legate de acoperirea aeriană, nu erau clare pentru ei. În prezent
toate aceste probleme au fost clarificate.
Mao Zedong a subliniat faptul că acum este avantajos pentru ei să trimită trupe
chineze în Coreea. Chinezii au obligaţia absolută de a trimite trupe în Coreea.
În acest moment ei trimit primul eşalon compus din nouă divizii. Deşi sunt slab
înarmate, ele vor fi capabile să lupte împotriva trupelor lui Syngman Rhee. Între timp
tovarăşii chinezi vor trebui să pregătească al doilea eşalon.
Principalul lucru de care noi avem nevoie, spune Mao Zedong, este forţa aeriană,
care ne va asigura acoperirea aeriană. Noi sperăm să sosească cât mai curând posibil , dar
nu mai târziu de două luni.
În plus, Tovarăşul Mao Zedong a subliniat faptul că în prezent guvernul
Republicii Populare China nu poate plăti cu bani gheaţă armament livrat. Ei speră să
primească arme pe credit.
Astfel bugetul pe 1951 nu va fi afectat şi va fi mai uşor pentru ei să eplice aceasta
democraţilor.
În concluzie, Mao Zedong a afirmat faptul că tovarăşii din Comitetul Central al
Partidului Comunist Chinez cred în necesitatea asistenţei chineze a tovarăşilor coreeni, în

dificila lor luptă. Pentru a discuta această problemă, Zhou Enlai va trebui să se
întâlnească cu tovarăşul Filippov din nou.
ROSHCHIN
Nr. 2408
13.10.50
SURSA: „ Document 19: Ciphered Telegram, Roshchin to Filippov ( Stalin ), 14

October 1950 , re Meeting with Mao Zedong ” în Cold War International History Project
Bulletin , ... nr. 6-7, 1995-1996, p. 118-119
Document 5: Scrisoare , Kennedy către Hruşciov , 22 octombrie 1962
Dear Mr. Chairman: A copy of the statement I am making tonight concerning

developments in Cuba and the reaction of my Government thereto has been handed to
your Ambassador in Washington.(1) In view of the gravity of the developments to which
I refer, I want you to know immediately and accurately the position of my Government in
this matter.
In our discussions and exchanges on Berlin and other international questions, the one
thing that has most concerned me has been the possibility that your Government would
not correctly understand the will and determination of the United States in any given
situation, since I have not assumed that you or any other sane man would, in this nuclear
age, deliberately plunge the world into war which it is crystal clear no country could win
and which could only result in catastrophic consequences to the whole world, including
the aggressor.
At our meeting in Vienna and subsequently, I expressed our readiness and desire to
find, through peaceful negotiation, a solution to any and all problems that divide us. At
the same time, I made clear that in view of the objectives of the ideology to which you
adhere, the United States could not tolerate any action on your part which in a major way
disturbed the existing over-all balance of power in the world. I stated that an attempt to

force abandonment of our responsibilities and commitments in Berlin would constitute

such an action and that the United States would resist with all the power at its command.
It was in order to avoid any incorrect assessment on the part of your Government
with respect to Cuba that I publicly stated that if certain developments in Cuba took
place, the United States would do whatever must be done to protect its own security and
that of its allies.
Moreover, the Congress adopted a resolution expressing its support of this declared
policy.(2) Despite this, the rapid development of long-range missile bases and other
offensive weapons systems in Cuba has proceeded. I must tell you that the United States
is determined that this threat to the security of this hemisphere be removed. At the same
time, I wish to point out that the action we are taking is the minimum necessary to
remove the threat to the security of the nations of this hemisphere. The fact of this
minimum response should not be taken as a basis, however, for any misjudgment on your
part.
I hope that your Government will refrain from any action which would widen or
deepen this already grave crisis and that we can agree to resume the path of peaceful
negotiation.
Sincerely,
JFK(3)
SURSA: Letter From President Kennedy to Chairman Khrushchev, Washington,
October 22, 1962,
http://www.yale.edu/lawweb/avalon/diplomacy/forrel/cuba/cuba044.htm , 12.01.2007
Document 6: Scrisoare , Hruşciov către Kennedy , 24 octombrie 1962
Dear Mr. President: I have received your letter of October 23,(1) have studied it, and
am answering you.
Just imagine, Mr. President, that we had presented you with the conditions of an
ultimatum which you have presented us by your action. How would you have reacted to

this? I think that you would have been indignant at such a step on our part. And this
would have been understandable to us.
In presenting us with these conditions, you, Mr. President, have flung a challenge at
us. Who asked you to do this? By what right did you do this? Our ties with the Republic
of Cuba, like our relations with other states, regardless of what kind of states they may
be, concern only the two countries between which these relations exist. And if we now
speak of the quarantine to which your letter refers, a quarantine may be established,
according to accepted international practice, only by agreement of states between
themselves, and not by some third party. Quarantines exist, for example, on agricultural
goods and products. But in this case the question is in no way one of quarantine, but
rather of far more serious things, and you yourself understand this.
You, Mr. President, are not declaring a quarantine, but rather are setting forth an
ultimatum and threatening that if we do not give in to your demands you will use force.
Consider what you are saying! And you want to persuade me to agree to this! What
would it mean to agree to these demands? It would mean guiding oneself in one's
relations with other countries not by reason, but by submitting to arbitrariness. You are
no longer appealing to reason, but wish to intimidate us.
No, Mr. President, I cannot agree to this, and I think that in your own heart you
recognize that I am correct. I am convinced that in my place you would act the same way.
Reference to the decision of the Organization of American States cannot in any way
substantiate the demands now advanced by the United States. This Organization has
absolutely no authority or basis for adopting decisions such as the one you speak of in
your letter. Therefore, we do not recognize these decisions. International law exists and
universally recognized norms of conduct exist. We firmly adhere to the principles of
international law and observe strictly the norms which regulate navigation on the high
seas, in international waters. We observe these norms and enjoy the rights recognized by
all states.
You wish to compel us to renounce the rights that every sovereign state enjoys, you
are trying to legislate in questions of international law, and you are violating the
universally accepted norms of that law. And you are doing all this not only out of hatred
for the Cuban people and its government, but also because of considerations of the

election campaign in the United States. What morality, what law can justify such an
approach by the American Government to international affairs? No such morality or law
can be found, because the actions of the United States with regard to Cuba constitute
outright banditry or, if you like, the folly of degenerate imperialism. Unfortunately, such
folly can bring grave suffering to the peoples of all countries, and to no lesser degree to
the American people themselves, since the United States has completely lost its former
isolation with the advent of modern types of armament.
Therefore, Mr. President, if you coolly weigh the situation which has developed, not
giving way to passions, you will understand that the Soviet Union cannot fail to reject the
arbitrary demands of the United States. When you confront us with such conditions, try to
put yourself in our place and consider how the United States would react to these
conditions. I do not doubt that if someone attempted to dictate similar conditions to you--
the United States--you would reject such an attempt. And we also say--no.
The Soviet Government considers that the violation of the freedom to use international
waters and international air space is an act of aggression which pushes mankind toward
the abyss of a world nuclear-missile war. Therefore, the Soviet Government cannot
instruct the captains of Soviet vessels bound for Cuba to observe the orders of American
naval forces blockading that Island. Our instructions to Soviet mariners are to observe
strictly the universally accepted norms of navigation in international waters and not to
retreat one step from them. And if the American side violates these rules, it must realize
what responsibility will rest upon it in that case. Naturally we will not simply be
bystanders with regard to piratical acts by American ships on the high seas. We will then
be forced on our part to take the measures we consider necessary and adequate in order to
protect our rights. We have everything necessary to do so.
Respectfully,
N. Khrushchev(2)
SURSA: Letter From Chairman Khrushchev to President Kennedy , Moscow, October
24, 1962, http://www.yale.edu/lawweb/avalon/diplomacy/forrel/cuba/cuba061.htm ,
12.01.2007

Document 7: Mesaj , Hruşciov către Kennedy , 27 octombrie , 1962
DEAR MR. PRESIDENT, I have studied with great satisfaction your reply to Mr.
Thant(1) concerning measures that should be taken to avoid contact between our vessels
and thereby avoid irreparable and fatal consequences. This reasonable step on your part
strengthens my belief that you are showing concern for the preservation of peace, which I
note with satisfaction.
Council of Ministers, are concerned solely with having our country develop and
occupy a worthy place among all peoples of the world in economic competition, in the
development of culture and the arts, and in raising the living standard of the people. This
is the most noble and necessary field for competition, and both the victor and the
vanquished will derive only benefit from it, because it means peace and an increase in the
means by which man lives and finds enjoyment.
In your statement you expressed the opinion that the main aim was not simply to come
to an agreement and take measures to prevent contact between our vessels and
consequently a deepening of the crisis which could, as a result of such contacts, spark a
military conflict, after which all negotiations would be superfluous because other forces
and other laws would then come into play--the laws of war. I agree with you that this is
only the first step. The main thing that must be done is to normalize and stabilize the state
of peace among states and among peoples.
I understand your concern for the security of the United States, Mr. President, because
this is the primary duty of a President. But we too are disturbed about these same
questions; I bear these same obligations as Chairman of the Council of Ministers of the
U.S.S.R. You have been alarmed by the fact that we have aided Cuba with weapons, in
order to strengthen its defense capability--precisely defense capability--because whatever
weapons it may possess, Cuba cannot be equated with you since the difference in
magnitude is so great, particularly in view of modern means of destruction. Our aim has
been and is to help Cuba, and no one can dispute the humanity of our motives, which are
oriented toward enabling Cuba to live peacefully and develop in the way its people
desire.

You wish to ensure the security of your country, and this is understandable. But Cuba,
too, wants the same thing; all countries want to maintain their security. But how are we,
the Soviet Union, our Government, to assess your actions which are expressed in the fact
that you have surrounded the Soviet Union with military bases; surrounded our allies
with military bases; placed military bases literally around our country; and stationed your
missile armaments there? This is no secret. Responsible American personages openly
declare that it is so. Your missiles are located in Britain, are located in Italy, and are
aimed against us. Your missiles are located in Turkey.
You are disturbed over Cuba. You say that this disturbs you because it is 90 miles by
sea from the coast of the United States of America. But Turkey adjoins us; our sentries
patrol back and forth and see each other. Do you consider, then, that you have the right to
demand security for your own country and the removal of the weapons you call
offensive, but do not accord the same right to us? You have placed destructive missile
weapons, which you call offensive, in Turkey, literally next to us. How then can
recognition of our equal military capacities be reconciled with such unequal relations
between our great states? This is irreconcilable.
It is good, Mr. President, that you have agreed to have our represent-atives meet and
begin talks, apparently through the mediation of U Thant, Acting Secretary General of
the United Nations. Consequently, he to some degree has assumed the role of a mediator
and we consider that he will be able to cope with this responsible mission, provided, of
course, that each party drawn into this controversy displays good will.
I think it would be possible to end the controversy quickly and normalize the situation,
and then the people could breathe more easily, considering that statesmen charged with
responsibility are of sober mind and have an awareness of their responsibility combined
with the ability to solve complex questions and not bring things to a military catastrophe.
I therefore make this proposal: We are willing to remove from Cuba the means which
you regard as offensive. We are willing to carry this out and to make this pledge in the
United Nations. Your representatives will make a declaration to the effect that the United
States, for its part, considering the uneasiness and anxiety of the Soviet State, will
remove its analogous means from Turkey. Let us reach agreement as to the period of time
needed by you and by us to bring this about. And, after that, persons entrusted by the

United Nations Security Council could inspect on the spot the fulfillment of the pledges
made. Of course, the permission of the Governments of Cuba and of Turkey is necessary
for the entry into those countries of these representatives and for the inspection of the
fulfillment of the pledge made by each side. Of course it would be best if these
representatives enjoyed the confidence of the Security Council, as well as yours and
mine--both the United States and the Soviet Union--and also that of Turkey and Cuba. I
do not think it would be difficult to select people who would enjoy the trust and respect
of all parties concerned.
We, in making this pledge, in order to give satisfaction and hope of the peoples of
Cuba and Turkey and to strengthen their confidence in their security, will make a
statement within the framework of the Security Council to the effect that the Soviet
Government gives a solemn promise to respect the inviolability of the borders and
sovereignty of Turkey, not to interfere in its internal affairs, not to invade Turkey, not to
make available our territory as a bridgehead for such an invasion, and that it would also
restrain those who contemplate committing aggression against Turkey, either from the
territory of the Soviet Union or from the territory of Turkey's other neighboring states.
The United States Government will make a similar statement within the framework of
the Security Council regarding Cuba. It will declare that the United States will respect the
inviolability of Cuba's borders and its sovereignty, will pledge not to interfere in its
internal affairs, not to invade Cuba itself or make its territory available as a bridgehead
for such an invasion, and will also restrain those who might contemplate committing
aggression against Cuba, either from the territory of the United States or from the
territory of Cuba's other neighboring states.
Of course, for this we would have to come to an agreement with you and specify a
certain time limit. Let us agree to some period of time, but without unnecessary delay--
say within two or three weeks, not longer than a month.
The means situated in Cuba, of which you speak and which disturb you, as you have
stated, are in the hands of Soviet officers. Therefore, any accidental use of them to the
detriment of the United States is excluded. These means are situated in Cuba at the
request of the Cuban Government and are only for defense purposes. Therefore, if there is
no invasion of Cuba, or attack on the Soviet Union or any of our other allies, then of

course these means are not and will not be a threat to anyone. For they are not for
purposes of attack.
If you are agreeable to my proposal, Mr. President, then we would send our
representatives to New York, to the United Nations, and would give them comprehensive
instructions in order that an agreement may be reached more quickly. If you also select
your people and give them the corresponding instructions, then this question can be
quickly resolved.
Why would I like to do this? Because the whole world is now apprehensive and
expects sensible actions of us. The greatest joy for all peoples would be the
announcement of our agreement and of the eradication of the controversy that has arisen.
I attach great importance to this agreement in so far as it could serve as a good beginning
and could in particular make it easier to reach agreement on banning nuclear weapons
tests. The question of the tests could be solved in parallel fashion, without connecting one
with the other, because these are different issues. However, it is important that agreement
be reached on both these issues so as to present humanity with a fine gift, and also to
gladden it with the news that agreement has been reached on the cessation of nuclear tests
and that consequently the atmosphere will no longer be poisoned. Our position and yours
on this issue are very close together.
All of this could possibly serve as a good impetus toward the finding of mutually
acceptable agreements on other controversial issues on which you and I have been
exchanging views. These views have so far not been resolved, but they are awaiting
urgent solution, which would clear up the international atmosphere. We are prepared for
this.
These are my proposals, Mr. President.
Respectfully yours,
N. Khrushchev(2)
SURSA: Message From Chairman Khrushchev to President Kennedy , Moscow, October
27, 1962, http://www.yale.edu/lawweb/avalon/diplomacy/forrel/cuba/cuba091.htm ,
12.01.2007

Document 8: Mesaj , Departamentul de Stat al SUA către Ambasada din URSS , 27

octombrie 1962
1015. Following message from President to Khrushchev should be delivered as soon as

possible to highest available Soviet official. Text has been handed Soviet Embassy in
Washington and has been released to press:
"Dear Mr. Chairman:
I have read your letter of October 26(1) with great care and welcomed the statement of
your desire to seek a prompt solution to the problem. The first thing that needs to be
done, however, is for work to cease on offensive missile bases in Cuba and for all
weapons systems in Cuba capable of offensive use to be rendered inoperable, under
effective United Nations arrangements.
Assuming this is done promptly, I have given my representatives in New York
instructions that will permit them to work out this week and--in cooperation with the
Acting Secretary General and your representative--an arrangement for a permanent
solution to the Cuban problem along the lines suggested in your letter of October 26. As I
read your letter, the key elements of your proposals--which seem generally acceptable as
I understand them--are as follows:
1. You would agree to remove these weapons systems from Cuba under appropriate
United Nations observation and supervision; and undertake, with suitable safeguards, to
halt the further introduction of such weapons systems into Cuba.
2. We, on our part, would agree--upon the establishment of adequate arrangements
through the United Nations to ensure the carrying out and continuation of these
commitments--(a) to remove promptly the quarantine measures now in effect and (b) to
give assurances against an invasion of Cuba and I am confident that other nations of the
Western Hemisphere would be prepared to do likewise.
If you will give your representative similar instructions, there is no reason why we
should not be able to complete these arrangements and announce them to the world
within a couple of days. The effect of such a settlement on easing world tensions would
enable us to work toward a more general arrangement regarding "other armaments", as
proposed in your second letter which you made public.(2) I would like to say again that

the United States is very much interested in reducing tensions and halting the arms race;
and if your letter signifies that you are prepared to discuss a detente affecting NATO and
the Warsaw Pact, we are quite prepared to consider with our allies any useful proposals.
But the first ingredient, let me emphasize, is the cessation of work on missile sites in
Cuba and measures to render such weapons inoperable, under effective international
guarantees. The continuation of this threat, or a prolonging of this discussion concerning
Cuba by linking these problems to the broader questions of European and world security,
would surely lead to an intensification of the Cuban crisis and a grave risk to the peace of
the world. For this reason I hope we can quickly agree along the lines outlined in this
letter and in your letter of October 26.
/s/ John F. Kennedy"
Rusk
SURSA: Telegram From the Department of State to the Embassy in the Soviet Union ,
Washington, October 27, 1962,
http://www.yale.edu/lawweb/avalon/diplomacy/forrel/cuba/cuba095.htm , 12.01.2007
Document 9: Mesaj , Hruşciov către Kennedy , 28 octombrie 1962
DEAR MR. PRESIDENT: I have received your message of October 27.(1) I express
my satisfaction and thank you for the sense of proportion you have displayed and for
realization of the responsibility which now devolves on you for the preservation of the
peace of the world.
I regard with great understanding your concern and the concern of the United States
people in connection with the fact that the weapons you describe as offensive are
formidable weapons indeed. Both you and we understand what kind of weapons these
are.
In order to eliminate as rapidly as possible the conflict which endangers the cause of
peace, to give an assurance to all people who crave peace, and to reassure the American
people, who, I am certain, also want peace, as do the people of the Soviet Union, the
Soviet Government, in addition to earlier instructions on the discontinuation of further

work on weapons construction sites, has given a new order to dismantle the arms which
you described as offensive, and to crate and return them to the Soviet Union.
Mr. President, I should like to repeat what I had already written to you in my earlier
messages--that the Soviet Government has given economic assistance to the Republic of
Cuba, as well as arms, because Cuba and the Cuban people were constantly under the
continuous threat of an invasion of Cuba.
A piratic vessel had shelled Havana. They say that this shelling was done by
irresponsible Cuban emigres. Perhaps so, however, the question is from where did they
shoot. It is a fact that these Cubans have no territory, they are fugitives from their
country, and they have no means to conduct military operations.
This means that someone put into their hands these weapons for shelling Havana and
for piracy in the Caribbean in Cuban territorial waters. It is impossible in our time not to
notice a piratic ship, considering the concentration in the Caribbean of American ships
from which everything can be seen and observed.
In these conditions, pirate ships freely roam around and shell Cuba and make piratic
attacks on peaceful cargo ships. It is known that they even shelled a British cargo ship. In
a word, Cuba was under the continuous threat of aggressive forces, which did not conceal
their intention to invade its territory.
The Cuban people want to build their life in their own interests without external
interference. This is their right, and they cannot be blamed for wanting to be masters of
their own country and disposing of the fruits of their own labor.
The threat of invasion of Cuba and all other schemes for creating tension over Cuba
are designed to strike the Cuban people with a sense of insecurity, intimidate them, and
prevent them from peacefully building their new life.
Mr. President, I should like to say clearly once more that we could not remain
indifferent to this. The Soviet Government decided to render assistance to Cuba with the
means of defense against aggression--only with means for defense purposes. We have
supplied the defense means which you describe as offensive means. We have supplied
them to prevent an attack on Cuba--to prevent rash acts.
I regard with respect and trust the statement you made in your message of October 27,
1962, that there would be no attack, no invasion of Cuba, and not only on the part of the

United States, but also on the part of other nations of the Western Hemisphere, as you
said in your same message. Then the motives which induced us to render assistance of
such a kind to Cuba disappear.
It is for this reason that we instructed our officers--these means as I had already
informed you earlier are in the hands of the Soviet officers--to take appropriate measures
to discontinue construction of the aforementioned facilities, to dismantle them, and to
return them to the Soviet Union. As I had informed you in the letter of October 27,(2) we
are prepared to reach agreement to enable United Nations Representatives to verify the
dismantling of these means.
Thus in view of the assurances you have given and our instructions on dismantling,
there is every condition for eliminating the present conflict.
I note with satisfaction that you have responded to the desire I expressed with regard
to elimination of the aforementioned dangerous situation, as well as with regard to
providing conditions for a more thoughtful appraisal of the international situation, fraught
as it is with great dangers in our age of thermonuclear weapons, rocketry, spaceships,
global rockets, and other deadly weapons. All people are interested in insuring peace.
Therefore, vested with trust and great responsibility, we must not allow the situation to
become aggravated and must stamp out the centers where a dangerous situation fraught
with grave consequences to the cause of peace has arisen. If we, together with you, and
with the assist-ance of other people of good will, succeed in eliminating this tense
atmosphere, we should also make certain that no other dangerous conflicts which could
lead to a world nuclear catastrophe would arise.
In conclusion, I should like to say something about a detente between NATO and the
Warsaw Treaty countries that you have mentioned. We have spoken about this long since
and are prepared to continue to exchange views on this question with you and to find a
reasonable solution.
We should like to continue the exchange of views on the prohibition of atomic and
thermonuclear weapons, general disarmament, and other problems relating to the
relaxation of international tension.
Although I trust your statement, Mr. President, there are irresponsible people who
would like to invade Cuba now and thus touch off a war. If we do take practical steps and

proclaim the dismantling and evacuation of the means in question from Cuba, in so doing
we, at the same time, want the Cuban people to be certain that we are with them and are
not absolving ourselves of responsibility for rendering assistance to the Cuban people.
We are confident that the people of all countries, like you, Mr. President, will
understand me correctly. We are not threatening. We want nothing but peace. Our
country is now on the upsurge.
Our people are enjoying the fruits of their peaceful labor. They have achieved
tremendous successes since the October Revolution, and created the greatest material,
spiritual, and cultural values. Our people are enjoying these values; they want to continue
developing their achievements and insure their further development on the way of peace
and social progress by their persistent labor.
I should like to remind you, Mr. President, that military reconnaissance planes have
violated the borders of the Soviet Union. In connection with this there have been conflicts
between us and notes exchanged. In 1960 we shot down your U-2 plane, whose
reconnaissance flight over the USSR wrecked the summit meeting in Paris. At that time,
you took a correct position and denounced that criminal act of the former U.S.
Administration.
But during your term of office as President another violation of our border has
occurred, by an American U-2 plane in the Sakhalin area. We wrote you about that
violation on 30 August. At that time you replied that that violation had occurred as a
result of poor weather, and gave assurances that this would not be repeated. We trusted
your assurances, because the weather was indeed poor in that area at that time.
But had not your planes been ordered to fly about our territory, even poor weather
could not have brought an American plane into our airspace. Hence, the conclusion that
this is being done with the knowledge of the Pentagon, which tramples on international
norms and violates the borders of other states.
A still more dangerous case occurred on 28 October, when one of your
reconnasissance planes intruded over Soviet borders in the Chukotka Peninsula area in
the north and flew over our territory. The question is, Mr. President: How should we
regard this? What is this: A provocation? One of your planes violates our frontier during
this anxious time we are both experiencing, when everything has been put into combat

readiness. Is it not a fact that an intruding American plane could be easily taken for a
nuclear bomber, which might push us to a fateful step? And all the more so since the U.S.
Government and Pentagon long ago declared that you are maintaining a continuous
nuclear bomber patrol.
Therefore, you can imagine the responsibility you are assuming, especially now, when
we are living through such anxious times.
I should like to express the following wish; it concerns the Cuban people. You do not
have diplomatic relations. But through my officers in Cuba, I have reports that American
planes are making flights over Cuba.
We are interested that there should be no war in the world, and that the Cuban people
should live in peace. And besides, Mr. President, it is no secret that we have our people in
Cuba. Under such a treaty with the Cuban Government we have sent there officers,
instructors, mostly plain people: specialists, agronomists, zoo technicians, irrigators, land
reclamation specialists, plain workers, tractor drivers, and others. We are concerned
about them.
I should like you to consider, Mr. President, that violation of Cuban airspace by
American planes could also lead to dangerous consequences. And if you do not want this
to happen, it would be better if no cause is given for a dangerous situation to arise.
We must be careful now and refrain from any steps which would not be useful to the
defense of the states involved in the conflict, which could only cause irritation and even
serve as a provocation for a fateful step. Therefore, we must display sanity, reason, and
refrain from such steps.
We value peace perhaps even more than other peoples because we went through a
terrible war with Hitler. But our people will not falter in the face of any test. Our people
trust their Government, and we assure our people and world public opinion that the
Soviet Government will not allow itself to be provoked. But if the provocateurs unleash a
war, they will not evade responsibility and the grave consequences a war would bring
upon them. But we are confident that reason will triumph, that war will not be unleashed
and peace and the security of the peoples will be insured.
In connection with the current negotiations between Acting Secretary General U Thant
and representatives of the Soviet Union, the United States, and the Republic of Cuba, the

Soviet Government has sent First Deputy Foreign Minister V.V. Kuznetsov to New York
to help U Thant in his noble efforts aimed at eliminating the present dangerous situation.
Respectfully yours,
N. Khrushchev(3)
SURSA: Message From Chairman Khrushchev to President Kennedy , Moscow, October
28, 1962 , http://www.yale.edu/lawweb/avalon/diplomacy/forrel/cuba/cuba102.htm ,
12.01.2007
Document 10: NSC-68 (excerpt)
I. Background of the Present Crisis
(…) Within the past thirty-five years the world has experienced two global wars
of tremendous violence. It has witnessed two revolutions--the Russian and the Chinese--
of extreme scope and intensity. It has also seen the collapse of five empires--the Ottoman,
the Austro-Hungarian, German, Italian, and Japanese--and the drastic decline of two
major imperial systems, the British and the French. During the span of one generation,
the international distribution of power has been fundamentally altered. For several
centuries it had proved impossible for any one nation to gain such preponderant strength
that a coalition of other nations could not in time face it with greater strength. The
international scene was marked by recurring periods of violence and war, but a system of
sovereign and independent states was maintained, over which no state was able to
achieve hegemony.
Two complex sets of factors have now basically altered this historic distribution
of power. First, the defeat of Germany and Japan and the decline of the British and
French Empires have interacted with the development of the United States and the Soviet
Union in such a way that power increasingly gravitated to these two centers. Second, the
Soviet Union, unlike previous aspirants to hegemony, is animated by a new fanatic faith,
anti-thetical to our own, and seeks to impose its absolute authority over the rest of the
world. Conflict has, therefore, become endemic and is waged, on the part of the Soviet

Union, by violent or non-violent methods in accordance with the dictates of expediency.

With the development of increasingly terrifying weapons of mass destruction, every
individual faces the ever-present possibility of annihilation should the conflict enter the
phase of total war.
On the one hand, the people of the world yearn for relief from the anxiety arising
from the risk of atomic war. On the other hand, any substantial further extension of the
area under the domination of the Kremlin would raise the possibility that no coalition
adequate to confront the Kremlin with greater strength could be assembled. It is in this
context that this Republic and its citizens in the ascendancy of their strength stand in their
deepest peril.
The issues that face us are momentous, involving the fulfillment or destruction
not only of this Republic but of civilization itself. They are issues which will not await
our deliberations. With conscience and resolution this Government and the people it
represents must now take new and fateful decisions.
II. Fundamental Purpose of the United States
The fundamental purpose of the United States is laid down in the Preamble to the
Constitution: ". . . to form a more perfect Union, establish justice, insure domestic
Tranquility, provide for the common defence, promote the general Welfare, and secure
the Blessings of Liberty to ourselves and our Posterity." In essence, the fundamental
purpose is to assure the integrity and vitality of our free society, which is founded upon
the dignity and worth of the individual.
Three realities emerge as a consequence of this purpose: Our determination to
maintain the essential elements of individual freedom, as set forth in the Constitution and
Bill of Rights; our determination to create conditions under which our free and
democratic system can live and prosper; and our determination to fight if necessary to
defend our way of life, for which as in the Declaration of Independence, "with a firm
reliance on the protection of Divine Providence, we mutually pledge to each other our
lives, our Fortunes, and our sacred Honor."

III. Fundamental Design of the Kremlin
The fundamental design of those who control the Soviet Union and the
international communist movement is to retain and solidify their absolute power, first in
the Soviet Union and second in the areas now under their control. In the minds of the
Soviet leaders, however, achievement of this design requires the dynamic extension of
their authority and the ultimate elimination of any effective opposition to their authority.
The design, therefore, calls for the complete subversion or forcible destruction of
the machinery of government and structure of society in the countries of the non-Soviet
world and their replacement by an apparatus and structure subservient to and controlled
from the Kremlin. To that end Soviet efforts are now directed toward the domination of
the Eurasian land mass. The United States, as the principal center of power in the non-
Soviet world and the bulwark of opposition to Soviet expansion, is the principal enemy
whose integrity and vitality must be subverted or destroyed by one means or another if
the Kremlin is to achieve its fundamental design.
IV. The Underlying Conflict in the Realm of ideas and Values between the U.S.
Purpose and the Kremlin Design
A. NATURE OF CONFLICT
The Kremlin regards the United States as the only major threat to the conflict
between idea of slavery under the grim oligarchy of the Kremlin, which has come to a
crisis with the polarization of power described in Section I, and the exclusive possession
of atomic weapons by the two protagonists. The idea of freedom, moreover, is peculiarly
and intolerably subversive of the idea of slavery. But the converse is not true. The
implacable purpose of the slave state to eliminate the challenge of freedom has placed the
two great powers at opposite poles. It is this fact which gives the present polarization of
power the quality of crisis.
The free society values the individual as an end in himself, requiring of him only
that measure of self-discipline and self-restraint which make the rights of each individual
compatible with the rights of every other individual. The freedom of the individual has as

its counterpart, therefore, the negative responsibility of the individual not to exercise his
freedom in ways inconsistent with the freedom of other individuals and the positive
responsibility to make constructive use of his freedom in the building of a just society.
From this idea of freedom with responsibility derives the marvelous diversity, the
deep tolerance, the lawfulness of the free society. This is the explanation of the strength
of free men. It constitutes the integrity and the vitality of a free and democratic system.
The free society attempts to create and maintain an environment in which every
individual has the opportunity to realize his creative powers. It also explains why the free
society tolerates those within it who would use their freedom to destroy it. By the same
token, in relations between nations, the prime reliance of the free society is on the
strength and appeal of its idea, and it feels no compulsion sooner or later to bring all
societies into conformity with it.
For the free society does not fear, it welcomes, diversity. It derives its strength
from its hospitality even to antipathetic ideas. It is a market for free trade in ideas, secure
in its faith that free men will take the best wares, and grow to a fuller and better
realization of their powers in exercising their choice.
The idea of freedom is the most contagious idea in history, more contagious than the idea
of submission to authority. For the breadth of freedom cannot be tolerated in a society
which has come under the domination of an individual or group of individuals with a will
to absolute power. Where the despot holds absolute power--the absolute power of the
absolutely powerful will--all other wills must be subjugated in an act of willing
submission, a degradation willed by the individual upon himself under the compulsion of
a perverted faith. It is the first article of this faith that he finds and can only find the
meaning of his existence in serving the ends of the system. The system becomes God,
and submission to the will of God becomes submission to the will of the system. It is not
enough to yield outwardly to the system--even Gandhian non-violence is not acceptable--
for the spirit of resistance and the devotion to a higher authority might then remain, and
the individual would not be wholly submissive.
The same compulsion which demands total power over all men within the Soviet
state without a single exception, demands total power over all Communist Parties and all
states under Soviet domination. Thus Stalin has said that the theory and tactics of

Leninism as expounded by the Bolshevik party are mandatory for the proletarian parties
of all countries. A true internationalist is defined as one who unhesitatingly upholds the
position of the Soviet Union and in the satellite states true patriotism is love of the Soviet
Union. By the same token the "peace policy" of the Soviet Union, described at a Party
Congress as "a more advantageous form of fighting capitalism," is a device to divide and
immobilize the non-Communist world, and the peace the Soviet Union seeks is the peace
of total conformity to Soviet policy.
The antipathy of slavery to freedom explains the iron curtain, the isolation, the
autarchy of the society whose end is absolute power. The existence and persistence of the
idea of freedom is a permanent and continuous threat to the foundation of the slave
society; and it therefore regards as intolerable the long continued existence of freedom in
the world. What is new, what makes the continuing crisis, is the polarization of power
which now inescapably confronts the slave society with the free.
The assault on free institutions is world-wide now, and in the context of the
present polarization of power a defeat of free institutions anywhere is a defeat
everywhere. The shock we sustained in the destruction of Czechoslovakia was not in the
measure of Czechoslovakia's material importance to us. In a material sense, her
capabilities were already at Soviet disposal. But when the integrity of Czechoslovak
institutions was destroyed, it was in the intangible scale of values that we registered a loss
more damaging than the material loss we had already suffered.
Thus unwillingly our free society finds itself mortally challenged by the Soviet
system. No other value system is so wholly irreconcilable with ours, so implacable in its
purpose to destroy ours, so capable of turning to its own uses the most dangerous and
divisive trends in our own society, no other so skillfully and powerfully evokes the
elements of irrationality in human nature everywhere, and no other has the support of a
great and growing center of military power.
B. OBJECTIVES
The objectives of a free society are determined by its fundamental values and by the
necessity for maintaining the material environment in which they flourish. Logically and
in fact, therefore, the Kremlin's challenge to the United States is directed not only to our

values but to our physical capacity to protect their environment. It is a challenge which
encompasses both peace and war and our objectives in peace and war must take account
of it.
1. Thus we must make ourselves strong, both in the way in which we affirm our
values in the conduct of our national life, and in the development of our military
and economic strength.
2. We must lead in building a successfully functioning political and economic
system in the free world. It is only by practical affirmation, abroad as well as at
home, of our essential values, that we can preserve our own integrity, in which
lies the real frustration of the Kremlin design.
3. But beyond thus affirming our values our policy and actions must be such as to
foster a fundamental change in the nature of the Soviet system, a change toward
which the frustration of the design is the first and perhaps the most important step.
Clearly it will not only be less costly but more effective if this change occurs to a
maximum extent as a result of internal forces in Soviet society.
In a shrinking world, which now faces the threat of atomic warfare, it is not an
adequate objective merely to seek to check the Kremlin design, for the absence of order
among nations is becoming less and less tolerable. This fact imposes on us, in our own
interests, the responsibility of world leadership. It demands that we make the attempt, and
accept the risks inherent in it, to bring about order and justice by means consistent with
the principles of freedom and democracy. We should limit our requirement of the Soviet
Union to its participation with other nations on the basis of equality and respect for the
rights of others. Subject to this requirement, we must with our allies and the former
subject peoples seek to create a world society based on the principle of consent. Its
framework cannot be inflexible. It will consist of many national communities of great and
varying abilities and resources, and hence of war potential. The seeds of conflicts will
inevitably exist or will come into being. To acknowledge this is only to acknowledge the
impossibility of a final solution. Not to acknowledge it can be fatally dangerous in a
world in which there are no final solutions.
All these objectives of a free society are equally valid and necessary in peace and
war. But every consideration of devotion to our fundamental values and to our national

security demands that we seek to achieve them by the strategy of the cold war. It is only
by developing the moral and material strength of the free world that the Soviet regime
will become convinced of the falsity of its assumptions and that the pre-conditions for
workable agreements can be created. By practically demonstrating the integrity and
vitality of our system the free world widens the area of possible agreement and thus can
hope gradually to bring about a Soviet acknowledgement of realities which in sum will
eventually constitute a frustration of the Soviet design. Short of this, however, it might be
possible to create a situation which will induce the Soviet Union to accommodate itself,
with or without the conscious abandonment of its design, to coexistence on tolerable
terms with the non-Soviet world. Such a development would be a triumph for the idea of
freedom and democracy. It must be an immediate objective of United States policy.
There is no reason, in the event of war, for us to alter our overall objectives. They do not
include unconditional surrender, the subjugation of the Russian peoples or a Russia shorn
of its economic potential. Such a course would irrevocably unite the Russian people
behind the regime which enslaves them. Rather these objectives contemplate Soviet
acceptance of the specific and limited conditions requisite to an international
environment in which free institutions can flourish, and in which the Russian peoples will
have a new chance to work out their own destiny. If we can make the Russian people our
allies in the enterprise we will obviously have made our task easier and victory more
certain.
The objectives outlined in NSC 20/4 (November 23, 1948) ... are fully consistent
with the objectives stated in this paper, and they remain valid. The growing intensity of
the conflict which has been imposed upon us, however, requires the changes of emphasis
and the additions that are apparent. Coupled with the probable fission bomb capability
and possible thermonuclear bomb capability of the Soviet Union, the intensifying
struggle requires us to face the fact that we can expect no lasting abatement of the crisis
unless and until a change occurs in the nature of the Soviet system. (…)
SURSA: NSC 68: United States Objectives and Programs for National Security, April 14,
1950,http://www.mtholyoke.edu/acad/intrel/nsc-68/nsc68-1.htm , 18.02.2007

Seminar nr. 11
1962-1975: De la criza rachetelor din Cuba la Actul final de la

Helsinki. Instituţionalizarea destinderii
I Tentativele de limitare a folosirii şi experimentării armamentului

nuclear: SALT I şi II
- 5 august 1963 – semnarea Tratatului de Interzicere a Experienţelor

Nucleare de către SUA , URSS şi Mare Britanie. Tratatul stipula acordul
părţilor semnatare de a renunţa la experimentarea armelor nucleare în
atmosferă , în spaţiul cosmic şi sub apă. Tratatul în cauză este cunoscut şi
sub denumirea de Tratatul Limitat de Interzicere a Experimentelor
Nucleare , deoarece nu conţinea nici o prevedere privind experimentele
subterane
- 1 iulie 1968 – semnarea Tratatului de Neproliferare Nucleară de către
SUA , URSS şi Mare Britanie. Tratatul cerea părţilor semnatare să se
abţină de la facilitarea dobândirii acestor arme de către alte ţări.
- mai 1972 – la Moscova , Richard Nixon şi Alexei Kosîghin semnează
SALT I. Tratatul cuprinde două părţi :
° un acord , pe 5 ani , care limitează numărul rampelor
de lansare a rachetelor balistice la numărul celor care
existau sau erau în construcţie la data încheierii
acordului (nr. rachetelor balistice intercontinentale :
URSS – 2 358 ICBMs , SUA – 1 710 ICBMs ; rachete
ce pot fi lansate de pe submarin : URSS – 62 SLBMs ,
SUA – 44 SLBMs). Neajuns – se fixează o limită

pentru numărul proiectilelor , nu însă , şi pentru

ogivele nucleare pe care fiecare proiectil poate să le
ducă.
° a doua parte a tratatului se referă la proiectilele
antibalistice (ABMs - acestea au menirea de a distruge
proiectilele inamice , înainte ca acestea să-şi atingă
ţinta). Acordul , încheiat pe o perioadă nelimitată ,
reduce numărul acestora la o poziţie unică de 100 de
proiectile. Invazia sovietică din Afganistan a
determinat Congresul SUA să nu ratifice acest tratat.
- iunie 1979 – la Viena , Jimmy Carter şi Leonid Brejnev semnează
SALT II. Prezentul tratat , prevede limita de 2 250 de proiectile pentru
fiecare putere şi aduce limitări serioase în privinţa numărului de ogive
nucleare transportate.
II Crize periferice şi de sistem: rolul Chinei în confruntarea celor două

puteri, SUA şi URSS, conflictele din Orientul Apropiat şi crizele
energiei (1973, 1978), războiul din Vietnam
A. Rolul Chinei în confruntarea celor două puteri, SUA şi URSS
1) Ruptura chino-sovietică :
° februarie 1956 – Congresul al XX-lea al PCUS şi
discursul secret al lui Nikita Hruşciov
° noiembrie 1957 – Consfătuirea partidelor comuniste de la
Moscova
° 31 iulie – 3 august 1958 – întâlnirile oficiale dintre Mao
Zedong şi Nikita Hruşciov (Beijing)

° impactul atacului chinez asupra insulelor Quemoy şi

Matsu asupra relaţiilor chino-sovietice
° 2 octombrie 1959 – întâlnirea dintre Nikita Hruşciov şi
Mao Zedong (Beijing)
° 18 iulie 1960 – retragerea experţilor sovietici din China
° 2 martie , 15 martie 1969 – incidentele militare sino-
sovietice de pe insula Damansky ( Zhenbao )
2) Apropierea chino-americană :
° martie 1971 – SUA ridică restricţia la paşapoarte
cetăţenilor americani care doresc să călătorească în China
° 6 aprilie 1971 - Diplomaţia ping-pong-ului
° 10 iunie 1971 – SUA ridică , după 22 de ani , embargoul
privind comerţul cu Republica Populară China
° 9-10 iulie 1971 – călătoria secretă în China efectuată de
Kissinger
° 25 noiembrie 1971 – discursul lui Huang Hua , discurs
petrecut după primirea Republicii Populare China în ONU
° 21-28 februarie 1972 – vizita preşedintelui Nixon în
Republica Populară China
‫ ٭‬De ilustrat într-o manieră detaliată , evenimentele mai sus enunţate
B. Conflictele din Orientul Apropiat şi crizele energiei (1973, 1978)
1) Războiul de 6 zile (1967)

- 1967 – Abdel Gamal Nasser reuşeşte să obţină din partea ONU retragerea
căştilor albastre
- 22 mai 1967 – Egiptul refuză accesul navelor sub pavilion israelian în
Golful Aquaba

- 30 mai 1967 – Egiptul şi Iordania încheie un tratat de apărare mutuală

- 5 iunie – Israelul lansează un atac preventiv asupra vecinilor săi arabi.
Victoria Israelului este totală (340 de avioane egiptene sunt distruse,
majoritatea la sol). Israelul ocupă teritoriul Gaza
- 7 iunie 1967 – israelienii cuceresc Înălţimile Golan , Cisiordania şi
Ierusalimul. Tot acum guvernul israelian se declară dispus a înceta focul
- încetarea focului , fără nici un fel de condiţie, este acceptată de Iordania la
7 iunie , de Egipt la 8 iunie , şi de Siria la 10 iunie
- 22 noiembrie 1967 – Consiliul de Securitate adoptă rezoluţia 242 , a cărei
formulare ambiguă ( retragerea israeliană din toate teritoriile sau numai
din unele ) ascunde sâmburii războiului de Yom Kippur
‫ ٭‬De relevat poziţiile SUA şi URSS vis-a-vis de această criză
2) Războiul de Yom Kippur (1973)

- 6 octombrie 1973 – Ziua Marii Iertări Evreieşti ( Yom Kippur ) – egiptenii
atacă Peninsula Sinai şi Înălţimile Golan
- egiptenii reuşesc să forţeze trecerea Canalului Suez , sirienii recuceresc o
partea Podişului Golan
- 12 octombrie 1973 – armata israeliană organizează cu succes o
contraofensivă
- 22 octombrie 1973 – Consiliul de Securitate adoptă rezoluţia 338
( încetarea focului în 12 ore ) şi cere aplicarea rezoluţiei 242
- 23 octombrie 1973 – armata israeliană reia operaţiunile militare
- 26 octombrie 1973 – Consiliul de Securitate adoptă rezoluţia 339 şi
hotărăşte organizarea unei forţe de urgenţă.
‫ ٭‬De relevat poziţiile SUA şi URSS vis-a-vis de această criză precum şi principalele
prevederi ale acordului de la Camp David (17 septembrie 1978), dintre Anwar as Sadat şi
Menahem Begin

3) Prima criza energetică (1973)

- 6 octombrie 1973 – declanşarea Războiului de Yom Kippur
- 14 octombrie 1973 – SUA organizează un pod aerian pentru a aproviziona
armata israeliană cu material de război , ceea ce provoacă o reacţie dură
din partea ţărilor arabe
- 16 octombrie 1973 – OPEC decide creşterea preţului petrolului.
- 19 octombrie 1973 – OPEC decide instituirea unui embargo asupra
exportului de petrol în SUA ( preţul benzinei creşte de la 3$ barilul la
11.65$ în numai trei luni )
- 23-28 octombrie 1973 – embargo-ul este extins şi asupra Olandei, urmată
la 23 noiembrie de Portugalia şi Africa de Sud
- 27 noiembrie 1973 – Richard Nixon semnează Emergency Petroleum
Allocation Act ( viza preţul şi producţia de ţiţei )
- 17 martie 1974 – OPEC renunţă la embargo ( excepţie face Libia)
4) A doua criză energetică (1978-1979)

- decembrie 1978 – violenţele radicale din Iran determină oprirea exportului
de petrol
- 16 ianuarie 1979 – şahul Iranului este constrâns să ia calea exilului
- 1 februarie 1979 – ayatolahul Khomeiny instalează o Republică islamică
- sub noul regim , exporturile de petrol sunt reluate , însă într-o cantitate
mult mai mică decât anterior – determină creşterea preţului ţiţeiului
- 1980 – Saddam Hussein invadează Iranul – exporturile de petrol ale
Iranului sunt oprite , iar cele ale Irakului sunt reduse cu 70% - provoacă
creşterea preţului ţiţeiului

5) Războiul din Vietnam
Administraţia Truman
- în timpul celui de al doilea război mondial, rezistenţa împotriva ocupaţiei
japoneze a fost condusă de Vietminh (Liga vietnameză pentru
independenţă ) care a căzut sub influenţa comuniştilor conduşi de Ho Şi
Min
- la sfârşitul războiului Vietminhul controla nordul Vietnamului, iar în
septembrie 1945 Ho Şi Min a proclamat înfiinţarea Republicii
Democratice Vietnam, cu capitala la Hanoi, recunoscută de Franţa în 1946
- la sfârşitul anului 1946, Ho Şi Min s-a opus eforturilor franceze de a pune
bazele unui alt regim în sud se declanşează războiul din Indochina
Administraţia Einsenhower
- în 1954 forţe masive franceze sunt trimise la Dien Bien Phu în nord-vestul
Vietnamului, lângă graniţa cu Laos, pentru a atrage gherila Vietminh în
câmp deschis şi a o distruge, însă lipsiţi de ajutorul american, francezii
sunt încercuiţi şi asediaţi, iar Dien Bien Phu cade
- în iulie 1954 se încheie acordurile de la Geneva, prin care se urmăreau
normalizarea situaţiei din Vietnam
- în 1956, guvernul Vietnamului de Sud refuză să respecte prevederile
Acordurile de la Geneva şi în acest context, forţele de gherilă ale
Vietcongului declanşează o serie de atacuri împotriva regimului
Administraţia Kennedy
- Vietcongul este aprovizionat de Nord, prin Laos, prin calea Ho Şi Min
- preşedintele Kennedy trimite doar consilieri militari
- în 1963, Diem, primul ministru sud – vietnamez este înlăturat printr-o
lovitură de stat, ceea ce a inaugurat o perioadă de instabilitate politică

Administraţia Jonhson
- la 7 august 1954 rezoluţia asupra Golfului Tonkin este votată de Congres
- în februarie 1965 Vietcong a ucis şi rănit cetăţeni americani » preşedintele
american Jonhson ordonă operaţiunea Rolling Thunder (bombardarea
asupra Vietnamului de Nord pentru a opri aprovizionarea Vietcong)
- în martie 1965 primele unităţi sunt trimise sub pretextul apărării
aerodromurilor americane
- 31 ianuarie 1968, nerespectând armistiţiul încheiat pentru sărbători, forţele
Vietcong şi Nordul declanşează un atac surpriză împotriva Sudului, aşa –
numita ofensiva Tet » contraatac american şi al forţelor Vietnamului de
Sud, încheiat fără un rezultat clar, de fapt o victorie psihologică pentru
Hanoi » încetarea bombardamentelor
Administraţia Nixon
- o nouă strategia care viza trei direcţii de acţiune:
a) convorbiri la Paris
- ajung într-un impas datorită poziţiilor ireconciliabile ale celor două părţi:
americanii doreau retragerea forţelor Vietnamului de Nord şi a
Vietcongului din Sud, menţinerea regimului sprijinit de ei, în timp ce nord
vietnamezii şi Vietcongul doreau menţinerea unei prezenţe militare şi
reunificarea Vietnamului sub conducerea unui guvern comunist
b) vietnamizarea conflictului: reducerea implicării directe americane prin
scăderea numărului de soldaţi americani şi transferarea operaţiunilor
militare către unităţile vietnameze, însoţită de un sprijin american pentru
instruirea şi echiparea acestora
c) extinderea războiului asupra Cambodgiei, aşa –numita operaţiune
Menu (bombardarea începând cu martie 1969 a bazelor comuniste din
Cambodgia)
- dificultăţi interne generate de o serie de scandalurile legate de operaţiunile
militare americane în Vietnam (masacrul de la My Lai , incursiunea din
Cambodgia din 1970, adevărul despre evenimentele din Portul Tokin )

- în decembrie 1972, convorbirile de la Paris s-au întrerupt » americanii

declanşează aşa –numitele „bombardamente de Crăciun”
- 27 ianuarie 1973 semnarea unui acord prin care nord – vietnamezii obţineau
ceea ce ceruseră anterior, în timpul negocierilor, iar sud- vietnamezii
acceptau doar datorită promisiunii Statelor Unite că vor interveni dacă
acordul este încălcat
- la sfârşitul lui martie 1973, unităţile americane au părăsit Vietnamul
- martie 1975, Vietnamul de Nord declanşează ofensiva împotriva Sudului;
cererea de ajutor a Vietnamului de Sud este ignorată de Congresul
american
III Criza cehoslovacă şi “suveranitatea limitată” în blocul estic
A. cauze:
- eforturile reformiştilor de la Praga de a oferi un model de socialism
radical diferit de cel sovietic
- lipsa de legitimitate a elitelor conducătoare, asociate cu modelul
anacronic stalinist
- conflict între ramura slovacă şi cea cehă a partidului comunist 
ascuţirea luptei politice de la vârful conducerii partidului  ianuarie 1968,
Novotny este înlocuit de către Alexander Dubcek, în fruntea partidului
comunist, iar în martie 1968, demisionează din funcţia de preşedinte al
Republicii, lăsându-i locul generalului Ludvik Svoboda
B. desfăşurarea evenimentelor:
- Dubcek a încercat o modernizare a sistemului socialist  aprilie 1968 este
adoptat de către Comitetul Central al partidului comunist documentul
intitulat „Programul de acţiune”
- au avut loc masive reabilitări politice şi ale victimelor represiunii staliniste

- 23 martie 1968 – întâlnirea de la Dresda a statelor participante la Tratatul de

la Varşovia  condamnarea mişcării reformiste cehoslovace
- 27 iunie 1968 este publicat „Manifestul celor 2000 de cuvinte”
- iulie 1968 – o nouă întâlnire a statelor participante la Tratatul de la
Varşovia, fără România şi Cehoslovacia s-a încheiat cu remiterea unei
scrisorii deschise ameninţătoare adresată liderilor cehoslovaci
- o nouă întâlnire a statelor participante la Tratatul de la Varşovia la
Bratislava  încercarea sovietică de a-l înlătura pe Dubcek, care eşuează
- 21 august 1968 a avut loc invazia Cehoslovaciei de către trupele Tratatului
de la Varşovia  consecinţe:
° impunerea unui guvern pro – sovietic
° Dubcek, alţi lideri cehoslovaci au fost luaţi ostateci şi transportaţi la o
unitate militară din URSS  desfăşurarea tratativelor de la Moscova
- aprilie 1968 Husak îl înlocuieşte pe Dubcek
- 13 noiembrie 1968 discursul lui Brejnev  doctrina suveranităţii limitate
IV De la Ostpolitik la Actul final de la Helsinki
- în 1969, social – democratul Willy Brandt pune capăt doctrinei Hallstein

(ruperea relaţiilor diplomatice cu toate ţările care au recunoscut R.D.G.)
- Willy Brandt iniţiază o politică de „deschidere spre Est” (Ostpolitik), care se
va materializa prin încheierea următoarelor acorduri:
a) august 1970 – tratatul germano – rus
b) decembrie 1970 – tratatul germano – rus
c) septembrie 1971 – tratatul cvatripartit cu privire la Berlin
d) decembrie 1972 – tratatul fundamental dintre cele două state germane, R.D.G.
şi R.F.G.
e) tratat de prietenie cu Cehoslovacia

Actul final de la Helsinki
- s-a semnat la sfârşitul Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa,

la 1 august 1975
- ideea întăririi păcii şi securităţii în Europa şi a convocării unei conferinţe în
acest sens a fost pentru prima dată inclusă în „Declaraţia cu privire la
întărirea păcii şi securităţii în Europa”, adoptată la 6 iulie 1966, în cadrul
şedinţei Comitetului Politic Consultativ al Tratatului de prietenie,
colaborare şi asistenţă mutuală de la Varşovia
- prima Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa a inclus trei faze:
1) nivelul miniştrilor afacerilor externe, având sarcina să înregistreze punctele de
vedere ale guvernelor participante în problemele referitoare la securitatea şi cooperarea în
Europa, precum şi eventualele propuneri ale diferitelor probleme ale ordinii de zi a
conferinţei, s-a desfăşurat la Dipoli (o localitate mică de lângă Helsinki) între 22
noiembrie 1972- 8 iunie 1973
2) a doua fază, la nivel de experţi, consacrată elaborării documentelor finale sub
formă de declaraţii, recomandări, rezoluţii sau orice alt tip de document final, precum şi
pregătirea, fixarea celei de a treia faze s-a desfăşurat la Geneva, între 18 septembrie
1973-21 iulie 1975
3) a treia fază prevăzută pentru adoptarea documentelor finale, într-un cadru
oficial, la nivelul şefilor de stat sau de guvern, s-a desfăşurat între 30 iulie – 1 august
1975 la Helsinki
- la CSCE Helsinki au participat 33 de state, membre ale Alianţei Nord
Atlantice, Pactului de la Varşovia, state nealiniate
- structura Actului final de la Helsinki: trei părţi / „coşuri” mari
a) probleme politice
b) probleme economice
c) problema drepturilor omului şi libera circulaţie a ideilor

* De ilustrat principalele prevederi ale Actului final de la Helsinki plecând de al

direcţiile indicate mai sus, precum şi semnificaţia acestui document din punctul de vedere
al evoluţiei relaţiilor internaţionale.
V Dicţionar
- ABMs – acronim desemnând Antiballistic Missiles

- diplomaţia ping-pong-ului – la 6 aprilie 1971 echipa de tenis de masă a
Chinei a invitat echipa de tenis de masă a SUA să facă o vizită în China;
( un prim pas în normalizarea relaţiilor dintre cele două state )
- ICBMs – acronim desemnând Intercontinental Ballistic Missiles
- SALT – acronim desemnând Strategic Arms Limitation Talks şi ulterior
Strategic Arms Limitation Treaty
- Shuttle Diplomacy – diplomaţie de navetă – în perioada de după războiul
de Yom Kippur , Henry Kissenger făcea călătorii dus-întors între Cairo şi
Ierusalim pentru negocieri
VI Suport Documentar
Document 1: Prima conversaţie dintre Hruşciov şi Mao Zedong , 31 iulie 1958

(excerpt )
Mao Zedong: Fără a face prognoze pe termen îndelugat , putem afirma faptul că şi
cooperarea noastră este asigurată pentru 10 000 de ani.
Hruşciov: În acest caz ne putem întâlni din nou în 9 999 de ani pentru a pune la punct
cooperarea pentru următorii 10 000 de ani.
................................................................................................................................................
Mao Zedong: Am înţeles după cum urmează: dacă vrem să obţinem asistenţă sovietică
atunci trebuie să construim o flotă comună orientată în principal împotriva SUA. Am
înţeles că Hruşciov a vrut să rezolve chestiunea flotei comune împreună cu tovarăşii
chinezi , având în gând şi atragerea Vietnamului.

Hruşciov: Am spus că atunci când războiul începe, noi va trebui să folosim zonele de
coastă pe scară largă , inclusiv Vietnamul.
Mao Zedong: Am spus anterior că în caz de război Uniunea Sovietică va putea folosi
orice parte a (teritoriului – n.a.) Chinei , şi marinarii ruşi vor fi liberi să acţioneze în orice
port al Chinei.
Hruşciov: Nu aş vorbi despre “marinari ruşi”. Când războiul începe este nevoie de
eforturi comune. Poate marinarii chinezi vor acţiona, poate eforturi comune vor fi
necesare. Dar nu am ridicat problema niciunui teritoriu (chinez –n.a.) şi a unei baze
(militare sovietice – n.a.) acolo.
Mao Zedong: Spre exemplu dacă ar fi 100 de soldaţi în flotă ce parte aţi deţine
dumneavoastră şi ce parte noi?
Hruşciov: Flota nu se poate afla în proprietatea a două state. Flota trebuie comandată.
Când doi sunt la comandă e imposibil de dus un război.
Mao Zedong: Este adevărat.
Hruşciov: Puteţi să nu fiţi de acord cu noi. Analizând aceasta ( chestiunea flotei comune –
n.a.) putem spune că suntem împotrivă. Dacă ne-aţi fi sugerat dumneavoastră aceasta
( ideea flotei comune – n.a.) am fi fost deasemena împotrivă.
Mao Zedong: Dacă este aşa atunci toţi norii negrii sunt risipiţi.
................................................................................................................................................
Hruşciov: Acum aş vrea să vorbesc despre staţia radar. Nu a fost nici o decizie a CC în
acestă chestiune. Tovarăşii miliari spun că este necesară o staţie radar , pentru ca atunci
când e nevoie să putem comanda submarinele sovietice din Pacific. Cred că aceste
consideraţii sunt corecte. M-am gândit că pentru realizarea unei atare probleme, am putea
intra în contact cu tovarăşii chinezi pentru a construi o astfel de staţie. Ar fi mai bine dacă
tovarăşii chinezi ar accepta participarea noastră la construcţia staţiei fie prin intermediul
unui credit, fie în alt mod. Staţia este necesară. Noi avem nevoie de ea şi dumneavoastră
veţi avea nevoie de ea , atunci când veţi dobândi o flotă de submarine. Problema e
exploatarea ( staţiei radar – n.a.). Cred că nu pot exista doi proprietari asupra acestei
staţii. prin urmare , suntem de acord ca pe baze de egalitate ca dumneavoastră să puteţi
menţine prin intermediul acestei staţii legătura cu flota dumneavoastră de submarine. Nu
există nici o problemă în legătură cu proprietatea ( staţiei radar – n.a.). Aceasta trebuie să

fie chineză. Aş vrea să ajungem la un aranjament de operare ( a staţiei radar –n.a.) pe

baze de egalitate. Dumneavoastră veţi putea opera în staţiile noastre din Valdivostok ,
Kurile şi zonele nordice de coastă. dacă nu există nici o obiecţie din partea
dumneavoastră , cred că militarii noştrii ar trebui să ia în calcul această problemă. Dacă
RPC refuză , nu vom mai insista ( asupra acestei chestiuni – n.a.).
Mao Zedong: Această staţie poate fi construită. Va fi proprietatea Chinei , construită cu
investiţii guvernamentale chineze şi o vom putea opera în comun.
Hruşciov: Nu în comun , ci numai parţial. Nouă ne va fi folositoare doar în timp de
război, sau în timpul antrenamentelor. ...
SURSA: “ Document No. 1 First Conversation of N.S. Khrushchev with Mao Zedong
Hall of Huaizhentan [Beijing], 31 July 1958” , în Cold War International History Project
Bulletin ... nr.12-13 , 2001, p. 250-260
Document 2: A patra conversaţie dintre Hruşciov şi Mao Zedong , 3 august 1958

(excerpt)
Mao Zedong: Aş vrea să clarificăm două mici, dar importante probleme. Prima-legată de
interzicerea experienţelor de arme atomice. Dumneavoastră aţi oprit testarea unilateral ,
dar în Vest continuă testarea (armelor nucleare – n.a.). Credeţi că este necesară reluarea
testelor?
Hruşciov: Ei ne-au eliberat de orice angajament luat prin faptul că nu au oprit testele lor.
Noi ne-am desfăşurat testele noastre. Acum continuăm să lucrăm la bombele atomice şi
cu hidrogen. Când va fi necesar , desigur vom relua testele, sub condiţia ca la acea vreme
să nu fie un angajament general cu privire la încetarea testelor.
Mao Zedong: Acum am înţeles. Aţi spus că rachetele intercontinentale se deplasează prin
spaţiu. Nu ard când reintră în atmosferă?
Hruşciov: Nu , această probleme e rezolvată.
................................................................................................................................................

Mao Zedong: Cred în continuare faptul că deplasarea dumneavoastră peste graniţă , cu

ocazia summit-ului şefilor de state , e periculoasă. V-aş sfătui să declaraţi numirea unui
reprezentant în absenţa dumneavoastră ( de la summit – n.a.). Toţi suntem îngrijoraţi când
părăsiţi ţara ( URSS –n.a.).
Hruşciov: Da, există un anumit risc , mai ales dacă summit-ul are loc la New-York: acolo
sunt mulţi maghiari furioşi , precum şi alţi inamici. Condiţiile sunt mult mai bune la
Geneva. ...
Mao Zedong: Stalin a refuzat să meargă la Geneva , dar eu am în vedere alt tip de pericol.
Hruşciov: Stalin era senil ...
................................................................................................................................................
Mao Zedong: Credeţi că ( John Foster – n.a.) Dulles va rămâne în aceiaşi poziţie?
Hruşciov: Nu , probabil va pleca , deşi e mai bine pentru noi dacă va rămâne. E mai uşor
să te înţelegi cu un prost decât cu o persoană inteligentă.
Mao Zedong: În opinia dumenavoastră ( candidatul democrat la preşedinţie –n.a.)
Stevenson va deveni preşedinte?
Hruşciov: E o personalitate mult mai pozitivă.
Mao Zedong: Cel mai probabil , dacă Partidul Republican rămâne la putere
( vicepreşedintele Richard – n.a.) Nixon va deveni preşedinte.
Hruşciov: Da, probabil aşa va fi. El va fi mult mai dificil decât Eisenhower. Eisenhower a
intrat pe arena (politică –n.a.) ca un erou naţional, ca rezultat al războiului (celui de-al
doilea război mondial – n.a.). Ca politician , nu e printre cei mai buni: îi lipseşte
experienţa politică. Şi chiar ca şi militar nu e prea strălucit. La sfârşitul războiului ,
germanii aproape că l-au învins în Ardeni. Apoi (Winston) Churchill i-a cerut lui Stalin
să vină în ajutorul aliaţilor vestici. ...
SURSA: “ Document No. 2 Fourth Conversation of N.S. Khrushchev with Mao

Zedong,Hall of Qinjendiang, 3 August 1958 ” în Cold War International History Project
Bulletin ... nr.12-13 , 2001, p.260-262

Document 3 : Conversaţia dintre Hruşciov şi Mao Zedong , 2 octombrie 1959

(excerpt )
Mao Zedong: Ne-am pus la curent în legătură cu mesajul lui Eisenhower către
Dumneavoastră , Tovarăşe Hruşciov , care ne-a fost pus la dispoziţie în această dimineaţă
Hruşciov: Bine. În afară de aceasta am dori să vă punem la curent cu unele fragmente
referitoare la China, din discuţia mea cu Preşedintele D. Eisenhower din 27 septembrie
1959 , şi apoi permiteţi-ne să schimbăm opinii în legătură cu vizita mea în SUA şi în
legătură cu relaţiile cu America. Recomandat ar fi ca fragmentele de conversaţie cu
Eisenhower , mai sus menţionate , să fi traduse aici oral de interpret.
Interpreţii Yang Ming Fu şi Li Yue Zhen traduc oral fragmentele de conversaţie
cu Eisenhower , mai sus menţionate.
Chinezii au acordat o mare importanţă chestiunii detenţiei a cinci americani în
China , ca şi remarcii lui Eisenhower în legătură cu motivul pentru care URSS nu a
adoptat aceiaşi poziţie în problema Taiwan-ului ca în cea a Germaniei.
................................................................................................................................................
Hruşciov: Nu ştiam că RPC deţine cinci americani în captivitate. E adevărat? În
conversaţia cu Eisenhower am spus că doar sub forma unui sfat prietenesc aş putea atige
această problemă la Beijing.
Zhou Enlai:La 1 august 1956 , americanii şi noi , am ajuns la un acord potrivit căruia
americanii care locuiesc de mult timp în RPC (imigranţii) se pot întoarce în SUA. Cu
toate acestea am stipulat faptul că dacă aceşti oameni comit orice infracţiune, ei pot fi
arestaţi. Dreptul chinez prevede faptul că dacă un deţinut se poartă bine în detenţie,
sentinţa lui poate fi redusă. A doua categorie , care potrivit acordului , le era permis să
părăsească RPC erau prizonierii de război.Un avion aparţinând SUA a fost doborât pe
teritoriul Chinei şi nu al Coreei.18 militari americani , care se aflau în acest avion au fost
luaţi prizonieri. ... Noi am luat iniţiativa şi am eliberat 13 prizonieri de război americani.
Prin urmare la Conferinţa de la Geneva , americanii nu au avut de ce să ne acuze. După
aceasta au mai fost capturaţi doi americani , Fekto şi Downey, care sunt acum în detenţie.
Ei sunt agenţi ai Agenţiei Centrale de Iformaţii şi au fost prinşi în flagrant. ... O instanţă
judecătorească chineză i-a condamnat la pedepse lungi: unul pe viaţă şi altul la 20 de ani

de închisoare. ... Am avut sub detenţie în jur de 90 de americani. Majoritatea au fost

eliberaţi şi numai 5 americani se află în detenţie pe teritoriul RPC. Toţi sunt spioni şi
potrivit dreptului chinez sunt supuşi încarcerării. ...
................................................................................................................................................
Mao Zedong: Desigur îi putem elibera sau nu (pe prizonierii americani-n.a.), dar nu îi
vom elibera pe americani acum , ci la momentul oportun.
................................................................................................................................................
Zhou Enlai: În privinţa chestiunii Taiwan-ului , ar trebui să tragem o linie între cele două
aspecte ale sale: relaţiile dintre Republica Populară China şi Taiwan sunt o chestiune
internă şi relaţiile dintre China şi America în privinţa problemei Taiwan-ului , reprezintă
aspectul internaţional al acestei probleme.
Hruşciov: Aşa este şi în această modalitate am vorbit cu Eisenhower, după cum aţi putut
vedea din fragmentele conversaţiei mele cu Preşedintele. ... Cu ceva vreme în urmă ,
Lenin a creat Republica Orientului Îndepărtat în Estul Îndepărtat al Uniunii Sovietice, şi
Lenin i-a recunoscut (suveranitate – n.a.).Ţineţi minte că această republică a fost stabilită
pe teritoriul Uniunii Sovietice. A fost incredibil , dar Lenin pentru o perioadă a făcut asta.
Mai târziu , aşa cum se cuvenea , Republica Orientului Îndepărtat s-a unit cu Uniunea
Sovietică.
................................................................................................................................................
Mao Zedong: Deşi am deschis focul asupra insulelor ( Quemoy şi Matsu – n.a.) noi nu
vom încerca să le eliberăm. Noi de asemenea credem că Statele Unite nu se vor porni un
război doar din cauza acestor insule şi a Taiwan-ului.
Hruşciov: Da, americanii nu vor porni un război din cauza acestor insule şi a Taiwan-
ului. Noi cunoaştem conţinutulinstrucţiunilor care i s-au dat lui (John Foster –n.a.) Dulles
atunci când s-a întâlnit cu Chiang Kai-shek.Dacă vă interesează acest document , vi-l
putem pune la dispoziţie. Cât priveşte atacarea insulelor , dacă atacaţi atunci trebuie să
capturaţi aceste insule şi dacă nu consideraţi necesară capturarea acestora , atunci nu mai
are rost să atacaţi. Sincer vorbind, am crezut că veţi cuceri aceste insule şi am fost supărat
când am aflat că nu le-aţi cucerit.Desigur că este problema dumneavoastră , dar eu
vorbesc despre aceasta în calitate de aliat.
................................................................................................................................................

Hruşciov: De ce a trebuit să omorâţi oameni la graniţa cu India?

Mao Zedong:Ei ne-au atacat mai întâi, au trecut graniţa şi au continuat să tragă (focuri de
armă) timp de 12 ore.
Zhou Enlai: Cedate informative credeţi- cele indiene sau ale noastre?
Hruşciov: Deşi hinduşii au atacat primii, nimeni dintre chinezi nu a fost ucis, ci numai
dintre hinduşi.
Zhou Enlai:Dar ce trebuia să facem dacă ei ne-au atacat primii? Nu puteam trage în
aer.Hinduşii chiar au trecut linia McMahon. În afară de aceasta , în viitorul apropiat
Vicepreşedintele (indian – n.a.) Radhakrishnan va sosi în China. Am afirmat aceasta
pentru că am luat măsurile de a rezolva această chestiune paşnic, prin negocieri. În
scrisoarea mea către Nehru din 9 septembrie , i-am furnizat explicaţii detaliate cu privire
la cele întâmplate între India şi noi.
................................................................................................................................................
Chen Yi: Sunt insultat de declaraţia dumneavoastră potrivit căreia “deteriorarea relaţiei
cu India a fost din vina noastră”.
Hruşciov: Şi eu sunt insultat de declaraţia dumneavoastră potrivit căreia noi (sovieticii –
n.a.) suntem servili.Ar trebui să-l susţinem pe Nehru , să-l ajutăm să rămână la putere.
Mao Zedong: Evenimentele din Tibet şi conflictul de graniţă – sunt acţiuni temporare.
Mai bine terminăm discuţia acestor probleme acum. Putem evalua relaţia noastră după
cum urmează , respectiv că în general suntem uniţi, iar cele câteva diferenţe nu stau în
calea prieteniei noastre...
SURSA: „ Document No. 3 Memorandum of Conversation of N.S. Khrushchev with Mao

Zedong, Beijing, 2 October 1959 ” , în Cold War International History Project Bulletin ...
nr.12-13, 2001, p.262-269

Document 4: Notă privind retragerea experţilor sovietici , Ambasada Sovietică din

Beijing către Ministerul de Externe al RPC , 18 iulie 1960
Potrivit Tratatului de Prietenie , Alianţă şi Asistenţă Reciprocă , încheiat între

URSS şi RPC , guvernul sovietic a trimis , la cererea guvernului chinez , un număr
considerabil de experţi pentru a-şi desfăşura activitatea în China. Pentru acest obiectiv
organismele sovietice au selectat pe cei mai buni şi mai experimentaţi experţi , chiar cu
riscul producerii unor dezechilibre ale economiei URSS. (...)
În timpul vizitei liderilor sovietici în RP China , la începutul lunii august 1958 ,
partea chineză şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la unii experţi şi consilieri sovietici.
... Recent partea chineză , în contactele cu experţii sovietici din RP China, a început să
adopte o linie , aparent , neprietenească faţă de Uniunea Sovietică , ceeaa ce contravine
obligaţiilor asumate prin tratat , ca şi normelor uzitate între statele socialiste. ... Guvernul
sovietic se vede nevoit să declare că acţiunile părţii chineze , mai sus menţionate , sunt
neprietenoase faţă de Uniunea Sovietică. Acestea sunt în contradicţie cu Tratatul de
Prietenie , Alianţă şi Asistenţă Reciprocă , dintre URSS şi RP China , potrivit căruia
ambele părţi şi-au luat angajamentul reciproc , în spiritul prieteniei şi al cooperării şi în
acord cu principiile de egalitate şi interese mutuale să dezvolte şi să consolideze relaţiile
economice şi culturale dintre ele. (...)
Ambasada (sovietică de la Beijing – n.a.) este instruită să informeze guvernul RP
China, de faptul că experţii şi consilierii sovietici , inclusiv cei militari , în acord cu
propria lor voinţă , sunt rechemaţi în patria-mamă. În luarea acestei decizii partea
sovietică a luat în consideraţie şi faptul că guvernul înşuşi al RP China , în trecut , a
ridicat chestiunea ca un număr de experţi sovietici care lucrează în RP China să se
întoarcă în Uniunea Sovietică. Guvernul Uniunii Sovietice , îşi exprimă speranţa că
guvernul RP China va înţălege corect cauzele care au dus la o atare decizie.
SURSA: „ Note: The Soviet Embassy in Beijing to the Ministry of Foreign Affairs of the
People’s Republic of China, 18 July 1960 ” în Cold War International History Project
Bulletin ... nr.8-9 , 1996-1997, p.249-250

Document 5: Raport sovietic cu privire la evenimentele din 2 martie 1969 , către

liderii comunişti est-germani , 3 august 1969
La 2 martie 1969 , ora locală 11 , chinezii au organizat o provocare pe Insula

Damansky , care este situată pe râul Ussuri , la sud de Khabarovsk , între punctele Bikin
şi Iman ( Regiunea Primorsky). (...)
Nu există aşezări pe Insula Damansky , care nu are nici o importanţă economică;
nu se află sate în vecinătate decât la zeci de mile depărtare. Putem trage concluzia că
( Insula Damansky – n.a.) a fost aleasă ca loc de provocare , deoarece un asemenea plan
putea fi pregătit acolo în secret şi prezentat apoi lumii într-o versiune favorabilă
organizatorilor (planului – n.a.). În timpul provocării , militarii chinezi au comis acte de o
cruditate şi brutalitate incredibilă împotriva grănicerilor sovietici răniţi. Bazându-ne pe
inspecţiile la faţa locului şi pe raporturile de expertiză ale comisiei medicale , care a
examinat cadavrele grănicerilor sovietici , putem afirma faptul că răniţii au fost împuşcaţi
de chinezi de la distanţă mică , înjunghiaţi cu baionete şi cuţite. Faţa unor victime a fost
distrusă dincolo de posibilitatea de recunoaştere , iar alte victime aveau uniformele şi
cizmele furate de către soldaţii chinezi. (...)
SURSA: “ Document No.1: Soviet Report to GDR Leadership on 2 March 1969 Sino-
Soviet Border Clashes ” în Cold War International History Project Bulletin ... nr. 6-7,
1995-1996, p.189
Document 6 : Doctrina Brejnev , discursul lui Leonid Brejnev , 13 noiembrie 1968
In connection with the events in Czechoslovakia the question of the correlation

and interdependence of the national interests of the socialist countries and their
international duties acquire particular topical and acute importance. The measures taken
by the Soviet Union, jointly with other socialist countries, in defending the socialist gains
of the Czechoslovak people are of great significance for strengthening the socialist
community, which is the main achievement of the international working class.

We cannot ignore the assertions, held in some places, that the actions of the five
socialist countries run counter to the Marxist-Leninist principle of sovereignty and the
rights of nations to self determination. The groundlessness of such reasoning consists
primarily in that it is based on an abstract, nonclass approach to the question of
sovereignty and the rights of nations to self determination.
The peoples of the socialist countries and Communist parties certainly do have
and should have freedom for determining the ways of advance of their respective
countries.
However, none of their decisions should damage either socialism in their country
or the fundamental interests of other socialist countries, and the whole working class
movement, which is working for socialism.
This means that each Communist Party is responsible not only to its own people,
but also to all the socialist countries, to the entire Communist movement. Whoever forget
this, in stressing only the independence of the Communist Party, becomes one-sided. He
deviates from his international duty.
Marxist dialectics are opposed to one-sidedness. They demand that each
phenomenon be examined concretely, in general connection with other phenomena, with
other processes.
Just as, in Lenin's words, a man living in a society cannot be free from the society,
one or another socialist state, staying in a system of other states composing the socialist
community, cannot be free from the common interests of that community.
The sovereignty of each socialist country cannot be opposed to the interests of the
world of socialism, of the world revolutionary movement. Lenin demanded that all
Communists fight against small nation narrow-mindedness, seclusion and isolation,
consider the whole and the general, subordinate the particular to the general interest.
The socialist states respect the democratic norms of international law. They have
proved this more than once in practice, by coming out resolutely against the attempts of
imperialism to violate the sovereignty and independence of nations.
It is from these same positions that they reject the leftist, adventurist conception
of "exporting revolution," of "bringing happiness" to other peoples.

However, from a Marxist point of view, the norms of law, including the norms of
mutual relations of the socialist countries, cannot be interpreted narrowly, formally, and
in isolation from the general context of class struggle in the modern world. The socialist
countries resolutely come out against the exporting and importing of counterrevolution.
Each Communist Party is free to apply the basic principles of Marxism, Leninism and
of socialism in its country, but it cannot depart from these principles (assuming, naturally,
that it remains a Communist Party).
Concretely this means, first of all, that in its activity, each Communist Party
cannot but take into account such a decisive fact of our time as the struggle between two
opposing social systems -- capitalism and socialism.
This is an objective struggle, a fact not depending on the will of the people, and
stipulated by the world's being split into two opposite social systems. Lenin said: "Each
man must choose between joining our side or the other side. Any attempt to avoid taking
sides in this issue must end in fiasco."
It has got to be emphasized that when a socialist country seems to adopt a "non-
affiliated" stand, it retains its national independence, in effect, precisely because of the
might of the socialist community, and above all the Soviet Union as a central force,
which also includes the might of its armed forces. The weakening of any of the links in
the world system of socialism directly affects all the socialist countries, which cannot
look indifferently upon this.
The antisocialist elements in Czechoslovakia actually covered up the demand for
so-called neutrality and Czechoslovakia's withdrawal from the socialist community with
talking about the right of nations to self-determination.
However, the implementation of such "self-determination," in other words,
Czechoslovakia's detachment from the socialist community, would have come into
conflict with its own vital interests and would have been detrimental to the other socialist
states.
Such "self-determination," as a result of which NATO troops would have been
able to come up to the Soviet border, while the community of European socialist
countries would have been split, in effect encroaches upon the vital interests of the

peoples of these countries and conflicts, as the very root of it, with the right of these
people to socialist self-determination.
Discharging their internationalist duty toward the fraternal peoples of Czechoslovakia
and defending their own socialist gains, the U.S.S.R. and the other socialist states had to
act decisively and they did act against the antisocialist forces in Czechoslovakia.
SURSA: Brezhnev Doctrine, Polish United Workers’ Congress,

http://www.cnn.com/SPECIALS/cold.war/episodes/14/documents/doctrine/ , 15.02.2007
Document 7 : The CPCz (Communist Party of Czechoslovakia ) Action program,

April 1968 (excerpt)
(…)
The Leading Role of the Party: A Guarantee of Socialist Progress
At present it is more important that the party adopt a policy fully justifying its
leading role in society. We believe this is a condition for the socialist development of the
country. (…)
In the past, the leading role of the party was usually conceived of a monopolistic
concentration of power in the hands of party organs. This concept corresponded with the
false thesis that the party is the instrument of the dictatorship of the proletariat. That
harmful conception weakened the initiative and the responsibility of state, economic, and
social institutions, damaged the party authority, and prevented it from carrying out its real
functions. The party’s goal is not to become a universal “caretaker” of society, bind all
organizations, and watch every step taken in fulfillment of its directives. Its mission
instead is primarily to inspire socialist initiative, to demonstrate communist perspectives,
their modes, and to win over all workers by systematic persuasion and the personal
examples of communists. This determines the conceptual side of party activity. Party
organs should not deal with all problems: they should encourage others and suggest
solutions to the most important difficulties. But at the same time the party cannot turn

into an organization that influences society by its ideas and program alone. It must
develop through its members and bodies the practical organizational methods of political
force in society. (…)
As a representative of the most progressive section of the society – and therefore
the representative of the prospective aims of society – the party cannot represent the full
range of social interests. (…) The party does not want to and will not take the place of
social organizations; on the contrary, it must ensure that their initiative and political
responsibility for the unity of society are revived and can flourish. The role of the party is
to find a way of satisfying the various interests without jeopardizing the interests of
society as a whole, and promoting those interests and creating new progressive ones. The
party’s policy must not lead non-communists to feel that their rights and freedom are
limited by the role of the party. (…)
For the Development of Socialist Democracy and a New System of the Political
Management of Society
(…) We must reform the whole political system so that it will permit the dynamic
development of social relations appropriate for socialism, combine broad democracy with
scientific, highly qualified management, strengthen the social order, stabilize the social
order, and maintain social discipline. The basic structure of the political system must, at
the same time, provide firm guarantees against a return to the old methods of
subjectivism and highhandedness. (…)
The implementation of the constitutional reforms of assembly and association
must be ensured this year so that the possibility of setting up voluntary organizations,
special - interest associations, societies, and other bodies is guaranteed by law, and so
that the present interests and needs of various sections of our society are tended to
without bureaucratic interference and free from a monopoly by any individual
organization. (…)
Legal standards must also set forth a more explicit guarantee of the freedom of
speech for minority interests and opinions. (…) The constitutional freedom of movement

particularly that of travel abroad for our citizens must be explicitly guaranteed by law.
(…)
Our entire legal code must gradually come to grips with the problem of how to
protect, in a better and more consistent way, the personal rights and property of citizens,
and we must certainly remove statutes that effectively put individual citizens at a
disadvantage with the state and other institutions. In the future we must prevent various
institutions from disregarding personal rights and the interests of individual citizens as far
as personal ownership of family houses, gardens, and other items is concerned. (…)
It is troubling that up to now the rehabilitation of people, both communists and
non- communists, who were the victims of legal transgressions in previous years, has not
always been carried out in full, regarding the political and civic consequences. (…)
Socialism Cannot Do without Enterprises
The democratization program of the economy places special emphasis on

ensuring the independence of enterprises and enterprise groupings and their relative
independence from the state bodies; the full implementation of the right of consumers to
determine their consumption patterns and lifestyles; the right to choose jobs freely; and
the right and opportunity of various groups of working people and different social groups
to formulate and to defend their economic interests in shaping economic policy. (…)
Decision – making about the plan and the economic policy of the state must be
both a process of mutual confrontation and harmonization of different interests, that is,
the interests of enterprises, consumers, employers, different social groups of population,
nation, and so forth. It also must manifest a suitable combination of the log-term
development of the economy and its immediate prosperity. (…)
The International Status and Foreign Policy of the Czechoslovak Socialist

Republic
(…) We stand resolutely on the side of progress, democracy, and socialism in the
struggle by socialist and democratic forces against the aggressive attempts of world

imperialism. It is from this viewpoint that we determine our attitude toward the most
acute international problems of the present and our role in the worldwide struggle against
the forces of imperialist reaction.
Taking, as a point of departure, the existing relationship of international forces
and our awareness that Czechoslovakia is an active component of the revolutionary
process in the world, the ČSSR (Czechoslovak Socialist Republic ) will formulate its own
position toward the fundamental problems of world politics.
The basic orientation of Czechoslovak foreign policy took root at the time of the
struggle for national liberation and in the process of the social reconstruction of the
country. It revolves around the alliance and cooperation with the Soviet Union and the
other socialist states. (…)
We will actively pursue a policy of peaceful coexistence vis-a–vis the advanced
capitalist countries. (…)
SURSA: “Akční program Komunistické strany Československa”, Rudé právo (Prague),

April 10, 1968, pp.1-6 apud. Jaromír Navrátil and others (ed.), The Prague Spring 1968.
A National Security Archive Documents Reader, CEU Press, 1998, pp.92-95.
Document 8 : The „Two Thousand Words” Manifesto, June 27, 1968 (excerpt)
Two Thousand Words that Belong to Workers, Farmers, Officials, Scientists, Artists, and
Everybody
The first threat to our national life was from the war. The came the evil days and
events that endangered the nation’s spiritual well-being and character. Most of the nation
welcomed the socialist program with high hopes. But it fell into the hands of the wrong
people. (…)
After enjoying great popular confidence after the war, the communist part by
degrees bartered this confidence away for office, until it had al the offices and nothing
else. (…) The leaders’ mistaken policies transformed a political party and an alliance

based on ideas into an organization for exerting power, one that proved highly attractive
to power-hungry individuals eager to wield authority, to cowards who took the safe and
easy route, and to people with bad conscience. The influx of members such as these
affected the character and behavior of the party (…).
We bear responsibility for the present state of affairs. But those among us who are
communists bear more than others, and those who acted as components or instruments of
unchecked power bear the greatest responsibility of all. The power they wield was that of
a self-willed group spreading out through the party apparatus into every district and
community. It was this apparatus that decided what might and might not be done: It ran
the cooperative farms for the cooperative farmers, the factories for the workers, and the
National Committees for the public. No organizations, not even communist ones, were
really controlled by their own members. The chief sin and deception of these rulers was
to have explained their own whims as the “will of workers.” (…)
While many workers imagined that they were the rulers, it was a specially trained stratum
of party and state who actually rules in their name. In effect it was these people who
stepped into the shoes of the deposed class and themselves came to constitute the new
authority. Let us say in fairness that some of them long ago realized the evil trick history
had played. (…) They share our opposition to the retrograde views held by certain party
members. But large proportions of officials have been resistant to change and are still
influential. They still wield the instruments of power, especially at district and
community level, where they can employ them in secret and without fear of prosecution.
(…)
For after twenty years the communists were the only ones able to conduct some
sort of political activity. It was only the opposition inside the communist party that had
the privilege to voice antagonistic views. The effort and the initiative now displayed by
democratically – minded communists are only a partial repayment of the debt owed by
the entire party to the non-communists whom it kept down in an unequal position. (…)
But in the days to come we must gird ourselves with our own initiative and make
our own decisions.
To begin with we will oppose the view, sometimes voiced, that a democratic
revival can be achieved without the communists, or even in opposition to them. This

would be unjust and foolish too. The communist already have their organizations in
place, and in these we must support the progressive wing. They have their experienced
officials, and they still have in their hands, after all, the crucial levers and buttons. On the
other hand they have presented an Action Program to the public. (…)We must demand
that they produce local Actions Programs in public in every district and community. (…)
Although at present one cannot expect more of the central political bodies, it is
vital to achieve more at district and community level. Let us demand the departure of
people who abused their power, damaged public property, and acted dishonorably or
brutally. Ways must be found to compel them to resign. To mention a few: public
criticism, resolutions, demonstrations, demonstrative work brigades, collections to buy
presents for their retirement, strikes, and picketing at their front doors. (…) Let us
demand public sessions of the national committees. For questions that no one else will
look into, let us set up our own civic committees and commissions (…).
There has been great alarm recently over the possibility that foreign forces will
intervene in our development. Whatever superior forces may face us, all we can do is
stick to our own positions, behave decently, and initiate nothing ourselves. We can show
our government that we stand by it, with weapons if need be, if it will do what we give it
a mandate to do. And we can assure our allies that we will observe out treaties of
alliance, friendship and trade. (…)
(…) a great opportunity was given to us once again, as it was after the end of the
war. Again we have the chance to take into our hands our common cause, which for
working purposes we call socialism, and give it a form more appropriate to our once-
good reputation and to the fairly good opinion we used to have of ourselves. The spring is
over and will never return. By winter we will know all. (…)
SURSA: “Dva tisíce slov,” Literání listy (Prague), 27 June 1968, p.1 apud. apud. Jaromír
Navrátil and others (ed.), The Prague Spring 1968. A National Security Archive
Documents Reader, CEU Press, 1998, pp.177-181

Document 9 : Alocuţiunea preşedintelui Consiliului de Stat al României, Nicolae

Ceauşescu, rostită la mitingul din Piaţa Palatului Republicii, 21 august 1968
(excerpt)
Dragi tovarăşi,
Cetăţeni ai ţării româneşti,
În aceste momente grele pentru poporul frate cehoslovac, pentru situaţia din
Europa, doresc ca, în numele Comitetului Central, al Consiliului de Stat şi al guvernului
să mă adresez dvs., exprimând încrederea noastră deplină în hotărârea poporului român
de a asigura construcţia paşnică a socialismului în patria noastră.
Pătrunderea trupelor celor cinci ţări socialiste în Cehoslovacia constituie o mare
greşeală şi o primejdie gravă pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume.
Este de neconceput în lumea de astăzi, când popoarele se ridică la luptă pentru a-şi apăra
independenţa naţională, pentru egalitatea în drepturi, ca un stat socialist, ca state
socialiste să încalce libertatea şi independenţa altui stat. Nu există nici o justificare, nu
poate fi acceptat nici un motiv de a admite, pentru o clipă numai, ideea intervenţiei
militare în treburile unui stat socialist frăţesc. (...)
Problema alegerii căilor de construcţie socialistă este o problemă a fiecărui
partid, a fiecărui stat, a fiecărui popor. Nimeni nu se poate erija în sfătuitor, în îndrumător
cu privire la felul în care trebuie construit socialismul în altă ţară. Noi considerăm că
pentru a aşeza relaţiile dintre ţările socialiste, dintre partidele comuniste pe baze cu
adevărat marxist – leniniste trebuie, o dată pentru totdeauna, să se pună capăt amestecului
în treburile altor partide. (...)
Noi pornim în activitatea noastră de la răspunderea pe care o avem faţă de popor,
faţă de toţi oamenii muncii fără deosebire de naţionalitate. Noi cu toţii, români, maghiari,
germani, oameni de alte naţionalităţi, avem acelaşi destin, aceleaşi năzuinţe – făurirea
comunismului în patria noastră – şi suntem hotărâţi, într-o unitate deplină, să asigurăm
înfăptuirea acestui ideal. (...)

SURSA: Ion Pătroiu (coordonator), Îngheţ în plină vară. Praga – august 1968, Editura
Paideia, Bucureşti, 1998, pp.94-96.
Document 10: Document: Tratatul R.F. Germania cu URSS , Moscova, 12 august

1970 (excerpt)
(...)
Articolul 1
Republica Federală Germania şi URSS consideră cel mai important ţel al politicii lor să
sprijine pacea internaţională şi să obţină destinderea încordării.
Ele îşi exprimă năzuinţa de a stimula normalizarea situaţiei în Europa şi dezvoltarea
relaţiilor paşnice între toate statele europene, pornind în această năzuinţă de la situaţia
reală existentă în această regiune.
Articolul 2
Republica Federală Germania şi URSS se vor călăuzi în relaţiile lor reciproce, precum şi
în problemele asigurării securităţii europene şi internaţionale, după ţelurile şi principiile
expuse în Carta Naţiunilor Unite. Ca urmare, ele îşi vor soluţiona problemele litigioase
exclusiv prin mijloace paşnice şi îşi asumă obligaţia să se abţină (...) de la ameninţarea cu
forţa sau de la folosirea forţei în probleme care afectează securitatea din europa şi
securitatea internaţională, precum şi relaţiile lor reciproce.
Articolul 3
În concordanţă cu ţelurile şi principiile expuse mai sus, Republica Federală Germania şi
URSS sunt unanime în a recunoaşte că pacea în Europa poate fi menţinută numai dacă
nimeni nu va atenta la graniţele actuale.
Ele se obligă să respecte neabătut integritatea teritorială a tuturor statelor din Europa în
graniţele lor actuale.
Ele declară că nu au nici un fel de pretenţii teritoriale faţă de cineva şi nu vor ridica
asemenea pretenţii nici pe viitor.

Ele consideră, în prezent ca şi în viitor, graniţele tuturor statelor din Europa ca fiind
inviolabile, aşa cum există ele în ziua semnării acestui tratat, inclusiv linia Oder – Neisse,
care constituie graniţa vestică a Republicii Populare Polone şi inclusiv graniţa între
Republica Federală Germania şi Republica Democrată Germană. (....)
Document 11: Tratatul R.F. Germania cu R.P. Polonă , Varşovia, 7 decembrie 1970
(excerpt)
(...)
Articolul 1
1. Republica Federală Germania şi Republica Populare Polonă constată în deplin acord că
graniţa actuală, care este trasată în capitolul IX al hotărârilor Conferinţei de la Postdam
din 2 august 1945, începând de la Marea Baltică, în imediata apropiere şi la vest de
Swinemunde, mergând de acolo de-a lungul Odrei până la confluenţa cu Neisse, iar apoi
de-a lungul râului Neisse până la graniţa cu Cehoslovacia, constituie graniţa de stat
vestică a Republicii Populare Polone.
2. Ele confirmă inviolabilitatea graniţelor lor actuale acum şi în viitor şi se angajează
reciproc să respecte cu stricteţe integritatea lor teritorială.
3. Ele declară că nu au nici un fel de pretenţii teritoriale una faţă de cealaltă şi nu vor
enunţa pretenţii nici pe viitor.
Articolul 2
1. Republica Federală Germania şi Republica Populare Polonă se vor conduce în relaţiile
lor reciproce, precum şi în problemele garantării suveranităţii în Europa şi în lume după
ţelurile şi principiile înscrise în Carta Naţiunilor Unite.

2. Ca urmare, corespunzător articolelor I şi II din Carta Naţiunilor Unite, ele vor rezolva
toate probleme litigioase exclusiv cu mijloace paşnice şi se vor abţine în problemele care
afectează securitatea europeană şi internaţională, precum şi în relaţiile lor reciproce de la
ameninţarea cu forţa sau de la utilizarea forţei.
Articolul 3
1. Republica Federală Germania şi Republica Populare Polonă vor întreprinde noi paşi în
direcţia deplinei normalizării şi dezvoltări a relaţiilor lor reciproce, a căror bază stabilă o
constituie acest tratat. (...)
SURSA: Constantin Buşe, Zorin zamfir, Alexandru Vianu, Gheorghe Bădescu, Relaţii
Document 12 : Tratatul privind bazele relaţiilor dintre Republica Federală

Germania şi Republica Democrată Germană , Berlin, 21 decembrie 1972 (excerpt)
Articolul 1
Republica Federală Germania şi Republica Democrată Germană dezvoltă între ele relaţii
normale de bună vecinătate pe baza egalităţii.
Articolul 2
Republica Federală Germania şi Republica Democrată Germană se vor conduce după
scopurile şi principiile înscrise în Carta Naţiunilor Unite, mai ales a egalităţii suverane a
tuturor statelor, a respectării independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale, a
dreptului la autodeterminare, a apărării drepturilor omului şi a nediscriminării.

Articolul 3
În conformitate cu Carta O.N.U., Republica Federală Germania şi Republica Democrată
Germană vor rezolva probleme lor litigioase în exclusivitate prin mijloace paşnice şi se
vor abţine de la ameninţarea cu forţa sau de la aplicarea forţei.
Articolul 4
Republica Federală Germania şi Republica Democrată Germană declară ca nici unul din
cele două state nu-l reprezintă pe celălalt pe plan internaţional şi nu vorbeşte în numele
lui.
Articolul 5
Republica Federală Germania şi Republica Democrată Germană vor promova relaţii de
prietenie cu statele europene şi vor contribui la securitatea şi colaborarea europeană. (...)
Articolul 6
Republica Federală Germania şi Republica Democrată Germană pornesc de la principiul
limitării forţelor în ambele state. Ele respectă independenţa şi suveranitatea celor două
state în treburile lor interne şi externe. (...)
Articolul 8
Republica Federală Germania şi Republica Democrată Germană vor efectua un schimb
de reprezentanţe permanente. (...)

Document 13 : Acordul celor patru puteri cu privire la Berlin , Berlin, 3 septembrie

1972 (excerpt)
(...)
Partea II
Dispoziţiuni referitoare la sectoarele occidentale ale Berlinului
a. Guvernul URSS declară că circulaţia în tranzit a persoanelor civile şi a bunurilor între

sectoarele occidentale ale Berlinului şi R.F.G. pe şosele, căi ferate şi căi navigabile peste
teritoriul R.D.G. nu va fi în nici un fel împiedicată, că această circulaţie va fi înlesnită în
aşa fel încât să se desfăşoare în modul cel mai simplu şi rapid şi să se bucure de priorităţi.
(...)
b. Guvernele Republicii Franceze, Regatului Unit, SUA declară că legăturile între

sectoarele occidentale ale Berlinului şi R.F.G. vor fi menţinute şi dezvoltate considerând
că aceste sectoare, ca şi până acum, nu constituie parte constitutivă a R.F.G. şi nu vor fi
în viitor administrate de ea. (...)
c. Guvernul URSS declară că liniile de comunicaţie între sectoarele occidentale ale

Berlinului şi ţinuturile cu care acestea se mărginesc, cât şi cu alte ţinuturi ale R.D.G. cu
care acestea se mărginesc, vor fi îmbunătăţite. Persoanele cu domiciliul stabil în
sectoarele occidentale ale Berlinului vor putea călători, din motive umanitare, familiale
sau religioase, culturale şi comerciale, în aceste ţinuturi, în aceleaşi condiţii care sunt
valabile pentru celelalte persoane care călătoresc în aceste zone. (...)

Document 14 : Actul final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa,

Helsinki, 1 august 1975 (excerpt)
(...)
Declaraţia privind principiile care guvernează relaţiile reciproce dintre statele
participante
Statele participante, (...)
Declară hotărârea lor de a respecta şi pune în practică, fiecare dintre ele în relaţiile sale cu
toate celelalte state participante, indiferent de sistemul lor politic, economic sau social,
precum şi de mărimea lor, situaţia lor geografică sau nivelul lor de dezvoltare, principiile
următoare (...):
1. Egalitatea suverană, respectarea drepturilor inerente suveranităţii (...).
2. Nerecurgerea la forţă sau la ameninţarea cu forţa (...).
3. Inviolabilitatea frontierelor
Statele participante consideră, fiecare, toate frontierele celuilalt, precum şi frontierele
tuturor statelor din Europa, şi în consecinţă ele se vor abţine acum şi în viitor de la orice
atentat împotriva acestor frontiere.
În consecinţă, ele se vor abţine, de asemenea, de la orice cerere sau de la orice act de
acaparare şi uzurpare a întregului sau a unei părţi a teritoriului oricărui stat participant.
4. Integritatea teritorială a statelor (...).
5. Reglementarea paşnică a diferendelor (...).
6. Neamestecul în treburile interne

7. Respectarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, inclusiv a libertăţii de

gândire, conştiinţă, religie sau de convingere
Statele participante vor respecta drepturilor şi libertăţilor fundamentale, inclusiv a
libertăţii de gândire, conştiinţă, religie sau de convingere pentru toţi, fără deosebire de
rasă, sex, limbă sau religie.
Ele vor promova şi încuraja exercitarea efectivă a drepturilor şi libertăţilor civile, politice,
economice, sociale, culturale şi altele care decurg toate din demnitatea inerentă persoanei
umane şi sunt esenţiale pentru libera şi deplina sa dezvoltare.
În acest cadru, statele participante vor recunoaşte şi respecta libertatea individului de a
profesa şi practica, singur sau în comun, religia sau convingerea acţionând după
imperativele propriei sale conştiinţe.
Statele participante pe teritoriul cărora există minorităţi naţionale vor respecta dreptul
persoanelor care aparţin acestor minorităţi la egalitate în faţa legii, le vor acorda
posibilitatea deplină de a se bucura în mod efectiv de drepturile şi libertăţile
fundamentale şi, în acest mod, vor proteja interesele lor legitime în acest domeniu.
Statele participante recunosc importanţa universală a drepturilor omului şi libertăţilor
fundamentale, a căror respectare este un factor esenţial al păcii, justiţiei şi bunăstării
necesare pentru a asigura dezvoltarea relaţiilor amicale şi a cooperării între ele, ca şi
între toate statele.
Ele vor respecta în mod constant aceste drepturi şi libertăţi în relaţiile lor reciproce şi se
vor strădui, individual şi în comun, inclusiv în cooperare cu Naţiunile Unite, să
promoveze respectarea universală şi efectivă a lor.
Ele confirmă dreptul individului de a cunoaşte drepturile şi îndatoririle sale în acest
domeniu şi de a acţiona în consecinţă (...).
8. Egalitatea în drepturi a popoarelor şi dreptul popoarelor de a dispune de ele însele

(...).
9. Cooperarea între state (...).

Pedagogică, Bucureşti, 1983, p.205-211.
Document 15: Rezoluţia Consiliului de Securitate nr. 242 , 22 noiembrie 1967
The Security Council,

Expressing its continuing concern with the grave situation in the Middle East,
Emphasizing the inadmissibility of the acquisition of territory by war and the need to
work for a just and lasting peace in which every State in the area can live in security,
Emphasizing further that all Member States in their acceptance of the Charter of the
United Nations have undertaken a commitment to act in accordance with Article 2 of the
Charter,
Affirms that the fulfillment of Charter principles requires the establishment of a just
and lasting peace in the Middle East which should include the application of both the
following principles:
Withdrawal of Israeli armed forces from territories occupied in the recent conflict;
Termination of all claims or states of belligerency and respect for and
acknowledgement of the sovereignty, territorial integrity and political independence of
every State in the area and their right to live in peace within secure and recognized
boundaries free from threats or acts of force;
Affirms further the necessity
For guaranteeing freedom of navigation through international waterways in the area;
For achieving a just settlement of the refugee problem;
For guaranteeing the territorial inviolability and political independence of every State
in the area, through measures including the establishment of demilitarized zones;
Requests the Secretary General to designate a Special Representative to proceed to
the Middle East to establish and maintain contacts with the States concerned in order to
promote agreement and assist efforts to achieve a peaceful and accepted settlement in
accordance with the provisions and principles in this resolution;

Requests the Secretary-General to report to the Security Council on the progress of

the efforts of the Special Representative as soon as possible.
SURSA: United Nations Security Council Resolution 242,

http://www.yale.edu/lawweb/avalon/un/un242.htm , 12.01.2007
Document 16: Rezoluţia Consiliului de Securitate nr. 338 , 22 octombrie 1973
The Security Council,

Calls upon all parties to present fighting to cease all firing and terminate all military
activity immediately, no later than 12 hours after the moment of the adoption of this
decision, in the positions after the moment of the adoption of this decision, in the
positions they now occupy; Calls upon all parties concerned to start immediately after the
cease-fire the implementation of Security Council Resolution 242 (1967) in all of its
parts;
Decides that, immediately and concurrently with the cease-fire, negotiations start
between the parties concerned under appropriate auspices aimed at establishing a just and
durable peace in the Middle East.
SURSA: United Nations Security Council Resolution 338,

http://www.yale.edu/lawweb/avalon/un/un338.htm , 12.01.2007

Seminar nr. 12
Evoluţii în perioada războiului rece 1962-1989 - sfârşitul

războiului rece
I Tensionarea relaţiilor Est-Vest şi politica ripostei totale a lui Ronald

Reagan
A. URSS
- 10 noiembrie 1982 – Leonid Brejnev moare
- 12 noiembrie 1982 – CC al PCUS îl alege ca secretar general pe Iuri
Andropov , fost şef al KGB
- 9 februarie 1984 – Iuri Andropov moare
- 13 februarie 1984 – CC al PCUS îl alege ca secretar general pe Konstantin
Cernenko
- 11 aprilie 1984 – Sovietul Suprem îl alege pe Cernenko ca şef al statului
(preşedinte al Prezidiului)
- 10 martie 1985 – Konstantin Cernenko moare
- 11 martie – CC al PCUS îl alege în funcţia de secretar general pe Mihail
Gorbaciov
- perestroika (restructurare) şi glasnost (transparenţă)
B. SUA
- 2 noiembrie 1976 – Jimmy Carter ( fostul guvernator al Georgiei ) devine
al 39-lea preşedinte al SUA
- 17 septembrie 1978 – Acordurile de la Camp David dintre Anwar as Sadat
şi Menahem Begin ( întâlnire mediată de Carter)
- 4 noiembrie 1979 – debutul crizei ostatecilor din Iran
- 4 noiembrie 1980 – Ronald Reagan este ales al 40-lea preşedinte al SUA

- 8 martie 1983 – Reagan cataloghează URSS drept Imperiul Răului

- 23 martie 1983 – Reagan propune dezvoltarea şi amplasarea unui sistem
antirachetă – Iniţiativa de Apărare Strategică
- 6 noiembrie 1984 - Ronald Reagan este reales în funcţia de preşedinte
C. Relaţii Est-Vest
1. Criza euro-rachetelor
- în 1977 URSS a hotărât să modernizeze şi să întărească rachetelor sale cu

rază medie de acţiune, începând să desfăşoare rachetele de tip SS20,
mobile dotate fiecare cu câte trei capete nucleare, fiecare putând să
parcurgă mai mult de 5.000 km şi deci, cu rază mare de acţiune, plecând
de pe teritoriul sovietic, până în Europa, bazinul mediteranean, Extremul
Orient (China, Japonia) şi chiar Alaska.
- la 14 decembrie 1979, alianţa nord – atlantică a adoptat „dubla decizie”
care consta în modernizarea începând sfârşitul anului 1983, a rachetelor
americane instalate în Europa occidentală (euromissiles) prin dotarea cu
rachete de tip Pershing II şi rachete de croazieră şi negocieri cu scadenţă în
1983, între Washington şi Moscova în vederea eliminării rachetelor SS 20,
făcând astfel inutilă amplasarea noilor rachete americane.
- conform acestei duble decizii, la Geneva se vor desfăşura, începând cu data
de 30 noiembrie 1981, negocierile americano-sovietice în privinţa acestor
rachete cu rază medie de acţiune
- ele stagnează, URSS propunând o îngheţare a desfăşurării rachetelor SS-20
(în schimbul stopării instalării noilor rachete americane), dar excluzând
orice lichidare a stocurilor
- la sfârşitul anului 1983, pentru că negocierile americano-sovietice nu au dat
nici un rezultat, se începe instalarea rachetelor Pershing II şi a rachetelor
americane de croazieră

- la 8 decembrie 1987, preşedintele american Ronald Reagan şi liderul

sovietic Mihail Gorbaciov au semnat la Washington un tratat prin care se
stabilea distrugerea tuturor rachetelor americane şi sovietice cu o rază de
acţiune între 500 şi 5000 de km
2. Doctrina Reagan
- formulată la începutul preşedinţiei lui Reagan, stipula decizia SUA de a
recurge la forţa militară pentru a se opune influenţei sovietice în Lumea a
Treia.
3. Întâlniri la vârf
- 11-12 octombrie 1986 – Reykjavik – Ronald Reagan şi Mihail Gorbaciov

convin asupra eliminării rachetelor balistice cu rază medie de acţiune din
Europa
- 2-3 decembrie 1989 – Malta – întâlnire între George Bush şi Mihail
Gorbaciov , prilej cu care liderul sovietic a declarat că nu va folosi forţa
pentru menţinerea regimurilor comuniste din Estul Europei.
‫ ٭‬De ilustrat într-o manieră detaliată , evenimentele mai sus enunţate
II Intervenţia militară sovietică în Afganistan – 1979
- 27 aprilie 1978 – lovitură de stat – Mohammed Taraki , conducătorul

aripii dure din Partidul Comunist Afgan , ajunge la putere
- 5 decembrie 1978 – semnarea tratatului sovieto-afgan
- septembrie 1979 – asasinarea lui Taraki (în spatele asasinării se află prim-
ministrul Hafizullah Amin )
- 24 decembrie 1979 – sovieticii invadează Afganistanul
‫ ٭‬De ilustrat reacţia comunităţii internaţionale faţă de invazia sovietică a Afganistanului

III Evoluţii în blocul comunist în deceniile VIII-IX
Cauzele revoluţilor din 1989

a) cauze economice
- eşecul sistemului economic de tip socialist (centralizare, planificare, accent pus pe
industrializarea de tip stalinist, înapoierea tehnologică, apariţia economiei subterane şi a
comerţului „la negru”)
- reconsiderarea de către Uniunea Sovietică a relaţiilor economice din interiorul blocului
estic: schimbările din economia mondială, combinate cu crizele petrolului din anii
şaptezeci, au transformat statele est- europene dintr-un avantaj într-o greutate economică
pentru statul sovietic
- presiunea socială crescândă ca urmare a dificultăţilor economice
- scăderea creşterii economice, concomitent cu o scădere a resurselor
- crizele petrolului au determinat acute crize financiare, rezultatul fiind reprezentat de
apariţia unor noi dezechilibre economice
b) cauze politice
- schimbări în politica externă a blocului occidental: decizia NATO de înarmare şi decizia
statelor Comunităţii Europene de a forma o uniune politică
- „factorul CSCE” – drepturile fundamentale ale cetăţenilor incluse în cel „de al treilea
coş” al CSCE Helsinki, care deveniseră şi drepturi pe care cetăţenii statelor comuniste le
puteau cere, au contribuit la de-legitimarea conducerilor acestor state şi la formarea unor
grupuri sociale autohtone
- folosirea prevederilor Actului final de la Helsinki ca o modalitate de presiune
diplomatică asupra ţărilor est – europene
- „factorul Gorbaciov” – reformele impuse de acesta sistemului sovietic; impunerea
doctrinei Sinatra în relaţiile Uniunii Sovietice cu ţările blocului comunist
- „efectul Ioan Paul al II-lea” – folosirea mesajul creştin având la bază adevărul,
solidaritatea şi respectarea drepturilor omului ca o formă de slăbire din interior a
regimurilor comuniste

- o înţelegere între cele două mari puteri (Uniunea Sovietică şi Statele Unite ale Americii)
ca o modalitate de a se pune capăt războiului rece, divizării Europei şi a Germaniei
- existenţa unei fracţiuni reformatoare în cadrul partidelor comuniste care va forma
nucleul unei conduceri alternative
- apariţia primelor mişcări de contestare a regimurilor comuniste din partea societăţii
civile
- pierderea legitimităţii partidelor comuniste datorită prelungirii crizei existente
c) cauze morale
- erodarea ideologiei marxist – leniniste: scăderea încrederii marii mase a populaţiei în
capacitatea elitelor comuniste de a rezolva criza prin metode tipice sistemului;
demoralizarea elitelor comuniste, pierderea încrederii acestora în viabilitatea unui sistem
de tip socialist
* De ilustrat, pe baza bibliografiei aferente seminarului, evoluţiile politice din Estul

Europei în deceniile VIII-IX precum şi cazurile concrete ale prăbuşirii regimurilor
comuniste din următoarele ţări: R.D.G., Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România,
Bulgaria.
IV Suport documentar
Document 1: Scrisoarea Forumului Civic (Cehoslovacia) către George Bush şi

Mihail Gorbaciov, 21 noiembrie 1989
Dear Sirs!
On 19 November 1989, the Civic Forum, which feels itself responsible to act as
the mouthpiece of the Czechoslovak public, was established in Prague. In a
demonstration by the Prague populace, attended by hundreds of thousands of people on
Wenceslas Square, the Civic Forum gained a consensus of opinion and therefore is
turning to you also in the name of these people.

The Soviet government has announced a policy of non-involvement in connection

with the democratic movements in Eastern Europe. We must warn you that in the case of
Czechoslovakia, this policy in reality means support for the political leadership which
was installed in the year 1968 by forceful intervention, and which, during the course of
twenty years of rule, has absolutely discredited itself. One of the demands of the mass
demonstration on 21 November was precisely the removal of these politicians from the
political scene.
Dear Sirs, we are of the opinion that the past intervention into Czechoslovak
internal events in the year 1968 should be condemned and decried as an unlawful
encroachment. The silence surrounding the intervention in August de facto means
entanglement into Czechoslovak internal conditions. We besiege you to pay attention to
this question during your negotiations; it is not only important for Czechoslovakia these
days, but also for all of Europe.
The Civic Forum
In Prague on 21 November 1989
SURSA: “Document No. 3, Letter from the Civic Forum to US President George Bush
and USSR General Secretary Mikhail Gorbachev, 21 November 1989” în Cold War
International History Project Bulletin , Nr. 12/13 , … , Fall/Winter, 2001, p. 210-211
Document 2: Declaraţia Forumului Civic , rostită de Vaclav Havel , Piaţa

Wenceslas , 23 noiembrie 1989
The Declaration of The Civic Forum

After twenty years Czechoslovakia once again finds itself at a historical
intersection thanks to the people’s movement, to which all generations and segments of
the population and the majority of the still existing social organizations are quickly
adding themselves. This movement is a movement of both of our nations. Its mouthpiece
has spontaneously become the Civic Forum, which today is the real representative of the
will of the people. Its natural component has become the wellorganized student

movement, which, through its protest demonstration, gave us the impulse for dramatic
social movement. Within it work all the current independent initiatives, artistic unions
headed by the theater—the first to be in solidarity with the students—and the renewed
currents in the National Front, including many former and current members of the CPCz.
The Catholic Church supported the Civic Forum through the words of the
cardinal, and other churches in Czechoslovakia. Anyone who agrees with its demands is
joining, and may join, the Civic Forum.
The Civic Forum is prepared to secure a dialogue between the public and the
present leadership immediately and has at its disposal qualified forces [from] all areas of
society, capable of carrying out a free and objective dialogue about real paths toward a
change in the political
and economic conditions in our country. The situation is open now, there are many
opportunities before us, and we have only two certainties.
The first is the certainty that there is no return to the previous totalitarian system
of government, which led our country to the brink of an absolute spiritual, moral,
political, economic and ecological crisis.
Our second certainty is that we want to live in a free, democratic and prosperous
Czechoslovakia, which must return to Europe, and that we will never abandon this ideal,
no matter what transpires in these next few days.
The Civic Forum calls on all citizens of Czechoslovakia to support its
fundamental demands by the demonstration of a general strike declared for Monday, 27
November 1989, at noon. Whether our country sets out in a peaceful way on the road to a
democratic social order, or whether an isolated group of Stalinists, who want at any price
to preserve their power and their privileges disguised as empty phrases about
reconstruction will conquer, may depend upon the success of this strike.
We challenge the leadership of this country to grasp the gravity of this situation,
rid themselves of compromised individuals and prevent all eventual efforts for a violent
revolution.
We call on all the members of the ruling party to join the citizenry and respect its
will.

We challenge all the members of the People’s Militias to not come out violently
against their comrade workers and thus spit upon all the traditions of worker solidarity.
We challenge all the members of the Police to realize that they are first and
foremost human beings and citizens of this country and only second subordinate to their
superiors.
We challenge the Czechoslovak People’s Army to stand on the side of the people
and, if necessary, to come out in its defense for the first time.
We call on the public and the governments of all countries to realize that our
homeland is from time immemorial the place where European and world confrontations
have begun and ended, and that in our country it is not only its fate which is at stake, but
the future of all of
Europe. We therefore demand that they support in every way the people’s movement and
the Civic Forum.
We are opponents of violence; we do not want revenge; we want to live as
dignified and free people, who have the right to speak for the fate of their homeland and
who also think of future generations.
The Civic Forum
23 November 1989
SURSA: “Document No. 4, The Declaration of Civic Forum Representative Václav

Havel on Wenceslas Square, Prague, 23 November 1989, 4 p.m.” în Cold War
International History Project Bulletin , Nr. 12/13 , … , Fall/Winter, 2001, p.211
Document 3: Discuţiile Bush-Gorbaciov , Malta , 3 decembrie 1989 (excerpt)
(…)
G. Bush: I want to clarify one point. You expressed concern about Western values. It
would be understandable if our devotion to certain ideals provoked difficulties in the
USSR or Eastern Europe and interfered with the progressive processes developing there.
But we have never

pursued such goals. Any discussion of Western values in NATO or other Western
organizations are completely natural and do not have destructive intent. But what are
Western values? They are, if you will, glasnost., openness, and heated debates. At the
economic level.incentives to progress and a free market. These values are not something
new or expedient but long-shared by us and the West Europeans, and they unite the West.
We greet the changes in the Soviet Union or in Poland but do not at all set Western
values against them. Therefore I want to understand your point of view as much as
possible in order to avoid any misunderstandings.
M. S. Gorbachev: The main principle which we have adopted and which we follow in our
new thinking is the right of each country to free choice, including the right to reexamine
and change their original choice. This is very painful, but it is a fundamental right. The
right to choose without outside interference. The US is devoted to a certain social and
economic system which the American people have chosen. Let other people decide
themselves, figuratively speaking, what God to pray to. It is important to me that the
tendency toward renewal noted in Eastern and Western Europe is proceeding in the
direction of drawing closer. The result will not be a copy of the Swedish, British, or
Soviet model. No. Something will result which meets the needs of the present stage of
development of human and European civilization. It has been observed now that people
have no fear of choosing one system or the other. They are looking for their unique
version which provides them with the best living conditions. When this choice proceeds
freely thenone can say only one thing: go right ahead.
G. Bush: I do not think that we differ here. We approve of self-determination and the
attendant debates. I want you to understand our approach on a positive level: Western
values do not at all mean imposing our system on Romania, Czechoslovakia, or even the
GDR.
M. S. Gorbachev: This is very important for us. Fundamental changes are occurring and
peoples are drawing closer together. And this is the main thing. I see that several means
of solving problems used by another system are taking root in Eastern Europe.in the
fields of economics, technology, etc. This is natural. If we and you have such a common
understanding, then all practical actions in changing conditions will be adequate and will
begin to have a positive nature. (…)

J. Baker: I would like to clarify our approach to selfdetermination. We agree that each
country should have the right of choice. But all of this makes sense only when the people
in the country are actually in a position to choose freely. This is contained in the concept
of .Western values,. and is not at all the right to force their systems on
others.
M. S. Gorbachev: If someone lays claim to the truth. expect disaster.
G. Bush: Absolutely right.
J. Baker: I’ve been talking about something else. Let us say, the question of the
reunification of Germany, which is causing nervousness in both our countries, and even
among Europeans. What do we say here about this? So that reunification takes place
according the principles of openness, pluralism, and a free market. We do not at all want
the reunification of Germany done on the model of 1937-1945 which, obviously,
concerns you. The Germany of that time had nothing in common with Western values.
M. S. Gorbachev: This is what [longtime Gorbachev aide] A. N. Yakovlev asks: “why are
democracy, openness, and a [free] market .Western. values?”
G. Bush: It was not always so. You personally have laid the foundation for these changes,
the movement toward democracy and openness. It is actually considerably clearer today
that you and we share these values than, say, 20 years ago.
M. S. Gorbachev: We ought not be drawn into propaganda battles.
A. N. Yakovlev: When they insist on “ Western values,” then “Eastern” and “Southern”
values unavoidably appear. (…)
M. S. Gorbachev: That’s it. And you see that ideological confrontations flare up again.
G. Bush: I understand you and agree. Let us avoid careless words and talk more about the
substance of the values themselves. We welcome the changes which are occurring with
all our hearts.
M. S. Gorbachev: This is very important since, as I have said, the main thing is that the
changes lead to greater openness in our relations with one another. We are beginning to
be organically integrated and liberated from everything which divided us. What will this
be called in the final account? I think.a new level of relations. Therefore, for my part, I
support your suggestion.let us

not have a discussion on a theological level. Historically this has always led to religious
wars. (…)
SURSA: “At Historic Crossroads: Documents on the December 1989 Malta Summit ,2-3
December 1989” în Cold War International History Project Bulletin , Nr. 12/13 , … ,
Fall/Winter, 2001, p.240-241

Caiet Seminar-2 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Caiet Seminar-2 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

- examen scris din temele cursului şi bibliografia obligatorie: 60%

II Detalii organizatorice, gestionarea situaţiilor excepţionale:

III Tematica şi bibliografia seminarului de istorie contemporană

Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920). Sistemul tratatelor de la Versailles

Relaţiile internaţionale în perioada interbelică. 1919-1939

militar obligatoriu, remilitarizarea Renaniei, Anschluss-ul şi

Regimurile politice interbelice: democraţie liberală versus totalitarism

Studii de caz : Marea Britanie (sistemul constituţional; evoluţia regimului politic –

Paul Johnson, Histoire du monde moderne, 1980, tome I. (paginile referitoare la

Bibliografie suplimentară pt. studiile de caz:

G. Brown Tindall, E. David Shi, America: o istorie narativă, Bucureşti, Editura

Evoluţia relaţiilor interaliate în timpul celui de-al doilea război mondial:

- relaţiile anglo-americane. Semnarea Cartei Atlanticului, 14 august 1941

Relaţiile dintre foştii aliaţi şi debutul războiului rece 1945-1947.

Evoluţii în perioada războiului rece (1948-1962)

Crizele războiului rece (1948-1962). Evoluţii în blocul comunist

- conceptul de criza şi expresia ei politică în relaţiile dintre marile puteri:

• Destinderea relativă şi definirea regulilor de funcţionare a bipolarismului-mecanisme

Evoluţii în perioada războiului rece 1962-1989---perioada destinderii

- 1962-1975: De la criza rachetelor din Cuba la Actul final de la Helsinki.

Evoluţii în perioada războiului rece 1962-1989-sfârşitul războiului rece

• 1975-1989: Tensionarea relaţiilor Est-Vest şi politica ripostei totale a lui

SEMINAR NR. 13 ŞI NR. 14

Caracteristicile generale ale regimurilor politice postbelice

° State democratice şi totalitare

Bibliografie pt. studiile de caz:

Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920). Sistemul tratatelor

I Încheierea ostilităţilor militare:

FRONTUL DE EST: EFECTELE IEŞIRII RUSIEI DIN RĂZBOI

II. Negocierea păcii la Paris, Versailles

- noua diplomaţie, noul tip de negociere, perspectivele naţionale asupra păcii.

III. Tratatele de Pace

a. Germania, Versailles, 28 iunie 1919

c. Bulgaria, Neuilly sur Seine, 27 noiembrie 1919

d. Ungaria, Trianon, 4 iunie 1920

e. Turcia, Sevres, 10 august 1920

f. Problema mandatelor coloniale

IV. Liga / Societatea Naţiunilor

A) Formarea Societăţii Naţiunilor

- această organizaţie este menţionată în ultimul punct din cele 14 evidenţiate de

4) Curtea permanentă de justiţiei internaţională de la Haga

- au existat o serie de organizaţii specializate alipite Societăţii Naţiunilor care erau

D ) Eşecul Societăţii Naţiunilor:

remilitarizarea Renaniei, 7 martie 1936; anexarea Austriei sau Anschluss,

Document 1: Cele 14 puncte ale preşedintelui Woodrow Wilson , 8 ianuarie 1918

7. Belgia. Întreaga lume va fi de acord că ea trebuie evacuată şi restaurată fără nici o

Document 2: Tratatul de pace cu Germania de la Versailles , 28 iunie 1919 (excerpt)

membrilor Societăţii. În caz de agresiune, Consiliul avizează asupra mijloacelor de a

Secţiunea a II-a – Luxemburg

Secţiunea a III-a – Malul stâng al Rinului

Se interzice Germaniei de a menţine sau de a construi fortificaţii, fie pe malul stâng al

Secţiunea a III-a –Bazinul Saar

Secţiunea a V-a – Alsacia - Lorena

Secţiunea a VI-a – Austria

Secţiunea a VII-a – Statul cehoslovac

Secţiunea a VIII-a – Polonia

Secţiunea I – Coloniile germane

Secţiunea a VI-a – Comisiuni interaliate de control

de guvernele aliate şi asociate, precum şi de naţionalii lor, ca urmare a războiului ce le-a

Secţiunea a II-a – Europa Orientală

Document 3: Tratatul de pace cu Austria (excerpt)

Saint – Germain en Laye, 10 septembrie 1919

Document 4: Tratatul de pace cu Bulgaria (excerpt)