Sunteți pe pagina 1din 6

Educatia, ca oricare alt fenomen social poseda o structura, fiind constituita din anumite componente ce

se afla intr-o relatie determinata. Modelul prezentat in continuare ne permite cunoasterea


componentelor sale si a interdependentei dintre ele.

Modelul actiunii educationale.

unde : S = subiectul actiunii educationale (agent, educator)

O = obiectul actiunii educationale (receptor, elev)

S' = subiectivitatea obiectului educatiei

Le.; O.e.; Sc.e. = ideal educativ, obiective si scopuri educative

D = dispozitiv pedagogic

M.e. = mesaje educationale

A = ambianta educationala (climat educativ)

C.o. = comportament obiectivat

C.i.e. = conexiune inversa externa

Cit — conexiune inversa interna

CS. — context social.

Vom analiza pe rand aceste componente :

— Subiectul actiunii educationale (S) sau agentul actiunii poate fi o persoana izolata sau o comunitate
umana. Rolul sau este de a declansa sau provoca actiunea educationala, direct sau indirect, prin
totalitatea actelor sale comportamentale.

— Obiectul actiunii educationale (O) sau receptorul ei este cel asu pra caruia se va exercita actiunea
respectiva. in cazul educatiei, el este tot o fiinta umana, calitate pe care am marcat-o cu S' si asupra
careia vom reveni. Obiectul se poate prezenta in ipostaza de obiect al actiunii si de obiect transformat.
Daca in prima ipostaza el este asa cum se pre zinta la inceputul unei secvente, in cea de-a doua ipostaza
ne apare ca rezultat al modificarilor ce s-au produs, inregistrate la sfarsitul acelei secvente a educatiei.
Acestea vor constitui, la randul lor, premisele actiunii urmatoare si asa mai departe. Ca si in cazul
subiectului, obiectul poate fi o persoana individuala sau o comunitate umana.

— Subiectivitatea obiectului educatiei (S') exprima faptul ca obiectul este tot o fiinta umana sau mai
bine zis o existenta dimensionata subiectiv. Prin aceasta subiectivitate se exprima coeficientul do
participare a obiectului la propria formare. Vorbind despre acest lucru, psihologul Al. Rosea sublinia ca
„elevul nu este o notiune abstracta, ci o realitate vie, el vine la scoala nu numai cu inteligenta sa. ci cu
intreaga personalitate, cu emotiile sale, sentimentele sale, interesele sale etc'. Nimic din tot ceea ce se
intrepfinde din exterior nu se reflecta ca intr-o oglinda, totul este trecut si asimilat prin acest filtru
personal. Subiectivitatea include deci totalitatea mecanismelor prin care obiectul asimileaza,
prelucreaza si stocheaza mesajele cu care se opereaza in cadrul actiunii educationale, elaborand apoi
raspunsuri nuantate personal. Educatia ne apare astfel ca fiind rezultatul conlucrarii si
interactiunii dintre subiect si obiect. Ambii sunt coparticipanti in acest proces. Solicitarea subiectivitatii
celui educat constituie temeiul tendintei educatiei din zilele noastre de a transforma obiectul in subiect
al propriei sale formari. La nivelul educatiei din gradinita si scoala primara aceasta tendinta impune
educatoarei si invatatorului preocuparea pentru cunoasterea personalitatii copilului, pe baza careia isi
vor putea orienta actiunea si intentiile educative in directia stimularii copilului de a participa la procesul
devenirii sale.

— Subiectul actiunii se orienteaza in exercitarea acesteia dupa un ideal educativ (Ie.) si urmareste
atingerea unor scopuri educative (Sc.e.) si obiective educative (O.e.). Idealul exprima in mod concentrat
finalitatea generala a educatiei determinata de conditiile social-istorice in care se desfasoara. Scopurile
si obiectivele educationale reprezinta finalitati ale diverselor actiuni educationale concrete care converg,
in cele din urma, spre infaptuirea idealului ca finalitate sintetica si generala.

— Dispozitivul pedagogic (D) cuprinde mijloace pe care subiectul le foloseste pentru exercitarea
actiunii sale, asigurand transmiterea mesajelor si asimilarea lor de catre receptorul actiunii.

— Mesajele educationale (M.e.) inglobeaza continutul comunicarii ce se realizeaza intre subiect si


obiect, care servesc la conducerea de catre subiect a procesului de formare a personalitatii. in cazul
actiunii educationale este vorba de o comunicare totala, constituita din doua cornpartimente : o
comunicare verbala, codificata cu ajutorul limbajului si al altor semne (simboluri, formule, figuri etc), si o
comunicare extraverbala, realizata cu ajutorul unor mesaje nonverbale cum ar fi : mimica, gesturi, stari
afective etc.

— Ambianta educationala (A.) este climatul psihosocial ce se constituie din totalitatea reactiilor
afective (emotii, dispozitii, atitudini, sentimente etc.) ale celor doi poli ai educatiei, agentul si receptorul,
ca fiinte umane. Din punct de vedere psihologic, ambianta este cea care confera o semnificatie specific
umana comunicarii, starile afective ale agentului si receptorului avand un puternic rol motivational. Ele
declanseaza si amplifica eforturile lor in directia realizarii obiectivelor prevazute.

O ambianta educativa in care domina optimismul, buna dispozitie, increderea reciproca se rasfrange in
mod pozitiv asupra intregii actiuni educationale. Continutul si sensul starilor afective pe care le include
aceasta ambianta sunt determinate, in primul rand, de personalitatea subiectului sau agentului actiunii.

— Comportamentul obiectivat (C.o.) include totalitatea reactiilor obiectului ca raspuns la actiunea


intreprinsa asupra sa.

— Conexiunea inversa externa (C.i.e.) ofera subiectului informat: in legatura cu efectele actiunii
exercitate asupra obiectului, a modului in care au fost asimilate mesajele transmise. Relatia
educationala capata in acest fel un caracter circular, intre cei doi poli avand loc un schimb continuu de
informatii.

— Conexiunea inversa interna (C.i.i.) este circuitul ce se stabileste intre obiect si comportamentul sau,
acesta avand rol de autocontrol si autodirijare a propriei dezvoltari si implicit de autoorganizare a
raspunsurilor pe care le va emite.

— Contextul social (C.S.) include, intr-un tot unitar, factorii si conditiile social-obiective proprii unei
etape concrete din dezvoltarea societatii, pe fondul carora se desfasoara actiunea educationala. Este
vorba de factorii materiali si spirituali, economici si politici, culturali si stiintifici care isi vor pune
amprenta asupra intregului proces educativ. «

Adancirea „individualizarii' fiintei umane, potrivit dezideratului acestui ideal, presupune dezvoltarea
tuturor componentelor personalitatii, in functie de aceste componente putem delimita laturile
educatiei, fiecare vizand unele sau altele din aceste componente.
Structura generală a educaţiei

Structura generală a activităţii de educaţie corespunde funcţiilor generale ale


educaţiei angajând, la nivel de acţiune, corelaţia formativă existentă între subiectul
educaţiei (un educator individual sau / şi colectiv) şi obiectul educaţiei (cel educat, care,
de asemenea, poate fi individual sau colectiv).
Subiectul educaţiei - părinţii, profesorii, agenţii sociali, instituţiile mass-media
specializate în educaţie etc. – este cel care proiectează, realizează şi dezvoltă acţiunea
educaţiei, cu finalitate pedagogică (numită şi acţiune educaţională), în calitate de iniţiator
şi emiţător al mesajului educaţional, calitate conferită de statutul sau social şi de diferitele
roluri rezultate în consecinţă (instructor, consilier, prieten, colaborator etc.).
Obiectul educaţiei este cel care preia mesajul educaţional în calitate de receptor,
calitate conferită de statutul său social iniţial – copil, elev, student, (tele)spectator etc. –
deschis în direcţia transformării sale, în timp, din obiect în subiect al educaţiei / al propriei
sale formări. Poziţia de obiect vizează statutul ontologic al personalităţii elevului etc., care
solicită parcurgerea anumitor programe de educaţie / instruire, prin valorificarea rolului
său de subiect epistemic activ, angajat în realizarea obiectivelor educaţiei /instruirii,
proiectate la nivel de sistemului şi al procesului de învăţământ.

Structura acţiunii educaţionale presupune analiza corelaţiei funcţionale, cu valoare


formativă explicită şi implicită, existentă între subiectul şi obiectul educaţiei, analiză
realizabilă la nivelul unui model teoretic (vezi Nicola, Ioan, 1996; Cristea, Sorin, 2000).
Structura acţiunii educaţionale
- un model teoretic -

S. Subiectul M.P. Mesaj O. Obiectul


educaţiei pedagogic educaţiei

I.P Ideal R.C. Repertoriul S'. subiectivitatea


. pedagogic comun obiectului

S. Scopuri A.e. ambianţa C.rd comportament


P. pedagogice educaţională . de răspuns dirijat

P. Proiect C.ps Câmp C.ra comportament


P. Pedagogic . psihosocial .. de răspuns
autodirijat
C. Curricular

o. obiective

c. conţinut c.i.i. conexiunea


inversă internă

m. metodologie AUTO- c.i.e conexiunea


PROIECT . inversă externă
AP.
PEDAGOGI
P
C

e. evaluare A.E AUTOEDU-


D CAŢIE
Subiectul educaţiei elaborează proiectul pedagogic de tip curricular (care include
obiective-conţinuturi-metode-tehnici de evaluare; cu accent central pe obiective, în
vederea realizării unor raporturi optime între: obiective-conţinuturi-metode-evaluare) în
funcţie de finalităţile macrostructurale (idealul educaţiei - scopurile educaţiei) stabilite, în
termeni de politică a educaţiei, la nivelul sistemului de educaţie / învăţământ.
Mesajul educaţional presupune selecţionarea informaţiilor cu valoare formativă
optimă (vezi alegerea informaţiilor care stimulează prioritar gândirea în raport cu memoria
sau motivaţia internă pentru învăţare în raport cu motivaţia externă pentru învăţare).
Comunicarea pedagogică a mesajului educaţional implică realizarea unui repertoriu
comun între subiect şi obiect. Subiectivizarea (S) consemnează momentul în care
obiectul educaţiei (elevul) asigură conştientizarea mesajului educaţional. Acest moment
permite obiectului educaţiei realizarea unui comportament de răspuns dirijat de subiectul
educaţiei (urmare a strategiilor de dirijare a educaţiei / instruirii propuse de subiect /
profesor).
Evaluarea comportamentului de răspuns al obiectului educaţiei permite subiectului
educaţiei (profesorului) elaborarea unui mecanism de conexiune inversă externă. Acest
mecanism vizează perfecţionarea acţiunii realizabilă la nivelul: proiectului pedagogic
curricular - mesajului educaţional - repertoriului comun - strategiilor de declanşare /
stimulare a comportamentului de răspuns al obiectului educaţiei.
Perfecţionarea continuă a acţiunilor educaţionale, proiectate în condiţii optime de-a
lungul ciclului de formare de bază, situat între vârsta de 6-16 ani, creează premisa
realizării saltului de la educaţie la autoeducaţie, pe parcursul următoarelor etape:
- formarea capacităţii obiectului educaţiei de autoevaluare a propriului său
comportament de răspuns pe baza elaborării unor circuite de conexiune inversă
internă şi a unor strategii de autodirijare a educaţiei / instruirii (vezi comportamentul
de răspuns autodirijat);
- valorificarea comportamentului de răspuns autodirijat;
- structurarea capacităţii obiectului educaţiei de autoproiectare pedagogică a acţiunii de
(auto)formare-(auto)dezvoltare a propriei sale personalităţi;
- transformarea obiectului educaţiei în subiect al propriei sale formări.
Realizarea efectivă a acţiunii educaţionale depinde în acelaşi timp de influenţele şi
presiunile, pozitive şi / sau negative, exercitate continuu din interiorul activităţii (vezi
ambianţa educaţională reliefată prin calitatea spaţiului educaţiei, a timpului educaţiei şi a
stilului educaţiei – vezi stilul: democratic, autoritar sau permisiv) şi din exteriorul activităţii
de formare-dezvoltare permanentă a personalităţii umane (vezi sistemul social, sistemul
de educaţie / învăţământ; vezi câmpul psihosocial care înconjură acţiunea educaţională).