Obiectivele ẟi instrumentele politicii bugetar-fiscale în promovarea

creẟterii economice în ările dezvoltate

 Cuprins
Întroducere

I.Notiunea de politica bugetar-fiscala

1.1 Definitie
1.2 Suveranitatea fiscala a unui stat
1.3 Politica bugetara

II. Politica bugetar fiscala pentru tarile dezvoltate

2.1 Bugetul tarilor dezvoltate

2.2 Politica fiscala a ările dezvoltate în
contextul crizei mondiale
2.3 Impozitul-instrument fiscal.
O viziune în tările dezvoltate

2.4 Obiectivele ẟi instrumentele politicii

bugetar-fiscale în ările dezvoltate

Cuprins
 Întroducere

Pentru a studia cresterea economica avem nevoie de o disciplina

separata numita macroeconomie, deoarece exista forte care afecteaza
economia in ansamblu ,care nu pot fi intelese complet sau ,simplu prin
analizarea pietelor si produselor individuale.
Astfel macroeconomia studiaza modul in care se comporta economia in linii
generale , fara a se oprii asupra nenumaratelor detalii.

Politica bugetar- fiscală este parte integrantă a politicii economice a statului. Politica
bugetar fiscala reprezinta un factor de o importanta deosebita in
viata economica, iar influenta si efectele acesteia asupra functionarea economiei
trebuie analizate in detaliu. Importanta acestui instrument este vizibila tuturor, chiar
si oamenilor fara cunostinte economice sau implicatii directe in sistemul economic.

Zi de zi, in presa, la radio si televizor este dezbatuta aceasta problema: -cum

putem construi o politica bugetr fiscala activa, care sa ofere avantaje egale pentru toti
participantii la viata economica?. Cum fiscalitatea implica participarea unui
contribuabil la circuitul economic pentru alimentarea sistemului, dar si primirea in
schimb a unor beneficii , aceasta politica stabileste o relatie de parteneriat intre stat si
platitorii de impozite.

I.Notiunea de politica bugetar-fiscala

 1.1 Definitie

Politica bugetr-fiscala cuprinde ansamblul reglementărilor privind stabilirea

ẟi perceperea impozitelor, taxelor ẟi celorlalte venituri publice, caracterizând
op'iunile statului în materie de impozite si taxe .
Sau o alta definitie fiind – Politica bugetar- fiscală stabileste volumul si
structura cheltuielilor publice necesare asigurarii functiilor statului.
Intr-o alta accep'ie politica bugetar-fiscală reprezinta activitatea autori'atilor
prin luarea măsurilor pentru asigurarea resurselor financiare necesare satisfacerii
consumului public si furnizării de bunuri si servicii publice ; mai mult decât atât
politica bugetar-fiscala se constituie si într-un instrument de interven'ie în vederea
realizarii unor obiective generale ori specifice într-o anumita perioada.

Organizarea sistemului bugetar-fiscal, conceperea si func'ionarea sa,

conduce la modificări în viata socială, economică si socială. Aceasta este motivul
pentru care sistemul bugetar- fiscal trebuie analizat nu numai din perspectivă
statică,ci si din dinamică.
Utilizarea sa ca instrument al deciziilor politice, îi confera acestuia un caracter
generator al politicii fiscale, făcînd astfel să func'ioneze diferite tehnici si mecanisme
de prelevare a impozitelor în scopuri politice,economice ẟi sociale.

1.2 Suveranitatea fiscala a unui stat

 Suveranitatea fiscală a unui stat este manifestată, in mod tradi'ional prin

exercitarea puterii de a stabili pe teritoriul na'ional impozite, taxe si contribu'ii.

Astfel,aceasta suveranitate fiscală, implică si faptul ca nu există nici un fel de

reglementări care să permita altor state , organe sau organisme interna'ionale să
instituie impozite la scara interna'ionala ẟi nici să emită reglementări cu caracter
fiscal obligatoriu pentru toate statele lumii. Faptul că fiecare stat suveran are libertate
deplină în alegerea sistemului bugetar fiscal pe care să îl promoveze, în definirea
impozitelor care îl compun, în stabilirea categoriilor de contribuabili, în
dimensionarea cotei de impunere,in fixarea termenelor de plată, in acordarea de
facilitati fiscale ,in solutionarea litigiilor dintre administratia fiscala si contribuabili,
reprezinta manifestarea plenara a suveranitatii fiscale.

Impozitarea reprezintă unul dintre principalele “instrumente na'ionale” ale

statului prin intermediul căruia guvernul îẟi pune în aplicare strategia pe care ẟi-a
stabilit-o, în func'ie de conjunctura regională sau mondială, pentru o anumită perioadă
de timp. Ca sistem de reglare economică ẟi monetară, impozitarea poate fi folosită în
scopul influen'ării unor procese economico-sociale, precum: dezvoltarea anumitor
domenii sau ramuri ale economiei na'ionale sau restrângerea altora, cre ẟterea
consumului popula'iei ori încurajarea economisirii, ajustarea modului de organizare ẟi
func'ionare a societă'ilor comerciale.

1.3 Politica bugetara

 Printre aceste politcii adoptate de guvern se înscriu si politica bugetara si cea
fiscala ambele având ca reper bugetul de stat.
Politica bugetara se reflecta în bugetul public national definit ca document program
anual al statului, exprimând veniturile si cheltuielile publice. .
Bugetul de stat reprezinta o categorie fundamentala a stiintelor
finantelor. Îl putem aborda din punct de vedere juridic si economic.
Sub aspectul sau juridic bugetul reprezinta un act prin care sunt prevazute si
autorizate veniturile si cheltuielile anuale ale statului. Bugetul de stat prevede si
autorizeaza în forma legislativa cheltuielile si resursele statului, având caracter
obligatoriu . Reprezinta un act de previziune a resurselor publice si a modului de
utilizare a acestuia, elaborându-se pe o perioada de un an. Legea bugetului de stat
este influentata de conceptiile politice, economice si sociale specifice fiecarei
perioade.
Ca document oficial, bugetul de stat evidentiaza nivelul aprobat al
cheltuielilor ce se vor efectua în viitor si marimea veniturilor ce pot fi mobilizate la
dispozitia statului.
Abordarea economica se refera la corelatiile macroeconomice si în special legatura
cu nivelul si evolutia produsului intern brut. Un anumit nivel al PIB si masura în care
acesta este repartizat pentru formarea bruta de capital si consum determina nivelui
indicatorilor bugetari si constituie baza evolutiei favorabile a resurselor în viitor.

Bugetul de stat exprima relatiile economice în forma baneasca ce iau nastere în

procesul repartitiei produsului intern brut, în conformitate cu obiectivele de politica
economica sociala si financiara ale fiecarei perioade. Aceste relatii au dublu sens: pe
de o parte, ca relatii prin care se mobilizeaza resursele banesti iar pe de alta parte ca
relatii de repartizare a acestor resurse.
La nivelul fiecarui stat se elaboreza mai multe categorii de bugete
corelate care alcatuiesc un sistem. Sistemul bugetar este diferentiat în functie de
structura organizatorica a fiecarui stat: tip unitar(Franta, Anglia, Suedia etc) si tip
federal (SUA, Canada, Elvetia etc).
 II. Politica bugetar fiscala pentru tarile dezvoltate

2.1 Bugetul tarilor dezvoltate

Revenind la notiunea de politica bugetar-fiscala, dupa cum am men'ionat

mai sus, ea stabileste volumul si structura cheltuielilor publice necesare asigurarii
functiilor statului.
Caracteristic pentru tarile dezvoltate este faptul ca ele isi procura 90% din
resursele financiare publice din impozite, taxe si contributii pentru asigurari sociale,
iar restul de la intreprinderi si proprietati publice. Referitor la structura veniturilor
fiscale, impozitele directe (pe venit si avere) reprezinta 2/3 din total, iar cele indirecte
(pe bunuri si servicii) 1/3.
In SUA, Elvetia, Canada, Australia, Danemarca, Suedia, Marea Britanie, RFG
impozitele pe venitul individual, pe profitul societatilor si pe avere furnizeaza 60-77%
din totalul veniturilor fiscale, iar in Austria, Norvegia, mai putin de 50%. Exista
tendinta de crestere a ponderii impozitelor directe pe seama reducerii celei a
impozitelor indirecte. In cadrul impozitelor directe, impozitul pe venitul individual si
impozitul pe profitul societatilor reprezinta 9/10 din total, iar impozitul pe averea
persoanelor fizice si impozitul pe activul net al societatilor mai putin de 1/10.
Resursele procurate din impozitul pe venitul persoanelor fizice sunt de peste 4 ori mai
mari decat cele din impozitul pe profitul societatilor.

În domeniul cheltuielilor publice

Ca pondere in PIB, tarile dezvoltate aloca in medie 42% (1987) pentru cheltuieli
publice, existand totusi variatii mari pe tari: Olanda, Suedia, Danemarca 60-62%,
Franta, Austria 48-53%, SUA, Elvetia, Spania, Australia 37-39%.

Explicatia acestor variatii o reprezinta faptul ca unele domenii de interes public

(sanatate, asigurari sociale, invatamant) sunt acoperite atat din resurse publice, cat si
din resurse private, ponderile acestora fiind diferite de la tara la tara.
 Spre exemplu, cheltuielile pentru sanatate sunt sustinute de sectorul public
in proportie de 42.4% in SUA fata de 85% in RFG, 84.8% in Danemarca, 78.4%
in Olanda si 71% in Franta.
In domeniul asigurarilor sociale, resursele publice acopera ponderi variate din
cheltuielile totale, astfel: 24.1% in SUA, 42.6% in RFG, 40.4% in Danemarca,
40.3% in Franta, 37.7% in Elvetia.
Din cheltuielile totale pentru invatamant sectorul public suporta 15% in Elvetia,
13.9% in Australia, 7.8% in RFG, 9.3% in Franta.
Analiza retrospectiva a evolutiei cheltuielilor publice in perioada 1977-1986 arata ca
ponderea acestora in PIB a crescut cu 4 puncte in tarile dezvoltate. Cheltuielile
publice ale tarilor dezvoltate sunt destinate in proportie de 50-70% scopurilor sociale:
asigurari si asistenta sociala, sanatate, invatamant, locuinte, recreatie. Cheltuielile cu
caracter economic – pentru transporturi si telecomunicatii, agricultura si silvicultura,
combustibili, energie, industrie extractiva – sunt cuprinse intre 9 si 13% din total.
 2.2 Politicile fiscale a ărilor dezvoltate
in contextul crizei mondiale

Economiile cele mai avansate ale lumii, Statele Unite, Marea Britanie, zona
euro si Japonia, vor inregistra in 2009 cea mai mare scadere a produsului intern
brut (PIB) de la Al Doilea Razboi Mondial, avertizeaza agentia de evaluare
financiara Fitch (www. Ziare.com)
La nivel agregat, produsul intern brut va scadea in aceste tari cu 0,8% in 2009,
fata de o crestere cu 1,1% estimata pentru 2008, mentioneaza analistii de la Fitch,
care argumenteaza ca inasprirea conditiilor de creditare, scaderea consumului
populatiei si a investitiilor companiilor vor afecta in acelasi timp economiile avansate.

PIB-ul mondial va creste cu doar 1% in 2009, in cel mai lent ritm de la inceputul
anilor '90, comparativ cu o medie de 3,5% in ultimii cinci ani.

In acest sens, reprezentantii tarilor puternic dezvoltate vor pregati o serie de

strategii politice bugetar fiscale de iesire pentru perioada de dupa criza, care vor fi
adapatate de la o tara la alta. (conform informatiei Ziare.com)
 2.3 Impozitul - instrument fiscal.
O viziune pentru tările dezvoltate

În toate tarile Uniunii Europene, statul percepe un impozit pe venitul

persoanelor fizice. Structura fundamentala a sistemului de impunere a veniturilor
persoanelor fizice este practic asemanatoare în toate tarile Uniunii Europene.
Diferentele apar în cazul cotelor de impunere. Cotele de impunere reprezinta
procentajele aplicate la sumele impozabile. Sumele obtinute de contribuabili se
încadreaza în transele de venit stabilite prin lege. În functie de transa în care se
încadreaza, veniturile respective se impoziteaza cu o anumita cota de impunere.

Veniturile impozabile se obtin prin deducerea unei sume fixe numita

"deducere de baza", din venitul net obtinut de contribuabil. Deducerea poate lua
diferite forme. Astfel, în unele tari, aceasta deducere se poate prezenta sub forma
impozitarii primei transe de venit cu cota 0%, iar în altele se acorda o reducere a
obligatiei fiscale prin "credit al impozitului de baza", adica din impozitul calculat si
datorat se deduce o suma fixa, egala pentru toti contribuabilii. Totusi, în cele mai
multe tari, se practica deducerea personala de baza, care reprezinta o suma fixa care
reduce baza de impozitare a fiecarui contribuabil.

Cu exceptia Germaniei care aplica formule fiscale diferite, veniturile care

depasesc pragul deducerilor sau care nu sunt impozitate cu cota 0%, sunt repartizate
pe transe de venit. Numarul transelor de venit variaza de la tara la tara: în Suedia
venitul se impoziteaza într-o singura transa, în Islanda si Irlanda în doua transe, în
timp ce în Luxemburg, Mexic, Spania si Elvetia venitul se impoziteaza în opt transe.
În cadrul unei transe, veniturile sunt impozitate la aceeasi cota de impunere, cota
care creste de la o transa la alta. Se obtine astfel un impozit progresiv.
Deducerile personale în Marea Britanie cresc si pe categorii de vârsta a
contribuabililor, respectiv pentru persoanele cuprinse între 65- 74 de ani si apoi pentru
persoanele ce depasesc 75 de ani. Diferentieri la nivelul deducerilor personale se fac
si pentru persoanele nevazatoare sau pentru vaduve.
Spre deosebire de sistemul deducerilor personale, sistemul bazat pe credite pentru
impozit nu tine seama de nivelul venitului contribuabilului. Un astfel de sistem este
utilizat în tari ca: Austria, Canada, Ungaria, Islanda, Italia, Mexic, Noua Zeelanda,
Polonia, Portugalia.
Gradul de progresivitate al unui barem de cote creeaza dependenta
fata de dimensiunile transelor de impunere si a cotelor marginale aplicate pe venitul
fiecarei transe. Atât nivelul transelor de impunere, cât si al cotelor marginale
variaza de la o tara la alta, reflectând diferite moduri în care statele realizeaza o
repartitie echitabila a obligatiei fiscale. Cotele maxime de impunere a veniturilor
prelevate de stat sunt de 25% în Suedia, 33% în Noua Zeelanda si de 60% în Tarile
de Jos.
În Irlanda si Noua Zeelanda, contribuabilii al caror nivel de venit
corespunde venitului mediu pe economie, sunt asimilati la cote maxime, respectiv de
48% si 33%. În Germania, Austria, Belgia, Canada, Finlanda, Franta, Tarile de Jos si
Marea Britanie salariatii pot câstiga cam de doua ori venitul mediu pe economie
înainte ca sa plateasca impozitul la cota maxima. În schimb, contribuabilii elvetieni si
americani nu sunt asimilati la cota maxima atâta timp cât veniturile lor nu ating de
zece ori venitul mediu pe economie. Pentru contribuabilii turci, venitul lor poate
depasi de 29 de ori venitul mediu pe economie înainte ca sa fie impozitati cu cota
maxima.

Desi majoritatea tarilor europene si-a propus o scadere a cotelor de impunere

(Germania si-a propus un program pâna în 2005), se poate remarca ca, totusi,
contribuabilii tarilor europene ating transele de impunere maxima la nivele de venit
mult mai mici decât contribuabilii americani.

Deẟi trecerea la impunerea globală a veniturilor persoanelor fizice este un pas

înainte către modernizarea sistemului fiscal, există ẟi dezavantaje ale acestui sistem,
atât din punctul de vedere al contribuabilului, cât ẟi al organelor fiscale. Instabilitatea
legislativă, de unde ẟi incoeren'a deciziilor (numai la Ordonan'a Guvernului nr.73/99
au fost făcute 13 modificări, până
la abrogarea sa prin Ordonan'a Guvernului nr. 7/2001, care, la rândul său a fost
modificată de 5 ori), are un impact puternic asupra contribuabililor.
Un dezavantaj al sistemului, din punctul de vedere al contribuabilului, ar fi
greutatea cu care se rambursează impozitul de restituit. Plătitorii de venit devin astfel
creditori ai statului, iar puterea de cumpărare a banilor care reprezintă impozitul de
restituit este erodată de infla'ie.
Pe de altă parte, organele fiscale au ẟi ele nemul'umiri. De ẟi acest sistem este
introdus de peste 2 ani, contribuabilii nu sunt instrui'i cum trebuie în această
privin'ă, din această cauză apărând tot felul de divergen'e între ace ẟtia ẟi
organele fiscale.

2.4 Obiectivele ẟi instrumentele politicii bugetar-

fiscale în ările dezvoltate

Obiectivele politicii bugetar-fiscale în 'ările dezvoltate sunt:

- creẟtere economică;
- Îmbunătă'irea competitivită'ii economice, în condi'iile unui mediu
concuren'ial stimulativ;
- stabilitatea pre'urilor
-mentinerea inflatiei la un nivel acceptabil; -
men'inerea echilibrului balan'ei de plă'i;

Instrumentele sunt:
- utilizarea impozitelor si taxelor ca parghii de stimulare a
comportamentului macroeconomic pentru o crestere economica
continua.
Obiectivele politicii fiscale ale ărilor dezvoltate din Comuniteai Europenă Pe termen
lung se urmăreẟte prevenirea distorsionării concuren'ei în

interiorul pie'ei unice prin existen'a diferen'elor dintre cotele impozitelor indirecte ẟi
dintre sistemele de impozitare propriu-zise. De asemenea, în domeniul impozitării
directe, unde cadrul legal se prezintă sub forma acordurilor între statele membre,
obiectivul principal al UE este acela de a elimina ambiguită'ile legislatice care permit
evaziunea fiscală ẟi evitarea dublei impuneri. Se urmăre ẟte totodată prevenirea
efectelor negative ale concuren'ei fiscale cu referire, în special, la migrarea bazelor
de impozitare na'ionale pe măsură ce firmele î ẟi părăsesc sediile ini'iale din statele
membre în căutarea unui regim fiscal mai favorabil în alte 'ări comunitare. Prevederile
Tratatului de la Maastricht cu privire la Uniunea Economică ẟi Monetară dau o nouă
dimensiune politicii fiscale prin limitarea strictă a posibilită'ilor guvernamentale de a
finan'a cheltuielile publice prin împrumuturi. Pactul pentru Stabilitate ẟi Dezvoltare
prevede ca statele membre cu deficit bugetar de peste 3% să constituie depozite
nepurtătoare de dobânzi care se transformă în amenzi nerambursabile în cazul în
care nu se reuẟeẟte reducerea deficitului. Men'inerea bugetelor statelor membre într-
un anumit echilibru de-a lungul ciclului economic constituie obiectivul general al
Pactului. Drept urmare statele membre vor trebui să finaneze orice majorare a
cheltuielilor publice prin creẟterea impozitelor - a veniturilor publice la nivelul ciclului
economic.
 Concluzii

Politica bugetar-fiscala trebuie să fie coerentă ẟi eficientă. Pentru ac'iunea

statului, coeren'a implică pe de o parte compatibilitate între obiectivele statului, iar pe
de altă parte, o adaptare a instrumentelor utilizate la obiectivele urmărite.

Eficacitatea se va evidenia prin combinaia optimă a

instrumentelor existente.
Măsurile de politică bugetar-fiscala 'in cont de raportul dintre beneficiile ẟi
costurile pe care le implică, din punct de vedere politic, economic ẟi social. În general,
se încearcă ob'inerea unei combina'ii optime. Însă realitatea economică a eviden'iat
imposibilitatea atingerii concomitente, prin măsuri de politică macroeconomică, a
principalelor obiective.
Activitatea financiara a unui stat trebuie sa se bazeze pe norme, metode, principii,
masuri si instrumente concrete si just aplicate, în vederea constituirii, repartizarii si
optimizarii fondurilor de resurse financiare, în conformitate cu obiectivele sociale si
economice.

Bugetul de stat reprezinta cel mai important si complex buget atât în cadrul
bugetului public national, cat si în întregul sistem bugetar. Acest buget, prin
dimensiunea, complexitatea si impactul sau asupra economiei publice si private, ar
trebui sa asigure, daca nu anual atunci pe perioade durabile, un echilibru între
nevoile centralizate ale statului si mijloacele care le-ar putea acoperi într-un singur an
bugetar.
În statele mileniului trei, politicile fiscale, bugetare, monetare si valutare
adoptate de orice guvern produc efecte în primul rând în plan intern, national
dar influenteaza si asupra relatiilor cu alte state.

Bibliografie
 1. Economia mondială.- Bucureẟti.,1992.
2 Economia mondială. / Editor – Coord. S. Dumitrescu. – Bucureẟti,
1992. www. Ziare.com
www.money.ro