Sunteți pe pagina 1din 107

O TOAMNĂ ÎNCÂNTĂTOARE

FAYRENE PRESTON

CAPITOLUL 1
Se apropie de el învăluită în razele soarelui.El ridică o mână la frunte ca să-şi
ferească ochii de lumina puternică.Această tactică avu efect.În timp ce ea păşea
vioi pe trotuarul din faţa Tribunalului Dallas,o putu vedea tot mai clar.
Acea zi de noiembrie era rece şi plină de auriul,cafeniul şi ruginiul frunzelor
copacilor.Uimitor,părul ei avea exact culoarea frunzelor: ruginiu cu străluciri
aurii.Îl ţinea strâns la spate într-o coadă foarte şic şi purta un costum elegant,de
culoarea părului ei şi a frunzelor.Aşteptă până când ea ajunse la un metru
distanţă de el.
-Scuzaţi-mă.Sunteți Samantha McMillan?
Ea se opri şi îl cântări din privire direct,deschis.Avea ochi căprui-auriu,de
culoarea frunzelor.
-Da.Cu ce vă pot ajuta? El îi întinse mâna.
-Matthew Stone,nepotul Leonei Paterson.Ochii îi străluciră,recunoscându-l.Se
întinse şi-i strânse mâna.
-Cu ce te pot ajuta?Era deja a doua oară când punea această întrebare.
Evident,era obişnuită cu oamenii care veneau la ea cu probleme.Şi era normal
aşa,se gândi el,ţinând cont că era avocat specializat în divorţuri.Şi,oricât de
dezgustătoare i se părea profesia ei,auzise că era foarte bună în ceea ce făcea.
-Aş vrea să-ţi vorbesc despre mătuşa mea şi această presupusă căsătorie a ei.
Pentru o clipă chipul ei se lumină de amuzament.În lumina strălucitoare a
soarelui de toamnă,părul ei sclipea în nuanţe aurii,scoţându-i vag în evidenţă
chipul uşor pistruiat,fără nici un alt defect.
-Presupusa căsătorie,domnule Stone?Din câte ştiu eu,căsătoria Leonei a fost
fixată pentru weekend-ul săptămânii viitoare.Am de gând să merg şi presupun că
vei merge şi tu.El făcu un joc de picioare,ca un boxer care încearcă să-şi
găsească poziţia cea mai bună pentru a-şi înfrunta adversarul.
-Nu,n-am să mă duc şi exact despre asta vreau să-ţi vorbesc.
-Despre faptul că nu vrei să mergi? Leona va fi zdrobită.
Ea ţinea strâns în mână o servietă-diplomat din piele maro şi de umăr îi atârna o
poşetă din piele ruginie.Şi în timp ce ea bătea din vârful pantofului din piele pe
trotuarul acoperit de frunze uscate şi îşi privea ceasul de la mână,lui i se păru că
era o femeie rece şi dură,la fel ca acea zi de noiembrie.
-Trebuie să fiu în tribunal peste douăsprezece minute.Îmi pare rău,dar...
-Atunci spune-mi când...
-Când ce?
-Când vei avea timp să stai de vorbă cu mine.Ea îşi trecu servieta dintr-o mână
în cealaltă.Ştia cine era Matthew Stone,nu numai pentru că era prietenă cu
mătuşa lui,ci şi pentru că el era un foarte celebru reporter investigator,câștigător
al numeroase premii.Chiar anul trecut reuşise să desluşească una dintre cele mai
mari poveşti despre Peter Norton Jr.,unul dintre oamenii de vază ai Dallas-ului,
iar aceasta avusese un răsunet larg în toată ţara.
Poate că voia să-i vorbească despre acea nuntă în familie,dar ea avea
certitudinea că el o vedea tot prin ochii reporterului de investigaţii,mai degrabă
decât s-o considere o prietenă de familie.Cu atât mai rău,se gândi ea.Ochii lui
erau de un albastru profund,cu o privire de o intensitate neobişnuită.Avea şi un
păr frumos,castaniu cu sclipiri arămii şi o frunte înaltă,de om inteligent.Dacă ar
fi avut mai mult timp la dispoziţie şi-ar fi putut aminti şi numele numeroaselor ei
prietene cărora le-ar fi plăcut să-l cunoască,dar atâta vreme cât...
Pager-ul ei porni să ţiuie.El îşi duse reflex mâna către al lui.
-E al meu,murmură ea,pescuindu-l din poşetă.Nu am timp,domnule Stone,cel
puţin nu foarte curând,şi sinceră să fiu nu văd nici un rost să discutăm despre
căsătoria mătuşii tale.Nu este treaba mea şi nici măcar a ta.El făcu un pas către
ea.Fără îndoială,se gândi ea,era o tactică de intimidare,probabil involuntară,dar
nici nu-i trecu prin gând să dea înapoi.
-Aici greşeşti.Eu sunt singura rudă în viaţă a Leonei,şi tu,domnişoară McMillan,
eşti cea care i l-a prezentat mătuşii mele pe acel gigolo care crede acum că se va
căsători cu ea.Vreau să cunosc povestea din punctul tău de vedere,care este
partea ta din afacerea asta?Ea strânse din buze în timp ce-şi privea din nou
ceasul.
-Sunt aşteptată în tribunal la ora opt şi jumătate,mai am de dat şi un telefon,cu
toate astea aş vrea să te informez numai pentru cultura ta generală,domnule
Stone,că s-ar putea că ai înţeles greşit nişte lucruri.Oricum,nu am nici timp şi
nici chef să stau să-ţi explic unde greşeşti sau să-ţi dau orice altă explicaţie.Îţi
doresc o zi foarte frumoasă.El nu încercă s-o oprească,dar se întoarse să
privească în urma ei în timp ce ea se grăbea pe treptele tribunalului.Vântul agita
frunzele în urma ei,fără să reuşească să atingă măcar o singură şuviţă a părului
ei,strâns foarte eficient într-o coadă franceză.O femeie destul de interesantă,şopti
el.Mult mai interesantă decât se aşteptase.
Costumul ei ruginiu i se potrivea de minune.Jacheta îi era strânsă pe talia
subţire,iar fusta strâmtă îi cobora într-o curbă dulce peste şolduri,până deasupra
genunchilor.Costumul ei era foarte potrivit şi decent,prea decent pentru gusturile
lui.Cu toate acestea o va vedea din nou,se gândi el,deşi nu la căsătorie.Pentru că
nu va fi nici o căsătorie.El îşi privi ceasul şi se strâmbă.Trebuia să fie la o
întâlnire în celălalt capăt al oraşului peste douăzeci de minute.Făcu câțiva paşi
dar se opri brusc şi mai privi încă o dată către uşile tribunalului,dincolo de care
dispăruse ea.Da,se gândi el,în mod sigur o va mai vedea.

Matthew Stone o aştepta deja când Samantha ajunse înapoi la biroul ei la ora
cinci.În după-a-miaza aceleiaşi zile.Ea nu fu chiar foarte surprinsă când îl văzu
în sala de aşteptare,cu o revistă în mână.Hotărât şi încăpățânat erau numai două
dintre cuvintele pe care le auzise rostite în legătură cu el,descriindu-l.Şi trebuia
să recunoască în sinea ei că era din ce în ce mai curioasă de motivul pentru care
el insista atâta să-i vorbească despre o simplă căsătorie.Închise uşa în urma ei şi
traversă încăperea către secretara ei,o femeie elegantă la vreo patruzeci de ani,cu
o minte ascuţită şi cu un umor încă şi mai ascuţit.
-Bună,Barbara.Ce se mai întâmplă?Barbara aruncă o privire plină de înţeles
către bărbatul care aştepta.
-Numai lucruri obişnuite,schingiuiri,haos şi câte o invazie de lăcuste.Arătă către
un teanc gros de documente care zăcea pe un colţ al biroului ei.Astea sunt gata
să se bucure de plăcerea de a fi citite şi semnate,iar mesajele sosite sunt pe
biroul tău.Apucă teancul de hârtii cu mâna liberă.
-Mulţumesc.Altceva?
-Ar mai fi ceva.Cu o mână,atent manichiurată,arătă către Matthew.Domnul
Stone a venit să-ţi vorbească.Spune că este ceva personal.
-Chiar aşa? Se întoarse şi descoperi privirea intensă a ochilor lui aţintită asupra
ei.Frumoşi ochi,se gândi ea din nou.Ochi care ar putea mângâia pe unii şi
intimida pe alţii.În ceea ce o privea pe ea,era foarte interesată de ce credea el că
era şi ea amestecată în problema care-l frământa.
-De când aştepţi aici?
-Nu de mult.M-am gândit că după-amiază târziu ar fi momentul cel mai potrivit
ca să te prind,exceptând,desigur,cazul în care ai cina deja programată pentru
această seară.Sau o întâlnire.Bărbatul acesta începea s-o amuze.Îi amintea de un
buldog răbdător.Păcat! Cu toate acestea,era necăsătorit,avea o slujbă sigură şi
era heterosexual,trei calităţi de excepţie pe care mătuşa lui i le amintise de
nenumărate ori.De excepţie,subliniase Leona.
Avea şi defecte,desigur.Era sigură că nu le descoperise încă pe toate,deşi se
lovise de câteva dintre ele.De exemplu,ea nu prea se dădea în vânt după felul lui
direct,faţă-În-faţă,ochi-În-ochi,de a vorbi.Totuşi,nu-şi putea permite să irosească
un material masculin atât de bun,fără să încerce măcar să-l cupleze cu vreuna
dintre prietenele ei singure.
-Am vreo întâlnire la cină,Barbara?
-Oh..!Barbara verifică plină de zel în agenda ei de întâlniri.Numai dacă ai
aranjat tu vreo întâlnire de ultim moment de care nu mi-ai spus încă.
-Nu-mi amintesc.Samantha îşi cunoştea programul în cel mai mic amănunt,la fel
şi Barbara.
-Va trebui să mă gândesc.Între timp-aruncă o privire către Matthew-cred că-ţi
pot oferi câteva minute.Intră.Îi făcu un semn din mână către biroul ei,apoi se,
întoarse din nou către secretară.Îţi doresc un weekend plăcut.
-N-ai nevoie de mine să mai rămân? întrebă Barbara cu vocea plină de speranţă.
Samantha zâmbi.
-Nu.Ne vedem luni.Biroul ei nu-l surprinse pe Matthew.Era plin de răceala
eficientă şi de eleganţa distantă care o caracterizau pe ea.Biroul era pe colţul
etajului patruzeci al unui zgârie-nori din sticlă şi oţel care domina Dallas-ul şi
era mobilat în mahon lustruit,cristal strălucitor şi piele de Burgundia.
El îşi alese unul dintre scaunele din piele din faţa biroului ei şi se aşeză.
-Observ că divorţurile se plătesc foarte bine,spuse el,cu un ton intenţionat
agresiv.Aşezată în spatele unui birou şi răsfoind printre mesaje,o sprânceană
ridicată fu singura ei reacţie.
-Vrei să-ţi schimbi profesia? în acest caz ai putea să vorbeşti cu Barbara.Dau
deseori consultaţii pe la şcolile din împrejurimi.Poate că te-ar interesa şi pe tine
să vii.
-Mulţumesc,domnişoară McMillan,dar un avocat de divorţuri are un punctaj
foarte scăzut pe scala mea de apreciere a profesiilor.
-Chiar aşa? întrebă ea pe un ton de interes de circumstanţă.Chiar mai scăzut
decât aceea de a scormoni prin vieţile oamenilor şi de a încerca sistematic să-i
desparţi?
-Eu distrug numai oamenii care o merită.Dar tu poţi spune acelaşi lucru?
Ea se întrerupse din lectura mesajelor şi-l privi.
-În momentul în care marea majoritate a clienţilor mei apelează la mine,
căsniciile lor deja scârțâie iar ei sunt pregătiţi să-şi refacă vieţile.În plus...
-Ah,în plus? Vrei să spui că mai este ceva?
-În plus,eu nu pot să hotărăsc cine merită să fie distrus şi cine nu.Tu,în schimb,
iei hotărâri de parcă ai fi cel puţin Dumnezeu.
-Mă flatezi,domnişoară McMillan.
-Deloc,domnule Stone.Absolut deloc.Şi acum,exact ce aş putea face pentru tine
în după-amiaza asta?
-Din nou întrebarea asta?
-Ce întrebare? îşi notă ceva pe marginea unuia dintre mesaje,apoi trase către ea
teancul de documente.
-Continui să mă întrebi ce poţi face pentru mine.
-Asta poate pentru că nu înţeleg de ce vrei să-mi vorbeşti.
Pe sub birou,ea îşi scoase din pantofi picioarele obosite.Se întinse să ia un pix de
aur şi începu să răsfoiască documentele,apoi să le semneze repede.El făcu un
gest de neputinţă din mâini.
-Nu ştiu cum să mă fac mai bine înţeles.
-De ce nu încerci? sugeră ea dulce,prea dulce.
El îi aruncă o privire aspră care,însă,remarcă el,fu absolut zadarnică căci ea se
aplecase deja asupra hârtiilor ei,reluându-şi mişcările precise şi eficiente.Oare
dacă ar fi dezbrăcat-o,ar fi găsit la ea unghiuri la fel de precise şi de eficiente sau
curbe fine,pur feminine? Era o întrebare interesantă.Chiar foarte interesantă.
La mai multe ore după ce o văzuse pentru prima oară,părul ei rămăsese la fel de
bine strâns în coadă franceză.Chiar şi sub această lumină artificială,culoarea
părului ei îi amintea de frunzele de toamnă.Se întreba de ce i-ar aminti dacă ar
vedea-o iarna.Sau primăvara.
-Domnişoară McMillan...Ea tresări; capul îi zvâcni.Fusese extrem de conştientă
de privirea lui atât de cercetătoare.O simţise de parcă îi despica pielea şi-i invada
carnea până la os.
-Uite,nu ştiu cum este la tine,dar este sfârşitul unei zile lungi de la sfârşitul unei
săptămâni lungi,iar eu m-am săturat de toată porcăria asta cu „domnişoară
McMillan” şi „domnule Stone”.Spune-mi Samantha.Şi mătuşă-ta îmi spune la
fel.
-Ştiu.Ceva din vocea lui blândă o făcu să lase pixul jos şi să se întindă după
sticluţa cu aspirine din sertarul de sus.Nu,se corectă ea imediat,înghiţind tableta
cu un pahar de apă,nu putea fi din cauza vocii lui.Fusese o săptămână
îngrozitoare.
-De fapt,continuă el,deşi v-aţi cunoscut în urmă cu numai câteva luni la o
întâlnire de binefacere,aţi devenit foarte apropiate.Asta mi se pare neobişnuit.
-Mie mi se pare neobişnuită reacţia ta.Ea aruncă înapoi flaconul cu aspirine în
sertar,îşi puse mâinile pe suprafaţa lustruită a biroului şi aşteptă ca aspirina să-şi
facă efectul.Şi următoarea lui mutare.Mutarea lui veni prima.El zâmbi.
Ea era în stare să recunoască o tactică de dezarmare de la prima vedere şi,în
acest caz,fu obligată să recunoască că era o tactică foarte eficientă.Zâmbetul lui
era cald,înţelegător şi senzual...
-Te doare capul? întrebă el pe un ton coborât şi incredibil de liniştitor.
Cu numai câteva minute în urmă fusese direct.Acum era dulce ca frişca.
-Nu.
-Şi atunci de ce ai luat o aspirină?
-Pentru că nu vreau o durere de cap.
-Cât de eficient din partea ta să opreşti o durere de cap înainte să apară!
Ea aruncă o privire către ceas.
-Te rog s-o scurtezi şi să-mi spui ce vrei să ştii.
-Samantha...El se opri o clipă,ca şi cum ar fi savurat sunetul numelui ei.O nouă
tactică,fu ea sigură,numai ca s-o scoată din sărite.Îl privi cu nerăbdare.
-Samantha,sunt foarte îngrijorat pentru mătuşa mea.
-De ce? Ea este extrem de fericită.Ea şi Alfred se iubesc foarte mult.
El zâmbea în continuare,dar ochii i se îngustau încet,privind-o cu intensitatea cu
care priveşte o cobra chiar înainte să muşte.
-Din câte am înţeles de la mătuşa mea,tu i l-ai prezentat pe acest Alfred
Trevarthen,un presupus prieten de-al tău.
-Nu presupus,el este un prieten de-al meu.Aruncă din nou o privire către ceas.
Mai durează mult toată discuţia asta?
-De ce? Ţi-ai amintit de vreo întâlnire pentru cină?
-Da,şi nu pot să lipsesc.Trebuia să ia cina cu maică-sa şi cu cel de-al doilea ei
soţ,David.
-Este ceva important?
-N-aş fi acceptat invitaţia dacă n-ar fi fost important.Timpul meu este foarte
preţios pentru mine,timp pe care aş putea spune tu mi-l iroseşti chiar acum.
-Poate dacă m-aş fi oferit să te plătesc pentru timpul pentru care mi-l acorzi...
Asta a făcut Trevarthen? Te-a plătit ca să-l ajuţi s-o agațe pe mătuşa mea?
Ea se crispă.
-Eu nu iau bani de la prieteni,iar Alfred este prietenul meu.Cât despre dumneata,
domnule Stone,sunt prea scumpă pentru tine.
-Pune-mă la încercare.
-Îmi pare rău,dar îmi aleg şi prietenii şi clienţii.Tu nu eşti nici una nici alta.Şi cu
asta am terminat?
El nu se mişcă,dar ceva se schimbase în el.Cobra nu mai exista şi locul îi fusese
luat de un tigru care lenevea plin de încântare în căldura amiezei.Un tigru care
tocmai înghiţise o halcă mare de carne şi acum avea tot timpul din lume ca s-o
digere.Numai că înghiţitura aceeea nu fusese chiar ea,de asta era sigură.Ar fi
remarcat imediat dacă ar fi luat o muşcătură cât de mică din ea,dar nu luase.Ceea
ce făcuse,în schimb,într-un timp foarte scurt,fusese să-i amintească de trei
animale' diferite.Fusese sigură de asta în primele două ocazii şi nu se aşteptase
să se înşele nici a treia oară.El îşi încrucişa picioarele şi-şi privi gânditor
mâinile împreunate.
-Am să încerc să nu-ţi mai răpesc prea mult din timpul tău preţios.Aş vrea doar
să înţeleg cum se face că o femeie de vârsta ta,apropo,pot să te întreb ce vârstă
ai?
-Nu,nu poţi să mă întrebi.El ridică din umeri şi se frecă pe obraz.
-Bine,nici o problemă.Cred că vreo treizeci şi doi.Poate chiar treizeci şi patru.
Nu,stai...
-Treizeci,spuse ea pe un ton tăios.Zâmbetul lui se lărgi.
-Mulţumesc.Treizeci.Atunci cum se face că o femeie atât de tânără ca tine
doreşte să fie prietenă şi să petreacă atât de mult timp împreună cu o femeie cu
mult mai bătrână decât tine?
-Ce importanţă are vârsta? întrebă ea,sincer mirată.Mătuşa ta este o doamnă
extrem de drăguţă şi o companie foarte plăcută.Ţie nu-ţi place de ea?
-Eu o iubesc.Mi-a fost ca o a doua mamă de când a mea a murit.Din această
cauză tot încerc să înţeleg toată povestea asta şi mai încerc să înţeleg şi de ce o
femeie atât de ocupată cu propria ei carieră ca tine cheltuieşte atât de mult timp
şi efort ca s-o combine pe mătuşa mea cu un străin.
-Pentru mine nu este un străin,iar acum nu-i mai este un străin nici Leonei.S-ar
părea că doar ție îţi mai este străin.Chipul lui rămase destins şi vocea calmă.
-Alfred Trevarthen este un străin pentru mine,dar mătuşa mea nu este.Are
şaizeci şi şase de ani,Samantha,şi a muncit din greu o viaţă întreagă pentru a
dobândi situaţia financiară de care se bucură în prezent.Şi nu am de gând să stau
cu braţele încrucişate şi să privesc cum se duce totul de râpă.
De data asta o trata cu mănuşi şi,destul de ciudat,abia acum remarcă pentru
prima oară încrederea de sine şi masculinitatea lui.Fusese acolo şi înainte,
desigur,dar presupuse că se concentrase asupra altor lucruri,cum ar fi ochii lui
sau ce ar putea dori de la ea.Poate că avea o prietenă cu care l-ar putea combina,
până la urmă.Va trebui să se gândească la chestia asta.Poate Maria Keaton...
-Îmi pare rău,dar dacă vrei să-mi spui ceva prin chestia asta,mă tem că n-am
înţeles.El zâmbi din nou.
-Ah,haide,Samantha.Nu mă dezamăgi chiar acum.Înţelegi foarte bine.
Pe sub birou,îşi strecură picioarele înapoi în pantofi,apoi se lăsă pe spate în
scaun.
-Ştii,Matthew,într-adevăr eşti grozav.Sincer.Sunt sigură că dacă m-aş gândi mai
mult,m-aş simţi privilegiată că m-ai considerat chiar atât de importantă încât să
te fac să-ţi concentrezi asupra mea tot farmecul tău,toată insistenţa ta,toată
inteligenţa ta.Dar,vezi tu,problema este că toate acestea le risipeşti în zadar.Ar
trebui să ţi le păstrezi pentru vreun nefericit a cărui viaţă o consideri că merită
publicată.Sprâncenele lui zvâcniră în sus.
-Vreun nefericit? De unde şi până unde această atitudine la tine? Oare am făcut
eu vreo anchetă despre vreunul dintre prietenii tăi? Poate chiar Norton?
-Nu.De fapt n-am nimic să-ţi reproşez în legătură cu ce i-ai făcut.Avea deja
puterea în mâini şi ar fi fost un adevărat dezastru dacă ar fi obţinut încă şi mai
multă.Acum vorbesc la modul general.
-Presupun că n-a fost nici un compliment strecurat pe acolo?
-Nu îmi pari a fi un bărbat care să aibă nevoie de complimente.
-Iar tu,Samantha,nu-mi pari o femeie care să facă lucruri fără să aibă un motiv
foarte clar.Aşa că haide să ne întoarcem la întrebarea mea: De ce ai ţinut morţiş
s-o combini pe mătuşa mea cu un bărbat de care eu n-am mai auzit niciodată?
Care-i partea ta aici? Ea îi zâmbi pentru prima oară,numai că nu era un zâmbet
sincer şi era sigură că şi el ştia asta.
-Nimic altceva decât plăcerea de a vedea doi oameni fericiţi.
În timp ce o privea,propriul lui zâmbet începu să pălească.
-Mă duci cu vorba,şi nu-mi place deloc.Ea ridică din umeri.
-Dacă ai de gând să continui să-mi pui astfel de întrebări stupide,atunci ai face
bine să te obişnuieşti cu senzaţia.El oftă îndelung.
-Uite,Samantha,am să încerc să-ţi spun de ce...
-Desigur.El îi ignoră comentariul.
-Poate că tu nu ştii,dar mătuşa mea are o istorie îndelungată plină de relaţii care
au mers prost.
-Eu n-aş numi patru căsnicii în şaizeci şi şase de ani tocmai o istorie
îndelungată.
-Bineînţeles că nu.Doar eşti avocat de divorţuri.
-Primele ei două căsnicii n-au fost relaţii care au mers prost.A rămas văduvă de
două ori.
-Şi ambele decese au lăsat-o absolut distrusă.
-Şi asta numeşti tu o relaţie proastă?
-Rezultatul final a fost acelaşi,ea a suferit.Iar celelalte două căsnicii au sfârşit
prin divorţ,ceea ce a făcut ca fiecare dintre cei doi bărbaţi să plece cu buzunarele
mult mai pline decât la început,în afara acestor căsnicii,au mai fost câteva relaţii
mai strânse care m-au determinat să intervin.Nu vreau să se întâmple din
nou.Vreau s-o protejez.Ea îl privi atent,deschis.Era îmbrăcat într-o pereche de
pantaloni lejeri de culoare kaki,o cămaşă înflorată cu albastru,brun şi ruginiu,cu
o cravată de culoare albastru-fumuriu înnodată neglijent la gât şi o jachetă de
catifea.Jacheta avea petece din piele la coate.Pentru unii aşa ceva ar fi putut
părea ceva prea pretenţios,dar la el totul părea perfect natural pentru că petecele
erau destul de tocite,ca şi cum şi-ar fi petrecut o grămadă de timp cu coatele pe
un birou.Era încălţat în cizme de piele maron,bine lustruite.Foarte masculin,se
gândi ea din nou.Poate prea masculin.Nu credea,totuşi,că s-ar potrivi cu Maria
Keaton.
-Spune-mi ceva,Matthew.Chiar pot să-ţi spun Matthew? El încuviinţă.
-Desigur.Oricine este în stare să mă ducă cu vorba ar trebui să se simtă liber
să-mi spună pe nume.
-Nu te duce nimeni cu vorba.Tu eşti acela care tot face viraje la stânga.Aşa că
opreşte-te şi spune-mi de ce sari imediat la concluzia că Alfred este un vânător
de avere? Nici măcar nu l-ai cunoscut încă.
-Ţi-am mai spus.Mătuşa mea are un ghinion teribil cu bărbaţii şi nu judecă
întotdeauna aşa cum ar trebui.Îl cunoaşte pe Trevarthen numai de o lună şi ceva
şi chiar ea mi-a spus,aş putea să adaug,că tipul este paznic cu jumătate de normă
la un magazin din cartier.
-Şi ce-i cu asta? Era o muncă bună,cinstită.
-Partea proastă este că Leona va trebui să-l întreţină.Şi mai e ceva.Am încercat
de mai multe ori să-l întâlnesc,dar de fiecare dată s-a scuzat că nu poate veni la
întâlnire.
-Poate că scuzele lui au fost motivate.
-Sau poate că nu.Ea îşi culese de pe birou pixul de aur şi începu să-l învârtă între
degete,nerăbdătoare.
-Şi de ce nu-l întrebi chiar pe el?
-Am avut foarte mult de lucru în ultima vreme şi timp liber extrem de puţin,dar
când am avut câteva minute libere pe ici pe colo,am încercat să fac o investigaţie
despre el.Din nefericire n-am fost în stare să aflu nimic,iar acum este plecat din
oraş.
-Cum? A îndrăznit să plece din oraş fără să-ţi ceară permisiunea? Şi tu n-ai reuşit
să-i găseşti un dosar penal? Cu tichetele de parcare ai încercat? Poate că
n-ai căutat unde trebuia.Dacă aş fi în locul tău,aş continua să caut.De fapt,ai
putea să-ţi petreci tot timpul săpând în trecutul lui Alfred.Sapă atât de adânc
încât vei uita să stai de vorbă cu Leona s-o întrebi ce doreşte ea cu adevărat.Şi să
uiţi să vii la nuntă,şi asta ar fi bine.Într-adevăr ai proteja-o în acest fel,nu-i aşa?
Nu-şi mai amintea de nici un alt bărbat care s-o fi enervat vreodată atât de tare.
Ochii lui deveniră de un albastru rece precum gheaţa.
-Tu poţi să crezi ce vrei despre mine,dar eu n-am să mă opresc până nu mă simt
satisfăcut.Plictisită de tot acest joc,ea trânti pixul pe birou.
-Şi ce anume te-ar putea satisface,Matthew?
Tot ce ţi-am spus până acum a fost adevărat dar,de acord,trecem peste asta.Ai
pomenit mai devreme despre judecata mătuşii tale.Câteva greşeli în şaizeci şi
şase de ani.Ar trebui să ne putem mândri cu toţii cu o asemenea istorie de o
viaţă.Cât despre Alfred,apropo,are şaizeci şi opt şi nu este prost deloc,îl ştiam
deja de un an când am cunoscut-o pe Leona,în urmă cu câteva luni.M-am gândit
la ei o vreme şi am hotărât că se potrivesc perfect.Am avut dreptate.Le-am făcut
cunoştinţă luna trecută,iar acum ei au de gând să se căsătorească peste două
săptămâni şi să trăiască fericiţi după aceea.Sfârşit.Asta e.Împacă-te cu
ideea,Matthew.El o privea cu chipul împietrit,iar cuvintele lui fură la fel de
aspre.
-N-aş zice.Nu,Samantha,absolut deloc.Mormăindu-şi ceva printre dinţi,ea
aruncă o privire pe birou ca să vadă dacă mai avea ceva de făcut înainte să plece.
Mesajele.Trebuia să răspundă la două dintre ele.Celelalte mai puteau aştepta
până luni.
-Oamenii mă mint tot timpul,spuse el.De ce te-aş crede? Ea îl privi şi,fără să ştie
de ce,se hotărî să mai încerce o dată să-l facă să înţeleagă.
-Pentru că,Matthew,câteodată oamenii chiar spun adevărul,iar tu eşti un reporter
mult prea bun ca să nu-ţi dai seama de asta.Problema ta este să ai o muncă ce-ţi
solicită o mare concentrare şi,sunt convinsă,te ţine permanent în priză.Şi apoi
vine o zi în care,pe nepusă masă,mătuşa-ta anunţă că se mărită cu unul pe care
nu-l cunoşti şi care i-a fost prezentat de o altă persoană pe care tu n-o cunoşti.
Timpul ţi se pare că trece mult prea repede.Intri în panică.Leona este mătuşa ta.
O iubeşti.Vrei s-o protejezi.Nu-l poţi găsi pe Alfred pentru că este plecat din
oraş aşa că mă cauţi pe mine,adică persoana care ţi se pare a fi cea mai vinovată
în toată povestea asta.Până aici totul este în regulă.Problema este că tu nu eşti în
stare să-ţi vezi dincolo de lungul nasului.
-Chiar aşa? întrebă el,sarcastic.
-Oh,las-o moartă!
-S-o las moartă,domnişoară avocat? Este vreun termen de specialitate?
-În acest caz,este doar un termen potrivit.Uite ce e,sunt obosită şi vreau să plec.
Aşa că ascultă-mă cu atenţie.Respiră adânc,relaxează-te,du-te şi vorbeşte cu
mătuşa ta...
-Nu pot.Ea clipi.
-De ce nu? El îşi aținti privirea pe un mic purceluş din cristal,aşezat pe marginea
biroului ei.Era singurul element de decor din toată acea atmosferă rece şi
impersonală de afaceri.Se întinse şi-l apucă în mână,studiindu-l absent.
-Pentru că este furioasă pe mine.
-Furioasă pe tine? De ce? El oftă.
-Pentru că i-am spus că n-am s-o las să se mărite cu tipu' ăsta Alfred.Văzând că
ea nu răspunde nimic,îşi ridică ochii şi o privi pe deasupra biroului de mahon.Ea
dădu din mâini.
-M-ai lăsat fără cuvinte.
El puse la loc,pe birou,purceluşul cu o violentă alarmantă şi se ridică în picioare.
-Bine.Rămâi aşa.Este o schimbare plăcută.Ea aruncă o privire purceluşului ca să
se asigure că mai este încă dintr-o singură bucată.
-Unde pleci?
-Am şi eu o întâlnire pentru cină.
-Oh!Nu se gândise până acum la posibilitatea ca el să se întâlnească cu vreo
femeie.De vreme ce Leona nu-i spusese nimic de genul ăsta...Se ridică şi ea,veni
în faţa biroului şi se rezemă de el.
-Şi ce ai de gând să faci cu Leona şi Alfred?
Dacă ai înfuriat-o pe Leona,probabil că ai spus o chestie colosal de stupidă.
-Mulţumesc.Ea îşi încruntă braţele peste piept.
-Să ştii că n-a fost nici o insultă chiar atât de mare cum ar putea să pară.Numai
că eu o cunosc pe Leona.Este o bomboană.Îşi vârî mâinile în buzunarele
pantalonilor şi se îndreptă către una dintre ferestre să privească afară cerul deja
întunecat.Zgârie-norii Dallas-ului erau iluminaţi din belşug şi,dedesubt,luminile
maşinilor de pe şosea alunecau ca nişte benzi colorate,răspândite în mai multe
direcţii.Curând va fi şi el acolo jos,parte din una dintre panglicile acelea
colorate.El şi-ar fi dorit să nu fi fost nevoit să accepte acea întâlnire la cină,dar
era singura lui şansă de a afla nişte informaţii în legătură cu o anchetă la care
lucra de mai multe săptămâni.Apoi îşi va putea îndrepta atenţia către Joe Gates,
un bărbat care îl contactase de curând şi care făcuse câteva afirmaţii extrem de
uimitoare.Era nerăbdător să-l întâlnească.Dacă avea noroc,.Gates ar putea fi
capătul unui fir important în elucidarea cazului unui judecător posibil corupt.
Samantha îi privea linia largă a umerilor,plină de resemnare.Oare era doar
imaginaţia ei,sau părea şi el tot atât de obosit pe cât era şi ea?
-Eşti liber mâine seară? El se întoarse.
-Pentru ce?
-Pentru a cina la mine acasă.Am să-i invit şi pe Leona şi pe Alfred,el se va
întoarce până atunci,şi vom putea rezolva problema asta pentru totdeauna.
Sprâncenele lui se ridicară,făcându-i fruntea să se rideze.
-Şi de ce faci tu chestia asta?
-Ai dreptate despre Leona.Este o bomboană.De aceea îmi vine destul de greu să
cred că tu îi eşti nepot într-adevăr,dar nu despre asta este vorba.Chiar dacă tu ai
sugerat vehement că eu aş avea ceva de câștigat din această poveste cu Alfred şi
Leona,deşi te-ai oprit exact înainte să rosteşti cuvântul conspiraţie sau chiar
proxenetism,am s-o fac totuşi,de dragul Leonei.Se întoarse către birou şi
mâzgăli adresa ei de acasă pe spatele unei cărţi de vizită de afaceri,apoi i-o dădu.
Ora şapte,Matthew.Să vii.Dacă nu,numai tu vei avea de pierdut.
-Oh,nu te teme,Samantha.Am să vin.

CAPITOLUL 2
Ploua atunci când Matthew îşi parcă maşina în faţa casei Samanthei în seara
următoare,cu cinci minute înainte de ora şapte.
Se aşteptase ca adresa ei să fie cea a unui apartament luxos într-un bloc înalt,la
fel ca şi biroul ei,sau poate într-una din vilele cu şase apartamente din oraş sau
din jurul Dallas-ului.Se aşteptase la ceva construit din materiale de lux în culori
reci,cu ferestre imense îndreptate către panorama oraşului,artă modernă pe pereţi
şi o masă pretenţioasă servită din porţelanuri fine,într-un salon elegant.
Numai că avu parte de o surpriză.Casa ei era destul de mică,din lemn,cu un
singur nivel şi o verandă demodată vopsită în alb,care parcă chema la relaxare şi
odihnă.În grădină erau peste tot straturi de flori,iar la ferestre se zăreau ghivece
cu panseluţe.O ghirlandă cu portocaliu,auriu şi ruginiu făcută din panglici şi
frunze împodobea uşa de la intrare.
El mai verifică încă o dată adresa înainte să sune la uşă,apoi aşteptă plin de
nerăbdare.Cina din seara precedentă mersese bine.Acum,articolul lui mai avea
nevoie numai de câteva retuşuri finale,apoi îşi va putea îndrepta atenţia spre Joe
Gates.Povestea lui Gates avea toate calităţile unei lovituri de tun şi ardea de
nerăbdare să se apuce de ea.Dar mai întâi trebuia să se ocupe de acest Romeo de
şaizeci şi opt de ani care reuşise să se ataşeze de mătuşa sa.
Adrenalina îi zvâcnea în vene.Abia aşteptase această seară.Avea deja formată o
părere despre ce-i putea pielea lui Alfred.Trevarthen.Sarcina lui din următoarele
câteva ore era s-o facă pe Leona să-l vadă pe acest bărbat aşa cum îl vedea el,
adică un tip în vârstă,sătul să mai trăiască din ajutorul social şi aflat în căutarea
unei femei cu un cont în bancă suficient de solid încât să poată fi sigur că vârsta
de aur îi va fi într-adevăr de aur.Nu credea că-i va fi foarte greu să-l discrediteze
pe tip. Singura lui curiozitate rămânea Samantha.Samantha,cu aerul ei rece şi
aspru şi cu ochii şi parul de culoarea frunzelor de toamnă.Samantha...
Ea îi deschise uşa,cu un zâmbet de binevenit pe chip.
-Bună seara,Matthew.Te rog intră.El clipi şi o privi din nou.Şi văzu o femeie cu
totul diferită de cea pe care o cunoscuse cu o zi în urmă.
Ea păşi înapoi iar el,fără să-şi dezlipească privirea de la ea,intră.
Totul se schimbase la ea,se îmblânzise.Părul îi cădea liber pe umeri,cu şuviţele
ruginii şi aurii strălucind.Purta o rochie din sifon viu colorată care îi cobora până
la glezne.Un slip bej se întrezărea prin transparenţa materialului,florile
imprimate pe el aprând ca prin ceaţă.Ea se îndepărtă de el în josul holului,apoi
într-o altă încăpere,încălţată în balerini şi cu rochia fluturând în jurul ei.El o
urmă,purtat de aroma de condimente,miere şi vanilie.
-Alfred şi Leona au sunat.Vor întârzia câteva minute.Bei un pahar de vin între
timp? El încuviinţă.Nu-şi putea lua ochii de la ea.Arăta atât de fragilă şi de
feminină,toată numai curbe line şi feminitate încântătoare.
Ea îi întinse un pahar plin cu un lichid auriu.
-Este un vin de căpşuni.L-am făcut chiar eu.Te rog să mă scuzi,trebuie să merg
până la bucătărie.Simte-te ca acasă.El sorbi din vin.Avea un gust delicat şi uşor
dulceag şi cu o aromă subtilă de ceva necunoscut şi magic,exact ca Samantha în
seara aceasta.Aruncă o privire în jur şi descoperi un parchet din lemn masiv
lustruit cu sârguinţă,un şemineu din piatră şi cărămidă în care trosnea leneş focul
şi mobilierul cu multe saltele moi şi perne lucrate de mână.Perdele din dantelă
atârnau la ferestre,iar canapeaua rotundă era acoperită cu o cuvertură lucrată,şi
ea,de mână.Asta nu putea fi casa femeii pe care o cunoscuse ieri.
Luându-şi paharul de vin cu el,intră în bucătărie.Ea amesteca ceva într-un vas
mare,ceva care mirosea atât de bine că începu să saliveze.
-Ţi-e foame? îi arătă cu mâna o masă înaltă de măcelărie pe care era un vas plin
cu legume marinate atent mărunţite,înconjurate de floricele de grâu.Serveşte-te.
Legumele sunt din grădina mea.El pescui o porţie mare şi o înghiţi.Era
delicioasă.
-Mai pune-ţi nişte vin.Îşi turnă,apoi sorbi din el în timp ce studia bucătăria.
Ramuri de rozmarin şi de izmă atârnau din vase de aramă aşezate pe o poliţă
atârnată de tavan.La fereastra din spatele chiuvetei era un vas cu busuioc.Lângă
cuptor atârnau câteva ramuri de dafin dintr-un cârlig.Alături era agăţată o
foarfecă,cu o panglică neagră.Prin uşile transparente ale bufetului se vedeau
borcane cu murături,dovlecei,sfeclă şi morcovi.Ici şi colo câte o funie de ceapă,
usturoi,ardei iute atârna pe perete.El se aşeză pe un taburet lângă masă.De
undeva din casă se auzea vocea lui Harry Connick Jr.,cântând ceva.Afară ploaia
lovea în acoperiş şi în ferestre.Înăuntru,Samantha,atât de diferită de avocatul
aspru de ieri,îl copleşea.
-Îţi place vinul? El îşi dădu seama că nu scosese încă nici un cuvânt.Nici măcar
unul singur.
-Este foarte bun.Ai zis că l-ai făcut tu? Ea zâmbi,un zâmbet sincer.
-Da.Este o pasiune a mea.Efectul zâmbetului ei asupra lui fu mai ameţitor decât
orice vin băuse el vreodată.
-N-am mai întâlnit încă pe cineva care să-şi facă propriul vin.
-Nu este ceva chiar atât de neobişnuit.Şi oricum,nu am o întreagă vinărie aici.
Dar dacă fructele sunt bune,fac vin aproape în fiecare an.Şi gem.Vin şi gem.
Vorbea despre această pasiune a ei ca şi cum ar fi fost ceva obişnuit.
-Şi îţi cultivi singură legumele?
-Pe lângă alte lucruri.El încerca să-şi regăsească echilibrul intern.
-Grădina ta trebuie să fie una ca la carte.Uzi plantele la oră fixă şi nu îngădui
nici o buruiană şi nici o uscătură.Zâmbetul ei rămase neschimbat.
-Există şi vreun alt fel de grădină?
-Nu pentru tine,aş zice eu.Ea nu reacţionă.Privind-o puţin încruntat,el mai luă o
înghiţitură de vin.Atunci observă că ea nu avea ceas-la mână.Ce-ai spus mai
devreme despre mătuşa mea?
-Oh,vor întârzia puţin.Este sâmbătă şi Alfred a lucrat câteva ore mai mult decât
de obicei.Vor ajunge numaidecât.Mai ia nişte legume marinate.
El scotoci după nişte floricele de grâu prin amestecul apetisant.
-Asta este chiar casa ta?
-Ce întrebare nostimă! A cui casă crezi că este?
-Nu ştiu.Poate a surorii tale gemene,cea rea.
-Rea?Ea îi aruncă o privire peste umăr şi abia îşi putu reţine o tresărire.El avea o
expresie uşor derutată,dar,ştiind ce gândea despre Alfred,asta n-o mira foarte
tare.Ceea ce o surprindea cu adevărat era faptul că lui îi stătea bine în bucătăria
ei,la fel de natural ca şi ierburile şi legumele pe care şi le crescuse singură,atât
de natural ca şi cum,într-un fel sau altul,şi el crescuse chiar acolo,pe scaunul pe
care stătea.Nu părea să nu se simtă în largul lui,doar puţin nedumerit de ceva,şi
asta în timp ce-i bea din vin şi-i mânca din legumele marinate.Era evident un tip
care se simţea bine în propria-i piele.Şi avea o naturaleţe nativă care se potrivea
de minune cu ambianţa bucătăriei ei.Era foarte atrăgător,se gândi ea.
-Rea? întrebă ea din nou,temându-se să nu piardă firul conversaţiei.
-Bine,poate nu chiar rea,dar mai mult ca sigur că nu geamăna ta care'să fie
avocat de divorţuri.Trebuie să recunoşti că această casă este tot atât de diferită
de biroul tău pe cât este oceanul de deşert.Şi asta este valabil şi pentru tine.Nu
eşti aceeaşi ca şi ieri.
-Bineînţeles că sunt.
-Nu,Samantha,nu eşti.Ea se întoarse să-l poată vedea mai bine.
-Singura diferenţă este că în seara asta sunt acasă,şi nu la birou.
-Nu,e mai mult decât atât.Eşti complet diferită.Ea se încruntă puţin şi-şi şterse
mâinile pe un prosop de bucătărie.
-Nu ştiu ce să-ţi răspund,în afara faptului că aşa trăiesc eu când nu sunt la
birou.El nu era satisfăcut.Cu o zi în urmă se întrebase dacă şi trupul ei era tot în
unghiuri ascuţite,în caz că ar fi dezbrăcat-o.În seara asta ştia că n-ar găsi
altceva decât curbe fine şi blânde.Şi în seara asta îşi dorea s-o dezbrace.De
fapt,acest gând îi alunga orice altceva din minte.
Ea trecu pe lângă el,iar el simţi un miros de cimbru şi de vanilie amestecat cu
alte arome incitante.Şi miere,categoric miere.Uşor ameţit,ridică paharul şi mai
luă o înghiţitură.Acest vin,se gândi el,era mult mai ameţitor decât crezuse la
început.Şi ea la fel.Cine era Samantha McMillan? întrebarea îl fascina.
Treaba lui era să scoată la lumină misterele,iar Samantha era doar un imens
mister.Şi asta îl deranja destul de mult,deşi ştia că n-ar fi trebuit să-l afecteze.
Doar nu era o ştire de ziar şi după această seară nici n-o va mai vedea vreodată.
Dar,la dracu',îl intriga.Ea se întoarse la cuptor,se aplecă şi scoase două pâini în
coajă arămie,făcute de ea.
-Spune-mi,Matthew,eşti implicat în vreo relaţie,serioasă sau mai puţin serioasă?
El nu-i răspunse imediat,pentru a-şi mai turna un pahar cu vin.
-Poftim? Ea puse pâinile într-un coş şi le acoperi cu un șervet de bucătărie
colorat în roşu închis şi crem.Te-am întrebat dacă ai vreo legătură cu cineva.
-De ce? Vrei să mă ceri în căsătorie?
-Nici gând.Numai că am câteva prietene pe care ţi le-aş putea prezenta,asta-i tot.
-Şi de ce ai face tu asta? întrebă el,sec.Ea ridică din umeri.
-Este un hobby pentru mine.Nu-şi dădea seama dacă era din cauza vinului și nu
a felului în care vorbea ea,dar nu prea era în stare s-o înţeleagă.
-Ce anume?
-Peţitul.
-Glumeşti.
-Deloc.Mă descurc foarte bine.Cele mai multe perechi aranjate de mine sfârşesc
prin a se căsători.Un alt mister.
-Numai că tu îţi câștigi existenţa din stricarea căsătoriilor.
-Numai pe a acelora care nu mai pot fi refăcute.El o privi fix.
-Tu chiar vorbeşti serios,nu-i aşa?
-Absolut.
-Din cauza asta i-ai făcut cunoştinţă mătuşii mele cu acest Alfred? Pentru că te
crezi bună la pețit? Puse paharul pe masă şi-l împinse mai departe.Băuse prea
mult.
-Vor fi fericiţi împreună.Rareori mă înşel,de aceea cred că aş putea găsi pe
cineva şi pentru tine.Ştiu o fată drăguţă cu care s-ar putea să ai multe în
comun.Este scriitoare liber-profesionistă.Se ocupă în special de broşuri şi de
cronici,dar a publicat şi câteva schiţe.Îşi muşcă buza în timp ce contemplă
expresia de pe chipul lui,care o privea fără să scoată un cuvânt.Bine,e în regulă,
nu scrie ce scrii tu,dar scrie,nu-i aşa? Oh,şi adoră filmele romantice.Ţie îţi plac?
-Numai dacă au şi urmăriri cu maşini,accidente de maşină şi maşini explodând.
-Acţiune,suspans,nu?Ea ridică din umeri.Nu cred,totuşi,că ţi s-ar potrivi Martha.
Lasă-mă să mă gândesc...oh,ştiu,Freda Jackson este contabil.Plină de succes.Are
propria ei afacere.Cred că i-ar plăcea să ţină socoteala maşinilor distruse.Şi îi
plac foarte mult caii.
-Eu sunt alergic la cai.
-Oh,ei bine,totuşi nu cred că v-aţi potrivi.Ce aport îţi place? Ştiu pe cineva
care...
-Nu mă interesează.
-Oh,haide,Matthew! Nu există un om în viaţă care să nu vrea să întâlnească
persoana potrivită.
-Şi cu tine cum rămâne?
-Cu mine? El încuviinţă,simţindu-se cu mult mai în largul său punând întrebări
decât răspunzând întrebărilor ei.
-Ai găsit persoana potrivită pentru tine?
-Nu discutăm despre mine aici.
-De fapt,chiar despre tine vorbim.Te-am făcut subiect de discuţie întrebându-se
dacă tu ai găsit persoana potrivită.Şi cred că este o întrebare foarte naturală de
vreme ce vrei să mă convingi de priceperea ta de a găsi perechile potrivite.
-Uite,poţi să mă crezi sau nu.Nu contează.Voiam numai să te ajut.
Pentru o clipă el crezu că aude tonul nerăbdător al avocatului de ieri,dar îşi dădu
seama că ea reacţiona exagerat la întrebarea lui.Dacă asta s-ar fi întâmplat ieri,la
ea în birou,ea ar fi bătut acum cu pixul în masă,sau cu degetele.Dar acum,la ea
acasă,ea abia dacă ridică din umeri.Iar lui nu-i plăcu faptul că ea trata problema
cu atâta indiferenţă.
-Să mă ajuţi să mă cuplez cu vreuna din prietenele tale? Las-o baltă.
-De ce eşti împotriva cuiva care încearcă să-ţi găsească pe cineva potrivit? Te-ai
putea distra şi tu.El scutură încet din cap.
-Oh,oh! N-am de gând să te las să mă cuplezi cu nimeni atâta vreme cât nu eşti
în stare să faci acelaşi lucru cu tine însăţi.
-Talentul meu nu se aplică şi asupra mea.
-Tu nu te întâlneşti cu nimeni?
-Bineînţeles că da.Câteodată.Absentă,luă de pe masă o lingură de lemn,apoi o
puse la loc.Bine,se gândi el.Acum ea nu este în largul ei.
-Şi ce s-a întâmplat? N-ai reuşit să te agăţi de nimeni?
-Să mă agăţ? Ea se încruntă.Oamenii nu se agaţă,Matthew.Se contopesc,scot
scântei,dar nu se agaţă.El zâmbi.
-Prostul de mine!Ea se încruntă încă şi mai mult.
-Îţi baţi joc de mine.
-Dimpotrivă.Sunt fascinat.Mai povesteşte-mi,mai ales despre contopire şi
scântei.
-Nu mai am ce să-ţi spun.Şi atâta vreme cât nu sunt subiectul unuia dintre
articolele tale,cel puţin aşa cred...
-Nu se ştie niciodată.Eu caut întotdeauna.Idei interesante şi noi şi alte puncte de
vedere.
-Am s-o iau ca pe un avertisment.
-De ce nu ca pe o invitaţie?
-Invitaţie la ce?
-Să-mi vorbeşti despre tine.Simţindu-se mult mai confortabil în ofensivă,lui
începea chiar să-i placă.
-Îmi pare rău,dar odată pentru totdeauna,n-am nimic interesant de povestit.Mai
vrei vin?
-Am băut destul.Şi nu te cred.Te-ai dovedit a fi un adevărat mister pentru mine,
Samantha,numai că,întâmplător,eu sunt un expert în rezolvarea misterelor.
-Vorbeşti de parcă ai avea de gând să te ocupi de mine ca de un fel de proiect.
Înlăuntrul ei începeau să se amestece o undă de excitaţie sălbatică şi un vag
sentiment de nelinişte.
-Există vreun motiv pentru care n-ar trebui s-o fac?
-Da,există.N-ai nici un comision din treaba asta,n-ai nimic.Cititorii tăi s-ar
plictisi de moarte.El zâmbi.
-Cred că te prefaci doar neinteresantă,dar nu te teme.Eu am să decid dacă am sau
nu ceva de câștigat.Ea se simţea ca şi cum ar fi stat prea aproape de marginea
unei prăpăstii.Ştia că ar fi trebuit să facă un pas înapoi,dar excitarea ei creştea,
ţintuind-o în loc.Iar gândul care o îndemna la prudenţă fusese uitat.
-Bine,e în regulă,şi de vreme ce eşti un asemenea expert în mistere,nu vei avea
nevoie să-ţi povestesc eu despre mine.
-Nu chiar.Mi-ar ușura doar munca,dar pe de altă parte,dacă treaba e prea uşoară,
îmi pierd interesul.Oricum,am o intuiţie foarte bună.Ea îşi pocni palmele.
Începea s-o supere,într-adevăr s-o supere.Apucă o foarfecă mică şi se îndreptă
către o funie de usturoi.Ca din întâmplare,el întinse o mână,o prinse de braţ şi o
făcu să i se aşeze pe genunchi.
-Nu te îndepărta de mine.Te rog!Era atât de uimită să se găsească şezând pe
genunchii lui încât spuse fără să se mai gândească:
-Trebuie să mai pun usturoi la friptură.
-Orice miroase atât de bine nu mai poate avea nevoie de nimic.
Vocea lui devenise joasă şi blândă.
-Uite,eu sunt bucătăreasa şi eu cred...
-Iar eu sunt oaspetele tău la cină.O gazdă bună încearcă să-i facă plăcere
oaspetelui.Aşa că,Samantha,ce-ar fi să-mi faci şi mie o plăcere.
-Matthew...Vocea îi sunase ciudat,se gândi ea.Mai slabă.Mai blândă.
-Pariez că te-ai pricepe să-mi faci plăcere,spuse el răguşit.Numai faptul că te ţin
pe genunchi îmi face o plăcere nebună.
Îi simţea coapsele puternice sub ale ei.Mirosul slab de săpun al pielii lui,
împreună cu tenta irezistibilă a masculinitate,o copleşeau.Încercă din nou,dar nu
reuşi să-i pronunţe numele.
-Ieri m-ai întrebat ce poţi face pentru mine,întreabă-mă şi acum.Aş fi foarte
fericit să-ţi răspund,îi mângâie gâtul,inhalându-i parfumul.Şi vorbind despre
mirosuri plăcute,mai degrabă te-aş mirosi pe tine decât o friptură şi ia ghiceşte
ce-aş mânca?...
El nu avea în minte nici un plan şi nici nu se gândise la consecinţe.Acţiona
marcat de instinct şi de nevoie,instinctul şi nevoia de a afla cum ar simţi-o în
braţele lui,ce gust ar avea buzele ei.Înainta încet cu degetele în susul gâtului ei,
savurând senzaţia şi aroma fiecărui punct nou descoperit.Nu voia să se oprească.
Mai mult decât atât,nu putea.Degetele lui îi mângâiară obrazul,apoi buzele,pe
care puse stăpânire.Şi se întâmplă ceva nostim,minunat şi absolut surprinzător.
Fragilă şi subţire,ea se apăsă de el,plină de dorinţă şi de incandescenţă feminină.
Nu era nimic prefăcut.Buzele ei se desfăcură şi îi primi sărutările apoi îi dărui şi
îi dărui încă şi mai multe sărutări.Îi depăşise de departe orice aşteptare,şi asta îl
şocase până în străfunduri.Ei nu-i venea să creadă ce i se întâmplă.Foc lichid îi
cugea acum prin vene,punând stăpânire pe ea.Îl dorea şi în acelaşi timp într-un
ungher ascuns al minţii ei se simţea şocată.De unde apăruse această dorinţă?
Cum de venise atât de repede şi de impetuos? De ce îi ceda atât de uşor?
Se auzi soneria de la intrare.La început ea nu recunoscu sunetul,era mult prea
adânc afundată în vârtejul senzaţiilor,dar Matthew îl recunoscuse.
Deşi n-ar fi vrut,se desprinse cu blândeţe din sărut.Cu o mână care tremura
uşor,el îi îndepărtă părul de pe faţă.
-S-a auzit soneria.
-Da,răspunse ea.Am să deschid.Dar nu se ridică.Rămase în braţele lui,privindu-l.
Şi era vrăjită de ceea ce vedea.Ochii lui se întunecaseră.Făceau valuri-valuri,se
gândi ea,ochi care ar putea face o femeie să dorească să rămână lângă el...
-Ai gust de vin de căpşuni,spuse el.
-N-am băut vin în seara asta.
-Atunci poate că am simţit gustul meu în tine.Cuvintele lui provocatoare îi
dădură fiori,urmaţi imediat de un sentiment rece de teamă.Soneria se auzi din
nou.Ce anume lăsase ea să se întâmple? Sau ar fi mai bine să se întrebe de ce
lăsase să se întâmple.Niciodată nu-şi pierduse controlul,nu cu un bărbat,nu cu
viaţa ei.Şi se mândrea cu asta.
-Vrei să deschizi uşa,sau îi ignorăm?
-Nu.Habar n-avea la care dintre întrebări îi răspunsese,se gândi ea neclar.
Se ridică repede şi plecă spre uşă.Orice s-ar fi întâmplat,oricare ar fi fost
motivul,nu va lăsa să se mai întâmple vreodată,de asta era sigură.Matthew era
un bărbat dotat cu o sexualitate puternică şi explozivă.Numai că ei doi nu vor
mai fi singuri de acum înainte.
Deschizând uşa,îi întâmpină plină de recunoştinţă pe Leona şi pe Alfred.
-Intraţi înainte să vă ude de tot.Îmi pare rău că a durat atât de mult până să vă
deschid uşa.
-Nici o problemă,draga mea,spuse Alfred,păşind în lături pentru a-i face loc
Leonei să intre.Pe verandă nu plouă.
-Aşa este,spuse Leona,sprijinindu-şi umbrela de peretele verandei.Oricum,nu
ne-am fi topit.Alfred izbucni în hohote de râs.
-Eu nu,cu siguranţă,dar tu poate.Se întoarse să-i spună Samanthei: Viitoarea mea
soţie este sută la sută zahăr.Leona se înroşi.
-Alfred! Nu în faţa Samanthei!El râse din nou şi,mult mai relaxată acum,
Samantha zâmbi şi ea.Îi plăcea râsul lui Aflred.Era un bărbat zdravăn,robust,
strălucind de bucuria de a trăi şi acesta fusese lucrul care o determinase să şi-l
facă prieten.Şi,după părerea ei,el şi Leona făceau o pereche nemaipomenită,
Alfred,cu părul lui argintiu,frumos şi elegant în costumul lui bine croit; şi Leona
cu părul ei castaniu uşor încărunţit,îmbrăcată într-o bluză viu colorată.
Alfred o cuprinse cu braţul pe Leona şi o apropie de el.
-Acum vezi de ce o iubesc atât de mult pe această femeie,Samantha? încă este
atât de inocentă încât să mai roşească.
-Da,este inocentă,spuse Matthew răspicat,păşind în hol.Bună,mătuşă Leona.
O dezlipi din braţele celuilalt bărbat şi o sărută.Ea îi acceptă sărutul,dar expresia
îi era cât se poate de severă.
-Sunt încă foarte supărată pe tine,Matthew.
De fapt,nici măcar n-ar trebui să vorbesc cu tine.
-Ştiu,răspunse el cu un umor blând.Ai putea încerca prin semne,sau să-mi scrii
bileţele.
-Am să mă mai gândesc.Din întâmplare ai noroc că te iubesc atât de mult şi în
plus nici nu vreau să stric seara Samanthei.
-Sună promiţător,fu el de acord.Fără umbră de resentiment,ea se întinse şi-l bătu
uşor pe obraz.Samantha realiză că,probabil,Leona face acest gest încă de când el
era un băieţel mic.Iar zâmbetul lui fu o adevărată revelaţie pentru ea.Cine ar fi
crezut că este în stare să zâmbească atât de dulce?
-Îmi pare rău că am întârziat,spuse Leona,dar n-am avut încotro.Samantha a avut
grijă de tine până acum?
-Oh,o grijă excelentă.Excelentă.El aruncă o privire către Samantha ca să vadă
dacă ea mai era încă atât de inocentă încât să mai roşească.Dacă i-ar fi plăcut să
facă pariuri,ar fi pariat că nu este.Şi dacă i-ar fi plăcut să facă pariuri,ar fi
pierdut.Ea îi întoarse privirea,cu obrajii şi pielea gâtului roşii.De culoarea
vinului ei,se gândi el.
-Intraţi cu toţii în camera de zi,spuse ea.Totul este gata.Alfred,sunt sigură că ţi-e
foame după o zi de muncă.
-Chiar aşa.Matthew interveni,pe un ton excesiv de politicos.
-Mi se pare normal,după atâtea complimente schimbate pe aici.
Samantha nu simţi nici un pic de sarcasm în cuvintele lui,dar ştia că acesta
exista.N-ar fi vrut să-i lase singuri nici măcar un minut,dar trebuia să meargă în
bucătărie.Alfred replică pe un ton blând:
-Îmi place ceea ce fac.Matthew vru să ţină scaunul Leonei pentru ca aceasta să
se aşeze,dar Alfred i-o luă înainte şi ţinu să se asigure că stătea confortabil
înainte să se aşeze lângă ea.Matthew ocoli masa şi se aşeză în faţa lor.
-De vreme ce îţi place atât de mult ceea ce faci,presupun că ai de gând să
continui să lucrezi şi după ce te căsătoreşti cu mătuşa mea.Tonul lui era
prietenos,dar Samantha,care tocmai intra în cameră cu un platou cu friptură
aburindă în mâini,văzu intensitatea de laser din privirea lui şi nu se lăsă păcălită.
Alfred zâmbea candid.
-Poate pentru o vreme,dar,dacă vrei să ştii adevărul,singurul motiv pentru care
mi-am luat acest serviciu,este că nu aveam ce să fac şi mă simţeam destul de
singur.Munca m-a făcut să ies din casă,printre oameni.Se întoarse să privească
spre Leona.Dar acum am această minunată doamnă şi chiar mi-ar plăcea să
petrec împreună nu ea cât mai mult timp posibil.Leoria se întinse şi-l apucă de
mână.
-Oh,Alfred,într-adevăr eşti cel mai dulce bărbat!În jurul celor doi îndrăgostiţi,
dulceaţa plutea în aer.Privindu-i cu cinism pe cei doi,Matthew începu să-şi
piardă răbdarea şi forţă un pic.
-Dar dacă-ţi vei părăsi slujba,cum vei mai putea s-o întreţii pe mătuşa mea?
Leona păru şocată.
-Matthew,doar n-ai crezut că Alfred mă va putea întreţine din salariul lui de
paznic,nu-i aşa?
-Nu,într-adevăr,dar altceva mă îngrijorează pe mine.Cel puţin aparent,el crede că
va trăi din...
-Iartă-mă,îl întrerupse Samantha,forțându-şi o notă de veselie în voce în timp ce
aşeza platoul în mijlocul mesei.
-Samantha,dragă,exclamă Alfred,miroase minunat.
Lui Matthew nu-i plăcu faptul că Alfred îi spuse „Samantha dragă” ca şi cum
i-ar fi fost vreun unchi şi nu-i plăcea nici felul în care Alfred profita de cel mai
mic pretext ca s-o atingă pe Leona.S-ar fi simţit mult mai bine dacă s-ar fi putut
întinde peste masă să-l pocnească peste mutră,dar se abţinu.Tactica elefantului
în-magazinul de porţelanuri nu era recomandată acum.Toate celelalte trei
persoane din încăpere erau împotriva lui în privinţa acestei căsătorii,iar Alfred îi
era muşteriul cel mai periculos.Aşa că,încercând să-şi recapete stăpânirea de
sine,se lăsă pe spate în scaun,trase adânc aer în piept şi aruncă o privire în jur.
Erau aşezaţi la o masă lungă,din lemn de pin.Câteva bibelouri în miniatură,nişte
boluri şi câteva luminări aprinse serveau de decor.Mierea era pusă într-o cupă şi
auriul ei se zărea foarte clar prin sticla transparentă de o formă sofisticată.Pe
servanta din spatele mătuşii lui stătea un bol plin cu roşii de toamnă alături de
două tăvi cu plăcinte de casă.Una părea să fie cu mere,preferata lui.Se întrebă în
treacăt dacă avea de gând să servească şi îngheţată la plăcintă.Şerveţelele erau şi
ele de culori diferite.Numai că această varietate de culori se îmbina într-o
imagine fermecătoare,atât de...casnică...Dodată îi veni o idee,un gând care-l făcu
să se simtă mai bine.Poate că Samantha angajase un decorator de interioare să-i
aranjeze casa.Spusese că-şi cultiva singură legumele,dar poate asta însemna că
supraveghea grădina,lucrată de un grădinar plătit.Nu-şi putea imagina unghiile
ei atât de îngrijite murdare de pământ,mai ales că nu cunoscuse nici măcar o
singură femeie în Dallas care să nu aibă unghiile vopsite şi atent îngrijite.Aruncă
o privire pe furiş către unghiile ei şi descoperi că acestea erau tăiate scurt şi nici
măcar lăcuite.Îşi aminti privirea Samanthei în timp ce ea servea fiecare oaspete
în parte.Chipul ei părea blând la lumina lumânărilor,cu pielea strălucitoare,la fel
cum ar străluci imediat după ce ar face dragoste.Merse cu gândul un pas mai
departe zicându-şi că după ce ar face dragoste,ar trebui să stralucească toată.La
acest gând muşchii stomacului i se strânseră dureros.Ea se simţise atât de al
naibii de bine şezând pe genunchii lui,iar gura ei apăsată pe a lui îi dăduse o
erecţie aproape dureroasă.Ea îi umplu farfuria şi făcu un semn către coşul cu
pâine caldă.
-Te rog să te serveşti singur.Leona zâmbi către el,peste masă.
-Mă bucur atât de mult că ai acceptat invitaţia la cină a Samanthei,
Matthew.Voiam de mult timp să-l cunoşti pe Alfred.
-Dar nici chiar tu nu-l cunoşti de prea multă vreme,mătuşă Leona,şi mi-ar fi
plăcut într-adevăr să-l cunosc mai din timp.De fapt,chiar am încercat de câteva
ori.
-Da,ştiu,spuse Alfred.Şi trebuie să-ţi cer scuze.Am avut o perioadă foarte plină.
-Parcă spuneai că nu ai prea multe de făcut.
-Asta a fost înainte s-o cunosc pe mătuşa ta.Îi aruncă Leonei un zâmbet aparte.
Dar odată ce am început să ne facem gânduri de căsătorie,s-au ivit câteva lucrui
care se cereau rezolvate,inclusiv un drum până la Houston,unde locuieşte fiica
mea,ca să-i dau vestea cea mare.
-Probabil că s-a bucurat foarte mult,rosti Matthew,şi de data asta sarcasmul lui
se făcu simţit tare şi clar.
-De ce nu guşti friptura,interveni Samantha cu o voce plină de miere care îi
deturna atenţia către ea.N-ai gustat nici măcar un pic.El luă o îmbucătură,apoi
încă una.Nu numai că mirosea delicios,era delicioasă.
-Cine a făcut asta? Samatha vru să-i răspundă,dar Leona o întrerupse,începând
să râdă.
-Dar bineînţeles că ea a făcut-o.Este o bucătăreasă excelentă,şi toate legumele
sunt chiar din grădina ei.Îl privi către Samantha.
-Probabil că ai un grădinar foarte bun.Ea zâmbi ca şi cum,se gândi el încurcat,
i-ar fi înţeles scepticismul.Într-adevăr.Sunt chiar eu.Îmi place grădinăritul,la fel
de mult cum îmi place să mai lucrez una alta în jurul casei.
Adio cu teoria lui despre oamenii angajaţi să-i facă treburile casnice,se gândi
el,privind-o şi zâmbindu-i suspicios şi fascinat în acelaşi timp.
N-am apucat să-ţi răspund,Matthew,spuse Alfred.Fiica mea n-a fost niciodată
mai fericită pnntru mine.Ştie cât de singur am fost după ce soţia mea a murit.
El se foi pe scaun nerăbdător.
-Şi mătuşa mea a fost singură.Ştiu asta,dar sunt foarte îngrijorat.Mătuşa Leona a
muncit din greu toată viaţa.Vreau s-o văd bucurându-se de bătrâneţe...
-Aşa am să fac,Mattew,atunci când am să îmbătrânesc.Ochii Leonei străluceau.
Numai că acum am de gând să mă bucur de vârsta de aur,şi crede-mă că mai este
mult până la bătrâneţe.
-Bine,de acord,dar ceea ce încerc eu să previn este transfomarea vârstei tale de
aur în rugină.Samantha sorbi din paharul cu apă.
-Ce metaforă fermecătoare!
-Şi foarte realistă.Arătă către Alfred.Acest bărbat se va arunca pe banii ei şi o va
părăsi atunci când aceştia se vor fi terminat.
-Gata şi cu metafora,spuse Samantha,fără să se adreseze cuiva în special şi cu un
zâmbet stins pe faţă.Matthew încercă să-şi dea seama de ce zâmbea,când îl auzi
pe Alfred:
-Leona,nu mi-ai spus că Matthew este îngrijorat pentru banii tăi.
Ea se încruntă nesigură către nepotul ei.
-Nu am înţeles că asta îl frământă.Nici nu mi-a trecut prin cap,de fapt.Ştiam că
este împotriva căsătoriei,dar am crezut că e din cauză că nu te-a cunoscut încă şi,
odată ce te-ar cunoaşte,toate îndoielile lui vor dispărea.
Matthew se aplecă peste masă şi-i prinse mâinile într-ale lui.
-Mătuşă Leona,nu vreau decât ce este mai bine pentru tine şi trebuie să recunoşti
că te-ai cam înşelat în ceea ce priveşte bărbaţii până acum.Ea îşi trase mâinile
şi-l fixă cu o privire rece.
-Cu Alfred nu mă înşel,Matthew.Este lucrul cel mai frumos care mi s-a întâmplat
vreodată,şi cred că îi datorezi nişte scuze.
-Nu,draga mea,nu-mi datorează nimic.De fapt îl admir pentru că te iubeşte atât
de mult şi că îţi poartă de grijă.Este chiar lăudabil.Chipul Leonei se topi într-un
zâmbet strălucitor.
-Eşti minunat,Alfred! Nu ştiu ce-am făcut ca să te merit.Matthew îşi aruncă
şervetul pe masă,plin de dezgust.
-Oh,la dracu'!ia mai scutiţi-mă.Oare chiar sunt singurul care vede clar de la
această masă?Samantha se aplecă spre el şi îi şopti pe un ton conspirativ:
-Nu-ţi aduci aminte? Noi am mai vorbit deja despre vederea ta şi despre faptul
că nu eşti în stare să vezi dincolo de lungul nasului.
Se aplecă şi el către ea până când ajunse foarte aproape de ea.
-O femeie atât de frumoasă cu o limbă atât de ascuţită...
-Vorbeşti de parcă cele două noţiuni s-ar exclude reciproc.
-În experienţa mea de până acum aşa s-a întâmplat.
-Asta nu este ceva prea măgulitor la adresa femeilor din viaţa ta.Probabil că te-ai
plictisit cumplit.
-Dimpotrivă,eu...Leona îşi drese vocea.
-Voi doi veţi putea discuta ce doriţi după ce vom rezolva această neînţelegere
despre căsătoria mea.Alfred făcu un gest din mâini.
-Matthew,băiatul meu,ce aş putea să fac ca să te asigur că n-ai dreptate?
Samantha se lăsă pe spate în scaunul ei.El îi aruncă o ultimă privire înainte să se
întoarcă către bărbatul din faţa lui.
-Mărturiseşte-i mătuşii mele adevărul,apoi rupe această logodnă.
-Dar ea ştie adevărul şi n-am nici cea mai vagă intenţie să rup logodna.Asta m-ar
face să mă simt ca un prost şi nu sunt prost.Cei doi bărbaţi se priviră peste masă.
Leona îi privea şi ea pe rând,cu o expresie îngrijorată.Samantha îşi ridică ochii
spre tavan şi scutură din cap.
-Alfred,Matthew vrea o mărturisire,aşa că fă-i-o.Spune-i care este averea ta.
Leona se încruntă.
-Samantha,ar fi ceva lipsit de delicateţe.
-Poate,dar ar rezolva foarte repede această problemă.Din nefericire,nepotul tău
este extrem de încăpățânat.Apropo,chiar eşti sigură că este nepotul tău?
Matthew aruncă o privire către Samantha.
-Ce tot spui acolo? Încăpățânat Asta înseamnă că eşti...
-Este vorba despre averea mea,interveni Alfred.
-Dragul meu,nu trebuie să faci asta.Tu eşti un om foarte retras şi...El se întinse
şi-i mângâie mâna.
-Ştiu,dar dacă asta va readuce zâmbetul pe chipul tău,atunci merită s-o fac.
Privindu-l pe Matthew,îi spuse:
-Ştii,averea mea este de milioane.
-Milioane? repetă Matthew,zicându-şi că nu auzise bine.
-Da,câteva milioane.Mai exact este vorba de sute de milioane.
Matthew rămase cu privirea aţintită asupra lui Alfred,uluit.Privindu-l,Samantha
simţi o undă de simpatie pentru el.De fapt,chiar grija pentru mătușa lui îl
adusese în situaţia asta.Ea cunoştea o grămadă de alţi nepoţi cărora nici nu le-ar
fi păsat.
-Cine eşti tu? întrebă el.Vreau să spun,nu recunosc numele de Alfred Trevarthen.
-Asta am vrut eu.Niciodată nu mi-a plăcut publicitatea.Eu am fondat şi am
condus timp de mulţi ani Mart,lanţul de magazine generale cu reduceri de
preţuri.În urmă cu câțiva ani am vândut totul pentru o sumă chiar frumuşică.
-Mart? Dar chiar acolo ai lucrat ca portar.
-Ţi-am mai spus.Îmi place să muncesc şi îmi ocup timpul cu ceva.
Matthew se lăsă pe spate în scaun şi oftă adânc.Apoi se răsuci adânc către
Samantha,cu privirea plină de gheaţă.
-Tu ai aranjat totul,apoi m-ai lăsat să cad direct în cursă.
Dintr-o dată,toată simpatia ei pentru Matthew dispăru.

CAPITOLUL 3
Fără să'şovăie,Samantha îi întoarse privirea.
-Nu ţi-a întins nimeni nici o cursă,Matthew.
-Ai fi putut să-mi spui cine este Alfred aseară,la tine în birou.Nimic mai simplu.
-Şi m-ai fi crezut? Erai atât de convins că.Alfred este un vânător de avere încât
m-am gândit că e mult mai bine să-l cunoşti chiar tu.
-Pe de altă parte,interveni Leona puţin tulburată,nu ea trebuia să-ţi spună asta.Ea
ştie că Alfred este un om foarte retras.Şi până la urmă n-a făcut decât să încerce
să ne ajute.
-Nu este vina Samanthei,Matthew,interveni Alfred.Îmi asum întreaga
responsabilitate.Trebuia să-mi dau seama cât eşti de îngrijorat şi să-mi fac timp
să stau de vorbă cu tine.
-În plus,a pregătit această cină minunată,completă Leona,şi ne-a invitat pe toţi
aici ca să putem lămuri lucrurile.Amuzată,interveni şi Samantha.
-Nu este nevoie să-mi luaţi apărarea,voi doi.Sunt convinsă că Matthew se va
linişti odată ce se va gândi măcar puţin la toată această situaţie,în comparaţie cu
reacţia lui atât de violentă şi atât de jenantă pentru noi toţi.
Matthew nu-şi putea lua ochii de la Samantha.Şi,deşi avea un aer dulce ca
mierea şi era la fel de ameţitoare ca şi vinul ei făcut în casă,se simţea totuşi
foarte motivat în furia lui.Îl făcuse să pară un prost şi asta nu-i plăcea deloc.În
clipa asta nu-şi dorea altceva decât să fie cu mâinile pe gâtul ei.Simţea o dorinţă
imperioasă de a o sugruma.Şi dorinţa de a o săruta era încă şi mai puternică.La
dracu' cu ea,că îl fermecase în halul ăsta.La dracu' şi cu el că se lăsase vrăjit de
ea.
-Dacă asta te face să te simţi mai bine,tocmai îi spunea Alfred,voi fi bucuros să
semnez orice fel de înţelegere prenupţială doreşti.Sub nici un motiv nu am de
gând să mă ating de nici un cent din banii mătuşii tale.
Samantha îi aruncă o privire plină de umor,umor şi ceva în plus.Simpatie?
Oricum,lui Matthew nu-i plăcu.Adunându-se,îşi luă în sfârşit privirea de la ea şi
o aţinti asupra perechii din faţa lui.Poate că ar fi o idee bună şi s-ar putea ca
Samantha să ne ajuteDeşi ar fi trebuit să se îndepărteze ca de dracu' de ea,uite că
tocmai încerca s-o atragă mai adânc în toată povestea asta şi habar n-avea de ce
o făcea.
-Vă ajut bucuroasă,dacă asta doreşte toată lumea.Leona scutură din cap,cu gura
strânsă sever.
-Este cel mai lipsit de romantism lucru pe eare l-am auzit vreodată.Şi n-am de
gând să semnez aşa ceva.Alfred o prinse de mână.
-Draga mea,Matthew vrea numai să te ştie protejată.Este într-adevăr o idee
foarte practică.Leona îl fixă cu o privire rece,care nu-i stătea deloc în fire.
-Te temi că-ţi vreau banii?
-Nu,bineînţeles că nu.
-Nici eu nu mă tem că îi vrei pe ai mei.Cred că asta este tot ce avem nevoie să
ştim,nu? Leona îşi privi din nou nepotul.
-Nici un fel de înţelegere prenupţială.Matthew îşi ridică mâinile.
-Bine,dacă asta doreşti.Din această clipă consideră că nu mai am nimic
împotrivă.Conştientă de îndatoririle ei de gazdă,Samantha zâmbi.
-Minunat.Acum haideţi să revenim la cina noastră.
Leona şi Alfred începură să discute despre nuntă,iar Samantha se strădui să li se
alăture.Dar descoperi că nu se putea concentra asupra conversaţiei.Pentru că
Matthew îi distrăgea cea mai mare parte a atenţiei.El mai făcea uneori câte un
comentariu,întotdeauna potrivit şi menit s-o liniştească pe mătuşa lui.Numai că
Samantha îi simţea furia pe care el şi-o ascundea cu atâta grijă şi ştia că această
furie era îndreptată împotriva ei.
Până la un punct îl putea înţelege.Se simţea înşelat şi avea nevoie de cineva pe
care să dea vina.Îşi iubea mătuşa prea mult ca să se reverse asupra ei încă şi mai
mult decât o făcuse deja.Samantha era următoarea pe listă şi simţea deja furtună
la orizont.

Leona o îmbrăţişă pe Samantha.


-Noapte bună,draga mea.Îţi mulţumesc foarte mult pentru această seară.
Toată plăcerea a fost de partea mea.Se întoarse să-l îmbrăţişeze pe Alfred.Ne
vedem în weekend-ul viitor,la altar.Leona râse plină de încântare.Abia aştept.Va
fi cea mai fericită zi din viaţa mea.Matthew se reţinu să-i amintească mătuşii
sale că spusese exact acelaşi lucru înainte de ultimele ei două căsătorii.Prinse
privirea Samanthei şi avu sentimentul neplăcut că îi citise gândul.Se aplecă și-şi
sărută mătuşa pe obraz.Noapte bună,mătuşă Leona.
-Noapte bună,dragul meu.Nu vii şi tu acum?
-Nu.Dacă n-o deranjez pe Samantha,aş vrea să mai rămân o vreme,ca să pot s-o
cunosc mai bine.Leona zâmbi,încântată.
-Ce idee bună! Eu am tot încercat să vă fac nunoştinţă încă de când am
cunoscut-o pe Samantha.Am ştiut că vă veţi plăcea.
Furtuna devenise iminentă,se gândi Samantha.Privindu-l pe Matthew,aproape că
putea auzi tunetele.Din fericire pentru ea,nu-i fusese niciodată teamă de furtuni.
-Sigur că da,rămâi.El îi strânse mâna lui Alfred.
-Noapte bună.
-Noapte bună.Sper că putem conta pe tine că vei veni săptămâna viitoare.
-Desigur.Voi fi acolo.Leona se întinse şi-l bătu încet pe obraz.
-M-ai făcut foarte fericită,Matthew.De ce nu veniţi împreună,tu şi cu Samantha?
Şi cu această sugestie,cei doi plecară.Samantha închise uşa în urma lor,apoi se
întoarse către Matthew.
-Bine,înainte să te arunci asupra mea,ai vrea ceva de băut? Poate o cafea sau un
pahar cu vin?
-Vin.Chiar în clipa aceea,ştiu că făcuse o greşeală.Ar fi trebuit să ceară o cafea,
ceva care să-i ţină mintea clară şi limpede.A doua greşeală fu aceea că nu-şi
corectă cererea.
-Bine.Aşteaptă-mă în camera de zi.N-o întrebase nimic despre afirmaţia pe care
o făcuse ea înainte să-l întrebe ce vrea să bea.Ar fi fost dezamăgită dacă ar fi
făcut-o.Ar fi fost dezamăgită şi dacă el ar fi plecat împreună cu Leona şi cu
Alfred.Numai că el n-o dezamăgise nici măcar o singură dată de când se
cunoscuseră.Ea ştiuse întotdeauna la ce să se aştepte din partea lui.Şi îşi dădu
seama că abia aştepta să stea de vorbă cu el.
Intră în încăpere cu tava cu două pahare de vin şi descoperi că el mai pusese
nişte lemne pe foc.Îi dădu paharul şi se aşeză pe canapea,în partea cea mai
îndepărtată de colţul în care stătea el,şi îi privi faţa.
-Ei bine?
-Ei bine ce?
-Aştept.Ştiu că eşti furios pe mine.
El privi în jos către vinul de o culoare amestecată şi Samantha la fel.Abia acum
îşi dădu seama că îi ceruse vin pentru că voia să-l ţină în mâini,să-l privească,
să-l miroasă când,de fapt,pe ea ar fi vrut s-o ţină în braţe,s-o privească,s-o
miroasă...Lichidul se agita în pahar.Mâna îi tremura.La dracu'!
Sorbi puţin din el,apoi îl aşeză cu grijă pe maaă.
-Dacă vrei să ştii adevărul,sunt furios ca dracu' pe tine.
-Pentru că îţi sunt cea mai la îndemână ţintă.El zâmbi stins.
Nimic nu este la îndemână cu tine,Samantha.Ştii ce vreau să spun.
-Da,bine,dar măcar o idee despre cine este Alfred mi-ar fi fost de folos.
-Mă îndoiesc.Erai deja foarte hotărât.
-Hotărârile se mai pot schimba.
-Din câte ştiu eu,nu cred că hotărârile tale pot fi schimbate prea uşor.Oare'eşti
întotdeauna chiar atât de pornit pe o singură idee când este vorba să găseşti un
răspuns la vreuna din problemele tale?
-Întotdeauna,Samantha.Întotdeauna.Ochii lui,aţintiţi asupra ei,se îngustaseră,
vocea îi era coborâtă şi ea avu ciudatul sentiment că problema care îl frământa
pe el acum era chiar ea.Se întinse după o pernă,pe care şi-o puse la spate,în
încercarea de a se aşeza mai comod.
-Bine.Eşti satisfăcut de Alfred?
-Destul de mult.Vremea adevăratului cinism a trecut.Ea îl privi curioasă.
-Oare este posibil vreodată să ai încredere în cineva? Oare poţi să nu fii cinic?
În loc să-i răspundă repede şi tăios,se pomeni că se gândeşte la întrebarea ei.
-Sunt sigur că există câteva lucruri în care am încredere,dar chiar acum nu-mi
vine nici unul în minte.Cât despre Alfred,am să-i verific povestea,deşi sunt
aproape sigur că spune adevărul.
-Aproape sigur? încă mai ai dubii?
-Mă gândesc doar că ar fi înţelept să verific,iar acum că ştiu cine este,îmi va fi
mai uşor că ştiu unde să caut.Dar nu mă mai îndoiesc că ei se iubesc într-adevăr.
Sper că va dura,dar dacă nu va fi aşa,cel puţin mătuşa Leona nu va fi săracă
după această experienţă.Samantha rămase cu ochii la el.
-Nu cred că am mai întâlnit pe cineva mai cinic și mai suspicios decât tine.
-Oh,haide,Samantha! Chiar tu eşti aceea.
-Eu?
-Aş crede că,în calitate de avocat de divorţuri,vezi oamenii în ceea ce au ei mai
urât.
-În mod sigur văd oamenii în toată nefericirea lor,dar nu accept niciodată un caz
de divorţ dacă nu sunt sigură că acea căsnicie a fost o greşeală de la bun început
şi că soţilor le-ar fi mult' mai bine fiecăruia fără celălalt.Şi chiar şi după aceea le
recomand foarte insistent să nu mai facă aceeaşi greşeală şi a doua oară.
-Şi nu mă acuzi pe mine că mă joc de-a Dumnezeu? El se apropie de ea,pe
canapea,şi când se opri,genunchiul lui stătea pe un colţ al rochiei ei,ţintuind-o în
loc.Apoi întinse mâna şi atinse cu delicateţe o şuviţă de păr ruginiu cu reflexe
aurii,care îi atârna pe umăr.Ea nu se mişcă.
-Nu face asta.El îşi retrase mâna,dar şi-o întinse pe marginea canapelei,încât era
la o singură mişcare depărtare de părul ei,de gâtul ei,de chipul ei.Îşi aplecă capul
într-o parte s-o privească.
-Bine,atunci spune-mi de ce tu,care n-ai fost niciodată căsătorită şi nici măcar nu
eşti în stare să-ţi găseşti un bărbat pentru tine,crezi că eşti potrivită să judeci
oamenii? Ea sorbi din vin.Era prima înghiţitură de vin din seara asta,dar se
simţea ca şi cum ar fi 'băut mai multe pahare.
-Nu mă joc de-a Dumnezeu.Pur şi simplu am intuiţie în ceea ce priveşte lucrurile
astea şi am încredere în instinctul meu.
-Vrei să spui că te bazezi numai pe instinct?
-Oare ceilalţi nu fac la fel? Tu nu ai nişte intuiţii când încerci să rezolvi un caz?
-Oh,ba da,numai că nu fac afirmaţii zdrobitoare despre cineva fără să am o
grămadă de dovezi palpabile.
-Nici eu nu fac aşa ceva.Pun întrebări,ascult.Se răsuci ca să aşeze paharul pe
masă.
-Şi nu crezi că oamenii te pot şi minţi?
-Dacă ei mă mint,până la urmă tot aflu,dar până atunci merg pe premisa că ei îmi
spun adevărul,ceea ce cred că este exact invers decât ce faci tu.
El îşi împleti degetele în părul ei.Era fin ca-mătasea şi mirosea a tot ce este mai
bun pe acest pământ şi ea mirosea la fel.Proaspăt,natural,dulce.
-Ai dreptate.Întotdeauna pornesc de la premisa că oamenii mă mint.
Ea însăşi era o minciună.Trebuia să fie.Ea ştiu mai degrabă decât simţi degetele
în părul ei.Încet,o undă de excitare începu să urce în interiorul ei.Ultima oară
când mai fuseseră atât ele aproape unul de celălalt el o sărutase iar ea simțise
cum ia foc.Chiar şi acum mai simţea încă acea căldură răsucindu-i stomacul.
Încercă să înghită şi îşi descoperi muşchii gâtului înţepeniţi.
-Şi tu nu ai încredere în mine.El îşi aduse degetele mai în faţă şi o mângâie pe
obraz.
-Nici măcar o fărâmă.Răsuflarea lui îi mângâia faţa.Apropierea lui îi înnegura
simţurile.Ar fi putut să plece,ar fi trebuit să plece.Dar nu se mişcă din loc.
-De ce? Ce ţi-am făcut?
-Iată o întrebare a naibii de bună.Degetele lui îi atinseră buzele,privirea le urmă.
Le explora forma plină,urmărindu-le conturul,simțindu-le moliciunea.Cu fiecare
clipă care trecea pulsul lui devenea tot mai rapid; cu fiecare respiraţie,trupul.Îi
devenea tot mai încordat.
-A naibii de bună întrebare,repetă el,dar, scumpo,în sfârşit ai făcut ceva pentru
mine.În camera aerată,el simţea că nu mai poate respira;simţea cum se îneacă,
fără nici un strop de apă în jurul lui.Ar fi avut nevoie de ajutor,dar ştia că nu are
cine să-l ajute.De fapt,nici n-ar fi vrut.Se aplecă şi-şi înlocui degetele cu gura.Şi
gustul ei dulce,de miere şi de vin,îl înnebuni complet.
Şi de această dată,ea se lăsă cuprinsă de focul pasiunii.Primul lor sărut fusese o
surpriză pentru ea,deşi pe undeva se aşteptase la el.De fapt,îşi dădu ea seama,
chiar îl anticipase,îl aşteptase.De aceea nu se îndepărtase de el.
Încet,ea se lăsă pe spate peste braţul canapelei şi,cu un geamăt înăbuşit,el o
urmă.Ea îşi schimbă uşor poziţia pentru a-i suporta mai bine greutatea,apoi se
lipi de el.Era înfometată,era plină de dorinţă şi lipsită de orice gând.Gura lui îi
cerea lucruri pe care ea le accepta fără nici o obiecţie.Îl cunoştea abia de ceva
mai mult de douăzeci şi patru de ore şi n-ar fi trebuit să fie chiar atât de
maleabilă în braţele lui,chiar atât de disperată.El nu avea încredere în ea,iar ea
nu ştia încă dacă avea încredere în el,dar în acest moment nu mai avea nici o
importanţă.Ce era între ei,ceea ce se întâmplă nu era acel ceva adevărat care
conduce lucrurile dinspre inimă către trup.Nu,aici nu era vorba numai despre
trupuri,dar nu avea nici o importanţă.Ceea ce se întâmplă era atât de bine şi nu
se va întâmplă nimic rău.Va avea ea grijă de asta.
El o strânse şi mai tare şi îşi schimbară împreună poziţia până ajunseră să stea
întinşi pe canapea,el deasupra ei.El simţea nevoia acestui oontact fizic.Trupul îl
durea de dorinţa ei,inima îi bubuia în piept.Se simţea ca un adolescent cu toate
dorinţele şi cu toţi hormonii scăpaţi de sub control.O dorea nebuneşte şi nu era
convins că îi va putea opri înainte s-o aibă cu totul.
Își strecură o mână sub rochia ei şi îi mângâie coapsa.Ea scăpă un sunet slab,dar
el nu-şi dădu seama dacă fusese unul de plăcere sau de dezaprobare.
-Ce? întrebă el răguşit,mângâind-o în continuare,mai sus.Spune-mi ce vrei.
-Opreşte-te.
-Să mă opresc din ce? Să nu te mai sărut?
-Nu.
-Să nu te mai ating? Nu sunt sigur că pot.Molicinea pielii ei era indescriptibilă şi
îl ameţea la fel ca şi vinul făcut de ea.Degetele lui ajunseseră deja la elasticul
chiloţilor.
-Nu...merge mai departe.O notă dureroasă răzbătea din vocea ei.Abia dacă mai
putea vorbi.Şi fusese unul dintre lucrurile care-i fusese cel mai greu să le ceară,
pentru că îl dorea,deşi ştia că n-ar fi trebuit.El gemu,cu gura încă apăsată pe a
ei,şi degetele îi înțepeniră chiar dedesubtul elasticului.Îi simţea fierbinţeala,şi
dacă ar fi continuat încă puţin,ar fi putut să-i simtă chiar şi umezeala.
-De ce? Spune-mi de ce.
-Pentru că,şopti ea cu buzele lipite de ale lui,dacă vom continua,vom regreta
amândoi.
-Eu nu.
Avea impresia că se va rupe în bucăţi dacă n-o va avea,dacă nu va putea să-şi
vâre adânc limba în gura ei.Era pur şi simplu devastat de dorinţă.
Sărutul lui fu acum un adevărat asalt,copleşind-o cu plăcere şi dorinţă.Ea îşi
mişcă,inconştientă,şoldurile şi în aceeaşi clipă degetul lui alunecă înlăuntrul ei.
Ea făcuse asta.El să fi fost? Nu mai conta.Atingerea lui era atât de plăcută...
Cu un gest adânc se ajută de umerii lui,încercând să-şi revină în fire,cu
disperare.Numai că era deja pierdută.Singura ei speranţă rămăsese el.
-Matthew...Mormăind o înjurătură cumplită,el se smulse din ea şi de lângă ea şi
nu se opri decât în celălalt capăt al încăperii,în faţa şemineului,cu privirea
aţintită în foc.Nu era în stare să privească din nou către ea fără să simtă nevoia
să se întoarcă la ea şi,odată ajuns acolo,nu s-ar mai fi putut opri vreodată înainte
de a o avea în întregime-toată jumătatea de jos a trupului şi-o simţea scăldata în
căldură,dar nici nu se putea compara cu fierbinţeala pe care o simţea în interior.
-Matthew...Fălcile lui zvâcniră.
-Ridică-te,Samantha.Ea nu-şi mai amintea vreo situaţie în care să se fi simţit mai
jenată decât acum.Şi,doar ca să înrăutăţească şi mai mult lucrurile,trupul lui încă
îi ardea de dorinţa nestăvilită.Luptându-se,chinuită,făcu ce-i ceruse el,
îndreptându-şi îmbrăcămintea,trecându-şi degetele tremurânde prin păr,
încercând din răsputeri să-şi vină în fire.După un minut,spuse:
-Îmi pare rău,Matthew.Este doar vina mea.
-Nu în întregime.
-Ba da,ba da,este.Eu...
-Taci din gură,Samantha.Se răsuci s-o privească.Nu mai spune nimic.
-Poate că ai dreptate.S-au spus destule,s-au făcut destule...Dar aş vrea să mai
spun,totuşi,ceva.Aş vrea să te rog să pleci.
-Mda,sigur,bineînţeles.Am să plec de îndată ce-ai să-mi spui ce dracu' s-a
întâmplat.
-Nu pot.Nu ştiu.Dar a fost cu siguranţă ceva greşit şi este bine că ne-am oprit
înainte ca lucrurile să ne scape din mâini.
-Bine? Bine,Samantha? Şi atunci de ce dracu' mă simt eu atât de rău?
Ea îşi trecu o mână peste faţă.
-Te rog pleacă,Matthew.
-Aşa procedezi tu cu lucrurile pe care nu le poţi explica? Le dai la o parte?
-Câteodată este cea mai bună cale.
-Da,dar nu este şi felul meu de a vedea lucrurile.Eu încerc să înţeleg lucrurile pe
care nu mi le pot explica.Iar tu,eşti a naibii de greu de explicat.
-Asta sună a avertisment.
-Ia-o cum vrei.

CAPITOLUL 4
Matthew se strâmbă la vederea ceştii de cafea,proaspăt umplută,din faţa lui.
Pierduse deja numărul ceştilor de cafea pe care le băuse până acum,simţea în
gură un gust de pantof de sport,iar nervii îi scoteau scântei ca nişte fire electrice.
Era unsprezece seara şi el îşi petrecuse ultimele câteva ore într-o cafenea
amărâtă la marginea Dallas-ului,aşteptându-l pe Joe Gates să-şi facă apariţia.
Cafeneaua,ordinară,avea nişte imitaţii de mese Formica îmbrăcate în vinilin
crăpat pe alocuri,iar chelneriţa cu figura obosită începuse să-i arunce priviri
iritate.Dacă s-ar fi gândit măcar o clipă că Joe Gates îi trage clapa,ar fi plecat
demult de aici.Dar avea în spate experienţa anilor din urmă ca să se mai
îndoiască de sinceritatea dorinţei omului de a-i povesti despre binecunoscutul
judecător Richard Barnett.Gates avea cel mai bun motiv din lume de a veni aici:
era cu gâtul pe butuc.Aşa că mai putea şi el să aştepte puţin.
Cum i se mai întâmplase de câteva ori în ultimul timp-mult prea des,de fapt-
gândurile lui alunecau mereu către Samantha şi către noaptea dinainte.Îşi
pierduse demult capacitatea de a se mai lăsa surprins de cineva,fie bărbat sau
femeie.Numai că Samantha cu siguranţă îl intrigase.Îl luase prin surprindere.Şi
încă mai continua să-l surprindă cu garda coborâtă.
Ceva mai devreme,în cursul zilei,primise un telefon de la o prietenă a
Samanthei,una Rosalyn Davies.Rosalyn i-a spus că Samantha îi dăduse numărul
lui de telefon şi-i sugerase că ei doi ar putea forma o pereche grozavă.
Matthew mormăise o amestecătură de politeţe şi de maniere desăvârşite şi o
refuzase pe femeie,apoi îşi promise lui însuşi că orice fel de joc ar juca
Samantha,ea nu va avea nici o şansă să învingă.
Nerăbdător,se frecă pe obraz şi aruncă o privire la ceas.Gates nu va mai apărea
în noaptea asta,dar nu se simţea descurajat.Mâine era o altă zi,iar el era mult
prea obişnuit cu aşteptările şi cu drumurile înfundate.Era parte din munca lui.
Ridicându-se,lăsă un bacşiş generos pe masă și ieşi în noapte.

Acasă la ea,Samantha stătea în pat,în mijlocul unui număr nesfârşit de perne şi


perniţe,răsfoindu-şi prin agendă.Rosalyn o sunase şi-i spusese că Matthew o
refuzase.După ce-şi consolă prietena,spunându-i că va fi cu ochii în patru după
un bărbat potrivit pentru ea,începu să-şi sfarme mintea în căutarea unei alte
prietene care i-ar putea plăcea lui Matthew.Problema era că părea să găsească
ceva în neregulă fiecăreia şi răsfoise deja agenda aia de cel puţin zece ori înainte
şi înapoi.Oprindu-se la o pagină aproape de sfârşit,se încruntă gânditoare,citind
un nume.Maggie Webster.Bineînţeles,Maggie.Cum de nu se gândise mai
devreme la ea?Era frumoasă,nostimă şi,mai presus de toate,adaptabilă.Era ideală
pentru Matthew.Dar avu o ezitare.De ce făcea ea asta,să încerce să-i găsească
perechea ideală lui Matthew.
Oare o făcea pentru Leona? Desigur.Doar Leona îi spusese că Matthew va fi cu
mult mai fericit când se va fi stabilit şi el,în sfârşit,la casa lui,împreună cu
femeia potrivită.Muncea prea mult,îi spusese Leona cu o expresie îngrijorată.Ar
fi fost bine dacă ar fi putut s-o scape pe Leona de grija nepotului ei.Nu-i aşa?
Oare făcea asta pentru Maggie? Din nou da.La fel ca toate prietenele ei
necăsătorite,Maggie îl căuta pe domnul-potrivit,nu că ar fi avut vreo problemă în
găsirea unui bărbat.Maggie arăta extraordinar.Desigur,Maggie era fumătoare,iar
Matthew nu.Dar Maggie spusese de atâtea ori că are de gând să se lase...
Oare făcea asta pentru Matthew? Las-o baltă.Niciodată n-ar fi în stare să-i
aprecieze eforturile.Un zâmbet mic îi curbă buzele.
„Oh,ei bine,de ce nu?”.Şi se întinse după telefon.

Soarele strălucitor de noiembrie se străduia din răsputeri să încălzească aerul


aspru şi rece dar un vânt tăios îl împiedica,făcând să se împrăştie peste trotuare o
grămadă de frunze moarte.Matthew urcă treptele tribunalului câte două odată,
apoi împinse în lături uşile.
Îl trezise telefonul şi vocea plină de panică a lui Joe Gates.Nu putuse să vină la
întâlnire cu o seară înainte,îi spusese Gates,pentru că şeful lui devenise prea
suspicios.Dar trebuia să-l vadă pe Mntthew chiar astăzi.În mod sigur va fi într-
un anume parc,la ora prânzului.Matthew petrecuse vreo două ore la birou,de-
finitivând un articol,apoi se hotărî că avea puţin timp s-o vadă pe Samantha.
O găsi la tribunal,exact acolo unde Barbara,preţioasa ei secretară,îi spuse că va
fi.Se strecură pe un scaun în spatele sălii de judecată,într-o poziţie care-i oferea
o vedere excepţională aaupra ei.După ce o privi câteva clipe,îşi dădu seama că
se uita la femeia pe care o cunoscuse în prima zi.
Rece,competentă,fără să ridice măcar o singură dată vocea sau să-şi arate în
vreun fel propriile sentimente,era îmbrăcată într-un taior de o croială impecabilă,
asortat cu pantofii de lac,cu toc jos.Ceasul din aur cu curea din piele îi strălucea
la încheietură.Iar părul,acelaşi păr bogat şi mătăsos în care îşi îngropase el mâna
cu două nopţi în urmă,era din nou strâns într-o pieptănătură severă.
Oare unde dispăruse Samantha cea cu mirodeniile,mierea şi vanilia? Acea
Samantha care purta o rochie subţire şi balerini şi care se topise în braţele lui?
Aici,în tribunal,era toată,din cap până în picioare,numai avocatul competent care
face tot ce trebuie în interesul clientului lui,în acest caz un bărbat cu figura tristă
dar stoică,la vreo patruzeci de ani,şi care stătea tăcut,privind însă cu încredere
către avocatul lui.În partea opusă stătea o femeie,la fel de tristă şi de resemnată.
Soţia acelui bărbat,îşi spuse Matthew.Cum putea Samantha să facă aşa ceva? se
întreba el,în fiecare zi acelaşi lucra,expunându-se la toată nefericirea şi mizeria
din vieţile altora? Dar şi el făcea,până la urmă,acelaşi lucru.Numai că el o făcea
pentru adevăr.Ea de ce o făcea?
Samantha ştiu clipa în care Matthew intrase în sala de judecată,deşi nu făcuse
altceva decât să arunce o privire fugară.Dar îi simţise prezenţa aproape la fel
cum îi simţise căldura trupului pe piele.O dulce excitare îi pătrunse în sânge.
Toate simţurile îi intrară în alertă.El era ca un fel de forţă magnetică,la care
busola ei interioară reacţiona,făcându-i să-i fie greu să nu privească în direcţia
lui.Dar îşi concentra atenţia la treaba pe care o avea de făcut şi îşi expuse cazul
în faţa curţii.Apoi avu o scurtă discuţie cu clientul ei,asigurându-l că totul va fi
în regulă.După aceea,şi numai după aceea,îşi îngădui să se întoarcă spre
Matthew.Prima impresie fu aceea că el se simte extrem de confortabil,dar aşa
ceva era absolut imposibil.Nu exista cineva care să se poată simţi bine şezând pe
băncile din lemn,strict funcţionale,ale sălii de judecată.Dar dacă îşi putea scoate
din minte noţiunea de „confortabil”,nu putea ignora faptul că el părea într-
adevăr în largul lui,relaxat,sprijinit pe spate,cu braţele întinse pe spătarul băncii
'şi cu picioarele încrucişate,cu una din glezne odihnindu-se pe genunchiul opus.
În schimb,privirea lui de un albastru adânc nu era deloc relaxată; o avea aţintită
asupra ei cu o concentrare incredibilă.O scurtă privire împrejur o informă că sala
de judecată se golea repede.Curând vor mai fi doar ei doi acolo.Îşi strânse în
grabă hârtiile şi le băgă în servietă,apoi se îndreptă către el.El se ridică.
-Bună treabă.Încă o căsnicie sfărâmată.Încă nişte bani câştigaţi.
Nu detecta nici o undă de maliţiozitate în vocea lui,aşa că îi ignora sarcasmul.În
mod evident era şi astăzi supărat pe ea,dar avea siguranţa că nu era din cauza
profesiunii ei.
-Bună,Matthew.Ce mai faci? El îşi vârî neglijent mâinile în buzunarele
pantalonilor.
-Caut un avocat de divorţuri.Şi la rapiditatea cu care te mişti,s-ar putea să am în
curând nevoie de unul.
-Eu?
-Ieri m-a sunat prietena ta,Rosalyn.
-Da,ştiu.Mi-a spus că ai fost foarte categoric,dar politicos.
Îţi mulţumesc pentru asta.Pentru că ai fost politicos,vreau să spun.
-Nu era vina ei.Ea îşi ridică bărbia.
-Am încercat doar să te-ajut,Matthew.
-Să mă ajuţi,Samantha? Oare ce am făcut ca să-ţi dau de înţeles că aş avea
nevoie de ajutorul tău?
-Nimic,recunoscu ea.Numai că Leona mi-a spus o dată sau de două ori că i-ar
plăcea să ştie că ţi-ai găsit femeia potrivită şi că te-ai aşezat şi tu la casa ta.
-Odată mătuşa-mea măritată,va avea cu mult mai puţin timp ca să-şi facă griji
pentru mine,ceea ce,trebuie să adaug,va fi cel mai bine pentru toate persoanele
implicate în discuţie.De altfel,faptul că sunt necăsătorit nu este în nici un fel
motiv de îngrijorare.Uită-te la tine-eşti necăsătorită-şi nici nu s-ar părea că te
grăbeşti prea tare să-ţi găseşti pe cineva,nu-i aşa?
-Nu.Bineînţeles că nu.Ea aruncă o privire către ceas,mai mult din reflex decât
din nevoia de a şti cât e ora.
-Şi eşti fericită,nu-i aşa? Capul îi zvâcni.
-Bineînţeles că sunt.
-Atunci poate că vei binevoi să-mi faci şi mie aceeaşi favoare pe care ţi-o faci
chiar şi ţie şi să te ţii dracu' departe de viaţa mea,personală.
-Bineînţeles,dacă tu asta vrei.Dar să ştii că ți-ar fi plăcut Rosalyn.Este foarte
drăguţă.
-Într-adevăr,după voce părea foarte drăguţă.La fel şi prietena ta,Maggie,azi-
dimineaţă.Ochii ei se deschiseră larg.
-Maggie te-a sunat?
-Nu tu i-ai spus să mă sune?
-Ba da,desigur,numai că nu eram convinsă că te vor suna chiar atât de curând.
-De ce nu? Amândouă prietenele tale păreau toarte nerăbdătoare.Probabil că
m-ai descris ca pe o adevărată partidă.Simţindu-se stânjenită şi în defensivă,ea
ridică din umeri.
-Nu chiar.
-Ah,ah!Pager-ul ei începu să ţiuie.Profitând de întrerupere,trase de timp cât mai
mult pe când citea numărul de telefon de pe ecran.El se apropie de ea.
-Ei bine,dă-mi voie să-ţi spun ceva,Samantha,doar în caz că nu ţi-a trecut încă
prin minte.Mi se pare al dracu' de ciudat că o femeie cu care aproape am făcut
dragoste încearcă acum să mă' combine cu prima ei prietenă ieşită în cale,apoi
cu următoarea.Zeci de răspunsuri îi zburau prin minte,dar ea se concentra asupra
celui mai important.
-Noi n-am fost aproape să facem dragoste.
-Oh,da? Ciudat.Puteam să jur că erai tu.
-Ştii ce vreau să spun...El se întinse,o prinse de braţe şi o trase lângă el.
-Haide să vedem.Gura lui se apăsă peste a ei atât de imperios şi cu un efect atât
de ameţitor asupra tuturor simţurilor ei încât nici măcar nu-i trecu prin minte să
se împotrivească.Erau într-un loc public.Nu se putea întâmpla nimic.Nimic,decât
un amestec cutremurător de dorinţă şi de pasiune...Nimic şi totul.
Trupul i se înmuie,simţi o căldură în interior,se simţi din nou înfometată.Nu mai
cunoscuse niciodată un bărbat care să sărute aşa cum săruta Matthew,se gândi ea
neclar.Nu mai cunoscuse niciodată un bărbat ca Matthew.Lângă el nu exista nici
o altă variantă decât abandonul necondiţionat,nu conta unde,de fapt nimic nu
mai conta.Alături de el dorinţa era instantanee,puternică,covârşitoare,care
depăşea orice hotare şi sfida absolutul.
Încet,deveni conştientă că el se retrăgea.Şi îi auzi vocea,răguşită şi aspră,chiar
lângă urechea el.
-Am avut dreptate.Femeia cu care eram acum două nopţi avea gustul tău.Şi...-el
se aplecă și-şi lipi buzele de gâtul ei-în mod sigur mirosea ca tine.
Miere,vanilie...Întreb cu ce dracu' parfum te dai,oricum? Eşti cea mai ameţitoare
femeie pe care am cunoscut-o vreodată.
Ea se lupta să-şi recapete forţele şi se îndepărtă de el.Îşi atinse buzele cu o mână
tremurândă.Erau fierbinţi şi îi zvâcneau.Întinse mâna şi încercă să-şi aranjeze
părul,apoi îşi dădu seama că ar fi fost inutil.Mâna îi căzu.
-Ce i-ai spus?
-Cui? Pager-ul lui,atârnat la centură,se porni să sune,dar nu făcu altceva decât să
apese un buton ca să-l oprească,şi asta fără să-şi dezlipească privirea albastră de
pe buzele ei.
-Maggie.Ce i-ai spus? El îşi ridică privirea.O nuanţă delicată de roz îi colora
pielea aurie a obrazului,oferind un plăcut contrast cu culoarea taiorului.
-I-am spus c-am s-o sun eu.Ea îşi dădu seama că simţea o durere pe undeva în
zona stomacului.Poate că îi era foame.Sau poate făcuse o indigestie.
-Chiar aşa?
-Sigur.Nu asta voiai? Ea dădu încet din cap în semn că „da”,iar el continuă: Cum
am mai spus,'după voce părea drăguţă şi interesantă.
-Chiar este.Şi nu i-aş fi dat numărul tău dacă n-aş fi fost sigură că are să-ţi placă.
Privi în jur după servietă,care zăcea pe jos,lângă ea,căzută probabil în timp ce o
sărutase.O ridică apoi privi din nou către el,încurcată,zăpăcită,rănită.
-Ei bine...El luă iniţiativa.
-Ne mai vedem.
-Da.Ne mai vedem.El privi în urma ei în timp ce ea ieşea din sala de judecată.
Când n-o mai văzu,zâmbi.Şi numai atunci se apucă să citească mesajul de pe
pager.

Matthew îl găsi pe Joe Gates şezând la o măsuță pentru picnic,hrănind cu alune


un grup foarte gălăgios de veveriţe.Părând a fi la vreo treizeci de ani,Gates era
un tip subţire şi bine îmbrăcat şi avea legături strânse cu o organizaţie criminală
foarte bine condusă şi foarte eficientă din Texas.Matthew se aşeză lângă el,cu
spatele la măsuță.
-Mă bucur că ai reuşit,într-un final.
-Mda,îmi pare rău pentru aseară,dar n-am avut ce face.Trebuie să am mare grijă.
-Înţeleg.
-Ascultă,vei fi în stare să mă ajuţi? Matthew îi întoarse bărbatului privirea.
-Eu sper că vom fi în stare să ne ajutăm unul pe celălalt,dar asta depinde de ce
ai.
-Ţi-am.mai spus,este vorba despre judecătorul Richard Barnett şi de Spencer
Tate.Matthew încuviinţă.Tate era unul dintre capii organizaţiei.Iar Gates lucra
pentru Tate.
-Din câte înţeleg eu,Tate se ocupă de fabricarea şi livrarea de substanţe aflate
sub restricţie şi în plus este implicat şi în crima organizată.
-Corect.Mai aruncă o mână de alune veveriţelor.Asta o ştie deja toată lumea,dar
ceea ce nu ştiu toţi este că se fac presiuni asupra lui Barnett ca să scoată cauza
de pe rol.
-Presiuni? Vrei să spui că e şantajat?
-Da.Cu câteva luni în urmă judecătorul a avut o relaţie scurtă dar foarte intensă
cu o femeie care lucrează şi ea în tribunal.
-Barnett? Ei,ca să vezi.Matthew nu era foarte surprins,dar cu siguranţă era foarte
interesat.Barnett se bucura de reputaţia unui bărbat de familie,care nu are nimic
mai presus de adevăr,dreptate şi America.Din când în când mai apărea prin
rubricile mondene ale ziarelor pe la câte un eveniment social,întotdeauna însoţit
de familie,un grup respectabil,din câte îşi amintea Matthew.O soţie,doi băieţi şi
o fată.Sau erau două fete şi un băiat?
-Sigur n-a fost o cursă?
-Nu.Asta-i lucrul cel mai bun în toată treaba asta,după părerea celor din
organizaţie.Încă de când Barnett a preluat cazul,au stat toţi pe urmele lui
încercând să descopere ceva care le-ar fi putut fi de folos.O vreme n-au găsit
nimic,apoi au avut noroc.
-Ea cine e?
-Nu ştiu numele.Tot ce ştiu este că lucrează la tribunal şi că este într-adevăr o
bucăţică adevărată.Aparent cei doi se cunosc de mult timp şi,într-un târziu,el a
cedat tentaţiei.Iar acum e pus la zid.
-Şi nu ştii nimic altceva despre ea? Descrierea ei sau departamentul în-care
lucrează?
-Nu.
-Dar cu ce procese se ocupă? Penale sau Civile? Bărbatul scutură din cap.
-Nu.Nu-i cunosc descrierea decât în termenii cel mai vagi.Ştii,genul de femeie
bine cu picioarele până la umeri şi cu părul de culoarea toamnei.
Matthew simţi o gheară rece undeva,în interior.
-Păr de culoarea toamnei?
-Mda,nu ştiu,aşa am auzit.Ascultă,este de ajuns?
-Nici pe departe.Nu mi-ai spus nimic până acum decât zvonuri.Am nevoie de
fapte concrete şi surse de încredere care să poată fi citate.Oricum,povestea mă
interesează.Am să mai dau şi eu cu nasul pe la tribunal să văd ce mai aflu.Între
timp,tu vezi de ce mai poţi face rost pentru mine.
-Dar este adevărat,şi dacă lucrurile vor merge aşa cum vor cei din organizaţie,
Barnett va clasa cazul,iar Tate va fi eliberat.Nu-mi poţi spune că asta nu este o
poveste grozavă.
-Oh,e grozavă,da.Poate că este prea mare şi pentru tine,nu? Gates privi într-o
parte.
-Deocamdată pe Tate nu-l interesează acum decât cum să scape.Numai că,dacă
scapă,îşi va îndrepta atenţia în propria lui ogradă.
-Unde te va găsi tocmai pe tine.
-Exact.Gates zâmbi uscat.Am făcut nişte tâmpenii cu nişte bani,crezând că îi voi
putea pune la loc mai târziu.Din nefericire „mai târziu” a devenit „prea târziu”,
iar acum nu mai văd nici o cale ca să rezolv problema.Dacă Tate descoperă
ce-am făcut,mă va găsi poliţia pe fundul lacului Worth,cu picioarele prinse într-
un bloc de ciment.
-Învechită metodă,eficientă în schimb.
-Mda.Matthew se ridică.
-Ţine legătura cu mine şi fă tot ce poţi ca să afli mai multe amănunte despre
femeie.Dacă aș putea obține colaborarea ei,povestea e gata.

O femeie bine cu picioarele până la umeri şi cu părul de culoarea toamnei.


Toată după-amiaza,Matthew continuă să se gândească la această descriere.
Şi,la acest gând,supărarea şi furia îşi făceau încet loc pe sub pielea lui.
Descrierea se potrivea perfect Samanthei.Dar le potrivea şi altor zeci de femei.
Iar Samantha nici nu spusese şi nici nu făcuse vreodată ceva care să-i sugereze
că ar fi avut o relaţie cu un bărbat căsătorit.Cu excepţia...
Ea avea o putere extraordinară de a-şi împărţi viaţa în compartimente.În scurtul
timp petrecut împreună o văzuse în două ipostaze total diferite.Care din cele
două era cea adevărată? Oare mai existau şi alte feţe ale ei? Avea de gând să
afle.Avea cunoştinţe în ambele secţiuni ale tribunalului şi îşi petrecu după-
amiaza urmărind aceste fire.Obţinerea de informaţii era o treabă dichisită și
necesita multă stăpânire de sine.
El trebuia să obţină ceea ce dorea fără să lase să se afle de ce îl interesează,sau
să pară prea nerăbdător.Avea în spate ani întregi de experienţă în acest domeniu,
numai că firul pe care îl urmărea acum nu-i plăcea chiar deloc.Ceva mai târziu,
în aceeaşi zi,rememorând timpul petrecut la tribunal,îşi aminti cel puţin şase
ocazii,când fusese total ineficient.Mai petrecu câteva ore la birou,apoi hotărî că
ziua era încheiată.Împotrivindu-se nevoii de a-i telefona Samanthei,se băgă
devreme în pat şi nici măcar nu reuşi să doarmă prea bine.
Se simţea ca un urs a doua zi dimineaţă când se trezi,obosit şi confuz.Şi imediat
luă hotărârea că va rezolva problema odată pentru totdeauna.Sună la Samantha
şi o găsi acasă.
-Bună dimineaţa,zise el.Ai dormit,bine?
-Întotdeauna dorm bine.
-Bănuiam eu,mormăi el.
-Poftim?
-Nimic.Ascultă,încerc să dau de capătul unui fir în interiorul tribunalului şi mă
întrebam dacă ai putea să mă ajuţi.
-În ce fel? Vocea ei era rezervată şi distantă,iar el n-o putea condamna pentru
asta.În mod intenţionat îi servise câteva reci,cu o zi înainte.O sărutase,apoi îi
spusese că o va suna pe prietena ei.O sărutase pentru că fusese un impuls pe care
nu și-l putuse controla.Îi spusese că o va suna pe prietena ei numai pentru a-i
servi o doză din propriul ei medicament.Se gândise că dacă ea tot îl dăduse peste
cap,ar putea să facă şi el acelaşi lucru cu ea.Dar în final,când el rămăsese singur
cu amintirea acelui sărut,nu mai fusese în stare să-şi dea seama care dintre ei
câștigase acea întâlnire.
-Îl cunoşti pe judecătorul Richard Barnett? Ea tăcu o vreme îndelungată.Într-un
târziu întrebă:
-De ce?
-Ţi-am spus.Încerc să dau de capătul unui fir.
-În legătură cu ce?
-Samantha,îl cunoşti sau nu pe judecător?
-Lucrăm în domenii diferite.În general,el se ocupă mai mult de cazurile de
crimă.Altceva?
-În general?Vrei să spui că s-a mai ocupat şi de altfel de cazuri înainte? Civile,de
exemplu?
-S-a mai întâmplat.
-Deci îl cunoşti sau nu?
-Toată lumea îl cunoaşte pe judecător.
-Dar eu nu te întreb despre toată lumea.Te întreb despre tine.
-Iar eu ţi-am răspuns.Oricum,despre ce este vorba?
-Vreau doar să dau de capăt la o poveste.La dracu' ea nu făcea decât să-l încurce
mai rău.Nu numai că nu-i răspundea la întrebări,dar îl şi distrăgea de la subiect.
-Presupun că vei merge la nuntă în acest weekend.
-Credeam că ţi-am spus deja că voi merge.
-Va trebui să mă ierţi,Samantha.Am uitat o grămadă de lucruri în ultima vreme.
Samantha îşi încleşta mâna pe receptor.Nu era adevărat,nu uitase nimic.
-Ai sunat-o pe Maggie?
-Nu,n-am avut timp.
-Sunt sigură că s-ar bucura s-o suni.
-Iar eu sunt sigur că n-ai de ce să-ţi faci griji.Vorbim mai târziu.
-Mda,la revedere.Agăţă receptorul în furcă dar rămase cu privirea aţintită asupra
lui,ca şi cum asta l-ar fi putut aduce înapoi pe Matthew,vocea lui,intonaţiile lui,şi
i-ar fi putut oferi măcar o idee despre ce însemnase cu adevărat acest
telefon.Ceva nu mergea cum trebuie.De ce o întrebase despre Richard? Şi de ce
simţise ea nevoia să-i răspundă atât de vag,aşa cum o făcuse?
Instinct,pur şi simplu.Poate că lui Matthew i-ar veni greu să creadă,dar ea îi
admira şi-i respecta talentul jurnalistic într-o asemenea măsură încât nu i-ar fi
plăcut ca o persoană care conta cât de cât pentru ea să ajungă în obiectivul lui.
Aruncă o privire către ceas,apoi ridică receptorul şi formă numărul de la birou al
judecătorului Richard Barnett.

CAPITOLUL 5
Câteva zile mai târziu,într-o noapte târzie de vineri,Matthew trase maşina în faţa
casei Samanthei.Două din ferestre erau luminate.Un nor de fum ieşea pe coş,o
pată cenuşie pe fondul întunecat al cerului.Ea trebuia să fie acasă.Dacă era
singură sau nu,asta era cu totul altă problemă,dar nu-i păsa.Cel puţin nu în starea
în care se găsea el acum.Era cel mai tâmpit lucru cu putinţă.Se simţea ca şi cum
ar fi clocotit de o energie nesfârşită,o energie neplăcută.Îl făcea să dorească să
facă ceva,în special în legătură cu Samantha.Chiar acum nu voia altceva decât să
intre în casa ei şi să scotocească fiecare colţişor în căutarea unui indiciu cât de
mic în legătură cu cine era ea în realitate şi care era toată treaba cu ea.Numai că
ştia că nu va fi mulţumit,cel puţin până când n-o va scotoci pe ea în fiecare
colţişor,bucăţică cu bucăţică tot trupul ei apetisant,centimetru cu centimetru
toată pielea ei dulce.Îi ocupa toate gândurile,îi biciuia nervi,îl făcea să fie agitat
și nerăbdător.
În plus,mai era şi toată porcăria aia de poveste cu Barnett.Nu ajunsese încă
nicăieri,se lovise de mai multe fundături decât de obicei.Era gata-gata s-o lase
chiar baltă,ceva cu totul neobişnuit pentru el.A doua zi însă va încerca din
nou.Poate că va porni o supraveghere strânsă asupra judecătorului.Se va gândi
mai târziu la 'asta.Acum,însă,în seara asta,se va concentra asupra Samanthei.
Se repezi pe scări în sus şi sună la uşă.Când ea deschise,el o văzu toată scăldată
în lumina difuză din spatele ei,atât de frumoasă,atât de ispititoare.Părul ei
ruginiu era lăsat liber,strălucindu-i în dezordine pe umeri,ca şi cum toată seara
şi-ar fi trecut,absentă,degetele prin el.Strălucea toată ca o flacără,cu pielea ei
aurie,lipsită de orice machiaj.Ochii,însă,îi trădau confuzia şi îngrijorarea.
-Matthew? Ce cauţi aici?
-Eşti singură?
-Da.De ce?
-Pot să intru?
-S-a întâmplat ceva rău? S-a întâmplat ceva cu Leona şi cu Alfred?
-Nu,nu,nimic de genul ăsta.Aş vrea să-ţi vorbesc.
-Foarte bine,intră.Porni înaintea lui,conducându-l prin hol către camera de zi.Era
îmbrăcată într-o rochie larga care cădea în linie dreaptă în jurul ei,fără vreun
nasture sau fermoar,până la picioarele ei goale.Şi în timp ce păşea,materialul
auriu subţire îi scotea în evidenţă trupul zvelt.Imaginaţia lui o luă razna,
făcându-l să se întrebe dacă mai purta ceva pe dedesubt.
Doar privind-o îl făcea să se simtă ca lovit în moalele capului,cu respiraţia
tăiată,amuţit,cu adrenalina gonindu-i prin vene.La dracu'!
În casă mirosea dulce,curat,aromat,la fel ca atunci.Focul trosnea în şemineu.O
muzică lentă şi intimă plutea în aer.O cuvertură afghană,lucrată de mână şi
ornamentată cu panglici multicolore era aruncată pe un capăt al canapelei.
Alături o carte deschisă.
Încăperea era caldă şi primitoare,relaxantă,chiar dacă el nu se mai simţise
niciodată atât de tensionat.,Se întoarse şi o văzu pe Samantha privindu-l.
-Citeai? Ea încuviinţă.
-Este o carte despre grădinărit.Stai jos.Pot să-ţi ofer ceva de băut?
-Nu,nimic.Dacă s-ar fi dus la ea la birou şi ar fi găsit-o citind,ar fi pariat că
citeşte o carte de legislaţie sau poate un curs de management.Dar la ea acasă,nu
fu deloc surprins s-o găsească citind despre grădinărit.
Samantha îl măsură din ochi.Cămaşa îi era descheiată la gât,blugii îi veneau
bine,dar jacheta sport de un brun-închis era scumpă şi elegant croită.Prezenţa lui
Matthew,era ceva total diferit,care tulbura liniştea de până atunci a serii.N-ar,fi
fost surprinsă să audă tunete,afară,atâta vreme cât aici,înăuntru,atmosfera se
schimbase.Era oricum încărcată de electricitate.
Ea apucă cuvertura afghană şi,după ce se gândi o clipă,îi dădu drumul la capătul
opus celui în care se aşezase el.El o urmări cu privirea în timp ce se aşeza.
-Interesant.N-am mai văzut niciodată pe cineva care să folosească drept
protecţie ceva atât de fin şi de moale ca o cuvertură afghană.
Ea se uită la cuvertura făcută ghem în braţele ei,dar nu o lăsă din mâini.
-De ce crezi că aş avea nevoie de protecţie?
-Asta să mi-o spui tu.Suspinând,ea îşi dădu părul de pe faţă.
-Haide să renunţăm la jocuri în seara asta,Matthew.Tu ai venit aici ca să mă vezi
pe' mine,îţi aminteşti? Spuneai că vrei să-mi vorbeşti.În regulă,despre ce?
El ar fi trebuit să fie pregătit pentru-această întrebare,dar nu era.Când se
hotărâse să vină aici în seara asta,nu era conştient decât de nevoia de a o mai
vedea o dată,de a fi lângă ea.Acum el era aici,foarte aproape de ea,iar ea arăta
mai senzuală şi mai feminină ca niciodată.Şi uimitor de inocentă.Lângă ea,el se
simţea câteodată ca şi cum ar fi pătruns într-un univers idilic,încântător.Şi nu era
sigur că putea să şi creadă aşa ceva.
-Aş vrea să te cunosc mai bine.
-De ce?
-De ce? repetă el,încercând din greu să-şi reţină duritatea vocii,duritatea dictată
de nervozitatea dinlăuntrul lui.Pentru că abia cu câteva zile în urmă nici nu te
cunoşteam,iar acum eşti deja o părticică din viaţa mea.
-Nu chiar.
-Oh,dar eşti mult prea modestă,Samantha.Tu i-ai făcut cunoştinţă mătuşii mele
la care eu țin foarte mult-cu bărbatul cu care se va mărita.Iar acum încerci să
găseşti pe cineva cu care să mă combini.
-Nu mai încerc.El ridică din sprâncene.
-De când?
-De când mi-ai spus că o vei suna pe Maggie.
-Deci îţi consideri treaba încheiată cu mine?
-N-a fost o „treabă”,şi îmi pare rău dacă ai simţit că m-am amestecat în viaţa ta
personală.
-Chiar îţi pare rău? Şi chiar ai de gând să încetezi să mai încerci să mă combini
cu vreuna din prietenele tale?
-Da,pentru că am găsit femeia perfectă pentru tine.Maggie este cea mai potrivită.
Ai să vezi.
-Mda,am să văd.Şi sper că şi tu vei vedea-sau cel puţin vei înţelege-de ce sunt
atât de curios despre persoana care are o atât de mare influenţă asupra vieţii
mele.
-N-am făcut nimic care să influenţeze într-un fel sau altul viaţa ta,aşa că nu,nu
înţeleg.Şi nu înțeleg de ce acum,în seara asta.E târziu.
-N-aveam nimic de făcut în seara asta.Tu?
-Uite,Matthew,nu vreau să fiu nepoliticoasă,dar sunt obosită şi mă relaxam puţin
înainte să mă culc.
-Vrei să plec? Trăgând de timp,ea aranja cuvertura în jurul ei.Apariţia lui atât de
neaşteptată o dăduse peste cap.El părea în alertă,semăna prea mult cu cineva
care ar fi putut s-o pună pe foc cu sărutările lui,semăna prea mult cu cineva pe
care tot încercase să-l uite.
-Oare de ce am sentimentul că am devenit subiectul uneia dintre investigaţiile
tale?
-Nu ştiu,dar am să-ţi spun un singur lucru.Dacă ai fi fost subiectul unei
investigaţii,ai fi fost un subiect al dracu' de fascinant.N-am mai cunoscut pe
nimeni ca tine.
-Ceva îmi spune că ăsta nu este chiar un compliment.
-Crede-mă că este.O întrebase dacă vrea să plece,dar ideea nu-i plăcuse de la
început.Într-un fel era o laşitate din partea ei.Pe de altă parte cunoştea deja focul
mistuitor al pasiunii lui,dar nu se putea abţine sa danseze în jurul flăcărilor.
-Bine,Matthew,ce vrei să ştii?
-Ei bine,haide să începem cu profesia ta.
-Câte întrebări sunt toate,vreo douăzeci? întrebă ea.
-Poate vreo patruzeci.Buzele ei tresăriră.
-Mă simt într-un dezavantaj prea mare.Întrebările sunt chiar profesiunea ta.
-Şi dacă n-aş şti mai bine,aş zice că ocolirea răspunsurilor este profesiunea ta.
Ea suspină,resemnată.
-Care-i întrebarea?
-De ce te-ai hotărât să devii avocat de divorţuri?
-Asta e uşor.Întotdeauna mi-am dorit să fiu avocat.Tata a fost avocat.
-Avocat de divorţuri?
-Nu,el se ocupa de procesele economice şi financiare,numai că având treabă mai
mult cu atacările decât cu oamenii,nu apela niciodată la mine.
Era o explicaţie rezonabilă.Îşi aminti de ea în sala de judecată în timp ce o
privea acum.Existau nişte contraste fascinante,dar el nu voia decât să ştie care
era Samantha cea adevărată.
-Ai spus că tatăl tău a fost.S-a pensionat?
-A murit.În urmă cu vreo opt ani.
-Înseamnă că s-a întâmplat înainte ca tu să-ţi tarmini studiile de drept.
-Aşa este.
-Şi mama?
-S-a recăsătorit cu un bărbat foarte drăguţ.
-Lasă-mă să ghicesc,tu le-ai făcut cunoştinţă?
-Nu.S-au găsit singuri.
-Ce s-a întâmplat? Erai în vacanţă sau ceva de genul ăsta?Ea îl fixă cu privirea.
-Îmi pare rău.N-am putut să mă abţin.
-Încearcă mai mult data viitoare.
-Am să văd ce pot să fac.El zâmbi,iar ea,privindu-l,ştiu că data viitoare
sarcasmul lui va fi la fel de prompt şi de usturător.
-Tu ai ales să fii avocat specializat în divorţuri,ca să lucrezi cu oamenii?
Un buştean trosni în foc,împrăştiind scântei care se ridicară,odată cu fumul,pe
coş,ea urmărindu-le,pentru că simţea nevoia să-şi desprindă privirea din ochii
albaştri ai lui Matthew.
-Ştii,Matthew,viaţa rareori oferă unui om un drum bătătorit pe care să-l poată
urma.De obicei omul merge o vreme pe un drum,apoi se plictiseşte sau începe
să-l intereseze altceva şi o porneşte pe alt drum.Câteodată cineva poate merge pe
o mulţime de drumuri înainte să-l găsească pe cel bun.Nu crezi?
-Nu chiar.Eu am ştiut întotdeauna că vreau să cunosc adevărul,acel adevăr care
zace ascuns în spatele unei aparenţe false.
-Nu toate aparenţele sunt false.Lumina focului dădea strălucire părului ei,iar
lui îi era foarte greu să deosebească fineţea materialului rochiei de fineţea pielii
ei.Aparenţele false puteau uneori să fie al naibii de ademenitoare.
-Nu,dar ştiu din instinct care sunt acelea.Când mă uit la ceva-sau la cineva-şi mi
se pare că este prea frumos ca să fie adevărat,de obicei este adevărat.Dar dacă
mă uit la ceva sau la cineva şi sunt nedumerit sau încurcat,atunci ştiu că este
vorba de mai mult decât se vede cu ochiul llber.
-Îţi respect acest talent,Matthew.
-Chiar aşa?Văzându-l surprins,ea îi zâmbi.
-Da,chiar aşa,dar dacă tot ţi-am spus asta,trebuie să-ţi mai spun şi că jurnaliştii
în general îşi cam lasă instinctele să le scape de sub control.Unii pornesc pe
urma câte unei poveşti care nu priveşte pe nimeni în afara celor implicaţi direct
în acea poveste şi sfârşesc prin a răni oameni care nu merită să fie răniţi.
-Mai exact,despre cine vorbim noi aici? întrebă el încet.
-Despre jurnalişti.
-Eu sunt un jurnalist.
-Am zis înainte că vorbesc despre profesia ta în general.
-Aşa ca să n-o iau ca pe o ofensă personală?
-Numai dacă tu crezi că ţi se potriveşte.
-Cred că am putea sta aici toată noaptea şi să ne certăm despre ce se potriveşte şi
ce nu.De fapt,s-ar părea că noi doi ne putem certa pe absolut orice temă.
-De fapt,ce te deranjează pe tine,Matthew?
-Tu,Samantha.Tu!El nu se mişcase din loc,însă vorbise atât de blând şi de intim
încât fusese ca şi cum ar fi atins-o.Pielea ei începu să-i ia foc.
-Şi de ce,pentru Dumnezeu,te-aş deranja eu pe tine? Întrebarea îi zgândări
nervii,iar răspunsul încă şi mai mult.
-Nu ştiu.Nu sunt sigur.
-Greu de crezut.Pari atât de sigur de toate celelalte lucruri.
Ochii lui se îngustară la auzul cuvintelor ei.
-E-n regulă,atunci,ştiu cel puţin în parte de ce.Mă deranjează la tine faptul că
există doua feţe ale tale complet diferite,şi nu ştiu în care din ele pot să am
încredere.De ce era atât de important pentru el să aiba încredere în ea?Era o
întrebare atât de evidentă,se gândi ea,numai că răspunsul s-ar putea să aducă cu
el nişte complicaţii cu care nu voia să dea faţa.
-Haide să lămurim treaba asta,tu crezi că în mine nu se poate avea încredere,într-
o parte din mine sau în mine în întregime,într-un fel sau altul.Orice ar putea
însemna pentru tine această parte.Scutură din cap,nedumerită.Şi ce te face să
crezi că-mi pasă ce gândeşti tu despre mine? El zâmbi,dezvelindu-şi dinţii.De ce
n-o iei doar ca pe un compliment că fac acest efort ca să te înţeleg.
-Iartă-mă că ţi-o spun,dar ai cel mai ciudat mod de a face complimente din câți
bărbaţi am cunoscut până acum.
-Şi ai cunoscut mulţi bărbaţi? în sensul biblic,desigur.
-Cred că ai cam deviat de la subiect.
-Sunt un tip flexibil.
-Eu nu,şi asta nu te priveşte,Matthew.El ridică din umeri.
-Bine,bărbaţii pe care i-ai cunoscut nu intră în discuţie.Deocamdată.Ce-ar fi să
revenim la profesia ta? Este un subiect suficient de confortabil pentru tine?
Ea respiră adânc.Trebuia să-şi amintească mereu că acest bărbat era un expert în
a stoarce răspunsuri de la oameni,iar ea trebuia să fie atentă să nu-l lase să facă
acelaşi lucru şi cu ea.
-Profesia mea,da? Am ales să fiu avocat de divorţuri pentru că am simţit că pot
să-i ajut pe oameni.Un divorţ este unul dintre cele mai rele lucruri care se pot
întâmpla,chiar dacă este dorit sau nu.De fapt,este distrugerea unei vieţi pe care
doi oameni şi-au creat-o împreună.Ei se rup de persoana pe care credeau c-o
iubesc mai mult decât orice altceva pe lume.Eu urăsc ideea de divorţ,dar dacă tot
trebuie făcut,o pot face cu minimum de suferinţă de cele două părţi.
-Dar cum poţi face ceva ce urăşti?
-Mă concentrez pe refacerea vieţilor mai mult decât pe distrugerea lor.Atunci
când o situaţie mizerabilă sau imposibilă se sfârşeşte,o viaţă nouă şi mai bună
începe.
-Mda,dar...
-Nu spun că este uşor.Nu este.Dar asta fac,o fac bine,şi există şi o recompensă a
lucrurilor făcute bine.El o privi.
-Aşa că tu te expui suferinţelor altor oameni numai pentru că tu crezi că îi poţi
ajuta.
-Corect.Motivele ei nu erau chiar atât de departe de ale lui,se gândi el.El caută
adevărul întotdeauna şi îi ajută pe oameni.
-Iar în timpul tău liber creezi perechi din oameni care crezi tu că se potrivesc,şi
vii acasă în această casă.El începea să înţeleagă câte puţin.Tendinţa ei naturală
era să creeze perechi fericite,iar faptul că era avocat de divorţuri-distrugând
astfel cupluri-era împotriva naturii ei.Din această cauză se împărţise în două
părţi,se separase pe ea însăşi.Era o idealistă care lupta cu realitatea într-un mod
foarte eficace,fără să compromită în vreun fel lucrurile cu adevărat importante
pentru ea.Însă acum se simţea mai intrigat ca niciodată.Se apropie de ea pe
canapea până când genunchii lui îi atinseră pe ai ei.
-Nu te apropia,spuse Samantha,puţin prea târziu însă.
-De ce? De ce te temi?Ea strânse mai tare în braţe cuvertura afghană.
-Pentru că de fiecare dată când te apropii de mine...tu...noi...
Cu un zâmbet şmecher pe chip,el se întinse să-i atingă obrazul.
-Da,ştiu.E ceva,nu-i aşa? Felul în care reacţionează fiecare dintre noi în faţa
celuilalt.Absolut spectaculos.
-Nu contează.Ai spus că ai de gând s-o suni pe Maggie.
-Chiar vrei s-o sun? Văzând că ea nu răspunde,el atinse materialul catifelat al
rochiei,apoi pielea catifelată de la baza gâtului.Nici măcar n-am avut de gând s-o
sun pe prietena ta.
-Cum? Dar ai spus...
-Samantha,rosti el blând,încet,de ce aş suna-o? De ce,când nu mă mai pot gândi
la nimic altceva decât la tine? De ce când vin direct la tine ori de câte ori am
câte un minut liber? Blândeţea cu care îi vorbea o răscolea la fel de mult ca şi
cuvintele lui.
-Dar ai spus...
-Nu am avut niciodată de gând s-o sun.Voiam numai să te stârnesc,ca apoi să te
fac să înţelegi câteva lucruri.
-Cum ar fi?
-Cum ar fi de ce erai atât de hotărâtă să mă cuplezi cu oricine altcineva în afară
de tine.Ea scutură cu tărie din cap.
-Noi doi n-am căzut niciodată împreună în cărţi.Nu este posibil.
-Cel puţin nu vrei să recunoşti.Numai că în tot acest răstimp cât ai tot încercat să
mă cuplezi cu alta,tu mă sărutai pe mine.
-Numai când..
-Corect.Numai când te-am sărutat eu-chiar ai observat?-şi am făcut-o destul de
des în ultima vreme.S-ar putea să-ţi fie cam neclar numai care parte din tine a
făcut asta.Mi-ai răspuns într-un fel care ar fi putut înnebuni chiar şi un bărbat
slab.Pe mine m-ai înnebunit numai puţin,dar destul ca să mă faci ca să vin la tine
pentru mai mult.Ce i-ar putea răspunde? Avea perfectă dreptate,îi răspunsese
sărutărilor şi încă ceva mai mult.Nu putea explica.Încercase tot timpul de atunci
să nu se mai gândească la asta.Dar adevărul era că se gândise la el tot timpul.
-Unii ar putea crede că eşti în încurcătură,Samantha.Sau nebună,se gândi ea.
-Bine,este adevărat,dar unii ar putea crede despre mine că sunt bine-intenţionată.
Am încercat doar să te ajut.
-Ar putea crede că ai dat-o în bară în ceea ce te priveşte.Am încercat numai să-ţi
fac o favoare.
-Atunci fă-mi o favoare.Vocea lui era coborâtă Şi uşor răguşită.Sărută-mă.Tu
sărută-mă pe mine.Gura lui era la numai câțiva cetimetri de a ei.Ea îi putea
vedea porii fini ai pielii,putea să-i numere genele,putea să-i simtă răsuflarea
fierbinte.Se trase încet înapoi.
-Ce s-a întâmplat? o tachina el.Frica?Era deja a doua oară când o acuza că-i este
frică.
-Nu fi caraghios.Pur şi simplu nu vreau să te sărut,astă-i tot.Împacă-te cu ideea.
El îşi strecură o mână către ceafa ei,mângâindu-i cu un deget obrazul.
-M-aş putea împăca cu ideea dacă ar fi adevărat.Doar că nu sunt sigur,asta-i tot.
-Nu eşti sigur pentru că egoismul din tine nu poate să accepte.El zâmbi.
-Chiar aşa? Nu ştiu.Eu cred că dacă o femeie îmi ocupă în permanenţă
gândurile,mă împiedică să mă concentrez,făcându-mă să nu mă mai pot gândi la
altceva-aşa cum eşti tu pentru mine-trebuie să fie reciproc.Greşesc? Spune-mi
dacă greşesc.Spune-mi dacă nu te-ai gândit la mine aproape tot timpul de când
ne-am cunoscut şi-ţi promit c-am să te cred.
-Eu...M-am gândit la tine.Recunoscuse aproape cu durere în glas.Îi trebuise o
completă schimbare a gândirii,o schimbare de la gândurile ei ordonate şi fără
probleme de până atunci.
-Ţi-a fost greu,nu-i aşa? Degetul lui continua să-i mângâie obrazul.Nu te-a mai
întrebat nimeni aşa ceva până acum.Nici un bărbat nu te-a mai provocat.Şi
gândul ăsta mă face fericit.
-Ştii ce faci tu acum? întrebă ea încet.
-N-am nici cea mai vagă idee.Ştiu numai că îmi doresc foarte mult ca tu să mă
săruţi.Îşi apăsa extrem de uşor degetele pe gâtul ei.Te rog.
O căldură cumplită îi umplea pieptul,împiedicând-o să respire.Îşi aminti senzaţia
dată de buzele lui peste ale ei şi felul în care simţea că se topeşte,pe dinăuntru
atunci când el o strângea în braţe.Amintirile erau încă puternice,iar nevoia de a
încerca din nou acele trăiri era încă şi mai puternică.Renunţă la luptă.
Se aplecă peste el şi îşi atinse buzele de ale lui,puţin la început,vrând să simtă
toate etapele acestui sărut.Numai că prima etapă îi aduse doar căldură şi
înfometare şi curând îşi dori mai mult.Flămândă,adânci sărutul,apăsându-se tot
mai tare de el şi vârându-şi limba în gura lui,atingând-o de a lui.Oare cum se
putuse gândi că ar mai putea trăi fără acest sărut? se întrebă.Şi odată ce se lăsase
în voia lui,de ce se gândise să se mai reţină.
Oricum nu mai putea,dar asta nu mai avea nici o importanţă.Acest sărut era tot
ce-şi dorea mai mult.El era tot ce-şi dorea.Îl simţi îndepărtând cuvertura afghană
dintre ei şi,în loc să protesteze,îl cuprinse cu braţele şi îşi strecură degetele în
părul lui.
-Îmi place felul în care mă săruţi,spuse el cu voce înăbuşită.La fel te sărut şi
eu,am tot timpul senzaţia că nu mă mai satur.
-Da.Cuvântul îi sunase mai mult a suspin.
Mâinile lui o explorară în întregime,apoi se opriră pe sânii ei,simţindu-le forma.
Materialul îi aluneca pe piele,excitându-i sfârcurile şi făcându-le să se ridice,
obraznice.
-Dacă ar fi după mine,nu te-aş lăsa să te opreşti niciodată din sărut,cu excepţia
perioadelor când te-aş săruta eu.El îşi aplecă apoi capul şi îi prinse în gură un
sfârc,cu tot cu materialul care îl acoperea.Ea scăpă un geamăt din adâncul
sufletului,simţind numai plăcere în jurul şi înlăuntrul ei şi o dorinţă sălbatică ce-i
strângea muşchii.El era chinuit de frustrare şi de nerăbdare.Ar fi vrut să-i sfâșie
rochia de pe ea.Voia să-i simtă pielea în palmă,să-i simtă căldura,să-i simtă
moliciunea,să-i simtă tot trupul.S-o simtă pe ea.
-Te doresc,Samantha.Vreau să fac dragoste cu tine.
Şi eu te doresc.Ea nu rostise aceste cuvinte,dar le gândea cu fiecare fibră a
trupului ei şi,în felul ei,chiar le exprima.Agățându-se de el,se lăsă încă şi mai jos
pe canapea.El o urmă,aşa încât să nu se lase cu toată greutatea pe ea.Apoi îşi
strecură o mână pe sub rochie spre coapsele ei şi spre chiloţeii din mătase,ultima
barieră.Deodată,el îngheţă.Pager-ul pe care-l avea atârnat la centură porni să
ţiuie.Apăsă pe un buton să-l oprească,apoi stătu o clipă,cu toate acele senzaţii
fierbând înăuntrul ei.Tot trupul lui ţipa să ignore pager-ul,dar dacă nu prelua
acum mesajul,aveau să treacă câteva ore bune înainte să-şi amintească de el.
Înjurând încet,se ridică şi se răsuci ca să poată vedea ecranul pager-ului.
-Matthew?
-Trebuie neapărat să dau un telefon.Ea închise ochii,neştiind dacă să plângă de
frustrare sau să mulţumească cerului.De fapt,trupul încă îi pulsa de dorinţă.Dar
se va descurca şi fără.Trebuia să fie aşa.Instinctiv,ştia că dacă ar fi făcut
dragoste,ar fi fost minunat,poate prea 'minunat.Şi asta ar fi fost o problemă.
Nu,era mai bine aşa.Nu era Matthew bărbatul pentru ea.Ar fi ştiut dacă era aşa.
-Samantha?
-Du-te să dai telefon.Este un telefon în bucătărie.
-Nu va dura mult.O sărută lung şi apăsat.Să nu te mişti de aici.
Reuşi cumva să ajungă până la bucătărie,dar fiecare pas era un adevărat chin.Se
întrebă dacă nu cumva era nebun să întrerupă ceea ce se întâmpla între el şi
Samantha pentru a răspunde acestui pager.Se întrebă care era speranţa de viaţă a
lui Gates dacă va mai continua să-l sune în astfel de momente.Se întrebă şi cât
era el de dedicat profesiunii sale.La dracu',întotdeauna fusese pe primul loc
pentru el,dar niciodată nu se simţise atât de sfâșiat pe dinăuntru.
Formă numărul,aproape cu sălbăticie.
-Da,ce este? spuse el,când Gates îi răspunse.
-Am mai aflat câte ceva despre femeia cu care a avut Barnett povestea aia,cea
descrisă ca având părul de culoarea toamnei.
-Şi? Este vreun notar sau secretară sau ceva de genul ăsta?
-Nu,este avocat.

CAPITOLUL 6
Samantha se ridică şi-şi aranjă rochia peste picioare,până la glezne,fiind astfel
acoperită complet,din nou.Matthew îi spusese să nu se mişte,dar asta nu era
posibil.Nu putea să stea pur şi simplu acolo,tremurând de nerăbdare,şi să-l
aştepte să se întoarcă.Trebuia să se adune.
Era înspăimântată.Fusese mai aproape ca niciodată de a-şi pierde controlul cu
desăvârşire.Și nu se gândea că fusese cât pe ce să facă dragoste cu Matthew.
Nu.Nu era virgină.Mai făcuse dragoste înainte.Şi,deşi nu avea o experienţă prea
mare,ştia însă că urma să se întâmple ceva extraordinar şi complet diferit între ea
şi Matthew.Şi,încă şi mai ciudat,până acum nu-şi dăduse niciodată seama cât de
tare îşi ţinea emoţiile în frâu.
Era dezarmată.Pentru că fusese pentru prima oară când îşi pierduse controlul în
braţele unui bărbat.Şi bărbatul în braţele căruia îşi pierduse controlul era chiar
Matthew.Ştia că toată această întâmplare era de o mare importanţă pentru
ea,pentru că îi va servi drept avertisment,dar nu era foarte sigură la ce se referea
acest avertisment.Aruncă o privire spre bucătărie.El se va întoarce în curând şi
va trebui să-l înfrunte.Făra îndoială că se va întoarce dorind să reia lucrurile de
acolo de unde rămăseseră,dar ea nu va în gădui aşa ceva.Avea nevoie să rămână
rece şi hotărâtă.Fără sărutări,fără mângâieri.El va trebui să plece.Şi atunci poate
că va fi în stare să-şi dea seama ce se întâmplă cu ea.El apăru în cadrul uşii,iar
ea îşi îndreptă spatele,pregătită să-i ţină piept.
-Matthew...
-Ai ceva de băut în casă?
-Poftim? întrebă ea,nedumerită.El privi distrat prin cameră.
-Whisky.Ceva de genul ăsta.
-Nu.N-am decât vin.
-Ultimul lucru de care am nevoie acum este un pahar din vinul tău de căpşuni.
Chestia aia e prea tare pentru mine.Ce zici de o cafea?
Fără să mai aştepte răspunsul ei se îndepărtă către şemineu,îşi sprijini coatele de
marginea lui și rămase cu privirea aţintită în foc.Simţea nevoia să se sprijine de
marginea şemineului.Simţea nevoia să privească spre altceva în afară de ea.
Ea rămase cu ochii la el.Omul ăsta era de neînţeles.În urmă cu numai un minut,
era tot fierbinte ca iadul,iar acum voia o cafea.
-Sigur,nici o problemă.De fapt,şi eu aş bea o cafea,una tare.O auzi ieşind din
încăpere,dar rămase cu spatele la ea.La dracul încă o dorea nebuneşte,dar cele
spuse de Gates fuseseră ca un duş rece pentru el.Avocat,cu părul de culoarea
toamnei...Totuşi,îşi reaminti el,asta nu însemna neapărat că era vorba despre
Samantha.În primul rând,erau o grămadă de femei-avocat în şi în afara
tribunalului în fiecare zi a săptămânii,şi cu siguranţă că nu era una singură cu
picioarele până în umeri şi părul de culoarea toamnei.Trebuia să fie vorba despre
alta.Oricare alta,în afară de Samantha.
Gates îi sădise sămânţa îndoielii,recunoscu el în sinea lui,dar era doar o sămânţă.
Trebuia să aibă asta foarte clar în minte.O simplă descriere care i se potrivea
Samanthei nu însemna că ea era o femeie cu care avusese judecătorul acea
legătură.Gelozie.Îl rodea la inimă gândul că Samantha se culcase cu judecătorul.
Sau cu oricine altcineva.Dar la dracu',Barnett era căsătorit!
Lângă el,Samantha reacţionase ca focul.Era oare posibil să fi reacţionat la fel şi
lângă alt bărbat? Ştia deja despre ea că era o expertă în dedublare.Oare l-ar fi
putut pune de o parte pe Barnett şi de altă parte pe el?
Opreşte-te,îşi porunci el.Nu avea nici o dovadă.Şi nu-şi va îngădui s-o
condamne pe baza unor simple supoziţii.
Pe de altă parte,era conştient că n-ar fi vrut ca ea să fie femeia în cauză,pentru că
o dorea.Da,probabil.Dacă ar fi bănuit-o pe oricare altă femeie în afară de
Samantha,ar fi fost deja pe urmele ei fără nici o ezitare.Dar dacă era Samantha,
n-ar fi vrut să facă din ea principala suspectă.Avea nevoie să se îndepărteze de
ea,să se răcorească.Acum,lângă ea,nu putea să gândească clar.
-Am adus cafeaua.
O auzi în spatele lui şi se întoarse s-o vadă aşezând tava cu cafelele.Aroma
ajunse până la el,dar el abia dacă o băgă în seamă.Buzele ei arătau ca muşcate.
Avea şi o nuanţă rozalie pe obraz,acolo unde se frecase de barba lui.Arăta ca o
femeie ce fusese straşnic sărutată şi cât pe ce să facă dragoste.Simţi cum i se
strânge stomacul şi cum îi ia sângele foc,din nou.O dorea cu disperare şi chiar
acum.
-Vrei frişca sau zahăr în cafea? Am uitat.Era atât de nervoasă,încât,dacă ar fi
întrebat-o cineva cum o cheamă,nu era sigură că ar fi ştiut să-i spună.
El se încruntă.
-Am să mă servesc singur imediat.Acum trebuie să-ţi pun o întrebare pe care ţi-
am mai pus-o deja.Ea îşi luă ceaşca şi se aşeză,încercând să se controleze să nu
tremure prea tare.
-Ceva ce m-ai întrebat deja?Altceva probabil că nici nu şi-ar fi putut aminti.
Gândurile îi erau complet încâlcite.Nu-şi amintea să mai fi fost vreodată chiar
atât de confuză ca acum.Matthew era acum aspru şi rece,iar ea nu-şi dorea nimic
altceva decât să facă dragoste cu el.N-avea nici un sens.Dacă n-ar fi avut toată
săptămâna următoare ocupată până peste cap,şi-ar lua o vacanţă să plece undeva
unde este multă apă şi o plajă nesfârşită cu nisip alb.Undeva unde să nu fie
Matthew.
-Îl cunoşti pe judecătorul Richard Barnett?Ceaşca ei se izbi zgomotos de
farfurie.Un strop de cafea îi sări pe mână.Aşeză ceaşca pe masa de lângă ea şi
supse picătura de cafea de pe dosul mâinii.
-M-ai mai întrebat asta.
-Ţi-am spus că te-am mai întrebat.Îl cunoşti?
-De ce,pentru Dumnezeu,tot aduci vorba de el? Ce-a fost cu telefonul acela?
El respira greu.
-Răspunde-mi la întrebare,Samantha.Îl cunoşti sau nu?Ea îl privi,îngrijorată.
-De ce ţi-aş răspunde la o întrebare la care ţi-am răspuns deja?
-Pentru că este o întrebare simplă.Şi pentru că niciodată până acum nu mi-ai dat
un răspuns clar.
-Credeam că da.Ţi-am spus că toată lumea îl cunoaşte,dar el şi cu mine lucrăm
în sectoare diferite.
-Deci'răspunsul tău este că ştii despre el,dar că nu-l cunoşti chiar personal?
Ea ridică din umeri.
-Bine,vreau să spun,cât de personal? îl salut dacă trec pe lângă el pe coridor...
El explodă.
-Pentru numele lui Dumnezeu,Samantha! Ai da gând să-mi dai un răspuns clar?
Ea se ridică şi-l privi rece.
-Tocmai ţi l-am dat.Acum,te rog să pleci.
-Ei,ei,ei,iată că-mi ceri din nou să plec.Devine chiar plictisitor,Samantha.
-Nu eu te-am invitat la mine.Fără să-i mai aştepte răspunsul,ea se îndreptă spre
uşa de la intrare.El rămase cu ochii după ea.Nu fusese cinstită cu el şi ea o ştia
foarte bine.Şi ce era mai rău era că exista ceva înlăuntrul lui care îl împiedica să
insiste mai mult.Şi nu era acesta felul său.La dracu',poate că era mai bine să nu
cunoască adevărul.Nu-i surâdea deloc gândul că ea ar fi putut fi goală în pat,cu
Barnett peste ea.Acest simplu gând îl făcea să dorească să acţioneze violent.
Problema era că el ar fi vrut să facă dragoste cu ea până când ea n-ar mai fi fost
în stare să-l mintă,să se mai gândească la alt bărbat.Și,îşi reaminti el,încă nu
avea nici o dovadă că ea era femeia în cauză.Poate că avea un alt motiv pentru
care nu-i spunea adevărul.Poate...mda,sigur,se gândi el morocănos.Numai dacă
ar fi ştiut acel motiv.Deodată îşi dădu seama că rămăsese singur în cameră.O
găsi aşteptându-l în faţa uşii,ţinând-o deschisă.
-Văd că eşti într-adevăr nerăbdătoare să scapi de mine,nu-i aşa?
-Am avut o zi grea şi sunt obosită.
-Şi te bagi în pat?
-Da.
-Ciudat.Puteam să jur că exact într-acolo ne şi îndreptam cu foarte puţin timp în
urmă.
-Tu eşti cel care a trebuit să dea telefoane.
-Asta înseamnă că ai fi vrut.Fusese o întrebare supidă.Amândoi doriseră.Numai
că el ar fi vrut s-o înnebunească,s-o facă să simtă-ceea ce simţea el acum.Se
purtase copilăreşte.Şi o lăsase să facă din el ce dorise,ca nici o altă femeie până
acum.
-Nunta este mâine,spuse el.Te duci? El îşi trecu degetele prin păr.
-I-am spus Leonei că voi veni şi nu pot s-o dezamăgesc.Această zi este mult
prea importantă pentru ea.Cel mai rău lucru ar fi fost să meargă acum la nuntă
împreună.
-Ţi-ar plăcea să mergem amândoi? Ea scutură din cap.
-Nu,mai bine nu.Îl cuprinse dezamăgirea.Un muşchi prinse să-i tresară în obraz.
-La revedere,Matthew.
-La revedere,Samantha.Porni către uşă dar,când ajunse în dreptul ei,se opri şi se
repezi s-o prindă în braţe.Samantha îşi puse palmele pe pieptul lui,dar nu avu
destulă forţă să-l ţină departe.Apoi el îşi apropie gura de a ei într-un sărut
sălbatic,pasional,plin de promisiuni şi de înţelegere.Era un sărut făcut să pună
stăpânire complet pe ea,iar ea îl simţi până-n vârful degetelor.Ca întotdeauna
până atunci,fu copleşită.Habar nu avea cât durase acest sărut.Senzaţiile luaseră
locul timpului.Se agăţă de el,răspunzându-i împotriva voinţei ei.Și când,într-un
târziu,el îşi înălţă capul,privind-o stăruitor,privirea aceea o vrăji la fel de mult pe
cât o vrăjise acel sărut.
-Acum am să plec,spuse el,sec.Închise uşa în urma lui,apoi se sprijini de perete.
Acum ce mă fac?

Dimineaţa zilei de sâmbătă era senină,strălucitoare şi aurie.Privind afară pe


fereastră,Samantha îşi îngădui un mic zâmbet.Leona şi Alfred vor avea parte de
o zi minunată pentru nuntă.Era bucuroasă,deşi ştia că lor nu le-ar fi păsat de
vreme.De fapt ei erau atât de fericiţi că îşi vor uni vieţile pentru tot restul zilelor
lor,încât nu era sigură că ar putea remarca vremea de afară.Ştiuse încă de la
început că erau făcuţi unul pentru celălalt.
Cum se putea să aibă atâta dreptate în privinţa lor şi să se înşele în halul ăla în
legătură cu Matthew? O acuzase că dăduse în bară în ceea ce-l privea pe el şi
trebuia să recunoască faptul că avea dreptate într-o oarecare măsură.Fusese bine
că îi făcuse cunoştinţă Leonei cu Alfred.Din nefericire,însă,treaba asta îl adusese
pe Matthew în viaţa ei.
Din nefericire? Făcu o pauză şi îşi derula înapoi firul gândurilor.Oare chiar
credea că fusese ceva rău că îl cunoscuse pe Matthew? El adusese în viaţa ei o
anume excitare,o poftă de viaţă,şi asta o făcea să nu mai fie atât de sigură dacă
acest efect asupra ei era bun sau rău.Dar oare chiar avea vreo importanţă? Exista
în viaţa ei,pur şi simplu,şi nu mai putea face nimic ca să mai schimbe acest
lucru,chiar dacă ar fi vrut.Din nefericire-iată din nou acest gând-prezenţa lui
Matthew putea fi o mare complicaţie din cauza lui Richard Barnett.
Era o femeie foarte corectă,prin însăşi natura ei.Îi era extrem de greu să fie
altfel,dar era gravat în sufletul ei că loialitatea trebuia onorată.Iar Richard exista
în viaţa ei de mai mulţi ani,în timp ce Matthew,numai de câteva zile.Se întoarse
de la fereastră şi se îndreptă spre telefon.Avea câteva apeluri importante de
făcut.

Ce dracu' făcea Richard Barnett într-un parc? De la el din maşină,Matthew se


încruntă la vederea distinsului judecător şezând la o masă de picnic,singur.
Evident,aştepta pe cineva.Matthew îşi aminti că datora în mare parte norocului
faptul că se găsea acum aici.Mersese cu maşina până la tribunal şi tocmai se
pregătea să parcheze,când îl văzuse pe judecător plecând cu maşina.Profitând de
ocazie,îl urmărise,iar acum parcase maşina la o distanţă respectabilă,aşteptând.
Era zece dimineaţa,iar nunta era la ora unu.
Spera că,oricine ar fi fost cel cu care se va întâlni judecătorul,nu va întârzia prea
mult.Chiar în timp ce gândea acest lucru,o maşina opri lângă a judecătorului.
Grozav.Un singur pasager,şi acela o femeie îi părea cunoscută.Cine?...
Nu.Nu putea fi adevărat!
Deschise torpedoul cu o smucitură,luă micul binoclu pe care îl avea întotdeauna
la el şi îl fixa asupra femeii care se îndrepta către judecător.Samantha.
Stomacul i se strânse dureros,iar braţele îşi pierdură vlaga.Lăsă binoclul să-i
cadă pe genunchi.Dumnezeule,nu voia să vadă asta.Închise ochii şi trase adânc
aer în piept.Inima i se zbătea nebuneşte şi o clipă fu convins că o să vomite.
La dracu',Samantha,de ce nu mi-ai spus adevărul?
Respiră adânc de câteva ori,aşteptând să-şi revină,apoi ridică iarăşi binoclul la
ochi.Ea stătea foarte aproape de Barnett şi-l ţinea de mână.Aveau amândoi
chipuri serioase,grave.Mâna i se încleştă pe binoclu.Samantha părea supărată.
Părea ca şi cum ar fi ţinut prea mult la bărbatul de lângă ea.Limbajul trupurilor
celor doi sugera intens intimitatea,ca şi cum ea ar fi fost obişnuită să-l ţină de
mână,iar el să fie atât de aproape de ea.
Lăsă binoclul să cadă pe scaunul de alături şi se frecă la ochi.Pentru prima oară
în viaţa lui era bucuros că nu ştia să citească pe buze.Era împotriva oricărui
instinct de jurnalist,dar nu voia să știe ce discutau cei doi.
În mod iraţional,se simţea trădat.Şi,se mai gândi el,sentimentele lui erau
categoric iraţionale.El şi Samantha se cunoşteau de foarte puţină vreme.Nu
fuseseră rostite cuvinte de dragoste.Nici jurăminte,nici promisiuni.Doar
sărutări.Sărutări adânci,fierbinţi,interminabile,care îl făceau să dorească să facă
dragoste cu ea o veşnicie.Se mai frecă o dată la ochi,dar asta nu putea înlătura
imaginea Samanthei împreună cu judecătorul.
Fără binoclu,cei doi păreau mici,neclari.Dar distanţa nu-l împiedică să vadă
când se îmbrăţişară.Scăpând o înjurătură cumplită,lovi cu pumnul în volan.

Scena nunţii lui Alfred şi a Leonei era grădina bine îngrijită din spatele casei lui
Alfred.Aruncând o privire peste mulţimea oaspeţilor în aşteptare,el aprecie că
erau acolo ceva mai mult de o sută de persoane.Leona îi spusese că vor fi invitaţi
numai prietenii cei mai apropiaţi ai ei şi ai lui Alfred.Numai că Samantha nu era
acolo.Pomii din jur erau împodobiţi cu frunze de toamnă aurii,brune şi ruginii.
Alfred stătea sub o arcadă decorată cu crini şi crizanteme,discutând cu preotul.O
mulţime de panglici de culoarea frunzelor atârnau printre flori,în râuri colorate.
Era o nuntă de culoarea toamnei,iar culorile îi aminteau de Samantha.
Dar ea unde era? Îşi frecă absent mâna rănită.Undeva într-un colţ cânta un
cvartet de coarde,dar muzica nu reuşea să-l liniştească.
Şocul de a o vedea pe Samantha cu Barnett îl dezechilibrase,lăsându-l plin de o
furie rece.Îşi dădea seama că această furie nu era ceva raţional,dar se părea că nu
are ce să facă.Era inima lui la mijloc.Nu era în firea lui să se analizeze pe el
însuşi,dar,în curând,pentru propria lui linişte,va trebui să înţeleagă de ce
devenise Samantha atât de importantă pentru el.
Îi aruncă o privire lui Alfred.Glumea şi zâmbea în dreapta şi-n stânga,fără să
pară deloc nervos.Nici Leona nu era prea emoţionată.Vorbise cu ea înainte să se
aşeze pe locul ce-i fusese rezervat,și arăta extrem de fericită şi de relaxată.Şi
chiar merita să fie.Nu regreta suspiciunile lui de la început împotriva lui Alfred
şi n-ar fi putut fi mai fericit decât dacă se vor dovedi neîntemeiate.Ar fi vrut să
fie la fel de fericit şi în legătură cu ce se întâmpla în viaţa lui.
Se uită la ceas.Ceremonia trebuia să înceapă în câteva minute.La dracu',unde era
Samantha? Apoi o văzu.Purta un costum din mătase aurie.Jacheta avea nasturi
mici,îmbrăcaţi,care porneau din vârful decolteului adânc,în V.Pentru a-i accentua
mai mult frumuseţea picioarelor,purta pantofi cu tocuri înalte,şi o fustă cu câțiva
centimetri deasupra genunchiului.Părul ei de culoarea toamnei era strâns la spate
şi prins cu o panglică aurie.La urechi îi atârnau două cristale mici care îi aruncau
sclipiri pe obraz.Şi păşea pe intervalul dintre cele două grupuri de scaune,la
braţul unui străin.Venise însoţită.
Se ridică în picioare,pregătit să facă orice,firă să aibă însă o idee clară ce sau de
ce.Primele acorduri ale unei melodii cunoscute se auziră şi toată lumea se ridică
în picioare,inclusiv Samantha şi însoţitorul ei,care se aşezaseră în celălalt grup
de scaune.Îşi dădu seama că Leona păşea pe cărare.
El tremura.Ce se întâmpla cu el? îşi împreună mâinile şi îşi porunci să înceteze.
Samantha îl minţise,dar cu siguranţă că nu era nici pe departe prima care îl
minţea.Venise însoţită într-un loc în care ştia sigur că va fi şi el-ei şi ce?
Ah,la dracu',el o întrebase dacă vrea să vină cu el şi ea,în tot acest răstimp,
plănuise să vină cu altcineva.Numai că avea dreptate să vină cu cine voia.
Nu,n-avea dreptul,se corectă el imediat.Ea putea crede că avea dreptul,dar
n-avea nici o şansă să-l poată convinge vreodată pe el de asta.Nu după tot ce se
întâmplase între ei.Sigur,ştia că el se va înfuria văzând-o cu altcineva.Deci,ce
avea ea în gând? Şi de ce?
Leona ajunse în dreptul lui şi-i adresă un zâmbet special.Străduindu-se să-şi
revină,el îi întoarse zâmbetul,ştiind că,dacă n-ar fi făcut-o,ea s-ar fi întrebat de
ce.Nu-i va strica ziua,îşi jură el.Nici el,nici Samantha.Ceremonia începu,iar el
profită de răgaz ca să se adune.Şi,în acest timp,o furie întunecată puse stăpânire
pe el.Iar când ceremonia luă sfârşit,el era deja calm şi rece ca gheaţa.Ştia exact
ce avea de făcut.Primul lucru fu să se ducă la mătuşa lui.
-Sunt atât de fericit pentru tine,mătuşă Leona.Se aplecă şi o sărută pe obraz.
Ea îi zâmbi.
-Şi nu eşti supărat că nu te-am rugat să-mi fii cavaler de onoare de data asta?
-Deloc.De ce crezi asta? Ea îl bătu uşor pe obraz.
-Nu ştiu.Eşti cam palid.Eşti supărat de ceva?Mătuşa lui nu era uşor de păcălit.
-Nici pe departe.Cât despre cavalerul de onoare,ţi-am fost deja de două ori.Cred
că este mai mult decât de ajuns.Chipul Leonei strălucea.
-Sunt atât de sigură că de data asta fac ce trebuie,încât n-am mai simţit nevoia
unui cavaler de onoare.Am vrut să merg către Alfred singură.
-Cred că este minunat.Îi strânse mâna.Îmi acorzi un dans?
-Sigur că da.Chiar al doilea,imediat după Alfred.Afred se îndepărtă de un grup
vecin de invitaţi care-i făceau urări de bine şi se apropie de ei.
-Oare mi-am auzit numele rostit de mireasa mea? Leona râse.
-Tocmai îi spuneam lui Matthew că va avea plăcerea celui de-al doilea dans cu
mine.
-Asta înseamnă că eu voi avea parte de unul singur?
Leona îl privi cu adoraţie pe mirele ei.
-Tu şi cu mine ne vom petrece restul vieţii dansând.
Privirea lui,îndreptată spre ea,era plină de iubire.
-De ce n-am începe chiar acum?
Făcu un semn către formaţia de coarde şi aceasta începu imediat să cânte It Had
to Be You(Trebuia să fii tu) .Cu un zâmbet cald,Matthew îi urmări alunecând pe
suprafaţa ringului de dans,aşezat pe o porţiune a gazonului.Indiferent ce se va
mai întâmpla,îi va rămâne mereu recunoscător Samanthei că îi făcuse Leonei
cunoştinţă cu Alfred.Dar iată că se apropia momentul când va avea de-a face cu
Samantha.
-Bună,Matthew.La auzul vocii ei,zâmbetul i se stinse.
-Bună,Samantha.Era încă la braţul bărbatului foarte arătos care o însoţea.
-Matthew,el este prietenul meu,Sloan Michaels.Bărbatul îi întinse mâna,iar
Matthew avu doar o secundă de ezitare.Întâmplător,Leona privea spre el.
-Îmi pare bine,Sloan,spuse el,strângându-i mâna.
-La fel.Sunt un mare admirator al tău.
-Mulţumesc.
-A fost o ceremonie minunată,nu-i aşa? interveni Samantha pentru a rupe tăcerea
stânjenitoare care se lăsase.Era nervoasă.El ştia asta şi acest gând îl făcea să se
simtă mai bine.
-Într-adevăr.Dar ţie,Sloan? întrebă el pe un ton felin.Ţie ţi-a plăcut?
Sloan încuviinţă,îndatoritor.
-Mi-a plăcut,chiar dacă n-am avut niciodată ocazia să cunosc mireasa sau
mirele.Par foarte fericiţi.
-Vrei să spui că nu-i cunoşti pe Leona şi pe Alfred? Ai venit aici doar s-o
însoţeşti pe Samantha?
-Exact.
-Vă cunoaşteţi de mult? Samantha râse nervos.
-Iartă-l pe Matthew,Sloan.Câteodată nu mai ştie unde este linia dintre cariera lui
jurnalistică şi viaţa de zi cu zi.Matthew îşi dezveli dinţii într-un zâmbet fals.
-Oh,dar eu ştiu întotdeauna exact unde este linia asta.Problema este că acolo
unde este vorba de tine,linia asta e în continuă mişcare.
-Şi crezi că e vina mea că n-o poţi ţine acolo unde este?Ochii lui se îngustară.
-Da,că tot ai adus vorba,cred că e vina ta.Cu o expresie încurcată pe chip,Sloan
privea de la unul la celălalt.
-Asta e chiar o dispută adevărată între voi doi?
-Noi nu avem decât dispute adevărate,nu-i aşa,Samantha?
-N-aş putea spune că sunt chiar dispute.
-Serios?Şi atunci cum numeşti tu ce facem noi doi?Era o întrebare plină de
sarcasm şi de înţelesuri ascunse,şi el îşi dădu seama,după expresia ei,că şi ea
înţelesese.Numai că ea abia dacă ridică din umeri.
-Discutăm atunci când se întâmplă să avem puncte de vedere diferite.
-Discuţii încinse,spuse el.Încinse.De fapt,cam tot ce facem noi ar putea fi
caracterizat drept încins.Nu-i aşa,Samantha?
Zâmbi satisfăcut văzând cum se înroşeşte.Pe ringul de dans,Leona îi făcu semn.
-Scuzaţi-mă,zise el,înainte ca Samantha să apuce să-şi revină şi să-i poată dă
vreun răspuns.El încercă să se relaxeze în timp ce dansa cu mătuşa lui şi să se
concentreze la ce-i spunea aceasta,ca să-i poată răspunde.Probabil că reuşise
destul de bine,pentru că Leona râse,fericită.
-Mătuşă Leona,îşi spun sincer că nu te-am mai văzut niciodată mai frumoasă.
-Mulţumesc,dragul meu.Nici nu-ţi pot descrie cât de mult înseamnă pentru,mine
că ai venit azi aici.O vreme n-am fost sigură că ai să vii sau,sinceră să fiu,nu
m-am aşteptat să vii.El îşi dădu capul pe spate şi râse.
-Nici dacă ai fi angajat un întreg corp de securitate n-ai fi reuşit să mă faci să nu
vin.Te iubesc,mătuşă Leona.Întotdeauna voi fi lângă tine.
-Şi eu te iubesc,dar acum,că îl am pe Alfted,aş vrea să ai şi tu pe cineva lângă
tine.Aşa cum a fost Melissa acum ceva timp.El gemu în sinea lui.Purtaseră
această discuţie de nenumărate ori.
-Mătuşă Leona...
-Taci,pentru că ştiu eu ce vorbesc.Aruncă o privire peste umăr.Ştii,mi-am făcut
ceva speranţe în legătură cu tine şi cu Samantha,dar văd că acum este cu
altcineva.Cum de ai lăsat să se întâmple aşa ceva?
-Crede-mă,unele lucruri nu pot nici chiar eu să le controlez.
-Da,faptul că ai lăsat să-ţi scape Samantha printre degete este o mare greşeală,
după părerea mea.
-N-am lăsat-o să-mi scape printre degete,mătuşă Leona.
În primul rând,n-am avut-o niciodată în mână ca să pot s-o scap.
-O greşeală şi mai mare.El zâmbi strâmb.
-N-ai de ce să-ţi faci griji şi în nici un caz astăzi.Şi acum,ia spune-mi unde are
de gând mirele să te ducă în luna de miere? Ea păru şocată.
-În nici un caz! Există motive bine întemeiate pentru care destinaţia din luna de
miere trebuie să rămână secretă şi,din întâmplare,eu cred în aceste motive.
El râse din nou,sincer amuzat.
-Chiar te temi că aş putea să vin peste tine şi să-ţi fac zile negre? Sau să mă
strecor în dormitor şi să vă fur aşternuturile?
-Nu am de gând să discut despre dormitor cu tine,tinere,şi dacă te gândeşti doar
la cine ştie ce trăsnăi,am să...El râse.
-E-n regulă,mătuşă Leona.Glumeam doar.
-Ei bine,nu mai glumi.Mai ai numărul acela de telefon pentru cazuri de urgenţă?
-Da.
-Bine.Dar să nu mă cauţi decât dacă este vreo urgenţă.
-Da,mătuşă Leona.Cum spui tu.Petrecerea continua.Şampania curgea râuri.
Cvartetul cânta acum serenade.Iar Matthew pierdea timpul.
Stătea singur pe terasă,privind în jos la ringul de dans.De dragul mătuşii sale se
străduia să fie răbdător,când în realitate era chiar ultimul lucru pe care îl simţea.
Samantha petrecuse practic toată după-amiaza pe ringul de dans,iar el o privise...
Îi urmărea conturul picioarelor în timp ce dansa şi felul în care soarele strălucea
în părul ei.Privea trupul ei lipit de al lui Sloan.Privea mâna lui Sloan aşezată
posesiv pe talia ei.Privi şi privi în continuare până când nu mai suportă şi atunci
se hotărî să treacă la acţiune.

CAPITOLUL 7
Samantha îl văzu pe Matthew coborând de pe terasă către ringul de dans,
făcându-şi loc printre perechile care dansau,spre ea,şi un fior de teamă şi de
anticipare îi străbătu trupul.Pe umărul lui Sloan,mâna i se strânse pumn.
Ştia,că,deja,era doar o chestiune de timp.
Toată după-amiaza fusese conştientă de prezenţa lui,aşa cum stătea sprijinit
neglijent de balustrada terasei.Din nou îi amintea de un tigru,lenevind în soarele
după-amiezei,cruțându-şi puterile şi nescăpându-şi prada din ochi.Şi ea nu mai
avea nici o îndoială care-i era prada.Era chiar ea.Şi de la distanţa care încă îi
despărţea,simţea deja toată puterea şi intensitatea privirii lui.
Oare era furios că venise cu Sloan? Sigur ca da.Putea chiar să-i înţeleagă această
furie.Încă de dimineaţă,când îl sunase pe Sloan şi-l rugase să vină cu ea,ştiuse
că asta era o adevărată provocare în ceea ce-l privea pe Matthew.Ştiuse şi,
totuşi,venise cu Sloan.Oare mai exista şi alt motiv pentru care era Matthew
furios? N-avea nici cea mai vagă idee.Dar,atunci,ce mai voia de la ea?
Împreună,ei doi erau ca un vulcan care fierbea chiar la suprafaţă,erupând la
intervale aproape regulate.Iar vulcanii erau o forţă a naturii dincolo de puterea
de control a omului.Îi trecu prin minte să plece,dar Leona n-ar fi putut înţelege
de ce şi în ultimă instanţă se gândi că nu-i putea da lui Matthew satisfacţia de a
pleca din cauza lui.Aşa că se întări pentru ceea ce urma să se întâmple şi nu avu
prea mult de aşteptat.El ajunse lângă ea,o prinse de talie,o smulse din braţele lui
Sloan şi o lipi de el.
-Acum dansează cu mine.Nu fusese o rugăminte,ci un ordin,şi toţi cei din jur
care auziseră nu putură crede altceva.Cu atât mai mult ea însăşi,ţinută strâns nu
numai de braţele lui,dar şi de întreaga forţă a personalităţii lui.
-Samantha? Sloan era sincer uimit şi el privi către el,realizând că,pentru o clipă,
uitase de prezenţa lui.
-E-n regulă,spuse ea,încercând să aplaneze lucrurile.Ne vedem peste câteva
minute.Sloan îi privi nesigur pe cei doi.
-Bine,atunci,am să iau ceva de băut pentru noi şi o să te aştept pe terasă.
-Nu-ţi mai face griji pentru Samantha,i se adresă Matthew lui Sloan,fără să-şi ia
ochii de la ea.O să am eu grijă de ea.Vocea lui era plină de o undă
inconfundabilă de intimitate,care îl făcu pe Sloan să nu mai zăbovească pe
acolo.Samantha aşteptă că acesta să se îndepărteze,apoi se repezi,verbal,la
Matthew.
-Ce dracu' crezi că faci?
-Dansez cu tine.Tu ce credeai că fac?
-Că eşti deosebit de nepoliticos.Imaginează-ţi ce va crede Sloan acum.
-Bietul Sloan.Va trebui să fie tare şi să treacă peste asta.Cruzimea lui îi tăie
respiraţia.Sânii îi erau lipiţi de pieptul lui,iar muşchii puternici ai coapselor şi
pelvisului lui îi apăsau bazinul şi picioarele.Trupul lui era străbătut de valuri
succesive de furie şi sexualitate,creînd un câmp de forţă care o înconjura,
împiedicând-o să se îndepărteze de el.O fierbinţeală urca prin trupul ei,
biciuindu-i fiecare nerv,aducându-i la viaţă.Totuşi,nu voia ca şi el să-şi dea
seama de efectul pe care îl avea asupra ei.
-Sloan nu merită să fie tratat cu o asemenea cruzime.
-Atunci,Samantha,ar fi trebuit să-l laşi acasă astăzi.Aducându-l aici,l-ai expus la
un asemenea tratament,şi o ştiai foarte bine.
-Nu l-am expus la nimic.Pe invitaţia mea de la Leona scria„Samantha McMillan
şi un însoţitor”.Sloan este însoţitorul meu.
-Şi altceva ce mai este? Ochii lui străluceau întunecat.Şi chiar credeai că mă vei
putea ţine departe de tine? Exact asta sperase,se gândi ea în sinea ei,şi-şi spuse
că fusese o laşă să procedeze astfel.Ştiuse că era o laşă de când ridicase
receptorul telefonului,de dimineaţă,să-l sune pe Sloan.Şi,chiar de atunci,ceva din
ea îi spunea că tactica va da greş.
Muzica era lentă şi romantică,iar Matthew se mişca cu o graţie surprinzătoare.Îi
simţea trupul puternic strângând-o şi îi simţea şi erecţia apăsată de şoldul ei.Era
şocată şi excitată.O făcea să simtă senzaţii extreme,de la foame de lup până la
dorinţă arzătoare.Şi erau tocmai în mijlocul unui ring de dans.Cu un geamăt
interior,îşi dădu seama că,de data asta,el reprezenta pentru ea un pericol mult
mai mare decât până acum,de când îl cunoscuse.Şi trebuia să lupte,să se țină
departe de el.
-Este iubitul tău? Întrebarea o şocă la fel de mult ca şi senzaţia dată de trupul lui
lipit de al ei.Ea se considera o femeie în stare să-i ajute pe oamenii care aveau
nevoie de ajutor,numai că acum ea însăşi simţea o disperată nevoie de sprijin.
-Nu e treaba ta!
-Cui dracu' îi pasă dacă e treaba mea sau nu? Mie nu-mi pasă.Spune-mi,l-ai lăsat
la tine în pat? Un loc de care,aş adăuga,ai reuşit destul de uşor să mă ţii departe.
-Tu eşti cel care a trebuit să dea telefoane şi apoi ai cerut o cafea.
Ochii lui se îngustară.
-Ce-i asta,o reclamaţie?
-Nu,este adevărul.
-Asta e bine,Samantha.Îmi place adevărul,îmi petrec o grămadă de timp
încercând să-l găsesc.Poate că,în final,vom reuşi să ajungem la aceeaşi
concluzie.
-Care-i poanta la toată chestia asta?Ea privi într-o parte,dar nu găsi nimic pe care
să-şi aţintească privirea.
-Într-adevăr,există o poantă.Apropo,arăţi minunat.Sexy.
Ar fi vrut ca el să nu fi spus asta.Îi amintea de faptul că la el se gândise când se
hotărâse ca să se îmbrace pentcu astăzi.Se întrebase dacă îi va plăcea şi dacă o
va găsi sexy îmbrăcată aşa.
-De fapt,mi se taie tespiraţia doar când te privesc.Mâna ei se odihnea pe umărul
sacoului lui bleumarin.Doar un centimetru îi despărţea degetele de pielea gâtului
lui; puţin mai sus,şi ar fi simţit între degete părul gros şi aspru.Cineva râse tare
lângă ei,un râs lipsit de orice griji,în total contrast cu tensiunea interioară care o
stârnea şi o frământa înnebunitor.De fapt,el îi tăia respiraţia.
-Ai de gând să-mi răspunzi la întrebare? Ea îl privi puţin încruntată.
-Mi-e destul de greu să urmăresc firul acestei conversaţii.
-Asta numai pentru că nu-ţi place subiectul.Urmăreşte-mă cu atenţie şi voi
încheia cât ai zice peşte.
-Nu prea te cred.
-Sunt zdrobit.
-Nici asta nu cred.
-Lipsa de încredere este un lucru groaznic,Samantha.Poate fi la fel de
distructivă,ca şi cel mai puternic coroziv.Ştiu,pentru că şi eu sunt la fel şi nu-mi
place deloc.De aceea tot încerc să lămuresc ceva între noi.Ea îl privi cu
neîncredere.
-Şi Sloan intră în acest ceva?
-Doar întâmplător am început cu el.Mă deranjează,dar tu ştiai asta.
Recunoaşte,Samantha,l-ai adus astăzi aici în speranţa că te va proteja de mine.
-Îmi place să-mi petrec timpul cu Sloan.Este relaxant.Şi nu mă interoghează aşa
cum faci tu.
-Eu fac alte lucruri cu tine.Vocea lui coborî până la o şoaptă răguşită.Şi dacă
nu-ţi mai aminteşti,aş fi bucuros să-ţi arăt.Cuvintele lui îi trimiseră fiori pe şira
spinării.Dădu cu greutate aerul afară din piept.
-Nu va fi nevoie.El îi remarcă obrajii îmbujoraţi,apoi spuse încet:
-El este unul singur,Samantha.Dacă într-adevăr aveai de gând să mă ţii departe,
trebuia să aduci un regiment întreg.Într-adevăr,ar fi trebuit să ştie asta,se gândi
ea cu umor amar.
-Ai o părere prea bună despre tine,Matthew.Nu cred că eşti chiar atât de
periculos.Era perfect conştientă că această afirmaţie venea în contradicţie
evidentă cu gândurile ei de adineauri despre el.Brava.Încerca să braveze,dar
eşua lamentabil.
-De acord.Mai degrabă dau afară pe uşă o muscă decât s-o omor.Dar,într-un
anume fel,crede-mă că sunt periculos.Altfel n-ai fi venit cu Sloan.
-Şi toate astea numai pentru că te-am refuzat pe tine şi am venit cu altcineva?
-Toate astea numai pentru că nu ţi-a plăcut ideea de a fi aici,singură cu mine.
-Nu privi acum,Matthew,dar să ştii că există o mulţime de alţi invitaţi la această
nuntă.
-Ştii foarte bine la ce mă refer,numai că nu înţeleg ceva.Ajută-mă tu.Mai întâi de
toate,de ce credeai că vei avea nevoie de protecţie?
-Eu...Nu era prea sigură de ce-ar fi trebuit să spună.
Ce-ar fi putut spune,ca să fie în siguranţă?Adevărul?Şi apropo de Matthew,
adevărul şi siguranţa nu prea mergeau împreună.
-Oare nu m-am oprit întotdeauna când mi-ai spus să mă opresc? Oare nu te-am
tratat întotdeauna cu mănuşi? Ochii ei se măriră,amuzaţi.
-Probabil că glumeşti.Mă simt ca şi cum aş avea vânătăi pe tot trupul.
Imediat ce-o spusese,ştiu că fusese o prostie.Totuşi,aşa se simţea.
-Ciudat.Abia dacă te-am atins.Ea se încruntă.
-M-ai asaltat,metaforic,încă din prima zi când ne-am cunoscut.
-Scumpo,spuse el cu o voce care îi dădu fiori în tot trupul,nici măcar n-ai
început să înţelegi cum este să fii asaltată de mine,metaforic sau nu.
-Eşti nebun,şopti ea.
-Ai dreptate.Cvartetul interpreta acum vechiul cântec,”Trădat”,al celor de la
Rodgers and Hart.Cât de potrivit,se gândi el amar,cu privirea alunecându-i în V-
ul decolteului ei,unde i se zărea pielea.Îl trădase şi-l încântase complet.Îşi
pierduse minţile.Ce altă explicaţie putea fi?
Privirea lui o străpungea,atingerea lui o invada,întrebările lui o ameninţau.
Încercă să se îndepărteze de el,dar braţele lui o ţineau strâns.
-Nu mai vreau să dansez cu tine.Vreau să mă întorc la Sloan.
-Probabil că glumeşti.Ea îşi lăsă capul pe spate.
-Ce vrei de la mine,Matthew?
-Ar fi mai multe răspunsuri la întrebarea asta,dar haide să începem cu adevărul,
adică ceva ce-am tot încercat să obţin de la tine încă de la început.Oare eşti
capabilă să spui vreodată adevărul,Samantha? Cuvintele lui aspre o răniră
aproape fizic.
-Oh,ce drăguţ,Matthew.Chiar drăguţ.Te legi de caracterul meu exact în mijlocul
petrecerii de nuntă a mătuşii tale.Presupun că ai un motiv foarte serios ca să faci
asta.
-Un motiv foarte serios.
-Şi ai vrea să mi-l spui şi mie sau te amuzi mult prea mult acuzându-mă că sunt
o mincinoasă?
-Să mă amuz? Te înşeli,Samantha.Nu mă amuz deloc.
-Nu-i adevărat.Acum,scuză-mă,vreau să mă întorc la Sloan.
-Ai mai spus asta o dată.Nu-i nevoie să repeţi.Sunt un tip isteţ.De obicei pricep
de prima dată.
-Atunci ori îmi spui ce vrei de la mine,ori mă laşi să plec.
-De vreme ce n-am de gând s-o fac pe ultima,cred c-ar fi bine s-o fac pe prima.
Bine.Uite,mă întrebam ce-ai făcut azi-dimineaţă.Ea greşi pasul.El o prinse,
strângând-o atât de tare în braţe,încât ea îi putea simţi fiecare fibră a trupului lui
musculos.
-Azi-dimineaţă?
-Vezi? Deja îmi eviţi întrebarea.
-Nu-i adevărat,numai că...Era ciudat că-i pusese această întrebare,şi se gândi
care îi era motivul.
-Numai ce? La dracu.Era furioasă pe el,desigur,dar era încă şi mai furioasă pe ea
însăşi pentru că se lăsase prinsă.
-Nu zici nimic,Samantha? Ce-am să mă fac cu tine? Ai devenit o adevărată
problemă pentru mine.Mă minţi,îmi intri în minte,apoi nu mai vrei să pleci.
-Nu ştiu despre ce vorbeşti.
-Ah,vezi,iar minţi.Ce crezi c-aş putea să fac?
-Crezi că este o minciună numai pentru că nu vrei tu să mă crezi.
-Ce dracu' ai vrea să cred? încă nu mi-ai spus nimic.Iar întrebarea pe care ţi-am
pus-o era una simplă.Ce ai făcut azi-dimineaţă?
Poate că întrebarea fusese simplă,dar răspunsul nu era,nici pe departe.Iar el era
prea aproape de ea,prea puternic,prea irezistibil de atrăgător.El se gândea că ea
era o problemă pentru el,dar nu se compara cu ce devenea el pentru ea.
-Ai dreptate.Este o întrebare simplă,atât de simplă,încât nu ştiu de ce mă întrebi,
dar e-n regulă,azi-dimineaţă m-am pregătit să vin aici.El îşi înălţă sprâncenele.
-Nu pot să nu-ţi spun: eşti bună,foarte bună.
-Asta am făcut,m-am pregătit să vin aici.
-Bineînţeles că te-ai pregătit.Acum spune-mi ce altceva ai mai făcut.
-Nu,Matthew.Nu trebuie să-ţi mai explic nimic.Ţi-am răspuns la întrebare şi nu-
ţi voi suporta încă una.Sprâncenele lui se arcuiră.
-Măi să fie! Am nimerit la ţintă.De ce?
-Lasă-mă dracu' în pace.
-Asta chiar este imposibil.Trase aer în piept,privind-o.Trist,dar adevărat.Şi ştii ce
altceva mai e trist? Aş vrea atât de mult să te cred,încât pur si simplu mă
doare.Durerea din vocea lui o cuprinse,înfrângându-i rezistenţa,trupul,inima.
-Matthew...
-Ce? Vocea lui era acum doar o şoaptă.Spune-mi ceva care să mă facă să mă
simt mai bine,dar te rog,Samantha,te rog,spune-mi ceva adevărat.
Ea se simţea cumplit de neajutorată,ameţită,prinsă între privirea lui intensă şi
vocea lui atât de blândă.
-Îmi pare rău...Îmi pare rău....Am pierdut firul...Nu mai ştiu despre ce vorbeam.
-Nu? Atunci eu sunt cel care trebuie să-şi ceară scuze.Probabil am făcut ceva
greşit.
Ea simţi dezamăgirea din glasul lui şi o mişcă la fel de mult ca şi durerea ce
răzbătea din cuvintele lui.Ce se va face?Aruncă o privire peste umăr.
-Sloan este sus pe terasă şi pare extrem de îngrijorat.Mai bine i-ai adresa unul
dintre acele remarcabile zâmbete ale tale,mai ales că asta este tot cu ce se va
alege din partea ta pe ziua de astăzi.
Numai că ei îi era imposibil să se gândească la Sloan chiar acum.Întreaga atenţie
îi era captată de bărbatul care o strângea în braţe.Îşi dădu seama că acest bărbat
era important pentru ea.Foarte important.Prea important.Nu voia să-l
dezamăgească şi nici să-l rănească,dar nu-i putea spune adevărul.
-Matthew,te rog,nu poţi pur şi simplu să ai încredere în mine?
-Să am încredere în tine? De ce? Poţi să-mi promiţi că-mi vei spune întotdeauna
adevărul? Poţi să-mi promiţi că nu-mi vei smulge niciodată inima,ca să mi-o
oferi apoi pe tavă?Din nou ea nu mai fu sigură despre ce vorbea el.
-Pe ultima pot să ţi-o promit,doar pentru că nu mă vei lăsa niciodată aproape de
inima ta.El mormăi o înjurătură cumplită.
-Ce dracu! Haide să plecăm de aici.Vreau să fiu singur cu tine.Am nevoie să aud
adevărul de la tine,chiar dacă ar fi să-mi spui că iarba e verde şi cerul albastru.
-Matthew,îmi pare rău.Aş fi vrut ca lucrurile să fie altfel,dar...
-Invit toate femeile necăsătorite să vină în faţă,se auzi vocea lui Alfred.Iubita
mea soţie va arunca buchetul.
-Oh,Dumnezeule,spuse ea.Nu putem pleca.Sloan este aici,mai e şi Leona...
-Samantha! strigă Leona.Samantha! Vino mai aproape!
-Trebuie să merg acolo.Se eliberă din braţele lui,dar nu-i putu desface
strânsoarea degetelor de pe mâna ei.Îl privi.
-Trebuie să mă duc,Matthew.
-Ţi-am mai spus,zise el,strecurând cuvintele printre dinţii încleştaţi.Sunt un tip
isteţ.Nu trebuie să-mi repeţi.Se răsuci şi o trase după el prin mulţime până când
ajunseră la baza terasei,unde erau Leona şi Alfred.
-Toate femeile necăsătorite să se pregătească,spuse Alfred,vesel.
Cu o privire plină de subânţeles către Samantha,Leona se întoarse cu spatele şi
aruncă buchetul.Conştientă că Leona îl aruncase către ea,Samantha îl privi cum
descrie o traiectorie arcuită.Matthew se aplecă,îşi apropie-gura de urechea ei şi
şopti:
-Richard Barnett a avut o poveste de dragoste cu o femeie-avocat care lucrează
prin tribunal,descrisă ca având picioarele până-n umeri şi un păr de culoarea
toamnei.Ţi se pare ceva cunoscut?Uimită,Samantha întoarse capul să-l
privească.Leona ţipă ceva către ea.Buchetul,din liliac alb şi crizanteme aurii,o
lovi în piept şi îi căzu la picioare.Şi,totuşi,ea nu putea privi în altă parte decât la
Matthew.El îi zâmbea,dar ea nu-i vedea zâmbetul.
-Ştiam eu,murmură el.După o clipă el se aplecă,luă buchetul şi i-l dădu.
-Vei fi o minunată mireasă de toamnă,dar sper să nu crezi vreo clipă că Barnett
va divorţa ca să se însoare cu tine.Spune-i ceva mătuşii Leona.
Ea rămăsese fără cuvinte.Nu era sigură nici măcar că ar fi putut să se mişte din
loc.Se uită la buchetul pe care îl ţinea acum în mână,dar nu-i simţea greutatea.În
jurul ei,oamenii vorbeau şi râdeau,dar ea nu putea scoate un singur sunet.Auzi
vocea Leonei.Ştia că ar fi trebuit să-i spună ceva,dar nu-i venea nici o idee.Simţi
pe cineva care venise în spatele ei şi o prinsese de braţ.Se întoarse şi-l văzu pe
Sloan.Dumnezeule,uitase de el!
Ar fi vrut ca toată lumea să dispară şi să rămână singură cu Matthew.Ar fi vrut
să-i spună cât de mult se înşela în legătură cu ea şi cu Richard.Chiar ar fi dorit
să-i spună.Numai că nu putea.
-Samantha? Era Leona,aplecată peste balustradă,cu îngrijorare în glas.
-Vă doresc o lună de miere fericită.
Vocea îi fusese tremurată,dar Leona nu băgă de seamă.Leona zâmbi.
-Mulţumesc,aşa va fi.La revedere,Matthew.Te sun când ne întoarcem.
Matthew ridică mâna,continuând însă s-o ţină strâns pe Samantha cu cealaltă.
-La revedere,mătuşă Leona,Alfred.Mulţimea se îmbulzi în urma proaspeţilor
căsătoriţi,cu pungile de orez în mâini.Curtea se goli repede şi mai rămăseseră
doar ei trei.Matthew îşi întoarse privirea spre Sloan.
-Sper că nu te superi,dar Samantha şi cu mine trebuie să plecăm.Avem de
discutat ceva important.Îi simţi mâna tresărind într-a lui,dar nu-şi dădu seama
dacă fusese de surprindere sau de protest,căci ea rămase tăcută.Sloan se întoarse
spre ea.
-Samantha? Nu va putea scăpa din toată povestea asta chiar atât de uşor,se gândi
ea cu amărăciune.N-ar lăsa-o Matthew.Tot ce mai putea să facă era să-şi asigure
o retragere cât mai graţioasă.Nu-i putea povesti totul,dar îi va spune cât putea.
-Îmi pare rău,Sloan.Matthew are dreptate.Trebuie să discutăm ceva.Mulţumesc
că ai venit cu mine astăzi.Mă bucur mult şi m-am simţit bine.Vorbim luni.
Sloan îşi mută privirea de la Matthew la ea,şi înapoi.
-Eşti sigură?
-Absolut.Îţi mulţumesc din nou.El încuviinţă.
-Atunci ne vedem luni.Matthew rămase nemişcat în timp ce Sloan se îndepărtă.
Simţea atât de multe sentimente,încât îi era greu să le ţină pe toate în frâu.
Frustrare,furie,dorinţă,se învolburau în el,părând să se contopească într-unul
singur.Încet,el îi ridică mâna ca s-o poată vedea.Era fină,cu oase delicate şi
degete lungi,cu unghiile tăiate scurt şi nevopsite,la fel ca în prima seară când
fusese la ea acasă.Se gândi la legumele pe care le creştea singură şi la vinul de
căpşuni.Şi se întrebă oare cum simţise ea pielea lui atunci când îl atinsese,de
cele câteva ori.
-Haide să plecăm de aici.
-Unde mergem?
-Habar n-am.Numai că el ştia,totuşi,foarte bine.Îndreptă maşina spre casa ei.

În holul de la intrare,el o prinse de braţe şi o propti cu spatele de perete.


-Ai avut vreo relaţie cu Richard Barnett?
-Nu! împingându-l,încercă să se elibereze,dar încercarea ei fu zadarnică.Ce faci?
-Încerc să aflu dacă tu eşti femeia cu care Barnett a avut o relaţie.
Ea încetă să se mai lupte şi se uită la el,exasperată şi indignată.
-Şi încerci asta ţinându-mă lipită de perete? Şi mai exact de când rumegi tu ideea
asta falsă?
-De destul timp ca să ajungă să mă înnebunească.El îşi lăsă mâinile să cadă şi-şi
trecu degetele prin păr.
-Şi de ce nu m-ai întrebat,pur şi simplu? El îi aruncă o privire cruntă.
-Pentru că un jurnalist nu dezvăluie întotdeauna chiar tot ce ştie.Şi te-am întrebat
dacă îl cunoşti-îţi aminteşti-dar nu mi-ai dat niciodată un răspuns clar.
Când era vorba de Richard,se părea că ei doi aveau păreri complet diferite.Şi-ar
fi dorit numai ca părerile lui Matthew să n-o sperie prea mult.Chiar dacă n-o mai
ţinea strâns,se sprijinea de perete,parcă recunoscător pentru acest sprijin.Oare de
ce discuţiile cu Matthew semănau atât de mult cu nişte adevărate bătălii?
-N-am avut o relaţie cu Richard.
-Juri?
-Nu trebuie să jur nimic.Nu suntem într-un tribunal.Dorea cu disperare ca el s-o
creadă,numai că va trebui să-l convingă.
-La dracu',vreau să te cred.
-Atunci fă-o! Crede-mă!
-Îl cunoşti,nu-i aşa?
-Ţi-am mai spus...Cu o înjurătură,el o apucă din nou.
-Mai bine te sărut chiar acum,decât să te las să mă mai minţi chiar şi o singură
dată,spuse el răguşit.Îşi apropie gura de a ei,atingându-şi buzele cu ale ei,cedând
în faţa frustrării şi a dorinţei pentru ea,dorinţă care îl măcinase încetul cu încetul
încă de prima oară când o văzuse.Era totul inutil.O dorea atât de mult,încât era
pe punctul să nu-i mai pese dacă ea îl minţea sau nu.Fusese de multe ori învinuit
că se lăsase prea mult prins de munca lui şi astfel se risipea pe sine,dar niciodată
nu mai fusese învinuit că se lăsase prins de o femeie.Cu Samantha totul era
altfel,totuşi.Avea senzaţia teribilă că deja era pierdut.
Ea era foarte clar conştientă de atracţia sexuală care plutea între ei şi că aceasta
era pe cale să le scape de sub control.Căldură,dorinţă şi plăcere pluteau prin
ea,toate în acelaşi timp.Numai că el credea că ea era o mincinoasă şi nu putea
suporta ideea că mai existau lucruri care trebuiau lămurite între ei.Degetele ei
frământau materialul sacoului lui şi un sunet de protest îi scăpă din fundul
gâtului.La-dracu',el nu voia ca ea să se oprească.Nu-şi dorea altceva decât să
descopere cel mai apropiat pat şi să facă dragoste cu ea.Dar îi auzise geamătul şi
se îndepărtă de ea încet.O şuviţă groasă de păr auriu se desprinsese din clamă şi
îi căzuse de-a lungul obrazului.Cu blândeţe,el i-o dădu după ureche.
-Ce este?
-Trebuie să stăm de vorbă.
-Crezi că putem? Vrei să încercăm din nou mica noastră discuţie? Ea râse slab.
-Asta crezi tu că am făcut până acum?
-Noi doar am încercat să discutăm.Şi mă tem că am rămas doar în acest stadiu.
Ea trase aer în piept şi încuviinţă.
-Haide în camera de zi.
-Ce contează unde suntem?
-Simt nevoia să stau jos.Numai că,odată ajunşi în camera de zi,ea nu se aşeză.
El,da.Şi o privi cum se plimbă de colo-colo,prin faţa şemineului.
-Nu poate fi chiar atât de greu,Samantha.
-E greu,pentru că este vorba de loialitate,iar eu n-o iau în glumă.
El îşi stăpâni nervii.El dorea loialitatea ei,la dracu'.
-Atunci haide să începem cu ceva simplu.Spune-mi care este relaţia ta cu
Barnett.O scurtă privire spre el o informă că îşi slăbise nodul cravatei şi-şi
descheiase câțiva nasturi la cămaşă.Tensiunea dinlăuntrul lui iradia împrejur,
alături de o sexualitate abia ţinută în frâu.Mai simţea încă urma buzelor lui peste
ale ei şi gustul lui în gură.Era complet lipsită de orice speranţa acolo unde era
vorba de el.
-Richard şi cu mine suntem prieteni,spuse ea într-un târziu,scoțându-şi cerceii şi
frecându-şi absentă urechiile.De fapt era prieten cu tata,iar când tata a murit,
Richard a devenit mentorul meu în timpul facultăţii.Sfatul şi sprijinul său de-a
lungul anilor au fost nepreţuite pentru mine şi an devenit astfel foarte buni
prieteni.
-Şi de ce nu mi-ai spus de la început? întrebarea,pusă cu voce scăzută,nu avu
darul de a împrăştia atmosfera încărcată dintre el Ai fi fost periculos să aprinzi
un chibrit în cameră,se gândi ea.Toată camera ar fi sărit în aer.
-Nu ştiam de ce vrei să ştii şi m-am gândit ca ar fi mai bine să aflu motivul,
înainte să-ţi spun despre ce este vorba.
-Asta înseamnă suspiciune.Vocea lui plată era în contradicţie totală cu tensiunea
dinlăuntrul lui.
-Da,dar o poţi considera şi altfel.Îţi respect talentul de jurnalist investigator până
într-acolo,încât m-am gândit că prietenul meu ar trebui protejat de tine.
-Așa că m-ai minţit.
-Nu.Ţi-am ascuns anumite lucruri,dar nu te-am,minţit niciodată.
-Asta se cheamă minciună prin omisiune,Samantha.Sunt convins că ţi s-a
întâmplat şi ţie să te loveşti de aşa ceva în cariera ta.Cel puţin mie mi l-a
întâmplat de multe ori.
-Atunci n-ar trebui să fii şocat că am făcut-o.
-Nu,nu sunt şocat.Doar dezamăgit,pentru că în ceea ce ne priveşte pe noi doi,am
sperat...Glasul i se frânse,dar înţelesul cuvintelor lui rămase suspendat în aer.
Ea se simţea ca şi cum ar fi lovit-o.Se întoarse și rămase privind în gol la o
fotografie a părinţilor el.Căsnicia lor nu fusese una fericită.Dar tatăl ei fusese un
bărbat cu principii înalte şi,prin cuvintele şi faptele lui,o convinsese că şi
Richard era la fel.Încă mai credea asta.Numai că nu făcea să-i fie mai uşor să-i
ascundă lui Mathhew ce ştia.
-Îmi pare rău că gândeşti aşa.
-Îți spun eu ce facem.Am să-ți dau şansa să te eliberezi.
Ea se răsuci către el,neaşteptat de furioasă şi de rănită.
-N-am voie să mă eliberez în faţa nimănui,nici măcar a ta.
-Nu? Bine,atunci spune-mi ce făceai cu Barnett azi-dimineaţă.Ea înlemni.
-Azi-dimineaţă?
-La dracu',Samantha,măcar recunoaşte.Te-ai întâlnit cu el în parc azi-dimineaţă,
o întâlnire care părea foarte intimă.
-Părea? Faptul că el ştia de întâlnire o dăduse peste cap.De unde ştii? Ochii i se
măriră,nevenindu-i să creadă.Matthew,m-ai urmărit?
-Nu,deşi evident că ar fi trebuit s-o fac.Poate că n-aş fi pierdut atât de mult timp.
Dar,prostul de mine,îl urmăream pe judecător.Apoi,întâmplător,v-aţi întâlnit,nu-i
aşa?
-Nu e ce crezi.Ţi-am spus că Richard şi cu mine suntem doar prieteni.
-Prieteni care,aparent,au nişte secrete comune.
Presupun că ştie că sunt pe urmele lui.
-Da,i-am spus eu.
-Ce bărbat norocos,să aibă o prietenă atât de îndatoritoare.
-Matthew...
-Mai exact,cât de îndatoritoare eşti? Te-ai culcat cu el?
-El nu a avut o relaţie cu mine,spuse ea rece,încrucişându-şi braţele pe piept.A
fost cu altcineva.El sări de pe canapea şi din doi paşi ajunse în fata ei.
-Ştiu o descriere care ţi se potriveşte de minune.Unii ar putea crede că acest
mentor a făcut o fixaţie pentru tine.
-Opreşte-te! Nu-i aşa.Richard este un bărbat decent şi onorabil.
-Care,întâmplător,tocmai şi-a înşelat soţia.Spune-mi,şi ea este prietena ta?
-Da,da,şi ea!Şi ei doi au o căsnicie foarte fericită.În douăzeci şi şapte de ani,
Richard a făcut o singură greşeală,pe care o regretă din plin.
-Sunt convins.De fapt,mica lui aventură s-ar putea să-l zboare de la bară pentru
totdeauna.
-Ştie lucrul acesta.
-Dar îl şi acceptă sau încearcă s-o acopere?
-Nu-ţi pot spune mai multe,Matthew.
-Să-mi spui mai multe? Scumpo,dar nu mi-ai spus nimic până acum,în afară de
faptul că nu te-ai culcat cu el,ceea ce îmi este totuşi destul de greu să cred după
acea mică scenă tandră din parc.Ochii ei străluciră de mânie.
-Îţi spun adevărul.Richard şi cu mine n-am dormit niciodată împreună.M-a ajutat
incredibil de mult în ultimii ani şi îi datorez multe,dar n-am dormit niciodată,
niciodată împreună.Relaţia noastră este mai mult ca de la tată la fiică.
El se uită la ea cu ochii goi.
-Habar n-ai tu cât de mult aş vrea să te cred.
-Şi ce te reţine?
-Gelozia,probabil.Gelozia oarbă şi stupidă pe care n-am mai simţit-o niciodată în
viaţa mea.Ea era uimită.
-Eşti gelos pe mine?
-Mă arde această gelozie încă de când am auzit prima oară descrierea femeii cu
care s-a culcat Barnett.De atunci,n-am mai fost în stare să gândesc limpede.Şi
nici tu nu m-ai ajutat prea mult astăzi,apărând cu Sloan.Ea se aplecă spre el.
-Lasă-l pe Sloan.Haide să lămurim odată pentru totdeauna lucrul ăsta între noi.
Îţi spun adevărul adevărat,Richard şi cu mine n-am avut nici o relaţie amoroasă
şi nici nu vom avea vreodată.Acum mă crezi sau nuEl o privi,cu ochii lui
întunecaţi.
-Te cred.M-am lăsat orbit de gelozie şi m-a înnebunit acest gând,dar în inima
mea n-am crezut niciodată.Altfel aş fi înnebunit,completă el în gând.O senzaţie
de uşurare o străbătu.
-Bine.Acum să ne întoarcem la următorul lucru,şi anume că nu-ţi pot spune mai
multe despre Richard decât ţi-am spus până acum.N-am să trădez încrederea
unui prieten,nici măcar pentru tine.
-Poţi măcar să-mi spui ce are de gând să facă în legătură cu şantajul?
-Nu.
-Dar ştii? Ea scutură încet din cap,uimită.
-Nu renunţi niciodată,nu-i aşa?
-Îţi dai seama,nu-i aşa,că dacă are de gând să acopere toată povestea,tu vei fi
citată drept complice pentru că ai ştiut,dar n-ai spus nimănui?
-Pentru ce te temi tu cel mai tare,Matthew? Pentru mine sau pentru articolul tău?
Altădată,cu o altă femeie,această întrebare l-ar fi pus în încurcătură,dar,fiind
vorba de Samantha,răspunsul veni de la sine.
-Pentru tine.Mi-e frică pentru tine.Rămase cu privirea aţintită la el câteva clipe.
Fusese o afirmaţie atât de simplă,dar,venind,de la el,îi tăiase respiraţia.Nici un
bărbat nu mai fusese în stare să treacă atât de uşor peste toate mijloacele ei de
apărare şi s-o atingă în punctul cel mai sensibil.În inimă.Numai că Matthew se
apropiase periculos de mult.
-Atunci ai încredere în mine.Richard înţelege gravitatea situaţiei lui.Are doar
nevoie de timp ca să ia cea mai bună hotărâre.
-Timp? Cât timp? Ea scutură din cap.
-Nu mă mai întreba nimic.
-Cine este femeia cu care a avut legătura?
-Opreşte-te,zise ea încet.Doar atât,opreşte-te!
-Atunci,la dracu',Samantha,dă-mi altceva la care să mă gândesc.

CAOITOLUL 8
Cele spuse de Matthew n-o surprinseră,o surprinse în schimb reacţia ei,pentru că
nici măcar n-a fost ceva plănuit.
-Asta da,idee bună,spuse ea,ridicând mâna către V-ul decolteului şi descheindu-
şi primul nasture.El trase aer îh piept.
-Eşti sigură?
-Sunt sigură.Încă de când-se văzuseră pentru prima oară,dorinţa crescuse treptat
între ei,din ce în ce mai mare şi mai puternică,până ajunsese atât de
monumentală,încât devenise aproape tangibilă.
Încă mai erau nişte principii la mijloc,între ei,dar cel puţin se puteau ocupa de
această dorinţă chiar aici şi acum.Nu ştia ce se va mai întâmpla după aceea şi
nici nu-i păsa.Acceptă faptul că nu era în stare să controleze această parte a
vieţii ei,aceasta care îl conţinea şi pe Matthew.Ori de câte ori se găsea el prin
preajmă,
o cuprindea o stare de agitaţie care creştea necontenit,până aproape de delir.Voia
să facă dragoste cu el,aşa cum nu-şi mai dorise nimic altceva în viaţa ei.
Matthew avea senzaţia ciudată că era pe cale să încalce o regulă de importanţă
vitală pentru el,dar nu-şi putea da seama ce era.Oare chiar ,conta atât de mult că
nu era întotdeauna în stare să-şi controleze sentimentele pentru ea,aşa încât
acestea ajungeau să-l facă să simtă că este pe punctul de a exploda?
Aşa ca acum.Era în stare să-l înfurie la fel de uşor,cum putea să-l excite.Era un
adevărat pericol pentru sănătatea lui mentală şi,totuşi,nu se putea opri să n-o
dorească.El văzu cum degetele ei tremură uşor în timp ce descheia nasturii unul
câte unul.Era la fel de agitată şi de nerăbdătoare ca şi el,remarcă plin de
satisfacţie.Aşa era corect.Vor face dragoste,dar va fi ceva cu totul special.Ştia
asta chiar înainte să fi început.Jacheta din mătase aurie se desfăcu încet,iar
privirea lui fu atrasă de sânii ei frumoşi care se zăreau deasupra marginii
dantelate a unui furou de culoarea şampaniei.Pielea îi strălucea într-un auriu
deschis,culoarea mierii,iar el ar fi pariat pe orice că gustul ei ar fi fost mai dulce
şi mai curat decât mierea.Dintr-o dată,nerăbdător,îi îndepărtă mâna şi descheie el
restul nasturilor.Ea privi în sus,către el,cu o încercare de zâmbet pe buze.
-Nu cred că aş vrea să ştiu de unde ai atât de multă îndemânare cu nişte nasturi
atât de mici.
-Dexteritatea n-a fost niciodată o problemă pentru mine.
-Şi nici femeile,presupun.
-Femei? Care femei? Îi scoase jacheta de pe umeri.Căzu pe podea la picioarele
ei,ca un bulgăre de aur.
-Da,spuse ea încet,pur şi simplu vrând să creadă orice îi spunea el,în acele clipe.
Care femei? Mişcările lui erau febrile,tensiunea din interiorul lui insuportabilă;
Îşi trecu mâna peste marginea din dantelă a furoului,peste pieptul ei.Pielea ei' era
fină precum catifeaua,deşi ştia din experienţă că putea fi şi dură ca oţelul.Era
ceva în afara experienţei lui.Îi ascundea anumite lucruri.Se certa cu el.Îl făcea să
se simtă ca dracu'.Îl fascina.Şi avea sentimentul cumplit că era pe cale să se
îndrăgostească ireversibil de ea.
-Spune-mi că Sloan este doar un simplu prieten pentru tine,spuse el înăbuşit,şi ar
fi bine să fie adevărat.Ochii ei străluceau,plini de confuzie.
-Ţi-am mai spus că este doar coleg şi prieten cu mine.
-Şi este adevărat? Dacă n-ar fi fost acest moment,ar fi ignorat o întrebare care ar
fi pus sub semnul întrebării onestitatea ei,numai că acum cu greu se mai putea
controla,iar inima îi bubuia ca o tobă,şi-i spuse:
-Este adevărat.Grăbindu-se să termine cu dezbrăcatul,îşi aruncă cât colo
pantofii.Câteodată mergem împreună la vreun eveniment la care nu vrem să fim
singuri,dar nu este nimic altceva între noi.
Deodată el îi deschise clama aurie care îi ţinea părul şi îşi strecură mâinile în el.
Vrând să sublinieze ce avea de spus,o prinse de amândoi obrajii şi-o aduse mai
aproape de el.
-Samantha,să nu-mi mai faci niciodată aşa ceva!
Vocea lui cruntă o luă pe nepregătite.
-Ce să fac?
-Am înnebunit când te-am văzut cu el azi după-amiază! M-am simţit groaznic.
Atunci ea înţelese.Privirea lui intensă era aţintită asupra ei.
-Îmi pare rău.Ai avut dreptate.Am încercat să mă folosesc de el drept scut între
tine şi mine.Ai avut dreptate.N-a fost corect faţă de nici unul din voi.
-Şi până la sfârşit nici n-a folosit la nimic.Pentru că acum am să te fac a mea.
Afirmaţia lui nu putea fi altfel înţeleasă.Fusese sinceră şi brutală,şi ceva feminin,
intelectual,începu să tremure înlăuntrul ei.Dar aceasta nu era nimic în
comparaţie cu senzaţia dată de gura lui peste a ei...Simţi cum ia foc.
Timpul se opri,cadrul se estompă,toate îndoielile îi dispărură.Se scufundă în
gustul lui,în atingerea lui,în mirosul lui.O făcea să-i fie foame de el,absolut
flămândă,şi era uimită de ea însăşi.O nevoie teribilă puse stăpânire pe ea,
îndemnând-o să-i exploreze trupul,să descopere formele şi gustul trupului lui,să
înveţe cum să-l excite,cum să-l electrizeze,cum să-l întoarcă pe dos şi să-l facă
să devină incoerent de atâta dorinţă.
Dar putea într-adevăr să facă toate acestea? Nu era sigură că avea această putere.
Nu se recunoştea pe ea însăşi,dar în această clipă relaţia lor se dizolvase până la
ceva atât de elementar,încât numai senzaţiile şi emoţiile cele mai primitive mar
aveau vreo importanţă.Nu exista nimic ce n-ar fi făcut pentru el şi ardea de
nerăbdare să-i demonstreze asta.
-Dumnezeule,ce-i cu tine? zise el,cu gura lângă a ei.Nu mă mai satur de
sărutările tale.Ea nici n-ar fi vrut ca el să se sature,numai că,dacă nu se vor
îndrepta cât mai repede spre dormitor,simţea că se va lăsa jos pe podea şi-l va
implora să facă dragoste cu ea chiar acolo.Totuşi,o parte mai romantică a ei ar fi
dorit ca prima oară să li se întâmple în pat.Oricum,această primă dată a lor putea
fi şi ultima.Ea se trase înapoi şi trase aer în piept,cu greutate.
-Vino cu mine.
-Chiar acum,gemu el,te-aş lăsa să mă duci şi în iad,cu condiţia să nu fie prea
departe.
-Nu te duc în iad şi nici nu e departe.Dar nu făcuseră decât câțiva paşi,când el o
opri din nou,răsucind-o şi sărutând-o iarăşi.
-E prea departe,murmură el,iar eu nu mai am răbdare.
-Încă puţin,spuse ea,aproape în şoaptă.Merseră mai departe printre mângâieri.Şi
undeva,pe drum,fusta şi furoul ei căzură la pământ,la fel şi sacoul şi cămaşa lui.
Erau amândoi în delir,gemând şi smulgându-şi hainele de pe ei,dar revenind de
fiecare dată unul către celălalt.Ea descoperi că nu se putea abţine să nu-l atingă.
Pielea lui era fină şi fierbinte,iar,dedesubt,muşchii puternici se zvârcoleau.
Cumva,sutienul şi chiloţeii ei dispărură.Dorea atât de mult să facă dragoste cu
Matthew,încât devenise o necesitate,ca şi respiraţia,şi începuse să tremure de
anticipare şi nerăbdare.În uşa dormitorului,el o prinse în braţe şi o duse astfel
până la pat.Ea se afundă în salteaua moale şi,după ce scăpă şi el de restul de
haine,o urmă.Ea nu mai rămăsese decât cu ciorapii.Când vru să-i dea jos,el o
opri.
-Nu.Lasă-i.Privirea lui o măsură din cap până-n picioare.Arăţi al naibii de sexy
în ei.Pentru o clipă ea se simţi jenată,dar momentul trecu.Trupul ei ţipa după
satisfacţie,iar când el îi prinse un sân în mână şi buzele lui se închiseră în jurul
sfârcului erect,stomacul ei se contractă,iar şoldurile i se ridicară într-o mişcare
ondulată,şi ea scăpă un ţipăt de plăcere.El supse mai puternic,savurând gustul,
inhalând parfumul pielii ei.Îşi dădu seama că nu va mai rezista multă vreme să
nu fie înăuntrul ei.Îşi dorea acest lucru.Şi pe cât de aspru şi de dur putea fi
uneori,putea fi şi la fel de tandru şi delicat.Nu voia s-o rănească.Dorea să
prelungească totul,să savureze fiecare clipă,pentru ea şi pentru el.
Mâna lui alunecă în jos pe pielea ei,peste stomac,până între coapse.Umezeala de
acolo îl aştepta.Degetele lui căutară şi găsiră micul mugurel care îi va oferi şi
extazul final.Îl atinse cu blândeţe şi valuri de plăcere îi străbătură trupul.Ea
simţea ca şi cum ar fi fost amândoi purtaţi de curent,într-o maree implacabilă,de
pasiune,făcându-i să dorească să ajungă mai repede la destinaţie.Ea îl prinse de
braţ şi şopti:
-Fă dragoste cu mine.El nu mai avea nevoie de nici un alt îndemn.Erecţia lui era
atât de dură,încât simţea că va exploda.Privi în jos către Samantha şi o văzu atât
de excitată şi de plină de pasiune,încât îl excită şi pe el dincolo de suportabil.
Pielea ei avea o nuanţă rozalie şi îşi ţinea ochii pe jumătate închişi ca şi cum,se
gândi el cu satisfacţie,încetase să mai vadă,lăsându-se purtată doar de simţuri.
Pieptul i se ridica şi cobora în ritmul unei respiraţii rapide.Sânii ei erau tari,cu
sfârcurile erecte şi încă umede în urma sărutărilor lui.
-Mai mult decât bucuros.El veni deasupra ei şi începu să intre,câte puţin de
fiecare dată.Îi simţi muşchii interni relaxându-se,primindu-l,apoi strângându-se
în jurul lui.Şi când ajunse să fie în întregime afundat în ea,tremura de efortul de
a se reţine,iar pielea îi era acoperită de un strat subţire de sudoare.
El începu să se mişte încet înainte şi înapoi,numai că ea nu voia încet.Îşi aruncă
picioarele în jurul lui şi îşi puse mâinile pe fesele lui.
-Te rog,şopti ea,nerăbdătoare.El îi simţea ciorapii fini mângâindu-l pe piele.De
fapt,se simţea înlăuntrul ei ca prins într-o strânsoare fierbinte,fină ca mătasea.
Era înnebunitor de excitant.Se trase puţin înapoi şi intră din nou în ea,scăpând
un geamăt de extaz.Îi acoperi gura cu un sărut şi începu să se mişte tot mai
repede şi mai adânc.Se îndrepta vertiginos spre cele mai înalte culmi ale
extazului,împreună cu ea.Suspinând,ea se zvârcolea şi se răsucea de desubtul
lui,zgâriindu-l cu unghiile pe spate.Cu nimeni altcineva n-ar fi putut simţi atât de
intens,încât să se lase atât de mult în voia senzaţiilor.Numai că Matthew avea
controlul desăvârşit asupra trupului ei şi niciodată nu se simţise mai în siguranţă.
N-avea nici un sens,dar nici nu se putea gândi la asta chiar acum.
O nevoie pură,dementă,pusese stăpânire pe trupul ei,o dorinţă atât de puternică,
încât aproape o epuiza,făcând-o să ardă de vie.
Matthew era salvarea ei şi-l rugă în şoaptă s-o ajute.Spera c-o auzise,se ruga s-o
fi auzit,fiindcă de data asta nu credea că ar mai fi putut să se ajute singură.
Ea îl descoperi un adevărat expert în a face dragoste cu ea.Oare cum se
întâmplase asta? se întrebă ea,neclar.El nu apela pur și simplu la forţă,deşi avea
din belşug,ci folosea fineţea,intuiţia şi instinctul pur.
De fiecare dată când se afunda în ea,o ducea tot mai aproape de orgasm.Plăcerea
devenise şi mai covârşitoare,mai insuportabilă,mai excitantă.Apoi veni sfârşitul
şi începutul.Ea se simţi cuprinsă şi purtată de un val de plăcere în stare pură,care
o făcu să înceapă să geamă simţindu-i contracţiile interne ale orgasmului,se lăsă
și el,i se alătură,ejaculând în ea,gemând împreună cu ea.

Samantha se trezi încet şi,trezindu-se,deveni conştientă de mai multe lucruri în


acelaşi timp.Era noapte,era goală şi singură.
Nu era obişnuită să fie un bărbat lângă ea dimineaţa când se trezea,dar ştiu
imediat că Matthew plecase şi deja îi simţea lipsa.Îşi îndepărtă părul de pe faţă şi
se ridică în şezut,învelită încă în aşternuturi.Apoi se întinse şi aprinse veioza.
Camera era plină de mobilă veche,atent îngrijită.
Draperii de culoarea fildeşului atârnau la ferestre,împodobite ici şi colo cu câte o
panglică aurie,galbenă sau cărămizie.Un baldachin imens acoperea patul.Era un
dormitor cald şi primitor,dar,cu excepţia ei,gol,cu desăvârşire,gol.
Ei,grozav,se gândi ea.Chiar grozav.Matthew obţinuse'ceea ce dorise şi plecase în
timp ce ea dormea.Se lăsă pe spate pe perne,închise ochii şi încercă să-şi dea
seama cum se simţea.Sexul,trebuia să recunoască,fusese nemaipomenit.Fusese
natural,ca şi cum mai făcuseră dragoste de sute de ori înainte,şi totuşi proaspăt şi
nou,ca o explorare a limitelor posibilului şi imposibilului.Se simţise secătuită şi
epuizată după aceea şi adormise în braţele lui.Iar el plecase.
Ceva o durea în adâncul pieptului,amintindu-şi de tot acel timp în care el
încercase şi reuşise să treacă de toată apărarea ei şi să-i ajungă la inimă.Ce se
întâmplase? Oare inima ei devenise în vreun fel implicată?
Cu un geamăt,se răsuci şi-şi îngropă faţa în pernă.Ar fi trebuit să ştie.Putea să
ştie despre alţii,cine cu'cine se potriveşte,dar nu cu ea.Ar fi trebuit să-şi
răsfoiască mai atent agenda până ar fi găsit femeia potrivită pentru el,pe cineva
la fel de crudă şi nemiloasă ca el.Gemu din nou.
-Ce s-a întâmplat? se auzi o voce.Uimită,se întoarse pe spate şi-l văzu pe
Matthew în cadrul uşii,cu o expresie îngrijorată.Îşi pusese pantalonii pe el,dar
picioarele şi pieptul îi erau goale şi purta în mâini o tavă.Uite că,totuşi,nu
plecase.
-Te-am auzit gemând.Te simţi rău? Ţi-e rău? Ţi-am făcut vreun rău?
Spunând acestea,el traversă încăperea,ocoli patul şi se aşeză lângă ea.
Revenindu-şi din surpriză,se rostogoli către mijlocul patului ca să-i facă loc,
grijulie însă să rămână acoperită.
-Nu,sunt bine.El îi puse tava pe genunchi.
-Sigur? Vrei o asprirină sau ceva de genul ăsta?
-Nu,pe cuvânt,n-am nevoie de nimic.Făcu o pauză.Credeam c-ai plecat.
-Ah.El dădu din cap,înţelegător.Te-ai trezit singură şi ai tras imediat concluzia că
sunt genul de bărbat care face dragoste cu o femeie şi apoi pleacă fără măcar un
„la revedere”.Ea ridică din umeri,sperând să fi părut un gest nepăsător.
-Cel puţin aşa părea.
-Şi te-ar fi deranjat?
-Nici unei femei nu-i place să ştie că este doar o simplă întâmplare.
El întinse mâna,îi cuprinse ceafa în palmă şi o sărută lung şi adânc,un sărut care
îi trimise şi un val de foc în stomac,în pântece şi de-a lungul coapselor.Şi când el
se dădu încet înapoi,ea rămase agăţată de el,cu aşternutul căzut până la talie.
Dorinţa din nou stârnită îi întunecase culoarea ochilor şi-i făcuse vocea moale şi
răguşită când o întrebă:
-Am reuşit,cu acest sărut,să te fac să te consideri mai mult decât o simplă
întâmplare?
-M-a făcut să simt că încă mă mai doreşti.
-Ghici de ce? Pentru că într-adevăr încă te doresc.Dar nu-i nimic nou în asta.Te-
am dorit încă de la început,iar acum,după ce am făcut dragoste,încă te doresc.Îi
zâmbi.Şi,după cum vezi,nici n-am plecat,aşa cum ai crezut tu.Acum,dacă nu
cumva vrei tu să plec...
-Nu.
-Bine.Zâmbetul lui se lărgi şi privirea îi alunecă spre sânii cu sfârcuri erecte,
semn al efectului pe care îl avusese sărutul asupra ei.Nu putu rezista şi îşi înclină
capul pentru a prinde în gură unul din sfârcuri,frecându-şi limba în jurul lui,apoi
sugându-l încet.Ea suspină încet,în timp ce excitaţia creştea din nou înlăuntrul
ei.
-Bine,spuse el din nou,ridicând capul,pentru că am adus întăritoare.Ridică tava
şi i-o puse în poală.Nu sunt bucătar,dar sunt în stare să încropesc câte ceva.
Dorinţa pe care o vedea în privirea lui se potrivea perfect cu ce simţea ea.O
făcea să vrea să-i spună să lase mâncarea şi să facă iar dragoste cu ea.Totul era
atât de nou.Se simţea ca şi cum însăşi lumea sărise de pe ax,iar ea ar fi vrut să
îndrepte lucrurile înainte ca orice altceva să se mai întâmple între ei.
Îşi drese glasul,dorind să-i fi fost la fel de uşor să-i cureţe şi trupul de dorinţa de
el.Îşi aminti în treacăt să se acopere,să-şi tragă aşternutul peste sâni şi să-l ţină
bine strâns,cu braţele.Dar unde îi erau ciorapii? se întrebă.
Deşi petrecuseră nu cu mult timp în urmă vreo două ore în felul cel mai intim cu
putinţă între un bărbat şi o femeie,privirea lui scrutătoare o făcea să se
înroşească de jenă.Îşi forţă atenţia către tavă.
Pe tavă era o farfurie cu brânză topită,câteva felii groase de pâine de casă făcută
de ea,două boluri mici cu struguri,căpşuni şi felii de banană,în plus,două pahare
cu vin de căpşuni.
-Vinul tău este remarcabil,dar tu eşti cu mult mai ameţitoare.
Ea începu să se întrebe dacă ar fi fost înţelept să continue cu Matthew ceea ce
începuseră,orice ar fi fost acest ceva.Dar era foarte,foarte fericită că el rămăsese
şi nu mai avea importanţă ce se va întâmpla,căci îi era recunoscătoare şi fericită
că era dorită de el.Pentru prima oară de când se trezise,zâmbi.
-Un adevărat toast.
-A fost uşor,pentru că este adevărat.Flutură o mână către tavă.Mănâncă.Noaptea
încă nu s-a sfârşit şi vei avea mare nevoie de toate puterile tale.
Pentru că fusese exact ce voise ea să audă,se simţi puţin nervoasă.
-Pari destul de sigur pe tine.Culese un strugure şi începu să mănânce.El zâmbi.
-Plin de speranţă,aş zice eu.
-Şi odată noaptea terminată? Fruntea lui se încreţi.
-Vrei să spui mâine? Duminică?
-Da.El o privi gânditor.
-Nu-mi dau seama dacă tu ai vrea ca eu să spun „am să plec acasă dimineaţa şi
am să te las singură” sau ai vrea să auzi „rămân”.Ea mâncă încă un strugure.
-Sinceră să fiu,nici eu nu ştiu.
-Mi-ar plăcea să-mi spui că ai vrea să mai rămân.
Văzând că ea nu răspunde,expresia lui deveni serioasă şi se aplecă spre ea.
-Hei...orice s-ar întâmpla,asta nu va fi doar o poveste de o noapte,cel puţin în
ceea ce mă priveşte pe mine.De asta te temi? Că se va termina aici?
Ea îl privi câteva elipe în tăcere.Poate că va dura ceva mai mult de o singură
noapte,dar nu va dura o veşnicie.Ei erau ca două bucăţi de cremene.Ea îl interesa
pe Matthew pentru că ea ştia mai multe despre Richard şi pentru că ei doi,
împreună,scoteau scântei făcând dragoste.Dar,şi într-un fel şi în celălalt,povestea
lor se va termina curând,iar scânteile nu ţin pentru totdeauna.În plus,Matthew nu
era genul de bărbat care să se îndrăgostească atât de tare de o femeie,încât să
dorească să-şi petreacă tot restul vieţii alături de ea.Îi putea oferi o poveste de
câteva săptămâni sau chiar câteva luni,dar în final va pleca spre o altă femeie,
pentru a o lua de la capăt.
-De fapt,mă gândeam la altceva.Mă întrebam dacă nu cumva ai făcut dragoste cu
mine numai ca să poţi obţine mai multe date despre Richard.
Cu o înjurătură violentă,el sări de pe pat.
-Dintre toate lucrurile cretine,stupide şi idioate pe care le-am auzit vreodată,
Samantha,asta le întrece chiar pe toate!
-Ah,Matthew,de ce nu-mi spui ce gândeşti,de fapt?
-Cum ai putut să te gândeşti la aşa ceva? Aşeză deoparte tava.
-Dacă ai să te gândeşti doar puţin în urmă.,îţi vei da seama că poate n-am gândit
chiar degeaba lucrul acesta.M-ai tot interogat despre Richard până în clipa în
care am hotărât să facem dragoste şi sunt sigură că nu eşti nici primul și nici
ultimul jurnalist care se culcă cu o femeie pentru a afla ce-l interesează.
El îşi trânti o palmă peste frunte.
-Oh,ai dreptate,spuse el pe un ton plin de sarcasm.Cum am putut uita cu câtă
consideraţie îi priveşti tu pe jurnalişti? Viermi,jurnalişti-viermi.Am dreptate?
Ea respiră adânc.
-Poate că toată povestea asta a fost o greşeafă.Poate că ar fi mai bine să pleci
acasă.Matthew îşi puse mâinile în şolduri.
-Iată că revii de unde ai pornit,trimițându-mă acasă,numai că de data asta n-am
să plec,cel puţin nu chiar acum.Aş putea şi eu la fel de bine să răsucesc totul şi
să te întreb dacă nu cumva ai făcut dragoste cu mine doar ca să-mi distragi
atenţia de la bunul tău prieten,judecătorul.Şi,dacă într-adevăr ai făcut-o,eşti a
naibii de parșivă.Şi,în timp ce făceam dragoste,să ştii că nu m-am gândit nici
măcar o singură dată la Barnett sau la viitorul proces Tate.Ea se ridică pe
jumătate din perne,cu spatele ţeapăn.
-Doar nu crezi aşa ceva!
-De ce nu? Dacă tu crezi,de ce n-aş crede şi.eu?
-Pentru că nu-i adevărat. El îşi îndreptă un deget către ea.
-Bingo.Ochii ei se îngustară.
-Crezi că m-ai prins,nu-i aşa?
-De asta mă ocup chiar acum.Ea se frecă la ochi,apoi privi în altă parte,
întotdeauna îşi păstrase o viaţă personală liniştită şi lipsită de conflicte,numai că
de când îl cunoscuse pe Matthew,toată viaţa îi devenise o succesiune de suişuri
şi coborîşuri.O făcuse să-şi piardă echilibrul şi ea ura asta.
-Facem pace,Samantha?Văzând că ea tace,el spuse: Samantha,uită-te la mine.
Uită-te la mine,îi spuse el cu blândeţe,apoi o prinse cu degetele de bărbie şi-o
făcu să se întoarcă spre el.Chiar crezi că am făcut dragoste cu tine numai ca să
mai obţin ceva informaţii? Poate că nu,dar el nu rostise un singur cuvânt cum că
ar iubi-o.Acest gând îi venise pe neaşteptate şi o luă prin surprindere.Oare asta o
îngrijora? Cât de prostesc din partea ei.
-Nu sunt sigură.Îşi dădu seama că nu mai era sigură în legătură cu o mulţime de
lucruri.Evident dezamăgit,el îi dădu drumul la bărbie.
-Chiar crezi că sunt aşa şi chiar crezi că m-am culcat cu tine doar ca să-mi spui
ceva ce nu mi-ai spune altfel? Ea se ridică din pat şi merse către şifonier pentru
a-şi lua o rochie.
-Grea întrebare,Matthew.Cu răspunsuri şi mai grele.El îi privi trupul frumos,gol
şi plin de curbe pur ,feminine,care îl făcură să-şi simtă gura uscată.După cele
câteva ore pe care le petrecuseră împreună,crezuse că va fi sătul,dar nu era aşa.
Chiar în clipa asta stomacul i se ştrângea dureros.Oare va veni vreo zi în care să
n-o mai dorească? Probabil că nu.Înainte de a face dragoste,îşi aminti că avusese
sentimentul acela teribil că se îndrăgosteşte de ea.Acum nu mai era doar o
simplă senzaţie.Era un fapt.Se îndrăgostea de ea,repede şi puternic,nu putea să
facă nimic să se oprească,şi ' nici nu voia.
-Întrebarea mi se pare destul de simplă.Cu mişcări smucite,ea îmbrăcă rochia.
-Gândeşte-te,Matthew.Am fost pe poziţii de adverari încă de la început.
-Asta a fost numai vina mea.Am tras nişte concluzii pripite în legătură cu Alfred
şi am dat vina pe tine.
-Şi când asta s-a lămurit,spre satisfacţia ta,a apărut povestea cu Richard.
El se întinse pe pat,sprijinit de perne.
-Bine,nu suntem întotdeauna de acord.Dar mi se pare că ne-am descurcat destul
de bine amândoi şi ia uite ce căldură produc aceste fricţiuni dintre noi.
Ea îl privi,pe undeva amuzată.El părea să se simtă ca acasă,şi hotărî să rămână.
-De acord,e nemaipomenit.
-Şi asta a fost încă de la început,spuse el.
-Altceva?
-Conversaţii adevărate.El râse.Haide,trebuie să recunoşti că niciodată nu ne-am
plictisit împreună.Şi apoi,ia şi tu partea bună a lucrurilor.Mai devreme sau mai
târziu ni se vor termina subiectele de ceartă.
-Şi după aceea? Matthew,noi am fost prudenţi unul cu celălalt încă de la început.
-Mda,numai că mie mi se pare că tot ceea ce tocmai s-a întâmplat în acest pat a
înlăturat prudenţa aia,măcar în parte.Mi-ar plăcea să ştiu exact ce te deranjează.
Vino aici lângă mine şi spune-mi ce pot să fac ca să aranjez lucrurile.
Ea se simţea ca o proastă.Voia promisiuni în legătură cu o relaţie care abia dacă
începuse.Şi deocamdată nu exista aşa ceva din partea lui care s-o impresioneze
prea mult.Nu existau certitudini,nu existau garanţii.Şi de când avea ea nevoie de
aşa ceva?
-Samantha? Eliberându-şi părul din gulerul rochiei,se îndreptă încet spre pat şi
se aşeză pe marginea lui.
-Îmi pare rău.Uită tot ce-am zis.
-Nu,n-ai fi spus nimic,dacă n-ai fi fost îngrijorată de ceva,şi ai dreptate.
-Am dreptate? El îşi trecu degetele prin părul ei.Îi plăcea să-i mângâie părul,
pielea.De fapt,nu găsise nimic care să nu-i placă la ea.Zâmbi.
-Îţi spun eu cum procedăm,haide să facem o înţelegere.
-O înţelegere?
-Haide să ne gândim doar la noi pentru tot restul weekend-ului şi să lăsăm dracu'
restul lumii.Ea simţi o undă de bucurie străbătând-o.
-Serios?
-Da,dar mai este ceva.Bucuria ei păli.Trebuia să ştie că întotdeauna mai era
ceva,cu Matthew.
-Ce?
-Ca să lăsăm dracu' restul lumii va trebui să ne închidem pager-ele.
-Al meu este întotdeauna închis în weekend.Zâmbetul lui se lărgi.
-Trebuia să-mi dau seama.Compartimentalizarea.Nimic din munca ta nu-ţi
afectează viaţa personală.
-Câteodată,dar nu prea des.Dar viaţa ta este cu totul altfel.Munca ta este viaţa ta.
-Până la un punct.
-Şi vei vrea tu să-ţi opreşti pager-ul? Chiar şi el era surprins de el însuşi.Pager-ul
lui era singura cale de a fi contactat în timpul weekend-ului.Cei de la ziar,
cunoscuţii,nimeni nu ştia că el este cu Samantha.Şi dacă intervenea ceva
important,iar Gates va încerca să dea de el,nu va putea.Dar impulsul de a-şi opri
pager-ul nu dispăru.
-Chiar mai mult decât atât.Renunţăm şi la ziare şi la ştirile TV.
-Şi ce vom face? Ochii lui începură să strălucească.
-Sunt convins că vom găsi noi ceva.Ea zâmbi.
-În afară de asta.
-Nu ştiu exact ce vom face,dar cred că va fi interesant de aflat,nu crezi?
Da,credea,se gândi ea.
-Cum altfel ne-am putea da seama dacă într-adevăr avem o problemă unul cu
celălalt în a ne înţelege sau dacă aceste conflicte dintre noi n-au fost determinate
de situaţiile în care ne găsim? Privirea ei era gânditoare.
-De ce faci asta?
-Mă crezi sau nu,dar sunt convins că un week-end cu tine va fi grozav.
Ea zâmbi,în sfârşit.
-Atunci cred că este o idee minunată.

CAPITOLUL 9
Făcură dragoste din nou.Erau încă mult prea înfometaţi unul după celălalt.Nu
puteau să stea departe.Dorinţa era mult prea puternică,intensitatea prea mare.Şi
astfel se regăsiră de mai multe ori de-a lungul nopţii...
-Cât e ceasul? întrebă Samantha somnoroasă.
-Ceasul? Gura îi era lângă urechea ei,trupul gol lipit de al ei.N-am nici cea mai
vagă idee.De ce?
-Mi-e foame şi nu-mi amintesc să fi mâncat.
-Nici eu.Nu mâncare,cel puţin.Ea tremură de plăcere amintindu-şi cum făcuseră
dragoste ultima dată.Nu mai exista nici o părticică a trupului ei pe care el să n-o
fi sărutat,lins,mângâiat.Mai era posibil să se întoarcă la viaţa ei obişnuită după
ce noaptea se va sfârşi? O viaţă fără Matthew,fără atingerea mâinilor lui blânde
şi fără sărutările gurii lui şi limbii lui experte?
Din nefericire,răspunsul era dureros de clar şi de simplu.
-Eu mă gândeam la mâncare,spuse ea într-un târziu.
-De ce? El îşi apăsă gura de urechea ei,cu un sărut scurt şi uşor care îi dădu fiori
pe dinăuntru.Ea deschise ochii şi aruncă o privire către ceasul de pe noptieră.Era
aproape miezul nopţii.
-Pentru că,spre deosebire de tine,care trăieşti numai cu aer...
-Sau numai cu tine.Pot trăi numai cu tine foarte bine.Ea nu putu să nu
zâmbească.
-Corect.Bine,cum spuneam,spre deosebire de tine,eu am nevoie din când în când
de câte un sandviş sau de o porţie de supă ca să pot trăi.
-Tu îmi eşti mie de ajuns,dar eu nu-ţi sunt probabil ţie? Dacă aş mai avea putere,
m-aş simţi jignit.Dar,în timp ce nu mai am...El se opri,sprijinit într-un cot.Ce s-a
întâmplat cu tava pe care am adus-o?
-Nu-mi amintesc.
-Atunci las-o baltă.Se lăsă pe spate,îşi strecură braţul pe talia ei şi o trase mai
aproape de el.Cu un chicotit mic,ea se răsuci spre el.
-Tu cu ce funcţionezi? Cu baterii?
-Da,cele care ţin mai mult.Îşi strecură mâinile către fesele ei rotunde,prinzându-
le în palme,şi o lipi de erecţia lui tot mai mare,arătându-i că era din nou pregătit
pentru ea.Ea gemu realizând cât i-ar fi lui de uşor s-o atragă din nou în vârtejul
ameţitor al pasiunii.
-Proteine,spuse ea hotărâtă.Amândoi aveam nevoie de proteine.Ne vor da mai
multă energie.
-Să-mi dea energie ca să mă pot simţi jignit? îi mângâie gâtul cu buzele.Mai bine
nu.De ce aş vrea aşa ceva?
-Las-o baltă.Cu un hohot de râs,ea se rostogoli de lângă el către marginea patului
şi căută cu mâna pe podea.Uite tava.Vrei pâine,brânză şi fructe servite la
temperatura camerei?
-Sună bine.Sau cel puţin aşa cred.Tu nu? Ea ridică tava şi o puse între ei.
-Eu zic să tragem în port pe timp de furtună.Avem nevoie de carburant,şi ăsta,
zise arătând spre tavă,este carburant.Şi,în plus,acum brânza topită este suficient
de moale ca s-o putem întinde pe pâine.Fără să se obosească să-şi acopere
goliciunea,el se ridică în şezut şi-şi îndesă o pernă la spate.
-Tu te simţi bine? Vreau să spun...Ea zâmbi ironic.
-Vrei să spui după un asemenea tur de forţă?
Zâmbetul lui fu la fel de ironic ca şi al ei.
-Este exact ce voiam să te întreb.N-ai obosit? îi mângâie tandru obrazul cu dosul
palmei.Vrei să-i spun trupului meu că este de-ajuns?
Întrebarea lui demonstra că încă mai voia să facă dragoste cu ea.Odată cu
trecerea timpului,nevoia fiecăruia de celălalt creştea,în loc să pălească,iar ea era
chiar speriată de asta.Oricum,nu va dura prea mult.Se vor sătura în curând şi,
când asta se va întâmpla,se vor simţi plictisiţi unul de celălalt şi nerăbdători să
se întoarcă fiecare la liniştea de dinainte a vieţii lor personale.Numai că îşi
promiseseră că vor petrece tot weekend-ul împreună,iar ea avea de gând să se
bucure de fiecare clipă care mai rămăsese.
-Mă simt mai bine,chiar excelent,spuse ea.Şi chiar aşa şi era,fizic vorbind.Dar
emoţional nu era deloc bine.Se simţea ca şi cum în ultimele ore devenise ca un
mister dezlegat,ca o taină spusă în gura mare.
-Nici măcar un pic obosită?
-Cred că ar trebui să mă simt obosită,dar nu sunt.
-Nici eu.Zâmbind,înghiţi un cub de brânză.
-Serveşte-te singur,spuse ea,strecurându-se din pat.Mă întorc imediat.
-Stai,spuse el,deconcertat: Unde te duci?
-La baie.Mă întorc imediat,repetă ea,dispărând apoi în încăperea alăturată.
Singură de data asta,se spălă un pic,îşi pieptănă părul şi îşi puse rochia.
Apoi,simţindu-se ceva mai în largul său,se întoarse în dormitor,jurându-şi că va
face un duş imediat după ce va mânca.
-Ai vreun televizor pe aici? întrebă el.
-Sigur.Arătă cu mâna spre biblioteca veche de pe peretele opus patului.Este şi un
video-recorder şi ceva casete pe acolo.El încuviinţă.
-Nu mă uit prea mult la televizor,dar mai văd când şi când câte un film.Ce ai pe
aici?
-De ce nu te uiţi singur? Aranja pernele la capul patului.Poate găseşti ceva să-ţi
placă.
-Chiar aşa am să fac.Dar,între timp,nu vrei să-ţi fac o omletă?
-Parcă spuneai că nu ştii să găteşti.
-Nu ştiu,dar aş putea să fac ceva care să semene cu o omletă şi de cele mai multe
ori nu are un gust prea rău.
-Un burlac adevărat.Ochii lui sclipiră amuzaţi.
-Nu-i aşa.Îţi dai seama că aş fi putut să învăţ să gătesc dacă aş fi vrut cu
adevărat.Numai că prefer să mănânc în oraş.
-Dar ai măcar în casă vreo tigaie sau ceva de genul ăsta?
Ea scrută din priviri tava,apoi alese o bucată de brânză şi o întinse pe o felie de
pâine.Muşcase deja de câteva ori înainte să-şi dea seama că el nu-i răspunsese.
Se întindea spre paharul de vin când aruncă o privire către el şi-i văzu expresia
gânditoare.
-Matthew?
-Am un set de tigăi şi oale.Soţia mea le-a primit ca dar de nuntă.
Cu mare grijă,ea lăsă paharul jos.
-Soţia ta? El încuviinţă.
-Am fost căsătorit timp de optsprezece luni.
-Ai fost căsătorit? Se simţea parcă strangulată de aceste cuvinte.
-Exact.M-am însurat cu o fată pe care am cunoscut-o în primul an de colegiu.
Numele ei era Melissa şi ne-am căsătorit la o lună după ce am absolvit colegiul.
Privise spre pat tot timpul cât vorbise,dar fără să vadă nimic.În loc să vadă
baldachinul de culoarea fildeşului,vedea ochii verzi şi veseli ai femeii pe care o
iubise odată.Ar fi fost un reporter strălucit.Era extrem de talentată şi de
sclipitoare.Şocul începea să se împrăştie din mintea ei.
-Vorbeşti la timpul trecut.De ce?
-Avea leucemie.Era deja bolnavă când ne-am căsătorit,dar era convinsă că era în
remisiune.Poate că într-adevăr era,sau poate că doar voia prea mult să creadă
asta.Oricum,mie nu mi-a spus despre boala asta decât după căsătorie,când i-au
apărut din nou simptomele.
-Vrei să spui că te-ai căsătorit cu ea fără să ştii că avea leucemie?
Pentru prima oară el o privi pe Samantha.
-M-aş fi căsătorit cu ea oricum.N-avea nici o importanţă.Dar aş fi vrut să ştiu.O
iubeam foarte mult.Poate că aş fi putut s-o ajut într-un fel,măcar şi suportând o
parte din povară.Ridică din umeri,neputincios.Nu ştiu.Aş fi vrut să fi avut
destulă încredere în mine să-mi spună adevărul,dar am făcut tot ce mi-a stat în
putinţă până la sfârşit.Plină de compasiune pentru el,se întinse şi-şi puse mâinile
peste ale lui.
-Poate că n-a vrut să-ţi spună pentru că nu voia să te facă să suferi.
El îşi trecu mâna peste faţă.
-Asta mi-a spus în timpul ultimelor zile pe care le-am petrecut împreună,dar eu
cred că asta este dragostea adevărată,nu-1 aşa? Nu trebuie să împărţi totul,şi cele
bune,şi cele rele,cu celălalt? Ea nu putea suporta gândul suferinţelor prin care
trecuse el.Fusese atât de tânăr,fusese probabil copleşit de durere.Chiar şi faptul
că Leona nu-i suflase nici un cuvinţel despre asta era un argument că rănile lui
fuseseră foarte adânci.Simţea nevoia sălbatică să-l consoleze în vreun fel,dar
gândul era nerealist.Nimeni nu-l va putea consola de moartea tinerei lui mirese.
O iubise pe Melissa atât de mult,încât făcuse planuri de viitor cu ea,despre o
familie adevărată,să fie ea soţia lui.Apoi a trebuit s-o privească murind.
Cu nu foarte mult timp în urmă gândise despre el că nu era genul de bărbat care
să se îndrăgostească atât de mult de o femeie,încât să dorească să-şi petreacă tot
restul vieţii alături de ea.Părerea ei fusese că el întotdeauna va alerga de la o
femeie la alta,şi avusese dreptate.Pentru că astăzi el aşa era.Dar acum ştia că nu
fusese întotdeauna aşa.Tânăr şi imprudent,aşa cum fusese odată,aşa şi-ar fi dorit
ea să-l fi cunoscut,din tot sufletul ei.
-Mă tem că nu sunt o expertă în iubire,dar mi se pare o definiţie destul de
corectă.El o studie o vreme cu ochi enigmatici şi cu un zâmbet în colţul gurii.
-Nici eu nu sunt un expert.Dar am iubit-o foarte mult.Aş fi făcut orice pentru ea.
-Îmi pare foarte rău,Matthew.El îi strânse mâna.
-Şi mie îmi pare rău.Melissa va avea întotdeauna un locşor aparte în inima mea,
dar în caz că îţi pui întrebarea,am să-ţi spun că am reuşit să trec peste toate
acestea.A murit cu treisprezece ani în urmă.Ea rămase gânditoare.
-Tu nu le relatezi multora despre Melissa,nu-i aşa?
-Aşa este.
-Apreciez faptul că mi-ai spus mie.El îi luă mâna,o duse la gură şi o sărută.
-M-am gândit că e bine să ştii.De ce? se întrebă ea.Era un avertisment? Era
felul lui de a-i spune să nu se aştepte la prea mult din partea lui? Căsnicia lui
avusese un sfârşit trist şi îl înţelegea foarte bine de ce nu voia să se mai lege
serios de o femeie.
-Mă duc să fac o cafea,spuse ea,cu inima neaşteptat de grea.

Matthew îi aruncă Samanthei o privire admirativă când aceasta ieşi de sub duş.
Purta din nou rochia din satin de culoarea fildeşului şi,chiar de la o distanţă de
câțiva metri,îi putea simţi mirosul săpunului parfumat pe care îl folosise.Mirosea
puţin a flori şi puţin a condimente.Ştia asta pentru că el făcuse duş cu numai
câteva minunte mai înainte şi avusese curiozitatea să-i adulmece săpunul.Baia ei
era plină de tot felul de săpunuri şi spume de baie,toate acele cosmetice destinate
să scoată din minţi un bărbat.Nu ştia decât că îi plăcea rezultatul.Pentru sine se
hotărâse într-un târziu asupra unui săpun simplu,fără miros.
Nu voise să facă duş singur,îşi aminti el,dar ea se strecurase din pat şi dispăruse
în bucătărie.Nici nu se putea plânge prea mult de vreme ce,atunci când ieşise de
sub duş,găsise o tavă cu mâncăruri asortate,inclusiv două bucăţi de plăcintă cu
mere cu îngheţată deasupra.În timp ce el mânca,ea hotărî să facă duş.
Era ultimul lucru pe care îl vor mai face separat în acest weekend,se hotărî el.
Îşi îndreptă atenţia către televizor şi apăsă butoanele telecomenzii.
-Nu găsesc nimic interesant.Samantha se aşeză pe pat,lângă el.El avea un prosop
înfăşurat peste şolduri.După atâtea ore petrecute împreună,ar fi trebuit deja să fie
obişnuită să-l vadă gol,numai că încă avea o ciudată senzaţie de furnicătură când
privea spre el şi-i vedea torsul gol cu peri arămii acoperindu-i pieptul şi
picioarele musculoase.Se simţea ca şi cum ar fi fost în mijlocul unui ciclon.Ştia
că era doar ceva temporar.Curând totul va fi gata şi se vor întoarce la vieţile şi la
problemele lor,iar atunci ea va avea de înfruntat consecinţele faptului că se
aruncase atât de nepăsătoare în voia vântului.Deocamdată,însă,era mulţumită şi
fericită.
-N-am nici cea mai vagă idee cum sunt programele TV de sâmbătă noaptea,mai
ales atât de târziu.Cred că,de fapt,este deja duminică dimineaţa,nu-i aşa? Când
sunt acasă,de obicei,citesc sau închiriez o casetă video.
Îşi termină ultima bucată de plăcintă de mere,apoi îşi linse degetele.
El privi către degetele,apoi către buzele ei.
-Când eşti acasă? Asta înseamnă că ieşi destul de des?
-Ţi-am mai spus că mă mai întâlnesc câteodată cu câte un prieten,dar şi că
abilităţile mele de a potrivi oameni nu se extind asupra mea.De obicei ies cu
prietenii şi atunci pentru că unul sau altul are vreo legătură la mine.
-Cei la care te duci împreună cu Sloan?
-Exact.
-Probabil că este vorba tot de avocaţi.
-Zi mersi că n-ai parte de aşa ceva.Sunt foarte plictisitori.Făcu o pauză.Te-aş
întreba şi pe tine dacă ieşi pe undeva,dar,să fiu sinceră,nu cred că într-adevăr
vreau să ştiu.El puse telecomanda deoparte.
-De ce nu? Pentru că după aceste ore petrecute împreună,întrebarea lui cerea
sinceritate.Şi,în acest caz,ar fi trebuit să-şi dea seama singur de ce.
-E simplu.Tocmai am petrecut seara cu tine,făcând dragoste,şi chiar în acest
moment nu cred că mi-ar face prea mare plăcere să-mi povesteşti despre tine şi o
altă femeie.Gelozia nu aparţine în exclusivitate bărbaţilor,nu-i aşa?
-Nu,serios? Buzele ei se strânseră.
-Serios.Şi încearcă să nu mai pari atât de încântat de tine însuţi.
-Îmi pare rău,dar mi se pare corect după această după-amiază petrecută la nunta
mătuşii Leona.Dar,Samantha,şi vocea lui coborî,devenind blândă,nici măcar nu-
mi mai amintesc ultima dată când am fost la o întâlnire,iar ultima femeie pe care
am sărutat-o şi cu care am făcut dragoste eşti tu.
Nici măcar nu mă mai pot gândi la altcineva.Ea fu cât pe ce să se înece de
emoţie.
-Un răspuns minunat.Mi-a plăcut.El îi ridică mâna către gură şi i-o sărută în
palmă.
-E bine,asta pentru că a fost adevărat.Ea îşi drese glasul şi privi într-o parte.
-Ai renunţat la televizor?
-Mda.Spuneai că ai ceva casete? Ea flutură o mână către bibliotecă.
-Da,am câteva bune.Sunt în cele două sertare de sus.
El se ridică din pat şi se duse să cerceteze,cu un zâmbet mic pe buze.
-Va fi interesant să văd ce filme îţi plac ţie.Probabil cu definiţia ta pentru „bun”
diferă total de a mea.
-Crezi? Bine,înainte să deschizi sertarele,spune-mi ce crezi tu că îmi place.
Zâmbind,el se lăsă pe podea cu picioarele încrucişate.
-Drame de tribunal sau filme cu avocaţi.Kramer contra Kramer,de exemplu.Şi
Vânătoare de mierle.Sau mai recentul Firma.
Văzându-i picioarele încrucişate depărtând marginile prosopului,îi era greu să se
concentreze asupra filmelor.
-Mergi pe drumul cel mai uşor,Matthew.Mă dezamăgeşti profund.E ca şi cum aş
spune că ţie îţi plac filmele despre ziarişti.Cetăţeanul Kane şi Toţi oamenii
preşedintelui,de exemplu.Este aproape o înşelătorie.
-Nu sunt de acord,pentru că,de fapt,îmi plac amândouă.Cetăţeanul Kane este un
flim clasic,iar Toţi oamenii preşedintelui a fost nemaipomenit pentru că este
adevărat.Ea flutură din mână.
-Trişezi,cum ţi-am spus.Este evident că-ţi plac astfel de filme.Mai ghiceşte o
dată ce crezi că vei găsi în sertare.
-Bine,să vedem.Probabil că ai filmele Marthei Stewart,multe dintre ele.Apoi
despre grădinărit,decoraţiuni,bucătărie...Ea gemu de exasperare.
-Nu e nici măcar călduţ.De fapt,te găseşti undeva pe la Cercul polar,dar n-are
importanţă.Uită-te şi vezi dacă găseşti ceva care să-ţi placă.El deschise sertarele
şi începu să scoată casetele.
-Arma fatală? O privi surprins.Ai Arma fatală? Ea încuviinţă,amuzată.
-Da,şi nu numai pe primul,ci şi doi şi trei.Vezi? N-ai ghicit.Ochii lui se îngustară
cu scepticism.
-Astea sunt filme de acţiune.Vrei să spui că într-adevăr îţi plac filmele de
acţiune...pe lângă altele.
-Care altele?
-Îţi aminteşti scena de început din Arma fatală?
Era acolo o imagine grozavă a lui,cu fesele goale.Ochii lui se îngustară şi mai
mult.
-Şi ţi-au plăcut fesele lui Mel Gibson,nu? El nu prea părea împăcat cu ideea.
Ea zâmbi.
-După cum ţi-am mai spus,pe lângă altele.Îi plăcea la nebunie acest schimb de
cuvinte.Până acum-exceptând timpul cât făcuseră dragoste-fuseseră mai tot
timpul la cuţite.Acum însă era bine să mai glumească şi să vorbească nimicuri.
-Nu sunt tocmai topită după el,dar îmi place să-mi bucur privirea cu o pereche
de ochi albaştri...alături de alte părţi anatomice.El o privi năuc.
-Nu înţeleg.Ce au a face o pereche de ochi albaştri şi un fund grozav cu filmul
poliţist?
-Pentru unele femei,chiar totul.Ea râse văzându-l atât de nedumerit,dar şi pentru
că,în sinea ei,se gândea că ochii şi fesele lui puteau oricând face faţă celor ale lui
Mel Gibson.De fapt arătau chiar mai bine,pentru că Mel Gibson n-o făcuse
niciodată să i se înmoaie genunchii doar privind-o şi nici nu i se întunecase
culoarea ochilor chiar înainte s-o sărute şi să facă dragoste cu ea.
-Presupun că ai greşita impresie că atâta lume merge la film numai pentru
urmăririle de maşini şi toate acele clădiri care sar în aer,nu-i aşa?
-De asta mă duc eu.
-Bine,data viitoare când te mai duci la film,uită-te în jurul tău.Cel puţin jumătate
din cei de la rând vor fi femei.Se ridică din pat şi luă tava.Mai vrei ceva de la
bucătărie? El o privi.
-N-ai mai fost adineauri la bucătărie?Ea zâmbi,uşor încurcată de întrebarea lui.
-Nu,am fost sub duş.Înainte de asta am fost la bucătărie.De ce?
-Nimic.Mă simt singur când nu eşti aici.Întoarce-te repede.
Oh,da,se gândi ea,ochii lui erau cu mult mai frumoşi decât ai lui Mel Gibson.
Când se întoarse,jumătate din casete erau pe podea.
-Am pus de cafea.Ai găsit ceva să-ţi placă?
-Da,am găsit câteva.Ridică una din ele.Îţi place Harry cel murdar?
-Întotdeauna mi-a plăcut cum se uita Clint Eastwood cu ochii întredeschişi.
El părea deconcertat.
-Glumeşti.De asta ai cumpărat caseta? Ea izbucni în râs.
-Ce importanţă are de ce îmi place mie un film şi de ce îţi place ţie? Atâta vreme
cât amândoi putem găsi ceva plăcut la acest film,ne putem uita împreună.
-Cred că ai dreptate.Alese câteva casete,apoi se hotărî asupra uneia.Uite.
O puse în video,apoi se strecură în pat.Ea privea curioasă spre ecranul
televizorului,când începu muzica şi apăru titlul.
-Un flim cu Fred Astaire şi Ginger Rogers? Îţi plac filmele lor?
-Nu mi-au plăcut niciodată,spuse el,apropiindu-se de ea.Dar sunt gata să pariez
că trebuie să fie nemaipomenit să facem dragoste pe muzica lui Cole Porter.
Ea râse încet şi-i cuprinse gâtul cu braţele.
-Vezi ce vreau să spun? Ce importanţă are de ce ne place un film atâta vreme cât
ne putem bucura de el împreună?
-Înţeleg ce vrei să spui,rosti el răguşit,şi îşi lipi gura de a ei într-un sărut lung şi
fierbinte,care era doar primul dintr-un lung şir de sărutări lungi şi fierbinţi.

Samantha se mişcă somnoroasă în pat şi se descoperi stând lipită de Matthew,


strânsă în braţele lui,cu faţa pe umărul lui.Sub obraz,îi auzea bătăile liniştite şi
regulate ale inimii.Prin draperii îşi făceau apariţia zorile.
Mai multe filme rulaseră la video în noaptea aceea.La vreo două din ele,îşi
aminti ea cu un zâmbet slab,chiar se uitase.Şi rămăsese surprinsă cât de bine se
distraseră.Comentaseră fiecare scenă,disecaseră fiecare personaj.Recitiseră chiar
linii întregi de dialog,
-De ce zâmbeşti? întrebă Matthew somnoros.Ea îşi răsuci capul ca să-l poată
vedea.
-De unde ai ştiut că zâmbesc?
-Ţi-am simţind obrazul mişcându-se şi buzele curbându-se.
-Eşti foarte perspicace.
-Mda.
-Atunci poate că îmi poţi spune în ce zi suntem.El râse,iar ea ascultă sunetul din
pieptul lui.Era un sunet drăguţ,concluziona ea.Un sunet liniştitor.
-Am făcut atât de multe lucruri într-un timp atât de scurt,încât ar părea că
suntem deja în duminica săptămânii următoare,dar este duminica acestei
săptămâni,mă tem.
-De ce te temi?
-Pentru că weekend-ul nostru împreună se apropie de sfârşit.Mai avem doar ziua
de azi.Ea rămase pe gânduri.
-Asta înseamnă că vei pleca diseară? Sau rămâi peste noapte? El o privi.
-Nu m-am gândit.Tu cum ai vrea?
-Poate ar fi mai bine să aşteptăm să vedem cum merge ziua de azi.Până diseară
putem începe să ne certăm din nou.
-Sau,cum i-ai spus tu lui Sloan,vom putea avea o discuţie de pe poziţii diferite.
Ea ridică din umeri.
-Ştii,Matthew,punctele de vedere diferite nu sunt întotdeauna ceva rău.
Părinţii mei nu s-au certat niciodată,dar au avut o căsnicie mizerabilă.Poate că
dacă n-ar fi fost întotdeauna de acord unul cu celălalt,căsnicia lor ar fi mers mai
bine.Dar dacă ar fi stat de vorbă mai mult,ar fi rezolvat împreună problemele,
poate că ar fi ajuns să respecte fiecare părerea celuilalt şi poate că ar fi putut fi
mai fericiţi.
-Vrei să spui că dacă ar fi fost de acord să aibă divergenţe.
-Ceva de genul ăsta.Cel puţin s-ar fi descărcat de ceea ce îi frământa,în loc să
ţină totul în ei.
-Nu cred că pe noi ne poate acuza cineva că facem chestia asta.
-Astă cu siguranţă este adevărat.Ea râse.Numai că mi-a fost foarte uşor să mă
cert cu tine de vreme ce ai luat-o greşit încă de la început.El se ridică în şezut şi
o privi,cu ochii strălucind amuzaţi.
-Mai exact,după părerea cui? Cu un zâmbet ghiduş,ea se arătă pe sine.
-După părerea mea şi,oricum,doar părerea mea contează.El apucă o pernă şi o
aruncă încet către ea.
-Chiar crezi ce spui,nu-i aşa? Ea râse.
-Da,cred.Şi am întotdeauna dreptate.
-Cu excepţia cazurilor când te contrazici cu mine.Ea scutură din cap.
-Nu,îmi pare rău,dar nu există excepţii.Ochii lui se îngustară,în glumă.
-Cred că tu mai ai încă multe de învăţat.E bine că weekend-ul nu s-a terminat
încă.
-Şi cine crezi tu că mă va învăţa pe mine?
-Ce dracu'!Am să încerc eu.Şi dacă nu voi fi în stare să te învăţ să acorzi
punctului meu de vedere un adevărat respect,omagiu şi preţuire,atunci...
-Omagiu şi preţuire? Cine a spus despre omagiu şi preţuire?
-Eu am spus.Nu mă ascultai? Şi,după cum spuneam,dacă nu voi fi în stare să te
învăţ,atunci voi fi nevoit să mă spăl pe mâini de toată povestea şi să te etichetez
drept imposibil de învăţat,ca să nu mai zic nimic despre ideile greşite.
Ea se prefăcu furioasă.
-Ţi-a mai spus vreodată cineva că eşti nesuferit? El zâmbi.
-Nesuferit? De multe ori,dar nici una nu era atât de frumoasă ca tine.Şi mai ştii
ceva? Poţi să-mi spui că sunt nebun,dar dacă îmi spui nesuferit asta arată o lipsă
de respect.Asta nu e bine,Samantha.!
-Chiar aşa? îţi arăt eu ţie lipsă de respect.Şi-l pocni peste cap cu perna.Râzând,el
îşi puse mâinile deasupra capului.
-Bine,bine! Mă dau bătut.Rapid ca fulgerul,o prinse de încheieturi şi o trase
peste pat,lângă el.
-Mă dau bătut,dar nu chiar de tot.Doar parţial.Adu-ți aminte că eu am dormit
ceva.Bateriile mele sunt iar pline.Ea ar fi trebuit să se simtă deja plictisită de
el.În acest weekend făcuse dragoste cu acest bărbat mai mult decât făcuse toată
viaţa ei.Şi trupul ei era încă flămând de el.
-Vrei să-mi spui şi mie cum se cheamă bateriile astea? Aş vrea să-mi cumpăr şi
eu.
-Îmi pare rău,dar am exclusivitatea asupra lor.Singura cale să profiţi şi tu de ele
este să mă mai ţii pe lângă tine.
-Am să-ţi iau sfatul în consideraţie.
-Îmi place la nebunie când vorbeşti ca un avocat.Ea zâmbi
-Taci din gură şi sărută-mă.
-Da,doamnă,spuse el,întinzându-se aproape de ea.Sunt fericit să mă supun.

Matthew păşea prin grădină către casa Samanthei,culegând de ici-colo câte ceva.
O auzea pe Samantha trebăluind prin bucătărie.Auzea,când şi când,zgomot de
vase lovite.Şi îi plăcea.Nu-şi mai amintea când petrecuse atât de mult timp fără
să se gândească la munca lui.Nu-i plăceau vacanţele,nici măcar cele scurte.Nu
reuşise niciodată să facă un lucru la fel de interesant şi de incitant ca urmărirea
unui caz.De aceea,era acum uimit de cât de bine se simţea.Să nu facă nimic,
împreună cu Samantha.Şi făcând totul.
Intră în bucătărie prin uşa din spate şi o găsi stând în faţa aragazului,în
picioarele goale,îmbrăcată în blugi şi tricou.Îl încânta doar s-o privească.
Era îndrăgostit de ea şi nu ştia ce să facă în legătură cu asta.Cum va reacţiona ea
când îi va spune? El ar fi vrut să-i spună,apoi să-i ceară să-l iubească şi ea.Din
nefericire ştia că asta nu va merge.Şi îi era teamă că,dacă îi va spune,ea îi va
zâmbi politicos,apoi o să-i explice că weekend-ul şi relaţia lor s-au terminat.
-Ce faci?
-M-am hotărât să fac repede o supă de legume.
-Cum se poate face repede o supă? întrebă el,încruntându-se.
-Aşa cum o fac eu.Am tot ce-mi trebuie în congelator.Nu mai e nevoie decât de
câteva alte lucruri.Nu durează mult.El era îmbrăcat în pantaloni şi tricou,o
combinaţie foarte masculină,se gândi ea,dar oricum l-ar fi văzut îmbrăcat,tot i-ar
fi pus sângele pe foc.
-Ţi-e foame? îl întrebă.
-Aş mânca ceva,recunoscu el,apropiindu-se de aragaz şi uitându-se în oală.
Miroase bine.
-Va ieşi foarte bună.Ai căpătat febra de casă? El zâmbi.
-Poate febra de Samantha.
-Ştii ce vreau să spun.N-am ieşit din casă de ieri de după-amiază.Pentru mine nu
este ceva neobişnuit în weekend,dar cred că pentru tine este.
-Ştii,la mine acasă nu este atât de bine,nu mă simt ca aici la tine,deşi niciodată
nu m-am gândit prea mult la asta.
-N-ai ştiut niciodată că nu te simţi bine la tine acasă?
El se sprijini de masa de lângă aragaz.
-Acolo dorm,mă schimb şi câteodată mănânc.Altfel nu stau.Ea îl privi
gânditoare.
-Cred că o casă este mai importantă pentru unii decât pentru alţii.
-Este clar că pentru tine este foarte importantă,întotdeauna a fost aşa? Vreau să
spun,când erai mică,aveai o casă de păpuşi în care să pui mici covoare şi
perdeluţe?Un zâmbet strâmb îi curbă ei buzele.
-De fapt,chiar aşa a fost.Aveam cea mai frumoasă casă de păpuşi din tot
cartierul.El chicoti.
-Pariez că aşa era.Te-a învăţat maică-ta să faci toate astea?
-Nu.Cele mai multe le-am învăţat singură.Zâmbetul i se ofili.Mi-am transformat
casa de păpuşi şi apoi această casă în ceea ce aş fi vrut să fie cu adevărat viaţa
mea.Zâmbi din nou.Sau cel puţin aşa ar spune un psihiatru.
-Şi tu ce spui?
-Eu spun că-mi place să fac ceva pe lângă casă,să-i ofer o personalitate.Mă
relaxez când fac nişte draperii sau lustruiesc o mobilă sau gătesc o porţie mare
de supă.În weekend-uri,de obicei,rămân acasă şi lucrez aici.Mă ocup fie de
grădină,fie de casă.Ridică din umeri.Eu asta fac.Tu ce faci?
El o privi lipsit de expresie.
-Eu nu ştiu ce fac.
-Trebuie.Fiecare face câte ceva.Gândindu-se la întrebarea ei,el trase adânc aer
în piept.
-Bine,uite,mă duc la toate meciurile particulare de baschet şi de fotbal.Acolo mă
mai distrez.Sprâncenele ei se ridicară.
-Te distrezi? Ţipând către una dintre echipe s-o omoare pe cealaltă?
-Ei bine,nu chiar s-o omoare,dar să-i bată măr.Îndemânarea şi spiritul de echipă
îmi plac.Ţie nu-ţi plac sporturile?
-Cum să nu? îmi place să mă uit la fundurile jucătorilor de fotbal,strânse în
uniformele alea strâmte.Şi,bineînţeles,mai sunt şi picioarele nemaipomenite ale
jucătorilor de baschet.El se apropie de ea şi se prefăcu c-o sugrumă.
-N-ai putut să te abţii,nu-i aşa? A trebuit s-o spui.Ea se înecă de râs.
-Întâmplător este adevărat şi nici n-am apucat să-ţi vorbesc despre jucătorii de
baseball.Felul în care se mişcă şi-şi potrivesc poziţia chiar mă inspiră.
Râzând,el îi dădu drumul.
-Dumnezeule,adu-mi aminte să nu te duc niciodată la vreun meci.
-Oh,haide...Poţi să-mi spui tot ce vrei despre plăcerea jocului,dar nu-mi spune că
între reprize nu tragi cu ochiul la micuţele admiratoare îmbrăcate în fustiţele
acelea minuscule!El ridică bărbia.
-Nu contează.
-Aha.
-E gata supa aia? Ea îi aruncă o privire şi scutură din cap.
-Bărbaţi.El îşi duse un deget la ureche şi se frecă de parcă nu auzise bine.
-Oare chiar am auzit bine? A existat vreo notă de dezamăgire în glasul tău?
-A existat o tonă de dezamăgire în glasul meu.Problema cu voi,bărbaţii,este că
vă consideraţi singurii care au dreptul să tragă cu ochiul.
-Sincer să fiu,habar n-am avut că există aşa ceva,cum ar fi dreptul de a trage cu
ochiul,dar acum,că tot ai adus vorba,ideea ta cu dreptul exclusiv mi se pare
bună.
-Visezi.El râse.
-Poate ar trebui să schimbăm subiectul.
-Sigur,spuse ea.Cred că m-am făcut bine înţeleasă.
-Oh,era ceva de înţeles?
-Matthew,spuse ea cu o politeţe îngerească,vrei o porţie de supă?
-Îţi mulţumesc,Samantha,zise el la fel de politicos,cu mare bucurie.De fapt,de ce
n-am mânca în camera de zi,în faţa focului? Până termini tu pe aici,mă duc eu să
fac focul.
-Bună idee.Şi dacă nu-ţi reuşeşte schema cu omul cavernelor,foloseşte
chibriturile de pe şemineu.
-Eşti o scorpie.Râzând,ea se întoarse spre aragaz.După începutul poticnit de la
nuntă,n-ar fi crezut niciodată că acest weekend va fi chiar atât de reuşit.Şi asta
dincolo de felul în care făcuseră dragoste.Îi plăcea totul la el.Îi plăceau
înţepăturile lui şi faptul că era tot atât de liberă să-l înţepe şi ea.Îi plăcea mintea'
lui ascuţită,chiar dacă discutau în contradictoriu.
Cu toate că nu avuseseră nici o discuţie în acest weekend şi deşi umbra lui
Richard atârnase tot timpul deasupra lor precum o gorilă de o jumătate de tonă,
fuseseră în stare să lase deoparte diferendele şi să se înţeleagă.Fusese frumos.De
fapt,mai mult decât frumos.Fredonând încet,puse pe o tavă două porţii de
supă,pâine,fructe şi brânză şi le duse în camera de zi.Îl găsi pe Matthew şezând
pe podea cu spatele sprijinit de canapea,privind absent către focul ce trosnea
vesel.Îi dădu tava şi se aşeză lângă el.
-Dacă vrei să ieşim puţin pe afară,să-mi spui.Putem merge să ne plimbăm sau să
vedem un film de duminică,dar...
-Nu,nu vreau.Singurul lucru care aş putea spune că-mi lipseşte sunt bancurile
din ziarul de duminică,dar...
-Bancurile din ziarul de duminică! îi aruncă o privire uimită.Şi tu? Le ador!
Ochii lui se înviorară.
-Poate că ar trebui să stăm de vorbă pe tema asta.Crezi că putem excepta
bancurile din categoria „restul lumii”? Ea se lăsă pe spate,sprijinită de canapea,
cu bolul de supă în mână.
-Asta depinde de care bancuri obişnuieşti tu să citeşti.Dacă le citim pe aceleaşi,
cred că am putea face o excepţie.Şi,de vreme ce este un singur ziar,iar noi
suntem doi,s-ar putea să vrem să ni le citim tare,pe rând,unul celuilalt.
-Să le citim tare? Nimeni nu mi-a mai citit tare bancurile din ziar de când eram
copil.Ea râse.
-Şi tu crezi că acum eşti destul de mare?
-Niciodată n-am să fiu destul de mare pentru asta.Îmi place ideea.
-Bine.Haide să mâncăm,apoi poţi să ieşi să cauţi ziarul.
-Să-l caut?
-Băiatul cu ziarele îl aruncă în cele mai neaşteptate locuri,de obicei în curte,dar
este o adevărată aventură zilnică să-l găsesc.Odată l-am găsit chiar în cutia
poştală.Îţi poţi imagina?
-Nici o problemă.Cu astfel de aventuri mă descurc singur.

Cam o oră mai târziu,Samantha stătea la fereastra bucătăriei,privind prin


întunericul ce se lăsa afară.Tocmai terminase de spălat vesela şi o aranjase în
bufet,iar Matthew ieşise să caute ziarul.
Nu spusese încă nimic despre plecarea acasă şi se întreba dacă va rămâne peste
noapte.Spera ca el să rămână,chiar dacă ea trebuia să se trezească devreme ca să
plece la birou,pentru că era sigură că,odată el plecat,casa îi va părea foarte goală.
Masa durase ceva mai mult,pentru că se apucaseră să vorbească despre bancurile
lor preferate.Rămăseseră surprinşi şi încântaţi să descopere că aveau gusturi
comune.De fapt,întregul weekend fusese o surpriză şi o încântare pentru ea.N-ar
fi vrut să se mai termine,dar era conştientă că,orice şi-ar fi dorit ea,ceasul ticăia
implacabil şi curând va veni vremea să plece fiecare înapoi la viaţa reală.
Presimţea asta.

Auzi uşa de la intrare şi se grăbi spre camera de zi,în întâmpinarea lui.


-L-ai găsit?
-Nu.Expresia lui furioasă o făcu să se oprească brusc.Fără un cuvânt,el desfăcu
prima pagină a ziarului şi i-l dădu.Ea îl luă şi aruncă o privire.
JUDECĂTORUL RICHARD BARNETT DISPĂRUT

CAPITOLUL 10
Samantha îşi duse mâna la inimă.
-Oh,Dumnezeule,Richard! Parcurse cu repeziciune articolul.
-Scrie aici că sâmbătă după-amiază i-a spus soţiei că pleacă după pâine şi lapte
şi de atunci n-a mai fost văzut.Asta înseamnă că lipseşte de mai mult de
douăzeci şi patru de ore.
-Unde e?
-Poliţia face cercetări,spuse ea continuând să citească,încercând să afle cât mai
multe amănunte cu putinţă şi cât mai repede.
-Unde este el,Samantha?
-Ce?Privi în sus către Matthew fără să înţeleagă,apoi,încet,acuzaţia lui îşi făcu
loc în mintea ei.
-De unde să ştiu?
-Ai vorbit cu el sâmbătă dimineaţa.Sâmbătă după-amiază a dispărut.În afară de
soţia lui,tu eşti probabil ultima persoană care l-a văzut şi ştiu că aţi vorbit ceva
vreme în parc.
-Ce tot spui? întrebă ea,uimită.Crezi că eu ştiu ceva despre dispariţia lui
Richard?
-N-ar fi imposibil.Simţindu-se cumplit de dezamăgită,se uită lung la el.Părea că
weekend-ul luase sfârşit mai repede decât crezuse.
-Bineînţeles că n-ar fi imposibil pentru tine.Stai să-mi iau cheile şi am să te duc
acolo unde l-am îngropat.
-La dracu',Samantha,n-am spus că l-ai ucis.
-Nu? Eşti sigur? Sau ţi-ai amintit dintr-odată că suntem împreună de sâmbătă
după-amiază şi că de atunci abia dacă am fost de câteva ori în afara razei tale
vizuale?Altfel sunt convinsă că aş fi acum în capul listei tale de suspecţi.
Dar,dacă stau să mă gândesc mai bine,am fost în capul listei chiar de la început.
-Termină cu dramatizările,Samantha.Chiar de la început m-ai tot dus cu Barnett.
-Oh,Dumnezeule,sărmana de mine! Oare chiar există o lege care prevede că
trebuie să-ţi spun ţie tot ce ştiu,iar eu am încălcat-o?
-Nu zic decât că ştiimai multe decât mi-ai spus.Ea aruncă ziarul pe jos.
-Ei,nu zău,Dick Tracy? Şi exact de ce ţi-aş spune ţie despre un om care-mi este
prieten de mult timp,pentru ca tu să-l răstigneşti cu mare plăcere în ziarul tău
blestemat?
-Eu nu vreau decât ca adevărul să iasă la lumină.
-Tu n-ai fi în stare să vezi adevărul nici dacă l-ai avea chiar în faţa ta.
În faţa lui era ea,se gândi el,trăgând aer în piept,furios pe sine.Pe lângă faptul că
era îngrijorată pentru prietenul ei,iată-l şi pe el aruncându-i acuzaţii după
acuzaţii.Ridică o mână,împăciuitor.
-Bine,gata.Linişteşte-te.
-Să mă liniştesc? Nu,nu cred.Tocmai am petrecut împreună douăzeci şi şase de
ore minunate,dar în clipa în care lumea de afară a intrat între noi şi tu ţi-ai adus
din nou aminte de articolul tău nenorocit,iată-ne iarăşi în alertă,acuzându-mă pe
mine de nu ştiu ce,redevenind Matthew Stone,reporterul de investigaţii,care
trece peste orice ca să obţină un articol.Aruncă o privire sălbatică împrejur.Unde
îţi sunt cheile maşinii? Găseşte-le,împreună cu hainele tale,pentru că tocmai
m-am hotărât că vei pleca.El îşi vârî mâinile în buzunarele pantalonilor şi o privi
liniştit.
-Da, ştiu că ai ceva temperament în tine-foarte impresionant-,numai că nu plec.
Cel puţin nu înainte de a lămuri lucrurile.
-Să lămurim lucrurile? Vrei,de fapt,să spui până nu-ţi zic ce vrei tu să ştii.Îmi
pare rău,Matthew,dar nu voi face aşa ceva.Tu eşti în stare să mă faci să uit de
orice în pat,dar asta nu se va mai întâmpla decât dacă cumva ai nişte somnifere
ascunse în mânecă...
-Bine,bine.O prinse de mână,dar ea se scutură.El arătă către canapea.Te rog,
haide să stăm jos şi să discutăm puţin.Îmi pare rău că am tras concluzii pripite.
-Ai tras concluzii pripite? Nu,nu,nu,Matthew.Tu ai sărit cu gândul atât de
departe şi atât de sus,încât sunt chiar surprinsă că n-ai dat cu capul de vreun
satelit sau doi.El nu se putu abţine să nu râdă.
-Am greşit,bine? Am greşit.Iar tu,Samantha,eşti o doamnă a naibii de dură.
-Dură? Pentru că nu-ţi spun ce vrei tu să ştii?
Presupun că toate celelalte femei din viaţa ta n-au aruncat decât o singură privire
în ochii tăi albaştri şi a fost de-ajuns ca să facă tot ce voiai.Chiar în clipa în care
rostea aceste cuvinte,se gândi la soţia lui şi-i păru rău de ce spusese.
-Nu,zise el cu o blândeţe şi o răbdare în voce care o uimiră.Eşti dură pentru că
ştii cum să lupţi împotriva mea şi să mă pui la punct.
Silindu-se să-şi recapete stăpânirea de sine,ea îşi încrucişa braţele pe piept.
-Din păcate,s-ar părea că n-ai fost pus la punct destul de mult în viaţa ta,spuse
ea,mai calmă.
-N-am de gând să mă cert cu tine.De fapt,s-ar putea să nu mă mai cert niciodată
cu tine.Acum,te rog,putem sta jos? Ea îi aruncă o privire.
-De ce?
-Vreau să vorbesc cu tine.Tu nu trebuie să-mi spui nimic în schimb,dar te rog să
mă asculţi.Dacă prietenul tău Richard este în pericol,aş putea să-l ajut.
Afirmaţia lui îi atrase imediat atenţia.Acolo unde era vorba de o viaţă
omenească,era mai presus de orice neînţelegere.
-Cum? El merse până la canapea,se aşeză şi aşteptă să se aşeze şi ea.
-Dacă Richard este încă în viaţă şi prin asta vreau să spun că nu s-a sinucis...
-Richard n-ar face asta,replică ea,rece.Îşi iubeşte prea mult familia.
-Ştiu că asta este ceea ce ai vrea tu să crezi,dar aminteşte-ţi că avea cel puţin
perspectiva umilirii în public şi,în cel mai rău caz,un proces de crimă.
-În nici un caz un proces de crimă,spuse ea categorică.N-a făcut nimic ilegal.
-N-a făcut încă.Dar era şantajat şi dacă ar fi cedat...
-N-ar fi cedat niciodată.
-Bine,te cred pe cuvânt.Ea îşi puse mâna peste a lui,dorind să-l facă să înţeleagă:
-Matthew,când m-am întâlnit cu Richard în parc sâmbătă dimineaţă,mi-a spus că
avea de gând să spună familiei totul şi să se pregătească pentru dezastru.Căci
luni dimineaţa plănuia să facă public şantajul asupra lui.După aceea avea de
gând să se retragă din magistratură.
-Şi de ce n-ai vrut să-mi spui nimic despre asta? Pentru că n-ai avut încredere în
mine că voi păstra informaţia până când o va fi făcut el publică?
-Ai fi păstrat-o?
-Da,dacă aş fi crezut că o va face publică luni.Asta ar fi rezolvat direct ceea ce
încerc eu să fac de o vreme încoace,adică să scot la iveală adevărul şi să previn
un proces fals.Mă crezi sau nu,Samantha,dar mie nu-mi face nici o plăcere să-i
rănesc pe oameni.Şi sunt foarte conştient că o investigaţie poate distruge o
grămadă de vieţi şi poate redeschide o mulţime de răni.Nu ştiu niciodată ce este
în spatele unei poveşti,e ca şi cum aş deschide uşa dulapului şi mi-ar cădea în
braţe un schelet.Încerc să fiu cât de responsabil pot.Şi,câteodată,de cele mai
multe ori sper,dacă îmi fac treaba cum trebuie,durerea expunerii publice este o
durere meritată.
-Dar pot suferi şi oameni nevinovaţi,iar familia lui Richard este nevinovată.
-Nu vreau să fiu cinic,dar nu crezi că ar fi trebuit să se gândească la asta înainte
să se bage în povestea asta?
-Ba da,şi el ştie asta la fel de bine.Şi aşa cum ţi-am mai spus,tu eşti cinic,
Matthew.Ea avea o expresie nedumerită.Nu ştiu dacă tu poţi avea încredere în
cineva.
-Asta nu-i adevărat.
-Eu cred că este,dar te rog,haide să ne întoarcem la Richard.
-Da.Bine,dacă tu eşti sigură că nu s-a sinucis...
-Da,sunt sigură.
-Atunci înseamnă că organizaţia criminală a mirosit capcana şi a pus laba pe el
înainte să facă vreo mişcare.Ea îl privi,serioasă.
-Exact de asta mă temeam.
-Acum,eu ştiu că poliţia îşi face treaba,dar,dacă ei vor cu adevărat,cartelul poate
face un om să dispară cu desăvârşire,iar poliţia nu-l va găsi niciodată.Numai
că...Se întrerupse,urmărind firul unui gând.
-Numai ce?
-Eu am ceva ce poliţia nu are.
-Ce?
-Un informator în interiorul cartelului.Numele lui este Joe Gates şi are mare
interes să-l vadă pe Tate la pârnaie.
-E grozav,spuse ea,febril.Contactează-l.Sună-l chiar acum.Află unde este
Richard.
-Nu,treaba nu stă chiar aşa.El mă contactează pe mine.Oricum,altfel l-aş putea
pune în pericol.Şi ia ghiceşte? Pager-ul meu a fost oprit.Ea se făcu palidă.
-Oh,nu,spuse ea încet.Vrei să spui că o fi încercat să te contacteze până acum?
-Nu-ţi face griji.Am de gând să-l pornesc din nou chiar acum,dar mai întâi vreau
ca tu să înţelegi ceva.Dacă cei de la cartel l-au înhăţat pe Barnett,aşa cum cred
eu,pentru că au simţit că şantajul nu va merge cu el,atunci n-au nici un motiv
să-l ţină în viaţă.Ar putea fi deja pe fundul oricăruia dintre frumoasele lacuri din
împrejurimi.Pielea ei păli şi mai mult,până deveni lividă.
-Nu,nu poate fi adevărat.El scoase un blestem la adresa lui însuşi,apoi îi strânse
mâna.
-Îmi pare rău,draga mea.Ar fi trebuit să dau dovadă de mai mult tact.Am vrut
doar să fii pregătită pentru orice eventualitate.Cu cartelul nu te joci.Dacă treaba
cu Barnett nu merge,nu-şi vor mai pierde vremea cu el.Vor vrea să scape de el
cât mai repede cu putinţă ca să-şi poată face alt plan.Ea scutură încet din
cap,respingând vorbele lui.
-Nu,nu.Nu Richard.Trebuie să fie bine.
-Numai dacă...dar nu,el nu-i poate avea la mână cu nimic,aşa că ar încerca doar
să-i convingă că va face ce vor ei şi va renunţa la proces.Şi odată ce ei îl
bănuiesc,asta e aproape imposibil.Oamenii aceia nu acordă a doua şansă.Îşi
frecă fruntea,încercând să se gândească la toate aspectele.În ziar scrie că poliţia
îi protejează familia.Deci cartelul nu-i poate ameninţa familia ca să-l silească să
facă ce vor ei.Şi probabil că şi-au dat seama că el i-a povestit soţiei lui despre
toată treaba asta...Ochii ei se lărgiră.
-Ce-ai spus?
-Că probabil şi-au dat seama că...
-Nu,nu,că îi are la mână! Ea ridică vocea,de emoţie.Matthew,Richard îi are la
mână!
-Ce?Ea sări în picioare.
-Mă întorc imediat.Trebuie să-mi aduc poşeta.
-Poşeta? Matthew o privi mirat dispărând din cameră,apoi profită de ocazie
pentru a-şi găsi pager-ul şi pentru a-l porni la loc.Se întoarseră amândoi în
acelaşi timp.
-Uite,spuse ea,ţinând în mână un plic mare.Ieri în parc mi-a dat asta s-o păstrez.
-Ţi-a dat-o? Dar nu l-am văzut dându-ţi nimic.Oh,stai aşa...Îşi aminti că privise
în altă parte de mai multe ori,incapabil să-l vadă pe Barnett strângând-o în braţe.
-Ce este?
-Nu ştiu decât că este o microcasetă audio.O simt după formă,prin grosimea
plicului.Mi-a spus doar s-o păstrez pentru el,nimic mai mult.Sinceră să fiu,după
toate cele întâmplate între noi în ultima vreme,am uitat de ea.Habar n-am avut
că este în pericol.Mi-a spus doar să i-o păstrez.El o privi gânditor.
-Ai la ce s-o ascultăm?
-Vrei s-o asculţi? El încuviinţă.
-Vreau să-mi fac o idee despre cât de mult îi are Barnett la mână,ca să-mi pot da
seama cum stăm.Mi-am pornit pager-ul.Cu puţin noroc,Gates mă va suna în
curând,dar chiar dacă sună,n-am nici o garanţie că ştie ceva ce ne-ar putea ajuta.
Ea privi spre plic,apoi către Matthew.
-Sub nici un motiv banda asta nu trebuie făcută publică,Matthew.Cel puţin până
când Richard nu este în siguranţă.
-Nu crezi că îmi dau şi eu seama de asta? Adevărata întrebare este dacă vei avea
încredere în mine.Ea avu doar o scurtă ezitare înainte de a-i da plicul.
-Mă duc să aduc microcasetofonul.Uimit,el o urmări cum iese din cameră.Într-
un timp atât de scurt trecuseră printr-o gamă atât de largă de emoţii,încât orice
alt cuplu ar fi zăcut acum în cioburi,în locul lor.Acum era vorba de o chestiune
de viaţă şi de moarte.Nu putea găsi nici un motiv pentru care ea să-i încredinţeze
viaţa prietenului ei,având încredere în el.Dar miracolul miracolelor,uite că exact
asta se întâmplase,şi el nu-şi revenea din uimire.În nici un caz nu-i va trăda
încrederea.Ea reveni şi câteva minute mai târziu terminară de ascultat banda.
-Bine,acum ştim că Richard este în siguranţă,zise Samantha.Cel puţin virtual,
înregistrarea ne garantează asta.Probabil că a aranjat vreo întâlnire pe undeva şi
a folosit un reportofon cu activare la voce,înregistrând conversaţia fără ca ei să
ştie.Matthew scutură capul uimit.
-Jos pălăria pentru treaba asta.Orice judecător va considera această înregistrare
drept o dovadă şi va putea incrimina o grămadă de oameni.Cel cu care a vorbit
Barnett este foarte clar identificat.
-Richard este un om bun care a făcut o greşeală,iar acum încearcă s-o repare în
modul cel mai onorabil.Eu am tot încercat să-ţi spun.
Zâmbind,el o mângâie pe obraz.
-Oare toţi prietenii tăi beneficiază de o asemenea loialitate din partea ta?
Lasă.Ştiu că răspunsul este „da”.Zâmbetul lui păli şi mâna îi căzu.Din nefericire,
mai este o problemă.Cu înregistrarea asta,Barnett şi cartelul ajung într-un punct
mort.
-Nu înţeleg.Credeam că această casetă este asigurarea de viaţă a lui Richard.
-Oh,da,el a avut o idee bună să facă înregistrarea,pentru că astfel mai trage de
timp până când cei din cartel cântăresc toate posibilităţile.Nu-i pot da drumul.Au
şi ei ideile lor despre onoare şi credibilitate,şi asta e totul pentru ei.
Nimeni,niciodată,nu-i poate trage pe sfoară fără să plătească.
-Dar nu-l pot'ucide! Trebuie să-şi dea seama că dacă trupul lui este găsit,
înregistrarea va fi făcută publică.
-Mda.Dar ce-ar fi dacă îl omoară şi trupul lui nu este găsit niciodată? Sunt în
stare să facă aşa ceva; au mai făcut-o şi înainte.Îngroapă trupul şi şterg toate
urmele,iar cel care are caseta nu va şti dacă Barnett mai trăieşte sau e mort.Şi
acea persoană-adică tu-nu va vrea să rişte viaţa lui Barnett,aşa că stă cu capul la
cutie,cel puţin o vreme.Şi între timp ei se pot reorganiza atât de mult,încât mai
poate dura ani întregi până să le penetrezi organizaţia,mai ales că justiţia a
încasat-o de data asta.Îl înlătură pe Tate şi până în final ei vor învinge.
Bineînţeles că Barnett va fi mort,dar ei vor învinge,şi sunt convins că,mai
devreme sau mai târziu,pentru varianta asta vor opta.
Ea scăpă un suspin.
-Nu!El îi prinse mâna.
-Nu-ţi pierde speranţa,draga mea.Dacă sună Gates,poate avem şansa...
Pager-ul lui porni să ţiuie,şi săriră amândoi.
Îl apucă şi verifică numărul de pe ecran.
-La dracu sunt cei de la redacţie.Sunt sigur că se întreabă ce s-a întâmplat cu
mine.Ştiau că mă ocup de povestea asta.
-Îi suni?
-Imediat.Ascultă,Samantha,vreau să-ţi mai spun ceva.Vreau să-ţi mulţumesc că
ai avut încredere în mine să mă laşi să ascult banda.Deşi se hotărâse instantaneu,
ea ştiuse că este ceva important.El îi spusese că dragostea înseamnă încredere şi
ea era întru totul de acord.Dragoste...
-La începutul weekend-ului poate că aş fi procedat altfel.
-Cred că eşti de acord cu mine că acesta n-a fost un weekend obişnuit,zise ea cu
grijă.Acum însă te cunosc mai bine.De fapt,nici măcar n-a fost un weekend
întreg,dar...Pager-ul se porni din nou.El studie numărul de pe ecran.
-Nu recunosc numărul,dar el trebuie să fie.Îi aruncă o privire.Ce voiai să-mi
spui? Erau o mulţime de lucruri pe care ar fi vrut să i le spună,o mulţime de
emoţii pe care le-ar fi vrut descifrate.Dar chiar voia acest lucru? Exista un singur
adevăr care o cutremura.Îl iubea.Îl iubea din toată inima.
-Continuăm discuţia mai târziu,zise ea.Acum ai nevoie de un telefon.Du-te la cel
din bucătărie,mai zise ea,ridicându-se în acelaşi timp cu el şi conducându-l.
Ajunşi în bucătărie îi dădu receptorul şi,în timp ce el forma numărul,ea îşi
frângea,nervoasă,degetele.Chipul lui Matthew se lumină când auzi vocea lui
Gates şi îi făcu semn din cap Samanthei.
-Grozav,tu eşti! Ce ai pentru mine? Ştii unde îl ţin pe Barnett? Este în viaţă?
Samantha îl văzu cum strânge receptorul în mână,apoi dădu din nou din cap
către ea.Gates ştia,se gândi ea.
-Da,îmi pare rău că n-am fost de găsit,dar ascultă,poţi să mă ajuţi? Spune-mi ce
ştii.El tăcu din nou,ascultând.Iar Samantha spuse o scurtă rugăciune să-l
găsească la timp pe Barnett.Era un om bun,iar familia îi fusese întotdeauna
alături.
-Bine,spuse el într-un târziu.Am să văd ce pot să fac.Făcu o pauză.Nu,nu-ţi fie
teamă.Indiferent ce se întâmplă,n-am să te implic.Agăţă receptorul în furcă şi se
întoarse spre Samantha.
-Am nişte veşti bune şi unele nu-chiar-atât-de-bune.
-Spune-mi.
-Gates mi-a spus unde l-au dus pe Barnett.Este într-un depozit din cartierul
industiral.Ştiu eu unde.Vestea nu-chiar-atât-de-bună este că nu ştie dacă mai este
încă în viaţă.Ea abia fu în stare să-şi reprime fiorul de pe şira spinării.
-Trebuie să-l ajutăm.
Era foarte palidă,dar hotărârea era înscrisă pe fiecare centimetru al trupului ei.Iar
el o iubea foarte mult.Dorea la nebunie s-o ia în braţe şi să-i spună,numai că ea
nu era în stare să se concentreze la altceva înainte ca prietenul ei să fie în
siguranţă.Se întoarse la telefon şi formă un număr.
-Vom avea nevoie de ceva ajutor,dar nu vreau toată poliţia din Dallas acolo.
Începu un dialog cu cineva.
Samantha ascultă fără să spună nimic.Fiecare minut care trecea scădea şansele
de supravieţuire ale lui Richard.Nu regreta timpul petrecut împreună cu
Matthew cu pager-ele oprite,chiar dacă asta a făcut să afle mai târziu despre Ric-
hard.Nu mai putea decât să spere că totul se va termina cu bine.Şi era fericită că
Matthew făcea tot ce-i stătea în putere ca să-l ajute pe Richard.Era de-ajuns,se
rugă ea.Trebuia să fie de-ajuns.Matthew închise telefonul şi se întoarse spre ea.
-Bine,uite care-i treaba.Am un prieten poliţist care-mi este dator vândut şi asta
este al dracu' de bine chiar acum,pentru că i-am cerut să aibă încredere în mine
fără să-i dau prea multe informaţii,i-am spus în mare despre ce este vorba şi
i-am cerut să nu mai spună decât acelora în care are încredere că vor face ce este
necesar.O acţiune fulger şi o echipă specială de intervenţie vor dărma toată
şandramaua.
-Ce se va întâmpla?
-I-am spus că vreau să merg şi eu acolo.Am să mă îmbrac şi mă întâlnesc cu el
la două cvartale de depozit.Se îndreptă spre dormitor.Te sun după ce se termină
toată povestea să-ţi spun ce s-a întâmplat.
-Vin cu tine,spuse ea,urmându-l.
-Nu,Samantha,nu vii.E prea periculos.Ea dispăru în şifonier şi reveni cu o
pereche de pantofi de tenis în mână şi cu un zâmbet pe chip.
-Haide să facem un târg.Oriunde mergi tu,vin şi eu.
Matthew încă mai încerca s-o facă să se răzgândească în timp ce opri maşina în
spatele maşinii prietenului său,fără însemnele poliţiei.
-Rămâi aici,spuse el,şi o sărută.
-Dacă mergi tu,merg şi eu.El îi puse o mână pe obraz.
-Ascultă-mă,Samantha.Prietenul meu nu te va lăsa să mergi înăuntru,dar mă va
lăsa pe mine atâta timp cât stau cuminte.Are încredere în mine că nu voi face
nimic prostesc.
-Dar ai putea fi rănit.
-Nu.Am mai trecut prin situaţii asemănătoare înainte.Ştiu să stau la locul meu şi
să am grijă de mine.Ea îl prinse strâns de încheietură.
-Promite-mi că nu vei fi rănit.El dădu din cap şi-o sărută.
-Promit.El discută ceva cu prietenul său,apoi un grup de poliţişti înaintară către
depozit,cu el nu foarte mult în spatele lor.
Samantha nici nu mai era conştientă dacă respira,dar era conştientă de orice
altceva.Sărea în sus la cel mai mic zgomot.În jurul ei culorile străluceau,apoi
păleau,apoi străluceau din nou.Dacă ar fi trebuit să se mişte din loc,cu greu ar fi
reuşit.Îi era destul de greu să se gândească la Richard rănit sau,mai rău,chiar
mort.Dar dacă i s-ar întâmpla ceva lui Matthew,n-ar putea suporta.Secundele
treceau,devenind minute.Şi,într-un târziu,îl văzu pe Richard ieşind din depozit,
palid,răvăşit,extenuat,dar în viaţă,cu Matthew chiar lângă el.Cu un strigăt de
bucurie sări din maşină şi alergă spre Richard.Şi,privindu-i,Matthew zâmbea.

Era aproape miezul nopţii când Samantha ajunse acasă.Se simţea epuizată
emoţional,ca şi cum n-ar mai fi avut nici o picătură de adrenalină în trup.
Matthew era cu ea.Fără îndoială că va pleca în curând către redacţie să-şi scrie
articolul,dar,pentru propria ei linişte sufletească,mai erau câteva lucruri care
trebuiau lămurite,în camera de zi se întoarse spre el.
-Nici nu ştiu cum să-ţi mulţumesc că m-ai ajutat cu Richard.El se prăbuşi pe
canapea şi-şi trecu degetele prin păr.
-Mă bucur că am putut să fiu de folos.Mulţumesc cerului că l-am găsit în viaţă.
Ea încuviinţă.
-Probabil că eşti nerăbdător să-ţi scrii articolul...
-Ce articol?Ea îl privi cu surprindere.
-Articolul despre Richard şi tentativa de şantaj.El îi făcu semn.
-Vino,stai jos.Împărţiseră o mulţime de lucruri în acest weekend.Ciudat,dar nu-şi
mai amintea cum fusese viaţa ei fără el.Şi chiar dacă habar n-avea ce voia să-i
spună,nu era nimic mai natural decât să se aşeze lângă el pe canapea.
-Poliţia a fost implicată în salvarea lui Barnett,spuse el.Asta înseamnă că
activitatea celor din cartel era într-un fel sau altul urmărită.Când am ieşit din
depozit am văzut reporteri de la cel puţin două posturi de televiziune locale.
Salvarea lui Barnett va apărea în ştirile de dimineaţă.Publicul va afla despre asta
mâine la prima oră.Dacă aş scrie articolul acum,n-aş face decât să povestesc
ceea ce va fi deja cunoscut şi asta nu-mi place.Nu,am să-i las pe alţii s-o facă.
-Numai că reporterii de la televiziune nu ştiu nimic despre tentativa de şantaj.Tu
ştii.
-Da.Îşi trecu mâna prin părul ei,într-o mângâiere blândă.Apropo,cum de nu
mi-ai cerut să nu fac publică tentativa de şantaj şi motivul din spatele şantajului?
Ea făcu o pauză pentru a-şi alege cuvintele.
-Înţeleg cât este de importantă munca ta pentru tine.Am avut încredere în tine
când a fost în joc viaţa lui Richard şi te-am lăsat să asculţi banda,iar tu l-ai
ajutat.Acum nu mai am nici un drept să-ţi cer să nu-ţi faci meseria.
-Apreciez asta mai mult decât ai putea crede,dar adevărul este că deja m-am
hotărât să nu mai scriu articolul.Singurul motiv pentru care aş fi făcut publice
şantajul şi motivul şantajului ar fi fost ca să previn o eroare judiciară.Dar
acum,când Barnett are de gând să se retragă,nu se va mai ocupa de cazul Tate.Şi
dezvăluirea şantajului n-ar mai avea nici un rost şi n-ar face decât să-i rănească
şi mai mult familia.
-Foarte frumos din partea ta.El zâmbi,sesizând nota de surpriză din glasul ei.
-Ţi-am mai spus că încerc să fiu responsabil.
-Sunt impresionată.Zâmbetul lui se lărgi.
-Atunci sunt fericit.Dar se mai simţea şi nerăbdător şi ceva mai mult decât
emoţionat,se gândi el,şi era aproape fizic incapabil să mai aştepte până să-i
spună ceea ce-i ocupa toate gândrurile.
-Mai este ceva,Samantha.O gheară îi strânse ei inima.
-Matthew,nu-mi eşti dator cu nici o explicaţie.Ştiam eu că acest weekend se va
termina mai devreme sau mai târziu şi că tu vei pleca.El îşi puse degetele pe
buzele ei,făcând-o să tacă.
-Trebuie să-ţi spun ceva,aşa că,te rog,ascultă-mă.Mai mult decât orice altceva pe
lumea asta trebuie să-ţi spun că te iubesc.
-Mă...Cuvintele lui o şocaseră.El o privi îngrijorat.
-Îmi pare rău dacă ideea asta te supără,dar este ceva ce nu pot controla.Te iubesc
din toată inima.Nu ştiu,poate că ar fi fost mai bine să mai aştept o vreme până
să-ţi spun.Poate că ar fi trebuit să mai aştept să ne mai vedem un timp.Dar
adevărul este n-am mai avut răbdare,pentru că,dacă ai de gând să-mi spui
nu,vreau să încep imediat să te fac să te răzgândeşti.Copleşită de fericire şi de
uşurare,ea izbucni in ns.
-Nu sunt nici măcar puţin supărată.
-Nu?
-Nu.Plină de iubire,ridică o mână spre faţa lui.Eu am ştiut întotdeauna când doi
oameni se potrivesc pentru că am crescut cu doi părinţi care nu s-au
potrivit.Credeam că am să ştiu imediat dacă un bărbat esta potrivit pentru mine
chiar în clipa în care îl voi fi văzut.Dar cu tine instinctul meu n-a mai funcţionat.
De aceea,m-am împotrivit atât de tare ţie şi am încercat să te leg de vreuna din
prietenele mele.Te-am acuzat că nu vezi adevărul nici dacă îl ai chiar în
faţă,dar,Matthew,nici eu nu vedeam adevărul.
-Şi care este adevărul? întrebă el,încă nesigur de reacţia ei.
-Te iubesc,spuse ea simplu.Nu ştiu cum s-a întâmplat,nu ştiu nici când,dar te
iubesc.El lăsă să-i scape un oftat de uşurare.
-Probabil că ţi s-a întâmplat în acelaşi timp când mi s-a întâmplat şi mie,atunci
când te-am văzut ieşind din tribunal.M-am uitat la tine şi te-am văzut
apropiindu-te de mine în lumina soarelui şi am ştiut că se întâmplă ceva absolut
extraordinar.M-ai provocat şi m-ai încântat,iar eu am fost gata.
-Cred că ai dreptate.Mă enervai îngrozitor,dar cu siguranţă mi-ai atras atenţia.
-Ştiu că nu procedez cum trebuie,zise el răguşit,apropiindu-se de ea,n-am nici
măcar un inel să-ţi pun în deget,dar trebuie să ştiu,ce-ai zice să ne petrecem tot
restul vieţii împreună?Ea râse şi-şi înlănţui mâinile de gâtul lui.
-Zic că ar fi grozav,chiar minunat.Şi,până la sfârşit,se gândi ea,după toate
certurile şi după ce făcuseră dragoste şi apoi iar se certaseră,lucrurile erau,de
fapt,foarte simple.

EPILOG
Şase luni mai târziu.
Samantha se apropie de el prin lumina soarelui şi de data asta el nu-şi mai umbri
ochii.O vedea chiar foarte bine,iar ceea ce vedea era femeia pe care o iubea mai
mult decât pe el însuşi.Se cunoscuseră şi se îndrăgostiseră unul de celălalt într-o
toamnă încântătoare,iar acum era primăvară şi urmau să se căsătorească în
curtea casei ei.Liliacul era în floare,iasomia la fel.Tot felul de flori umpleau
aerul de parfum.Samantha purta o rochie lungă,de culoarea fildeşului,cu dantele
şi sifon cusute cu perle strălucitoare.Crini aurii şi margarete erau prinse în părul
ei,iar buchetul de mireasă era împletit din margarete,clopoţei şi crini.Peste tot
atârnau panglici aurii,sidefii şi galbene,fluturând în vânt.
Un cvartet de coarde cânta încet,romantic.Loena şi Alfred se apropiară alături de
alţi membri ai familiilor lor,făcându-le urări de bine,menite să-i ţină împreună
pentru tot restul vieţii.Matthew îi zâmbi Samanthei,ştiind că,de acum înainte,
fiecare anotimp al vieţii lor nu va aduce decât încântare.Şi simţea că nu mai are
răbdare.

SFARSIT