Un studiu intercultural: Empatia si adoptarea perspectivei la copiii

brazilieni și americani

Sampaio, L.R. (2017). A cross-cultural study: Empathy and Role-taking in

Brazilian and American children, Universitas Psychologica, 16(1), 1-10.

Prezentarea studiului:

Dincolo de relatia dintre cognitie si afectivitate la nivel individual, exista o alta

intrebare care ar putea fi propusa: „In ce masura cultura influentează dezvoltarea
adoptarii perspectivei si a empatiei?” Prin urmare, autorul studiului ales si-a
propus sa verifice daca copiii brazilieni si americani difera in functie de
dezvoltarea empatiei si de adoptarea perspectivei. Mai mult, el a fost interesat sa
evalueze daca aceste constructii au fost afectate de varsta si de sexul copiilor.

Metoda

Participanti: La studiu au participat copii din medii socioeconomice diferite: 98

de copii brazilieni (46 baieti si 52 fete), cu varsta cuprinsa intre 7 si 12 ani, din
orasul Petrolina, si 80 de copii americani (41 baieti si 39 fete), cu varsta cuprinsa
intre 6 si 13 ani, din orasele Everett, Allston si Somerville. Participantii au fost
impartiti in 3 grupe de testare: 6-8 ani (54 copii); 8,1-10 ani (65 copii); 10,1-13
ani (59 copii).

Materiale: Copiilor li s-a administrat o sarcina de adoptare a perspectivei,

dezvoltata de Flavell (1968), iar gradul de empatie a fost masurat prin „Bryant’s
Index of Empathy for Children and Adolescents” (Bryant, 1982), o scala
autoevaluativa, compusa din 22 de propozitii care descriu comportamente,
sentimente si ganduri. In Brazilia, participantilor li s-a administrat versiunea
portugheza, tradusa si validata de Koller, Camino & Ribeiro (2002), iar
participantii din Statele Unite au primit versiunea originara (Bryant, 1982).

Proceduri: Sarcina de adoptare a perspectivei a constat dintr-o secventa de 7

carti ce ilustreaza povestea unui baietel care, pentru a scapa de cainele agresiv
care-l urmareste, urca intr-un copac si, in timpul in care se afla in copac,
mananca un fruct. La inceput, participantii la studiu sunt rugati sa se uite la toate
cele 7 carti si sa spuna povestea pe care ei si-o imagineaza ca a avut loc. In
continuare, experimentatorul elimina trei carti care indica motivul pentru care
baiatul a urcat in copac (pentru a scapa de un caine agresiv). Cu toate ca
imaginea cainelui apare in fundalul ultimei carti, nu exista informatii care sa
sugereze de ce se afla copilul in copac. In aceste conditii, cercetatorul solicita
1
participantului sa spuna cum crede el ca-si va construi povestea o persoana care
a ajuns in incapere abia in acel moment si vede doar cele 4 carti ramase.
Intrebarea finala pentru participantii la studiu este: „Ce ar spune persoana care
tocmai a ajuns in aceasta incapere daca o intreb de ce a urcat baietelul din
poveste in copac?”

Raspunsurile copiilor au fost notate conform urmatorului sistem: 1 punct

primesc copiii care spun ca persoana care tocmai a ajuns ar relata o poveste
echivalenta cu propria lor versiune (baietelul a urcat in copac din cauza
cainelui); 2 puncte primesc copiii care spun ca persoana care tocmai a ajuns ar
relata o poveste diferita de propria lor versiune (de exemplu, „un baiat care a fost
flamand a vazut un mar si a dorit sa-l manance”), dar in care, baietelul a urcat in
copac pentru ca era urmarit de un caine agresiv; 3 puncte primesc copiii care
spun ca persoana care tocmai a ajuns ar relata o poveste diferita de propria lor
versiune, dar motivand diferit faptul ca baietelul s-a urcat in copac. Conform lui
Selman (1971b), fiecare dintre aceste categorii de raspuns indica un nivel diferit
de adoptare a perspectivei.

Discutie: Rezultatele obtinute in cadrul acestui studiu au furnizat unele dovezi

in conformitate cu rezultatele studiilor anterioare privind dezvoltarea adoptarii
de perspectiva si a empatiei. Mai exact, s-a observat ca scorurile pentru cele 2
testari realizate in cadrul studiului (adoptarea de perspectiva si gradul de
empatie) s-au imbunatatit pe masura ce varsta participantilor a crescut.
Comparatiile care s-au facut la nivelul celor 3 grupe de varsta au indicat faptul
ca la o varsta cuprinsa intre 6 si 8 ani, capacitatea de a adopta perspectiva
celorlalti tinde sa se dezvolte intr-un ritm accelerat, fiind practic consolidata in
jurul varstei de 10 ani (in special pentru fete), in timp ce empatia nu pare sa se fi
schimbat semnificativ in jurul varstei de 8 ani. De fapt, in sarcina de adoptare a
perspectivei, doar 7,3% dintre copii au esuat (n = 13), raspunsurile lor fiind
clasificate la primul nivel.

Pe de alta parte, copiii ar putea sa-si dezvolte abilitatea de adoptare a

perspectivei mai devreme decat prevedea teoria, in special in tipurile de sarcini
in care adoptarea de perspectiva este evaluata printr-un stimul perceptiv. Din
acest motiv, studiile ulterioare ar putea combina utilizarea sarcinilor perceptuale
de adoptare a perspectivei, cu cele care evalueaza adoptarea perspectivei sociale
(Selman & Byrne, 1974), pentru a obtine o evaluare mai detaliata a acestei
abilitati de factura sociocognitiva.

2
In ceea ce priveste empatia, rezultatele studiului au indicat o crestere
semnificativa a scorurilor obtinute pentru copiii cu varste cuprinse intre 6 si 10
ani, in paralel cu o imbunatatire a performantelor in sarcinile de adoptare a
perspectivei. Pe de alta parte, corelatia negativa dintre empatie si adoptarea de
perspectiva, obtinuta in cadrul acestui studiu, este contrara rezultatelor obtinute
de Bryant (1982), Davis (1983) si presupunerii lui Hoffman, conform careia,
aceste doua constructii se dezvolta in paralel in timpul copilariei. Pentru acest
rezultat, au fost luate in consideratie trei posibile explicatii, care ar trebui
examinate in studii ulterioare: (1) dorinta copiilor de a adopta unele raspunsuri
dezirabile social (de exemplu, daca cineva ar spune: „O fata pe care o vad ca
plange ma face sa ma simt ca si cand as plange”, ar putea fi interpretat ca un
semn al „imaturitatii persoanle”); (2) prevenirea suferintei personale;
(3) influenta unor variabile necontrolate care au actionat in cadrul studiului.

In privinta diferentelor de empatie legate de nationalitate si sex, rezultatele

studiului au fost in conformitate cu studiile interculturale (Gouveia & Clemente,
2000; Levine et al., 2001), care indica faptul ca oamenii din tarile colectiviste
tind sa fie mai orientati spre emotional, precum si cu studiile care arata tendinta
femeilor de a se descrie ca fiind mai empatice si mai sensibile decat barbatii
(Lozano & Etxebarria, 2007; Sampaio, Guimarães, Camino, Formiga &
Menezes, 2011).

Pe de alta parte, diferentele dintre scorurile obtinute au indicat faptul ca unii

factori ai contextului socio-cultural din Statele Unite ar putea stimula
dezvoltarea timpurie a abilitatilor de adoptare a perspectivei. In schimb, un
model in care frecventa si proximitatea contactelor sociale sunt mai accentuate
ar putea favoriza o „conectare emotionala” intre oameni si un sentiment de
apartenenta, care s-ar putea regasi in scoruri mai ridicate la testele de evaluare a
empatiei in randul copiilor brazilieni.

In concluzie, rezultatele observate in cadrul studiului prezentat au indicat faptul

ca efectele culturii asupra dezvoltarii sociale si influenta sa asupra modului in
care oamenii recunosc si isi exprima afectiunea pot fi observate din perioada
copilariei timpurii. Cu toate acestea, este necesar sa se efectueze cercetari
suplimentare pentru a testa daca diferentele interculturale observate sunt
consistente, precum si daca exista variatii in dezvoltarea socio-cognitiva si
emotionala in cadrul societatilor occidentale.