Sunteți pe pagina 1din 2

Anexa 5 – Proiect ROSE – Limba și literatura română

MOARA CU NOROC
de Ioan Slavici
- nuvelă psihologică –

Creator de personaje memorabile, un observator lucid și moralist cu vocație de


pedagog, Ioan Slavici este unul dintre scriitorii care au introdus în literatura română
filonul popular al povestirii și universul satului românesc transilvănean. Astfel, în
nuvela Moara cu noroc, dar și în altele precum Comoara, Pădureanca, Gura
satului, Budulea Taichii, Slavici ilustrează virtuți morale precum sinceritatea, cinstea, cumpătarea.
Viziunea scriitorului are drept convingerea că banul are un efect dezumanizant asupra finnței umane și
astfel, în nuvela Moara cu noroc, esențială rămâne confruntarea dintre două caractere puternice, Ghiță și
Lică Sămădăul. Se poate constata în acest sens transferul categoriei tragicului din genul dramatic în sfera
epicului, deoarece Ghiță este un personaj tragic care încearcă să-și depășească limitele de om neînsemnat și,
pe măsură ce-și sporește câștigul, el crede că n-ar mai fi om dacă ar renunța.
Nuvela psihologică Moara cu noroc este o nuvelă de factură realistă, fapt pus în evidență de tehnica
înlănțuirii cauzale și temporale. Caracterul realist este evidențiat și de surprinderea relațiilor capitaliste,
incipiente în satul transilvănean, fapt ce asigură reprezentarea veridică a realității.
Tema nuvelei o reprezintă consecințele nefaste ale setei de înavuțire, de unde și caracterul moralizator
al operei. Nuvela abordează însă și tema familiei tradiționale, pe care o subordonează temei destinului și o
pune sub semnul dramei comunicării.
Titlul are conotații simbolice, ironice și tragice, putând fi interpretat per contrarium: fosta moară,
devenită cârciumă – Moara cu noroc – reprezintă un topos în care personajele vor sfârși tragic. Astfel,
norocul așteptat se dovedește a fi nenoroc, datorită abordării greșite a destinului. Substantivul moară capătă
o semnificație ascunsă. În locul morii care macină bucatele, oferind cele necesare traiului îndestulat, se află
de fapt o cârciumă. Moara cea veche a căzut în paragină, semn că nu mai este de folos într-o lume centrată
pe valori iluzorii. Dacă moara macină bucatele, cârciuma, loc al pierzaniei macină destinele umane.
Acțiunea se desfășoară într-un timp și un spațiu bine precizate: în ținuturile din zona Aradului, lângă Șiri
și Ineu, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, de la sărbătoarea Sf. Gheorghe până la Înviere.
Compozițional, nuvela este alcătuită din saptesprezece capitole, are o structură de tip clasic, unitară, cu
acțiune gradată, succesiunea momentelor subiectului evidențiind psihologii complexe. Prin procedeul
analizei psihologice este ilustrat conflictul interior al protagonistului, care trăiește o dramă generată de
contradicția dintre dorința de înavuțire și aceea de a-și păstra integritatea.
În expozițiune, se ilustrează detaliat reperele spațiale: Moara cu noroc este situată la o răscruce de
drumuri, în valea dintre dealuri, pe unde treceau turmele de porci spre și dinspre târg. Intriga este declanșată
de apariția la han a lui Lică Sămădăul om cu stare care poate să plătească grăsunii pierduți ori pe cei furați.
Desfășurarea acțiunii urmărește procesul alienării lui Ghiță. Acesta înțelege că trebuie să accepte
implicarea în afacerile necinstite ale lui Lică și devine tot mai ursuz, față de Ana și față de copii: nu mai
zâmbea ca înainte. Punctul culminant îl constituie momentul în care Ghiță acceptă (pentru că așa mi-a fost
rânduit) să plece de la han, lăsând-o pe Ana cu Lică. Deznodământul aduce moartea violentă a Anei, a lui
Ghiță și a lui Lică, dar ilustrează și felul în care se mistuie Moara cu noroc, sub acțiunea focului purificator.
Viziunea despre lume este configurată conform principiilor scriitorului ardelean, care își construiește
subiectele și personajele pornind de la teze morale și principii etice ferme, aflate la baza societăților
tradiționale. Sesizăm astfel, la nivelul compozițional, existența unei simetrii. Aceasta se realizează prin
reluarea motivului literar al drumului, ca simbol al vieții care își continuă cursul și după deznodământul
tragic: Apoi ea luă copiii și plecă mai departe. Perspectiva narativă obiectivă a naratorului omniscient și
omniprezent este completată de tehnica punctului de vedere în cele două replici ale bătrânei, în incipitul și
în finalul nuvelei, considerate teze morale despre rolul banului și esența vieții: Omul să fie mulțumit cu
sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit. – Simțeam eu că are să se
întâmple ceva. Așa le-a fost dat. Opinia soacrei impune o perspectivă tradițională, generată de o mentalitate
conservatoare: omul să fie mulțumit cu ce i s-a dat și să nu provoace modificări în destinul său. Raportul
dintre incipit și final ilustrează concepția despre construcția subiectului: frumos e numai ceea ce e pe deplin
format, desăvârșit, perfect, rotunjit, întreg, afirma Ioan Slavici. Construcția simetrică, rotundă este
caracteristica formală a narațiunilor lui Slavici, ilustrată cu succes în nuvela Moara cu noroc.
Conflictul nuvelei este puternic, ceea ce conferă un caracter psihologic acestei opere literare. Apariția
lui Lică la moară declanșează acest conflict, ale cărui surse sunt multiple: avariția dezumanizantă a
personajului, indecizia sa, faptul că acesta se află la o încrucișare de tentații. Un prim conflict este acela
dintre Ghiță și opinia lumii. Dând ordine prin supușii săi, Sămădăul se comportă ca un stăpân. Scriitorul
ciocnește cele două forțe care și-l dispută pe Ghiță: este evidentă atracția acestuia pentru Lică, dar mai
puternică este opinia lumii, pe care Ghiță o simte ca pe o constrângere. Există un conflict și între Ghiță și
familie: soția, bătrâna și copiii încep să-i apară lui Ghiță ca niște dușmani, cu atât mai mult cu cât sunt ființe
inocente, fragile și cer ocrotirea. Pornirea împotriva lor e tulbure, necontrolată. El ceartă slugile, e mohorât
și violent, îi plac jocurile crude și primejdioase, are gesturi de o brutalitate neînțeleasă față de Ana.
Fiind o nuvelă psihologică, în Moara cu noroc de Ioan Slavici conflictul central este cel moral-
psihologic, conflict interior al protagonistului. Personajul principal, Ghiță, trăiește un puternic conflict
interior, oscilând între dorințe puternice, dar contradictorii: dorința de a rămâne om cinstit, pe de o parte, și
dorința de a se îmbogăți alături de Lică, pe de altă parte. În conștiința personajului principal acest conflict
duce la pierderea încrederii în sine, fapt care în planul exterior, afectează grav relațiile sale de familie. De
asemenea, conflictul interior se reflectă în plan exterior, prin confruntarea dintre cârciumarul Ghiță și Lică
Sămădăul.
Personajul principal, Ghiță, este unul complex, în jurul lui polarizându-se întreaga acțiune. El intră în
relație cu toate celelalte personaje, care îi nuanțează evoluția. Frământările și transformările sale interioare
sunt urmărite cu atenție și sunt redate fie direct de către narator, fie prin stil indirect liber, fie direct de către
alte personaje sau de către el însuși.
Mijloacele de caracterizare sunt variate, predominând însă caracterizarea indirectă. Naratorul notează
gesturile, replicile, reacțiile personajelor, surprinde relațiile dintre ele și curgerea gândurilor acestora.
Dialogul este reprezentativ pentru ilustrarea unor trăsături de caracter, de exemplu în scena din incipitul
nuvelei, în care Ghiță și soacra sa, aflați pe poziții opuse, își reliefează schemele mentale și
comportamentale. Prin intermediul unor secvențe de monolog interior sunt sugerate gândurile și frământările
peronajelor, realizându-se investigația psihologică.
Stilul nuvelei este sobru, concis, lipsit de artificii stilistice. Registrele stilistice susțin impresia de
veridicitate a reprezentării unei lumi: limbajul regional ardelenesc, limbajul popular, oralitatea sunt chei de
asigurare a reprezentării unei lumi reale.
În opinia mea, nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvelă psihologică pentru că urmărește
modul în care conflictul exterior se reflectă în planul conștiinței personajelor. Astfel, observarea este
minuțioasă, detaliată și servește realizării unor psihologii complexe. De asemenea, nuvela ilustrează strălucit
și o teză morală: nimic nu rămâne în viață nerăsplătit. Nu munca cinstită prin care omul devine mai înstărit
este condamnată de moralistul Slavici, ci agonia morală pe care ispita bogăției o provoacă celor cu caracter
slab. Ghiță pare a ilustra definiția pe care Gabriel Liiceanu o dădea categoriei tragicului: dacă-ți depășești
limitele, ești pedepsit, dacă nu ți le depășești nu ești om.
În concluzie, rămâne remarcabilă arta scriitorului de a construi dialogul și monologul interior, dar și de a
analiza gândurile și trăirile interioare ale personajelor. Prin opera lui Slavici pătrunde în literatura română
analiza psihologică, element definitoriu al prozei moderne.

S-ar putea să vă placă și