Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Argument...........................................................................................................................................2
Capitolul I.Aspecte psihopedagogice ale deficienţei mintale..............................................................4
1.1. Delimitari conceptuale............................................................................................................4
1.1.1.Definiţii ale deficienţei mintale..........................................................................................4
1.1.2. Precizări terminologice.....................................................................................................5
1.1.3.Etiologia deficienţei mintale..............................................................................................6
1.1.4. Clasificări psihometrice ale deficienţei mintale................................................................7
1.2.Specificul psihopedagogic al deficienţei mintale....................................................................10
1.3.Structura personalităţii debilului mintal.................................................................................12
1.3.1. Subsistemul cognitiv.......................................................................................................12
1.3.2.Subsistemul comunicational............................................................................................16
1.3.3.Subsistemul afectiv-motivational.....................................................................................17
1.4.Problematica debilitatii mintale..............................................................................................19
1.5.Particularitatile dinamicii dezvoltarii psihice la deficientul mintal..........................................21
1.5.1. Vâscozitatea genetică......................................................................................................21
1.5.2. Caracterul limitat al zonei proximei dezvoltări................................................................24
1.5.3. Heterocronia...................................................................................................................26
1.5.4. Inerţia oligofrenică..........................................................................................................28
Capitolul II Dezvoltarea psihică şi învăţarea în cazul deficientului mintal.........................................31
1.1. Conceptul de dezvoltare, tulburări primare şi derivate ale dezvoltării deficientului mintal...31
1.2.Raportul dintre fenomenul de dezvoltare psihică şi activităţile de învăţare la deficientul
mintal...........................................................................................................................................31
1.3.Relaţia învăţare – dezvoltare la deficientul mintal..................................................................33
1.3.1. Clasificarea tulburărilor dezvoltării deficientului mintal.................................................35
1.3.2. Localizarea dificultăţilor de învăţare la deficientul mintal...............................................37
1.4.Dezvoltarea compensatorie....................................................................................................38
1.4.1. Definirea dezvoltării compensatorii................................................................................38
1.4.2. Formele compensării......................................................................................................39
1.4.3. Principiile adaptării compensatorii.................................................................................39
1.5.Conceptul de învăţare. Relaţia învăţare-dezvoltare la deficientul mintal................................40
1.5.1. Forme ale învăţării..........................................................................................................42
1.5.2. Rolul activităţii didactice în dezvoltarea psihică..............................................................43
0
Capitolul III Jocul şi valenţele sale formative în educarea/dezvoltarea/recuperarea deficientului
mintal...............................................................................................................................................45
1.1. Jocul – activitatea principală în dezvoltarea deficientului mintal. Delimitări conceptuale.....45
1.1.1. Conceptul de joc.............................................................................................................45
1.1.2. Natura şi funcţiile formative ale jocului.........................................................................47
1.1.3. Clasificarea jocurilor.......................................................................................................49
1.2.Specificul jocului didactic la deficientul mintal.......................................................................50
1.3. Demersuri metodologice privind pregătirea, organizarea şi desfăşurarea jocului didactic la
deficientul mintal.........................................................................................................................52
1.3.1.Pregătirea jocului didactic...............................................................................................53
1.3.2.Organizarea jocului didactic.............................................................................................56
1.3.3. Desfăşurarea jocului didactic..........................................................................................56
1.4. Importanţa jocului didactic în cazul deficientului mintal.......................................................58
Capitolul IV Importanţa jocului în dezvoltarea limbajului deficientului mintal.................................61
1.Motivaţia alegerii cercetării.......................................................................................................61
2.Scopul cercetării........................................................................................................................64
3. Descrierea instrumentelor de lucru utilizate............................................................................65
4.Dezvoltarea şi formarea unor trăsături pozitive de caracter cu ajutorul jocului didactic...........97
4.1. Atitudinea faţă de alţi oameni......................................................................................97
4.2. Atitudinea faţă de muncă..................................................................................................98
4.3. Atitudine faţă de propria persoană...................................................................................98
5.Realizarea cercetării..................................................................................................................99
5.1. Prezentarea ipotezelor de lucru........................................................................................99
5.2. Prezentarea lotului experimental....................................................................................100
5.3. Designul experimental.....................................................................................................102
6.Rezultatele cercetării...............................................................................................................104
6.1. Productivitatea verbală....................................................................................................105
6.2. Structura vocabularului activ...........................................................................................108
6.3. Operaţionalitatea cuvintelor noi......................................................................................110
7. Concluzii.................................................................................................................................113
Capitolul V Concluzii şi propuneri...................................................................................................115
Bibliografie.....................................................................................................................................117
1
Argument
Pentru dezvoltarea lor, integrarea lor în societate aceşti deficienţi mintali au nevoie de o
educaţierealizată sistematic. Dreptul la educaţie şi învăţământ, ca drept fundamental
consemnat şi legiferat prin “Declaraţia drepturilor deficienţilor mintali” şi prin “ Convenţia
cu privire la drepturile copilului”, adoptată de Adunarea Generală O.N.U.(20 noiembrie
1989 – art. 23 ) presupune în cazul persoanelor cu handicap fizic, senzorial, mintal,
comportamental sau social, temporar sau permanent, asigurarea reală a egalităţii în
pregătirea şi dezvoltarea personalităţii prin educaţie şi socializare.
a) documentarea bibliografică
Prin acest mod de documentare am reuşit ca, prin intermediul literaturii de specialitate,
să cunosc şi să culeg o parte din informaţiile din ţară şi din străinătate care aveau legătură
cu subiectul.
2
b) documentarea directă asupra faptelor practice
În acest fel am realizat cercetări la o şcoală specială din Iaşi pentru studierea
importanţei pe care o are jocul didactic în dezvoltarea deficientului mintal.
Lucrarea este structurată pe cinci capitole. Capitolul I este destinat unor consideraţii
introductive privind aspectele pshipedagogice ale conceptului de deficienţă mintală.
Capitolul II relevă relaţia care are loc între dezvoltarea pshică şi învăţare la deficientul
mintal, iar în capitolul III se regăsesc prezentate principalele aspecte ale jocului didactic.
Capitolul IV este dedicat cercetării realizată la o şcoală specială privind rolul pe care îl
are jocul didactic în dezvoltarea limbajului deficientului mintal.
Profesorii care lucrează cu copii cu cerinţe educative speciale se confruntă în munca lor
de fiecare zi cu o serie de probleme dificile, în principal în încercarea de a menţine atenţia
copiilor şi de a păstra în clasă o atmosferă propice studiului. Deşi toţi profesorii, indiferent
de tipul de copii cu care lucrează, trebuie să facă faţă acestor imperative, profesorii din
şcolile speciale lucrează cu copii a căror comportament este afectat de multiple deficienţe,
inclusiv mintală şi care, deseori, se află sub medicaţie. Din acest motiv am considerat
interesantă studierea limbajului unor copii din aceste şcoli speciale, urmărind modalitatea în
care este influenţat şi dezvoltat prin joc. Sarcinile dezvoltării limbajului, a vorbirii copiilor
trebuie abordate într-o viziune interdisciplinară. Jocul didactic, ca mijloc de bază în
dezvoltarea vorbirii, realizează una dintre cele mai importante cerinţe ale educaţiei
preşcolare, aceea de ai învaţa pe copii o varietate de noţiuni, jucându-se în mod organizat.
3
Capitolul I.Aspecte psihopedagogice ale deficienţei mintale
Mihai Predescu defineşte deficienţa mintală ca fiind “o stare, o ipostază în care poate
fi plasată o persoană datorită particularităţilor sale psihologice, în raport cu anumite
norme – statistice, sociale, valorice – validate de viaţa si activitatea umană”. Totodată
“termenul de deficienţă mintală este utilizat ca noţiune gen pentru a releva lipsuri, lacune,
insuficienţe, disfuncţii morfologice sau funcţionale existente la un individ”1.
1
Predescu, M Psihopedagogie specială. Deficienţa mintală, Timişoara, Editura de Vest, 1994, p.8
2
Radu, Gh. Psihopedagogia şcolarilor cu handicap mintal, Bucureşti, Pro Humanitate, 2000, p. 13
3
Idem, op.cit. , p.14
4
ocupaţie, timp liber, sănătate şi securitate. Debutul trebuie să survină înainte de etatea de
18 ani”4 .
Noţinea de deficienţă mintală cuprinde toate formele clinice stabilite de-a lungul
secolelor înglobând forme şi tipuri clinice variate, de diverse grade. Termenul acoperă
terminologia veche de arieraţie mintală, începând cu anul 1905, prin lucrările lui Sante de
Sanctis şi Ferrari, Maria Montessori în Italia, W. Stern, D. Lipman, A. Busemann în
Germania,, A. Rey în Elveţia, A. Binet, Th. Simon, R. Zazzo în Franţa, J. M. Cattell în
SUA, A. R. Luria în URSS5
4
DSM IV, Editura Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România, 2000, p.33
5
Păunescu, C., Muşu, I. Psihopedagogie specială integrată: handicapul mintal/ handicapul intelectual,
Bucureşti, Ed. Pro Humanitate, 1997, p.42
6
Idem, op.cit. p.43
7
Radu, Gh. Psihopedagogia şcolarilor cu handicap mintal, Bucureşti, Pro Humanitate, 2000,p.18
5
1.1.3.Etiologia deficienţei mintale
Analiza cauzelor care determină şi susţin deficienţa mintală este importantă din
perspectivă teoretică şi practic- acţională. Criteriile de clasificare a factorilor etiologici sunt
discutabile, având în vedere marea lor diversitate, momentul de apariţie şi perioada în care
influenţează dezvoltarea psihică, forţa cu care acţionează.
Cauzele – endogene şi exogene – numite astfel din motive metodologice, produc acelaşi
efect; în cazul de faţă, deficienţa mintală. În dezvoltarea psihogenetică, dezvoltarea
organică poate fi comparată cu evoluţia funcţiilor cognitive. Este important să precizăm că
mecanismele cognitive se regăsesc la două nivele8 .
1. al transmiterilor ereditare
Etajul transmiterilor ereditare este dificil de descifrat. Se pare însă că 70-80% din
totalul deficienţelor mintale sunt determinate de cauze genetice.
I. Anomalii cromozomiale:
– metabolismul lipidic – boala Gaucher, boala Tay– Sachs, boala Niemann– Pick
infecţii materne;
Lista factorilor cauzali care pot determina deficienţa mintală nu este încheiată. Cauzele,
însă, de regulă, nu acţionează izolat, ci în multiple combinaţii, care complică atât etiologia
cât şi formele de manifestare a deficienţei mintale. Pe de altă parte, ca efect al unor cauze
menţionate deja, nu rezultă numai o deficienţă mintală, ci aceasta este de cele mai multe ori
însoţită de alte forme de deficienţă cum ar fi cele motrice, psihomotrice, senzoriale, de
limbaj.
9
Predescu, M Psihopedagogie specială. Deficienţa mintală, Timişoara, Editura de Vest, 1994,p.21
10
Păunescu, C., Muşu, I. Psihopedagogie specială integrată: handicapul mintal/ handicapul intelectual,
Bucureşti, Ed. Pro Humanitate, 1997, p.56
7
- codificarea medicală
- codificarea clinicopsihometrică
Voi prezenta mai detaliat codificarea medicală care utilizează noţiunile gen de
oligofrenie, deficienţă mintală, întârziere sau înapoiere mintală, înglobând în aceste noţiuni
toate formele şi gradele de nedezvoltare mintală. Clasificarea după criteriul medical
include:
QI = 55-69 Wechsler
QI = 40 – 54 Wechsler
QI = 25-39 Wechsler
QI < 24 Wechsler.
12
DSM IV, Editura Asociaţia Psihiatrilor Liberi din România, 2000, p.48
13
Predescu, M Psihopedagogie specială. Deficienţa mintală, Timişoara, Editura de Vest, 1994, p.12-13
9
Clasificarea prezentată este utilă în cercetarea concretă a inteligenţei, dând repere
suficient de clare privind nivelul de dezvoltare a inteligenţei şi în particular, a deficitului
intelectual.
În practică sunt utilizate si alte clasificări, vizând într-o perspectivă prognostică, şansele
individului de a răspunde la un program recuperator-terapeutic:
Copii irecuperabili
Copii recuperabili.
10
solicitărilor intelectuale mai intense, echivalentă mai degrabă cu un reflex de apărare al
debilului mintal decât cu o eschivare intenţionată a acestuia.
Dacă dezvoltarea handicapatului mintal se menţine mereu sub influenţa etapei parcurse
anterior, dezvoltarea copilului normal este puternic orientată spre viitor. Alte caracteristici
ale deficientului mintal sunt: fragilitatea achiziţiilor realizate anterior, caracterul limitat al
perspectivelor dezvoltării ulterioare, alunecările ample spre reacţii şi comportamente
specifice stadiilor anterioare.
11
somatic şi cerebral. Ca atare, diferitele funcţii şi procese psihice ale debilului mintal nu se
dezvoltă echilibrat, dezvoltarea uneia putând fi în detrimentul alteia14.
Cel mai pregnant însă se manifestă carenţele în planul proceselor cognitive, toate
funcţiile şi procesele psihice fiind afectate, într-un fel sau altul, de existenţa handicapului
mintal.
14
Zazoo,R., „Debilităţile mintale“, Editura Didactica şi Pedagogica, Bucureşti, 1979, p.85-89
15
Păunescu, C-tin, Muşu, I., „Psihopedagogie specială integrată“, Ed. Pro Humanitate, Bucureşti, 1997,
p.523
Ea este strâns corelată cu afectivitatea şi ideaţia.
Bucureşti, 1976,p.195
13
Constantin Păunescu17 analizând atenţia ca pe un rezultat al organizării neuro-cognitive
bazat pe metodele neuro-cibernetice şi pe teoria informaţiei, ajunge la constatarea că
procesul de organizare operaţională a atenţiei se caracterizează prin două trăsături esenţiale:
prima referitoare la capacitatea sistemului de filtrare a mesajelor şi a doua, starea
afectogenă, motivaţională.
La debilul mintal, capacitatea sistemului este alterată fundamental prin structura morfo-
funcţională şi printr-o organizare aleatorie, întrucât există o puternică influenţă afectogenă
în orientarea setului operaţional.
Cel mai bun factor terapeutic în cadrul atenţiei debilului mintal este trezirea curiozităţii
şi a atenţiei involuntare, care nu consumă multă energie şi nu duce la apariţia oboselii.
Mariana Roşca explică acest fenomen prin „insuficienta exercitare a funcţiei de reglare
de către cuvintele-noţiuni incluse în sarcina de memorie“ 19.
17
Păunescu, C-tin, Muşu, I., „Recuperarea medico-pedagogică a copilului handicapat mintal“, Ed.
Medicală, Bucureşti,1990, p.105-111
18
Păunescu, C-tin, „Deficienţa mintală şi procesul învăţării“, Editura Didactica şi Pedagogica, Bucureşti,
1976,p.435
19
. Roşca, M., 1955, „Unele aspecte pedagogice legate de particularităţile activităţilor de anaiză şi sinteză la
copiii întârziaţi mintal“, în Revista de Pedagogie, nr. 3/1955,p.115
14
O învăţare neeficientă cu carenţe în domeniul mnezicului este „roasă“ pe dinăuntru de o
uitare excesivă, rapidă şi masivă în cazul debilului mintal. Acest tip de uitare nu este util, el
creează un vid de informaţii.
Gândirea este un proces psihic secundar în sensul formării lui pe baza celor primare, cu
rol şi însemnătate definitorie pentru om, pentru că bazându-ne pe cunoştinţe elaborate
social-istoric, gândirea accede la structuri interne, relaţii necesare între obiecte, general şi
esenţial20 .
Caracteristicile marcante ale gândirii debilului mintal sunt:
S.I. Rubinstein arată şi analizează trei caracteristici de bază ale gândirii debilului
mintal21:
1) concretismul gândirii
20
Păunescu, C-tin, Muşu, I., „Psihopedagogie specială integrată“, Ed. Pro Humanitate, Bucureşti, 1997,
p.291
21
Pufan, C-tin, „Comun şi specific în evoluţia deficienţilor“, Editura Litera, Bucureşti, 1972, p.86
15
Toate caracteristicile gândirii debilului mintal influenţează formarea imaginii lui de
sine, prin faptul că el nu diferenţiază suficient calităţile proprii, are o lipsă vizibilă de
coerenţă în exprimarea verbală şi când vorbeşte despre sine dar şi despre alţii.
1.3.2.Subsistemul comunicational
La deficientul mintal fazele procesului de învăţare a limbii debutează cu 2-5 ani mai
târziu decât la normal. Dezvoltarea acestor microprocese ale învăţării limbii are loc fără
suportul ideativ.
22
Funcţia semiotică constituie, după J. Piaget , funcţia fundamentală a complexului
limbaj-gândire. Vorbirea apare în această perspectivă ca o modalitate de formulare şi
vehiculare după legi logico-gramaticale a simbolurilor şi semnificaţiilor în cadrul
comunicării.
1.3.3.Subsistemul afectiv-motivational
23
Păunescu, C-tin, Muşu, I., „Psihopedagogie specială integrată“, Ed. Pro Humanitate, Bucureşti, 1997,
p.29
24
Păunescu, C-tin, „Deficienţa mintală şi procesul învăţării“, Editura Didactica şi Pedagogica, Bucureşti,
1976, p.274
17
a) Imaturitate afectivă: fixarea exagerată pe figurile parentale, nevoia de protecţie, lipsa
de autonomie, egoism, sugestibilitate, tendinţe agresive, rigide, minciună, hoţie,
delincvenţă.
De asemenea, situaţia de blocaj afectiv este prezentă ca urmare a unei frustrări afective
de ordin familial sau şcolar care conduce la diminuarea, incapacitatea sau pierderea
dinamismului de a reacţiona la stimulii care, în mod normal, trebuie să declanşeze acţiunea.
25
Idem, op.cit. p.303
18
Nivelul de aspiraţie reprezintă şi o formulă de autovalorificare. El poate fi depistat şi pe
baza nevoii de valorificare transformată în dorinţa de valorificare. Nivelul de aspiraţie al
debilului mintal în direcţia activităţii intelectuale este din ce în ce mai coborât.
26
Olărescu Valentina Istorie şi terminologie în psihopedagogie specială. Chişinău 1997.
19
definiţie exclude prin conversaţie orice formă de deficienţă non-biologică şi ireversibilă 27.
În această definiţie se evidenţiază 3 idei care aduc precizări noţiunii de deficienţă mintală:
3. faptul că – aşa cum se exprimă R.Zazzo – „în starea actuală a cunoştinţelor noastre”
factorii determinanţi au un efect ireversibil, adică insuficienţa lor nocivă asupra
organismului nu mai poate fi înlăturată complet, ci diminuată.
27
Radu Gheorghe Integrarea şcolară a copiilor cu handicap mintal. Bucureşti 1999.
20
nervos central care s-a produs în timpul dezvoltării intrauterine sau în perioada precoce a
copilăriei şi se exprimă prin trei forme; debilitate, imbecilitate, idioţie.
Dacă la normal, mai devreme sau mai târziu, construcţia mintală se desăvârşeşte
atingând stadiul operaţiilor formale, la debilul mintal această construcţie stagnează în zona
operaţiilor concrete.
28
Radu, Gh, : „Curs de psihopedagogia handicapatului de intelect“, Universitatea “Ovidius” Constanţa, an
univ. 2002/2003, p.29-35
21
Stadiile dezvoltării Inteligenţa Inteligenţa Inteligenţa operatorie
mintale
senzoriomotorie preoperatorie Stadiul operării cu obiecte Stadiul operării cu propoziţii
sau reprezentări de
obiecte
OPERAŢII CONCRETE OPERAŢII FORMALE
Caracteristici generale ale
gândirii egocentrică, ireversibilă socializată, reversibilă
Conservarea sau obiect
invarianţa noţiunilor de:
numar - translatie
substanta
lungimi
suprafete - greutati
volum
22
Traseul dezvoltării Copil normal
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
ani
mintale maxime Debil mintal
23
La fel se explică şi preferinţa copiilor debili de a se afla în preajma copiilor mai mici,
preocupările acestora fiindu-le accesibile. Comportamentul debilului mintal se caracterizează
prin infantilism, interesele lor sunt puerile, acestea reprezentând o evidentă manifestare a
fenomenului de vâscozitate genetică.
Ilustrând traseul dezvoltării mintale, prin prisma teoriilor piagetiene şi a lucrărilor lui B.
Inhelder, L. Not rezumă astfel asemănările şi deosebirile care există între debilul mintal şi copilul
normal sub aspectul parcurgerii stadiilor dezvoltării inteligenţei:
atât copilul normal, cât şi cel debil mintal parcurg în general cam acelaşi traseu al
dezvoltării intelectuale pornind de la stadiul inteligenţei senzorio-motorii, ei se îndreaptă, în
ritmuri diferite însă, spre stadiile inteligenţei operatorii.
în timp ce în jurul vârstei de 14 ani copilul normal atinge stadiul operaţiilor formale,
dobândind toate atributele gândirii reversibile şi ale invarianţei noţiunilor, debilul mintal
stagnează în dezvoltarea sa intelectuală, rămânând undeva la nivelul treptelor intermediare
operaţional concrete. În cazurile uşoare el se apropie mai mult de pragul superior al stadiului
operaţional-concret, în timp ce în cazurile moderate abia depăşeşte pragul inferior al acestui
stadiu, menţinându-se o perioadă mai îndelungată la nivelul unei mentalităţi egocentrice şi al
gândirii lipsite de atributele reversibilităţii, specifice stadiului preoperator al dezvoltării
intelectuale.
L. Not subliniază că debilul mintal este totuşi capabil să procedeze logic şi să raţioneze
independent. Acest lucru se petrece însă mai târziu decât la copilul normal, iar raţionamentul
operaţional nu poate să se exercite decât asupra elementelor percepute în momentul dat sau
asupra unor reprezentări concrete formate anterior. Inaccesibil debilului mintal ajuns în etapa
finală a dezvoltării sale intelectuale rămâne raţionamentul bazat pe operaţii logice formale, cu
24
noţiuni abstracte, aceasta fiind una dintre trăsăturile diferenţiatoare ale adolescentului debil în
raport cu normalul.
În condiţiile unei activităţi de grup sau cu ajutorul adultului, orice copil este capabil să
rezolve o serie de sarcini, inclusiv sarcini cognitive pe care la momentul respectiv nu le poate
rezolva independent29.
Diferenţa între nivelul rezolvării unei sarcini, accesibile în condiţiile sprijinirii de către adult
şi nivelul rezolvării aceleiaşi sarcini prin activitate independentă, defineşte în concepţia lui L.S.
Vagotski zona proximei dezvoltări a copilului sau perspectivele dezvoltării sale în etapa imediat
următoare. Acelaşi autor consideră că deficientul mintal se caracterizează printr-o limitare, o
zonă a proximei dezvoltări restrânsă, cu atât mai restrânsă cu cât deficitul intelectual este mai
grav .
În timp ce copilul normal se caracterizează prin temeinicia achiziţiilor realizate în etapa dată
a dezvoltării, prin oscilaţii neînsemnate înapoi spre etapele trecute şi prin caracterul larg al
proximei dezvoltări, handicapatul mintal se caracterizează prin fragilitatea achiziţiilor realizate în
etapele anterioare, chiar şi în condiţii favorabile, prin mai ample alunecări înapoi spre reacţii şi
comportamente proprii stadiilor anterioare şi prin caracterul limitat al perspectivelor dezvoltării
în etapa imediat următoare.
29
Piaget, J., „Naşterea inteligenţei la copil“, Editura Didactica şi Pedagogica, Bucureşti, 1973,p.35-37
25
O
d
c
a
b
La copilul normal
d1
b1 c1
a1
La copilul deficient
Legendă: O1
Figura 1. 2. Schema “zonelor” dezvoltării mintale în lumina teoriilor psihologice ale lui
L.S.Vîgotski şi B. Inhelder
Ceea ce B. Inhelder numeşte vâscozitate genetică o putem numi „zona posibilului regres“.
Atât Inhelder cât şi Vágotski s-au referit la unul şi acelaşi fenomen, adică dezvoltarea încetinită
şi neterminată a handicapatului mintal. Numai că, în timp ce B. Inhelder a abordat fenomenul
privind în direcţia etapelor deja parcurse în procesul dezvoltării, Vágotski a făcut acelaşi lucru
privind însă spre etapele viitoare ale dezvoltării.
26
deficientul mintal. Vâscozitatea genetică şi caracterul limitat al zonei proximei dezvoltări pot fi
considerate o expresie calitativă a fenomenului de întârziere pe care procedeele psihometrice
clasice le pun în evidenţă la debilul mintal mai ales sub aspect calitativ.
1.5.3. Heterocronia
30
Radu, Gh, „Cerinţe pentru un model adaptat de învăţare, decurgând din particularităţile dezvoltării la
handicapaţii mintal“ (I), în Revista de Educaţie Specială, nr. 1/ 1993, p. 29-37.
27
• o inferioritate maximă a debililor exogeni la proba de ritm. Această inferioritate maximă se
referă nu numai la comparaţia cu celelalte probe ci şi la comparaţia cu debilii endogeni.
80
70
60
50
40
Ca urmare, debilul mintal comparat cu copilul normal evoluează într-un ritm diferit, în
diferite sectoare ale dezvoltării psihologice. Acest fenomen este numit de R. Zäzzo heterocronie
fundamentală. Este vorba de un ritm diferit „între creşterea fizică şi creşterea mintală, între
dezvoltarea somatică şi dezvoltarea cerebrală“31.
28
convergenţa existentă între acest deficit şi celelalte două caracteristici fundamentale ale
deficientului mintal: vâscozitatea genetică şi inerţia oligofrenică. Din această convergenţă rezultă
acea trăsătură fundamentală şi globală a debilului mintal: „fragilitatea personalităţii“ care se
manifestă pregnant în procesul general al adaptării sale, în conduita verbală, în comportamentul
cotidian.
După cum arată R. Zäzzo se modifică însăşi viziunea asupra coeficientului intelectual, ce nu
mai apare ca o simplă diferenţă metrică, un simplu raport între vârsta mintală şi vârsta
cronologică. În perspectivă heterocronică „această diferenţă devine tensiunea unui sistem de
echilibru special, a unei structuri originale, cauza a tot ceea ce poate distinge debilul mintal în
raport cu copilul normal“32 .
Iar raportul vârstă mintală / vârstă cronologică devine raport direct între ritmul dezvoltării
unui individ şi cel al grupei de vârstă corepsunzătoare.
Deficientul mintal se caracterizează prin lipsă de dinamism. Reacţiile lor prezintă inerţie
oligofrenică, iar aceasta are consecinţe negative mai ales în adaptarea la condiţii ambientale noi.
Paul Popescu Neveanu afirmă că „un grad de inerţie este absolut necesar în activităţile
psihice normale, fără ea neputându-se concepe reflexogeneza, memoria, deprinderile“.
29
În viaţa cotidiană sunt numeroase cazuri când persoane normale, dar având preocupări
intense într-o anumită direcţie sau găsindu-se sub influenţa anumitor emoţii puternice
generatoare ale unor inducţii negative în scoarţa cerebrală, reacţionează inadecvat condiţiilor
concrete înconjurătoare, manifestând stereotipii în comportament, perseverări, etc. Mai mult
chiar, un anumit grad de inerţie este absolut necesar în cadrul funcţionării normale a psihicului
uman.
Spre deosebire de această inerţie corticală normală, inerţia oligofrenică este un fenomen
patologic, ce se caracterizează printr-o puternică rigiditate a reacţiilor psihice cu consecinţe grave
pentru procesul de adaptare la condiţiile variate ale mediului înconjurător.
Manifestarea inerţiei la debilul mintal nu se limitează însă numai la atât. Ca fenomen mai
larg de dereglare a proceselor nervoase fundamentale, opus mobilităţii normale a acestora, inerţia
patologică se manifestă frecvent şi prin reacţii precipitate, insuficient supuse controlului
conştient, care-şi găsesc explicaţia In procesul de stagnare peste limitele normale a unor focare
de excitaţie în scoarţa cerebrală.
Copilul normal se caracterizează, din punct de vedere al activităţii nervoase superioare, prin
forţă, mobilitate şi echilibru al excitaţiei şi inhibiţiei. Toate aceste aspecte sunt dereglate la
debilul mintal astfel:
scăderea forţei proceselor nervoase fundamentale, mai ales a inhibiţiei, determină dificultăţi
de realizare a diferenţierilor;
30
La deficientul mintal se constată o serie de particularităţi şi în ceea ce priveşte forţa
proceselor nervoase superioare, cât şi echilibrul dintre aceste procese. Pornind de la ansamblul
caracteristicilor proceselor corticale (mobilitate, forţă, echilibru), Pevsner distinge două
subcategorii principale de deficienţi mintal:
deficienţii mintal la care, pe fondul unei puternice inhibiţii de protecţie aflată în strânsă
legătură cu o stare accentuată de fatigabilitate corticală, se dovedesc incapabili de a se antrena la
activităţi de lungă durată şi sunt foarte puţin productivi în raport cu propriile posibilităţi
intelectuale aparent mai bine păstrate.
31
1.1. Conceptul de dezvoltare, tulburări primare şi derivate ale dezvoltării deficientului
mintal
33
Şchiopu, U, „Introducere în psihodiagnostic“, Tipografia Universităţii, Bucureşti,1976, p.103
34
Radu, Gh., “Psihopedagogia şcolarilor cu handicap mintal”, Editura Pro Humanitas, Bucureşti, 2002, p.76
32
Când vorbim de raportul specific dintre dezvoltare psihică şi învăţare la persoanele cu
dizabilităţi, folosim următoarele sintagme: tulburări de dezvoltare, întârzieri în dezvoltare,
tulburări de învăţare.
35
”Legea publică SUA 95-602”, citată de Radu Gh., “Psihologie şcolară pentru învăţământul special”, Editura
Fundaţiei Humanitas, Bucureşti, 2002, p.23-29
36
Popovici, V. D., “Elemente de psihopedagogia integrării”, Editura Pro Humanitas, Bucureşti, 1999, p.65
33
- dificultăţi în însuşirea simbolurilor matematice, a calculului matematic şi a noţiunilor spaţio-
temporale,
- tulburări ale comportamentului social, dificultăţi în stabilirea de relaţii interpersonale.
34
mediu în care se desfăşoară, precum şi de activismul sau, dimpotrivă, de pasivitatea cu care
deficientul participă la procesul de educaţie compensatorie.
Datorită caracterului lor, de regulă anatomofiziologic, afecţiunile primare sunt mai rezistente
la intervenţia terapeutic-compensatorie şi se tratează mai ales pe cale medicală. În schimb,
afecţiunile derivate (cu caracter secundar sau terţiar) sunt mai puţin stabile, putând fi corectate,
compensate sau chiar prevenite prin măsuri psihopedagogice adecvate, îndeosebi printr-un
proces de învăţare compensatorie iniţiat la timpul oportun.
Tulburările specifice ale procesului de dezvoltare la deficienţi are loc în diferite paliere
(sectoare) ale structurii personalităţii. Orice deficienţă este denumită după nivelul la care este
defectul primar şi prezintă o constelaţie de tulburări derivate mai mult sau mai puţin accentuate
şi afectând mai ales funcţiile psihice complexe (psihomotricitatea, autoreglajul conştient,
autocontrolul).
Se impune cu necesitate ca intervenţia recuperatorie să se facă în perioada optimă de formare
a funcţiei psihice (perioada optimă sau “senzitivă” de formare a limbajului este 2 – 5/7 ani).
Datorită afecţiunii primare a scoarţei cerebrale, cu implicaţii asupra majorităţii subsistemelor
personalităţii (în special în palierele cognitiv şi al limbajului), Gh Radu consideră că deficienţa
mintală poate fi considerată un “sindrom de nedezvoltare mintală”37.
Tulburările procesului dezvoltării sunt diferite de la o situaţie la alta datorită interacţiunilor
factorilor biofuncţionali şi socioculturali.
Când deficienţii nu sunt cuprinşi de timpuriu într-un proces organizat de modelare
compensatorie, se vor afla sub influenţa negativă a unor fenomene comune:
1. la copii neglijaţi educativ în copilăria timpurie, are loc o limitare , mai mult sau mai puţin
accentuată a accesului la informaţie, precum şi a capacităţii de prelucrare şi transmitere a
acesteia;
2. activism limitat, capacitate redusă de automobilizare în activitate;
3. limitarea, îngustarea relaţiilor interpersonale şi de grup, prin izolare şi autoizolare;
4. inegalităţile (uneori accentuate) ale dezvoltării la unul şi acelaşi individ, sub diferite aspecte,
cea ce conduce la conturare a unui profil psihologic heterocronic (dizarmonic);
5. afectarea, mai mult sau mai puţin accentuată, a procesului socializării,
37
Radu, Gh, „Cerinţe pentru un model adaptat de învăţare, decurgând din particularităţile dezvoltării la
handicapaţii mintal“ (I), în Revista de Educaţie Specială, nr. 1/ 1993, p. 29-37
35
6. un fenomen pozitiv, adesea, este tendinţa spontană de reechilibrare (a personalităţii) prin
reacţii compensatorii (pseudocompensarea şi adesea supracompensarea sunt fenomene
negative, după cum vom vedea în capitolul următor). Organismul afectat reacţionează
spontan şi, de regulă, energic prin mecanisme compensatorii de substituire şi restructurare
funcţională, menite să diminueze tulburările procesului dezvoltării;
7. întârziere în procesul dezvoltării;
8. scăderea şanselor de integrare, prin coborârea competenţelor (capacităţilor) sub nivelul
cerinţelor minime ale adaptării sociale, ceea ce poate duce la instalarea stării de handicap.
38
Vrăsmaş, T., “Învăţământul integrat şi/sau inclusiv pentru copiii cu cerinţe educative speciale”, Editura,
“Aramis”, Bucureşti, 2001, p.82-84
36
3. Stări de dezvoltare deteriorată (manifestată printr-un complex de tulburări şi dezechilibre
emoţional-afective, prin insuficienţe ale controlului voluntar şi al stăpânirii pornirilor
instinctuale, prin forme de regres intelectual şi comportamental);
4. Stări de dezvoltare deficitară (determinate de afecţiuni grave ale analizatorilor, ale
limbajului, ale aparatului locomotor, precum şi de maladii cronice invalidante);
5. Stări de dezvoltare distorsionată (determinată de maladii ereditare cu caracter progresiv şi
caracterizate frecvent prin asocierea unora din caracteristicile descrise mai sus, proprii
diferitelor stări de nedezvoltare a personalităţii, de întârzieri, deteriorări, etc.– exp. autismul
infantil);
6. Stări de dezvoltare dizarmonică (determinate ereditar sau prin condiţii educative precare, ce
se manifestă de regulă, prin asocierea fenomenelor de retardare, mai ales la nivelul palierului
emoţional-afectiv, cu dezvoltare în ritm obişnuit sau chiar accentuate a altor paliere).
În finalul acestei teme vom analiza localizarea defectelor primare şi derivate în structura
personalităţii principalelor categorii de deficienţi.
Structurarea planurilor (subsistemelor) personalităţii (după Gh. Radu)39:
1. Planul cogniţiei:
Elementare (primare): senzaţii, percepţii, reprezentări
Superioare (secundare): gîndirea (înţelegerea, rezolvarea de probleme, conceptualizarea)
2. Orientării
3. Comunicării (limbajelor)
4. Motivaţional-afectiv
5. Acţional-volitiv
6. Imaginativ-proiectiv
A. Deficientul de auz
39
Radu, Gh., „Curs de psihopedagogia handicapatului de intelect“, Universitatea “Ovidius” Constanţa, an univ.
2002/2003, p.93
37
Defectul primar: la nivelul analizatorului auditiv, dând naştere la cofoză (surditate) sau
hipoacuzie
Defecte derivate:
secundare
– în planul comunicării: muţenia
terţiare
– în planul cogniţiei elementare
– în planul cogniţiei superioare: şablonism, gândire concret-intuitivă
– în planul afectiv-motivaţional: tulburări de tip reactiv
B. Deficientul de vedere
Defect primar: la nivelul analizatorului vizual, generând cecitate sau ambliopie
Defecte derivate localizate:
- în planul orientării spaţiale
- în planul comunicării prin scris şi nonverbale
- în planul afectiv-motivaţional
C. Deficientul mintal
Defectul primar: este în planul activităţii cerebrale, afectând direct cogniţia superioară
Defecte derivate: le regăsim la nivelurile tuturor planurilor personalităţii
D. Deficientul fizic
Defectul primar: la nivelul organelor efectorii, cu influenţe în planul orientării şi în planul
acţional-volitiv
Defecte derivate: în planul motivaţional-afectiv
1.4.Dezvoltarea compensatorie
38
nu numai a deficienţilor, ci a oricărui individ aflat - la un moment dat sau permanent – în
dificultate”40 .
40
Golu M. ’’Fundamentele psihologiei’’ , Ed. a V-a, Bucureşti, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2007, p.78
39
- vicarierea - suplinirea unei funcţii pierdute (de exemplu afectarea funcţiei unui analizator)
prin activitatea altora. Această formă este implicată masiv în dezvoltarea compensatorie a
copiilor cu deficienţe senzoriale (compensare intersistemică);
41
Damaschin D , ’’Defectologia – Teoria şi practica compensaţiei’’, Bucureşti, Editura Didactica şi Pedagogica
1973, p. 134-137
40
5. Principiul analizei şi sintezei - orice acţiune vizâdn stimularea dezvoltării
compensatorii trebuie să-şi propună depăşirea dificultăţilor analitico-sintetice. Aceasta cu atât
mai mult cu cât mobilizarea şi coordonarea în procesul de restructurare compensatorie a
funcţiilor mai bine păstrate, depinde, în mare măsură, de calitatea prelucrărilor analitico-sintetice
în scoarţa cerebrală, a impulsurilor venite de la diferiţi analizatori.
42
Golu P. ’’Învăţare şi dezvoltare’’ Editura Ştiinţifica şi Enciclopedica Bucureşti, 1985, p.83
41
Învăţarea umană reprezintă o activitate psihică foarte complexă, deosebit de importantă
pentru adaptare, constând în însuşirea de cunoştinţe (învăţare cognitivă), de operaţii mintale
(învăţare formativă), de deprinderi în domeniul vorbirii, citirii, scrierii şi calculului (învăţare
instrumentală), de sentimente (învăţare afectivă), de comportamente şi deprinderi manuale
(învăţare practică), de atitudini şi comportamente civice (învăţare morală).
După Gh. Radu, “învăţarea şcolară (se desfăşoară organizat, instituţionalizat în şcoală)
reprezintă forma tipică specifică prin care se efectuează învăţarea la om, forma ei completă cea
mai înaltă, deoarece la nivelul ei învăţarea nu decurge pur şi simplu de la sine, ci este concepută,
anticipată şi proiectată să decurgă într-un fel anume, ca activitate dominantă”43.
Didactica învăţării pentru aceste categorii de persoane îşi propune să găsească sau să
elaboreze acele modalităţi de abordare a elevilor respectivi, care să asigure deblocarea procesului
învăţării, diminuarea dificultăţilor întâmpinate în acest proces, înlăturarea barierelor din calea
adaptării.
43
Radu, Gh, 1994, „Cerinţe pentru un model adaptat de învăţare, decurgând din particularităţile dezvoltării la
handicapaţii mintal“ (III), în Revista de Educaţie Specială, nr. 1-2 / 1994, p. 35-43.
42
1.5.1. Forme ale învăţării
a) după intenţie:
În cazul deficienţilor mintal, raportul obişnuit între formele de învăţare (cognitivă, afectivă,
instrumentală, psihomotorie, practică, morală), cât şi între învăţarea spontană şi cea intenţionată,
este mai mult sau mai puţin modificat, aceasta depinzând de tipul şi gradul deficienţei, precum şi
de vârsta copiilor.
43
1.5.2. Rolul activităţii didactice în dezvoltarea psihică
Dezvoltarea se produce nu numai în baza învăţării, dar şi în baza situaţiilor sociale integrale,
în care este inclus copilul în fiecare etapă a vieţii sale. Neîndoielnic, dezvoltarea psihică
individuală se produce în contextul şi sub imperiul dezvoltării socioculturale.
Influenţat de teoria lui Vâgotschi, Gh. Radu afirmă că există o dependenţă strânsă între
învăţare şi dezvoltare, dar nu sub toate aspectele acesteia din urmă, de exemplu, nu atât în ceea
ce priveşte creşterea biologică şi nici maturizarea funcţională, ci mai ales între învăţare şi
socializare, adică acea latură a dezvoltării personalităţii, care este condiţionată prin implicarea
individului în contextul relaţiilor sociale şi care presupune realizarea prin învăţare a numeroase
achiziţii cognitive, instrumentale, practice, morale, comportamentale, bazate pe experiemţa
acumulată de societate în decursul istoriei sale.
45
Piaget, J., „Naşterea inteligenţei la copil“, Editura Didactica şi Pedagogica, Bucureşti, 1973, p.113
46
Golu P. ’’Învăţare şi dezvoltare’’ Editura Ştiinţifica şi Enciclopedica Bucureşti, 1985, p.135
44
Astfel, învăţarea ne apare atât ca factor de dinamizare a proceselor dezvoltării psihosociale,
în general, cât şi ca factor de echilibrare treptată, de corectare a abaterilor de la traseul obişnuit al
dezvoltării; cu alte cuvinte este un factor important pentru realizarea a ceea ce numim dezvoltare
compensatorie, în condiţiile unei învăţări orientate formativ.
45
Jocul este un ansamblu de acţiuni şi operaţii care paralel cu destinderea, buna dispoziţie şi
bucuria, urmăreşte obiective de pregătire intelectuală, morală şi fizică a copilului.
Pentru a putea explica importanţa jocului şi rolul acestuia în cadrul dezvoltării deficientului
mintal, voi analiza mai multe definiţii propuse în literatura de specialitate.
În literatura pedagogică sunt cunoscute numeroase teorii care încearcă să explice natura
jocului punând accentul în mod unilateral, fie pe factorii biologici, fie pe cei psihologici.
În explicarea jocului, St. Hall a pornit de la legea bio-genetică a lui Haeckel (“ontogeneza
repetă filogeneza”) şi a susţinut că jocul copiilor nu ar fi altceva decât o recapitulare a
instinctelor şi a formelor primitive de viaţă.
O altă teorie este aceea a exerciţiului pregătitor, elaborat de K. Groos. El considera că acesta
ar fi un “exerciţiu pregătitor” pentru viaţa profesională de mai târziu a adultului, în sensul că ar fi
un joc de exersare a “predispoziţiilor instinctive”, în scopul maturizării lor. H. Spencer dezvoltă
de asemeni teoria surplusului de energie conform căreia jocul ar fi o modalitate de a consuma
acest surplus, dar această teorie nu explică de ce copilul se joacă atunci când este obosit.
Edouard Claparède spunea că individul este obligat să recurgă la joc din două motive: pentru
că este incapabil să presteze o activitate serioasă din cauza dezvoltării insuficiente şi din pricina
unor împrejurări care se opun îndeplinirii unei activităţi serioase care să satisfacă dorinţa
respectivă. Deşi practicat adesea cu mai multă intensitate decât munca, jocul oboseşte mai puţin,
pentru că răspunde tendinţelor de afirmare, refulate de necesităţile muncii şi de aceea lasă
impresia că nu oboseşte, ci chiar relaxează. “Jocul este cea mai buna intoducere în arta de a
munci.” 48
47
Usinki K.D., ’’Omul ca obiect al educaţiei’’, Bucureşti, Editura Didactica şi Pedagogica, 1974, p. 183
48
Claparede Ed. , “L’ecole sur mesure”,Ediţia II, Paris,1920,p.143
46
organizarea grupului: regula, ordinea şi disciplina în grup. “Copilul îşi arată în joc deasemenea,
inteligenţa, voinţa, caracterul dominator, într-un cuvânt personalitatea”49
Din punct de vedere pedagogic, jocul este un element de sprijin în educaţie, mai cu seamă
atunci când este investit cu finalitaţi programate de dezvoltarea potenţialului psiho-motric şi
socio-afectiv al personalităţii.
Schiller spunea: “Omul nu este întreg decât atunci când se joacă.“ 51. La copii, aproape totul
este joc.
Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, prin care omul îşi satisface
imediat, după posibilităţi, propriile dorinţe, acţionând conştient şi liber în lumea imaginară ce şi-
o creează singur. Având în vedere această definire a jocului putem desprinde cu uşurinţă câteva
note caracteristice şi definitorii: 52
49
Chateau J. ,“Copilul şi jocul ”,Editura Didactica şi Pedagogica, Bucureşti, 1970, p.153
50
Piaget J., “Psihologia copilului”, Editura Didactica şi Pedagogica, Bucureşti, 1969, p.51
51
Barbu H. ,Popescu E., Şerban F. , “Activităţi de joc şi recreativ- distractive”, Editura Didactica şi Pedagogica,
Bucureşti, 1993, p.20
52
Idem, op.cit. p.32
47
jocul este o activitate specific umană; numai oamenii îl practică în adevăratul sens al
cuvântului;
jocul este una din variantele activităţii oamenilor; învăţarea, munca şi creaţia nu s-ar
realiza în afara jocului după cum acesta nu poate să nu fie purtătorul principalelor elemente
psihologice de esenţă neludică ale oricărei ocupaţii specifice umane;
jocul este o activitate conştientă;
jocul introduce pe acela care-l practică în specificitatea lumii imaginare pe care şi-o
crează jucătorul respectiv;
scopul jocului este acţiunea însăşi, capabilă să-i satisfacă jucătorului imediat dorinţele şi
aspiraţiile proprii;
prin atingerea unui asemenea scop, se restabileşte echilibrul vieţii psihice şi se
stimulează funcţionalitatea de ansamblu a acesteia.
Jocul are un caracter universal, fiind o manifestare în care este o evidentă luptă a
contrariilor, un efort de depăşire, având un rol de propulsare în procesul obiectiv al dezvoltării.
Jocul este o realitate permanentă cu mare mobilitate pe scara vârstelor. El nu lipseşte indiferent
de vârsta omului, doar că se remarcă o evoluţie a acestuia în raport cu dezvoltarea personalităţii
umane. S. Iliov afirma că jocul are un caracter polivalent, însemnând pentru copil şi muncă şi
artă şi realitate şi fantezie. În consens cu această caracteristică pedagogul elveţian Edouard
Claparède menţiona că jocul reprezintă viaţa însăşi.
Rolul jocului este complex pentru formarea şi comportamentul omului. Astfel jocul
înseamnă, vorbind la modul general, o varietate de semnificaţii : a juca şah, joc didactic dar şi a
se juca “de-a şcoala”, a se juca cu viaţa etc. Jocul poate desemna fie o activitate cu caracter
constructiv, distractivă, placută sau dimpotrivă joc de hazard, de cărţi etc.
De la o vârstă la altă funcţiile jocului se schimbă. Aşa de pilda, funcţia de reflectare şi funcţia
distractivă prezintă grade diferite la copil şi adult; funcţia motrică se schimbă o dată cu
înaintarea în vârstă, iar funcţia formativă scade în pondere o dată cu depăşirea copilăriei.
După I. Cerghit principalele funcţii ale jocului sunt: 53
53
Cerghit I., “Metode de învăţământ”, Editura Didactica şi Pedagogica, Bucureşti, 1980, p.222
48
(a) funcţia de explorare a realităţii;
(b) funcţia de valorificare a avantajelor dinamicii în grup, a spiritului de cooperare, de
participare afectivă şi totală la joc angajând atât elevii timizi cât şi cei mai slabi;
(c) funcţia de întărire a unor calităţi morale (răbdare, tenacitate, respect pentru alţii,
stăpânirea de sine, cinstea, autocontrolul).
J. Piaget considera că jocul, în special cel cu reguli, îndeplineşte următoarele funcţii:
a) funcţia de asimilare pe plan cognitiv şi afectiv; copilul învaţă din ceea ce vede în jurul său
şi apoi foloseşte în cadrul jocului,
b) funcţia de adaptare ce se realizează prin asimilarea realului şi acomodarea, mai ales prin
imitaţie; adaptarea prin joc este un proces creativ care se realizează prin inteligenţă;
c) funcţia formativă dar şi informativă, jocul fiind acela ce angajează plenar copilul în
activităţi psihice;
d) funcţia de descărcare energetică şi de rezolvare a conflictelor efective de compensare şi
trăire intensă;
e) funcţia de socializare a copilului ceea ce se explică prin tendinţa mereu accentuată a
copiilor de a se a acomoda la ceilalţi, dar şi de a se asimila relaţiile cu cei din jur la eul său.
Jocul devine activitatea care implică activitatea celuilalt şi favorizează apariţia unor variate
raporturi între copii. Relaţiile ce apar între ei depind de: subiectul jocului, rolurile jocului, poziţia
copilului în joc (conducător sau subordonat).
54
Idem, op.cit. p.216
49
jocuri de dezvoltare a vorbirii;
jocuri de asociere de idei şi raţionament;
jocuri matematice;
jocuri de construcţii tehnice;
jocuri de orientare;
jocuri de sensibilizare (de deschidere) pregătitoare pentru înţelegerea unor noi noţiuni;
jocuri aplicative (de extindere a cunoştintelor asupra unor noi situaţii);
jocuri demonstrative;
jocuri de fantezie, de memorie;
jocuri simbolice;
jocuri de îndemânare (de exerciţii simple, de mişcare).
Cunoscând varietatea şi diversitatea formelor de joc în uniunea lor, se pot găsi modalitaţi
nuanţate de implicare a acestuia în activitatea instructiv-educativă ce se desfăşoară cu şcolarii
mici.
Jocul didactic (educativ) este unul dintre cele mai caracteristice activităţi ale copilului, fapt
pentru care este tot mai intens valorificat din punct de vedere pedagogic, în intenţia de a
imprima programului şcolar un caracter mai viu şi mai atrăgător, de a fortifica energiile
intelectuale şi fizice ale elevilor.
Din perspectivă didactică, jocul reprezintă o modalitate de efectuare conştientă şi repetată a
unor acţiuni mintale sau motrice în vederea realizării precise a scopurilor.
Jocul este apreciat ca un element de bază în activitatea instructiv – educativă. În procesul de
învăţamant jocul este conceput ca mijloc de instruire şi educare a copiilor, ca procedeu metodic
de realizare a sarcinilor concrete pe care şi le propune procesul de învăţământ şi, în sfârşit ca
formă de organizare a activităţilor de cunoaştere şi dezvoltare a capacităţii psiho–fizice pe toate
planurile.
Jocul ca mijloc de instruire şi educare este cunoscut în literatura pedagogică sub numele de
joc didactic.
Jocul ca procedeu metodic este prezent în diferitele etape ale activităţii de învăţare şi de
muncă, în funcţie de factorii foarte diverşi:
50
a) caracterul mai mult sau mai puţin rigid al activităţii bazate pe exerciţii;
c) gradul constituirii imboldurilor interne (motive, interese, scopuri, convingeri, dispoziţii) toate
cu rol specific în declanşarea şi întreţinerea conduitei.
Elementul principal al structurii interne a jocurilor didactice este regula. Nu este vorba de
orice fel de regulă, ci de una care formulată anume îl introduce pe copil într-un cadru ludic de o
anumită valoare formativă, bine gândită dinainte. J. Piaget precizează că jocurile care au la bază
astfel de reguli se întâlnesc la copiii cu vârsta după 7 ani şi că importanţa lor creşte o dată cu
dezvoltarea vieţii sociale a copilului. Raportul dintre joc – alte activităţi este factorul ce
condiţionează eficienţa jocului în planul formării personalităţii pe întreaga scară de vârstă.
Specificul şi valoarea jocului didactic, atât la deficientul mintal cât şi la copilul normal, nu
constă în contribuţia sa la dezvoltarea multilaterală a copiilor. Elementele sale componente,
trăsăturile caracteristice, prin care îşi menţine esenţa de joc şi, în acelaşi timp, specificul său de
activitate didactică se exprimă prin:
- conţinutul jocului;
- sarcina didactică;
- regulile jocului.
51
schimbarea profilului acestuia. Educatoarea trebuie să cunoască exact modul de dozare a acestor
componente, în aşa fel încât, într-o activitate de acest gen, să nu predomine numai elementul de
joc, deoarece riscă să transforme activitatea într-una pur distractivă, pierzându-şi caracterul
instructiv şi nu reuşeşte să îşi atingă scopul şi obiectivele operaţionale.
Pe de altă parte, jocul didactic în care elementul de joc este slab, accentul punându-se pe
rezolvarea sarcinii instructive îşi pierde caracterul ludic, transformându-se în simple exerciţii, în
convorbiri sau convorbire după ilustraţii.
55
Gheorghion, E., Taibon, M., ’’Metodica jocului şi a programului distractiv în grădiniţa de copii’’ , Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971, p.84-91
52
Jocurile didactice mai pot fi clasificate şi din punct de vedere al utilizării materialului
didactic.
1. Pregătirea jocului didactic, care presupune studierea conţinutului şi structurii sale, pregătirea
materialului didactic necesar (confecţionarea sau procurarea lui) şi elaborarea planului
jocului didactic;
53
1.3.1.Pregătirea jocului didactic
Jocul „Să vorbim corect!” urmăreşte o pronunţare clară a grupurilor de consoane, vocale
situate în diferite poziţii în cuvânt şi se planifică după ce în prealabil s-a afectut jocuri-exerciţii
repetate de pronunţarea corectă a sunetelor (consoanelor) şi a grupurilor de litere.56
56
Taibon, M., şi colectiv , ’’Jocuri didactice pentru grădiniţa de copii’’, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1976, p.121
54
În proiectarea jocurilor didactice educatoarea trebuie să se orienteze întotdeauna după sarcina
didactică pe care acestea o cuprind. În acelaşi timp, se ţine seama de ansamblul activităţilor care
se desfăţoară în grădiniţă.
Jocul didactic trebuie studiat cu atenţie mărită înainte de a fi executat cu gupa de copii.
Educatoarea trebuie să cunoască bine sarcina didactică de joc, elementele de joc ce se pot
întrebuinţa, să respecte regulile de joc, aplicându-le corect în activitatea pe care o conduce.
Efectuarea „jocului de probă” pentru constatarea însuşirii componentelor mai sus enumerate,
introducerea variantelor de joc accesibile şi atractive vârstei trebuie aplicate creator, cu tact
pedagogic, contribuind astfel activ la imbogăţirea structurii jocului didactic, la adaptarea acestuia
la grupa la care se desfăşoară.
Se impune, deci, studierea structurii jocului didactic de către educatoare, pentru a desfăşura
corect din punct de vedere metodic şi, în acelaşi timp, pentru a-i îmbogăţi conţinutul
Cea mai mare parte a jocurilor didactice, chiar şi cele de dezvoltare a vorbirii, se desfăşoară
cu material didactic, intuitiv, ţinând cont de faptul că, la vârsta preşcolară, gândirea copilului este
concret intiutivă. Materialul didactic trebuie procurat din timp şi selecţionat potrivit jocului care
se organizează. Astfel, sunt jocuri didactice în care putem întrebuinţa ca material didactic
jetoane, ilustrate, ediatate sau confecţionate de către educatoare. Trusele de material didactic:
„Alegeţi şi grupaţi”, „Basme în bucăţele”, „Răspunde corect”, „Piramida”, „Animale sălbatice”,
„Domino” pot fi competitive ca jocuri de masă şi, în acelaşi timp, adaptate următoarelor jocuri
didactice: „Cine eşti?”, „Ce se potriveşte?”, „Oglinda fermecată” etc.
55
În funcţie de natura jocului, sala de grupă poate fi pregătită în prealabil astfel: copiii pot fi
aşezaţi în formă de semicerc pe scăunele, materialul fiind aşezat în faţa lor, sau pe măsuţă, pe
stativ, pe tablă; copiii mai pot fi aşezaţi în grupuri mici de câte doi, trei la o masă, atunci când
jocul are caracter de competiţie; sau în formă de plasă, câte doi la o măsuţă, când jocul impune
selectarea jetoanelor mărunte, necesare unui copil care are sarcina să le grupeze unu-două pe
coloane de dimensiuni mai mici.
Pentru unele jocuri didactice care prin natura lor sunt mai complexe şi presupun precizarea,
verificarea sau sistematizarea unui nunăr mai mare de cunoştinţe se simte nevoia pregătirii în
prealabil a copiilor.
Spre a nu suprasolicita copiii, dat fiind faptul că jocurile didactice îi angajează în mai mare
măsură pe plan intelectual în comparaţie ce celelalte jocuri, este bine să fie planificate numai de
două ori pe săptămână.
Organizarea jocului didactic necesită o serie de măsuri. Astfel, este necesar a se asigura o
împărţire corespunzătoare a elevilor clasei în funcţie de acţiunea jocului si, uneori, chiar o
57
Enache M., Munteanu M. – “Jocuri didactice”, Editura Porto - Franco Galaţi, 1998,p.82
56
reorganizare a mobilierului sălii de clasă dacă jocul o cere pentru buna sa desfăşurare, pentru
reuşita lui, în sensul rezolvării pozitive a sarcinii didactice.
O altă problemă organizatorică este cea a distribuirii materialului necesar desfăşurării jocului.
De cele mai multe ori materialul se distribuie la începutul activităţii de joc datorită următorului
motiv: elevii cunoscând (intuind) în prealabil materialele didactice jocului respectiv, vor înţelege
mai uşor explicaţia învăţătorului referitoare la susţinerea jocului. Însă acest procedeu nu trebuie
aplicat în mod mecanic. Există jocuri didactice în care materialul poate fi împarţit elevilor după
explicarea jocului.
Această etapă introduce elevii în atmosfera de joc, discuţiile purtate diferind în funcţie
de tipurile de jocuri.
Trebuie făcute sintetic, în termeni precişi (de exemplu: “Astăzi vrem să vedem care dintre voi
ştie să calculeze fără greşeală\ să despartă corect cuvintele în silabe s.a.m.d. De aceea vom
organiza jocul…” sau astăzi vom organiza un joc nou. Jocul se numeşte… El constă în….”);
Etapa aceasta reprezintă un moment important şi hotărâtor pentru reuşita jocului didactic.
Învăţătorul trebuie să-i determine pe elevi să înţelegă ce sarcini au, care sunt regulile jocului,
care este conţinutul jocului, care sunt etapele lui. Se vor da îndrumări şi în ceea ce priveşte
utilizarea materialului didactic şi se vor evidenţia de către învăţător atribuţiile conducătorului de
joc şi care sunt condiţiile pentru ca elevii să devină câştigători.58
58
Idem, op.cit., p.138
57
e) Fixarea regulilor;
După ce jocul a fost explicat se mai menţionează încă o dată regulile şi tipul de joc.
Învăţătorul poate conduce jocul în mod direct (având rol de conducător al jocului sau indirect
(conducătorul ia parte la joc) sau cele două moduri de a conduce jocul pot alterna. Indifernt de
modul în care conduce jocul, învăţătorului îi revine sarcina deosebita, precisă, de a coordona “
din umbră” jocul, dându-i un anumit ritm (timpul este limitat), menţionând atmosfera de joc,
urmărind evoluţia jocului, evitând momentele de monotonie, de stagnare. De asemeni învăţătorul
este cel care trebuie să controleze modul în care elevii rezolvă sarcina didactică, respectând
regulile stabilite, el trebuie să creeze condiţii necesare pentru ca fiecare elev să rezolve sarcina
didactică. Urmărind comportarea elevilor, relaţiile dintre ei, învăţătorul va antrena toţi elevii la
joc, găsind mijloace potrivite şi pentru cei timizi. Este deosebit de important să-i activăm în
sarcina jocului pe toţi copiii şi mai ales pe cei care au o capacitate redusă de înţelegere sau cei
care au o exprimare greoaie.
Rolul acestei etape este de a menţine atenţia, de a evita monotonia şi de a stimula o gândire
activă.
Învăţătorul va formula concluzii şi aprecieri asupra felului în care s-a desfăşurat jocul, asupra
modului în care s-au respectat regulile de joc şi s-au executat sarcinile primite, asupra
comportării elevilor. Se vor face recomandări şi evaluări cu caracter individual şi general.
În învăţământul primar, jocul didactic se poate utiliza în orice moment al lecţiei, într-o
anumită etapă a ei, sau întreaga activitate se poate desfăşura în baza lui, urmărind fie dobândirea
de noi cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, fie fixarea şi consolidarea acestora, fie verificarea şi
aprecierea nivelului de pregătire a elevilor. În cadrul jocului trebuie să primeze obiectivul
instructiv-educativ, elevii să fie pregătiţi sub raport teoretic, să cunoască sarcina urmărită, modul
58
de desfăşurare, regulile se cer respectate şi să nu-l considere doar un simplu divertisment, ci um
mijloc de învăţare.
Jocul didactic rezolvă prin conţinutul său o mare parte din problemele educaţiei
intelectuale. Deşi rolul lui este mai neînsemnat în privinţa transmiterii noilor cunoştinţe, în
schimb el are o contribuţie largă în prezentarea, consolidarea, adâncimea, sistematizarea şi
verificarea cunoştinţelor. De exemplu, prin jocul didactic „Găseşte aceeaşi culoare” de la grupa
mare, se precizează şi se verifică denumirea diferitelor culori învăţate anterior; prin jocul „Cu ce
construim?”, de la aceeaşi grupă, se fixează denumirile diferitelor unelte şi materiale folosite la
construcţia unei clădiri; prin jocul didactic „Cine are aceeaşi figură?”, de la grupa mijlocie, se
actualizează reprezentările de formă: cerc, pătrat, dreptunghi, triunghi, oval; de asemenea, prin
jocul „Ce-a găsit păpuşa?”, de la grupele mici, se activizează unele cuvinte care denumesc
jucării. O mare parte dintre jocurile didactice comandate în tematica programei are drept scop
sistematizarea cunoştinţelor copiilor. De exemplu, jocurile didactice „Cu ce călătorim?”, „Spune
unde trăieşte?”, „Anotimpurile” sau „După mine, cine vine?”.
Valoarea jocului didactic nu se răstrânge însă numai la atât. El are o largă contribuţie mai cu
seamă în stimularea şi dezvoltarea tuturor proceselor psihice. Cea mai mare parte a jocurilor
didactice, cu tot aspectul lor atractiv, cuprind valoroase exerciţii senzoriale şi mintale. Astfel,
jocurile didactice influenţează în mod nemijlocit activitatea tuturor analizatorilor. De
exemplu, jocurile „Spune cum face?” sau „Cine face aşa?” contribuie la dezvoltarea sensibilităţii
vizuale şi tactile; în jocul „Ghiceşte ce ai gustat?” accentul cade pe perfecţionarea sensibilităţii
gustative şi olfactive.
Jocurile didactice solicită în mare măsură activitatea gândirii, ele reclamând întotdeauna
rezolvarea, în mod individual, a unor probleme. Astfel, în cadrul unor jocuri didactice, copiii
trebuie să deosebească obiectele mari de cele mici („Este mic, este mare?”), pe cele lungi de cele
59
scurte („Panglicuţele”), să compare obiectele în funcţie de forma, de culoarea lor („Caută-ţi
căsuţa”).
Jocul didactic contribuie fie direct, fie indirect şi la educarea emoţiilor, a sentimentelor
morale şi a trăsăturilor pozitive ale voinţei şi caracterului. Jocuri ca: „Cine ştie mai bine?”, „Cine
a trimis scrisoarea?” ş.a. îmbogăţesc reprezentările copiilor, contribuie la formarea noţiunilor şi
judecăţilor morale.
În multe jocuri didactice se dezvoltă cinstea, răbdarea, spiritul critic şi autocritic, stăpânirea
de sine. În jocurile didactice „Ce s-a schimbat?” sau „Unde a zburat pasărea?” se cere copiilor să
fie cinstiţi, să nu privească în timp ce educatoarea schimbă sau ascunde jucăriile. O situaţie
asemănătoare se creează şi în jocul didactic „Găseşte şi taci”, în care regula impune copilului să
se reţină de la manifestarea spontană pe care ar avea-o la găsirea obiectului ascuns. Aceasta, cu
scopul de a nu deruta pe ceilalţi jucători. În unele jocuri, regula interzice copiilor să se uite la
vecini, să copieze după aceştia.
59
Chateau J. ,“Copilul şi jocul ”,Editura Didactica şi Pedagogica, Bucureşti, 1970, p.135-140
60
Trebuie subliniat, de asemenea, influenţa pe care o au jocurile didactice în educarea estetică a
copiilor. Mânuind diferite materiale artistic realizate, făcând aprecieri asupra lor, copiii învaţă să
aprecieze frumosul, îşi dezvoltă gustul estetic.
Jocurile didactice devin o metodă de instruire în cazul în care ele capătă o organizare şi se
succed în ordinea implicată de logica cunoaşterii şi învăţării . Jocurile organizate cu un scop
educativ bine precizat, devin metodă de instruire, iar dacă jocul este folosit pentru a demonstra o
caracteristică a unei lecţii, acesta devine un procedeu didactic.
În ciclul primar, şi nu numai, la copiii cu cerinţe educative speciale, jocul didactic se poate
organiza cu succes la toate disciplinele şcolare, în orice moment al lecţiei, într-o anumită etapă a
ei , sau întreaga activitate se poate desfăşura pe baza lui, urmărindu-se fie dobândirea noilor
cunoştinţe priceperi şi deprinderi, fie fixarea şi consolidarea acestora, fie verificarea şi aprecierea
nivelului de pregătire a elevilor cu condiţia ca în cadrul lui să primeze obiectivele instructiv-
educative.
Jocul didactic rămâne pentru elevii deficienţi mintal forma permanentă a procesului de
învăţare. Prin jocul didactic elevul îşi angajează întregul potenţial psihic, îşi ascute observaţia, îşi
cultivă iniţiativa, inventivitatea , flexibilitatea găndirii, îşi dezvoltă spiritul de cooperare , de
echipă
61
vocabularul nu are valoare decât în măsura în care individul stăpâneşte în aceiaşi măsură legile,
regulile de utilizare în cadrul comunicării, adică regulile şi formele gramaticale.
1. Vocabularul de stocare – este constituit de banca de cuvinte pe care copilul le-a învăţat şi
care se găsesc în engramele sale, dar nu le utilizează decât în parte sau atunci când este obligat
de împrejurări.
Un specific al acestui vocabular este acela că cea mai mare parte din cuvinte au o aură de
confuzie (nediferenţiere semantică) şi prezintă o stare de stază care pendulează între uitare şi
evocare. Spre deosebire de copilul normal, la care stocarea se face cu uşurinţă, la deficientul
mintal stocarea se petrece cu greutate şi destul de neadecvat necesităţilor mintale. Acest fapt se
datorează tocmai structurii nediferenţiate a noţiunilor, care se depozitează mai mult ca “etichete
verbale” decât ca noţiuni şi concepte. (De regulă, cuvintele legate de experienţa afectivă şi
existenţială a copilului sunt mai bine păstrate şi mai uşor de stocat).
Specificul acestui vocabular este că el se compune în cea mai mare parte din stereotipii
verbale care se pot utiliza cu uşurinţă, fără un efort mintal de reorganizare a expresiei. O altă
parte a acestui vocabular este constituită din etichete verbale fără acoperire semantică sau cu o
acoperire limitată.
3. Vocabularul operaţional
Operaţionalitatea unui cuvânt, noţiune sau concept se defineşte prin posibilităţile practice
nelimitate de combinare în structuri logice, sintagme, pentru a exprima nuanţele infinite ale
62
situaţiilor şi ale gândirii, în acelaşi timp de a permite o modificare, o transformare a realităţii şi a
parametrilor cunoaşterii.
60
Păunescu, C-tin, Muşu, I., „Psihopedagogie specială integrată“, Ed. Pro Humanitate, Bucureşti, 1997, p.185
63
Fig.4 Vocabularul deficientului mintal
Alegerea temei am realizat-o tocmai pentru a evidenţia modalitatea în care jocul didactic
influenţează dezvoltarea deficientului mintal prin îmbunătăţirea limbajului acestuia. De
asemenea, jocul conduce la formarea caracterului deficientului mintal prin dezvoltarea unor
calităţi morale şi încurajarea socializării, atât de necesară deficientului mintal.
64
2.Scopul cercetării
Înţelegerea limbajului verbal şi înţelegerea unui text coerent, în special, depind, în deosebi de
gradul dezvoltării semnificaţiei cuvintelor.
De aceea, unul din aspectele de bază ale procesului formativ derulat în învăţământul special
îl constituie activizarea şi îmbogăţirea vocabularului.
În scopul unei contribuţii cu valoare programatică în această direcţie, lucrarea de faţă îşi
propune ca temă: îmbogăţirea şi activizarea vocabularului prin joc didactic .
Jocul didactic este o activitate foarte accesibilă care rezolvă una sau mai multe sarcini
didactice pe baza îmbinării tehnicii de realizare a unor sarcini cu elementul de joc.
Învăţarea care implică jocul devine plăcută şi atrăgătoare. De aceea o motivaţie intrinsecă de
mare valoare a învăţării se realizează prin joc.
Necunoaşterea sensului cuvintelor are ca efect , fie ocolirea lor în alcătuirea propoziţiilor şi
frazelor, fie utilizarea lor inadecvată, care face comunicarea neinteligibilă.
Prezenta lucrare are ca obiectiv activizarea vocabularului la elevii clasei a IV-a, prin jocuri
didactice.
De aceea lucrarea propune o serie de jocuri lexicale necesare însuşirii cuvintelor noi apărute
în manualul de limba română de clasa a IV-a la capitolele ,, DESPRE TRECUTUL ISTORIC
” , ,, EDUCAŢIE MORAL CIVICĂ ” şi ,,DESPRE OBICEIURI DE PAŞTI”.
65
Pe lângă aceasta, lucrarea îşi propune şi învăţarea, formarea şi dezvoltarea unor calităţi
morale şi trăsături de caracter ce duc la un comportament social adecvat.
JOCUL DIDACTIC
Aspecte generale:
- vin în sprijinul dezvoltării unor capacităţi şi aptitudini intelectuale, al cultivării unor calităţi
morale şi trăsături de voinţă şi caracter;
Materialul folosit pe parcursul experimentului este compus în mod exclusiv din jocuri.
66
Caracteristicile lor generale sunt:
- dată fiind capacitatea scăzută de a fixa sau organiza elementele unor sarcini, acestea sunt
formulate în mod clar, concis;
a) – conţinut,
b) – sarcina didactică,
c) – reguli,
d) – acţiunea de joc.
Prima latură componentă a jocului este conţinutul său instructiv – educativ constituit din
cunoştinţele pe care elevii şi le-au însuşit anterior, în cadrul orelor de limba română şi în cadrul
activităţilor de terapie cognitivă.
Cea de-a doua latură componentă a jocului o formează sarcina didactică care apare sub
următoarele forme:
- sinonime, antonime;
- rebus;
- proverbe;
67
- desene;
Regulile jocului au fost stabilite în funcţie de conţinutul acestora şi sunt menite să arate
copiilor cum să se joace, cum să rezolve problema respectivă.
Ultima latură componentă a jocului didactic o formează acţiunea de joc care cuprinde
momente de aşteptare, surpriză, ghicire, întrecere şi care fac ca rezolvarea de sarcini didactice să
fie plăcută şi atractivă pentru elevi.
Jocurile propuse au fost grupate în patru mari module, fiecare modul având un obiectiv
specific, dar sobordonat scopului de ansamblu al experimentului: “constrângerea” elevului de a
utiliza cuvintele propuse a fi activizate sau achiziţionate în contexte cât mai variate pentru
facilitarea însuşirii corecte a semnificaţiei lor semantice şi pentru creşterea şanselor de
operaţionalizare a acestor achiziţii lingvistice.
Baza de plecare a primei teme o constituie ansamblul de cuvinte noi apărute în lecţia de la
limba română: ,, Cuza Vodă şi sultanul “ după Dumitru Almaş.
Obiectiv specific: cultivarea sentimentelor de dragoste faţă de patrie şi respect pentru valorile
neamului;
68
Cuvinte şi expresii preconizate a fi însuşite: primejdios, oaspete, milităreşte, ţărişoară, cinste.
Textele învăţate în cadrul orelor de limba română la această temă sunt: ,, Cel mai bun
prieten “ după Victor Sivetides; ,,Tu ştii cum să te porţi ? ” după H. Pukk; ,, Puşculiţa “ după
,,Puşculiţa” din Dezvoltarea vorbirii pentru clasele I-IV; ,, Ce e mai uşor ? “ după V. Oseea.
Punctul de plecare al acestei teme îl constituie cuvintele şi expresiile noi apărute în lecţia: ,,
Datini de Paşti. Ouăle roşii” după Traian Dorz.
Cuvinte şi expresii preconizate a fi însuşite: datină, a alergat într-un suflet, răstignit, ţărână.
69
Un rol important în îmbogăţirea vocabularului la copiii cu cerinţe educative speciale îl
constituie modalităţile de proiectare a activităţii didactice. În acest sens s-au elaborat proiecte de
activitate model pentru primele trei module precizate anterior. Proiectele vor fi prezentate la
finalul fiecărui modul.
ac
sultan
prietenul
bun
popor
primejdios
român
penar
zăpadă nea
covor
musafir
oaspete caţel
70
armată
salut
primejdios caiet
periculos
“Sultanul n-a mai avut încotro .L-a ….. pe domn cu atenţie şi până la urmă a recunoscut …..,
ba mai mult : în ….. oaspetelui a dat o serbare la care s-au cântat ….. populare …..”
4. Uneşte cu o linie două farfurii şi ghiceşte cuvântul adunând literă cu literă. Cuvântul
obţinut este …..
71
oaspete ……….. urs ………..
6. Cuvintele se micşorează !
7. Priveşte cu atenţie imaginea din manual unde Cuza Voda este îmbrăcat milităreşte.
Desenează-i sabia !
PROIECT DE ACTIVITATE - 1
72
DATA: 2 iunie 2009
CLASA: a-IV-a C
OBIECTIVE:
- să se valorifice prin joc, conţinutul lecţiei învăţate la Limba română ,,Cuza Vodă şi
sultanul”;
73
1. Pregăteşte sala de clasă, Îşi pregătesc în linişte
Moment elevii şi materialele materialele pentru
organizato- necesare pentru buna activitate.
ric desfăşurare a activităţii.
74
Dă startul şi Demonstraţia
supraveghează desfăşurarea
în bune condiţii a Încep concursul după
concursului. regulile stabilite.
Jocul pe echipe
Stopează jocul prin Verifică rezultatele
concursului. Munca
oprirea cronometrului.
independentă
Verifică împreună cu Ascultă cu atenţie
elevii rezultatele spusele propunătoarei şi
concursului. reiau jocul.
Conversaţia
Declară echipa Aprecieri
câştigătoare. individuale şi
colective
Pentru a oferi şanse
egale de câştig repetă jocul.
Fişă de lucru
75
Eu spun una, tu spui multe:
Cuvintele se micşorează:
76
1. Găsiţi însuşirile opuse :
frumoasă urâtă
mică ……….
harnică ……….
bună ……….
tristă ……….
slabă ……….
obraznică ……….
2. Următoarele cuvinte fac parte din aceeaşi familie . Alcătuieşte propoziţii cu cuvintele
subliniate :
muncă
muncit
munceşte
muncesc
muncitor
muncitoare
muncitoresc
Eu modelezi
77
Tu modelez
El , ea modelăm
Noi modelează
Voi modelează
Ei ,ele modelaţi
Toate acestea sunt meserii . Dă exemple de alte meserii, ocupaţii pe care le cunoşti .
“Pe cine ? Plastilina ? Nu se poate ! Ea este doar un ….. frământat cu ulei şi ….. Dacă nu-l
….. să iasă ceva stă cuminte în cutie . Atunci care să fie ….. cel mai bun ? “
78
7. Descoperă cuvântul :
9. Vaca ne dă …..
79
8. Uneşte prin săgeţi cuvintele cu înţeles opus :
harnic nepoliticos
cuviincios leneş
bun neglijent
ordonat rău
mare necinstit
cinstit mic
,,Nu se salută aşa, Saşa . A te saluta cu ….. nu înseamna a arunca la întâmplare cuvântul …..
Un astfel de salut nu face decât să urâţească un frumos şi ….. obicei . Important în orice salut
este să-ţi arăţi ….. faţă de om. “
80
12. Obiceiuri bune !
Mă cert cu colegii .
prieten
neglijent
cuviincios
apartament
respect
vecină
81
15. Uneşte cu o linie cuvintele cu înţeles asemănător :
a lucra a folosi
a întrebuinţa a munci
a alerga a fura
a jefui a fugi
a strânge a economisi
“ Puşculiţa mea cea pântecoasă îmi făcea cu ….. şoptindu-mi : Dă-mi mie …..! Am să ţi-i
păstrez şi ….. ai să economiseşti alţi bani ,pe care îi vei depune pe ….. la CEC , pe numele tău .”
eu economisesc
tu
82
el , ea
noi
voi
ei ,ele
“ Am patru fraţi
83
Toate acestea (gutuia , nuca , cireşele ) sunt fructe. Care din următoarele cuvinte are un
înţeles asemănător cu cel al cuvântului fructe :
cozonaci
poame
farfurii
Minciuna te dă de gol .
84
Cuvântul mama e format din 4 litere .
Vaca ne dă lapte .
PROIECT DE ACTIVITATE
85
DATA: 05 iunie 2009
CLASA: a-IV-a
TEMA: Jocuri de cuvinte: ,, Pune cuvântul la locul potrivit”, ,,Cu ce literă începe?”
OBIECTIVE:
- să se fixeze cunoştinţele însuşite la lecţia de Limba română ,,Tu ştii cum să te porţi?”;
86
1. Pregăteşte materialele, elevii şi sala Îşi pregătesc
Moment de clasă pentru buna desfăşurare a materialele
organizato- activităţii. pentru activitate.
ric
87
urâţească un frumos şi ……obicei potrivite. Demonstraţia
88
“ Aşa cum era , purtând coşul plin cu ouă …… la Golgota .Când a ajuns , l-a văzut pe
Mântuitorul …..şi soldaţi stând şi păzindu-l .Din mâinile şi picioarele sfinte ale ….. , stropi mari
de sânge curgeau ….. şi căzând în ….. lângă crucea lui .“
2. Încearcă să îţi imaginezi cum a fost răstignit Isus pe cruce şi încearcă să-l desenezi !
ouă ou
zile ……..
datini ……..
mâini ……..
cruci ……..
miei ……..
credincioşi .…….
4. Vopsitul ouălor reprezintă una din datinile de Paşti. Încearcă să desenezi un coş cu ouă
vopsite !
5. Descoperă cuvântul !
89
3
PROIECT DE ACTIVITATE - 3
CLASA: a-IV-a C
90
ŞCOALA: Specială Nr. 1, Iaşi
OBIECTIVE:
- să ilustreze folosind culorile potrivite tema lecţiei însuşite la Limba română ,,Datini
de Paşti. Ouăle roşii”;
RESURSE MATERIALE: Planşe, imagini, vederi cu ouă de Paşti, hârtie, creioane colorate,
casetă cu bucata muzicală ,,Primăvara” de Vivaldi.
91
1. Moment Pregăteşte sala de clasă, Îşi pregătesc
organizatoric elevii şi materialele materialele pentru
necesare pentru buna activitate.
desfăşurare a activităţii.
(oul)
Scrie pe tablă
următoarea întrebare de
isteţime şi solicită un
Problematiza
răspuns cât mai rapid din
rea
partea elevilor:
92
3.Anunţarea Copii, azi vom desena Sunt atenţi la
temei un coş cu ouă de Paşti propunător
Solicită elevilor să
descrie originea obiceiului
vopsirii ouălor de Paşti.
Cei solicitaţi descriu Probemati-
Prezintă elevilor diverse
obiceiul şi relatează pe zarea
planşe, imagini şi vederi cu
scurt originea acestuia.
ouă vopsite.
Realizează împreună cu
elevii diverse exerciţii de
încălzire a muşchilor mici ai Îşi pregătesc foile şi
mâinii (imită ploaia, vântul, creioanele.
tunetul).
93
mică ,,corectură” pe planşa planşei supravegheaţi de Demonstra-
copilului. propunătoare. ţia
Aprecieri
individuale şi
colective.
94
MODUL 4 : POST TEST - 2
Calităţi Defecte
Ex.
cuviincios obraznic
vitrină ; modelez ; puşculiţă ; adevăr ; comoară ; a alergat într-un suflet ; ţărişoară ; răstignit ;
încetul cu încetul ; primejdios .
oaspete a întrebuinţa
a folosi musafir
datină a strânge
a economisi obicei
fructe harnic
95
muncitor poame
sfarlează militar
soldat titirez
ţărână cuviincios
politicos pământ
5. Descoperă cuvântul !
96
2. Când ţi se mulţumeşte pentru ceva spui : ,, Cu …..”
adevăr muncă
a economisi neglijent
a întrebuinţa oaspete
a modela poame
cinste puşculiţă
comori răstignit
cuviincios respect
datină sfârlează
harnică ţărişoară
milităreşte vitrină
minciună
97
4.Dezvoltarea şi formarea unor trăsături pozitive de caracter cu ajutorul jocului
didactic
Trăsăturile de caracter nu sunt direct observabile, ci ele pot fi “descifrate” din viaţa şi
activitatea omului prin interferenţă, pornind de la interpretarea actelor de conduită observabile 62
(G.V.Allport ,1981).
În plan psihologic, atitudinile faţă de realitatea socială, respectiv conţinutul orientării omului,
se exprimă prin: atitudinea faţă de ceilalţi oameni şi atitudinea faţă de activitate (învăţătură,
muncă), atitudini care se află în strânse interrelaţii cu atitudinea faţă de propria persoană.
61
Allport G.V., Structura şi dezvoltarea personalităţii, Editura Didactică şi Pedagogocă Bucureşti, 1981,p.93
62
Idem, op.cit., p.98
98
4.2. Atitudinea faţă de muncă.
Relaţiile şi atitudinile faţă de societate şi faţă de ceilalţi oameni sunt legate organic de
atitudinea faţă de muncă. Trăsăturile pozitive de caracter care se manifestă în atitudinea faţă de
muncă sunt: sârguinţa, hărnicia, conştiinciozitatea, punctualitatea, entuziasmul, spiritul de
iniţiativă, exigenţa faţă de sine şi faţă de alţii, grija faţă de calitatea muncii, spiritul de
întrajutorare, etc. Dintre trăsăturile negative amintim: lenea, neglijenţa, apatia, rutina,
dezorganizarea, nereceptivitatea faţă de nou.
Trăsăturile pozitive de caracter care se exprimă prin atitudinea omului fată de sine însuşi se
formează pe baza unor relaţii interpersonale adecvate, tonice. Modestia, sentimentul demnităţii
personale, spiritul autocritic, curajul, optimismul, stăpânirea de sine, sunt câteva dintre aceste
trăsături pozitive de caracter. Reversul negativ al acestor trăsături îl constituie: îngâmfarea,
aroganţa, autoaprecierea necritică, timiditatea şi sentimentul inferiorităţii personale, pesimismul,
etc. Aceste trăsături negative de caracter sunt efectul educaţiei greşite, de cele mai multe ori în
familie. Prezenţa lor creează dificultăţi în adaptarea şi integrarea socială a persoanei, duce la
încordarea relaţiilor interpersonale, astfel încât apare clar necesitatea prevenirii instalării lor, sau
înlăturarea acestora din timp. Trăsăturile pozitive se formează sub influenţa factorilor
educaţionali, în procesul desfăşurării unor activităţi, a săvârşirii unor fapte de conduită care
solicită trăsăturile pozitive de caracter.
O importanţă deosebită s-a acordat în acest experiment şi dezvoltării şi formării unor trăsături
pozitive de caracter.
99
5.Realizarea cercetării
Vocabularul activ se formează prin activizarea celui pasiv, iar cel pasiv prin exerciţii repetate.
Lectura este o strategie de învăţare puţin agreată de deficientul mintal, deoarece implică
decodarea textului, înţelegerea a ceea ce se spune şi compararea acestuia cu cunoştintele şi
experienţa pe care fiecare le aduce faţă de text. Ca urmare, se formează judecăţi, se revizuie
cunoştinţe, se modifică sau se corectează gândurile.
Toate aceste operaţii nu devin niciodată un instrument de lucru ale deficientului mintal.
- să plaseze informaţia lingvistică în contexte variate pentru a-i defini încărcătura semantică şi
a-i imprima operaţionalitate;
- să elimine situaţiile segregaţioniste, stigmatizante (în cadrul jocului toţi sunt parteneri cu
şanse egale);
- să imprime elevului conştiinţa succesului, ceea ce constituie suportul pentru o nouă motivaţie
pozitivă;
100
O altă ipoteză ar fi: între grupul experimental şi grupul de control există diferenţe
semnificative relativ la modul de activizare a vocabularului pasiv şi la operaţionalizarea
cuvintelor noi.
Subiecţii experimentului sunt elevi în clasa a IV-a ai Şcolii Speciale Nr.1 , Cluj- Napoca.
Datele personale, semnificative pentru scopul lucrării sunt prezentate în tabelul următor:
1 G. S 15 ani 2 luni 72
2 H. P. 14 ani 1 lună 69
Observaţii :
101
2) – datele personale au fost extrase din dosarele şcolare.
3) – în cadrul grupului de control se remarcă aceeaşi polaritate: I.Q cuprins în palierul 64-75 şi
înscriere în învăţământul special, în general în clasele mici
2 C.C. 15 ani10luni 58
7 P.B. 12 ani 68
102
5.3. Designul experimental
1. Pre - testul.
Cele două sarcini au fost prezentate succesiv, limita dintre ele fiind marcată printr-o pauză
scurtă şi prin prezentarea cerinţei celei de-a doua sarcini.
Clasa a IV-a C constituie grupul experimental, iar clasa a IV-a A constituie grupul de control.
2. Sedinţele experimentale.
Toate şedinţele experimentale s-au desfăşurat sub forma activităţilor ludice, modalitatea
folosită fiind jocul didactic.
Clasa a fost împărţită în două grupe, fiecare grupă având un joc diferit, fiecare elev din grupă
având o sarcină precisă în cadrul jocului.
S-a încercat realizarea unui cumul de factori care să faciliteze crearea unui complex
motivaţional ca suport pentru stimularea elevilor. Aceştia sunt:
103
- interesele cognitive şi intelectuale reprezentând cea mai redusă parte din sfera generală a
intereselor, s-a încercat condiţionarea lor prin oferirea unor mici recompense (mici servicii,
dulciuri, rechizite, etc),
3. Post– testul.
b) – prin efectuarea post – testului 1 şi 2 la un interval mai îndepărtat de timp, pentru a nu crea
perspectiva interpretării rezultatelor strict din punct de vedere al funcţionării memoriei.
Instrumente de evaluare:
Pre – test:
A. S-a cerut subiecţilor ca în 30 de minute să scrie cât mai multe cuvinte pe care le cunosc
(după ce în prealabil s-a explicat conţinutul semantic al noţiunii de “cuvânt” prin metoda
conversaţiei, exemplificării şi explicaţiei).
104
Post – test:
Post-test 2 – este de fapt Modulul IV, aplicat atât grupului experimental, cât şi celui de
control.
6.Rezultatele cercetării
Rezultatele au fost prelucrate astfel încât să surprindă o comparaţie între grupul experimental
şi grupul de control (G.E, G.C)
3. Operaţionalitatea cuvintelor noi învăţate în capitolele: ,,Din trecutul istoric”, ,,Educaţie moral
civică”, ,,Despre obiceiuri de Paşti” de subiecţii grupei experimentale, ca urmare a
parcurgerii materialului compus din jocuri didactice.
Deoarece distribuţia datelor brute este de tip particular (frecvenţa de repetiţie a lor fiind în
majoritate 1), în studiul comparativ s-a folosit scorul brut al grupurilor implicate. În tabelele 3, 4,
5 şi 6 sunt prezentate datele brute de la pre – test şi post- test 1.
105
În fig. 5 şi 6 s-au prezentat comparativ eşantioanele reprezentative ale vocabularului activ la
cele două grupuri în faza de pre-test şi post-test.
Pre-test Post-test
1-cumul GE
2-cumul GC
3-cuv.noiGE
4-cuv.noiGC
6-cumul GE
7-cumul GC
8-cuv.noiGE
9-cuv.noiGC
Fig.5 Eşantioanele reprezentative ale vocabularului activ la G.E şi G.C în faza de pre-test şi
post-test
106
NR. INIŢIALELE CUVINTE
CRT NUMELUI NOI
1 C.A. 122 2
2 C.C. 29 -
3 C.G. 38 -
4 C.M. 59 -
5 I.D. 86 -
6 L.L. 11O 1
7 P.B. 85 -
8 P.C. 91 -
9 P.F. 83 -
10 R.E. 80 -
TOTAL 783 3
107
2 C.C. 36 -
3 C.G. 63 -
4 C.M. 104 2
5 I.D. 92 1
6 L.L. 113 1
7 P.B. 92 1
8 P.C. 84 1
9 P.F. 80 1
10 R.E. 66 -
TOTAL 913 10
1500
1347
pre-test post-test
108
semnifică o creştere cu 340 cuvinte mai mult în cazul subiecţilor care au parcurs materialul
prezentat în cadrul şedinţelor experimentale. Creşterea volumului vocabularului la subiecţii ce
constituie grupul de control este rezultat al experienţei procesului instructiv–educativ desfăşurat
în mod normal la clasă.
În tabelul 7. sunt centralizate procentual ponderile cuvintelor noi şi a altor cuvinte în cadrul
vocabularului activ, în faza de pre- test şi în faza de post- test.
PRE-TEST POST-TEST
SUMA A.C. C.N. SUMA A.C. C.N.
G.E. 877 99.50% 0.50% 1347 93% 7%
G.C. 783 99.60% 0.40% 913 99% 1%
Tabel 7. Procentele cuvintelor noi şi a altor cuvinte în cadrul vocabularului activ în faza de
pre- test şi post- test.
109
Pre-test GE
Post-test GE
Pre-test GC
Post-test GC
110
6.3. Operaţionalitatea cuvintelor noi.
Superioritatea numerică a cuvintelor noi folosite de grupul experimental în faza de post- test
1 este evidentă. Aspectul relevant pentru grupul de control îl constituie repertoriul strâns de
cuvinte noi şi stereotipia folosirii lor.
G.E G.C
semantice a cuvintelor.
de politeţe uzuale.
Pentru a constata dacă diferenţele relevate între cele două clase, experimentală şi de control
sunt semnificative şi dacă sedinţele experimentale au dus la o îmbunătăţire semnificativă a
rezultatelor am realizat următoarele:
În legătură cu diferenţele care apar între cele două clase se pune întrebarea dacă acestea sunt
semnificative sau dacă se datoresc întâmplării. Pentru aceasta formulăm o ipoteză nulă, adică
111
presupunem că grupele considerate sunt eşantioane extrase la întâmplare din aceeaşi
colectivitate.
Pentru calculul semnificaţiei diferenţei dintre frecvenţe între grupul experimental şi cel de
control în faza de pre-test datele eşantioanelor sunt prezentate în tabelul 8.
Raportând valoarea obţinută prin calcul adică 0.046 la valoarea lui ² pentru n=1 din tabela
specială constatăm că aceasta este mai mică decât valoarea indicată în tabelă pentru
probabilitatea p=.10 (2.71).
În acest caz putem spune că admitem ipoteza nulă şi considerăm diferenţele dintre cele două
eşantioane, în faza de pre-test, ca fiind nesemnificative.
Utilizând aceeaşi formulă ² dorim să vedem care este semnificaţia diferenţei dintre
rezultatele celor două eşantioane în parte, la faza de pre şi post-test. Datele pentru grupul
experimental sunt prezentate în tabelul 9.
112
Valoarea obţinută în urma calculului este 56,38. Raportând această valoare la valorile lui ²
corespunzătoare unui n=1 constatăm faptul că aceasta este mai mare decât valoarea indicată
pentru p=.01 (6.64).
În concluzie, putem considera că există diferenţe puternic semnificative între cele două faze,
rezultând astfel faptul că în cazul G.E., şedinţele experimentale au dus la o îmbogăţire a vocabularului
atât sub aspectul volumului cât şi sub aspectul operaţionalităţii.
În cazul G.C. valoarea lui ², obţinută în urma calculului este 2.81.
Raportând-o la valorile corespunzătoare lui n=1 din tabelă constatăm că aceasta este mai
mică decât cea indicată pentru probabilitatea p=.05 (3,84), în concluzie putem considera
diferenţele dintre cele două faze, de pre-test şi post-test, la G.C., ca fiind nesemnificative.
7. Concluzii
113
2. Chiar dacă semnificaţia semantică a cuvintelor este înţeleasă, dar nu sunt utilizate în
comunicare, în scurt timp ele vor trece în vocabularul pasiv. Folosirea lor în comunicare însă, le
imprimă operaţionalitate şi le menţine în vocabularul activ, aspect luat în considerare în
experiment, în mai multe variante. Ca urmare, multe dintre jocurile utilizate pentru învăţarea
situaţională a semnificaţiei semantice au fost urmate de altele şi de exerciţii gramaticale ce vizau
operaţionalitatea cuvintelor respective.
Elevii supuşi experimentului provin în proporţie foarte mare din familii cu nivel socio-
economic scăzut, din medii subculturale şi din familii dezorganizate, unii dintre ei fiind chiar
foşti ,,copii ai străzii”. Există de asemenea şi copii ce provin din Centrele de plasament din oraş.
Cerinţele din cadrul familiilor acestor copii nu sunt în concordanţă cu cerinţele şcolii, pentru
formarea calităţilor mai sus amintite.
Exemplu : Elevii V.B., V.F. şi V.R. sunt fraţi şi provin dintr-o familie numeroasă cu
posibilităţi materiale reduse. Au fost integraţi în Şcoala Specială Nr. 1 începând din clasele mici,
şi după câteva repetenţii şi un an de şcolarizare în regim de frecvenţă redusă au ajuns să fie
colegi în aceeaşi clasă şi să vină zilnic la şcoală. Aceşti elevi sunt ,,foşti copii ai străzii” şi acest
fapt poate fi observat în comportamentul şi vocabularul lor. Cerinţele din şcoală se uită de cele
mai multe ori o dată cu intrarea copiilor în casă.
La polul opus se află cazurile (rare de altfel) în care familiile au un rol activ în procesul
educativ al copiilor, în care cerinţele din cadrul şcolii se păstrează şi se respectă şi în afara
acesteia.
S-a mai observat de asemenea că la început de an şcolar, semestru, sau chiar săptămână,
comportamentul social al elevilor este diferit. Se manifestă ca şi cum ar fi uitat regulile de
conduită şi de comportament.
114
Capitolul V Concluzii şi propuneri
Prin joc, elevii valorifică cunoştinţele şi deprinderile însuşite, îşi manifestă spontan calităţile
comportamentale, stimulând atitudinea pozitivă faţă de muncă, relaţii colegiale în colectiv.
Prin caracterul său explorativ, inedit, de angajare, jocul didactic contribuie la dobândirea unei
experienţe pregătitoare a acţiunilor şi activităţilor de mai târziu.
În ceea ce priveşte atitudinea elevilor faţă de sarcinile jocului didactic, am observat că elevii
nu sunt suprasolicitaţi de ele, ci le doresc, le aşteaptă, le solicită. După joc elevii par mai recreaţi
115
şi mai odihniţi. Chiar şi cei mai timizi sau mai slabi la învăţătură au dobândit încredere în forţele
proprii, doresc să încerce să obţină prin acest fel de activităţi rezultate mai bune.
Apropierea copiilor, obţinerea colaborării lor, sunt condiţii esenţiale în reuşita jocului prin
crearea unui climat de confort psihic şi o atitudine plină de bunăvoinţă.
Putem aprecia că jocul didactic contribuie la realizarea a cel puţin două laturi educative: -
creează motivaţia şi atmosfera afectivă necesară activităţii şi – pregăteşte elevii pentru însuşirea
noilor cunoştinţe şi detaşarea de modelele oferite. Aşadar jocul se poate folosi ca mijloc de
sensibilizare pentru activitatea de învăţare, ca mijloc de a dobândi experienţă, ca mijloc de
stimulare şi creare a autonomiei în învăţare.
Ca urmare, propun :
a) reluarea sub forme cât mai variate a activităţilor care conduc la formarea unor
comportamente şi calităţi morale adecvate;
b) comunicarea strânsă cu familiile elevilor, implicarea acestora în procesul
educativ al elevilor.
c) utilizarea în continuare în cadrul procesului de predare-învăţare a modalităţilor de
îmbogăţire şi activizare a vocabularului sub forma activităţilor de joc didactic .
Într-adevăr, răspunderea faţă de educaţia şi instruirea acestor “solitari fără voie” care sunt
copiii deficienţi mintal este foarte mare. În cazul acestor copii intervin multe necunoscute, unele
“impalpabile” greu de apreciat prin simptomele exterioare şi care uneori lasă incertitudini ceea
ce priveşte reuşita finală a terapiei corectiv-recuperatorii, in ciuda unor succese iniţiale. Cu toate
acestea nu trebuie să refuzăm lupta şi să o ducem mai departe cu armele răbdării şi metodei.
116
Bibliografie
10. Golu M. ’’Fundamentele psihologiei’’ , Ed. a V-a, Bucureşti, Editura Fundaţiei România
de Mâine, 2007
11. Golu P. ’’Învăţare şi dezvoltare’’ Editura Ştiinţifica şi Enciclopedica Bucureşti, 1985
12. Olărescu Valentina Istorie şi terminologie în psihopedagogie specială. Chişinău 1997.
13. Păunescu, C., Muşu, I. Psihopedagogie specială integrată: handicapul mintal/
handicapul intelectual, Bucureşti, Ed. Pro Humanitate, 1997
117
14. Păunescu, C-tin, „Deficienţa mintală şi procesul învăţării“, Editura Didactica şi
Pedagogica, Bucureşti, 1976
15. Păunescu, C-tin, Muşu, I., „Recuperarea medico-pedagogică a copilului handicapat
mintal“, Ed. Medicală, Bucureşti,1990
16. Păunescu, C-tin, Muşu, I., „Psihopedagogie specială integrată“, Ed. Pro Humanitate,
Bucureşti, 1997
17. Piaget J., “Psihologia copilului”, Editura Didactica şi Pedagogica, Bucureşti, 1969,
18. Piaget, J., „Naşterea inteligenţei la copil“, Editura Didactica şi Pedagogica, Bucureşti,
1973
19. Popovici, V. D., “Elemente de psihopedagogia integrării”, Editura Pro Humanitas,
Bucureşti, 1999
25. Radu, Gh, „Cerinţe pentru un model adaptat de învăţare, decurgând din particularităţile
dezvoltării la handicapaţii mintal“ (III), în Revista de Educaţie Specială, nr. 1-2 / 1994
26. Radu, Gh. Psihopedagogia şcolarilor cu handicap mintal, Bucureşti, Pro Humanitate,
2000
27. Radu, Gh., „Curs de psihopedagogia handicapatului de intelect“, Universitatea
“Ovidius” Constanţa, an univ. 2002/2003,
28. Roşca, M., 1955, „Unele aspecte pedagogice legate de particularităţile activităţilor de
anaiză şi sinteză la copiii întârziaţi mintal“, în Revista de Pedagogie, nr. 3/1955
118
30. Taibon, M., şi colectiv , ’’Jocuri didactice pentru grădiniţa de copii’’, Editura Didactică
şi Pedagogică, Bucureşti, 1976
31. Usinki K.D., ’’Omul ca obiect al educaţiei’’, Bucureşti, Editura Didactica şi Pedagogica,
1974
32. Verza, E. F., “Introducere în psihopedagogia specială şi în asistenţa socială”, Editura
Fundaţiei Humanitas, Bucureşti, 2002
33. Vrăsmaş, T., “Învăţământul integrat şi/sau inclusiv pentru copiii cu cerinţe educative
speciale”, Editura, “Aramis”, Bucureşti, 2001
35. ”Legea publică SUA 95-602”, citată de Radu Gh., “Psihologie şcolară pentru
învăţământul special”, Editura Fundaţiei Humanitas, Bucureşti, 2002
36. www.ro.wikipedia.org/
119
120