UNIVERSITATEA DIN PETROȘANI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE
Program de studiu: MANAGEMENT FINANCIAR-BANCAR
CONTABILITATE ȘI AUDIT

Note de curs

Petroșani

1
 CAPITOLUL 1

BAZELE TEORETICE ALE ANALIZEI FINANCIARE

1.1. Necesitatea şi utilizatorii analizei financiare

Dicţionarul fiduciar financiar apărut la Paris în anul 1991 defineşte analiza financiară
ca fiind un studiu metodic al situaţiei şi evoluţiei unei întreprinderi privind structura sa
financiară şi rentabilitatea, pornind de la bilanţ, contul de rezultat şi de la toate celelalte
informaţii oferite de întreprindere sau care pot fi obţinute referitor la întreprindere şi viitorul
său.
Parte componentă a analizei economico-financiare, analiza financiară este inclusă în
categoria analizelor cu scop special, care a apărut şi s-a dezvoltat mai ales în ultimii 20 de ani
şi se află într-o evoluţie permanentă. Printre factorii care au impus şi stimulat dezvoltarea şi
perfecţionarea analizei financiare pot fi amintiţi: dezvoltarea societăţilor anonime pe acţiuni;
creşterea rolului băncilor şi instituţiilor financiare în economie.
Dacă primele analize financiare efectuate de către acţionarii societăţilor anonime se
limitau doar la verificarea unor echilibre financiare suficiente pentru asigurarea rambursării
împrumuturilor acordate de bănci, indiferent de evoluţia situaţiei financiare a întreprinderii,
criteriul principal de acordare a creditelor rămânea doar situaţia patrimonială a întreprinderii.
Analiza financiară se limita doar la studiul unor rate financiare privind solvabilitatea
întreprinderii. În cazul în care se punea problema maximizării profitului sau beneficiilor nu
erau vizate beneficiile contabile, deoarece conceptele economic şi contabil de profit erau
foarte diferite, iar metodele contabile conduceau la rezultate diferite în funcţie de metodele de
evaluare sau de amortizare folosite.
Acest mod de abordare s-a dovedit limitat, ceea ce a impus o abordare modernă a
analizei financiare, care tinde să devină un sistem de tratare a informaţiei, apt să ofere
managerului datele necesare adoptării deciziilor financiare. Rolul acestei discipline a crescut,
în sensul că ea nu se limitează numai la date financiare, dar integrează date economice şi
bursiere, iar rezultatele analizei sunt integrate în modele financiare, necesare elaborării
previziunilor.
Evoluţia analizei financiare în ultimii ani este datorată mai multor cauze:
1. Tendinţa de concentrare a întreprinderilor a condus la dezvoltarea investiţiilor de
talie mare, a căror rentabilitate se întinde pe mai mulţi ani, ceea ce a impus băncilor şi
instituţiilor financiare elaborarea şi folosirea unor metode de analiză mai perfecţionate în
vederea acordării sau refuzului unor credite.
2. Imposibilitatea băncilor de a cere garanţii pentru a-şi acoperi riscul de non-plată le-a
obligat să pună la punct analize ale riscului economic şi financiar, deoarece noţiunea de
lichiditate a devenit insuficientă pentru angajamentele pe termen lung.
3. Dezvoltarea mijloacelor moderne de finanţare a impus aprofundarea studiului
echilibrelor financiare şi costului capitalului, indiferent de provenienţa lui.
4. Constrângerile politicii creditului, ratele înalte ale dobânzii, inflaţia, variaţiile
cursului de schimb au acutizat problemele financiare ale întreprinderii.

2
 5. Dezvoltarea internaţională a societăţilor a condus la căutarea unor tehnici adaptate
pentru efectuarea de comparaţii între situaţiile financiare şi contabile ale diferitelor ţări.
Evoluţia analizei financiare vizează adaptarea obiectivelor sale cerinţelor diverşilor
utilizatori, în funcţie de aspectele specifice domeniului de interes.
Principalii utilizatori ai analizei situaţiilor financiare sunt: gestionarii, acţionarii
actuali si potenţiali, creditorii, personalul întreprinderii, organele fiscale, analiştii financiari.
Aceste categorii de utilizatori pot adopta decizii privind: gestiunea întreprinderii, cumpărarea
sau vânzarea de titluri, acordarea sau refuzul unui credit, achiziţia totală sau parţială a
întreprinderii.
Finalitatea analizei financiare se concretizează în diagnosticuli financiar, parte a
diagnosticului economico-financiar, orientată în special spre funcţiunea financiar-contabilă a
întreprinderii. Efectuată în interiorul întreprinderii – analiza internă – sau din exterior de către
organisme specializate, financiar-bancare, sau de specialişti independenţi (analişti financiari) -
analiza externă – conduce la diagnosticul financiar intern sau extern, cu obiective specifice
diverşilor utilizatori interni sau externi.
1) Analiza financiară şi gestionarii: Analiza financiară efectuată în interiorul
întreprinderii de către serviciile financiare este o analiză internă care vizează aspectele
susceptibile de a-i ameliora gestiunea şi rezultatul. Ea are la bază date care permit efectuarea
unor studii de fineţe, având mai multe obiective:
a) Periodic se pot face aprecieri asupra gestiunii întreprinderii, prin urmărirea
echilibrelor financiare, a rentabilităţii, solvabilităţii şi riscului financiar.
b) Pe această bază, se vor orienta deciziile de investiţii, de finanţare, de distribuire a
dividendelor, elaborându-se previziuni financiare privind investiţiile, cheltuielile financiare,
trezoreria în pregătirea viitorului întreprinderii.
c) Efectuarea controlului de gestiune pe baza analizei interne.
d) Diagnosticul financiar intern degajat de analiza financiară este fundamental pentru
gestionari (manageri), clarificând nu numai politica financiară, ci şi politica economică
generală a întreprinderii care motivează comportamentul actualilor şi potenţialilor parteneri
sau concurenţi.
2) Analiza financiară şi investitorii: Acţionarii – particulari sau întreprinderi – sunt
direct interesaţi în creşterea valorii întreprinderii, deoarece ei investesc capitaluri supuse la
riscuri. Remunerarea acţionarilor este constituită prin dividende şi plus-valoarea aşteptată de
întreprindere. În concepţia unor autori (F. Modigliani şi M.H.Miller), valoarea acţiunilor este
dependentă de profit, independent de dividende, în timp ce alţi autori (M.Gordon, E.Shapiro)
consideră că acţiunile au o valoare egală cu valoarea actuală a fluxurilor dividendelor
estimate.
În practică, investitorii procedează la o evaluare a rentabilităţii sperate de
întreprindere, fiind interesaţi atât în perspectiva câştigurilor viitoare (beneficiul pe acţiune şi
plus-valoarea în capital), cât şi în rentabilitatea imediată prin studiul politicii dividendelor şi
al riscului în vederea orientării spre titlurile avantajoase.
Acţionarii actuali şi cei potenţiali urmăresc sectorul de activitate al întreprinderii şi
locul pe care aceasta îl ocupă aici, fiind interesaţi în îndatorarea acesteia, capacitatea de
autofinanţare şi rentabilitatea investiţiilor.
3) Analiza financiară şi creditorii: Dacă analiza financiară s-a dezvoltat rapid în bănci
interesate în capacitatea de rambursare a împrumuturilor acordate clienţilor lor, aceasta se
utilizează şi de către întreprinderile care consimt să ofere împrumuturi sau avansuri altor
întreprinderi, sau care vând pe credit. Analiza diferă după cum este vorba de împrumuturi pe
termen scurt sau pe termen lung:
a) Pe termen scurt, creditorii sunt interesaţi de lichiditatea întreprinderii, adică de
capacitatea acesteia de face faţă scadenţelor pe termen scurt, dar nu rămân indiferenţi la

3
echilibrul financiar pe termen lung, fiind interesaţi de mărimea fondului de rulment şi a
necesarului de fond de rulment.
b) Pe termen lung, creditorii (obligatarii, organismele specializate, băncile) trebuie să
se asigure de solvabilitatea şi rentabilitatea întreprinderii, de care depinde plata dobânzilor şi
rambursarea datoriilor. Ei sunt interesaţi de mărimea datoriilor, posibilitatea de rambursare,
capacitatea de autofinanţare a întreprinderii, precum şi de rentabilitatea şi utilitatea
împrumutului acordat.
c) Pe termen scurt şi pe termen lung, creditorii sunt interesaţi de structura financiară a
întreprinderii care exprimă gradul de risc prin levierul financiar (raportul datorii-capitaluri
proprii).
4) Analiza financiară şi partenerii de afaceri: Furnizorii şi alţi creditori comerciali,
interesaţi în iniţierea şi continuarea relaţiilor comerciale şi acordarea de facilităţi, vizează
solvabilitatea întreprinderii, clienţii interesaţi în colaborarea pe termen lung, vizează
evaluarea continuităţii întreprinderii.
5) Analiza financiară şi personalul întreprinderii: Prin salariile plătite, întreprinderea
constituie uneori unica sursă de venit a personalului angajat. Mai mult, regimul de participare
a salariaţilor la profit permite acestuia perspectiva de a participa la beneficii în condiţiile
legislaţiei în vigoare. Aceasta creează interesul salariaţilor privind rentabilitatea pe termen
scurt, dar şi păstrarea locurilor de muncă prin echilibrul financiar pe termen lung, care să
asigure perenitatea întreprinderii şi evitarea riscului de faliment.
6) Analiza financiară şi administraţia fiscală: Administraţia fiscală trebuie să se
asigure de achitarea cu regularitate a diverselor impozite şi de conformitatea anumitor
operaţiuni cu legislaţia în vigoare, cum ar fi de exemplu politica în domeniul amortismentelor.
7) Analiza financiară şi analistul financiar: Acţionarii individuali ai marilor
întreprinderi recurg la intermediari specializaţi – analişti financiari – care studiază
informaţiile economice şi financiare, ţin legătura cu serviciile financiare ale întreprinderilor
pentru a descoperi perspectivele de dezvoltare şi a le evalua acţiunile pe piaţa financiară.
Aceşti specialişti independenţi interpretează obiectiv documentele, punând la dispoziţia celor
interesaţi rezultatele analizei externe pe care au efectuat-o, evidenţiind în special aspectele
legate de rentabilitate şi riscuri, care conferă semnificaţie noţiunii de echilibru financiar.
Din aprecierea analistului financiar va decurge atracţia terţilor pentru relaţii
comerciale sau plasamente către întreprinderile studiate.

1.2. Relaţia analiză financiară - gestiune financiară

Conform definiţiei date de Dicţionarul fiduciar financiar francez, Gestiunea financiară

a întreprinderii (sau grupului de întreprinderi) constituie ansamblul de decizii şi activităţi care
asigură reglarea fluxurilor financiare ale întreprinderii, ceea ce implică: procurarea
fondurilor necesare activităţii la cel mai mic cost fără a-i afecta echilibrul financiar şi
asigurarea unui control constant al utilizării corecte şi eficiente a fondurilor, ca principala
restricţie a rentabilităţii.
Cu alte cuvinte, gestiunea financiară urmăreşte adaptarea în fiecare moment a
resurselor şi utilizărilor de fonduri, ţinând seama de funcţiunea industrială şi comercială a
întreprinderii, de situaţia sa particulară şi de evoluţia conjuncturii economice.
Domeniul de acţiune al gestiunii financiare este foarte vast şi vizează mai ales
operaţiuni financiare: stabilirea bugetelor de trezorerie, procurarea creditelor pe termen scurt,
gestiunea încasărilor la termen, situaţia finanţării şi autofinanţării.

4
 Oiectivele gestiunii financiare, adesea contradictorii, situiază pe primul loc securitatea
întreprinderii, nu numai solvabilitatea, respectiv, capacitatea de a face faţă scadenţelor, dar şi
flexibilitatea, adică o structură financiară care să lase suficientă supleţe gestiunii, furnizându-i
fondurile necesare exploatării curente, cu riscurile aferente.
Pe de altă parte, rentabilitatea întreprinderii poate creşte prin reducerea dobânzilor şi a
altor cheltuieli bancare şi prin optimizarea utilizării capitalurilor proprii. Aceste obiective la
fel de prioritare trebuie analizate în vederea găsirii unui compromis optim în fiecare moment
corespunzător strategiei generale a întreprinderii.
Analiza financiară, ca studiul metodic ce foloseşte instrumente şi mijloace specifice
pentru aprecierea situaţiei financiare a întreprinderii în vederea adoptării unor decizii coerente
de gestiune, urmăreşte diagnosticarea situaţiei financiare pentru fundamentarea politicii
economico-financiare şi a strategiei întreprinderii. Astfel, analiza financiară poate fi
considerată ca prima fază a gestiunii financiare, fiind necesară în studiul echilibrului
financiar, al rezultatelor întreprinderii, în evaluarea rentabilităţii şi riscurilor, în studiul
fluxurilor financiare, în studiul proiectelor de investiţii şi în elaborarea prognozelor.
Pe baza rezultatelor analizei financiare se pot adopta decizii financiare, atât în cadrul
gestiunii financiare pe termen lung (deciziile privind investiţiile, finanţarea şi repartizarea
profitului), cât şi în cadrul gestiunii financiare pe termen scurt (deciziile de trezorerie,
gestiunea trezoreriei şi a ciclului de exploatare).
În prezent câmpul de studiu al analizei financiare s-a extins considerabil, aceasta
integrând studiul mediului întreprinderii, prin analiza tendinţelor evoluţiei sectorului şi a
domeniului concurenţial.
Utilizată într-o optică de investiţii bursiere, analiza financiară serveşte la evaluarea
întreprinderii pe baza beneficiilor previzionale, prin acordarea unei valori întreprinderii, care
va servi gestionarilor de portofolii şi este obligatorie în cazul întreprinderilor cotate la bursă.
În condiţiile sporirii complexităţii actului decizional, analiza financiară este tot mai
mult considerată ca un demers al diagnosticului global strategic.

1.3. Diagnosticul financiar - instrument al analizei financiare

Analiza financiară foloseşte instrumente şi mijloace specifice adaptate scopului

urmărit şi conduce la diagnosticul financiar; parte a diagnosticului economico-financiar,
alături de diagnosticul contabil, fiind orientat în special spre rentabilitatea şi riscurile
întreprinderii.
Termenul “diagnostic”, preluat din grecescul “diagnostikos” (apt de a cunoaşte) şi
împrumutat din practica medicinei, este un demers care vizează recunoaşterea anumitor boli
după simptomele lor, în vederea descoperirii cauzelor şi instituirii terapiei necesare vindecării.

În acest scop se parcurg trei etape:

I. Cercetarea simptomelor cu ajutorul tuturor mijloacelor de investigare.
II. Identificarea unei afecţiuni, ceea ce corespunde diagnosticului propriu zis.
III. Enunţarea unui pronostic şi recomandarea unei terapeutici adecvate.

Diagnosticul financiar, elaborat pe baza analizei financiare, procedează în acelaşi mod,

având câteva obiective generale:
1) Evidenţierea disfuncţionalităţilor sau elementelor nefavorabile în situaţia financiară
şi a performanţelor întreprinderii;
2) Identificarea cauzelor dificultăţilor prezente sau viitoare ale întreprinderii;

5
 3) Prezentarea perspectivelor de evoluţie a întreprinderii şi propunerea unor acţiuni de
întreprins pentru ameliorarea sau redresarea situaţiei.
Diagnosticul financiar presupune aşa dar unele judecăţi asupra sănătăţii financiare a
întreprinderii, punctele forte şi punctele slabe ale gestiunii financiare, prin care se pot aprecia
riscurile trecute, prezente şi viitoare ce decurg din situaţia financiară şi soluţiile pentru
diminuarea riscurilor şi îmbunătăţirea rezultatelor.
Obiectivele diagnosticului financiar sunt subordonate intereselor utilizatorilor, rolul
analizei financiare fiind adaptat tipului de diagnostic.
Obiectivele diagnosticului financiar interior vizează punctul de vedere al acţionarilor
şi al participanţilor la viaţa întreprinderii (angajaţi şi manageri).
Astfel, diagnosticul financiar necesar managerului vizează răspunsul la patru întrebări
esenţiale privind următoarele aspecte:
1) Creşterea: cum s-a desfăşurat activitatea întreprinderii în perioada examinată şi care
a fost ritmul creşterii acesteia în raport cu ritmul sectorului.
2) Rentabilitatea: dacă rezultatele obţinute sunt pe măsura mijloacelor folosite şi dacă
creşterea a fost însoţită de o rentabilitate suficientă.
3) Echilibrul: care este structura financiară a întreprinderii şi dacă aceasta este
echilibrată, în contextul raportului între masele de capitaluri pentru un suport financiar
convenabil.
4) Riscurile: care sunt ele, dacă întreprinderea prezintă puncte de vulnerabilitate şi
dacă există un risc de faliment crescut sau nu.
Dacă se urmăreşte creşterea, se verifică dacă întreprinderea are suficiente resurse
pentru investiţii şi un necesar de fond de rulment pentru activitatea curentă fără riscul de a
dezechilibra structurile financiare. De asemenea se verifică dacă întreprinderea are o
rentabilitate suficientă pentru a face faţă creşterii, ceea ce impune compararea rezultatelor
obţinute cu mijloacele folosite.
Cunoaşterea rezultatelor şi a modului în care s-au format şi repartizat ele între
partenerii interni şi externi ai întreprinderii permite evaluarea performanţelor întreprinderii,
care se reflectă în echilibrul financiar. Aici se urmăreşte în primul rând dacă structurile
financiare ale întreprinderii sunt echilibrate, în sensul aptitudinii întreprinderii de a face faţă
angajamentelor pe termen scurt şi lung, ceea ce impune examinarea solvabilităţii şi lichidităţii
întreprinderii.
În al doilea rând interesează modul în care este finanţată întreprinderea, ceea ce
impune cunoaşterea structurii capitalului prin ponderea capitalului propriu şi a datoriilor. Din
compararea rezultatelor obţinute cu capitalurile utilizate, apare rentabilitatea economică şi
rentabilitatea financiară de care se leagă riscurile.
În al treilea rând, trebuie să se vadă dacă în cursul evoluţiei sale întreprinderea a ştiut
să-şi menţină echilibrul financiar, ceea ce impune studierea fluxurilor financiare în timpul
unuia sau mai multor exerciţii. Aici interesează care au fost în această perioadă utilizările noi
ale întreprinderii (investiţii corporale, necorporale, financiare, rambursarea împrumuturilor) şi
de ce noi resurse a dispus întreprinderea în aceeaşi perioadă (autofnanţare sau credite).
Pentru a caracteriza comportamentul financiar al întreprinderii în finanţarea creşterii
este necesar să se stabilească tablouri plurianuale de fluxuri financiare, continuând cu
introducerea elementelor de analiză strategică, pentru a prevedea evoluţia structurilor
financiare.

Rolul analizei financiare în atingerea obiectivelor diagnosticului financiar exterior

necesar diverşilor utilizatori se prezintă astfel:

6
Obiectivul Utilizatorul Analiza vizează Executantul
Credite
Banca Solvabilitatea Specialiştii băncii creditoare
bancare
Credit inter -- Furnizorul Echilibrul financiar pe Departamentul specializat
întreprinderi termen scurt al furnizorului.
Descoperire Banca Echilibrul financiar pe Serviciile specializate ale
bancară creditoare termen scurt băncii creditoare.
Împrumut pe Banca Echilibrul financiar pe Serviciile specializate ale
termen lung creditoare term. scurt + Planul de băncii sau creditorului.
finanţare previzional.
Introducere la Acţionarii Rentabilitatea poten - Servciile specializate ale
bursă ţială pentru acţionari băncilor; Analiştii financiari.
Privatizarea Statul; Situaţia financiară Cabinetele de audit şi de
întreprinderii Investitorii actuală; Rentabilitatea comisari de conturi;
potenţială pentru Serviciile specializate ale
studiul de evaluare. băncilor; Specialiştii
evaluatori.

Analiza financiară condusă în vederea elaborării diagnosticului financiar parcurge mai

multe etape succesive complementare:
I. Analiza creşterii întreprinderii
În această etapă se caută mai întâi să se auditeze funcţiunea de exploatare a
întreprinderii, independent de funcţiunea financiară, în trei timpi succesivi:
1) Evoluţia activităţii: cifra de afaceri, producţia exerciţiului, valoarea adăugată, marja
comercială şi a elementelor componente, cu următoarele precizări:
a) O creştere mai mare a producţiei exerciţiului comparativ cu cifra de afaceri reflectă
un transfer de dificultăţi asupra exerciţiilor următoare (stocuri costisitoare şi generatoare de
depreciere);
b) Producţia imobilizată ascunde adesea o sub-activitate, supra-evaluarea ei dă o
imagine eronată asupra rezultatului.
2) Mijloacele puse în operă: personalul; capitalul economic.
3) Rezultatele obţinute: Excedentul brut al exploatării, rezultatul exploatării, rezultatul
curent, rezultatul brut şi net al exerciţiului.
Această etapă este completată prin examinarea rezultatului altor funcţiuni (financiară,
comercială).
II. Analiza rentabilităţii
Examinarea rezultatelor în sine nu este suficientă; numai din confruntarea rezultatelor
cu mijloacele utilizate rezultă rentabilitatea pe baza căreia se poate aprecia eficienţa şi
competitivitatea exploatării şi a altor funcţiuni:
1) Marjele brute şi nete de rentabilitate;
2) Ratele de rentabilitate economică şi financiară.
III. Echilibrul structurilor şi strategia financiară
Creşterea este o sursă de dezechilibre; fluxurile de operaţiuni se vor acumula în timpul
diferitelor cicluri care caracterizează viaţa întreprinderii, iar acumularea de fluxuri se
efectuează mai mult sau mai puţin armonios, ceea ce impune aprecierea nivelului echilibrului
financiar:
1) Analiza capitalului angajat şi efectul de levier;
2) Determinarea independenţei financiare;
3) Acoperirea capitalurilor investite;
4) Determinarea trezoreriei disponibile pentru investiţii, finanţarea investiţiilor

7
 IV. Aprecierea şi evaluarea riscurilor
Natura creşterii întreprinderii, nivelul rentabilităţii, dezechilibrele acumulate produc
un ansamblu de riscuri, dintre care, unele anunţă falimentul iar altele, fragilitatea
întreprinderii, ceea ce impune următoarele analize:
1) Analiza riscului economic;
2) Analiza riscului financiar;
3) Analiza riscului de faliment.
V. Sinteza diagnosticului financiar: punctele forte şi punctele slabe.
În concluzie, diagnosticul financiar este instrumentul analizei financiare orientate spre
utilizatori care vizează măsurarea rentabilităţii capitalurilor investite şi a riscurilor, aprecierea
condiţiilor de realizare a echilibrelor financiare şi a gradului de autonomie, pe baza lui
urmând decizii majore: întreprinderea îşi întrerupe activitatea, îşi redefineşte strategia sau
politica pe termen scurt.
Un bun diagnostic financiar permite o mai bună alocare a resurselor, pe baza lui i se
poate acorda sau refuza întreprinderii un credit, iar investitorul îl poate folosi pentru a lua
decizii de cumpărare sau de vânzare a acţiunilor.

1.4. Sursele de date şi informaţii ale analizei financiare

O analiză financiară efectuată în scopul realizării unui diagnostic financiar, care să

permită adoptarea unor decizii şi stabilirea unor previziuni financiare se bazează în primul
rând pe de date şi informaţii provenite din situaţiile financiare ale întreprinderii, dar nu se
poate limita doar la acestea. Ea trebuie să înceapă prin adunarea mai multor informaţii:
 informaţii generale pe plan economic, fiscal şi monetar;
 informaţii asupra sectorului de care aparţine întreprinderea;
 informaţii de ordin juridic şi economic asupra întreprinderii.
Informaţiile generale privesc conjunctura economică - situaţia generală a economiei la
un moment dat, ştiut fiind că rezultatele întreprinderii sunt influenţate de conjunctura
favorabilă sau nefavorabilă: expansiunea (recesiunea) economică generală pot determina
creşterea (reducerea) activităţii, a beneficiului şi a cursului acţiunilor la bursă.
Informaţiile sectoriale specifice activităţii întreprinderii se referă la: natura produselor,
procesele tehnologice utilizate, structura de producţie, care au incidenţă asupra rentabilităţii,
rotaţiei stocurilor, mijloacelor de finanţare.
Informaţiile privind întreprinderea sunt diverse; unele sunt obligatorii şi publice,
altele sunt date numai cu ocazia analizelor interne sau externe întreprinse periodic sau la
cerere.
Analiza financiară nu poate pleca decât de la documentele reprezentative ale unei
imagini fidele a întreprinderii, care poate fi prezentată partenerilor economici şi sociali interni
şi externi:
1) Partenerii interni:
a) Managerii, al căror obiectiv este asigurarea rentabilităţii capitalurilor investite şi a
perenităţii întreprinderii, prin menţinerea şi creşterea mijloacelor de producţie.
b) Salariaţii, dimensiunea umană a productivităţii şi a supravieţuirii întreprinderii,
sunt interesaţi de stabilitatea şi profitbilitatea întreprinderii.
2) Partenerii externi:
a) Investitorii (acţionarii) actuali sau potenţiali, care doresc să-şi minimizeze riscurile
şi să-şi rentabilizeze capitalurile, sunt interesaţi în evaluarea corelaţiei risc-beneficiu.
Cunoştinţele de care dispun aceştia depind de poziţia lor faţă de întreprindere: dacă ei

8
lucrează în întreprindere sau deţin o participare însemnată, diagnosticul va fi mai bogat decât
dacă ei cunosc doar simple date publicate.
b) Instituţiile financiare, precum băncile şi alte organisme de creditare, doresc să-şi
recupereze şi să-şi rentabilizeze fondurile pe care le-au încredinţat întreprinderii, fiind
interesaţi de indicatorii de performanţă, de riscurile financiare şi de capacitatea de
rambursare a acesteia.
c) Furnizorii şi alţi creditori comerciali sunt interesaţi în evalurea solvabilităţii pentru
continuarea şi dezvoltarea relaţiilor comerciale.
d) Clienţii sunt interesaţi în evaluarea continuităţii activităţii întreprinderii pentru
colaborări pe termen lung.
e) Statul este dublu interesat prin prezentarea fidelă a patrimoniului, a rezultatului şi a
situaţiei financiare a întreprinderii, deoarece trebuie să opereze prelevări şi să verse printr-un
fel de impozit negativ subvenţii şi ajutoare sociale sau fiscale directe, care sunt considerate
drept surse de finanţare.
Imaginea fidelă a patrimoniului unei întreprinderi este asigurată de contabilitatea
generală, care oferă informaţiile necesare analizei financiare prin documente de sinteză
(conturi anuale) – Situaţiile financiare anuale - ce se bazează pe un suport ce răspunde
exigenţelor reglementărilor româneşti armonizate cu Directiva a IV-a a C.E.E., cu Standardele
Internaţionale de Contabilitate care cuprind următoarele documente egale ca importanţă:
1. Bilanţul;
2. Contul de profit şi pierdere;
3. Situaţia modificării capitalurilor proprii;
4. Situaţia fluxurilor de numerar;
5. Politici contabile şi note explicative.
Obiectivul situaţiilor financiare este furnizarea de informaţii despre poziţia financiară,
performanţele şi modificările poziţiei financiare a întreprinderii în exerciţiul financiar încheiat
şi se prezintă în raportul anual, alături de raportul administratorilor şi raportul auditorilor
financiari (cenzorilor).
Informaţia contabilă oferită de aceste documente este adaptată şi prelucrată în cadrul
analizei financiare în funcţie de obiectivele vizate, trebuind să fie inteligibile, relevante,
credibile, comparabile, complete şi să asigure eficienţa necesară printr-un raport cost-
beneficiu optim utilizatorilor.
Bilanţul este documentul contabil de sinteză care “fotografiază”, la un moment dat,
situaţia patrimonială şi financiară a unei întreprinderi. El redă, sub formă de tabel sau în listă,
ansamblul resurselor de care dispune întreprinderea la o anumită dată, ca şi utilizările acestora
la aceeaşi dată, indicând rezultatul pe care l-a obţinut întreprinderea în cursul exerciţiului
financiar.
Din bilanţ se desprinde originea şi folosirea fondurilor de care dispune întreprinderea:
originea fondurilor o constituie capitalurile proprii (ce aparţin acţionarilor şi asociaţilor,
provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli) şi datoriile (de exploatare, financiare) şi sunt
cuprinse în pasivul bilanţului.
Utilizările fondurilor puse la dispoziţia întreprinderii, cu titlu durabil, sau activ
imobilizat şi utilizările cu titlu provizoriu şi ciclic, sau activ circulant, sunt prezentate în
activul bilanţului.
Bilanţul reflectă poziţia financiară a întreprinderii, respectiv capacitatea de a se adapta
schimbărilor mediului, oferind informaţii esenţiale despre capacitatea acesteia de a degaja
fluxuri viitoare de numerar şi echivalente de numerar şi despre necesităţile viitoare de resurse.
Spre deosebire de bilanţ, care înregistrează stocurile în sens larg, respectiv, cantităţile
acumulate de bunuri, creanţe, titluri şi datorii la un moment dat, contul de profit şi pierdere
traduce activitatea întreprinderii în termeni de flux.

9
 El înregistrează în credit totalul de bunuri, servicii sau monedă care intră ca venituri
(fluxul de intrări), iar în debit, bunurile, serviciile, moneda care ies ca şi cheltuieli (fluxul de
ieşiri).
Contul de rezultat regrupează , sub formă de tabel, sau în listă, cheltuielile şi veniturile
exerciţiului, structurate pe categorii (exploatare, financiare, extraordinare), astfel încât permite
determinarea ca sold, a rezultatelor (profitul sau pierderea) pe tipuri de activităţi.
Altfel spus, contul de profit şi pierdere reflectă performanţa întreprinderii, respectiv,
capacitatea de a genera profit, care se exprimă prin aptitudinea acesteia de a genera fluxuri
viitoare de numerar (venituri) prin utilizarea resurselor existente (cheltuieli ale perioadei),
permiţând să se stabilească gradul de eficienţă în utilizarea de noi resurse.
În scopul efectuării unor comparaţii în timp, prezentarea sub formă de tabel sau în listă
a contului de rezultat ca şi a bilanţului trebuie să fie identică de la un exerciţiu la altul.
Formatul obligatoriu de prezentare a conturile anuale cerut de reglementările contabile
româneşti armonizate prevede structura verticală a bilanţului şi a contului de profit şi pierderi
după natură, fără să fie însă restrictivă.
Bilanţul şi contul de profit şi pierdere sunt considerate cele mai importante documente
de raportare financiară, bilanţul ocupând locul central în economiile bazate pe implicarea
majoră a statului, iar contul de rezultat fiind preferat în economiile finanţate prin contribuţia
capitalului privat.
Situaţia modificării capitalurilor proprii prezintă detaliat toate variaţiile pe care le-au
suferit capitalurile proprii între momentul de început şi cel de sfârşit al exerciţiului financiar,
permiţând analiza capacităţii de menţinere a capitalului şi a rezultatului final (profitul sau
pierderea).
Situaţia fluxurilor de numerar oferă informaţii despre capacitatea întreprinderii de a
genera numerar şi echivalente de numerar din activitatea de exploatare şi din activitatea
investiţională şi modul de utilizare a acestora.
Notele explicative şi politicile contabile prezintă informaţii despre bazele de întocmire
a situaţiilor financiare şi politicile contabile adoptate, completează şi detaliază toate
informaţiile prezentate în celelalte documente de raportare financiară şi prezintă, narativ sau
prin tabele de analiză, situaţii şi indicatori care nu sunt prezentate în altă parte.
Notele explicative, în număr de 10, trebuie prezentate sistematic, trebuind să cuprindă
informaţii detaliate care să servescă analizei ulterioare, şi împreună cu celelalte documente de
sinteză să ofere, conform Planului Contabil General, imaginea fidelă a patrimoniului, a
situaţiei financiare şi a rezultatului întreprinderii în exerciţiul financiar încheiat.
Situaţiile financiare anuale oferă date şi informaţii pentru două abordări:
1) Analiza -diagnostic a performanţelor şi riscurilor pe baza contului de rezultat;
2) Analiza - diagnostic a situaţiei financiare pe baza bilanţului.

1.5. Metodologia analizei financiare

Analiza financiară, ca studiu sistematic şi metodic al informaţiilor contabile şi

financiare privind întreprinderea pentru a-i cunoaşte situaţia financiară şi a-i înţelege evoluţia,
în cadrul metodologiei generale a analizei economico-financiare, foloseşte, o serie de
instrumente şi mijloace specifice adaptate scopului urmărit de utilizatorul intern sau extern al
diagnosticului financiar.
Metoda proprie a analizei economico-financiare include un ansamblu de trepte şi
procedee tehnice de calcul în vederea stabilirii şi cuantificării relaţiilor cauzale între
indicatorii economico-financiari şi factorii determinanţi.
Treptele metodologice ale analizei vizează următoarea succesiune:

10
 1. Compararea indicatorilor sau rezultatelor - este o metodă de analiză calitativă are
vizează obţinerea unei abateri faţă de o valoare de referinţă, în funcţie de care pot exista:
a) Comparaţii în timp care vizează rezultatele perioadei curente şi cele aparţinând
uneia sau mai multor perioade precedente şi servesc analizelor dinamice;
b) Comparaţii în spaţiu care vizează unităţi organizatorice interne sau externe;
c) Comparaţii mixte - în timp şi spaţiu;
d) Comparaţii speciale care vizează alte criterii.
Abaterea rezultată din comparaţie trebuie separată pe cauze generatoare şi interpretată
prin prisma factorilor de influenţă.
2. Descompunerea indicatorilor sau rezultatelor - este o metodă de analiză calitativă,
deductivă, de la general la particular, de la întreg la parte care permite detalierea şi separarea
factorilor ce determină indicatorul. Ea asigură profunzime studiului şi permite identificarea
cauzelor modificării indicatorului prin prisma factorilor ce trebuie selectaţi şi interpretaţi.
Descompunerea poate fi făcută după mai multe criterii:
a) după timpul de formare a rezultatelor - dacă se urmăreşte evidenţierea abaterilor de
la tendinţa generală a acestora;
b) după locul lor de formare a rezultatelor - dacă se urmăreşte localizarea cauzelor
care au determinat apariţia unor deficienţe;
c) după elementele stucturale ale fenomenului analizat - dacă se urmăresc elementele
sau factorii determinanţi.
Înainte ca rezultatul să poată fi descompus, trebuie să se cunoască pe cale deductivă,
din experienţa practică, ce factori îl determină şi cum îl condiţionează, factori care pot fi
grupaţi în funcţie de mai multe criterii:
a) După caracter în cadrul relaţiei cauzale şi în ordinea de analiză: factori cantitativi,
calitativi şi de structură;
b) După mod de acţiune: factori direcţi şi factori indirecţi;
c) După efortul propriu: factori dependenţi şi independenţi de acest efort;
d) După grad de sintetizare: factori simpli şi factori complecşi;
e) După izvorul acţiunii: factori interni şi factori externi;
f) După posibilităţi de anticipare: factori previzibili şi factori imprevizibili;
g) După posibilitatea de măsurare: factori cuntificabili şi factori necuantificabili;
h) După importanţă: factori principali şi factori secundari.
Factorii complecşi necesită descompuneri succesive până la factorii cei mai simpli,
ceea ce implică diviziunea în trepte şi modelele factoriale agregate.
3. Stabilirea influenţei factorilor - cuprinde mai multe procedee de cuantificare a
acţiunii fiecărui factor şi constituie elementul central al metodei, în care se realizează legătura
dintre analiza teoretică şi realitate. Este cunoscut că teoria fără factori rămâne sterilă, iar
factorii fără teorie sunt fără înţeles.
Ca treaptă metodologică de cunoaştere, treapta a impune precizarea sistemului de
legături cauzale între factori şi cuantificarea influenţei lor.
Cunoaşterea tipului de legături cauzale este necesară în vederea alegerii procedeului
de calcul adecvat, ştiut fiind că pot exista două feluri de legături:
a) Legături deterministe (funcţionale, sau matematice);
b) Legături de corelaţie (stochastice, sau statistice).
În cazul legăturilor de corelaţie, dependenţele pot fi estimate statistic prin analiză
regresională, având un anumit grad de certitudine şi probabilitate.
În analiza factorială se pot utiliza mai multe procedee tehnice de calcul în vederea
cuantificătii relaţiilor de dependenţă între variabile după modelarea fenomenului cercetat în
cadrul analizei calitative.

11
 4. Generalizarea rezultatelor - o metodă inductivă de cercetare de la particular la
general ce vizează reunirea părţilor componente ale întregului într-un tot unitar. Fiind o
concentrare sau o expresie sintetică, generalizarea reţine ceea ce este fundamental, tipic şi se
repetă sistematic, elementele esenţiale trebuind separate de cele nesemnificative, colaterale.
Concluziile analizei trebuie să fie obiective, concrete, logice în conţinut şi concise ca
formă, să se bazeze pe calcule clare, corecte şi fără contradicţii, astfel încât să permită
generalizarea. Ele trebuie însoţite de măsuri ce se impun, pentru înlăturarea cauzelor care au
condus la rezultate negative, sau pentru îmbunătăţirea performanţelor.

1.6. Procedee specifice analizei financiare

Din metodologia generală a analizei economico-financiare în analiza financiară se

utilizează mai multe procedee şi metode, din care unele aparţin analizei clasice treadiţionale,
iar altele considerate mai moderne.
Dacă, iniţial, analiza financiară desemna doar metodele de examinare a documentelor
contabile care vizau elaborarea tablourilor de reclasament a contului de rezultate şi a
bilanţului, în prezent cîmpul de studiu al analizei s-a extins considerabil, ceea ce a impus
diversificarea metodelor şi procedeelor utilizate în scopul atingerii obiectivelor.
Deosebirea dintre diferite tipuri de necesităţi financiare ale întreprinderii a favorizat
progresul metodelor de analiză financiară. În acest sens, noţiunea de echilibru financiar nu are
acelaşi conţinut în analiza tradiţională bazată pe bilanţul financiar, în analiza funcţională
bazată pe bilanţul funcţional, sau în analiza prin fluxuri, care completează metodele
tradiţionale, fără însă a le eclipsa total.
Printre metodele analizei financiare tradiţionale amintim:
Compararea situaţiilor financiare
Compararea constituie prima treaptă a metodei a analizei economice, permite
utilizatorilor să compare informaţiile din conturile anuale în timp pentru a extrage tendinţa
privind poziţia financiară şi performanţele întreprinderii, precum şi în spaţiu cu unităţi
similare.
Compararea bilanţului la sfârşit de perioadă cu bilanţul la început de periodă permite
determinarea modificării poziţiei financiare a întreprinderii în cursul exerciţiului.
Comparaţiile în timp pe mai mulţi ani permit evidenţierea trendului indicatorilor şi stau la
baza previziunilor financiare, ceea ce necesită date şi informaţii provenite din 3 - 5 conturi
anuale succesive.
Comparaţiile în spaţiu, între întreprinderi din acelaşi sector permit întreprinderii de a
se situa mai bine în cadrul sectorului şi de a-şi cunoaşte forţele şi slăbiciunile în raport cu
concurenţii.
Analizele comparative în timp pun în evidenţă abaterea indicatorilor faţă de un criteriu
de referinţă, ale căror cauze trebuie cunoscute, ceea ce impune efecturea unor analize
factoriale prin utilizarea procedeelor adecvate de cuantificare a influenţei factorilor.
Metoda de analiză prin rate (Ratios)
În analiza financiară termenul englezesc Ratio, de origine latină (Ratus = calculat,
socotit), utilizat la masculin, este sinonim cu: raport, coeficient, procent, rată.şi desemnează
un raport economic sau financiar semnificativ între două mărimi absolute care reprezintă două
posturi sau grupe de posturi din bilanţ, din contul de rezultat, sau din bilanţ şi din contul de
rezultat.
Raportul poate fi exprimat în procente, în număr de zile sau ani, sau sub formă de
coeficient, fiind utilizat în scopul obţinerii unor informaţii mai semnificative decât le pot oferi

12
valorile absolute ale mărimilor contabile sau datele extracontabile. Evident că nu pot fi
raportate decât mărimi ce au relaţii între ele pentru a obţine o rată semnificativă.
După elementele care se compară, aceste rate pot informa analistul financiar asupra a
numeroase aspecte ale întreprinderii pe care doreşte să le evidenţieze: rentabilitatea,
independenţa financiară, rotaţia activelor, ş.a.
Metoda de analiză prin rate a apărut în analiza financiară de peste 20 de ani şi ea
prezintă avantajul că permite analistului financiar să urmărească progresul întreprinderii şi să
prezinte imaginea acesteia utilizatorilor. Este însă vorba de o viziune a posteriori. Ca urmare,
a avea rate bune la închiderea exerciţiului nu implică neapărat un viitor favorabil pentru
întreprindere.
Metoda de analiză prin rate trebuie utilizată cu prudenţă, aceasta oferind de multe ori
doar un fragment al unor informaţii necesare pentru o decizie financiară. Rareori o rată luată
izolat este semnificativă prin ea însăşi, nefiind suficientă pentru a caracteriza o întreprindere.
Numai o baterie de rate urmărite în dinamică pe mai mulţi ani şi comparate cu ale unor
întreprinderi similare sau cu valori standard pot îmbogăţi informaţiile necesare deciziilor
financiare.
Obiectivul fundamental al metodei ratelor vizând cunoaşterea cât mai bună a
întreprinderii şi evaluarea cât mai reală a performanţelor şi dificultăţilor sale, utilizarea
corectă a acesteia impune respectarea câtorva cerinţe de bază:
1) Asigurarea comparabilităţii elementelor raportului prin evaluarea lor în aceleaşi
unităţi.
2) Folosirea în calcul a unor mărimi semnificative şi coerente, între care trebuie să
existe relaţii directe.
3) Compararea ratelor în timp şi spaţiu sau cu valori standard.
Practica utilizării metodei ratelor a devenit curentă în domeniul financiar, dar este
frecventă şi în alte domenii (tehnic, comercial, fiscal) şi vizează în general dinamica
indicatorilor (prin indici cu bază fixă sau cu bază în lanţ) sau structura lor, alături de ratele
financiare de rotaţie, rentabilitate, finanţare, ş.a.
Opiniile privind structura unei baterii de rate diferă în funcţie de organismul
specializat care le elaborează, dar acestea vizează în general: activitatea şi randamentul
întreprinderii, marjele şi rentabilitatea, investiţiile şi finanţarea; structura financiară şi
riscurile.

Centrala Bilanţurilor din Banca Franţei editează anual norme cuprinzând baterii de
rate care cuprind:
1) Rate de analiză a factorilor de producţie;
2) Rate de gestiune şi de rentabilitate;
3) Rate de exploatare;
4) Rate financiare.

Potrivit Reglementărilor Contabile Româneşti armonizate, întreprinderile trebuie să

raporteze următorii indicatori sub formă de rate:
I. Indicatori de lichiditate:
1) Lichiditatea generală;
2) Lichiditatea imediată.
II. Indicatori de risc:
1) Gradul de îndatorare;
2) Acoperirea dobânzilor.
III. Indicatori de activitate:
1) Viteza de rotaţie a stocurilor;

13
 2) Număr de zile de stocare;
3) Viteza de rotaţie a debitelor clienţi;
4) Viteza de rotaţie a creditelor furnizori;
5) Viteza de rotaţie a activelor imobilizate;
6) Viteza de rotaţie a activelor totale.
IV. Indicatori de profitabilitate:
1) Rentabilitatea capitalului angajat;
2) Marja brută din vânzări.
Ansamblul de rate cuprinde indicatori reprezentativi ce servesc la:
1) Măsurarea performanţelor (activitatea, randamentul, rezultatele), consecinţele
deciziilor în materie de investiţii şi de finanţare, structura financiară;
2) Efectuarea de comparaţii în timp pentru a studia evoluţia situaţiei financiare;
3) Situarea întreprinderii în mediul său profesional, prin compararea propriilor rate cu
ratele medii ale întreprinderilor similare.
Metoda analizelor specifice
În funcţie de scopul urmărit, analiza financiară poate utiliza o serie de metode
specifice adaptate anumitor situaţii: studiul lichidităţii-solvabilităţii, analiza rentabilităţii şi
riscului, analiza activităţii (gestiunii) întreprinderii, analiza structurii financiare (calculul
levierelor), lanţurile de rate, analiza de fluxuri, analiza discriminantă, scoringul (riscul de
faliment) ş.a.
Utilizarea instrumentului informatic
Efectuarea analizei financiare în diferite scopuri este facilitată de accesul şi utilizarea
instrumentului informatic în mai multe direcţii:
1) Stocarea datelor;
2) Calculul ratelor;
3) Determinarea echilibrelor financiare;
4) Elaborarea proiecţiilor şi previziunilor privind situaţia financiară;
5) Efectuarea analizelor de sensibilitate şi a simulărilor.

1.7. Etapele analizei financiare

Efecturea unei analize financiare ample care să conducă la un diagnostic financiar

complet presupune parcurgerea mai multor etape:
1) Etapa preliminară
Pentru a avea o primă reprezentare schematică a întreprinderii, se vor prezenta
informaţii privind: sectorul de activitate; evoluţia cifrei de afaceri în ultimii 4-5 ani;
rentabilitatea (rata creşterii beneficiului brut şi net, rata rentabilităţii capitalurilor investite şi a
capitalurilor proprii) riscurile, îndatorarea totală şi ponderea datoriilor pe termen scurt în
pasivul bilanţului, ş.a.
2) Examinarea situaţiei financiare presupune:
a) Analiza contului de rezultat, care pune în evidenţă solduri semnificative privind
activitatea economică şi rentabilitatea (Cascada SIG).
Pornind de la aceste solduri se poate examina structura costurilor şi evoluţia lor, cu
reflectarea în costuri a consumului de resurse.
b) Analiza bilanţului financiar şi funcţional, care vizează evoluţia structurii financiare,
situaţia echilibrelor financiare şi a rentabilităţii capitalurilor.
c) Studiul tabloului de finanţare sau al fluxurilor de numerar (trezorerie).

14
 Acesta constituie un examen al politicii de investiţii, de finanţare şi de distribuire a
profitului net, care permite o analiza dinamică a fluxurilor financiare şi a fluxurilor de
trezorerie.
3) Formularea diagnosticului financiar
În sinteză se vor prezenta punctele tari şi punctele slabe ca rezultatele analizei
financiare să fie valorificate diferit, în funcţie de utilizator, vizând răspuns la întrebări de
natură financiară, economică, fiscală, juridică.
O atenţie specială se va acorda aspectelor de natură financiară, cum ar fi cererea de
credite pe termen scurt şi lung, achiziţia de acţiuni, emiterea de noi acţiuni, noi investiţii, sau
din contra, dezinvestirea.
Rezultatele analizei financiare se vor utiliza pentru formularea de ipoteze care trebuie
să se bazeze pe informaţii economice, financiare, şi monetare diverse, în scopul efectuării
unor previziuni financiare, prin extrapolarea trecutului, care poate conduce la mai multe
variante de decizii financiare.

15
 CAPITOLUL 2

ANALIZA PERFORMANŢELOR PE BAZA CONTULUI DE

REZULTAT

2.1. Rentabilitatea – criteriu de performanţă reflectat în contul de profit şi

pierdere

Rentabilitatea este categoria economică ce exprimă capacitatea întreprinderii de a

obţine profit, ceea ce reflectă performanţa acesteia. Obiectivul major al întreprinderii este atât
mărirea averii participanţilor la viaţa întreprinderii (acţionari, salariaţi, creditori, stat), cât şi
creşterea valorii sale, pentru asigurarea propriei dezvoltări. Realizarea acestui obiectiv este
condiţionată de desfăşurarea unei activităţi rentabile, care să permită remunerarea factorilor
de producţie şi a capitalurilor utilizate, indiferent de provenienţă.
Orice afacere implică o investiţie care are drept consecinţă rezultatul aşteptat de
investitor. Cu cât acest rezultat este mai mare, cu atât se pot forma noi surse disponibile
pentru alte investiţii în diverse scopuri: stimularea partenerilor, asigurarea propriei dezvoltări,
crearea de rezerve. Rentabilitatea unei afaceri rezultă din comensurarea efectelor concretizate
în venituri cu eforturile depuse reflectate în cheltuielile aferente.
După modul în care se realizează comparaţia între efecte şi eforturi, în analiza
rentabilităţii se utilizează două serii de indicatori de evaluare care se exprimă în mărimi
absolute şi în mărimi relative. Indicatorii în mărimi absolute se obţin sub forma unor marje,
(diferenţe) între venituri şi cheltuieli, iar indicatorii în mărimi relative se obţin sub forma unor
rate (rapoarte) între diverse rezultate şi cheltuielile sau capitalurile utilizate.
Marjele prin ele însele caracterizează insuficient gradul de rentabilitate al
întreprinderii, deoarece pot exista unităţi foarte rentabile cu marje mici şi invers, rentabilităţi
slabe cu marje mari. Numai ratele caracterizează real gradul de rentabilitate, exprimând în
modul cel mai sintetic eficienţa cheltuielilor sau a utilizării capitalurilor.
Analiza rentabilităţii se realizeză pe baza datelor din contul de rezultat Profit şi
pierdere, situaţie financiară anuală redactată în termeni de flux, care cuprinde ansamblul
fluxurilor patrimoniale ce permit crearea bogăţiei plecând de la ansamblul cheltuielilor şi
veniturilor. Soldul net al contului (creditor sau debitor) reflectă performanţa
(contraperformanţa) întreprinderii, respectiv capacitatea acesteia de a genera fluxuri viitoare
de numerar prin utilizarea resurselor existente.
Prezentarea contului de rezultat poate fi realizată în două moduri : după natură şi după
funcţii (destinaţie). În prima variantă contul de rezultat este redat sub formă de tabel, în debit
înregistrând cheltuielile, iar în credit veniturile.

Structurarea contului de profit şi pierdere sub formă tabelară permite determinarea

marjelor de rentabilitate pe cinci niveluri după cum urmează:

16
Cheltuieli pe tipuri de activităţi Venituri pe tipuri de activităţi
1. Cheltuieli de exploatare 1. Venituri din exploatare
(+) A.Rezultatul din exploatare (-)
2. Cheltuieli financiare 2. Venituri financiare
(+) B. Rezultatul financiar (-)
(+) C. Rezultatul curent (A+B) (-)
3.Cheltuieli extraordinare 3. Venituri extraordinare
(+) D.Rezultatul extraordinar (-)
Cheltuieli totale Venituri totale
(+) E. Rezultatul brut (C+D) (-)
Impozit pe profit
(+)F. Rezultatul net al exerciţiului (-)

Reglementările contabile româneşti armonizate preferă formatul contului după natură

în listă, dar Nota explicativă 4 Analiza rezultatului din exploatare cere detalierea acestui
rezultat şi după destinaţie.
Studiul modului de determinare a rezultatului constituie preambulul analizei
rentabilităţii, al analizei financiare, al diagnosticului financiar şi al evaluării întreprinderii.
Pornind de la rezultat, se defineşte capacitatea de autofinanţare a întreprinderii, autofinanţarea
şi conceptul de cash-flow, care sunt la originea conceptului de flux de trezorerie.

2.2. Analiza structurală a contului de profit şi pierdere. soldurile intermediare de

gestiune

2.2.1. Contul de profit şi pierdere

Face parte din situaţiile financiare de închidere a exerciţiului financiar, este un

document contabil de sinteză, ce prezintă rezultatul activităţii întreprinderii şi astfel măsoară
performanţele firmei în cursul unei perioade de gestiune. În calitate de componentă a
situaţiilor financiare contul de profit şi pierdere prezintă un dublu interes:

 permite determinarea rezultatului global dar şi formarea unei aprecieri de ansamblu

asupra performanţelor financiare ale perioadei de gestiune;
 oferă posibilitatea unei recapitulări în întregime a elementelor de venituri şi cheltuieli
ce au contribuit la obţinerea rezultatului dar şi la identificarea factorilor (favorabili sau
nefavorabili) care l-au influenţat.

Utilizatorii informaţiilor degajate de această situaţie financiară sunt:

 investitorii (acţionari actuali şi potenţiali);
 managerii;
 creditorii financiari;
 clienţii;
 statul;
 publicul;
 analiştii financiari, etc.

17
 Componentele contului de profit şi piedere sunt trecute într-o anumită ordine, de aşa
manieră încât fiecare linie să arate utilizatorului care este situaţia societăţii.
Modul de prezentare a contului de profit şi pierdere diferă de la o ţară la alta, după
conţinutul informaţional şi forma de prezentare.

Există două forme de prezentare1

1) După conţinutul informaţional se  contul de profit şi pierdere cu prezentarea

distinge: veniturilor şi cheltuielilor după natura lor;
cont de profit şi pierdere cu prezentarea după
destinaţie a cheltuielilor de exploatare.

2) După forma de prezentare  sub formă de listă (vertical) se prezintă formarea din
deosebim: treaptă în treaptă a rezultatului exerciţiului,
 sub formă de cont (tablou bilateral) unde, în partea
stângă, se prezintă cheltuielile şi profitul, iar, în
partea dreaptă, veniturile şi pierderile.

Aceste modele sunt recomandate de Directiva a IV-a a Uniunii Europene.

A. Contul de profit şi pierdere - format listă - după natura cheltuielilor

1. Mărimea netă a cifrei de afaceri
2. Variaţia stocurilor de produse finite si lucrări în curs de execuţie
3. Lucrări efectuate de întreprindere, pentru sine, înregistrate în activ
4. Alte venituri din exploatare
5. a) Cheltuieli cu materiile prime şi materiale consumabile
b) Alte cheltuieli externe
6. Cheltuieli de personal:
a) Salarii şi alte drepturi de personal
b) Cheltuieli sociale, cu menţionarea separată a celor care acoperă pensiile
7. a) Corectările de valoare privind cheltuielile de constituire, imobilizările corporale
şi necorporale
b) Corectările de valoare privind elementele activului circulant, în măsura în care
ele depăşesc corectările normale de valoare în cadrul întreprinderii
8. Alte cheltuieli de exploatare
9. Venituri care provin din participaţii, cu menţionarea separată a celor ce provin de
întreprinderile legate.
10. Venituri care provin din alte valori mobiliare şi din alte creanţe ale activului
imobilizat, cu menţionarea separată a celor ce provin de la întreprinderile legate
11. Alte dobânzi şi venituri asimilate, cu menţionarea separată a celor ce provin de la
întreprinderile legate
12. Corectările de valoare privind imobilizările financiare şi valorile mobiliare
aparţinând activului circulant
13. Dobânzi şi cheltuieli asimilate, cu menţionarea separată a celor ce vizează
întreprinderile legate
14. Impozitul asupra rezultatului care provine din activităţile ordinare
15. Rezultatul care provine din activităţi ordinare, după impozitare

1
Vâlceanu Gh., Robu V., Gerogescu N., Analiză economico-financiară, Ediţia a-II-a, Editura Economică,
Bucureşti, 2005, pag. 239

18
 16. Venituri extraordinare
17. Cheltuieli extraordinare
18. Rezultatul extraordinar
19. Impozitul asupra rezultatului extraordinar
20. Alte impozite care nu figurează în posturile anterioare
21. Rezultatul exerciţiului

B. Contul de profit şi pierdere - format cont - după natura cheltuielilor

Cheltuieli Sume Venituri Sume
1 .Reducerea stocului de produse finite 1. Mărimea netă a cifrei de afaceri
şi lucrări în curs
2. a) Cheltuieli cu materiile prime şi 2. Creşterea stocurilor de produse finite
materialele consumabile şi lucrări în curs
b) Alte cheltuieli externe 3. Lucrări efectuate de întreprinderi
pentru sine şi capitalizate
3. Cheltuieli cu personalul 4. Alte venituri de exploatare
a) Salarii 5. Venituri care provin din participaţii,
cu menţionarea separată a celor ce
provin de la întreprinderile asociate
b) Cheltuieli sociale.cu menţionarea 6. Venituri ce provin din alte valori
separată a celor care acoperă pensiile mobiliare şi din alte creanţe ale activului
imobilizat, cu menţionarea separată a
celor ce provin de la întreprinderile
asociate
4. a) Corectările de valoare privind 7. Alte dobânzi şi venituri asimilate, cu
cheltuielile de constituire, imobilizări menţionarea separată a celor ce provin
corporale şi necorporale de la întreprinderile asociate
b) Corectările de valoare privind REZULTATUL CE PROVINE DIN
elementele activului circulant ACTIVITĂŢILE CURENTE, DUPĂ
IMPOZITARE (PIERDERE)
5. Alte cheltuieli de exploatare 8. Venituri extraordinare
6. Corectările de valoare privind
imobilizările financiare şi valorile
mobiliare aparţinând activului circulant
7. Dobânzi şi cheltuieli asimilate, cu
menţionarea separată a celor ce provin
de la întreprinderile asociate
8. Dobânzi şi cheltuieli asimilate, cu
menţionarea separată a celor ce provin
de la întreprinderile asociate
9. Dobânzi şi cheltuieli asimilate, cu
menţionarea separată a celor ce provin
de la întreprinderile asociate
10. Impozitul asupra rezultatului care
provine din activităţile curente
11. REZULTATUL CE PROVINE DIN
ACTIVITĂŢILE CURENTE, DUPĂ
IMPOZITARE (PROFIT)
12. Cheltuieli extraordinare

19
13. Impozitul asupra rezultatului
extraordinar
14. Alte impozite ce nu figurează la
posturile anterioare
REZULTATUL EXERCIŢIULUI REZULTATUL EXERCIŢIULUI
(PROFIT) (PIERDERE)

2.2.2. Soldurile intermediare de gestiune

Structura contului de profit şi pierdere pe cele trei tipuri de activităţi permite

calcularea unor solduri de acumulări băneşti potenţiale, destinate să îndeplinească o anumită
funcţie de remunerare a factorilor de producţie şi de finanţare a activităţii viitoare, denumite
solduri intermediare de gestiune (SIG).
Realizarea acestui obiectiv presupune o tratare prealabilă a contului de profit şi
pierdere pentru a pune în evidenţă: modul de funcţionare şi rentabilitatea întreprinderii ca
marjă comercială, producţie a exerciţiului, valoare adăugată, excedent brut de exploatare,
rezultat al exploatării, rezultat curent şi rezultat net al exerciţiului.
Tabelul 2.1.
Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune
Nr.
Elemente de calcul Poziţia în CPP
Crt.
1 Venituri din vânzarea mărfurilor (ct 707) 03
2 Cheltuieli privind mărfurile (ct 607) 14
3 Marja comercială (1-2)
4 Producţia vândută (ct 701 - 706 +708) 02
5 Variaţia stocurilor (ct 711 +/-) 06/07
6 Producţia imobilizată (ct 721 + 722) 08
7 Producţia exerciţiului (4 +5+6)
8 Consumuri intermediare inclusiv cheltuieli provenite de la terţi(gr.60, 11+12+13+24
exclusiv 607, gr.61, gr.62, exclusiv 621)
9 Valoarea adăugată (3+7-8)
10 Venituri din subvenţii de exploatare (7411) 05
11 Cheltuieli cu impozitele şi taxele (gr.63) 26
12 Cheltuieli cu personalul (gr 64 +621) 15
13 Excedentul (deficitul) brut din exploatare (9+10-11-12)
14 Alte venituri din exploatare şi venituri dinjprovizioane 09+20+23+31
15 Alte cheltuieli din exploatare 24
16 Cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele 18+21+29
17 Rezultatul din exploatare (13+14-15-16)
18 Venituri financiare 42
19 Cheltuieli financiare 49
20 Rezultatul curent (17+18-19)
21 Venituri extraordinare 54
22 Cheltuieli extraordinare 55
23 Rezultatul extraordinar (21-22)
24 Rezultatul brut al exerciţiului (20+23)
25 Impozitul pe profit 62
26 Rezultatul net al exerciţiului (24-25)

20
 Soldurile intermediare de gestiune reprezintă, de fapt, etape succesive în formarea
rezultatului final. Construcţia indicatorilor se realizează în cascadă pornind de la cel mai
cuprinzător (producţia exerciţiului+marja comercială) şi încheind cu cel mai sintetic
(rezultatul net al exerciţiului).
Fiecare sold intermediar de gestiune reflectă rezultatul gestiunii financiare la treaptă
respectivă de acumulare.

Marja comercială (Mc)

 se referă la activitatea comercială desfăşurată de agentul economic, de distribuţie sau

la partea pur comercială a întreprinderilor producătoare;
 devine mai semnificativă ca informaţie în activitatea de analiză şi gestionare cu cât ea
este determinată mai detaliat, respectiv pe produse sau grupe de produse. Este
denumită şi marjă brută şi se exprimă adesea ca procent din cifra de afaceri (volumul
vânzărilor).

 Venituri din vânzarea mărfurilor

- Cheltuieli privind mărfurile vândute
= Marja comercială

Producţia exerciţiului (Pe)

 se calculează, de către întreprinderile industriale. Include valoarea bunurilor şi

serviciilor „fabricate" de întreprindere pentru a fi vândute, stocate sau utilizate pentru
nevoile proprii.
 cuprinde trei elemente: producţia vândută, producţia stocată (variaţia stocurilor) şi
producţia imobilizată.

 Producţia vândută
+ Variaţia producţiei stocate
+ Producţia imobilizată
= Producţia exerciţiului

Nefiind un sold intermediar de gestiune, ci un post al contului de rezultate, cifra de

afaceri reprezintă un indicator global al vânzărilor, din activitatea de distribuţie şi cea de
producţie (obţinut prin însumarea vânzărilor de mărfuri şi a producţiei vândute).

Valoarea adăugată (Va)

 Reprezintă plusul de valoare (bogăţie) obţinut peste consumurile intermediare

provenite de la terţi.
 Permite aprecierea contribuţiei întreprinderii la crearea produsului intern, evidenţiază
şi gradul de integrare pe verticală.
La nivel microeconomic, valoarea adăugată este un indicator ce permite măsurarea
puterii economice a întreprinderii, ce se poate determina prin două procedee:
 ca diferenţă între producţia exerciţiului (obţinută prin raportarea marjei comerciale la
producţia exerciţiului) şi consumurile de bunuri şi servicii furnizate de la terţi
(consumurile intermediare) pentru producţia respectivă.

21
  Producţia exerciţiului
+ Marja comercială
- Consumuri intermediare (Cheltuieli cu materii prime, materiale şi
cheltuieli cu lucrări şi servicii executate de terţi)
= Valoarea adăugată

 prin adiţionarea elementelor ce compun valoarea adăugată respectiv remuneraţiile

tuturor factorilor ce participă la procesul producţiei, inclusiv a statului, cât şi
autofinanţarea întreprinderii, respectiv, cheltuielile de personal, cheltuieli financiare,
impozitele, taxele şi vărsămintele asimilate, legate de activitatea întreprinderii,
cheltuielile cu amortismentele, impozitul pe profit, partea de rezultat trecut la rezerve,
alte elemente de valoare adăugată.

 Cheltuieli cu personalul
+ Impozite şi taxe
+ Dobânzi
+ Amortizare
+ Dividende
+ Profit reinvestit
= Valoarea adăugată

Excedentul brut al exploatării (EBE)

 corespunde rezultatului economic al întreprinderii generat de operaţiile de exploatare

independent de politica financiară, politica de amortizare şi de provizioane constituite,
fapt ce determină să fie considerat ca indicator esenţial în analizele de gestiune şi în
efectuarea analizelor comparative între întreprinderi.
Rolul excedentului brut al exploatării, poate fi urmărit sub trei aspecte:
 este o măsura a performanţelor economice ale întreprinderii. Un EBE suficient de
mare va permite întreprinderii reînnoirea imobilizărilor sale prin amortizări, acoperirea
riscurilor din provizioanele constituite şi asigurarea finanţării sale care antrenează
cheltuieli financiare, iar diferenţa va fi distribuită statului (impozit pe profit),
acţionarilor (dividende) şi/sau conservată prin autofinanţare.
 este independent de politica financiară, de politica de investiţii (nu ţine cont de
deciziile întreprinderii privind modalităţile de calcul a amortizării), de politica de
dividend (deciziile întreprinderii privind repartizarea profitului net), de politica fiscală
şi de elementele extraordinare (nu ia în\calcul impozitul pe profit şi rezultatul
extraordinar)
 reprezintă o resursă financiară fundamentală pentru întreprindere.
EBE constituie primul nivel al analizei privind formarea trezoreriei globale a
întreprinderii, deci punctul de pornire în tabloul fluxurilor de trezorerie.
EBE se calculează prin două metode:

 Metoda substractivă:
 Valoarea adăugată
+ Subvenţii pentru exploatare
- Impozite, taxe şi vărsăminte asimilate
- Cheltuieli cu personalul
= Excedentul brut al exploatării

22
 Metoda aditivă:
 Rezultatul exploatării
+ Cheltuieli cu amortizarea şi provizioanele aferente exploatării
+ Alte cheltuieli de exploatare
- Venituri din provizioane privind exploatarea
- Alte venituri din exploatare
= Excedentul brut al exploatării

Rezultatul exploatării (Re)

 Evaluează rentabilitatea economică a unei întreprinderi şi corespunde activităţii

normale şi curente a întreprinderii, include şi operaţiunile efectuate în exerciţiile
anterioare dar aferente exerciţiului curent. Nu este luată în calcul activitatea
corespunzătoare operaţiilor financiare şi extraordinare.
 Permite compararea performanţelor întreprinderilor ce au politici financiare diferite.
 Cunoaşte două modalităţi de calcul:

 ca diferenţă dintre totalul veniturilor din exploatare (Ve) şi totalul cheltuielilor din
exploatare (Che)

 Venituri din exploatare

- Cheltuieli din exploatare
= Rezultatul exploatării

Această relaţie de calcul fundamentează strategii şi politici pe. care le adoptă

managementul întreprinderii pentru a ameliora rezultatul său. Variantele posibile sunt:
majorarea veniturilor sau diminuarea cheltuielilor, în condiţiile menţinerii constante a celuilalt
factor; sporirea ambelor componente cu respectarea restricţiei ca ritmul creşterii veniturilor să
devanseze ritmul de creştere a! cheltuielilor.
 pornind de la mărimea EBE:

 Excedent brut din exploatare

+ Alte venituri din exploatare
- Alte venituri din provizioane
- Cheltuieli cu amortizările şi provizioanele
- Alte cheltuieli de exploatare
= Rezultatul exploatării

Rezultatul curent (Re)

 Reprezintă rezultatul tuturor operaţiilor curente, obişnuite ale întreprinderii, fiind

determinat atât de rezultatul exploatării curente, cât şi de cel al activităţii financiare,
permiţând şi aprecierea impactul politii financiare a întreprinderii asupra rentabilităţii.

 Rezultatul exploatării
+ Venituri financiare
- Cheltuieli financiare
= Rezultatul curent

23
 Rezultatul extraordinar

 Sintetizează rezultatul concretizat în profit sau pierdere generat de operaţii de gestiune

sau capital cu caracter extraordinar şi se calculează astfel:

 Venituri extraordinare
- Cheltuieli extraordinare
= Rezultatul extraordinar

Mărimea rezultatului extraordinar constituie o informaţie importantă, în special

pentru potenţialii investitori.

Rezultatul net al exerciţiului (Rn)

 Exprimă, în mărimi absolute, rentabilitatea netă sau pierderile aferente activităţii
întreprinderii, după deducerea din veniturile totale a cheltuielilor totale şi a
impozitului pe profit.

 Rezultatul curent (+/-)

 Rezultatul extraordinar (+/-)
- Cheltuieli cu impozitul de profit (ct. 691)
= Rezultatul net al exerciţiului (+/-)

Rezultatul net al exerciţiului este mărimea care urmează să fie supusă deciziei de
repartizare de către adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor, după caz.

Aplicaţie 1
De exemplu, rezultatele din contul de profit şi pierdere al unei întreprinderi analizate
sunt redate în continuare:

Structura contului de profit şi pierdere

Nr. Venituri, Exerciţiul financiar Abateri (± Indici (%)

crt. cheltuieli şi Curent Δ)
rezultate Precedent
1. Venituri din 535108 700425 +165317 130,9
exploatare - total
2. Cheltuieli de 432100 605817 +173717 140,2
exploatare - total
3. Rezultatul din + 103008 + 94608 - 8400 91,8
exploatare
(Rexp)(1-2)
4. Venituri 3097 5641 + 2544 182,1
financiare
5. Cheltuieli 55309 30960 - 24349 55,9
financiare
6. Rezultatul - 52212 - 25319 + 26893 48,5
financiar
(Rfin)(4-5)

24
7. Rezultatul curent 50796 69289 + 18493 136,4
(Rcrt)(3+5)
8. Venituri
- - - -
extraordinare
9. Cheltuieli
- - - -
extraordinare
10. Rezultatul
- - - -
extraordinar
11. Venituri totale (1 538204 706066 +167862 131,2
+ 4 + 8)
12. Cheltuieli totale 487408 636777 +149369 130,6
(2 + 5 + 9)
13. Rezultatul brut 50796 69289 + 18493 136,4
(Rbr) (11-12)
(7+10)
14. Impozitul pe 10128 17905 + 7777 176,8
profit (I)
15. Cota procentuală 19,94 25,84 + 5,90 129,6
de impozit (i)(%)
16. Rezultatul net 40668 51384 + 10716 126,3
[Rnet = Rbr(1-i)]
17. Numărul de 59200 295996 +236796 500,0
acţiuni (mii)
18. Rezultatul net pe 0,687 0,174 - 0,513 25,3
acţiune
(bază=diluat)

Analiza sumară a structurii rezultatelor înscrise în contul de profit şi pierdere din

Tabelul 1 conduce la următoarele concluzii:
1. Rezultatul din exploatare (beneficiu) s-a redus cu 8,2 % ca uermare a creşterii mai
rapide a cheltuielilor de exploatare (40,2 %) comparativ cu veniturile aferente (30,9 %).
2. Rezultatul financiar (pierdere) s-a redus cu 54,2 % ca urmare a creşterii veniturilor
financiare cu 82,1 % şi a reducerii cheltuielilor financiare cu 44,1 %.
3. Rezultatul curent (beneficiu) a crescut cu 36,4 % pe seama reducerii pierderii
financiare menţionate , deşi beneficiul din exploatare s-a redus.
4. Lipsa rezultatului extraordinar a permis egalitatea dintre rezultatul curent şi
rezultatul brut, care a crescut cu 36,4 %, fiind consecinţa creşterii mai rapide a veniturilor
totale (31,2 %) comparativ cu cheltuielile totale (30,6 %).
5. Rezultatul net (beneficiu) a crescut cu 26,3 %, mai puţin decât rezultatul brut, ca
urmare a creşterii mai rapide a impozitului pe profit (cu 76,8 %).
6. Creşterea substanţială a numărului de acţiuni (cu 400%) a diminuat beneficiul net
pe acţiune cu aproape 75 %.
7. Se remarcă egalitatea rezultatului net pe acţiune de bază cu rezultatul pe acţiune
diluat.

Pe baza structurării datelor din contul de profit şi pierdere al întreprinderii luate în

studiu se obţine Tabloul Soldurilor Intermediare de Gestiune – Cascada SIG:

25
Nr. Solduri intermediare de Exerciţiul financiar Abateri (± Δ) Indici
crt. gestiune Precedent Curent (%)
1. Vânzări de mărfuri 4465 6134 + 1669 137,4
(Vmf)
2. - Costul mfurilor 4158 5350 + 1192 128,7
vândute (Chmf)
3. Marja comercială 307 784 + 477 155,0
(Mc)(1-2)
4. Producţia vândută (Pv) 530551 777384 +246833 146,5
5. Cifra de afaceri netă 535016 783518 +248502 146,4
(CA)(1+4)
6. Variaţia stocurilor (±ΔS) - 4924 -89949 - 85025 1826
7. Producţia imobilizată 598 2254 + 1656 376,8
(Pi)
8. Producţia 526225 689688 +163463 131,0
exerciţiului(Pex)(4+6+7)
9. -Consumuri 292546 380067 + 87521 129,9
intermediare (Ci)
10. Valoarea adăugată 233987 310405 + 76418 132,6
(Vad)(3 + 8 - 9)
11. + Subvenţii de
- - - -
exploatare
12. - Alte impozite şi taxe 5555 8441 + 2886 151,9
13. - Cheltuieli cu 112265 152105 + 39840 135,5
personalul
14. Excedent brut de 116167 149859 + 33692 129,0
exploatare(EBE)
15. + Alte venituri din 4418 4604 + 186 104,2
exploatare
16. - Ajustare valori 10000 50445 + 40445 504
imobilizări
17. - Alte cheltuieli de 7577 9410 + 1833 124,2
exploatare
18. Rezultatul din 103008 94608 - 8400 91,8
exploatare (Rexp)
19. + Venituri financiare 3097 5641 + 2544 182,1
20. - Cheltuieli financiare 55309 30960 - 24349 56
21. Rezultatul financiar - 52212 -25319 + 26893 48,5
(Rfin)
22. Rezultatul curent (Rcrt) 50796 69289 + 18493 136,4
(18 + 21)
23. + Venituri extraordinare - - - -
24. -Cheltuieli extraordinare - - - -
25. Rezultatul extraordinar
- - - -
(Rextr)
26. Rezultatul brut (Rbr) (22 50796 69289 + 18493 136,4
+ 25)

26
27. Venituri totale 538204 706066 +167862 131,2
28. Cheltuieli totale 487408 636777 +149369 130,6
29. - Impozitul pe profit 10128 17906 + 7777 176,8
30. Rezultatul net (Rnet) 40668 51384 + 10716 126,3

2.3. Analiza cheltuielilor întreprinderii

Cheltuielile unei întreprinderi reflectă sub formă valorică întregul consum de factori de
producţie sau de resurse materiale, umane şi financiare efectuat pentru fabricarea şi vânzarea
producţiei. Nivelul, dinamica şi structura acestor cheltuieli reflectă în mod sintetic activitatea
întreprinderilor industriale pe linia folosirii eficiente a resurselor de care dispun, iar reducerea
nivelului lor trebuie să reprezinte un obiectiv principal pentru toţi agenţii economici în
vederea sporirii eficienţei întregii activităţi desfăşurate.

2.3.1. Analiza dinamicii şi structurii cheltuielilor totale ale întreprinderii.

Cheltuielile totale ale întreprinderii se structurează după mai multe criterii, unul
important în funcţie de care se grupează şi în contul de profit şi pierdere fiind natura acestora.
Potrivit acestui criteriu, cheltuielile totale cuprind:
- cheltuieli de exploatare;
- cheltuieli financiare;
- cheltuieli extraordinare.
Ct  Ce  C f  Cex
În mod corespunzător veniturile totale obţinute din activitatea unei întreprinderi
cuprind:
- venituri de exploatare;
- venituri financiare;
- venituri extraordinare.
Vt  Ve  V f  Vex
Pentru analiza cheltuielilor totale este necesar să se calculeze modificările absolute şi
procentuale intervenite în nivelul acestora, astfel:
Ct  Ct1  Ct 0
Ct Ct1
Ct %   100 sau Ct %  I Ct  100   100  100
Ct 0 Ct 0
În funcţie de mărimea şi semnul modificărilor intervenite se pot face aprecieri cu privire
la creşterea sau scăderea cheltuielilor totale efective faţă de cele prevăzute sau din perioada de
bază. În procesul de analiză se pot calcula şi influenţele fiecărei categorii de cheltuieli asupra
modificării cheltuielilor totale ale întreprinderii prin aplicarea metodei balanţiere astfel:
- CCet  Ce1  Ce0
- Cft  C f1  C f 0
C

- CCext  Cex1  Cex 0

În cadrul analizei este necesar să se studieze şi structura cheltuielilor totale pe cele 3
categorii. În acest scop se va calcula ponderea fiecărei categorii de cheltuieli în cheltuielile
totale, precum şi modificarea acestor ponderi:

27
 Ce ; C f ; Cex
G  100
Ct
G  G1  G0
În funcţie de mărimea şi semnul modificărilor intervenite în nivelul lui „G”, se pot face
aprecieri cu privire la modificările intervenite în structura cheltuielilor totale în perioada
curentă faţă de cea prevăzută sau cea din perioada de bază.
Analiza structurii cheltuielilor totale se mai poate efectua ţinând seama şi de alte
posibilităţi de grupare a cheltuielilor întreprinderii. Astfel, în funcţie de dependenţa acestor
cheltuieli faţă de variaţia volumului fizic al producţiei, cheltuielile totale se împart cheltuieli
variabile şi cheltuieli fixe:
Ct  Cv  C f
Dacă se ţine seama de modul de repartizare a cheltuielilor pe produse se poate face o
grupare în cheltuieli directe şi cheltuieli indirecte:
Ct  Cd  Ci
Cheltuielile directe sau cele indirecte se pot grupa pe categorii sau elemente de
cheltuieli în cheltuieli materiale şi cheltuieli salariale efectuate în cadrul întreprinderii.
Ţinând seama de aceste grupări se poate adânci analiza dinamicii şi structurii
cheltuielilor totale prin calcularea modificărilor absolute şi procentuale pe fiecare categorie de
cheltuieli, precum şi a ponderii fiecărei categorii de cheltuieli în cheltuielile totale.

2.3.2. Analiza cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale.

Pentru aprecierea eficienţei cheltuielilor efectuate de către o întreprindere este necesar
să se calculeze nivelul cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale ale întreprinderii. Acest
indicator numit şi rată de eficienţă a cheltuielilor totale se calculează prin raportarea
cheltuielilor totale la veniturile totale şi înmulţit cu 1000:
C Ce  C f  Cex
Ct / 1000Vt  t  1000   1000
Vt Ve  V f  Vex
Ţinând cont de modul de calcul al indicatorului, ca raport între efort şi efect, o reducere
a nivelului cheltuielilor la 1000 lei venituri relevă o situaţie favorabilă respectiv de creştere a
eficienţei cheltuielilor totale.
Pornind de la acest model de corelaţie, modificarea cheltuielilor totale la 1000 lei
venituri totale se explică prin modificarea veniturilor totale şi a cheltuielilor totale ale
întreprinderii ale căror influenţe se calculează cu ajutorul metodei substituirilor în lanţ:
Ct / 1000Vt  Ct1/1000V  Ct 0 /1000V
t t

Ct 0 Ct 0
VCt t / 1000Vt   1000   1000
Vt1 Vt 0
Ct1 Ct 0
CCtt / 1000Vt   1000   1000
Vt1 Vt1
Modificarea nivelului cheltuielilor totale la 1000 lei venituri totale mai poate fi explicată
şi prin efectuarea unui alt tip de analiză factorială. În acest caz, nivelul cheltuielilor totale la
1000 lei venituri totale se poate calcula în funcţie de structura sau ponderea veniturilor
întreprinderii pe cele 3 categorii şi de nivelul cheltuielilor la 1000 lei venituri pe cele 3
categorii de venituri şi cheltuieli:

Ct / 1000Vt 
 gi  ci / 1000
100

28
 unde: gi = ponderea veniturilor întreprinderii pe cele 3 categorii
V Ve ;V f ;Vex
( gi  i  100   100 );
Vt Vt
ci / 1000 = nivelul cheltuielilor la 1000 lei venituri pe cele 3 categorii sau
Ce ; C f ; Cex
rata de eficienţă a cheltuielilor pe cele 3 categorii ( ci / 1000   1000 ).
Ve ;V f ;Vex
Influenţa celor 2 factori asupra modificării cheltuielilor la 1000lei venituri se calculează
de asemenea cu ajutorul metodei substituirilor în lanţ:

- gCi t / 1000Vt 
 g1i  c0i / 1000   g0i  c0i / 1000
100 100

- cCi t / 1000Vt 
 g1i  c1i / 1000   g1i  c0i / 1000
100 100
În finalul analizei este necesar să surprindem principalele măsuri ce trebuie întreprinse
pentru reducerea nivelului cheltuielilor totale la 1000lei venituri totale. În general acestea se
referă la:
a) preţurile de vânzare şi tarifele practicate pentru realizarea produselor şi
serviciilor trebuie să acopere costurile şi să permită obţinerea unui profit
corespunzător;
b) adaptarea unei structuri optime de finanţare a mijloacelor economice;
c) valorificarea activelor fixe la valori cât mai mari precum şi onorarea la
timp a obligaţilor faţă de clienţi şi faţă de bugetul statului.

2.3.3. Analiza cheltuielilor de exploatare

Cheltuielile de exploatare deţin ponderea principală în cheltuielile totale ale
întreprinderii. Ele cuprind toate cheltuielile aferente ciclului de exploatare, respectiv pentru
aprovizionarea materiilor prime şi materialelor, stocarea acestora, producerea bunurilor şi
serviciilor şi desfacerea acestora.
Cheltuielile de exploatare pot fi grupate în 3 categorii:
- cheltuieli aferente producţiei vândute;
- cheltuieli aferente producţiei stocate;
- cheltuieli aferente producţiei imobilizate.
Ce  C pv  C ps  C pi
În mod corespunzător, veniturile de exploatare cuprind:
- venituri aferente producţiei vândute;
- venituri aferente producţiei stocate;
- venituri aferente producţiei imobilizate.
Ve  Vpv  Vps  Vpi
Indicatorul cu ajutorul căruia se apreciază eficienţa cheltuielilor de exploatare se
numeşte cheltuieli de exploatare la 1000lei venituri de exploatare sau rată de eficienţă a
cheltuielilor de exploatare şi se determină raportând nivelul cheltuielilor de exploatare la
veniturile de exploatare înmulţit cu 1000.
C C pv  C ps  C pi
Ce / 1000Ve  e  1000   1000
Ve V pv  V ps  V pi
Reducerea cheltuielilor la 1000lei venituri de exploatare arată o creştere a eficienţei
activităţii de exploatare prin îmbunătăţirea utilizării resurselor materiale, umane şi financiare
din fiecare fază a ciclului de exploatare (aprovizionare, producţie, desfacere).

29
 Pornind de la acest model de corelaţie, modificarea se explică prin modificarea
veniturilor de exploatare şi a cheltuielilor de exploatare ale căror influenţe se calculează cu
metoda substituirilor în lanţ:
Ce Ce
VCee / 1000Ve  0  1000  0  1000
Ve1 Ve0
Ce1 Ce0
CCee / 1000Ve   1000   1000
Ve1 Ve1
Analiza se poate adânci prin luarea în considerare a celor 3categorii de venituri de
exploatare şi cheltuieli de exploatare. Analiza eficienţei cheltuielilor de exploatare poate fi
continuată pe baza unui alt model factorial, caz în care nivelul cheltuielilor de exploatare la
1000lei venituri de exploatare se poate stabili în funcţie de ponderea fiecărei categorii de
venituri de exploatare faţă de totalul veniturilor de exploatare şi de nivelul cheltuielilor de
exploatare la 1000lei venituri de exploatare pe cele 3 categorii:

Ce / 1000Ve 
 g j  c j / 1000
100
unde: g j - ponderea categoriilor de venituri de exploatare în totalul veniturilor
V pv ;V ps ;V pi
de exploatare ( g j   100 );
Ve
c j - nivelul cheltuielilor la 1000lei venituri de exploatare pe cele 3
categorii sau rata de eficienţă a cheltuielilor de exploatare pe categorii
C pv ; C ps ; C pi
( cj   1000 ).
V pv ;V ps ;V pi
Influenţa celor 2 factori asupra ratei de eficienţă a cheltuielilor de exploatare se
determină cu ajutorul metodei substituirilor în lanţ:

 Cje / 1000Ve 
g  g1 j  c0 j / 1000   g0 j  c0 j / 1000
100 100

 Cj e /1000Ve 
c  g1 j  c1 j / 1000   g1 j  c0 j / 1000
100 100
În cadrul cheltuielilor de exploatare, ponderea cea mai mare revine cheltuielilor aferente
producţiei vândute sau cheltuielile aferente cifrei de afaceri, fapt pentru care este necesară
aprofundarea analizei prin determinarea eficienţei cheltuielilor aferente cifrei de afaceri.
Pentru aprecierea eficienţei cheltuielilor aferente cifrei de afaceri se foloseşte
indicatorul cheltuieli la 1000 lei cifră de afaceri sau rata de eficienţă a cheltuielilor aferente
cifrei de afaceri, calculat ca un raport între cheltuielile aferente producţiei vândute sau cifrei
de afaceri şi veniturile aferente producţiei vândute înmulţit cu 1000:

C/ 1000 
C pv
 1000 
 q  c 1000
Vpv q  p
în care: q – volumul fizic al producţiei vândute;
c – costul complet pe o unitate de produs;
p – preţul unitar de vânzare.
Asupra modificării cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri influenţează 3 factori cu
acţiune directă, respectiv:
- modificarea structurii producţiei vândute;
- modificarea preţurilor de vânzare;

30
 - modificarea costurilor complete pe o unitate de produs.
Modificarea volumului fizic al producţiei vândute nu influenţează în mod direct nivelul
cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri pentru că acţionează cu aceeaşi mărime atât asupra
numărătorului cât şi a numitorului relaţiei de calcul. Totuşi modificarea volumului fizic al
producţiei vândute influenţează în mod indirect nivelul cheltuielilor la 1000 lei cifră de afaceri
prin intermediul costului pe unitatea de produs care se modifică în sens invers faţă de variaţia
volumului fizic al producţiei vândute pe seama cheltuielilor fixe ce revin pe unitatea de
produs.
În ceea ce priveşte modificarea structurii, deşi ea apare atât la numărător cât şi la
numitor, influenţa sa nu este nulă pentru că la numărător avem structura producţiei vândute
exprimată cu ajutorul costului în timp ce la numitor avem structura producţiei vândute
exprimată cu ajutorul preţului, iar raportul cost-preţ nu este constant pentru toate produsele, şi
deci, şi cele două posibilităţi de exprimare a structurii sunt diferite.
Calculul influenţelor celor 3 indicatori se realizează de asemenea cu ajutorul metodei
substituirilor în lanţ:
C/ 1000  C1 / 1000  C0 / 1000
1) influenţa modificării structurii producţiei vândute:

qC / 1000 
 q1  c0  1000   q0  c0  1000
 q1  p0  q0  p0
unde: q1  c0 - volumul efectiv al producţiei vândute exprimat în costul prevăzut;
q1  p0 - volumul efectiv al producţiei vândute exprimat în preţul prevăzut;
q0  c0 - cheltuielile aferente cifrei de afaceri din perioada de bază;
q0  p0 - cifra de afaceri previzionată.
2) influenţa modificării preţului de vânzare:

pC / 1000 
 q1  c0  1000   q1  c0  1000
 q1  p1  q1  p0
q1  co - volumul efectiv al producţiei vândute exprimat în costuri prevăzute;.
q1  p1 - cifra de afaceri efectivă.
3) influenţa modificării costurilor pe unitatea de produs:

cC / 1000 
 q1  c1  1000   q1  c0  1000
 q1  p1  q1  p1
În finalul analizei este necesar să se studieze şi consecinţele modificării cheltuielilor la
1000 lei cifră de afaceri asupra principalilor indicatori economico-financiari ai întreprinderii
şi anume:
- asupra profitului aferent cifrei de afaceri;
- asupra eficienţei utilizării mijloacelor fixe;
- asupra eficienţei activelor circulante;
- asupra eficienţei utilizării forţei de muncă.

2.3.4. Analiza cheltuielilor întreprinderii în corelaţie cu volumul fizic al producţiei

În funcţie de corelaţia cu volumul fizic al producţiei, cheltuielile întreprinderii se împart
în cheltuieli variabile şi fixe. Cele variabile reprezintă acea categorie de cheltuieli care se
modifică o dată cu variaţia volumului fizic al producţiei. Această modificare poate fi strict
proporţională, caz în care cheltuielile variabile evoluează după o funcţie de tipul: Cv  a  Q ,
sau nonstrict proporţională când cheltuielile variabile evoluează după o funcţie: Cv  f (Q) .

31
 Dacă reprezentăm grafic evoluţia acestora, aceasta ar fi următoarea:

Din categoria cheltuielilor variabile fac parte cheltuielile cu materii prime şi materiale
directe; cheltuielile cu salariile directe precum şi o parte din cheltuielile legate de întreţinerea
şi funcţionarea utilajelor (cheltuieli legate de combustibil – energie).
Cheltuielile fixe sau constante reprezintă acele cheltuieli care în anumite limite ale
modificării volumului fizic al producţiei rămân constante. Din această categorie fac parte:
cheltuielile cu amortizarea mijloacelor fixe, cheltuielile cu repartiţiile clădirilor
administrative, cheltuielile generale ale secţiilor şi ale întreprinderilor legate de administrarea
şi conducerea întreprinderii.
Dacă ar fi să reprezentăm grafic evoluţia acestor cheltuieli, acesta s-ar prezenta astfel:

Observăm deci că mărimea acestor cheltuieli nu este nelimitat constantă, ci peste un

anumit volum de activitate se modifică şi nivelul lor. Pe unitatea de produs, aceste cheltuieli
capătă un caracter variabil şi se modifică în sens invers în raport cu variaţia volumului
producţiei.
Ţinând seama de gruparea cheltuielilor întreprinderii în cheltuielile variabile şi fixe,
nivelul lor se poate determina însumând cele 2 categorii de cheltuieli:
Ct  Cv  C f
Rezultă deci că modificarea cheltuielilor totale se explică prin modificarea cheltuielilor
variabile şi a celor fixe ale căror contribuţii se pot calcula cu ajutorul metodei bilanţiere.
Ct  Ct1  Ct 0
CCvt  Cv1  Cv0
Cft  C f1  C f o
C

În cadrul analizei este necesar să se stabilească şi ponderea cheltuielilor variabile şi a

cheltuielilor fixe faţă de cheltuielile totale precum şi modificarea acestor ponderi, astfel:
C
GC v  v  100
Ct

32
 Cf
GC f   100
Ct
G  G1  G0
În funcţie de modificările absolute intervenite în mărimea cheltuielilor variabile sau
cheltuielilor fixe, precum şi în ponderea acestor categorii de cheltuieli se pot face aprecieri cu
privire la creşterea sau scăderea cheltuielilor variabile sau cheltuielilor fixe şi contribuţia lor
la modificarea cheltuielilor totale ale întreprinderii.
Analiza eficienţei cheltuielilor variabile
Pentru aprecierea eficienţei cheltuielilor variabile se folosesc indicatorii:
a) cheltuieli variabile la 1000 lei venituri din exploatare:
C
Cv / 1000Ve  v  1000
Ve
b) cheltuieli variabile la 1000 lei cifră de afaceri:
C
Cv / 1000CA  v  1000
CA
Pentru analiza factorială a acestora vom utiliza următorul model:

Cv / 1000 
 q  cv  1000
q  p
Factorii care influenţează rata de eficienţă a cheltuielilor variabile sunt:
- structura producţiei vândute,
- preţurile unitare de vânzare;
- costurile variabile pe unitatea de produs.
Influenţele acestor factori se vor calcula cu ajutorul metodelor substituţiei în lanţ:
Cv / 1000  Cv1/1000  Cv0 /1000

1) qCv / 1000 
q  c
1 v0
 1000 
q  c 0 v0
 1000
q  p
1 0 q  p 0 0

2) pCv / 1000 
q  c
1 v0
 1000 
q  c 1 v0
 1000
q  p
1 1 q  p 1 0

3) cCv v / 1000 
q  c
1 v1
 1000 
q  c 1 v0
 1000
q  p
1 1 q  p 1 1

Analiza eficienţei cheltuielilor fixe

Ca şi în cazul cheltuielilor variabile, pentru a aprecia eficienţa cheltuielilor fixe se
foloseşte indicatorul cheltuieli fixe la 1000 lei cifră de afaceri al cărui mod de calcul şi model
de analiză este următorul:
C Cf
C f / 1000  f  1000   1000
CA q  p
C f / 1000  C f1/1000  C f 0 /1000
C f0 C f0
1) CA
C f / 1000   1000   1000
q  p
1 1 q 0  p0
din care:
C f0 C f1
1.1) qC f /1000   1000   1000
q  p 1 0 q 0  p0

33
 C f0 C f1
1.2) pC f /1000   1000   1000
q  p 1 1 q  p 1 0

C f1 C f0
2) Cff /1000   1000   1000
C

q  p1 1 q  p1 1

Aplicaţia 13: Eficienţa cheltuielilor aferente veniturilor

Indicatori Exerciţiul financiar Structura (%) Indicatori (‰)

(milioane lei) Precedent Curent Si 0 Si 1 Ii0 Ii1
Cheltuieli exploatare 432100 605817 88,65 95,14 807,50 865,0
Cheltuieli financiare 55309 30960 11,35 4,86 17859 5488,4
Cheltuieli
- - - - - -
extraordinare
Total Cheltuieli 487409 636777 100 100 906,0 902,0
Venituri din 535108 700426 99,42 99,20
- -
exploatare
Venituri financiare 3097 5641 0,58 0,80 - -
Venituri
- - - - - -
extraordinare
Total Venituri 538205 706067 100 100 - -

1. Reducerea indicatorului cu 4 %(906% – 902%) atestă creşterea eficienţei cheltuielilor

totale.
2. Reducerea indicatorului a fost consecinţa creşterii mai rapide a veniturilor comparativ cu
cheltuielile: IVt > ICht:
3. Structura cheltuielilor şi a veniturilor arată inexistenţa activităţii extraordinare.
4. A crescut ponderea cheltuielilor de exploatare şi s-a redus ponderea cheltuielilor financiare.
5. A crescut ponderea veniturilor financiare şi s- a redus ponderea veniturilor din exploatare.
În concluzie,
1. Modificarea structurii veniturilor a majorat indicatorul cu 38 ‰, prin creşterea ponderii
veniturilor financiare de la 0,58 la 0,80 procente, indicatorul “Cheltuieli financiare la 1000 lei
venituri financiare”fiind mult mai mare decât indicatorul total (17859 > 906).
2. Reducerea indicatorului de eficienţă a cheltuielilor totale cu 42 ‰ s-a datorat reducerii
indicatorului activităţii financiare de la 17859 la 5488,4 ‰.

34
 CAPITOLUL 3

POZIŢIA FINANCIARĂ A ÎNTREPRINDERII

3.1. Conceptul de poziţie financiară

Globalizarea solicită generalizarea instituţiilor şi instrumentelor. Norme cu circuit

internaţional, printre care se numără şi Standardele Internaţfenale de Contabilitate, au fost
emise şi instituite din necesitatea informării corecte, inteligibile, relevante, credibile a
utilizatorilor (investitori, creditori, furnizori, clienţi, public, etc.) asupra situaţiei financiare a
întreprinderilor, caracterizată prin: poziţia financiară, performanţă, modificarea poziţiei
financiare, capacitatea de a genera fluxuri de numerar şi echivalente de numerar.
Potrivit IAS 1, Prezentarea situaţiilor financiare, informaţiile privind nozitia
financiară vizează:
 resursele economice pe care le controlează şi care sunt utile pentru anticiparea
capacităţii întreprinderii de a genera fluxuri monetare în viitor;
 structura de finanţare, care este utilă pentru a anticipa nevoile viitoare de credite şi
posibilitatea obţinerii acestor credite;
 modul de repartizare a profiturilor şi fluxurilor viitoare de trezorerie, lichiditatea şi
solvabilitatea întreprinderii şi capacitatea sa de a se adapta schimbărilor mediului în
care îşi desfăşoară activitatea.

Informaţiile privind poziţia financiară sunt oferite în primul rând de bilanţ. De aceea,
analiza bilanţului, în viziune patrimonială, economică sau financiară furnizează diverşilor
utilizatori baza ştiinţifică a raţionamentelor necesare fundamentării deciziilor operaţionale şi
strategice2.

3.2. Surse informaţionale pentru analiza poziţiei financiare

 Bilanţul este procedeul de bază al contabilităţii care reflectă în expresie valorică, la un

moment dat, mijloacele economice şi sursele lor de finanţare, precum şi rezultatele
obţinute ca urmare a investirii, consumării şi reproducţiei capitalului3.
 Formatul bilanţului este următorul:

Active
A. Active imobilizate
/. Imobilizări necorporale
1. Cheltuieli de constituire
2. Cheltuieli de dezvoltare**
3. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale, drepturi şi active similare, dacă
acestea au fost achiziţionate cu titlu oneros
4. Fondul comercial, în măsura în care acesta a fost achiziţionat cu titlu oneros
5. Avansuri şi imobilizări necorporale în curs de execuţie
2
Niculescu, M., Diagnostic financiar, voi. 2, Editura Economică. Bucureşti, 2005, pag. 243.
3
Bojian, O., Bazele contabilităţii - 2003, Editura Economică. Bucureşti, 2003, pag. 55

35
//. Imobilizări corporale
1. Terenuri şi construcţii
2. Instalaţii tehnice şi maşini
3. Alte instalaţii, utilaje şi mobilier
4. Avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie
III. Imobilizări financiare
1. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate
2. Împrumuturi acordate entităţilor afiliate
3. Interese de participare
4. Împrumuturi acordate entităţilor de care compania este legată în virtutea
intereselor de participare
5. Investiţii deţinute ca imobilizări
6. Alte împrumuturi
B. Active circulante
I. Stocuri
1. Materii prime şi materiale consumabile
2. Producţia în curs de execuţie
3. roduse finite şi mărfuri
4. Avansuri pentru cumpărări de stocuri
II. Creanţe
(Sumele care urmează să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie
prezentate separat pentru fiecare element.)
1. Creanţe comerciale
2. Sume de încasat de la entităţile afiliate
3. Sume de încasat de la entităţile de care compania este legată în virtutea intereselor
de participare
4. Alte creanţe
5. Capital subscris şi nevărsat
III. Investiţii pe termen scurt
1. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate
2. Alte investiţii pe termen scurt
IV. Casa şi conturi la bănci
C. Cheltuieli în avans
D. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an
1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, prezentându-se separat împrumuturile
din emisiunea de obligaţiuni convertibile
2. Sume datorate instituţiilor de credit
3. Avansuri încasate în contul comenzilor
4. Datorii comerciale - furnizori
5. Efecte de comerţ de plătit
6. Sume datorate entităţilor afiliate
7. Sume datorate entităţilor de care compania este legată în virtutea intereselor de
participare
8. lte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale
E. Active circulante nete/datorii curente nete
F. Total active minus datorii curente
G. Datorii: sumele care trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an
1. Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, prezentându-se separat împrumuturile
din emisiunea de obligaţiuni convertibile
2. Sume datorate instituţiilor de credit

36
3. Avansuri încasate în contul comenzilor
4. Datorii comerciale - furnizori
5. Efecte de comerţ de plătit
6. Sume datorate entităţilor afiliate
7. Sume datorate entităţilor de care compania este legată în virtutea intereselor de
participare
8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale
H. Provizioane
1. Provizioane pentru pensii şi obligaţii similare
2. Provizioane pentru impozite
3. Alte provizioane
I. Venituri în avans
J. Capital şi rezerve
/. Capital subscris
1. Capital subscris vărsat
2. Capital subscris nevărsat
II. Prime de capital
III. Rezerve din reevaluare
IV. Rezerve
1. Rezerve legale
2. Rezerve statutare sau contractuale
3. Alte rezerve
V. Profitul sau pierderea reportat(ă)
VI. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar

 Concepţia patrimonială priveşte bilanţul drept un inventar a tot ceea ce posedă şi a tot
ceea ce datorează o întreprindere, este un inventar al averii agentului economic folosit
pentru a măsura valoarea reală a patrimoniului.
 Succint structura bilanţului se prezintă astfel:

Imobilizări Capitaluri proprii

Stocuri Provizioane
Creanţe Datorii
Disponibilităţi
Investiţii pe termen scurt
Cheltuieli înregistrate în avans Venituri înregistrate în avans
TOTAL ACTIV TOTAL CAPITALURI PROPRII
ŞI DATORII
Figura 1. Structura bilanţului contabil

 Prezentarea bilanţului contabil nu este însă suficientă pentru a demara caracterizarea

situaţiei financiare, a rentabilităţii unei întreprinderi. De aceea trebuie avut în vedere,
modalitatea de prelucrare a bilanţului contabil cu scopul de a caracteriza echilibrul
financiar al întreprinderii şi solvabilitatea etc.
 Prin operaţiunile de rectificare şi reclasificare se asigură trecerea de la bilanţul
contabil la bilanţul financiar, în cadrul căruia posturile de activ sunt poziţionate
respectând criteriul de lichiditate, iar posturile de pasiv sunt poziţionate în virtutea
criteriului de exigibilitate.
 O structură sintetică a bilanţului financiar se prezintă astfel:

37
 ACTIV PASIV
Active imobilizate Capitaluri proprii
Datorii mai mari de un an
Active circulante
Datorii pe termen scurt
Figura 2. Bilanţ financiar

 Bilanţul financiar pune în evidenţă două reguli principale ale finanţării, respectiv
nevoile permanente de finanţare vor fi acoperite din capitaluri permanente, îndeosebi
din capitaluri proprii, iar nevoile temporare vor fi finanţate, în special din resurse
temporare. Nerespectarea acestor reguli de finanţare va determina o situaţie de
dezechilibru financiar.
 Bilanţul funcţional este construit pe ideea de a pune în evidenţă funcţiunile principale
ale întreprinderii pe cicluri: ciclul investiţii, ciclul exploatare, ciclul de finanţare.
 În practica financiară, bilanţul funcţional este suportul analizei trezoreriei.
 Faţă de bilanţul financiar, construirea şi analiza bilanţului funcţional are următoarele
avantaje:
 aplică principiile adecvării resurselor la nevoi specifice;
 urmăreşte în primul rând natura elementelor de activ şi pasiv, şi nu
lichiditatea şi exigibilitatea;
 elimină incidenţele aspectelor juridice, contabile şi fiscale care
împiedică reflectarea situaţiei economice şi financiare reale a agenţilor
economici.
 Din punct de vedere structural, bilanţul funcţional se prezintă astfel:

NEVOI - ACTIV SURSE - PASIV

NEVOI ACICLICE (STABILE) SURSE ACICLICE (DURABILE)
■ Activ imobilizat (brut) ■ Capitaluri proprii
■ Amortizări şi provizioane
■ Datorii financiare
NEVOI CICLICE SURSE CICLICE
■ Activ circulant de exploatare ■ Datorii de exploatare
■ Activ circulant în afara exploatării ■ Datorii în afara exploatării
(brut) ■ Pasive de trezorerie
■ Active de trezorerie
Figura 3. Bilanţ funcţional

3.3. Analiza poziţiei financiare cu ajutorul ratelor

Conţinutul şi sistemul de rate

În analiza poziţiei financiare a firmei o metodă utilizată prin excelenţă este metoda
ratelor. Rata exprimă raportul dintre doi indicatori care se condiţionează şi au o anumită
putere informativă, raport, ce poate fi exprimat fie sub formă de coeficient (un număr), fie sub
formă procentuală sau printr-un număr de zile (durată). Metoda ratelor permite realizarea unor
studii comparative în timp şi spaţiu, aprecierea obiectivă a poziţiei şi performanţelor
diverselor întreprinderi.

38
 Mărimile ce se iau în considerare în construcţia indicatorilor se obţin fie din
situaţiile financiare anuale (bilanţ, contul de profit şi pierdere, note explicative), fie din alte
evidenţe cu caracter operativ sau statistic.
O rată izolată, singulară nu este semnificativă. Aprecierea informaţiilor furnizate
prin metoda ratelor nu poate fi dezvoltată decât dacă analistul dispune de valori de referinţă
interne sau externe pentru a avea un criteriu de comparaţie. Valorile de referinţă externe pot
fi: norme sectoriale, valori înregistrate de întreprinderile ce pot fi considerate ca etalon pentru
activitatea respectivă. Valorile de referinţă interne pot fi: valori înregistrate în trecut pentru
ratele respective, valori corespunzând obiectivelor stabilite de conducerea întreprinderii.
Ratele sunt utile în analiză din următoarele considerente4:
 permit aprecierea stării de sănătate financiară a întreprinderii şi evaluarea
performanţelor managementului, constituind o informaţie sintetică atât pentru
conducerea întreprinderii, cât şi pentru acţionari, bancă, analişti financiari, etc.
 permit vizualizarea unei evoluţii, cu condiţia ca perioada luată în considerare să fie
suficient de mare, cel puţin trei ani, pe baza evoluţiei trecute putându-se previziona
tendinţa în viitor, cel puţin un an, cu condiţia să nu se producă modificări majore faţă
de perioadele anterioare;
 asigură realizarea de comparaţii cu alte întreprinderi de acelaşi tip, cu întreprinderi din
aceeaşi ramură sau cu date statistice, permiţând şi efectuarea unor agregări şi
prezentarea nivelurilor ratelor financiare, ca medii pe activităţi economice specifice;
 ratele sunt elemente esenţiale ale tabloului de bord al întreprinderii. Ele trebuie
regrupate şi transcrise sub formă de grafice simple, uşor de citit şi adaptate nivelului
fiecărui responsabil, pentru a clarifica şi sintetiza informaţiile în vederea uşurării luării
deciziilor.
 ratele contribuie la luarea deciziilor, recomandându-se totuşi utilizarea cu prudenţă a
acestora, fără a lansa aprecieri excesive pe baza unei singure rate.

 Clasificarea ratelor:
Exprimă un raport între nivelul
absolut al elementului parte şi
nivelul absolut al întregului,
Rate de structură exprimat, de regulă, în procente
(rata activelor circulante, care arată
ponderea în total active a activelor
circulante);
Caracterizează atribuirea
elementelor componente ale unui
În funcţie de modul de calcul,
indicator faţă de fiecare din
ratele pot fi grupate astfel:
elementele componente ale altui
indicator, între cei doi indicatori
Rate de intensitate
existând o legătură directă
(raportând producţia obţinută la
numărul de muncitori, se obţine o
mărime relativă care exprimă
productivitatea medie pe muncitor);
Rezultă din compararea nivelurilor
Rate de corespondenţă
absolute a două dintre componentele

4
Lezeu, D.N., Analiza situaţiilor financiare ale întreprinderii, Editura Economică, Bucureşti, 2004, pag. 152

39

Din punctul de vedere al naturii
informaţiilor utilizate, ratele se
calculează pe baza mărimilor
regăsite în:
Principalele obiective în cadrul
analizei pe baza ratelor constau
în studierea succesivă a cel puţin
trei dimensiuni financiare ale
întreprinderii: rentabilitate,
lichiditate, structură financiară5.
Ţinând cont de acest aspect,
diferitele rate folosite pentru
analiza financiară se grupează în
general, în trei categorii:
5
Vintilă, G., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1997, pag. 187
unui indicator (raportul dintre
valoarea mijloacelor fixe productive
şi a celor neproductive).
 rata activelor imobilizate =
active imobilizate/activ total*
100;
 rata activelor circulante =
activul bilanţului active circulante/activ total*
100;
 rata stocurilor = stocuri/activ
total (sau active circulante)*
100, etc.
 rata stabilităţii financiare =
capital permanent/pasiv total*
100;
pasivul bilanţului
 rata autonomiei financiare =
capital propriu/pasiv total*
100, etc.)
 rata finanţării stabile=capital
permanent/active imobilizate
activul şi pasivul nete* 100;
bilanţului  rata finanţării ciclice=pasive
curente/active curente* 100,
etc.
 rata marjei nete=rezultarul net
al exerciţiului/cifra de afaceri*
100;
contul de profit şi
 rata profitabilităţii
pierdere
comerciale=rezultatul brut al
exerciţiului/cifra de afaceri*
100, etc.
 viteza de rotaţie a activelor
circulante=active
bilanţ şi contul de circulante/cifra de afaceri*360;
profit şi pierdere  viteza de rotaţie a--creditului-
fumizor = furnizori/cifra de
afaceri* 100, etc.
Aceste rate sunt destinate pentru a
aprecia structura financiară a
Rate de structură
întreprinderii. Se stabilesc pe baza
datelor extrase din bilanţ.
Aceste rate măsoară gradul de
rentabilitate a întreprinderilor, adică
Rate de rentabilitate capacitatea ei de a realiza profit,
comparând rezultatele, fie cu cifra
de afaceri, fie cu capitalul investit.
Rate de gestiune Aceste rate evidenţiază eficienţa cu
40
 care firma îşi utilizează resursele de
care dispune. Ele compară
elementele patrimoniale cu
indicatorii care reflectă nivelul de
activitate a întreprinderii.

Ratele de structură ale bilanţului

Analiza structurii patrimoniale, ca parte componentă a analizei poziţiei financiare,

urmăreşte analiza ponderii diferitelor elemente patrimoniale în totalul bilanţului, precum şi
raportul între diferite componente de activ, respectiv pasiv. Aceasta completează studiul
indicatorilor în mărimi absolute şi permite efectuarea de comparaţii pentru a situa mai corect
întreprinderea în mediul său concurenţial în spaţiu sau pentru a-i aprecia evoluţia prin
analizele comparative în timp.

Principalele rate de caracterizare a structurii activului sunt.\

a). Rata activelor imobilizate

Active imobilizate
Rai  x100
Activ total

 Această rată urmăreşte evoluţia ponderii elementelor patrimoniale utilizate permanent

în total activ, reflectând gradul de investire a capitalului în întreprindere.
 Nivelul normal al acestei rate diferă de la o întreprindere la alta, în funcţie de ramura
sau sectorul de activitate din care face parte, cel mai frecvent situându-se în jurul
valorii de 40-60%. De asemenea, este cunoscut faptul că dotarea tehnică variază în
funcţie de profil.

Se pot întâlni următoarele situaţii:

 Rai1>Rai0 - semnifică faptul că ponderea imobilizărilor creşte în perioada curentă faţă
de perioada de bază ca urmare a modificării într-o proporţie mai mare a valorii
activelor imobilizate în raport cu valoarea activului total;
 Rai1<Rai0 - ponderea imobilizărilor scade în perioada curentă faţă de perioada de bază
ca urmare a modificării într-o porţie mai mare a valorii activului total în raport cu
valoarea activelor imobilizate. Ca urmare a conţinutului diferit al componentelor
activului imobilizat, se pot utiliza următoarele rate complementare:

al). Rata imobilizărilor necorporale (Rin) arată ponderea valorii activelor

intangibile (brevete, licenţe, mărci comerciale, fond comercial, etc.) în total activ.

Imobizari necorporale
Rin  x100
Total activ

 O rată înaltă a imobilizărilor necorporale înseamnă fie o activitate de cercetare-

dezvoltare semnificativă, fie interesul pentru achiziţia de astfel de imobilizări în
scopul exploatării lor. în general, întreprinderile româneşti au o pondere redusă a

41
 activelor necorporale. în ţările dezvoltate bilanţurile firmelor evidenţiază ponderi
importante ale activelor imobilizate necorporale.

a2). Rata imobilizărilor corporale (Ric) măsoară ponderea capitalurilor fixe

corporale (terenuri, clădiri, maşini şi echipamente) în cadrul activelor întreprinderii. Indirect
reflectă flexibilitatea întreprinderii la schimbările cerinţelor pieţei şi a tehnologiei.

Imobizari corporale
Ric  x100
Total activ

 Rata imobilizărilor corporale depinde de natura activităţii desfăşurate de către o

întreprindere. Astfel, ea este mai ridicată în cazul unităţilor cu un proces tehnologic
complex, ce necesită o infrastructură importantă sau echipamente costisitoare şi mai
scăzută la societăţile de comerţ şi prestări servicii.
 Nivelul ratei imobilizărilor corporale este influenţat semnificativ de politica de
amortizare, politica de investiţii sau alegerea contabilă între cost istoric şi valoare justă
pentru imobilizările corporale.

a3). Rata imobilizărilor financiare (Rif) arată ponderea valorii activelor financiare
în total activ şi reflectă politica de investiţii financiare a firmei.

Imobizari financiare
Rif  x100
Total activ

 În mod firesc, indicatorul înregistrează valori ridicate în cazul holdingurilor al căror

obiect de activitate îl reprezintă gestionarea unui portofoliu de participaţii. Valori
foarte reduse se pot întâlni la întreprinderile mici şi mijlocii, la firmele ce nu dezvoltă
o politică activă de investiţii financiare6.
 Rata activelor imobilizate poate fi exprimată ca o însumare a celor trei rate
complementare:

b). Rata activelor circulante

Active circulante
Rac  x100
Total activ
 Această rată reflectă ponderea activelor cu caracter temporar în total activ, fiind o
măsură a flexibilităţii financiare în măsura în care evidenţiază importanţa relativă a
activelor uşor de transformat în bani.
 Între rata activelor imobilizate şi rata activelor circulante se formează relaţia:
Rai + Rac = 100

Se pot întâlni următoarele situaţii:

 Rac1>Rac0 - ponderea activelor circulante creşte în perioada curentă faţă de perioada
de bază, ca urmare a modificării valorii activelor circulante într-o proporţie mai mare
decât cea a activului total. Această modificare este considerată favorabilă în situaţia în

6
Vâlceanu, Gh., Robu, V., Geoergescu, N., Analiză economico-fmanciară, Editura Economică, Bucureşti,
2004, pag. 347

42
 care cifra de afaceri are cel puţin aceeaşi valoare cu cea a activelor circulante, în
condiţiile realizării vitezei de rotaţie cel puţin la nivelul perioadei de bază.
 Rac1<Rac0 - ponderea activelor circulante scade, ca efect al modificării valorii
activului total într-o proporţie mai mare decât cea a activelor circulante. Pentru o
apreciere favorabilă (la nivelul unei limite minime), viteza de rotaţie a activelor
circulante trebuie să crească, în condiţiile realizării cifrei de afaceri cel puţin la nivelul
anului de bază.

Ca şi în cazul activelor imobilizate, pentru procesul de decizie operaţional se

recomandă ratele analitice ale activelor circulante: rata stocurilor, rata creanţelor şi rata
disponibilităţilor.
bl). Rata stocurilor (Rst) reflectă ponderea stocurilor (activele circulante cel mai
puţin lichide) în total active.

Stocuri
Rst  x100
Total activ
 Acest indicator înregistrează niveluri ridicate în cazul întreprinderilor cu activitate de
producţie şi ciclu lung de fabricaţie, precum şi în cazul firmelor de distribuţie care prin
specificul activităţii înregistrează un volum ridicat al stocurilor. In sfera serviciilor,
această rată înregistrează niveluri foarte scăzute.
 În practică se consideră că un nivel echilibrat al ratei stocurilor ar fi de aproximativ
30% în ramurile industriale şi de 40-45% în construcţii şi comerţ7.
 Interpretarea evoluţiei în timp a ratei stocurilor necesită corelarea cu nivelul cifrei de
afaceri, creşterea stocurilor fiind justificată, doar dacă are loc creşterea volumului de
activitate:
ICA>Is
unde:
ICA - indicele cifrei de afaceri;
Is - indicele stocurilor.

 Stocurile fiind formate dintr-o serie de elemente: materii prime, producţie neterminată,
produse finite, mărfuri etc, rata stocurilor poate fi descompusă în următoarele rate
analitice:

Materii prime
Rata materiilor prime  x100
Active circulante

Productia in curs
Rata productia in curs  x100
Active circulante

Produse finite
Rata produselor finite  x100
Active circulante

Marfuri
Rata stocurilor de marfuri  x100
Active circulante

7
Buglea, Al., Analiza situaţiei financiare a întreprinderii, Editura Mirton, Timişoara, 2004, pag. 87

43
 Evoluţia acestor rate prezintă informaţii indispensabile fundamentării politicii
comerciale.

b2). Rata creanţelor (Rcr) reflectă ponderea creanţelor pe care le are întreprinderea
în total activ.

Total creante
Rcr  x100
Total activ

 Mărimea acestei rate este influenţată de domeniul de activitate, de natura relaţiilor

întreprinderii cu partenerii aflaţi în aval, de termenele de plată practicate. Ea
înregistrează valori foarte scăzute sau nule în cazul întreprinderilor aflate în contact
direct cu o clientelă numeroasă, ce îşi achită cumpărăturile în numerar (comerţ cu
amănuntul, prestări servicii către populaţie etc.) şi valori mai ridicate în cazul relaţiilor
dintre întreprinderi.
 Valorile normale ale acestei rate sunt cuprinse între 20% şi 30% în cazul
întreprinderilor industriale, şi între 10% şi 15% în cazul unităţilor de construcţii şi de
desfacere cu ridicata.
 Pentru evidenţierea unor aspecte analitice cu implicaţii asupra echilibrului unei firme,
este utilă aprofundarea analizei creanţelor, având în vedere: natura creanţelor,
certitudinea realizării lor, precum şi termenul de realizare.

b3). Rata disponibilităţilor (Rdb) reflectă ponderea disponibilităţilor în total active

şi măsoară lichiditatea internă a întreprinderii.

Disponibilitati
Rdb  x100
Total activ

 Nivelul disponibilităţilor unei întreprinderi arată şi virtuţi organizatorico-manageriale,

dar şi vicii. Un nivel ridicat înseamnă echilibru financiar consolidat, dar şi resurse
insuficient utilizate. Rata disponibilităţilor trebuie apreciată cu multă prudenţă şi din
motivul prezentat, dar şi datorită fluctuaţiilor rapide şi posibilităţilor multiple de
operare cu date eronate. La nivelul unei întreprinderi sunt considerate normale
următoarele rate ale disponibilităţilor băneşti:
a. 3 - 5% pentru ponderea disponibilităţilor băneşti total active circulante;
b. 1,5 - 2% pentru ponderea disponibilităţilor băneşti în total activ.
 Rata activelor circulante poate fi exprimată ca o însumare a celor trei rate
complementare:

Ac St  Cr  Db
Rac  x100  x100  Rst  Rcr  Rdb
At At

Ratele de structură din pasiv, cunoscute şi ca rate ale surselor de finanţare, permit
aprecierea politicii financiare a întreprinderii (modul de structurare a surselor de finanţare în
funcţie de provenienţă şi de gradul de exigibilitate a acestora). Totodată oferă o serie de
informaţii specifice cu semnificaţii mai complexe decât ratele structurii activului.
Principalele rate de structură ale surselor de finanţare sunt:

44
 a). Rata stabilităţii financiare (Rsf) reflectă ponderea surselor pe care le are
întreprinderea pentru o perioadă mai mare de un an, în totalul surselor de acoperire a
mijloacelor economice.
Capital permanent
Rsf  x100
Total activ

unde: Capitalul permanent = Capital propriu + Datorii mai mari de un an

 Rata stabilităţii financiare, analizată în dinamică, dacă înregistrează o creştere, reflectă

o situaţie favorabilă, dacă majorarea capitalului permanent în raport cu totalul
pasivului se datorează creşterii capitalurilor proprii într-un ritm superior datoriilor pe
termen lung.
 Dacă rata prezintă o tendinţa de scădere, situaţia poate fi considerată favorabilă dacă
este determinată de reducerea datoriilor pe termen lung, fără ca acestea să scadă sub
anumite limite dacă întreprinderea beneficiază de efectul de levier.
 Preponderenţa capitalului angajat în sursele financiare reflectă caracterul permanent al
finanţării activităţii conferind grad ridicat de siguranţă prin stabilitate în finanţare.
Valoarea minimă care oferă o stabilitate acceptabilă este de 50%, deşi se consideră
normală dacă oscilează în jurul valorii de 66%.

b). Rata autonomiei financiare (Raf) arată cât din patrimoniul întreprinderii este
finanţat pe seama resurselor proprii şi se determină cu relaţiile:
 Rata autonomiei financiare globale (Rafg):

Capital propriu
Rafg  x100
Total activ

Reflectă ponderea capitalurilor proprii în total surse de finanţare. Este de dorit ca

nivelul ratei să fie cât mai mare.
Teoria şi practica economică au format variantele:
 în situaţia în care capitalul propriu reprezintă cel puţin 2/3 din capitalul total,
întreprinderea dispune de o autonomie financiară ridicată, prezentând garanţii aproape
certe pentru eventualii creditori;
 dacă ponderea capitalului propriu în totalul resurselor este cuprinsă între 30 şi 50%,
riscurile în cazul acordării creditelor sunt mai mari, dar întreprinderea poate beneficia
mai departe de credite;
 dacă capitalul propriu se situează sub 30%, întreprinderea nu mai prezintă garanţii
pentru a beneficia de noi credite.

Rata autonomiei financiare la termen (Raft) - este mai semnificativă decât rata
precedentă deoarece prezintă structura capitalurilor permanente şi arată gradul de
independenţă financiară a întreprinderii pe termen lung. Se poate calcula după relaţiile:

Capital propriu
(1) Rafg  x100
Capital permanent

Capital propriu
(2) Raft  x100
Datorii pe termen lung

45
  Pentru prima relaţie, autonomia financiară este asigurată, în situaţia în care capitalul
propriu reprezintă cel puţin jumătate din cel permanent (Raft(1)>50%).
 În al doilea caz, autonomia financiară este asigurată când capitalul propriu este mai
mare sau egal cu datoriile pe termen lung (Raft(2)>100%).

c). Rata datoriilor pe termen scurt (Rds) reflectă măsura în care resursele curente
participă la formarea resurselor totale şi la finanţarea activităţii. Valoarea maxim admisibilă a
indicatorului nu poate depăşi 50% din total pasiv, valoarea normală oscilând în jurul a 33%.

Datorii pe termen scurt

Rds  x100
Total pasiv

d). Rata îndatorării măsoară ponderea datoriilor întreprinderii în totalul surselor de

finanţare. Acesta se calculează în următoarele variante:
 Rata îndatorării globale (Rîg) - măsoară ponderea datoriilor totale faţă de terţi,
indiferent de natura lor, în totalul surselor de finanţare.

Datorii totale
Rig  x100
Total pasiv
O valoare situată în jurul a 66% este considerată normală.

 Rata îndatorării la termen (Rît) - se determină folosind relaţiile:

Datorii pe termen scurt
(1) Rit  x100
Capital permanent

Datorii pe termen scurt

(2) Rit  x100
Capital propriu

 Calculată cu prima relaţie, rata îndatorării la termen reflectă proporţia în care datoriile
pe termen lung participă la formarea capitalului permanent şi exprimă o situaţie
favorabilă a întreprinderii dacă are un nivel < 50%.
 Cea de-a doua relaţie de calcul a ratei de îndatorare la termen arată raportul în care se
află datoriile pe termen lung faţă de capitalurile proprii, permiţând aprecierea
capacităţii de îndatorare a unei întreprinderi. In acest caz, capacitatea de îndatorare
este saturată când rata îndatorării la termen se apropie de 100%.

Ratele de structură pentru analiza lichidităţii şi solvabilităţii

Analiza ratelor de lichiditate

 Lichiditatea măsoară aptitudinea întreprinderii de a face faţă obligaţiilor pe termen

scurt şi reflectă capacitatea de a transforma rapid activele circulante în disponibilităţi
(bani). O întreprindere este „lichidă" când resursele degajate de operaţiunile curente

46
 ale exerciţiului îi furnizează suficiente disponibilităţi pentru a face faţă scadenţelor pe
termen scurt.
 Pe baza faptului că activele circulante conţin trei elemente (stocuri, cre-anţe şi
disponibilităţi băneşti - inclusiv investiţii financiare pe termen scurt), se pot construi
trei rate de lichiditate patrimonială.

1. Lichiditatea generală (Lg) se calculează ca raport între activele curente şi datoriile

curente:

Active curente
Lg  x100
Datorii curente

 Conform IAS 1, Prezentarea situaţiilor financiare, lichiditatea generală este strâns

legată de fondul de rulment şi este considerată a fi un bun indicator al capacităţii
întreprinderii de a-şi achita facturile şi de a rambursa creditele contractate.
 Nivelul acestei rate variază în funcţie de sectorul economic: este subunitar în sectorul
de distribuţie şi aproape de 2 în sectoarele industriale cu ciclu lung de fabricaţie.
Potrivit uzanţelor internaţionale, lichiditatea generală trebuie să fie situată înjurai cifrei
2 (respectiv 200%).
 Valoarea supraunitară a acestei rate semnifică faptul că fondul de rulment este pozitiv
(calculat pe baza părţii de jos a bilanţului) şi totodată acesta îi permite întreprinderii să
facă faţă anumitor dereglări care pot, apărea în mişcarea activelor circulante.
 Valoarea subunitară a ratei înseamnă că datoriile pe termen scurt nu sunt acoperite de
activele circulante, iar fondul de rulment are o valoare negativă.

2. Lichiditatea curentă sau intermediară, în literatura străină de specialitate, se

întâlneşte şi sub denumirea de lichiditate imediată, având în vedere circulaţia în plin a
titlurilor de credit (cambia şi biletul la ordin)8. Exprimă capacitatea firmei de a-şi onora
datoriile pe termen scurt din creanţe, investiţii financiare pe termen scurt şi disponibilităţi
băneşti. Este evident faptul că, mijloacele băneşti, precum şi creanţele sunt mai uşor
disponibile pentru stingerea datoriilor decât o unitate de stocuri, de orice tip.

Active curente - stocuri

Lc  x100
Datorii curente
 Valoarea acestei rate se consideră normală, potrivit uzanţelor internaţionale, dacă este
de 0,8-1 (sau 80-100%). Lichiditatea curentă prezintă un nivel asiguratoriu, cerficând
faptul că întreprinderea este capabilă să-şi acopere datoriile pe termen scurt.
 Valoarea informaţională a acestei rate se dezvăluie prin analiza comparativă în timp şi
prin raportare la lichiditatea generală.

3. Lichiditatea la vedere (imediată), numită şi capacitate de plată, reflectă

capacitatea firmei de a achita datoriile curente, pe baza disponibilităţilor băneşti (inclusiv a
investiţiilor pe termen scurt):

Diponibilitati  Investitii pe termen scurt

Li  x100
Datorii curente

8
Gheorghiu, AL, Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Editura Economică, Bucureşti, 2004,
pag. 229

47
  Se consideră că nivelul acestei rate este normal între 0,2 şi 0,3.

În analiza economico-financiară, rata lichidităţii imediate mai este cunoscută şi sub

denumirea de rată a solvabilităţii imediate. Interpretarea ei presupune o serie de capcane:
 Un nivel ridicat al acestei rate indică o solvabilitate mare, dar acest lucru se poate
datora unei utilizări precare a resurselor disponibile. Valoarea ridicată a acestei rate nu
constituie o garanţie a solvabilităţii, dacă restul activelor circulante au un grad redus
de lichiditate.
 Un nivel redus al ratei lichidităţii imediate, arătând o valoare redusă a lichidităţii,
ilustrează o situaţie care poate fi comparabilă cu menţinerea echilibrului financiar, şi
numai dacă întreprinderea minimizează valoarea disponibilităţilor, dar deţine, în
schimbul acestora, valori de plasament, creanţe, stocuri cu un grad mare de lichiditate.

Analiza ratelor de solvabilitate

 Solvabilitatea constituie aptitudinea întreprinderii de a face faţă.. scadenţelor pe
termen lung şi mediu şi depinde de mărimea datoriilor cu asemenea scadenţe şi de
cheltuielile financiare (costul îndatorării). Ea constituie un obiectiv prioritar al
întreprinzătorului care doreşte să-şi păstreze autonomia financiară şi flexibilitatea
gestiunii şi rezultă din echilibrul dintre fluxurile de încasări şi fluxurile de plăţi, dar şi
dintr-un fond de rulment net pozitiv, adică dintr-o bună adecvare între necesarul de
finanţare pe termen lung (în active corporale şi financiare) şi resursele de finanţare cu
caracter permanent (capitalurile proprii şi îndatorarea la termen)9.
 Solvabilitatea întreprinderii se exprimă cel mai des prin intermediul următorilor
indicatori:

1. Rata solvabilităţii generale (Rsg) arată măsura în care activele totale ale firmei
pot acoperi datoriile totale ale firmei.

Activ total
Rsg  x100
Datorii totale

Prin acest indicator se măsoară securitatea de care se bucură firma faţă de bancă şi
creditori. Valoarea critică a acestei rate este de 1,5. In analiză putem distinge următoarele
cazuri:
 o valoare mai mare decât 1,5 a acestei rate semnifică faptul că firma are capacitatea de
a-şi achita obligaţiile băneşti faţă de terţi;
 o valoare situată sub 1,5 evidenţiază riscul de insolvabilitate pe care şi l-au asumat
furnizorii/creditorii de fonduri puse la dispoziţia întreprinderii.

2. Rata solvabilităţii patrimoniale (Rsp) se calculează ca raport între capitalul

propriu şi suma dintre acesta şi creditele totale.

Capital propriu
Rsp  x100
Capital propriu  credite totale
 Acest indicator este calculat în cele mai multe situaţii de bănci, în studiile de bonitate
efectuate în cazul solicitării de credite. Valoarea minimă a ratei solvabilităţii

9
Petrecu, S., Diagnostic economic--financiar; Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004, pag. 239

48
 patrimoniale trebuie să se încadreze în limitele 0,3-0,5. De regulă, o rată a
solvabilităţii patrimoniale situată sub 0,3 este apreciată ca riscantă de către finanţatori.

Indicatorii echilibrului financiar-contabil

În sens general, prin echilibru se înţelege o stabilitate a unei situaţii, o armonie între
elementele componente ale unui sistem, ceea ce în plan financiar implică armonizarea surselor
financiare cu nevoile financiare ale întreprinderii.
La nivelul unei întreprinderi, analiza statică a echilibrului financiar se poate realiza
la trei nivele:
 echilibrul pe termen lung, când pentru măsurare se foloseşte indicatorul „fond de
rulment", prin intermediul căruia se compară resursele permanente cu utilizările
permanente;
 echilibrul pe termen scurt, pentru care indicatorul folosit este „necesarul de fond de
rulment", prin care se compară resursele temporare cu utilizările temporare;
 echilibrul curent, când se urmăreşte nivelul trezoreriei, prin compararea
disponibilităţilor cu nivelul creditelor bancare temporare.

Analiza fondului de rulment

 Fondul de rulment reprezintă partea din capitalul permanent utilizată pentru finanţarea
activelor circulante, impusă de diferenţele dintre sumele de încasat şi sumele de plătit,
precum şi de decalajul dintre termenul mediu de transformare a activelor circulante în
lichidităţi şi durata medie în care datoriile pe termen scurt devin exigibile10.
 De asemenea, potrivit IAS 1 Prezentarea situaţiilor financiare, fondul de rulment
reprezintă suma cu care totalul activelor curente depăşeşte datoriile curente. Acesta
este un indicator important al lichidităţii, datorită faptului că datoriile curente
reprezintă obligaţii ce trebuie onorate într-o perioadă mai mică de un an sau în cursul
ciclului normal de exploatare, iar activele curente reprezintă activele ce urmează a fi
transformate în bani sau consumate într-o perioadă mai mică de un an sau în cursul
ciclului normal de exploatare. Prin definiţie, datoriile curente trebuie plătite din
activele curente. Astfel, excesul de active curente faţă de datoriile curente reprezintă
fondul de rulment, ce poate fi utilizat pentru cumpărarea de stocuri, obţinerea de
credite şi finanţarea unor vânzări în creştere.
 Structura Bilanţului reglementată în ţara noastră, atât pentru întreprinderile mari, cât şi
pentru întreprinderile mici şi mijlocii, permite calculul fondului de rulment la postul E:
Active circulante, respectiv datorii curente nete, care se determină pe baza următoarei
relaţii: active circulante + cheltuieli în avans - datorii ce trebuie plătite într-o
perioadă mai mică de un an - venituri în avans.

Potrivit concepţiei patrimoniale, fondul de rulment se poate calcula astfel:

 pornind de la elementele cuprinse în partea superioară a bilanţului, ca diferenţă între
capitalul permanent şi imobilizările nete:

FRN = Capital permanent (Cpm) - Imobilizări Nete (Imo)

10
Işfanescu, I., Robu, V., Hristea, A.M., Vasilescu, C, Analiză economico-finaciară, Editura ASE, Buc, 2003,
pag. 190

49
 Active
imobilizate nete
Capitaluri
permanente
Fond de rulment

Figura 4. Fondul de rulment financiar (calculat pe partea de sus a bilanţului)

În această accepţiune, fondul de rulment reprezintă excedentul de resurse

permanente care asigură finanţarea activelor circulante. Acest excedent de resurse peraianente
degajat de partea de sus a bilanţului este folosit pentru acoperirea nevoilor de finanţare din
partea de jos a bilanţului, fiind destinat reînnoirii activelor circulante.
 pornind de la elementele cuprinse în partea de jos a bilanţului ca diferenţă între
activele circulante şi datoriile pe termen scurt.

FRN = Active circulante (Ac) - Datorii pe termen scurt (Dts)

În această accepţiune, fondul de rulment evidenţiază surplusul activelor circulante în

raport cu datoriile temporare sau partea activelor circulante nefinanţată de resursele pe termen
scurt şi care este finanţată de resurse permanente.

Datorii pe termen
scurt
Active
circulante
Fond de rulment

Figura 5. Fondul de rulment financiar (calculat pe partea de jos a bilanţului)

 Dacă luăm în considerare structura capitalului permanent, care este format din capital
propriu şi capital împrumutat, fondul de rulment poate fi propriu (FRP) şi împrumutat
(FRI).
 Fondul de rulment propriu reprezintă excedentul capitalurilor proprii faţă de
imobilizările nete şi apreciază gradul de autonomie al întreprinderii în luarea deciziilor
de investiţii.

FRP = Capital propriu (CPR) - Active imobilizate nete (IMO)

Fondul de rulemnt împrumutat evidenţiază măsura îndatorării pe termen lung pentru

finanţarea nevoilor pe termen scurt.

FRÎ = Fond de rulment (FRN) - Fond de rulment propriu (FRP)

 Fondul de rulment este considerat ca fiind cel mai important indicator al echilibrului
financiar lichiditate-exigibilitate, care permite aprecierea pe termen scurt a riscului de
incapacitate de plată.

50
 Analiza necesarului de fond de rulment
 Necesarul de fond de rulment reprezintă diferenţa dintre nevoile temporare şi sursele
temporare, respectiv suma necesară finanţării decalajelor, care se produc în timp între
fluxurile reale şi fluxurile de trezorerie determinate în special de activitatea de
exploatare.
 O altă definiţie a fondului de rulment subliniază că acest concept exprimă volumul
fondului de rulment ce se prevede (din surse proprii şi atrase) să asigure activele
circulante (stocuri, creanţe şi alte active), determinate pe baza unor viteze de rotaţie
normale la scară naţională şi comparabile cu uzanţele internaţionale11.
 Pe baza bilanţului patrimonial, necesarul de fond de rulment se stabileşte astfel:
NFR = (Active circulante - Disponibilităţi băneşti) - (Datoriile pe termen scurt -Creditele pe
termen scurt) = (Active circulante - Disponibilităţi băneşti) -Obligaţii pe termen scurt

Sau:
NFR = (Stocuri + Creanţe) - Datorii pe termen scurt

 Nevoia de fond de rulment semnifică în esenţă, activele circulante de natura stocurilor

şi a creanţelor nefinanţate pe seama obligaţiilor pe termen scurt. Obligaţiile pe termen
scurt de natura celor faţă de furnizori, salariaţi, bugetul de stat etc, până în momentul
plăţii lor reprezintă o sursă atrasă de finanţare a activelor circulante.

Analiza trezoreriei nete

 Trezoreria este definită în numeroase lucrări de specialitate şi în cadrul unor norme

legale.
 În Franţa, în diferite contexte, specialiştii au elaborat mai multe definiţii privind
trezoreria12:
1. Într-un sens restrâns, ea desemnează totalul lichidităţilor sau disponibilităţilor
întreprinderii;
2. Într-o accepţie mai extensivă, trezoreria include soldurile debitoare la bancă şi
titlurile de plasament care se pot transforma în disponibilităţi.
3. În anii '70 trezoreria netă a fost definită ca diferenţă între fondul de rulment şi
necesarul de fond de rulment şi măsurată ca diferenţă între disponibilităţi şi
creditele de trezorerie.

Standardul american FAS 95 include în trezorerie lichidităţile sau echivalentele lor

(cvasilichidităţile), acestea fiind considerate investiţiile financiare pe termen scurt care
îndeplinesc condiţiile:
1. sunt imediat convertibile în sume de bani perfect determinate;
2. sunt atât de aproape de data lor de exigibilitate încât un risc de schimbare a valorii
datorată unei schimbări a ratelor dobânzii este nesemnificativ.
 De asemenea conform aceluiaşi standard, sunt definite trei condiţii prin care se
estimează că lichiditatea nu suportă nici o restricţie: existenţa unei pieţe care să
permită transformarea activelor lichide în numerar, absenţa convenţiei de blocaj,
absenţa riscului de pierdere de capital, legată de variaţia ratelor dobânzii.

11
Gheoghiu, AL, Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Editura Economică, Bucureşti, 2004,
pag. 233
12
Feleagă, N., lonaşcu, L, Tratat de contabilitate financiară, volumul 1, Editura Economică, Bucureşti, 1998,
pag. 220

51
  Potrivit Standardelor Internaţionale de Contabilitate (IAS 7), întreprinderile au
obligaţia de a elabora situaţia fluxurilor de numerar ca parte integrantă a situaţiilor sale
financiare. Această situaţie furnizează informaţii privind modul în care întreprinderea
generează şi utilizează lichidităţile şi echivalentele de lichidităţi. Lichidităţile se referă
la disponibilităţi băneşti şi depozitele la vedere, iar echivalentele de lichidităţi sunt
investiţii financiare pe termen scurt, cu un grad de lichiditate foarte ridicat, care sunt
uşor convertibile în sume cunoscute de numerar şi al căror risc de schimbare a valorii
este nesemnificativ. Scadenţa acestora ar putea fi mai mică sau cel puţin egală cu trei
luni de la data achiziţiei13. Dacă utilizarea numerarului şi echivalentului de numerar nu
este restricţionată atunci ele sunt considerate active curente. Capacitatea întreprinderii
de a genera numerar, echivalente de numerar reflectă capacitatea sa de a-şi plăti
angajaţii, furnizorii, rambursarea împrumuturilor şi dobânzile la credite. Aceste
informaţiile ajută utilizatorii, oferind o bază pentru evaluarea capacităţii întreprinderii
de a genera numerar precum şi necesităţile întreprinderii pentru generarea fluxului de
numerar respectiv.
 În literatura de specialitate de la noi din ţară, conceptul de trezorerie se referă la
ansamblul mijloacelor de finanţare sub formă de lichidităţi şi la creditele pe termen
scurt de care dispune un agent economic pentru a putea face faţă plăţilor sale14.
 Alţi autori definesc trezoreria ca imaginea disponibilităţilor monetare şi plasamentelor
pe termen scurt, la nivelul unei întreprinderi, apărute din evoluţia curentă a încasărilor
şi plăţilor, respectiv din plasarea excedentului monetar15.
 Trezoreria unui agent economic poate fi considerată punctul său forte. De maniera în
care se vor dirija fluxurile băneşti şi financiare, va depinde în final rezultatul agentului
economic.
 Conform Legii contabilităţii nr. 82/1991, contabilitatea trezoreriei asigură evidenţa
existenţei şi mişcării titlurilor de plasament, a disponibilităţilor în conturi la bănci şi în
casă, a creditelor bancare pe termen scurt şi a altor valori de trezorerie. Altfel spus,
trezoreria unui agent economic poate fi privită şi prin prisma operaţiilor de gestiune
legate de: valorile mobiliare de plasament, valorile de încasat, disponibilităţile băneşti
şi a altor valori de trezorerie.
 În mod curent, prin trezorerie se înţelege soldul final al ansamblului de fluxuri de
încasări şi plăţi sau excedentul/deficitul de disponibilităţi (Dpb) faţă de creditele de
trezorerie (Crt).
 Fluxurile de numerar se prezintă distinct pentru activităţi de exploatare, investiţii şi
finanţare. Fluxurile de numerar generat de activitatea de exploatare permite evaluarea
capacităţii de rambursare, împrumuturi, plata angajaţilor, etc, fără a apela la surse
externe de finanţare. Fluxurile de numerar provenite din activităţi de investiţii şi
finanţare arată măsurile în care cheltuielile au servit la obţinerea resurselor generatoare
de venituri şi fluxuri de numerar. Prezentarea fluxurilor de numerar din aceste
activităţi este importantă în previziunea fluxurilor viitoare din încasări în numerar
provenite din emisiune de acţiuni, plăţi pentru răscumpărare, încasări din emisiunea de
titluri de creanţe, ipoteci, obligaţii, etc.
 În practică, trezorerie i-au fost ataşate mai multe noţiuni, ca totalul valorilor de casă,
ansamblul activelor lichide, cel mai frecvent utilizată fiind cea de trezorerie netă. în
această accepţie, trezoreria reprezintă diferenţa dintre activul realizat şi disponibilul,

13
IAS 7, paragraful 6
14
Paraschivescu, D.M., Contabilitate financiară. Editura Moldavia, Bacău, 2003, pag. 431
15
Mihai, I., (coord.), Analiza situaţiei financiare a agenţilor economici, Editura Mirton, Timişoara. 1997, pag.
104

52
 pe de o parte, şi datoriile financiare pe termen scurt, pe de altă parte, respectiv
diferenţa dintre valorile de trezorerie de activ şi valorile de trezorerie de pasiv16.

Trezoreria se poate calcula în două modalităţi:

 ca diferenţă între fondul de rulment şi necesarul de fond de rulment:
TN = FRN - NFR
 ca diferenţă între disponibilităţile băneşti şi creditele de trezorerie:
TN = Dpb-Crt

Trezoreria netă pozitivă este rezultatul echilibrului financiar curent al întreprinderii,

când fondul de rulment este superior necesarului de fond de rulment. Expresia trezorerie
pozitive se regăseşte sub forma disponibilităţilor băneşti în conturi bancare şi în casă şi
investiţiilor pe termen scurt.
 Chiar dacă înregistrarea unei trezorerii pozitive pe mai multe exerciţii financiare
demostrează o rentabilitate economică ridicată, nu întotdeauna o trezorerie pozitivă
este semnul unei situaţii favorabile, deoarece scopul întreprinderii nu este obţinerea
unei trezorerii, ci antrenarea resurselor în activităţi eficiente.
 Dacă pe termen scurt trezoreria pozitivă înseamnă realizarea echilibrului financiar, pe
termen lung absenţa resurselor stabile folosite pentru acoperirea nevoilor temporare ar
putea semnifica ineficienta utilizării lor cu efecte negative în remunerarea capitalului,
respectiv rambursarea împrumuturilor.
 Din egalitatea fundamentală a bilanţului financiar: NEVOI=RESURSE, rezultă
sistemul de corelaţii dintre fondul de rulment, nevoia de fond de rulment şi trezoreria
netă.

Sistemul de corelaţii fond de rulment, necesar de fond de rulment şi trezorerie netă

IMO FRN=CPM-IMO
CPM
FRN=AC-DTS
AC-DPB NFR=(AC-DPB)-(DTS-CRT)
TN=DPB-CRT DTS-CRT
DPB NFR+TN=(AC-DPB)-(DTS-
CRT)+DPB-CRT=AC-DTS=FRN CRT

 În sinteză, sistemul de corelaţii dintre cei trei indicatori scoate în evidenţă echilibrul
financiar la nivelul întreprinderii şi reflectă importanţa şi rolul fluxului monetar la
creşterea valorii maxime a întreprinderii.

Tablourile bazate pe fluxuri de trezorerie - instrumente de analiză a modificării poziţiei

financiare a întreprinderii

 Situaţia fluxurilor de trezorerie prezintă informaţii utile despre modificarea poziţiei

financiare a întreprinderii, permiţând evaluarea capacităţii întreprinderii de a genera
fluxuri viitoare de lichidităţi şi echivalente de lichidităţi în cadrul activităţilor de
exploatare, investiţii şi finanţare şi utilizarea corespunzătoare a acestora.
 Fluxurile de trezorerie generate de activităţile de exploatare sunt, în esenţă,
consecinţa principalelor activităţi producătoare de venituri ale întreprinderii. Există
următoarele tipuri de fluxuri de numerar determinate de activitatea de exploatare:

16
Buglea, AL, Analiza situaţiei financiare a întreprinderii, Editura Mirton, Timişoara, 2004, pag. 108

53
 1. încasări în numerar din vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii;
2. încasări în numerar din redevenţe, onorarii, comisioane şi alte venituri;
3. plăţile către furnizorii de bunuri şi servicii;
4. plăţile către şi în numele angajaţilor;
5. plăţi privind impozite, taxe şi vărsăminte;
6. plăţile sau restituirile de impozit pe profit, dacă nu pot fi identificate în mod
specific cu activităţile de investiţii şi de finanţare.

 Mărimea acestor fluxuri exprimă măsura în care activitatea întreprinderii a generat

suficiente lichidităţi şi echivalente de lichidităţi pentru a rambursa împrumuturile şi
ratele de leasing financiar, pentru a plăti dividendele acţionarilor, a menţine
capacitatea de funcţionare a întreprinderii şi de a face noi investiţii fără a apela la surse
de finanţare externe.
 Fluxurile de trezorerie generate de activităţile de investiţii sunt legate de operaţii de
achiziţionare şi vânzare de active imobilizate (corporale şi necorporale) sau participatii
în cadrul altor întreprinderi. Putem enumera următoarele categorii de fluxuri de
numerar provenite din activităţi de investiţii:
1. încasări în numerar din: vânzarea de imobilizări corporale şi necorporale,
vânzarea de instrumente de capitaluri proprii sau de creanţă ale altor
firme, rambursarea avansurilor şi creditelor acordate altor părţi, din
dobânzi şi dividende;
2. plăţi în numerar pentru: achiziţionarea de imobilizări corporale şi
necorporale, achiziţia de instrumente de capitaluri proprii sau de creanţă
ale altor firme şi avansuri în numerar şi împrumuturi acordate altor părţi
 Aceste categorii de fluxuri oferă informaţii despre modul în care întreprinderea îşi
asigură dezvoltarea, reflectând măsura în care plăţile au fost efectuate pentru achiziţia
de active prin intermediul cărora se vor genera venituri şi fluxuri de trezorerie în
viitor.
 Fluxurile de trezorerie din activităţile de finanţare sunt legate de acele activităţi care
antrenează schimbări în dimensiunea şi structura capitalurilor proprii şi a datoriilor
întreprinderii, ca de exemplu:17
1. încasări în numerar provenite din: emisiunea de acţiuni sau alte
instrumente de capital propriu, din emisiunea titlurilor de creanţă, a
împrumuturilor, datoriilor neasigurate, obligaţiilor, ipotecilor şi a altor
împrumuturi pe termen scurt sau lung;
2. plăţi în numerar de către acţionari pentru achiziţionarea sau
răscumpărarea acţiunilor întreprinderii; rambursări în numerar ale unor sume
împrumutate; plăţi în numerar ale dividendelor către acţionari şi ale locatarului
pentru reducerea obligaţiilor legate de operaţiunile de leasing financiar.

 Situaţia fluxurilor de trezorerie se întocmeşte potrivit unuia din modelele prevăzute în

IAS 7 „Situaţia fluxurilor de trezorerie", exemplificate şi de reglementările contabile
armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţii Economice Europene şi cu Standardele
Internaţionale de Contabilitate, în două metode astfel:
a) metoda directă - prin care sunt prezentate clasele principale de plăţi şi încasări
brute în numerar. Informaţiile pentru plăţi şi încasări sunt preluate din înregistrările
contabile sau prin ajustarea contului de profit cu modificările stocurilor, creanţelor şi
datoriilor din exploatare pe parcursul perioadei.

17
Niculescu, M., Diagnostic financiar, volumul 2, Editura Economică, Bucureşti, 2005, pag. 185

54
 Tabelul Situaţia fluxurilor de numerar (metoda directă)

Fluxuri de numerar
Fluxuri de numerar din activitatea de exploatare
+încasări în numerar din vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii
+încasări în numerar provenite din redevenţe, onorarii, comisioane şi alte
venituri
-plăţi în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii
-plăţi în numerar către şi în numele angajaţilor
-plăţi în numerar sau restituiri de impozit pe profit (dacă nu pot fi imputate direct activităţilor
de investiţii sau financiare)
Fluxuri de numerar din activitatea de investiţii
-plăţi în numerar pentru achiziţionarea de terenuri şi mijloace fixe, active necorporaîe şi alte
active pe termen lung
+încasările în numerar din vânzarea de terenuri, clădiri, echipamente, active necorporale şi
alte active pe termen lung
-plăţi în numerar pentru achiziţia de instrumente de capital propriu şi de creanţă ale altor
întreprinderi
+încasările în numerar din vânzarea de instrumente de capital propriu şi de creanţă ale altor
întreprinderi
-avansuri în numerar şi împrumuturile efectuate către alte părţi +încasările în numerar din
rambursarea avansurilor în numerar şi împrumuturilor efectuate către alte părţi
Fluxuri de numerar din activitatea de finanţare
+venituri în numerar din emisiunea de acţiuni şi alte instrumente de capital propriu
-plăţile în numerar către acţionari pentru a achiziţiona sau răscumpăra acţiunile proprii
+veniruri în numerar din emisiunea de obligaţiuni, credite, ipoteci şi alte împrumuturi
-rambusările în numerar ale unor sume împrumutate
-plăţile în numerar pentru operaţiuni de leasing financiar
Fluxuri de numerar total
Numerarul la începutul perioadei
Numerarul la finele perioadei

b) metoda indirectă - pornind de la profitul/pierderea netă, ajustată cu tranzacţiile

de natură monetară, angajamentele de plată, elementele venituri şi cheltuieli asociate
fluxurilor de numerar din investiţii sau finanţări. Fluxul net din activităţi de exploatare poate
fi determinat prin evidenţierea veniturilor şi cheltuielilor prezentate în contul de profit şi
pierdere şi a modificărilor pe parcursul perioadei a stocurilor, creanţelor, obligaţiilor din
exploatare.
Tabelul Situaţia fluxurilor de numerar (metoda indirectă)18

Fluxuri de numerar
Fluxuri de numerar generate de activităţile de exploatare
Rezultatul net înaintea impozitului pe profit şi a elementelor extraordinare
Ajustări privind elementele nemonetare şi alte elemente nelegate de activităţile de exploatare
a. Eliminarea veniturilor şi cheltuielilor fără incidenţă asupra trezoreriei:
+Cheltuieli cu amortizările şi provizioanele
-Venituri din provizioane
b. Eliminarea veniturilor şi cheltuielilor nelegate de exploatare:

18
Vâlceanu, Gh., Robu, V., Georgescu, N., Analiză economico-financiară, Editura Economică, Bucureşti, 2005,
pag. 392

55
+Cheltuieli privind dobânzile
-Venituri din dobânzi şi dividende
-Venituri din reluări de subvenţii pentru investiţii
Rezultatul din exploatare înaintea variaţiei necesarului de fond de rulment
Numerarul la începutul perioadei
Numerarul la finele perioadei
-Variaţia necesarului de fond de rulment
-Variaţia stocurilor
-Variaţia conturilor clienţi şi altor creanţe din exploatare
+Variaţia conturilor furnizori şi a altor datorii din exploatare
+Variaţia conturilor datorii cumulate
Încasări şi plăţi asociate exploatării
-Plăţi privind dobânzile
-Plăţi privind impozitul pe profit
+Fluxul net de numerar din activităţile extraordinare (diferenţa dintre încasări şi plăţi din activităţile
extraordinare)
Fluxuri generate de activităţile de investiţii
+Încasări în numerar din vânzarea de imobilizări corporale şi active necorporale
+Încasări în numerar din vânzarea de instrumente de capitaluri proprii sau creanţă ale altor firme
+Încasări în numerar din rambursarea avansurilor şi creditelor acordate altor părţi
+încasări din dobânzi şi dividende
-Plăţi în numerar pentru achiziţionarea de imobilizări corporale şi necorporale
-Plăţi în numerar pentru achiziţia de instrumente de capitaluri proprii sau creanţă ale altor firme
-Avansuri în numerar şi împrumuturi acordate altor părţi
Fluxuri generate de activităţile de finanţare
+Încasări în numerar provenite din emisiunea de acţiuni sau alte instrumente de capital propriu
+Încasări în numerar provenite din emisiunea titlurilor de creanţă, a împrumuturilor, datoriilor
neasigurate, bligaţiilor, ipotecilor şi a altor împrumuturi pe termen scurt sau lung
-Plăţi în numerar efectuate către proprietari pentru a răscumpăra acţiunile întreprinderii
-Plăţi ale dividendelor către acţionari
-Rambursările în numerar ale unor sume împrumutate
-Plăţi în numerar efectuate de locatar pentru reducerea obligaţiilor aferente unui contract de
leasing financiar
Efectele variaţiei ratei de schimb valutar aferente numerarului şi echivalentelor de numerar
Fluxuri totale de numerar şi echivalente de numerar
(Creşterea/descreşterea netă a numerarului şi a echivalentelor de numerar)
Numerar şi echivalente de numerar la începutul perioadei
Numerar şi echivalente de numerar la sfârşitul perioadei

Tabloul fluxurilor de trezorerie se prezintă astfel:

SITUAŢIA FLUXURILOR DE TREZORERIE

la data de....................
-lei-
Exerciţiul financiar
Denumirea elementului
Precedent Curent
A 1 2
Fluxuri de trezorerie din activităţi de exploatare:
Încasări de la clienţi
Plăţi către furnizori şi angajaţi
Dobânzi plătite
Impozit pe profit plătit

56
 Încasări din asigurarea împotriva cutremurelor
Trezorerie neta din activităţi de exploatare
Fluxuri de trezorerie din activităţi de investiţie:
Achiziţionarea de acţiuni
Achiziţionarea de imobilizări corporale
Încasări din vânzarea de imobilizări corporale
Dobânzi încasate
Dividende încasate
Trezorerie neta din activităţi de investiţie
Fluxuri de trezorerie din activităţi de finanţare:
Încasări din emisiunea de acţiuni
Încasări din împrumuturi pe termen lung
Plata datoriilor aferente leasing-ului financiar
Dividende plătite
Trezorerie neta din activităţi de finanţare

Creşterea netă a trezoreriei şi echivalentelor de trezorerie

Trezorerie şi echivalente de trezorerie la începutul perioadei
Trezorerie şi echivalente de trezorerie la finele perioadei

Datorită structurii şi metodologiei de întocmire, tabloul fluxurilor de trezorerie

permite utilizatorilor situaţiilor financiare următoarele19:
 să evalueze capacitatea întreprinderii de a degaja lichidităţi, în special din activitatea
de exploatare;
 să determine necesităţile de lichidităţi;
 să prevadă scadenţele şi riscul încasărilor viitoare;
 să compara rezultatele întreprinderii, prin eliminarea efectelor utilizării diferitelor
metode contabile.

Limitele tabloului fluxurilor de trezorerie sunt legate de definirea şi rolul trezoreriei,

conţinutul funcţiei de exploatare şi modul de calcul al fluxurilor asociate acesteia, evaluarea
performanţelor prin intermediul fluxurilor de trezorerie, precum şi insuficienţa acestuia de a
aprecia şi previziona evoluţia poziţiei financiare pe termen lung a unei întreprinderi.

19
Spătaru, L., Analiza economico-fmanciară, Editura Economică. Bucureşti, 2004, pag.484

57
 Studiu de caz. Metoda ratelor utilizată în analiza poziţiei financiare

Bilanţul financiar al societăţii analizate se prezintă în următoarea structură:

Bilanţ financiar
Perioada de analiză
ACTIV
2016 2017 2018
1. ACTIV IMOBILIZAT NET 81.631.472 89.516.460 150.365.119
(>1AN)
1. Imobilizări necorporale 1.154.962 450.149 234.174
2. Imobilizări corporale 80.369.347 88.966.889 150.031.523
3. Imobilizări financiare 107.163 99.422 99.422
II. ACTIVE CIRCULANTE 118.901.696 134.443.077 165.649.471
1. Stocuri 32.489.564 35.187.851 45.572.106
2. Creanţe 71.946.523 91.612.461 109.440.268
3. Investiţii financiare 0 0 0
4. Disponibilităţi 14.465.609 7.642.765 10.637.097
TOTAL ACTIV 200.533.168 223.959.537 316.014.590

Perioada de analiză
PASIV
2016 2017 2018
I. CAPITALURI PROPRII 131.898.352 149.150.156 225.061.702
1. Capital social 41.696.115 41.696.115 41.696.115
2. Prime de capital 9.863.684 9.863.684 9.863.684
3. Rezerve 62.159.226 75.662.640 .157.977.135
4. Rezultat (profit) nerepartizat 14.006.589 19.989.642 15.306.595
5. Subvenţii 631.028 190.802 174.790
6. Provizioane 3.541.710 1.747.273 43.383
6. Patrimoniul public 0 0 0
II. DATORII PE TERMEN MEDIU ŞI 10.268.341 12.447.296 11.209.196
LUNG (> 1 AN)
III. CAPITALURI PERMANENTE 142.166.693 161.597.452 236.270.898
IV. DATORII PE TERMEN SCURT 58.366.475 62.362.085 79.743.692
(<1AN)
1. Credite bancare curente 22.170.218 27.366.120 30.392.860
2. Datorii nefinanciare 36.196.257 34.995.965 49.350.832
TOTAL PASIV 200.533.168 223.959.537 316.014.590

Analiza ratelor de structură din activul bilanţului

Principalele rate de caracterizare a structurii activului sunt:

Rata activelor imobilizate

Nr. Perioada analizată
Specificaţie Simbol U.M.
crt. 2016 2017 2018
1. Active imobilizate Ai lei 81.631.472 89.516.460 150.365.119
2. Activ total AT lei 200.533.168 223.959.537 316.014.590
3. Rata activelor Rai % 40,71 39,97 47,58
imobilizate
4. Indicele de IA I % 100 109,66 167,97
creştere a Ai
5. Indicele de IAT % 100 111,68 141,10
creştere a AT

58
 6. Cifra de afaceri CA lei 152.634.734 175.347.664 192.313.164
7. Indicele de ICA % 100 114,88 109,68
creştere a CA
 Nivelul normal al acestei rate diferă de la o întreprindere la alta, în funcţie de ramura
sau sectorul de activitate din care face parte. Această rată înregistrează valori cuprinse
între 40,71%% şi 47,58%, în cazul societăţii analizate, care are ca activitate fabricarea
preparatelor farmaceutice.
 Creşterea ratei activelor imobilizate reflectă o creştere a ponderii imobilizărilor,
datorită modificării într-un ritm mai mare a valorii imobilizărilor în raport cu valoarea
activelor totale (în anul 2018 IAI > IAT).
 Compararea indicelui activelor imobilizate cu ritmul cifrei de afaceri reflectă o
creştere a eficienţei utilizării activelor imobilizate în anul 2017 şi o diminuare a
acesteia în 2018.

Rata imobilizărilor necorporale

Nr. Perioada analizată
Specificaţie Simbol U.M.
crt. 2016 2017 2018
1. Imobilizări In lei 1.154.962 450.149 234.174
necorporale
2 Activ total AT lei 200.533.168 223.959.537 316.014.590
3. Rata imobilizărilor Rin % 0,58 0,20 0,07
necorporale
4. Indicele de creştere a IIn % 100,00 38,98 52,02
In
5. Indicele de creştere a IAT % 100 111,68 141,10
AT

 Rata activelor imobilizate necorporale, pe întreaga perioadă, înregistrează valori

nesemnificative şi în scădere (sub 1%), ceea ce arată că societatea nu are o activitate
deosebită de creştere sau de cercetare.
 În general, întreprinderile româneşti au o pondere redusă a activelor necorporale, în
vreme ce în ţările dezvoltate bilanţurile firmelor evidenţiază ponderi importante ale
activelor imobilizate necorporale.

Rata imobilizărilor corporale

Nr. Perioada analizată
Specificaţie Simbol U.M.
crt. 2016 2017 2018
1. Imobilizări corporale Ic lei 80.369.347 88.966.889 150.031.523
2. Activ total AT lei 200.533.168 223.959.537 316.014.590
3. Rata imobilizărilor Ric % 40,08 39,72 47.48
necorporale
4. Indicele de creştere a IIc % 100 110,70 168,64
Ic
5. Indicele de creştere a IAT % 100 111,68 141,10
AT

 Nivelul ridicat al ratei în anul 2018 se datorează sporirii imobilizărilor corporale într-
un ritm superior ritmului de creştere a activelor totale (IIC>IAT).
 Această rată înregistrează valori destul de ridicate deoarece societatea beneficiază de o
infrastructură importantă în vederea realizării obiectului său de activitate.

59
 Rata imobilizărilor financiare
Nr. Perioada analizată
Specificaţie Simbol U.M.
crt. 2016 2017 2018
1. Imobilizări fianciare If lei 107.163 99.422 99.422
2. Activ total AT lei 200.533.168 223.959.537 316.014.590
3. Rata imobilizărilor Rif % 0,05 0,04 0.03
financiare
4. Indicele de creştere a Ic IIc % 100,00 92,78 100,00
5. Indicele de creştere a IAT % 100 111,68 141,10
AT

 În mod firesc, indicatorul înregistrează valori ridicate în cazul holdingurilor al căror

obiect de activitate îl reprezintă gestionarea unui portofoliu de participaţii.
 Valori foarte reduse obţinute în cazul societăţii analizate (sub 1 %), relevă faptul că
firma nu dezvoltă o politică activă de investiţii financiare.

Rata activelor circulante

Nr. Perioada analizată
Specificaţie Simbol U.M.
crt. 2016 2017 2018
1. Active Ac lei 118.650.195 133.732.293 165.574.093
circulante
2. Activ total AT lei 200.533.168 223.959.537 316.014.590
3. Rata activelor Rac % 59.17 59,71 52,39
circulante
4. Indicele de IAC % 100,00 112,71 123,81
creştere a Ac
5. Indicele de IAT % 100 111,68 141,10
creştere a AT

 În evoluţia ratei activelor circulante se remarcă o diminuare a valorii acesteia în anul

2018, ceea ce semnifică o scădere a ponderii activelor circulante, datorită devansării
ritmului de creştere a activelor circulante de către ritmul activelor totale (IAc< IAT)-
Pentru desfăşurarea unei activităţi eficiente se impune creşterea vitezei de rotaţie a
activelor circulante, în condiţiile realizării cifrei de afaceri cel puţin la nivelul
perioadei de bază.
 Ca şi în cazul activelor imobilizate, pentru procesul de decizie operaţional se
recomandă calcularea ratelor analitice ale activelor circulante: rata stocurilor, rata
creanţelor şi rata disponibilităţilor.

Rata stocurilor
Nr. Perioada analizată
Specificaţie Simbol U.M.
crt. 2016 2017 2018
1. Stocuri St lei 32.489.564 35.187.851 45.572.106
2. Activ total AT lei 200.533.168 223.959.537 316.014.590
3. Rata Rs % 16.20 15,71 14,42
stocurilor
4. Indicele de Ist % 100,00 108,31 129,51
creştere a St
5. Indicele de IAT % 100 111.68 141,10
creştere a AT

60
 Rata stocurilor are valori diferite la nivelul firmelor, în funcţie de sectorul de activitate
al întreprinderii.
 În cazul nostru, întrucât analizăm o societatea din sfera producţiei, această rată
înregistrează valori mai ridicate decât în cazul întreprinderilor din sfera serviciilor.
 Nivelul ratei se află în scădere ajungând în anul 2018 la o valoare de 14,42%. Totuşi
se observă că indicele de creştere a stocurilor are o valoare în anul 2018 de 129,51%,
care este mai mare decât indicele de creştere a cifrei de afaceri (109,68%o) ceea ce
semnifică un aspect nefavorabil. în anul 2017 se observă că indicele de creştere a CA
(114,88%) este mai mare decât indicele de creştere a stocurilor (108,31%) - acpect
favorabil.

Rata creanţelor
Nr. Perioada analizată
Specificaţie Simbol U.M.
crt. 2016 2017 2018
1. Creanţe Cr lei 71.695.022 90.901.677 109.364.890
2. Activ total AT lei 200.533.168 223.959.537 316.014.590
3. Rata Rcr % 35,75 40,59 34,61
creanţelor
4. Indicele de ICr % 100,00 126,79 120,31
creştere a Cr
5. Indicele de IAT % 100 111,68 141,10
creştere a
AT

 Dacă valorile normale ale acestei rate sunt cuprinse între 20% şi 30% în cazul
întreprinderilor industriale, şi între 10% şi 15% în cazul unităţilor de construcţii şi de
desfacere cu ridicata, în cazul societăţii cercetate această rată înregistrează valori în
scădere până la un nivel de 34,61% în anul 2018.
 Această scădere a ratei în anul 2018 reflectă o scădere a pondeni creanţelor în activele
totale ale firmei, ca urmare adevansării indicelui creanţelor de către indicele activelor
totale (Icr< IAT)- Aprecierea pozitivă a activităţii firmei este dată de reducerea valorii
creanţelor în condiţiile reducerii duratei medii de încasare a acestora.
 Se recomandă completarea acestei analize cu informaţii referitoare la volumul de
activitate şi la structura creanţelor după natura lor, certitudinea realizării acestora şi
termenul de realizare.

Rata disponibilităţilor
Nr. Perioada analizată
Specificaţie Simbol U.M.
crt. 2016 2017 2018
1. Disponibilităţi Db lei 14.465.609 7.642.765 10.637.097
2. Activ total AT lei 200.533.168 223.959.537 316.014.590
3. Rata Rdb % 7,21 3,41 3,37
disponibilităţilor
4. Indicele de IDb % 100,00 52,83 139,18
creştere a Db
5. Indicele de IAT % 100 111,68 141,10
creştere a AT

61
 Se apreciază că un nivel al disponibilităţilor în proporţie de 3-5% din activele
circulante sau de 1,5-2% din activele totale asigură necesităţile financiare ale
întreprinderii.
 În cazul societăţii analizate nivelul ratei disponibilităţilor se află peste medie dar în
scădere.
 O valoare ridicată a disponibilităţilor poate reflecta o situaţie favorabilă în termeni de
echilibru financiar, dar poate însemna şi faptul că întreprinderea deţine unele resurse
ineficient utilizate.

Analiza ratelor de structură ale pasivului

Rata stabilităţii financiare

Nr. Perioada analizată
Specificaţie Simbol U.M.
crt. 2016 2017 2018
1. Capital Cpm lei 137.993.956 159.659.377 236.052.725
permanent
2. Pasiv total PT lei 200.533.168 223.959.537 316.014.590
3. Rata Rsf % 68,81 71,29 74,70
stabilităţii
financiare
4. Indicele de Icpm % 100,00 115,70 147,85
creştere a
Cpm
5. Indicele de IPT % 100,00 111,68 141,10
creştere a PT
6. Datorii pe DI lei 10.268.341 12.447.296 11.209.196
termen lung
7. Indicele de IDI % 100,00 121,22 90,05
creştere a Dl

 Analiza în dinamică a ratei înregistrează o tendinţă de creştere, aceasta semnifică o

creştere ponderii capitalurilor permanente în totalul surselor de finanţare.
 Situaţia poate fi considerată favorabilă în anul 2018, întrucât majorarea capitalului
permanent în raport cu pasivul total se datorează creşterii capitalurilor proprii într-un
ritm superior datoriilor pe termen mediu şi lung.

Rata autonomiei globale

Nr. Perioada analizată
Specificaţie Simbol U.M.
crt. 2016 2017 2018
1. Capital Cpr lei 127.725.615 147.212.081 224.843.529
propriu
2. Pasiv total PT lei 200.533.168 223.959.537 316.014.590
3. Rata Rag % 63,69 65,73 71.15
autonomiei
globale
4. Indicele de Icpr % 100,00 115,26 152,73
creştere a Cpr
5. Indicele de IPT % 100,00 111,68 141,10
creştere a PT
 Arată proporţia din patrimoniul societăţii finanţată pe baza surselor proprii, exprimând
gradul de independenţă financiară a întreprinderii.

62
  În dinamică se observă o creştere a ratei, ceea ce semnifică o majorare a autonomiei
financiare globale a societăţii ca urmare a modificării capitalurilor proprii într-un ritm
superior totalului resurselor.

Rata datoriilor pe termen scurt

Nr. Perioada analizată
Specificaţie Simbol U.M.
crt. 2016 2017 2018
1. Datorii pe termen scurt Ds lei 58.359.726 62.355.336 79.284.130
2. Pasiv total PT lei 200.533.168 223.959.537 316.014.590
3. Rata datoriilor pe Rds % 29,10 27,84 25,09
termen scurt
4. Indicele de creştere a Ds IDS % 100,00 106,85 127,15
5. Indicele de creştere a IPT % 100,00 111,68 141,10
PT
 Specialiştii consideră că valoarea normală a acestei rate oscilează în jurul valorii de
33%.
 În cazul societăţii analizate nivelul ratei se situează sub valoarea menţionată mai sus şi
se află în scădere, ceea ce semnifică o diminuare a ponderii datoriilor pe termen scurt
în totalul finanţării.

Rata îndatorării globale

Nr. Perioada analizată
Specificaţie Simbol U.M.
crt. 2016 2017 2018
1. Datorii totale Dt lei 68.628.067 74.802.632 90.493.326
2. Pasiv total PT lei 200.533.168 223.959.537 316.014.590
3. Rata îndatorării Rîg % 34,22 33,40 28,64
globale
4. Indicele de IDT % 100,00 109,00 120,98
creştere a Dt
5. Indicele de IPT % 100,00 111,68 141,10
creştere a PT
 valoare situată în jurul a 66% este considerată normală. Rata îndatorării globale a
societăţii este situată sub această valoare şi este într-o continuă scădere. Pe intervalul
analizat micşorarea gradului de îndatorare s-a datorat faptului că indicele de creştere a
pasivului total este mai mare decât indicele de creştere a datoriilor totale.

Analiza ratelor de lichiditate şi solvabilitate

Lichiditatea generală
Nr. Perioada analizată
Specificaţie Simbol U.M.
crt. 2016 2017 2018
1. Active circulante Ac lei 118.650.195 133.732.293 165.574.093
2. Indicele de creştere IAC % 100,00 112,71 123,81
a Ac
3. Datorii pe termen Dts lei 58.359.726 62.355.336 79.284.130
scurt
4. Indicele de creştere IDTS % 100,00 106,85 127,15
a Dts
5. Lichiditatea Lg - 2,03 2,14 2,09
generală
6. Indicele de creştere ILg % 100,00 105,49 97,37
a Lg

63
  Potrivit uzanţelor internaţionale, lichiditatea genarală trebuie să fie situată în jurul
cifrei 2.
 Pe întreaga perioadă analizată nivelul indicatorului este situat în jurul valoarii 2, ceea
ce semnifică faptul că societatea îşi poate acoperi integral datoriile pe termen scurt pe
seama activelor circulante. In ultimul an de analiză se observă o uşoară scădere a
lichidităţii, datorată

Lichiditatea curentă
Nr. Perioada analizată
Specificaţie Simbol U.M.
crt. 2016 2017 2018
1. Active circulante Ac lei 86.160.631 98.544.442 120.001.987
fără stocuri
2 Indicele de creştere IAC % 100,00 114,37 121,77
a Ac
3. Datorii pe termen Dts lei 58.359.726 62.355.336 79.284.130
scurt
4. Indicele de creştere IDTS % 100,00 106,85 127,15
a Dts
5. Lichiditatea curentă Lc - 1,48 1,58 1,51
6. Indicele de creştere ILc % 100,00 107,04 95,77
a Le

 Valoarea acestei rate se consideră normală, potrivit uzanţelor internaţionale, dacă este
de 0,8-1 (sau 80-100%).
 Nivelul indicatorului se încadrează între 1,48 - 1,51 şi reflectă o bună capacitate de
plată, deci un risc redus. Lichiditatea curentă prezintă un nivel asiguratoriu, cerficând
faptul că societatea este capabilă să-şi acopere datoriile pe termen scurt pe seama
creanţelor şi disponibilităţilor băneşti, în anul 2018, rata lichidităţii curente scade
deoarece ritmul de creştere a datoriilor pe termen scurt devansează ritmul de creştere a
creanţelor şi disponibilităţilor.

Lichiditatea imediată
Nr. Perioada analizată
Simbo
crt Specificaţie U.M.
l 2016 2017 2018
.
1. Disponibilităţi Db lei 14.465.609 7.642.765 10.637.097
2. Indicele de creştere a Db IDb % 100 52,83 139,18
3. Investiţii financiare pe ternien scurt If lei 0 0 0
3. Datorii pe termen scurt Dts lei 58.359.726 62.355.336 79.284.130
4. Indicele de creştere a Dts IDts % 100,00 106,85 127,15
5. Lichiditatea imediată Li - 0,25 0,12 0,13
6. Indicele de creştere a Li ILi % 100,00 49,45 109,46

 Se consideră că nivelul acestei rate este normal între 0,2 şi 0,3.

 În primul an de analiză valoarea indicatorului se încadrează în limitele normale. In
perioada 2017-2018 nivelul lichidităţii imediate nu este asiguratoriu, ceea ce însenină
că societatea nu este capabilă să-şi acopere satisfăcător datoriile pe termen scurt pe
seama disponibilităţilor băneşti.din acest punct de vedere situaţia se poate aprecia ca
nefavorabilă.

64
 Rata solvabilităţii generale
Nr. Simbo Perioada analizată
Specificaţie U.M.
crt. l 2016 2017 2018
1. Datorii totale Dt lei 68.628.067 74.802.632 90.493.326
2. Indicele de IDt % 100,00 109,00 120,98
creştere a Dt
3. Activ total AT lei 200.533.168 223.959.537 316.014.590
4. Indicele de IAT % 100,00 111,68 141,10
creştere a AT
5. Rata solvabilităţii Rsg 2,92 2.99 3,49
generale
6. Indicele de IRsg % 100,00 102,46 116,64
creştere a Rsg

 Valoarea critică a acestei rate este de 1,5.

 Pe toată perioada analizată nivelul solvabilităţii generale este peste limita normală.
Tendinţa indicatorului este de creştere pentru întreaga perioadă analizată datorită
creşterii mai rapide, ca ritm, a activului total faţă de datoriile totale. Firma este
capabilă să-şi acopere datoriile pe seama activelor.

Rata solvabilităţii patrimoniale

Nr. U.M Perioada analizată
Specificaţie Simbol
crt. . 2016 2017 2018
1. Capital propriu Cpr lei 127.725.615 147.212.081 224.843.529
2. Indicele de creştere a Cpr ICpr % 100,00 115,26 152,73
3. Capital propriu+Credite Cpr+Ct lei 159.914.996 185.670.066 264.500.017
totale
4. Indicele de creştere a ICpr+Ct % 100,00 116,11 142,46
Cpr+Ct
5. Rata solvabilităţii Rsp 0,80 0,79 0,85
patrimoniale
6. Indicele de creştere a Rsp IRSP % 100,00 99,27 107,21

 Valoarea minimă a ratei solvabilităţii patrimoniale trebuie să se încadreze în limitele

0,3-0,5. Societatea înregistrează pe toată perioada analizată o rată în jurul valorii de
0,8, ceea ce evidenţiază o situaţie bună în ceea ce priveşte solvabilitatea patrimonială.

Analiza fondului de rulment, a necesarului de fond de rulment şi a trezoreriei nete

Nivelul fondului de rulment

Nr. Perioada analizată
Specificaţie UM Simbol
crt. 2016 2017 2018
1. Capital lei Cpm 142.166.693 161.597.452 236.270.898
permanent
Imobilizări nete lei Imo 81.631.472 89.516.460 150.365.119
3. Active circulante lei Ac 118.901.696 134.443.077 165.649.471
nete
4. Datorii pe lei Dts 58.366.475 62.362.085 79.743.692
terment scurt
5. Fond de rulment lei FRN 60.535.221 72.080.992 85.905.779

65
 Potrivit datelor de mai sus, analiza fondului de rulment permite stabilirea
următoarelor corelaţii:
 FRN>0, Cpm>Imo, evidenţiază aportul fondului de rulment la realizarea echilibrului
financiar pe tennen lung, dar şi contribuţia sa la potenţarea echilibrului financiar pe
termen scurt, respectiv excedentul este utilizat pentru acoperirea financiară a unei părţi
din activele circulante;
 FRN>0, Ac>Dts, reflectă existenţa unui excedent de lichidităţi potenţiale pe termen
scurt faţă de exigibilitatea datoriilor pe tennen scurt. Situaţia se apreciază favorabil
întrucât activele circulante transformabile în lichidităţi pe termen scurt permit nu
numai rambursarea integrală a datoriilor pe termen scurt, ci şi degajarea unor
lichidităţi excedentare. Această ipoteză reflectă o perspectivă pozitivă societăţii sub
aspectul solvabilităţii sale.
 Pe parcursul întregii perioade analizate FRN a crescut de la un an la altul, ceea ce
înseamnă că resursele permanente finanţează integral alocările permanente, remânând
şi un surplus pentru finanţarea unei părţi a activelor circulante.

Nivelul necesarului de fond de rulment

Nr. Perioada analizată
Specificaţie UM Simbol
crt. 2016 2017 2018
1. Active circulante fără lei Ac - Dpb 104.436.087 126.800.312 155.012.374
disponibilităţi
2. Datorii pe termen scurt lei Dts - Crt 36.196.257 34.995.965 49.350.832
fără credite de
trezorerie
3. Necesar de fond de lei NFR 68.239.830 91.804.347 105.661.542
rulment

 În funcţie de mărimea elementelor în baza cărora se determină, nevoia de fond de

rulment în cazul nostru este mai mare decât 0 sau Ac-Dpb>Dts-Crt şi semnifică un
surplus de nevoi temporare în raport cu resursele temporare posibile de mobilizat.
Situaţia poate fi considerată normală dacă este corelată cu creşterea volumului de
activitate, în caz contrar,
Nivelul trezoreriei nete
Nr. Perioada analizată
Specificaţie UM Simbol
crt. 2016 2017 2018
1. Fond de rulment lei FRN 60.535.221 72.080.992 85.905.779
2. Necesar de fond de lei NFR 68.239.830 91.804.347 105.661.542
rulment
3. Disponibilităţi lei Dpb 14.465.609 7.642.765 10.637.097
băneşti
4. Credite de lei Crt 22.170.218 27.366.120 30.392.860
trezorerie
5. Trezorerie netă lei TN= 1-2 -7.704.609 -19.723.355 -19.755.763
sau 3-4

 Valoarea negativă a trezoreriei nete este consecinţa unor inegalităţi între fondul de
rulment şi necesarul de fond de rulment sau a decalajului dintre dintre dinamica
activelor circulante (datoriilor curente) şi a necesarului de fond de rulment, după cum
urmează:
 trezorerie pozitivă (TN < 0), când FRN < NFR;
 respectiv disponibilităţi < credite de trezorerie.

66
 Trezoreria înregistrează valori negative tot mai mari pe parcursul perioadei analizate,
ca urmare a valorilor mult mai mari înregistrate de nevoia de fond de rulment
comparativ cu fondul de rulment. Această situaţie semnifică un dezechilibru financiar
concretizat într-un deficit monetar care a trebuit acoperit prin angajarea de noi credite
pe termen scurt ce au generat cheltuieli suplimentare cu dobânzile, având ca efect
reducerea rezultatului exerciţiului.

67
 BIBLIOGRAFIE
1. Achim, M.V., Analiza financiară a entității economice, Editura Risoprint, Cluj
Napoca, 2011
2. Buglea, A., Lala Popa, I., Analiză economico-financiară, Editura Mirton, Timişoara,
2009
3. Buglea, A. – Analiza financiară. Concepte şi studiu de caz, Editura Mirton,
Timişoara, 2005
4. Burja C. - Analiza economico-financiară, Universitatea 1 Decembrie, Alba Iulia,
2003
4. Bușe, L. Siminica, M. Simion, D, Analiza economico-financiară, Editura Sitech,
Craiova, 2010
6. Gheorghiu A. – Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Editura
Economică, Bucureşti, 2004
7. Helfert, E. – Tehnici de analiză financiară, BMT Publishing House, Bucureşti, 2006
8. Hristea, A.M., Analiza economică și financiară a activității întreprinderii. De la
intuiție la știință, Vol I, Vol II, Editura Economică, București, 2013
9. Monea, M. – Analiză financiară. Noțiuni teoretice și studii de caz, Editura Sitech,
Craiova, 2012
10. Monea, M. – Analiza economico-financiară a activității firmei, Editura
Universitas, Petroșani, 2015
11. Niculescu, M. – Diagnostic financiar, Editura Economică, Bucureşti, 2003
12. Niculescu, M. – Diagnostic economic, Editura Economică, Bucureşti, 2003
13. Oancea-Negescu, M.D., Analiza și evaluarea informațiilor financiare, Editura
Economică, București, 2009
14. Pantea, M., Stark L. – Analiza situaţiei financiare a firmei, Editura Economică,
Bucureşti, 2001
15. Petcu, M. - Analiza economico-financiară a întreprinderii, Editura Economică,
Bucureşti, 2003
16. Păvăloaia, W., Paraschivescu, M.D., Olaru,G, Radu F. Analiză financiară. Studii
de caz, Editura Tehnopress, Iaşi, 2006
17. Petrescu, S., Analiză și diagnostic financiar-contabil. Ghid teoretico-aplicativ,
Editura CECCAR, București, 2010
18. Robu, V., Anghel, I., Șerban, C. Analiza economico-financiară a firmei, Editura
Economică, București, 2014
19. Ştefea, P. – Analiza rezultatelor întreprinderii, Editura Mirton, Timişoara, 2002
20. Vâlceanu, Gh., Robu, V., Georgescu, N. – Analiză economico-financiară, Editura
Economică, Bucureşti, 2005
21. Pătrașcu, L. – Situațiile financiare suport informațional în decizia managerială,
Editura Tehnopress, Iasi, 2008
22. OMFP 1802/2014 ‐ pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile
financiare anuale individuale şi situațiile financiare anuale consolidate

68