Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1. Rețele wireless............................................................................................................................................... 2
1.1 Generalități .............................................................................................................................................. 2
1.2 Avantaje și dezavantaje ale rețelelor wireless ........................................................................................ 3
2. Modulația/Demodulația ................................................................................................................................ 4
3. Modulația analogică ...................................................................................................................................... 6
4. Modulația digitală.......................................................................................................................................... 9
5. Tehnicile de modulație folosite în tehnologiile wireless ............................................................................. 14
6. Concluzii ....................................................................................................................................................... 24
7. Bibliografie ................................................................................................................................................... 24
1
1. Rețele wireless
1.1 Generalități
Rețelele fără fir sunt rețele de aparate și dispozitive interconectate prin unde radio, infraroșii
și alte metode fără fir (wireless network; cuvântul wireless înseamnă „fără fir”). În ultimii ani ele au
cunoscut o dezvoltare semnificativă pe plan mondial, reprezentând o soluție alternativă la legăturile
cu fir (electric, din fibră optică și altele). Conexiunile fără fir devin tot mai populare, deoarece ele
rezolvă probleme ce apar în cazul când avem multe cabluri, conectate la multe dispozitive.
Tehnologiile moderne fără fir pot interconecta echipamente și rețele locale (LAN-urile) la distanțe
mici, dar și la distanțe mari.
În prezent există mai multe moduri de a transmite date prin eter: Wi-Fi, Bluetooth, ZigBee,
RFID, GPRS, GPS, etc. Tehnologiile fără fir folosesc unde electromagnetice pentru a transmite
informațiile între dispozitive. O undă electromagnetică este același mediu care transportă semnalele
radio în aer.
Spectrul electromagnetic include benzile de transmisie radio și TV, lumina vizibilă, razele X
și razele gamma. Fiecare dintre acestea are un interval specific de lungimi de undă și energii
asociate.
Unele tipuri de unde electromagnetice nu sunt potrivite pentru transportarea datelor. Alte
parți ale spectrului sunt reglate de către guverne și licențiate pentru folosirea lor în diferite aplicații
de către organizații diferite. Anumite zone din spectru au fost puse deoparte pentru a permite să fie
folosite în mod public fără restricții sau fără a cere drepturi speciale. Cele mai folosite lungimi de
undă în cazul rețelelor de comunicații wireless publice sunt infraroșul (IR) și o parte din banda radio
(RF).
Infraroșul (IR) este o energie relativ slabă și nu poate să depașească obstacole cum ar fi
pereții. Oricum, este folosit frecvent pentru a transfera date între dispozitive cum ar fi Personal
Digital Assistants (PDA-urile) și PC-urile. Un port specializat pentru comunicare cunoscut ca și
port pentru acces infraroșu direct (IrDA) folosește IR pentru a transmite informașții între
dispozitive. IR permite numai conexiuni de tip unu-la-unu.
Frecventa Radio (RF) poate facilita transmisia datelor prin pereți și alte obstacole,
acoperind un interval mult mai mare decât IR. Anumite zone ale benzilor RF au fost alocate
utilizării de către dipozitive nelicențiate cum ar fi rețelele LAN wireless, telefoanele fără fir și
dispozitivele periferice ale calculatoarelor. Acestea includ intervalele de frecvențe de 900 MHz, 2.4
GHz, și de 5 GHz. Aceste intervale sunt cunoscute ca benzi Industriale, Știintifice și Medicale
(ISM) și pot fi folosite cu restricții foarte mici.
2
Dezvoltarea Retelelor Locale Fara Fir (WLANs) a inceput la jumatatea anului 1980 și a fost
oprita de US Federal Communications Comision (FFC) prin decizia de autorizare în folosul public
al benzilor ISM (Industrial, Scientific and Medical). Aceasta decizie elinima nevoile companiilor și
tuturor utilizatorilor de a obtine licente FCC pentru operarea produselor fara fir. Incepand de atunci,
s-a realizat o dezvoltare (crestere) majora în domeniul WLANs. în absenta standardelor, oricum, se
autorizeaza aparitia produselor particulare astfel incat se face o impartire a pietei în functie de cate
sunt, fiind posibila și aparitia unor parti incompatibile. Prin urmare, apare și nevoia de standardizare
în aceasta arie.
Prima tentativa (incercare) de a defini un standard a fost facuta la sfarsitul anilor 1980 de
catre IEEE Working Group 802.4, care au fost responsabili de dezvoltarea metodei de acces la retea
printr-un jeton. Grupul a decis ca acest jeton a fost o metoda ineficienta de control a retelei wireless
și sugereaza dezvoltarea unui alt standard alternativ. Ca rezultat, Comitetul Executiv (Executive
Commitee) al Proiectului IEEE 802 decide sa stabileasca un Grup de Lucru IEEE 802.11, care a
fost de atunci responsabil pentru definirea standardelor WLANs cu subnivel MAC și nivelul fizic.
Primul standard 802.11 a fost finalizat în 1997 și dezvoltat pentru a acoperi retelele care asigura
conexiunile fara fir intre statiile fixe, portabile și în miscare pe arie locala. Standardul prevede rate
mai mari de 2Mbps folosind modularea suprafetei spectrale în banda ISM. în septembrie 1999, au
fost aprobate doua suplimente ale standardului original de catre IEEE Standards Board. Primul
standard 802.11b, extinde performanta nivelului fizic de 2.4 Ghz, cu un potential de date de 11
Mbps. Cel de-al doilea standard, 802.11a, se indreapta catre o rata de date mai mare (de la 20 la 54
Mbps) pentru nivelul fizic în banda de 5 GHz. Familia standardului 802.11 este prezentata în Figura
1.
În adaugarea lui IEEE 802.11, un alt standard WLAN, High Performance Radio LAN
(HIPERLAN), a fost dezvoltat de grupul RES10 al ETSI (European Telecommunications Standards
Institute), ca un standard Pan-European pentru WLAN de viteze mari. Standardul HIPERLAN 1,
precum 802.11, acopera nivelele fizic și MAC, oferind o rata de date intre 2 și 25 Mbps utilisand o
tehnica de modulatie radio traditionala în banda de 5.2 GHz. Conform completarilor facute
standardului HIPERLAN 1, ETSI decide sa uneasca Radio Local Loop și Radio LANs realizand
BRAN (Broadland radio Acess Networks).
Unul din principalele avantaje este abilitatea de a oferi conectivitate oricând și oriunde.
Implementarea rețelelor wireless în multiple locații publice, cunoscute ca hotspot-uri, permite
oamenilor să se conecteze ușor la Internet pentru a descărca informații și pentru a face schimb de E-
mail-uri și fișiere.
Tehnologia wireless este relativ ușor și ieftin de instalat. Costul pentru dispozitivele wireless
pentru acasă și afaceri este în continuă scădere. Însă, în ciuda descreșterii costului, rata de transfer și
capabilitățile acestor dispozitive au crescut permițând conexiuni mai rapide și mai sigure.
Tehnologia wireless permite rețelelor să fie extinse mult mai usor, fără a mai fi limitate de
conexiunile prin cablu. Utilizatorii noi și oaspeții pot să acceseze rețeaua rapid și ușor.
3
• Mobilitate – Asigură conectarea fără dificultăți atât a clienților staționari cât și a
clienților mobile.
• Scalabilitate – Suportă conectarea unui număr mare de echipamente noi și sporirea
razei de acțiune.
• Flexibilitate – Oferă conectivitate neîntreruptă clienților.
• Costuri reduse – Costurile echipamentelor scazând în mod continuu pe masură ce
tehnologia evoluează.
• Timp redus de instalare – Instalarea unui singur echipament oferă conexiune la rețea
pentru un numar mare de clienți.
• Fiabilitate în condiții grele – ușor de instalat în condiții de urgență.
În al doilea rând, o mare problemă a wireless-ului este securitatea. Wireless-ul este ușor de
accesat. Se întamplă acest lucru prin transmiterea datelor într-o manieră care permite oricui să
acceseze rețeaua. Oricum, aceeași proprietate limitează cantitatea de protecție pe care wireless-ul
poate să o asigure pentru date. Permite oricui să intercepteze fluxul de comunicații, chiar și fără
intenție. Pentru a rezolva aceste probleme de securitate, au fost dezvoltate tehnici care ajută la
securizarea transmisiunilor wireless incluzând criptarea și autentificarea.
2. Modulația/Demodulația
4
Modulația este un proces folosit în telecomunicații prin care se modifică unul sau mai mulți
parametri a unui semnal purtător (carrier) pentru a transmite informații. Există trei semnale ce intră
în procesul de modulație:
Principala aplicație a modulației este transmiterea unui semnal informațional, folosind o altă
bandă de frecvență decât cea pe care este acesta situat. Consecința imediată a acestei afirmații este
că se pot transmite mai multe semnale (convorbiri, de exemplu) pe același canal de frecvențe, în
același timp.
Dupa categoria din care face parte semnalul modulator (purtător de informație), modulațiile
se împart în două mari grupe:
Demodulația este procesul extragerii semnalului modulator din semnalul modulat pentru a
obține mesajul original și pentru a fi interpretat mai departe de către destinatar. Demodulația este în
esență procesul invers modulației.
1. Gruparea biților de date receptionați în cuvinte de cod, unul pentru fiecare simbol care va fi
transmis;
2. Asimilarea atributelor corespunzătoare cuvintelor de cod;
3. Adaptarea formei impulsului sau fitrarea semnalului pentru limitarea lărgimii de bandă și
formarea semnalului echivalent cu bandă îngustă, folosind în mod normal procesarea
digitală a semnalului;
4. Realizarea conversiei din digital în analogic DAC pentru semnalele I și Q;
5. Generarea unei frecvenșe purtătoare cu formă de undă sinusoidală, de înaltă frecvență și
poate și o componentă cosinusoidală în coadratură. Transportul modulației, de exemplu prin
multiplicarea formelor de undă sinus și cosinus cu semnale I și Q, rezultând semnalul
echivalent de bandă îngustă a cărui frecvență este modificată într-un semnal modulat cu
bandă de trecere sau semnal de radiofrecvență. Câteodată, acesta se obține folosind
tehnologia DSP, de exemplu sinteza digitală directă folosind un tabel cu formele de undă în
loc de procesarea analogicǎ a semnalului.
6. Amplificarea și filtrarea semnalului de radiofrecvență pentru evitarea distorsiunilor
armonice și spectrului periodic.
5
În cele mai simple cazuri de modulaţie digitală, fiecare simbol binar (bit) corespunde unui
simbol analogic (stări de modulaţie generate de modulator). Fig. I 5 arată un exemplu de modulaţie
2 – PSK, la care bitul 0 corespunde unui semnal cu o anumită fază, iar bitul 1 corespunde unui
semnal cu o fază opusă.
Când fluxul de date creşte, pentru a păstra spectrul semnalului modulat în banda telefonică,
trebuie redusă „frecvenţa” semnalului modulat, adică trebuie redusă viteza cu care este modulată
purtătoarea de către semnalul de date.
Una dintre tehnicile folosite este împărţirea fluxului de date în grupe de biţi (2,3,4, etc.)
înainte de modulaţie şi modulaţia realizată nu trebuie să ţină cont de fiecare bit singular ci de fiecare
grup de biţi (această tehnică se numeşte „Modulaţie multi – nivel”). Fiecare „stare de modulaţie”
(sau „simbol”) este folosită pentru a transfera întregul grup de biţi. Fig. I 6 arată un exemplu de
modulaţie 4 – PSK în care cele 4 simboluri „analogice” (purtătoarea cu faza 0, 90, 180, 270 ) sunt
generate de acelaşi număr de combinaţii de grupuri de 2 biţi (00, 01, 11, 10).
Este uşor de înţeles că frecvenţa semnalului modulat este mai scăzută în această situaţie,
ceea ce duce la reducerea spectrului semnalului modulat. Se obţin două concepte diferite de viteză:
viteza informaţiilor digitale (date) şi viteza informaţiilor analogice (simboluri transmise prin
modulare). Aceste viteze se exprimă prin doi termeni diferiţi:
•Bit / sec: este viteza de transmitere a informaţiilor binare şi este dată de numărul de
elemente binare (biţi) transmise în unitatea de timp (1 secundă);
•BAUD: este viteza de modulaţie (viteza simbolurilor) şi este dată de numărul de stări ale
semnalului modulat (simboluri) trimise în unitatea de timp.
Dacă un flux de date cu viteza FB este împărţit în „n” grupuri de biţi, viteza în Baud este
egală cu FB / n. Dacă n = 1 viteza de transmisie şi viteza în Baud coincid.
3. Modulația analogică
În cazul acestei modulații, informația de interes (care se dorește să fie transmisă) se prezintă
sub forma analogică (voce, muzică, variație de temperatură, etc.) iar matematic este descrisă printr-
o funcție continuă.
- Ambele benzi laterale (DSB - double side bands): cu sau fără purtătoare suprimată
- Banda laterală unică (BLU): cu purtătoare suprimată (BLU-PS) sau fără
6
sMA(t) = Ap[1 + m*sM(t)] cos(ωp*t) (1)
unde:
Spectrul unui semnal MA pornind de la un semnal modulator oarecare, este redat în figura
următoare (pentru simplitate, s-a reprezentat spectrul doar pentru frecvențe pozitive):
Considerând cazul unui semnal sinusoidal, sM(t) = Am cos(ωm*t), semnalul MA se poate scrie:
sMA(t) = Ap[1 + m *Am *cos(ωm *t)]cos(ωp*t) = Ap*cos(ωp*t) + m *Ap *Am *cos(ωp *t)
*cos(ωm*t) = Ap *cos(ωp*t) + (1/2)*m*Ap*Am*[cos((ωp - ωm) *t) + cos((ωp + ωm) *t)]
Dacă semnalul modulator conţine un spectru de frecvenţe, semnalul MA va fi compus din două
benzi laterale, dispuse simetric faţă de frecvenţa semnalului purtător. Spectrul unui semnal MA are
o lărgime egală cu dublul frecvenţei maxime din spectrul semnalului modulator. Într-adevăr, dacă
semnalul modulator are banda de frecvenţe de la f min la fmax, atunci banda laterală inferioară a
semnalului MA se va derula de la fp-fmax la fp-fmin, iar banda laterală superioară de la fp+fmin la
fp+fmax. Rezultă:
fp+fmax-(fp-fmax)=2 * fmax.
semnalul obținut în urma modulării MF este imun la interferențe cu zgomote de tip aditiv și
prin urmare transmisia/recepția este mai „clară”;
7
întrucât amplitudinea este menținută constantă, randamentul circuitelor electrice de
generare, respectiv detectare a modulației este superior față de cazul anterior (MA).
Descrierea matematică a unui semnal MF este cea din ecuația 2: (pentru simplitatea calculelor
faza instantanee se consideră zero):
unde
Pentru un semnal sinusoidal de forma SM(t)= Am cos(ωmt), semnalul modulat în frecvență va fi:
8
4. Modulația digitală
Spre deosebire de prelucrarea prin modulație analogică unde semnalul modulator este
analogic, în cazul prelucrării prin modulație digitală semnalul modulator are forma digitală.
Semnalele digitale se pot transmite în banda de bază (neprelucrate), sau într-o bandă translatată pe
axa frecvențelor, prin procedeul de modulație. Alegerea unei tehnici adecvate de modulație permite
obținerea performanțelor maxime.
După cum se poate observa în Tabelul 1, tehnicile de modulație digitală sunt extrem de
numeroase la număr:
Nr.
Abreviere Semnificatie
crt.
9
8 DEQPSK 121c27b Differentially Encoded QPSK 121c27b
10
24 GQ²PSK 121c27b Generalized Q²PSK 121c27b
a) Binare (s = 2 stari);
b) Ternare (s = 3 stari): modulatii ASK 121c27b, FSK 121c27b, PSK 121c27b, cu precodare
sau cu răspuns parțial;
c) Cuaternale: QPSK 121c27b, MSK 121c27b, SFSK 121c27b;
d) Multiple: modulații cu semnal modulator multinivel (8-ASK 121c27b, 16-PSK 121c27b,
3-FSK 121c27b, 64-QAM).
Dintre toate acestea, însă, cele mai importante tehnici digitale de transmisiuni sunt:
11
2. Tehnici de modulație în frecvență:
(a) Semnal binar; (b) Semnal digital cu MA; (c) Semnal digital cu MF (FSK) (d) Semnal digital cu MP (PSK).
12
(repaus). Acest tip de modulație este rar utilizat fără alte prelucrări, deoarece are rezistență mică la
zgomote.
Modulația digitală de frecvență constă în asocierea unei frecvențe ''F1'' pentru valoarea
binară “unu” și asocierea altei frecvențe “F2” pentru valoarea binară “zero”. Semnalul cu modulație
binară de frecvență este cunoscut sub denumirea de semnal FSK (Frecvency Shift Keyng) și a fost
frecvent utilizat la realizarea primelor modemuri de bandă vocală. Prin variantă GMSK acest tip de
modulație digitală este prezentă în transmisiile de radiotelefonie mobilă.
Modulația digitală de fază constă în asocierea unui semnal sinusoidal cu faza zero pentru
valoarea binară “unu” și cu faza deplasată (între 00 și 1800) pentru valoarea binară “zero”. Semnalul
cu modulație binară de faza se numeste semnal PSK (Phase Shift Keyng). Acest tip de modulație
prin varianta DPSK a contribuit substanțial la creșterea vitezelor de transmisie ale modemurilor.
La începutul prelucrărilor prin modulație, fiecare bit era semnalizat printr-o singură
modificare făcută semnalului purtător (în amplitudine, în frecvență, sau în fază). Viteze mărite au
putut fi însă obținute când o semnalizare s-a asociat unui grup de biți. În cazul modulației digitale
DPSK, dacă se face o semnalizare pentru un grup de 2 biți vor fi necesare 4 modificări de fază, iar
dacă se face o semnalizare pentru un grup de 3 biți vor fi necesare 8 modificări de fază (o
“deplasare” de fază pentru fiecare combinație diferită a grupului de trei biți). În cazul modulației
QAM, dacă se face o semnalizare pentru fiecare grup de câte 8 biți, va fi necesar ca fiecare
semnalizare să poată avea 256 de “variante distincte” (256 de semnalizări, care să se asocieze cu
cele 256 combinații posibile cu 8 biți).
Constelația stărilor, sau diagrama spațială a semnalului modulat digital devine tot mai
complexă pe măsură ce numărul de biți transmiși printr-o semnalizare crește. Acest lucru este
evident, deoarece în cazul când se semnalizează fiecare grup de 8 biți constelația va evidenția 256
de puncte, iar pentru un grup de 10 biți constelația va avea 1024 puncte. În astfel de situații, este
13
obligatoriu să se lucreze cu mai multe deplasări în amplitudine, mai multe deplasări în frecvență,
mai multe deplasări în fază. Transmisii QAM cu 16 sau 32 nivele, cu 16 sau 32 deplasari ale fazei,
nu mai sunt proiecte ci au devenit aplicații.
Tehnica de modulație ADSL face parte din tehnicile combinate, deoarece la aceeași
transmisie sunt utilizate în paralel mai multe semnale purtatoare.
Standardul IEEE 802.11 (1997) și variantele sale, IEEE 802.11b și IEEE 802.11a (1999),
specifica debitele, benzile de frecvențe și metodele de transmisiune în Tabelul 2:
14
Tabelul 2
Specificatiile standardului IEEE 802.11 prevad trei variante de implementare pentru nivelul
fizic:
FH-SS
Sistemele care au la baza FH-SS utilizeaza banda ISM (Industrial, Scientific and Medical
band) de 2,4GHz. în SUA sunt specificate maxim 79 de canale pentru salturi de frecventa. Primul
canal are frecventa centrala de 2,402 GHz iar celelalte canale sunt distantate cu 1 MHz.
15
Figura 6
Sistemele care folosesc DS-SS lucreaza de asemenea banda ISM de 2,4 GHz. în acest caz
pentru transmisiunile cu viteza de baza de 1Mb/s se foloseste modulație diferentiala binara cu
comutarea fazei (DBPSK). Pentru viteze de 2 Mb/s se foloseste modulație diferentiala în cuadratura
cu comutarea fazei (DQPSK). Imprastierea este realizata prin impartirea benzii disponibile în 11
subcanale, fiecare cu latimea benzii de 11 MHz.
16
Tehnologia OFDM cuplata cu o metoda de modulație avansata, folosita pe fiecare
componenta, conduce la obtinerea unui semnal care prezinta o rezistenta ridicata la interferente.
(a) Frecventa
Frecventa
(b)
Caracteristici:
Avantaje OFDM:
Dezavantaje OFDM:
17
Structura nivelului fizic
Nivelul fizic este format din doua subnivele (Figura 11): subnivelul protocolului de
convergenta a nivelului fizic (PLCP - Physical layer convergence protocol) și subnivelul dependent
de mediul fizic (PMD - Physical medium dependent). Subnivelul PLCP este o interfata catre
subnivelul MAC, iar subnivelul PMD este echipat cu interfata de transmisiune și de receptie în
mediul radio.
- semnalizare (SEM),
- serviciu (SERV),
- lungime (LUNG) și
18
Câmpul de sincronizare consta din 128 biti, rezultati în urma operatiei de scrambling
aplicate pe o secventa continua de simboluri "1" și serveste receptorului pentru realizarea iferitelor
operatii de sincronizare.
Câmpul SEM, de 8 biti, indica nivelului fizic tipul de modulație care se va utiliza pentru
transmisia (si receptia) cadrelor MPDU. Debitul datelor este egal cu marimea reprezentata de acest
câmp înmultita cu 100 Kb/s. Varianta 802.11 asigura doua debite (1
si 2 Mb/s), iar varianta 802.11b asigura patru debite (cele doua din 802.11 si, în plus, 5,5 și 11
Mb/s).
Câmpul CRC rezulta în urma codarii câmpurilor SEM, SERV și LUNG cu un cod
Nivelul fizic DSSS trebuie sa functioneze în domeniul de frecvențe de la 2,4 GHz la 2,4835
GHz. În aceasta banda de frecvențe se realizeaza mai multe canale (12 în standardele american și
canadian, 14 în cel european), distanta între frecventele centrale ale canalelor adiacente fiind de 5
MHz, primul canal având frecventa centrala egala cu 2,412 GHz
-1, +1, +1, -1, +1, +1, +1, -1, -1, -1.
Modulatia DPSK (Differential Binary Phase Shift Keying), pentru debitul de 1 Mb/s, se face dupa
regula: bitului 0 îi corespunde ∆ φ = 0 , bitului 1 îi corespunde ∆ φ = π .
19
Modulatia DQPSK (Differential Quaternary PSK), pentru debitul de 2 Mb/s, se face dupa regula
prezentata în Tabelul 3:
Tabelul 3
Spectrul de transmitere :
putere
frecventa
cuvântul de cod fiind C = {c0 la c7}. Aceasta formula determina 8 elemente complexe, c0 la c7,
fazele φ1, φ 2, φ 3 și φ 4 fiind dependente de bitii de date.
Pe durata unui simbol, egala cu durata cuvântului de cod format din cele 8 elemente, se
transmit 4 biti (d0 la d3). Bitii d0 și d1 determina faza φ1 pe baza unei codari DQPSK, bitul d2
determina faza φ 2 conform relatiei φ2 = (d2 * π ) + π /2 , φ 3=0 și φ4 = d3 * π.
Utilizand aceasta tehnica, semnalul este suprapus aleatoriu peste frecventa canalului, saltul
fiind constant în intervalul frecventa – frecventa. Interceptarea transmisiei și receptia rezultatelor se
face la nivel de biti.
Valoarea mare a timpului de transmisie a unui bit sau multiplii de biti peste frecventa
canalului reprezinta o tehnica noua a frecventelor joase. Aceasta face apel la frecventele inalte. în
acest caz, intr-un singur canal transmisia semnalului este rezultatul modulatiei frecventelor cu
semnalul original. Frecventa pe canal cuprinsa intre 0,5MHz (902 MHz în banda) sau 1MHz (2,4 și
5,8 GHz în banda) în banda larga. în banda de 902 MHz exista canalul 52FH. La mijlocul benzii și
în partea superioara canalul are 100 de membrii (83 pentru SUA), 75, 125 și respectiv 75.
Benzile FHSS WLAN au interfete robuste cu doua cai utilizate pe canal. Consideram cazul
în care banda opereaza în frecventa de 2,4 GHz în preponderent interfata fiind de 2 MHz.Banda de
83,5 MHz este concludenta, rata erorilor fiind foarte mica.
Sistemul inteligent FH poate fi inlocuit cu noi canale cuprinse în aceeasi banda. Astfel se
poate crea un nou spectru care contine substraturi noi pentru noul canal. în acest sens putem
continua cu prezentarea interfetei neglijand micile imperfectiuni în performanta. Un alt avantaj al
FHSS WLAN este operarea simultana pentru diferite zone grafice. Astfel setarea arhivei WLAN
pentru utilizarea ortogonala a secventelor este un succes.
Nivelul fizic IEEE 802.11 FHSS specific pentru Frecventa Gaussiana permit transmisia unui
numar de 1 sau 2 Mbps în banda de 2,4 GHz. Semnalul digital este astfel introdus în modulatorul
GFSK care genereaza un semnal analog centrat pe frecventa. Semnalul analogic este introdus în
spectrul FH care genereaza un numar aleatoriu de secvente transpuse în indexul tabelelor de
frecventa. în intervale succesive spectrul frecventei este modulat intr-un semnal analog produs de
modulatorul initial. Rezultatul este un semnal modulat în frecventa.
La intrarea în modulator este o combinatie de 2 biti. Cei 2 biti sunt transmisi cu 1Mbts
urmati de frecventa de taiere astfel:
Standardul definit ca set de date contine 26 de salturi de frecventa definite pentru intervalul
minim de interferenta dintre primul și al doilea set. Calea prealabila pentru zona 802.11 ca un cadru
transmis peste legatura FHSS este intotdeauna de 1 Mbps. Rata inalta de 2 Mbps este modulata și
transmisa catre MPDU. Urmeaza descrierea campurilor de cadre:
Utilizarea secventei de spectru este reprezentata prin semnul original dat de numarul de biti
din spectrul de semnal. în acest caz multiplicarea (XOR) din bitii de date cu inalta rata a bitului de
secventa este data de codul secventei. Fig.8 prezinta nivelul binar de date al secventei, rata de timp
și rezultatul semnalului. Fig afiseaza demodularea semnalului din receiver.
Extensia fizica a nivelului DSSS pentru standardul IEEE 802.11b suporta 11 Mbps ca rata la
5,5 Mbps, 2 Mbps și 1 Mbps în intervalul de banda de 2,4 GHz. Tehnica modularii utilizata este
CCK. CCK este operatia standard și de conducere pentru Direct Seqvence Spread Spectrum
(DSSS). Calea de transmisie a cadrelor pentru 802.11b este intotdeauna de 1Mbps.
22
Nivelul fizic al microundelor reprezintă alternativa spectrala a modulatiei. De curand s-a
adoptat pentru WLAN utilizarea licentelor pentru prima parte a nivelului radio de spectru. Latimea
de banda WLAN are o caracteristica generala privind nivelul spectrului. Acesta este foarte
vulnerabil la a se pierde.
Nivelul fizic adus de MPDV la nivelul inferior al ratelor echivaleaza cu 496xn inaltimea
ratelor de niti și a variabilelor de numere alocate. Echilibrarea necesita un import inalt al ratelor de
biti prezentat de ISI. în standard nu este definit echilibrul tehnic al nivelului și nici implementata.
Simbolul OFDM are o perioada de receptie prelungita fata de simbolurile ISI. Receiverul
apeleaza „intervalul de garda” și este redus din nou. Lungimea și latimea acestui interval sunt
reflectate asupra canalelor și sunt reduse la ortogonalitate. Intotdeauna procesul de utilizare este
prevazut intr-un interval, prima parte a semnalului neputand și folosit pentru transmiterea
informatiei. Multiplul ratei de date suporta intervale pentru 6 respectiv 54 Mbps.
Intervalul ratelor de date pentru 802.11a este 6,12 și 24 Mbps. Ratele de tip BPSK, QPSK,
sunt 16, sau 64 QAM pentru standardul QFDM.
23
Protocolul asignat adopta un schimb al topologiei retelei și de trafic și are o performanta
redusa în transferul datelor fara fir. Protocolul aleatoriu are o eficacitate buna în afara topologiei și
are o caracteristica schimbabila în trafic. Protocolul se poate combina, avantajele fixe și aleatoare
ale protocoalelor în topologia logica a retelei este mentionata mai jos. Arhiva de tip WLAN și
utilizarea rezultatelor în dinamica topologiei a generat un rezultat ineficient. în acest sens topologia
este incremantata în zona sistemelor fara fir.
6. Concluzii
Nivelul fizic IR are avantajul unei mai mari securitatăți și posibil unei mai mari rate de biți.
Alternativa cu microunde cuprinde Frequency Hopping Spread Spectrum Modulation, Direct
Sequence Spread Spectrum Modulation, Narrowband Modulation și Orthogonal Frequency Division
Multiplexing. Spectrul dispersat și OFDM ofera performante superioare în prezenta unui capriciu
care este caracteristica principala a transmisiei fara fir. Tehnica spectrului imprastiat da la schimb
banda pentru aceasta superioritate, oferind rate de biti moderate. Pe de alta parte, modulația bandei
înguste poate oferi rate de date mai mari ca spectrul imprastiat. Abordarea OFDM este o forma de
modulare multicarrier care atinge rate de date relativ mari. Standardul 802.11 suporta toate
alternativele de mai sus, cu exceptia modulatiei de banda ingusta, care este folosit de HIPERLAN 1.
7. Bibliografie
-http://www.creeaza.com/tehnologie/electronica-electricitate/Tehnici-de-transmisiuni-digita511.php
-http://www.rasfoiesc.com/inginerie/comunicatii/RETELE-LOCALE-FARA-FIR-WIRELES31.php
24