Cuprins

1. Rețele wireless............................................................................................................................................... 2
1.1 Generalități .............................................................................................................................................. 2
1.2 Avantaje și dezavantaje ale rețelelor wireless ........................................................................................ 3
2. Modulația/Demodulația ................................................................................................................................ 4
3. Modulația analogică ...................................................................................................................................... 6
4. Modulația digitală.......................................................................................................................................... 9
5. Tehnicile de modulație folosite în tehnologiile wireless ............................................................................. 14
6. Concluzii ....................................................................................................................................................... 24
7. Bibliografie ................................................................................................................................................... 24

1
1. Rețele wireless
1.1 Generalități
Rețelele fără fir sunt rețele de aparate și dispozitive interconectate prin unde radio, infraroșii
și alte metode fără fir (wireless network; cuvântul wireless înseamnă „fără fir”). În ultimii ani ele au
cunoscut o dezvoltare semnificativă pe plan mondial, reprezentând o soluție alternativă la legăturile
cu fir (electric, din fibră optică și altele). Conexiunile fără fir devin tot mai populare, deoarece ele
rezolvă probleme ce apar în cazul când avem multe cabluri, conectate la multe dispozitive.
Tehnologiile moderne fără fir pot interconecta echipamente și rețele locale (LAN-urile) la distanțe
mici, dar și la distanțe mari.

În prezent există mai multe moduri de a transmite date prin eter: Wi-Fi, Bluetooth, ZigBee,
RFID, GPRS, GPS, etc. Tehnologiile fără fir folosesc unde electromagnetice pentru a transmite
informațiile între dispozitive. O undă electromagnetică este același mediu care transportă semnalele
radio în aer.

Spectrul electromagnetic include benzile de transmisie radio și TV, lumina vizibilă, razele X
și razele gamma. Fiecare dintre acestea are un interval specific de lungimi de undă și energii
asociate.

Unele tipuri de unde electromagnetice nu sunt potrivite pentru transportarea datelor. Alte
parți ale spectrului sunt reglate de către guverne și licențiate pentru folosirea lor în diferite aplicații
de către organizații diferite. Anumite zone din spectru au fost puse deoparte pentru a permite să fie
folosite în mod public fără restricții sau fără a cere drepturi speciale. Cele mai folosite lungimi de
undă în cazul rețelelor de comunicații wireless publice sunt infraroșul (IR) și o parte din banda radio
(RF).

Infraroșul (IR) este o energie relativ slabă și nu poate să depașească obstacole cum ar fi
pereții. Oricum, este folosit frecvent pentru a transfera date între dispozitive cum ar fi Personal
Digital Assistants (PDA-urile) și PC-urile. Un port specializat pentru comunicare cunoscut ca și
port pentru acces infraroșu direct (IrDA) folosește IR pentru a transmite informașții între
dispozitive. IR permite numai conexiuni de tip unu-la-unu.

IR este de asemenea folosit pentru dispozitive de control la distanță, mouse-uri wireless și

tastaturi wireless. Este folosit în general pentru comunicații pe distanțe mici cu vedere directă. Cu
toate acestea, este posibilă reflectarea semnalului IR de pe obiecte pentru a-i extinde raza de
acțiune. Pentru raze de acțiune mai mari, este nevoie de frecvențe mai mari ale undelor
electromagnetice.

Frecventa Radio (RF) poate facilita transmisia datelor prin pereți și alte obstacole,
acoperind un interval mult mai mare decât IR. Anumite zone ale benzilor RF au fost alocate
utilizării de către dipozitive nelicențiate cum ar fi rețelele LAN wireless, telefoanele fără fir și
dispozitivele periferice ale calculatoarelor. Acestea includ intervalele de frecvențe de 900 MHz, 2.4
GHz, și de 5 GHz. Aceste intervale sunt cunoscute ca benzi Industriale, Știintifice și Medicale
(ISM) și pot fi folosite cu restricții foarte mici.

2
 Dezvoltarea Retelelor Locale Fara Fir (WLANs) a inceput la jumatatea anului 1980 și a fost
oprita de US Federal Communications Comision (FFC) prin decizia de autorizare în folosul public
al benzilor ISM (Industrial, Scientific and Medical). Aceasta decizie elinima nevoile companiilor și
tuturor utilizatorilor de a obtine licente FCC pentru operarea produselor fara fir. Incepand de atunci,
s-a realizat o dezvoltare (crestere) majora în domeniul WLANs. în absenta standardelor, oricum, se
autorizeaza aparitia produselor particulare astfel incat se face o impartire a pietei în functie de cate
sunt, fiind posibila și aparitia unor parti incompatibile. Prin urmare, apare și nevoia de standardizare
în aceasta arie.

Prima tentativa (incercare) de a defini un standard a fost facuta la sfarsitul anilor 1980 de
catre IEEE Working Group 802.4, care au fost responsabili de dezvoltarea metodei de acces la retea
printr-un jeton. Grupul a decis ca acest jeton a fost o metoda ineficienta de control a retelei wireless
și sugereaza dezvoltarea unui alt standard alternativ. Ca rezultat, Comitetul Executiv (Executive
Commitee) al Proiectului IEEE 802 decide sa stabileasca un Grup de Lucru IEEE 802.11, care a
fost de atunci responsabil pentru definirea standardelor WLANs cu subnivel MAC și nivelul fizic.
Primul standard 802.11 a fost finalizat în 1997 și dezvoltat pentru a acoperi retelele care asigura
conexiunile fara fir intre statiile fixe, portabile și în miscare pe arie locala. Standardul prevede rate
mai mari de 2Mbps folosind modularea suprafetei spectrale în banda ISM. în septembrie 1999, au
fost aprobate doua suplimente ale standardului original de catre IEEE Standards Board. Primul
standard 802.11b, extinde performanta nivelului fizic de 2.4 Ghz, cu un potential de date de 11
Mbps. Cel de-al doilea standard, 802.11a, se indreapta catre o rata de date mai mare (de la 20 la 54
Mbps) pentru nivelul fizic în banda de 5 GHz. Familia standardului 802.11 este prezentata în Figura
1.

În adaugarea lui IEEE 802.11, un alt standard WLAN, High Performance Radio LAN
(HIPERLAN), a fost dezvoltat de grupul RES10 al ETSI (European Telecommunications Standards
Institute), ca un standard Pan-European pentru WLAN de viteze mari. Standardul HIPERLAN 1,
precum 802.11, acopera nivelele fizic și MAC, oferind o rata de date intre 2 și 25 Mbps utilisand o
tehnica de modulatie radio traditionala în banda de 5.2 GHz. Conform completarilor facute
standardului HIPERLAN 1, ETSI decide sa uneasca Radio Local Loop și Radio LANs realizand
BRAN (Broadland radio Acess Networks).

1.2 Avantaje și dezavantaje ale rețelelor wireless

Tehnologia fără fir oferă multiple avantaje în comparație cu rețelele tradiționale pe fir.

Unul din principalele avantaje este abilitatea de a oferi conectivitate oricând și oriunde.
Implementarea rețelelor wireless în multiple locații publice, cunoscute ca hotspot-uri, permite
oamenilor să se conecteze ușor la Internet pentru a descărca informații și pentru a face schimb de E-
mail-uri și fișiere.

Tehnologia wireless este relativ ușor și ieftin de instalat. Costul pentru dispozitivele wireless
pentru acasă și afaceri este în continuă scădere. Însă, în ciuda descreșterii costului, rata de transfer și
capabilitățile acestor dispozitive au crescut permițând conexiuni mai rapide și mai sigure.
Tehnologia wireless permite rețelelor să fie extinse mult mai usor, fără a mai fi limitate de
conexiunile prin cablu. Utilizatorii noi și oaspeții pot să acceseze rețeaua rapid și ușor.

Avantajele tehnologiilor wireless LAN:

3
 • Mobilitate – Asigură conectarea fără dificultăți atât a clienților staționari cât și a
clienților mobile.
• Scalabilitate – Suportă conectarea unui număr mare de echipamente noi și sporirea
razei de acțiune.
• Flexibilitate – Oferă conectivitate neîntreruptă clienților.
• Costuri reduse – Costurile echipamentelor scazând în mod continuu pe masură ce
tehnologia evoluează.
• Timp redus de instalare – Instalarea unui singur echipament oferă conexiune la rețea
pentru un numar mare de clienți.
• Fiabilitate în condiții grele – ușor de instalat în condiții de urgență.

În ciuda flexibilității și beneficiilor wireless-ului, există unele limitări și riscuri.

În primul rând, tehnologiile Wireless LAN (WLAN) folosesc regiuni nelicențiate ale
spectrului RF. Din moment ce aceste regiuni nu sunt regularizate, pot fi folosite de mai multe
dispozitive în același timp. Ca rezultat, aceste regiuni sunt congestionate și semnalele diferitelor
dispozitive pot interfera între ele. În plus, multe dispozitive precum cuptoarele cu microunde și
telefoanele fără fir folosesc aceste frecvențe și pot interfera cu comunicațiile WLAN.

În al doilea rând, o mare problemă a wireless-ului este securitatea. Wireless-ul este ușor de
accesat. Se întamplă acest lucru prin transmiterea datelor într-o manieră care permite oricui să
acceseze rețeaua. Oricum, aceeași proprietate limitează cantitatea de protecție pe care wireless-ul
poate să o asigure pentru date. Permite oricui să intercepteze fluxul de comunicații, chiar și fără
intenție. Pentru a rezolva aceste probleme de securitate, au fost dezvoltate tehnici care ajută la
securizarea transmisiunilor wireless incluzând criptarea și autentificarea.

Dezvantajele și limitarile tehnologiei wireless LAN:

• Interferente – Tehnologia wireless este susceptibilă la interferențe electromagnetice

cauzate de majoritatea echipamentelor electronice. Echipamente precum: telefoane fără fir, cuptoare
cu microunde, televizoare sau alte echipamente wireless.
• Securitatea datelor – Tehnologia wireless LAN are drept scop principal să asigure
accesul la date, nu securizarea acestora. Mai mult, tehnologia wireless poate deveni o zonă de
intrare nesecurizată către restul rețelei locale.
• Evoluția tehnologică – Tehnologia wireless LAN evoluează în mod continuu.
Tehnologia wireless încă nu oferă viteza și fiabilitatea rețelelor cu fir.

2. Modulația/Demodulația

Într-un sistem de transmisii de date semnalele purtatoare de informație (datele), emise de un

emițător, ajung la receptor, propagându-se prin canalul de transmisie. Pentru a se realiza o
transmisie de date eficientă referitoare la lățimea de bandă implicată, puterea emisă sau
complexitatea implementării sistemului, este necesar ca semnalul de date să fie prelucrat anterior
transmisiei prin canal. Altfel spus se dorește o adaptare a semnalului la mediul de transmisie
(canal), iar tehnica prin care se obtine aceasta adaptare se numește modulație.

4
 Modulația este un proces folosit în telecomunicații prin care se modifică unul sau mai mulți
parametri a unui semnal purtător (carrier) pentru a transmite informații. Există trei semnale ce intră
în procesul de modulație:

1. Semnalul modulator - Semnalul informațional original ce se dorește a fi transmis;

2. Semnalul purtător - Semnalul electric al cărui parametri vor fi modificați pentru a transmite
semnalul modulator;
3. Semnalul modulat - Semnalul ce se transmite, și anume semnalul purtător, modificat
corespunzător

Principala aplicație a modulației este transmiterea unui semnal informațional, folosind o altă
bandă de frecvență decât cea pe care este acesta situat. Consecința imediată a acestei afirmații este
că se pot transmite mai multe semnale (convorbiri, de exemplu) pe același canal de frecvențe, în
același timp.

Dupa categoria din care face parte semnalul modulator (purtător de informație), modulațiile
se împart în două mari grupe:

- modulații analogice: modulația în amplitudine (MA), modulația în frecvență (MF) și modulația în

fază (MP)
- modulații digitale: ASK (amplitude shift keying), FSK (frequency shift keying), PSK (phase shift
keying)

Demodulația este procesul extragerii semnalului modulator din semnalul modulat pentru a
obține mesajul original și pentru a fi interpretat mai departe de către destinatar. Demodulația este în
esență procesul invers modulației.

Pașii generali folosiți de modulator pentru transmiterea datelor sunt:

1. Gruparea biților de date receptionați în cuvinte de cod, unul pentru fiecare simbol care va fi
transmis;
2. Asimilarea atributelor corespunzătoare cuvintelor de cod;
3. Adaptarea formei impulsului sau fitrarea semnalului pentru limitarea lărgimii de bandă și
formarea semnalului echivalent cu bandă îngustă, folosind în mod normal procesarea
digitală a semnalului;
4. Realizarea conversiei din digital în analogic DAC pentru semnalele I și Q;
5. Generarea unei frecvenșe purtătoare cu formă de undă sinusoidală, de înaltă frecvență și
poate și o componentă cosinusoidală în coadratură. Transportul modulației, de exemplu prin
multiplicarea formelor de undă sinus și cosinus cu semnale I și Q, rezultând semnalul
echivalent de bandă îngustă a cărui frecvență este modificată într-un semnal modulat cu
bandă de trecere sau semnal de radiofrecvență. Câteodată, acesta se obține folosind
tehnologia DSP, de exemplu sinteza digitală directă folosind un tabel cu formele de undă în
loc de procesarea analogicǎ a semnalului.
6. Amplificarea și filtrarea semnalului de radiofrecvență pentru evitarea distorsiunilor
armonice și spectrului periodic.

5
 În cele mai simple cazuri de modulaţie digitală, fiecare simbol binar (bit) corespunde unui
simbol analogic (stări de modulaţie generate de modulator). Fig. I 5 arată un exemplu de modulaţie
2 – PSK, la care bitul 0 corespunde unui semnal cu o anumită fază, iar bitul 1 corespunde unui
semnal cu o fază opusă.

Când fluxul de date creşte, pentru a păstra spectrul semnalului modulat în banda telefonică,
trebuie redusă „frecvenţa” semnalului modulat, adică trebuie redusă viteza cu care este modulată
purtătoarea de către semnalul de date.

Una dintre tehnicile folosite este împărţirea fluxului de date în grupe de biţi (2,3,4, etc.)
înainte de modulaţie şi modulaţia realizată nu trebuie să ţină cont de fiecare bit singular ci de fiecare
grup de biţi (această tehnică se numeşte „Modulaţie multi – nivel”). Fiecare „stare de modulaţie”
(sau „simbol”) este folosită pentru a transfera întregul grup de biţi. Fig. I 6 arată un exemplu de
modulaţie 4 – PSK în care cele 4 simboluri „analogice” (purtătoarea cu faza 0, 90, 180, 270 ) sunt
generate de acelaşi număr de combinaţii de grupuri de 2 biţi (00, 01, 11, 10).

Este uşor de înţeles că frecvenţa semnalului modulat este mai scăzută în această situaţie,
ceea ce duce la reducerea spectrului semnalului modulat. Se obţin două concepte diferite de viteză:
viteza informaţiilor digitale (date) şi viteza informaţiilor analogice (simboluri transmise prin
modulare). Aceste viteze se exprimă prin doi termeni diferiţi:

•Bit / sec: este viteza de transmitere a informaţiilor binare şi este dată de numărul de
elemente binare (biţi) transmise în unitatea de timp (1 secundă);

•BAUD: este viteza de modulaţie (viteza simbolurilor) şi este dată de numărul de stări ale
semnalului modulat (simboluri) trimise în unitatea de timp.

Dacă un flux de date cu viteza FB este împărţit în „n” grupuri de biţi, viteza în Baud este
egală cu FB / n. Dacă n = 1 viteza de transmisie şi viteza în Baud coincid.

3. Modulația analogică

În cazul acestei modulații, informația de interes (care se dorește să fie transmisă) se prezintă
sub forma analogică (voce, muzică, variație de temperatură, etc.) iar matematic este descrisă printr-
o funcție continuă.

Modulația în amplitudine (MA) constă în modificarea amplitudinii semnalului purtător (2)

în strânsă corelație cu variația instantanee a amplitudinii semnalului de transmis (1). În funcție de
spectrul semnalului obținut în urma modulării și care se transmite, MA se împarte în mai multe
categorii:

- Ambele benzi laterale (DSB - double side bands): cu sau fără purtătoare suprimată
- Banda laterală unică (BLU): cu purtătoare suprimată (BLU-PS) sau fără

Matematic, un semnal MA este descris de relația 1:

6
 sMA(t) = Ap[1 + m*sM(t)] cos(ωp*t) (1)

unde:

 Ap - amplitudinea semnalului purtător

 m - indicele de modulație de amplitudine
 sM(t) - semnalul modulator (purtător de informație) de forma oarecare
 ωp - pulsația semnalului purtător (ωp = 2πfp)

Spectrul unui semnal MA pornind de la un semnal modulator oarecare, este redat în figura
următoare (pentru simplitate, s-a reprezentat spectrul doar pentru frecvențe pozitive):

Figura 1 Spectru Semnal MA

Considerând cazul unui semnal sinusoidal, sM(t) = Am cos(ωm*t), semnalul MA se poate scrie:

sMA(t) = Ap[1 + m *Am *cos(ωm *t)]cos(ωp*t) = Ap*cos(ωp*t) + m *Ap *Am *cos(ωp *t)
*cos(ωm*t) = Ap *cos(ωp*t) + (1/2)*m*Ap*Am*[cos((ωp - ωm) *t) + cos((ωp + ωm) *t)]

Dacă semnalul modulator conţine un spectru de frecvenţe, semnalul MA va fi compus din două
benzi laterale, dispuse simetric faţă de frecvenţa semnalului purtător. Spectrul unui semnal MA are
o lărgime egală cu dublul frecvenţei maxime din spectrul semnalului modulator. Într-adevăr, dacă
semnalul modulator are banda de frecvenţe de la f min la fmax, atunci banda laterală inferioară a
semnalului MA se va derula de la fp-fmax la fp-fmin, iar banda laterală superioară de la fp+fmin la
fp+fmax. Rezultă:

fp+fmax-(fp-fmax)=2 * fmax.

Modulaţia de amplitudine are aplicaţii tipice în următoarele domenii: multiplexarea în frecvenţă

a convorbirilor telefonice, obţinerea semnalelor de radiodifuziune MA, multiplexarea în frecvenţă a
programelor de televiziune difuzate prin cablu, etc.

Modulația în frecvență (MF) constă în variația frecvenței instantanee a semnalului purtător ca

urmare a variației semnalului modulator (1). Comparativ cu MA, aceasta tehnică oferă două mări
avantaje și anume:

 semnalul obținut în urma modulării MF este imun la interferențe cu zgomote de tip aditiv și
prin urmare transmisia/recepția este mai „clară”;
7
  întrucât amplitudinea este menținută constantă, randamentul circuitelor electrice de
generare, respectiv detectare a modulației este superior față de cazul anterior (MA).

Descrierea matematică a unui semnal MF este cea din ecuația 2: (pentru simplitatea calculelor
faza instantanee se consideră zero):

sMF(t) = Ap cos(ωpt + kf∫sM(t) dt) (2)

unde

 Ap - amplitudinea semnalului purtător

 ωp - pulsația inițială a semnalului purtător (ωp = 2πfp)
 kf - factorul de deviație în frecvență
 sM(t) - semnalul modulator ((1), de formă oarecare)

Pentru un semnal sinusoidal de forma SM(t)= Am cos(ωmt), semnalul modulat în frecvență va fi:

sMF(t)= Apcos(ωpt + kf ∫Amcos(ωmt)dt) = Apcos(ωpt + kf Am/ωm sin(ωmt)

Relația kf*Am = Δω poartă denumirea de deviație în frecventă, iar Δω/ωm = β va caracteriza

indicele de modulație în frecventă. Cu aceste relații, semnalul MF se scrie sub forma:

SMF(t) = Apcos(ωpt + βsin(ωmt))

Modulația în fază (MP) constă în variația semnalului de baza ce se reflecta în modificarea

instantanee a fazei semnalului purtător. Aceastșă formă de modulație este foarte asemănătoareadin
punct de vedere funcțional cu MF, ele fiind cunoscute în literatura de specialitate ca modulații
unghiulare. Între faza și frecvență unui semnal, exista o strânsă legătura: faza se determină prin
derivarea frecvenței la un anumit moment de timp, considerat de interes - invers, frecvența unui
semnal se determina prin operația de integrare a fazei pe o anumita durată sau perioadă de timp.

In consecința, semnalul MP se poate obține cu lejeritate, utilizând tehnica de modulație MF

cu condiția ca, în prealabil, semnalul purtător de informație (modulator) să fie supus unei operații de
derivare.

Figura 2 Schema bloc a unui modulator MP

8
4. Modulația digitală

Pentru proiectarea unui sistem de comunicații, se dispune în prezent de o mare varietate de

tehnici digitale de modulație. Alegerea unei tehnici modem trebuie să asigure performanțe
superioare și cost minim de transmisie.

Spre deosebire de prelucrarea prin modulație analogică unde semnalul modulator este
analogic, în cazul prelucrării prin modulație digitală semnalul modulator are forma digitală.
Semnalele digitale se pot transmite în banda de bază (neprelucrate), sau într-o bandă translatată pe
axa frecvențelor, prin procedeul de modulație. Alegerea unei tehnici adecvate de modulație permite
obținerea performanțelor maxime.

După cum se poate observa în Tabelul 1, tehnicile de modulație digitală sunt extrem de
numeroase la număr:

Nr.
Abreviere Semnificatie
crt.

ASK 121c27b (DSB-SC-AM) Amplitude-Shift K 121c27b eying

1
Phase-Shift K 121c27b eying; Binary PSK
2 PSK 121c27b (BPSK 121c27b )
121c27b

3 DPSK 121c27b (DBPSK 121c27b ) Differential PSK 121c27b

4 DEPSK 121c27b (DEBPSK 121c27b ) Differentially Encoded PSK 121c27b

Quadrature PSK 121c27b ; Coherent

5 QPSK 121c27b (CQPSK 121c27b )
QPSK 121c27b

6 OQPSK 121c27b (SQPSK 121c27b ) Offset (Staggered) QPSK 121c27b

7 DQPSK 121c27b Differential QPSK 121c27b

9
8 DEQPSK 121c27b Differentially Encoded QPSK 121c27b

Minimum-Shift K 121c27b eying (Fast

9 MSK 121c27b (FFSK 121c27b )
FSK 121c27b )

10 DMSK 121c27b Differential MSK 121c27b

11 GMSK 121c27b Generalized (Gaussian) MSK 121c27b

Sinusoidal Frequency-Shift K 121c27b

12 SFSK 121c27b
eying

13 GSFSK 121c27b Generalized SFSK 121c27b

14 TFM Tamed Frequency Modulation

15 Multi-h FM (Correlative FM) Multiple-index FM

16 IJF-OQPSK 121c27b Intersymbol-jitter-Free OQPSK 121c27b

17 TSI-OQPSK 121c27b Two-Simbol-Interval OQPSK 121c27b

18 CPFSK 121c27b Continuous-Phase FSK 121c27b

19 QAM Quadrature Amplitude Modulation

20 SQAM Superposed QAM

21 APK 121c27b Amplitude Phase K 121c27b eying

22 QPRS Quadrature Partial Response Signal

23 Q²PSK 121c27b Quadrature-Quadrature PSK 121c27b

10
 24 GQ²PSK 121c27b Generalized Q²PSK 121c27b

Tabelul 1 Tehnici de modulație digitală

O altă clasificare a modulațiilor digitale se poate face:

1. Pe criteriul mărimilor caracteristice purtătoarei care sunt afectate în procesul de modulație:

a) Amplitudine: ASK 121c27b, MSK 121c27b;

b) Faza: PSK 121c27b, DPSK 121c27b, QPSK 121c27b;
c) Frecventa: FSK 121c27b;
d) Combinatii ale acestora: APK 121c27b, NF-MP-SK 121c27b.

2. În funcție de numărul de dimensiuni ale spațiului de semnal în care se lucrează:

a) Unidimensionale: ASK 121c27b;

b) Bidimensionale: modulații pe purtatoare ortogonale QAM;
c) Tridimensionale: modulații de amplitudine și/sau de fază frecvențe putatoare multiple.

3. Pe baza numărului stărilor semnalului modulat:

a) Binare (s = 2 stari);
b) Ternare (s = 3 stari): modulatii ASK 121c27b, FSK 121c27b, PSK 121c27b, cu precodare
sau cu răspuns parțial;
c) Cuaternale: QPSK 121c27b, MSK 121c27b, SFSK 121c27b;
d) Multiple: modulații cu semnal modulator multinivel (8-ASK 121c27b, 16-PSK 121c27b,
3-FSK 121c27b, 64-QAM).

4. În funcție de condițiile de transmisie și de valorile coeficienților de eficiență spectrală, respectiv

de putere:

a) Modemuri cu eficiență de putere (minimum 90%);

b) Modemuri cu eficiență spectrală (minimum 6 b/s/Hz).

Dintre toate acestea, însă, cele mai importante tehnici digitale de transmisiuni sunt:

1. Tehnici de modulație în amplitudine:

a. SC-AM (Modulație digitală de amplitudine cu purtatoare suprimată);

b. DSB-SC-AM (Modulație digitală de amplitudine cu purtatoare suprimată și bandă laterală
dublă).

11
2. Tehnici de modulație în frecvență:

a. FSK (Modulație digitală cu deplasare de frecvență);

b. MSK (Modulație digitală cu deplasare minimă de frecvență);
c. DMSK (Modulație MSK diferențială);
d. GMSK (Modulație MSK generalizată sau gaussiană).

3. Tehnici de modulație în fază:

a. PSK (Modulație digitală cu deplasare de fază);

b. DPSK (Modulație PSK diferențială).

4. Tehnici combinate de modulație:

a. QAM (Modulație de amplitudine în cuadratur[);

b. QPSK (Modulație PSK în cuadratură);
c. APK (Modulație de amplitudine și fază);
d. ADSL (Modulație multi-tonală discretă).

În Figura 3 sunt prezentate semnalele care rezultă în urma modulațiilor digitale în

amplitudine, în frecvență și în fază:

Figura 3 Semnale modulate digital

(a) Semnal binar; (b) Semnal digital cu MA; (c) Semnal digital cu MF (FSK) (d) Semnal digital cu MP (PSK).

Modulația digitală de amplitudine - transmiterea unei anumite frecvențe (F) pentru

valoarea binară “unu”, iar pentru valoarea binară “zero” linia de transmisie este în așteptare

12
(repaus). Acest tip de modulație este rar utilizat fără alte prelucrări, deoarece are rezistență mică la
zgomote.

Modulația digitală de frecvență constă în asocierea unei frecvențe ''F1'' pentru valoarea
binară “unu” și asocierea altei frecvențe “F2” pentru valoarea binară “zero”. Semnalul cu modulație
binară de frecvență este cunoscut sub denumirea de semnal FSK (Frecvency Shift Keyng) și a fost
frecvent utilizat la realizarea primelor modemuri de bandă vocală. Prin variantă GMSK acest tip de
modulație digitală este prezentă în transmisiile de radiotelefonie mobilă.

Modulația digitală de fază constă în asocierea unui semnal sinusoidal cu faza zero pentru
valoarea binară “unu” și cu faza deplasată (între 00 și 1800) pentru valoarea binară “zero”. Semnalul
cu modulație binară de faza se numeste semnal PSK (Phase Shift Keyng). Acest tip de modulație
prin varianta DPSK a contribuit substanțial la creșterea vitezelor de transmisie ale modemurilor.

La începutul prelucrărilor prin modulație, fiecare bit era semnalizat printr-o singură
modificare făcută semnalului purtător (în amplitudine, în frecvență, sau în fază). Viteze mărite au
putut fi însă obținute când o semnalizare s-a asociat unui grup de biți. În cazul modulației digitale
DPSK, dacă se face o semnalizare pentru un grup de 2 biți vor fi necesare 4 modificări de fază, iar
dacă se face o semnalizare pentru un grup de 3 biți vor fi necesare 8 modificări de fază (o
“deplasare” de fază pentru fiecare combinație diferită a grupului de trei biți). În cazul modulației
QAM, dacă se face o semnalizare pentru fiecare grup de câte 8 biți, va fi necesar ca fiecare
semnalizare să poată avea 256 de “variante distincte” (256 de semnalizări, care să se asocieze cu
cele 256 combinații posibile cu 8 biți).

Tehnicile combinate de modulație au mai multe grade de libertate pentru realizarea

practică a unui numar mare de stări. De exemplu, modulația digitală QAM fiind simultan o
“modulație în amplitudine și în fază”, rezultă că una dintre stări va fi definită de o amplitudine din
N nivele posibile și de o fază din M unghiuri posibile. Dacă se analizează modulația digitală 16-
QAM, aceasta are 16 tipuri de semnalizări (16 stări), care sunt definite prin 8 unghiuri posibile, iar
fiecare unghi având asociate 2 amplitudini (82=16). în Figura 4 este reprezentată “constelația de
stări” a unui astfel de modem (16-QAM).

Figura 4 Constelația stărilor 16-QAM

Constelația stărilor, sau diagrama spațială a semnalului modulat digital devine tot mai
complexă pe măsură ce numărul de biți transmiși printr-o semnalizare crește. Acest lucru este
evident, deoarece în cazul când se semnalizează fiecare grup de 8 biți constelația va evidenția 256
de puncte, iar pentru un grup de 10 biți constelația va avea 1024 puncte. În astfel de situații, este
13
obligatoriu să se lucreze cu mai multe deplasări în amplitudine, mai multe deplasări în frecvență,
mai multe deplasări în fază. Transmisii QAM cu 16 sau 32 nivele, cu 16 sau 32 deplasari ale fazei,
nu mai sunt proiecte ci au devenit aplicații.

În Figura 5 sunt reprezentate schematic constelații cu 4 simboluri de semnalizare (QPSK),

cu 16 simboluri (16QAM) și cu 64 simboluri (64QAM):

Figura 5 Exemple de constelatii (Modulație digitala):

(a) QPSK; (b) 16 QAM; (c) 6;44 QAM.

Tehnica de modulație ADSL face parte din tehnicile combinate, deoarece la aceeași
transmisie sunt utilizate în paralel mai multe semnale purtatoare.

Transformarea prin modulație digitală este utilizată în tehnologia modemurilor digitale,

necesare în transmisiile eficiente (viteză, spectru, putere consumată) pe diverse suporturi: cabluri cu
perechi simetrice, cabluri coaxiale, legături în microunde.

Majoritatea tehnicilor de modulație digitală după ce au fost abordate și dezvoltate pentru

aplicații specifice rețelei telefonice cu bandă de trecere de la 300 Hz la 3400 Hz, au fost ulterior
adaptate canalelor de transmisiuni cu bandă mai extinsă, așa cum sunt canalele de comunicații pe
cablu coaxial sau legaturile radio în microunde. Modemurile 64-QAM, sau 256-QAM au fost
utilizate cu rezultate foarte bune în echipamentele de telecomunicații din sistemele terestre pentru
microunde.

5. Tehnicile de modulație folosite în tehnologiile wireless

Nivelul fizic se compune din două subnivele:

- subnivelul protocolului de convergență a nivelului fizic (PLCP - Physical layer

convergence protocol)
- subnivelul dependent de mediul fizic (PMD - Physical medium dependent).

Standardul IEEE 802.11 (1997) și variantele sale, IEEE 802.11b și IEEE 802.11a (1999),
specifica debitele, benzile de frecvențe și metodele de transmisiune în Tabelul 2:

14
 Tabelul 2

Specificatiile standardului IEEE 802.11 prevad trei variante de implementare pentru nivelul
fizic:

• folosind spectru imprastiat cu salt de frecventa (FHSS),

• folosind spectru imprastiat cu secventa directa (DSSS)

• folosind radiatii în infrarosu (IR).

Standardul IEEE 802.11 prevede transmisiunea cu debite de 1 Mb/s și 2 Mb/s în banda de

2,4 GHz (banda ISM - Industrial, Scientific and Medical band), metodele de transmisiune radio
recomandate fiind FHSS (Frequency Hopping Spread Spectrum - Spectru imprastiat cu salt de
frecventa) și DSSS (Direct Sequence Spread Spectrum - Spectru imprastiat cu secventa
directa).

FH-SS

Sistemele care au la baza FH-SS utilizeaza banda ISM (Industrial, Scientific and Medical
band) de 2,4GHz. în SUA sunt specificate maxim 79 de canale pentru salturi de frecventa. Primul
canal are frecventa centrala de 2,402 GHz iar celelalte canale sunt distantate cu 1 MHz.

Prin împrastierea spectralã în cadrul comunicatiilor RF se întelege o diviziune în frecventã,

în timp sau pe baza unei scheme de codare, a benzii disponibile. Mesajele ce urmeazã a fi transmise
sunt și ele în mai multe pãrti numite pachete, care vor fi transmise pe anumite segmente ale
spectrului astfel divizat. Metoda numitã Frequency division spread spectrum sau Frequency
hopping este folositã constã în împãrtirea spectrului în diferite frecvenþe sau canale. Urmând
aceastã metodã mesajul continut într-un singur pachet este transmis pe un anumit canal, apoi
dispozitivul radio selecteazã un alt canal – proces numit salt sau hopping cãtre o altã frecventã –
pentru a transmite urmãtorul pachet, și procesul se repetã în acelasi mod pânã se transmite întregul
mesaj, prin aceasta efectuându-se o împrãstiere a mesajului pe întregul spectru disponibil.

15
 Figura 6

Sistemele care folosesc DS-SS lucreaza de asemenea banda ISM de 2,4 GHz. în acest caz
pentru transmisiunile cu viteza de baza de 1Mb/s se foloseste modulație diferentiala binara cu
comutarea fazei (DBPSK). Pentru viteze de 2 Mb/s se foloseste modulație diferentiala în cuadratura
cu comutarea fazei (DQPSK). Imprastierea este realizata prin impartirea benzii disponibile în 11
subcanale, fiecare cu latimea benzii de 11 MHz.

Transmisiunea în infrarosu (IR - Infrared), o alta specificare a standardului, necesita

vizibilitatea directa intre transmitator și receptor, prin urmare distantele de transmisiune sunt mici,
corespunzatoare unei camere (semnalele IR nu pot trece prin ziduri). Se foloseste modulatia
impulsurilor în pozitie (PPM - Pulse Position Modulation). Aceasta metoda de transmisiune n-a
prezentat interes pentru fabricantii de produse WLAN.

Standardul IEEE 802.11b utilizeaza metoda de modulație CCK (Complementary Code

Keying - Comutare cu coduri complementare), în care codurile de împrastiere a spectrului sunt
coduri complementare, pentru debitele de 5,5 și 11 Mb/s și DSSS pentru debitele de 1 și 2 Mb/s.

Standardul IEEE 802.11a prevede utilizarea metodei OFDM (Orthogonal Frequency

Division Multiplexing), modularea purtatorilor fiind, în functie de debit, BPSK (Binary Phase Shift
Keying), QPSK (Quaternary PSK), 16-QAM (Quadrature Amplitude Modulation) și 64-QAM.

Modulatia cu diviziune frecventa ortogonala (OFDM)

Este o metoda de transmisie bazata pe ideea multiplexarii cu divizare în frecventa (FDM). în

cazul FDM, mai multe semnale sunt transmise în acelasi timp dar pe frecvențe diferite. Aceasta este
intalnita la transmisiile radio unde fiecare statie face broadcast intr-o anumita banda de frecventa
sau canal.

In OFDM, un singur transmitator emite pe mai multe frecvențe ortogonale (independente)

16
 Tehnologia OFDM cuplata cu o metoda de modulație avansata, folosita pe fiecare
componenta, conduce la obtinerea unui semnal care prezinta o rezistenta ridicata la interferente.

Tehnica multiplexarii cu diviziune în frecventa evita suprapunerea spectrala a canalelor

multiplexate (Figura 7 (a)), pentru a elimina interferenta intre canale, avand insa, drept consecina, o
eficienta spectrala scazuta. Pentru a imbunatatii eficienta spectrala, în tehnica multiplexarii cu
diviziune în frecventa ortogonala (OFDM) canalele multiplexate se suprapun în frecventa (Fig. 7
(b)) dar impunand ca aceste canale sa fie distantate în frecventa cu un ecart egal numeric cu viteza
de semnalizare, sa evite interferenta intre canale.

Canal 1 Canal 2 Canal 3 Canal 4 Canal 5 Canal 6

(a) Frecventa

Frecventa
(b)

Figura 7 Tehnica multiplexarii cu diviziune în frecvență:

(a) Clasică; (b) Ortogonală

Caracteristici:

O purtatoare de semnal OFDM este o suma de sub-purtatoare ortogonale, cu banda de baza,

pe fiecare sub-purtatoare modulata independent, de obicei prin utilizarea unei modulatii cuadratura
în amplitudine (QAM) sau modulație cu salt în faza (PSK). Acest semnal compozit în banda de
baza, este de obicei folosit pentru a modula o purtatoare RF.

Avantaje OFDM:

- Eficienta mare a spectrului

- Rezistenta la interferenta multicale (in particular intalnita la transmisiile wireless)

- Inlaturare usoara a zgomotului (daca un sir de frecvențe sufera interferente, purtatoarele

din acel sir, pot fi anulate sau pot fi incetinite)

Dezavantaje OFDM:

-Imperfectiunile de sincronizare în frecventa pot conduce la pierderi în ortogonalitate intre

subpurtatoare, rezultand degradari de performanta

-Posibilitatea de aparitie a intermodulatiei intre subpurtatoare

17
Structura nivelului fizic

Nivelul fizic este format din doua subnivele (Figura 11): subnivelul protocolului de
convergenta a nivelului fizic (PLCP - Physical layer convergence protocol) și subnivelul dependent
de mediul fizic (PMD - Physical medium dependent). Subnivelul PLCP este o interfata catre
subnivelul MAC, iar subnivelul PMD este echipat cu interfata de transmisiune și de receptie în
mediul radio.

Subnivelul PLCP indeplineste functia de adaptare a capabilitatilor subnivelului PMD la

serviciul pe care trebuie sa-l ofere nivelul fizic. El defineste o metoda de includere a unitatilor de
date ale protocolului MAC (MPDU) intr-un format de cadru adecvat pentru transmiterea și receptia
datelor de utilizator și a informatiei de administrare, intre doua sau mai multe statii, utilizând
subnivelul PMD. Existenta subnivelului PLCP face ca subnivelul MAC sa functioneze cu o
dependenta minima de subnivelul PMD. Modulul pentru administrarea statiei realizeaza functiuni
de administrare a nivelului fizic și a subnivelului MAC.

Subnivelul PLCP în transmisiunile DSSS

În subnivelul PLCP cadrelor MPDU li se ataseaza, pentru transmisiune, un preambul și un

antet PLCP (Fig. 15). La receptie, preambulul și antetul cadrelor PLCP sunt prelucrate pentru a
extrage informatia necesara procesului de demodulare și de livrare a cadrelor MPDU.

Figura 8 Formatul cadrului PLCP

Preambulul cadrului PLCP contine urmatoarele doua câmpuri: sincronizare (SINC) și

delimitatorul de început de cadru (DIC).

Antetul PLCP contine urmatoarele câmpuri:

- semnalizare (SEM),

- serviciu (SERV),

- lungime (LUNG) și

- CRC - 16 (verificarea redundantei ciclice).

18
 Câmpul de sincronizare consta din 128 biti, rezultati în urma operatiei de scrambling
aplicate pe o secventa continua de simboluri "1" și serveste receptorului pentru realizarea iferitelor
operatii de sincronizare.

Delimitatorul de început de cadru indica începutul câmpului care prezinta parametrii

dependenti de nivelul fizic (antetul PLCP). El are structura X"F3A0", cu cel mai semnificativ bit în
stânga, bitul cel mai din dreapta transmitându-se primul.

Câmpul SEM, de 8 biti, indica nivelului fizic tipul de modulație care se va utiliza pentru
transmisia (si receptia) cadrelor MPDU. Debitul datelor este egal cu marimea reprezentata de acest
câmp înmultita cu 100 Kb/s. Varianta 802.11 asigura doua debite (1

si 2 Mb/s), iar varianta 802.11b asigura patru debite (cele doua din 802.11 si, în plus, 5,5 și 11
Mb/s).

Câmpul LUNG indica timpul în microsecunde, de la 16 la 216-1, necesar pentru

transmiterea cadrului MPDU. Numarul continut de acest câmp este determinat pe baza lungimii
cadrului MPDU și a debitului utilizat pentru transmisiune.

Câmpul CRC rezulta în urma codarii câmpurilor SEM, SERV și LUNG cu un cod

ciclic al carui polinom generator este .

Preambulul și antetul se transmit cu debitul de 1 Mb/s și modulație DBPSK. Transmitatorul

și receptorul vor utiliza debitul și metoda de modulație corespunzatoare debitului începând cu
primul simbol (1 bit pentru DBPSK și 2 biti pentru DQPSK) din MPDU. Transmiterea preambului
și a antetului necesita 192 microsecunde. Varianta 802.11b prevede, la debitele de 2, 5,5 și 11 Mb/s,
un format optional, mai scurt, pentru preambul, de 72 biti (în loc de 144 biti), micsorând astfel
numarul bitilor suplimentari. Antetul are aceeasi lungime, 48 biti, dar se transmite cu debitul de 2
Mb/s, în loc de 1 Mb/s.

Subnivelul PMD în transmisiunile DSSS

Nivelul fizic DSSS trebuie sa functioneze în domeniul de frecvențe de la 2,4 GHz la 2,4835
GHz. În aceasta banda de frecvențe se realizeaza mai multe canale (12 în standardele american și
canadian, 14 în cel european), distanta între frecventele centrale ale canalelor adiacente fiind de 5
MHz, primul canal având frecventa centrala egala cu 2,412 GHz

La debitele de 1 și 2 Mb/s se utilizeaza modulatiile DBPSK, respectiv DQPSK, iar la

debitele de 5,5 și 11 Mb/s se utilizeaza modulatia CCK. Optional, la aceste debite mai mari, se
poate folosi modul PBCC (Packet-based binary convolutional code - Cod convolutional bazat pe
pachet).

a) Secventa de împrastiere și modulatia pentru 1 și 2 Mb/s -

Ca secventa de împrastiere se foloseste secventa Barker de 11 elemente (chips): +1,

-1, +1, +1, -1, +1, +1, +1, -1, -1, -1.

Modulatia DPSK (Differential Binary Phase Shift Keying), pentru debitul de 1 Mb/s, se face dupa
regula: bitului 0 îi corespunde ∆ φ = 0 , bitului 1 îi corespunde ∆ φ = π .
19
Modulatia DQPSK (Differential Quaternary PSK), pentru debitul de 2 Mb/s, se face dupa regula
prezentata în Tabelul 3:

Tabelul 3

Spectrul de transmitere :

putere

frecventa

b) Secventele de împrastiere și modulatia CCK pentru 5,5 Mb/s și 11 Mb/s

Pentru modurile de modulație CCK (Complementary Code Keying), lungimea codului de

împrastiere este 8, debitul dupa împrastiere este de 11 Mchip/s. Codurile de împrastiere CCK,
pentru ambele valori ale debitului datelor, sunt determinate cu ajutorul formulei:

cuvântul de cod fiind C = {c0 la c7}. Aceasta formula determina 8 elemente complexe, c0 la c7,
fazele φ1, φ 2, φ 3 și φ 4 fiind dependente de bitii de date.

-Modulatia pentru 5,5 Mb/s -

Pe durata unui simbol, egala cu durata cuvântului de cod format din cele 8 elemente, se
transmit 4 biti (d0 la d3). Bitii d0 și d1 determina faza φ1 pe baza unei codari DQPSK, bitul d2
determina faza φ 2 conform relatiei φ2 = (d2 * π ) + π /2 , φ 3=0 și φ4 = d3 * π.

- Modulatia pentru 11 Mb/s -

Pe durata unui simbol, corespunzatoare celor 8 elemente ale codului de împrastiere, se

transmit 8 biti, d0 la d7. Bitii d0 și d1 determina faza φ 1 pe baza unei codari DQPSK, bitii d2, d3
20
determina faza φ 2, bitii d4, d5 determina faza φ 3 și bitii d6, d7 determina faza φ 4, dupa regula
(QPSK) specificata în Tabelul 4:

Tabelul 4 Regula QPSK

Utilizand aceasta tehnica, semnalul este suprapus aleatoriu peste frecventa canalului, saltul
fiind constant în intervalul frecventa – frecventa. Interceptarea transmisiei și receptia rezultatelor se
face la nivel de biti.

Mentionam în paragraful urmator secventa definita de generatorul de numere aleatoriu.

Impulsul generat defineste natura frecventei semnalului de sistem.

Valoarea mare a timpului de transmisie a unui bit sau multiplii de biti peste frecventa
canalului reprezinta o tehnica noua a frecventelor joase. Aceasta face apel la frecventele inalte. în
acest caz, intr-un singur canal transmisia semnalului este rezultatul modulatiei frecventelor cu
semnalul original. Frecventa pe canal cuprinsa intre 0,5MHz (902 MHz în banda) sau 1MHz (2,4 și
5,8 GHz în banda) în banda larga. în banda de 902 MHz exista canalul 52FH. La mijlocul benzii și
în partea superioara canalul are 100 de membrii (83 pentru SUA), 75, 125 și respectiv 75.

Benzile FHSS WLAN au interfete robuste cu doua cai utilizate pe canal. Consideram cazul
în care banda opereaza în frecventa de 2,4 GHz în preponderent interfata fiind de 2 MHz.Banda de
83,5 MHz este concludenta, rata erorilor fiind foarte mica.

Sistemul inteligent FH poate fi inlocuit cu noi canale cuprinse în aceeasi banda. Astfel se
poate crea un nou spectru care contine substraturi noi pentru noul canal. în acest sens putem
continua cu prezentarea interfetei neglijand micile imperfectiuni în performanta. Un alt avantaj al
FHSS WLAN este operarea simultana pentru diferite zone grafice. Astfel setarea arhivei WLAN
pentru utilizarea ortogonala a secventelor este un succes.

Nivelul fizic IEEE 802.11 FHSS specific pentru Frecventa Gaussiana permit transmisia unui
numar de 1 sau 2 Mbps în banda de 2,4 GHz. Semnalul digital este astfel introdus în modulatorul
GFSK care genereaza un semnal analog centrat pe frecventa. Semnalul analogic este introdus în
spectrul FH care genereaza un numar aleatoriu de secvente transpuse în indexul tabelelor de
frecventa. în intervale succesive spectrul frecventei este modulat intr-un semnal analog produs de
modulatorul initial. Rezultatul este un semnal modulat în frecventa.

Procedura de repetitie produsa de frecventa semnalului este de 1Mbts implementata în al II-

lea nivel GFSK cu 0 logic transmis în ft-fc și 1 logic în ft+fc. Transmisia de 2 Mbps este utilizata ca
arhiva în nivelul GFSK.

La intrarea în modulator este o combinatie de 2 biti. Cei 2 biti sunt transmisi cu 1Mbts
urmati de frecventa de taiere astfel:

00 logic transmis reprezinta ft-2fc

21
 01 logic transmis reprezinta ft-fc

11 logic transmis reprezinta ft+fc

10 logic reprezinta ft+2fc.

Standardul 802.11 optim calculat este o valoare pentru fc.

Standardul definit ca set de date contine 26 de salturi de frecventa definite pentru intervalul
minim de interferenta dintre primul și al doilea set. Calea prealabila pentru zona 802.11 ca un cadru
transmis peste legatura FHSS este intotdeauna de 1 Mbps. Rata inalta de 2 Mbps este modulata și
transmisa catre MPDU. Urmeaza descrierea campurilor de cadre:

SYNC. Contine 80 de alternante 0 și 1 utilizate în sincronizarea receiverului.

PLW.A. Campul de 12 biti determina sfarsitul cadrului.

PSF. Campul de 4 biti are valori de la 0000 și 0010 pentru 1 și 2 Mbps

HEC.A. Camp de 16 biti utilizat pentru detectia erorilor.

Utilizarea secventei de spectru este reprezentata prin semnul original dat de numarul de biti
din spectrul de semnal. în acest caz multiplicarea (XOR) din bitii de date cu inalta rata a bitului de
secventa este data de codul secventei. Fig.8 prezinta nivelul binar de date al secventei, rata de timp
și rezultatul semnalului. Fig afiseaza demodularea semnalului din receiver.

Rata actuala de date a semnalului DS incrementeaza factorul FCC specificat produs de

DSSS și operat în banda ISM cu un factor de multiplicare de 10. Un exemplu il reprezinta operatorii
DSSS WLAN pentru CMHz unde utilizarea canalului pentru un factor de 10 nu poate excela pentru
o rata de Cp10. în alta ordine de idei sistemul poate arhiva rate de date pentru C. Nivelul IEEE
802.11. DSSS este specificat pentru nivelul benzii de 2,4 GHz pentru operatii de divizare a benzii
de 11 MHz în subcanale utilizate ca secventa a ratelor.

Extensia fizica a nivelului DSSS pentru standardul IEEE 802.11b suporta 11 Mbps ca rata la
5,5 Mbps, 2 Mbps și 1 Mbps în intervalul de banda de 2,4 GHz. Tehnica modularii utilizata este
CCK. CCK este operatia standard și de conducere pentru Direct Seqvence Spread Spectrum
(DSSS). Calea de transmisie a cadrelor pentru 802.11b este intotdeauna de 1Mbps.

Sa urmarim în continuare descrierea campurilor de cadre:

SYNC. Contine alternante pulsatorii pentru intervale de timp.

Signal. Un camp de 8 biti ce indica operatii de 1,2,5.5 sau 11Mbps.

Service. Un camp de 8 biti rezervat pentru urmatoarea utilizare.

Lenght-lungime. Un camp de 16 biti ce contine lungimea MPDU în milisecunde.

FCS. Un cadru de 8 biti verifica secventa folosita pentru detectarea erorilor.

MPDU. Protocolul de date MAC 802.11 se uneste pentru a fi trimis.

22
 Nivelul fizic al microundelor reprezintă alternativa spectrala a modulatiei. De curand s-a
adoptat pentru WLAN utilizarea licentelor pentru prima parte a nivelului radio de spectru. Latimea
de banda WLAN are o caracteristica generala privind nivelul spectrului. Acesta este foarte
vulnerabil la a se pierde.

Modulatia HIPERLAN de 5 GHz ste utilizata de hiperbanda. Divizarea în hiperbanda pentru

cinci canale cu frecventa centrala de 28,5 MHz este în standardul definit de rata de biti. Nivelul 1
este de 1,47 Mbps și este utilizat în transmisia și controlul informatiei utilizate de frecventa de
modulatie FSK. Nivelul inalt al ratei de date este de 23,4 Mbps și sunt utilizati pentru transmisia
datelor și utilizarea modulatiei Gaussiene (SMSK).

Nivelul fizic adus de MPDV la nivelul inferior al ratelor echivaleaza cu 496xn inaltimea
ratelor de niti și a variabilelor de numere alocate. Echilibrarea necesita un import inalt al ratelor de
biti prezentat de ISI. în standard nu este definit echilibrul tehnic al nivelului și nici implementata.

IEEE 802.11a opereaza în banda de 5 GHz și utilizeaza frecvente de multiplexare ortogonala

(OFDM) și transmite semnalul spre banda de baza. OFDM este o frecventa divizata catre transmisii
multiplexata intr-un spectru de joasa modulatie utilizand o rata de date de PSK. OFDM
reasambleaza FDMA utilizand accesul multiplu la arhivele subdivizate benzilor alocate acestora.
Intotdeauna OFDM utilizeaza un spectru eficient în caile din canal. Aceste arhive folosesc spectre
ortogonale și au interfete intotdeauna inchise în spatiu. Fiecare zona a interfetei este atasata
lungimii de banda, aceasta avand o rata lenta. Fig.10. afiseaza spectrul pentru transmisia OFDM.
Spectrul este subdivizat dar nu este separat de restul semnalului. Intotdeauna transmiterea
informatiei poate fi recuperata printr-o duala relatie ortogonala avand nevoie de metoda de nume.
Spatiul este subordonat implicit caii frecventei semnalului evaluat (indicat prin sageti) tuturor
semnalelor care au zero. în alta ordine, tehnica de lucru este perfect sincronizata intotdeauna cu
transmisia semnalului catre receiver. OFDM combate efectiv ISI.

Figura 9 Detecția simbolurilor OFDM

Simbolul OFDM are o perioada de receptie prelungita fata de simbolurile ISI. Receiverul
apeleaza „intervalul de garda” și este redus din nou. Lungimea și latimea acestui interval sunt
reflectate asupra canalelor și sunt reduse la ortogonalitate. Intotdeauna procesul de utilizare este
prevazut intr-un interval, prima parte a semnalului neputand și folosit pentru transmiterea
informatiei. Multiplul ratei de date suporta intervale pentru 6 respectiv 54 Mbps.

Intervalul ratelor de date pentru 802.11a este 6,12 și 24 Mbps. Ratele de tip BPSK, QPSK,
sunt 16, sau 64 QAM pentru standardul QFDM.

Protocolul MAC poate fi divizat în 3 categorii: fix(TDMA, FDMA), cu acces

aleator(ALOHA, CSMA/CD, CSMA/CA) și protocol asignat de tip inel(PRMA).

23
 Protocolul asignat adopta un schimb al topologiei retelei și de trafic și are o performanta
redusa în transferul datelor fara fir. Protocolul aleatoriu are o eficacitate buna în afara topologiei și
are o caracteristica schimbabila în trafic. Protocolul se poate combina, avantajele fixe și aleatoare
ale protocoalelor în topologia logica a retelei este mentionata mai jos. Arhiva de tip WLAN și
utilizarea rezultatelor în dinamica topologiei a generat un rezultat ineficient. în acest sens topologia
este incremantata în zona sistemelor fara fir.

Se va mentiona detectia coleziunilor care este foarte dificila de implementat în receiverul

VLAN. HIPERLAN poate suporta un pachet integrat de prioritati în mecanism. O buna securitate ar
fi salvarea și topologia suportata de acesta.

Figura 10 Arhitectura sistemului HIPERLAN1

6. Concluzii

Nivelul fizic IR are avantajul unei mai mari securitatăți și posibil unei mai mari rate de biți.
Alternativa cu microunde cuprinde Frequency Hopping Spread Spectrum Modulation, Direct
Sequence Spread Spectrum Modulation, Narrowband Modulation și Orthogonal Frequency Division
Multiplexing. Spectrul dispersat și OFDM ofera performante superioare în prezenta unui capriciu
care este caracteristica principala a transmisiei fara fir. Tehnica spectrului imprastiat da la schimb
banda pentru aceasta superioritate, oferind rate de biti moderate. Pe de alta parte, modulația bandei
înguste poate oferi rate de date mai mari ca spectrul imprastiat. Abordarea OFDM este o forma de
modulare multicarrier care atinge rate de date relativ mari. Standardul 802.11 suporta toate
alternativele de mai sus, cu exceptia modulatiei de banda ingusta, care este folosit de HIPERLAN 1.

7. Bibliografie

-http://www.creeaza.com/tehnologie/electronica-electricitate/Tehnici-de-transmisiuni-digita511.php

-http://www.rasfoiesc.com/inginerie/comunicatii/RETELE-LOCALE-FARA-FIR-WIRELES31.php

24