Sunteți pe pagina 1din 11

1

CUPRINS

Problematizare...............................................................................................................pg. 3
Revoluția Industrială
(definiție, generalități, țări industrializate).....................................................................pg. 4-6
Efectele Revoluției Industriale – aspecte pozitive și negative
(Formarea și dezvoltarea pieței mondiale).....................................................................pg. 7
Revoluția Industrială și supremația în plan economic a Europei
Actualitatea revoluției industriale..................................................................................pg. 8-9
Concluzii.........................................................................................................................pg. 10
Bibliografie.....................................................................................................................pg. 11

2
Problematizare

În cadrul acestui proiect vom încerca să oferim informații în legătură cu cele mai
importante aspecte legate de fenomenul ”Revoluția Industrială”, și anume:

Care au fost factorii care i-au conferit caracterul de ”revoluție”.


Care a fost contextul în care s-a desfășurat revoluția (contextul social, politic).
Care au fost domeniile în care a avut loc procesul de Revoluție Industrială.
Care au fost efectele resimțite în urma industrializării.
Care au fost aspectele pozitive și negative ale Revoluției Industriale.
Ce legătură există între Revoluția Industrială și supremația în plan economic a Europei.
Actualitatea Revoluției Industriale: este considerat a fi un proces finalizat sau nu?

3
REVOLUȚIA INDUSTRIALĂ

”Revoluția industrială reprezintă procesul trecerii la mașinism și la dezvoltarea marii


producții mecanizate, înlocuindu-se munca manuală prin mașini-unelte.”

În primul rând trebuie menționat faptul că fenomenul denumit ”revoluția industrială” a


constituit și constituie încă, unul dintre cele mai controversate subiecte din literatura de
specialitate.
În cadrul fenomenului de revoluție industrială distingem 3 aspecte concomitente și
interdependente: demografic, agricol și industrial. Proces complex, cu dublă natură: tehnică și
social-economică. Este un moment de răscruce în evoluția economică a omenirii, din care au
rezultat performanțe economice, sociale, politice, culturale.
De asemenea, înainte de a relata cele întâmplate în cadrul acestui fenomen, este
necesar să evidențiem ce anume îi conferă caracterul de revoluție. În acest sens, trebuie spus
faptul că este o transformare profundă a structurii economiei, marcată de schimbarea surselor
de energie tradiționale, de o nouă ierarhizare a surselor de materii prime prelucrate, de
utilizarea mașinilor și de noi forme de organizare a producției. În urma acestor transformări,
economia agrară și civilizația rurală intră într-un reflux pronunțat, dând treptat câștig de cauză
unei economii cu caracter industrial și unei civilizații specifice. Este o REVOLUȚIE pentru că,
exceptând Anglia, unde fenomenul se produce în mod organic ca urmare a conversiilor și
modernizării timpurii a structurii economiei și societății, în toate celelalte țări continentale, el
este susținut și introdus gradual, la modul conștient, de stat sau de inițiativa individuală a
antreprenorilor particulari. În consecință, Revoluția Industrială va produce ruptura structurilor
economice și instituționale tradiționale și ale țesutului social, transformând producția, munca
și societatea, fiind deopotrivă, un factor al modernizării, dezvoltării și progresului, dar și al
accentuării decalajelor dintre state.
În continuare vom încerca să arătăm cum aspectele politice, economice, au influențat
declanșarea Revoluției Industriale. Spre exemplu, sub aspect politic, acest secol se
caracterizează și printr-un proces continuu de întărire și centralizare a unor state monarhice și
printr-o cvasi-permanență a stării de război. Iar în plan economic, acestea se reflectă în
creșterea aparatelor administrative, curți regale rafinate, armate numeroase și înzestrate
corespunzător, altfel spus, în cheltuieli supradimensionale, care au generat fiscalitate ridicată,
inflație și accentuarea rolului rețelei financiare internaționale. Politica economică mercantilistă,
dominantă de-a lungul întregului secol, a contribuit într-o măsură substanțială la desfășurarea
procesului de acumulare de capital bănesc, o premisă esențială pentru desfășurarea revoluției
industriale.
Domeniile în care revoluția industrială a adus noutăți au fost transporturile (transporturi
navale, căi ferate), telecomunicații, agricultură, piața financiară, industrie.
De asemenea, urbanizarea, genera și ea probleme noi. Pe de-o parte, probleme
complexe, legate de construcții, transport și sistematizare în mediul urban, iar pe de altă parte
legate de fluxurile de mărfuri industriale și agricole, necesare a se desfășura acum între mediul
urban, unde se produc bunuri fabricate, și cel rural, unde se produc bunuri agricole. Totodată,
dezvoltarea industriei pe baze mașiniste atrage după sine modificarea infrastructurii.

4
Dezvoltarea și diversificarea transporturilor sporesc viteza de deplasare a mărfurilor și
călătorilor, volumul și siguranța traficului.
Transporturile navale cunosc mutații importante, legate de creșterea considerabilă a
cantităților de mărfuri care se cereau a fi vehiculate și, într-o anumită măsură, a numărului de
călători care solicitau serviciile lor. Legată de dezvoltarea navigației, un factor favorizant al ei
este construcția de canale de navigație.
Căile ferate, care erau un element fundamental al revoluției industriale și al
industrializării, cunosc creșteri și perfecționări rapide, atât în Europa cât și în America.
Telecomunicațiile: pentru a derula potrivit exigențelor economiei de piață tranzacțiile
comerciale și financiare, lumea afacerilor avea nevoie acută de informații cât mai exacte și mai
complete. Telegraful a răspuns în cea mai mare parte acestor referințe. Desigur, dezvoltările
ulterioare ale telefoniei, telegrafului fără fir și radioului vor accentua și accelera fluxul
informațional.
Agricultura, ramură importantă a economiei fiecărui stat a fost direct afectată de
schimbările industrializării. Revoluția agrară s-a desfășurat paralel cu începuturile revoluției
industriale și s-a constituit într-unul din factorii determinanți ai desfășurării ei.
Mașinile unealtă: revoluția industrială nu s-a putut dezvolta fără aceste mașini-unealtă
deoarece au întreprins construirea de alte mașini industriale. În timp ce Revoluția Industrială
progresa, mașinăriile construite din carcase de metal au devenit mai comune, dar au necesitat
mașinării mult mai economice.
Monedă, credit, bănci: Privite în ansamblu, moneda, creditul, băncile şi piaţa financiară
au reprezentat condiţii permisive, mecanisme care au însoţit şi incitat dezvoltarea unui
fenomen care s-a generalizat în urma revoluţiei - cel al “afacerilor”. De-a lungul secolului al XIX-
lea a avut loc o contradicţie în ceea ce priveşte nivelul mondoeconomic între monometalism si
bimetalism (aur și argint).

1. Anglia: Este prima țară din lume ce a parcurs revoluția industrială, devenind chiar din
prima jumătate a secolului XIX (1780-1830), ”atelierul industrial al lumii”. Revoluția
industrială a început în industria prelucrării bumbacului. La sfârșitul secolului al XVII-lea
și în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, Anglia avea o industrie manufacturieră
dezvoltată. Avea un învățământ dezvoltat, cu universități precum Oxford, Cambridge,
Glasgow, demonstrând o veritabilă propensiune și către latura realistă, practică, a
științelor tehnice și exacte. Industria ușoară, textilele, foarte aproape de consum,
reprezentau domeniul cel mai propice. În 1784, James Watt perfecționează mașina cu
aburi descoperită de către francezul Papin. Ca urmare, va crește puternic producția și
productivitatea muncii. Un alt factor al dezvoltării industriale în Anglia îl constituie
gradul de urbanizare mai ridicat și dezvoltarea unor puternice zone industriale. În
perioada de dezvoltare a industriei sale naționale, Anglia va duce o politică puternic
protecționistă. Va deveni adepta politicii ”liberaliste”.
2. Franța: Mașinile unelte se răspândesc între 1815-1870 în industria textilă, apoi în
metalurgie, producția de mașini, industria zahărului. Cărbunele era puțin și de calitate
inferioară. Blocada continentală a lui Napoleon, din 1806, a sprijinit dezvoltarea
industriei franceze.

5
3. Germania: Principalele caracteristici ale economiei germane în perioada respectivă erau
existența a puternice rămășițe feudale în agricultură și modul de pătrundere a
capitalismului pe calea reformelor. Factorul decisiv în realizarea revoluției industriale l-a
constituit Uniunea Vamală, constituită din inițiativa lui Friederich List. Se dezvoltă
industria metalurgică în bazinul carbonifer al Ruhr-ului precum și în Silesia Superioară,
se dezvoltă și industria constructoare de mașini, căi ferate. În economie, germanii
promovau o politică protecționistă.
4. SUA: În ceea ce privește revoluția industrială de aici, aceasta parcurge 3 etape, și
anume: 1790-1815 când piața depinde încă de importul unor mărfuri din Anglia; 1815-
1840 când numărul fabricilor crește rapid și 1840-1865 când se afirmă industria grea,
producătoare de mijloace de producție. Dezvoltarea economică a SUA e influențată de
factorul imigrației. Astfel, între 1847 și 1852 a imigrat în SUA a 7-a parte a populației
Irlandei; iar în 1854, numărul germanilor imigranți ajungea la 127.000. Ca politică
economică, SUA practica protecționismul.
5. România: Revoluția Industrială din țara noastră, cu toate caracteristicile ei specifice, a
făcut parte din procesul revoluționar desfășurat atât pe plan european cât și pe plan
mondial. Procesul revoluției industriale a avut loc într-un ritm lent, anevoios, neuniform
din punct de vedere teritorial, inegal din punctul de vedere al ramurilor industriale și
fără amploarea și profunzimea pe care le-a cunoscut acest proces în Anglia sau în
Franța.
Acest proces al revoluției industriale în România cunoaște 3 etape.

Etapa 1: În Țara Românească și Moldova începe concomitent în industria alimentară și în cea


textilă (a lânii), iar în Transilvania începe în ramurile legate de agricultură, în industria
extractivă, în siderurgie și în metalurgia prelucrătoare.
Etapa 2: În Țara Românească și Moldova s-a remarcat prin apariția sporadică, în special în
industria metalurgică, a mașinilor. Continuă, în ramurile industriei alimentare (morărit, zahăr) și
a materialelor de construcții. În Transilvania, industria alimentară cunoaște o dezvoltare mai
intensă; industria textilă trece printr-un proces de extindere a mașinilor.
Etapa 3: Are loc dezvoltarea tot mai accentuată a industriei moderne mecanizate, maşinismul
fiind extins mai ales în industria alimentară, a petrolului, textilă şi a lemnului. Industria
metalurgică cunoaşte un ritm mai lent de introducere a maşinilor-unelte. O altă ramură care
suferă o dezvoltare foarte rapidă este cea a transporturilor şi telecomunicaţiilor .
Încheierea procesului revoluției industriale în țara noastră are loc atunci când, pe plan
mondial, se manifestă tot mai puternic CAPITALISMUL MONOPOLIST.

A doua Revoluție Industrială (1870-1914): a reprezentat intensificarea transformărilor


economice începute în timpul primei revoluții industriale. Au apărut noi surse de energie
(electricitate) dar și noi sectoare industriale (industria chimică, petrolieră, electrică), ambele
necesitând noi forme de organizare a afacerilor, care la rândul lor au dus la consolidarea
sistemului capitalist. De asemenea, noi țări au ajuns în stadiul de expansiune industrială, fapt
care a favorizat globalizarea comerțului, însă a dus la rivalități între Imperiile Coloniale.

6
Principalele efecte resimțite de marile state capitaliste în urma industrializării, au fost:
 Adâncirea decalajelor dintre aceste țări și restul statelor lumii;
 Accentuarea unui schimb de mărfuri neechivalent, căruia țările slab dezvoltate îi făceau
tot mai greu față;
 Decalajele economice între state se reflectau și în ceea ce privește decalajele în nivelul
de trai, în general, al populațiilor respective.

Desigur, pentru a putea observa care au fost defapt în mare parte aspectele pozitive dar
și cele negative, generate de fenomenul denumit ”Revoluția Industrială”, este nevoie de o
aprofundare în ceea ce privește întregul proces.
În urma unei atente ”cercetări”, observăm că, unul dintre principalele aspecte pozitive
este faptul că se înregistrează o creștere a productivității, care la rândul ei face ca industria să
devină capabilă să răspundă nevoilor în creștere a populației. Un alt beneficiu al procesului de
industrializare, a fost existența unei dezvoltări în domeniul transporturilor (fie că vorbim de
transportul feroviar, maritim, fluvial, aerian), fapt care la rândul lui a generat dezvoltarea
comerțului internațional (care în perioada 1820-1910 cunoaște o creștere de 1200%). Desigur,
nu putem omite și faptul că există un proces de dezvoltare și în cazul agriculturii și că, tot atunci
se dezvoltă și piața internațională (piața de capital, piața forței de muncă, piața de bunuri și
servicii).
Cu toate acestea, ca și în cazul oricărui alt proces, și industrializarea are aspectele ei mai
puțin benefice, pe care le vom cataloga ca și aspecte negative. Iar unul dintre cele mai
importante aspecte negative, este creșterea șomajului. De ce? Deoarece, așa cum spuneam la
început, acest proces este unul de trecere la mașinism. Astfel, forța de muncă (oamenii) a fost
înlocuită cu diferite mașinării, fapt ce a dus la creșterea ratei șomajului. Mai mult, introducerea
mașinăriilor a necesitat și crearea de noi fabrici, care implicit au condus la o creștere a poluării.
Iar asta nu a fost suficient, iar cu timpul, tot mai multe resurse au ajuns să fie exploatate (ne
referim la o epuizare a resurselor). Și nu în ultimul rând, este necesar să menționăm că odată cu
procesul de industrializare au apărut rivalități, conflicte între state. Într-un mod involuntar, s-a
ajuns la accentuarea decalajelor economice între state. Iar exemplele pot continua, însă, vom
trece la un alt ”proces” important, și anume, formarea și dezvoltarea pieței mondiale.
Procesul de formare și dezvoltare a pieței mondiale, cunoaște și el 4 etape, și anume:
1. Etapa manufacturieră, premașinistă: sec. XVI – deceniul 8 al sec. XVIII;
2. Etapa ”clasică”, a liberei concurențe: până în deceniul 6 – 8 al sec. XIX;
3. Etapa dezvoltării moderne: până la primul război mondial;
4. Etapa dezvoltării contemporane: după primul război mondial, până în prezent.

Și aici, putem vorbi despre niște elemente de ”cotitură”, printre care:


 Comerțul cu sclavi negri începe să fie îngreunat de legile adoptate împotriva lui. În 1807:
”Legea pentru interzicerea comerțului cu sclavi în Anglia și teritoriile ei”.
 Dezvoltarea modernă: automobilul, avionul, navigația specializată (ex.: submarinele).
 Marile canale de navigație ale lumii: Canalul Suez (1869), Canalul Corint: între Grecia
Continentală și Pelopones 91893), Canalul Kiel (1895), Canalul Panama (1914).

7
Un alt aspect pe care dorim să îl facem cunoscut prin intermediul acestui proiect se referă la
Revoluția Industrială și supremația în plan economic a Europei. Care ar putea fi legătura dintre
cele două, dacă există o legătură? În primul rând, este bine de știut că prin revoluția industrială,
supremația europeană devine și mai evidentă, observând că Europa Occidentală a organizat în
profitul său diviziunea internațională a muncii și că joacă un rol director în funcționarea
sistemului economic și financiar mondial, supremație confirmată de următoarele trăsături:
Europa Occidentală, ”uzina lumii”, importa în limita de 80% din totalul cumpărăturilor sale,
produse primare ieftine; în timp ce vânzările sale se compun pentru 90% din total, din produse
manufacturate a căror valoare a sporit prin prelucrare, în acest mod, termenii schimbului fiind
în general în favoarea țărilor europene industrializate.
Paralel cu dezvoltarea industrială a principalelor țări și cu creșterea volumului schimburilor
comerciale s-au produs și unele modificări în ceea ce privește orientarea geografică a
comerțului internațional, evidențiată în evoluția ponderii continentelor existente în comerțul
internațional. Astfel, scăderea ponderii Europei de la 67% la 61,2% în 1913 se explică, pe de o
parte prin dezvoltarea industrială și a comerțului exterior în alte continente, în primul rând în
America de Nord și, în al doilea rând, prin atragerea în comerțul internațional într-o mai mare
măsură a regiunilor slab dezvoltate din punct de vedere economic.
O altă trăsătură care vine să confirme supremația europeană este aceea că prețurile
directoare ale comerțului internațional sunt determinate în Europa, căci aceasta deține nu
numai un quasi-monopol asupra furnizării de produse manufacturate, dar influențează de
asemenea și cursul produselor brute, curs fixat cel mai adesea de bursele de comerț europene,
în special cea din Londra.
Stăpânirea marilor mijloace de transport în masă, feroviare și mai ales maritime asigură
țărilor europene și în special Marii Britanii, un control aproape exclusiv al funcțiilor de tranzit și
redistribuire a produselor între diferitele piețe ale lumii.
Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în paralel cu expansiunea comerțului
internațional, are loc și intensificarea exporturilor de capital, Europa devenind ”bancherul
lumii”. Abundența monetară și puterea financiară consolidează dominația economică a
Europei.
Printre factorii supremației economice a Europei Occidentale, regăsim: dezvoltarea politică
și economică inegală s-a tradus în faptul că în principalele țări industrializate au înregistrat o
creștere economică accentuat neuniformă. Spre exemplu, Anglia și Franța, state în care
dezvoltarea capitalismului a început mai devreme, au înregistrat o creștere a producției
industriale sub nivelul mediu al producției industriale mondiale; în timp ce în SUA și Germania,
state din linia a doua a industrializării, au înregistrat o creștere mai mare decât nivelul mediu al
producției industriale mondiale.
Prin dominația asupra schimburilor internaționale de bunuri și servicii, Europa Occidentală
își manifestă în modul cel mai evident puterea sa economică și financiară mondială.
Puterea europeană se sprijină pe câțiva piloni solizi, și anume: o forță demografică
remarcabilă, puterea industrială și un avans intelectual și tehnologic.
În final, am dori să ne raportăm la actualitatea revoluției industriale și să răspundem la una
dintre cele mai mari incertitudini cu privire la acest proces, și anume, să încercăm să vedem
dacă este considerat ca fiind un proces finalizat, sau din contră, în plină desfășurare.

8
În acest sens, economistul Jeremy Rifkin, susținea că tehnologia a intrat masiv în toate
domeniile, deschizând calea spre a treia revoluție industrială și anume digitalizarea industriei.
Rifkin, arată care sunt principalii ”stâlpi” pe care își fondează teoria celei de a treia revoluții
industriale, cea care va crea mii de întreprinderi și milioane de locuri de muncă, totul într-o
reordonare fundamentală a relațiilor umane, în primul rând prin trecerea la energia
regenerabilă, transformarea parcului imobiliar al fiecărui continent în producători de energie
verde, implementarea altor tehnologii de stocare în fiecare clădire și în întreaga infrastructură
și multe altele.
Astfel, conform acestei viziuni, oameni, mașini, resurse naturale, linii de producție,
rețele logistice, obiceiuri de consum, fluxuri de reciclare, și practic, orice alt aspect al vieții
economice și sociale vor fi conectate prin senzori și software pentru platforma celei de-a treia
revoluții industriale.
La rândul său, și economistul Nouriel Roubini, afirmă faptul că noile tehnologii, care se
dezvoltă febril și par să nu cunoască nicio limită, lasă impresia că pregătesc o a treia revoluție
industrială a omenirii, după ce am scăpat cu greu din primele două.
Mai mult, managerii din domeniul inovațiilor și cercetătorii de tot felul, par convinși că,
în sfârșit, suntem pe un trend pozitiv în ceea ce privește viitorul. Singurul nostru rol este să
observăm pașii cu care avansează robotica și automatizarea, cum sporește neîntrerupt
productivitatea și cum vin după ea profiturile companiilor.
Una dintre întrebările apăsătoare cu privire la cea de-a treia revoluție industrială, o
reprezintă: la ce ne mai trebuie locuri de muncă atunci când progresul ne asigură totul? Astfel,
trebuie să observăm că, totuși, progresul tehnologic apasă asupra societății cu 3 lacune grave:
în primul rând, crește rapid capitalul și se ”îngroașă” conturile bancare, favorizându-i firește pe
cei care dispun deja de resurse financiare. În al doilea rând, noile tehnologii sunt mari
consumatoare de forță de muncă, avantajându-i astfel pe cei care au deja un nivel ridicat de
calificare și privindu-i cu indiferență pe cei mai puțin pregătiți. Iar în cel de al treilea rând, este
de menționat faptul că tehnologiile performante sunt generatoare de șomaj, reducând drastic
locurile de muncă existente. Există riscul ca o a treia revoluție industrială să se întoarcă
împotriva celor pe care vrea să-i slujească, producând convulsii sociale, imposibil de stăpânit.
Să nu ne mirăm dacă într-un viitor apropiat o fabrică va fi deservită de 1000 roboți
specializați și un singur supraveghetor. Mai mult, noutățile tehnologice, capabile să faciliteze
contactele interumane își vor face fără îndoială datoria în domeniul educației, al sănătății, al
administrației publice și al transporturilor.
Trebuie să recunoaștem că, liderii de astăzi au în mâna lor pârghii economice și politice,
cu care pot să preîntâmpine răul, care nu mai este o noutate. Trebuie să fim conștienți de faptul
că am depășit faza primei revoluții industriale, chiar și a celei de a doua. Faza la care am ajuns
nu ne permite să scăpăm din vedere ce ne aduce bun sau periculos în inovația tehnologică a
celei de a 3-a revoluții industriale. Lucru bun este creșterea productivității, ușurarea muncii,
emanciparea țărilor emergente sau subdezvoltate, formarea specialiștilor de înaltă clasă.
Periculoasă este repartizarea inechitabilă a veniturilor, polarizarea bogăției și orice convulsie
socială pe care acestea le generează.
Răul se poate evita, învățând din experiența trecutului. Din păcate, sunt destui cei care
calcă aproape inconștienți pe urmele predecesorilor, parcă nici nu ar cunoaște experiența
acestora.

9
CONCLUZII

În primul rând, este necesar să menționăm faptul că revoluția industrială a marcat un


salt uriaș în dezvoltarea forței de producție și a însemnat victoria definitivă a relațiilor de
producție capitaliste. Diversitatea condițiilor istorice, a nivelurilor de dezvoltare economică a
imprimat anumite particularități în desfășurarea revoluției industriale în diverse țări.
În plan economic, revoluția industrială a însemnat în primul rând dezvoltarea
economiilor de piață în care aceasta a avut loc. De asemenea, încrederea în economie a crescut,
ducând astfel la o bunăstare socială. Chiar dacă la început oamenii erau nemulțumiți de faptul
că erau înlocuiți cu o forță de muncă automatizată, la sfârșitul descoperirii acestor invenții și
inovații, tot mai multe fabrici au fost construite și oamenii au realizat că într-o fabrică omul
lucrează în ”colaborare” cu mașinăria.
Revoluția Industrială a fost un fenomen care a reușit să genereze creșteri semnificative
ale producției, reușind astfel să se răspundă nevoilor în creștere ale populației. De asemenea, a
fost un proces care a consolidat supremația în plan economic a Europei.
Este important să recunoaștem și caracterul negativ al acestui proces, care în primul
rând a dus la creșterea ratei șomajului și la adâncirea decalajelor dintre state, la apariția de noi
conflicte între state, cu toate că a fost un proces menit să marcheze o dezvoltare remarcabilă în
diverse domenii.
Mai mult, trebuie să avem în vedere că nu este un proces finalizat, dimpotrivă, vorbim
despre un proces în plină desfășurare, prin avântul puternic al dezvoltării tehnologiei. Însă, cu
toate acestea, cu siguranță o dezvoltare tehnologică în care se vor stabili anumite bariere,
limite, va genera din nou o creștere a productivității si cel mai important, va ajuta la
emanciparea țărilor mai puțin dezvoltate.
În esență, putem afirma faptul că revoluția industrială a reprezentat un factor al
modernizării, dezvoltării și progresului.

10
BIBLIOGRAFIE

http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=463&idb
http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/pagina2.asp?id=cap1
http://www.ziare.com/economie/stiri-economice/profetul-crizelor-despre-cea-de-a-treia-
revolutie-industriala-1341284
http://occidentul-romanesc.com/dan-luca-revolutia-industriala-europeana/
Ashton, T.S., ”The Industrial Revolution 1760-1830”, Oxford, New York 1948
Beaud, Michel, ”Istoria capitalismului”, Editura Cartier, București, 2001
Luis Enrique Inigo Fernandez, ”Breve Historia de la Revolucion Industrial”

11

S-ar putea să vă placă și