Monahul Silvestru, cel care a trăit și a murit în fața icoanei Maicii Domnului

Părintele Silvestru Ailincăi era de loc din satul Buhalnița, județul Neamț. În tinerețe a fost
căsătorit și a avut copii. Apoi, renunțând la toate, s-a făcut călugăr în Mănăstirea Durău.
Era atât de smerit și ascultător, încât toți se foloseau de blândețea și nevoința lui. Nu știa
carte, însă se ruga ziua și noaptea, făcea metanii, lucra la grădină și era nelipsit de la
biserică. Avea și o mare evlavie către Maica Domnului. La icoana ei se ruga mereu,
zicând:

‒ Maica Domnului, ajută-mi mie, păcătosului. Maica Domnului, dă-mi sfârșitul cel
bun!

Apoi săruta icoana și se ducea la ascultare cu ochii în lacrimi.

Odată, l-a întrebat ucenicul:

‒ Părinte Silvestru, pentru ce faci atâtea metanii?

‒ Pentru păcatele mele fac metanii, că tare multe mai am... Fac metanii și pentru cele Șapte
Laude, că nu știu carte să le citesc la chilie. Fac metanii pentru copiii mei și pentru toți
oamenii, că ei n-au vreme să se roage.

De la o vreme, Părintele Silvestru surzise de tot, căci avea peste 90 de ani. Dar de la
biserică nu lipsea. Într-o zi l-au întrebat părinții:

‒ Cum te scoli noaptea la Utrenie, Părinte Silvestru, dacă nu auzi clopotul?

‒ Are Maica Domnului milă de mine, păcătosul. Când mă culc, zic: „Maica Domnului,
scoală-mă la sfânta rugăciune!”. Iar la miezul nopții, când toacă de Utrenie, cineva mă
atinge puțin și îndată mă scol.

Uneori zicea către părinți:

‒ Oare de ce nu mai vine la mine moartea asta? Se vede că-s om păcătos și încă nu m-a
iertat Dumnezeu! Părinților, rugați-vă pentru mine! spunea bătrânul lăcrimând.
Așa s-a nevoit Părintele Silvestru la Mănăstirea Durău mai mult de 20 de ani. Și îl iubeau
toți, pentru că era sporit și fără nici o răutate. Deci, precum i-a fost viața, așa i-a și fost
sfârșitul.

În toamna anului 1919, pe când erau cu toții la Utrenie și se cânta „Ceea ce ești mai
cinstită decât Heruvimii...”, Părintele Silvestru făcea metanii, după obicei, la icoana
Maicii Domnului. Apoi a rămas în genunchi, cu fruntea la pământ. Părinții credeau că l-a
furat somnul. La sfârșitul slujbei l-au deșteptat, zicând:

‒ Scoală, Părinte Silvestru, că s-a terminat Utrenia!

Dar, o, slăvită minune! Părintele Silvestru își dăduse duhul înaintea icoanei Preasfintei
Fecioare!

Atunci părinții l-au înfășurat în mantie, l-au așezat în mijlocul bisericii și a treia zi l-au
petrecut pe drumul cel de veci.