George Călinescu 1938 Roman realist-obiectiv

Caracterizarea Otiliei

Personajul este categoria fundamentală a operei literare alături de diegeză

și conflict. Roland Barthes numea personajul „ființă de hârtie” a cărei existența este
limitată între paginile cărții.

Personaj realist și modern ,Otilia Mărculescu este o tânără de 18-19 ani, fata
celei de-a doua soții al lui Costache Giurgiuveanu, femeie frumoasă și bogată care
murise „de supărare” și îi lăsase lui toată averea, împreună cu îndatorirea creșterii
Otiliei, rămasă de mică fără mamă. Costache iubește ,,fe-fe-tița”, dar avariția îl
împiedică s-o înfieze oficial și astfel să-i asigure un viitor.

Otilia este tipul femeii enigmatice, personaj central, eponim,funcțional,

fiind femeia dorită de doi bărbați și este personaj tridimensional.Este un personaj
rotund prin profunzime și complexitate, se schimbă, din adolescenta enigmatică în
femeia din fotografie despre care Felix spune: ,,femeia era frumoasă, cu linii fine,
dar nu era Otilia, nu era fata nebunatică”

Prin Otilia, romanul capătă modernitate, ea sparge tiparele clasice pe care le

unesc un avar, un arivist, o fată bătrână și nenumărați alți interesați doar de partea
materială a oricărei relații, ea aduce în prim-plan o problematică existențialistă.

Chipul ei adolescentin este încă de la început o apariție angelică ce luminează

atmosfera apăsătoare a casei: „fața măslinie cu nasul mic și ochii foarte albaștri,
arată și mie copilăroasă între multele bucle și gulerul de dantelă”. Amestec de
copilărie și adolescență cu instinct feminin sigur, naivă și plină de candoare „părea că
știe multe și intimida pe alți bărbați”.

Ea se autocaracterizează ca fiind zăpăcită, o fată care nu știe ce vrea, dar

această afirmație a ei va fi contrazisă de faptele și judecățile ei. Ea este o bună
cunoscătoare a vieții, forțată să lupte cu răutatea oamenilor.

În conturarea Otiliei, autorul folosește tehnica modernă a perspectivelor

multiple și a observațiilor psihologice, procedeu numit și tehnica reflectării
poliedrice, deoarece caracterizarea făcută de alte personaje arată păreri diametral
opuse. Va reieși un portret în oglinzi paralele cu elementele care o dezvăluie, dar și
ascund, ea reflectându-se diferit în ochii celor din jur. Pentru Moș Costache este încă
un copil pe care el îl numește ,,fetița mea” și ,,o sorbea din ochi și râdea din toată
fața lui spână”. Ea are un efect tonic asupra lui Pascalopol față de care manifestă
gesturi materne de o franchețe tulburătoare.El o vede ca fiind „o mare ștrengăriță”,
„un temperament de artistă”, „o fată gingașă care merită ocrotită”. Felix o

1
George Călinescu 1938 Roman realist-obiectiv

consideră frumoasă, altruistă, inteligentă și talentată „este foarte frumoasă și apoi

este cultă și talentată”, „frivolă numai în aparență”. Pentru Aglae e însă, este „o
fată fără căpătâi” ,,o dezvățată” , ,,o stricată” catalogări izvorâte din răutate și
invidie. Aurica o urăște și o invidiază pentru că are succes la bărbați, fapt apreciat de
Stănică care o caracterizează admirativ „deșteaptă fată, dar șireată”.

Caracterizarea indirectă dezvăluie un personaj plin de contradicții, dar și

foarte altruist. Ea se dovedește a fi foarte altruistă când renunța la iubirea pentru Felix
pentru ca să-și urmeze cariera „Cine a fost capabil de atâta stăpânirea este capabil să
înfrângă și o dragoste nepotrivită pentru marele viitor”, declară Călinescu despre
alegerile Otiliei. Astfel, pusă în situația de a face o alegere, fata decide să rămână cu
moșierul bogat, acesta fiind singurul în stare să-i satisfacă nevoile burgheze. Otilia dă
dovadă de un comportament derutant, fiind capabilă de emoții puternice, pentru a
trece cu ușurință debordantă de la o stare la alta, dovedind alte ori, în mod
surprinzător, luciditate și tact. Descrierea detaliată a camerei acesteia sugerează, în
mod indirect, firea enigmatică a fetei. Reiese ,de asemenea, firea ei imprevizibilă și
haosul aflat în viața ei prin dezordinea tinerească a lucrurilor aruncate peste tot ce
trimit către un univers spiritual al „ascunzișului feminin”, după cum spune naratorul.

Otilia rămâne într-o penumbră de mister tot romanul. Enigma ei este însăși
feminitatea ei, mereu proaspătă, de un magnetism care cucerește. La începutul relației
lor, Felix recunoaște „pentru mine, Otilia, ai început să devii o enigmă”, însă în
epilog vedenia femeia frumoasă lipsită de scânteie. Afirmația din acel moment a lui
Pascalopol „pentru mine este o enigmă” arată că este singurul care își dă seama de
profunzimea ei.

Așadar în concluzie, personajul principal feminin și eponim al romanului ,,

Enigma Otiliei” reprezintă eternul feminin, plin de mister, care fascinează prin
sensibilitate și maturitate. Un astfel de personaj captează atenția lectorului,
personalitatea lui intrigă și rațiunea încearcă să pătrundă dincolo de sinuozitățile
deconcentrate, spre găsirea unei motivații semnificative, o asemenea individualitatea
este Otilia. Călinescu spune despre aceasta „Otilia este eroina mea lirică, proiecția
mea în afară, o imagine lunară și feminină... Otilia este oglinda mea de argint”.