Sunteți pe pagina 1din 9

Cursul 2

Teoria generala a contractului

1. Notiunea de contract. Clasificarea contractelor

7.1.1. Definitia contractului


Potrivit art. 1166 C. civ. „Contractul este acordul de vointe dintre doua sau mai multe persoane cu
intentia de a constitui, modifica sau stinge un raport juridic". Observam ca aceasta definitie nu este
decat o reiterare a art. 942 din vechiul Cod civil. Contractul este sinonim cu conventia, deoarece
ambele au aceeasi semnificatie. De altfel, practica judiciara foloseste termenii de „contract" și
„conventie" cu același inteles.

Contractul unilateral și actul juridic unilateral


Contractul unilateral genereaza obligatii doar in sarcina uneia din parti. El este un act juridic
bilateral, deoarece este incheiat prin acordul de vointa a cel putin doua persoane. Marea majoritate
a contractelor gratuite sunt unilaterale: donatia, fidejusiunea, como-datul, depozitul, gajul.
Actul juridic unilateral consta in manifestarea de vointa a unei singure persoane (de
exemplu: testamentul, gestiunea de afaceri, renuntarea la un drept sau la o garantie, declaratia de
acceptare sau renuntare la succesiune etc.). S-a considerat insa ca și alte obligatii pot izvori dintr-
un act juridic unilateral: obligatia ofertantului de a mentine oferta un anumit timp, stabilit expres
sau tacit; obligatia cuprinsa intr-un titlu la purtator; obligatia promitentului fata de tert,ul beneficiar
intr-o stipulatie pentru altul. Aceste din urma abligatii au fost considerate aplicatiuni ale
angajamentului unilateral de vointa.
Ceea ce trebuie insa retinut: a nu se confunda contractul unilateral cu actul juridic
unilateral. Asa cum am vazut, contractul unila-teral este un act bilateral care da naștere obligatiei
numai in sarcina uneia din parti, iar contractul bilateral sau sinalagmatic este un act bilateral, care
da nastere la obligatii intsrdependente și reciproce in sarcina ambelor parti. Actul unilateral este
manifestarea de vointa a unei singure parti, iar un asemenea act nu este niciodata un contract.
Consacrat in alte sisteme de drept ca izvor de obligatii, actul juridic unilateral nu avea o
asemenea calitate sub vechiul Cod civil. Contestat de unii doctrinari, sustinut de altii, legiuitorul a
optat pentru consacrarea expresa a actului juridic unilateral ca izvor de obligatii. Astfel, art. 1324
C. civ. prevede ca „este unilateral actul juridic care presupune numai manifestarea de vointa a
autorului sau".
Regimul juridic al actului juridic unilateral este conturat de dispo-zitiile aplicabile in
materia contractului, afara de cazul in care prin lege nu se prevede altfel.
Efectele pe care le produc actele juridice unilaterale. Desi a luat nastere in mod valabil,
producerea efectelor de catre actul juridic unilateral poate fi conditionata sau nu de comunicarea
acestuia. In mod uzual, pentru a produce efecte actul juridic unilateral nu este supus comunicarii.
El leaga pe autorul manifestarii de vointa doar prin simpla manifestare de vointa. In schimb, nu
genereaza drepturi Si obligatii in sarcina altor persoane, precum destinatarul ofertei.
Cu toate acestea, potrivit art. 1326 C. civ., actul unilateral este supus comunicarii:
- atunci cand constituie, modifica sau stinge un drept al destinatarului;
- ori de cate ori informarea destinatarului este necesara potrivit naturii actului.
Modalitatea efectuarii actului juridic este lasata la aprecierea emitentului, care, in functie de
imprejurari, va comunica actul juridic unilateral intr-o modalitate adecvata. Astfel, comunicarea
se poate face prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire, fax, mijloace electronice (e-
mail), prin inmanare sub semnatura sau in orice alta maniera care sa asigure comunicarea textului
§i sa per-mita dovedirea comunicarii.
In anumite situatii legea poate supune aceasta comunicare unor conditii suplimentare, unei
maniere particulare de realizare.
Actele juridice unilaterale supuse comunicarii vor produce efec-te din momentul in care
comunicarea ajunge la destinatar, chiar daca acesta nu a luat cuno§tinta de aceasta din motive care
nu ii sunt imputabile.

7.1.2. Clasificarea contractelor


Exista o varietate de specii de contracte, iar delimitarea fiecarei specii prezinta importanta nu
numai teoretica, insa și practica. De exemplu, știind ca un contract se incadreaza in categoria
contractelor sinalagmatice, inseamna ca i se vor aplica toate regulile comune contractelor
sinalagmatice.
Autorii au prezentat variate criterii de clasificare generala a contractelor. Ierarhizarea
criteriilor a fost facuta dupa cele mai diver-se considerente (politice, economice sau sociale). Unele
categorii de contracte rezulta in mod expres din Codul civil (art. 1171-1177 C. civ.), altele rezulta
implicit din Cod, iar autorii au propus și alte criterii de clasificare, avand in vedere evolutia vietii,
evolutie care este indispensabila și dreptului.

A. Contractele sinalagmatice (bilaterale) și contracte unilaterale


Potrivit art. 1171 C. civ., contractul este sinalagmatic atunci cand obligatiile nascute din
acesta sunt reciproce și interdependente. In caz contrar, contractul este unilateral, chiar daca
executarea lui presupune obligatii in sarcina ambelor parti.
Contractul este intotdeauna un act bilateral, insa din punctul de vedere al obligatiilor pe
care le genereaza, el poate fi și unilateral. Deci clasificarea contractelor in sinalagmatice Si
unilaterale are in vedere efectele lor, adica obligatiile pe care le nasc. Codul desemneaza
contractele bilaterale Si prin termenul de sinalagmatice. Specificul contractului sinalagmatic
consta in caracterul reciproc și interdependent al obligatiilor partilor. Contractul bilateral generea-
za drepturi și obligatii pentru ambele parti contractante, fiecare din acestea avand o dubla calitate,
de creditor §i debitor (de exemplu: contractele de vanzare-cumparare; contractele de inchiriere;
con-tractele de societate etc.).
In cazul contractelor unilaterale se nasc obligatii numai pentru una din partile contractante
(de exemplu: donatia, depozitul sau mandatul gratuit, imprumutul, fideiusiunea etc.). Fiecare
dintre parti are doar calitate de creditor sau debitor. Am vazut cum nu trebuie sa se confunde
contractul unilateral cu actul juridic unilateral.

B. Contracte cu titlu oneros și contracte cu titlu gratuit


Clasificarea are in vedere scopul vizat de parti la încheierea unor asemenea contracte.
Articolul 1172 C. civ. prevede: „Contractul prin care fiecare parte urmarește sa iși procure
un avantaj in schimbul obligatiilor asumate este cu titlu oneros. Contractul prin care una dintre
parti urmareste sa procure celeilalte parti un beneficiu, fara a obtine in schimb vreun avantaj, este
cu titlu gratuit (s.n.).
Contractul cu titlu oneros este acel contract prin care fiecare parte urmareste sa obtina un
folos, un echivalent, o contraprestatie, in schimbul obligatiei ce-și asuma. Cauza juridica a
obligatiei fiecarei parti include, ca element esential, reprezentarea contraprestatiei la care se obliga
cealalta parte. Prin esenta lor, unele contracte sunt oneroase: vanzare-cumparare, locatiune etc., pe
cand altele nu pot fi oneroase (de exemplu, comodatul). Daca la un imprumut de folosinta s-ar
stipula un pret pentru folosinta bunului, ne-am gasi in prezenta unui contract de locatiune.
Prin acordul lor de vointe, partile pot da caracter oneros sau gratuit unui contract. Un
mandat sau un depozit poate fi oneros sau gratuit, conform intelegerii partilor.
Contractul gratuit este acel contract prin care una din parti se obliga sa procure celeilalte
un folos patrimonial, fara a primi nimic in schimb. Exista unele contracte care prin esenta lor sunt
gratuite: donatia, comodatul, fideiusiunea etc., iar altele nu pot avea nicio-data caracter gratuit
(contractele de vanzare-cumparare, schimb, locatiune).
Contractele cu titlu gratuit se impart in liberalitati și contracte dezinteresate. Liberalitatea
este acel contract gratuit prin care debitorul isi asuma obligatia de a da creditorului un bun, fara a
primi in schimb niciun echivalent. Prin astfel de contracte, patrimoniul debitorului se diminueaza.
Cel mai concludent exemplu de libertate este donatia.
Contractul dezinteresat este acel contract gratuit prin care debitorul isi asuma obligatia de
a face creditorului un serviciu neremune-rat, fara a-§i diminua prin aceasta patrimoniul sau. Sunt
asemenea contracte: mandatul, comodatul, depozitul etc.
Este important sa nu se confunde contractele unilaterale și sinalagmatice cu contractele cu
titlu oneros și cu titlu gratuit.

C. Contracte comutative și contracte aleatorii


Potrivit art. 1173 C. civ., este comutativ contractul in care, la momentul incheierii sale,
existenta drepturilor §i obligatiilor partilor este certa, iar intinderea acestora este determinata sau
determinabila. Contractul comutativ este acel contract oneros, la incheierea caruia partile cunosc
intinderea prestatiilor la care se obliga și pot aprecia valoarea acestora ca fiind echivalenta. Marea
majoritate a contractelor oneroase sunt comutative.
Alineatul (2) al art. 1173 C. civ. arata ca este aleatoriu contractul care, prin natura lui sau
prin vointa partilor, ofera cel putin uneia dintre parti șansa unui castig și o expune totodata la riscul
unei pierderi, ce depind de un eveniment viitor și incert. Contractul aleatoriu este acel contract
oneros, la incheierea caruia partile nu cunosc existenta sau intinderea exacta a avantajelor
patrimoniale ce vor rezulta pentru ele din contract, fiindca au inteles sa se oblige in functie de un
eveniment viitor și incert, denumit alea, care com-porta, pentru fiecare dintre parti, o Sansa de
castig sau un risc de pierdere. Sunt considerate contracte aleatorii: contractele de ren-ta viagera §i
de intretinere (elementul aleatoriu constituindu-l data decesului beneficiarului rentei sau
intretinerii), contractele de asigurare, de loterie, pariul etc.

D. Contracte numite și contracte nenumite


Dupa cum sunt sau nu reglementate de legea civila și calificate prin denumiri speciale,
contractele se impart in contracte numite și contracte nenumite. Existenta acestei clasificari se
deduce, la nivelul textelor legale, din prevederile art. 1168 C. civ., care stabi-leste ce drept comun
este aplicabil contractelor „nereglementate", adica nenumite.
Contractele numite sunt acele contracte al caror continut esen-tial este expres reglementat
prin norme de drept, imperative sau supletive, și a caror denumjre corespunde operatiei economice
la care se refera. Sunt contracte numite: contractul de vanzare-cumparare, contractul de mandat,
contractul de antrepriza, contractul de depozit, mandatul, contractul de societate, ipoteca,
contractul de gaj, intretinere etc.
Contractele nenumite sunt acele contracte care sunt lipsite de o denumire legala și al caror
continut nu este expres reglementat prin norme de drept, ci este stabilit de catre parti, fie prin
combinarea unor elemente specifice diferitelor contracte numite, fie prin stabilirea unor elemente
noi, independent de orice contract numit. Contractele nenumite sunt o consecinta a libertatii de
vointa a partilor, care pot recurge la diferite forme de contracte. Un asemenea contract este o creatie
a partilor §i putem exemplifica: contract de asistenta, de hotelarie etc.

E. Contracte consensuale, solemne și reale


Dupa modul de formare valabila, contractele se impart in contracte consensuale, solemne
și reale.
Contractul consensual este contractul care se incheie valabil prin simplul acord de vointa
al partilor - solo consensu - fara indeplinirea vreunei formalitati. Marea majoritate a contractelor
sunt consensuale. De exemplu, daca o parte a acceptat sa vanda, iar cealalta sa plateasca pretul,
contractul de vanzare-cumparare a fost incheiat.
In dreptul nostru actioneaza principiul consensualismului, adica incheierea contractelor are
loc prin simplul acord de vointa al parti-lor. El este consacrat de art. 1178 C. civ.: „Contractul se
incheie prin simplul acord de vointe al partilor, daca legea nu impune o anumita formalitate pentru
incheierea sa valabila". Același consensualism il regasim reluat in materia vanzarii, in art. 1674 C.
civ.: „Cu exceptia cazurilor prevazute de lege ori daca din vointa partilor nu rezulta contrariul,
proprietatea se stramuta de drept cumparatorului din momentul incheierii contractului, chiar daca
bunul nu a fost predat ori pretul nu a fost platit inca".
Daca, in dreptul civil, consensualismul este principiul, contractele solemne și reale sunt
exceptia.
Contractul solemn este acel contract care se incheie valabil numai prin exprimarea
consimtamantului partilor intr-o anumita forma solemna sau trebuie sa fie insotit de anumite
solemnitati prevazute de lege. Daca partile s-au invoit ca un contract sa fie incheiat intr-o anumita
forma, pe care legea nu o cere, contractul se socoteste valabil, chiar daca forma nu a fost respectata.
Forma solemna este ceruta pentru insași valabilitatea contractului. Formei solemne i se mai
spune forma ad validitatem sau ad solemnitatem. Incalcarea formei solemne atrage nulitatea
absolu-ta a contractului. Este, astfel, lovit de nulitate absoluta contractul incheiat in lipsa formei
pe care, in chip neindoielnic, legea o cere pentru incheierea sa valabila. Exemple: donatia,
contractul de ipo-teca imobiliara, vanzarea imobilelor, contractele prin care se stra-muta sau se
transfera drepturi reale care urmeaza sa fie inscrise in cartea funciara. Toate donatiile trebuie
incheiate in forma autentica, cu exceptia donatiei de bunuri mobile - solemnitatea care trebuie
indeplinita in acest caz fiind remiterea bunurilor de la donator la do-nator -, precum §i donatiile
indirecte și donatiile deghizate.
Contractul este real atunci cand, pentru validitatea sa, este necesara remiterea bunului.
Contractul real este acel contract pen-tru a carui incheiere valabila consimtamantul partilor trebuie
sa fie materializat in predarea lucrului la care se refera. Vom include in categoria contractelor reale
contractele de imprumut (de folosinta și de consumatie), depozit, gaj, precum și contractele de
transport de marfuri. Particularitatea acestor contracte este ca unele dintre obligatiile care
alcatuiesc continutul contractului nu iau nastere sau nu devin exigibile decat in momentul predarii
lucrului.
F. Contracte cu executare imediata și contracte cu executare succesiva
O asemenea clasificare se face in functie de modul de executare a contractelor.
Contractul cu executare imediata este acel contract care are ca obiect una sau mai multe
prestatii care se executa instantaneu, dintr-o data.
Contractul cu executare succesiva este acel contract in care obligatiile partilor (sau cel putin
ale uneia din ele) se executa in timp, printr-o serie de prestatii repetate la anumite intervale. O
prestatie continua vom avea, de exemplu, in cazul asigurarii folosintei lucrului, in contractul de
locatiune, iar prestatii repetate, la intervale de timp, vom avea in cazul platii lunare a chiriei. Sunt
contracte cu executare succesiva: contractul de munca, contractul de societate, contractul de
asigurare etc.
Suspendarea executarii obligatiilor este posibila doar la contrac-tul cu executare succesiva.
De asemenea, in cazul celor doua for-me de contracte, in mod diferit se va pune Si problema
riscurilor contractuale.

G. Contracte principale și contracte accesorii


Contractul principal este acel contract care are o valoare juridica de sine statatoare și nu
depinde de niciun alt contract.
Contractul accesoriu este acel contract care nu are o existenta și o valoare juridica de sine
statatoare, ci depinde de existenta unui alt contract principal.
Un contract accesoriu poate fi incheiat concomitent cu contractul principal sau ulterior. El
poate fi cuprins intr-o clauza speciala in chiar cuprinsul contractului principal, dar poate fi incheiat
și printr-un act distinct. Intotdeauna soarta contractului accesoriu depinde de soarta contractului
principal (accesorium sequitur principale). In mod obisnuit, contractele accesorii sunt incheiate
pentru garantarea executarii contractului principal (contractul de ipoteca, gaj, fideiusi-une, clauza
penala, clauza de arvuna etc.).

H. Conceptia clasica liberala a impus contractul ca fiind opera a doua parti egale, care decid
asupra naturii și continutului acestuia. Se afirma insa ca, practic, acordul ar fi doar opera exclusiva
a uneia dintre parti, cealalta parte avand doar libertatea sa adere sau nu la acel contract. Aceasta
situatie este intalnita foarte frecvent in cazul contractelor profesioniștilor, adica a acelor contracte
prin care profesionistul isi realizeaza obiectul de activitate, realizeaza activitatea specifica
intreprinderii sale. De exemplu, in cazul in care comercian-tul are drept obiect de activitate
furnizarea de bunuri, contractul sau principal este contractul de furnizare de bunuri. Contractul
prin care un arhitect isi realizeaza activitatea sa este contractul de proiectare. Celelalte contracte
ale sale sunt auxiliare; ca finalitate ele servesc atingerii scopului profesionistului, dar pe langa
contractul principal.
Ca urmare, in sfera activitatii profesionistilor, rolul vointei partilor in formarea
contractelor este diferit, criteriu potrivit caruia contractele pot fi clasificate in:
- contracte negociate, contracte fortate, contracte de adeziune;
- contracte in forma simplificata (oferta urmata de acceptare; comanda urmata de
executare), contracte complexe sau grupuri de contracte, in cazul carora existenta sau executarea
unui contract determina existenta sau derularea unuia sau altora, toate contractele din grup
conlucrand la realizarea scopului general al partilor in cadrului grupului de contracte1.

7.1.3. Contracte negociate. Contracte de adeziune. Contracte fortate


1
GH. PIPEREA, Introducere în dreptul contractelor profesionale, op. cit., p. 70.
A. Contractele negociate
Contractul negociat este tipul traditional de contract, el fiind rezultatul discutiilor dintre
partile contractante care se poarta in asa numita perioada precontractuala. Partile care negociaza
au libertatea sa puna capat discutiilor pe care le-au inceput in vederea ajungerii la realizarea
acordului de vointa; aceasta libertate apartinand fiecarui participant la negociere. Libertatea
contractuala presupune posibilitatea participantilor la circuitului contractual de a purta discutii
paralele și de a compara diversele propuneri sau oferte, optand pentru cea mai avantajoasa.
Actualul Cod civil, spre deosebire de cel anterior, reglementeaza expres regulile referitoare
la negocierea contractelor, instituind Si sanctiuni pentru nerespectarea lor2.

B. Contractele de adeziune
Deși oamenii sunt egali in drepturi, ei nu sunt egali in fapt. Ca urmare, cei puternici sau
bogati au libertatea de a impune celor slabi sau saraci conditiile contractuale. Unele marfuri și
servicii pot fi procurate doar de la anumiti profesionisti care impun clientilor lor contracte tip
(contracte tipizate) sau contracte de adeziune - asa cum au fost ele intitulate in actualul Cod civil.
In legislatia anterioara datei de 1 octombrie 2011 nu exista reglementat un contract cu o asemenea
denumire, desi in practica era foarte des intalnit. Inclus in prevederile legale, acest tip de contract
s-a transformat din contract nenumit in contract numit, avand denumire consacrata și reglementare
de sine statatoare.
Contractul de adeziune este definit in art. 1175 C. civ. ca fiind acel contract ale carui clauze
esentiale sunt impuse ori sunt redac-tate de una dintre parti, pentru aceasta sau ca urmare a
instructiunilor sale, cealalta parte neavand decât sa le accepte ca atare3. In acest tip de contract, ale
carui clauze sunt stabilite numai de una dintre parti, cealalta parte nu are posibilitatea de a le discuta
sau negocia, ci doar facultatea de a adera la contract, acceptandul ca atare, sau de a nu contracta.
De exemplu, intr-un contract de furnizare de energie electrica consumatorul trebuie sa
incheie contractul, avand interesul de a beneficia de energie electrica; similar, producatorul are
interes de a comercializa energia pe care o produce, incheind contractele co-respunzatoare. Mai
mult, in contractele de furnizare de utilitati, de cele mai multe ori consumatorul nu are nici
posibilitatea de a-Si ale-ge partenerul contractual, deoarece exista un singur furnizor pentru
serviciul respectiv.
Multe din contractele profesionale sunt contracte de adeziune. Ele sunt foarte frecvente in
prezent: contractele de asigurare, contractele de furnizarea a utilitatilor (apa, gaz, electricitate),
contractele de telefonie fixa sau mobila, contractele de transport, contractele de servicii de
televiziune prin cablu, contractele bancare (care cuprind o parte nenegociabila impusa clientului
sub forma unor clauze standard denumite „conditii generale"), contractele incheiate pe baza
caietelor de sarcini (care sunt parte componenta din contractul incheiat), contracte de leasing,
contracte de franciza.
Specificul acestor contracte consta in faptul ca ele nu se incheie in urma discutiilor sau
negocierilor libere, la fel ca in dreptul privat clasic, ci prin adeziune a partii contractante mai slabe
din punct de vedere economic la proiectul de contract al carui continut este pre-stabilit de catre

2
Pentru o analiza referitoare la contractual de negociere, sub denumirea de „acord de principiu", a se vedea J.
Goicovici, Acordul de principiu, in Dreptul nr. 4/2002, p. 47 și urm.
3
In Codul civil din Quebec, acest contract este prevazut in articolul 1379 și este numit „le contrat d'adhesion'.
Dispozitiile legale au aceeasi esenta: „les stipulations essentielles qu'il comporte ont ete imposees par l'une des
parties ou redigees par elle, pour son compte ou suivant ses instructions, et qu'elles ne pouvaient etre librement
discutees"; a se vedea I. Borl, Codul civil din Quebec: sursa de inspiratie in procesul de recodificare a dreptului civil
roman, in S.U.B.B. nr. 1/2011, p. 5 și urm.
partea contractanta mai puternica. Ele deriva din inegalitatea economica care exista intre partile
contractante.
Intr-o mare parte din contractele incheiate de profesionisti una din partile contractante este
consumatorul, iar contractele incheiate intre profesionisti și consumatori sunt de multe ori
contracte de adeziune. Valabilitatea acestora este supusa prevederilor legislatiei referitoare la
protectia consumatorului. Pentru protectia consumatorilor, a partii careia i s-au impus conditiile
contractuale fara posibilitatea de negociere, art. 1177 C. civ. arata expres ca acest tip de contract
ramane supus legilor speciale și doar in completare se vor aplica dispozitiile Codului civil.
Contractele de adeziune au o parte predeterminata, nenegociabila, care se impune uneia din
parti sub forma conditiilor generale, preturi sau tarife minimale ori clauze standard.
Clauzele standard sunt stipulatiile stabilite in prealabil de una dintre parti pentru a fi
utilizate in mod general și repetat și care sunt incluse in contract fara sa fi fost negociate cu cealalta
parte.
In ideea de a proteja partea slaba, anumite clauze standard, impuse partii slabe sunt valabile
și produc efecte doar daca respecta prevederile art. 1203 C. civ. referitoare la clauzele neuzuale.
Pentru ca aceste clauze sa produca efecte este necesar sa fie acceptate, in mod expres, in
scris, de cealalta parte.

C. Contractele fortate sau impuse


Libertatea de contracta se concretizeaza și in alegerea partenerului contractual și in dreptul
de a nu contracta. Cu toate acestea, de foarte multe ori incheierea sau executarea unor contract este
impusa de lege.
Este cazul contractelor de asigurare de raspundere civila pentru accidente de circulatie
necesare pentru a putea circula pe drumurile publice cu autoturismul, contractul de asigurare a
locuintei pentru unele riscuri (inundatie, cutremur etc.). Pentru exercitarea unor profesii
reglementate sau autorizate este necesar sa se incheie un contract de asigurare de raspundere
profesionala (avocat, practician in insolventa, medic). Contractul de munca este un contract pe
care trebuie sa il inchei daca doresti sa desfa~ori activitate in calitate de salariat 4. Intra in aceasta
categorie și contractele pe care trebuie sa le incheie medicii de familie cu casele de sanatate pentru
a li plati senriciile medicale prestate.
Neindeplinirea obligatiei legale de a incheia aceste contracte atrage sanctionarea celui care
nu s-a conformat. De obicei sanctiunea este administrativa (amenda, suspendarea permisului de
conducere) dar poate fi și civila (amenzi cominatorii, daune cominatorii).

7.1.4. Contracte simple. Contracte complexe. Grupuri de contracte


Dupa structura lor, contractele se clasifica in contracte simple, contracte complexe și grupuri de
contracte.

A. Contractele simple
Majoritatea contractelor sunt contracte simple, adica realizeaza o singura operatiune
juridica. De exemplu, prin intermediul contractului de vanzare-cumparare se realizeaza transferul
dreptului de proprietate de la vanzator la cumparator.

B. Contractele complexe

4
Contractul de munca este și un contract de adeziune, deoarece o mare parte din clauze sunt prestabilite de
angajator, iar o parte este reglementata prin lege.
Contractele complexe sunt acelea prin intermediul carora se realizeaza doua sau mai multe
operatiuni juridice. Ele au o structura complexa și rezulta din combinarea a doua sau mai multe
contracte simple.
Contractul complex poate fi privit ca o alaturare a contractelor componente, fiecare supus
regimului sau juridic propriu, care va fi aplicabil in continuare in mod distinct fiecarui contract
component. De asemenea, poate fi considerat ca un unic contract original prin care se realizeaza o
operatiune juridica originala; contractul original imprumuta trasaturi de la componentele din a
caror imbinarea a rezultat, fara sa i se aplice insa regimul juridic al acestora, regimul juridic propriu
fiind și el unul original.
Un exemplu de acest gen este contractul de leasing, in prezent un contract numit,
reglementat de O.G. nr. 51/1997 privind operatiunile de leasing.

C. Grupuri de contracte
Prin grup de contracte intelegem doua sau mai multe contracte strans legate intre ele prin
faptul ca sunt incheiate in vederea realizarii aceluiași obiect final, contracte care insa iși conserva
propria individualitate5.
Deosebirea esentiala fata de contractele complexe este aceea ca in grupul de contracte,
contractele componente nu se contopesc, nu isi pierd individualitatea și nu genereaza o operatiune
juridica originala, un hibrid.
In principiu, toate aceste tipuri de contracte pot fi incheiate de profesionisti fie in realizarea
activitatii intreprinderii lor, fie in mod similar de un neprofesionist. De exemplu, incheierea unui
contract de vanzare-cumparare in care un profesionist persoana fizica achizitioneaza produse de
papetarie pentru el și familia sa.
Grupul de contracte cu structura lineara consta intr-o inlantuire de contracte de aceea§i
natura care are acelasi obiect material. De exemplu, seria de vanzari succesive, toate avand acela§i
obiect: producatorul vinde angrosistului care, la randul sau, vinde detailistului, care, la randul sau,
vinde acelasi bun consumatorului.
Grupul de contracte cu structura radianta consta in aceea ca doua sau mai multe
subcontracte se grefeaza pe un contract prin-cipal al carui obiect se urmarește a fi realizat prin
executarea tuturor contractelorl6 (contractul de proiectare a unui edificiu in care pro-iectantul
general subcontracteaza proiectarea partilor de arhitectura, a partii de structura de rezistenta, partea
de instalatii electrice, instalatii termice și de ventilatie etc.). Toate contractele au aceeași natura,
numai ca unul este principal, iar celelalte ii sunt subordonate și sunt dependente de cel principal.
In sfera grupului de contracte s-a dezvoltat teoria raspunderii contractuale pentru fapta
altuia ca raspundere autonoma distincta fata de raspunderea pentru fapta proprie a debitorului legat
con-tractual in mod direct de creditor. Debitorul va raspunde contrac-tual fata de creditorul sau
pentru faptele tertelor persoane pe care el le-a introdus sau antrenat in executarea contractului, cum
ar fi: proprii prepusi, subcontractantii, partenerii din contractele accesorii etc. Astfel, antreprenorul
va fi raspunzator fata de clientul sau pentru faptele subantreprenorilor carora le-a incredintat

5
G. VINEY, P. JOURDAIN, Traite de droit civil. Les effets de la responsabilite, ed. a 2-a, LGDJ, Paris, 2001, p. 1033
și urm.; G. VINEY, Introduction a la responsabilite, ed. a 3-a, LGDJ, Paris, 2008, p. 490-527, p. 563-611 și urm.; L.
Pop, Tratat de drept civil. Obligatiile. Vol. ll. Contractul, Ed. Universul Juridic, București, 2009, p. 133, 134; I.
DELEANU, Partile și tertii. Relativitatea și opozabilitatea efectelor juridice, Ed. Rosetti, Bucure~ti, 2002, p. 43 Si
urm.; L. Pop, Raspunderea civila contractuala pentru fapta altuia, in Dreptul nr. 11/2003, p. 66 și urm.; I. DELEANU,
Grupurile de contracte și principiul relativitatii efectelor contractului - raspunderea contractua/a pentru fapta altuia, in
Dreptul nr. 3/2002, p. 15 și urm.
6
L. Pop, op. cit., p. 133.
executarea unei parti din contract. Acest tip de raspundere nu era consacrata in legislatia din
Romania in vigoare inainte de 1 octombrie 2011. In prezent, art. 1519 C. civ., cu denumirea
marginala „Raspunderea pentru fapta tertilor", arata ca, in lipsa de stipulatie contrara, debitorul
raspunde pentru prejudiciile cauzate din culpa persoanei de care se foloseste pentru executarea
obligatiilor contractuale7.

7
M. DUMITRU, Drept civil. Teoria generală a contractului profesional, op cit., p. 123.

S-ar putea să vă placă și