FORMAREA STATELOR MEDIEVALE ROMANESTI

Odata cu desavarsirea procesului de formare a poporului roman si a limbii romane (secolele

VIII-IX), in istoria ce se scria in spatiul carpato-danubiano-pontic incepe o noua etapa –
constituirea statelor medievale romanesti.

 PREMISELE FORMARII STATELOR MEDIEVALE ROMANESTI

Formarea statelor medievale romanesti este, in primul rand, rezultatul actiunii mai multor factori
interni: formarea relatiilor feudale, necesitatea protejarii averii acumulate de diferitele paturi sociale,
a reglementarii relatiilor dintre aceste paturi, a apararii cailor comerciale internationale care
strabateau spatiul romanescu si a centrelor de comert intern (iarmaroace, asezari orasenesti), a
valorificarii economice a noilor terenuri etc.

Premisele interne au fost favorizate de anumite imprejurari externe. Astfel, in perioada care a urmat
dupa invazia tatarilor din 121, a fost lichidata pentru o vreme hegemonia regatului maghiar la sud si
est de Carpati, ceea ce a permis formatiunilor statale romanesti din aceasta zona sa evolueze spre
intarirea propriei organizari interne si extinderea lor teritoriala.

 ETAPELE FORMARII STATELOR MEDIEVALE ROMANESTI

Constituirea statelor medievale romanesti a decurs in cateva etape: unificarea teritoriala, formarea
structurilor sociale, a institutiilor centrale statale de guvernare si obtinerea independentei,
recunoscuta de tarile vecine. Procesul de formare a statelor romanesti si-a gasit expresie in formula
acceptata de istorici despre evolutia societatii romanesti, de la sat la stat. Aceasta formula explica
esenta procesului care a avut la baza consolidarea obstei satesti (in frunte cu juzi sau cnezi) ca forma
initiala de organizare sociala si autoadministrare in perioada de dupa retragerea legiunilor romane
din Dacia.

Interesele comune de aparare si de valorificare a terenurilor agricole serveau drept baza pentru
unirea mai multor obsti in uniuni de obsti, cu o capetenie unica, numita voievod, cnez sau ban.
Necesitatile de aparare in fata incursiunilor razboinice ale migratorilor au dus la aparitia unei forme
mai avansate in comparatie cu uniunile de obsti. Acestea erau voievodatele, cnezatele si banatele,
formatiuni ce intruneau cateva uniuni de obsti. Faptul ca aceste formatiuni erau preponderent
numite in termeni slavi sugereaza faptul ca formarea lor s-a produs in perioada asimilarii elementului
slav la nord de Dunare, in secolele VII-VIII.
FORMAREA STATULUI MEDIEVAL TARA ROMANEASCA

Formarea statului medieval Tara Romaneasca s-a desfasurat de-a lungul unei perioade istorice,
cunoscand urmatoarele etape:

1. PRIMA ETAPA: a pornit din dreapta Oltului, din nordul Olteniei, in forma unificarii cnezatelor
intr-un voievodat. Litovoi, ce stapanea un cnezat („Tara cnezatului lui Litovoi voievodul”), si-a
intins puterea si asupra altora. La o distanta de aproape trei decenii, in 1272-1275, un urmas
al lui Litovoi, purtand acelasi nume, face un pas mai departe, refuzand suzeranitatea maghiara
si opunandu-se cu forta regalitatii. In 1277 are loc o lupta care se sfarseste cu moartea lui
Litovoi si cu caderea in prizonierat a lui Barbat, fratele sau. In schimbul unei mari sume de
bani, el se rascumpara si, datorita puterii pe care o reprezenta voievodatul, pastreaza
stapanirea acestuia.
2. A DOUA ETAPA: a avut loc la inceputul sec. al XIV-lea. Porneste din stanga Oltului, de la
formatiunea prestatala a lui Seneslau. Sapaturile arheologice de la Arges au dezvaluit
existenta unui centru politic care data de la inceputul sec. al XIII-lea, corespunzator vremii lui
Seneslau. In regiunea Campulung Arges existau din vechime asezari comerciale, in care se
desfasura o intensa viata economica. La inceputul sec. al XIV-lea, izvoarele mentioneaza ca
stat organizat Valahia nord-dunareana si numele conducatorului – „mare voievod” si „domn”.
La scurt timp, izvoarele semnaleaza pe Basarab (fiul lui Tihomir) in fruntea unei formatiuni
politice care participa la confruntarile militare ale vremii. Cum anume a avut loc unificarea
formatiunilor politice, izvoarele nu ne marturisesc. Ceea ce cunoastem este existenta, la
inceputul deceniului al III-lea, sec. al XIV-lea, a statului Tara Romaneasca. Basarab a fost cel
care a unificat cnezatele si voievodatele, a cuprins si voievodatul lui Litovoi, sudul Moldovei si,
in cele din urma, parti din Banatul de Severin. Capitala noului stat, centrul sau politic si
ecleziastic, era la Arges. Basarab a izbutit sa confere statului muntean un rol in sud-estul
Europei, prin aliantele politice stabilite cu bulgarii impotriva Bizantului.
Situatia politica a noului stat, precum si incercarea de a-si desavarsi formarea prin unirea
Banatului de Severin, l-au adus pe Basarab la conflictul cu Ungaria angevina. Actiunile politice
ale domnului roman constituiau manifestari evidente spre independenta. Pretentiilor de
suzeranitate ale regelui maghiar asupra teritoriilor Tarii Romanesti li s-a opus politica marelui
voievod care a modificat, prin intemeierea statului, raportul de forte din zona.
Acestea au fost motivele care l-au determinat pe regele Ungariei, Carol Robert,
impreuna cu marii feudali maghiari din Transilvania, sa porneasca razboiul impotriva Tarii
Romanesti. Campania odata pornita, ostile regelui se indreapta spre Arges, in pofida
propunerilor de pace pe care le face Basarab. La intoarcerea ostilor regale, romanii le
asteapta la un loc intarit, numit, in Cronica pictata de la Viena, posada, si le infrang (9-12
noiembrie 1330). Biruinta romanilor de la Posada a insemnat castigarea independentei si
incheierea procesului de formare a statului.
 FORMAREA STATULUI MEDIEVAL TARA MOLDOVEI
După marea invazie mongolă din 1241, ținutul dintre Carpați și Nistru a rămas sub
ascultarea urmașilor lui Ginghis Han. Deseori mongolii (tătarii) treceau peste munți, în
Transilvania și Ungaria, prădând, arzând și făcându-i pe nobili robii lor. De aceea, regii
maghiari au purtat mai multe războaie cu ei. Unul a fost în 1343 (1345) și s-a soldat cu o
mare victorie împotriva călăreților din Asia.

După o nouă înfrângere în fața creștinilor (1346), tătarii s-au retras peste Nistru. Pe măsură ce
teritoriul est-carpatic era eliberat, Regatul ungar a urmărit să-și consolideze puterea în fostele teritorii
supuse mongolilor. Regele Ludovic de Anjou ia decizia, în 1352-1353, să întemeieze la est de Carpați,
în colaborare cu localnicii, un fel de marcă militară de graniță. Ca recunoaștere a meritelor
maramureșenilor la îndepărtarea pericolului tătar și cu asentimentul căpeteniilor locale, în fruntea
acestei mărci menite să pună zăgaz incursiunilor tătare a ajuns Dragoș din Bedeu, devenit căpitan
regal. Noua formațiune a primit numele de Moldova, după numele râului Moldova. Centrul era la
Baia, oraș cunoscut pentru minele de argint și aur, unde exista o însemnată colonie săsească venită din
părțile Rodnei și Bistriței. Teritoriul era departe de a acoperi Moldova în sensul actual al termenului, ci
doar o parte din jumătatea nordică a viitorului stat medieval.
Bogdan I, Domnitor al Moldovei (1359 – 1365), este considerat întemeitorul Moldoveiindependente,
cu reşedinţa la Baia.
„Descălecătorul” Dragoş, reuşise să înfiinţeze, în partea de est a Maramureşului, o nouă entitate
teritorială, în calitate de Marcă Ungară, numită Moldova, după râul cu acelaşi nume.
Moldova lui Dragoş şi a urmaşilor săi până la Bogdan I era dependentă de Ungaria.
Bogdan I, voievodul român din Maramureş (1342 – 1345), care stăpânea în aici o moşie vastă numită
Cuhea sau Cuhnea ce se afla de-a lungul râului Izea, fiind în conflict cu regele Ungariei încă din 1343,
ia decizia în 1359 să treacă munţii în Moldova, unde tocmai murise Sas, fiul lui Dragoş. Însoţit de fiii
săi, de rude şi o oaste mică, Bogdan I a învins oastea urmaşilor lui Sas şi l-a alungat pe fiul acestuia
numit Băliţă sau Balc care era la conducere după trecerea în nefiinţă a tatălui său.
Încercările regelui Ungariei, Ludovic cel Mare, de a-l aduce pe Bogdan I la supunere, nu
izbutesc. Bogdan I, învingător asupra oştilor trimise contra lui, se menţine ca domn independent. După
el, ca întemeietor al Principatului Moldova a fost numită şi Bogdania. De la el s-a păstrat şi prima
monedă moldovenească, cu inscripţia: „Moneda Moldaviae-Bogdan Waiwo(da)”. El a zidit o
mănăstire la Rădăuţi (în Bucovina), unde a şi fost înmormântat. Excluzând pridvorul adăugat în anul
1599 de Alexandru Lăpuşneanu, biserica lui Bogdan I, construită din piatră brută şi cioplită, şi-a
menţinut forma iniţială de bazilică adaptată cultului ortodox. În această mănăstire a fost amplasată
episcopia, înfiinţată aici de Alexandru cel Bun, strănepot al lui Bogdan I. Inscripţia de pe mormântul
lui Bogdan I, ca şi de pe mormintele celorlalţi domni ce sunt înmormântaţi în acea biserică, a fost pusă
de Ştefan cel Mare (Ştefan al III-lea), nepotul lui Alexandru cel Bun.