Sunteți pe pagina 1din 3

Fantasticul este o categorie veche a literaturii si are, in lumea contemporana, multe infatisari, de

la proza fantastica in linia clasica si pana la romanele SF inspirate de realitatea virtuala, de noua
era a cyborgilor. Caragiale cultiva, in nuvela La hanul lui Manjoala, un fantastic neterifiant,
benign, chiar comic, unde aparitiile neobisnuite sunt inspirate din mituri si credinte populare, iar
aventurile eroului sfarsesc cu bine.

Genul: epic

Specia: nuvela fantastica

Opera si contextul literar

I.L Caragiale (1852-1912), unul dintre marii clasici ai literaturii romane, reuseste si in domeniul
nuvelisticii aceleasi performante literare ca si in cazul comediilor. Nuvelele sale pot fi structurate
in trei categorii: nuvele fantastice [La Hanul lui Manjoala, Kir lanulea, Calul DraculuI), psihologic-
naturaliste [In vreme de razboi, O faclie de Paste, PacaT) si la limita dintre tragic si comic [Doua
loturi, Canufa, om sucit, Pastrama trufandA).

Nuvela La Hanul lui Manjoala se incadreaza in programul junimist, adoptat si de Caragiale, prin
originalitatea structurii narative, valorificarea folclorului romanesc si atentia acordata valorii
estetice a operei literare.

Compozitie si structura

Definitia nuvelei: Nuvela este o specie a genului epic, in proza, de dimensiuni medii, cu o actiune
ce se desfasoara pe parcursul unui singur fir narativ, cu o intriga riguros construita, prezentand
evolutia unui personaj complex, ce traieste un conflict puternic; accentul cade pe caracterizarea
personajului si mai putin pe actiune.

Mecanismul fantasticului:

Caragiale abordeaza in aceasta nuvela, ca si Creanga, un fantastic de tip popular ce isi are
sursele in credintele si superstitiile legate de vrajitorii, descantece, blesteme. Acest tip de
fantastic popular este contaminat de influente religioase, prin diversele metamorfoze ale
diavolului, considerat sursa a raului universal.

FANTASTICUL este o categorie estetica ce presupune imaginarea in cadrul literaturii a unor


situatii neverosimile care nu au corespondent in realitate. Dupa Tzvetan Todorov, unul dintre
teoreticienii fantasticului, aceasta categorie estetica functioneaza conform urmatorului mecanism:
ezitarea naratorului si, implicit, a cititorului intre o explicatie logica, fireasca a faptelor si situatiilor
si imposibilitatea acceptarii acestora in lumea reala, guvernata de logica.

Aici, fantasticul lui Caragiale este de cele mai multe ori miraculosul si feericul din povesti, cu totul
in spiritul mitologiei folclorului balcanic, unde intalnirile cu diavolul, cu sfintii, cu Dumnezeu la o
raspantie de drumuri sunt obisnuite si unde profanul intra la tot pasul in atingere cu sacrul, nu din
dorinta savarsirii unei convertiri mistice, ci in vederea satisfacerii, pe aceasta cale, a unui sanatos
instinct justitiar." (Florin Manolescu - Caragiale si Caragiale. Jocuri cu mai multe strategiI)

Fantasticul este alimentat de ambiguitatea actiunilor si de incompatibilitatea dintre eveniment si


explicatia acestuia. Desi naratorul protagonist nu acorda credibilitate zvonurilor despre
Marghioala si ofera permanent justificari logice actiunilor, cititorului ii este indusa progresiv o
senzatie de neverosimil, mister, fiecare actiune generand un semn de intrebare. Departe de a
spulbera suspiciunile, argumentarile (deloc inocente, intotdeauna duplicitare la CaragialE) le
alimenteaza si mai mult.

Structura nuvelei presupune o serie de similitudini cu structura basmului traditional. Ca orice erou
de basm, Fanica porneste intr-o calatorie catre fata polcovnicului lordache, pe care intentioneaza
sa o ia de sotie. Aceasta calatorie presupune o experienta inifiatica ce vizeaza desavarsirea
spirituala prin implinirea sentimentului erotic. Hanul dominat de personalitatea Manjoloaiei
reprezinta obstacolul esential necesar maturizarii unui barbat, reprezentat, in acest caz, de
atractia irezistibila fata de o femeie seducatoare prin demonismul ei. Evident, in mod tipic
caragialian, intreaga schema este filtrata printr-o ironie subtila, ce se deconspira prin intermediul
finalului, risipind aburul misterului intr-un hohot de ras sanatos: Fanica este de fapt barbatul care
calca stramb", lesne de imbrobodit, pentru ca, vorba lui Creanga, era boboc de felul lui la trebi
de-aiestea".

V. Fanache introduce, referitor la nuvela fantastica a lui Caragiale, conceptul de atmosfera realist
fantastica: Fantasticul este impus de structura insasi a personajelor feminine al caror malefic
ascendent asupra barbatilor scapa intelegerii rationale si e raportat la cauze supraomenesti,
diavolesti. Functiunea fantasticului este astfel pur estetica, el facand parte din A«normalitatea
umanaA» (P. ZarifopoL) a unei lumi dintr-un anumit timp istoric, dincolo de care transpare mereu
fascinanta dimensiune a eternului feminin: impre-vizibilitatea comportamentului." (V. Fanache -
CaragialE)

Astfel, textul caragialian respinge prin abordarea ironica perspectiva conventionala asupra
sentimentului iubirii.

Aspectul fantastic se remarca la trei niveluri ale textului:

A) ACTIUNEA

Aspectul fantastic este indus inca din incipitul textului printr-o scurta retrospectiva a unor zvonuri
despre Marghioala, suspectata de practicarea vrajitoriei. Desi eroul nu acorda incredere acestei
rememorari, simpla ei relatare il va determina pe cititor sa recepteze intreg textul intr-o cheie de
lectura fantastica, autorul manevrand astfel cu abilitate tehnica manipularii cititorului. Pe masura
ce actiunea evolueaza, indiciile se multiplica si confirma supozitiile cititorului: absenta icoanelor in
camera Marghioalei, puse pe foc pe motiv ca prasesc carii", coincidenta mieunatului puternic al
pisoiului negru (metamorfoza a diavolului in imaginarul literaturii fantasticE) cu semnul crucii facut
de personajul narator, vrajirea caciulii prin intermediul privirii malefice (in folclorul romanesc,
privirea in crucis exercita influente demonice asupra oameniloR), furtuna subita, nejustificata de
conditiile atmosferice, durerile insuportabile de cap care inceteaza brusc odata cu indepartarea
caciulii, aparitia neverosimila a unui ied negru, a carui privire ii aminteste de Marghioala, pe care
eroul il rataceste in furtuna si il regaseste cu surprindere in curtea acesteia, imposibilitatea
desprinderii de han (desi este luat cu forta acasa, se intoarce de fiecare data; a treia oara
practicile bisericesti il readuc la realitatE). incearca! Prezentati pe scurt evenimentele
neverosimile pe care le traieste eroul.

B) SPATIUL

Hanul reprezinta un taram dominat de haos, in opozitie cu lumea exterioara, ale carei reguli sunt
cunoscute si stapanite de personaj. Poate fi considerat un centru al raului in cercul construit de
erou pe parcursul calatoriei sale neverosimile. In momentul in care patrunde in interiorul acestui
spatiu, el devine captiv si nu are decat iluzia ca isi poate impune vointa de apleca. Neplatindu-si
datoria fata de hangita, devine dependent de aceasta.

C) TIMPUL

Nuvela are in centru motivul timpului bivalent, exista un timp obiectiv, ce reprezinta durata
concreta, masurabila a orelor si un timp subiectiv, masurabil prin perceptia interioara a
personajului, in functie de intensitatea trairilor lui. Se remarca faptul ca timpul subiectiv se dilata
in mod uimitor, dand ocdzia personajului sa traiasca intr-o noua dimensiune a existentei, cea
fantastica. Astfel, timpul petrecut la han este mai lung decat crede eroul, iar calatoria prin furtuna
poate fi doar o proiectie a mintii lui Fanica, legat prin vraji de han, dar a carui v,ointa continua sa
se manifeste doar la nivel mental.

Conflictul nuvelei este exterior, intre dorinta hangitei de a-l retine pe Fanica la han si intentia
acestuia de a-si urma drumul. De asemenea, exista un conflict intre interpretarea fantastica si
cea realista a textului.

Perspectiva narativa este subiectiva, naratorul prezentand actiunea la persoana intai, ca direct
implicat in faptele relatate. Fanica este un narator protagonist, viziunea asupra actiunilor descrise
rezumandu-se la punctul sau de vedere. Nuvela prezinta astfel o perspectiva unica asupra
evenimentelor.

Finalul reprezinta pedepsirea personajului negativ prin ardere, o posibila intoarcere a blestemului
adresat divinitatii prin punerea icoanelor pe foc (blasfemiE). Flacarile pot fi o sugestie a iadului
sau pot reprezenta nevoia de epurare morala a spatiului prin arderea din temelii.

De asemenea, in maniera tipic caragialiana, finalul translateaza intreaga actiune in anecdotic:


unui Fanica surprins sa constate ca socrul lui detine numeroase informatii despre hangita, acesta
ii replica, aluziv: asta-i alta caciula". Intentia subversiva a autorului este evidenta, sugerand, in
spirit clasic, reiterarea acelorasi obiceiuri, bune sau rele, la fiecare generatie de holtei. Experienta
eroului nu are, astfel, nimic particular, ci se ridica la un nivel general-uman.

Concepte operationale folosite: actiune, autor, compozitie, conflict, final, motiv, narator, naratiune,
nuvela, perspectiva narativa, personaj, structura, subiect, relatii spatiale si temporale