ELABORAREA METODICĂ Nr 9-10

Edentația parțială întinsă. Indicații la tratamentul protetic cu

proteze parțiale mobilizabile scheletate. Amprentarea.
Confecționarea modelului preliminar.

1. Definiție: edentația parțială întinsă.

Edentație partială – dereglarea integrității arcadei dentare prin lipsa a mai mult
de 6 dinți; este o formă nozologică de patologie a sistemului stomatognat.
Edentația întinsă cuprinde breșe situate în zonele frontală și laterală, mărginite
de dinți restanți.

2. Clasificarea edentației parțiale după Kennedy.

 Clasa I – arcadele dentare edentate parțial cu prezența obligatorie a breșelor
bilaterale terminale, adică mărginită de dinți numai mezial.
 Clasa II – prezența obligatorie numai a unei breșe unilaterale, adică mărginită de
dinți numai mezial.
 Clasa III – prezența obligatorie a unei breșe intercalate, adică mărginită atît
mezial, cît și distal de dinți.
 Clasa IV - arcadele dentare edentate parțial cu localizarea breșei numai frontal.

3. Indicații la tratamentul protetic cu proteze parțiale mobilizabile
scheletate.

Exista situatii clinice care nu pot fi tratate in mod obisnuit

decat cu ajutorul protezelor partiale mobilizabile si anume:
- edentatiile de clasa I Kennedy (termino-terminale);
- edentatiile de clasa a II-a Kennedy (terminale –unilaterale);
- edentatiile de clasa a III-a Kennedy extinse;
- edentatiile de clasa a IV-a Kennedy cu lipsa tuturor
frontalilor;
- edentatiile cu existenta unui numar mic de dinti restanti ( 2-5 dinti);
- edentatiile subtotale, cand mai sunt prezenti 1-3 dinti restanti.
- edentatiile laterale intinse (clasa a III-a), care au ca dinti stalpi caninul si
molarul de minte cu valoare parodontala scazuta. O proteza partiala
scheletata confectionata in aceasta situatie se va extinde si pe hemiarcada
opusa si are avantajul dispersarii solicitarilor functionale pe mai multi
dinti fata de o punte.
- edentatiile laterale sau frontale, cu afectarea parodontala a tuturor dintilor
restanti, pot beneficia de tratamentul cu proteza partiala mobilizabila
scheletata, care in afara restaurarii edentatiei poate detine si rolul unui
aparat de imobilizare a dintilor restanti si are avantajul dispersarii
solicitarilor functionale pe dintii restanti. Se poate aplica doar pe dintii
stalpi cu mobilitate de gradul II.
- edentatiile laterale sau frontale reduse, cand exista contraindicatii ale
slefuirii dintilor sau refuzul pacientului de preparare a dintilor limitanti
bresei datorate unor afectiuni generale severe. In asemenea situatii, exista
posibilitatea realizarii unei mici proteze scheletate cu 1-2 dinti maxim,
care nu se extinde pe hemiarcada opusa.
 4. Ce numim cîmp protetic și caracteristica lui la edentația parțială în
dependență de forma edentației.
Noțiunea de cîmp protetic cuprinde totalitatea elementelor sistemului
stomatognat care vine în contact cu proteza partială: dinții restanți, apofizele alveolare
edentate, bolta palatină, mucoasa cavității bucale. După structura morfologică și
funcțională, elemntele cîmpului protetic sunt clasificate în două grupe:
 Dinți restanți cu parodontul lor, care alcătuiesc suportul dentoparodontal;
 Fibromucoasa și oasele maxilarelor, care alcătuiesc suportul mucoosos.

Proteza scheletată

5. Caracteristica morfologiei coronare a dinților restanți.

Morfologia coronară a dinților restanți și îndeosebi a celor care limitează spațiul
edentat, are importanță deosebită pentru stabilirea protezei, datorită faptului că
pe ei se aplică elementele de stabilizare și menținere a protezei.
Suprafețele vestibulară și orală a coroanei dintelui pe care se aplică elementele de
stabilizare și menținere a protezei sunt convexe in plan orizontal și vertical. Dacă
pe aceste suprafețe vom trasa o linie verticală și una orizontală care vor trece prin
convexitatea maximă, vom obține patru pătrate. Numerotarea pătratelor este
începută din partea breșei: primul și al doilea pătrate formează zona
supraecuatorială, iar al treilea și al patrulea – cea subecuatorială.

6. Caracteristicele suportului muco-osos.

Suportul muosos, ca și cel dentoparodontal, servește la fixare, stabilizare și
recepția presiunilor masticatorii în tratamentul cu proteze parțiale mobilizabile.
Fibromucoasa cîmpului protetic este aderată de os și este formată din epiteliu
pavimentos pluristratificat de tip malpighian cu grosime și elasticitate variabilă.
Deosebim mucoasa imobilă, pasiv și activ mobilă. Grosimea și elasticitatea
fibromucoasei cîmpului protetic determină gradul său de rezilență și comportare
față de sprijinul protezelor.

7. Dezavantajele protezelor parțiale mobilizabile acrilice.

 Baza protezei micșărează spațiul oral, incomodînd mișcările limbii și
obrajilor în timpul masticației și fonației
 Acrilatul, fiind un rău conducător de temperatură, tulbură perceperea
excitațiilor termice la rece și fierbinte;
 Din cauza lor se pierde însușirea perceperii senzațiilor gustative;
 Provoacă o alergie locală sau chiar generală a organismului.
8. Elementele componente ale protezei parțiale mobilizabile scheletate.
Proteza parțială mobilizabilă scheletată poate fi comparată cu proteza parțială
mobilizabilă acrilată cu placă, avînd aceleași părți componente, deosebirea
constînd în faptul că aceste părți sunt solidarizate într-un schelet metalic.
La baza protezei scheletate stă scheletul metalic pe care sunt realizate segmentele
arcadelor dntare (șeile) situate în spațiile edentate. Baza protezei scheltate este
prezentată dintr-un schelet metalic unic, unde șeile sunt unite cu un conector în
formă de bară (arc) sau plăcuță metalică.

Proteza scheletată
9. Șeile protezei parțiale mobilizabile scheletate, caracteristica.
În proteza scheletată poate fi o singură șa sau mai multe, în dependență de
numărul spațiilor edentate. Șeile reprezintă, din punct de vedere funcțional,
părțile principale ale protezei, deoarece prin intermediul lor se restaurează
integritatea arcadelor dentare și transmiterea presiunilor masticatoare de la
dinții artificiali șesutului osos și dinților stîlpi, participînd totodată la menținerea
și stabilizarea protezei în cavitatea bucală.
Șeile pot fi confecționate în două variante:
 Întreg metalice;
 Parțial metalice înglobate în acrilat.

10. Elementele de legătură dintre șei, dimensiunile.

Elementele ce unesc șeile și toate celelalte componente mucozale ale protezei
scheletate sunt definite ca conectori principali. Aceste elemente de legătură au
forme și dimensiuni diferite în dependență de tipul de edentație și
particularitățile morfologice ale maxilei sau mandibulei.
Conectorii principali pot fi confecționați în formă de bare (arcuri) și plăcuțe.
Barele sunt utilizate mai frecvent la mandibulă, avînd o formă rotundă,
semirotundă, ovală, semiovală sau atipică. Pentru mandibulă lățimea barei nu
trebuie să fie mai mică de 3mm, iar grosimea de 1,5-2,0 mm, pentru maxilă,
respectiv, 6-8mm și 0,8-1,0 mm. Bazele sunt situate la o distanță de 0,5-1,0 mm
de la mucoasă în dependență de gradul ei de reziliență, pentru a preveni
înfundarea bareu în mucoasa cîmpului protetic.
 Plăcuțele sunt confecționate cu o lățime de peste 10 mm și cu o grosime de 0,4-
0,5 mm, avînd contact intim cu mucoasa cîmpului protetic.

11. Plasarea elementelor de legătură dintre șei pe cîmpul protetic.

Conectorii principali sunt plasați în zonele cu funcționalitate scăzută atît la
maxilă, cît și la mandibulă. La maxilă – zona palatină posterioară, mai rar în zona
anterioară – excepție – edentație frontală.

La mandibulă elementele de legătură sunt plasate la un nivel optim între dinții

restanți și zona de reflexie a mucoasei planșeului bucal.
 12. Conectori secundari, caracteristica.

Conectorii secundari sunt asezati pe fetele proximale ale dintilor, ce delimiteaza

bresa edentata sau in spatiul interdentar oral.

Acestia pot fi rigizi, cand proteza are un sprijin dento-parodontal sau mixt, sau
pot fi mai rar elastici, cand proteza are un sprijin mixt. Conectorii secundari se toarna
odata cu scheletul metalic.

Legatura dintre elementele dentare ale protezei scheletate si cele distribuite pe

suportul muco-osos se poate asigura si prin mecanisme speciale. Cand realizeaza
legaturi elastice, conectorii secundari sunt mai lungi si au un traiect sinuos, iar legatura
se numeste si conexiune elastica.

13. Caracteristica elementelor de ancorare, menținere, sprijin și

stabilizare.
- Elemente cu acțiune directă – croșete și sisteme speciale;
- Elemente cu acțiuni indirectă – mijloace antibasculante.

14. Croșetul Ackers, caracteristica, indicații.

 Acest croșet este considerat drept tip caracteristic de croșet
circular turnat, fiind alcătuit dintr-un corp de la care
pornesc trei brațe: retentiv, opozant și pintenul ocluzal.
Croșetul Ackers înconjoară dintele stîlp aproape în
întregime.
Corpul – în majoritatea cazurilor este așezat pe fața
proximală a dintelui stîlp limitrofă spațiului edentat în zona
nerententivă, trecînd în conector secundar și unind rigid
croșetul cu șaua scheletului metalic.
Brațul retentiv – pornește din corp spre suprafața vestivulară a dintelui
traversînd ecuatorul protetic și se termină cu extremitatea liberă în zona
subecuatorială retentivă. Este mai gros ca corpul și se subțiază spre extremitatea
liberă.
Brațul opozant – este plasat pe suprafața opusă celei pe care este așezat brațul
retentiv, fiind situat în zona supraecuatorială și avînd direcție orizontală, grosime
uniformă pe tot traiectul, precum și dimensiune egală cu cea a porțiunii
supraecuatoriale a brațului retentiv.
Pintenul ocluzal – pornește din coprul croșetului paralel suprafeței ocluzale și
este situat în foseta mezială sau distală a dintelui stîlp. Se recomandă să se
întindă cel puțin pe ¼ din suprafața ocluzală și să aibă o grosime de 1-1,5mm.

Croșetul Ackers este indicat pe premolari și molari, cînd ecuatorul protetic trece
vestibular sau oral pe mijlocul coroanei dintelui-ancoră, avînd în zona
subecuatorială o retenție de 0,25-0,5mm.

15. Croșetele divizate Roach, caracteristica, indicații.

Acets tip de croșete este divizat în 2 grupe: croșetele din grupa I se
caracteriszează printr-un contact redus cu dintele-eancoră în zona retentivă
subecuatorială care este mai putin sau deloc viziblă din punct de vedere
fizionomic.
Brațul retentiv al acestui croșet posedă calități elastice datorită faptului că are
conector secundar propriu. Croșetele divizate Roach din grupa I sunt în număr de
șapte și au brațele elastice, forma cărora imită literele C, L, U, S, T, I, R.

Acest tip de croșete sunt aplicate pe dinții posteriori cu un grad de retentivitate

mărită și cu implantare dificilă. Ele sunt compuse din corpul croșetei, pintenul
ocluzal, brațul opozant, brațul retentiv și doi conectori secundari (unul al brațului
retentiv și altul ce unește brațul opozant și pjntenele ocluzal de scheletul metalic).

Din croșetele Roach de grupa a II-a fac parte croșetele cu brațele aplicate
supraecuatorial asigurînd astfel sprijinul protezei scheletate pe cîmpul protetic.
După construcții, aceste croșete pot și simple, cu un braț ce are contact parțial
sau total cu dintele, și compuse, aplicate uni- sau bidentar.

Aceste varietăți de croșete sunt indicate atît pe dinții frontali, cît și pe cei laterali
cu zone retentive neînsemnate și înălțime mică, precum și pe dinți conici.
16. Avantajele protezelor parțiale mobilizabile scheletate.

Exista situatii clinice care nu pot fi tratate in mod obisnuit decat cu ajutorul
protezelor partiale mobilizabile si anume:

- edentatiile de clasa I Kennedy (termino-terminale);

- edentatiile de clasa a II-a Kennedy (terminale –unilaterale);

- edentatiile de clasa a III-a Kennedy extinse;

- edentatiile de clasa a IV-a Kennedy cu lipsa tuturor frontalilor;

- edentatiile cu existenta unui numar mic de dinti restanti ( 2-5 dinti);

- edentatiile subtotale, cand mai sunt prezenti 1-3 dinti restanti.

17. Materialele și tehnica confecționării modelelor (preliminar și

definitiv).

Modelul este reproducerea pozitiva a campului protetic, obtinut prin turnarea

ghipsului fluid in impresiunile amprentei. Pentru obtinerea protezei partiale acrilice
se utilizeaza doua tipuri de modele :
- preliminari - este turnat intr-o amprenta preliminara luata in portam-prenta
(lingura ) standard;
- de lucru sau functional - este turnat intr-o amprenta functionala luata in
portamprenta (lingura) individual.
 MODELUL PRELIMINAR

Se toarna din ghips obisnuit si este utilizat pentru obtinerea portam - prentei
(lingurii) individuale.
Metoda de obtinere

Dupa igienizarea amprentei se prepara ghipsul de consistenta fluida intr - un bol de

cauciuc si se depune in amprenta sub vibrare. Amprenta se vibreaza manual sau pe
masa vibratorie, ghipsul fiind dirijat in toate detaliile, astfel evitandu - se formarea
bulelor de aer in masa ghipsulu. Dupa ce amprenta este umpluta cu ghips fluid, din
ghipsul ramas se depune pe masa de lucru o cantitate de 3 - 4 cm de ghips (mai
vascos) proportionala ca latime cu suprafata amprentei. In acest ghips se introduce
amprenta paralela cu planul mesei si cu linguri standard in sus si se modeleaza
soclul modelului.

Modelul preliminar

CONFECTIONAREA PORTAMPRENTEI INDIVIDUALE

Portamprenta (lingura) individuala este suportul rigid in care se aplica

materialul pentru amprenta functionala sau definitiva a campului protetic. Este
realizata pe modelul preliminar in limitele campului protetic delimitat in prealabil
prin trasare cu creionul.
Materiale : se obtin din placa de baza, acrilat autopolimerizabil
(materiale frecvent utilizate) si foarte rar din acrilat termopolimerizabil si
polistiren.
Metode de obtinere :
Operatiunile efectuate se desfasoara in urmatoarea ordine :
 trasarea limitelor campului protetic cu creionul
 pregatirea dintilor restanti si a campului protetic pentru
distantarea linguri
 izolarea modelului 5 - 10 in apa
 modelarea si adaptarea placii de baza - modelul este acoperit cu o
placa de baza, care este plastificata la flacara becului Bunsen.
  aplicarea accesorilor - intariturile, manerul si butonii de presiune
 prelucrarea lingurii : dupa indepartarea de pe model, lingura se
prelucreaza marginal cu freze de acrilat, pentru ca lingura sa
ocoleasca frenurile si bridele in momentul amprentarii.

Lingura individuală

COFECTIONAREA MODELULUI DE LUCRU

(FUNCTIONAL SAU DEFINITIV)
Modelul de lucru este reproducerea pozitiva, foarte exacta a tuturor
elementelor campului protetic (de sprijin si extindere marginala). Se obtine din
ghipsuri dure, rezistente, tip Moldano.

Etapele turnarii modelului de lucru

 igenizarea amprentei functionare : se spala sub jet de apa rece
pentru indepartarea salivei si a urmelor de sange.
 prepararea ghipsului Moldano : proportia ghips/apa se va
respecta strict pentru a nu diminua rezistenta mecanica a
modelului,
 amprenta se aplica pe masa vibratorie, iar sub vibrare, pasta de
ghips fluid este depusa in centrul amprentei.
 priza ghipsului Moldano : are loc in 30 - 40 minute. Se depune
pentru priza amprenta umpluta cu ghips dur (primul timp) cind
soclul modelului este realizat din ghips obisnuit.
 indepartarea amprentei,dupa priza definitiva acelor doua
ghipsuri. Operatia este denumita demulare.
Modelul definitiv.