Sunteți pe pagina 1din 18

Varful Piatra Mare pe la Tamina la final de

martie
by Alexandra joi, aprilie 21, 2011 20 comments

Data: 26 martie 2011

Traseu: Timisu de Sus (800 m) – Cabana Tamina (1100 m) - Vf. Piatra Mare (1844 m), ( şi
curce + – 4 h 20*)
Vârful Piatra Mare (1844 m) – Poiana Stânei din Pietricica (1400 m) – Cioplea - Predeal (1050
m), ( – 4 h)

*În mod normal bănuiesc ca traseul de urcare se poate face cam în 3 h 30. Noi am făcut aşa mult
pentru că nu aveam antrenament.

Diferenta de nivel: +1100 m, -850 m

Surse de apă: lângă Cabana Tamina

De când am fost anul trecut în Piatra Mare şi am urcat la cabana Piatra Mare prin Şapte Scări am
rămas cu restanţă la Vf. Piatra Mare. Nu este genul de vârf vânat precum Omu
sau Moldoveanu, însă localizarea acestui masiv este superbă şi de pe vârf, într-o zi frumoasă se
văd Munţii Bucegi, Postăvaru, Baiului, Neamţului, Ciucaş, Piatra Craiului şi chiar şi Făgăraş.
Anul acesta am cam tras chiulul şi până a venit primăvara nu am mai reuşit să fac ture. Însă a
venit martie şi nu se mai putea. Simţeam că dacă nu merg pe munte înnebunesc. Şi cum era şi
vremea brânduşelor, m-am gândit repede că o tură potrivită ar fi în Piatra Mare.

Cu o săptămână înainte am sunat la Cabana Piatra Mare ca să dormim acolo sâmbătă seară
însă nu am avut noroc, pentru că era deja ocupată. Zic: nu-i nimic. Dacă va fi frumos, mergem
doar într-o zi. Cât de greu poate fi? :)

Am vorbit şi cu câţiva prieteni şi până la urmă ni s-a alăturat doar Larisa, care era la fel de
nerăbdătoare ca şi mine să se întoarcă pe munte.

Ştiam că va fi un traseu în mare parte prin pădure, dar ce mai conta... vroiam pe munte şi cu
asta basta!

Vineri seară am fost la petrecerea Roblogfest ca şi anul trecut, ca să continui tradiţia prin care
seara merg la premiere, apoi dorm 4 ore şi dimineaţă plec pe munte. Aşa a fost şi acum, însă cu
o mică diferenţă, şi anume aceea că eram aşa obosită încât la ora 4 jumate când a sunat
telefonul să mă trezesc, i-am dat stop şi aia a fost. M-am trezit năucă la ora la care trebuia
deja să fiu la autogară şi nu-mi venea să cred că fix prima dată când mergem şi noi cu cineva şi
ne aşteaptă, noi nu am fost în stare să ne trezim. Mi-a fost aşa de ruşine faţă de Larisa... nici nu
ştiam cum să-i zic la telefon.... şi săraca a trebuit să ne aştepte aproape o oră acolo, însă noroc
că mai puteam totuşi lua următorul microbuz şi nu am pierdut decât o oră.

Am rugat pe şofer să ne lase fix la barieră unde începe traseul, adică imediat după ce se iese din
localitatea Timişu de Sus, mergând spre Braşov. Aici un indicator ne spune că până pe Vf. Piatra
Mare facem 2 ore jumătate, însă am apreciat noi că vom face cel puţin o oră în plus, în primul
rând pentru că nu mai aveam antrenament şi pentru că ştiam noi din alte surse că timpii ăştia de
pe marcajele de pe aici nu prea sunt buni.

De la barieră intrăm repede în pădure. Aici putem să urmăm drumul forestier, variantă mai uşoară
însă care durează un pic mai mult, sau pe traseu prin pădure, care intersectează din când în
când drumul forestier. Şi pentru că am preferat să simţim că mergem pe munte şi nu pe drum,
ales traseul prin pădure, în urcuş moderat.

După aproximativ o oră am ajuns în zona Cascadei Tamina.


Aici nu am fost deloc în stare să dibuim cum facem să ajungem la canion şi implicit la cascadă,
deşi se vedea printre nişte tufişuri şi copaci. Adevărul e că nici nu ne-am chinuit şi nici nu prea
vroiam să pierdem mult timp. Am urcat însă un pic (3 minute) până la un loc de belvedere foarte
frumos, de unde am încercat să fotografiem frumuseţea Bucegilor dar nu prea ne-a ieşit...

De aici şi până la Cabana Tamina (circuit închis) am mai făcut cam 30 de minute. Aici am făcut o
pauză de vreo 10 minute să ne aşezăm şi noi un pic, să bem apă, şi să mâncăm un senviş ceva.
În spate se vedea o pantă de cea mai mare frumuseţe şi noi ziceam "Aoleu sper că nu pe acolo
trebuie să urcăm..."

Eh, dar din păcate de ce ţi-e frică nu prea scapi, aşa că fix pe acolo a trebuit să urcăm. A urmat
deci o porţiune destul de lungă de urcuş zic eu accentuat. Poate nu era chiar aşa de groază însă
dacă nu ai antrenament... cam scoate untul din tine...
Una din puţinele porţiuni cu zăpadă şi pe deasupra şi plană. În rest zăpadă nu prea mai era.
Existau totuşi mici porţiuni cu o pojghiţă subţire de gheaţă, însă se puteau ocoli sau traversa cu
grijă.

Fix 3 ore a durat până când îîîîîn sfârşit s-a terminat pădurea şi s-a schimbat peisajul.

Când am ajuns în zona asta am fost foarte impresionantă de această piatră singuratică ieşită
parcă din pământ ca prin minune :)
Acu noroc cu Larisa că a avut cine să ne facă poze împreună că de regulă numai eu sunt în
poze.. sau numai Cristi... : )))

Asta a fost o fază super tare. Ne apropiam de vârf şi văd 2 doi oameni în zare şi mi se pare mie
că ar da bine în poză. Îi zic lui Cristi: "Auzi fă-le te rog o poză la oamenii ăştia". Cristi: "De ce?"
Eu: "Nu ştiu măi, fă-le!"

Ca pe urmă când am ajuns pe vârf să ne dăm seama că erau Emil şi Raluca, cu care ne
cunoşteam dintr-o tură pe care o făcusem cu un an în urmă :)
Să mai bag un pic bocancii în zăpadă că nu prea au văzut ei aşa ceva anul ăsta.. decât în
Bucureşti... :)
Hai că mai e puţin până pe vârf...ce a fost mai greu oricum am lăsat de mult în urmă.
Gata! Am ajuns pe vârf! Am găsit o băncuţă şi n-am putut să mă abţin să mă aşez pe ea :D

Oh my God ce bocanci murdari am : ))))


Încă o poză din seria Bocancii mei şi muntele, care din păcate nu mi-am dat seama atunci că
nu mi-a ieşit prea clară..

Munţii Neamţului
Mulţumin Larisaaa! :)
Acu haide şi înapoi. Până la Coada Pietrei Mari traseul este acelaşi, iar acolo se bifurcă, noi
alegând crucea roşie spre Predeal.

Încolonarea!

Doar prima porţiune trece printre nişte stânci şi prezintă o oarecare diversitate...
Pentru ca apoi să intrăm în pădure. Iniţial panta este destul de mare şi o ţinem aşa cam o oră.
Mai spre sfârşit urmează chiar şi câteva porţiuni în care urcăm un pic, dar nimic spectaculos de
greu, deşi nu ştiam dinainte şi m-am cam enervat că iaaaară trebuia să urc. Uf...

Traseul ăsta prin pădure mi s-a părut interminabil. Efectiv aveam impresia că mergeam de
dimineaţă printre copacii ăia şi că nu mai ajungem niciodată în Predeal. Uneori apăreau şi
nişte indicatoare vechi, nu prea înţelegeam ce vroiau să zică şi timpii erau ciudaţi dar ne-am
văzut de marcajul nostru în continuare şi a fost ok.

Câteva mostre de marcaje:


Dumnezeu ştie ce vrea să zică...

Singurele chestii interesante din pădure erau copacii de acest gen, ca nişte arici, iar acesta din
păcate era doborât la pământ din cauze necunoscute.
Când am ajuns în Poiana Stânei Pietricica nu mi-a venit să cred cât de departe suntem încă. De
pe vârf până aici am făcut 1 oră şi un sfert iar de aici şi până când am ajuns la asfalt au mai durat
2 ore şi 10 min.

Când am ieşit pe drumul asfaltat era deja ora 18. Din neatenţie, am uitat cum am luat-o prima
dată când am venit pe aici şi am ales o varianta care până la final mi s-a părut interminabilă, deşi
cred că ar fi durat la fel şi pe cealaltă parte. Fiecare pas mă durea şi mergeam de parcă mă
călcase trenul. :P Cred că mă durea cam fiecare cm de picioare. :P
Cum ne cum în felul ăsta am ajuns destul de aproape de gară şi la ora memorabilă 18:35 am ieşit
la DN 1, morţi de foame şi cu gândul la ciorbiţă de cel puţin vreo 5 ore :) Am intrat 2 minute mai
târziu în primul restaurant întâlnit şi mâncarea a fost chiar foarte buna. La foamea aia... : ))) şi
din copac dacă aş fi mâncat ar fi fost bun. :)

După ce am mâncat bine şi ne-am pus burţile la cale am fugit repede să prindem microbuzul şi
am avut norocul să ajungem la fix, oprindu-l cu semne disperate şi aruncându-ne în faţa lui
ca să oprească :) A fost super amuzant.

Râdeam cu gura până la urechi când ne-am urcat şi nici după 5 minute nu ni se ştersese
zâmbetul de pe buze. Tura a fost o reuşită de la cap la coadă. Vremea a fost bună, am ajuns
pe vârf, am rezistat cu stoicism la un traseu de 9 ore în condiţiile în care pierdusem
antrenamentul şi am şi prins microbuzul la fix. Genial!

Traseele parcurse:

Deşi la întoarcere pare ocolit traseul cruce roşie şi pare mai logic abordarea traseului marcat cu
punct albastru, am evitat acest lucru pentru că am înţeles că marcajul este vechi şi rar. Dacă ştie
cumva cineva că lucrurile nu mai stau aşa, rog să ne anunţe şi pe noi.

Concluzii:

1. Cât a fost ziua de lungă n-am văzut brânduşe. Nici măcar una amărâta, aşa că am fost foarte
dezamăgită. Ştie cineva să-mi spună dacă în Piatra Mare nu sunt deloc?

2. Mi-e ciudă că n-am fost prin Canionul Tamina, era unul dintre cele mai interesante chestii pe
care vroiam să le văd şi nu am reuşit. Probabil o să mă întorc cât de curând să dibuiesc pe unde
se ajunge, pentru că o să îmi stea pe creier :)

3. Vremea a fost de aşa natură (toată săptămâna fusese cald şi plouase) încât am ajuns acasă
ca un porcuşor. Din nou. Dar parcă aşa de rău nu am fost niciodată, bocancii erau plini de noroi,
şi la fel şi pantalonii mei nou nouţi, până la genunchi pe interior. A fost clar un record dar nu mă
simt bine dacămerg pe munte şi nu mă mocirlesc. Da, ăsta e un cuvânt inventat de mine,
evident :)

4. Nu trebuie să vă luaţi după timpii de marcaj sub nicio formă. Sunt complet aiurea şi duc în
eroare. Ca să înţelegeţi despre ce este vorba am făcut poze special ca să văd acasă ora la care
le-am făcut şi cât am făcut de fapt.

Când am văzut indicatorul ăsta am crezut că fac atac de cord. 2 ore şi trei sferturi???? Nu de alta
dar ştiam cam pe unde suntem şi nu trebuia să mai avem mai mult de 1 oră până la Cioplea.
M-am calmat imediat când, fix 6 minute mai târziu apare acest indicator. Ia uite, mai avem 1 oră
şi un sfert. Ce rapizi am fost!!! :)))