- ​X: ,,Ce este Europa?

”
● Q: ,,O….staţiune…?!”
● X: ,, Europa este o staţiune???Adică o staţiune cum sunt ...cele de la mare??!!
- Q:,, .......Mda.....”
● X: ,, Dar Asia ce este?’’
● Q: ,, Păi.........”

Acest dialog a fost purtat în urmă cu aproximativ doi ani şi jumătate între educatorul X şi
copilul Q în vârstă de 12 ani care abea începuse clasa a VI a .
Această discuţie se întâmplă să existe şi astăzi dar educatorul X se teme să pună întrebări
indiscrete.

Am observat că atunci când vine vorba despre şcoală, de cele mai multe ori mă gândesc la copiii
noştrii – mai ales la cei pe care îi am în grijă- şi aproape întotdeauna oftez adânc.
Nu neg faptul că în spatele acestui oftat se ascunde o nemulţumire pe care aş asemănao cu o zi
mohorătă de toamnă brăzdată de ploaie care te apasă din ce în ce mai greu.Dar între timp apare şi
întrebarea salvatoare, chiar aşa întrebarea salvatoare...​De ce​?....,​aceasta mă ajută să pornesc din
nou la drum cu forţe sporite, mai îndărjit ca până atunci, cu moralul pregătit să câştig o luptă care
devine pe zi ce trece mai personală.....
Apoi încep să apară răspunsuri, motive, gânduri ca într-un final să îmi dau seama că nu este vina
copiiilor că nu ,, mai învaţă carte”; putem vorbi astfel de o hibă fundamentală prezentă în
societatea în care trăim, o societate bolnavă, care permite abandonarea copiiilor de către părinţi.
Se conturează astfel şi o acuză la adresa societăţii în ceea ce priveşte promovarea falselor valori
,, şmecheria’’ ridicată la rangul de ,, ​Aşa Da​”, sistemul de învăţământ care este lipsit de
performanţe, şi nu în ultimul rând noi educatorii care nu ne implicăm suficient atunci când
nevoia o impune, simplul fapt că nu reusim să căştigăm încrederea totală a copiilor, ne împiedică
să-i determinăm pe aceştia şă depună mai multe eforturi în relaţia lor cu şcoala.
Deasemenea , putem vorbi şi despre o culpă a copiiilor, care preferă să urmeze o cale aparent
uşoară, fixându-şi modele nu tocmai bune de urmat.Aceştia nu dau prea mare importanţă
educaţiei, considerând-o lipsită de vreun sens, ei îşi creează un drum propriu care de cele mai
multe ori nu va fi alegerea cea mai bună.
Văzând cele mai sus menţionate putem remarca faptul că performanţele copiilor din ziua de
astăzi depind foarte mult de societatea în care trăim dar mai ales de noi, persoanele apropiate lor,
care avem datoria de a le îndruma paşii pe drumul vieţii atât de dificil pentru ei…
Rămâne de văzut… ce putem face noi educatorii? În primul rând trebuie să precizez faptul că am
observat că noi dispunem de o mare putere, şi anume aceea de a putea schimba mentalitatea
copiiilor , de a putea scoate tot ce e mai bun din ei..
Acest lucru nu este uşor, din contră necesită multă răbdare şi indulgenţă din partea noastră astfel
încât să le putem câştiga ​încrederea;​după părerea mea aceasta poate fi cheia succesului în
munca alături de copii.
Odată ce ei vor căpăta încredere în tine, vor încerca să te mulţumească prin munca lor, care de
cele mai multe ori dă roade frumoase şi neaşteptate.Fiecare copil este mulţumit şi chiar fericit
când munca lui dă roade, atunci el este dispus să facă eforturi şi mai mari pentru a putea bucura
şi persoana adultă de lângă el care este mereu acolo când el are nevoie de sprijin, oricare ar fi el.
Mărturisesc că am trăit personal momente în care copiii au obţinut rezultate bune la învăţătură şi
am văzut cum acest lucru le schimba starea de spirit , era o atmosferă specială trăită deopotrivă
de educatori şi copii.
În al doilea rând un lucru foarte important îl reprezintă ​stima de sine; ​încrederea în forţele
proprii este fundamentală, un copil pe măsură ce obţine rezultate bune devine mai încrezător în
forţele proprii.
Pentru ca acest lucru să fie posibil nu este nevoie doar de efortul educatorilor ci şi al cadrelor
didactice, persoane de referinţă în viaţa educativă a copiilor .
Din nefericire, multe cadre didactice au tendinţa de a marginaliza copiii instituţionalizaţi,
neînţelegând că de fapt aceşti copii au mai mare nevoie de ajutor din partea lor pentru a se putea
integra în colectiv, de a fi stimulaţi pentru a putea evolua în bine.
În concluzie , după multe rânduri care pot descuraja prin ceea ce ele enunţă, pot spune că după
aproape 3 ani de muncă în mijlocul lor sunt şi multe rezultate mulţumitoare, iar cu puţină răbdare
am speranţa că pe viitor situaţia se va îmbunătăţi simţitor.
Doamne ajută!