MOBILA TAPIŢATĂ

Cuprins:

Tema 1: Noţiuni generale privind mobila tapiţată.

1.1 Introducere.
1.2 Clasificarea mobilei tapiţate.
1.3 Categoriile de elasticitate ale mobilei tapiţate.
1.4. Tipurile de mobilier care se tapiţează.
Tema 2: Materiale folosite la lucrările de tapiţerie.
2.1. Generalităţi.
2.2. Cadrelele de susţinere ale tapiţeriei.
2.3. Materialele de susţinere şi arcuire pentru tapiţerii.
2.4. Materiale de legătură pentru tapiţerii.
2.5. Materiale de umplere pentru tapiţerii.
2.6. Materiale de acoperire pentru tapiţerii.
2.7. Materiale de decorare pentru tapiţerii.

~1~
 Tema 1: Noţiuni generale privind mobila tapiţată.
1.1. Introducere
Mobila este unul dintre principalele obiecte necesare vietii si activitatii
omului, deoarece indeplineste importante cerinte materiale prin functionarea sa
practica. În acelasi timp este legata de viata omului si prin rolul sau estetic,
pentru satisfacerea cerintelor simtului frumosului din firea omului. Oricat de
simplu si util ar fi mobilierul, el trebuie sa fie frumos si placut omului, practic si
comod.
Mobila tapițată reprezintă mobier căptușit sau acoperit cu materiale
speciale ca stofă, piele etc. Sinonimele mobilei tapițate sunt mobila moale,
capitonată sau tapisată.
Verbul ‘’a capitona’’are sensul de a căptuși scheletul unei mobile cu lână,
câlți, iarbă de mare, material plastic etc. înainte de a fi tapisată; a căptuși cu
materiale speciale (stofă, piele etc.); a tapisa. Verbul ‘’a tapița (a tapisa)’’are
sensul de a îmbrăca o mobilă cu stofă, cu pânză, mătase, vinilin, piele etc. peste
materialul de umplutură, elementele elastice, pânza de rezistență; a capitona.
Cerinţa de confort, de comoditate şi de frumos, solicitată din ce in ce mai
mult, a condus la o dezvoltare şi o diversificare a mobilierului, ale căror tapiţerii
au evoluat de la simple perne pe şezutul scaunelor, pînă la tapiţerii integrate în
forme cu aspect estetic plăcut. Producția actuală de mobiler tapițat este
caracterizată prin tendința de a realiza o linie modernă, cu forme simple, cu
trăsături estetice superioare și cu proprietăți optime pentru odihnă și lucru.
În funcție de materiale utilizate și de procedeele de lucru folosite, în etapa
actuală, la executarea tapițeriilor se aplică două tehnologii: clasică și modernă.
Dacă în trecut tapițarea era o meserie exclusiv manuală, în prezent, datorită
progresului tehnic, ea se execută în mare parte cu ajutorul unor utilaje moderne.
Procesul tehnologice al tapițerii moderne este în cea mai mare parte mecanizat,
ducînd la o productivitate ridicată și la realizarea unor produse calitativ
superioare. Materiale noi folosite sînt caracterizate prin proprietăți superioare
din punct de vedere al elasticității, rezistențelor și durabilității.
În prezent se pune un accent deosebit pe generalizarea producerii
mobilierului tapițat cu materiale și semifabricate moderne: miezuri elastice,
saltele detașabile, covoare din fibre împîslite și întrețesute, perne matrițate din
latex, perne din poliuretan expandat. Se renunță la structuri clasice de tapițerii
(arcuri bitronconice legate cu sfoară), în favoarea soluțiilor moderne (poliuretan
pe suport elastic și miezuri elastice pe plasă de sîrmă). Pe lîngă material lemnos
se folosesc înlocuitori, în proporție de pînă la circa 60%.În domeniul
materialelor de acoperire, pielea naturală și artificială, catifea reiată (cu dungi
țesute în relief), stofele din lînă și fibre sintetice și plușul din fibre sintetice vor
avea o largă utilizare.

~2~
 Lucrărie de tapițerii se aplică la numeroase categorii de mobilier, ca:
scaune, fotolii, canapele, fotoliii-pat etc., folosite în locuințe, clădiri social-
culturale (sanatorii, spitale, hoteluri, case de odihnă, săli de spectacole birouri,
restaurante etc.), mijloace de transport (vagoane pentru călători, troleibuze,
autobuze, autoturisme etc.).

1.2. Clasificarea mobilei tapiţate.

Mobila tapițată se clasifică:
 După destinaţie:
 Mobilier de şedere (taburet, scaun, fotoliu, sofă etc);
 Mobilier de odihnă(pat, divan, canapea etc);
 Mobilier pentru copii.
 După elementul funcţional (moale):
 Moi, grosimea 30-100 mm;
 Semimoi, grosimea 20-40 mm;
 Tari, grosimea materialului de umplutură ≤10 mm sau fără el.
 După construcţia tapiţeriilor:
 Tapeţeria fixă – este montată pe rama suport a piesei de mobilă,
utilizată la scaune, fotolii, canapele, divane;
 Tapeţeria detaşabilă – are formă de pernă sau saltea detașabilă, care
poate fi așezată liber pe un suport rigid sau elastic; utilizată la scaune, fotolii,
paturi;
 Tapeţerii mixte sau combinate, cu elemente de tapițerie fixă și
detașabila.
 După suport:
 Rigid, format din cadru cu traverse din lemn masiv, cu panouri din
placaj sau PFL dur);
 Semirigid, format din cadru cu reţea formată din sîrmă, bandă de
oţel, chingi (textile, din material plastic sau cauciuccu inserție textilă);
 Elastic,format din cadru cu arcuri de diferite tipuri sau chingi de
cauciuc;
 După materiale de arcuire utilizate:
 Tapeţerii cu arcuri;
 Tapeţerii cu materiale spongioase;
 Tapeţerii cu fibre vegetale sau animale.
 După tiputul scheletului:
 Mobilier tapițat cu schelet aparent;
 Mobilier tapițat cu schelet acoperit.

~3~
Stil Regence

Antic roman

~4~
Renasterii italiene

Renasterii franceze

Baroc italian

~5~
Ludovic al XIII

Ludovic al XV

~6~
 Stil Queen Anne

1.3. Categoriile de elasticitate ale mobilei tapiţate.

Principalele caracteristici ale mobilei tapițate sunt durabilitatea, fermitatea,
comoditatea și aspectul estetico-decorativ.
Durabilitatea mobilierului tapițat reprezintă durata de viabilitatea a
elementului funcțional.
Fermitatea tapițeriei este un factor principal la alegerea soluției
constructive a elementului funcțional, deoarece tapițeria trebuie să fie destul de
fermă pentru a oferi sprijinul necesar și rezistență, dar și să oferă confortul
necesar.
Elementul funcţional al mobilierului tapiţat este elementul moale care are 5
categorii de elasticitate (tab. 1.3.1).
Tabelul 1.3.1
Categoriile de elasticitate ale mobilei tapiţate

Categori
a de 0 I II III IV
elasticitate
Deforma 120 95…12 70…90 50…65 15…45

~7~
ţia 5
elementului
moale sub
acţinea
sarcinii de 70
daN, mm
Supuner 2,4… 1,7…2, 1,3…1, 0,5…1, 0,2…0,
ea, mm/daN 4,2 3 6 2 4

Categoria de elasticitate depinde de destinaţia și de tipul articolului (tab

1.3.2).

Tabelul 1.3.2
Categoria de elasticitate pentru diferite tipuri de mobilier

Categoria de
elasticitate
Destinaţia
Tipul mobilei Mobili Mobili
funcţională a articolului
er pentru er pentru
locuinţe instituţii
Fotolii, canapele 0-IV 0-IV
Pentru odihnă,
Banchetă, puf I-IV I-IV
poziţia-şezut
Bancă IV IV
Saltea:
fixată pe suport I-II I-II
semirigid sau elastic
Pat:
Cu suport semirigid 0-I 0-I
sau elastic şi saltea
Cu suport rigid şi I I
Pentru odihnă timp
saltea
îndelungat în poziţie
Canapea-pat în poziţia
orizontală
pat:
0-II 0-II
Cu suport semirigid
şi saltea
I-II I-II
Cu suport rigid şi
elemente moi, formate
din blocuri de arcuri
I-III I-III
Cu diferite scheme

~8~
 de transformare,
materiale de susţinere şi
suport
Pentru odihnă timp Cuşetă, sofă 0-III I-IV
scurt în poziţie Fotoliu-pat
I-III I-III
orizontală
Pentru lucru în Scaun, fotoliu de
poziţia şezut şi odihnă lucru, taburet II-IV II-IV
timp scurt

Categoria optimală a elementului funcţional trebuie să asigure poziţia

corectă a corpului uman, în special a coloanei vertebrale, iar sarcina să fie
distribuită proporţional pe toată suprafaţa suportului. Construcţia elementului
funcțional nu trebuie să creeze discomfort la schimbarea poziţiei ai corpului
uman (fig. 1.3.1).

Fig. 1.3.1 Poziţia corpului omului pe elementele funcţionale cu diferită

elasticitate:
a – foarte moale;
b – rigide;

~9~
 c,d – elastice.

Fig.1.3.2 Distribuire elasticităţii pe lungimea saltelei.

În articole pentru şedere cu suportul rigid, în comparaţie cu cel moale, se

asigură o mai bună posibilitate de schimbare a poziţiei corpului omului, ceea ce
contribuie la scăderea oboselii. Elementele funcţionale foarte moi fără suport
rigid pentru bazin pot contribui la deformarea coloanei vertebrale (fig 1.3.3).

Fig 1.3.3 Schema interacţiunii corpului omului cu şezutul :

a – ergonomic corect;

~ 10 ~
 b – ergonomic incorect.

1.3. Tipurile de mobilier care se tapiţează.

 Scaun – este format din picioare, șezut și spătar; pe care se poate ședea o

singură persoană.
Fig. 1.3.4 Tip de mobilier: scaun.

 Pat – rolului funcţional este de odihnă în poziție orizintală; este constituit

dintr-o structură de rezistenţă ( lemn, metal ) şi o structură elastică(salteaua).

Fig. 1.3.5 Tip de mobilier: pat.

 Canapea – mobilă de ședere pentru mai multe persoane, se realizează într-
o gamă variată de forme şi dimensiuni; mobilă în formă de pat lung, cu spătar
și cu brațe, de obicei capitonate, pe care se poate ședea sau dormi; se utilizează
pentru mobilarea camerilor de zi şi birourilor. Canapeaua pote fi fixă sau
extensibilă.

Fig. 1.3.6 Tip de mobilier: canapea.

akordion

~ 11 ~
  Sofă – canapea îngustă având spătarul și brațele de aceeași înălțime, de
obicei destinat pentru șederea maximum a două persoane .

Fig.1.3.7 Tip de mobilier: sofă.

 Fotoliu – mobilă de ședere pentru o persoană; este format din trei părţi:
braţ, şezut, spătar,care se tapiţează separat, după care se montează; poate fi fix
sau extensibil.

Fig. 1.3.8 Tip de mobilier: fotoliu.

 Divan – canapea fără spătar, pe care se poate şedea sau dormi; pat turcesc;
canapea îngustă având, de obicei, un capăt mai ridicat.

Fig. 1.3.9 Tip de mobilier: divan.

 Banchetă – mobilă de ședere , fără spătar, cu șezutul în general

dreptunghiular; bancă mică (capitonată) fără spetează; bancă sau canapea
montată în vehicule; canapea în compartimentele vagoanelor de cale ferată;

Fig. 1.3.10 Tip de mobilier: banchetă.

 Puf – scaun scund, fără spătar, de obicei de formă cilindrică, capitonat.

~ 12 ~
 Fig. 1.3.11 Tip de mobilier: puf.

 Taburet - scăunel rotund sau pătrat, fără spetează și fără brațe.

Fig. 1.3.12 Tip de mobilier: taburet.

Tema 2: Materiale folosite la lucrările de tapiţerie.

2.1. Generalităţi.
La realizarea unei lucrări de tapiţerie sunt necesare o serie de materiale de
bază de o mare diversitate, în care ponderea o reprezintă materialele textile sub
formă de pînzeturi, stofe, chingi, materialele de umplutură, precum şi o serie de
materiale auxiliare, în care ponderea o reprezintă ţintele, cuiele, scoabele, sfoara
şi altele. Materialele folosite la lucrările de tapiţerie îndeplinesc un rol
important, ele condiţionînd calitatea obiectului tapiţat, atît din punct de vedere
al rezistenţei, cît şi din punct de vedere al formei şi al aspectului estetic.
Menţinerea tapiţeriei în condiţii de folosire cît mai îndelungate şi în
condiţii de comoditate este determinată de calitatea materialelor folosite, de
aplicarea unei corecte şi adecvate tehnologii de execuţie, precum şi de condiţiile
de folosire în limitele admisibile de rezistenţă ale elementelor constructive ale
obiectelor tapițate.
Calitatea necorespunzătoare a materialelor folosite la tapiţarea obiectelor
fac ca ele să se uzeze prematur, să-şi piardă coloritul şi să se destrame,
influenţînd defavorabil asupra aspectului exterior, sau să-şi piardă proprietăţile
de rezistenţă, de elasticitate şi de comoditate, în această situaţie obiectele
tapiţate nemaiputînd fi folosite.
Nerespectarea condiţiilor de exploatare produc cele mai multe degradări şi
scoaterea din funcţiune a obiectelor tapiţate. Astfel, supunerea ansamblului
elastic la eforturi mari şi repetate, la sarcini concentrate pe suprafeţe mici,
precum şi la şocuri puternice, cele mai frecvente fiind aruncarea de obiecte grele
pe suprafaţa tapiţată, pot provoca deformarea şi ruperea arcurilor, deformarea

~ 13 ~
sau ruperea chingilor şi a sforilor de legarea arcurilor şi odată cu acestea
degradarea materialului de umplutură şi a stofelor de faţă. La acestea, se mai
adaugă folosirea obiectelor tapiţate în condiţii lipsite de acurateţa, manipularea
şi transportarea obiectelor fără precauţie, folosirea sau depozitarea lor in
condiţii de umiditate excesivă, toate acestea avand ca o consecinţă murdărirea
şi pătarea îmbrăcămintii, agăţarea şi ruperea ştofelor de faţă, precum şi
degradarea ţesăturilor şi a materialului de umplutură.
Prevenirea acestor neajunsuri sunt la îndemana posesorilor de aceste
bunuri printr-o folosire atentă şi cu grijă, printr-o întreţinere permanentă,
precum şi prin intervenţii la timp, ori de cîte ori se iveşte o defecţiune, iar în
situaţia în care neajunsurile periclitează condiţiile de rezistenţă şi de
comoditate, precum şi asupra aspectului estetic, se impune, după caz,
recondiţionarea sau repararea obiectului tapiţat
Tehnologia de executare a lucrărilor de tapiţerie utilizează două categorii
distincte de materiale:
A. Materiale din care se execută cadre de susţinere.
B. Materiale de tapiţerie propriu-zise.
Materialele necesare tapeţeriilor trebuie să îndeplinească o serie de
caracteristici:
 să asigure rezistenţă în utilizarea tapiţeriei;
 să asigure confortul în exploatare;
 să nu conţine praf;
 să permită o bună circulaţie a aerului;
 să fie bune izolatoare de căldură;
 să asigure o întreţinere uşoară;
 să nu se măcine.
După rolul pe care îl îndeplinesc în cadrul lucrărilor de tapeţerie
materialele se grupează în:
 materiale de susţinere;
 materiale de legătură;
 materiale de umplutură;
 materiale de acoperire;
 diverse accesorii.
În funcţie de construcţia adoptată precum şi de materialul de arcuire şi
suportul utilizat, tapiţeriile se pot executa în diferite variante (tab 2.1).

Tabelul 2.1
Tipurile de tapiţerii

Construcţia Material (element) Suport Destin

~ 14 ~
 de arcuire aţia
Divan
arcuri spirale,
Rigid e
bitronconice, conice,
(traverse din lemn Paturi
cilindrice, turtite,
masiv) Canap
sinusoidale, în zigzag
ele
Divan
Rigid e
(traverse din lemn Paturi
Miez elastic din masiv) Canap
arcuri ele
Semirigid Fotolii
(sîrmă sau bandă Canap
Clasică
din oţel) ele
(fixă, partea
Scaune
tapiţată montată
Divan
fix pe ramă) Rigid
e
(panouri din
Paturi
placaj sau PFL)
Canap
ele
Miez elastic din Semirigid Fotolii
materiale spongioase (chingi textile sau Canap
din material ele
plastic) Paturi
Elastic (arcuri Scaune
orizontale, chingi Fotolii
elastice din Canap
cauciuc) ele
Rigid Canap
(panouri din ele
Modernă placaj sau PFL) Paturi
(detaşabilă, Semirigid Fotolii
partea tapiţată (chingi textile, Canap
Perne şi saltele din
constă dintr-o plasă din sîrmă ele
materiale spongioase
pernă sau saltea împletită) Paturi
detaşabilă aşezată Elastic (arcuri
Fotolii
liber pe suport) orizontale de
Canap
diverse tipuri,
ele
chingi elastice din

~ 15 ~
 cauciuc)
Fotolii
Canap
Rigid
ele
(panouri din
Paturi
placaj sau PFL)
Divan
Perne sau saltele cu e
arcuri încorporate Fotolii
Semirigid
Canap
(chingi textile)
ele
Elastic Divan
(somiere cu plase e
elastice) Paturi
Somieră - Reţea elastică de sârmă, de arcuri etc. fixată pe cadrul patului,
peste care se aşază salteaua.
2.2. Cadrelele de susţinere ale tapiţeriei.

Cadrele de susţinere a tapiţeriei asigură rezistenţa în exploatarea tapiţeriei,

precum şi forma geometrică.
Cadrele de susţinere se execută din material lemnos, metale, materiale
plastice, combinaţii din diferite materiale.
Cadrele de lemn se execută din cherestea de rășinoase și foioase (fag,
stejar), combinaţii de PAL cu cherestea etc., îmbinate între ele cu cepuri
rotunde, drepte sau coadă de rîndunică; PFL; placaj. Consolidarea se realizează
prin colţare din lemn sau metal, fixate cu şuruburi mecanice sau lemn (fig 2.1).

~ 16 ~
 a.

b. c.

Fig. 2.1 Cadre de susţinere:

a – pentru paturi;
b – pentru canapea – pat;
c – pentru fotoliu.
Cadrele metalice se execută din ţeavă de oţel, oţel profilat sau aluminiu,
care se îndoaie sub formă de U, ce constituie piciorul şi suportul cadrului,
elemente ce se consolidează prin 2 traverse (fig. 2.2).

~ 17 ~
 Fig. 2.2 Cadrul de susţinere pentru pat din metal.

Cadrele de material plastic se execută în special din poliuretan rigid,

polistiren expandat sub formă de diferite cadre în întregime sau subansambluri
decorative, ca de exemplu: testieră și pedieră pentru pat, ornamente pentru
canapele.
În producţia de serie mare, cadrele de susţinere se execută demontabile pe
subansambluri (ramă, şezut, spătar, braţe etc.), urmînd a se consolida prin
şuruburi mecanice după ce în prealabil sau tapiţat. Acest sistem de lucru
asigură o productivitate ridicată şi o estetică mai bună a produsului.
- Cadrele pentru scaun se execută din materiale menţionate, cu tapeţerii
fixe sau detaşabile.
- Cadrul pentru fotoliul se execută din elemente de cherestea de fag, plop,
combinaţii de cherestea cu PAL, consolidate cu elemente transversale,
intermediare, atît la părţi laterale, cît şi la spătar, prin încheiere cu cuie.
- Cadrul pentru canapea se execută în mod asemănător cu cel al fotoliilor,
din elemente demontabile, asigurînd rezistenţă solicitării la care este supusă
canapeaua.
- Cadrele pentru paturi, divane, somiere se execută dintr-o ramă de
cherestea de fag pe care se montează la partea inferioară picioarele de susşinere,
iar la partea superioară se fixează traverse intermediare sau elastice din chingi
sau alte elemente.

2.3. Materialele de susţinere şi arcuire pentru tapiţerii.

~ 18 ~
 Materialele de susţinere ale tapiţeriei împreună cu materialele de umplere
asigură tapiţeriilor confortul în exploatare. Ele sînt în general materiale elastice,
nedeformabile, cu grad de utilizare îndelungat.
Materialele de susţinere pot fi rigide, semirigide sau elastice, fiind folosite
după gradul de confort și tipul tapițeriei, fixe sau detașabile.
Ca materiale de susţinere rigide se folosesc traversele din lemn masiv
(fig.2.3), panouri din placaj, PAL, PFL dur, precum şi cochiliile din materiale
plastice (polistiren expandat, răşini poliesterice armate cu fibre din sticlă,
spume poliuretanice rigide). Ele servesc ca suport pentru arcuri, materiale de
umplere, miezuri elastice, saltele sau perne detaşabile.

Fig.2.3 Pat cu cadrul de susținere și traverse din lemn masiv.

Ca materiale de susţinere semirigide se folosesc chingi semirigide

executate din bandă de oţel cu lăţimea de 15-25 mm şi grosimea de 0,2-12 mm
sau din sîrmă de oţel cu diametrul de 2,5-3,6 mm; chingi textile din ţesătură
deasă din fire de in, iută (fig. 2.4) sau cînepă cu lăţimea de 40, 50, 60, 70, 80 şi
grosimea de 3 mm, precum şi amestecate cu fibre sintetice (fig. 2.5). Ele servesc
ca suport pentru arcuri, materiale de umplere şi tapiţerii detaşabile.
Chingile semirigide se utilizează în general ca suporturi pentru tapițeria
scaunelor și mai puțin tapițeria canapelelor și a fotoliilor.
Chingile din sîrmă de oțel se fixează întrețesut prin introducerea capetelor
îndoite la 90º în găuri practicate în schelet și prinse cu cuie sau agrafe (fig. 2.6),
după fixare sîrmele vor fi tensionate în mod corespunzător.

~ 19 ~
 Fig. 2.6 Fixarea chingilor din sîrmă de oțel.

Chingile din material textil se fixează întrețesut pe rame la distanță 30-40 sau
60-70 mm între ele, prin îndoirea capetelor, aproximativ 25 mm de la marginea
chingii, și prinderea cu cuie sau agrafe, muchiile interioare ale cadrului se teșesc
(fig. 2.7). Fixarea chingilor se poate face pe ambele fețe ale ramurei tapițeriei,
superioară sau inferioară.

Fig. 2.4 Fixarea chingilor textile din iută și in.

Fig. 2.5 Fixarea chingilor textile din iută și fibre sintetice.

~ 20 ~
 Fig. 2.7 Fixarea chingilor textile.
Ca materiale de susţinere elastice se folosesc chingi elastice, arcuri, plase
elastice şi miezuri elastice.
Chingile elastice se confecţionează din cauciuc, din cauciuc cu inserţie textilă
sau din fire din cauciuc împletite cu fire textile şi servesc ca suport pentru
materiale de umplere.

Fig. 2.6 Chingi elastice.

Chingile de cauciuc cu inserție textilă au grosimea de 2,5-3 mm și lățimea

de 20, 40, 60, 80 mm. Chingi de cauciuc împletite cu fire textile au lățimi de 40 și
60 mm și lungimi după necesar.
Fixarea chingilor din cauciuc cu inserții textile se face intrețesut
tensionîndu-se cu 5-15% din lungimea de montare și prinse prin cuie (fig. 2.7,a),
agrafe sau sîrme, prin clame introduse în uluce continui sau întrerupte
practicate pe fețele superioare ale elementelor cadrului (fig. 2.7, b). Pentru șezut
se utilizează următoarele lățimi 40-60 mm, iar pentru spătar 20-40 mm.
Dinstanța dintre chingi este de max. 70 mm și pot fi fixate și în falțul practicat
pe fața superioară a ramei.

~ 21 ~
 a b
Fig. 2.7 Fixarea chingilor din cauciuc cu inserții textile:
a – prin cuie; b – prin clame.

Fixarea chingilor din fire de cauciuc împletite cu fire textile se face

întrețesut tensionîndu-se cu 25-30% din lungimea de montare și prinzîndu-se
capetele îndoite cu cuie, agrafe sau diverse accesorii metalice. Aceste chingi se
pot folosi și întrețesute cu chingi textile (fig. 2.8).

Fig. 2.8 Fixarea chingilor din fire de cauciuc împletite cu fire textile
întrețesute cu chingi textile.

Arcurile sunt elemente cu proprietăți elastice, executate din sîrmă de oțel

special, cu diametrul între 2 și 3,6 mm, avînd forme și dimensiuni variate și care

~ 22 ~
asigură elasticitatea, forma și comoditatea tapițeriei. Și servesc ca suport pentru
materiale de umplere.
În funcție de forma pe care o au arcurile pot fi: spirale bitronconice, spirale
, spirale cilindrice turtite (aplatisate), plane sinusoidale și plane în zigzag.

Fig. 2.7 Tipuri de arcuri utilizate la tapițerii:

a. arc sinusoidal;
b. arc dublu con cu două spire neascendente și trei spire ascendente;
c. arc bitronconic;
d. arc cilindric în tub de polimeri;
e. arc plan în zigzag.

Arcurile spirale bitronconice sînt cele mai des folosite în tapțeriile clasice.
Ele se fabrică din sîrmă de oțel, arămită, în două tipuri, cu nod și fără nod (fig.
2.8) (la fixare capetele acestora se îndoaie în formă de cîrlig la o distanță fe 7-8
mm). Suprafața lor trebuie să fie netedă, avînd culoarea caracteristică a
cuprului. În funcție de gradul de elasticitate și de înălțimea tapițeriei se folosesc
de regulă arcuri cu 5-10 spire, confecționate din sîrmă cu diametrul de 3-4 mm
pentru șezut și 2,5-3,5 mm pentru tapițeria spătarelor și a brațelor de mobilă.

~ 23 ~
 Fig. 2.8 Arcuri bitronconcine: a- cu nod; b-fără nod.

De obicei, arcurile bitronconice se așază distanțate în cadrul miezului de

arcuri, spre deosebire de arcuri cilindrice care se pot așeza alăturat, sau
împletite formînd astfel un ansamblu compact de arcuri cu proprietăți elastice
superioare în comparație cu arcuri independente.
Fixarea arcurilor se face în modul următor:
 pe traverse din lemn arcurile se fixează prin cuie, scoabe sau agrafe,
după ce în prealabil s-au prevăzut elemente pentru amortizarea zgomotului
(fig.2.9,a);
 pe chingi textile: arcurile se cos de chingi cu sfoară pe preferință la
întretăierea a două chingi(fig.2.9,b);

Fig. 2.9 Fixarea arcurilor spirale:

a- pe traverse din lemn;
b- pe chingi textile;
1 – traversă din lemn masiv; 2 – cadrul somierei; 3 – sfoara pentru
amortizarea zgomotului; 4 – arc spiral cilindric; 5 – cuie scoabă; 6 – arc cusut pe
chingi; 7 – chingi textile.

~ 24 ~
  pe chingi din sîrmă sau bandă de oțel arcurile se fixează la
întretăierea sîrmelor, spira inferioară a arcurilor legîndu-se longitudinal și
transversal cu sfori ale căror capete sînt fixate de schelet prin cuie (fig. 2.10).

Fig. 2.10 Fixarea arcurilor spirale pe chingi din sîrmă.

Asamblarea arcurilor se face prin legarea cu sfoară, longitudinal,

transversal și în diagonală. În figura se prezintă legarea arcurilor în diagonală,
iar în figura legarea arcurilor legarea arcurilor longitudinal și transversal prin
legături simple și duble. După legarea arcurilor trebuie să se obțină o suprafață
ușor bombată, fără denivelări. Arcurile se vor acoperi cu o pânză de sac, fixată
cu cuie de tapițerie de rama din lemn și consolidată de arcuri prin coasere.

Fig. 2.4.3 Legare arcurilor cu sfoară

~ 25 ~
a – nod simplu b – nod marin dublu c – nod marin

Scheme de legarea arcurilor la formarea ansamblului compact de arcuri.

~ 26 ~
 Arcurile spirale cilindrice în tub de protecție pot fi cu capetele îndoite
pentru fixare, cu știft filetat conic pentru înșurubare sau cu inel și cîrlig de
fixare. Modul de fixare al acestor arcuri diferă în funcție de tipul arcului și
anume:
 prin agățare cu cîrlig de inelele de fixare în rama scheletului;

 prin introducere în lăcașe semicirculare practicate pe fața superioară

a ramei;

 prin agățarea arcului, care în acest caz este un fir lung, de cîrlige
fixate în rama scheletului.

~ 27 ~
 Arcurile plane sinusoidale și în zigzag se folosesc frecvent în construcția
mobilei moderne. Fixarea lor pe rama tapițeriei se face prin intermediul unor
urechi sau cleme (fig. 2.11). Fixarea se va face astfel încît arcul să prezinte o
săgeată spre partea superioară de 20-30 mm. Arcurile vor fi distanțate față de
rama din lemn, pentru a se evita atingerea cu aceasta. Clamele vor fi prevăzute
pe fețele interioare cu materiale pentru amortizarea zgomotelor (carton,
cauciuc, materiale plastice etc.).

Fig. 2.11 Fixarea arcurilor dispuse în plan orizontal:

a- arcuri sinusoidale; b-arcuri zigzag.

Din punct de vedere al elasticității, din tipurile de arcuri enumerate,

arcurile bitronconice prezintă avantajul unei mai bune elasticități la începutul
încărcării și o rezistență mai mare la sfîrșitul încărcării cînd arcul este strîns. De
asemenea, arcurile bitronconice asigură o mai bună susținere a materialului de
umplere, ca urmare a diametrului mai mare către spire extreme.
Plasă elastică este subansamblu elastic executat dintr-o ramă metalică
prevăzută cu o rețea de arcuri sau sîrmă, care servește la susținerea pernelor
sau saltelelor detașabile. După felul arcurilor și al sîrmei se deosebesc patru
feluri de plase elastice:
 plasa din arcuri sinusoidale;
 plasa din arcuri spirale turtite;
 plasa din arcuri spirale cilindrice scurte;
 plasa din sîrmă împletită.
Miez elastic este subansamblu format din arcuri legate între ele și cu
muchiile consolidate cu sîrmă sau cu platbande din oțel. Se execută din două
rame metalice cu lățimea de 10,5 mm și grosimea de 1,6 mm, în interiorul cărora
se prinde o împletitură de arcuri legate între ele prin spire, fixate de ramele
metalice cu ajutorul capselor.

~ 28 ~
 Miezurile elastice, alcătuite din arcurile spirale bitronconice sau din arcuri
spirale cilindrice se folosesc la tapițeriile fixe sau detașabile. La tapițeriile fixe,
sub miezul elastic se așază deșeuri de vată pentru amortizarea zgomotelor. În
cazul saltelelor detașabile aceste miezuri se îmbracă pe ambele fețe cu covor
împîslit, din fibre vegetale, peste care se fixează cîte un strat de umplutură din
vată sau materiale spongioase. Rigidizarea muchiilor și canturilor se face cu
ajutorul unei pînze de sac fixată prin coasere sau capsare.

Fig. 2.8 Tipuri de plase din arcuri:

a. miez elastic;
b. plasa din sîrmă și arcuri cilindrice;
c. plasa din arcuri sinusoidale fixate cu arcuri cilindrice de rama
metalică;
d. plasa din arcuri sinusoidale fixate de rama de lemn cu urechi de
fixare.

Termini privind operațiile de prelucrare pentru confecționarea structurii de

susținere:
1. Fixarea chingilor – operația de legare și tensionare (întindere) a
chingilor pe rama de susținere prin intermediul unuia dintre materialele de
legătură specifice.
2. Pregătirea arcurilor – operația de îndreptare și comprimare a
arcurilor.
3. Fixarea arcurilor – operația de legare a arcurilor pe materialele de
susținere prin intermediul unuia dintre materialele de legătură specifice.
4. Asamblarea arcurilor – operația de legare a arcurilor între ele în
funcție de tipul lor.

~ 29 ~
 5. Amortizarea zgomotului – operația de aplicare a unui strat de vată
sau alte materiale pe suportul de bază.
6. Fixarea miezurilor elastice – operația de legare a miezurilor elastice
din arcuri pe rama de susținere sau pe suportul de bază.
7. Formarea muchiei – operația de fixare a sîrmei cu sfoară sau clemee
pe conturul structurii de susținere.
8. Montarea plaselor – operația de fixare a plaselor pe rama de
susținere.

2.4 Materiale de legătură și fixare

Aceste materiale servesc pentru fixarea și legarea arcurilor pe suportul
tapițeriei și pentru legarea materialelor de umplere, acoperire și decorare, și se
împart în două grupe:
 pentru fixarea și legarea elementelor de susținere de cadre: cuie, cuie-
scoabe, agrafe, capse cîrlige, sfoară de cînepă etc.
 fixarea și legarea materialelor de umplere, acoperire și decorare: sfoară de
cînepă, ață din fire de in sau cînepă, ață de bumbac de cusut, capse, cuie
decorative, bandă de lipit etc.
Materiale de legătură:
 Cuie scoabă – cui în formă de U, care servește pentru fixarea
arcurilor spirale cilindrice și bitronconice pe traversele de lemn și a sîrmei
rotunde pe ramă de lemn. Scoabele se execută în două variante, cu vîrf teşit şi
cu vîrf ascuţit.

Fig. 2.4.1 Cuie-scoabă.

~ 30 ~
  Cuie pentru tapițerie – cuie cu lungime redusă și diametrului
capului mare, care servesc pentru fixarea chingilor, sforii de legat, pînzei de
rezistență și feței de ramă de lemn a tapițeriei.

Fig. 2.4. Cuie cu cap plat pentru tapiterie

 Clamă – element de bandă de oțel îndoită în formă de V deschis care

servește pentru fixarea chingilor și arcurilor pe rama de susținere.
 Agrafă – element din sîrmă de oțel în formă de U, care servește
pentru fixarea chingilor, pînzei și a stofei de rama de susținere; în formă de oval
deschis servește la fixarea între ele a arcurilor .Agrafele, cunoscute şi sub
denumirea de capse, se execută în diferite mărimi, acestea din urmă înlocuind
din ce în ce mai mult cuiele şi scoabele, deoarece asigură cu uşurinţă o mai bună
fixare.

a b c d e
Fig. 2.4.Capse:
a - Capse ambalaj; b - Capse Tip 14/25-50; c - Capse Tip 380/06-16; d - Capse
Tip 90/18-40; e - Capse Tip 92/20-40.

~ 31 ~
  Cîrlig – element din oțel rotund, avînd un capăt drept filetat, iar
celălalt sub formă de inel, care servește pentru fixarea arcurilor de rama de
susținere din lemn.
 Inel de cauciuc – element sub formă de tor executat din cauciuc, care
servește pentru legare între ele în zigzag a arcurilor sinusoidale.
 Cui decorativ – cui cu capul în diferite forme geometrice (pătrat,
romb, hexagon etc.) care servește pentru fixarea ornamentare la capitonări și
tapițerii cu piele.

2.5 Materiale de umplere

Materialele de umplutură sunt necesare în lucrările de tapiţerie, în

principal pentru obţinerea formei generale a obiectului tapiţat, pentru mărirea
elasticităţii ansamblului elastic, şi a rezistenţei la uzură, precum şi pentru
asigurarea unei bune izolări termice şi a unei impermeabilităţi la praf.
După provenienţa lor, se disting următoarele materiale de umplutură :
MATERIALE DE UMPLUTURĂ NATURALE:
DIN FIBRE VEGETALE, în care se cuprind :
- Iarba de mare, cunoscută sub denumirea de zegras, care are un fir lung şi
încreţit, asemănător părului de cal, o bună rezistenţă la uzură, produce puţin
praf, realizandu-se cu aceasta o bună umplere a formei tapiţate. înainte de
folosire, iarba de mare trebuie să fie dată la dărac, pentru a fi bine scărmănată,
înfoiată și curățată de praf.
- Cîlţii de in şi canepă, rezultate de la prelucrarea acestor vegetale, se
prezintă sub forma unor fibre scurte şi încălcite, acestea fiind folosite mai mult
ca material de umplutură la realizarea muchiilor, păstrînduli-se forma lor,
datorită rigidităţii foarte bună pe care o au fibrele de in şi cînepă.
- Scama de bumbac (vata de bumbac), rezultată de la prelucrarea
bumbacului, este folosită de regulă la alcătuirea ultimului strat de umplutură,
precum şi la confecţionarea plăpumilor, saltelelor şi altor produse de tapiţerie,
cu condiţia ca în prealabil să fie dată la dărac şi bine controlată, pentru ca să se

~ 32 ~
îndepărteze scamele murdare de ulei, ce pot păta stofa de faţă sau ţesăturile de
acoperirea materialului de umplutură.
- Fibre vegetale de sisal, cocos, frunze de palmier, sub formă de fibre, de covor
împîslit, cu sau fără suport textil.
- Placă din fire gumificate, material sub formă de covor sau perne matrițate
produs din fire animale și fibre vegetale sau chimice înfășurate în gumă
(cauciuc natural).
- Covor din fibre împîslite, material sub formă de covor continuu sau plăci în
formate stabilite produs din fibre vegetale cu sau fără suport textil, fibre
vegetale și fibre animale gumificate sau fibre chimice, împîslite prin
aglomerarea lor cu un adeziv sau altă prelucrare.
- Covor de vată, material realizat din vată de bumbac cusută, sau vată
împîslită protejată la exterior cu un strat de adeziv.
Materialele de proviniență vegetală sunt utilizate sub formă de fibre sau de
covor la executarea stratului de umplere de bază și a celui de amortizare și
uniformizare (bumbac).
DE ORIGINĂ ANIMALĂ, în care se cuprind :
1) Lîna de la oi, părul de cal, părul de porc etc.
2) Penele unor specii de păsări (gîscă, raţă, găină etc.), acestea putîndu-se
folosi în amestec şi cu alte materiale la confecţionarea pernelor, plapumelor şi
altele.
Materialele de proviniență animală sunt utilizate sub formă de fibre sau de
covor la executarea stratului de umplere de bază.
Materialele de umplere naturale, din fibre vegetale și animale se fixează în
două struturi.
După legarea arcurilor şi fixarea ramei elastice pentru formarea cantului, se
aplică peste acestea o pînză deasă şi rezistentă (pînză de sac), care are rolul de
protecţie şi de susţinere a materialului de umplutură, nepermiţînd pătrunderea
între arcuri a eventualelor sfăramături ale fibrelor de la materialul de
umplutură.

~ 33 ~
 Pînza se croieşte astfel ca să se acopere întreaga suprafaţă a arcurilor, atît la
partea superioară, cît şi la partea laterală, avîndu-se grijă ca să se lase o margine
de 2-3 cm pentru îndoire, în scopul măririi rezistenţei la fixarea lor în ţinte,
bătute la distanţe de 3, 6 sau 8 cm.

Pînza se fixează mai întai în cateva ţinte la colţuri şi la mijlocul ramei, apoi
se poziționează corect, pînza fiind întinsă bine, după care se bat restul de ținte
pe întregul contur. Cu ajutorul unui ac curb se coase pînza de fiecare arc de
spira superioară a arcului, pentru a se evita deplasarea pînzei în timpul folosirii
obiectului de mobilă.

~ 34 ~
 Pentru fixarea materialului de umplutură, se execută din sfoară, cu ajutorul
acului, o serie de bucle, distanţate la 8 — 10 cm de muchia elastică şi la 15 — 25
cm în restul suprafeţei panzei. în aceste bucle se introduce materialul de
umplutură şi în funcţie de lăţimea obiectului de tapiţat şi de natura materialului
de umplutură; se realizează de la 4 la 8 randuri de bucle.

Peste această panză ce acoperă arcurile se aşază primul strat de umplutură,

care are rolul de a da forma necesară părţii tapiţate şi totodată de a mări
elasticitatea sistemului elastic.

~ 35 ~
 Materialul cel mai mult folosit pentru stratul de umplutură este cel din
fibră vegetală, cunoscut sub denumirea de zegras şi afrik, cantitatea de material
fiind în funcţie de mărimea obiectului de tapiţat.
Materialul de umplutură, după ce în prealabil a fost scărmănat la dărac,
este aşezat pe pînză şi distribuit uniform pe întreaga suprafaţă, cu această
ocazie verificandu-se dacă materialul nu conţine mici obiecte tari şi ascuţite sau
substanţe grase care pot deteriora ţesăturile de acoperire şi stofa de faţă. După
aceasta, materialul de umplutură se introduce în buclele din sfoară, executate
anterior şi se ancorează, pentru a se evita deplasarea şi aglomerarea în anumite
porţiuni care ar putea periclita asupra formei tapiţeriei.
După aşezarea şi ancorarea materialului de umplutură, se trece la fixarea
pînzei a doua, pentru formarea cantului şi definitivarea formei ansamblului
elastic .
În acest scop, se aşază pînza peste materialul de umplutură uniform
repartizat, fiind întinsă bine prin apăsare cu mîina, apoi se fixează provizoriu cu
ace cu gămălie, .după care se fac cusături pe suprafaţa pînzei, începînd de la
margine spre mijloc . Aceste cusături se fac la distanţe de circa 10 cm, prin
ambele pînze de acoperire şi prin materialul de umplutură, pentru fixarea lor
definitivă.
După această operaţie urmează formarea cantului , care se realizează prin
aşezarea, cu ambele mîini, a unei părţi din materialul de umplutură spre
marginea elastică şi prin coaserea cantului, astfel încat împunsăturile să treacă
şi pe sub sîrma de oţel a ramei elastice, urmărindu-se prin aceasta consolidarea
cantului.

~ 36 ~
 În final se face cea de a doua cusătură a cantului, pentru a i se da forma
definitivă , acordîndu-se o atenţie sporită la execuţia colţurilor, pentru a se
obţine o formă regulată şi rigidă.
O operaţie premergătoare fixării stofei de faţă este completarea formei
realizate prin fixarea primului strat de umplutură, cu un al doilea strat de
umplutură, în scopul măririi elasticităţii ansamblului elastic.
În acest scop, peste pînza a doua se aşază noul strat de umplutură în
grosime de 3—5 cm, din acelaşi material, peste care se aşază şi un strat subţire
de vată industrială.

~ 37 ~
 După repartizarea şi uniformizarea acestora, se aşază peste acestea o pînză
albită, bine întinsă, după care se fixează cu cusături dese, prin aceasta
obţinandu-se forma definitivă a ansamblului elastic cu bombamentul şi cu
proprietăţile de elasticitate şi comoditate pe care trebuie să le îndeplinească
obiectul de mobilă tapiţat.
În final se trece la operația de fixare stofei de față, care trebuie făcută cu
multă grijă și atenție, pentru a evita erorile și defectele ce sunt ușor vizibile,
cum sunt de exemplu cutele.

MATERIALE DE UMPLUTURĂ SINTETICE, ce înlocuiesc cu succes

materialele de origină vegetală sau animală, avînd calităţi superioare din punct
de vedere al elasticităţii, al rezistenţei la uzură, al proprietăţilor de izolare
termică şi al impermeabialităţii, precum şi o capacitate mai bună de umplere, în
aceste materiale fiind cuprinse :
-Cauciucul spongios, cunoscut sub denumirea de latex, un produs din
cauciuc natural, la care adăugandu-se diferite substanţe chimice, rezultă un
material spumos, ce se poate turna în anumite forme, după care prin
vulcanizare se obţin produsele dorite ca blocuri, plăci, perne, saltele celulare
sau pline. Pernele pot avea găuri la partea inferioară sau la mijloc.Servește la
executarea stratului de umplere de bază pentru tapițeriile fixe și detașabile.

Somiere elastice din cauciuc

~ 38 ~
 -Materiale din poliuretan, produse sintetice, folosite mai mult în industrie ca
material de umplutură, avînd o foarte bună elasticitate şi o uşoară
prelucrabilitate. Se fabrică în diverse forme: blocuri; covor de maximum 300
mm grosime; plăci continue de 2000×1000 și 2000×850 mm, grosimea 5-10, 10-30,
30-50 și 50-100 mm; plăci ștanțate; plăci profilate; plăci cu crestătură etc.
Densitatea poliuretanului, utilizat în industria mobilei, este 35-55 kg/m2, cu
gradația de 5 kg/m2.

Poliuretan în covor: a – omogen; b – stratificat.

Structură stratificată din miez de poliuretan omogen și fețe de poliuretan

cu goluri, pentru perne șezut, la fotolii și canapele cu confort ridicat.

Perne pentru fotolii și canapele cu confort ridicat format din două plăci de
poliuretan cu miez de nervuri din poliuretan.

Pentru a îmbunătăți elasticitatea se pot forma structuri stratificate prin

lipirea a trei straturi de poliuretan cu adeziv tip prenadez (de cauciuc).
- Fibre chimice, de proviniență sintetică: celofibră, poliamide,
poliester(sintepon) etc., sunt utilizate sub formă de fibre sau covor pentru
executarea stratului de umplere de bază.

~ 39 ~
 Fig. Combinații ale materialelor de umplere:
1-stofă; 2-vată; 3-poliuretan; 4-păr gumificat; 5-poliuretan camelat(riflat); 6-
tocătură de poliuretan.

Materialele spongioase se aplică pe miezuri elastice sau arcuri bitronconice

prin intermrdiul unei pînze de sac. Canturile materialului spongios se taie oblic
și se rigidizează cu ajutorul unei pînze lipite de material spongios și cusută de
arcuri.

Materialele spongioase pe miezuri elastice sau arcuri bitronconice.

Materiale spongioase pe arcuri plane, chingi sau suport rigid se face prin
lipirea în puncte cu un adeziv special, în funcție de sistemul de fixare folosit.

~ 40 ~
Suportul rigid (placaj sau PFL) va fi perforat, pentru a permite ieșirea aerului în
timplul comprimării tapițeriei.

Materiale spongioase pe : a – arcuri plane; b – chingi;c – suport rigid.

Termini privind operațiile de prelucrare pentru confecționarea structurii de

umplere:
1. Acoperirea arcurilor și a miezurilor elastice – operația de aplicare,
întindere și fixare a pînzei de rezistență peste arcuri sau miezul elastic din
arcuri.
2. Formarea cantului – operația de aplicare a materialului de umplere
pe margine.
3. Pregătirea umpluturii – operația de dărăcire a materialului de
umplere din fibre sau fire și de tăiere și lipire a materialelor spongioase,
împăslite sau gumificate.
4. Aplicarea umpluturii – operația de așezare a stratului de umplere de
bază pe structura de susținere.
5. Fixarea umpluturii – operația de prindere și întindere a pînzei de
formare peste stratul de umplere; prinderea prin capsare a covorului de fibre
împîslite pe suport textil de cantul miezului sau lipirea plăcilor din materiale
spongioase.
6. Întărirea marginii – operația de executare a cusăturilor pentru
formarea marginii sau lipirii unor benzi textile pe materiale spongioase.
7. Uniformizarea umpluturii – operația de aplicare a unui strat de
umplere pentru nivelelarea suprafeței tapițeriei.
8. Acoperirea stratului de uniformizare - operația de întindere și
fixare a pînzei de bumbac peste stratul de umplere pentru uniformizare.

2.6. Materiale de acoperire pentru tapiţerii.

Materialele textile folosite pentru mobila tapiţată sunt elemente esenţiale

din componenţa mobilei, elemente care determină în mare măsură durata de
viaţă a piesei de mobilier.
Pentru realizarea mobilei tapiţate se folosesc numeroase ţesături textile sub
formă de pânzeturi şi stofe. Aceste materiale îndeplinesc un rol important, ele

~ 41 ~
condiţionînd calitatea obiectului tapiţat, atât din punct de vedere al rezistenţei,
cât şi din punct de vedere al formei şi al aspectului estetic.
Ţesăturile textile au în construcţia lor două sisteme de fire încrucişate, în
unghi drept, unul denumit urzeală, fiind în lungul ţesăturii, iar celălalt denumit
bătătură, fiind transversal pe ţesătură.
Numărul punctelor de încrucişare a firelor de bătătură şi a firelor de
urzeală determină densitatea ţesăturii. Cu cât sunt mai multe puncte de
încrucişare pe un cm pătrat cu atât ţesătura este mai densă. Pentru mobila
tapiţată se recomandă ţesături cu densitate cât mai mare.
Densitatea se poate verifica şi cu ochiul liber, ţinând ţesătura spre lumină,
cu cât se filtrează mai puţină lumină prin ţesătură, cu atât mai bine.
Un alt aspect care trebuie avut în vedere la alegerea ţesăturii pentru
tapiţerie este tehnologia de răsucire a firelor. Cu cât firul este răsucit din mai
multe fire, cu atât durabilitatea sa este mai mare. Şi acest aspect se poate vedea
cu ochiul liber, analizând firele din material.
Caracteristica cea mai importantă a ţesăturilor folosite pentru mobila
tapiţată este rezistenţa, care se măsoară cu ajutorul numărului Martindale.
Acest număr reprezintă de fapt numărul ocaziilor de „aşezări pe canapea”, fără
ca ţesătura să prezinte leziuni grave. Numărul Martindale al unei ţesături de
calitate medie se situează între 15.000 – 20.000, ceea ce reprezintă o utilizare a
canapelei timp de 3-5 ani, în condiţii statistice normale. După o perioadă mai
lungă ne putem aştepta la schimbarea caracteristicilor suprafeţei ţesăturilor,
cum ar fi decolorare parţială, uzură, etc. Dacă acest număr Martindale este mai
mare, ţesătura este considerată mai rezistentă, având o calitate mai bună şi
deseori şi un preţ mai ridicat. Există şi ţesături cu rezistenţă de două ori mai
mare decât pielea naturală, care are numărul Martindale situat între 80.000 –
90.000.
Materialele textile folosite pentru acoperirea mobilei tapiţate formează
două grupe, în funcţie de modul lor de folosire la lucrările de tapiţerie:
1. Ţesăturile folosite pentru lucrările interioare ale tapiţeriei, respectiv
pânzeturi pentru acoperirea arcurilor şi a materialelor de umplutură, realizate
din in, cânepă sau bumbac, care sunt:
• Pânza de sac, o ţesătură mai puţin fină, cunoscută sub denumirea de
hessian, folosită la acoperirea arcurilor și chingilor.
• Pânza nealbită, o ţesătură uşoară din fire de bumbac, folosită la
acoperirea materialelor de umplutură formate, la confecţionarea de dosuri şi
dubluri de feţe de perne etc.
• Inletul, o ţesătură foarte deasă din fire de bumbac, folosită la
confecţionarea dosurilor de pernă umplute cu puf.

~ 42 ~
 • Gradelul, o ţesătură din fire de bumbac, combinată cu fire de celofibră,
folosit la confecţionarea de dosuri de saltele şi feţe de somiere.
• Moltonul, o ţesătură cu structură scămoşată pe o faţă, folosit la anumite
căptuşeli.
2. Ţesăturile pentru feţe, denumite stofe, folosite la îmbrăcarea
ansamblurilor elastice şi a altor elemente ale obiectelor de tapiţat, care cuprind:
• Pluşul, o stofă din bumbac, lână, păr de capră, etc., asemănătoare
catifelei, dar mai groasă şi cu părul mai lung. Se foloseşte foarte des pentru
acoperirea mobilei, deoarece procedeul de realizare a pluşului este relativ ieftin,
şi se comercializează în foarte multe culori. Pluşul este un material moale,
pufos, plăcut la atingere care se curăţă uşor. Dezavantajul acestui material este
densitatea relativ mică, se uzează repede, nu este durabil.
• Janilia, o stofă din bumbac, mătase artificială, viscoză, fibre acrilice, cu
suprafaţă puţin aspră datorită structurii nervurate, asemănătoare cu catifeaua,
dar cu aspect mai rigid. Se poate curăţa uşor, se comercializează într-o gamă
largă de culori şi modele, dar în cazul în care au densitate redusă se alungesc
foarte uşor, în locurile utilizate mai mult se uzează repede.
• Microfibra, o stofă realizată din fire sintetice, poliester sau poliamidă. Un
material plăcut la atingere, moale şi foarte elastic. Nu se şifonează şi se curăţă
uşor. Este o stofă cu rezistenţă mare. Se comercializează într-o gamă mai redusă
de culori, încă nu există variante cu modele.
• Drilul, o ţesătură netedă din fire de in, bumbac, cânepă sau celofibră, cu
urzeală dublă, foarte rezistentă, cu suprafaţă puţin mai aspră. Este un material
elastic, care nu se alungeşte şi se curăţă uşor. Există şi variante cu o suprafaţă de
acoperire cu teflon, care îi conferă rezistenţă şi mai bună. Este disponibilă într-o
gamă foarte largă de culori şi modele. Dezavantajul este, că în timpul utilizării,
datorită structurii, firele se agaţă uşor.
• Goblenul, o ţesătură din fire de bumbac, lână, mătase artificială şi
celofibră, folosit ca material pentru îmbrăcarea mobilei cât şi pentru draperii.
Are structură realizată din fire colorate.
• Damascul, o stofă din fire de mătase, in sau celofibră, cu desene mari în
relief, se foloseşte mai rar pentru tapiţerie
• Brocartul, o stofă din fire de mătase naturală, mătase artificială, bumbac
sau celofibră, în care se intercalează fire metalice, cunoscut sub denumirea de
brocart de aur sau brocart de argint, folosit la îmbrăcarea mobilei fine.
• Pielea naturală este cel mai răspândit material natural, care are rol
important şi în industria mobilei. Pielea cea mai des folosită este pielea de
bovină, dar în cantităţi mai mici se foloseşte şi pielea de bivol, antilopă, zebră, şi
struţ. Este un material rezistent, durabil, nu absoarbe umezeala, se curăţă uşor,
are o textură plăcută, moale. Pentru mobila cu tapiţeria din piele se recomandă

~ 43 ~
o încăpere caldă, uscată, cu conţinut de umiditate de 50-70% şi temperatură
între 15-30°C. Praful şi alte pete se îndepărtează cu o cârpă umedă, fără frecare.
De două ori pe an se recomandă tratarea suprafeţei cu o soluţie specială
destinată pielii.
• Pielea ecologică, pe suport textil. Pielea ecologică de astăzi prezintă
aceeaşi caracteristici ca pielea naturală, în afară de miros. Sunt materiale
rezistente, durabile, nu absorb umezeala, se curăţă foarte uşor, sunt disponibile
într-o gamă largă de culori. Dezavantajul este că, iarna este rece, iar vara putem
să ne lipim de ea.
• Stofe tratate cu soluţii, care nu permit absorbţia umezelii şi protejează
împotriva petelor şi mirosurilor. Rezistenţa acestor materiale este de două sau
trei ori mare decât a materialelor de tapiţerie obişnuite. Avantajul lor faţă de
pielea naturală sau pielea ecologică este aspectul moale, plăcut, vara nu se
lipesc de piele şi iarna nu sunt reci. Au durată de viaţă foarte lungă.
Dezavantajul este preţul ridicat.
Ca țesături pentru stose se menționează atlasul, muselina (țesătură fină de
bumbac sau de mătase transparentă), catifeaua etc.
Stofa de faţă, se așază şi se poziţionează peste pînza albită, după ce a fost
croită, ţinîndu-se seama de poziţionarea corectă a desenului imprimat şi de
ţesătura materialului, şi după ce au fost asigurate marginile pentru îndoirea lor
în porţiunile în care se bat ţintele, precum şi pentru tivirea lor, cu scopul evitării
destrămării ţesăturii. Apoi, stofa de faţă se împreunează provizoriu cu
canturile, se fixează în ace cu gămălie, întinzandu-se bine pentru a se evita
cutele, după care se trece la coaserea definitivă a cantului, operaţie ce trebuie
făcută cu multă atenţie pentru a-l menţine pe acelaşi plan şi.pe aceeaşi linie de
coasere.

La realizarea cusăturii stofei de faţa se folosesc diferite forme de

împunsături din care cele mai uzuale sunt:
-împunsătura oblică , care se foloseşte la coaserea provizorie a două bucăţi
de stofă, lăsînd firul să treacă în jurul muchiei.
-împunsătura în urma acului, care se foloseşte la încreţirea marginilor
bucăţilor de stofă şi la executarea uniformă a faldurilor la colţuri.

~ 44 ~
 -împunsătura ascunsă , care se foloseşte în locurile unde nu s-a putut
executa cusătura la maşina de cusut, în acest caz utilizîndu-se acul curb.
-împunsătura în cruce , care se foloseşte la unirea a două bucăţi de stofă,
muchie la muchie.
La unele obiecte de mobilă, în situaţia în care fixarea stofei de faţă se face
cu ţinte sau cuie vizibile, capetele acestora se acoperă cu lezardă, de o culoare şi
desen apropiată cu cea a stofei, fixarea lezardei făcîndu-se prin lipire cu un
adeziv.

~ 45 ~
 Metode pentru recunoaşterea unei ţesături şi verificarea calităţilor ei.
În situaţia în care o ţesătură, o stofă ce urmează să fie pusă în operă nu este
cunoscută sub aspectul naturii fibrelor din urzeală şi bătătură, precum şi sub
aspectul comportării in condiţii de exploatare şi mediu înconjurător, prin
anumite metode se poate identifica şi verifica felul ţesăturii şi principalele
proprietăţi, cu privire la rezistenţa culorii la frecare, la lumină, rezistenţa
ţesăturii la întindere în diagonală şi altele.
Dintre cele mai uzuale metode dc recunoaştere a ţesăturilor şi de
verificarea calităţii lor, se menţionează:
a.Încercarea la pipăire şi la șifonare, prin care se poate identifica felul
ţesăturii, pe baza senzaţiilor transmise prin pipăire ce sunt specifice fiecărei
ţesături, precum şi prin felul de comportare a ţesăturii la șifonare. Astfel :
-Ţesăturile de bumbac sunt mai rigide, mai aspre în comparaţie cu cele de
lînă şi se şifonează uşor în cazul cînd nu sînt apretate (apret-substanță cu care se
tratează țesăturile sau fibrele textile pentru a le da asprime, rigiditate, luciu,
pentru a le face impermeabile, neșifonabile etc.).
-Ţesăturile de lînă sînt moi, nu se şifonează sau prezintă o uşoară
şifonabilitate şi sînt călduroase.
-Ţesăturile de in sînt rigide, scorţoase şi prezintă o pronunţată
şifonabilitate.
-Ţesăturile de iută sînt mai rigide faţă de cele de in şi prezintă un grad
ridicat de şifonabilitate.

~ 46 ~
 -Ţesăturile de mătase naturală sint foarte moi, șifonările din porţiunile
încercate dispar imediat, iar la manipularea lor se produce un foşnet
caracteristic.
-Ţesăturile de mătase artificială sînt netede şi lucioase, iar șifonările din
porţiunile încercate se menţin în continuare.
-Ţesăturile pluşate se încearcă la pipăit prin trecerea cu palma peste
smocurile ţesăturii, pe ambele direcţii, precum şi prin apăsarea cu degetul pe
suprafaţa ţesăturii. în situaţia în care se produce o uşoară modificare de nuanţă
în culoarea smocurilor, înseamnă că pluşul este din bumbac, din mătase
artificială sau din celofibră, iar în situaţia în care locul presat dispare, înseamnă
că pluşul este din lînă, mătase sau mohair.
b.Încercarea la ardere a unor fire din ţesătură, prin care se determină
provenienţa lor vegetală, animală sau sintetică, după forma scrumului ce se
formează la ardere, precum şi după mirosul produs în timpul arderii astfel :
-Lîna arde încet, iar scrumul ia forma unor granule asemănătoare celor de
măzăriche.
-Bumbacul arde repede şi lasă un fir subţire de cenuşa.
-Mătasea arde încet şi degajă un miros de coarne de bou arse.
-Fibra artificială arde cu repeziciune şi emană un miros de hîrtie arsă.
c.Încercarea la spălare, prin care se determină rezistenţa culorii ţesuturilor,
astfel :
- La stofele colorate, se spală o bucată de probă împreună cu o bucată de
stofă necolorată şi în situaţia în care proba necolorată rămane nepătată,
înseamnă că stofa colorată este lavabilă.
-La ţesăturile din lînă şi mătase artificială, bucăţile de probă se spală în apă
fiartă şi apoi răcită, la care se adaugă o soluţie de săpun foarte diluată şi în
situaţia în care bucăţile de probă nu îşi modifică culoarea înseamnă că sunt
rezistente la spălare.
-La ţesăturile de bumbac şi in, bucăţile de probă se spală în apă clocotită cu
o soluţie concentrată de săpun şi în situaţia în care îşi păstrează culorile
înseamnă că ţesăturile sunt lavabile.
d.Încercarea rezistenţei culorii la frecare şi la lumină prin care se determină
rezistenţa culorii stofelor, în special pentru stofele de mobilă, care nu trebuie să-
şi modifice culorile pe durata folosirii obiectelor de mobilă. Pentru aceasta, se
înfăşoară peste degetul arătător o bucată de ştofă albă, cu care se freacă puternic
de mai multe ori, pe stofa colorată şi în situaţia în care proba necolorată rămane
ca atare, se certifică buna rezistenţă a culorii stofei la frecare.
Pentru determinarea rezistenţei culorii stofei la lumină, se lipseşte o bucată
de probă pe un carton, apoi se acoperă o jumătate din aceasta cu altă bucată de
carton, după care se expune la soare timp de 8 — 10 zile, sub un unghi de 45°.

~ 47 ~
în situaţia în care nu se constată deosebiri între cele două părţi ale probei, cea
acoperită cu carton şi cea expusă, înseamnă că stofa are o culoare rezistentă la
acţiunea luminii.
d.Încercarea la întindere în diagonală a ţesăturii, o probă importantă
pentru stofele de mobilă, care nu trebuie să formeze cute pe suprafaţa lor, în
timpul exploatării obiectelor de mobilă tapiţate. În acest scop, înainte de
punerea în operă, stofa se întinde în diagonală faţă de direcţia urzelei şi
bătăturii şi în situaţia în care ţesătura revine după întindere la poziţia iniţială,
înseamnă că stofa este de bună calitate şi nu se vor forma cute, bombări şi alte
defecte.
În afară de metodele arătate mai sus, calitatea unei ţesături se poate aprecia
prin simpla examinare atentă a acesteia. în acest scop, ţesătura se va privi mai
întai la lumina zilei, pentru a se constata dacă firele din urzeală şi bătătură au
acelaşi număr pe unitatea de suprafaţă şi distribuite uniform şi regulat. Cu cît
firele ţesăturilor sunt mai stranse, cu atît mai greu se deformează, au tendinţa
de a intra mai puţin la apă şi se şifonează mai greu.
Un alt mijloc simplu de apreciere a calităţii materialului constă din
examinarea comportării marginilor ţesăturii la întindere. Pentru aceasta, firele
din urzeală şi din bătătură de la marginea ţesăturii se prind succesiv între
degetul mare şi cel arătător şi în situaţia în care după întinderea uşoară a lor se
constată o deplasare a firelor sau formarea unor ondulaţii, se va putea trage
concluzia că ţesătura este de slabă calitate, ea riscînd să se scămoşească şi să se
rupă repede.
În concluzie, cunoscînd şi aplicînd aceste procedee de identificare şi
verificare a calităţii ţesăturilor, se vor crea condiţii ca la lucrările de tapiţerie să
se folosească pînzeturi şi stofe fără defecte cu o buna rezistenţă la uzură, cu o
rezistenţă a culorii la spălare, la frecare şi la lumină.

Termini privind operațiile de prelucrare pentru formarea feței tapițeriei:

1. Depănarea și înfășurarea materialului după model și fir – operația
de desfășurare și înfășurare din nou a materialui pe model și fir, pentru
executarea tăierii la lățime înainte de retezare la lungime.
2. Desfășurarea și așezarea plană a materialui (podirea) – operația de
așezare a materialui pe masa de croit în straturi simple sau suprapuse, în
vederea retezării la lungime.
3. Însemanarea operația de marcare a locului sau conturului de tăiere
prin intermediul șabloanelor.
4. Croirea feței – operația de tăiere a materialelor de acoperire.
5. Asamblarea feței – operația de îmbinare a materialelor de acoperire.

~ 48 ~
 6. Matlasare – operația de fixare a materialului de umplere cu cel de
acoperire prin coasere, rezultînd desene și figuri cu caracter decorativ.
7. Fixarea feței – operația de întindere și prindere a materialului de
acoperire de corpul și rama tapițeriei.
8. Formarea bordurii – operație de confecționare a profilelor pe fața
tapițeriei.

Materiale de decorare pentru tapiţerii.

Materialele decorative sunt destinate finisării obiectelor tapiţate în scopuri

decorative și de acoperire a rosturilor de prindere a feței tapițeriei. Sunt folosite
sub diferite forme:
- de produse textile, ca şnur de mobilă, şnur pentru decorațiuni, lezarde
(borduri, panglici) cu diferite desene şi culori, ciucuri, cordoane, franjuri etc.,
realizate din fibre naturale sau sintetice;
- sub forma de nasturi îmbrăcaţi, nasturi metalici coloraţi, cuie decorative,
rozete, mînere, orificii de aerisire etc., realizate din material plastic sau din
lemn.
- produse de pasmanterie: şnururi, ciucuri, franjuri
- - elemente de decorare: nasturi imbrăcaţi,
- chedere, fustiţe decorative, cusături decorative,
- matlasare, buzunare, huse
Fabricarea tapițeriilor clasice
Tapițeriile clasice sunt tapițerii fixe, folosind materiale tradiționale cum
sunt: arcuri bitronconice sau tronconice fixate pe suport rigid (traverse din lemn
masiv) sau semielastic (chingi textile, chingi din sîrmă sau bandă de oțel). Iar ca
materiale de umplutură: iarbă de mare, vată industrială, lînă sau păr de
animale.
Operațiile de fixare a structurii de susținere sunt: pregătirea scheletului de
lemn, fixarea chingilor, pregătirea arcurilor, fixarea arcurilor, amortizarea
zgomotelor și legarea arcurilor.
Scheletul pe care se montează tapițeria este o ramă rășinoasă pe care se
fixează chingile (traversele) din lemn masiv, chingile teaxtile, sau cele din sîrmă
sau bandă din oțel.
Materialul de umplutură (iarba de mare, păr de cal etc.) se fixează în două
straturi: primul strat de umplutură se așează într-o grosime uniformă, peste
care se fixează o pînză de sac. Grosimea totală a umpluturii nu va depăși 40
mm. Pentru somiere, canapele și fotolii, marginea tapițeriei se complectează cu
un material de umplutură care se acoperă cu o pînză de sac, obținînd bordura
tapițeriei. Aceasta contribuie la conturarea formei și consolidarea conturului; al

~ 49 ~
doilea strat de umplutură este format dintr-un strat de lînă sau vată în covor, cu
grosimea de 10...20 mm. Stratul de vată sau lînă se aoperă cu o pînză albă, bine
întinsă, fixată pe muchie prin cusături. Dacă este necesar, se fac cusături de
fixare a materialului de umplutură în forme geometrice în perne sau cu nasturi.
Fața tapițeriei se fixează provizoriu prin ace cu gămălie, după care se
întinde bine și se montează în forme geometrice, cu perne sau nasturi. Fixarea
stofei la parte asuperioară se face prin cusătură măruntă, deasă, de marginea
tapițeriei, iar la partea inferioară, stofa se fixează cu cuie de tapițerie de 8 mm,
la distanța de 30 mm unul de altul sau cu agrafe. Fixarea cu agrafe este mai
avantajoasă, permițînd mecanizarea operației prin folosirea mașinilor
pneumatice.
Muchiile tapițeriei (ciubuc, paspol) se vor face prin cusături ascunse și
trebuie să fie drepte, fără cute și să urmeze linia scheletului. Panglica (lezarda)
se va fixa prin lipire, fără să trecă pe partea finisată a scheletului de mobilă
(acoperirea cuielor, la tapițeriile fixe la scaune și fotolii). Șnurul se va fixa prin
cusături ascunse.
Cuiele ornamentale se vor bate la distanță egală și în linie continuă,
conform desenului stabilit.

Tapițerie cu arcuri bitronconice fixată pe traverse din rășinoase cu cuie

scoabă. Structura tapițeriei este formată din: 1 – arcuri; 2 – covor împîslit din
iarbă de mare; 3 – pînza de sac; 4 – vată în covor; 5 – pînză albă; 6 – material de
față; 7 – sfoară sau deșeuri de pînză pentru amortizarea zgomotului.

~ 50 ~
 Tapițerie cu arcuri bitronconice susținute de chingi din sîrmă de oțel.
Structura tapițeriei este formată din: 1 – ramă de rășinoase; 2 – chingi din sîrmă;
3 – arcuri bitronconice; 4 – pînza de sac; 5 – material de umplutură (iarbă de
mare); 6 – material de umplutură (vată); 7 – pînză albă; 8 – stofă;
Fabricarea tapițeriilor moderne.
Tapițeriile modene se realizează sub forma pernelor și saltelelor detașabile,
fie sub forma tapițeriilor fixe, cu materiale de umplutură din: covoare
spongioase, covoare împîslite și gumificate, care permit mecanizarea operațiilor
de formare și asamblare. Ca zonă elastică, tapițeriile moderne folosesc: chingi
din cauciuc, arcuri spirale, arcuri în zigzag precum și plase și miezuri elastice.
În tehnologia tapițeriilor moderne se disting următoarele grupe de operații:
fixarea elementelor de susținere și arcuire; confecționarea și fixarea structurii de
umplutură; operațiile de formare a feței tapițeriei.
La tapițeriile moderne se folosesc ca materiale de umplutură: covor împîslit
format din iarbă de mare, frunze de palmier și sisal sau fibre vegetale în
amestec cu fibre sintetice; covor nețesut din vibre vegetale, animale sau
sintetice, în amestec; covor spongios din poliuretan sau cauciuc, care se poate
folosi în diferite structuri; covor din vată industrială.
În cazul saltelelor detașabile, peste miezul elastic se aplică pe ambele fețe
covorul împîslit din fibre vegetale, care se fixează de cantul miezului, pe
întregul perimetru, prin capsare cu mașini de capsat. Covorul se întinde și se
îndoaie peste marginea miezului. Mașina de capsat este prevăzută cu o masă
dreaptă sau înclinată pe care se sprijină miezul elastic. După capsare se execută
o coasere rară în zona de mijloc pentru prinderea covorului de miezul de arcuri.
Peste covorul îm pîslit se așază un covor din poliuretan expandat, iar peste
acesta un covor de vată industrială și apoi materialul de acoperire. Pentru

~ 51 ~
întinderea uniformă a materialului de acoperire, tapițeria se introduce într-un
dispozitiv de presare, pentru comprimarea miezului și a materialelor de
umplutură, în acest fel stofa poate fi întinsă. Fețele saltelei sunt în prealabil
matlasate; coaserea fețelor cu cantul se face mecanic, cu mașini de cusut. Cantul
feței se rigidizează printr-un șnur, cusut în interiorul materialului.

Structura unei saltele detașabile cu miez elastic:

1 – miez elastic împletit în fir continuu; 2 – ramă de rigidizare a cantului
fizată în capse; 3,4 – covor împîslit pe suport; 5 – poliuretan expandat în covor;
6 – covor din vată industrială; 7 – material de acoperire.

SCULE TĂIETOARE PENTRU TĂIEREA SI CROIREA MATERIALELOR

MOI, în care se cuprind:
-Foarfecă , necesară la tăieiea ştofelor, panzeturilor, chingilor textile, sforilor
pentru legarea arcurilor etc.
-Cuţitele, cu lama de tăiere în funcţie de natura materialului de tăiat, respectiv
cu lama dreaptă pentru tăierea hartiei şi cartonului, cu lama prevăzută cu cioc
pentru tăierea piesei sau a altor materiale similare .

CIOCANE PENTRU BATEREA CUIELOR, SCOABELOR, AGRAFELOR,

ŢINTELOR, PRECUM ŞI PENTRU ALTE OPERAŢII , în care se cuprind :

~ 52 ~
Ciocanul de lemn ,folosit la aplicarea de lovituri uşoare, cum este în cazul
scoaterii şi fixării cuielor decorative.

Ciocanul de tapiţerie , folosit la baterea scoabelor pentru fixarea arcurilor, a

ţintelor pentru fixarea ţesăturilor şi altele, operaţii de batere ce reprezintă o
pondere de circa 30% din volumul total al lucrărilor de tapiţerie. Prin forma
care o are, ciocanul de tapiţerie poate fi folosit şi la scoaterea ţintelor sau a unor
cuie, dar nu de dimensiuni mari, pentru a nu fi solicitat la eforturi peste
măsură, care să provoace ruperea cozii ciocanului.

scule pentru scos cuie si pentru îndreptat şi tăiat sarma în care se cuprind :
Cleştele obişnuit de scos cuie si cleştele combinat (patent), folosite în mare
măsură la reparaţii şi la recondiţionări, pentru scos cuie, ţinte, scoabe şi pentru
tăiat sarma. Cleştele patent mai poate fi folosit la întinderea chingilor din benzi
şi sarme de oţel, precum şi la îndoirea capetelor pentru fixarea lor.

Dălţile pentru dislocai si scos cuie , din care fac parte dalta picior de capră ,
folosită la scoaterea cuielor prin fixarea capului de cui între ghearele dălţii şi
dalta îngenunchiată , folosită la dislocarea cuielor din lemn, în vederea scoaterii
lor cu cleştele de cuie sau cu dalta picior de capră. Aceste dălţi nu trebuie să fie
folosite la scoaterea cuielor mari pentru a nu le deforma în urma eforturilor
mari solicitate.
scule pentru Întinderea chingilor , în care se cuprind :

1) Intinzătorul de chingi executat din lemn, folosit la întinderea chingilor textile

sau a chingilor din cauciuc cu inserţie textilă. Intinzătorul executat din lemn de
carpen are la partea superioară bătute un număr de 5 — 6 cuie fără floare
pentru prinderea chingii la tensionarea ei. Un alt mod de prinderea chingii
constă în fixarea unei benzi metalice la partea superioară a întinzătorului, cu
ajutorul căreia se strarige chinga la acţionarea unui excentric.
Pentru a proteja suprafaţa finisată a mobilei, partea inferioară a întinzătorului
este îmbrăcată cu o bucată de stofă sau pluş, evitandu-se zgarieturile sau
imprimările supărătoare.

2) Cleştele de întins chingi,folosit de asemenea la întinderea chingilor textile. El

este asemănător cu cleştele de cuie cu deosebirea că cele două fălci sunt
prevăzute cu dinţi întrepătruns!, dar neascuţiţi, pentru a nu rupe chinga la
întinderea ei. Acest cleşte mai poate fi folosit şi la scoaterea cuielor, prin
prinderea lor în crestăturile de la capetele manerelor.

~ 53 ~
SCULE PENTRU CUSUT şi ÎMPUNS , folosite la executarea cusăturilor pentru
îmbinarea stofelor şi panzeturilor, la prinderea materialelor de umplutură sau
la fixarea provizorie a acestor materiale, în care se cuprind :
Acul drept cu un singur varf , folosit la cusături obişnuite şi acul drept cu două
varfuri , folosit la fixarea panzei peste arcuri, la fixarea materialelor de
umplutură etc.
Acul cu eltful în trei muchii , folosit la cusături grele, la.care acul obişnuit trece
greu prin material. Acul cu trei muchii, avand o secţiune triunghiulară uşurează
trecerea prin urechea acului, împreună cu sfoara prin materialul de lucru.

3.Acul de tras materialul de umplutură , folosit la repartizarea uniformă şi

regulată a materialului, acul fiind prevăzut la un capăt cu un varf şi cu muchii
pe lungime, iar la celălalt capăt cu un miner de lemn.
Acul curb în formă de semicerc cu un varf si cu două varfuri , folosite în mod
curent la executarea unor îmbinări ale ştofei de faţă şi la executarea cusăturilor
ascunse.
Acul cu gămălie şi acul cu buclă , folosite la fixarea panzei sau a ştofei, la croirea
materialului nou, la. fixarea provizorie a acestuia în timpul lucrului ele.

Atenţie !
Ca măsură de protecţie a muncii, la folosirea acestor scule specifice lucrărilor de
tapiţerie, în special, la folosirea acelor care trec prin materialul de umplutură, se
va evita posibilitatea înţepării cu ele, deoarece, venind în contact cu diverse
microorganisme, pot provoca infectarea locului înţepat.
Pentru aceasta, se recomandă ca înainte de folosire să fie dezinfectate, iar în
timpui lucrului se va folosi degetarul.

~ 54 ~