ARTA LAICA

1.1 Istoric

Istoria arhitecturii în România debutează cu apariția primelor construcții și structuri

de pe teritoriul țării noastre, din perioada civilizației dace, la care s-au adăugat ulterior
inovațiile tehnologiei romane. În perioada Evului Mediu, tehnica și arta
construcțiilor bisericești evoluează în paralel cu cea a edificiilor laice (castele, palate) în
diverse stiluri specifice românești, pentru ca în perioada modernă să se realizeze
sincronizarea cu stilurile europene. Epoca contemporană este ilustrată de clădiri și structuri
de mari dimensiuni, atât civile, cât și industriale, multe din acestea constituindu-se ca
adevărate obiective turistice și ca simboluri ale identității naționale. (sursa :
http://wikipedia.org)

Constituind unul dintre domeniile cele mai importante ale creației artistice
medievale, arhitectura românească laică şi religioasă a fost bine reprezentată în toate ţările
române, folosind drept materiale de bază lemnul, piatra sau cărămida. Cetăţi ca Feldioara,
Bran sau Hunedoara (Transilvania), Turnu, Giurgiu, Rucăr şi Poienari (Ţara Românească)
şi Neamţ, Suceava, Hotin, Cetatea Albă, Tighina (Moldova) au reflectat evoluţia soluţiilor
arhitecturale tehnice, având drept finalitate un spor de soliditate şi prestanţă (sursa:
http://crispedia.ro)

In secolele XIII – XV se ridica cetati cu ziduri de piatra. Tara Romaneasca (Giurgiu,

Turnu, Severin) Moldova (Suceava, Neamt, Cetatea Alba, Chilia, Hotin, Tighina),
Transilvania (Bran, Deva, Fagaras, Hunedoara).

Brasov, Sibiu, Cluj, Bistrita, Sighisoara au fost imprejmuite cu ziduri strajuite d

eturnuri, fiind transformate in adevarate burguri (castel medieval; cetate, așezare fortificată,
cu caracter militar sau administrativ; oraș medieval). (sursa Arta ecleziastică și laică – Prof.
Tănase Cristina Elena).

1.2 Componente
Expresie a sintezei originale între elementele autohtone și influențele externe, creația
românească a fost una originală ce a imbogațit tezaurul universal prin valoarea sa.
 Arta romanească a manifestat deschidere către arta Europei. Moștenirii artistice
bizantine i s-au adăugat în secolele uterioare (XIII-XIV) influențele gotice iar mai târziu
cele renascentiste. (sursa Arta ecleziastică și laică – Prof. Tănase Cristina Elena).

Totodată, de-a lungul întregului Ev Mediu, au fost înălţate numeroase lăcaşuri de

cult, în stiluri foarte diverse. Astfel, stilul romanic se regăseşte în biserica de la Rădăuţi
(Moldova) şi în biserica Sf. Mihail din Cisnădie; cele mai frumoase monumente în stil
bizantin sunt bisericile Sf. Nicolae Domnesc de la Curtea de Argeş şi cea a Mănăstirii Cozia,
ambele în Ţara Românească. Manifestat cu precădere în Transilvania, în zona cetăţilor
săseşti, stilul gotic s-a concretizat în arhitectura castelului Huniazilor şi a Bisericii Negre
din Braşov. Stilul moldovenesc, sinteză a tradiţiei arhitecturale bizantine cu influenţele
gotice, a născut în secolul al XVI-lea adevărate capodopere arhitecturale: bisericile de la
Voroneţ, Humor, Moldoviţa şi Suceviţa, a căror celebritate a fost consacrată de pictura
exterioară (sursa: http://crispedia.ro)

1.3 Exemple reprezentative

Ca exemple reprezentative pentru ilustrarea prezeței artei laice pe teritoriul

României încă din cele mai vechi timpuri sunt suggestive cetățile dacice.

Alături de marele ansamblu de cetăți din Munții Sebeșului, se cer amintite cetățile
dacice de la Tilișca (județul Sibiu), de la Bâlca Doamnei (județul Neamț), de la Argedava
– localitate identificată cu așezarea de la Popești pe Argeș. Numărul lor este destul de mare,
însă ruinele se pot vedea doar în puține locuri, ele nefiind în timp păstrate ca ruine cu
valoare de patrimoniu istoric și cultural. Pentru a se putea valorifica din punct de vedere
turistic se cere un anumit efort în privința creării sau refacerii infrastructurii (și aici mă refer
nu numai la cea stradală), opunere în valoare printr-o notă explicativă pentru populația
viitatoare, note expuse pe panouri la vedere, nu numai sub formă de broșuri publicitare și
de informare și, de ce nu, cu o simulare de trecere în timpul de maximă forță a obiectivului.
În acest fel turistul, indiferent de nivelul său de cultură sau de înțelegere a limbii, poate
intra în atmosfera acelor vremuri, de mult apuse. (sursa: Camelia Teodorescu, 2009, Turism
Cultural, Editura Transversal, București).
 Alături de cetățile dacice, merită menționate castelele și casele domnești. Acestea
apar în secoulul al XVI-lea, odata cu raspândirea stilului renascentist în Transilvania și
Crișana.
În Transilvania și Crișana formele stilistice ale Renașterii erau adoptate cu interes
de nobili. Răspândirea formelor stilistice ale Renașterii poate fi urmărită în toată
România,cu inerente variante locale. Ca urmare a faptului ca majoritatea caselor de locuit
erau din lemn, peisajul urban nu suferă modificări majore în urma introducerii elementelor
decorative renascentiste la casele din piatră.
În categoria reședințelor concepute și decorate în stil renascentis, de o deosebită
importanță este Casa Domnească de la mănăstirea Slatina. În categoria reședințelor de tip
curte poate fi menționată Curtea Veche din București, dar poate cea mai reprezentativă
locuință domnească este ce a lui Petru Cercel de la Târgoviște. Folosind un arhitect Italian
(Petru Cercel fiind un mare admirator al operelor renascentiste) pentru continuarea
vechiului palat al lui Mircea cel Bătrân, dă un nou aer acestui spațiu.
Pe lângă acestea, în Transilvania au fost construite în secolul al XVI-lea mai multe
castele, caracterizate printr-o patrulateră, în jurul căreia sunt distribuite patru corpuri de
clădire, îngrădite cu turnuri în colt. Din această categorie fac parte: Castelul de la Făgăraș,
Castelul de la Brâncovenești (județul Mureș), Caselul de la Aghirești (județul Cluj),
Castelul de la Șimleul Silvaniei (județul Sălaj). (sursa: Camelia Teodorescu, 2009, Turism
Cultural, Editura Transversal, București)

Gara de Nord

Clădirea gării este inclusă în lista monumentelor istorice. Ultima restaurare a avut
loc în 1997-1999. Chiar dacă la început această gară nu era concepută pentru a deveni
principala gară a Bucureștiului, odată cu trecerea anilor aceasta a devenit principalul nod
feroviar al Capitalei dar și al României. Ea a fost construită între anii 1868-1872 fiind
concepută în formă de U formată din două corpuri paralele legate la capătul dinspre ateliere
de un alt corp în orientare perpendiculară, și de-a lungul timpului i s-au adus modificări.
Gara de Nord a început să devină neîncăpătoare încă din 1880, iar în 1928 gara avea șase
linii pentru plecări și patru linii pentru sosiri. Din august 1944 s-au refacut instalațiile de
centralizare electrodinamică din gară, iar liniile și peroanele au fost prelungite pentru a se
obține lungimi utile de 350 m. Perioada dintre 1950 și 1990 a cunoscut o creștere foarte
mare a traficului feroviar, dar din anul 1990 numărul călătorilor a scăzut de câteva ori,
proces care s-a manifestat în toată România. În prezent Gara de Nord este în curs de
modernizare. (sursa: http://wikipedia.org)

Centrul Comercial Unirea

După modelul Halelor din Paris, în 1872 sunt construite Halele Centrale, care
ulterior vor deveni Piața Unirii din București. Cel mai trist moment al acestor transformări
a fost, fără îndoială, demolarea Halei Unirii. Aceasta a fost ultima clădire demolată din piață
și, implicit, cea care a rezistat cel mai mult capriciilor dictatorului. Clădirea fusese
construită în 1872 în Piața Mare, cum era în acea epocă denumită actuala Piață a Unirii.
Demolarea s-a desfășurat treptat, pe parcursul verii anului 1986. Inițial, s-a scos tabla de pe
acoperiș. Ulterior, s-a demontat structura metalică. Pe toată această perioadă, hala a
conviețuit, ca un martor tăcut al trecutului, cu noile blocuri ce se ridicau amenințător în
jurul pieței, până într-o zi, când a dispărut. Zona a fost curățată, pentru a face loc lucrărilor
de sistematizare dorite de regim. Pentru a înlocui vechea hală, chiar înainte de demolarea
sa, pe Calea Călărași s-a construit noua hală agroalimentară.
În paralel cu demolarea halei, în vecinătatea acesteia, se instalau macaralele ne-
cesare pentru efectuarea lucrărilor de extindere cu două noi aripi, Splai și Călărași, și pentru
modificarea fațadelor Magazinului Unirea în acord cu arhitectura blocurilor construite în
zonă.
Imaginile care surprind modificările treptate, survenite din mai până în septem-brie
1986, ale clădirilor din piață, au fost realizate pe film diapozitiv, color și fac parte din
colecția personală. (sursa: http://arhitectura-1906.ro)

Palatul brâncovenesc de la Potlogi

Palatul de la Potlogi a fost primul construit de Constantin Brâncoveanu din seria

celor patru destinate fiilor săi. "Aceste case din temelia lor sunt înălţate de luminatul
domn Io Constantin Basarab Voevod fiului său Constantin Brâncoveanul, începându-le şi
sfârşindu-le la leat 7206 (1698) şi la al zecelea an al domniei sale, ispravnic fiind Mihai
vtori postelnic Corbeanul", scrie în pisania de la intrare.
Palatul a fost dat în folosinţă în 1699, anul în care Constantin Brâncoveanu a devenit
primul domnitor numit pe viaţă de către turci. Palatul a fost construit într-un loc strategic,
la întretăierea drumurilor dintre Bucureşti şi vechea capitală Târgovişte.

După uciderea lui Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi, la Istanbul, în ziua Adormirii
Maicii Domnului (15 august 1714), turcii au devastat palatul, căutând aurul şi comorile lui
’Altan bey’ – prinţul aurului, aşa cum îl numeau ei pe Constantin Brâncoveanu.

În 1791, stăpân peste întreaga moşie şi palat a ajuns nepotul lui Constantin Brîncoveanu,
Manolache Brâncoveanu. După stingerea acestora, în posesia moşiei a intrat familia
Bibescu. Palatul a fost devastat însă de localnici şi de către cei care au trecut pe aici. O
încercare de restaurare au avut-o armatele ruseşti, care în 1848 şi-au stabilit cartierul
general la Potlogi, unde au efectuat şi unele reparaţii la palat. (sursa: http://discovery.com)

Universitatea din Oradea

În atmosfera iluministă a sfârșitului secolului al XVIII-lea ia ființă la Oradea, la 17

martie 1780, Academia Regala Catolica de Drept din Oradea (Nagyváradi Királyi
Katolikus Jogakadémia), fondata de Maria Tereza a Austriei, avand initial doar facultate
de filozofie si completată la 17 iunie 1788 cu facultate de drept, cea mai veche facultate
nu numai de pe cuprinsul României actuale, ci și dintr-o vastă regiune a răsăritului
european. Incepand cu 1850 Viena impune ca in locul limbii de predare maghiare sa se
foloseasca limba germana. Din 1861 se revine la limba de predare maghiara. Academia a
functionat continuu pana in luna martie 1919, cand cu ocazia alipirii Transilvaniei de
Romania, noua putere instaurata i-a obligat pe dascali sa accepte noua lege a
invatamantului.

Din 1921 Facultatea de Drept a fost obligata sa treaca de la limba de predare

maghiara la cea romana, sub sanctiunea interzicerii functionarii institutiei. În 1923, prin
infiintarea a două Academii Teologice viața universitară orădeană va primi noi
dimensiuni.(sursa: http://wikipedia.org)