Wiesław Myśliwski

Piatră peste piatră

În româneşte de
Pavel żocanu şi Ion Dodu Ţ lan

Postfa şi note de Ion Dodu Ţ lan

2
 eBook versiunea 2.0 (definitiv ), februarie 2014
dup edi ia ap rut la Editura Univers, Ţucureşti, 1987

3
 Cuprins:
Wiesław żyśliwski – Piatr peste piatr
I. Cimitirul
II. Drumul
III. Fra ii
IV. P mântul
V. Mama
VI. Plânsetul
VII. Aleluia
VIII. Pâinea
IX. Poarta
Postfa

4
 Piatr peste piatr
Alt piatr peste piatr
Iar pe ast piatr
Înc o dat piatr
(Dintr-un cântec popular)

I. Cimitirul

S - i faci un mormânt, uşor de zis, numai cine nu şi l-a f cut

nu ştie cât te cost un mormânt. Aproape cât o cas . Deşi, cum se
zice, şi mormântul este o cas , numai c pentru via a de apoi.
Fiindc – veşnicie sau neveşnicie –, omul trebuie s -şi aib un
col işor al lui.
Dup accident, mi-au dat desp gubirea pentru picioare, chiar
mii de zlo i, dar s-au dus to i. Am avut un ceas, cu l n işor de
argint, amintire din anii de partizan, s-a dus şi la. Am vândut o
bucat de p mânt, s-au dus banii. Am f cut doar zidul; pentru
tencuial nu mi-a mai ajuns. Este adev rat c , dac mai tr ia
Chmiel, l-aş fi terminat. Nu dintr-odat , dar încet-încet. Mai
creşteam o vit , mai vindeam ceva. În tot cazul era cineva care s
m împing din spate, s nu m lase aşa. ţ ci lui ţhmiel nu-i
pl cea s se apuce de o treab şi apoi s-o lase balt , cum fac
meseriaşii de azi. El ce începea, trebuia s termine. Numai c ,
dup ce a f cut zid ria, n-a mai venit dup bani şi chiar în ziua aia
l-a trântit boala la pat, şi dup o s pt mân i-am cântat prohodul.
Aşa s-a întâmplat c nicicum n-am putut s fac rost de bani ca
s -mi termine mormântul înainte de a-şi da duhul. Şi chiar dac
am mai f cut rost de ceva bani, mereu au fost treburi mai urgente,
aşa c mormântul mai putea s aştepte. ţ ci, din fericire, nu
murea nimeni. Iar impozitele trebuiau pl tite. Am fost nevoit s
mai iau şi cu împrumut. Iar când a fost s dau înapoi, n-am mai
avut de unde.
źubik, vecinul, venea aproape în fiecare zi şi nici tu „Doamne-
ajut ”, nici „ce mai faci”, ci numai când îmi dai banii, când îmi dai
banii. Era vorba c mi-i dai de ţr ciun şi uite c acuma a trecut
aproape anul. A venit vremea s -şi însoare b iatul. ţopilul e pe
drum. Trebuie s -i cumpere haine, o c maş , înc l minte.
żuzic , rachiu. Toate trebuie s le cumpere b iatul care se
însoar . ţrezi c acum nun ile sunt ca pe vremuri. Aveai haine de

5
la taic -t u, iar c maşa i-o cosea mama, c avea cânep . Şi
veneau doar rudele şi cunoscu ii din sat, binecuvântarea doar s-o
fi avut. Iar acum trebuie s invi i şi de la oraş. Şi doar lor n-o s le
dai numai rachiu f cut de tine, vor din acela de la magazin. Iar
nunta dureaz trei zile, c ci dac au venit se cade s m nânce
bine, s bea. Altfel, latr dup aceea c au fost la nişte s r ntoci.
Şi, ai dracului, nu ştiu cum beau c se trezesc foarte repede. De
mâncat, nu prea m nânc , dar de b ut… Şi fiec ruia s -i mai dai
şi o jumate de litru la drum, ca s te vorbeasc de bine.
Aşa c m-am împrumutat de la Maciołek şi i-am dat lui Kubik.
ż gândeam, żaciołek st cu casa dincolo de moar , n-o s vin
în fiecare zi, cum vine źubik, dup bani. Dar şi żaciołek s-a
dovedit a fi un calic. Nu venea, dar când m întâlnea în sat, de
departe urla.
— ż , boal , când îmi dai banii? De luat ai ştiut s iei?
Mi-era fric s m duc pân la cooperativ dup pâine, ca s
nu-l întâlnesc acolo. Mi-era fric s m duc duminica la liturghie,
c nu o dat , nici n-a mai aşteptat s ies în uli şi a început, în
fa a oamenilor, în curtea sfin it a bisericii, s strige la mine.
Ża urm m-am gândit c trebuie s fac ceva ca s nu se mai
lege orice t nt l u de mine. I-am pus funia la v cu şi am dus-o
la achizi ii. Voiam s-o in pentru lapte, dar n-aveam ce face. ż
uitam doar s nu m întâlnesc cu cineva în sat, când o duceam,
c ci la ce mi-ar fi slujit jelaniile c -i p cat de o vac aşa de
frumoas s-o duc la achizi ii. Din fericire era timp frumos şi
oamenii erau pe câmp, numai b trânul Ţlach şedea pe banc în
fa a casei şi se înc lzea la soare. Ochii îi avea închişi, dormita la
soare, aşa c m-am gândit s m strecor cumva, v cu a mergea
uşurel, nici eu n-o îndemnam. Dar deodat a tres rit şi şi-a întors
ochii.
— La taur o duci?
— Nu, la achizi ii.
— Mai bine ai duce-o la taur.
— Da, ar fi fost mai bine.
— Oh, ai fi avut din ea o vac … O mulgeai la şase â e. N-ai mai
bea ap la coas . Ai fi avut lapte cov sit. Doar s - i fi cump rat
nişte oale. Pe vremuri erau la târguri de care voiai, de lut sau din
cele de tabl . Puteai s - i faci şi brânz . O atârnai în paie sub
streaşin şi o l sai acolo s se usuce. Putea s se usuce cu anii. Şi
de venea iar şi r zboiul, ai fi avut brânz uscat . O mâncai cu
g luşte sau cu pâine. Sau dac luai o bucat pe câmp, toat ziua
6
puteai s ari, s coseşti, s semeni. Şi nu mai ştiai de foame. Sau o
rupeai în buc ele şi o d deai la st ncu e. Pân seara umblau
dup tine. Iar aşa, i-o taie şi se ghiftuiesc al ii cu ea.
— Da, dar nici vaca nu-i veşnic .
— Nu-i veşnic , dar e l ptoas . Şi-apoi, ce-i veşnic?
Mi-am muşcat buza ca s nu zic ceva de r u moşului, c m
scotea din fire. Ştiam şi singur ce vac duceam. Nu trebuia s mi-o
spun nimeni. Avea o piele parc era lins , capul nu prea mare,
grumazul lat. Picioarele din spate erau dep rtate, de parc avea
dou ugere. Iar în afar de asta, când m-am dus în grajd s-o iau,
nicicum nu s-a l sat s-o prind cu funia de coarne. Nu şi nu, d dea
cu capul şi fugea în l turi. Pân când n-am luat-o de bot, am
mângâiat-o şi i-am spus:
— V cu , v cu , în elege, trebuie s -mi fac mormântul.
Iar mormântul st neterminat şi se ruineaz . Ar trebui s -l
c ptuşesc pe deasupra. S -i fac o plac , la intrare, s nu se
zideasc dup fiecare coşciug. S d ltuiesc numele, ca s se vad
c este mormântul familiei Pietruszka. Poate c ar trebui s
poleiesc literele cu aur. Acum to i şi le poleiesc cu aur. Ża źłonica
nu numai c scrie c este mormântul familiei źłonica dar fiecare
dintre ei are numele poleit cu aur, Baltazar Kłonica, Andrzej
Kłonica, Adelaida Kłonica, Sofia Kłonica n scut ţholewek. S tot
fie vreo sut de litere… Dar źłonica seam n în fiecare an numai
cu in câte trei-patru hectare, aşa c are cu ce s poleiasc .
Şi mie îmi spuneau s sem n in. Inul este o plant care aduce
aur, ziceau. Un iug r de in face cât cinci iug re de grâu sau şapte
de secar , iar de cartofi, Dumnezeu ştie. Şi de muncit nu munceşti
mai mult ca la grâu, secar , cartofi. Îl semeni, îl culegi, îl usuci, îl
ba i şi-l duci la achizi ii. In de s mân ? F contractul şi-l cape i,
î i mai dau şi bani cu împrumut ca s ai cu ce s -l pl teşti. Dar
dac vin ploile, ce te faci cu inul? ţe te faci şi cu grâul, secara,
f r s mai vorbim de cartofi. Ploaia nu alege; poate s fie, grâu,
secar , in, toate au aceeaşi soart . Sau c ogorul este al meu sau
al t u. Suntem vreunul mai aproape de Dumnezeu? Potopul s-a
rev rsat peste toat lumea. Numai Noe a r mas şi a luat câte dou
din fiecare vie uitoare şi câte dou boabe din fiecare fel de
s mân . Sau de apare vreo boal , apoi şi secara, grâul, cartofii au
bolile lor. ţu cartofii e şi mai r u, c au gândacii lor. Iar gândacilor
nici fazanii nu le mai pot face fa . Da, au dat drumul la fazani pe
câmp, ca s omoare gândacii. Se coloraser ogoarele. Tr geai cu
coasa şi î i s rea un fazan dintre picioare. Dar a inut mult? Au
7
început vân torile, una dup alta, aşa c acum nu mai g seşti un
fazan nici de leac. Iar şi îi mân pe oameni la câmp s stârpeasc
gândacii. Iar napii, morcovii, varza n-au şi ele bolile lor? ţare din
plante nu le are?
Numai s te ui i bine şi vezi c bolile au bolile lor, iar aceste boli
au iar şi bolile lor. ţ ci toate în lumea asta se trag una pe alta şi
se vor trage şi mai mult. Iar tu numai s semeni in, c o s te faci
cu bani. Şi foarte repede. Dar vr biile? ż , dar prost mai eşti,
unde ai v zut sat f r vr bii. Pui şi tu o sperietoare pentru vr bii,
po i s pui şi dou , sau în fiecare col . żare lucru s faci din be e
nişte cruci. Że înveleşti cu nişte n dragi mai vechi, cu haine,
c m şi, p l rii. ţâte boarfe n-are fiecare, care nu-i mai folosesc, î i
pare r u s le arunci şi cu anii se adun .
Inul merit s -l cultivi şi pentru boabe, şi pentru tulpin . Iar
grâul, secara numai pentru gr un e. Uit -te în sat. Dintr-odat
vezi cine seam n in. S te duci duminica la liturghie. S vezi cum
zboar hârtiile pe tava obolului pentru biseric , de parc ar fi fulgii
îngerilor. Şi de se aude câte o moned pe tav , dintr-odat to i îşi
întorc capul şi se uit la om ca la un vinovat. ţât ai fost la spital,
au venit aici doi care din prim var pân în toamn au zugr vit
biserica. Unul s-a îmb tat şi a c zut de pe schel . Dar lalalt a
stat şi a zugr vit. Acuma tot tavanul este albastru ca cerul. Iar pe
pere i sunt zugr vite acum Patimile Domnului. Înainte era capul
lui Isus cu cununa de spini, iar acum a r mas numai ochiul lui.
Oamenii o duc mai bine, o duce şi Dumnezeu mai bine. Iar
clopotul nou din turl din ce crezi c e? Din in, fratele meu. Acum,
când bate, se aude peste dealuri, peste p duri. Vin de acolo
oamenii dup sare, gaz, chibrituri, aşa c vorbesc. Bim-bam, bim-
bam.
Dar dac s-ar apuca to i s semene in, cine ar mai sem na
secar , grâu, din ce am mai face pâinea? Deşi câteodat m
gândesc, am cele şapte iug re, poate c ar înc pea pe undeva şi un
iug r de in? Aş face şi eu ceva bani, dac s-ar nimeri un an bun
pentru in. Şi poate c , în sfârşit, aş termina mormântul, c mi-e şi
ruşine. Arat ca un bunc r, nici tu vreun obraz, nici tu vreo cruce.
ţa s nu mai vorbesc c îl fac de atâ ia ani. A fost pe aici unul
care i-a pus lui żalinowski o cruce pe mormânt. A vrut s -mi
pun şi mie. Dar nu mi-a pl cut. ţa un stâlp de gard, f r chipul
lui Hristos, ce cruce mai e şi asta. Dar nici crucile de la
mormintele mai bogate din cimitir nu-mi plac. Intru câteodat în
cimitir s m uit dac g sesc ceva s -mi plac şi v d, mormintele
8
sunt tot mai bogate.
ţrucea lui źowalik se vede de departe. E înalt cât copacii. Şi
st ca un copac rupt de furtun . Şi parc ar fi f cut din dou
tulpini f r ramuri. Pare un copac adev rat cu ramurile t iate şi
cu scoar a cr pat de vreme. Dar este d ltuit din piatr . ţapul lui
Hristos nu este prea mare, în schimb cununa de spini parc ar fi
un cuib de ciori. Când te apropii i se pare o spânzur toare şi ridici
capul ca la un spânzurat. De ce o fi f cut-o aşa de înalt ? ţând
mori n-ai prea mult vreme ca s te ui i în sus. Î i amor eşte ceafa.
În sus te ui i numai ca s vezi cum e vremea când pleac berzele,
moartea te trage în jos. Nici s plângi, când ridici capul în sus, nu
prea po i. Żacrimile se îneac în gâtlejul întins în sus, şi în loc ca
s curg spre ochi, alunec spre burt .
Odat nem ii l-au spânzurat pe unul dintre ai noştri pe o cruce
tot aşa de înalt . ţând te uitai la el de jos, i se p rea c râde. Dar
când l-am v zut jos, la picioarele noastre, am v zut c avea fa a
chircit de durere şi limba scoas afar . Puteai s crezi c s-a
înecat cu vreun cuvânt, care i-a r mas în gât, când a vrut s
strige. Deşi pe timpurile alea nu strigai mai mult de un cuvânt, în
asemenea împrejur ri, şi asta repede. Atâta cât sim eai glontele în
trup.
De altfel, dac n-ar fi fugit spre câmp, ci în partea ailalt , spre
râu, poate c ar fi sc pat. ţ ci râul nu este adânc, nici prea lat, un
râu obişnuit, cum curge în fiecare sat. Când adapi calul, ajunge cu
botul la fund. Se v d c ld rile vechi aruncate în ap . żuierile,
când limpezesc rufele, se duc unde este mai adânc, şi de-abia le
ajunge la genunchi. Iar pe mal cresc s lcii, sunt tufişuri. Şi era
mai aproape râul decât crucea. Dar l-au fug rit spre cruce. Iar
omul fuge încotro îl gonesc. Sau poate c crucea i s-a p rut o
margine de p dure.
L-au nimerit câteva gloan e, dar totuşi s-a târât pân la cruce.
A îmbr işat crucea cu toate puterile, îi curgea sângele din degete,
iar pielea o avea zdrelit pe mâini pân la coate, c ci nicicum nu
reuşeau s -l rup de cruce. Au trebuit s -i taie degetele. Şi
aproape mort l-au spânzurat de bra ul crucii. Era aşa de sus încât
oamenii au doborât crucea, ca s -l dea jos.
Sau când şi-a îngropat Ţarański feti a, deşi nu împlinise nici
trei ani, i-a f cut un mormânt de parc tot neamul lui, din moşi-
str moşi, ar fi fost îngropat acolo. Iar pe Hristos nu numai c l-au
f cut uriaş, dar fie c piatra e aşa cenuşie, fie c au dat cu ceva,
încât pare c ar fi tr it o sut de ani. Şi doar cât a tr it Hristos?
9
Treizeci şi trei de ani. Şi nici nu era înalt, c ci nu-şi pleca capul şi
intra în orice colib . Nu sunt mic de statur , când eram fl c u
eram cel mai înalt în sat. Iar din tot detaşamentul de partizani
dac erau doi-trei mai înal i decât mine, deşi to i erau ca brazii.
Dac aş face o aliniere pe dou rânduri, Hristos ar fi undeva pe la
mijloc. I-am spus lui Ţarański c pentru un copil se potrivea mai
bine un înger. A dat din mân . ţic îngerul î i ia ap rarea, dar el
nu te mântuieşte.
St aşa, ca pe o movil , cu mâinile strânse la piept, capul
plecat şi cuget . Da, ai la ce s te gândeşti. Dumnezeu sau om,
fiec ruia îi vine rândul. Dar când e un copil de trei ani? Po i s stai
mult şi s te gândeşti, ce ar fi ieşit din el dac nu murea. Ţarański
se l uda c ar fi f cut-o doctori . Dar po i s te lauzi cu mor ii?
żai bine s te rogi pentru ei. Dar Ţarański totdeauna a fost un
l ud ros. Şi-a cump rat odat un cal şi se l uda c -i de patru ani.
Dar dac te uitai la din ii calului, îi mai d deai pe atâta. Poate c
ar fi fost croitoreas . Sau s-ar fi m ritat, ca atâtea, şi ar fi trudit cu
b rbatul în câmp pân la moarte.
Sau cum e Partyka, l-a pus pe mormânt pe Isus ducându-şi
crucea spre Golgota. Are o talp cât trei de ale noastre. Iar cap tul
crucii se întinde pân la mormântul vecin al lui ţiepiela, aşa c
mereu de ziua mor ilor se ceart cu ţiepiela… Şi e aşa de mare
Isus, c deşi îşi duce crucea pe Golgota omul nu-şi d seama c îi
e greu. ţ ci chiar dac ar vrea s -l ajute, ce ar putea s fac cu
puterile sale pe lâng ale lui? Dumnezeu trebuie s fie ca omul, ca
s po i vedea c -l doare cum ne doare şi pe noi. ţa s po i s te
nec jeşti, când îl vezi nec jit. S - i fie mil de el, aşa cum i-e mil
de tine. Şi s -l în elegi, c şi el, ca om, nu mai poate nimic. Şi
chiar s faci schimb cu el, d -mi crucea s-o mai duc şi eu, iar tu
gândeşte-te la mine.
Îmi pare r u c n-am fost aviator, c poate mi-aş fi pus o elice,
ca pe mormântul lui Jaś źról. Îmi place grozav elicea. Dar n-am
fost. Pe Jaś, când l-am v zut ultima oar în sat, era c pitan. A
c zut cu un reactor, când se preg teau pentru defilare. Ż-au adus
cu o maşin într-un sicriu de metal. ţu alt maşin au venit
colegii lui Jaś. Erau vreo dou zeci, şi numai ofi eri. ţu şnururi de
argint peste umeri, cu medalii pe piepturi, cu baionete mici la şold.
ţâte şase l-au dus de acas pân la cimitir. Nu i-au l sat pe al ii
s -i schimbe, deşi şi aici, în sat, Jaś avea prieteni cu care mergea
cu vacile la p scut şi la şcoal .
Ża înmormântare a fost tot satul. Au fost şi pompierii. Au fost şi
10
copiii de la şcoal . Iar doi colonei cu p rul c runt îi duceau sub
bra , dup sicriu, pe p rin ii lui Jaś. Ţ trânul źról, care şi aşa e
mic de statur , s-a chircit şi mai mult, nu ştiu de ce, fie din
pricina bra ului colonelului, fie din pricina mor ii fiului, dar nu
plângea deloc. Vorbeau dup aceea oamenii c nimeni n-ar fi plâns
dac ar fi primit desp gubirea pe care a luat-o źról. Dar poate c
b trânul źról s-a sim it ostaş lâng colonel.
Nici la b trâna źról nu s-au v zut lacrimi. Dar la cimitir, când
unul dintre colonei a zis în fa a sicriului c Jaś a murit ca un erou,
s-a aplecat spre cel lalt, care o inea de sub iori, de era s cad . Şi
a început s plâng abia a doua zi, dup ce au plecat cu to ii. Şi de
atunci, au trecut atâ ia ani, şi tot mai plânge.
Au venit dup aceea nişte oameni, au adus tabl , au t iat, au
sudat, pân când au f cut o elice. Ża unii nu le-a pl cut prea mult
elicea, ziceau c tata, mama sunt creştini, Jaś a fost şi el botezat,
aşa c nu se c dea s pun elicea în locul lui Hristos. Deşi, dup
mine, elicea asta este mult mai trist decât mul i Hristoşi. Şi nu
ştiu cum este f cut , dar atunci când bate vântul se aude ceva de
parc ar zbura un avion pe cer. Poate c e avionul cu care s-a
pr buşit Jaś? Şi dac te ui i mai bine i se pare c elicea se
învârteşte. Numai c se învârteşte aşa de repede c nu vezi. Se
vede numai fâşia luminoas de pe mormânt. Dar dac vrea cineva
poate s ia elicea drept o cruce.
Sunt curios, cam cât ar costa o elice de aceasta? E mult
munc . Un tinichigiu nu s-ar apuca de aşa ceva. Una e s pui un
acoperiş, altceva o elice. ia, care au pus elicea pe mormântul lui
Jaś, se uitau mereu în hârtii, m surau în lung, în lat, şi de
departe, ca inginerii care comasau p mânturile. ţred c dup
pre urile de stat n-ar costa mult. Dar pentru asta trebuie s mori
în slujba statului.
Pe vremuri, când lucram la prim rie, când murea cineva dintre
func ionari, prim ria d dea o cunun din brad alb, câteva flori, iar
pe panglic scria c -i din partea prim riei şi a colegilor. Şi în fa a
sicriului se g sea cineva care s spuie dou vorbe, c a fost iubit,
c ştia s vorbeasc cu oamenii, c adio, fie- i râna uşoar . Dar
când eşti singur, toate trebuie s le faci singur şi pe banii t i. ţ ci
chiar dac cineva te împrumut , apoi dup aceea este în stare s -
i sug tot sângele ca s nu mori cu banii împrumuta i.
Ża urma urmelor poate c nici mormântul sta nu m-ar fi
costat aşa de mult. Dar am poftit s fie mai înc p tor. Şi asta, se
în elege, cost . Dar, în schimb, am loc destul. Sicriele se pot aşeza
11
aşa cum se cuvine, c nu sunt verze s le bagi în butoi. Nu tragi de
mort, nu-l suceşti, nu-l zgâl âi. ţa s se vad c înmormântarea
este pentru veşnicie.
Aşa c locurile pentru sicrie le-am f cut separate prin scânduri,
înc p toare, c nu-mi place înghesuiala nici în mormânt. Nu ca la
al ii, c stau unele peste altele ca sfeclele. Ża mine mortul se bag
ca pâinea în cuptor, se zideşte şi cel pu in pe lumea ailalt omul
este l sat în pace. ţ ci oho, sunt destui de ştia care şi-ar b ga
nasul şi acolo, dac s-ar putea. Am opt locuri, patru sus şi patru
jos. Atâ ia am num rat, c am fi mai apropia i. żama, tata, Antek,
Stasiek, nevestele lor, żichał şi eu.
Pe bunici, nici din partea mamei, nici din partea tatei, nu i-am
num rat. Sunt şi bunicii rude apropiate, dar au trecut atâ ia ani
de când au fost îngropa i. Aşa c de mult s-au f cut p mânt. Iar în
afar de asta r zboiul a amestecat toate mormintele din cimitirul
nostru, aşa c ar fi greu s -i mai g seşti unde au fost. Şi sunt
sigur c în gropile lor zac acuma al ii.
La urma urmelor pe bunicii din partea mamei, Łukasz şi
Rozalia, nici nu i-am cunoscut. Ţunicul înc în veacul trecut l-a
omorât pe vechil şi a trebuit s fug în America. Şi pe p mânturile
alea a şi r mas. Se pare c vechilul era un câine şi se d dea la
bunica, iar bunicul nu l-ar fi l sat nici pe boier s -i scuipe în
ciorb . A ciupit-o odat , pe câmp, vechilul pe bunica de fund, când
s-a aplecat ca s lege un snop; bunicul l-a apucat de guler şi l-a
trântit peste snopi de îi ieşiser ochii din cap. Vechilul s-a
r zbunat şi nu i-a trecut bunicului dou zile de coas la orz.
Ţunicul nu ştia s numere, dar zilele muncite la boier le ştia
dumnezeieşte, aşa c s-a înfuriat, i-a smuls vechilului r bojul, l-a
frânt în dou pe genunchi şi l-a aruncat. Uite, m , neam de
traist ! Gândea bunicul c s-a r zbunat grozav. Dar vechilul râdea
de se auzea pân departe. Şi când s-a s turat de râs a r cnit la
bunic s nu-l mai prind pe moşie. Ża care bunicul, f r s stea
prea mult pe gânduri, harş cu coasa în gâtul vechilului, de i s-a
dus capul printre picioarele cailor. Caii s-au speriat, au r sturnat
carul cu snopi, unul şi-a rupt piciorul, au trebuit dup aceea s -l
omoare. Au venit jandarmii, au r scolit casa, au c utat prin sat,
dar bunicul era de acum departe pe drumul spre America.
żult vreme n-a dat bunicul niciun semn de via , nimeni nici
nu ştia c -i acolo. De-abia dup mul i ani, când to i credeau c a
murit, i-a trimis bunicii Rozalia câ iva dolari şi o scrisoare. Scria
c nu se mai întoarce niciodat în sat, şi c nu-i pare r u de cele
12
ce a f cut, c e un mişel mai pu in pe lume şi c prin asta lumea e
cu o pic tur mai bun . Deşi nu o duce prea uşor acolo. Zile
întregi, prin pustiet i, în dogoare şi praf, mân vitele la oraş, la
abatoare. żai uşor i-a venit în r zboi, când a fost pe la noi, decât
s mâne vitele. Şi duce o turm , se întoarce şi iar şi la drum. Iar
când vine seceta, râurile se usuc şi vitele cad ca muştele. Şi chiar
de apare câte un nor, ploaia, pân s ajung pe p mânt, se usuc
în v zduh. Dar vechilului i-ar mai t ia o dat gâtul, dac tâlharul
s-ar lega de bunica. Odat , la o cârcium , i s-a p rut c -l vede pe
vechil strângând-o pe bunica şi a r sturnat masa. Îngenuncheaz
în fa a lui Hristos, Rozalia, şi jur -mi credin pe patimile lui.
Poate c ai vreun ibovnic? S te fereasc Dumnezeu, Rozalia, iar
cumnatul Felek s te p zeasc bine. Tu, Felek, cumnate, ai grij
de ea, c altfel ne întâlnim pe lumea ailalt şi ne socotim. Şi mai
zicea în scrisoare c o s -i scrie când s vin bunica la el. Dar nu
aşa de repede, c scrisoarea asta l-a costat cinci dolari, iar cinci
dolari, Rozalia, s ştii c -i o avere. Croitorul Blume i-a scris
scrisoarea, când a intrat la el ca s -i cârpeasc n dragii, pe când
mâna vitele.
Dar bunica, ca şi bunicul, avea sânge fierbinte, n-a mai
aşteptat scrisoarea, pe care i-a promis-o, ci a l sat surorii sale pe
mama şi pe fratele ei, Sylwester, care a murit dup aia de
dizenterie, şi hai, dup bunic în America. ţe nu i-au spus oamenii,
c -i pe partea ailalt a lumii, c -i mai departe de unde apune
soarele, c acolo trebuie s mergi cu capul în jos. S-a întors unul
din Podleśna şi le f cea pe toate pe dos, ziua dormea, iar noaptea
se scula, de l trau tot timpul câinii dup el. Ara noaptea, cosea
noaptea, odat s-a dus noaptea la târg, n-a vândut nimic, n-a
cump rat nimic şi nici acas nu s-a mai întors. L-au g sit mai
târziu înecat pe malul râului. Nimic îns n-a putut s-o fac pe
bunica s -şi schimbe gândurile.
Vorbeau oamenii mai târziu c Dumnezeu a pedepsit-o pe
bunica fiindc şi-a p r sit copiii şi a fugit dup b rbat. ţ pe când
se afla pe mare s-a dezl n uit o furtun n prasnic . ţerul s-a
acoperit de nori negri de s-a f cut întuneric ca în nop ile cele mai
întunecate. Vânturile au început s urle de parc erau o hait de
lupi fl mânzi. Din când în când fulgerele spintecau cerul în dou .
Iar tr snetele despicau marea pân la fund. Valurile înspumate
n v leau pe vapor sp lând totul în cale. Oamenii îşi smulgeau
p rul din cap, cereau îndurare de la Dumnezeu, de la żaria, de la
to i sfin ii, oameni care nu se cunoşteau îşi luau r mas-bun, unii
13
de la al ii. Era un preot pe vapor, aşa c unii s-au aruncat spre el
ca s se spovedeasc , al ii direct în mare. Ţunica a c zut în
genunchi şi a început s strige Łukasz, Łukasz! ż jur pe patimile
lui Hristos, aşa cum mi-ai scris! Nici câinele la de vechil şi nici cu
nimeni altul! Numai cu tine, Łukasz! Dac aş putea s num r câte
lacrimi am v rsat! Dac ar putea preotul s - i dest inuiasc taina
cea mai sfânt , ce i-am spus la spovedanie! Iar pe fratele meu,
Felek, s nu-l crezi! Om r u, deşi mi-e frate! żereu m întreba
dac nu mi-ai trimis dolarii! Şi dac nu-i trimi i, î i scrie totul şi n-
o s vrei s m mai vezi. ţheia de la cas am l sat-o sus, pe uş ,
dac ai vrea s te întorci! Iar copiii i-am l sat la sora mea, la
Agata, n-o s -i prigoneasc . I-am dat vaca, toate g inile şi oalele.
S le spui doar c eşti tat l lor şi o s te recunoasc . Astea am
vrut s i le spun când vin, dar n-o s mai vin, Łukasz. Dumnezeu
n-a vrut. Aşa c - i trimit cuvintele astea prin El, ca s ştii cum a
fost. În clipa aia valul cât o cas s-a pr v lit peste vapor, vaporul
n-a mai inut, a plesnit la jum tate şi s-a scufundat, iar împreun
cu el şi bunica. Se pare c totdeauna a avut g rg uni în cap şi îi
pl cea via a vesel . Nu lipsea de la niciun praznic, de la nicio
nunt , de la niciun botez, iar de jucat putea s joace şi trei nop i.
Aşa c n-a avut parte nici de mormânt, au mâncat-o peştii.
Deşi, dup mine, c te m nânc viermii în mormânt sau peştii
în mare, e tot aceeaşi veşnicie. Ża Judecata de Apoi se vor scula şi
cei din morminte, ca şi cei din m ri. Numai c dac mori pe mare
nu trebuie s umbli atâta ca s - i faci un mormânt.
Iar bunica, Paulina, din partea tat lui, a murit când eram copil,
aşa c nu mi-o amintesc prea bine. Iar bunicul, źasper, a mai tr it
câ iva ani, dar ce via a mai fost şi asta. Se ducea s -şi fac
nevoile, m trimitea mama s am grij de el.
— Du-te Szymuś, du-te, copile, c eu am mult treab . Du-l pe
bunicul dup şur . ţ se duce pe uli şi ne face de râs în fa a
oamenilor. Şi adu-mi nişte p trunjel.
ţu greu îmi venea s cred c tocmai bunicul a fost primul din
sat care a folosit coasa împiedicat . A n scocit-o el sau a v zut în
alt parte – oamenii vorbeau în fel şi chip. Unii ziceau c pe când
se întorcea de la r zboi a v zut pe undeva c oamenii aveau
asemenea coase cu crivea. Şi când s-a întors şi-a f cut şi el una la
fel. ţ doar nu era mare lucru. O buc ic de lemn de stejar, dou
g urele în pl sea, asta fiecare putea s-o fac . Ża urma urmelor
sunt lucruri pe care nimeni nu trebuie s le mai n scoceasc ,
fiindc sunt. Aşa-i şi biciul pentru cai. Este, şi dai cu el, când calul
14
nu vrea s trag . ţred c a ap rut odat cu calul. Sau acoperişul
de la cas , roata de la car, talpa de la ghete.
Se pare c bunicul a înfiin at şi pompierii din sat. ţ ci înainte
când îi ardea casa cuiva, se adunau oamenii fiecare cu c ldarea lui
cu ap şi, dup ce v rsau apa, li se p rea c ce au putut, au f cut.
Ţabele începeau s se tânguiasc , Hristoase! Hristoase! Iar ranii
îşi scoteau mahorca şi fumau. Aici ardea, iar ei cugetau, a vrut
Dumnezeu sau dac cineva i-o fi dat foc. ţ ci, dac aşa a vrut
Dumnezeu, nu mai era nimic de f cut. R u era c n-aveau fântâni
prin cur i, iar dup ap trebuiau s mearg tocmai la râu. Iar
casele erau din lemn şi acoperite cu stuf. Odat a ars jum tate de
sat, şi împreun cu alte case, a ars şi a noastr .
żai primise bunicul nişte hârtii pentru p mânt, pentru c i-ar
fi ascuns pe r scula i. Nu-şi mai aducea aminte cât p mânt, dar
zicea c era foarte mult. Poate o moşie. Numai c a îngropat
undeva hârtiile şi nu-şi mai aducea aminte unde. Nu era de
mirare, mai mult de jum tate de veac a trebuit s le ascund şi
nici s vorbeasc de ele. ţu astfel de hârtii puteai s nimereşti în
Siberia, dac nu ştiai s taci. Între timp a ars şi jum tatea aia de
sat, aşa c nu numai c li se tulburase oamenilor mintea, dar şi
p mântul se amestecase. Şi caut acum vântul pe câmp, dac au
fost îngropate în p mântul care a fost înainte.
Îl ruga tata pe bunic în toate felurile ca s -şi aduc aminte, c ci
se auzea c Polonia va fi neatârnat , c se sfârşeşte robia, aşa c
şi p mântul se va împ r i, iar cine apuc primul, la o s -l
st pâneasc în vecii vecilor. Au încercat s -şi aduc aminte
împreun . Se sculau de cum se lumina de ziu , îşi spuneau
rug ciunea, apoi tata îl ducea pe bunic în curte şi umblau pas cu
pas, uşurel, uitându-se în p mânt, şi la fiecare pas tata îl întreba,
poate aici? Se opreau, bunicul se gândea dus, ochii tatei începeau
s sclipeasc de n dejde, dar moşul zicea, nu, nu aici. Deşi,
câteodat , se oprea şi zicea, da, cred c aici. Şi tata s pa. F cea
groapa şi apoi o astupa. Apoi se înfuria pe bunic, îl bodog nea, c
diavolul i-a tulburat min ile, c e un trântor, c de mâncat nu uit ,
şi c dac n-ar fi b ut atâta ar fi avut şi acum inere de minte, c
ine minte ce nu trebuie. Uneori îi lua mama ap rarea, c ce se
înfurie atâta tata, c dac n-am avut p mânt, n-o s avem nici de
acum încolo, s n toşi s fim. Poate c Dumnezeu nu vrea ca
bunicul s -şi aduc aminte şi n-o s te înfurii pe Dumnezeu, c
Dumnezeu ştie ce face. Iar bunicul, înfricoşat, strivit ca de o mare
vin , nici ochii nu îndr znea s -i ridice la tata. De-abia dup ce
15
tata lua punga cu mahorc , semn c i-a trecut sup rarea, atunci
şi moşul prindea curaj:
— Dr cie, uite pe toate le in minte, dar asta nu. Aş putea s i-
i spun pe to i care au murit pe vremea ciumei. Întreab -m . Se
spunea c Ţolek źoseł a adus ciuma la Górki de undeva. ţum s-a
întors din armat au început oamenii din Górki s cad la pat şi la
scurt vreme to i din sat au murit, iar de la Górki a trecut ciuma
în alte sate, deşi nu te l sau s mergi dintr-un sat în altul şi au
v ruit peste tot, casele, gardurile, copacii, troi ele. ţâte cruci nu s-
au pus atunci! Încotro te uitai, numai cruci. Şi pe fiecare, Doamne
miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte. Satul nostru a
fost atins numai dintr-o parte. Au murit atunci to i din casa lui
Powiślak, morarul źasperski. ţei din neamul Powiślak umblau
dup tâlh rii, aşa c aşa le-a trebuit. Iar morarul amesteca f ina
cu t râ ele. Era un mare potlogar. Iar mori nu erau ca acuma. Era
la noi şi mai era tocmai la Zawodzie. ţâteodat trebuia s aştep i
şi trei zile. żergeam şi la Zawodzie, deşi şi acolo te înşelau, dar
parc mai pu in. ţ ci f r înşel ciune nu e lume, şi nu va fi.
Odat mi-am cump rat nişte ghete la târg. Trebuiau s fie şi
pentru ploaie şi pentru vreme bun , pentru biseric şi la câmp,
dar nu le-am purtat mai mult de o prim var . ż-am dus la dracii
ia s -mi dea banii înapoi, dar nu mai erau ia de la care
cump rasem. Erau al ii şi tot aşa îşi l udau marfa. Şi ştii tu cât
m-au costat ghetele alea? Întreab -m , c î i spun. Hai, întreab -
m . Trei ruble. in bine minte. Aş putea s - i vorbesc despre to i
caii pe care i-am avut. Întreab -m . Ża început am avut un cal
dereş. Îi ziceam Tâlharul, c ci muşca şi d dea din copite. Nu era
bun de munc şi tata l-a vândut. Numai c nu i-a spus
cump r torului c -i zicem Tâlharul, ci Kuba, iar pe noi c ne
cheam źapusta şi nu Pietruszka şi c suntem din satul Oleśnica.
Iar pân la Oleśnica sunt vreo trei verste. Aşa c nu ne-a mai g sit
cump r torul. Vezi c in minte. O s -mi aduc aminte şi de hârtiile
alea. Nu mor pân nu-mi aduc aminte. D -mi şi mie s trag un
fum.
Şi tata, chipurile c nu-i mânios, îi d dea s trag . A doua zi
iar şi îl ducea pe moş prin curte. Pas cu pas şi la fiecare pas,
poate c aici? ţred c au înconjurat P mântul, dac ai sta s
socoteşti to i paşii, deşi, iar şi, curtea noastr nu este chiar aşa de
mare. Au umblat şi dup şur , şi prin gr din , au c utat prin
grajd, prin şur , chiar şi în pivni l-a dus tata, fiindc pivni a este
adânc , are vreo dou zeci de trepte şi moşul n-ar fi putut s
16
coboare singur. Dar mereu auzea, nu, aici nu. Doar câteodat îi
spunea moşul s sape. Şi s pa tata, s pa. Apoi astupa. Şi iar şi se
mânia pe bunic.
Ce n-a încercat tata ca s -l fac pe bunic s -şi aduc aminte. Îi
spunea s povesteasc diminea a ce a visat peste noapte. Numai
c la b trâne e nu prea mai ai ce s visezi, aşa c bunicul foarte
rar visa. Şi iar şi se mânia tata. ţum, adic , nimic? Aşa c moşul
visa câteodat , dar nu ce voia tata. Ţa c umbla prin râu şi
prindea mihal ii cu coşul, dar apa, parc era f cut, era foarte
tulbure. Ţa c era la nunta źarolinei Ţugaj, iar Karolina îl
mângâia pe bunic pe barb şi îi şoptea la ureche, oh, tu, źasper,
źasper, de ce eşti aşa de b trân? Ţa c umbl cu tata prin curte şi
tata întreab poate aici, iar bunicul, ia te uit , ce râm iese din
p mânt. E bolnav p mântul, bolnav, n-o s mai rodeasc nimic.
Aşa c i-a aşternut tata bunicului patul cu paie de maz re, c
dac tot nu viseaz nimic cel pu in s nu doarm aşa de adânc. O
s se suceasc , învârteasc , o s stea mai mult treaz, o s
gândeasc mai st ruitor şi poate îşi aduce aminte. Iar bunicului i-
a spus c erau prea mul i pureci şi a trebuit s -i schimbe paiele,
iar paie de grâu mai sunt doar pentru vite. La început s-a plâns
bunicul, c -i amor esc toate încheieturile. Dar cu timpul s-a
obişnuit de i se p rea c doarme pe paie de grâu.
A aflat de undeva tata c pelinul ajut la inere de minte. Aşa
c toat vara a umblat tata pe haturi ca s adune pelin, apoi l-a
uscat, oamenii credeau c are ceva cu stomacul, c şi pentru
stomac e bun pelinul. N-a vrut moşu’ s bea, c era amar. Aşa c a
cump rat tata, ca s nu ştie mama, nişte zah r, şi-l îndulcea. Dar
nici aşa nu-şi aducea aminte bunicul.
O dat l-a dus la cârcium şi l-a îmb tat. Gândea c poate
be ia va deschide sufletul bunicului şi o s spun unde a îngropat
hârtiile. Dar moşu’ s-a înveselit, de parc be ia i-ar fi luat vreo
cincizeci de ani, a început s cânte, mai s se apuce la b taie. Şi la
to i care se nimeriser atunci la cârcium le d dea de b ut, se
în elege, pe socoteala tatei. Iar când a încercat tata s -l linişteasc ,
c -i destul, tat , c ajungem s cerşim, moşul s-a înfuriat, l-a
f cut prost, c decât aşa fiu mai bine lips .
A vândut tata un vi el ca s pl teasc tot ce s-a b ut. Iar a
doua zi când moşul s-a trezit şi îi cr pa capul de durere, i-a promis
tatei c o s -şi aduc aminte când şi-o proclama Polonia
neatârnarea. ţ mai e timp. Deocamdat se bat. ţ ci f r
neatârnare hârtiile alea tot n-au nicio valoare, şi poate c din
17
pricina asta nu-şi aduce aminte. Dar Polonia şi-a proclamat
neatârnarea şi el tot nu şi-a adus aminte.
Atunci a promis c îşi va aduce aminte când va muri, c în
ceasul mor ii omul îşi aduce aminte de toat via a. Se aşaz via a
lâng patul omului cu o carte mare în fa şi zice, uite źasper
Pietruszka, aici e tot ce ai uitat şi ce ai p c tuit. Ai c zut odat sub
car, tu ai uitat, dar aici st scris. Nu i-ai dat odat o m sur de
ov z vecinului Dereń, pe care el i-a împrumutat-o, şi asta st
scris. Ai dat odat un zlot, de Florii, pentru biseric , e scris aici. Şi
uite, hârtiile pe care le-ai îngropat sunt aici, pe prima pagin . Sunt
scrise cu litere groase. Dar pân când nu s-a deschis cartea,
degeaba le-ai c utat. S citesc mai departe?
A stat tata trei zile şi trei nop i f r s închid ochii lâng
bunic, când era pe moarte, c ci nicicum nu se hot ra bunicul s
moar . Chiar se p rea c se scoal din pat, c ci s-a mai sculat o
dat dup maslu. Uite, dr cie, a zis, credeam c am murit, dar a
fost doar un vis. Iar a treia zi a adormit tata pentru o clip şi
atunci a murit bunicul. Dar uşurel, de parc ar fi zburat o musc
din cas . Dar tata s-a trezit repede şi l-a întrebat:
— Cum e, e scris în carte unde le-ai îngropat?
Nu se f cea s se înfurie pe mort, dar în schimb i-a f cut o
înmormântare ca la un str in. Un coşciug din scânduri din pin şi
nici alea vopsite, ci numai date cu firnis. Iar preotul n-a mai venit
acas , ci l-a condus numai de la biseric . Iar la cimitir doar c a
stropit coşciugul, a aruncat un bulg re de p mânt şi s-a dus, c ci
tata n-a vrut nici s zic cele dou vorbe care se spun în fa a
gropii, atâta era de mâniat. Nici la mormântul bunicului nu s-a
dus cu anii, deşi bunicul şi bunica erau îngropa i în acelaşi cimitir
şi nici prea departe unul de altul, dar la mormântul bunicii se
ducea, în schimb la mormântul bunicului mergeam numai noi,
nepo ii, şi mama. Nici pentru sufletul bunicului n-a vrut niciodat
s dea la biseric , d dea mama pe ascuns. Iar numele lui nu l-a
mai pomenit niciodat . Numai din când în când ofta zicând c ce
bine i-ar fi prins p mântul acela, c n-are ce p mânt s împart la
patru b ie i.
Şi s pa în continuare, s pa pe bâjbâite, unde i se p rea lui, c
nu mai era cine s -i spun sap aici sau aici nu s pa. A s pat în
şur , a s pat în grajd sub iesle, a s pat sub pragul uşii, iar o dat
a vrut s sape şi în cas . Într-o noapte a visat c hârtiile sunt
îngropate sub cote ul câinelui, aşa c a mutat cote ul în partea
cealalt a cur ii, apoi iar şi l-a mutat undeva în alt parte. De vreo
18
zece ori a mutat cote ul, şi de fiecare dat a s pat pe locul unde a
fost cote ul, de parc am fi avut vreo zece cote e şi vreo zece câini.
Iar noi aveam doar un singur câine. Şi de atâtea mut ri nu mai
ştia câinele la cine s latre. Ż tra la tot ce vedea, la oameni, la cai,
la vaci, la g ini, la gâşte, la ra e. Ż tra şi la tata. Pân la urm şi-a
rupt lan ul într-o noapte şi a fugit. Se pare c l-au v zut oamenii,
turbat, pe câmp.
Iar tata s pa mai departe. ţând îl apuca câte ceva, nu se mai
ducea nici s are la câmp, ci numai s pa. A venit şi r zboiul,
avioanele zburau pe deasupra caselor, oamenii fugeau cu vitele, cu
pilotele, pe câmp, iar el, ca apucat, tot s pa, f cea gropile tot mai
adânci.
A s pat şi dup r zboi, dar parc f r mult tragere de inim ,
c ci câteodat umbla, umbla prin curte, neştiind de unde s
înceap , şi apoi îl vedeai c arunc hârle ul şi se duce s toace
nişte paie pentru vite. Iar când a îmb trânit şi l-au l sat puterile,
tot mai s pa din când în când. O dat a f cut o groap mare chiar
în mijlocul cur ii de a trebuit dup aceea noi s-o astup m c nu
puteam s intr m cu carul în curte.
Nu l-am mai l sat s sape în curte, aşa c se ducea în gr din
ca s sape. Din cauza s p turilor mi s-au uscat prunii. Şi f ceau
nişte prune, parc erau ochi de vac . O dat s-au f cut atâtea
încât se l saser crengile pân la p mânt. Am stat de le-am p zit
ca s nu smulg copiii prunele cu crengi, cu tot.
Iar când era pe patul de moarte mi-a f cut semn c vrea s -mi
spun ceva, şi cu un glas de parc era din cealalt lume, mi-a
cerut s sap mai departe, c ci dac el n-a g sit, eu precis am s le
g sesc. Acuma, da, ar fi ştiut unde s sape, dar era prea târziu.
Pe tata, ca şi pe mama, i-am îngropat, cum era obiceiul, în
p mânt, şi aşa stau ei acolo aşteptând ca s termin eu mormântul.
ţred c n-a mai r mas nimic din ei, c zac acolo de mult vreme.
Poate c din tata mai e ceva, c a fost îngropat mult mai târziu,
dar mama a murit cam la jum tate de an dup ce l-au adus pe
żichał, iar asta a fost foarte demult, c s-a îmboln vit la scurt
vreme de la terminarea r zboiului. Poate c -şi închipuie acolo c
eu i-am uitat. Noi st m aici, ne facem p mânt, iar el bea pe
undeva. Oh, Szymek, Szymek, teme-te de Dumnezeu. Înc pu in şi
n-o s mai g sesc niciun oscior din ei. Dar mi-am promis c în
clipa în care termin mormântul le fac sicrie noi şi îi mut, ce a mai
r mas din ei. Îi pun unul lâng altul, pe partea stâng jos, pe
partea dreapt las loc pentru mine şi żichał, iar sus las loc lui
19
Antek, Stasiek şi nevestelor lor. Aşa o s fim to i împreun şi
niciunul n-o s -mi poat spune c eu am r mas cu toat
gospod ria şi lor nu le-am dat nimic. Dac n-ar fi fost asta, n-aş fi
f cut mormântul, care m cost atâta. ţ ci, la urma urmelor, cu
ce-i mai bun un mormânt zidit? Dac ar fi dup mine, aş fi
preferat în p mânt. O lopat de p mânt aruncat , o bucat de
cruce înfipt deasupra şi aş fi petrecut acolo cei treizeci de ani
prev zu i de lege. Apoi l-aş fi l sat pe altul s stea în locul meu.
Dup el altul, şi altul, şi aşa pân la sfârşitul lumii. De ce s ne
despart zidul de p mânt? Din p mânt tr im, aşa c şi veşnicia
noastr ar trebui s-o d m p mântului. Trebuie şi p mântul s
primeasc ceva de la om.
Odat , pe când eram partizan, trei zile am stat ascuns într-un
mormânt zidit, şi n-aş putea s spun c a fost chiar aşa de uşor. Şi
chiar dac îmi închipuiam c sunt mort, tot nu mi se p rea prea
uşor. Nu era mai mare decât o cuşc pentru iepuri, nici s te scoli,
nici s te întorci. Eram doi, eu şi unul care îşi zicea Trzmiel,
st team îngr m di i unul în altul, fa în fa . Aveam picioarele
unul sub altul, ale lui la mine, ale mele la el. Şi mereu ne
întrebam, sta-i piciorul t u sau al meu? Al dracului, ce a amor it.
ţredeam c -i al t u. Erau şase locuri, trei erau libere, iar în trei
erau sicrie, nici nu erau zidite, ci numai vârâte acolo.
Ne-am dus atunci într-un sat dup informa ii şi am c zut într-o
razie. Nici n-am ajuns bine, şi eram încercui i de nem i ca de
furnici. Nu era nici vreo p dure sau vreun râu, satul era la şes.
Unde mai pui c era toamn , totul era cosit, ogoarele erau goale.
Numai ceva copaci prin gr dinile oamenilor, asta era tot. Din
fericire un moşneag, care şedea în fa a casei, când a v zut c
fugim a început s strige:
— La cimitir! În cimitir! Acolo!
Şi ne-a ar tat cu b ul spre nişte copaci care parc anume
crescuser în acel loc deschis, ca s ne ascund pe noi.
Am fugit în partea aia şi ne-am aruncat într-un mormânt, ne-
am acoperit cu lespedea şi st team nemişca i. ţred c
înmormântaser de curând pe cineva, c pe lespede mai era o
cunun din ramuri de pin şi o gr mad de flori uscate. Iar
deasupra era, cred, cel mai frumos Hristos pe care l-am v zut, cu o
mân se inea de inim , iar cealalt o întindea înainte, ca şi cum
s-ar uita dac afar plou . În untru era întuneric şi putoare, ce s
mai vorbesc. Deşi nici de vorbit nu puteam, se f cea gura amar
dac o deschideai. ţ ci despre ce puteai s vorbeşti în mormânt, ai
20
tras o înjur tur , dou şi ai spus tot ce aveai de spus. Şi chiar
dac , aşa, ca s treac timpul, am mai încercat s vorbim, tot
numai înjur turile ne veneau pe limb , de parc n-am mai fi ştiut
alte vorbe. ţ ci treci uneori prin clipe în care nu ştiu câte vorbe
obişnuite ar face cât o înjur tur , pentru c sun ca nişte cuvinte
goale, oarbe şi şchioape. Vorbele ca lumea sunt bune când şi via a
este ca lumea. Iar aici p duchii ne mâncau, blestema ii, c de-abia
puteam îndura. Au n v lit de nu era un loc pe tot trupul în care s
nu te m nânce. Şi-au f cut raiul pe trupurile noastre în
mormântul acela blestemat. Şi în afar de asta parc eram un
singur trup. Îl mâncau undeva pe el, sim eam şi eu pişc turile în
acelaşi loc. Dar, ce s te miri. Strânşi, îngr m di i unul în altul,
eram o prad uşoar şi puteau s se plimbe pe noi ca pe un cer
senin. Ża urma urmelor, chiar dac n-am fi avut p duchi, tot ne-ar
fi mâncat ceva. ţ ci dac nu vorbeşti, nu te gândeşti, nu te mişti,
ceva tot trebuie s te m nânce.
Înc eu eram ceva mai rezistent, m sc rpinam pu in şi îmi
trecea. Dar cel lalt era de la oraş, cu siguran c n-a avut
niciodat p duchi. ţând începea s se scarpine, auzeai numai şş,
şşş, de parc ar fi leg nat cineva mormântul.
— Înceteaz , îi spuneam, c începe s m doar pe mine pielea.
Dar el îi d dea înainte, şş, şşş, şşşş.
— Înceteaz odat , nu m auzi?
Iar el îi d dea înainte. żi-era fric s nu-şi fac r ni sau s nu-
l aud cineva. De furie am scos pistolul.
— Înceteaz , c te împuşc, nerodule!
— Trage, mi-e totuna c mor de glonte sau de p duchi.
În aceeaşi zi spre sear ne-a vizitat moşul care ne-a spus s
fugim spre cimitir. Cum de-a nimerit mormântul în care eram,
greu de spus. Am auzit mai întâi câteva cioc nituri în lespede. Ni
s-a oprit r suflarea, l-am apucat pe tovar şul meu de mâini ca s
nu se scarpine. Auzim din nou c bate cineva în lespede, iar în
mormânt se aude ca într-o tob .
— Hei, aici sunte i? Ştiu c sta i acolo! Eu sunt.
Am dat pu in la o parte lespedea şi am v zut c -i moşul din fa a
casei. St tea în genunchi, cu mâinile strânse ca pentru rug ciune.
— Am îngenuncheat din pricina voastr în fa a mormântului
mişeilor de Siewierski, c sunt tâlhari de drumul mare. la care e
cu voi acolo în mormânt, mama lui de tic los, mi-a luat din ocol o
vac . Neam de rogojin . V-am adus nişte vinars şi pit cu slan .
S mânca i ceva.
21
 — Bogdaproste, am zis. Dar ce se aude în sat?
— żare necaz. Se preg tesc s spânzure. I-au adunat pe to i
ranii la branişte şi i-au legat pe zece, care n-au predat cotele.
Dulgherii au început s înal e spânzur torile. ţum pleac , vin şi
v spun.
Vinarsul era tare, se vedea c nu era botezat. żai întâi am tras
câte o înghi itur ca s -l încerc m. Tovar şul meu nu voia s bea,
cic nu bea, dar l-am silit. Apoi am mai tras câte o înghi itur . Aşa
ca s ne înc lzim, şi pentru p duchi. ţ ci dac p trunde rachiul
în sânge, nici p duchii nu mai pişc . Dar dou înghi ituri nu
ajungeau, sângele trebuie s fie bine îmb tat, s nu r mân nicio
pic tur treaz . Iar din dou înghi ituri, dac ai putea s m sori,
ai vedea c nici un deget nu se îmbat . Iar mâncarea trebuia s-o
p str m, cine ştie dac mai vine moşul. Aşa c am tras f r
mâncare, c aşa se cade lâng mor i, pe bur ile goale. Omul meu
nu mai voia, zicea c nu mai poate, c pute al dracului.
— Ţea, îi spuneam. Vezi, nici p duchii nu te mai pişc . De erai
treaz te-ai fi sc rpinat.
Şi am b ut. Eu o înghi itur , el o înghi itur , şi aşa cu
schimbul pân l-am dat gata, pân la fund. P duchii nu ne mai
pişcau, nu ne mai sc rpinam, iar în mormânt parc s-a f cut mai
mult loc. Ni se p rea c la o adic am putea s ne scul m, s ne
întindem, pân la urm am adormit.
Numai c atunci când ne-am trezit, p duchii iar şi au dat
n val peste noi. Omul meu a început s se scarpine, de credeam
c nu mai rezist. I-am dat pâine cu sl nin , aşa c cu o mân
mânca, iar cu cealalt se sc rpina. Acum se ruga de mine dac n-a
mai r mas vreo pic tur de vinars. N-a mai r mas. Aş fi b ut-o eu.
Îmi p rea r u de el, deşi şi pe mine m pişcau ca to i dracii, dar se
p rea c pe el mai mult. Pân la urm am scos cureaua de la
pantaloni:
— D mâinile s i le leg.
A început s m roage c nu, c mai r u o s -l m nânce. żi-am
zis c poate are dreptate.
— Atunci st pâneşte-te, ce dracu!
— Dac nu pot, m m nânc îngrozitor.
— ż nânc semin e de floarea-soarelui.
— Semin e? De unde?
— Nu întreba de unde, ci numai m nânc .
— Aş mânca, dar n-am semin e.
— Aici e întuneric, tot nu se vede. Gândeşte-te c le ai pe
22
genunchi şi le m nânci. Ţag s mân a între din i şi scuip-o. Nu ii
minte când ne-am apropiat de sat, era floarea-soarelui în fa a unei
case. ţasa era zugr vit în albastru, oalele se uscau pe gard,
cotoiul se înc lzea sub un perete, g inile se b l ceau în colb. Ai
s rit gardul şi ai vrut s rupi floarea-soarelui, dar n-ai putut.
Atunci a ieşit o fat din cas , şi i-a spus s aştep i c - i aduce un
cu it. Şi l-a adus, pe cel mai mare. Taie, i-a spus. Po i s le tai pe
toate, dac vrei. Şi a râs cu toat gura. Vezi c aia are semin e mai
mari. Uite, acuma le ai. Numai s nu scuipi pe mine.
— Dar sunt coapte, le-ai încercat?
— De ce n-ar fi coapte? Acuma e toamn , toate s-au copt.
— Poate c m nânci şi tu cu mine?
— Pe mine nu m pişc p duchii aşa de r u.
Aşa c mânca. ţâteodat se mai sc rpina, dar în rest mânca.
Se auzea cum plesneau semin ele în din ii lui, dup care se auzea
cum le scuipa. ż gândeam c poate uit de p duchi. ţ şi pe
mine parc m pişcau mai pu in, deşi nu mâncam semin e, când
dintr-odat s-a oprit şi m-a întrebat:
— Unde zici c ai v zut, la marginea satului, la casa aia sinilie?
— ż nânc , i-am spus. De ce te-ai oprit?
— Atunci m duc acolo, poate c le mai g sesc.
Şi a început s se mişte ca s ias .
— Unde s te duci? Stai pe fund, c stai bine.
— Am s aduc, ai s m nânci şi tu.
— Ai înnebunit? Acolo sunt nem ii.
— Şi dac ? Nu spunea moşul c i-au ales pe cei pentru
spânzur toare? Poate c i-au spânzurat deja.
— Te omoar , am încercat s -l opresc. Acolo nu era floarea-
soarelui. Te-am min it. Floarea-soarelui am v zut-o în alt sat.
— Nu m-ai min it. in bine minte. Îmi amintesc şi de fat . żi-a
adus un cu it, voia s tai o roat cu semin ele mai mari. żi-am
luat şi semin e, numai c s-au terminat.
L-am îngropat în cimitirul acela, numai c direct în p mânt,
f r sicriu, f r slujb . I-am f cut o movili şi o cruce, i-am adus
florile de pe mormântul lui Siewierski, în care am stat, c dac tot
era un tic los, la ce s aib flori pe mormânt, şi i-am cântat ceva la
muzicu , c ci totdeauna aveam muzicu a cu mine. Oh, tu,
prostule. Doar ai mâncat semin e, trebuia s m nânci mai departe.
Pe vremea luptelor de partizani aşa era, de obicei, îngropat
omul, acolo unde c dea. F r sicriu, direct în p mânt. Dintr-o
bucat de mesteac n îi f ceam o cruce, nici de scoar n-o
23
cur am, ci numai de ramuri, o legam cu sârm sau cu o curea şi
uite asta era crucea. Şi nu l sam nicio urm , nici tu nume, nici
prenume. Era îngropat omul şi nimeni nu ştia cine-i îngropat. Nu
ştiau cei care se opreau în fa a lui, cred c nu ştia nici Dumnezeu.
Deşi fiec ruia le spunea într-un fel. Ţrazd , ţucuvea, ţiuciulete,
Cracovianul, żalinowski, ţote , Par , żikus, Niecalek, Ţarcik,
Tamtyrynda, Iarb -neagr , żai, Szumigaj, Jamroz, Pletosul,
Vrabie, Ţroajb , ţucui, żusc , Żingur , Ţoal , T unul, Zyga,
apul, Donda, Iepure, Vulpe, Ramur , Rotarul, Jan, Józef, Jędrzej,
Jakub, żikołaj, żarcin, żateusz. N-ar fi ajuns un calendar. Dar
au murit cu to ii f r ca s spun cum îi cheam şi au putrezit ca
hoiturile.
ţâteodat mai puneam un chipiu pe cruce, dac se nimerea
vreunul cu chipiu. Şi dormi, tovar şe, în mormântul rece, poate c
ara prin vis î i va trece. Dar erau pu ini de ştia care aveau
chipiuri. ţei mai mul i purtau şepci, cu cozoroc, f r cozoroc,
b şti, unii aveau fesuri de schiori, câ iva p l rii, vreo doi chipiuri
ofi ereşti, am întâlnit şi cu c ciuli de tot felul, şi cu altele de nu
ştiai cum s le spui, c ci fiecare umbla cu ce apucase s vin de
acas sau reuşise s apuce de undeva. żikus şi cu Łukasik
umblau cu nişte c ciuli e de lân , din alea pe care le fac mamele
pentru copii iarna şi care se prind sub b rbie cu un nasture. Dar
ei n-aveau nici şaisprezece ani când i-am g sit în p dure dormind
sub ienuperi, fiindc nem ii le-au ars satul, pe ta i, mame, i-au
omorât şi numai ei doi din tot satul au reuşit s fug . Iar cine nu
avea ce s pun pe cap, mai umbla şi cu şepci de-ale tâlharilor de
nem i. Numai c mai întâi trebuia s le spele bine, şi nu numai de
murd rie, cât mai ales de gândurile dr ceşti, ca nu cumva s fi
r mas în şapc . Şi s pun pe ea un vulturaş şi o buc ic de
steag alb-roşu.
Dac te-ai fi luat dup şepci ai fi crezut c -i o adun tur , o
gloat oarecare, şi nicidecum o armat . Oameni aduşi s sape
şan uri, s care p mânt sau niscaiva h itaşi, c domnii vor s
vâneze. Dar în untrul lor erau nişte diavoli, inimile le aveau de
piatr . Oameni care uitaser de Dumnezeu, care uitaser s
plâng . Şi chiar când îl îngropam pe câte unul de-ai noştri, nimeni
nu sc pa vreo lacrim . ţi doar, drep i! ţ ci lacrimile uneori
g uresc mai adânc decât gloan ele. Nici ma ele nu chior iau în
burt , chiar dac de trei zile n-ai pus nimic în gur şi ai postit ca
în postul cel mare. N-aveai voie nici s str nu i şi nici cu buzele n-
aveai voie s spui amin. ż uitam doar la ochi, s v d dac i se
24
umezesc cuiva. ţ ci pentru mine „drep i” nu e numai picior lâng
picior şi mâinile lipite de şold. Dar şi gândurile s stea „drep i”, şi
sufletul ca stâlpul, şi totul s r mân „drep i”! Aveam un glas ca
de clopot, cântam la başi în corul bisericii, încât şi preotul m ruga
câteodat , mai încet, fiule, mai încet, bisericu a noastr nu e prea
mare, vrei s -l asurzeşti pe Domnul Dumnezeu. Doar îi cân i în
ureche. Iar lui nu-i place aşa de tare, mai mult, lui îi plac mai cu
seam cei care ascult decât cei care cânt , dup cum îi plac mai
mult cei mici decât cei mari. Aşa c dac strigam o dat „drep i”, şi
cocoşatul se îndrepta. De, pe atunci m numeam „Vulturul” şi
pentru mine via a şi moartea aveau aceeaşi t rie ca şi „drep i” şi
„pe loc repaus”. Poate c cineva n-o s cread c un cuvânt poate
s aib atâta t rie. Dar are. ţa şi t ria sor ii, dac îl urm reşte pe
cineva. ţa şi t ria iadului şi a cerului, luate la un loc. În pozi ie de
drep i omul poate orice, chiar dac ar fi ceva ce n-ar vrea sau i-ar
fi peste puteri. ţum se spune, r stoarn mun ii, întoarce râurile.
În pozi ie de drep i şi inima bate mai slobod, şi mintea pricepe mai
repede. Şi cine ştie, dar cred c în pozi ie de drep i se moare f r
p rere de r u. ţâteodat m gândesc de unde atâta putere într-un
singur cuvânt. Trebuie c a cunoscut foarte bine via a omul care a
n scocit acest cuvânt. ţ ci treci uneori prin clipe în care nu
g seşti alt sc pare decât în „drep i”!
De la mine aveau ordin c dac mor nu are nimeni voie s verse
nicio lacrim , ci doar s stea „drep i”. ţel mult vreunul s -mi
cânte la muzicu „Piatr peste piatr , peste piatr alt piatr ”.
ţ ci dac ar fi s iau cu mine pe lumea cealalt vreun cântec,
dintre toate cântecele pe acesta l-aş lua. Din toate cântecele şi din
toat via a.
ţâteodat îmi pare r u c nu s-a întâmplat aşa. Że-aş fi avut pe
toate de acuma încheiate, n-ar mai fi trebuit s m zbat atâta.
ţhiar şi cu mormântul sta. ţe s mai spun c mereu trag de
mine, cât grâu trebuie s vând, câ i cartofi, cât sfecl , cât de aia,
cât de ailalt , şi cu fiecare an tot mai mult. Vând cât se face. Nici
c eaua nu fat de zece ori, ci cel mult de dou ori. Şi p mântul
rodeşte cât poate. Ża urma urmelor am s mor şi pute i s lua i
p mântul, c tot n-am cui s -l las. Şi atunci vinde i, cump ra i,
cât pute i, şi de zece ori pe atât. Dar cât tr iesc îmi place s
muncesc p mântul, s nu-l las de pârloag . Dar cine s te
în eleag ? ţ sunt unii care n-au pus piciorul pe ogor, dar se
pricep mai bine la p mânt, c sunt cu şcoal . P mântul îns se
înva numai muncindu-l.
25
 Aşa veneau, cu ani în urm , la mine şi m b teau la cap s scot
stuful de pe acoperiş şi s pun igl sau carton gudronat, c e o
dispozi ie împotriva stufului. Dar eu m simt bine şi aşa, în cas
nu-mi plou . ţic urâ esc satul. Dar dup mine, acoperişul de stuf
este mai frumos decât toate acoperişurile de igl , carton gudronat
sau chiar şi de tabl . Şi în afar de asta am pod. żerge i, dracilor,
şi uita i-v , c de bun seam c a i uitat cum arat un pod.
G si i voi sub toate iglele, cartoanele, tablele un pod ca sta?
Cutii, nu poduri. Ż zi, nu poduri. Ża voi când e cald, în pod e mai
r u decât în iad, iar când e frig, acolo sus e şi mai frig. Ża mine
iarna e cald, iar vara e r coare. Grâul, f ina, ceapa, usturoiul,
toate pot s stea acolo, nu se stric , nu înghea . Po i s usuci
brânza acolo şi s - i ii hainele. Sau numai c s te duci s te culci
pu in, dup ce ai trudit ziua întreag ca un bou la jug, sau când
te-ai s turat de toate, te sim i acolo mai bine decât în cas , nu
sunt nici atâtea muşte şi parc lumea ar începe tocmai de la pod.
Şi de ce v-a i legat tocmai de acoperişul meu? żai bine a i face
drumul la moar , c prim vara nici cu doi cai nu po i s sco i
c ru a din noroi. Un fierar ne-ar trebui în sat, c mergem s ne
potcovim caii tocmai la Ţoleszyce. Iar de cai o s mai avem nevoie
mult vreme, pân o veni vreo dispozi ie şi pentru ei. Sau a i auzit
vreodat cum susur ploaia pe stuf? Pe igl , carton sau tabl , n-o
s auzi i niciodat şopotul ploii, ci parc s-ar pr v li nişte pietre.
Iar pe stuf ploaia cade uşor ca o spum albicioas . Po i s stai şi
s stai aşa întins, ascultând şopotul ploii. Şi dac vrei s - i aduni
gândurile, nic ieri nu i le po i aduna aşa de bine ca sub
acoperişul de stuf. Nici pe câmp, nici în gr din , nici pe malul
râului şi nici în biseric .
Şi mai am sub streaşin rândunici. ţum ies alea mici din ou
încep s piuie de foame şi odat cu ele m trezesc şi eu. Sunt tot
mai pu ine rândunici în sat, de când au început oamenii s dea jos
stuful de pe acoperiş. ţ ci nici rândunica nu se mai încumet s
se întoarc dac ai schimbat acoperişul. Şi nici nu-i place orice
acoperiş. De pild , nu-i place cartonul gudronat, şi nici tabla.
Dac -i de tabl , dogoarea, când e arşi afar , le lipeşte cuiburile,
iar cartonul le pute. żai uşor se obişnuieşte barza cu alt acoperiş,
numai s -i pui o roat veche de la car sau s -i faci un cuib din
nuiele. Şi porumbeii pot fi aduşi înapoi, numai s le pui nişte
maz re. De vr bii s nu mai vorbim, lor le e totuna cum e
acoperişul, numai mâncare s aib . Rândunica, chiar dac tr ieşte
mul i ani cu oamenii sub acelaşi acoperiş, tot timpul se teme. Se
26
teme de Dumnezeu, de oameni, e ca o frunz de plop tremur tor.
Şi tot timpul fâlfâie. Tot timpul e în zbor. O vezi aici şi ea e de
acuma dincolo. Mai sus, mai jos. De-abia a zburat deasupra
p mântului şi o vezi în t ria cerului. De parc ar fugi de cineva. De
ce o fi fugind? Uneori te ui i la ea cum zboar şi i se pare c
l crimeaz ochiul cerului. Alt dat i se pare c -i e prea strâmt
lumea şi c se zbate ca într-o colivie, prins între cer şi p mânt.
żereu alearg , de parc ar fi gonit . Iar câteodat , când vine jos de
tot deasupra caselor, zboar aşa de şerpuit de parc ar vrea s -i
ui i şi urma. Dac n-ar fi pe jum tate neagr , ai putea s crezi c
soarele sclipeşte aşa de puternic. Numai acolo sus, sub cer, pare
pu in mai statornic . Deşi nu po i s-o asemeni cu barza sau
porumbelul. Pe uli i e dogoare, to i sunt adormi i, nici câinii nu
mai vor s latre, mo ie toropi i. ţhiar şi g inile se furişeaz pe la
umbr şi îşi ascund capul sub aripi. Frunzele din copaci stau
nemişcate. żuştelor le piere cheful s mai în epe. Numai
rândunicile fâlfâie sus în t rii, sau se avânt în zbor spre p mânt.
Te miri c le place şi de ce? Nu se ştie dac a doua zi va fi furtun
sau nu. Ele nu cunosc niciodat liniştea.
Un cuib, dou , mai vezi şi pe la al ii, dar la mine sunt vreo zece.
M-am obişnuit într-atâta cu ele c şi atunci când eram la spital m
deşteptam odat cu ele. De obicei, asta se întâmpla când se trezea
primul pui fl mând. Deschideam ochii, m uitam pe fereastr .
Zorile se v d prin geam parc ar fi o c ldare de tabl . Şi dup
primul piuit, se auzea al doilea, mai fl mând. Apoi al treilea, al
patrulea, al zecelea, şi de fiecare dat parc tot mai fl mând. Şi cu
ele se lumina de ziu . żai întâi, ca şi când cineva ar fi sp lat
sineala c ld rii. Iar dup pu in timp parc cineva ar aduce lapte în
c ldarea aceea şi l-ar pune în mijlocul salonului. Imediat începeau
s scâr âie paturile. Unul zicea ceva. Altul respira greu. Altul, f r
mân sau picior, se întorcea pe partea cealalt şi cu el se întorcea
tot salonul. Şi mai departe nu mai puteai s dormi.
Poate c tocmai într-una din aceste dimine i m-am gândit eu la
mormânt, c ar fi bine s -l fac ca s fim cu to ii împreun . ţ ci
gândurile dup somn sunt tot aşa de fl mânde ca rândunicile în
zori. Iar la spital î i vin tot felul de gânduri, de care vrei şi de care
nu vrei. ţhiar şi gânduri care nu i-ar veni niciodat unui om
s n tos. Fiindc omului s n tos îi vin gândurile numai din partea
asta a lumii. Iar când vrea s se gândeasc şi la cealalt parte,
gândurile îi alunec iute şi lin ca pe sticl . ţ ci într-acolo te
îndrep i cu sufletul şi cu trupul, nu numai cu gândurile. Şi pentru
27
totdeauna.
Dar ce s te miri, stai înl n uit în pat, vreme ai berechet, nici
nu ştii ce s faci cu ea. De dormit nu mai po i, c ci cât po i s
dormi? De vorbit iar şi nu mai ai despre ce, decât tot despre ce ai
mai vorbit. Aşa c ora se lungeşte de parc ar fi o zi, ziua cât o
lun , iar luna cât un an. Atâta vreme cred c n-are omul nici în
veşnicie. Iar vremea asta pierdut e mai rea chiar şi decât boala. Şi
pe lâng asta, dou sprezece paturi în salon. Şi în fiecare pat dac
nu-i un picior t iat, e o mân frânt , altul a fost c lcat de tractor,
altul are crucea şalelor rupt , dincoace e unul cu jum tate de
stomac t iat, dincolo e altul cu capul tot în bandaje, mai încolo e
unul c nici nu mai ştii ce are. Şi to i respir greu, horc ie, gem şi
mor în fiecare zi. Şi mereu povestesc, povestesc, povestesc despre
durerile lor şi despre toate. Şi nici n-ai unde s fugi. Aşa c te
refugiezi în gândurile tale, deşi nici acolo nu-i mai bine.
Toat via a nu m-am gândit atâta ca în cei doi ani de spital.
ţând am ieşit de acolo mi se p rea c am capul de dou ori mai
greu. Şi îmi zumzuia mereu de parc era un stup. Dar nu puteai
s nu te gândeşti. ţhiar dac nu voiai, gândurile gândeau singure
pentru tine. Że goneai din cap, dar ele f ceau roat în jurul capului
t u, de parc erau un stol de ciori fug rite din plop. ţronc neau,
cârâiau. Şi n-aveai putere s le popreşti, deşi erau gândurile tale.
Dac mi-ar fi spus cineva mai demult c eu am s fac
mormântul, i-aş fi râs în nas. Eu şi mormântul. Nu eram nici cel
mai mic şi nici cel mai mare dintre fra i. Nu m gândeam nici s
m fac plugar. P mântul nu m atr gea. Ż-am muncit, c aşa zicea
tata, dar cu gândurile eram în alt parte.
Din patru fra i, Stasiek era cel mai potrivit pentru treaba asta,
c lui înc de mic i-a pl cut plug ria. Tata chiar zicea câteodat c
o s -i fac lui Stasiek, când o s creasc , o cas nou . Ţa se
sf deau uneori, fiindc Stasiek voia o cas zidit , cu pivni , cu
pridvor, acoperit cu tabl şi peste tot cu podele. Iar tata zicea s
lase cel pu in buc t ria cu p mânt pe jos, c , dac vine toamna,
unde s intri cu cizmele pline de noroi. Apoi mai scuip omul, mai
arunc un muc de igar . Şi ce crezi, mai voia Stasiek s-o fac şi
cu trei od i. Dou jos, una pentru el şi pentru nevasta lui, când s-
o însura, şi una pentru mama şi tata. A treia s fie sus, sub
acoperiş, c dac unul dintre noi, fra ii, vine la el s aib unde s -l
culce. Mai voia şi o c mar . Şi în toate od ile s se intre separat,
dintr-un coridor. Îl convingea tata pe Stasiek c ar fi bine ca el şi
cu mama s intre prin buc t rie. Dar nu se l sa Stasiek convins,
28
zicea c aşa a v zut el la preot, şi la morar. În toate od ile aveau
intrare separat . żai zicea c şi bocancii trebuie scoşi în coridor,
unde s - i pui papucii, c aşa a v zut şi la preot şi la morar. Poate
c cu timpul, pân s fi zidit casa, tata l-ar fi convins ca el şi cu
mama s intre prin buc t rie în odaia lor. Ar fi fost b trâni, n-ar
mai fi trebuit s fac o cale aşa de lung . Iar dup moartea lor ar fi
putut s schimbe intrarea. Sau poate c şi Stasiek şi-ar fi
schimbat p rerea, când ar fi îmb trânit şi el, şi ar fi vrut s intre
prin buc t rie, ca tata şi mama.
Iar dac şi-ar fi zidit casa, tot el s-ar fi apucat s fac şi
mormântul. ţ ci un adev rat gospodar trebuie s aib şi un
mormânt al s u. Casa-i tulpin , iar mormântul r d cin , casa şi
cu mormântul fac copacul întreg. La urma urmei când ar fi murit
mama şi tata, nu i-ar fi îngropat, ca de obicei, în p mânt, fie şi
numai pentru c în ziua mor ilor, când te duci la cimitir, i-e mai
drag s stai în fa a unui mormânt zidit, unde s fie to i aduna i,
decât s te duci pe la fiecare şi s stai în fa a unei movili e de
p mânt. E mai pl cut s te rogi, mai pl cut s aprinzi lumânarea,
şi parc şi durerea dup cei disp ru i î i este mai mare. Iar dac
mormântul este mai ar tos, atunci şi omul se simte st pân nu
numai pe iug rele sale, ci parc ar fi intrat cu plugul şi pe o
bucat bun din cealalt lume.
żichał, Antek, f r s mai vorbim de mine, niciunul nu s-ar fi
m surat cu Stasiek. De fapt żichał, pe când Stasiek mai umbla la
şcoal , s-a dus în lume s -şi caute norocul. Antek iar şi era cam
tr snit şi nimeni n-ar fi ştiut ce i-ar fi putut trece prin cap. Iar eu
niciodat n-am visat s -mi zidesc o cas nou , ce s mai vorbesc
de mormânt. Eu voiam s tr iesc, nu s mor. S tr iesc, s tr iesc,
cât mai mult. Deşi nu prea aveam pentru ce. Ża urma urmelor, e
chiar aşa de important dac ai sau nu pentru ce s tr ieşti? Poate
c n-are nicio importan , numai c omului îi place s se
fr mânte. ţine ştie dac nu cumva a tr i este a unsprezecea
porunc , pe care Dumnezeu a uitat s-o fac cunoscut . Sau poate
c fiecare are scris în stele sau în alte c r i c trebuie s tr iasc .
Şi asta ajunge. Nu trebuie s le ştii pe toate. ţalul nu ştie şi
tr ieşte. Iar albina, de pild , dac ar şti c adun mierea pentru
om, n-ar mai aduna. Şi cu cât e mai bun omul decât calul sau
albina?
Ża urma urmelor nici eu nu mai ştiam dac -mi place aşa de
mult s tr iesc sau dac trebuie s tr iesc, încât moartea mi se
p rea foarte îndep rtat . Nici nu m gândeam la ea, ci numai la
29
via . Ţineîn eles, nu o dat , nu de dou ori, ci de mai multe ori
decât pe mul i al ii, m-a încercat şi pe mine. Se întâmpla c venea
pas cu pas dup mine, iar uneori când m odihneam se culca
al turi de mine, gândindu-se c poate s m ia în timp ce
dormeam, alteori îi c deam în bra ele ei scheletice, dar niciodat n-
a avut atâta putere ca s m ia. Aşa c uneori plângea de turbare.
Plângi, plângi, c ea neagr , eu am s mai tr iesc, fiindc vreau s
tr iesc. N-o s m ies când vrei tu, ci eu singur, când o s m
satur de via , am s vin şi am s - i spun c m-am s turat de
toate şi c pot s mor.
De unde atâta via în mine, nu ştiu. Uneori e soarta, alteori
aşa se naşte omul, c de s-ar ridica toate împotriva lui, el tot
tr ieşte. De parc îns şi via a l-a ales împotriva mor ii.
Nu aveam nici trei ani când curcanul vecinilor a trecut în
curtea noastr . Era mare cât un vi el, cu nişte m rgele roşii, de
parc purta o ramur de vişin în loc de gât. Din pricina m rgelelor
totul se înroşise în jur, de parc era o p l laie roşie. Şura, grajdul,
gardul, p mântul, toate se f cuser , dintr-odat , roşii. ţâinele a
s rit din cote şi a început s latre la curcan, acoperindu-se parc
de o furie roşie. ţotoiul a ieşit din cas , pâş, pâş, era cenuşiu dar
şi sta s-a f cut repede roşu. Gâştele erau roşii, de parc cineva le-
ar fi smuls toate penele. Şi chiar de pe coasa, care era proptit de
şur , a început s picure un sânge roşu, pic, pic, pic.
M-am aruncat spre curcan s -i smulg m rgelele, care f ceau ca
totul în jur s fie roşu, şi s mi le atârn de gât. Dar el credea c
vreau s m joc cu el şi a început s fug . Apoi s-a oprit, s-a
înfoiat şi s-a înroşit tot, de parc era un vişin, iar m rgelele lui
mai-mai s plesneasc de atâta sânge. L-am apucat de gât, dar el
jap, cu ciocul în mân , jap cu ciocul în cap. Eu l-am apucat de gât
cu amândou mâinile şi m ineam de el ca de parul din gard. S-a
smucit, a s rit în sus, dar eu nu l-am l sat. A început s m bat
cu aripile, iar cu capul, pe care-l ineam strâns în mâini, m
arunca în toate p r ile, de parc ar fi vrut s -mi lase capul şi s se
smulg din strânsoare f r cap. Dar degeaba se zb tea, c ci
sim eam în mânu ele mele puterea unui fl c u. ż-a purtat prin
toat curtea, într-o parte, apoi în cealalt parte. Ża urm se pare
c şi-a dat seama c nu poate s fac nimic cu mine. S-a oprit, şi-
a întins aripile ca doi nori şi a încercat s -şi ia zborul. A dat din
aripi, le-a învârtit, le-a sucit, numai se vede c v zduhul nu voia
s -l ridice. Am c zut amândoi la p mânt. Praful s-a ridicat peste
noi, c nu mai ştiai unde-i curcanul, unde-s eu, era un singur
30
vârtej de colb.
Mi se p rea c din pricina m rgelelor roşii vedeam totul roşu şi
m bucuram c le am. Dar era sângele meu care îmi intrase în
ochi. Am sim it cum îmi pierd puterile. ţurcanul, de asemenea,
abia mai sufla şi abia îşi mai mişca aripile. żai încerca s m
loveasc , dar ce mai putea s fac cu capul care ieşea ca dintr-o
gaur din c uşul palmelor mele. Sim eam loviturile lui ca nişte
gr un e care cad. Poate c nici nu mai ştia unde s loveasc
deoarece ochii i-au ieşit afar şi p reau dou pietricele. ţiocul şi l-
a deschis larg, şi prin el ieşea un sâsâit ca dintr-o minge spart ,
tot mai slab şi mai slab. żi-am pierdut cunoştin a, iar el s-a
pr buşit peste mine. Au s rit din cas tata, mama, credeau c nu
mai tr im. Dar mai degrab gândeau c curcanul m-a omorât cu
ciocul decât c eu l-aş fi strâns de gât. Doar eram copil. Iar
curcanul, cur at de pene şi f r ma e, cânt rea zece kile. ż-a dus
tata în cas , lacrimile îi curgeau ca boabele de maz re şi se
umpluse de sângele meu.
Curtea s-a umplut de vecini. Au trimis în sat dup ap sfin it
ca s m stropeasc înainte de a-mi da duhul şi de a se r ci
trupul. Nişte babe au început s -mi cânte prohodul, altele o
mângâiau pe mama c Dumnezeu n-o s-o nedrept easc , poate c
m face înger, c ci nu apucasem s fac vreun r u pe lumea asta.
Şi aşteptau apa sfin it . Dar pân s-o aduc mi-am revenit singur.
Numai c v zând atâta lume adunat în jurul meu am început s
zbier, c mult vreme i-a trebuit mamei s m linişteasc în
bra ele ei.
Tot aşa când umblam, ca b ie ii mai mari, cu colindul, nimeni
nu voia s -l fac pe Irod, deoarece moartea îi taie capul crudului
rege, iar fiecare voia s tr iasc . Aşa c totdeauna eu îl f ceam pe
Irod, c ci îmi ziceam ca-i mai bine s fii rege decât s te temi de
moarte. Aveam o coas adev rat , una cu care se mergea la câmp,
nu dintre acelea de lemn. ţând vedeai moartea c taie capul cu o
coas adev rat parc sim eai c şi moartea-i adev rat , şi nu un
oarecare Antek, îmbr cat în giulgiul alb al mor ii. În afar de asta,
de fiecare dat t işul coasei trebuia s -mi ating ceafa, nu numai
s r stoarne coroana din cap. Dar n-am tremurat niciodat . Deşi
pe la câte case ne duceam în seara aceea, de fiecare dat moartea
îmi t ia capul şi sim eam coasa în ceaf . Gospodarii, la care
mergeam cu colinda, de multe ori de groaz nu puteau s
priveasc , iar muierile le închideau ochii la copii. Şi cei care se
temeau mai mult ne d deau câte o bucat mai mare de colac, ba şi
31
câte o bucat de cârnat, sau chiar şi un p h rel de rachiu. Pe
mine totdeauna m întrebau, mai bei înc unul? Şi încercau cu
mâinile coasa, se uitau la ceafa mea. Şi nu mai puteau de mirare.
Îndr zne , al dracului. Oho… sta Irod. Parc -i adev rat. Numai c
o dat Antek żaozka m-a atins cu coasa de mi-a dat sângele, aşa
c i-am luat coasa, i-am dat un picior în fund şi nu l-am mai l sat
s fac pe moartea.
Iar ca partizan am fost r nit de şapte ori. O dat chiar mi s-a
p rut c am ajuns în lumea cealalt . ż-au r nit în burt . ţând
am deschis ochii m-am mirat c şi acolo e aceeaşi p dure, acelaşi
cer, iar sus pe undeva se auzea o ciocârlie. Ża o adic ciorcârlii ar
putea s fie şi acolo. Numai c nu prea departe ardea un sat, se
auzea mugetul vacilor, urletul câinilor, se auzea cum plânge un
copil şi cineva care tot striga: Hristoase, Hristoase! Iar departe,
departe, sus de tot, sub cer, un ran ara p mântul. P rea un
ran din alt lume, mai mult sufletul unui ran, fiindc nu se
uita în jos unde ardea satul, nu auzea mugetele, urletele sau
plânsetele, ci doar, cu capul aplecat peste plug, ara. Nu mai ştiam
în care lume s cred, în asta sau în cealalt . ţa s spun adev rul,
nu prea mai voiam s m întorc pe lumea asta. Pân când am
sim it c sunt plin de sânge şi c ciocârlia de deasupra mea este o
ciocârlie din lumea asta. Deşi asta nu m-a bucurat deloc. ţ ci asta
era ca şi cum aş fi murit în lumea cealalt şi am venit în lumea
asta ca s tr iesc.

ţredeam c spre toamn am s ies din spital, dup strângerea

recoltei. Nu m gr beam deloc, la o adic , de ce m-aş fi gr bit? ż
gândeam numai la żichał. Dar mi se spunea c se descurc şi el
cum poate. O dat îi d unul de mâncare, alt dat altul. Grâul
ziceau c o s -l secere cei de la întov r şire, dac nu, vecinii. Iar
cartofii, sfecla, s-o g si el cineva, s -i scoat , c -i dau a treia parte.
Numai c a venit o dat doctorul, mi-a zis s m scol, s merg
prin salon, cu cârje, f r cârje şi mi-a zis c ar trebui s m in
pân la toamn , dar c el ştie, ştie şi în elege, c aş vrea s ies din
spital înainte de seceriş. Aşa c mi-au f cut ieşirea şi a trebuit s
m întorc în sat. Poate c ar fi trebuit s -i spun c n-am de ce s
m gr besc, iar grâul mi-l secer întov r şirea, dac nu, vecinii, ca
şi pân acuma, doi ani la rând. Iar la coas tot nu m-aş fi dus. Ża
coas î i trebuie nu numai mâini s n toase, ci şi picioare. Ża urma
urmelor cu picioarele se coseşte, şi cu crucea şalelor, mâinile doar
te ajut , aşa zic cosaşii. Dar m-am gândit, o via am cosit, iar
32
acum s -i spun doctorului c nu m gr besc? żul i dintre cei din
salon doar la asta se gândeau, s ias cât mai repede la coas ,
chiar de-ar fi ultima din via , s mai mângâie o dat spicele cu
mâna, s vad ogorul, s simt mirosul p mântului. Poate c
unora nu le-ar fi prea greu s se duc în lumea cealalt , dac ar
şti c şi acolo ar putea s mearg la coas . Se ştie c omul din
p mânt tr ieşte, aşa c secerişul trebuie s -l atrag precum femela
pe mascul.
Aşa c m-am întors. A treia zi m-au dus la cimitir ca s v d ce
mai e pe acolo. Mi-am luat metrul, un creion, hârtie, c ci voiam s
m sor nişte morminte, ca s v d care mi s-ar potrivi mai bine.
Ża noi cimitirul e imediat dup sat. Treci de ultimele case, o iei
la stânga şi pu in sub deal. ţând se duc sicriele de acas , nu se
fac mai mult de trei, patru schimburi pe tot drumul. Chiar din
locurile cele mai îndep rtate, de la şcoal sau de la moar . Am dus
de multe ori sicriul, şi totdeauna din partea capului, c ci aici, se
ştie, e mai greu decât la picioare. Aş fi putut s duc tot drumul,
f r schimb, dac n-ar fi fost obiceiul ca cei care duc sicriul s
fac cu schimbul. Asta m-a înşelat acum, când m-am gândit c
cimitirul este aproape. Uitasem c nu mai aveam aceleaşi picioare
şi c fiecare pas de acuma e cât o sut de paşi de alt dat .
M-am tot uitat dac nu vine cineva cu carul, s m fi urcat în el
o bucat de drum. Dar mi-am ales o vreme nepotrivit , dup -
amiaz , când to i erau pe câmp. żâinile mi-au amor it din pricina
cârjelor, şi mai trebuia s merg şi la deal. Aşa c de îndat ce am
trecut de poarta cimitirului, m-am aşezat pe primul mormânt de la
margine, frânt de oboseal de nu mai puteam deschide ochii de
sudoare.
M-am uitat s v d al cui e mormântul. Era al lui źozeł. Pe
dinafar nu era prea mare. N-ai crede c ar fi înc put în el mai
mult de trei, patru sicrie. Dar când l-au îngropat pe b trânul
źozeł, în mormânt mai erau cinci, iar b trânul era al şaselea. Aşa
c de abia l-au înghesuit printre celelalte. Sicriele stau înghesuite
ca butoaiele în pivni . N-aveai cum s intri ca s aşezi sicriul.
Trebuia ales unul mai mic, dar nimeni nu voia s fie cel mai mic.
Fiecare zicea despre ceilal i c sunt mai mici. Şi cum s afli care-i
mai mic între atâ ia oameni. Doar s -i m sori cu metrul. Pân la
urm s-a g sit unul, poate nu cel mai mic, dar care a intrat. Dar
când s ias , n-a mai putut, aşa c au scos sicriul ca s ias omul.
Au luat iar şi sicriul şi au încercat s -l bage pe sus, dar acum nu
mai înc pea din pricina capacului. I-au scos capacul, dar atunci s-
33
a v zut c l-au îngropat cu ghetele g urite în talp . Iar eu mi-am
adus aminte c m-am dus odat la depozit, c acolo se adun
b ie ii s joace c r i. Juca Franek źozeł, mai erau Jaś Ţąk,
Marciniak, Kwiatkowski. Franek n-avea nimic în mân dar juca cel
mai tare. Pân la urm a pierdut tot. ţu banii ia putea s
cumpere vreo zece perechi de ghete, un costum, o c maş , o
cravat , poate chiar un sicriu. A pierdut tot şi nu i-a tremurat
nicio sprâncean . Înc a mai scos din buzunar dou sute şi l-a
trimis pe Gwozd dup o jum tate de rachiu.
Am m surat vreo zece morminte. Şi nu numai c le-am
m surat, dar m-am uitat bine la ele, le-am cioc nit cu degetul. Se
vedea de departe c mormintele f cute de ţhmiel erau mult mai
solide decât cele f cute de Wo niak. În afar de asta mormintele
f cute de Wo niak p reau nişte cuşti, deşi erau f cute pentru
multe sicrie. Şi chiar şi mormintele mai vechi, cele de dinainte de
r zboi, f cute de ţhmiel, stau şi acuma, de parc ar fi crescut
odat cu p mântul. ţ ci ţhmiel s-a apucat s fac morminte de
mult. Iar Wo niak de abia dup r zboi, când ţhmiel nu mai f cea
fa .
M-au sf tuit unii s -l iau pe Wo niak, c Wo niak lucreaz cu
fratele lui şi sunt mai tineri, iar ţhmiel este b trân şi lucreaz
încet. Apoi c cu Wo niak n-o s am treab cu varul şi nici cu
cimentul, c el îl cump r direct de la cei care fur din vagoane.
Numai c nu-mi pl cea cum lucreaz Wo niak, apoi sunt doi şi le
place s m nânce bine, iar la mas s le pui şi o sticl de rachiu,
c altfel se duc la altul, iar pe tine te las . Iar ţhmiel nu bea. Iar
dac mânca mai mult sau mai gras imediat îl apucau durerile de
burt şi-l vedeai cum se aşaz pe vine. Zicea c înc în primul
r zboi mondial a mâncat nişte scrumbii putrezite şi de atunci cum
m nânc ceva mai mult sau mai gras trebuie s se aşeze pe vine.
Dar se vede treaba, po i tr i şi aşezat pe vine.
Apoi pe ţhmiel nu trebuia s -l urm reşti, el singur verifica
totul, singur îşi amintea de toate. Am cump rat ciment, nu s-a
mul umit c -l am, ci a venit s vad cum e. ż şi înfuriasem
v zându-l cum se uit la ciment, de parc ar vrea s vad dac n-
are g uri. żai întâi şi-a b gat degetul în ciment şi apoi l-a pus pe
limb . Apoi şi-a luat un pumn de ciment şi a început s sufle în el,
ca s vad dac nu zboar , şi-a mai luat un pumn din sac, a
scuipat în el şi a început s -l frece. Şi m car de i s-ar fi luminat
mutra, dar tot timpul se uita strâmb, ca la alte celea.
— ż i ţhmiel, ce te tot ui i, totul îi scris aici pe sac.
34
 — Dac te iei, prost nacule, dup ce scrie pe sac o s cad
zidul peste tine. Tu acolo n-o s mai sim i, dar despre mine o s se
spun c -s cârpaci şi nu meseriaş.
De fapt dac te duci la cimitir, dintr-o privire po i s spui care
sunt mormintele f cute de ţhmiel. Iar cele f cute de Wo niak,
dac le zgârii pu in cu gheara începe s curg nisipul, c ci nu
pune niciodat ciment cât trebuie. Ża unele tencuiala a şi c zut,
iar altele s-au şi l sat într-o parte. Sau lespezile sunt cr pate de-i
plou pe mor i în morminte.
De ziua mor ilor astea nu se prea v d, toate mormintele parc
sunt la fel. Cimitirul este aranjat, flori, coroni e, lumân ri şi potop
de oameni. Dar într-o zi obişnuit , când pân la ziua mor ilor mai
e mult sau a trecut de mult ziua mor ilor şi cimitirul arat ca un
ogor nearat, atunci fiecare cr p tur iese la iveal , fiecare
ştirbitur este ca o ran bandajat , şi mormintele nu mai seam n
între ele, ca şi oamenii, iar toate la un loc parc ar fi nişte oameni
frân i de oboseal , care se aşaz s se odihneasc şi nu mai au
putere s se ruşineze unul de altul. Ţ rba ii încep s se scarpine,
muierile îşi desfac picioarele, de i-e ruşine s te ui i la ele.
A f cut ţhmiel înainte de r zboi mormântul pentru fiica
înv toarei, Ţasia se chema, st tea totdeauna în prima banc .
Era ca o margaret şi mereu câte un b iat, în loc s se uite la
tabl , se uita la ea şi nimerea la col . În clasa a şasea a plecat
undeva şi a lipsit un an. Iar când s-a întors, n-a mai venit la şcoal
şi tot timpul şedea la umbr . Var , soare, iar ea tot timpul la
umbr , sub zid, sub copac, sub umbrel . Şi era tot mai palid şi
mai palid , iar ochii i se f ceau tot mai mari şi mai mari, şi avea
nişte ochi ca dou alb strele.
Nu prea m descurcam la polon , şi cum tocmai atunci ne
f tase c eaua, am luat un c el şi i l-am dus.
— Stai, Ţasia, la umbr , joac -te cel pu in cu c elul.
— ţ eluş, c eluş.
A început s -l mângâie, s -l s rute, de parc nu ştiu ce fericire
d duse peste ea.
Nu în elegeam ce fericire poate s - i aduc un câine, care înc
nici nu deschisese ochii. Tata mi-a zis s -i înec pân nu deschid
ochii. ţel mult s las unul, c ci la ce ne trebuie atâ ia câini. ţresc
şi cer de mâncare. Iar când le vine vremea se duc prin sat dup
c ele de-i fug resc oamenii cu parii, încât te mai po i trezi şi cu
câini schilozi prin curte. Iar ca s -i ii în lan , i-ar trebui multe
lan uri. Uite, s-a rupt lan ul de la vac şi n-ai vreme s te duci la
35
fierar ca s -l prind . Iar de-ar începe s urle, atâ ia câini deodat ?
Ar putea s mai doarm cineva? Ai sta toat noaptea cu ochii
deschişi şi cum te-ai mai scula diminea a ca s mergi pe câmp?
Apoi gândul c url fiindc a murit cineva. Hristoase, numai s nu
fi murit cineva dintre cei apropia i. ţ ai zice c url la lun , dar
nu e lun totdeauna, dar de murit tot timpul moare cineva.
— ţ eluş, c eluş. Dar cum îl cheam ? m-a întrebat.
— Înc n-are niciun nume. i l-am adus aşa, f r nume, ca tu
s -i dai un nume.
— D -i tu un nume, mi-a zis. Vreau ca tu s -i dai numele. Am
s -l strig aşa cum o s -mi spui tu.
— i l-am dat, e al t u. Tu s -i dai şi numele.
— D -i tu un nume, m ruga.
— Ce-i aşa de greu s -i dai un nume la câine. Zi şi tu ce- i vine
pe limb .
— Atunci s -i zicem Szymuś. Vrei?
— Întreab -l pe el, dac -i place. Mi-e totuna.
— Szymuś, Szymuś. Iar şi a început s -l mângâie, iar în
ochişorii ei au ap rut câteva lacrimi. ţe p cat c am s mor.
Eu am trecut în clasa urm toare, iar ea dup vreo jum tate de
an a murit. Îngerul alb de pe mormântul ei a înc run it de tot, iar
mormântul st ca un acoperiş de pe vremuri, dar n-ai s vezi nicio
cr p tur pe nic ieri. De pe litere au zburat de mult poleiala
aurit , dar literele stau şi acum ca în abecedar. „żare durere ai
l sat în casa mea, scumpa mea Ţasieńka, prin plecarea ta. żama.”
Şi câ i ani s fi avut, vreo doisprezece, dar când citeşti i se pare c
a murit toat lumea. Ż-am întrebat pe Chmiel dac el a scris
cuvintele astea sau i le-a spus cineva.
— ţine s i le spun , a zis, astea se iau de pe morminte.
Iar mormintele lui Wo niak sunt toate la fel, scrie pe ele doar c
s-a n scut, c a murit şi odihneasc -se în veci.
Sau mormântul unui boier tân r. Tot de dinainte de r zboi. żai
vechi chiar decât al Basiei. A murit într-un accident de automobil.
Umbla cu automobilul prin sate, pe câmp, speria oamenii, viet ile
şi f cea numai praf. Trecea cu automobilul prin sat şi ridica câte
un nor de praf de abia mai suflau oamenii, parc erau to i ofticoşi.
Trebuia s închizi ferestrele de la case, g inile, gâştele s le aduni
de pe uli , iar cine mergea cu c ru a la câmp trebuia din goana
lui s se fereasc . ţ ci mai mult caii se temeau de automobil. ţum
îl auzeau din dep rtare, se ridicau în dou picioare. Se d deau
ranii jos din c ru e ca s in caii. Iar dac era câte unul mai
36
n r vaş, degeaba îl ineai, rupea oiştea, hamul, r sturna c ru a.
Unii ziceau c aşa începe ciuma. Unde mai pui c , îmbr cat cum
era în hain de piele şi cu ochelarii mari cât geamurile, p rea un
diavol adev rat. Oamenii când îl vedeau strigau în gura mare, vine
Necuratul! Vine Necuratul! Şi tot ce era viu pe drum fugea
mâncând p mântul. Iar cei mai b trâni îşi f ceau de trei ori cruce
şi îşi scuipau în sân, piei, necuratule.
Odat , spre sear , se întorceau vacile de la p şune. Iar pe
vremea aceea vacile se sim eau pe uli ca şi cum toat ar fi numai
a lor. Şi cum mai erau şi s tule, mergeau alene, somnoroase, nici
cu bâta nu le-ai fi zorit. Nu l sau s treac un car, darmite un
automobil. Nu ca acuma, când vacile merg cu urechile ciulite, iar
pielea de pe ele tremur ca varga tot timpul. Acuma când aud un
zgomot, în spate sau în fa , se dau imediat la o parte. Mai mult, s-
au înv at s mearg numai pe partea stâng . Dar pe vremuri
vacile erau st pânele drumurilor. Ţoierul îns credea c el e
st pân şi peste drumuri. Aşa c în loc s opreasc , s aştepte
pân trec, a început s claxoneze, s se joace cu luminile şi nici
gând s frâneze. Vacile, speriindu-se, de-abia s-au îngr m dit şi
mai mult. Pe una a omorât-o, alteia i-a rupt picioarele, iar el şi-a
dat duhul.
Am pip it cu degetele literele scrise pe mormântul lui, litere
d ltuite adânc în piatr , scria c a fost conte şi cum a murit, şi
acum po i s citeşti foarte bine. ţur ile boiereşti s-au n ruit de
mult – şi ai fi zis c ele au fost durate s d inuiasc o veşnicie, iar
mormântul st şi acuma.
Iar când a fost frontul pe la noi, tot mormintele f cute de
Chmiel au rezistat mai bine. Şi doar nu-i o încercare mai grea
pentru morminte ca r zboiul. Şase s pt mâni au stat dou baterii
germane în cimitir, tr geau ziua şi noaptea spre r s rit. Tunurile,
îngropate pe jum tate în p mânt de li se vedeau numai boturile
printre morminte, p reau nişte balauri care vars foc pe gur .
ţând tr geau, dealul, cu cimitir cu tot, s lta în sus. Servan ii de la
tunuri c scau cât puteau gurile, ca s nu asurzeasc . Şi câ i
copaci n-au fost t ia i, ca s fac loc la tunuri.
Tunurile ruseşti, dinspre r s rit, tr geau şi ele ziua şi noaptea,
de credeai c pân la urm pe locul dealului se va face vale. Niciun
vierme n-a mai r mas în iadul acela, ca s nu mai vorbim de
mor i. P mântul a fost într-atâta r scolit încât toat veşnicia din el
a fost scoas afar .
Scheletele, trupurile, sicriele erau aruncate prin tot cimitirul, de
37
credeai c îns şi moartea a înnebunit şi nu-i mai ajung oamenii
vii, c a trebuit s -i scoat pe mor i din morminte ca s -i mai
omoare o dat . Aşa c mor ii, unii de acuma înfr i i cu p mântul,
al ii putrezi i, au trebuit s moar pentru a doua oar . Iar dup ce
a trecut frontul, au fost îngropa i pentru a doua oar , ca şi cum
atunci ar fi murit. żul i ani dup r zboi cimitirul mai ar ta ca un
câmp de lupt .
De departe se vedeau ruine, d râm turi, pietre r sturnate, totul
p rea sfâşietor de pustiu, doar ici-colo câte un mormânt şi câte un
copac. P s rile zburaser cu toate, nu întâlneai o vrabie am rât .
Şi înc mult vreme, deşi nu le mai speria nimic, ocoleau cimitirul
de parc era un loc blestemat. Nici în trecere nu le întâlneai pe
acolo, nici de r t cit nu se r t ceau prin cimitir. Sau, ca orice
pas re, s vad cel pu in unde i-a fost cuibul.
Şi doar pe vremuri cimitirul era un rai pentru p s ri. ţuci,
sturzi, sticle i, pi igoi, granguri, botroşi, ciori, turturele? Cine ar fi
putut s le numere pe toate. ţopacii erau plini de p s ri. ţântau,
ciripeau, cronc neau, se auzea cucul. ţând intrai în cimitir, intrai,
mai întâi, în raiul p s rilor, iar apoi printre morminte. Iar când te
rugai, cuvintele i se pierdeau în g l gia lor. Franciszek,
sacristanul bisericii, se mai urca câteodat prin copaci de mai
strica cuiburile la p s rile mai g l gioase, c i se p rea c nu e
destul triste e în cimitir. Dar nu-şi aveau cuiburile numai în
copaci, ci şi pe cruci, pe Hristoşi şi chiar în iarba de pe p mânt. Iar
dup r zboi, dac se nimerea ca vreo pas re s zboare deasupra
cimitirului, atunci se ridica în sus, cât o duceau aripile. De parc
ar fi gonit-o cineva şi n-ar fi avut încotro s fug decât în sus, cât
mai sus.
Franciszek, c ruia înainte i se p rea c cimitirul nu este destul
de trist, le f cea acuma cuiburi şi le ag a ici-colo, pe copacii care
au mai r mas, chiar şi pe Hristoşi, şi pe îngerii de la morminte,
doar s fi avut ceva de care s le aga e. Vezi câte o cruce pe
mormânt, iar de bra ele ei ag ate dou cuiburi, de parc ar fi
Hristos care ine cuiburile în mâini şi cheam p s rile. Un cuib era
aşezat pe un înger, c ruia vreun proiectil i-o fi zburat capul. A pus
atâtea cuiburi de ai fi crezut c -s o mul ime de p s ri în cimitir.
Dar nu era niciuna, c ci şi de cuiburile acestea se fereau.
A aşezat printre morminte o mul ime de cutii de conserve, c au
r mas multe dup r zboi, în care a pus ap , ca s aib de unde s
bea. Oamenii mereu le luau pentru flori pe morminte, iar el punea
altele, c ci erau destule. Żuptele au durat cu lunile, aşa c solda ii
38
au l sat gr mezi de cutii. Erau aruncate pe drumuri, prin şan uri,
prin tranşee. Oamenii le foloseau pentru zah r şi sare, iar la nevoie
îşi f ceau din ele linguri, c ni de b ut ap . ţopiii jucau fotbal cu
ele. ţitea omul pe ruseşte „carne de porc” şi zicea c s-a s turat.
Uneori îl puteai întâlni pe Franciszek, dis-de-diminea , prin
cimitir, umblând ca o stafie, cu buzunarele pline de mei, gr un e
de tot felul, mac, firimituri de pâine şi le pres ra printre morminte,
imitând ciripitul p s rilor, cirip-cirip, cu ochii a inti i spre cerul
pustiu. Şi tot din doi în doi paşi se oprea, cobora ochii spre
p mânt ca s vad dac nu cumva vreun graur, sau vreun
grangur, atras de chemarea lui, nu ciuguleşte gr un ele, s rind
vesel cu picioruşele lui. Apoi pornea mai departe cu pasul grav al
sem n torului, şoptind cirip-cirip.
Ziceau unii c Franciszek nu le pune gr un e, ci nisip, şi c
p s rile nu sunt proaste, nu vin la nisip. ţic n-are atâtea gr un e
ca s pun într-un cimitir aşa de mare ca al nostru. Oamenii nu
aveau gr un e pentru pâine. Ogoarele erau pline de tranşee, de
gropi, şi apoi cine ar fi putut s strâng ceva sub ploaia de gloan e,
de aceea trebuie c şi p s rilor le era foame. Iar fl mândul vine şi
la nisip. Ża urma urmelor dac eşti pas re şi zbori pe sus, din cer
nu po i s vezi ce se seam n pe p mânt. Nisip sau gr un e. Şi
dac mai auzi şi ciripind, acolo jos, de ce n-ai crede?
Se apucase Franciszek s -i înve e pe câ iva copii s slujeasc la
mes . ţ ci cei de dinainte de r zboi au crescut, şi acum, în loc s
mearg la liturghie, se duceau pe câmp, s caute mine şi proiectile
neexplodate. I-a pus pe to i s fac câte o capcan pentru grauri.
Apoi îi lua şi îi ducea pe deal, sub p dure. Şi acolo st teau zile
întregi şi prindeau grauri, pe care-i aduceau apoi şi le d deau
drumul în cimitir.
Se întâmpla ca, stând culcat prin iarb şi tufişuri, cu şnurul de
la capcan în mân şi cu ucenicii în jurul lui, Franciszek s uite şi
de biseric . ţ ci nu-i aşa de uşor s prinzi un graur. Umblai o zi
întreag şi nu prindeai niciunul. Ajungea s şopteşti ceva, tocmai
când trecea pe acolo graurul, sau s te mişti, şi pas rea a zburat.
Şi copiii sunt copii, când vedeau câte un graur începea s le bat
inima mai tare, iar graurul aude şi inima, dac bate mai tare.
ţopilul care speria graurul era imediat trimis acas .
— Pleac de aici, nenorocitule. Ż-ai sup rat pe graur şi vrei s -l
slujeşti pe Dumnezeu?
Şi nu mai ajutau nici lacrimile sau rug min ile, nici c acas o
s m nânce b taie. ţ ci Franciszek era aspru câteodat . Altfel, era
39
un om bun. Îmi aduc aminte c pe când eram şi eu copil şi
Franciszek ne înv a s slujim la mes , era câte unul care-l
întreba ce înseamn saecula saeculorum sau Dominus vobiscum,
iar el r spundea c asta-i taina lui Dumnezeu.
— Tu trebuie s ştii când şi cum se mut masa. ţând se toarn
vinul şi apa în cupe. ţând suna i din clopo ele. Încolo, bolborosi i
şi voi ce auzi i.
Nu o dat oamenii veneau la mes , iar în biseric era un aer
închis, ca în staulul sfânt, c n-avea cine s aeriseasc . Preotul
trebuia s ia b ul şi s deschid ferestrele, fiindc Franciszek era
dup grauri. Sau alt dat , oamenii veneau la biseric , dar uşa era
închis , deoarece Franciszek plecase dis-de-diminea dup grauri
şi nu se întorsese. Sau se întâmpla ca biserica s fie plin de
oameni, liturghia trebuind s înceap ; preotul cu veşmintele pe el
se tot uita dup Franciszek, c ci organistul cânta, lumân rile nu
erau aprinse, altarul nu era acoperit, iar Franciszek nic ieri. Unul
dintre enoriaşi, care mai ştia câte ceva din slujbele religioase, a
îmbr cat stiharul şi s-a dus s -l ajute pe preot. Preotul ridica de-
acuma potirul cu cuminec tura când ap ru Franciszek, cu p rul
plin de fire de iarb , cu pantalonii şi ghetele umezite de rou . Şi cel
pu in, poc it, s fi îngenuncheat cuminte. Dar de unde, se arunc
în genunchi de r sun toat pardoseala. Iar pe cel care l-a înlocuit
la mes l-a împins mânios la o parte, sup rat c i-a luat locul, şi s-
a pornit cu et cum spiritu Tuo de parc ar fi fost de la începutul
slujbei.
Dar nu trebuie s ne mir m. Graurii se prind mai uşor
diminea a când sunt fl mânzi şi mai ales duminica, întrucât pe
câmp e linişte. De la dealul de sub p dure, pân la biseric erau
vreo doi kilometri, iar Franciszek era b trân şi poate c numai
graurii ştia îl mai ineau în via . Sau poate c Dumnezeu i-o fi
spus, prinde grauri pân mori, m i Franciszek. De aceea şi preotul
era aşa de în eleg tor cu Franciszek, nu-l certa niciodat . ţhiar îl
întreba, în timp ce Franciszek îl dezbr ca de veşminte în sacristie:
— ţum st m cu graurii, Franciszek? A ap rut vreunul în
cimitir?
Franciszek nu mai avea putere s fac vreo treab mai grea pe
lâng biseric . Atâta îi mai r m sese, s prind grauri pe dealul de
sub p dure şi s -i duc la cimitir.
Odat a adus un cuib de pi igoi cu pui şi l-a pus într-un copac.
Pi igoii poate c ar fi fugit, dar cei mici au crescut, acolo au r mas.
Alt dat i-a adus cineva o veveri din p dure; i-a dat drumul
40
printre morminte şi n-a mai plecat de-acolo. Altcineva i-a adus un
sturz, altul o turturic . Şi aşa, încet-încet, via a s-a întors în
cimitir.

41
 II. Drumul

Trecea prin satul nostru un drum. Fireşte, nu era cel mai bun
drum, era un drum de ar . ţu gropi, hârtoape. Prim vara şi
toamna era plin de noroi, iar vara de praf. Dar oamenii erau
mul umi i. Din când în când se mai f cea, ici-colo, câte ceva, se
mai aducea piatr , aşa c se putea merge pe el. Puteai s mergi la
iarmarocul de la oraş, s mergi prin satele din vecin tate, la r zboi
sau în lume, când pornea câte unul.
Şi în afar de asta era al tuturor; fiecare avea câte o bucat de
drum în proprietate, care se întindea cât îi inea curtea. Aşa c
înainte de fiecare duminic sau s rb toare îl m tura, toamna
d dea noroiul la o parte, iarna îl cur a de z pad , punea cenuş ,
ca nu cumva s alunece cineva în fa a casei lui. Iar de Sfânta
Treime se puneau totdeauna frunze de obligean . żergea lumea la
biseric şi c lcau to i pe obligean , şi mirosea frumos ca într-un
crâng, iar oamenii ziceau ce frumos miroase drumul. Şi aproape
fiecare avea în fa a casei o lavi sau o piatr . Seara avea omul pe
ce s se aşeze, s mai vorbeasc cu vecinii, s fumeze sau numai
ca s priveasc pe întuneric stelele de pe cer. S -l mai întrebe pe
Dumnezeu de una, de alta, sau numai ca s se uite la licurici.
Oamenii, vacile, gâştele, toat suflarea, mergeau cu to ii pe
mijlocul drumului, c nu era vreo parte dreapt sau stâng . Puteai
s laşi calul cu c ru a la marginea drumului şi s te duci la
cârcium , s bei o limonad sau o bere, iar dac se întâmpla s te
întinzi la un p h rel, calul te aştepta. Iar când veneai de pe câmp
cu carul şi se nimerea s vin un car din partea cealalt , treceau
unul pe lâng altul, de parc treceau um r lâng um r, şi nimeni
nu claxona c n-are pe unde s treac . De asemenea, când porneai
spre veşnicie, tot pe drumul sta o luai, c nu era altul. Doar c
muierile ieşeau din case şi goneau g inile, gâştele în curte.
Oamenii îşi b gau câinii în cote e, ca s nu latre. ţarele se opreau
la marginea drumului. ţosaşii se opreau cu coasele în mâini.
żamele îşi scoteau pruncii în fa a caselor. Şi chiar de se nimerea
câte unul beat, îşi lua şapca din cap şi parc îi trecea be ia.
Iar pe marginea drumului creşteau salcâmi. ţând înfloreau, de
abia puteai s mergi pe drum de mirosul lor. Noaptea trebuia s
închizi ferestrele, c te trezeai diminea a cu capul cât bani a.

42
Seara, aşeza i pe lavi e sau pe pietre, fumau s tenii mahorc , dar
parc tot mai tare era mirosul florilor de salcâm. ţâinii îşi
pierdeau mirosul şi nu mai l trau la ho i. Dac te opreai cu o fat
sub un salcâm în floare, î i pierea glasul de atâta miros. Ast zi
dac au mai r mas în sat vreo trei, patru salcâmi. I-au t iat de
când cu drumul cel nou. Pe vremuri salcâmii se s deau pentru
care. Aveai un salcâm în fa a casei, aveai şi car. E adev rat, nu era
bun pentru oişte şi loitre. Pentru oişte mai bun era lemnul de
stejar tân r, iar pentru loitre, scândurile de pin. Dar aveai inima,
piscul, lişi ele, crucea, v traiele, brânişorul, vârtejul, perinocul şi,
mai ales, ro ile. Pentru ro i nu ai lemn mai bun decât cel de
salcâm. Nici lemnul de stejar nu-i aşa de bun. E prea tare şi
plesneşte. Iar la un car ro ile sunt cele mai de pre .
Doar c acuma a venit vremea ro ilor de cauciuc. żi-au zis unii
s -mi fac şi eu ro i de cauciuc. Şi calului îi vine mai uşor, şi în car
po i s pui mai mult. Sau cel pu in s -i pun calului potcoave cu
blacheuri de cauciuc, c altfel stric asfaltul. Încarc acuma
s tenii carul cu câte patru rânduri de snopi, când îi aduc de la
câmp. Înainte nici doi cai nu l-ar fi tras, acuma vezi c -l trage unul
singur. Parc l-ar împinge drumul. Au unii p mânt numai cât
vârful unghiei, dar şi-au f cut care cu ro i de cauciuc. Sau sunt
unii b trâni, de ai zice c nu mai sunt buni decât ca s se roage
pentru o veşnicie tihnit , şi totuşi îi vezi cum schimb ro ile de
lemn cu cele de cauciuc. ţând o trece źarpiel în lumea drep ilor,
n-o s mai avem nici rotari în sat. O s vin mecanicii.
Dar cine o s - i mai schimbe obada de la roat , dac
putrezeşte, cine î i face butucul? Şi din ce? ţând erau salcâmi,
avea din ce. Dar era şi drumul.
Era întortocheat, nu-i vorb . ţa orice drum. Trebuia s
ocoleasc , aici o troi , acolo o cas , dincolo o balt . Dar acum l-
au îndreptat, l-au asfaltat. Cotiturile le-au f cut lungi şi rotunde,
aproape c nu- i dai seama când coteşti. De multe ori câte o
cotitur de asta a înghi it un ogor întreg. Albin Mucha avea ogorul
lâng drum, sem na şi el rapi , maz re, acum are… cotul. Iese
câteodat , duminica, la cotitur şi d cu ciomagul în asfalt, sta a
fost p mântul meu! żi l-a i îngropat, nemernicilor! Sau se aşaz în
şan şi scrie numerele automobilelor care trec pe ogorul lui.
Nimic de zis, acuma drumul e mai lat, cam de trei ori, şi se
merge pe el ca pe mas . Apoi mai vedem şi noi lumea. żai mult
duminica. Ce p cat c drumurile n-au şi ele un nume, cum au
râurile. ţ ci drumul care trece prin satul nostru parc ar fi un
43
râu. Se uit la el oamenii, iar drumul curge, curge. Nu mai spun
c a desp r it satul în dou . De o parte şi de cealalt a drumului.
Mama nu-şi mai trimite copilul la magazin, dac e pe partea
cealalt . ţa s -şi împrumute un cal, un plug, o coas , omul se
duce mai bine mai departe decât s treac peste râul sta. ţând
scot v carii vitele la p scut, unii o iau pe o parte, iar al ii pe
cealalt . Pe vremuri le scoteau o dat . Şi la adun ri s tenii se
aşaz pe partea pe care au casele. Nici cu vecinul de peste drum
nu te mai aşezi seara, ca pe vremuri, ca s mai fumezi o igar , s
mai schimbi o vorb . Acuma fiecare fumeaz pe partea lui şi din
pachetul s u. Iar când vor s -şi spun ceva, apoi strig de ai crede
c sunt surzi. De fapt cum ai putea s vorbeşti când tu stai pe un
mal, iar vecinul t u st pe alt mal, iar maşinile trec f r contenire
peste vorbele tale. Dac sunt maşini mai mici, mai po i s strigi,
dar când trec camioanele r mâi cu vorba în gât.
P cat de salcâmi. ż cuprindea jalea când vedeam copacii
b trâni pr v lindu-se sub fer straie. ż-am n scut cu ei, am
crescut cu ei, credeam c am s mor cu ei.
Asta a fost într-o prim var . O prim var rece, umed , cu mult
noroi. Pe câmp vedeai ici-colo pete de z pad . Au venit cu motoare,
fer straie şi au început s taie. Oamenii ieşeau în uli şi se uitau,
ce puteau s fac ? Ţ trâni, tineri, mucoşi, femei cu prunci în
bra e, cum se iese la malul râului când începe apa s vin mare de
sus. Sau când se v d noaptea vâlv t i pe cer şi toat lumea ştie c
arde undeva, dar c e prea departe ca s sar în ajutor. Unora li s-
au umezit ochii, al ii bolboroseau ceva pomenindu-l pe Dumnezeu,
câ iva copii plângeau, c şi copiilor li se p rea c parc le scoate
cineva lumina din ochi.
Dar cum dup aceea s-a spus c salcâmii vor fi vându i, to i au
uitat de jale şi s-au repezit s -i cumpere. Unii st teau cu zilele pe
lâng salcâmi. Al ii şi-au trimis fetele ca s vorbeasc cu
muncitorii. Iar cine nu avea fete îi ademenea cu rachiu, cârna i, cu
ce putea. Unul şi-a atârnat de salcâm icoana cu îngerul p zitor, ca
s -l vegheze. Altul şi-a ag at o bucat de pânz roşie pe salcâm,
ca s se vad c -i al lui. Iar Ţoleś Walek şi-a legat de salcâm
câinele, c de mult se gândea s -şi fac un dulap pentru haine.
Noaptea îns cineva i-a omorât câinele şi l-a legat de stâlpul de
telegraf. Iar Mikus i-a spus copilului s u s se urce în salcâm şi s
stea acolo pân îl vor da jos.
ţe s spun, şi eu m-am gândit la un salcâm. Era cam la un
kilometru de sat, aşa c m gândeam c pân ajung ei la el
44
reuşesc s -l cump r. Dar când m-am dus s -l mai v d, am g sit
numai buturuga. To i salcâmii, cât e drumul de lung, erau de
acum vându i şi t ia i. T iau cu fer straie mecanice, aşa c de
abia îi vedeai c au început s taie şi salcâmul se pr buşea. Urma
al doilea, al treilea. Iar eu credeam c pân o s -i taie, o s am
vreme s -mi fac rost şi eu de vreun salcâm. Din to i copacii care
erau pe lâng drum, a r mas numai o salcie b trân lâng pode ul
de dincolo de biseric , fiindc nimeni n-a vrut s-o cumpere, c era
locul unde venea dracul. Era toat putred pe din untru, tulpin
era, doar ce se vedea pe din afar . ţhiar te minunai când vedeai
prim vara cum îi ies r murelele verzi din mo .
Povesteau c pe vremuri acolo şedea necuratul. Se pare c se
ar ta în fa a oamenilor, numai c niciodat nu se ar ta cu chipul
s u adev rat, ci sub alte înf iş ri, uneori venea ca o oaie r t cit ,
alteori ca un c l re ori ca un c lug r care c uta ad post peste
noapte sau nu ştia drumul. Żui Piętą din Zamłyń i s-a ar tat odat
ca o domnişoar cu un voal alb foarte lung care acoperea tot
drumul. A vrut Piętą s ocoleasc voalul, c din capul locului şi-a
dat seama c la mijloc nu-i lucru curat, o domnişoar , noaptea şi
înc lâng salcia b trân . Dar din neb gare de seam l-a c lcat şi
atunci a v zut cum cade voalul de pe domnişoar şi ea r mâne
goal cum a f cut-o Dumnezeu. Şi numai c aude, Piętą, trebuie
s te însori cu mine. Vino, te duc la nunta noastr . Dar nici Piętą
nu era b tut în cap, zice, de ce nu, numai aşteapt pu in, mai întâi
s -mi omor muierea cu securea. Şi dus a fost!
Şi bunicul povestea c odat , în anii tinere ii, se întorcea
noaptea acas , când îi apare un domn cu cilindru pe cap, în
palton, cu baston în mân , care se învârtea pe lâng salcie. S-a
gândit c boierul nu poate s doarm şi a ieşit la plimbare. Numai
c s-a mirat de ce o fi ales boierul drumul sta când are un parc
aşa de frumos, la curtea boiereasc . Şi chiar l-a întrebat, în timp
ce se ploconea ca în fa a unui boier:
— De ce nu te plimbi prin parc, boierule? Aici trebuie s fi i cu
b gare de seam , sunt gropi, hârtoape.
Ża care la c tre bunic:
— Nu eşti tu, Pietruszka?
S-a sim it bunicul ca uns cu miere pe inim gândindu-se c pe
întunericul sta boierul l-a recunoscut şi i-a zis pe nume. Iar când
l-a luat de bra şi i-a zis c -l conduce spre cas , bunicul s-a gândit
c poate vin vremuri grele pentru domni.
Mai întâi l-a întrebat pe bunic ce se mai aude prin sat, cum o
45
duc oamenii, dac nu-i sup r ceva. Şi aşa, din vorb în vorb , s-
au apropiat de casa bunicului şi se vede c vorbele le mergeau la
inim c acuma bunicul i-a zis boierului, s -l conduc la castel. Şi
din nou rilu-rilu, despre una, despre alta. Şi aşa, toat noaptea, ba
îl conducea boierul pe bunic acas , ba bunicul îl conducea pe
boier la castel. Pân când, dintr-odat , îl întreab pe bunic:
— Şi nu se gândesc oamenii s mearg la conace?
Ţunicul şi-a dat pe loc seama c la mijloc e ceva necurat şi i-a
r spuns:
— De ce s mearg ?
— De ce, s dea foc, s prade, s omoare!
— Oh, suntem oameni cu frica lui Dumnezeu, linişti i,
muncitori. Ne împ c m bine cu boierii.
— ţum adic ? s-a o rât boierul. N-a i vrea s fi i voi boieri?
— De ce, c şi rani ne şade bine, r spunse iste bunicul. Aşa
e orânduit şi se vede c aşa e bine.
Ża care la s-a o rât şi mai mult. A început s loveasc în
p mânt cu bastonul, c trebuie s mearg la conace. S mearg ,
s dea foc la tot, s curg cât mai mult sânge, s se pr buşeasc
toat lumea, nu numai conacele. Ţunicului au început s -i
tremure picioarele şi de groaz şi-a f cut semnul crucii. Atunci s-a
pornit un vânt, i-a smuls boierului cilindrul din cap şi s-au v zut
coarnele.
— D -mi pace, drace! a strigat, şi în clipa aia s-a f cut gol în
jurul lui.
Dar sunt eu omul la s m tem de draci? Aşa c am cump rat
salcia. Am adus-o sub şur şi acolo st şi acuma. ţ ci, la drept
vorbind, n-ai ce face cu ea, nici de foc nu e bun . Atâta doar c
dac mi-a sc pat printre degete salcâmul, s am cel pu in salcia.
Şi n-am v zut ca dul ul s se zburleasc la ea, nici motanul s-o
ocoleasc , s nu mai vorbesc de g ini, c tot timpul stau pe salcie.
Iar dac o fi dracul în ea, apoi s ias , s ne m sur m puterile. Pe
urm am încercat s cump r un salcâm de la Józek Winiarczyk,
cump rase şase, la ce- i trebuie atâ ia, i-am zis, î i dau pre dublu.
ţ mie mi-ar fi trebuit s -mi fac un car nou. Dac nu mi-aş fi
f cut car, poate c -mi f ceam o mas . ţ de mas am mai mare
trebuin . żasa pe care o am e de pe timpul frontului, de abia se
mai ine. Nu po i s pui ceva mai greu pe ea, nici s te sprijini de
ea. Dac o mişti pu in scâr âie de parc ar bate-o vântul. Nu
demult i-am reparat un picior. Câinele s-a sc rpinat de ea şi i-a
c zut piciorul. Înainte de asta i-am schimbat scândura de la
46
mijloc. Am pus o farfurie cu varz pe mas şi a c zut jos prin
mas . Am t iat o bucat dintr-o loitr veche, şi aia putrezit , dar
n-aveam altceva, şi am prins-o în cuie. Intrau cuiele ca în brânz .
Iar piciorul l-am f cut dintr-un prun care se uscase mai demult,
dar n-avusesem timp s -l tai. Nu se potriveşte prea bine cu
celelalte, îns st . ţ ci cum s-ar potrivi un picior din lemn de
prun, când celelalte trei sunt din stejar şi sculptate. În partea de
sus sunt încercuite de nişte coroni e, iar în partea de jos sunt
sub iri ca fluierul calului şi se termin cu nişte labe curioase, care
stau pe p mânt.
Dup ce a trecut frontul, când am f cut o vreme pe frizerul, şi
se adunau ranii la mine, duminica, tot timpul se certau pentru
picioarele astea. Unii ziceau c sunt labe de leu, al ii c sunt de la
alte jivine. Se f ceau chiar pariuri. Niciunul n-a ghicit, dar pe
chestia asta mult rachiu s-a b ut. Şi se certau nu numai pentru
picioare, dar şi a cui a fost masa, ce s-a mâncat la ea, ce s-a b ut.
Se înfierbântau câteodat , se încingeau pariurile, veneau
b uturile. Auzeai numai râsete, strig te, pocnituri de dopuri care
s reau în sus, clinchet de pahare. Se aducea şi mâncare, de se
îndoia masa. Şi mereu veneau alte bun t i de se r spândea
mirosul de mâncare pân în uli . Pân când se trezea câte unul
din be ie şi striga:
— Ţ rbiereşte-ne, Szymek. ţ avem barba ca żoise.
Pe vremea aceea masa avea toate picioarele. Avea şi un sertar
cu un mâner aurit. Aveai unde s pui cleştele, ciocanul, şuruburi
de tot felul, cuie, ustensile de b rbierit, chitan ele, c r ile de
rug ciuni r mase de la mama, c au r mas vreo patru. Una era
înc de la pelerinajul la care m-a luat mama şi pe mine, când eram
copil.
Dar când am venit de la spital, sertarul disp ruse undeva. I-a
pl cut cuiva. Şi de atunci masa sufl greu prin gaura asta, de
parc şi-ar da duhul. S-a dus şi luciul de pe ea, acuma e toat
g urit de cari. ţe vre i, vine vremea pentru om, vine şi pentru
mas .
Am g sit-o a doua zi, dup ce m-am întors de la partizani. Tata
mi-a zis s m duc pe câmp s v d dac nu sunt mine în ogor, c
vine prim vara şi trebuie s ieşim la arat. Deşi mai era pân la
prim var , p mântul era acoperit peste tot de z pad . Şi stând aşa
lâng ogorul nostru m uitam s mai v d ce-i prin jur, când mi s-a
p rut c z resc ceva în secara r mas necosit de pe p mântul
boieresc. ż gândeam s nu fie vreun mort. ţând colo era o mas ,
47
f r picioare, f r sertar. ż-am apucat s caut şi picioarele. Unul
l-am g sit repede, nu prea departe, dar dou le-am descoperit de-
abia lâng p dure. Pe al patrulea l-am g sit când umblam s caut
ghete pentru Stasiek prin tranşee. Iar sertarul l-am g sit pe la
Paşti la un vecin, când d dea în el de mâncare la porci.
— źarol, zic eu, mi se pare c sertarul sta s-ar potrivi la masa
mea. Uite – î i dau o troac pentru porci. Porcilor le e totuna în ce
m nânc , iar noi am mai bea o jum tate de litru.
— Da, de ce nu, zice, îmi dai troaca c n-am în ce s le dau la
porci de mâncare. Dar ce-mi dai pentru sertar?
— ţum, pentru sertar? Doar i-am spus.
— Da, te-am auzit. Dar ce-mi dai?
— Î i dau troaca mea şi mai bem o jum tate de litru.
— O jum tate de litru putem s bem. Dar mai pui şi o m sur
de secar . Voi a i reuşit s v fofila i când cu frontul, dar pe ogorul
meu sunt numai tranşee. Iar pentru mâner îmi dai calul, o zi, dou
la arat. ţ uite ce mâner este. ţam murdar, dar îl dai pu in cu
cenuş şi iar şi o s str luceasc . Po i s - i faci din el un mâner
pentru uş . Şi nu mai pun la socoteal c l-am g sit pe ogorul
meu. Şi ştii câte mine au fost acolo. Ţ iatul mi-a stat o s pt mân
acolo ca s dezamorseze minele. Tremuram cu to ii ca s nu
zboare în aer. Ştii ce a p it Ţolek al lui Szczerba? N-aveai ce s
mai alegi din el. Aici o mân , dincolo un picior. Aşa c sertarul i-l
dau aproape pe degeaba.
Şi uite aşa mi-am f cut masa.
żama de bucurie a t iat o g in , a f cut o sup . Ne-am aşezat
la masa asta, eu în fa a tatei, Stasiek şi cu Antek în fa a mamei,
ne-am f cut semnul crucii şi am început s mânc m, când
deodat îl auzim pe tata:
— Aşa da, în sfârşit mânc m şi noi ca oamenii.
La care mama, suflând greu, zice:
— Dumnezeule, de-ar fi fost şi żichał cu noi. Au trecut atâ ia
ani şi niciun semn, niciun cuvânt. Poate c nu mai tr ieşte?
— Tr ieşte, tr ieşte, o linişti tata.
Iar Stasiek, vrând parc s abat aten ia mamei în alt parte, a
s rit şi el:
— ţe bine ar fi s vin cineva acuma la noi s vad c avem şi
mas şi g in pe mas .
Şi parc a zis într-un ceas r u c numaidecât s-a deschis uşa şi
a intrat Mateja de dincolo de râu.
— Ż udat fie Domnul.
48
 — În vecii vecilor.
V d îns c se poart cam ciudat. Parc ar zâmbi dar ochii
parc îi erau nişte vulpi care îşi arat col ii.
— żânca i g in , zice. V merge bine.
— Da, avem acuma o mas , aşa c am t iat o g in , zice
mama.
— Ştiu c ave i, de aia am şi venit.
Se apropie de mas , se uit la ea de sus, din l turi, de jos, o
cioc neşte, încearc picioarele, dac sunt bine înfipte, şi pân la
urm zice c -i masa lui.
— Ai acte? îl întreb.
— Ce acte?
— ţ -i a ta.
— E a mea, ce, nu v d? Era pe ogorul meu.
— Unde pe ogorul t u, m nenorocitule?! Era p mântul
boierului.
— Pe p mântul boierului, când era p mântul al boierului. De
aia nici n-am luat-o. Dar acum, dup reform , e p mântul meu,
aşa c şi masa e a mea.
— Pe dracu’, a ta. ţe mas ai avut tu înainte de r zboi? Ai
uitat? O mas încropit din câteva scânduri, şi nici alea geluite.
żereu v intrau epuşele în unghii. Umbla i cu degetele legate c
râdeau oamenii de voi zicând c umbla i dup mure. Asta-i mas
boiereasc şi nu te lipi de ea! ţâ i sunte i în colib ? Tu, muierea
ta, şapte copii, b trânul. Întocmai câte degete ai la cele dou mâini
ale tale. Iar la masa asta ştii tu câ i şedeau? Atâ ia câ i apostoli
stau la ţina cea de Tain . Nici nu eşti în stare s -i numeri. Şi de-
ar ap rea al treisprezecelea, tot ar avea loc. Aşa c , cum e masa ta,
nerodule?! Uit -te, c se mai v d urme de cear . ţând mâncau,
aprindeau lumân rile. Iar tu n-ai avut niciodat bani nici pentru
gaz. În întuneric v f cea i lumin cu ochii, ca lupii. Şi ce-ai fi
vrut, s m nânci ciorb de cartofi la o mas ca asta? Pe masa asta
se mâncau claponi. Ştii tu ce-s ia claponi? Iar când mâncau se
auzeau numai cu itele şi furculi ele când se atingeau de tacâmuri,
parc erau nişte clopo ei. Iar voi când sorbi i se aude în uli . Iar
de gât îşi legau batiste. Şi ce-a r mas dup ei? żasa asta. Şi nici
asta întreag , c a trebuit s umblu ca s-o fac la loc, într-atâta o
împr ştiase r zboiul.
Soarta a vrut ca primul om din sat pe care l-a c lcat maşina,
dup ce au f cut drumul nou, s fie tocmai Mateja. Trecea pe
partea ailalt , c şi-a adus aminte c -i spusese nevasta s
49
cumpere sare, iar magazinul era peste drum. Şi nu numai c n-a
ajuns s cumpere sare, dar s-a dovedit c el a fost de vin . În satul
t u şi tot tu vinovat. S-a dus omul dup sare, şi l-au scos vinovat.
A mai tr it pu in. Ż-au tras pe marginea drumului. Se adunase tot
satul. M-am dus şi eu, deşi ani de zile n-am vorbit cu el din pricina
mesei.
— Nu- i port pic pentru masa aia, a şoptit când m-a v zut. O fi
a ta, o fi a mea. Şi aşa ne ducem cu to ii la aceeaşi mas .
Am vorbit la înmormântarea lui. Am pomenit şi de masa aia, nu
plânge nevast , nu plânge i copii, c Wincenty st acuma la masa
Domnului.
Iar la pu in vreme dup moartea lui żateja a c lcat-o maşina
şi pe b trâna Pociejka. żergea la slujb la biseric şi trebuia s
treac drumul, c biserica era pe partea cealalt . Se temea
groaznic de maşini şi aştepta ca s nu mai fie niciuna pe drum.
Dar asta se întâmpla foarte rar. Aşteapt , aşteapt , când dintr-
odat aude clopotele de liturghie. A s rit şi şontâc, şontâc s
treac drumul, c maşina era înc departe. Şi dac nu s-ar fi uitat
în l turi poate c ar fi trecut drumul, c nu mai avea mult pân la
cealalt margine. Dar când a v zut maşina c vine i-a sc pat b ul
din mân . Unii zic c s-a aplecat s -şi ridice b ul, al ii c a
îngenuncheat ca s n-o omoare. Dar a omorât-o.
Apoi i-a cr pat soba lui źacperski din cauza maşinilor. Este
adev rat c drumul trece acum chiar pe lâng zidul casei lui. ţând
trece câte o maşin şi ei sunt la mas le tremur lingurile în mâini.
Dac sunt cartofi, reuşesc s -i duc la gur , dar dac -i ciorb ,
jum tate se vars pân la gur . Zice źacperski c a încercat s
m nânce în picioare, s -şi bage botul în farfurie, câteodat iese cu
farfuria în gr din . ţic se satur numai atunci când îi aduce
muierea mâncarea pe câmp.
Apoi au c lcat dul ul lui Ţarański. Apoi vi elul Waliszynei. Iar
mie, într-o duminic , mi-au c lcat o g in . ż-am dus de diminea
s -mi adap calul la râu. Pe cer nu era niciun nor, apa parc
sclipea, era cald, p s relele ciripeau, cine ar fi putut s -şi
închipuie c vine necazul. Am dat de mâncare la vaci, la porci. I-
am pus calului nişte fân, câinelui i-am pus ceva în strachin ,
cotoiului i-am turnat pu in lapte în blid. Şi am început s m
b rbieresc. Eram pe la jum tatea b rbii când d buzna żichalina:
— Hristoase! Szymek! i-au c lcat g ina!
Am fugit pe uli , cu fa a pe jum tate numai cl buc, cu briciul
în mân , desf cut la c maş . V d nişte oameni aduna i pe drum,
50
iar în mijlocul lor g ina mea. Înc se mai zb tea. O ridic de
picioare. E a ta? m întreb . ţum s nu fie a mea? Nu-mi cunosc
g inile?! Uite, ce pre are via a pentru o maşin ?!
— ţine a fost? întreb eu, nu c aş fi vrut s aflu, dar chiar s
nu zic nimic când e vorba de g ina mea.
— S-a dus, zice unul.
— Era o maşin verde, adaug altul.
— Nu era verde, era albastr .
— Am şi eu ochi, ce dracu’! Era verde!
Încep s se sf deasc . ţe puteam s fac? Am dus-o în cas şi a
trebuit s-o m nânc.
Nu mai e linişte în satul nostru. Numai maşini, maşini, maşini.
De parc au f cut drumul numai pentru maşini şi au uitat de
oameni. Oare numai maşinile tr iesc pe p mântul sta? Sau te
pomeneşti c vine o vreme când n-o s mai fie oameni, numai
maşini. S vin , ca s se omoare între ele. S duc r zboaie între
ele, şi înc mai groaznice decât cele dintre oameni. S se urasc ,
s se m nânce, s se blesteme. ţ poate apare un Dumnezeu
żaşin , pe care s -l mânie şi s le potopeasc pe toate. Iar care o
r mâne, aia s umble iar şi pe picioarele ei. Aşa cum a venit
Dumnezeu Omul pe p mânt.
ţ ci acuma, cine umbl pe picioarele lui e o piedic pentru
maşini, nu numai pe drum, ci îndeobşte, pe lume. ţhiar când
mergi pe marginea drumului i se pare c toate maşinile ar trece
peste tine. Aşa c mergi cu sufletul la gur . Nu fiindc i-ar fi fric
de moarte. Numai c ce moarte mai e asta, c lcat de maşin . ţhiar
şi oamenii când pomenesc de cei c lca i de maşini, vorbesc de
parc ar scuipa pe drum. Da, l-a c lcat o maşin . E totuna cu o
moarte bun ? ż întreb dac dup o moarte ca asta te mai
aşteapt veşnicia? Înc mai şi claxoneaz , bat în geam, fac tot felul
de semne, iar câte unul mai deschide şi geamul şi- i zice câte nu
poate îndura p mântul. De parc ai fi cel mai r u dintre r i,
fiindc mergi pe jos. Iar pe vremuri armate întregi mergeau pe jos
la r zboi. Şi biruiau. Se spunea, chiar, c infanteria e regina
b t liilor. Sau se întâmpl s fie b l i dup ploaie pe drum, e câte
unul care de-al dracului te stropeşte. Apoi râde dup geam,
tic losul. Iar dac merge cu o muiere, râde şi muierea. Dac -i cu
plozii, şi plozii se bucur de necazul t u.
Eh, dac ai putea s pui laba pe câte un nemernic de sta, s -l
snopeşti în b taie şi s -i dai un picior în fund, s se duc peste
câmp. Dar se opreşte vreunul? Ża fug sunt to i foarte tari. Şi
51
unde or fi fugind? ţ peste tot e la fel, iar de soarta ta nu scapi
nici fugind cu maşina.
Nici nu mai ştii cum s umbli. Se zice c pe partea stâng . Dar
la o adic la atâta î i foloseşte c nu te omoar pe la spate, ci din
fa . Altfel nu s-ar şti c ai mers, atât de jos ai coborât, omule. Pot
s te vad , dup cum pot s nu te vad . Farurile maşinii nu sunt
ochi. Aşa c legeni lanterna ca prostul în fa a fiec rei maşini,
parc te-ai ruga s nu te omoare.
Şi când m gândesc c în anii tinere ii, când m întorceam de
la câte o petrecere pe drumul sta, apoi pân diminea a tot
veneam. ţocoşii cântau o dat , a doua oar , a treia oar . Vacile
fl mânde începeau s mugeasc prin grajduri. Auzeai de acuma
g le ile pe la fântâni. Şi tu tot nu ajungeai acas . Ajungeam
câteodat în zori. Diminea a. ţ ci unde aveam s m gr besc?
ţapul îmi era plin de petrecere, în urechi mai auzeam muzica, aşa
c mai jucam pe drum, cântând ce-mi aduceam aminte la ceasul
la. „Piatr peste piatr , alt piatr peste piatr !” Iar drumul un
cuvânt nu i-ar fi zis, c -l trezeşti aşa devreme. Şi nici nu
îndr znea s te goneasc . żergea, pas cu pas, dup urmele tale,
ca un câine credincios. Te opreai, se oprea şi drumul. Puteai s
mergi într-o parte sau în cealalt , nu mai ştiu în ce parte, puteai
s te întorci la petrecere, se întorcea şi drumul cu tine. Şi de la o
margine la alta era numai al t u.
Noaptea putea s fie neagr , s - i sco i ochii, iar tu b ut ca un
porc. Puteai s ai deasupra capului cerul sau p mântul, sau s n-
ai nimic, nici pe Dumnezeu, c ci nici Dumnezeu nu-i vegheaz pe
be ivi. Dar drumul nu te l sa. ţhiar de ar fi tremurat tot p mântul
sub tine, ca un arm sar care vrea s te arunce peste cap. Te inea,
la o adic , un copac, un stâlp sau o troi . Iar dac nu erau pe
aproape, c deai jos, st teai, te ridicai şi mergeai mai departe. Dac
nu pe picioare, în patru labe. Sau nu te mai ridicai deloc. Te
trezeau diminea a p s relele din salcâmii de lâng drum, care
ciripeau de parc ar fi fost coruri îngereşti. Iar dac nu ştiai unde
eşti, drumul te ducea pân acas ca un bun înger p zitor. Asta
dac nu te culegea de pe drum Szmul, când ducea diminea a
bidoanele cu lapte la oraş. Dar şi Szmul f cea parte din drum, ca
şi salcâmii.
Şi n-am sc pat nicio petrecere, şi nu numai din satul nostru, ci
şi din satele vecine. ţâteodat mergeam în sate foarte dep rtate,
dac auzeam de vreo petrecere. Şi fiindc ştiam s petrec ca pu ini
al ii, peste tot m primeau cu bra ele deschise şi eram cunoscut în
52
toat împrejurimea. Oho! a venit Szymek Pietruszka, s vezi ce
petrecere o s fie. Cum ap ream pe uş , se sculau muzican ii.
Toate perechile se opreau. Hei, muzica, un marş pentru Szymek
Pietruszka! Iar orchestra cânta de parc ar fi c l rit pe arm sari.
Şi de-abia când începea marşul intram în untru.
Şi m duceam direct la bufet, prin mijlocul s lii. Cum merg
mirii prin mijlocul bisericii la altar. Toat lumea la o parte! Iar la
bufet cunoscu i, necunoscu i, dar to i prieteni. Szymek, Szymuś, ai
venit, noroc, frate, prietene, ortace. Unul îmi toarn în p h rel,
altul îmi împinge unul umplut gata, altul îmi d un pahar plin,
cârna i cu castrave i mura i. Ţea, Szymuś! Pentru prietenia
noastr ! Acuma o s petrecem! Hei, sus ai noştri! Iar când mai
z ng neam şi l n işorul de la curea, un fior cuprindea toat
petrecerea. S vezi acuma petrecere! ţ ci de l n işor era legat
cu itul.
Da, ştiau to i de cu itul meu. Dac te uitai, se vedea doar un
mâner. Şi cine nu ştia, ar fi putut s cread ca-i vreo amintire, c
o in ca s -mi poarte noroc. żai era şi legat de l n işor, puteai s
zici c -i un ceas, aşa de nevinovat p rea. Dar ajungea s -l ap s
într-o parte şi t işul s rea în sus ca acul unei viespi. O dat
t b râser pe mine cu parii, iar eu numai cu cu itul sta. Veneau
gr mad şi din toate p r ile, eu eram în mijloc, şi numai cu
cu itul. Nici sabia nu f cea cât cu itul sta.
ţâteodat nici nu trebuia s -l scot. ż desf ceam la hain s
se vad l n işorul, iar groaza f cea restul. Aşa c nici la bufet nu
mi s-a întâmplat s pl tesc de multe ori. ţine voia s -i ar t cu itul
pl tea o cinzeac . Voia s vad şi t işul – o cinzeac şi o bere. Iar
ca s -l in în mân – o cinzeac , o bere şi ceva de mâncare. Se
nimerise, odat , unul mai prost, care voia s ştie cât e ceasul, i-am
zis, o s fie ceasul din urm , dac afl . Aşa c a preferat s dea şi
el o cinzeac .
Patru funii de usturoi m-a costat cu itul sta. Ż-am cump rat
de la unul care umbla prin sate şi vindea ace, a , agrafe, ierburi
pentru pureci şi alte m run işuri. Îi ziceau oamenii Ureche de ac,
c putea s - i vorbeasc o zi întreag despre urechea acului, cine a
trecut prin ea, cine n-a trecut. żama tot întreba dup aceea, cine
i-a luat usturoiul, unde e usturoiul de sub streaşin . I-am spus s
mai numere o dat funiile, c poate nu le-a num rat bine. Dar ea o
inea într-una c -i lipsesc patru funii. De-abia când era pe moarte
şi eu nu mai eram tân r, iar din cele patru funii se f cuser patru
c p âni, c trecuse atâta vreme, i-am spus c eu le-am luat. De
53
fapt nici cu itul nu mai ştiu pe unde o fi, poate mi l-a furat cineva.
ţ multora le fugeau ochii dup el. Unii au încercat s -l cumpere
de la mine. Dar pe atunci nu l-aş fi vândut pentru nimic în lume.
Puteam s iau pe el şi zece funii de usturoi, un metru de secar , o
cravat , o pereche de ghete, unul, odat , mi-a oferit un ceas. N-
avea nimeni primprejur un cu it ca al meu. Se t iau, mai mult, cu
cu ite obişnuite, cu care tai pâinea, mai aveau unii cu ite de
m celar, dar cei mai mul i aveau bricege.
Iar un briceag e bun cel mult la broaşte sau s - i faci un fluier,
când stai cu vacile la p scut. ţ ci nici ca s tai tutunul nu e bun.
T işul parc e o frunz de salcie, mânerul – o buc ic de lemn.
Dac vine unul cu o scurt mai groas la petrecere, ce te faci cu
briceagul, c nu trece prin piele. Iar apoi, în sat, fiecare mucos,
nici nu s-a ridicat bine în picioare şi de acuma poart briceag.
Ţricege de astea puteai s cumperi de fiecare dat când se
pr znuia hramul bisericii sau s le câştigi la loterie. Dar decât s
mergi cu un briceag la petrecere, mai bine cu mâinile goale.
Ei, şi dup bufet se mergea la dans. Ża început frumos,
cuminte. Î i luai o fat care şedea liber pe lavi sau st tea de
vorb cu vreo prieten . Din mers te aplecai în fa a ei. Îi s rutai
mâna. Şi nici n-o strângeai prea tare, c de, dansai pentru prima
oar . Apoi mai era lumin , soarele de-abia cobora spre asfin it,
b tea chiar în geamuri. Iar babele st teau ca ciorile pe b nci, pe
lâng pere i, şi str pungeau cu privirea fiecare pereche ca nişte
cari. ţopiii se jucau printre perechi, de parc erau la gr dini .
Nici l utarii nu mâncaser înc , aşa c muzican ii de-abia cântau.
To i dansau dup cum îi conducea c petenia petrecerii. Pereche
dup pereche, f ceau un cerc, apoi iar şi o luau spre dreapta, spre
stânga, f ceau coşul, fetele la mijloc, fetele s aleag ! Iar pompierii,
cu c şti aurite în cap, st teau înc treji la intrare ca în fa a
mormântului lui Hristos şi se uitau s nu se îmbete careva. Iar
cine s-a îmb tat şi c uta ceart , apoi îl luau de fund şi afar . Şi
fata mai putea s - i spun c eşti porc.
żai târziu începea petrecerea. Dup ce apunea soarele şi se
aprindeau l mpile din tavan, când babele de pe lavi ele de lâng
pere i se duceau s -şi mulg vacile, iar muierile îşi luau copiii s -i
duc la culcare, când pe frun ile muzican ilor ap reau primii
stropi de sudoare şi cei care dansau sim eau primii fiori, atunci,
da, puteai de acum s - i invi i fata la bufet. Iar la bufet un p h rel,
dou , trei şi cum te cheam ? Zosia, źrysia, Wikcia, Jadwisia. Pe
mine m cheam Szymek. Ah, tu, Zosia, źrysia, Wikcia, Jadwisia,
54
nu bei un p h rel cu Szymek? Umblu pe la toate petrecerile dup
tine ca dup fericirea mea. Şi, în sfârşit, am dat de tine. Nu min i?
De ce-aş min i? Vino, e dansul nostru. Iar dac o luai la dans
puteai de acuma s te lipeşti de ea. S-o mângâi pe cus turile
înflorate de pe bluz , s-o strângi pe la spate. Şi aveau unele nişte
bluze de parc ar fi fost gr dini, cu flori de vişin, trandafiri,
zmeur , scoruşi. ţâte una rânjea cu to i din ii când o gâdilai pe
florile de vişin, pe trandafiri sau florile de scoruş de pe bluz , iar
alta se uita cu fric s nu i le rupi cumva.
Şi iar şi la bufet. Apoi, din nou la dans. Şi nu mai dansai
kujawiak1-ul, valsul, ci numai oberek2! Hei, oberek, oberek! Şi ba i
talpa cât mai tare. Şi te învâr i cât po i de repede în stânga, în
dreapta. Hei! Şi zboar fata în v zduh. O ii în mâini. O arunci cât
po i de sus, aproape de tavan. Fusta i s-a desf cut, bluza îi fâlfâie.
P rul ei lung se învârtejeşte. Hristoase! Szymek! Sim i c ame eşti.
Î i zboar în bra e de-abia mai suflând. Acuma ea te strânge. Ochii
îi sclipesc dr ceşte. Oh, Szymek, nu mai pot. Ah, tu, Szymek,
Szymek… Ţine, Zosia, źrysia, Wikcia, Jadwisia, hai atunci s
ieşim pu in la aer, aici e prea cald. Sau chiar ea î i zicea, hai,
Szymek, s ne r corim pu in. Afar , cât mai departe de petrecere.
Nu aici, Szymek, s mergem mai departe, c aici ne vede cineva. O
s ne ias vorbe. Iar tu nu ştiu dac mai vii la petrecere.
Fiindc la petrecere toate se iertau. Nici nu te întreba vreuna, te
însori cu mine? Puteai s -i promi i, de ce nu, dar nu la petrecere.
Acuma hai, ne scul m, s mergem c muzica cânt .
Iar dac puneam ochii pe vreuna, putea s danseze cu oricine,
o luam ca pe a mea şi f r prea multe vorbe. Hai, dansezi cu
Szymek! ţu Szymek ai s vezi ce înseamn s dansezi. Iar tu,
golane, valea de aici! Dac era cuminte se ducea s se aşeze pe
lavi sau s bea la bufet. Dac nu voia, îi z ng neam pu in
l n işorul, iar dac asta nu ajungea, îi ardeam una peste gur .
Uneori de aici pornea b taia. ţ ci numai c -l auzeai: îi bat pe ai
noştri! Fata începea s ipe. Îl vedeai pe câte unul c sare la b taie.
Altul se b ga ca s te despart . Altul scotea cu itul.
Deşi adev ratele b t i se porneau de obicei f r nicio pricin .
Dup ce petrecerea trecuse de jum tate. ţând to i aveau capetele
ame ite. Şi r mâneau numai aceia care mai puteau. Cine mai avea
putere s cânte, cânta. Iar cine nu mai avea nici glas, se cl tina pe
picioare şi ipa. ţând fetele piuiau prin col uri ca nişte şoricei.
ţând totul se înv lm şea, fuste şi c m şi, suflete, trupuri, sângele
şi sudoarea, iar l mpile din tavan se ascundeau într-o cea
55
întunecoas . ţând nu mai recunoşteai pe nimeni de vacarm şi
îmbulzeal . Iar picioarele parc mergeau singure pe sub oameni şi
cârciuma p rea un m r pe care cineva l-ar scutura cu toate
puterile. Praful se ridica de parc era colbul de pe un drum de
ar . ţ şi orchestra cânta numai dansuri dr ceşti. Oberek dup
polc , polc dup oberek.
Muzican ii erau dup cin , aşa c acuma le cânta vodca în vine.
Îşi scoteau hainele, cântau numai în c m şi. ţâte unul îşi
desf cea c maşa pân la buric, îşi scotea şi ghetele, c -l ardeau la
picioare. Acuma totul era muzica. ţ de-abia acuma ar tau ce
puteau. Şi cântau, oho! Nu-şi mai sim eau buzele, nu-şi mai
sim eau mâinile, cântau cu tot ce aveau în ei. ţântau de parc ar
fi cântat înainte de a muri. Cântau de se învolbura tot cerul de
fulgere, de parc ar merge oştirea la r zboi, de parc ar merge o
nunt cu cai îmb ta i. Acum nu se mai ruşina nimeni s pip ie
fetele unde apuca, s le prind de fund. S -şi bage mâna pe sub
bluzele lor. S -şi bage picioarele între picioarele lor. Iar fetele îşi
fluturau bluzele ca nişte g ini coco ate pe pr jin . De-abia mai
suflau de oboseal . Şi uitau de ta i, mame, de bunul sim . ţhiar şi
de cele zece porunci ale lui Dumnezeu. ţ ci cerul şi iadul se
împreunau aici, la petrecere. Iar diavolul intra în orchestr şi sufla
ca un vârtej în clarinet, învârtea în toate p r ile acordeonul,
arunca cu pietre în tob . Iar dac mai era şi o noapte fierbinte,
z puşitoare, apoi numai sângele mai lipsea.
Şi atunci începea b taia pentru te miri ce. Se îngr m deau to i
într-o parte, de parc s-ar apleca sala. Şi numai c începeau
ipete, strig te, Isuse, Maria, Stasienka, Jasienka, tâlharilor,
golanilor! Ai noştri, la mine! Îi bat pe ai noştri! Iar tu înc mai ai
picioarele prinse în dans. Şi fata s-a lipit de tine ca iasca de
mesteac n. Nici cu cu itul n-o tai de lâng tine. Nu te las , te
s rut , plânge, te implor :
— Szymuś, s plec m de aici! Nu te duce acolo! Fac ce zici tu.
ż auzi, Szymuś? Te vreau pe tine! Te vreau! Isuse din Nazaret, te
omoar ! Szymek!
Şi vezi numai cum unul coseşte cu lavi a în stânga şi în
dreapta. O dat , înc o dat , pân se rupe lavi a în dou .
Înv lm şeal la uş , unii sar pe fereastr . Altul d cu sticla în
lamp . Iar orchestra cânt de parc ar fi sfârşitul lumii, nu mai
auzi nici polci, nici oberek, ci o furtun cu tr snete. Mai tare, cât
mai tare şi mai tare, ca s asurzeasc ipetele, strig tele,
h rm laia.
56
 Sala iar şi s-a aplecat, dar în cealalt parte. Fetele în haine,
c m şi, îi prind pe b ie i de dup gât, îi apuc de mâini, îi trag,
implor , plâng, ip . Dar cine se mai uit la fete, când vede c se
scot cu itele. Pe undeva c petenia dansului mai strig , pereche
lâng pereche! pereche lâng pereche! toate perechile la dans!
Unul încearc s arunce cu scaunul, dar dispare în înv lm şeal .
Şi ce s mai faci cu scaunul când au început s luceasc cu itele.
Sângele cere sânge.
Sala vuieşte de parc s-ar porni pietrele de pe munte.
Ţubuituri, gemete, înjur turi. Zorn it de sticle. În tavan se mai
leag n doar o lamp . Undeva au mai aprins una. O fi la bufet.
Dar şi pe aia cineva a spart-o. S-a auzit cum sar cioburile. Şi sala
iar şi se cufund în întuneric, în praf. Se aud numai gâfâieli. Şi
cu itele care scrâşnesc precum coasele la seceriş. żuzican ilor li s-
au moleşit mâinile. ţânta i! ţânta i! Orchestra! Un marş! Vioristul
d s înceap un marş, dar cineva îi bag cu itul sub coaste.
Sângele înroşeşte c maşa alb . Vioara îi zboar pe p mânt. Şi toba
sun r guşit , c unul şi-a b gat cu itul în ea ca într-o burt
dezvelit . Şi acordeonul e spart. ţlarinetul se frânge în capul
clarinetistului. S -i ia dracu’! ţ de la ei a pornit.
Nu mai e orchestr . Şi niciun geam în ferestre. Bufetul e
r sturnat. Din panglicile atârnate în tavan au mai r mas nişte
zdren e. Hainele sunt g urite şi rupte. ţ maşa o storci de sângele
t u şi nu mai ştiu al cui. Şi aşa, cântând, te întorceai acas .
Odat , dup o petrecere ca asta, ne-au dus acas s tenii cu
c ru ele, aşa eram de t ia i. Am stat atunci vreo trei s pt mâni
sub acoperişul de la grajd, c murise unul şi jandarmii umblau
prin sate c utându-l pe vinovat. Dar era ca şi cum te-ai duce s
cau i vântul pe câmp. De parc mai ştii dup înc ierare care pe
care l-a înjunghiat? La petrecere nu sunt vinova i şi nevinova i.
Aici dau to i în cine apuc , aşa c po i s -l loveşti pe unul de
moarte şi nici s nu ştii în cine ai dat. Sau pe tine s te loveasc şi
nimeni s nu ştie cine te-a lovit. Numai Dumnezeu poate s ştie
cine este vinovat, nicidecum poli ia.
Aveam trei r ni, una sub coaste, dou în umeri. Puteam s stau
culcat numai pe burt . Îmi punea mama tot felul de ierburi. Dar
nu se prea vindecau. ţred c cu itul era ruginit. Fiindc sângele
curgea şi curgea, iar mama plângea:
— Szymuś, copilul meu. Fie- i mil de mine. O s te omoare
odat . Şi aş muri dac te-aş vedea mort.
— Nu m omoar , nu m omoar . Nu plânge. Nu mor eu aşa de
57
uşor. Uite, trei r ni, şi tot n-am murit. Nu vezi? ż r fuiesc eu cu
ei. Şi chiar dac m omoar , mai bine mai devreme decât mai
târziu. N-am de ce s plâng dup via a asta. De la o coas la alta şi
iar şi la coas . ţe via mai e şi asta?
Tocmai începuse secerişul, aşa c noroc cu r nile c am sc pat
de secar şi orz. Iar la noi se seam n mai mult secar şi orz. żai
c zuser în anul acela nişte ploi, una nu se termina şi începea
alta, secara şi orzul erau culcate la p mânt, aşa c trebuia s tragi
zdrav n la coas . ţ ci la un iug r dintre acestea munceşti cât la
trei din celelalte. Nu- i mai sim eai mâinile dup aceea, sim i c - i
plesnesc şalele, capul i se face ca de piatr , iar picioarele nu mai
vor s te duc acas . Trei r ni sunt nimic pe lâng astea.
De multe ori îi spuneam tatei s cump r m o secer toare, c
m s turasem de coas . Oare de la Dumnezeu e blestemul sta c
în fiecare an trebuie s ieşi la coas ? N-ar putea bucatele s
creasc şi altfel, s nu fii nevoit s coseşti, s strângi, s cari, apoi
s treieri, s vânturi, s duci la moar şi de-abia atunci s ai
pâine. N-ar putea pâinea s creasc dintr-odat , ai umbla şi ai
aduna pâinişoarele de pe câmp. Ar putea s fie şi mai mici, ca
nişte c p âni de varz . Dar nici chiar aşa de mici, ca gr un ele, s
te chinuieşti prea mult.
Este adev rat c dup coas paiele sunt drepte, iar dup
secer toare r mân toate mototolite. Nu mai po i nici s astupi
g urile din acoperiş cu ele, nici s le tai ca lumea pentru vite, nici
s le aşterni în pat ca s te culci pe ele. Ża urma urmelor, creşte şi
Antek, şi Stasiek, ce-ar mai face ei, dac am avea o secer toare, ar
lenevi toat ziua. Iar când grânele sunt culcate la p mânt, tot
trebuie s mergi cu coasa c ci cu secer toarea nu faci nimic.
M-am sculat abia când a venit rândul grâului. Dar noi nu
sem n m cu grâu mai mult de o jum tate de iug r. S fie pentru
colaci de ţr ciun, de Paşti, de Florii, mai punea mama f in la
ciorbe şi din când în când, mai ales duminica, mai f cea g luşte.
În anul acela nu s-a prea f cut grâul. Ż-a n p dit neghina, ploile l-
au culcat la p mânt. Între timp şi poli ia s-a l sat de c utarea
vinova ilor. Unde s cau i vinova i pe vremea secerişului. ranii
sunt la coas , arde sângele în ei. Iar mortul tot nu se mai scoal
din groap .
Şi la urma urmelor, mortul era unul dintre ai noştri, poli ia n-
avea treab aici.
Am ieşit la câmp, am tras câteva coase şi mi s-a f cut negru
înaintea ochilor. Mama mi-a zis s merg acas . Înc i-a mai zis
58
vreo dou şi tatei, c n-are suflet, c m sileşte la munc , de parc
n-aş fi copilul lui, ci vreunul g sit la marginea drumului. Şi s-a
pornit pe plâns. ţ tata, a treia zi dup înc ierare, a vrut s m
goneasc la munc . A venit la mine sub acoperiş şi zice:
— Ei, tu, nu te mai scoli? De mâine trebuie s mergem la
secar . Spicele sunt deja coapte. Żas r nile. Te-au zgâriat pu in.
Ai putut s dai cu cu itul, po i s tragi şi la coas . Altfel te v d
într-o zi tâlhar de drumul mare. Î i sfârşeşti zilele la ocn . N-am
avut tâlhari în neam, o s -i avem. Moşul t u Łukasz a omorât un
om, dar la pe bun dreptate. Şi tot a trebuit s fug în America.
Dar tu unde ai s fugi? Stach Owsianek e într-un picior, c pe
l lalt îl trage, dar uite cum coseşte. Sau żielczarek, e tot strâmb
ca o r d cin de prun, dar când pune mâna pe coas nici n-ai
crede c e strâmb. ţoseşte aşa de lin, de zici c secara se culc
singur . Aşa e în via , trebuie s ui i ce- i lipseşte, ce te doare. Şi
tu nu eşti chiar aşa de r u t iat. Te doare, ei şi, trebuie s te mişti.
Te-au împuns la umeri, sub coaste, dar mâinile le ai întregi.
Picioarele întregi. Iar la coas ai nevoie de mâini şi de picioare.
Dac eşti un cosaş bun nici nu trebuie s mişti umerii când
coseşti. żergi ca şi cum ai merge pe drum, lucrezi doar cu bra ele.
Tu doar s mergi, mâinile fac restul. żâinile şi picioarele. Ż-ai
v zut pe pop cum merge când citeşte din evanghelie? Aşa s
mergi şi tu, uşurel, pas cu pas. ţ te doare, te doare, n-ai ce-i face.
Dar s vezi c dup prima coas î i trece. Iar dup a doua ai s ui i
cu totul c te-au împuns pe undeva. Şi pe Hristos l-au împuns,
dar, uite, de mii de ani st pe cruce. Şi nu i se vindec r nile.
Unde mai pui c trebuie s priveasc la toate relele de pe p mânt.
ţrezi c el nu s-ar duce mai bine la coas decât s stea atârnat pe
cruce? Dar dac ar coborî de pe cruce, care ar mai fi menirea lui?
Aşa c hai, la coas . Numai s te încingi pu in la coas , c dup
aceea ea nu te mai las . Nici s te odihneşti. Numai ca s-o mai
ascu i. Te trage ea, mai departe, tot mai departe. Pân nu
sfârşeşti. ţ aşa e coasa. Şi r nile se vindec mai uşor la coas
decât la biseric .
Şi r nile trupeşti, care te dor, şi cele sufleteşti, şi necazurile pe
care le ai cu ai t i, în sat, în lume, unde vrei. ţ ranii, dac au
cosit de veacuri, au putut s -i îndure mai uşor şi pe boieri. ţ
omul care trudeşte la coas mai poate s îndure înc o dat pe
atâta, şi s ierte şi mai mult. Iar pe om îl afli dac -i bun sau r u,
dac -i calic sau pref cut, dup cum coseşte. Şi chiar când vine
moartea, i se pare c doar î i ia coasa din mâini c eşti prea
59
obosit, ca s termine ea lanul de secar , de grâu sau de orz.
Depinde ce coseşti. Sau când coseşti în r zboi, nici nu- i mai pare
aşa de însp imânt toare. Iar tu n-ai fost t iat în r zboi, ai fost
t iat la petrecere. A i chefuit, n-a i plâns. A i pip it fetele, nu
mor ii. ţu rachiu v-a i îmb tat, nu cu fiere.
Dar deşi m-au t iat ca pe un prost la petrecerea aia, cum a
trecut vremea coasei, mi s-au vindecat r nile şi din nou m-am
pornit pe chefuri. ţ tare îmi pl cea s petrec! Żumea nu mi se
p rea bine orânduit , dar dac ne t iam pe la petreceri, parc o
vedeam altfel şi parc aveam mai mult chef de munc . ż-am dus
la calea ferat , c aveau nevoie de oameni la c ratul nisipului
pentru terasamente, şi mi-am cump rat un costum maro cu dungi
albe. Şi-a f cut boierul un lac la curte, pl tea câte o jum tate de
zlot de metru cub. Mi-am cump rat un pardesiu, c maş , cravat ,
ciorapi. ż gândeam s -mi cump r un ceas şi o tabacher , şi mi-
aş fi cump rat dac nu începea r zboiul. Dar chiar aşa f r ceas şi
f r tabacher eram mai fercheş decât mul i al ii boga i. Aveam şi
o batist pentru nas, c m întrebau unii la ce foloseşte. ţu greu
mai g seai unul ca mine. Aşa c nu era o fat la petrecere care s
nu fi vrut s danseze cu mine. ż uitam mult pân alegeam fata.
żi se întâmpla ca dup o petrecere de asta s m întorc de-abia a
doua zi seara, c m întâmpina tata numai cu sud lmi. Petrece,
petrece, nenorocitule, nici n-o s - i dai seama cum a trecut via a
pe lâng tine. Şi ce o s -i spui lui Dumnezeu, când o veni vremea
s mori, c toat via a ai petrecut?
Dar îl l sam în pace, c tata nu ştia de nimic altceva decât de
munc şi de Dumnezeu. Niciodat nu mi-a dat un ban ca s
pl tesc intrarea. Żuam pe ascuns vreo dou merticuri de secar
din pod şi i-o d deam ovreiului la jum tate de pre . Sau luam
ou le din cuibare, de se plângea mama dup aceea c nu-i ou
g inile. O dat am scuturat aproape tot p rul şi am vândut
muncitorilor de la calea ferat perele, doi groşi bucata. Într-o zi a
ap rut în satul nostru un hingher care cump ra câini. Ż-am
dezlegat din lan pe Rex al nostru şi pe dup şuri, pe dup şuri, ca
s nu m vad nimeni, l-am dus la marginea satului şi acolo l-am
vândut, chiar când pleca hingherul. Era un dul u frumos, dar
trebuia s merg la petrecere duminica la Ţoleszyce. żi-ar fi p rut
r u s nu merg la petrecere, dup cum îmi p rea r u şi dup
câine. Se strângea la picioarele mele, scheuna, de parc ar fi sim it
ce-l aşteapt . Am început s -l mângâi, s -i spun, m i Rex,
gândeşte-te ce via duci, o via de câine. Te duci într-o lume mai
60
bun . ţ şi câinii merg în cer. Umbla dup aceea tata am rât prin
sat şi întreba dac nu i-a v zut cineva câinele. ţ tata l-a iubit ca
pe niciun câine, şi câinele, dintre to i, mai mult pe tata îl iubea.
O dat s-a întâmplat s nu fie petrecere. Era duminica dup -
amiaz şi ne adunaser m o gr mad de fl c i în fa a cârciumii.
Nici fetele nu ieşiser de prin case. Se vede c m turau, f ceau
cur enie. Am fi b ut ceva, dar nimeni nu mirosea a bani. Ovreiul
nu mai voia s ne dea pe datorie, c fiecare era de acuma trecut de
câteva ori în catastiful lui. Soarele se ascunsese în nori, p rea c
vine ploaia. Iar pân sear mai era. Eh, dac ar veni cineva şi ar
da cel pu in câte o bere. Sau cel pu in s ne batem, dar nimeni nu
zicea nimic, to i p reau adormi i.
Când de departe se vede colbul ridicându-se pe drum şi apar
trei cai, iar pe cai trei c l re i. ţine ar putea s vin în sat, şi înc
duminica? Erau în uniforme militare. Se apropie de cârcium , se
opresc, era un c pitan, un locotenent şi o domnişoar . ţ pitanul
era aşa şi aşa, ca orice c pitan, locotenentul aşijderea, dar când te
uitai la domnişoar i se oprea sufletul la gur . În pantaloni de
c l rie, în cizme cu pinteni, cu o p l rioar neagr pe cap, cu
cravaşa în mân , ziceai c -i un înger îmbr cat în c l re .
ţ pitanul strig de pe cal:
— Ei, ce zice i, fl c i? Ża o adic are cine s se bat pentru
ar ! E ceva de b ut în cârciuma asta?
— Este! Este! B ie ii s-au înviorat şi s-au strâns unul lâng
altul. Ţere! ţvas! Şi limonad !
Iar eu mi-am a intit privirea spre înger şi m uitam ca la o
icoan . Aveam fete frumoase şi în sat dar o minun ie ca asta nu
mai v zusem. Poate pentru c era aşa de ciudat îmbr cat şi
c lare pe cal. Şi cred c o priveam foarte curios c şi ea s-a uitat la
mine şi mi-a zâmbit. Apoi a s rit uşurel de pe cal, ca o pisic de pe
vatr . Au desc lecat apoi c pitanul şi locotenentul.
— Ei, fl c i, ine i-ne pu in caii, s mergem s bem ceva! a zis
c pitanul.
Ţ ie ii s-au aruncat cu to ii s in caii. S ii nişte cai nu era
mare lucru. Dar, sta i! I-am dat pe to i la o parte. żie mi-a zis s -i
in.
— Valea de aici! ţ -l ard pe vreunul de vede stele verzi.
Am luat frâurile de la cai, le-am strâns în mân . ţei trei s-au
dus s bea. Ża pu in vreme au ieşit. ţ pitanul a înc lecat primul.
— żul umesc, fl c ule!
Dup el a înc lecat locotenentul. Dup aceea şi îngerul şi-a pus
61
piciorul în scar , dar parc nu şi-a luat destul avânt. A mai
încercat o dat , a doua oar , dar se vede c scara era prea sus. S-a
uitat la mine. Aşa c am apucat-o cu mâna dreapt de fund, cu
stânga ineam frâul, şi am aşezat-o în şa. Apoi parc mi-a alunecat
mâna pe piciorul ei, pe cizm , pân la pinten şi acolo am strâns-o.
A închis ochii pentru o clip , dup aceea a zâmbit, dar parc cu
triste e. În clipa aceea cineva m-a lovit la cap. Îngerul a strigat:
— Ah!
M-am întors. Żocotenentul m lovise cu cravaşa.
— Pune labele pe furc , nesp latule! a şuierat mânios. ine,
aici, ca s nu te sim i nedrept it.
Şi mi-a aruncat o moned la picioare. I-am ars calului una în
crup , de a s rit locotenentul în şa. Şi au plecat.
Ţ ie ii s-au aruncat cu to ii spre mine. Dar eu am luat-o spre
cas , nu puteam s beau pe banii ştia. Era ca şi cum mi-aş fi
vândut sufletul diavolului. Dar m-au prins şi m-au dus cu sila la
cârcium . Şi de la început mi-au pus paharul plin, bea-l pân la
fund, c e meritul t u. Dac te mai lovea o dat cu cravaşa, î i mai
d dea pe atâta. Şi dup ce ne-am îmb tat, am început s ne
batem, de se zguduia toat cârciuma. Żavi ele, mesele, halbele,
paharele, tot ce se nimerea în mâini, zburau în toate p r ile.
Cineva a apucat butoiaşul cu bere şi, când a dat o dat cu el de
p mânt, ne-a umplut pe to i de spum . Ovreiul s-a ascuns dup
tejghea şi ipa cât putea:
— Poli ia! Poli ia!
Zburaser toate geamurile din ferestre. Uşa a ieşit din â âni.
Iar când l-am pocnit cu o sticl în cap pe cel mai bun prieten al
meu, pe Ignaś Magdziarz, acesta s-a aplecat şi cu lacrimi în ochi
m-a întrebat:
— Pentru ce, Szymuś? Pentru ce?
Nu ştiam pentru ce şi am început şi eu s plâng lâng el c
avea capul de parc cineva i l-ar fi b gat într-un hârd iaş cu sânge
de porc.
— Nu ştiu, Ignaś. Nu ştiu. Poate dac m-ai fi pocnit tu, nu te
loveam eu. Se vede c trebuia s lovesc pe cineva. Nu plânge. ţând
mai mergem la o petrecere, iei şi tu o sticl şi m loveşti cu ea. N-o
s - i spun un cuvânt. Î i mai dau şi de b ut.
Eram oameni tineri. Aşa c petreceam cu tot sufletul, din toate
puterile, ca şi cum aceasta ar fi fost ultima petrecere. Iar eu aveam
tinere e pentru doi, nu pentru unul, într-atâta ardea sângele în
mine. Nu vorbeam niciodat de ceasul bun sau r u, era vreun
62
prilej de petrecere, apoi ine-te petrecere. De multe ori mi-era
sufletul tare mâhnit şi n-aveam chef de nimic, dar când nimeream
la câte o petrecere nu mai era nimeni ca mine, chiuiam, beam,
oho! Se întâmpla s fiu trist în sufletul meu, dar îl înveseleam pe
cel mai trist. Iar printre fete treceam drept cel mai vesel fl c u din
sat.
— Eh, tu, Szymek, Szymek! ţum reuşeşti tu s ne înveseleşti.
Nici Ţła ek, nici Łukasz nu te fac s râzi atâta. Parc l-ai avea pe
dracul în tine. Hi! hi! hi!
Fiindc fetelor le place s le înveseleşti mai întâi. ţ ci dac le-ai
înveselit, e ca şi cum le-ai luat şi p catele. Dup aceea nu mai era
aşa de greu s-o îndupleci. Te-ai întâlnit cu ea când ducea prânzul
pe câmp, ai condus-o o bucat de drum şi seara erai de-acum
lâng ea pe malul râului sau în gr din . Şi nu se mai temea de
p cat, c ci în tinere e dac se p c tuieşte e un p cat iertat. Şi
dac voiai s vezi ceva, î i ar ta. Sau la biseric , în timpul slujbei,
te lipeai de câte o fat şi îi şopteai la ureche:
— Wikcia, s te culci disear în şur .
Şi nici poarta nu scâr âia, nici câinele nu l tra, iar scara în
şura de fân era deja pus . Iar fânul era proasp t adus de pe lunc
de p rea c fata i-a aşternut toat lunca sub tine. Şi ca dintr-o
lunc în miez de var ieşea din ea c ldura. Iar sângele fierbea în ea
aşa de tare de credeai c ârâie cosaşii prin fân.
Sau te duceai pe la prânz pe malul apei, unde se scald fetele.
ţ ci cele mai multe se sc ldau goale, rar vedeai câte una în
c maş . Râul era foarte curat, parc te mângâia pe piele, aşa c de
ce s-ar fi ruşinat. Sc ldam caii în râu şi nu s-a întâmplat vreodat
s ia vreunul rap n. Gâştele, ra ele se duceau singure la ap , nu
trebuia s le duc cineva: Peştii pluteau aproape pe luciul apei. Iar
dac te uitai pe fundul apei, i se tulburau ochii de atâtea
pietricele. Puteai s te aşezi pe mal şi s te ui i la nesfârşire la ap
şi chiar s te gândeşti c se scurge precum via a. Într-atâta era de
curat .
Şi piuiau, şi ipau! De departe ştiai unde se scald fetele. Apa,
dac le ajungea la buric, c nu erau prea multe care s ştie s
înoate. Aşa c mai degrab se hârjoneau între ele, decât se
sc ldau. Se stropeau, se r sturnau, se azvârleau în ap , îşi
aruncau ap peste umeri sau se trânteau pe spate, l sându-se
duse pe undele somnoroase. Nici nu te vedeau c stai pe mal,
dup s lcii, sau dup ml ji, şi te ui i la piepturile, bur ile, şoldurile
lor învolburate în ap . Pân când vreuna din ele te z rea şi începea
63
s strige:
— Ascunde i-v fetelor! Dup salcie e Szymek!
— Neruşinatul! Desfrânatul!
— Popa n-o s te ierte de p cate!
— De parc n-ai şti ce are o fat ! Uit -te, dac vrei s vezi!
— Pleac de aici, Szymek! Pleac !
— ţum s nu, numai c plec cu boarfele Zosiei. Vino aici,
Zosia, dup mlaj , dac vrei s i le dau.
— D -mi-le, Szymek! ţ te spun mamei şi te snopeşte cu
v traiul. Nu m mai uit niciodat la tine. Şi nici la petrecere nu
mai dansez cu tine! D -mi-le, Szymek, d -mi-le. Żas -mi cel pu in
fusta, c am s plâng.
— Vino, Zośka, vino, dac te v d numai pe tine şi nu pe toate,
n-o s fie aşa de mare p catul.
Şi Zosia, sup rat , furioas , venea. Dar cum se apropia de
mlaj , iar şi o lua înapoi.
— Vino aici, Zosia, aici, sub arini, şi i le dau. żai f câ iva paşi
şi i le dau. Înc pu in. Uite, aici la soare. Nu, aici la umbr . Nu te
mai ruşina atâta, de mine n-ai de ce s te ruşinezi, iar fetele nu se
mai v d. Że auzi cum se scald ?
Iar Zosia venea. Tot mai aproape, mai aproape.
Iarna mergeam la clac unde se sc rm nau penele, se descojea
maz rea. Se adunau acolo fetele, b ie ii, b trânii. Serile erau lungi,
nu prea aveai ce face, aşa c cel pu in ascultai tot felul de poveşti
cu vedenii, cu draci, cu vr jitoare, c ci pe vremuri era plin satul
de-astea, tr iau împreun cu oamenii, cu viet ile. Iar când se
f cea târziu trebuia s mergem spre case. Şi se ştie c duhurile,
dracii, vr jitoarele umbl numai noaptea şi se leag mai mult de
fete. Dac fetele st teau prin vecini, înc nu era aşa de r u. Ieşea
gazda cu un felinar în fa a casei, îi lumina drumul pân când
auzea cum se închide uşa de la casa vecin . Dar alea care st teau
mai departe trebuiau conduse. Aşa c alegeam câte una care se
temea mai mult sau locuia mai departe. ż ştiau c pot s merg
pân la cap tul p mântului în cele mai negre nop i, c ci nu
credeam în niciun fel de duhuri, draci sau vr jitoare, doar c -mi
pl cea s ascult ce necazuri le-au f cut altora. Sau venea chiar
fata:
— Szymuś, m conduci? ţu tine nu mi-e fric .
Sau zicea gazda:
— Du-o, Szymek, pe żagda, fata st tocmai lâng p dure, îi e
fric s mearg singur .
64
 Şi cum nimic nu te apropie mai mult decât teama sau drumul
lung, fata se lipea de tine de cum trecea pragul, se b ga sub
um rul t u, îşi ascundea capul, iar tu o strângeai cât mai tare cu
bra ul. Z pada scâr âia sub picioare. Żinişte, pustietate, pe nic ieri
niciun suflet viu, aşa c dup câ iva paşi puteai de acum s-o
s ru i. Ridicai ochii în sus, vedeai cerul înstelat aşa c te opreai s
priveşti la stele. ţare-i a ta? Ailalt e a mea. Ce aproape sunt una
de alta. Şi iar şi un s rut, acuma ca între stele. Şi aşa mergeai,
dup stele, pân la casa ei. Iar dac b trânii dormeau duşi,
nimereai sub plapuma fetei.
Deşi îmi pl cea mai mult vara decât iarna. Vara toate sunt larg
deschise, gr dinile, luncile, lanurile, p durea, snopii, claiele,
crângurile. N-ai nevoie de cas , î i ajunge cerul deasupra capului.
Vara fetele au sângele mai fierbinte, c se înc lzeşte pe câmp. Vara
nici nu trebuie s alergi dup ele, vin singure spre tine. ţâteodat
tragi cu coasa în lanul t u de orz, iar ea taie cu secera, al turi, în
lanul ei de grâu. Aşa c ajungea s treci din orzul t u în grâul ei:
— S te ajut, Hana?
Sau o auzeai:
— Vino, Szymuś, aici. ţât mai e nesecerat.
Iar grâul n-are nevoie de prea multe vorbe. Grâul e ca un pat
preg tit. Grâul e fierbinte, deasupra te arde soarele, fata se întinde
şi tu o iei cu spice, cu gr un e, arzând, de parc ai scoate cu
mâinile goale pâinea din cuptor.
Dracul m-a pus s sem n grâul pe partea cealalt a drumului.
Voiam s pun acolo cartofi, dar a venit Antek źwiecień s -i
împrumut hârle ul şi aşa, din vorb în vorb , ce pui, ce semeni şi
c -i p cat de un p mânt aşa de bun s -l semeni cu cartofi, c -i
prea scump p mântul. ţartofii po i s -i pui unde vrei. Acolo e un
p mânt bun pentru grâu. E întins ca în palm , nici n-o s
munceşti prea mult, iar anul se zice c va fi bun pentru grâu. Uite,
berzele nu se gândesc s plece. Pune acolo grâu. O s vezi ce grâu
o s ai. Şi s-a f cut, n-am ce zice. Paiul s-a f cut înalt, spic lâng
spic, ca degetele la mâini, gr un ele mari, grase. ţine trecea pe
acolo zicea, uite ce grâu frumos, o s ai gr un e de aur. Era o
pl cere s -l coseşti. De fapt am avut şi o vreme frumoas , parc s-
a întrecut cu grâul. Doar o dat a stropit o ploicic , dar n-a apucat
nici s -l ude pe câine pe coad . Am început s -mi fac socoteala de
câ i saci am nevoie, dup ce-l treier, cât las pentru mine şi cât
vând. Da, b iat bun Antek źwiecień, trebuie s -i dau de b ut. Îi
dau dup ce aduc grâul de pe câmp.
65
 Toat sâmb ta, pân noaptea târziu, l-am tot c rat acas ,
ziceam c luni o s termin treaba. Duminica se mai odihneşte şi
calul, îi dau nişte ov z, luni o s -mi umble ca o maşin . Dar şi eu
o s prind mai mult putere dup o duminic .
Duminica s-a întâmplat s fie tocmai praznicul pentru hramul
bisericii żaicii Domnului. Şi, cum din copil rie mi-au pl cut
praznicele, m-am dus. Dar nu mai sunt praznicele de alt dat .
Dac mai erau dou , trei c ru e, restul maşini, motociclete. Şi mai
mult lume str in , decât cunoscut . Nici nu ştii, de unde vin şi
pentru ce? Covrigi f r niciun gust, ap , prafuri şi f in , dar pe
vremuri aveai de care voiai. ţa s cumperi, nu mai g seşti nici pe
jum tate din ce era pe timpuri. Pe timpuri erau dou , trei rânduri
de tarabe în jurul zidului bisericii, toate pline vârf, ca s nu mai zic
ce de bun t i erau. ţhiar dac nu erai copil, i se scurgeau ochii
dup ele. Puteai s - i cumperi ce- i dorea inima. Şi viet i de tot
felul, din câte exist pe lume. Şi sfin i, câ i exist . Pe żaica
Domnului o aveai mare, mic , cu basma în cap, cu cununi , cu
coroan , cu Pruncul în mâini, f r el. Pe Hristos îl aveai pe cruce
şi c zut sub cruce, pe Golgota, cu miel, înviat. ż t nii, m rgele,
tot felul de m run işuri, ţa s nu mai vorbesc de muzicu e, s bii,
trompete, fluiere, tot ce poate s -şi doreasc un copil, astea le
g seai pe orice tarab . Puteai s - i cumperi crem pentru b t turi
şi crem de ghete, piatr de ascu it cu itele. Puteai s ascul i
povestiri din r zboi, ca şi nout i din lumea larg . Aici î i cântau
despre tâlhari, despre haiduci, despre copii r i care şi-au gonit
p rin ii de la casele lor, ca şi despre p cate şi mai mari. Dincolo î i
preziceau ce se va întâmpla peste un an, peste zece sau peste o
sut . Puteai s joci la loterie, s - i încerci norocul sau s tragi la
int . Dac te durea vreun dinte, aici avea cine s i-l scoat . ţa
amintire, puteai s - i faci o poz , în avion, pe c mil , în uniform
de general, sau al turi de o domnişoar de carton cu inima scoas .
Dar ast zi? Doar s le ia banii la oameni. Iar oamenii, ca
maimu ele, po i s -i ademeneşti cu orice. Şi cump r , cump r ce
le cade sub ochi, c n-ai loc s te apropii de tarabe. M-am gândit şi
eu s cump r ceva, dar pentru cine?
Mi-am cump rat doar o iconi cu żaica Domnului în rochie
albastr . ţu ani în urm i-am spart mamei una la fel, adus dintr-
un pelerinaj, înc de pe vremea când nu era m ritat . D deam
dup muşte, c umpluser odaia de nu puteai s stai în ea, şi
pişcau aşa de r u, de parc era înainte de ploaie. żama preg tea
prânzul, iar żaica Domnului st tea ag at pe perete. Şi chiar pe
66
ea s-a aşezat musca. ţând am dat cu palma, musca, p c toasa, a
zburat, iar Maica Domnului a c zut jos. Am r mas ca de piatr , iar
mama a strigat:
— Hristoase, s-a spart!
Şi m-a privit cu nişte ochi de parc i-am pricinuit cea mai mare
durere. Apoi a scos din lad o cârp alb , curat , şi a început s
adune cioburile risipite. Poate c plângea, dar nu i-am v zut ochii,
c st tea cu fa a în p mânt.
— Î i cump r una la fel, i-am zis dup o clip .
— ţe s mai cumperi, mi-a r spuns cu triste e. Ża iconi a asta
m rugam pentru voi to i. Ea ştia totul.
Am c utat, dup aceea, la toate târgurile, dar una la fel n-am
mai întâlnit. Apoi a venit r zboiul. Iar dup r zboi mergeam tot
mai rar la praznicele astea. Şi nici praznicele nu mai erau ca pe
vremuri, cu greu mai g seai iconi e, nici vorb de una la fel. Şi deşi
între timp mama murise, tot m mai gândeam la iconi a spart .
Apoi m-am dus s trag la int , s v d ce ochi mai am. Din
copil rie mi-a pl cut s trag la int în zilele de iarmaroc. Am v zut
c merge, ca în timpurile de demult. Am tras de cinci ori şi toate
au mers la int . Ia, d , domnule, florile acelea, c se tr gea în
nişte flori de hârtie, mai bine zis în a a de care erau atârnate
florile. Era şi un scut, un cerc negru, ca o farfurie, dar scutul îl
nimereşte orice nepriceput şi nici nu câştigi nimic. În schimb
fiecare floare atins este a ta. Oamenii, cum se îngr m desc de
obicei la tir, mucoşi, fl c i, fete, de-abia îşi ineau sufletul. Iar cel
cu tirul a dat s smulg arma din mâinile mele.
— D arma, domnule, las -i pe copii s se distreze.
Dar, de-al dracului, i-am spus s -mi mai dea cinci cartuşe. Şi
iar şi le-am nimerit pe toate. Florile le-am dat Irk i źwiatkoszczan,
c ci dintre fetele din sat ea îmi pl cea cel mai mult.
— ine-le, Iruś, c fl c ul t u nici gând s le nimereasc . ştia
sunt b ie ii de ast zi.
A s rit în sus de bucurie şi m-a s rutat pe obraz, c şi ea se
uita, cu Zbyszek al ei, cum tr geam la int .
Pân la urm am cump rat dou leg turi de covrigi, c dup -
amiaz m-a chemat Stach Sobieraj la televizor, iar Darek al lui îmi
zice nene, şi mereu m roag s -i vorbesc despre luptele de
partizani, deşi îi povestesc mereu aceleaşi lucruri. Îi zic câteodat :
— Dariuś, nu mai in minte.
— Atunci povesteşte-mi ce ii minte.
Sau:
67
 — Despre asta i-am mai povestit.
— Atunci mai povesteşte-mi înc o dat – şi îşi deschidea şi
gura ca s m aud .
żai ales s -i povestesc dac am omorât pe cineva şi cum a fost.
Şi cum s nu-i duci copilului m car nişte covrigi.
Mi-am f cut pentru prânz nişte varz cu piept afumat. A ieşit o
mâncare foarte bun . Am mâncat câte dou farfurii, una cu varz
şi una cu piept afumat şi pâine. Am v zut c i-a pl cut şi lui
żichał.
— Î i place? l-am întrebat.
Dar, ca de obicei, n-a r spuns nimic. Am sp lat farfuriile. ż-am
uitat pe la vite. Şi am început s m îmbrac ca s merg la televizor.
Dar, când ies pe uli , v d c ranii pleac pe câmp. Erau cu
carele Stach Partyka, Ţarański, Socha. żai erau şi al ii.
— Tu ce faci? m întreab Heniek żaszczyk. Nu sta aşa. Du-te,
dezbrac -te şi hai pe câmp. Nu vezi ce nori se apropie, vine ploaia.
S mai aducem un car, dou , de pe câmp.
ż uit pe cer, ce li s-o fi n z rit? Soarele str luceşte, cerul pare
curat. Dinspre apus parc se întunec ceva, dar poate s fie şi un
semn de vreme bun . Sau poate s treac pe al turi.
— Ce- i veni cu ploaia? zic eu. Uit -te pe cer.
— Nu te mai uita pe cer, au zis la radio.
A dat bice la cai şi a plecat.
M-am oprit, m-am gândit, într-adev r ar fi p cat de grâu dac l-
ar ploua. Grâul s-a f cut ca niciodat . Iar tu nu po i s ştii, poate
doar s stropeasc pu in, dar poate şi s se reverse ca din g leat .
Şi dac plou , ce faci, stai la geam şi te ui i la cer, nec jit c i-a
r mas grâul pe câmp. Şi când i se pare c st ca s se opreasc ,
numai c auzi cocoşul lui żazsczyk cum cânt , semn c plou mai
departe. Cotoiul nu se mai d jos de pe vatr , lua-l-ar dracu’! Iar
grâul t u st pe câmp sub ploaie, de i se rupe inima.
Pe lâng asta, de curând am visat-o pe mama. Fr mânta
aluatul pentru pâine, dar într-o covat cât jum tate de odaie c n-
aveai loc unde s stai, ne îngr m diser m pe lâng pere i. żama
era mult mai tân r decât atunci când a murit. Numai într-o
c maş , descul , asudat , sudoarea îi curgea de pe fa , st tea
aplecat deasupra cove ii cu mâinile pân peste coate înfipte în
coc . Dar aluatul nu-i ieşea. Amesteca, amesteca, şi apa nu intra
deloc în f in .
— Poate c ar trebui s-o ajut m, am zis, ar merge treaba mai
repede?
68
 — Ż sa i, asta-i pedeapsa mea, a zis mama.
Ża care tata a r spuns:
— Aşa-i pe lumea cealalt , ce-ai f cut pe lumea asta, faci şi
acolo. ż duc şi eu s ad p calul.
Şi s-a dus. Iar la fereastr s-a aşezat cineva cu spatele, cred c
era żichał, c nu i se vedea fa a. Nu ştiu dac era b trân sau
tân r. Era îmbr cat într-un costum nou, în picioare avea pantofi
de lac, iar pe cap o p l rie veche pe care şi-o punea tata la treieriş,
ca s nu-i intre pleava în p r. Doar dup p l rie puteai s - i dai
seama c e żichał. Dar nu îndr zneam s -l întreb dac e el. Şi
parc nici el nu-şi d dea seama c e între noi, ci numai se uita în
dep rtare. Pân când n-a strigat mama:
— Scoate, fiule, p l ria aia din cap. Nu r ni inima mamei. Vezi
c fr mânt aluatul pentru pâine.
La care Antek îi zice mamei cu un glas stins:
— Întreab -l dac -i plac lipiile. Żui żichał îi pl ceau.
Dintr-odat s-a auzit cum plânge un copil în leag n.
De unde o fi ap rut leag nul? Noi n-am avut în cas . żama s-a
ridicat de lâng covat şi a scos copilul din leag n. P rea c e
żichał mic, deşi şi la de lâng fereastr tot mai st tea şi, dac ar
fi fost żichał, şi-ar fi întors capul la plânsul lui. ţ ci plânsul t u îl
recunoşti chiar dac trec anii.
— Oh, a f cut pe el, micu ul, a zis mama, şi şi-a scos de sub
c maş un piept tân r ca de fat , vârându-l copilului în gur .
Atunci a intrat tata şi a zis:
— Ei, vine ţr ciunul. Ar trebui s aducem pâinea din pod. Du-
te tu, Szymek.
Când mi-am adus aminte de cuvintele astea, n-am mai
aşteptat, mi-am înh mat calul şi la drum.
Cu primul car n-am aşteptat mult ca s ies din câmp pe drum.
Au trecut o maşin , dou , trei, apoi iar şi câteva şi a r mas
drumul liber şi de abia în dep rtare se mai vedeau nişte maşini. I-
am dat bice calului şi s-a urcat pe asfalt; e adev rat, cei din maşini
claxonau ca nişte câini turba i c le-am ieşit în drum, dar, lua-v-ar
dracu’, frâna i, c drumul e şi pentru cai şi c ru e.
Dar cu al doilea car n-a mai fost aşa de uşor. Se însera, erau tot
mai multe maşini care se ineau lan , iar cu un car înc rcat pân
sus cu snopi şi cu un singur cal, nu ieşi chiar aşa de uşor de pe
un drum de ar pe asfalt. ţ ci drumul e mai sus decât câmpul şi
trebuie s-o iei imediat spre stânga.
M-am dat jos din car, am luat calul de frâu şi l-am tras dup
69
mine. Pas cu pas, de parc coboram într-o pr pastie, şi la fiece
pas, prrr! Stai! Prin fa a noastr maşinile treceau una dup alta,
claxonând, f când semne cu farurile. ţalul tr gea înainte, dar
carul, cu ro ile din spate r mase jos, pe drumul de ar , îl inea pe
loc. ineam strâns calul, m trecuser toate sudorile. Şi calului îi
curgeau balele spumoase din gur . Dar pân la urm am reuşit s
ieşim. Dac nu erau maşinile, scoteam în drum trei care, nu unul.
Când am venit cu al treilea car îl v d pe b trânul źuś c st în
fa a drumului cu snopii şi aşteapt . Acuma maşinile mergeau una
dup alta, în ambele sensuri, nici gând s te strecori printre ele.
De parc ar fi venit furtuna, într-atâta n p diser drumul.
— ţe, nu te las s treci? îl întreb pe b trân.
— Da, nu m las .
— Stai de mult vreme?
— Da, stau.
— Ai încercat?
— Da, am încercat.
— Şi?
— Nimic. Nu vezi c stau?
— Şi ce facem, aştept m pân diminea ?
— Da, aştept m, ce po i s faci?
— S mergem!
— Du-te!
— S -i ia dracu’! Scot oiştea şi dau în ei!
— Dac nu-i birui cu r bdarea, nici cu oiştea n-o s birui. ine
m t niile, roag -te şi- i trece mânia. ţând trebuie s m duc la
prim rie, la cooperativ , iau cu mine m t niile, le scot şi
rug ciune dup rug ciune, rug ciune dup rug ciune, oricât ar
trebui s aştept, tot rugându-m , trece timpul. Vrei?
— D -le dracului de m t nii!
— Nu- i bate joc de cele sfinte, c ne las şi Dumnezeu. Şi doar
el ne-a mai r mas.
żai r u decât pe maşini m înfuriasem pe źuś. ţ venise
înaintea mea la drum. Acum şedea, de parc n-ar avea nicio
treab , pe snopi; biciul, frâul şi le-a pus între picioare, iar între
degete îşi tot învârtea m t niile, de parc ar şedea pe lavi a din
fa a casei. Şi când şezi pe lavi a din fa a casei, vremea î i şade la
picioare ca un câine care se gândeşte la via a de apoi. Ża urma
urmelor, avea peste optzeci de ani, muierea i-a murit de mult,
b ie ii i-au plecat la oraş, aşa c n-avea unde s se gr beasc . Iar
eu voiam s mai aduc un car, la o adic , dac reuşeam, chiar
70
dou . Odat ce s-a dus duminica, cel pu in s aduc grâul de pe
câmp. Şi cerul se întuneca tot mai mult, dinspre apus veneau nori
grei.
Peste pu in timp vine şi żarzec Wicek, şi el cu carul plin de
snopi.
— Sta i aici?
— St m.
— Prrr! A oprit calul, lovindu-se cu oiştea de snopii mei. Se vede
treaba c e de stat. Unde s-or duce diavolii? ştia n-au cas ? Nu
mai po i face nimic duminica. Ar trebui s se n scoceasc o alt zi
pentru duminic .
— Doar dac ar veni alt Dumnezeu, s-a r stit la el źuś.
— S vin , dac tot trebuie s vin !
Apoi a venit şi Heniek żaszczyk cu Terenia lui. Şi iar şi:
— Sta i aici?
— St m.
Îmi pl cea Terenia. ţe p cat c nu m-am n scut cu dou zeci de
ani mai târziu. żi se strângea inima când vedeam o femeie aşa de
frumoas trudind la seceriş. V zându-ne c st m, s-a dat jos de pe
snopi.
— ż duc, Heniuś, trebuie s al ptez copilul. ţ voi nu ştiu cât
o s aştepta i aici.
Şi a luat-o pe scurt tur peste câmp.
Iar maşinile treceau f r încetare. De parc erau trase de un
şnur. Între timp au mai venit cu carele Syta, Ţarański, Franek
Jędrys, şi tot aceeaşi întrebare:
— Sta i aici?
— St m.
ţa şi cum ar zice bun ziua, iar noi, bun s v fie inima.
Se f cuse un rând de vreo zece care, cu źuś în fa pe post de
observator.
— Uit -te Ţartłomei, uit -te! ţum se face pu in loc, d bice la
cai, şi sus!
— ż uit, m uit, r spunse el moroc nos. Dar nu vede i? Trec
una dup alta. Sunt eu de vin , domnule, c li s-a urât în cas ? Şi
dup o clip , cu un glas mai blând: ż i Szymek, de ce or fi atât de
ciudat vopsite? ţu verde, roşu, Dumnezeu mai ştie cu ce? Şi caii
se deosebesc între ei, dar ştia aşa se nasc. Deşi odat ho ii au
furat patru cai de la curte şi au vopsit doi în negru şi doi în
castaniu. S-au dus la iarmaroc şi poate c i-ar fi vândut, c aveau
cump r tori. Dar a început s picure ploaia. Şi s vezi minune,
71
caii îşi schimb culoarea. Din negri se fac şargi, iar din castanii –
suri. Dac era o vreme ca azi, sunt sigur c i-ar fi vândut. Dar
mâine, cine ştie. ţred c plou . Deşi stora din maşini le e totuna,
plou sau nu plou , c stau în untru şi nici nu-şi scot capul.
ştia v d lumea. Nu ca mine, care am v zut lumea numai când am
fost la r zboi. Sau când m duceam la iarmaroc. Dar pentru asta
trebuia s aştept s se fac castrave ii. ţând se f ceau castrave ii,
se g tea femeia şi hai, la źarasin, c acolo se vindeau mai bine
castrave ii. Şi cum îi vindeam, hai la cârcium . ţ Walerka mea
era o femeie ca pu ine altele. Nu i-ar fi b ut orice poşirc . Numai
rom. Ovreiul o cunoştea şi nici nu mai întreba. Şi dup ce bea
pu in, începea s cânte. Avea un glas de privighetoare. ţâteodat
se ducea tot ce luam pe castrave i. Dar ce varz ştia s g teasc !
T ia ridichi, usturoi, ceap , punea pu in chimion, la care mai
punea nişte sl nin sau şorici. Şi dup ce o fierbea bine, o scotea
afar în ger. Şi acolo r mânea peste noapte. Iar a doua zi iar şi
f cea focul şi b ga varza în cuptor. żâncam câte o s pt mân . Iar
când a murit mi-a zis, Ţartuś, ai totul sp lat şi c lcat. i-am v ruit
şi casa. Am vrut s - i fac şi varz pentru o s pt mân , dar nu m-a
l sat Dumnezeu. i-o faci singur.
— Żas vorba, Ţartłomei, mai bine uit -te cum ne strecur m, i-
am zis, dar aşa ca s nu-l sup r pe moş.
S-a oprit din vorb şi s-a chircit parc , dar din spate nu- i
d deai seama dac s-a chircit din pricina oboselii, tot uitându-se
dup maşini, sau fiindc a început s se roage.
— Ei, Ţartłomei! Ai adormit?!
— ţum s adorm? S-a întors mânios spre mine. Ce crezi,
domnule, c n-am stat în post? Oho! Nici nu erai în lume când
eram deja soldat.
Dar dup o clip , ar tând cu biciul spre drum, mi-a zis cu o
voce mai potolit :
— Uit -te, m i Szymek, cum o goneşte la roşu pe aia verde. Iar
sta nu se las . Vezi ce a dracului e, deşi e mai mic .
Dintr-odat numai c -l auzim pe Franek Jędrys:
— Ei, acolo! Fi i cu b gare de seam ! Dup ce trece aia roşie
putem s ieşim în drum. ţum trece maşina, źuś s dea bice la cal.
Iar tu, Szymek, dup el!
Se vedea desluşit c dup ultima maşin nu mai vine nimic şi
de-abia la cotitur a ap rut una. żi-am strâns frâurile în mân ,
am ridicat biciul gata s lovesc calul şi, sus!, dup źuś, car dup
car.
72
 — Acuma, Ţartłomei! Hai! Porneşte! Sus!
Dar în loc ca s trag h urile, mai întâi şi le-a trecut dintr-o
mân în alta şi nici n-a tras ca lumea de ele, doar le-a ridicat, ca şi
cum s-ar fi ridicat de pe lavi , c ci nici iapa n-a priceput bine ce
vrea. Şi de abia dup aceea a strigat la cal. Dar şi strig tul sta era
aşa de slab, de parc pornea cu plugul s are. Aşa c iapa de abia
s-a încordat, a pornit carul, dar a trebuit s-o opreasc , c a pornit
prea târziu. żaşina de la cotitur ajunsese în fa a carului, iar
dup ea, ca un şarpe, veneau tot alte maşini, una dup alta.
— S le ia dracu’! m-am r stit la źuś. Cu atât mai mult cu cât
pornisem înaintea lui şi m-am b gat cu oiştea în snopii din carul
lui, încât era s -şi frâng gâtul şi calul. Unde dracu’ ai fost soldat?
ţum eşti mototol, o zi n-ai fi luptat. De mult ai fi fost în p mânt! Şi
dracul te-a adus în fa , nu puteai s vii mai la urm . De punea
iapa picioarele pe asfalt, acuma eram sus. Trebuia s-o atingi cu
biciul, nu cu h urile. Trebuia s -i dai bice, s nu- i fie mil !
Şi de furie, am tras cu toat puterea de frâu, c era s i se rup
c pe eala, şi i-am mai dat una, c nu-i chiar aşa de uşor s dai
înapoi un car înc rcat cu snopi.
Erau furioşi şi al ii, care st teau pe lâng care.
— żama lui de boşorog!
— Lua-l-ar dracu’!
— Nu puteai s te gr beşti!?
— Trebuia s - i mai faci şi cruce!
— Se aşaz câte un crucifix de sta şi st ca un stâlp! Nici s -l
ocoleşti nu po i!
— żai bine d ortu’ popii, decât s cari snopi!
— Sau adu- i feciorii de la oraş, s munceasc ei!
— i-a mai r mas de tr it cât negru sub unghie, şi nu te mai
saturi de p mânt! O s ai destul în groap !
— żai bine ar da p mântul la stat, decât s -l chinuiasc !
— ţic satul trebuie s se ridice! P i cum s se ridice când
sunt atâ ia boşorogi pe drumul lui!
Înjur turi, blesteme, tot felul de vorbe se rostogoleau spre źuś.
Iar el s-a chircit, şi-a b gat capul între umeri şi aştepta s treac t
furtuna. Sau poate învârtea pe degete m t niile, ca atunci când
aşteapt la prim rie sau la cooperativ s -i vin rândul. Pân la
urm mi s-a f cut mil de moş, mi-a mai trecut mânia, c ci, la o
adic , nu e el vinovat, aşa c i-am zis:
— Ascult , Ţartłomei! Treci tu în carul meu şi încerc eu s - i
scot carul în drum.
73
 Nu b nuiam c asta o s -l ating atât de adânc la inim .
— De ce s trec? ţe, nu mi-e bine în carul meu? Plug resc de
mai mult vreme decât tine. Şi iug re am mai multe decât tine.
Nimeni nu ar , nu seam n pentru mine şi nimeni n-o s mearg
cu carul meu. Am optzeci şi doi de ani, aşa c am avut vreme s
înv plug ria.
Ża care unul dintre rani i-a r spuns:
— Optzeci şi doi de ani şi- i pare r u dup via , fir-ai s fii!
Iar unul a pocnit din bici de au trecut fiorii prin cai. źuś s-a
întors încet spre care, s-a uitat ciudat şi a zis:
— Nu de via , de iap .
Şi dintr-odat parc s-au ruşinat cu to ii. Nimeni n-a mai zis
niciun cuvânt, nici da, nici ba. Unul a tras uşurel de h uri, prrr!
şi nu pentru c ar fi pornit vreun cal, ci doar aşa. Şi nici ca s
fumeze nu şi-a b gat nimeni mâna dup punga cu tutun, şi doar
cu asta scapi când nu mai ai ce spune sau sim i c te doare
sufletul. Iar źuś slobozise atâta mil , nu de oameni, ci aşa,
îndeobşte.
— Are optsprezece ani, domnule, şi înc e bine c mai trage.
ţ ci optsprezece ani la cai e tot atâta cât zece la câini, iar la
oameni, cât le e scris. Numai corbii tr iesc mai mult. Dar unde mai
vezi acuma corbi? Ciori, st ncu e, atâta doar c oamenii s-au
obişnuit s le spun la toate corbi. O dat , domnule, era s -mi
moar . Aram ogorul, când o v d c începe s se opreasc , s nu
mai trag . Am ars-o cu vârful biciului. Dar în loc s porneasc ,
zdup, îmi cade în genunchi şi apoi se pr v leşte într-o parte. M-am
repezit la ea, m gândeam c poate i-o fi intrat vreun ghimpe. Îmi
zic, s încerc cu biciul. Îi ard câteva, dar v d, domnule, c ea d s
moar , nici vorb de ghimpe. Şi-a întins capul, dar nu mai poate
s se scoale. ţe s m fac? Sf tuieşte-m , Doamne, îmi moare
iapa. Dar cerul era surd. Numai ciorile, cra, cra, cra! Aşa c m-am
aplecat, i-am pus capul pe genunchii mei, l-am mângâiat şi am
început s m rog de ea s se scoale, s nu m lase în mijlocul
ogorului. Zic, s murim împreun . Scoal -te, am muncit atâ ia ani
împreun şi s nu murim tot aşa? żai venim o dat , de dou ori
aici, şi termin m ogorul. ţ poate ne las ţel de Sus s ar m
ogorul sta. Cel pu in atât. Scoal -te. Şi s-a sculat.
A început s fârnâiasc , s tuşeasc , a început s se bat cu
palma peste piept, c parc era ceva ce nu voia s ias , pân la
urm , a scuipat şi, iar şi, întorcându-se spre care, a continuat:
— Iar odat , domnule, povestea bunicul meu, żikolai, c
74
demult, pe vremuri, Dumnezeu s-a hot rât s împart bog iile. I-a
chemat pe to i oamenii de pe p mânt, pe to i câ i erau, c voia s
împart cu dreptate. Dar primii care au venit erau boierii, juzii,
negustorii şi al i bog taşi. Veniser cu tr suri, cu c leşti. Şi înc în
goan mare, se rupeau bicele pe cai. Iar ranii, cum vin ranii,
chiar dac avea vreunul câte un cal, îi era mil de el, aşa c tot pe
jos venea. Dar pân la Domnul Dumnezeu e o bucat bun de
drum. Aşa c atunci când au venit, Dumnezeu deja împ r ise toate
bog iile. S-a mâhnit Dumnezeu mult când a v zut c mai sunt
oameni, c ci ceilal i i-au spus c al ii nu mai sunt. Şi unde a mai
v zut c ranii erau prost îmbr ca i. În picioare opinci din coaj
de tei, pe umeri c m şi de cânep , la mijloc lega i cu curmei. N-
aveau nici şepci, ca s le scoat în fa a lui Dumnezeu. V zând
toate acestea, s-a am rât şi mai r u Domnul Dumnezeu.
— ţe s v dau, omule ii mei iubi i? zice. Am împ r it tot ce am
avut. Mi-a mai r mas doar coroana de spini şi bucata asta de
pânz pe care o am pe mine. Am r mas s rac ca şi voi.
Şi cum st tea, cu mâna sub barb , şi-a aplecat capul şi a
început s se gândeasc . V zând ranii c nu iese nimic din asta,
unul dintre ei zise:
— Ce s mai facem, ne ducem, Doamne.
La care Dumnezeu nu-i l s s plece şi zise:
— Aştepta i. V dau pu in din r bdarea mea. Żua i-o cu voi şi
cu ea ve i birui orice. ţ ci de r bdare are mai mult nevoie omul
decât de bog ii.
Şi a c zut źuś pe gânduri, uitându-se la maşinile care treceau
una dup alta. Şi dup el şi ceilal i de lâng care şi-au a intit
privirile spre maşini. Şi poate c erau mai pu in mânioşi pe
maşinile care treceau. Deodat , ar tând cu biciul spre drum, źuś
strig :
— Oh, dou sute!
— Ce, dou sute? m-am mirat.
— Au trecut dou sute de maşini.
— żai stai s le mai numeri? P cat de timp, nu merit .
— Dac nu po i s faci altceva, te apuci s le numeri. Tat l
meu, fie-i râna uşoar , mereu îmi spunea, num r , num r ,
fiule, poate c o s ai nevoie. Aşa, odat , domnule, era într-o
duminic de var , st team tol ni i în livad sub un m r, eram înc
fl c u. Tata şi-a tras p l ria peste frunte, m gândeam c doarme.
Dar, dintr-odat numai c -l aud:
— Trei mii cinci sute optzeci şi trei.
75
 — Ce-i cu trei mii cinci sute optzeci şi trei, tat ? îl întreb,
gândindu-m c a visat ceva.
— Atâtea mere sunt în pom, îmi zice.
— De unde ştii?
— Le-am num rat. Num r totdeauna când m apas ceva pe
suflet. Num r şi tu. Începe cu zmeura, nu sunt prea multe în
zmeurar, n-o s te oboseşti prea mult. Apoi încearc s numeri
porumbele din porumbar. Dup aceea s iei un mac şi s numeri
câte boabe are. Urc -te pe vreun dâmb şi num r ogoarele, luncile,
haturile. Şi num r tot ce- i apare în fa a ochilor, porumbei, nori,
oameni la înmormânt ri, ulucile din garduri, pietrele din râu.
Numai s nu stai degeaba. Iar dac ai s reuşeşti într-o noapte s
numeri stelele de pe cer, atunci ai s po i spune c eşti un om
r bd tor şi ai s le birui pe toate. Eu n-am reuşit, dar tu încearc ,
poate ai s reuşeşti.
— Ei, Ţartłomei! a strigat cineva de la carele din spate. Uite c
s-au mai r rit, d -i drumul!
Deşi nu se vedea nicio r rire. żaşinile mergeau tot mai strânse
între ele. Într-atâta s-au înghesuit c au început s claxoneze, s -
şi fac semne cu lumini, s frâneze una dup alta.
— Nu te las , tâlharii, s cari grâul de pe câmp! a strigat Wicek
żarzec în spatele meu. Dar de mâncat, ar mânca. Şi mereu se
plâng c nu le ajunge!
żânia a început din nou s se reverse din care.
— S-au înmul it, ai dracului, ca şerpii!
— ţe şerpi, Wincenty, ce şerpi, ştia sunt ca ciuma!
— N-o fi un Dumnezeu şi pentru ei?!
— ţe s fac Dumnezeu cu ştia?! Dumnezeu a f cut lumea
f r maşini! żaşinile diavolul trebuie c le-a f cut.
— D -l încolo de diavol. Un stejar s -l pr v lim peste drum, s -
şi frâng gâturile în el.
Stach Bro yna s-a urcat pe snopi şi a început s învârt biciul
spre drum.
— Ei, voi! Opri i-v , nebunilor! Ż sa i-ne doar s trecem! I s-au
speriat şi caii de vâjiitul biciului. Au s rit şi Stach s-a pr v lit
peste snopi cât era el de lung. To i s-au pornit pe râs. Dar Stach
nu s-a l sat b tut, iar şi s-a ridicat în picioare: Ei, voi! Şi v zând
c strig tele lui nu ajut la nimic, a început s strige la rani:
ż i, oameni! ţe st m ca nişte boi?! S ias unul în drum şi s le
fac un semn cu mâna. Poate c se opresc!
— Se opresc pe dracu’! Doar dac am ieşi cu to ii, poate s-ar
76
opri.
— Dar ce sunt ap , ca s -i opreşti? Pe ştia îi oprim numai
dac ieşim cu coasele, cu furcile, cu bâtele! ştia numai aşa ne
ascult !
— Sau s d m cu pietre dup ei!
żânia cuprindea tot mai mult oamenii cu carele. ţhiar şi pe
źuś l-a apucat furia şi a început s strige:
— S ieşim cu crucea! În fa a crucii s-ar opri! În fa a crucii se
opreşte şi diavolul! S ne repezim, domnule, pân la biseric ! ţe-i
departe? S aducem crucea şi s ieşim cu ea în drum! Popa n-o s
se împotriveasc . Îi spunem c nu putem s ieşim cu carele cu
grâu în drum.
— Pleac de aici! Ża ştia crucea-i cât un scuipat sub roat .
— Pffu, cium , necredinciosule. Huleşti crucea, zise moşul cu
glasul r guşit. O s te mai rogi tu de cruce, nemernicule. De ce
crezi tu c se pun cruci şi troi e pe lâng drum? ţa s nu dai de
vreun necaz când mergi pe drum. Sau la r spântii? ţa s vezi
încotro trebuie s apuci, când te r t ceşti. żergeam odat , în
l lalt r zboi, pe un drum cum e sta. Eram c tane, mergeam la
b taie. Iar drumul era mult mai îngust. Şi nu era asfalt, ca acum,
drumul era plin de colb. Iar din partea ailalt venea o
înmormântare cu crucea în fa . ţomandantul, când a auzit
„veşnica pomenire” pe loc a dat comanda s ne oprim, s nu facem
praf.
În clipa aceea Stach Ţro yna, care pân atunci a stat liniştit
lâng carul lui, s-a repezit cu biciul la carul lui źuś:
— Pleac de aici! Du-te dracului! Şi cum inea biciul în mân , i-
a ars iepii lui źuś dou bice cu toat puterea. Din pricina ta st m
aici!
Iapa s-a încordat, s-a smucit. Dar źuś a tras h urile cu toat
puterea spre el, de i s-a strâmbat iepii capul, şi n-a l sat-o s
porneasc :
— Prrr! Stai! Ce-i ea de vin , tâlharule!
Iar Stach în culmea mâniei şi-a trecut biciul în mâna dreapt şi
a început s loveasc iapa peste umeri, peste burt , peste picioare.
— Sus! Sus! Fir-ai s fii! Înainte! Hai!
Cu bicele astea s-ar fi urcat şi peste maşini, dar nu putea, c ci
źuś s-a culcat pe spate peste snopi şi inea de h uri cu toat
puterea pe care o mai avea în trupul lui sl b nog. Iapa se smucea
cu fruntea zdrelit , tr gea de oişte în dreapta, în stânga, fundul îi
ajungea la p mânt, dar nu putea s porneasc .
77
 — Las-o, m Stach! am strigat.
Dar sta parc înnebunise. Şapca i-a c zut din cap, c maşa i-a
ieşit din n dragi. Şi d dea cât putea cu biciul. Iapa a s rit într-o
parte, s-a auzit cum trosneşte ceva, oiştea s-a dus în sus, carul
mai-mai s se r stoarne.
M-am dat jos de pe snopi, l-am apucat pe Stach şi l-am aruncat
într-o parte. Stach s-a întors spre mine şi-mi arde una cu biciul
peste cap, a ridicat biciul s mai dea o dat , dar m-am ferit şi l-am
apucat de gât. I s-au bulbucat ochii, limba i-a ieşit afar şi el a
c zut în genunchi. Oamenii din care au început s strige:
— Hristoase! Îl omori! Żas -l! Szymek!
ţând am v zut c de abia mai sufl , i-am dat drumul.
— S nu mai ridici mâna asupra mea, i-am zis. A doua oar nu
mai scapi.
źuś s-a dat jos de pe snopi, a îndreptat oiştea, a întins hamul
iepii şi, b tând-o uşor cu mâna, o mângâia, jelindu-se pentru
amândoi:
— Oh, cum te-a b tut! ţum te-a b tut. Uite cum î i tremur
pielea. Şi pentru ce? Pentru ce? Hai, nu mai tremura, nu mai
tremura.
— Bartłomei, i-am zis. Urc -te pe snopi, las iapa. Trebuie
totuşi s pornim, şi dac stai jos nu mai reuşim. Uite, de când tot
st m şi st m.
— De unde ştii, poate c e o pedeaps de la Dumnezeu, s st m
şi s st m. Iar maşinile trec şi trec. N-avem de ce s ne gr bim,
domnule. E duminic . Şi aşa, cu fiecare car pe care-l ducem,
facem un p cat. żai pu ine care, mai pu ine p cate. E ziua şaptea,
şi e scris s te odihneşti. Asta a spus-o Dumnezeu, nu vreun om.
Iar el la toate le ine socoteala. Dac nu chiar el, atunci are
socotitori. Iar ia sunt tot nişte c ei, ca şi cei de pe p mânt. P cat
c n-am luat nişte fân pentru iap . Ar fi mâncat cât st m aici.
A dat s se urce din nou pe snopi. Dar îi venea foarte greu.
— S m dau jos ca s te ajut, i-am zis.
— ţe s -mi aju i. Nici tu nu mai eşti tinerel. Pe vremuri m
urcam ca o veveri pe plop. F r niciun ajutor.
Pân la urm a reuşit s se urce. S-a aşezat, şi-a luat biciul şi
h urile în mâini.
— Ei, vezi? ţred c şi acum aş putea s m urc.
— Acuma urm reşte maşinile de pe drum, i-am zis.
— P i, ce fac altceva?
Iar şi s-a l sat liniştea peste care, nu mai înjura niciunul, to i
78
se uitau la maşinile care treceau prin fa a noastr vâjâind, piuind,
claxonând.
— Nu mai spui nimic, Ţartłomei? am zis, c ci mi se p rea c s-
a aşternut o linişte prea ciudat . Atâ ia rani mânioşi şi nimeni s
nu scoat un cuvânt.
— P i, mi-ai zis s m uit dup maşini, aşa c m uit. Încotro
s-or duce to i tâlharii ştia? Or fugi de undeva? Şi cine i-o fi
fug rind? Dar n-o s alerge ei o veşnicie. żai devreme sau mai
târziu li s-o urî de atâta fug . Da, ar fi fost mai bine dac nu ne
opreau aici. Dar nici mânia nu ne poate ajuta. Câte lucruri mai
rele decât asta trebuie s înghit omul. ţâteodat i se pare c nu
mai poate r bda. Şi totuşi rabd . Şi niciodat nu poate s spun
c nu poate r bda şi mai mult. ţ ci nimeni nu ştie ce e mai r u şi
unde se termin . Iar omul poate s le biruie numai cu r bdarea.
Trebuie s stea, cât îi e dat s stea. ţa un copac. ţare st şi st .
Cu anii, cu veacurile. Acolo unde l-ai s dit sau unde l-au s dit
vânturile. Nici nu-şi alege locul, st de la naştere. żai mult decât
to i st stejarul. Iar mai pu in – plopul. De aia nu te alegi cu nimic
din el. Un mâner nu po i s - i faci din lemn de plop. Iar stejarul
st ca stânca, domnule. Şi e bun la toate. S - i faci un prag, un
butuc de roat , un butoi, o cruce şi ce mai vrei. Şi asta numai
fiindc nu se mânie, nu blestem , ci doar st . ţâteodat nu te
ajut s strigi, nici s plângi, nici coasa nu te ajut . Nu te ajut
Dumnezeu şi nici oamenii, numai r bdarea ta. Şi chiar dac o fi s
mori, moartea nu i se mai pare atât de îngrozitoare, c ci la urma
urmelor şi ea e tot r bdare. Aşa c -i aştept m, îi aştept m s
treac . Am aşteptat atâtea neavând nimic în afar de r bdarea
noastr .
Nu mai ştiam ce fac. Parc mi-a b gat cineva un cu it sub
coaste. Am s rit jos de pe snopi.
— Da i-v înapoi, oameni! am strigat. Eu m duc!
Neliniştea a cuprins carele.
— Nu fi nerod, Szymek!
— Ce te-a apucat din nou?
— N-o s po i trece!
— Nu vezi c e maşin dup maşin , maşin dup maşin !
— În numele Tat lui şi al Fiului, d - i seama ce faci!
I-am îndreptat calului fruntarul, l-am b tut uşor pe spate, am
strâns în mân şleaul. Nu m sim eam nici scos din fire şi nici
mânios pe vreunul.
— Szymek, teme-te de Dumnezeu! źuś s-a întins cât era de
79
lung pe deasupra snopilor. Ża o adic , eu ar trebui s-o pornesc.
ţ ci sunt primul cu carul. Şi spre moarte mi-a mai r mas doar
pragul. Iapa, şi ea, ar vrea de acuma s moar .
Am luat biciul, h urile le-am strâns în pumn, dar v d c
oamenii stau nemişca i de parc ar fi zidi i.
— Ei, da i-v înapoi! ţ nu pot s ies din rând!
Şi dintr-odat parc groaza s-a risipit, au început unul dup
altul s dea carele înapoi, plesneau caii cu bicele strigând prrr!,
înapoi! Trosneau pro apurile, osiile, zburau înjur turile, c ci nu-i
chiar aşa de uşor s dai înapoi nişte care înc rcate cu snopi.
Am dat înapoi, am tras calul spre dreapta şi am ieşit mai întâi
în câmp. Iar dup aceea, ocolind carul lui źuś, i-am dat un bici
calului şi hai, s ies în drum.
— Hristoase din Nazaret, mergi la moarte! Opreşte-te! Stai!
Szymeeek!
V zduhul a r sunat de glasul r guşit al lui źuś:
— F - i cruce, Szymek!
Împingeam carul, biciul îl ineam aşa de strâns în mân de
sim eam c începe s m ard . ţalul tr gea b rb teşte, de parc
sim ea c -l aşteapt un urcuş greu. ţapul oiştii se apropia de
drum, când deodat s-a oprit, a întors capul. Acuma trebuia s
urce în drum. L-am lovit peste ceaf , peste picioare. S-a încordat
cu picioarele din spate, dar a r mas pe loc. Hai! Hai! S-a smucit şi
aproape c a ieşit în drum, dar carul l-a tras înapoi, sau poate c
s-a speriat de maşini. Am început din nou s împing cu toate
puterile carul înainte şi cu biciul îl loveam peste picioare, pân
când a pornit. ţu picioarele din fa a ajuns pe asfalt. Au ieşit pe
asfalt şi ro ile din fa . Ż-am mai lovit o dat cu biciul. Acuma
ieşiser şi picioarele mele pe asfalt.
Deodat parc m-a orbit cineva. Am auzit un claxon foarte
aproape de mine. Am auzit şi piuitul ro ilor. ţeva a trosnit
înfricoş tor şi m-a retezat ca pe un copac. Nu mai vedeam nimic, o
cea îmi acoperise ochii, nu sim eam nimic, auzeam doar nişte
glasuri, nişte strig te, dar foarte departe. Apoi cea a s-a destr mat
şi am v zut în partea stâng o gaur mare plin de sânge. Am vrut
s m ridic. Dar parc nu mai aveam trup, ci numai voin . Aici,
lâng mine, pe asfalt erau picioarele mele, îndoite ca nişte
r d cini, pline de sânge. Iar sângele din ele parc din mine curgea
şi se întindea tot mai mult. Deşi nu sim eam s m fi durut. Îmi
ziceam c nu pot s fie ale mele. Şi nici biciul, pe care-l ineam în
mâna dreapt , tot nu mi se p rea s fi fost al meu, cu mân cu tot.
80
De unde am luat biciul? Nu puteam s -mi aduc aminte la ce mi-ar
fi folosit. Totul mi se p rea un vis. Drumul m-a f cut s -mi dau
seama c nu visez, c ci nu mai erau salcâmii de lâng drum.
Nişte oameni s-au adunat deasupra mea. Nu în elegeam ce vor.
Strigau ceva, iar capetele le s reau pe grumaji ca la curcani,
d deau din mâini şi se strângeau tot mai mul i. Şi ipau tot mai
tare, d deau din mâini tot mai repede şi to i se uitau cu mânie la
mine. Unul a dat cu piciorul în picioarele mele întinse pe asfalt.
Dar nu m-a durut. Altul s-a aplecat deasupra mea, avea c maşa în
p tr ele şi ochi de peşte.
— Tr ieşte, am auzit, c ci strig tul lui parc mi-a sfredelit
urechile.
A început s m trag de umeri. ż-a trezit din visul meu,
fiindc am v zut c stau turtit între snopi, iar oamenii de lâng
mine sunt oameni adev ra i. Al turi st tea calul încâlcit în h uri.
— Uite ce nenorocit, şi mai tr ieşte!
Atunci am sim it c mâna mea ine biciul şi c în acest bici s-a
strâns o nemaiv zut putere mânioas . Am început s dau cu
biciul în tot ce era în jurul meu, peste mutre, peste ochi, peste
c m şi.
— Voi, tâlharilor!
Mi s-a p rut c am ipat la to i care erau acolo, deşi s-ar fi
putut ca ip tul meu s nu fi trecut niciodat prin gâtlej. ţ ci
iar şi mi s-a aşezat cea a în fa a ochilor. ţineva mi-a smuls biciul
din mân . Iar când s-a risipit cea a, l-am v zut pe źuś aplecat
deasupra mea.
— Tr ieşti, slav Domnului, tr ieşti.

81
 III. Fraţii

M-am hot rât s -i scriu lui Antek şi lui Stasiek în leg tur cu
mormântul sta. ż-am dus la cooperativ , mi-am cump rat hârtie,
plic, toc şi cerneal . ţ pân acum n-am trimis niciodat scrisori.
ţel pu in nu-mi mai aduceam aminte. Şi nici la şcoal n-aveam pe
nimeni dintr-ai noştri, aşa c la ce mi-ar fi slujit tocul şi cerneala.
Era pe undeva prin cas o c limar goal , de pe vremea când mai
tr ia mama şi le mai scria fra ilor. ţ ci eu nici lor nu le-am scris,
deşi îmi sunt fra i, de când au plecat de acas , şi nici ei mie. Aşa
s-au aranjat lucrurile. Ei la oraş, eu la ar . Ei cu via a lor, eu cu a
mea. ţe s le fi scris? S le scriu ce se mai întâmpl prin sat, când
poate c ei ar dori s -l uite cât mai repede? Iar s m vâr cu via a
mea în via a altora, chiar dac -mi sunt fra i, nu cred s fi folosit
cuiva. Ża urma urmelor, o dat la doi, trei ani, mai pica în sat câte
unul, aşa c tot mai aflam câte ceva de la el. Unul a fost peste
hotare, altul şi-a luat maşin . Unul a primit locuin , are trei
camere cu buc t rie, iar cel lalt s-a desp r it de prima nevast şi
s-a însurat cu alta. Unul are o fat şi un b iat, cel lalt are numai
un b iat, care nu se omoar cu înv tura. În ce m priveşte, le-
am trimis o telegram când a murit mama: „żama a murit. Veni i.”
Iar peste câ iva ani, alt telegram : „A murit tata. Veni i.” Şi asta-i
tot. De fapt, chiar dac le-aş spune mai mult, ar vrea ei s m
asculte?
Când mai tr ia mama, ea la fiecare s rb toare le scria câteva
cuvinte. Şi de fiecare sfântul Stanisław şi sfântul Anton.
Ża fel când i se f cea dor de vreunul dintre ei sau de visa pe
careva. Sau când picluia f ina, le trimitea câte un pachet şi în
pachet, câte o scrisoare. Iar ei, mul umind pentru f in , la to i de-
ai casei le trimiteau s n tate, ad ugând „şi lui Szymek”. Şi
ajungea. Şi f r scrisori tot fra i ar fi r mas.
Dar mormântul e mormânt, şi-l face omul o dat în via , aşa
c trebuia s -i întreb dac vor s fim to i, împreun , c ci m-am
gândit la opt locuri, s fie şi pentru ei. Poate c vor s -şi fac la ei,
s -mi scrie, s nu cheltuiesc atâta şi s -l fac mai mic. ţ ci deşi le
doresc s tr iasc cât mai mult în fericire, s n toşi, de murit tot
trebuie s moar , deoarece to i câ i tr im, într-o zi tot vom muri. Şi
s -mi r spund cât mai repede, c mi-am cump rat loc, şi de

82
ciment mi-am f cut rost, şi cu ţhmiel am vorbit. Poate îşi mai
aduc aminte de ţhmiel, c ci ţhmiel f cea morminte înc înainte
de r zboi, şi jum tate din mormintele din cimitir sunt f cute de
mâna lui. Ne face un mormânt ca lumea, trainic. A mai r mas s -i
mai spun c şi fra ii mei sunt de acord.
Toat seara m-am fr mântat cu scrisoarea asta. Nu c aş fi
scris nu ştiu cât, c de abia mi-a ieşit o jum tate de pagin . Dar
voiam s le mai scriu, pe lâng treaba asta cu mormântul, înc
câte ceva. żi se p rea caraghios ca prima mea scrisoare, dup
atâ ia ani, început cu cuvintele „Iubi i fra i”, dup ce hârtia şi aşa
e atât de mic , mai e şi îndoit pe jum tate, s n-aib decât câteva
vorbe în ea. Dar nu puteam s scot nimic din cap. ż-am tot
gândit, am tras şi un p h rel pe gât. ţând deodat mi-am adus
aminte c n-am muls înc vacile. żi-am aprins lampa, am luat
doni a, dar, în grajd, îmi curgea laptele pe lâng degete, c ci cu
gândul eram la ce s le scriu fra ilor. N-am putut s încropesc
nimic, decât doar c îi s rut şi Dumnezeu cu voi. Gânduri aveam
s ajung pân în tavan, dar vorbe nici cât s le strângi într-o
mân . ż-am gândit s le scriu cât m va costa mormântul, locul,
materialul, munca. Dar, m-am mai gândit, dac se sup r şi îmi
r spund c vor s moar acolo unde sunt.
Parc scriam vreo cerere la prim rie, şi nu la fra ii mei. Iar dac
scrii o cerere, se ştie, trebuie s fii cu mult b gare de seam , s
nu scrii din întâmplare ceva împotriva ta, iar cuvintele trebuie s
se potriveasc între ele, c ci altfel toat prim ria o s râd de tine.
Şi nici s nu scrii prea mult, c ci cine st s citeasc . Am lucrat la
prim rie, aşa c ştiu. De obicei citeam începutul şi sfârşitul, iar
restul citea doar Dumnezeu. Deşi acolo îşi v rsa omul tot n duful.
Apoi unul din fra i a terminat Universitatea, cel lalt este inginer
şi el, aşa c nu le po i scrie oricum, cum vorbeşti. Ża ar vorbim
cum apuc m şi despre ce apuc m, c ci în gospod rie pe primul loc
este munca, vorbele vin mai la urm . Şi într-adev r, cu cine s
vorbeşti? ţu plugul, cu coasa, cu furca, cu lopata, cu câmpul, cu
luncile? Iar când nu mai po i şi vrei s spui şi tu ceva, vorbeşti cu
calul sau cu Dumnezeu, dar mai des totuşi vorbeşti cu tine în
gând. Mai vorbesc câteodat seara, dup munc , şi cu żichał. Dar
cu żichał e ca şi cum ai vorbi cu calul sau cu Dumnezeu, sau în
gând cu tine însu i. Îl mai întreb cum mai merge una, alta, dac a
fost cumva prin sat sau dac a mâncat g luştele pe care i le-am
l sat, sau dac a venit cineva pe la noi. Dar el tace, nu r spunde
nimic şi cu asta se termin toat vorbirea noastr . Iar de multe ori
83
n-am chef nici s -l mai întreb ceva, ci m trântesc în pat, frânt de
oboseal .
Dar sunt şi zile când nu po i ieşi la lucru. ţâteodat , toamna,
plou zile în şir, nu po i s ieşi pe câmp şi nici în sat s te duci,
aşa c ai vrea, ca între fra i, s mai schimbi o vorb , c te saturi
de ploaie. Dar nu-l mai întreb de nimic. ţ ci dac -i zic ceva, cel
mult ridic ochii spre mine şi nici nu ştiu dac m-a auzit sau nu.
Iar câteodat i se duc ochii undeva departe, parc au plecat din el.
Aşa c ce s -l mai întreb? Uneori m apuc mila, doar mi-e frate,
şi atunci aş vrea cel pu in s -l întreb dac i-a f cut cineva vreo
strâmb tate. Dar chiar dac mi-ar spune, la ce i-ar folosi lui, sau
mie. Aşa c -i mai bine c nu ştiu.
Tot aşa, când scriam scrisoarea, ar fi trebuit s -l întreb şi pe el
dac s le trimit salut ri lui Antek şi Stasiek şi din partea lui. Dar
nu l-am mai întrebat, ci doar le-am scris c au salut ri şi din
partea lui żichał.
A doua zi seara m-am dus cu scrisoarea la vecinul meu
źuśmierek. Rysiek al lor înva la profesional , merge în fiecare zi
cu cursa la oraş, aşa c m-am gândit c ar fi bine ca unul mai
tân r s treac cu ochii peste scrisoarea mea. Poate c s-a mai
schimbat scrierea sau poate c am f cut vreo greşeal şi, deşi îmi
sunt fra i, ar putea s râd de mine.
— Domnul fie l udat.
— În vecii vecilor.
— Rysiek e acas ? Ia, m i Rysiek, scrisoarea asta, zic eu, şi
citeşte-o şi tu. E pentru fra ii mei. żai îndreapt şi tu, dac e ceva
care nu e cum trebuie. Pe vremuri ne înv au într-un fel, acuma v
înva altfel. Î i cump r duminic o înghe at .
La care źuśmierek, care şedea la buc t rie, st pânindu-şi cu
greu tusea care-l îneca, c ci omul sufer de astm, zice:
— Ce-ai zis, c vrei s -i cumperi înghe at ? sta vrea de b ut.
ţapul îi st numai la vodc şi femei. Şi a început s tuşeasc aşa
de tare încât a venit nevast -sa s -l bat pe spate. Uite, a venit ieri
de la şcoal beat ca un purcel. ţaiete, c r i, nimic, pe toate le-a
pierdut pe undeva. Acum trebuie s -i cump r altele. Şi mai zice s
scriu la şcoal c l-am luat la treieriş. Uite, vita înc l at , nici nu
s-a ridicat bine pe picioare. Toat noaptea a stat m -sa ca s -i
pun varz pe frunte, c -i cr pa capul. Uit -te la el ce ochi are! A
b ut o c ldare de ap . De-ar trage şi la carte aşa. Dar acolo a
ajuns la genunchiul broaştei. P cat de bani. Dar te oblig s -l dai
la şcoal , altfel nu po i s -i laşi p mântul. Şi ca şi cum l-ar fi biruit
84
neputin a p rinteasc , cu un glas r guşit îi zise: ż socotesc eu cu
tine, diavole, dac mai îmi vii o dat beat! Te gonesc ca pe un
câine!…
Şi iar şi s-a înecat în tuse.
Rysiek i-a r spuns ceva bolborosind sub nas, şi-a şters ochii şi
s-a apucat de citit.
— ţiteşte tare! a şuierat glasul lui źuśmierek, care de abia mai
sufla. ţiteşte s se aud , c altfel ce citit e sta.
Rysiek, ascult tor, a început s citeasc mai tare. Se vede c
dup be ie a început s se mai team de taic -su, c ci altfel nu se
l sa el aşa de uşor împins de la spate. Dar, se vede, cititul era
pentru el o treab destul de anevoioas . ţitea cu mare cazn ,
buchisea, se poticnea, de parc ar fi mers numai din hârtoape în
hârtoape. ţu fiecare cuvânt sim eam c parc m înjunghie
cineva, c ci mi se p rea c eu am scris aşa de prost. ż gândeam
chiar s -i cer scrisoarea ca s-o scriu din nou. Dar mi-am zis, apoi,
c poate înc nu s-a trezit din be ie şi am început s -l încurajez:
— ţiteşte, Rysiek, citeşte, c citeşti bine.
S-a sculat în picioare şi s-a dus lâng bec, zicea c lumina e
prea slab . Dar nici acolo zicea c nu vede prea bine. A început s
se înfurie c becul îi plin de murd rie de la muşte, c n-are cine
s -l ştearg , în toat casa, c doar n-o s -l ştearg el care-i ocupat
cu şcoala. A început s strige şi la taic -su, s înceteze cu tusea,
c -l încurc la citit.
źuśmierek s-a îngr m dit, şi-a pus mâna la gur . Dar nici asta
n-a ajutat prea mult la citit, îşi leg na capul deasupra scrisorii de
parc era înc beat. Deodat s-a oprit şi parc adâncindu-se în
gânduri a început s se scarpine în chic . Şi tot se gândea aşa,
pân când l-am întrebat:
— Ża ce te gândeşti atâta?
— La mormânt, zice.
— Ce-i cu mormântul?
— ţred c nu-i scris bine. Se scrie altfel, cu u.
— Pân acum totdeauna aşa s-a scris, cu o, i-am zis. Poate c
acuma au schimbat.
S-a z p cit. źuśmierek, care parc se veştejise tot inându-şi
mâna la gur ca s nu tuşeasc şi s nu-l împiedice la citit, şi-a
luat mâna şi cu o voce plin de durere zise:
— Îl vezi cât carte ştie! Iar şi o s -l trânteasc la examene! O
s r mân al treilea an în aceeaşi clas , ai s vezi! Şi s vezi ce
face pe deşteptul, c mi se urc sângele la cap! Îmi zice s pun
85
porumb în loc de secar . ţe ştii tu, m m garule, dac nu ştii nici
cum se scrie mormânt! Uit -te şi tu pe ce mâini las eu gospod ria
mea. Nici nu mor bine c nu mai r mâne nimic din ea. O s stea
toat ziua cu burta la soare, aşteptând s -i creasc porumbul! Du-
te, m , la cimitir s vezi dac -şi doarme somnul vreunul într-o
groap neacoperit ! To i sunt acoperi i cu p mânt, cu lespezi peste
ei. żor ii sunt pentru vecie desp r i i de cei vii. Şi nici cei mai
apropia i nu pot s vad ce li s-a întâmplat dup moarte. ţ ci
dup cum ca s vezi ce-i pe p mânt trebuie s tr ieşti, tot aşa
trebuie s mori ca s vezi ce-i dincolo. Î i vine şi ie rândul,
netrebnicule, c de venit trebuie s vin . Şi o s vezi cum e s stai
într-un mormânt neacoperit. Şi nici s se opreasc cineva
deasupra mormântului t u nu se va opri, c ci o s putrezeşti şi o
s pu i ca un hoit de câine. O s te rogi ca s ia cineva lopata şi s
te acopere cu p mânt. A zis źuśmierek cu mil în glas, dar
deodat iar şi s-a înfuriat şi a s rit cu gura pe b iat: Şi îi mai dau,
nemernicului, dou sute de zlo i pe lun ca s -şi cumpere
mâncare, şi o sut de zlo i pentru autobuz, trei sute de zlo i pe
lun ! Unde mai pui c r ile, caietele?! Şi ce mai scornesc şi cei de la
şcoal , pentru asta, pentru aia! Şi pentru cine? Pentru cine?
L-a apucat o tuse c nu se mai putea opri. Ochii i-au ieşit din
cap, de credeai c acuma crap .
— Hristoase din Nazaret! Józek! Józek! – a început s ipe
nevast -sa.
Am s rit şi eu s -l ajut pe om, deşi nu prea ştiam cum. Pân şi
Rysiek a început s scânceasc :
— Tat ! Tat !
Din fericire i-a trecut şi źuśmierek a r suflat uşurat. Numai c
se uita la noi de parc nu ne-ar cunoaşte şi parc umilit de clipa
asta de sl biciune.
Mi s-a f cut mil de el. Se în elege, ca tat ar vrea numai bine
pentru copilul lui.
— Nu te mânia atâta, Józek, i-am zis. E tân r, pân la moarte
mai are vreme.
— Dar ce, eu îi spun nenorocitului s moar ? Îi spun s înve e!
— Nu faci nimic. Aşa-i cu tinerii de azi, nu-i trage înv tura,
dar nici moartea nu-i trage – i-am zis, c mi se f cuse mil şi de
b iat. ţe-i de vin el, dac -i greu de cap?
Doar c mi-a p rut r u c am venit cu scrisoarea. Şi l-am rugat
s nu mai citeasc mai departe.
— Żas , Rysiek. Żas aşa cum este. ţ poate mi-o strici şi mai
86
r u.
Şi i-am luat din mân scrisoarea. Ża care źuśmierek s-a sim it
umilit pentru fiu-s u.
— Dar ce, aşa se scrie la nişte fra i? Trebuia s începi cu în
numele Tat lui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi-ar aduce mai
repede aminte de casa p rinteasc . Şi poate c i-ar trimite ceva
pentru mormânt.
Auzind astea Rysiek a s rit în sus, c nu mai scrie nimeni
scrisori începând cu Dumnezeu, c nu mai e la mod . I-au înv at
la şcoal cum s scrie scrisori, aşa c ştie. Ża care a s rit
źuśmierek, de parc l-ar fi înjunghiat cineva:
— Ce-ai zis, tic losule, c Dumnezeu nu mai e la mod ? Asta te
înva la şcoal ?
Dar şi lui Rysiek i-a trecut între timp teama, aşa c l-a luat iar
pe taic -su, c s-a s turat de carte. S -i dea partea lui, c el se
însoar .
Mi-am luat scrisoarea şi am plecat repede, la ce s m bag în
treburile altora. S se certe între ei.
A doua zi am scris scrisoarea din nou, c era toat m gulit de
labele lui Rysiek. Şi le-am mai scris c dac au de gând s vin , s
ia cu ei şi nişte s cule i pentru f in , c doar ce am cernut-o şi a
ieşit tare frumoas . Że-am scris într-o doar , fiindc nu credeam
c o s vin , iar cu asta scrisoarea s-a f cut mai lung .
ţam la vreo lun a venit r spunsul, c vin în prima duminic .
Nu ştiam, s -i cred sau s nu-i cred. Totuşi am m turat casa. Am
pus aşternut curat. Am adus din pod plapuma de la mama, c era
mai mare. Şi deşi aveam un singur pat pentru amândoi, le-am pus
dou perne, s -şi pun fiecare capul pe alt pern . Am schimbat şi
paiele din saltea. Doi snopi i-am b tut cu îmbl ciul, ca s doarm
pe moale. Deşi mi-a fost greu cu cârjele mele. Le-am pus şi
cimbrişor uscat pentru pureci, sub cearşaf, aşa cum f cea mama.
L-am sp lat pe żichał, l-am b rbierit, i-am dat o c maş
curat , cravat , c doar le e şi lor frate. Era în odaie o c ldare
pentru cenuş , veche, g urit , dar mereu m gândeam c ar fi
p cat s-o arunc. Acuma, c veneau fra ii, am aruncat-o f r nicio
p rere de r u. żi-am cump rat şi un bec mai mare. S vad mai
bine, îl deşurubez dup ce pleac . Am t iat şi un cocoş pentru
sup . ż gândeam s le fac nişte g luşte, dar mi-am zis c poate
ar fi mai bine s cump r nişte macaroane. Sunt obişnui i cu cele
cump rate, cele din cas s-ar putea s nu le plac . Am luat şi o
jum tate de vodc , c mi-am zis c cu fra ii se cade s bei un
87
p h rel. Ż-am luat şi pe Hristos între apostoli de pe perete şi l-am
dus în c mar , c ci mi-am amintit c Stasiek nu st prea bine cu
Dumnezeu. Se mai ia de el. Iar eu n-am cum s -l ap r, c Stasiek
mi-e frate. S stea acolo. Ce nu face omul ca s fie pace în familie.
Au venit. Dar cum au trecut pragul, bun ziua, bun ziua, şi au
început s se certe cu mine. ţ n-au pe ce s se aşeze, c -i numai
lavi a cea veche şi un scaun. ţ masa e aia pe care o am înc din
timpul r zboiului. ţ de ce nu-mi pun şi eu podele în od i? ţ de
ce nu-mi fac şi eu o livad ca lumea? De ce nu m însor? ţ am
nevoie de o gospodin . ţe aştept, vreo contes ? De ce aia, de ce
ailalt ? De ce?
De ce? Iar de moarte niciun cuvânt. De parc nici nu le-aş fi
trimis scrisoarea.
Mi-a c zut aşa de greu, c de abia le r spundeam. Şi de atâtea
întreb ri am uitat s -i întreb şi eu, ce-i pe la ei? Şi nici n-am mai
zis c am cump rat o sticl de vodc . De ce s le fi zis? S bem
pentru ceart ? Poate c o s avem un prilej mai bun. Atunci o s
bem şi o s vorbim ca între fra i.
Apoi dac , dup atâta vreme, se v d fra ii, apoi au despre ce
vorbi. Ar putea s vorbeasc multe zile, multe nop i. ţ doar
pentru asta sunt cuvintele. Ele singure te duc. Cuvintele scot
deasupra tot ce ai în suflet. Cuvintele scot şi din adâncul cel mai
adânc ce te doare, ce te chinuieşte. ţuvintele te fac s curg din
tine sângele r u şi s te sim i uşurat. Şi nu numai când e vorba de
oameni str ini, dar şi pe fra i cuvintele îi fac s se reg seasc şi s
se simt din nou fra i. ţhiar dac sunt duşi în locuri dep rtate şi
deosebite, cuvintele îi aduc înapoi la via a lor dintru început ca la
izvorul de la care au pornit. ţ ci cuvintele sunt o mare mângâiere.
Ce are omul mai scump decât cuvintele? Şi aşa ne aşteapt t cerea
veşnic , aşa c o s avem timp destul ca s t cem. Poate c va
veni vremea când pentru un cuvânt vom fi în stare s d m totul. Şi
dup fiecare cuvânt nespus pe lumea asta o s plângem, ca dup
cel mai mare p cat. Numai c o s fie prea târziu. Şi câte cuvinte
nespuse r mân în fiecare om şi mor odat cu el, putrezesc
împreun cu el şi nu-i mai slujesc nici în suferin a lui, nici în
amintirea lui. Atunci de ce s ne chinuim singuri, t când?
Poate c a fost şi vina mea. Pentru c atunci când i-am v zut n-
am prea ştiut ce s le spun şi doar le-am zis:
— O, a i venit.
ţa şi cum ar fi venit de pe câmp, de la iarmarocul din târg, din
alt sat. Şi doar veneau din lumea mare. Şi când ne-am v zut
88
ultima oar ? Ża înmormântarea tatei. Stasiek mai era pe atunci
student. Venise într-un palton vechi, cu nişte ghete scâlciate, n-
avea nici m nuşi, slab, înfometat; i-am b gat câ iva zlo i în
buzunar la plecare, mai s -mi s rute mâna pentru ei. I-am smuls-
o c voia s-o duc la gur . Iar acum se înf işa ca un domn gras,
rumen la fa , b rbia i se rev rsa peste guler, chelise, doar la spate
şi pe de l turi i-a mai r mas ceva din chica de alt dat . ţând l-am
v zut nici nu mai ştiam dac -i el. Dar m-am f cut c nu v d cât se
schimbase, şi nici nu l-am întrebat de ce chelise. L-am întâmpinat
ca pe un frate.
Antek, când venise la înmormântarea tatei, era de acuma
însurat. Purta în portofel fotografia nevestei. Nici nu c zuser
ultimii bulg ri de p mânt pe mormântul tatei c a şi scos poza din
portofel ca s m întrebe dac e frumoas . Nu mi-a pl cut prea
grozav, dar ce era s -i spun. E frumoas .
Şi nici lui nu i-am zis nimic de ce nu mi-a scris, i-aş fi trimis cel
pu in o felicitare.
Nici atunci n-am prea vorbit cu fra ii. Odat ce veniser la
înmormântarea tatei, despre tata se c dea s vorbim, era ziua lui.
Îi datoram şi noi, dac nu altceva, cel pu in câteva cuvinte. Pe de
alt parte, Stasiek avea un examen greu a doua zi. Antek, la fel, se
gr bea, c trebuia s mearg undeva în interes de serviciu. Aşa c
am b ut doar câte un p h rel de mâhnire şi am mâncat câte o
buc ic de cârnat. Apoi, duşi au fost.
De fapt şi când tr iau tata, mama, tot aşa era: treceau în fug .
Venea câte unul seara, dormea noaptea şi diminea a nu-l mai
vedeai. Sau dac venea diminea a, dup mas pleca. Îl vedeai
acum şi peste un ceas, dou disp rea. Nici nu- i d deai bine
seama dac a venit.
Iar de a doua zi mama începea iar şi s le duc dorul, s
plâng , când vine Antek, când vine Stasiek. Şi se chinuia cu
gândul s nu li se fi întâmplat ceva, c de mult vreme nu i-a mai
v zut. Iar când tata îi amintea c de-abia duminica trecut Antek
sau Stasiek au trecut pe acas , mama r spundea cu triste e:
— Da, a fost, a fost. Dar numai aşa, în fug . N-a stat nici cât
am f cut papanaşii, c voiam s -i dau la drum.
Iar de întreba vreunul din sat dac a mai trecut Antek sau
Stasiek pe acas , nu ştiai ce s le r spunzi. Au trecut, n-au
trecut? Decât s le spui c au fost, dar c se gr beau, mai bine le
zici c n-au fost, dar c o s vin , o s vin …
Şi când au plecat în lume, tot aşa s-a întâmplat, îi vedeam în
89
cas şi dintr-odat disp reau. Uneori i se p rea c s-au dus doar
prin sat, sau au ieşit la câmp, dar se întorc. żult vreme nici tata
nu-şi d dea bine seama c sunt pleca i cu adev rat şi mereu îi
pomenea când avea nevoie de vreun ajutor sau de cineva ca s -l
scoat din vreo încurc tur :
— Poate c se duce Antek… Poate c face Stasiek…
Cu vremea, s-a obişnuit cu lipsa lor şi, doar înainte de culcare,
aplecat ca un bou trudit, se trezea câteodat vorbind:
— De mult n-a mai scris niciunul.
Primul care a plecat de acas a fost Antek. Era mai mare cu
câ iva ani decât Stasiek, aşa c el trebuia s plece primul. Stasiek
mai era copil când Antek umbla dup fete. Adev rul e c era şi
pu in ciudat. Pân la prânz a arat ogorul pentru cartofi sub
p dure, când dup amiaz i-a adus źulawik de la poşt o
scrisoare. A deschis scrisoarea, a citit-o şi a zis:
— Plec.
— Unde pleci? l-a întrebat tata.
— În lume.
Şi a început s sar prin odaie de bucurie.
— În lume zici? l-a mai întrebat o dat tata, de parc , nu auzise
bine.
— În lume zic. În lume! În lume!
— Şi când?
— Cu trenul de cinci.
— Aşa de repede? N-am vreme nici c maşa s i-o calc, a zis
mama strângându-şi mâinile la piept.
— La ce-mi trebuie c maşa? N-am una pe mine?
— Poate c ar trebui s te speli. Î i aduc balia, î i înc lzesc nişte
ap .
— ż sp l acolo. Uite ce scrie Wojtek, c acolo se spal la baie.
— N-ai nici ghete, dac m uit mai bine. Poate c i-am face un
rând de haine.
— O s primesc acolo şi ghete, şi haine.
— Am vinde vi elul, am lua nişte bani. i-aş face o pl cint .
— Unde-i mai faci pl cinte, zise tata, mai mult cu am r ciune
decât cu sup rare. Ża cinci are trenul, nu l-ai auzit? Şi nici vi elul
nu-i prea mare. Ar trebui s mai aştept m vreo dou s pt mâni.
— Am aştepta. ţ doar lumea n-o s fug . Dar nici s plece
aşa, de-abia s-a întors de la cartofi.
A început s plâng m icu a.
— Şi ce-ai s faci tu în lume?
90
 ţând trebuia, ştia şi tata s pun piciorul în prag.
— Ce-am s fac? Oho! Şi a fluturat scrisoarea. Scrie Wojtek c
merg în fiecare zi la cinematograf. Iar de muncit, muncesc numai
opt ore şi li se pl teşte pentru asta.
— Poate c ar trebui s te duci s te spovedeşti, fiule – a
început mama s -l roage cu lacrimi în ochi. Oamenii când pornesc
în lume totdeauna se spovedesc la pop . ţ acolo s-ar putea s n-
ai unde. Sau s nu te lase.
— Zici c merg la cinematograf? a zis tata, dar mai mult pentru
sine, c nu prea ştia ce-i la cinematograf.
Ża scurt vreme, dup aceea, a venit cinematograful şi în satul
nostru. De diminea , în ziua când trebuia s vin , o mul ime de
norod ieşise la marginea satului şi aştepta s întâmpine
cinematograful. Nu ştiu cine a scris cu b ul pe z pad : „Salut m
cinematograful în satul nostru.” Oamenii credeau c trebuie s fie
vreun automobil sau o caleaşc cu doi cai. Şi când colo, ce le-a fost
dat s vad . Doi oameni într-o c ru , cu nişte pachete. Iar la
c ru o mâr oag , de i se vedeau coastele prin piele. ţei doi
şedeau în c ru pe nişte paie, peste care puseser câteva zdren e.
Żoitrele c ru ei erau aşa de murdare, de parc pân atunci
c raser gunoi pe câmp. Atât c ru aşul, cât şi cel care era cu el,
erau atât de be i, c de abia se mai ineau pe picioare. Au încercat
s prind un afiş pe zidul cârciumii, dar niciunul nu nimerea
cuiul, aşa c au s rit b ie ii de i-au ajutat. Venise la
cinematograful acela aproape tot satul, c era iarn , oamenii nu
prea aveau ce lucra, mai umblase şi v t şelul cu toba prin sat,
strigând c vine cinematograful. Aşa c dac au intrat în sal
jum tate din cei veni i, restul au r mas în curte, c n-au mai
înc put în untru. Unii st teau în fa a altora, auzeai tot felul de
strig te, dar nu plecau.
S-a dus şi tata s vad ce l-a f cut pe Antek s plece în lume.
N-a spus ce a v zut acolo, dar, din când în când, r bufnea:
— Din pricina cinematografului, din pricina cinematografului
sunt toate necazurile.
— Şi cine o s lucreze p mântul, dac tu pleci în lume? Noi
suntem de acuma b trâni. Iar Stasiek e prea mic, ca s mearg cu
plugul sau la coas . Peste doi, trei ani dac se ridic .
— Oho, îl ai pe Szymek! a s rit Antek, de parc l-ar fi pişcat un
t un.
— Da, îl am, zise tata. Dar parc nu l-aş avea. Nu-i place
p mântul şi nici p mântului nu-i place de el.
91
 — P mântul! P mântul! ż-am s turat pân peste cap de
p mântul vostru! Acolo, cel pu in, am s înv şi eu ceva. Dar ce
m poate înv a p mântul vostru?!
— Nu vorbi aşa, c şi p mântul îl înva pe acela care vrea s
înve e de la el. Dar du-te, du-te. Numai s nu te întorci în
genunchi.
Şi a plecat. żânios, sup rat pe tata, pe mama, pe Stasiek şi pe
mine.
Deşi eu nici nu eram atunci acas . Żucram de acum la mili ie şi
plecaser m prin sat s c ut m arme la rani. Antek a trântit uşa
de a început s curg varul din tavan. Tata s-a ridicat şi a mai
strigat dup el:
— S nu trânteşti uşa într-o cas care nu mai e a ta!
M-am întors cam la o s pt mân , ud pân la ultima a ,
înghe at pân la oase, plin de noroi pân la genunchi, şi frânt, de
parc aş fi arat toat s pt mâna. Iar acas tata m întâmpin din
uş :
— Uite c a venit şi mili ianul nostru. I-a fug rit pe oameni, c
de abia îşi mai trage picioarele. Am vrut s avem un pop în neam
şi uite c Dumnezeu ne-a dat un mili ian. ţu ce-om fi greşit?
Nu i-am zis nimic. Mi-am pus carabina într-un col şi m-am
aşezat pe lavi . N-aveam putere nici s -mi scot chipiul din cap.
ţurgea sudoarea pe fruntea mea, mama îmi tot zicea s scot
şapca, s scot scurta, s scot cizmele, dar somnul parc m legase
cu funii, îmi toropise tot trupul, voin a, ochii. Sim eam pe spate,
pe sub c maş , cum încep purecii s se mişte de c ldur . Dar n-
aveam nici putere s -mi ridic mâna ca s m scarpin.
Am r scolit şurile, grajdurile, pivni ele, podurile, şoproanele, ca
s nu mai vorbesc de case. Iar şurile erau tocmai dup ce s-a
strâns recolta, podurile pline, în pivni e cartofi, morcovi, sfecl ,
streşinile înfundate cu paie, iar, pe lâng asta, ploua ziua şi
noaptea, de parc venise potopul. Iar tu pe vremea asta s -l sco i
pe ran afar şi s -l întrebi:
— Ai arme?
Ża care fiecare se uita la tine de parc ai fi c zut din lun .
— Arme? La ce-mi trebuie mie armele, domnule mili ian? ţ
doar nu sunt militar. Nici dac mi le-ai da, n-aş şti s le mânuiesc.
Plugul, coasa, furca, astea da, c astea ni le-a dat Dumnezeu. Nu
ne-a dat arme. Şi în cine s tragem? Duşmani nu mai avem. Ai
noştri sunt peste tot. Iar între ai noştri, chiar dac eşti pornit pe
vreunul, îl oc r şti, îl înjuri, îl amenin i. Uneori mai dai, e
92
adev rat, dar cu parul. Dar parul nu e arm . Ża urma urmelor, de
abia s-a terminat r zboiul. Ne-am s turat de împuşc turi, c ne
ajunge pân la moarte. Trece câte un b rz un pe lâng ureche şi
tresari, ca şi cum ar trece un glonte pe lâng tine. ţât ne-am
rugat, cât am plâns ca s nu mai auzim împuşc turi. Şi acum, c
nu mai e r zboi, s ne apuc m noi s tragem? P mântul ne
aşteapt pe to i. ţ şi p mântul a suferit atâta. A fost chinuit şi el
ca şi oamenii. żartor mi-e Hristos şi żaica Domnului din icoan ,
c nu am arme.
Dar dac b gai mâna pe dup żaica Domnului sau pe dup
Hristos, scoteai revolverul. Î i aruncai privirea pe gura sobei şi
vedeai carabina. Ziceai s deschid lada şi sub basmale g seai
cartuşe, grenade. Sau te urcai în pod. Vedeai atârnate frumos
hainele de s rb toare, preg tite pentru slujba de duminic , dar
cum le atingeai sunau metalic. ţa s nu mai spun c în fân, în
zdren e, sub ceap , în streşini, în butoaiele cu grâu, în ghetele
vechi, peste tot, dac vârai mâna, g seai câte ceva. ţ ci unde nu le
ascundeau. În cote ele pentru câini, în toc toarele de paie, în
jgheaburile pentru vaci, pentru cai, în copaci b trâni, în scorburi.
Unul avea într-o şur aproape un depozit. ţe nu era acolo.
Carabine, pistoale, pistoale-mitralier , toate unse, învelite în cârpe.
ţ şti, curele, gamele, h r i ruseşti, nem eşti, câteva benzi de
cartuşe, cizme, vreo dou zeci de perechi.
— De unde le ai?
Uimit, întrebai şi tu prosteşte, c ci ştiai de unde le avea.
— De la mor i, domnule. ţ pu ini erau pe câmp? S
rugineasc acolo? Sau în p mânt?
— Dar nu ştii c eşti obligat s le predai?
— Da, ştiu.
— Atunci de ce nu le-ai predat?
— Dar dac o fi s ne batem iar şi?
— Adic cu cine?
— ţu cine o fi. ţu cine o veni s ne calce iar şi p mântul.
La altul, tot într-o şur , am g sit patru mitraliere şi câteva l zi
cu muni ie. Ża altul o motociclet cu ataş, iar ataşul plin de
muni ie. ţ ci mai des ascundeau prin şuri, de parc ar fi convinşi
c dac le bag printre snopii de grâu sau de secar e o treab
foarte curat . Aşa c uneori trebuia s r scoleşti movile de snopi.
Şi asta trebuia s-o facem noi, c ci pe ran tocmai atunci îl apucau
durerile de şale. Ża unul, a trebuit s r scolim tot b legarul, c ci
ranul, când ne-a v zut, a fugit de acas . Alt dat intr m într-o
93
cas şi nu mai g sim pe nimeni, doar o b trân în pat cu cotoiul
lâng ea.
— Oh, ce bine c a i venit, mântuitorii mei! ţ ci tic losul de
ginere-meu mi-a b gat numai carabine în pat de mi-a zdrelit tot
spatele. Iar singur mi-e fric s m mişc.
Am adunat cinci c ru e pline cu arme. Te apuca şi furia, când
vedeai atâtea arme, şi te gândeai c partizanii îşi riscau de multe
ori via a pentru un nenorocit de pistol.
Nu prea îi pedepseam, c ci la o adic nici nu aveai pentru ce.
R zboiul le-a l sat armele, aşa c r zboiul ar fi trebuit pedepsit.
Dar cum s pedepseşti r zboiul? Ża urma urmelor, erau destui
care au fost prinşi cu arma în mân , şi ştia trebuiau pedepsi i.
Plecam câteodat pe câmp şi aproape totdeauna ne întorceam cu
câte doi-trei, care vânau iepuri. Nimeni nu se mai obosea cu la ul,
şi de ce s-ar fi obosit, când erau atâtea carabine, automate,
pistoale-mitralier ? Şi câ i iepuri au mai r mas dup un r zboi
atât de pustiitor? Îşi scotea capul câte unul pe undeva, te uitai la
el ca la o minune. Oh, iepure, iepure! Iar el, nenorocitul, nici a
iepure nu mai sem na, c ci, dac n-avea urechile g urite de
gloan e, avea vreun picior rupt şi şontâc, şontâc, s rea în trei
picioare.
Pe atunci aproape c fiecare umbla cu arma la el. ţa s nu mai
spun c dac pleca cineva la târg sau la nunt , sau dup lemne la
p dure, obligatoriu îşi punea pistolul sub fund în c ru sau în
traista cu merinde.
O dat a trebuit s facem o revizie la şcoal , c ci înv toarea
ne-a anun at c în recrea ii b ie ii alearg dup fete cu pistoale.
Alt dat , vine în fug Tomala la postul de mili ie, palid, cu p rul
vâlvoi, şi strig , ajutor! ţe s-a întâmplat, Wojciech? Când l-a trezit
nevasta mea pe Tomek ca s mearg la şcoal , sta scoate de sub
pern un pistol şi îi zice c o împuşc , dac -l mai trezeşte. ţ lui îi
e somn. Şi nici la şcoal nu mai merge. Sau v carii, ştia to i erau
cu pistoale în sân. Şi toat ziua r sunau luncile de împuşc turi,
de ziceai c acolo nu s-a terminat r zboiul. Iar apoi veneau la
mili ie ba unii, ba al ii, c au tras în vac sau c vaca s-a întors
f r coarne acas , c ci tâlharii tr geau mai mult în coarne, de
parc nu mai aveau în ce.
Şi de ar fi tras cu pistoalele numai prin lunci. Dar tr geau
uneori chiar în mijlocul satului. Cum avea câte unul pic pe
cineva, alt dat l-ar fi înjurat, când se certau mai r u îşi d deau
foc la case, dar acum scotea pistolul şi tr gea. Pentru fete, pentru
94
datorii, pentru hotar, pentru toate tr geau. Pentru nu ştiu ce
neîn elegere pe când mai tr iau p rin ii, bunicii. Şi, chiar dac nu
tr geau în oameni, apoi tr geau pe deasupra capetelor, pe sub
ferestre, tr geau în acoperişuri, mai ales dac erau de igl sau de
tabl , g ureau c ru ele, împuşcau câinii.
Sau cum s-a întâmplat odat la Rędzinowka. Intr unul la vecin
în curte cu automatul şi îi împuşc toate gâştele, g inile, ra ele, şi
la plecare îşi descarc automatul în poarta de la şur . Vecinul, ca
s se r zbune, s-a dus în livada lui. I-a legat de fiecare pom câteva
capsule de trotil şi a aprins fitilul cu igara. Apoi s-a dus pe o
movili s vad cum explodeaz pom dup pom. Ne-am dus s ne
uit m, era de parc trecuse r zboiul prin livad . A trebuit s -i
leg m pe amândoi. Deşi ziceau unii c sunt nebuni. Nebuni,
nebuni, dar erau prea mul i, peste tot auzeai împuşc turi. Şi nu
tr geau numai unul în altul, dar se înc ierau sate întregi. O dat
am chemat în ajutor armata, crezând c era vorba de vreo band .
Aşa c , dup câteva luni, m s turasem de mili ie. ż-am ales
doar cu atât c mi-am rupt cizmele. Erau aproape noi când m-am
întors de la partizani, iar acum nici nu le-ai fi recunoscut. Trebuia
s intri şi în b legar, în noroi şi prin ap . Şi erau nişte cizme cu
care s te încal i numai duminica. În afar de asta credeam c la
mili ie e mai uşor decât la câmp, când colo, ziua şi noaptea trebuia
s alergi, s cau i, s faci revizii, unde mai pui c - i f ceai peste tot
duşmani.
Iar armele astea, în loc s se împu ineze, se înmul eau, de
parc ar fi crescut pe câmp.
żai urât era la petreceri. Nu se mai b teau cu cu itele, ci
numai cu pistoalele. Nu era o petrecere f r împuşc turi şi, tot la a
doua petrecere, se termina cu câte un mort. Iar vinova i pe
nic ieri. Nu se ştia cine a tras, cine a omorât. To i erau nişte
mieluşei. Au dansat, au cântat, în afar de muzic n-au auzit
nimic, poate c venise mort la petrecere? Şi câte ferestre g urite,
l mpi, butoaie cu bere, sticle, tobe, viori. Şi la o vioar g urit nu
mai cân i. Tobei îi mai pui un petec şi po i s-o ba i mai departe.
Dar vioara g urit e moart . ţa şi omul.
Ah, ce se mai distrau oamenii pe atunci! De bucurie c s-a
terminat r zboiul. Petrecerile se ineau lan . Nu era duminic f r
petrecere. Câteodat se f ceau petreceri în dou , trei sate deodat .
żuzican ii veneau cu trenul de undeva de departe, c ci cei de aici
nu ajungeau pentru atâtea petreceri. Apoi, cei din partea locului
cântau ca pe vremuri, ca înainte de r zboi. Dar cine mai voia s
95
danseze ca pe vremuri?! Erau de acuma alte dansuri la mod .
ţâteodat nici nu ştiai unde s mergi. Te cheam cei de aici, te
cheam cei de dincolo, aici se aud împuşc turi, dincolo la fel. Iar la
post eram cu to ii doar cinci mili ieni şi o biciclet . Şi nici nu
puteam pleca cu to ii din post.
— Dormi? m-a întrebat tata cu un glas mai înmuiat.
— Nu, i-am r spuns, deşi nu ştiam, poate c dormisem.
— Uit -te prin cas .
M-am uitat, dar nu mi s-a p rut c v d ceva care s nu fie la
locul s u.
— Adic de ce s m uit? am întrebat.
— A plecat Antek, a zis tata mâhnit.
— Unde?
— A plecat în lume.
Iar dup Antek a plecat, la câ iva ani, şi Stasiek. Deşi ni se
p rea c din cei patru fra i, câ i eram, Stasiek a fost menit de
însuşi Dumnezeu s r mân cu p mântul. Şi c nimeni şi nicio
putere nu l-ar fi putut rupe de p mânt. De mic copil, ploua sau
nu, era frig, b tea vântul sau ardea soarele, el era cu tata pe câmp.
Ara tata, el pe lâng tata, ca s -i duc biciul. Se ducea tata la
sem nat, atunci şi el se ruga s -i lege de gât basmaua mamei şi
s -i pun nişte gr un e, ca s semene şi el. Era tata la coas , apoi,
de fiecare dat când se oprea ca s-o mai ascut cu cutea, Stasiek o
inea de coad . Iar când a crescut, singur s-a dus, a luat coasa şi a
început s coseasc , de parc ar fi cosit din naştere. Pe mine, pe
Antek, pe żichał ne-a înv at tata s cosim, cum s ne aşez m
mai întâi, cum s apuc m coasa, cum s mergem cu paşi m run i
şi cum s d m cu coasa, cum se coseşte grâul şi cum se coseşte
secara, cum se coseşte orzul şi ov zul, cum se coseşte când e
culcat de ploaie şi cum se coseşte când st drept. Şi de câte ori nu
se mânia bietul tata, când ne înv a. De câte ori n-a trebuit s
ascut coasa din pricina noastr . Şi câte b şici n-am f cut noi în
palme înv ând s cosim. Iar Stasiek parc s-a n scut cu coasa în
mân . A luat coasa şi s-a dus la cosit.
— Da, Stasiek o s fie un bun cosaş, numai s mai prind
pu in putere. Se uita tata la Stasiek, cum cosea, de parc s-ar fi
uitat la soare, cum r sare. Nimeni dintre voi nu-l ajunge pe
Stasiek. ţred c şi pe mine m întrece. ţosesc de o via , dar nu-
mi merge coasa aşa de drept cum merge a lui. ţoasa nu i se
smulge din mâini, iar mâinile îi alunec de parc ar împinge apa.
Şi merge de parc p mântul singur l-ar duce. Aşa ceva se întâmpl
96
numai dac asta i-a fost menirea. Menirea se vede înc de când
eşti copil. Odihneşte-te pu in, Stasiek! Ţea pu in ap ! Stai jos!
Sau arunc cu bulg rii în vr bii! O s coseşti destul în via a ta.
Odat , pe când st tea tata mâhnit, c are p mânt pu in şi ce o
s ne dea, c suntem patru fra i, a s rit Stasiek, ca un gospodar
adev rat care ştie s ias din orice încurc tur :
— S mai cump r m nişte p mânt, tat . Spuneai deun zi c
źaczocha vrea s -şi vând cele dou iug re, c se face morar. Am
mai avea dou iug re.
— Se face morar, zici, spuse tata, parc dus pe gânduri. Şi
dup o clip : Da, dou iug re, fac o bucat bun de p mânt. Şi
sunt chiar lâng ale noastre. Doar s ar m peste hat. Şi, dintr-
odat , s-a înveselit. S-a lovit cu palma peste genunchi şi îi zice
mamei: Ei, ce zici? Poate c pe chestia asta am mânca şi noi câte o
felie de pâine. ţe zici, dac te-ai duce şi ai aduce pâinea.
— E ultima, i-a amintit mama.
— Şi ce-i dac -i ultima. Şi ultima trebuie s-o mânc m odat şi
odat , a început s hohoteasc tata, de parc ar fi b ut o cinzeac ,
aşa de mult i-a pl cut gândul cu cele dou iug re ale lui źaczocha.
S-a dus mama şi a adus pâinea. Ne-a t iat la fiecare câte o felie
groas , la to i la fel, ca s nu nedrept easc pe vreunul. S-a oprit
doar în fa a tatei, dar i-a t iat şi lui una, doar c mult mai sub ire.
Ei nu şi-a mai t iat.
— Dar tu? i-a zis tata. Dac -i s rb toare, apoi e pentru to i.
Sau ia-o pe a mea. Eu pot şi f r pâine.
Şi-a vârât mâna în buzunar, şi-a scos tabachera, apoi încetişor,
cu gândurile departe, a început s -şi r suceasc o igar . Şi când
tata îşi r sucea domol igara, ştiam c mijea ceva în sufletul lui.
Când era trist, arareori aprindea igara. Şi tr gând un fum adânc
în piept i-a zis mamei:
— Mai taie-i o felie lui Stasiek. S nu-i dai copilului, când îl vezi
cât pofteşte? Szymek, Antek, ştia nu mai cresc, dar Stasiek de
abia acuma începe s se ridice. Sau d -i-o pe a mea, dac tu n-o
vrei.
Şi iar şi a c zut pe gânduri, şi tot gândindu-se aşa, dintr-
odat , a început s -l oc rasc pe źaczocha:
— Netrebnicul, vrea s se fac morar. ţrede c la moar pâinea
o s -i cad singur din cer. Acolo îi treab grea, trebuie s cari
sacii în spinare. ţât e ziua de mare taie frunza la câini. Trebuie s
fii f r suflet, ca s laşi p mântul în paragin . Într-un an, tot
umblând aiurea, a trecut toamna şi a uitat s semene. Şi, chiar
97
dac l-ar sem na, aşa cum seam n el, nu r sare decât pirul. Şi
taic -su a fost la fel, dar cel pu in la mai f cea cizm rie, fiul s u
îns st toat ziua cu porumbeii. Dac -i cump r m p mântul, ar
trebui mai întâi, s -l cur m de pir. S -l ar m toamna şi înc o
dat prim vara. Şi asta devreme, pân musteşte. ţ de prinde
pirul r d cini, nimic nu-l mai opreşte. ż nânc s mân a,
m nânc şi p mântul. Trebuie s împrumut m de la cineva un
plug cu br zdar, care s mearg adânc, s ajung la r d cinile
ciumei. Apoi s gr p m bine terenul. Dar nici grapa nu le scoate
pe toate. Dup grap , ne-am duce cu to ii şi le-am smulge cu
mâinile. Apoi l-am gunoi bine şi l-am l sa s se odihneasc o
vreme. Şi iar şi l-am ara, şi, de abia dup aceea, l-am sem na cu
nipral .
— żaic Precist ! a strigat mama. ţât vreme ai l sa p mântul
f r ca s rodeasc ?! Şi la ce s semeni nipral dac îl gunoieşti?
— Dar ce, crezi c puturosul l-a gunoit vreodat ? P mântul
arde de fl mând, dac -i secet mergi pe el ca pe oase.
— Dar de ce s -l semeni cu nipral ? nu se l sa convins mama.
S -l sem n m cu secar , cu grâu, s punem cartofi, varz .
— Nipral , dac am zis nipral , nipral sem n! s-a mâniat tata,
s-a sculat de la m su şi a început s umble an oş prin cas ,
mai bogat acuma, cu cele dou iug re ale lui źaczocha. Uite cine
m înva cum s lucrez p mântul. Pentru tine p mântul e numai
ce e pe deasupra. Dar p mântul merge şi în adâncime. Nicicum nu
scapi de pir, dac nu-l smulgi cu mâinile din r d cini.
— Numai c la un plug cu br zdar adânc î i trebuie doi cai,
tat , s-a b gat în vorb Stasiek. ţu unul singur nu te descurci.
— Da, ar trebui. Ochii tatei scânteiau de admira ie fa de
Stasiek. Ţine c mi-ai amintit, Stasiek. Poate c l-am împrumuta
de la źuśmierek. I l-om da şi noi, când o avea nevoie, pe al nostru.
Sau i-am lucra câteva zile la seceriş.
— Eu nu m duc la coas la nimeni! a s rit Antek. Îmi ajunge
cât cosesc pe p mântul nostru! Nu m bag argat la nimeni.
— Numai de data asta, a zis tata cu blânde e. ţe i se
întâmpl ? Ża coas nu vrei s mergi, dar de luat ai lua. Şi apoi, o
s avem şi noi doi cai. Dac lu m iug rele astea, trebuie s ne
gândim şi la al doilea cal. Unii au p mânt mai pu in şi au câte doi
cai. O s adun m bani şi o s cump r m.
— De unde? s-a r stit la el mama. Nu vezi copiii c umbl
numai în petece, c n-avem bani s le cump r m haine. Uite, lui
Antek i-ar trebui haine noi, c îi ies coatele, din mâneci. Stasiek
98
are ghetele rupte. Mai bine am cump ra o vac . Am avea mai mult
lapte.
— Vaca o putem creşte şi singuri. Dar calul trebuie cump rat.
Cu un singur cal nu po i s lucrezi atâta p mânt. Şi de
împrumutat n-o s mai împrumut m. Doar acuma. Ştii tu ce
înseamn doi cai în gospod rie? Tata, de acuma, îi şi vedea aievea.
Doar ridici biciul şi, di! Trag la orice plug, trag la deal! Iar când
aduci snopii de pe câmp, umpli carul pe trei rânduri. Când vii de
la târg, îi laşi pe to i în urm , doar colbul se mai vede. Sau dac te
cheam cineva la nunt şi intri cu doi cai în curte, to i se ridic s
vad cine e. Iar cu un cal, e ca şi cum ai fi îmbr cat într-o hain
g urit . Doi cai sunt ca dou mâini s n toase. Unul singur e o
mân s n toas , cealalt parc i s-a uscat sau ai pierdut-o în
r zboi.
— S cump r m unul murg, tat ! a s rit bucuros Stasiek.
— Gura, mucosule! s-a b gat în vorb şi Antek. Nu-l asculta,
tat . Satu-i plin de murgi! S cump r m un arm sar! Un arm sar
negru, tat ! Arm sarul negru e un cal adev rat.
— În gospod rie iapa îi mai bun , a început tata s -l conving
pe Antek. E mai supus . Nu e aşa de n r vaş , oricât ai pune în
car, ea trage. Oboseşte, şi tot trage. Dar arm sarul, vede ceva şi
apoi po i s -l ba i, s -l omori, î i r stoarn carul, dar nu se mişc
din loc. Apoi iapa mai face şi mânji.
— Dar arm sarul e ca un diavol, tat . Şi înc unul negru.
Antek a început s se înfl c reze. Îl atingi cu biciul, fuge ca vântul.
Am putea, chiar, s -i zicem Diavolul.
— Dumnezeule, s-a n pustit la el mama. S -i zicem calului
Diavolul! Calului nostru? Te-ai prostit de tot, Antek!
— Iap , tata! s rea în sus Stasiek. Am avea şi un mânz.
— Arm sar! se înc p âna Antek. Dac nu lu m un arm sar,
nu m mai ating de nimic! Ża seceriş, la scos cartofi merge i f r
mine. Şi plec în lume!
— Iap , tata – aproape plângând se ruga Stasiek.
Ża care mama ip o dat :
— ţe, a i înnebunit?! Iap , arm sar! Iar eu strâng b nu cu
b nu pentru sare, pentru gaz, c a i sta pe întuneric şi a i mânca
nes rat. Ultima pâine v-am adus-o acuma. F ina se termin . Nici
cartofi nu mai avem prea mul i. Iar voi v certa i pentru cal, mai
vre i s -i zice i şi Diavolul! Hristoase Dumnezeule! Trebuie c
diavolul v-a luat de tot min ile! Zi-le ceva, Szymek, tu eşti mai
în elept! De ce taci din gur ?!
99
 Iar eu t ceam din gur ca nu cumva tata s nu înceap s m
oc rasc iar şi pentru murgul pe care l-am avut când am fost
partizan. O dat , f r s m gândesc, m-am l udat cu calul sta şi
de atunci nu mai aveam pace cu el.
— Trebuia s -l aduci acas . S fi avut şi noi vreun folos din cât
ai luptat tu.
Şi nu reuşeam s -l l muresc c nu era bun pentru gospod rie.
Iar în afar de asta a murit, aşa c n-aveam ce s aduc acas .
— Fiindc n-ai avut, nenorocitule, grij de el. S bagi un cal
sub gloan e? Iar cu munca l-am fi înv at noi. żai întâi l-am fi
înh mat la un car gol. Doar oiştea trebuia s-o înf şur m în nişte
cârpe, ca s nu-l bat . Sau am fi împrumutat tr sura de la pop .
S se înve e mai întâi cu tr sura. Apoi l-am fi înh mat cu roibul
nostru. Al nostru îi b trân, nu l-ar fi l sat s dea din copite. Dup
aia l-am fi înh mat la grap , c -i mai uşor. Dac ar fi dat din
copite, l-am fi liniştit cu vreo dou bice. Şi ai fi v zut dup aceea
cum ar fi tras la plug.
Tata pe to i i-ar înh ma la gospod rie. Iar eu, când l-am
înc lecat pentru prima oar , m temeam s nu se frâng sub
mine. Picioarele le avea înalte, cam o dat şi jum tate cât au caii
obişnui i. Ţotul mic, sub irel, gâtul lung ca la lebede. Iar când
mergea, oriunde ai fi mers, prin hârtoape, peste câmp, peste
buturugi, prin p dure, nu sim eai nimic decât un leg nat de parc
ai fi mers prin nori sau pe perne într-o caleaşc sau parc te-ar fi
leg nat mama într-un leag n.
Ni l-au dat la o curte boiereasc , împreun cu sabia şi cu şaua,
boierul voia şi el în vreun fel s ne ajute în r zboi, dar n-avea
b ie i, ci numai fete. Iar fetele ce s fac în r zboi? Ne-au legat
r nile, ne-au sp lat boarfele, ne-au cântat pu in la pian, au mai
râs cu noi, iar când am plecat, au ieşit în curte şi au plâns dup
noi. Ne-a fost chiar drag s ne uit m la ele cum plângeau dup noi
şi fluturau cu batistele albe, umezite de lacrimi. Iar eu pe cal, şi cu
sabia atârnat la şold, m sim eam ca un ulan de pe poza din
calendarul pompierilor. żai trebuia doar s -i zic, nu plânge, feti o,
m întorc din lupt şi m însor cu tine.
Iar calul l-a adus chiar boierul şi a zis:
— L-am ales pe cel mai bun din herghelia mea, s slujeasc
ara.
M-am uitat la cal şi mi s-a p rut c l-am mai v zut undeva.
M-am apropiat, l-am lovit uşor peste bot, dar a dat cu capul în
l turi şi a început s necheze.
100
 — Stai uşor.
I-am luat glezna, nu era mai groas decât încheietura mâinii
mele. Şi tot piciorul, pân la genunchi, era foarte sub ire. Pe
vremuri visam s c l resc într-o zi pe un cal ca sta. ţ ci am avut
parte numai de cai la car, cai la plug, cai la grap . ţai cu capul
aplecat spre p mânt. ţai chinui i. ţai biciui i.
Când eram copil mergeam câteodat cu roibul nostru la t u ca
s -l scald şi încercam s -mi închipui c sub mine e un cal negru,
iute ca vântul, şi c alerg prin sat, peste câmp, unde m duc ochii,
de abia inându-m de coam , de abia mai r suflând. Dar de unde
s aib calul nostru iu eala vântului? Picioarele betegite, copitele
tari ca pietrele de moar , capul aplecat spre p mânt. Şi mergea
anevoie, ca orice cal de ar care merge dup paşii ranului, şi
nici cu c lcâiul, nici cu biciul nu puteai s -l mâni, ca s mearg
mai repede. Iar, în afar de asta, muncit ca orice vit , se gândea
numai s m nânce ceva şi s se lungeasc pe p mânt. Şi chiar şi
sc ldatul în râu, cred c i se p rea o pedeaps cereasc .
ż tot gândeam ce s fac ca s -l schimb cumva pe un cal
adev rat. Poate c a fost un cal bun, pân când a început s
munceasc la noi. Am citit şi într-o carte cum s-a schimbat un cal.
O dat a lipsit tata de acas , plecase cu un vecin la târg, la
oraş. żi-am f cut o suli dintr-un b de alun. Am umplut un sac
cu paie, t iate m runt, şi mi-am f cut şa. Din sârma cu care era
legat o g leat veche mi-am f cut pinteni pe care i-am legat cu
sfoar de c lcâie. Ż-am scos pe roib din grajd, l-am aşezat lâng
car şi de pe car, c ci altfel nu puteam, i-am aruncat şaua pe spate,
m-am aşezat pe şa şi cu o mân inându-m de coam , cu cealalt
fluturând suli a, am pornit prin sat. Ża început mergeam la pas,
aşa cum voia roibul. S-au adunat o gr mad de copii, care
mergeau dup mine strigând, încurajându-m . żuierile, ranii,
care cum veneau pe drum, se opreau şi se uitau ca la o ciud enie.
— ż , sta-i roibul lui Pietruszka. Nu l-aş fi recunoscut dac
nu era mogâldea a aia pe cal.
— Unde ai plecat, m , poate dup fete?
— ţe, eşti nerod, unde ai plecat?
— O fi c zut din plop şi s-a tâmpit la cap. O s aib Pietruszka
necazuri cu el.
— Dar nu-l bate. S -l bat , cât mai poate, c din ştia se fac
lotri.
— ż i, la, te joci de-a cavaleria? Żas c se întoarce tat-tu şi- i
d el, ştrengarule, cavalerie!
101
 żergeam tot la pas, dar mi se p rea c zbur m, c de abia
atinge calul cu copitele p mântul, c zbur m peste sat, iar oamenii
sunt pe undeva pe sub noi, m run i ca nişte furnici. Şi tot strig
câte ceva şi dau din mâini. Żas -i s strige, s dea din mâini. Nu
mai puteam de mândrie.
— Ei, roibule, i-am şoptit eu roibului la ureche. Arat -le ce po i.
Ża început, mai mult ca s -l încerc, i-am b gat sub coaste
pintenii de sârm . ţalul a întors capul parc neştiind ce s fac ,
s se opreasc sau s mearg înainte. Pân atunci n-a mai sim it
el pinteni în coaste, aşa c n-avea de unde s ştie ce vreau eu. El
ştia numai de bici. Ż-am lovit mai tare cu pintenii, dar nici de data
asta n-a iu it pasul, şi tot aşa, pas cu pas. ţapul i-a c zut într-o
parte, de abia mai ajungeam la coam . Ż-am mai lovit o dat cu
pintenii, dar nici nu s-a înfiorat. Nimic. Copiii au început s strige
tot mai tare.
— żai iute, Szymek! D -i drumul, Szymek! Înainte, Szymek!
Urrraaa, Szymek!
Dac am v zut c nu vrea s iu easc pasul, am început s -l
împung cu suli a în burt . Dar, doar atâta c d dea din coad ,
parc ar goni t unii, şi mergea numai la pas. ţredea, b nuiesc, c -
l pişc t unii, iar la t uni inea s racul cal, ca nimeni altul. T unii,
carul, biciul, plugul – doar asta-i soarta calului.
— Hai, roibule. Mai repede. Se uit oamenii la noi – am început
s -l rog. Î i dau acas ov z. Ov z f r paie. O s te saturi de ov z.
Numai iu eşte pu in pasul. Şi-l loveam tot mai tare cu pintenii pe
sub coaste, de sim eam cum mi se zdrelesc c lcâiele, ca atunci
când m trimitea mama cu ghetele prea mici la biseric . Îl
împungeam şi-l rugam, în acelaşi timp, c ci ruşinea era de zece ori
mai mare decât durerea de la picioarele julite.
Ţ ie ii au început s -şi piard încrederea în mine v zând c
roibul nici nu se uit la pintenii mei. żai mergeau, dup mine, dar
strigau tot mai slab. Îmi strigau s ascut mai bine pintenii sau s
mi-i fac dintr-o sârm mai groas . Iar unii, c dac vreau, îmi
iu esc ei calul cu bâtele.
Iar cei mai mari, care se uitau la c l ria mea, râdeau, glumeau,
aruncau câte o vorb de duh:
— ż , trebuia s -i bagi un ac sub coad , ar fi mers mai iute!
— Sau s -i torni o cinzeac de rachiu pe gât, dac vrei s mergi
mai repede!
— Żas , rachiul mai bine îl bem noi! Tu, dac vrei s iu easc
pasul, d -i cucut ! S vezi cum îi cresc aripile!
102
 — Scuip -i în ureche, altfel nu te ascult !
— Nu-l mai împunge, nenorocitule! Nu vezi c -i curge sângele?
ţe i-a f cut bietul dobitoc!
În clipa aceea un fior ciudat, parc din adâncul bur ii, i-a trecut
calului prin piele. A ridicat capul, a ciulit urechile şi parc a
început s mearg mai repede. ż şi gândeam c , în sfârşit,
pricepuse.
— Hai, roibule, i-am şoptit la ureche şi l-am atins uşor cu
pintenii. Dar calul se ridic dintr-odat cu picioarele din spate şi
m arunc în sus, încât de-abia m-am prins de coama lui. S-a
l sat apoi jos cu picioarele din spate şi s-a ridicat cu cele din fa .
M-am prins şi mai tare cu amândou mâinile de coam . Suli a mi-
a c zut din mâini. To i cei de pe uli au început s hohoteasc .
Iar calul din nou a ridicat, parc şi mai sus, picioarele din spate,
c era cât pe aci s sar de pe cal cum sar din salcie în râu. Dar m-
am inut de grumazul lui. ţalul iar şi s-a ridicat cu picioarele din
fa . St tea ca o lumânare. Şi-a desf cut botul, şi-a scos afar
din ii şi a început s necheze de parc voia s -şi reverse o obid de
veacuri în buşit , pentru to i caii ranilor, supuşi ca şi el. Şaua
mi-a alunecat, picioarele cu pintenii au zburat în l turi. Şi am
r mas, pentru o clip , în v zduh, ag at doar de grumazul lui.
ţalul şi-a l sat picioarele pe p mânt, dar nu pentru mult vreme.
S-a întors, aşezându-se cu picioarele din spate pe p mânt şi apoi
din nou a s rit în sus. Şi tot mai sus. Şi necheza. Tot mai tare.
Sim eam cum i se b l b nesc m runtaiele. P rea c sângele,
mânia, durerea lui rupseser un z gaz. Oamenii de pe uli
strigau. Iar calul, şi mai furios, se arunca în sus, copitele din fa
le b l b nea în v zduh, de parc ar fi vrut s se urce şi mai sus. Şi
cu din ii de parc ar fi vrut s rup o bucat din cer. Înnebunit,
arunca când cu picioarele din spate, când cu cele din fa , de
parc voia s se dezlipeasc cu totul de p mânt.
Şi când s-a mai aruncat o dat în sus, şi-a smuls şi grumazul
din îmbr işarea mea, am c zut pe p mânt ca un m r din pom. S-
a mai aruncat o dat , ca s vad dac mai stau pe grumazul lui şi
apoi, f când o roat larg , speriindu-i pe oamenii îngrozi i, a mai
tras un nechezat puternic, dar parc de uşurare. Şi s-a dus ca o
furtun , l sând în urm -i numai colbul.
Oamenii au alergat s vad ce-i cu mine. Au dat s m ridice de
pe p mânt. Dar n-aveam nevoie de ajutorul nim nui şi m-am
ridicat singur. Nu puteam s stau drept şi nici s întorc capul. Şi
cu un ochi nu mai vedeam prea limpede, Pintenii erau plini de
103
sângele meu şi al calului. Nu ştiu de unde a ap rut şi żichał, c ci
nu fusese acas când am ieşit cu roibul, se dusese cu mama pe
câmp, la plivit. A început s plâng când m-a v zut, de parc nu
p isem destul ruşine.
— Szymek, n-ai p it nimic? Szymek, n-ai p it nimic? scâncea.
S-a aşezat pe vine lâng picioarele mele şi voia s dezlege
pintenii plini de sânge. żai s -l pocnesc de mânie.
— Żas -m . N-am p it nimic. Şi nu mai scânci.
Dup roib, ca s -l c ut m, ne-am dus pe câmp de abia dup ce
s-a întors tata de la târg şi mi-a tras o mam de b taie. P ştea în
trifoiul nu ştiu cui tocmai lâng Ţoleszyce. Dar când ne-a v zut, a
început s necheze şi a fugit peste câteva lanuri. żi-a zis tata s
r mân pe loc, s m ascund dup hat şi s-a dus singur s -l
prind . Dar cum se apropia, calul se ridica în picioare şi mai s
sar cu copitele pe tata. A trebuit s mergem dup car. Am luat
hamurile, o traist cu ov z. De abia aşa s-a l sat înh mat la car.
ţred c tata îşi închipuia c murgul ar fi fost tot aşa de supus
ca şi roibul nostru. De fapt, nici nu l-am c l rit prea mult. Am
c zut într-o ambuscad , a fost r nit la picioare. N-am mai avut ce
face, a trebuit s -l împuşc. Am luat doar şaua. Era toat ferecat
cu bumbi de alam . Sc rile parc erau aurite. Apoi era toat din
piele, î i puteai face câteva perechi de înc l ri. Ar fi fost p cat s-o
las. ż gândeam chiar c poate mai g sesc vreun murg. Am c utat
prin sate. Dar erau numai cai betegi, munci i, chinui i. Ża o curte
boiereasc aş fi g sit. Dar s-a întâmplat ca în drumurile noastre s
nu mai d m de cur i boiereşti.
Am c rat şaua aproape o var întreag . Prin sate, prin p duri,
peste câmpuri. Nimeni nu mai ştia pentru ce. Trebuia s dau ordin
ca s-o duc unul şi altul. Acuma o duci tu pu in, apoi o iei tu, mai
departe s-o iei tu. La ce dracu’, şefule, o mai ducem? Eh, dac aş
şti. S-o arunc m la marginea drumului, poate o g seşte cineva.
Dar dac o g seşte cel care nu trebuie? Şi o duceam mai departe.
ţâteodat adormeam cu capul pe şa. Alteori m aşezam pe ea şi
m gândeam. ţ ci într-o şa altfel gândeşte omul decât aşezat pe o
buturug sau pe iarb . Pân la urm l-am v zut pe un ran c
mergea pe drum şi i-am aruncat şaua în c ru . Poate c - i prinde
bine, dac nu acum, dup r zboi. Iar în schimb, dac mai nimerim
prin locurile astea, venim pe la tine s ne dai nişte lapte acru.
Nici sabia nu mi-a fost de mare folos. ţ ci ce s fi f cut cu
sabia în p dure, s tai cr cile? Ţoierul spunea c str -str moşul
lui cu sabia asta a luptat împotriva turcilor. Şi cred c spunea
104
adev rul, c ci ca s-o sco i din teac trebuia ca unul s-o prind
între genunchi, iar cel lalt s trag cu toat puterea, atât era de
ruginit . Voiam, gândindu-m la boier, s -i spintec capul vreunui
tic los sau s -i tai laba, s aib boierul cel pu in bucuria asta, c
sabia lui a slujit ara. Dar niciodat n-au fost aşa de aproape.
Puteai s -i ajungi numai cu gloan ele. Aşa c o mai scoteam
câteodat doar ca s -mi povesteasc una alta despre turci. Dar
fierul e fier, îl întrebi şi el r mâne rece. Am mai scos-o de câteva
ori la „prezenta i arm’”, când i-am îngropat pe ai noştri. Îns dup
ce mi-a murit murgul, n-am mai ştiut ce s fac cu ea. ż-am gândit
c o fi fost bun în luptele cu turcii, dar în r zboiul sta nu mai e
bun nici pentru cruce, nici pentru sfeştoc. Aşa c am atârnat-o de
un copac în p dure. Poate c şi acuma o leag n vântul pe acolo.
Dar pentru sabie nu ştiu cum, dar m-a iertat tata, c ci ce era
s fac cu sabia în gospod rie.
— Zici c s-a b tut cu turcii? Apoi s-a b tut pentru credin a
noastr . Aşa c trebuia s-o fi dus la vreo biseric , s stea acolo, nu
atârnat de vreun copac.
Numai murgul şi şaua nu puteau s -i ias din cap. Deşi cu
murgul mai sc pam zicând c a fost omorât. Dar şaua n-a murit.
— Ştii tu, m , cât cost o şa ca asta? Atâta piele şi atâ ia
bumbi, şi sc ri e, zici, ca din aur. Oh, ce bucat bun de p mânt
am fi cump rat. O şa ca asta. O şa ca asta. Dar aşa eşti tu, cu
gândul numai la fete, petreceri, înc ier ri, nu la p mânt. N-o s
umbli toat via a hai-hui prin sat, cântând din muzicu . Ai avut
noroc cu r zboiul sta, ca barza chioar cu cuibul, ai f cut ce-ai
f cut numai ca s nu munceşti.
— N-a fost chiar norocul berzii chioare, tat . A trebuit s
muncim şi s mai d m şi sânge.
— Dar vine vremea s v dau p mânt şi ce-am s v dau?
— żie po i s nu-mi dai. ż duc în lume – m o ram eu, când
m în epa prea tare.
Şi chiar sta mi-a fost gândul când m-am întors de la partizani.
P mântul nu m atr gea deloc, şi înc dup cei câ iva ani de
libertate chiar nu m vedeam în urma plugului sau la coas . Îmi
p rea r u c m-am întors. Trebuia de la bun început, cum au
f cut-o mul i b ie i, s intru în armat sau s m duc la oraş,
unde o fi, numai cât mai departe. Dar s nu vii pe-acas , dup
atâtea prin care ai trecut, s nu- i vezi tat l, mama, fra ii, satul, e
ca şi cum r zboiul, murd ria, p duchii, nop ile nedormite,
m celurile nu s-ar fi terminat. ż gândeam, de fapt, s r mân
105
acas o lun , dou , s m satur de somn, s uit ce trebuie s fie
uitat, s respir pu in şi de-abia dup aceea s plec. Nu aşa, una-
dou .
Dar cum am trecut pragul, abia m-am s rutat cu to i şi m-am
aşezat, c tata a început: ne tot uit m, ne tot uit m, credeam de-
acuma c nu mai vii, dar aici prim vara bate la geam, trebuie s
ar m, s sem n m. N-am zis nimic, mi-am scos cizmele, mama
mi-a turnat ap în lighean, şi nici ea nu mi-a zis nimic, nici nu m-
a întrebat, cum a fost acolo? Am v zut doar lacrimile cum i se
scurgeau pe obraz. Apoi s-a aşezat pe vine lâng lighean, a
încercat apa şi a început s -mi spele picioarele.
Iar tata tot îi d dea înainte cu ale lui. Plugul trebuie reparat, c
br zdarul s-a lovit de o piatr şi e ştirbit. ţalul trebuie dus undeva
la potcovit, c ci fier ria lui Siudak a fost d râmat de un obuz şi
nu mai e cine s potcoveasc în sat. Trebuie s vedem, dac nu
g sim un potcovar prin satele vecine. O potcoav i-a c zut cu totul,
iar celelalte sunt zdrelite pân la copite. żerge calul de parc ar
aluneca pe ghea . Nici b legarul n-am putut s -l scoatem din
grajd, c ci trecuse frontul pe aici şi n-am r zbit. Şi ar trebui s
ducem cel pu in pentru cartofi şi asta cât mai e p mântul înghe at,
c dac începe dezghe ul nu mai po i ieşi în câmp. Şi e bine ca
b legarul s înghe e pu in, s stea mai mult pe câmp. Nu merge s
împr ştii b legarul şi a doua zi s intri cu plugul în ogor. Uit -te şi
la tavan, vezi cum curge? Şi nu mai merge s -l v ruieşti, trebuie s
dai jos toat tencuiala. O schij a f cut o gaur în streaşin . ţum
începe ploaia trebuie s stea mama cu g leata. Dac am lua de
undeva o scar poate c ai astupa gaura. N-avem nici mas . ţând
se b teau, noi ne ascundeam prin pivni e, aşa c aici f ceau ce
voiau. Żuau şi puneau pe foc nu numai mesele, dar şi uşile, carele,
şurile. Au t iat to i pomii din gr dini. Ziceau c au nevoie pentru
tranşee. Umbl acuma oamenii şi îşi caut lucrurile. Poate c te
duci şi tu. V d c ai cizme bune. De mâncat putem s mânc m şi
în poal , dar o cas f r mas e ca şi cum i-ar lipsi mijlocul. Poate
c mai g seşti şi altceva. Acuma de toate avem nevoie. ţ ci greu a
fost pentru noi r zboiul sta. Şi frontul l-am avut aici atâta vreme.
Aşa c poate ni s-ar cuveni şi nou câte ceva, nu numai
nenorociri. Cocina ne-a ars. Ai v zut? A c zut un obuz şi a luat foc
cocina. Ţine c am scos porcul la vreme de acolo. Ż-au p zit
Stasiek şi Antek cu schimbul. Slav Domnului c vântul b tea în
cealalt parte, aşa c şura şi casa au sc pat. ţ am fi r mas goi-
puşc , afar în plin iarn . ţâinele s-a smuls din lan şi s-a dus,
106
dracu’ ştie unde. Iar gospodarul f r câine, e ca şi cum n-ar avea o
mân . Tot timpul trebuie s stai cu urechile ciulite s nu se
apropie vreun ho de cas . Dar câinele latr şi-l goneşte. Sau cel
pu in te-ar trezi, dac singur nu l-ar putea goni. Poate întrebi prin
sat de vreo c ea care a f tat. ţ ci câinii, fie c e r zboi sau nu, ei
tot se înmul esc. Numai Domnul Dumnezeu ştie prin câte am
trecut. Geamurile le-am lipit din buc ele, altfel ar fi trebuit s
astup m ferestrele cu scânduri. Ei, ce te tot gândeşti? De-abia ai
venit şi te-au apucat gândurile.
— Nu ştiu, poate c aş pleca undeva?
— Unde? a s rit tata.
— M-aş duce în armat .
— Dar ce, nu te-ai s turat de r zboi?
— R zboiul, tat , înc nu s-a terminat. Iar eu sunt locotenent.
— Cine te-a f cut locotenent?
— Acolo, în p dure.
— Ce fel de locotenent mai eşti şi tu, f cut în p dure? i-or fi
zis aşa, într-o doar . Ai mai v zut tu ca pe un ran s -l fac
cineva locotenent? ranul a fost şi este bun numai ca s lucreze
p mântul. Aici e locul t u.
— Şi ce-aş face aici?! m-am enervat eu, c ci tot ce era în jurul
meu mi se p rea str in. Şi odaia. Şi tata. Şi ce spunea tata.
— ţum adic ?! Glasul tatei a început s tremure, sim eam c
ori se înfurie, ori începe s plâng . N-ai ce face aici? Nu ştii pe ce
s pui mâna mai întâi. Totul trebuie luat de la început. Dar pleac !
Pleac ! Pleca i cu to ii! Ż sa i p mântul s crape!
Şi nu m-ar fi re inut tata, s fi zis nu ştiu ce. Dar tocmai atunci
s-a deschis şcoala şi lui Stasiek i s-au rupt ghetele şi n-avea cu ce
s mearg la şcoal . Din uli , b ie ii îl chemau, îl fluierau. Nu vii,
Stasiek?! Iar copilul st tea cu picioarele în papuci de paie şi
plângea. Era în clasa a şaptea, ar fi fost p cat s n-o termine. Într-
un fel, a f cut el clasa a şaptea în timpul r zboiului. Dar ce s-a
putut înv a la şcoal sub ocupa ie? A uitat şi pu inul pe care l-a
înv at. Ż-am întrebat care a fost primul rege al Poloniei, nu ştia,
care a fost regele ranilor, nu ştia, cine a fost źościuszko, a zis c
a fost un rege.
Aşa c m-am dus într-o zi pe câmp s -i caut nişte înc l ri.
Ziceau c pe câmp zac mul i mor i. Şi câ i mor i, atâtea perechi de
bocanci trebuie s fie. De ce s - i fie scârb s -i descal i. Oare
mortul e mai r u decât un om viu? Şi mortul a tr it cândva, doar
c acuma nu mai tr ieşte. ţ şi cei care tr iesc acuma vor muri
107
într-o zi. Deşi nu e prea frumos s -l descal i pe mort, nu po i nici
cel pu in s -l întrebi dac î i d bocancii, c lui tot nu-i mai
folosesc la nimic. Şi decât s putrezeasc , mai bine se duce Stasiek
cu ei la şcoal . żortul dac ar şti, poate c s-ar bucura, gândindu-
se c cu bocancii lui se duce un copil la şcoal .
Erau mul i mor i pe câmp, şi ruşi, şi nem i. Dar to i erau deja
desc l a i. Toat ziua am umblat şi de-abia am g sit unul înc l at.
M-am bucurat când l-am v zut, i-am şi zis zdravstvuite, c era
rus. Dar când m-am apropiat mai mult, am v zut c avea t lpile
g urite, iar c lcâiul de la bocancul stâng era rupt cu totul. Nu era
bietul b iat mult mai mare decât Stasiek al nostru. St tea cu fa a
spre cer, cu gura deschis , de parc i-ar fi înghe at un cuvânt pe
buze, poate mama. I-am scos de sub umeri foaia de cort şi l-am
acoperit, cel pu in vântul rece s nu-i mai biciuiasc buzele.
Unii erau culca i la p mânt câte doi, câte trei, de parc s-ar fi
strâns unii lâng al ii, ca s le fie mai cald. Al ii p reau c numai
dorm, obosi i de r zboi ca de coas , şi c şi-au scos singuri
bocancii, ca s nu-i mai ard la picioare. Se ştie, r zboiul îl sim i
cel mai mult în picioare. Câteodat , de la centur în sus, te-ai mai
lupta, dar te las picioarele. ţâteodat urli cât po i urraa!, dar
picioarele î i sunt deja moarte. Uneori r zboiul nu se câştig atâta
cu gloan ele cât cu picioarele. ţ ci r zboiul şi picioarele sunt ca
dou surori gemene.
Am f cut r zboiul şi ştiu, n-am tras noi cu armele cine ştie cât,
dar de mers am mers şi de câte ori n-am mers noi degeaba, c nu
într-acolo trebuia s mergem. Nu ne doream atâta s se sfârşeasc
r zboiul, cât ne doream o clip de r gaz ca s ne desc l m şi s
ne ud m picioarele în vreun izvoraş.
Înc cine avea obiele, ciorapi, nu îndura atâta frig. Dar cine era
cu picioarele goale, te durea inima când te uitai la ei. Şi pe mine
m-au dus o dat cu picioarele goale prin z pad , aşa c ştiu cât te
doare z pada. Puteai s citeşti pe picioarele lor goale ca din c r i.
Umflate de ger, cr pate pân la sânge, zdrelite de marşuri, de
bocanci, albastre şi moarte. Pe picioarele vii ale omului, po i s
citeşti prin câte chinuri a trecut, uneori mai mult decât din ochii
lui, de pe fa a lui, din cuvintele sau din plânsul lui.
Unii aveau de acuma picioarele acoperite de z pad şi numai
degetele le ieşeau afar . Altul era trântit cu fa a la p mânt şi cu
t lpile goale parc se uita la cer. Iar al ii erau îngropa i în z pad
pân la brâu, de se p rea c picioarele li s-au înfipt în z pad ca
nişte r d cini.
108
 Pe altul l-am g sit sub un tufiş de porumbar, trebuie c a fost
un grad mai mare, avea epole ii din fire aurite, aşa c trebuie c a
avut şi înc l ri mai ca lumea. Numai ca vreun obuz i-o fi smuls
picioarele de la genunchi, aşa c n-aveam ce s mai caut, deşi cred
c a avut cizme din şevro, cu canafas şi vârfuri ascu ite. żi-am
luat doar nişte porumbe de deasupra capului lui, c ci porumbele
înghe ate sunt cele mai gustoase.
Iar pe altul, când l-am g sit, mi s-a p rut c -i viu. Şedea lâng
o tranşee sprijinit pe rani , cu carabina în poal , cu casc şi
cânta la muzicu . żi s-a p rut, chiar, c aud o melodie
cunoscut . Dar, când m-am aplecat asupra lui, am v zut c
muzicu a era plin de sânge, de parc ar sufla sânge şi nu aer.
Nici sta n-avea bocanci în picioare. Deşi chiar dac ar fi avut, nu
l-aş fi desc l at, c ci cum ar veni asta, omul cânt şi tu, în loc s -l
ascul i, îi sco i bocancii din picioare? Şi eu am cântat la muzicu ,
şi ştiu c , atunci când unul cânt , po i s -l şi dezbraci şi el tot n-o
s simt , c ci în clipele acelea el e numai suflet. Uneori nu mai
puteam mişca grumazul de atâta munc , dar cum m întorceam
de la câmp, în loc ca s m pr v lesc şi s adorm, ieşeam în fa a
casei şi cântam. Şi nici somnul cel mai lung nu mi-ar fi adus atâta
uşurare cât mi-aducea cântatul la muzicu . Se stingeau luminile
în sat, dul ii fug reau c elele, iar eu tot cântam.
Z pada era peste tot b t torit , la fiecare mort ducea câte o
potecu . Înseamn c înaintea mea au fost mul i pe aici, au
umblat ca dup ciuperci prin p dure, cred c au fost din toate
satele de primprejur.
L-am întâlnit pe un cunoscut din Łozin, un sat la vreo patru
kilometri dep rtare. Şi pe la ei a trecut frontul, şi pe la ei au avut
loc lupte care n-au fost mai prejos decât cele de pe la noi, dar, uite,
a venit s caute tocmai aici.
— Aş vrea s g sesc o manta mai bun , îmi zise. Dar toate sunt
g urite sau nem eşti.
— Dar bocanci n-ai v zut pe undeva? l-am întrebat.
— Ţocanci? Te v d înc l at. Ho! Ho! Şi înc cu cizme ofi ereşti.
— Nu pentru mine. Pentru fratele meu. N-are cu ce s mearg
la şcoal .
— Ai venit cam târziu. Şi a scos o sticl cu rachiu f cut în cas .
ine, trage o duşc , c te-ai învine it. F r rachiu n-ai ce c uta pe
aici. Una, c po i s cr pi de frig, apoi ca s nu-i visezi pe
nenoroci ii ştia. ţum a trecut frontul, era plin de bocanci. Puteai
s - i alegi de care voiai, şi dup m sur . żai strânşi, mai la i, cu
109
şnururi, cu catarame, cizme. Negri, galbeni. ţu inte şi cu t lpi de
cauciuc. Erau şi cizme ca ale tale, unele chiar mai bune. Dar
acuma to i sunt desc l a i. Poate s-ar mai g si ceva, dar pentru
asta nu trebuie s umbli pe poteci. Şi ar fi fost bine s fi avut o
lopat . ţâteodat îi vezi numai capul, trebuie s sapi ca s dai de
picioare. Şi trebuie s te gr beşti, c ci, cum se înmoaie vremea, o
s înceap s -i îngroape. Primarii au anun at prin sate. Poate te
duci pe sub p dure, acolo ai mai putea g si bocanci. Numai c
acolo sunt mine, fr ioare. Po i s nu dai de bocanci şi s r mâi
f r o mân sau f r un picior. Şi s mori pentru bocanci, dup ce
ai sc pat din r zboi? ine, mai trage o duşc .
N-am avut ce face, i-am dat lui Stasiek cizmele mele, c doar nu
era s -l las s nu mearg la şcoal . Şcoala era ca prima
cuminec tur . To i se duceau la şcoal . Şi cei care f cuser dou ,
trei clase. Şi cei care n-au umblat niciodat pe la şcoli. ţopii,
fl c i, oameni însura i, oameni cu copii. Stasiek ar ta ca un pui de
barz în cizmele mele, intra pân peste genunchi în ele. Dar cine
se mai uita dac sunt mari sau mici, s fi fost întregi. La început
parc umbla pe catalige, de câteva ori a c zut cu ele, dar dup
aceea s-a obişnuit, şi-a format un mers în pas alunecat, nu-şi
îndoia prea mult genunchii, aşa c se descurca destul de bine, deşi
nu e uşor s umbli în cizme ofi ereşti, dac nu sunt f cute pe
m sur . ż gândesc la adev ratele cizme ofi ereşti. ţ ci oamenii le
spun ofi ereşti la toate cizmele care lucesc. Şi la toate cizmele pe
care le poart ofi erii. Dar adev ratele cizme ofi ereşti nu le
recunoşti dup carâmbi, şi nici dup gradul celui care le poart .
Adev ratele cizme ofi ereşti sunt f cute din şevro, iar vârfurile,
ştaifurile, canafasul sunt din piele sub ire şi piciorul trebuie s se
potriveasc la milimetru cu cizma. Şi nu numai la talp , dar şi la
glezn , la pulp , peste tot. Po i s umbli din naştere ca un schilod,
poate s - i spun chiar Dumnezeu s umbli aşa şi nu altfel, dar
dac î i pui cizmele ofi ereşti te sim i de parc i s-au f cut alte
picioare. Şi nu numai c i-e înc l at tot piciorul, de la vârfurile
degetelor pân la genunchi, dar mai ai ştaifurile care î i in talpa
ca într-un cleşte, iar canafasul î i ine pulpa, aşa c trebuie s
umbli dup cum î i poruncesc cizmele.
źurosad din Oleśnica, care mi-a f cut cizmele astea, îmi
m sura fiecare picior şi asta vreme de câteva luni. Numai pulpa
mi-a m surat-o de trei ori, deasupra gleznei, la mijloc şi sub
genunchi. Pe pulpa goal şi în pantaloni. Nu mai vorbesc de faptul
c un cizmar precum źurosad nu mai g seşti, nici dac l-ai c uta
110
cu lumânarea. Şi asta o f cea pentru „Vulturul”, iar cine era
„Vulturul” ştia nu numai źurosad. Intrai la el şi nici nu ziceai c ai
intrat la un cizmar – divane, fotolii, oglinzi, iar dup tejghea
źurosad cu v ascult, stimate domn. Żucra numai pentru esesişti,
partizani şi moşieri. Ża cizme ofi ereşti n-avea egal. M-am înc l at,
m-am dus în fa a oglinzii, am luat pozi ia de drep i şi dintr-odat
mi s-a p rut c încep alt via , c şi moartea în cizmele astea e
mai pl cut decât în bocanci sau descul . Ża care, plesc ind,
źurosad adaug :
— Nişte pinteni şi… pe cal! Pe cal!
Am stat toat diminea a în cas , cu picioarele în papuci de
paie, şi am aşteptat pân când s-a întors Stasiek de la şcoal ca
s -mi dea cizmele. De-abia dup prânz am putut s ies în sat. Dar
pân la prânz am crezut c înnebunesc stând în cas . Nici pe uli
nu puteai s te ui i, geamurile erau veşnic înghe ate şi trebuia s
ai al i ochi ca s po i vedea ceva. Numai c tata s-a îngrijit ca s
nu stau degeaba. Cum a plecat Stasiek mi-a şi adus hamul.
— ţ doar n-o s stai de poman , repar hamul.
Apoi a mai adus altceva. Şi tot aşa. Şi aşa, în fiecare zi. ţ m
f cusem ca o bufni , n-aveam chef s mai vorbesc cu nimeni.
Venea câte unul, mai întreba cum a fost la partizani, dar nici
despre luptele de partizani nu mai aveam chef s mai vorbesc. Se
b ga tata ca s m scape:
— Apoi de când a venit tot st şi se gândeşte. Dar ce, s se
gândeasc de poman ? ţ de nu munceşti, degeaba te gândeşti.
Uite, s-au tot gândit, s-au tot gândit, şi ce a ieşit din asta? Żumea
cum a fost, tot aşa a r mas, iar dac stai s te tot gândeşti, nu- i
mai vine s munceşti.
ţâteodat îmi venea s rup cu toate, s trântesc uşa şi s m
duc unde v d cu ochii. Dar cum s m duc descul ? Aşa c într-o
zi m-am apucat s -i tund şi s -i b rbieresc pe rani. Am avut
noroc c m-am întors acas cu briciul, foarfecele, pensula,
s punul de b rbierit, aşa c puteam s -i tund şi s -i b rbieresc pe
oameni. ţhiar când am venit acas l-am tuns pe tata, pe Antek şi
pe Stasiek, c umblau pletoşi ca nişte berbeci. Şi am v zut c
merge. Apoi l-am întâlnit odat prin sat pe Ţartosz. ran trecut
de şaptezeci, dar ostaş în sânge şi oase, c lit înc în armata
arist , care toat via a s-a tuns scurt, ariceşte. Iar acum venea pe
uli pletos ca Sfântul Iosif, sc rpinându-se în cap.
— Nu te-am recunoscut, Bartosz, zise el.
— P i cum s m recunoşti, m tundeam ost şeşte, iar acum
111
uite ce plete am.
— Şi ce te scarpini atât?
— P duchii, p duchii, dragul meu. ż pişc , ai naibii, nu m
las s dorm, nu m las s tr iesc. Şi când m rog, m pişc . Şi
cum s nu se înmul easc în pletele astea. Nu mai zic c ne-a ars
casa şi dorm cu dobitoacele în grajd. Poate c m-ai tunde, i-aş da
un cocoş.
Mi s-a f cut mil de bietul om. Îmi pl cea, câteodat , s -l
ascult, când povestea de întâmpl rile din r zboi, c ci a f cut
armata tocmai în Caucaz, la cuirasieri.
— Vino mâine pân la prânz, i-am zis. Stau acas , c Stasiek se
duce cu cizmele mele la şcoal . Numai s aduci o cârp curat , s-o
leg la gât.
N-am înv at niciodat cum se tunde, dar parc -i aşa de greu?
Am f cut eu lucruri mult mai grele, pe care nu m-a înv at nimeni.
La urma urmelor omul nu voia s -l faci frumos, ci s -i scapi capul
de la e. ţine voia s se conving , putea s vad dup fa a lui
Ţartosz, cât uşurare i-am adus. Şi ochii i s-au f cut mai veseli,
pieptul i s-a umflat, se sim ea de parc i-aş fi luat vreo dou zeci de
ani. S-a uitat într-un ciob de oglind şi parc se aprinsese în el
sângele ost şesc de alt dat .
— Eşti mare meşter, domnule. Nu degeaba ai fost partizan.
ţine ştie s lupte poate s se apuce de orice treab .
Apoi au mai venit şi al ii, care l-au v zut pe Ţartosz şi s-au
întâlnit cu mine prin sat. Unii au venit şi singuri. ţe s te miri,
aproape fiec ruia i-a ars ceva, dac nu casa, atunci şura, grajdul.
ţaii dac n-au fost rechizi iona i, au fost schilodi i. Vacilor, de
foame, li se uscau ugerele. Iar pe câmp nu puteai s ieşi din
pricina minelor. Aşa c fiecare era bucuros cel pu in s scape de
la ele din cap, s se simt ceva mai liber. Iar în sat nu era frizer. În
timpul ocupa iei a fost unul, venit din alt parte. Se numea Jan
Ţasiak. Zicea c e str mutat, p rea de-al nostru. S-a aşezat în sat,
a închiriat de la żadej odaia dinspre uli şi şi-a atârnat o firm ,
frizerie, coafur , ondula ii permanente, cu ap , Jan Ţasiak.
Înnebuniser muierile din sat, fetele, femeile m ritate, cu copii. Îşi
t iau cosi ele şi se duceau s -şi fac permanent.
Prima s-a dus Gabryśka Siudak. Avea nişte cosi e ca spicele de
grâu, s-a f cut ca o momâie şi s-a înh itat cu gefreiterul de la
postul de jandarmi. A b tut-o odat Siudak pân la sânge, c ci a
b tut-o cu biciul, dar fata s-a plâns gefreiterului şi sta i-a tras o
mam de b taie lui Siudak.
112
 Nu s-a ridicat omul vreo lun din pat. A mai pl tit şi o amend
pentru huliganism. De atunci se temea Siudak de Gabryśka, ca de
dracul, deşi era fata lui.
Tot f cându-şi de cap cu gefreiterul a început s fac nazuri,
venea cu nişte mofturi, de ai fi zis c -i contes , deşi era o fat
simpl de la ar . A vrut s aib blan , cizme ofi ereşti, a vândut
Siudak o vac , ca s -i fac pofta. Iar la coafor reuşea s stea şi
câte o jum tate de zi. Dar mai mult decât gefreiterul, pe oameni îi
mânia când o vedeau c -şi spal capul la coafor, c ci unde s-a mai
v zut ca un b rbat s -i spele capul unei femei. Iar frizerul umbla
pe lâng ea ca pe lâng un ou, o tot r sf a şi mereu numai
domnişoara Gabriela, domnişoara Gabriela. Şi tot f când
permanente le iscodea pe femei. Într-o noapte, când s-a apropiat
frontul, a disp rut din sat. Iar Gabryśka a plecat şi ea în Apus şi s-
a m ritat acolo cu un func ionar. A venit dup mul i ani s vad
mormântul tatei, mamei, dar nimeni nu mai inea minte tinere ea
ei. Şi ce s ii minte? Era de acuma alt lume, alt sat, jum tate din
oamenii din vremea aceea erau muta i în cimitir. St teau acolo şi
pu in le p sa de Gabryśka. ţine st s in minte pe lumea
cealalt c , undeva în lumea asta, o oarecare Gabryśka şi-a f cut
de cap cu un gefreiter.
Uneori şi mie mi se pare ciudat, când m duc la cimitir şi v d
câ i din cei pe care i-am tuns, i-am b rbierit, sunt deja îngropa i.
Uite-l pe źicinski Stanisław. Când s-a aşezat şi i-am spus, numai
te rog s nu te mişti, a r mas ca o stan de piatr . N-am mai putut
s -i mai dau capul nici în stânga, nici în dreapta. ż aşezam pe
vine, m aplecam ca s -l tund. Îl rugam, m înfuriasem, las capul
Stanisławe, c nu te pot tunde. Uit -te la apostolul din Cina cea de
tain . Ża al treilea, din stânga lui Hristos. Uit -te odat ! În schimb,
când s-a sculat şi şi-a pus mâna în cap, a zis:
— Parc m-aş fi n scut pentru a doua oar . Ţogdaproste,
Szymek.
— Uit -te pu in în oglind .
— Ża ce s m uit, simt.
Sau żitręga Wincenty. Dumnezeu s -l odihneasc în pace. S-a
uitat în ciobul la de oglind , a fugit din cas , f r s spun vreun
cuvânt, şi la scurt vreme s-a întors cu un borcan cu rachiu.
— Trebuia s -mi cump r n dragi, muierii o fust , dar mai bine
s -l bem, m i oameni, de bucurie c s-a sfârşit r zboiul sta
n praznic. În s n tatea ta, Szymek! A ridicat borcanul şi a început
s bea. Şi a b ut atâta, c atunci când l-a l sat n-a mai avut
113
putere s -l dea mai departe, a c zut peste prag şi acolo a adormit.
Veneau câteodat atâ ia oameni, c sosea şi Stasiek de la
şcoal , iar eu înc nu-i tunsesem pe to i. Se aşezau prin odaie,
fiecare pe unde apuca, pe pat, pe prag, al ii st teau în picioare sau
se aşezau pe vine pe sub pere i. Şi pipau de se f cea negru în
odaie, de fum. żama se plângea c o strânge ceva în piept şi
mereu deschidea uşa. Dar tata se sim ea ca în rai, c ci fiecare îl
cinstea cu câte o igar şi cel pu in fuma pe s turate. Am adus
dou buturugi, am pus peste ele o scândur , c ci au început s
vin şi din alte sate.
La început lucram mai încet, n-aveam iu eal în mâini. Dar
când vii cu capul netuns de luni de zile, murdar, uneori plin de
p duchi, te gândeşti numai la tine, nu mai bagi seam la ce fac
mâinile altuia. Ţagi seam numai la tine. ţând intram cu
pieptenele în la ele lor sim eam cum li se înfioar pielea, ca la cai,
când îi pişc t unii în grumaz. Unora li se întindea ca tabla pielea
de pe cap. Al ii îşi închideau ochii. Sau se apucau cu amândou
mâinile de sc unel, de parc le-aş fi t iat capul, nu la ele. Sau se
strângeau în ei şi nu mai scoteau un cuvânt, pân când, dup ce îi
tundeam, respirau uşura i. ţâte unul îi l sa pe al ii peste rând,
numai ca s trag de timp. De parc ar fi venit la botez, nu la
tuns.
Şi de la un cap la altul mâna îmi mergea tot mai iute. De acuma
nu-i mai tundeam pe to i la fel, ci îi întrebam, cum vre i, mai lung,
mai scurt, din spate, din l turi. Że b rbieream şi cefile, de luceau
ca la soare. Le f ceam şi favori ii, dac voiau, şi înc de dou
feluri, drept şi oblic.
De la un rus, am reuşit s cump r, pentru doi litri de rachiu, o
maşin de tuns. Şi el se pricepea la frizerie, dar se sfârşise r zboiul
şi omul se întorcea acas . Pr v liaşul mi-a adus o sticl cu ap de
colonie. Acuma îi întrebam dac vor s -i stropesc cu colonie. Se
în elege, stropitul costa şi el, aşa c nu oricine voia. Am cump rat
un cearşaf, mama mi-a f cut nişte cârpe ca s le ag la gât. Îmi
mergea, nu glum ! żai trebuia doar s -mi pun firma. Iar în timp
ce-i tundeam sau b rbieream, le povesteam despre luptele de
partizani, aşa c nimeni nu se mai plictisea, de-ar fi stat şi o
jum tate de zi.
Tot mai mult m b tea gândul s m fac frizer, c ci trecuse
iarna, venise prim vara, Stasiek mi-a dat înapoi cizmele, de acuma
alerga descul la şcoal , iar eu toat ziua tundeam şi b rbieream.
ż gândeam chiar s închiriez de la żadej odaia care a r mas
114
dup Ţasiak. Din fericire casa lui żadej sc pase aproape teaf r
din r zboi, îi c zuse doar acoperişul şi a r mas f r geamuri. Dar
Madej a mai reparat câte ceva. M-aş fi apucat şi eu s înv cum se
fac ondula iile. Permanente, cu ap . ţa la Jan Basiak. Frizeria nu
e o meserie de lep dat, şi cu ea tr ieşti mai uşor decât asudând pe
câmp. Ża o adic m-aş fi dus la vreun curs de frizerie. Sau poate
c ar fi mers şi f r cursuri. ţ r zboiul a dat iama şi în frizeri. În
oraş, din trei frizeri a mai r mas doar unul.
Apoi se apropia secerişul. Iar secerişul a fost blestemul zilelor
mele. Din zori şi pân în noapte trudeam ca o vit . Sim i coasa şi
în obraji. Sudoarea î i curge peste ochi. Soarele, când r sare, nu se
urc pe cer, ci pe spatele t u, şi tot pe spatele t u coboar când
asfin eşte. Parc se prinde cu ghearele de pielea ta. ţ ci la nu-i
soare, soare ai la râu, pe lunc , prin stuf riş, la pare o pas re
uriaş lucitoare care s-a mâniat pe tine. Şi de câte ori vrei şi tu s -
i ridici capul, te izbeşte din spate cu ciocul. ţa şi cum i-ar aduce
aminte c via a ta e acolo jos, nu sus, c via a ta este lanul veşnic
necosit, prin care mergi şi mergi, dând cu coasa. Şi cel pu in de ai
şti c ai s sfârşeşti odat cositul. Dar îl termini odat cu moartea.
Şi, când m-am dus la r zboi, m-am bucurat c scap de seceriş,
c ci tocmai atunci începuse. Tata se dusese din zori cu coasa pe
câmp, iar eu trebuia s m duc mai târziu, ca s cosim la dou
coase. ţând s plec vine Gunia la mine cu ordinul de chemare. De
bucurie, am uitat s iau coasa cu mine, am fugit într-un suflet pe
câmp, ca s -i spun tatei:
— A început r zboiul, tat !
Tata, mirat, m întreb :
— Vii f r coas ? i-am spus s vii cu coasa.
— E r zboi, tat . Şi i-am b gat ordinul sub ochi. Uite, citeşte.
— ţe s citesc? Dac ar fi r zboi, am auzi. Auzi ceva? Şi-a
ridicat capul şi parc a început s asculte, dar din cer se auzeau
doar ciocârliile. Vezi, se aud numai ciocârliile. Vorbeşte lumea.
Doar nu s-a sfârşit de mult r zboiul. Acuma s înceap altul? Şi
pentru ce? Şi chiar dac ar veni r zboiul, mai întâi apare un semn
pe cer. În cel lalt r zboi a ars o cruce toat noaptea. Hai, apuc -te
de treab . Ia coasa mea, c eu m apuc s leg snopii.
Mi-a pus coasa în mâini, iar el a întins gânjul, a adus secara, a
strâns-o bine cu genunchiul, a legat-o şi snopul era gata. F cea
snopi adev ra i c ci îi pl cea ca snopii s fie pe m sura
gospodarului.
— ţe stai? Apuc -te de treab . Trebuie s termin m.
115
 Apoi a f cut al doilea snop, al treilea. Dintr-odat îns s-a oprit,
s-a aşezat pe un snop şi a c zut pe gânduri. S-a tot gândit, s-a tot
gândit, ar fi putut s fac înc câ iva snopi în timpul sta, apoi a
zis:
— Şi te duci?
— ţred c trebuie. Şi m-am aşezat lâng el pe snop. To i se
duc. Franek Duda şi źasperek, şi Niezgódka Jędrek, şi al ii.
— Tu, unul, ai putea s nu te duci. Ża r zboi tot nu se vede
dac lipseşte unul, se vede doar r zboiul. V tunde şi v îmbrac
în uniforme, de parc a i fi to i de la o mam . V amesteca i ca
frunzele, ca copacii, cine v mai deosebeşte.
Şi iar şi a c zut pe gânduri. Soarele se ridica pe cer, ardea tot
mai tare. Se uscase şi roua nop ii de pe secar , aşa c şi secara a
început s ard . Pe sus trecea o barz .
— Uite o barz , am zis eu, ca s spun ceva.
— Şi cine o s lucreze p mântul, zise, pân creşte Stasiek,
Antek? Am patru fii şi niciunul nu m ajut . Iar secerişul de abia
l-am început. Şi apoi, poate c nu e r zboiul nostru.
— Dar al cui?
— Noi de ce ne-am bate? Ar m, sem n m, cosim, cui ce r u
facem? R zboiul n-o s schimbe lumea. O s se omoare oamenii,
iar lumea o s mearg înainte, ca şi pân acum. Doar atât c le
r mân oasele ranilor pe câmp. Şi nimeni n-o s -şi aduc aminte
de ei, c s-au b tut şi pentru ce. ţ ci dup rani nu r mân nici
statui şi nici c r i, ci doar lacrimi. Putrezesc în p mânt şi nici
p mântul nu-şi mai aduce aminte de ei. Şi dac ar vrea s -şi
aminteasc de to i, ar trebui s nu mai rodeasc . Dar menirea
p mântului este s rodeasc .
— Poate de aia e şi r zboiul, tat , ca p mântul s rodeasc . Iar
dac -i aşa, atunci e şi r zboiul nostru.
— P mântul rodeşte cu r zboi, f r r zboi. Numai Dumnezeu
poate s -l fac s nu rodeasc .
— ţhiar şi Romciu, lotrul, merge, i-am zis. De diminea s-a
dus s se spovedeasc . Iar acum e la cârcium şi bea. Zice, îmi
beau lacrimile, fra ilor, şi asta am voie. Dar la noapte se duce s
fure, pentru ultima oar . Zice c n-ar putea s mearg , aşa sfânt,
s -i omoare pe al ii.
ż gândeam c am s -l sperii cu Romciu şi o s zic :
— S nu vin la noi, boala?! Trebuia s -l tragi de limb .
Dar asta nu i-a trecut tatei prin cap, a zis altceva:
— Dar dac te omoar ? S muncesc tot p mântul sta doar cu
116
mâinile mele?
Şi şi-a desf cut mâinile de parc al nostru ar fi fost tot
p mântul pân unde apune soarele, când ogorul acela n-avea nici
un iug r.
— Domnul fie l udat! a strigat de pe drum Ry y Walek cu coasa
pe um r. Tata cu fiul, i-e şi drag s te ui i! E frumoas secara.
— Domnul s te aib în paz !
— Nu m omoar . Nu m omoar , tat . żai degrab îl omoar
pe Romciu. Zice c se duce pentru ultima oar s fure, dup aia se
face om de treab .
S-a mai liniştit tata, şi-a luat ochii de pe câmp. A luat un spic,
l-a frecat cu mâinile, a scuturat pleava şi se tot uita la gr un e, de
parc num ra în gând, s vad dac sunt pereche sau f r
pereche.
— Şi chiar dac nu te omoar , cine ştie cât o s dureze
r zboiul. ţel lalt a inut patru ani.
— la a fost pentru ar, sta o s fie mai scurt, îi batem şi ne
întoarcem acas . Se duc ranii cu gr mada, din satul nostru şi
din alte sate. În cel lalt, cine voia s mearg s se bat pentru ar?
arul era str in, nici nu te înc lzea, nici nu te înghe a.
— Str in zici, dar pe timpul lui tr geai la sor i şi dac aveai
pu in noroc r mâneai acas . Iar dac erai mai bogat, pl teai şi se
ducea altul pentru tine. Iar cine chiar nu voia, nici cu sor ii nu-l
duceau. Pân s vin cazacii dup el, omul era deja atârnat în
copac. Şi chiar dac -i o fapt urât , dar cel pu in r mânea printre
ai lui. Sau îşi b ga piciorul sub roat , trecea carul peste el şi
r mânea omul, chiar aşa, şontâc, şontâc, dar pe p mântul lui, nu
prin lume. Sau îşi scotea un ochi, şi cu un singur ochi nu te lua.
Iar acas , c eşti cu un ochi sau cu doi, tot aia vezi. Şi nici n-ai ce
s vezi, c pe toate le ştii pe de rost, nimereşti pe noaptea cea mai
adânc . ţhiar se spune, noapte de s - i bagi degetele în ochi, dar
tot nimereşti. Iar de dormit po i s dormi tot aşa de bine şi cu
unul, şi ca s plângi, po i cu unul singur, ca şi cum ai avea doi.
Sau ajungea s -şi stâlceasc degetul la tr gaci. Îl ar tai mutilat şi
nu te mai luau. Puneai peste ran pu in pâine cu p ienjeniş, te
durea pu in, ziceai dup aceea c i l-a prins la toc toare, când ai
tocat paiele pentru cai. ţâ i rani nu umbl şi în zilele noastre
f r un deget. ştia n-au fost niciodat la r zboi, to i zic c şi-au
prins degetul la toc toare. Şi-apoi ce-i un deget, când omul are
zece. Croitorului îi trebuie ca s aib cu ce ine acul cu a a.
Ţog taşului, ca s -şi numere banii. Preotului, când de la amvon îi
117
arat pe p c toşi. Dar p mântul îl lucrezi cu mâinile pân la
coate, nu cu degetele. Aşa c unul mai pu in sau mai mult tot nu
conteaz , dac vrei s munceşti.
Îmi aduc aminte c odat , când înc nu st pâneam prea bine
coasa, coseam cu tata secara, el mergea înainte, eu dup el, am
intrat cu coasa într-o piatr . Dar nu s-a mâniat pe mine. S-a uitat
doar la ascu işul ştirbit şi mi-a zis:
— Înc n-ai înv at s ii bine coasa. Dar nu-i nimic, într-un
an, doi, ai s înve i şi tu. Şi eu am tras mult la coas , pân când
am înv at s cosesc ca lumea.
Şi chiar atunci când coseam, de-acuma, destul de bine, şi
coseam în doi, el în fa , eu dup el, tot timpul se uita cu b gare
de seam la mine, ca nu cumva s mi se urasc de coas .
— ţe vrei, s coseşti toat secara într-o zi? Dac ai vrea s
tr ieşti, dup cum coseşti, ai r mâne f r puteri la jum tatea
vie ii. Iar f r chef, şi mai devreme. Żas-o mai moale, sta-i de-abia
începutul.
ţ ci pentru mine prima coas era neîndur toare, m mânia.
D deam cu coasa de trosnea p mântul. Şi lungeam mâinile cât
puteam. Dar, deşi eram puternic ca un cal, la a doua coas mi se
înmuia mânia, la a treia nu mai puteam nici s mai deschid ochii
de sudoare, aşa c la urm toarea trebuia s m opresc, s ascut
coasa cu cute şi s m odihnesc oleac . ţ ci nu ine s tragi prea
mult mânios cu coasa. ţa s coseşti bine trebuie s începi ca şi
cum ai fi la jum tatea lanului şi s sfârşeşti, ca şi cum atunci ai
începe. Aşa cosea tata. Nu era înalt de statur , în anii m noşi,
când tot ce creştea pe câmp se ridica foarte sus, nu trecea cu mult
de în l imea secarei sau a grâului, dar când cosea, parc însuşi
p mântul îl împingea de la spate, pas cu pas, m surat. Şi aşa
trecea prin tot lanul, pas cu pas, m surat. Şi aşa, toat vremea
secerişului, pas cu pas, m surat. Şi parc nu ducea el coasa spre
secar sau grâu, ci coasa îi ducea mâinile. El doar se l sa dus.
Uneori, când cosesc, şi acum mi se pare c îl am în fa a mea. Şi
chiar m str duiesc s cosesc cum cosea el, când tr ia. ż tot
gândesc dac şi pe mine m împinge p mântul, dac merg pas cu
pas, m surat, cum mergea el. Dac şi pe mine m duce coasa, sau
eu m las dus de ea. Dar nu cred s ajung vreodat s cosesc ca
tata. Ca s coseşti ca el, trebuie s te naşti pentru asta. Nu ştiu
dac żichał, Antek sau Stasiek ar fi cosit ca el, deşi erau mai buni
decât mine la coas . Dar e greu s ştii, cum ar fi fost.
żichał, care, dintre noi to i fra ii, era cel mai înzestrat şi
118
trebuia s se fac preot, a cosit pu in, c ci a plecat devreme în
lume. Deşi, înainte de r zboi, venea de fiecare dat la seceriş, ca s
ne ajute. Numai c tata nu-l prea l sa s coseasc , îl punea mai
mult s grebleze sau s strâng spicele. Żas , żichaś, nu eşti tu
pentru coas , î i faci doar b t turi. Szymek da, e voinic ca un cal,
cu o mân ar putea s coseasc , dac ar vrea. Aşa c nici n-a avut
unde s înve e s coseasc .
Antek cosea destul de bine, înc nu avea pasul m surat al tatei,
dar d dea mai repede cu coasa şi o întorcea mai scurt. Numai c
se mânia pentru orice. Se înfuria, când vedea secara pu in culcat
la p mânt sau n p dit de pir. Se oprea, se uita peste câmp, la
cer, sau se ducea s bea ap din butoi, zicea c i-e sete. Dar tata
nu i-a spus niciodat vreo vorb de ocar .
— Nu bea atâta ap , c te las puterile! doar atâta striga dup
el. Sau dac îşi d dea seama, dup cum pârâia secara atins de
coasa lui Antek, c i s-a ştirbit coasa, îi zicea: Antek, ascute-o
pu in.
Iar Antek doar atâta aştepta. ţ ci, deşi nu ştia niciodat când
trebuie ascu it coasa, îi pl cea, în schimb, s-o ascut , tot aşa
cum îi pl cea s se duc s bea ap sau s se uite peste câmpuri,
la cer. Ascu ea mai bine decât cosea. ţutele îi mergeau în mân de
parc s-ar fi jucat cu ele, de s reau scânteile din coas . Se lumina
tata la fa , când îl vedea pe Antek cum îşi ascute coasa. Şi cu
blânde e îi spunea:
— Ţag de seam , Antek, s nu zboare vreo scânteie în secar .
Se aprinde foarte repede. Şi de la noi ar trece în alte lanuri. ţ
focul nu ştie de haturi, nici de ce-i al meu sau al t u.
Poate aşa îl înşela Antek pe tata. Sau poate c tata aştepta ca
Antek s mai prind puteri şi de abia atunci s -i spun dac
coseşte mai bine decât mine şi dac o s ias un cosaş bun.
Ştiam îns c cel mai bun cosaş o s fie Stasiek, când o creşte.
ţ ci Stasiek cum a luat coasa în mâini şi-a desf cut picioarele ca
şi tata. ţa şi tata şi-a scuipat în mâini. Şi, tot ca şi tata, mergea
m surat, pas cu pas. Şi nici n-a l sat coasa din mâini pân n-a
ajuns la marginea cealalt a lanului. Şi nu era mai înalt decât
secara.
Dar cine ar putea s spun care dintre noi ar fi cosit cel mai
bine. Asta putea s ne-o spun doar via a. Dar noi niciodat nu
ne-am întâlnit to i patru la coas . Nu ştiu cum am fi cosit, dac
am fi mers to i patru, unul dup altul, cu coasa. żichał, Antek,
Stasiek şi eu, cosind în acelaşi lan, în aceeaşi zi, sub acelaşi soare,
119
şi cu tata s ne judece.
— De ce oi fi tr it? se tânguia câteodat tata. Am patru feciori,
ziceam c , dac o fi s vin ceasul din urm , am s v cer s m
scoate i pe câmp, ca s v v d pe to i patru înşira i cu coasele în
lan. Atunci aş fi putut s zic, am avut noroc în via . Î i
mul umesc, Doamne.
Dar într-o duminic s-a întors Stasiek din sat şi a zis, ca şi
Antek cu ani în urm , c pleac .
— Unde? l-a întrebat tata, crezând c Stasiek se duce la vreo
petrecere la Ţartoszyce sau la Przewłoka. Poate c are o fat şi nu
ştie cum s înceap .
— În lume, a r spuns.
— Şi tu vrei s pleci în lume? s-a mirat tata, dar parc tot nu-i
venea s cread . Şi unde, în lume?
— E mare Polonia – s-a r stit Stasiek, deşi pân acuma
niciodat nu s-a r stit la tata.
Îi pl cea s stea totdeauna cu tata, s mearg cu tata, s
vorbeasc cu tata.
— Polonia, a repetat tata, de parc n-ar prea în elege cam pe
unde ar fi asta. Oho, e mare şi întins lumea asta. Dar te po i
r t ci lesne, dac n-ai mai fost pe acolo. Şi cum te mai întorci?
— Nu m mai întorc niciodat .
— Nu te mai întorci? l-a întrebat, tot liniştit, tata. Şi ce-ai s
faci tu, în Polonia?
— Zidim Polonia nou , a zis Stasiek cu mândrie.
— Noi ziceam c trebuie s zidim un grajd nou – spuse tata,
c utând s -l domoleasc . żaterialul e aproape adunat. Am vorbit
şi cu zidarul.
— Żas -m cu grajdul. Acuma Polonia e mai important . Du-te
şi dumneata şi citeşte. Apelul e afişat la prim rie. Au vorbit şi la
radio. Ne-am înscris mai mul i, Antek Tomalak, Ţronek Duda,
eu…
Dar nu l-a mai l sat tata s termine. A s rit de pe scaun, s-a
dus la uş , s-a aşezat în prag, şi-a desf cut mâinile şi, cu un glas
tremurat, a strigat:
— Nu te duci nic ieri! Nu te las! Te omor, dar nu te las! De-aş
şti c m duc în iad! żai bine cr p, dar nu te las! Pentru ce,
Doamne, m pedepseşti?!
Stasiek a început s plâng . żama, care se culcase deja, a
început şi ea s geam . Iar tata, înnebunit, cu p rul vâlvoi, fa a
încruntat , st tea cr c nat în uş şi striga:
120
 — Nu te las! Nu pleci! Tu trebuie s te faci gospodar! Ziceam s
mai cump r m p mânt! Dumnezeu a l sat ca tu s r mâi aici! Aici
e Polonia ta. Şi nic ieri în alt parte! Nic ieri!
Apoi mâinile au început s -i alunece pe tocul uşii, deşi credeam
c în furia lui o s -l scoat din zid. Ża mânie ar fi fost în stare s
pr v leasc toat casa, ca s -şi îngroape sub ea tot necazul. Apoi
glasul a început s i se înmoaie, cuvintele îi ieşeau din gâtlej tot
mai greu. Începea s -şi dea seama c nu mai poate face nimic, nu
mai striga, ci mai mult se tânguia. Pân la urm s-a aşezat pe
prag, şi-a pus capul c runt în piept şi a început s plâng .
S-a dat jos şi mama din pat, şi-a b gat picioarele slabe în
papuci, şi-a pus şor ul şi a început s se învârteasc prin odaie.
— S - i iei vreo dou c m şi. S nu por i o c maş mai mult de
o s pt mân , c dup aia nu mai po i s-o speli. Ar trebui s iei
cojocelul tatei. O s - i fie frig acolo. Ar fi fost mai bun flanelul, dar
ai crescut şi e rupt la coate. Poate o s - i cump r m ceva şi- i
trimitem acolo. Numai s ne scrii unde te duci. Ai, de la Antek,
nişte ciorapi de lân . żai sunt buni, s -i es numai la c lcâie. ţ ci
cu obiele poate c ar râde de tine. Î i dau şi o perni , s ai pe ce
pune capul. Nu vrei s iei şi o jum tate de pâine? Totdeauna
pâinea ta e mai bun . Şi- i mai dau câteva c p âni de usturoi.
Dac r ceşti cumva, îl tai m run el şi-l pui pe pâine. Ia şi nişte
ceap , i se face foame, o m nânci cu sl nin sau chiar şi aşa,
goal . żai e pu in sl nin în c mar , s-o iei. Noi ne descurc m.
Ar fi trebuit s - i dau şi o buc ic de unt, dar din ce s -l fac, o
vac fat , iar cealalt e stearp . Î i mai dau nişte salvie, dac te
dor din ii. ine aici şi nişte barba-ursului, dac î i curge nasul, cu
barba-ursului se opreşte pe loc. Î i mai dau nişte flori de tei şi
nişte romani pentru gât. Ţani nu- i d m, c nici noi nu avem.
Doar dac ne-am împrumuta la cineva. Sau d -i tu, Szymek, dac
ai, câ iva zlo i. i-i d înapoi. Şi s mai iei c rticica de rug ciuni.
S te mai rogi din când în când, când i-o fi mai greu. O s m rog
şi eu pentru tine. Şi s ne scrii cum î i merge acolo unde te duci.
Şi s vii, când am s mor.
N-a scris, cred, vreo jum tate de an. De-acuma credeam c i s-a
întâmplat ceva. żama, de inim rea, sl bea v zând cu ochii. Tata
umbla posomorât şi n-avea niciun chef de treab . Iar când, într-un
târziu, a scris, atunci a scris doar câteva rânduri, c -i merge bine,
c munceşte şi înva , ce mai face mama şi c o s vin în curând,
dar nu ştie când. Dar n-a venit. A trimis doar o poz . Slab, tras la
fa , cu şapc pe cap. Nu mai sem na cu Stasiek de alt dat .
121
Mama mi-a zis s-o pun în col ul icoanei żaicii Domnului, care era
atârnat deasupra patului ei, şi privind la poz se topea cu zile.
Au venit amândoi, el şi cu Antek, de-abia la înmormântarea
mamei. Dar, chiar în aceeaşi zi, au plecat, c ci se gr beau. Şi dac
au mai trecut pe acas , tot în fug au trecut. Venea câte unul, sau
amândoi, şi n-apucai nici s vorbeşti cu ei, nici s -i întrebi ce-i pe
acolo, cum e pe acolo, c se gr beau. Şi se certau pentru orice
fleac, c masa a r mas aceeaşi de la r zboi, c od ile n-au podele,
chiar şi pentru murd ria de la muşte de pe lamp , pentru aia,
pentru ailalt , de parc st teau pe jeratic în casa asta veche, şi
doar casa asta era casa lor.
Tot aşa au venit şi când le-am scris despre mormânt. S-au
sf dit, m-au oc rât, eu am t cut din gur . Pân la urm am luat
s cule ii pe care i-au adus pentru f in , m-am dus în c mar şi i-
am umplut. N-aveam ce s le dau, în afar de f in . Şi au plecat.
Nu mai ştiam cum s m duc la ţhmiel ca s -i spun c fac un
mormânt mai mic. M-am în eles cu el s -l fac pentru opt locuri.
ţhmiel a m surat, a socotit. I-am dat şi arvun . Şi pentru a fi
sigur i-am spus s mai aştepte pân îmi r spund ei la scrisoare.
ţ ci nu voiam s fac f r consim mântul lor. ţ doar f ceam
mormântul şi pentru ei. Dac acolo îşi vor dormi somnul de veci,
trebuie s -şi spun şi ei cuvântul. R m sese doar s m duc la
ţhmiel şi s -i spun c şi-au dat consim mântul.
Vor, nu vor, m gândeam, trebuie s -i întreb. Au fost b ie i
buni. Poate c lumea i-a f cut s fie mai aspri. Au venit în
costume, paltoane, p l rii dup ultima mod . Stasiek avea şi o
umbrel . Antek purta ochelari, şi o geant de piele. Aşa c nu-i de
mirare c nu se gândesc la moarte. Dar dac nu se gândesc
acuma, poate c s-or gândi mai târziu, la b trâne e. ţ ci nimeni
nu ştie ce-l aşteapt la b trâne e. În fa a mor ii şi înv atul e
numai om, şi inginerul e numai om. ţum cad toamna frunzele de
pe copaci aşa se dezgoleşte omul în fa a mor ii de tot ce a adunat
în via , de r mâne golaş ca un trunchi de copac. Şi atunci, nu- i
mai vine s pleci în lume, ci s te întorci la p mântul în care te-ai
n scut, în care ai crescut, c ci sta-i singurul p mânt pe care-l
avem pe lume. În p mântul sta chiar şi mormântul îi ca o cas
p rinteasc .
Aşa c m-am dus la ţhmiel şi i-am spus c şi fra ii şi-au dat
consim mântul.

122
 IV. Pământul

ţâteodat stau şi m gândesc, ce contez eu pentru p mântul

sta? ţe ştie el despre mine? Ştie, cel pu in, c exist? Ştie el cât l-
am b t torit cu picioarele? Poate c i-am f cut înconjurul, dac aş
fi socotit to i paşii pe care i-am f cut. Poate c aş fi putut trece şi
în lumea cealalt , cât am mers. Peste ar turi, peste brazde, pe
mirişti, prin ploaie, în frig, în arşi , în chinuri, prim vara, vara,
toamna, cu coasa, dup plug. Şi pentru ce?
Şi în afar de asta, ştie oare p mântul cât s-a b tut omul
pentru el, şi cu cât ur . Singur m uimesc câteodat , de unde
atâta ur în om? Numai dac n-a venit cumva cu ea pe lume.
În tot cazul, eu înc nu m n scusem şi tata începuse a se
r zboi cu Pra uch pentru hotar. Nu credea în nicio dreptate
p mânteasc , dar a venit odat mânios de pe câmp, şi a zis:
— O fi, n-o fi dreptate, dar pe tâlharul sta de Pra uch trebuie
s -l dau în judecat , c ci nici p mântul nu-l mai poate r bda.
Pornise de la faptul c Pra uch arase hatul. Şi aşa a început. O
dat îl d dea tata în judecat pe Pra uch, apoi Pra uch îl d dea în
judecat pe tata, depinde al cui era p mântul care nu-l mai putea
r bda pe cel lalt. Şi asta a durat cu anii, c ci nici judec toriile nu
se îmbulzesc s termine cât mai repede procesele, la urma urmei,
şi judec torii trebuie s tr iasc din ceva. Poate c nici nu puteau
s stabileasc de partea cui e vina. Poate c nici Domnul
Dumnezeu n-ar fi putut s se descurce. ţ ci dac -i vorba de
p mânt, aici nu sunt vinova i şi nevinova i, ci numai nedrept i i.
Dar judec torii merg to i dup acelaşi tipic, ei caut vinova i şi
nevinova i, ori aici trebuie alt m sur . Aşa c judec torii mergeau
pe calea lor, iar tata şi cu Pra uch îşi f ceau dreptatea lor, dac
Pra uch ara hotarul prim vara, tata îl ara toamna, şi mai ara înc
o jum tate de brazd pentru nedreptatea pe care i-o f cuse. Asta
ca s nu cread tâlharul c nu mai e pedeaps pentru ce f cuse.
Într-o zi, dup înc un proces care n-a rezolvat nimic, s-a
întâlnit tata cu Pra uch pe câmp. Tata gr pa ogorul, Pra uch
împr ştia gunoiul. Pra uch i-a strigat tatei c dac îşi vinde
p mântul ca s pl teasc la procese, el e gata s -l cumpere. La
care tata i-a r spuns c n-o s ajung el s vad asta, c mai este
şi dreptate cereasc , aşa c mai curând, nelegiuitule, ai s cr pi,

123
decât s m vezi vânzând p mântul. Şi s-a încins o ceart între ei
de credea lumea c se ceart dou sate între ele sau cerul cu
p mântul. ţei care erau pe câmp se opreau cu plugurile sau cu
grapele şi îşi întindeau gâtlejurile ca s vad de unde se aude
cearta. Iar ei se tot certau înainte, c au fugit şi ciocârliile. ţhiar şi
cerul, senin pân atunci, s-a înnorat şi de departe s-au v zut
fulgere.
Pân la urm tata n-a mai rezistat, s-a repezit la Pra uch şi i-a
ars una cu biciul. La care Pra uch, f r s stea prea mult pe
gânduri, a dat cu furca în tata. Tata a c zut, plin de sânge, iar
lotrul de Pra uch, sprijinindu-se pe furc , hohotind i-a zis:
— Ei, cine o s crape mai devreme, nenorocitule? Cine are
dreptate?
Ża care tata, aproape leşinat, l-a amenin at:
— Aşteapt tu, tâlharule, s creasc Szymek al meu.
Când am crescut, n-am mai avut ce face. Odat aram în ogorul
nostru, iar Pra uch sem na grâu pe al lui. S-au adunat ciorile şi în
ogorul nostru, şi în al lui, şi, ca orice cioar , umblau şi ciuguleau
s mân a. Ża care moşul s-a aplecat, a luat un bulg re de p mânt
şi l-a aruncat dup ciorile care umblau pe p mântul lui. Dar s-au
ridicat în v zduh şi ciorile de pe ogorul nostru. ż-am mâniat,
fiindc îmi pl cea s v d ciorile cum merg în urma mea când
aram. Am oprit calul şi i-am strigat:
— Żas ciorile, boşorogule! Alung ciorile de pe p mântul t u!
S nu te atingi de p mântul meu!
Dar boşorogul nu numai c arunca mai departe cu bulg rii
dup ciori dar a început s cronc neasc : ţra! Cra! Cra!
— Înceteaz , scârn vie, c - i rup gura!
Iar el îi d dea mai departe: Cra! Cra! Cra!
M-am repezit la el, i-am ars un pumn între ochi, a c zut în
brazde, gr un ele i s-au risipit, i-am mai dat şi un picior în fund.
— Acuma a cui e dreptatea, mai ii minte? i-am zis.
Arasem jum tate din ogor, dar boşorogul înc nu se sculase,
numai gemea şi blestema. Ziceau unii c a p it ceva la şira
spin rii, c de-abia spre prim var s-a sculat din pat.
Dar a venit iar şi toamna; Antek p ştea vacile printre vrejurile
de cartofi, iar Pra uch îşi ara ogorul. Şi o vac a trecut pe ogorul
lui. Antek s-a repezit s-o aduc înapoi. Dar boşorogul şi-a l sat
plugul şi calul, a luat biciul şi l-a ajuns pe Antek. Şi l-a biciuit aşa
de r u, c a venit acas plin de vân t i. Apoi s-a repezit cu biciul
şi la vac . Şi nu i-a ajuns vaca intrat pe ogorul lui, a trecut şi pe
124
p mântul nostru şi a biciuit-o şi pe cealalt , care nu-i f cuse
niciun r u. S-a întors Antek plângând acas , era înainte de prânz,
cu vacile biciuite, de parc le crescuser nişte şerpi pe spate.
M-am mâniat de sim eam c -mi ies din min i. Am pus mâna pe
secure şi am fugit pe câmp, s -l omor, s se sfârşeasc odat .
ţhiar dac aş putrezi în ocn . Dar m-a v zut de departe, a
dezlegat calul de la plug, plugul l-a l sat pe câmp, a înh mat calul
la c ru , i-a dat câteva bice, şi luând-o pe dup moar , a fugit
acas . Am alergat la casa lui dar era încuiat cu o sut de lac te.
Am început s dau cu pumnii în uş .
— Deschide, nemernicule, c trebuie s te omor! Deschide, n-
auzi?! N-avem loc amândoi pe p mânt!
Dar nu se auzea niciun chi c it de şoarece de dup uş , de
parc n-ar fi fost nimeni în cas . Şi erau to i acolo. ż-am uitat pe
fereastr , dar puseser în fereastr un crucifix de cositor. ż-am
gândit s sparg geamul, dar tot nu puteam s intru peste crucifix.
Le-am stricat doar col arul de la cas .
De atunci, fugea de mine, ca de cium . Nici în sat nu l-am mai
întâlnit. Nici la pr v lie. Şi pe câmp, când m duceam, g seam pe
ogorul lui totul terminat, de parc i-ar fi lucrat diavolul noaptea.
Ne-am întâlnit doar într-un târziu, la cârcium . ţred c nu se
aştepta s m întâlneasc , c era înainte de prânz, vremea era ca
de sticl , şi de-abia începuse secerişul. Venise dup mahorc , iar
eu, pu in b ut, st team lâng bufet.
— ţe pofteşti, boşorogule, mahorc ? l-am întrebat. Şi-a ciulit
urechile şi n-a zis niciun cuvânt. Trifoi nu vrei s fumezi! Atunci
taie nişte frunze de vişin! Şi, c tre ovrei: Toarn -i, Haim, un
p h rel de rachiu, s bea în s n tatea mea, dac tot ne-am
întâlnit.
Ovreiul i-a turnat, dar boşorogul a întors capul.
— Ce, nu vrei s bei în s n tatea mea? Ż-am prins cu o mân
dup ceaf , iar cu cealalt am vrut s -i torn rachiul pe gât, dar se
încrunt şi-mi trage un scuipat în fa . De ştia îmi eşti,
tic losule? Eu vin cu rachiul la tine, iar tu m scuipi?!
L-am ridicat aproape de tavan şi, când l-am trântit la p mânt,
s-a zguduit cârciuma. A scos un geam t de parc ar fi fost ultimul.
M-am speriat, credeam c l-am omorât, c ci nu mai era tân r,
oasele lui b trâne puteau s se sfarme, c zând de la în l imea
aceea. Dar a reuşit s se scoale. Ż-a mai ajutat şi ovreiul. Şi s-a
c rat din cârcium , aproape în patru labe, umil ca un iepure. De-
abia afar , dup ce s-a chircit în c ru şi şi-a luat biciul şi
125
h urile în mân , a început s m oc reasc cât îl inea gura:
— Tic losule! Żep d tur ! Anticristule!
Am alergat dup el, dar d duse bice cailor. Şi, când s-a mai
dep rtat, s-a oprit şi a început s m amenin e:
— Aşteapt tu numai s creasc b ie ii mei!
Avea trei b ie i, Wojtek, Jędrek şi pe Ţolek. Şi când au crescut,
iar cel mai mare, Wojtek, se f cuse deja fl c u, m-au pândit odat .
ż întorceam noaptea de la petrecere, de la Ţoleszyce. Şi parc
aşa trebuia s se întâmple, am condus de la petrecere o fat , care
tr ia aproape afar din sat şi am r mas s mai vorbesc cu ea în
fa a casei. Dar nici s rutat nu s-a l sat, era cam toant , îşi
strângea buzele şi îşi ascundea capul. Aşa c a trebuit s m
întorc singur, c ci b ie ii plecaser spre case. Noaptea era
întunecoas , s - i sco i ochii, nicio stea pe cer, nicio buc ic de
lun , doar câinii l trau în dep rtare. O mai luasem şi pe
scurt tur , printre tufişuri de p ducei, ienuperi, aluni, nici
c rarea nu se vedea printre tufişuri. Dar nu m întorceam pentru
prima oar pe acolo, uneori veneam de mai departe, aşa c de ce
m-aş fi temut. Şi tot mergeam aşa fluierând, când deodat sar din
tufişuri cei trei Pra uch şi încep s dea în mine cu paru’. Nici n-am
mai apucat s întind mâna dup cu it c eram deja c zut la
p mânt, aproape mort. Sim eam doar c dau în mine din toate
p r ile, dar asta numai o clip , c ci dup aceea n-am mai ştiut
dac tr iesc sau sunt mort. De-abia spre diminea a trecut pe
acolo un ran şi a dat de ştire în sat c pe c rare e un mort.
Vreo dou s pt mâni n-am putut s m scol din pat. Şi culcat
nu mai puteam de durere. Mama tot timpul îmi schimba oblojelile,
plângând la capul meu:
— Hristoase, Szymek, de câte ori nu te-am rugat! Şi în biseric
m tot rog! Vrei s m bagi în mormânt? Promite-mi c -i pentru
ultima oar .
Dar cum s promit, fie şi mamei, dac m-am jurat s nu-i iert.
Am s le dau foc la cas , am s -i omor, dar nu-i iert. Numai c a
venit r zboiul şi a trebuit s plec la r zboi. Este adev rat c
r zboiul l-am pierdut foarte repede şi nici nu s-a terminat scosul
cartofilor c am fost acas . Dar dup r zboiul pierdut toat treaba
asta cu Pra uch mi se p rea aşa de veche, de parc ar fi fost din
alt lume. ţ ci m durea mai mult c am pierdut r zboiul decât c
m-au b tut alde Pra uch. Şi cred c aş fi uitat ce s-a întâmplat.
Dar nu m-am întors bine c m-a şi luat tata, c Pra uch iar şi a
arat hotarul, cât am fost la r zboi, gândea boşorogul c eu nu m
126
mai întorc. Şi mereu, f ceva, f ceva, Szymek, c p mântul nu-l
mai rabd . Nu puteam s -l fac s în eleag c n-are unde s -l mai
dea în judecat . Polonia nu mai exista, aşa c nici judec torii nu
mai erau. Iar tata o inea întruna:
— A i pierdut r zboiul, acuma s pierdem şi hatul?
Aşa c într-o zi mi-am pus plugul în car şi, deşi p mântul era
sem nat, şi la noi, şi la ei, iar grâul apucase de acuma s r sar ,
am arat ce ziceam c -i al nostru, ca s ştie boşorogul c m-am
întors.
În anul urm tor era hram la Żisice de Sân Petru. Poate c nu
m-aş fi dus, dar n-aveam unde s macin secara pentru pâine, c ci
la mori st teau jandarmii ca nişte câini şi trebuia s le-ar i
chitan a c ai predat cota. Deşi, uneori, chiar cu chitan a în mân ,
î i rechizi ionau secara, şi mai luai şi peste bot. Iar la Lisice avea
un oarecare Pasieńko o moar de vânt şi mai avea şi o fat de
m ritat. Era de acuma fat b trân , o chema Zośka. Am cunoscut-
o pe la petreceri şi de multe ori m-a poftit s trec pe la ei. Dar nu
m-am dus la Żisice, una c -i cam departe, apoi fata era urât ,
îndesat , umerii îi erau una cu fundul, iar din ii ca de cal, înc
mai şi râdea tot timpul. Dar ce nu face omul pentru pâine. M-am
gândit, m duc, o iau la praznic, iar b trânul îmi macin pe
ascuns, cel pu in o mier de secar . ż gândeam s-o iau la
plimbare, s cread c m însor cu ea, poate c se sfârşeşte repede
r zboiul. Îi cump r un câine, o pisic sau poate chiar şi nişte
m rgele, ca s nu m vorbeasc de r u.
Spre norocul meu, la toate tarabele era atâta lume, de parc
erau faguri de miere, aşa c nicicum n-am putut s ne apropiem.
Żas c nici eu nu m prea înghesuiam, iar Zośka era mul umit
c o duc la bra . ţ ci, ca s se plimbe la bra în ochii lumii
adunate la iarmaroc cu un fl c u ca mine, ar fi dat Zośka oricât,
nu numai un câine, o pisic sau nişte m rgele. Iar iarmarocul, deşi
era r zboi, era cum pu ine v zusem chiar înainte: tarabele se
întindeau pân aproape de cimitir. ţ ru e, ca la iarmaroc. Iar
oameni, n-aveai loc de ei; mergeau parc în alaiuri, încolo şi
încoace, se înghesuiau cu to ii unii în al ii şi strig te, ipete,
chi c ieli, râsete, fluier turi, trompete, cocoşei se auzeau peste tot,
de parc n-ar fi fost r zboi şi iarmarocul ar fi cuprins toat lumea.
Şi fiindc i-am zis c -mi place cum râde, hohotea tot timpul.
Dintr-odat îi v d îns pe cei trei Pra uch ridicându-se în fa a
mea ca trei brazi. Şi se uitau la mine, pe sub ochi, ca nişte tâlhari.
Am vrut s -i ocolesc, c ci m gândeam numai la secara pentru
127
pâine, şi nicidecum la înc ierare. Numai c în dreapta era o tarab
cu o mul ime de oameni îngr m di i în fa a ei, în stânga o c ru ,
la care se vindeau cireşe, iar înapoi nu puteam s dau. Am l sat-o
pe Zośka s mearg în fa , c poate unul dup altul am trece mai
uşor printre ei. Pe Zośka au l sat-o. Doar cel mai tân r, Ţolek,
când a trecut pe lâng el, i-a zis batjocoritor la ureche:
— Te-ai înh itat cu h ndr l ul!
Şi au început s hohoteasc . ţredeam c cu asta se termin şi
o s m lase s trec. Dar cel mai mare dintre ei, Wojtek, m
opreşte cu um rul şi, unde, m nenorocitule, de ce împingi? Nu
vezi c st m?
— V d, cum s nu v d, am zis. Şi f r s m gândesc prea mult
i-am ars una peste gura deschis de hohot, c nici n-a reuşit s se
fereasc . S-a aplecat pu in, dar l-am îndreptat cu cel lalt pumn
încât s-a dus cu spatele spre c ru a cu cireşe. A c zut cu capul în
roat şi nu s-a mai sculat. Atunci a s rit Ţolek, m-a apucat de
ceaf şi ne-am rostogolit pe p mânt. Żumea a început s strige.
Unii fugeau, al ii se înghesuiau s vad ce se întâmpl , vreo câ iva
mai s sar şi ei la b taie. Unul striga, de parc îi chema pe to i
s -i vad taraba:
— Se bat! Se bat!
Iar altul:
— Hristoase! żaic Precist ! Uite, haimanalele, nu le ajunge
r zboiul?
Un aiurit a început şi el s ipe:
— ţhema i popa! S -i aghesmuiasc popa!
Zośka m-a apucat de hain :
— Szymek! Szymuś! Tu eşti mai în elept! Żas -i pe proşti!
Am întors capul spre ea şi în clipa aceea am sim it o lovitur
puternic în moalele capului. żi s-au muiat picioarele, în fa a
ochilor am v zut numai negru. Dar n-am c zut jos şi am dat cu
pumnul pe nimerite, c nu mai vedeam nimic. Pumnul s-a dus în
gol. N-am nimerit şi, ca s nu cad, m-am dus dup pumn ca un
taur. Am intrat cu capul în burta cuiva, care a gemut. Am deschis
ochii şi l-am v zut pe Ţolek, c în burta lui am intrat, cum cade
peste tarab . A r sturnat taraba. Figurinele de gips de pe tarab s-
au risipit pe jos. Negustorul a început s înjure, l-a apucat pe
Ţolek de spate şi l-a aruncat spre mine. Am întins pumnul şi sta
a intrat în pumnul meu cu nasul ca într-o oişte, de i se f cuser
ochii unsuroşi. Dar era voinic al dracului, deşi era cel mai tân r
dintre ei. Doar şi-a scuturat capul, de parc i-ar fi v rsat cineva o
128
g leat de ap în cap. I-am mai dat un pumn, s-a b l b nit, dar n-
a c zut. Dac i-aş mai fi dat unul, cred c -l terminam. Numai c
Jędrek, cel mai înalt dintre ei, dându-i la o parte pe cei care îi
st teau în cale, îşi întindea mâinile de parc ar fi vrut s m
strâng în labe şi s m striveasc . ż-am aplecat şi m-am aruncat
cu toat puterea între mâinile lui. I s-au desf cut ca dou aripi.
P rea c pluteşte pe ele.
Deodat s-a apucat cu mâna stâng de ochi şi a urlat
înfior tor:
— Hristoase! A stat o clip cu mâna peste ochi de parc nu ştia
ce s fac , s cad sau s nu cad . Ż-am ajutat cu o lovitur nu
prea puternic sub cot şi a alunecat la genunchii mei, gemând:
Ochiul meu! Nu mai v d! Ochiul meu! ţrucea m -tii!
Nu ştiam, s mai dau în el, sau s -l calc în picioare. I-am smuls
doar mâna de pe ochi, uit -te, scârn vie, cu ochiul însângerat, ca
s m ii minte toat via a. ţredea c -l mai lovesc şi a început s
ipe:
— Nu mai da! Iart -m ! Doar suntem din acelaşi sat!
Numai c în timp ce sta se ruga de iertare, Ţolek a reuşit s se
scoale şi venea spre spatele meu cu cu itul scos. Poate c n-aş fi
z rit cu itul, dar, deodat , a lucit ceva, de parc era o raz de
soare ce s-a izbit de crucea aurit de pe turnul bisericii. În afar de
asta, în ultima clip s-a auzit un glas.
— ţu itul! ţu itul!
Dar era prea târziu ca s -i mai smulg cu itul, c deja îl ridicase.
Am reuşit, nu ştiu cum, s m feresc şi s -l izbesc cu toat
puterea între picioare. S-a îndoit ca o troic ruseasc şi cu itul i-a
zburat din mâini ca o vrabie. L-am ridicat de jos şi inându-l cu
mâna stâng de gulerul hainei am început s dau în el pentru
cu it, dar tot mai greu, c ci şi eu de-abia m mai ineam pe
picioare. Sau poate doar mi se p rea c -l bat pentru cu it, poate
c -l b team pentru hatul acela blestemat, pe care l-a arat de
atâtea ori. Îl ridicam, când aluneca jos, şi d deam în el. Iar el când
se trezea, dup ce îşi pierdea cunoştin a, nici nu mai sim ea c -l
bat. Puterile m l sau, dar aveam atâta ur în mine, încât chiar
dac l-aş fi omorât, tot nu mi-aş fi astâmp rat setea de r zbunare.
Pân la urm l-a podidit sângele pe gur .
— Żas -l. Îi ajunge, am auzit parc un glas de înger lâng mine.
Şi l-am l sat.
A c zut ca un buştean dar şi mie mi s-au îndoit picioarele şi era
cât pe-aci s cad lâng el. Am r mas pentru o clip ca beat,
129
temându-m s mai fac vreun pas, nu mai vedeam decât scântei.
Şi iar şi am auzit parc o voce îngereasc :
— Vino s te aşezi pu in, şoimanul meu.
Am întors capul şi am v zut în fa o tarab , iar în spatele
tarabei şedea tarabagioaica. Era b trân , gras , cu fa a toat
ciupit de v rsat. Al ei era glasul îngeresc. Zâmbea foarte ciudat,
de parc dou zâmbete se încrucişau pe fa a ei, poate din cauza
v rsatului, sau poate vedeam eu dublu. Deodat mi-am adus
aminte c trebuia s vorbesc cu Zośka pentru secar . Am început
s m uit primprejur, dar nici urm de Zośka.
— N-ai la ce s-o mai cau i, am auzit-o pe tarabagioaic , cu
acelaşi glas îngeresc. – A chi c it, a chi c it şi a fugit. Astea-s fetele
de azi. Vino, odihneşte-te oleac . żi-a pus un sc unel în fa a
tarabei. Şi-a scos şi basmaua din cap şi a pus-o pe sc unel.
Szymek te cheam ? Am auzit când te striga. Ai un nume frumos.
Scoate haina, s - i cos nasturii, c nu i-a mai r mas niciunul.
S-a ridicat de la tarab şi mi-a scos haina. S-a dus cu haina pe
la tarabele vecine. Dup o clip s-a întors cu un pumn de nasturi.
— Am g sit. żai frumoşi decât ai avut.
S-a dus în spatele tarabei şi s-a apucat de cusut. ż uitam la
mâinile ei umflate, b t torite, când o v d c apuc un pumn de
covrigi de pe tarab şi mi-i arunc pe genunchi.
— Na, s prinzi puteri, şoimanul meu. Te-ai trudit. Da, te-ai
trudit. żai e putere în popor. Nu ne biruie ei aşa de uşor. Numai
c luia, care a s rit primul la tine, nu i-ai dat destul, luia roata
i-a spart capul. Dar ultimul a primit pentru toat via a. Aveai la ce
s te ui i. Iar oamenii fugeau, de parc venea furtuna. Vreo doi
tarabagii şi-au strâns tarabele. Trebuie c aveau sufletele
înc rcate, c marf mai aveau destul , puteau s vând pân
seara. Ast zi nu mai vând nimic. Dar bine c am venit. Am avut ce
vedea. Altfel trec iarmaroacele astea şi nu r mâi cu nicio amintire.
ţâ i covrigi am vândut? Dar ce, cu covrigi se face praznicul?
Praznic e când vine episcopul sau când se bat fl c ii. Pe timpuri
parc se b teau mai mult. Într-un an la Radzików, de Sfântul
Wincenty, au început s se bat înainte de a începe slujba la
biseric , se sfârşise şi slujba şi ei înc se mai b teau. Se duceau
de acuma oamenii la vecernie, şi ei tot se mai b teau. Unul a c zut
peste taraba mea, avea fa a t iat de la ureche la ureche şi mi-a
boit cu sânge to i covrigii. A trebuit s iau covrig cu covrig şi s -i
sp l. Jum tate din ei i-am aruncat. Şi s-au înc ierat pentru nimic.
La început s-au înc ierat doi. Apoi nu mai ştiai care cu care, c ci
130
to i se b teau între ei. Nici nu se mai b tea o ceat cu alta, c ci se
amestecaser între ei. Se ridica doar colbul. A ieşit popa cu
aghiazm şi sfeştocul, organistul, dasc lul cu crucea, au început
s trag clopotele. Au venit pân unde se ridica colbul şi s-au
oprit. Organistul a cântat ceva, popa i-a aghesmuit cu ap sfin it ,
şi au plecat. Iar ei tot se mai b teau. Na. Şi mi-a mai aruncat nişte
covrigi. M nânc . Tot nu mai vând azi nimic. O s -mi fie mai uşor
la întoarcere. Uite, sta îi rupt cu stof cu tot. Dar las , i-l es eu
cumva. Aici lâng nasture nu se mai vede. Î i st bine în costumul
sta. Dar mai bine i-ar sta într-un costum maro. Şi cu o c maş
albastr . O cravat cu pic ele. Dar s nu- i par r u de fata aia.
żai bine c a fugit, c nu- i era sortit . Te inea de hain , în loc ca
s - i dea curaj. Fata trebuie s-o sim i ca şi cum ar fi ieşit din
coasta ta, atunci, da, po i s - i legi via a de a ei. Iar aia st tea şi
chi c ia. S -l fi muşcat pe vreunul de lab sau s -i fi dat un picior.
N-ai fi avut, cu ea, nici nevast , nici gospodin şi nici mam la
copii. Dup mers se vedea c nu e pentru tine. Şi ai fi avut numai
certuri. Dup primul copil ai fi avut o zgrip uroaic în cas , iar la
b trâne e o sperietoare sau chiar pe talpa iadului. Te-ai fi gândit
tot timpul unde s te duci, numai ca s nu stai în cas . Nici
Dumnezeu nu te-ar trage spre el, c ci Dumnezeu te trage la
b trâne e, dar pentru asta i-ar fi trebuit alt nevast , sau ai fi
c zut în patima be iei. Ża cârcium g seşti câteodat alinare, dar
asta nu te ine mult. Uneori drumul de la cârcium duce numai la
ştreang. Deşi pe un şoiman ca tine mai greu l-ar putea ine o
femeie. Oricât de bogat , oricât de frumoas ar fi. De-ar închide
uşa, fereastra, cârligul de la sob , de te-ar lega cu m t niile, tot ai
zbura. Şi chiar dac a jurat în fa a lui Dumnezeu, cu primul
scuipat s-a dezlegat de jur mânt. ţ ci unul ca sta nu-i f cut s-o
fericeasc pe una, ci s le nefericeasc pe multe. Ża urma urmelor
ce s te gr beşti cu însur toarea. S nu crezi c dai de miere. ţât
po i s te bucuri de via , bucur -te de ea. ţ ci bucuria ine şi
moartea departe. Eu mi-am tr it traiul, aşa c ştiu ce vorbesc.
ţ ci am avut trei b rba i. Am dus-o şi bine, şi r u, cu ei, deşi cu
fiecare a fost altfel. Dar mai mult in minte c am îngropat trei
b rba i decât c m-am m ritat de trei ori. Noroc c am avut
covrigii ştia, aşa c de îndat ce îl îngropam pe unul, repede îmi
g seam altul. ţ ci tr geau spre mine, oh, cum mai tr geau, de
parc lâng mine le-ar fi fost mai uşor s moar . Pân la urm am
zis, destul. ţe sunt eu, mormânt? Am covrigii mei aşa c azi m
duc la un târg, mâine la altul, şi îmi ajunge când v d fl c ii c se
131
bat pentru mine. ţ ci se b teau pentru mine, o, şoimane, se
b teau, c se înroşea uneori p mântul sub ei de sânge, de parc
sângele ar fi âşnit din p mânt. Şi cu cu itele, şi cu bâtele. ţu ce
avea fiecare în mâini. Odat unul i-a dat în cap celuilalt cu icoana
żaicii Domnului. la, cu capul spart de icoan , a fost dup aceea
primul meu b rbat. Deşi îmi pl cea mai mult cel lalt, dar de sta
mi s-a f cut mil . Vindea icoane, eu covrigi, şi aveam mereu
tarabele al turate. Dar n-a tr it prea mult. Pe al doilea tot de la o
înc ierare l-am luat. S-a b tut la hramul Sfintei Sabina de la
Wojcieohów şi mi-a c zut cu tronc, aşa c am zis, vei fi al meu. Şi
a fost. Pân când l-a împuşcat un jandarm, pentru c s-a n pustit
la el în timp ce-l ducea la puşc rie. Iar al treilea s-a oprit aici, uite,
în locul acela, în fa a tarabei şi mi-a zis, î i cump r to i covrigii, şi
înc pe atâ ia, numai s fii a mea. Şi a lui am r mas. Numai c nu
putea s îndure c am mai avut doi b rba i şi toat ziua umbla
beat. Şi când se îmb ta, punea laba pe secure şi striga, goneşte-i,
goneşte-i, c ea, c de nu-i goneşti îi omor, şi împreun cu ei şi pe
tine. Şi se îmb ta şi mai r u. Pân când m-am întors într-o zi de la
târg şi l-am g sit atârnat de un copac. De atunci n-am mai vrut s
m m rit. Şi iar şi a apucat cu mâna câ iva covrigi şi mi i-a
aruncat pe genunchi. ż nânc , m nânc . Sunt din f in bun .
ţredeam c nu se mai întâmpl nimic. Slujba la biseric s-a
terminat şi nu mai auzeam decât cum dai covrigii, cum dai covrigii.
Şi to i aşa de cumin i, de parc nu erau fl c i, ci c lug ri masca i.
Nu zic, mi-a mers vânzarea, dar unde era praznicul? Dar tu n-ai
avut un cu it? Trebuia s dai şi tu cu cu itul în la care s rise cu
cu itul. Dumnezeu te-ar fi iertat, doar a v zut c tu erai singur şi
ei trei.
Am mâncat vreo zece leg turi de covrigi, dar n-a vrut s -mi ia
niciun ban. Numai s vin la hramul Maicii Domnului de la Milejów.
I-am promis c am s vin. Iar pe fra ii Pra uch nu i-am mai v zut
de atunci, de parc s-ar fi ascuns în vizuini. Din când în când, îmi
mai spunea câte cineva c vor s se r zbune, c ci tot satul ştia de
înc ierarea noastr . Ża Ţolek, cic , ar fi adus şi doctorul. Iar
b trânul ar fi zis c o s -i pl tesc eu pentru doctor. Dar la scurt
vreme am plecat în p dure. ż gândeam c am terminat pentru
totdeauna cu Pra uch, iar hatul o s -l ar, dac m întorc, dup
r zboi.
Odat , îns , mergeam noaptea ca s -mi v d p rin ii. Peste tot
era linişte, pustietate, nu se z rea niciun suflet viu, casele
cufundate în somn, nici câinii nu se auzeau. P rea c era ca pe
132
vremuri, când m întorceam, la ceas târziu, de la vreo fat . Parc
î i venea s întrebi – şi sta-i r zboi?
Ajunsesem pe la jum tatea satului, trebuia s mai trec de casa
lui Dereń, de a lui żaszczyk şi intram în casa noastr . Dar,
deodat , pe întuneric, aud doar la câ iva paşi de mine: Halt!
Lumina lanternei m-a orbit. În clipa aceea, f r s m mai
gândesc, am s rit într-o parte, în fund tura lui Oryszko, doar
cunoaştem toate înfund turile. Am auzit împuşc turi şi duduit de
cizme. Am s rit gardul şi am c zut în curtea lui Niezgódka. Câinele
lui Niezgódka a început s latre cu furie. Şi iar şi aud: Halt! Halt!
Şi iar şi împuşc turile au spart întunericul. Din curtea lui
Niezgódka am s rit în spatele şurii lui Kwiecień. Spre norocul meu,
câinele lui źwiecień, fie c n-a apucat s se trezeasc , fie c era
prea leneş, nici n-a scheunat. Apoi, prin curtea lui Gawlik, pe
dup cârcium , am ieşit la Ţarański. ż gândeam dac n-ar fi
bine s intru în şopronul lui Ţarański şi s aştept acolo. E mai
departe de drum, şi apoi Ţarański e bog taş, n-o s m caute la el.
Mi-am adus aminte c la Irka lui Ţarański venea un locotenent
neam , s-ar putea s mai vin şi acum. Doar c am uitat c
Ţarański avea un câine al dracului de r u. Şi câinele, de-abia ce
m-am vârât printre tufişurile de liliac şi iasomie, care înconjurau
curtea, s-a repezit nebuneşte, tocmai din cap tul cel lalt. Şi cum
era legat cu lan ul de sârm , a început şi lan ul, şi sârma, s
zorn ie, de parc nu ajungea l tratul furios al dul ului. Şi dinspre
drum se auzea iar şi duduitul cizmelor. Halt! Halt! Iar dinspre
gr dini, din cealalt parte, s-a auzit o rafal de automat.
Se încurcau treburile. M-am hot rât s fug spre râu, nu era
departe şi poate c acolo n-au ajuns. Am luat-o, aplecându-m , pe
dup garduri, şi am ajuns la fier ria lui Siudak.
Aici m-am odihnit oleac ascultând dac nu se apropie niscaiva
glasuri suspecte, apoi m-am târât pe partea cealalt a drumului.
M-am b gat în fund tura dintre muda şi Gabryś. Apoi, pe lâng
gârl , prin arinişte, am ieşit în spatele şurii lui Zdun. Ziceam, de
acuma, c am sc pat, c ci de la Zdun pân la râu era o lunc , iar
dincolo de râu începea p durea, şi dac ajungeam acolo puteau s
m pupe undeva. Şi chiar m-am aşezat, s m odihnesc pu in.
ţum st team aşa, aud un fâşâit prin tufişuri. żi-am scos pistolul.
ţând colo un c el, mic ca un spiriduş, se apropie de mine şi
începe s m miroas . żi s-a bucurat sufletul când l-am v zut,
mi-am zis c şi câinii sunt de tot felul. Şi de bucurie am vrut s -l
mângâi, dar sta, jap şi m prinde de mân , mârâind ca to i dracii.
133
De sta-mi eşti, boal ? I-am dat un picior, a scheunat şi a început
s mârâie şi mai tare. ż-am gândit, n-am ce face, trebuie s -l iau
cu binişorul. Am început s -i vorbesc, c poate, cu mintea lui
câineasc , o pricepe şi s-o linişti:
— ţ eluşule, tu eşti un c el bun. Şi nici aşa de prost ca al i
câini. Hai, înceteaz . N-ai auzit împuşc turile? Dup mine au tras.
Eşti mic, mai ai vreme s latri, s se sfârşeasc r zboiul. Dup
r zboi la to i le va fi mai uşor, şi oamenilor, şi câinilor. Dar tu ce
eşti, c eluş sau c el? żi se pare c eşti c el. ţ eluşa n-ar fi
l trat atâta. ţ eluşa are c ei, aşa c ar sta pe lâng ei. Şi al cui
eşti tu, al lui Zdun? ţel pu in te hr neşte bine? ţ sta-i un calic,
ar mânca de sub el dar câinelui n-ar da. Ai duce-o mai bine la
Jamróz sau la Stajuda. Stajuda face nego cu porcii. Iar Jamróz se
tot roag de Dumnezeu ca s -i dea un copil. Şi cum te-au poreclit?
Nu cumva Ţrzęczek? Vino, Ţrzęczek, aici, te mângâi, numai
înceteaz odat s mai mârâi. Zdun n-o s te mângâie, el nici pe
copiii lui nu-i mângâie, ci doar îi trimite la munc . Hai, vino.
Dar ce s înceteze, mârâia şi mai tare, de parc vorbele mele
mai r u îl înfuriau.
— ż , eşti câine nem esc sau polonez? ż fug resc, cum s - i
spun, diavole, c ci cu tine vorbesc? Doar vorbesc leşeşte. Vrei s
m tr dezi? Ştii tu ce se întâmpl cu câinii tr d tori? ţe se
întâmpl şi cu oamenii. Un glonte în ceaf . Un câine polonez n-ar
l tra la un polonez. Dar trebuie c eşti o corcitur sau vreun câine
de pripas. ż duc, m duc, javr f r minte.
M-am ridicat, dar câinele, ca şi cum ar fi sim it c aş fi vreun
ho , a început s m muşte de carâmbii cizmelor şi s mârâie tot
mai furios. Deodat am auzit, printre mârâituri, c cineva alearg
pe câmp, şi c sunt mai mul i. Iar dincolo de râu au început s
luceasc lanternele.
— Ai v zut, potaie, ce-ai f cut? ż încercuiesc.
Acuma mai puteam s scap doar ieşind pe ogoarele din deal.
Dar ca s ajung acolo trebuia s ocolesc satul, ca s nu ies în
drum, c ci acolo cu siguran c m pândeau. Am luat-o pe
c rarea de sub s lcii, care venea de la moar . Dar câinele se inea
ca scaiul dup mine şi tot mârâia. Fir-ai tu s fii de jigodie. Şi deşi
n-aveam vreme de pierdut, m-am oprit şi l-am apucat de cap.
Niciodat n-aş fi f cut asta unui câine, mai repede unui cotoi.
ţând eram copil mi se p rea uneori c -i precum omul. ż muşca,
m zgâria, scheuna. I-am pus capul pe p mânt şi cu tocul de la
cizm i-am strivit c p âna. În clipa aceea, doar la vreo zece paşi
134
de mine, am auzit iar şi: Halt! Halt! Şi o rafal de gloan e a trecut
pe deasupra capului meu.
M-am aruncat în livada lui Jamroz. ţrengile m loveau peste
fa , peste ochi. Gloan ele c deau precum grindina peste frunze.
Ici-colo c dea câte un m r. żi-a c zut şapca din cap. ż-am
poticnit de o buturug , am c zut peste ea. Pân la urm am ieşit
în ogorul lui Mikus. Spre ghinionul meu, żikus îl sem nase cu
lucern . Şi se f cuse o lucern frumoas , îmi trecea de genunchi.
De-abia puteam s merg chinuindu-m s scot picioarele din
lucern . żergeam ca prin somn, p mântul parc m inea de
picioare, iar nem ii mi se p reau c sunt la doi paşi de mine.
Sim eam c nu mai am puteri. ż-am poticnit şi am c zut iar şi.
ż gândeam c nu m mai scol. S m ia, s m omoare, s se
sfârşeasc visul sta urât. Dar m-am ridicat din nou şi, dup
câ iva paşi, am ieşit din lucern . Din câteva s rituri am ajuns la
râp şi, ca s -i înşel pe nem i, am luat-o în sus pe povârniş. Apoi
am ocolit pe departe curtea lui źarwacki, ca s nu m aud
câinele. Şi, de la troi a sfântului Florian, am luat-o spre casa lui
Pra uch, c tre care ducea drumul de care spre ogoarele din deal.
Am sl bit pu in pasul. ż-am uitat la ferestrele lui Pra uch, dar
f r ur , gândindu-m c la ceasul sta to i ai casei sfor ie de
mult. Începea s mijeasc de zi, pe cer stelele începeau s dispar .
De partea cealalt se auzeau parc nişte glasuri înfundate. M-am
ascuns dup casa lui Pra uch. Mi-am scos capul. Şi cum drumul
mergea în jos, am v zut trei oameni ieşind din întuneric. Mergeau
pas la pas şi, cum se îndreptau spre mine, se f ceau tot mai mari,
iar vorbele lor deveneau tot mai limpezi. S fug înapoi, acum, când
se lumina de zi, era prea târziu, m-ar fi avut ca în palm . Şi nici s
m ascund n-aveam unde. N-avea Pra uch nici gard, şi nici copaci
sau tufişuri în jurul casei. ţasa, şura, grajdul erau aproape în
câmp. Şi în orice clip putea s m miroas câinele lui Pra uch.
Chiar mi se p rea ciudat c înc nu latr . Doar ineau un câine.
Poate c s-a dus dup vreo c ea? Dar în orice clip se poate
întoarce şi atunci s-a sfârşit cu mine.
M-am apropiat de uş , am b tut uşor în geam. żi-am lipit
obrazul de geam încercând s v d prin întuneric dac se mişc
vreunul prin cas . Dar geamul era acoperit cu nişte cârpe. Am
b tut din nou, ceva mai tare. Glasurile nem ilor se apropiau de
curte. În sfârşit a scâr âit, ca un chi c it de şoarece, ceva la uş .
Am ap sat clan a. Niciun r spuns. Deşi sim eam c e cineva dup
uş , c ci p rea c toat casa st acuma dup uşa aia. Am ap sat
135
din nou pe clan : Şi de-abia atunci s-a auzit glasul gâtuit al
b trânului:
— Cine-i acolo?
— Din sat. Deschide i, mai mult am suflat decât am rostit. Şi
fiindc mai repede s-ar fi aşteptat s -l vad pe unul ieşit din
mormânt decât pe mine, nu m-a recunoscut. A tras z vorul, a scos
capul zburlit, ochii i s-au f cut ca de bou şi a dat s închid
repede uşa înapoi. Dar m-am aşteptat la asta şi am pus repede
piciorul în prag.
— ţe vrei? a horc it.
— Închide repede, i-am zis. Nem ii-s lâng cas .
Am intrat în cas . ż-a izbit o duhoare de varz acr . Pe mas
era o lamp care de-abia lic rea, se vede c de-abia au aprins-o,
c ci Wojtek, cel mai mare, înc îi mai potrivea sticla. S-a uitat la
mine vrând, parc , s întind mâna dup secure, dar n-a zis
nimic. De sub plapum Ţolek şi cu Jędrek şi-au scos capul şi se
uitau, neştiind ce s fac , s sar din pat sau s mai doarm .
— Ż udat fie Domnul, am zis de-abia suflând.
Dar nu mi-a r spuns niciunul, se uitau doar cu ochi ca de lup
pe sub sprâncene, parc aşteptând ceva mai r u. În sfârşit, Wojtek
a l sat lampa, s-a aşezat la mas , dar tot încruntat, c şi-a pus
mâinile pe mas , unde era pâinea şi cu itul. În clipa aceea s-a dat
jos din pat, din col ul cel mai întunecat al od ii, b trâna, şi cu ur
în glas, de parc era cea mai setoas de r zbunare, a zis:
— ţum de a intrat satana asta în cas ?
— N-am vrut s -l las. Dar m-a împins, a încercat Pra uch s se
dezvinov easc .
Şi cum st tea, descul , numai în izmene şi c maş , s-a aşezat
pe lavi l sând, parc neputincios, s -i cad mâinile pe genunchi.
Atunci cei doi din pat, Jędrek şi Ţolek, s-au înfuriat şi au s rit
cu gura pe b trân:
— N-ai putut s -l apuci pe tic los şi s -i dai un picior în fund?!
Trebuia s -l ii la uş pe tâlhar!
— Trebuia, mama lui, s -l fi întrebat mai întâi, cine e, şi dup
aceea s deschizi!
— ż h ituiesc, le-am zis. Dac vre i, pute i s le spune i c
sunt aici.
Şi-au l sat capetele în jos şi niciunul n-am mai scos nici o
jum tate de cuvânt. Numai Wojtek a luat cu itul şi şi-a t iat o felie
groas de pâine. A început s rup pâinea cu din ii, de parc nu
mâncase de o s pt mân . ţei doi din pat f ceau pe somnoroşii. S-
136
au afundat în saltea, şi-au tras plapuma pân peste b rbi. Fitilul
din lamp a c zut, a început s fâsâie, lumina, de unde şi pân
atunci era palid , s-a f cut şi mai mic . Dar nimeni nu s-a ridicat
s înşurubeze fitilul. De parc to i ar fi aşteptat s se sting
lumina şi s se afunde în întuneric. Şi când se p rea c acuma se
stinge, s-a auzit glasul b trânei din col ul ei:
— Vezi ce-i cu lampa, Wojtek.
Wojtek s-a ridicat, a înşurubat fitilul şi s-a aşezat din nou la
mas , şi-a mai t iat o felie de pâine, dar de data asta una mai
sub ire, puteai s-o bagi dintr-odat în gur . A început s-o
ciupeasc cu degetele, de parc ar fi mâncat semin e de floarea-
soarelui. Iar şi s-a auzit glasul b trânei:
— Vezi c a mai r mas varz de la prânz. ż duc s i-o
înc lzesc. Şi-a l sat picioarele din pat, şi-a pus papucii de paie şi
punându-şi şor ul, a oftat: N-ar trebui s ne naştem dac nu ştim
s tr im.
Dar la scurt vreme dup aceea, to i trei, Wojtek, Jędrek şi
Ţolek au venit în detaşamentul meu. Şi to i trei au c zut în lupt .
Jędrek a murit când am atacat trenul lâng Dębowa Góra. Pe
Wojtek l-au prins r nit, când am încercat s ieşim din încercuire la
żaruszew şi l-au spânzurat pe drumul ce duce la źawęczyn. Iar
Bolek ne-a acoperit retragerea din p durile de la Olechów. A fost
r nit la picioare, nu mai putea s fug . A tras pân la ultimul
cartuş şi cum nu şi-a p strat unul pentru el, s-a înf şurat cu
cureaua de la automat şi a strâns-o, a strâns-o pân când s-a
strangulat.
żama lor a murit la scurt vreme dup r zboi, când era de-
acuma sigur c nu se mai întoarce niciunul. Ştia c nu mai
tr iesc. Dar cât mai dura r zboiul n-a p r sit-o n dejdea c poate
se întoarce vreunul. Când a murit primul, Jędrek, s-a îmboln vit
de inim şi nu mai putea s lucreze, aşa c toat gospod ria a
r mas pe umerii b trânului. Dar dup ce a murit şi Wojtek, apoi şi
Bolek, iar r zboiul s-a terminat şi ei nu s-au mai întors, inima
b trânei n-a mai rezistat.
În schimb Pra uch a tr it foarte mult. Şi nici nu s-a s lb ticit,
nici gospod ria n-a l sat-o de paragin , deşi ar fi putut, oricine l-
ar fi în eles. Ogorul lui era totdeauna arat la vreme, sem nat la
vreme, secerat la vreme. Şi în casa lui, oricând ai fi intrat,
totdeauna era m turat, sp lat, apa proasp t în c ld ri, laptele se
cov sea în oale, brânza se afuma. Iar pernele din paturi str luceau
de albea . În fiecare prim var într-o cutie sub mas îi g seai
137
cloşca pe ou . Iar când venea Paştele, v ruia nu numai pridvorul
şi od ile, ci şi toat casa pe din afar . Şi-a f cut şi un gard de
lemn în jurul cur ii, deşi pân atunci n-au avut niciodat gard. Iar
când sp la, sp la tot ce g sea prin c mar , murdar, curat, ce mai
g sea de pe la b ie i, ce a mai r mas de la nevast . ţând le
întindea în curte ziceai c a înflorit o gr din în curtea lui Pra uch.
În afar de asta, a înv at s scrie şi s citeasc , c ci dup r zboi
umblau înv torii pe la casele oamenilor şi îi înv au pe b trâni
s scrie şi s citeasc .
ţâteodat m duceam pe la el s -l mai v d, m aşeza pe scaun
ca s v d cum îi merge cu cititul sau m ruga s m uit peste cele
ce a scris, doar cu socotelile nu se prea descurca. Dar la socoteli
nici cei mai tineri nu se descurc cu to ii. Trebuie s te naşti cu
darul de-a fi bun la socoteli. Şi nici calul, vaca, câinele, pisoiul sau
alt vietate nu s-ar fi putut plânge c le merge r u la Pra uch sau
c îi ine în gunoi. Şi nici pe el nu se vedea c l-ar fi chinuit ceva,
în afar de b trâne e. Deşi câteodat se întâmpl ca dorin a asta
puternic de via s vin din disperare. Şi poate c de aceea omul
uneori tr ieşte mai mult decât l-ar fi l sat vârsta sau decât singur
ar fi vrut.
S-a ocupat şi de gospod ria mea, dup nenorocirea care mi s-a
întâmplat, când m-au dus la spital, şi s-a îngrijit de ea tot aşa de
bine ca şi de a lui. Nu-mi f ceam griji de ce se va întâmpla acas .
Şi vitele erau hr nite la vreme. Şi żichał era mâncat, îmbr cat. Şi
în cas m tura, din când în când, şi mai f cea focul. Dar mai
important e c avea grij de p mântul meu. Nu f cea el singur
totul, c ci n-ar fi putut cu dou mâini s in dou gospod rii. Dar
vorbea cu unii, cu al ii, se uita ce f ceau, le spunea ce s fac . Iar
o dat pe lun , duminica sau în zi de târg, venea la mine la spital.
Şi o dat n-a venit cu mâinile goale. Totdeauna avea ceva în coş,
ba o buc ic de brânz , ba câteva mere, ig ri sau un ou roşu de
Paşti, sau un col cel şi o bucat de cârnat de ţr ciun. Iar când i-a
sosit ceasul mor ii, a venit şi mi-a zis c nu mai poate s aib grij
de gospod ria mea, c trebuie s moar , în fiecare noapte aude
cum îl cheam feciorii şi cum plânge nevasta dup el.
Era într-o joi, iar sâmb ta s-a dus la pop ca s -l miruiasc cu
untdelemn sfin it, c ci s-a hot rât s moar duminica, dup
prânz, şi n-ar fi vrut s -l oboseasc pe pop , s vin la el tocmai
de la marginea cealalt a satului. Apoi s-ar fi putut întâmpla ca
popa s lipseasc de-acas . Şi-a preg tit din vreme un sicriu de
stejar, haine negre, ghete, c maş , cravat . De diminea s-a dus
138
şi a dat de mâncare la vite, la câine, la pisic , a m turat odaia, a
gonit muştele, a turnat laptele în s cule ul de brânz . Apoi s-a
sp lat, s-a b rbierit şi l-a chemat pe Strugała s -i aprind
lumânarea. Ultimele lui cuvinte au fost:
— Testamentul, Stasiu, este dup icoana lui Hristos. Acolo am
scris totul, ce şi cui, iar brânza, când s-o scurge, s-o iei pentru
tine.
Aşa c şi gospod ria mea a r mas în voia şi nevoia sor ii. ţ ci
chiar şi vecinii cei mai apropia i, pe care i-am rugat dup aceea s
aib grij de ea, au f cut-o de mântuial , ca s profite cât mai
mult. Când m-am întors era r v şit ca dup b t lie.
Nu ştiam de ce s m apuc mai întâi. Inima carului cr pat ,
loitrele aruncate pe nu ştiu unde. De la câine a r mas numai
cote ul, c ci şi de lan a avut nevoie cineva. ţând am intrat în
şur , l zile de grâne erau aproape goale, în schimb, şura era plin
de vr bii. De parc m-aş fi oprit lâng moara de pe râu şi toat apa
s-ar fi pr v lit peste capul meu. ţiripeau, zbârnâiau, mai s
asurzesc. Şi nici nu s-au speriat de mine, într-atâta erau de
obişnuite acolo. Numai acelea care erau pe jos au zburat, deşi şi
ele şi-au luat zborul doar în ultima clip , neştiind dac trebuie s
se team de mine sau nu. Am dat cu b ul dup ele, dar parc po i
s le atingi, au zburat pân sub tavan. Ţ ul s-a lovit de scânduri,
a c zut în lad , aşa c de-abia l-am scos de acolo. ż înfuriasem
atât de tare încât mi-am ridicat capul şi am început s le înjur şi
s le blestem, fire-a i voi ale dracului! tr sni-v-ar! Dar parc
puteau ele s m aud ? żi-ar fi trebuit o trâmbi ca s se aud
prin ciripitul şi zbârnâiala lor. Apoi vr biile au limba lor, iar eu
vorbeam pe limba mea, aşa c tot nu m-ar fi putut în elege. Dar
sta i voi, c v fac eu s zbura i!
Am alergat s -mi caut biciul. Dar unde s -l g sesc, dac doi ani
am lipsit de-acas . ż-am dus la vecin.
— Franek, d -mi pentru pu in biciul.
— Dar ce, te gr beşti s ieşi pe câmp? De-abia ai venit de la
spital.
— Nu m duc pe câmp, vreau s scap de vr bii.
— Şi vrei s le goneşti cu biciul?
Am închis uşa de la şur , m-am dus în mijlocul ei şi,
sprijinindu-m cu o mân în b , am început s învârt cu cealalt
biciul, pân pe sus, pe sub tavan, şi s strig, cât m ineau bojocii,
uaa! uaa! Vâjâia totul, praful se ridica pân sus. Se iscase o
furtun care le m tura de prin l zi, de sub tavan, nu ştiu de mai
139
unde, c se îngr m diser toate într-un nor înnebunit de groaz ,
fâlfâind din mii de aripioare. Se auzea un zgomot, de parc ar trece
furtuna prin livad , r v şind frunzele. Şi nu o furtun , ci o vijelie.
Se zguduia şura. Iar eu îi d deam înainte, uaa! uaa! şi învârteam
mai tare biciul. Zburau în toate p r ile, în sus, în jos, trebuia s
m feresc, ca s nu intre în mine. Se aruncau spre uş , dar uşa
era închis , spre cer, acolo îns era tavanul, spre pere i. Pere ii
aveau g uri cât pumnul, c ci era o şur veche, mai fusese ciupit
de schije şi în timpul r zboiului, aşa c putea s treac şi un
porumbel, darmite o vrabie. Dar în z p ceala aia, fiecare vrabie era
de fapt un nor de vr bii şi un nor de vr bii nu poate s treac
printr-o gaur , fie ea şi cât pumnul. Se sim ea un miros greu de
aripi încinse în v zduh, ca mirosul paielor când se vântur
grânele. Dar nu era miros de paie, de unde paie în şura mea?
Vr biile îngrozite când se îngr m desc, fugind de moarte, miros ca
paiele.
Mi-a c zut şi bastonul din mân , dar nu ştiu prin ce minune
picioarele m ineau singure. Şi nici nu sim eam c m-ar fi durut,
nici nu sim eam c aş fi avut picioare. żergeam şontâc, şontâc
prin şur şi le goneam. Gâtlejul mi s-a uscat ca fântâna pe vreme
de secet şi mâna a început s oboseasc de greutatea biciului.
Dar şi vr biile se vede c obosiser , c ci au început s -şi caute
câte un col işor s se aşeze, cel pu in pentru o clip . Se p rea c
nu le mai înfricoşeaz atâta nici biciul şi nici strig tele mele. Dar
nu m las, mi-am zis, s ştiu c aici cad lat. Am luat îmbl ciul,
care st tea într-un col din şur , şi d -i cu îmbl ciul pe sus, pe
jos, în stâlpi. Şi iar şi s-a ridicat furtuna, vijelia. Acuma nu mai
zburau îngr m dite ca într-un nor, se sp rsese norul şi p reau
mai multe vârtejuri. Zburau în toate p r ile, unele peste altele. Ai fi
zis c nu sunt nişte vr bii, ci un praf de vr bii s-a ridicat în şur .
Şi în praful acela, în groaza aceea a mor ii se loveau de pere i, de
c priori şi picau pe jos ca nişte mere putrede din pom. Uneori
p rea c cineva scutur cu toat puterea şura şi atunci c deau ca
grindina. Dar celelalte zburau mai pe departe, poate c li se p rea
c au ieşit din şur , c au trecut ca duhurile prin acoperiş, prin
pere i şi c de acuma se înal în v zduh, tot mai sus, tot mai
departe de îmbl ciul meu. ţ ci în z p ceala aceea şi vr biile s-ar fi
putut s cread în minuni. Câteva au c zut pe mine, dar ce-i o
vrabie, chiar dac a c zut ca moart . Un ghemotoc de puf. Şi eram
aşa de furios, şi m-am încins într-atâta, încât chiar dac ar fi c zut
pietre peste mine, tot n-aş fi sim it mai mult decât c a c zut o
140
vrabie.
Puterile au început s m lase, îmbl ciul mi-a c zut în cap. În
clipa aceea parc mi-ar fi luat cineva picioarele de sub mine şi a
trebuit s m in de stâlp, ca s nu cad jos. ż-am aplecat spre
sacul cu t râ e şi m-am aruncat pe el frânt de oboseal , ca un
câine fug rit. Iar vr biile tot mai zburau pe sus şi se omorau între
ele, dar nu mai erau aşa de multe, c deau ca ultimele pic turi de
ploaie. Şi chiar când au încetat s mai zboare tot se mai rupea câte
una din gr mad şi c dea în lad sau pe p mânt.
żânia îmi trecuse şi chiar am început s m gândesc c , la
urma urmelor, ce r u mi-au f cut vr biile? Dar ce s fac, dac ele
mi-au ieşit în cale? Puteam tot aşa de bine s întorc casa pe dos
sau s pun mâna pe secure şi s tai pomii din gr din . ţ ci, se
vede, trebuia s fac ceva ca s m împac cu mine însumi. De fapt,
ce eram eu? Nu numai c trebuia s înv de la început s merg,
dar trebuia s înv de la început s tr iesc. Şi cum s tr ieşti
când g seşti totul în paragin . Vaca am g sit-o aşa de slab , c i-
era mil s-o mulgi. ţând o tr geai de â e întorcea capul şi parc
te întreba, de ce o chinuieşti. Iar laptele, un blid diminea a, un blid
seara, atâta. ţalul, dac n-aş fi ştiut c -i al meu, nici nu l-aş fi
recunoscut. Coastele îi ieşeau prin piele. Ż-am luat de frâu şi de-
abia s-a sculat. L-am înh mat la carul gol şi mergea leg nându-se
de parc în orice clip ar fi putut s se pr buşeasc . Ar fi trebuit
s -l in o s pt mân pe ov z, ca s prind ceva puteri. Dar de
unde s iau ov z, când podul era gol. I-am dat paie tocate, şi alea
din paiele împrumutate. Iar pe câmp, începuse secerişul.
Am avut vreo dou zeci de g ini, le-a luat s le îngrijeasc
żakulina, apoi câte ou a adunat, de am socoti c ar fi ouat doar o
dat la dou zile. În schimb trebuia s -mi ude florile din glastre.
Din flori au r mas doar buruieni, iar peste g ini, cic a dat o
boal , şi numai g inile mele au murit. Mi-a dat dou din ale ei
pentru cele dou zeci şi mi-a promis c la prim var o s -mi dea o
cloşc .
Din gardul dinspre drum, deşi când am plecat nu lipsea niciun
uluc, a mai r mas doar jum tate.
Aveam o toc toare de paie, m gândeam s -i pun într-o zi un
motor, n-am mai g sit-o, o fi împrumutat-o cineva în lipsa mea. M-
am dus pe la to i vecinii, mai apropia i, mai îndep rta i şi am
g sit-o de-abia lâng moar , la Przytuła, mai f cea şi pe tâmpitul,
zicea c i-am împrumutat-o înainte de a pleca la spital. N-aveam
chef s m cert cu el. O fi fost aşa, n-o fi fost, l-am l sat în plata
141
Domnului.
St tea coasa în şur , nici urm de coas . Żâng coas erau
greblele, şi alea au disp rut.
M-am dus la Stajuda, c ci el a fost ultimul care s-a îngrijit de
gospod ria mea, s -l întreb, altceva nu mai voiam s ştiu, doar
dac a dus b legarul pe câmp, c ci în grajd nu mai era nici urm
de b legar. ţum s nu, l-a dus, l-a împr ştiat pe câmp, l-a arat, se
jura. Dar ochii îi fugeau aşa de ciudat, se uita doar pe pere i,
niciodat nu i-a ridicat spre mine. Aşa c a trebuit s -l cred. ţ
doar nu era s m duc pe câmp şi s întreb p mântul, spune-mi,
p mântule, te-a gunoit nemernicul?
Iar în cas umblai prin murd ria de şoareci, de parc era un
terci împr ştiat pe jos. Am luat m tura, am început s m tur.
Deodat aud c se mişc ceva în g leat . ż uit, un şoarece. De
unde o fi ap rut? ż-am crucit, c doar g leata pentru un şoarece
este ca o fântân pentru om. F r scar nu po i nici s intri, nici
s ieşi. Şi iar şi a trebuit s cred c a ap rut din ap . Apa s-a
uscat, şoarecele a r mas. Dar i-am dat drumul, c doar nu era s
omor un nenorocit de şoarece pentru tot ce am g sit în cas .
M-am uitat la icoana Maicii Domnului de deasupra patului,
geamul era spart. Sub pat o gr mad de sticle goale de rachiu. Din
tavan a scos cineva becul. Ţine c am venit ziua, aşa c m-am dus
şi mi-am cump rat alt bec. Dar când s aprind lumina, am v zut
c nu arde, c ci n-a avut cine s pl teasc lumina şi mi-au
întrerupt-o.
Aveam un ceas deştept tor, este adev rat, era stricat, se oprea
totdeauna la ora nou . Dar ştiam cel pu in când era ora nou .
Vedeam cât e ceasul şi-mi f ceam socotelile ce am de f cut, unde
trebuie s merg, ce s duc, ce s aduc, s dau hran la vite, s
mulg vacile, c ci vremea o mai m soar omul şi singur, nu trebuie
s se uite mereu la ceas. Dar, şi aşa stricat, se vede c i-a pl cut
cuiva.
ţhiar şi pe calendar a pus cineva ochii, deşi era un calendar
destul de vechi. Dar cum st tea atârnat de perete, m-am obişnuit
cu el şi-mi venea greu s -l arunc. Apoi mai scriam câte ceva pe el,
când murea cineva mai apropiat, când c dea grindina sau când
duceam vaca la taur. Poate c celui care l-a luat îi pl ceau
zic torile, c ci în dreptul fiec rei zile era câte o zic toare. Iar cine
nu ştie cum s tr iasc avea pe calendar zic tori care ar fi putut
s -l pov uiasc .
Aveam o g leat , cu care duceam mâncare la porci, nu mai era.
142
 Din dou sc unele, a r mas doar unul.
Dar mai mult îmi p rea r u dup ustensilele de frizer. żult l-
am mai blestemat pe cel care mi le-a luat. S n-aib parte nici de
moarte. ż gândeam s m apuc din nou s -i tund şi s -i
b rbieresc pe rani, deşi acum era un frizer în sat, muda Olek.
Dar ar fi venit şi la mine, dac nu cei tineri, cei mai b trâni, şi
poate c aş fi f cut rost de ceva bani.
Sau casca de pompier, o casc cum nu mai g seşti pe nic ieri
în zilele noastre, cu creast , cu cureluş care se trecea pe sub
b rbie, cu bumbi, toat aurit . St tea ag at într-un cui în
c mar . Şi doar n-o s şi-o pun în cap, tic losul, c ci unde s-ar
duce cu ea? S sting focul? S-ar fi uitat to i la el, în loc s sting
focul. Iar par zi nu se mai fac şi nici mormântul lui Hristos nu-l
mai p zesc pompierii de Paşti.
Sau c rticica de rug ciuni, am primit-o de la mama, înainte de
a muri. Avea mama patru c r i de rug ciuni, câte una pentru
fiecare b iat. Şi pentru fiecare se ruga din alt c rticic . Din una
pentru Stasiek, din a doua pentru Antek, din a treia pentru żichał
şi din asta pentru mine, c ci pe asta o avea înc de la mama ei.
St tea în sertarul mesei. Şi cum s-o fi rugând p gânul dintr-o
c rticic furat ? Îl mai ascult Dumnezeu?
Aveam un fer str u pentru lemne, st tea în pridvor, l-a umflat
cineva.
Aveam o manta de ploaie, cam g urit , dar tot mai era bun ca
s ieşi pe câmp când ploua sau s duci vitele la râu, la ad pat, a
disp rut şi aia.
Îmi cump rasem, în prim vara de dinaintea necazului, o
s p lig pentru plivitul buruienilor, am l sat-o aproape nou , n-
am mai g sit nici coada ei.
Şi câte alte lucruri, de care mi-am adus aminte mai târziu, n-
am mai g sit acas .
De coşul, în care duceam totdeauna lucrurile sfin ite, mi-am
adus aminte de-abia de Paşti, când am vrut s duc ou le la sfin it.
Sau pis logul cu care terciuiam cartofii pentru porci. St tea
dup uş , în pridvor, in bine minte, c ci de dou ori pe zi îl luam
de acolo şi-l puneam la loc. Şi nu vreme de un an sau doi, ci înc
de pe timpul când tr iau mama şi tata. Pis loagele se schimbau,
dar locul r mânea acelaşi, dup uş în pridvor. Dar cu ce te poate
ajuta inerea de minte? ţâteodat e mai bine s nu mai ii minte
nimic, c ci la ce- i foloseşte s ştii c ai avut un lucru, când tu nu-
l mai ai.
143
 M-am dus în pod, in minte c aveam atârnate de o pr jin un
sac cu pene, o hain veche a lui żichał, alte boarfe, opt funii de
usturoi, hamul, dou şleauri, doar pr jina mai r m sese.
Aveam dou buc i de brânz afumat , atârnate de c prior, m
gândeam c o s am ce mânca, dac n-am s mai pot mulge vaca
înainte de-a f ta, cineva a t iat cu cu itul funia de care erau
atârnate şi le-a luat.
Mai aveam un sac aproape plin cu f in cernut , str lucea ca
soarele, n-aveai nevoie nici de ou când f ceai g luşte, cineva mi-a
luat f ina, cu sac cu tot.
De fapt, unde îmi aruncam privirea, lipsea câte ceva. Aşa c nu
mai voiam nici s m mai uit. ţoborând din pod, am v zut doar c
nu mai e sita, care era atârnat de un cui lâng scar . Nu mai era
nici secera, ag at lâng sit . Nu mai e aia, nu mai e ailalt , iar
din scar lipseau câ iva fuştei.
M-am trântit pe pat, încercând s -mi adun gândurile. Deşi e
uşor de zis, s - i aduni gândurile. ţ ci sunt clipe când omul şi-ar
goni gândurile în cele patru z ri. Şi s-ar schimba în mas sau
scaun. Şi ar sta ca masa sau scaunul pân când i-ar trece
gândurile. ţ ci gândurile sunt ca nisipul când îl prefiri dintr-o
mân în alta, f r sfârşit. Şi chiar dac l-ai l sa s curg toat
via a, tot nu po i s faci din el un bici. Şi chiar dac l-ai face, la ce
i-ar sluji? Szymon, Szymon, mi se p rea c m cheam cineva.
Dar parc nu voiam s v d cine m cheam . ż uitam prin odaie
sau poate c odaia se uita la mine şi privirea ei se r sfrângea şters
în ochii mei. Atunci a venit cotoiul.
S-a oprit pentru o clip în prag, a mieunat şi a s rit pe
genunchii mei. Uitasem de el. Parc de cotoi îmi ardea mie. Ża
urma urmelor, ca s spun adev rul, nu m prea omoram dup el.
Era un puturos, cum rar întâlneşti, pân şi dup şoareci trebuia
s -l ba i ca s mearg , altfel rareori se urnea. Se întorcea de la
şoareci sl bit, pr p dit, de parc şoarecii l-ar fi mâncat pe el, şi se
uita sp sit, rugându-te cu ochii s -i dai cel pu in o coaj de pâine.
Ar fi stat numai pe cuptor şi ar fi dormit mereu. ţâteodat m
apucau to i dracii, când vedeam şoarecii f cându-şi de cap prin
şur , iar sta doarme şi cine ştie ce viseaz . Dar cred c pisicile nu
viseaz , c ci, dac pisicile ar visa, asta ar însemna c şi celelalte
viet i, caii, vacile, câinii, porcii, g inile, gâştele, iepurii viseaz , şi
cu ce-i pisica mai presus decât celelalte viet i? Şi dac ar visa tot
ce se mişc prin curtea omului, apoi, pe lâng grija viet ilor s
mai ai şi grija viselor lor, înnebuneşti de-a binelea. Nu-i ajunge
144
omului cât viseaz el, şi aşa viseaz uneori prea mult.
ţâteodat dormea toat ziua, toat noaptea, iar diminea a îi
venea greu s se trezeasc , se scula de-abia când aprindeam
cuptorul şi sim ea c -l arde la labe. Dar nici atunci nu s rea dintr-
odat . Se strângea, se lungea, ba îşi ridica coada, ba o b ga sub el,
pân când m scotea din s rite, îl apucam de dup ceaf şi-l
aruncam pe jos. Sau îl duceam în şur , închideam uşa şi, aici e
locul t u, putoare, miroase, nu sim i şoarecii? Prinde-i. Dar nu
trecea nici jum tate de or şi-l auzeam cum zgârie la uş . Şi cum
s nu-l laşi? ţ -i leneş, n-ai ce-i face, dar f r pisic , parc şi casa
e pustie, dup cum sunt pustii curtea f r câine, câmpul f r vaci,
f r cai, iar cerul f r p s ri. ţând vine seara şi-l auzi torcând,
parc i-e mai drag s stai în cas . Îl auzi cum toarce şi i se pare
c mai e cineva în cas , c doarme în cel lalt pat, sau c e mama
pitit într-un ungher, şoptindu-şi rug ciunile.
Credeam ca s-a pr p dit în cei doi ani cât am lipsit de acas . Şi
nici nu mi-ar fi p rut prea r u dup el. ţând colo, a venit, parc şi
mai gras. Dac n-ar fi fost cotoi, ci pisic , aş fi crezut c fat şi c
puii l-au umflat. Şi parc mieuna mai gros. Coada i s-a f cut mai
stufoas , ca la vulpi. Nu-mi venea s cred c sta-i cotoiul meu de
alt dat . Dar s nu-mi recunosc eu cotoiul? Negru-cenuşiu, cu
ochii verzi, coada pân la jum tate alb . Nu mai era în sat un cotoi
ca sta. Ż-am mângâiat pe spate, aluneca mâna ca pe iarba ars
de soare.
Şedea pe genunchii mei, ca o pâine acuma scoas din cuptor, şi
puteai s auzi cum cânt şoarecii în burta lui. ţred c mâncase
destui, c ci sim eam sub mân cum se mişc , se îngr m desc. Iar
burta lui mare se umfla şi pe dezumfla, se umfla şi se dezumfla. Şi
torcea parc din adâncul bur ii. Puteai s crezi c numai burta îi
mai tr ieşte, restul se întindea pe genunchii mei mort şi fericit. Iar
palma mea, cu care-l mângâiam, p rea c e cerul care acoper
fericirea lui.
Pu ea cotoiul de atâ ia şoareci. Poate c pentru mine a mâncat
atâ ia, ca s se r scumpere pentru to i anii de lenevie. Şi-mi p rea
r u c la spital, de câte ori m întreba cineva dac am pisic ,
spuneam c am avut dar c am gonit-o, c ci era tare leneş .
Deşi arareori vorbeam despre pisici, c ci ce vietate mai e şi
pisica, ca s vorbeşti de ea. ţenuşie sau neagr , harnic sau
leneş , tot aia e. żai mult vorbeam despre cai. Numai s
pomeneasc vreunul de cai, c to i se b gau în vorb . Despre cai
buni, despre cai r i, b trâni, tineri, cei care trag şi n r vaşi, negri,
145
murgi, suri, corbii, şargi, pagi, castanii, b l a i. Venea seara şi
oamenii nu mai terminau s povesteasc despre cai. ţ ci fiecare
putea s vorbeasc despre cai mai mult decât despre el, decât
despre copii, nevast , gospod rie, decât despre toat lumea asta.
Żucruri adev rate, neadev rate, ce importan mai avea. Puteai s
nu crezi, dar de ascultat ascultai împreun cu ceilal i. Fereca i de
pat, unii chiar la uşa lumii de apoi, oamenii nu mai f ceau
deosebire între a crede şi a asculta. ţâteodat se stingea lumina,
dar ei continuau s vorbeasc despre cai, ca şi cum caii ar sta
printre paturi, fiecare lâng st pânul s u.
Era cu noi un avocat, c ci restul to i erau rani de prin satele
din jur. Dar şi lui îi pl cea s asculte. Şi nu numai despre cai, dar
despre toate viet ile. ţhiar dac citea câte o carte şi începea
vreunul s povesteasc , l sa cartea de o parte şi asculta, de parc
era mai interesant decât ce citea el în carte. Avea patul lâng mine,
în stânga mea. Avea ceva la şira spin rii şi se stingea v zând cu
ochii. Dar nu se plângea niciodat c l-ar fi durut ceva. Doar de
dormit nu prea putea şi se trezea cu mult înainte de ivitul zorilor.
Şi m pândea când m trezeam. Chiar dac prin somn ridicam
doar mâna, auzeam de îndat şoapta lui în buşit , de parc
vorbea de sub p mânt:
— Nu dormi, Szymon?
Înc din anii de partizan mi-a r mas somnul de iepure, mai
eram şi odihnit, aşa c aş fi auzit şi un şoarece. De fapt, şi eu m
trezeam devreme, când to i înc dormeau duşi. St team culcat cu
ochii închişi, iar capul îmi vâjâia de gânduri. ż gândeam şi la el,
c respir aşa de uşor, poate c era respira ia mor ii.
— Te-am trezit cumva?
— Da de unde. Acas eram de mult în picioare.
— Şi ce f ceai?
— O, acas am ce face. Trebuie s dau de mâncare la viet i. De
diminea încep s groh ie, s mugeasc , s necheze, s
cotcod ceasc , încât nu ştii cui s -i dai mai întâi. ţei mai r i sunt
porcii, c m nânc numai fierturi şi sunt cei mai lacomi. Ża ar ,
domnule źazimierz, c ci źazimierz îl chema, ziua nu începe cu
r s ritul soarelui, ci cu foamea dobitoacelor. De-abia dup aceea
r sare soarele, dup ce toate au mâncat. Numai aici omul
leneveşte atâta. Nici nu tr ieşte, nici nu moare. Nu se ştie de ce se
culc şi nici de ce se trezeşte.
Ştiam c -i place s -i vorbesc despre dobitoace, aşa c uneori
singur începeam s -i povestesc, c ci sim eam c -i uşurez durerea.
146
Dar şi el m întreba:
— Şi ai mul i porci?
— O, am, am, domnule Kazimierz. Numai scroafe am dou .
Fat câteodat şi câte dou zeci de purcei fiecare. Nu-i vând, îi
cresc pe to i. ţând m duc cu mâncarea la ei n-am loc nici
picioarele unde s le pun. Şi sunt atât de albi de crezi c a înflorit
liliacul în cote . Iar când se lipesc de â ele scroafei se aude doar
suptul lor, de parc ar cerne o ploaie m runt pe pere i. Iar
scroafa parc ar sta r sturnat printre florile de liliac şi nu se
mişc , de-ai crede c a murit. Ţurta larg deschis , ochii închişi pe
jum tate şi aproape c nici nu sufl . Iar cei mici gui , se urc pe
ea, trag de â e, se bat pentru ele. żai înverşuna i decât c eii. Şi
trebuie s şti i c nici toate â ele nu sunt la fel, deşi sunt de la
aceeaşi scroaf . Una are mai mult lapte, alta mai pu in. Una e
viguroas , alta-i fleşc it . Dar şi purceii nu se nasc la fel, unii sunt
firavi, mofturoşi, al ii foarte lacomi. ţâte unul dintre ştia lacomi
reuşeşte câteodat s mulg câte trei â e. Noroc c n-au gheare,
c ci dac ar avea s-ar bate pân la sânge. Iar scroafa st
r sturnat , ca o movil de carne, şi numai blânde e. Doar din când
în când mai d cu piciorul, când vreunul o muşc prea tare, şi st
aşa culcat pân îi sug ultima pic tur de lapte.
— Dar p s ri ai multe?
— O, se adun , se adun . G ini, gâşte, ra e şi altele. O
mul ime. Dar îmi plac p s rile. Diminea a nici nu deschizi bine
uşa de la cote c şi auzi fâlfâitul din untru. Iar când deschizi uşa,
parc ai da drumul z gazului de la moar . Se n pustesc în tine,
peste tine, pe sub tine. Un nor de pene. Se umple curtea,
p mântul, cerul, de pene. ţâinele când d s latre i se îneac
l tratul în norul de pene, de parc ar l tra de undeva de dincolo de
zid. Şi când încep toate s ciuguleasc , tremur p mântul de
parc ar c dea grindina. Îşi scoate vi elul capul din grajd şi pe loc
se d înapoi. Vrei s înhami calul, apoi trebuie s tragi de el ca s
treac prin larma asta. Am curcani, am bibilici. Dar bibilicile sunt
liniştite, sperioase, parc -s pierdute printre atâtea p s ri. Nu se
bag , stau de o parte. G inile îns sunt tare p c toase. Dar fac
ou . Vine iarna, ou le se scumpesc, aşa c merit s le ii. żai am
şi doi p uni. Îi in fiindc oamenii din sat s-au obişnuit s zic , la
casa cu doi p uni. ţâteodat îşi desface câte unul coada, aşa c
am curcubeul în curte. Ai la ce s te ui i. Şi ca s spun adev rul,
nici nu ştiu câte p s ri am în curte. Fiindc nu le num r. Şi cum
s le numeri, chiar dac ai vrea? Se mişc tot timpul, sar,
147
ciugulesc, se bat, i-ar trebui o sut de ochi. Şi dac mai bate
pu in soarele peste curte, toate se schimb la culoare. Am
num rat, câteodat , dar numai pân la o sut , mai mult n-am mai
putut. Şi ce folos aş avea dac le-aş num ra, mi-am zis. Se
înmul esc, dac le num r? S tr iasc şi nenum rate. Dac aş şti
câte am, m-aş am rî de câte ori se mai pierde câte o gâsc sau
g in , sau ra . Şi du-te, atunci, şi umbl prin cur i vecine, prin
gr dini, pe dup şuri şi întreab -i pe oameni dac nu le-au v zut
pe undeva. Iar în sat nu sunt prea multe locuri ca s le pierzi.
ţas lâng cas , toate adunate una lâng alta. Ar trebui s -i
b nuieşti pe vecini. ţ ci dac dispare ceva, vecinii sunt cei mai
apropia i. Iar dac mai eşti şi certat cu ei, de-abia sunt şi mai
apropia i. Sau s pui curse pentru dihori, în care s se nimereasc
câteodat şi ceva pentru vecin. Deşi, când ai p s ri, trebuie s te
gândeşti şi la dihori.
Era într-o luni, şi m-a rugat de diminea s -l b rbieresc şi pe
el. ţ ci lunea era zi de târg şi de diminea se dichiseau to i din
salon pentru vizite. De cum p trundeau zorile prin geam, începeau
cu to ii s şopteasc , s ofteze, s -şi spun rug ciunea. Iar unii se
trezeau cu mult înaintea zorilor, de parc s-ar fi gr bit s dea de
mâncare la vite. Aşa c dac voia câte unul s mai doarm , lunea
nu putea. Scâr âia pe undeva un pat, începeau imediat toate s
scâr âie. Deşi, de obicei, cel care se deştepta primul îi trezea pe
to i:
— Hei, trezi i-v , oameni buni! Azi e luni!
Şi începeau s se mişte, s vorbeasc . Şi chiar de era câte unul
pe care boala sau schilodirea l-a ferecat de pat, şi acela începea s
se mişte, crezând c vreo minune l-ar ridica din pat. To i se
sp lau, se b rbiereau, se piept nau, iar pe cei care nu puteau, îi
piept nau, îi b rbiereau, îi sp lau ceilal i. żai târziu, când am
început s m scol din pat, eu îi b rbieream pe to i. Aveam de
lucru în fiecare luni. ţ ci nu era unul care s nu aib nevoie de
vreun ajutor oarecare. Unuia îi aranjam favori ii, altuia îi mai
tundeam musta a, ca s se vad c fiecare aşteapt pe cineva. Şi
deşi la unii nu venea niciodat nimeni, luni era o zi în care ar fi
putut totuşi s vin . Putea s vin la târg, s -şi cumpere un cal
sau s vând nişte purcei şi cu acest prilej putea s treac şi pe la
spital.
De diminea nu vorbeam decât despre asta, o s vin , n-o s
vin . Ar fi putut s vin , au un vi el de vânzare, la ce s -l in
atâta. Suge mai mult de la vac , iar lapte tot n-o s dea. Au arat,
148
au sem nat, ce mai au de f cut. Nici mere nu mai sunt de cules,
nu mai sunt ca anul trecut când se rupeau crengile. Le-am spus
s mai stropeasc o dat merii. Ale dracului omizi au mâncat toat
floarea. Aşa c m gândesc c o s vin . Sfecl şi morcovi n-am
mai pus anul sta, mai erau doar cartofii de scos, cred c i-au şi
scos. S-or fi dus la moar ? Iarna se macin . Ies din spital şi m
duc eu la moar . Ża câmp o s -mi fie greu f r un picior, dar la
moar pot s m duc şi cu un picior, mâinile s fie s n toase. I-
am spus nevestii, ia un om, dac nu po i singur . Aşa c cred c
şi-a luat un om s-o ajute. Dar unde, crezi, c mai po i g si un om
ca s - i munceasc ? ţrezi c -i ca înainte de r zboi? S-ar fi putut
s nu g seasc . Trebuia s vin dup ziua recoltei. Dar n-a venit
nici lunea trecut , nici ailalt luni şi nici ailalt , de când stai aici.
ţ ci p mântul n-o las s plece. Iarna ar fi venit. ţ iarna ce mai
ai de f cut? Że dai de mâncare la dobitoace şi te înc lzeşti în
buc t rie. ţe, parc dumneata nu ştii ce-i p mântul? Te apuc de
picioare, de mâini şi te ine. Dac i-ar trece prin capul ei aiurit s
strâng câteva ou , smântân , brânz , ar avea cu ce s vin la
târg. ţ banii nu ne dau niciodat afar din cas . żereu trebuie
s cumperi câte ceva, ba sare, ba zah r sau o et. Acuma avem
autobuz, drumul l-au asfaltat, aşa c mergi uitându-te pe
fereastr . Ar putea s vin , ca s spun dac -i vi el sau vi ic . S
ne sf tuim dac s -l inem sau s -l vindem. Popa n-o s-o
sf tuiasc , c ci ce se pricepe popa la vi ei. Oh, ce r u e când pleci
de acas , ce r u. Şi de câte ori le-am spus c o s plâng dup
mine. ţine v duce gâştele la ap , cine st cu nepo elul, cine v
înc lzeşte apa, când v întoarce i de pe câmp. ţine? Iar eu n-o s
v mai aud. O s plânge i, o s plânge i dup mine. O s vin , o s
vin . De ce s nu vin ? A mea voia s -şi cumpere pantofi şi lui Jaś
un palton. Se dichiseşte femeia, se dichiseşte. Am luat-o
s r ntoac , iar acuma s-a f cut cucoan . Vor s -şi fac o cas
nou , le mai lipseşte doar tabla, poate c vin dup tabl . żi-au
promis c o s am o odaie în casa nou , cu perdele la ferestre şi cu
covor pe jos. Pere ii vor s -i zugr veasc cu flori. ţe zice i, o s fie
frumos? Toat via a am tr it în od i v ruite, s nu m îmboln vesc
de astm . Poate c vin dup verighete. żai e pân la ţr ciun, c ci
de ţr ciun vor s se c s toreasc . Dac ar veni le-aş da şi eu
binecuvântarea. C nu ştiu dac m mai întorc acas . Iar f r
binecuvântare nu e fericire pe p mânt. Że-am dat de ştire lunea
trecut printr-un vecin, s vin cât mai repede, c ci eu aş putea
s -i mai aştept, dar nu ştiu dac mai aşteapt moartea. Ah,
149
moartea asta e ca o împ r teas . Nu po i s-o rogi s te mai aştepte
o s pt mân , cel pu in pân luni, c ci oamenii n-au putut s vin
la tine. Altfel, e un b iat bun, numai c bea, bea al dracului. Dac
nu s-a îmb tat asear , vine ast zi. Vine dup marf pentru
cooperativ . De trei ori l-au dat afar , dar n-au cu cine s -l
înlocuiasc . I-am spus, aici totul e al meu, şi p mântul, şi casa,
totul e al meu, şi câinele şi barza de pe cas . Dar tu, diavole, ce ai
adus? Zece degete moleşite şi ochii ia de sticl , care tot ar dormi.
Şi nici nu vrei s m respec i? Nu- i las nimic. Żas pentru biseric ,
las pentru s raci, ie nu- i las nicio palm de p mânt. Aşa c m-a
b tut de scheuna câinele de mil . Ţoşorogule, îmi zicea, nu cr pi
odat . Acolo-i p mântul t u, casa ta, acolo totul e al t u. Iar fiica
mea, żieciu, nu da în t ticu. T ticule! T ticule! Dar m gândesc c
dac ar veni, l-aş ierta. Şi de ce nu l-aş ierta. ţ doar n-am s iau
averea cu mine în mormânt. Aşa c poate o s vin . Poate c le
face Dumnezeu un semn şi o s vin . N-am fost niciodat
r zbun tor. Totul pleac de la p mânt. P mântul a înnebunit. Nu
mai e cel de alt dat . Se vede c p mântul o s moar odat cu
noi, Wojciech. O s ai destul p mânt în mâini, în picioare, în
spinare, în ochi, în p r. Am visat anul trecut c m-am oprit pe hat,
iar p mântul mergea spre mine. Veneau holdele de ov z, de orz, de
grâu, de secar , veneau şi pârloagele. Veneau holdele ranilor
împreun cu holdele boierului. Ieşeau parc de sub cer şi mergeau
ca regimentele, armatele, companiile, batalioanele, mergeau holde
lâng holde, când ajungeau la mine m ocoleau şi mergeau mai
departe, pân când disp reau. żergeau holdele vecinilor, mergeau
ale cumnatului meu, mergeau şi ale mele. Że-am recunoscut de
departe, holdele mele s nu le recunosc, se învine ise v zduhul de
atâtea alb strele. żi-am desf cut mâinile. Încotro?! Înapoi! Opri i-
v ! strigam. ż-am apucat cu mâinile de spice, dar îmi alunecau
din mâini ca nişte zvârluge. Am c zut în genunchi. Înapoi! Dar au
trecut de mine şi s-au dus, iar eu de fric m-am trezit. De ce s nu
vin . Że-am cump rat maşin , doar s se urce în ea şi au şi sosit.
Dac ar da ţel de Sus o ploaie, cred c ar veni. ţând plou î i
aduci uneori aminte de lucrurile uitate. żai ales dac plou
întruna, tot timpul î i mai aduci aminte de câte ceva. Când e noroi
pe uli i, oamenii stau acas şi p l vr gesc. ţ ci pe noroi nu po i
nici vitele s i le sco i, nici s te duci pe câmp la arat. Aşa c stai
în cas cu geamurile aburite, iar afar plou şi plou , de parc ar
c dea apa din cer pe p mânt şi apoi iar şi s-ar întoarce în cer. Stai
singur şi te gândeşti ce-ai putea face, s repari scaunul, c i s-a
150
rupt un picior, sau s te duci pân la vecin. Dar şi la el plou , c ci
plou în tot satul. Plou la Sąśnice, plou la Walencice, plou în
toat lumea. Żas ploaia, ce- i veni acuma cu ploaia. Acuma
oamenii sunt pe câmp, la scos cartofi, l sa i-i s -şi termine treaba.
ţum s scoat cartofii pe ploaie, când plou î i dârdâie şi
m runtaiele, de- i vine s te împaci şi cu duşmanii. O dat aşa m-
am împ cat cu unul, pe ploaie. Dou zeci de ani ne-am b tut, ne-
am duşm nit. Şi cum st team în cas , c ci afar ploua şi ploua de
nu puteam s -mi scot nici vârful nasului, m-am gândit ce ar fi s
m împac cu omul. ż duc, mi-am zis, cât o s ne duşm nim?
Intru în cas , iar el de pe lavi , cum de-ai pornit pe noroiul sta?
Şi aşa aş fi venit, ca s ne împ c m înainte de moarte. Acuma
dac ai venit, stai jos. O, ce cea s-a l sat. Uit -te, poate c ai
ochi mai buni. ţu ai mei nu v d prea bine. În sat m mai descurc.
Poate c asta-i ultima luni? Doamne, d ploaie.
Niciodat nu s-a întâmplat pân atunci s moar cineva lunea.
Mureau mar ea, miercurea, joia, vinerea, sâmb ta, iar uneori chiar
şi duminica, dar lunea tr iau to i. Trecuse prânzul, s-a spart
târgul.
— Azi nu v-am mai v zut citind, domnule źazimierz? am zis.
C ci era o carte deschis pe dul pior şi m-a mirat pu in c nu
citea, fiindc nu era zi s nu citeasc . Avea dul piorul plin de
c r i, iar câteva st teau pe fereastr . ţâteodat citea o carte
întreag într-o singur zi. Se afunda uneori în citit, încât nici nu
mai auzea când îi vorbeai. ţhiar ne miram c poate s citeasc
atâta. Oare nu-i p cat de ochi? Oare nu-l doare capul de atâta
citit? Şi la urma urmelor, la ce-i foloseşte? ţiteşte omul, citeşte şi
apoi tot ce a citit se duce cu el în p mânt. ţu p mântul e altceva.
Munceşti p mântul, dar p mântul r mâne. Dar din citit nu
r mâne nicio linie, niciun cuvânt.
Se l sa amurgul. A venit sora, s-a uitat ciudat la el şi a ieşit
repede. Peste o clip a venit doctorul, i-a luat mâna şi tot aşa de
repede a ieşit. Iar şi a venit sora, i-a f cut o injec ie. Ż-a întrebat
dac nu vrea s bea. I-a adus un compot. A dat unul s aprind
lumina, dar i-am spus s mai aştepte. ţ nimeni nu citeşte şi nici
nu-i aşa de întuneric.
Pe fa a lui nu se vedea nimic. Deşi se zice c , cu dou zile
înainte, vezi pe fa a omului dac trage s moar . Dar, la urma
urmelor, ce s-ar fi putut vedea? L-am g sit palid ca ceara, mai
palid nici n-ar fi putut s fie. Slab era ca o aşchie, aşa c nici mai
slab n-ar fi putut s fie. Iar ochii lui p reau aşa de stinşi în amurg,
151
c trebuia s te apleci spre el, ca s - i dai seama dac te vede. Şi
numai cartea r mas deschis pe dul pior, pe care el, se vede, n-a
mai avut putere s-o închid , putea s fie vreun semn c moare.
M-am aşezat lâng el pe marginea patului şi mi se p rea cumva
ciudat c nu se vede nimic şi totuşi omul moare. S-a f cut linişte
în salon, deşi eram vreo doisprezece. Nimeni nu scotea niciun
cuvânt, nu tuşea, nu ofta, şi chiar dac pe vreunul îl durea ceva,
îşi în buşea durerea în sine. Deşi mai erau printre noi oameni în
pragul mor ii. Dar aşa se întâmpla, dac murea cineva în salon,
to i cei de fa parc mureau câte pu in împreun cu el, amânând
prin aceasta propria moarte. Într-un ungher a început cineva s
şopteasc o rug ciune, dar în liniştea aceea cuvintele c deau ca
nişte m rgele pe parchet.
— Nu-l asculta, i-am zis. Aşa-i la ar , seara totdeauna oamenii
se roag .
Şi l-am luat de mân , cum iei copilul de mân când treci
pode ul peste râu. Avea o mân ca de copil, slab , amândou
mâinile lui ar fi înc put în laba mea. ż-a apucat de mân , dar cu
atâta putere de parc ar fi c zut într-o pr pastie, încât şi eu am
sim it pân la cot c mor împreun cu el.
— Szymon, mi-a şoptit el tremurând, dumneata ai fost pe
lumea cealalt . ţum e acolo?
— Asta a fost demult, domnule Kazimierz. Era în vremea
r zboiului. Iar în vreme de r zboi poate c şi pe lumea cealalt e
altfel. De fapt, când e r zboi nici nu mai ştii care-i lumea asta şi
care-i cealalt . Sau poate c doar mi s-a p rut. N-a i vrea s v
povestesc, mai bine, despre iepurii de cas ? ţare v plac, de
angora sau cl p ugi? żie îmi plac mai mult cei de angora.
ţl p ugii sunt iepuri mari, îi ine lumea pentru carne. Dar cei de
angora sunt micu i, albi, le place cur enia şi le lucesc ochii ca
nişte lumân rele roşii. ţând le atingi p rul, i se pare c ai fi atins
zorile, norii, cerul. ż gândesc s m apuc s cresc şi eu, când o
s ies din spital. Pentru început mi-ar ajunge o pereche. ţ dup
aceea se înmul esc ei. Iepuroaica fat şi de câte trei ori pe an, şi de
fiecare dat câte şase, şapte iepuraşi. Iar peste un an mai ai pe
atâ ia, şi tot aşa. ţ iepurii dac apuc s se înmul easc , nu se
mai opresc. Iar de mâncat m nânc orice, iarb şi lupin. O s
veni i odat pe la mine şi o s -i vede i. Iar când m nânc îşi mişc
boturile de parc ar vorbi între ei. Deşi când m nânc iarb se
aude într-un fel, iar când m nânc lupin, altfel. ţând m nânc
iarb se aude murmurul ploii de toamn , iar când m nânc lupin
152
parc ar c dea pic turile mari şi calde ale ploii de mai. ţând îi
auzi mâncând, parc ai tot sta s -i ascul i. Şi dac î i ciuleşti mai
mult urechea, auzi susurul izvoarelor, albinele culegând mierea,
cum se freac norii de cer şi p mântul cum se învârteşte, iar tu
împreun cu el. ţâteodat î i vine s te lungeşti pe fân sau undeva
în lunc , pe malul râului, la umbra unui copac şi s te topeşti în
susurul lor, în murmurul izvoarelor, al albinelor, al norilor, s te
laşi dus împreun cu ei, în jurul p mântului. ţ ci au ceva iepurii
în ei ce aduce pace în tot ce-i primprejur şi în tine însu i. Poate c
albea a lor. Ai v zut dumneata vreodat ceva mai alb decât albea a
p rului de iepure? Nici gr dina, când e în floare, nu este aşa de
alb , nici gâştele, când merg pe ap . Ai putea s crezi c e ceva
nen scut şi de aceea e aşa de alb, c înc nu s-a atins de lume. Iei
câte un iepuraş, îl sco i dintre ceilal i ca s -l pui pe genunchi şi-l
sim i aşa de cald, de parc atunci l-ai scos din sân. Tremur , se
ap r , uneori te zgârie, de parc s-ar teme s vin în lumea asta.
Şi chiar dac îl mângâi, sim i în mân groaza lui ca nu cumva s -i
murd reşti albea a pentru totdeauna. Numai c trebuie s -l ii cu
cealalt mân de urechi, c ci î i fuge de pe genunchi şi sim i c s-a
f cut pustiu sub mâna ta, mai pustiu decât înainte, când nu-l
aveai. Şi nu-l mai prinzi. Se amestec cu ceilal i iepuraşi, se pierde
în albea a lor. Iar alb cu alb se amestec precum apa cu ap , ca
nisipul cu nisip. Şi printre atâ ia albi, cum s -l deosebeşti pe unul
alb? A deosebit vreodat cineva pic tura în ap sau un gr unte
printre gr un e?
Am sim it o r ceal ciudat în mâna cu care-i ineam palma.
Nu era nici recele p mântului proasp t arat, nici recele m rului
rupt pe rou .
— ţred c a murit, am zis eu nesigur, de parc aş fi vrut s -l
întreb pe el dac a murit.
Iar to i cei din salon şi-au oprit r suflarea, l sând impresia c
pentru o clip muriser împreun cu el. Sau poate c aşteptau s
zic ceva. În sfârşit, unul a spart t cerea şi a zis parc mirat:
— A murit?
Dar nu fiindc n-a crezut, ci doar fiindc aşa se cade s te
uimeşti în fa a mor ii, aşa-i obiceiul.
— Da, a murit, a zis cineva aproape cu uşurare.
— A murit, a oftat altcineva, dintr-un pat mai îndep rtat, şi tot
oftând: ţe sear .
— Da, ce sear , a r spuns cineva, c doar ce puteai s zici
altceva în fa a mor ii. Da, a murit.
153
 Am scos cu grij mâna de sub palma lui şi m-am dus la patul
meu.
— Poate c ar fi bine s aprindem lumina, a zis unul cu un glas
speriat. Aprinde i lumina.
— De ce? N-o s mai citeasc .
— S -i închidem cel pu in ochii.
— Dar poate c n-a murit? Poate n-a murit! s-a auzit, tocmai
din cel lalt cap t al salonului, glasul b trânului Ambro y, cel care
avea un picior t iat de la genunchi, şi la care nu venea niciodat
nimeni. Şi-a luat bastonul şi, şontâc, şontâc, aproape plângând, de
parc s-ar fi rugat de moarte s mai întârzie. Poate c n-a murit.
Uita i-v bine. żâinile reci, înc nu înseamn c a murit.
Picioarele reci, iar şi nu înseamn c a murit. Moartea e, o ho, ho,
înc departe. Nu-i destul s zic unul c a murit. Se spun multe
şi-s neadev rate. Se zice c -i zi, dar afar e noapte. Şi despre
Hristos s-a spus c a murit, dar el nu murise. Scutura i-l pu in!
ţum îi pl tesc eu acuma lui Stolarek pentru nedreptatea pe care
mi-a f cut-o? Ei, Stolarek, Stolarek! Mi-ai luat jum tate din
p mânt. Şi ce-a r mas e ca o creang uscat . Scutura i-l. Avoca ii
nu mor aşa de uşor. Poate c a adormit pu in. ţând î i vine
moartea, trebuie s - i moar şi limba, şi ce ai pe suflet, totul
trebuie s moar . Nici nasul nu i-l mai sufli, dac ai murit. żi-a
promis c m ap r . żi-a promis şi a murit. Numai c la omul
s rac nici boii nu trag. Şi de ce eşti s rac? Fiindc eşti prost. S-a
umflat, tâlharul, de atâta p mânt şi tot se mai întinde. Trage un
bici şi caii se duc unde le spune, nu se gândesc dac -i p mântul
lui sau al meu. Şi taic -su f cea la fel, pe când tr ia tata. Dar ce
putea s fac bietul tata, când taic -su avea atâ ia avoca i. Iar al
meu avea doar capul plin de mânie şi gura plin de rug ciuni. Aşa
c doar se ruga şi blestema, se ruga şi blestema, iar cel lalt de
fiecare dat îi ara câte o brazd din ogor. Avea şi mai mul i cai, pe
când tata numai unul, aşa c cu greu putea s -i fac fa . Şi tot
v zând cum i se micşoreaz p mântul, s-a înfuriat odat şi l-a
biciuit pe Stolarek. Au s rit avoca ii lui Stolarek, ca nişte corbi, pe
tata, aşa c la scurt vreme a şi murit. Ża urma urmelor, decât s
tr ieşti şi s vezi cum i se micşoreaz p mântul mai bine s mori.
Î i las totul, fiule, mi-a zis înainte de a muri, numai s pui mâna
într-o zi pe secure. ţ eu n-am avut puterea s -mi ap r ce-i al
meu. Vezi, l-am b tut cu biciul pe Stolarek, nici nu l-am b tut
prea tare, c era în cojoc, şi acum trebuie s mor. Tu s nu mai
încerci s -l ba i cu biciul, s pui mâna pe secure. Ţiciul e bun
154
numai când te înfurii, ca şi cureaua, nu faci cu el nimic în fa a
avoca ilor, e ca şi cum ai s ri la taur cu o crengu . Iar avoca ii nu
numai c fac legea, dar mai sunt şi strâns lega i de diavoli. Şi nu e
putere mai mare decât legea înt rit de diavoli. În fa a ei te po i
ridica numai cu securea în mân . ţhiar de-ar fi s putrezeşti în
ocn . Dar mai bine în p mânt decât c lcat de lege şi diavoli.
Dumnezeu te iart , c ci, când e vorba de p mânt, Dumnezeu
totdeauna te iart . Pe p mântul sta s-a n scut, pe el a tr it şi pe
el a murit, aşa c ştie ce-i p mântul. Iar tat l lui Dumnezeu nici el
n-a fost domn, ci un dulgher. Dulgher cum e în satul nostru
Kosiorek sau Ţzdęga. Kosiorek ne-a f cut grajdul, iar Ţzdęga ro ile
de la car. Şi, chiar dac nu te-ar ierta Dumnezeu, te-ar ierta
p mântul. ţ ci uneori Dumnezeu nu le vede pe toate din în l imea
lui, dar p mântul sufer pentru toate. Deşi, decât s dai cu
securea, mai bine ar fi dac ai avea ceva bani, ca s -i cumperi pe
avoca i. Vinde târşitoarea, calul, vaca, împrumut -te, dar
cump r -i. ţa s mergi cu avoca i împotriva avoca ilor lui
Stolarek. ţ ci pe unul ca sta chiar dac -l tr sneşti cu securea, se
ridic fiii lui, se ridic fiii fiilor lui, se ridic nepo ii, str nepo ii şi
pân la sfârşitul lumii vor c uta mereu s intre cu plugul în ogorul
t u. Numai c trebuie s g seşti un avocat care s fie legat de
diavoli mai puternici decât avoca ii lui Stolarek. ţ şi diavolii, ca şi
oamenii, unii sunt mai mari, al ii mai mici. S nu ii cu diavolii
mici. ţ diavolul mic e ca un vi el mai mic, ca nişte ghete mici, nu
poate prea mult. S ii totdeauna cu cei mari. S nu te ui i cât cer,
s le dai, chiar de-ar fi s - i vinzi sufletul. ţ , la ce- i mai trebuie
sufletul, dac n-ai p mânt. Sufletul singur, f r p mânt, e ca şi
cum trupul nu l-ar fi primit şi Dumnezeu l-a alungat. Ia icoanele
de pe pere i, crucifixul s -l spargi cu ciocanul şi las -l s stea aşa,
apa sfin it vars-o în g leat , iar tu îmbat -te şi pune-te pe
blesteme, c diavolul vine singur. Î i tai degetul ca s -i dai din
sângele t u, el î i d din sângele lui, şi, atunci, ine-te, Stolarek. Ce
p cat c mor, ne-am fi dus amândoi. I-ai fi b tut în geam. Ei,
Stolarek, acuma am şi eu avocat! Acuma s ne m sur m! S
vedem cine-i mai tare! ţa doi fra i, c doar în spital am stat pat
lâng pat! Şi-i legat de diavoli mai mari decât ai t i! Îl cunoaşte pe
Żucifer! Îl cunoaşte pe Ţelzebut! Pe Antihrist îl ştie! Pe to i diavolii
mari îi ştie! Îi cunoaşte pe to i din iad! Iar diavolii t i sunt nişte
g inari scârboşi! Şi câte legi ştie! De o sut de ori mai multe decât
to i ai t i la un loc! Ştie toate legile! Ştie şi legea pentru tine,
tâlharule! Mi-au t iat piciorul, dar nu-mi pare r u. Şi pe st lalt l-
155
aş da s mi-l taie, numai ca s i-o pl tesc. Hai, Stolarek, ieşi în
prag, c mai am multe s - i spun.
Vine duminica! S te ui i prin geam în casa mea! S vezi cum
beau cu el, ce cârna i m nânc cu el! żuierea fierbe o g in ! Şi o s
râdem! Ha! ha! ha! Hi! hi! hi! De tine o s râdem, nenorocitule! S-a
terminat cu tine, Stolarek! Dumnezeu se mişc greu, dar se mişc !
Ştii tu ce mi-a spus?! S nu câştigi procesul cu jigodia de
Stolarek?! Ambro y, nici de diavol n-avem nevoie. Fac eu dreptate.
Aşa mi-a spus, neispr vitule. Râdea când i-am zis de avoca ii t i,
nişte diavoli pr p di i. Że face câte o cruce şi nici fumul nu mai
r mâne dup ei. Ha! Ha! ha! Uite aşa râdea. Hi! hi hi! Uite aşa
râdea. ţe mai hohotea! Şi ochii îi sclipeau dr ceşte. Ż-am întrebat
dac vrea bani, c -i dau, numai s nu mai râd atâta. N-am bani,
dar vând târşitoarea, calul, vaca, m împrumut şi-i dau. A putut
Stolarek s dea bani, de ce n-aş putea şi eu. Ei, Stolarek, i-a
r mas doar s te spânzuri. Alege- i copacul, Stolarek. Înc m-a şi
întrebat, cum te cheam ? Stolarek, i-am zis. Şi pe taic -su. Şi pe
bunicul s u. żi-a promis. Zicea numai s ieşim din spital. Dar se
vede c nu e lege pentru Stolarek, nu e Dumnezeu, nu e nici
diavol. Of, nu e, nu e.
— Linişteşte-te, nu mai plânge.
În clipa aceea doi sanitari, voinici ca nişte tauri, au intrat cu un
c rucior şi l-au luat pe avocat. Apoi a venit Jadzia şi a schimbat
aşternutul. A zis şi ea, s-a dus, s racul. S-a uitat ici, colo, dac n-
a l sat ceva. Erau câteva m run işuri, ca dup fiecare mort, le-a
strâns în şor . Era compotul pe care avocatul n-a mai apucat s -l
bea, a întrebat dac -l vrea cineva. Dar cum nimeni nu l-a vrut, l-a
v rsat în chiuvet . ţu o cârp a şters dul piorul. A luat graficul
vechi de temperatur şi a pus altul. A vrut s ia şi c r ile, dar am
rugat-o s le lase, c poate le citesc.
O dat m-am şi apucat s citesc cartea pe care a l sat-o pe
dul pior. Era vorba acolo de unul care umbla şi tot întreba de un
tâmplar. Dar parc n-avea nevoie de tâmplar, ci numa’ fiindc nu
ştia ce s întrebe, întreba de tâmplar. Poate c era nebun, mai ştii?
ţ omul întreab de tâmplar, dac vrea s -şi fac o uş , o mas , o
lad . Dac ar fi venit în satul nostru fiecare copil i-ar fi spus unde
şade tâmplarul. Kalembasa Józek st pe drumul spre moar , a
treia cas dup troi , cu un salcâm în curte.
Dar am apucat s citesc doar câteva pagini. Fiindc în patul lui
a venit un pr p dit, care de cum a venit voia s fim prieteni buni şi
de diminea pân sear îmi obosea urechea. Avea capul tot
156
bandajat, picioarele amândou rupte, c ci s-a îmb tat şi a c zut
cu motocicleta, şi înc se bucura c nu-l mai poate trimite taic -su
la munc . Fie c -l asculta cineva, fie c nu-l asculta nimeni, el nu-
şi fereca gura. żai mult îi pl cea s se laude cu logodnicele lui,
deşi ce spunea erau numai porc rii. ţu care, unde, când, cum. ţ
i se f cea mil de am râtele alea de logodnice.
O dat l-a vizitat una, era o fat dr gu , frumuşic . A adus un
coş cu mere, ne-a dat la fiecare, mie mi-a spus chiar s iau dou ,
iar un m r mi l-a l sat pe dul pior. Ai fi zis c a venit s -şi vad
tat l, bunicul, unchiul şi nicidecum pe neghiobul la. Şi când
umbla cu coşul de mere printre paturi, parc se ruşina c e
singur printre atâ ia b rba i. Deşi, ce b rba i mai erau şi ştia,
cu fe ele zbârcite, cocoşa i, c run i, pleşuvi, în gur doar resturi de
din i, în ochi doar resturi de vedere, iar unii dintre ei cu un picior
de acum în lumea cealalt . Dar chiar şi aşa parc se ruşinau de ea
şi, chiar de luau mere, coborau privirea în jos, ca şi cum în loc de
mere, şi-ar fi dat sânii, într-atâta dobitocul a dezbr cat-o în fa a
tuturor.
Şi nu numai c le dezbr ca în fa a tuturor, dar mai şi râdea de
ele. Câteodat râdea aşa de tare c se b tea cu mâinile peste
picioare, peste gips. Râdea ca tontul în fa a b l ii, râdea de unul
singur. Şi, deşi nimeni nu-i dorea r ul, to i se uitau la râsul lui de
parc ar fi râs la propria lui înmormântare. ţum po i s râzi într-
un pat din care abia a fost dus mortul. Poate c nu ştia, c era
prea prost, c cu râsul sta şi cu logodnicele lui goale, de-abia se
gr beşte ca s -l urmeze pe cel care a fost înaintea lui în pat. Dar
ranii cei b trâni v d cu mintea lor departe şi ştiau.
Doar câteodat b trânul Albin chi c ia de bucurie când
m garul povestea despre logodnicele lui. Dar b trânul Albin avea
şira spin rii rupt , aşa c st tea ca o buturug , iar mâinile şi
picioarele îi atârnau ca nişte crengi t iate. Îşi blestema tot timpul
via a, schilodeala, copiii, blestema totul. Jadziei, care avea grij de
salonul nostru, îi promitea un iug r de p mânt, dac -l mângâie.
Numai c Jadzia râdea de el zicând c moartea are o mân mai
pl cut decât mâna ei muncit , cr pat şi, la urma urmelor,
b trân . ţ ci Jadzia ştia s râd chiar de cele mai triste lucruri.
Alta poate c l-ar fi repezit, dar ea râdea. Uneori eram cu to ii trişti
şi în salon domnea o t cere de mormânt, dar venea Jadzia, zicea
ceva şi începeau to i s râd .
De ce s te miri? Atâ ia ani a v zut doar nenorociri, durere,
moarte, a auzit atâtea gemete şi n-a f cut altceva decât ce i s-a
157
spus, s duc şi s aduc , s m ture şi s cure e, s aştearn şi
s strâng patul, aşa c s-a înv at s râd de orice. Iar în afar de
asta fiecare voia s se însoare cu ea, b trâni şi tineri, v duvi şi
însura i, deşi niciunul nu mai ştia dac -i din lumea asta sau din
cealalt . Erau unii care nu se mai puteau ridica singuri din pat,
al ii nici vorb s se întoarc singuri în pat, al ii f r mâini, f r
picioare, f ceau pe ei, aveau mutrele schilodite şi sufletele
schilodite, se plângeau tot timpul de dureri, dar cum ap rea Jadzia
to i se repezeau s-o cear de nevast . Unii ai fi zis c vor s se
însoare ast zi, c ci mâine mor. Iar ea nu-l refuza pe niciunul,
niciunuia nu-i spunea nu, ci doar râdea.
Îi f cea câte unul nişte propuneri pe care nu le-ar fi f cut
nevestei sale, c ci i-ar fi dat peste bot. Dar Jadzia îi l sa pe to i s
se însoare cu ea şi râdea cu fiecare de parc ar fi râs cu b rbatul
ei. Niciodat nu era trist , niciodat nu s-a plâns de ceva. Numai
c atunci când cineva îi propunea s-o duc la biseric , îl întreba:
— Şi cu ce m duci la biseric ? Nu m duc într-o c ru cu
loitrele putrezite. Pe mine s m duci cu o tr sur tras de patru
cai albi.
Iar dac se g sea câte unul care-i promitea c o face doamn , îi
zicea:
— żai întâi tu s te faci domn.
Iar dac se jura câte unul c n-o s -i lipseasc nici laptele de
pas re, zicea:
— Żapte de pas re poate c da, dar în rest totul.
ţâte unul o ispitea zicând c are ruble de aur, îngropate în
şur , şi când o s ias din spital le dezgroap şi toate o s fie ale
ei.
— Mai întâi du-te şi dezgroap -le, c poate de mult i le-au
dezgropat feciorii.
ţâte unul ofta zicând c , dac Dumnezeu i-ar ajuta s se
însoare cu ea, ar cump ra un clopot pentru biseric .
— ţump r mai întâi clopotul, s aud cum sun .
Altul se l uda c deşi e b trân, dac s-ar m rita cu el, şi-ar
aducea aminte de tinere e.
— Mai întâi adu- i aminte de tinere e, c s-ar putea s fie prea
târziu, şi ne-am face de râs.
Şi de murea câte unul, şedea lâng el şi-l mângâia:
— Ziceai c vrei s te însori cu mine şi acuma mori. Am râs, am
râs, dar s ştii c m-aş fi dus cu tine şi cu o c ru cu loitrele
putrezite.
158
 Poate c din pricina asta nici nu s-a m ritat, c ci cei care au
cerut-o de nevast au murit, aşa c mereu era ca un fel de v duv .
Şi eu m gândeam, uneori, în sinea mea, c dac n-aş fi avut
necazul cu picioarele sau aş fi cunoscut-o mai demult, poate c m-
aş fi însurat cu ea. żân spart nu sunt, iar ea e femeie voinic ,
am fi fost o pereche bun . Dar timpul înc nu e pierdut, dup ce
m întorc acas , am s trec într-o zi pe la ea, am s -i duc o g in ,
ou , brânz şi poate c atunci am s vorbesc cu ea. ţasa ar avea o
gospodin , eu nevast , nu mai spun c şi fra ii m bat la cap s
m însor. Acuma n-are rost s vorbesc cu ea, poate c n-am s
mai pot umbla niciodat , iar Jadzia n-ar putea s m duc în
bra e, deşi are bra e puternice.
Odat , când de abia fusesem adus la spital, m îmbr ca şi,
v zând urmele r nilor pe trupul meu, şi-a frânt mâinile de mil :
— Hristoase! De unde ai r nile astea?!
— De unde s le am, doamna Jadzia, câteva le am de pe la
petreceri, altele sunt din timpul r zboiului.
— Cum de n-ai murit?! Dumnezeule milostivule!
Şi m tot ruga s -i povestesc cum s-a întâmplat.
— Alege i-v , doamna Jadzia, una, i-am zis aşa în glum . Şi a
ales una mai mic de pe um r, numai c cicatricea s-a întins, în
atâ ia ani câ i s-au scurs de la r zboi. Aşa c a trebuit s -i
povestesc.
ż ascundeam la un cunoscut din Jemielnice, într-o iarn .
Satul era departe de şosea. Dinspre miaz zi erau p duri. Era o
iarn foarte grea, peste tot numai troiene, numai cu sania mai
puteai s ajungi acolo. S lb ticiunile din p dure se apropiau pân
pe sub ferestrele caselor. ţum ieşeai din cas , te întâmpina câte o
c prioar , c utând cu botul paiele din curte, sau câte un iepure,
s rind din z pad , iar stolurile de potârnichi se ridicau în v zduh
de credeai c se pr v leşte z pada de pe vreun acoperiş. Aşa c n-
aveam de ce s m tem. Chiar m-am mutat s dorm din pod în
c mar . Dar într-o noapte numai c aud buf! buf! în uş şi
deschide! Dar pân când s le deschid cineva uşa au spart-o cu
paturile de arm . Şi m-au luat aproape din pat. Am reuşit doar s -
mi trag n dragii, c de cum m-au v zut au început s m loveasc
cu armele peste spate, în cap şi, ieşi afar ! De parc i-ar fi gr bit
cineva din spate.
Au venit cu dou s nii. Trei inşi au r mas cu mine s m duc ,
iar ceilal i s-au dus cu s niile mai departe. Nu m-au l sat nici s
m încal , c ci pentru ei eram deja un om mort. Descul , doar în
159
n dragi şi în c maş , m goneau pe urmele celor care au plecat cu
s niile.
żi se lipeau t lpile de z pad , mai încercam din când în când
s -mi frec talp de talp , dar m izbeau cu armele din spate. Deşi
şi aşa m b teau, era frig şi d deau în mine poate ca s m
înc lzeasc . Sau poate ca s se înc lzeasc ei, c şi lor le era frig şi
mereu îşi frecau mâinile. ţ deşi erau în mantale, în cizme, cu
bonetele sub c şti, cu m nuşi, dar dac omul nu-i obişnuit cu
frigul, chiar dac -i mai cald lui tot frig i se pare. Unde mai pui c
îşi ineau armele în mâini, iar fierul te înghea mai repede chiar
decât p mântul.
Ża început mergeam ca pe c rbuni încinşi şi sim eam c n-am
s ajung departe. Voiam s ies din sat, şi acolo, m gândeam, s
m arunc spre ei ca s m omoare, dar unde vreau eu şi nu unde
vor ei, şi înc cine ştie în ce loc. Ża urma urmelor de ce s mai
merg, c ci tot sfârşitul acela m aşteapt . Dar, când am ieşit din
sat, parc a început s -mi par r u c a venit sfârşitul şi m-am
gândit s mai merg pu in. De picioare nu-mi mai p rea r u, erau
de-acuma moarte, aşa c am mai mers o bucat de drum. S niile
cu ceilal i erau tot mai departe, se p rea c intr tot mai mult în
z pad şi peste pu in o s dispar cu totul. Iar cei din spate m
împungeau mereu cu armele c merg prea încet.
Pân la urm , ca s nu mai simt c merg pe z pad , am
început s m gândesc c merg pe mirişte. ţ ci şi pe mirişte te
în eap şi te doare, doar c nu- i înghea t lpile.
Deşi dac ştii s mergi pe mirişte, mergi ca pe ap . Trebuie
doar s târ şti picioarele, nu s calci cu ele de sus. Atunci po i s
alergi, s goneşti pe cineva sau s fugi, dac te gonesc al ii.
Sim eam tot mai pu in c merg pe z pad , numai c miriştea o
sim eam tot mai mult sub t lpi, sim eam p mântul cum arde sub
soare, îl sim eam ars aproape scrum. żi se p rea, de-acuma, c
aud coasele cum sunt ascu ite cu cutea. Sim eam secara cum arde
în buşindu-mi pl mânii. Pentru o clip mi s-a p rut c aud
ciocârlia în t ria cerului. Dar careva dintre câinii care m
împingeau din spate trebuie c a auzit-o c ci a tras şi ciocârlia a
amu it.
Mi s-a uscat gâtlejul parc de arşi a care se ridica din secar şi
din p mânt, m-am aplecat s iau o mân de z pad . Dar unul
dintre ei m-a izbit cu toat puterea în cap. Am c zut, şi m-am
întins cât eram de lung crezând c nu m mai scol. Şi chiar voiam
s se termine cu mine. Dar cu ei nu merge aşa. Nu le place când
160
cineva îşi alege singur moartea. Ei trebuie s -l aduc acolo unde ei
au stabilit. Deşi acolo te aşteapt aceeaşi moarte. Au început s
urle ca lupii, s m bat cu armele, cu picioarele, pân când m-am
ridicat. Dar acum mergeam şi mai greu. Sim eam cum mi se frâng
picioarele la glezne. Şi la fiecare pas sim eam de parc aş c lca pe
cuie. Am început s m gândesc c ogorul a fost plin de scaie i şi
c scaie ii m în eap aşa de r u de nu mai pot de durere. Sau
poate c holda a fost secerat cu secera. ţ ci dup secer mergi pe
mirişte de parc ai merge pe cuie. Şi m gândeam c m strig tata
din cealalt parte a holdei, ca s -i aduc cu ile şi c m duc spre el.
Sau c vacile mele au intrat în sfecla boierului şi c alerg cât pot
de iute peste mirişte ca s le scot de acolo. Şi cine se mai uit la
ciulinii care-i intr în t lpi când îl strânge de gât groaza c vechilul
poate s ajung mai repede la ele şi s le duc la curtea boierului.
Sau c m întrec cu b ie ii, cine ajunge mai repede, peste mirişti,
la mejdin .
Iar ei, câinii, credeau c sunt de-acuma obosit, c ci de unde s
le treac prin cap c eu merg pe mirişte, în mijlocul verii, în
vremea secerişului, c ci ei ştiau c m gonesc prin z pad . Se
vedea de acuma c şi ei au înghe at, c ci tot mai des îşi frecau
mâinile, îşi suflau în pumni, b teau din picioare, ca s se
înc lzeasc . În partea stâng , a ap rut un povârniş pe care
creşteau ienuperii, iar mai jos se vedea o râp adânc şi
întortocheat . Nem ii erau aşa de siguri c f r b t i nu mai pot
face un pas, încât unul dintre ei a scos o sticl şi au început s
sug din ea. Altul a început s povesteasc , probabil, vreo
porc rie, c ci s-au pornit to i, ca la comand , s hohoteasc . În
clipa aceea, am s rit spre povârniş. Pân s porneasc gloan ele,
alunecam deja printre ienuperi. Apoi, am c zut, ca un sac, în râp .
Povârnişul era prea abrupt pentru ei; aşa c s-au oprit la marginea
lui şi au continuat s trag . Dar numai un glonte m-a ajuns pe
mine, cel care m-a r nit la um r, restul s-au risipit prin z pad ,
printre ienuperi. De fapt, nu mai sim eam nimic: durerea am
sim it-o mai târziu, când eram deja sc pat.
De atunci Jadzia îmi purta mereu de grij . Ţa îmi aducea o
bucat mai mare de carne la prânz, ba mai mul i cartofi sau înc o
farfurie de sup . Şi cum ap rea în salon totdeauna m întreba
dac nu mi-e foame, dac nu vreau un compot, dac am ig ri, c
se duce s -mi cumpere. Uneori se ducea şi-mi cump ra pe banii ei.
Iar câteodat îşi f cea de treab prin salon, numai ca s vin , s
vad dac nu mi-a alunecat p tura, sau ca s -mi ridice perna, ca
161
nu cumva s m doar capul, stând culcat f r pern . Şi
totdeauna îmi vâra pe ascuns câte ceva de mâncare sub pern .
— Numai s m nânci noaptea, când dorm to i, şoptea parc
spre pern . Şi fii cu b gare de seam la la de la fereastr , c
doarme ca un iepure.
Uneori, aplecându-se sub pat dup plosc , îmi şoptea la
ureche:
— żâine o s fie pârjoale la mas . Una o s-o ai deasupra, ca
to i ceilal i, iar cealalt o s fie sub cartofi. S nu amesteci cartofii,
s nu se vad . ţ ci b trânul la din col are ochi de uliu. I-au t iat
piciorul, dar de v zut vede totul. ż nânc ce are în farfurie şi se
uit apoi în farfuriile celorlal i. Dar degeaba se uit . Tu trebuie s
tr ieşti, aşa c trebuie s m nânci. Duminic fac o pl cint cu
prune, c -mi vine sora, şi-am s - i aduc şi ie.
O dat mi-a adus portocale. Atunci am mâncat pentru prima
oar portocale. Aşa c mi-au slujit la ceva r nile mele.

162
 V. Mama

Se c uta un om care s oficieze c s toriile la prim rie. ţu toate

c era un secretar îns rcinat cu starea civil , de când se terminase
r zboiul dac s-au c s torit trei, patru perechi la prim rie, ceilal i
se c s toreau mai departe la biseric . Deşi c s toria la prim rie
era tot aşa de valabil ca şi c s toria la biseric , şi tot aşa putea
s fie omul fericit sau nefericit dup o c s torie la prim rie, ca şi
dup o c s torie la biseric . În afar de asta, dac se c s torea
omul la prim rie, f cea rost mai uşor de un cal, din cei primi i ca
ajutor, sau de materiale de construc ie, sau de semin e de la stat.
Apoi puteai s te despar i, chiar de a doua zi, dac vedeai c nu
merge. Nu ca dup c s toria de la biseric , c ce leag Dumnezeu
omul nu mai dezleag , şi chinuieşte-te o via întreag cu
zgrip uroaica al turi. Se chinuiau unii, tr iau precum câinele cu
pisica, unul tr gând într-o parte, cel lalt în cealalt , ducând-o aşa
pân la cap t, pân când murea unul dintre ei. Deşi, dup mine, o
via ca asta este împotriva voin ei lui Dumnezeu, şi Dumnezeu
singur ar trebui s -i despart . Se putea întâmpla ca oamenii s se
înşele, nimeni nu poate s ştie dinainte cine cui îi este sortit, c ci
şi soarta se înşal , c soarta e ca şi ziua, o lauzi dup ce a apus
soarele. Aşa c oamenii au început s se îndrepte tot mai mult
spre prim rie.
Primul care s-a c s torit la prim rie, imediat ce a trecut
frontul, a fost Florek Denderys, care s-a însurat cu Bronka
Makulanka. Le-a f cut prim ria o nunt , cum n-au avut al ii mai
înst ri i, care s-au c s torit la biseric . Au scos steagul la
prim rie, pere ii au fost împodobi i cu ramuri de brazi, le-au întins
un covor de vreo zece metri la intrare, iar deasupra uşii era scris:
Consiliul comunal ureaz fericire tinerei perechi. Apoi li s-au dat
daruri scumpe: câteva mii de zlo i, un cupon de costum pentru
Florek, un cupon de fust pentru Ţronka, un cal, o vac , un
trusou pentru copil, c era de acum pe drum, un ceas deştept tor,
s -i trezeasc diminea a, ca s nu întârzie la lucru. Numai c ,
dup aceea, au fost nevoi i s plece în teritoriile redobândite din
Apus, c ci oamenii le f ceau via a amar , pe Ţronka din curv n-o
scoteau, deşi copilul se n scuse dup ce s-a m ritat femeia. Aşa c
mult vreme oamenii nu s-au mai încumetat s se c s toreasc la

163
prim rie.
Se duceau şi primarul, şi secretarul, când auzeau c cineva are
de gând s se însoare şi îi îndemnau pe oameni s se c s toreasc
la prim rie, c la prim rie te po i însura f r s mai cheltuieşti cu
logodna, n-ai nevoie de vornicei, nici de voaluri, doar te trece în
registru, şi eşti gata însurat. În afar de asta cape i mai uşor un
cal, materiale de construc ie, dac ai nevoie, şi în toate te ajut
prim ria. Iar la biseric popa nu mai ştie cât s cear ca s te
însoare. Zice c te însoar în fa a lui Dumnezeu. Dar cine l-a v zut
pe Dumnezeu? Doar în icoane, dar parc po i fi sigur c e el? În
sat erau oameni care şi înainte de r zboi nu prea credeau în
poveştile astea. De pild , źruk, nu s-a dus niciodat s se
spovedeasc , decât înainte de moarte, silit de muiere şi de fetele
lui. Iar r zmeri ele se iscau mereu, mai ales pe la cur ile boiereşti.
Se iscau mai mult pe vremea secerişului, dar şi la strânsul
cartofilor. Unul Chrzaszcz Wicek din Poddębice a stat o jum tate
de an în puşc rie, ca r zvr tit. Se ame ise la un praznic şi l-a
amenin at pe primar c -l spânzur de prima crac , când o veni
dreptatea. Şi uite c a venit dreptatea. Întreab cei de la raion, câ i
s-au c s torit la prim rie? Niciunul. ţum, adic , niciunul?! ţe, la
voi oamenii nu se însoar ?! Ţa da, se însoar , se însoar , dar la
biseric . Asta nu-i bun , poate c ar trebui s v atingem pe
undeva, dac oamenii voştri nu prea în eleg vremurile noi. Şi cei de
la raion pot s te ard la cote, pot s - i taie reparti ia la c rbuni. Şi
dac te arde raionul, te ustur .
Pe de alt parte, popa tuna şi fulgera în fiecare duminic la
amvon împotriva c s toriilor f cute la prim rie, c acolo se duc
numai necredincioşii, şi înfricoşa oamenii cu iadul, cu chinurile
veşnice. Iar celor ce s-ar fi încumetat s se c s toreasc la
prim rie le spunea s nu îndr zneasc , c -i şterge din scriptele
bisericii şi Dumnezeu îi va şterge din scriptele lui. Şi dup ce oc ra
prim ria cu ce-i venea la gur , mai zicea c prim ria e prim rie, la
care te duci s - i pl teşti birurile, iar c s toria este o tain , nu un
bir, este una din cele şapte sfinte taine, aşezate de Dumnezeu, nu
de puterea lumeasc , care vine de la satana. Şi c multe grajduri
sunt mai curate decât prim ria, c ci pere ii prim riei n-au fost
v rui i de dinainte de r zboi, podelele sunt atât de putrezite, c - i
scap ghetele printre ele, iar cei de la prim rie nu fac toat ziua
nimic altceva decât s puf ie din ig ri şi s pip ie femeile. ţum s
te duci tu, mire, şi tu mireas , s v jura i credin în Sodoma şi
Gomora aia? ţât o s in credin a jurat acolo?
164
 Poate c şi tunetele şi fulgerele popii au f cut ca prim ria s se
gândeasc şi s g seasc o camer separat pentru c s torii, pe
care au v ruit-o, au împodobit-o cu vaze cu flori, au reparat
podelele, au adus o mas nou , scaune, pe jos au întins un covor
şi au început s caute un func ionar menit s se ocupe numai de
c s torii. Unii ziceau îns c a venit o dispozi ie de sus.
Într-o zi, pe când aduceam varza de pe câmp, m întâlnesc cu
Ro ek, care era primar pe atunci, şi sta nici una, nici alta, m
întreab :
— N-ai vrea s te faci func ionar? Te-ai ocupa de c s torii.
Treab n-ai avea cine ştie ce, c nimeni nu vrea s se însoare la
prim rie. Dar salariul i-ar merge. Ai fost şi la mili ie, aşa c eşti
de-ai noştri.
M-am gândit, de ce nu, decât s car varza, mai bine mi-ar sta la
un birou. În Dumnezeu nu prea credeam, dac e sau nu e, aşa c
nu-mi p sa de pop şi de amenin rile lui. Dar cel pu in m
în olesc, c ci şi aşa mi s-au ponosit hainele. Se întâmpla pe
undeva câte o petrecere şi nu mai aveam cu ce s m îmbrac. Nu
mai spun c acolo î i trebuie parale ca s bei ceva, iar eu n-aveam,
câteodat , nici banii de autobuz. ţizmele pe care le aveam din
r zboi m mai ineau, dar cine mai umbla acuma în cizme?
Vremea r zboiului se tot îndep rta, oamenii defilau tot mai mult în
pantofi, în costume, unde mai pui c pantalonii la mod erau largi,
ca fustele, iar hainele ca nişte saci, de parc to i ar fi vrut s se
simt cât mai liberi, cât mai în largul lor. Aşa c eu în cizme şi în
pantaloni de c l rie p ream ca picat din alt lume. Înc de pe când
plecasem din mili ie m gândeam de ce s m apuc. ţ ci tata
strângea banii pentru grajd şi, dac -mi d dea ceva m run iş
pentru ig ri, îmi scotea ochii c fumez ca un horn.
Iar de la mili ie am plecat fiindc trebuia s m fac
comandant, şi pân la urm l-au numit pe un mucos, care nici
partizan n-a fost, atât numai c f cuse şcoal . Pe lâng asta i se
mai p rea c schimb lumea într-o s pt mân . Dar într-o
s pt mân mai repede faci o lume decât s-o schimbi. Şi înc o
lume cum era a noastr dup r zboi. Aşa c în loc s caute arme,
c ci peste tot mai auzeai împuşc turi, sau s vad de vagoanele cu
ciment, care, pân s fie desc rcate în gar , erau pe jum tate
golite de ho i, s-a legat de Franek Gwi d , c de ce face rachiu în
cas , şi l-a pus s sape prin toat curtea. Iar Gwi d când m-a
v zut mi-a zis, m , nenorocitule, de câte ori veneai la mine, beai
cât voiai, un ban nu i-am luat vreodat , ba la plecare î i mai
165
b gam şi o sticl în buzunar, c ci mi se p rea c eşti de-ai noştri.
Nu mai vezi tu rachiu de la mine, iar de f cut tot am s fac, c m
doare în fund de voi. M-a scotocit neam ul şi n-a g sit nimic, n-o
s g si i nici voi.
Din fericire a ascuns alambicul aşa de bine, de parc ar fi fost
sub p mânt, c ci oricât am c utat, n-am g sit decât urmele
alambicului printre liliecii s lbatici din spatele şurii. Dar omul a
zis c acolo mai fierbe din când în când cartofii pentru porci, când
bate prea tare vântul în curte. Aşa c m-am pomenit c nu mai
eram nici aici, nici acolo, mai bine zis nic ieri, şi m-am întors s
trudesc din nou pe câmp, din zori şi pân în noapte.
ż gândeam, chiar, s m apuc din nou de frizerie. Este
adev rat, aveam acum un frizer în sat, pe cumnatul lui Jaskóła. Se
mutase de curând din oraş, c nu i-a mers prea bine acolo, şi şi-a
deschis frizeria în casele lui Nizgódka. Deşi când se însurase,
înainte de r zboi, cu źryśka Jaskóła, zicea c -i c pitan de ulani.
Dar nimeni nu mai inea minte. S-au vânturat atâ ia oameni de
atunci, aşa c cine s -şi mai aminteasc de un c pitan care s-a
f cut frizer. Se plângeau oamenii c are o lab ca de m celar, când
i-o pune în cap trebuie s - i ii bine grumazul ca s nu i-l
scrânteasc . În afar de asta, avea o fire posomorât , t cea tot
timpul. Uneori termina de tuns şi nu scotea un cuvânt. ţe, sta-i
frizer? Ża un frizer te duci nu numai s te tunzi şi s te b rbiereşti,
ci s mai stai pu in de vorb , s mai auzi ce spun oamenii.
Se mai vorbea c în curând o s înceap s circule autobuzele
prin sate, aşa c m gândeam s m angajez ca taxator. żunca nu
e prea grea, c l toreşti tot timpul şi vinzi biletele, iar oamenii se
urc , coboar , cunoscu i, necunoscu i, dar oricum eşti mereu
printre oameni. Iar printre oameni via a e mai vesel , mai ales
când se umple autobuzul cu cei care vin de la târg, mai po i face o
glum , mai po i s strigi la ei; printre oameni vremea trece
totdeauna mai repede. Dar pe câmp ce po i s vezi? ţ mai sare
un iepure, cânt ciocârlia sau c vin norii şi începe s plou ?
Deşi, în adâncul sufletului, m gândeam c poate vine żichał şi
c poate m-ar sf tui sau poate mi-ar g si de lucru la oraş, c ci nici
munca de frizer sau de taxator nu m atr gea prea mult. Deoarece
la ar fiecare clip care î i r mâne o foloseşti tot la munca
câmpului, c ci sunt atâtea de f cut. Şi nu te las sufletul s stai şi
s te odihneşti când p mântul t u te aşteapt cu plugul. Apoi, pe
vremea aceea, Stasiek înc nu plecase de acas şi ştiam cu to ii c
el va r mâne cu gospod ria. Numai c żichał nu venea şi nici
166
vreun semn de via nu d dea, deşi promisese, când a fost ultima
dat acas . Zicea c o s vin pentru mai multe zile, c trebuie s -
şi ia concediul. ţ ultima dat trecuse în fug , pe acas . N-a stat
nici o jum tate de zi.
żâncaser m de prânz şi st team la mas , fumând cu tata, în
timp ce mama sp la vasele. Era într-o duminic . Vedem dintr-
odat cum se opreşte în fa a por ii o limuzin neagr . żama s-a
speriat. La cine o fi venit? La noi, Maica Domnului, e żichał!
Dumnezeule milostivule, e żichał al nostru! Ţ iatul meu!
ţredeam, de acuma, c i s-a întâmplat ceva. De atâ ia ani… n-ai
mai dat un semn de via , n-ai mai scris nimic. S-a terminat şi
r zboiul. A pierit atâta lume. Uite şi acuma, deşi s-a terminat
r zboiul, oamenii mor mereu. ţe bine c ai venit. Elegant, în
palton, cu p l rie, cu m nuşi de piele, cu fular vişiniu la gât, cu
dou valize pe care şoferul de-abia le-a scos din maşin . Tatei nu-i
venea s cread c venise żichał, iar mama a început s plâng .
Şoferul cu greu a trecut peste prag cu cele dou valize şi le-a l sat
în mijlocul od ii. Dar żichał i-a spus s se duc la maşin c
trebuie s plece repede înapoi.
În jurul maşinii s-au adunat o gr mad de copii care pip iau, o
mângâiau, se uitau în untru. Şoferul nu zicea nimic, şedea ca o
stan de piatr . A trebuit s ias tata şi s -i goneasc :
— Ia pleca i de acolo. Nu e vac s o mângâia i. S n-o zgâria i.
Se opreau chiar şi oameni mai în vârst s vad cine a venit la
Pietruszka. Şi nimeni nu voia s cread c venise żichał. Aşa c l-
a trimis tata pe Stasiek s stea în fa a casei şi s le spun la
oameni c a venit żichał. ţ în sat, pân atunci, nimeni n-a mai
v zut o limuzin ca asta. Înainte de r zboi avea moşierul o
limuzin , dar era pe jum tate ca asta şi era descoperit , pe când
asta era toat acoperit , iar geamurile erau ca la o cas . A mai
venit episcopul odat pentru miruire într-o limuzin , dar era
departe de limuzina cu care venise żichał, deşi era toat
împodobit cu ramuri verzi şi episcopul era îmbr cat în purpur .
żichał, cum a venit, a luat-o mai întâi pe mama şi a îmbr işat-
o rugând-o s nu mai plâng . Pe noi, ceilal i, doar ne-a s rutat pe
amândoi obrajii. Şi imediat s-a apucat s desfac valizele. A adus
multe lucruri pentru mama, pentru tata, dar şi nou , fra ilor, ne-a
adus destule. Mie mi-a adus ciorapi, o cravat , un şal şi s pun de
b rbierit. żamei i-a adus material pentru fust , o basma, ace, a ,
scor işoar , piper, tatei mahorc , foi de igar , m nuşi pentru
iarn , lui Antek un briceag cu dou t işuri şi cu tirbuşon, lui
167
Stasiek o muzicu , şi la amândoi câte o c maş . Iar în afar de
asta a mai adus o mul ime de alte lucruri m runte.
Zicea c -i pare r u c trebuie s plece aşa de repede, dar
promitea c atunci când o s vin a doua oar o s r mân mai
mult, poate c o s vin pe vremea secerişului, c de mult vreme
n-a mai sim it coasa în mâini şi c ar fi vrut s vad dac n-a uitat
s coseasc . Acuma venise numai în trecere, doar ca s afle dac
suntem s n toşi, dac am sc pat din r zboi. ţ de când s-a
terminat r zboiul voia tare mult s vin ca s ne vad , dar mereu
ap reau probleme foarte importante. Aşa c pân acuma nu
apucase s ia concediu, dar cum şi-l ia, vine cu siguran acas .
R m seser nişte g luşte de la supa de la prânz, mama a vrut
s i le înc lzeasc , dar n-a vrut, zicea c nu e fl mând, c a
mâncat pe drum. A b ut doar nişte lapte, c ci tocmai atunci mama
mulsese vaca, de prânz, aşa c era cald. A b ut dintr-o r suflare o
can întreag , cam de un sfert de litru, zicând c de mult vreme
n-a mai b ut lapte ca sta, adev rat, muls atunci de la vac . Şi
parc s-a întristat zicând acestea, c ci l-am v zut c zând, pentru o
clip , pe gânduri. Atunci mama i-a spus s mai bea pu in lapte,
sau s -i pun într-o sticl , ca s -l bea pe drum.
A zâmbit, când i-a zis de sticl , deşi mama n-avea altceva în ce
s -i pun . ţând înv a croitoria la oraş şi venea duminicile pe
acas mama îi punea totdeauna laptele într-o sticl , pe care o lua
cu el. Şi dup ce a zâmbit, a îmbr işat-o pe mama, a s rutat-o pe
frunte, de parc i-ar fi cerut iertare pentru c a râs când i-a zis de
sticl .
Îmi venea greu s m obişnuiesc cu gândul c sta-i żichał.
Poate fiindc a venit aşa, pe neaşteptate, şi voia s fug cât mai
repede. Unde mai pui c nu ne-am v zut de atâ ia ani, de dinainte
de r zboi. Şi atunci a picat pe neaşteptate, fiindc n-a venit într-o
duminic , ca de obicei, ci pe la mijlocul s pt mânii, într-o miercuri
sau într-o joi. Şi era parc am rât, trist. L-a întrebat tata, l-a
întrebat mama, ce-i cu tine, żichaś? Spune. Dar parc era mut,
era tare îngândurat, şi de-abia înainte de a pleca a zis c va fi
r zboi şi s nu-şi fac gânduri dac el n-o s mai vin . Apoi, dup
ce începuse r zboiul, a picat odat acas , a vrut s se vad cu
mine, zicea c are o treab important , dar n-am reuşit s aflu
niciodat despre ce treab era vorba.
Aş fi vrut s -l întreb pentru ce m-a c utat în timpul r zboiului.
Dar m-am gândit c r zboiul s-a terminat şi ce rost mai are s ne
întoarcem la timpurile acelea. Totuşi aş fi vrut s mai vorbesc cu
168
el. Dar s-a uitat la ceas, s-a ridicat şi a zis c trebuie s plece. Aşa
c am reuşit doar s -i spun:
— ż gândeam s vorbesc cu tine. Dar v d c fugi.
— żai avem timp s vorbim, mi-a zis. Vin odat şi o s st m
mai mult de vorb . Poate c am s vin în concediu. O s v d.
Pe vremea r zboiului n-am reuşit s d m unul de altul, eu
eram la partizani, prin p duri, iar el, de asemenea, trebuie c a
fost pe undeva, c ci noaptea a venit şi noaptea a plecat. O
s pt mân a aşteptat c poate o s apar. N-a vrut s doarm în
cas , şi-a f cut un loc în snopii din şur . Nu ieşea niciodat în
curte, mâncarea i-o aduceau în şur dup ce se întuneca. Iar dac
se întâmpla ceva, tata, mama sau Antek trebuiau s ias în curte
şi s strige de trei ori dup câine, Ţurek! Ţurek! Ţurek! De abia
atunci ar fi ieşit din ascunz toare. Aşa c , dup atâ ia ani, te
dezobişnuieşti, chiar dac i-e frate.
ţu toate c dac i-e frate, apoi i-e frate pân la moarte. Şi
orice s-ar întâmpla cu el, tot frate î i r mâne. Iar dintre fra i, el îmi
era cel mai apropiat, mai apropiat decât Antek sau Stasiek. Câte
ştreng rii n-am f cut împreun , de câte ori n-am dormit în acelaşi
pat. Şi totdeauna s ream în ap rarea lui, dac se lega vreunul de
el, chiar de ar fi fost s m bat cu mai mul i. ţ ci, deşi era mai
mare decât mine cu trei ani, eu eram mai b t ios decât el. Aşa c ,
de multe ori, eu p ream mai mare decât el, c ci eram şi mai tare.
Ca înf işare nu s-a schimbat prea mult. Doar ochii parc i s-
au f cut mai t ioşi, cu greu te puteai uita în ochii lui, parc te
t iau, de unde înainte avea nişte ochi blânzi, albaştri. Dar r zboiul
la to i le-a schimbat ochii, unora li s-au schimbat de groaz , altora
de nedormit, la cei mai mul i din pricina lacrimilor. În afar de
asta i se mişcau tot timpul, de parc ar fi fost nişte şoareci fug ri i.
ţhiar şi la mama nu s-a uitat prea mult, deşi mama era tot timpul
cu ochii la el. Doar o dat s-a uitat parc ceva mai cald la puişorii
care tocmai atunci ieşiser de sub cloşca din covat . Pe unul chiar
l-a luat în mân , dar l-a pus repede jos, parc l-ar fi fript. Iar când
a dat cu ochii de Cina cea de tain a c zut pe gânduri, poate c şi-
a amintit c mama voia s -l fac pop .
Mi s-a p rut foarte ciudat, parc se închisese în sine. Dac n-aş
fi ştiut c -i żichał, fratele meu, poate c nici n-aş fi sim it c mi-e
frate. Aş fi putut s cred c -i vreun v r îndep rtat, din partea tatei
sau a mamei, pe care pân atunci nu l-am v zut niciodat în via a
mea şi despre care doar auzisem c exist undeva pe lume, dar c
nu se ştie ce face pe acolo, se ştie doar c tr ieşte. În afar de asta
169
a picat pe neaşteptate, într-o duminic dup -amiaz , ca un tr snet
din cerul senin, c au r mas to i înm rmuri i, şi nici n-a vrut s se
aşeze cu noi la mas , c poate mâncarea ne-ar fi apropiat pu in.
ţum a intrat a şi zis c trebuie s plece, de ai fi crezut c vântul l-
a aruncat întâmpl tor în cas .
Aşa c n-am avut vreme s -l întreb ce face, cum îi merge pe
acolo. ţ decât s -l întrebi la repezeal , dup ce atâ ia ani nu l-ai
v zut, mai bine s nu afli nimic. Şi, drept vorbind, nici nu se face
ca din primul cuvânt s te bagi în via a cuiva, chiar de i-e frate
sau fiu. De unde s ştii dac întrebarea ta nu zgând reşte o ran
care-l doare? Sau de unde s ştii dac mai e acelaşi frate sau fiu?
żai întâi trebuie s te aşezi în linişte, s stai cu el cel pu in pân
când se ascunde soarele dup fereastr , ca s te apropii peste
pr pastia anilor desp r irii. Altfel ar fi ca şi cum ai intra cu plugul
într-un ogor nedes elenit de mult vreme. Apoi trebuie s te
gândeşti de unde s începi, c ci trebuie s începi de la început,
aşa cum a început Dumnezeu când a f cut lumea.
Doar tata l-a întrebat dac o s fie colhozuri. Dar nici la asta n-
a r spuns, c ci cum a desf cut valizele şi i-a dat fiec ruia ce i-a
adus, a început s ne întrebe ce facem şi ce-i pe la noi, şi tot ne-a
întrebat şi ne-a întrebat pân când a plecat. Aşa c n-a fost chip
s scoatem un cuvânt de la el. ţ p rea atât de însetat s afle ce-i
pe la noi. De parc nu venise s ne vad , dup atâ ia ani de
desp r ire, ci ca s scoat cât mai mult de la noi şi s plece cu cât
mai mult. Nu st tea o clip pe loc, se scula, umbla, se aşeza şi nu
era lucru care s nu-l intereseze. Îşi amintea de tot felul de lucruri
şi întreba despre tot ce-i trecea prin cap. Uneori nici nu aştepta
r spunsul pân la cap t c şi punea o nou întrebare.
Dac suntem cu to ii s n toşi, mama, tata, noi, fra ii, doar
mama a reuşit s -i spun c o doare tot mai mult ceva în piept. A
dat din cap şi, iar şi, câte hectare am primit la împropriet rire, în
ce loc, dac nu ne-a amenin at nimeni s nu lu m p mântul, şi
iar şi se întorcea la r zboi, ce s-a mai întâmplat de când n-a mai
fost în sat, cine a murit în timpul r zboiului, de ce a luat foc
grajdul nostru şi dac avem de gând s construim alt grajd, dac -l
facem din scânduri sau zidit, dac -l acoperim cu igl sau cu stuf,
câte vaci avem, dou sau mai multe, dac au f tat şi ce vrem s
facem cu vi eii, dac avem tot calul acela sau altul, dac oamenii
din sat nu se gândesc s introduc lumina electric , de ce sticla de
la lamp e aşa de afumat , dac folosim gaz lampant sau alt
porc rie, dac diacul Franciszek mai tr ieşte şi dac popa e tot
170
acelaşi, sau a venit altul, şi dac la predici nu-l amestec pe
Dumnezeu în politic şi care dintre gospodari poart acuma
baldachinul la procesiuni, şi de ce numai cei mai boga i din sat,
dac iarna a fost grea, dac a fost mult z pad , dac râul nu s-a
rev rsat şi de la cine am luat ap , când n-am mai putut aduce ap
de la râu, dac nu ne gândim s ne facem o fântân , iar, în
gr din , dac mai e prunul de dup şur şi ce s-a întâmplat cu el,
dac n-a s dit tata un prun tân r, dac b trânul Spodzieja mai
repar înc l mintea şi cine mai repar acuma, dac a murit, dac
îl mai avem pe dul ul Ţurek şi cum de l-am botezat pe cel nou,
Strucel, şi a început s râd c de ce i-am dat un nume aşa de
ciudat, şi dac mama mai creşte g ini, gâşte, dac mai vine
noaptea dihorul sau uliul ziua, dac nu se repede la g ini, dac
mai e salcia b trân de pe malul râului şi dac îşi mai fac pi igoii
cuibul în salcie, unde se mai scald b ie ii, fetele, dac tot la
Blach, dac apa mai e adânc , unde e crucifixul cu bra ul rupt,
doar st tea totdeauna pe mas , şi de unde avem masa asta
boiereasc , şi de ce la ferestre nu mai avem flori, dac am pus în
anul sta usturoi, şi cum s-a f cut usturoiul, cum s-au f cut
ceapa, varza, morcovii, sfecla, c mama trebuie c a v ruit de
curând, c ci mai miroase a var, şi dac mai face pl cinte cu
brânz şi cu smântân , dac treier m cu caii sau tot cu îmbl ciul,
ca pe vremuri, dac b trâna Waliszka mai tr ieşte şi dac fiul ei,
żietek, tot mai bea ca alt dat , dac mai vin berzele pe şura
noastr şi de ce tata sufl aşa de greu, de ce trebuie s fumeze
atâta, dac mama mai face pâine la cuptor sau mânc m pâine
cump rat , dac pe holda noastr au fost mine, dar grâul şi
secara, cum s-au f cut, dar orzul, ov zul, unde, cât şi de ce n-am
sem nat mei, nu se mai m nânc crupe de mei, şi ce s-a f cut cu
treptele, c ci au r mas numai pietre, iar eu ce fac acum, dac ne-
am cump rat o motopomp sau lucr m cu pompa veche, unde se
mai fac petrecerile, tot la cârciuma din sat, dac se mai bat fl c ii,
cum se b teau pe vremuri, sau poate mai pu in, în ce clas e
acuma Stasiek şi cum înva , dac are c r i, caiete, dac mai sunt
potârnichi pe câmp, dac mai sunt iepuri, vulpi şi de ce uşa de la
intrare scâr âie aşa de tare, a intrat şi credea c nu vrem s -l
primim, cine mai este primar şi dac ne-au pus cote mari, dac
tata nu se gândeşte la o prisac , cel pu in vreo doi stupi pentru
noi, poate c ar veni cu so ia vreodat s m nânce miere. Dar ce,
te-ai însurat? A dat numai din cap şi imediat a întrebat ce mai face
Stefka żagierzanka, dac s-a m ritat şi cu cine, dac este fericit ,
171
şi cine din sat s-a dus s înve e mai departe, cine a plecat din sat
şi cine a venit, dac mai tr ieşte źasperkowa, care preda limba
polon , şi cine mai pred aritmetica, cine muzica, şi dac în plopii
de dup moar mai sunt atâtea ciori, dac b ie ii le mai stric
cuiburile şi care dintre ei se urc mai repede în copac, pe vremuri
era Szymek, dac ne mai cert m cu Pra uch pentru hat şi cum se
întâmpl de nu ne mai cert m, dar n-a vrut s asculte nimic, ci tot
îi d dea înainte cu întreb rile, dac se mai dau copiii cu s niu a
iarna de pe dealul lui Pociej, şi dac Pociej nu-i goneşte, dac mai
merg b ie ii cu colinda şi cine mai face pe Irod, cine pe diavol, cine
pe moartea şi dac mai povestesc oamenii c în salcia de lâng pod
s l şluieşte diavolul, dac mai tr ieşte naşul Skubida şi pentru ce
l-au omorât, dar naşa źaliszyna, dac mai vin rândunicile sub
streaşin , câte cuiburi au, şi dac la c ratul snopilor ne
întov r şim cu cineva, sau îi c r m singuri, de ce nu ne
cump r m un ceas, de ce mama este aşa de slab şi de ce a
înc run it tata aşa de mult, de ce Antek, de ce Stasiek, de ce aia,
de ce ailalt , de ce, de ce?
Pân când tata n-a mai putut şi l-a întrerupt la mijlocul
întreb rii:
— i-am spus totul, ce mai vrei de la noi?
La care mama a zis blând:
— Poate c te-ai aşeza, în sfârşit, şi ne-ai spune ce-i pe la tine?
În clipa aceea, parc s-a trezit, s-a uitat la ceas şi a zis c
trebuie s plece. A întins mâna mai întâi spre mine, c ci eram mai
aproape de el, apoi i-a întins-o tatei, lui Antek, lui Stasiek şi tot cu
mâna aceea ne-a f cut semn c pleac , ca şi cum ar fi zis pe
mâine, pe poimâine, ca şi cum ar fi fost o cunoştin oarecare şi
nu fiu sau frate. Şi nu numai c ne-a f cut semn de r mas-bun cu
mâna, dar se uita în alt parte, de parc gândurile lui nu erau la
desp r irea noastr , ci cu totul în alt parte. Şi doar când şi-a luat
r mas-bun de la mama, iar mama iar şi a început s plâng , i-a
luat capul în mâini, s-a uitat în ochii ei şi i-a spus:
— Nu mai plânge, mam . Am s vin din nou, î i spun c am s
vin. Poate c am s vin şi cu ea. Trebuie s-o cunoaşte i.
Şi de atunci n-a mai dat niciun semn de via .
ţam la un an dup aceea i-a scris mama o scrisoare, dar n-a
primit niciun r spuns. A mai scris o scrisoare, dar nici la asta n-a
r spuns. A mai vrut dup o vreme s -i mai scrie, dar tata s-a
mâniat, de ce s scrie atâta de poman , mai întâi s r spund la
celelalte. Poate c are foarte mult de lucru şi nu-i st capul la
172
scrisorile ei. Iar treab , se ştie, e mult peste tot. Uite, la noi când
vine secerişul, n-ai vreme nici s te scarpini în fund, aşa o fi şi la
el. Îşi termin treaba, vine f r s -i mai scrii. N-am ştiut de el
atâ ia ani, şi totuşi a venit. Poate c vine de s rb torile
ţr ciunului, c -i timp mai mult, poate c vin amândoi, c aşa
zicea, c vin amândoi, aşa c , mam , nu te mai gândi la asta; mai
bine preg teşte nişte pl cinte, c ci cu scrisorile nu faci nimic.
Dar nu s-au adeverit cuvintele de mângâiere ale tatei, c ci n-a
venit de ţr ciun şi nici la ţr ciunul urm tor. Iar mama scria mai
departe, doar c pe ascuns. ż-am dus odat în şur , s iau nişte
fân pentru cal, şi când colo o v d pe mama, îngenuncheat în fa a
unui sc unel, cu ochelarii pe nas, scriind ceva. Se speriase, şi-a
dus mâna cu tocul sub şor şi de-abia dup aceea a întors capul
spre mine:
— Tu erai, a zis cu uşurare. Am venit aici s m rog, în cas nu
pot s -mi adun gândurile, aici e mai mult linişte.
— Şi nu puteai s te duci în gr din , c ci şi acolo e linişte şi e
mai mult lumin , i-am zis aruncându-mi privirea asupra
c lim rii pe care n-a apucat s-o ascund .
— Şi aici, lâng cr p turi, se vede bine, mi-a r spuns.
Alt dat am vrut s m urc s caut ceva în pod, dar, cum am
ridicat capul prin chepeng, am v zut-o pe mama scriind pe o
scânduric pe care o inea în poal . Aşa c am r mas pe loc şi apoi
am coborât pe scar , uşurel, ca s nu scâr âie vreo treapt . Tot
aşa când era de acuma bolnav şi z cea mai mult în pat, de multe
ori am g sit-o scriind, aplecat peste sc unelul pe care avea
medicamentele. ż str duiam s m fac c nu v d sau ieşeam
repede din odaie, zicând c mi-am adus aminte c trebuie s fac
ceva în curte. Nu ştiu îns cine îi ducea scrisorile la poşt . Acas
nu mai erau nici Antek şi nici Stasiek. Iar dintre str inii care
veneau la noi în cas nu ştiu care ar fi putut s i le duc . Poate c
le ducea chiar tata. Deşi mai demult se împotrivise, poate c
acuma îi era ruşine şi ducea scrisorile pe ascuns, când nu eram
acas . ţ ci tata, de când au r mas p rin ii numai cu mine, se
lipea ca un copil de mama. Tot timpul ar fi stat lâng patul ei şi i-
ar fi povestit din amintirile de demult. Iar câteodat st tea dus
lâng patul ei, f r s scoat o vorb , de parc era adormit. Şi aşa,
dup cum pe vremuri el ne gonea pe to i la munc , acuma mama
trebuia mereu s -i aduc aminte de câte ceva. ţhiar de treburile
cele mai obişnuite. S dea ap la vaci, s le toace paie, chiar şi
câinelui s -i duc blidul cu mâncare.
173
 — Hai, du-te, du-te odat , îl certa mama câteodat .
Iar el şedea ferindu-se de cuvintele ei, de parc s-ar fi ferit de
muşte.
— Ce- i veni? Żas c mai am timp s le dau ap , s le toc paie,
s -i duc de mâncare. Stai cuminte în pat, c eşti bolnav . Şi
r mânea dus pe gânduri mai departe.
Venea vremea secerişului, iar el şedea, de parc aştepta iarna.
— ţred c secara e coapt de acuma, îi amintea mama. Poate te
duci pe câmp s vezi dac n-ar trebui cosit .
— De unde? Anul trecut pe vremea asta era înc verde. Numai
când stai în pat i se pare c a venit vremea. Dar pe câmp vremea e
alta decât cea din cas .
Iar când, în sfârşit, a trebuit s se scoale şi s se duc , pentru
c nicicum nu-i d dea pace, a bolborosit ceva sub nas, mânios, l-a
apucat pe cotoi de pe cuptor şi l-a aruncat în curte.
— Ża şoareci, puturosule, nu s -mi dormi toat ziua în cas .
żamei îi venea tot mai greu s se scoale din pat. Se scula doar
din când în când, s ne fac de mâncare sau s le dea ceva
gr un e la g ini, când tata uita. Iar când sp la rufe îşi punea un
sc unel lâng albie şi sp la şezând, iar tata înc lzea apa, o turna,
o v rsa, se ducea la râu s le limpezeasc , le atârna în curte sau le
ducea în pod. Şi numai când veneau Antek sau Stasiek se mai
îns n toşea pu in. T ia o g in , f cea o sup , g luşte, le sp la
rufele murdare pe care le aduceau. Dar, dup ce plecau, c dea mai
r u bolnav la pat şi câte o s pt mân , sau mai mult, nu se mai
ridica, iar inima o durea tot mai tare.
— V d c moartea vine spre mine, se plângea tatei.
Iar tata o mângâia zicând c dac ar veni, atunci ar veni mai
întâi la el, dar el înc n-o vede venind. Şi îi d dea c rticica de
rug ciuni s se roage şi parc se sim ea mai bine. Żua şi el
c rticica, se aşeza lâng ea, dar cum nu prea ştia s citeasc , mai
mult se uita la ea.
— Ia tu mai bine c rticica şi citeşte ce scrie aici. ţu ochii mei
nu prea v d bine literele.
Şi mama îi citea:
— Fecioar f r de prihan …
— Fecioar scrie aici? se mira.
żama se înfuria uneori c tot o întrerupe şi îi spunea s zic ,
dac vrea s se roage, în gând rug ciunile pe care le ştie pe de
rost, c ci ce rug ciune e asta, dac nu ştii ce scrie. Iar el se ap ra
zicând c rug ciunile i se amestec în cap cu alte gânduri şi
174
Dumnezeu se pierde în aceste gânduri c nu mai poate s -l
g seasc . Şi nu b ga în seam mânia mamei, c ci şi mânia ei nu
era o mânie adev rat . Poate c doar se f ceau c se ceart în loc
s ofteze şi s se jeluiasc c au r mas singuri. Sau poate c nu
mai aveau despre ce s mai vorbeasc , c ci ce s mai vorbeasc
când şi-au spus de-acuma totul. Şi înc s mai vorbeşti cu
aceleaşi cuvinte pe care de mii de ori le-ai spus într-o via , care şi
aşa s-a întors împotriva cuvintelor pe care le-ai spus?
ţâteodat mi-era mil de ei. Numai c rareori m întorceam de
la munc acas . De obicei plecam undeva, s beau cu b ie ii, sau
la fete. De multe ori m întorceam pe la miezul nop ii, când ei
dormeau de mult. Uneori veneam în zori, când ei se sculau, iar eu
m duceam la culcare. Sau când m duceam la câte un chef, m
întorceam beat, c de-abia mai nimeream uşa, şi omul beat, nu
numai c e beat, dar mai e şi str in, chiar şi fa de cei mai
apropia i. Îmi ziceau ei ceva, dar cu capul vâjâind de-abia dac
mai auzeam ce-mi ziceau. De-abia dac îmi d deam seama c sunt
tat l şi mama mea, şi c pe mine m oc r sc. Înc mama, ca orice
mam , ofta, plângea, m ruga:
— Of, Szymek, Szymek, nu mai bea, schimb -te. Schimb -te,
fiule, nu mai bea.
Dar tata, care nu putea s -mi ierte c m-am f cut func ionar la
Oficiul de Stare civil , numai cum vedea c trec pragul mai greu,
s rea pe mine, ca pe un copac aplecat, strigând c fac neamul de
râs, c din moşi-str moşi to i s-au n scut cu Dumnezeu, cu
Dumnezeu au tr it, cu Dumnezeu au murit, c nu ştiu cine a vrut
s mearg chiar în ara Sfânt , altul a cump rat o icoan pentru
biseric , altul a dus baldachinul episcopului, când acesta a venit
în sat, c żichał s-ar fi f cut pop , dac am fi avut bani, numai eu
îi fac de ruşine. F r şcoal , f r hirotonosire, f r Dumnezeu îi
cunun pe oameni cu p cat.
— N-am putut s murim ca s nu vedem nenorocirea asta. Se
vede c diavolul i-a luat min ile, bolundule.
— Ei, ce s fac, dac nu mi-a mers cu Dumnezeu, m-am dat cu
diavolul, cu cineva trebuie s m dau, tat , îi r spundeam cu
mânie. Şi, la urma urmelor, ce ştim noi despre diavol? Atâta cât
ştim şi despre Dumnezeu. Poate c Dumnezeu n-a putut s
cuprind singur toat lumea şi a împ r it-o cu diavolul. ţe ştim
noi, tat ? Ar m, sem n m, cosim, apoi iar şi o lu m de la cap t,
aşa c nici Dumnezeu nu-i aproape de noi, iar diavolul e departe.
— Dar oamenii râd de noi, cium ! A i vrut s ave i pop în
175
neam, zic, uite c -l ave i. A r mas sutan s -i mai cump ra i.
— N-am nevoie de sutan , iar de oameni pu in îmi pas . ż
invidiaz c m-am f cut func ionar?
— Func ionar… Pfui… Poate c te apuci s şi spovedeşti? S
botezi copiii? S -i îngropi pe mor i? S - i faci rost de un sfeştoc.
Dar s stropeşti cu rachiu, c ci apa sfin it te-ar arde pe mâini.
Ne-a pedepsit Dumnezeu. De ce, Doamne? Pentru ce?
— Żas -te de asta, fiule, îl sus inea mama. Vrei s ne bagi în
mormânt? Şi aşa nu ne-a mai r mas prea mult. Poate c o s - i
vin mintea la cap. Vino- i în fire. Însoar -te.
— ţum vrei s se însoare? îi r spundea tata cu r utate. Doar
popa nu se poate însura. Popa îi însoar pe al ii. Şi care fat s-ar
m rita cu un nerod ca sta? Uite, la ce s-a gândit, numai ca s nu
lucreze p mântul. Dar te întorci, nenorocitule, te întorci tu la
p mânt, te întorci.
D deam din mân la prorocirile tatei, la o adic , m gândeam,
de ce m-aş mai întoarce. Doar nu m-am însurat cu p mântul, aşa
c nu-i eram dator cu nimic, iar la prim rie nu lucram nici pe un
sfert cât aş fi lucrat pe câmp, c ci, aşa cum zicea primarul Ro ek,
la prim rie nu prea aveam ce face. Nici dup numirea mea la
starea civil oamenii nu se înghesuiau s se însoare la prim rie,
aşa c st team la birou şi m uitam mai mult în tavan, sau pe
fereastr , mai vorbeam cu cei care veneau cu treburi pe la
prim rie, sau citeam ziarele. Dar cu ziarele nu puteai s - i umpli
ziua, chiar aşa mai scurt , cum e la prim rie. Aşa c uneori m
plictiseam. Terminam de citit ziarele şi nu mai ştiam ce s fac mai
departe. Aşteptam s se fac ceasul patru. żai ales c la început
nimeni din camerele al turate nu-şi b ga nasul s vad ce fac,
poate c se temeau, poate c inten ionat nu m b gau în seam .
Doar uneori mai intra secretarul în camera mea, m scruta prin
ochelari şi m întreba:
— Cum merge, colega, n-a venit nimeni? Str duieşte-te,
str duieşte-te. Şi imediat disp rea.
ţâteodat primarul Ro ek m chema la el, când trebuia s in
vreo cuvântare la vreo adunare sau s vorbeasc la şcoal .
— Ia citeşte, Pietruszka. Şi dac î i vine ceva în cap, adaug
acolo. Ai lucrat la mili ie, aşa c te pricepi, cum şi ce. Doar în
oamenii bisericii s nu dai prea tare, c m alung muierea din
cas , dac afl . Apoi s-ar putea ca unii s se simt jigni i. Ei, şi
dac vezi vreo greşeal , îndreapt-o.
ż mai ruga s -i scriu pe curat ce îns ilase el, şi cât mai cite .
176
ţ ci de citit mai citea el, cum apuca, dar când era vorba de scris,
parc râcâia g ina pe nisip. Nu reuşea s racul, nici s se
isc leasc ca lumea. Îi ar ta, uneori, secretarul, cum trebuie s se
isc leasc , s nu se opreasc din scris şi s termine cu o codi ,
nu aşa, liter cu liter , precum copiii la şcoal , c ci nimeni n-o s
priveasc cu respect o asemenea isc litur . Aşa c de câte ori
intram la el vedeam pe birou hârtii pe care tot îşi încerca
isc litura.
— Înv , nu vezi. Dar cred c n-am s reuşesc niciodat . Poate
doar dac m-aş naşte din nou. Acuma nu mai e ca înainte de
r zboi. Pe vremuri, źurzeja sau Zadruś, când au fost primari,
puneau trei cruciuli e şi erau semna i. Acuma nu te las . ţic
oamenii s-au luminat. Şi ce griji aveau pe vremuri primarii? S
aduc câte un car de nisip pe drum, dac se desfunda. Dar acuma
trebuie s faci politic .
Şi n-aveai de ce s te miri. Toat via a a lucrat la curtea
boierului ca surugiu şi dintr-odat a fost ales primar, aşa c mâna
lui era obişnuit cu biciul, nu cu c limara. Dar dac ieşea bine cu
cuvântarea, totdeauna se întorcea cu o sticl de rachiu. Dac nu-i
reuşea, tot venea cu sticla, dar de necaz.
— N-a mers, Pietruszka, n-a mers. Doar doi-trei dac au b tut
din palme, restul st teau cu capetele plecate şi se uitau pe sub
sprâncene ca lupii. Nu mai e ca pe vremuri, când lucram ca
surugiu. Eu şedeam şi caii tr geau. Apoi mai erau şi boierii, aşa c
aveam împotriva cui s ne r scul m. Dar acuma împotriva cui s
te ridici? Doar dac ai putea s te ridici mai sus, c ci totdeauna
acolo sus a fost mai uşor. żai r u e când eşti mai jos, Pietruszka,
iar cel mai r u e aici jos de tot, lâng p mânt. Eh, e grea, o spun
eu, via a de primar. Numai de departe i se pare c e uşoar . ţe
zici, n-aş putea s înv s lucrez pe tractor? ţai n-o s mai fie.
ţare mai sunt prin sate o s moar şi se termin cu caii. Viitorul e
al tractorului.
Dar n-a mai apucat s înve e. Ż-au împuşcat la scurt vreme
nu se ştie de ce. Se întorcea, ca de obicei, seara cu bicicleta acas ,
c locuia tocmai la bar cile de la Ţartoszyce, şi cum i s-a stricat
bicicleta, o ducea cu mâna prin p dure. Diminea a l-au g sit
oamenii pe drum, avea trei gloan e în piept şi un bilet prins cu o
agraf de scurt : moarte slugoilor roşii. Iar bicicleta era trântit
peste el.
Primii pe care i-am cununat au fost Stach Magdziarz din Lisice
şi Irka Ţednarek din źolonia. Irka era îmbr cat într-un taior
177
verde, iar Stach într-un costum maro cu dungi.
Stach avea o mam b trân , iar Irka lucra la moar . Stach, de
la terminarea r zboiului nu s-a mai dus la biseric fiindc preotul
n-a vrut s -l ierte de p cat. Iar p catul şi l-a f cut Stach odat
când se ducea popa cu tr sura la un bolnav s -l miruiasc şi a
trecut prin Kolonia tocmai când îi ardea casa lui Sapiela. Caii erau
to i duşi pe câmp şi nu era niciunul în sat ca s -l înhame la
pomp . Stach, f r s se gândeasc prea mult, a oprit tr sura
preotului, i-a luat caii şi i-a înh mat la pomp . P catul nu era
chiar aşa de mare c ci bolnavul tr ia la marginea satului şi popa
s-ar fi putut duce şi pe jos.
Au venit primarul, secretarul şi înc vreo doi func ionari de la
prim rie ca s vad cum o s oficiez eu prima c s torie. Nu m
sim eam în apele mele, mi s-a împleticit limba de câteva ori în
gur , dar a mers. Am b ut dup aceea cu Stach la cârcium de ne-
am f cut cri , c Irka, dac a luat un p h rel, mai mult n-a fost
chip s-o facem s bea. St tea parc am rât şi se tot întreba dac
o s fie ferici i dup cununia asta. De vreo trei ori m-am jurat c o
s fie ferici i. Am pl tit şi eu, din buzunarul meu, un kil pentru
fericirea lor. Şi au fost ferici i pân când Stach s-a îmboln vit de
stomac şi a murit.
Am înv at foarte repede s oficiez c s toriile, aşa c treaba
asta o f ceam cât ai zice peşte. De parc nici n-aş mai fi f cut
nimic altceva în via . Ża urma urmelor, ce-i aşa de greu? La
început zici cele câteva cuvinte oficiale. O iei tu, Piotr, Jan,
Władysław, Kazimierz pe Helena, Wanda, Ţronisława, sau alt
so ie, şi îi juri dragoste, credin şi n-ai s-o laşi pân la moarte?
Jur. Şi tu, Helena, Wanda, Ţronisława, sau alta? Jur. Apoi le
puneam verighetele pe degete, dac aveau verighete, şi le spuneam
c de acuma sunt c s tori i dup lege. Apoi le mai ziceam câte
ceva de la mine. S v fie via a pres rat cu roze şi s v
respecta i, c ci din clipa asta sunte i cei mai apropia i dintre
apropia i.
Şi cum le vorbeam totdeauna din inim , iar cuvintele parc îmi
curgeau singure din gur , de câte ori oficiam câte o c s torie to i
cei de la prim rie îşi l sau treburile şi veneau s aud , chiar dac
nu înc peau în camer şi r mâneau dincolo de uşa deschis .
Uneori, când era cald, l sam fereastra deschis şi îi vedeam pe
unii cum se uit şi ascult din curte. Erau cei care veneau cu câte
o treab la prim rie şi voiau s vad şi s m aud . ţ ci le
vorbeam frumos tinerilor însur ei, s se ajute la necaz sau la
178
nenorocire. S nu se mânie unul pe altul, ci s tr iasc în bun
pace, precum cerul şi p mântul. S nu-şi fac sup r ri, c şi aşa
via a o s le aduc destule. S nu se blesteme, s nu se înjure, şi
niciodat s nu ridice mâna unul asupra celuilalt. Iar dac o
ridic , s i se usuce. Şi nu fiindc aşa se spune, ci fiindc tu,
b rbat, şi tu, nevast , sunte i ca dou mâini ale aceluiaşi trup, ea
e mâna stâng , tu, mâna dreapt . Iar trupul vostru e de acuma
unul singur. Dac pe unul îl atinge boala, dac are vreo durere,
dac -i curg lacrimile, toate sunt ale aceluiaşi trup. Nici tu n-ai s
po i s zici c nu te doare, şi nici tu n-ai s po i s zici c nu- i
curg lacrimile. Şi s mai ine i minte c n-o s fi i veşnic tineri.
ţ ci ce este tinere ea în via a unui om? E aşa de scurt , mai
scurt decât prim vara într-un an. Pe fa a ei o s apar
zbârciturile, tu ai s fii moş, ai s cheleşti sau ai s înc run eşti, şi
atunci ve i vedea ce greu e s fii b rbat sau nevast . Dar ine i
minte c vrajba nu i-a uşurat pân acuma nim nui via a, dar de
tr it trebuie s tr im pân când ni se încheie firul vie ii. Aşa c e
mai bine s tr im în bun în elegere. ţ ci nu v-a i c s torit doar
pentru anii tinere ii voastre, dar şi pentru anii b trâne ii. Sunte i
de acuma precum copacul care se vede pe geam.
Era în fa a prim riei un ar ar foarte înalt, care îşi mai amintea
de vremurile când pe locul prim riei erau nişte bar ci vechi în care
erau aduna i bolnavii de holer . Vara la umbra lui se ascundeau
de arşi a soarelui oamenii veni i cu treburi pe la prim rie, aşa c
uneori mai strigam la ei s vorbeasc mai încet, c f ceau o zarv
ca la târg. Mai încet! Aici se lucreaz ! Apoi, întorcându-m spre
tinerii care se c s toreau, le spuneam, tu, b rbate, eşti ca tulpina
acestui ar ar, iar tu, nevast , eşti ramurile lui. Tai ramurile, se
usuc tulpina, tai tulpina, se usuc ramurile. V urez fericire,
s n tate şi copii frumoşi. Iar acum s ruta i-v . Apoi mergeam la
cârcium cu tinerii, c ci deşi mai mult s racii se c s toreau la
prim rie, pentru un p h rel totdeauna se g seau bani.
Dintre toate c s toriile pe care le-am oficiat la prim rie, o
singur dat am fost la o nunt adev rat . Se însurase Józek
Kowalik cu Zośka Siekierzanka. Ţ trânii au t iat un purcel, au
adus muzica, i-au chemat la nunt pe câ iva din familie, pe câ iva
vecini, şi, bineîn eles, şi pe mine. Dar nu m-au chemat atâta la
nunta fiului lor cât mai ales pentru faptul c b trânul źowalik
avea prea mult p mânt şi mereu i se scoteau ochii c e chiabur şi
lipitoare, mai ales c inea şi un argat. Deşi argatul nu se plângea
de nimic, iar când îl întrebau zicea c se simte mai bine la
179
źowalik, decât dac ar fi lucrat pe p mântul lui. Ża urma urmelor,
źowalik ar fi putut s nu pun la inim c -l f ceau chiabur şi
lipitoare, dar de la an la an i se m reau cotele, aşa c într-o zi a
venit la prim rie şi a început s strige s i se ia p mântul, c altfel
se spânzur .
— ż lep d de p mânt! D dea din mâini. Nu-l mai vreau, c ci
am atâtea belele cu el! Żua i-l! Ara i-l, sem na i-l, secera i-l, cât
vre i! Oho, scria în cartea reginei din Saba c va veni vremea când
ranii singuri se vor lep da de p mânt! Se vede c a venit vremea
aceea!
Şi atunci primarul Ro ek l-a sf tuit c nu e bine nici s dea
p mântul şi nici s se spânzure. Doar are un fiu, pe Józek, s -l
însoare, treaba se poate face foarte repede, iar gospod ria se
împarte în dou . ţu cine? ţu oricine, sunt atâtea fete care de-abia
aşteapt . Dac n-o s mearg c s toria, sunt tineri, se pot
desp r i. ţ doar nu se cunun religios, prim ria nu-i biseric , iar
Szymek Pietruszka nu-i pop . În registre va r mâne pentru
totdeauna c sunt dou gospod rii de mijlocaşi, iar de mijlocaşi nu
se leag nimeni. ţ ci e mai uşor s te însori de trei ori şi de trei ori
s te despar i decât s micşorezi planul de achizi ii cu un metru de
grâu.
Aşa c pentru treaba asta au ales-o ca nevast pentru Jósek pe
Zośka Siekierzanka, c ci le era vecin şi mai era şi s rac ca un
şoarece de biseric . Iar Zośka n-ar fi visat niciodat s se m rite
cu un bog tan ca Józek. Aşa c ei îi era totuna dac se m rit la
biseric sau la prim rie, pentru toat via a sau numai pentru cât
dura împ r irea gospod riei, cu logodn sau f r , cu voaluri sau
într-o rochi de stamb , s jure credin în fa a popii sau în fa a
mea, c ea s-ar fi dus şi în fa a diavolului numai ca s se m rite cu
Józek.
Mi-a b gat źowalik cinci sute de zlo i în buzunar, ca s nu le
in nicio cuvântare, ci doar s -i c s toresc şi gata. Şi n-au trecut
nici trei luni c a şi început s umble s -i despart . Numai c
Józek s-a ridicat ca stejarul şi a zis nu. ţ nu s-a însurat ca s se
despart . A luat-o pe Zośka de nevast şi nu ca slujnic şi nu va
l sa pe nimeni s-o obideasc . Iar p mântul e trecut pe numele lui
aşa c b trânul poate doar s -l pupe undeva. Dac îl mai sup r ,
se mut pe p mântul s u şi s -şi lucreze singur b trânul partea
lui de p mânt.
Dar cât timp a tr it b trânul, şi a tr it mult, n-a avut parte
Zośka de o via uşoar . Niciodat n-a scos-o din s r ntoac ,
180
netrebnic şi stârpitur . Iar uneori o alunga din cas , strigând c
nu asta-i casa ei, ci s mearg de unde a venit. Nici când s-a
n scut copilul inima b trânului nu s-a înmuiat. O dat n-a stat
lâng el, s se joace cu el, cum fac al i b trâni, s -i povesteasc de
câte minuni sunt în lumea asta. Dimpotriv , mai şi clevetea:
— ţred c nu-i al t u, Józek, c ci parc n-are nimic din tine. Şi
ochii îi are sfredelitori, de parc ar fi ai lui Heniek Skobel.
Dar Zośka nu-i r spundea niciodat , nu i-a zis niciodat nici
cel pu in c n-are suflet. ţel mult se ducea în c mar sau în
gr din , ca s plâng , iar Józek fugea dup ea, ca s -i aline
durerea. ţe putea s fac mai mult, doar nu era s -şi bat tat l?
De abia când b trânului i-a sosit ceasul din urm , iar Zośka îl
îngrijea ca pe tat l ei, a luat-o de mân , când îi îndrepta perna, şi
i-a zis:
— Am fost un om r u, Zośka. Iar tu ai fost o sfânt . Dumnezeu
s nu mi-o ierte, dar tu s m ier i.
Şi Zośka, ca şi cum ar fi fost tat l ei, l-a sp lat dup moarte. Iar
la înmormântare a plâns ca dup propriul ei tat .
ż duc câteodat pe la ei s m uit la televizor, amândoi parc
ar fi doi porumbei, deşi au înc run it de acuma. Zosieńko,
Józieńku. Şi fiecare ar s ri pentru cel lalt şi în foc, deşi au şi
nepo i. Stai jos, mai odihneşte-te, las c fac eu. Ai trudit destul.
Żas c nu mi se întâmpl nimic. Nu-i vorba de asta. Dar şi tu ai
trudit destul. Uite, i-am adus nişte lapte cov sit. Şi chiar la
seceriş, când munca scoate din oameni numai sudoare şi sud lmi,
pe ei nu-i auzeai decât Zosieńko, Józieńku. Şi când se chemau
parc -şi cântau, s -şi fac via a mai frumoas . Ża b trâne e s-au
c s torit şi la biseric , c ci popa venea tot timpul peste ei şi îi
bodog nea, c ce le-ar strica, dac şi Dumnezeu s-ar al tura
fericirii lor.
Trei ani am stat la starea civil , apoi m-au mutat la cotele
planificate, unde era de lucru pân peste cap, c ci se achizi ionau
nu numai cerealele, dar şi carnea, laptele, iar cotele se m reau de
la an la an. Iar la c s torii venea, doar din când în când, câte unul
şi cu asta treaba se termina. ţâteodat , se în elege, îmi mai
d deau s mai fac ceva, ca s nu m plictisesc. S verific nişte
liste, s copiez câte ceva, s mai num r o dat . ţând au venit
c r ile, cump rate de prim rie, bibliotecara tocmai îşi luase
concediul de naştere, aşa c secretarul m-a pus pe mine s fac
inventarul, s lipesc numerele, s pun ştampila, ca s se vad c
sunt ale prim riei, s le aşez pe poli e. Alt dat m-au trimis s
181
v d cum repar ranii drumul care duce la moar . Veneau ploile
de toamn sau se topea z pada prim vara şi se desfunda drumul
încât nu puteai s ajungi la moar nici cu doi cai, c noroiul trecea
de osie. Şi cine s mearg s vad cum se repar ? Se ştie, to i cei
de la prim rie aveau treab pân peste cap, popa st în biroul lui
şi îi ocupat privindu-şi tavanul, aşa c , domnule Szymek, te duci
dumneata s vezi ce-i pe acolo. Tot nu mai vine nimeni s se
însoare azi. Şi cu toate c supravegherea nu era o treab prea grea
deoarece puteai s te întinzi la umbra unui copac, c ci ranii
lucrau şi f r s fie supraveghea i, totuşi cum m obişnuisem cu
biroul, c puteam s stau toat ziua şi s m uit în tavan şi s nu
mi se par c nu fac nimic, de-abia m-am urnit ca s m duc
acolo. De, era mai pl cut la birou, mai ales când te atingea pu in
soarele şi te l sai purtat de visuri sau de-a dreptul a ipeai, dup o
noapte de chef. Uneori mai venea câte cineva în birou, mai
vorbeam de una, de alta. Sau singur m duceam prin birourile
vecine, s mai v d ce mai fac al ii, s mai schimb câte o vorb cu
fetele.
Şi erau pe atunci fete la prim rie, ca albinele în stup. Erau
multe care veneau s lucreze la prim rie doar ca s se m rite mai
repede şi, dac se poate, cu un func ionar. Aşa c dac aş fi vrut,
puteam s m însor, şi înc de mai multe ori. Dar de ce s m
însor, dac aveam acelaşi lucru şi f r ca s m însor. Pe atunci
fetele se pr p deau dup ciorapii de nailon, aşa c pentru o
pereche de ciorapi niciuna nu te-ar fi refuzat. Îi scoteai, îi ar tai,
şi, vrei Agnisiu, Józiu, Róziu s fie ai t i? Atunci vino pe înserate
acolo şi acolo. Era ceva în ciorapii de nailon, c ci fetele cum îi
vedeau, ochii li se umezeau, gl sciorul li se înmuia. Este adev rat
c dac vreuna avea picioare strâmbe, ciorapii de nailon parc le
îndreptau, iar dac le avea groase, parc se f ceau mai sub iri. Iar
dac era în ciorapi de nailon, privirea nu se mai îndrepta spre fa ,
s vezi dac e frumoas , ci te uitai la picioarele ei. Venea câte una
la biseric în ciorapi de nailon şi, din clipa în care intra, toat
lumea, în loc ca s priveasc în sus, îşi cobora privirea în jos,
babele bodog neau pân la terminarea slujbei şi mul i b rba i îşi
luau gândul de la Dumnezeu.
ţump ram ciorapii de la o negustoreas care venea din când în
când în sat cu tot felul de lucruri. O cunoşteam înc de pe vremea
când lucram la mili ie, o dat chiar am oprit-o în gar , c ci era
suspectat c face nego cu drojdie pentru fiertul rachiului în cas .
Am c utat-o în catrafuse şi am dat peste o pereche de ciorapi
182
dintre aceştia, îi ducea nu ştiu cui.
— S -mi aduci şi mie, î i cump r. Po i s -mi aduci chiar mai
multe perechi, i-am zis. Şi de-atunci îmi aducea.
O dat i-am cump rat to i ciorapii pe care îi avea, vreo
dou sprezece perechi, şi de diferite m rimi, mari, mici, mijlocii, şi
în culori diferite, şi to i sub iri, ca vara sfin ilor arhangheli.
— Îi cump r pe to i, i-am zis.
— Oho, trebuie s fie o cucoan . Atâtea perechi, a zis. Sunt
unele fericite pe lumea asta. Ce picior are?
— Adic , cine?
— Ei, aia pentru care cumperi, logodnica sau so ia, nu ştiu.
— Asta se va vedea.
— Sunt m rimi diferite şi s-ar putea s nu i se potriveasc . Şi
sunt aşa de sub iri c doar îi atingi cu unghia şi se duce ochiul.
Trebuie s aib mâini foarte fine. Trebuie s -i mai iei şi o crem .
Am şi creme. S nu vii dup aceea, c nu-i iau înapoi cu g uri.
Atâta drum am f cut şi s ies în pierdere.
— O s fie buni. Dac nu pentru una, o s fie buni pentru alta.
De ce s ne nec jim dinainte.
— Ţine, nu e treaba mea. S - i mai aduc?
— S -mi aduci, s -mi aduci.
Ciorapii i-am ascuns în pod, în secar . I-am vârât adânc de tot,
ca nu cumva s -i g seasc tata, dac i-ar trece prin cap s urce în
pod, ca s vad dac nu s-a umezit secara. Deşi, ca s vad dac
nu s-a umezit, nu trebuie s bage mâna prea adânc, c ci pentru
asta ajunge s iei gr un ele în palm şi î i dai seama imediat dac
s-au umezit. Eram sigur c mai bine nici c puteam s -i ascund.
Pe vremuri oamenii ascundeau în gr un e averi întregi, dolari,
ruble, iar în timpul r zboiului arme. Fiindc grânele mai greu
trezesc b nuieli. ţe poate fi mai nevinovat decât grânele? Şi cine ar
fi avut cheful s scormoneasc pân la fund.
Dar vin într-o zi de la lucru acas şi îmi v d ciorapii întinşi pe
mas , ca pe o tarab la iarmaroc.
— De unde sunt ciorapii ştia? zic înghi ind în sec.
Iar tata, care st tea lâng patul mamei, zice liniştit, de parc
nu s-ar fi întâmplat nimic:
— Au crescut în secara din pod. M-am dus s v d dac nu s-a
umezit secara şi i-am rupt din r d cini, ca s -i ar t mamei. Dar
mama nu m crede. Poate c o s te cread pe tine. Spune-i c
sunt ciorapi, c ci ce ar putea s fie? De nailon. ţ ci acuma ştia
se poart . Aş fi curios s ştiu cam cât ar putea s coste o pereche?
183
ţred c un chintal de secar . Şi, uite, câte perechi au crescut. N-
au fost sem nate, n-au fost udate. Se pare c nu mai merit s
semeni secar . Trebuie s trecem pe ciorapi, odat ce Dumnezeu
ne-a fericit cu ei. ţ ci de când lumea din secar r s rea tot
secar , dar la noi s-a întâmplat o minune.
Am vrut s iau ciorapii, s trântesc uşa şi s m duc unde îmi
vedeau ochii. Dar m-am uitat la mama, era culcat cu ochii spre
perete, de parc i-ar fi fost ruşine, şi mi s-a f cut mil de ea. żi-
am zis s -i las dracului pe mas . Am luat o farfurie, mi-am pus
ciorb de cartofi din oal , m-am aşezat pe m su a din buc t rie,
c ci masa era toat acoperit de ciorapi, şi m-am apucat s
m nânc. Tata tot îi d dea mai departe: ce din ce r sare şi, uite, ce
minune dumnezeiasc ni s-a întâmplat, c pân la urm le-a
încurcat pe toate, de nu mai ştia dac ciorapii r sar din secar sau
secara din ciorapi. Dar eu mâncam şi t ceam din gur . ţ ci ce i-aş
fi putut spune? El le ştia pe ale lui, eu pe ale mele.
Nu mai era om tân r, aşa c nu dup ochii frumoşi m sura
oamenii. Dar nici fetele nu mai erau aşa de proaste, ca înainte de
r zboi. Rar mai g seai câte una s se repead dup iug re. ţ ci ce
fericire î i aduc iug rele? Trudeşti cât e ziua de lung , şi zi de zi,
iar fericirea î i surâde abia pe lumea cealalt . Şi nici aia nu-i chiar
aşa de sigur . Iar oamenii, cum te v d, aşa te pre uiesc. Aşa c
umblau mai mult ca s se îmbrace frumos decât s -şi p zeasc
fecioria. Unde mai pui c se tot vorbea c o s se ia p mântul, aşa
c toate se gândeau doar cum s -şi tr iasc mai bine via a.
Am dat atâtea perechi de ciorapi c dac le-aş fi dat numai
uneia ar fi avut ce purta pân la cap tul zilelor, şi nu numai ca s
le poarte doar duminica. Şi mereu ar fi v zut-o lumea cu ciorapi
noi. Uneori, când venea negustoreasa, d deam tot salariul pe
ciorapi, îmi opream doar pentru ig ri. Este adev rat c salariile
erau mici şi dac omul n-ar fi avut mâncarea în cas , n-ar fi putut
tr i numai din salariu. Şi dintre atâtea perechi câte am dat, doar
una m-a p c lit.
Înc de pe vremea când lucram la oficiul st rii civile a fost
angajat o fat din Łanów, un sat la patru kilometri de-al nostru,
dincolo de p dure, dar care inea de comuna abczyce. Lucra la
impozite, o chema żałgorzata. La început nu-mi p sa prea mult de
ea. Ţineîn eles, ne vedeam în fiecare zi, c ci era greu s nu te vezi
când lucrezi la prim rie, aceeaşi intrare, un singur coridor şi to i
veneau şi plecau la aceeaşi or . Treceam pe lâng ea, ca un coleg
de serviciu. Ţun ziua. Ţun ziua. Nimic mai mult. żi se p rea
184
cam fudul şi în epat . ţu celelalte mai puteai s glumeşti, s le
mai strângi în bra e, s te înghesui printre ele la ieşire, şi ştiai c
nu se sup r . Dar de asta m temeam s nu-mi dea peste bot.
Poate pentru faptul c avea patru clase de liceu. Iar patru clase de
liceu, pe atunci, însemnau mai mult decât universitatea ast zi.
Uite, acum avem mai mul i din sat care înva la universitate, ei
şi? Nici şapca nu şi-o scot când te v d, ci aşteapt ca mai întâi s -l
salu i, c , vezi, e înv at. Doar unul, Jasiu źułaga este
binecrescut, î i face pl cere s -l vezi, totdeauna se opreşte, î i
întinde mâna, te mai întreab ce mai faci. Din sta o s ias ceva.
Îmi pl cea, nu zic, era totdeauna frumos îmbr cat , totdeauna
cu o bluzi , fusti sau cu o jachet nou . Iar în afar de asta
venea totdeauna în zilele ploioase cu umbrela, c ci din toate fetele
care lucrau la prim rie numai ea avea umbrel . ţred c de aici au
pornit şi bârfele c tr ieşte cu preşedintele, c de unde ar avea
atâ ia bani. Tocmai atunci, pe primari i-au f cut preşedin i, iar la
noi, dup Ro ek, a fost o scurt vreme primar Guz, dup care a
fost ales preşedinte un oarecare Żeon Maślanka. Nu era din satul
nostru, doar nevast -sa era de la noi, Józka Stajudzianka, iar el
nu ştiu de unde era. Dac -l întrebai ce-a f cut în timpul r zboiului
d dea din coad ca un pisoi. Ni l-au trimis de la raion, ca s -l
alegem preşedinte.
Nu puteam s cred c s-ar fi încurcat cu żaślanka. Nu p rea
s fie dintre acelea. Iar, în ce m priveşte, pot s spun c m
pricep la oameni, via a m-a înv at în cine s am şi în cine s n-am
încredere. Când eram partizan nu credeam pe nimeni, iar treaba
asta era mai important decât un ochi bun de intaş, decât sângele
rece sau inima de piatr . Şi poate c numai din cauza asta n-am
murit. ţ ci, într-adev r, po i s -i crezi numai pe mor i. Şi nici pe
ia pe to i, c ci se nimeresc unii care, parc , şi murind te înşal .
Pe de alt parte, nici în ea n-aveam de ce s am încredere. Nu o
cunoşteam, iar în bârf este totdeauna şi ceva adev rat. Poate c
ştia s se prefac . Erau multe în sat care îşi d deau ochii peste
cap când îl vedeau pe preşedinte, c ci, la urma urmelor, era
preşedinte, şi putea oricând s - i fac un r u. Altfel, ce s fi v zut
la el? Înalt, s zici, nu prea era, dar era gras şi totdeauna umbla
asudat. Este adev rat, ştia s vorbeasc foarte frumos. Diminea a,
când trecea prin camere, fiec reia ştia s -i spun câteva cuvinte
pl cute, le zâmbea la toate, unora le s ruta mâna, pe altele le
mângâia pe p r, p rinteşte. Avea şi un inel mare pe deget, cu o
piatr roşie, zicea c -i o amintire de la tat l lui, aşa c fiec reia îi
185
str luceau ochii când îi întindea mâna. Numai c atunci când
venea cineva de la raion, îşi scotea inelul şi-l ascundea în birou.
Unii ziceau c inelul nu-i nicio amintire, c în timpul r zboiului a
f cut nego cu porcii şi s-a îmbog it. Dar oricum ar fi fost, dup
unul ca Ro ek, la care tot al doilea cuvânt era curv , c ci ce avea
în guş , avea şi în c puş , acesta ar fi putut s treac drept
moşier. Aşa c s-ar fi putut ca şi żałgorzata s -i fi c zut în mreje.
M-am gândit, ce-ar fi s încerc, ce-aş pierde. Dac e aşa cum se
spune, n-o s fie greu. Poate el, de ce n-aş putea şi eu? S vedem,
cine-i mai bun, chiar dac eşti preşedinte. Dac îmi pun hainele de
s rb toare, apoi tu, cu dou rânduri de haine, n-ai s ar i ca
mine. Şi, înc , de m-ar vedea în cizme ofi ereşti. Tu n-ai purtat
niciodat cizme ofi ereşti, nici nu ştiu cum i-ar sta, dar despre
mine se spunea c ar tam ca un ofi er de ulani. Şi puteam s
r mân ofi er, dac eram mai hot rât. Şi ce dac eşti preşedinte?
Dac ar fi s te aleag ranii, aşa cum îi alegeau pe vremuri pe
primari, cel mult te alegeau vardist. Iar dac -i vorba de inel, apoi
s ştii c şi eu am avut unul, şi înc mai mare decât al t u, avea o
piatr cât ochiul unui crap de zece kile. Şi nu-l aveam din
vânzarea porcilor, ci din moşi-str moşi.
Îmi aduc aminte c odat , când am atacat vagonul de poşt la
Żipienniki, m nimerise un glonte în şold. ż-au dus cu o c ru la
curtea boiereasc , zicând c acolo mai greu s m g seasc . ż-au
dus într-o mansard , chiar sub acoperiş, c acolo, oricum ar fi,
eram mai în siguran . Toat via a mi-aş fi dorit s tr iesc într-o
mansard ca asta. Ziceau mansard , dar era mai mare decât casa
mea. Pe jos covoare, în tavan un candelabru, pe pere i coarne de
cerbi, elani. Iar pe canapeaua pe care dormeam înc pea o familie
întreag . Ża cap aveam fereastra care d dea în parc, aşa c şi
p s rile îmi ciripeau de diminea pân seara. Nici nu sim eai c
pe afar , undeva, e r zboi.
În caz de ceva, trebuia s zic c sunt v rul moşierului şi c
sunt bolnav de oftic . Ża urma urmelor, puteam s fiu şi v r. Am
fost o dat coşar, când am primit misiunea s -l execut pe primarul
din Niegolew. Alt dat am fost c lug r, când a trebuit s fug
dintr-un oraş şi toate drumurile erau p zite. O dat am f cut chiar
şi pe mortul, când m-au scos din sat în sicriu zicând c m duc la
cimitir s m îngroape în cripta familiei. Aşa c nu-mi venea deloc
greu s fac pe v rul moşierului. żai ales c st team culcat doar cu
fa a şi cu mâinile afar din p tur . Fa a o aveam foarte sl bit , aşa
c ar tam ca un ofticos. Mi-au dat şi nişte ochelari la o adic s
186
mi-i pun şi s m fac c citesc. Doar c vedeam prin ei ca prin
cea , c ci ochii i-am avut totdeauna ca de vultur. Iar de c r i nici
nu m-am atins, deşi erau destule pe dul pior. ţum m-au dus sus,
a venit camerista, cu s pun şi prosop. żai întâi mi-a înmuiat
degetele de la mâini în ap , apoi mi-a t iat pieli ele de lâng
unghii, unde s-a pornit şi sângele. Am întrebat-o, pentru ce? ţic
aşa i-a spus cucoana. Mi-a t iat şi unghiile pân în carne, c dac
voiam s m scarpin nu mai aveam cu ce. Iar degetul acesta, din
mijloc, mi l-au vârât într-un inel mare, de aur, cu o piatr , cum
ziceam, cât ochiul unui crap de zece kile. Era aşa de greu c şi
mâna mi se p rea str in , mi-era fric s-o mişc şi tot timpul o
ineam nemişcat pe p tur . ż-au îmbr cat apoi în c maşa
boierului, c toat noaptea n-am închis un ochi. ţum s dormi
într-o c maş care ar ta mai mult ca un stihar? Dantelu e,
vol naşe, şi era aşa de mare de parc ar fi fost pentru doi. Iar
al turi, pe noptier , mi-au pus ceasornicul de aur al moşierului.
Iubitului Maurycy din partea Iuliei iubitoare, scria pe capacul
ceasornicului.
Ża început mi se p rea c visez. Dar m-am obişnuit repede şi
m gândeam cu jale c va trebui s m întorc în p dure. Şi m
gândeam c n-o s -mi fie uşor dup ce m obişnuisem s fac pe
v rul boierului şi s mi se aduc mâncarea la pat. ż sup ra doar
c trebuia s fac pe ofticosul. ţ ci ce e oftica? Înainte de r zboi,
îmi aduceam aminte, de oftic bolea Franek żarciniak. Îl hr neau
p rin ii numai cu pâine uns gros cu unt, cu gr sime de câine, dar
câte ou , cât smântân n-a mâncat, îşi luau oamenii de la gur
numai ca s -i dea lui, încât ceilal i fra i mai mici ziceau c ar vrea
şi ei s se îmboln veasc de oftic . ţ ci, într-adev r, ar ta Franek
ca o gogoaş în unt.
ţâteodat îmi trecea prin cap c sunt, într-adev r, v rul
boierului, de ce n-aş fi? ţhiar, żaurycy, al c rui nume îi scris pe
ceasornic. Numai c cine e Iulia? ţ ci nici pe moşier, nici pe
moşiereas nu-i chemau nici Maurycy şi nici Iulia. Şi m tot
gândeam cam ce via or fi dus, în orice caz fericit . Altfel, dac ar
fi fost neferici i, nu şi-ar fi d ruit ceasuri de aur. Şi chiar dac de
mult s-or fi pref cut în pulbere, fericirea lor tot mai d inuieşte pe
ceasornic. Iar ceasornicul tic ia aşa de pl cut, de parc ar fi fost
nişte clopote dep rtate, d ng nitul c rora s-ar pierde în roua
dimine ii. ż şi gândeam câteodat c poate timpul nu merge
înainte, ci doar se învârteşte dup acele ceasornicului şi toate
r mân pe loc.
187
 Tot stând în pat am început s m îngraş, aşa c cei de la curte
au început s -şi fac gânduri c nu mai ar t ca un bolnav de
oftic . Poate c ar fi fost mai bine s -mi g seasc alt boal .
Numai c nu era o alt boal atât de înfricoş toare ca oftica, poate
doar tifosul. Dar ar fi fost de ajuns numai s pomeneşti de tifos şi
pe loc s-ar fi r spândit vestea prin împrejurimi, pe to i i-ar fi dus la
spital, iar conacul l-ar fi închis cu patru lac te. În schimb
sem n m tot mai mult cu un v r de moşier.
Camerista, care la început privea la mine ca la o belea care-i
c zuse pe cap, acuma nu mai bodog nea, când îmi aducea
mâncarea, ci îşi înmuia gl sciorul:
— V-am adus masa, boierule. V-am adus micul dejun. V-am
adus cina, uita i-v ce lucruri gustoase. Oh, ce bine ar ta i,
boierule. Ast zi la cin v aduc cornule e cu unt, ceai, şunc ,
brânz de vaci, pr jituri cu prune.
Şi parc se oprea tot mai mult ca s se uite la mine. ţ m şi
gândeam c poate într-adev r sunt boier, poate c trebuie doar s
m conving. Aşa c într-o zi, când punea tava cu mâncarea pe
noptier , i-am b gat mâna sub rochie, şi trecând peste şolduri am
ajuns pân sus, de începuser s se b l ng ne farfuriile de pe
tav .
— Ah, a oftat cu un gl scior de p s ric , de ce sunte i, boierule,
aşa de gr bit. S pun, mai întâi, tava pe noptier . Şi ca un puişor,
care iese pentru prima oar din cuib şi tremur pe ramur , ca s
nu cad , c ci înc nu ştie s zboare, s-a lipit de mâna mea.
Am plecat, dup aceea, în p dure, dar nu mai aveam niciun
chef de lupt , m tot gândeam de ce, oare, trebuie s lupt? Nu era
mai bine s fi r mas în mansarda aceea? De-abia dup un post
mai lung, când sl bisem ca un ogar, mi-a revenit voin a de a lupta.
Aşa c într-o zi mi-am luat inima în din i şi când am v zut-o nu
i-am mai zis doar bun ziua, ci bun ziua, domnişoar żałgorzata.
Iar peste câteva zile am mai ad ugat:
— ţe bine ar ta i azi, domnişoar żałgorzata.
— Ah, mul umesc, a r spuns. Sunte i dr gu , domnule
Szymon. Şi cu toate c p rea tot serioas , privind în jur parc de
sus, se vedea c vorbele mele au tulburat-o.
Tot aşa într-o zi, fiindc afar ploua, ne-am oprit pe verand , s
aştept m ca s treac ploaia, c ci ploua cu g leata, şi am început
s vorbim despre ploaie, c de o s pt mân plou întruna, c dac
mai plou aşa putrezeşte totul pe câmp. Şi cum ploaia nu se
oprea, am rugat-o, dac are pu in timp, s treac odat s vad
188
cum oficiez c s toriile.
Ża câteva zile dup aceea au venit la prim rie s se
c s toreasc Żis Wojtek şi źryśka Sobieszczanka. ţa de obicei se
adunaser toate func ionarele de la prim rie, mai veniser şi câ iva
func ionari. A venit şi secretarul. Iar la fereastra deschis , care
d dea spre curte, se îngr m diser atâtea capete de credeai c
toate erau crescute din acelaşi trup. Nu credeam c o s vin şi ea.
ţând, deodat , am v zut-o stând în picioare în spatele altor fete
care st teau în uş şi a început s -mi bat inima. Że-am rugat pe
toate s vin în untru, ca s fie cel pu in lume str in la c s toria
lui Wojtek cu źryśka, dac n-au venit p rin ii şi nimeni din
neamurile lor. De fapt ineam mult la Wojtek, deşi era mult mai în
vârst decât mine, iar źryśka era de acuma cred c în luna şasea,
fiindc avea burta ca o tob şi se cam ruşina de burta ei. I-am zis:
— Nu te ruşina, źrysiu, doar duci un om în tine, nu un şarpe.
Şi le-am vorbit aşa de frumos, c aproape to i aveau ochii
înl crima i. Nu mai zic de fete, dar şi unii dintre b rba i aveau
ochii de parc s-ar fi uitat mult la soare. Plângea źryśka, plângea
şi Wojtek. Şi la fereastr se plângea. Deşi nu vorbeam despre
lucruri triste. Że vorbeam despre fericire. ţ fericirea trebuie s-o
cau i în tine şi nu în jurul t u. ţ nimeni nu i-o d , dac tu
singur nu i-o dai. ţ fericirea este uneori foarte aproape, poate
chiar în c su a ta s r c cioas , în care i-ai tr it toat via a, iar
omul o caut Dumnezeu ştie unde. ţ unii o caut în slav şi
bog ie, dar nu fiecare poate s se bucure de slav sau de bog ie,
pe când fericirea este ca apa şi fiecare vrea s bea. ţ uneori este
mai mult fericire într-un cuvânt bun decât într-o via de om. De
źryśka s-au lep dat p rin ii şi au alungat-o de acas , iar Wojtek
n-a avut tat , iar mama i-a murit de un an. ţ po i fi sl vit şi
bogat, dar s nu fii fericit.
Şi le-am povestit despre un împ rat, care avea tot ce-i trecea
prin cap, dar niciodat nu visa nimic. De aceea se temea s se
culce, c ci i se p rea c patul e un coşciug. ţu toate c patul era
din aur curat, plapuma era de puf, ca şi perna pe care şi-o punea
sub cap. I-au fost aduşi cei mai buni doctori, de care se ştia pe
vremea aceea, i-au f cut tot felul de farmece, i-au dat s bea tot
felul de leacuri, îl împodobeau cu flori, îl înmiresmau, muzica îi
cânta tot timpul, iar şase fete goale dansau în jurul lui, doar o visa
m car o margaret din lunc . Dar nu putea s viseze nimic.
Fiecare noapte i se p rea o gaur în via a lui. Se aşeza în cruce, cu
fa a în jos, umbla în sac, chiar şi coroana de aur de pe cap b tut
189
cu briliante a l sat-o deoparte şi şi-a pus una de spini. Şi se ruga
tot timpul, la to i dumnezeii de care auzise. ţ ci unii îl sf tuiau ba
se roage la un dumnezeu, c -i mai milos decât al ii şi e şi el
împ rat, al ii îi ziceau s se roage la alt dumnezeu, a c rui
credin era un vis şi mai mare, aşa c i-ar putea da ceva din visul
acela, fie şi pentru o noapte. A ridicat biserici, ad posturi pentru
s raci, le sp la picioarele la cei nevoiaşi şi fiecare intra în palatul
lui ca în coliba sa şi niciodat nu pleca de la el cu mâinile goale.
Sl bise într-atâta c -l îndoia vântul şi de acuma fratele lui se
preg tea, pe ascuns, s -i ia locul, c ci împ r ia se micşorase mult
şi continua s se împu ineze. ţ ci aşa cum se l comeşte ranul la
p mântul vecinului, tot aşa şi împ ra ii vecini smulgeau cât
puteau din împ r ia lui, şi nu numai prim vara sau toamna, ci
tot timpul. Îi mergea tot mai r u, iar slujitorii vorbeau c îl aud
cum vorbeşte singur, cum râde, strig , se bate în piept, d din
picioare. Zicea c se arunc în pr pastie, c ci ce via mai e asta,
când omul nu poate s aib niciun vis, deşi e împ rat. E ca şi cum
ai tr i doar jum tate din via , c ci ziua tr ieşti, iar noaptea mori.
Şi înc s mori noapte de noapte, când şi o dat e aşa de greu s
mori.
A aflat, îns , de nefericirea împ ratului un ran. Nu era vraci
sau vreun t m duitor, ci un ran care venise cu capra s-o vând
la iarmaroc. S-a dus în fa a împ ratului şi i-a zis:
— Preasl vite împ rate, este un leac care te face s visezi.
żut -te în coliba mea şi ai s visezi visele mele, iar eu în timpul
sta am s dorm în palatul t u f r vise.
Am încheiat zicându-le c lâng b rbat sau nevast î i afli mai
repede fericirea, decât de unul singur, şi i-am urat źryśk i s fac
un b iat.
De unde le luam pe toate astea nici eu nu ştiu, c ci, la urma
urmelor, ce ştiam eu despre fericire, iar acum ştiu şi mai pu in.
Sau poate c fericirea este ceva despre care mai mult se vorbeşte,
c ci de ştiut ce-i aia niciodat nu se va şti. În tot cazul se pare c
nimeream când vorbeam de fericire, c ci to i cei de la prim rie m
felicitau. Iar un ran, care m-a ascultat de la fereastr vorbind
despre fericire, c ci venise s cear un ajutor de la prim rie, când
m-a v zut, dup aceea, m-a întrebat dac l-am v zut pe împ ratul
acela şi tare s-a mai mirat:
— Oh, ce frumos vorbeşti, fiule, ce frumos. ţe bine ar fi s fie
aşa cum vorbeşti. Şi chiar de nu-i aşa, vorbele tale tot mi-au mers
la inim .
190
 Aşa c eram sigur c şi ei i-au pl cut vorbele mele. Dar a
disp rut dup ce am terminat de vorbit. Am întâlnit-o de-abia a
doua zi, pe coridor.
— Ah, s racul împ rat, mi-a zis când m-a v zut. Într-adev r nu
visa nimic?
Nu ştiam dac îşi bate joc sau a zis într-o doar , c n-avea
altceva s -mi spun . ż-au durut pu in cuvintele ei, dar m-am
f cut c n-am auzit.
— Am ceva pentru tine, i-am zis, fiindc voiam s m folosesc
de acest prilej ca s -i dau ciorapii.
— ţe? a r spuns curioas .
— Vino în biroul meu.
A intrat, îmbujorat pu in de curiozitate. Am scos ciorapii din
birou, împacheta i într-o hârtie colorat .
— Ce-i acolo?
— Ciorapi. De nailon.
A desf cut pachetul.
— ţe frumoşi. Î i mul umesc. ţât trebuie s - i dau pentru ei?
— Nimic. Vreau s i-i fac cadou.
Se tulburase.
— Dar, domnule Szymek. Nu pot s -i primesc. Te rog s -mi
spui cât cost . Z u, nu pot s -i primesc. Nu, nu. Nu-i iau.
Şi nu i-a luat.
Asta m-a înfuriat într-atâta încât dup slujb m-am dus la
vânz toarea źaśka şi i-am dat ciorapii. ţu toate c ea era una din
alea care te primeau şi f r s -i duci ceva. Era destul s -i deschizi
uşa c ea ştia de ce ai venit. ţ ci, uneori, când n-aveam unde s
merg, m duceam la ea. Sau când îmi venea s m duc unde-mi
v d ochii, cât mai departe, la ea nimeream. Şi iar şi, când mi se
ura de toate şi n-aveam chef s merg nic ieri, tot la ea m duceam.
Când n-aveam nici putere, nici poft s m duc la alta, m
duceam la ea şi tot aia era. ţ ci cu altele trebuia s te îmbraci
frumos, s te sclifoseşti, s le conduci, s le promi i şi, uneori,
chiar s ştii s pierzi. Dar la źaśka te duceai dup un pachet de
ig ri sau dup chibrituri, te aplecai peste tarab şi doar îi şopteai:
— S nu pleci dup program din pr v lie, źaśka.
Iar inima źaśk i parc se rev rsa în afar .
— Ia ig rile sau chibriturile. Żas banii, c pl tesc eu. Iar şi
te-a l sat vreuna din târfele tale. Sunt cu nasul pe sus,
func ionarele… De parc n-ar şti ce au. Au şi ele ce are toat
lumea. Aceiaşi viermi o s le m nânce şi pe ele. Şi de ce s-or teme
191
atâta, nenorocitele? ţ nu le iart popa de p cat? S nu-i spun .
ţ ci ce nu-i spus, nici n-a fost. Iar eu în locul t u, Szymuś, mi-aş
c uta o fat de treab . Nu- i c uta una prea deşteapt , ci una care
s stea ca o stânc pentru tine. Tu eşti b iat deştept, aşa c
oricare ar fi proast pe lâng tine. ţu ce te alegi dac -i
func ionar ? Nici peste bot nu po i s -i dai, c ci î i face un t r boi
de n-ai s ştii cum s scapi de el. Astea au gura mare. Am v zut o
dat şi la cinema. Nici n-o pocnise ca lumea, c a şi început s ipe
de mi-am astupat urechile. Sau o porneşte prin vecini, şi ce-ai s
faci, ai s-o legi de picioare? Stau câte opt ore pe fund, aşa c şi
fundul o ia razna. Iar când fundul o ia razna e mai r u decât dac
ar lua-o capul. ţapul o ia razna şi se potoleşte, dar fundul e ca o
vijelie. Ah, îmb trâneşti, Szymuś. Deşi pentru mine totdeauna ai
s fii cavalerul cel mai frumos. Spune-mi, care-i aia, c dac vine
la pr v lie nu-i vând nenorocitei nimic. Afar , boarf ! Du-te la oraş
s - i cumperi! Uit -te la ea, func ionara!
Era tare ca o stânc , deşi era o simpl vânz toare. Şi chiar dac
uneori p rea proast de d dea în gropi, avea mai mult minte
decât o sut de în elep i. Iar şoldurile, ce s mai zic, ar mai fi putut
s -i mai dea uneia, şi amândou ar fi avut ce duce. ţând se
dezbr ca n-ai fi zis c -i vânz toare. Sânii îi avea aşa de mari de
ziceai c sunt doi pepeni culca i în bost n rie.
— Aşteapt şi tu s m dezbrac. ţ doar n-o s -mi şifonez
rochia. Şi se dezbr ca de parc ar fi fost în noaptea nun ii.
Mângâie-m mai întâi, îmi place s m înfiorez. Vreau s stai mai
mult cu mine. Pr v lia tot n-o mai deschid, puteau s vin pân
acum dac aveau de cump rat. Te gr beşti, te gr beşti, şi dup
aceea î i pare r u c s-a terminat. Iar tu iar şi îmi vii peste o lun ,
dou , poate c nici nu mai vii. Zic c m-am îngr şat. Da de unde?
Nu-i adev rat. ţe zici? Spune, m-am îngr şat?
ţâteodat îns c dea pe gânduri şi, nici una, nici alta, m
întreba:
— Ce crezi, Szymuś, este via dincolo de mormânt?
— Ah, źaśka, źaśka. Żucrezi în comer şi crezi în prostiile
acestea. Dac ar fi, apoi ar fi ca aici, pe p mânt.
— Eşti deştept, Szymuś. Eşti omul zilelor noi. Ha! Ha! Ha!
Numai s nu m laşi cu vreun plod, s nu m faci s plâng din
pricina ta. La urma urmelor, cum vrei tu. Ah, Szymuś, Szymuś.
— Am ceva pentru tine, Kasiu, i-am zis. Închide pr v lia.
— Te-ai tâmpit?! a s rit ca o viespe. Ża ora asta! Uit -te cât
pâine mai am de vânzare. Aproape dou poli e. Pân mâine e rece
192
şi ce fac cu ea?
— N-o s fie alta, o cump r şi pe asta. Închide.
— ţe te arde c eşti aşa de gr bit? Nu po i s aştep i pân
disear ? Nu mai e mult. Vrei ca mâine din curv s nu m scoat .
O s vin mâine zgrip uroaica de źaraska şi o s înceap , curv ,
iar şi ai închis pr v lia şi n-am avut pâine s -i dau b rbatului la
varz ! O s scriu, o s scriu, c - i faci de cap! ţum te m nânc
ceva în fund, închizi pr v lia, de parc n-ar fi ore afişate. Scrie i,
m , scrie i! ż doare în fund de voi. Vino tu şi vinde în locul meu,
vr jitoare b trân . S stai şi tu toat ziua în picioare, s vezi cum
te m nânc şi pe tine în fund. Şi nu mai crap odat , blestemata.
Iar de b rbatul ei nici atâta nu-mi pas . Al dracului, nu vrea s
m nânce varza f r pâine, dar când vine la pr v lie nu ştie decât,
d -mi şi mie, źasiu, d -mi şi mie. ţe s - i dau, zi odat ! ţe ai sub
fust . O, fir-ai tu s fii, ia mai bine un pachet de ig ri şi
mul umeşte-te cu atât. Ce crezi, câte nu aud aici. ţâteodat mi se
pare c am fusta toat g urit . Iar muierile sunt şi mai rele decât
b rba ii. Ai început s te îngraşi, źaśka. Ei şi, mi-am f cut de cap
şi încep s m îngraş, dar voi ce treab ave i cu asta? ţe vre i?
Zice i. ţe-a i vrea s aştept, c doar aici nu-i sal de aşteptare la
spovedanie. Înc mai sunt aşa de obraznice şi strig c nu sunt
bun de vânz toare. Iar dac nu g sesc ce caut în pr v lie strig
c eu sunt vinovat , c în ziare scrie c sunt m rfuri destule. ţ
m in de b rba i, în loc s m duc dup marf . Auzi, o et s nu
fie? ţ de ce nu-i aia, c de ce nu-i ailalt . ţâteodat îmi vine s
apuc m tura şi s -i vântur pe to i din pr v lie. Dar înghit şi tac,
m fac c n-aud, îi servesc, le cânt resc, le împachetez marfa. Mai
sunt unii care vin şi încep s aleag , şi tot aleg, iar tu stai şi te ui i
la ei. Asta nu-i place, aia nu-i place, simt câteodat c plesnesc de
ciud . De-ar fi pr v lia mea i-aş lua de ceaf şi i-aş trimite la to i
dracii. Şi înc te mai roag s -i sf tuieşti. ţe s -i sf tuiesc? ţe, pe
mine pentru sfaturi m pl tesc? Şi ce e de ales? Żua i ce g si i, c
mâine nu mai g si i nici asta. ţând vin dup pâine, unul vrea mai
pr jit , altul zice s -i cau i mai nepr jit . Şi te pune s r storni
toate pâinile, c ci mi le aduc ori toate pr jite, ori toate nepr jite.
Iar dac n-am s le dau rest cinci groşi, se aşaz ca momâile lâng
mine, cu ochii pironi i pe tarab , s vad dac n-am primit
m run i cinci groşi. Hai, źaśka, d -mi groşii, pân când o s stau
dup ei. Dar ce, eu v in aici? O s m îmbog esc cu cinci groşi?
Sau vre i s v dau de la mine? Dac ar fi s -i dau fiec ruia de la
mine, de mult aş fi ajuns cerşetoare. Şi crezi c nu m bârfesc c
193
m-am încurcat cu tine? ţ dac nu te încurcai cu mine, de mult
te-ai fi însurat? Aşa vii la mine, î i faci treaba, şi la ce- i mai
trebuie nevast . Bine, du-te acuma şi bea un p h rel la cârcium
şi- i mai trece necazul. Iar eu cum vând pâinea, închid pr v lia.
Un p h rel te face şi mai b rbat. Ha! Ha! Ha! Nu te mai gr bi
atâta.
— Nu te mai înfuria, i-am zis. i-am adus ceva.
— żie? ţe vorbeşti? Trebuie c te-a pr jit r u de tot. Sau m
ispiteşti?
— Nu te ispitesc. Uite aici. Ciorapi de nailon.
— ţe vorbeşti? nu-i venea s cread . Dumnezeule! Ce
minun ie!
— A fost pe aici negustoreasa şi i-am cump rat şi ie. S ai cu
ce s mergi la biseric .
A desf cut pachetul şi a început s -i m soare, s -i mângâie cu
mâinile.
— Sunt de-acuma unele care merg la biseric cu ciorapi de
nailon, a zis. Dar la biseric e înghesuial , n-ai cum s te ui i la
picioare. Aici, în pr v lie, am s -i port. O s caşte nişte ochi,
nenorocitele. O s m întrebe, de unde ai, źaśka, ciorapii ştia? De
la logodnic. ţe, ai şi tu logodnic? Uite c am. Şi nu- i pare r u s -i
por i în pr v lie? De ce s -mi par r u? Dac se rup, îmi cump r
al ii. Dar ce, e aşa de bogat? Da, e bogat. ż ia de nevast şi m
las de pr v lie. Ţog tanele din sat nu-i poart în fiecare zi, dar eu
am s -i port. S le ia dracul pe toate.
— Numai c cine o s vad dup tarab ce ai în picioare?
— N-o s vad ? Da, uite c sunt proast , nu m-am gândit. Nu-i
nimic, am s ies dup fiecare s închid uşa, c ci rar s închid
vreunul uşa. ţât e ziua de lung strig dup ei s închid uşa. ţ
m doare şi gâtul. Sau m fac c gonesc muştele. Deşi am lipit
nişte panglici, dar se vede c sunt unse cu rahat. ţum se aşaz
câte una, o şi vezi cum se dezlipeşte şi zboar . ţred c am s
închid totuşi pr v lia. O meri i. Ah, tu, tu, ce n-aş face pentru
tine. Numai c ce aş putea s scriu pe uş ? Primesc marf nu
merge, c ci mi se adun to i mâine diminea a la uş , s vad ce s-
a adus. Scriu c am plecat la birou.
Iar pe lâng cealalt treceam ca un coleg pe lâng o coleg .
Ţun ziua. Ţun ziua. Nimic mai mult. Într-o zi ies de la prim rie
şi o v d cum merge încet, se opreşte, de parc ar aştepta pe
cineva. Am vrut s trec de ea, când o v d c se opreşte şi se
întoarce spre mine:
194
 — Ce, te-ai sup rat pe mine, domnule Szymek? m-a întrebat cu
o voce catifelat .
— Sup rat? De unde. Pe dumneata? i-am zis pu in r spicat.
— Parc m-ai evita. Te rog s m scuzi, poate c te-am nec jit.
Dar împ ratul acela z u c m-a f cut s râd.
— Las-o balt . Eu am uitat de mult. Şi am condus-o pân la
podul de la marginea satului. Şi cum duminica pompierii din sat
organizau o petrecere în poiana din p dure, am întrebat-o dac ar
veni cu mine. ţ -i în p dure, aproape de Łanów. ţ aş veni s-o iau
de acas , şi dup petrecere, se în elege, aş conduce-o acas . A zis
c vine, numai s nu vin dup ea, c vine singur , şi ne întâlnim
la petrecere.
Sim eam cum reînvie speran a în mine. Eram un dansator
foarte bun şi multe fete am z p cit la dans. Iar polca şi oberecul
nu le dansa nimeni ca mine. Deşi dup r zboi ap ruser mul i
dansatori mai tineri pe la petreceri, dar ştia dansau mai mult
foxtroturi şi alte minuni, nu se prea încumetau când începea vreo
polc sau oberec. Dansam bine şi tangourile, valsurile. Mai mult
îmi pl ceau Valurile Dun rii. Numai c dac voiai s ajungi repede
la în elegere cu fata, trebuia s-o invi i la o polc sau la un oberec.
ţând dansai un tangou sau un vals trebuia s vorbeşti mult, s
scorneşti tot felul de lucruri, când doar se ştia ce voiai. Iar dac nu
vorbeai, fata putea s cread c eşti o g g u .
Dar la petrecere mi-a zis c nu-i place nici polca şi nici
oberecul, aşa c am trecut pe dansuri lente. În schimb sim eam
cum se lipeşte de mine. Dar degeaba, c ci o putere tainic nu m
l sa nici s-o ating cu mâna pe spate. Avea o t ietur la rochie în
spate şi aş fi putut, ca din întâmplare, s-o mângâi pe pielea goal ,
poate c s-ar fi lipit şi mai tare de mine, c ci nu-i acelaşi lucru s-o
mângâi pe piele, sau pe rochie. Dar mâna mea a stat ca lipit pe
um rul ei, în acelaşi loc tot timpul. Iar în cealalt mân , cu care îi
ineam palma, mi se p rea c-aş avea un puişor şi m temeam s
nu-l strivesc.
M-am gândit c trebuie s beau ceva, c ci altfel nu iese nimic.
Am mai greşit şi de câteva ori pasul, ceea ce nu mi s-a întâmplat
niciodat . Este adev rat, mi-a zis c n-a b nuit c sunt un
dansator aşa de bun. Şi ea dansa destul de bine. Dar parc la asta
m gândeam eu. Am adus de la bufet o jum tate de litru de vodc
şi o farfurie cu tartine. Ziceam c o s bea şi ea vreo dou , trei
p h rele. Nici prea mult, nici prea pu in, atâta cât trebuia, dup
câte o cunoşteam. Eu aş fi b ut restul, adic vreo trei sferturi, aşa
195
c am fi fost egali. Dar fata mi-a zis c nu bea vodc .
— O jum tate de p h rel, domnişoar żałgorzata, am încercat
eu s-o conving. Î i face bine. ţe petrecere mai e asta, dac nu se
bea? ţ doar n-am venit la liturghie. Uit -te şi dumneata, to i
beau. Ţeau şi fetele. Unii beau de necaz, al ii de s n tate, şi în
afar de asta fiecare bea pentru treburi pe care numai el le ştie.
Vodca îi ine pe oameni. Ea îi face pe oameni s doreasc mai mult
ca s petreac , iar de ar fi s moar , tot ea i-ar face s -şi doreasc
mai mult moartea. Dup ce bei, moartea şi petrecerea i se par c
s-ar asem na foarte mult. ţând eram partizan, dac n-aş fi b ut,
nu ştiu dac mai dansam ast zi cu dumneata. ţând beam,
treceam printre gloan e ca prin tufişuri. Ża trezie poate c i-ar
tremura mâna câteodat . Dar dup ce ai b ut, mintea î i merge
într-o parte, mâna în alt parte. Uit -te, ai uitat s - i iei un
pulover, iar serile au început s fie reci. Te-ai înc lzi pu in. Şi nu- i
stric s te înveseleşti pu in. Nu-i nicio ruşine s bei un p h rel.
żai mare ruşine e s nu po i bea. Hai, żałgorzata.
Dar s-a înc p ânat şi n-a vrut. Şi c trebuie s mearg acas ,
c ci s-a f cut târziu, şi dac nu vreau, nu trebuie s-o conduc, se
duce şi singur . Nu vrei, bine, ce crezi c am s te rog. Sunt curios
dac şi żaślanka te-ar ruga. Dar de condus, te conduc, îmi cunosc
datoria. Am ridicat sticla şi am b ut tot, pân la fund. Iar dup
aceea sticla, p h relele şi tartinele le-am aruncat în tufiş. Adic ce
era o jum tate de litru pentru mine. De obicei, când ne întindeam
la câte o petrecere, beam câte un litru de om, de-abia dup aceea
sufletul se deschidea larg ca poarta şurii, ca un izvor, c puteai s -
i aduni toat via a într-un pumn.
Odat , dup un litru, am pariat pe înc unul c m b rbieresc
f r s m tai. Eram la źudła Wicek. Aranjasem s i se reduc
cota la grâu, c de acuma lucram la cote. N-avea nici oglind ca
lumea, doar o bucat dezlipit nu ştiu de unde. Niciunul nu voia
s -mi in oglinda, c ci to i erau be i şi se temeau s nu fie cumva
p rtaşi la vreo nenorocire. Au încercat s m l mureasc s m las
de prostia asta, dar eu mi-am ascu it briciul pe curea, apoi m-am
s punit şi m-am apucat de b rbierit. Nu fi nebun, Szymek, strigau,
dup o jum tate de litru omul nu mai e în stare s se
b rbiereasc , darmite dup un litru, î i umpli doar mutra de
sânge, cu briciul nu-i de glumit. Cu briciul, cu coasa, cu
Dumnezeu. Dumnezeu te mai iart câteodat , dar briciul nu. żai
ales c î i tremur mâna şi ochii î i sunt tulburi. Te faci ca dracul.
Şi aşa ai o t ietur mare în barb , iar falca de jos î i iese afar .
196
Aduce i, m i, litrul acela, numai s lase briciul, mai bine s -l bem
acuma decât s ne uit m cum curge sângele, la sânge ai poft s
te ui i numai când tai porcul, dar la om e p cat de fiecare pic tur .
ż aplecam în fel şi chip c ci nu vedeam nimic desluşit în bucata
aceea de oglind , vedeam doar briciul cum tremur , de parc şi lui
îi era fric . Dar m-am b rbierit şi nu m-am t iat deloc. Aşa c ,
fra ilor, aduce i încoace litrul acela.
De data asta, îns , doar o jum tate de litru m-a ame it aşa de
r u c mergeam de parc s ream peste gropi şi mereu mi se p rea
c cineva zgâl âie p mântul sub mine. O dat mi s-a p rut c l-a
zgâl âit aşa de tare, c m-am împiedicat, şi de nu era żałgorzata
s m in , m-aş fi pr v lit jos ca un buştean.
— Te-ai îmb tat, mi-a zis. Nu mai veni cu mine, m duc şi
singur .
— Numai picioarele, domnişoar żałgorzata, i-am zis. Capul
mi-e limpede, mi-e limpede ca luna de pe cer.
Iar luna era ca un uger de vac , c dac ai fi tras-o de â e, ar fi
rev rsat peste tot dâre de lumin alb struie.
— Aş putea s merg cu dumneata pân la cap tul p mântului
şi nu m-aş r t ci. Şi aş merge unde ai spune, mai aproape, mai
departe, mi-e totuna, pot s merg şi în p dure, chiar şi în veşnicie.
Apoi am început s -i povestesc despre luptele de partizani, c
am şapte r ni. Vindecate, bineîn eles, de mult vreme. Doar
câteodat , uite ca acuma, simt c parc mi-ar curge sânge din ele.
Dac ar vrea, aş putea s i le ar t şi s -i povestesc despre fiecare.
Dup aceea am încercat s num r câ i nem i am omorât. Dar
nicicum n-am putut s -mi amintesc mai mult decât de cinci. Îi
strângeam pe degetele mâinii stângi, dar cum ajungeam la al
cincilea deget, disp reau de parc se afundau într-o fântân . ţ
mi se p rea foarte curios. Doar am tras atâta, şi s fi omorât
numai cinci? S fi înviat ceilal i?
Iar în afar de asta sim eam c mânia începe s m mistuie,
c ci mergeam, mergeam şi-mi d deam seama c merg de poman .
ţ ci ea nu scotea niciun cuvânt. Şi mânia m f cea s m gândesc
c probabil cu żaślanka se purta altfel. Şi cu ce o fi mai bun el
decât mine? Nici partizan n-a fost, golanul, s-a ocupat cu nego ul
de porci în timp ce al ii îşi v rsau sângele pentru el. De unde ştiu?
Se vorbea la prim rie, iar la prim rie se ştie totul. Acuma face pe
sfânta cu mine. Şi pentru ce? O s îmb trâneasc şi o s -i par
r u. Şi ce pl cere o mai fi şi asta s faci pe sfânta? ţ - i atârn
dup aceea icoana prin biserici sau î i trec numele în calendar? Şi
197
asta doar dac l-ar scoate pe vreunul, c ci şi aşa sunt câte patru,
cinci sfin i într-o zi. În curând n-o s mai fie loc nici pentru cei mai
sfin i dintre sfin i. Aşa c nu merit . Şi ce po i s ştii, poate c cei
care trec drept sfin i aici pe p mânt, dincolo se perpelesc în iad.
ţ ci de unde putem s ştim ce-i acolo? Aşa c , domnişoar
żałgorzata, cât o s mai mergem? În curând ieşim din p dure. Dar
pot s merg şi mai departe, dac vrei. Dac vrei, pot chiar şi s m
însor cu tine. ţ mi-a venit de mult vremea. Oamenii mereu îmi
spun c ar trebui s m însor. Numai s -mi spui dac ai vrea s fii
nevasta mea. Fericire nu- i promit, c ci n-o am în mine. Dar om
tr i cumva. ţhiar şi mâine aş putea s m însor. ţ ci doar eu
însor oamenii. Am s in şi o cuvântare, de o s ne pomeneasc
lumea şi dup moarte. Ża înmormântarea primarului Ro ek, la
care a fost împuşcat, am inut o cuvântare de plângeau to i. Venise
unul şi de la raion, dar s-a bâlbâit, a bolborosit şi el ceva, nimic
îns despre Ro ek, ci numai despre duşmani. Pân când s-a sculat
Ro ek din sicriu şi i-a spus, pleac , m , de aici, las -l pe
Pietruszka s vorbeasc . Şi nu mai plânge i, c vreau s -l ascult.
sta era Ro ek, avea o gur spurcat , dar o inim de aur. Dar dac
vrei, pot s m însor şi la biseric . Nu ştiu dac este Dumnezeu.
Dar dac -i pentru tine, o s fie şi pentru mine. ż-aş duce la croitor
s -mi fac un costum, ie i-ar coase croitoreasa o rochie. Ce zici,
domnişoar żałgorzata?
żergea ca o umbr şi t cea tot timpul. żi se p rea, chiar, c
nu-i ea cea care merge, ci p durea şi c eu vorbesc cu p durea, ei
îi spun tot ce-mi vine pe limb . Şi poate ca s m conving, dac e
ea sau nu, am cuprins-o cu amândou mâinile de mijloc şi i-am
şoptit:
— żałgosia.
Mi-a ars o palm peste gur , s-a smuls din îmbr işarea mea şi
a început s fug .
— Małgośka, nu fugi! Nu vreau s - i fac niciun r u! Nu fugi! am
început s strig. Şi am pornit-o dup ea. Dar fugea ca o c prioar .
Iar sub mine p mântul se leg na, apoi a început s se
b l ng neasc de-a binelea. Nu mai sim eam picioarele sub mine.
Fugeam parc dup ea, dar sim eam c sunt tras în toate p r ile.
M-am împiedicat de câteva ori, pân la urm drumul m-a aruncat
în l turi. Fir-ar s fie!
— żałgośka! Stai! Opreşte-te! Niciodat n-am s mai pun mâna
pe tine! ţredeam c şi tu vrei! Stai! Mi se p rea c nu numai eu,
dar toat p durea o cheam , c o cheam şi luna de deasupra
198
p durii, şi noaptea. żałgośka!
Umbra ei se dep rta tot mai mult, de-abia o mai desluşeam,
pân când a disp rut de tot. M-am oprit pentru o clip , m-am
gândit c poate mi se limpezesc pu in ochii şi am s-o v d, am s-o
strig şi pân la urm se va opri. Poate c fuga o s-o oboseasc sau
poate c teama o va face s se opreasc . Sub clar de lun , vedeam
acuma drumul mai desluşit, dar parc era şi mai pustiu. Nu ştiam,
s mai merg sau s stau locului. Pân la urm am pornit iar şi
dup ea. Ah, ce bou pot s fiu, s cred c pot s fac cu ea ce fac cu
źaśka vânz toarea. źaśk i po i s -i p l vr geşti cât vrei, înc î i
mai spune, ce deştept eşti. ţe deştept eşti, Szymuś, dac aş fi avut
pe sfert deştept ciunea ta, aş fi avut de mult pr v lia mea. Şi
aduceam marfa pe care o voiam, în niciun caz pâine sau sare.
Pâine s -şi fac singuri. Iar dup sare s mearg la oraş.
— żałgośka! am început din nou s urlu prin p dure. Nu te
teme de mine! M-am trezit!
În clipa aceea am auzit din dreapta un scâncet ca din copac. Nu
ştiu dac era stejar sau fag. Am întins mâna şi atunci am v zut-o
lipit de copac.
— Ah, tu erai, i-am zis. Ei, nu mai plânge. N-ai de ce. Se vede
c nu ne-am potrivit, asta-i tot. Vino, te conduc pân acas şi plec
dup aceea.
— Nu vreau s m conduci! Nu vreau! mi-a strigat printre
lacrimi. Credeam c cel pu in tu eşti altfel. ţredeam c numai faci
pe nebunul. Am avut atâta încredere în tine. Apoi s-a smuls de
lâng copac şi a început iar şi s fug .
Dar n-am mai fugit dup ea. Fugi, scârb , nici nu m gândesc
s mai fug dup tine. Fiecare a i vrea ca omul s fie altfel decât
este. Dar cum s fie altfel? Oare poate s fie altfel decât este? Este
aşa cum este şi aşa trebuie s fie. Şi m-am întors la petrecere.
De-abia acuma am început s petrec. ţum se nimerea câte
unul lâng mine, îl chemam s bem împreun , fie c era de-al
meu, fie c era str in, cunoscut sau necunoscut. Voia sau nu voia,
trebuia s bea. Nu bei cu Szymek? Nici orchestra n-am l sat-o s
mearg la mas , ci i-am adus vodc , tartine şi… cânta i. ţântau
numai polci şi oberecuri, c de astea le-am cerut. Urlau unii c
mai vor şi tangouri, valsuri, c nu mai aveau putere. Dar eu nu,
vreau polc şi oberec, oberec şi polc . żuzican i, asculta i la mine,
uite înc cinci sute! A venit strigând la mine vornicelul, c , ce,
comand eu, ce, e petrecerea mea? I-am smuls panglicele de pe
um r şi mi le-am pus mie. Eu sunt de-acuma vornicel, valea de
199
aici! Şi bucur -te c sunt vesel, c ci s te fereasc Dumnezeu s
m nec jeşti. V fac s v muta i cu petrecerea acolo, în p dure.
Nicio fat nu mai voia s danseze cu mine, c sunt obosite, c
nu mai pot r sufla dup polcile şi oberecurile acestea. Şi de ce or
cânta numai polci şi oberecuri? Nu pot s cânte şi altceva? Polcile
şi oberecurile nu mai sunt la mod . Iar eu m înc p ânam, nu
vre i s dansa i polci şi oberecuri, treaba voastr , sta i de o parte
şi uita i-v la mine.
— Vino, Ignaś. Am început s trag de Ignaś Magdziarz, care
st tea beat pe o buturug , gata-gata s cad jos. Vino, s le
ar t m neispr vi ilor stora dac polcile şi oberecurile mai sunt la
mod . Tu faci pe fata, iar eu pe cavalerul. Vino. Iar dac te
plictiseşti, ne schimb m, faci tu pe cavalerul şi eu pe fata. Numai
s nu m calci pe b t turi şi s m ridici, cel pu in o dat , în sus.
Dar Ignaś doar d dea din cap şi repeta plângând:
— Nu mai pot, Szymuś, nu mai pot. Nu mai pot s joc nici pe
fata, nici pe cavalerul, îmi vine numai s v rs. Am uitat s mai
petrec, cum petreceam pe timpuri, Szymuś. Ah, vremurile de
alt dat .
L-am l sat şi m-am apucat s joc singur. Strigau, las-o balt ,
şezi cuminte! Nebunule! S-a îmb tat ca un porc. Iar eu ridicam
mâinile în sus, ca nişte ramuri de m r, ca aripi de vultur şi,
uhaha! Hei! Uhaha! ż împingeau, tr geau de mine, încercau s
m dea la o parte. Dar m-am rotit cu aripile mele şi s-a f cut gol în
jurul meu, un gol lat cât toat petrecerea şi adânc, de nu i se mai
vedea fundul. Doar undeva pe margini, se auzeau ipete, chi ituri.
Nici nu ştiu cum s-a golit poiana şi când a plecat orchestra. Dar
eu nu mai aveam nevoie de orchestr , c ci de-acuma o aveam în
mine, viorile le auzeam undeva sub barb , acordeonul m tr gea
când într-o parte, când în cealalt , toba o auzeam în burt ,
trombonul îmi vuia în urechi, iar clarinetul parc îmi pilea inima.
żijea de acuma de zi, roua se aşternuse peste iarb , s-au trezit
p s relele de r suna în toat poiana, de trilurile lor, iar eu tot mai
jucam, singur în toat poiana, singur pe lume, ca pe un câmp de
lupt . ţ ci dintre to i doar Ignaś żagdziarz a r mas, culcat lâng
buturuga lui, în rest doar sticle goale, scândurele de la l zi, pahare
şi farfurii sparte, hârtii.
M-a f cut dup aceea żaślanka cu ou şi cu o et, cic am f cut
de ruşine prim ria. Şi cred c din pricina asta m-a mutat de la
c s torii la cotele de stat. Dar mai furioşi erau pe mine pompierii,
pentru c adunau banii pentru o motopomp şi organizaser
200
petrecerea ca s fac rost de banii care mai lipseau. Iar din pricina
mea oamenii au fugit şi le-a r mas mai mult de jum tate din
b uturi nevândute, ca şi mult mâncare. Deşi nu în elegeam cât ar
fi putut s piard , odat ce eu am l sat acolo tot salariul meu? În
afar de asta se r spândise zvonul c m însor. ţe oameni?! M-au
v zut la petrecere cu fata şi m-au şi însurat cu ea. Ţine, m însor,
m însor, vorbi i ce vre i. Dac aş încerca s zic c nu-i adev rat,
mai r u aş intra în gura lumii.
Trebuie s spun c asta m-a f cut mai cuminte, mai liniştit.
F ceau glume pe socoteala mea, dar nu r spundeam. Nici prin alte
camere nu mai mergeam, şedeam mai mult în biroul meu. Nu
voiam s m întâlnesc cu ea, c ci eram sigur c i s-a povestit ce
minuni am f cut la petrecere. Dar nici nu m gândeam s-o iau de
la început. ţe s fac, n-a mers, nu-i nimic, mergem mai departe
fiecare pe drumul lui. Ţun ziua. Ţun ziua. Nimic mai mult. ţu
toate astea parc se înte iser vorbele c m însor. ţare cum m
întâlnea, m întreba. Şi nu uita s -mi spun c parc m-am
schimbat, c -i ocolesc pe to i, c nu mai trec pe la nimeni. żai r u
m bârfeau fetele, de parc ar fi avut limb de şarpe.
Cu ce-i mai bun asta, c are mai mult de şapte clase? E la fel
ca şi celelalte. Ziceai c - i plac alea cu fundul mai mare. Se vede c
i-ai schimbat p rerile. N-ai v zut c n-are nici piept? Parc i l-ar fi
supt copiii. Doar nu te-ai îndr gostit? Tu s te îndr gosteşti?! Şi
cine te-ar crede? Tu, nici când zici bun ziua, nu te poate crede
nimeni, c ci altfel i-ar merge r u toat ziua. żincinosule. E
proast c te crede. O s plâng ea. P rea fat cu şcoal , dar se
las dus de nas de primul venit. O ademeneşti cu cuvinte
frumoase, iar ea, proasta, crede c te însori cu ea. Te însori cu ea
pentru o noapte, iar apoi zbori dup alta. Şi chiar şi aşa, ce via
ar avea cu tine? Nu eşti nici gospodar, nici func ionar.
Au aflat, şi tata, şi mama, c m însor. Îi vedeam c se uit
ciudat la mine. Dar credeam c din pricin c de la slujb veneam
acas , nu mai beam şi îi ajutam cu pl cere la muncile câmpului.
Într-o zi, cum st team la mas şi mâncam ciorba de varz , c ci m
gr beam s merg s ar, o aud pe mama zicând din pat c oamenii
vorbesc cum c m-aş însura. Şi c deşi nu le-am spus nimic, ea se
bucur , se bucur foarte mult. Se vede c totuşi Dumnezeu a
ascultat-o. Şi cine-i fata? Dac -i fat de rani? ţe fel de om e? Şi
când avem de gând s ne lu m, c ci ar vrea s nu moar pân
când nu m însor, ca s nu se chinuiasc pe lumea cealalt ,
gândindu-se la mine. Şi c o s se roage pentru noi amândoi, ca
201
pentru copiii ei. Şi c medalionul de aur, pe care-l poart , îl ine
pentru ea. ţ şi moartea i se pare acum ca şi cum ar trebui doar
s adoarm , ca moare f r s -i par r u. Aşa c nu puteam s -i
spun c toate acestea nu sunt adev rate. I-am spus doar:
— Nu putem s ne gr bim. Trebuie s mai aştept m.
— Ad-o cel pu in o dat , ca s-o v d. Poate c reuşesc s m
scol, s v ruiesc pu in casa.
Tata nici nu mai întreba cum e ea, ci câte iug re au. Asta m-a
înfuriat într-atâta c am vrut s -i spun c n-au nimic, c lucreaz
cu ziua pe la oameni şi c locuiesc nu ştiu la cine. Dar l-am v zut
aşa de ahtiat dup iug rele acestea, încât i-am zis:
— Patruzeci.
— Patruzeci? S-a f cut alb la fa . Oho! Sunt boga i.
— Ţoga i, i-am zis.
— Şi te vor?
— De ce s nu m vrea? Fiul t u n-o merit ?
— Nu, nimeni nu zice c n-o meri i. Numai c boga ii trag
totdeauna la boga i, se uit de sus la cei s raci. Gloat , gloat , de
multe ori îi auzi. Dar la patruzeci de iug re nici nu m-am gândit.
Şi câ i sunt acolo?
— Adic unde?
— ţâ i sunt pe iug rele astea?
— E singur .
— E singurul copil?
— Nu, mai are un frate, dar e bolnav de oftic .
— O, dac -i bolnav de oftic , nu se mai face bine. Dar cu cine
lucreaz , au arga i?
— Ża ce le trebuie arga i? Au maşini.
— Da, azi chiar dac ai vrea, n-ai de unde s iei arga i. S-au
dus, diavolii, la fabrici, la oraşe, şi-au luat servicii. Te duci, îl vezi
c nu ştie cât fac doi ori doi, dar e func ionar. Pe vremuri te ruga el
s -i dai de lucru. Acuma nici la coas , pentru o zi, dou , nu mai
g seşti pe nimeni. Iar dac mai g seşti câte unul, nici nu mai ştie
cât s cear pentru o zi de coas . Şi s -i dai şi de mâncare. Iar de
g luşte sau terci nici nu vrea s aud , cere carne. Aşa c maşinile
sunt mai bune. Dar vaci au?
— Vreo cinci, şase. N-am intrat în grajd. S-ar fi gândit c m
însor pentru avere.
— Asta-i adev rat. Dar e mai bine s ştii din capul locului. ţu
atâta p mânt ai putea s creşti cel pu in vreo zece vaci. S nu
creşti d-alea b l ate, astea, cic , dau mai mult lapte, dar e foarte
202
apos. S creşti d-alea roşcate. Sunt v cu e mai mici, aşa c şi
m nânc mai pu in, dar laptele e pe jum tate smântân . Şi ar fi
bine s ai şi un taur. ţu taurul se pot face bani frumoşi. żaziarski
avea înainte de r zboi un taur şi lua câte cinci zlo i pentru mont ,
sau patru zile de clac . Dac ai un taur în gospod rie înseamn c
eşti bogat. S racul n-o s in un taur. Şi ar fi bine s creşti mul i
porci. ţu porcii se câştig foarte bine. Numai s ai scroafa ta.
Purceii sunt acuma foarte scumpi. Şi la urma urmelor, de ce s
umbli pe la iarmaroace dup purcei. Pierzi mult timp. Apoi e mai
bine s ai purceii t i. Ża târg nu se ştie ce cumperi. ţând te ui i la
ei, parc ar fi purcei, dar dup aceea vezi c ai cump rat nişte
jigodii. În loc s creasc , se chircesc. Şi s fii cu b gare de seam
s nu- i aduc cineva vreo boal în cocin . S nu laşi pe nimeni
str in. Niciodat nu se ştie cine e. ţhiar dac e vecin, parc po i s
ştii? ţhiar dac ochii îi sunt binevoitori, n-ai cum s ştii c nu- i
aduce moartea. żoartea po i s-o aduci şi cu ochii frumoşi, şi cu
mâinile, cu ghetele, chiar şi în buzunare, dac le scuturi de
murd rii. De- i moare un porc, ce nenorocire e, dar s cad
molima peste to i. Î i zice câte unul, o, ce porci frumoşi ai. Dar
dac i-a zis-o din invidie, po i dup aceea s le dai mâncare cât
vrei, tot nu se fac mai mari decât nişte pisoi. ţ o s te invidieze,
cum de nu. Ţoga ii sunt totdeauna invidia i. Fiindc oamenii se
împart în cei care invidiaz şi cei care sunt invidia i. Din invidie
Cain l-a omorât pe Abel, iar Wojtek Denderys, înainte de r zboi, ii
minte, i-a dat foc casei cumnatului s u. Din invidie izvor sc toate
relele de pe p mânt. Împ ra ii se invidiaz între ei, generalii între
ei şi aşa mai departe, pân jos. Iar dac te ui i mai bine, ai s vezi
c mun ii se invidiaz şi ei între ei, râurile între ele, cel mic pe cel
mare, chiar şi merele între ele, când stau pe ramuri. Aşa c n-au
cum s nu te invidieze şi pe tine. Şi nu trebuie s-o iei în nume de
r u. ţineva tot trebuie s te invidieze. Ar fi bine s ai şi nişte stupi
cu albine, c ai avea miere. Iar dac ai miere, ai totul. Doar se
spune, se scald în lapte şi miere. Dac ai stupi printre pomi,
parc şi livada este mai vesel . Intri mai des în ea, decât dac ar fi
numai pomi. ţâteodat n-ai chef s te întâlneşti cu oamenii, te
duci la albine. ţu albinele po i s vorbeşti, po i s le ascul i. Pruni
s nu pui, se fac câteodat atâtea prune c n-are cine s le
culeag . ţad pe jos, de n-ai pe unde s treci prin livad . Singur n-
ai s po i s le aduni, chiar de a i fi amândoi. Înc mai zici c e
func ionar , aşa c n-o s se urce ea în pom. ţulegi, culegi, şi nu
le dai de cap t. Pune numai meri. Peri, poate, aşa, doi, trei, pentru
203
tine. Sau când î i calc pragul popa, s -i dai vreo dou . Popilor le
plac perele. Sau doar aşa, ca s te duci în livad şi s vezi printre
frunze, dac nu s-a copt vreuna. Te bucuri când culegi prima par
coapt şi i-o dai unui copil sau nevestii. M nânc , vezi ce coapt
e? Ov z s nu semeni. Poate doar pentru cai. ţ o pereche totuşi
ar trebui s ii. żaşinile sunt bune, dar de o pereche de cai tot ai
nevoie. Ża patruzeci de iug re merge şi o pereche de cai. Ce
gospodar ai fi dac n-ai avea cai? ţhiar numai aşa ca s te duci la
grajd, s vezi ce-i acolo. Auzi calul nechezând, îl ba i cu palma
peste crup şi deodat parc te sim i alt om. Va trebui s - i
cumperi o tr sur , aşa c o s ai nevoie de cai. Duminica la
biseric , cu atâtea iug re, n-o s mergi pe jos. Sau dac te cheam
la vreun botez sau la vreo nunt . ţ o s te cheme. Mai ales la
botez, când pe nevasta ta, când pe tine. Iar la tr sur trebuie doi
cai. La car înhami şi un cal, caru-i car. Dar la tr sur î i trebuie o
pereche. Şi- i trebuie o pereche potrivit . ţ ci nu totdeauna doi cai
sunt o pereche. Pereche fac doi murgi sau doi pagi. O pereche
frumoas face un cal corbiu cu unul sur. Da, unul corbiu cu unul
sur sunt o pereche adev rat . E o pereche de nunt . Surul e ca o
mireas , iar corbiul ca mirele. E ca şi cum ar merge ziua şi
noaptea al turi, tr gând la aceeaşi oişte. S nu le tai cozile, s le
laşi s creasc pân la p mânt. Şi s le laşi coamele. ţalul f r
coam e ca un recrut. Iar în coam e toat puterea calului. Şi
şleauri s le faci, cu bumbi! Şi un bici mai ml dios i-ar prinde
bine. În sfârşit, s te laşi de prim rie! Ża ce- i mai trebuie s fii
func ionar, dac o s fii bogat?
— żai las -l în pace! se bag mama în vorb . Înc nu s-a
însurat. O s ştie singur ce are de f cut. Numai s te laşi de
b utur , fiule. Şi s fii bun cu ea.
Tata s-a sim it prost, şi-a plecat capul şi st tea aşa, de nu ştiai,
dac se gândeşte la ceva, sau doar se uit în p mânt.
— ż duc s -i dau de mâncare câinelui, a zis el, în sfârşit.
— Doar nu i-ai dus de mult! s-a r stit iar şi mama.
Atunci, tata şi-a b gat mâna în buzunar, a scos tutunul şi a
început s -şi r suceasc o igar . Dup o clip şi-a ridicat capul şi
a zis:
— Doar nu-i cer nimic. Vreau doar s -i dau nişte sfaturi.
P mântul nu l-a atras niciodat şi dintr-odat se vede cu patruzeci
de iug re. Patruzeci de iug re, ştii tu ce înseamn asta? E ca şi
cum i-ai lua pe Socha, Maszczyk, Dereń, Sobieraj şi pe noi la un
loc. ţinci gospod rii. ţu un singur gospodar. ţine s -l sf tuiasc ?
204
Numai c sta nu te ascult . O s fac cum îi trece prin cap. ţ ci
sta ştie mai bine decât tata, decât mama. Tu îi zici una, el face
alta. Tu vrei s fie cât mai bine dar pe el îl doare în fund. Sau se
apuc , vinde totul şi se ine numai de petreceri. ţe simte el pentru
p mânt? De mic a fost neascult tor. Ża urma urmelor, fac ce-o
vrea. Noi şi aşa o s murim, s-a înfuriat, de parc ne certam.
N-am scos niciun cuvânt. St team şi-l ascultam. Îmi p rea doar
r u c i-am spus c are patruzeci de iug re. De unde oi fi scos-o?
Doar nimeni în sat n-avea atâta p mânt. Trebuia s -i fi zis zece
sau, hai, dou sprezece, şi s nu-i fi vorbit de fratele ofticos. Sau
s -i fi spus c are un frate, dar c -i schilod, şi c trebuie s -l
îngrijim toat via a. żama ar fi zis ce-a zis, iar el poate c ar fi
spus doar atâta:
— P i atâtea are Wrona. Şi te vor de ginere. Ai r mâne în sat.
ţe trebuie s te duci tocmai la Łanów. Omul unde se naşte, acolo
trebuie s moar . ţ ci nic ieri nu se mai poate obişnui. Iar Jagna
lor este o fat muncitoare. O s - i dea şi o vac , c doar au dou .
M-am gândit îns c poate n-o s cread c cineva are atâtea
iug re.
— Atâtea iug re, credeam c o s zic , s-ar fi auzit prin sate.
Winiarski din Boleszyce are treizeci şi toat lumea ştie. A fost
asesor înainte de r zboi. Popa, boierul se duceau des pe la el. Ża
s rb toarea recoltei totdeauna vorbea numai Winiarski. Pe fiu-s u
l-a f cut doctor, iar pe fie-sa profesoar . ţine, cu atâtea iug re, te-
ar vrea pe tine? Din pricina be iilor ai început s ai vedenii. Ţea,
bea, c ai s termini ca Pietrek Jamrozki. Pe mum -sa o face
curv , dac nu-i d bani pentru b utur . Iar mâinile îi tremur , ca
frunzele în vânt. Popa mereu îl blestem de la amvon. Şi de câte ori
l-au dus la el, de atâtea ori s-a întors, dar de b utur nu se las .
S-ar putea îns s nu m fi crezut pe mine, ci pe sine. Şi când
m-a întrebat câte iug re are, a vrut doar s -i spun c e aşa cum
gândeşte el. Şi i-am spus c are patruzeci, s aib , dac atâtea
voia el, s se sature odat de p mânt, s simt cel pu in o dat
be ia p mântului cum îi înfierbânt capul. Am vrut s -mi bat joc
de el, dar a ieşit, de parc , în sfârşit, l-a ascultat Dumnezeu şi pe
el.
Dar, pân la urm , a aflat c tot ce i-am spus nu este adev rat,
şi de atunci nu m-a mai întrebat niciodat de iug re. Nici dac m
mai însor, nu m-a mai întrebat niciodat . De fapt, a început s i se
întunece mintea, iar dup moartea mamei aproape c nu mai
vorbea deloc, arareori mai r spundea la câte o întrebare. Nici
205
p mântul nu-l mai interesa, cu atât mai pu in însur toarea mea.
Doar o dat , când nu mai lucram la prim rie, am venit de la coas
şi, frânt de oboseal , m-am aşezat pe lavi , m-a întrebat:
— A început secerişul?
— Da, a început.
— ţopiii te ajut ? Poate c -i aduci o dat s -i v d şi eu. Am
uitat c sunt nepo ii mei.
Şi, ca şi atunci, am dat din cap şi i-am zis:
— Am s -i aduc.

206
 VI. Plânsetul

żereu m întreab oamenii, când ai s - i termini, odat , de

zidit cripta? Acoper-o, cel pu in, cu carton gudronat, s nu intre
apa în ea. Ei, aş fi terminat-o eu de mult, dac aş fi avut numai
mormântul pe capul meu. Dar uite, de parc n-aş avea destule
necazuri, mi s-a îmboln vit şi porcul. Era, de acuma, aproape bun
de t iat, se apropia de o sut cincizeci-şaizeci de kile. ż gândeam
s -l vând şi cu banii s mai fac câte ceva la cript . Pere ii îi am de
mult, am f cut şi împ r irea locurilor, numai s-o acop r şi, la o
adic , se poate folosi şi aşa netencuit .
Chmiel m-a aşteptat r bd tor, deşi umbla tot mai încovoiat, tot
mai b trân. Doar o dat a trimis-o pe nevast -sa s -mi spun c
nu se mai simte prea bine, şi ce gânduri mai am cu mormântul, c
ar vrea s -l termine, dac s-a apucat s -l înceap . Îl întâlneam
câteodat prin sat, dar d dea numai din cap şi se ducea mai
departe, cel mult m întreba, când? Dar şi asta, de parc nu
despre mormânt era vorba, ci aşa, numai ca s întrebe. Îi spuneam
şi eu s mai aştepte, c acuma cresc porcii. ţ ci se ştie, cu porcii
se fac banii mai repede. Numai s n-ai parte de o mort ciune, c
trec cele opt luni şi hai, la achizi ii. Ţine, bine, numai creşte-i mai
repede, s apuc s - i termin mormântul. Numai c , cum creşteau,
se iveau alte treburi mai urgente, ba impozite, ba cearşafuri pentru
pl pumi, ba haine de iarn pentru żichał sau altele, ba trebuia s
cump r c rbuni pentru iarn , aşa c mormântul mai putea s
aştepte, c , din fericire, înc nimeni nu se gândea s moar . De
fapt, nici nu creşteam prea mul i porci, unul, doi, ca s creşti mai
mul i î i trebuie nevast în gospod rie, b rbatul singur nu se
descurc . Deşi, câteodat , m gândeam s iau un împrumut şi s -
mi fac nişte cocine cam pentru o sut de porci şi s m apuc s -i
cresc, cum fac unii de la noi. Dac nu porci, altceva, dar numai ca
s -i vând. Uite, unul ca Ciamciaga, nu ştie cât fac trei şi cu trei,
dar s-a apucat s creasc oi. Pân la el, nimeni n-a avut oi în satul
nostru. Au fost pe vremuri oi, dar la curtea boiereasc , înainte de
r zboi. A înv at şi cum s le tund . Deşi la început le schilodea
aşa de r u, încât umblau bietele oi de parc ar fi fost muşcate de
lupi. Dar acum le tunde, muierea lui toarce lâna, iar fetele
împletesc pulovere, şi-i vezi pe to i din casa lui ţiamciaga umblând

207
numai în pulovere. Sau Franek źukla, şi-a f cut o livad de meri şi
vinde cu tonele. Stau merii la rând, de parc ar sta vacile în obor.
Unde mai pui c fiecare rând e alt soi. Fiecare pom st pe rândul
lui, nu se întinde spre alt rând. Şi totul e aşa de curat, de parc ar
fi fost es lat în fiecare zi. Şi în fiecare pom vezi numai mere, ca şi
cum ar creşte f r frunze, f r ramuri, f r tulpin şi chiar f r
p mânt. Numai c e prea mult linişte în livada lui, nu auzi un
bâzâit de albin , un ciripit de pas re, numai mere, mere şi iar
mere. I-am zis odat :
— Da, ai livad frumoas . Numai c pare tare trist .
A râs:
— He! he! he! Şi de ce ar fi vesel ? Ţanii s ias .
Poate c aşa trebuie s fie. ţâteodat mi se p rea c m v d
intrând într-o cocin cu vreo sut de porci, mi se umezeau ochii de
albea a lor. ż şi gândeam – to i sunt ai mei. Dar îmi trecea
repede, la ce-mi trebuie atâ ia bani. S mai construiesc ceva, n-
aveam de gând. N-am cui s las. Aşa c un porc, doi, îmi ajung.
Porcii trebuie îngriji i. Tu po i s r mâi fl mând, dar porcilor
trebuie s le dai. Tu po i s te mul umeşti cu o bucat de pâine şi
o can de lapte sau o buc ic de sl nin , dar porcilor trebuie s le
dai, şi înc de dou ori pe zi. Poate c nici pe ştia nu i-aş fi
crescut, dar se întâmpl s -i fete cuiva scroafa, vine şi- i zice, ia şi
tu, sunt frumuşei, s vezi ce gr sani se fac. Sau m duceam la târg
şi nu-mi venea s m întorc cu carul gol, aşa c m întorceam cu
câte un purcel, s nu m simt chiar aşa de singur.
Aşa m-a convins odat Felek żidura, nici banii nu mi i-a cerut
pe loc, ci când o s am. Żas c ne socotim noi în vreun fel, a zis.
Poate c -i dau calul s -l ajute la prim var , la arat, c lui îi e greu
cu un singur cal, pe costişa lui. Sau poate c -i dau nişte fân, la
iarn , c ci am o bucat de lunc , şi el a vândut-o pe a lui. Iar dac
nu-i dau fân, o s -i dau nişte cartofi. Ia, ia, îmi zicea, au boturi
mici, urechile nu prea mari, o s m nânce bine, de pe-acuma nu-i
mai pot alunga de la â ele scroafei. Şi am luat unul.
Dar s-a nimerit o mort ciune, de mâncat, mânca pentru doi,
dar la greutate nu ad uga nimic. Toat vara l-am p scut, dar nu s-
a f cut mai mare decât un motan. Şi, cu unul ca sta, nici nu ştii
ce s faci, de t iat i-e mil , s -l mai ii, n-are rost. Şi apoi nici n-ai
ce s tai, îl iei în bra e, ca pe un copil? Unde mai pui c m
obişnuisem cu el vreme de un an. L-am poreclit Gui . I se
potrivea. żereu îi spuneam, nu mai gui a, nu mai gui a, aşa c
pân la urm l-am poreclit Gui . De fapt sim eam nevoia s -i zic
208
într-un fel, c doar nu era s -i zic, de fiecare dat , numai uite,
m nânc , c tot nu iese nimic din tine. Dac aş fi avut mai mul i,
nu st team s le dau un nume la fiecare. Dar dac -i unul, şi la ca
un dege el, între cal şi vaci, trebuie s aib şi el un nume.
ţâteodat st team aşa şi m uitam la el cum m nânc . Şi chiar
dac eram mânios c nu mai creşte, îl iertam, c -mi f cea pl cere
s m uit la el cu cât poft m nânc . Deşi o dat m înfuriasem
aşa de r u, c l-am smuls de la covat , l-am luat în bra e şi i l-am
dus lui Midura.
— Ia-l, drace, i-am adus înapoi mort ciunea. Ştiai de ce nu-mi
ceri banii. Pe ai t i i-ai vândut deja, dar sta uit -te cum a r mas.
Dar a doua zi diminea a, cum ies din cas îl v d pe Gui al
meu alergând prin curte şi râmând dup mâncare. żi s-a înmuiat
inima când l-am v zut.
— Gui ! l-am strigat, iar el fuga la mine. Am r mas locului.
Uite, ai zice c -i doar un purcel, dar şi el reuşeşte s se lege de om,
trebuie c simte şi el ceva. Deşi s-ar fi putut ca noaptea żidura s -
l fi aruncat în curtea mea, uite, m , cât s-a legat de tine. Dar, a
doua oar , nu l-am mai dus. Poate c ar fi venit iar şi, s mi-l
arunce în curte? Din fericire, niciodat nu m-am gândit ce s fac
cu el, când o s creasc , aşa c paguba nu era prea mare.
În schimb, porcul sta care s-a îmboln vit, din capul locului l-
am sortit s -l vând, şi cu banii s termin mormântul.
De cum l-am adus de la târg, i-am dat drumul în cocin , i-am
dat de mâncare în covat şi i-am spus:
— ż nânc şi îngraş -te, cu tine am s zidesc bolta
mormântului.
Şi, de fiecare dat când îi duceam de mâncare, repetam în
gând, c sta-i pentru mormânt, ca nu cumva ceva mai urgent s
m fac s -mi schimb hot rârea. Şi porcul parc pricepea, c ci se
îngr şa v zând cu ochii. Adev rat e c nu m scumpeam nici la
cartofi, nici la t râ e. Zerul era numai pentru el. Iar de lipsea zerul,
îi mai d deam şi lapte. Uneori m duceam şi dup urzici, numai
s -l v d c se îngraş mai repede.
Nu trecuser nici opt luni şi deja puteam s -l duc la achizi ii.
Dar mi-am zis s -l mai in pu in, e mânc cios ca to i dracii, aşa c
fiecare zi e un plus la greutate, iar fiecare kil înseamn bani. De
fapt, porcul trebuie s aib cam o sut cincizeci, o sut şaizeci de
kile, aşa zicea mama, c de-abia atunci e un porc de t iat. Şi când
îl tai pierde mai pu in, altfel, uneori se pierde pân la o treime. Nu
mai zic c atunci când îl duci la achizi ii fiecare vrea s ghiceasc
209
cam cât are, fiecare îl pip ie pe ceaf s vad cât sl nin are, ba
uneori se mai şi ceart ranii între ei, c unul zice c are sl nin
de trei degete, altul de patru, aşa c - i creşte sufletul v zând ce
porc ai crescut.
Îi mai trebuia pu in. I-am şi zis lui ţhmiel, într-o zi când l-am
întâlnit la cooperativ :
— żai aşteapt pu in, ţhmiel. În dou , trei s pt mâni duc
porcul la achizi ii şi pornim treaba.
— Ei, d -i bice, d -i bice, s nu fie prea târziu.
Dar, într-o zi, intru în cocin şi v d mâncarea în covat , iar
porcul meu culcat şi parc somnoros. Ż-am împins cu piciorul, s
se scoale. S-a sculat, dar parc f r nicio vlag . Ż-am apucat de
coad , dar nici n-a încercat s se smuceasc , nici s gui e. Am
tras covata, i-am b gat râtul, m nânc , i-am zis. Dar parc n-avea
putere nici s -şi deschid gura. żi-am zis c poate o fi mâncat un
şobolan. Uneori porcul, dac m nânc un şobolan, nu mai are
poft de mâncare. Ar fi b ut atunci mult ap , c ci şobolanul arde
ca focul. I-am adus zer, dar nici nu s-a uitat la el. Am fugit dup
veterinar, şi acesta, când a venit, a apucat doar atâta s -mi spun ,
taie-l şi îngroap -l în p mânt.
A doua zi au venit şi mi-au stropit cu ceva puturos cocina şi
grajdul. A trebuit s duc vacile, vi elul, calul în şur . ţ ci le
picurau lacrimile din ochi. ţhiar şi g inile, care s-au învârtit pe
lâng cocin , aveau ochii umezi. Nu mai zic de câine, credeam c
turbeaz . Str nuta, balele îi curgeau din bot şi se inea de
picioarele mele, c nu m puteam dezlipi de el. Żatr , i-am zis,
latr şi o s - i treac , latr ca la ho i.
Aranjasem de-acuma s -mi fac cineva rost şi de şine pentru
acoperişul criptei, trebuia doar s m duc s -i dau banii şi s le
aduc cu carul. ţ ci o şin , se ştie, n-ai de unde s-o cumperi,
trebuie s g seşti o ocazie. Iar ocazia nu te aşteapt , trebuie tu s-o
cau i. Aveam nevoie de vreo trei şine, cam de trei metri lungime.
Cât am umblat, am întrebat, degeaba. Dar odat , trecând pe lâng
linia ferat , i-am v zut c schimb şinele. Am intrat în vorb cu
muncitorii, i-am întrebat dac le schimb fiindc s-au tocit sau
fiindc mut calea ferat . Nici una, nici alta, le schimb fiindc o
s treac pe aici acceleratul şi are nevoie de alte şine. Şi cu alea
vechi ce o s face i? Ża fier vechi. Aş cump ra una, zic, c ci am
nevoie pentru bolta mormântului. Am t ia-o în trei buc i, ar mai
şi r mâne. żi-au zis s merg la şeful sta iei, c ci ei nu ştiu nimic.
M-am dus la şeful sta iei, de fapt un bun prieten, şi îi zic:
210
 — Vinde-mi, Władysław, o şin din alea pe care le schimba i,
am nevoie pentru mormânt. Am auzit c o s treac pe aici
acceleratul. Poate s fie cât de tocit .
A zis c nu poate. De ce, doar şi aşa merge la fier vechi, mi-au
zis muncitorii, iar eu pl tesc, cât o trebui. Nu poate, c -i a
statului, iar ce-i al statului nu se vinde. Dac ar fi a lui, mi-ar da
de poman . Dar la calea ferat totul este al statului. Uite, chiar şi
şapca asta roşie pe care o am pe cap, nici asta nu-i a mea, este a
statului.
— Ei, zi ce s fac? Ţolta f r şine nu ine. D -mi un sfat,
Władysław!
— Aşteapt s treac m rfarul sta. Zici c pentru mormânt?
— Pentru mormânt. Pere ii i-am ridicat de mult, am împ r it şi
locurile, mi-a r mas doar bolta.
Şi-a luat şapca roşie din cap, s-a sc rpinat dup ureche.
— Da, fiecare trebuie s moar , n-ai ce face. Şi undeva trebuie
s -l înmormântezi. Uite, vorbeşte cu unul dintre acari, d -i ceva pe
sub mân , o s închid ochii, iar tu vii noaptea cu carul şi i-o iei.
Dar ine minte, cu mine n-ai vorbit.
Şi aşa cu toate. Nimic n-a c zut din cer. ţând a trebuit s sap
groapa, ca s poat intra ţhmiel ca s zideasc , trei metri l ime şi
un metru jum tate adâncime, am pierdut câteva luni. Alt dat nu
m-aş fi rugat de nimeni, singur mi-aş fi s pat-o. Dar cum s sap
cu picioarele mele, c de-abia m întorsesem de la spital. Aşa c a
trebuit s caut pe cineva. Şi l-am g sit pe mincinosul de Poştaşu,
c ci de unde s g sesc un om cumsecade. De fapt îl chema
Kurtyka, dar to i îi ziceau Poştaşu. Żocuieşte împreun cu sor -sa,
o fat b trân , p mânt au, doar vreo dou iug re, pe care le
lucreaz sor -sa, iar el, de diminea pân sear , umbl prin sat,
din când în când mai munceşte, la unul sau la altul, dac nu
munceşte, fur , unii îi mai dau de b ut, aşa c mai tot timpul e
beat. Şi chiar de nu e beat, face pe beatul. Şi o face aşa de bine, c
dac nu l-ai cunoaşte, ai zice c într-adev r e beat. Se vede c -i
place lui mai mult s fie beat decât treaz. Sau poate c nu mai e în
stare s fie treaz. De fapt to i s-au obişnuit s -l vad numai beat,
aşa c n-ar mai fi el dac ar fi treaz. ţ ci ce s fac bietul Jasiek
cu dou iug re, şi alea pe jum tate ale sor -sii. Aşa c au oamenii
de cine s mai râd , muierile pe cine s c ineze, iar copiii cum îl
v d, fug dup el. Poştaşu’! Poştaşu’! Poştaşu’!
L-am întâlnit de diminea lâng biseric . żergeam la câmp
dup cartofi. St tea cu mâinile în buzunare. Se uita dup soare, de
211
parc ar fi fost gata beat sau poate doar aşa, cu gândul c poate îi
d cineva de b ut. Am oprit calul:
— Nu vrei s -mi sapi groapa pentru mormânt, ce zici, Jasiu?
S-a uitat la mine, de, a sim it c -i rost de o litr .
— ţe, vrei s mori?
— Ei, odat tot trebuie s mor.
— Am s i-o sap când ai s mori, nu- i face griji de pe acum.
— Vreau s -mi fac o cript , aşa c trebuie s o fac din vreme.
— Dar ce, crezi c în cript n-ai s putrezeşti? Ai s putrezeşti,
ai s putrezeşti.
— Ei, ce zici, îmi faci groapa?
— Pot s i-o fac, şi pentru mormânt, şi pentru cartofi, şi
pentru var, dac ai nevoie. żie mi-e totuna, groapa-i groap .
Numai c trebuie s faci cinste.
— Fac, şi- i mai şi pl tesc.
— Vreau acuma. Diminea a m chinuie r u setea.
I-am dat de o litr şi ne-am în eles ca a doua zi s mergem de
diminea la cimitir, ca s -i ar t unde s sape. Dar a trecut mâine,
a trecut şi poimâine, şi înc vreo trei zile, dar nici urm de Jasiek.
M-am dus prin sat s -l caut. M-am dus la sor -sa, unde-i Jasiek?
De diminea a fost, dar apoi a plecat. Poate c e la cârcium ? ż-
am dus la cârcium . Da, a fost, dar a b ut numai o bere, c ci
nimeni n-a vrut s -i fac cinste, şi a plecat. Zicea c a vorbit cu
Ţoduła s -i culeag merele, caut -l acolo. Şontâc, şontâc m-am
dus la Ţoduła. Da, a fost la cules de mere, dar s pt mâna trecut ,
şi a cules mai mult de o gr mad , a cules doar un coş şi a zis c
f r o litr nu mai culege.
În sfârşit, l-am întâlnit, venea pe drum din cealalt parte, dar
cum m-a v zut, a început s se dea înapoi, pref cându-se c -i
beat.
— Tu, tâlharule, ziceai c vii mâine! Acuma faci pe beatul?
— O s vin, ce urli aşa? Am zis c vin mâine, vin mâine.
Şi-mi arunc o privire n cl it de om beat.
— ţ î i ard una cu cârja! Ia acum hârle ul şi vino cu mine!
N-a mai zis nimic şi s-a oprit. I-am dat un hârle şi ne-am dus.
I-am ar tat locul, i-am însemnat de unde pân unde şi cât de
adânc.
— Ei, ce, asta-i groap . ţredeam c -i de vreo trei ori mai mare.
Pân disear o ai gata. Numai f -mi rost de o litr şi de vreo doi
castrave i mura i.
ţhiar în fa a mea şi-a scos scurta, şi-a suflecat mânecile de la
212
c maş , iar când plecam şi-a scuipat în palme.
— S vii pe la mine, când termini.
I-am cump rat nu o litr , ci o jum tate de rachiu, şi m
gândeam s -i dau toat sticla, c poate mai am nevoie de el. Nu
aveam castrave i, aşa c m-am dus la Waliszka, care mi-a dat o
oal aproape plin . Dar degeaba l-am aşteptat seara, c n-a mai
venit şi n-a mai ap rut nici în serile urm toare. A venit de-abia
dup o s pt mân şi înc de diminea , îl v d c nu-i în apele lui,
p rea nedormit.
— Ei, ai terminat groapa?
— ţam aşa ceva.
— ţum adic , cam aşa ceva.
— Adic mai e câte ceva.
— Doar ziceai c pân seara o termini?
— O terminam, dar am dat peste r d cini. Trebuie s fie de la
ulmul de lâng mormântul lui źosiorek. O r d cin groas cât
şalele mele. Pe alea mici nici nu po i s le numeri. Am nevoie de o
secure. Aş fi luat-o pe a mea, dar n-o mai g sesc. N-ai ceva de
b ut?
ż gândeam, mormântul lui źosiorek e la vreo treizeci de metri
de-al meu şi nu-mi aduceam aminte de vreun ulm pe aproape.
Ulmul e tocmai în col ul cimitirului. ţe r d cini poate s aib ca
s ajung pân la mormântul meu? ż minte, tic losul. Dar dac
nu-i dau de b ut, nu-mi termin groapa.
— Uite, bea un p h rel. Restul, disear , când vii de la lucru.
Fa a i s-a luminat ca la soare.
— O s ai groapa. Î i spun c pe nimeni în satul sta nu-l
respect ca pe tine. În s n tatea ta.
A b ut, s-a strâmbat şi a întins paharul.
— Hai du-te, i-am zis.
— ţe te gr beşti aşa? Ża mine cuvântul e cuvânt. Mai pune
unul. Dup munc pot s nu beau. Î i spun, nici nu-mi place s
beau dup munc . Dup munc îmi vine s dorm.
I-am mai pus unul. L-a b ut. I-am mai pus înc unul. Şi n-a
plecat pân când n-a v zut fundul sticlei.
— Da, acuma am s-o sap. D -mi numai securea ta.
Şi iar şi n-a mai ap rut câteva zile. ż preg team s m duc
s -l caut. ż gândeam, îi rup gâtul, dac -l întâlnesc, c ci sim eam
c n-a terminat, c ci dac ar fi terminat ar fi venit dup bani, şi,
bineîn eles, dup litr . Dar într-o diminea , cum st team la mas
cu żichał, îl v d c intr .
213
 — Cât, fir-ai tu al dracului, m mai duci cu vorba? Ai terminat
sau nu?
— Aproape.
— ţum adic , aproape?!
— Mi-a mai r mas cam de o palm . ż gândeam c o s
mearg repede. Dar deasupra e lut, şi cum mergi mai jos e n mol.
Trei gropi f ceam de atunci. R u loc i-ai ales. O s - i fie umed
acolo. D -mi cel pu in de o bere. Sunt tare trudit.
— Dar unde ai trudit atâta?
— żai şi întrebi? Ża mormântul t u.
Ştiam c m minte, dar i-am zis, uite, ine de o bere, numai s
mi-l termini, altfel s nu dai ochii cu mine. Şi nici n-a mai dat.
Trecuse aproape o lun . ż-am gândit, poate c ar fi bine s m
duc la cimitir s v d cât i-a mai r mas, poate c reuşesc s -l
termin şi singur. ż duc la cimitir, când colo, mormântul meu nu-
i nici început. Nicio palm de p mânt urnit . Atâta doar cât am
însemnat eu. Sim eam cum mi se urc sângele la cap. Ah,
nemernicule, tic losule, blestematule, l-am înjurat cu ce mi-a venit
la gur . Eu î i dau o litr şi bani pentru alt litr , şi pentru bere,
iar tu m min i cu r d cini, cu n mol?!
Vreo s pt mân am umblat prin sat, dar n-am putut nicicum
s dau de el, de parc ar fi plecat cu totul din sat. Uneori, aflam c
ar fi fost v zut pe undeva, dar poate c aflase c umblu furios
dup el şi c vreau s -i rup gâtul, aşa c ziua se putea ascunde
cine ştie pe unde s doarm , iar noaptea s ias ca liliecii. Sau
poate c nu eu, ci el umbla dup mine şi m urm rea? Nu degeaba
i se spunea Poştaşu. Iar eu, cu cârjele mele, şontâc, şontâc, m
târam cel mult pân la cârcium şi pân la capel .
Aşa c a trebuit s m apuc singur s sap groapa, c ci puteam
s mai umblu multe s pt mâni dup el şi tot de poman . ż-a
l sat şi f r hârle , şi f r secure. ż-am împrumutat de hârle de
la Stach Sobieraj. Din fericire n-am dat nici de r d cini, nici de
n mol.
S pam mai mult cu mâinile, m ajutam şi cu burta, c ci cum
încercam s pun piciorul pe hârle sim eam o durere pân în
r runchi. Deşi uneori, când nu mai puteam s mai fac nimic cu
mâinile, iar burta m durea de atâta ap sare, trebuia s m ajut şi
cu piciorul. Curgea sudoarea pe mine, îmi intra în ochi, de vedeam
numai negru, şi uneori nici s m scol nu mai puteam, dar s pam
înainte, c ci cine s sape pentru mine? Şi aşa, zi de zi, de parc
m pedepsise cineva s sap un munte.
214
 Uneori nu mai aveam nici putere s m mai întorc acas .
ţoboram pe drumul din josul cimitirului, m aşezam la marginea
lui şi aşteptam c poate se întoarce cineva de la câmp şi m duce
pân acas . Şi dac nu venea nimeni, m odihneam pu in, luam
cârjele în mâini, hârle ul peste um r ca o arm , c ci i-am f cut un
şnur ca la puşc şi, şontâc, şontâc. żai glumea câte unul, ce, te
întorci de la r zboi?
ţâteodat mi se ura de mormânt. Îl dau dracului, m gândeam,
pentru ce s fiu pedepsit s m chinuiesc atâta? Tata, mama, sunt
de mult îngropa i, iar fra ii, dac vor, s -şi fac singuri
mormintele. Pe żichał am s -l îngrop într-un mormânt obişnuit, în
p mânt, iar pe mine, când o s mor, o s m îngroape prim ria.
ţel pu in atâta s fac pentru mine, pentru cât am lucrat acolo. Şi
s pam mai departe. Îl blestemam pe Poştaşu, pe Dumnezeu, c m-
a pedepsit s fac mormântul, m blestemam pe mine, dar s pam
mai departe.
ţâteodat îmi p rea r u c nu sunt de mult în mormânt, c ci
mi-am mai s pat o dat mormântul, când ne-au dus nem ii în
p dure ca s ne execute şi ne-au spus s s p m gropi. Aveam de
atunci pacea veşnic , eram numai pulbere şi nu mai trebuia s -l
mai sap o dat . Aş fi dormit acolo neştiind de nimic, nu mai
sim eam, nu m mai gândeam la nimic, nu m fr mântam atât.
Înc şi numele mi-ar fi fost scris pe monument, Pietruszka
Szymon, 23 de ani, c atâ ia aveam atunci. Pu ini îşi mai aduc
aminte de r zboi, dar dac te duci la monument g seşti totdeauna
curat şi m turat, flori proaspete în ghivece, nici nu se ştie cine le
pune, dar fie vremea secerişului, a strânsului fânului, a culesului
cartofilor, prim vara, vara, toamna, totdeauna g seşti flori. Iar de
Ziua żor ilor vezi şi coroane de flori cu panglici, ard lumân rile, şi
totdeauna stau câ iva lâng monument şi plâng. Dar dup mine
cine o s plâng ?
Când s-a ridicat monumentul au venit la mine tocmai din
comuna Ţorowice, c ci nem ii ne-au dus atunci în p durea de la
Ţorowice. Erau trei: şeful, sau preşedintele de atunci, secretarul şi
înc unul, al treilea. Îmbr ca i bine, cu cravate şi gen i, deşi era o
zi de lucru, era într-o mar i. Eu de-abia m întorsesem de la
cositul fânului din lunc , frânt de oboseal ca o vit , asudat,
murdar, şi st team pe lavi , cu nişte n dragi vechi de-ai lui
Antek, scur i pân la pulp şi g uri i la genunchi. ż şi
desc l asem şi st team cu picioarele pe bocanci. ż-au întrebat, tu
eşti Pietruszka Szymon. ţe era s spun, da, eu sunt Pietruszka
215
Szymon. Eram mirat, ce or fi vrut ştia c au venit tocmai de la
Borowice? E departe de noi. Nici cu fetele din Borowice n-am
umblat niciodat . Iar ei, de cum au intrat au zis c sunt de la
prim ria din Ţorowice şi au început s zâmbeasc foarte ciudat.
Sta i jos, le-am spus.
— N-ai nişte pahare? zice unul din ei.
— Pahare? Pentru ce, pahare?
La care, cel ce a întrebat de pahare îi spune celuilalt:
— Scoate, Zenek. Şi cel c ruia i-a zis Zenek a început s
deschid gen ile şi dintr-una a scos un kil şi un cârnat, din
cealalt alt kil şi o gr mad de ou fierte, din a treia înc un kil şi
o pâine de cas .
Şi de-abia atunci au început s povesteasc c au venit fiindc
vor s ridice în p dure un monument, acolo unde am fost
împuşca i, dar c au auzit c unul a fugit şi ar vrea ca nimeni s
nu fi fugit, ca to i s fi fost împuşca i. Fiindc dac unul a fugit,
apoi despre sta trebuie s scrii mai mult decât despre cei care au
murit. Iar aşa, nimeni n-a fugit, câ i au fost aduşi, to i au fost
împuşca i. Uite, aşa scrie pe monument. Simplu, ca de-aici pân -
aici. Dac au fost împuşca i to i, treaba îi curat , ca un dang t de
clopot, dar dac a fugit unul, e ca şi cum ai vedea o cruce
strâmbat de vreme.
— Dar eu tr iesc, cum vine asta?
Dar groapa i-ai f cut-o? i-ai f cut-o. Pentru tine? Pentru tine.
Şi de tras, au tras în tine, doar ai fost r nit. Aşa c pe jum tate e
ca şi cum ai fi murit. Dac glontele mergea ca lumea, erai chiar
mort. Ża urma urmelor, cine, dup atâta amar de vreme, mai ine
minte c tu ai fugit? Vor fi inu i minte aceia numai care îşi dorm
somnul de veci acolo, c ci fiecare îşi va avea numele şi prenumele
d ltuit pe monument. Aşa c vor s treac şi numele t u pe lista
mor ilor. ţe te deranjeaz ?
— Hai s bem. În s n tatea ta!
Dar oamenii m v d, m cunosc, cum ar fi asta, aici umblu viu,
iar dincolo scrie c am murit. ţine ştie, poate c ar fi fost mai bine
s fi fost omorât odat cu ceilal i. Dar am fugit, cum s spun c
am murit ca un erou?
Dar ce te deranjeaz ? N-o s tr ieşti veşnic, c ci fiecare trebuie,
mai devreme sau mai târziu, s moar , aşa c treaba se aranjeaz .
Doar monumentele nu se ridic pentru ziua de azi. Acum mai
tr iesc cei care in minte. Dar şi ei o s moar şi atunci
monumentele trebuie s aduc aminte. Iar monumentelor nu le
216
place ca cineva s dea înapoi. ţe te deranjeaz ? Şi celor care zac
acolo, mor ilor, le va fi mai uşor c mai e unul cu ei. Tuturora, de
fapt. ţ n-ai fugit. În s n tatea ta!
— Hai, ia nişte cârna i. Nu sunt de la alimentar . Sunt de cas .
Şi pâinea e de cas . ţe conteaz c unul a fugit. A v zut cineva?
ţei care au v zut zac acolo, cu gurile astupate de p mânt. Aşa c
ai fi putut s nu fugi. S-ar fi putut ca lumea doar s vorbeasc .
ţ ci despre ce nu vorbeşte lumea. A mai fugit cineva vreodat din
iadul acela? Oamenilor le place s spun c a fugit m car unul, şi
chiar dac n-a fugit, oamenii tot povestesc cum a fugit. Şi cum ar
fi putut s fug ? V-au adus, v-au înconjurat, fiecare era cu câte un
automat şi cu câini.
— Câini n-au fost, am zis.
Şi ce dac n-au fost? Dar puteau s fie. Ża urma urmelor, omul
când se uit în ochii mor ii, vede moartea, vede groaza, iar câinii,
chiar dac ar fi, tot nu-i vede. Au venit odat dup unul la
Ţolechow, apoi au venit cu câinii, şi fiecare drac era aşa de dresat
c nu-l l sa pe om nici s se mişte. Prin urmare chiar dac ar fi
fugit, câinii tot l-ar fi ajuns. ştia nu sunt dul i de curte. Unde
mai pui c ai fost şi r nit? Nici n-ai fi putut s treci de doi, trei
brazi. Iar câinii ştia, dac mai simt şi sânge omenesc, te muşc
de moarte. Aşa c mai bine s mori de glonte decât mâncat de
câini. Ei, ce zici, eşti de acord?
M-au z p cit într-atâta c nu mai ştiam dac am murit sau nu.
Vodca m-a înmuiat aşa de pl cut încât puteam s mor şi tot n-aş
mai fi sim it nimic. Aşa c nu-mi venea, dup ce am b ut, am
mâncat, s spun nu. Dar, deodat , o aud pe mama strigând de la
buc t rie:
— Ei, pleca i şi nu-l b ga i în p cat. N-are el nevoie s fie scris
pe monument, este acas , şi s -i mul umeasc lui Dumnezeu c
tr ieşte. ţât am plâns atunci dup el, s plâng iar şi?
Şi întorcându-se spre tata zise:
— Spune şi tu ceva, c eşti tat !
Dar tata a b ut tot timpul cu noi, a mâncat cârna i, ou , aşa c
nu-i prea venea la îndemân s zic nu, pe de alt parte se pare c
i se urcase vodca la cap, c ci a reuşit doar s -i întrebe:
— Cum e vremea pe la Borowice?
— Tat eşti tu?! a dat mama cu pumnul în mas . Au venit s - i
sminteasc copilul c a fost omorât, iar tu îi întrebi cum e
vremea?!
Atunci de frica mamei a zis, deşi f r tragere de inim :
217
 — Asta-i, o s zic c e mort şi n-o s mai vrea s ias la
munc . Iar de lucru avem, slav Domnului. Vine secerişul. Numai
secar am pus dou iug re. Apoi trebuie s scoatem cartofii. Iar şi
o s fie mult de lucru, da, mult. A i nimerit-o prost. Trebuia s fi
venit dup seceriş, dup ce strângem cartofii. Veni i mai bine la
iarn .
Dou zeci şi cinci am fost când ne-au dus la execu ie. Au
ordonat o adunare în fa a prim riei. Şi fiindc nimeni nu ştia
despre ce era vorba, nem ii veniser doar de un an, au venit ranii
ca la târg, din satul nostru şi din alte sate. De fapt, nici n-aveai de
ce s te temi, c ci, dac umbla v t şelul prin sat şi b tea toba
pentru adunare, puteai cel mult s te gândeşti c vor carne, lapte,
cereale, ce altceva puteai s le ceri ranilor. La drept vorbind
trebuia s mearg tata, dar în ultima clip a zis s m duc eu,
pentru c el trebuie s mearg s coseasc nişte trifoi.
Se adunaser în fa a prim riei o gr mad de oameni. Iar pe
masa scoas din prim rie s-a urcat un ofi er şi a început s
vorbeasc . żai mult urla, s rea pe mas , cu mâna dreapt tot
ar ta ceva, parc amenin a, c ci pe cea stâng o inea nemişcat ,
de parc era uscat şi de parc nu era perechea celeilalte. Żâng el
se urcase pe mas un civil, care zicea c traduce. Dar nu apuca s
zic nici pe jum tate ce urla ofi erul, c ci sta nu se oprea cu
zbieretele lui. Şi nici nu puteai s pricepi bine ce zicea, c se
bâlbâia, morm ia printre din i, şi avea un glas sub ire c îi sufla
vântul cuvintele. Parc se temea sau poate c n-avea voie s aib
un glas tot aşa de puternic, ca al ofi erului. Aşa c n-am auzit
mare lucru. żai morm iau şi ranii pe sub nas:
— żama lui, ce zbiar .
— Nu mai urla aşa, c r mâi f r glas.
— ţâinele, oricât de tare ar l tra, tot nu poate vorbi ca oamenii.
— Ei, ca s vorbeşti ca oamenii trebuie s te naşti om, asta nu
se înva , Wincenty.
În tot cazul, am priceput c trebuie s d m, şi iar s d m, c ci
soldatul german lupt şi pentru noi. Ża sfârşit a strigat ceva c era
aproape s cad de pe mas . Şi în clipa aceea de dup prim rie au
n v lit solda ii. De unde or fi ap rut dintr-odat atâ ia? De fapt
Socha din Malencice mi-a spus c dou camioane st teau dup
prim rie. Şi au început s ne împing cu armele spre gard.
Translatorul a spus s ne aşez m pe rânduri, c ci domnul ofi er o
s treac şi vrea s vorbeasc cu unii dintre noi.
Aşa c ne-am aşezat în rânduri, iar ofi erul a început s umble.
218
Dar se vede c nu mai avea ce zice, c ci numai ar ta cu degetul la
câte un ran, iar solda ii îl scoteau din rând şi-l duceau în
mijlocul pie ii din fa a prim riei. A ajuns şi în dreptul meu şi poate
c nu m-ar fi observat, dar a v zut chipiul din capul meu şi i s-a
f cut spum la gur . Umblam cu chipiul, cu care venisem din
r zboi, îi smulsesem stema, aşa c p rea o şapc obişnuit şi n-
aveam de ce s m tem. ż-a întrebat prin translator dac am fost
în r zboi. Am fost. Dac am luptat împotriva lor. Am luptat. Şi
dintr-odat am sim it un pumn în gur . Şi era tare ca un taur, cu
ceafa scurt şi f lcos. ż-a podidit sângele. Pân s m
dezmeticesc, mi-a mai dat un pumn în gur . Şi, ca s termine, mi-
a mai dat unul şi în burt .
Deşi cât am luptat eu, trei s pt mâni şi nici alea pân la cap t.
żai mult am m rş luit, am pornit într-o direc ie, apoi am luat-o
înapoi, apoi nu mai ştiu unde, c nu mai ştiam nici pe unde ne
aflam. O dat am început s lupt m, dar imediat a venit ordinul s
nu ne mai batem, ci s ne retragem. Dac am tras de vreo cinci ori,
de omorât n-am omorât pe nimeni, doar dac vreun glon işor o fi
nimerit din întâmplare pe cineva. Dar nu cred. Înc m mai
îmboln visem şi de dizenterie, de aceea, cum f ceam câte o halt ,
fugeam în tufişuri. Sl bisem, îmi crescuse barba, p duchii m
mâncau, sta-i tot r zboiul meu. Dar nu era s -i spun adev rul
unui tâlhar ca sta, când m întreab dac am luptat. Am luptat.
Şi nu numai c m-a b tut, dar mi-a smuls chipiul din cap şi l-a
c lcat mânios în picioare. Şi n-a mai ar tat spre mine cu degetul,
ci cu toat laba. Solda ii m-au apucat şi m-au târât în mijlocul
pie ii, unde erau ceilal i, aduna i înaintea mea. Apoi a venit
camionul şi ne-au zis s ne urc m.
Ża început, nim nui nu-i trecea prin cap c ne duc la moarte.
ţum s te ia de la adunare şi s te duc imediat la moarte? Nu
suntem tâlhari sau al i bandi i, de ce s ne duc la moarte? Ne-au
înşelat şi cu hârle ele care erau în camion. ţ dac sunt şi hârle e,
înseamn c ne duc la munc undeva. Poate ne duc s s p m sau
s astup m nişte şan uri. ţel pu in dac ne-am fi dat seama unde
ne duc, c ci nu numai c eram bine acoperi i cu prelate, dar şi
cerul în ziua aceea era întunecat, iar soarele ap rea când dintr-o
parte, când din cealalt , când din fa , când din spate, iar mai
mult nu ap rea deloc. Pentru soarele sta s-au certat
Stelmaszczyk din Obrębów cu Wrona din Żisice, c ci unul zicea c
cunoaşte soarele ca tavanul din casa lui, iar cel lalt c şi el îl
cunoaşte tot aşa de bine. Unul c are soarele în sânge şi nici nu
219
trebuie s ridice capul c tre cer, ca s -l vad unde e, cel lalt, la
fel, c -l are în sânge, mai mult, orb de-ar fi şi tot ar şti unde e
soarele. Ţine c s-a amestecat în vorb unul zicând c poate la
Obrębów e alt soare decât la Żisice, poate c în fiecare sat e alt
soare, aşa c şi deasupra camionului e alt soare, şi cu asta i-a
împ cat.
Sim eam hârtoapele, cotiturile, dar nici dup hârtoape sau
cotituri nu po i s - i dai seama c te duc la moarte. Erau patru în
c şti şi cu armele întoarse spre noi, dar nu se mira nimeni, ne duc,
aşa c trebuie s ne p zeasc . ţhiar dac i-ai întreba unde ne duc,
cu siguran c n-ar şti, fiindc asta hot r sc gradele mai mari. Şi
cum s -i întrebi, dac tac şi nu scot o vorb . Pân la urm Smoła
a îndr znit şi i-a întrebat:
— Unde ne duce i, domnilor solda i? Ża munc ? Zic bine? O s-o
facem, de ce n-am face-o? Printre noi sunt şi unii care au fost
solda i în r zboaiele trecute, aşa c ştim s facem şi tranşee, dac
va fi nevoie. P cat numai c n-am spus acas c plec m pentru
mai mult timp. ţ doar n-am greşit cu nimic.
Dar solda ii t ceau ca peştii. Şedeau ca nişte stane de piatr şi
doar ochii le sclipeau pe sub c şti, ca la cotoi.
— Cu ce s le fi greşit noi? ţe-i mai întrebi, ştim şi noi, s-a
r stit la el Antos din Górki, care era cunoscut c le spunea la to i
ce avea de spus, f r s in seama c -i domn sau pop . Înainte de
r zboi, tot timpul umbla pe la adun ri.
— Ei, poate c nu trebuia s -i întrebi pe domnii solda i, s-a
b gat Sitek în vorb , ca şi cum ar fi vrut s nu se simt prost
solda ii c nu ştiu unde ne duc. Domnii solda i or fi şi ei rani ca
şi noi, aşa c ştiu şi ei cât ştim şi noi. De ce s ne fac necazuri,
z u, aşa.
— O s vede i, disear ne întoarcem, l-a sus inut, plin de
n dejde, Jagiła. Suntem dou zeci şi cinci, aşa c una-dou , şi
facem ce ne spun. Ne-ar fi spus, dac ar fi fost vorba de altceva.
— Adic ce altceva? l-a întrebat cineva pe Jagiła cu o voce
tremurat şi s-a aplecat spre el.
— Ne-ar fi spus sau nu ne-ar fi spus.
— Adic ce ne-ar fi spus? ţe au s ne spun ?
— Ei, de ce s ne nec jim de pe acuma, o s ajungem şi o s ne
spun .
— Nu m dumiresc nicicum. Of, nu m dumiresc. Tot mergem
şi nu ştim unde. ţum vine asta?
— Poate c la moarte? a s rit dintr-odat Strąk şi to i au
220
încremenit.
Strąk era cel mai b trân din camion, cu mult mai b trân decât
Antos sau Wrona, de-abia îşi mai târa picioarele pe lumea asta şi
în camion l-au urcat al ii, c singur nu s-ar fi putut urca. Ginerele
l-a trimis la adunare, cum m-a trimis pe mine tata, aşa c nu pe
Strąk trebuiau s -l ia la munc , când atâ ia mai tineri şi mai
voinici au r mas pe loc. Dac vreunul dintre noi s-ar fi gândit la
Strąk poate c din capul locului ne-am fi dat seama unde ne duc.
— Blestematule! s-a înfuriat źujda, de parc Strąk era de vin
c s-ar putea s ne duc la moarte. Trebuia s - i ii fundul acas ,
nu s -l cari pe la adun ri.
— Parc ştiam de ce ne cheam ? a încercat Strąk s se
t lm ceasc . Doar de aia a b tut toba v t şelul, ca s venim la
adunare.
Şi dintr-odat au s rit mai mul i pe Strąk, ca pe un copac
pr v lit de vânt.
— Ginerele trebuia s vin . Ginerele e gospodarul, nu
dumneata. Ai transcris p mântul pe numele lui, acuma trebuie s
te ii de rug ciuni, nu s umbli pe la adun ri.
— ţ ci dac ne spun s s p m, şi o s spun , c de aia sunt
hârle ele, o s trebuiasc s s p m şi pentru dumneata. Şi nimeni
dintre noi nu are patru mâini.
— A ajuns în pragul mor ii, nenorocitul, şi acum vede peste tot
moartea.
— Zice i, la moarte? Dar pentru ce ne-ar duce la moarte? Adic
pentru ce?
— La moarte nu te-ar fi luat pe dumneata. Îi doare în fund de
moartea dumitale. E p cat de glonte. Singur te ia.
Strąk s-a f cut mic, s-a pitulat, de parc ar fi intrat în p mânt.
Poate c -i p rea r u c a pomenit în gura mare de moarte, de
parc moartea îi aştepta pe to i, nu numai pe el.
— Şi dac ne duc la moarte, oameni buni? Dac ne duc la
moarte? Poate c ne spun s ne s p m groapa şi de aia au luat
hârle e? Dumnezeule milostivule!
— I-ar fi luat pe unii ca s astupe gropile. Doar n-o s le astupe
ei. Şi n-au luat.
— Una-dou , şi v gândi i la moarte. Poate c s-a rupt
st vilarul pe undeva, c doar a plouat, poate c l-a luat apa.
— Oh, auzi i? Żinişte. Parc mai vine un camion dup noi. Îl
aud, îl aud bine. Auzul îl mai am bun, deşi sunt b trân.
— Dar ce, era s r mân la prim rie?
221
 — Poate c vântul bate peste prelat , sau poate c e vreo moar
pe aproape.
— F ceva, Doamne. F s plesneasc osia.
— Ce- i veni cu osia. Mi-a plesnit odat , când duceam secara la
moar , şi în loc s ajung la moar , am ajuns la fierar. żai bun ar
fi o minune.
— Şi dumneata cu minunea, î i arde de minuni.
— S-a întâmplat o minune la Leoncin, în cel lalt r zboi, numai
c atunci nu ne duceau.
— żâine trebuia s merg la arat, vorbisem cu Stanuch s m
ajute. Acolo pe costiş , şti i unde.
— iganca mi-a dat în ghioc şi mi-a zis c o s tr iesc mult. De-
aş da acum de baragladin .
— Nu mai blestema, nu mai blestema, c doar nu ne duc la
moarte?
— Şi ce-ai face? Ai fugi? N-ai cum s fugi. Iar de murit tot
trebuie s mori odat .
— Isuse Hristoase, r mâne muierea cu patru copii! Dar ce-l
doare pe Dumnezeu?!
— Nici acas nu le-am spus nimic, ce s fac , dac nu m
întorc.
— O s te întorci, o s te întorci, de ce nu te-ai întoarce. Ţla ek
Oko s-a întors dou zeci de ani dup r zboi, deşi to i credeau c nu
se mai întoarce. ţhel, b trân, muierea de mult în mormânt, dar el
s-a întors. ţâ i nu s-au întors de dincolo de mare?
— Anul sta s-au întors şi berzele, deşi m gândeam s le stric
cuibul, c st tea gol.
— ţum m întorc, m îmb t, pe legea mea. Trei zile am s
beau. O s m doar în fund de cal, de vaci, de porci, de ogor. Trei
zile o s r mân casa f r gospodar. Trei zile o s m giugiulesc cu
muierea, am şase copii, las s vin şi al şaptelea.
— Sfânt Fecioar , ai mil …
— Înceta i odat , se uit la noi. S nu cread c ne temem de
moarte.
— Ne temem, Ţolesław, ne temem. Dar dac trebuie, n-o s ne
încovoiem.
— Eu zic c mergem s s dim vreo p dure. Înainte de r zboi,
p durarul Oleś pl tea câte un groş de fiecare br du . S vedem ei
cum o s ne pl teasc .
— De-ar da Domnul, s fie p dure.
— P dure, zic, oameni buni, p dure, ce nu recunosc eu o
222
p dure? Nu auzi i crengile cum fâşâie pe prelat .
— Am un ogor cu lupin, nu şti i când e mai bine s -l ar, când
înfloreşte sau dup ce a înflorit?
— żai bine s ne spovedim.
— F r pop ?
— F r , fiecare în inima lui.
— Dar cum s - i recunoşti singur toate p catele? Nu tu
biseric , nu tu nimic? P catul s se spovedeasc la p cat? Şi cum
s afli dac ai fost iertat de p cate?
În clipa aceea s-a oprit camionul şi ne-am pr buşit unul peste
altul. ţei patru, care ne p zeau, s-au sculat şi au ridicat prelata,
apoi au s rit din camion şi au început s urle la noi s coborâm.
Repede! Repede! Schnell! Schnell!
În prima clip nu se vedea nimic, lumina ne orbise de parc
ieşiser m dintr-un bârlog. M-am gândit c poate aşa arat lumina
veşnic , numai c nu po i s ştii niciodat pentru totdeauna. Dar
imediat din lumina aceea a ieşit p durea, iar Garus din Ţorzęcin a
recunoscut p durea din Ţorowice, c ci aici venea dup ciuperci.
Ne-am sculat cu to ii, se f cuse o îngr m deal ca şi cum mai
eram pe atâ ia în camion, dar parc nimeni nu se gr bea s
coboare, ar tau spre hârle e neştiind ce s fac , s le ia sau s nu
le ia cu ei. Deşi treaba era de-acuma limpede, puteai s nu ştii
despre ce-i vorba cât timp ai mers, dar acum, aşa c am apucat
primul hârle de la margine şi am s rit pe p mânt. Dac o lungesc
aşa, de-abia m iau la ochi c uneltesc ceva. De fapt, tot drumul
m-am gândit s fug, dar n-am avut cum. Dar aici, mi-am zis,
trebuie s fug. ţhiar dac nu reuşesc, tot moartea m aşteapt şi
poate c nu mai simt moartea, dac m împuşc în timp ce fug.
Poiana nu era prea mare. În jur, p dure deas . Stejari, fagi,
brazi, ienuperi, alunişuri. Iarba era deas , ca un covor, şi peste tot
mult iarb -neagr . Ah, ce s-ar mai întinde omul în poiana asta,
tr gând puternic aerul în piept, ascultând p s relele sau numai
uitându-se cum se deseneaz copacii pe cer. Şi înc dac ai mai
veni şi cu o fat , apoi n-ai zice c e o poian , ci o bucat din rai. Şi
uite c aici trebuie s mor.
— Ce hribi erau aici, Doamne, ce hribi, se tânguia Garus, care
s rise dup mine. Iar acolo, între stejari, numai pit rci. Puteai s
le coseşti, c pu ini ştiau de locul acesta. Şi chiar a început s se
uite dup ciuperci, dar i-a dat un soldat cu patul de arm peste
spinare şi l-a împins în mijloc.
Ne-au înconjurat ca un zid şi ofi erul care urlase atâta înainte
223
în fa a prim riei a început şi aici s urle şi s arate cu mâna la
aceia care coborau din camion. Schnell! Schnell! Care a fost mai
tân r, a s rit şi f r ca s -l împing cineva, dar au r mas cei
b trâni. Pentru ei, ca s sar din camion, era ca şi cum ar fi
trebuit s sar de pe snopi. Apoi n-aveau nici de ce s se in , nici
de ce s se sprijine, aşa c nu era de mirare c se d deau jos
tem tori, anevoie. Şi unde s se gr beasc ? Ża moarte? Ża moarte
nici nu se cade s vii fugind.
Pân la urm s-au dat jos, a r mas numai Strąk. St tea
sprijinit în b la marginea camionului şi se uita neputincios când
spre noi, când în jos, de parc în fa a lui s-ar întinde o pr pastie.
Şi v zând c nimeni nu se înghesuie s -l ajute, a strigat:
— Ajuta i-m !
Guz a s rit, dar un soldat i-a pus eava puştii în burt şi l-a
intuit pe loc. În clipa aceea ofi erul a strigat: Schiessen! Şi din
cel lalt camion a desc rcat cineva automatul în Strąk, ca într-un
copac. Strąk a slobozit b ul din mân şi a r mas în aer. De abia
dup o clip s-a pr buşit de s-a zguduit p mântul.
Imediat au început s ne împing cu evile de la puşti spre
mijlocul poienii. Ne-au pus s s p m un şan lung cam de vreo
zece metri şi lat cam de doi metri. Pe unii ne-au rânduit de o parte
a şan ului, pe al ii de cealalt parte.
żai mult m f ceam c sap, c ci tot timpul m gândeam cum
s fug, cu fiecare clip moartea se apropia tot mai mult. În fa a
mea s pa Zioło din Bartoszyce, vedeam cum îi curg lacrimile pe
fa şi scâncea ca un copil. ż gândeam s m arunc spre p dure,
dar pân la primul copac m-ar fi retezat cu automatele. Deşi pân
la primul copac nu erau mai mult de zece, cincisprezece paşi. Dar
st teau în spate câinii de nem i, unul lâng altul, cu evile a intite
spre cefile noastre.
Începusem s -mi pierd n dejdea, v zând cum se adânceşte
groapa. Oamenii s pau şi morm iau rug ciuni, se vedea dup
buzele lor, uneori îmi ajungea pân la ureche câte un cuvânt adus
de vânt.
— ţe faci? Sap ca lumea, l-am auzit, dintr-odat , pe Antos,
care s pa în stânga mea. M-am uitat la el, ce dracu o fi vrând de la
mine? Îl ştiam b iat iste , se vede c -l tâmpise groaza. Şi m-am
uitat la źuraś, care s pa în dreapta mea. ż-am mirat, de parc
acuma îl vedeam pentru prima dat , cât de mic e. Deşi îl
cunoşteam de ani de zile şi ştiam c e mic de statur . Dar cum e în
sat, nu prea bagi de seam c unul creşte înalt, iar altul mai mic,
224
de vreme ce aşa a hot rât Dumnezeu. De fapt, de multe ori
oamenii mai mici de statur au mai mult putere în bra e şi mai
mult minte în cap. M-am gândit c poate chiar bunul Dumnezeu
mi l-a trimis şi l-a aşezat în dreapta mea. ţ ci dac era unul înalt,
ca Antos, nici n-avea rost s mai încerc. żi s-a f cut mil de bietul
źuraś, dar tot urmau s -l omoare, aşa c n-ar avea de ce s se
r zbune pe mine, iar eu poate c totuşi reuşesc s scap.
M-am gândit c ar fi bine s m rog pentru sufletul lui. Aşa c
am început s m rog, dar aşa, ca s nu m observe, mai mult în
gând decât cu buzele. Iart -m , Antoni, fie- i râna uşoar . S
dea Domnul s te urci din groapa asta direct în cer. Şi s ui i c de
moartea ta m-am folosit ca s fug. Dar gândeşte-te, câ i oameni vor
c dea peste câteva clipe, şi to i vor muri degeaba. Numai moartea
ta, Antoni, va sluji la ceva. Iar dac scap, î i jur c am s te
r zbun. S te ui i din cer şi s numeri câ i tâlhari am s trimit în
iad. Şi s ştii c fiecare neam ucis de mine va muri şi pentru tine.
i-o jur, Antoni. Isuse Hristoase, care eşti în ceruri, primeşte-l pe
Antoni źuraś, şi nu numai sufletul, dar dac se poate, şi trupul.
ţ ci deşi n-a murit pe cruce, ci în p dure, e aceeaşi r stignire, ca
şi a ta. Şi iart -l de toate p catele sau trece-le în socoteala mea, şi
s fie ale mele pân la cap tul vie ii mele şi pân la sfârşitul lumii.
Şi pe mine s m pedepseşti pentru ele, iar pe el s -l mântuieşti. Îl
cheam Antoni źuraś. S nu ui i, Isuse Doamne. Şi s nu-l încurci
cu al ii. ţa s nu r t ceasc mult prin p dure, dup ce o s fie
omorât. R mâi cu bine, Antoni.
L-am apucat de sub iori, era uşor ca o pan , şi l-am aruncat în
neam ul care st tea în spatele meu. Neam ul a reuşit doar s
scuipe o rafal din automat şi amândoi au c zut la p mânt. El
dedesubt, iar źuraś, mort, peste el. Pe moment au crezut c źuraś
voia s fug , aşa c pân s-au uitat la el, eu eram deja dup
primul stejar, şi de-abia atunci au început s trag în mine. Numai
c dup primul stejar erau al i stejari, fagi, brazi, toat p durea.
Iar moartea m gonea aşa de n prasnic, c fugeam ca un cerb
printre copaci, pân când ramurile m-au f cut nev zut. Deşi
mereu mi se p rea c nem ii zboar , undeva în urma mea, auzeam
paşii lor, alergând prin p dure, strig tele lor, iar din când în când
vâjâitul gloan elor, pe lâng mine.
ţred c am fugit groaznic de mult, c ci nici aerul nu mai voia
s -mi intre în gur , îmi ardea pieptul, iar copacii îi ocoleam tot mai
greu. M-am poticnit de câteva ori, am c zut, m-am ridicat, dar
sim eam c de-abia mai pot s merg. Iar şi m-am poticnit de o
225
buturug , am c zut şi n-am mai avut putere s m scol. Din
fericire nu se mai auzeau nici paşi, nici împuşc turi, se auzea doar
liniştea care a cuprins toat p durea. Dar nici eu nu mai doream
atâta s mai tr iesc, ci numai s dorm, s dorm.
Am sim it un junghi în coasta stâng , am dus mâna şi când am
ridicat-o era plin de sânge. Somnul mi-a trecut pe loc. Am ridicat
haina şi am v zut c o bucat din coast era aproape rupt , iar
c maşa zdren uit , plin de sânge, sângele trecuse de curea, iar
n dragul, pân la glezn , ud de sânge. Deşi n-am sim it s m fi
nimerit. Am încercat s opresc sângele cu mâna, dar curgea peste
mân . ż-am ridicat, cu greu, şi am pornit iar şi. Numai c încotro
s-o iau ca s dau de oameni. Deodat , am sim it cum mi se
vârtejeşte p durea în cap, am v zut în fa a ochilor numai negru, şi
a trebuit s m sprijin de un copac. De undeva se auzea cântatul
unui cocoş. ż-am gândit c sta-i un semn c vine moartea. Dar
s-a auzit din nou. Şi înc foarte aproape, de parc era de dup
copaci. Mai sprijinindu-m de copaci, mai târându-m în patru
labe, am început s m apropii de locul de unde se auzea cocoşul.
Dup câ iva paşi am v zut printre copaci o cas acoperit cu
şindril şi fumul care ieşea din horn. În clipa aceea mi-am pierdut
cunoştin a.
Când mi-am revenit un câine st tea deasupra mea şi scheuna
cu jale, de parc eram mort. Iar de dup copaci se apropia un
ran cu furca în mâini, de parc ar fi vrut s o înfig în mine, şi
tot îl întreba pe câine:
— Ei, żikus, ai g sit ceva?
Când mi-a v zut rana pe loc a zis c înham calul s m duc
la felcer, la oraş, c ci nici el şi nici nevast -sa nu credeau c am s
mai tr iesc, atâta sânge pierdusem. Dar n-am vrut, fie ce o fi,
felcerul s-ar putea s fie vreun agent al nem ilor, şi atunci degeaba
am fugit. Din fericire glontele n-a r mas în trup. żi-au sp lat rana
cu rachiu, apoi mi-au pus pe ran când barba-ursului, când
podbal, aşa c , dup câteva zile, sângele s-a oprit s mai curg .
Dup aceea m ungeau numai cu gr sime de bursuc. Încet, încet,
rana a început s se vindece. żai mult mi-au ajutat morcovii, c -i
mâncam ca un iepure, pentru sânge. Mâncam, câteodat , câte o
jum tate de l di pe zi. În afar de asta, nevasta omului îmi f cea
suc de morcovi, iar la prânz fierbea numai morcovi. De atâ ia
morcovi m f cusem galben ca ceara. Şi nu numai la fa , dar şi la
mâini, la picioare chiar şi unghiile mi se îng lbeniser , de parc le-
aş fi dat cu cear . Aşa c , dup câteva luni, când m hot râsem s
226
m ar t într-o noapte tatei şi mamei, s vad c tr iesc, primele
cuvinte ale tatei au fost:
— De ce eşti aşa de galben? Tu tr ieşti? Sau e doar duhul t u?
Noi de-acuma am plâns pentru moartea ta. Am înc run it, aflând
c ai murit. Da. Dar de ce eşti aşa de galben?
Mama s-a ridicat din pat şi a izbucnit în plâns, nu putea s
scoat niciun cuvânt, de-abia plânsetul a f cut-o s -şi revin pu in
şi mi-a luat ap rarea în fa a tatei:
— Unde-l vezi galben? E sfrijit, palid. Dumnezeule milostivule.
Parc -i coborât de pe cruce, nu e galben. Eşti fl mând, fiule? Uite,
m duc s - i înc lzesc ceva. Au r mas câteva g luşte de la prânz.
Atâta m-am rugat pentru tine mort. Şi iar şi a izbucnit în plâns.
Dar tata îi d dea mai departe:
— Cum nu e galben? Ce, nu v d? Uite, ce galben e.
— De la morcovi, am zis.
Atunci m-a privit de parc l-aş fi luat peste picior şi a t cut. S-a
aşezat pe lavi , şi-a l sat capul în jos şi, dând din cap, se uita
undeva la picioarele sale descul e. ż-am mirat, de unde putea s
vad c sunt galben, în odaie era întuneric, lumina se strecura de
la lampa de gaz, care de-abia pâlpâia, nu mai mult ca lumina zilei
printr-o gaur , iar, în afar de asta, nici nu mai eram chiar aşa de
galben. Poate c nu credea c sunt eu şi nu se f cea s întrebe, tu
eşti, fiul meu Szymon, pe care l-au omorât, şi de aceea m-a
întrebat doar, de ce sunt aşa de galben.
ţ ci mama nu trebuia s întrebe nimic, pe ea a n p dit-o
plânsul şi plânsul i-a spus tot. Dar aşa e pe lumea asta, femeii,
când mintea nu mai poate s priceap , îi vine în ajutor plânsul. Iar
plânsetul ştie totul, cuvintele nu ştiu, gândurile nu ştiu, nu ştiu
visele şi nici chiar Dumnezeu nu ştie câteodat , dar plânsetul
omenesc ştie. ţ ci plânsetul este plânsul, şi ceea ce se plânge.
Aşa c mama, dup ce a plâns, nu m-a mai întrebat nimic, ci
doar a început s vorbeasc despre ea. ţ g inile nu ştiu de ce nu
mai ou . Ieri a strâns doar trei ou . Dar cum s ou ? Dac le-ai da
grâu, ar oua. Dar nu au decât cartofi cu pleav , şi ce mai
scormonesc prin p mânt. Acum o lun , dihorul i-a mâncat o
g in . Şi înc pe cea mai frumoas . Voia s-o fac cloşc . Aia,
mo at , o ii minte? Şi deşi erau mai multe mo ate, pe asta mi-o
aminteam. ii minte, ce g in deşteapt era? ţum m vedea în
prag fugea din fundul cur ii spre mine, c poate îi dau ceva
gr un e sau t râ e. Dac g sea ceva scormonind prin curte, mai
bine le l sa celorlalte g ini, decât s se bat cu ele. Şi niciodat nu
227
se ducea prin gard pe la vecini sau în drum. ţum se l sa amurgul
se ducea singur în poiat , nu trebuia s-o goneşti ca pe celelalte.
Ar fi fost o cloşc bun . ż bucuram mult când o vedeam, m
bucuram. Dar într-o diminea intru în poiat şi v d numai pene
şi sânge. Şi atâta sânge, cum n-am v zut niciodat de la o g in .
— Żas -l în pace cu g inile tale! s-a r stit tata. Nu ştii s
vorbeşti altceva decât despre g ini! De parc pe lume n-ar mai fi
nimic decât g ini. De le-ar mânca dihorul odat pe toate.
żama a început din nou s plâng . Doar c plânsul sta parc
l-a trezit pe tata. ţ ci s-a aşezat lâng ea şi, de ce plângi, proasto,
de ce plângi?
— ţel pu in dac ai avea pentru ce. Dar n-ai pentru ce. i-a
f cut cineva vreo crivd ? Nu i-a f cut, atunci de ce plângi? Te-ai
înv at s plângi, fie de ai, fie de n-ai vreo pricin , c de-acuma î i
curg lacrimile singure din ochi. Pentru ce? O s - i curg toate
lacrimile şi, când o s - i vin s plângi de vreo durere, n-o s mai
ai lacrimi. O s plângi cu ochii usca i? ţu ochii usca i nu po i nici
s râzi, dar s plângi. ţu plânsul e ca şi cu banii, trebuie s
p strezi ceva şi pentru zile negre. ţ ci n-are omul prea multe
lacrimi, ah, n-are. Atâtea câte sunt, asta-i tot. Dac aş fi plâns ca
tine, cu, sau f r pricin , nici pentru un sfert de via nu mi-ar fi
ajuns lacrimile. Iar ele trebuie s -mi ajung pentru toat via a. A
venit executorul, tot aşa ai plâns. Dar el voia maşina ta de cusut,
iar pe lacrimile tale p şea ca pe maz re, tâlharul. Acuma de ce mai
plângi? ţând nu tr ia, plângeai, acuma c tr ieşte, iar şi plângi.
ţe folos î i aduce plânsul? De-aia are omul pleoape, s le strâng ,
şi lacrimile dau înapoi. Altfel numai dac s-ar uita la soare, şi ar
începe s plâng . Vântul dac i-ar bate peste ochi, tot aşa ar trebui
s plâng . Dar înceteaz odat ! Ai plâns atâta c din ochi i-au
r mas doar nişte cr p turi. O s vii dup aceea s - i pun a a în ac,
c tu nu vezi. Şi s ştii c n-am s i-o pun, s i-o pui singur !
Chioaro!
S-a înfuriat, s-a dus spre pat şi a început s întind plapuma.
— Ajunge, gata. O s - i m nânce dihorul înc multe g ini. Şi
aia pestri îi tot aşa de bun de cloşc , ca şi aia mo at . ţrezi c
g inile sunt aşa de deştepte. ţe mare deştept ciune e s faci ou .
Şi vr biile fac ou , şi ciorile fac ou , toate ou . Że-a spus
Dumnezeu, aşa s ou . ţrezi c e de la ele? Sunt deştepte dac le
dai gr un e. D -le lacrimile tale, s vezi dac mai vin la tine. żai
bine sting lampa, poate c nu mai plângi. Lacrimilor le place
lumina. Dac vrei s mai plângi, plângi pe întuneric. O s fete vaca
228
noaptea şi n-o s mai avem gaz de lamp , c ci tot gazul s-a dus pe
lacrimile tale. Sau, mai vede cineva din drum lumina şi vine în
fug , ce s-a întâmplat? ţe s se întâmple? Nu s-a întâmplat nimic.
Szymek s-a întors.
Se vede c i se f cuse frig, era numai în izmene şi în c maş ,
descul , aşa cum s-a sculat din pat ca s -mi deschid , iar noaptea
era friguroas şi tr gea de la podeaua de ceamur, c a tras de
plapuma cu care se acoperise mama.
— Scoal -te şi înc lzeşte-i ceva de mâncare, dac tot zici c vrei
s -i înc lzeşti g luştele.
Şi cum s-a sculat mama, s-a b gat în pat pe locul pe care-l
înc lzise ea sub plapum . Doar a întrebat-o:
— Nu ii minte, am zis rug ciunea de sear ?
— ţum s zici, dac eu nu i-am amintit?
— Atunci am zis-o ieri. Şi s-a b gat sub plapum cu cap, cu tot.
Nu putea r bda s-o vad pe mama plângând. Şi dac nu-l mai
ajutau niciun fel de vorbe, ca s-o fac s înceteze, c n-are pentru
ce, se apuca s fac tot felul de ciud enii. Ţ tea cu reteveiul în
c ldare, deschidea şi închidea uşa, op ia pe podea. Sau lua
m tura, zicând c -i puşc , şi f cea instruc ie militar , strigându-şi
singur comenzile de duduiau geamurile din cas . Sau m rş luia
prin cas cântând cântece ost şeşti, pe care le mai inea minte din
vremurile de demult, dar cum nu-şi mai amintea decât refrenurile,
mai mult mieuna şi fluiera, c ci nici voce nu avea. Iar când nici
asta nu-l mai ajuta, începea s plâng împreun cu mama, dar
mai tare, mai cu durere, decât mama. Uneori, se ridica, îşi
acoperea fa a cu palmele şi d dea din cap, jeluindu-se şi strigând,
Hristoase, Hristoase.
ţâteodat râdeam de tata c ne dureau bur ile. Mie, de fapt,
nu-mi trebuia mult, c ci îmi pl cea s râd de orice. De parc nişte
mâini nev zute m-ar fi gâdilat pe la sub iori şi dintr-odat , când
nimeni nu se gândea s râd , începeam s râd f r nicio pricin .
Se întâmpla ca, stând la mas şi mâncând, când se auzeau doar
lingurile şi plesc iturile, s m apuce râsul. ż apuca râsul şi
când st team, seara, în genunchi lâng pat şi repetam rug ciunea
dup mama. ţhiar şi atunci când tata îşi ascu ea briciul şi-mi
spunea s in de curea. Iar dac se r stea tata la mine, de ce râzi,
prostule, m apuca râsul şi mai tare, râdeam cu capul, cu burta,
cu picioarele, cu mâinile. żai r u era la mas , c ci se oprea tata şi
aştepta mânios s termin, iar pe mine râsul m rupea în buc i.
— ż nânc , m nânc , cât e cald mâncarea, îl îmbuna mama.
229
Râde, râde şi se opreşte. Fiecare trebuie s treac prin anii de
prostie. Tu nu râdeai când erai ca el? E înc un copil.
Uneori nu reuşea s -l îmbuneze, când mânia îi tulbura ochii,
aşa c se scula de la mas , m lua de ceaf şi m azvârlea în
curte, acolo s râzi, blestematule!
Dar niciodat nu râdeam atâta ca atunci când tata îşi b tea joc
de plânsetele mamei, c ci atunci ne l sa s râdem, mai mult, ne
zicea râde i, râde i, c poate înceteaz cu plânsul. ţhiar şi żichał
râdea, deşi de mic a fost posomorât, şi arareori râdea. De aceea
nici nu doream s dorm cu el, c ci nu-i pl cea s se in de dr cii
înainte de culcare. Totdeauna zicea ba c -l doare capul, ba burta,
ba s nu rupem plapuma, c ne-am zis rug ciunea, şi s-ar putea
s se mânie Dumnezeu. Dac -l gâdilam, începea s plâng . Uneori
chiar mama îi spunea:
— Zâmbeşte, żichaś, de ce eşti aşa de posomorât, copilul meu.
Uit -te, to i râd.
Şi cum era s nu râzi, când în s pt mâna brânzei au venit
colind torii, iar Stach Szczypa, smolit ca un drac, cu cojocelul
întors pe dos, cu coad la spate şi cu coarne pe frunte, alerga ca
n rodul prin odaie şi-l împungea pe fiecare cu furca, zicând c -l
împinge în iad. To i râdeam. Numai żichał tremura, îng lbenea, se
lipea de mama şi nicicum nu se l sa convins c -i Stach Szczypa.
— Este Stach Szczypa, Stach Szczypa, nu te teme, copilul meu.
Spune, drace, c eşti Stach Szczypa.
Ża fel şi Antek, deşi se mai târa prin odaie în patru labe, dar
piuia de bucurie când îl vedea pe tata cum îşi bate joc de
plânsetele mamei. Şi Stasiek în leag n, deşi înc nu putea s râd ,
încerca şi el s ciripeasc pe limba lui. ţhiar şi mama, deşi
plângea, cred c , în sufletul ei, râdea de tata împreun cu noi.
De-abia mai târziu, mult mai târziu, când de acuma uitasem de
râsetele din copil rie, am în eles de ce nu putea tata s rabde
plânsetele mamei, de ce m rş luia prin cas şi cânta cântece
ost şeşti, de ce b tea în c ld ri şi trântea uşa, de ce f cea atâtea
ciud enii. Fiindc nu puteam nici eu s suport plânsetele mamei.
Mai bine m-aş fi dus s arunc b legarul din zori pân în noapte, s
cosesc din zori pân în noapte sau s învârtesc pe degete toate
m t niile, aşa cum f cea mama pentru noi, decât s m uit la ea
cum plânge. Ai zice c aş fi putut s-o las s plâng , c asta-i
datoria unei mame. Dar nu puteam. Uneori, m apuca furia c nu
sunt undeva pe câmp, la cârcium , la fete, sau undeva cu b ie ii
prin sat, sunt, doar, atâtea locuri unde nimeni nu plânge, iar eu
230
stau aici, în cas , l sând-o s plâng ca un copil. Şi fiecare lacrim
pe care o v rsa m înfiora. Aş fi putut s ridic un cal, aş fi putut s
ridic un car, atâta putere era în mine, dar nu puteam s ridic
capul ca s -i v d fa a înl crimat , st team nemişcat privindu-mi
t lpile. Şi nici n-aveam îndr zneala s -i spun s nu plâng . ż
sim eam aproape vinovat de plânsetul ei, r nit de plânsetul ei, deşi
cu greu puteam s fiu r nit.
ţâteodat , stând şi ascultând cum plânge, mi se p rea c mai
sunt în pântecele ei, şi c în pântecele ei duceam împreun cu ea
poverile, legam snopii pe vremea secerişului, şi c soarele ne ardea
pe acelaşi spate. Şi, aplecat împreun cu ea, st team pe marginea
râului, în care sp la rufele cu maiul, de r suna departe, pe ap ,
într-o parte pân la izvoare, iar în cealalt parte, pân la v rsare.
Iar când ne duceam la pr v lie dup sare, petrol, chibrituri,
auzeam cumetrele întrebând-o, mai ai mult, Magda? O, nu mai ai
mult. Ża care ea r spundea c mai avea mult, mult de tot, poate c
nu termin niciodat . Şi cu mâinile mele în mâinile ei adunam
cimbrişorul, barba-ursului, romani a şi câte alte ierburi de pe
mejdine. Iar când mesteca aluatul, în albie, pentru pâine, eu eram,
în pântecele ei, pâinea pe care o preg tea. Şi dup o zi de munc ,
obosi i amândoi, îngenuncheam pentru rug ciune, ca o singur
cruce, eu aflându-m în genunchii ei.
Şi chiar într-o clip ca aceea, când plângea de fericire c
tr iesc, sim eam în plânsetul ei vina mea, deşi nu ştiam care-i
aceea. Dar poate c vinile noastre le ştiu numai mamele, cu toate
c se spune c numai Dumnezeu le ştie. Aşa c şi ea ştia despre
mine, ceea ce eu nu ştiam.
Dintre to i fra ii mei, cred c eu am f cut-o s plâng mai mult.
Apoi żichał. Dar, żichał, se ştie, nu va în elege asta niciodat .
Deşi cred c aici nici nu trebuie s în elegi ceva. ţ ci nici
plânsetul nu slujeşte la nimic. Po i s plângi cât ai plânge. Deşi,
uneori, lacrimile te fac s în elegi mai bine decât mintea. În tot
cazul e mult mai uşor când plângi, decât atunci când în elegi. ţ ci
numai prin lacrimi po i s stai lâng cineva, atunci când i-e dat
s stai cu el în veci.
A plâns şi dup Stasiek şi Antek, c ci aşa-i l sat, s plângi
dup cei pe care nu-i ai lâng tine. Dar eu am fost, în afar de anii
r zboiului, tot timpul în cas , din copil rie şi cât a tr it ea, aşa c
de ce s fi plâns? Poate c plângându-m pe mine îi plângea pe
to i. Iar c de tr it am tr it aşa cum mi-a fost dat sau l sat, asta-i
fiindc altfel n-am putut, c nimeni nu tr ieşte aşa cum ar fi vrut.
231
Şi, la urma urmelor, dac omul ar tr i aşa cum ar voi, i-ar fi mai
bine? ţine ar putea s spun c dac omul ar tr i dup vrerea lui,
nu ar duce-o mai prost. Poate c fiecare duce via a pe care o duce,
şi aceasta-i via a cea mai bun dintre câte ar fi putut s aib .
Când eram mic, mama m plângea, c aşa sunt toate mamele, îşi
plâng puii. Şi nu numai oamenii plâng. Plâng şi vaca, iapa,
c eaua, pisica.
Am avut odat o pisic , i-am înecat puii. Avea cinci. Tocmai
plecase undeva pe acoperiş sau în şur . De fapt nici nu era o
mam bun . ţâteodat pleca toat ziua de lâng pui, iar ştia
mieunau dup ea, degeaba le puneam lapte în blid. De atâ ia pui
câ i a f cut nu-şi mai amintea dac pe ştia i-a f cut acum sau
mai demult. Seara când a venit şi a v zut c nu mai sunt acolo
unde-i l sase, a început s alerge ca nebuna prin cas . S-a b gat
sub pat, s-a dus prin buc t rie pân şi în leag nul lui Stasiek şi-a
b gat nasul. Stasiek a început s plâng . Tata a apucat-o de ceaf
şi a aruncat-o în curte. Dar zgârâia aşa de tare la uş şi mieuna
atât de jalnic încât a trebuit s-o las s intre în cas . żama s-a
n pustit la tata, la mine, c suntem f r inim , a luat-o în poal , a
mângâiat-o şi i-a vorbit ca între mame. Pisica s-a smucit din
mâinile ei şi a fugit la locul unde şi-a l sat pisoiaşii. Acolo s-a
f cut ghem, credeam c i-a trecut. Tata chiar a zis c la pisici
durerea este scurt , iar plânsul şi mai scurt, dar diminea a am
g sit-o moart . Numai c pisicile, când cresc mari, nu se mai
cunosc, nici mama nu-şi mai cunoaşte puii, ca şi cum ar fi pisici
str ine. Dar eu eram deja fl c u şi mamei tot îi pl cea s m
plâng . ţa şi cum plânsetul ei ar fi r mas din vremurile când eram
copil. Şi chiar mai târziu când era pe moarte, în loc s se
gândeasc cel pu in acuma la ea, mi-a luat capul în mâinile ei
sub iri şi a început s m plâng . Şi aşa a murit.
Iar mie parc mi s-a aşezat ceva în gât c n-am putut s plâng.
Îmi ziceau babele, care veniser la c p tâiul mamei:
— Plânge, Szymek, plânge. Trebuie s plângi dup mam . ţhiar
dac nu po i. Şi înc dup o mam ca a ta.
Dar n-am putut. Plângea tata, şi cine a mai venit, chiar şi
żichał se uita într-un fel ciudat la mama, de parc nu ştia ce s
fac , s plâng sau s nu cread c a murit. Dar mie mi s-a strâns
gâtul şi n-am putut.
ţ utam s -mi aduc aminte când am plâns pentru ultima oar .
ţred c atunci când a f tat vaca lui źubik pe p şune. S fi avut
vreo zece ani. Dup aceea n-am mai plâns niciodat . Aş putea s
232
zic despre mine c mi-am tr it via a f r s fi plâns.
P şteam pe atunci vacile pe p şunea de lâng c r mid rie.
Eram destui b ie i, iar vaci înc de trei ori pe atâta, c ci erau
aproape din tot satul. Aşa c între atâtea vaci se g seau destule
care s fete, c oamenii doar cu o s pt mân înainte de f tare le
ineau acas . Dar nimeni nu se uita la ele, dac sunt cu vi el sau
nu. Î i spuneau s-o sco i la p şune, o scoteai. Atâta doar c aveai
grij s n-o loveşti prea tare, dar pentru asta trebuia s se vad .
Iar la vaca lui źubik nu se vedea c ar fi avut vi el. Poate c era
ceva mai lat , dac te uitai la ea de la cap, dar s-ar fi putut s fie
şi din pricin c mâncase mai mult. Nici Wacek Kubik n-a zis
nimic, iar fiindc se bâlbâia şi urla cel mai tare în jocurile noastre,
habar n-avea ce-i face vaca.
Ne jucam de-a muntele. Strigam, tu, Fredek! Sau tu, Kazek!
Sau tu, Jędrek! Şi Fredek, sau źazek, sau Jędrek trebuia s fug .
Şi primul care-l ajungea se pr v lea peste el, iar peste ei ne
pr v leam noi to i şi astfel f ceam muntele.
Trebuia s fug Władek Koziej, care era cel mai mic de pe
p şune. N-a vrut, s-a rugat, a plâns, a promis c aduce pere, c -i
fur lui taic -su tutunul şi ni-l aduce. Iar când ne-am pr v lit
peste el urla cât putea s nu-l sufoc m. Nu m sufoca i!
Mai târziu, când eram de-acum fl c i, am f cut parte împreun
cu Władek din straja satului. S-a întâmplat într-o prim var c s-
au umflat mult apele. De fapt, înc nici nu sosise bine prim vara,
soarele a str lucit câteva zile şi s-au pornit ghe urile, rupând
st vilarul de la żikulczyce. Apa a potopit satele żikulczyce, Ţorek,
Walentynów. ţât priveai cu ochii vedeai numai ap . Durerea
omeneasc se ridica pân la Dumnezeu, strigând, unde eşti,
Doamne? ţulegeam oamenii de pe acoperişuri, din poduri, din
copaci, uzi pân la piele, plânşi, pe jum tate mor i, c ci unii îşi
pierduser orice n dejde. żergeam cu pluta, dar nu reuşeam s
p trundem peste tot, fiindc ori d deam de garduri pe sub ap , ori
ne împiedicau ghe urile, c nu puteai nicicum s treci şi trebuia s
înot m prin ap , uneori împingând într-o parte ghe urile cu
mâinile goale.
Eu n-am p it nimic, am tras pe gât dintr-un foc o jum tate de
litru şi am şi uitat de inunda ie. Şi Władek a b ut, cu toate acestea
a c zut imediat la pat, c ci s-a f cut galben ca l mâia şi tremura
tot. I-au pus ventuze, r mânea carnea toat neagr în urma lor.
Apoi a început s tuşeasc şi s se simt tot mai r u.
— O s - i treac , Władzio, îl linişteam eu. Ai v zut cum i-au
233
scos ventuzele tot sângele negru.
I-au pus lipitori, i-au dat s bea zeam de tot felul de ierburi,
dar se f cea tot mai slab şi se stingea v zând cu ochii. Într-o zi m-
au chemat, c moare.
— N-am aer, Szymek, n-am, a şoptit parc cu o sfor are din
glas. Ca atunci, pe p şune, ii minte? Parc v-a i pr v lit cu to ii
peste mine. Nu m sufoca i, nu m sufoca i.
Şi dintr-odat aud cum strig cineva c vaca lui źubik a c zut
la p mânt şi geme. ţei care eram deasupra ne-am aruncat s
fugim, s vedem ce-i cu ea, eu eram primul, pentru c nimeni nu
m ajungea la fug . Dup mine alergau źazek Sroka şi Stach
Sobieraj, şi pe urma lor fugeau şi al ii. Vaca era culcat la p mânt,
parc lipit de p şune şi-şi freca botul de iarb , gemând ca
oamenii când se chircesc de durere.
— żoare! a strigat źazek şi a fugit. Dup el s-au pus pe fug şi
al ii, ca nişte vr bii speriate, fugeau de parc se întreceau s vad
care fuge mai repede. ţhiar şi Wacek źubik a început s zbiere şi a
fugit dup ei.
Am strigat c poate nu moare, c poate doar a mâncat ceva, dar
între timp to i au fugit. Aş fi putut s m iau dup ei şi i-aş fi
ajuns, l sând vaca s moar . Doar nu era vaca mea. Dar nu era s
fug ultimul. S fugi ultimul e ca şi cum ai fi cel mai fricos dintre
to i. ţhiar şi mai r u, c ci atunci nu mai fugi c i-a fost ie fric ,
ci fiindc li s-a f cut altora fric . Şi cum s p r sesc vaca, chiar
dac nu e a mea, totuşi e o vac . Aşa c am r mas. Że-am f cut
doar semn cu pumnul:
— Fricoşilor! Fricoşilor!
În clipa aceea vaca a ridicat capul, burta ei s-a r sturnat într-o
parte ca un munte, iar în muntele acela a început s se mişte ceva,
de parc ar fi vrut s ias , dar n-avea pe unde. M-am gândit c
trebuie s fete şi m-au trecut sudorile pe spinare. Niciodat n-am
v zut de aproape cum fat o vac . Ne-a f tat de multe ori vaca, dar
tata nu m l sa s intru în grajd, zicând c sunt un mucos. Numai
mama îi ducea ap fierbinte, iar el f cea ceva în grajd, cu uşa
închis . Şi de-abia dup aceea, când vi elul ieşea la lumin , m
chema s -l v d. O dat , mânios, i-am spus c de-acuma ştiu totul,
am v zut totul, cum se urc taurul pe vac , arm sarul pe iap ,
câinele pe c ea, chiar şi pe Stefek źulawik cum s-a urcat pe
Ţronka Siejek goal , în tufişurile de lâng râu. Dar mi-a r spuns
c alea sunt porc rii, pe când aici e vorba de chinuri, şi c trebuie
s mai cresc.
234
 M-am uitat peste p şune dup vreun ajutor, dar nu era pe
nic ieri niciun suflet viu. Ţ ie ii au disp rut, s-or fi ascuns dup
s lcii sau prin râpi. Doar barza umbla ceva mai încolo, c utând nu
ştiu ce cu ciocul prin iarb . żi-am dorit în clipa aceea s fiu barz ,
chit c trebuia s m nânc broaşte. De departe se vedea c merge
cineva pe drum, dar era prea departe şi nu-mi d deam seama dac
e b rbat sau femeie, aşa c n-ar fi putut s aud strig tele mele.
Iar în afar de asta s-ar fi putut s nu se priceap la vaci. Putea s
fie cizmarul, croitorul, vreunul de la drumuri. Pân şi vacii i se
f cuse mil de mine, c şi-a întors capul spre mine şi cu toate c
avea ochii umfla i de durere, parc voia s m mângâie cu ei. A
încercat, chiar, s se mişte. A reuşit doar s se ridice în picioarele
din fa , dar s-a pr buşit parc de la cine ştie ce în l ime, c s-a
zguduit p şunea. Trebuie c se chinuia r u de tot c ci de-abia
sufla, iar foalele i se umflau ca la fier rie. Puteai s te gândeşti c
vreun nemernic a gonit-o pân când a c zut jos. O dat vechilul a
gonit vaca lui źarwacki fiindc a intrat în sfecla de pe moşia
boierului. A gonit-o pân când a c zut jos, moart . A scos-o din
sfecl , apoi a gonit-o prin cartofi, prin trifoi, prin lucern . Iar
p mânturile boiereşti nu sunt holde r neşti, astea ineau cât
vedeai cu ochii, şi doar vaca asta o avea źarwacki. Din fericire i-a
dat dup aceea boierul un vi el, c ci boieroaica a s rit pentru
Karwacki, iar pe vechil l-a omorât cineva în r zboi.
Dintr-odat a apucat-o o durere îngrozitoare, c ci a întors capul
în partea cealalt a p şunii şi îi tremura toat ceafa. Ochii i-au
ieşit afar , iar pe mine parc m-a strâns cineva de gât şi m-au
pornit lacrimile. M-am aşezat lâng botul ei şi am început s-o
mângâi. Ardea toat , mâna mi se lipea de pielea ei.
— V cu , v cu , nu mai plânge, i-am şoptit eu în ureche.
Deşi nici nu ştiam dac plânge. Pe mine m podideau lacrimile,
aşa c , poate, am zis asta mai mult ca s m liniştesc pe mine. Şi
ce s -i fi spus altceva, s fi zis s n-o mai doar nu puteam, c tot
n-ar fi încetat durerile, doar dac aceasta ar fi zis-o Dumnezeu.
A târât botul ca pe un bolovan pe iarb , îndreptându-l spre
mine. Ochiul de dedesubt era plin de p mânt, dar cred c nu m
vedea nici cu cel lalt, c ci era foarte tulbure. Se mai aşezaser şi
muştele pe ochiul sta, una lâng alta, aşa c îi astupaser cu
totul vederea. Am dat cu şapca, dar nu s-au mişcat decât câteva,
restul st teau lipite de ochiul ei, se vede c muştelor pu in le pas
de durerea cuiva. M-am înfuriat şi am dat cu şapca peste ochiul
vacii şi dintr-odat parc s-a luminat. Numai c şi vaca a dat cu
235
capul, de parc ar fi vrut s m arunce şi pe mine. Spre norocul
meu am reuşit s sar, altfel m-ar fi pr v lit la p mânt. Şi a dat s
se ridice în copitele din fa . P rea c acuma va scoate durerea din
foalele ei. Dar iar şi s-a v zut c era peste puterile ei, şi iar şi a
c zut pe p şune. A scos un muget prelung, dar aşa de jalnic c
toate vacile şi-au ridicat boturile, privind cu îngrijorare în partea
ei. Iar foalele ei se ridicau tot mai mult, când mi-am adus aminte
c dac o vac este umflat şi nu mai are sc pare, i se str punge
coasta.
Aveam un briceag la mine. S ieşi la p şune f r briceag, e ca şi
cum ai ieşi cu mâinile goale. Şi nu orice fel de briceag, ci unul c
dac -l vârai în lemn, suna, iar dac îl aruncai în p mânt, intra
pân la pl sele. Ţriceagul sta f cea s fiu recunoscut de tovar ş
de b ie i mult mai mari decât mine. ţu toate c unii erau cu
patru, cinci ani mai mari decât mine, aproape fl c i. Şi ştiau tot ce
ştiu şi oamenii mari. ţâteodat r mâneai cu gura c scat , când îi
auzeai, dar pentru asta te puneau s mâni vacile pentru ei. Pe cei
mai mici îi repezeau sau le cereau s aduc tutun de la p rin ii lor.
żie, îns , nu-mi cereau niciodat nimic.
L-am scos din buzunar, l-am desf cut şi st team cu mâna
ridicat deasupra vacii. Ştiam unde se face gaura, jos lâng spat .
Dar nu m puteam hot rî s lovesc. Îmi tremura mâna, iar inima
mi se f cuse cât un purice. Strângeam briceagul tot mai tare în
pumn. Atunci vaca iar şi a scos un muget prelung, şi tot aşa de
jalnic, c m-am cutremurat de groaz . Şi cum st team cu
briceagul în mân , am c zut în genunchi lâng foalele ei umflate şi
am început s m rog cu glas tare. Doar lacrimile îmi întrerupeau
rug ciunea. żi-am lipit capul de burta ei şi sim eam cum îmi curg
lacrimile nu numai din ochi ci, parc , din tot obrazul. Şi cred c
p trundeam pân în adâncul bur ii ei, c ci atunci când plânge un
copil, plânge toat lumea. Şi cine ştie dac nu plânsul acesta m-a
f cut matur. ţred c Dumnezeu i-a dat omului un singur plânset,
cum i-a dat o singur inim , un singur ficat, o singur splin şi o
singur b şic . Şi omul trebuie s -şi plâng plânsetul acesta, ca
s ştie clipa în care înceteaz s mai fie copil şi în care devine om
matur. Altfel l-ar urma pân la cap tul zilelor, şi pân la cap tul
zilelor i s-ar p rea omului c tot e copil. Unora chiar li se pare.
Deşi n-am fost plâng cios. ţhiar dac plângeam, plângeam mai
mult în mine, pe din afar nimeni n-ar fi ştiut c plâng. Numai
atunci, lâng vaca lui źubik, parc s-a rev rsat ceva larg din mine,
c se mira şi vaca, v zând pe cineva c plânge lâng ea, c ci cine
236
ar plânge pentru o vac . ţu atât mai mult cu cât nici źubik nu
avea grij de ea, veşnic umbla murdar de b legar, c nu se g sea
nimeni s dea cu esala pe spatele ei. ţ b trânul źubik, dac nu
era la cârcium , era la vreo adunare, iar Wacek nu ştia decât s
dea cu biciul în ea.
În clipa aceea parc s-a mişcat ceva în foalele ei şi coasta pe
care mi-am aplecat capul în plânsetul meu a început s coboare.
M-am aruncat în picioare, vaca şi-a ridicat capul drept în sus şi
parc a început s se târasc înapoi pe iarb . Şi nu mai gemea, ci
mai mult horc ia. Am s rit spre spatele ei şi acolo am v zut cum
ieşea, ca dintr-o scorbur mare, un botişor, iar peste o clip tot
capul. Nu ştiam ce trebuie s fac aşa c am apucat cu amândou
mâinile capul şi am început s trag cât m ineau puterile. Şi aşa
s-a n scut un vi el. Era de aceeaşi culoare ca şi mama lui, doar c
str lucea.
ż strigau, dup aceea, pe p şune, Naşule, Naşule, Naşule. Şi
cu porecla asta am r mas. Nu m sup ram, de ce m-aş fi sup rat?
Şi aşa s-a întâmplat c de atunci n-am mai fost niciodat naş. Nu
c nu m-ar fi rugat niciodat . De multe ori m-au rugat. Puteam s
am fini câ i voiam. Numai c ce ar fi avut de la mine, dac le-aş fi
fost naş? Dup cum nici vi elul lui źubik n-a avut nimic de la
mine. Nici nu ştiu ce s-a întâmplat mai departe cu el, dac l-a
crescut Kubik, sau l-a vândut, sau l-a t iat. ţu toate c nu se face
s refuzi când te roag s fii naş, niciodat n-am primit s fac pe
naşul. Şi dac ar fi dup mine, aş desfiin a pentru totdeauna
n şitul. Are omul un tat adev rat şi o mam adev rat , la ce-i
mai trebuie nişte p rin i f cu i. Te duce pân la altar, dar dup
aceea o bomboan nu- i d , sau cel pu in s te mângâie pe cap.
Sau s - i dea de b ut, când creşti mare. Îi strigi, n şico, naşule,
iar ei se uit ca nişte str ini la tine.
Naşa mea a murit de tân r , când înc eram în leag n, aşa c
n-am s vorbesc despre ea. Dar pe naşul meu l-am v zut de dou
ori în via , dac nu mai pun la socoteal c l-am v zut când m-a
botezat. Prima dat l-am v zut când eram de-acuma fl c u. Venise
într-o duminic pe la prânz un ran la noi, tocmai m preg team
s plec la o petrecere, iar mama şi cu tata, o, Franek, a venit
Franek! Şi Franek sta le-a întins mâna lor, apoi mi-a întins-o şi
mie, i-am strâns mâna, dar mama şi cu tata au s rit pe mine, e
naşul t u, s rut -i mâna. M-am r stit la ei c n-am s s rut mâna
unui b rbat. Şi atunci l-am auzit pentru prima oar pe naşul meu:
— sta-i finul meu? Ce-a crescut, oho. De-acuma îi fl c u.
237
 Era de pe la Zbąszyn sau Suchowola, nici nu ştiu precis. L-a
cunoscut tata pe când c uta un sobar. Ieşea fum din soba de la
buc t rie şi niciunul din sobarii pe care îi cunoştea n-a reuşit s
fac ceva. Veneau, desf ceau c r mizile, le puneau la loc, dar tot
scotea fum. Cineva i-a spus tatei c e un sobar bun la Zbąszyn sau
la Suchowola, unul care ştie leacul la orice sob . S-a dus tata, l-a
c utat şi s-a în eles cu el. Şi sta a venit într-o zi, s-a uitat bine la
ea, a scormonit prin sob şi de atunci trage fumul ca vijelia. De
bucurie s-au îmb tat amândoi şi tata l-a rugat s -mi fie naş, c ci
tocmai era timpul s m boteze.
A doua oar l-am întâlnit în timpul r zboiului, la târg, la
Płocice. Ne-am dus acolo ca s -l lichid m pe un tic los, înainte de
r zboi fusese aprod la judec torie, iar în timpul r zboiului s-a
f cut neam . Şi în fiecare zi de târg umbla prin pia în uniform
german , cu pistolul la brâu şi le lua muierilor ou , unt, brânz ,
g ini, mac. ţând era binedispus le pl tea, bineîn eles dup
mercurial. Deşi se ştie cam cât se pl tea dup mercurial pentru o
g in sau pentru ou . Dar rareori era binedispus, aşa c mai mult
nu le pl tea nimic, le lua, nemernicul, cu coşuri cu tot. Şi de
încerca câte o bab s nu-i dea, c lca cu bocancii tot ce era
înaintea lui, ce avea de vânzare baba, ou le, brânza, untul,
smântâna, r sturna totul, babei îi d dea un picior în fund şi o mai
f cea şi curv în polonez . Se întorceau uneori muierile de la târg,
şi în loc s vin cu niscaiva groşi pentru sare, a , gaz, chibrituri,
veneau cu lacrimi în ochi. A fost avertizat de câteva ori, odat i-a
dat unul cu halba peste gur , în cârcium , de l-a pornit sângele,
dar n-a în eles nimic. Aşa c trebuia lichidat.
Ne-am dus în trei, eu, żesteac nul şi Tristul. Nu, Tristul nu
mai tr ia pe atunci. Trebuie c a fost Sorbul. Sorbului îi pl cea s
mearg la execu ii. Nu mai sunt petreceri, zicea, aşa c ne mai
distr m, lichidând pe câte un tic los. Şi avea un ochi de uliu. ţ
era om, pas re sau iepure, dac îl ochea o dat , putea s -şi ia adio
de la via . Doar c nu-i pl ceau ordinele şi nu recunoştea gradele
sau ofi erii.
Odat , dup o b t lie, disp ruse. S-au dus b ie ii s -i caute
trupul, c poate a c zut în lupt şi se cuvenea s -l îngrop m. Dar
nu l-au g sit. Ne-am gândit c poate l-au prins. Dar ar fi v zut
careva dintre noi. Şi nu era Sorbul dintre cei care se las prinşi.
Purta totdeauna un glonte în buzunarul de la piept, şi, de câte ori
avea o clip de r gaz, îl scotea şi-l şlefuia cu degetele de str lucea
ca aurul. Şi râdea, zicând c îl ine pentru el, c nu se va l sa
238
niciodat prins. Aşa c am început s ne gândim c poate era
iscoad . Sorbul iscoad ? Greu de crezut. Pân la urm s-au dus
doi b ie i pe biciclete la el acas , îi r m sese nevasta cu trei copii,
ca s -i spun c a c zut pe câmpul de onoare. Au g sit-o lâng
fântân , scotea ap . Pân s -i spun c a murit s-au gândit, ca s
intre în vorb , s-o întrebe dac nu ştie unde e. Femeia s-a uitat la
ei tulburat , nu ştia cine sunt, şi a început s b lm jeasc , c s-a
dus la câmp şi înc nu ştiu unde, c a l sat-o cu copiii şi cu
gospod ria. ţ nu se mai poate descurca şi a început s plâng .
Ţ ie ii s-au sim it prost, dar tot uitându-se în dreapta şi în
stânga, aud pe cineva îmbl tind în şur , up- up, up- up. Au
întrebat-o cine îmbl teşte, o rud , a zis ea, şi i-a rugat s intre în
cas s le dea nişte lapte cov sit. Ţ ie ii nu erau tâmpi i, aşa c i-
au zis c vin cu pl cere, dar mai întâi s întrebe ruda din şur ,
dac nu ştie ceva de Sorbul. Deschid uşa şi când colo, era chiar
Sorbul care îmbl tea.
— Îmbl teşti, Sorbule? zic ei.
— Aha, cum vede i, îmbl tesc, zice.
— ţredeam c ai murit, Sorbule, zic ei.
— Dac aş fi murit, n-aş fi îmbl tit, zice.
— Nu-i frumos, Sorbule, ai fugit din detaşament, zic ei.
— N-am fugit, zice. Am trecut doar pe acas , ca s -i îmbl tesc
muierii, c n-are cine s -i îmbl teasc .
— N-oi fi, cumva, vreo iscoad , Sorbule? zic ei.
— Dac eram iscoad aş fi avut un argat. Argatul mi-ar îmbl ti,
iar eu v-aş fi dus la nem i, zice.
— Hai s mergem, Sorbule, zic ei.
— żerg dup ce termin de îmbl tit, zice. żi-a mai r mas cam o
jum tate de c pi de grâu. A, şi ov zul pentru cal.
Ţ ie ii duc mâinile la pistoale, dar pân s le scoat , Sorbul i-a
şi r sturnat cu îmbl ciul. Apoi le-a întors mâinile, le-a luat
pistoalele.
— Zice i-le acolo c sunt viu. Şi c nu sunt iscoad . Iar acum
duce i-v în cas s v dea muierea nişte lapte. Şi valea de aici.
Vin eu de bun voie, de silit nu m sileşte nimeni.
Am intrat în cârcium , s bem câte un p h rel. Sorbul avea un
bici în mân şi c ciul de oaie în cap, ca s nu-l recunoasc
nimeni, zicând c -i vizitiu. Iar żesteac nul a r mas în pia , ca s
ne dea de ştire când apare netrebnicul acela. N-am vrut s
r mânem to i trei, ca s nu bat la ochi. În afar de asta, Sorbul
totdeauna sim ea nevoia s bea ceva înainte de a merge s omoare.
239
Zicea c dac bea, are mâna mai iute şi ochiul mai ager, dar poate
c nu spunea totul. De fapt, şi dac nu trebuia s omoare, nu
v rsa paharul pe de l turi. Doar c nu-i pl cea s bea de unul
singur, ci totdeauna g sea pe câte unul, peste care a dat un necaz,
şi pe care îl mângâia, ca un pop , cu cuvintele lui. ţ ci dac ai dat
de un necaz, trebuie s bei, şi cuvintele de mângâiere sunt
binevenite.
Tot aşa s-a întâmplat şi când a venit Tristul în detaşamentul
nostru. S-a lipit de el Sorbul ca de frate-s u. ţ ci Tristul de-abia
se însurase când a trebuit s fug în p dure, l sând nevestica
singur în cas . De aia i se spunea Tristul. Era un b rbat bine
f cut, înalt, cu p r negru, ondulat, sprâncene stufoase, aşa c şi
nevasta trebuie c era frumoas . Unii îl invidiau pentru nevast ,
deşi n-a vorbit niciodat despre ea, dar Sorbul de cum l-a
cunoscut a şi început s -l aline:
— O s te mai bucuri, frate, de ea. Şi eu eram tot aşa de
furtunos. Câteodat nu mai puteam s aştept c derea nop ii. Se
întâmpla c t b ram pe ea pe câmp, în hold , nici nu m uitam
dac trece sau nu pe acolo cineva. Iar acuma când m duc pe
acas , îi tai lemne, m uit la copitele calului, dac nu şi-a pierdut
vreo potcoav , îi spun ce şi unde s semene, iar dac trage de
mine îi zic, e r zboi, Valerio, trebuie s -l batem pe duşman, s
l s m dragostea pe alt dat . ţu alta poate c m-aş fi dus. ţ ci,
deşi s-ar p rea c -i acelaşi lucru, totdeauna e fie mai gras , fie mai
slab , şi geme altfel. Iar de nevast te leag numai grijile şi
necazurile. ţe noroc c ni le d Dumnezeu, c ci, altfel, ce ne-am
face? Chiar dac nu te iei de p r cu ea, noaptea tot îi întorci
spatele, mai pui şi perna la mijloc, ca s nu te înc lzeasc prea
tare. ţu nevast -ta, frate, e ca şi cum ai face cu tine singur, c ci
tu şi cu ea sunte i acelaşi trup, când e frânt de oboseal unul,
obosit e şi cel lalt, când e bolnav unul, betejeşte şi cel lalt. În
afar de asta, am f cut trei copii, s -l mai fac şi pe al patrulea?
ţine ştie ce soart îl aşteapt ? ţrezi c , altfel, m-aş fi f cut
partizan? Asta îmi trebuia? P duchii m m nânc , sunt tot timpul
nedormit, poate c am s cad în lupt . De-acas nimeni nu m
gonea, nimeni nu venea dup mine, cotele le predam, porci, vaci.
Geamurile le astupam peste noapte. Ce ziceau, f ceam. ţhiar şi
jandarmul îmi spunea, Herr Sadziak, gut, gut. Dar n-am mai putut
r bda.
Sorbul a c zut în atacul asupra închisorii de la Oleszyce. Nici
Tristul n-a avut mai mult noroc. Într-o noapte s-a hot rât s
240
mearg s vad ce-i mai face nevestica, r mas singur acas . Ż-
au sf tuit b ie ii, Tristule, nu te duce, vrei s ştii prea multe, frate,
poate c afli ce nu trebuie. żai bine îmbat -te.
Noaptea era înstelat , câinii din sat îl cunoşteau, aşa c doar
câte unul mai l tra trezit din somn. Iar pe câinele lui l-a împuşcat
jandarmul, când i-au f cut perchezi ia, aşa c putea s vin şi un
ho , şi tot n-ar fi avut cine s latre. A b tut în geam şi a aşteptat s-
o vad cum se apropie în semiîntuneric, de dup geam, în c maş
alb , s fac ochii mari v zându-l pe el. Apoi cum se repede la uş ,
ca s -i deschid , şi s -i cad în bra e. V zduhul era înmiresmat de
liliac, c ci în jurul casei creşteau unul lâng altul.
A mai b tut o dat în geam, ceva mai tare, dar nu se sim ea
nicio mişcare în cas şi nici la geam nu ap rea nimeni. A mai stat
pu in, a ascultat, s-a uitat în jur şi s-a îndreptat spre uş . Uşa nu
era închis . A intrat, a zis pe întuneric binecuvântat fie Domnul, a
zis, sunt eu, unde eşti, Wanda? A auzit doar cotcod citul cloştii de
sub mas , care, pesemne, a crezut c a venit cineva s -i ia puii.
A nimerit lampa, a aprins-o, s-a uitat în jur şi a v zut-o pe
Wanda lui cum doarme cu cineva în pat. Dormeau aşa de adânc
c , deşi a îndreptat lumina l mpii spre ei, niciunuia nu i-a clipit
vreun ochi. Plapuma dat la o parte, iar ei, goi, cum i-a f cut
Dumnezeu. Ţ rbatul cel pu in avea atâta ruşine c dormea pe o
rân şi chircit, pesemne i-o fi fost frig, sau poate fiindc nu se
sim ea în patul lui. Ż-a recunoscut pe Felek, cavalerul de onoare
de la nunta lui. Iar ea, cu burta în sus, cu picioarele desf cute,
mototolit , bo it , cu un sân într-o parte, cu cel lalt, în cealalt
parte, acoperit doar cu m rgelele roşii de la gât, pe care i le-a
cump rat la praznicul de dinaintea nun ii.
Pe mas erau dou sticle de rachiu, una golit pân la fund,
cealalt pe jum tate, cârna i, castrave i mura i şi pâine t iat , ca
pentru o mas de logodn . Îşi mai pr jiser şi nişte ou şi se vedea
c mâncaser din aceeaşi tigaie, c erau în tigaie dou furculi e.
Hainele le erau aruncate prin odaie. Fusta ei era tocmai în
buc t rie, aşa c s-ar fi putut ca ea s -i fi pr jit ou le f r fust .
Le-a f cut câte o cruce, a scos pistolul, a împuşcat-o pe ea, apoi
pe el, aşa cum dormeau. A mieunat cotoiul pe cuptor, l-a împuşcat
şi pe cotoi. Era icoana lui Hristos deasupra patului, cu inima
deasupra, a tras în inim . Ieşeau puii de sub cloşc , a c lcat puii,
iar cloşca a împuşcat-o. A tras cu pistolul în toate geamurile, în
toate farfuriile. A tras şi în g leata cu ap . Iar când s-a s turat, s-a
aşezat la mas , a b ut ce mai r m sese în sticl , apoi s-a pus pe
241
cântat. Nunta mea a inut pân diminea a, of, mi-a fost dat
moartea, moartea pân peste urechi, iar gura mea râde ca focul,
of, Dumnezeule, ia tu şi moartea mea. Apoi l-a aruncat pe Felek
din pat, s-a aşezat în locul lui lâng nevasta ucis şi s-a împuşcat.
Sorbul s-a ridicat de la mas ca s aduc înc un rând, c ci
Mesteac nul nu d dea niciun semn, iar cu paharele goale s-ar fi
putut s d m de b nuit. Cârciuma era plin de oameni, to i beau,
aşa c trebuiau s fie printre ei şi iscoade. În clipa aceea cineva m
loveşte în cot:
— Nu eşti tu al lui Pietruszka?
N-am întors capul, dar vocea mi s-a p rut cunoscut .
— ţum, nici pe naşul t u nu-l mai recunoşti? şi se aşaz pe
scaunul pe care şezuse Sorbul, beat ca un porc. Tu eşti m i, al lui
Pietruszka, la cu casa în spatele cooperativei. Avea i berze pe
şur . Eu v-am f cut soba, cu ani în urm .
— Pleac de aici, pleac , nu sunt eu la pe care l-ai pierdut. Şi
tot timpul m uitam în alt parte. Iar sta se scoal şi strigând în
gura mare, se bate cu pumnul în piept:
— Finul meu! – Iar pe mine m bate pe um r. – Numai c nu
vrea s -şi recunoasc naşul?!
Ża auzul acestor cuvinte g l gia din cârcium se mai potoleşte
şi simt cum se uit to i la mine cu dispre ; ce fel de om sunt eu,
dac nu-mi recunosc naşul!
S-a întors Sorbul cu înc un rând şi m întreab , cine e? Eu, c
nu ştiu, c s-a lipit de mine şi zice c mi-e naş.
— Nu m-am lipit, nu m-am lipit, sunt naşul t u! Iar tu eşti finul
meu, c eşti al lui Pietruszka. Ia, adu un pahar şi pentru naş.
Sim eam m runtaiele cum ies din mine, nu ştiam ce s fac, în
sfârşit, m-am aplecat şi l-am luat cu binişorul:
— Tac - i gura. Eu nu sunt Pietruszka, sunt Vulturul.
Ża care sta strig şi mai tare;
— ţe Vultur? Eşti al lui Pietruszka, uite, cu mâinile astea te-am
dus la altar. Te-ai lep dat de mum -ta, de tat-tu?
— Nu m-am lep dat, dar aşa sunt vremurile, în elege.
A dat cu pumnul în mas de s-a cutremurat masa:
— Żas vremurile, tu eşti al lui Pietruszka şi gata! Iar eu sunt
naşul t u.
— Dac -i naşul t u, întreab -l dac i-a cump rat vreodat
ceva – s-a enervat Sorbul. i-a cump rat un rahat! ţa şi al meu!
Nici la nu mi-a luat niciodat nimic! To i naşii ştia sunt la fel!
Vrei s -i ard una?
242
 — Żas -l în pace. Żas -l s zic c mi-e naş. Şi chiar i-am
turnat în paharul meu, c poate se linişteşte. Dar a început s
zbiere şi mai tare, c sunt al lui Pietruszka. N-am mai putut r bda,
l-am apucat ca pe un gâscan de gât şi i-am strigat în fa :
— Vulturul!
Şi l-am strâns de gât de-i ieşiser ochii afar .
ţâ iva s-au ridicat de la mese, dar Sorbul i-a oprit, sta i acolo,
şi-a b gat mâna sub scurt şi i-am v zut cum se aşaz la loc.
— Pietruszka, tu, netrebnicule, a mai zis aproape sufocat şi m-a
apucat de scurt ca s nu cad jos.
— Vulturul.
żânia îmi luase min ile şi-l strângeam tot mai tare de gât.
ţhelneri a a început s strige c -i cheam pe jandarmi.
— Arde-l. Nu- i fie mil de naş, m a â a Sorbul.
În clipa aceea a intrat żesteac nul în cârcium şi a f cut un
semn c tic losul pe care-l urm ream s-a dus în pia .
— Żas -m , naşule! am strigat. Dar m inea de scurt şi nu
m l sa. F r s mai stau pe gânduri i-am ars un pumn între ochi
de i-a pornit sângele din nas, iar ochii i s-au tulburat.
— Pietruszka, a horc it.
— Vulturul.
Şi i-am mai dat un pumn.
— Nu mai da. Nu mai da. N-ai decât s fii Vulturul.

243
 VII. Aleluia

Nu ştiu dac Dumnezeu a murit sau a înviat, dac toate

acestea sunt adev rate, dar ou le sfin ite au alt gust decât cele
nesfin ite. Şi s nu-mi spun nimeni c doar mi se pare. Sunt zile
la rând când nici nu pun gura pe ou , dar din cele sfin ite pot s
m nânc şi zece, şi nu mi se opresc în gât. N-am nevoie nici de
pâine, doar de pu in sare, bineîn eles, şi aia sfin it . Dar mai
mult îmi plac cu hrean, iar hreanul s fie nu numai sfin it dar şi
tare, ca s sim i cum î i în eap nasul.
De Paşti mama f cea cozonaci, nişte cozonaci grozavi. Se
întâmpla ca spre prim var s nu mai fie f in în cas , nu mai
aveam f in nici pentru g luşte la ciorb , dar pentru cozonaci
mama oprea imediat dup treieriş, din grâul nou, iar restul îl
folosea cât ne ajungea. ţând aducea din pod câte un cozonac, c ci
în pod îi inea dup ce îi cocea, tata, żichał, Antek, Stasiek f ceau
roat în jurul mesei şi îi vedeai cum le l sa gura ap când t ia
mama cozonacul. żie îns , chiar mai mult decât cozonacul, îmi
pl ceau ou le sfin ite. Şi de obicei f ceam schimb cu unul dintre
ei, eu le d deam felia mea de cozonac, iar ei oul sfin it.
Dac n-ar fi fost ou le sfin ite, din partea mea, putea nici s nu
fie Paşte. ţ ci, la urma urmelor, ce s rb toare mai e şi asta? Nu e
nici iarna, nici prim vara. Iar, în afar de asta, niciodat nu ştii
când pic Paştele. De fiecare dat trebuie s te ui i în calendar, ca
s vezi când cade. Şi în fiecare an trebuie s cumperi alt calendar
dac vrei s afli când cade Paştele, parc anume ca s nu te po i
niciodat obişnui cu ziua de Paşte. ż-am n scut în Vinerea żare,
dar nu pot s spun c m-am n scut în Vinerea Mare deoarece în
fiecare an Vinerea żare cade în alt lun . Aşa c poate c nici
Domnul Isus n-a murit şi n-a înviat, dac în fiecare an trebuie s
cau i Paştele în alt parte?
Îmi place ţr ciunul. De fiecare dat este la timpul s u. Nu
trebuie s -l cau i prin calendare. În afar de asta, atunci se încheie
anul, şi nu cunosc un an aşa de bun ca oamenii s doreasc s -l
opreasc pe loc. Apoi îmi plac colindele. Pe vremuri, când cântam
cu to ii în cas , se zguduiau pere ii. Iar când ieşeam pe uli , ca s
auzim cum se cânt pe la al ii, ni se p rea c steaua de la Ţetleem,
care a ap rut deasupra staulului, acuma o s cad din cer. ţ ci

244
aici se cânta, dincolo se cânta, la to i vecinii se cânta, se cânta
pân la marginea satului, şi chiar dincolo de sat, departe, departe.
ţhiar şi acuma, când vine Ajunul, îmi place s cânt. ţ ci
colindele le po i cânta şi singur, uneori chiar i se pare c eşti mic
şi le auzi, ca şi cum ar fi cântate de to i ai casei. Mai mult îmi
place s cânt „Naşterea Ta, Hristoase”. żi-a mai r mas pu in glas
din anii de demult, aşa c uneori fac s se zguduie pere ii. Pân şi
vecinii se opresc din cântat, numai ca s m aud pe mine. Ia
auzi, cânt Szymek, t ce i. ţhiar şi żichał ascult la cântatul meu
de parc m-ar ruga s nu-l termin niciodat .
Îi spuneam câteodat , vrei, te înv şi o s cânt m în doi.
Repet dup mine, Naşterea Ta, Hristoase. żai întâi cuvintele, iar
melodia, dup aceea. Nu e greu. Dumnezeu e Dumnezeu, asta o
ştii. Iar c se naşte, asta iar şi o ştii. Eu m-am n scut, tu te-ai
n scut. ţâinele se naşte, pisica, mânzul. Oricine trebuie s se
nasc , dac vrea s tr iasc . ii minte, ast prim var am avut
pui, şi ei s-au n scut, numai c s-au n scut din ou . Cântam de
fiecare dat când venea ţr ciunul. Ne aşezam în jurul mesei, doar
c masa era alta, eu, tu, tata, mama, Antek, iar Stasiek în bra ele
mamei. ţând întindea masa, ie i-l punea pe Stasiek în bra e, ca
s -l ii, c ci în bra ele tale nu plângea niciodat . O dat i-a f cut
pipi în poal . Hristos se naşte, e un cântec, nu te teme.
Deşi în anii tinere ii îmi pl cea şi Paştele. Eram în grupul de
pompieri şi, în Vinerea żare, f ceam de veghe la mormântul lui
Hristos. În uniforme, cu centuri, cu toporaşele prinse de centuri,
înc ne mai şi întreceam s vedem cui îi st mai bine în uniform .
ţu o s pt mân înainte, ne lustruiam c ştile şi cizmele. ţasca o
cur am mai întâi cu cenuş , apoi cu scuipat, dup aceea o frecam
cu o bucat de postav, aşa c str lucea ca o monstran , de ziceai
c sunt Sfântul Gheorghe, sau alt sfânt, care umbla cu casca în
cap. Iar cizmele le d deam cu funingine amestecat cu smântân
şi le frecam cu pielicic de iepure. Doar c trebuia s umbli destul
de mult, pân s g seşti pe cineva care s - i împrumute nişte
cizme. Nimeni dintre b ie i n-avea cizme ca lumea, doar gospodarii
mai boga i purtau aşa ceva. Şi cum st team de straj câte patru, şi
ca s ne schimb m, era nevoie de opt perechi, uneori trebuia s
mai mergem şi prin alte sate, ca s g sim cizme, şi unde mai pui
c nu li se potriveau la to i. Unii aveau picioare mari, cizmele le
erau mici, îi ardeau, le amor eau picioarele pân la genunchi, dar
trebuiau s stea drep i, c ci veneau oamenii s priveasc
mormântul, ne priveau şi pe noi, aşa c auzeai dup aceea vorbe
245
prin sat c la a stat strâmb, c l lalt d dea mereu din cap.
Despre mine, îns , to i ziceau c st team drept, ca o stan de
piatr .
Iar a doua zi de Paşti o luam de diminea prin sat, pe la casele
unde erau fete mai frumoase. Îi stropeam mai întâi, pu in, pe
p rin i, c aşa era obiceiul, mai mult pe fat , dar nici prea mult, ca
s nu ud m pere ii proasp t v rui i. ţ ci puteau s nu- i dea
nimic, dac se mâniau. De-abia dup ce treceam pe la mai multe
case şi ni se înfierbântau capetele, începeam bairamul. Le udam
cu stropitorile, cu g le ile. żergea sau venea de la biseric câte
una, nu ne uitam c -i fat sau nevast , o udam toat . Pe câte una
o tr geam la fântân , şi unii o ineau, iar al ii scoteau apa, fata
chi ia cât putea, iar gloata se pr p dea de râs.
O dat Zośka Niezgódkówna s-a smuls din mâinile noastre şi a
dat s fug spre râu. Spre nenorocul ei am prins-o tocmai la râu.
S-a rugat, a plâns, c este în rochie nou , c are pantofi noi, c şi
c maşa e nou şi toate sunt noi, c i le-a trimis o m tuş din
America, şi c cum o s se mai întoarc acas . Aşa c am
dezbr cat-o la pielea goal . A început s plâng şi mai r u, s ne
roage cu lacrimi în ochi, se smulgea cât putea din mâinile noastre,
c -i tremurau â işoarele. Nu te mai smulge atâta, îi strigam, c - i
plesneşte fecioria, şi nimeni dintre noi n-o s te mai ia de nevast .
Apoi am apucat-o de mâini şi de picioare şi zdup cu Zośka în râu.
Ou se sfin eau totdeauna, la noi în cas , câte şaizeci. Że
vopseam jum tate roşii, în coaj de ceap , şi jum tate verzi, în
secar tân r . Şi totdeauna eu m duceam la biseric , ca s le
sfin easc popa. ż b g m mai în fa , când începea popa s
sfin easc ou le, ca s cad cât mai multe pic turi din sfeştoc, c ci
dup aceea popa doar îi d dea din sfeştoc, dar nu mai picura
nimic din el. Eram de-acuma fl c u şi tot m duceam cu ou le la
sfin it. De-abia în timpul r zboiului, dup ce am plecat la
partizani, se ducea Antek, iar dup el Stasiek. Dar ei nu s-au dus
de prea multe ori, c dup ce a plecat Antek în lume, a plecat şi
Stasiek, aşa c iar şi pe mine m trimiteau s duc ou le la sfin it,
c ci ce Paşte e acela f r ou sfin ite. Poate s lipseasc cozonacul,
pot s lipseasc cârna ii, dar ou sfin ite trebuie s fie. ż nânci
un ou sfin it, şi chiar dac n-ai alte bucurii, tot cân i aleluia.
Doar în cei doi ani de spital n-am avut ou sfin ite. Dar cum m-
am întors, la primul Paşte, am vopsit cele şaizeci de ou . Deşi n-
am avut ou în cas şi a trebuit s cump r de la cooperativ dintre
acelea ştampilate, fiindc g inile mele înc nu începuser s ou .
246
De fapt, ce g ini mi-au r mas, doar dou şi un cocoş. Şi înc pe
una am pus-o pe ou , ca s scoat pui. Że-am f cut pe toate roşii,
cu coaj de ceap , c ci nu puteam s m duc pe picioarele mele în
câmp dup secar tân r . Şi aşa, de-abia m-am dus pân la
biseric . Deşi am pornit foarte devreme, şi cu nişte picioare
s n toase, aş fi f cut drumul sta dus şi întors de cinci ori. ż
gândeam s am vreme s m odihnesc pu in la biseric , pân
începe popa s sfin easc , dar când am ajuns, popa de-acuma
umbla şi sfin ea. Spre norocul meu, a luat-o de la altarul mic, iar
lume era foarte mult , strâns pe câteva rânduri, c ci cinci sate
in de parohia noastr , aşa c , pân s ajung la rândul în care
eram eu, am reuşit s -mi fac loc între Sekulina şi o bab pe care
n-o cunoşteam.
Numai c atunci când m-am aplecat s desfac basmaua, c ci
aveam coşul legat cu basmaua mamei, mi-a c zut cârja din mâini
şi a bufnit atât de puternic de ai fi crezut c a tunat în biseric .
Dintr-odat toate capetele s-au întors spre mine, privindu-m cu
groaz . Popa a r mas cu sfeştocul ridicat în sus şi s-a uitat spre
oameni. Mi s-a f cut ruşine şi pentru o clip mi-a p rut r u c am
venit cu ou le la sfin it, c n-am putut s aştept Paştele de la anul
viitor, când poate c aş fi mers mai bine cu picioarele mele.
Şi de parc asta n-ar fi fost de ajuns, n-am putut nici basmaua
s-o dezleg, c ci am strâns nodurile cu toat puterea, ca s nu mi
se dezlege pe drum, iar popa era, de-acuma, foarte aproape. Ar fi
trebuit s m aşez în genunchi. Dar cum s m aşez în genunchi
cu un picior eap n şi cu cel lalt care de-abia se îndoia. Aşa c
degeaba m-am chinuit, pentru c popa a trecut ca o furtun . Şi,
deşi m-au ajutat şi Sekulina, şi baba aceea str in , n-am reuşit s
dezleg m nodurile la timp, încât numai câteva pic turi din apa
sfin it mi-au c zut pe mâini, iar pe ou n-a c zut niciuna şi au
r mas nesfin ite. Şi dintr-odat am sim it c au alt gust. ţa şi cum
le-aş fi luat de sub g in , le-aş fi fiert şi le-aş fi mâncat. Doar atâta
c m sim eam împ cat cu gândul c am vrut s le sfin esc. ţ ci
au fost vremuri mai grele şi tot m duceam s le sfin esc, aşa c
nu în picioare st totul.
ţhiar când lucram la prim rie, adic aveam o slujb la stat, şi
nu se f cea s m duc s sfin esc ou , şi tot când venea Sâmb ta
żare plecam de la prim rie zicând c trebuie s sfin esc ou le. Nu
f ceam nicio tain din asta. Şi când m-au trecut la cotele
planificate, tot aşa, le spuneam, când venea timpul, c trebuie s
merg cu ou le la sfin it. Deşi la cotele planificate nu putea oricine
247
s lucreze, mereu aveam consf tuiri, la care ni se cerea s tragem
tot mai tare. Trebuia s fii tare ca stânca în fa a oamenilor.
Grânele nu erau înc strânse de pe câmp, cartofii mai erau în
p mânt, dar termenele de predare ne veneau tot mai scurte, s se
duc , s se predea, c ci cine nu pred cotele va fi vai de el. Şi
veneau de undeva de sus, unde cred c era unul care scornea
termenele acestea. B nuiesc c era unul care se credea mai vajnic
decât p mântul. Dar mai important decât p mântul este doar
Dumnezeu, pentru cine crede în el. Iar pentru cine nu crede,
p mântul este mai presus decât orice. Şi nici cu termenele, nici cu
biciul nu-l faci s mearg mai repede. ţel mult po i s -l pupi în
fund, c nu te ascult . Dar ce puteam s facem?
Uneori, îmi amor ea mâna de atâta scris, c ci scriam şi scriam,
dispozi ii, avertismente, pedepse. Ochii îi aveam roşii, ca la iepurii
de cas . Deschideam ochii diminea a şi aproape c nu mai
vedeam. żama m întreba, de unde ai ochii ştia roşii? De la scris.
Iar tata, ai vreme s -l crezi, auzi, cic de la scris? Dac ar fi aşa,
apoi nimeni n-ar mai merge la şcoal , c ci acolo toat ziua se
scrie. N-am avea nici popi, nici înv a i. De la b utur . Asear cum
a trecut pragul, s-a şi aruncat, ca porcul, în pat. Dormeai, aşa c
n-ai v zut. ţei de la prim rie m sf tuiau s merg la doctor, poate
c am nevoie de ochelari. Erau unii la prim rie care purtau
ochelari. Ochelari purta Sąsiadek, mai purta unul de la asigur ri,
mai avea unul de la drumuri, câteodat v t şelul îşi punea şi el
ochelarii când îl trimiteau cu câte o hârtie şi nu putea s citeasc
destina ia. żai purtau vreo trei func ionare, dar niciuna dintre ele
nu-mi pl cea. żi-am pus o dat ochelarii lui Sąsiadek, nu-mi
st tea r u, dar vedeam prin ei ca prin cea .
Unii ziceau c m-am dus la prim rie ca s m nânc o pâine mai
alb , dar ce pâine era asta? Veneau oamenii la tine şi blestemau
cu ce le venea la gur . Aveam biroul plin de hârtii, dulapurile de pe
coridor erau şi ele pline, c am mai scos şi în curte. Şi cum
veneau, îmi trânteau hârtiile pe mas strigând în gura mare, du-te
tu, de coseşte, du-te tu, de strânge, de treier şi ia totul. ţâte o
bab nenorocit î i mai ar ta şi fundul gol, zicând c asta-i tot ce
are. Iar eu îmi desf ceam bra ele, zicând c nu e de la mine.
Atunci de la cine? To i, diavolilor, sunte i la fel!
Uneori, se în elege, îl mai ajutam pe câte unul. Ţa îi
prelungeam termenul de predare, ba îi mai reduceam din cot , ba
îl înv am cum s fac câte o cerere şi unde s-o duc . Aşa c
fiecare c uta, dup aceea, s - i mul umeasc . Şi cum mul umesc
248
 ranii între ei? ţhemându-se la câte un rachiu. Rachiul nu-i mit .
Aici nu-i unul care s dea şi altul care s primeasc , beau
amândoi. Aşa c m-am obişnuit s beau. De fapt, într-o slujb ca
asta nici nu po i s nu bei. Unde mai pui c oamenii cred c la un
rachiu se pot aranja toate treburile, şi înc mai bine decât dac le-
ar aranja chiar bunul Dumnezeu. Deşi c r rile Domnului sunt tare
ascunse. Uneori reuşeşti dac bei, alteori nu te ajut nici
rug ciunile. Dar dac vrei s tr ieşti în în elegere cu oamenii,
trebuie s bei. Doar atunci te iau drept unul de-al lor. Şi e mare
lucru.
Unde mai pui c bufetul era peste drum de prim rie, de cealalt
parte a drumului. Şi, cum se ştie, recunoştin a nu e miloag , eu î i
dau atâta, tu îmi dai atâta, aşa c arareori se sfârşea cu o
jum tate de litru. Fiindc recunoştin a n-o ii în buzunar, ci în
inim . Şi oricât de hâtru ar fi omul, tot dup o jum tate de litru îşi
d drumul la inim . Iar atunci inima face cinste, inima pl teşte şi
prin inim intri în sufletul omului.
În afar de asta totdeauna se mai g sea câte unul care se aşeza
la masa noastr , chiar dac n-avea pentru ce s -mi fie
recunosc tor, ci doar aşa, pentru orice eventualitate. Apoi se mai
aşezau la masa noastr şi al ii, uneori to i care se nimereau la ora
aceea prin bufet. ţ cine nu vrea s arate c are şi inim , nu
numai trup? Venea ora închiderii, responsabilul Jasiński închidea
bufetul pe din afar , iar noi mai r mâneam s bem. Cel mult ne
înc rca cu câ iva zlo i la plat , c ci şi el trebuie s câştige ceva, nu
numai salariul. Se culca pe scaunele de dup tejghea, iar noi îi
d deam mai departe cu b utura. Ehei, beam de parc sufletele
noastre erau de mult în rai, uitam c eram în cârcium . Zicea
Jasiński, când vre i s pleca i, s m scula i şi pe mine. Ah,
Jasiński, Jasiński, cine ar fi vrut s plece şi unde? De la în l imea
cerului s coborâm iar şi pe p mânt? Aşa c îl mai trezeam pe
Jasiński, dar ca s ne mai dea câte o jum tate de litru. ţ ci m
sim eam iar şi „Vulturul”. Ehei, tu ne-ai p r sit, Doamne, dar, din
fericire, îl mai avem pe „Vulturul”. Ehei! Doar s apar „Vulturul”
în sat, pentru fiecare lacrim de-a noastr va c dea câte un neam !
Ehei! Uite c „Vulturul” a venit cu partizanii lui, beau la żaryśka
Królówna, acuma o s defileze prin sat ca s strâng f in şi
sl nin ! Deşi uneori defilarea asta se sfârşea dureros, c deau
oamenii în dreapta, c deau în stânga. Ah, am fost „Vulturul”, şi ce
am ajuns acuma, un nimic. Trezeşte-te, Jasiński, înc o jum tate
de litru!
249
 Iar a doua zi m aşezam mai mult mort la birou, capul îmi
cr pa de durere, m chirceam de dureri de burt şi de-abia îi mai
vedeam pe oamenii care veneau la mine cu necazurile lor. Şi nu-i
p sa nim nui c poate eu am necazuri mai mari, numai c n-am
cui s m plâng.
Uneori abia ajungeam acas şi trebuia s pornesc din nou spre
prim rie, de-abia apucam s beau nişte lapte cov sit sau nişte
zeam de varz . ţasa noastr nu era chiar aşa de departe, dar
dac î i încurc dracul min ile, mergi ba încolo, ba încoace, o iei
chiar şi înapoi. Şi î i întunec într-atâta mintea, încât te r t ceşti
în satul în care te-ai n scut. Singura sc pare era s m in de
case. Spre norocul meu, casele erau pe vremea aceea aproape una
de alta, doar gardurile le desp r eau, aşa c te ineai de ele şi,
târâş-gr piş, ajungeai la casa ta. ţ ci acuma mai to i şi-au f cut
case noi, cu cur i mari, mai greu s te ii de ele.
Iar când ajungeai acas mai trebuia s nimereşti uşa, apoi s
cau i clan a. Iar asta era, uneori, mai greu de g sit decât acul într-
un car cu fân. ţ utam clan a, iar tata care st tea de partea
cealalt a uşii n-o deschidea.
— Tat , deschide, sunt eu, Szymek.
— Deschide-o singur, be ivule.
— Dar nu nimeresc clan a.
— Auzi, mam , nu nimereşte clan a.
— Deschide-i uşa, Józuś, deschide-i, e doar fiul t u.
— Diavol, nu fiu. Îl auzi cum zgârie cu ghearele uşa? Iar pe
diavol nu-l las în cas , cât mai e casa mea. Zgârie, zgârie, diavole,
pân i-oi zdreli labele.
— Deschide-i, Józuś, îl ruga mama.
— Scoal -te şi deschide-i tu, dac vrei s -i deschizi.
— I-aş deschide, dar nu pot s m scol. Deschide-i, Józuś. E
fiul t u, chiar dac e un fiu risipitor, tot e fiul t u.
— Am avut b ie i, dar au plecat în lume. ţ ci ce-i bun ori
moare, ori se duce în lume, doar ce-i r u r mâne.
O dat , nu mi-a deschis şi, deşi am g sit cu greu clan a, n-am
putut s intru c pusese cârligul pe din untru. Am început s bat
în uş cu pumnii, c ştiam c st tea dup uş , pân la urm am
dat cu piciorul în uş şi am strigat:
— ţum moare mama, nu mai r mân aici! Şi n-o s m opreşti
s plec!
Şi am plecat. ż-am dus şi m-am aşezat pe o piatr în fa a
casei. Trecuse de miezul nop ii. De-abia m-am aşezat, când simt c
250
se lipeşte cineva de mine.
— D -te mai încolo.
ż uit, era bunicul Łukasz, acela care înc înainte de primul
r zboi mondial fugise în America. Żuna str lucea ca un taler,
stelele erau risipite pe cer ca gr un ele în curte, aşa c nu puteam
s nu-l recunosc. Vederea lui m-a f cut s m trezesc pu in din
be ie. P rea o vedenie. ż gândeam ce-o fi vrând sufletul lui de la
mine. Tu eşti, moşule, îl întreb. Da, binecuvântat fie Domnul.
Parc erai în America? Oamenii ziceau c ai f cut avere acolo, dar
v d c te-ai întors. O fi adev rat ce se spune, c atunci când omul
moare sufletul lui se întoarce acolo unde s-a n scut. Numai c de
ce a fost nevoie s -l mai duci în America? Ai pl tit pentru el
vaporul, iar el s-a întors acas . Trebuia s -l fi l sat acas atunci
când te-au c utat jandarmii, ce ar fi putut s -i fac sufletului? Şi
nu te-ar mai fi tras s te mai întorci dup moarte. i-a fost aşa de
r u în America? Ţucur -te c nici aici nu i-ar fi fost mai bine. Aici
e aceeaşi Americ , numai c -i pe partea cealalt a lumii. ţ
America, moşule, e totdeauna acolo unde nu suntem noi. Ei, zi-mi
cel pu in cum e pe lumea cealalt . L-ai omorât pe vechil, aşa c ştii
mai bine decât al ii. ţhiar dac n-a fost un nemernic, bine i-ai
f cut. Şi mie îmi vine s omor câteodat , dar nu mai sunt vechili.
Acuma e alt orânduire. ţred c nu ştii ce-i aia orânduire? Adic
guvernele. Tu l-ai omorât pe vechil şi a trebuit s fugi, iar nepotul
t u a ajuns func ionar. Ai visat tu vreodat c ai s ai un
func ionar în neam? Uite c -l ai, şade lâng tine pe piatr . A b ut
pu in, dar din pricina ta, bunicule. ţ ci vou , b trânilor, ce v
trecea prin cap, aia a i visat, iar nepo ii trebuie acum din pricina
asta s bea. Voi pe lumea cealalt , nepo ii pe lumea asta, dar to i
ne învârtim pe aceeaşi roat . Iar roata nu poate fi îndreptat . Aşa
c mai bine s te duci la cârcium , decât în lume, c -i acelaşi
lucru, numai c birtul e mai aproape. ţâteodat când v d luna
asta pe cer îmi vine s m leg cu lan ul şi s urlu la lun . Oh, aş
urla mai bine decât câinele nostru. I-aş mirosi şi pe ho i, şi sufletul
t u bunicule. Ai v zut vreodat o lun aşa de frumoas în
America? Numai aici, deasupra satului nostru, luna apare aşa de
clar . De-ai întinde n vodul în râu, l-ai umple de peşte. Nu ştii,
peştii din cer sunt la fel ca peştii din râul nostru, bunicule?
Şi tot aşa, eu vorbindu-i de una, de alta, el ascultându-m , ne-
a apucat diminea a. De abia atunci a ieşit tata din cas , a f cut
câ iva paşi şi a început s se uite pe cer.
— E vreme bun , foarte bun . ż uit la cer şi nu pot s -mi dau
251
seama dac este foarte înalt sau foarte adânc. Ah, de am avea
p mânt cât e cerul acesta. Şi s fie numai la şes. Ai sta doar şi te-
ai ruga c grânele ar r s ri, ar creşte singure. Uite, nici urm de
nor. Iar soarele parc -i ochiul Domnului nostru Hristos. Poate c
te-ai duce şi tu la câmp?
— ţum s m duc, dac n-am dormit? ż duc mâine.
— żâine, mâine. De când îmi tot zici de mâine. To i şi-au arat
deja p mântul, l-au gr pat, unii au terminat şi cu sem natul, iar
p mântul nostru st aşa cum l-am l sat ast -toamn . ţ m şi
întreab oamenii, vre i s vinde i p mântul, de l-a i l sat nearat,
iar tu îmi dai mereu cu mâine. żâine o s fim pe lumea cealalt ,
dar pe lumea asta trebuie s ar m, s sem n m, atâta vreme cât
p mântul vrea s rodeasc . ţ dac n-o mai vrea, po i s -i cazi şi
în genunchi, şi tot nu faci nimic. Da, p mântul e bun pân când e
bun, dar când se mânie, se face ca piatra.
— Am stat cu bunicul aici toat noaptea, i-am zis, ca s schimb
vorba. Adineauri a disp rut.
— A zis cumva unde a îngropat hârtiile acelea? s-a înviorat.
— Nu la. Łukasz din America.
A dat din mân .
— R t citul. Şi ce voia?
— Ei, nimic, a venit numai ca s mai stea de vorb .
— O fi venit s se c iasc . Era cu picioarele goale?
— Nu m-am uitat la picioare.
— Era cu picioarele goale. Aşa merg oamenii s se c iasc .
Tot aşa, odat , m-am întors beat acas , amurgise deja bine.
Ceva m-a f cut s mai iau o jum tate de litru în buzunar, când am
plecat de la bufet. Poate c presim isem ceva. Żuasem salariul în
ziua aceea, iar când luam salariul, de obicei, mai luam o jum tate
de litru şi pentru acas . ż ajuta diminea a, când nu puteam s
m adun. ż-am mirat când am v zut lumin în fereastra casei
noastre. Dar m-am gândit c poate tata îşi înmoaie picioarele. Avea
la picioare tot felul de bolfe şi bube şi când nu mai putea îndura
durerile îşi fierbea tot felul de ierburi în care îşi înmuia picioarele.
Se aşeza pe un sc unel, îşi b ga picioarele în ciub r, mai vorbea
cu mama, se mai ruga. Iar cum adormea mama, adormea şi el, şi
dormea câteodat cu picioarele în ciub r pân îl trezea frigul sau
veneam eu.
Intru în cas şi nu pot s -mi dau seama, am vedenii sau e chiar
żichał, aşezat pe lavi a de sub fereastr . Doar c p rea adormit,
deoarece nici n-a ridicat capul, când am intrat. ż uit mai bine, e
252
żichał. Poate c a c l torit mult şi e obosit? Niciodat n-a inut la
drum. Îmi aduc aminte c odat s-a întors cu tata de la târg, l-a
zgâl âit în c ru , şi cum a intrat în cas a început s verse. Iar
dac nu dormea vreo noapte, a doua zi era galben ca ceara, cu
ochii învine i i.
— Ah, żichał, ai venit am zis. Şi cu toate c sim eam cum mi se
vârtejeşte capul, m-am bucurat. De atâ ia ani te aştept m. Hai s
bem ceva, frate. Uite c parc am presim it şi am luat o jum tate
de litru cu mine. Uite-o, vezi. Am scos sticla din buzunar şi am
pus-o pe mas . Unde g sesc nişte pahare? întreb.
Tata st tea pe sc unel cu capul plecat, parc dormita. Deodat
îşi ridic capul şi se r steşte:
— ţe vrei, cium , s -i dai, rachiu? Uit -te la el.
— De ce s m uit? Doar v d, e żichał. Pe żichał s nu-l
recunosc? Pe fratele meu? A îmb trânit pu in, dar nici chiar aşa,
dac te gândeşti câ i ani au trecut. Spune, żichał, nu suntem
fra i? Deşi tu ai fost plecat în lume, iar eu am r mas aici şi n-am
ştiut unul de altul, dar chiar dac n-am ştiut unul de altul tot fra i
am r mas. Pe Franek żaziejuka îl mai ii minte? A i fost în aceeaşi
clas la şcoal . S-a spânzurat. I-au g sit lips în magazie vreo zece
saci de zah r. ţe-o fi îndulcit el cu atâta zah r? Şi când te
gândeşti c popa tot timpul zice s nu greşeşti. S nu greşeşti, e
uşor de zis. Iar eu, frate drag , mai mult nu tr iesc decât tr iesc.
Dar s l s m asta, bine c eşti aici, c ai venit, restul nu mai
conteaz . Ei, mam , unde sunt paharele?
Mama n-a zis nimic, st tea culcat cu ochii închişi, de parc ar
dormi, dar ştiam c nu doarme. ż gândeam, poate e sup rat c
a venit żichał, iar eu m-am întors beat. Aşa c am l sat-o în pace.
— Poate c ştii tu, tat , unde sunt?
Dar nici tata n-a r spuns. Poate c nici nu ştia s avem pahare
în cas . Ża urma urmelor, la ce ne-ar fi slujit? În casa noastr s-a
b ut numai lapte, ap , uneori fierturi de ierburi, aşa c o can era
mai bun decât un pahar. Este mai mare, ai de ce s-o apuci, apoi
ine mult mai mult decât un pahar. żai am şi acum o can de
tinichea şi pot s spun c -mi place mai mult s beau cu cana asta.
Ţunicul a b ut din cana asta şi zicea c şi bunicul lui tot din cana
asta a b ut, aşa c unde g seşti un pahar, cu o via atât de
lung . Şi rachiul e mai pl cut la gust, când bei cu cana. Uneori nu
mi-e sete, dar beau ap cu cana asta, c ci parc aş bea de la izvor.
Sau când te întorci de pe câmp, de la coas , cu mâinile muncite,
paharul s-ar sf râma în mâinile tale ca nişte ou apucate cu
253
cleştele, de-aia î i trebuie o can , s-o strângi în mâini, cum ai
strânge coasa.
— Ţine, hai s le c ut m am zis eu luând lampa de pe mas , ca
s -mi fac lumin . Doar n-o s beau din sticl când mi-a venit
fratele. Ah, ce m bucur, frate, c ai venit. În sfârşit, o s vorbim
pentru to i anii în care n-am vorbit. Şi ai s -mi spui ce-ai vrut de
la mine atunci, pe vremea r zboiului.
Am deschis dulapul. Farfurii, sticle, sticlu e, pungi, treceau
toate prin fa a ochilor mei, dar nu se ar ta niciun pahar. Nici eu
nu-mi aminteam prea bine, dac aveam pahare în cas , dar aveam
chef s beau din pahar.
— Le-a luat dracul pe toate, ce zici. Nu-i nimic, m duc mâine
şi cump r vreo dou sprezece, s stea aici la vedere. M-am întors
spre pat, spre mama. Unde sunt paharele? am început s trag de
plapuma ei. Am vrut s beau cu żichał. Atunci am v zut la lumina
l mpii c de sub pleoapele închise curgeau lacrimi. żam , plângi?
De ce, n-ai de ce. Uneori veneam şi mai beat. Azi n-am b ut prea
mult. Lui Fularaz Wicek i s-a n scut un b iat. Eu l-am însurat cu
Bronka. Uite, chiar mâine mi-a promis żachała c -mi împrumut
secer toarea şi într-o zi o s secer tot ogorul. I-am scris o cerere
aşa c -mi d secer toarea. S încerce numai tic losul s nu mi-o
dea. St team deasupra ei cu lampa tremurând , iar din ochii ei
curgeau tot mai dese lacrimile. Nu mai plânge, mam , i-am zis.
Tat , ce-i cu mama? M-am întors spre tata şi era s scap lampa
din mân . Se întunecase pentru o clip , apoi iar şi s-a f cut
lumin .
— Pune lampa pe mas , nenorocitule, c dai foc la cas .
Tata a ridicat capul şi am v zut lucind lacrimile în ochii lui. Le-
a şters cu palma.
— Plânge i c a venit żichał?
— O fi żichał sau n-o fi el, a zis. Doar Dumnezeu mai ştie.
— ţum, adic , s ştie, Dumnezeu, dac e żichał sau nu e el?
Eu ştiu c sunt Szymek, tu ştii c eşti tu, iar żichał ştie c e el.
Fiecare ştie cine este mai bine decât Dumnezeu. ţe, żichał s-a
n scut acuma ca s ştie Dumnezeu pentru el, c el e żichał? Eu,
chiar dac aş vrea s nu fiu Szymek, tot n-aş putea. ţhiar dac
sunt beat, tot ştiu cine sunt, fiindc nimeni nu vrea s fie în locul
meu. Trebuia îns s scrii, m i żichał, c vii. Vezi, acuma toat
lumea plânge.
— N-a venit, l-a adus.
— Cine?
254
 — Zicea c era nevasta lui.
— Eşti însurat, m i żichał? N-ai scris nimic. Dac n-am fi
putut s facem mai mult, cel pu in te felicitam. i-am fi scris şi noi
c î i dorim mult noroc, fericire. S nu se sting niciodat soarele
pe calea nou pe care ai pornit. Şi s ai copii. Dar ce s mai
vorbim, sunt atâtea felicit ri gata tip rite la poşt . Jaśka, diriginta,
doar te întreab , pe care o alegi. N-am fi întrebat care-i mai ieftin ,
pe cea mai scump i-am fi trimis-o. Dar poate c ne-ai scris, dar
au trecut atâ ia ani, aşa c s-ar fi putut s uit m. Ei, trebuie s
bem. Tata, mama, las -i s plâng , asta-i datoria lor. Iar datoria
noastr e s ne cinstim. Şi nu mai pune la suflet. Eu stau aici cu
ei, m v d în fiecare zi, şi tot îi v d plângând din când în când
dup mine. Pe tata nu, dar mama plânge. Şi plâng şi dup tine, cu
atât mai mult, cu cât ai lipsit atâta vreme.
ţhiar pe mas era cana de tinichea, aşa c i-am întins-o.
— Ţea tu din can . Eu pot s beau şi din sticl . Iar mâine o s
bem din pahare. Lui i-am turnat mai mult, mie mi-am l sat mai
pu in. Ei, în s n tatea ta, c ai venit şi nu ne-ai uitat.
Mi-am dus sticla la gur , când îl v d pe tata c sare şi acoper
cana cu mâna.
— Vrei s -l mai şi îmbe i, tu, p gânule, tu, blestematule, tu, om
f r minte?! Nu vezi, be ivule, ce-i cu el?
— Ce-i cu el? E fratele meu! Am dat cu sticla în mas de a s rit
rachiul pe gâtul sticlei. Zi, żichał, c eşti fratele meu. Ż-am apucat
cu amândou mâinile de cap şi l-am tras spre mine. M-a privit cu
nişte ochi stinşi, aproape mor i. Eşti fratele meu. Ai fost şi
totdeauna ai s fii fratele meu.
Atunci s-a ridicat mama din pat şi a început s -l roage:
— Spune ceva, żichaś. Spune, fiule, ce te doare?
— Ce-l doare e treaba lui! m-am r stit la nevinovata de maica
mea. E aici, a venit şi asta ajunge.
— Da, dar de când a venit st uite acolo şi nu scoate niciun
cuvânt. Tata s-a ridicat de pe sc unelul lui şi s-a îndreptat spre
c ldarea cu ap , dar la jum tatea drumului s-a oprit şi s-a
îndreptat spre mama, apoi iar şi s-a întors şi a pornit-o ca pe
câmp, neştiind încotro. A zis ea ceva. Dar ce era s zic . ţic aici
ar fi mai bine pentru el. żichał, żichaś, îl întrebam, dar parc
vorbeam cu pere ii. Spune mamei, tatei, ce ai? ţopacul îi spune
copacului ce-l doare, vita – vitei. Iar omul, când n-are cui s -i
spun ce-l doare, vorbeşte cu p mântul. ţum s tr ieşti şi s nu
vorbeşti.
255
 — Ţea tu, tat . I-am b gat cana în mâinile pe care le
b l ng nea neputincios, ca şi cum ar fi vrut s le pun undeva ca
s se mai uşureze. Nu-i nevoie s vorbeasc . O s vorbim noi şi el
o s ne asculte.
La scurt vreme, a murit mama. Şi nu atâta din pricina bolii,
cât mai mult de am r ciune, c plângea mereu şi repeta, żichaś,
fiule, ce-i cu tine? Iar dup moartea ei a început s se sting şi
tata. Uneori nici nu mai auzea ce-i vorbeam, de parc era cu totul
cufundat în ceea ce auzea din cealalt lume, în care plecase
mama. Aşa c toate treburile din cas au r mas pe umerii mei.
Tata nu mai era în stare nici câinelui sau lui żichał s -i mai dea
de mâncare. St teau, unul în buc t rie pe sc unel, cel lalt pe
lavi , şi m aşteptau s m întorc de la prim rie.
ż gândeam uneori s m las de slujb , c nu mai puteam s
fac fa . Dup moartea mamei totuşi m mai ajutau vecinele. żai
venea câte una de ne mai f cea câte o ciorb , alta de mai m tura
prin cas , ne mai sp la câte o ruf , sau fie şi numai ca s vad ce
mai facem şi s ne mai plâng . Dar, cum s-a îndep rtat moartea
mamei, şi ele au încetat s mai vin . Deşi, pe de alt parte, mi-ar fi
p rut r u s plec de la prim rie, c ci, de bine, de r u, tot mai
luam nişte zlo i, aşa c cel pu in aveam pentru sare, zah r sau o
bucat de salam.
Dar într-o zi, dup Paşti, a venit cineva de la raion în control şi
preşedintele żaślanka l-a dus s -i arate birourile. Aici st cel de la
drumuri, aici sunt impozitele, aici asigur rile, cotele de stat,
żierzwa, Antos, Winiarski, domnişoara źrysia, domnişoara Jadzia.
Eu tocmai mâncam ou roşii. Era un obicei mai vechi la prim rie
ca slujbaşii s -şi aduc câte ceva de mâncare de acas , ca s
m nânce la prânz, iar źopciowa, femeia de serviciu, le f cea câte
un ceai, pe care îl d dea cu un zlot paharul. Aşa c şi eu, dac
aveam ceva pe acas , luam cu mine la slujb , ca s nu par mai
s rac decât al ii. Nu de foame, c la foame ineam, puteam s nu
m nânc trei zile. Aşa c întinsesem ou le roşii pe ziar, pe birou, şi
le cur m de coaj când au intrat în camer .
— ţe, m i Pietruszka, m nânci ou roşii? m-a întrebat cam
batjocoritor żaślanka, iar cel de la raion a zâmbit ciudat.
— Roşii, am zis şi am dat mai departe s le decojesc.
— Şi ce, sunt mai bune vopsite decât cele luate de la g in ? m-
a luat în derâdere żaślanka.
— Pentru mine sunt mai bune, iar pentru cine nu sunt, poate
s nu le m nânce.
256
 — Ha! ha! Trebuie c ai vopsit multe ou , dac nu le po i
mânca pe toate acas şi trebuie s le mai aduci şi la prim rie?
— Şaizeci.
— Dar s ştii c prim ria nu-i biseric , Pietruszka! s-a r stit
mânios.
— Nici eu nu le-am adus ca s le sfin esc, ci ca s le m nânc.
N-a mai zis nimic, dar sim eam c n-o s -mi ierte el ou le
astea, unde mai pui c mai era şi cel de la raion. Şi cred c l-am
înfuriat r u, c ci a început s -şi bage nasul şi în mâncarea
celorlal i. Antos mânca pâine cu brânz , şi doar nici pâinea, nici
brânza n-au nimic cu Dumnezeu, doar atâta c se spune, pâinea
noastr cea de toate zilele, dar o m nânc şi cel care crede, şi cel
care nu crede. Dar s-a luat de Antos, c şi-a t iat atâtea felii de
pâine, c i-ar trebui o or ca s le m nânce, iar regulamentul
prevede o pauz doar de cincisprezece minute.
Peste câteva zile m-a chemat la el şi, deşi de mult vreme ne
tutuiam, mi-a zis:
— Dumneavoastr be i cam mult. Trebuie s termina i cu asta.
Dac aş fi avut ceva la îndemân , cred c i-aş fi cr pat capul,
atâta m-a înfuriat. Dar era numai c limara şi tamponul pe birou,
aşa c nu mi-ar fi slujit prea mult.
— Tu s nu m iei cu dumneavoastr , nenorocitule. Szymek m
cheam , dac ai uitat. Iar dac beau, beau pe banii mei. ţrezi c
nu ştiu ce te doare? Nu te doare c beau. Parc tu nu bei? De câte
ori nu te-am v zut beat, ca un porc. Î i dai importan , c eşti
preşedinte. Dar în anii ocupa iei ce-ai f cut? F ceai pe tine.
Dup o s pt mân am fost concediat. Şi nu pentru be ii, cum a
încercat el s m conving , c ci dup moartea mamei beam mai
pu in, ci ou le alea roşii i-au r mas în gât. Deşi poate c şi lui îi
pl ceau tot aşa de mult ca şi mie, numai c le decojea sub
plapum , şi înc îşi mai trimitea şi copilul la poart , în fa a casei,
cic s se joace, dar s se uite dac nu vine cineva. Şi dintr-odat ,
când a v zut c la birou un func ionar de stat m nânc ou roşii
netulburat, i s-a p rut c nu erau ou , ci grenade. De fapt nu
numai de ou roşii se temea. Se temea de orice. S nu te fi pus
sfântul s oftezi în fa a lui, ah, Doamne. Se f cea roşu ca racul şi
dac ar fi putut i-ar fi b gat oftatul înapoi pe gât.
— Dup slujb , acas la tine s oftezi! Aici e prim rie şi s nu-
mi veni i cu supersti ii!
Şi doar oamenii mai ofteaz câteodat , amintindu-şi de câte
ceva. żai uşor te dezobişnuieşti de cuvinte, de gânduri, decât de
257
oftat. Dar sta era omul.
Trecuser mul i ani, de când am început s -mi zidesc
mormântul, şi mai aveam nevoie de ciment, iar preşedinte era tot
el. Mi-a f cut ţhmiel socoteala de cât ciment aveam nevoie, a zis
chiar c ar trebui ceva mai mult, ca s fac şi vreo dou trepte în
cript , ca s se poat coborî mai uşor coşciugul. Puteam s
cump r cimentul de la cei care-l fur , şi pentru orice altceva l-aş fi
cump rat de la ei, dar nu pentru mormânt. Aşa c m-am dus la
cooperativ . Da, avem ciment, dar vino cu reparti ie de la prim rie.
M-am dus la prim rie. Da, se dau reparti ii, dar s faci o cerere.
Aşa c am f cut-o.
— Şi pentru ce v trebuie cimentul? m-a întrebat func ionara.
Avea vreo dou zeci de ani, ochii mari, albaştri, p rea o fat
dr gu , doar c nasul îl avea pu in cârn. Dar la vârsta ei şi cu
nasul cârn e frumoas .
— Vreau s -mi zidesc mormântul, i-am zis.
— Mormântul? Aproape s-o pufneasc râsul şi şi-a întors capul,
de parc s-ar fi uitat în alt parte. Apoi a scos o hârtie din birou şi
a început s -şi plimbe degetul pe hârtie, citindu-mi pentru ce se
poate ob ine cimentul. Pentru cas , grajd, cocin , şur , siloz,
pentru creşterea iepurilor de cas , a p s rilor, a vulpilor, a
nutriilor, pentru sere de legume, de flori. Uite, scrie şi de
crizanteme, s-a bucurat fata. Dar mormântul nu era trecut. L-a
întrebat pe func ionarul care st tea în col , lâng fereastr :
— Domnule Władzio, este vreo dispozi ie cu privire la reparti ia
cimentului pentru morminte?
— Dar cine vrea s moar ?
— Un cet ean.
la s-a uitat uimit la mine şi a dat din umeri.
— ţe s fac? am întrebat.
Fata mi-a zâmbit şi şi-a desf cut mâinile.
— Ar trebui s merge i la preşedinte.
— E aici?
— Este, dar este ocupat.
— Am s aştept.
La care domnul Władzio zise:
— Dac -i ocupat, o s fie ocupat toat ziua.
— Dar eu am lucrat aici cu ani în urm , am zis. Aici, în camera
asta, erau impozitele. Dumneavoastr nu era i pe atunci aici. Şi
nici birourile acestea nu erau.
Domnul Władzio parc s-a sim it pu in jenat. Fata a l sat capul
258
în jos.
— Ţine, m duc s întreb.
S-a uitat la mine cu al i ochi, s-a ridicat de la birou şi a ieşit din
camer .
N-a trebuit s aştept prea mult, a venit el şi m-a luat de bra ,
deşi ziceau c este ocupat.
— Stai jos, mi-a zis. M-a mirat c nu m-a mai luat cu
dumneavoastr . Se vede c şi-a amintit de mine, deşi trecuser
atâ ia ani. Îmb trânise şi el şi parc se mai îngr şase şi mai mult,
c de-abia mai înc pea între bra ele fotoliului. Nasul parc i se mai
l ise, iar ochii parc îi erau mai tulburi ca alt dat , sau poate c
se gândea la ceva înainte de-a m vedea pe mine. żai mult
zâmbind decât strâmbându-se, mi-a zis:
— Ce-i, te preg teşti pentru via a de apoi?
M-am aşezat, târşâind cârjele. Dar s-a f cut c nu vede cârjele.
— Şi de ce te gr beşti?
— Nu m gr besc, am zis. Şi chiar dac m-aş gr bi, dator fa
de stat n-am s r mân. żul umesc c m l sa i s pl tesc
impozitele în rate. Dar pân mor, le pl tesc eu, nu- i face griji.
— Nu-mi fac nicio grij . Dac vrei, po i s mori. Fiecare e liber
s moar . Asta nu-i treaba prim riei. Dar tu vrei ciment, ei, asta-i
de-acum treaba prim riei.
— Numai opt sute de kile.
— Opt sute de kile, opt sute de kile. Aici nu-i vorba de cât, ci
pentru ce. ţrezi tu c eu pot s dau reparti ii pentru orice, dup
cum îi trece prin cap fiec ruia? Dispozi iile prev d, f r tocmeal ,
pentru ce se poate da ciment. Pentru creşterea produc iei agricole,
poftim, c -i vorba de dezvoltarea economic , pentru asta pot. Dar
ce nu s-a prev zut în dispozi ii, nu s-a prev zut, şi aici n-ai ce
discuta. Şi ce- i veni acuma cu mormântul? żai ai timp. Pân una,
alta, te-ai putea gândi la via . Nu vreau s te conving s te apuci
de creşterea vacilor sau a porcilor, c pentru asta trebuie s umbli
mult, iar tu, dup câte v d, nu stai prea bine cu picioarele. Dar o
ferm de g ini sau de ra e. Astea le sus inem. Ai avea şi tu un ban,
ar avea şi statul un folos. Am putea s - i d m şi un împrumut.
Poftim. F o cerere şi eu i-o semnez. Dobânda e mic , ratele sunt
lungi, o parte din ele le mai anul m. Şi în loc s mori, te faci
domn. G inile î i cotcod cesc, ra ele î i m c ie. Te ui i doar dup
ele, ca s le dai de mâncare, şi miile î i curg. Iar dac d vreo boal
în ele, eşti asigurat, statul î i restituie pierderile şi cape i un
împrumut nou. Nu mai e ca pe vremuri, când plângeai dup
259
fiecare cloşc . ţând cr pa câte una, plângeai de parc ar fi cr pat
Walek, Franek sau Ţartek. Pân şi ou le le ştiai de la ce g in
sunt. Acuma toate dac sunt albe, sunt albe, dac sunt roşii, sunt
roşii, acuma e produc ie, fratele meu. Sau f - i o ser . Şi astea le
sprijinim. Poftim. Castrave i, roşii, ceap verde, salat , ridichi de o
lun , cererea e mare. Nici nu trebuie s te gândeşti la transport.
Vin ei singuri, î i iau orice cantitate. Au ambalajul lor. Iar
mormântul este o construc ie neeconomic , cu morminte nu creşte
produc ia. Gândeşte-te cât ciment se duce în p mânt.
— Opt sute de kile, i-am mai zis.
— ţhiar şi opt sute de kile. Şi ce-o s spun când m-or întreba
de ce am dat cimentul pentru morminte, când am de f cut silozuri.
O s zic , uite ce gospod rire proast , ce lips de orientare. Sau
pot s zic c sunt deja b trân pentru preşedinte. Eh, sunt destui
dintre aceia care ar vrea s scape de mine. Au şi început s
p l vr geasc c mi-ar fi venit vremea s ies la pensie. Iar eu mai
am patru ani, mai am destul pân la pensie. Al ii iar şi cârtesc c
n-am şcoal , c am f cut numai cursuri. Trebuie s ştii c vin tot
felul de tinerei cu diplome şi ridic nasul când se uit la tine. Pe ei
nu-i intereseaz c aia e aşa şi ailalt la fel, îi tot dau înainte cu
ştiin a. Vaca s aib şase â e, grâul câte dou spice, porcii câte
patru jamboane. În curând o s -i vezi c vor s are şi s semene şi
pe lumea de dincolo. Şi nici nu vor s aud c a fost şi un r zboi.
Iar pe vremea r zboiului ce şcoal puteai s faci? Doar şcoala
p durii. Tu ştii mai bine. Norocul nostru c avem capul pe umeri şi
ne mai descurc m cumva. Dar nu mai sunt timpurile, ah, nu mai
sunt timpurile când lucrai tu aici. Acum nu mai merge ca pe
vremuri. Acuma fiecare chintal de ciment trebuie s se reg seasc
în mai mult grâu, mai mult carne, lapte, ou , legume. Toate sunt
calculate. Şi i se cere tot mai mult. Pe de alt parte vin ranii,
vrei produc ie, d -ne ciment. Aş putea s cresc şi o sut , dac vrei,
dar îmi trebuie ciment s m resc cote ele. Aş putea aia, aş putea
ailalt , dar d -mi ciment. Iar ciment ni se trimite un vagon, dou ,
şi apoi stai şi aştep i cu lunile, pân când i se mai trimite. Simt
câteodat c -mi crap capul gândindu-m cui s -i dau şi cui s
nu-i dau. ţând m duc de Duminica Tomii la mormântul socrului,
în loc s m gândesc la socru, m gândesc câte grajduri, cote e,
silozuri s-ar fi putut face cu cimentul care s-a dus în mormântul
lui. Şi parc mi se rupe inima. Şi e unul aici, la prim rie, care de-
abia aşteapt s m ia dracul. Pe unde poate, m muşc . ţ am
r mas de pe vremuri, c sunt prost, c nici ca membru de partid
260
nu mai fac dou parale. Şi doar prim ria l-a trimis la şcoal , i-a
dat burs . Acuma e licen iat, licheaua. De-i spun s fac ceva,
sare cu gura pân în cer. De vine câte o dispozi ie, sare c nu-i
bun , c e o prostie. Pentru ştia toate sunt prostii. Iar dispozi iile
nu sunt în elepte sau prosteşti, ele trebuie executate. De ce crezi
c am înc run it? De b trâne e? Nu. Simt puterea în mine ca în
timpurile de alt dat . Uneori îmi vine s prind câte un copac şi s -
l scot cu r d cini cu tot. ţu Józka mea aş putea s fac de cinci ori
pe noapte. Numai c ea e s tul de astea. Sunt b trân de acuma,
zice, pentru tine. Însoar -te cu una mai tân r , poate c te
întinereşte şi pe tine. Ei, zic, când ne-am c s torit erai tân r ,
acuma nu mai avem ce face. Deşi uneori m gândesc, ce-ar fi s
m însor pentru a doua oar . De ce nu? Ża prim rie sunt numai
fete tinere. Te ui i în dreapta, te ui i în stânga, râd între ele, cu
obrajii roşii de tinere e, şi parc i se rupe ceva în tine. Dar numai
s îndr znesc s fac una ca asta. Imediat m-ar lua în r sp r. În
func ia mea, trebuie s fiu curat ca lacrima. Aşa c m mul umesc
cu Józka. Deşi m doare sufletul. Iar tu, iart -m , te preg teşti
pentru lumea de-apoi. Uit -te la p rul t u, dac ai câteva fire
c runte. Iar eu sunt alb ca un porumbel. Şi de ce crezi? Fiindc tot
timpul m gândesc. ţ ci trebuie s gândesc just, corect, conform
instruc iunilor, nu cum îmi trece prin cap. Şi gospod reşte.
Gândindu-m la viitor. F şi tu socoteala, cât trebuie s m
gândesc. Aici, frate, nu- i mai ajung orele de serviciu. Trebuie s te
gândeşti şi acas . Pe vremea ta era alt via . Puteai s te repezi şi
la bufet în orele de serviciu. Sau s nu vii la slujb trei zile. żai
încearc şi acum. Numai s m vad c beau. Deşi î i spun, uneori
îmi vine s m îmb t pân nu mai ştiu de mine. S uit cel pu in o
parte din gândurile care m fr mânt . Vine noaptea, oamenii
dorm. Iar eu m întorc pe toate p r ile şi m gândesc, cum e şi
cazul cimentului, cui s -i dau şi cui s nu-i dau, dar mai mult cui
s nu-i dau, c ci de dat aş putea s le dau la to i. Numai c de
unde? Oamenii parc au înnebunit cu construc iile acestea. Se
trezeşte Józka mea şi m înghionteşte s nu m mai foiesc în pat.
ţe te tot gândeşti, ce te tot gândeşti, zice, tot n-o s scorneşti
nimic. Mai bine te-ai ruga. Da, uneori poate c m-aş ruga, dar
cum, în func ia mea? Roag -te tu, Józka, şi pentru mine, c poate
mai scap de gânduri. Vezi, nevasta b trân e şi ea bun la ceva,
când dai de greu. Uneia tinere i-ar sta capul la cu totul altceva.
Dar s nu crezi c m-aş teme s semnez cererea ta. Semnez de
atâ ia ani, şi, uite, mai merge. Uite, de pild , dac ai vrea s
261
cimentezi curtea. Acuma i-o semnez. Sau ai vrea s faci nişte
trepte la cas . Semnez, îmi iau r spunderea. Stai prost cu
picioarele, îi ajut m pe invalizi, am o explica ie. ţhiar şi pentru o
bud . Semnez, fie voia ta. ţ e o construc ie economic sau
neeconomic , asta e o treab discutabil . Dar mormântul e
mormânt. Aici e vorba de moarte, de cealalt lume şi chiar de
Dumnezeu. Aşa c nu to i ar în elege. ţ ci pentru unii ai fost şi nu
mai eşti. Nici eu, i-o spun, nu mai cred pe nimeni. ţ omul, ca s
zic aşa, e o f ptur complicat , schimb toare. Niciodat nu po i s
ştii dac nu-şi schimb gândurile. Iar aici e vorba de via . N-auzi
şi tu ce se vorbeşte mereu la radio, ce se arat la televizor, ce se
scrie prin gazete, ce se vorbeşte la adun ri. Ai picat prost, frate,
prost. Via a trebuie s ne-o înfrumuse m. Şi pe bun dreptate.
ţ ci oamenii merit s tr iasc mai bine. Prea mult am tr it cu
lumea de-apoi în gânduri, c acolo o s ne fie mai bine. ţ acolo
ne aşteapt serafimii şi heruvimii cu cântecele lor. Aici trebuie s
fie mai bine. Şi o s fie! Uite, la ultima adunare am hot rât s
facem un drum nou pân la Zarzecze, ca s mearg autobuzul. Şi
dac facem drumul, facem şi podul. N-o s mai treac c ru ele
prin vad. Tineretul cere un stadion, o s le facem stadionul, mai
bine s bat mingea, decât s se îmbete. Ne-ar trebui o cas de
cultur . O s fie şi casa de cultur , nu dintr-odat , dar o s-o
facem. Ştii c ne-am gândit şi la canalizare. Destul am umblat cu
doni ele dup ap . Facem canalizarea şi doar îi dai drumul la
robinet. Iar dac ne merge bine, ne-am gândit s facem un st vilar
şi râul s -l transform m într-un lac. Facem în jurul lui c su e de
odihn , vin turiştii. O s fie via , ce zici! Poate c -l popul m cu
peşte. Aşa c poate într-o zi am s te v d cu undi a pe lac. Ne
gândim s aducem fazani pe câmp. ţe zici, mergi la coas şi vezi
fazanii în holda ta. ţoseşti mai cu drag. Iar în afar de asta fazanii
distrug gândacii de Colorado. Unde e bufetul vrem s deschidem o
libr rie, iar pentru bufet facem o cl dire nou . ţât era drumul
vechi, era bun bufetul sta, dar acuma e mult lume în trecere,
aşa c trebuie s ne gândim şi la ei. żarzec ne-a şi spus c ne d o
rari veche de lemn. Am atârna rari a deasupra uşii bufetului şi i-
am zice „Ża rari ”. Ne-am mai gândit s form m un cor în sat. De
ce s cânte fiecare de unul singur prin cas . Apoi b trânii mor, şi
cu ei se duc şi cântecele. Iar la prim var o s -i chem m pe
oameni ca s plant m arbori de-a lungul şoselei. ţhiar ne-am
gândit la o lozinc : planteaz un arbore şi o s ai umbr . O s vezi
cum o s înverzeasc totul. Iar tu îmi vii cu mormântul. i-am mai
262
zis, mormântul înseamn lumea de dincolo. Iar pe cine îl trage
sfoara în lumea cealalt , înseamn c nu vrea s tr iasc pe
lumea asta. Iar asta-i mai r u chiar decât dac n-ai vrea s
pl teşti impozitele. Impozitul, în cel mai r u caz, poate fi anulat
sau amânat în rate. Dar cine nu vrea s tr iasc , înseamn c e
ceva ce-l trage înapoi, înseamn c st prost cu conştiin a. Ah,
Szymek, Szymek, frate, când o s începi s nu mai gândeşti ca un
ran? De iob gie am sc pat de peste o sut de ani, de regimurile
burgheze pu ini îşi mai aduc aminte, şi de anii de ocupa ie o s se
uite, în curând. E ceasul al doisprezecelea. Prea mult am fost
b tu i la fund. ţ nu mai ştiam unde e coada şi unde e capul. A
venit timpul s ne mai gândim şi la viitor. Iar tu, cu mormântul, îi
întorci spatele, nu-i aşa? Pe tine nu te priveşte, c tu şi aşa ai s
mori? Dar eu ce am s spun la o adic , dac dau ciment pentru
lumea cealalt ? Înseamn c şi eu cred c exist o via dincolo de
mormânt, odat ce dau reparti ii şi pentru morminte. Iar tu ştii
mai bine decât al ii c eu n-am crezut niciodat în Dumnezeu. N-
am inut nici ţr ciunul, nici Paştele. N-am primit niciodat
colind tori. Totdeauna am crezut numai într-o via mai bun .
Via a mai bun a fost steaua mea c l uzitoare.
Asudase, gâfâia, spuma i se înt rise pe la col urile gurii. Dar se
vedea c era mul umit de sine. Şi parc nu ştia ce s fac , s râd
sau s -şi întind bra ele, în semn c discu ia s-a terminat. Sau
poate c aştepta s zic şi eu ceva. Ah, Żeon, Żeon, ai cap. Nu
degeaba eşti de atâ ia ani preşedinte. Vremurile se schimb ,
oamenii mor, dar tu ai r mas ca stejarul. Şi unde mai pui c ai
salvat opt chintale de ciment, c ci altfel s-ar fi dus în p mânt.
Dar n-am zis nimic. Doar mi-am întins mâinile dup cârje, ca
s m pot ridica de pe scaun. Atunci s-a ridicat brusc din fotoliu, a
deschis uşa şi a strigat:
— Domnişoara Hania! Dou p h rele şi dou cafele! Şi ast zi
nu mai primesc pe nimeni! Iar c tre mine: żai stai, unde te
gr beşti? S bem câte un p h rel. Nu ne-am v zut de atâ ia ani. Şi
parc îi p rea r u s se despart , nu atâta de mine, cât de
satisfac ia pe care o încerca. ţ ci şi-a frecat mâinile, a mutat ceva
pe birou şi m-a b tut pe umeri. Ţine c ai venit, m bucur. Apoi a
scos din dulap o sticl pântecoas . De obicei, nu beau. Doar
câteodat , când am prilejul. Şi nu orice. żi-a întins sticla sub
ochi, învârtind-o în mâini.
— ţe rachiu mai e sta? am întrebat.
— Nu e rachiu. E coniac. Ai b ut vreodat ?
263
 — Nu-mi aduc aminte. Dar cât am b ut, poate c oi fi b ut şi
din sta.
— sta se bea câte pu in, nu ca rachiul.
— Atunci cred c n-am b ut.
Domnişoara Hania ne-a adus pe o tav p h rele şi cafea.
S-a aplecat deasupra mea, c i-am sim it mirosul de parfum şi
tinere e. ż-am gândit pentru o clip c nu mai e prim ria de pe
vremea când lucram aici. Pe atunci mâncam pe ziare, acuma i se
aduc p h rele pe tav . Fata avea mâinile lungi, iar pielea de pe
mâini era aproape transparent , unghiile vopsite în roşu. Se vedea
c n-a lucrat niciodat pe câmp, c de mic a venit la prim rie.
— Dumneavoastr , domnule preşedinte, v-am f cut-o mai
slab , a zis cu o voce îngereasc , aşezând linguri ele pe
farfurioarele pe care erau ceşcu ele.
— Foarte bine, foarte bine. Şi i-a dat cu palma peste fund de
parc era Józka lui. Fata parc s-a ruşinat pu in, dar aceasta din
pricina mea, şi, ca o c prioar , a zburat din camer .
— Ha! ha! ha! a început s râd . Fain fat , ce zici?
— Şi pe celelalte le atingi aşa, peste fund?
— Dac ai fi în locul meu şi tu ai face la fel. Preşedintele trebuie
s-o fac şi pe asta. Pe una o atingi, pe alta nu, şi aşa afli tot ce se
petrece în prim rie. De fapt le şi place. Ui i, câteodat , s -i dai
peste fund, apoi toat ziua e bosumflat . Dar s-o vezi goal . Ehei,
atunci s vezi ce r u î i pare c ai îmb trânit. ţe vrei, hr nite ca
lumea, au tot ce vrei, ca lumea. Nu mai e ca pe vremurile noastre.
ii minte câte fete aveau picioarele strâmbe? Ża mutr ziceai c -i
Maica Domnului, iar picioarele erau ca dou obezi. Acuma au
vitamine. Iar pâinea, pâinea, frate, nimeni nu se mai omoar dup
ea, aşa c cresc fetele, una mai frumoas decât alta. Dar ce folos,
odat ce am fost osândit s tr iesc cu Józka. Osândit, aş putea s
zic, de regimul burghezo-moşieresc. Uneori mai încerc câte ceva,
dar cu foarte mult b gare de seam . Îi face altul vreun copil şi te
pomeneşti c zice c l-a f cut cu mine. Şi chiar dac n-ar fi
adev rat, m zboar de aici. Hai mai bine s bem.
Şi-a ciocnit p h relul de-al meu. A b ut pu in, atâta am b ut şi
eu, c ci m-am uitat cât bea, ca s nu par un prost, mai ales c era
vorba de un rachiu aşa de ciudat, care se bea câte pu in. Era o
b utur scârboas , p rea un fel de rachiu sub iat cu ceai şi î i l sa
un gust de s pun. Unde mai pui c am sorbit-o ca o p s ric . Nu
era ca vodca noastr cea curat , care î i trece prin gâtlej âşnind
ca apa de izvor. Şi te zguduie de- i strâmb mutra, şi te arde de
264
sim i din cap pân în picioare c eşti tu. Şi c nimeni altul n-are
dreptul s - i ia locul.
— Ei, ce zici? S-a uitat la mine de sus.
— Nu e r u, am zis.
— Vezi, trebuie s înve i ce e bun. Te ajut şi la inim . Vrei
pu in zah r? ţ eu o beau f r zah r. ż-am înv at aşa. Şi mi-a
întins zaharni a.
— Ai şi zaharni , am zis.
— Dup cum vezi, aşa c dac te gândeşti, via a nu-i chiar aşa
de rea. Şi o s fie şi mai bun . O s avem şi ciment mai mult, de
toate. N-o s mai fie nevoie de niciun fel de reparti ii, anexe,
semn turi. Î i aduci aminte, la fel era cu ani în urm şi cu g le ile.
Voiai s - i cumperi o g leat , trebuia s iei şi o carte. Iar acum ai
la g le i câte vrei. Zincate, de plastic, galbene, roşii, albastre. Şi n-
o s se mai intereseze prim ria pentru ce- i cumperi cimentul,
dac pentru siloz sau pentru mormânt. Trebuie doar s ai, ca s
zic aşa, o atitudine corespunz toare. S nu ceri prea mult. Şi s
nu cârteşti, c d unezi. Dar cel mai important lucru este s
priveşti cu curaj înainte. Nu pentru tine. Vremurile de azi se
m soar cu productivitate, planuri, zootehnie, investi ii, indicatori.
Nu se mai m soar cu sânge şi r ni. Viitorul n-a f cut pân acum
pe nimeni s piard , în schimb trecutul i-a f cut pe mul i s -şi
piard capul. Bag - i asta în cap, şi o s - i mearg bine. S nu
crezi cumva c vreau s te conving s intri în cooperativ . ţhiar
dac aş vrea, este o etap dep şit . Ast zi intr în cooperativ
numai cine vrea. Ţineîn eles c -i ajut m pe aceia care vor s -şi
lucreze p mântul împreun , le mai anul m câte o datorie, le d m
câte ceva cu prioritate. Dar şi pe ranul individual îl pre uim.
Poate s se îmbog easc . Nu suntem contra. Uite, unul ca Siniak
şi-a f cut cas , şi-a luat o maşin mic , muierii i-a luat o blan ,
fetei tot o blan , la ţEţ are bani frumoşi. Şi din ce? Din in. Poftim.
Are statul, are şi el. S-au dus vremurile când unii erau chiaburi,
al ii mijlocaşi sau s raci. Asta era dialectica de atunci. Trebuia
zgâl âit ranul, ca s nu doarm în timp ce afar era revolu ie. Şi
ca s cread mai pu in în Dumnezeu şi mai mult în noi. Iar în
afar de asta trebuia s ştie şi el cine a luat puterea. Dar asta a
fost, s-au dus vremurile acelea. S-au dus şi nu mai conteaz . Ża
suflet, frate, la suflet trebuie s te schimbi. Nu mai po i tr i în
zilele noastre cu sufletul de ran. Şi o s fie şi mai r u. ţu
r fuielile de clas am terminat de mult. Acuma iar şi suntem to i
de la o mam . Nu mai sunt orfani, nu mai sunt copii vitregi şi
265
nimeni nu mai este al nim nui. Duşmani, se în elege, mai sunt.
Duşmani o s fie totdeauna. ţ aşa e firea duşmanului. Dar nu
mai e duşmanul care d dea foc la stoguri sau care l-a omorât pe
Ro ek. ţu duşmanul acela se mai putea tr i. Ast zi, îns , omul
este propriul s u duşman. Şi acesta este cel mai r u duşman, c ci
se ascunde în gândurile tale, în ce sim i tu, în sim irile de care eşti
legat ca un câine în lan . Pe vremuri, dac unul îl avea pe dracul în
el, îl recunoşteai uşor. Dar cum s recunoşti acuma, când nu mai
sunt draci? Eu, dac m-aş fi înc p ânat s tr iesc cu sufletul de
alt dat , de mult aş fi zburat de aici. Au fost al ii mai breji decât
mine şi i-a dus vântul. Dar eu, frate, de departe simt, dac e vorba
de ceva. Eu n-am nevoie de rândunele, ca s -mi dau seama c vine
prim vara. Trebuie numai s crezi în ceva, şi nu din an în paşti, ci
zi de zi, în fiecare ceas. Iar în orele de serviciu trebuie s crezi
dublu. Pot credin ele s se schimbe, tu îns trebuie s crezi. ţel
mai r u lucru e s te îndoieşti, c ci atunci s-a terminat cu tine.
Una, dou , şi nu mai eşti. Adic tr ieşti, dar nu mai eşti. Józka
mea mereu îmi zice, tu, Żeoś, parc te-ai n scut pentru a doua
oar . Że ştii pe toate dinainte, pe toate le în elegi. Iar eu m rog
toat ziua şi nimic nu în eleg. Ei, vezi? Iar când te ui i la ea, ai zice
c -i o proast . Ei, mai bem câte un p h rel? Ţine c ai venit. De
diminea voiam s beau ceva. Deşi n-am voie. Inima. Şi nici nu- i
dai seama cum r mâi în urm . Şi dac ai r mas în urm , greu s -i
mai ajungi pe cei din fa . ţ aşa-i sufletul ranului, pe jos, cu
c lu ul, f r grab , ca nu cumva, Doamne fereşte, s nu întreac
ziua. Pentru sufletul ranului fiecare drum duce numai la moarte,
fiecare via e o cruce. Iar acum se zboar cu reactoarele, veacurile
sunt dep şite, nu zilele. Ai zburat vreodat ? Eu am fost cu avionul
în Fran a. I-am adus Józk i o poşet , mie o pip . Poate c m
apuc de fumat. Acuma la mod e pipa. ţopacii, câmpurile, râurile,
casele se întindeau sub mine. ż run ele, c puteai tot satul s -l
strângi în pumn şi apoi s te ui i în palm cum tr iesc omule ii. i
se pare c eşti vreun înger, sau chiar Dumnezeu. Înc î i mai dau
de mâncare, de b ut. Eh, s po i conduce de la în l imea aceea. Ai
ar ta doar cu degetul. sta s fac asta, l lalt aia. Iar dac l-ai
atinge pe vreunul cu degetul pe frunte, i s-ar p rea c tr snetul l-a
lovit din înaltul cerului. Iar dac ar l tra vreunul, doar l-ai strânge
pu in şi ai vedea cum chi ie. Sau la ac iuni obşteşti, doar ai pune
degetul pe sat, s-ar cutremura satul şi i-ai vedea pe to i cum ies la
munc . N-ar mai trebui s -i convingi, s te rogi de ei. S nu- i
spun cât timp pierde omul cu treburile acestea. Crede-m , vin
266
câteodat acas şi îmi vine s m pr v lesc în pat şi s nu mai
ştiu de nimic. Noroc cu televizorul, c vorbeşte el pentru tine cu
muierea, cu copiii, îi înveseleşte pentru tine, te scap de o grij .
Doar apeşi pe buton şi te duci la culcare. Ar fi crezut vreodat
cineva în minunile acestea? Oamenii n-au crezut în radio, n-au
crezut în telefon. Iar acuma zboar imaginile prin cas de parc ar
fi nişte vise. Ale tale, ale altora. Te ui i la ele. Poate c în curând
oamenii nici n-o s mai viseze? Ża urma urmelor, de ce ar mai
visa? Numai ca s se chinuiasc , s asude, s se întoarc pe toate
p r ile, s fug , s se team , şi nici nu ştii ce înseamn fiecare vis.
Pe vremea când lucrai la prim rie socotelile se f ceau cu abacul. Şi
era un singur abac în toat prim ria. St tea pe masa lui Ro ek, s
se vad c e primar. Iar acuma, du-te s vezi, pe fiecare birou e
câte o maşin , care face socotelile singur . Sute, mii, milioane,
într-o clipit , s le auzi cum c nesc. Że-au n scocit domnii, ca
s nu se mai r scoale ranii. Dar domni nu mai sunt de mult. Nu
mai sunt nici conace. A fost reforma agrar ? A fost. Ai primit dou
hectare? Ai primit. Înseamn c foamea ta de p mânt a fost
s turat . Iar dac nu- i ajunge, î i mai d m dou hectare. Uite, st
nearat p mântul lui Walich, l-a cedat statului în schimbul pensiei.
Numai c trebuie s ştii c cu sufletul de ran, chiar dac ai avea
şi o sut de hectare, tot ciorb de cartofi ai mânca şi ai dormi pe
rogojin . ţ ci de toate i-ar p rea r u. De toate, în afar de tine.
De rodea p mântul, culegeai rodul, de nu rodea, nu-l culegeai, dar
un cuvânt r u nu i-ai fi spus p mântului, ca s nu te pedepseasc
şi în anul care venea. ţel mult îi d deai popii ceva la biseric sau
f ceai o troi sfântului de p mânt, rugându-te de el ca s te aib
în grij , pe tine, Pietruszka Szymon. Numai c acum nici p mântul
nu mai crede în Dumnezeu. Acuma, el are nevoie de superfosfa i,
de azot, de salpetru, de var, nu de supersti ii. Şi cum s - i zic, nu
mai e legat nici de oameni, ca pe vremuri. Dac te vede c eşti
gospodar prost, te las şi se duce la altul, care ştie s -şi fac mai
bine socotelile. Iar sufletului r nesc nu-i place s socoteasc , lui
îi place s sufere. Numai c de ce s suferi, când f cându- i
socotelile ieşi mai bine. S-a obişnuit ranul cu gândul c i-a fost
dat s sufere. Şi p mântul era pentru el tot o suferin . Aşa c e
p cat de p mânt. Fiindc p mântul trebuie s rodeasc , frate.
Żumea vrea tot mai mult mâncare. żun i de mâncare. żun i tot
mai înal i. Iar p mântul trebuie s-o dea. Trebuie! Sufletului
r nesc nu-i r mâne decât s se duc la muzeu ca s se
odihneasc pentru toate veacurile trecute. I se cuvine. S stea
267
m rturie c pe vremuri au fost rani. O s vin tineretul, sau
turiştii. Turismul, frate, e o problem mondial . Tot mai mul i
oameni merg încolo, încoace. Nu va trece mult vreme şi to i o s
înceap s c l toreasc . Nici moşii n-o s mai vrea s r mân prin
case. O s ba i la poarta casei, dar casa o s fie goal . Oamenii de
parc acuma au descoperit c p mântul se învârteşte şi hai, şi ei
s se învârteasc . Rar mai vezi pe câte unul care s vrea s stea
locului. Iar pe vremuri, frate, când pleca vreunul în lume, apoi fie
c -l gonea s r cia, fie c se ducea la armat . Ast zi fiecare vrea s
fie turist, de parc altceva n-ar mai putea s fie. Gândeşte-te de
câte trenuri, vapoare, avioane e nevoie, de câte drumuri,
ad posturi, hanuri şi, bineîn eles, de monumente. Iar monumente
sunt, nu sunt, trebuie s le g seşti. ţhiar ne-am gândit dac n-am
putea s facem din casa lui Ţąk o cas f r horn. ţasa lui Ţąk
este f r pivni , acoperit cu stuf, ferestruicile sunt ca nişte
scorburi, s-ar potrivi. Pe b trânul Ţąk l-am pune îngrijitor, pe
b trân , îngrijitoare. Że-am coase nişte sumane, am aduna prin
sat nişte linguri, albii, b trânii ar avea şi pensie. De stâlpii de la
şosea am prinde nişte t bli e, cas f r horn, cinci sute de metri.
Numai c Ţąk nu vrea, cere s -i facem în loc alt cas . Acolo s-ar
duce numai ca s lucreze. ţ ci ce-ai putea s le ar i turiştilor în
sat? Secar , grâu n-o s le ar i, cum creşte. ţreşte, las -l s
creasc . Sau vaci, c dau lapte. Nici vi eii, c se îngraş cu opt
sute, o mie de grame pe zi. ţ nu te întreab altceva decât c de ce
au ochii trişti? Şi ce ochi ar trebui s aib ?! ż nânc cât îi ine
burta, aşa c pu in le pas dac v d sau nu. Şi omul, când se
îndoap , nu mai vede cine ştie ce şi ai putea s zici c e nefericit.
Dar uit -te în burta lui şi ai s -i vezi fericirea. Aşa c şi fericirea
vi eilor nu st în ochi. Sau poate de aia sunt trişti c -i v d pe ia
care o s -i m nânce. Numai c la asta nu se gândesc, filozofii, se
gândesc numai la ochii vacilor. Sunt curios dac nu le-am da
carne, dac ar mai întreba de ochii vacilor. Aşa c aici s-ar potrivi
sufletul r nesc, s se bucure în voie. Şi am avea un muzeu pe
cinste. Amintind de via a grea de alt dat . Ei, tu, frate, ai lucrat la
mili ie şi tot nu eşti l murit. Şi doar nu eşti chiar aşa de b trân.
Oameni mai b trâni decât tine iau via a de la început. Ia-l pe
Ţoleń, om trecut de şaptezeci de ani, îşi face acum o ferm .
Martyka s-a apucat s cultive in, Jańiszewski s-a profilat pe
conopid . żai ai timp pentru mormânt! N-o s scapi de el. Poate c
pân mori tu oamenii n-o s mai fie îngropa i în morminte. O s fie
incinera i. Aşa c ai sc pa şi de cheltuieli. P mântul se tot
268
împu ineaz . Înc dac îl iau pentru fabrici, nu- i pare aşa de r u.
Dar pentru cimitire? Iar oamenii se tot înmul esc. Şi to i vor trebui
cândva s moar . Aşa c f şi tu o socoteal , cât p mânt ar trebui
ca s -i îngropi pe to i în morminte? Şi înc în cripte? În curând tot
p mântul o s -l ia mor ii. Iar noi unde s ne ducem, pe lun ? De
fapt, s - i spun, c nici moartea nu mai este ce-a fost. Acuma ai
fost şi nu mai eşti, c o sut se vâr în locul t u. ţhiar şi
amintirea i-o iau. Dar pe vremuri, când mureai, r mânea o gaur
în sat, ca şi cum ai fi scos o c r mid din perete. Pe vremuri, ca s
zic aşa, parc şi moartea era legat de oameni. To i tr iau toat
via a într-un loc, aşa c moartea unuia era, parc , moartea
tuturor. Dar acum to i sunt în mişcare, aşa c şi moartea se
mişc . Iar în mişcare e ca şi pe front. ţad în stânga ta, în dreapta
ta, dar tu îi dai mereu înainte. żor oamenii nu se ştie de ce, nu se
ştie când, aşa c nici nu ştii dac asta se poate numi tot moarte.
Nici nu se mai îmboln vesc, mor f r nicio pricin . Uite, ai obosit,
şi nu mai eşti. Dar pe vremuri când oboseai, te aşezai pe hat, te
odihneai şi tr iai mai departe. żurim, m frate, şi nici nu vedem
moartea. ţâteodat nici nu- i mai dai seama cine a murit, cine mai
tr ieşte. Şi nu mai ai nimic din aia c ai murit. Doar din via mai
ai câte ceva. Aşa c tr ieşte, cât po i. ţât? Ei, mai ai câ iva ani,
aşa c poate n-o s mai ai nevoie de mormânt. Una, dou te
arunc în cuptor şi r mâne doar un pumn de cenuş . N-o s te
coste niciun ban. O facem pe cheltuiala prim riei. Doar ai lucrat
aici câ iva ani, aşa c o meri i. Într-o oal intr toat cenuşa ta.
ţe, ai prefera s te m nânce viermii? E scârbos, frate. O musc
dac se aşaz pe mâna ta şi tot o goneşti. Iar acolo e o vierm raie
întreag . Ai arat atâta, ştii ce-i în p mânt. O s n v leasc pe tine,
iart -m , ca pe un rahat, şi n-ai s po i nici s te scarpini. ţ de
unde ştii c n-ai s -i sim i? Poate c moartea este lung , nu
dureaz doar o clipit . Poate c n-are sfârşit. Dar dup foc ce mai
r mâne? ţ focul este curat. żai curat decât aerul, apa. Mai curat
chiar decât conştiin a. Şi ai fi primul din sat. ţe, primul din
comun . Dar de ce mi-oi bate eu gura cu astea. Doar ştiu c n-ai
s fii de acord. Sufletul t u r nesc, care zace în tine, n-o s te
lase. Apoi înc nu-i nicio grab . Deşi la viitor trebuie s ne gândim
de pe acum. ţ ci altfel ne r t cim. Sau o lu m înapoi. Şi ce am
realiza? Iar şi s-o lu m de la început? Oh, nu, frate. ţunosc via a.
La urma urmelor, m-am ocupat atâ ia ani de treburile astea. Şi în
diferite sectoare. Aici, acolo. Şi, ca s spun aşa, totdeauna am fost
ca un ostaş, în prima linie. Aşa c , dac -i vorba de via , aş putea
269
s spun c sunt specialist. Pe mul i, dintre cei care sunt pe sus, i-
aş putea b ga în cof . ţ am r mas la prim rie? Dar ce, nu mi-e
bine aici? Dac o fi s cad, nu cad de sus. Apoi mai sunt cele trei
hectare. Aşa c am cartofii mei, roşii, castrave i, ceap , morcovi. O,
frate, cunosc via a, n-o cunosc prea mul i ca mine. Şi nu din c r i.
Ża şcoal , da, po i s înve i tabla înmul irii, şi asta-i necesar ,
cum se zice, dar nu po i s înve i ce e via a. Po i s - i umpli capul
cu câte sunt pe lume, s le ştii aproape pe toate, dar nu s înve i
cum s tr ieşti. ţ ci via a nu înseamn numai ce numim noi
via . Şi ea zboar , mai bun , mai rea, pe sus sau pe jos, dar
zboar . Ne trânteşte sau ne ridic , cum vrea ea. Iar noi, cum vrea
ea, aşa şi tr im. Ea e vântul, noi pana. Via a e o meserie ca oricare
alta. Şi cine ştie dac nu e cea mai grea meserie dintre toate. ţ ci
un doctor sau un inginer cât trebuie s înve e? ţinci, zece ani,
chiar şi dou zeci. Îşi ia diploma şi de acuma ştie. Dar la şcoala
vie ii câ i ani trebuie s înve i? N-ai atâ ia ani. Şi nu cape i
diplom . Po i s ai barb de proroc şi tot s nu ştii nimic. ţ ci aici
totul depinde de om, dac are har. Sunt unii care, chiar dac ar
tr i dou vie i, tot nu înva nimic. Iar pentru unii nici veşnicia nu
le-ar ajunge. ţ doar se ştie, cine se naşte tâmpit, tâmpit moare.
Doar c eu nu cred în nicio veşnicie. Dar aşa se zice, e şi asta un
fel de m sur . Dup cum se spune c soarele r sare şi, doar, se
ştie c el nu r sare, ci P mântul se învârteşte. Uite cu ce suntem
obişnui i. Dac n-ar fi obişnuin ele acestea pasul l-am avea mai
lung, crede-m . Şi n-am merge atâta pe pip ite. Deşi nu suntem
orbi, mergem uneori orbeşte. De parc am merge pe ţalea
Laptelui, frate, dar aici trebuie s mergem pe p mânt. Şi s ştim
cum mergem. Şi, bineîn eles, trebuie s ne lumineze ceva. ţ
nimeni n-are în el lumânare. Iar via a are hopurile ei, râpe,
viroage, pr p stii, h uri şi câte altele. Şi, în afar de asta, curge,
cum se zice. Numai c unora li se pare c curge mereu în aceeaşi
direc ie. ţic aşa curg râurile. Aşa curge vremea. Şi tot ce curge,
aşa curge. Dar asta-i o prostie mai mare decât carul. Fiindc via a
curge o dat într-o parte, alt dat în alt parte, poate s curg
înapoi sau în l turi, curge cum vrei. N-are o direc ie proprie. Dac
nu ştii, faci un pas şi te-ai înecat. Dar eu m duc şi cu ochii
închişi. Dac -i vorba de cifre, nu zic, sunt al ii mai buni decât
mine, nici nu in la asta. Dar dac -i vorba de via , apoi to i sunt
nişte neispr vi i. În via trebuie s fii atent, când se cere
pruden , iar când drumul e liber, îi dai înainte. Şi pân s auzi,
trebuie s ascul i bine. ţhiar dac ai v zut, nu te gr bi, ci stai mai
270
întâi ca s te ui i bine. Dar s nu crezi c totdeauna este aşa. Via a
nu-i şeptic sau pocher, ca s ştii cum s joci. ţâteodat înc nu s-
a spus nimic, dar tu trebuie s auzi. Înc nu se vede nimic, dar tu
trebuie s vezi. Şi tot aşa, trebuie s ştii unde poate s te doar
ceva şi când. Şi când trebuie s fii s n tos, ca un taur, chiar dac
te doare. Deşi nu po i spune c ai o s n tate de fier. ţ ci se ştie,
cine este mereu în marş, acela nu poate avea o s n tate de
invidiat. Eu am inima, nu ştiu, s n toas , bolnav , dar m
slujeşte. ţând trebuie, m doare, când nu, nu m doare. O sut de
doctori, dac ar asculta-o, fiecare ar zice altceva. E inim . Şi înc a
unui preşedinte. ţomuna e mare. În tot cazul aş vrea s - i mai
spun ceva, şi ca s mori trebuie s ştii când. Iar tu nu i-ai ales
momentul potrivit. Uite, în timpul ocupa iei, da, era o vreme
potrivit . Din punct de vedere istoric, ca s zic aşa. żureai pentru
ceva, chiar dac mureai fiindc se pr v lea un copac peste tine.
Sau dup r zboi, tot era o vreme destul de potrivit . Ţineîn eles,
trebuia s vezi de partea cui. Dar acuma, oare te-ai gândit bine?
Zic s stai unde stai, c stai bine. Nici gospod ria n-ai cui s-o laşi.
Ar trebui s-o preia statul, adic prim ria. Sunt şi aşa destui care
cedeaz p mântul statului pentru o pensie. Şi înmormântarea ar
trebui s-o facem pe cheltuiala prim riei. Zici c ai fra i, dar fra ii
sunt la oraş, s-ar putea s nu vin . În tot cazul, o coroan de flori
tot ar trebui s facem, c ci ai lucrat la prim rie, aşa c i se
cuvine. Dar de unde banii? Uite, bibliotecara mereu mi se plânge
c oamenii citesc tot mai pu in, întrucât c r ile s-au cam învechit,
iar tineretul cere c r i noi. Dar dac n-avem bani. ţhiar şi pentru
benzin iau banii de la cultur . ţrezi c pe mine nu m apuc
câteodat damblaua? ż apuc , de-mi vine s urlu. ż duc uneori
pe câmp, s m uit peste ogoare, şi parc m mai uşurez. Îmi vine
s m aşez undeva pe un hat, s ascult ciocârliile. Dar îmi zic,
unde este conştiin a ta, preşedinte? Trebuie s cl deşti o via
nou , iar tu înc pe cea veche n-ai plivit-o. Aşaz -te numai, c n-o
s mai ai de ce s te scoli. Era, aici, dac î i mai aminteşti, pe
vremea lui Ro ek, un tablou. Un ran ara cu boii. A trebuit s -l
schimb, c ci cum venea cineva, numai la tabloul acela se holba.
Aşa c am comandat unuia s -mi fac altul, mi-a luat zece mii.
Uite, acuma ar tractorul. Numai, ca s - i zic aşa între noi, nu pot
s m obişnuiesc. To i îl laud , dar eu de câte ori m uit la el,
parc m doare p mântul. Parc l-ar c lca cineva. Uneori mi se
pare c -l aud gemând, jelind, numai c tractorul e mai zgomotos, îi
d gaz şi nu se mai aude. Şi de atâ ia ani stau sub tabloul acesta.
271
A apucat, dintr-odat , sticla, şi-a turnat în p h rel, mi-a pus şi
mie, şi-a ciocnit p h relul de al meu şi l-a b ut pân la fund, de
parc ar fi uitat c se bea câte pu in. Ei, ne-am întins cu vorba. S-
a uitat la ceas. E bine, câteodat , s - i mai uşurezi sufletul. A luat
o hârtie şi a început s scrie ceva. Î i ajung, oare, opt chintale? Î i
dau nou , pentru orice eventualitate. ine. Şi mi-a întins hârtia.
Numai s -i zici lui Ţorek s - i dea din cimentul pentru fabrica de
lapte. Spune-i c aşa am zis. Şi nu te mai gândi la moarte. Ha! ha!
ha! a început s râd şi s-a ridicat de pe scaun. Aşa c m-am
ridicat şi eu. Deşi, pân m-am ridicat în cârje, mi-a trebuit ceva
vreme. Dar a r mas în spatele biroului pân când m-am ridicat.
Apoi m-a condus la uş şi m-a b tut pe umeri. Aha – ca şi cum de-
abia acum şi-a adus aminte. Îmi pare r u c te-am dat afar
atunci. Poate c nu erai chiar aşa de be iv.
N-am mai zis nimic, c ci ce era s mai zic, dup atâ ia ani. Iar
eu ştiam pentru ce m-a dat afar . Ża urma urmelor, bine c s-a
întâmplat aşa, c tot trebuia s plec, cât puteam s mai trag? De
prim rie nu m lega ceva deosebit. żałgorzata plecase de mult la
oraş, lucra la raion. Ziceau c s-ar fi m ritat, nu ştiu ce s-a mai
întâmplat cu ea. O dat , înc nu murise mama, a venit la noi în
cas .
Intrase în odaie o domnişoar elegant , în costum, cu
p l rioar şi geant , frumoas , numai c era pu in trist . Ea era.
Eu dormeam beat în cealalt odaie. żama i-a spus s stea jos,
când a auzit c întreab de mine. Şi, ca mama:
— Da, este şi nu este, domnişoar . Doarme beat în cealalt
odaie. ţhiar dac l-aş trezi, tot nu te-ai în elege cu el. De-abia s-a
întors. Şi aşa aproape în fiecare zi. ţ m rog şi de Dumnezeu. Dar
dumneavoastr cine sunte i? a întrebat cu ochii în lacrimi.
— O cunoştin . Pe vremuri am lucrat împreun la prim rie. Şi
i s-au umezit ochii. Şi-a scos batista din geant şi s-a f cut c se
şterge pe obraz. Acuma lucrez la oraş.
— Dar nu ne-a vorbit niciodat de dumneavoastr . Dar am s -i
spun, când s-o trezi, c a i fost. ţum v numi i?
— żałgorzata. Ştie el.
— Sunte i aşa de frumoas şi p re i un om bun. żai veni i pe
la noi, poate c -l g si i treaz. Nu bea totdeauna atâta.
Mi s-a p rut c aud prin uş vocea ei, ca şi vocea mamei, când
vorbeau. Dar eram sigur c visam. S m fi sculat pentru un vis?
Dar n-a mai venit. Şi cred c de-abia atunci s-a sfârşit povestea
noastr de dragoste.
272
 ţ ci eu ziceam c totul s-a sfârşit între noi dup petrecerea
aceea când am condus-o şi am vrut s-o s rut, dar ea s-a smuls din
bra ele mele şi a fugit. Îmi ziceam c n-am nevoie de una care vine
la petrecere şi nici nu se las s rutat . Aşa c la petrecerea
urm toare am invitat-o pe Irka Ziętkówna de la administrativ. Asta
nu fugea de mine. Şi nici la b utur nu se l sa prea mult îmbiat .
Ţa mai şi ofta c se simte foarte bine dup un p h rel. Ah, ce bine
m simt lâng tine.
Iar la dans se lipea ca o volbur . Şi cum a început s se
întunece, ne-am dus s ne plimb m. Ea tr gea de mine, hai,
Szymek, s ne plimb m pu in, c nu mai vreau s dansez. Vreau
altceva. Hi! hi! hi!
Când am aflat, dup aceea, de o petrecere la Ţartoszyce, m-am
dus cu dou , amândou de la drumuri. żałgorzata îmi ieşise din
gânduri. Treceam unul pe lâng cel lalt, ca dou cunoştin e. Ţun
ziua. Ţun ziua. Ca şi pân atunci. Şi-mi pare r u c n-am r mas
la asta.
Dar într-o zi, era spre sfârşitul zilei de lucru, de pe coridor se
auzea cum îşi ziceau fetele la revedere, bate cineva în uşa camerei
în care lucram. Poftim, intra i. Era ea. P rea pu in tulburat . Nu te
deranjez? Nu, de ce? Şi m-a rugat, dac nu pot s mai r mân
pu in şi s-o ajut, c ci are o lucrare urgent , trebuie s-o predea
mâine, şi singur nu-i d de cap t. Że-a rugat pe colege, dar
niciuna nu poate. Mi-am dat seama c nu-i vorba de niciun ajutor,
c vrea s se împace cu mine. Atunci de ce, proasto, ai fugit de
mine la petrecere? R mân, bineîn eles. Puteam s nu r mân? Doar
de atâtea ori am r mas, când avea vreunul dintre noi nevoie de
ajutor.
ţonfruntam chitan ele de la impozite, eu şedeam de o parte a
mesei, ea de cealalt parte. Eu aşezam chitan ele pe litere, fiecare
liter avea gr m joara ei. Ea confrunta fiecare chitan cu lista, s
vad dac pl ile corespundeau cu dispozi iile de plat . To i
plecaser de la prim rie. Amurgea. Era sfârşit de septembrie. A
aprins lampa. Apoi chitan ele acestea trebuiau s fie trecute la
rubricile lor. ţu num r de ordine, nume, sat, hectare, categoria de
p mânt, cât de plat , cât a pl tit, cât a r mas. źopciova, femeia de
serviciu, a dat cu cârpa peste mese s le ştearg de praf, a aruncat
mucurile de igar din scrumiere, a m turat, a spus la revedere şi
a plecat şi ea. Ne-am apucat s punem chitan ele în dosare, aşa c
ne-a apucat seara. Se f cuse întuneric. ż-am uitat în jur şi mi se
p rea c nimic nu mai e cum a fost. Ţirourile, care peste zi se
273
întindeau de nu aveai pe unde s treci, acum p reau nişte sicrie
ale unor func ionari mor i. Dulapurile, care pân acum câteva ore
erau dulapuri, acuma p reau nişte s lcii c rora cineva le-a t iat
coroanele. Iar noi, la lumina l mpii, ap ream ca şi cum am fi stat
într-un turn luminat. Deşi eram doar doi func ionari care se
chinuiau cu nişte chitan e. Nimic mai mult. De ne-ar fi v zut
cineva prin fereastr , ar fi putut îns s spun c ne lipeam unul
de altul, c ci st team foarte aproape unul de altul, şi numai noi
doi, în toat prim ria. Uneori, se în elege, mai schimbam câte o
vorb ; dar numai privitor la chitan ele pe care le mânuiam.
— D -mi pu in chitan a aceea.
— Wojciech Jagła sau Jagło?
— ţinci hectare, categoria doua, aşa e?
— ţât i-a ieşit, c mie mi-a ieşit atâta şi atâta?
— Aici nu iese. Hai s mai verific m înc o dat .
ţâteodat triste ea parc îi umbrea fa a, dar era triste ea
chitan elor. Şi pentru triste ea asta, cel mai bun leac este abacul.
Şi începea s c ne la abac, ca la o mitralier .
Se f cuse ceasul opt, poate c mai mult. Iar noi tot mai
num ram chitan ele. O dat m car s se fi uitat mai cald la mine
sau s i se fi tulburat ochii, când m uitam la ea. Nimic. żai mult,
când m uitam galeş la ea îmi zicea repede s verific, s scriu sau
s socotesc ceva. Pân la urm m-am gândit c poate ar fi mai
bine s scot ceasul, s m uit la el şi s -i zic, uite c s-a f cut opt,
nou , ca s-o fac s -şi rup ochii de la chitan e. ż gândeam s -i
spun s ne odihnim pu in, în n dejdea c , poate, ea ar fi zis, nu
vrei s - i fac un ceai? ţ aş fi b ut cu pl cere. Aşa c am început
s -mi pip i pe ascuns buzunarul în care aveam ceasul. Era ceasul
pe care l-am vândut, dup aceea, pentru mormânt. Un ceas de
argint, cu l n işor. Îl dobândisem într-o lupt cu nem ii. Deşi, ca
s spun adev rul, b ie ii l-au g sit lâng un ofi er ucis. Îi ieşise
din buzunar, de parc ar fi vrut s fug de cadavru, numai c
l n işorul l-a inut pe loc. N-a fost o lupt cine ştie ce. Dac a
durat o jum tate de or , de parc ne-am fi b tut doar pentru
ceasul sta. Dintre ai noştri a fost r nit doar „żunteanul”, în
schimb nem ii au pierit cu to ii. De fapt nici n-am avut vreun
motiv mai temeinic ca s intr m în lupt . Dar ne-a suflat cineva c
o motociclet şi o maşin nem easc trec pe drum. Nici nu ştiam
unde se duceau şi de ce. Deşi, degeaba nu mergeau ei. Aşa c am
organizat o ambuscad într-o râp acoperit din amândou p r ile
de aluni, p ducei şi ienuperi. Le-am închis calea din spate, le-am
274
închis-o şi din fa şi am deschis focul din toate p r ile. Au r mas
în drum câteva cadavre, ceva arme şi ceasul sta. Ast zi un ceas
nu mai înseamn nimic, la tot al doilea îl vezi pe mân , dar pe
atunci era lucru mare, şi înc un ceas de argint. Şi de mers, a
mers clasa-întâi, pân l-am vândut. O dat nu l-am dus la reparat.
Îl verificam dup soare, ar ta aceeaşi or ca şi soarele. Ża noi
soarele iese la dou sprezece chiar deasupra hornului lui Martyka,
şi când m uitam la ceas, ora dou sprezece o ar ta. Dar mai mult
m-am folosit de el la prim rie. De parc ofi erul care s-a l sat
atunci omorât ar fi ştiut c într-o bun zi am s m fac func ionar.
Numai c m ruşinam s -l scot şi s -i spun, uite cât s-a f cut
ceasul. Poate c s-ar fi speriat şi ar fi început s se scuze:
— Vai, iart -m , c te-am inut atâta. Dar m-ai ajutat foarte
mult. Î i mul umesc. Sau, po i s mergi, dac te gr beşti, eu mai
r mân. Trebuie s termin ast zi.
żai erau o gr mad de chitan e pe mas . Doar câteodat , când
se apleca mai mult, f cându-m c m gândesc la ceva, m uitam
pe furiş la p rul ei b lai, mult mai deschis la lumina l mpii decât a
zilei, de parc ar fi fost un lan de grâu, la marginea c ruia m-aş fi
oprit. ţred c era tare obosit . ţ m tot întreba, de una, de alta.
Se înfuria pe chitan e, c sunt scrise atât de prost. Deşi toate erau
scrise la fel. Ţa muta lampa, c nu vede.
Eram la chitan a lui Ţielak Jan, satul Zarzecze, zlo i trei mii
cinci sute optzeci şi doi. Rata a doua. żi-a zis cu o voce stins ,
aşezându-şi capul pe mas .
— S rut -m .
Am pus tocul pe mas . ż gândeam c poate râde de mine. Aşa
c tot în glum , i-am zis:
— Poate c nu merit s-o s rut pe domnişoara żałgosia?
— Te rog, mi-a zis cu o voce şi mai stins .
Aşa c m-am sculat, i-am ridicat capul de pe mas şi am
s rutat-o, dar ca pe o sor . ţ ci dorin a ei parc mi-a luat
pl cerea pe care aş fi avut-o dac i-aş fi spus c vreau eu sau dac
aş fi s rutat-o cu sila. În clipa aceea s-a smuls şi s-a ridicat.
— S-a f cut târziu, a zis cu o voce mai ridicat , de parc ar fi
vrut s spun nu s-a întâmplat nimic. Uite cât am stat cu
chitan ele acestea. Nu credeam c o s ne ia atâta vreme.
— Te conduc, i-am zis.
— Nu, mul umesc, m duc singur . Nu mi se întâmpl nimic.
De multe ori m-am întors acas la ora asta. Şi de ce m-aş teme?
Drumul de lâng p dure e mai întunecat, dar nu m sperie. Îl
275
lumineaz luna. Şi imediat intri în sat, latr câinii. Nu, nu. Alt
dat , dac o s - i fac pl cere. Ast zi îns , te rog, nu.
ţiudat , m-am gândit. Îmi zice s-o s rut, dar s-o conduc nu m
las . żai în elege ceva. Du-te, fato! Numai c ce b rbat aş fi, dac
aş l sa o domnişoar s mearg singur noaptea acas ? Dar du-te,
du-te! Ai s te sperii trecând pe lâng p dure şi ai s regre i.
Ţ trânul Pociej povestea mereu c , odat , întorcându-se noaptea
de la o fat , i-a ieşit un soldat în drum cu o ran în cap şi i-a spus:
— Astup -mi gaura asta, c uite au trecut atâ ia ani, dar
sângele tot curge.
Şi nu s-a mai dus Pociej la fata aceea. S-a însurat cu alta, aici
în sat, peste drum.
Am întâlnit-o a doua zi pe coridor, venea din partea cealalt . ż-
am oprit, i-am zâmbit cu toat gura, i-am zis, bun ziua. A dat din
cap şi a zâmbit şi ea. Dar a intrat imediat într-un birou, iar eu m-
am sim it de parc mi-ar fi dat peste gur . Poate c asear
chitan ele au z p cit-o într-atâta, m-am gândit, atâtea nume, sate,
hectare, rate, sume şi de aceea mi-a zis s-o s rut. Iar acum s-a
odihnit şi nu-şi mai aduce aminte. Aşa c trebuie s mi-o scot din
cap.
Trecuser câteva zile, era într-o mar i şi norii amenin au cu
ploaie. Ies de la prim rie, când colo o v d c st şi parc se uit
spre cer, dac va ploua sau nu. Norii erau întunecoşi, aşa cum
sunt de obicei toamna. M-am oprit lâng ea şi am început şi eu s
m uit dup nori. Dar s-a pornit vântul şi a început s -i
îngr m deasc , s -i alunge, s -i împing pe cer.
— Ei, cred c nu plou , am zis.
S-a uitat mai întâi parc mirat c m vede lâng ea. Apoi mi-a
zâmbit.
— N-ai vrea s m conduci? Dac î i face pl cere? Şi a desf cut
umbrela. Ża o adic n-avem de ce s ne temem de ploaie.
— Strânge umbrela, i-am zis. Uite, vântul a împr ştiat norii.
Spre norocul nostru n-a plouat, c ci dac ar fi plouat tot nu ne-
ar fi servit prea mult umbrela ei, chiar dac ne-am fi lipit unul de
altul, am fi r mas cu spatele în ploaie. Şi care s-ar fi lipit primul de
cel lalt? ţ ci eu nu îndr zneam nici la bra s-o iau, şi nici din
partea ei nu vedeam aceast dorin . Aşa c am fi mers amândoi
prin ploaie, iar umbrela ar fi mers între noi.
Tot drumul am mers ca dou cunoştin e care s-au întâlnit
întâmpl tor şi care mergeau în aceeaşi direc ie. Iar de vorbit,
vorbeam despre tot felul de nimicuri, despre prim rie, despre
276
toamn , ea mi-a povestit câte ceva despre colegele ei de şcoal ,
despre profesori, iar eu i-am povestit de anii de partizan, dar mai
mult lucruri hazlii. Şi aşa, pe nesim ite, am ajuns la casa ei. În
cas tocmai aprinsese cineva lampa, c ci prin geam se vedea o
lumin slab .
I-am spus c au o cas frumoas . Zidit pe funda ii de piatr ,
acoperit cu eternit, cu ferestre mari, cu pridvor, se vedea c era
construit de curând. Şi c şi eu m gândesc s -mi fac o cas ,
numai c nu ştiu când. Ar trebui mai întâi s -mi adun materialul
de construc ie, s g sesc pe cineva s -mi fac proiectul, apoi s
vorbesc cu zidarii, dar cum nu mai sunt zidari în sat, ar trebui s
v d prin satele din jur. Şi cum nu mai aveam ce s -i mai spun, i-
am întins mâna.
— Atunci, noapte bun . Ne vedem mâine la prim rie.
— Noapte bun , mi-a zis, cu o voce pu in tremurat .
Am f cut vreo zece paşi, trecusem de gard, unde începea
câmpul, când dintr-odat aud în spatele meu:
— Aşteapt . S-a apropiat cu paşi repezi şi mici de mine. Nu m
s ru i, s am vise pl cute?
Îmi venea s-o prind şi s-o strâng la piept, s m lipesc de
pieptul ei, şi poate chiar şi mai mult, s nu m uit la nimic, chiar
de ar fi s-o trag al turi pe câmp, sau sub deal, c ci, ce-i cu ea, e
altfel decât altele, e din acelaşi sânge şi aceeaşi carne, numai c eu
sunt prost. Dar parc m inea cineva de mân . Nu, Szymek,
parc vorbea ea cu glasul meu. Poate dac aş fi b ut pu in, dar
eram treaz, ca niciodat . ţhiar mi-a p rut r u c nu l-am ascultat
pe Winiarski, când m tr gea pe la prânz, s bem câte un p h rel.
Şi am s rutat-o pe frunte, zicându-i înc o dat noapte bun .
Peste vreo dou zile iar şi am condus-o, apoi aproape în fiecare
zi, şi asta cam vreo trei s pt mâni. Şi de fiecare dat :
— Noapte bun .
— Noapte bun .
Uneori zicea s-o s rut, alteori nu. De parc creştea între noi doi
un tufiş prin care nu puteam s trecem, ca s ajungem unul la
altul. Doar c eu m gândeam la una, iar ea, Dumnezeu mai ştie la
ce se gândea. Poate c tot la ce m gândeam şi eu, numai c fetele
au uneori un mod ciudat de a gândi. ţând te ui i la ele, îşi ridic
nasul, c , vezi Doamne, cine-s ele, dar în untrul lor tremur ca
nişte iepuroaice. ţând le ascul i ai crede c vor s tr iasc o
veşnicie, dar în inima lor se gândesc numai la clipa aceea. Par
nişte pic turi, dar în sufletul lor sunt m ri adev rate. Ai zice c
277
sunt trandafiri, dar în adâncul lor sunt urcioare. ż gândeam c
alta, dac aş fi condus-o de atâtea ori, de mult mi-ar fi c zut în
bra e. Şi într-adev r de multe ori. ţ ci şi drumul ducea chiar pe
lâng p dure, iar p durea te cheam , şi toamna se f cea tot mai
târzie, amurgea tot mai repede şi plecam, de la prim rie, aproape
pe întuneric. Iar când ajungeam la ea acas era aproape noapte. Pe
la toate casele vedeai lumini în geamuri. Arareori mai întâlneai pe
drum vreo suflare omeneasc . Uneori doar mai trecea câte o c ru
întârziat . Şi câinii, de acuma, l trau ca de noapte, prelung,
urlând.
ż şi gândeam de ce o conduc atâta drum. ţ doar erau vreo
patru kilometri. Patru kilometri încoace, patru kilometri înapoi, fac
opt. Şi de aş fi avut pentru ce. Doar ca s -i spun noapte bun la
poarta casei? Şi s-o s rut, din când în când, pe frunte, ca pe o
feti ? Oamenii se s rut când se cunosc. Sau când se logodesc şi
de acuma ştiu c o s mearg pe acelaşi drum. Dar drumul nostru
ducea doar de la prim rie la ea acas . Nici la bra n-o luam, m
temeam c mi-ar lua mâna şi mi-ar zice, nu, Szymek. Dar într-o zi
mi-a spus chiar ea:
— Poate c m iei la bra ? Dar imediat a ad ugat: Sunt cu
pantofii noi şi merg mai greu cu ei.
Nu mai ştiam ce s cred. ż-am hot rât s-o mai conduc de
câteva ori şi s -i dau pace. ţ doar n-o fi numai ea pe lume.
Numai la prim rie câte sunt, c rora le ajunge s le conduci o dat ,
de dou ori, dar în sat, dar în alte sate?
Numai c acele câteva ori se tot întindeau şi nicicum nu
puteam s stabilesc când va fi ultima oar . Şi chiar dac nu ne
în elegeam dinainte s-o conduc, când se f cea patru f r cinci m
uitam pe fereastr , ca s nu ias înaintea mea, sau ieşeam mai
devreme de la prim rie şi o aşteptam pe drum, la pod, lâng
biseric . Şi din nou f ceam cei patru kilometri de la prim rie pân
la casa ei.
ż gândeam c poate la prim var o s -mi fie mai uşor s
termin cu asta. Ża prim var va trebui s ies la arat, la sem nat,
aşa c n-o s mai fie vreme şi pentru condus fete. Îi spun, o dat ,
de dou ori, c trebuie s ies la câmp şi cu asta se va sfârşi în
vreun fel. Tata a şi început s -mi spun c ciocârliile au sosit, c
rândunelele au sosit, c nu mai ştiu ce a sosit. A început s umble
la br zdar, dac n-ar trebui înt rit pu in. Într-o zi a adus gr un ele
pe sit şi a început s le aleag la lumin , ghicind care-s vii şi
care-s moarte, care o s încol easc , şi care n-o s încol easc .
278
 — N-ai vrea s vii pe la noi? m-a întrebat într-o zi, când am
ajuns în dreptul casei. M-a uimit pu in întrebarea, dar am zis c
da. La urma urmelor de ce nu m-aş duce?
În cas erau p rin ii ei. M-au primit cu toat inima, de parc
eram o cunoştin mai veche. Ţ trânul chiar i-a reproşat
żałgorzatei c nu-i primitoare, de parc n-ar fi fiica lor, c ci de
mult vreme trebuia s m cheme în cas , doar de atâta vreme
umbl m împreun , c ne vedea prin geam. În afar de asta ştia c
eu am fost „Vulturul”. A scos o sticl de vodc , i-a spus so iei s
taie nişte pâine, cârna i. Şi cum st team la mas , cu vodca, pâinea
şi cârna ii i-a spus żałgorzatei în fa :
— Ştii, tu, fata mea, cine a fost „Vulturul”? Era cel mai
cunoscut pe vremea nem ilor. Deşi au fost şi „T tarul”, şi
„Rotarul”. Dar nu erau partizani ca „Vulturul”. Într-o noapte a fost
pr dat Sokołowski, morarul, şi nu peste mult vreme a fost v zut
la biseric muierea lui Gajowczyk din źolonia îmbr cat cu blana
fetei lui Sokołowski. Iar Gajowczyk era din partizanii „Rotarului”.
În schimb „Vulturul” era biciul lui Dumnezeu. Adev rat zic,
domnule?
— ţred c da.
— Atunci în s n tatea dumitale, eroule. Şi ce-mi place la
dumneata e c nu umbli cu nasul pe sus, ca al ii, care nu se ştie
dac în timpul r zboiului au tras vreun glonte, iar acuma fac pe
vitejii, de parc ei i-ar fi împuşcat pe to i nem ii. Acuma lucrezi la
prim rie?
— Ża prim rie…
— Împreun cu żałgośka noastr .
— Împreun , numai c în alt serviciu.
— Ei, bine c cel pu in atâta i-a dat ara, c te-a f cut
func ionar.
Am vorbit toat seara, am intrat ceva şi în noapte. Dar cum m
ridicam s plec, îl auzeam, mai stai, mai stai, nu-i chiar aşa de
târziu. Ar fi fost p cat s nu-l ascult pe un om ca sta. żai ales c
eu ascultam, iar el povestea. Uite, aici „Vulturul” i-a dezarmat,
dincoace a atacat, acolo a f cut o ambuscad , acolo l-au încercuit,
dar le-a sc pat printre degete. Şi doar, din când în când, m
întreba dac a fost aşa. Aşa a fost, domnule, adev rat gr iesc? Şi
chiar dac uneori a fost cu totul altfel, ziceam ca el, c ci povestea
mai adev rat chiar decât cum a fost.
— Atunci, în s n tatea dumitale.
żałgorzata şi b trâna mai mult se învârteau prin cas , decât
279
ascultau. Doar, din când în când, b trâna ofta:
— Dumnezeule, prin câte ai trecut.
Dar żałgorzata nu scotea niciun cuvânt, de parc ar fi fost
sup rat pe tat l ei, c se întinde atâta la vorb .
Ża un moment dat b trânul s-a sculat, s-a dus spre dulap, a
mai scos o sticl de o jum tate de litru, de data asta de rachiu
f cut în cas , din miere, c ci avea stupi. Iar dup ce am b ut şi
rachiul sta, s-a înc p ânat c trebuie s m conduc , c ci ce ar
zice lumea s m vad plecând la ora asta pe jos. Şi-a pus c ciula
în cap şi s-a îndreptat spre uş , ca s mearg s înhame calul,
când nevast -sa şi żałgorzata l-au oprit în prag şi l-au rugat s nu
mearg . ţ ci pe mine nici nu voia s m asculte. Trântise cu
pumnul în mas , c aici el hot r şte. E calul lui, c ru a lui şi
pl cerea lui. Iar eu sunt oaspetele lui. Şi nu orice fel de oaspete.
ţ ci pe un oarecare nu l-ar fi dus.
żałgorzatei i s-a f cut ruşine c s-a îmb tat b trânul. Dar mie
îmi pl cea. Un ran cu inima deschis , ce-i în guş şi în c puş ,
se vedea c era un om de treab . Şi nevast -sa mi s-a p rut o
femeie cumsecade. Peste câteva zile m-am dus din nou. ţ ci de
atunci żałgorzata m invita mereu s intru în cas . Deşi uneori mi
se p rea c n-ar fi dorit s intru, c m invita doar din polite e.
Aşa c nu voiam s -i deranjez şi îi spuneam c vin alt dat , deşi
în sufletul meu de-abia aşteptam s -mi zic , hai, te rog. Dar ea
zicea doar, cum vrei. Sau cel mult, c i-ar face pl cere tatei.
Dar o dat am cump rat o sticl de vodc şi i-am zis c am
pu in vreme, aşa c intru. Asta nu trebuia s însemne nimic
altceva decât c nu voiam s r mân dator. ţ ci de câte ori intram,
mama żałgorzatei imediat s rea, întrebându-m dac nu mi-e
foame. Şi t ia pâine, şunc , pr jea nişte ou . Ţ trânul aducea din
c mar miere, o dat de tei, alt dat de iarb -neagr , de salcâm,
aşa c -mi îndulceam sufletul şi ascultam tot felul de poveşti
despre albine, cât sunt de inteligente, cu mult mai inteligente
decât omul, doar c omului i se pare c el e cel mai inteligent. M-a
convins, şi chiar aveam de gând, s -mi fac o prisac . ţu vreo doi
stupi la început.
Dar mai mult îmi pl cea s m uit cum se învârteşte
żałgorzata prin odaie, aranjând scaunele, masa, oalele, farfuriile,
g le ile, cum face focul la buc t rie, aranjeaz perdelele de la
ferestre, icoanele de pe pere i. Şi nu-mi venea s cred c e aceeaşi
func ionar de la impozite, de la prim rie. Parc disp rea undeva
distan a pe care o p stra la prim rie, care o f cea s -şi duc capul
280
în vârful gâtului şi s se uite la fiecare de sus, s nu râd prea
mult şi s nu vorbeasc decât ce trebuie. Şi chiar când vorbea,
alegea cuvintele cu grij , de parc n-ar fi fost cuvinte, ci nişte
semne tainice. Iar când umbla, parc mergea cu picioarele
împiedicate, când trecea pe coridor spre alt birou, sau când pleca
dup serviciu acas .
Aici îns , cum trecea pragul, îşi scotea pantofii şi îşi punea
târlicii. żama ei se r stea câteodat , c nu e frumos, are un
oaspete în cas şi ea umbl în târlici. Sau îşi punea şor ul şi se
apuca s spele, s m ture, s ştearg , s taie sau s fac altceva,
numai ca s-o ajute pe maic -sa, deşi aceasta o gonea, c se
descurc şi singur , ea s se ocupe de musafir. Şi chiar dac nu
str lucea, ca la prim rie, îmi pl cea de o mie de ori mai mult cum
ar ta acas . Şi niciodat nu mi-a p rut r u c m l sa cu tat l ei,
iar când b trânul lipsea, m l sa singur, c ci şi singur m
sim eam foarte bine. Eram mul umit s-o v d cum se învârteşte
prin cas . Nu m plictiseam niciodat . O zi întreag aş fi stat
uitându-m la ea şi tot nu m-aş fi plictisit. ţhiar şi o via
întreag . Şi uitam c hot râsem s-o mai conduc doar de câteva ori.
Venise prim vara, se apropia vara, iar eu m obişnuisem acuma
cu ei într-atâta încât arareori o conduceam f r s intru în cas .
Deşi uneori mi se p rea c fuge de mine şi de aceea se
învârteşte atâta prin cas . ţ ci cum intra şi spunea din prag,
bun ziua, iar b trânii, ai venit, de ce aşa de târziu? A venit şi
domnul Szymek, bine a i venit!, c se şi repezea la ferestre, s
trag perdelele, c -i prea întuneric. Sau se uita prin oale, c s-a
ars ceva, c ci se simte sfara. Deschidea uşa, aerisea. Sau dac
mieuna pe undeva cotoiul, se apleca pe sub mas , pe sub pat, pis,
pis. Şi-l scotea, îl aşeza în poale, îl mângâia, ah, tu, motanul meu,
frumosul meu, şi-l întreba, ca pe un copil, dac a fost dup
şoareci, dac a b ut l pticul, iar mie de-abia-mi zicea:
— Stai jos, Szymek.
ţâteodat pân şi b trânul se mânia:
— Dar las -l, tu, mama cotoilor. A mâncat toat smântâna,
cum s mai mearg dup şoareci. żai bine povesteşte ce a fost pe
la prim rie.
— Ce-a fost pe la prim rie s - i povesteasc Szymek. Pân
atunci s m tur pu in. Doamne, ce de muşte!
Uneori o auzeai de cum trecea pragul:
— Doamne, ce de muşte!
Şi, cum intram în cas , începea roiul muştelor. Deschidea
281
ferestrele, uşile. Ne d dea la fiecare câte o cârp şi dansam
împreun cu ea prin cas , aşa cum ne zicea ea. Tat l şi mama la
ferestre şi uşi, ca muştele s nu se întoarc , iar eu şi cu ea
din untru, ea dinspre pere i, iar eu le goneam pe cele din tavan şi
de peste tot de unde îmi zicea.
— Uite acolo, Szymek! Acolo! În col ! Ża icoan ! Ża cruce! Ża
lamp ! Numai s n-o dai jos! Fii atent! Uite, acolo, acolo!
Żuam singur cârpa din cuiul de la buc t rie când o auzeam,
Doamne, ce de muşte! Aveam de-acuma cârpa mea, una cu dungi
în roşu, cu care le goneam mai bine. Prima dat , îns , n-am ştiut
ce s fac, m-am lipit de perete ca s nu-i împiedic. Dar dup ce a
dat de câteva ori cu cârpa, s-a uitat la mine şi mi-a strigat:
— Ia şi tu o cârp , Szymek! ţe stai aşa?! Ajut -ne!
B trânei i s-a f cut ruşine şi mi-a luat ap rarea:
— Ce- i veni, fato? Domnul Szymek e musafir. Şi tu îl pui s - i
goneasc muştele?
— Nu-i niciun musafir! a strigat, învârtind cârpa de mama
focului, şi cred c din pricina asta a strigat, c ci era roşie ca racul.
— Ei, asta n-o mai ştiu. Asta voi o şti i mai bine, a zis b trâna
parc descump nit . Atunci cel pu in d -i ştergarul cel nou. Şi mi-
a adus un ştergar din cele atârnate deasupra ligheanului în care se
sp lau.
Îmi pl cea s gonesc muştele împreun cu ea. Cu obrajii
rumeni, cu bluza larg descheiat , cu mânecile suflecate, cu p rul
desf cut mi se p rea mai apropiat chiar decât atunci când
mergeam singuri, bra la bra , de la prim rie spre cas . Şi îmi
pl cea când vedeam c nici nu treceam bine pragul casei şi mâinile
ei c utau treaba. Ai fi zis c toat casa era pe umerii ei, c toat
treaba pe ea o aştepta, când se întoarce de la prim rie, c -i
hr neşte pe to i, spal , m tur , c n-avea câteodat timp nici s se
aşeze pu in pe scaun. Şi chiar când se aşeza, o f cea doar pentru o
clip , c ci din nou se smulgea şi fugea s treb luiasc prin cas .
Tot uitându-m la ea, cu greu m recunoşteam. Deoarece când
o vedeam mestecând în c ld ruşe mâncare pentru porci cu mâinile
ei albe, mânjite de past de cartofi pân la coate, cu şor ul la brâu,
cu nişte papuci vechi în picioare, încercam o neasemuit bucurie
c o v d aşa, de parc m-ar fi l sat s p trund în cele mai tainice
unghere ale ei. Puteam s m uit la ea la nesfârşit şi asta suplinea
gândurile ei, cuvintele ei, şi nici nu m împiedica s -l ascult sau s
vorbesc cu tat l ei.
Uneori mi se p rea ca şi cum treaba ar trece-o din mâini în
282
mâini, c ea o plimb prin toat casa. Un hârd u cu l turi e doar
destul de greu şi pentru un b rbat, dar pân s -i spun c -l duc
eu, l-a apucat de toarte şi l-a şi scos în pridvor. Sau când aprindea
focul la buc t rie, lemnele parc zburau singure din mâinile ei în
foc. Sau când fr mânta f ina pentru g luşte, de-abia punea f ina
pe scânduric , c se şi f ceau cocoloşi, iar din cocoloşi ap reau
lipii, iar din lipii buc ele de soare. Iar când t ia g luştele, parc
fluturau pe sub mâinile ei, iar sânii de sub bluz p reau a galopa
ca nişte c lu i veseli, acum-acum s sar pe scânduric de pe
mas . Sau când cur a morcovii pentru sup . Nişte morcovi, ar
putea cineva s zic . Dar când îi cur a ea toat odaia se înroşea,
de parc apunea soarele roşietic în b taia vântului. Putea doar s
intre în buc t rie şi s amestece cu lingura prin oale, c umplea
toat casa, şi fiecare col işor, iar noi, ceilal i, parc am fi fost
ascunşi prin col uri mai îndep rtate. De ieşea în curte, chiar de n-
avea gr un e, g inile toate se repezeau la ea. Şi câinele l tra
bucuros, deşi nu-i ducea nimic. Vacile din grajd mugeau. Porcii
groh iau. Şi chiar şi arborii din gr din înfloreau.
S-ar p rea c un nasture e un fleac. Nu mai zic c mi se p rea
c nasturele parc trecea singur prin acul cu a . Dar îmi venea
câteodat s -mi întind palma sub acul ei:
— În eap-o, s curg sângele. Poate c sângele ne spune
viitorul. Parc voiam ca sângele s picure, s curg ca un izvor, ca
un râu, pân la moarte.
ţând se apuca s m ture prin buc t rie, ne gonea pe to i în
cealalt odaie. Dar parc m apuca teama c m goneşte de lâng
ea pentru totdeauna. Şi îi spuneam:
— Żas -ne aici. ţ doar n-o s ne m turi. Aici în buc t rie
st m mai bine.
Ża care b trâna, grijulie ca o nev stuic :
— Domnul Szymek e ca Franiu al nostru. I-au spus doctorii s
nu ias la soare, s stea numai la umbr , apoi el st tea numai în
buc t rie, aici se sim ea mai bine. ţred c ar fi avut anii pe care îi
are acuma domnul Szymek. Da, când se n scuse żałgosia, Franiu
mergea deja la şcoal .
Dar żałgorzatei nu-i pl cea când b trâna pomenea de Franiu şi
c uta imediat s schimbe vorba:
— Poate c facem nişte pl cinte cu mere? Szymek, î i plac
pl cintele cu mere? ţu zah r, cu smântân , sunt foarte bune.
Ża care b trânul, c ruia nu-i pl ceau pl cintele cu mere, s rea
cu gura:
283
 — Ce v-a apucat, auzi, pl cinte cu mere?! Ţ rbatul dac nu
m nânc o bucat de şunc sau de cârnat, parc nici n-ar fi
mâncat. Se în elege, îmi pare r u dup Franiu. Oricum, era fiul
nostru. Deşi au trecut atâ ia ani, c ar trebui s ne mai revenim.
żam , ia uit -te în c mar , c mai era o bucat de şunc . Iar eu o
s m uit dac a mai r mas ceva în sticl . Ţarem câte un p h rel,
înainte de mas . Iar tu, żałgosia, taie-ne nişte pâine.
F ceau pâinea în cas . Pâini mari, cât roata carului. O pâine ca
asta putea s aib şapte, opt kile. Dar cine s le cânt reasc şi
pentru ce? Când împrumutai pâinea, n-o cânt reai, nici când o
d deai înapoi, de asemenea n-o cânt reai. Pâinea se f cea în sat,
oamenii erau din sat, aşa c nu era nevoie s-o mai cânt reşti ca s
ştii cât are. O pâine, jum tate, un sfert, o felie – astea erau
m surile cu care se obişnuiser oamenii. Aşa c atunci când îşi
punea pâinea pe burt , cuprinzând-o cu mâna stâng şi
aplecându-se pu in pe spate, iar cu mâna dreapt ducea cu itul în
sus şi apoi venea cu el prin pâine, tot mai mult apropiindu-se de
piept, mi se p rea c pâinea se rostogoleşte în bra ele ei, mare şi
fericit . Deşi, uneori, m înfioram gândindu-m c poate nu simte
unde se sfârşeşte pâinea şi unde începe trupul ei, c ci parc era
una cu pâinea. Şi b trânul, chiar de se aprindea vorbind despre
r zboi sau despre albine, t cea şi se uita cum taie pâinea.
— Tai feliile prea sub iri, taie-le mai groase. Pâinea trebuie s-o
sim i în gur .
Iar mie îmi era de altceva, deşi tot la pâine m gândeam.
— Nu t ia aşa, żałgosia, ziceam. Pune pâinea pe mas . ţu itul
este ascu it, şi nu ştiu dac se opreşte unde se sfârşeşte pâinea.
— I-am zis şi eu de atâtea ori, intervenea b trânul. Dar ast zi,
domnule drag , copiii nu mai sunt ascult tori. żie îmi ajungea s -
mi spun o dat , tata sau mama.
— D -o încoace, c ci nu mai puteam s m uit la ea.
— Nu mi se întâmpl nimic. Şi se strângea, speriat parc ,
ap rând pâinea şi cu itul.
— D -o încoace, nu po i s ştii.
— D -o, dac te roag domnul Szymek, intervenea b trâna.
Totdeauna b rbatul e b rbat.
Îi luam pâinea de pe burt şi cu cu itul în mân o t iam
deasupra mesei, inând pâinea într-o mân şi cu itul în cealalt .
— Ia firimiturile de pe mas .
— Eşti tare, se minuna b trânul. N-am mai v zut ca cineva s
taie pâinea deasupra mesei. Poate o pâine de la magazin, dar nu o
284
pâine de cas .
Era într-o sâmb t . Ţ trânii se duseser la nunta unui fin din
Zarzecze şi urmau s se întoarc de abia a doua zi la prânz. Am
condus-o şi ne-am oprit în fa a casei, ca şi cum n-am şti ce s
facem, dac b trânii sunt pleca i de-acas . Dar nici ea nu m
invita s intru, nici eu nu-i întindeam mâna, s -mi iau r mas-bun.
Bâiguiam câte ceva, uitându-ne în l turi, numai ca s nu ne
privim în ochi, şi fiecare clip ni se p rea tot mai grea. Soarele
apunea, iar noi st team în razele lui, ca în fa a unui foc, c
sim eam cum ne dogoreşte. Am vrut de acuma s -i întind mâna, ca
s -i spun la revedere, dar ea, parc a sim it, c ci s-a uitat la soare
de parc ar fi vrut s-o orbeasc , şi m-a întrebat:
— Nu vrei s intri?
— Poate c alt dat , am zis. I-am promis tatei c m duc s
muşuroiesc cartofii.
— ţum vrei. Dar pân ajungi acas se face sear . Apoi azi e
sâmb t . Şi dup o clip , b tând din pleoape: Am fi singuri.
— Bine, dar nu stau mult, m-am l sat convins. ţu toate c
min isem c i-aş fi promis tatei s m duc la cartofi. ż duc luni.
Poate c nici nu mai trec pe la prim rie, m duc acolo de
diminea .
Dar cum am p şit peste prag, a şi strigat:
— Doamne, ce murdar e aici!
N-am observat s fi fost murdar. Era ca de-obicei. Ża buc t rie
se uscau oalele, farfuriile. Pâinea de pe mas era acoperit cu o
cârp alb . Hârd ul cu resturi era scos în pridvor. Duşumeaua era
m turat .
— Unde vezi tu murd rie? am întrebat-o.
Dar s-a înc p ânat c e murdar.
— Fac pu in ordine. O s ne fie mai pl cut.
Şi-a pus repede şor ul, şi-a scos pantofii şi şi-a pus târlicii. Şi
dintr-odat parc se îngrozise la gândul c suntem numai noi doi.
Totdeauna, de câte ori veneam cu ea, b trânii erau în cas , sau cel
pu in unul din ei, parc ne aşteptau, se uitau la noi, din pricina
noastr nu se duceau la munc . Singuri, numai noi doi, n-am fost
niciodat , doar atâta cât mergeam pe drum. Dar drumul nu e
cas . Acolo sunt copaci, e cerul, apoi totdeauna te mai întâlneai cu
cineva. Iar acum ne-am v zut singuri în cas . Iar casa parc era
adâncit într-un somn greu, c ci nici cotoiul nu mieuna, l-or fi dat
afar când au plecat.
— Nu-l v d pe motan, i-am zis. Şi m-am aplecat sub pat, pis,
285
pis, c ci şi mie mi se p rea ciudat c nu-i nimeni în cas , numai
noi doi.
— Ţine, dac zici c -i murdar, f pu in cur enie, am zis eu ca
s fie ca ea. żama pesemne c se gr bea, aşa c n-a avut când.
Aşa e când te duci la nunt . Ai vrea s r mân totul în ordine, dar
nu ştii ce s faci mai întâi. Nu numai c ai atâta treab în cas ,
dar nici viet ile nu po i s le laşi fl mânde. G inile, gâştele
trebuie b gate în cote e. Trebuie s te ui i în fiecare gaur . S
încui peste tot. ţ nu po i s ştii ce g seşti când te întorci. źukała
din satul nostru a plecat, tot aşa în grab , la o nunt , şi când s-a
întors a doua zi n-a mai g sit decât cenuş . I-a ars totul, casa,
grajdul, şura. Noroc c s-au întors cu to ii be i, aşa c n-au plâns
cât ar fi plâns dac ar fi venit treji.
— Szymek, ce-i cu tine? S-a uitat aproape speriat la mine.
— Nimic. Spun doar ce se poate întâmpla.
— Te superi pe mine c m tur?
— Dar de unde. ż tur . Eu m aşez pân atunci.
A dus oalele în pridvor. Pâinea a luat-o de pe mas şi a dus-o în
dulap, a strâns firimiturile şi le-a dus în buc t rie. Deşi nu
v zusem pân atunci niciun fel de firimituri. żasa era lâng
fereastr , iar prin geam intra soarele, aşa c orice firimitur se
vede. A m turat duşumeaua. Apoi a deschis uşa, ferestrele. ż-am
gândit c acuma se apuc s goneasc muştele, dar nu ştiu de ce
le-a iertat, şi doar a aerisit. Apoi s-a apucat s ştearg farfuriile din
buc t rie şi s le aşeze în dulap.
St team şi m uitam când la ea, când la fereastr , dar nu-i
ziceam nimic nici de ce m tur , nici altceva, ca s-o gr besc. żi-a
zis s pun scaunele la locul lor, m-am sculat şi le-am pus. Hristos
din icoan i s-a p rut c st cam strâmb, aşa c l-am dat pu in
spre stânga, cum mi-a zis. Deşi mi se p rea c era bine atârnat.
Mi-a zis, apoi, s m uit dac nu trebuie s mai pun nişte gaz în
lamp . ż-am uitat, nu trebuia. Şi fiindc nu mai voia nimic de la
mine, mi-am aprins igara şi am început s fac cercuri de fum prin
cas , uitându-m cum se duc, se înv luiesc, dispar. De parc nici
nu mai aşteptam s termine cu cur enia. ţa şi cum aşa ar trebui
s fie mereu. Eu stând la mas şi trimi ând rotocoale de fum prin
odaie, ea, la buc t rie, ştergând farfuriile. ţâteodat mai zicea câte
ceva, mai întreba, c m şi gândeam ce vorb rea s-a f cut. Sau
poate numai fiindc era sup rat c n-am împiedicat-o s se
apuce de cur enie, şi nici n-o întreb, când termin ? De câteva ori
a râs, şi râdea cu atâta poft , c m-am şi mirat, c ci n-am v zut-o
286
pân acum s râd cu atâta poft . Poate c voia s râd şi eu cu ea.
Numai c mie nu-mi ardea de râs şi nici nu prea credeam în râsul
ei.
Pe peretele din fa a ferestrei se mai reflectau g lbui razele
soarelui, dar prin col uri se f cea tot mai întuneric. Iar unde st tea
g leata cu ap se sim ea de acuma seara. Dintr-odat , buh, i-a
zburat o farfurie din mâini, iar cioburile s-au r spândit pe toat
duşumeaua.
— Ah, neîndemânatico, i-am zis, dar cu blânde e, c ci nu
trebuie s - i par r u dup o farfurie.
S-a uitat la mine cu un reproş amar şi, acoperindu-şi fa a cu
mâinile, a început s plâng şi a ieşit din odaie.
— żałgośka, ce-i cu tine?! am strigat dup ea. S plângi pentru
o farfurie? Strâng cioburile şi n-o s r mân nici urma! ż-am
aplecat, ca s le strâng. Że-am adunat pe toate, le-am pus în
ciobul cel mai mare, le-am dus la buc t rie, apoi m-am dus la ea
ca s-o întreb unde s le arunc.
— Uite c le-am strâns pe toate.
St tea culcat în pat, cu capul în pern şi plângea ca un copil
pe care l-ai fi nec jit.
— N-ai de ce s plângi, i-am zis. S-a spart o farfurie. Şi ce-i cu
asta. Fiec ruia i se poate întâmpla. Şi eu o dat , când îmi puneam
ciorba de cartofi, am lovit farfuria de ceaun şi am spart-o. Iar o
dat am acoperit varza cu o farfurie, a alunecat şi s-a spart. Dac
s-ar plânge dup fiecare farfurie, n-ar mai avea oamenii lacrimi. M-
am aşezat pe marginea patului, lâng capul ei şi am început s-o
mângâi pe p r. Hai, nu mai plânge. Pe vremuri, când erau farfurii
de tabl , te inea câte o farfurie toat via a. Primeai, când te
m ritai, şase farfurii de tinichea şi, dup ce te slujeai de ele toat
via a, le mai l sai şi moştenire pe patul de moarte. Unele erau cu
floricele, altele n-aveau nimic pe ele. De c dea câte una, cel mult
se îndoia pe la margini. Puteai s m nânci din ea pe mai departe.
Puteai s-o pui şi pe plita încins , c tot nu i se întâmpla nimic. Iar
dac se g urea, o cositoreai. Şi o foloseai ca şi înainte. Iar dac se
învechea prea mult, d deai de mâncare pisicii din ea, g inilor,
câinelui. Sau o d deai unui copil s se joace cu ea, cu ea nici nu
se r nea… Hai, nu mai plânge.
A mai plâns ce-a mai plâns, apoi a început s se linişteasc .
Deşi st tea tot cu capul în pern . ż gândeam c poate se
ruşineaz , c nu vrea s-o v d cu fa a plâns , c poate i se pare c
plânsul o urâ eşte. Aşa c m-am sculat cu gândul s m duc s
287
arunc cioburile.
— Hai, spune, unde s arunc cioburile.
Nu mi-a r spuns dintr-odat . Apoi, cu vocea înc înecat de
lacrimi, mi-a zis:
— Żas -le acolo.
— żai bine le arunc şi s termin m cu ele.
M-am oprit lâng ea şi aşteptam s -mi zic :
— Du-te, atunci, şi arunc -le. Undeva lâng grajd g seşti o
c ldare pentru cioburi şi alte resturi. Sau lâng pridvor. Sau lâng
gard. În gr din , lâng m r. ţ ci fiecare le arunc undeva. Że
îngroap sau le arunc în râu.
M-aş fi dus şi la râu, deşi prin satul lor nu trecea niciun râu.
ţ ci mi se p rea c altfel n-o s mai termine cu plânsul sta, cel
mult îl ascunde.
— Nu te duce, a zis. Nu vreau s r mân singur .
— Dac nu, nu s fie, am zis. ż gândeam doar, ai m turat aşa
de frumos, s arunc şi cioburile astea.
— Stai lâng mine. Aici, unde ai stat.
M-am aşezat. Amurgul, ca fumul unui foc, a p truns de-a
binelea în odaie. Pe jos nici nu- i mai d deai seama dac e
duşumea sau p mânt. În curând şi tavanul, deşi era alb şi înalt,
parc îl acoperise mucegaiul. Aveau un uliu prins pe o creang de
perete, ziua p rea c acuma se arunc la g ina din curte, c , uite,
a şi apucat-o cu ghearele, parc auzeai strigându-se, las-o,
tâlharule! Acuma p rea o mort ciune atârnat pe undeva, ca s
sperie al i ulii. Tot aşa şi apostolii din ţina cea de Tain , deşi sunt
b trâni, dar acum, în amurg, p reau şi mai îmb trâni i, de parc
obosiser stând de dou mii de ani la aceeaşi mas şi aşteptând s
se scoale odat . S-au înnegrit şi p rin ii ei din tabloul de nunt , de
parc nu mai erau dup nunt , ci dup moarte, deşi mama tot mai
era în v lul alb de la nunt .
— Vreau s fiu a ta ast zi, mi-a zis ridicând dintr-odat capul
de pe pern . Şi asta ca şi cum mi-ar fi zis: Soarele r sare. P durea
fream t . Râul curge. Vrei şi tu?
M-am aplecat şi i-am s rutat p rul, c ci ce puteam s -i zic? E
ca şi cum te-ar întreba cineva: Vrei s tr ieşti? Iar tu ai r spunde:
Vreau. Poate c s-ar cuveni s r spunzi: Nu, vreau s mor. ţa s
sim i cât mai dureros c vrei s tr ieşti.
— Vreau s fac patul.
S-a sculat, a strâns cuvertura, a aşezat-o în patru, a pus-o pe
scaun. A aşezat pernele, a întins plapuma. Nu- i venea s crezi c
288
doar cu pu in înainte plângea. De parc de ani de zile f cea, în
fiecare sear , patul şi-l f cea şi acuma, ca în orice sear . Şi nu de
duminic , ci ca de obicei, de parc ar fi fost mar i sau miercuri, şi
era vremea s mergem la culcare dup o zi de munc . żi se p rea
c acuma se va l sa în genunchi lâng patul desf cut ca s -şi
spun rug ciunea, r stindu-se la mine ca s -mi fac cel pu in
crucea, de parc nici ea, nici eu nu mai sim eam nimic în afar de
osteneala de peste zi. O zi obişnuit , nici mai grea, nici mai
uşoar . ţ ci eu am cosit, ea a cules. Eu am arat, ea a sp lat rufe.
Şi-a scos bluza, fusta. Nu mi-a zis nici s m întorc, nici s nu
m uit, nu se ruşina de nimic. Dar ce s m mire, dup o zi de
munc nu mai ai nici putere şi nici chef s te mai ruşinezi. ţând
trupul i-e dureros de ostenit şi ochii, care se uit la el, sunt orbi.
Şi cred c nici prin cap nu-i trecea c dup atâ ia ani aş putea s
m uit la ea altfel decât la p mânt, la v zduh. ţ ci dup atâ ia ani
doar îi ştii trupul aşa cum ştii p mântul, v zduhul, iar p mântul,
v zduhul, nu ştiu ce e aia ruşine. O ştii s n toas şi bolnav , la
bucurie şi mâhnire, când râde şi când plânge, şi în orice ceas de zi
sau de noapte. Atunci de ce s te ruşinezi? De câte ori, când se
sp la în albie, nu i-ai turnat ap din can , ştergând s punul de pe
umerii ei şi i-ai v zut trupul gol aşa cum a f cut-o Cel de Sus. De
câte ori, când avea fierbin eli, era asudat , nu-i scoteai c maşa
ud , c n-avea putere nici s se ridice, nicidecum s se mai
ruşineze. Sau respira ia ei de câte ori n-ai auzit-o noaptea, c
ajungeai şi s visezi ce visa ea, c ci dormind atâ ia ani unul lâng
altul, şi visul este doar unul, c ci la ce ar sluji visele deosebite? O
ştii toat şi pe buc i, îi ştii stomacul, şoldurile, genunchii şi
coastele. Îi ştii mâinile şi picioarele şi toate degetele de la mâini şi
de la picioare, fiecare în parte şi toate la un loc. Îi ştii toate vinele
de pe piele, fiecare cusur şi aluni . Ştii c de la naştere are
buricul prost legat şi c parc fiecare respira ie ar fi un suspin.
Uneori crezi c e toat via a ta, alteori c e doar paiul din ochi.
Uneori i se pare c vezi moartea în ea, alteori numai unghia rupt .
Aşa c nu-i de mirare c chiar dac o mai doreşti, nu poate s
în eleag de ce. Se uit aproape îngrozit la tine. ţ ci i-a trecut
tinere ea, a uitat şi de ruşine, aşadar pentru ce? Numai în tinere e
trupurile se cheam f r s ştie de ce. Dar când o doreşti dup o zi
de munc , e ca şi cum ai dori-o dup o via . Somnul îi închide
pleoapele, mâinile, picioarele îi tremur de osteneal , carnea de-
abia se mai ine de şira spin rii. Iar tu îi zici c o doreşti, aşa cum
ai zice c pofteşti s bei ap dup ce te-ai întors de la coas .
289
 — Descheie-mi sutienul la spate, mi-a zis.
Şi-a aplecat capul şi aştepta, parc înfricoşat , s-o ating cu
degetele mele. Avea doar un nasture la spate, şi ce-i un nasture,
c ci doar toat via a omul descheie şi încheie nasturii, şi totuşi
nasturele acesta îmi sc pa printre degete ca o zvârlug . Dar st tea
cu capul aplecat şi nici cu vreun oftat nu r spundea la
nepriceperea mea, doar c umerii i s-au acoperit parc de laba-
gâştii. Şi-a scos sutienul, l-a aruncat pe scaun şi întorcându-se
spre mine mi-a zis:
— Vezi, nu m ruşinez de tine. De nimic nu mi-e ruşine. Şi s-a
lipit de mine. Ah, Szymek.
Am îmbr işat-o, dar s-a smuls din bra ele mele şi a s rit ca o
c prioar în pat, vârându-se cu cap cu tot sub plapum .
— ţe faci? am auzit parc şoptit.
În odaie se f cuse întuneric, doar pe geamuri se mai vedeau
plutind ca într-o balt ultimele r sufl ri ale zilei, iar noi st team
nemişca i unul lâng cel lalt, acoperi i de plapum , c ci a zis s
st m pu in aşa. Am luat-o de dup gât, şi-a vârât capul în umerii
mei ca într-o pern . Îmi era cald, sim eam cum îmi asud pielea,
dar nu îndr zneam nici s m mişc, nici s zic ceva. Şi ea st tea
ca un şoricel, nu îndr znea nici s se mişte, nici s spun ceva. De
parc ne ardea goliciunea noastr sau de parc în goliciunea asta
am fi sim it toate durerile noastre, în loc de dorin i.
Mai mirosea de plânsul de adineauri şi chiar am vrut s -i spun,
c miroase a plâns. Dar se pare c a presim it c vreau s spun
ceva, c ci mi-a pus degetul peste buze, ca s nu vorbesc. żi-a zis
s închid ochii, şi ea şi-a închis ochii. Iar când f r s vreau i-am
deschis, doar pentru o clipit , c ci n-am v zut nimic afar de
întuneric, am auzit şoptitul ei nec jit:
— I-ai deschis?
— F r s vreau. Dar i-am închis. Dar tu?
— Tot timpul îi in închişi.
Poate fiindc se lipise cu atâta încredere de trupul meu, mi se
p rea firav ca iarba de la marginea drumului, doar s te apleci, s-
o rupi şi s-o arunci. Inima îi susura lâng coasta mea, şi sub mâna
cu care o ineam, susura atât de m runt încât n-ai fi zis c -i
inim . ţ ci de aproape inima bate ca ciocanul, dar a ei se auzea de
parc curgeau gr un ele. Poate c de team nu se putea linişti. Am
strâns-o şi mai tare lâng mine. S-a gândit, poate c nu mai vreau
s mai stau, aşa, nemişcat, c ci iar şi am auzit-o şoptind:
— S mai st m aşa pu in. Te sim i bine?
290
 — Ţine, am r spuns.
Afar cred c ieşise luna c ci au început s latre câinii, la
început câte unul, apoi tot mai mul i, prelung, urlând, aşa cum
latr câinii numai la lun sau la moartea cuiva. De departe se
auzea o armonic , din când în când se mai auzeau nişte başi. Pe
undeva trecea o c ru , c se auzeau scâr âind ro ile. Iar noi
st team culca i, ca şi cum am fi fost frân i de oboseala unei zile de
munc sau chiar a unei vie i întregi, pe care am fi tr it-o împreun
şi din care nu ne-ar mai fi r mas nimic altceva decât ca s murim
împreun . Numai c nu ştiam cum. ţhiar încercam s -mi închipui
c suntem dup moarte, acoperi i de plapuma care, de atâta vreme
de când st m culca i, s-a f cut de piatr . Dar care a fost odat o
plapum adev rat . Şi c au fost gâşte adev rate care au mâncat,
au crescut, mergeau la ap , aveau ciocurile roşii şi gâgâiau ca
gâştele. Apoi au venit nişte femei şi le-au smuls penele. Şi femeile,
ca şi gâştele, au tr it odat . Poate c au fost cele mai fericite clipe
pe care le-au tr it, când se adunau la clac în serile de iarn şi
smulgeau penele, c ci la ce ar fi tr it? Dac mi-aş ascu i bine
auzul, poate c aş auzi înc fâşâitul mâinilor lor în plapum , şi
cântecele, pe care le cântau. Deşi s-ar fi putut ca una dintre ele s
fi fost nefericit şi s fi blestemat tocmai plapuma asta. Şi poate c
din blestemul acesta porneşte moartea goal şi neaşteptat , c ne-
am lipit unul de altul, ca într-o ultim încercare de sc pare.
— Doare? i-am auzit din nou şoptitul.
— ţe s doar ?
— ţând faci pentru prima oar .
— Orice te doare, când faci pentru prima oar , i-am zis, c ci
vedeam pe mai departe moartea noastr în fa a ochilor.
În anul acela vremea secerişului venise mai devreme ca
alt dat . A fost o vreme secetoas , nu c dea o pic tur de ploaie.
P rin ii aproape c nu m recunoşteau. żama se gândea c , în
sfârşit, a ascultat-o Dumnezeu, tata c mi-a venit mintea la cap,
c ci fiec ruia trebuie s -i vin odat . żi-am ascu it bine coasa, am
m turat prin şur , mi-am pus scara la car. M-am dus pe câmp şi
am luat câteva spice, tata le-a sf râmat în palme, s-a uitat peste
boabe, a luat un gr unte în gur , a mai luat înc unul, l-a
sf râmat cu din ii şi mi-a zis s mai aştept m vreo trei, patru zile,
dar eu nu, c trebuie s începem.
Secara am cosit-o printre primii din sat, c se mirau oamenii,
ce s-o fi întâmplat, poate c fra ii au venit s ne ajute? Şi pe
żałgorzata au luat-o p rin ii ei la seceriş, c ci de seceriş nu te
291
iart nimeni, cum te iart de p catele lumeşti. Aşa c nu ne-am
mai v zut o bucat de vreme. De-abia când duceam de acuma
secara în şur am condus-o o dat , dar n-am mai intrat la ei. Mi se
p rea ciudat , vorbea pu in şi fugea de privirile mele. ż gândeam
c poate e prea muncit , sau poate c înc îi e ruşine, c ci nici mie
nu-mi venea uşor s m uit în ochii ei şi mai mult m uitam în cer,
în l turi, iar la ea m uitam pe ascuns, când se uita şi ea în alt
parte. ţ , aşa se întâmpl , uneori cu ochii e mai uşor s spui un
cuvânt amar, decât s te ui i în ochii cuiva.
S-a plâns şi ea pu in c are mâinile toate în epate de la seceriş,
c trebuie s umble cu mânecile lungi, c o dor şi şalele. Dar când
ne-am luat r mas-bun, de-acuma în fa a casei, s-a lipit de mine,
f r s se uite c înc mai era lumin şi c mama ei putea s-o
vad pe fereastr .
— Ah, Szymek, a oftat. Dar cum nu era pentru prima oar când
ofta, i-am zis:
— Aşteapt s se termine secerişul, żałgosia.
Apoi am cosit orzul, l-am c rat, dup orz a venit grâul, deşi
grâu, dac am avut un iug r. Apoi m-am apucat imediat de arat.
Când am arat ultimul iug r berzele se adunau deja pe lunc
preg tindu-se de zbor. Ciudate p s ri, au cl mp nit ce-au
cl mp nit, apoi au început s se bat cu ciocurile, ca pân la
urm s le c şune pe una pe care au început s-o loveasc cu toat
furia. M-am aruncat spre ele cu biciul, c ci erau în stare s-o
omoare. Dar pân s ajung la ele, s-au ridicat şi au zburat mai
departe pe lunc , iar dup ele şi barza pe care o loveau cu
ciocurile. Pân la urm au omorât-o. A g sit-o, dup aceea, Ţida,
moart , când s-a dus s pasc vacile.
Mi-a mai r mas s boronesc şi puteam s încep sem natul. Dar
era o vreme secetoas , p mântul era numai bulg ri, aşa c m-am
gândit s mai aştept pu in, poate d o ploaie. ż-am întâlnit cu
żałgorzata la prim rie şi i-am zis c o conduc acas . żergeam
încet, cu paşi rari, am luat-o de bra şi m-am uitat în ochii ei. Era
vorb rea , râdea, iar şi era ca alt dat . Dar când ne luam r mas-
bun în fa a casei, dintr-odat , ca şi cum ar fi uitat, mi-a zis c
trebuie s -mi spun ceva şi aproape în grab mi-a zis c va lipsi
vreo dou , poate chiar trei s pt mâni, c ci de mâine şi-a luat
concediu, trebuie s mearg la o verişoar , a primit o scrisoare şi
verişoara o roag s vin la ea. N-a putut s -mi spun mai
devreme, c ci nu ne-am prea v zut în ultimele zile, iar scrisoarea a
primit-o de-abia alalt ieri. Deşi e o rud mai îndep rtat , este fiica
292
unui unchi dup tat şi fina mamei, totuşi nu s-au v zut de trei
ani, iar de iubit se iubesc foarte mult, de parc ar fi dou surori.
Înainte de a se m rita venea la ei în sat în fiecare vacan . Dar
acuma b rbatul a p r sit-o, c şi-a g sit alta, şi a l sat-o cu doi
copii mici, iar b ie elului, care s-a n scut cu o malforma ie,
trebuie s -i fac o opera ie, aşa c -i obligat s mearg .
Eram pu in sup rat, c ci putea s -mi spun pe drum, nu
acuma, în pragul casei. Poate c ne-am fi dus undeva, ne-am fi
luat r mas-bun, ca oamenii, nu aşa, tranc şi gata. ţu toate c n-o
b nuiam c n-ar fi fost adev rat. Ża urma urmelor, fiecare are pe
undeva nişte veri, de care nu ştie, nu-şi aduce aminte, nu-i
cunoaşte, şi care apar, uneori, dintr-odat , ca nişte duhuri din alt
lume. Se pare c a sim it c m-am sup rat, c ci iar şi s-a lipit de
mine şi a început s m roage s nu-i port pic pentru asta. Chiar
şi ochii au început s -i l crimeze.
— O s -mi fie dor de tine, i-am zis. Crede-m .
Mi-a trecut sup rarea, dar m-a cuprins o umbr de triste e, de
parc ar fi plecat în alt lume şi nu la verişoara ei, pentru dou ,
trei s pt mâni.
— Du-te, i-am zis. Numai s te întorci repede.
— Nu ştiu cum o s treac timpul, mi-a zis.
— Żas , o s treac , i-am r spuns. Poate c şi eu îmi iau
concediu. Ar trebui s repar acoperişul de la şur . Nicicum nu mi-
am g sit vreme pân acum.
— Ai s te gândeşti la mine? Gândeşte-te la mine. Te rog! O s -
mi fie mai uşor.
A venit ploaia, am boronit, am sem nat, mi-am reparat şi
acoperişul de la şur , şi vremea a trecut, ca şi cum ai fi plesnit o
dat cu biciul. Am vrut s-o conduc din prima zi în care venise la
slujb , dar mi-a zis c se gr beşte, c ci mama ei coace pâinea şi
trebuie s fie devreme acas , s-o ajute. A doua zi a plecat mai
devreme de la prim rie, aşa c n-am întâlnit-o. Şi aşa câteva zile,
ba una, ba alta, ah, iart -m , m gr besc, trebuie s fiu mai
devreme acas , trebuie s m duc undeva. Pân când am prins-o
într-o zi pe coridor şi i-am spus:
— Te-ai schimbat dup concediul sta, żałgosia.
— De ce s m fi schimbat? i se pare. Şi a disp rut în biroul
ei.
Dac nu, nu s fie, n-o s mai insist. Deşi tot felul de gânduri
au început s -mi treac prin cap. Într-o zi ies de la prim rie şi o
v d cum merge încet în fa a mea, apoi c se opreşte, şi cu un
293
zâmbet trist m întreab dac nu sunt sup rat pe ea. Pe tine, dar
de unde? Atunci poate c m conduci? Şi ca şi cum n-ar fi fost
nimic, începe s -mi povesteasc ce-a f cut la oraş, c st tea toat
ziua de vorb cu verişoara, c aproape în fiecare zi se duceau la
cinema, la cunoştin ele verişoarei, la plimbare, uneori la cafea,
îns cafeaua nu-i place, îi place mai mult ceaiul, dar şi mai mult îi
pl ceau nişte pr jituri, mi-a zis şi cum se numesc, dar aveau nişte
denumiri aşa de ciudate c nu le mai in minte. Putea s m nânce
şi câte patru deodat , numai c se spune c pr jiturile îngraş .
Dar nu m-am îngr şat, nu-i aşa? Şi s-a uitat galeş la mine.
— Dar ce-i cu b ie elul? am întrebat-o.
— ţu b ie elul? m-a privit parc speriat . Ah, da, ştii, pân la
urm au zis c înc e prea mic, aşa c nu i-au f cut opera ia.
Nu i-au f cut, foarte bine, iar şi am crezut-o. Dac aşa a zis,
înseamn c aşa a fost.
Vremea trecea, aproape c uitasem de concediul ei, şi chiar c
m gândeam dac n-ar fi timpul s-o întreb: n-ai vrea s fii nevasta
mea? ţ ci pân când o s tot mergem numai de la prim rie acas
şi iar şi de la prim rie acas ? Ea este tân r , eu un fl c u b trân.
Şi mi-am zis c de ţr ciun o s vorbesc cu ea, iar pân atunci m
gândesc la toate. ţ ci, deşi s-ar p rea ciudat, pân atunci,
niciodat n-am vorbit ce facem mai departe, de parc tot nu eram
siguri unul de altul sau ne ascundeam ceva.
Era, de-acuma, noiembrie, vreme cenuşie, friguroas , b tea
vântul, strânge-m la piept, îmi zice. Eram chiar lâng p dure,
când smulgându-se din bra ele mele, se opreşte şi zice:
— Szymek, totuşi trebuie s - i spun.
— Atunci spune-mi. Eram convins c nu era ceva important, şi
nici din glasul ei nu puteam s presimt.
— Am fost gravid , zice.
Inima a început s -mi bat , mai s sar din coşul pieptului.
Dar tot liniştit, doar pu in mirat, o întreb:
— ţum adic , ai fost?
— Fiindc nu mai sunt. Atunci, în concediu, am fost la doctor.
De aceea mi-am luat concediul.
— Şi de ce nu mi-ai spus?
— N-am vrut s te sup r.
Am sim it c toat p durea, care frem ta în jurul nostru, se
pr buşeşte, dintr-odat , asupra mea. żânia m orbise. Nu ştiam
ce se întâmpla cu mine. Poate c aşa moare omul când d peste el
moartea neaşteptat .
294
 — Târf ! am urlat, iar undeva, adânc în piept, sim eam c
plânsul m îneac . Poate c de aceea am urlat aşa de tare, ca s
nu plâng.
— Szymek, iart -m ! S-a chircit, şi-a strâns mâinile ca pentru
rug ciune. Eram convins c nu-l vrei!
— Eşti târf , ca şi toate celelalte! Iar târfe pot s am câ i copaci
sunt în p dure! Şi am avut! Pe tine te-am vrut mam pentru copiii
mei! Şi am apucat-o de p r, a c zut în genunchi.
— Iart -m ! a început s plâng .
Am început s-o lovesc peste fa , în cap, unde nimeream. Nu
mai sim eam mânia din mine, ci numai plânsetul care curgea în
mine ca un râu, şi plânsul acesta o ura ca pe nimeni pe lume. Am
început s-o trag de p r prin iarb , s-o t v lesc ca pe o creang .
— Iart -m , m ruga. Iart -m sau omoar -m .
Am l sat-o plângând, umilit , pe p mânt şi am plecat de acolo,
mai mult fugind, tot mai repede, mai repede:
— Szymek!! i-am mai auzit strig tul disperat. Întoarce-te! O s
mai avem copii! Câ i ai s vrei! N-am ştiut! ż-am temut!
Szymeeek!!!
ţând am ajuns în sat, se f cuse aproape noapte, începuse s
burni eze. Prima la marginea satului era casa lui Skowron, o cas
aplecat de b trâne e, acoperit cu stuf. ż-am aşezat pe o piatr
sub perete, ca s -mi revin pu in. A ieşit Skowron, nici nu s-a mirat
v zându-m c şed acolo, doar s-a uitat spre cer:
— Vine, vine ploaia. S-a stricat vremea. Intr în cas , c te ud .
— żul umesc, plec acuma, m-am aşezat doar pentru o clip . N-
ai ceva de b ut, Skowron?
— Am avut ceva, a r mas de la Paşti, dar mi-a frecat spatele
muierea, c nu mai puteam de durere, şi, uite, acum ştiu de ce.
żi se p rea c aud rândunelele ciripind în cuiburile goale de
sub streaşin , deşi, de unde s fie rândunele în noiembrie? Doar
mi se p rea. ţ ci totul mi se p rea c era şi nu era. Şi ploaia care
burni a, şi satul, pân şi Skowron care st tea în prag. Ploaia se
înte ise, dar nu mai sim eam cum cade pe mine, nu mai sim eam
nimic. Voiam doar s beau. Dar pentru asta trebuia s m scol de
sub casa lui Skowron şi s m duc undeva. Dar nu-i chiar aşa de
uşor s te scoli, când nu ştii încotro trebuie s mergi. Ża cârcium
nu voiam. Ża cârcium se îmbat omul când dau peste el
necazurile zilnice, când îi moare porcul, când îi bate grindina holda
sau când pierde vreun proces la judec torie şi simte nevoia s se
spovedeasc cuiva. Dar aici, chiar de s-ar aşeza Dumnezeu lâng
295
mine, şi tot nu i-aş spune. ţel mult, plou , Doamne. Dar şi el ştie
c plou .
Mi-am adus aminte c pe vremuri żarcinek f cea rachiu. Înc
pe când lucram la mili ie, i-am f cut o perchezi ie. N-am g sit
atunci nimic, dar am v zut un bidon în c mar şi l-am întrebat, ce
ai aici? Gaz, mi-a zis. Am mirosit, mirosea a rachiu de tr snea.
Ţun, am zis, fie şi gaz. Trebuia s m în eleg cumva cu oamenii.
żarcinek st tea în buc t rie, în izmene şi c maş , şi mai
arunca câte un lemn în foc. Nevast -sa hr nea copilul, dar cred c
era bolnav, c urla cât putea şi ea încerca s -i bage cu sila sfârcul
sânului în gur . Iar ceilal i trei copii erau, de acuma, în pat, sub
plapum , unul lâng altul, cu spatele spre perete şi parc
dormitau, dar nu dormeau, c ci, când am intrat în cas , s-au uitat
la mine, şi to i cu ochii albaştri. Şi nu era aici toat pr sila lui
Marcinek. Cel mai mare, Waldek, îi p ştea vacile lui Jarociński din
Lasów, iar pe Hubert l-a luat bunica. Dar to i aveau nişte nume
foarte ciudate: Rafał, Olgierd, Konrad, Grazyna.
— D -mi un kil, i-am zis.
A r mas pu in pe gânduri, aruncând mai departe lemnele în
foc, apoi mi-a zis:
— De unde s -l iau?
— D -mi, n-am venit s te caut.
— Du-te la cârcium , mai e deschis . Nu mai fac rachiu.
Acuma lucrez la calea ferat .
— D -i, Jędruś, s-a auzit vocea nevesti-sii. Nu-l vezi c e ud
pân la piele? Unde-l trimi i acuma la cârcium . Ai uitat de
bidonul acela? Nu trebuie s -i ui i pe oameni.
S-a uitat żarcinek urât la nevast -sa.
— Dar tu cum îl hr neşti, boalo! Uite cum url , c de-abia m
mai in urechile! Şi a mai aruncat un lemn pe foc.
— Sticl ai? s-a r stit la mine.
— N-am.
— Şi unde s -l pun? În şapc ? ţ nici şapc n-ai.
Dar s-a sculat şi s-a dus. ţopilul iar şi a început s urle.
— Stai cuminte, stai cuminte, uite c - i dau pu in l ptişor. Şi
şi-a scos de sub bluz al doilea sân. Poate c sta are mai mult.
Dar copilul a încercat şi din nou s-a pus pe urlete. Înc nici nu ştie
c tr ieşte, dar cât plânge. Nu te însori, Szymek? Ar fi vremea, cât
o s mai stai singur.
Marcinek s-a întors aducând sub c maş o sticl . A umplut-o
pân în vârful gâtului.
296
 — N-am cu ce s-o astup, mi-a zis. Doar s -i fac un dop din
hârtie.
— Nu-i nevoie, am zis.
— Poate c ai mai aştepta pu in, a zis nevast -sa. Ciorba e
aproape gata. M nânci cu noi.
— Nu st el s m nânce ciorb , a întrerupt-o Marcinek – când
acolo îl aşteapt cu cârna i.
Cum am trecut pragul, am tras o gur , iar când am ieşit din
curte înc una. żai încolo, pe partea cealalt , la cotitur , era o
troi , aşa c am mai tras o gur sub Isus Hristos. Ploaia nu
numai c nu se r rea, dar parc se înte ea tot mai mult, sau poate
c aşa mi se p rea pe întuneric, c ci pe întuneric multe i se par
omului, pe care ziua nu le-ar vedea nici cu patru ochi. M-am
aşezat sub troi , tot sugând din sticl , şi chiar m-am sim it mai
uşurat. żai încercam s vorbesc cu Isus Hristos, care st tea
deasupra mea sub acoperiş, cu capul sprijinit în mâini, cugetând
adânc. Şi el parc îmi zicea câte ceva. Şi aşa, vorbind cu el, am
b ut toat sticla, c n-am mai avut ce s -i mai spun.
— ż duc, Isuse, i-am zis, c o s încep şi eu s cuget, şi doar
n-am p scut porcii împreun . Î i las doar sticla asta goal , poate
c - i aduce cineva nişte flori şi o s le pun în ap .
Şi am pornit-o, deşi nu prea ştiam încotro. Dintr-odat mi-a
trecut prin cap c poate o mai g sesc pe źaśka la pr v lie. Nu mai
fusesem de mult la ea. ţâteodat doar m repezeam dup ig ri,
deşi, de cele mai multe ori, le luam de la bufet. Şi chiar dac mai
mergeam uneori s mai cump r câte ceva, m duceam la pr v lie,
nu la ea. O dat m-a şi întrebat, nu vrei s mai vii pe la mine?
Vino odat , vino, c n-o s - i par r u. ţhiar şi azi po i s vii, te-aş
aştepta dup ce închid pr v lia.
M-am oprit în fa a uşii, era deja închis . Am strigat, źaśka,
deschide! Deschide, n-auzi?! A plecat târfa, n-ai ce-i face. Şi doar
mi-a zis c m aşteapt . ż înfuriasem c am început s bat cu
pumnii în uş . Deschide! Dar dincolo era o t cere de mormânt. Am
vrut s m aşez lâng pr v lie, sub ploaie, şi s-o aştept, când
dintr-odat aud de dup uş glasul ei sup rat:
— Cine-i acolo?
— Eu sunt, Szymek! Deschide!
M-a întâmpinat încruntat :
— Nu puteai s vii alt dat ? żâine am inventar. Şi m-am trezit
cu o jum tate de sac de zah r în plus şi nu ştiu de unde a ap rut.
Nu-mi arde acuma de prostii.
297
 — Vrei s plec?
— Vrei, vrei! Intr , odat ce eşti aici. A întors cheia dup mine,
a tras şi z vorul. Unde te-ai îmb tat în halul sta?
M-a apucat b rb teşte şi m-a dus în spatele pr v liei. Aici
ardea lumina. M-a aşezat pe un sac de zah r sau de sare. Şi a
strigat:
— Doamne, cum ar i! Ai c zut în ap sau ce s-a întâmplat cu
tine?! Curge de pe tine ca de pe un câine! Sau poate c ai fost la
vreo târf ? Trebuia s r mâi la ea. Nu s cazi acum pe capul meu.
Iar eu tot stau şi m gândesc, de când am închis pr v lia stau şi
socotesc, şi tot îmi iese în plus o jum tate de sac. Iar broasca aia
de contabil de-abia aşteapt s m dea afar , s -l bage pe
h ndr l ul ei. De câte ori vine pe aici, totdeauna g seşte câte ceva.
Ţa c sunt prea multe muşte. Şi doar am pus lipici. Dar aşa-i
lipiciul sta. Parc ar fi uns cu rahat. Iar pr v lia e la ar , nu-i la
oraş, aşa c trebuie s fie şi muşte. Ţa c nu e m turat ca lumea.
ż tur tu, boalo! ţ în contract nu scrie c trebuie s m tur. Zi-le
la oameni s se descal e când intr în pr v lie şi o s fie curat. ţe
sunt eu de vin c b rbatu-t u îmi d târcoale? S - i dea şi ie, ce,
nu-l las eu? Numai c la bucile ei nici dracul nu se uit . Iar moşul
st toat ziua pe capul meu şi doar, domnişoara źasia,
domnişoara źasia. Şi râde moşul cu din ii lui de parc ar c lca pe
un şobolan. Îi zic, du-te, domnule Marzec, pleac de aici, aici e
pr v lie, nu-i ce crezi dumneata! Şi nici nu se uit c în pr v lie
mai e şi alt lume. ţ -l vede zgrip uroaica de Skrokowa şi tot
timpul îmi şopteşte, teme-te de Dumnezeu, źaśka, c din pricina
b rba ilor ai s nimereşti în iad. Nu-i nimic, îi zic, ne întâlnim
acolo. Şi s ştii c iadul uite aici îl am! S-a repezit dintr-odat la
mine, m-a luat în bra e, c era s m pr v lesc cu totul peste ea.
Treci dincoace, aici e zah r, intr apa în el şi se face bulg ri. Dac
n-ai fi haimana poate c i-aş cump ra o umbrel . Ai umbla şi tu
cu umbrela. L-ai v zut pe pop ce umbrel are? ţând merge la
vreo înmormântare, poate s toarne cu g leata, oamenii sunt uzi
pân la piele, iar el r mâne uscat de parc atunci ar fi ieşit din
cas .
Înc i-o mai ine şi ârcovnicul, ca s nu oboseasc . ţ doar
nici tu nu eşti un oarecare, eşti func ionar. ţhiar şi Smotek are
umbrel . I-a adus ginerele. Mi-a intrat o dat în pr v lie cu
umbrela desf cut . I-am spus c aici nu plou . Un muştar. źasia,
doar un muştar, pentru un muştar n-am s-o strâng. Poate c te-ai
culca?
298
 — N-am venit s dorm.
— Dar de-abia te mai ii pe picioare, eşti turt de beat. żai eşti
şi ud pân la piele.
— Dar nu vreau s dorm.
— Stai cel pu in s - i şterg capul, c ci î i curge în ochi.
A luat ştergarul de pe perete şi a început s -mi frece capul, de
credeam c -mi alunec pe caldarâm. Dar nu voiam s -l opresc,
las -l s alunece, poate c d de un hârtop şi se opreşte singur.
— Ei, ai şi tu un p r de parc ar fi coam de cal, mi-a zis, dar
de acuma f r sup rare. Nu ştiu dac te-aş iubi atâta, dac n-ai
avea p rul sta. ţ nu-mi plac oamenii pleşuvi. ţu un pleşuv nu
m-aş culca. S -mi dea nu ştiu cât. Îl ştii pe źuśmider, mereu m
bate la cap, hai, źasia, hai, vreau s viu la tine, źasia. Unde?! La
tine, la pr v lie. żai întâi s - i cumperi o peruc . Ża iarn o s - i
prind bine, n-o s mai ai nevoie de c ciul . Şi nici în fa a crucii
nu trebuie s-o sco i. Ai p rul ud şi tot e des. Dac ai s umbli
dup altele şi pe mine ai s m ui i, am s i-l rup fir cu fir. La
urma urmelor du-te cu cine vrei, ce treab am eu cu asta.
Ţ rbatul e ca motanul, lâng o gaur ar cr pa, aşa c trebuie s
umble. Dar dac vreuna mi te-ar lua pentru totdeauna, cred c aş
omorî-o. Apoi pe tine, şi pe mine. Uite, cu cu itul la, îl vezi? ţe s-
ar mai vorbi în sat. A i auzit, oameni buni, ce-a f cut źaśka? Cine
s-ar fi gândit! Vindea acolo zah r, s pun, sare, bomboane, şi uite
ce-a putut s fac ! Ż-ar b ga şi broasca de contabil pe h ndr l ul
ei în locul meu. Żas -l s vând . ţ ci ce-i aici de vândut? Zah r,
sare, s pun, bomboane, chibrituri. Şi asta toat ziua. ţâteodat
îmi vine s urlu. O dat mi-au adus un butoi cu scrumbii s rate.
żâinile, şor ul, gura, p rul, toate miroseau a scrumbii. żai s -mi
sparg uşa. Şi fiecare lua câte trei, câte cinci kile. Oameni buni, a i
înnebunit de-a binelea! S v împinge i aşa pentru nişte scrumbii.
Îmi venea s dau cu scrumbiile în ei. Uite, de-ar aduce ciocolat ,
stafide, migdale. Ża oraş oamenii beau cafea, poate c ar începe şi
pe la noi s bea. Nu numai rachiu. Numai c mi-ar face inventarul
în fiecare zi, tic loşii. N-ai putut s treci diminea a şi s -mi spui c
vii. Le-aş fi aranjat eu cumva. Dar aşa, ce facem acuma?
— ţe s facem? Dezbrac -te.
— Ah, Szymek, Szymek! Mi-a strâns capul de burta ei. Eşti
mare haimana, dar f r tine nu ştiu ce via aş avea. Poate mai
bun , poate mai rea, dar nu ca asta. Poate c aş fi l sat pr v lia.
Poate c m-aş fi dus la m n stire. ţrezi c -i aşa de r u la
m n stire? żâncare primeşti, stai numai şi te rogi. Iar la b trâne e
299
te descurci în vreun fel. Îmi zicea Duda s m m rit cu el. Şi ce m
aştepta? Oalele şi pruncii. I-am zis s -şi ia slujnic .
Şi-a scos şor ul. Era îmbr cat într-o rochie verde cu bobi e
albe, îi st tea bine în rochia asta. Mi se p rea un copac verde, pe
care c deau fulgi de z pad din cer. Dar iar şi a apucat-o furia, c
au început s tremure fulgii de z pad de pe rochia ei.
— S -i ia dracul pe to i! a strigat. żâine am s pun pe uş un
bilet c m-am îmboln vit. S vin s -mi fac inventarul peste o
s pt mân . Şi şi-a dus mâinile pe umeri ca s -şi desfac nasturii
de la rochie. Dar iar şi parc şi-a adus aminte de ceva, c ci s-a
întunecat la fa şi mâinile i-au c zut în jos.
— i se lipesc pleoapele, Szymek, a zis. ţe dragoste o s mai fie
şi asta?
S-a oprit pentru o clip , parc neştiind ce s fac , s-a uitat la
mine cu jale, apoi cu o voce nesigur m-a întrebat:
— Şi vrei s m dezbrac? Dar cred c nu conta pe r spunsul
meu, c ci s-a aşezat pe sac oftând din greu: Ei, Szymek, Szymek!
Şi-a aruncat din picioare pantofii.
— Trebuie s -i duc la cizmar, s -mi pun nişte flecuri, c s-au
tocit – a zis şi a întins un picior spre mine, de parc ar fi vrut ca s
v d şi eu. Apoi a început s -şi scoat ciorapii. żai întâi pe cel din
piciorul stâng, apoi s-a sculat, şi-a tras scaunul şi l-a pus pe
bra ul lui, dup aceea l-a pus şi pe cel din piciorul drept. Dar s-a
oprit la rochie, st tea şi nu ştia ce s fac , s-o scoat sau s n-o
scoat . Pân la urm , şi-a scos şi furoul. Şi iar şi a apucat-o furia:
— Tic loşii! De mult mi-au f cut inventarul? Acum o lun . Un
zlot nu le-am furat. Dar de când îi rog s -mi repare ventilatorul şi
nu g sesc pe unul s -l repare. Acuma i-aş fi dat drumul şi poate
c te-ai usca şi tu pu in, c eşti ud r u de tot. Şi şi-a scos
sutienul, iar sânii parc s-ar fi aruncat spre mine. Şi stând aşa, cu
sutienul în mân , s-a uitat trist la mine:
— Eşti aşa de beat, Szymek, încât cred c nu mai ai chef de
nimic.
— Am chef, źasia, am. żai r u e c n-am chef de via .
— Ce-i cu tine, Szymek?! A s rit ca ars aruncând sutienul
undeva peste saci. Ia uit -te! i s-a urât de via ! żai bine scuip
şi f - i cruce! S-a repezit spre mine, s-a aplecat în genunchi şi mi-a
lipit capul de sânii ei. Poate c ai omorât pe cineva, Szymek?
Spune-mi, Szymek. żie po i s -mi spui. Ştiu s tac ca un peşte.
Tu, tu eşti al meu. ţhiar dac ai omorât pe cineva.
Şi s-a pus pe plâns.
300
 — De ce plângi, proasto? N-am omorât pe nimeni.
— Ah, dar trebuie c te-ai îmb tat crunt de tot.
Mi-a dat capul la o parte şi în clipa aceea a încetat s mai
plâng .
— Poate c i-a b gat vreunul ceva în rachiu? Scrum de igar ,
sau ceva şi mai r u. Trebuia s fi mâncat ceva. ţhiar dac nu- i
era foame, trebuia s bagi ceva în tine. Alt dat s nu mai bei cu
oricine te întâlneşti pe drum. Eşti func ionar, trebuie s te
respec i. Fir-ar ai dracului s fie, când te ui i la ei ai zice c fiecare
e sfânt, ca un înger, dar în spate, în iad te-ar b ga, şi înc i-ar
mai zice c eşti în casa ta. S te îmbe i în halul sta, Dumnezeule!
De la început mi-am dat seama c be ia te-a adus la mine. i s-a
urât cu via a. Dar cui nu i s-a urât? Du-te prin sat şi întreab -i,
fiecare ar zice c s-a s turat de via , dar tr iesc şi m nânc , ca
nişte g mani. Şi cump r tot ce le apare în fa a ochilor. Au, n-au
nevoie. ţrezi c mie nu mi s-a urât. ţe am din via a asta? Ţine c -
i mai aminteşti de mine, din când în când, şi mai vii. Sau când te
goneşte vreuna din târfele tale. Nu mai ştiu nimic în afar de
pr v lie. Şi stau de diminea a pân seara gândindu-m dac vii
sau nu vii. Îmi zic, dac intr o muiere în pr v lie, o s vii. Şi
numai c v d c intr un b rbat sau un copil. Ies, câteodat , în
drum şi le strig, a Orysko, sau Stefańska, n-ave i nevoie de
nimic din pr v lie? Doar mi-o trece pragul o femeie. Iar ele, ce-i cu
tine, źaśka, parc eşti schimbat ? Ai fost la spovedanie? Hai
veni i, veni i repede, c mi-au adus praf de copt. Au adus aia. Au
adus ailalt . Şi m rog, de cum deschid pr v lia, în loc s m tur,
vino, Szymek, vino, tu bucuria mea. Vino cel pu in s - i dau nişte
ig ri. Dar se vede c i-e mai aproape bufetul. C ci acolo te duci
s cumperi. ż gândeam s dau o fug pân la bufet, s-o rog pe
Irka s nu- i mai vând ig ri, s zic c numai la mine po i s
cumperi ig ri „Sport”. Dar mi-e c o s -mi zic , proasto, dac nu
g seşte „Sport”, cump r alte ig ri. ţ lor le e totuna ce cump r ,
doar s fumeze. Şi ce s m fac cu tine? S te blestem? S -i dau
popii duminic la biseric ? Sau s r mân grea? Şi dac zici c nu-i
al t u? S -l ur sc, dup aceea? Şi cum aş putea s ur sc o f ptur
aşa de gingaş ? Ż-aş iubi, c ar fi copilul meu. Dar tu mi-ai striga,
te-ai dus cu unul, cu altul, şi acum îmi pui copilul în bra e. Da, m-
am dus, dar al cui e copilul asta o ştiu. Şi, la urma urmelor, era s
te aştept pe tine, care nici Dumnezeu nu ştie dac mai vii sau nu.
ţ doar sângele nu e ap . Apoi sunt şi eu femeie. Şi aşa n-o s te
însori cu mine, asta o ştiu prea bine. ţât mai sunt tân r n-am ce
301
face când îmi zvâcneşte sângele. Uneori m trezesc noaptea, c mi
se pare c se urc cineva pe mine. Dar oricine ar fi, eu te v d
numai pe tine, Szymek. Închid ochii şi te v d pe tine, pe tine te
simt, Szymek. Şi-mi zic în gând, ah, ce bine e, Szymek. Blagoslovit
fie Domnul c te-a adus pe lume. ţhiar dac e Stach Niezgódka
sau Franek Koziejów. ştia îşi fac treaba, îşi pun pantalonii şi se
car . ţel mult dac îmi zic, ce darnic eşti tu, źaśka. Ce-ai vrea,
s -i întreb unde e Szymek? Doar pe tine te-am sim it, Szymek. Am
crezut tot timpul c eşti tu. Oi fi eu târf , dar nu pentru oricine.
ţând vreau, sunt târf , când nu, sunt fat mare. Şi dac aş vrea,
aş putea s fiu şi contes . Domnişoar źaśka, eşti frumoas ca o
contes , mi-a zis odat unul. Żucra la calea ferat . Ah, de-aş fi
bogat, te-aş îmbr ca numai în bl nuri, i-aş lua o p l rie şi pantofi
cu tocuri înalte. Iar la biseric cu tr sura te-aş duce. ţe crezi, c
dac sunt vânz toare fiecare m poate întoarce cum vrea? Chiar
dac sunt oameni cu bani. Rahat! Pe mine numai Szymek m-a
avut. Pot ei s vorbeasc cât vor. Dac sunt târf , sunt numai
târfa ta. Şi asta-i ca şi o nevast . Dumnezeu ştie. Nu trebuie s i-o
spun. Şi aşa odat şi odat o s ne uneasc , când o s murim, şi e
tot aia, ca şi cum ne-ar fi unit aici, pe p mânt. O s te întrebe,
Szymon, vrei s-o iei pe źatarzyna de nevast ? A fost vânz toare la
tine în sat. ţump rai ig ri de la ea. Vorbeau despre ea în fel şi
chip, poate c era şi ceva adev rat în ce ziceau, dar cu sufletul i-a
fost credincioas , ca un câine, iar trupul ei şi aşa a putrezit. Dar
tu, źatarzyna? Vreau, Doamne. De aceea am şi murit. ţ aş mai fi
putut r mâne mult vreme în pr v lie. ţ ci nu era chiar aşa de
r u. O dat , Doamne, mi-au adus l mâi. N v liser oamenii, mai
s se omoare între ei. Pentru l mâi. Zi, dac nu sunt oamenii
proşti? Cel pu in s fi fost dulci, dar erau acre ca dracu’. Sau iau o
coaj de pâine, o rod ce o rod, şi-mi trece plânsul. Sau m
gândesc, poate vii mâine. Te-am visat noaptea, aşa c s-ar putea
s vii. Te-am visat cum mergeai undeva, poate c veneai spre
mine? Mi-am scos capul pe fereastr . Szymek! Szymek! Dar tu ai
dat cu mâna şi te-ai dus mai departe. Iar şi te-oi fi dus la vreo
târf . ţrezi c eu nu ştiu nimic? Oamenii vin şi povestesc. Pr v lia
e ca o biseric . Unul m roag s -i in o pâine, altul altceva, aşa c
ştiu totul, ce-ai f cut, unde ai fost. Dac bei la cârcium , vin
imediat şi-mi şoptesc, du-te s -l vezi cum bea. Ai umblat cu
roşcovana aceea, dar pân s -mi spun oamenii a venit ea
singur , buboasa, şi s-a l udat. Am dat-o afar şi nu i-am vândut
nimic. O s te reclam, striga. Po i s m reclami şi la primar!
302
Vedem noi cine-i mai tare. De abia dup aceea au venit oamenii
s -mi spun c umbli cu roşcovana. ţ te-ai oprit cu ea pe pod şi
c râdea i de fierbea râul. Du-te źaśka, du-te, arunc-o în ap pe
roşcovan . Apa sub pod e adânc , de abia aşteapt s-o înece. Ah,
proast mai sunt, proast . Proast ca un papuc spart. ţea mai
proast de pe lumea asta, din satul sta. Dar niciodat nu m
întreb, Szymek, dac mai vreau s tr iesc. ţ ci la ce s m întreb?
La întreb ri neroade şi r spunsul e nerod. Şi apoi ce e via a asta?
Nici cât un degetar. ţu un degetar chiar şi de fiere, tot nu te
otr veşti. De câte ori i-am zis s laşi dracului prim ria. ţ mai
deştept tot nu te faci. Iar dac scrii toat ziua, de-abia te prosteşti.
Şi ce-i cu asta, c eşti func ionar? S-au gândit vreodat
func ionarii la o treab mai deşteapt ? Uite, ineam pr v lia
deschis pân la şase, acuma au n scocit c -i mai bine s-o închid
la şapte. ţe s vând pân la şapte? Poate c e una din târfele tale.
I-aş smulge p rul din cap dac aş şti care-i aia. Ziceau c e una
din Łanów. Şi ce, e numai ea pe lume? E plin de ele, ca de muşte,
nu fac altceva decât s dea din fund, s -şi arate din ii, cu sânii
ieşi i aproape afar , c i-e şi ruşine. Pfu! Şi fiecare s-ar lipi. Dac
nu de Jaś, atunci de Stas. Şi dac se lipeşte îşi închipuie c a
prins norocul de picior. Dar e un noroc spart în fund. C ci bea, te
bate şi st s fac numai copii. Aşa c n-ai de ce s fugi dup
norocul sta. Şi chiar dac dai de noroc, parc po i fi sigur de el?
Ża mul i le-a ieşit norocul pe nas. Poate c tu singur, Szymek, ai
fost f cut s aduci noroc? Poate c ai s g seşti una cu care s fii
fericit. Eu una n-am s - i stau în cale. Ża o adic s -mi spui, ah,
ce proast eşti tu, źaśka, ce proast . ţâte nu viseaz o biat
vânz toare. Ţunul Dumnezeu n-ar trebui s -i lase pe to i s viseze.
Iar tu, te duci la o petrecere şi- i g seşti alta. Vine ea singur la
tine. ţe, sunt pu ine petreceri? Le vezi tot timpul c petrec, iar
fustele sunt tot mai scurte şi mai scurte. În curând b ie ii n-o s le
mai bage mâna pe sub fuste, c n-o s mai fie fuste. Şi cum o s
umble, zi-mi, Szymek? ţhiar aşa, f r nicio ruşine? Totuşi cu
ruşine parc -i mai uşor de tr it. Iar uneori unde e ruşine, acolo e
şi pl cerea. żâine m reped la Zośka żalec, poate c i-au adus
ceva marf . żi-aş face şi eu o fust mai scurt . ţe, eu sunt mai
prejos decât ele? Doar c am genunchii butuc noşi. Sunt
butuc noşi, uit -te, ce zici? Dup tejghea nu se v d. Dar la
petrecere nu te-ai duce cu mine. Ai vrea s am genunchii ca nişte
mere. Şi ca s se îndoaie, ca s nu se vad . Poate c - i g seşti una
cum vrei. O invi i la o polc , o ridici în sus, i se ridic fusta şi vezi
303
dac i-e sortit . Numai s nu te laşi p c lit, Szymek. ţ ci ea
poate s - i fie sortit , dar tu ei nu. Poate s par un înger, dar s
fie un drac. Sau i se îmboln veşte şi n-o s-o mai doreşti niciodat .
Şi ce-ai s faci? O s - i blestemi norocul. Aşa c las -le dracului şi
vino la źaśka. Chiar de-ai fi tot aşa de beat, ca şi acuma. S vii, s
vii. ţhiar dac ar ploua ca azi. De-ar turna cu g leata. Şi la prânz.
Şi de diminea . ţând vrei tu. Doar s -mi spui, închide, źaśka,
pr v lia. Şi o închid.
De ce n-aş închide-o. ţ nu-i farmacie, s plâng vreunul dup
medicamente, c de nu-i dau moare. Sare pute i s v cump ra i
şi mâine. Pute i s mânca i o dat şi nes rat. Vede i c -i inventar,
scrie şi afar . Am plecat la birou. Se primeşte marf . Scrie, citi i.
Ce-au adus? N-au adus nimic, m iubesc cu Szymek. Uite c mi s-
a f cut chef de dragoste. Acuma, nenorocito, când am venit dup
cump r turi? Acuma, c a venit şi mi-a spus, închide, źaśka,
pr v lia. Trebuia s vin tocmai la tine? Nu mai sunt fete în sat, şi
înc mai bogate? Da, c ci niciuna nu-l iubeşte cum îl iubesc eu.
Uite, a venit ud pân la piele, beat şi-mi zice c i s-a urât de via .
Şi źaśka trebuie s -l mângâie, c ci cine l-ar mângâia? Dac vrei,
vino diminea a, la prânz, seara, chiar şi la miezul nop ii. Iar dac
vrei, po i s vii şi pentru toat via a. ţu tine m duc şi pe rou , şi
în ciulini, şi pe p mântul gol, numai ca s fiu cu tine, Szymuś. ţ
mie mi-e bine cu tine oricum. Şi de ce nu mi-ar fi? Numai lorlalte
li se pare c înc n-au ieşit din rai şi fiecare aşteapt s-o muşte
şarpele. Żas -le s stea în raiul lor. D -le dracului, şi vino la mine.
Pe mine nu trebuie s m muşti. Îmi zici s m dezbrac, m
dezbrac. Numai ie s - i fie bine. Şi nu mai ai nevoie s mai mergi
şi la altele. De muncit , nu sunt muncit , c ci ce, parc asta-i
munc . Nu fac altceva decât s vând, aşa c putere am în mine. N-
o s - i spun niciodat c sunt ostenit şi c azi nu, Szymek, vino
alt dat . Eu o s te vreau totdeauna. Iar dac i se ur şte de
mine, Szymek, s nu mai vii. Numai s nu mai zici c te-ai s turat
de via . ţ o s -mi iau şi eu lumea în cap. Şi cine o s mai vând
în pr v lie? Poate c vine h ndr l ul contabilei. Dar vino şi dac te
doare ceva. Te doare sau nu te doare, tu s vii. Ża durere,
câteodat , e şi mai pl cut. Cât o s pot, Szymuś, s vii. Iar când n-
o s mai pot, singur am s - i spun, Szymuś, nu mai veni. Am
început s înc run esc. Nici moşii nu mai îmi dau târcoale, nu m
mai întreab , ce mai faci, źasia, din zgrip uroaic nu m mai scot,
uite cum i s-a l it gura pân la urechi. ţaut - i una mai tân r .
C mie mi-a venit vremea s m gândesc la Dumnezeu. S -mi
304
cumperi, dac vrei, pentru tot ce-am f cut pentru tine, nişte
m t nii. O s te duci cu vreo târf la iarmaroc, cump r -mi. Nu
trebuie s fie dintre cele mai scumpe, dar s in . ţ nu ştiu câte
m t nii trebuie s fac. Poate ştii tu, Szymek? Niciodat nu i-am
întors spatele, aşa c ar trebui s ştii. Şi nu-mi pare r u. Dar
acuma, de atâta stat în picioare, simt dureri la şira spin rii. Şi
vinele mi s-au f cut ca nişte funii pe picioare. Mi-o fi venit vremea
şi mie s m gândesc c am s mor într-o zi. Şi aş fi vrut s fiu cu
tine, Szymek. Şi poate c ar fi bine s fie şi o via dincolo de
mormânt. Poate c ai veni şi acolo şi mi-ai zice, închide, źaśka,
pr v lia. Dar pân una alta, trebuie s tr im, Szymek, trebuie s
tr im. ţe-am avea mai bun de f cut?

305
 VIII. Pâinea

Prim vara, când se intra cu plugul în brazd , se punea sub

prima brazd o felie de pâine. Se în elege, nu era o felie obişnuit ,
dintre cele pe care i le tai ca s le m nânci cu lapte sau cu
castrave i, sau chiar şi numai goal . Trebuia s fie t iat în seara
de Ajun şi dintr-o pâine întreag .
żama întindea farfuriile pe mas , tata aprindea felinarul, îşi
lua scara din pridvor şi se ducea în şur dup pâine, c ci pâinea
se inea în şur , pe bârne, erau acolo curen i de aer, nu muceg ia,
şi apoi era sus. F r scar nu ajungeai la ea. Am încercat noi,
uneori, eu sau żichał, s ne suim pe stâlpul de care se sprijinea
bârna, dar n-am reuşit niciodat , iar scara tata o inea totdeauna
numai în pridvor.
Aveam la mas ciorb de crupe de hrişc , g luşte cu mac,
pl cinte cu varz , dar aşteptam pâinea, pe care mama o t ia, c ci
asta era bucata cea mai gustoas . Şi cu pâinea începea masa. Îşi
sprijinea pâinea de burt , f cea semnul crucii cu cu itul şi t ia,
mai întâi, o felie mare, aceea care se p stra pân la prim var , ca
s fie îngropat în brazd , şi de-abia dup aceea t ia felii obişnuite
pentru noi, ceilal i, pe care le d dea dup vârsta fiec ruia, mai
întâi bunicului, bunic i, când mai tr iau, tatei, nou , b ie ilor, şi
la urm îşi t ia şi ei o felie. Tata lua iar şi felinarul şi ducea felia
asta în pod, acolo o punea sus pe c prior, sub acoperiş, unde era
mai întuneric. Şi felia asta st tea acolo pân la prim var , ca un
porumbel adormit.
Şi cum se ridica câte unul dintre noi din leag n, cum se ridica
în picioare, tata ne lua pe câmp, când mergea prim vara ca s are.
Desf cea felia asta dintr-o cârp alb şi ne spunea s-o punem sub
brazd . Apoi ne punea mânu ele pe coarnele plugului, le apuca şi
el şi aram împreun . Şi asta pe rând dup cum ne-am n scut,
żichał, eu, Antek, Stasiek. Şi ne înv a s ar m. Nu se ine aşa,
strânge mai bine, mergi pe mijlocul brazdei, ar mai adânc, dac
p mântul este uscat, iar când o s - i creasc mâinile, într-una o
s mai ii h urile, iar în cealalt biciul. Şi s nu goneşti ciorile
care vin dup tine, las -le s mearg , c omul e singur, doar cu
calul pe câmp, cu ciorile dup tine parc ar fi mai mult lume, iar
ce m nânc ele, creşte la loc. Şi calul s -l laşi s se odihneasc

306
pu in de fiecare dat când întorci plugul. Ce se aude cântând în
cer?
— E o ciocârlie, tat .
— Aha, o ciocârlie. Dar ştii de unde vine ciocârlia?
— Vine de departe.
— ţ vine de departe e adev rat. Dar se zice c odat Domnul
Dumnezeu mergând pe câmp l-a întâlnit pe un ran care ara. i-e
greu? l-a întrebat Dumnezeu. Vai, tare mi-e greu, Doamne. Atunci
Dumnezeu a luat un bulg re de p mânt, l-a azvârlit în cer şi i-a
spus, s - i cânte, o s - i fie mai uşor.
L-am întrebat de multe ori pe tata, când am mai crescut, ce-ar
fi dac n-am pune felia aceea de pâine în p mânt. Se încrunta şi
se uita la noi de parc dracul ne-ar fi ispitit, o chema pe mama şi îi
zicea:
— Auzi, mam , ce le trece, golanilor, prin cap? Iau eu b ul şi
v scot toate gândurile diavoleşti din cap. Face i-v semnul crucii!
F ceam îngrozi i semnul crucii, żichał o f cea uneori şi de trei
ori, dar asta înc nu-l liniştea pe tata, care se r stea c tre mama:
— Dar tu nu le spui nimic!
— Żas -i, sunt copii, aşa c sunt slobozi s întrebe orice. Dar tu
eşti tat , aşa c f -i s priceap .
— Eu niciodat nu-l întrebam pe tata. Şi nici el pe tat l lui.
Trebuia s ascult m, nu s întreb m. Şi mânios c mama nu l-a
sus inut, se întorcea c tre bunicul meu: Te-am întrebat vreodat
ceva? Sau tu l-ai întrebat vreodat pe tat l t u?
Dar bunicul era de acuma tare b trân, uneori se nimerea ca
tocmai atunci s -şi frece picioarele, c tare-l dureau, aşa c nu
în elegea prea bine ce voia tata, şi de cele mai multe ori nu
r spundea nici da, nici ba.
— Da, se în elege, dac nu ştiai ceva, m întrebai. Dar pe
vremuri altfel erau copiii şi altfel sunt acuma.
— ţum erau altfel?! îşi trecea tata mânia pe bunic. ţe, nu se
ara, nu se sem na, nu se cosea, şi pe acelaşi p mânt? Ei, ce-i cu
tine? Se vede c ai început s te ramoleşti.
ţ ci tata se mânia mereu pe bunic. Şi asta pentru orice, iar
uneori chiar f r nicio pricin . O dat vântul ne-a doborât plopul
din spatele şurii, s-a repezit tata la bunic c de ce n-a s dit un
frasin sau un ulm, c ci se ştie c plopul nu-i bun de nimic, nu po i
s faci nimic din lemnul lui, şi nici de foc nu e bun, c arde ca
paiele. A c lcat odat un pui, c ci ieşiser puii de sub cloşc şi
umblau prin cas , şi s-a n pustit asupra bunicului, c el e de
307
vin , c şedea pe lavi , şi nu ca de obicei lâng plit , aşa c a
trebuit s -l ocoleasc . Şi toate din pricina hârtiilor, pe care bunicul
le-a îngropat şi nu-şi mai aducea aminte unde. Sau poate fiindc
bunicul îmb trânise şi nu mai r spundea la mânia nim nui.
Puteai s te înfurii cât vrei pe bunic, c ci el se uita undeva departe
şi parc nici nu auzea. Aşa c şi noi, b ie ii, mai strigam la bunic,
c ci ştiam c n-o s pun mâna pe b ca s ne alunge, nici tatei
sau mamei n-o s se plâng , şi nici pe noi n-o s se supere. Uneori
chiar scotea câte o par sau o prun din buzunar şi ne zicea, ia
Szymuś, ia żichał, uite ce coapt e, uite ce dulce e, m nânc şi nu
mai striga.
Numai c tata pe cât de repede se înfuria, pe atât de repede se
şi potolea. Îşi b ga mâna în buzunar dup mahorc , îşi f cea o
igar , şi începea s ne t lm ceasc ce-ar fi dac n-am pune felia
aceea de pâine în p mânt:
— Ar veni nenorocirile. Şi ni le înşira începând cu buruienile,
care ar putea s n p deasc p mântul, cu ploile, grindina,
arşi ele, seceta, şoarecii, viermii şi alte nenorociri, pân la cea mai
înfior toare, care ar fi ca p mântul s nu mai rodeasc niciodat şi
s se fac piatr . Iar la toate nenorocirile tatei se mai ad ugau şi
cele spuse de bunic. ţ ci dac era vorba de nenorociri, bunicul le
ştia mai bine chiar decât tata. Nu numai fiindc a tr it mai mult.
Dar a lucrat pe vremuri pe moşia boiereasc şi armata a f cut-o pe
vremea arului, apoi ploile i-au luat o dat toat casa, iar alt dat
fulgerul i-a ars totul. Aşa c p mântul, apa, cerul, r zboiul erau
totuna pentru bunic. Numai c nici tata nu se l sa întrecut de
bunic în cunoaşterea nenorocirilor. De-abia zicea bunicul:
— Pe vremuri…
C tata se şi r stea:
— Żas ce-a fost odat . Nenorocirile de alt dat nu mai sunt ca
nenorocirile de-acum. Ai lucrat la boier, aşa c nenorocirea venea
de la boier. Iar la armat era acelaşi lucru, dar î i primeai pâinea,
c ci de se f cea sau nu, soldatul tot o primea, altfel nu s-ar fi
b tut. Dar acum avem p mântul nostru. Şi dac i se ur şte cu
tine, nu te iart . Po i s te aştep i la toate nenorocirile, ca în Sfânta
Scriptur sau în Regina din Sabba. Ce zic prorocii?
Uneori s rea pân şi mama s ne apere de toate nenorocirile
acestea:
— Nu-i mai înfricoşa i atâta. Sunt copii. O s creasc , o s aib
necazurile lor, n-au nevoie de-ale voastre. De-abia n-o s poat s
doarm .
308
 Uneori se mai trezea şi Stasiek din leag n şi începea s urle de
parc ar fi visat vreuna din nenorocirile povestite de tata. Degeaba
îl leg nam, c urla şi mai tare. Doar mama îl mai liniştea
astupându-i gura cu sânul.
Nu ştiam prea multe despre pâine, ştiam doar c uneori era, iar
alteori nu era, şi c atunci când era, era bun , iar când lipsea,
parc se f cea şi mai bun . Şi când era, dup ce mâncam o pâine,
tata se ducea în şur şi mai aducea una. Iar mama când o t ia mai
şi întreba, cât s - i tai? Şi se orienta din ochi cam cât ai putea s
m nânci.
Dar se întâmpla spre prim var c aducea tata pâinea şi zicea
c e ultima. Apoi cu s pt mânile nu mai vedeam pâine. O mai
vedeam de-abia la Paşti, întrucât mama totdeauna mai p stra
pu in f in şi pentru Paşti, c doar nu era s învie Hristos, iar noi
s n-avem nici pâine în cas . Şi mai l sa pu in f in pentru
seceriş, ca s aib b rbatul putere. Aşa c , mult vreme, tr iam
doar cu gustul de alt dat al pâinii. Visam pâinea şi ziua, şi
noaptea. Şi mi-era dor de pâine, ca de cineva foarte apropiat. Mai
mult seara, c ci seara ap rea pâinea ca un duh. ţâteodat
sim eam mirosul pâinii, de parc ar fi trecut cineva pe sub ferestre
cu pâinea sub bra , sau ca şi când tocmai atunci ar fi scos-o
vecinii din cuptor. ţ f r s vreau m trezeam vorbind:
— Ah, miroase de undeva a pâine.
Dar tata, care tot timpul ne p zea gândurile, ca nu cumva s ne
gândim la pâine, s rea imediat:
— De unde s miroas ? Poate c żaszczyk a început s fac
focul cu paie, c nu mai are cu ce. Poate c vine de la Dereń, c l-
am v zut sco ând b legarul, iar b legarul miroase uneori ca
pâinea. żai cu seam cel de cal. Şi tr gea cu nasul, dând din
umeri, c el nu simte nimic. Ţa se mai şi ducea, şi deschidea uşa
s intre aerul, ca s se vad c nu miroase nimic. ţâteodat îl mai
întreba şi pe bunic: Sim i ceva?
Dar nici bunicul nu sim ea nimic şi d dea din cap c nu, c nu
simte nimic.
— ţred c vine dezghe ul. De diminea simt de parc ar umbla
furnicile în picioarele mele. Şi în eap al dracului, semn c se
schimb vremea, da, se schimb vremea. Nu te-ai uitat, nu se
porneşte vântul? Vântul uneori aduce dezghe ul. Iar pâine ar
putea s mai fie doar în casa lui Wrona, dar casa lui Wrona e spre
r s rit şi vântul bate totdeauna dinspre apus. Îmi aduc aminte c
o dat turcii mâncau pâine în tranşeele lor şi noi îi sim eam
309
mirosul c se strângeau ma ele în burt . Da, pâinea o sim i de
departe.
Singur mama credea c am sim it mirosul pâinii, c ci altfel n-
aş fi vorbit, aşa c m trimitea urgent la culcare:
— S-a f cut târziu, culc -te şi dormi. Şi nu te mai gândi, copile,
la pâine.
ţ ci şi ea, strângând resturile de pe mas , îşi punea câteodat
palma la marginea mesei ca şi cum ar strânge în ea firimiturile de
pe mas . Şi mergea dup aceea la plit şi arunca firimiturile acelea
în foc.
O dat , f r s m gândesc, i-am strigat:
— ţe arunci mam , c doar n-avem pâine!
Ża care tata, care şedea la mas şi se uita undeva pe geam, s-a
n pustit cu gura la mine:
— De ce urli, boal ?! Arunc , las-o s arunce! Że-a strâns,
trebuie s le arunce! Pâinea totdeauna se arunc în foc! Altfel e
p cat! S-a ridicat mânios, a f cut câ iva paşi prin odaie, şi a ieşit
în curte.
Nu-mi d deam seama ce l-a putut înfuria aşa de mult, c doar
n-am strigat prea tare. Poate fiindc am pomenit de pâine. ţ ci
dup ce disp rea pâinea, nu mai vorbea nimeni de ea în cas . Nu
c cineva ar fi zis s nu se vorbeasc , dar aşa era, de parc şi
cuvântul pâine ar fi disp rut. ţhiar şi bunicul, când îşi aducea
aminte de r zboaiele prin care a trecut şi vorbea de mâncarea pe
care o primeau, îşi amintea de maz re, varz , hrişc , g luşte,
uneori de carne, dar niciodat de pâine. Iar când noi, copiii, ne
aşezam în genunchi lâng pat şi ziceam cu glas tare „Tat l nostru”
şi mama veghea lâng noi s nu sc p m vreun cuvânt din
rug ciune, când ajungeam la pâinea noastr cea de toate zilele,
t ceam, şi mama ne ierta. Deşi tatei nu-i prea convenea
rug ciunea aceasta, c ci i-a zis odat mamei:
— żai bine s se roage Fecioarei żaria. żaica Domnului îi
ascult mai repede pe copii, c ci şi ea a avut un copil.
Tata mai mult se f cea c doar se uit şi acuma arareori se
b ga în vorb , dar în schimb n-avea încredere în nimeni. Ştia el c
felia aceea de pâine, ascuns sus pe c prior, poate, pe o vreme ca
asta, s -i par fiec ruia un m r din rai şi s -l ispiteasc . żai mult
m b nuia pe mine. De câte ori se uita la noi, ochii lui suri parc
m sfredeleau. N-avea încredere nici în bunic. Deşi bunicul nu mai
avea niciun dinte, aşa c n-ar mai fi putut s muşte din pâinea
care, atârnat acolo din seara Ajunului, era de acuma ca o piatr .
310
ţhiar şi atunci când pâinea era proasp t , scotea doar miezul şi
mesteca fiecare buc ic în gur pân când o înghi ea.
Altceva era când era vorba de mine sau de żichał, noi aveam
nişte din i de lup, aşa c felia aceasta putea s stea acolo şi o sut
de ani, c pentru noi tot pâine era. Şi înc pâinea cea mai bun , pe
care mama o t ia întrebându-ne, dac s ne mai taie. Pân şi
gingiile îmi furnicau câteodat , când îmi aduceam aminte de felia
aceea din pod. De fapt nici nu trebuia s -mi aduc aminte, c ci
mereu o aveam în fa a ochilor. Uneori m f cea s -mi curg balele
de poft , alteori, gândindu-m la ea sim eam cum mi se umfl
burta. Şi m ispitea de diminea pân sear , chiar şi adânc în
noapte, când m culcam şi nu m l sa s adorm.
Dormeam într-un pat cu tata şi cu żichał, eu lâng tata,
żichał la picioare, c ci nu se întorcea pe toate p r ile noaptea, şi
era şi mai scurt, întrucât mult vreme n-a crescut. Tata de cum se
culca, se întorcea cu spatele la mine, îmi zicea s nu trag plapuma
de pe el, şi îl auzeam cum sfor ie. Nici pe żichał nu trebuia s -l
aştep i prea mult ca s adoarm . Doar la început d dea pu in din
picioare, c ci îşi g sea cu greu locul pentru ele. Dar cum şi-l
g sea, sim eai o dat , de dou ori, cum îi tresar picioarele şi de-
acuma dormea dus. Apoi înceta s se legene şi leag nul în care era
Stasiek, de lâng patul de la fereastr unde dormea mama cu
Antek. Uneori Stasiek mai bomb nea ceva, dar mama nu-l mai
auzea. Iar Antek chiar dac ar fi auzit ceva, se pref cea c doarme
şi el dus. Ţunicul cu bunica dormeau în c mar , de partea
cealalt a coridorului. De cum se f cea sear bunica se ducea s
se culce, doar bunicul mai dormita, cât putea, şezând pe sc unel.
Aşa c atunci când pornea s se culce, era de-acuma adormit, ca
în mijlocul nop ii. De aceea îl trecea mama peste prag, c ci pragul
se f cea atât de înalt în ochii bunicului, c nu putea s -l treac .
Adev rat este c şi pragul era destul de înalt. ţ ci pragurile se
f ceau pe vremuri nu numai ca s fie praguri, dar s ai unde s te
aşezi, când în cas se aduna mai mult lume.
Auzeam cocoşii cum cânt de miezul nop ii. Tata se întorcea pe
o rân sau cu fa a spre mine. Dup aceea, se întorcea iar şi cu
spatele spre mine. Şi żichał îşi mişca picioarele, c -i amor eau. Îl
auzeam pe Stasiek cum se mişc în leag n c începea leag nul s
se legene. Dar eu vedeam în fa a ochilor mereu aceeaşi felie de
pâine, ascuns pe c priori, str lucind ca o stea foarte mare, pe
care nicicum nu puteam s-o alung. Poate c dac aş fi reuşit s
m întorc, aş fi putut s-o alung. Dar nu numai c ne îngr m deam
311
trei în pat, mai era şi tata cu spatele cât un munte, c nicicum nu
puteam s m mişc. În orice clip putea s se trezeasc şi s m
întrebe:
— Ei, înc nu dormi?
Deşi îmi preg tisem r spunsul la o astfel de întrebare, c nu
pot s dorm din pricina puricilor. Dar m îndoiesc c m-ar fi
crezut, c ci n-aveam în cas purici. żama scotea aşternutul în
curte în fiecare zi, iar pe saltea punea totdeauna pelin uscat. Şi
chiar când adormeam, nu eram sigur dac e vis sau e aievea, c ci
tot felia aia de pâine o aveam în fa a ochilor. O dat am visat c m-
am urcat în pod, am pus scara, dar scara era prea scurt , m-am
urcat pe plop, dar şi plopul s-a dovedit a fi prea scurt. Asta se
putea întâmpla tot aşa de bine aievea, ca şi în vis. Diminea a m
întreba tata:
— Te-ai învârtit toat noaptea. Ai visat ceva?
Am întors-o c asta era numai din pricina verzei cu maz re, pe
care o mâncasem seara, iar în privin a viselor puteam s zic orice.
Şi fiindc pe el nu-l visam, m credea.
żai greu era ziua, mai ales când st tea în cas . Uneori chiar la
mas , în fa a mea. ţ ci parc îmi vâra cineva felia aceea în gur
şi-mi spunea s-o m nânc sub ochii lui. ţ doar e pâine. Iar pâinea
e ca s-o m nânci. Tot capul parc îmi vuia de trosnetul pâinii
uscate în din ii mei. ż uitam cu groaz în jurul meu, c ci mi se
p rea c to i aud. Tata, mama, żichał, Antek şi chiar Stasiek din
leag n. Iar bunicul parc îşi deschidea de-acuma şi gura ca s
zic :
— Auzi i, parc trosneşte ceva. Ia uit -te, żichaś, sub pat, n-o
mânca motanul vreun şoarece?
Iar tata, de parc atâta aştepta:
— Care motan?! Ce motan?! L-am dat afar ! Recunoaşte, care
eşti?! Tu, Szymek?! Deschide gura, nenorocitule!
Tata parc presim ea ceva, se uita uneori la mine de parc ar
vrea s m întrebe:
— ţe m nânci acolo?
ż ascundeam de privirile lui, repetând în gând, nu m nânc
nimic, nu m nânc nimic. Sau c m nânc o prun , c ci mi-am
adus aminte c toamna am fost dup prune în gr dina popii. Sau
c m nânc alune, c ci mi-am amintit c am fost o dat şi dup
alune.
O dat , chiar, tot uitându-se la mine, m-a întrebat:
— Ża ce te gândeşti?
312
 M-am pierdut pentru o clip , c n-am putut s scot niciun
cuvânt. De parc aş fi avut gura astupat de pâinea pe care o
visam. Şi salvându-m ca şoarecele în fa a pisicii, am întors capul
spre żichał, de parc pe el l-ar fi întrebat. M-am uitat la el, s v d
ce-i r spunde tatei. żichał s-a uitat la mine. Dar tata nu s-a l sat
p c lit:
— Nu l-am întrebat pe żichał. De żichał ştiu la ce se gândeşte.
żichał gândeşte limpede ca apa de izvor. Tu la ce te gândeşti?
— Eu? m-am mirat, ca s mai câştig timp, gândindu-m la ce
s -i r spund. Şi pân când s mai zic o dat tata, tu, ştiam deja
la ce m gândeam.
— La Domnul Isus m gândesc, i-am zis dintr-o r suflare.
Tata a f cut nişte ochi mari, s-a îndreptat şi s-a uitat la mine ca
orbul la soare. Acuma el nu mai ştia ce s zic . ż gândeam c
acuma m las în pace. Poate c se scoal şi zice:
— ż duc s v d ce face calul.
Sau c începe iar şi s -l întrebe pe bunic:
— Ei, poate c i-ai adus aminte? Poate c sub p rul de lâng
şur le-ai îngropat? żai ii minte, era acolo un p r?
— ţum s nu in minte p rul de lâng şur ? Era mai înalt
decât şura şi f cea nişte pere dulci ca mierea. ţ ci bunicul le inea
minte pe toate, parc avea toat via a scris în palm . Atâta c nu-
şi mai amintea unde îngropase hârtiile acelea. Dar nu le-am
îngropat sub p r. Poate c sub m r. ţreştea acolo un m r, f cea
mere pe jum tate roşii, pe jum tate galbene. Dar într-o toamn
vijelia l-a scos cu r d cini din p mânt.
Dar tata şi-a închis ochii, poate c se gândea dac s m
cread . Şi, de parc ar mai fi vrut s mai aud cuvintele mele, s
aud la ce m gândesc, a zis:
— Spui c te gândeşti la Domnul Isus?
— Da, la Domnul Isus, am dat şi din cap, c s-a trezit şi
bunicul:
— Vre i s -l face i pe żichaś pop , dar se vede c Dumnezeu l-
a ales pe Szymuś. Zici c e un copil, dar uit -te la ce se gândeşte.
La Domnul Isus. Unuia b trân nu i-ar trece prin cap. Se face pop ,
v zic eu.
M-am muşcat de limb ca s nu zic c nu m fac pop . ţ ci
nicicum nu m vedeam pop . Toat via a s stai numai ca s te
rogi şi s umbli în rochie ca o muiere. Deşi b ie ii ziceau c sub
rochie popa are n dragi ca oricare ran. Dar ce n dragi or fi, dac
trebuie s -i acoperi. În afar de asta îmi pl cea de Staśka
313
żakulanka. P ştea cu noi vacile pe lunc , şi chiar Wicek Szumiel,
care era cel mai mare dintre noi, n-o putea birui, atât de voinic
era, deşi era fat . Şi înjura, c n-o putea s-o întreac nimeni,
oricât de mânios ar fi fost. Iar ea, f r s fie mânioas , râdea,
s rea în sus şi înjura, s te ii! Se opreau vacile ca s vad ce se
întâmpl . Iar când fugea dup vaci, îi tremurau sânii ca perele în
vânt. Iar noi dup ea, cum alearg o hait de câini dup o c ea,
c poate o s -i cad pe jos. Parc le şi vedeam albe în iarb .
Ża pop îmi pl ceau numai spovedaniile. ż gândeam ce bine e
s şezi în confesional, dup gratii, şi s ascul i p catele din tot
satul. Ah, câte aş mai afla. I-aş amenin a pe to i cu iadul, dar cu
cel mai straşnic, ca s li se ridice p rul în cap, s le treac fiorii
prin piele, s le tremure din ii în gur , iar lacrimile s le curg
şiroaie. Numai c ar fi trebuit s scornesc un alt iad, c ci de sta
oamenii nu se mai temeau. Şi nu în cer, ci aici, pe p mânt. Şi de
ce s sufere numai sufletul, s îndure şi trupul. Şi chiar f r draci,
s stea acolo numai omul cu chinurile sale.
Mai mult mi-ar fi pl cut s spovedesc trei fete din satul nostru,
pe źryśka Latrówna, pe Weronka żaziarzow şi pe żagda
źukaweczka. Iar dintre cele m ritate, pe Ţalbusa. ţ ci pân s-a
m ritat umblau fl c ii dup ea precum câinii dup c ea. Aproape
în fiecare sear o gonea taic -su cu biciul prin sat, iar ea alerga de
parc ar fi avut c lduri. Unii povesteau c ar fi avut un h ndr l u,
dar c l-ar fi înecat. Deşi nici dup ce s-a m ritat, nu s-a
schimbat. Dar ca s afli dac tot ce spune este adev rat, ar trebui
s-o spovedeşti. Pe alea b trâne, sau pe b rba i, nu i-aş spovedi.
S -i spovedeasc vicarul. Dintre cele b trâne doar pe Przygajowa
poate c aş fi spovedit-o, ca s aflu dac şi pe vremuri tot aşa îşi
f ceau femeile de cap. ţ ci cine ar fi putut s ştie mai bine decât
Przygajowa. Se pare c nimeni nu i-a sc pat. Nu se uita dac -i
primar sau argat, dac -i morar sau vecin, cu cine se nimerea. Dar
mai mult cu solda ii, dac se opreau prin satul nostru. Aveau
tunici bleumarin şi pantalonii roşii şi se pare c asta o atr gea mai
mult. Ţ rbatul se ruga pentru ea, ca Dumnezeu s -l goneasc pe
satana din ea, dar femeia mai mult râdea de el. O dat i-a adus
trei solda i în cas , s-a destr b lat pân diminea cu ei, iar pe
b rbatu-s u l-a silit s se uite. A doua zi a b tut-o cu funia ud şi
ea a vorbit ca s -l ia la oaste, de unde nu s-a mai întors niciodat .
Numai c va recunoaşte ea toate acestea la spovedanie?
— żichaś sau Szymuś, a zis mama, pe care l-o vrea Domnul.
— V zic eu, Szymuś se face pop , se înc p âna bunicul. Şi
314
bine ar fi s vin în parohia noastr . Eu nu mai apuc, dar voi a i
putea s v muta i în casa popii. V-a i sim i acolo ca în rai. Numai
livada are trei iug re. Iar biserica e al turi.
— Şi ce te gândeşti? m-a întrebat mai departe tata, neb gând în
seam ce spunea bunicul despre mine.
— ż gândesc… m-am bâlbâit, fiindc nu prea ştiam ce s -i
spun.
— Ża ce s se gândeasc ! mi-a venit iar şi bunicul în ajutor.
Doar i-a spus c se gândeşte la Domnul Isus? Uite, vede crucea
atârnat pe perete şi se gândeşte.
M-am uitat pe furiş la cruce şi parc mi s-a luminat mintea.
— ż gândesc la el, am zis f r s m bâlbâi, c a suferit atâta
şi c a murit pe cruce.
— Da, câte n-a îndurat, câte n-a îndurat, s-a auzit mama din
buc t rie. Iar oamenii au r mas aşa cum au fost.
— Poate c au fost mai r i, zise bunicul.
— żai r i? a zis mirat mama.
— Da, ce crezi, dac to i erau ca tâlharul de żarchewka. Se mai
putea tr i? Ai uitat câte g ini i-a furat?
— Şi altceva? nu se l sa tata.
— Ce altceva? a s rit bunicul, crezând c tata se ia de el. i-a
t iat s lciile de pe lunc . Te-a şi înjurat. Nu- i ajunge?
— Nu te-am întrebat pe tine, pe el îl întreb.
— Pe Szymek. Dar el cu ce i-a greşit?
— Nu mi-a greşit cu nimic, îl întreb la ce se mai gândeşte. Zi
mai departe. ż îndemna ca pe un cal când urc costişa.
Am sim it un gol la lingurea, c ci nu ştiam ce mai urmeaz .
Afar era noroi, nu era nicio n dejde ca tata s plece undeva, aşa
c ar putea s m întrebe pân disear . Îmi r scoleam disperat
gândurile, dar gândurile fugeau ca nişte şoareci din capul meu. În
clipa aceea bunicul s-a ridicat, a f cut un pas şi a oftat:
— Omului b trân, de-abia dac face un pas, şi i se pare c urc
pe Golgota.
Cuvintele acestea parc m-au luminat.
— ż gândesc, am zis, c atunci când Domnul Isus ducea
crucea pe Golgota şi a c zut, venea un ran de pe câmp şi l-a
ajutat s-o duc .
— Nu era un ran, era Simion din ţirenaica. Aşa v înva
popa, nenorocitule?! s-a înfuriat tata.
— N-am zis şi eu, a s rit bunicul ca s -l sus in pe tata, de
când a venit popa sta. Are o gur ca de fat . Nici barb n-are,
315
doar câteva fire de p r ici şi colo. De unde s ştie. Nu ştie nimic
despre oameni, şi despre Domnul Isus nici atâta.
— Una e s ştii despre oameni, alta e despre Domnul Isus, s-a
amestecat mama.
— Cum alta? s-a n pustit bunicul. Domnul Isus n-a fost şi el
om? De-abia dup moarte s-a f cut Dumnezeu.
— Da, da, a fost, s-a l sat şi r stignit, fiindc n-a mai putut s
îndure.
— Nu c n-a putut s mai îndure, ci fiindc a vrut s -i
r scumpere pe oameni.
— Iar ei, i-au dat fiere şi i-au str puns coasta, nu-i aşa? Uite pe
cine a r scump rat?! În iad i-aş fi b gat, s ard acolo şi s urle ca
lupii. S -şi smulg p rul din cap şi s cear iertarea lui
Dumnezeu! S plâng acolo pân când întunericul le-ar astupa
ochii! s-a înfuriat mama ca o viespe pe tâlharii aceia şi ar mai fi zis
ea multe, dac nu striga tata.
— Zi mai departe?!!!
ţ mi-a s rit şi inima. Spre norocul meu mama, care înc mai
era înfuriat pe tâlharii aceia, s-a întors spre tata, ca şi cum şi el
ar fi fost unul dintre ei:
— D -i, omule, pace! i-a spus aproape toat evanghelia şi tu
tot îl mai zoreşti, mai departe, mai departe! ţe copil î i ştie atâtea?!
Nici cele zece porunci nu sunt în stare s i le spun .
— Şi cred, tat , c am mai auzit cele zece porunci, am zis eu,
asudat, de parc aş fi vrut s-o iau înaintea mamei cu noutatea
asta.
La care tata s-a umflat ca un curcan:
— De la cine?
— De la, de la Domnul… Dumnezeu, am zis, dar cu o voce mai
sc zut , c ci presim eam ceva amenin tor în glasul lui.
— Care? şi-a încruntat sprâncenele.
— P i e unul, tat , unul e Domnul Dumnezeu. Aşa zice popa.
Uite, şi pe perete doar unul e atârnat.
— Dar în trei ipostaze! În trei ipostaze, boalo!
Mânia îl cuprinsese de-a binelea.
Aproape s -mi vin s plâng. Dar ceva parc îmi spunea c nici
tata nu e aşa de priceput în ce-l priveşte pe Domnul Isus. Aşa c
pref cându-m c suf r, c cineva poate s încurce într-atâta
lucrurile, l-am întrebat timid:
— ţum adic , tat , este unul şi în trei?
— Dac e în trei! I s-a cutremurat şi barba. Fiul Domnului!
316
Duhul Sfânt! Şi Dumnezeu Tat l!
— Şi care dintre ei este Dumnezeu?
— To i sunt!
— Dac sunt to i, înseamn c sunt trei, nu unul.
— Unul!!! a urlat şi a aruncat cu un b în mine, dar m-am
aplecat şi l-a nimerit pe żichał.
żichał a început s plâng , mama a început s ipe:
— Ai înnebunit?!
ţhiar şi bunicul, c ruia nu-i prea pl cea s -l supere pe tata, a
morm it sub nas:
— Nu aşa se t lm ceşte. Nu aşa.
Iar tata, de mânie, a apucat g leata cu l turi, c i-au s rit
l turile pe n dragi, şi s-a dus cu ea la vac .
Îmi aduc, îns , aminte de un an, care cred ca a fost cel mai r u
dintre to i anii. żai întâi toat prim vara n-a c zut un strop de
ploaie, apoi toat vara a plouat cu g leata, şi aşa aproape pân în
toamn . Apele râului, deşi nu era prea mare, s-au umflat de parc
veneau pe albia lui vreo zece râuri. Oamenii erau foarte nec ji i,
neştiind ce o s mai urmeze. Iar cocoşii tot timpul cântau, semn c
vremea nu se schimba. Unii st teau toat ziua la fereastr privind
spre cer, doar de-or vedea o buc ic de cer, care s le dea o
n dejde. Iar al ii aşteptau sfârşitul lumii, zicând c a venit potopul,
ca pe vremea lui Noe. Se adunau seara la Sójka şi citeau Biblia, s
vad dac -i aşa sau nu. Ża biseric slujbele se ineau lan . Şi pe
unde era câte o cruce, capel sau vreo troi , oamenii se opreau ca
s se roage, s cânte sau cel pu in s plâng împreun , c de unii
singuri plângeau prin case. Iar la spovedanie şi împ rt şanie
n v leau ca niciodat . ţhiar şi necredinciosul źruk s-a l sat
convins, c ci muierea şi cu fetele nu-i d deau pace, zicând c toate
sunt din pricina lui. Şi avea omul cinci fete, trei erau deja fete
b trâne, dar dou erau de m ritat. Deşi nu st tea Dumnezeu s
pedepseasc o lume întreag pentru unul ca źruk. Iar lui źruk i-a
p rut r u dup aceea, c ci dac n-a avut pace în cas pân nu s-a
dus la biseric , nici dup aceea n-a avut, iar de plouat tot ploua.
L-au silit oamenii pe pop s fac o procesiune pe câmp, în
n dejdea c asta o s ajute. Dar n-au ajuns departe. ţhiar dup
casa lui żidura, unde drumul o ia spre câmp, ârcovnicul
Franciszek, care mergea cu crucea în fa , a intrat în noroi pân la
genunchi. Dup el au intrat în noroi cei care duceau prapurii. Au
intrat în noroi Karpielowa cu żatyska, care şi aici voiau s fie
printre primele. A intrat şi popa, deşi îl duceau de sub iori Skubida
317
şi Denderys. De-abia l-au scos din noroi, unul apucându-l de o
mân , altul de cealalt , c singur n-ar fi putut s ias . Şi-aşa i-a
r mas o gheat în noroi, pe care a scos-o o bab de l-a înc l at pe
pop . Fiindc ârcovnicul Franciszek era în cizme, aşa c nici nu
se mai uita înapoi, ci tot mergea înainte. Îl strigau, Franciszek!
Opreşte-te, Franciszek! Dar el tot îi d dea înainte şi de-abia când
noroiul i-a trecut de genunchi şi-a dat seama c merge de unul
singur. Spre norocul lui avea crucea, aşa c sprijinindu-se de
cruce a ieşit din noroi. I-a zis dup aceea, când a ieşit pe uscat,
popa destule, c -şi bate joc de cruce. Aşa c aici s-a terminat
procesiunea, s-au rugat oamenii, au mai cântat câte ceva la
marginea câmpului şi s-au întors la biseric .
Unii gospodari mai boga i îşi scoteau icoanele pe câmp şi le
f ceau acoperişuri din paie. Dar nici asta n-a ajutat la nimic. ţ ci
nici soarele nu putea s str luceasc pe holdele unora, iar pe
holdele altora s toarne cu g leata, aşa c ploua peste tot. Pe
ploaie, în noroi, strângeau oamenii recolta de pe câmp, ce se mai
putea strânge. ţ ci n-aveai prea mult ce strânge, deoarece ce nu
s-a uscat în prim var a putrezit vara şi la începutul toamnei.
Dac am strâns vreo trei c ru e de cartofi, deşi am avut o hold
întreag sem nat numai cu cartofi. Iar cartofii nu erau mai mari
decât nucile. Când a venit tata cu a treia c ru şi a zis c asta-i
ultima, au ieşit în curte bunicul şi cu mama, am ieşit noi, copiii, şi
am început cu to ii s plângem. Tatei nici nu-i venea s se dea jos
din c ru , st tea cu biciul şi cu h urile în mâini şi se uita la
bunicul cum plânge şi alege cartofii cu mâinile. Şi ca s -l mai
linişteasc i-a zis:
— Ei, asta-i, n-ai ce-i face. ţum e p mântul, aşa sunt şi
cartofii. Iar p mântul e putrezit. Cel pu in de s-ar îns n toşi dup
asta.
Iar când a treierat, a luat o sit şi a vânturat, era mai mult
pleav , doar ceva gr un e au r mas la fund. A pus de-o parte
pentru s mân , şi dac i-a r mas o jum tate de sac ca s duc la
moar . O singur dat a f cut mama pâine, restul a l sat pentru
zile negre.
ţând f cea mama pâine, ne ajungea pentru o lun , o lun
jum tate, dar de data asta tata a luat câteva pâini, înc fierbin i, şi
le-a ascuns undeva. Am c utat cu żichał prin toat şura, am
r scolit cu furca prin paie, dar nu le-am g sit. Deşi erau ascunse
în şur , dar ar fi trebuit s întoarcem toat şura cu fundul în sus.
Asta n-o puteam face îns cu żichał, c ci şi aşa tot timpul trebuia
318
s -i repet c nu-i p cat s cau i pâine. ţând d dea cu furca de-
abia dac -i intrau vârfurile, de parc se temea s nu dea de pâine.
Şi mereu m întreba:
— Şi ce facem dac o g sim?
— O mânc m.
— Singuri?
— Dar cu cine?
— Tatei, mamei nu le ducem nimic?
— Du-le, numai, şi ai s vezi ce p eşti. Vrei s-o iei pe spinare?
Atunci şi-a amintit de ce ne povestea bunicul, c , pe vremea
unei r scoale, cazacii îi c utau pe r scula i şi i-au spus bunicului
s caute cu furca prin snopi. ţ ci bunicul i-a ascuns sub snopi.
Dar ce era s fac , i-au spus s caute cu furca, c uta cu ea. Dintr-
odat a v zut sânge în vârful furcii. În clipa aceea, f cându-se c
nu se poate ine drept pe snopi, şi-a b gat cu toat puterea furca
în picior şi a început s urle cât îl inea gura. Cazacii s-au pus pe
hohote şi l-au l sat în pace.
— Eşti prost, i-am zis, noi c ut m pâine, nu r scula i. Iar
pâinea n-are sânge.
Dar n-a mai vrut s caute.
M-am gândit s -l urm resc pe tata când se duce dup pâine.
Dar când se ducea dup pâine îi spunea mamei s ne in în cas
pân când se întoarce. Sau c se duce în sat, la fierar ori la vreun
vecin, şi ap rea, dup aceea, cu pâinea sub bra .
O d dea apoi mamei, care o b ga în lad şi o închidea cu
clan a. Şi în fiecare zi ne d dea la fiecare câte o felie de pâine
pentru diminea şi sear .
Numai aşa am putut s tragem de pâinea asta pân la Sfântul
Vasile. Iar de la Sfântul Vasile am mâncat numai cartofi.
Diminea a ne d dea ciorb de cartofi, la prânz mâncare de cartofi
sau cartofi cu lapte, iar seara cartofi cop i în cenuş , cu sare. żai
mult îmi pl ceau cartofii de sear , cop i în cenuş , cu sare. Nu mai
aprindeam lampa, ci ne aşezam în jurul plitei cu uşi a deschis pe
jum tate, şi asta era toat lumina din odaie. Acuma se mânca mai
mult sare, aşa c nu mai ajungeau banii şi pentru gaz, apoi ar fi
fost p cat de gaz, când se mâncau numai cartofi. Vânduse tata o
vac , zicând c n-are cu ce s-o hr neasc , dar to i banii s-au dus
pe biruri.
żama aducea cartofii din pivni în şor , de parc ar fi fost ou .
Apoi îi punea la picioarele tatei. Tata scotea un be işor arzând din
jar, ca s -şi fac pu in lumin şi îi împ r ea în gr m joare,
319
pentru câ i eram în cas , în afar de Stasiek, care înc mai sugea.
Lua câte un cartof dintr-o gr m joar şi-l punea la alta, ca s fie la
fel. żama îi spunea s ia doi cartofi din gr m joara ei şi s îi pun
la gr m joarele lui żichał şi a mea, c ci noi trebuie s creştem.
żai venea şi bunica, zicând c i-a mai r mas pu in de tr it, aşa
c -i ajunge dac se roag înainte de culcare, nu trebuie s mai
m nânce. Aşa c îi punea cartofii la gr m joarele celorlal i.
Se chinuia atâta cu gr m joarele astea c era câteodat tot
afumat de be işorul cu care îşi f cea lumin . O dat şi-a ars
sprâncenele. Iar cartofii tot se amestecau, când îi b ga în cenuşar
şi îi acoperea cu cenuş . De aceea niciodat n-am putut s pricep
cum de-i recunoştea când îi scotea din cenuş şi îi aşeza din nou
în gr m joare, zicând de fiecare cartof al cui e. sta-i al lui
Szymek, sta-i al tatei, sta este al meu, sta e al lui żichaś, al
mamei, al lui Antek.
Iar când îi aşeza pe to i, f r s mai aştepte s se r ceasc
pu in, lua primul cartof din gr m joara lui şi, de parc nu l-ar fi
ars pe degete, îi scotea coaja şi s-apuca s m nânce. Şi începea s -
l laude, c e f râmicios, c e fraged, c ce ar fi dac n-ar fi cartofi,
şi vorbea de cartofi ca şi cum nu ştiu ce minune ar fi fost. ţ deşi
carnea î i d putere, cartofii î i dau r bdarea. ţ fiecare mâncare
po i s-o reg seşti în cartofi, dac ştii s-o cau i. ţ ci şi mâncarea e
o ştiin tot aşa de înalt ca scrisul şi cititul. Numai c unii se
îndoap ca porcii şi din pricina asta nu v d nimic. ţ m nânc
numai cu gura şi cu burta. Trebuie, îns , s m nânci şi cu capul.
ţ totul vine din p mânt, iar p mântul are acelaşi gust în toate
mânc rurile. Aşa c şi cartofii pot s fie maz re cu jum ri, şi varz
cu jambon, şi pl cinte cu brânz , cu smântân , şi chiar un copan
de g in mare cât o sfecl . ţhiar şi r utatea sau bun tatea vin din
cartofi, c ci vin din p mânt.
Posomorât, t cut peste zi, când se vedea lâng cartofii cop i,
tata se întindea la vorb , c uneori uita şi de sare, mama trebuia
s -i aminteasc .
— Ia şi nişte sare.
Ţunicul şi bunica au tr it cu mult mai mult decât tata, aşa c
au mâncat mai mul i cartofi la via a lor, dar şi ei îl ascultau de
parc cine ştie ce profe ii îi ieşeau pe gur . O singur dat s-a
b gat bunicul în vorb , de fapt ca s -l sus in pe tata, zicând c
împ ratul, ca şi sluga lui, generalul şi soldatul, popa şi ârcovnicul
m nânc barabule, deoarece cartofii îi fac pe to i oamenii egali. ţ
doar moartea îi mai face atât de egali, numai c nu spre fericirea
320
lor. Ża care a s rit tata ca ars, zicând c moartea nici nu se poate
compara cu cartofii. żoartea e moarte, îi aşteapt pe to i, iar
cartofii de aia cresc ca omul s aib ce mânca şi s tr iasc . Nici
bunicii nu i-a pl cut prea mult egalitatea asta:
— Ah, moar -stricat . Unde ai v zut tu ca împ ra ii s
m nânce cartofi, ei, care st pânesc lumea. Dar se vede c i s-a
f cut mil de împ ra i, c ci a ad ugat: Doar poate aşa, da i prin
unt, prin smântân , cu cine ştie ce a mai n scocit omul. Şi la
cartofi, carne înc pe atâta. Da, cu carne, poate.
— Nu ştiu cu ce-or mânca, dar m nânc , s-a r stit tata la
bunic . Nu-i treaba noastr s ştim totul despre împ ra i. ţâte nu
ştim despre vecini, şi doar sunt mai aproape. Şi aşa trebuie s fie.
Într-o zi s-a dus tata la fierar s -i fac ceva la plug, c ci adia a
prim var . ţic ar fi v zut cineva o ciocârlie pe câmp, deşi câmpul
mai era acoperit de z pad . Nici mama nu era acas , s-a dus la o
vecin s -i împrumute nişte uruial pentru ciorb . Ţunica îl
leg na pe Stasiek. Ţunicul dormita lâng plit . Avea, îns , un
somn uşor, c ci tot timpul deschidea ochii şi bolborosea pe sub
nas c înc n-a venit prim vara, ah, înc nu-i prim var . Iar pe
plit , la foc mic, se f cea o mâncare de cartofi.
Nu m-am dus la şcoal , c m durea burta. Şi st team tot
timpul îndoit, ca s se vad c m doare. żi-a dat bunica nişte
pic turi de izm şi m tot întreba, dac m mai doare. Gemeam, c
m doare, dar în capul meu m gândeam cum s ies din cas , c ci
de diminea m ispitea felia aceea de pâine ascuns în pod pe
c prior şi poate c din pricina asta m durea pu in burta. Nu
aveam nicio inten ie r uvoitoare. Voiam doar s m uit la ea, s
v d cum arat pâinea.
— Acuma parc m doare mai pu in, i-am zis pân la urm
bunicii. ţ ci m-am pref cut destul c m doare şi în orice clip se
putea întoarce mama cu uruiala de la vecin sau tata de la fierar şi
ar fi trebuit s stau pe mai departe îndoit, zicând c m doare.
Ţunica, de parc asta şi aştepta, c ci a început s laude pân
în ceruri binefacerile pic turilor de izm . Şi când le l uda mai
mult, zicând c uneori î i iau durerea ca şi cu mâna, am zis c nu
m mai doare şi am apucat blidul cu mâncare pentru g ini şi am
ieşit repede s -l duc. Am pus blidul în pridvor şi repede m-am
c rat pe scar în pod. Pân nu mi s-au obişnuit ochii cu
întunericul, am bâjbâit pu in. Dar ştiam pe de rost locul în care se
afla felia aceea. M-am furişat eu de câteva ori, când nu mai
puteam r bda, numai ca s m uit la ea. De fapt ajungea s ridici
321
capul, s deschizi ochii mari şi i se p rea c podul se tot ridic , c
se face mai mare, şi te sim eai ca într-o biseric la vecernie. Şi
undeva chiar sub acoperiş se prefira felia aceea ca un porumbel
adormit, lipit de c prior. Era tot aşa de sur ca un porumbel. żai
mult înc , p rea ca un mo de porumbel care ieşea de dup
c prior, pu in mai sur decât c run eala acoperişului.
Voiam s-o ating cu mâna, s-o mângâi, fie şi numai pe mo .
Numai c , cum s ajung la ea? ţred c tata urca scara în pod,
când punea felia de pâine pe c prior. Am încercat s m ridic
prinzându-m cu mâinile de lea uri. ż ridicam greu, deşi lea urile
nu erau mai dep rtate între ele decât treptele de la scar . Atâta
doar c erau foarte aproape de acoperiş şi ca s m prind trebuia
s bag mâna pe dup lea , ca s m pot ine. Trebuia s m in
tare de lea uri, s nu-mi scape mâna, altfel aş fi c zut ca un butuc
pe podin . S-ar fi zguduit toat casa. Îl şi vedeam pe bunic cum se
arunc din somnul lui, strigând c se pr buşeşte casa. Iar pe
bunica, însp imântat , chemându-l pe Hristos în ajutor. Pe
Stasiek îl vedeam cum începe s ipe, pe mama c tocmai atunci
intr în cas frângându-şi mâinile, unde-i Szymek? Şi pe tata
blestemând, unde-i dracul de copil?
Dar am reuşit totuşi s m ca r pân la felia aceea şi inându-
m cu o mân de lea , cu cealalt am scos-o de dup c prior şi am
vârât-o în sân. De coborât a fost mai uşor. ż-am aşezat lâng
horn, dar nu prea îndr zneam s-o scot din sân. Tr geam cu
urechea dac prin cas nu se aud ceva glasuri b nuitoare. Dar se
auzea numai bunica îngânând „Oameni buni, oameni, ce v-am
f cut?” ż-am uitat primprejur. Żinişte, t cere, de parc şi şoarecii
s-au c rat cu to ii din pod. Numai inima mea b tea ca un ciocan.
Mi-am vârât mâna cu grij în sân şi mai întâi am pip it felia aceea
de pâine. Era uscat , cr pat , de parc nici nu era pâine. Şi poate
fiindc îmi b tea inima, mi se p rea c tremur toat . Am scos-o
uşurel cu amândou mâinile. żi-am aplecat capul ca s m uit
mai bine la ea. Era o bucat cenuşie, grun uroas din ceva, ce a
fost odat pâine. ţe-o fi în ea, m-am gândit, c p mântul nu
rodeşte f r bucata asta de pâine?
Eram tot mai ispitit s rup o buc ic şi s încerc. Poate c
între din i aş sim i ceva, ce-i în ea? Anafura n-are nici ea nimic
deosebit – f in , ap şi niciun gust, dar în ea se afl Domnul Isus.
O buc ic , doar. Tata n-o s -şi dea seama. ţum s - i dai seama
cum a fost o felie de pâine, pe care ai pus-o în pod în noaptea
Ajunului? ţ a fost mai mare, ei şi, s-a uscat. Şi omul se usuc la
322
b trâne e.
Am prins cu din ii de marginea feliei şi n-am ap sat prea tare
cu din ii, dar am auzit dintr-odat trosc, de parc s-ar fi pr buşit
ceva şi felia s-a rupt în dou . ż-a cuprins groaza. Primul meu
gând a fost s m ridic şi s fug. Numai c încotro? Am sim it c
mi se opreşte ceva în gât. ż-aş fi aplecat în fa a ei ca s m rog s
se lase lipit la loc. Dar mi s-a p rut c aud pe cineva urcând pe
scar . De dup horn parc ieşea cineva şi întindea mâinile spre
mine. Auzeam zguduindu-se uşa casei. Se auzeau tot felul de
glasuri, nu-mi d deam seama dac era tata, mama, bunicul,
bunica, care tot strigau, Szymek, ce-ai f cut?!! Szymek, teme-te de
Dumnezeu! Szymek!!
Şi dintr-odat , de parc aş fi vrut s înghit aceast mare vin ,
am început s muşc din bucata care s-a rupt. Trosnea între din ii
mei de se auzea în tot podul. żi se p rea c se aude şi în cas , în
curte, în tot satul. ţ vin oamenii în fug , de peste tot, ca s vad
ce se întâmpl în casa lui Pietruszka. Sim eam în ep turi în cerul
gurii, pe limb , în gingii. Dar muşcam cu îndârjire, în grab , ca şi
cum m-aş fi temut c n-am s reuşesc. Nici nu sim eam pâinea,
sim eam doar julituri în burt , iar gura era numai r ni.
Apoi am mâncat şi cealalt bucat , c ci nu ştiam ce s fac cu
ea. ţând am terminat, am sim it ceva ciudat în mine, groaza
trecuse şi parc m sim eam fericit. Aş fi putut s m scol şi s
plec, dar n-aveam chef. Liniştea, pacea, s-au reîntors în pod şi
parc m apucase somnul. Visam p mântul nostru, cr pat de
secet , pe care crescuser barba-ursului, pirul, loboda, iar al turi,
în holdele vecinilor, creştea grâul, orzul, secara. Dar nimic nu m
întrista, nici faptul c -l vedeam pe tata cum umbl pe câmp
strigând cu lacrimi în ochi, vai de mine, nefericitul, vai de tine,
p mânt nefericit!
M-au trezit nişte strig te puternice. În fa a mea st tea tata,
mânios, cu ochii tulburi, de parc îşi pierduse min ile, dând din
mâini şi urlând:
— Żep d tur !! Scârn vie!! Şi tot ce vrei. Isuse Hristoase, ine-
m !! ţ -l omor, îl omor ca pe un câine!! żai bine cr pai decât s te
naşti!! ţe ne facem acuma?! N-o s ne ierte p mântul! Scoal -te!!
Înc toropit de somn şi de pâine m-am aruncat la picioarele
tatei şi am început s gem:
— M-a ispitit, tat ! ţred c -l am pe diavol în mine! Duce i-m la
biseric , o s stau toat ziua întins pe cruce! Poate c o s ias din
mine!
323
 — Î i dau eu cruce! Scoal -te! Şi mi-a dat cu piciorul în burt
de m-am îndoit ca o troic ruseasc . Şi dintr-odat , parc şi mai
furios, m-a apucat de mijloc şi m-a dus ca pe un sac pe scar . Aşa
m-a dus prin toat curtea pân la şur . Aici m-a pus la perete şi
mi-a zis s stau. Şi s-a apucat înfierbântat s caute ceva pe
p mânt.
A ieşit mama din cas şi l-a întrebat:
— ţe i-a greşit copilul de eşti aşa de mânios?
Dar el umbla încolo şi încoace, dând la o parte paiele cu
picioarele şi bolborosea pe sub nas, de ziceai c şi-a pierdut
min ile. Pân la urm i-a z ng nit ceva sub picioare, s-a aplecat şi
a scos lan ul câinelui. ţ ci câinelui i-am dat drumul înc pe la
jum tatea iernii, s -şi caute singur hrana, fiindc n-aveam ce s -i
mai d m de mâncare.
żama iar şi, din prag, îl întreab :
— Ce i-a greşit?
Dar el n-o auzea, c se chinuia s desfac lan ul de la cote ul
câinelui. Apoi a trântit cu furie uşa de la şur , m-a apucat de
mân şi m-a b gat în untru, deşi nu m împotriveam. A închis
apoi uşa, a mai dat şi cu piciorul de vreo dou ori în ea, c ci nu
st tea bine închis . Tremura tot, de parc avea fierbin eli, c şi
lan ul din mân îi z ng nea. żi-a pus lan ul la gât.
— Te spânzur, scârn vie, a bolborosit. ţhiar de nu mi-ar ierta-o
Dumnezeu. ż duc împreun cu tine în iad. Dar te spânzur.
Nu ştiu ce f cea cu lan ul la gâtul meu, îl auzeam doar cum
sun ca nişte zurg l i lega i de capul calului. ţhiar mi se p rea c
tata îmi pune zurg l i, de parc m-ar preg ti pentru sanie şi nu
pentru moarte. Poate c din pricina asta nu m temeam de nimic.
Doar la lingurea sim eam c m apas ceva, dar nu de groaz c
am s mor, ci cred c din pricina pâinii. ţ ci înc nu ştiam ce e
aia s mori. żor i, se în elege, am mai v zut. żor i de b trâne e şi
de boli, îneca i şi spânzura i. Unul, Paluch îl chema, a c zut de pe
snopi când îşi c ra grâul de pe câmp, şi l-a t iat roata. Nu mai
tr ia, dar se inea de roat c au trebuit s -i taie degetele. Pe
morarul Kurzeja l-a tras cureaua de la moar , c nu ştia lumea ce
s cread , dac a fost omorât sau doar a murit. Tot aşa odat ,
unul Sylvester Sójka l-a omorât pe fratele s u, Sójka Ţolesław, cu
îmbl ciul, pentru avere. Dar zicea c l-a omorât din întâmplare,
c ci îmbl ceau împreun şi poate c s-au aşezat prea aproape,
poate c au avut îmbl ciele prea lungi. Iar la înmormântare
plângea strigând, scoal -te, Ţolesław! Trezeşte-te, fr iorule! De
324
parc l-ar fi chemat s termine de îmbl cit. Şi se p rea c acuma
mortul deschide ochii şi se ridic , c ci cum s nu se ridice când
fratele lui îl strig s se scoale? Iar źaługa şi-a b tut odat aşa de
r u muierea c aia a ieşit goal din cas , ca din puşc , şi a c zut
moart în drum. Iar şi e greu s spui care-i adev rul, c ci unii
ziceau c nu mai tr ieşte, iar al ii c e o neruşinat . Apoi R ysko,
care a b ut într-o zi atâta în cârcium , c nu s-a mai sculat. Iar
mortul beat arat ca orice om beat. Ovreiul îşi rupea firele din
barb , c ci nu i-a pl tit pentru b utur . Şi nici pentru ce a b ut
înainte n-a pl tit, c zicea c acuma pl teşte pentru tot. Dar l-au
c utat prin buzunare şi n-avea un groş pe sufletul lui. Sau
tovar şul meu de şcoal , Jędrek Guzek, când l-am v zut în sicriu
nu puteam s cred c -i mort, c ci era îmbr cat în haine noi, cu
ghete noi, cu c maş nou , tuns, piept nat, cum nu-l mai
v zusem niciodat pân atunci. ż-am şi gândit c nu-i chiar aşa
de r u s mori. A f cut prinsoare pentru un briceag cu Jaś Kulaj
c se urc f r curea pe cel mai înalt plop, dincolo de st vilarul de
la moar . A ajuns aproape în vârf când a c zut. Ż-am dus acas şi
i-am spus maic -sii s -l aşeze în pat, c s-a rupt ceva în el. Ne-a
f cut maic -sa cum i-a venit la gur . De-abia dup aceea am
auzit-o cum ipa, Jędruś! Jędruś al meu! Jędruś dragule!
Şi aş fi putut s -mi aduc aminte şi de al ii. Dar cum e când
mori tu, asta n-o ştiam. Poate c nici acum nu ştiu? Deşi îmi aduc
aminte bine de mor i. Aş putea s mi-i amintesc pe to i, începând
cu Wróbel, când aveam trei ani şi m-a luat mama cu ea ca s
mergem la Wróbel, c e pe moarte. ż temeam, c ci m gândeam
c lâng Wróbel şade moartea. Iar moartea n-o v zusem niciodat ,
în afar de aceea care vine cu colind torii, dar aici era totdeauna
un b iat îmbr cat ca moartea. Am intrat în odaie, nevast -sa
amesteca într-o oal pe plit , Józek Wróbel şedea pe o lavi lâng
fereastr şi repara nişte h uri, iar sus pe nişte perine albe, în
col ul od ii st tea capul lui Wróbel cu must ile desf cute ca dou
r murele. Ne-am apropiat de pat, mama şi-a f cut crucea şi a
îngenuncheat şi mi-a zis şi mie s m aşez în genunchi. În clipa
aceea am v zut mişcându-se must ile pe perine, iar de sub
plapum a ieşit o mân uscat care s-a l sat pe capul meu. Apoi
ne-am ridicat şi mama a întrebat:
— Preotul a fost?
— A fost, a oftat nevast -sa şi întorcându-se spre Jósek i-a zis:
Jósek! Hai du-te de-acuma! Uite, îl rog s plece şi nu pleac .
Am vrut s-o întreb pe mama:
325
 — żam , dar unde-i moartea?
Dar m-a tras de mân şi am ieşit. Afar era soare, era cald, iar
źozieja mâna un vi el, care mi s-a p rut aşa de caraghios c am
început s râd, chiar şi mama râdea, şi to i care mergeau pe drum
se opreau şi râdeau.
— Îngenuncheaz , a horc it tata.
Am c zut în genunchi de a r sunat lan ul de pe gâtul meu.
— Spune- i toate p catele mari, a zis. Şi bate-te cu pumnul în
piept. ţa s te ierte Dumnezeu. Şi roag -te Fecioarei żaria, s te
ierte şi ea. A îngenuncheat lâng mine. Şi-a pus mâinile pe burt ,
a închis ochii şi a început s se roage. Vr biile zburau prin toat
şura, de parc erau furioase c le-am speriat. Mi-am spus în gând
toate cele şapte p cate mari, aşa cum mi-a zis tata, dar niciunul
nu se asem na cu al meu. Aşa c m-am gândit de ce o fi vrând
tata s m spânzure, odat ce Dumnezeu doar p catele mari nu le
iart ?
În clipa aceea am auzit un scâr âit uşor la uşa şurii. Am întors
capul şi am v zut-o, în dâra de lumin care a intrat în şur , pe
mama. L-am privit pe tata, dar el parc n-a auzit nimic, c ci se
ruga înainte, cu mâinile strânse la piept şi cu ochii închişi.
— Nu e vin pe care s n-o ier i copilului t u, am auzit-o pe
mama. E copilul t u. Ţun sau r u, e al t u.
M-am întors cu totul spre mama, c a z ng nit lan ul de pe
gâtul meu, şi am strigat:
— żam , de ce s m spânzure tata?! żai bine m urc pe
plopul de lâng st vilar şi m arunc de acolo!
— Şi chiar dac l-ai omorî, tot al t u r mâne, acuma mama se
f cu c nu m-ar fi auzit. Numai c tu n-ai s mai fii nici tat şi nici
om.
De-abia atunci mâinile tatei s-au l sat în jos, s-au desf cut şi
cu ele s-a sprijinit pe genunchii îndoi i. Iar sub pleoapele închise
parc şi-a oprit lacrimile. Apoi şi-a deschis ochii şi cu un glas
obosit a zis:
— Ia-l de aici. Eu mai r mân s m rog.
Aşa c dup seceriş m-a luat mama în pelerinaj. Mergeau o
mul ime de oameni din satul nostru, şi din altele. Ţ trâni, tineri,
b rba i, muieri, fete, fl c i, însura i, m ritate, câte unul dintr-o
cas sau cu tot neamul. żergea popa, organistul, ârcovnicul
Franciszek. Unii duceau prapurii, al ii icoana żaicii Domnului din
biserica noastr . żergeam din zori şi pân se însera, cu câte dou
opriri pentru odihn şi una pentru mas . Deşi unii ziceau c nu
326
vor s se odihneasc , c vor s mearg şi s mearg . Noaptea ne
opream prin sate. O dat , îns , am dormit într-o p dure, sub cerul
liber, iar alt dat în cl ile de pe o moşie. Tot aşa câteodat nu
cântam, c ci altfel, cât era ziua de lung , tot cântam.
Erau, îns , unii care nu luau în seam ce spunea organistul,
care conducea cânt rile acestea, şi cântau mai departe, şi în
pauze, mai ales cei din fa .
De atâta cântat r guşiser oamenii şi dup câteva zile se auzea
mai mult un gâlgâit, un morm it, o bolboroseal c te dureau
urechile. Organistului parc i se uscase un bojoc, c ci poruncea
opriri tot mai dese şi tuşea tot mai mult, dup fiecare cântec. Dar
oamenii nici nu b gau în seam tusea lui şi dac el nu începea,
începeau singuri, aşa c vrând-nevrând trebuia şi el s -i sus in
cu glasul. Cel mai îndârjit în corul sta era Zdun. Poate c din
pricin c voia s fac pe organistul, dup cum ziceau oamenii,
dar era prea b trân pentru asta. Ziceau c pe vremuri, când cineva
voia s aud „Veni ţreator” la nunta sa, îl chema pe Zdun, iar
organistul doar îl acompania. Aşa c la întoarcere Zdun amu ise de
tot din pricina cântatului şi doar f cea semne când voia s spun
ceva. Şi mama a r guşit, vreo dou luni dup aceea n-a b ut nimic
decât ceai de muşe el. Şi nu-i de mirare, c ci aproape tot drumul l-
am f cut prin praf. Doar de dou ori a plouat pu in, în rest numai
soare şi soare, aşa c oamenilor li s-au umflat gâtlejurile de praf şi
bale.
Eu n-am cântat, fiindc înc nu înv asem cântecele religioase,
şi totuşi m în epa în gât c -mi venea tot timpul s scuip. Pân şi
Oryszka, care mergea în fa a noastr , s-a dus mai în fa , c ci
zicea c o scuip din spate. Iar Waliszyna s-a certat cu mama c i-
am scuipat pe rochie şi ar ta la to i, uita i-v , oameni buni, ce mi-
a f cut, mi-a scuipat pe rochie. Şi s vezi c o s spun c m-am
aşezat pe g ina . I-am scuipat şi lui żikuta pe cizme, c ci tocmai
atunci s-a b gat printre noi şi a nimerit sub scuipatul meu. Dar
cum scuipatul i-a c zut pe carâmbi, n-a sim it nimic şi s-a dus
mai departe.
Mi-a dat mama nişte m t nii, zicându-mi s m rog şi s nu
m mai gândesc la alte minuni. Ża început mergeam cu m t niile
în mâini. Dar m încurcau, mergeam de parc aş fi avut mâinile
legate. Şi apoi, de duci, fie şi numai o pan , dac o duci mult
vreme, se face grea ca o g in , gâsc sau ra . Aşa c şi m t niile
mi se p reau grele ca un lan de fier. Że-am atârnat de gât şi dintr-
odat am sim it c mâinile mi se fac aripi.
327
 Tocmai treceam pe lâng o gr din , zmeura parc scânteia
printre frunze. M-am uitat la mama, cânta, cu capul dus în sus,
ochii aproape închişi, c ci mergeam pe soare. ż-am uitat în
stânga, m-am uitat în dreapta, m-am uitat în spate, to i cântau cu
ochii aproape închişi din pricina soarelui. Iar pe jos praful se ridica
pân peste genunchi, în fa a noastr mergea źolasa care înc de la
r zboi avea un picior eap n, aşa c f cea un praf, parc de-al
dracului. To i îl goneau zicându-i s mearg în coad , dar se
înc p âna s mearg în mijloc.
Am r mas pu in în urm , ca s nu fiu chiar lâng mama. Apoi
m-am dat mai aproape de margine şi de acolo am s rit în gr din .
Tocmai cântau, Sfânt Fecioar , ai mil de noi, aşa c nimeni n-a
b gat de seam . De fapt, cei din procesiune erau obişnui i ca unul
sau altul s ias din rânduri dup diferite nevoi aşa c s-ar fi
putut gândi c şi eu am ieşit c sim eam nevoia. Am nimerit lâng
un m r în esat de mere, aşa c am început s rup cât puteam de
repede. Ţ gasem de-acuma mai multe mere în sân, când aud de
dup pomi strigând pe cineva:
— Pe el, Azor! Prinde-l pe ho ! Te înv eu minte, golane, s furi
mere!
Dar pân s m prind Azor eram de mult printre ceilal i.
Câinele a ieşit la marginea gr dinii şi a r mas ca prostul, c ci
fugea dup unul şi s-a v zut în fa a unei mul imi, care mai şi
cânta. Şi în loc s latre a început s urle ca la lun . Dup o clip a
ap rut din gr din şi un b rbat care tot striga ceva, amenin a cu
b ul, c m şi gândeam s nu se porneasc s m caute. ż-am şi
gândit s m ascund sub prapur. Dar s-a oprit apoi, ca şi cum şi-
ar fi adus aminte c poate ar fi trebuit s plece şi el în pelerinaj,
c ci s-au adunat atâtea p cate.
— Stai cuminte, Azor, stai cuminte, îşi liniştea câinele lâng
picioare. Apoi şi-a scos şapca din cap, iar noi ne-am dus mai
departe.
Apoi au început, în fa , s se certe dou femei, c una ar fi
c lcat-o pe cealalt pe c lcâi, c i-a jupuit şi pielea. Nu puteai s - i
dai seama care pe care a c lcat-o, c ci se certau cu atâta
înverşunare c de-abia puteai prinde din zbor c una p şeşte ca
un cal, iar cealalt se târâie ca o ra , c una cânt de parc ar
vrea ca Maica Domnului s-o aud numai pe ea, iar cealalt de
parc ar clocoti terciul în oal . ţ uneia îi umbl b rbatul numai
dup fuste, şi nu-i de mirare, înger s fie şi tot n-ar putea s stea
cu o zgrip uroaic ca ea, c ailalt umbl ea dup b rba i şi-i tot
328
cheam la ea. ţât pe-aci s se ia de p r, aşa c poate c nici nu
era vorba de c lcâi. Pân când s-au auzit nişte glasuri mai din
fund:
— Ei, linişte acolo în fa ! Nu putem s cânt m! Ruşine!
Un ran ciupit de v rsat a ridicat bâta în sus şi a început s -şi
fac loc ca s ajung în fa , strigând:
— Pleca i de-aici! Pleca i de aici! Vr jitoarelor!
Dar au s rit al ii pe el, c unde se îmbulzeşte. ţ Dumnezeu te
aude fie c mergi în spate, fie c mergi în fa . Sufletul s - i fie
curat.
— Hristoase! żario! a urlat cineva. ţe dracu? Eşti orb?
— Nu dr cui! Nu dr cui! s-au auzit nişte glasuri. Doar s-a spus
c n-avem voie s blestem m.
M-am folosit de cearta asta şi m-am lipit iar şi de mama.
— Unde ai fost? m-a întrebat cu o voce aspr .
Dar în clipa aceea organistul, vrând s readuc liniştea în
rândurile pelerinilor, a intonat:
— Începe i: Ţuzele noastre o laud pe żaica Domnului!…
Pelerinele au început s cânte, şi cu ele şi mama.
Am scos din sân un m r şi am început s -l ron i. Am mâncat
patru, pân când s-a terminat cântecul. Îl mâncam pe al patrulea,
când m-a întrebat mama:
— De unde-l ai?
— Din gr din . Am trecut pe lâng o gr din . N-ai v zut-o?
— Arunc -l, am auzit ca un şuierat.
— Uite ce copt e, mam ! am zis. Vrei s guşti?
— Arunc -l, i-am spus. Unde i-s m t niile?
Atunci am v zut c m t niile le aveam pe spate, poate c mi s-
au r sucit când am fugit de Azor, din gr din . Sau poate c eu le-
am pus pe spate când b gam merele în sân.
— Nu i-e ruşine, mi-a zis furioas , deşi vorbea în şoapt . żergi
ca s te c ieşti şi te-ai dus s furi. Eşti o pacoste pe capul meu.
Oare n-ai s te îndrep i niciodat ?
Spre norocul meu, chiar în spatele nostru venea Duda cu fata
lui, Weronka. Erau cert re i ca nişte babe, aşa c între cântece
totdeauna se certau cu cineva, iar dac n-aveau cu cine, se certau
între ei. Weronka, deşi era fat b trân şi urât ca noaptea, era
curat ca un înger. Dar asta nu-i folosea prea mult. Aşa c şi
acuma Duda a început s morm ie:
— Am ales un drum prost. V-am spus, oameni buni, de la
început, c am apucat-o prost. Nu-i sta drumul. ţât mergem,
329
numai praf, nici nu vedem pe unde mergem.
Dar nimeni nu voia s se certe cu Duda pentru drum, mai ales
c nu era pentru prima oar când zicea asta. Apoi pe lâng el erau
numai muieri, c ci b rba ii mergeau mai în urm , acolo cel pu in
mai puteau s mai schimbe câte o vorb . Iar muierile, chiar dac
nu cântau, ochii le erau îngândura i, iar buzele le şopteau
rug ciuni. Pân la urm una dintre ele n-a mai r bdat morm iala
lui Duda şi a zis c p rintele conduce, şi nu el, Duda, şi c
p rintele ştie mai bine care este drumul cel bun. Doar nu ne duce
prin râpe. Iar Duda s mai tac din gur sau s-o ia pe drumul lui,
dac sta-i prost. Numai c n-a ob inut nimic decât c l-a îndârjit
şi mai r u pe Duda, care s-a n pustit cu gura la ea, s-a luat şi de
pop , c -i un sugar, nu pop , c i se vede caşul la gur , c nu ştie
nimic decât ce a citit prin c r i. Iar de ea c de ce îl ap r pe pop ,
de aia c -i tineric şi tot timpul îl pândeşte pe la biseric . Şi ce are
mai mult un pop decât un ran? I s-a f cut ruşine femeii c şi-a
plecat capul şi a început s învârteasc repede m t niile pe degete.
Şi celelalte muieri s-au cufundat în rug ciuni, c niciuneia nu-i
surâdea gândul s se încontreze cu Duda. Doar mama s-a întors
spre Duda şi i-a zis:
— Ruşine, Duda. Ruşine. Nu vezi c e şi un copil cu noi. sta
trebuia s fiu eu. Şi mi-a strâns capul de coapsa ei, uitând de
mere.
Dar Duda tot îi d dea înainte cu drumul, c -i prost, c nu-i
sta.
— Ţun sau r u, dar duce la Dumnezeu, tat , a încercat s -l
potoleasc Weronka, fata lui. Uite, mai bine gândeşte-te la ce ai s -
l rogi, când ajungem acolo. Sau poate c vrei s - i dau nişte pâine
cu brânz .
Ne-am oprit s înnopt m într-un sat şi dup ce ne culcaser m
pe fân într-o şur , mama şi-a adus aminte de merele furate.
— Le-ai aruncat? m-a întrebat, dar f r dojan . ţ mi s-a uscat
gura.
— ż nânc unul, i-am zis. Era o gr din aşa de mare, iar
vântul câte nu doboar , sau câte nu cad singure.
żai aveam patru. Am scos unul din sân şi i l-am vârât pe
întuneric în mân . Ż-a luat, dar parc avea mâna moart .
— Dar s ştii c -i p cat, copilul meu, a zis.
— O s fie p catul meu, am zis. Tu po i s -l m nânci. Şi ca s -i
dau curaj am scos înc un m r din sân şi am început s muşc din
el. Dar pe mama n-o auzeam s -l m nânce. Poate c mânca
330
încetişor, poate c l-a mâncat dup ce am adormit.
Era întuneric s - i sco i ochii, dar de auzit se auzea totul, chiar
din cele mai îndep rtate col uri ale şurii. Unii mâncau, al ii îşi
frecau picioarele obosite, se auzeau rug ciuni spuse în şoapt , iar
al ii sfor iau de mama focului. Doar cei mai tineri, pe care se vede
c nu i-a obosit drumul, se mai ineau de n zbâtii, c ci din când în
când se auzea chi itul fetelor, urmat de râsetele b ie ilor. Pân
când unul, care dormea jos, pe p mânt, s-a ridicat şi a strigat:
— Dormi i, fir-a i ai dracului! Sau afar , acolo s v
destr b la i!
Żiniştea cuprinse întunericul, dar nu pentru mult vreme. Nu
departe de noi erau câ iva care tr geau la m sea, c ci nu numai c
pu ea a rachiu, dar şi sticla îi tr da, când şi-o luau unul de la gura
celuilalt. ţhiar puteai s - i dai seama care-i b rbat şi care-i
femeie. ţâte unuia îi gâlgâia în gâtlej, ori pentru c tr gea câte o
duşc prea mare, ori de atâta cântat r guşeala nu mai l sa rachiul
s treac prin gât.
żult vreme n-am putut s adorm, m în epa şi fânul, dar mai
mult din pricina sfor iturilor care se auzeau de peste tot. Niciodat
n-aş fi putut b nui c oamenii sfor ie în atâtea feluri, chiar când
sunt to i într-o gr mad . Unii sfor iau uşurel, de parc şi-ar fi
fluierat pe sub nas, c dorm aşa de bine. Al ii sfor iau ceva mai
tare, de parc şi-ar fi scuipat prin somn ce le-a mai r mas din
cântecele pe care le-au cântat peste zi. Al ii sfor iau din bojoci, dar
nu chiar aşa de sup r tor. În schimb ranii b trâni, ştia parc
ar fi trecut prin tufişuri dese de porumbari, de p ducei, de
ienuperi sau parc ar fi mers peste lunci intrând tot mai adânc şi
mai adânc în balt . Auzeai uneori câte un scâr âit de parc s-ar fi
pr buşit o salcie b trân , pe care, apoi, omul s-a aşezat şi a
adormit. S-ar fi putut s fie şi vreo muiere, c ci mergeau în
pelerinaj şi muieri voinice ca b rba ii, muieri cu fundul cât un
cuptor, cât un butoi, un sac, nu numai zgrip uroaice uscate,
vr jitoare osoase sau fete boite. Unii, într-un col , au început s
chicoteasc aşa de ciudat, ai fi zis c pe-ascuns, dar sim eai c le
venea s chicoteasc de s r sune toat şura. ż-am gândit, ştia
se gâdil , şi înc pe la sub iori, c ci numai când te gâdil cineva pe
la sub iori î i vine s chicoteşti, ca s ias gâdiliturile din piele.
— żam , ia se gâdil , i-am şoptit la ureche, neştiind c ea era
aproape adormit .
— Żas -i în pace, copile, dormi acolo, a zis oftând, strângându-
m mai tare lâng ea.
331
 Dar cum s adorm când mi se p rea c , uite acuma, se ridic
careva dintre ei şi începe s fug prin fân, s rind peste oameni,
c ci de-abia mai r suflau de atâtea chicote în buşite. Apoi s-au
auzit numai oftaturi, foşnituri. Mama, obosit , a adormit de-a
binelea, şi toat şura dormea dus , numai cei din col ul acela tot
oftau şi suspinau. Ah, Jaś, ah, Jaś, se auzea din când în când câte
un suspin înso it de o voce de b rbat, care-i cerea s tac .
A doua zi am mers pe un drum pietruit, cu salcâmi pe
amândou marginile drumului. Deodat cineva şi-a amintit c pe
drumul acesta tâlharii îi prad pe rani, când se întorc de la
iarmarocul din źawęczyn. Ża care a s rit o bab zicând c nu-i
prad tâlharii şi c îşi beau to i banii, iar vina o arunc pe tâlhari.
żergeau şi ranii din satul nostru la iarmarocul de la źawęczyn.
Deşi e o cale destul de lung . Plecau de cu sear , ca s ajung
acolo diminea a, iar a doua noapte o petreceau tot pe drum, ca s
fie diminea a acas . Aşa c am auzit de unii c s-au întors f r
niciun ban acas , c au fost pr da i de tâlhari. Szczerba, tat l lui
Franek, s-a întors o dat pe jos, f r cal şi f r c ru , şi undeva
dup o s pt mân , sl bit şi pr p dit. Nu mai voia s lucreze
nimic, st tea zile întregi prin cârcium , zicea c bea de
am r ciune, c l-au pr dat ho ii, şi bea, bineîn eles, pe datorie.
Dar Franek ne-a spus dup aceea c n-a fost vorba de niciun fel de
ho i şi c taic -su a b ut to i banii cu o „m tuş ” şi c degeaba i-a
b ut cu ea, c tot l-a l sat. ţ ci avea Szczerba o cucoan la
źawęczyn, la care l-a dus o dat şi pe Franek, când a mers cu el la
iarmaroc. Cucoana l-a mângâiat pe Franek, pe cap, c l-au trecut
fiorii. Apoi i-a dat dou portocale şi i-a spus:
— Ai un copil dr gu , Ignacy. Iar acuma du-te, b iatule, s te
joci pu in prin curte.
Aşa c s-ar fi putut s fie adev rat ce spuneau babele, c de
unde s apar ho ii pe un drum ca sta. ţum ne aşezam s ne
odihnim pe marginile drumului, pe sub salcâmi, ne lua imediat
toropeala. ż durea sufletul când m gândeam c trebuie s m
ridic şi s merg mai departe. żai erau şi p s relele care ciripeau
atât de pl cut printre frunzele copacilor. Iar de departe se vedea un
conac, sau un palat, într-un parc. Unii au început s ghiceasc
cam cum s-o tr i într-un asemenea palat aşezat în parc. Dar s-a
ridicat organistul, s-a ridicat şi popa, şi a trebuit s pornim mai
departe.
Poate c nu mi-aş fi adus aminte de drumul sta, c era un
drum ca oricare altul, peste tot întâlneşti drumuri de acestea, dac
332
dup ani de zile nu mi-ar fi ieşit în cale. Era într-o toamn şi ne-
am oprit în satul Maruszew, la vreo cincisprezece kilometri de
źawęczyn, în p durile źawęczynului. Şi într-o bun zi ne trezim,
f r s fi b nuit ceva, c suntem încercui i de nem i. ţineva i-a
informat, c ci de unde s fi ştiut ei? Satul era aproape în mijlocul
p durilor, şi erau nişte p duri foarte mari. Era lâng un râu, dup
care veneau iar şi p durile. Îl aveam pe unul cu noi, s fi fost el?
Dac n-a fost el, s m ierte Dumnezeu. I se spunea „Procurorul”.
S spun drept, nu-mi pl cea numele sta. Îmi pl ceau nume ca
„Ţondarul”, „żesteac nul”, „Izm ”, „Pi igoiul”. Dar dac omul şi-a
ales numele sta, l-am l sat în pace. ţând l-am întrebat de ce şi-a
ales numele sta, mi-a zis c vrea s mearg dup r zboi la drept.
— O s -i pedepsim pe to i. O s -i judec m. Ehei, o s aib
juriştii de lucru, nu glum , mi-a zis.
— ţine ştie ce drept o s fie dup r zboi, prostule, încercam s -
l conving. ţe meserie mai e şi asta, dreptul. Te mai pocneşte
vreunul din r zbunare. żai bine s te faci ran, deşi nici asta nu-i
meserie. Dar cel pu in nu sup r pe nimeni. żai bine f -te dentist.
ţ dup r zboi mult lume o s aib din ii strica i, aşa c într-
adev r o s ai de lucru, nu glum . Şi ar suna mai bine „Dentistul”
decât „Procurorul”.
Żucrase înainte de r zboi la prim rie, avea bacalaureatul, era
b iat citit şi scria frumos. Aşa c m-am gândit s -l pun s scrie
sentin ele, odat ce vrea s i se zic „Procurorul”, c ci nimeni nu
voia s le scrie. Aveam ordin de sus s nu mai omorâm nicio
lep d tur f r sentin scris . Nu ştiam pentru ce, s -i mai scrii
leprei şi sentin a, dar aşa era. ţând i-am spus, ochii parc i-au
scânteiat şi s-a apucat de lucru. Trebuia s -l lichid m pe birtaşul
din Tylice, c am aflat c -i iscoada nem ilor. Aşa c , „Procurorule”,
scrie sentin a. Îmi aduce sentin a, o citesc şi nu ştiu ce s cred, e
sentin sau predic .
— Mai pe scurt, îi zic. Scrie-o înc o dat .
Îmi aduce din nou, dar iar şi acelaşi lucru. Încep s -i explic.
Dar de-acuma m înfuriasem pu in.
— Ascult , când omori, n-ai timp s citeşti. Ża urma urmelor,
pentru ce? Şi aşa n-o s in minte. żai scrie o dat .
Când mi-a adus-o şi am v zut-o de-abia c mi-a s rit and ra.
— i-ai pierdut min ile, omule? żergem doar s -l omorâm, ce
te-ai apucat s scrii aici?! ţine o s asculte?! Poate Dumnezeu, c
el nu! ţhiar şi unui tic los, când vede c -l omori, moartea îi
astup ochii şi urechile. ţe caut satana în sentin a asta?! Ż-ai
333
v zut vreodat pe diavol?! Nu l-ai v zut! Atunci las -l dracului!
Dac cineva nu-l vede pe om în sine, nici pe diavol n-o s -l
recunoasc . ţ o s mearg sau n-o s mearg în iad, asta n-ai de
unde s ştii. N-o ştiu nici eu, deşi sunt comandantul t u. Şi
nimeni nu ştie. Uneori pentru p cate mai mici po i s nimereşti
acolo, iar alt dat , pentru unele mai mari, te fofilezi şi scapi. Iar
un nemernic ca sta poate s ştie atâtea şiretlicuri, c scap şi de
iad. Dac vrea, îl înşal şi pe Dumnezeu, şi pe diavol. Şi v fuge de
sub ochi pân îi citi i litania asta. Apoi de unde ştii c unul ca sta
n-o s-o duc mai bine în iad decât în rai? Uite, tot p mântul e un
iad, iar el, tic losul, şi-a deschis un birt şi-i vinde pe oameni. La
urma urmelor, de ce ii neap rat s mearg în iad? În iad sau în
rai, n-are importan , de pe p mânt s dispar . ż-ai priceput?! Iar
iadul poate s nu fie deloc ceea ce crezi tu. Po i toat via a s
lucrezi numai pe câmp sau s te duci în fiecare zi la slujb cu
geanta în mân , şi s i se par c -i iad. Ai avut vreodat geant ?
Ei, vezi? żai scrie o dat .
Dar n-a ieşit nimic, deşi tot am încercat, aşa c pân la urm l-
am omorât pe birtaş f r sentin . Umbla dup aceea posomorât şi
mahmur c mi s-a f cut mil de el şi l-am chemat la mine.
— Hai, scrie câteva sentin e de prob , l-am sf tuit. Gândeşte-te
la nişte lep d turi. ţu timpul ai s înve i. Hai, încearc .
M-am gândit dup aceea c poate nu trebuia s -l arunc dintr-
odat în apa adânc . Orice lucru se dobândeşte cu trud . Uneori
pas cu pas, ani întregi. Nici ca s coseşti nu te naşti cu coasa în
mân , nu po i cosi cum ai luat coasa în mâini. Trebuie s te înve e
tata, trebuie s te ui i cum cosesc al ii, şi tot ştirbeşti coasa
uneori. Aşa c poate bine l-am sf tuit s fac nişte sentin e de
prob , altceva ce puteam s -l sf tuiesc? Doar el avea
bacalaureatul şi a fost func ionar, iar eu aveam doar cele şapte
clase. Pe a şaptea nici n-am terminat-o, c prim vara m-a luat tata
de la şcoal , se ieşea la arat şi trebuia s înceap cu holda de pe
costişa de sub p dure şi n-avea cine s -i in calul de c p stru, ca
s nu calce pe brazde. Ża o adic ar fi fost şi żichał, dar żichał se
temea de capul calului, iar în afar de asta nu putea s stea prea
mult la soare, c -l apucau ame elile. Ża urma urmelor, dup ce
terminam cele şapte clase tot nu mergeam mai departe, r mâneam
în sat, aşa c cele câteva luni nu mai însemnau mare lucru. Dar,
la sfatul meu, „Procurorul” mi-a zis c are o dorin . ţare? Dac ar
avea o maşin de scris, ar înv a mult mai repede s scrie
sentin ele. ţ de-aia nu-i ies bine, c le scrie de mân . Şi apoi ce
334
sentin e sunt astea scrise de mân ?
— żaşin ? m-am uitat mirat la el. Dar mi-am zis c el a lucrat
la prim rie, ştie mai bine ce poate maşina şi ce poate mâna. Ţine,
am zis, cum reuşim s punem mâna pe vreuna, a ta o s fie.
Ża scurt vreme am atacat oficiul for elor de munc din
źołomierz. Voiam s punem mâna pe lista celor care urmau s fie
deporta i la munc . I-am spus s ia numai maşina de scris, dar
omul meu a luat şi hârtie, indigouri, ace cu g m lie, creioane,
gume şi altele, chiar şi un perforator. A c rat un sac plin în
p dure. Şi se bucura ca un copil, de parc ar fi avut un sac cu
juc rii.
Umbla acuma toat ziua cu maşina de scris prin p dure, se
b ga prin desişuri şi scria. żaşina o aşeza pe câte o buturug , iar
el în genunchi cioc nea la ea. Uneori se putea auzi cum cioc neşte
în adâncul p durii. Ţ ie ii f ceau haz zicând c scrie scrisori la
fete sau, poate, versuri, unii îl şi rugau s le scrie câte o poezie, ca
s-o trimit la fetele lor. ţ ci în afar de mine nimeni nu ştia ce
scrie el acolo.
Pân când într-o zi l-a r zbit curiozitatea pe unul, i-a furat, pe
când dormea, sentin ele din rani şi mi le-a adus ca s le citesc.
Când am dat cu ochii de ele mi s-a f cut p rul m ciuc . În
sentin e erau trecute numele b ie ilor din detaşament. „ţrapul”,
„Uliul”, „Ţondarul”, „ţucuruzul”, „żesteac nul”, „ţerbul”,
„Żicuriciul”, „Żipanul”, „ţiotul”. Una era şi pentru mine. Şi în
fiecare sentin erau trecute crime dintre cele mai îngrozitoare. Şi
to i, bineîn eles, erau condamna i la moarte. Ża cei cu grade mai
mari le trecea şi pedeapsa focului veşnic. Se în elege c nici eu nu
sc pam de pedeapsa asta. M-am gândit c poate maşina de scris i-
a luat min ile. ţ ci trebuie s fie ceva în maşina asta, dac omul
n-a avut încredere în mâinile lui.
— S vin „Procurorul” la mine! ţe-ai scris aici, nenorocitule?
ţine i-a spus?!
— Comandantul.
— Eu?! Eu i-am zis s n scoceşti nişte nume de tic loşi! Ah, de
n-aş fi comandantul t u, i-aş da una peste mutr de te-ai întoarce
pe dos! Şi am rupt în buc ele sentin ele alea. De azi s-a terminat
cu scrisul! Şi i-am schimbat numele din „Procuror” în „ţiocârlie”,
iar maşina am poruncit unuia s-o sf râme de primul copac, c ci la
ce ne trebuie maşina de scris în p dure.
Umbla dup aceea cu privirea palid , de parc se uita, dar nu
vedea nimic, nim nui nu-i r spundea, ziceau c nici nu m nânc ,
335
c se face doar c duce lingura la gur , dar mâncarea o arunc la
p s ri. Dup câteva zile a disp rut din detaşament şi nimeni n-a
mai auzit de el.
De-abia lic rea de zi, când am auzit împuşc turile, mai întâi
dinspre râu, iar apoi şi dinspre p dure. Câinii din sat au început
s latre. Nici pân ast zi nu pot s -mi dau seama cum s-a
întâmplat. Aveam doar oameni la pând , iar în ultimele zile nimeni
nici n-a intrat şi nici n-a ieşit din sat. Apoi au venit dinspre
p duri, şi înc dinspre miaz zi, de unde nimeni nu s-ar fi aşteptat.
ţ ci prin p dure nici c r ri nu erau. Iar nem ii se temeau de
p duri ca de iad. Înc şi mai mult de p durile de la źawęczyn, care
nu se ştia unde încep şi unde se termin . żaruszew era înconjurat
din trei p r i de p duri, iar din a patra pe jum tate. Un singur
drum ducea în sat, şi acela un drum de ar . Pân la drumul
pietruit erau vreo şase kilometri, pân la şosea înc pe atâ ia, iar
pân la calea ferat mergeai o zi cu c ru a. Niciun neam nu s-a
ar tat vreodat pe aici, poate c nem ii nici nu ştiau c exist
satul sta. ţ ci p rea c şi Dumnezeu uitase de Maruszew. Nu
numai c era departe de lume, dar şi oamenii erau foarte s raci.
P mântul era nisipos, ce puteai s pui în el? Pu in secar , ov z,
cartofi, şi aşa îşi tr iau traiul oamenii locului. Doar atâta c în fa a
fiec rei case era câte o gr dini în care creştea floarea-soarelui,
încât v zând-o, ai putea s crezi c oamenii o duceau bine. ţ ci
floarea-soarelui str luceşte ca un soare mic, chiar şi atunci când
soarele mare dispare dup nori.
Când voiam s ne mai sp l m, s mai lu m pu in putere, s
ne mai vindec m r nile, în sfârşit, s mai tr im şi noi câteva zile ca
oamenii, ne duceam pentru cele câteva zile la Maruszew. Ne
primeau aici cu ce aveau bie ii oameni şi chiar dac nu erau
boga i, ne sim eam la ei ca şi cum n-ar mai fi fost r zboi. żâncam
scovergi, beam tr sc u, dormeam sub pl pumi. Aveam aici şi o
fat , pe Tereska. Era frumoas ca un tablou şi bun la suflet.
P rin ii nu-i ziceau nimic, deşi tr iam ca b rbat cu nevast . Şi nici
nu le-am promis vreodat c m însor cu ea. Uneori le ziceam,
într-o doar , c am s trec pe la ei dup r zboi, dac scap viu, dar
poate c nu credeau c am s scap, şi poate, în sinea lor, îşi ziceau
c mai bine s le r mân fata cu p cat, decât v duv . in şi acum
un medalion pe care mi l-a dat ca s -mi poarte noroc şi s m
întorc totdeauna s n tos şi întreg. Uneori n-o vedeam şi câte-o
jum tate de an, dar totdeauna m întâmpina ca p mântul însetat
de ap . ţum veneam aducea albia, punea apa s fiarb , întindea
336
aşternutul. P rin ii ieşeau, f r s zic vreo vorb , dup treburi
sau în cealalt odaie, iar mie îmi spunea s m dezbrac şi s intru
în albie. Îmi s punea spatele, îmi turna ap din oal , m ajuta s
m şterg. ţine ştie, poate c m-aş fi însurat cu ea dup r zboi,
numai c au ars-o împreun cu tot satul. Era lat în şolduri, sânii
îi avea ca nişte c p âni de varz , aş fi avut copii cu ea.
Am s rit ca tr snetul în pantaloni, în cizme, am luat automatul
de pe scaun, scurta mi-am pus-o fugind. În tind am auzit
geam tul ei, Szymek! Dar n-am avut timp nici s m întorc ca s -i
spun, Tereska. Am ieşit în curte. ţâ iva b ie i se strecurau pe sub
case şi tr geau unde apucau. Iar din toate p r ile, dinspre câmp,
dinspre p duri, dinspre râu vâjâiau rafale de arme automate. Am
încercat s dau câteva ordine, dar n-aveam cui, n-aveam prin cine.
Deşi satul nu era prea întins, dar în z p ceala aceea fiecare c uta
s -şi pun la ad post pielea. Tr geau de ici, de colo, f r nicio
ordine, de pe acoperişuri, de dup col uri, unii erau trânti i la
p mânt, al ii lipi i de pere i, de copaci, de garduri. Pe unii îi
zgâl âiam, e ordin, n-auzi?! Nu trage orbeşte! S ne retragem la
marginea satului! Acolo s ocup m o pozi ie! Au început s ias
din case şi s tenii. ţe se întâmpl ?! Sfârşitul lumii! Isuse
Hristoase! Sfânt Fecioar ! ipete, urlete, plânsete. Ţ trâne,
rani, mame cu copii în bra e, copii trezi i din somn.
De undeva, a ap rut o vr jitoare, într-o c maş pân la glezne,
cu fruntea ca un cuib de ciori şi cu crucifixul în mâini, şi a început
s ne blesteme, c e din pricina noastr , c toate sunt din pricina
noastr , c veneam aici numai ca s ne destr b l m, c din toate
fetele satului am f cut nişte târfe, c din żaruszew am f cut
Sodoma şi Gomora! Iar acum Dumnezeu ne pedepseşte! Doamne,
dar de ce pedepseşti tot satul?! Hristoase, de ce ne pedepseşti pe
to i?!
ţineva a trecut cu calul ca o furtun strigând; Fugi i! Fugi i! O
s dea foc satului! O s ne arunce în foc! Unul şi-a scos în drum
vitele din curte şi le gonea biciuindu-le pe spate, pe picioare. Doi
copii, unul mai mic şi altul mai mare, în nişte c m şi de cânep ,
fugeau inându-se de mân şi plângând. Iar dup ei mama
înnebunit striga, „Iruś, Magda, întoarce i-v ! Unde fugi i,
întoarce i-v !” Iar la marginea satului, dinspre p dure, se şi vedea
cum arde o cas .
Pân la urm , am reuşit s adun o parte din detaşament. Ne-
am împ r it în trei grupuri care trebuiau s mearg unul dup
altul, le-am dat ordin s se strecoare spre râu, eu r mânând în
337
ultimul grup. Între sat şi râu era o bucat bun de mers, şi înc pe
câmp deschis, c ci era dup seceriş. Spre norocul nostru cartofii
înc nu fuseser strânşi. Aşa c puteam s ne târâm printre
cartofi şi cel pu in capetele s ni le ferim printre vrejuri. Mai
aproape şi mai sigur ar fi fost o retragere spre p duri, dar drumul
într-acolo ni l-au închis. S-au aruncat, în prima clip , câ iva b ie i
spre p duri, conduşi de „Ştevie”, dar au fost secera i de gloan ele
nem ilor, aşa c doar câ iva s-au mai întors. Ne gândeam c prin
câmp ne va fi mai uşor s r zbatem, c acolo nu pot s fie prea
mul i, c ci nu se puteau aştepta ca noi s ieşim pe acolo. Apoi pe
un câmp deschis şi ei ar fi fost tot aşa de descoperi i ca şi noi.
Primii care au deschis focul am fost noi, cei din ultimul grup,
atr gând focul nemilos al nem ilor asupra noastr . În timpul
acesta cei din primele dou grupuri se strecurau printre tarlalele
de cartofi. Apoi au deschis focul cei din grupul al doilea şi sub
acoperirea lor ne-am apropiat şi noi de ei. Iar când au deschis
focul şi cei din primul grup, am început s fugim în salturi. Când
ne-am mai apropiat, am dat drumul şi la grenade. Aşa c am ieşit
la râu. Doar atâta c noi cei din ultimul grup am întârziat pu in
acoperind cu foc trecerea primelor dou grupuri prin râu.
Dintr-odat am sim it o lovitur în burt şi n-am mai v zut
nimic. Şi bine c n-am sim it şi n-am mai v zut nimic. Nu ştiu cât
timp am r mas culcat acolo, dar când am deschis ochii, mi s-a
p rut c sunt deja pe lumea cealalt . Şi poate c ciocârlia din
înaltul cerului era sufletul Teresk i, care îşi luase zborul din
trupul ei şi acuma cânta deasupra mea, nel sându-m s mor. Iar
ranul, care ara, undeva departe, c nu-mi d deam seama dac
în cer sau pe p mânt, era tot doar un suflet.
ţ zuse în lupt aproape o treime din detaşament, socotindu-i şi
pe aceia pe care i-au prins de vii, şi pe r ni i. Pe ştia i-au b gat în
nişte camioane, împreun cu ranii din sat pe care nu reuşiser
s -i ard sau s -i împuşte, şi întorcându-se pe acelaşi drum al
źawęczynului, pe care am mers în pelerinaj, în copil ria mea, i-au
spânzurat de salcâmii de la marginea drumului. N-aveau
ştreanguri destule, aşa c au luat toate ştreangurile de la vacile
care erau la conac. N-aveau scar , ca s se urce în salcâmi, aşa c
s-au dus la Wincent, unde am înnoptat atunci, au dat alarma şi i-
au luat pe to i pompierii, cu scar cu tot, într-un camion. Erau,
tâlharii, înseta i de sânge ca be ivii, care dac încep s bea, tot ar
bea. Erau şi be i, unii de-abia se mai ineau în picioare. Tot
drumul au cântat numai cântece porcoase. Dup ce i-au
338
spânzurat pe to i ai noştri şi au v zut c au mai r mas salcâmi pe
marginea drumului, s-au apucat s -i spânzure şi pe cei pe care îi
prindeau pe drum.
Mergea doctorul din żłynary la o femeie care trebuia s nasc ,
ştia şi nem eşte, dar nu i-a ajutat, l-au spânzurat de un salcâm. Pe
el mai sus, pe vizitiu, adic pe b rbatul femeii care n ştea, mai jos.
Veneau pe biciclete nişte muzican i, se duceau la o nunt , erau cu
totul cinci. Mai întâi le-au poruncit s cânte. Au cântat b ie ii de
foşneau salcâmii, deşi nu adia nici pal de vânt. Niciodat n-au
cântat aşa de frumos, deoarece nu erau muzican i grozavi, cum
era Bargiel din Oleśnica sau Wojcieszko din Modrzejów. Muzican ii
lui Wojcieszko au cântat odat , la nunta fetei lui źu yk din Stary
Ţór, trei zile f r s se culce. Deschideau doar ochii, mâncau,
beau, şi iar şi cântau. Poate c Dumnezeu i-a ajutat, sau poate c
de frica mor ii, cântau mai frumos decât ştiau. ţ ci li se p rea c
dac o s cânte frumos, o s -şi ia bicicletele şi o s plece mai
departe. Nem ii op iau de bucurie şi le tot strigau s mai cânte.
Uneori se întâmpl ca muzica s goneasc moartea.
Tr ia odat în satul nostru un acordeonist, Grab se numea.
Cânta pentru o orchestr întreag , avea nevoie numai de tob .
Scotea din acordeon toate sunetele viorii, clarinetului, trombonului
şi ale orgii din biseric . Nu prea întindea acordeonul, mai mult cu
degetele umbla pe clape. Îns avea nişte degete, de parc s-ar fi
îndoit în amândou p r ile, ziceai c -s de salcie. Nu-i g seai egal
prin împrejurimi, şi poate şi mai departe. Iar când s-a apropiat de
moarte, c ci ajunsese foarte b trân, şi-a pus acordeonul pe un
sc unel lâng pat şi de câte ori se apropia moartea de el, cânta. Şi
moartea pleca. Ar mai fi tr it, pân când i s-ar fi urât de via . I s-
a stricat, îns , ceva în acordeon, clapele mergeau, se întindea, dar
din foale parc disp ruse suflarea. Şi a murit. Povesteau oamenii
c nimeni n-a mai auzit o muzic aşa de frumoas ca aceea pe
care el o cânta mor ii. Te treceau fiorii, pisicile fugeau din cas ,
câinii urlau, caii înh ma i la c ru e se ridicau în dou picioare.
Numai c asta a fost demult, şi nici nu era r zboi, aşa c poate
mor ii îi pl cea s asculte muzica. Dar în r zboi, moartea e surd .
Aşa c doar cu atâta s-au ales din cântatul acesta, c i-au
spânzurat pe to i de acelaşi salcâm şi nu le-au luat instrumentele,
ci le-au ag at de salcâmul de care i-au spânzurat. Acordeonul
lâng acordeonist, vioara lâng viorist, toba au prins-o de burta
toboşarului. Unul dintre tâlhari i-a mai fotografiat, iar altul a tras
o rafal în tob .
339
 Îşi ducea un ran vaca la taur, l-au spânzurat. Iar altul,
prostul, a ieşit în fa a casei, c a vrut s -i vad cum trec. Poate c
nu l-ar fi spânzurat, c era dup gard şi i se vedea doar capul. Dar
a vrut s -i salute şi şi-a scos şapca din cap. Se pare c le-a pl cut
aşa de mult, c l-au spânzurat şi pe el. Pe altul l-au întrebat unde
st primarul. Omul nu în elegea şi d dea din cap, din mâini c nu
pricepe. ţ ci cum ar fi putut s -i priceap când limba noastr este
din p mânt, iar limba lor din fier, şi p mântul niciodat nu pricepe
fierul, aşa c l-au spânzurat.
L-au spânzurat şi pe moşierul de la conacul de unde au luat
ştreangurile de la vaci. Numai c pe moşier l-au spânzurat de
poart , nu de salcâm. ţonacul avea trei por i, dou mereu
deschise, iar a treia se deschidea numai de zile mari. Primele dou
d deau în sat, iar a treia d dea spre drumul cu salcâmi, şi în
spatele ei se întindea o alee de tei care te ducea drept în curtea din
fa a palatului. Asta st tea mai mult închis şi o deschideau numai
când aveau petreceri, baluri sau venea vreun oaspete de seam .
Altfel, chiar şi moşierul când pleca cu moşiereasa duminica la
biseric , ieşeau pe una din por ile care d deau în sat. Doar când
fata moşierului, źlementyna, se întorcea în vacan e, poarta cea
mare era de diminea larg deschis . Ţ ie ii de la curte şi cei din
sat se urcau pe copacii de la marginea drumului şi se uitau dac
nu vine tr sura cu domnişoara. Pentru asta c p tau câte dou zeci
de groşi. Iar când ap rea anun au din salcâm în salcâm, apoi din
tei în tei pân la palat, c vine. Şi tot ce era suflare omeneasc în
palat ieşea în curte, lachei, cameriste, buc tari, buc t rese,
nemaivorbind de moşier, moşiereas , de veri şi de al ii care mai
erau pe acolo. Iar când tr sura ajungea în fa a palatului, n-o l sau
pe domnişoar s coboare singur , ci o smulgeau ca pe o floare de
pe scaun şi o aduceau pe trepte, în fa a tat lui şi a mamei.
Domnişoara era fericit , surâdea la to i, ciripea la to i, se arunca la
gâtul unora dintre femei, c de multe ori îi zbura p l rioara din
cap şi se ducea de-a dura pe trepte. Şi atunci to i se aruncau s -i
prind p l rioara. Se întâmpla uneori s se ard mâncarea, dar
nimeni nu p ea nimic, c ci a venit domnişoara.
Nem ii când au v zut poarta au început s dea cu paturile de
arm în ea. A venit în grab unul de la conac, dar n-a avut cheia,
aşa c l-au împuşcat. Între timp a venit şi moşierul cu cheia, dar
poarta nu se deschidea, tot a încercat într-o parte şi în cealalt ,
dar nimic. Pân la urm , cu chiu, cu vai, a deschis-o. Numai c
aşteptarea i-a înfuriat şi l-au spânzurat de poart . Deşi, ce era de
340
vin omul c poarta s-a deschis aşa de greu? De la începutul
r zboiului nimeni n-o mai deschisese. Domnişoara s-a întors
pentru totdeauna acas şi nu ieşea din palat. Iar dac mai venea
vreun oaspete de seam , la intra pe neobservate, pe una din
por ile laterale. Aşa c ruginise, iar când au deschis-o scâr âia, c
şi-au astupat tâlharii urechile şi op iau de mânie. Ziceau, dup
aceea, oamenii c Dumnezeu n-a vrut s le-o deschid nem ilor.
Dar chiar s fi fost Dumnezeu, ce-ar fi putut s le fac , când erau
vreo dou zeci de camioane şi to i înarma i pân în din i.
Poarta mai st şi acuma, numai c st în câmp deschis şi nu
mai d nic ieri. ţ ci din conac, când au împ r it p mântul
boieresc dup r zboi, n-a mai r mas nici gardul. ţopacii din parc
au fost t ia i de unii care şi-au f cut case, de al ii pentru lemne de
foc. ţa şi teii de pe aleea ce ducea la poart . Palatul a fost desf cut
pân la funda ii. Aşa c peste tot vezi numai holde, ca în oricare
alt parte. Holde de secar , de grâu, de trifoi, de orz, de cartofi, de
sfecl . Iar poarta st în mijlocul holdelor, de parc ar fi ridicat-o
cineva numai fiindc i s-a p rut c p mântul este prea neted. Doi
stâlpi înal i, uni i sus printr-o bolt semirotund , de care, pe
vremuri, atârna o lamp prins în fier forjat. De lampa asta l-au
spânzurat pe moşier. Uşile por ii erau, de asemenea, din fier forjat,
îndoite ca nişte crini. Doi b rba i le deschideau totdeauna, unul n-
ar fi reuşit. Şi de atunci stau închise. Fiindc atunci când au
coborât trupul moşierului, cineva a închis-o din nou şi cheia s-a
pierdut.
Au încercat unii, dup r zboi, s-o deschid . A încercat un
fierar, un dogar, un tinichigiu, chiar şi unul care repara aparatele
de radio, au încercat mecanicii de la întov r şirea agricol ,
tractoriştii, şi al ii. Se ştie c totdeauna se g sesc doritori s afle
ce-i dincolo. Odat venise la unul o rud din America şi d dea o
sut de dolari aceluia care ar fi deschis-o. Şi iar şi au încercat s-o
deschid . Au venit mul i, şi din sate mai îndep rtate. Dar nu
puteau nicicum. Atunci ruda aceea din America, zicându-şi c nu
vor putea niciodat s-o deschid , a ridicat oferta la o sut cincizeci
de dolari, apoi la dou sute. Şi au deschis-o. Ce nu pot face banii.
Numai c atunci când au deschis-o şi au v zut c şi pe partea
cealalt sunt tot holde de secar , de sfecl , de morcovi, s-au
însp imântat şi au închis-o la loc, cheia li s-a în epenit în broasc
şi acolo a r mas. Aşa c a r mas pentru totdeauna închis .
Nu demult a trecut spre źawęczyn un autobuz cu excursionişti
din str in tate. ţând au v zut poarta ridicat în mijlocul câmpului
341
i-au cerut şoferului s opreasc , s-au dat jos din autobuz şi au
început s râd , de erau s cad pe jos, c , uite, ce popor ciudat
suntem noi, c ridic m por i în câmp deschis, ca şi cum ar fi fost
în fa a unor palate, c şi aşa, fiecare umbl pe unde îi trece prin
cap. Nu departe de poart ara źuśmierz din Jasień, aşa c s-au
apucat s -l fotografieze din toate p r ile cum ar . Apoi unul dintre
ei i-a dat un pachet de ig ri, źuśmierz n-a vrut s -l primeasc ,
fiindc nu ştia pentru ce, dar unul dintre excursionişti i-a zis:
— Gutte Zigaretten.
Aşa c a luat pachetul, dar şi-a aprins o igar de-a sa. Apoi l-
au întrebat:
— Ce-i cu poarta asta? Dac nu şi-a ridicat-o vreunul pe ogorul
lui? ţ poate trecem pe sub ea când mergem la sem nat? Sau
poate c -i un obicei de pe la noi? Nu cumva cu poarta asta avem
recolte mai bogate? Cât strângem la hectar?
Dar nu le-a spus źuśmierz adev rul. S-a gândit c oamenii au
venit în excursie, i-au mai dat şi un pachet de ig ri. Aşa c le-a
spus c nimeni n-a ridicat-o, c a crescut singur . ţ pe la noi
cresc şi por i ca acestea, în unele p r i sunt chiar destul de dese.
Nimeni nu le s deşte, nu le seam n , cresc cum cresc copacii.
P mântul e roditor, iar vântul sau p s rile aduc semin ele. Avem
crânguri întregi cu por i ca acestea.
Trei zile au stat atârna i de salcâmi, c ci primarii aveau ordin
ca trei zile s nu se ating nimeni de ei, şi tot aşa a stat şi moşierul
trei zile atârnat de poart . żâinile le aveau legate la spate cu
sârm ghimpat , picioarele goale, le-au l sat numai n dragii şi
c m şile pe ei. Spre norocul lor toamna a fost cald , au fost zile
însorite, cu cer f r nori, iar nop ile n-au fost friguroase. Aşa c cel
pu in n-au înghe at de frig, aşa cum ar fi înghe at dac ar fi fost
ger, vânturi reci sau vijelii, cum se întâmpl uneori toamna.
Dup r zboi mult vreme nimeni nu mai mergea pe drumul
acela la iarmarocul de la źawęczyn. O luau pe la Zawada, la vreo
şapte kilometri mai încolo. ţ ci multe i se puteau întâmpla
omului, dac se înc p âna s-o ia pe drumul acesta. Uneori în
plin zi, pe la amiaz , ridica în sus capul şi vedea b l b nindu-se
nişte picioare printre frunze sau un ştreang cu un nod mare ag at
de cr ci. ţhiar şi caii, c ai zice c lor nu le pas ce se întâmpl cu
oamenii, dar nu po i s ştii dac oamenii pentru ei nu sunt tot un
fel de cai, aşa cum sunt caii pentru oameni, chiar şi ei, când
treceau pe drumul sta, îşi ascu eau urechile, se smulgeau din
hamuri, nechezau, rupeau şleaurile.
342
 Avea un ran din żikulczyce un arm sar negru cum e corbul,
doar gleznele le avea albe şi o stelu pe frunte. To i îl invidiau
pentru arm sar. ţând tr gea la ham, mergea cu fruntea sus şi
f cea nişte paşi m run i, ca o domnişoar când vrea s-o plac
cineva. N-avea omul nevoie de bici, nici nu trebuia s strige la el,
ca la al i cai. Trebuia doar s in h urile în mân şi s trag uşor
de ele, şi calul ştia singur încotro s-o apuce, în dreapta, în stânga,
drept înainte, la trap. Aşa c socotea omul c ar putea s treac cu
arm sarul acesta şi prin iad, nu numai pe drumul care duce la
źawęczyn. Dar când a intrat pe drumul sta, calul s-a oprit şi n-a
mai vrut s fac niciun pas. ranul a început s -l biciuiasc
peste picioare, pe spate, tu, boal , tu, aşa şi pe dincolo, mai vezi tu
ov z de la mine, te in numai pe paie! Calul s-a ridicat în dou
picioare apoi a luat-o peste câmp, unde-l duceau ochii. A r sturnat
c ru a, a rupt oiştea, ranul a r mas cu şira spin rii rupt , iar
calul s-a dus ca vântul, a trecut printr-un sat, a mai trecut şi prin
altul, şi poate ar mai fi trecut prin multe, dar i-a cr pat inima şi a
c zut.
Tot aşa, mergea odat un ran cu o iap f t toare, iar iapa
f t toare, se ştie, este r bd toare, supus , merge unde-i spui. Şi s-
a dus, dar a f tat un mânz mort.
Trecuser mul i ani de la r zboi, zbura de-acuma satelitul cu
câinele pe cer, când se întorcea Drzazga de la prim rie, de la
Daszew. Era pe la amiaz . Obosit, c ci aşteptase mult la prim rie,
şi nici nu rezolvase nimic, s-a aşezat Drzazga sub un salcâm, iar
al turi era buturuga altui salcâm, t iat de b trâne e. Şi tot stând
aşa se uit mai bine la buturuga aceea şi vede c pe buturug
şade cineva cu ştreangul la gât, descul , în n dragi şi în c maş ,
cu mâinile legate la spate cu sârm ghimpat şi care, când d cu
ochii de el, îl întreab :
— Nu şti i, e departe de aici pân la Wólka? żi-au t iat
copacul, pân la p mânt nu pot s ajung şi nu ştiu unde sunt.
Wólka? Wólka? se gândea Drzazga şi chiar voia s -l întrebe,
care Wólka? ţ ci în fiecare sat g seşti câte o Wólka. Dar a deschis
mai bine ochii şi a rupt-o la fug . Atâta îşi mai amintea c era
b lai şi tân r.
Ţ lai şi tân r era „Greierul”. Abia îi ap ruser primele fire în
barb şi îl invidia pe „źuba” c avea barba deas şi se b rbierea cu
briciul. Totdeauna îi inea oglinjoara lui „źuba”, când acesta se
b rbierea, în schimb „źuba” îl b rbierea şi pe el o dat pe
s pt mân . Îl s punea mult şi cu mult spum , de la gât pân pe
343
sub nas şi pe sub ochi, ca s par c are barb ca un b rbat
adev rat. Apoi îşi ascu ea îndelung briciul pe curea, ca şi cum ar
b rbieri pe unul cu barba deas . Îşi smulgea câte un fir din plete
şi îşi încerca briciul, dac e bine ascu it. Iar când îl b rbierea, îl
îmb rb ta:
— A început s fâşie, o auzi? O s ai o barb deas , mai deas
decât a mea.
Dar n-a mai tr it „Greierul” s -şi vad barba deas . Tot pentru
c -l b rbierea, l-a înv at el pe „źuba” s imite turturelele. Dup
moartea „Greierului” toat ziua umbla „źuba” cântând ca
turturelele. „źuba” îl rugase pe „Greierul” s -l înve e s imite
turturelele fiindc avea în fa a casei un frasin în care turturelele îşi
f cuser cuibul. Şi îşi zicea c atunci când s-o întoarce acas o s
caute s afle de la ele ce s-a mai întâmplat în sat, în cas , ce i-a
f cut nevasta, cât timp a lipsit el de acas . „Greierul” îi spunea c
mai bine l-ar înv a cum face barza, sau s cânte ca ciocârlia, c o
s -i prind bine când va fi trist, sau când va ieşi la arat. Şi nu mai
c uta s afli adev rul, „źuba”, îi zice „Greierul”.
ţ nu era pas re pe care s n-o imite „Greierul”. F cea ca
sturzul, cucul, privighetoarea, grangurul, graurul, cioc nitoarea,
scor arul, botroşul. Pe co ofan o imita într-un fel pe vreme de
ploaie, altfel când d dea de necaz. S nu mai vorbesc de cocoş,
cânta mai bine decât un cocoş adev rat. St team în adâncul unei
p duri şi ni se p rea c pe undeva pe aproape trebuie s fie case,
c ci cânta cocoşul. Şi tot aşa, într-un fel cânta, când vestea miezul
nop ii, şi altfel, când s rea de pe g in . Iar de cronc nit, cronc nea
ca o cioar singur , şi ca o sut de ciori, când se aşaz ca un nor
pe vârfurile plopilor, şi ca o mie de ciori, când alunec la apusul
soarelui pe albastrul cerului. Uneori îi spuneau b ie ii de nişte
p s ri, care cred c nici nu exist . „Greierul” le ştia şi nu numai c
le ştia, dar le şi imita. żai mult îl nec jea unul „Wis”, care era
profesor de ştiin e naturale. sta n scocea nişte denumiri de
p s ri aşa de ciudate, c de multe ori îi spuneam, m i „Wis”, las-o
dracului, c nici nu exist aşa ceva. ţunosc multe p s ri, dar de
astea n-am auzit. Tot felul de numeniuşi, remişi, filomaci. Şi înc
se mai jura c tr iesc în p durile poloneze. Poate c tr iesc, cum
s nu-l crezi pe un profesor.
Trei gloan e m-au atins atunci, dou în coaps şi unul în burt ,
din fericire ultimul n-a intrat prea adânc, mai mult mi-a zgâriat
pielea. M-au dus în podul casei preotului din Płochcice. Nu mai
credea aproape nimeni c am s scap. Veneau la mine pe rând,
344
când doctorul, când preotul. Primul doar d dea din cap, de parc
se mira c mai tr iesc, iar al doilea se tot uita, dac n-a venit
vremea sfintelor masluri. Pân la urm m-am înfuriat într-atâta c
am început s m dau la menajera preotului. żi-a dat o sutan
veche a preotului, o pelerin , p l rie, nişte papuci, o c maş ,
izmene şi chiar şi un molitvelnic, aşa c într-o bun zi, când se
lumina de zi şi înc to i dormeau, am plecat din casa preotului,
îmbr cat ca un pop .
Pe acas trecusem vara, pe vremea secerişului, aşa c nu m
aşteptau. Dar s-ar fi putut s afle ce s-a întâmplat la Maruszew. În
afar de asta, ca niciodat , voiam s trec pe-acas ca s-o v d pe
mama. De la Płochcice pân la noi erau vreo şaizeci de kilometri,
dac nu mai mult. În afar de asta trebuia s -mi aleg bine drumul
ca s nu m întâlnesc cu oamenii, s merg pe poteci, pe c r ri, s
ocolesc satele. Şi dup ce c eram tot bandajat, nici nu m
sim eam bine în sutana preo easc . Îmi p rea r u c n-am putut
s m îmbrac în haine obişnuite, dar nu s-a g sit nimic altceva în
casa preotului. Şi astea mi le-a dat menajera preotului cu groaz
în suflet, c fura lucruri sfinte. De-abia dup ce m-a v zut
îmbr cat, mi-a zis:
— Dumnezeu s te poarte în pace, iar pe mine s m ierte.
Nu mai spun c preotul era ceva mai mic decât mine, în schimb
era mai gros la burt , dar asta a c zut bine, c ci tocmai la burt
nu puteam s m închei, c m durea. Oricum ar tam ca şi cum
aş fi îmbr cat hainele unui frate mai mic. Mânecile îmi ajungeau
ceva mai jos de coate, sutana îmi venea pe la jum tatea pulpelor,
dar mai mult m strângea la umeri. Aşa c dup câ iva kilometri
eram obosit, de parc aş fi c rat cine ştie ce greut i. Ża fiecare
pas sim eam c parc mi-ar fi b gat cineva baioneta în coaps , din
pricina r nilor. Aşa c nici gândurile nu mi le puteam aduna, ca s
gândesc aşa cum se cade unui preot s gândeasc . Apoi, ca preot,
trebuia s merg drept şi cu fa a senin , ca şi cum m-aş fi gândit la
Dumnezeu. Unde mai pui c mereu întâlneam pe câte unul care se
înclina cu l udat fie Domnul, iar eu trebuia s tot ridic p l ria şi
s zic, în vecii vecilor, în vecii vecilor. Asta înc mai mergea. żai
r u era când întâlneai pe câte unul care se lipea de tine, aproape
fericit, precum g ina chioar care a dat de un gr unte, c poate s
vorbeasc cu un preot. ţe crede i, p rinte, ce-o s fie cu noi? A i
auzit, p rinte, ce-au f cut tâlharii la Maruszew, pe tot drumul spre
źanęczyn erau atârna i oamenii spânzura i. Unde-i Dumnezeu,
p rinte? ţum poate s priveasc liniştit la tot ce se întâmpl ? Iar
345
tu scorneşte, spune despre Dumnezeu, ceea ce nici tu nu ştii, c
neştiute sunt c ile Domnului şi c nu ne mai r mâne decât s ne
rug m pentru sufletele celor de la żaruszew. ţâte unul se mai
trezea, întrebând din ce parohie sunt, c nu m-a mai v zut în
parohia lui, sau poate, c sunt noul vicar?
żergea un ran cu c ru a, am întors capul în cealalt parte,
dar el nimic, a oprit caii, c m duce cu c ru a, cum s mearg un
preot pe jos. Şi, vrând-nevrând, m-am urcat în c ru . Iar în
c ru m întreab , merge i departe, p rinte? Parc v-am mai
v zut, p rinte, sem na i un pic cu unul de care se zice c a pierit
la żaruszew. Şi nu le e ruşine celor din parohie s nu v cumpere
o sutan ca lumea?
ż chinuiau vorbele astea mai mult decât r nile. Aşa c de
cum am ajuns la Miernik mi-am schimbat, la un cunoscut, sutana
pe haine obişnuite. Apoi, ce-ar fi zis mama dac m-ar fi v zut
îmbr cat ca un pop ? Am dormit la cunoscutul acela şi am plecat
mai departe. Voia s -mi dea o biciclet . Am încercat s m urc, dar
m dureau r nile mai mult decât dac aş fi mers pe jos. Pe drum
m-au mai luat unii cu c ru a. Dar nu mai eram pop , aşa c nu
m temeam s mai r spund când m întrebau ce vânt m aduce.
Ţa c m duc dup un cal, c vreau unul b l at, ba c -mi fac o
prisac , şi caut o matc de soi.
Era târziu când am ajuns în curtea casei noastre. Câinele m-a
recunoscut, a început s scheaune, s se frece de picioarele mele.
L-am luat de bot, stai cuminte, Burek, i-am zis, n-am venit, tu eşti
câine, dar trebuie s pricepi c eu nu sunt nic ieri. A în eles ca un
om, a dat din coad şi s-a tras spre cote .
Se l sase un gerule , m luase cu friguri, cu toate c tot timpul
cât am mers, mi-a fost cald, uneori m treceau şi sudorile. ż-am
aşezat dup şur şi mi-am zis s-o aştept acolo pe mama, când o
veni s mulg vacile. ż uitam pe cer, nu se schimbase nimic,
stelele erau tot acolo, ca în fiecare sear pe vremea asta. ţarul
żare era deasupra plopului lui Ţlach, cel żic, ceva mai încolo. Şi
poate c din pricina privitului la stele a început s m doar capul.
O clip am crezut c am s ame esc, dar, încet-încet, mi-a trecut.
În cas nu voiam s intru, s nu m cert iar şi cu tata, cum m-
am certat ultima oar , c nu pentru asta am f cut atâta drum, şi
înc plin de r ni. Voiam doar s-o v d pe mama şi s -i spun c
tr iesc, c poate de-acuma se roag pentru sufletul meu, dup cele
ce s-au întâmplat la żaruszew. De fapt, data trecut am picat
prost acas , c ci am venit pe vremea secerişului, iar pe vremea
346
secerişului, se ştie, fiecare se în elege numai pe el. Se preg teau de
culcare, mama era numai în c maş , îngenuncheat lâng pat,
f cându-şi rug ciunea. Tata îşi înmuia picioarele în ciub r. Dar cel
pu in s fi zis:
— Slav Domnului c tr ieşti.
Sau:
— ţe ai sl bit atât?
Sau:
— Ei, cum î i mai merge?
żama a început s -şi plâng toate durerile din ea:
— Sim eam cum mintea mi se învârtejeşte, c nu mai veneai.
Doamne Dumnezeule. Ieri s-a aşezat o co ofan în frasin şi tot
ciripea pe limba ei, încât mi se f cuse inima mic , gândindu-m c
s-a întâmplat ceva cu tine. Îi zic tatei, Józuś, alung-o pe dr coaica
aia, c trebuie c i s-a întâmplat ceva lui Szymek. Pân la urm
am luat o piatr şi am gonit-o. Atâta m rog pentru tine, m rog de
Isus, de żaria, ea s te aib în grij pe unde te afli. Iar noaptea
totdeauna te visez. O dat te-am visat c ai adus o cruce în curte.
Te întreb, de unde o ai? Iar tu c era pe drum, când te întorceai de
pe câmp. Şi m întrebi, mam , unde s-o pun? Pune-o, am zis,
lâng magazia lui Sekuła. żam , zici, e p cat, sta e lemn smolit.
ţred c aş muri, dac te-ar ucide.
Tata doar şi-a scos picioarele din ciub r şi le-a pus pe margini,
ca s i se scurg apa. Şi dintr-odat îl aud strigând la mama:
— Ei, d ceva!
— Ce vrei?
— S -mi şterg picioarele!
I-a aruncat un ştergar, iar el aplecându-se s -şi ştearg
picioarele zise:
— ţine s -l omoare, m nevast . Tu crezi c ştia o duc chiar
aşa de r u? S-au f cut partizani numai ca s nu munceasc . Şi-au
l sat p rin ii şi pu in le pas . Iar tu, aici, n-ai vreme nici s te
scarpini în fund. Şi înc s te mai rogi pentru ei, s plângi pentru
ei. Au terminat de jucat la petreceri şi acuma se joac de-a
r zboiul.
— Ei, tat , nu e chiar petrecere, i-am zis, dar f r sup rare. Şi
acolo trebuie s trudeşti.
— Şi ce trudi i voi acolo? s-a r stit mânios.
Asta m-a înfierbântat şi am zis:
— Omorâm.
— Omorâ i? Doar nu omorâ i în fiecare zi. Dac ai fi un fiu bun,
347
ai veni s pui mâna pe coas . Uite, n-am cu cine s car snopii de
pe câmp. Antek se îndoaie sub snopi!
— În fiecare zi, tat . Uneori nici ziua nu ne ajunge, i-am zis, de-
abia st pânindu-mi mânia.
— Atunci las pentru o zi omorâtul şi vino acas . S-a oprit cu
ştergarul în mân , s-a uitat la mine şi parc mirat m-a întrebat: Şi
nu- i tremur niciodat mâna?
— Nu.
— Da, tu nu eşti din sângele nostru.
M-am sculat, am trântit uşa c s-a zguduit peretele. A ieşit
mama dup mine, dar eu eram de acuma în gr din , în drum spre
râu.
A scâr âit uşa casei şi o lumin slab de felinar a lic rit în prag.
Umbra mamei se ducea spre grajd. Mi s-a p rut mai scund ca
alt dat , sau poate din pricina nop ii care era aşa de mare. Într-o
mân inea doni a, în cealalt i se leg na felinarul. P mântul
începea s înghe e şi se auzea sub picioarele ei. Am vrut s -i ies în
cale, dar m-am gândit c dac i-aş fi ap rut, dintr-odat , în fa ,
poate c n-ar fi crezut c sunt eu, ci numai sufletul meu. ţ ci şi
noaptea era cu lun , plin de stele, parc anume f cut pentru
c in a sufletelor. Şi câinele st tea cuminte în cote , c ci câinele nu
simte sufletele. A intrat în grajd, l sând în uşa întredeschis o
dâr de lumin de la felinar.
M-am uitat la cote , s v d dac nu cumva sare câinele şi m
tr deaz . Dar st tea cuminte, se vede c a în eles ce i-am spus.
Am început s m furişez pe lâng perete spre dâra de lumin , iar
când am ajuns, am b gat încetişor capul pe uş . ż-a izbit în fa
c ldura de la sudoarea vitelor, de la b legar. Atunci mi s-a p rut
c am în eles de ce a vrut Dumnezeu s se nasc într-un staul.
Uşurel am deschis uşa. Uşa a scâr âit, dar cred c mama n-a
auzit. St tea aplecat sub burta mare a vacii, de parc se ruga, şi
doar mâinile ei lucrau undeva în adâncul bur ii. Iar din mâinile
acelea ârâia laptele în doni a pe care o strângea între genunchi. Şi
doar ârâitul laptelui se auzea în tot grajdul.
— żam , am şoptit.
În clipa aceea laptele i s-a oprit în mâini. Şi-a ridicat capul în
sus şi privind spre tavan, pe pere i, a întrebat în şoapt :
— Tu eşti, Szymek?
— Nu acolo, mam . Aici, am zis mai cu curaj şi am intrat
în untru, închizând uşa dup mine. Se uita neîncrez toare şi
parc n-avea putere s se ridice de pe sc unel. ţ şi vaca a dat de
348
câteva ori din coad , de parc ar fi întrebat-o de ce n-o mai mulge.
— ţum e, mam ? ţe se mai aude pe la voi?
— Tr ieşti? a zis. Şi parc a început s plâng cu tot trupul, nu
numai cu ochii.
— Nu mai plânge, c - i picur lacrimile în lapte, i-am zis şi i-am
luat doni a dintre genunchi. Şi ar fi p cat de lapte.
Deodat s-a oprit din plâns, ca şi cum ar fi rupt o a cu din ii.
Şi-a şters ochii cu şor ul.
— Aşteapt s termin mulsul, a zis.
— Trebuie s plec chiar acum, i-am zis, c ci ce altceva puteam
s -i spun.
— Nu intri în cas ?
— Trebuie. ż aşteapt .
— ţel pu in bea nişte lapte.
Am ridicat doni a la gur , am aplecat-o.
— Ai sl bit, te-ai jig rit, a început s se tânguiasc . Dar cum
capul îl aveam aproape tot în doni , mi se p rea c glasul ei vine
de undeva de departe. A fost pe aici żichaś. Voia s vorbeasc cu
tine. ţredea c ai s vii şi tu. Şi el a sl bit mult. Am b ut laptele
cu l comie, de parc aş fi b ut sucul p mântului. Iart -l pe tata,
c la mânie a zis ce-a zis. Iar eu sim eam c laptele, cu fiecare
înghi itur , îmi red puterea.

349
 IX. Poarta

Cruce nu-mi pun, capul lui Hristos sau nişte îngeri, nici atât,
elicea nu merge, ce-aş putea s pun pe mormânt? ż-am gândit s
fac o poart , ca aceea de pe câmp. Ţineîn eles, mult mai mic , c ci
aia s-ar fi potrivit la tot cimitirul, nu la un mormânt. Numai c
unde mai g sesc pe cineva s-o fac din fier forjat, când acuma nu
mai e nimeni s - i fac nişte potcoave pentru cai, trebuie s mergi
tocmai la Boleszyce. ţând tr ia Siudak avea cine s potcoveasc şi
caii, s fac un car şi tot ce mai aveai nevoie, pluguri, gratii,
morarului Pociejka i-a f cut tot gardul din fier forjat. Era de-
acuma b trân şi tot mai meşterea câte ceva. żergeai pe la fier rie,
mai st teai cu el de vorb , mai tr geai de foale, îi mai ineai ceva,
iar el tot îi d dea cu barosul. Şi asta pân aproape de ultima lui
clip . Şi câte nu puteai s afli de la el, mai mult decât puteai s
afli despre America de la aceia care au tr it toat via a acolo.
Zicea, de pild , c şi fierul îmb trâneşte, ca şi omul, şi c are şi el
un suflet. Şi dac ar fi numai cioc niturile, care se aud cât e satul,
şi tot ar fi nevoie de o fier rie în sat. Iar acuma st pustie, de când
a murit Siudak, se ruineaz şi nimeni nu vrea s se fac fierar.
ţhiar şi b ie ii lui Siudak s-au profilat pe televizoare şi de i-ai ruga
şi în genunchi, tot nu i-ar repara un lac t. Iar f r fier forjat ce
poart ar mai fi?
O dat am visat-o. O mul ime de oameni se îngr m deau spre
ea, de parc n-ar fi fost alt cale, deşi tot câmpul era larg deschis.
Se înghesuiau, se îmbulzeau, se înjurau, se urcau unul în spatele
celuilalt, cum e într-o zi de târg la autobuz.
Nici poarta nu se mai desluşea din gr mada aceea de oameni,
c ci într-atâta se îmbulziser c parc s-a f cut un munte, iar în
vârful muntelui, printre capete, umeri, mâini întinse, st tea Wojtek
Kubik, care striga: ţâte unul! ţâte unul! Nu v împinge i! Unde v
b ga i! Tat , sunt aici! D -mi mâna! Care-i a ta?! Aia muncit ,
Wojtek, aia! Toate sunt muncite! Care-i a ta?! Iar Waliszyna din
gr mad striga, uite, îl vede i, st pe capetele noastre şi numai pe
ai lui îi vede! La care i-am strigat şi eu lui Wojtek, Wojciu, pe ai
mei nu i-ai v zut, au trecut?! Pe aici n-au trecut, nu, pe aici n-a
trecut nimeni, nici o furnic .
Trebuia s m sf tuiesc cu cineva dac se cade s pui o poart

350
pe mormânt. Una e pe câmp, pe câmp po i s pui ce vrei. Dar m
gândeam s nu se cread c am luat-o razna. Poart pe mormânt?
N-ai poart la curte, poarta şurii de-abia se mai ine, repar - i uşa
de la cas . Por i se f ceau la s rb toarea recoltei, când trebuia s
vin prefectul, por i li se mai fac tinerilor c s tori i, când vin de la
biseric , ca s dea de b ut, sau când pleac b ie ii la armat , li se
face o poart . Prin litanii mai auzi de poarta cereasc , dar nici aia
nu prea e poart , ci mai mult żaica Domnului. żai bine ar fi s
m sf tuiesc cu preotul, c ci s-o pricepe la aşa ceva. Dar preotul e
nou şi se poart foarte ciudat, joac fotbal cu b ie ii, o dat l-am
v zut c rând snopii cu Sójka, iar alt dat a ieşit în fata casei
parohiale şi cânta la vioar , c şi menajera lui zice c o s -l lase,
c sta nu-i pop , ci un tr snit. Aşa c ce-ar putea unul ca sta s
m sf tuiasc , mai ales când e vorba de mormânt.
Dac ar fi tr it cel b trân, la ar fi putut s m sf tuiasc , el
m-a înv at religie şi m cunoştea de mic. De fapt pe to i îi
cunoştea, c doar a stat mult în satul nostru. Dar a murit la
scurt vreme dup ce m-am întors de la spital. Atâta c am reuşit
s cump r de la el locul de veci. Deşi nu ar ta c s-ar fi apropiat
de moarte. De b trân era b trân, dar umbla voiniceşte şi capul îl
inea drept. El m-a sf tuit s -mi aleg un loc mai aproape de zid, c
acolo e mai liniştit, când vine sâmb ta mor ilor e atâta lume, ca la
iarmaroc, se împing, se calc , trec peste morminte, nu mai
respect nimic. Deşi aduc acuma de zece ori mai multe coroane şi
flori ca alt dat , de lumân ri nici nu mai vorbesc, ai putea s
luminezi tot satul. Şi mai bine, zicea, dac vreau, s -mi aleg un loc
chiar în col ul cimitirului, lâng stejar, singurul care a sc pat din
r zboi. Numai c -mi pl cea elicea de pe mormântul lui Jaś Król. Şi
voiam lâng Jaś.
— Ţine, cum vrei, a zis. żormântul t u, voia ta.
Nu credeam c o s m primeasc aşa de amabil. ż-am dus la
el îngrijorat şi m tot gândeam ce am s -i spun dac m întreab
de unele, de altele. ţ ci nu ne-am avut prea bine. De câteva ori
mi-a pomenit de la amvon numele, când a avut nevoie în predicile
lui de o pild proast , şi nu dintr-alea din Biblie, ci de una de aici,
din sat, ca s în eleag mai bine oamenii. ţ ci despre Iuda,
żagdalena sau fiul risipitor, oamenilor chiar le place s asculte, c
tot fac ce vor. Apoi cât timp mi-au tr it p rin ii, venea la ei, îi
amenin a, îi înfricoşa, ca s m îndrept. Şi, dup fiecare din
venirile lui, auzeam în cas vorbe mult mai grele decât cele spuse
de el de la amvon. ţum intram în cas s rea tata la mine:
351
 — Am ajuns s-o tr im şi pe asta. De la amvon ne arat preotul
cu degetul. ţa pe nişte tâlhari. Iau, odat , securea, şi- i cr p
capul, nenorocitule! Sau mai bine ar fi s las lumea asta şi s am
pace.
ţând am intrat şedea la birou şi scria ceva. Nici n-a ridicat
capul, deşi am intrat destul de zgomotos, cu picioarele mele, în
cârje, nici uşa n-am putut s-o închid mai încet, iar când i-am zis,
l udat fie Domnul, a dat doar din cap. De-abia când mi-a auzit
cârjele aproape de el s-a uitat spre mine pe sub ochelari şi a
morm it ceva, probabil:
— Aha, tu eşti.
Am început s -i spun ce m aduce la el, dar m-a întrerupt:
— Eşti tot aşa de apucat? Ar fi timpul s te mai domoleşti.
Aşteapt s termin. Şi şi-a v zut mai departe de scris, aplecându-
şi capul mare şi c runt peste hârtie.
— Trebuie s vorbesc la o înmormântare, mi-a zis, când a
terminat, în sfârşit, de scris. Tocmai murise un oarecare żolenda
din Żisice, şi cu toate c -l cunoştea bine pe om, c ci îi cunoştea pe
to i enoriaşii cum îşi cunoştea buzunarul, memoria n-o mai avea
ca alt dat . Uneori i se întâmpla ca în fa a mormântului s -i uite
omului numele, sau via a lui s-o încurce cu a altuia. Deşi dup
mine vie ile se mai pot încurca, fiindc toate sunt aceeaşi ap care
se vars în aceeaşi lume. Dar s -i ui i numele, e ca şi cum omul
nici n-ar fi tr it şi nici nu se ştie ce se îngroap .
Şi-a pus tocul, şi-a luat ochelarii de pe nas, şi-a scos din
faldurile sutanei o batist mare, cât un voal, şi şi-a şters fruntea
de sudoare.
— Eh, nu mai sunt anii de alt dat , a zis. ţândva puteam s
îngrop şi câte trei, patru, unul dup altul, şi despre fiecare s spun
altceva. Din memorie, nu trebuia s scriu. Dar şi vie ile pe atunci
mi se p reau diferite între ele. Şi-a suflat nasul aşa de tare c au
r sunat p h relele de dup geamul din dulap. Şi vârându-şi
batista înapoi sub sutan , mai oftând, mai suspinând, a zis: Ei, i-
a venit vremea s dai ortul? ţredeai c ai s tr ieşti veşnic. Ai
luptat, ai luptat, şi ce-ai câştigat?
— Unde am luptat, p rinte, i-am zis cât mai umil, c ci m
gândeam, dac m iau la har cu el, ridic pre ul pentru locul de
veci. Am tr it, asta-i tot ce-am f cut. Şi mai bine, şi mai r u, dar
asta n-a fost dup voia mea. ţ ci nu tr ieşti totdeauna cum vrei,
ci cum eşti nevoit. Omul, p rinte, nu-şi alege via a, via a alege
omul dup vrerea ei şi-l pune pe fiecare unde are nevoie de el.
352
 sta-i bun pentru asta, l lalt pentru ailalt , iar altul nu-i bun de
nimic. Şi nu se ştie dup ce se conduce când pe unul îl face
general, pe altul judec tor, pe al treilea ârcovnic, sau cum sunte i
dumneavoastr , p rinte, preot, iar în ce m priveşte pe mine, nici
n-aş şti ce s spun.
— ţum s nu, doar ai fost şi tu preot! Şi a început s râd cu
gura pân la urechi. Sim eam c mi se întorc ma ele, dar mi-am
zis, Szymek, gândurile s i le ii pentru tine, acuma trebuie s fii
supus, şi i-am spus doar atâta:
— Omul, dac trebuie, le face pe toate, p rinte. ţhiar şi pe
tâlharul.
— Bine, bine, m-a întrerupt. Dar zi-mi tu, când ai fost ultima
oar la spovedanie?
— Ża spovedanie? Am sim it de parc m-ar fi luat de ceaf la
religie şi m-ar fi azvârlit din ultima banc , din spatele lui
Niezgódka Stach, c la şcoal totdeauna st team în ultima banc .
ţred c am fost dup r zboi.
— ţe înseamn asta, dup r zboi?
— Adic dup ce s-a terminat r zboiul. Am omorât şi eu câteva
lepre, aşa c trebuia s m spovedesc, ca s nu m înfricoşeze
noaptea. Deşi dup mine, p rinte, pentru unii ca ia nu trebuia s
m spovedesc. Doar c s-ar fi putut s fie printre ei şi vreun
nevinovat. Apoi se mai adunaser şi alte p cate, ca în r zboi, aşa
c trebuia s m cur de ele.
— Te-ai cur at şi iar şi te-ai apucat de p cate, nu-i aşa? ţel
pu in la biseric te mai duci? ţ nu-mi aduc aminte s te fi v zut.
— Am stat doi ani în spital, p rinte, cum era s vin?
Şi-a strâns ciudat ochii, de parc l-ar fi izbit lumina, deşi st tea
cu spatele la fereastr . ţa s nu par chiar necredincios, m-am
repezit s -i spun:
— Dar înainte de r zboi n-am sc pat nicio slujb . żama nu m-
ar fi l sat. Uneori mai mergeam şi la vecernii, la m t nii. Am
cântat şi în corul bisericii. Poate c v mai aduce i aminte, p rinte,
deşi au trecut atâ ia ani? Organistul źolasiński chiar zicea c dac
m-ar fi dat la şcoal , aş fi putut s cânt la oraş, la oper . Dar ce
s -i faci, nu m-a l sat p mântul. Nu se împac p mântul cu
cântatul. P mântul are nevoie de munc , p rinte, iar cântatul, cel
mult dup munc , duminica. Deşi uneori nici duminica n-ai vreme
de cântat, c adun Dumnezeu norii, iar secara e în snopi pe
câmp.
— Żas -l, tu, pe Dumnezeu! m-a întrerupt zbârlindu-se. S nu
353
mi te piteşti dup Dumnezeu. ţel pu in cele zece porunci ale lui le
mai ii minte?
— ţum s nu le in minte? Doar dumneavoastr ne-a i înv at
la religie, la şcoal .
— Atunci zi, care-i porunca a treia?
— A treia? m-am gândit pu in. ţred c s nu furi, am zis mai
mult pe ghicite, c ci de unde s mai in minte la vârsta mea, care
este a treia, a patra, a zecea, de parc memoria ar merge aşa, la
rând? La rând nu merge nici via a, darmite memoria.
— A treia, zice, e s respec i ziua sfânt . Şi mi-a f cut cu
degetul, de parc m-ar fi v zut de la amvon în mul imea de
oameni. Ah, tu eşti mult mai p c tos decât credeam – a suspinat
cu am r ciune, dar parc şi cu pu in în elegere.
— Nu zic, p rinte, nu sunt sfânt – am şoptit cu pu in curaj.
Numai c dup mine p catele, p rinte, n-ar trebui s fie trecute în
seama omului, ci a vie ii. Uneori pentru om e prea mult şi numai
faptul c trebuie s tr iasc .
— Dar şi de murit trebuie s moar , şi ce face atunci?! s-a
n pustit asupra mea, c nu mai era de glum .
Mi-a p rut r u c l-am încontrat f r rost, c ci nu numai c
putea s umfle pre ul pentru locul de veci, dar s mi-l dea undeva
pe lâng vreun înecat sau spânzurat. Nu demult se spânzurase
unul la noi, Ţolek Ţrzostek. A fost magazioner la cooperativ , i-au
f cut un control şi i-au g sit o lips de vreun milion. ţ nu mai
ştia Ţrzostek cu ai lui în ce s se mai îmbrace, şi tot timpul se
duceau la oraş, la film, c nevesti-sii îi pl cea atâta la cinema, c
ar fi putut, se l uda ea, toat ziua s şad numai acolo. Şi-a f cut
cas nou , şi-a cump rat maşin , c se mirau oamenii, de unde,
din salariul lui? Ah, tu, Ţolek, tu ai cap nu glum . ţe fericit
trebuie s fie nevast -ta, Dziunia.
— Da, când trebuie, murim, am zis din nou cu umilin . Dar
moartea ştie mai bine când s vin , p rinte, aşa c de ce s ne
gr bim.
— Tu poate c nu te gr beşti. Dar poate c ea se gr beşte. De
unde ştii?
— Da, nu ştiu.
— E spus, nu şti i nici ziua, nici ceasul?
— E spus.
— Ei, vezi. ţred c - i mai aduci aminte de memento mori? C
doar ai slujit la liturghia cea sfânt , ai prins ceva latin , c v
înv a ârcovnicul Franciszek.
354
 — S zicem c ne înv a. żai mult, îns , ne punea s cur m
sfeşnicele de cear . Saecula saeculorum, în vecii vecilor, Dominus
vobiscum, Domnul e cu voi, şi ita missa est, misa s-a terminat,
asta-i tot ce ştiu – c ci m-am speriat c o s m întrebe din
liturghie. Atâta, ca s ştim când s mut m sfeşnicele dintr-o parte
în cealalt .
A început s râd cu blânde e:
— Ah, s rmanul Franciszek. Nu te teme, c nu m gândesc s
te iau de ârcovnic. De fapt, acuma toat liturghia e în polonez . Şi
eu am fost nevoit s-o iau de la început. Dar tot nu pot s m
obişnuiesc. Parc îmi sun ciudat. ţâteodat , s m ierte
Dumnezeu, dar mi se pare c e o alt credin . Ţine, ajunge. Şi zici
c vrei un loc de veci?
Am dat din cap c da. A început s se foiasc , îi tremura capul,
poate din cauza scrisului, c ci s stai aşa cu capul aplecat i-ar fi
greu s -l ii cu amândou mâinile, darmite pe gât. Este adev rat
c s-a îngr şat, nu prea mult, dar pe vremuri era ca bradul. Câte
neveste tinere, fete, chiar şi babe, veneau numai pentru el la toate
slujbele, se întreceau care s aduc mai multe flori la biseric ,
uneori le spunea, sunt prea multe, prea multe, dragele mele. Lui
Dumnezeu nu-i place atâta bog ie, c doar a fost s rac. Şi poate
c dac ar fi fost altul, n-ar fi crezut atât de fierbinte în Dumnezeu.
Aşteptam cu ner bdare s -mi spun , c de aia credeam c s-a
sculat, cât m cost locul, c ci nu le d dea ieftin, o, nu. Totdeauna
zicea, nu-mi pl teşti mie, îi pl teşti lui Dumnezeu, nu te scumpi.
— Ţei vin? Am r mas înm rmurit, c ci m aşteptam s -mi
spun pre ul, nu s -mi dea vin. Mi-a aruncat o privire pu in
mânioas . ţe, doar n-ai s -l refuzi pe catihetul t u?
— Eh, p rinte, ave i timpul aşa de m surat, am b lm jit,
neştiind ce s -i spun. Ża biseric e de lucru, tot aşa ca şi pe câmp.
Pe mine m aşteapt cartofii s -i duc acas . Iar dumneavoastr
trebuie s merge i la înmormântare.
— Uite, nu-i mai c ina tu pe preo i. Şi s-a întors spre dulap.
Fariseule. Pe vremuri nu m c inai, ziceai de mine ce- i trecea prin
gur . Din corb şi din burt -verde nu m scoteai, ai uitat? Şi unde
vedeai burt la mine? Totdeauna am fost slab şi slab am r mas.
Treceai pe lâng mine, nu m gândeam c zici, l udat fie Domnul,
c ci nu i-ar fi trecut prin cap, dar nici m car bun ziua nu
d deai. Î i b gai capul în p mânt şi f ceai pe niznaiul. Sau te uitai
pe cer, de parc ai fi auzit vreun avion trecând. Iar eu te-am
înv at cele zece porunci ale Domnului. Şi cred c n-ai s zici c
355
nu i-au folosit niciodat . ţ ci eu în fiecare zi m rog pentru voi,
to i copiii mei, buni sau r i. A pus sticla cu vin pe mas şi dou
pahare. Şi nici timpul meu s nu te preocupe. Timpul meu este al
lui Dumnezeu şi al enoriaşilor mei. Şi nici dup tine înc nu ip
cartofii. Din fericire Dumnezeu ne-a dat o toamn frumoas , aşa
c o s ai timp s -i aduci acas . S-a oprit parc gândindu-se la
ceva. Deşi nu ştiu dac mai am dreptul s spun, timpul meu.
Uneori mi se pare c am început s tr iesc pe seama veşniciei.
Bine, stai jos.
Mi-a ar tat un fotoliu chiar sub o cruce mare de zad , care
ocupa aproape tot peretele, de la tavan pân la duşumea. P rea o
cruce f cut din topor, negeluit , plin de noduri, dac ai fi dat cu
mâna peste ea, i-ai fi julit-o toat .
Era gata s -i spun c pe teslarul care a f cut-o nu l-aş chema
nici ca s -mi fac grajdul, c a l sat atâtea noduri, dar m-a
prevenit:
— Te ui i la cruce? N-a f cut-o un oarecare.
— Se vede, am zis şi m-am pr v lit în fotoliu, c zând ca într-o
claie de fân.
Mi-a luat cârjele, una îmi c zuse din mân , aşa c s-a aplecat
şi a ridicat-o, deşi se vedea c se apleac cu greu, forn ia pe nas,
se f cuse roşu. S-a uitat primprejur, unde s -mi pun cârjele,
pân la urm le-a atârnat de bra ul crucii. A turnat în pahare, mie
plin, lui doar un pic, t lm cindu-se c trebuie s mai mearg şi la
vecernie. Mi-a dat paharul în mân , ca s nu m scol, c ci masa
era mai încolo. Am vrut s m ridic, deşi f r cârje nu ştiu dac aş
fi putut. Dar mi-a pus mâna pe um r, ca s stau jos. Iar el s-a
aşezat în fotoliul din fa .
Vinul era dulce, chiar dulceag. ţa s spun adev rul, nu m
omor dup vin. Iar dac mai e şi dulce, de-abia îmi trece prin
gâtlej, c m şi mir cum pot s -l bea oamenii. Dar nu puteam s i-
o spun. Aşa c am zis c este bun.
— Trebuie c e vin din str in tate.
— Nu, e din coac ze. Î i place? E Helenka, gospodina mea, care
îl face. Se va bucura când o s -i spun c i-a pl cut. żai adaug
câteva m ceşe, câteva semin e de ienup r, înc ceva, şi uite ce vin
bun iese. Dar îşi p zeşte secretul. Nici mie nu vrea s -mi spun
din ce-l face. Dac v place, p rinte, zice, atunci s -l be i şi s nu
întreba i. Nu trebuie s le şti i pe toate. Eh, în s n tatea ta. A
ridicat paharul şi doar atingând marginea lui, s-a lins pe buze şi l-
a pus deoparte.
356
 L-am ridicat şi eu pe al meu.
— În s n tatea dumneavoastr , p rinte.
Şi din nou m luaser fiorii gândindu-m cât o s -mi cear
pentru loc. ţ ci se uita undeva pe pere i, de parc s-ar gândi şi el
cât s -mi cear . Sau poate c se uita numai la crucea aceea de
zad . Deodat , întrerupându-şi privirea pierdut , a oftat:
— Şi zici c nu te temi de moarte?
Am respirat uşurat, când am v zut c nu se gândea la pre .
— De ce m-aş teme, p rinte? Omul se teme când e ceva
nesigur.
— Şi totuşi fiecare se teme.
— Fiindc via a e aşa, p rinte, şi via a te face s te temi. De
furtun omul se teme. Adoarme şi se teme. Se teme de omul de
al turi. Şi, aşa, mereu se teme. ţhiar şi de ziua de ieri, cu toate c
a trecut şi nu-l mai amenin , şi tot se teme. De fapt nu numai
omul se teme. Toate viet ile, p mântul, apa, toate se tem. Uita i-
v la copaci, crede i, p rinte, c nu se tem? N-o spun fiindc nu
vorbesc, nu plâng, stau în picioare. Atunci de ce îi tremur
plopului tot timpul frunzele? Chiar când nu e vânt. La stejari, se
în elege, n-o s vezi asta. Dar sunt copaci tari ca stânca. Vie uiesc
cu veacurile. Dar şi când se pr v leşte un stejar, parc amu eşte
toat p durea. Şi ce-i omul, pe lâng stejar, p rinte? Am apucat
paharul de pe mas şi am b ut vinul pân la fund. Am sim it de
parc aş fi înghi it o broasc , dar m-am inut tare s nu se vad .
— Mai vrei? m-a întrebat şi f r s aştepte s dau cel pu in din
cap, mi l-a umplut. Da, da, a oftat parc din adâncul gândurilor
sale. Şi poate c nici nu auzea ce-i spuneam, c ci dup o clip mi-
a zis: Numai c mi s-a p rut c poate ai nevoie de mângâierea
mea. Dar iart -m . Asta-i o sl biciune de a mea, preo easc .
Nu ştiam ce s -i r spund, şi am b ut din nou din broasca aia
dulce din pahar.
— Ştiu eu, p rinte, dac un om poate s -l mângâie pe altul –
poate c am fost prea îndr zne , dar era vinul acela dulceag pe
care-l sim eam în burt . Ar fi ca şi cum un orb ar vrea s -l
conduc pe altul prin p dure. Unu-i nefericit, cel lalt nefericit, iar
p durea întunecoas şi necunoscut . Odat ce trebuie s tr ieşti
singur pentru tine, singur trebuie şi s mori, nimeni nu moare
pentru altul. Pe mine, de fapt, p rinte, de atâtea ori m-au omorât,
c moartea n-o s fie nicio noutate. Iar de tr it, am tr it multe, c
ar ajunge pentru trei. ţând am fost la partizani, am fost r nit de
şapte ori. O dat mi s-a p rut c eram de-acuma pe lumea
357
cealalt . Şi nimeni nu mai credea c am s mai tr iesc. Şi totuşi
tr iesc.
— Dar nu te-ai gândit c poate Dumnezeu a vrut ca s tr ieşti?
— Mi-e greu s spun, p rinte, dac a fost Dumnezeu.
Totdeauna am fost puternic. Înainte de r zboi ne t iam uneori cu
cu itele pe la petreceri, am pierdut atâta sânge, c altul n-ar mai fi
tr it, şi totuşi tr iesc. Doar acuma r nile s-au f cut mai nu ştiu
cum, c una-dou şi te trezeşti pe lumea cealalt . Poate, p rinte,
n-o s m crede i, dar n-am fost r cit în via a mea. Şi doar, ca
partizan, de multe ori dormeam pe p mântul gol, în noroi, pe
muşchi de piatr sau pe z pad . ţând te trezeai diminea a nu
puteai s te rupi de p mânt, c ci te prindea ghea a de el, de ziceai
c ai crescut din p mânt. Nu puteai s - i deschizi ochii, aşa de
tare îi în epenea gerul, în gur aveai ghea , mâinile, picioarele î i
erau amor ite. Atâta doar c aveam totdeauna vodca cu mine, aşa
cu dou , trei înghi ituri se topea. Sau acuma, când cu picioarele.
Doctorii d deau din cap, c din picioarele mele n-o s mai r mân
nimic. ż l mureau c trebuie s mi le taie. żai întâi ziceau c
amândou . Apoi, cel pu in unul. N-am fost de acord, c ci cum era
s r mân f r picioare. Şi umblu.
— Eh, înc p ânat mai eşti, fiule, mi-a zis ca şi cum mi-ar fi
citit dintr-o carte la liturghie sau la spovedanie, c ci ştia multe din
astea pe de rost. Dar asta-i înfumurare, crede-m , e înfumurare.
Fereşte-te de ea. Nimic nu pustieşte mai mult în sufletul omului ca
înfumurarea. Nu c uta, cu orice pre , s fii puternic. Puterea ne
desparte de ceilal i oameni. Adu- i aminte c Isus Hristos s-a l sat
r stignit pe cruce ca s cunoasc sl biciunea omeneasc . Trebuie
s-o recunoşti, c ci ea este în tine, este. Poate c uneori ar dori s-o
c inezi. Sileşte-te şi plângi. Altfel n-ai s te în elegi niciodat , şi
nici pe al ii.
— Oare sunt eu de vin , p rinte, c a trebuit s fiu puternic?
Aşa a fost via a mea, poate c şi timpurile. Vorbea i, p rinte, de
Isus Hristos. Dar pe om, p rinte, o clip de sl biciune poate uneori
s -l coste via a, şi f r mântuire. Îmi spune i s plâng, p rinte.
Dar via a m-a dezv at s plâng, p rinte. ţ ci via a pe mul i îi
dezva şi nimic nu-i înva . Deşi se spune c via a te înva . Nu e
adev rat. Omul, oricât ar vrea, tot face ce trebuie. Dac are undeva
scris în cartea lui c trebuie s fie puternic, e puternic. Dup cum
altul trebuie s fie pleşuv, sau altul, c trebuie s se însoare cu aia
şi nu cu alta, şi se însoar , chiar de-ar fi o zgrip uroaic . ţ
trebuie s se nasc în satul sta, şi în casa asta, şi nu cu o sut de
358
ani mai devreme şi nici cu o sut de ani mai târziu, c ci de la
începutul începuturilor şi pân la sfârşitul lumii fiecare are scris
vremea sa, locul s u, via a sa. Aşa c pentru ce s plângi? Iar ca
s te c inezi pe tine e ca şi cum te-ai plânge împotriva ta. Te plângi
totdeauna cuiva, p rinte. ţhiar şi când î i plângi soarta, tot te
plângi cuiva. Oricât de adânc ai plânge în tine, pe ascuns, tot te
plângi cuiva. Iar eu nici nu ştiu dac e cineva în mine.
— Dar Dumnezeu este deasupra ta, te-ai gândit vreodat la
asta?
— Dac este, atunci uneori se las uitat. Poate c tocmai în
asta const în elepciunea lui Dumnezeu, c atunci când nu mai
poate nimic, se las uitat.
— Ah, îl huleşti, dragul meu, îl huleşti pe Domnul. Şi-a ridicat
mâinile de parc ar fi vrut s se fereasc de mine. A f cut semnul
crucii în v zduh. Dar s te ierte în marea lui mil . Şi şi-a plecat
capul, de parc s-ar fi rugat în gând. Sau poate c l-a obosit
discu ia cu mine, doar era b trân, i se întâmpla şi la spovedanie s
adoarm . Deodat a tres rit şi s-a uitat cu mil spre mine. O s
apari şi tu în fa a lui, şi ce-ai s -i spui?
— N-o s -i spun nimic. Odat cu moartea buzelor, mor şi
cuvintele, p rinte. Ce n-ai spus aici, pe p mânt, n-o s mai spui
nici acolo. Şi Dumnezeu, când a vrut s le spun ceva oamenilor,
le-a spus aici, pe p mânt. Acolo a intrat în tain şi tace.
— Mi-e mil , într-adev r, de tine, fiule. Dar poate c odat ai s
pricepi şi tu, cel pu in în ceasul mor ii, c şi tu ai fost doar un om.
Un om r t cit, pierdut, cum suntem cu to ii în aceast vale a
plângerii. Iar puterea ta, de care tot vorbeşti, este doar o sl biciune
omeneasc , cu care nu vrei s te împaci, şi pe care o ur şti atâta
în tine.
— ţum vine asta? am s rit în sus, auzindu-l ce spune. Nu ştiu
eu, cine sunt? Am pl tit scump ca s ştiu. Nu ştiu de poman .
— Uite aşa, fiule. Tu poate c mai mult decât al ii o ur şti în
tine. Poate c ai fost mai crud cu ea, decât al ii. Poate c te-a
durut mai mult decât pe al ii. Dar crede-m , numai datorit
acestei sl biciuni suntem lega i de al i oameni, ne reg sim în al i
oameni, iar ei se reg sesc în noi. Şi de aceea avem o soart
comun . În aceast soart e loc pentru to i. Prin ea ne realiz m ca
oameni. ţ ci în afara sor ii nu exist m. Prin sl biciune, nu prin
putere, apar inem sor ii omeneşti. Şi în aceast sl biciune apare
Dumnezeu în fiecare dintre noi, nu în puterea noastr . Aşa c
pricepe-o şi tu, nu te feri de ea, supune-te ei, c ci altfel î i va fi
359
greu s mori. Iar asta-i altceva, decât s tr ieşti greu. żai ales
dac – cine poate s ştie? – va trebui s mori cu lunile, cu anii,
cum îi încearc uneori Dumnezeu pe oameni, c -i leag de pat cu
boli îngrozitoare, c mor f r sfârşit. Privirea li se stinge în ochi,
auzul nu le mai aude, mintea nu le mai pricepe şi toate sim irile
dispar, în afar de dureri. ţum ai s mori atunci, dac nu vei fi în
stare s te împaci cu tine, sau cel pu in s te în elegi?
— O s mor în vreun fel. Omul este obişnuit cu moartea,
p rinte. Aşa cum tr ieşte din leag n pân la mormânt, tot aşa şi
moare din leag n pân la mormânt. ţ ci a muri nu înseamn s
mori numai în clipa în care î i dai duhul, p rinte. ţine ştie, poate
c se moare mai mult, decât se tr ieşte. Doar omul continu s
moar şi dup ce a fost coborât în mormânt. Fiindc moare în
memoria acelora pe care i-a l sat vii. Aşa c poate clipa mor ii este
doar sfârşitul mor ii. Dar pân s ajung la acest sfârşit, de câte
ori nu trebuie omul s moar . Aşa c , dac e s spunem adev rul,
p rinte, cu fiecare care moare în via a noastr , murim şi noi câte
pu in, cei care r mânem dup el. El pleac , dar moartea lui ne-o
las nou , şi noi trebuie s-o ducem. Iar el putrezeşte acolo în
mormânt şi nici nu ştie, nu simte, c putrezeşte, c ci nu mai ştie
nimic, nu mai simte nimic, nici c a l sat pe cineva. ţhiar dac n-
are rude apropiate, care s moar dup el, mor al ii, mai
îndep rta i, mor vecinii, cunoscu ii, poate c şi oamenii str ini,
deşi nu-şi dau seama. ţ ci dac am intrat o dat , p rinte, în roata
asta a mor ii neîntrerupte, ne ducem dup cum se învârteşte. Şi
poate c din mor ile astea, când se adun prea multe în om, ne
vine şi nou s murim. żie uneori chiar mi se pare c parc aş fi
r mas dup mor i. Zic c tr iesc, dar parc moartea m-a l sat
numai ca s -i îngrop pe ceilal i. Şi parc ar fi sfârşitul a ceva ce
trebuie s se sfârşeasc pentru totdeauna.
— Bine, dar nu te-ai gândit la lumea cealalt ? Niciodat nu te
gândeşti c va trebui s tr ieşti mai departe? ţ ci doar veşnicia
ne-a fost la to i promis , bun sau rea, dar asta hot r şte doar
Domnul.
— Dar s-a întors vreodat cineva de-acolo, p rinte, ca s
credem c mai e ceva şi acolo? żurim numai în partea cealalt , nu
şi înapoi.
— Bine, dar iadul? De iad nu te temi? mi-a zis cu am r ciune.
— ţum s m mai tem de iad, p rinte, odat ce am tr it pe
p mânt.
Capul i-a c zut, mâinile şi le-a împreunat pe burt şi aşa a
360
r mas f r glas. Îmi p rea r u c m-am avântat în vorb .
Vorbisem cu Stach Sobieraj s m ajute s aduc cartofii de pe
câmp. Pentru asta îi d deam calul pentru o zi. Şi ce-am s -i spun
acuma? ţ am stat atâta la pop ? Te-ai spovedit? Nu m-am
spovedit. Atunci ce-ai f cut la el?
Mi-a zis apoi, cu un glas ce parc venea din adâncul gândurilor.
— Ştiam c ai s vii aici. Nu de bun voie, o s te aduc
mormântul. Şi nici nu ştii cât de mult aşteptam clipa asta. De
atâta amar de vreme te aştept, de când am venit în parohia asta.
Trebuie c e jum tate de veac. Te in minte înc de pe când alergai
în pantaloni scur i. Aveai un p r cânepiu. Şi parc îmi aduc
aminte c mult vreme nu creşteai.
— Nu eu, p rinte. żichał, p rinte, mult vreme n-a crescut.
— Tu, tu, n-o mai întoarce. Îmi aduc aminte când î i ziceam în
glum , m , Pietruszka, când ai s începi şi tu s creşti? Uit -te, lui
Ţąk încep s -i creasc must ile. Iar Sobieraj în curând o s alerge
dup fete. Ei, ia spune-mi, Pietruszka, porunca a şaptea? Ştii sau
nu ştii? Ia spune tu, źasiński. C sta ardea de ner bdare s -l
întreb. Da, źasiński totdeauna ştia. De aia a ajuns aşa de sus. Nu
mai in minte dac st tea i în aceeaşi banc sau st tea în fa a ta.
Dar in minte c împreun cu el s reai pârleazul dup merele din
gr dina mea. Numai c tu nu voiai nici s repe i dup źasiński.
St teai ca un stâlp, cu ochii în p mânt. Pân la urm toat clasa
î i spunea, dar tu te înc p ânai c nu ştii. Dar mai ii minte când
te-a prins ârcovnicul Franciszek cu câinele meu, Łopot, în m r?
źasiński a reuşit s fug , dar tu ai r mas în m r şi nu voiai s te
dai jos. ţâinele l tra, Franciszek striga, d -te jos, d -te jos,
tic losule! Pân şi eu, auzind g l gia, m-am dus în gr din şi am
început s te rog, s te amenin , d -te jos, Pietruszka. D -te jos, c
mâine te întreb la şcoal cele zece porunci, şi cele şapte p cate
mari, şi cele şase adev ruri ale credin ei. Şi o s te pun s
r spunzi din mijlocul clasei, nu din banc . D -te jos. Pân la urm
s-a dus Franciszek, a adus scara şi de-abia aşa a putut s te dea
jos. Era aşa de mânios c a vrut s te bat , şi-a scos şi cureaua de
la pantaloni, dar nu l-am l sat:
— N-ai voie s -l ba i, Franciszek. Vine mâine la spovedanie şi o
s se spovedeasc . Aşa-i, Pietruszka, c ai s vii?
— ţum s nu-l bat? s-a întors mânios spre mine. żâine o s
vin la spovedanie şi dumneavoastr o s -l ierta i, nu-i aşa? S
mearg dup mere la żacisza, c livada lui nu-i gr din
bisericeasc ! Iar pe żacisza nu-l vezi niciodat la biseric ! żai şi
361
vorbeşte, ereticul, c nu e Dumnezeu, c toate s-au n scut din
ap . Uita i-v , m rul se apleca de atâtea mere, şi acuma ce-a mai
r mas? Şi pentru atâtea mere o s -i da i trei rug ciuni de zis.
Uneori omul doar greşeşte în gând şi-i da i dou sprezece sau chiar
şi mai multe. Şi numai litanii. Iar o litanie e cât cinci rug ciuni. Iar
p catele din gând, chiar de sunt p cate, nu se duc dup mere prin
gr dini str ine. Preotul care a fost înainte, p rintele Siero yński,
avea o linie de stejar şi le d dea golanilor la palm , c li se umflau
palmele şi nu mai puteau s rup merele. Iar dumneavoastr mai
îmi zice i s le duc mere la orele de religie. Ia coşul sta,
Franciszek, culege nişte mere, c ci mâine am religie cu ei, s fie
Dumnezeu bun cel pu in cu copilaşii mei, dac nu poate s fie bun
cu to i oamenii. Şi Dumnezeu este bun, iar Franciszek este r u, c
trebuie s alerge dup golanii ştia. ţresc ştia, vin al ii, şi aşa
toat via a, goneşte-i, p zeşte. Şi parc sunt tot mai lacomi. La
biseric niciunul nu vrea s înve e ca s slujeasc cum trebuie.
Tot timpul trebuie s -i înghiontesc. Uita i-v , au rupt şi craca.
— Te-am aşteptat atunci toat diminea a, mi-a zis cu jale în
glas. Dar jalea asta mi s-a p rut aşa de veche, de parc venea din
alt lume. Trecuse doar o jum tate de veac. Te-aş fi iertat.
Venisem mai devreme la biseric , deşi în ziua aceea nu m
gândeam s spovedesc. Franciszek nu era în biseric , deşi el de
obicei venea cum se lumina de zi. Sincer s fiu nu ştiu de ce
ineam aşa de mult la spovedania ta. Şi înc pentru câteva mere
din gr din . Dar Dumnezeu trebuie c ştia. Îmi aduc doar aminte
c , atunci când m-am aşezat în confesional, m-am sim it parc
ap sat de liniştea din biseric şi mi se p rea c în liniştea aceea
biserica se ridic . Şi ciudat, parc nici nu-mi venea s m rog, deşi
rug ciunea o are fiecare preot în sânge şi în obicei, oriunde şi
oricând. Poate c nu voiam ca rug ciunea s m tr deze, c eram
acolo. Mi-am lipit numai capul de gratii şi m-am l sat cuprins de
liniştea aceea, înc întunecoas dup noapte, ghemuit în umbra ei
cea mai întunecat . Şi doar în adâncul sufletului sim eam foşnetul
unei umbre de n dejde, c ai s vii, c în orice clip aş putea s
aud paşii t i speria i, ca nişte pic turi c zând de nu ştiu unde pe
pardoseala bisericii. Şi în acelaşi timp m înfioram la gândul c
Dumnezeu ar putea s afle de n dejdea din mine, c ci poate c era
un p cat pe care nu ştiam s -l recunosc. Iar n dejdea aceasta a
pâlpâit în mine toat via a mea. Uneori mai veneam, dup aceea,
devreme în biseric , numai aşa, ca s m aşez în confesional şi s
ascult liniştea întunecoas a bisericii. De fapt şi confesionalul,
362
odat ce te-ai aşezat în el, te sileşte s ascul i şi ascul i, chiar dac
n-auzi nimic, şi chiar dac dincolo de gratii se afl doar liniştea
surd , tu totuşi auzi şoapta spovedaniilor omeneşti. Şi tot aşa, în
neputin a ta, nu ştii niciodat s deosebeşti p catele de suferin e.
Ża un moment dat uşa a scâr âit, am ieşit din confesional crezând
c poate eşti tu. Dar venise Franciszek.
— Aşa devreme, p rinte? a bufnit sup rat şi s-a apucat de
m turat. Şi de sup rare n-a mai stropit pardoseala cu ap , aşa c
praful se ridica de parc norii intraser în biseric . Iar el de-abia
se mai vedea în praful acela.
— Faci praf, Franciszek, l-am certat. Stropeşte cu pu in ap .
— Degeaba sta i aici! N-o s vin ! mi-a strigat, dând mai
departe cu m tura prin praf. La mere ar fi venit! Mai bine v-a i
duce s lua i pu in aer! Nu mai sta i aici în praf! Soarele
str luceşte, p s relele ciripesc, v-ar face bine! Iar biserica trebuie
s fie bine m turat , s nu cârteasc dup aceea, c e casa lui
Dumnezeu, dar murdar ca un grajd!
— Żas m turatul, Franciszek! Vino încoace s te spovedesc.
— Pe mine? s-a mirat Franciszek oprindu-se din m turat.
P catele mele sunt vechi, p rinte, şi mereu aceleaşi. Doar
s pt mâna trecut m-a i spovedit. Iar toat s pt mâna asta n-am
f cut altceva decât am scos cartofii la sora-mea. Cu ce-aş fi putut
s p c tuiesc?
— Totdeauna po i s g seşti ceva. Vino. Doar c era uşor s -i
alini durerile lui Franciszek. Suflet naiv, încrez tor, şi toat via a
şi-a tr it-o pe lâng biseric . Deşi poate c şi eu eram prea darnic
cu Împ r ia ţereasc în alin rile mele. Poate c le-am promis
prea multe oamenilor pentru nenorocirile, pribegiile, dezn dejdile,
temerile lor. Lumea trece pe lâng mine, dar şi prin mine, trece
vremea, se trec oamenii, iar eu tot îi alin şi îi alin. Uneori chiar
stau şi m gândesc dac , într-adev r, am reuşit s alin durerea
cuiva, dac m-a crezut cineva pân la sfârşit. ţ ci ce ştiu şi eu
despre Împ r ia ţereasc , ce ştiu despre iad? ţe ştiu eu unde o
s nimereasc fiecare şi care va fi soarta lui veşnic acolo? Dac
nu va fi o continuare a sor ii de aici? ţ ci dac lu m din lumea
asta sufletele noastre, poate c lu m cu noi şi soarta noastr ?
P c toase sunt gândurile mele, astea pe care i le spun acum, s
m ierte Dumnezeu. Dar uneori mi se pare c singura în elepciune
care ne mai r mâne din via este groaza de via . Şi totuşi îi alin
pe oameni, c asta-i slujba pe care mi-am ales-o. Deşi, când m
gândesc c poate cei pe care i-am alinat m blestem în focul
363
gheenei, s-ar putea ca şi Dumnezeu s -mi zic , prost i-ai f cut
slujba. ţu toate c se spune în carte c cel pe care-l ierta i, s fie
iertat, iar cel pe care-l renega i, s fie renegat. Dar pot eu s ştiu
cu toat t ria care este demn de iertare şi care trebuie renegat? Eu
i-aş ierta pe to i, c ci de to i mi-e mil . Dar am eu dreptul s m
folosesc de mila dumnezeiasc , ca de propria mea mil , chiar dac
îl comp timesc pe cineva foarte mult? Ştiu eu dac şi Dumnezeu îl
comp timeşte? Este adev rat c mila lui este f r de margini. Dar
nu ştiu pân unde se întinde dreptul meu în aceast nem rginire.
Totuşi sunt numai un om şi totul m leag de oameni. Aşa c îi
iert, poate pe nemeritate, r t cesc prin toate tainele acestea, aşa
cum numai omul poate s r t ceasc , neştiind, aşa cum numai
omul poate s nu ştie, luând p catele altora asupra mea, fiind eu
însumi un p c tos. Dar poate c chemarea mea nu este de a şti, ci
de a alina. Ah, într-adev r neagr este pâinea când toat via a
trebuie s -i alini pe cei nemângâia i, neputincioşi şi r t ci i.
Neagr şi amar . Trebuie s fii tu singur unul din ei, s fii cel mai
s rac dintre s raci, cel mai pierdut în necunoaşterea lumii de aici
şi de dincolo, şi poate c şi p c tos ca şi ei, dac vrei ca alinarea ta
s nu fie nişte cuvinte goale, ca alinarea s fie comun , aşa dup
cum comun este şi soarta noastr . ż gândesc uneori, dac în
toate n dejdile pe care le-am trezit în inimile oamenilor, dac în
toate aceste n dejdi str ine nu-mi c utam şi eu alinarea. Numai c
cu cât îi alini mai mult pe al ii, cu atât mai pu in te g seşti pe tine,
cu atât mai amarnic te încearc îndoielile. De aceea, vezi, sunt un
preot trist. Poate c este şi b trâne ea. Da, este b trâne ea. Mi-a
mai r mas doar singur tatea cu Dumnezeu. Şi iar şi a c zut pe
gânduri, dar dup pu in a tres rit: Şi cine zici c o s - i fac
mormântul?
— Unii m sf tuiesc s vorbesc cu fra ii Wo niak, am zis. Dar
cred c am s -l iau pe Chmiel.
— Ia-l pe Chmiel, a zis aspru. Cei din neamul Wo niak sunt
nişte cârpaci.
Ştiam c sunt nişte cârpaci, dar am zis de ei ca s mi-l
recomande pe ţhmiel. ţ ci voiam ca s fie ca şi cum l-am luat pe
ţhmiel la sfatul lui, poate c astfel îmi ia mai pu in pentru loc. Şi
nu mi-a luat nimic. A dat doar din mân , când l-am întrebat, cât
m cost , p rinte:
— ţel pu in acolo s dormi liniştit. Nimic.
ţa s spun adev rul, vorbisem deja cu ţhmiel. Imediat dup ce
am ieşit din spital, de la autobuz m-am dus direct la Chmiel.
364
St tea nu departe de sta ie, aşa c m-am gândit s intru pe la el şi
s aflu, pe loc, ce mi-ar trebui pentru un mormânt, dac s-ar
apuca s -l fac şi când. Nu voiam s mai amân, c amânarea e
moarte sigur . Dar nu era ţhmiel acas , am g sit-o numai pe
nevast -sa.
— Ah, te-ai întors, Dumnezeule! s-a bucurat, şi parc s-a
bucurat din toat inima. Al meu s-a dus la frate-s u, la Ţoleszyce.
Şi de ce vrei s - i faci mormântul? ţ doar nu eşti aşa de b trân?
Sau eşti bolnav?
— Nu sunt bolnav. Atunci te rog s -i spui b rbatului c trec
duminic pe la voi. ţe mai e pe la mine, pe-acas ?
— Dar ce, n-ai trecut pe acolo?
— Vin de la autobuz şi în drum am vrut s vorbesc cu b rbatul
t u.
— Ei, ce s fie, te duci, ai s vezi.
— żichał ce mai face?
— L-am v zut o dat , cred c acum vreo lun , st tea lâng
cooperativ . Ż-am întrebat de una, de alta, dac nu-i e dor de tine.
Iar din vacile tale se pare c una e la Ţorzycha, iar pe cealalt a
luat-o Talara. ţalul nu ştiu s - i spun unde e. Vorbeau oamenii,
dar am uitat. Am şi eu atâtea pe cap.
ţalul era la Sołuch, mi-a spus pe drum Stach źwiecień.
— A ajuns r u de tot, nu-l mai recunoşti. ţalul lui şi-l ine în
grajd, iar cu al t u lucreaz . Şi cum, ai s r mâi şchiop pentru
totdeauna?
În afar de asta mi-a mai spus c Waliszyna a murit, c Jaś
Ciumcium a murit într-un accident de motociclet . ţ nu mai am
nici câine, îns nu poate s -mi spun dac a sc pat singur din
lan sau i-a dat drumul cineva, dar c pot s iau un c el de la
Mikus, tocmai acum i-a f tat c eaua. Pe żichał l-a v zut, dar nu-
şi mai aducea aminte când. Da, îşi aduce aminte, st tea odat pe
trepte şi îşi cur a cu o bucat de geam un morcov. E bun
morcovul, żichał? ż nânc , m nânc , e bun pentru sânge. Uite-l
pe żiętus c vine, poate c ştie el. żiętus, nu l-ai v zut pe żichał
al lui Szymek?
— Dar ce, nu-i acas ?
— Nu ştiu, vin de la spital, acuma am venit cu autobuzul.
— Trebuie s fie acas . Unde s fie? Şi tu, de acuma, ai s
umbli în cârje? Şi tot aşa pân la sfârşitul vie ii?
— Nu mai e aşa de mult pân la sfârşitul sta, Waleriani.
— żult, pu in, dar acuma osteneşti mai mult într-o zi decât
365
înainte într-o lun . Aşa c s-ar putea s mai ai mult de mers. Nu
ca mine, c ruia mi-a mai r mas pu in.
— Dar ar i foarte bine.
— Poate c pe din afar , c ci în untru sunt ca salcia b trân
care era lâng pode . ţred c am s m duc la sor -mea, la
Zochcice, s mor acolo.
żichał nu era acas . ż-am uitat prin curte, prin şur , prin
grajduri, l-am strigat, żichał, żichał! Dar totul era în paragin .
Am început s caut, poate c a r mas ceva secar prin sac, aş fi
dus-o la moar pentru pâine. Ar fi fost pâine, aş fi putut s-o iau de
la început. Dar n-am mai g sit nici sacii. Şi doar am l sat trei saci.
Într-unul era secar , în altul t râ e, iar al treilea era gol. M-am dus
prin gr din , câ iva pomi erau usca i, ceilal i pr p di i, doar cu
câteva frunze, şi tot p mântul era b t torit, ca în curte. ż-am
urcat şi în pod, de urcat nu mi-a fost aşa de greu, mai greu mi-a
fost la coborât. Apoi m-am aşezat pe o lavi în cas şi am început
s m gândesc, deşi n-aveam la ce s m gândesc, trebuia s iau
totul de la cap t. Totuşi, pân una, alta, s m duc prin sat s -l
caut pe żichał.
Am început cu vecinii, dar aici era încuiat, dincolo încuiat, to i
erau pe câmp, c ci era vremea secerişului. Doar în casa lui
źuśmierek am dat peste Rysiek.
— Rysiek, nu l-ai v zut pe żichał?
— Pe care żichał? Avea p rul r v şit, ochii roşii, se vedea c
b use, acuma nu mai mergea la şcoal , c era în vacan .
— Pe fratele meu.
— Pe la b trân.
— Nu-i chiar aşa de b trân.
— Cum nu-i b trân? Are o barb pân aici, ca la, no, Isus
Hristos, sau al laltul.
— Are barb ? Nu ştiam.
— Da, are. Ţem câte un p h rel? Îmi plesneşte capul, iar tata
voia s m duc pe câmp. Że-am spus, nu mai pune i secar .
Pune i numai porumb şi s trecem pe vite. Vi ei, porci, ştii şi
dumneata ce bani se pot face. Aş fi putut şi eu s -mi cump r o
motociclet . ţhiar şi o maşin mic .
M-am dus la źału a, dou case mai încolo de źuśmierek dar
era numai b trâna, şedea pe un sc unel şi d dea de mâncare la
g ini.
— Nu l-ai v zut, bunicu o, pe żichał?
— Oh, te-ai întors, slav Domnului! Ne gândeam c nu te mai
366
întorci. Pe żichał? Nu mai pot umbla, b iatul meu, nu mai merg
nic ieri. Picioarele nu mai vor s m duc . Uneori dac mai ies în
drum. Şi i-s betege amândou picioarele? Irka noastr a f cut al
doilea copil, iar tâlharul la tot nu vrea s se însoare. ţa s vezi.
Iar feti a e ca o p puş . Ah, ce vremuri am ajuns.
Mi-am adus aminte c nevasta lui ţhmiel zicea c vaca mea ar
fi la Borzycha. M-am gândit c poate şi żichał e acolo. Dar am
g sit numai vaca. żichał mai venea pe la ei, dar din prim var n-a
mai c lcat pe acolo. Doar o dat a mai trecut de atunci, i-a dat
muierea o farfurie cu varz , a mâncat-o toat , i-a mai dat una.
Întreab -l pe Koziara. Ziceau c l-au v zut c rând fân la źoziara.
Ţine, d -mi cel pu in vaca. Am luat vaca de funie, am scos-o din
grajd, iar el c nu, c trebuie s -i dau ceva.
— Pentru ce?
— ţum pentru ce? Pentru vac . O in de un an, de când a
murit Pra uch.
— ţum, m , tic losule! c am v zut negru în fa a ochilor. Dar
cine a muls-o?! Vaca asta d dea dou g le i de lapte, aşa c unde-i
brânza, smântâna, untul?!
Am dus vaca în grajd, am legat-o şi iar şi am plecat prin sat
dup żichał. ţ ra snopii źwiatkowski.
— Nu l-ai v zut pe żichał?
— Prrr… a oprit calul. Pe żichał?
— Da, pe fratele meu?
Şi-a scos şapca din cap, a început s se scarpine pe chelie.
— L-am v zut undeva. Aşteapt pu in. Nu l-am v zut la
biseric ? Sau la troi a de lâng żyga. Urc -te în c ru , c trecem
pe la żyga şi ai s -l întrebi.
Ża żyga nu era nimeni acas , doar câinele p zea uşa şi i-am
dat una cu cârja.
— S-or fi dus pe câmp! mi-a strigat din c ru źwiatkowski.
Poate c s-a dus cu ei! Vino s fum m câte o igar !
— Unde pe câmp, nu ştii?
— Dincolo de râu sau poate pe fostul p mânt boieresc. ţ au şi
acolo, şi dincolo, secar . P cat c nu merg în partea aceea, c te-
aş fi luat cu mine. Dar mai bine aşteapt -i, seara se întorc şi ai s
afli.
Unde s m duc, pe p mânturile boiereşti sau dincolo de râu?
żai aproape erau cele boiereşti, aşa c m-am dus acolo. Spre
norocul meu i-am g sit la coas . Secara era frumoas , doar c era
pu in aplecat într-o parte. Edek cosea, Helka strângea.
367
 — Domnul s v binecuvânteze!
— Bogdaproste! Ah, Szymek, te-ai întors? Tocmai la seceriş. Ai
secar pe costişa de dincolo de Prykope, i-a sem nat-o
întov r şirea. Numai cum, s rmanul de tine, ai s-o coseşti în
cârje? Poate c dup ce termin m de cosit te ajut m.
Dar żichał nu era cu ei şi nici nu ştiau pe unde ar putea s fie.
A fost pe la ei, dar asta acum o lun , dou . N-a vrut s m nânce, a
b ut doar nişte zer. I-a ajutat la t iatul paielor. N-au tras de el, a
venit singur. Dar are o putere în el de te minunezi, Edek îi arunca
paiele, şi nu reuşea s se in de el. I-au spus s vin a doua zi, s
vin la mas , dar n-a mai venit. Poate c ar trebui s -l întrebi pe
Pająk. Nevast -sa îi mai ducea anul trecut de mâncare, când şi-a
r nit piciorul cu furca. De la glezn pân aici, sus. Îi curgea
sângele c nu puteau nicicum s i-l opreasc , pân când n-a venit
Pająk de a turnat spirt şi i-a mai pus ceva. Umbla cu furca pe
snopii din hambar şi tot c uta ceva. Nevasta lui Pająk i-a m turat
o dat casa şi i-a sp lat toate boarfele. A întâlnit-o Ţłaszyna, când
i le limpezea la râu. Se pare c roiau p duchii pe el. I-a schimbat şi
aşternutul. I-a dat şi nişte izmene, nişte c m şi de-ale b rbatului
ei. Iar Pająk se ducea în fiecare zi s -i oblojeasc rana. żai sunt
oameni buni pe lume.
— V las, v d c mai ave i mult de lucru. Ies în drum, poate c
trece cineva şi m ia în c ru .
— Treci pe la noi, când o s ai vreme.
Dar nu venea nimeni cu c ru a. Începuse s m doar piciorul
drept, m-am aşezat s m odihnesc pu in, mi-am frecat piciorul.
Apoi am pornit la drum. De-abia aproape de sat m-a ajuns źudeł.
ż iei cu tine? Urc -te. Ţine c m duce cel pu in bucata asta de
drum. Dar nici el nu ştia unde este żichał şi nici n-a auzit pe
unde ar putea s fie. St tocmai dincolo de moar , adic ceva mai
departe de sat, şi doar atâta cât mai merge muierea la pr v lie şi
ce mai afl pe acolo, ce mai aude. Au şi radio, dar li s-a stricat şi
de un an st aşa. I-a promis Siudak c vine s -l repare, dar îl
g seşti cu greu, şi chiar dac -l g seşti, se scarpin dup urechi, c
da, ar trebui s trec şi pe la voi, am s trec într-o zi. Dar acuma e
secerişul, tot n-avem vreme s ascult m ce se vorbeşte acolo. De
fapt adev rul tot n-o s i-l spun , dar cel pu in ai avea pu in
muzic în cas .
— Opreşte aici, lâng troi , vreau s intru la Florek Zawada.
M-am gândit c Florek, cu care am stat în banc la şcoal şi cu
care mergeam în tinere e la petreceri, dup fete, trebuie s ştie
368
ceva. A fost de câteva ori la mine, la spital, şi de fiecare dat îmi
aducea câte ceva, ig ri, scovergi, alt dat mi-a adus nişte
cârna i, o sticl de rachiu, şi de fiecare dat îmi spunea s nu m
nec jesc pentru żichał, c n-o s piar el. S-a bucurat când m-a
v zut, m-a s rutat, m-a b tut pe umeri, s-a uitat cu mil la cârjele
mele, şi mi-a zis la cine-i calul, la cine-i vaca, a vrut s bem ceva,
żagda, nevast -sa, mi-a zis s r mân la mas , deşi de-abia atunci
se întorseser de pe câmp. Dar unde-i żichał, nu ştiau. A fost pe
la ei s pt mâna trecut . I-au dat de mâncare, a mâncat, a mai
stat, dar n-a mai venit. I-au spus s r mân la ei. R mâi, żichał, e
vremea secerişului, noi st m mai mult pe câmp, ne-ai p zi casa.
ţe tot r t ceşti prin sat? Poate ar fi bine s treci pe la frizerul
muda, la tunde, b rbiereşte, ştie multe. Are şi fereastra spre
uli , vede cine trece şi încotro. ţ ci noi, cât e ziua de lung , st m
numai pe câmp. żi se pare c trebuia s -l tund şi s -l
b rbiereasc pe żichał, i-au spus cei de la prim rie. Parc spunea
cineva, nu- i aminteşti, żagda?
M-am dus la muda. Oh, te-ai întors, domnule Szymek? Şi cum
o mai duci? Şi aşa o s r mâi pentru totdeauna? Da, aşa e, mi s-a
spus de la prim rie, s -l tund şi s -l b rbieresc. A zis cineva la
adunare c e o ruşine pentru comun . ţ e o ruşine s fie l sat un
om f r nicio îngrijire. Dar în elegi şi dumneata, cu sila nu pot s -l
pun pe scaun. Tunsul, b rbieritul, ca s zic aşa, in de voia
fiec ruia. Vrea cineva, poftim. Şi cum vrea, mai scurt, mai lung,
ariceşte, la piele, favori ii în diagonal sau drep i, cu ap de colonie
sau f r . Poftim. Eu nu m bag în sufletul nim nui. S -l aduc ,
s -l aşeze, îl tund, îl b rbieresc, ca pe fiecare. De câte ori trecea pe
aici, fugeam dup el, domnule żichał! domnule żichał! Dar n-am
reuşit. Poate c acuma, dac te-ai întors. Poftim. V aştept.
Mi-a ieşit în cale Zdun. Zdun, nu l-ai v zut pe żichał al meu?
Ei, pe fratele meu? A plecat undeva? Da, aplecat. Ei, dac a plecat,
se întoarce el. Dar ce-ai p it la picioare? Ai c zut de pe scar ?
M-am dus la Fularski, sta nu mai are p mânt, c l-a dat la
gineri, i-a mai r mas doar o gr din şi o prisac în gr din , aşa c
trebuie s fie acas şi poate c ştie unde este żichał. Dar nu ştia.
A fost o dat pe la ei, dar asta anul trecut, tocmai îşi afuma
Fularski stupii. A venit, s-a aşezat lâng un stup. Pleac , żichał,
de acolo, c te în eap albinele. Pleac , te în eap . Dar el nimic.
Umblau pe el, dar el nu zicea nimic. Poate c nu sim ea cum îl
în epau. ţ şi albinele, ca s ştii, ştiu s deosebeasc omul bun de
cel r u. Pe cel r u îl în eap de nu se vede, dar pe cel bun umbl şi
369
niciuna nu-şi bag acul. Du-te mai bine la Wrona sau la Maciejka,
stau mai aproape de voi, s-ar putea s ştie mai multe decât noi,
aici, la marginea satului.
Da, zice Wrona, l-am v zut de câteva ori. żergea prin sat. Dar
nu ştiu unde mergea. Nu l-am întrebat, c ci cum s -l întrebi pe om
unde merge. Dac merge, merge el undeva, ştie el singur unde
merge, nu trebuie s ştie to i, unde merge.
Picioarele nu mai voiau s m duc . Sim eam în piciorul drept
parc un cui şi m durea pân sub coaps . Nu mai puteam s
p şesc cu el, mai mult îl târam pe deasupra p mântului. Şi
palmele mi se umflau din pricina cârjelor. Hai s intru la źapustka
Wojtek, nici el nu o s ştie unde-i żichał, dar e mai aproape. ţel
pu in o s m aşez ca s m odihnesc o clip , s beau nişte ap ,
c mi se uscaser buzele de sete. Dar parc era un f cut, nici ştia
nu se întorseser de pe câmp. Doar b iatul adusese vacile de la
p scut. Îl întreb, nu l-ai v zut pe fratele meu, żichał? Unul cu
barb , uite pân aici? S-a uitat la mine de parc aş fi vrut s -l
sugrum şi a r mas cu gura c scat . O fi mut, cine ştie? Dar îl in
minte mai mic, şi ştiu c vorbea. În ce clas eşti acuma, Iruś? Dar
n-a fost chip s scot o vorb de la el.
Ieşise b trânul din şur , plin de pleav , de paie. Pe żichał? ż-
am dus în şur s caut ou le, c ale dracului de g ini le pierd tot
timpul. Że las ba prin urzici, ba prin zmeuriş, iar nor -mea tot
timpul e cu gura pe mine, c le fur şi le duc s -mi iau ig ri. Dar
eu nu fumez, m jur pe Dumnezeu, de ani de zile nu mai fumez.
ż ap sa în piept, noaptea nu mai puteam s dorm, aşa c m-am
l sat de fumat. Deşi tot ce vezi era al meu pe vremuri. Al meu, nu
al ei, venetica. Puteam s dau cu ou le în gard, în şur , dac
voiam. Totul era al meu, martor mi-e Cel de Sus. Oho, ce domn a
fost fratele t u. Ż-am v zut, dar asta a fost demult, demult. Venise
cu o limuzin , era neagr , îmi aduc aminte. Era domn şi totuşi m-
a recunoscut. Mi-a dat mâna. M-a întrebat, cât ai primit la reforma
agrar ? Dac s-a f cut dreptate în sat? Un hectar, żichał. Al ii au
primit câte trei, patru hectare. E z puşeal , poate s-o fi dus la râu.
Uite-l pe Kulawik, c vine pe drum. Întreab -l. Sylwester, nu ştii
unde-i żichał? Fratele lui Szymek?!
żichał?! Fratele t u, Szymek?! Te-ai întors. Slav Domnului.
V d c ai venit pe picioare, nu i le-au t iat. Slav Domnului. Da,
l-am v zut, st tea la fereastr , s fi fost acum o s pt mân . Am
vrut s -l întreb, ce mai faci, żichał? Dar cum era s -l întreb prin
geam? De fapt se uita aşa de ciudat, aşa c poate nici nu m
370
vedea. Treci pe la Wojtek Zadro ny. Povestea odat la bufet c l-a
v zut la żacała, cur a sfecla de vreji. Ne-am întâlnit la o bere.
S-a înfuriat Zadro ny, a început s blesteme, s înjure, c el n-
a zis niciodat aşa ceva, c s-a tâmpit źulawik. Poate c i-o fi spus
żielczarek. Apoi sfecla se cur toamna, iar acum e var . Aşa c
nici n-ar fi inut minte de ast -toamn pân acum. Iar la bufet au
fost atunci vreo dou zeci de oameni, nu numai el. Şi ar putea s
jure c n-a b ut bere, c nu-i place berea. A b ut suc. Şeful
trebuie s fie schimbat, asta a zis la bufet, c -i de prea mult
vreme şi apoi mai e şi igan ca to i dracii. Şi ceilal i numai despre
asta au vorbit. Dar cum? Aşa c fiecare îşi d dea cu p rerea, c ci
nu ştiau cum. Pân când unul ne-a comandat o sticl de rachiu,
c f r rachiu e şi mai greu s g seşti calea. Apoi a urmat înc o
sticl , şi alte sticle, aşa c de unde s in minte dac żichał a
cur at sfecla la żacała. O dat l-am v zut, ne întorceam de la
biseric , când a fost asta? Zośka, tu nu ii minte când a fost asta?
În mai. Da, în mai, c ci ne-am şi mirat c era de abia mai, iar el
mergea descul . ţe-i cu tine, żichał, de ce eşti descul ? E de-abia
luna mai, p mântul mai e rece.
Am ieşit în drum şi nu mai ştiam încotro s-o apuc. Ce-ar fi s
m duc la żacała? Dar îl v d pe Dereń c vine. Ah, ai suferit,
s rmanul de tine, cât ai suferit! N-a trecut pe la tine żichał? Nu
ast zi, poate ieri, alalt ieri? S - i spun adev rul, n-a trecut. Şi s -
i mai spun, al dracului e înc p ânat, deşi e fratele t u. ż-am dus
o dat iarna la el, m-a gonit nevasta s m duc s v d dac nu
cumva e bolnav, c ci era un ger de cr pau pietrele. Şi ca s - i spun
adev rul, în casa ta era ca într-un bârlog. Geamurile erau
înghe ate, de parc cineva le-ar fi dat cu var, frig ca în basme. Iar
el st tea pe lavi şi-şi sufla în mâini. Vino, zic, żichał, la noi, te-ai
mai înc lzi, ai mânca ceva cald. Şi crezi c a venit? N-a venit. Eh,
nu ştiu ce-ai s faci cu picioarele astea la coas , la plug. Ziceau c
o s - i taie un picior. Dar v d c le ai pe amândou . Va trebui s - i
iei om cu ziua. Dar ştii cât î i ia acuma pentru o zi de munc ? Şi
nici nu prea g seşti oameni. Se duc la fabric . Uite, vine Antoszka,
i-a luat de-acuma Dumnezeu min ile, dar ce te cost s-o întrebi,
uneori nebunul ştie mai bine.
Nu l-ai v zut pe fratele meu, żichał? Dar pe unde s-a pierdut?
Trebuia s -l p zeşti. N-am fost acas doi ani. Dac -i de-acum doi
ani, n-o s -l mai g seşti. ţâ i, ah Dumnezeule, n-au murit în
aceşti doi ani. ţu Jadwisia Okoń de curând am dus flori la cimitir.
Şi, uite, c nu mai e. Dar ce-ai p it la picioare? Ah, nimic. Umblu
371
şi eu, aşa, în cârje. ţum umbl copiii pe catalige. Şi mergi mai
bine? Mai bine. Bogdaproste.
Ei, Szymek, te-ai întors! Era Stach Sobieraj, care a ieşit din
cas când m-a v zut, pe fereastr . Iar noi voiam s mergem
duminic s te vedem. Tereska zicea c taie o g in , s - i fac o
sup . Intr în cas , intr , bine c te-ai întors. Voiau s iau şi o
sticl cu mine. Ne gândeam c poate o s vii tocmai la toamn .
Hai, stai jos, povesteşte cum a fost. Alt dat , Stach, acuma
trebuie s -l caut pe żichał. V d c nu-i la voi. A fost, venea pe la
noi, chiar destul de des, totdeauna îi d deam s m nânce ceva,
mai st tea cu noi. Într-o zi a t iat toat ziua la cr ci. Nu i-am
cerut. S-a apucat singur. A v zut securea lâng buturug . Dar la
Borzycha ai fost? Vaca ta e la el. Am fost, mi-am luat vaca. Atunci
du-te la Zadro ny. Am fost şi la Zadro ny. Atunci poate la
źapustka. Am fost. Ştii cine ar putea s ştie, frizerul muda.
Tunde, b rbiereşte, mult lume trece pe la el. Am fost şi la muda.
Ţine, m duc mai departe. Poate c treci pe duminic , s bem c
te-ai întors.
Venea Franek Duda cu carul înc rcat de snopi de pe câmp. Nu
l-ai v zut, Franek, pe żichał al meu? Dar ce, nu-i acas ? Nu, nu e.
Acuma, frate, nici vecinii nu se mai v d. To i sunt pe câmp, cosesc,
adun snopii, pleac noaptea, se întorc noaptea. Poate c e cu
cineva pe câmp, aşa c degeaba umbli dup el. Dar stai, aşteapt
pu in. ţred c l-am v zut. Asta a fost s pt mâna trecut , m-am
dus la bufet s beau o bere, şi l-am v zut sub frasin la Malec
leg nând un c rucior. Elka żalec a f cut un copil. Du-te, întreab .
Şontâc, şontâc am ajuns şi la żalec. Am g sit-o pe Elka, tocmai
îşi hr nea copilul. Ei, Ela, ai n scut? Şi ce-i, b iat sau feti ?
Ţ iat. Dar tu, unchiule, te-ai întors? żama a plâns când a auzit c
trebuie s - i taie picioarele. Nu-şi mai putea g si locul.
Dumnezeule, un b rbat ca Szymek. Şi l-a i botezat? Da, żiruś.
Aşa a vrut Zenek. Tata voia s -l botez m Walenty. Dar Walenty nu-
i nume de copil. Miruś, Miruś, ce b ie el dr gu . Se pare c a fost
pe aici żichał, îl caut, Franek Duda mi-a zis s v întreb. Da, da, a
fost, chiar ieri. Vine mereu. Uneori se mai joac cu copilul, când
am mult treab . Se mai duce cu c ruciorul, îl mai leag n . O
dat s-a dus cu copilul pân la râu, nu mai ştiam unde s -i caut.
Zice lumea c e mut, dar cu żiruś vorbeşte.
Am ieşit pe uli . ţ ci îmi venea s dau cu cârjele în frasin, ca
s -mi spun unde-l g sesc. Fir-ar s fie! Se vede c trebuie s-o iau
din cas în cas . Numai c în ce parte? S-o iau spre cooperativ ?
372
Sau mai bine spre moar ? Nu, o iau spre cooperativ . Totuşi mai
bine o iau spre moar . Am intrat la Ţąk. Nu l-au v zut. Ża Sójka.
Nici ştia nu ştiau pe unde ar fi. Am intrat la Sobczyński. Nu era
nimeni, casa încuiat cu lac t. ż-am şi mirat, s mergi pe câmp şi
s - i încui casa cu lac t? Niciodat nu se încuia. Poate c acuma
trebuie. M-am oprit în fa a casei lui żadej, strig, Walek! Walek!
ţ ci de când şi-a f cut cas nou trebuie s te urci pe trepte, iar
eu pe p mânt neted de-abia m târ sc. żi s-a p rut c am v zut
mişcându-se ceva dup perdea, dar poate c mi s-a p rut doar.
Dogoarea parc se rev rsa din cer, jos ardea p mântul.
Sim eam c m arde nu numai în picioare, în cârje, dar şi mai sus,
pân pe sub coaste. ż în epa la crucea şalelor. Niciodat n-am
ştiut pân atunci ce-i aia crucea şalelor. Puteam s m mişc, s
umblu, n-aveam treab . Sim eam c trebuie s m aşez, s m
odihnesc o clip .
— Ţun ziua, Seweryne! Ţ trânul Grabiec şedea pe o lavi sub
cas . Eram convins c Grabiec nu mai tr ieşte. Nu ştiu de unde
mi-a venit asta în minte. Este adev rat c la anii lui putea s
moar pân acuma de trei ori. Poate c la spital mi-o fi vorbit
cineva de el.
— Stau şi eu lâng dumneata pu in.
— Stai, e loc şi pentru tine şi pentru mine. Dar tu cine eşti?
— Cum, nu m-ai recunoscut? Sunt Szymek al lui Pietruszka.
— A, tu eşti Szymek. żi s-a aşezat întunecimea peste ochi, aşa
c mai mult nu v d decât v d. Dar acuma te v d. Oh, ce mai jucai
tu la petreceri! Şi de b ut î i pl cea s bei. Şi acuma de unde vii,
de pe câmp?
— Nu. Îl caut pe żichał, pe fratele meu. S-a dus undeva.
— Şi el nu ştie unde s-a dus?
— El ştie, numai c în felul lui.
— Dar cum ai fi vrut s ştie? Fiecare ştie în felul s u. E mai
mare sau mai mic decât tine?
— Mai mare.
— Atunci ştie mai bine decât tine. P rin ii mai tr iesc?
— Nu, au murit de mult.
— Ţine au f cut. Ża ce s tr ieşti prea mult. Ża o via ajunge
un r zboi, şi omul ar trebui s se care. Nu ca mine, patru r zboaie.
Ai fost şi tu la r zboi?
— Am fost. Dar asta a fost demult.
— M-am gândit, v zându-te în cârji.
— Nu-s din r zboi. De pe drum.
373
 — Ai c zut de pe snopi.
— Aşa ceva.
— Nu trebuie s încarci prea mul i snopi. ţarul se poate îndoi.
Şi calului îi e greu. żai bine te duci de dou ori. Este adev rat ce
vorbeşte lumea despre sateli i, spune-mi?
— Zboar , aşa c o fi adev rat.
— ţic zboar , dar cine i-a v zut? Stelele, când e timp frumos,
se v d. Apoi ar fi l trat câinii.
— Zboar prea sus pentru câini.
— Żuna e şi mai sus, dar latr . ţe-ai mai auzit de r zboi, ce
crezi, o s fie?
— Ce- i veni acuma cu r zboiul? Înc nu l-am uitat pe ultimul.
— Trebuie s se apuce de coarne st pânitorii. Altfel n-ar fi
st pânitori. ţel pu in de-am sc pa de impozite. ţ s-au adunat de
nici eu nu mai ştiu cât mai am de pl tit. ţ mereu curg amenzile.
Iar eu n-am de unde.
— ţine are, Seweryne? Dac se face secara, putrezesc cartofii.
Cum stai cu recolta?
— Ca peste tot.
— Bobul e mare?
— Nici prea mare, nici prea mic.
— Şi de ce n-a i ieşit pân acuma la coas ?
— Apoi aştept s vin vreunul.
— Dar ce-a i sem nat?
— P i, nimic. ţe s sem n, dac n-are cine s culeag .
— Şi nu te doare, c st p mântul nelucrat?
— De ce s m doar ? Durerea nu mai simte alt durere. żi-
am tr it traiul. Şi trebuie s m împac cu asta.
— Ża coas ! Ża coas ! Pe câmp! Într-o zi, dou , se schimb
vremea. Era Gula. L-a trimis nevasta dup sare pentru prânz şi se
întorcea de la cooperativ .
— Mariane, nu l-ai v zut pe żichał al meu? l-am întrebat într-o
doar , c ci ştiam c nu l-a v zut. Dar sta se întoarce şi-mi zice,
ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic:
— Scoate b legarul la Skobel.
— Ţ legarul la Skobel? żi s-a f cut negru în fa a ochilor şi am
pus mâna pe cârje. Iar eu, fir-ar s fie, îl caut prin tot satul!
— De ce l-ai c utat? Trebuia de cum ai venit s te fi dus la
Skobel.
Spre norocul meu pân la Skobel nu era departe, casa lui era
ceva mai încolo de cooperativ , doar c trebuia s cobori un pic,
374
spre râu. Nici prin cap nu mi-ar fi trecut s m duc la Skobel, ca
s întreb dac -i acolo żichał. ţ ci la Skobel nu mergeam nici o
cute s împrumut m pentru coas , o dospeal pentru pâine, o
uruial pentru ciorb , un plug, un car, un cal, ca s nu mai
vorbesc de bani. Am intrat în curtea lui Skobel, dar a s rit câinele
şi nu m l sa un pas s fac mai departe. I-am dat cu cârja peste
ceaf , de parc eu aş fi fost Skobel. Pleac de-aici, jigodie! A
scheunat şi s-a ghemuit. Skobel a ieşit din şur .
— ţe i-a f cut câinele?
— Unde-i Michał?!
— ţe eşti aşa de mânios? ţând vii la cineva, zici mai întâi,
l udat fie Domnul. Este în grajd. ţar b legarul.
M-am repezit spre grajd şi-l v d pe żichał, fratele meu, descul
în b legar pân la glezne şi dând din furc de parc ar fi fost
argatul lui Skobel. Slab ca moartea pe prapur. Ţarba pân la
piept, p rul îi c dea pe spate. De-abia am recunoscut pe el
costumul bleumarin pe care i l-am cump rat de Paşti, înainte de a
merge la spital. M-a costat trei mii cinci sute de zlo i. Şi cred c era
cu aceeaşi cravat vişinie cu bobi e albe, pe care tot atunci i-am
cump rat-o, c ci avea ceva legat la gât. Dar asta doar o b nuiesc,
c ci era murdar de nu-l mai recunoşteai.
— żichał! Eu sunt, Szymek!
Şi-a întors privirea spre mine, dar parc numai ca s vad cine
s-a aşezat în uş şi i-a luat lumina, apoi şi-a plecat din nou capul
şi a b gat furca în b legar!
— Netrebnicule! ţum ai putut s -l bagi în b legar?! Pe un om
ca żichał?!
— Nu s ri, stai locului! ţrezi c mai e ca pe vremuri? Ho! Ho! S-
au dus vremurile alea. Dar ce, s -i dau mâncare de poman ?! De
nu eram eu, ar fi cr pat de foame. ţ to i ştiu numai s -l
jeluiasc . Dar când e vorba de mâncare, nu te jeluieşte nimeni. Te
las în grija Domnului. Ż-am g sit o dat în gr din , mânca prune
verzi.
— Şi pentru un blid de linte l-ai f cut argat! Nenorocitule! Ştii
tu cine a fost el?!
— Şi dac ştiu? ţ doar oamenii vorbeau. Numai c , la
nenorocire, toate astea se uit .
— żichał! I-am smuls furca din mâini. Acas ! Ajunge! Iar ie,
nemernicule, i-aş da una cu furca asta! Şi am b gat furca în
p mânt, lâng picioarele lui Skobel, c s-a f cut alb ca varul. Iar
pe żichał l-am luat cu mine.
375
 Mergea supus, iar eu, şontâc, şontâc, dup el. Poate c în capul
lui era c -l mâna iar şi cineva la el acas , ca s -l pun la munc .
Şi cum nu întreba niciodat , ce şi unde, puteai s -l duci unde
voiai. L-ai fi dus şi la moarte şi tot n-ar fi întrebat, pentru ce? Ar fi
mers. De parc n-ar fi avut nimic în el, doar atât c merge. Iar eu
fierbeam. De parc cineva mi-ar fi mestecat cu b ul ma ele din
burt , cum mesteci terciul clocotind în ceaun. Sim eam c trebuie
s fac ceva, ca s -şi dea seama c m-am întors, c sunt fratele lui,
c -l duc acas şi nu în alt parte, şi c niciodat , dar niciodat n-o
s -l mai ia vreun Skobel, sau żacała, sau altul, ca s -i care
b legarul, s cure e sfecla sau s -i care snopii.
— Mai repede. L-am împuns cu cârja în spate, deşi nici eu nu
puteam s merg mai repede. Picioarele aproape c m l saser , iar
în palme sim eam arsura umed a b şicilor cr pate.
Am intrat în cas .
— Asta-i casa ta, i-am zis. Stai jos.
M-am dus în grajd, i-am luat vacii funia de la coarne. Era cam
lung , am strâns-o în patru. M-am întors în cas . Şedea acolo
unde i-am spus s stea, cu capul sprijinit în palme şi se uita la
picioare. żirosea groaznic, împu ise toat odaia cu putoarea
b legarului lui Skobel. M-am oprit în fa a lui la o dep rtare cam de
o mân întins . żi-am proptit cârja dreapt de perete, iar în cea
stâng m-am proptit cu putere, ca s nu-mi pierd echilibrul.
— Trebuie s te bat, i-am zis şi cu toat puterea l-am lovit cu
funia peste spinare, c aproape era s cad.
Dar nu s-a mişcat şi nici m car nu s-a uitat, cine-l bate şi
pentru ce. Doar praful s-a ridicat din spinarea lui nemişcat şi am
sim it parc şi mai puternic duhoarea b legarului lui Skobel. żi-
am strâns mai bine cârja în mâna stâng , c ci era s -mi alunece,
şi iar şi i-am dat cu funia peste spinare. Dar nu zicea nimic. Deşi
ar fi fost de ajuns s m împing pu in şi aş fi c zut cât sunt de
lung pe podea. ţhiar şi aşa, sl bit, totuşi era un zdrahon pe lâng
mine, care m ineam într-o cârj cu palma zdrelit , plin de
b şici. Şi de câte ori îl loveam, funia m zgâl âia, de tremuram ca o
trestie în vânt. ţa s -l pot bate trebuia s stau ca o mas cu patru
picioare, ca t lpile s se in ca r d cinile de p mânt, iar
p mântul s nu se clatine. Doar aşa aş fi putut s -l bat. Şi nu
numai cu funia, dar cu tot trupul, cu toat durerea, cu toat
mânia. Atunci aş fi scos lacrimi şi din piatr . Deşi mai uşor scoteai
lacrimi din piatr decât din el. Deodat şi-a ridicat capul din
palme, şi-a pus mâinile pe genunchi şi s-a aplecat, de parc ar fi
376
vrut s -şi fac spinarea mai lat , ca s -l pot bate. Am început s -l
lovesc peste spinare, luându-mi avânt de fiecare dat , de parc aş
fi aruncat sacii cu grâne în c ru . żânia creştea în mine. Aveam
atâta mânie în mine c nu mi-ar fi ajuns nici zece funii. Sim eam
cum creşte mânia nu numai în mine, dar şi în jurul meu, de parc
odat cu mine s-ar mânia toat odaia, toat casa, grajdul, şura,
curtea, tot satul, tot p mântul. żânia asta m f cea s uit c eu îi
sunt frate, c -l bat pe fratele meu. Şi de ce-l b team? Ast n-am
ştiut-o, şi cred c niciodat n-am s ştiu. Numai el ştia. Dar din
gura lui nu se auzea nimic. ţel pu in trupul lui b tut s fi gemut
vreodat , ca orice trup când este b tut. ţopacul, dac -l dobori, tot
geme, piatra se duce r sunând. Funia de-acuma gemea, se
învârtejea de durere. Funia, dac ar fi putut, s-ar fi aruncat la
mine şi, cel pu in, mi-ar fi inut mâna s nu-l mai bat. Sau s-ar fi
încol cit ca un şarpe în jurul gâtului meu şi m-ar fi spânzurat de
tavan.
Am început s gâfâi. De parc m-aş fi urcat cu picioarele mele
betege pe un munte înalt. Sim eam c nu mai pot. żi-a sl bit şi
mâna, iar funia de-abia se mai b l b nea pe spinarea lui. ţând
am mai ridicat mâna s -l lovesc, mi-a c zut cârja. Dac nu m
ineam de mas , aş fi c zut ca un bolovan. Am vrut s m aplec ca
s-o ridic. Dar o durere îngrozitoare la genunchiul drept m-a oprit,
m-a trecut o sudoare rece şi am sim it un junghi la şale. De-abia
inându-m cu o mân de mas , m-am aplecat, încet-încet, şi cu
cealalt am putut s -mi ridic cârja. Numai c atunci când m-am
îndreptat, am v zut negru în fa a ochilor. ż-am târât pân la
lavi şi m-am aruncat pe ea trudit, de parc m-aş fi întors de pe
câmp, dup o zi de coas .
— N-o s mai cari b legarul lui Skobel, atâta am putut s -i
spun.
St tea cu capul aplecat pe piept, cu mâinile pe genunchi, de
parc nici n-ar fi sim it c nu-l mai b team. Auzeam prin fereastra
deschis scâr âitul carelor, oamenii tot c rau şi c rau. Aproape
to i aveau acuma ro i de cauciuc, iar carele cu ro i de cauciuc nu
se mai aud ca acelea cu obezi de fier. Aşa c mai mult se auzeau
caii. ţ lcau greu, de parc ar fi dus carele în spinare.
Doream s vin la mine cineva din vecini, din sat. ţhiar şi
cineva str in. N-aveam treab cu nimeni şi nimeni n-avea cu mine.
ż gândeam c poate îi era cuiva în drum, sau, întorcându-se de
pe câmp, a aflat c m-am întors. Sau aşa, f r nicio treab ,
neavând unde s mearg . źuś, Pra uch, dac ar fi tr it, ar fi venit.
377
ţ ci cei care nu mai tr iesc sunt cei mai siguri. Am început s -mi
ascut urechea, dac nu se aud niscaiva paşi în pridvor. żi se
p rea c aud clan a. ţ se deschide uşa. Voiam s v d pe cineva
în prag zicând, l udat fie Domnul, sau noroc.
— Dar ce sta i aşa, de parc a i sta pe r zor? V-a i întors de pe
câmp sau v-a murit cineva?
— Nici de pe câmp n-am venit şi nici nu ne-a murit nimeni. L-
am b tut pe żichał. ţu funia de-acolo.
— L-ai b tut? Pe fratele t u? Sunte i doar oameni b trâni.
Fra ii se bat când sunt mici.
Şi poate c din aşteptarea asta z darnic mi-a venit gândul s -l
îmb iez. żai întâi s -l tund, s -l b rbieresc, şi de-abia dup aceea
s vin cine o vrea la noi. M-am ridicat de pe lavi . żi-am luat
cârjele în palmele zdrelite. ż ardeau pân la coate. Iar pe picioare
de-abia m ineam.
— S nu pleci nic ieri, i-am zis. Am s te îmb iez.
Şi m-am dus s caut o albie. Spre norocul meu, albie avea
Pająk, aşa c n-a trebuit s umblu prea mult. Pająk singur mi-a
adus-o în cas . A aşezat-o în mijlocul od ii, a sprijinit-o de nişte
lemne, ca s nu se mişte. Apoi mi-a adus vreo dou g le i de ap
de la râu, a pus-o în oale, le-a aşezat la foc.
— Trebuie s ne ajut m unul pe altul la nenorocire. Şi tu m-ai
ajutat, când am fost la nenorocire. ii minte ce cuvântare
frumoas ai inut la înmormântarea lui Włodzio al nostru?
— ţând a fost asta, Ţronisław, înc mai ii minte?
— ţum s nu in minte, am s in minte pân la moarte. Popa
a zis ca s scape. Se gândea cum s se întoarc mai repede acas ,
tot op ia cu picioarele. Nu ştiai dac vorbeşte de Włodzio al nostru
sau despre altul. Nici n-a amintit, pungaşul, c Włodzio a murit
sfârtecat de o min , ca şi cum ar fi murit de dizenterie sau de tifos.
Şi-i spuneam, Włodzio, nu te duce, o s vin geniştii şi o s scoat
minele. Şi totuşi s-a dus. Iar tu nu te-ai uitat c era un ger de
cr pau pietrele, înghe au lacrimile în ochi. Şi n-ai uitat nimic, nici
c a fost un copil bun, c şi-a iubit p rin ii, şi c , asemenea unui
fir de grâu a r s rit din bob, dar n-a ajuns s -şi vad spicul. ţ
parc , voit, cineva l-ar fi t iat ca pe o r murea. Auzi, mam , i-am
spus nevestei mele, ce b iat am avut? Şi Dumnezeu ni l-a luat.
Am adunat câteva lemne prin curte şi am aprins focul în plit .
S-a înte it focul şi parc a reînviat via a din cas . Peste pu in au
început s se ridice aburii din oale.
— Dezbrac -te, i-am zis. Între plit şi albie am pus un scaun,
378
m-am sprijinit cu tot trupul de plit , am pus, mai întâi, oala cu
ap pe scaun, apoi de pe scaun pe p mânt, lâng albie, şi de-abia
dup aceea, aplecându-m , am turnat apa. Pe fa au început s -
mi apar broboane de sudoare din pricina aburilor. Am mai turnat
pu in ap rece din g leat . Ei, se r ceşte apa. Dezbrac -te.
Dar el nimic, şedea mai departe. ţum am putut, cu o mân , i-
am scos hainele, c ci cu cealalt trebuia s m in pe mas . Spre
norocul meu, nu s-a împotrivit. Dar tot mai pu ea de la b legarul
lui Skobel, c trebuia s -mi întorc capul. Doar când i-am scos
izmenele s-a strâns şi a început s tremure, de parc s-ar fi
ruşinat c a r mas gol.
— De mine s nu- i fie ruşine, i-am zis. Sunt fratele t u. În
afar de noi doi, nu mai e nimeni aici. Pająk a plecat. Hai, vino. Ż-
am luat de mân şi l-am dus spre albie. S-a oprit, de parc ar fi
şov it. Nu te teme, e ap , i-am zis.
M-a apucat de mân şi nu voia s-o lase, de parc l-aş fi împins
într-o ap adânc , deşi apa dac -i ajungea pu in mai sus de
glezne. żi se p rea în albie c ar sem na cu cineva, dar nu
puteam s -mi amintesc cu cine. Poate c din pricina p rului care îi
c dea pe umeri şi a b rbii pân la brâu. Şi era slab, oasele aproape
c -i ieşeau din piele, iar pielea atârna pe el cum atârn uneori
z pada pe cr ci, când vine dezghe ul. Pe spinare i se vedeau
dungile vine ii de la loviturile cu funia.
— Stai jos, i-am zis. żai întâi s te s punesc.
Mi-am adus o bucat de s pun de la spital. ţineva a l sat-o la
sp l tor, aşa c am luat-o, de parc aş fi presim it c o s am
nevoie de ea. Mi-am adus un sc unel lâng albie, m-am aşezat şi i-
am turnat ap din can , ca s -l înmoi pu in. Apoi am f cut spum
în mâini. Şi cu grij , ca s nu-l lovesc, l-am s punit pe spate, pe
piept, pe mâini, peste tot. Pielea îi tremura, ca la un iepuraş, când
îl mângâi pe bl ni . Sim eam tremuratul lui, deşi de-abia îl
atingeam, şi asta mai mult cu spuma decât cu mâinile.
— Nu mai tremura atâta, i-am zis. ţ doar nu- i fac niciun r u.
Te sp l. Î i pl cea, doar, s te speli. Î i aduci aminte cum ne sp la
mama de Cr ciun sau de Paşti? Nu mai voiai s ieşi din albie. Iar
pe mine m gonea tata cu cureaua la sp lat, c ci f ceam pe
adormitul. Sau ziceam c apa e prea fierbinte, sau c -mi intr
s punul în ochi. Sau când mergeam seara la râu s facem baie,
mai ii minte? żai întâi tu m sp lai pe spate, apoi eu te sp lam.
Iar t lpile ni le frecam cu pietre sau cu nisip. Iar când nu mai
voiam s facem baie, ne speriam cu duhurile. żai mult eu pe tine.
379
Uit -te, żichał, e ceva acolo. Uite, acolo, lâng salcie. ţeva alb,
parc ar sta într-un cearşaf. E un duh! Şi o luam la fug . Eu
primul, tu dup mine. żama, tata, într-un glas, ce s-a întâmplat?
Am v zut o n luc ! N-a i vrut s v sp la i, împieli a ilor! Şi cu
picioarele murdare vre i s v b ga i în pat, striga mama! Żâng
râu zice i, atunci trebuie s fie duhul Ţartoszk i, îl auzeam pe
tata, care credea mai mult în vedenii. Trebuia s întreba i, în
numele Tat lui şi al Fiului, ce doreşte sufletul? Ţartoszka nu v-ar
fi f cut niciun r u. Îi pl cea s vin des la râu, aşa c o fi venind şi
acuma. Se aşeza uneori pe mal şi se uita dus în ap . ţe vezi
acolo, Agata, o întrebam când m duceam dup ap la râu. żereu
v d altceva, Jósefe, mereu altceva. Deşi ce ar fi putut ea s vad
acolo, nisip, mâl, pietre şi cum merge râul.
Mi-am mutat sc unelul pe cealalt parte a albiei, c ci îmi era
greu s -l cuprind tot din acelaşi loc.
— Dar mai ii minte când ne-am sc ldat odat de Sfântul Ion
lâng Ţlach? ţ de la Sfântul Ion începea sc ldatul. În ziua aceea
Sfântul Ion boteaz râurile. Deşi eu uneori m sc ldam şi înainte
de Sfântul Ion, uneori chiar în mai. in minte c era foarte cald, se
uscau frunzele. Roia de b ie i şi de fete, c se vedeau mai multe
trupuri decât ap . S rea apa pe s lcii. Fredek Ziębaw a adus un
cal, ne-am urcat pe el câ i am putut înc pea pe spinarea lui şi,
hai, în ap , sub ap . Ne ineam de gâtul lui, îl apucam de coad .
Era o larm de ziceai c s-a spart cerul. Iar tu şedeai pe mal, sub
salcie, şi de-abia te mai ineai s nu plângi, c ci nu ştiai s îno i.
Î i strigam, vino, żichał, ai s înve i, te prinzi de coada calului, s
dai numai din picioare, cât po i de tare. Vino! Şi to i te chemau.
Unii î i strigau s sari cu capul în ap . Strânge- i mâinile ca
pentru rug ciune, żichał, întinde-te şi s ri! Hai, żichał! żai bine,
b ie i, s -l arunc m în ap , înva mai repede! Prinde i-l! Dar tu
te-ai pus pe fug . Noi dup tine. Te-am prins în lanul Michalinei,
te-ai împiedicat de o brazd . Te smulgeai, ne scuipai, ne muşcai de
mâini. Dar noi eram patru. Te-am dus la râu, i-am f cut vânt şi,
hop în râu! ţ ne-a stropit şi apa. D din mâini, żichał! D din
mâini. Din mâini, din picioare! Dar tu, parc de-al dracului, n-ai
dat nici din mâini şi nici din picioare, te-ai dus la fund. A trebuit
s sar şi s te scot. Ai b ut ap c nu mai puteai s respiri şi te-a
apucat dup aceea sughi ul. ż-a b tut tata acas cu cureaua,
zicând c am vrut s te înec. Şi, doar, numai aşa înve i repede s
îno i. Pe to i aşa ne-au înv at s înot m, ne luau de mâini şi de
picioare şi ne f ceau vânt în ap . D din mâini, c te îneci! Pe mine
380
m-au aruncat din salcie, ca s fie mai de sus. Şi asta mi-a folosit
mai târziu. O dat , când eram partizan, a trebuit s sar de pe un
pod.
Din spate m goneau, în fa m aşteptau, aşa c n-am avut
alt sc pare.
M-am sculat, am mai turnat pu in ap fierbinte din oal . Am
amestecat-o cu apa care era în albie.
— Dar mai ii minte când o dat , înainte de r zboi, ai venit cu o
p l rie? Te-ai oprit în prag şi parc te-ai ruşinat c erai cu p l rie.
Şi noi ne uitam la tine, nu ştiam dac eşti tu. Şi deodat ai scos-o
din cap, iar tata i-a spus s-o mai pui o dat , s vad mai bine
cum î i st . Da, a zis, î i st bine, numai c parc nu mai eşti tu.
Cât ai dat pe ea? Atâta, a zis mama, trebuia s iei una mai ieftin ,
fiule, cu banii ştia i-ai fi putut lua nişte haine. Era într-o
duminic . Tata ne-a spus s ne ducem prin sat, poate c -l
întâlnim pe pop , c mereu întreba de tine. Dar eram de-acuma
fl c i, aşa c n-aveam nevoie de pop , înc pe z puşeala aceea, şi
am întins-o spre râu. Fetele se f cuser domnişoare şi râul se
rev rsa de ele. Eu m-am dezbr cat şi m-am aruncat în ap . Iar tu
te-ai aşezat pe mal, la umbra unei s lcii. A înotat pân la tine
Stefka żagierzanka şi a început s te ispiteasc s vii în ap . Nu te
dezbraci, żichał? Este aşa de cald, dezbrac -te şi hai în ap . Avea
nişte sâni de parc se umpluser cu ap . Î i st frumos cu p l rie.
Ai venit pentru mult timp? Se gândeau ai ei c te însori cu ea. Dar
n-ai fi fost fericit. Se înh itase cu unul din timpul r zboiului, care
venise în sat dup f in , şi a plecat cu el în lume. Şi-a l sat
b rbatul, copilul. żichał! żichał! Hai s faci baie! Te strigau toate.
ţ -i apucase invidia pe b ie i. Nu-l mai striga i! O fi bolnav de
oftic ! Ofticoşii n-au voie s fac baie! Nu-l vede i ce p l rie şi-a
cump rat, ca s nu par din sat! Arat ca un fund dup tufiş! A
s rit unul din spate, i-a smuls p l ria din cap şi a aruncat-o în
râu. S-au aruncat câ iva s-o prind în ap . Unul a prins-o, şi-a
pus-o pe cap şi s-a dus înotând. Am s rit în ap ca s-o iau. Dar a
aruncat-o mai departe, în gr mada de b ie i. Au început s şi-o
smulg , s se bat pentru ea. Stefka żagierzanka mai s plâng
de necaz. Porcilor, striga. Porcilor! Niciunul dintre voi nu e vrednic
de o p l rie. Unul s-a dat la fund şi a scos o piatr din albia
râului. Au pus piatra în p l rie ca s se afunde. Pân la urm le-
am smuls-o şi am aruncat-o departe, în josul apei, strigând, cine
ajunge primul. Şi aş fi ajuns-o. Numai c Ţolek źuska a s rit pe
mal şi pe mal a ajuns înaintea mea. A luat p l ria, a fugit prin apa
381
mic mai departe, şi acolo s-a b gat cu picioarele în ea, s-a b gat
în mâl, în nisip, pe pietre. I-am dat, când l-am prins, câteva peste
mutr c vreo lun n-a mai putut s -şi lipeasc buzele, de parc
râdea întruna. Iar c maşa, n dragii i-am t iat cu briceagul, ghetele
i le-am aruncat în ap . A venit frate-s u, Wicek, cu l b trân, la
noi acas , dar le-am dat peste gur şi acas . Dar tu st teai ca şi
cum nu s-ar fi întâmplat nimic, te uitai cum î i terfelesc p l ria,
apoi te-ai sculat şi mi-ai zis, s mergem, Szymek. Żas -le p l ria,
dac sta le e cheful.
L-am ridicat din albie, l-am şters. N-aveam în ce s -l îmbrac,
aşa c l-am înf şurat în cearceaf. Unde s-a putut, l-am legat, unde
nu, l-am prins cu nişte agrafe. ţ ci am g sit nişte agrafe în
sertarul maşinii de cusut.
— Acum s te tund şi s te b rbieresc.
Am v zut c nu mi-am uitat meseria. Puteam s tund, s
b rbieresc, ca în timpurile de alt dat . Deşi cred c prea pu ini îşi
mai aminteau c pe vremuri tundeam, b rbieream. Poate doar
dintre cei mai b trâni. Dar cei mai mul i dintre b trâni muriser .
Acuma tinerii erau deja b trâni. Iar dup ei şi cei mai tineri se
preg teau s îmb trâneasc , le ap reau fire c runte în p r, se
rotunjeau la fa , obrajii li se încre eau, se zbârceau. Ai fi zis c
b trânii vin de undeva în sat, iar cei tineri pleac şi se întorc când
sunt b trâni. Atâta c uneori mi se p rea ciudat c erau aceiaşi
oameni. Dar cred c erau aceiaşi.
A trebuit s m sprijin cu spatele de mas , c ci altfel n-aş fi
putut s stau. Avea p rul gros, des, ca mama, cum îl am şi eu.
Antek, Stasiek aveau p rul ca tata, aşa c Stasiek era aproape
chel, iar Antek avea atâtea luminişuri pe cap, de ai fi zis c e o
streaşin g urit . Ż-am tuns foarte scurt, c ci la ele îi roiau de
p duchi. Apoi i-am sp lat şi capul.
— Acuma hai s mânc m.
Adineauri am adus de la spital o jum tate de pache el de ceai,
pu in zah r, o pâine, o bucat de brânz , dou pârjoale. żi le-a
dat Jadzia la plecare. A venit dup mine pe coridor, când m-am
dus s -mi iau r mas-bun de la ea.
— Ia asta. Şi mi-a pus pachetul în mâini. Doar n-o s-o iei când
ajungi acas prin magazine dup mâncare. Iar de mâncat trebuie
s m nânci.
M-am sim it prost, c ci nu i-am povestit prea multe despre ce-i
la mine acas , şi chiar dac i-am spus câte ceva, nu i-am spus
niciodat adev rul. ż-am gândit s -i spun c acas m aşteapt
382
cu masa, c le-am transmis c m întorc acas . Dar ştia c n-am
pe nimeni, aşa c cine ar fi putut s m aştepte? De fapt nici nu
m-a l sat s vorbesc.
— Ia-l, ia-l. S fii s n tos. Am vrut s -i s rut mâna, dar şi-a
dus amândou mâinile la spate. Mâinile astea ale unei
responsabile de salon vrei s le s ru i, domnule Szymek? żai bine
ai mai veni câteodat pe aici, când vii la târg sau cu alt prilej. Ce
ne mai înveseleai, cât ai stat la noi. żai râdeam şi eu câteodat .
ţ ci altfel, în fiecare zi moare câte unul.
Nici despre Michał nu i-am vorbit niciodat . Doar atâta c am
trei fra i, asta i-am spus, dar c to i stau la oraş. Pe Antek şi pe
Stasiek i-a v zut, când au venit odat la mine, la vreo s pt mân
dup nenorocire. Nu ştiu de unde au aflat, c eu nu le-am scris.
Erau îmbr ca i elegant, costumele, c m şile, cravatele str luceau
pe ei. Chiar mi-a f cut pl cere când i-am v zut aşa de elegan i.
Dar dup o or m s turasem de ei, deşi nu ne v zuser m de vreo
doi ani. Nici n-au apucat bine s m întrebe dac a trecut maşina
peste un picior sau peste amândou , şi cât am s stau în spital, c
au şi început s se certe pe şoptite cu mine, c e vina mea. ţ în
loc s pun secar , grâu, trebuia s -mi fac o livad , s -mi fac stupi
sau s trec pe creşterea vitelor, aşa cum m sf tuiau ei mereu. N-
aş mai fi fugit de ploaie şi n-aş mai fi c rat snopii duminica. ţ de-
aia e duminic , s se odihneasc omul. S stea acas cu nevasta,
copiii. Sau, dac e vreme frumoas , s se urce în maşin şi s
plece la p dure, pe malul unui râu. Dar c mi se p rea c am s
fiu veşnic tân r. Aia nu, ailalt nu, uite unde ai ajuns. Spre
norocul meu a intrat Jadzia, aşa c am chemat-o s -i fac
cunoştin cu fra ii mei.
— Oho, domnul Szymek e un b rbat straşnic, a zis, de parc ar
fi sim it c m certam cu ei. Sufer , cum pu ini am v zut, dar nu
s-ar plânge pentru nimic în lume. żai face şi haz de necaz.
De-abia atunci au încetat. Deşi lui Stasiek i s-a p rut c nu mi-
a zis destule, c ci dup ce Jadzia a plecat, mi-a spus:
— Sau însoar -te cu ea. S-a obişnuit la spital s munceasc , o
s - i munceasc şi pe câmp.
Amurgul p trunsese prin geamuri, odaia s-a f cut cenuşie. Iar
noi beam ceai, mâncam pâine cu brânz . Pârjoalele le-am l sat
pentru a doua zi. ţarele înc rcate de snopi tot mai treceau pe
uli . ţâteodat se mai auzea câte unul îndemnându-şi caii.
Alteori se auzea cum îşi izbea calul copita în piatr , se auzeau
osiile neunse, clopo eii de la hamuri. Aşteptam s m întrebe, cel
383
pu in:
— Unde ai fost atâta vreme?
ţhiar şi motanul când m-a v zut, mi-a s rit în poal , şi se freca
de mine de parc l-ar fi durut c nu poate s -mi spun un cuvânt
omenesc. Câinele, de-ar fi fost, şi el s-ar fi smuls din lan de
bucurie c m-am întors. Şi fiecare, cu care m-am întâlnit, mi-a zis,
cel pu in, oho, te-ai întors. Iar el e fratele meu şi nu scoate un
cuvânt.
— i-au spus c am fost la spital?
A ridicat cana şi şi-a c scat ochii, de i s-au f cut ca dou
monede rotunde, dar degeaba ai fi încercat s ghiceşti ceva în ochii
lui. Nu ştiai dac te priveau, dac se gândeau sau poate c voiau
s moar şi s nu ştie nimic. Şi inea cana foarte ciudat, numai cu
dou degete de ureche. ż-am uitat la mine, cum o in. Dar o
ineam ca to i oamenii, cu toat palma. Iar pâinea şi brânz le
f râmi a în palm şi culegea firimiturile din palm de parc ar fi
fost semin e de floarea-soarelui. De fapt, totdeauna mânca altfel
decât oamenii obişnui i. Mâncam diminea a ciorb de cartofi, eu
luam în lingur jum tate cartofi, jum tate ciorb , c de-abia îmi
înc pea lingura, aşa mo at , în gur . El îşi punea separat cartofii,
separat ciorba, cartofi doar cât înc peau în lingur , ciorb numai
pe fundul lingurii, şi aproape c nici nu-şi mişca falca. ţât putea
s m nânce aşa, iar mâna trebuia s-o duc de dou ori mai mult.
Omul de-aia m nânc , s aib burta plin . ţ ci din burt vine
puterea. Iar de putere ai nevoie ca s munceşti. Uneori îl întrebam
dac mâncând cum m nânc el, e mai gustoas mâncarea, sau
m nânc mai mult, sau de ce? S -mi spun şi mie. ţ doar n-o fi
vreo tain ? Nu fiindc aş fi vrut s m nânc ca el, c mi-e bine şi
aşa, cum m nânc. Dar m gândeam s aflu cel pu in atâta de la el,
c ci, dup cum m nânc omul po i s afli multe.
Sau dac îşi t ia o felie de pâine, o t ia aşa de sub ire c se
vedea lumina prin ea. Şi putea s-o m nânce f r nimic, dar
totdeauna o inea cu degetele r şchirate. Sau dac era un m r,
mai întâi îl t ia în patru, îl cur a de semin e, îl cur a de coaj şi
de-abia atunci mânca sferturile albe de m r. Iar când bea ap ,
niciodat n-ai fi auzit s -i gâlgâie în gâtlej, cum se întâmpl când
eşti însetat.
Poate c şi eu m-am dezobişnuit de el în cei doi ani de lips . Iar
acum îmi era greu s m obişnuiesc cu gândul c b trânul învelit
cu cearceaful este fratele meu, żichał. Poate c şi el a uitat c
suntem fra i. Ża urma urmei, ce înseamn s fii frate? Nici în
384
copil rie nu l-am iubit prea mult. żai bine m duceam cu al i copii
la joac . ţ ci de înotat nu ştia, s trag cu praştia nu ştia, s se
ca re în copaci nu ştia. Pe mirişte nu voia s fug descul , c -l
în epa. Iar eu cu b ie ii ne întreceam fugind pe mirişte, cine ajunge
primul la r zor. Înc mai alegeam locurile pe unde nu s-a cosit cu
coasa, ci cu secera, ca s în epe mai tare. Sau pe unde creşteau
mai des ciulinii. żai mult pe tarlaua Waliszk i sau a lui Ţoduch,
care erau lungi ca nişte ma e. Alergai pân la cap tul unui ma ca
sta şi când te uitai la picioare, erau pline de sânge, dar n-aveai
voie s spui c te doare.
Este adev rat c înv a cel mai bine dintre noi to i fra ii. Într-
un an a primit ca premiu o carte, ca fiind cel mai bun din şcoal .
Iar pe carte scria, lui żichał Pietruszka, pentru rezultate str lucite
la înv tur şi purtare exemplar , cu mul umiri pentru p rin i. Şi
pentru mul umirile acestea pentru p rin i, tata rar când îl lua pe
câmp. Când mergeam la biseric ne d dea la to i un singur ban,
spunându-ne s -l pun pe tav żichał. Iar când mama ne
împ r ea duminica buc ile de g in , tata se uita ca s ne împart
la to i egal şi totdeauna ieşea c żichał a fost nedrept it, aşa c îi
mai ad uga cel pu in gâtul. Putea żichał s stea pân noaptea
târziu citind câte o carte, c nu era p cat de gaz. Adev rat este
îns c mie nu-mi pl ceau c r ile. Atâta cât ne-au silit la şcoal ,
acolo n-aveam ce face. Şi nici nu eram prea l murit de ce or citi
atâta oamenii, dac nu-i p cat de timp. Se apuca tata uneori s
m l mureasc :
— Tu, boal , cel pu in ca s -l poat l uda pe Dumnezeu citind.
Aşa c i-am spus odat c n-am s cred în Dumnezeu, când am
s cresc, şi am fugit din cas . Deşi nu prea în elegeam ce
înseamn s crezi sau s nu crezi în Dumnezeu, atâta doar c
voiam s -l nec jesc. Aşa c dup ce am terminat cu şcoala, am
aruncat c r ile şi am început s umblu pe la petreceri. Dup prima
petrecere m-a b tut tata. ż-a b tut şi dup a doua. Dar dup a
treia am pus mâna pe furc şi i-am spus, numai s încerci. Dar m-
a b tut şi atunci cu lan ul de la car c a trebuit biata mam s -mi
oblojeasc spatele, c ci era plin de vân t i.
— De ce l-ai b tut atât de r u? plângea mama. Pe copilul t u
s -l ba i aşa, Dumnezeule! Dumnezeule!
— sta nu-i copil. sta-i un tâlhar! Ża b trâne e te alung din
cas .
Iar żichał citea. Anii treceau, dar el tot citea. Pân când a venit
un v r mai îndep rtat de-al mamei de la oraş, care era croitor. Şi
385
mama l-a rugat s -l ia pe żichał la el. S înve e cel pu in croitoria,
c ci ce s fac în cas . ţu vacile mergea de-acuma la p scut
Antek, Stasiek se ducea cu gâştele. Iar p mânt iar şi n-aveam cine
ştie cât, ca s nu ne putem lipsi de el. Iar croitoria e o meserie
bun , stai jos, sub acoperiş, î i faci şi ie haine. Tot n-avem croitor
în sat, aşa c dac ar înv a s-ar putea întoarce. I-am preg ti o
odaie, poate c i-am cump ra şi o maşin de cusut. Pân atunci ar
putea s coas şi la maşina pe care o avem.
— N-o s - i par r u, vere. Este un copil bun, aşa c o s fie şi
un croitor bun. Este un b iat aşezat, nu umbl aiurea ca al i copii.
St toat ziua şi citeşte. Iar noi o s - i fim recunosc tori, ba cu
ceva f in , ba cu nişte g ini.
— Eh, ar fi fost mai bine s -l facem preot, a ajutat-o tata pe
mama. Am fi vrut asta, vere, dar n-avem bani. Vezi, ne mai r mân
trei. Nici pentru ştia nu ajunge p mântul. Ne-ar fi mai uşor dac
l-ai lua.
Şi s-a dus żichał la v rul mamei s înve e croitoria. A stat la el
vreo trei ani. Ża dou duminici, iar uneori chiar în fiecare
duminic , venea acas . Venea şi la seceriş, ca şi la strânsul
cartofilor. Şi totdeauna aducea câte ceva, mamei cel pu in o cutie
cu a , ace, tatei ig ri, lui Antek şi lui Stasiek bomboane, mie, o
sticl de bere. Numai c se f cuse ursuz. Nu voia s povesteasc
cum o duce, bine sau r u.
Şi nici ce-i dau de mâncare, dac nevasta v rului nu se uit
strâmb la el. Îl întreba tata:
— Şi ştii, de acuma, s faci o pereche de n dragi?
Nu spunea nici da, nici ba. D dea numai din umeri, c nu
pricepeai dac ar putea sau nu.
— Se vede treaba c tot atâta trebuie s înve i croitoria cât î i
trebuie ca s te faci preot, îşi r spundea singur tata.
żama, de fiecare dat când venea, preg tea ce putea, ca s nu
se întoarc cu mâinile goale la v r. F in , crupe, maz re, brânz , o
bucat de sl nin , uneori câte o g in . ţât priveşte ou le, le inea
pe toate pentru v r, când o veni żichał. Noi mâncam ce mai
r mânea, g luştele le f cea numai în ap , terciul trecut prin lapte,
restul mergea la v r. Am prins o dat un iepure în la , s-a dus şi
la la v r. Oh, ce-o s se bucure v rul. Pân atunci n-am uscat
niciodat prunele, acuma le uscam, ca s le putem trimite v rului.
Ne ieşise v rul pe nas c Stasiek, care nu în elegea prea multe, a
întrebat o dat dac v rul nu este un balaur, c trebuie s
m nânce atâta. ţhiar şi tata ofta din când în când, zicând c mai
386
bine îl f ceam pop . Numai mama ne liniştea mereu, ne împ ca
zicând c uneori trebuie s iei şi de la gur , şi s mai aştept m
pu in, c înva żichał croitoria şi o s ne coas la to i haine.
Pân când într-o zi a venit şi ne-a spus c nu mai st la v r, c
acuma lucreaz la fabric şi mama s nu mai preg teasc nimic,
c nu trebuie s mai duc nimic de-acas . Ne-am întristat cu to ii,
c ci atâta f in , crupe, maz re, ou , g ini, brânz s-au dus pe apa
sâmbetei. Tata a zis doar atâta:
— ż gândeam s cump r material ca s -mi faci nişte haine.
Dar se vede c asta-i voia lui Dumnezeu. żai umblu şi în hainele
astea.
De atunci, venea pe acas tot mai rar. O dat la o lun , la dou
luni, la ţr ciun, la Paşti, la seceriş. Numai c seceratul nu-i era la
îndemân . Smulgea coasa şi mergea prea repede, iar coasa o
întindea de parc ar fi vrut cu o mân s coseasc o claie întreag .
Aşa c -i intra uneori coasa în p mânt, se tocea, iar el c dea frânt
de oboseal . De fapt, niciodat n-a fost un cosaş bun. Şi nici n-a
avut când s înve e. De mic, i-au b gat în cap s se fac pop , c
popa are arga i, nu trebuie s coseasc . Deşi nu cred c ar fi ieşit
un pop bun din el. ţa s te faci pop trebuie s ai chemare, s ai
uşurin în vorbire. În fiecare duminic s ii câte o predic , şi la
fiecare nunt , la fiecare înmormântare. Şi la spovedanie cât trebuie
s le vorbeşti la oameni, ca s nu mai p c tuiasc . ţ Dumnezeu
se uit la tine din cer. ţ Dumnezeu a murit pentru p catele
noastre. De toate ai s dai socoteal la Judecata de Apoi. De unde
s iei atâtea vorbe? Apoi, ca s te faci pop trebuie s crezi în via a
de dincolo de mormânt.
ţ ci, într-o duminic , ne-am adunat mai mul i vecini, era şi
mama, şi tata, şi nu ştiu cum veni vorba de via a de dincolo de
mormânt, c unul a v zut aia, c l lalt a v zut ailalt . żichał se
preg tea s plece cu trenul, îşi închidea geamantanul, era târziu,
iar geamantanul parc de-al dracului nu se încuia. Şi dintr-odat
îl aud strigând, nu e nicio via dincolo de mormânt! Este numai
aici pe p mânt! Şi în asta trebuie s credem! Vecinii au amu it,
mamei, tatei li s-a f cut ruşine, iar el a apucat valiza aşa
neîncuiat , a deschis uşa cu piciorul şi din pridvor a mai zis:
— R mâne i cu bine.
Eu, vrând-nevrând, am luat-o dup el, c ci trebuia s -l conduc
la gar . Dar tot drumul n-a scos un cuvânt. Este adev rat c
goneam ca nebunii, c ci parc auzeam trenul vâjâind dincolo de
p dure. De-abia în gar , când ne-am luat r mas-bun, la repezeal ,
387
mi-a zis:
— Roag -i pe p rin i s m ierte.
Şi n-a mai venit pân la ţr ciun, apoi de Paşti şi aşa pân la
sfârşit. ţhiar dac venea, nu prea vorbea, mai mult şedea şi se
gândea. Îl întreba tata:
— Şi ce faci tu la fabric ?
— ţa la fabric , d dea el din mân . Tot felul de lucruri.
— Te pl tesc bine?
— Nu prea grozav, dar mi-ajunge.
— Şi unde stai?
— Ża nişte oameni.
— ţel pu in sunt oameni de treab ?
— Nu-s chiar cei mai r i.
Mama îl întreba:
— Ai vreo fat ? Numai s nu te ui i la avere, copilul meu. Ia
una mai s rac , fie şi numai într-o c maş , dar s fie cinstit .
— N-am eu vreme de fete, mam , sunt treburi mai importante.
Aşa c eu nu-l mai întrebam nimic, c ci pentru mine fetele erau
treaba cea mai important . ţe putea s fie mai important? Se duce
unul ca sta la oraş, şi mai mult se s lb ticeşte. De-aş fi fost eu în
locul lui, aş fi ştiut cum s -mi tr iesc via a. ţ doar mai auzeam şi
noi câte ceva. Când venea în concediu Gienek Woś, care era
subofi er în armat , nu ne povestea? Te treceau fiorii. Iar Florek
Sójka aproape c îşi ieşea din piele:
— Ah, fir-ar s fie! S plec m, b ie i! Hai, c nu mai pot
asculta!
— Stau câteodat pe str zi ca felinarele. Î i zâmbesc, î i fac cu
ochiul, de parc te-ar cunoaşte de o via . Şi sunt îmbr cate ca
nişte contese, rochi ele de-abia dac le trec de fund. Câte una se
acoper doar cu câte o vulpe, iar sub vulpe e goal puşc . Îi tragi
vulpea şi te-ai dus cu ea. Şi nici nu trebuie s mergi prea departe,
doar dup col , unde e mai întuneric, ca s nu te vad poli istul.
Unele sunt aşa de despuiate c po i s le apuci de â , ca pe o
vac , şi doar s-o întrebi, cât? Şi sunt parfumate, c î i vine s
întorci nasul. Şi cum vrei, mai scunde, mai înalte, mai slabe, mai
grase, îi spui doar, vino, şi vine. Şi nu se teme c -i faci vreun copil,
nici nu te întreab dac o iei de nevast . Nici chiar cine eşti, o
doare în fund de tine. Dar e mai bine s nu-i spui c eşti de la
ar . Sunt şi unele care te aşteapt în tr sur , dar astea cost mai
scump. Te urci în tr sur , tr sura te duce, iar tu c l toreşti în rai.
— Şi cât te-ar costa, Gienek, una ca asta?
388
 — Ei, o mer de secar trebuie s dai. Nu e prea mult. Dar te
face fericit, c - i închide gura. Dar aici ce po i s faci? ne a â a
Gienek, dup un pahar, dou . ţ ci îl luam cu noi la cârcium , ca
s ne povesteasc . Deşi, şi asta depinde. Ţondarek ar trebui s
dea o mer şi jum tate, c -i roşcovan şi cu fundul mare. Dar tu,
Szymek, ai sc pa şi cu o jum tate de mer . Vino odat , mergem
împreun . Am un birjar cunoscut. Ne duce prin tot oraşul.
Întunericul se întindea tot mai dens prin odaie. În întunecimea
asta fa a lui se înnegrise de tot. Iar pe uli tot treceau carele cu
snopi.
— ii minte, i-am zis, c odat mi-ai spus c ai s vii pentru
mai mult vreme. Trebuia s st m de vorb . Dar dac nu vrei s
vorbeşti, nu vorbi. Dac vrei s tr ieşti f r s sco i un cuvânt,
tr ieşte aşa. Numai c ce ar fi dac to i oamenii din sat n-ar mai
vorbi? Doar ar ara, ar sem na, ar cosi şi şi-ar c ra acas recolta,
f r ca vreunul s scoat o vorb , nici bun ziua s nu-şi dea. Iar
împreun cu oamenii ar t cea şi câinii şi pisicile, şi toate viet ile,
p s rile n-ar mai ciripi, broaştele n-ar mai or c i. ţe lume ar mai
fi şi asta? Pân şi copacii vorbesc, dac ştii s -i ascul i. Şi fiecare
copac în limba lui, stejarul în limba stejarului, fagul în limba
fagului. Vorbesc râurile, vorbesc grânele pe câmp. Tot p mântul
este ca un cuvânt uriaş. Dac i-ai ascu i bine auzul, ai putea s
auzi ce s-a vorbit acum o sut de ani, acum mii de ani. Fiindc
cuvintele nu cunosc moartea. Sunt ca nişte p s ri str vezii, care,
odat spuse, se învârtesc veşnic pe deasupra noastr , doar c nu
le auzim. Poate c la în l imea lui Dumnezeu glasul fiec rui om se
aude deosebit. Chiar şi ce vorbesc acuma cu tine. ţe se vorbeşte la
żaszczyk şi la Dereń în cas , şi în fiecare cas . Şi dac i-ai apleca
mai bine auzul, cine ştie, poate c ai auzi şoaptele omeneşti, ce
gândesc oamenii, ce viseaz , chiar şi mieunatul pisicilor,
nechezatul cailor din grajduri, scâncetul copiilor din leag n, al
celor care de-abia se nasc, fiindc toate acestea sunt vorbire.
Dumnezeu le porunceşte oamenilor s se roage prin cuvinte, c
altfel nu s-ar deosebi om de om. ţu vorbe începe via a omului şi
tot cu vorbe se termin . ţ şi moartea este doar sfârşitul
cuvintelor. Începe şi tu cu primul cuvânt, care i-e mai aproape.
żam , cas , p mânt. Unde scuipi? Pe p mânt. Pe ce umbli, pe ce
st casa, ce se ar ? Doar ai inut şi tu plugul în mâini. żai ii
minte cum ne înv a tata s ar m? Ne-a înv at pe rând, pe tine,
pe mine, pe Antek, pe Stasiek. Cum ne ridicam deasupra plugului
ne lua cu el la câmp, când se ducea s are. Ne punea mâinile pe
389
coarnele plugului, pe ale lui le punea peste ale noastre, şi mergea
în urma noastr , de parc ne-ar fi inut în bra e. Sim eam c ldura
lui în spate, respira ia lui, în cap. Iar cuvintele lui le auzeam de
parc ar fi venit din cer. Nu ine aşa, ine mai strâns, mergi pe
mijlocul brazdei, ar mai adânc, când p mântul era uscat, iar
când o s - i mai creasc mâinile, în mâna asta o s ii şi h ul, iar
în asta biciul. O s înve i, o s înve i, numai s ai r bdare. În
p mânt sap şi cârti a, şi copacii îşi prind r d cinile, şi oamenii
sap tranşee în vreme de r zboi. Din p mânt âşnesc izvoarele şi
în p mânt se duce sudoarea omeneasc . Şi pe p mântul sta, nu
pe altul, se nasc oamenii. żai ii minte, când pleca cineva, în
lume, îşi lua totdeauna un bulg re de p mânt în traist . Iar
marinarii, când v d p mântul undeva departe, departe, strig ,
p mânt! P mânt! Ai avut odat o carte, în care strigau, p mânt! Şi
Dumnezeu a coborât pe p mânt. Şi omul, când moare, este
îngropat în p mânt. O s dormim şi noi în p mânt. ż gândesc s
fac un mormânt. S -l fac cu opt locuri, ca s intr m cu to ii. Poate
c şi Antek, Stasiek o s vrea s -şi doarm somnul de veci
împreun cu noi. Se spune, fie-i râna uşoar . Aşa c unde ar
putea s le fie mai uşoar ? Doar se spune c p mântul în care te-
ai n scut este leag nul t u. Iar moartea doar te aşaz din nou în
acest leag n. Şi te leag n , te leag n , pân când din nou devii
nen scut, nez mislit.

SFÂRŞIT

390
 Postfaţă

ii în mân , cititorule, o carte rar , o carte de referin şi de

r spântie în istoria romanului contemporan, pe care neîndoios n-ai
s-o citeşti numai o singur dat . E vorba de romanul Piatr peste
piatr al scriitorului polonez Wiesław Myśliwski, care s-a n scut în
sud-estul Poloniei, la 25 martie 1932, fiind deci contemporan cu
genera ia romancierilor români: Alexandru Ivasiuc, D.R. Popescu,
F nuş Neagu, ţorneliu Żeu, Radu ţiobanu, Nicolae Ţreban ş.a.
Romancierul atât de înzestrat a v zut lumina zilei în comuna
Dwikozi (Dou ţapre), din preajma istoricului oraş Sandomierz, în
p durile din jurul c ruia s-a desf şurat o puternic mişcare de
partizani. La o asemenea mişcare particip şi eroul principal al
romanului Piatr peste piatr , ad ugând, astfel, c r ii o not de
captivant zbucium sufletesc şi eroism.
Dup terminarea liceului, Wiesław żyśliwski se specializeaz în
filologie polon , am nunt biografic, dup opinia mea, deosebit de
semnificativ, cu ecouri puternice şi benefice în crea ia talentatului
scriitor.
Preg tirea de filolog i-a insuflat, neîndoios, pl cerea luptei cu
cuvântul, ca a lui Iacob cu îngerul, rigoarea şi meticulozitatea
observa iei i-a cultivat sistematic geniul înn scut al limbii
materne, din ale c rei straturi succesive ştie s descopere toate
filoanele de aur. Scriitorul a func ionat dou decenii ca editor şi a
fost redactor-şef al revistei social-culturale Regiony. În acelaşi timp
a fost şi vicepreşedinte al ţonsiliului Na ional al ţulturii.
În literatur a debutat în anul 1967 cu romanul Gr dina pustie,
c ruia i-au urmat, în 1970, Palatul şi apoi dou piese de teatru:
Hoţul, în 1973 şi Chelaru în 1978.
Cu romanul Piatr peste piatr , ap rut în 1984, urmat de înc
dou edi ii, ultima în 100.000 exemplare, şi tradus, apoi, în rus ,
francez şi acum în român , Wiesław żyśliwski este, în toat
amplitudinea şi str lucirea nou a termenilor, ceea ce se cheam
un creator demiurg. Creator – cu sensul mai larg decât i l-a dat, se
pare, pentru prima dat în istoria esteticii, Mattias-Casimir
Sarbievski (1595–1640), care a folosit cuvântul în scrierile sale în
limba latin , numai pentru a defini no iunea de poet. În cazul lui
żyśliwski, care e şi dramaturg şi eseist, şi în multe pagini ale

391
prozei sale, şi un autentic poet, totul ne îndrept eşte s folosim
sintagma: un creator demiurg. Scrisul s u pare genez a lumii noi,
nel sând nicio clip impresia c surprinde, copiaz , înf işeaz
sau reflect , dup uzate canoane artistice, o realitate gata
constituit .
Żumea se naşte parc în fiecare clip sub pana scriitorului.
Nu e, fireşte, vorba de lumea-univers pe care ar fi creat-o
demiurgul lui Platon, nici de demiurgul care în viziunea lui Socrate
ar fi n scocit corpul omenesc, nici de acela al lui Plotin, întrez rit
pe alte coordonate, de etic şi de voin universal . Wiesław
żyśliwski nu vrea s concureze la pl m direa cosmosului cu
filozofii şi n scocitorii de mituri, deşi, la o decodare mai atent ,
oricine se va convinge c romanul s u Piatr peste piatr este un
tulbur tor mit modern, mitul r nimii cu toate întortochelile şi
meandrele prin care trebuie s treac destinul ei istoric. Este un
roman modern şi actual, ivit în zarea unei mari tradi ii epice, dac
ar fi s ne gândim, în literatura polonez , numai la Reymont sau în
alte literaturi la Tolstoi, Zola, Rebreanu, Preda – ceea ce nu
înseamn c se poate face vreo rela ie mecanic între scrisul lui
Wiesław żyśliwski şi proza acestora. Ţa, dimpotriv , deşi inspirat
din lumea rural , romanul s u e cu totul altceva, e o ipostaz
nou în „curentul r nesc” al prozei actuale, nu numai poloneze,
ci şi europene.
Żucruri fireşti, obişnuite, evenimente şterse, banale, în
aparen , în curgerea ireversibil a timpului, cap t adesea sub
forajul min ii iscoditoare a autorului valoare de simbol şi o anume
aur , nu idilic , ci mitic . Prin aceasta romanul Piatr peste piatr
e modern în spiritul tradi iei vii, nu osificate, şi se distinge printr-o
surprinz toare noutate şi originalitate, care cunoaşte câteva
situa ii mitice esen iale. Eroul trece prin geneza unei lumi noi şi
prin stingerea dramatic a uneia vechi, patriarhale. El e îmboldit
mereu de demonul c ut rii care-l face s treac prin nenum rate
peripe ii şi ini ieri de ordin gnoseologic, erotic, politic, social, nu
neap rat la scara istoriei, ci la nivelul unor experien e, aparent
oarecare, dar care devin istorie prin structurarea lor în oper vie,
autentic , de o excep ional valoare.
Interferen a destinului eroului cu al altor personaje pe
coordonata c ut rii unei taine e semnificativ în acest sens. Aşa e,
de pild , permanenta şi chinuitoarea c utare a unui act de
proprietate pe care l-a dobândit bunicul pentru c îi sprijinise pe
r scula ii din 1863, dar ascunzându-l, sufer de-o amnezie şi nu
392
mai ştie unde l-a pus, obligându-i pe to i ai casei s r scoleasc
mereu curtea şi gr dina în c utarea lui pân când moare şi duce
cu el taina în mormânt. Tot substratul unui mit este şi cea mai
veche amintire a eroului, de la vârsta de trei ani, când se lupt , pe
via şi pe moarte, cu curcanul vecinului. Toat via a eroului e o
lupt cu ceva şi o amenin are din partea cuiva. A unui rival, a unei
boli, a destinului şi aşa mai departe. E, poate, în firea aprins a
eroului o ereditate care-şi spune cuvântul, c ci un bunic a ucis pe
vechilul care i-a necinstit nevasta şi apoi a fugit în America, iar
cel lalt bunic s-a implicat într-o lupt revolu ionar .
Exist în acest roman nenum rate substraturi mitice mai mult
sau mai pu in vizibile, care creeaz o atmosfer de r scolitoare
poezie dramatic şi de epopee. żai mult decât un mit, o mare şi
r scolitoare parabol , demn de o antologie a literaturii universale
este episodul dinspre sfârşitul c r ii, în care Szymon îl spal pe
fratele s u żihał, ajuns într-o murd rie şi o mizerie fizic
inimaginabil , dup ce se întoarce de la oraş cu o ireparabil
depresiune psihic . Sunt pagini de un profund şi sobru realism
care amintesc gravitatea dramatic a evangheliilor, c ci Szymon,
sp lându-l pe fratele s u, învinge cerbicia exacerbat din sine, se
umanizeaz mai mult şi se restructureaz moral. Simbolic este şi
discu ia din final a eroului cu preotul satului, care nu îi vinde, ci îi
d ruieşte locul pentru mormânt.
Lumea din excelentul roman Piatr peste piatr e îns de
natur social şi psihologic . Ea se circumscrie în timp primelor
şase-şapte decenii ale veacului al XX-lea, având în centru lupta de
rezisten antifascist din timpul ocupa iei hitleriste, iar în spa iul
fizic şi social în jurul satului polonez tradi ional, r scolit continuu
de vântul istoriei, de dialectica devenirii ei, care determin
schimb ri radicale de destine, r sturn ri sociale şi muta ii
psihologice dintre cele mai semnificative în via a oamenilor, a
familiei şi a societ ii rurale, de tip patriarhal. Żumea care se naşte
sub condeiul inspirat al lui Wiesław żyśliwski este de o
cuceritoare autenticitate, f r a fi nici pe departe o copie, oricât de
m iestrit , a realit ii nemijlocite. Żumea lui se naşte din cuvânt,
scris cu liter mic şi nu din pomposul Żogos din mitologia biblic .
Orice om, orice gând, lucru sau poveste a acestora, toate
elementele lumii pe care o creeaz , par a se naşte, în ultim
instan , din cuvântul autorului, din cuvântul ce exprim frumos
adev rul şi care pare şi el a se ivi atunci pentru prima dat pentru
a boteza lumea, a o descrie, apoi şi pentru a o interpreta. Rar
393
întâlnim un autor tân r cu atâta r bdare în analiza minu ioas a
fiec rui fapt, descris şi interpretat pe toate fe ele cu o deosebit
p trundere. Pentru W. żyśliwski cuvântul e leag nul lucrurilor, e
lupa microscopic a spiritului cu care vede toate am nuntele, e un
instrument de forare în adâncul conştiin ei, e un mijloc de
portretizare a oamenilor şi de creare de atmosfer autentic şi
realist . żyśliwski realizeaz o admirabil întoarcere la limbajul
popular, cu mari resurse evocatoare şi narative, prin acea
fermec toare oralitate şi printr-un stil indirect liber, pe care l-a
practicat, de pild , str lucit, în literatura român , żarin Preda.
Romancierul polonez exceleaz într-o oralitate des vârşit , care se
cere parc mai mult auzit , ca o poveste la o imens şez toare,
decât citit cu ochii proprii în t cerea singur t ii. E vorba de o
oralitate modern , rafinat , transfigurat stilistic de un creator
înzestrat cu un remarcabil dar al povestirii.
Cuvântul care povesteşte în primul rând şi evoc , este la el
n sc tor şi descoperitor de lumi şi de personaje. Nu întâmpl tor îi
face un excelent elogiu într-una din antologicele pagini ale c r ii:
„ţuvintele scot la suprafa tot ce ai în suflet. Cuvintele scot din
str funduri ceea ce te doare şi te chinuie. ţuvintele fac s curg
din tine sângele r u şi s te sim i uşurat. Şi nu numai când e
vorba de oameni str ini, ci chiar şi pe fra i cuvintele îi fac s se
reg seasc şi s se simt din nou fra i /…/ ţuvintele sunt o mare
mângâiere. ţe are omul mai scump decât cuvintele? Şi aşa ne
aşteapt t cerea veşnic , aşa c o s avem timp destul ca s
t cem. Vine vremea când pentru un cuvânt suntem în stare s
d m totul. Şi dup fiecare cuvânt nespus pe lumea aceasta, o s
plângem ca de cel mai mare p cat. Numai c o s fie prea târziu. Şi
câte cuvinte nespuse r mân în fiecare om şi mor odat cu el,
putrezesc împreun cu el şi nu-i mai slujesc nici în suferin a lui,
nici în amintirea lui.”
Pentru romancierul nostru, rostirea e via , crea ie; nerostirea,
moarte, deşert ciune. O îndelungat filozofie a t cerii e, astfel,
abolit . Ża el vorba e de aur şi mu enia calp , goal , nefolosind la
nimic. O asemenea încredere în cuvânt, un atare cult pentru
rostire face din romanul lui Wiesław żyśliwski o oper care deseori
e asem n toare muzicii precum poezia simbolist . În cazul lui se
poate spune justificat c materialul primordial al literaturii este
limba, limba ca o realitate vie, ca leag n a tot ce exist , ca
întruchipare sonor a lumii. De aici, poate, şi impresia c acest
tulbur tor roman lirico-filozofic este, totodat , o enciclopedie sui
394
generis a mentalit ţii şi a civiliza iei r neşti. O enciclopedie, nu
dic ionar neutru, ci o poveste inspirat a lumii rurale. Prin
mentalitate trebuie în eles aici un atribut etnopsihologic, o
tr s tur esen ial şi definitorie a unui popor sau a unei mari
categorii sociale, un mod propriu de a în elege lumea, de a aprecia
categoriile etice şi estetice, de a iubi şi de a urî, de a reac iona în
fa a vie ii şi a mor ii.
Asemenea tr s turi sunt urm rite cu o remarcabil fine e de
analist în destinul şi reac iile sufleteşti ale eroilor, care au un
statut social şi na ional bine definit, fiind autentic polonezi şi
implicit de o valoare uman universal . Deşi protagonistul
romanului şi agentul demersului epic, respectiv naratorul ac iunii,
este ranul Szymon Pietruszka (Simion P trunjel), om dintr-o
familie s rac , dar cu o structur sufleteasc de balad , inteligent,
puternic, curajos, iub re , pasionat şi fidel slujitor al lui Ţachus,
descurc re în toate, dar cam instabil şi predispus s omoare
vremea, cu toat marcanta lui personalitate şi în stare s se lupte
cu cel mai aspru destin, – am putea totuşi zice c principalul erou
al romanului este mentalitatea ţ r neasc , în accep iunea
modern a ideii de mentalitate, aşa cum am putea spune c
omenia e principalul erou al lui Slavici sau umorul al lui ţreang .
Aceast mentalitate e analizat de romancier din variate
unghiuri şi din perspectiva unui copleşitor num r de personaje,
cum ar fi Szymon, cei doi fra i ai lui, care pleac la oraş, chema i
parc de stranii sirene, şi care devin oameni noi, or şeni,
muncitori şi activişti, p rin ii lor – simbolizând tradi ia curat dar
în epenit –, vecinii de cas şi de p mânt, iubitele lui Szymon,
partizanii, colegii de spital, primarul, preotul etc. etc. Analiza vie ii
sufleteşti a personajelor şi a vie ii sociale se face cu pertinen , cu
mari adâncimi de gând şi cu o rar fine e de psiholog şi
etnopsiholog, încât se poate afirma cu toat puterea c Piatr peste
piatr e un roman profund reprezentativ, cu un subliniat caracter
na ional şi de o deosebit valoare estetic . E un roman cu un
specific na ional profund polonez şi tocmai de aceea şi o valoare
cert a literaturii universale contemporane.
F r a da tribut unor asocia ii hazardate, putem afirma, pentru
lectorul român, c într-o bun m sur familia Szymon Pietruszka
e o familie de „żorome i” polonezi, în care b trânii s raci, cu
prejudec ile şi datinile lor, vor s se fereasc de n vala înnoitoare
a timpului istoric, iar cei tineri cu instinctul lor de conservare, dar
şi de progres social, se adapteaz , fiecare în felul lui, la noile vremi,
395
f r a aduce vreo bucurie p rin ilor, dimpotriv , accentuându-le
drama.
Szymon Pietruszka e un ran în elept. Îi place via a şi se ştie
descurca prin h işurile ei. Printr-o întâmplare nefericit e dus de
fascişti, în locul tat lui s u, s fie omorât într-o p dure, împreun
cu al i oameni din sat. Uzând de un gest nu tocmai moral, reuşeşte
s fug şi intr în mişcarea de partizani, devenind, chiar,
comandantul unui detaşament. żai întâi peregrin rile prin satele
vecine, pe la petreceri de pomin , cu b t i violente şi iubiri
p timaşe; apoi descinderile eroului, ca partizan, prin sate, pe la
cârciumi sau pe la casele oamenilor; ascunderea la conacul
boieresc din care pân la urm nu mai r mâne decât fa ada,
ciocnirile cu fasciştii, toate acestea deschid mult unghiul social al
romanului.
Dup încheierea r zboiului, deşi nu avea şcoala
corespunz toare, Szymon ajunge şeful unui post de mili ie din care
e eliberat repede. Devine apoi func ionar la prim rie, unde se
ocup de cote, şi-apoi de c s toriile civile, laice, c utând s le
concureze pe cele tradi ionale, religioase. Aici încheag o
r scolitoare iubire cu o func ionar , żałgorzata (Margareta), care
se sfârşeşte dramatic. În scenele erotice, de o mare autenticitate,
geniul limbii îl salveaz de orice senza ie de naturalism şi
vulgaritate. Autorul le prezint magistral ca via din via .
Primarul, arivist abil, îi face vânt şi din aceast func ie, care
sem na cu o sinecur . żunca la câmp nu-l prea ispiteşte şi o face
câine-câineşte înfruntându-se mereu cu tat l s u; certurile, b t ile
cu vecinii pentru o brazd de p mânt pot s -i fie fatale, dar r ul
cel mai mare vine din alt parte. O dat , când ranii trebuiau s
duc grâul acas cu c ru ele, sunt pur şi simplu bloca i în câmp
de maşinile care curg pe şosea neîntrerupt ca o ap
amenin toare. Artisticeşte, lupta dintre civiliza ia tradi ional a
carului şi civiliza ia modern a maşinii e splendid şi simbolic
înf işat . żitul a dou civiliza ii care se confrunt pe coordonata
timpului istoric e o crea ie modern , cuceritoare.
Din nou nu trebuie s se piard din vedere substratul mitic al
acestui episod de o tragic grandoare. Szymon Pietruszka, aflat ca
to i cons tenii s i pe mijloace tradi ionale de civiliza ie şi
transport, nu mai are r bdare s se scurg maşinile, loveşte caii
cu biciul şi iese cu carul în drum, suferind un accident care duce
la amputarea picioarelor. Stând doi ani în spital, încheag un nou
amor, dar mai ales cunoaşte povestea amar sau senin a zeci de
396
oameni. Spitalul pentru żyśliwski e un prilej de povestire în
povestire, ca pentru Boccaccio în Decameronul, Chaucer în
Povestirile din Canterbury sau Sadoveanu în Hanul Ancuţei.
Cuprinderea social-istoric şi psihologic a romanului se
extinde şi mai mult f cându-l tot mai captivant şi mai interesant.
Dup doi ani, eroul principal Szymon Pietruszka se întoarce în sat,
îşi caut fratele care, cu min ile r v şite, ajunge argat la un om
mai avut; dar satul vechi parc nu mai este; de-abia se vede din
ce urile amintirii, ca dintr-o p dure secular care l-ar ascunde. Nu
satul ca realitate administrativ şi demografic , ci satul spiritual,
tradi ional, satul ca m sur şi expresie a unei civiliza ii milenare.
Eroul principal e o structur epicureic prin naştere, dornic s
se înfrupte lacom din pl cerile vie ii; autorul g seşte atâtea
splendide simboluri pentru a sublinia acest lucru, ca, de pild ,
furtul pâinii sfinte, ascuns de tat . Abil, Szymon caut un trai
uşor, dar via a nu i-l ofer cu uşurin , obligându-l mereu la
op iuni decisive care-i reorienteaz destinul. „Vulturul” – acesta îi
era pseudonimul de partizan –, întors în sat, devine uneori o umil
pas re de curte, din pricina numeroaselor contradic ii care-i
br zdeaz personalitatea, dar şi din cauza loviturilor pe care i le d
destinul. Sor ii r zboiului s u cu destinul se schimb îns foarte
des, c ci Szymon e o fire puternic , un fel de Prometeu ran,
dezl n uit uneori n prasnic, alte d i cu mai mult în elepciune,
dar care se împotriveşte şi se revolt cu toat hot rârea. El
dep şeşte definitiv condi ia şi mentalitatea ranului tradi ional,
p strând îns tr s turile esen iale, sociale, na ionale şi universale
ale acestei categorii umane şi-ale acestei lumi cu caracteristici atât
de distincte de limbaj, psihologie, mentalitate şi civiliza ie.
Wiesław żyśliwski este un excelent cunosc tor nu numai al
vocabularului r nesc, ci şi al limbajului ca modalitate, nu doar
ca instrument de comunicare şi de exprimare, ci de m rturisire a
fiin ei, şi e ştiut lucru: a te m rturisi e mult mai mult decât a
comunica. A te m rturisi, ie sau lumii, este o form de
autoanaliz şi autocunoaştere. Aşa cum, spuneam, to i eroii s i
închid în ei, într-un fel sau altul taine, le caut cu f cliile
talentului şi fac m rturisiri care se înscriu, ca nişte mici lespezi de
marmor , într-un imens mozaic, participând la edificarea
arhitecturii romaneşti care reflect mişc rile semnificative şi
muta iile din mentalit ţile satului. Acestea se fac, de fapt, prin
intermediul eroului principal, respectiv al naratorului, care e pus
s foloseasc o modalitate stilistic plin de nuan e şi subtilit i,
397
hr nit dintr-o autentic vorbire r neasc , dintr-un fel de tr ire
şi gândire în limbaj. Żimbajul lui plastic, expresiv, nu e niciodat
gol, ci mereu înc rcat de via , de zbuciumul, culoarea şi
temperatura ei. El cunoaşte în egal m sur varietatea
temperamentelor, caracterelor şi a psihologiilor umane,
mentalit ile ranului, pe care le surprinde îns într-o unic
întruchipare în fluxul vie ii zilnice, ceea ce ne îndrept eşte s
spunem c mentalitatea ţ r neasc poate fi eroul principal al
romanului. Dar nu e nimic linear şi uniform, c ci mentalitatea
aceasta are infinite nuan e şi iradiaz felurit peste variate spa ii
sociale şi tipologii umane.
Żumea satului lui Wiesław żyśliwski este de o uluitoare
varietate tipologic , diferit de la frate la frate, de la p rin i la
copii, de la ran la ran şi de la ei la vânz toarea de la pr v lie,
iubita de vreme rea a lui Szymon, la func ionarii de la prim rie,
ajunşi „domni” peste noapte sau la primar, la preotul care-i ofer
eroului locul de veci, deşi-l b nuieşte cam necredincios, pân la
oamenii de la conac.
Wiesław żyśliwski cunoaşte universul sufletesc al omului
simplu, îi urm reşte mişc rile de rota ie şi de revolu ie, fiind,
totodat , un atoateştiutor al lumii satului, un subtil enciclopedist
al culturii şi civiliza iei populare. Îi sunt familiare – ca lui ţreang
al nostru – mersul anotimpurilor, muncile câmpului şi
îndeletnicirile casnice, datinile de la petreceri şi s rb tori,
credin ele şi obiceiurile rustice, uneltele agricole cele mai felurite,
târgurile, cu lumea lor pestri şi adeseori ilariant , meseriile,
p r ile componente ale c ru ei şi plugului pe care, numindu-le,
creeaz – precum ţreang în Moş Nechifor Coţcariul – o admirabil
simfonie a cuvintelor. ţunoaşte obiceiurile animalelor, fructele şi
legumele, mersul lor în felurite anotimpuri, n ravurile, bucuriile şi
am r ciunile oamenilor şi ştie s fac din ele o epopee modern ,
când vesel , când trist , surprinzând grandoarea şi micimea
omului, virtu ile şi servitu ile vie ii adev rate, iubirea şi ura, visul
şi realitatea, omenia şi neomenia fiin elor, ca şi eterna devenire a
sentimentelor perene şi a reac iilor instinctuale etc. etc., pân la
urm triumful vie ii asupra mor ii.
żyśliwski s deşte în eroul s u o filozofie robust – uneori,
poate, prea mult şi rafinat , o ironie tonic , un mod familiar de a
trata moartea, şi tocmai aici e izvorul optimismului s u funciar.
Practic, toat ac iunea se învârte, într-un fel sau altul, în jurul
hot rârii lui Szymon de a construi un cavou de familie. Cavoul,
398
care-i solicit atâta zbucium pentru a fi realizat; de altfel, toate
cavourile din cimitir sunt un simbol r scolitor al deşert ciunii
trufiei şi al ambi iilor omeneşti. Piedicile pe care le întâlneşte în
calea edific rii cavoului îi cheam în memorie fel de fel de amintiri,
de la vârsta de trei ani şi pân la b trâne e, amintiri de o
semnifica ie profund şi de un farmec deosebit. Pretextul
construirii cavoului îi foloseşte autorului şi naratorului la
spunerea întregului adev r despre oameni, despre unele aspecte
ale vie ii, c ci cimitirul e un fel de societate în miniatur , trecut în
lumea cealalt .
Fraza-prag a romanului subliniaz foarte sugestiv, cum e şi
firesc, ideea central în jurul c reia se structureaz toate capitolele
c r ii: Cimitirul, Drumul, Fraţii, P mântul, Mama, Plânsetul, Aleluia,
Pâinea, Poarta. Fraza-prag a romanului, de o impecabil
arhitectur , rezum şi lumineaz tot ceea ce e esen ial în structura
atât de simpl şi totodat atât de m rea a demersului epic: „S - i
faci un mormânt. Numai cine nu şi l-a f cut nu ştie cât cost un
mormânt. Aproape cât o cas . Deşi, cum se zice, şi mormântul este
o cas , numai c pentru via a de apoi. Fiindc – veşnicie sau
neveşnicie – omul trebuie s -şi aib un col işor al lui.”
Zbuciumul pentru construirea acestui col işor dureaz pe tot
parcursul c r ii şi-l pune pe eroul principal în rela ii cu fel şi fel de
oameni, dar mai ales îl pune mereu în situa ia de a medita la via
şi la moarte, la valoarea omului şi a civiliza iei cu o profund
în elepciune şi excep ional fine e de gândire.
Piatr peste piatr de Wiesław żyśliwski e o carte frumoas şi
complex , care a fixat o piatr de hotar în istoria romanului
european contemporan, o carte care trebuie şi merit s fie citit
de mai multe ori.
ION DODU B LAN

399
400
1 Dans popular polonez, asem n tor cu mazurca.
2 Dans popular polonez din regiunea Kujaw.

401