UNIVERSITATEA LIBERĂ INTERNAŢIONALĂ DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIALE ȘI ALE EDUCAȚIEI

SPECIALITATEA PSIHOPEDAGOGIE

Referat
"Cognitivismul"

Elaborat :Reșetnic Elena

Verificat :
CONȚINUT.

1. Ce este cognitivismul?
2.Aparitia cognitivismului
3.Teorii cognitive
4.Dezvoltarea cognitiva
5.Deprinderi și Priceperile cognitive
6.Abilități, Capacitați Competențe cognitive.
7. Concluzii

2
În termenii cei mai generale ale științelor cognitive este interpretat ca știința minții umane,
gândirea și aceste procese și condițiile mentale care sunt asociate cu acestea.
În psihologie, cognitivismul s-a conturat în anii „60 –‟70 și s-a născut din reacția la
neglijarea acestui domeniu important al psihicului. Cercetările s-au diversificat și s-au găsit
rădăcini până la filosofii Greciei Antice Aristotel, Platon, Socrate.

Aparitia cognitivismului: Psihologia cognitivă propriu-zisă, se revendică de la apariția lucrării

“Psihologia cognitivă” Ulric Neisser 1967 în care se valorifică datele teoriei
informației :sistemul cognitiv este un sistem de prelucrare a informațiilor, a semnelor și
simbolurilor, pe baza activării arhitecturii specifice lui, compusă din trei elemente(reprezentări,
structuri sau scheme cognitive,prelucrări cognitive) ce interacționează și care pot fi modelate și
artificial, ca inteligență artificială (sisteme expert).

Ce este cognitivismul: Teoria cognitivă a învățării are la bază teoria procesării informației și
promovează o perspectivă activă asupra învățării. Conform teoriei procesării
informaționale, procesul de învățare se referă la receptarea informației din mediu și utilizarea
unor strategii cognitive pentru transferul acesteia din memoria de scurtă durată în memoria de
lungă durată. Din perspectiva psihologiei cognitive, mintea umană este un sistem de procesare a
informaţiei (hardware),cogniţia este programul (software) iar învăţarea, achiziţia de
cunoştinţe(datele).

Teorii cognitive: Teoriile cognitive ale învațării consideră că aceasta depinde de cunoștințe care
oferă subiectului material pentru ipoteze, reguli de elaborare a informației, norme, reguli de
conduită.

1. Jean Piaget: J. Piaget și colaboratorii săi de la Centrul de epistemologie genetică de la

Geneva, au studiat învățarea structurilor logice la copil. Structurile logicese construiesc de-a
lungul stadiilor dezvoltarii intelectului, timp în care subiectul se găsește implicat în situații și
activități spontane dar și organizate. J. Piaget consideră că învătarea poate accelera sau încetini
dezvoltarea intelectuală,dar în nici într-un caz învățarea nu aduce după sine dezvoltarea așa cum
afirma L.S. Vâgotski, însă linia principală a dezvoltarii este determinată de legile sale proprii:
pregatirea,devenirea, asimilarea și perfecționarea continuuă a operațiilor logice.Pentru a nu fi
formală, superficială, învățarea trebuie să se adapteze la nivelul respectiv de dezvoltare.

2. Jerome S. Bruner: Jerome S. Bruner subliniază dependența dezvoltării intelectuale de

ambianță culturală determinată, adică de ceea ce societatea îi oferă ca mijloace de acțiune, de
reprezentare imaginativă, de simbolizare și comunicare. Privind dezvoltarea intelectuală, Jerome
Bruner subliniază că la fiecare stadiu de dezvoltare copilul are un mod propriu dea privi lumea

3
înconjuratoare și de a și-o explica. Pornind de aici, învățarea trebuie să se bazeze pe principiul că
orice noțiune poate fi prezentată corect și folositor copiilor potrivit modului lor de gândire.
Pentru AUSUBEL DAVID și FLOYD G. ROBINSON, învățarea trebuie prezentată de pe poziția
principalelor forme existente în școală și anume:

-învatarea prin receptare,

-învatarea prin descoperire

-învatarea constiența

-învatarea mecanică.

D.Ausubel și F. Robinson arată că există 3 stadii calitativ diferite în dezvoltarea cognitivă:

-perioada preșcolară (preoperațională); școala elementară(concret-operațională);

-vârsta adultului (nivelul abstract).

Fiecare stadiu este marcat de un mod particular, specific de utilizare a experienței. Modelul
învățare-păstrare exercițiu-transfer propus de cei doi autori înfățisează o structură integrată de
evenimente, structura ce se poate regăsi în procesul instructiv de la cel preșcolar până la finalul
studiilor universitare.

Dezvoltarea cognitiva: Proiectarea educației cognitive este dată de cei 4“piloni ai cunoașterii”

- a învăța să știi;

-a învăța să faci;

- aînvăța să cunoști împreună cu ceilalți;

-a învăța să fii.

A învăța să știi: A învăța să faci:

*dobândirea instrumentelor cunoașterii *faci rezolvarea de probleme ale științei

înțelegerea propriului mediu înconjurător, și ale vieții cooperarea în cunoaștere și
rezolvare,
*afirmarea plăcerii de a ști,
*acumularea de experiențe cognitive
*a înțelege și a descoperi,
variate,
*a cerceta pe cont propriu,
*trecerea de la pricepere la competență
*sporirea curiozității intelectuale, cognitivă,

4
*încurajarea gândirii independente,
*comunicarea cu specialiști din alte
domenii,
*căutarea la granița dintre discipline,
*valorificarea experiențelor cognitive
concrete, variate.
A învăța să cunoști împreună cu ceilalți :
*Învingerea prejudecăților și cultivarea
respectului față de valorile spirituale și
modul de cunoaștere al celorlalți
*crearea climatului de cooperare în dauna
celui competițional,
*obținerea succesului de grup,
*rezolvarea de probleme prin cooperare,
*afirmarea spiritului critic și constructiv.
*Trecerea de la abilități la competențe
personalizate,complexe în cunoaștere și
aplicare
A învăța să fii:
*Afirmarea gândirii critice in dependente
utilizarea metacogniției,
*luarea de decizii corespunzătoare și
raționale,
*rezolvarea independentă a problemelor
proprii,
*asumarea de responsabilități în
cunoaștere
*posedarea unor puncte de referință
intelectuale”( a înțelege lumea, de acrea,
a se afirma, a avea inițiativă)
5
Deprinderi cognitive: Țin mai ales de învățarea clasică, algoritmică și se formează prin
exersare, demonstrare, explicare, aplicare de reguli.

Acestea sprijină afirmarea priceperilor și apoi chiar a competențelor cognitive de procesare

primară și secundară a informațiilor.
Priceperile cognitive: Indică posibilitățile demonstrate ale individului de a se orienta, a înțelege,
a rezolva, motivat, cu ușurință și rapiditate o sarcină, problemă, utilizând deprinderi anterior
formate. Priceperile dovedesc antrenarea proceselor, mecanismelor cognitive în învățare și se
manifestă prin sesizare rapidă, îndemânare, organizare și programare, propunere de soluții
eficiente, înțelegere ușoară, cu experiență pozitivă.

Rolul lor este vizibil în dezvoltarea apoi a capacităților cognitive,

de la cele perceptiv-imagistice la cele abstracte, simbolice.
Abilități cognitive: Fac trimitere la latura aplicativă, de procesare a informațiilor,la”a ști cum să
faci”, să rezolvi, să utilizezi informațiile, conținuturile, “cum să te descurci cu îndemânare”.
Abilitatea cognitivă este un ansamblu de comportamente eficiente, ca rezultat al învățării, care
variază de la cele simple, de bază(de lectură, de scriere, de calcul), până la cele de nivel superior,
general aplicabile și regăsite în mecanismele de procesare abstractă a informațiilor.

Capacitați cognitive: Arată posibilitățile, condițiile psihologice de reușită, performanțele în

cunoaștere, demonstrabile prin fapte specifice. Capacitățile conferă personalității latura cognitiv-
axiologică, instrumentală, dar și motivațional-atitudinală față decunoaștere, superioare chiar
aptitudinilor.

Competențe cognitive: Valorifică priceperile generale, specifice cunoașterii. Ele sunt deja
capacitățile puse în aplicare, utilizate în rezolvarea diferitelor situații, în mod rațional sau creativ,
cu succes, în realizarea cunoașterii la nivel superior, ca rezultat al exersării
progresive.Competențele cognitive ale elevilor, conturate și afirmate după un intens proces
educațional, se concretizează progresiv în : buna stăpânire a pregătirii informaționale teoretice și
practice curriculare, utilizarea instrumentelor cunoașterii în rezolvarea situațiilor, manifestarea
unui stil personal de cunoaștere, utilizarea unor strategii cognitive sau modele adaptate propriu,
afirmarea creativității.

Cognitivismul care reprezintă o alternativă la teoria behavioristă( după unii autori M. Zlate, M.
Miclea, Ion Mânzat), este un curent- protest la adresa behaviorismului și a neobehaviorismului.
Cognitivismul, contrar behaviorismului, caută să pună în lumină procesele interneale învăţării.
Pentru cognitivişti, elevul este un sistem activ de prelucrare a informaţiei, având următoarele

6
componente:sistemul de înregistrare senzorială, prin care elevul primeşte stimuli diverşi din
mediu şi pune în aplicare procese complexe de recunoaştere a informaţiei; memoria de scurtă
durată, cu capacitate limitată,în care este transferată informaţia percepută; memoria de lungă
durată, cu capacitate nelimitată, în care este înmagazinată ulterior informaţia,considerată o “bază
de date” pentru procesele de recuperare a informaţiilor.
Viziunea educativă care decurge din abordarea cognitivistă pune accentul pe angajamentul
mental activ al elevilor pe toată durata învăţării, pentru a reuşi prelucrarea informaţiei în
profunzime.
Astfel, profesorul va utiliza strategii de predare care vizează: să ajute elevul în selecţionarea şi
codificarea informaţiei provenind din mediu; să organizeze şi să integreze informaţia;să
regăsească informaţia în memoria de lungă durată. Metodele de predare favorizate de abordarea
cognitivistă permit multiple parcursuri de învăţare, luând în considerare variabilele individuale
care influenţează modul de prelucrare a informaţiei. Profesorul cognitivist va utiliza
preponderent noile tehnologii ale informaţiei şi comunicaţiei care permit o mare interactivitate
cu elevii ( tutoriale inteligente sau simulări informatizate).

7
 Bibliografie:
1. Cosmovici, A., Psihologie generala, Editura Polirom, Iasi, 2005

2. Zlate, M., Eul şi personalitatea, Ed. TREI, Bucureşti, 1999;

3.Zlate, M., Introducere în psihologie - Psihologia mecanismelor cognitive,Editura Polirom, Iaşi,

1999