Prefață argument

La 30 de ani - un titlu bilanțier, o realitate

istorică

Titlul (mai exact, subtitlul de pe coperta din

spate) poeziei confesive, interogative chiar, un fel de
dare de socoteală a achizițiilor spirituale, deschide un
orizont sufletesc aproape contabil. Poemul este
construit pe pilonii a zece întrebări retorice și aparține
volumului Cîntările anilor. Textul a fost scris la treizeci
de ani de la convertirea autorului lui - 8 iunie 1930.
Momentul a fost relatat magistral de către poetul
Traian Dorz în autobiografia sa și are în sine
evidențele marilor convertiri: lumina taborică și
sentimentul de fericire. Împlinea, în 1960, trei decenii
de libertate întru Hristos. De aceea a scris poezia
aceasta. Iată doar două dintre perechile de întrebări
care evidențiază profunzimea autoanalizei: cît am
trăit din ce-am știut, / cît am știut din ce-am trăit? (...)
Cît am vorbit din ce-am făcut, / cît am făcut din
ce-am vorbit? Poetul, înzestrat cu vocația
martirajului, se vede nevoit să suie din nou un vechi
urcuș, deoarece i se cer jertfe noi spre-un vechi altar.
Noi răniri de vechi cătuși își amprentează semnele lor
în ființa sa. Precum niște sfinte stigmate. Așadar,
avem de-a face cu strălucite versuri pe care le
compune în bezna închisorilor comuniste.
Realitatea istorică are o dublă semnificație...
Pe de o parte, ne aflăm tot la 30 de ani... De libertate.
Azi e lumină. Sau așa ni se pare. S-au așternut peste
țară trei decenii de la Revoluția Română. Pe de altă
parte, au trecut tot atâția ani de la trecerea în veșnicie
a autorului. În același iunie al poeților, Traian Dorz
pășea senin pe poarta care desparte lumea noastră
de veritabila Acasă. El în 1989, Eminescu în 1889. La
distanță de o sută de ani.
Volumul omagial Din cele mai frumoase poezii
se dorește a fi un stâlp sacru de aducere aminte pe
calea credinței, o limpede linie de demarcație a unui
nou hotar duhovnicesc în viața celor cărora le va
cădea în mâini. Încearcă să redea publicului
crâmpeie de Lumină și de Frumos. În definitiv,
acestea îl înnobilează pe om în drumul lui spre cer.
Spre Cel ce e inspirație și poezie absolute. Spre
Cuvântul care s-a risipit superb în cuvinte și a devenit
Poezie.
Traian Dorz transcrie prin decenii (și, de ce
nu?, prin secole) în sufletele celor ce-l vor citi
oarecând astfel de slove de foc, despre și pentru
Hristos. Iată de ce verbul lui devenit vers rezistă.
Transformă. Regenerează.
Lectură cu folos!

Gabriel Braic
Cluj-Napoca, 3 decembrie 2019