1.1.

Definirea datoriei publice

Din punct de vedere conceptual, datoria publică se referă la suma totală a împrumuturilor
contractate de autoritățile publice centrale și locale (inclusiv de entitățile publice autonome), de la
posesorii de capitaluri temporar disponibile (aflați fie pe piața internă, fie pe cea externă), și rămase
de rambursat la un moment dat.
În accepţiune mai largă noţiunea de datorie publică semnifică existenţa unor obligaţii de plată ale
autorităţilor publice, faţă de persoane fizice şi juridice, rezultate din raporturi economice sau de altă
provenienţă, considerate în ansamblu. Ea implică acţiuni de interes public generatoare de datorii,
între care cele mai frecvente se concretizează prin consumuri şi cheltuieli publice finanţate de
împrumuturi.
Datoria publică se stabileşte şi se gestionează în mod distinct pe cele două forme ale ei:
 datoria publică guvernamentală
 datoria publică locală.
Valoarea totală a datoriei publice este înscrisă în “Registrul datoriei publice”, care are
patru componente:
 Subregistrul datoriei publice guvernamentale interne;
 Subregistrul datoriei publice guvernamentale externe;
 Subregistrul datoriei publice locale interne;
 Subregistrul datoriei publice locale externe.
Fiecare din cele patru subregistre au două poziţii distincte, respectiv pentru datoria publică
directă şi datoria publică garantată.
La sfârşitul anului datoria publică angajată este evidenţiată în documentul numit “contul general
al datoriei publice”. Acesta este însoţit de un raport în care se analizezază principalele probleme
legate de nivelul datoriei publice, de serviciul datoriei publice, precum şi de garanţiile statului
pentru creditele contractate de agenţii economici.
1.2. Formele datoriei publice

Datoria publică flotantă reprezintă datoria publică pe termen scurt şi cuprinde împrumuturile
contractate, pe perioade de până la un an, în scopul acoperirii golurilor de casă generate de
neconcordanţa , în timp, a veniturilor cu cheltuielile publice.
Datoria publică pe termen mediu şi datoria publică pe termen lung fac parte din categoria denumită
datorie consolidată. Datoria publică consolidată cuprinde totalitatea datoriilor rezultate din
împrumuturile de stat contractate pe termen mediu şi lung, precum şi a celor rezultate din prelungirea
termenelor de rambursare a împrumuturilor pe termen scurt, pe perioade de timp mediu şi lung.
Datoria publică totală se calculează şi se gestionează separat pe cele două forme ale sale, respectiv
datoria publică internă şi datoria publică externă Datoria publică reprezintă o parte din datoria totală
a unei tări, alături de datoria privată.
Datoria publică internă este reprezentată de totalitatea sumelor de plată aferente împrumuturilor
primite de la rezidenţii statului, persoane fizice şi juridice.
Datoria publică externă este generată de totalitatea obligaţiilor asumate direct sau indirect ( prin
garanţii acordate de stat ) faţă de guverne străine, instituţii financiare internaţionale, persoane fizice
şi juridice nerezidente. Deci ,împrumuturile de pe pieţele externe de capital, indiferent de forma lor,
sunt instrumentele datoriei publice.
1.3.Gestiunea datoriei publice
Gestiunea datoriei constă în:
 Elaborarea unei strategii de administrare a datoriei autorităților administrației publice capabile
să mobilizeze necesarul dorit de finanțat, să realizeze obiectivele privind costul și riscul,
precum și alte obiective vizând gestiunea datoriei pe care autoritățile administrației publice le
pot stabili( de exemplu: dezvoltarea și menținerea unei piețe performante a titlurilor de stat);
 Menținerea îndatorării sectorului public la un nivel sustenabil;
 Elaborarea unei strategii credibile pentru reducerea datoriei publice.

În cadrul politicii naționale statul trebuie să:

 Vegheze ca nivelul și ritmul de creștere a datoriei publice să fie suportabile;
 Asigure serviciul datoriei publice în situații diferite cu condiția respectării obiectivelor de
risc și cost.

Obiectivul principal al gestiunii datoriei publice :

 Satisfacerea necesarului de finanțare a statului și a obligațiilor sale de plată cât mai puțin
costisitoare pe termen mediu și lung, menținând riscul la un nivel prudent;
 Evitarea structurilor și strategiilor de împrumut periculoase mai ales prin finanțarea monetară
a deficitului;
 Atenuarea gravelor consecințe macroeconomice pe care le antrenează încetarea plăților și
amplitudinea pierderilor de producție, precum și a costurilor asociate datoriei publice.

Gestiunea datoriei publice vizează:

 Obligațiile financiare interne și externe ale statului urmărind identificarea domeniilor în care
există un consens larg asupra a ceea ce constituie, în mod general, o bună punere în practică
a obiectivelor gestiunii datoriei publice;
 Identificarea principiilor aplicabile diverselor țări aflate în diferite stadii de dezvoltare, cu o
structură instituțională variată de gestionare a datoriei;
 Înscrierea într-un cadru macroeconomic clar astfel încât autoritățile să urmărească și să
asigure menținerea volumului și ritmului creșterii datoriei publice la un nivel suportabil.
Fixarea obiectivelor gestiunii datoriei publice depinde de o serie de factori precum:
 Constrângerile ce vizează piața de capital;
 Regimul de schimb;
 Calitatea politicilor macroeconomice și reglementarea acestora;
 Capacitatea instituțională de a concepe și aplica reformele.

Practici prudente de gestiune a datoriei publice:

 Fixarea clară a obiectivelor datoriei publice;
 Estimarea cât mai corectă a riscurilor în ceea ce privește costul;
 Coordonarea distinctă între gestiunea datoriei și gestiunea monetară;
 Limitarea expansiunii datoriei;
 Administrarea cu prudență a riscului de refinanțare și a dobânzilor aferente datoriei publice;
 Menținerea unei structuri instituționale sănătoase, mai ales prin repartizarea clară a
responsabilităților, precum și obligația de a răspunde ce antrenează diferite organisme
publice implicate în gestiunea datoriei publice.