Lecţia 3

REFORMA AGRARĂ ŞI RELANSAREA AGRICULTURII REPUBLICII MOLDOVA

Plan:
1. Rolul sectorului agroalimentar în economia naţională a Republicii Moldova. Reforma
funciară
2. Priorităţile de dezvoltare a agriculturii Moldovei în următorul deceniu
3. Formarea relaţiilor de piaţă în sectorul agriculturii

Prezentarea:

1. Republica Moldova este o ţară agrară cu o populaţie preponderent rurală. Peste 45% din
populaţia sa activă este implicată direct în agricultură, care constituie 30% din PIB-ul ţării. Conform
acestor indicatori, Moldova rămâne cu mult în urma ţărilor nu doar din Europa de Vest, ci şi de ţările
din Europa de Est. Anume structura economiei şi a angajărilor determină nivelul scăzut de trai a
majorităţii populaţiei ţării. Salariul mediu nominal şi salariul unei persoane angajate în agricultură este
de două ori mai mic decât acelaşi indice al economiei ţării.
În decurs de jumătate de secol complexul agroalimentar al Republicii Moldova s-a dezvoltat în
condiţii străine economiei de piaţă. În perioada de tranziţie au fost depuse eforturi de reformare a
proprietăţii, de creare a unei producţii competitive şi de diversificare a relaţiilor economice externe.
Însă criza din sectorul agrar nu a fost depăşită, ea a purtat un caracter structural şi a fost provocată de
consecinţele apărute pe parcursul integrării în economia de piaţă a structurilor moştenite de la sistemul
economiei centralizate.
Pe fundalul descreşterii producţiei obţinute în întreprinderile agricole, producţia obţinută în
sectorul individual agricol a fost în continuă creştere. Ponderea producţiei agricole în gospodăriile
ţărăneşti şi în gospodăriile populaţiei în anul 2001 şi 2002 a constituit circa 70-75% din totalul
producţiei agricole. Primele semne de creştere a sectorului agricol al Moldovei au apărut după anul
2000 – PIB-ul în agricultură crescând cu 4% în 2001 şi 3% în 2002. Gospodăriile individuale au fost
motorul din spatele acestei creşteri, productivitatea terenurilor private fiind de trei ori mai ridicată
decât cea a terenurilor din proprietatea statului. În asemenea condiţii, declinul drastic al sectorului şi
transformarea acestuia în agricultură de subzistenţă au fost inadmisibile, dată fiind ponderea
semnificativă a agriculturii şi industriei de prelucrare în economia ţării.
Agricultura Moldovei a fost tradiţional orientată spre creşterea producţiei vegetale şi mai întâi
de toate a viţei de vie, legumelor şi fructelor. Liberalizarea pieţelor de desfacere din fostele republici
sovietice, unde în trecutul apropiat conservele, fructele şi legumele moldoveneşti nu întâmpinau o
concurenţă dură, a dus la înlăturarea lor de către companiile altor state, ce au dispus de avantaje
tehnologice, de calitate şi competitivitate a producţiei, de prezenţa infrastructurii. Competitivitatea
produselor din ţările membre ale Uniunii Europene în cea mai mare măsură a fost şi este menţinută de
subvenţionarea producţiei agricole, protejată de metode tarifare şi netarifare, de aceea accesul
produselor moldoveneşti pe piaţa Uniunii Europene rămâne destul de dificil. Comparativ cu ţările
Uniunii Europene, în Republica Moldova susţinerea sectorului agricol de către stat este foarte limitată,
motivul fiind o mulţime de factori obiectivi. Insuficienţa capitalului în mediul rural în ultimii ani a
sporit suprafeţele ocupate cu culturi tehnice (cum ar fi grâul, porumbul, floarea-soarelui, cartofii) ce
necesită investiţii mici de capital, dar au garantate pieţe de desfacere. Totodată capitalul limitat a
cauzat diminuarea suprafeţelor ocupate de culturi ce necesită resurse considerabile (cum ar fi tutunul,
fructele şi strugurii). Aşadar, de la începutul perioadei de tranziţie, agricultura Moldovei a înregistrat
schimbări esenţiale în sfera de producţie, consum, comerţ exterior, etc. Transformările produse în
economia ţării au impus necesitatea schimbărilor radicale în relaţiile de proprietate, metodele de
gospodărire, astfel oferind posibilităţi noi de activitate şi dezvoltare a sectorul agrar.
Punerea în vigoare a Codului Funciar în anul 1992 a marcat începutul oficial a reformei
funciare în Moldova. În conformitate cu prevederile Codului Funciar mai mult de 1.2 milioane de
oameni au obţinut dreptul de proprietate privată asupra pământului. Aceasta pe de o parte a fost
perioada marilor ezitări şi pasivităţi iar pe de altă parte - o perioadă de încercări sporadice şi
privatizare spontană. În unele cazuri în baza iniţiativei private, persoanele cu titluri de proprietari au
ieşit din componenţa gospodăriilor colective şi au deschis gospodării individuale pe micile loturi de
pământ fără nici o înregistrare formală a dreptului lor de proprietate. Alte gospodării colective şi-au
continuat activitatea economică fără nici o schimbare. În final, cel de-al treilea grup de gospodării
colective au făcut unii paşi pentru reorganizarea şi privatizarea pământului. Totuşi aceste schimbări au
fost superficiale: gospodăriile colective şi-au schimbat statutul juridic (reorganizarea peste noapte în
cooperative, societăţi pe acţiuni, asociaţii, ş.a.), unele s-au destrămat în gospodării colective mai mici
iar unele primării au calculat cotele de pământ şi au eliberat certificate funciare.
În anii 1996-1997 Guvernul Moldovei cu susţinerea Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare
Internaţională a implementat proiectul pilot „Pământ” în 72 gospodării colective din 31 de raioane din
Moldova. Programul naţional „Pământ” (PNP) a fost lansat în martie 1998. Ca rezultat al realizării
procesului de privatizare şi restructurare a gospodăriilor colective:
 a fost privatizat 98.7% din pământul agricol;
 au primit titluri de proprietate asupra pământului 98.7% din persoanele eligibile;
 au finisat procesul de privatizare 1034 de gospodării colective;
 au fost lichidate 864 de gospodării colective.
Privatizarea pământului şi restructurarea gospodăriilor colective a schimbat în mod dramatic
structura agriculturii. Dacă până în anul 1990, producţia agricolă a Moldovei era bazată pe 1200 de
gospodării colective şi de stat cu o suprafaţă medie de terenuri agricole de 1500 hectare, în prezent au
rămas doar 92 de gospodării de acest tip (există în special întreprinderi de stat cu profil ştiinţific în
sfera selecţiei şi creşterii seminţelor, cât şi întreprinderi experimentale şi de cercetare ale instituţiilor
academice agricole.) Totuşi, principalii producători agricoli sunt cele 2340 de întreprinderi corporative
de tipul societăţilor pe acţiuni şi cu răspundere limitată, cât şi cooperativele de producere şi 262 de mii
de gospodării individuale.
Unii specialişti consideră că unul din rezultatele negative a privatizării în masă a fost
fragmentarea terenurilor agricole care complică utilizarea tehnologiilor moderne de producere în
domeniul agriculturii, împiedicând astfel creşterea eficientă. În legătură cu aceasta, au fost înaintate
propuneri pentru a accelera consolidarea pământului prin utilizarea activă a presiunii administrative de
către stat asupra proprietarilor de pământ. Totuşi, analiza arată că dimensiunile mici a parcelelor de
pământ private nu împiedică organizarea producerii mari de bunuri agricole.

2. În ultimii doi ani agricultura Moldovei înregistrează anumite succese: pentru prima dată
după o descreştere care a durat zece ani se conturează o creştere a producţiei agricole. Totodată
agricultura Moldovei încă nu a elaborat o rezistenţă anumită contra capriciilor naturii: cele mai mici
devieri de vreme provoacă abateri majore, într-o direcţie sau alta, privind volumul producţiei. În
fiecare an Moldova se ciocneşte cu grindine puternice, îngheţuri de primăvară sau secete. Acest fapt
deseori serveşte drept scuză pentru conducătorii ramurii în cazul rezultatelor eşuate. Însă experienţa
ţărilor dezvoltate arată că a ţine piept naturii este posibil, utilizând corect pârghia economică de
influenţare a ramurii.
Pentru a crea un mecanism de dirijare a ramurii trebuie să scoatem în evidenţă factori principali
care au influenţat creşterea producţiei agricole din ultimii doi-trei ani şi să ne concentrăm asupra
consolidării lor în continuare. Creşterea dată în mare parte a avut loc datorită următorilor factori:
 creşterea generală a economiei consumatorilor principali ai producţiei moldoveneşti: Rusia,
Ucraina, România, ceea ce a sporit volumul exportului producţiei sectorului agrar al Moldovei
în aceste ţări şi, respectiv, producţia;
 sectorul privat în agricultură practic a depăşit procesul formării şi a intrat în faza de adaptare la
condiţiile de piaţă;
 au început să aducă rezultate programele de asistenţă pentru crearea infrastructurii de piaţă în
agricultură (agromagazine, cooperative de întreprinzător, centre de servicii mecanizate etc.) cu
sprijinul financiar al organizaţiilor internaţionale şi al ţărilor donatoare;
 a sporit fluxul surselor financiare în agricultură atât prin sistemul băncilor comerciale, cât şi din
surse alternative (asociaţii de economii şi împrumut, fluxuri valutare de la moldovenii care
muncesc peste hotare etc.);
  întreprinderile private (privatizate şi create din nou) ale industriei prelucrătoare au început să
desfăşoare un lucru mai activ privind crearea bazei de materii prime proprii şi să susţină pe
fermieri.
Toate acestea vorbesc despre faptul că agricultura Moldovei a trăit cea mai dificilă perioadă a crizei şi
a început să se redreseze. Însă pentru consolidarea succesului în agricultură pentru următorul deceniu
este nevoie să fie întreprinse un şir de măsuri suplimentare:
În primul rând, este necesar ca fermierilor să li se garanteze dreptul personal de a alege forma şi
tipul gospodăririi. Toate tipurile de întreprinderi trebuie să ia naştere reieşind din interesele şi
tendinţele fireşti ale proprietarilor. Sarcina principală a primei etape a reformei agrare a constat în
formarea clasei de proprietari, capabili să ia hotărâri în mod independent cu privire la căile de
dezvoltare a lor. Această clasă în agricultură a început să se formeze şi acum trebuie susţinută.
În al doilea rând, este necesară dezvoltarea mecanismelor economice care stimulează
consolidarea terenurilor agricole şi concentrarea lor în mâinile proprietarilor celor mai eficienţi. Pentru
aceasta este nevoie a simplifica maximal procedurile legate de vânzarea-cumpărarea şi arenda
terenurilor agricole.
În al treilea rând, se cere intensificarea fluxului resurselor financiare în agricultură. Aici trebuie
de ţinut cont de faptul că agricultura ca atare nu este atractivă pentru investitori şi nu numai în
Moldova. Fluxul principal al investiţiilor în agricultură poate veni numai prin industria prelucrătoare.
De aceea este necesar în cel mai scurt timp să fie finalizată privatizarea întreprinderilor rămase din
industria vinificaţiei şi a prelucrării tutunului; să asigure investitorii cu garanţii depline de lucru
normal, indiferent de schimbarea conducerii politice.
În al patrulea rând, trebuie ca eforturile conducerii sectorului agricol să fie concentrate, în
particular, asupra îmbunătăţirii regimului de export. Trebuie folosite la maximum posibilităţile oferite
Moldovei în legătură cu aderarea la OMC, inclusiv în vederea soluţionării disputelor privind un şir de
restricţii introduse de ţările UE.
În al cincilea rând, ţinând cont de posibilităţile limitate ale Moldovei privind acordarea
subsidiilor de stat în agricultură, subsidiile oferite trebuie să fie orientate spre direcţiile cele mai cu
perspectivă.
În al şaselea rând, maxim de eforturi trebuie concentrate asupra dezvoltării infrastructurii
sectorului agrar: sistemele centrelor veterinare, punctelor de însămânţare artificială, pieţelor en gros,
reparaţia şi deservirea tehnicii agricole, toate care direct sau indirect influenţează calitatea şi
perspectivele de marketing a produselor agricole.
Numai prin realizarea sistemică a acestor măsuri, paralel cu dezvoltarea altor ramuri ale
economiei naţionale, va fi posibilă diminuarea dependenţei economiei Moldovei de capriciile naturii,
făcând ca agricultura republicii să fie capabilă să îndestuleze piaţa internă şi să concureze pe pieţele
internaţionale, ceea ce în rezultat va spori venitul locuitorilor de la sate.

3. O componentă importantă în procesul de restructurare a sectorului agroalimentar constituie

implementarea unei agriculturi comerciale durabile. Principalele canale interne de comercializare
pentru majoritatea produselor agricole rămân a fi pieţele orăşeneşti. Totodată o parte considerabilă este
predestinată întreprinderilor de prelucrare şi întreprinderilor de colectare-intermediere, pentru
comercializarea ulterioară cu ridicata.
În prezent, comercializarea produselor agricole constituie una din principalele preocupări a
fermierilor privaţi, principala constrângere faţă de extinderea producerii desfăşurate de aceştia.
Comercializarea, însă, depinde de un şir de factori ce ţin de tipul culturilor produse, calitatea şi
cantitatea acestora, cererea efectivă, complexitatea de prelucrare, concurenţa şi serviciile de marketing.
La momentul de faţă, producătorii agricoli întreprind eforturi de restabilire a canalelor de marketing a
produselor agricole, destrămate în ultimii ani, cea mai mare atenţie fiind acordată asigurării
informaţionale cu privire la piaţă şi încercării de stabilire a legăturilor între furnizorii de materiale de
producţie, producători, întreprinderile de prelucrare şi cumpărătorii potenţiali.
Totodată, a fost evidenţiată necesitatea creării în Moldova a unei burse universale, care dispune
de baza de date privind potenţialul de producţie agricolă şi poate promova mărfurile agroalimentare pe
piaţa internă şi externă, reglementează preţurile produselor agroalimentare, dispune de informaţii
privind regimul comercial mondial etc. Prin urmare, comerţul exterior naţional cu produse
agroalimentare rămâne un obiectiv esenţial în politica transformării economiei naţionale şi încadrării
Republicii Moldova în procesul globalizării mondiale. Astfel dezvoltarea agriculturii şi a
marketingului produselor agroalimentare, comercializate pe piaţa internă şi externă, deja a devenit o
prioritate majoră pentru dezvoltarea socială şi economică a ţării. Liberalizarea pieţei agricole va
permite îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă, ridicarea nivelului de cunoştinţe şi celui tehnologic, va
stimula investiţiile interne, şi va mări productivitatea muncii şi eficienţa producţiei agricole, ceea ce va
duce spre apariţia produselor agroalimentare domestice competitive la scară mondială.