Războiul Rece (1947–1991) a fost o perioadă de tensiuni și confruntări politice și ideologice, o

stare de tensiune întreținută care a apărut după sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și a
durat până la revoluțiile din 1989. În Războiul Rece s-au confruntat două grupuri de state care
aveau ideologii și sisteme politice foarte diferite. Într-un grup se aflau URSS și aliații ei, grup
căruia i se spunea uzual „Blocul răsăritean” (sau oriental). Celălalt grup cuprindea SUA și aliații
săi, fiind numit, uzual, „Blocul apusean” (sau occidental). La nivel politico-militar, în Europa, cele
două blocuri erau reprezentate de către două alianțe internaționale. Blocul apusean era
reprezentat de către Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO, North Atlantic Treaty
Organization), iar cel răsăritean de către Pactul de la Varșovia. După sfârșitul celui de-al Doilea
Război Mondial în Europa, Germania a fost divizată în patru zone de ocupație. Vechea capitală a
Germaniei, Berlinul, ca sediu al Comisiei Aliate de Control, a fost împărțită în patru zone de
ocupație corespunzătoare. Zidul Berlinului, un simbol al Războiului Rece, a fost construit,
constituind, timp de aproape 28 de ani, o barieră de separare între Republica Federală Germană
și Republica Democrată Germană.
Războiul Rece a fost, însă, un conflict la scară mondială, SUA și URSS mai având și multe alte
state aliate în afara Europei, ce nu făceau parte din cele două alianțe militare oficiale. La nivel
economic, Războiul Rece a fost o confruntare între capitalism și comunism. Pe plan ideologico-
politic, a fost o confruntare între democrațiile liberale occidentale și regimurile comuniste
totalitare. Ambele tabere se autodefineau în termeni pozitivi: statele blocului occidental își
spuneau „lumea liberă” sau „societatea deschisă”, iar statele blocului oriental își spuneau „lumea
anti-imperialistă” sau „democrațiile populare”.
Înfruntarea dintre cele două blocuri a fost numită „Război Rece”, deoarece nu s-a ajuns la
confruntări militare directe între cele două superputeri, care ar fi constituit un „Război Cald”, cu
toate că perioada a generat o cursă a înarmării. Din punctul de vedere al studiilor strategice,
există opinia că nu s-a ajuns și nu se putea ajunge la un „Război Cald”, la o confruntare militară
convențională, datorită faptului că ambele superputeri, SUA și URSS, s-au dotat cu arme
nucleare, ceea ce a creat o situație militară strategică de „deterrence”, adică de descurajare și
blocare reciprocă. În cazul unui război real, s-ar fi ajuns la o distrugere reciprocă totală și,
totodată, la o catastrofă mondială. Un rol important l-au jucat serviciile secrete, confruntându-se,
în primul rând, cele americane (CIA, NSA) cu KGB-ul sovietic. Au fost implicate, însă, și serviciile
secrete vest-europene (britanice, vest-germane, franceze, italiene, etc.) și est-europene
(Securitatea, STASI, etc.). Denumirea de „Război Rece” mai provine și din faptul că a fost purtat
între foștii aliați din războiul împotriva regimului totalitar nazist. Din punct de vedere al mijloacelor
utilizate, Războiul Rece a fost un conflict în care s-au utilizat presiunea diplomatică, militară,
economică, ajutorul pe scară largă pentru statele-client, manevrele diplomatice, spionajul, curse
ale înarmărilor convenționale și nucleare, coaliții militare, rivalitate la evenimentele sportive,
competiție tehnologică, campanii masive de propagandă, asasinatul, operațiunile militare de
intensitate mică și iminența unui război pe scară mare. Un moment în care Războiul Rece putea
să devină unul "cald" îl reprezintă anul 1962, când sovieticii au plasat în Cuba,
devenită comunistă sub Fidel Castro, rachete cu rază medie de acțiune. Americanii au răspuns
prin instalarea unei blocade maritime, ajungând foarte aproape de a declanșa o bătălie navală cu
sovieticii. În cele din urmă, însă, prin intervenția președintelui american Kennedy, s-a ajuns la
normalizarea relațiilor cu sovieticii. A urmat o perioadă de destindere, marcată de întâlnirea
dintre Kennedy și Nichita Hrușciov, în 1963, când au stabilit ca, în viitor, pentru comunicări
urgente și de importanță majoră între Casa Albă și Kremlin să folosească "telefonul roșu" (care
era, de fapt, un telex).
Alte momente tensionate ale Războiului Rece au fost, cronologic: Blocada Berlinului (1948–
1949), Războiul din Coreea (1950–1953), Criza Berlinului din 1961, Criza
Suezului (1962), Războiul din Vietnam (1959–1975), Războiul de Iom Kippur (1973), Războiul
Afgano-Sovietic (1979–1989), Doborârea cursei KAL 007 (1983) și Exercițiul militar NATO „Able
Archer” (1983).