REZOLVARE

Lecturați cu atenție informațiile prezentate și realizați harta conceptelor cheie pentru fiecare formă de învățare

Învățarea observațională
Procesele învățării observaționale sunt:
a) Procesele atenționale
b) Procesele memoriei
c) Procesele reproducției motorii
d) Procesele motivaționale

Învățarea socială este legata de numele psihologului american Albert Bandura ,el atrage atentia asupra faptului ca oamenii
invata deseori numai privindu-i pe ceilalti. Observandu-i pe altii, individul codeaza informatia despre comportamentul lor, iar in
ocazii ulterioare foloseste aceasta informatie codata drept ghid pentru actiunile proprii, referim la copiii pana la varsta
preadolescentei, modelele sunt reprezentate de persoane adulte (parinti sau alti membri ai familiei, profesori). incepand cu
preadolescenta si, mai tarziu, in adolescenta, modelele familiale trec in plan secund, locul lor fiind luat de grupul de aceeasi
varsta (colegi de clasa, prieteni), care le ofera norme, opinii, valori de referinta. Alteori, adolescentii isi aleg modele dintre
vedetele sportului, muzicii sau din mass-media.
În cele mai reprezentative studii ale sale, Bandura a urmarit modul in care copiii observa si reproduc un comportament agresiv.
intr-unui din aceste studii, copiii impartiti in trei grupuri au vizionat un film in care un model adult se comporta agresiv. Apoi,
primul grup a vazut ca agresorul era pedepsit pentru comportamentul lui, al doilea grup a vazut ca agresorul era recompensat,
iar al treilea grup nu a vazut nici un fel de consecinta a actiunii agresorului. Observarea ulterioara a comportamentului copiilor a
dezvaluit grade diferite de imitare. Grupul care a vazut ca agresorul a fost rasplatit a dezvoltat un comportament mai agresiv
decat celelalte doua grupuri. Totusi, cand copiilor li s-a oferit ulterior o recompensa pentru imitarea comportamentului modelului,
toate cele trei grupuri au produs, in aceeasi masura, un comportament agresiv.Rezultatele obtinute l-au determinat pe Bandura
sa delimiteze doua faze ale procesului de imitatie: o faza de achizitie,in care subiectul invata comportamentul unui model, si o
faza de performanta, in care subiectul manifesta un comportament ce reproduce comportamentul modelului. in experimentul
descris, copiii au invatat comportamentul modelului, dar l-au reprodus doar atunci cand situatia a impus-o. Acest fenomen se
apropie de ceea ce Tolman a numit invatare latenta.

Bandura vorbeste despre învățarea vicariantă sau despre învățarea fară încercare („no-trial learning'), pe care o defineste drept
„tipul de invatare prin care sunt achizitionate noi raspunsuri sau sunt modificate caracteristici ale repertoriilor existente de
raspunsuri ca urmare a observarii comportamentului altuia si a consecintelor intaritoare ale acestui comportament, fara ca
raspunsurile modelate sa fie realizate in mod deschis in timpul perioadei de expunere' (Bandura, 1965, p. 3; cf. Boncu, 2002, p.
37). In observarea modelului si in folosirea informatiei despre comportamentul modelului pentru producerea unui raspuns imitativ
sunt implicate urmatoarele procese: procesele atentiei, procesele memoriei , procese de reproducere motorie, procese
m.Atat Bandura, cat si alti autori (Lefkowitz, Blake, Mouton, Huston, Kanareff, Lanzetta) au fost preocupati de determinarea
factorilor ce favorizeaza imitarea comportamentului unui model. Concluziile cercetarilor desfasurate in aceasta directie au fost
urmatoarele:

• sunt imitate mai ales acele comportamente ale modelului care au fost recompensate, si nu cele care au fost pedepsite;
• sunt imitate mai frecvent modelele cu un status superior decat cele cu un status inferior; o explicatie este aceea ca
primele constituie autoritati si sunt mai atractive, deoarece se presupune ca vor fi mai curand urmate de o intarire
pozitiva;
• sunt imitate mai frecvent comportamentele modelelor considerate competente decat cele considerate incompetente;
• interactiunea afectuoasa dintre model si observator faciliteaza imitatia; atractia fata de model si competenta modelului
interactioneaza in impactul lor asupra comportamentului imitativ;
• sunt imitate mai ales acele modele pe care observatorul le crede asemanatoare in anumite privinte cu el insusi
(similaritatea favorizeaza imitatia);
• recompensa financiara poate stimula mai mult imitatia decat o fac sanctiunile sociale (aprobarea sau dezaprobarea
celorlalti);
  exista tendinta ca modelele masculine sa fie mai frecvent imitate decat cele feminine.

Modelarea ca bază a învățarii observaționale

 Elementul din teoria l u i Skinner, cu care Bandura nu este de acord consta in aceea ca invatarea s-ar produce numai
prin intarire directa
 . Învăţarea socială este învăţarea prin observarea comportamentului altor persoane şi a consecinţelor pe care
comportamentul le are pentru persoanele respective.

Imitarea: De la început, copilul observă şi imită persoanele din jurul său. • Deseori, copiii mici se simt foarte bine când sunt
lăsaţi să facă lucruri „pentru oameni mari”, de exemplu, să ajute la spălat. De asemenea, copiii mici se joacă, de multe ori,
adoptând roluri sociale şi imitând adulţii pe care i-au văzut în astfel de roluri. Toate aceste lucruri fac parte din procesul prin care
copilul învaţă o gamă largă de comportamente sau deprinde o serie de abilităţi
Identificarea În învăţarea observaţională s-a dovedit a mai fi implicat un alt mecanism numit identificare. De cele mai multe ori
învăţarea observaţională este un proces ce se desfăşoară în două etape. Învăţarea socială începe prin procesul de imitare,
învăţarea interiorizându-se rapid, astfel încât copilul ajunge să se identifice cu persoana din rolul respectiv. • Identificarea are loc
într-o perioadă mai mare de timp decât imitarea şi se crede că, în mare măsură, învăţarea rolurilor sociale, cum ar fi învăţarea
rolului de gen, are loc prin procesul de identificare

Condiţionarea vicariantă Procesul de învăţare a reacţiilor emoţionale prin observarea altor persoane este numit condiţionare
vicariantă şi este un proces ce a fost observat atât la oameni cât şi la animale.
Ceea ce este important de subliniat aici este faptul că perioada de observare a comportamentului părinţilor (perioada de
învăţare) a fost uneori foarte scurtă

Învățarea prin descoperire este un alt tip al învățării școlare. Materialul de învățat nu este prezentat într-o formă finală elevului,
ci urmează să fie descoperit, ca urmare a unei activități mintale și apoi inclus în schema sa cognitivă.Elevul este pus în situația
de-a reorganiza datele de care dispune pentru a obține el însuși o nouă generalizare sau o nouă informație. Învățarea prin
descoperire este implicată în formarea conceptelor, formularea generalizărilor, rezolvarea de probleme și creativitatea.
. Învăţarea prin descoperire este o metodă de tip euristic care angajează elevul în căutarea şi dobândirea noilor cunoştinte. In
general descoperirile au fost clasificate in :
1.descoperiri spontane- care se produc la orice vârstă , indiferent de pregătire şi în mod întâmplător;
2.descoperiri ştiinţifice -care se realizează de către cercetători sau specialişti într-un anumit domeniu de activitate,
3.descoperiri de tip didactic sau redescoperiri, specifice procesului de învăţământ.
Considerată drept metodă de sine stătătoare cât şi ca tehnică în combinaţie cu mijloacele didactice şi cu procedeele
corespunzătoare descoperirea este activitatea didactică în care rolul principal în aflarea adevărului îl are elevul
Descoperirea în învăţământ are anumite caracteristici:
• este de scurta durată;
• investiile materiale şi financiare sunt reduse,
• eficieţa descoperirii depinde de calitatea indrumarii si conducerii profesorului
• descoperirea utilizeaza inductia, deductia si analogia.
Ca urmare în învăţământ se folosesc mai multe tipuri de descoperiri:
1. descoperirea inductivă care are la bază raţionamentul inductiv -de la concret la abstract, de la particular la general. Acest
tip de descoperire conduce la analize, clasificări, definiţii, principii, legi. Descoperirea inductivă este la rândul ei de două
feluri:
a.deschis-inductivă care se întâlneşte la preşcolari şi şcolarii mici. De exemplu elevii sunt lăsaţi să ordoneze anumite obiecte
după cum vor ajungând în acest fel la anumite clase de obiecte. După ce s-au jucat cu mai multe feluri de maşini sunt ajutaţi să
ajungă la concluzia că toate acestea fac parte ditr-o singura clasă de obiecte numită maşina.
b.structural-inductivă care se întâlneşte la elevii mari. De exemplu învăţarea de noţiuni, pornind de la obiecte, fapte, exemple.
2. descoperirea deductivă,-de la general la particular -care poate fi şi ea de mai multe tipuri.
a. simplu-deductivă, când profesorul verifică datele utilizate de elevi;
b. semi-deductivă, de exemplu înţelegerea noţiunilor. La pedagogie noţiunea de normativitate didactică poate fi înţeleasă prin
aplicarea ei in situaţii educationale diferite.
c. ipotetico-deductivă, de tipul dacă-atunci. De exemplu raportul cauze-efecte (Invăţarea mecanică ce efecte poate avea
asupra dezvoltării personalităţii elevilor?)
d. descoperirea transductivă sau prin analogie întâlnită în compuneri, referate, sau în activitatea de cercetare propriu-zisă.
Învățarea experențială (C.Rogers)

Rogers distinge doua tipuri de învățare: cognitivă și experențială

Învatarea experentiala este o necesitate intrinseca a individului de a invata.Carl Rogers enumara caracteristicile si calitatile
invatarii experentiale: implicare personala, initiativa proprie, evaluare si autoevaluare, autoafirmare si satisfactie, invatarea din
greselile experentiale,rolul profesorului este de a facilita invatarea, de a crea mediul motivational al invatarii.
Aceasta include:

 crearera climatului pozitiv;

 identificarea scopurilor invatarii;
 organizarea si elaborarea resurselor invatarii;
 realizarea unui echilibru intre componentele intelectuale si cele emotionale ale invatarii.

Invatarea este facilitata dacă

 elevul participa la procesul de invatare si are o stima se sine buna

 imbina dimensiunile teoretice cu cele practice prin operationalizarea informatiilor;
 are o gandire critica si obiectiva asupra activitatii in care este implicat.

 Modelul ciclic al învăţării experenţiale (D. Kolb)

Experiența concretă Persoanele care învaţă vor fi implicate într-o activitate concretă, efectuând anumite sarcini sau
observând activ diverse fenomene, procedee, tehnici. Metodele didactice utilizate sunt: experimente de laborator, activităţi
practice, situaţii problemă, exemple, prezentări de caz, simulări, filme sau alte materiale multimedia.

Observare reflexivă În această etapă, are loc analiza datelor obţinute prin experienţă. Metode utilizate: conversaţia,
grupurile de discuţii, metode interogative, eseuri şi comentarii, dezbaterea, predarea reciprocă.

Construcția conceptelor abstracte Construcţia conceptuală presupune înţelegerea, interpretarea şi descoperirea relaţiilor
dintre evenimentele observate. Metode utilizate: lectura, analogii, referate, proiecte, hărţi conceptuale, scheme şi modele,
etc.

Experiementare activă În cadrul etapei de experimentare se realizează consolidarea cunoştinţelor învăţate, prin aplicarea
lor în practică. Pe baza structurilor conceptuale abstracte vor fi derivate noi inferenţe şi predicţii, fiind planificate acţiunile
concrete în mediu

Învăţarea prin cooperare înseamnă utilizarea ca metodă instrucţională a grupurilor mici de elevi, astfel încât aceştia să poată
lucra împreună, urmând ca fiecare membru al grupului să-şi îmbunătăţească performanţele proprii şi să contribuie la creşterea
performanţelor celorlalţi membrii ai grupului.(Johnson, R., Johnson, D., Holubec, E., 1994) Învăţarea prin cooperare se referă
la o varietate de metode de predare in care elevii lucrează în grupuri mici pentru a se ajuta unii pe alţii în învăţarea conţinutului
academic. învăţarea prin cooperare este o strategie de instruire structurată şi sistematizată, în cadrul căreia, grupe/echipe mici
lucrează împreună pentru a atinge un ţel comun, urmând ca fiecare membru al unui grup să-şi îmbunătăţească performanţele
proprii şi să contribuie la creşterea performanţelor celorlalţi membri ai grupului. . Dacă, până nu de mult, şcoala românească
promova competiţia şi individualismul, încuraja reuşita personală, acum ea şi-a schimbat strategia şi abordează ideea cooperării
prin:
 Stimularea interacţiunii dintre copii
  Depunerea unui efort mai intens de către copii în procesul de învăţare
 Generarea sentimentelor de acceptare şi simpatie
 Stimularea inteligenţei interpersonale Dezvoltarea abilităţilor de comunicare
 Ȋncurajarea comportamentelor de facilitare a succesului celorlalţi
 Dezvoltarea gândirii critice
Predicţiile în perechi Acestea pot fi folosite la diverse categorii de activitate. De exemplu: la activitatea de educarea limbajului, se
va citi pe fragmente povestirea „Ciuboţelele Ogarului”, de Călin Gruia. Pentru copii este mai uşor să facă predicţii pe parcursul
desfăşurării naraţiunii, deci se va aplica procedeul cu această situaţie. ● Gândiţi – lucraţi în perechi – comunicaţi Spunem
copiilor că va urma o activitate în care li se va cere să discute şi să rezolve o anumită problemă. Rezumaţi – lucraţi în perechi –
comunicaţi Această activitate este o extensie a celei precedente şi poate fi folosită după lectura unui text, după ascultarea unei
prezentări sau după discutarea unei teme. Formulaţi – comunicaţi – ascultaţi – creaţi Această tehnică (Johnson/Bartlett, 1990)
este o activitate în care partenerii formulează întâi răspunsuri individuale, apoi le comunică partenerului, îl ascultă pe acesta şi,
în final, creează împreună cu partenerul un răspuns, ca urmare a discuţiilor.

Este o metodă foarte des folosită, având numeroase utilizări, determinându-i pe copii să facă un efort de gândire. Şi munca în
perechi este o strategie frecvent utilizată în centrele: Alfabetizare, Ştiinţă, Artă şi Construcţii. Deseori un copil construieşte
blocurile unui cartier, în timp ce perechea lui de joc adaugă elemente care să întregească construcţia planificată.