Sunteți pe pagina 1din 15

Era Extremelor

Eric HOBSBAWM (1917 – 2012), „cel mai respectat istoric brita-


nic”, s-a născut în Egipt, într-o familie evreiască din Alexandria. Şi-a
făcut studiile la Viena şi la Berlin, iar din 1933, la Londra. A studiat la
St Marylebone Grammar School, Londra şi la King’s College, Cambrid-
ge, devenind lector la Catedra de Istorie de la Universitatea Birkbeck
din Londra, în 1947, şi profesor, în 1970. În ultimii ani a predat la New
School for Social Research din New York. A fost membru al Academiei
Britanice şi al Academiei Americane de Arte şi Ştiinţe. Valoarea operei
ştiinţifice i-a fost recunoscută şi apreciată cu importanta distincţie
Companion of Honour, în 1998.
Autor prolific, cu un real talent literar, a reuşit să transpună
istoria într-un limbaj accesibil, publicînd peste 30 de lucrări. Toate
cărţile sale au fost traduse în mai multe limbi. Trei dintre cele mai
cunoscute patru volume ale sale, care cuprind istoria lumii de la 1789
pînă la 1991, au apărut în versiune românească la Editura Cartier în
2002: Era Revoluţiei (1789 – 1848); Era Capitalului (1848 – 1875); Era
Imperiului (1875 – 1914). Prima ediţie a Erei Extremelor (1914 – 1991)
a apărut în română în 1999.
A fost pasionat de jazz, semnînd, sub pseudonimul Francis Newton,
rubrica de critică muzicală a ziarului New Statesman.
La moartea lui Eric Hobsbawm, survenită la 1 octombrie 2012,
Niall Ferguson nota în The Guardian: „Într-o vreme cînd diferenţe
ideologice foarte mici dau, în mod curent, ocazia pentru atacuri
încrîncenate la persoană, Hobsbawm ar trebui să servească drept
exemplu pentru felul în care oamenii civilizaţi pot avea păreri dife-
rite în privinţa unor mari probleme, căzînd, în schimb, de acord în
privinţa multor altora”.
Eric HOBSBAWM

ERA EXTREMELOR

O istorie a secolului XX
1914 – 1991

Traducere din engleză de Liliana IONESCU

i s t o r i c
CARTIER
Editura Cartier, SRL, str. București, nr. 68, Chișinău, MD2012.
Tel./fax: 022 24 05 87, tel.: 022 24 01 95. E-mail: cartier@cartier.md
Editura Codex 2000, SRL, Strada Toamnei, nr.24, sectorul 2, București.
Tel/fax: 021 210 80 51. E-mail: romania@cartier.md
www.cartier.md

Difuzare:
București: Strada Toamnei, nr.24, sectorul 2.
Tel./fax: 021 210 80 51. E-mail: romania@cartier.md
Chișinău: str. București, nr. 68. E-mail: cartier@cartier.md
Cărțile Cartier pot fi procurate în toate librăriile bune din România și Republica Moldova.
Cartier eBooks pot fi procurate pe iBook, Barnes & Noble, www.cartier.md, www.elefant.ro

LIBRĂRIILE CARTIER
Librăria din Centru, bd. Ștefan cel Mare, nr. 126, Chișinău. Tel./fax: 022 21 42 03.
E-mail: librariadincentru@cartier.md
Librăria din Hol, str. București, nr. 68, Chișinău. Tel.: 022 24 10 00. E-mail: librariadinhol@cartier.md

Comenzi CARTEA PRIN POȘTĂ


CODEX 2000, Str. Toamnei, nr. 24, sectorul 2, 020712 București, România
Tel./fax: (021) 210.80.51
E-mail: romania@cartier.md
www.cartier.md
Taxele poștale sînt suportate de editură. Plata se face prin ramburs, la primirea coletului.
Colecția Cartier istoric este coordonată de Virgil Pîslariuc
Editor: Gheorghe Erizanu
Lector: Dorin Onofrei
Coperta: Vitalie Coroban
Design/tehnoredactare: Tatiana Cunup
Prepress: Editura Cartier
Tipărită la Bons Offices

Eric Hobsbawm
AGE OF EXTREMES. THE SHORT TWENTIETH CENTURY. 1914-1991
Pantheon Books, 1994

Eric Hobsbawm
ERA EXTREMELOR. O ISTORIE A SECOLULUI XX
Ediția II, martie 2015

© The Estate of Eric Hobsbawm (Bruce Hunter and Christopher Wrigley, Literary Executors), 1994
© 2015, 1999, Editura Cartier, pentru prezenta traducere.
Cărțile Cartier sînt disponibile în limita stocului și a bunului de difuzare.
Descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărții
Era Extremelor. O istorie a secolului XX: 1914-1991 / Eric Hobsbawm ; trad. din engl. de Liliana Ionescu. –
Ed. a 2-a. – Chişinău: Cartier, 2015 (Tipogr. „Bons Offices"). – 716 p. – (Colecţia „Cartier istoric" / coord. de
Virgil Pîslariuc, ISBN 978-9975-79-902-7).
Tit.: Age of Extremes: The Short Twentieth Century, 1914-1991. – 500 ex.
ISBN 978-9975-79-944-7.
94„1914/1991"
H 68
Cuprins

Prefață și mulțumiri .............................................................................. 7


Secolul: privire generală ...................................................................... 12

Partea întîi: Era Catastrofei

Era războiului total ............................................................................. 33


Revoluția mondială ............................................................................. 71
Spre abisul economic ........................................................................ 106
Căderea liberalismului ..................................................................... 134
Împotriva dușmanului comun ........................................................ 173
Artele 1914-1945 ................................................................................ 216
Sfîrșitul imperiilor ............................................................................ 242

Partea a doua: Epoca de Aur

Războiul rece ..................................................................................... 271


Anii de aur ......................................................................................... 310
Revoluția socială 1945-1990 ............................................................ 347
Revoluția culturală ............................................................................ 386
Lumea a treia ..................................................................................... 414
„Socialismul real” ............................................................................. 446
Partea a treia: Cotitura

Deceniile de criză .............................................................................. 481


Lumea a treia și revoluția ................................................................. 515
Sfîrșitul socialismului ...................................................................... 548
Avangarda moare – Artele după 1950 ............................................ 592
Vrăjitori și ucenici – științele naturale ........................................... 618
Către mileniul trei ............................................................................ 660

Referințe .............................................................................................. 693


Prefață și mulțumiri

Nimeni nu poate scrie istoria secolului douăzeci ca pe a oricărei alte


epoci, măcar și pentru faptul că nimeni nu poate scrie despre viața lui
așa cum cineva poate (și trebuie) să scrie despre o perioadă cunoscută
numai din auzite, din izvoare despre perioada respectivă sau din lu-
crări ale unor istorici care au venit ulterior. Propria mea viață coincide
cu cea mai mare parte din perioada tratată în această carte și, în cea
mai mare parte a ei, din fragedă adolescență pînă în prezent, am fost
conștient de ceea ce se întîmplă în societate; vreau să spun prin aceasta
că am acumulat convingeri și prejudecăți despre ea mai degrabă în
calitate de contemporan decît de cercetător. Acesta este unul dintre
motivele din care am evitat să scriu, în cea mai mare parte a carierei
mele de isoric, despre perioada care începe cu anul 1914. „Perioada
mea”, așa cum se spune în comerț, este secolul nouăsprezece. Totuși,
astăzi mi-am revizuit poziția și nu mă pot abține să nu scriu. Acum a
devenit posibilă o ochire retrospectivă asupra secolului douăzeci, din
1914 pînă la sfîrșitul erei Sovietelor, dintr-o anumită perspectivă isto-
rică, dar aceasta îmi reușește fără o cunoaștere profundă a literaturii
de specialitate, excepție făcînd anumite date de arhivă, pe care le-au
acumulat nenumărații istorici ai secolului douăzeci.
Este cu totul imposibil pentru un contemporan să cunoască
istoriografia secolului în care trăiește, chiar dacă aceasta ar fi scrisă
într-o singură limbă, de importanță majoră; nu e cazul, să zicem,
istoricului Antichității clasice sau al Imperiului Bizantin, care știe
ce s-a scris în timpul acela și despre acele lungi perioade. Cu toate
acestea, cunoștințele mele sînt sporadice și peticite chiar și după
standardele erudiției istorice în domeniul istoriei contemporane.

7
Lucrul cel mai important pe care am fost în stare să-l fac este să mă
cufund în literatura problemelor cît se poate de spinoase și controversa-
te, cum ar fi, de exemplu, istoria războiului rece sau cea a anilor ’30 ai
secolului. Departe de mine gîndul de a considera redutabile punctele de
vedere exprimate în această carte în lumina cercetării specializate. Nu
se poate să fi reușit de fiecare dată. Veți descoperi o serie de probleme
față de care îmi manifest ignoranța sau le tratez incorect.
Este motivul din care această carte se sprijină pe piloni în mod
curios inegali. În afară de lecturile copioase și variate de pe parcursul
mai multor ani, suplimentate la ceea ce era necesar să citesc pentru
a ține cursurile de istorie a secolului douăzeci în fața studenților din
ultimul an de la New School of Social Research, am utilizat pentru
această carte și cîte ceva din cunoștințele extrase din amintirile și
opiniile unor oameni concreți care au trăit în această perioadă a
secolului douăzeci. De asemenea, am jucat și rolul de „observator
participant”, după cum zic antropologii sociali, și pe cel de simplu
călător receptiv, sau ceea ce strămoșii mei ar fi numit, într-o mulțime
de țări, kibbitzer. Valoarea unor asemenea experiențe nu presupune
a fi prezent la marile evenimente istorice, nici a cunoaște sau chiar
întîlni proeminenți creatori de istorie sau oameni de stat. De fapt,
experiența mea în calitate de ziarist care efectuează investigații în
diverse țări, în special în America Latină, s-a ciocnit de faptul că
interviurile cu președinți sau alți oameni împuterniciți să ia deci-
zii sînt, de obicei, nerăsplătite, din simplul motiv că cea mai mare
parte din ceea ce spun aceștia este pentru arhivele oficiale. Cei mai
relevanți interlocutori sînt cei care pot și vor să vorbească liber; este
de preferat ca ei să nu aibă responsabilități în chestiuni deosebit de
importante. Cu toate acestea, faptul că am cunoscut oameni și locuri
m-a ajutat enorm. Poate să nu fie mai mult decît vizitarea aceluiași
oraș după treizeci de ani – Valencia sau Palermo – care îmi oferă
imaginea transformărilor sociale în cel de-al treilea sfert din secolul
nostru. Poate fi, pur și simplu, rememorarea unui lucru spus în timpul
discuțiilor în urmă cu multă vreme și pus la păstrare, uneori fără nici
un motiv clar, pentru folosirea lui ulterioară. Dacă istoricul e în stare
să scoată vreun sens din veacul acesta, faptul se datorează în mare
parte capacității lui de a urmări și a asculta. Sper că pot comunica
cititorilor mei cîte ceva din ce am învățat procedînd astfel.

8
Cartea, de asemenea, se bazează, în mod obligatoriu, pe
informații culese de la colegi, studenți și alte persoane. În cîteva
cazuri, contribuția lor este considerabilă. Capitolul despre științe
a fost perfectat de prietenii mei Alan Mackay FRS, care nu este
numai specialist în cristalografie, ci și enciclopedist, și John Mad-
dox. Cîte ceva din ceea ce am scris despre dezvoltarea economică
a fost citit de colegul meu de la New School Lance Taylor, anterior
funcționar la MIT; de un real folos a fost lectura articolelor sau
audierea conferințelor organizate pe diverse teme macroeconomice
la Institutul Mondial de Cercetări asupra Dezvoltării Economice al
Universității Națiunilor Unite (UNU/WIDER) din Helsinki, cînd
acest institut a fost transformat într-un centru internațional de cer-
cetări și comunicări condus de Dr. Lal Jayawardena. În general, verile
petrecute la această admirabilă instituție ca invitat al lui McDonnell
Douglas au fost neprețuite pentru mine, nu în ultimul rînd datorită
apropierii și interesului față de URSS în anii dinainte de destrăma-
re. Nu am acceptat totdeauna sfatul celor pe care i-am consultat și,
chiar dacă am facut-o, greșelile comise îmi aparțin în exclusivitate.
Am beneficiat în mare măsură de conferințele și colocviile la care
savanții își petrec mult timp întîlnindu-se cu colegii de breaslă și cu
scopul de a ciupi fiecare cîte ceva din gîndurile celorlalți. Este practic
imposibil să-i numesc aici pe toți cei care m-au ajutat în lucrul meu
asupra acestei cărți, nu pot nici măcar să apreciez aproximativ întrea-
ga cantitate de informație pe care am dobîndit-o în mod incidental,
să zicem, atunci cînd am avut norocul să predau la New School unui
grup internațional de studenți. Totuși, cred că trebuie să fac public
ceea ce am învățat despre revoluția turcă și despre natura schimbărilor
sociale din Lumea a treia din lucrările realizate de Ferdan Ergut și
Alex Julca. Apreciez înalt teza de doctorat a studentei mele Margarita
Giesecke despre APRA* și ascensiunea lui Trujillo din 1932.
Pe măsură ce istoricul secolului douăzeci se apropie de prezent,
el sau ea devine din ce în ce mai dependent de două tipuri de sur-
se: presa periodică și rapoartele periodice, economice sau diverse
cercetări, compilații statistice și alte publicații editate de guvernele

* APRA – American Popular Revolutionary Alliance (n. tr.).

9
naționale și instituțiile internaționale. Recunoștința mea pentru
asemenea publicații ca Guardian de la Londra, Financial Times și
New York Times este enormă. Iar contribuția neprețuitelor publicații
și agenții ale Organizației Națiunilor Unite, cît și a Băncii Mondiale,
este menționată în bibliografie. Nu poate fi uitată nici predecesoarea
ONU, Liga Națiunilor. Deși a suferit un eșec aproape total în practică,
analizele și studiile ei economice, care au culminat cu lucrarea de pio-
nierat Industrialisation and World Trade în 1945, merită recunoștința
generală. Nici o istorie a schimbărilor economice, sociale și culturale
din acest secol nu ar putea fi scrisă în lipsa acestor surse.
Majoritatea faptelor descrise în această carte, cu excepția
raționamentelor personale evidente ale autorului, vor trebui luate
de către cititor de bune. Consider neîntemeiată încărcarea unei
asemenea cărți cu o vastă listă bibliografică sau alte semne de
erudiție. Am încercat să-mi limitez referințele bibliografice la sursa
citatelor utilizate, sursa statistică și alte date concrete – surse dife-
rite oferă uneori date diferite –, precum și la sprijinul ocazional al
unor declarații pe care cititorii le pot găsi neobișnuite, puțin fami-
liare și neașteptate, iar cîteva puncte unde autorul susține poziții
controversate ar putea necesita unele explicații. Aceste referințe în
text sînt date în paranteze. Titlul complet al sursei poate fi găsit la
sfîrșitul volumului. Această bibliografie nu este mai mult decît o
listă completă a tuturor surselor citate sau la care se face referire în
text. Nu este un ghid sistematic pentru o lectură suplimentară. Un
indice pentru lectura suplimentară este publicat separat. Aparatul
bibliografic, în felul în care se prezintă, este, de asemenea, separat de
notele de subsol, care, pur și simplu, explică sau completează textul.
Cu toate acestea, este absolut necesar să subliniez cele cîteva
lucrări pe care m-am bazat destul de mult și față de care rămîn
îndatorat. Nu aș dori ca autorii lor să se considere uitați sau tratați
cu nerecunoștință. În general, m-au ajutat foarte mult doi prieteni:
istoricul economiei și compilatorul neobosit al datelor statistice
Paul Beiroch și Ivan Berend, fost președinte al Academiei de Științe
din Ungaria, căruia îi datorez noțiunea de Scurtul secol douăzeci.
Pentru istoria politică generală a lumii de la cel de-al Doilea Război
Mondial, P. Calvocoressi (World Politics Since 1945) a fost o călăuză
fidelă, iar uneori dură. Pentru înțelegerea celui de-al Doilea Război

10
Mondial datorez mult lucrării War, Economy and Society 1939-45
a lui Alan Milward, iar despre economia post-1945 am găsit foarte
multe în lucrările Prosperity and Upheaval: The World Economy
1945-1980 a lui Herman Van der Wee și Capitalism Since 1945 a lui
Philip Armstrong, Andrew Glyn și John Harrison. Lucrarea The
Cold War a lui Martin Walker merită mai multă apreciere decît i-au
dat cei care au recenzat-o. Pentru istoria Stîngii în al Doilea Război
Mondial sînt recunoscător în mare măsură lui Dr. Donald Sassoon
de la Queen Mary and Westfield College, Universitatea din Londra,
care mi-a permis să citesc acest studiu vast și pînă acum incomplet
despre subiectul respectiv. Pentru istoria URSS le aduc mulțumiri cu
totul speciale scrierilor lui Moshe Lewin, Alec Nove, R. W. Davies
și Sheila Fitzpatrick; pentru China – scrierilor semnate de Benjamin
Schwartz și Stuart Schram; pentru lumea islamică – lui Ira Lapidus și
Nikki Keddie. Concepțiile și orientările mele în artă au fost influențate
mult de lucrările lui John Willett despre cultura de la Weimar, cît și de
cele ale lui Francis Haskell. Iar lucrarea lui Lynn Garafola Diaghilev a
contribuit enorm la scrierea capitolului 6 al prezentei cărți.
Mulțumiri speciale le adresez și celor care m-au ajutat să pregă-
tesc pentru tipar această carte. În primul rînd, acestea sînt asistentele
mele de cercetare Joanna Bedford de la Londra și Lise Grande de
la New York. Aș dori în mod special să subliniez imensul ajutor al
excepționalei Lise Grande, fără de care nu aș fi putut nicidecum
completa nenumăratele goluri din cunoștințele mele. Ea este cea
care a verificat faptele și referințele despre care îmi aminteam doar
pe jumătate. Îi sînt recunoscător în mare măsură și lui Ruth Syers,
care mi-a dactilografiat ciornele, și lui Marlene Hobsbawm, care a
citit capitolele și le-a analizat de pe poziția lectorului non-academic
și căreia îi este închinată această carte.
Am vorbit deja despre studenții de la New School, care mi-au
ascultat prelegerile în care am încercat să-mi formulez ideile și
interpretările. Această carte le este dedicată și lor.
Eric HOBSBAWM
Londra – New York, 1993-1994

11
Secolul: privire generală

Douăsprezece personalități privind secolul douăzeci

Isaiah Berlin (filozof, Marea Britanie): „Am trăit cea mai mare
parte a secolului – și trebuie să subliniez acest lucru – fără să sufăr
mari lipsuri și greutăți. Mi-l amintesc doar drept cel mai teribil
secol din istoria occidentală”.
Julio Caro Baroja (antropolog, Spania): „Există o contradicție
evidentă între experiența de viață a unora – copilăria, tinerețea și
vîrsta a treia au trecut în liniște și fără întîmplări majore – și eve-
nimentele cruciale ale secolului douăzeci (…) evenimentele teribile
prin care a trecut omenirea”.
Primo Levi (scriitor, Italia): „Noi, cei care am supraviețuit la-
gărelor de concentrare, nu sîntem martori autentici. Este o noțiune
incomodă pe care am ajuns s-o accept treptat citind ce au scris alți
supraviețuitori și recitindu-mi scrierile după o pauză de cîțiva ani.
Noi, supraviețuitorii, sîntem nu numai o minoritate neînsemnată,
ci și anormală. Noi sîntem cei care, prin eschivare, pricepere sau
noroc, niciodată nu am băut cupa amărăciunilor pînă la fund. Cei
care au văzut, dar care cu adevărat au văzut, chipul Gorgonei nu
s-au întors ori s-au întors muți”.
René Dumont (agronom, ecologist, Franța): „Îl văd numai ca pe
un secol de masacre și războaie”.

12
Rita Levi Montalcini (laureată a Premiului Nobel pentru știință,
Italia): „În ciuda oricărui fapt, în timpul acestui secol au avut loc
revoluții cu efect pozitiv (…) creșterea celei de-a patra puteri, presa,
ascensiunea femeilor după secole de opresiune”.
William Golding (laureat al Premiului Nobel, scriitor, Marea
Britanie): „Nu mă pot abține să mă gîndesc că acesta a fost cel mai
violent secol din istoria omenirii”.
Ernst Gombrich (istoric de artă, Marea Britanie): „Caracteris-
tica esențială a secolului douăzeci este înmulțirea îngrozitoare a
populației lumii. Este o catastrofă, un dezastru. Nu știm ce să facem
în legătură cu aceasta”.
Yehudi Menuhin (muzician, Marea Britanie): „Dacă ar fi să re-
zum secolul douăzeci, aș spune că el a înălțat cele mai mari speranțe
nutrite vreodată de omenire și a distrus toate iluziile și idealurile”.
Severo Ochoa (laureat al Premiului Nobel pentru știință, Spania):
„Lucrul cel mai extraordinar care caracterizează secolul nostru este
progresul științei”.
Raymond Firth (antropolog, Marea Britanie): „Din punct de ve-
dere tehnologic, desemnez dezvoltarea electronicii ca pe una dintre
cele mai semnificative realizări ale secolului douăzeci; în materie
de idei, trecerea de la o abordare a lucrurilor relativ rațională și
științifică la una non-rațională și mai puțin științifică”.
Leo Valiani (istoric, Italia): „Secolul nostru demonstrează că
triumful idealurilor dreptății și egalității este totdeauna efemer,
dar și că, dacă reușim să ne păstrăm libertatea, sîntem capabili să
o luăm mereu de la început… Nu trebuie să disperăm, nici chiar în
situațiile cele mai lipsite de speranță”.
Franco Venturi (istoric, Italia): „Istoricii nu pot răspunde la
această întrebare. Pentru mine, secolul douăzeci este numai efortul
mereu înnoit de a-l înțelege”.
(Agosti și Borgese, 1992, p. 42, 210, 154, 76, 4, 8, 204, 2, 62, 80, 140, 160.)

13
I

La 28 iunie 1992, președintele Mitterrand al Franței și-a făcut o


bruscă, neanunțată și neașteptată apariție la Sarajevo, devenit centrul
unui război balcanic care urma să răpească 150 000 de vieți către
sfîrșitul aceluiași an. Obiectivul acestei apariții era să atenționeze
opinia publică asupra gravității crizei bosniace. Într-adevăr, prezența
unui distins om de stat în vîrstă și vizibil fragil sub focul de artilerie
și mitraliere a fost remarcată și admirată. Totuși, un aspect al vizitei
domnului Mitterrand, deși cît se poate de important în context – și
anume data acesteia –, a rămas aproape necomentat. De ce a hotărît
președintele Franței să meargă la Sarajevo anume în acea zi? Pentru că
ziua de 28 iunie era ziua asasinării la Sarajevo, în 1914, a arhiducelui
Franz Ferdinand al Austro-Ungariei, fapt care a generat, în cîteva
săptămîni, începutul Primului Război Mondial. Pentru orice euro-
pean cultivat de vîrsta lui Mitterrand, legătura dintre data, locul și
amintirea unei catastrofe istorice precipitate de erori politice și greșeli
de calcul a sărit în ochi. Cum să evidențiezi proporțiile dramatice ale
crizei bosniace mai bine decît prin alegerea unei date atît de simbolice?
Dar, cu excepția cîtorva istorici de profesie și a unor cetățeni în etate,
cu greu a înțeles cineva aluzia. Memoria istorică nu mai funcționa.
Distrugerea trecutului, sau, mai degrabă, a mecanismelor sociale
care leagă experiența contemporană a cuiva de cea a generațiilor
anterioare, este unul dintre fenomenele cele mai caracteristice și cele
mai ciudate ale sfîrșitului secolului douăzeci. Mulți tineri – bărbați și
femei – de la sfîrșitul secolului trăiesc într-un prezent continuu, lipsit
de orice legătură organică cu trecutul. Acest lucru îi face pe istorici, a
căror îndatorire este să ne amintească ceea ce alții uită, mai importanți
la sfîrșitul celui de-al doilea mileniu decît oricînd înainte. Dar, exact
din același motiv, ei trebuie să fie mai mult decît niște simpli croni-
cari, deținători de carnete de însemnări sau compilatori, chiar dacă și
acestea sînt funcții obligatorii ale istoricilor. În 1989, toate guvernele
și, în mod cert, toate ministerele de externe din lume au beneficiat de
un seminar despre tratatele de pace încheiate după cele două războaie
mondiale, tratate despre care majoritatea guvernelor aparent au uitat.

14
Oricum, scopul acestei cărți nu este să relateze istoria perioadei-
subiect al cărții, Scurtul secol douăzeci, din 1914 pînă în 1991, în ciuda
faptului că nimeni dintre cei care au fost întrebați de un student american
dacă fraza „al Doilea Război Mondial” înseamnă că a existat și un „Prim
Război Mondial” nu a fost surprins că pînă și cunoașterea faptelor celor
mai certe ale secolului nu poate fi luată pe garanție ca adevărată. Obiecti-
vul meu este să înțeleg și să explic de ce lucrurile s-au întîmplat așa cum
s-au întîmplat și cum pot fi înțelese. Pentru oricine din categoria mea de
vîrstă, care a trăit pe parcursul aproape a întregii perioade sau cea mai
mare parte din Scurtul secol douăzeci, aceasta este în mod inevitabil și o
încercare autobiografică. Noi vorbim despre amintirile noastre proprii,
deseori exagerîndu-le sau corectîndu-le. Și vorbim ca bărbați și femei
dintr-un anume loc și timp, implicați, în mod diferit, în istoria acestui
loc și a acestui timp ca actorii în dramele lor, oricît de nesemnificative ar
fi rolurile noastre ca observatori ai vremurilor pe care le traversăm și, nu
în ultimul rînd, ca oameni ale căror opinii despre secol au fost formate
de ceea ce am ajuns să considerăm ca evenimente cruciale. Noi sîntem
o parte din acest secol. El este o parte din noi. Cititorii care aparțin altei
epoci, de exemplu tinerii care au intrat la facultate deja după apariția
acestei cărți și pentru care chiar și războiul din Vietnam este aproape
preistoric, ar trebui să nu uite acest lucru.
Pentru istoricii din generația mea, trecutul este indestructibil, nu nu-
mai pentru că noi aparținem generației cînd străzile și locurile publice
erau marcate de prezența oamenilor politici și de efectele evenimentelor
politice (gara Wilson din Praga de dinainte de război, stația de metrou
Stalingrad la Paris), cînd se mai semnau tratate de pace cărora urma
să li se dea un nume (tratatul de la Versailles), iar amintirile de război
ne readuc la ziua de ieri, ci pentru că evenimentele publice fac parte
din țesătura vieților noastre. Pentru autor, data de 30 ianuarie 1933 nu
este o dată arbitrară, cînd Hitler a devenit cancelar al Germaniei, ci o
după-amiază de iarnă la Berlin, cînd un băiat de cincisprezece ani și
sora lui mai mică se întorceau acasă de la școlile din apropiere, pe care le
frecventau, de la Wilmersdorf la Halensee, și, undeva pe drum, au văzut
titlul respectiv într-un ziar. Îl văd și acum în fața ochilor, ca într-un vis.
Dar nu numai un istoric în vîrstă simte trecutul ca parte din
prezentul său. Pe tot întinsul globului pămîntesc, orice persoană,

15