LIMBAJUL

Limba:
- este un sistem complex de semne, simboluri si reguli gramaticale
- este un fenomen social ce s-a format in anumite conditii istorice
- apartine unei populatii mai largi
- este independenta de vointa si existenta unui individ
- evolueaza de-a lungul istoriei societatii respective
- este preexistenta individului (o gaseste gata construita la nastere)
- este studiata de mai multe stiinte: lingvistica (lexic, norme gramaticale); psiholingvistica
(relatiile dintre limba si unele procese psihice)

Limbajul:
- activitatea de comunicare interumana prin intermediul limbii
- este un fenomen psihic, dependent de ereditatea, mediul si educatia unei persoane
- apartine unui singur individ
- este strans legat de intreaga existenta si vointa unei persoane
- nu exista la nasterea individului (doar ca premise ereditare), dar se formeaza si dezvolta din
primii ani de viata
- este un instrument al gandirii individului
- este un fel de ax al sistemului psihic care face fosibil fenomenul de constiinta (tot ceea ce
devine constient primeste un nume sau se poate exprima in cuvinte)
- este studiat de psihologie
- legea efortului minim: exista o relatie inversa intre frecventa si lungimea cuvintelor (ex:
tendinta de a prescurta cuvintele: mate, psiho, etc.)
- geneza limbajului:
 Este invatat ca o deprindere – are la baza principiul conditionarii (teorie a curentului
psihologic american numit behaviorism/comportamentalism): limbajul este o forma de
comportament, copilul invata sa vorbeasca prin recompense. Nu explica insa rapiditatea
insusirii limbajului si de ce structurile gramaticale de baza sunt prezente.
 Este invatat in baza unor mecanisme innascute – limbajul este o capacitate innascuta a
fiintei umane ce poate fi insusit intr-o perioada optima (mai tarziu zonele creierului
specializate pt limbaj devin prea rigide pentru insusirea lui)
 Insusirea, dezvoltarea si utilizarea limbajului nu pot fi separate de activitatile copilului si
de relatia cu parintii. + consitionarea istorica, sociala si culturala a limbajului

Comunicarea:
- este un proces de transmitere de informatii
- elementele unei scheme de comunicare: emitatorul, codul, canalul de comunicare, mesajul,
receptorul, conexiunea inversa de la destinatar la emitator. Emitatorul transmite un mesaj adresat receptorului
in urma unui proces de codificare (semne, simboluri, limbaje). Continutul comunicarii este mesajul si este transmis printr-un
canal de comunicare (vizual fata in fata, prin telefon sau alte mijloace tehnice). Transmisia poate fi perturbata. Receptorul
descifreaza mesajul si va incheia comunicarea sau o va continua. Codul trebuie sa fie comun.
Functiile limbajului:

- functia de comunicare – transmiterea de mesaje care au un anumit continut (inforrmational:

imagini, descrieri, concepte, teorii; emotional: exprimarea emotiilor si impulsurilor)

- functia cognitiva – de cunoastere, exprima legatura cu gandirea. Limbajul este instrumentul de

lucru al gandirii: operatiile gandirii se realizeaza prin mijloace verbale; structura logica a
gandirii-rationamentele au caracter propozitional; intelegerea si rezolvarea de probleme au forma
discuriva. Limbajul si gandirea sunt inseparabile si se dezvolta impreuna, se sustin reciproc

- functia reglatorie – de conducere a propriului comportament sau a conduitei altei persoane. O

forma aparte este persuasiunea (convingerea) prin care se urmareste modificarea
comportamentului altei persoane, inducerea unor stari afective, a unor idei, convingeri.
Persuasiunea poate folosi tehnica argumentarii sau alte tehnici mai discrete (amenintarea voalata
sau promisiunea unor avantaje)

- functia simbolic-reprezentativa – de substituire a unor obiecte, fenomene, relatii prin formule

verbale

- functia expresiva – de exprimare a unui continut semnatic nu numai prin cuvinte, ci si prin
intonatie, mimica, gestica

- functia ludica (de joc) – presupune asociatii verbale de efect, ritmica (jocuri de cuvinte)

- functia dialectica – de formulare si rezolvare a contradictiilor sau conflictelor problematice

Formele limbajului:

1. Dupa forma de manifestare:

 Limbajul extern

a) Oral
– forma naturala si fundamentala a limbajului
– este adresativ si contextual, implica prezenta a cel putin 1 persoana careia sa i se adreseze msj
– canalul de comunicare e auditiv, se poate reazliza fata in fata sau prin mijloace audio-video
– are grad ridicat de libertate, nu este supus unor norme, reguli foarte riguroase
– are un caracter expresiv pregnant
– asigura o conexiune inversa rapida
– forme: dialogul (cel mai frecvent utilizat, ia forma schimbului de replici in care fiecare
interlocutor asteapta ca celalalt sa-si incheie mesajul); monologul (sau discursul verbal public;
este o forma de comunicare unidirectionata, dar care valorifica feedback-ul auditoriului; este mai
riguros, trebuie sa respecte unele conventii ale adresarii in public; mijloacele de expresivitate
trebuie subordonate continutului comunicarii si corect utilizate)
–expresivitatea este realizata prin:
 Mijloace lingvistice: intonatia si accentul (permit sublinieri, exprimarea de atitudini si
stari afective); alegerea cuvintelor si modul de construire a frazelor (asigura adaptarea
mesajului la situatia concreta, un anumit ritm al comunicarii); topica (pemite sublinieri,
evidentieri)
Mijloace extralingvistice: gesturi, mimica, postura (comunicarea nonverbala – 55%; cea
verbala 7%; intonatie – 38%). Alti indicatori ai comunicarii nonverbale: contactul vizual
(sursa permanenta de feedback, ofera indicii despre cum e urmarit mesajul, atentia
acordata, iritarea, etc. + permite exprimarea de emotii involuntar prin dilatarea pupilei);
spatiul personal (distanta optima pentru comunicare (in functie de cultura si de tipul de
relatie)

b) Scris
- este o forma culturala a limbajului
- presupune reguli mult mai stricte comparativ cu cel oral, elaborarea frazelor in raport cu un
plan prealabil
- regulile si normele gramatice sunt imperative, folosirea lor incorecta poate modifica sensul
- evidentiaza mai bine capacitatea de gandire comparativ cu cel oral, presupunand claritate si
sistematizare
- este centrat pe mesaj, comunica informatii, idei, cunostinte
- este coordonat din interior prin limbajul intern si gandire

 Limbajul intern
- forma cea mai evoluata a limbajului, care se dobandeste prin interiorizarea limbajului oral
- se desfasoara in sfera launtrica, mentala, ca vorbire cu sine si ca mijloc de elaborare a ideilor,
judecatilor, rationamentelor (leg. cu gandirea) si de coordonare a actiunilor voluntare (leg. cu
vointa)
- viteza de derulare este foarte mare, este un limbaj condensat, comprimat, focalizat pe idei,
actiuni
- este instrumentul de lucru al gandirii; structura interna a gandirii are caracter propozitional,
sunt structuri logice, rationale, succesiuni de judecati si rationamente realizate prin intermediul
cuvantului

2. Dupa functie:
a) Limbajul activ – asigura initiativa in comunicare
b) Limbajul pasiv – asigura receptarea si intelegerea mesajului

Legatura limbaj- gandiremai este evidentiata de faptul ca:

- in comunicare transmitem continut informational, semnatic
- fiecare cuvant are o semnificatie principala (categoriala)
- normele gramaticale si cele ale logicii sunt solidare si simetrice (propozitie judecata) => intr
comunicational si cognitiv se instituie un raport de unitate
- nu se poate gandi la un nivel evoluat fara mijloacele limbajului
- vorbirea fara inteles sau continut cognitiv este o simpla forma fara continut (ex: salata de
cuvinte in schizofrenie)