Sunteți pe pagina 1din 8

Cuprins:

pag
I. Introducere...............................................................................................2
II. Experiențe naționale ale
mercantilismului....................................................5
2.1 Mercantilismul timpuriu. Italia................................................5
2.2 Mercantilismul metalist. Spania și Portugalia...........................6
2.3 Mercantilismul industrialist în Franța....................................7
2.4 Mercantilismul comercial în Anglia..........................................8
2.5 Mercantilismul german..........................................................10
2.6 Mercantilismul de confluență în Europa de Răsărit.................11
III. Încheiere. Concluzii finale....................................................................13
Bibliografie.......................................................................................14

1
I. Introducere

În secolele XV-XVII predominau încă valorile religioase și concepțiile medievale ale


primatului supranaturalului. În opoziție și în spirit renascentist se formează o viziune a
omului ce exalta valorile absolute ale statului, pe de o parte, și ale bogăției, pe de altă parte.
Începuturile ştiinţei economice pot fi identificate cu apariţia şi evoluţia curentului de gândire
mercantilist. În accepţiune lingvistică, termenul de mercantilism îşi are originea în limba
italiană unde, substantivul “mercante” înseamnă comerciant sau negustor, aşa cum în limba
franceză, adjectivul “mercantile” se identifică cu noţiunea de negustoresc. Termenii
„mercantilism” şi „sistemul mercantil” au fost utilizaţi pentru prima dată în 1763 de
fiziocratul francez marchizul de Mirabeau şi popularizaţi mai târziu de Adam Smith în
Avuţia naţiunilor. Dezideratele gândirii mercantiliste se pot traduce prin necesitatea unor
reglementări ale vieţii economice şi acceptarea declarată a goanei după profit a naţiunilor şi a
indivizilor. Thomas Mun (1571-1641) a expus această doctrină în England's Treasure by
Foreign Trade (1664): „Mijlocul la îndemână pentru sporirea avuţiei şi a tezaurului nostru îl
constituie comerţul exterior, unde trebuie să aplicăm întotdeauna regula de a vinde anual
străinilor mai mult decât consumăm noi, valoric, din produsele lor” 1. Curentul de gândire
mercantilist este specific secolelor XVI-XVII şi a dominat viaţa economică, sub aspect
teoretico-practic, pană la mijlocul sec. al-XVIII-lea. El a apărut şi s-a dezvoltat sub impulsul
economiei de schimb în cadrul căreia, capitalul comercial a jucat un rol esenţial. Cu toate că,
prin excelenţă, acest curent de gândire economică manifestă un empirism accentuat, totuşi,
ideile şi preceptele emise au vizat găsirea unor soluţii de politică economică menite să ducă
la sporirea veniturilor statului şi la consolidarea poziţiilor burgheziei (la început cea
comercială) aflată în plină ascensiune în peisajul economic general, caracterizat iniţial de
cooperaţia capitalistă simplă şi ulterior, de către manufacturi.
Evoluția mercantilismului este influențată de câteva evenimente importante ale istoriei
universale:

1
Gheorghe Popescu, Evoluția gândirii economice, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2009, p.63

2
1. Marile descoperiri geografice ce au dat Europei imense resurse de materii prime și chiar
forță de muncă;
2. S-a produs o mare acumulare de capital, fie prin creșterea veniturilor agricole, fie prin
creșterea veniturilor comercianților, bani care au fost investiți nu în lux ci la crearea și
dezvoltarea manufacturilor, sau a altor activități comerciale;
3. Reforma religioasă care a modificat modul de gândire a oamenilor;
4. Apariția primelor state moderne Anglia, Franța, Spania. Politica lor nu mai urmărea
supraviețuirea individului, ci extinderea proprietății statului.
Cele trei idei mai importante ce caracterizează modul de gândire mercantilist sunt:
1. concepţia cu privire la bogăţie (individuală şi naţională);
2. izvorul şi rolul profitului în societate;
3. concepţia privind banii şi rolul jucat de aceştia în relaţia cu celelalte produse ce fac
obiectul vânzării-cumpărării pe piaţă.
Concepţia mercantilistă asupra bogăţiei, indiferent dacă este privită la nivel individual sau
naţional, îşi găseşte expresia în stocul monetar existent la un moment dat. Sporirea bogăţiei sub
această formă devine preocuparea centrală atât a indivizilor cât şi a statului, acesta din urmă fiind
considerat exponentul birului public. Fondul comun al ideilor mercantiliste s-au particularizat
însă pe zone geografice şi ţări în funcţie de politicile economice elaborate şi de soluţiile propuse
la un moment dat pentru creşterea avuţiei. Astfel, putem vorbi de cele trei căi de îmbogăţire, în
concepţia mercantilistă, şi anume:
a) îmbogăţirea prin comerţ;
b) îmbogăţirea prin industrie;
c) îmbogăţirea prin monedă

„În evoluţia sa, mercantilismul cunoaşte două etape mai importante determinate în funcţie de
modul de interpretare şi aplicare a politicilor economice emise în acea perioadă. Prin urmare,
avem de-a face cu mercantilismul timpuriu şi mercantilismul dezvoltat” 2. Unii cercetători însă
consideră că se pot distinge trei perioade de dezvoltare a mercantilismului:
1) Mercantilismul timpuriu (sec. XVI) - primele probleme studiate au fost cele monetare,
aceștia apreciind o abundență monetară.

2
Mariana Lupan, Istoria gândirii economice, Editura , Suceava, 2009, p.10-11

3
2) Mercantilismul matur (sec. XVII) – politica mercantilistă depășește treptat teoria
cantitativă a banilor, așezându-se pe noi fundamente teoretice. Astfel apare doctrina
productivă și concluzia bogăția este masa produselor consumabile, adică o țară este mai
bogată cu cât produce mai mult. Baza este pusă pe agricultură.
3) Mercantilismul târziu (sec. XVIII) – studiile economice erau în umbra politicului, dar
treptat apare un studiu de ansamblu și independent al economicului. Se trece de la studiul
Îmbogățirea Prințului spre cercetarea mijloacelor potrivite să asigure Prospețimea
Națiunilor. Mercantiliștii încep să susțină mecanismele economiei de piață și
descoperirile tehnologice.

4
II. Experiențe naționale ale mercantilismului.

2.1 Mercantilismul timpuriu. Italia.


Mercantilismul timpuriu îşi găseşte expresia cea mai elocventă în modul de conducere şi
administrare a oraşelor-cetate italiene: Veneţia, Genova, Florenţa. Sub impulsul său, se
înregistrează o creştere a libertăţilor economice şi politice, opresiunea feudală este atenuată în
favoarea dezvoltării agriculturii, a comerţului şi a activităţilor bancare, meşteşugăreşti şi
manufacturiere din oraşe. Corporaţiile constituite iau parte la conducerea vieţii publice.
Italienii au elaborat idei și teorii mercantiliste care aparțin mercantilismului timpuriu de natura
metalistă, credito-bănească. Una dintre caracteristicile esențiale ale circulației bănești este
eterogenitatea. În diferite regiuni ale aceleiași țări existau diferite mijloace bănești.
Dintre gânditorii mercantiliști italieni putem numi: Gasparo Scaruffi (1519-1584), Bernardo
Davanzatti (1529-1606), Giovanni Botero (1540-1617), Antonio Serra. Merită apreciată
propunerea lui Scaruffi de a stabili un sistem european de rapoarte a argintului la aur, iar raportul
de schimb să fie 12/1, idee susținută de bancherul Bernardo Davanzatti (1529-1606). Acesta din
urmă fiind primul economist care „a separat explicația prețurilor de aceea a valorilor” 3. „Antonio
Serra a publicat în anul 1614 Breve trattato delle cause che possono fare abbondare li regni
d’oro e d’argento, dove non sono miniere. El apreciază dezvoltarea industrială mai mult decât pe
cea agricolă, din cauză că profitul celei dintâi este mai sigur şi mai permanent şi, apoi, pentru că
industria produce un randament crescând, în timp ce agricultura unul descrescând. Mai mult,
produsele industriale se păstrează mai bine decât cele agricole” 4.Contribuții esențiale au adus
mercantiliștii italieni în domeniul contabilității. Merită menționat în acest domeniu teoreticianul
Fra Luca Bartolomeo de Pacioli (1445–1514). „În lucrarea sa din 1494 Summa de l’arithmetica.
Geometria, proportioni e proportionalità” 5, autorul consacră capitolul IX (Tractatus de
computis et scripturis) contabilităţii.

3
Karl Pribram (1877-1973), Les fondements de la pensée économique, Economica, Paris, 1986, p. 52.
4
Gheorghe Popescu, Evoluția gândirii economice, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2009, p.83
5
Dumitru Rusu şi Ştefan Ciucureanu, Luca Paciolo, Tratat de contabilitate în partidă dublă, Editura Junimea, Iaşi,
1981, 270 p.

5
Prin contribuția lui Luca Pacioli s-au introdus contabilitatea dublă, articolul contabil, cartea
mare şi balanţa de verificare. Tot el a introdus şi contul capital. În sec. XVI-XVII pornind de la
studiile autorilor italieni despre contabilitate, autorii germani, englezi și francezi dezvoltă
cunoștințele cu privire la legitățile activității contabile.
Concluzie. Marile descoperiri geografice și descoperirea noilor căi de navigație a determinat
schimbarea direcțiilor comerțului mondial și astfel orașele italiene pierd monopolul în acest
domeniu. Cu toate acestea orașele italiene continuă să rămână centre financiare și bancare de
importanță europeană, mercantiliștii având rol determinant în această direcție.
ndustria, pentru dezvoltarea căreia s-a făcut numeroase investiții și reforme.

2.2Mercantilismul german.
În Germania, mercantilismul a luat forma „cameralismului” 6. Se poate vorbi despre o ştiinţă
camerală, deoarece cuvântul kamera desemna în Germania locul unde se ţineau valorile statului
(vistieria). Cameraliştii s-au numit toţi cei care în perioada secolelor XVI–XVIII se preocupau
de problemele îmbogăţirii statului.
Mercantiliştii germani au militat pentru dezvoltarea producţiei (industriale şi agricole), a
comerţului şi pentru creşterea populaţiei. Dezvoltarea vieţii şi a ştiinţei economice în Germania
secolelor XVI–XVIII, n-a putut să ajungă la nivelul celor franceze sau engleze. Aceasta pentru că
Germania medievală era fărâmiţată într-o mulţime de stătuleţe izolate, cât și decăderii Ligii
hansiatice. ,, Spre deosebire de ţările din Apus, unde întărirea şi centralizarea politică şi
expansiunea teritorială a fost ajutată de dezvoltarea economică şi extinderea circulaţiei şi
comerţului, în ţările germanice, centralizarea puterii politice, organizarea vieţii economice şi
coordonarea intereselor divergente ale diferitelor stări şi pături sociale şi corporaţiuni economice
şi politice s–au făcut exclusiv printr–o acţiune, chiar putem spune printr–o revoluţiune de sus,
dar determinată şi de condiţiile economice schimbate din ţările vecine mai înaintate”7.
Politica mercantilistă germană s-a inspirat din politica orășenească, organizând în mod unitar
corporațiile, viața orașelor și economia națională, având în vedere, prioritar interesele principilor
care erau interese fiscale. Transformarea statului într-un modern absolutist, a reclamat
perfecționarea aparatului fiscal și formarea unui corp de funcționari bine instruit și bine articulat.
6
Gheorghe Popescu, Evoluția gândirii economice, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2009, p.79
7
Dimitrie B. Ionescu, Istoria doctrinelor economice, vol. I, Sibiu, Tipografia „Cartea Românească din Cluj”, 1941,
p. 259.

6
Astfel interesul mercantiliştilor germani se îndreaptă spre sporirea numărului populaţiei şi puterii
ei contributive, în scopul creşterii veniturilor vistieriei şi îmbogăţirea principilor independenţi.
De aceea ştiinţa financiară Cameralismul s-a dezvoltat în Germania, înaintea ştiinţelor
economice şi mai presus de acestea, creând la universități catedre pentru studiile administrării
finanțelor, a domeniilor, minelor și pădurilor.
Germanii au adoptat politica economică a Franței implicit principiile mercantiliste:
 balanța comercială activă;
 stimularea exporturilor;
 combaterea importurilor;
 inhibarea exportului de materii prime și agricole.
Un loc special în politica mercantilistă germană se atribuie sporirii producției (industriale și
agricole), creșterii populației și veniturilor. Aceasta se promova în primul rând deoarece
populația ,, era factorul de producţie principal, de natură să contribuie hotărâtor la sporirea
bogăţiei materiale, a veniturilor băneşti ale statului prin fiscalitate, precum şi premisa sine qua
non a asigurării puterii politice a statului” 8.
Concluzie Mercantilismul german nu relevă teorii bullioniste ca în Italia, Spania şi Portugalia;
nici comerciale şi industriale ca în Anglia şi Franţa, ci are ca principiu fundamental tutela
statului, ideea de implicare activă a statului în întreaga viaţă economică şi socială.

III. Încheiere. Concluzii finale.

Evoluția doctrinelor economice mercantiliste au marcat trecerea economiei europene de la


feudalismul absolutist la liberalismul modern. Având manifestare specifică statelor în care s-au
dezvoltat teoria economică mercantilistă a fost generată de factori de ordin politic și social-
economic, modificările de mentalitate și concepție despre lume.
În calitate de politici economice, mercantilismul a avut anumite avantaje:
 automatizarea științei economice;

8
Gheorghe Popescu, Evoluția gândirii economice, Editura C. H. Beck, Bucureşti, 2009, p.81

7
 politica protecționistă;
 asigurarea balanței comerciale active;
 interesul față de sistemul economiei de piață și problemele economice;
 dezvoltarea preferențială a industriei și comerțului.
În același timp mercantilismul a avut și câteva limite, și anume:
 supraaprecierea rolului circulaţiei mărfurilor în raport cu producţia;
 iluzia armoniei de interese dintre statul modern şi agenţii economici;
 preocuparea redusă pentru teoretizare;
 ignorarea consecinţelor negative ale politicii economice.

În general, mercantiliştii s-au axat pe ofertă, cu scopul de a exporta surplusul de produse şi


pentru a procura valuta necesară. Ei au urmărit o abordare macroeconomică a fenomenelor şi
proceselor, însă niciodată nu au reuşit să realizeze o prezentare sintetică asupra economiei şi a
funcţionării acesteia. Nu au reuşit să separe aspectele economice de cele politice, adeseori
acestea suprapunându-se, economia căpătând, de cele mai multe ori, forma acţiunii politice.
Totuşi, putem considera mercantilismul ca un pas important în dezvoltarea economico-socială a
epocii. El a fost o primă încercare de descifrare a scopului mişcării capitalului, de analiză a
circulaţiei mărfurilor şi a economiei de schimb, pregătind în bună măsură terenul pentru
afirmarea fiziocratismului şi ulterior, a doctrinei liberalismului clasic.