INFLUENTA UMIDITATII DENTARE in ADAPTAREA

MARGINALA A RESTAURARILOR BIODENTINEI

Biodentina este un ciment silicat tricalciu folosit ca un

inlocuitor al dentinei in stomatologia reparatorie. Scopul acestui
studiu a fost acela de a evalua influenta umiditatii din cavitate ca
urmare a sigilarii si morfologia dintre Biodentina si tesuturile
dentare. 10 cavitati au fost uscate folosind sprayul cu aer inainte
de restaurarea cu Biodentina si 10 cavitati au fost mentinute cu
umiditate inainte de procedura reparatorie. Dintii au fost supusi la
un test de microscurgere si apoi sectiunile axiale au fost
observate sub un microscop optic si un scanner microscopic . In
cele mai multe situatii Biodentina a asigurat o sigilare marginala
optima imediata si un contact cu tesuturile adiacente in ambele
margini ocluzale si cervicale, care nu pareau sa fie influentate de
umiditatea tesuturilor dentare de sprijin .

Biodentina(Septodont, Franta) este un material dentar, care

a castigat popularitate in ultimii ani datorita variantelor numeroase
de aplicari incluzand perforatii de radacina, inlocuire de dentina si
PULP CAPPING. Materialul este un ciment silicat tricalciu,
asemanator cu bine cunoscutul MTA AMALGAM TRIOXID
MINERAL, cu avantajele unor calitati fizice imbunatatite, mai usor
de manuit si mai rapid de asezat.
 In cavitatile cu marginile gingivale situate in cimentul
radacinii ROOT CEMENT, realizand aceasta sigilare este
provocator datorita caracteristicilor substratului dentar si
problemelor de izolare. Materiale diverse si combinatii de material
au fost propuse pentru a rezolva aceste problem. Sigilarea
marginala asigurata de rasinile compozite si ciment ionomer de
sticla este inca o problema controversata, in special in marginile
cervicale. Biodentina a fost recent propusa ca un substitute
pentru in situatii unde o sigilare ermetica este necesara, de vreme
ce cimentul cu baza silicat – calciu are o putere de sigilare mare
si asezarea sa nu este afectata de umiditate.
Cateva studii au evaluat integritatea marginala a Biodentinei
folosita in restaurare iar unele au descoperit rezultate
contradictorii. Cea mai mare parte a studiilor au concluzionat ca
integritatea marginala a fost la fel sau chiar mai buna decat
cimentul ionomer de sticla sau amalgam trioxid mineral acoperit
cu rasini composite. Alta descoperire importanta a fost ca
pastrarea Biotinei intr-un loc uscat rezultata in goluri la interfata
de dentina care ar putea sugera ca in cazul procedurilor de
reconstructie umiditatea dentine ar putea influenta interfata cu
materialul si calitatea sigilarii. Sensibilitatea legata de umiditatea
dentinei/desicarea a fost raportata de mult pentru cele mai multe
sisteme adezive folosite sa lege/uneasca restaurarile compozite.
Prin urmare, se ridica intrebarea daca calitatile Biodentinei ar
putea fi afectate atunci cand este aplicata peste dentina uscata
sau peste cea umeda. De vreme ce mecanismul/ modalitatea de
aplicare implica apa si continutul de apa din material a fost
micsorat de catre producator pentru a imbunatatii caracteristicile
manuirii si proprietatile mecanice, umezeala ambientala ar putea
fi punctul critic din timpul aplicarii. Tinta acestui studiu a fost sa
evalueze interfata si capacitatea de sigilare marginala a
Biodentinei atunci cand este aplicata pe carii uscate sau umede.

Partea experimentala

Grupul de studiu contine 20 de molari extrasi din motive

ortodontice sau periodontale. Cavitatile au fost pregatite si in
suprafetele meziale si distale folosind o freza para de diamant fin
para BUR cu viteza ridicata si racire cu spray de apa. Largimea
cavitatii era la o treime din distanta INTERCUSPAL si marginea
gingivala a fost pozitionata mai jos de intersectia cimentului si
smaltului. Specimenele au fost impartite aleator in doua grupuri.
Zece cavitati au fost uscate folosind sprayul de aer pana cand
dentina a devenit opaca(grup A). Celelalte zece cavitati au fost
pastrate umede pentru procedurile de restaurare, doar apa fiind
stearsa cu discuri de bumbac(grup B). Biodentina a fost mixata in
amalgamator in conformitate cu instructiunile si folosita in
restaurare .Materialul a fost condensat in cavitate cu o spatula,
folosind o matrice de poliester(MYLAR). Dupa fixare specimenele
au fost pastrate 24 de ore in apa distilata; apoi materialul in exces
de pe margini a fost indepartat cu un burghiu de diamant extra fin.
Capetele tuturor dintilor au fost sigilati cu o rasina compozita
lichida auto-adeziva si suprafetele externe a fiecarui specimen a
fost acoperit cu doua straturi de lac de unghi, cu exceptia cellor
restaurate si la 1 mm in jurul interfatei dintelui restaurant.
Specimenele au fost rehidratate in apa distilata timp de 5 minute,
apoi ele au fost scufundate in concentratie de 1% albastru de
metilena pentru 24 de ore. Apoi ele au fost axial sectionate cu o
inclinatie mezial distala prin mijlocul restaurarilor folosind un disc
diamantat cu doua terminatii la viteza mica. Imaginile micro
scurgerilor de la marginile smaltului si marginile cervicale au fost
inregistrate si notate folosind un microscop optic Carl-ZeissAXIO
A1 m, legat la o camera digitala de inalta rezolutie, folosind filtre
inchise si deschise, cu o marire de 50 de ori. Pentru marginile
cervicale au fost inregistrate urmatoarele valori: 0-nicio penetrare
de culoare; 1=penetrare de culoare de la marginea suprafetei
cave si mai putin de jumatate din lungimea peretelui cervical;
2=mai mult de jumatate din lungimea peretelui cervical, dar fara
afectarea peretelui axial; 3= de-alungul intregii lungimi a peretelui
cervical si afectarea peretelui axial. Pentru marginile ocluzale
scorul a fost urmatorul: 0 = nicio penetrare de culoare; 1=
penetrare de la marginea de pe suprafata cava si mai putin de
jumatate din grosime smaltului ocluzal; 2= mai mult de jumatate
din grosimea smaltului, dar fara afectarea dentine; 3= intreaga
grosime a smaltului si afectarea dentine.
Sectiunile au fost de asemenea observate prin scanare
microscopica, folosind un microscop VEGA II LSH(TESCAN)
pentru a evalua morfologia interfatei la marginile restaurarii.
Rezultate si discutii
Rezultatele studiului de microscurgeri
Evaluarile microscurgerilor sunt folosite pentru a estima
rezistenta interfatei a restaurarii dintelui la trecerea bacteriilor,
fluidelor, substantelor chimice, moleculelor si ionilor. In ciuda
controverselor legate de importanta testelor clinice , penetrarea
petelor este una dintre cele mai folosite/ commune metoda de
evaluare care poate asigura informatii importante pentru
performanta clinica a materialelor noi folosite in restaurare.
Kersten si Moorer au descoperit ca scurgerea de albastru de
metilen ar putea fi comparata cu acele produse metabolice
bacteriene mici de marime moleculara.
Inregistrarile scurgerilor si valorile fiecarui grup se gasesc in
tabelul 1.
In fiecare grup, cea mai mare parte a specimenelor au avut
o sigilare marginala buna, fara vreun semn de scurgere marginala
la marginile cavitatii. Fiecare grup a inregistrat doar un scor 1
pentru smalt si respectiv marginile cervicale. Scorul 2 si 3 care au
avut o penetrare adanca cu afectarea peretelui axial nu a fost
gasit in niciun specimen fara legatura cu locatia marginii si
umiditatii din cavitate.(fig 1 si 2).
Rezultatele noastre sunt gasite in studiile anterioare
sustinand capacitatea de sigilare marginala buna a Biodentinei in
marginile cervical. In restaurarea tip sendvici deschisa Biodentina
a fost similara in microscurgeri si porozitate cu ciment ionomer
de sticla. Alt studiu care a evaluat Biodentina invelis cu rasini
compozite in restaurari de tip senvici deschise din clasa I cu
scoruri ridicate( 0.76=/-0.83 la dintii permanenti si 0.60+/- 0.87 la
dintii de lapte) decat aceia inregistrati in studiul nostrum, probabil
datorita procedurilor termice aplicate specimenelor. Totusi,
microscurgerile au fost mai mici decat acelea inregistrate pentru
testarea cimentului ionomer de sticla . Rezultate similare au fost
raportate cand evaluarea cantitativa de difuziile de glucoza au
fost folosite ca sa investigheze microscurgerile. Biodentina si
rasina au modificat cimentul ionomer de sticla si au permis o
difuzie de glucoza similara la interfata dintre materialul restaurator
si peretii dentinei in restaurarile de tip sendvici deschis . La
restaurarile clasa I de tip sendvici inchis, Biodentina stratificata de
rasina compozita prezinta capacitate de sigilare marginala
superioara si adaptare marginala cand este comparata cu
Amalgam Trioxid Mineral( MTA) si GIC??? Dupa 500 de cicluri
termice scorul mediu pentru Biodentina a fost de 0.00+/-0.00 pe
cand pentru cimentul ionomer de sticla a fost 2.00+/-0.00. Alt
studiu a relatat ca capacitatea de a preveni miscarile de fluid cu
timpul a fost ridicat in mediu acid . Pe de alta parte, Camilleri a
descoperit scurgeri semnificative la interfata dentine cu Biodetina
cand materialul a fost erodat /ros cu acid fosforic si acoperit cu
rasini composite in restaurari de tip sendvici deschise, in timp ce
cimenturile ionomeri de sticla testate nu au afisat nicio scurgere
cand au fost folosite in conditii asemanatoare.
In ceea ce priveste folosirea materialului de umplere, un
studiu a concluzionat ca Biodentina a asigurat o adaptare
marginala mai buna in comparatie cu MTA si cimentul ionomer de
sticla, in timp ce alte studii au raportat microscurgeri ridicate de
Biodentina in comparatie cu MTA cand metoda de filtrare a
fluidului si adaptare marginala inferioara in comparative cu MTA.
Aceste rezultate contradictorii ar putea fi explicate prin
metodologiile diferite pentru restaurare , pastrare si detectarea de
scurgere. Scorurile inregistrate in marginile cervicale suporta
capacitatea de sigilare marginal buna a Biodentinei, cel putin pe
termen scurt, imediat dupa plasarea materialului de vreme ce
doar un specimen din fiecare grup a prezentat scurgeri mici.
Foarte putine studii au investigat interfata dintre material si
smalt, de vreme ce Biodentina nu este indicata ca material unic
in restaurarile pe termen lung. Totusi indicatia pentru PULP
CAPPING si restaurarea temporara necesita anumite informatii
despre capacitatea de sigilare pe termen scurt la marginea
smaltului. Rezultatele noastre au sugerat ca sigilarea la marginea
smaltului este foarte buna imediat dupa plasarea restaurarii.
Aceasta este potrivita cu rezultatele evaluarii clinice in
performanta si siguranta folosirii Biodentinei in restaurarile
posterioare care au gasit o rezistenta de la decolorarea
marginala semnificant superioara la aceea a rasinii compozite
folosite ca si control. Desi adaptari marginale cu deficienta au fost
inregistrate dupa 6 luni, nu s-a observat nicio decolorare
marginala. Ar putea fi concluzionat ca Biodentina poate asigura o
sigilare imediata buna marginala la ambele margini ocluzale si
cervical care nu este influentata de umiditatea tesuturilor de
sprijin dentar.

Rezultatele sudiului SEM

Multe imagini obtinute prin scanare microscopica au
confirmat o adaptare acceptabila a Biodentinei la marginile
ocluzale si cervicale si peretii cavitatii, fara legatura cu gradul de
umiditate a tesutului.( fig 3 si 4)
In marginile smaltului, defecte de lipire par sa fie legate de
dificultatile de adaptare a cimentului la neregularitatiltilor /
asperitatilor substratului dentar la marginile ocluzale. Consistenta
materialului mixat a fost destul de ridicata si care a determinat
materialul sa acopere in exces marginile fara sa fie contact strans
cu asperitatile smaltului nepregatit. Totusi, la interfata cu peretele
pregatit , adaptarea pare sa fie buna. O adaptare buna a fost
observata pentru ambele grupuri cand sectiunile au implicat
marginile ocluzale fine. (FIG 3b si d) IN ambele situatii cand
microscurgerile ocluzale a inregistrat 1 , sectiunile specimenelor
au implicat marginile ocluzalecare au fost in contact direct cu o
fisura ocluzala adanca, precum este prezentat in imaginile
SEM(Fig 3 a si c). Hidratarea substratului pare sa fie mai putin
importanta decat finetea substratului dentar si aplicarea propriu-
zisa si modelarea materialului.
Cu privire la marginile cervicale, adaptarea marginala pare
sa fie buna(Fig 4a si c)chiar daca cativa pori mari au fost
observati izolati de la margini, la interfatele catorva specimen.
(Fig 4 c) Magnitudinea porilor au indicat mai degraba o
condensare a materialului decat o problema de porozitate a
materialului. Defecte marginale cu implicarea unor fracture mici
ale materialului la margini au fost observate la specimenele care
au aratat o infiltrare anterioara de pete. (Fig4b) si la cateva
specimen care au inregistrat scorul 0 in studiul microscurgerii.
(Fig 4 d) .
Nu a putut fi facuta nicio corelare intre gradul de umiditate al
cavitatii si prezenta golurilor de pe interfata .De vreme ce aceste
defecte nu au fost intotdeauna corelate cu penetrarea petelor , ele
ar putea sa se intample dupa pastrarea specimenelor in solutie de
pete, ca urmare a friabilitatii materialului si sensibilitatii desicarii in
timpul taierilor si procedurilor de uscare . De aceea aceste
dezavantaje ale Biodentinei nu pot fi facute responsabile pentru
scurgerea din acest experiment , totusi aceste caracteristici ar
putea rezulta in sigilarea pe termen lung a conditiilor
experimentale .
 Cele mai multe imagini SEM au sugerat o adaptare intima
intre material si tesuturile dentare in ciuda prezentei unei
porozitati si pierderi marginale a materialului. Aceste descoperiri
sunt sustinute de studii anterioare care au evaluat morfologia
interfetei dintre Biodentina si peretii cavitatii. Alt studiu SEM a
descoperit ca diametrul golurilor interne a fost mai jos in
comparatie cu cimentul ionomer de sticla .
Cateva explicatii au fost propuse pentru o buna capacitate
de sigilare marginala a Biodentinei . Structurile nano ale
materialului au permis acestuia sa imprastie pe suprafata si, mica
intindere ar fi putut de asemenea sa contribuie la propria
capacitatea de sigilare imbunatatita .Aceste calitati ar putea
compensa consistenta ridicata a materialului si explica imaginile
SEM pe care le am descoperit la marginile ocluzale implicand
fisurile adanci neregulate.
O alta ipoteza a sugerat ca abilitatea de sigilare a
materialului are legatura cu anumite proprietati implicand
eliberarea de ioni si schimbarile ionice cu mediul inconjurator .
Biodentina a fost descoperita sa produca un pH ridicat sis a
elibereze calciu si ioni de silicon creand o zona de infiltrare
mineral de a lungul interfatei ciment-dentina . BIodentina a
prezentat o formatiune apatica dupa scufundarea in solutie fosfat
.Numeroase incercari au fost pacute pentru a produce material
care ar putea induce sau elibera hidroxihapatita. Biodentina a
prezentat Ca si Si in zonele dentinei si incorporari mari in
prezenta solutiilor de fosfat . Alt studio a descoperit ca in
cristalelle de Biodentina atasate ferm pe suprafata dentine si a
unui strat interfacial similar cu acela format de catre MTA dupa
pastrarea in saliva artificiala.
 Cea mai mare parte a studiilor care au investigat morfologia
dintre Biodentina si tesuturile dentare au descoperit o
adaptabilitate excelenta a materialului la dentina chiar daca i-a
fost atribuit efectul schimbului ionic sau adeziunii micromecanice.
Imaginile noastre nu au aratat zona de infiltrate sau prezenta
microstructurilor. Unele motive pot fi relatate pregatirii
specimenului care implica procedurile de taiere rezultand in
formatiuni stratificate pe suprafetele specimenelor si pastrarea in
apa distilata care ar putea avea un efect coroziv. Totusi
rezultatele noastre prezinta ipoteza unui conctact intim dintre
Biodentina si tesuturile dentare, rezultand o sigilare buna la
marginile si peretii restaurarii.
Porozitatea materialului a fost considerat un factor critic in
formarea scurgerii. Porozitatea este o caracteristica intrinseca a
cimentului cu baza de silicat-tricalciu si se intampla ca rezultat al
spatiilor dintre granulele de ciment hidratat Aceste spatii sunt
umplute cu apa odata ce materialele se hidrateaza si hidratarea
produce umplerea acestor goluri. Continutul de apa nu trebuie sa
fie prea mare pentru ca atunci cand se produce evaporarea apei
in exces raman goluri care nu sunt umplute cu produsele de
hidratare. Pe de alta parte, pastrarea uscata a Biodentinei rezulta
goluri la interfata material-dentina, permitand trecerea
microsferelor fluorescente, care ar putea sugera ca in cazul
procedurilor de restaurare cand materialul ar trebui sa ramana
uscat, formarea porozitatii si golurilor ar putea sa se intample,
ducand la trecerea bacteriilor catre interfata. Si uscaciunea si
umiditatea in exces a materialului a fost dovedit a fi in detrimentul
calitatii materialului. Contrar acestor fapte in studiul nostru
umiditatea tesuturilor dentare de sprijin nu par a influenta
hidratarea materialului in timpul aplicarii si calitatea sigilarii si
interfata dintre material si tesuturile dentare. Nici cavitatile uscate
nici cele umede nu au efecte in detrimentul abilitatii de sigilare si
adaptarii marginale. Acestea sunt totusi rezultate preliminare.
Grade diferite de hidratare dentara, pe care noi am simulat-o ar
putea fi mai putin importanta decat acelea produse in procedurile
clinice, unde si timpul de lucru este mai mare si unde dintii vitali
sunt implicate, fiind posibila si contaminarea mediului. O
cercetare viitoare care ar putea include multe variabile, un numar
ridicat de specimen si alte metode de analiza ar putea fi necesare
in validarea rezultatelor noastre.
Concluzii
Restaurarile Biodentinei au aratat o buna sigilare marginala
la marginea ocluzala si cervical, respectiv la umiditatea tesuturilor
de sustinere.
Multe imagini obtinute prin scanare microscopica au
confirmat o adaptare acceptabila a Biodentinei la marginile si
peretii cavitatii, a fracturilor minore si chiar observarea existentei
porilor in material. Nicio diferenta importanta nu a fost observata
intre restaurarile aplicate in cavitatile ude in comparative cu cele
uscate. Cateva imagini au aratat goluri ale interfatei. Ele par a
avea legatura, mai degraba cu pregatirea specimenelor.
Umezeala din cavitatea pregatita nu pare sa influenteze calitatea
sigilarii si interfata dintre Biodentina tesuturile dentare. Nici
umiditatea cavitatii, nici uscaciunea cavitatii nu aduc efecte in
detrimentulabilitatii sigilarii si adaptarii marginale, a materialului la
tesuturile de sprijin dentar.