Sunteți pe pagina 1din 5

Dezvoltarea proceselor si a capacitătilor psihice la vîrsta scolară mică

1. Dezvoltarea proceselor si a reprezentărilor senzoriale


2. Dezvoltarea gîndirii si a limbajului
3. Dezvoltarea functiilor mnezică si imaginativ -creativă
4. Specificul afectivitătii si al motivatiei la vîrsta scolară mică
5. Vointa si atentia la vîrsta scolară mică
6. Caracteristicile personalitătii la vîrsta scolară mică

1. Dezvoltarea proceselor si a reprezentărilor senzoriale


Desi maturizarea organelor de simt se termină relativ de timpuriu
în dezvoltarea ontogenetică, dezvoltarea senzatiilor este un proces în
continuă desfăsurare. La vîrsta de 6,7 ani se constată o lărgire a cîmpului
vizual, atît a celui central, cît si a celui periferic precum si o crestere a
preciziei în diferentierea nuantelor cromatice. Se înregistrează progrese
ale capacitătii de receptionare ale sunetelor înalte si ale capacitătii de
autocontrol a propriilor emisiuni vocale. Copilul poate aprecia pe cale
auditivă distanta dintre obiecte după sunetele si zgomotele pe care le
produc. Senzatiile lui se subordonează noului tip de activitate, învătarea.
Pe parcursul micii scolarităti perceptia cîstigă noi dimensiuni,
evoluează. Dacă sincretismul, perceperea întregului este o caracteristică
ce se mentine de-a lungul întregii prescolarităti, fenomenul începe să se
diminueze la scolarul mic. Aceasta se datoreste atît cresterii acuitătii
perceptive fată de componentele obiectului perceput, cît si a schemelor
logice, interpretative, care intervin în analiza spatiului si a timpului
perceput. Progresele perceptiei spatiului evidentiază în primul rînd
îmbogătirea experientei proprii de viată a copilului. Cresc distantele pe
care le percepe copilul, se produc generalizări ale directiei spatiale, se
încheagă simtul topografic. Sub influenta experientei scolare creste
precizi diferentierii si a denumirii formelor geometrice, se dezvoltă
capacitatea de a distinge formele ca volum, de formele plane.
Perceptia timpului înregistrează o nouă etapă de dezvoltare.
Programul activitătilor scolare are o desfăsurarea precisă în timp atît în
ceea ce priveste succesiunea pe zile, cît si în ceea ce priveste succesiunea
pe ore. Îndeosebi la începutul micii scolarităti se mai înregistrează unele
erori de apreciere a timpului, mai ales în raport cu microunitătile de timp,
însă treptat, ele se diminuează.
Reprezentările scolarului mic sunt putin sistematizate, confuze.
Sub actiunea învătării însă, ele capătă modificări esentiale atît în ceea ce
priveste sfera si continutul , cît si in ceea priveste modul de a se produce
si de a functiona. Devine posibilă folosirea liberă, voluntară a fondului de
reprezentări existent, iar pe o treaptă mai înaltă copilul reuseste să
descompună reprezentarea în părti componente, în elemente si
caracterisitici cu care poate opera independent de contextul situatiei. El le
include în noi combinatii, creînd noi imagini.

2. Dezvoltarea gîndirii si a limbajului


În conceptia lui J. Piaget, dezvoltarea gîndirii în stadiul operatiilor
concrete prezintă următoarele caracterisitici:
-mobilitatea crescută a structurilor mentale permite copilului luarea
în considerare a diversitătii punctelor de vedere; faptul se datorează
cristalizării operatiilor mentale care au la bază achizitia reversibilitătii:
copilul poate concepe că fiecărei actiuni îi corespunde o actiune inversă
care permite revenirea la starea anterioară
-în baza operationalitătii crescânde a gândirii, pasul spre logicitate este
făcut si prin extinderea capacitătii de conservare a invariantilor
-această achizitie permite saltul de la gândirea de tip functional la cea de
tip categorial
-se dezvoltă operatiile de clasificare, incluziune, subordonare, seriere,
cauzalitate.
-se dezvoltă rationamentul cauzal, copiii încearcă să înteleagă, să
examineze lucrurile în termeni cauzali
-ceea ce diferentiază acest prim stadiu logic de următorul este faptul că
operatiile mentale rămân dependente si limitate de continutul pe care îl
pot prelucra: materialul concret
-astfel se explică si caracterul catgorial-concret (notional) al gândirii
scolarului mic; în stadiul următor se va completa si desăvârsi
procesualitatea cognitivă prin aparitia formelor categorial-abstracte
(conceptele).
În cursul micii scolarităti se dezvoltă atît limbajul oral cît si cel
scris. În ceea ce priveste limbajul oral, una dintre laturile lui importante
este conduita de ascultare. În cursul micii scolarităti se formează
capacitatea de citit-scris si aceasta impulsionează de asmenea progresele
limbajului. Lecturile literare fac să crească posibilitătile de exprimare
corectă. Se însuseste fondul principal de cuvinte al limbii materne care
ajunge să numere spre sfîrsitul micii scolarităti la aproape 5000 de
cuvinte dintre care tot mai multe pătrund în limbajul activ al copilului.
Copiii se obisnuiesc ca prin limbajsă-si planifice activitatea, să
exprime actiunile ce le au de făcut, ordinea în care vor lucra. Toate
acestea vor influenta nu numai asupra perfectionării conduitei verbale, ci
si asupra dezvoltării intelectuale, contribuind la formarea capacitătii
micilor scolari de a rationa, de a argumenta si demonstra.

3. Dezvoltarea functiilor mnezică si imaginativ-creativă


Specific vîrstei scolare mici este cresterea considerabilă a
volumului memoriei. În fondul memoriei pătrunde un marevolum de
informatii. Elevul memorează si retine date despre uneltele cu care
lucrează, despre semnele si simbolurile cu care operează, despre noii
termeni pe care îi utilizează, despre regulile pe care le învată. Comparativ
cu clasa întîi, în clasa a patra se memorează de 2,3 ori mai multe cuvinte.
Gratie cooperării memoriei cu gîndirea, se instalează si se dezvoltă
formele mediate ale memoriei bazate pe legăturile de sens dintre date. O
ilustrare a acestei caracteristici o constituie posibilitătile active ale
scolarilor mici de a transforma si organiza în alt mod materialul memorat.
Axarea memoriei pe sensuri logice face să crească de 8 pînă la 10
ori volumul ei, prelungeste timpul de retinere, sporeste trăinicia si
productivitatea legăturilor mnezice.
Intrarea în scolaritate creează si functiei imaginative noi solicitări si
conditii. Descrierile, tablourile, schemele utilizate în procesul transmiterii
cunostintelor solicită participarea activă a proceselor imaginative. Este
mult solicitată imaginatia reproductivă, copilul fiind pus adesea în situatia
de a reconstitui imaginea unor realităti pe care nu le-a cunoscut niciodată.
În strînsă legătură cu imaginatia reproductivă se dezvoltă imaginatia
creatoare.
Formele creative ale imaginatiei scolarului mic sunt stimulate de
joc si fabulatie, de povestire si compunere, de activităti practice si
muzicale, de contactul cu natura si activitătile de muncă.
Asadar în perioada micii scolarităti, imaginatia se află în plin
progres atît sub raportul continutului cît si al formei. Comparativ cu
vîrsta prescolară, ea devine însă mai critică, se apropie mai mult de
realitate, copilul însusi adoptînd acum fată de propria imaginatie o
atitudine mai circumspectă de autocontrol.

4. Specificul afectivitătii si al motivatiei la vîrsta scolară mică


Status-rolul de scolar face ca la această vîrstă copilului să I se
rezerve atît în cadrul familiei, cît si printre ceilalti copii o nouă pozitie,
caracterizată prin însemne exterioare si semnificatii sociale distincte.
Asupra afectivitătii scolarului mic îsi pun amprenta atît sarcinile de
învătare propiu-zise cît si relatiile interpersonale din cadrul colectivitătii
scolare. Se dezvoltă astfel atît emotiile si sentimentele intelectuale
precum si sentimentele si emotiile morale si estetice. Trăirile intelectuale
sunt generate îndeosebi de învătare ca activitate de cunoastere, cu
greutătile, cu reusitele, cu esecurile ei. Învătarea organizată rational, care
oferă copilului perspectiva reusitei devine atrăgătoare, plăcută,
contribuind la atasamentul lui fată de scoală si fată de munca intelectuală.
Deosebit de important pentru constituirea motivatiei scolare este
dinamica proceselor de apreciere si autoapreciere. Activitatea scolarului
mic poate fi sustinută nu numai de o motivatie externă, ci si de o
motivatie internă care activează procesul de asimilare a cunostintelor într-
un mod continuu.
Motivele mai largi, motivele sociale ale conduitei scolarului mic
sunt strîns legate nu numai de activitatea de învătare, dar si de modul cum
sunt organizate si cum se desfăsoară interactiunea si activitatea de
comunicare cu ceilalti. Important este ca acestea să fie fundamentate pe
activismul copiilor, pe independenta si initiativa lor creatoare.

5. Vointa si atentia la vîrsta scolară mică


Una din trăsăturile specifice ale micii scolarităti o reprezintă
impregnarea tot mai puternică a conduitei copilului cu o notă de
intentionalitate si planificare. Multe din conduitele copilului încep să se
deruleze sub semnul lui trebuie, este necesar, nu trebuie. Vointa ca mod
de răspuns la aceste comenzi iradiază larg în cuprinsul personalitătii
copilului punîndu-si amprenta si asupra altor compartimente ale vietii
psihice. Perceptia devine intentională, sistematică si sustinută prin efort
voluntar, transformîndu-se în observatie. Tot acum se formează memoria
si atentia voluntară capacitatea concentrării mentale voluntare de durată
mai mare în rezolvarea unor probleme de gîndire.
La începutul micii scolarităti, volumul atentiei este încă redus,
copiilor fiindu-le greu să prindă simultan în cîmpul atentiei, explicatiile
verbale si tablourile intuitive, actiunile pe care le fac ei si cele întreprinse
de colegi, desfăsurarea propiuzisă a actiunii si rezultatul ei.
Pentru a contracara aceste efecte si a limita neajunsurile atentiei
scolarului mic este necesară o organizare corectă a însăsi activitătii de
învătare: solicitarea cît mai frecventă a actiunilor practice externe de
operare cu obiecte, alternanta acestora cu activitatea în plan mintal,
asigurarea unui tempou optim al lectiei.

7.Caracteristicile personalitătii la vîrsta scolară mică


Bazele personalitătii copilului se pun încă de la vîrsta prescolară
cînd se schitează unele trăsături mai stabile de temperament si caracter.
Intrarea în scoală, trecerea la o nouă formă de activitate si la un nou mod
de viată vor influenta într-un mod determinant asupra formării în
continuare a personalitătii.
Statutul de scolar cu noile lui solicitări, cerinte, sporeste importanta
socială a ceea ce întreprinde si realizează copilul la această vîrstă. Noile
împrejurări lasă o amprentă puternică asupra personalitătii lui atît în ceea
ce priveste organizarea ei interioară cît si în ceea ce priveste conduita sa
externă.
Pe plan interior, datorită dezvoltării gîndirii logice, capacitătii de
judecată si rationament se pun bazele conceptiei despre lume si viată care
modifică esential optica personalitătii scolarului asupra realitătii
înconjurătoare. Ca personalitate, copiii se disting prinr-o mare diversitate
temperamentală. Există copii vioi, expansivi, comunicativi si copii retrasi,
lenti. Contactul cu influentele modelatoare ale procesului educational dă
nastere la anumite compensatii temperamentale.
Un rol important în reglarea activitătii si relatiilor scolarului mic il
au atitudine caracteriale. Educatorul trebuie să cunoască diversitatea
carcterelor copiilor, observînd atent, meticulos, la clasă si în afara ei nu
atît latura exterioară a faptelor copilului cît mai ales care a fost motivul
faptei. În functie de aceasta măsura educativă poate să meargă de la
sanctionarea faptei extrioare pînă la restructurarea sistemului de relatii
care l-au determinat pe copil să se comporte astfel.