O fetiţă orfană,crescută pănă atunci de mătuşa ei Dete,este lăsată în grija

bunicului,un om ursuz de la munte.

Cabana,pajiştea,înalţimile munţilor o atrag pe Heidi,care simte că acolo este
adevarata ei casa.
Heidie era o fetita frumoasa,scunda, cuminte, ascultatoare, bine voitoare , inteleapta, voioasa

Heidi nu putea fi suparata niciodata, fiindca in orice lucru ea gasea ceva frumos sau imbucurator.
Ii placea foarte mult sa mearga la pasune cu turma, sa se bucure de pasunea intinsa, de tipatul
pasarilor de prada, de florile cele minunate si de giumbuslucurile capritelor. Insa ii placea la fel
de mult sa il vada pe Bunicul trebaluind prin bucatarie, taind cu ferastraul, batand cu ciocanul si
cate si mai cate.

Viaţa ei liniştita şi prietenia cu Peter,băiatul care ducea caprele la

păşune,sunt tulburate de o călatorie nedorita la Frankfurt.

La familia Sesemann,Heidi este găzduită pentru a ţine companie unei fetiţe

infirme,Clara,dar nici oraşul,nici amabilitatea familiei care o găzduia nu pot
să-i şteargă amintirile dragi din munţii Elveţiei.

Cu toată dragostea ei,Clara nu-i poate oferi fetiţei din munţi liniştea şi bucuria
de acasă. De dor,Heidi devine somnambulă,punându-şi sanatatea în pericol.

De aceea domnul Sesemann îi permite să se întoarcă la bunicul ei,încărcată

de daruri pentru toţi cunoscuţii.Cel mai mult se bucură Heidi că poate s-o
ajute pe bunica oarbă a lui Peter,pe care o iubea ca şi cum ar fi fost propria
ei bunică.