See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/304013028

Regionalizare și Federalism: Principii și Practică

Article · March 2016

CITATIONS READS

0 346

1 author:

Aurelian Mohan
University of Bucharest
13 PUBLICATIONS   1 CITATION   

SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

BA Thesis View project

All content following this page was uploaded by Aurelian Mohan on 16 June 2016.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

REGIONALIZARE ŞI FEDERALISM: PRINCIPII ŞI
PRACTICĂ.

Mohan Aurelian

2016
 Evenimente recente precum reactivarea tendințelor secesioniste din Spania1 sau
Marea Britanie, criza umanitară din Siria (care a început în 2011 odată cu declanșarea
războiului civil2) și corelativul ei, criza refugiaților, războaiele civile din Africa și
instabilitatea din Orientul Mijlociu accentuată de gruparea teroristă Statul Islamic (ISIS) au
dus inevitabil la schimbarea dinamicii întregului mediu internațional. Drept urmare,
comunitatea academică internațională, cu precădere cea specializată în știința politică, și-a
reorientat atenția asupra principalelor metode ameliorative necesare în procesul de
soluționare a crizelor întâlnite la nivel global.
În acest caz, se impune analizarea mecanismelor, structurilor și conceptelor politice
fundamentale în vederea identificării procedeelor care favorizează adaptarea la noile contexte
socio-culturale și economice. Modurile de organizare statală au necesitat o evaluare minu-
țioasă, întrucât au fost adesea considerate unele dintre cauzele incapacității guvernelor de a
adopta măsuri eficiente menite a rezolva conflicte (etnice, religioase) și probleme de natură
economică sau socială.
Federalismul și regionalizarea vor reprezenta subiectele centrale ale acestui eseu
deoarece miriade de specialiști le atribuie efecte benefice în ceea ce privește acomodarea
multiplelor grupuri etnico-religioase, ducând în ultimă instanță la o detensionare generală a
relațiilor din interiorul unui stat. Evaluarea conceptelor anterior menționate va lua în
considerare următoarele arii de interes: identificarea celor mai frecvent utilizate definiții ale
federalizării, respectiv regionalizării, prezentarea caracteristicilor inerente acestor forme de
organizare, evidențierea avantajelor și dezavantajelor pe care le presupune implementarea
unui astfel de model, compararea celor două concepte (asemănări și deosebiri între
mecanismele constituționale) și elaborarea unui model unic care să faciliteze, cel puțin din
perspectiva autorului, o mai bună gestionare a relațiilor socio-economice, culturale sau
politice cu caracter național și interstatal din zona Orientului Mijlociu. Desigur, autorul nu
urmărește tratarea subiectului ales în mod exhaustiv și se bazează pe nivelul ridicat de
cunoștințe al lectorului.

1
În urma alegerilor parlamentare (27 septembrie 2015) și a unui acord între Junts pel Sí (Together for
Yes, coaliție electorală) și partidul pro-independență CUP (Candidatura d'Unitat Popular), noul
președinte al Cataloniei este Carles Puigdemont (12 ianuarie 2016). Având în vedere radicalismul său
în ceea ce privește independența Cataloniei, putem afirma că mișcările aferente curentului secesionist
se vor intensifica în următoarea perioadă chiar dacă nu există baze constituționale pentru un demers
de acest tip (independența comunității autonome în cauză).
2
La patru ani de la declanșarea sa peste 220 000 de oameni au murit, iar aproximativ 11 milioane de
oameni – jumătate din populația Siriei de 23 de milioane – au fost nevoiți să își părăsească casele; din
aceștia 4 milioane sunt refugiați, formând cea mai mare populație de acest tip din lume.

1
 Din dorința de a folosi o abordare sistematică și pentru a nu exista dificultăți în
înțelegerea punctelor de vedere exprimate sau a teoriilor examinate, prima parte a lucrării de
față va cuprinde un expozeu pe tema federalismului, a doua parte va avea ca punct de refe-
rință regionalizarea, iar în ultima parte vor fi comparate cele două sisteme și conturate
coordonatele esențiale ale modelului propus de autor.
În ciuda faptului că federalismul înregistrează numeroase apariții în istoria politică
europeană, comunitatea academică consideră caracteristicile federaliste ale Constituției
S.U.A drept nucleul conceptului de federalism3, fapt ce a influențat procesul său de definire.
Mai mult sau mai puțin, definițiile federalismului, acceptate de diverși politologi, sunt asemă-
nătoare.
Keith Rosenn califică federalismul drept „o formă de guvernare în care puterea
suverană este divizată constituțional între un guvern central și unități administrative semi-
autonome, definite geografic”. Totodată, el ne oferă o listă a unităților administrative care se
pretează alocărilor de putere: cele cu o întindere geografică mare – statele, provinciile,
cantoanele sau landurile – și subdiviziunile cu dimensiuni reduse – districtele federale și
municipalitățile.
Nancy Bermeo, profesoară de știință politică a Universității Oxford, ne oferă o
perspectivă instituțională, deoarece ea fundamentează un sistem federal pe interdependența
multiplelor instituții aflate între „centru” și unitățile guvernate; acest strat instituțional – cum
ea îl numește – are proprii săi conducători și corpuri reprezentative, iar ele (conducătorii
politici și corpurile reprezentative) împart puterea decizională cu guvernul central4.
Juriști și profesori români de drept constituțional, precum Ion Deleanu5 și Dan
Claudiu Dănișor, definesc statul federal ca un ansamblu de mai multe state „autonome în
materie constituțională, legislativă și jurisdicțională”6, ele împărțindu-și competențe altfel
exercitate de statul unitar. Remarcăm că majoritatea definițiilor diferă din punct de vedere al
formei, iar esența lor este în mare parte aceeași, oferind posibilitatea de a extrage cu ușurință
o serie de caracteristici ale federalismului.
Dacă la nivel definitoriu sesizăm un relativ consens, la nivel structuralo-funcțional
constatăm o mai mare diferențiere a perspectivelor întrucât fiecare politolog alege seturi dis-

3
ROSENN, K. S. (1994) Federalism in the Americas in Comparative Perspective. 26. Inter-American
Law Review. p. 5.
4
BERMEO, N. (2002) A New Look at Federalism: The Import of Institutions. Journal of democracy.
(13). p. 98.
5
DELEANU, I. (1996) Drept constituțional și instituții politice. Vol. 1. Bucuresti: Europa Nova.
6
DĂNIȘOR, D. C. (1997) Drept constituțional și instituții politice. Vol. 1. București: Editura
Științifică.

2
tincte de trăsături ale federalismului și le interpretează în funcție de anumite variabile sau
parametri, utilizate îndeosebi pentru a aprecia comportamentul în exploatare a unui sistem.
Exempli gratia, Rosenn se limitează la două caracteristici primordiale: împărțirea constitu-
țională a puterii între centru și elementele regionale; reprezentarea elementelor regionale la
nivelul conducerii federale. Alți specialiști, precum Ilan Greilsammer, Daniel J. Elazar sau
Carl J. Friedrich7, preferă o clasificare tripartită, determinând încă o însușire esențială a
federațiilor – statelor sau provinciilor federale le este interzisă orice tentativă secesionistă8.
Spre deosebire de autorii menționați, Arend Lijphart selectează o întreagă serie de trăsături
specifice federalismului (cinci trăsături) și oferă în acest mod o viziune de ansamblu asupra
mecanismelor constituționale de bază care operează într-un sistem federal9. Caracteristicile
cărora Lijphart le acordă o importanță deosebită sunt: o constituție scrisă care împarte puterea
între conducerea centrală și cea a regiunilor componente; un parlament bicameral în care o
cameră reprezintă poporul, iar cealaltă cameră reprezintă unitățile regionale; supra-
reprezentarea unităților regionale reduse ca mărime (districtele, municipalitățile) în camera
superioară a parlamentului; dreptul unităților regionale de a-și schimba propria constituție și
de a fi implicate în procesul de modificare a constituției federale; o guvernare descentralizată
în care puterea deținută de guvernele regionale să fie relativ mai mare decât cea a unităților
administrativ-teritoriale dintr-un stat unitar.
O viziune asemănătoare are și Ion Deleanu; el este de părere că statele federate – care
își păstrează relativa lor autonomie și personalitatea juridică – au cu statul federativ o relație
de complementaritate. Afirmația sa este fundamentată pe șapte procedee regăsite în aproape
toate sistemele federale; dintre acestea le amintim pe cele mai importante10: fiecare stat
federat are o ordine constituțională proprie care este consacrată în constituția sa; statul federat
are organe legislative, administrative și de justiție proprii; populația sa reprezintă un corp
distinct (are cetățenia statului federat), dar este integrată în colectivitatea statului federativ
(deține și cetățenia acestuia); în limita condițiilor din constituția statului federativ, statul fede-
rat ia parte la constituirea principalelor organe federative, la stabilirea ordinii constituționale
federative și a legislației comune.
Referitor la modul de alocare al puterii, acesta diferă de la un sistem federal la altul.

7
FRIEDRICH, C. J. (1954) Admission of New States, Territorial Adjustments, and Secession. In:
BOWIE, R. R. & FRIEDRICH, C. J. Studies in federalism.
8
ROSENN, op. cit, p. 5.
9
LIJPHART, A. (1985) Non-Majoritarian Democracy: A Comparison of Federal and Consociational
Theories. Publius. (15). No. 2. p. 3-15
10
DELEANU, op. cit.

3
Unele prerogative sunt exercitate strict de guvernul central, altele sunt exercitate în mod
exclusiv de guvernele regionale, existând însă și destul de multe atribuții comune. În cazul
unui conflict între legile federale și legile statelor federate cele dintâi primează, între colecti-
vitățile federației desfășurându-se, desigur, raporturi de drept intern. În privința drepturilor și
libertăților politice ale cetățenilor din toate statele federale, observăm că ele sunt reglemen-
tate la nivel central, iar eventualele neînțelegeri între statele federate sunt soluționate de către
curțile sau tribunalele federale (nu se recurge la jurisdicția organelor internaționale și nici nu
se face pe cale diplomatică).
Tipurile distinctive de cercetări elaborate de-a lungul timpului, bazate inevitabil pe
evoluția istorică a unor state, au dus la apariția unei multitudini de interpretări referitoare la
efectele pe care le generează federalismul. Conflictele privitoare la regiunile Kashmir și
Arunachal Pradesh, persistența terorismului basc sau tensiunile etnice create de destrămarea
Iugoslaviei sunt unele dintre cele mai semnificative exemple care par să sugereze ineficaci-
tatea acestui mod de organziare. Valerie Bunce chiar concluzionează că atunci când o demo-
crație tânără, încă în formare, moștenește o structură federală, aceasta are tendința de a mani-
festa o vulnerabilitate crescută la orice fel de presiuni secesioniste11.
Pentru a putea demonstra dacă interpretările negative – unele având chiar caracter
depreciativ – ale federalismului sunt corecte sau nu, vom enunța mai întâi avantajele și
dezavantajele cu care mulți specialiști în știința politică sunt de acord, iar apoi vom aduce
dovezi menite a realiza o evaluare rațională a federalismului. Am hotărât să prezint listele de
avantaje și dezavantaje întocmite de Rosenn deoarece acesta conturează o analiză echilibrată
– dacă nu chiar cea mai echilibrată – care privește în mod special sistemele federale12.
Politologul enumeră următoarele șapte avantaje:
1. protecția mutuală împotriva forțelor exterioare;
2. promovarea creșterii economice prin intermediul comerțului intern liber, monedei
unice, libertății de deplasare și impunerii deciziilor legislative sau judiciare la nivelul
unităților componente;
3. previne concentrarea puterii la nivelul unui singur organ central conducător cu ajuto-
rul procesului de alocare a puterii în cadrul unui sistem federal multipolar;
4. încurajează o mai bună participare la procesul de guvernare al regiunilor, ducând ine-
vitabil la o implicare ridicată a cetățenilor în mecanismele de luare a deciziilor;

11
BERMEO, op. cit, p. 97.
12
ROSENN, op. cit, p. 6-7.

4
 5. ajută la dezvoltarea unor soluții ingenioase pentru diferitele probleme ale societății,
unitățile componente funcționând precum niște „laboratoare de testare”;
6. facilitează o gestionare superioară din punct de vedere calitativ a statelor multinațio-
nale ce se confruntă adesea cu probleme de ordin etnic, religios, cultural sau lingvis-
tic;
7. promovează eficiența administrativă prin utilizarea reglementărilor naționale uni-
forme și impozitarea unităților regionale în scopul soluționării problemelor naționale,
oferind totodată acestora – statelor federate – libertatea de a-și seta propriile taxe și
impozite pentru a rezolva chestiunile locale.
Dezavantajele, la rândul lor pertinente, sunt următoarele:
1. formă de guvernare care nu poate sau are dificultăți în a rezolva problemele care în
prezent transcend nivelul statal sau chiar cel național;
2. împiedică într-o oarecare măsură eficiența economică prin expunerea întreprinderilor
la structuri din ce în ce mai complexe de reglementări juridice care se suprapun (sau
chiar contrazic), fapt cu consecințe negative majore asupra costurilor plătite de inves-
titori în cazul extinderii la nivel național;
3. unitățile federale colaborează între ele pentru a atrage un număr cât mai mare de
investitori – se ajunge la simplificarea excesivă a legislației și implicit la o eficiență
jurdică scăzută;
4. unele state federate caută să impună anumite taxe altor state federate;
5. federalismul impune cheltuieli suplimentare pentru a susține o birocrație mai extinsă
decât cea a statelor unitare;
6. statele federate au tendința de a limita drepturile și libertățile individuale ale minori-
tăților deoarece ele sunt mai omogene decât statele naționale;
7. federalismul are tendința de a fi instabil, uneori fragmentându-se în mai multe state
naționale sau necesitând forța coercitivă pentru a se păstra uniunea.
În urma datelor prezentate, devine dificil chiar și pentru un specialist al domeniului să
sorteze toate instanțele istorice care pot infirma sau confirma o poziție clară față de federa-
lism – greutatea acestui demers este amplificată și de lipsa unor studii amănunțite care să
testeze efectele modelului în cauză asupra sistemelor de partide, a instituțiilor sau în
comparație cu alte tipuri de mecanisme pacificatoare. Articolul lui Nancy Bermeo și cel a lui
Keith Rosenn se dovedesc extrem de utile în inițiativa mea de a determina impactul fede-
ralismului asupra proceselor de acomodare a minorităților și detensionare a relațiilor din
cadrul unei societăți pluraliste. Dacă ne referim la democrațiile avansate, precum Spania,

5
Canada, Elveția sau Belgia, sistemul federal a jucat un rol extrem de important în menținerea
integrității statului și a instituțiilor sale democratice, în ciuda faptului că au existat numeroase
presiuni secesioniste. Statele în curs de dezvoltare, la rândul lor, au beneficiat de avantajele
federalismului – în special India, Nigeria sau Mexic.
Bermeo se folosește cu precădere de datele puse la dispoziție de Ted Robert Gurr13,
de descoperirile făcute de ea într-un studiu internațional din anul 2000, realizat împreună cu
Ugo Amoretti, și de precedentele istorice pentru a-și justifica concluziile.
„Minorities at Risk” testează șase dimensiuni politice, economice și culturale pe 112
minorități de pe toate continentele (excepție făcând Africa) și deși nu are ca temă de discuție
sistemele federale, informațiile sunt esențiale pentru a compara eficiența acestora cu cea a
statelor unitare. Astfel, Bermeo, în cazul federațiilor, sugerează că: există niveluri reduse de
discriminare politică și economică, conflictele armate au o recurență mult mai scăzută, iar
nemulțumirea față de politicile cu caracter economic, politic și cultural este mai scăzută.
Numai în cazul restrâns al nemulțumirilor față de drepturile sociale și culturale, nivelurile
sunt mai ridicate în democrațiile federale (singura categorie la care un sistem federal nu
întrece, cel puțin statistic, un stat unitar). Totodată, ea demonstrează că efectele evidențiate de
datele procesate nu sunt rezultatul unor cauze generate de mecanisme specifice democrațiilor
– cum ar fi stabilitatea regimului sau bogăția acestuia. Însă, în cel de-al doilea caz, a dovedit
că între statele cu un PIB pe cap de locuitor de 6000$ sau mai mare, statele federale sunt mai
eficiente la toate cele șase dimensiuni14. Referitor la statele cu un PIB pe cap de locuitor mai
mic de 6000$, efectele resimțite în prima categorie se aplică neregulat, iar la sub 3000$
statele unitare devin mai eficiente în termeni de discriminare politică și economică.
Un important aspect de natură etnico-socială afectează și modul în care este evaluat
impactul federalismului: politologii au început să pună la îndoială asocierea dintre gradul de
diferențiere etnică și persistența conflictelor etnice. Daniel Treisman, Ashutosh Varshney,
Stephen Saidemann și R. William Ayres nu au găsit relații directe între cele două fenomene
sau chiar au demonstrat că nu se pot identifica legături cauzale între ele.
Analizând precedentele istorice, observăm că aversiunea liderilor politici față de im-
plementarea unor reforme care să ofere privilegii extinse unor minorități s-a soldat adesea cu
ample mișcări secesioniste (în Spania, Sudan, Sri Lanka, Myanmar), iar creșterea autonomiei
unor regiuni a dus la pace (în India – regiunea Punjab; Nigeria – regiunea Delta Nigerului).

13
GURR, T. R. (1993) Minorities at Risk: A Global View of Ethnopolitical Conflicts. Washington
D.C.: U.S. Institute of Peace.
14
BERMEO, op. cit, p. 102.

6
 Cele mai importante concluzii ale lui Bermeo vizează modul de tranziție spre un
sistem federal și regimul aflat la putere în anumite state federale. Funciarmente, federalismul
nu este un panaceu politic universal și există situații – chiar multe – în care acesta a eșuat.
Aici intervin observațiile autoarei: federalizarea, în toate cazurile identificate, a fost impusă
din exterior (în mod impropriu și fără acordul majorității populației), iar mișcările secesionste
sau separatiste nu au avut niciodată succes într-o democrație federală. Cu alte cuvinte, dorința
comunităților de a face compromisuri în vederea menținerii păcii, coroborată cu înțelegerea
avantajelor federalismului pot duce la impunerea unui sistem federal a cărui unică variație să
faciliteze succesul la toate nivelurile, chiar și în statele în curs de dezvoltare cu societăți
pluraliste.
Spre deosebire de federalizare, regionalizarea are ca scop creșterea puterii politice și a
influenței unei regiuni sau a tuturor regiunilor din interiorul unui stat, fiind un compromis
între federalizare și tendințele specifice unui stat unitar. Apologeții regionalizării susțin că
alocarea de puteri suplimentare unităților administrativ-teritoriale are consecințe benefice
precum: creșterea economică la nivel regional (mai multă responsabilitate fiscală), dezvol-
tarea sporită a regiunilor (infrastructural, social, cultural etc.), o mai bună alocare a resurselor
pentru rezolvarea problemelor locale majore (în cazul Uniunii Europene, ar genera un grad
mai ridicat de absorbție a fondurilor comunitare) și existența competitivității între unitățile
componente.
Alte deosebiri notabile între federalizare și regionalizare constau în gradul de descen-
tralizare (prerogativele statelor federate sunt mult mai numeroase), complexitatea raporturilor
juridice din dreptul intern (în cazul regionalizării, unitățile administrativ-teritoriale sau regi-
unile nu dispun de constituții proprii și implicit nu au o ordine constituțională asemănătare
celei din statele federate), mărimea aparatului birocratic (mult mai redus în cazul regionali-
zării) și modul general de funcționare al statului (alte tipuri de reglementări economice,
sociale și în special electorale).
Desigur, există miriade de pericole și dezavantaje ale regionalizării. Dintre acestea
amintim: imposibilitatea regiunilor de a îndeplini responsabilitățile primite din cauza resur-
selor financiare reduse, creșterea nivelului de complexitate în ceea ce privește coordonarea
politicilor de către guvernul național (ar putea duce la încetinirea îndeplinirii obligațiilor
legale ale statului sau la blocarea aparatului birocratic), posibilitatea elitelor de a ocupa
funcții politice influente cu o mai mare ușurință, calitate redusă a servicilor la nivel regional
(când administrațiile locale nu cu capacitatea financiară și tehnică necesară) și favorizarea
inegalității dintre regiunile bogate și cele sărace.

7
 În final, voi prezenta un model unic de federalism denumit „federalismul pacificării
etapizate” ce consider că o să faciliteze o mai bună gestionare a relațiilor socio-economice,
culturale sau politice cu caracter național din zona Orientului Mijlociu. Din cauza spațiului
limitat, nu o să pot detalia toate aspectele constituționale și structurale, dar voi descrie etapele
implementării cu succes ale acestui sistem și condițiile ce trebuie îndeplinite pentru dezvol-
tarea modelului.
Folosind drept sistem de referință literatura de specialitate, putem adapta diferite mo-
dele de federalism pentru a soluționa crizele umanitare din regiunea amintită. Tranziția spre
un sistem federal, având în vedere gradul mare de fragmentare al societăților arabe, reprezintă
un demers anevoios, dar el poate fi realizat prin etapizarea procesului de pre-implementare și
calibrarea fină a caracteristicilor modelului federal odată impus. O inițiativă similară a fost
încercată, însă fără succes, în Irak din 2005 încoace.
Prima etapă din faza de pre-implementare presupune stabilizarea conflictelor din
proximitate prin acorduri multilaterale și compromisuri temporare care să asigure pe termen
scurt și mediu o relativă ordine socială și politică în vederea alegerii (prin scrutin electoral
democratic) unui guvern provizoriu. Acesta din urmă va avea printre responsabilități defini-
rea unei strategii de diseminare a valorilor democratice (este necesară dezvoltarea unui grad
ridicat de conștientizare a importanței constituției și instituțiilor democratice în procesul de
dezvoltare și modernizare), negocierea cu reprezentanții grupurilor etnice dominante a unor
limite teritoriale convenabile (pentru a se realiza în viitor statele federate), determinarea
nevoilor pe care comunitățile respective le au și implicit setarea caracteristicilor vitale ale
viitoarei ordini constituționale în funcție de ele, formarea unei Adunări Constituante și elabo-
rarea proiectului pentru o nouă constituție (va impune sistemul federal).
A doua etapă constă în adoptarea constituției printr-un plebiscit și organizarea sub
supravegherea organismelor internaționale (ONU) a unor alegeri generale și locale. De o im-
portanță majoră este gradul de autonomie, prerogativele pe care le au statele federate, modul
de reprezentare al unităților la nivelul parlamentului central, nivelul de dotare și calitatea
forțelor federale de coerciție și modul de luare al deciziilor la nivel federal și la nivel
regional. Întrucât se operează cu state în curs de dezvoltare, cu resurse limitate, niveluri ridi-
cate de corupție și lipsa oricărei tradiții democratice se impun anumite măsuri: finanțarea
federală sporită a educației, apărării, investițiilor în infrastructură și a sectorului medical;
menținerea (cel puțin pentru început) unui grad redus de autonomie a regiunilor – o mai mare
implicare a guvernării centrale în problemele locale importante (se va conferi autonomie
sporită odată cu trecerea timpului); „importarea” unor funcționari profesioniți din țări străine

8
atât la nivelul birocrațiilor regionale, cât și la nivelul birocrației centrale pentru a se eficien-
tiza pe cât posibil sistemul (este vizată eliminarea corupției; iar cu timpul aceștia vor fi
schimbați cu funcționari natali) și suprareprezentarea diviziunilor federale de mărimi reduse
în camera superioară a parlamentului central.
Și în acest model al pacificării etapizate, ca în orice sistem federal, vor exista tensiuni
pentru acordarea unei mai mari autonomii statelor federate sau pentru o centralizare mai
riguroasă. Soluția optimă a problemelor din Orientul Mijlociu o reprezintă conferirea unui
nivel – pentru început – destul de redus de autonomie unităților componente, până când
acestea își vor consolida propriile lor sisteme juridice, legislative și economice, iar
birocrațiile lor individuale vor atinge un nivel suficient de dezvoltare. Putem să facem o
analogie, între etapa incipientă a federalismului pacificării etapizate și tipul de federalism
centralizat din America Latină, scopul fiind îmbunătățirea acestuia încât să permită un nivel
de descentralizare similar celui din S.U.A și Canada.
A treia etapă va consta în eficientizarea modului în care sunt distribuite resursele
financiare rezultate în urma colectării taxelor și impozitelor. Dacă în etapa anterioară se
favoriza finanțarea sistemelor la nivel federal (educațional, militar, de sănătate, infrastruc-
tură – acestea fiind dezvoltate înainte ca sistemul federal să funcționeze propriu-zis, deși la
nivel de constituție el era deja implementat), acum fondurile vor fi alocate cu precădere
pentru soluționarea problemelor locale, în special pentru atragerea de investiții de pe plan
internațional.
A patra etapă va necesita delimitarea clară (de data aceasta nu doar temporar) a
prerogativelor statului federativ și a statelor federate. Recomandat ar fi să se adopte un sistem
tripartit de alocare a puterii, similar celui american. Într-o etapă viitoare chiar se poate lua în
considerare implementarea unor caracteristici specifice modelului elvețian.
Modelul federalismului pacificării etapizate se poate dovedi eficient doar în cazul în
care se vor respecta etapele descrise anterior, se vor alege o serie de caracteristici adaptate
contextului socio-cultural al statului în cauză, se vor crea mecanisme politice și juridice de
control la nivel regional și federal, se va găsi ansamblul necesar de compromisuri și dacă
liderii politici vor accepta o astfel de metodă de organizare.
În concluzie, federalismului îi pot fi identificate atât numeroase avantaje, cât și
dezavantaje, dar dacă caracteristicile sale sunt calibrate fin pentru a se adapta sistemului
politic, social și cultural în cauză, acesta devine un mod de organizare statală eficient, capabil
a facilita stabilitatea instituțională, creșterea economică și soluționarea pașnică a conflictelor
etno-religioase.

9
 BIBLIOGRAFIE

BERMEO, N. (2002) A New Look at Federalism: The Import of Institutions. Journal of

democracy. (13).

CORNELL UNIVERSITY. (2016) Federalism. [Online] Găsit la:

https://www.law.cornell.edu/wex/federalism [Accesat: 19 ianuarie 2016]

CRAWFORD, J. (2006). The Creation of States in International Law. Oxford: Clarendon

Press.

DĂNIȘOR, D. C. (1997) Drept constituțional și instituții politice. Vol. 1. București: Editura

Științifică.

DELEANU, I. (1996) Drept constituțional și instituții politice. Vol. 1. Bucuresti: Europa

Nova.

ELAZAR, D. (1987) Exploring Federalism. Birmingham: University of Alabama Press.

FRIEDRICH, C. J. (1954) Admission of New States, Territorial Adjustments, and Secession.

In: BOWIE, R. R. & FRIEDRICH, C. J. Studies in federalism.

GURR, T. R. (1993) Minorities at Risk: A Global View of Ethnopolitical Conflicts.

Washington D.C.: U.S. Institute of Peace.

HICKS, U. (1978) Federalism: Failure and Success. London: Macmillan.

LIJPHART, A. (1985) Non-Majoritarian Democracy: A Comparison of Federal and

Consociational Theories. Publius. (15). No. 2. p. 3-15

ROSENN, K. S. (1994) Federalism in the Americas in Comparative Perspective. 26. Inter-

American Law Review.

STEPAN, A. C. (1999) Federalism and Democracy: Beyond the U.S. Model. Journal of
Democracy. (10) 19.

THE ECONOMIST. (2016) Catalonia’s new president. Rebel, Rebel. [Online] Găsit la:
http://www.economist.com/news/europe/21688104-enter-carles-puigdemont-who-has-called-
spanish-authorities-invaders-catalonias-new [Accesat: 18 ianuarie 2016]

ZIBLATT, D. (2004) Rethinking the Origins of Federalism: Puzzle, Theory, and Evidence
from Nineteenth-Century Europe. World Politics. (57) Nr. 1.

10

View publication stats