Către M...

- Adam Mickiewicz

De-mi spui: «Să -mi pieri din faţă!... » eu te ascult îndată,

«Din inimă să -mi pieri!...» te -ascult, dacă-mi vei spune:

«Să pieri din gândul meu!... » Aceasta niciodată!

Memoria, nici eu, nici tu, n-o vom supune.

Cu cât mai lungă -i umbra când de departe vine,

Şi tot mai larg e cerul îndoliat ce -l lasă.

La fel, cu cât făptura mi -o-ndepărtez de tine

Ea-ţi prinde amintirea -ntr-o pânză şi mai deasă.

De-ar fi oricare locul, şi -n orişice moment,

Pe unde împreună am plâns şi ne -am jucat,

Mereu şi pretutindeni voi fi şi eu prezent

Căci peste tot o urmă din suflet mi -am lăsat.

Când stând îngândurată -n iatacul solitar,

Întâmplător, pe harfă -ţi laşi mâna străvezie,

Ai să-ţi aduci aminte: «La ceasul ăsta , chiar,

Eu îi cântasem lui aceeaşi melodie».

Când într -un joc de şah, pe micile pătrate

Ai să observi că regele tău e -aproape mat,

Vei spune: «Tot aşa stau piesele -nşirate

Când ultima partidă cu el am terminat».

Sau când, la bal, în clipe de -odihnă ai să şezi

Pe scaun, până-ncepe cadrilul anunţat,

Când, gol, în preajma sobei un loc tu ai să vezi,

Vei spune-n gând: «Acolo, cu mine, el a stat».

Sau când vei lua o carte în care -un trist destin

Şi ultima speranţă amanţilor răpune,

 Romanul închizându -l cu un adânc suspin,

«Povestea noastră -i asta!»... în gândul tău vei spune.

Şi dacă autorul, prin grele încercări,

Îi va uni, în fine, pe cei ce s -au iubit,

În gândul tău vei spune, suflând în lumânări:

«De ce romanul nostru la fel nu s -a sfârşit?»...

Atunci, un iute fulger va străluci prin noapte,

Uscatul măr din fundul grădinii va foşni

Şi din aripă buhna, gemând, în geam va bate...

Că-i sufletu -mi ce trece, atuncea vei gândi.

Astfel, oricare-i locul şi-n orişice moment

Pe unde împreună am plâns şi ne -am jucat,

Mereu şi pretutindeni voi fi şi eu prezent

Căci peste tot o urmă din suflet mi -am lăsat.