Cântecul revoluţionarului maghiar - Ady Endre


Biată Ungarie, te -om plânge!

Ca orbii când te pipăim

Din degete ne curge sânge

Ești vie? Dar noi? Mai trăim?

Ne apasă iarăși răi neghiobi

Și sufletul ni -e chinuit.

Babel de seminții de robi,

Când te vei răzvrăti, în sfârșit?

Cum nu devin speranțe, ah,

Toate o năprasnică voință?

Cum poartă slav, maghiar, valah,

În veci aceeași suferință

Fără să scoată plâns sau sunet?

O, chinul i -a făcut rudenii

Și nu mai se-ntâlnesc cu vuie t

Ale popoarelor lor genii!

Dunăre, Olt un singur grai

Vorbesc cu glasul mortuar,

În țara noastră azi e vai

De cine nu-i domn sau tâlhar!

Cât timp de frică vom mai ști?

Cât timp pe tron mai stă balaur?

Popor maghiar, cât vei mai fi

În colivie pui de grau r?

Ungarie de cerșetori,

N-avem nici pâine nici credință!

 De ce n-avem? Ni-e silă ori

Nici nu îndrăznim s -avem voință?