Sunteți pe pagina 1din 7

1.

Forte si legaturi intermoleculare in lichide

a. Forte de tip Van der Waals


 Moleculele lichidelor interactioneaza in general prin forte de tip Van der Waals
 Legaturile de tip Van der Waals se intalnesc in cazul dipolilor electrici
 Intr-un dipol electric, centrul sarcinilor positive nu coincide cu cel al sarcinilor
negative
 Moleculele pot fi dipoli instantanei, pentru un interval de timp foarte scurt, dar,
prin mediere in timp, acest comportament dipolar dispare in cazul moleculelor
perfect simetrice
 In general, moleculele se pot comporta ca dipoli permanenti sau indusi ( in prezenta
unor campuri electrice exterioare moleculele nepolare pot devein dipoli indusi ) ; ex:
apa, lipidele, proteinele.
 Interactiile Van der Waals pot fi, in functie de caracterul dipolului, de tip:
♠ dipol instantaneu- dipol instantaneu
♠ dipol instantaneu- dipol permanent
♠ dipol permanent- dipol permanent

b. Legaturi coordinative
 Sunt mai puternice decat legaturie de tip Van der Waals
 Exista o suprapunere partiala a norilor electronici ai moleculelor

c. Forte de repulsie
 Sunt datorate respingerii sarcinilor de acelasi fel

2. Structura si proprietatilor cristalelor lichide


Cristalele lichide:

 lichide complexe care au proprietati commune straii lichide si solide.


 substante organice la care tranzitia solid-lichid nu se face direct, ci prin faze
intermediare, stabile, in care substanta este anizotropa, numite mezofaze (= faze
mezomorfe )

Ex: mielina din tesutul nervos, esteri ai colesterolului, sapunuri etc.


Proprietatile cristalelor lichide sunt date de orientarea spatiala a moleculelor sau a unor
agregate moleculare care trebuie sa indeplineasca anumite conditii:

 sa fie alungite si sa contina parti asezate intr-un plan ( ciclu benzenic )


 sa aiba un trunchi rigid, format din legaturi duble sau triple care sa defineasca axa
lunga a moleculei
 sa contina dipoli electrici permanenti sau indusi
 sa aiba grupari dipolare slabe asezate la extremitatile molecule

Aceste conditii sunt indeplinite de 3 tipuri de structure meloculare:

 molecule organice mici: esteri ai coesterolului


 agregate elicoidale lungi: AND si unele virusuri
 structure asociate formate din molecule si ioni; aceste structuri sunt amestecuri de
amfoliti ( molecule cu un capat hidrofob si altul hidrofil ) cu solventi polari (ex: apa)
obtinandu-se o orientare a gruparilor hidrofile si hidrofobe, la o anumita
concentratie, rezultand o structura asemanatoare cu a membrane celulare.

3. Fenomene la nivelul interfetelor


Interfata = suprafata care separa doua faze aflate in contact.

O interfata are tendinta de a avea o suprafata minima ( in baza principiului de minim, orice
sistem tinde sa-si minimizeze energia potential ) astfel incat, tangential la suprafata ei, se
exercita o tensiune interfaciala. In cazul lichid-gaz, aceastra se numeste tensiune
superficiala.

La dizolvarea in apa a unor substante, poate sa apara una din urmatoarele 3 situatii
datorita structurii substantei respective, a caracterului hidrofob sau hidrofil si implicit a
modului in care aceasta substanta interactioneaza cu moleculele de apa.

a. Tensiunea superficiala sa ramana constanta, atunci cand solvitul nu modifica fortele


intermoleculare, datorita faptului ca se incadreaza in reteaua de legaturi de
hidrogen a apei ( ex: zaharul si apa )

b. Tensiunea superficiala creste usor, ca in cazul solutiilor de electrolit la care exista


o interactiune puternica intre ionii dizolvati si dipolii apei, ceea ce duce la crestera
fortelor intermoleculare din lichid, crescand astfel tensiunea superficiala. In acelasi
timp, ionii sunt atrasi in interiorul lichidului, concentratia lor in stratul superficial
fiind mica, asadar putem concluzina ca crestera tensiunii superficiale este
nesemnificativa.

c. Tensiunea superficiala scade. Este cazul substantelor care contin grupari hidrofobe,
acestea patrunzand intre moleculele de apa si micsorand astfel fortele
intermoleculare. Aceste substante se numesc substante tensioactive. Simultan cu
aceste procese de patrundere intre moleculele stratului superficial, tot datorita
caracterului lor hidrofob, sunt expulzate catre suprafata libera, concentratia lor
aici crescand semnificativ, determinand astfel o scadere importanta a tensiunii
superficiale

♠ Unul dintre efectele tensiunii superficiale este ascensiunea ( depresiunea capilara )


Fenomenele capilare sunt foarte imporante intr-o serie de procese biologice (ascensiunea
sevei, accidente vasculare de tipul emboliilor gazoase – patrunderea de gaze in sange
poate bloca capilarele )

4. Rolul fenomenelor superficiale la nivelul alveolelor pulmonare.


Surfactantul pulmonar
Suprafata totala pe care o ocupa alveolele pulmonare este de 100 m2, iar prin aceasta se
realizeaza cel mai important contact cu aerul atmosferic. Suprafata alveolelor variaza in
cursul ciclului respirator cu cca. 7 m2. Peretele intern al unei alveole este acoperit de un
film lichid foarte subtire ( 0,5 µm ). Intre aer si acesta exista o tensiune superficiala,
aparand deci o diferenta de presiune in interior, conform legii lui Laplace: Δp=2σ/r.

Pentru apa, la o raza cum este cea a alveolelor, Δp ~ 12-24 Torr. In realitate Δp este
doar de cativa Torri. Aceasta discrepanta se datoreaza existentei unui agent tensioactiv
( surfactant pulmonar ), avand drept cel mai important constituent o fosfolipida, care
reduce tensiunea superficiala. Rolul acestui agent tensioactiv este acela de a face ca Δp sa
nu varieze prea mult in cursul ciclului respirator, impiedicand golirea complete a alveolelor
mici in cele mari ( la contractie, preasiunea ar tinde sa creasca in cazul in care coeficientul
e tensiune superficiala ar fi constant ). Prin actiunea agentului tensioactiv este posibila
egalizarea presiunii la o valoare medie pentru alveolele de dimensiuni diferite, care trebuie
sa functioneze simultan. Absenta sau insuficienta acestui agent tensioactiv poate duce la
grave accidente respiratorii.

5. Structura si proprietatile moleculei de apa


O molecula de apa ( H20 ) contine 2 atomi de hydrogen si un atom de oxygen. Oxgenul
este legat covalent de cei doi atomi de hidrogen, unghiul dintre legaturi fiind de 105˚, iar
lungimea legaturii de 0,99 Å.

Electronii molecule de apa, in total 10, sunt reprezentati in modul urmator:

♠ 2 electroni in apropierea oxigenului


♠ 2 perechi de electroni care se rotesc pe doua orbite aflate in plan perpendicular
pe planul moleculei de apa, avand nucleul de oxigen in focare.
-> Acestia se numesc electroni neparticipanti, deoarece nu participa la legatura
covalenta

♠ 2 perechi de electroni care se rotesc pe doua orbite ce inconjoara legatura


dintre oxigen si hidrogen, in planul moleculei de apa ( planul format de cele 3
nuclee ). Prin acesti electroni se realizeaza legatura covalenta

Aceastra dispunere a orbitelor determina structura tetraedrica a moleculei de apa, cu


nucleul oxigenului in centru si cei doi protoni, respectiv cele doua perechi de electroni
neparticipanti in varfuri.

6. Structura moleculara a apei solide si a apei lichide. Legatura de


hidrogen
Legatura de hidrogen ( = punte de hidrogen )
Apare intre doua molecule vecine si este o legatura coordinativa, in care distanta intre
nucleul de oxigen al unei molecule si nucleul hidrogenului din cealalta molecula este de
1.76Å. Apare un comportament cooperativ, in sensul ca legatura unei molecule faciliteaza
legatura alteia. O molecula de apa poate lega coordinative alte 4 molecule. Pe baza acestei
legaturi se formeaza structuri supramoleculare: gheata- stare cristalina si apa lichida-
microcristalina cu diferite grade de asociere.

Starea solida

Prin legaturide hidrogen, moleculele de apa se asociaza si formeaza retele cu atat mai
ordonate cu cat temperature este mai scazuta si deci agitatia termica mai redusa. In
gheata foarte puternic racita toti atomii de hidrogen formeaza legaturi de hidrogen.In
acest fel se genereaza structuri hexagonale. Datorita acestei structuri cristaline sub forma
de retea deschisa cu ochiuri mari, gheata are densitatea mai mica decat a apei.

Starea lichida
Daca gheata primeste caldura din exterior, agitatia termica se intensifica, unele legaturi de
hidrogen se desfac si moleculele respective devin mobile. La temperatura de 0ºC
(temperature de topire a ghetii) numai 15% din legaturil de hidrogen se desfac si din
aceasta cauza apa continua sa pastreze o structura cristalina dar din ce in ce mai
mobila(structura cvasicristalina). Apa lichida este formata dintr-un amestec de molecule
libere: monomeri (monohidroli), dimeri (dihidroli), tetrameri si octomeri, proportia lor fiind
in functie de temperatura. Cu cat temperature este mai ridicata cu atat predomina formele
monomere si dimere. Dintre toate formele cele dimere sunt cele mai stabile si persista
chiar si in apa in stare de vapori. Catre temperature de 40ºC se desfac 50% din legaturile
de hidrogen si apa devine mai fluida (aceasta temperature este considerate “al doilea punct
de topire al apei”).
7. Proprietatile fizice ale apei
Apa are proprietati fizice speciale, care se explica prin caracterul ei dipolar si prin
capacitatea de a forma legaturi de hidrogen.

♠ Caldura specifica a apei este mult mai mare decat cea a oricarei substante
solide sau lichide
♠ Conductibilitatea sa termica este de cateva ori mai mare decat cea a majoritatii
lichidelor
♠ Caldura latenta de vaporizare este mult mai mare decat a altor lichide
♠ Densitatea sa maxima se atinge la temperatura de aproape 4˚C
♠ Constanta dielectrica foarte mare
♠ Permitivitate electrica foarte mare
♠ Constanta de disociere mica
♠ Tensiunea superficiala mare

8. Modele ale structurii apei in stare lichida


a. Modelul retelei cristaline partial distruse
 datorita agitatiei termice, unele legaturi de hidrogen se rup
 apar domenii microcristaline intre care circula molecule libere
 intre 0-4˚C densitatea creste, datorita patrunderii moleculelor de apa
si printre ochiurile microretelelor intacte

b. Modelul gramezilor temporare


 se bazeaza pe ipoteza cooperativitatii legaturilor de hidrogen
 formarea unei legaturi de hidrogen faciliteaza formarea altora si
invers, ruperea faciliteaza desprinderea altor molecule
 apa se organizeaza in gramezi de molecule, formarea si distrugerea
lor succedandu-se cu mare rapiditate

c. Modelul clatratilor
 in anumite conditii, o molecula de apa se poate comporta ca o molecula
hidrofoba, devenind centrul unui dodecaedru cu fete pentagonale, in
colturile caruia se afla molecule de apa – clatrat

d. Modelul legaturilor flexibile


 Rearanjarea moleculelor de apa se face, nu prin ruperea, ci prin
indoirea legaturilor de hidrogen
9. Structura moleculara a solutiilor apoase
♠ Prin dizolvarea unei subestante in apa ( solventul cel mai raspandit ), structura
acesteia se poate modifica, in functie de tipul solvitului, indiferent daca intre
moleculele acestuia si moleculele apei exista sau nu interactiuni.

♠ Electrolitii se disociaza la dizolvarea in apa in ioni negativi si pozitivi, acesti ioni


atragand dipolii apei. ( un ion pozitiv atrage polul negativ ). Apar structuri radiale
( cu simetrie sferica ), apa devenind apa de hidratare. Acest tip de apa are
proprietati diferite de cele ale apei obisnuite: densitatea apei creste prin
electroconstrictie, se modifica temperaturile de solidificare si fierbere, constanta
dielectrica etc.

♠ Moleculele capabile de legaturi de hidrogen, ca si cele cu moment dipolar permanent,


se inregistreaza cu ususrinta in reteaua apei ( zaharoza ) fara a produce modificare
prea mari de structura.

♠ Moleculele fara moment dipolar permanent interactioneaza cu moleculele de apa prin


legaturi Van der Waals slabe de tip dipol permanent- dipol instantaneu. Moleculele
de acest tip se numesc molecule hidrofobe. Sistemul apa-solvit, in acest caz, tinde
spre minimizarea energiei sale libere, deci spre realizarea unui numar maxim de
legaturi intre componente. Moleculele hidrofobe nu pot realiza legaturi cu moleculele
de apa si, de aceea, un mod de a realiza cat mai multe legaturi este marirea
numarului de legaturi de hidrogen intre moleculele de apa din jurul moleculelor
hidrofobe. Se formeaza structuri cristaline ( 12 fete pentagonale – dodecaedre,
16 – hexacaidecaedre ) numite clatrati, in centrul carora se afla o molecula
hidrofoba. Apa capata o structura asemanatoare ghetii – apa de clatare. Un alt mod
de marire a numarului de legaturi se realizeaza prin apropierea moleculelor hidrofobe
una de alta, aparand legaturi hidrofobe, care nu sunt rezultatul unei atractii, ci al
lipsei de afinitate pentru apa.

♠ Moleculele amfifile ( cum sunt proteinele sau acizii nucleici ) contin atat grupari
polare (hidrofile) cat si nepolare (hidrofobe). Gruparile hidrofile vor forma legaturi
prin atractii electrostatice, iar cele hidrofobe se aprope unele de celelalte,
realizand legaturi hidrofobe, ceea ce duce la formarea apei de hidratare si a apei
de clatare. Aceasta apa de structura se numeste apa legata.

10. Tehnici fizice de lucru al apei in sistemele biologice

a. Tehnici distructive
♠ Tehnicile de congelare:
 utilizate pentru determinarea punctului de inghet
 apa legata ingheata la temperature mai scazute decat apa lichida
♠ Tehnicile de deshidratare:
 permit studiul compartimentizarii apei
 se pierde intai apa libera si apoi cea legata

b. Tehnici nedistructive
♠ Spectofotometria in infrarosu
 poate da informatii privind miscarea moleculelor de apa legata prin
reteaua de apa lichida
♠ Calorimetria
 indica modificarea capacitatii calorice a apei in functie de gradul ei
de organizare
♠ Masurarea relaxarii dielectrice:
 orientarea dipolilor apei in camp electric poate da indicatii cu privire
la interactiile cu diferite tipuri de solviti
♠ RMN ( rezonanta magnetica nucleara )
 poate da informatii despre starea apei prin masurarea timpilor de
relaxare magnetica nucleara
 termografia RMN permite stabilirea unor modificari patologice ale
structurii apei
♠ Deuterizarea
 prin inlocuirea apei ( H2O ) cu apa grea ( D2O ) se produc diverse
modificari in structura si functia unor biosisteme.
 legaturile de deuteriu sunt mai puternice decat legaturile de hidrogen,
ceea ce duce la cresterea gradului de ordine in interiorul unor
structuri
 induce blocarea transportului activ prin membrane, disparitia
contractilitatii, inhibarea diviziunii celulare ( = efecte izotopice )
 se poate studia compartimentizarea apei