Dimitrie era fiul domnului moldovean Constantin Cantemir.

La moartea tatălui său în 1693, a fost

proclamat domn după modelul lui Constantin Brâncoveanu, însă Poarta nu l-a confirmat în domnie.
Și-a petrecut următorii ani la Constantinopol, unde a fost capuchehaie (trimis la Poartă ca garant al
fidelității) și a însoțit armata otomană în expediția eșuată din Ungaria, fiind martor al înfrângerii
oștilor otomane ale sultanului Mustafa al II-lea de către austrieci în luptele de
la Petrovaradin și Zenta, unde s-a convins de decadența Imperiului Otoman.
În 1710 a fost numit la tronul Moldovei, având misiunea de a-l supraveghea pe Brâncoveanu, bănuit
de neloialitate față de Imperiul Otoman, în schimb a încheiat el însuși un tratat cu Imperiul Rus al
lui Petru cel Mare. Armata rusă ajutată de moldoveni a suferit o înfrângere categorică din partea
turcilor în Bătălia de la Stănilești. În consecință, Cantemir a fost nevoit să se refugieze în Rusia,
unde și-a petrecut restul vieții în mijlocul preocupărilor intelectuale.

Cuprins

 1Viața și cariera politică

 2Politica internă
 3Posteritate
 4Opera
o 4.1Opere principale
o 4.2Alte opere
 5Integrala manuscriselor
 6Note
 7Bibliografie
 8Legături externe
 9Vezi și

Viața și cariera politică[modificare | modificare sursă]

Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673, într-o familie de răzeși săraci, în satul Silișteni pe
malul râului Elan în ținutul Fălciu, azi în comuna Dimitrie Cantemir din județul Vaslui, în partea de
sud a orașului Huși.[8]După alte date s-ar fi născut la Iași (cf. Sever Zotta, ref. 9). Genealogiștii au
stabilit că un strămoș obscur ar fi dobândit în secolul al XVI-lea cătunul Silișteni din Moldova și că
familia era de „origine pur românească”[9]Răzeșii moldoveni erau oameni săraci, dar pe care sărăcia
îi făcuse luptători dârzi și aspri. „Aveau acolo un codru, codrul Tigheciului, fără copaci mari, dar cu
spini mulți, cu arbori deși și mici, în care dușmanul nu poate pătrunde. Nici boierii nu izbutiră să le
cotropească răzășiile, nici tătarii din Bugeac, vecinii lor, nu-i speriaseră și nu-i putuseră prăda.” [10] A
fost fiul lui Constantin și al Anei, născută Bantăș, care a fost a treia soție a lui Constantin Cantemir.
Dimitrie Cantemir menționează cele 3 soții ale tatălui său: 1. Anastasia, nepoată de văr după tată a
domnului Țării Românești Gr. Ghica; 2. Ruxandra Gane; 3. Ana Bantăș, mama lui Dimitrie Cantemir.
Anița Bantăș a făcut parte „din vechea stirpe moldovenească a Bantășilor, nepoată după mamă a
Anastasiei, soția Ducăi-vodă”.[11] Ana Bantăș descinde dintr-un personaj vestit în aristocrația
moldovenească, Ioan Tăutu, mare logofăt în timpul domniei lui Ștefan cel Mare. (Ștefan Lemny,
op.cit., p.45.). Dimitrie Cantemir spune că a purtat acest nume [Dimitrie], fiindcă a fost botezat de
Dumitrașco vodă Cantacuzino.[12] În românește, principele semnează „Dimitrie”. În latină: Demetrius,
formă preluată de majoritatea autorilor din Europa secolului al XVIII-lea. La 14 ani a fost nevoit să
plece la Constantinopol (1688-1690), unde a stat 12 ani, ca zălog al credinței tatălui său pe
lângă Înalta Poartă, înlocuindu-l pe Antioh, devenit ulterior domn al Moldovei. Tatăl său, Constantin
vodă, dorea să facă din fiul său un om învățat, de aceea a ales ca educator al lui Dimitrie pe
dascălul Ieremia Cacavelas, din Creta, un grec cu studii la Veneția, Oxford, Leipzig și Viena. Ieremia
Cacavelas a fost traducătorul din l. latină în l.greacă (în 1687) a lucrării Vitae Pontificum[Viețile
Papilor], scrisă de episcopul Platina. Cacavelas a avut o mare influență asupra formației spirituale a
lui Dimitrie Cantemir. Cacavelas a aruncat un văl de misticism asupra spiritului clar al lui Cantemir,
acesta a urmărit însă în anii maturității să se dezbare de această înrâurire, părăsind fondul mistic al
cugetării.