Sunteți pe pagina 1din 2

REFRACTOMETRIA

Refratometria
Are la baza fenomenul de frangere (refractie) a unui fascicul de radiatie luminoasa, la
limita de separatie intre doua medii cu indici de refractie diferiti.Unghiul de refractie a
unui mediu depinde de natura si de compozitia acestuia de aici posibilitatea folosirii
fenomenului de refractie pentru masurari de concentratie si pentru determinari de
compozitie.
In sens mai restrans metoda refractometrica de analiza este utilizata pentru
determinarea concentratiei unei substante dintr-o solutie in functie de indicele de
refractie.
Daca o radiatie luminoasa cade sub un unghi pe o suprafata plana de separatie a
doua medii transparente diferite, ea se reflecta partial iar partial patrunde in al 2-lea
mediu schimbandu-si directia (se refracta). Unghiul radiatiei incidente se
numeste unghi de incidenta ,iar unghiul radiatiei refractate, unghi de refractie.
Aparatele optice utilizate in analiza refractometrica se numesc REFRACTOMETRE.
Cele mai cunoscute refractometre sunt:
-Refractometrul Abbe.
-Refractometrul Pulfrich.
Refractometrul Abbe este folosit pentru determinari.El se bazeaza pe urmatoarea
observatie: daca se trimit mai multe raze luminoase dintr-un mediu mai putin dens
intr-un mediu mai dens astfel incat ele sa fie convergente intr-un punct,atunci o parte
din spatiul in care se afla mediul cel mai dens va fi inaccesibil razelor de lumina.
Piesa principala este formata din doua prisme intre care se pune o pelicula de lichid
de studiat. Un sistem cu o oglinda si o lentila trimite razele prin prisme si stratul de
lichid. Rotind prismele se poate ajunge la atingerea unghiului limita, deci in ocular
vom vedea o zona intunecata si una luminata. Aparatul este astfel construit astfel
incat, rotind prismele pana cand limita de separatie dintre zona intunecata si cea
luminoasa trece prin centrul crucii formata de firele de paianjen din ocular, unghiul de
rotatie sa fie egal cu unghiul limita. Acesta este legat prin relatia anterioara de n.
Scala care masoara unghiul de rotatie este astfel gradata incat sa indice direct n.
Deoarece se lucreaza cu lumina policromatica, linia de separatie dintre zona
intunecata si cea luminoasa va fi colorata, intrucat componentele de diferite culori au
indici de refractie diferiti si unghiuri limita diferite. Rotind butonul unui monocromator
putem recombina lumina si aceste dungi colorate dispar, dispersia luminii fiind astfel
compensata.
SPECTROFOTOMETRIA

Spectrofotometria este o metodă optică de determinarea a concentraţiilor constituenţilor existenţi într-o


probă dată.
Spectrofotometria reprezintă măsurarea cantitativă a spectrelor de absorbţie / emisie ale unei substanţe.
Substanţele care absorb radiaţii aparţinând domeniului vizibil se vor colora în culori complementare.
Acest fapt face posibilă determinarea cantităţii de lumină absorbită de către soluţie, intensitatea radiaţiei
transmise fiind proporţională cu concentraţia speciilor absorbante din soluţia analizată.
Această metodă se bazează pe iradierea probei de analizat cu un fascicol de radiaţii electromagnetice, a
cărui putere radiantă se micşorează la ieşirea din sistem în funcţie de natura şi concentraţia speciilor
absorbante.
Spectroscopia este o denumire generică dată unei clase de procedee şi tehnici experimentale prin care se
urmăreşte şi se cuantifică efectul absorbţiei sau emisiei de energie de către o probă supusă analizei chimice
calitative şi/sau cantitative. La folosirea spectroscopiei în analiza chimică calitativă scopul spectroscopiei
este acela ca dintr-un spectru să se obţină informaţii despre proba analizată precum: structura internă,
compoziţie, dinamică.
Spectrofotometria este o ramură a spectroscopiei moleculare ce se ocupă cu analiza calitativă şi cantitativă
a spectrelor de absorbţie în domeniul UV-VIS a substanţelor organice sau anorganice în stare lichidă.
Din cauză că în domeniul UV-VIS nu toate substanţele sau elementele chimice au spectre de absorbţie cu
maxime clare analiza calitativă nu este atât de reprezentativă ca cea cantitativă. Un spectrofotometru sau un
colorimetru utilizează transmiterea luminii printr-o soluţie pentru determinarea concentraţiei unui solut în
soluţia respectivă. Radiaţia ectromagnetică emisă într-un spectru electromagnetic este desfăcută prin
refracţie pe o prismă sau pe o reţea de difracţie Tn în scopul evidenţierii precise a lungimilor de undă
specifice diferitelor elemente, ioni, radicali sau molecule. La folosirea spectroscopiei în analiza chimică
calitativă se realizează corelarea lungimilor de undă a spectrelor obţinute cu spectre etalon. La analiza
chimică cantitativă se foloseşte dependenţa dintre intensitatea emisiilor spectrale specifice şi concentraţia
elementelor sau substanţelor din compuşi sau amestecuri de compuşi.
Un fascicol de radiaţii de intensitate I0,ce străbate sub o incidenţă normală un strat absorbant, pierde o
parte din energia sa radiantă prin reflexie Ir iar o parte din aceasta este absorbită de către sistem Ia.
Metoda de analiză chimică a alimentelor prin spectrofotometrie este o metodă care are la bază legea
LAMBERT-BEER.
Deci din intensitatea iniţială numai o parte din radiaţie este transmisă şi ea se notează cu It. Gradul de
diminuare al intensităţii radiaţiei incidente este (conform legii lui Beer-Lambert) proporţional cu grosimea
stratului traversat şi cu concentraţia speciei absorbante:
Legea Beer-Lambert - exprimă legătura între intensitatea luminii care traversează o soluţie şi concentraţia
soluţiei respective.
În spectrofotometrie se folosesc uzual doi parametri pentru a cuantifica absorbţia:
T - este transmisia; E - este extincţia .
În fenomenele de propagare, lumina prezintă, după cum se ştie, un aspect ondulatoriu, de undă
electromagnetică. În fenomenele de emisie, respectiv absorbţie, lumina prezintă un aspect corpuscular,
adică se comportă ca fiind formată din cantităţi bine determinate de energie, indivizibile, numite cuante sau
fotoni.
Explicaţia existenţei fotonilor rezidă în aceea că fiecare unitate de energie radiantă este emisă de câte o
microparticulă: atom,ion sau moleculă.
Absorbţia sau emisia unui foton este legată de trecerea prin salturi a unei asemenea microparticule de la o
stare energetică posibilă la alta.Pentru un astfel de salt este necesar ca energia cunatei, să fie egală cu
diferenţa de energie dintre cele două stări. Aceste tranziţii, legate de interacţiunea foton-microparticulă
urmează anumite reguli de selecţie care determină ce fel de salturi de la un nivel la altul sunt permise. Pe de
altă parte, o tranziţie are loc numai dacă sunt îndeplinite anumite condiţii de interacţiune cuantă – particulă.
În chimie şi fizică, diferite tipuri de spectrofotometre acoperă game largi ale spectrului electromagnetic:
ultraviolet (UV), lumina vizibilă, infraroşu (IR), sau cu microunde. Spectrofotometria UV este deosebit de utilă
în detectarea şi cuantificarea substanţelor incolore, în soluţie.