Entropia și percepția timpului ca măsura a

ireversabilității

Timpul este unul din conceptele fundamentale ale fizicii și filosofiei. Este
o măsură a duratei evenimentelor și are diferite înțelesuri în funcție de contextul
în care este definit. În fizică, timpul este o dimensiune a naturii și poate fi văzută
ca o măsură a schimbării. În accepția fizicii clasice, timpul este un continuu.
Fizica modernă (mai precis, teoria mecanicii cuantice) dispută însă această
calitate, sugerând că ar exista doar continuu spațiu-timp. În filosofie, timpul este
definit ca un flux neîntrerupt, ireversibil, care nu poate curge decât într-o singură
direcție. Este deci un continuu în care evenimentele se succed de la trecut, prin
prezent spre viitor și în cadrul căruia se desfășoară toate procesele din natură.
Definirea cu exactitate a timpului este o sarcină dificilă, atât în filozofie cât și în
știință..
Perceptia timpului ca masura a ireversibilitatii
Definitia timpului in fizica
Timpul este o marime fizica abstracta.
Durata de timp scursă între două evenimente poate fi definită pe baza unei
mișcări uniforme (de exemplu deplasarea luminii între două oglinzi paralele,
rotirea Pământului), sau și pe baza unui fenomen repetitiv (cum ar fi oscilația
unui pendul gravitațional, a unui pendul elastic, a unui circuit LC, etc.). Prin
această metodă se poate defini doar timpul pentru punctul din spațiu în care este
plasat instrumentul de măsură (ceasul). Pentru alte puncte din spațiu este necesar
să se stabilească mai întâi noțiunea de „simultaneitate la distanță” — un criteriu
după care să se poată declara dacă două evenimente ce au loc în puncte diferite
din spațiu sunt simultane sau nu.
Timpul în mecanica clasică
În mecanica clasică se consideră „de la sine înțeles” că simultaneitatea a
două evenimente este o proprietate independentă de observator și că ordinea
cronologică și duratele fenomenelor sunt independente de observator sau
experimentator.
În acest fel, mulțimea momentelor de timp este izomorfă cu mulțimea
punctelor de pe o dreaptă:
• fiecărui eveniment îi corespunde un punct unic de pe axa timpului,
 • pentru a asocia un număr fiecărui moment de timp este necesar să fixăm
o origine a timpului (un moment pe care să-l notăm convențional cu „0”) și să
măsurăm durata dintre momentul respectiv și momentul „0”.
Timpul în mecanica clasică este omogen (se scurge permanent la fel de
repede), nu este influențat de obiectele sau fenomenele ce au loc, și este
independent de spațiu.
Timpul in mecanica relativista
În teoria relativității, simultaneitatea, duratele și ordinea cronologică a
evenimentelor depind de observator. Transformările Lorentz stabilesc (în teoria
relativității restrânse) relația dintre duratele fenomenelor așa cum sunt percepute
de observatori diferiți, în funcție de viteza cu care se deplasează aceștia față de
fenomenele studiate.
Ca urmare, timpul nu mai există independent de observator. În schimb, se
poate construi un model matematic de spațiu cvadridimensional, numit „spațiu-
timp”, astfel că fiecărui eveniment i se poate asocia un punct din spațiu-timp.
Pentru un observator dat, fiecare punct din spațiu-timp este văzut ca un punct
având o anumită poziție în spațiu față desistemul de referință al observatorului și
un anumit moment în timpul observatorului. În teoria relativității restrânse,
spațiu-timpul este modelat ca spațiu Minkowski.
Sensul curgerii timpului (săgeata timpului)
Există fenomene reversibile, care se desfășoară la fel indiferent de sensul
în timp, de exemplu mișcarea punctelor materiale sub efectul gravitației. Dacă
am avea un film cu mișcarea planetelor în jurul Soarelui și am rula filmul înainte
și înapoi, nu am putea să determinăm care sens este înainte și care înapoi —
derularea filmului înapoi nu ar prezenta fenomene incompatibile cu legile fizicii.
Pe de altă parte, există fenomene ireversibile, în raport cu care timpul
„curge” într-un sens bine determinat, dinspre trecut spre viitor: de exemplu,
amestecarea spontană a două lichide. Dacă am avea un film reprezentând
amestecarea unei picături de cerneală într-un pahar cu apă și am rula filmul
înainte și înapoi, am determina ușor sensul corect — derularea înapoi prezintă
fenomene contrare celui de-al doilea principiu al termodinamicii.
Timpul astronomic
În astronomie există câteva noțiuni de „timp”, numite colectiv timp
astronomic. Acești „timpi” sunt definiți ca unghiuri între repere de pe Pământ și
repere legate de alte corpuri cerești. Ei sunt echivalenți cu timpul (fizic) doar în
măsura în care viteza de rotatie a Pământului poate fi considerată constantă.
Există:
 • timpul sideral, definit ca unghiul orar al punctului vernal. Este dependent
de longitudinea observatorului considerat;
• timpul solar adevărat, definit ca unghiul orar al Soarelui. Este dependent
de observatorul considerat și curge neuniform în timpul anului (vezi ecuația
timpului);
• timpul solar mijlociu, definit pe baza timpului solar adevărat dar
mediind variațiile din cursul anului;
• timpul civil, definit ca timpul solar mediu minus 12 ore (pentru ca ziua
să înceapă la miezul nopții, nu la amiază);
• timpul universal, definit ca timpul civil al Observatorului din
Greenwitch;