Sunteți pe pagina 1din 21

Erimescu Marius Daniel Fuziunea din perspective Directivelor Europene

“În perioada crizei se nasc inventiile, descoperirile si marile strategii. Cine depaseste criza se depaseste
pe sine insusi, fara a ramane «depasit». Cine atribuie crizei esecul, isi ameninta propriul talent si respecta
mai mult problemele decat solutiile. Adevarata criza este criza incompetentei” (Albert Einstein

Abstract
Realităţile societăţii moderne demonstrează că afacerile întreprinzătorilor se desfăşoară într-un
mediu economic şi concurenţial, care impun perfecţionarea şi dezvoltarea relaţiilor de producţie şi de
desfacere. În acest context, din raţiuni economice, financiare şi fiscale, companiile recurg la un procedeu
de concentrare, prin fuziune, a factorilor implicaţi în realizarea şi diversificarea activităţilor sale. În
prezent, asistăm la extinderea acestui fenomen economic pe plan internaţional, datorită necesităţii
satisfacerii cerinţelor crescânde ale principiilor de dezvoltare şi perfecţionare economice ale
întreprinzătorilor.
Pentru a înţelege fenomenul fuziunii în întreaga sa complexitate, trebuie mai întâi să înţelegem
fuziunea ca şi delimitare conceptuală, care sunt modalităţile de realizare ale acesteia, care sunt obiectivele
economico-sociale precum şi caracteristicile operaţiilor de fuziune. Fuziunea trebuie abordată sub mai
multe aspecte: economic, juridic, fiscal şi financiar-contabil.
Şi cum orice proces în contabilitate se bazează pe un dispozitiv legislativ, trebuie avute în vedere
şi aspectele juridice ale operaţiilor de fuziune atât la nivel naţional, evidenţiate prin Legea nr. 31/1990
“privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, şi prin “Ordinul
nr. OMF nr. 1376/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind fuziunea, divizarea, dizolvarea
şi lichidarea societăţilor comerciale, precum şi retragerea sau excluderea unor societăţi din cadrul
societăţilor comerciale”, cât şi la nivel european prin Directiva a 3-a a Comunităţii Economice Europene
şi internaţional prin Standardul Internaţional de Raportare Financiara IFRS 3 privind combinările de
întreprinderi.

Ce este fuziunea ? Normele de reglementare româneşti.

Fuziunea reprezintă una din formele concentrării de capitaluri (economic, tehnic,


uman) în vederea supravieţuirii sau dezvoltării a două sau mai multe societăţi pe piaţa
concurenţială. În ţara noastră se întâlnesc şi alte forme ale concentrării de capitaluri care
sunt:
• diferitele forme de asociere ale societăţilor comerciale prevăzute în Legea nr.
15/1990;
• societăţile din cadrul grupului între care există participaţii unilaterale sau
reciproce, care vor fi reglementate de o lege a societăţilor de tip holding, aflată în fază de
proiect.
Fuziunea este caracteristică economiilor descentralizate. În cadrul acestora ea
poate fi realizată între societăţi cu capital de stat sau între societăţi cu capital privat. De
asemenea, ea poate avea loc între societăţi de aceeaşi formă juridică sau de forme diferite
(societăţi de capitaluri pe acţiuni, cu răspundere limitată, în comandită pe acţiuni sau
societăţi de persoane - în nume colectiv, în comandită simplă). Între diferitele forme de
organizare juridică a societăţilor participante la fuziune există deosebiri în ceea ce
priveşte modalităţile juridice de realizare.
Pentru a înţelege fenomenul fuziunii în întreaga sa complexitate, acesta trebuie
abordat sub mai multe aspecte: economic, juridic, fiscal şi financiar-contabil.
Sub aspect economic, fuziunea reprezintă operaţia de transmitere a patrimoniului
uneia sau mai multor societăţi fie către o societate existentă, fie unei societăţi noi pe care
o constituie.
Sub aspect juridic fuziunea este o operaţie de restructurare a societăţilor comerciale
având ca efecte:
• încetarea personalităţii juridice a unei societăţi ca urmare a dizolvării anticipate, fără
lichidare;
• transmiterea universală a patrimoniului său către societatea absorbantă sau nou
constituită;

1
Erimescu Marius Daniel Fuziunea din perspective Directivelor Europene

• atribuirea de acţiuni sau părţi sociale ale societăţii absorbante sau nou create către
asociaţii societăţii care dispare;
• majorarea capitalului social al societăţii absorbante, respectiv formarea capitalului
social al societăţii care ia fiinţă.
Sub aspect fiscal fuziunea este reglementată în legislaţia mondială în ceea ce
priveşte: impozitul pe profit, T.V.A. şi taxe asupra salariilor. Impozitul pe profit este
supus unor reglementări fiscale speciale care îmbracă forma unor facilităţi fiscale dacă
societăţile participante la operaţie îndeplinesc anumite condiţii. În caz contrar, fuziunea
antrenează aceleaşi consecinţe fiscale ca şi dizolvarea. Impozitul pe profit luat în discuţie
este pe de o parte impozitul pe rezultatul ultimului exerciţiu înainte de fuziune, iar pe de
altă parte, impozitul pe plusvaloarea netă aferentă activelor şi datoriilor care compun
aportul la fuziune, dacă acesta este evaluat la valori de piaţă şi nu la valori contabile.
Aspectele financiar-contabile angajate de fuziune sunt tratate în practica mondială
în documentul numit proiect de fuziune. Elaborarea acestuia constituie cea mai
importantă etapă a formalităţilor de realizare a fuziunii. Pe lângă unele precizări cu
caracter juridic şi fiscal care sunt specifice societăţilor participante la fuziune, proiectul
de fuziune include şi precizări de natură financiară şi contabilă cum sunt: data la care s-au
înscris conturile societăţilor participante care vor fi utilizate pentru a se stabili condiţiile
operaţiei; data de la care sunt considerate realizate din punct de vedere contabil operaţiile
societăţilor participante; prezentarea şi evaluarea activelor şi pasivelor care vor fi
transmise; stabilirea raportului de schimb ale drepturilor sociale; mărimea prevăzută
pentru prima de fuziune.

Fuziunea : avantaje sau dezavantaje?

Efectele fuziunii motivează factorii de decizie. Dintre aceste efecte cele mai
reprezentative sunt:
Operaţiunile de fuziune implică şi numeroase avantaje. Principalul avantaj îl
reprezintă creşterea capacităţii concurenţiale a întreprinderilor. De asemenea, ca urmare a
procesului de fuziune se obţine reducerea preţurilor şi ameliorarea condiţiilor de
producţie, cele de distribuţie şi cele de studii şi cercetări. Uneori, fuziunea este un mijloc
de reorganizare a structurii unui grup de societăţi: societatea mamă absoarbe anumite
filiale, o filială absoarbe pe alta, anumite filiale fuzionează între ele pentru a forma o
nouă filială.
Din analiza procesului de fuziune se pot desprinde şi unele elemente
caracteristice. Operaţiunile de fuziune se caracterizează prin transmiterea universală a
patrimoniului, prin aceasta înţelegând transmiterea ansamblului elementelor de activ şi de
pasiv compunând patrimoniul unei societăţi - societatea absorbită - sau al unor societăţi -
societăţile care se contopesc - în profitul societăţii noi sau absorbante, care moşteneşte -
în tot sau în parte - societăţile care au fuzionat prin una din modalităţile menţionate.
Trebuie subliniat că pasivul societăţii absorbite este luat în sarcina societăţilor noi sau
absorbante, conform modalităţilor definite prin contractul de fuziune.
0 altă caracteristică a fuziunilor, este dizolvarea obligatorie a societăţii absorbite
ori a societăţilor care se contopesc. Dar, spre deosebire de alte cazuri de dizolvare, nu are
loc o procedură de lichidare a societăţii absorbite ci o numire a unui lichidator.
Totuşi într-o perioadă marcată de numeroase probleme economico-financiare şi
de o lipsă acută de lichiditate, marile grupuri de societăţi caută soluţii diferite în vederea
reorganizării afacerii pe care o conduc. De multe ori însă, în cadrul acestor procese,
atenţia este preponderent îndreptată spre aspectele comerciale ale restructurării, neglijând

2
Erimescu Marius Daniel Fuziunea din perspective Directivelor Europene

numeroase alte implicaţii ce pot să apară şi distorsionând astfel efectele dorite de


întreprinzători. Dintre dezavantajele fuziunii amintim1:
1.Transferul de active

Codul fiscal prevede faptul că, în cazul unei fuziuni, transferul tuturor elementelor de
activ şi pasiv nu constituie un transfer impozabil din punct de vedere al impozitului pe
profit. Acest lucru implică faptul că venitul realizat în societatea absorbita este
neimpozabil, iar cheltuielile nedeductibile. În plus, societatea absorbită va transmite
societăţii absorbante valoarea fiscală corespunzătoare fiecărui element de activ sau pasiv
transferat. Pentru mijloacele fixe amortizabile, societatea absorbantă va trebui să aplice
acelaşi regim de amortizare care s-ar fi aplicat de către societatea absorbită dacă fuziunea
nu ar fi avut loc.
În vederea determinării raportului de schimb, trebuie realizată evaluarea patrimoniului
societăţilor. Pentru această situaţie, legislaţia în vigoare este destul de neclară, provocând
numeroase dezbateri pe tema înregistrărilor contabile ce trebuie efectuate cu ocazia
evaluării. Astfel, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 3055/2009, evaluările
efectuate cu ocazia reorganizărilor nu constituie reevaluare în sens contabil, acestea
efectuându-se strict în scopul stabilirii raportului de schimb, pentru toate elementele din
bilanţ. În acest context, rezultatele evaluării nu vor trebui înscrise în situaţiile financiare
(de exemplu, în conturi de rezerve din reevaluare). Există şi o excepţie în situaţia în care
data situaţiilor financiare care stau la baza reorganizării coincide cu data situaţiilor
financiare anuale.
Cu toate acestea, în conformitate cu exemplele practice de calcul a scenariilor de fuziune
prezentate în cadrul Normelor Metodologice pentru aplicarea Ordinului nr. 1376/2004,
evaluările vor fi înregistrate contabil în cazul societăţilor absorbante (pe un cont de
rezerve din reevaluare), iar în cazul celor absorbite nu vor fi incluse în situaţiile
financiare întocmite cu ocazia fuziunii, orice diferenţa pozitivă rezultată între aportul net
efectiv (ce include şi rezultatul evaluarii) şi aportul contabil înregistrându-se în urma
fuziunii drept „fond comercial”, care nu este un activ amortizabil din perspectiva fiscală.
În practica insă, având în vedere lipsa unor clarificări suplimentare pe această temă,
abordarea în cazul evaluărilor realizate cu ocazia fuziunilor este foarte variată, diferind în
funcţie de contabil şi interpretarea aleasă.
O posibila soluţie a acestei probleme, ce poate duce la evitarea unor complicaţii din punct
de vedere contabil şi fiscal, este realizarea fuziunii la data şi pe baza situaţiilor financiare
anuale. Cu toate că această potenţială soluţie aduce beneficii fiscale, se pare că, în
practică, de multe ori, planificările strategice efectuate de către acţionari pe baza cărora
se implementează fuziunea sunt realizate ţinând cont de indicatori previzionaţi prin
raportare la alte perioade decât data la care se întocmesc situaţiile financiare anuale.
2. Provizioane si rezerve

În conformitate cu prevederile Codului fiscal, reducerea sau anularea oricărui provizion


ori a unei rezerve anterior deduse în cadrul calculatiei de impozit pe profit se va asimila
veniturilor impozabile. Singura excepţie a acestei reguli o reprezintă situaţia în care

1
Informatii preluate din revista Curierul fiscal nr. 4/2010 „Impedimente fiscale in cadrul fuziunilor”

3
Erimescu Marius Daniel Fuziunea din perspective Directivelor Europene

rezervă sau provizionul sunt preluate în cadrul fuziunii şi astfel incluse în aceleaşi conturi
la societatea absorbantă.
În condiţiile actuale de piaţă marcate de lipsa lichidităţilor şi pierderi contabile
considerabile, preluarea rezervelor – în special cele aferente anumitor facilităţi fiscale
anterior obţinute de către societate sau rezerve reprezentând surplusul realizat din
rezervele din reevaluarea mijloacelor fixe, efectuată după data de 1 ianuarie 2004 si
existente în soldul contului 1065 la data de 30 aprilie 2009 – poate fi dificil de realizat.
În practică, situaţiile de acest gen se întâlnesc mai ales în cazul în care există aport net
negativ al societăţii absorbite, cauzat de pierdere contabilă mare ce depăşeste valoarea
celorlalte elemente incluse în capitalul propriu al acestei societati sau în situaţia în care
prima de fuziune nu este suficientă pentru a acoperi valoarea tuturor rezervelor (în
aceasta situaţie impozitarea se va realiza doar asupra părţii din rezerve neacoperită de
prima de fuziune). Astfel, în urma fuziunii, în cazul nepreluării acestor rezerve, ele vor fi
supuse impozitării, atragând obligaţii suplimentare din punct de vedere al impozitului pe
profit.
O altă problemă ce poate să apară în cazul unui aport net negativ se refera la scăderea
capitalurilor proprii la o valoare de mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social
subscris. În acest caz, adunarea generala extraordinara a acţionarilor trebuie convocată
pentru a se decide fie dizolvarea societăţii, fie găsirea unei soluţii pentru remedierea
acestei probleme. Având în vedere faptul că legislatia în vigoare cu privire la acest aspect
este destul de complexă, în momentul în care există o situaţie similară în practică,
rezolvarea acestei probleme şi a tuturor implicaţiilor ce pot sa apară trebuie realizate sub
îndrumarea unor specialişti în domeniu.
În plus faţă de cele menţionate anterior, o atenţie sporită trebuie avută şi în cazul în care
societatea absorbantă deţine titluri la societatea absorbită într-o proporţie majoritară.
Pentru această situaţie, societatea absorbantă este în situaţia remunerării propriilor acţiuni
în schimbul aportului net al societăţii absorbite. Astfel, numărul total de acţiuni de emis
în urma fuziunii pentru acţionarii societăţii absorbite, stabilit pe baza raportului de
schimb, se va diminua cu proporţia deja deţinută în aceasta de către societatea
absorbantă. În astfel de cazuri, în momentul unei deţineri majoritare, fuziunea se va
realiza fără o majorare suplimentară considerabilă de capital social (aceasta putând avea
şi valoare nulă în momentul unei deţineri de 100%), valoarea primei de fuziune scăzând
de asemenea (0 in momentul unei deţineri de 100%). În consecinţă, rezervele anterior
deduse la calculul de impozit pe profit, neputând fi preluate, vor fi supuse impozitării.
Trebuie menţionat că în această situaţie există şi un avantaj fiscal. În cazul anulării
titlurilor de participare în cazul persoanelor ce deţin minim 15%, respectiv 10%, începând
cu anul 2009, din capitalul social al altei persoane juridice romane care transferă active şi
pasive în cadrul unei operaţiuni de fuziune, acest transfer nu constituie un transfer
impozabil.
În cazul rezervei legale, daca în urma fuziunii, valoarea acesteia înregistrată de către
societatea absorbantă depăşeşte o cincime din capitalul social al societăţii, diferenţa nu se
va trata drept venit impozabil atâta timp cât rezerva se va menţine la valoarea astfel
rezultată.
3. Pierderile fiscale

4
Erimescu Marius Daniel Fuziunea din perspective Directivelor Europene

Codul fiscal prevede faptul că, în cazul înregistrării de pierderi fiscale de către societatea
absorbită, acestea nu vor putea fi preluate şi ulterior recuperate de către societatea
absorbantă.
În acest context, pentru a nu se pierde posibilitatea recuperării pierderilor fiscale, o
atenţie sporită trebuie avută în momentul în care, la nivelul unui grup de societăţi, nu se
ştie cu exactitate care va fi sensul unei fuziuni (care societate va fi cea absorbantă şi care
cea absorbită).
În vederea realizării unui proces de reorganizare optim din punct de vedere fiscal,
societăţile implicate în fuziune trebuie să efectueze analiza pierderilor fiscale, din punct
de vedere al perioadei rămase de recuperare şi a valorii acestora. Acest aspect reprezintă
o prioritate în condiţiile actuale, datorită faptului că, pe fondul crizei, numeroase firme au
înregistrat pierderi în anul 2009, pierderi care, atât timp cât sunt ale societăţii absorbante,
pot fi recuperate din profiturile impozabile obţinute în următorii 7 ani (începand cu cele
înregistrate din anul 2009). În urma fuziunii, pierderile societăţii absorbite se vor pierde.
4. Deductibilitatea cheltuielilor cu dobanzile

Datorită încercării de soluţionare a problemelor de lichiditate şi a optimizării fluxurilor de


numerar intragrup, numeroase societăţi au apelat la credite contractate fie de la societăţi-
mame, fie de la alte entităţi asociate. Pentru a se determina regimul de deductibilitate
aplicabil în cadrul calculului de impozit pe profit, dobânzile aferente acestor împrumuturi
vor fi supuse limitărilor precizate în cadrul art. 23 din Codul fiscal2. În cadrul fuziunilor,
în contextul în care societăţile implicate au un capital propriu negativ (activ net contabil)
cauzat de eventualele pierderi contabile, apare riscul existenţei unor limitări referitoare la
deductibilitatea cheltuielilor aferente unor astfel de imprumuturi. În plus, în acest caz, din
cauza lipsei primei de fuziune, în urma fuziunii, din perspectiva contabilă, societatea
absorbantă va prelua prin debitul contului 117 (rezultat reportat), activul net contabil
negativ al societăţii absorbite, diminuând astfel valoarea capitalului propriu deţinut de
societatea absorbantă. Astfel, ca urmare a fuziunii, se poate ajunge la o deteriorare a
situaţiei capitalurilor proprii la societatea absorbantă. În acest mod, la nivelul acestei
societăţi, gradul de îndatorare poate să crească, depăşind pragul de 3 sau capitalul propriu
poate deveni negativ, cauzând probleme suplimentare de deductibilitate a cheltuielilor cu
dobânzile şi pierderile nete din diferenţe de curs valutar.
Potentiale soluţii există. Astfel, trebuie avute în vedere operaţiuni precum: convertirea
împrumuturilor luate de la acţionari în capital social, emiterea de acţiuni suplimentare în
vederea majorării capitalului social, ştergerea datoriilor referitoare la împrumuturi
(soluţie aplicabilă în special în cazul înregistrării de pierderi fiscale, deoarece operaţiunea
descrisă ar genera venituri impozabile ce ar putea acoperi pierderile anterior înregistrate)
sau o combinaţie a celor prezentate, în funcţie de situaţia efectivă existentă la nivelul
societăţii. Alegerea soluţiei optime trebuie însă realizată ţinând cont de toate consecinţele
fiscale şi comerciale cauzate de implementarea unei alternative sau a alteia.

2
Art 23 -alineatul (1)Cheltuielile cu dobânzile sunt integral deductibile în cazul în care gradul de îndatorare a capitalului
este mai mic sau egal cu trei. Gradul de îndatorare a capitalului se determina ca raport între capitalul împrumutat cu termen de
rambursare peste un an si capitalul propriu, ca medie a valorilor existente la începutul anului si sfârsitul perioadei pentru care
se determina impozitul pe profit. Prin capital împrumutat se întelege totalul creditelor si împrumuturilor cu termen de
rambursare peste un an, potrivit clauzelor contractuale.

5
Erimescu Marius Daniel Fuziunea din perspective Directivelor Europene

Concluzii

În vederea eliminării tuturor dezavantajelor ce pot sa apară ca urmare a implementării


unui proces de reorganizare şi a diminuării costurilor aferente, societăţile trebuie să
întreprindă o analiză detaliată a tuturor aspectelor ce influenţează societăţile implicate în
reorganizare. Pe timp de criza, o atenţie sporită acordată dimensiunii fiscale a proceselor
de reorganizare poate aduce numeroase economii la nivelul societăţilor, precum şi
evitarea plăţii unor impozite suplimentare.
Trebuie mentionat ca în anul 2008, Legea societăţilor comerciale a fost modificată de
O.U.G. nr. 52/2008, implementându-se astfel şi cadrul juridic necesar pentru fuziunile
transfrontaliere. În ceea ce priveşte practica acestor tipuri de operaţiuni pe piaţa
românească, societăţile au arătat până în prezent un grad ridicat de reticenţă în
implementarea unor fuziuni transfrontaliere. Cu toate că la o prima vedere procesul pare
unul dificil şi destul de greoi de implementat, necesitând o munca laborioasă, avantajele
aduse de o fuziune transfrontalieră pot crea în viitor premisele unor optimizări atât la
nivelul fluxurilor monetare generate de societăţi, cât şi la nivelul impozitelor ce trebuie
suportate de către acestea.
În plus, pentru a facilita desfăşurarea proceselor de genul celor menţionate mai sus, există
informaţii conform cărora autorităţile române urmează să publice o documentaţie suport
privind reflectarea în contabilitate a principalelor operaţiuni de reorganizare
transfrontalieră. Acestea nu doar că ar completa prevederile fiscale cu privire la
restructurarile ce pot avea loc la nivel internaţional, dar ar şi imbunătăţi înţelegerea
societăţilor în această direcţie.

Fuziunea din perspectiva Directivelor Europene

Fuziunea, achiziţia şi divizarea sunt procedee tehnico-juridice prin care se realizează


restructurarea societăţilor comerciale146. În România, Legea nr. 31/1990, în forma sa

6
Erimescu Marius Daniel Fuziunea din perspective Directivelor Europene

actuală, reglementează fuziunea societăţilor comerciale. În plus ea reglementează şi


divizarea şi desprinderea, explicaţia legiferării lor comune constând în natura acestor
procedee şi anume aceea de restructurare. Potrivit acestei legi, noţiunea de fuziune este o
noţiune generică, iar absorbţia şi contopirea sunt modalităţi de fuziune. În reglementarea
Decretului nr. 31/1954 privind persoanele fizice şi juridice, fuziunea este o specie, ca şi
absorbţia, a noţiunii generice de comasare. Deosebirile nu sunt de esenţă, ci de ordin
terminologic. În legislaţia românească nu se face referire la tranzacţiile internaţionale cu
companii, ci doar la fuziunile cu societăţi comerciale locale. Totuşi, ele cad sub incidenţa
reglementărilor organismelor de supraveghere a concurenţei şi regulilor funcţionării
pieţei de capital.
Potrivit Legii nr. 31/1990, pot face obiectul fuziunii:
• societăţile comerciale cu aceeaşi formă juridică;
• societăţi comerciale cu forme juridice diferite;
• societăţi în lichidare, dar numai înainte de începerea repartizării între asociaţi a
părţilor ce li s-ar cuveni în lichidare, conform art. 233 alin (5) din legea mai sus
menţionată.
La nivel european fuziunile sunt reglementate prin Directiva a 3-a a Comunităţii
Economice Europene şi internaţional prin Standardul Internaţional de Raportare
Financiara IFRS 3 privind combinările de întreprinderi
Fuziunea între două societăţi comerciale poate fi privită şi ca o combinare de
întreprinderi care presupune gruparea unor întreprinderi separate într-o singură entitate
economică prin fuzionarea sau prin obţinerea controlului asupra activelor nete şi a
exploatărilor altei întreprinderi.
Combinarea de întreprinderi se poate realiza prin achiziţie, care este o combinare de
întreprinderi în care una dintre societăţi, dobânditorul, obţine controlul asupra activelor
nete şi exploatărilor unei alte societăţi, societatea achiziţionată, în schimbul transferului
de active, al asumării datoriilor sau al emisiunii de acţiuni şi alte titluri de valoare ale
societăţii.
Astfel, doua entitati se pot consolida pentru a crea o a treia intreprindere. In mod
altenativ, o entitate poate achizitiona, contra numerar sau capital, capitalul unei alte
intreprinderi, ceea ce poate fi urmat sau nu de o fuziune oficiala a entitatii achizitionate in
entitatea care achizitioneaza. In alte cazuri, o entitate poate pur si simplu sa achizitioneze
activele altei entitati, cu sau fara asumarea datoriilor ei. O intreprindere poate intra intr-
un acord conform caruia o alta entitate sa-i gestioneze activele si datoriile.

Contabilizarea iniţială a grupărilor de întreprinderi

Contabilizarea grupărilor de întreprinderi, vizate de aplicarea standardului IFRS 3, se


realizează pe baza metodei achiziţiei şi utilizării, în mod dominant, a valorii juste.
Într-adevăr, toate grupările de întreprinderi, cu excepţia cazurilor rare ale excluderii
din câmpul de folosire a normei internaţionale (grupările între entităţi sau activităţi
sub control conjunctiv; grupările între entităţi care conduc la formarea unei asocieri
în participaţie; grupările între întreprinderi care implică mai multe entităţi mutuale
şi grupări de întreprinderi prin contract unic, fără obţinerea unei participaţii
financiare), trebuie să fie contabilizate conform metodei achiziţiei. O grupare între
entităţi mutuale ar fi definită ca o combinare în urma căreia cumpărătorul ar

7
Erimescu Marius Daniel Fuziunea din perspective Directivelor Europene

schimba participaţia sa într-o entitate mutuală sau cota sa parte în noua entitate,
rezultată din operaţia în cauză. Schimbarea s-ar face contra unei participaţii în
entitatea mutuală achiziţionată. Grupările prin contract unic ar fi definite ca operaţii
rare de combinări, în urma cărora: cumpărătorul ar obţine controlul entităţii
achiziţionate, ca urmare a existenţei de acorduri contractuale; în numele obţinerii
controlului entităţii achiziţionate sau a activului său net nu ar fi fost plătit nici un
preţ de achiziţie; cumpărătorul nu ar obţine cotă parte în activul net al entităţii
achiziţionate, nici un procentaj de interese în aceasta, indiferent că este vorba
despre data achiziţiei sau anterior respectivei date. Metoda punerii în comun de
interese (pooling interests) este interzisă de standardul IFRS 3, atât în cazul
grupărilor care intră în câmpul său de aplicare, cât şi al combinărilor între entităţi
mutuale şi al acelora bazate pe contract unic, fără luare de participaţie financiară.
Această interdicţie ni se pare logică atât timp cât standardul anterior, IAS 22, cu
aceeaşi denumire, a fost abrogat, fapt ce a impus renunţarea la politica de punere în
comun de interese. Metoda achiziţiei se aplică, în mod evident, şi în cazul
adevăratelor fuziuni sau fuziuni între egali (true mergers or mergers of
equals).Contabilizarea luării în control prin aporturi parţiale de active sau fuziuni
este şi ea fundamentată pe metoda achiziţiei, din moment ce operaţia influenţează
una sau mai multe activităţi, precum cele definite de standardul IFRS 3, iar metoda
nu este în mod specific exclusă din câmpul de aplicare al acesteia. De altfel metoda
achiziţiei se aplică şi în situaţia luării în control a unei entităţi, atunci când aceasta
intervine la o dată care nu corespunde datei transferului intereselor financiare.
Transferul de active realizat, în special, prin aport parţial de active sau fuziune,
atunci când activele transferate nu constituie o activitate conform IFRS 3, se
contabilizează prin repartizarea costului de achiziţie al acestui grup de operaţiuni şi
de active între activele şi datoriile identificabile transferate, la prorata valorii lor
juste la data de achiziţie şi fără înregistrarea unui fond comercial.

Modalităţile de punere în aplicare a metodei achiziţiei

Aplicarea metodei achiziţiei presupune o abordare care implică parcurgerea următoarelor


etape:
1. identificarea cumpărătorului;
2. determinarea costului grupării;
3. alocarea costului grupării între activele şi datoriile achiziţionate (inclusiv datoriile
contingente) la data grupării.

Identificare cumpărătorului într-o grupare de întreprinderi


Identificarea cumpărătorului este esenţială în măsura în care evaluarea activelor şi
datoriilor la valoarea justă se aplică numai în conturile cumpărătorului şi numai la
activele şi datoriile întreprinderii achiziţionate. Într-adevăr, metoda achiziţiei este pusă în
aplicare luând în considerare punctul de vedere al cumpărătorului. Acesta cumpără active
nete şi contabilizează activele achiziţionate, datoriile şi datoriile eventuale asumate,
inclusiv cele ce nu erau înregistrate înainte de către întreprinderea achiziţionată.
Evaluarea activelor şi datoriilor cumpărătorului nu este afectată de operaţie.

8
Erimescu Marius Daniel Fuziunea din perspective Directivelor Europene

Noţiunea de control utilizată în standardul IFRS 3, pentru a identifica întreprinderea


cumpărătoare, este definită de aceeaşi manieră ca în standardul IAS 27 Situaţiile
financiare consolidate şi individuale, adică puterea de a conduce politicile financiare şi de
exploatare ale unei entităţi, pentru a obţine avantaje din activităţile sale.

Atunci când apar dificultăţi pentru identificarea cumpărătorului, realizarea totuşi a


identificării presupune luarea în cont a următoarelor situaţii:
(i) valoarea justă a uneia dintre entităţi este în mod evident mai mare decât a celeilalte:
entitatea care are valoarea justă mai mare este probabil cumpărătorul;
(ii) gruparea este remunerată în disponibilităţi, în alte active sau prin schimb de
instrumente de capitaluri proprii: entitatea care remite aceste elemente de remunerare este
probabil cumpărătorul;
(iii) una dintre entităţile care este parte la grupare are puterea de a numi echipa
conducătoare a entităţii rezultate din grupare: această entitate este probabil cumpărătorul;
(iv) dacă gruparea este remunerată prin emisiune de instrumente de capitaluri proprii,
entitatea care emite instrumentele este probabil cumpărătorul, cu excepţia cazului de
achiziţie inversă.
Identificarea cumpărătorului în cazul unei achiziţii inverse se face ţinând cont că acesta
este întreprinderea juridic controlată, din moment ce el are puterea de a conduce politicile
financiare şi de exploatare ale societăţii sale mamă, pe plan juridic, pentru a obţine
avantaje din activităţile sale. O achiziţie inversă este realizată, în mod frecvent, pentru a
obţine de o manieră indirectă o cotare pe o piaţă sau un alt avantaj reglementar ca, de
exemplu, utilizarea unei licenţe. Achiziţia inversă implică adesea entităţi de mărimi
diferite, emitentul acţiunilor putând fi o entitate mai mică, dar deja cotată pe o piaţă sau
deţinătoare a unei licenţe.
Atunci când o entitate nouă este creată pentru a primi, în contrapartida unei emisiuni de
acţiuni, titlurile sau activităţile a două entităţi grupate, cumpărătorul este în acest caz, în
mod obligatoriu, una dintre entităţile care se grupează şi care exista în prealabil şi nu
noua entitate creată pentru a opera combinarea.
Data achiziţiei, care este şi data intrării în perimetrul de consolidare, este data la care
controlul unei atari entităţi este transferat cumpărătorului.

Calculul costului de achiziţie


În ceea ce priveşte determinarea costului de achiziţie al unei entităţi achiziţionate,
aceasta presupune calcul prin care se obţine preţul de achiziţie remis vânzătorului de
către cumpărător, la care se adaugă costurile directe legate de achiziţie.

Potrivit IFRS 3, costul de achiziţie este suma agregată a valorilor juste ale activelor
cedate, datoriilor asumate şi instrumentelor de capital emise de către cumpărător în
schimbul controlului plus orice costuri direct atribuibile grupării.

Notă: Potrivit versiunii revizuite a standardului costurile direct atribuibile achiziţiei


afectează contul de profit şi pierdere.

9
Erimescu Marius Daniel Fuziunea din perspective Directivelor Europene

Activele cedate şi datoriile asumate de cumpărător sunt evaluate la valoarea justă. Dacă
tranzacţia este remunerată prin emisiune de acţiuni, acestea sunt evaluate la preţul de
piaţă la data schimbului.
Costurile direct atribuibile achiziţiei includ onorariile plătite contabililor, evaluatorilor,
consultanţilor juridici. Costurile administrative (cum ar fi cele ale departamentului de
achiziţii) şi celelalte costuri care nu pot fi atribuite direct achiziţiei sunt costuri ale
perioadei. Costurile ocazionate de emisiunea de acţiuni sunt contabilizate conform IAS
32 (adică sunt deduse din capitalurile proprii), iar costurile legate de emisiunea de
instrumente de datorie afectează valoarea datoriei (conform IAS 29).

În anumite cazuri prevederile contractuale presupun o contraprestaţie suplimentară în


funcţie de anumite evenimente ulterioare. Valoarea acesteia afectează costul de achiziţie
la data grupării dacă este probabil a fi suportată şi dacă poate fi evaluată fiabil (standardul
revizuit impune recunoaşterea unei datorii evaluate la valoarea justă pentru
contraprestaţia contingentă; ajustările ulterioare ale acestei datorii vor afecta în
majoritatea situaţiilor contul de profit şi pierdere). Dacă evenimentele ulterioare nu au loc
sau valoarea contraprestaţiei trebuie modificată, costul de achiziţie va fi ajustat.

Uneori cumpărătorul se angajează să plătească sume suplimentare dacă titlurile emise


(acţiuni sau obligaţiuni) pierd din valoare. În acest caz, sumele plătite suplimentar sunt
imputate primei de capital înregistrată cu ocazia emisiunii acţiunilor sau afectează
valoarea datoriei (în cazul titlurilor de datorie).

Alocarea costului de achiziţie activelor şi datoriilor achiziţionate


La data achiziţiei, cumpărătorul va aloca costul grupării asupra valorilor juste ale
activelor, datoriilor şi datoriilor contingente identificabile. Fac excepţie de la regula
evaluării la valoarea justă activele necurente deţinute în vederea cesiunii (aşa cum sunt
definite de IFRS 5).

Elementele care trebuie să fie contabilizate separat de fondul comercial sunt activele,
datoriile şi datoriile eventuale ale întreprinderii achiziţionate ce corespund unor condiţii.
În schimb, contabilizarea separată de goodwill nu poate să se realizeze pentru activele
eventuale. Condiţiile generale de identificare a activelor şi datoriilor întreprinderii
achiziţionate se referă la:
(i) este probabil ca avantaje economice viitoare referitoare la activ să ofere beneficii
cumpărătorului sau pe acesta din urmă să-l coste ieşirile de resurse necesare decontării
obligaţilor;
(ii) există o estimare fiabilă a valorii juste. În cazul unei imobilizări necorporale sau al
unei datorii eventuale, trebuie îndeplinită numai condiţia de evaluare fiabilă a valorii
juste.

Uneori cumpărătorul poate recunoaşte active şi datorii identificabile care nu au fost


înregistrate anterior în situaţiile financiare ale entităţi achiziţionate, deoarece nu
îndeplineau criteriile de recunoaştere. De exemplu, un activ de impozit amânat generat de
o pierdere fiscală, care nu apare în bilanţul societăţii achiziţionate, poate fi recunoscut la

10
Erimescu Marius Daniel Fuziunea din perspective Directivelor Europene

data grupării, dacă este probabil ca societatea cumpărătoare să obţină profituri fiscale
suficiente pentru a garanta recuperarea pierderii.
Imobilizările necorporale ale societăţii achiziţionate sunt recunoscute de cumpărător la
data grupării dacă îndeplinesc definiţia imobilizării necorporale (IAS 38) şi valoarea lor
justă poate fi determinată fiabil.
Societatea cumpărătoare recunoaşte la data grupării o datorie contingentă a entităţii
cumpărate dacă valoarea ei justă poate fi determinată fiabil. După recunoaşterea iniţială,
cumpărătorul va evalua datoria contingentă la maximul dintre valoarea care ar fi
recunoscută în conformitate cu IAS 37 şi valoarea recunoscută iniţial, mai puţin
amortizarea cumulată recunoscută potrivit IAS 18.

IFRS 3 interzice cumpărătorului să recunoască la data grupării o datorie pentru pierderi


viitoare şi alte costuri estimate a fi suportate. Un plan de restructurare a societăţii
cumpărate condiţionată de grupare nu este, înainte de grupare, o obligaţie a entităţii
cumpărate şi nici o datorie contingentă a acesteia. Din acest motiv, cumpărătorul nu
recunoaşte o datorie pentru planul de restructurare la data achiziţiei.

Există o perioadă de un an pe parcursul căreia activele şi datoriile recunoscute la data


achiziţiei pot fi derecunoscute pe baza informaţiilor referitoare la circumstanţele existente
în momentul achiziţiei. Eventualele ajustări afectează fondul comercial.
Valorile juste atribuite pot fi revizuite pe baza informaţiilor referitoare la măsura lor în
momentul achiziţiei. Totuşi, ele nu pot fi efectate de evenimente şi circumstanţe
ulterioare momentului achiziţiei. Aceste ajustări au efect retrospectiv ca şi cum valorile
juste ajustate ar fi fost utilizate din momentul achiziţiei. Reducerea fondului comercial se
face în limita valorii contabile.

Principii şi politici referitoare la contabilizarea fondului comercial

Fondul comercial se înscrie în bilanţul consolidat la o mărime egală cu diferenţa între


costul de achiziţie şi cota parte ce revine cumpărătorului în valoarea justă a activelor,
datoriilor şi datoriilor eventuale identificabile achiziţionate. Contabilizarea în activ se
realizează la nivelul total al excedentului, chiar dacă unele dintre componentele acestui
excedent (numit goodwill) nu constituie prin ele însele active. Într-adevăr, fondul
comercial, care este măsurat ca o mărime reziduală, cuprinde elemente caracterizate
astfel:
a) unele dintre ele constituie nucleul fondului comercial (core goodwill sau adevăratul
excedent): este vorba despre acel goodwill al întreprinderii achiziţionate luată separat şi
sinergiile aşteptate între întreprinderea achiziţionată şi cumpărător, altele decât cele ce
trebuie să fie luate în cont cu ocazia evaluării unor imobilizări necorporale identificabile;
fondul comercial (adevăratul goodwill) al întreprinderii achiziţionate luate separat
cuprinde, dacă este cazul, activele necorporale achiziţionate ce nu îndeplinesc criteriile de
identificare în imobilizări necorporale separat de goodwill, capital uman etc.
b) alte elemente se regăsesc în goodwill datorită modului său de calcul, fără ca acest lucru
să reprezinte din punct de vedere conceptual fond comercial: preţ de cumpărare
supraevaluat (caz puţin frecvent) sau active şi datorii care nu ar fi constatate la valoarea
lor justă cu ocazia identificării lor separate în bilanţul consolidat (de exemplu, activele şi

11
Erimescu Marius Daniel Fuziunea din perspective Directivelor Europene

datoriile de impozit amânat sau datorii legate de avantajele personalului) în timp ce preţul
plătit ţine cont de valoarea justă a activelor şi datoriilor respective.
Organismul internaţional de normalizare (IASB) a indicat că fondul comercial ar trebui să
se constate integral la active datorită faptului că este constituit, în principal, din nucleul
goodwill-ului, iar recunoaşterea lui la activ pare să fie mai bună decât contabilizarea la
cheltuieli.

Contabilizarea ulterioară a fondului comercial


După contabilizarea iniţială, fondul comercial pozitiv nu trebuie amortizat,potrivit IFRS3.
În schimb, el trebuie să facă obiectul unui test de depreciere înainte de sfârşitul
exerciţiului de achiziţie, apoi unor teste anuale sau mai frecvente, în cazul unor indicii
privind pierderea de valoare.
O.M.F.P. nr. 3055/2010 precizează că fondul comercial apare, de regulă, la consolidare şi
reprezintă diferenţa dintre costul de achiziţie şi valoarea la data tranzacţiei, a părţii din
activele nete achiziţionate de către o entitate. În cazul în care fondul comercial este tratat
ca un activ, ca urmare a achiziţiei de către o entitate a acţiunilor altei entităţi, se au în
vedere următoarele prevederi:

 fondul comercial se amortizează, de regulă, în cadrul unei perioade de maximum cinci


ani;

 totuşi, entităţile pot să amortizeze fondul comercial în mod sistematic într-o perioadă
de peste cinci ani, cu condiţia ca această perioadă să nu depăşească durata de utilizare
economică a activului şi să fie prezentată şi justificată în notele explicative.

În cazul în care fondul comercial achiziţionat de către o entitate este prezentat în bilanţ la
imobilizări necorporale, atunci perioada aleasă pentru amortizarea acestuia şi motivele
pentru care a fost aleasă acea perioadă trebuie să fie prezentate în notele explicative.
Contabilizarea excedentului cotei părţi din interesele cumpărătorului în valoarea
justă a activelor, datoriilor şi datoriilor eventuale achiziţionate în raport cu costul
Termenul „excedent” este utilizat prin simplificare. Standardul internaţional de raportare
financiară IFRS 3 utilizează expresia excedentul cotei părţi din interesele cumpărătorului
în valoarea justă a activelor, datoriilor şi datoriilor eventuale achiziţionate în raport cu
costul, expresia goodwill negativ fiind suprimată din terminologia contabilităţii
internaţionale. Excedentul este reluat la rezultatul exerciţiului de achiziţie, dar după
verificarea evaluării costului de achiziţie şi a corectei identificări şi evaluări a activelor,
datoriilor şi datoriilor eventuale achiziţionate.

Conform OMFP nr. 3055/2010, fondul comercial negativ este asimilat veniturilor
înregistrate în avans care va fi tranferat ulterior la venituri.

Mărimea iniţială a excedentului


El se calculează ca diferenţă între costul de achiziţie şi cota parte din interesele
cumpărătorului în valorile juste ale activelor, datoriilor şi datoriilor eventuale

12
Erimescu Marius Daniel Fuziunea din perspective Directivelor Europene

identificabile achiziţionate, atunci când această diferenţă este negativă (costul de achiziţie
mai mic decât cota parte din activul net).

Existenţa acestuia ar putea fi explicată de:


 anticiparea unor pierderi viitoare ;
 erorile în calculul valorii juste a activelor şi datoriilor identificabile (inclusiv datoriile
contingente);
 erorile în evaluarea costului de achiziţie;
 o achiziţie la un preţ avantajos.

Luările în cont ale cumpărărilor succesive de titluri


Pentru aceste luări în control:
a) se convine mai întâi să se identifice şi să se evalueze activele, datoriile şi datoriile
eventuale achiziţionate şi să se calculeze fondul comercial corespunzător datei fiecărei
tranzacţii semnificative, luate separat;
b) apoi, să se reevalueze cota parte din interesele anterior deţinute pe baza valorilor juste
determinate la data celei mai recente tranzacţii având contrapartida în capitalurile proprii.

Notiuni noi: societatea europeana si fuziunea transfrontaliera3

Societatea europeana

Societatea de drept european comunitar reprezintă încununarea unui efort conceptual


şi procedural de durată.O societate evoluând în cadrul comunitar devine europeana , nu se
naşte în acest fel .Simpla voinţă a fondatorilor , acţionarilor , nu este suficientă pentru a
naşte o entitate nouă , subiect de drept european .
Doar evoluţia transfrontalieră, în interiorul Uniunii, cu respectarea cerinţelor
comunitare, poate avea ca rezultat naşterea unui subiect de drept cu trăsături aparte .
Societatea europeană ia naştere în primă instanţă în dreptul naţional pentru ca ulterior ,
după ce atins o maturitate şi o dimensiune transnaţională , să poată evolua în dreptul
comunitar . Avantajul transformării este acela ca terţii vor ştii aprioric caracterele noii
structuri indiferent de locul de înregistrare a societăţii .
Regulamentul Consiliului nr.2157/2001 privind statul unei societăţi europene enumeră
patru modalităţi de constituire , prin tot atâtea modalităţi de depăşire a limitelor naţionale:
• prin fuziune , când cel puţin două din societăţile implicate sunt guvernate de
legi naţionale diferite ;
• prin formarea unui holding dacă cel puţin două din societăţile promotoare
sunt guvernate de legi naţionale diferite sau au de cel puţin doi ani o filială sau
sucursală aflată sub altă jurisdicţie ;
• prin transformare , când societatea supusă transformării are de cel puţin doi
ani o filială aflată sub altă jurisdicţie ;

3
Informatii preluate din Financiarul.com/articol 2946/ notiuni noi :societatea europeana si fuziunea
transfrontaliera

13
Erimescu Marius Daniel Fuziunea din perspective Directivelor Europene

• şi prin înfiinţarea unei filiale SE ,când cel puţin doi dintre fondatori aparţin
unor jurisdicţii diferite sau au de cel puţin doi ani o filială sau sucursală în alt
stat .
Dimensiunea multinaţională a SE implică incidenţa a cel puţin două jurisdicţii naţionale
comunitare diferite . Fiecare modalitatea de constituire are o reglementare proprie .
Constituirea prin fuziune
Societăţile de tip societăţi pe acţiuni formate sub legea unui stat membru , cu sediul
social în spaţiul Uniunii şi sub condiţia ca cel puţin două dintre ele să fie guvernate de
legi naţionale diferite , pot forma o SE prin fuziune . O asemenea fuziune va urma
procedura privind fuziunile prin absorbţie sau contopire în concordanţă cu Directiva a III-
a a Consiliului .
În măsura în care Regulamentul nu dispune – pentru părţile neacoperite de Regulament –
fiecare societate nou formată se va supune dreptului său naţional aplicabil fuziunii
societăţilor pe acţiuni .
Legea unui stat membru poate să interfereze cu procesul de formare a SE ca urmare a
fuziunii entităţilor sale naţionale . De asemenea , autorităţile competente ale unui stat
membru - precum o instanţă , un notar sau o altă autoritate – pot dispune împiedicarea
unei societăţi reglementate de acest stat să ia parte la formarea SE prin fuziune .
Procedura constituirii in acest mod a SE implică o fază de întocmire şi publicitate a
actelor de fuziune urmată de un control preliminar al autorităţii administrative şi
exprimarea concordantă a voinţelor sociale ale entităţilor participante în adunările
generale ale acţionarilor convocate în acest scop .
Întocmirea documentelor propuse pentru realizarea operaţiunii este urmată de faza de
publicitate a acestora în forma legală prescrisă . Hotărârea asupra operaţiunii poate fi
luată doar după publicitatea tuturor documentelor impuse de lege , în folosul atât al
terţilor cât şi al acţionarilor . Pentru fiecare societate implicată se vor publica în
Monitorul oficial naţional al acestui stat membru : tipul , numele şi sediul social pentru
fiecare societate implicată ; registrul de publicitate în care societatea este înregistrată şi
numărul de înregistrare pentru fiecare societate ; indicarea convenţiilor realizate cu
creditorii şi acţionarii minoritari împreună cu indicarea locului unde pot fi obţinute
informaţii complete şi gratuite despre aceste aranjamente ; numele şi sediul propus pentru
SE .
Fazele întocmirii documentelor şi publicitatea acestora sunt urmate de exprimarea voinţei
fiecărei societăţi participante la operaţiune . Fiecare adunare generală a societăţilor
implicate va trebui să aprobe proiectul de fuziune în aceeaşi formă . Textul
Regulamentului permite rezervarea dreptului pentru fiecare societate de a efectua
înregistrarea noii societăţi (SE) sub condiţia realizării acordurilor convenite cu salariaţii .
Soluţiile legislative ale fiecărui stat membru de înregistrarea societăţilor care fuzionează
sunt activate în privinţa normelor de protecţie a terţilor . Aceste norme au fost armonizate
prin efectul directivei privind fuziunile , însă pentru realizarea protecţiei adecvate la care
aceştia se aşteaptă în interiorul dreptului naţional , regulamentul nu face referire la
soluţiile difuze (alternative) ale directivei ci direct la dreptul naţional .
Legea statelor membre se va aplica în consecinţă societăţii reglementate de ea cu
observarea caracterului transfrontalier al fuziunii , în scopul protecţiei drepturilor
creditorilor societăţilor care fuzionează , a deţinătorilor de obligaţiuni ale acestora , a

14
Erimescu Marius Daniel Fuziunea din perspective Directivelor Europene

deţinătorilor de valori mobiliare – altele decât acţiuni – care poartă drepturi speciale în
societăţile implicate .
Operaţiunile de fuziune vor fi verificate relativ la normele naţionale aplicabile
societăţilor de tip societăţi pe acţiuni în privinţa fiecărei societăţi implicate . Subsecvent ,
instanţa , notarul sau altă autoritate naţională competentă în raport cu legea fiecărei ţări ,
va emite un certificat care să ateste întocmirea procedurii specifice anteriore fuziunii în
sine . Doar conformitatea cu legea naţională permite accederea la nivelul comunitar .
Accederea în această sferă nu poate ocoli domeniul naţional în care societăţile fiinţează .
Legalitatea fuziunii va fi verificată de instanţă , notar sau altă autoritate competentă a
unui stat membru al viitorului sediu a SE care are competenţa de verificare a legalităţii
fuziunilor societăţilor pe acţiuni . Autoritatea competentă va verifica în special dacă
societăţile implicate au aprobat proiectul de fuziune în aceeaşi termeni şi dacă
aranjamentele pentru implicarea salariaţilor au fost realizate conform directivei
comunitare incidente – Directiva 2001 / 86 / CE , alături de cerinţele aşteptate privind
respectarea legii proprii .
Înregistrarea SE este condiţionată de îndeplinirea tuturor acestor condiţii . Fuziunea ,
împreună cu constituirea SE , va produce efecte de la data la care SE este înregistrată , iar
pentru fiecare societate încheierea fuziunii va fi făcută publică conform dreptului naţional
Constituirea unui holding SE
Dreptul românesc nu cunoaşte expres definirea acestui grup de societăţi – holding . De
principiu , acesta implică deţinerile indirecte , structuri societare create pe verticală prin
înfiinţarea de către societăţile deţinute de acţionarii iniţiali , a unor alte societăţi
comerciale ; sau transformarea de către acţionari a acţiunilor deţinute de ei la societatea
din vârful piramidei în schimbul acţiunilor societăţilor de la bază , societăţile promotoare.
Astfel de construcţii implică structuri piramidale înalte - cu ramificaţii verticale
considerabile .
Naşterea structurii poate fi naturală , prin adăugarea permanentă de ramificaţii şi
supraînălţarea edificiului sau poate fi rezultatul unei metamorfoze prin care entităţi
independente devin controlate de aceeaşi structură unică .
Operaţiunea este în principiu un schimb de acţiuni : în schimbul acţiunilor deţinute –
la societăţile promotoare iniţiatoare – acţionarii primesc acţiuni la noua structură care va
controla fiecare din societăţile iniţiatoare . În acest mod se creează un nivel unic de
control al societăţilor promotoare iar vechii acţionari coboară o treaptă , rezervându-şi un
loc în această structură nou creată , de control , holdingul , în calitate de acţionari finali .
Subsecvent menţiunii ( proporţiei minime de control impuse ) din proiectul de formare a
holdingului , acesta va lua naştere şi în condiţiile în care există acţionari din societăţile
promotoare care nu încuviinţează schimbul ; care rămân în aceeaşi poziţie de acţionari la
societăţile promotoare . Acţionarii care se opun rămân în continuare acţionari la aceleaşi
societăţi ; acţionari minoritari , fiindcă controlul va trece în persoana holdingului SE –
condiţie apriorică naşterii acestuia .
Societăţile promotoare – din nou în contrast cu societăţile participante la o fuziune –
rămân întotdeauna în fiinţă şi îşi conservă identitatea juridică şi patrimonială .
Schimbarea care priveşte societăţile promotoare este vizibilă exclusiv în structura de
acţionariat , în privinţa controlului ; operaţiunea în sine produce efecte specifice .Altfel
spus , societăţile promotoare îşi creeză un autor , o societate –mamă .

15
Erimescu Marius Daniel Fuziunea din perspective Directivelor Europene

Societăţile cu răspundere limitată având sediul social într-un stat membru şi formate
sub legea acestuia , pot iniţia constituirea unui holding de tip SE dacă cel puţin două
dintre ele sunt guvernate de legea a două state diferite sau cel puţin două dintre ele au
avut pentru cel puţin doi ani o filială constituită sub legea altui stat membru sau o
sucursală situată în alt stat membru .
Legătura cu cel puţin două state membre trebuie demonstrată de societăţile implicate
pentru a putea accede la statutul de holding (societate ) de tip societate europeană .
Procedura formării unui holding va implica o fază de întocmire şi publicitate a actelor
de constituire a holdingului urmată de un control preliminar al autorităţii administrative şi
de exprimarea voinţelor sociale ale entităţilor participante , în adunările generale ale
acţionarilor convocate în acest scop . Proiectul operaţiunii va fi supus publicităţii cu cel
puţin o lună înainte de adunarea generală convocată să decidă asupra acestuia . Unul sau
mai mulţi experţi independenţi numiţi sau aprobaţi de o autoritate administrativă vor
examina proiectul şi vor întocmi un raport pentru acţionarii fiecărei societăţi . Raportul va
indica orice dificultăţi de evaluare întâmpinate şi va stabili dacă raportul de schimb este
corect şi cinstit , individualizând metodele folosite la evaluare şi dacă acestea sunt
adecvate în cazul de faţă .
Acţionarii societăţilor iniţiatoare ale constituirii holdingului vor avea o perioadă de trei
luni în care pot să-şi exprime intenţia – în forma cerută de societăţile promotoare –
respectiv dacă intenţionează să contribuie cu acţiunile lor la formarea holdingului .
Termenul va curge de la data definitivării termenilor proiectului .
Holdingul se va putea forma doar dacă în această perioadă acţionarii vor transfera
procentul minim de acţiuni în fiecare societate conform proiectului de constituire iar
succesul formării holdingului va fi făcut public conform dreptului naţional al fiecărei
societăţi iniţiatoare

Constituirea prin formarea unei filiale SE


Societăţile comerciale , alte persoane de drept public sau privat al căror sediu şi centru
administrativ este situat în cadrul Uniunii şi funcţionează sub legea unui stat membru pot
forma o filială de tip Societate Europeană (SE) prin subscrierea acţiunilor ei . Elementul
esenţial de transnaţionalitate , intrinsec construcţiei europene , este realizat dacă cel puţin
două dintre entităţile menţionate sunt guvernate de legea a două state diferite sau au avut
pentru cel puţin doi ani o filială înfiinţată sub legea altui stat membru sau o sucursală
situată în alt stat membru .
Societăţile şi alte persoane de drept care participă în această operaţiune se vor supune
normelor care reglementează participarea la formarea unei filiale sub forma unei societăţi
de tip societate pe acţiuni conform dreptului naţional .
Ca şi participanţi la această operaţiune se admite orice entitate de drept public sau
privat recunoscută de statele membre , inclusiv orice construcţie care intră sub conceptul
comunitar de societate , cu scopul formării unei societăţi comerciale noi de tip societate
pe acţiuni . Formarea acestei noi societăţi – Societate Europeană – este guvernată de
legea naţională a statului de înregistrare.

Transformarea unei societăţi pe acţiuni preexistente într-o societate europeana


O societate de tip societate pe acţiuni , cu sediul şi centrul administrativ pe teritoriul
Uniunii , formată sub legea unui stat membru , poate fi transformată într-o SE . Elementul

16
Erimescu Marius Daniel Fuziunea din perspective Directivelor Europene

transfrontalier intrinsec va fi satisfăcut dacă cel puţin în doi ani anteriori această societate
a fost guvernată de legea altui stat membru .
Transformarea societăţii pe acţiuni într-o SE nu va avea ca efect dizolvarea acesteia sau
crearea unei persoane juridice noi . Sediul social nu va fi transferat în alt stat membru
simultan cu transformarea . Dimensiunea europeană se adaugă existenţei construcţiei fără
a-i anula acesteia existenţa .
În vederea transformării , organul administrativ va întocmi un proiect de transformare şi
un raport pentru relevarea şi justificarea aspectelor economice şi legale ale implicaţiilor
induse pentru acţionari şi salariaţi de noua formă juridică. Acest proiect va fi făcut public
cu cel puţin o lună înaintea adunării generale convocată să decidă asupra transformării .
Adunarea generală a acţionarilor va aproba proiectul de transformare şi actul constitutiv
al SE în condiţiile naţionale de majoritate specifice acestor adunări.
Cerinţele naţionale pot fi superioare celor impuse de textul comunitar .

Cateva reglementari speciale:

1) Acordul angajatilor : societatile europene cu sediul social in Romania au personalitate


juridica de la data inmatricularii in registrul comertului. O societate europeana nu poate fi
inmatriculata in registrul comertului decat dupa incheierea unui acord privind implicarea
angajatilor in activitatea societatii, in conditiile prevazute de Hotararea Guvernului nr.
187/2007. In termen de 30 de zile de la inregistrare, Oficiul National al Registrului
Comertului va comunica Jurnalului Oficial al Uniunii Europene un anunt privind
inmatricularea societatii. Anuntul va cuprinde informatiile prevazute de art. 14 din
Regulamentul Consiliului (CE) nr. 2.157/ 2001.
2) Transferul sediului :orice societate europeana inmatriculata in Romania isi poate
transfera sediul social intr-un alt stat membru. Proiectul de transfer, vizat de judecatorul-
delegat, se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, pe cheltuiala
societatii, cu minimum 30 de zile inaintea datei sedintei in care adunarea generala
extraordinara urmeaza a hotari asupra transferului. Hotararea adunarii generale privind
transferul sediului social al societatii europene intr-un alt stat membru se adopta in
conditiile art. 115 alin. (2). In cazul in care actionarii reprezentand majoritatea capitalului
social sunt prezenti sau reprezentanti, decizia poate fi adoptata cu majoritate simpla.
Societatile comerciale - persoane juridice romane - apartinand uneia dintre categoriile
prevazute la art. 2512 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societatile comerciale,
republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si societatile europene cu sediul
social in Romania, care au calitatea de titulari ai dreptului de proprietate asupra unui
teren pe teritoriul acesteia, pot participa la o fuziune transfrontaliera in care societatea
absorbanta sau societatea nou-infiintata este persoana juridica avand nationalitatea unui
alt stat membru numai dupa implinirea unui termen de cinci ani de la data aderarii
Romaniei la Uniunea Europeana.
In cazul in care patrimoniul societatilor prevazute la alin. (1) cuprinde terenuri agricole,
acestea pot participa la o fuziune transfrontaliera in care societatea absorbanta sau
societatea nou-infiintata este persoana juridica avand nationalitatea unui alt stat membru
sau societate europeana cu sediul in alt stat membru numai dupa implinirea unui termen
de sapte ani de la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana.

17
Erimescu Marius Daniel Fuziunea din perspective Directivelor Europene

Fuziunea trasfrontalieră
Legea societăţii comerciale actualizată consacră un paragraf distinct fuziunii
transfrontaliere. Conform acestei reglementări4, societăţile pe actiuni, societăţile în
comandită pe acţiuni, societăţile cu răspundere limitată – persoane juridice române – şi
societăţile europene cu sediul social în România pot fuziona, în condiţiile prezentei legi,
cu societăţi comerciale care au sediul social sau, după caz, administraţia centrală ori
sediul principal în alte state membre ale Uniunii Europene sau în state aparţinând
Spaţiului Economic European sau cu societăţi europene cu sediul social în alte state
membre.
În cazul în care societatea absorbanta este o societate în comandită pe acţiuni,
înfiinţată şi funcţionând potrivit legii române, acţionarii societăţii absorbite vor fi
întotdeauna acţionari comanditari ai societăţii în comandită pe acţiuni absorbante, dacă
nu se prevede altfel hotărarea de aprobare a proiectului de fuziune.
Competenţa de verificare a legalităţii fuziunii, sub aspectul procedurii pe care o
urmează societăţile participante la fuziune – persoane juridice române sau societăţile
europene cu sediul social în România – şi dacă este cazul, societatea nou- înfiinţată –
persoana juridica română sau societatea europeana cu sediul social în România –
aparţine judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului unde sunt înmatriculate
societăţile persoane juridice române sau societăţile europene cu sediul social în România
participante la fuziune, inclusive societatea absorbantă, ori, dacă este cazul, societatea
nou-înfiinţată.
Fuziunea transfrontaliera, este operatiunea prin care:
a) una sau mai multe societăţi, dintre care cel putin două sunt guvernate de legislaţia
a două state membre diferite, sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi transferă
totalitatea patrimoniului lor unei alte societăţi în schimbul repartizării către
acţionarii/asociaţii societăţii sau societăţilor absorbite de acţiuni/părti sociale la
societatea absorbanta şi, eventual, al unei plăţi în numerar de maximum 10% din
valoarea nominală a acţiunilor/părţilor astfel repartizate.
b) mai multe societăţi dintre care cel puţin doua sunt guvernate de legislaţia a două
state membre diferite, sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi transferă totalitatea
patrimoniului lor unei societăţi pe care o constituie, în schimbul repartizării către
acţionarii/asociatii lor de acţiuni/părti sociale la societatea nou-înfiintata si,
eventual, al unei părţi în numerar de maximum 10 % din valoare nominală a
acţiunilor/părţilor sociale astfel repartizate;
c) o societate este dizolvată fără a intra în lichidare şi transferă totalitatea
patrimoniului său unei alte societăţi care deţine totalitatea acţiunilor sale/părţilor
sociale sau a altor titluri conferind drepturi de vot în adunarea generală.
Ca şi în cazul fuziunii obişnuite, administratorii sau membrii directoratului
societăţilor care urmează a participa la fuziune întocmesc un proiect comun de fuziune
care trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii privind:
a) forma, denumirea şi sediul social ale tuturor societăţilor participante la
fuziune;
4
Legea 31/1990 privind societăţile comeciale actualizată în urma modificărilor realizate de Legea
302/2005, Legea nr.85/2006, Legea nr.164/2006, Legea nr.441/2006, Legea nr.516/2006, OUG nr 82/2007,
OUG nr.52/2008( publicată în M.O. nr.333 din 30/04/2008) şi Legea nr.284/2008( publicată în M.O. nr 778
din 20/1/2008)

18
Erimescu Marius Daniel Fuziunea din perspective Directivelor Europene

b) forma, denumirea şi sediul social ale societăţii nou-înfiinţate, dacă este cazul;
c) condiţiile alocării de acţiuni/părţi sociale la societatea absorbantă sau la
societatea nou-înfiinţată;
d) rata de schimb a acţiunilor/părtilor sociale şi cuantumul eventualelor plăţi în
numerar;
e) data de la care acţiunile/părţile sociale dau deţinătorilor dreptul de a participa
la beneficii şi orice condiţii speciale care afectează acest drept;
f) drepturile acordate de către societatea absorbantă sau nou-înfiinţată
deţinătorilor de acţiuni care conferă drepturi speciale şi celor care deţin alte
valori mobiliare în afară de acţiuni sau măsurile propuse în privinţa acestora;
g) orice avantaj special acordat experţilor care evaluează proiectul de fuziune şi
membrilor organelor administrative sau de control ale societăţilor implicate în
fuziune;
h) informaţii privind evaluarea patrimoniului trasferat societăţii absorbante sau
societăţii nou- înfiinţate;
i) data de la care tranzacţiile societăţii absorbite sunt considerate din punct de
vedere contabil ca aparţinând societăţii absorbante sau nou-înfiinţate;
j) efectele fuziunii asupra locurilor de muncă ale angajatilor societăţilor
participante la fuziune;
k) data situaţiilor financiare ale societăţilor participante care au fost folosite
pentru a se stabili condiţiile fuziunii;
l) dacă este cazul, informaţii privind mecanismele de implicare a angajaţilor în
definirea drepturilor acestora de a participa la activitatea societăţii absorbante
sau nou-înfiinţate.

La proiectul de fuziune va fi anexat proiectul actului constitutiv al societăţii ce


urmează a fi înfiinţată, respective proiectul de act modificator a actului constitutiv al
societăţii absorbante. Proiectul comun de fuziune, semnat de reprezentanţii societăţilor
participante, se depune la Oficiul Registrului Comertului unde sunt înmatriculate
societăţile comerciale participante la fuziune, iar după vizarea lui de către judecătorul-
delegat, se publică în Monitorul Oficial al României.
Unul sau mai mulţi experţi, persoane fizice ori juridice, acţionând pe seama
fiecăreia dintre societăţile persoane juridice române sau societăţile europene cu sediul în
România, care participă la fuziune, dar independent de acestea, sunt desemnaţi de către
judecătorul-delegat pentru a exprima proiectul comun de fuziune şi a întocmi un raport
scris către acţionari/asociaţi. Raportul va preciza: dacă rata de schimb a acţiunilor/părţilor
sociale este corectă şi rezonabilă, dacă metoda sau metodele folosite pentru a determina
rata de schimb propusă sunt adecvate, pentru cazul respectiv şi valorile obţinute prin
aplicarea fiecaruia dintre aceste metode, opinia experţilor privind ponderea atribuită
metodelor în cauză pentru obţinerea valorii reţinute în final, precum şi orice dificultăţi
deosebite în realizarea evaluarii.
Creditorii societăţii comerciale – persoane juridice române sau societăţi europene
cu sediul în România – care iau parte la fuziune au dreptul la o protecţie adecvată a
intereselor lor. Orice astfel de creditor,a cărui creanţă este anterioară datei publicării
proiectului de fuziune şi care nu este scadentă la data publicării, poate face opoziţie în
condiţiile prevăzute de lege. Opoziţia suspendă executarea fuziunii până la data la care

19
Erimescu Marius Daniel Fuziunea din perspective Directivelor Europene

hotărârea judecătorească devine irevocabilă, în afară de cazul în care societatea debitoare


face dovada plăţii datoriilor sau oferă garanţii acceptate de creditori ori incheie cu aceştia
un acord pentru plata datoriilor.
Cand acţiunile sunt de mai multe categorii, hotărârea asupra fuziunii este
subordonată rezultatului votului pe categorii, dar în condiţiile prevăzute de lege5. În
anumite cazuri, adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor poate condiţiona aprobarea
fuziunii de ratificarea expresă de către adunarea generala a mecanismelor de implicare a
angajaţilor în activitatea societăţii absorbante sau nou-înfiinţate. Acţionarii/asociaţii care
nu au votat în favoarea hotărârii adunării generale prin care a fost aprobată fuziunea au
dreptul de a se retrage din societate şi de a solicita cumpărarea acţiunilor lor/părţilor
sociale de către societate.
În cazul fuziunii prin absorbţie , judecătorul-delegat dispune înregistrarea în
Registrul Comerţului a actului modificator, al actului constitutiv al societăţii absorbante
– persoana juridică română sau societatea europeaa cu sediul social în România – dupa
verificarea existenţei certificatelor sau a documentelor similare care atestă împlinirea
condiţiilor prevăzute de lege, emise de autorităţile competente din celalalte state membre
în care au sediul social ori, după caz, administraţia centrală sau sediul principal celelalte
societăţi participante la fuziune şi a termenului în care acestea au fost depuse la Oficiul
Registrului Comerţului, termen ce nu poate depăsi 6 luni de la emitere.
Dacă prin fuziune se înfiinţează o societate europeană cu sediul social în
România, controlul de legalitate va fi efectuat în condiţiile prevăzute de prezenta lege
pentru forma de societate a cărui constituire a fost convenită, cu verificarea în prealabil a
certificatelor sau a documentelor similare.
În cazul în care prin fuziune se înfiinţeaza o societate europeana cu sediul social
în România, controlul de legalitate al fuziunii şi al îndeplinirii condiţiilor de înfiinţare a
societăţii va fi efectuat potrivit Regulamentului (CE) nr.2.157/2001 al Consiliului din 8
octombrie 2001 privind statutul societăţii europene şi conform legii societăţilor
comerciale nr.31/1990 actualizată.
Judecătorul-delegat verifică, dacă este cazul şi caracteristicile mecanismelor de
implicare a angajaţilor în activitatea societăţii absorbante sau nou-constituite.
Daca societatea absorbantă sau societatea nou-înfiinţată este persoana juridică
guvernata de legislaţia altui stat membru, inclusiv o societate europeana cu sediul social
într-un alt stat membru, judecătorul-delegat verifică legalitatea hotărârii de fuziune,
depusă de către administratorii/membrii directoratului la Oficiul Registrul Comertului în
care este înregistrată societatea – persoana juridica română, şi pronunţă o încheiere prin
care se constată îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege de către societatea
comercială – persoana juridică română.
Oficiul Registrul Comerţului unde este înmatriculată societatea absorbantă sau
societatea nou – înfiinţată va notifica de îndată, pe cheltuiala societăţii, realizarea fuziunii
autorităţilor similare din statele membre în care sunt înmatriculate societăţile participante
la fuziune, în vederea radierii acestora. Oficiul Registrul Comerţului unde sunt
înmatriculate societăţile comerciale absorbite - persoane juridice române – radiază din
Registrul Comerţului aceste societăţi, în temeiul notificării comunicate de autoritatea

5
Decizia de modificare a obiectului principal de activitate al societăţii, de reducere sau majorare a
capitalului social, de schimbare a formei juridice, de fuziune, divizare sau de dizolvare a societăţii se ia cu
o majoritate de cel puţin două treimi din drepturile de vot deţinute de acţionarii prezenţi sau reprezentaţi.

20
Erimescu Marius Daniel Fuziunea din perspective Directivelor Europene

similară din statul membru a cărui naţionalitate o deţine societatea absorbantă sau
societatea nou – înfiinţată.
În cazul în care prin fuziunea trasfrontalieră este constituită o societate europeană
cu sediul în România, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, pe cheltuiala părţilor,
comunică Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, în vederea publicării, un anunţ care
cuprinde: denumirea societăţii, numărul de înmatriculare în Registrul Comerţului în care
este înmatriculată, data înmatriculării, numărul Monitorului Oficial al României în care a
fost publicată încheierea judecătorului-delegat de înmatriculare a societăţii.
Administratorii societăţii absorbite sau ai celor ce au format noua societate
răspund civil fata de asociaţii acelei/acelor societăţi pentru neregularităţile comise în
pregătirea şi realizarea fuziunii. Experţii care întocmesc raportul asupra fuziunii, pe
seama societăţii absorbite sau a societăţilor ce formează noua societate, răspund civil faţă
de asociaţii acestor societăţi pentru neregularităţile comise în îndeplinirea îndatoririlor
lor.
Daca societatea absorbanta este o persoana juridică având naţionalitatea altui stat
membru şi deţine 90% sau mai mult din capitalul social al societăţii/societăţilor absorbite,
dar nu totalitatea acestuia, societatea participantă la fuziune – persoana juridică română –
nu este obligată să solicite efectuarea raportului experţilor decât dacă legislaţia statului
membru a cărui naţionalitate o deţine societatea absorbantă prevede aceasta obligaţie.

21