Sunteți pe pagina 1din 6

IONITA CRISTINA

M1

PROCESUL DE PLANIFICARE SI EVALUARE A INTREPRINDERII

Planificarea este o componenta esentiala a procesului de management si consta in


stabilirea obiectivelor intreprinderii, precum si a modalitatilor de actiune pentru realizarea lor.
Planificarea constituie una dintre cele mai dificile activitati intrucat managerii inainte de a actiona
trebuie sa cunoasca rezultatele pe care le doresc si cum pot fi acestea obtinute.
O planificare judicios efectuata are urmatoarele avantaje:
-      constituie un ghid pentru manageri si proprietari privind functionarea
intreprinderii;
-      ofera o garantie pentru banci in acordarea creditelor;
-      ofera angajatilor o directie de actiune si o motivatie in munca.
Cu toate acestea deseori manage 737d38h rii intreprinderilor mici si mijlocii neglijeaza
activitatea de planificare din urmatoarele motive:
- ei sunt coplesiti de activitatile zilnice, astfel ca le ramane putin timp pentru planificare;
- le este teama ca planificarea poate pune in evidenta anumite neajunsuri ale intreprinderii;
- nu au cunostintele necesare elaborarii unui plan;
- le este teama ca schimbarile viitoare nu pot fi anticipate si deci planificate.
Avand in vedere natura planificarii si orizontul de timp la care se refera, principalele tipuri de
planificare aplicabile unei intreprinderi mici sau mijlocii sunt:

         Planificarea strategica care este efectuata de managerii de la nivelul cel mai inalt al
intreprinderii si vizeaza un orizont de timp mai lung. Exemple de activitati de planificare
strategica:
-      alegerea domeniului de activitate in care sa actioneze intreprinderea;
-      alegerea modalitatii de creare a intreprinderii;
-      selectarea amplasarii intreprinderii;
-      alegerea formei de organizare;
-      stabilirea obiectului de activitate.
Planificarea strategica cuprinde urmatoarele componente:
1) Identificarea misiunii intreprinderii care exprima ratiunea existentei acesteia si trebuie sa
defineasca urmatoarele:
-      domeniile de activitate ale intreprinderii;
-      produsele sau serviciile care fac obiectul de activitate;
-      pietele pe care va actiona firma in prezent si pe o perioada viitoare de 3-5 ani.
Pentru formularea misiunii sale intreprinderea trebuie sa gaseasca raspuns la urmatoarele
intrebari:
- cine sunt consumatorii (adica unde sunt amplasati, cum cumpara acestia si cum pot fi ei
satisfacuti) ?
- ce doresc consumatorii sa cumpere ?
- ce apreciaza consumatorii cand cumpara produsele ?
- care sunt tendintele pietei si care este potentialul ei?
- ce schimbari in structura pietei vor avea loc in viitor?
- care dintre nevoile curente ale consumatorilor nu sunt satisfacute de produsele si serviciile
aflate in profilul de activitate al intreprinderii ?
- daca intreprinderea actioneaza in cel mai potrivit domeniu de activitate sau ar trebui sa
patrunda in alt domeniu?
2) Stabilirea obiectivelor intreprinderii, acestea putand fi:
-      obiective pe termen lung, care stabilesc rezultatele dorite a se obtine pentru realizarea
misiunii intreprinderii si vizeaza o perioada de plan mai mare de un an;
-      obiective pe termen scurt care trebuie sa derive din obiectivele pe termen lung si reprezinta
sarcini menite sa duca la realizarea obiectivelor pe termen lung, perioada la care se refera fiind
mai mica de un an.
In mod ideal obiectivele trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
- sa elimine lipsurile din cadrul intreprinderii;
- sa puna de acord punctele forte ale intreprinderii cu perspectivele acesteia;
- sa minimizeze pericolele care apar;
- sa sprijine misiunea firmei;
- sa fie stabilite pentru toate domeniile intreprinderii ale caror rezultate influenteaza direct
succesul si supravietuirea acesteia.
Nu este posibil a se stabili o combinatie de obiective aplicabila in cadrul oricarei intreprinderi,
intrucat tipul obiectivelor stabilite depinde de natura activitatilor desfasurate.
Obiectivele perioadei viitoare depind de obiectivele stabilite pentru perioada anterioara, intrucat
gradul lor de realizare influenteaza nivelul aspiratiilor managerilor.
Principalele domenii pentru care trebuie sa se stabileasca obiective sunt:
-      nivelul servirii consumatorilor (de exemplu; timpul de livrare, numarul reclamatiilor primite
de la consumatori);
-      resursele financiare (de exemplu: structura capitalului, fluxul de numerar etc);
-      resursele umane (de exemplu: numarul absentelor, a intarzierilor, fluctuatia, numarul
angajatilor care vor urma cursuri de perfectionare etc);
-      vanzarile (de exemplu: volumul vanzarilor, pozitia pe piata a intreprinderii etc);
-      activitatea de cercetare-dezvoltare (de exemplu: numarul produselor noi etc);
-      marketing (segmentul de piata vizat, produse, preturi);
-      productia (cresteri de capacitate, retehnologizare, aspecte calitative ale produselor sau
serviciilor).
Dupa ce managerul (echipa manageriala) stabileste obiective pe termen lung si scurt pentru
intreaga intreprindere, managerii de la nivelul ierarhic urmator stabilesc obiective pe termen lung
si scurt corespunzatoare activitatilor de care acestia raspund ( “cascadarea” obiectivelor ) .
3) Selectarea strategiei care reprezinta caile prin care intreprinderea poate sa-si atinga misiunea
si obiectivele stabilite, in conditiile resurselor disponibile, a perspectivelor, respectiv a pericolelor
care apar in mediul ei de actiune.
Pentru formularea celei mai adecvate strategii trebuie ca managerii sa aiba in vedere urmatoarele
aspecte:
-      Identificarea problemelor referitoare la strategia actuala, adica: daca strategia actuala mai
este valabila, daca a pus in evidenta lipsuri (neajunsuri) semnificative ale intreprinderii, daca
anumite tendinte din mediu pot deveni pericole prin continuarea strategiei actuale.
-      Formularea unor strategii noi, adica: ce alternative strategice exista, care dintre ele ar fi mai
acceptabile pentru intreprindere.
-      Evaluarea noilor strategii alternative si alegerea unei strategii, adica: care dintre alternative
ofera cea mai buna compatibilitate cu resursele intreprinderii, ofera cel mai mare avantaj
concurential, satisface cel mai bine preferintele managementului si genereaza cele mai mici
neajunsuri.

        Planificarea operationala este necesara pentru a duce la indeplinire planurile strategice si a
asigura functionarea efectiva a intreprinderii.
Practica a dovedit ca un motiv esential pentru care intreprinderile mici si mijlocii dau faliment
este lipsa unei planificari operationale adecvate. Aceasta este vitala pentru intreprindere, intrucat
ajuta la evitarea unor greseli costisitoare, determina economii de timp si creeaza premisele unei
calitati corespunzatoare a produselor sau serviciilor.
Planificarea operationala cuprinde doua parti:
a) Stabilirea urmatoarelor elemente:
-      Politicile care orienteaza actiunea mai ales in situatii repetitive. Daca ele exista, atunci
managerii pot folosi delegarea de autoritate, iar angajatii vor lua decizii bazat pe gandirea si
filozofia managerului. De exemplu: politica de personal a unei intreprinderi poate consta in
promovarea din interior, deci dandu-le prioritate in promovare actualilor angajati.
-     Metodele si procedeele care ofera angajatilor instructiuni pentru desfasurarea muncii lor,
adica explicatii detaliate privind modul de a efectua adecvat sarcinile care le revin si ordinea
efectuarii acestora. De exemplu, procedeul selectiei personalului cuprinde: completarea cererii si
CV-ului, interviul, testarea si selectia propriu-zisa.
-      Bugetele stabilesc cerintele de resurse financiare pentru a urma strategia aleasa si a realiza
obiectivele stabilite;
-      Standardele stabilesc nivelele dorite ale productivitatii muncii si a randamentului utilajelor.
Ele constituie atat stimulente pentru a motiva angajatii, cat si repere pentru a depista inca din faza
incipienta rezultatele necorespunzatoare.
b) Planificarea modului de functionare a intreprinderii:
-      Planificarea functionarii, selectarea si aranjarea utilajelor din dotare. Excesul de
capacitate de productie sau de servire determina sporirea costurilor, ceea ce poate reduce pozitia
concurentiala a intreprinderii. Dimpotriva, insuficienta capacitatii de productie sau de servire
va duce la reducerea volumului vanzarilor, respectiv a incasarilor, dar si pierdere de clienti. De
aceea trebuie ca prin planificare sa se realizeze o balanta intre productie (adica oferta) si vanzari
(adica cerere);
-      Alegerea surselor de aprovizionare pentru materialele necesare, intrucat costul
materiilor prime folosite reprezinta aproximativ 50% din costurile de productie;
-      Planificarea necesarului de personal (numar, specializari, repartizarea pe schimburi, etc.);
-      Alegerea celei mai adecvate structuri organizatorice, precum si a formei de organizare;
-      Stabilirea unor sisteme eficiente de evidenta contabila, respectiv informationale;
-      Programarea operativa a productiei sau a prestarii serviciilor, adica o detaliere a
sarcinilor de productie, respectiv de prestari servicii pe perioade mai scurte de timp, adica decade,
zile, schimburi de lucru.

Evaluarea unei intreprinderi vizeaza stabilirea valorii afaceri la un moment dat, masurarea
avutiei reale si a potentialului acesteia de a-si mari bogatia in viitor, respectiv determinarea
capacitatii firmei de a genera fluxuri (profit, dividend, cash-flow) de care va beneficia
proprietarul sau proprietarii intreprinderii.
In evaluarea intreprinderilor, practica si experienta dobandita, a demonstrat ca nu se poate vorbi
de o valoare unica care sa i se atribuie unei intreprinderi, din cel putin trei considerente majore:
exista numeroase concepte de „valoare”
-      exista mai multa agenti preocupati de evaluare (fiecare cu propria evaluare);
-      exista mai multe evaluari chiar ale acelasi evaluator, in functie de diverse perspective sau
chiar interese cu privire la perspectivele (evolutia) firmei.
Tipuri de evaluare – clasificare
Evaluarile pot fi clasificate in functie de urmatoarele criterii:
a) Din punct de vedere al obiectului evaluarii, evaluari pot fi:
-     evaluari de bunuri,
-     evaluari de grupe de bunuri;
-     evaluari de active intangibile (care nu pot fi percepute prin atingere), care pot sau nu sa fie
inregistrate in contabilitate, se au in vedere atat activele intangibile, ce pot identificate si evaluate
separat (licente, marci, brevete, contract, cat si goodwill-ul);
-     evaluari de active economice (parti dintr-o intreprindere, cum ar fi, fabrici, sectii, ateliere,
depozite, magazine). Aceste active sunt considerate ca fiind parti dintr-o intreprindere care pot
functiona independent, fara a perturba activitatea acesteia;
-     evaluari de societati comerciale, firme, intreprinderi, acestea avand ca obiect al evaluarii
totalitatea unei afaceri.
b) Din punct de vedere al metodei utilizate se pot intalni:
-     evaluari patrimoniale – abordeaza exclusiv latura cantitativa a lucrurilor- patrimoniul;
-     evaluari prin rentabilitate – abordeaza exclusiv latura calitativa –profitabilitatea;
-     evaluari combinate - abordeaza atat patrimoniu cat si rentabilitatea;
-     evaluari bazate pe cifra de afaceri;
-     evaluari bursiere.
c) Din punct de vedere al scopului (obiectivul) urmarit, evaluarile pot fi:
-   evaluari contabile – sunt evaluari reglementate de Standardele de contabilitate si au drept scop
stabilirea valorii contabile a elementelor patrimoniale ale unei entitati in patru momente de
referinta: intrare, iesire, inventar si bilant. Evaluarea contabila consta in asocierea unui sistem de
costuri, preturi si tarife unei cantitati fizice.
-   evaluari administrative – sunt evaluari prevazute prin acte normative (impuse de autoritatile
publice: ministere, primarii, codul fiscal, guvern) si au drept scop modificari ale valorilor
contabile, efectuate dupa criterii unitare, la toate produsele si intreprinderile. Ex. reevaluarile,
calculul impozitelor directe (stabilirea masei impozabile a rezultatului fiscal);
-   evaluari economice – sunt evaluari reglementate de Standardele de evaluare si au drept scop
depistarea si ajustarea tuturor distorsiunilor intre valoarea contabila si valoarea economica a
bunurilor din intreprindere si a fiecarei intreprinderi in ansamblul sau. Evaluarea economica
consta intr-un complex de tehnici, procedee si metode prin care un bun, o grupa de bunuri, un
activ, o intreprindere, sunt aduse din punct de vedere valoric la nivelul pietei si prin care li se
asigura comparabilitatea cu aceasta.

Necesitatea si scopul evaluarii


Necesitatea evaluarii este universala. Evaluarea este necesara ori de cate ori au loc schimbari
semnificative in viata unei intreprinderi, respectiv ori de cate ori au loc tranzactii sau situatii in
care trebuie sa se ia o decizie, sa se actioneze sau sa se stabileasca o strategie.
Evaluarea intreprinderii poate raspunde unor cerinte diverse. Sfera persoanelor interesate de
rezultatele evaluarii este, de asemenea, mare. Pozitionarea acestora in raport cu elementul
evaluat, scopul si obiectivele urmarite, vor influenta procesul de evaluare, valoarea estimata
si/sau pretul tranzactiilor. Printre cei interesati de specificul procesului de evaluare pot fi avuti in
vedere:
1) Orice investitor detinator de capital care poate avea urmatoarele intentii:
a) Cumpararea unei intreprinderi, a unei afaceri in ansamblu cu scopul asumarii functiei de
exploatare productiva si de conducere a acesteia. In aceasta situatie, mai multe strategii sunt
posibile:
-       achizitionarea unei intreprinderi pentru a desfasura o activitate productiva pe cont propriu;
-       dezvoltarea unei activitati (crestere externa - prin preluarea unui concurent, fuziune –
integrarea pe orizontala);
- diversificarea activitatii (extinderea obiectului de activitate)
b) Cumpararea de parti de intreprindere (portofoliu de actiuni) cu scopul de a obtine, de la suma
investita, o rentabilitate cat mai mare in conditiile unui risc asumat dat;
2) Actionarii, sunt interesati de o evaluare cat mai corecta a firmei pentru a cunoaste
perspectivele de evolutie ale acesteia, evolutie care le va dicta comportamentul investitional in
viitor (de a cumpara, vinde sau mentine portofoliul actual de actiuni).
De asemenea, studiul evolutiei valorii firmei le va oferi informatii cu privire la rezultatele
concrete inregistrate de managementul firmei, deci ii va ajuta in decizia de mentinere in functie a
echipei manageriale sau de schimbare a acesteia.
3) Bancile, sunt interesate de evaluare pentru a cunoaste nivelul de indatorare, calitatea
garantiilor si potentialul financiar al clientilor lor, pozitionarea acestora intr-o logica de rating
pentru a modela si flexibiliza, in functie de client, relatiile de creditare a intreprinderilor.
De asemenea, performantele economico-financiare potentiale a intreprinderilor sunt utile in
activitatea serviciilor de consultanta, consiliere, custodie si plasament.
4) Fondurile si institutiile financiare si de plasament, pentru buna gestionare a portofoliilor
lor.
5) Societatile de asigurari, pentru calculul primelor de asigurare sau a garantiilor oferite de
intreprinderi.
6) Bursa este interesata de estimarea valorii unei firme pentru a stabili cursul actiunii la intrarea
in bursa.
7) Echipa manageriala a intreprinderi este permanent interesata sa cunoasca estimarile de
valoare asociate intreprinderii pe care o conduce, de catre piata sau de comunitatea de
profesionisti pentru:
a) fundamentarea deciziilor de baza ale intreprinderii: investitii, finantare prin emisiune de
actiuni si/sau obligatiuni, de stabilire a coordonatelor echilibrului financiar, de distribuire de
dividende etc.;
b) pentru precizarea unor parametrii din contractul de munca in raport cu proprietarii-actionari;
c) pentru definirea strategiei sau cailor de urmat in cazul aparitiei unor evenimente majore in
viata intreprinderii: preluare, fuziune etc.;
d) in cadrul gestiunii curente, indeosebi a fluxului de lichiditati, pentru cunoasterea valorii pe
care intreprinderea ar putea-o obtine prin vanzarea activelor sale (stocuri, active financiare
detinute pe termen scurt, alte active )
8) Furnizorii si creditorii unei intreprinderi pentru fundamentarea si negocierea termenilor de
plata, mai mult sau mai putin favorabili, sau pentru argumentarea deciziei de conversie a
datoriilor.
9) Salariatii, in special prin reprezentantii lor sindicatele (in ipoteza unui comportament rational
al salariatilor si a respectarii reglementarilor in vigoare) pot cere salarii mai mari numai cand
firma are o evolutie favorabila, materializata in cresterea valorii. In lipsa acestui comportament
rational, aceasta cerinta va actiona in sensul falimentului propriei firme si deci va conduce la
pierderea locurilor de munca.
10) Statul este interesat adeseori de evaluarea intreprinderilor, in special din considerente fiscale
(impozitul pe cladiri, teren, autoturisme, impozitul pe cadouri etc.)
In cazul privatizarii este necesara din cel putin trei considerente:
-     din punct de vedere patrimonial, majoritatea elementelor patrimoniale din bilanturile
societatilor cu capital de stat (in special, imobilizarile) nu reflecta valori de piata ci valori
administrative – stabilite de regula in mod unitar prin acte normative; evaluarea este necesara
pentru stabilirea valorii de piata a bunurilor care in mod natural, difera de la intreprindere la alta;
-     din punct de vedere al rentabilitatii, trecutul intreprinderii trebuie considerat ca
nereproductibil. Nu toti factorii care au determinat sau influentat profitul din bilanturile
societatilor cu capital de stat pot fi extrapolati in perioada post privatizare. Cumparatorul nu va
investi pentru profitul obtinut de fostul proprietar, ci pentru profitul pe care acesta doreste sa-l
obtina;
-     valoarea intreprinderii trebuie determinata in functie de gradul de utilitate a tuturor
elementelor patrimoniale. Cumparatorul nu trebuie penalizat pentru politica de investitii a
fostului proprietar, stiut fiind faptul ca un bun fara utilitate nu are valoare sau are valoare
nesemnificativa. Cu ocazia privatizarii trebuie observata si analizata necesitatea unor eventuale
restructurari.
11) Instantele judecatoresti. In cazul in care firmele intenteaza actiuni in instanta pentru a
recupera pierderile de valoare in afaceri, datorita: contrafacerii produselor, nerespectarea
contractelor, denigrarea marcii, etc. in toate aceste cazuri evaluarea afacerii va furniza o valoare
reala a pierderii si va fi folosita in instanta pentru sustinerea cauzei. De asemenea in cazul
divortului, daca unul dintre soti detine actiuni la una sau mai multe firme, inainte de a se stabili
partajul, trebuie sa se evalueze firma la care unul din soti detinea actiuni.
Fiecare dintre acesti agenti prezinta propriile interese, si ca atare va incerca impunerea
metodei de evaluare cea mai avantajoasa prin prisma acestora.